Legislație națională
SCHEMĂ · 0 · 2025
SCHEMĂ din 16 iulie 2025 de ajutor de stat "Investiţii pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii unor produse alimentare şi produse transformate, altele decât cele prevăzute în anexa I a Tratatului de funcţionare a Uniunii Europene "
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Ministerul Agriculturii ?i Dezvoltării Rurale · ID sursă 299932
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
SCHEMĂ din 16 iulie 2025 de ajutor de stat "Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în anexa I a Tratatului de funcționare a Uniunii Europene" EMITENT MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE Publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 676 bis din 18 iulie 2025
Notă ...
Aprobată de ORDINUL nr. 244 din 16 iulie 2025 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 18 iulie 2025.
+
Capitolul I Dispoziții generale
+
Articolul 1 (1) Prezenta procedură instituie o măsură transparentă de ajutor de stat, cu titlul "Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene", denumită în continuare schemă, în baza căreia pot fi acordate alocări specifice individuale întreprinderilor astfel cum sunt definite la art. 8, cu respectarea prevederilor art. 13 și 14 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratat , publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 187 din 26 iunie 2014, cu modificările și completările ulterioare. (2) Schema vizează acțiunile specifice și beneficiarii eligibili conform fișei tehnice a intervenției DR 23 - Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, denumită în continuare DR-23 din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, denumit în continuare PS 2023-2027.
+
Articolul 2 (1) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, denumit în continuare MADR, prin Direcția generală dezvoltare rurală - Autoritate de management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală, în calitate de Autoritate de management pentru PS 2023-2027, denumită în continuare AM-PS, are calitatea de furnizor de ajutor în cadrul prezentei scheme, iar Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, denumită în continuare AFIR, are calitatea de administrator al acestei scheme. (2) Textul prezentei scheme este publicat integral pe paginile web ale MADR și AFIR la adresele www.madr.ro și www.afir.ro.
+
Articolul 3 Măsura de sprijin este elaborată în conformitate cu următoarele reglementări europene și naționale: a) Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat , cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 651/2014; ... b) Regulamentul (UE) 2021/2.115 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) și finanțate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1305/2013 și (UE) nr. 1307/2013, denumit în continuare Regulamentul (UE) 2021/2.115; ... c) Regulamentul (UE) 2021/2.116 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013, denumit în continuare Regulamentul (UE) 2021/2.116; ... d) Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene; ... e) Planul strategic PAC 2023-2027 al României, aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C (2022) 8783 din 7 decembrie 2022 de aprobare a Planului strategic PAC 2023-2027 al României în vederea unui sprijin din partea Uniunii finanțat de Fondul european de garantare agricolă și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare PS 2023-2027; ... f) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015 , cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 ; ... g) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012 , cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 ; ... h) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2023 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA și FEADR, aferente politicii agricole comune, precum și a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2023-2027 și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării, cu modificările și completările ulterioare aprobate prin Legea nr. 101/2025 , denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2023 ; ... i) Hotărârea Guvernului nr. 311/2022 privind intensitatea maximă a ajutorului de stat regional în perioada 2022-2027 pentru investiții inițiale, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Hotărârea Guvernului nr. 311/2022 ; ... j) Hotărârea Guvernului nr. 1570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planului strategic PAC 2023-2027, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Hotărârea Guvernului nr. 1570/2022 ; ... k) Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 441/2022 pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat și de minimis, cu modificările și completările ulterioare. ...
+
Capitolul II Scopul și obiectivele schemei
+
Articolul 4 (1) Scopul acordării sprijinului este de a crește competitivitatea întreprinderilor prin realizarea de produse noi, cu valoare adăugată, fără a afecta însă concurența pe piața internă și comerțul intracomunitar într-o măsură contrară interesului comun. (2) Necesitatea sprijinului și contribuția la dezvoltarea regională au în vedere sprijinirea realizării de investiții inițiale în active corporale și necorporale pentru procesarea de produse agricole prevăzute în anexa I la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, denumit în continuare TFUE, în vederea obținerii de produse neagricole și marketingului acestora.
+
Articolul 5 (1) Obiectivul general al prezentei scheme vizează îmbunătățirea nivelului de performanță al întreprinderilor, prin creșterea competitivității întreprinderilor care realizează investiții în domeniile de intervenții eligibile menționate în anexa nr. 1 la prezenta schemă. (2) Obiectivele specifice ale prezentei scheme vizează: a) introducerea de noi tehnologii și procedee pentru obținerea de produse neagricole noi sau de o calitate superioară și deschiderea de noi piețe interne, în special în contextul echilibrării balanței comerciale și dezvoltării sustenabile a sectorului alimentar; ... b) creșterea calității produselor obținute, a siguranței alimentare și obținerea de noi produse competitive, cu impact economic asupra procesării ulterioare în întreprinderi, cu asigurarea standardelor sanitar-veterinare și de siguranță alimentară. ...
+
Capitolul III Domeniul de aplicare
+
Articolul 6 Prezenta schemă se adresează întreprinderilor care realizează investiții inițiale în active corporale și/sau necorporale, pentru procesarea și marketingul produselor agricole, în următoarele regiuni de dezvoltare din România: (1) Zone de tip "a" - se acordă sprijin pentru orice tip de investiție inițială, indiferent de tipul întreprinderii, respectiv IMM/întreprinderi mari, la o intensitate maximă a ajutorului de stat regional conform Hotărârii Guvernului nr. 311/2022 și coroborat cu prevederile Regulamentului (UE) 2021/2.115. (2) Zone de tip "c", predefinite conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 311/2022 coroborat cu prevederile Regulamentului (UE) 2021/2.115 - se acordă sprijin pentru orice tip de investiție inițială pentru IMM-uri, iar pentru întreprinderi mari, ajutorul va fi acordat numai pentru o investiție inițială în favoarea unei noi activități economice. (3) Prezenta schemă este scutită de la obligația de notificare la Comisia Europeană, în conformitate cu prevederile art. 3 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014.
+
Articolul 7 (1) În cadrul prezentei scheme nu se acordă sprijin financiar pentru activitățile realizate în următoarele sectoare: a) ajutoarelor acordate în sectorul pescuitului și acvaculturii, astfel cum sunt reglementate de Regulamentul (UE) nr. 1.379/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.184/2006 și (CE) nr. 1.224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului, cu excepția ajutoarelor pentru formare, a ajutoarelor pentru accesul IMM-urilor la finanțare, a ajutoarelor în materie de cercetare și dezvoltare, a ajutoarelor pentru inovare destinate IMM-urilor, a ajutoarelor pentru lucrătorii defavorizați și pentru lucrătorii cu handicap, a ajutoarelor regionale pentru investiții din regiunile ultraperiferice și a schemelor de ajutoare regionale de exploatare; ajutoarelor pentru proiectele de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității ("DLRC"), ajutoarelor pentru proiectele de cooperare teritorială europeană; ajutoarelor sub formă de reduceri ale taxelor de mediu în temeiul articolului 15 alineatul (1) litera (f) și al articolului 15 alineatul (3) din Directiva 2003/96/CE a Consiliului (Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității), ajutoarelor incluse în produsele financiare care beneficiază de sprijin din Fondul InvestEU, cu excepția operațiunilor enumerate la articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 717/2014 al Comisiei din 27 iunie 2014 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis în sectorul pescuitului și acvaculturii, ajutoarelor acordate microîntreprinderilor sub formă de intervenții publice privind furnizarea de energie electrică, gaze sau căldură, menționate la articolul 19c din Regulamentul (UE) 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat , cu modificările și completările ulterioare, ajutoarelor acordate IMM-urilor sub forma unor intervenții publice temporare privind furnizarea de energie electrică, gaze sau căldură produsă din gaze naturale sau energie electrică pentru a atenua impactul creșterii prețurilor în urma războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei menționat la articolul 19d din Regulamentul (UE) nr. 651/2014; ... b) ajutoarelor acordate în sectorul producției agricole primare, cu excepția ajutoarelor regionale pentru investiții din regiunile ultraperiferice, a schemelor de ajutoare regionale de exploatare, a ajutoarelor pentru consultanță în favoarea IMM-urilor, a ajutoarelor pentru finanțare de risc, a ajutoarelor pentru cercetare și dezvoltare, a ajutoarelor pentru inovare destinate IMM-urilor, a ajutoarelor de mediu, a ajutoarelor pentru formare și a ajutoarelor pentru lucrătorii defavorizați și lucrătorii cu handicap, a ajutoarelor pentru proiectele de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității (DLRC), a ajutoarelor pentru proiectele de cooperare teritorială europeană, a ajutoarelor incluse în produse financiare sprijinite de Fondul InvestEU, a ajutoarelor pentru microîntreprinderi sub formă de intervenții publice privind furnizarea de energie electrică, gaze sau căldură, astfel cum se menționează la articolul 19c din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 și a ajutoarelor pentru IMM-uri sub forma unor intervenții publice temporare privind furnizarea de energie electrică, gaze sau căldură produsă din gaze naturale sau energie electrică pentru a atenua impactul creșterii prețurilor în urma războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, astfel cum se menționează la articolul 19d din Regulamentul (UE) nr. 651/2014; ... c) ajutoarelor acordate în sectorul prelucrării și comercializării produselor agricole, în următoarele cazuri: (i) atunci când valoarea ajutoarelor este stabilită pe baza prețului sau a cantității unor astfel de produse achiziționate de la producători primari sau introduse pe piață de întreprinderile respective; ... (ii) atunci când ajutoarele sunt condiționate de transferarea lor parțială sau integrală către producătorii primari. ... ... d) ajutoarelor pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive, astfel cum sunt reglementate de Decizia 2010/787 a Consiliului din 10 decembrie 2010 privind ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive; ... e) ajutoarelor pentru activitățile din sectorul siderurgic, sectorul lignitului, sectorul cărbunelui; ... f) ajutoarelor pentru sectorul transporturilor, precum și pentru infrastructura conexă, ajutoarelor pentru sectorul producerii, stocării, transportului și distribuției de energie și pentru infrastructurile energetice, cu excepția ajutoarelor regionale pentru investiții din regiunile ultraperiferice și a schemelor de ajutoare regionale de exploatare, precum și ajutoarelor în sectorul comunicațiilor în bandă largă, cu excepția schemelor de ajutoare regionale de exploatare; ... g) ajutoarelor regionale sub formă de scheme care vizează un număr limitat de sectoare specifice de activitate economică; nu se consideră că schemele de ajutoare destinate activităților turistice sau prelucrării și comercializării produselor agricole vizează sectoare specifice de activitate economică. ... (2) În cazul în care o întreprindere își desfășoară activitatea atât în sectoarele excluse menționate la alin. (1) , lit. (a) , (b) sau (c) , cât și în sectoarele care intră în domeniul de aplicare al prezentului ordin, prezenta schemă se aplică ajutoarelor acordate pentru aceste ultime sectoare sau activități, cu condiția ca întreprinderea în cauză să asigure, prin mijloace corespunzătoare, precum separarea activităților sau o distincție între costuri, că activitățile desfășurate în sectoarele excluse nu beneficiază de ajutoarele acordate în conformitate cu prezentul regulament. (3) Prezenta schemă nu se aplică: a) ajutoarelor destinate activităților legate de exportul către țări terțe sau către alte state membre, respectiv ajutoarelor legate direct de cantitățile exportate, de înființarea și funcționarea unei rețele de distribuție sau de alte costuri curente legate de activitatea de export; ... b) ajutoarelor condiționate de utilizarea preferențială a produselor naționale față de produsele importate; ... c) măsurilor de ajutor în cazul cărora acordarea de ajutoare este condiționată de obligația ca beneficiarul să își aibă sediul în statul membru relevant sau să fie stabilit cu preponderență în statul membru respectiv; cu toate acestea, cerința de a avea un sediu sau o sucursală în statul membru care acordă ajutorul la momentul plății ajutorului este permisă; ... d) măsurilor de ajutor în cazul cărora acordarea de ajutoare este condiționată de obligația ca beneficiarul să utilizeze bunuri produse la nivel național sau servicii naționale; ... e) ajutoarelor acordate întreprinderilor aflate în dificultate. ...
