legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDIN · 550 · 2025

ORDIN nr. 550 din 1 aprilie 2025 privind prospectul de emisiune a titlurilor de stat destinate populaţiei, prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului şi prin subunităţile poştale din reţeaua Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A. şi în mediul online utilizând platforma ghiseul.ro, în cadrul Programului Tezaur, în perioada aprilie-mai 2025

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Ministerul Finan?elor · ID sursă 296326

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDIN nr. 550 din 1 aprilie 2025  privind prospectul de emisiune a titlurilor de stat destinate populației, prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului și prin subunitățile poștale din rețeaua Companiei Naționale "Poșta Română" - S.A. și în mediul online utilizând platforma ghiseul.ro, în cadrul Programului Tezaur, în perioada aprilie-mai 2025     EMITENT     MINISTERUL FINANȚELOR        Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 289 din 2 aprilie 2025      Având în vedere prevederile:   –    Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 3.139/2017  privind aprobarea emiterii titlurilor de stat destinate populației, prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului, în cadrul Programului Tezaur, cu modificările și completările ulterioare;   ...     –    Ordinului viceprim-ministrului, ministrul finanțelor, și al ministrului economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului nr. 333/226/2025  privind aprobarea intermedierii vânzării, colectării subscrierilor și efectuării plăților aferente titlurilor de stat destinate populației, prin Compania Națională „Poșta Română“ - S.A. la nivel de subunități poștale din rețeaua companiei și în mediul online utilizând platforma ghiseul.ro, în cadrul Programului Tezaur,   ...      în temeiul:  –    art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009  privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor, cu modificările și completările ulterioare;   ...     –    Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007  privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 109/2008 , cu modificările și completările ulterioare;    ...     –    pct. 4.1.a), b).1^2 subpct. 3 din Normele metodologice  de aplicare a  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007  privind datoria publică, aprobate prin  Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007 , cu modificările și completările ulterioare,    ...      viceprim-ministrul, ministrul finanțelor, emite următorul ordin:     
				 + 
			  Articolul 1      În vederea finanțării deficitului bugetar și refinanțării datoriei publice se aprobă prospectul de emisiune a titlurilor de stat destinate populației, prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului și prin subunitățile poștale din rețeaua Companiei Naționale „Poșta Română“ - S.A. și în mediul online utilizând platforma ghiseul.ro, în cadrul Programului Tezaur, în perioada aprilie-mai 2025, prevăzut în  anexa  care face parte integrantă din prezentul ordin.      
				 + 
			  Articolul 2      Direcția generală de management al datoriei publice și fluxurilor de trezorerie și unitățile operative ale Trezoreriei Statului vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.      
				 + 
			  Articolul 3      Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.       p. Viceprim-ministru, ministrul finanțelor,    Alin Marius Andrieș,    secretar de stat    București, 1 aprilie 2025.   Nr. 550.    
				 + 
			  ANEXĂ         PROSPECT DE EMISIUNE    a titlurilor de stat destinate populației, prin intermediul unităților     operative ale Trezoreriei Statului și prin subunitățile poștale din     rețeaua Companiei Naționale „Poșta Română“ - S.A. și în mediul     online utilizând platforma ghiseul.ro, în cadrul Programului Tezaur,     în perioada aprilie-mai 2025      
				 + 
			  Articolul 1      În sensul prezentului prospect, expresiile sau termenii folosiți au înțelesul din  Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.139/2017  privind aprobarea emiterii titlurilor de stat destinate populației, prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului, în cadrul Programului Tezaur, cu modificările și completările ulterioare, și din  Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanțelor, și al ministrului economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului nr. 333/226/2025  privind aprobarea intermedierii vânzării, colectării subscrierilor și efectuării plăților aferente titlurilor de stat destinate populației, prin Compania Națională „Poșta Română“ - S.A. la nivel de subunități poștale din rețeaua companiei și în mediul online utilizând platforma ghiseul.ro, în cadrul Programului Tezaur:      Codul fiscal  din România     - aprobat prin  Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare;        dobânda     - suma de bani care reprezintă dobânda anuală datorată de către emitent, în conformitate cu prezentul prospect, pentru un titlu de stat corespunzătoare perioadei de dobândă relevante și pe care se obligă să o plătească investitorului la data de plată a dobânzii;       emitent     - Ministerul Finanțelor sau MF;        preț de emisiune     - suma plătită de investitori pentru un titlu de stat subscris, netă de orice comisioane;        RON sau leu     - leul românesc, noua monedă națională a României, ca urmare a denominării monedei din România, realizată la data de 1 august 2005;        zi lucrătoare     - orice zi, cu excepția zilelor de sâmbătă sau duminică sau altă sărbătoare legală din România.             
