legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
TABLOU DE EVIDENȚĂ · 0 · 2025

TABLOUL NAŢIONAL din 3 iulie 2025 al arhitecţilor

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Ordinul Arhitec?ilor din România · ID sursă 301820

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 TABLOUL NAȚIONAL din 3 iulie 2025  al arhitecților     EMITENT     ORDINUL ARHITECȚILOR DIN ROMÂNIA       Publicată în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 626 bis din 3 iulie 2025       
						Notă   ...
			    Conținut de TABLOUL NAȚIONAL din 3 iulie 2025, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 3 iulie 2025.        ORDINUL ARHITECȚILOR DIN ROMÂNIA                          TABLOUL NAȚIONAL AL ARHITECȚILOR (TNA)         Următoarele numere de înregistrare în TNA sunt radiate în urma pierderii parafei individuale: 11, 85, 210, 342, 373, 374, 400, 408, 419, 587, 609, 617, 869, 943, 1182, 1301, 1575, 1600, 1836, 1922, 1943, 1999, 2254, 2395, 2488, 2660, 2681, 2719, 2787, 2828, 2883, 2999, 3124, 3141, 3163, 3322, 3423, 3634, 3703, 3748, 3921, 4032, 4054, 4601, 4634, 4713, 4841, 4857, 4944, 4953, 5250, 5260, 5272, 5354, 5973, 6064, 6078, 6094, 6297, 6419, 6489, 6527, 6546, 6606, 6714, 7007, 7373, 7891, 8047, 9757, 9841, 13135.    
				 + 
			  Partea I       
				 + 
			   Secțiunea 1: arhitecți cu drept de semnătură         Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tablou teritorial al Arhitecților     Forma de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Ababei      Dan      7711      Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ABABEI S DAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Bucegi, Nr. 115, Scară: C, Etaj: 8, Ap. 26   SHAPES ZONE STUDIO SRL - Județ: Neamț, Localitate: Comuna Horia, Stradă: Cîmpului, Nr. 56   DAC PROFESIONAL SRL - Județ: Neamț, Localitate: Comuna Horia, Stradă: Câmpului, Nr. 56            Ababei      Denis Titus      2181     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ADT PROIECT DESIGN SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Roman, Stradă: -   CODE PROIECT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Stefan Baciu, Nr. 39M, Ap. 16   ID PROJECT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: 15 NOIEMBRIE, Nr. 90, Etaj: 3, Ap. 11   CODE PROIECT - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Emanoil Bernfeld, Nr. 3, Scară: 2            Abălaru-Obancea      Oana-Anca      8603      București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TOTAL AMI DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vasile Gherghel, Nr. 70   INTERIOR STUDIO CONCEPT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Bd. Al. Lapusneanu, nr. 85, bl. LV, ap. 43   ARHI SMART CONCEPT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Str. I.C.Bratianu, Nr. 100            Abdișa      Abdișa      1028      Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. ABDIȘA ABDIȘA - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 143A   PRO URBA SRL. - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Bd. Tomis, Nr. 143A            Abdul-Gemil      Esenghiul      5486      București     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SPACE SYNTAX AFJ - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Huguenot Place/Heneage St., Nr. E15LN   ADN BIROU DE ARHITECTURA SRL. - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Sos Mangaliei, Nr. 3, Bloc: J8, Scară:33            Abdullah      Nazar      5583      București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ULTRA CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Turda, Nr. 114, Bloc: 35, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 13, Sector 1, Cod poștal: 011335   IN CITY DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: DOBROGEANU GHEREA, Nr. 76, Sector 1            Abduraman      Redin Tanior      3622      Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     OM BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Stradă: Cristian Popișteanu, Nr. 1 - 3 , Sector 1   KNOW HOW DESIGN AND CONSTRUCTION SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Primăverii, Nr. 4, Bloc: St9, Scară: A, Etaj: 16   HUB_ARHITECTURA SI URBANISM SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Primaverii, Nr. 4   OM BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Stradă: crangului, Nr. 15            Abos      Ede      4870      Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC MEZON-COM SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Str. Szasz Endre, nr. 7/B/1, Cod poștal: 530111   PASSIVE HOUSE STUDIO SRL - Județ: Harghita, Localitate: Comuna Păuleni-Ciuc, Stradă: P, Nr. 14, sat Șoimeni   PASSIVE ARCHILAB SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Szasz Endre , Nr. 7, Scară: B, Ap. 1   SCALOTEC ARCHITECTURE SRL - Județ: Harghita, Localitate: Comuna Sânsimion, Stradă: sat Sansimion            Abostănoae      Alexandru-Marius      8507      București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PROGRAPHIC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Soldat Neagu Florea, Nr. 7, Etaj: 2, Sector 2   SHAPE DESIGN SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Otopeni, Stradă: Oasului, Nr. 40, Etaj: Parter, Ap. 8            Abrudan      Adelina      9494      Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MULTISERV EVOLUTION SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Eroilor, Nr. 32, Ap. 11A   BOLD ARHITECTURĂ ȘI DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Zaharia Stancu, Nr. 10-12, Bloc: 2A, Etaj: 2, Ap. 12            Abrudan      Ioan Tudor      5477      Bihor     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     POINTLINE ARHITECTURA SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Nicolae Bolcas, Nr. 27   ATELIER CUBE STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: THEODOR SPERANTIA, Nr. 1, Bloc: PB10, Etaj: 2, Ap. 8            Abrudan      Teodora Roxana      9004      Bihor     Salariat/Societate comercială      POINTLINE ARHITECTURA SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Nicolae Bolcas, Nr. 27            Abulil      Raida      7328      Arad     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BLANK ARHITECTURE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 79   SC POWER FRONT SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Meșterul Manole, Nr. 16, Cod poștal: 310493            Acai      Oana-Maria      5718      București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ART BUILDING PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dunavăț, Nr. 5, Bloc: 59, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 8, Sector 5, Cod poștal: 51915   ATELIER DE PROIECTARE AMO DESIGN SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Str. Negru Voda , Nr. 30B B, Bloc: -, Scară: -, Etaj: subsol, Ap. -, Sector -, Cod poștal: 110196            Acatrinei      Mădălina      4318      București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     QUALITA CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Trotușului, Nr. 88, Sector 1   BILFINGER TEBODIN ROMANIA S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 108-112M, Etaj: 1, Sector 2, Cod poștal: 020082   BILFINGER TEBODIN ROMANIA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 108-112M, Etaj: 1, Sector 2, Cod poștal: 020082            Achim      Emanuel Răzvan      5648      Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ EMANUEL RĂZVAN ACHIM - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Bd. Unirii, Nr. 10A/5            Achim      Roxana Ioana      8232      București     Asociat/Societate comercială      ID ENGINEERING AND ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 60, Sector 1            Adace      Dan Ștefan      6276      Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ADACE DAN ȘTEFAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Avram Iancu, Nr. 37/A, Ap. 1   ARHI DETAILS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Avram Iancu, Nr. 37/A, Ap. 1   TEDAVIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Turzii , Nr. 231-233   ADSSTUDIO PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: AVRAM IANCU, Nr. 37A, Ap. 1            Adam      Adrian      3152      București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CUB.A STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ale. Ciceu, Nr. 8-10, Bloc: R10, Scară: 1, Etaj: 5, Ap. 24, Sector 4   VISIO CONSTRUCTION WORKS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pechea, Nr. 32-26, Etaj: 5, Sector 1   CRAFT ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pechea, Nr. 32-36, Bloc: Cam 8, Scară: Birou nr 8, Etaj: 5, Sect. 1   GRN STUDIO DESIGN SRL - Județ: București, Stradă: Economu Cezarescu, Nr. 27A, Etaj: parter, Ap. 4, Sector 6   CRAFT ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pechea, Nr. 32-36, Bloc: Cam 8, Scară: Birou nr 8, Etaj: 5, Sect. 1            Adam      Carmen Emanuela      2563     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     IKEN CONSTRUCT MANAGEMENT SRL - Județ: NEDEFINIT, Stradă:   KANLINEA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Viorelelor, Nr. 13   DREI KONSTRUKT SRL - Județ: Brașov, Stradă: -   DESIGN AS SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: CRISULUI, Nr. 2, Bloc: D13, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 19   ASCENDO PROJEKT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos. Pantelimon, Nr. 255, Bloc: 43, Scară: F, Etaj: 4, Ap.216            Adam      Dorin-Ștefan      4441      București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MANADELUCRU SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Bdul Transilvania, Nr. 2A, Bloc: M7A   HUMANIAC SRL - Județ: Alba, Stradă: Bld. Transilvaniei, Nr. 2A, Bloc: M7A, Scară: A, Ap. 20            Adam      Ovidiu Romi      5782      Timiș     Asociat/Societate comercială      BIROU DE ARHITECTURĂ ADAM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 14            Adam      Paul      4351      Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială      ASIMETRIC SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Vadu Bistriței, Nr. 4, Scară: C, Etaj: 1, Ap. 10            Adam      Vlad-Andrei      11251      Iași     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AFARHITECT IASI SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Vasile Lupu, Nr. 97   AVA ARCHITECTS SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Oraș Huși, Stradă: Str. Corni, Nr. 47   DTAC DEVELOPMENT SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Holboca, Stradă: sat Dancu            Adamescu      Florin Nicolae      1751      București     Titular/Birou individual de arhitectură     ADAMESCU G. FLORIN-NICOLAE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Ion Mihalache, Nr. 313            Adamovici      Marian-Sebastian      9221      Nord-Est     Asociat/Societate comercială      DE FRUMU SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Slt. Alexandru Ienceanu, Nr. 5, Bloc: 5, Scară: A, Ap. 6            Adăscăliței      Cosmina-Dumitrița      8832      București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     ACON DESIGN & PROJECT MANAGEMENT SA - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Ștefăneștii de Jos, Stradă: Toamnei, Nr. 1   ADASCALITEI COSMINA-DUMITRITA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Ion Agarbiceanu, Nr. 3-11, Sector 3   ARIA CONCEPT ARHITECTURE - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Ion Lahovari, Nr. 3            Adetu-Avramescu      Diana      10168      Dunărea de Jos     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DIGHIHAUS SRL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Industriei, Nr. 17F   BOJDEUCA SRL - Județ: Brăila, Localitate: Comuna Cazasu, Stradă: Margaritarelor, Nr. 6   DCA URBAN - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Bld. Alexandru Ioan Cuza, Nr. 116A            Adler      Sorin      1688      București     Asociat/Societate comercială      AMBO PRO DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Avrig, Nr. 80, Sector 2            Afanasenco      Florin-Marius      5542      București     Salariat/Societate comercială      BOG 'ART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Brezoianu, Nr. 27, Sector 1            Afrăsinei      Alexandra-Maria      4734      București     Titular/Birou individual de arhitectură     AFRĂSINEI ALEXANDRA MARIA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 29, Sector 2            Agafiței      Laurențiu Adrian      8298      Muntenia Sud-Est      Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIA AGAFITEI V. LAURENTIU-ADRIAN - Județ: Vrancea, Localitate: Oraș Odobești, Stradă: Victoriei, Nr. 18, Cod poștal: 625300   ARH APRESTUDIO SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Oraș Odobești, Stradă: Victoriei, Nr. 22   ADIMAR ARH STUDIO - Județ: Vrancea, Localitate: Oraș Odobești, Stradă: Victoriei, Nr. 18            Aganencei      Ștefan      5474      București     Asociat/Societate comercială      ARHIZO TERA GROUP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Lunguletu, Nr. 6, Bloc: D14, Scară: 8, Etaj: 4, Ap. 319, Sector 2            Ageu      Petrișor Dan      3673      Timiș     Asociat/Societate comercială      LITHOS GROUP SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Giroc, Stradă: Semenic , Nr. 13            Ahergheligiței      Ioana Cristina      7070      Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     AHERGHELIGIȚEI IOANA CRISTINA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Podgoria, Nr. 82C            Ailincăi      Monica-Gabriela      5167      București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     MONICA - GABRIELA AILINCĂI BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dimitrie Cantemir, Nr. 16, Bloc: 6, Scară: 5, Ap. 135, Sector 4   ELECTROPROIECT ADA - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Petroșani, Stradă: Viitorului, Bloc: 35, Ap. 18, Cod poștal: 332099            Airinei      Alexandru      11636      București     Salariat/Societate comercială      TOFAN ARKITECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Matei Voievod, Nr. 137, Sector 2            Al-Adhami      Amina      10059      București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ZEN'ART - Județ: București, Stradă: FORTUNEI NR 8, Sector 1   PROTOTIP9 ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: INTRAREA POIANA, Nr. 17, Etaj: PARTER, Ap. 1, Sector 1            Al-Borayashi      Taha      7062      București     Asociat/Societate comercială      INSTANT GROUP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Palisandrului, Nr. 4, Sector 1            Al Bashtawi      Mohammad      1951      București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DESIGN GROUP 2000 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dezrobirii, Nr. 18-33, Sector 6   CP BAMPROIECT SRL - Județ: Dolj, Stradă: Brazda lui Novac, Nr. 83, Bloc: C8b, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 2, Sector -, Cod poștal: 200690   ACON DESIGN PM SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Ștefăneștii de Jos, Stradă: Fericirii, Nr. 1            Al Jabbari      Alia-Alexandra      9831      București     Salariat/Societate comercială      CORVIN CRISTIAN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pictor Constantin Stahi, Nr. 3, Sector 1            Al-Ayoub      Walid      10016      Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ADDFORM CONCEPT- STUDIO SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Ecaterina Teodoroiu, Nr. 1, Ap. 2   AL-AYOUB WALID BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Frunzișului, Nr. 91A, Cod poștal: 400664            Alb      Cristina Paula      10061      Nord-Vest     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     EKTRA STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Mărginașă , Nr. 52, Bloc: C, Ap. 5   RALB ARHITECTURA SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Olteniei, Nr. 2C, Ap. 50            Alb      Florina Alexandra      8528      Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     CCONSTRUCTION SRL - Județ: Cluj, Stradă: -   FLORINA ALEXANDRA ALB BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: RAPSODIEI, Nr. 15, Scară: 2, Etaj: 4, Ap. 23, Cod poștal: 400359            Alba      Corina Gabriela      11323      Hunedoara     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     PRIMAVERA DESIGN SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: 22 Decembrie, Nr. 37, Cod poștal: 330166   ALBA CORINA GABRIELA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Nicolae Balcescu, Bloc: 12A, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 8, Cod poștal: 330040            Albert      Mariana      2149     Brașov - Covasna - Harghita     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ELCOMEX SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Toplita, Nr. 101   ARHITECTURA SRL (HARGHITA) - Județ: Harghita, Stradă: Zold Peter, Nr. 19            Albert      Martin      2148     Brașov - Covasna - Harghita     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHITECTURA SRL (HARGHITA) - Județ: Harghita, Stradă: Zold Peter, Nr. 19   PECTA SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Odorheiu Secuiesc, Stradă: Breslelor, Nr. 16   ARHI CONSULT SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Zold Peter, Nr. 19, Cod poștal: 530110            Albert-Homonnai      Martin      6415     Brașov - Covasna - Harghita     Asociat/Societate comercială      KONTUR SRL - Județ: Harghita, Stradă: -            Albert-Toth      Csilla      7700     Brașov - Covasna - Harghita     Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     IDEATIVA LAB SRL - Județ: Covasna, Stradă: SALCAMILOR, Nr. 46   IDEATIVA DESIGN SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Str. Salcamurilor , Nr. 16   IDEATIVA BUILD SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Azuga, Nr. 22            Albescu      Ileana Valeria      888      Sibiu - Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ALBESCU ILEANA - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Timotei Popovici, Nr. 4, Ap. 10            Albița      Georgiana-Maria      4988      București     Asociat/Societate comercială      COLOR INSIDE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Vacaresti, Nr. nr.238, Bloc: bl.71, Cod poștal: 040059            Albu      Alina-Gabriela      4643      București     Asociat/Societate comercială      TOM FINGERPRINT STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Matei Basarab, Nr. 90, Sector 3            Albu      Ana-Maria      8229      Muntenia Vest     Salariat/Birouri asociate de arhitectură (BAA)     ESTUDIO DE ARQUITECTURA PRATS MELERO Y ASOCIADOS - Județ: NEDEFINIT, Stradă: Gines de Castro y Alvarez, Nr. 9, Sector ARRECIFE, LANZAROTE, Cod poștal: 35580            Albu      Andrei Bogdan      11824      Bihor     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     3F STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Al. Borza, Nr. 1   ALBU ANDREI BOGDAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Oraș Marghita, Stradă: Horvath Janos, Nr. 9            Albu      Bogdan-Cosmin      4211      Timiș     Asociat/Societate comercială      MODULUS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Filaret Barbu, Nr. 8A, Scară: A, Ap. 2            Albu      Ioana Alexandra      8149      Muntenia Sud-Est      Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ALL HAUS ATELIER SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: b-dul Unirii, Bloc: A, Etaj: 1, Ap. 5   ASCO CONSTRUCTII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Lacul Tei, Nr. 80, Sector 2            Albu      Ioana Cristina      6939      Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PROIECT CONSTREX CONSULTING SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: 13 Septembrie, Nr. 5A   ALTAFORMA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Bizușa, Nr. 8, Ap. 31            Albu      Iulian Alexandru      4370      Oltenia     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROSPECT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Unirii, Nr. 64C   BTF ENGINEERING SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Gh. Baritiu, Nr. 11            Albu      Pavel      8839      Prahova     Asociat/Societate comercială      ALBU BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Zefirului, Nr. 16B            Albu      Ștefan      5489      București     Titular/Birou individual de arhitectură     STEFAN ALBU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Serbota, Nr. 1, Bloc: V19, Scară: 1, Etaj: 8, Ap. 161, Sector 5, Cod poștal: 051731            Albu      Teodora Elena      10804      Prahova      Salariat/Alte forme juridice (AFJ)   Titular/Societate comercială     AECOM DEUTSCHLAND GMBH - Județ: Hessen, Localitate: Oraș Neu-Isenburg, Stradă: Siemensstarse, Nr. 10, Cod poștal: 62363   THEO ARCHITECT STUDIO SRL - Județ: Prahova, Stradă: Miron Caproiu            Aldea      Ioana      5745     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHITEMA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Pictor N Grigorescu, Nr. 4   STUDIO ARHI 39 DALISE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Aldea      Silviu Virgil      5356      Transilvania      Salariat/Societate comercială      ATELIER MASS SRL-D - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: George Coșbuc, Nr. 8            Aldescu      Maria Valentina      10961      Prahova     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     AFJ GT3 ARHITECTS - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: JESMOND THREE SIXTY            Aleca      Bogdan      5988      Argeș     Asociat/Societate comercială      ARHIRO CONCEPT SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: 1 Decebrie 1918, Bloc: M7, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 12            Alecsandru      Emanuel-Ionuț      9830     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Titular/Societate comercială     SINGLEART DESIGN SI ARHITECTURA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -   ACS ARHITECTURA SI DESIGN - Județ: Brașov, Localitate: Comuna Cristian, Stradă: Lunga   ACS BIM BRASOV - Județ: Brașov, Localitate: Comuna Cristian, Stradă: Strada Lunga , Nr. 84, Cod poștal: 507055            Alecu      Dan Elian      1316      București     Asociat/Societate comercială      ARHITREND SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dreptății, Nr. 14, Bloc: A2, Scară: 1, Etaj: 7, Ap. 30, Sector 6            Alecu      Daniel      11831      Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     BAUMARC PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SFANTA MARIA, Nr. 94, Sector 1   DANIEL ALECU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Bragadiru, Stradă: Prelungirea Ghencea, Nr. 53 BIS, Bloc: F3, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 23, Cod poștal: 077025            Alecu      Nicolae-Liviu      4985      București     Titular/Birou individual de arhitectură     "ALECU NICOLAE LIVIU" BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: TRAPEZULUI , Nr. 5, Bloc: G-1-A, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 16, Sector 3            Alecu-Pârcălabu      Raluca Andreea      11645      București     Asociat/Societate comercială      CREATIVE 3DA STUDIO SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: BULEVARDUL VOLUNTARI, Nr. 95, Bloc: 5, Scară: 2, Etaj: 1, Ap. 6, Cod poștal: 077190            Aleseei      Ioana      8529      Transilvania     Salariat/Societate comercială      ATELIER FKM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Somesului, Nr. 35            Alexa      Alexandra-Iulia      9163      Transilvania     Asociat/Societate comercială      A+A ARCHITECTURE OFFICE - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Vasile Goldis, Nr. 17, Cod poștal: 420127            Alexa      Sebastian      2170     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ALEXA SEBASTIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Stradă: -   ARHABOUT PROIECT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Bujorului, Nr. 48   AS PROIECT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Valea Cetatii , Nr. 30, Bloc: B27, Scară: A, Ap. 2   AIBA PROIECT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -   TREI ARHITECTI SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Valea Cetatii, Nr. 30, Bloc: B27, Scară: A, Etaj: P, Ap. 2, Cod poștal: 500289            Alexandrescu      Florin Radu      1855      București     Asociat/Societate comercială      SC CREATIVE ARCHSTUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr Ernest Djuvara            Alexandrescu      Ioana      8587      Prahova     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     WARP SERVICES PROVIDERS - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Brazi, Stradă: Salcamilor   WARP 3D SPACE SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Eroilor, Nr. 2   WARP FACILITY SERVICES SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Eroilor, Nr. 2            Alexandru      Arina Roxana      2303      Alba     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CONNIC DESIGN SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Nicolae Titulescu, Nr. 1, Bloc: 280, Scară: G, Ap. 15   ARCHI - ELECTRIC SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Nicolae Titulescu, Nr. 1, Bloc: 280, Scară: A, Etaj: 15            Alexandru      Claudiu      9002      Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     R&T BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ipotesti   ARHITERIUM SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Maresal Al. Averescu, Nr. 17, Bloc: F5, Scară: 2, Ap. 29   CONSIS PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iancului, Nr. 31, Etaj: 6, Sector 2            Alexandru      Daniel      8799      Oltenia     Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ TIPARU BOGDAN - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Nicolae Titulescu, Nr. 15, Bloc: 16, Ap. 18   RELIEF PROIECT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Sfintii Apostoli, Nr. 80   ARHITERIUM SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Maresal Al. Averescu, Nr. 17, Bloc: F5, Scară: 2, Ap. 29            Alexandru      Iordan      4583      București     Titular/Birou individual de arhitectură     ALEXANDRU IORDAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Plevnei, Nr. 20, Sector 1            Alexandru      Liana-Elena      4843      București     Salariat/Societate comercială      FUSE ARCHITECTURE AND INTERIOR DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. București-Ploiești, Nr. 89A, Bloc: Corp C2, Etaj: 4, Sector 1            Alexe      Ana Maria      2430      Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      M TECH PROIECT SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Petru Rares nr. 63            Alexe      Diana Maria      2011      București     Asociat/Societate comercială      SABINART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pictor Stefan Dumitrescu            Alexe      Mihai      3205      București     Salariat/Societate comercială      PROIECT BUCUREȘTI BUILDING SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Floreasca, Nr. 246C, Bloc: CAMERA 8, Etaj: 9, Sector 1            Alexiu      Denisa-Andreea      9593      București     Salariat/Societate comercială      BLUE PROJECTS (BRĂILA) SRL - Județ: Brăila, Stradă: Calea Călărașilor, Nr. 65             Alexiu      Sonya      10491      Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     Q ARCHITECTS WORKSHOP SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Banu Măracine, Nr. 13A, Ap. 1   SIMSTAR SRL - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Reșița, Stradă: Moniom , Nr. 45            Alexoiu      Gabriel-Andrei      11969      București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SAL INNOVA GROUP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cal. Mosilor, Nr. 158, Sector 2   PROPE ARCH SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Prelungirea Campinei, Nr. 5            Alioani      Răzvan      11209      București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DOOI STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dimitrie Orbescu, Nr. 11, Sector 2   ARTROOM STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Petru Rares , Nr. 12, Bloc: 1, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 102, Sector 1            Aloub      Omer      3355      Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială      SPAȚIAL ARHICONSTRUCT SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Salvării, Nr. 28            Altan-Crăpătureanu     Camelia      10087      Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     CRĂPĂTUREANU CAMELIA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Dacia, Nr. 8, Bloc: B, Ap. 1            Al-Tarcheh      Ana-Maria      7478      București     Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     SC TPF INGINERIE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ALEXANDRU IOAN CUZA, Nr. 44    MAC ARCHITECTS & ENGINEERS SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Ciolpani, Stradă: Fermei, Nr. 58            Altărescu      Adrian      2962      București     Asociat/Societate comercială      AMCOS CERCUM CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: soseaua Colentina, Nr. 39, Sector 2            Aluchi      Andreea Ioana      4523      Prahova     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIZANE PLAN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Rudului, Nr. 76   GENERAL ME.EL ELECTRIC SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Băicoi, Stradă: C.D. Gherea, Nr. 2 BIS            Amariței      Ivona-Luiza      2593      București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PZP ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brindei, Nr. 11, Bloc: B1-2, Scară: B, Etaj: 7, Ap. 55, Sector 2   SC CUMULUS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Stradă: Ion Brezoianu , Nr. 23-25   CUMULUS DEZVOLTARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25, Bloc: Corp B, Etaj: 3, Sector 1   TEHNOPROIECT COMTRANS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calimachi, Nr. 21, Ap. 2, Sector 2            Amaya-Quer Mateș     Irina      7753      Transilvania     Salariat/Societate comercială      K&K STUDIO DE PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Virgil Fulicea, Nr. 5, Ap. 1            Amărășteanu      Ioana      8526      București     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     BAAM VISIO ART SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Petru Vulcan, Nr. 13    BB ECOCHIM ADVENCE GRUP SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: MAIOR SOFRAN, Nr. 18, Etaj: 2, Ap. 9            Amâiei      Constantin      2428      Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială      VANEL EXIM SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 3, Bloc: 3, Etaj: parter    PROURBIX SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Nicolae Bălcescu, Nr. 12, Bloc: 12, Scară: C, Etaj: 3, Ap. 12            Ambăruș      Răzvan-Marian      8437      București     Salariat/Societate comercială      ARHEA STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dudesti, Nr. 188, Bloc: C, Etaj: 3, Ap. 25, Sector 3            Ambrus-Hlavathy      Zsofia      6853     Brașov - Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură    Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     ARH SERVICE GUTTMANN &COMP SNC - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: -    BIA AMBRUS HLAVATHY ZSOFIA - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Viitorului    A- RON SRL - Județ: Covasna, Stradă: Grigore Balan    PLANSHOW SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Godri Ferenc    SUMMASUMMARUM SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Viitorului, Nr. 5, Bloc: 2, Scară: c, Etaj: 1, Ap. 9, Cod poștal: 520056            Amet      Isan      4076      București     Titular/Birou individual de arhitectură     AMET ISAN - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: TEOFIL , Nr. NR.16 , Sector SECTOR 2            Amihaesei      Cristian      