+
Capitolul IV Definiții
+
Articolul 8 În sensul prezentei scheme, următorii termeni se definesc astfel: 1. schemă de ajutor de stat - set de măsuri aferente proiectelor depuse în cadrul planului, care cad sub incidența aplicării art. 107 - 109 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene; ... 2. întreprindere - orice entitate care desfășoară o activitate economică, indiferent de forma juridică, de modul de finanțare sau de existența unui scop lucrativ al acesteia; ... 3. microîntreprinderile, întreprinderi mici și mijlocii sau IMM-uri - întreprinderile care îndeplinesc criteriile prevăzute în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 651/2014 conform definițiilor din Anexa I la Regulamentul (UE) nr. 651/2014: (i) întreprindere mijlocie se definește ca fiind întreprinderea care are între 50 și 249 de salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, și/sau al cărei bilanț anual total nu depășește echivalentul în lei a 43 milioane euro; ... (ii) întreprindere mică reprezintă întreprinderea care are între 10 și 49 de salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă și/sau al cărei bilanț anual total nu depășește echivalentul în lei a 10 milioane euro; ... (iii) microîntreprindere este întreprinderea care are mai puțin de 10 salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă și/sau al cărei bilanț anual total nu depășește echivalentul în lei a 2 milioane euro. ... Datele folosite pentru calcularea numărului de angajați și a valorilor financiare, perioada de referință, precum și stabilirea modului de calcul al acestor date ale unei întreprinderi trebuie să respecte prevederile anexei I la Regulamentul (UE) nr. 651/2014, coroborate cu cele ale Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare; ... 4. întreprinderi mari - întreprinderile care nu îndeplinesc criteriile pentru a fi considerate IMM; ... 5. ajutoare regionale pentru investiții - ajutoarele regionale acordate pentru o investiție inițială sau pentru o investiție inițială în favoarea unei noi activități economice; ... 6. investiție inițială - o investiție în active corporale și/sau necorporale legată de înființarea unei noi unități, extinderea capacității unei unități existente, diversificarea producției unei unități prin produse care nu au fost fabricate anterior în unitate, o schimbare fundamentală a procesului general de producție a produsului, respectiv produselor vizate de investiția în unitate; prin urmare, o investiție de înlocuire nu constituie o investiție inițială; ... 7. investiție inițială care creează o nouă activitate economică - o investiție în active corporale și necorporale legată de înființarea unei noi unități sau de diversificarea activității unei unități, cu condiția ca noua activitate să nu fie identică sau similară cu activitatea desfășurată anterior în unitatea respectivă; ... 8. activitate identică sau activitate similară - activitate care face parte din aceeași clasă, respectiv cod numeric de patru cifre, a Nomenclatorului statistic al activităților economice NACE a treia revizuire, așa cum este prevăzut în Regulamentul delegat (UE) 2023/137 al Comisiei din 10 octombrie 2022 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a Nomenclatorului statistic al activităților economice NACE a doua revizuire și de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3.037/90 al Consiliului, precum și a anumitor regulamente CE privind domenii statistice specifice; ... 9. active corporale - active precum clădiri, instalații, utilaje și echipamente; ... 10. active necorporale - active care nu au o concretizare fizică sau financiară, precum brevete, licențe, know-how sau alte drepturi de proprietate intelectuală; ... 11. data acordării ajutorului - data la care dreptul legal de a primi ajutorul este conferit beneficiarului de ajutor de stat, respectiv data semnării contractului de finanțare; ... 12. demararea lucrărilor de execuție a proiectului sau a unei activități - fie demararea lucrărilor de construcții în cadrul investiției, fie primul angajament cu caracter juridic obligatoriu de comandă pentru echipamente sau oricare alt angajament prin care investiția devine ireversibilă, în funcție de care are loc primul. Cumpărarea de terenuri și lucrările pregătitoare, cum ar fi obținerea permiselor și realizarea studiilor de fezabilitate, nu sunt considerate drept demarare a lucrărilor; ... 13. cheltuieli eligibile specifice - cheltuieli privind realizarea de investiții specifice DR-23, cu respectarea prevederilor art. 14 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 și Regulamentul (UE) 2021/2.115; ... 14. costuri generale ale proiectului - acele costuri necesare pentru pregătirea și implementarea proiectului, constând în cheltuieli pentru consultanță, proiectare, monitorizare și management, inclusiv onorariile pentru consiliere privind durabilitatea economică și de mediu, taxele pentru eliberarea certificatelor, precum și cele privind obținerea avizelor și autorizațiilor necesare implementării proiectelor, prevăzute în legislația națională, cu respectarea prevederile art. 14 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014; ... 15. intensitatea ajutorului de stat - valoarea brută a ajutorului, exprimată ca procent din costurile eligibile ale proiectului, înainte de deducerea impozitelor sau altor taxe. Ajutoarele plătibile în mai multe tranșe se actualizează la valoarea de la data acordării lor. Costurile eligibile se actualizează la valoarea pe care o au la momentul acordării ajutoarelor. Rata dobânzii care trebuie aplicată la actualizare este rata de actualizare aplicabilă la data acordării ajutoarelor; ... 16. Planul strategic PAC 2023-2027 - documentul programatic, în sensul art. 104 din Regulamentul (UE) 2021/2.115, în care sunt prevăzute intervențiile și sumele alocate României din FEADR, aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C(20022) 8.783 din 7 decembrie 2022, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare PS 20232027; ... 17. intervenție - un instrument de sprijin însoțit de un set de condiții de eligibilitate specificate în PS 2023-2027 pe baza unui tip de intervenție FEADR prevăzut în Regulamentul (UE) 2021/2.115; ... 18. procedură de evaluare și selectare a proiectelor - procedura de detaliere a etapelor și a documentelor necesare din momentul depunerii cererii de finanțare a proiectului până la semnarea contractului și cuprinsă într-un manual elaborat de AFIR, aprobată prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, ce va fi publicat imediat după adoptare pe pagina web a MADR și, respectiv, pe pagina web a AFIR; ... 19. ghidul solicitantului - detalierea tehnică și financiară ce cuprinde setul de informații necesare solicitantului pentru pregătirea, derularea și implementarea proiectului, respectiv pentru implementarea angajamentelor cu caracter compensatoriu, elaborat pentru fiecare intervenție din PS 2023-2027, document care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și se publică pe site-ul organismului de implementare, în termen de cel puțin 15 zile înainte de data lansării sesiunilor de depunere a proiectelor; ... 20. cerere de plată - cererea depusă de către un beneficiar, prin care se solicită agenției de plată virarea sumelor, în baza contractului de finanțare/deciziei de finanțare/angajamentului și a documentației justificative stabilite prin ghiduri specifice pentru finanțarea activităților care fac obiectul proiectului/angajamentului; ... 21. proiect eligibil - proiectul care îndeplinește condițiile de eligibilitate prevăzute în fișa tehnică a intervenției/schema de ajutor de stat conform criteriilor aprobate și detaliate în manualele de proceduri și în Ghidul solicitantului; ... 22. contract de finanțare - documentul juridic încheiat în condițiile legii între AFIR și beneficiar, prin care se stabilesc obiectul, drepturile și obligațiile părților, durata de execuție, valoarea, plata, precum și alte dispoziții și condiții specifice, prin care se acordă asistență financiară nerambursabilă din FEADR și de la bugetul de stat, în scopul atingerii obiectivelor intervențiilor cuprinse în PS 2023-2027; ... 23. comercializarea produselor agricole - deținerea sau expunerea unui produs agricol în vederea vânzării, a punerii în vânzare, a livrării sau a oricărei altei forme de introducere pe piață, cu excepția primei vânzări, de către un producător primar către revânzători sau prelucrători și a oricărei altei activități de pregătire a produsului pentru această primă vânzare; o vânzare efectuată de un producător primar către consumatorii finali este considerată comercializare în cazul în care se desfășoară în localuri distincte rezervate acestei activități; ... 24. producția agricolă primară - producția de produse ale solului și ale creșterii animalelor, enumerate în anexa I la TFUE , fără a se mai efectua o altă operațiune de modificare a naturii produselor respective; ... 25. prelucrarea produselor agricole (procesare în sensul prezentei scheme) - orice operațiune efectuată asupra unui produs agricol care are drept rezultat un produs care este tot un produs agricol, cu excepția activităților desfășurate în exploatațiile agricole, necesare în vederea pregătirii unui produs de origine animală sau vegetală pentru prima vânzare; ... 26. produse agricole - produsele enumerate în anexa I la TFUE , cu excepția produselor obținute din pescuit și din acvacultură, enumerate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1.379/2013, cu modificările și completările ulterioare; ... 27. produse neagricole - produsele de origine agricolă, dar neprevăzute în anexa I la TFUE , obținute prin procesarea materiilor prime produse agricole conform anexei I la TFUE , cu excepția produselor piscicole și de acvacultură; ... 28. forme asociative - grupuri de producători - recunoscute potrivit Ordonanței Guvernului nr. 37/2005 privind recunoașterea și funcționarea grupurilor și organizațiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole și silvice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 338/2005 , cu modificările și completările ulterioare, societăți cooperative - organizate conform Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cooperative agricole - organizate potrivit Legii cooperației agricole nr. 566/2004 , cu modificările și completările ulterioare; formele asociative au personalitate juridică și sunt asimilate unei întreprinderi, potrivit definiției de la pct. 2 ; ... 29. beneficiar de ajutor de stat- întreprindere care primește finanțare sub formă de ajutor de stat în baza prezentei măsuri de sprijin; ... 30. derulare proiect - totalitatea activităților efectuate de beneficiarul FEADR de la semnarea contractului până la finalul perioadei de monitorizare a proiectului, care se stabilește prin proceduri specifice AFIR aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale; ... 31. implementare proiect - totalitatea activităților efectuate de beneficiarul FEADR de la semnarea contractului până la data depunerii ultimei tranșe de plată; ... 32. relocare - transferul unei activități identice sau similare sau a unei părți a acesteia de la o unitate a uneia dintre părțile contractante la Acordul privind Spațiul Economic European (unitatea inițială) către unitatea unei alte părți contractante la Acordul privind Spațiul Economic European unde are loc investiția care beneficiază de ajutor (unitatea care beneficiază de ajutor). Există un transfer în cazul în care produsul sau serviciul de la unitatea inițială și de la unitatea care beneficiază de ajutor au cel puțin parțial aceleași scopuri, îndeplinesc cerințele sau necesitățile aceluiași tip de clienți și se pierd locuri de muncă în activități identice sau similare la una dintre unitățile inițiale ale beneficiarului din Spațiul Economic European; ... 33. proiect unic de investiții - orice investiție inițială care vizează aceeași activitate sau o activitate similară demarată de același beneficiar (la nivel de grup) într-un interval de 3 ani de la data de începere a lucrărilor la o altă investiție care beneficiază de ajutor în aceeași regiune de nivel 3 din Nomenclatorul unităților teritoriale de statistică. În cazul în care un astfel de proiect unic de investiții este un proiect mare de investiții, valoarea totală a ajutoarelor pentru proiectul unic de investiții nu depășește valoarea ajutorului ajustat pentru proiecte mari de investiții; ... 34. proiect mare de investiții - o investiție inițială cu costuri eligibile care depășesc 50 de milioane EUR calculată la tarifele și cursul de schimb de la data acordării ajutorului; ... 35. valoarea ajustată a ajutoarelor - valoarea maximă permisă a ajutoarelor pentru un proiect mare de investiții, calculată conform formulei: valoarea ajustată a ajutoarelor = R x (A + 0,50 x B + 0 x C), unde: R este intensitatea maximă a ajutoarelor aplicabilă în zona respectivă, cu excepția intensității majorate a ajutoarelor pentru IMM-uri; A este partea din costurile eligibile în valoare de 55 de milioane EUR; B este partea din costurile eligibile cuprinsă între 55 de milioane EUR și 110 milioane EUR, iar C este partea din costurile eligibile de peste 110 milioane EUR; ... 36. finalizarea investiției - furnizorul/autoritățile române consideră că investiția a fost finalizată în momentul în care activitățile au fost încheiate în mod fizic sau implementate integral, iar ultima plată a fost efectuată către beneficiar de către agenția de plată; ... 37. întreprindere în dificultate, conform definiției din art. 2 alin. (18) din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 - întreprindere care se află în cel puțin una dintre situațiile următoare: 1. În cazul unei societăți comerciale cu răspundere limitată (alta decât un IMM care există de mai puțin de 3 ani), dacă mai mult de jumătate din capitalul social subscris a dispărut ca urmare a pierderilor acumulate. Această situație survine atunci când deducerea pierderilor acumulate din rezerve (și din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societății) conduce la un rezultat negativ care depășește jumătate din capitalul social subscris. În sensul acestei dispoziții, "societate cu răspundere limitată" se referă în special la tipurile de societăți menționate în anexa I la Directiva 2013/34/UE , iar "capital social" include, dacă este cazul, orice prime de capital; ... 2. În cazul unei societăți comerciale în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății (alta decât un IMM care există de mai puțin de 3 ani), atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu așa cum reiese din contabilitatea societății a dispărut din cauza pierderilor acumulate. În sensul prezentei dispoziții, "o societate comercială în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății" se referă în special la acele tipuri de societăți menționate în anexa II la Directiva 2013/34/UE; ... 3. Atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvență sau îndeplinește criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvență să fie deschisă la cererea creditorilor săi; ... 4. Atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare și nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanția sau a primit ajutoare pentru restructurare și face încă obiectul unui plan de restructurare; ... 5. În cazul unei întreprinderi care nu este un IMM, atunci când, în ultimii doi ani: a. raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii este mai mare de 7,5; ... b. capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza EBITDA se situează sub valoarea 1,0; ... ... ... 38. zone asistate înseamnă zonele desemnate într-o hartă a ajutoarelor regionale aprobată în conformitate cu articolul 107 alineatul (3), literele (a) și (c) din Tratat și care este în vigoare la data acordării ajutorului. ... 39. ajutor utilizat abuziv - ajutorul utilizat de beneficiar fără respectarea condițiilor de acordare prevăzute la capitolele VI și XIII ; ... 40. nereguli constatate în implementarea proiectului, altele decât ajutorul ilegal și cel utilizat abuziv - sunt cele definite conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 , dar prin care nu se constată nerespectarea criteriilor de eligibilitate și care nu conduc la încetarea contractului de finanțare. ...