				 + 
			  Articolul 2       (1)     Ministerul Finanțelor anunță lansarea următoarelor emisiuni de titluri de stat destinate populației în cadrul Programului Tezaur, cu următoarele caracteristici:      Codul emisiunii     Data de început a perioadei de subscriere     Data de încheiere    a perioadei de subscriere     Data de emisiune     Data scadenței     Maturitate       - nr. de ani -     Rata anuală a dobânzii   %        0174     7.04.2025     9.05.2025     13.05.2025     13.05.2026     1     6,60%       0175     7.04.2025     9.05.2025     13.05.2025     13.05.2028     3     7,30%       0176     7.04.2025     9.05.2025     13.05.2025     13.05.2030     5     7,60%           (2)     Subscrierile realizate prin intermediul subunităților poștale din rețeaua Companiei Naționale „Poșta Română“ - S.A. pot fi realizate în fiecare zi din cuprinsul perioadei de subscriere, conform programului de lucru cu clienții, cu următoarele precizări privind încheierea perioadei de subscriere:   a)    în mediul urban se încheie mai devreme cu o zi lucrătoare decât ultima zi a perioadei de subscriere;   ...     b)    în mediul rural se încheie mai devreme cu două zile lucrătoare decât ultima zi a perioadei de subscriere.    ...       (3)     Subscrierile realizate în mediul online utilizând platforma ghiseul.ro se realizează în perioada de subscriere, cu următoarele precizări:   a)    posibilitatea de subscriere este asigurată pe întreg parcursul zilei, de la ora 0:00 la ora 24:00 (ora României), cu excepția ultimei zile care se încheie la ora 23:30;   ...     b)    data unei subscrieri realizate într-o zi nelucrătoare sau într-o zi liberă se consideră data zilei respective, corespondentă orei României;   ...     c)    posibilitatea de a subscrie în mediul online se încheie mai devreme cu două zile lucrătoare decât ultima zi a perioadei de subscriere.   ...         
				 + 
			  Articolul 3       (1)     Pentru achiziționarea de titluri de stat în cadrul unei emisiuni prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului și prin subunitățile poștale din rețeaua Companiei Naționale „Poșta Română“ - S.A., valoarea minimă a unei subscrieri este de 1 leu, reprezentând prețul de emisiune al unui titlu de stat. Subscrierea de fracțiuni ale unui titlu de stat nu se acceptă.    (2)     Pentru achiziționarea de titluri de stat în cadrul unei emisiuni prin intermediul platformei ghiseul.ro, investitorul poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul aceleiași emisiuni, cu condiția încadrării în plafonul minim de 1.000 lei pentru o subscriere și plafonul maxim valoric de 200.000 lei pentru un cod de emisiune, precum și în condițiile încadrării în limitele de plată cu și pe cardul bancar.      
				 + 
			  Articolul 4      Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni.       
				 + 
			  Articolul 5      Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent ca urmare a emisiunii de titluri de stat vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.       
				 + 
			  Articolul 6       (1)     Titlurile de stat sunt emise în conformitate cu legile din România.    (2)     Titlurile de stat sunt nominative, denominate în lei, emise în formă dematerializată prin înscriere în cont, fiecare având o valoare nominală de 1 leu, și dau investitorilor drepturi egale.    (3)     În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale ce atestă calitatea de moștenitori.      
				 + 
			  Articolul 7      Investitorii au dreptul la:  a)    rambursarea valorii nominale a titlurilor de stat la data scadenței corespunzătoare numărului de titluri de stat deținute; și   ...     b)    plata dobânzii aferente titlurilor de stat la fiecare dată de plată a dobânzii corespunzătoare numărului de titluri de stat deținute.   ...         