12665      Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială    Titular/Societate comercială     MEMENTO ARCHITECTURE S.R.L. - Județ: București, Stradă: Str. Rosia Montana, Nr. 4, Bloc: O5, Ap. 32, Sector 6    ODM SKYLINE DESIGN SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Chiajna, Stradă: Intrarea Bucuiocului, Nr. 10C            Amza      Andreea Nicoleta      10937      București     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     VEGO CONCEPT ENGINEERING S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul independentei, Nr. 291-293, Etaj: 14, Sector 6    YUMENOSEKAI ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Antiaeriana, Nr. 6A26, Bloc: C2, Etaj: 2, Ap. 10    REALPATH S.R.L - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Decebal, Nr. 12, Bloc: S7, Scară: 1, Etaj: 5, Ap. 15, Sector 3            Amzu      Lelia Florentina      812      Dunărea de Jos     Titular/Birou individual de arhitectură     CABINET INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ AMZU LELIA FLORENTINA - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Dunarea, Nr. 25, Bloc: D8, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 12, Cod poștal: 800609            Amzulescu      Andrei      6570      Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ANDREI AMZULESCU - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: George Coșbuc, Nr. 51    DIM TRUST SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Venus, Nr. 23, Scară: cam 1 , Etaj: 2, Ap. 6    SC STEREOTOMIC STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Moșnița Nouă, Stradă: Sat MOSNIȚA NOUĂ Str LISABONA, Nr. 33    SC START HOUSE COM SRL - Județ: Arad, Localitate: Oraș Pecica, Stradă: 211, Nr. 9, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -             Ana      Mirena Dora      10929      Dobrogea     Salariat/Societate comercială      ALL ARHITECTURA SRL. - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Unirii, Nr. 19A            Anastasiu      Mihaela      7332      București     Titular/Birou individual de arhitectură     MIHAELA ANASTASIU BIA - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 35A            Andăr      Petruș-Maricel      3860      București     Asociat/Societate comercială      ANDAR PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: DRUMUL MURGULUI, Nr. 38, Bloc: 54A, Etaj: 7, Ap. 30, Sector 3            Anderson      Delia-Oana      4497      București     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     SC AD 360 GRADE SRL - Județ: București, Stradă: Buzoieni    PAB GROUP 3 DIVISION - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Titulescu 88            Andone      Alexandru      9214      Prahova     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     BIG STUDIO-ARH DESIGN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Slt. Erou Călin Cătălin, Nr. 11, Bloc: A, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 5    SC AND1 ARH STUDIO DESIGN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Bulevardul Republicii, Nr. 159, Bloc: 28C, Etaj: 7, Ap. 27            Andone      Radu-Cătălin      8391      București     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     PROFESSIONAL ENGINEERING SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Filimon, Nr. 45-47, Sector 6, Cod poștal: 060302    S.C. ADAPTATIV DESIGN S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos. Colentina, Nr. nr. 5, Bloc: R27, Scară: A, Etaj: 9, Ap. 38, Sector 2, Cod poștal: 021153            Andras      Szilard      10012     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     SC ESZTANY STUDIO SRL - Județ: Harghita, Localitate: Comuna Leliceni, Stradă: Leliceni, Nr. 55.B, Cod poștal: 537268    OROM STUDIO SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: str.Culmei 13/A/12, Bloc: 13, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 12, Cod poștal: 530193            Andras      Alpar      4871     Brașov - Covasna - Harghita     Asociat/Birou individual de arhitectură    Asociat/Societate comercială      ANDRAS ALPAR BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Sincraieni, Nr. 8    PROJECTA1 ARCHITECT SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Sincraieni, Nr. 8            Andreca      Ion Vasile      4577      Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură    Salariat/Societate comercială     ANDRECA ION VASILE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Donath, Nr. 211    TRANS FORM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Onisifor Ghibu, Nr. 12            Andreescu      Ioan      371      Timiș     Asociat/Societate comercială      ANDREESCU & GAIVORONSCHI SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Piața Sf. Gheorghe, Nr. 4, Etaj: 2, Ap. 10, Cod poștal: 300085            Andreescu      Vlad      4310      București      Titular/Birou individual de arhitectură    Salariat/Societate comercială     VLAD ANDREESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Lungulețu, Nr. 5, Bloc: V3, Etaj: 7, Ap. 32, Sector 2    METROUL SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gutenberg Johann, Nr. 0, Ap. 0, Sector 5, Cod poștal: 50027            Andrei      Ada      8090      București     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială      ALDEPA COMPANY - Județ: București, Stradă: Transilvaniei    STEFFMAN BUSINESS SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Nita Pintea            Andrei      Adelina-Daniela      9150      București     Asociat/Societate comercială      CRAFT ART STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Herta, Nr. 2, Bloc: 63, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 73, Sector 2            Andrei      Adrian      6798      București     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială      TECHO ROMANIA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independenței , Nr. 319, Sector 6    COLLIERS CONSTRUCTION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cal. Floreasca, Nr. 169A, Sector 1            Andrei      Ana-Alexandra      4790      București     Asociat/Societate comercială      ARCHISIGN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iancu Brezeanu nr.4            Andrei      Ana-Maria      11651      Iași     Salariat/Birou individual de arhitectură     BIA NICOLAU IULIAN - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bulevardul Dacia, Nr. 73            Andrei      Ana Cristina      12233      București     Salariat/Societate comercială      KOREKT CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vasile Topliceanu, Nr. 14, Bloc: 39, Scară: 2, Etaj: 5, Ap. 39, Sector 5            Andrei      Carmen Elena      2731     București     Titular/Birou individual de arhitectură    Asociat/Societate comercială     ANDREI CARMEN ELENA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str.9 mai , Nr. 1, Bloc: 25, Scară: A, Etaj: 7, Ap. 28, Sector 6    ELELYON ART SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Soarelui, Nr. 45            Andrei      Claudia      5100     București     Salariat/Societate comercială     ARHITECTURA SPS SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Mangalia, Stradă: Oprea Crușoveanu, Nr. 28            Andrei      Constantin      8007     București     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     ALDEPA COMPANY - Județ: București, Stradă: Transilvaniei    ING PROIECT SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Garii , Nr. 5    STEFFMAN BUSINESS SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Nita Pintea    MINDRU PROIECT SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Isaccea, Stradă: 1 Decembrie, Nr. 45    SC WALHALLA CONSULTING PROJECT SRL -Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Isaccea, Stradă: 1 Decemrie, Nr. 45    ISPE PROIECTARE SI CONSULTANTA SA - Județ: București, Stradă: B-dul Lacul Tei , Nr. 1-3, Sector 2    TRAMOS PROIECT SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Aleea Chiparosului, Nr. 4, Scară: B            Andrei      Cristina      114      Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ANDREI CRISTINA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Piața Unirii, Nr. 5, Scară: b, Etaj: 2, Ap. 10            Andrei      Dan-Radu      7602     București     Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     STIL STUDIO - Județ: Ilfov, Stradă: privighetorilor 10A    ARCHISIGN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iancu Brezeanu nr.4    NOBILA CASA CONSTRUCT SRL - Județ: Ilfov, Stradă: alunis    TOTALAIG ENVIRO SERV SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Barbu Delavrancea    MASTER C. A. DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Câmpia Libertății, Nr. 64            Andrei      Eugen      3425     București     Asociat/Societate comercială      ARCADA STUDIO DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihail Kogălniceanu, Nr. 1, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 2            Andrei      Florin Doru      2981     București     Titular/Birou individual de arhitectură      ANDREI FLORIN DORU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: 9 MAI, Nr. 1, Bloc: 25, Scară: A, Etaj: 7, Ap. 28, Sector 6            Andrei      Lucian      6910     Iași     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     CONTUR STUDIO ARHITECTURA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Păcurari, Nr. 133, Bloc: 600, Scară: A, Etaj: 4    RTBA ARCHITECTS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Anastasie Panu , Nr. 15    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ANDREI LUCIAN - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Străpungerii Silvestru, Nr. 62, Bloc: CL11, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 18            Andrei      Marian-Cătălin      5318     București     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     FORUM 105 ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mărășești, Nr. 42, Sector 4    ARCHA ATELER DESIGN - Județ: București, Stradă: TUDOR VLADIMIRESCU    DAT CONSTRUCTIVE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STIRBEI VODA , Nr. 119    3D ARHI-PRO TEAM SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna Crevedia, Stradă: Uzinei, Nr. 158M7    SANTIER IN LUCRU SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Domnești, Stradă: Trandafirilor, Nr. 1A    ROMCONSTRUCT GROUP SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Sitarului    2 AOP ARCHITECTURE SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Mircea Cel Batran, Nr. 53, Bloc: MV2, Scară: A, Ap. 24    MSK ASSOCIATED ARCHITECTS SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Târgu Neamț, Stradă: Progresului, Bloc: B14, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 12            Andrei      Mădălina      12226     București     Titular/Birou individual de arhitectură     MĂDĂLINA ANDREI BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Maliuc, Nr. 6, Sector 2            Andrei      Natașa-Lee      9789     București     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     MOKA STUDIO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Prof. Moise Nicoară, Nr. 17, Sector 3    KVAR DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baba Novac, Nr. 1, Bloc: S3, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 17, Sector 3            Andrei      Oana Adriana      7882     București     Asociat/Societate comercială      ASSEMBLED ARCHITECTURE AND DESIGN SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Bd. Unirii, Nr. 25            Andrei      Radu      5267     Iași     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ATELIER MAR SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Piața Unirii, Nr. 5, Scară: b, Etaj: 2, Ap. 10    RADU ANDREI BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Iași, Stradă: Piata Unirii, Nr. 5, Bloc: -, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 10, Cod poștal: 700056            Andreica      Nicolae Sergiu      5661      Transilvania     Salariat/Societate comercială    Asociat/Birou individual de arhitectură    Asociat/Societate comercială     ARHIPRO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ana Ipătescu, Nr. 29, Bloc: 21, Etaj: 6, Ap. 24    ANDREICA NICOLAE SERGIU BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Bld. Nicolae Titulescu, Nr. 147, Ap. 11    CERDAC STUDIO - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Nicolae Titulescu             Andreicuț      Ioan Sabin      384     Timiș     Salariat/Birou individual de arhitectură    Salariat/Societate comercială     BIA ANDREICUT IOAN SABIN - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Socrate , Nr. 10A, Etaj: 3, Ap. 3   SC TERASIT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Boema, Nr. 12            Andrei-Uțeanu      Cristina      6234     București     Asociat/Societate comercială      PYCRIS SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Roșiorii de Vede, Stradă: Mihail Kogalniceanu, Bloc: L11, Ap. 90            Andreș      Ioana-Laura      5282     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ANDREȘ IOANA-LAURA - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Reșița, Stradă: Victoriei, Nr. 3, Etaj: 2, Ap. 9    SC DESIGN PROIECT CONSTRUCT SRL - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Reșița, Stradă: Canalului, Nr. 46    CIRRUS STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ctin Brâncoveanu, Nr.43, Bloc: sp com 3, Etaj: parter            Andreșan      Florin Dan      6866      Nord-Vest     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     VIOREN&CO SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Tineretului, Nr. 8    DAN.ANDREȘAN.DESIGN.ARHITECTURE SRL -Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Tineretului, Nr. 8            Andreșoiu      Bruno Andrei      1886     București     Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     IGLOO ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Lt. Sachelarie Visarion, Nr. 14, Bloc: 117C, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 24, Sector 2    IGLOO ASSOCIATED ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Constantin Sandu Aldea, Nr. 12            Andrian      Razvan-George      12292      Nord-Est     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     ARHIGRAPH SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Alexandru cel Bun   ARH ICA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Stradela Alexandru Vodă Ipsilanti, Nr. 48            Andriescu      Ioana      4873      Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură    Titular/Societate comercială     ANDRIESCU IOANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Băița, Nr. 1    AIM PLANNERS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Liviu Rebreanu, Nr. 62, Ap.4            Andrieș      Alexandra      11575     Iași     Salariat/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură      3D SIGN CLASIC SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Sf. Atanasie, Nr. 1    ANDRIEȘ ALEXANDRA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bd. Primăverii, Nr. 17B, Bloc: G5, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 5            Andrieș      Roxana Doina      8242      Nord-Est     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     ARTDOM CONCEPT SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Muncii    FREYA ART & DESIGN SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Barbu Stefanescu Delavrancea, Nr. 9A, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: 720082            Andrieș      Tudor Victor      8243      Nord-Est     Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     GRIDLINES DESIGN SRL - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Hârtop, Stradă: PRINCIPALĂ, Nr. 160    ZEN STUDIO AGD SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Gura Humorului, Stradă: Ionel Pop, Nr. 17    NEZ STUDIO SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Gura Humorului, Stradă: Ionel Pop, Nr. 17            Andrițoiu      Anamaria-Ingrid      6410     București     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     ATELIER ANDRITOIU FIRIMITA SRL - Județ: București, Stradă: Caragea Ioan Voda    OPTIM PROJECT MANAGEMENT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 27, Sector 1            Andriu      Ion     619     Nord-Est     Titular/Birou individual de arhitectură    Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ION ANDRIU - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: 6 Noiembrie    DESIGN A&T SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: B-DUL G. ENESCU , Nr. 18    ARTPROIECT SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Humorului, Nr. 76            Andriucă      Paul-Liviu      5779     București     Titular/Birou individual de arhitectură     PAUL LIVIU ANDRIUCA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baba Novac, Nr. 8A, Bloc: B, Ap. 411, Sector 3            Androi-Crăciun      Oana Elena      7955     Argeș     Salariat/Societate comercială      ANDROI CONSULTING TEAM SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Banat, Nr. 17, Bloc: B13, Scară: C, Etaj: 1, Ap. 7            Andronache      Anamaria-Anca      7236     București     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     GRAPHTECH SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 27, Sector 1    BOG 'ART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Brezoianu, Nr. 27, Sector 1            Androne      Dan      9350     București     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     ANDR-ONE ARCHRO SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Pritopescu Constantin, Pipera, Nr. 7, Cod poștal: 077191    SANTIER IN LUCRU SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Domnești, Stradă: Trandafirilor, Nr. 1A    3D ARHI-PRO TEAM SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna Crevedia, Stradă: Uzinei, Nr. 158M7    DAT CONSTRUCTIVE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STIRBEI VODA , Nr. 119            Andrușcă      Alexandru-Antonel      9989     Nord-Est     Asociat/Societate comercială      ARHICLOUD SRL - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Grămești, Stradă: Sat Grămești, Nr. 372            Anghel      Anamaria Andreea      6306     Timiș     Salariat/Societate comercială      SC ARCHISTRESSSTUDIOS TM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: B-dul 16 Decembrie 1989, Nr. 11, Ap. 19            Anghel      Camelia-Octaviana      5180      Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială      GLORIA DOMUS - Județ: Brăila, Stradă: LACRAMIOARELOR, Nr. 30, Bloc: C2            Anghel      Cecilia Rozalia      9456      Oltenia     Salariat/Societate comercială      9H BIROU ARHITECTURĂ SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Justiției, Nr. 14, Etaj: 1, Ap. 2            Anghel      Constantin      318     Timiș     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Titular/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură    Asociat/Societate comercială     ANIMAL QUEST SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: -    ARMINIUS STRUCTURES SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: -    BIROU ARHITECT ANGHEL SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Treboniu Laurean, Nr. 6, Ap. 3    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ANGHEL CONSTANTIN - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: -    ARHITECT ANGHEL SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Treboniu Laurean, Nr. 6A            Anghel      Daniel-Alexandru      4940     București     Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     ADA CONCEPT DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pantelimon, Nr. 115, Sector 2    ART TEMPLE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Pantelimon, Nr. 115, Bloc: 400A, Scară: B, Ap. 69, Sector 2    ADA CONCEPT ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Pantelimon, Nr. 115, Bloc: 400A, Scară: B, Ap. 69, Sector 2    ADA CONCEPT STUDIO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Iuliu Maniu, Nr. 7, Bloc: corp A, Sector 6            Anghel      Grigore Octavian      5610     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială      LIGNA PROD COM SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Maior Coravu, Nr. 23, Ap. 0, Cod poștal: 130092            Anghel      Ioana-Teodora      9286     Transilvania     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     OATEKT CONCEPT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ștefan Augustin Doinaș, Nr. 2, Etaj: 4, Ap. 9    CONDESIGN SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Șelimbăr, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 28            Anghel      Marian      99     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură      BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - ARHITECT ANGHEL MARIAN - Județ: Gorj, Localitate: Comuna Țînțăreni, Stradă: -            Anghel      Olivia Elena      8069     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      REDDY ARCHITECTURE - Județ: Londra, Stradă: Suite The Loom 14 Gower's Walk, Nr. London E1 8PY            Anghel      Radu Ioan      9468     Argeș     Asociat/Societate comercială      9H BIROU ARHITECTURĂ SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Justiției, Nr. 14, Etaj: 1, Ap. 2            Anghel      Teodor      2440     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      ADRA EXIM SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Energiei, Nr. 14            Anghelache      Cosmin      8394     București     Asociat/Societate comercială      NOT AVAILABLE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dimitrie Marinescu, Nr. 2, Sector 2            Anghelescu      Cătălin Bogdan      226     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură    Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ANGHELESCU CĂTĂLIN - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Petofi Sandor, Nr. 55    DRAGOȘ DRACON SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Bdul Bucuresti, Nr. 2, Ap. birou 304            Anghelescu      Mara-Andreea      7111     București     Titular/Birou individual de arhitectură    Salariat/Societate comercială     MARA ANDREEA ANGHELESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cetatea Histria, Nr. 7, Bloc: M16, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 13, Sector 6    QUADRATUM ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Plevnei , Nr. 145B Spațiu Comercial P 2014, Bloc: 2, Sector 6            Anghelescu Benedek     Bogdan Alexandru      1786     București     Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     AGORA PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 17    AGORA PROIECT URBAN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STR. DANIEL BARCIANU NR. 6            Angheli      Marius Gabriel      9087     Dunărea de Jos     Salariat/Birou individual de arhitectură    Titular/Birou individual de arhitectură      BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM "ARHITECT MARIN ELEONORA DOINA" - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Domneasca, Nr. 13, Bloc: L, Scară: 2, Etaj: 1, Ap. 84    ANGHELI MARIUS GABRIEL BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Domneasca, Nr. 22, Bloc: F, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 10            Anghelina      Raluca-Diana      5846     București     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     AOV PROIECT ARHITECTURA - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: Constantin Brancoveanu, Nr. 48    AOV - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: Constantin Brancoveanu, Nr. 48    AOV SERVICII ARHITECTURA SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: Ctin Brancoveanu    SC AOV PROIECTARE CONSTRUCTII SRL -Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: Ctin Brancoveanu    ARCH CONCEPT LTD - Județ: NEDEFINIT, Stradă: WAINCLIFFE PLACE , LEEDS, Nr. 8, Cod poștal: LS11 8HY    IP & CORATZA INGINERIE.RO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Decebal, Nr. 14, Bloc: S6, Scară: 2, Etaj: 6, Ap. 41, Sector 3            Anghel-Ionescu      Adina      11516     București     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     OPI THE PUG SRL - Județ: București, Stradă: Popa Tatu    ATELIER MONOGRAPH SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dimitrie Grecescu, Nr. 10, Etaj: parter, Ap. 3            Anghel-Niculae      Adina-Ionela      11581     București     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     BE HOME CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Banu Manta , Nr. 26, Bloc: 26, Scară: A, Etaj: P, Ap. 3, Sector 1    A.DECO CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Gura Calitei            Anghelus      Radu Ionut      10351     Argeș     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     TRIATELIER DESIGN R2A - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Băiculești, Stradă: Sat Manicesti, Nr 189    ARH FOX SRL - Județ: Argeș, Localitate: Oraș Curtea de Argeș, Stradă: Despina Doamna    QUATTRO EXPERT CONSULTING SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Schitului, Nr. 98A    ARHION SRL - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Băiculești, Stradă: Mănicești, Nr. 197    BATAR PROCONSTRUCT SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Schitului, Nr. 98A            Angheluș      Ștefan-Cristian      10685     Nord-Est     Asociat/Societate comercială      URBAN NORDIC STUDIO SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Calea Națională, Nr. 50, Bloc: 50, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 15            Anisia      Edouard Dumitru      10325     Prahova     Asociat/Societate comercială      ARHITECT ANISIA EDOUARD SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: AUREL VLAICU, Nr. 6            Anițaș      Florin Gheorghe      227     Satu Mare     Titular/Birou individual de arhitectură    Titular/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     B.I.A. ANITAȘ FLORIN - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Gheorghe Barițiu, Nr. 132E   PROARH SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Gheorghe Baritiu, Nr. 132E    ARCHITASK SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: GANEA, Bloc: CG48, Etaj: 2, Ap. 5            Antal      Alexandru      4000     București     Titular/Birou individual de arhitectură      ALEXANDRU ANTAL BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Rășinari, Nr. 4, Bloc: N10, Scară: C, Etaj: 31, Ap. parter, Sector 3            Antal      Ruxandra      6426     București     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     CUBE STRUCTURE ENGINEERING SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Varianta Oituz, Nr. 12    ARHITECTURES PROJECTS DEVELOPMENT-8 - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Fabrica de Chibrituri , Nr. 13-15    ARBEIT PROJECT SOLUTION - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Blvd. ALEXANDRU IOAN CUZA, Nr. 13            Antal      Zoltan      8654      Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială      ZTN SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Ferencesek , Nr. 22            Antăluț      Andra Mihaela      8244     Iași     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     GENESIS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Cuza Vodă, Nr. 33Bis    KALANS CONCEPT SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Rădăuți, Stradă: Pulberăriei, Nr. 5    TIM COMP SOLUTIONS SRL - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Ciocănești, Stradă: Principală, Nr. 15    TORNADO IT SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Aleea Zorilor , Nr. 6    MAISON MERAKI SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: B-dul Dacia, Nr. 42            Antemir      Tudor-Andrei      4933     București     Salariat/Societate comercială      ANTHERRA DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Georges Bizet, Nr. 3, Sector 2            Antochi      Alina Elena      5254     Iași     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     LINEO PROIECT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Ana Ipatescu , Nr. 11   SC LINEO PROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Str. Ana Ipatescu , Nr. 11 , Bloc: 11, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 9    TRUST CONSTRUCT PROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Vasile Lupu, Nr. 116, tr. 2, Bloc: A3, Ap. 16            Antohi      Daniel Cătălin      2611     București     Asociat/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură     ATELIER A+D ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Grădinari, Nr. 12, Sector 3    ANTOHI DANIEL CATALIN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Delea Veche 24, Nr. 24, Bloc: C, Scară: 2, Etaj: P, Ap. 39-PB, Sector 2, Cod poștal: 024102            Antohi      Șerban      7935     Dobrogea     Asociat/Societate comercială      ARHISTEP DESIGN SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Intrarea Baza Petrol, Etaj: 5, Ap. 11            Anton      Elisabeta Silvana      1064     Dobrogea     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură    Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     B.O.GRAFIC PLAN SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Celic, Nr. 5    DINAMIC CONSTRUCT SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Isaccei , Nr. 29A    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. ELISABETA SILVANA ANTON - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Grigore Antipa, Nr. 4, Bloc: F1, Scară: 3    ING PROIECT SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Garii , Nr. 5    UNIC DESIGN PROJECTS - Județ: Tulcea, Localitate: Comuna Nufăru, Stradă: Malcoci, Piersicului , Nr. 16            Anton      Gabriela      1     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură    Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - ARHITECT ANTON GABRIELA - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Nicolae Titulescu, Nr. 47, Bloc: 47, Ap. 26    ARHIAL SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Nicolae Titulescu, Bloc: 47, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 23            Anton      Ionuț      5676     București     Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     IDZ ARHITECTURA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Viitorului, Nr. 182, Bloc: 49, Scară: 2, Ap. 43, Sector 2    DIGITAL CRAFT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Icoanei, Nr. 83, Etaj: parter, Ap. 1, Sector 2, Cod poștal: 020454            Anton      Valentin      11281     București     Salariat/Societate comercială      STUDIO APUNCT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Piața Uniunii , Nr. 6, Bloc: 6, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 8            Antonescu     Radu-Lucian-Cosmin      4719     București     Asociat/Societate comercială      INSIDE/OUT ARHITECTURA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Rasaritului, Nr. 1, Sector 6            Antonescu      Radu-Nicolae      9795     București     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     K-BOX CONSTRUCTION DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -    S.C. K-BOX CONSTRUCTION DESIGN S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dorobanți, Nr. 103-105            Antonie      Raul Alexandru      9081     Oltenia     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     KORTA MUNDO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tineretului, Nr. 27, Bloc: 18, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 19, Sector 4, Cod poștal: -    NOU PROIECT IMPACT VVV SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Semenic, Nr. 29    PIXELSCAPE STUDIO SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Calomfirescu, Nr. 13a, Bloc: B1, Scară: 2, Etaj: 2, Ap. 10, Sector -, Cod poștal: 220186    PASSO VERDE SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Bolintineanu, Nr. 13, Bloc: camera 1            Antoniu      Adela      5521     București     Asociat/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură    Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     S&A ARHILAB SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Chitila, Stradă: Vasile Bideac, Nr. 14, Cod poștal: 77045    ADELA ANTONIU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Delea Veche, Nr. 28A, Etaj: 4, Ap. 12, Sector 2    S&AARHILAB SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Chitila, Stradă: Vasile Bideac, Nr. 14    ARHILAB SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Chitila, Stradă: Vasile Bideac, Nr. 14            Antoniu      Șerban      9852     București     Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     S&A ARHILAB SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Chitila, Stradă: Vasile Bideac, Nr. 14, Cod poștal: 77045    ARHILAB SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Chitila, Stradă: Vasile Bideac, Nr. 14            Antoniuc      Doina      417     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură      ANTONIUC DOINA BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Salcâmilor , Nr. 50, Bloc: 73, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 19            Aonofriesei      Alexandra      11393     Iași     Salariat/Societate comercială      THIRD NEST SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Prof. Emil Honoriu, Nr. 22A            Aostăcioae      Tudor-Mihai      9617     București     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     EPIC DESIGN CREATORS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pirgarilor, Nr. 71, Sector 2, Cod poștal: 021107    NEBO INSTACONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Altoiului, Nr. 21, Sector 5            Apăteanu      Elena Alvina      5128     Timiș     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     CONDESIGN SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Șelimbăr, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 28    ELITA ARCHITECTURE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Gheorghe Lazar, Nr. 23, Ap. 1            Apăteanu      Iuliana      3291     Timiș     Titular/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     ELITA CONSTRUCT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Gh Lazăr, Nr. 31, Ap. 16    ELITA ARCHITECTURE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Gheorghe Lazar, Nr. 23, Ap. 1            Apetrei      Ioana Raluca      6534     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială      JAY ARHITECT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Oraș Onești, Stradă: REDULUI, Nr. 136            Apetrei      Vasile Ovidiu      3808     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     EUROVEST SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Unirii Sud, Bloc: 39D, Etaj: parter, Ap. 3    NEUROARHITECTURA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Voineasa, Nr. 14, Sector 3            Apostol      Alexandra      8127     Oltenia     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură      GENERAL PROJECT SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Decebal, Nr. 36    TORA SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Unirii, Nr. 95    APOSTOL G. ALEXANDRA BIA - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Unirii, Nr. 95, Bloc: C3A, Scară: 2, Etaj: 1, Ap. 1            Apostol      Ozana Maria      301     Timiș     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     OZARHI SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Tibiscum , Nr. 17, Bloc: B9, Ap. 12    AVART DEARCH SRL - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Reșița, Stradă: Aleea Macilor, Nr. 5, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 7    ACTINGREEN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: -            Apostol      Răzvan-Florin      9310     București     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     ARHITECTURA VALMIRA S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Râul Doamnei , Nr. 5, Scară: D, Etaj: 2, Ap. 126, Sector 6    ARMONIC PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Râul Doamnei, Nr. 5, Sector 6            Apostol      Sebastian      9621      Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Birou individual de arhitectură    Asociat/Societate comercială     ALEXA SEBASTIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Stradă: -    POLYSEMIC STUDIO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: IL CARAGIALE 5            Apostol      Sebastian-Ștefan      10032     București     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     BASE ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gradinarilor, Cod poștal: 031512    TEHART DESIGN SRL - Județ: Bacău, Localitate: Oraș Onești, Stradă: Alexandru Ioan Cuza, Nr. 35, Scară: A, Ap. 6    COSMOPOLIT DESIGN SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Mihai Viteazul, Nr. 6, Etaj: PARTER, Ap. SP1-BIROU 2    TARH STUDIO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Strada Oltet 21            Apostol      Virgil      1711     București     Asociat/Societate comercială      OPUS-ATELIER DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Vitan, Nr. 8, Bloc: V51, Scară: 2, Ap. 42, Sector 3            Apostol      Vlad Ionuț      6054     Bihor     Salariat/Societate comercială      PROEXCO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Jiului, Nr. 16            Apreutesei      Elena      116     Iași     Asociat/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură      ARHITECT GRUP SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bld. Independenței, Nr. 11    APREUTESEI S. ELENA - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Garii, Nr. 16, Bloc: L24, Etaj: 7, Ap. 28            Aprodu      Alexandru      6652     București     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     CRAFT ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pechea, Nr. 32-36, Bloc: Cam 8, Scară: Birou nr 8, Etaj: 5, Sector 1    SC URBAN WORKS SRL - Județ: București, Stradă: B-dul Alexandru Obregia 13B            Aramă      Alexandra      8387     București     Salariat/Societate comercială      PROGRAPHIC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Soldat Neagu Florea, Nr. 7, Etaj: 2, Sector 2            Ardelean      Andreea      9742     Transilvania     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură      ATELIER VISION SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: EPISCOP MARTON ARON, Nr. 25, Ap. 1    SC ELECTRIC WAVE SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Cezar Bolliac , Nr. 1    ARDELEAN ANDREEA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Mănăștur, Nr. 54, Scară: 2, Etaj: 2, Ap. 16, Cod poștal: 400658            Ardelean      Marius      3742     Transilvania     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     RAGUSE STRATER ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Scărișoara, Nr. 1    HELVCONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Gheorghe Dima , Nr. 4B    IMOSTEEL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ana Aslan, Nr. 40, Cod poștal: -    M.A.C. HOUSE PROJECT SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Comuna Teaca, Stradă: Principala, Nr. 233            Ardelean      Raul Dan      5872     București     Titular/Birou individual de arhitectură    Asociat/Societate comercială     RAUL DAN ARDELEAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Stelea Spătarul, Nr. 17, Sector 3    DRON AND ARDELEAN ARCHITECTS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: sos. Nicolae Titulescu , Nr. 10, Bloc: 20, Scară: A, Etaj: 9, Ap. 43, Sector 1, Cod poștal: 011141            Ardelean      Zeno Lucian      7783     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură    Salariat/Societate comercială    Titular/Societate comercială     ZENO ARDELEAN BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: bvd. 16 decembrie 1989, Nr. 43, Bloc: C9   SC CHROMOSOME STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Salciei, Nr. 2, Scară: C, Etaj: 3, Ap. 13    ZENARCH SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Splai Nicolae Titulescu, Nr. 11, Scară: A, Ap. 20            Ardelean-Muntean      Nicolae      981     Hunedoara     Salariat/Societate comercială      ARMANI PROIECT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Bulevardul Decebal, Bloc: P, Etaj: mezanin, Cod poștal: 330020            Argatu     Ion-Mircea -Laurențiu      4725     București     Salariat/Societate comercială      K-BOX CONSTRUCTION & DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Floreasca nr. 39            Argeșanu      Alexandra      7395     Timiș     Salariat/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură    Salariat/Societate comercială     BEVONNA CONSULTING SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Izvorului, Nr. 4    ARGEȘANU ALEXANDRA BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bld. Liviu Rebreanu, Nr. 145, Ap. 40    VERONA INGEGNERIA & GEOLOGIA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Dr. Grigore T. Popa, Nr. 37            Arghir      Maria-Cristina      4964     București     Asociat/Societate comercială      BLDG ARCHITECTURE S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Delea Veche, Nr. 41 , Sector 2            Argintaru      Cristina      1457      București     Funcționar public/ Administrație     PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Regina Elisabeta, Nr. 47, Sector 5            Arhire     Lucica Luminița Paraschiva      1065     Dobrogea     Titular/Societate comercială    Titular/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     TEOD'OR 18K SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Viitorului, Nr. 49, Bloc: 2, Scară: A    SC EDIFICA L.A. - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Viitorului , Nr. 49    MINPROIECT SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Pictor Alexandru Ciucurencu, Nr. 2A    WORKER X SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Isaccei, Nr. 81, Bloc: U2, Scară: B, Ap. 6    CIVIL INDUSTRIAL PROIECT SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Sanzienei, Nr. 1    FAVOLA MASARIS SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Comuna Murighiol, Stradă: Ferma Palmipede    ING PROIECT SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Garii , Nr. 5    RAMALINSTAL PROJECT SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Comuna Sarichioi, Stradă: -, Nr. 1C            Aribi      Andreea-Ramona      11776     Timiș     Salariat/Societate comercială      ELITA ARCHITECTURE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Gheorghe Lazar, Nr. 23, Ap. 1            Arion      Mihai      5925     București     Titular/Birou individual de arhitectură      MIHAI ARION BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Precupeții Vechi, Nr. 26A, Sector 2            Ariton      Ionuț      6020      Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură      BAARHITECT SRL - Județ: Brașov, Stradă: PRUNDULUI , Nr. 11    BLOKAD BUILD TECH - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Prundului, Nr. 11    IONUȚ ARITON BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Jepilor, Nr. 2, Bloc: A8, Scară: B, Etaj: 8, Ap. 24, Cod poștal: 500256            Armancă      Ancuța Claudia      5462     Transilvania     Salariat/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură      MAIER STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Donath, Nr. 113    ARMANCA ANCUTA CLAUDIA BIA - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Valea Garbău, Nr. 9            Armășescu      Dumitru      965     Hunedoara     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     DELTA DUMAR PROIECT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Depozitelor, Nr. 2B, Cod poștal: 330179    VALNEL CONSTRUCT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Comuna Luncoiu de Jos, Stradă: sat Luncoiu de Jos, Nr. 188, Cod poștal: 337310    PĂDUREANCA PRODPROIECT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Hațeg, Stradă: Ovid Densușianu, Nr. 3, Bloc: 13EO, Etaj: parter, Ap. 20, Cod poștal: 335500    VEST PROIECT DESIGN SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Depozitelor, Nr. 2B            Armășescu      Leonard George      3262     Hunedoara     Titular/Birou individual de arhitectură      BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ "LEONARD ARMĂȘESCU" - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: 1 Decembrie, Bloc: 4, Scară: 3, Etaj: 2, Ap. 39, Cod poștal: 330086            Armeanu      Andreea-Georgia      7769     București     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     ARMEANU NICA STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Condorului , Nr. 3, Ap. camera 3 demisol, Sector 5    GASTAR SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șapte Drumuri, Nr. 9, Sector 3            Armenciu      Daniel-Nicolae      6254     București     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     EMBRYON ATELIER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Grigore Moisil, Nr. 75, Ap. 7    ARHI-GEODESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cerna, Nr. 4, Sector 2            Arnaut      Diana      10117     București     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     BIROU-ARHITECTURA HOBBY CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Gloriei, Nr. 31, Sector 1    BIROU-ARHITECTURA HOBBY CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Gloriei, Nr. 31, Sector 1    CARACTER SMART SOLUTION - Județ: Sibiu, Stradă: strada Luptei , Nr. 33, Bloc: D, Scară: D, Etaj: 1, Ap. 47, Cod poștal: 550362    HOD ART SRL - Județ: București, Stradă: str. Sapte Drumuri nr, Nr. 1, Etaj: 1, Sector 3, Cod poștal: 031646            Aron      Roxana      8273     București     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)      MVRDV B.V. AFJ - Județ: NEDEFINIT, Stradă: Achterklooster , Nr. 7            Arsene      Alexandru Felix      2559     Dobrogea     Asociat/Societate comercială      PLANARA BUILDING WORKS SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Pescarilor, Nr. 63G, Bloc: Incaperea Nr. 14, Camera 5            Arsene      Mihai      1941     București     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     SOLID 2002 COM CONSTRUCT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Ciorogârla, Stradă: Ana ipatescu , Nr. 96    ACON DESIGN PM SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Ștefăneștii de Jos, Stradă: Fericirii, Nr. 1            Arsene      Olivia Ruxandra      5032     Dobrogea     Salariat/Societate comercială      PLANARA BUILDING WORKS SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Pescarilor, Nr. 63G, Bloc: Incaperea Nr. 14, Camera 5            Arsene      Vladimir Horia Barbu      1399     București     Asociat/Societate comercială      WESTFOURTH ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Titulescu, Nr. 4-8, Sector 1            Arsenescu      Ligia-Monica      3006     București     Asociat/Societate comercială      DALI 2001 PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. C-tin Caracaș, Nr. 31, Sector 1            Arsenie      Cristian      8677     București     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     S.C. ACVATOT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dinu Vintila, Nr. 11, Bloc: EuroTower    ARHI ROAD DESIGN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Sinaia, Stradă: Sportului, Nr. 1, Bloc: C1    BASE-MONT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Sinaia, Stradă: Sportului, Nr.1, Clad. C2            Arsici-Beer      Cristina Claudia      6651     Arad     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     INTRA STUDIO SRL - Județ: Arad, Localitate: Comuna Păuliș, Stradă: sat Paulis, Nr. 137    HMS ARCHITECTURE & DESIGN SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Marasesti, Nr. 54, Ap. 1, Cod poștal: 310253            Artene      Mihaela Elena      8619     București     Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     ARTATELIERS PROJECT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Sos Bucuresti Nord, Nr. 10, Bloc: Cladirea O2, Etaj: 6    ARTATELIERS PROJECT STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: BARBU VACARESCU, Nr. 102, Scară: D+E, Etaj: 1, Ap. 4,5,8, Sector 