+
Capitolul V Modalitatea de acordare a ajutorului de stat
+
Articolul 9 (1) În cadrul prezentei scheme se acordă ajutor de stat regional pentru investiții sub formă de grant, cu finanțare din FEADR și bugetul de stat, în conformitate cu prevederile fișei tehnice a intervenției DR - 23 din PS 2023-2027 constând în rambursarea costurilor eligibile efectiv suportate de către beneficiar. (2) Ajutorul se acordă în urma verificării de către AFIR a tuturor condițiilor de acordare a ajutorului de stat prevăzute la capitolul VI , a selectării și notificării beneficiarului privind acceptarea cererii de finanțare, urmată de încheierea contractului de finanțare între AFIR și beneficiar. Contractele de finanțare vor fi încheiate cel târziu până pe 30 iunie 2027. Contractul trebuie să facă referire expresă la faptul că se acordă un ajutor de stat în baza Regulamentului (UE) nr.651/2014 și a Regulamentului (UE) 2021/2.115 și la valoarea acestuia. (3) Plata efectivă a ajutorului se efectuează eșalonat, în tranșe conform etapelor de execuție, în urma prezentării de către beneficiar a cererilor de plată și a documentelor justificative de plată, prevăzute în procedurile specifice ale AFIR. Plata ajutorului către beneficiarii schemei se poate face până la 31 decembrie 2029. Ajutoarele vor fi actualizate la valoarea lor în momentul în care sunt acordate. Costurile eligibile se actualizează la valoarea lor în momentul acordării.
+
Articolul 10 (1) Prin excepție de la prevederile art. 9 , pentru a facilita accesarea fondurilor europene nerambursabile prin FEADR, beneficiarii sprijinului acordat prin prezenta schema pot obține fonduri în avans în procent de maximum 50%, după semnarea contractului, conform prevederilor Regulamentului (UE) 2021/2.116, cu modificările și completările ulterioare, iar plata acestuia este subordonată unei garanții necondiționate prin condiții generale și/speciale de garantare, prezentate sub formă de scrisoare de garanție bancară, care corespunde procentului de 100% din suma avansului, în conformitate cu prevederile art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2023 . Acordarea avansului și gestionarea garanțiilor aferente se realizează în conformitate cu prevederile art. 23 și 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2023 . (2) Garanțiile prevăzute la alin. (1) nu trebuie să constituie un ajutor de stat, conform Comunicării Comisiei din 20 iunie 2008 cu privire la aplicarea art. 87 și 88 din Tratatul CE privind ajutoarele de stat sub formă de garanții.
+
Capitolul VI Condiții de acordare a ajutorului de stat
+
Articolul 11 Condițiile de acordare a ajutorului includ condițiile de eligibilitate aplicabile solicitanților și condițiile de eligibilitate ale proiectelor.
+
Articolul 12 (1) Prevederile prezentei scheme se aplică tuturor întreprinderilor care realizează investiții în domeniile menționate în anexa nr. 1 la prezenta schemă și îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) se încadrează în categoria beneficiarilor eligibili, așa cum sunt definiți în fișa intervenției DR - 23 și în Hotărârea Guvernului nr. 1570/2022 , cu modificările și completările ulterioare, respectiv IMM sau întreprinderi mari, astfel cum sunt definite în prezenta schemă, legal constituite și înregistrate la ONRC; ... b) nu sunt considerate "întreprinderi în dificultate" în conformitate cu prevederile art. 28 pct. 37 din prezenta schemă; ... c) nu se află în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, închidere operațională, dizolvare, lichidare sau administrare specială, nu au activitatea suspendată sau alte situații similare reglementate de lege; ... d) la data depunerii cererii de finanțare nu înregistrează debite la bugetul de stat, respectiv bugetele locale, sau debite provenind din neplata contribuțiilor de asigurări sociale, a contribuțiilor de asigurări pentru șomaj, a contribuției de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, precum și a contribuțiilor pentru asigurările sociale de sănătate; ... e) nu sunt întreprinderi care fac subiectul unui ordin de recuperare încă neexecutat privind declararea unui ajutor ca fiind ilegal și incompatibil cu piața comună sau, în cazul în care a făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată și ajutorul a fost integral recuperat, inclusiv dobânda de recuperare aferentă; ... f) solicitantul confirmă că, în cei doi ani anteriori cererii de ajutor, nu a efectuat o relocare către unitatea în care urmează să aibă loc investiția inițială pentru care se solicită ajutorul și se angajează că nu va face acest lucru pentru o perioadă de până la doi ani după finalizarea investiției inițiale pentru care se solicită ajutorul; ... g) în situația în care solicitantul are sediul înregistrat într-un stat membru UE, la momentul plății ajutorului trebuie să fie înregistrat în România în baza prevederilor legale naționale; ... (2) Verificarea condițiilor prevăzute la alin. (1) se realizează pe baza declarațiilor pe propria răspundere/angajamentelor asumate la depunerea cererii de finanțare, a situațiilor financiare anuale, precum și în baza altor acte și documente care se anexează cererii de finanțare și/sau a informațiilor publicate pe site-urile autorităților competente și care se detaliază în Ghidul solicitantului.
+
Articolul 13 (1) Sprijinul acordat pentru proiectele de investiții se limitează la 1 proiect per intervenție, dar nu mai mult de 2 proiecte pe intervenții distincte per beneficiar sau 3 proiecte pe intervenții distincte per beneficiar, dacă unul dintre acestea vizează intervenția DR-19 - Investiții neproductive la nivel de fermă, cu respectarea cumulativă a următoarelor condiții: a) îndeplinirea condițiilor de eligibilitate ale acestuia și a regulilor ajutoarelor de stat; ... b) să nu facă obiectul dublei finanțări cu o altă intervenție finanțată din FEADR sau din alte fonduri publice; ... c) nu sunt create condițiile pentru a obține în mod necuvenit un avantaj, în sensul prevederilor art. 62 din Regulamentul (UE) 2021/2.116, în orice etapă de derulare a proiectului; ... d) prezentarea dovezii cofinanțării private a investiției, prin extras de cont și/sau contract de credit acordat în vederea implementării proiectului. Atât extrasul de cont, cât și contractul de credit menționează valoarea totală a cofinanțării private. În cazul în care dovada cofinanțării se prezintă prin extras de cont, acesta va fi însoțit și de angajamentul solicitantului că minimum 50% din disponibilul prezentat va fi destinat plăților aferente implementării proiectului. Verificările, în acest din urmă caz, se detaliază în procedurile de lucru și contractul de finanțare; ... e) în cazul aprobării mai multor cereri de finanțare/proiecte pe intervenții diferite, solicitantul/beneficiarul, după caz, trebuie să dovedească existența cofinanțării private pentru toate proiectele. ... (2) Solicitanții/beneficiarii, după caz, înregistrați în registrul debitorilor AFIR, pentru Programul SAPARD și/sau pentru FEADR, care achită integral datoria față de AFIR, inclusiv dobânzile și majorările de întârziere până la semnarea contractelor de finanțare, pot depune proiecte prin prezenta schemă. (3) În cadrul schemei nu se finanțează proiectele mari de investiții, astfel cum sunt definite la art. 8 pct. 34 din prezenta schemă. (4) Acei solicitanți/beneficiari care au contracte de finanțare pentru proiecte aferente intervențiilor din PS 2023-2027, inclusiv contracte de finanțare prin care au fost acordate ajutoare de stat/de minimis, nerealizate, respectiv încetate la cererea beneficiarului, precum și solicitanții/beneficiarii care au contracte de finanțare încetate pentru nerespectarea obligațiilor contractuale din inițiativa AFIR și pentru care administratorul schemei a dispus recuperarea debitelor rezultate din nereguli/recuperarea ajutoarelor de stat/de minimis acordate, după caz, nu pot beneficia de finanțare în baza prezentei scheme decât după îndeplinirea integrală a obligațiilor de rambursare a ajutorului plătit, inclusiv a dobânzilor aferente.
+
Articolul 14 (1) În cadrul prezentei scheme pot fi finanțate exclusiv proiectele care prevăd realizarea de investiții inițiale, așa cum sunt acestea definite la art. 8 pct. 6 și 7 . (2) Pentru acordarea sprijinului trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții de eligibilitate: a) sprijinul va fi limitat la investiții în sectoarele de activitate economică eligibile precizate la nivel de cod CAEN în Anexa 1 la prezenta schema, în scopul procesării produselor agricole incluse în lista cuprinsă în anexa I la Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și obținerii de produse neagricole; ... b) investiția propusă prin proiect trebuie să se încadreze în tipul de investiție eligibilă corelată cu tipul de întreprindere, zona de dezvoltare regională în care este amplasată investiția și intensitatea sprijinului; ... c) viabilitatea economică a investiției trebuie să fie demonstrată în baza prezentării documentației tehnico-economice; ... d) investiția va respecta prevederile legislației naționale în vigoare aplicabilă proiectului; ... e) prin investiția propusă solicitantul demonstrează că sunt îndeplinite condițiile privind efectul stimulativ prevăzute la art. 15 ; ... f) investițiile care intră sub incidența ajutorului regional și care se încadrează în definiția "investiției inițiale" conform Regulamentului (UE) nr. 651/2014, inclusiv investițiile legate de eficiența energetică a clădirilor care nu pot exista de sine stătător și care reprezintă componentă secundară a proiectului din punct de vedere valoric raportat la cheltuielile eligibile, legată intrinsec de investiția principală, vor respecta prevederile art. 14 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014, precum și celelalte prevederi aplicabile ajutorului de stat acordat în baza prezentei schemei. ...
