Legislație națională
HOTĂRÂRE · 334 · 2025
HOTĂRÂRE nr. 334 din 3 aprilie 2025 pentru declararea proiectului "Trecerea la tensiunea de 400 kV a axului Porţile de Fier-Reşiţa-Timişoara-Săcălaz-Arad, etapa II, LEA 400 kV d.c. Reşiţa-Timişoara-Săcălaz" ca proiect de importanţă naţională privind reţeaua electrică de transport, precum şi pentru aprobarea amplasamentului şi declanşarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al acestuia
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 296599
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 334 din 3 aprilie 2025 pentru declararea proiectului "Trecerea la tensiunea de 400 kV a axului Porțile de Fier-Reșița-Timișoara-Săcălaz-Arad, etapa II, LEA 400 kV d.c. Reșița-Timișoara-Săcălaz" ca proiect de importanță națională privind rețeaua electrică de transport, precum și pentru aprobarea amplasamentului și declanșarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al acestuia EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 330 din 14 aprilie 2025 Având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. d) și alin. (3) lit. d^1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 4 alin. (3) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 , cu modificările și completările ulterioare, luând în considerare prevederile art. 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 53/2011 , cu completările ulterioare, și ale Ordinului ministrului economiei nr. 717/2023 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Trecerea la tensiunea de 400 kV a axului Porțile de Fier-Reșița-Timișoara-Săcălaz-Arad, etapa II, LEA 400 kV d.c. Reșița-Timișoara-Săcălaz“, în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată , și al art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 , cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 120/2019 privind unele măsuri necesare pentru realizarea lucrărilor și implementarea proiectelor de importanță națională privind rețeaua electrică de transport, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 (1) Se declară proiectul „Trecerea la tensiunea de 400 kV a axului Porțile de Fier-Reșița-Timișoara-Săcălaz-Arad, etapa II, LEA 400 kV d.c. Reșița-Timișoara-Săcălaz“ ca proiect de importanță națională privind rețeaua electrică de transport, potrivit amplasamentului prevăzut în anexa nr. 1*) la prezenta hotărâre. *) Anexa nr. 1 se comunică persoanelor fizice și juridice interesate, la solicitarea acestora, de către Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A., care este depozitarul acesteia, imposibilitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hărții topografice fiind determinată de impedimente de natură tehnico-redacțională. (2) Lucrările aferente proiectului prevăzut la alin. (1) sunt lucrări de interes național pentru realizarea transportului de energie electrică, declarate de utilitate publică în temeiul art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare. + Articolul 2 Se aprobă amplasamentul lucrării de interes național, conform variantei finale a studiului de fezabilitate al proiectului „Trecerea la tensiunea de 400 kV a axului Porțile de Fier-Reșița-Timișoara-Săcălaz-Arad, etapa II, LEA 400 kV d.c. Reșița-Timișoara-Săcălaz“, prevăzut în anexa nr. 2 . + Articolul 3 Se aprobă declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiții „Trecerea la tensiunea de 400 kV a axului Porțile de Fier-Reșița-Timișoara-Săcălaz-Arad, etapa II, LEA 400 kV d.c. Reșița-Timișoara-Săcălaz“, expropriator fiind statul român reprezentat de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, prin Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A. + Articolul 4 Se aprobă lista cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii potrivit art. 2 , situate pe raza localităților Reșița, Bocșa, Berzovia, Ezeriș, Măureni și Ramna, județul Caraș-Severin, respectiv Timișoara, Tormac, Liebling, Sacoșu Turcesc, Moșnița Nouă, Pădureni, Parța, Șag, Sânmihaiu Român și Săcălaz, județul Timiș, proprietarii sau deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor, astfel cum sunt prevăzute în anexa nr. 3 la prezenta hotărâre. + Articolul 5 (1) Sumele individuale estimate de către expropriator, aferente despăgubirilor pentru toate imobilele proprietate privată supuse exproprierii situate pe amplasamentul lucrării de interes național pentru transportul energiei electrice prevăzut la art. 2 , sunt în cuantum total de 651.700 lei și se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului aprobat pe anul 2025, în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2025 nr. 9/2025 , la capitolul 81.01 „Combustibili și energie“, titlul 55 „Alte transferuri“, articolul 55.01 „Transferuri interne“, alineatul 55.01.12 „Investiții ale agenților economici cu capital de stat“. (2) Sumele individuale estimate de către expropriator se virează de la bugetul de stat, prin Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A., la dispoziția proprietarilor de imobile, pentru proiectul de importanță națională privind rețeaua electrică de transport, în vederea efectuării plății despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condițiile legii. + Articolul 6 Se aprobă lista cuprinzând imobilele proprietate publică a statului/proprietate publică a unității administrativ-teritoriale aflate în coridorul obiectivului de investiții „Trecerea la tensiunea de 400 kV a axului Porțile de Fier-Reșița-Timișoara-Săcălaz-Arad, etapa II, LEA 400 kV d.c. Reșița-Timișoara-Săcălaz“ pentru care urmează a se efectua, în condițiile legii, transferul dreptului de administrare/proprietate, având în vedere prevederile art. 28 alin. (1) și ale art. 9 alin. (5^1) din Legea nr. 255/2010 , cu modificările și completările ulterioare, care este prevăzută în anexa nr. 4 . + Articolul 7 Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, prin Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A., răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiții, de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum și de modul de utilizare a sumei alocate, potrivit prevederilor prezentei hotărâri, în conformitate cu dispozițiile legale. + Articolul 8 Planul amplasamentului lucrării de interes național pentru transportul energiei electrice, prevăzut la art. 2 , se aduce la cunoștință publică prin afișare la sediile consiliilor locale implicate și, respectiv, prin afișare pe pagina proprie de internet a expropriatorului, potrivit legii. + Articolul 9 Anexele nr. 1-4 *) fac parte integrantă din prezenta hotărâre. *) Anexele nr. 2-4 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul din șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, București. PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Viceprim-ministru, ministrul finanțelor, Tánczos Barna p. Secretarul general al Guvernului, Mihnea-Claudiu Drumea Ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului, Bogdan-Gruia Ivan p. Ministrul energiei, Constantin Saragea, secretar general Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin-Ionuț Barbu Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet București, 3 aprilie 2025. Nr. 334. + Anexele nr. 2-4 ANEXE pentru declararea proiectului "Trecerea la tensiunea de 400 kV a axului Porțile de Fier - Reșița - Timișoara - Săcălaz - Arad, etapa II, LEA 400 kV d.c. Reșița - Timișoara - Săcălaz" ca proiect de importanță națională privind rețeaua electrică de transport, precum și pentru aprobarea amplasamentului și declanșarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al acestuia
Preluat: 2026-10-02T16:52:45.735288+00:00 · SHA256: ab05db296b676f0194404cb2564ace02c5f6627404c6d4b744d4be5036cedde3