2            Aruncutean      Ștefania Livia      5101     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură      BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARUNCUTEAN ȘTEFANIA LIVIA - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Aleea Frații Buzești, Nr. 10A            Aruxandei      Ana Maria      4264     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială      ARSEMA STUDIO SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna Buciumeni, Stradă: Sat Dealu Mare, Nr. 0, Ap. 0, Cod poștal: 137066            Arva      Csaba Mihaly      9914     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură      ARVA CSABA MIHALY BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Armatei Române, Nr. 14, Ap. 3            Asanache      Andreea Mihaela      3858     București     Titular/Birou individual de arhitectură    Salariat/Societate comercială     ANDREEA MIHAELA ASANACHE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cristea Mateescu, Nr. 8, Bloc: 42, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 50, Sector 2    SPACE CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baicului, Nr. 65-67, Bloc: 3, Etaj: 3, Ap. 16, Sector 2            Asandei      Corina      11108     Iași     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     DSC DEVELOPMENT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Ion Creangă    ARCHITECTEAM NC SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Aleea Decebal, Nr. 22, Bloc: U3, Scară: A, Ap. 2            Asănache      Mădălina-Gabriela      9057     București     Salariat/Societate comercială      AWA ARCHITECTURE & PARTNERS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Silozului, Nr. 19, Etaj: 2, Ap. Birou 6, Sector 2, Cod poștal: 021114            Asgaran      Sahar      9351     București     Salariat/Societate comercială      OSMYUM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Crețeștilor, Nr. 76, Etaj: 1, Ap. cam 15, Sector 4            Assenza      Gabriela Eugenia      746     Argeș     Titular/Birou individual de arhitectură      ASSENZA GABRIELA EUGENIA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Sfînta Vineri, Nr. 41, Bloc: VG1, Scară: B, Etaj: 3, Ap. 15            Astaluș      Maximilian      1299      Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură      ASTALUS MAXIMILIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Stradă: -            Astancăi      Maria Mădălina      12062     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură      MOBIUS DESIGN BIROU DE ARHITECTURA SRL-D - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Slobozia, Stradă: AREDEALULUI, Bloc: 3, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 12    ASTANCĂI MARIA MĂDĂLINA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Neamț, Localitate: Comuna Zănești, Stradă: Primăriei, Nr. 21            Asztalos      Daniela      10245     Transilvania     Salariat/Societate comercială    Asociat/Birou individual de arhitectură      GOODWILL STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Plopilor, Nr. 63, Etaj: 1    ASZTALOS DANIELA BIA - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Baciu, Stradă: Soimului, Nr. 1, Bloc: k, Scară: 2, Ap. 11            Aștefănoaie      Laurențiu-Ionuț      10037     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială    Titular/Societate comercială     OPTIM ENGINEERS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bucegi    DESARH ARCHITECTURE STUDIO - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Râmnicu Sărat, Stradă: lalelelor, Nr. -, Bloc: G9, Scară: -, Etaj: 3, Ap. 12, Sector -, Cod poștal: 125300            Atanasie      Cosmin Mircea      10159     Iași     Salariat/Societate comercială      COSMOFIQUE SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Străpungere Silvestru, Nr. 42, Bloc: CL10, Scară: camera 1, Etaj: 4, Ap. 14            Atanasiu      Andrei      4811     București     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     SC ABRAL ART PRODUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vulturilor, Nr. 38, Etaj: parter, Ap. 1, Sector 3, Cod poștal: 030856    SC VLADALEX CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Constantin Kiritescu, Nr. 7, Bloc: corp b, Sector 2   SC AXEL IMPECO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vulturilor, Nr. 38, Sector 3, Cod poștal: 030856    SC MIRO GRUP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baritonului, Nr. 3, Sector 2    S&AARHILAB SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Chitila, Stradă: Vasile Bideac, Nr. 14    ABRAL ART PRODUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vulturilor, Nr. 38, Sector 3            Atănăsoaie      Adrian Daniel      7736     București     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     ARHIS DESIGN SRL (BUCUREȘTI) - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sfânta Maria, Nr. 31, Sector 1    BIA - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA ADRIAN ATANASOAIE - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Chiajna, Stradă: Industrilor, Nr. 10            Atodiresei      Beniamin-Cristinel      10686     Nord-Est     Salariat/Societate comercială      ARHI URB SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Stefan Cel Mare, Nr. 53            Atzberger      Magdalena      2177      Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     TOP FORM SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    M&S OUTLINE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Calea Bucuresti , Nr. 51, Scară: A, Etaj: parter, Ap. 3    CADCON SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Augustin      Andreea Maria      9126     Transilvania     Asociat/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură      JORIS SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 36E    AUGUSTIN ANDREEA MARIA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Valea Borcutului, Nr. 42            Auner      Karl Niels      4090     București     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     MASLAEV CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nehoiasi, Nr. 2-4, Sector 5   SC MANISA CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Campia Libertatii, Nr. 7    IMPEX ROMCATEL CERCETARE PROIECTARE S.A. - Județ: Iași, Stradă: pacurari            Aursei      Florin      6001     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură    Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ AURSEI FLORIN - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Șos. Ștefan cel Mare, Nr. 21A    INTACT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Șos. Ștefan cel Mare și Sfânt, Nr. 21A            Avram      Adina-Ioana      5637     București     Asociat/Societate comercială      AIA BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Aleșd, Nr. 12, Bloc: N20, Scară: 2, Etaj: 4, Ap. 27, Sector 6            Avram      Cristian Nicolae      9821     București     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     X ARCHITECTURE & ENGINEERING CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Maxim Gorki, Nr. 20, Sector 1    ATELIER OLAH SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: PRAVAT, Nr. 6    CONPAK CONSTRUCT SERVICES SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independentei, Nr. 313B, Bloc: C11, Etaj: 3, Sector 6, Cod poștal: 040062            Avram      Ion      7684     Nord-Vest     Asociat/Birou individual de arhitectură      BIA STUDIO ION AVRAM - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Pasunii, Nr. 3 ap 41B            Avram      Irina Maria      5044     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură    Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     IRINA MARIA AVRAM B.I.A. NR. 102 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Lupeni, Nr. 97    OMNITEX CONSULT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Lupeni, Nr. 97    ARCHISTRUCT DESIGN SRL SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Lupeni, Nr. 97            Avram      Mihai      6883     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură      BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ AVRAM MIHAI - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Ioan Slavici, Nr. 4, Bloc: 47A, Ap. 16            Avram      Rareș Alexandru      11598     București     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     SC BAUKUNST DG SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: PIATA SFANTUL STEFAN 5    URBE 2000 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Unirii, Nr. 66    EQUILATERAL ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Prinosului, Nr. 13-19, Bloc: 1, Etaj: 1, Ap. 12, Sector 4    CONSOLA PROIECT SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: BARBU STEFANESCU DELAVRANCEA            Avramescu      Ciprian      10050     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     DIGHIHAUS SRL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Industriei, Nr. 17F    BOJDEUCA SRL - Județ: Brăila, Localitate: Comuna Cazasu, Stradă: Margaritarelor, Nr. 6    DCA URBAN - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Bld. Alexandru Ioan Cuza, Nr. 116A            Avrămescu      Elena-Tatiana      8080     București     Titular/Birou individual de arhitectură      ELENA TATIANA AVRĂMESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: G. Dem. Teodorescu, Nr. 11-13, Etaj: 1, Ap. 8, Sector 3            Axinte      Alexandru      5374     București     Asociat/Societate comercială      STUDIO BASAR SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Racoță, Nr. 4, Bloc: 69, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 26, Sector 1            Azamfirei      Luisa Maria      11358     Hunedoara     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     FRAGMENTUM SRL - Județ: Cluj, Stradă: -    ATELIER ARCHAS SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Aleea Muncii, Nr. 3, Bloc: E21, Scară: 2, Etaj: 1, Ap. 25              Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tablou teritorial al Arhitecților     Forma de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Babătă      Teodora      7123     București     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Subl. Zaharia, Nr. 5, Sector 1    TAO CONCEPT DESIGN SRL - Județ: Neamț, Localitate: Comuna Neamț, Stradă: Apusului, Nr. Nr. 20A            Babescu      Cristina      7129     Timiș     Titular/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     VEST ARHITECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Tigrului, Nr. 40    S.C. CHROM DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Victor Babes, Nr. 24    ASPRO CONCEPT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Tigrului , Nr. 40, Scară: camera 4, Ap. 1            Babici      Nicolae Vasile      228     Satu Mare     Titular/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     ARHING SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: IC Brătianu, Nr. 5, Ap. 43    ECOVISION SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Horea , Nr. 2, Ap. 4, Cod poștal: 440004            Babici      Pavel Bogdan      1519     București     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     TECON S.R.L. - Județ: București, Stradă: STR CARO DAVILA, Nr. 77, Sector 5    BB SI ASOCIATII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CAROL DAVILA , Nr. 77    ROZINI SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: MIRCEA CEL BATRAN, Nr. 4A    B.B. & ASOCIATII DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Carol Davila, Nr. 77            Bacinschi      Monica Gabriela      2855     Nord-Est     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     LEO PROIECT SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Calea Națională    NORD PROIECT SA - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Calea Națională, Nr. 62            Baciu      Alexandru Adrian      10799     București     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     ARCADIA AEN ARCHITECTURE & PM SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25, Bloc: Tipografia Universul, Scară: Corp B, Etaj: 2, Sector 1    OPUNTO GROUP CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Logofat Luca Stroici, Nr. 16 A, Etaj: 0, Ap. 2, Sector 2, Cod poștal: 020586            Baciu      Alma      12070     Prahova     Asociat/Societate comercială      BADA BIROU DE ARHITECTURA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Transilvaniei, Nr. 24            Baciu      Daniel      1845     București     Salariat/Societate comercială      REMON PROIECT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: COSTACHE STAMATE            Baciu      Gabriel      6175     Bihor     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     DAM PROIECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Cornițelului, Nr. 9A    TEREZIA FAUST COM SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: CORNITELULUI    DAM TURISM SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Diosig, Stradă: DUMBRAVEI, Nr. 142            Baciu      Ioana      6748     Hunedoara     Salariat/Societate comercială      BOUNDARY SPACE - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Fulham Palace, Bishops Avenue, Nr. SW6 6EA            Baciu      Smaranda      2953     București     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     REMON PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: COSTACHE STAMATE, Nr. 1, Sector 4    CASACONDA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: POPESCU GHEORGHE            Bacoșcă      Andrei Cătălin      8939     Transilvania     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     AAU SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: D. Gherea, Nr. 12    PUNCT BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Băișoara, Alee, Nr. 9, Ap. 94            Bacușcă      Corina      8679     Iași     Salariat/Societate comercială      DSC DEVELOPMENT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Ion Creangă, Nr. 59B, Scară: A            Badalan      Andrei Marc      10044     Transilvania     Salariat/Societate comercială    Titular/Societate comercială     ARHIMAR SERV SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gh. Bilascu, Nr. 25, Ap. 12   SC SEMAROOTS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Baciu, Stradă: sat Popesti, Nr. 295 I            Badea      Anca Maria      868     Timiș     Asociat/Societate comercială      VOLUM PROIECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Petre Râmneanțu, Nr. 31            Badea      Matei      8468     București     Titular/Birou individual de arhitectură    Salariat/Societate comercială     MATEI BADEA BIA - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Berceni, Stradă: Tarla 81, parcela 3940/1, lot 1    SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE “TRANSGAZ” SA - Județ: Sibiu, Localitate: Oraș Mediaș, Stradă: Piața C. I. Motaș, Nr. 1, Cod poștal: 551130            Badea      Pandele Andrei      9131     Argeș     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     BTFARCH RO COMPANY - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: C.A. Rosetti, Nr. 25, Ap. 3, Sector 2    ARMADA ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Dr.Victor Babes, Nr. 3, Bloc: T4, Scară: A, Ap. 35            Badea      Silviu      1031     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură      BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. SILVIU BADEA - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 235, Scară: C, Ap. 33            Badea      Sînziana-Adina      6422     București     Asociat/Societate comercială      SC XTRUDE DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SOS BERCENI, Nr. 96            Badea-Șuțu      Răzvan-Costi      11944     București     Salariat/Societate comercială      HB-DESIGN-TEAM ARHITECTURA, CONSTRUCTII, MOBILIER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pictor Barbu Iscovescu, Nr. 24, Sector 1            Badescu     Raluca Stefana Brindusa      7585     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură    Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BĂDESCU RALUCA