+
Capitolul VII Efectul stimulativ
+
Articolul 15 (1) În cadrul prezentei scheme, atât în cazul IMM, cât și în cazul întreprinderilor mari, ajutorul de stat se acordă dacă beneficiarul a adresat, înainte de demararea lucrărilor de execuție a proiectului, o cerere de finanțare în condițiile prevăzute la art. 20 alin. (1) lit. b) . (2) Cererea de finanțare trebuie să conțină cel puțin următoarele informații: a) denumirea întreprinderii și dimensiunea acesteia; ... b) descrierea proiectului, inclusiv data începerii și a încheierii acestuia; ... c) locul de desfășurare a proiectului; ... d) lista costurilor proiectului; ... e) tipul de ajutor (grant, împrumut, garanție, avans rambursabil, infuzie de capital sau altele) și valoarea finanțării publice necesare pentru proiect. ... (3) În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1) , proiectul nu este eligibil pentru acordarea de ajutor. (4) Orice investiție inițială care vizează aceeași activitate sau activitate similară demarată de același beneficiar (la nivel de grup) într-un interval de 3 ani de la data de începere a lucrărilor la o altă investiție care beneficiază de ajutor în aceeași regiune de nivel 3 din Nomenclatorul comun al unităților teritoriale de statistică este considerată ca făcând parte dintr-un proiect unic de investiții.
+
Capitolul VIII Cheltuieli eligibile și neeligibile
+
Articolul 16 (1) În cadrul prezentei scheme se acordă sprijin pentru finanțarea proiectelor de investiții inițiale, constând în investiții în active corporale și necorporale, menționate în fișa intervenției DR - 23. (2) Investițiile în active corporale sunt următoarele: a) Înființarea/ dezvoltarea de capacități de procesare a produselor agricole prin extinderea capacității de producție, diversificarea activității, diversificarea producției, schimbare fundamentală; ... b) Înființarea/dezvoltarea de capacități de condiționare, depozitare a materiei prime procesate/produsului finit rezultat din procesare, ca o componentă secundară a proiectului; ... c) Înființarea/dezvoltarea componentei de comercializare, ca o componentă secundară a proiectului; ... d) Investiții care contribuie la reducerea emisiilor de GES, ca parte componentă secundară a proiectului de investiții, legate de eficiența energetică a clădirilor în care se desfășoară o activitate eligibilă în cadrul intervenției, în condițiile în care investiția nu poate exista de sine stătător și se înscrie în definiția investiției inițiale conform Regulamentului (UE) nr. 651/2014; ... e) Investiții legate de utilizarea soluțiilor digitale în condiționare, procesare, marketing și management, necesare pentru desfășurarea activității vizate prin proiect; ... f) Activele achiziționate trebuie să fie noi. ... (3) Investițiile în active necorporale sunt următoarele: a) Organizarea și implementarea sistemelor de management a calității și de siguranță alimentară, dacă sunt în legătură cu investițiile corporale ale proiectului; ... b) Achiziționarea de tehnologii (know-how), patente și licențe pentru pregătirea implementării proiectului; ... c) Achiziționarea de software, identificat ca necesar în documentația tehnico-economică a proiectului; ... d) Marketingul produselor obținute. ...
+
Articolul 17 (1) Cheltuielile eligibile sunt cele aferente investițiilor inițiale în active corporale și active necorporale menționate în fișa intervenției DR - 23. (2) Cheltuielile eligibile specifice referitoare la investițiile inițiale în active corporale noi se referă la următoarele: a) construcția, extinderea clădirilor, inclusiv infrastructură internă și utilități; ... b) achiziționarea, inclusiv în leasing financiar, cu obligația ca bunul să intre în proprietatea beneficiarului până la ultima plată, de utilaje, instalații, echipamente și mijloace de transport specializate în scopul colectării materiei prime și/sau comercializării produselor agroalimentare în cadrul proiectului; ... c) cheltuieli generate de investiții legate de utilizarea soluțiilor digitale în condiționare, procesare, marketing și management, necesare pentru desfășurarea activității vizate prin proiect; ... d) cheltuieli generate de investiții în eficiența energetică a clădirilor în care se desfășoară o activitate eligibilă în cadrul intervenției ca investiție secundară valoric, dacă sunt intrinsec legate de investiția inițială și se înscrie în definiția investiției inițiale conform Regulamentului UE nr. 651/2014; ... e) cheltuieli pentru asigurarea respectării condițiilor de igienă și a fluxului tehnologic. ... (3) Cheltuielile eligibile referitoare la investițiile inițiale în active necorporale, se referă la următoarele: a) achiziționarea de tehnologii (know-how), patente și licențe pentru pregătirea implementării proiectului; ... b) achiziționarea de software, identificat ca necesar în documentația tehnico-economică a proiectului; ... c) organizarea și implementarea sistemelor de management a calității și de siguranță alimentară, dacă sunt în legătură cu investițiile corporale ale proiectului; ... d) marketingul produselor obținute. ... (4) Activele necorporale, pentru a fi considerate eligibile, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: a) să fie utilizate în exclusivitate în cadrul unității care beneficiază de ajutor de stat; ... b) să fie amortizabile; ... c) trebuie să fie achiziționate în condițiile pieței de la terți care nu au legături cu cumpărătorul; ... d) să respecte principiul rezonabilității costurilor prin raportare la baza de date sau prin aplicarea procedurii de achiziții elaborate de AFIR și aprobată prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale. ...
+
Articolul 18 (1) În cazul ajutoarelor acordate întreprinderilor mari pentru o schimbare fundamentală a procesului de producție, costurile eligibile trebuie să depășească amortizarea efectuată în cursul ultimelor 3 exerciții financiare pentru activele legate de activitatea care trebuie modernizată. În cazul ajutoarelor acordate întreprinderilor mari sau IMM-urilor pentru diversificarea unei unități existente, costurile eligibile trebuie să depășească cu cel puțin 200% valoarea contabilă a activelor reutilizate, astfel cum au fost înregistrate în exercițiul financiar ce precedă începerea lucrărilor. (2) Costurile activelor necorporale, pentru toate tipurile de întreprinderi, sunt eligibile numai până la un plafon de 20% din costurile totale eligibile ale investiției inițiale, din care costurile activelor necorporale aferente marketing-ului produselor nu vor depăși 5%, dar nu mai mult de 100.000 euro din valoarea eligibilă a investiției inițiale.
+
Articolul 19 (1) Activele corporale și necorporale prevăzute la art. 16 aferente investiției inițiale, realizate cu sprijin nerambursabil acordat în cadrul prezentei scheme, trebuie să fie incluse în categoria activelor proprii ale beneficiarului și să rămână asociate proiectului pentru care s-a acordat ajutorul pentru o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți. (2) Condiția prevăzută la alin. (1) nu împiedică înlocuirea unei instalații sau a unui echipament care a devenit depășit sau a fost distrus în această perioadă, cu condiția ca activitatea economică să fie menținută în regiunea de dezvoltare în cauză pentru perioada minimă.
+
Articolul 20 (1) Sunt neeligibile pentru sprijin în cadrul prezentei scheme următoarele cheltuieli generale: a) cheltuielile cu achiziționarea de bunuri și echipamente "second hand"; ... b) cheltuielile efectuate înainte de depunerea solicitării de sprijin și înainte de semnarea contractului de finanțare a proiectului; ... c) costurile generale ale proiectului definite la art. 8 pct. 14 ; ... d) cheltuieli cu achiziția mijloacelor de transport pentru uz personal și pentru transport de persoane; ... e) cheltuielile neeligibile în conformitate cu art. 73 din Regulamentul (UE) 2021/2.115, și anume: (i) rata dobânzii debitoare, cu excepția celor referitoare la granturi acordate sub forma unei subvenții pentru rata dobânzii sau a unei subvenții pentru comisioanele de garantare; ... (ii) achiziționarea de terenuri și clădiri; ... (iii) taxa pe valoarea adăugată, cu excepția cazului în care aceasta nu se poate recupera în temeiul legislației naționale privind TVA; ... ... f) în cazul contractelor de leasing, celelalte costuri legate de contractele de leasing, cum ar fi marja locatorului, costurile de refinanțare a dobânzilor, cheltuielile generale și cheltuielile de asigurare; ... g) cheltuielile cu investițiile ce fac obiectul dublei finanțări care vizează aceleași costuri eligibile cu cele din alte fonduri europene sau/și naționale. ... (2) Cheltuielile neeligibile specifice: a) construcția și modernizarea locuinței; ... b) cheltuielile cu spațiile ce deservesc activitatea generală a unității: birouri administrative, săli de ședințe, săli de protocol, spații de cazare; ... c) cheltuieli care exced domeniul de aplicabilitate ale art. 14 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014, inclusiv cheltuieli cu investiții de producere, utilizare, stocare energie din surse regenerabile; ... d) cheltuieli aferente investițiilor finanțate prin Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM aferent perioadei 2023-2026. ...
+
Capitolul IX Intensitatea ajutorului și valoarea maximă a finanțării
+
Articolul 21 Intensitatea maximă a ajutoarelor de stat acordate în cadrul prezentei scheme pentru întreprinderile mari și IMM-uri este cea prevăzută în Anexa 2 și nu va depăși intensitatea maximă de 65% permisă de Regulamentul (UE) 2021/2.115.
+
Articolul 22 Pentru a garanta că investiția este viabilă, beneficiarul trebuie să aducă o contribuție financiară din resurse proprii sau atrase, neafectată de elemente de ajutor public, de minimum 35%, în funcție de intensitatea maximă a ajutorului acordat în zona NUTS 3 în care este amplasată investiția.
+
Articolul 23 (1) Valoarea maximă a ajutorului acordat în cadrul prezentei scheme nu poate depăși plafonul maxim/proiect, inclusiv pentru un proiect mare de investiții, după cum urmează: a) maximum 10.000.000 euro/proiect pentru investiții de înființare în sectorul panificație; ... b) maximum 3.000.000 euro/proiect pentru celelalte tipuri de investiții. ... (2) Un proiect unic de investiții nu poate fi divizat în mai multe subproiecte în scopul de a beneficia de ajutor de stat în valoare mai mare decât valoarea maximă prevăzută pentru proiectele mari de investiții. (3) În cazul în care un proiect unic de investiții este un proiect mare de investiții, valoarea cumulată totală a ajutoarelor pentru proiectul unic de investiții nu poate depăși valoarea ajutorului maxim pentru proiecte mari de investiții calculat conform alin. (2) .
+
Capitolul X Procedura de selecție a proiectelor
+
Articolul 24 (1) La inițiativa AM-PS, cu consultarea prealabilă a Comitetului de Monitorizare pentru PS 2023-2027, sunt stabilite alocarea publică disponibilă a intervenției aferentă sesiunii de depunere, pragul de calitate prestabilit și pragurile de calitate lunare. Criteriile de selecție rămân aceleași, dar în cadrul sesiunii pragul de calitate lunar scade pentru fiecare etapă. (2) Pentru sesiunea de depunere se face un anunț de lansare a licitației în care se prezintă: a) alocarea publică disponibilă aferentă sesiunii de depunere; ... b) criteriile de selecție; ... c) punctajele de selecție; ... d) distribuirea fondurilor între componente; ... e) pragul de calitate prestabilit; ... f) pragurile de calitate lunare. ... (3) Depunerea proiectelor în cadrul sesiunii se oprește înainte de termenul limită prevăzut în nota de lansare atunci când valoarea publică totală a proiectelor depuse de la începutul sesiunii, având un punctaj estimat (autoevaluare/prescoring) mai mare sau egal cu pragul de calitate aferent etapei lunare respective, excluzând valoarea publică totală a proiectelor retrase, ajunge la 150% din nivelul alocării sesiunii, cu excepția primelor 5 zile calendaristice din fiecare etapă de depunere când depunerea proiectelor se realizează indiferent de nivelul plafonului. (4) Selecția proiectelor se realizează lunar, cu încadrarea în alocarea disponibilă pentru selecția lunară și aplicarea principiului concursului de proiecte, conform căruia se selectează pentru finanțare proiectele care obțin punctajul cel mai mare, respectiv se selectează pentru finanțare doar proiectele al căror punctaj total este superior sau cel puțin egal raportat la pragul de calitate al lunii respective. În cazul proiectelor cu același punctaj, departajarea acestora se face în ordinea criteriilor de departajare care sunt stabilite în Ghidul solicitantului. (5) Ghidul solicitantului, aferent prezentei scheme, se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și detaliază inclusiv aspectele reglementate la alin. (1) și (2) .
