legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
LEGE · 458 · 2001

LEGE nr. 458 din 18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 56/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Parlamentul · ID sursă 29841

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 LEGE nr. 458 din 18 iulie 2001  pentru aprobarea  Ordonanţei Guvernului nr. 56/1998  privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti     EMITENT     PARLAMENTUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 27 iulie 2001     Parlamentul României adopta prezenta lege.   
				 + 
			  Articolul 1     Se aprobă  Ordonanţa Guvernului nr. 56 din 19 august 1998  privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, emisă în temeiul  art. 1 pct. 7 lit. g) din Legea nr. 148/1998  privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 25 august 1998, cu următoarele modificări:  1. La articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins:  "Art. 1. - (1) Se înfiinţează Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, ca instituţie publică, nelucrativă, cu personalitate juridică, care desfăşoară activităţi de asigurări sociale de sănătate pentru personalul ministerelor şi instituţiilor cu reţele sanitare proprii din domeniile apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti."  2. La articolul 3, literele b) şi d) vor avea următorul cuprins:  "b) contribuţia personalului militar şi civil, a personalului şi magistraţilor din autoritatea judecătorească, în activitate şi pensionat, a militarilor angajaţi pe bază de contract, din ministerele, instituţiile şi structurile prevăzute la art. 1 alin. (1), precum şi a altor categorii stabilite de adunarea reprezentanţilor prevăzută la art. 7 alin. (1);  ...................................................................      d) contribuţiile suportate de către bugetul asigurărilor sociale de stat pentru persoanele prevăzute la lit. b) care se afla în concediu medical, concediu pentru sarcina şi lehuzie sau în concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav în vârsta de până la 6 ani."   ...    3. La articolul 5, alineatele (1) şi (3) vor avea următorul cuprins:  "Art. 5. - (1) Prin furnizori de servicii medicale din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti se înţelege: spitalele şi policlinicile, centrele medicale de diagnostic şi tratament, centrele medicale judeţene şi ale municipiului Bucureşti, centrele medicale de recuperare şi odihnă, cabinetele medicale, complexurile balneare de tratament şi odihnă militare şi civile, serviciile de ambulanta proprii şi alte structuri sanitare stabilite potrivit dispoziţiilor legale.  .....................................................................      (3) Furnizorii de servicii medicale prevăzuţi la alin. (1) încheie, conform legii, contracte şi în afară Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti cu casele judeţene şi, respectiv, a municipiului Bucureşti, precum şi cu alte persoane fizice sau juridice care solicită servicii medicale."   ...    4. După articolul 5 se introduce articolul 5^1 cu următorul cuprins:  "Art. 5^1. - (1) Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti împreună cu ministerele şi instituţiile din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti, vor elabora, prin ordin comun, norme proprii de aplicare a contractului-cadru anual, adaptate la specificul organizării asistenţei medicale în reţelele sanitare proprii acestor ministere şi instituţii.      (2) Furnizorii de servicii din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti, precum şi din sistemul civil au obligaţia de a asigura servicii medicale la cererea asiguraţilor, pe baza principiilor solidarităţii şi subsidiarităţii, urmând ca decontările cheltuielilor să se facă prin Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti şi prin casele de asigurări de sănătate judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti."   ...    5. La articolul 8, alineatul (1) va avea următorul cuprins:  "Art. 8. - (1) În cadrul Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti funcţionează un serviciu medical format din 7 medici, respectiv câte un reprezentant din ministerele, instituţiile şi structurile prevăzute la art. 1 alin. (1), condus de un medic-şef."  6. Articolul 10 se abroga.  7. Articolul 11 va avea următorul cuprins:  "Art. 11. - Pentru controlul serviciilor medicale oferite de către furnizorii de servicii medicale prevăzuţi la art. 5 alin. (1) Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate împreună cu Colegiul Medicilor din România vor organiza comisii de control din care vor face parte reprezentanţi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ai Colegiului Medicilor din România, precum şi ai Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti."  8. Articolul 12 se abroga.  9. Articolul 13 va avea următorul cuprins:  "Art. 13. - (1) Pentru susţinerea bugetelor caselor de asigurări de sănătate judeţene cu dezechilibre financiare, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti va vărsa din încasările lunare cota prevăzută de dispoziţiile  Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 , cu modificările ulterioare, în contul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.      (2) În cazul unor dezechilibre financiare, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti poate beneficia, prin redistribuire, de sume alocate de la Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate."   ...       
				 + 
			  Articolul 2      Ordonanţa Guvernului nr. 56/1998  privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, cu modificările aduse prin  Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 72/1998 , precum şi cu modificările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o noua numerotare.  Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 21 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.  PREŞEDINTELE CAMEREI  DEPUTAŢILOR  VALER DORNEANU  Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 25 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.  p. PREŞEDINTELE SENATULUI,  GHEORGHE BUZATU  -----------   

Preluat: 2026-09-24T10:19:44.041705+00:00 · SHA256: 0b0a6b835a7f94e81d52b440e9a8c504b2fae38bbb623cb4f4f2020b704cf2c8