				 + 
			  Articolul 8      Dobânda aferentă oricărui titlu de stat se plătește anual la data de plată a dobânzii, iar rambursarea valorii nominale se va efectua la data de plată a valorii nominale, conform următorului grafic:       Cod emisiune 0174       Plata dobânzii numărul     Perioada de dobândă     Data de plată a dobânzii       1     13 mai 2025-12 mai 2026     13 mai 2026       Plata valorii nominale     Data de plată a valorii nominale       13 mai 2026       Cod emisiune 0175       Plata dobânzii numărul     Perioada de dobândă     Data de plată a dobânzii       1     13 mai 2025-12 mai 2026     13 mai 2026       2     13 mai 2026-12 mai 2027     13 mai 2027       3     13 mai 2027-12 mai 2028     15 mai 2028       Plata valorii nominale     Data de plată a valorii nominale       15 mai 2028       Cod emisiune 0176       Plata dobânzii numărul     Perioada de dobândă     Data de plată a dobânzii       1     13 mai 2025-12 mai 2026     13 mai 2026       2     13 mai 2026-12 mai 2027     13 mai 2027       3     13 mai 2027-12 mai 2028     15 mai 2028       4     13 mai 2028-12 mai 2029     14 mai 2029       5     13 mai 2029-12 mai 2030     13 mai 2030       Plata valorii nominale     Data de plată a valorii nominale       13 mai 2030           
				 + 
			  Articolul 9       (1)     Toate plățile aferente deținerii titlurilor de stat sunt efectuate de către Ministerul Finanțelor conform legislației în vigoare. Rambursarea sumelor aferente titlurilor de stat și plata dobânzii aferente titlurilor de stat se efectuează în lei, la datele prevăzute la  art. 8 , astfel:  a)    pentru titlurile de stat subscrise prin unitățile operative ale Trezoreriei Statului, în contul de subscriere deschis la unitatea operativă a Trezoreriei Statului, conform procedurii descrise în  Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.139/2017  privind aprobarea emiterii titlurilor de stat destinate populației, prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului, în cadrul Programului Tezaur, cu modificările și completările ulterioare;   ...     b)    pentru titlurile de stat subscrise prin subunitățile poștale din rețeaua Companiei Naționale „Poșta Română“ - S.A. și în mediul online utilizând platforma ghiseul.ro, conform  Ordinului viceprim-ministrului, ministrul finanțelor, și al ministrului economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului nr. 333/226/2025  privind aprobarea intermedierii vânzării, colectării subscrierilor și efectuării plăților aferente titlurilor de stat destinate populației, prin Compania Națională „Poșta Română“ - S.A. la nivel de subunități poștale din rețeaua companiei și în mediul online utilizând platforma ghiseul.ro, în cadrul Programului Tezaur.   ...       (2)     Termenul de plată pentru valoarea nominală a titlurilor de stat este același precum cel pentru ultima plată de dobândă, așa cum este prevăzut la  art. 8 .    (3)     În cazul în care data scadenței sau o dată de plată a dobânzii nu este o zi lucrătoare, atunci respectiva plată se realizează în ziua lucrătoare imediat următoare datei scadenței sau datei de plată a dobânzii, după caz, iar investitorul nu are dreptul la o dobândă suplimentară și/sau o dobândă penalizatoare sau la o altă plată pentru perioada dintre data inițială a scadenței pentru respectiva plată și data plății efective.       
				 + 
			  Articolul 10      Veniturile realizate de persoanele fizice rezidente din subscrierea și deținerea titlurilor de stat nu sunt venituri impozabile, în conformitate cu prevederile  art. 93 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare.       
				 + 
			  Articolul 11      Titlurile de stat sunt purtătoare de dobândă la rata dobânzii, care curge de la data de emisiune inclusiv.      
				 + 
			  Articolul 12      Titlurile de stat încetează să mai fie purtătoare de dobândă la data scadenței lor inclusiv.       