+
Articolul 25 (1) La stabilirea criteriilor de selecție s-au avut în vedere următoarele principii: (i) principiul sectorului prioritar în sensul prioritizării sectoarelor care contribuie la echilibrarea balanței comerciale și a securității alimentare; ... (ii) principiul modernizării; ... (iii) principiul produsului cu înaltă valoare adăugată (de exemplu, produse care participă la scheme de calitate recunoscute la nivel național, european); ... (iv) principiul asocierii în cadrul cooperativelor, societăților cooperative, grupurilor și organizațiilor de producători; ... (v) principiul stimulării proiectelor cu impact redus asupra mediului. ... (2) Criteriile de selecție corespunzătoare principiilor menționate la alin. (1) și punctajele aferente sunt prevăzute în Anexa nr. 3 la prezenta schemă.
+
Capitolul XI Durata de aplicare a schemei
+
Articolul 26 (1) Prezenta schemă se aplică până la data de 30 iunie 2027, în limita bugetului alocat schemei, urmând ca plățile să fie efectuate până la 31 decembrie 2029. (2) Proiectele selectate, dar necontractate până la data expirării prezentei scheme conform alin. (1) , trebuie să respecte condițiile stabilite de legislația care reglementează ajutorul de stat în vigoare la momentul contractării.
+
Capitolul XII Bugetul schemei
+
Articolul 27 (1) Valoarea totală estimată a ajutorului de stat care va fi acordat în cadrul prezentei scheme, angajată pe durata de aplicare a acesteia, este echivalentul în lei a 164.929.100 euro contribuție publică, din care FEADR 138.750.000 euro și buget de stat estimat 26.179.100 euro, calculată la cursul Băncii Centrale Europene de la 1 ianuarie a anului intrării în vigoare a ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale de aprobare a prezentei scheme, fără a depăși bugetul mediu anual, echivalent în lei, a 150.000.000 euro. (2) Sprijinul public nerambursabil se compune din: – 85% contribuție europeană - FEADR și 15% contribuție națională de la bugetul de stat pentru regiunile de dezvoltare ale României, cu excepția regiunii București-Ilfov; ... – 43% contribuție europeană - FEADR și 57% contribuție națională de la bugetul de stat pentru regiunea București-Ilfov. ... (3) Contribuția europeană și contribuția națională de la bugetul de stat pot fi revizuite în funcție de modificările PS 2023-2027 care se aprobă de Comisia Europeană.
+
Articolul 28 Numărul estimat al întreprinderilor care vor beneficia de sprijin financiar în cadrul prezentei scheme este de maxim 130.
+
Capitolul XIII Reguli privind cumulul ajutoarelor
+
Articolul 29 (1) Ajutoarele cu costuri eligibile identificabile acordate prin prezenta schemă pot fi cumulate cu: a) orice alt ajutor de stat, atât timp cât măsurile respective vizează costuri eligibile identificabile diferite; ... b) orice alt ajutor de stat, în legătură cu aceleași costuri eligibile, care se suprapun parțial sau integral, numai în cazul în care cumulul respectiv nu are drept rezultat depășirea celui mai ridicat nivel de intensitate a ajutorului sau a celui mai ridicat cuantum al ajutorului aplicabil ajutorului respectiv în temeiul prezentei scheme. ... (2) Ajutoarele de stat acordate în baza prezentei scheme nu se cumulează cu ajutoare de minimis în raport cu aceleași costuri eligibile, dacă un astfel de cumul ar conduce la o intensitate și un nivel al ajutorului care le depășește pe cele prevăzute la art. 20 , respectiv art. 22 .
+
Capitolul XIV Modalitatea de derulare a schemei
+
Articolul 30 (1) Implementarea prezentei scheme se realizează pe baza procedurii AFIR de evaluare și selectare a proiectelor, aprobată prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, și cuprinde următoarele etape: a) lansarea anunțului privind cererea de proiecte, de către AFIR, pe site-ul oficial, cu precizări privind perioada de depunere a proiectelor, fondurile disponibile alocate sesiunii de depunere a proiectelor, locul depunerii cererilor de finanțare, alte informații generale; ... b) evaluarea și selectarea: (i) depunerea cererilor de finanțare, online, prin intermediul portalului AFIR; ... (ii) verificarea cererilor de finanțare se face la nivelul structurilor teritoriale din cadrul AFIR, respectiv la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor rurale, denumit în continuare OJFIR, pentru proiecte fără construcții și montaj și la Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, denumit în continuare CRFIR, pentru proiecte cu construcții și montaj; ... (iii) cererea de finanțare va fi evaluată din punctul de vedere al eligibilității și selecției, inclusiv al condițiilor de ajutor de stat, în condițiile specificate în cadrul național legislativ de implementare; ... ... c) selecția proiectelor se realizează conform prevederilor de la art. 24 și 25 ; ... d) contractarea: după aprobarea raportului de selecție, în care sunt incluse proiectele aprobate pentru finanțare și ulterior verificărilor AFIR din ONRC, AFIR notifică solicitantul privind decizia de selecție în vederea semnării contractului de finanțare, în conformitate cu procedurile specifice AFIR aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale. La momentul încheierii contractului de finanțare, beneficiarul nu trebuie să fie în dificultate. În cazul în care, în urma verificărilor făcute, acesta figurează ca întreprindere în dificultate, nu se contractează și se întocmește nota de neîncheiere a contractului de finanțare cu notificarea beneficiarului; ... e) plata: depunerea online a cererii de plată însoțită de documentele justificative, verificarea cheltuielilor, autorizarea și efectuarea plății - la CRFIR pentru proiectele care prevăd construcții- montaj sau la OJFIR pentru proiectele care nu prevăd construcții-montaj; ... f) monitorizarea: monitorizarea implementării proiectelor de către AFIR și AM PS, raportarea stadiului implementării de către AM PS. ... (2) Formularele-tip ale declarațiilor pe propria răspundere și alte documente aferente cererii de ajutor/cererii de finanțare sunt menționate în Ghidul solicitantului, care se publică pe site-ul AFIR. (3) Înainte de acordarea ajutorului de stat, AFIR va efectua toate verificările necesare pentru a stabili dacă solicitanții întrunesc condițiile pentru a beneficia de ajutor de stat, inclusiv pe baza documentelor depuse de aceștia și a declarațiilor pe propria răspundere. (4) Modificările care pot afecta evaluarea compatibilității măsurii de ajutor, prin referire la durată, instrument de acordare, condiții de eligibilitate și de acordare, majorarea bugetului măsurii sau a numărului de beneficiari cu mai mult de 20%, se realizează cu avizul Consiliului Concurenței, cu respectarea prevederilor art. 9 - 14 din O.U.G. nr. 77/2014 .
+
Capitolul XV Reguli privind publicarea, informarea, monitorizarea, raportarea și recuperarea
+
Articolul 31 (1) Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în calitate de administrator al schemei, are obligația de a publica pe site-ul său textul integral al prezentei scheme, perioada de desfășurare a apelului de proiecte și bugetul anual alocat schemei de ajutor de stat. (2) Informațiile prevăzute în anexa III la Regulamentul (UE) nr. 651/2014 privind fiecare ajutor individual acordat care depășește 100.000 euro vor fi publicate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale pe site-ul propriu www.afir.ro și pe pagina națională www.ajutordestat.ro. (3) Informațiile menționate în anexa III la Regulamentul (UE) nr.651/2014 se publică pe site-ul AFIR în termen de 6 luni de la data la care s-a acordat ajutorul, sunt organizate și sunt accesibile într-un mod standardizat, conform descrierii din anexa III la Regulamentul (UE) nr. 651/2014, astfel încât fac posibilă executarea funcțiilor de căutare și descărcare în mod eficace și rămân disponibile pe site timp de cel puțin 10 ani de la data la care s-a acordat ajutorul. (4) În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 , furnizorul va informa Consiliul Concurenței cu privire la intrarea în vigoare a ordinului de aprobare a prezentei scheme, precum și a oricărei modificări aduse acesteia, în termen de maxim 5 zile de la momentul la care acest eveniment a avut loc.
+
Articolul 32 (1) AFIR va monitoriza respectarea condițiilor de acordare a sprijinului prevăzute în prezenta schemă pe toată perioada de derulare a acesteia. În situația în care constată nerespectarea acestor condiții, va întreprinde toate demersurile necesare pentru recuperarea ajutorului acordat, inclusiv a dobânzilor aferente, calculate conform reglementărilor europene în vigoare. (2) Monitorizarea ajutoarelor de stat acordate prin prezenta schemă se realizează de către AM- PS/AFIR, după caz. Acestea pot să realizeze, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, controale la fața locului, sunt obligate să verifice respectarea condițiilor de acordare a ajutoarelor și să dispună măsurile ce se impun în situația în care aceste condiții nu au fost respectate.
+
Articolul 33 (1) AM-PS are obligația, conform prevederilor art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 , de a încărca în Registrul ajutoarelor de stat, denumit în continuare RegAS, datele și informațiile referitoare la prezenta schemă de ajutor de stat, în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale de aprobare a prezentei scheme. (2) Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale are obligația de a înregistra în RegAS contractele de finanțare în termen de 7 zile lucrătoare de la data semnării contractului, obligațiile de recuperare a ajutoarelor ilegale sau utilizate abuziv și rambursările efective ale respectivelor obligații, în termen de maximum 7 zile lucrătoare de la data semnării actelor sau a instituirii obligației de recuperare sau de rambursare, după caz. Plățile se încarcă în termen de 10 zile lucrătoare de la data plății. (3) Beneficiarii prezentei scheme au obligația să transmită administratorului raportări periodice, precum și alte informații cu privire la ajutorul acordat, conform cererii acestuia, sub sancțiunile prevăzute de legislația în vigoare.
+
Articolul 34 (1) În aplicarea prevederilor art. 32 alin. (2) , administratorul poate decide stoparea sau recuperarea ajutoarelor de stat acordate prin decizii/alte acte administrative, care au caracter de titlu executoriu. (2) Erorile constatate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și corecțiile legale, anulările, recalculările, recuperările și rambursările, se raportează Consiliului Concurenței până la data de 31 martie a anului următor anului de raportare. (3) Recuperarea ajutorului de stat constatat ca ilegal acordat, precum și a celui utilizat abuziv de beneficiar se realizează de către AFIR, în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015 , cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. 43 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 și conform prevederilor art. 25 din OUG nr. 85/2023 , cu modificările și completările ulterioare. (4) Ajutorul care trebuie recuperat conform alin. (1) include și dobânda aferentă, datorată de la data plății ajutorului până la data recuperării acestuia, calculată în conformitate cu Instrucțiunile privind procedura de calculare a dobânzii în cazul ajutorului de stat sau de minimis care trebuie rambursat sau recuperat, puse în aplicare prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 386/2020 pentru punerea în aplicare a Instrucțiunilor privind procedura de calculare a dobânzii în cazul ajutorului de stat sau de minimis care trebuie rambursat sau recuperat. (5) Pentru nereguli constatate, altele decât ajutorul ilegal și cel utilizat abuziv, AFIR recuperează sumele conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012 , cu modificările și completările ulterioare. (6) În vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute la alin. (1) - (5) , MADR, prin AFIR, aplică normele metodologice de stopare/recuperare a ajutorului în conformitate cu prevederile art. 25, alin. (5) Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, prevăzute în procedurile specifice aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.
+
Articolul 35 (1) AFIR trebuie să păstreze înregistrări detaliate referitoare la ajutoarele acordate pentru toate proiectele de investiții. Aceste înregistrări, care conțin toate informațiile necesare pentru a stabili dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în Regulamentul (UE) nr 651/2014, trebuie păstrate timp de 10 ani de la data acordării ultimului ajutor în cadrul prezentei scheme. (2) Beneficiarii de ajutor de stat au obligația să țină o evidență specifică a tuturor ajutoarelor primite atât în baza prezentei scheme, cât și a altor scheme de ajutor de stat, pe o perioadă de 10 ani de la data acordării sprijinului.
