legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
LEGE · 85 · 2025

LEGE nr. 85 din 22 mai 2025 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Parlamentul · ID sursă 298291

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 LEGE nr. 85 din 22 mai 2025  privind aprobarea  Ordonanței Guvernului nr. 37/2023  pentru modificarea și completarea  Ordonanței Guvernului nr. 43/1997  privind regimul drumurilor     EMITENT     PARLAMENTUL ROMÂNIEI       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 23 mai 2025      Parlamentul României adoptă prezenta lege.    
				 + 
			  ARTICOL UNIC      Se aprobă  Ordonanța Guvernului nr. 37 din 31 august 2023  pentru modificarea și completarea  Ordonanței Guvernului nr. 43/1997  privind regimul drumurilor, adoptată în temeiul  art. 1 pct. V.1 din Legea nr. 193/2023  privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 1 septembrie 2023, cu următoarele modificări și completări:  1.    La  articolul I, înaintea punctului 1  se introduce un nou punct, cu următorul cuprins:   –   La  articolul 22^2, după alineatul (4)  se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins:  (5)     Pe perioada delegării temporare a dreptului de administrare în condițiile art. 22^1 alin. (3), sectoarele de drum preluate în administrare de către autoritățile publice locale se pot clasifica și în categoria funcțională a drumurilor de interes județean sau de interes local, după caz, în raport cu autoritatea publică locală către care s-a realizat delegarea temporară. Ulterior încetării delegării, drumul revine la clasificarea de drum de interes național, prevedere care se înscrie în protocolul de delegare.     ...       ...     2.    La  articolul I punctul 2 ,  alineatele (1^5)-(1^7) ale articolului 38  se modifică și vor avea următorul cuprins:   (1^5)    Prin derogare de la prevederile  art. 101 ,  103  și  104 din Legea nr. 331/2024 privind Codul silvic , cu modificările și completările ulterioare, în zonele în care administratorul drumului constată arbori căzuți/părți de arbori pe partea carosabilă, care afectează siguranța participanților la trafic, acesta degajează partea carosabilă, fiind autorizat să execute lucrările necesare de secționare, curățare de crăci și/sau toaletare a arborilor care creează stare de pericol, precum și strângerea și transportul materialelor lemnoase rezultate, fără marcarea prealabilă a arborilor. Administratorul drumului notifică în termen de 24 de ore ocolul silvic/ocolul silvic nominalizat cu privire la situația creată, iar ocolul silvic are obligația de a asigura îndeplinirea prevederilor legale privind evaluarea și exploatarea masei lemnoase, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, pentru materialul lemnos rezultat.    (1^6)    Prin derogare de la prevederile  art. 101 ,  103  și  104 din Legea nr. 331/2024 , cu modificările și completările ulterioare, în scopul prevenirii accidentelor rutiere, administratorul drumului poate executa curățarea de crăci și toaletarea arborilor care afectează siguranța participanților la trafic, cu notificarea ocolului silvic/gărzii forestiere, fără a fi necesară vreo autorizare sau aprobare în acest sens, dacă aceștia se află în limita zonei de siguranță în plan orizontal și în plan vertical, până la înălțimea de cel puțin 4,50 metri, ori în cazul în care se reduce vizibilitatea mijloacelor de semnalizare rutieră.    (1^7)    Prin derogare de la prevederile  art. 108 din Legea nr. 331/2024 , cu modificările și completările ulterioare, pentru degajarea imediată a părții carosabile și asigurarea condițiilor de siguranță a circulației pentru participanții la trafic, materialele lemnoase rezultate ca urmare a acțiunilor prevăzute la alin. (1^5) și (1^6) se transportă de către administratorul drumului la un depozit aflat în proximitate, indicat de ocolul silvic. Transportul se efectuează fără a fi necesară vreo autorizare sau licențiere în acest sens.      ...     3.    La  articolul I, după punctul 4  se introduce un nou punct, pct. 4^1, cu următorul cuprins:   4^1.    La  articolul 46 alineatul (2), literele b)  și  c)  se modifică și vor avea următorul cuprins:   b)    hotărâre a consiliului județean, cu respectarea legislației în vigoare, pentru drumurile de interes județean, cu excepția sectoarelor de drumuri de interes județean situate în intravilanul localităților urbane care sunt în administrarea consiliilor locale respective;   ...     c)    hotărâre a consiliului local, cu avizul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru sectoarele de drumuri naționale situate în intravilanul municipiilor, respectiv cu avizul consiliului județean pentru drumurile de interes local și pentru sectoarele de drumuri de interes județean situate în intravilanul localităților urbane;   ...      ...       ...        Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor  art. 75  și ale  art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .     PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR    CIPRIAN-CONSTANTIN ȘERBAN    p. PREȘEDINTELE SENATULUI,    MIRCEA ABRUDEAN    București, 22 mai 2025.   Nr. 85.   -----  

Preluat: 2026-09-24T13:03:39.706451+00:00 · SHA256: 02e9dec8cefafae91efa9072f2ae0f5bce3bab1bc85a368caf2a70bd4de3c6db