				 + 
			  Articolul 13       (1)     Ministerul Finanțelor calculează dobânda datorată pentru fiecare titlu de stat și dobânda datorată fiecărui investitor pentru perioada de dobândă relevantă.     (2)     Dobânda este calculată pe baza numărului efectiv de zile din perioada de dobândă relevantă și pe baza numărului de zile din anul respectiv, utilizând următoarea formulă: D = [Valoarea nominală x Rata dobânzii (%) x Număr zile acumulate]/Număr zile an curent,   unde:  –   D = valoarea dobânzii pentru fiecare dată de plată a dobânzii pentru un titlu de stat;   ...     –   valoarea nominală = valoarea nominală a unui titlu de stat, respectiv 1 leu;   ...     –   rata dobânzii = rata dobânzii precizată în tabelul de la  art. 2 ;    ...     –   număr de zile acumulate = numărul efectiv de zile din perioada de dobândă;   ...     –   număr de zile an curent = numărul efectiv de zile din perioada de dobândă;   ...     –   an curent = perioada de dobândă curentă.   ...         (3)     Fiecare investitor primește dobânda determinată conform formulei de la  alin. (2)  înmulțită cu numărul de titluri de stat deținute de respectiva persoană.    (4)     Dobânda totală plătită de emitent unui investitor la fiecare dată de plată a dobânzii este calculată conform formulei: Dobânda totală = D x numărul total de titluri de stat deținute de un investitor      (5)     Valoarea rezultată a dobânzii totale calculate în baza formulei de la  alin. (4)  este rotunjită în minus până la cea mai apropiată valoare de ban (respectiv 0,01 lei), valoarea egală sau mai mare decât 0,005 lei rotunjindu-se crescător până la 0,01 lei.      
				 + 
			  Articolul 14      Condițiile generale aplicabile investitorilor care subscriu în cadrul emisiunii sunt următoarele:  a)    titlurile de stat sunt oferite în România exclusiv persoanelor fizice rezidente, cu excepția persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani până la data închiderii perioadei de subscriere inclusiv;   ...     b)    orice investitor care decide să subscrie titluri de stat în cadrul acestei emisiuni este obligat să cunoască și să respecte restricțiile și limitările aplicabile acestei emisiuni, așa cum sunt ele specificate în prezentul prospect și în legislația aplicabilă;    ...     c)    în luarea deciziei de a investi în titluri de stat, investitorilor li se recomandă să se bazeze pe propria evaluare a termenilor și condițiilor emisiunii, inclusiv a oricăror beneficii și riscuri aferente acesteia. Emitentul nu va fi responsabil în niciun fel pentru încălcarea de către investitori a normelor juridice aplicabile și/sau a prevederilor prezentului prospect.    ...         
				 + 
			  Articolul 15      Procedurile privind subscrierea și rambursarea titlurilor de stat destinate populației, prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului, sunt prevăzute în  Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.139/2017  privind aprobarea emiterii titlurilor de stat destinate populației, prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului, în cadrul Programului Tezaur, cu modificările și completările ulterioare, și prin  Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanțelor, și al ministrului economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului nr. 333/226/2025  privind aprobarea intermedierii vânzării, colectării subscrierilor și efectuării plăților aferente titlurilor de stat destinate populației, prin Compania Națională „Poșta Română“ - S.A. la nivel de subunități poștale din rețeaua companiei și în mediul online utilizând platforma ghiseul.ro, în cadrul Programului Tezaur.      
				 + 
			  Articolul 16      În cazul decesului investitorului, pentru transferul titlurilor de stat și al sumelor de bani aferente acestora, moștenitorii se adresează unității teritoriale a Trezoreriei Statului la care a subscris investitorul sau către subunitățile poștale din rețeaua Companiei Naționale „Poșta Română“ - S.A. cu documente doveditoare privind decesul, în vederea obținerii unui document care să conțină deținerile persoanei decedate, în vederea efectuării transferului titlurilor în contul moștenitorilor în baza documentelor legale ce atestă succesiunea asupra acestora.      
				 + 
			  Articolul 17       (1)     În perioada cuprinsă între începerea perioadei de subscriere și data scadenței, fotocopii ale prospectului de emisiune pot fi examinate la sediul unităților operative ale Trezoreriei Statului și al subunităților poștale din rețeaua Companiei Naționale „Poșta Română“ - S.A., în timpul orelor de program.    (2)     Prezentul prospect de emisiune și orice modificări ale acestuia sunt disponibile și pe website-ul emitentului - www.mfinante.ro și www.posta-romana.ro.         -----  

Preluat: 2026-09-23T21:29:22.043919+00:00 · SHA256: 4114010d685d53a9eca7649392607932ef66e8655716a18bbf6f4e6d65a83f72