+
Articolul 36 (1) Furnizorul de ajutor de stat completează în platforma SANI ("State Aid Notification Interactive") o fișă de informații sintetice referitoare la prezenta procedură de ajutor de stat în formatul standard prevăzut în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 651/2014, în termen de maxim 20 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentei scheme de ajutor de stat. (2) MADR, prin Consiliul Concurenței, transmite Comisiei Europene, în termen de 20 de zile lucrătoare sau într-un termen mai îndelungat, care poate fi stabilit în cerere, toate informațiile și documentele justificative pe care Comisia le consideră necesare pentru a monitoriza aplicarea prezentei scheme.
+
Articolul 37 (1) Implementarea schemei se realizează cu respectarea de către furnizor, administrator și beneficiari a principiilor Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care vizează, în special, principiul egalității de șanse și de prevenire a discriminării de gen, pe criterii de origine rasială sau etnică, religie sau credință, dizabilitate, vârstă sau orientare sexuală, interzicerea sclaviei și a muncii forțate, protecția datelor cu caracter personal, libertatea de exprimare și de informare, egalitatea în fața legii, protecția mediului, pe tot parcursul fluxului administrativ privind accesarea schemei, inclusiv în perioada de monitorizare a proiectelor. (2) Beneficiarii sunt informați că datele prevăzute la art. 98 din Regulamentul (UE) 2021/2.116 se publică ex-post anual pe site-ul AFIR și pot fi prelucrate de către organisme de audit și de investigare ale Uniunii Europene și ale statelor membre în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene, potrivit prevederilor art. 99 și art. 101 din același regulament. (3) Datele cu caracter personal sunt colectate, prelucrate și stocate/arhivate sau publicate de către furnizor și/sau administrator, după caz, în scopul îndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 151 din Regulamentul (UE)2021/2.115, sau prelucrate de alți destinatari pentru îndeplinirea obligațiilor legale ale acestora, cu respectarea prevederilor: a) Regulamentului (UE)2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor ca caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor); ... b) Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor); ... c) Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, cu modificările și completările ulterioare. ...
+
Capitolul XVI Dispoziții finale
+
Articolul 38 Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta schemă.
+
Anexa nr. 1 la schemă DOMENIILE DE ACTIVITATE ELIGIBILE în cadrul intervenției DR - 23 pentru care se acordă sprijin pentru investiții inițiale întreprinderilor în cadrul schemei de ajutor de stat "Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene" Nr. crt. Denumire activitate/activități din domeniile de intervenții eligibile în cadrul intervenției DR-23 pentru care se acordă sprijin pentru investiții inițiale întreprinderilor prin prezenta schemă Corespondența nomenclatoare Grupe/clase CAEN Nomenclatura combinată Bruxelles non- anexa I la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene INDUSTRIA ALIMENTARĂ 1. Fabricarea produselor lactate 105 1.1. Fabricarea înghețatei - fabricarea înghețatei și altor produse asemănătoare înghețatei, cum este sorbetul 1052 21.05 2. Fabricarea produselor de morărit, a amidonului și a produselor din amidon 106 2.1. Fabricarea produselor de morărit*), din care: -fabricarea amestecurilor de făină și făină mixtă preparată și a aluaturilor pentru pâine, prăjituri, biscuiți sau cozonac -fabricarea produselor din cereale pentru mic dejun -fabricarea produselor de morărit fără gluten1 1061 19.01, 19.04 2.2 Fabricarea amidonului si a produselor din amidon -fabricarea produselor din amidon -fabricarea de tapioca si a înlocuitorilor de tapioca preparați din fulgi de amidon, cereale și similare -fabricarea produselor din amidon fără gluten*1) 1062 19.01, 19.03 3. Fabricarea produselor de brutărie și a produselor făinoase 107 3.1. Fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie, inclusiv fabricarea pâinii fără gluten; fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie fără gluten*1). 1071 19.05 3.2. Fabricarea biscuiților și pișcoturilor; fabricarea prăjiturilor și a produselor conservate de patiserie, inclusiv fabricarea biscuiților și pișcoturilor fără gluten; fabricarea prăjiturilor și a produselor conservate de patiserie fără gluten*1) 1072 19.05 3.3. Fabricarea macaroanelor, tăiețeilor, cușcușului și altor produse făinoase similare, inclusiv fabricarea macaroanelor, tăițeilor, cuș-cuș-ului și a altor produse făinoase, fără gluten*1). 1073 19.02 4. Fabricarea altor produse alimentare 108 4.1. Fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei și a produselor zaharoase -fabricarea ciocolatei și a specialităților de ciocolată -fabricarea produselor zaharoase: caramele, nuga, fondante, ciocolată albă -fabricarea dulciurilor sub formă de tablete și pastile 1082 18.06 17.04 4.2. Fabricarea condimentelor și ingredientelor**) -maioneză -fabricarea mirodeniilor, sosurilor și condimentelor: -făină și pudră de muștar; -muștar preparat etc. 1084 21.03 4.3 Fabricarea de mâncăruri preparate -fabricarea de pizza congelată sau altfel conservată 1085 19.05 4.4. Fabricarea preparatelor alimentare omogenizate și a alimentelor dietetice, excluzând fabricarea produselor fără gluten*1) -fabricarea alimentelor pentru utilizări nutriționale speciale: -lapte praf pentru sugari; -lapte și alte alimente speciale pentru copii mici; -alimente pentru sugari; -alimente cu aport scăzut și redus de calorii, pentru controlul greutății; -alimente dietetice pentru scopuri medicale speciale; -alimente cu conținut scăzut de sodiu, inclusiv sare fără sodiu sau sare dietetică fără sodiu; -alimente destinate consumului în cazul efortului muscular intens, în special pentru sportivi; - alimente pentru persoane care suferă de tulburări ale metabolismului carbohidraților (diabet) 1086 19.01, 21.04 4.5. Fabricarea altor produse alimentare n.c.a. -fabricarea produselor din ouă, a albuminei din ouă -fabricarea drojdiei***) de bere -fabricarea alimentelor perisabile-pizza proaspătă (necoaptă) -fabricarea de supe și ciorbe -fabricarea laptelui obținut în afara lăptăriilor și a înlocuitorilor de brânză -fabricarea adaosurilor alimentare și altor produse alimentare****) 1089 19.01, 21.02, 21.04, 21.06 5. Fabricarea băuturilor 110 5.1. Fabricarea berii -fabricarea băuturilor din malț, cum sunt berea, berea neagră -fabricarea berii cu conținut redus de alcool și a berii fără alcool 1105 22.02, 22.03 *) inclusiv grâu numit bulgur **) cu excepția condimentelor care sunt incluse în Anexa I la TFUE ***) Inclusiv drojdia de panificație. ****) inclusiv fabricarea borșului *1) Conform CAEN Rev. 3 aprobat prin Ordin nr. 377 din 17 aprilie 2024 al președintelui Institutului Național de Statistică privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională - CAEN
+
Anexa nr. 2 la schemă INTENSITĂȚI APLICABILE AJUTOARELOR REGIONALE conform Hărții ajutoarelor regionale prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 311/2022 Codul zonei Denumirea zonei Zone "a" Codul NUTS Denumirea regiunii NUTS Intensitatea maximă a ajutorului (întreprinderi mari) Intensitatea maximă a ajutorului (întreprinderi mijlocii) Intensitatea maximă a ajutorului (întreprinderi mici, inclusiv microîntreprinderi) 01.01.2022 - 31.12.2027 RO11 Nord-Vest RO111 Bihor 40 % 50% 60% RO112 Bistrița-Năsăud 50 % 60% 65% RO113 Cluj 40 % 50% 60% RO114 Maramureș 50 % 60% 65% RO115 Satu Mare 50 % 60% 65% RO116 Sălaj 50 % 60% 65% RO12 Centru RO121 Alba 50 % 60% 65% RO122 Brașov 40 % 50% 60% RO123 Covasna 40 % 50% 60% RO124 Harghita 40 % 50% 60% RO125 Mureș 50 % 60% 65% RO126 Sibiu 40 % 50% 60% RO12 Nord-Est RO211 Bacău 60 % 65% 65% RO212 Botoșani 60 % 65% 65% RO213 Iași 50 % 60% 65% RO214 Neamț 60 % 65% 65% RO215 Suceava 60 % 65% 65% RO216 Vaslui 60 % 65% 65% RO22 Sud-Est RO221 Brăila 60 % 65% 65% RO222 Buzău 60 % 65% 65% RO223 Constanța 50 % 60% 65% RO224 Galați 65 % 65% 65% RO225 Vrancea 60 % 65% 65% RO226 Tulcea 60 % 65% 65% RO31 Sud-Muntenia RO311 Argeș 50 % 60% 65% RO312 Călărași 60 % 65% 65% RO313 Dâmbovița 50 % 60% 65% RO314 Giurgiu 50 % 60% 65% RO315 Ialomița 60 % 65% 65% RO316 Prahova 65 % 65% 65% RO317 Teleorman 60 % 65% 65% RO41 Sud-Vest Oltenia RO411 Dolj 65 % 65% 65% RO412 Gorj 65 % 65% 65% RO413 Mehedinți 60 % 65% 65% RO414 Olt 60 % 65% 65% RO415 Vâlcea 60 % 65% 65% RO42 Vest RO421 Arad 30 % 40% 50% RO422 Caraș-Severin 40 % 50% 60% RO423 Hunedoara 50 % 60% 65% RO424 Timiș 30 % 40% 50% Zonele "c" care nu sunt predefinite Codul NUTS Denumirea regiunii NUTS Intensitatea maximă a ajutorului (întreprinderi mari) Intensitatea maximă a ajutorului (întreprinderi mijlocii) Intensitatea maximă a ajutorului (întreprinderi mici, inclusiv microîntreprinderi) 1.1.2022 - 31.12.2027 RO322 Ilfov (parțial) Numai următoarele părți din regiunea NUTS 3 sunt eligibile ca zone „c” care nu sunt predefinite: Ciorogârla, Domnești, Clinceni, Cornetu, Bragadiru, Dărăști-Ilfov, Jilava, 1 Decembrie, Copăceni, Vidra și Berceni. 35 % 45% 55% Numai următoarele părți din regiunea NUTS 3 sunt eligibile ca zone „c” care nu sunt predefinite: Periș, Ciolpani, Snagov, Gruiu, Nuci, Grădiștea, Petrăchioaia, Dascălu, Moara Vlăsiei, Balotești, Corbeanca, Buftea, Chitila, Glina, Cernica, Dobroești și Pantelimon. 45 % 55% 65% Notă: Intensitățile maxime majorate ale ajutorului pentru întreprinderile mari și IMM-uri, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 311/ 2022 privind intensitatea maximă a ajutorului de stat regional în perioada 2022-2027 pentru investiții inițiale, cu modificările și completările ulterioare, nu pot depăși 65% din costurile eligibile ale proiectului de investiție în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/2.115. Intensitățile maxime aplicabile în funcție de județul în care se realizează implementarea investiției inițiale sunt cele menționate în prezenta anexa.
