Legislație națională
HOTĂRÂRE · 35 · 2025
HOTĂRÂRE nr. 35 din 28 aprilie 2025 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Un set cuprinzător de instrumente ale UE pentru un comerţ electronic sigur şi sustenabil - COM (2025) 37 final
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Senatul · ID sursă 297084
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 35 din 28 aprilie 2025 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - Un set cuprinzător de instrumente ale UE pentru un comerț electronic sigur și sustenabil - COM (2025) 37 final EMITENT SENATUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 397 din 5 mai 2025 În temeiul dispozițiilor art. 67 și ale art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată , precum și ale Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008 , în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/123 din 15.04.2025, Senatul adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 Senatul României atrage atenția asupra următoarelor aspecte: 1. respectarea legislației existente și evitarea suprareglementării: necesitatea menținerii actualului cadru legislativ pentru sectorul comerțului electronic, întrucât acesta garantează transparență și concurență loială în ecosistemul digital european. Platformele europene de e-commerce investesc considerabil pentru a se conforma reglementărilor, fără a înregistra probleme majore de conformitate. În acest context, introducerea unor noi obligații riscă să frâneze inovația, în special pentru actorii europeni, în timp ce aplicarea strictă a legislației ar trebui să vizeze cu prioritate platformele din afara Uniunii Europene, unde persistă carențe semnificative; 2. aplicarea echitabilă și eficientă a normelor Uniunii Europene: se impune o implementare riguroasă a legislației europene în raport cu platformele extracomunitare, mai ales în domeniile protecției consumatorului, fiscalității, regimului vamal și concurenței. Aplicarea uniformă a acestor reguli este esențială pentru a asigura condiții echitabile de concurență. La nivel național, autoritățile de supraveghere și protecție a consumatorilor trebuie să colaboreze cu instituții similare din alte state membre, pentru a sancționa practicile neloiale ale actorilor non-UE cu aceeași fermitate aplicată celor europeni; 3. eliminarea scutirii de taxe vamale pentru colete sub 150 EUR provenite din afara Uniunii. Acest regim este frecvent abuzat prin divizarea comenzilor, generând pierderi fiscale și oferind un avantaj incorect platformelor non-UE. În 2024, aproximativ 4,6 miliarde de astfel de colete au fost importate în Uniunea Europeană, în special din China, multe cu valori subdeclarate. Eliminarea acestui prag ar susține echitatea fiscală și ar proteja competitivitatea mediului de afaceri european. + Articolul 2 Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar opinia cuprinsă în această hotărâre se transmite către instituțiile europene. Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 28 aprilie 2025, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată . p. PREȘEDINTELE SENATULUI, ROBERT-MARIUS CAZANCIUC București, 28 aprilie 2025. Nr. 35. ----
Preluat: 2026-09-24T08:21:58.178904+00:00 · SHA256: 981d04d934197c8e8637162272ae04e4caf7013b034097ab2b5b294bce374c32