+
Anexa nr. 3 la schemă PRINCIPII ȘI CRITERII DE SELECȚIE Criterii de selecție DR-23 - componenta înființare Nr. Crt. Principii de selecție și criterii de selecție Punctaj 1. Principiul sectorului prioritar în sensul prioritizării sectoarelor care contribuie la echilibrarea balanței comerciale și a securității alimentare max 45 1.1 Proiecte care vizează investiții inițiale/investiții inițiale pentru o nouă activitate economică aferente infrastructurii de conditionare și/sau depozitare și procesare sau exclusiv a infrastructurii de procesare pentru: max 45 a) Produse de panificație Proiecte care vizează obținerea de produse ca urmare a activităților încadrate în cod NC 19.05 (CAEN 1071,1072 și 1085) și cod NC 19.02 (CAEN 1073) 45 b) Preparate alimentare omogenizate și alimente dietetice, fabricarea condimentelor și ingredientelor Proiecte care vizează obținerea de produse ca urmare a activităților încadrate în CAEN 1086 și 1084 40 c) Alte tipuri de produse 35 În situația în care proiectul vizează investiții pe același flux tehnologic cu obținerea de produse eligibile aferente unor CAEN diferite (ex. fabricare aluat pentru pâine -1061 și fabricare pâine -1072), punctajul va fi acordat în funcție de investiția majoritar valorică în echipamentele specifice codului CAEN respectiv. 2 Principiul produsului cu înaltă valoare adaugată max 18 2.1 Sisteme din domeniul calității produselor agricole și alimentare recunoscute la nivel european și nivel național max 13 a)IGP Pentru produsele alimentare care au obținut recunoașterea la nivel european, proiectele vor fi punctate în urma verificării în bazele de date ale Comisiei Europene eAmbrosia în care produsul vizat trebuie să fie menționat ca ”înregistrat” Pentru produsele alimentare care sunt în curs de recunoaștere la nivel european, se vor puncta proiectele depuse de solicitanți care vizează obținerea produselor alimentare în conformitate cu documentația depusă în vederea înregistrării indicațiilor geografice protejate (IGP) pentru produsele alimentare, cu respectarea prevederilor legislației europene și naționale în vigoare privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare. În plus, solicitanții trebuie să respecte mențiunile din caietul de sarcini pentru sistemul de calitate vizat, iar produsul este înregistrat în Registrul Sistemelor din Domeniul Calității Protejate Național (RSCPN) și este menționat în baza de date e-Ambrosia ca ”depus” sau ”publicat”. La depunerea cererii de finanțare solicitantul se va angaja, prin completarea Declarației F că, în urma implementării proiectului, va obține un produs care participă la sisteme din domeniul calității recunoscute la nivel european. În vederea corelării informațiilor dintre proiectul care vizează obținerea unui produs alimentar recunoscut sau în curs de înregistrare și recunoaștere la nivel european pentru schema de calitate menționată anterior și cerințele privind produsul respectiv, se va verifica în documentul corespunzător calitatea de membru al grupului aplicant. Punctajul se va acorda dacă cel puțin unul din produsele obținute în urma procesării pe linia tehnologică propusă prin proiect este produs IGP. 13 b) Produs montan Proiectele care vizează obținerea produselor alimentare care utilizează mențiunea de calitate facultativă ”produs montan” precum și cele care vizează obținerea unor produse în curs de dobândire a dreptului de utilizare a mențiunii de calitate facultativă ”produs montan” vor fi punctate în condițiile respectării prevederilor Ordinului 174/ 2021 privind aprobarea Procedurii de verificare a conformității datelor cuprinse în caietul de sarcini în vederea acordării dreptului de utilizare a mențiunii de calitate facultative "produs montan" și de realizare a controlului în vederea verificării respectării legislației europene și naționale de către operatorii economici care au obținut dreptul de utilizare a respectivei mențiuni, cu precizarea că zona montană aplicabilă este cea din Anexa corespunzătoare la ghidul solicitantului. Pentru produsele care dețin mențiunea de calitate facultativă ”produs montan”, se vor puncta proiectele depuse de solicitanți care vizează obținerea produselor alimentare care se regăsesc în Registrul național al produselor montane publicat pe site-ul www.azm.gov.ro, corelat cu informațiile din documentul Decizia de acordare a dreptului de utilizare a mențiunii de calitate facultativă ”produs montan” Pentru produsele noi, pentru care se dorește obținerea recunoașterii dreptului de utilizare a mențiunii facultative de ”produs montan”, proiectele vor fi punctate pe baza angajamentului din cererea de finanțare că vor obține un produs care participă la sisteme din domeniul calității recunoscute la nivel european (unde este încadrat și produsul montan). Cel puțin unul din tipurile de produse obținute trebuie să dețină mențiunea de calitate facultativă ”produs montan”, iar acesta trebuie 13 să se regăsească în categoria produselor vândute, după finalizarea proiectului, conform previziunilor economice din cadrul Anexei B/Anexei C și a mențiunilor din Cererea de finanțare și Studiul de Fezabilitate, iar documentele care atestă acest aspect vor fi verificate la finalul primului an de monitorizare. Punctajul se va acorda dacă cel puțin unul din produsele obținute în urma procesării pe linia tehnologică propusă prin proiect este produs montan. c)Produse tradiționale Proiectele care vizează obținerea produselor alimentare tradiționale vor fi punctate în condițiile respectării prevederilor Ordinului nr.724/1082/360/2013 privind atestarea produselor tradiționale, cu modificările și completările ulterioare. Pentru produsele care sunt atestate ca fiind produse tradiționale se vor puncta proiectele depuse de solicitanți care se regăsesc în Registrul Național al Produselor Tradiționale de pe site-ul www.madr.ro, corelat cu informațiile din Atestatul de produs tradițional. Pentru produsele noi, la depunerea cererii de finanțare solicitantul își va lua angajamentul că, ulterior implementării proiectului, se va obține un produs care va fi atestat ca produs tradițional. Cel puțin unul din tipurile de produse obținute trebuie să fie tradițional, iar acesta trebuie să se regăsească în categoria produselor vândute, după finalizarea proiectului, conform previziunilor economice din cadrul Anexei B/Anexei C și a mențiunilor din Cererea de finanțare și Studiul de Fezabilitate, iar documentele care atestă acest aspect vor fi verificate la finalul primului an de monitorizare. Punctajul se va acorda dacă cel puțin unul din produsele obținute în urma procesării pe linia tehnologică propusă prin proiect este produs tradițional . 5 d)Rețete consacrate romanesti Proiectele care prevăd investiții pentru obținerea de produse alimentare marcate cu mențiuni conform schemelor de calitate naționale notificate la Comisia Europeană (rețete consacrate românești) pot obține punctaj în cadrul criteriului de selecție, conform ORDINULUI nr. 151 din 9 iulie 2021/ORDINULUI nr.1460 din 4 august 2021/Ordinului nr. 213 din 12 august 2021 /privind înregistrarea rețetelor consacrate, precum și atestarea produselor alimentare obținute conform rețetelor consacrate, cu modificările și completările ulterioare Pentru produsele care sunt atestate ca fiind produse obținute conform unei rețete consacrate se vor puncta proiectele depuse de solicitanți care se regăsesc în Registrul Național al Rețetelor Consacrate de pe site-ul www.madr.ro, corelat cu informațiile din Atestatul de produs alimentar obținut conform unei rețete consacrate. Pentru produsele noi la depunerea cererii de finanțare solicitantul își va lua angajamentul că, ulterior implementării proiectului, se va obține un produs care va fi atestat ca produs alimentar obținut conform unei rețete consacrate. Cel puțin unul din tipurile de produse obținute trebuie să fie obținut conform unei rețete consacrate înregistrate, iar acesta trebuie să se regăsească în categoria produselor vândute, după finalizarea proiectului, conform previziunilor economice din cadrul Anexei B/Anexei C și a mențiunilor din Cererea de finanțare și Studiul de Fezabilitate, iar documentele care atestă acest aspect vor fi verificate la finalul primului an de monitorizare. Punctajul se va acorda dacă cel puțin unul din produsele obținute în urma procesării pe linia tehnologică propusă prin proiect este produs obținut conform unei rețete consacrate românești. 13 Punctajul aferent literelor a, b, c, d din cadrul criteriului de selecție 2.1 nu se cumulează. 2.2. Produse ecologice max 5 Pentru produsele certificate ecologic, solicitantul va prezenta, la depunerea Cererii de Finanțare, certificatul de conformitate a produselor agroalimentare ecologice. Pentru produsele noi, solicitantul va prezenta în Cererea de Finanțare și Studiul de Fezabilitate că materia primă utilizată pentru obținerea produsului vizat este ecologică și se angajează, la depunerea cererii de finanțare, că în urma procesării se vor obține produse ecologice certificate conform legislației în vigoare. În cazul proiectelor care propun investiții destinate produselor ecologice, acestea se vor regăsi în categoria produselor vândute, după finalizarea proiectului, conform previziunilor economice din cadrul Anexei B/Anexei C și a mențiunilor din Cererea de Finanțare și Studiul de Fezabilitate, iar documentele care atestă acest aspect vor fi verificate la finalul primului an de monitorizare. Punctajul se va acorda proporțional cu cantitatea de produs ecologic obținut în urma procesării pe linia tehnologică propusă prin proiect, în total cantitate produse procesate vizate de proiect. În situația în care unul din produsele menționate la criteriul 2.1 îndeplinește și condițiile pentru a fi produs ecologic, proiectul va fi punctat, cumulativ, la criteriul 2.1 și 2.2 3 Principiul stimularii proiectelor cu impact redus asupra mediului max 37 3.1 Investiții care vor conduce la eficiență energetică max 18 Proiecte aferente investițiilor pentru înființarea unei noi unități de producție. Punctajul va fi acordat pentru acele investiții de eficiență energetică menționate în ghidul solicitantului la secțiunea 2.3 Tipuri de investiții și cheltuieli eligibile, punctul 4 și evidențiate într-un deviz specific acestui tip de investiții,în proporție de: 3.1.1 5-10% din valoarea eligibilă a proiectului 10 3.1.2 peste 10% din valoarea eligibilă a proiectului 18 3.2 Investiții legate de adoptarea soluțiilor digitale în condiționare, procesare, marketing și management max 19 Punctajul va fi acordat pentru investițiile în soluții digitale în condiționare, depozitare, procesare, marketing și management în vederea optimizării fluxurilor tehnologice menționate în ghidul solicitantului la secțiunea 2.3 Tipuri de investiții și cheltuieli eligibile, punctul 5 și evidențiate într-un deviz specific acestui tip de investiții. În situația CS 3.2.2 se va lua în calcul valoarea eligibilă integrală a liniei tehnologice care utilizează soluțiile digitale prevăzute prin proiect raportat la valoarea eligibilă totală a proiectului. 3.2.1 Pentru soluții digitale distincte în proporție de: max 15 a) 5-10% din valoarea eligibilă a proiectului 12 b) Peste 10% din valoarea eligibilă a proiectului 15 3.2.2 Pentru investițiile la care soluțiile digitale fac parte integrantă din linia tehnologică prevăzută prin proiect și nu se poate identifica distinct valoarea soluțiilor digitale utilizate, în proporție de: max 19 a) 10-15% din valoarea eligibilă a proiectului 15 b) Peste 15% din valoarea eligibilă a proiectului 19 În situația în care proiectul vizează investiții care se pot încadra atât la 3.2.1a /3.2.1b cât și la 3.2.2a /3.2.2b în funcție de ponderea valorii eligibile a investiției, punctajul nu se va cumula, dar se va acorda punctajul cel mai mare aferent unuia din cele 2 criterii, dacă acestea nu au punctaj egal. Exemplu: 3.2.1a și 3.2.2b- punctaj 19 p 3.2.1a si 3.2.2a -punctaj 15 p Punctajele acordate criteriilor de selectie 3.1, 3.2 sunt cumulative. TOTAL 100 Criterii de selecție DR-23 - componenta modernizare Nr. Crt. Principii de selecție și criterii de selecție Punctaj 1. Principiul sectorului prioritar în sensul prioritizării sectoarelor care contribuie la echilibrarea balanței comerciale și a securității alimentare max 35 1.1 Proiecte care vizează investiții inițiale/investiții inițiale pentru o nouă activitate economică aferente infrastructurii de conditionare și/sau depozitare și procesare sau exclusiv a infrastructurii de procesare pentru: max 35 d) Produse de panificație Proiecte care vizează obținerea de produse ca urmare a activităților încadrate în cod NC 19.05 (CAEN 1071,1072 și 1085) și cod NC 19.02 (CAEN 1073) 35 e) Preparate alimentare omogenizate și alimente dietetice, fabricarea condimentelor și ingredientelor Proiecte care vizează obținerea de produse ca urmare a activităților încadrate în CAEN 1086 și 1084 30 f) Alte tipuri de produse 25 În situația în care proiectul vizează investiții pe același flux tehnologic cu obținerea de produse eligibile aferente unor CAEN diferite (ex. fabricare aluat pentru pâine -1061 și fabricare pâine - 1072), punctajul va fi acordat în funcție de investiția majoritar valorică în echipamentele specifice codului CAEN respectiv. 2. Principiul modernizării max 25 2.1 Proiecte care vizează investiții pentru extinderea capacității de producție (investiție tip I) 25 2.2 Proiecte care vizează investiții pentru schimbare fundamentală (investiție tip I) 22 2.3 Proiecte care vizează investiții pentru diversificarea producției (investiție tip I) 20 2.4 Proiecte care vizează investiții pentru diversificarea activității (investiție tip II) 20 În situația în care proiectul vizează investiții pentru extinderea capacității unei unități de producție plus diversificarea producției prin produse care nu au fost fabricate în unitate anterior depunerii proiectului (singura combinație admisă între investițiile menționate la investiții de tip I), punctajul va fi acordat în funcție de investiția majoritar valorică aferente investiției de extindere a capacității/diversificare a producției. 3. Principiul produsului cu inalta valoare adaugata max 10 3.1 Sisteme din domeniul calitatii produselor agricole si alimentare recunoscute la nivel european și nivel național 6 a)IGP Pentru produsele alimentare care au obținut recunoașterea la nivel european, proiectele vor fi punctate în urma verificării în bazele de date ale Comisiei Europene eAmbrosia în care produsul vizat trebuie să fie menționat ca ”înregistrat” Pentru produsele alimentare care sunt în curs de recunoaștere la nivel european, se vor puncta proiectele depuse de solicitanți care vizează obținerea produselor alimentare în conformitate cu documentația depusă în vederea înregistrării indicațiilor geografice protejate (IGP) pentru produsele alimentare, cu respectarea prevederilor legislației europene și naționale în vigoare privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare. În plus, solicitanții trebuie să respecte mențiunile din caietul de sarcini pentru sistemul de calitate vizat, iar produsul este înregistrat în Registrul Sistemelor din Domeniul Calității Protejate Național (RSCPN) și este menționat în baza de date e-Ambrosia ca ”depus” sau ”publicat”. La depunerea cererii de finanțare solicitantul se va angaja, prin completarea Declarației F că, în urma implementării proiectului, va obține un produs care participă la sisteme din domeniul calității recunoscute la nivel european. În vederea corelării informațiilor dintre proiectul care vizează obținerea unui produs alimentar recunoscut sau în curs de înregistrare și recunoașterea nivel european pentru schema de calitate menționată anterior și cerințele privind produsul respectiv, se va verifica în documentul corespunzător calitatea de membru al grupului aplicant. Punctajul se va acorda dacă cel puțin unul din produsele obținute în urma procesării pe linia tehnologică propusă prin proiect este produs IGP. b) Produs montan Proiectele care vizează obținerea produselor alimentare care utilizează mențiunea de calitate facultativă ”produs montan” precum și cele care vizează obținerea unor produse în curs de dobândire a dreptului de utilizare a mențiunii de calitate facultativă ”produs montan” vor fi punctate în condițiile respectării prevederilor Ordinului 174/ 2021 privind aprobarea Procedurii de verificare a conformității datelor cuprinse în caietul de sarcini în vederea acordării dreptului de utilizare a mențiunii de calitate facultative "produs montan" și de realizare a controlului în vederea verificării respectării legislației europene și naționale de către operatorii economici care au obținut dreptul de utilizare a respectivei mențiuni, cu precizarea că zona montană aplicabilă este cea din Anexa corespunzătoare la ghidul solicitantului. Pentru produsele care dețin mențiunea de calitate facultativă ”produs montan”, se vor puncta proiectele depuse de solicitanți care vizează obținerea produselor alimentare care se regăsesc în Registrul național al produselor montane publicat pe site-ul www.azm.gov.ro, corelat cu informațiile din documentul Decizia de acordare a dreptului de utilizare a mențiunii de calitate facultativă ”produs montan” Pentru produsele noi, pentru care se dorește obținerea recunoașterii dreptului de utilizare a mențiunii facultative de ”produs montan”, proiectele vor fi punctate pe baza angajamentului din cererea de finanțare că vor obține un produs care participă la sisteme din domeniul calității recunoscute la nivel european (unde este încadrat și produsul montan). Cel puțin unul din tipurile de produse obținute trebuie să dețină mențiunea de calitate facultativă ”produs montan”, iar acesta trebuie să se regăsească în categoria produselor vândute, după finalizarea proiectului, conform previziunilor economice din cadrul Anexei B/Anexei C și a mențiunilor din Cererea de finanțare și Studiul de Fezabilitate, iar documentele care atestă acest aspect vor fi verificate la finalul primului an de monitorizare. Punctajul se va acorda dacă cel puțin unul din produsele obținute în urma procesării pe linia tehnologică propusă prin proiect este produs montan. c)Produse tradiționale Proiectele care vizează obținerea produselor alimentare tradiționale vor fi punctate în condițiile respectării prevederilor Ordinului nr.724/1082/360/2013 privind atestarea produselor tradiționale, cu modificările și completările ulterioare. Pentru produsele care sunt atestate ca fiind produse tradiționale se vor puncta proiectele depuse de solicitanți care se regăsesc în Registrul Național al Produselor Tradiționale de pe site-ul www.madr.ro, corelat cu informațiile din Atestatul de produs tradițional. Pentru produsele noi, la depunerea cererii de finanțare solicitantul își va lua angajamentul că, ulterior implementării proiectului, se va obține un produs care va fi atestat ca produs tradițional. Cel puțin unul din tipurile de produse obținute trebuie să fie tradițional, iar acesta trebuie să se regăsească în categoria produselor vândute, după finalizarea proiectului, conform previziunilor economice din cadrul Anexei B/Anexei C și a mențiunilor din Cererea de finanțare și Studiul de Fezabilitate, iar documentele care atestă acest aspect vor fi verificate la finalul primului an de monitorizare. Punctajul se va acorda dacă cel puțin unul din produsele obținute în urma procesării pe linia tehnologică propusă prin proiect este produs tradițional. d)Rețete consacrate românești Proiectele care prevăd investiții pentru obținerea de produse alimentare marcate cu mențiuni conform schemelor de calitate naționale notificate la Comisia Europeană (rețete consacrate românești) pot obține punctaj în cadrul criteriului de selecție, conform ORDINULUI nr. 151 din 9 iulie 2021/ORDINULUI nr.1460 din 4 august 2021/Ordinului nr. 213 din 12 august 2021 /privind înregistrarea rețetelor consacrate, precum și atestarea produselor alimentare obținute conform rețetelor consacrate, cu modificările și completările ulterioare Pentru produsele care sunt atestate ca fiind produse obținute conform unei rețete consacrate se vor puncta proiectele depuse de solicitanți care se regăsesc în Registrul Național al Rețetelor Consacrate de pe site-ul www.madr.ro, corelat cu informațiile din Atestatul de produs alimentar obținut conform unei rețete consacrate. Pentru produsele noi la depunerea cererii de finanțare solicitantul își va lua angajamentul că, ulterior implementării proiectului, se va obține un produs care va fi atestat ca produs alimentar obținut conform unei rețete consacrate. Cel puțin unul din tipurile de produse obținute trebuie să fie obținut conform unei rețete consacrate înregistrate, iar acesta trebuie să se regăsească în categoria produselor vândute, după finalizarea proiectului, conform previziunilor economice din cadrul Anexei B/Anexei C și a mențiunilor din Cererea de finanțare și Studiul de Fezabilitate, iar documentele care atestă acest aspect vor fi verificate la finalul primului an de monitorizare. Punctajul se va acorda dacă cel puțin unul din produsele obținute în urma procesării pe linia tehnologică propusă prin proiect este produs obținut conform unei rețete consacrate românești. 3.2. Produse ecologice Max 4 Pentru produsele certificate ecologic, solicitantul va prezenta, la depunerea Cererii de Finanțare, certificatul de conformitate a produselor agroalimentare ecologice. Pentru produsele noi, solicitantul va prezenta în Cererea de Finanțare și Studiul de Fezabilitate că materia primă utilizată pentru obținerea produsului vizat este ecologică și se angajează, la depunerea cererii de finanțare, că în urma procesării se vor obține produse ecologice certificate conform legislației în vigoare. În cazul proiectelor care propun investiții destinate produselor ecologice, acestea se vor regăsi în categoria produselor vândute, după finalizarea proiectului, conform previziunilor economice din cadrul Anexei B/Anexei C și a mențiunilor din Cererea de Finanțare și Studiul de Fezabilitate, iar documentele care atestă acest aspect vor fi verificate la finalul primului an de monitorizare. Punctajul se va acorda proporțional cu cantitatea de produs ecologic obținut în urma procesării pe linia tehnologică propusă prin proiect, în total cantitate produse procesate vizate de proiect. În situația în care unul din produsele menționate la criteriul 3.1 îndeplinește și condițiile pentru a fi produs ecologic, proiectul va fi punctat, cumulativ, la criteriul 3.1 și 3.2 4 Principiul asocierii în cadrul cooperativelor, societăților cooperative, grupurilor și organizațiilor de producători 5 4.1 Cooperative, societăți cooperative, grupuri și organizații de producători care aplică pentru proiecte de investiții 5 Proiecte de investiții propuse de cooperative, societati cooperative, grupuri si organizatii de producatori cu cifră de afaceri netă în domeniul procesării în vederea obținerii de produse alimentare Evaluarea criteriului de selecție se va face pe baza Declarației expertului contabil, prezentată de solicitant la depunerea cererii de finanțare, în care vor fi prezentate următoarele elemente: - activitatea principală și/sau activitățile secundare de procesare în domeniul agroalimentar, cu menționarea expresă a codurilor CAEN aferente acestor activități desfășurate de solicitant, din istoricul activității economice, de minimum 3 ani fiscali din oricare ultimii 5 ani fiscali; -cifra de afaceri netă din activitățile menționate la punctul anterior 5 Principiul stimulării proiectelor cu impact redus asupra mediului max 25 5.1 Investiții pentru îmbunătățirea eficienței energetice max 12 Punctajul va fi acordat pentru acele investiții pentru îmbunătățirea eficienței energetice menționate în ghidul solicitantului la secțiunea 2.3 Tipuri de investiții și cheltuieli eligibile, punctul 4 și evidențiate într-un deviz specific acestui tip de investiții, în proporție de : 5.1.1 5-10% din valoarea eligibilă a proiectului 8 5.1.2 peste 10% din valoarea eligibilă a proiectului 12 5.2 Investiții legate de adoptarea soluțiilor digitale în condiționare, procesare, marketing și management max 13 Punctajul va fi acordat pentru investițiile în soluții digitale în condiționare, depozitare, procesare, marketing și management în vederea optimizării fluxurilor tehnologice menționate în ghidul solicitantului la secțiunea 2.3 Tipuri de investiții și cheltuieli eligibile, punctul 5 și evidențiate într-un deviz specific acestui tip de investiții. În situația CS 5.2.2 se va lua în calcul valoarea eligibilă integrală a liniei tehnologice care utilizează soluțiile digitale prevăzute prin proiect raportat la valoarea totală eligibilă a proiectului. 5.2.1 Pentru soluții digitale distincte în proporție de: max 13 a) 5-10% din valoarea eligibilă a proiectului 10 b) Peste 10% din valoarea eligibilă a proiectului 13 5.2.2 Pentru investițiile la care soluțiile digitale fac parte integrantă din linia tehnologică prevăzută prin proiect și nu se poate identifica distinct valoarea soluțiilor digitale utilizate, în proporție de: max 13 a) 10-15% din valoarea eligibilă a proiectului 10 b) Peste 15% din valoarea eligibilă a proiectului 13 În situația în care proiectul vizează investiții care se pot încadra atât la 5.2.1a /5.2.1b cât și la 5.2.2a /5.2.2b în funcție de ponderea valorii eligibile a investiției, punctajul nu se va cumula, dar se va acorda punctajul cel mai mare aferent unuia din cele 2 criterii, dacă acestea nu au punctaj egal. Exemplu: 5.2.1a și 5.2.2b- punctaj 13p 5.2.1a si 5.2.2a - punctaj 10 p Punctajele acordate criteriilor de selecție 5.1, 5.2 sunt cumulative. TOTAL 100 ------- Preluat: 2026-09-24T15:20:56.374338+00:00 · SHA256: d46025bb23cf6d4e6957db19a6275186d30b5783a7541427d5de31069dc1a248