STEFANA BRÂNDUȘA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: C. Brâncoveanu, Nr. 28    ANF CERCETARE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Constantin Brâncoveanu, Nr. 28, Ap. 1            Badiu      Teodor      3803     București     Titular/Birou individual de arhitectură      TEODOR BADIU BIA - Județ: București, Stradă: Aleea Lunguletu, Nr. 6, Bloc: D14, Scară: A, Etaj: 6, Ap. 26, Sector 2            Baghiu      Ioan Antoniu      4781     București     Asociat/Societate comercială      ARHITECTURA TONI BAGHIU SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Alexandru Vaida Voevod, Nr. 59, Ap. 413            Baia      Dragoș-Daniel      5408     Timiș     Asociat/Societate comercială      SC 5U STAMP SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bucovinei, Nr. 63/a, Ap. cam 1            Baicu      Liviu-Gabriel      7580     București     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     BAICONS IMPEX - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Zambilelor, Nr. 6, Etaj: P si 1, Sector 2, Cod poștal: 023783    GLB TRANSARK SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Prepeliței, Nr. 3, Sector 2            Bakeer      Riyad      9423     București     Asociat/Societate comercială      ARRA ARCHITECTURE GROUP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Aerogării, Nr. 38A, Ap. 15, Sector 1            Bako      Lorant Istvan      505     Mureș     Asociat/Societate comercială      ARX SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Frunzei, Nr. 5            Bakos      Ferencz      5747     Transilvania     Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     CUB DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Șterca Suluțiu, Nr. 3, Ap. 1    SC META MORPHOSIS ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Zambilelor, Nr. 10, Ap. 23   SC BAKOS FERENCZ BIROU DE ARHITECTURA SI URBANISM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Zambilelor, Nr. 10, Ap. 23            Bala      Zsuzsa Margit      7231     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură    Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BALA ZSUZSA - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Aluminei, Nr. 37/A, Ap. 17    CONSTINVEST SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Șimleu Silvaniei, Stradă: ANDREI MURESAN, Nr. 26            Balaban      Diana Alcora      7458     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      ARCH PLANNING & LICENSING - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Grand Parade, Green Lanes, Haringey, Nr. 33B, Cod poștal: N4 1LG            Balaban      Vasile-Bogdan      10363     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială    Titular/Societate comercială     DOMUS DESIGNSRL - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: Știrbei Vodă, Nr. 3, Bloc: M17, Scară: F, Ap. 3    BVB ARCHITECTURE & DESIGN SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Vadu Bistriței, Nr. 16            Balan      Adrian-Alexandru      9753     Timiș     Salariat/Societate comercială      CUB - ART SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Filaret Barbu, Nr. 7A, Etaj: 2, Ap. 8            Balan      Andrei-Radu      10679     București     Salariat/Societate comercială      GRAPHIC INDUSTRIAL SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Tunari, Stradă: STR. Stefan cel Mare , Nr. 47-49            Balan      Florina Beatrice      10598     Iași     Salariat/Societate comercială      SC DESIGN UNIT SRL - Județ: București, Stradă: sf. Stefan, Nr. 5, Sector 2            Balan      Ioana      5263     Iași     Salariat/Societate comercială      PERSPECTIVE SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bucium, Nr. 20, Cod poștal: 700275            Balașiu      Andrei      9574     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură      BIROUL DE ARHITECTURĂ ANDREI BALAȘIU - Județ: Sibiu, Localitate: Oraș Săliște, Stradă: Foltești, Nr. 69, Cod poștal: 557225            Balazs      Lehel Imre      12091      Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială      BIEP STUDIO - Județ: Harghita, Localitate: Comuna Joseni, Stradă: str. Gheorgheni, Nr. 43/B, Cod poștal: 537130            Balea      Victor Gabriel      6662     Timiș     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     ATELIERUL ARHITEXT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: Marte, Nr. 15, Cod poștal: 307200    ARHI2 SRL - Județ: Timiș, Stradă: -    MS-CAD SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Săcălaz, Stradă: Principală, Nr. 931            Balmus      Cristina Simona      7735     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială    Titular/Societate comercială     URBAN DESIGN TEAM SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Closca, Nr. 5, Bloc: PS11B, Scară: 4, Etaj: 2, Ap. 65, Cod poștal: 800324    UDT ARH SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: closca            Balog      Timeia Marcela      10412     Satu Mare     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Titular/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     THE ARCHITECT NOW SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Bd. Independenței, Nr. 9, Bloc: J4, Scară: B, Etaj: 3, Ap. 44    HURAD AB SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: POET ANDREI MUREȘEANU, Nr. 9, CAMERA 4, Sector 1    S.C. TOTAL BUSINESS LAND S.R.L. - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Brandusei, Nr. 24, Cod poștal: 510216    BALOGH ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STIRBEI VIDA, Nr. 2, Bloc: 1, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 38    CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Subl. Zaharia, Nr. 5, Sector 1            Balogh      Doriana Gabriela      607     Arad     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     ARHITECTONIC SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Oituz, Nr. 119, Bloc: A    ARHIGRAY PROJECT - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Șag, Stradă: I , Nr. 46            Baloleanu      Monica-Cristiana      1382     București     Salariat/Societate comercială      AG STRUCTURAL CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Spatar Milescu Nicolae, Nr. 16, Bloc: -, Ap. 2, Sector 2            Baloș      Victor Adrian      6528     Timiș     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Titular/Societate comercială     WH TM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Mendeleev, Nr. 29B    SELLM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Gh. Lazăr, Nr. 23   SC SYNAPSE ARCHITECTURE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Zlatna, Nr. 4, Scară: C, Etaj: 3    SYNAPSE STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Zlatna, Nr. camera 2, Scară: C, Etaj: 3, Ap. 8            Baloșanu      Alina-Georgiana      5505     București     Salariat/Societate comercială      FASTBRAINZ BUILDPLAN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Victoriei, Nr. 155            Baloșin      Vlad-Silviu      9209     București     Titular/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură      METRIK ARCHITECTURE S.R.L. (METRIK ARHITECTI ASOCIATI SRL-D) - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Alexandru Constantinescu, Nr. 41, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 1    BIA BALOȘIN VLAD-SILVIU - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Trotușului, Nr. 43, Sector 1            Balota      Virginia Loredana      10219     Bihor     Salariat/Societate comercială      VALYRIA STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Zimbrului , Nr. 4, Bloc: Prima, Etaj: P, Ap. sp.c. 6            Balotă      Oana Emilia      7101     Transilvania     Salariat/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură    Asociat/Societate comercială     PREFCON SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Moigradului, Nr. 32    OANA EMILIA BALOTA - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 8, Bloc: P40, Etaj: 7, Ap. 35, Cod poștal: 450026   SC ARHCORE CONCEPT SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 8, Ap. 35            Baltag      Georgiana      8447     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     BIA GEORGIANA BALTAG - Județ: Vaslui, Localitate: Oraș Huși, Stradă: Saca, Nr. 7D    NOVATECTURA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Str Fântânilor, Nr. 43, Bloc: B14, Etaj: 5, Ap. 59    ALCAD STRUCT SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Comuna Rodna, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 1270            Baltă      Ștefan Andrei      7917     Dobrogea     Asociat/Societate comercială      RBS RUCKERT GMBH - Județ: Stuttgart, Stradă: Paul-Gobel-Straße, Heilbronn, Nr. 22            Baluțiu      Victor-Hadrian      10288     Alba     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     D - CONTEXT STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Caraiman, Nr. 7    FUTURE CONSTRUCT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Leandrului, Nr. 21    ACRONYM STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Giroc, Stradă: Daliei, Nr. 3, Scară: C, Ap. 23            Ban      Adrian Mihai      7556     Mureș     Salariat/Societate comercială      VEBA PLUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Moldovei, Nr. 14, Ap. 9            Ban      Claudia Paula      10060     Arad     Asociat/Societate comercială      ARCH CB STUDIO SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Vasile Conta , Nr. 2/A            Ban      Ionuț      2276     Transilvania     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     IDEOGRAM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Conductorilor, Nr. 1C    SOUTHWEST COMMUNICATION SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Câmpul Pâinii, Nr. 3-5, Etaj: 3            Ban      Ștefan Onoriu      506     Mureș     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     VEBA PLUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Moldovei, Nr. 14, Ap. 9    PROIECT SRL (TÂRGU MUREȘ) - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Tineretului, Nr. 2            Banaș      Ion      766     Dunărea de Jos     Titular/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     ARHINOBIAS SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Odobesti, Nr. 17    GENYMAR 2008 SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: RAZBOIENI , Nr. 199    SMART PROJECT - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Nae Leonard, Nr. 26, Bloc: S5, Ap. 4            Banciu      Dumitru Mihail      10495     Prahova     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     EPSTEIN ARCHITECTURE & ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Gheorghe Magheru, Nr. 1-3, Etaj: 3, Sector 1   SC LAVARHITECTURA STUDIO SRL - Județ: București, Stradă: ARGENTINA, Nr. 25, PARTER            Bancoș      Adrian      11089     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     ADP ARHITECTURA SI INGINERIE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ion C Brătianu, Nr. 12, Ap. 19    ALFA INVEST SRL (ARAD) - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Calea Victoriei 41-43, Nr. 2 B            Bancu      Andreea-Ioana      9482     București     Salariat/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură      CPCP STUDIO ARHITECTURĂ SISTEMATIZARE ȘI AMENAJĂRI INTERIOARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ȘOS. PANTELIMON, Nr. 254, Bloc: 55, Scară: C, Ap. 140, Sector 2    ANDREEA IOANA BANCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sg. Alexandru Cutieru , Nr. 25B, Bloc: 2, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 47, Sector 6            Banu      Andrei      7770     București     Titular/Birou individual de arhitectură    Salariat/Societate comercială     ANDREI BANU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Partiturii, Nr. 27B, Sector 6    BRD GROUPE SOCIETE GENERALE SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Ion Mihalache, Nr. 1-7, Sector 1            Banu      Liviu Marian      5141     Dobrogea     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Titular/Societate comercială     PLINTHUS PROJECTS - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Valu lui Traian, Stradă: Horia, Closca si Crisan, Nr. 47    HIGH CONSTRUCT PROJECT - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: FRUNZELOR, Nr. 162, Cod poștal: 900279    URBANU SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Valu lui Traian, Stradă: Horia, Closca si Crisan, Nr. 47            Bara      Adela Irina      6560     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură      BARA ADELA IRINA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Hațeg, Nr. 28            Bara      Gabriel      8079     București     Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură      GEOMETRIC STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Inovatorilor, Nr. 12, Etaj: 2, Ap. C1, Sector 1    SIGIS DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Turnu Magurele, Nr. 270D    CRIHAN ENGINEERING GROUP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Neajlovului, Nr. 36, Sector 1    BAU STARK SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Chitila, Stradă: Rudeni, Nr. 38    VOCA ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Frigului, Nr. 18, Bloc: 1, Etaj: 2, Ap. 213, camera 1, Sector 4    COLORED ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sfântul Elefterie, Nr. 27, Sector 5    PROHIL DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: NUCULUI, Nr. 61, Sector 3    CAVAR L&I IMPEX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mosoaia, Nr. 60, Sector 4    BARA GABRIEL ARHITECT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Turnu Magurele, Nr. 2-10, Etaj: 5, Ap. 36, Sector 4, Cod poștal: 041711            Barabas      Denes      10682     Mureș     Salariat/Societate comercială      URBAN PM - Județ: Budapesta, Localitate: Oraș Budapesta, Stradă: Alkotmany, Nr. 16, Etaj: 1, Ap. 22            Barabas- Kollo      Agnes     8708      Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială      OPEN WORKS SRL - Județ: Covasna, Stradă: -            Barabaș      Ion      1578     București     Asociat/Societate comercială      PROBAR STIL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Mihail Petrini-Galați, Nr. 10            Barba      Octavian Vasile      1325     București     Asociat/Societate comercială      TOPCONT INVEST SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Maguiricea Noua, Nr. 7, Bloc: sector 1            Barbalat      Anca-Luiza      4660     București     Asociat/Societate comercială    Titular/Societate comercială     POPAESCU&CO SRL - Județ: București, Stradă: PLantelor, Nr. 60, Sector 2    DYNAMIC ARCHI DESIGN IDEA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Comuna Sânpetru, Stradă: Constructorilor, Nr. 15, Cod poștal: 507190            Barbieri      Marius Radu Dorel      2312     Alba     Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     CAPITEL PROIECT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Ferdinand I, Nr. 8   SC BARBIERI PROIECT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Traian, Nr. 17 A            Barbu      Alexandra-Gabriela      8935     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     SC PROIECT SA - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: NAVELOR, Nr. 3    URBAN UPGRADE ARCHITECTURE AND ENGINEERING SRL - Județ: Brăila, Stradă: Franceza, nr.1            Barbu      Alexandru Șerban      10122     Arad     Asociat/Societate comercială      BARBAR STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Petre Ramneantu, Nr. 31, Ap. 2A            Barbu      Dumitru      449     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     ADDA SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Alex. Ioan Cuza, Nr. 34, Ap. 0, Cod poștal: 130007    DATA-MAP SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Bulevardul I. C. Bratianu, Nr. 48, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: -            Barbu      Florin Tiberiu      5045     București     Asociat/Societate comercială      JUSTARCHITECT-STUDIO SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Malu Roșu, Nr. 122, Bloc: 11B, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 15            Barbu      George-Lucian      5949     București     Asociat/Societate comercială      ARHISTATION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: BASARABIA, Nr. 222, Bloc: M11, Scară: 4, Etaj: 1, Ap. 68, Sector 2, Cod poștal: 022132            Barbu      Ionel Vasile      876     Timiș     Salariat/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură    Salariat/Societate comercială     ARHITECTURAL SHOW SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Episcopiei, Nr. 24A, Ap. 11    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BARBU IONEL VASILE - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: D. Paciurea, Nr. 2B, Cod poștal: 300036    EMART STUDIO CONSULTING SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Maramureș, Bloc: x22, Scară: b, Ap. 5            Barbu      Irina      4010     București     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     MEDIEVALUM RETAIL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ILIESCU TEODOR    AVANTI DUNIC DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Matei Voievod, Nr. 82, Sector 2    MEDIEVALUM EXIM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aviator Iliescu Teodor, Nr. 13, Sector Sector 1, Cod poștal: 011671            Barbu      Iulia      8772     București     Salariat/Societate comercială      VENGA DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Mărășești, Nr. 2B, Bloc: corp A, Scară: 4, Etaj: parter, Ap. spațiul comercial nr. 9, Sector 4            Barbu      Matei      8352     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     DATA-MAP SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Bulevardul I. C. Bratianu, Nr. 48, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: -    ADDA SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Alex. Ioan Cuza, Nr. 34, Ap. 0, Cod poștal: 130007    MDB&CO ARHGRUP SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Alexandru Ioan Cuza, Nr. nr 34A            Barbu      Ramona      7275     București     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     NEURON ARH DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dunarea Albastra , Nr. 6, Sector 6    SUBSTRATE ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SOSEAUA OLTENITEI, Nr. 10, Bloc: 2C, Scară: 2, Sector 4            Barbu-Ionescu      Anamaria Valeria      5609     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură    Salariat/Societate comercială     BARBU-IONESCU ANAMARIA-VALERIA -BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Al. I. Cuza, Nr. 34    SC A&A ARHITECTURA SI ANTREPRIZA SRL -Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Al. I. Cuza, Nr. 34            Barbuta      Gabriela      3500     Timiș     Salariat/Societate comercială      ACS STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Alexandru Xenopol, Nr. 11A            Barna      Csiki      8455      Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură      ATELIER K510 SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Odorheiu Secuiesc, Stradă: P-ța Kokereszt , Nr. 5, Etaj: 2, Ap. 10, Cod poștal: 535600    BIA CSIKI BARNA - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Odorheiu Secuiesc, Stradă: MIHAIL SADOVEANU, Nr. 53, Cod poștal: 535600            Barna      Daniel Adrian      6079     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură    Salariat/Societate comercială     BARNA DANIEL ADRIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aurel Suciu, Nr. 35    ARHIMAR SERV SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gh. Bilascu, Nr. 25, Ap. 12            Barna      Nicolae Cristian      952     Hunedoara     Asociat/Societate comercială      HARD HAT CONSTRUCTIONS SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Bulevardul Mihail Kogalniceanu, Bloc: F4, Scară: 3, Ap. 4, Cod poștal: 330013            Baroncea      Ion Justin      3421     București     Salariat/Societate comercială      ART TEST DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Locotenent Colonel Paul Ionescu, Nr. 11, Sector 1            Bartha      Laszlo      6525      Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură    Asociat/Societate comercială     BIA BARTHA LASZLO - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Odorheiu Secuiesc, Stradă: Fratiei, Nr. 1, Ap. 13    B TERV SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Odorheiu Secuiesc, Stradă: Morii, Nr. 1B, Cod poștal: 535600            Bartha      Lorand Karoly      5658      Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     BLOKAD ARHITECTURA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Prundului, Nr. 11    BLOKAD BUILD TECH SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: PRUNDULUI , Nr. 11            Bartolini      Matteo      7031     Satu Mare     Asociat/Birouri asociate de arhitectură (BAA)      BAA BARTOLINI & BERIOLI - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Corneliu Coposu, Nr. 2, Ap. 22            Basuc      Aurel      8134     București     Salariat/Societate comercială      TRIPTIC ARCHITECTURE & ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: MOTOC, Nr. 9, Bloc: P54, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 29, Sector 5            Bașca      Robert-Mihai      5091     București     Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială   Funcționar public/ Administrație     3B ARHIPOINT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: LIVENI, Nr. 30, Sector 4, Cod poștal: 040508    3B ARHIPOINT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: LIVENI, Nr. 30, Sector 4, Cod poștal: 040508    PRIMARIA SECTORULUI 5 AL MUNICIPIULUI BUCURESTI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Fabrica de Chibrituri 9- 11, Sector 5, Cod poștal: 050182            Bașcă      Vlad      9659     București     Asociat/Societate comercială      BASKA ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independentei, Nr. 313B, Bloc: C5, Etaj: et9, Ap. ap79, Sector sector 6            Batcu      Mircea Gheorghe      570     Arad     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     BATCU DESIGN SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Nicolae Horga, Nr. 18    SC BRÂNDAȘ PROCONS SRL - Județ: Arad, Localitate: Oraș Chișineu-Criș, Stradă: Înfrățirii, Nr. 118    SILV ANDRAZ SRL - Județ: Arad, Localitate: Oraș Lipova, Stradă: Imparatul Traian, Nr. 277    ATHOS CONSULTING - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: bd.Revolutiei, Nr. 78, Ap. 14    CELTIC DESIGN SRL - Județ: Arad, Localitate: Comuna Livada, Stradă: -, Nr. 1107    PERLA EDIFICII SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: N.Titulescu , Nr. -, Bloc: 313, Ap. 3            Batlles Elias      David      10401     București     Asociat/Societate comercială      SC. DNB-ARQ BIROU DE ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Liviu Rebreanu, Nr. 35, Sector 3            Batog      Octavian Gabriel      10237     Dobrogea     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     SC SISTEM C SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Costache Stamate, Nr. 1, Bloc: 8C, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 11, Sector 4    B.O.GRAFIC PLAN SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Celic, Nr. 5            Baurda      Laura Ioana      2318     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură    Asociat/Societate comercială     BAURDA LAURA IOANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Ioan Alexandru, Nr. 37    RED ARTTECH SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Anghel Saligny, Nr. 2B, Ap. 3            Bazilescu      Sebastian Florin      2304     Alba     Asociat/Societate comercială      XYZ PROIECT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Transilvaniei, Nr. 27, Bloc: 3EFG, Ap. 51            Băban      Alexandru Emil      229     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură      BIA BĂBAN ALEXANDRU EMIL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: str.Oltului, Bloc: 14            Băcilă      Florin Silviu      12273     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură      BĂCILĂ FLORIN SILVIU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Măgura, Nr. 23            Bădănac      George-Alexandru      6163     București     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     BADANAC ARCHITECTS - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Soseaua Oltenitei, Nr. 162, Sector 4    RATEL NOIR SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Lipscani, Nr. 3, Etaj: 1, Ap. 4            Bădănac      Iuliana-Raluca      6162     București     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     SC BADANAC ARCHITECTS SRL - Județ: București, Stradă: Sos. Oltenitei, Nr. 162    AMENAJAREA DOMENIULUI PUBLIC 4 S.A. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SOS. BERCENI, Nr. 38A, Sector 4   SC ATELIER UNIC ARHITECTURA SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Comuna Grivița, Stradă: DN24D            Bădărînză      Valentin Cornel      8570     Transilvania     Salariat/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură    Asociat/Societate comercială     ATELIER RVD SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Paltinis, Nr. 9    VALENTIN BADARINZA - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Sibiu, Localitate: Oraș Mediaș, Stradă: Anton Pann, Nr. 39    BDRV ARHITECTURA SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Oraș Mediaș, Stradă: Merilor, Nr. 6            Bădilă      Angelo      11821     Dobrogea     Salariat/Societate comercială      ALL ARHITECTURA SRL. - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Unirii, Nr. 19A            Bădilă      Mihaela Adriana      6903     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură      BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BĂDILĂ MIHAELA ADRIANA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Cozia, Nr. 66, Etaj: 3            Bădiliță      Daniel Teodor      7314     Nord-Est     Salariat/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură      ARTPROIECT SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Humorului, Nr. 76    DANIEL - TEODOR BĂDILIȚĂ BIA - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Nicolae Costin, Nr. 7            Bădoiu      Ioana Nicole      463     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială      FRISAROM ENGINEERING SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Hristo Botev, Nr. 10            Bădulescu      Adina Cristina      2708     București     Salariat/Societate comercială      UNICONCEPTS SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Liviu Rebreanu, Nr. 17, Etaj: 2            Bădulescu      Monika      7442     Dobrogea     Asociat/Societate comercială      SAMUEL PREST LINEA SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Babadag, Nr. 14, Bloc: 8, Ap. 3            Bădulescu      Valentina-Ancuța      11786     Mureș     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     BIAAV DESIGN STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Lugoj, Stradă: Miron Costin, Nr. 24    EDDA CO PROJECT SRL - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Ipotești, Stradă: Str. Luceafărului, Nr. 1244B            Băiceanu      Ruxandra-Oana      3962     București     Salariat/Societate comercială      ROMSTAL IMEX - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vitan Barzesti, Nr. 11A            Băiceanu-Hendea      Alexandra Călina      7853     Transilvania     Salariat/Societate comercială      ECOPROIECT SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: B-dul Mihai Viteazu, Nr. 54            Băieșan      Ioan Gabriel      8340     Alba     Asociat/Societate comercială      ARCHI-STUDIO GABRIEL BAIESAN SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: SEPTIMIUS SEVERUS, Nr. 51, Bloc: TOR 5, Etaj: 4, Ap. 15            Bălan      Alexandru      1015     Dobrogea     Asociat/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură      SPAB SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 143A    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. ALEXANDRU BĂLAN - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 143A, Etaj: 7            Bălan      Alexandru-Cristian      6576     București     Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     ONE DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Matei Basarab, Nr. 90, Bloc: L118A, Scară: 2, Etaj: P, Ap. 10 camera 1, Sector 3    GRINVECO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Matei Basarab, Nr. 90, Bloc: L118A, Scară: 2, Etaj: P, Ap. 10 camera 2, Sector 3            Bălan      Alexandru-Cătălin      9036     București     Asociat/Societate comercială      UNDOVERSE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Strada Turda             Bălan      Carmen-Alina      10822      Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială      SC COSMOPOLIT DESIGN SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: str. Mihai Viteazul, Nr. 6            Bălan      Cristian      3789     București     Asociat/Societate comercială      FBA URBANISM & ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Valea lui Mihai, Nr. 3            Bălan      George      1926     București     Titular/Birou individual de arhitectură      GEORGE BALAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: MOLDOVITA , Nr. 6, Bloc: EM 6, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 9, Sector 4, Cod poștal: 041815            Bălan      Mihai Adrian      11640     Dobrogea     Salariat/Societate comercială      D.S. BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Călărașilor, Nr. 165, Sector 3            Bălan      Mircea      7317     Argeș     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Titular/Societate comercială     ARCH D.U.STUDIO PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iuliu Maniu, Nr. 518, Sector 6    INFRA&CIVIL DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Popa Nan, Nr. 163, Sector 3    ROMBARHITECT STUDIO SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Vasile Alecsandri, Nr. 6, Bloc: 72C, Scară: A, Ap. 2            Bălan      Răzvan-Corneliu      5126     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură      BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BĂLAN RĂZVAN CORNELIU - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Reșița, Stradă: Horea, Nr. 7            Bălașa      Călin Ioan      1661     București     Salariat/Societate comercială      DUCAND 94 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Padesu , Nr. 10, Bloc: 9, Scară: 3, Etaj: 2, Ap. 70, Sector 4            Bălașa      Cătălin      10677     București     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     ARTATELIERS CONCEPT SRL - Județ: Ilfov, Stradă: SPL. UNIRII    ARTATELIERS PROJECT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Sos Bucuresti Nord, Nr. 10, Bloc: Cladirea O2, Etaj: 6    MAF CONSTRUCT VISION - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Chiajna, Stradă: SALCAMILOR , Nr. 39-41            Bălașa      Gina Florentina      7189     Muntenia Sud-Est     Titular/Birou individual de arhitectură      BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - BĂLAȘA GINA - FLORENTINA - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: Argeșului, Nr. 66-72, Bloc: COLț, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 11            Bălă      Marius Viorel      12167     Oltenia     Salariat/Societate comercială      MADE BY SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Borhanciului, Nr. 62 provizoriu, Ap. spatiu comercial 2            Bălăneanu      Dan-Cătălin      4593     București     Titular/Birou individual de arhitectură      BALANEANU DAN CATALIN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Valea Calugareasca, Nr. 3, Sector 6            Bălănescu      Gabriela Angela      3614     București     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     TERRA DISTRICT CONSULT - Județ: Sibiu, Stradă: Nicolae Porumbescu, Nr. 9A, Cod poștal: 555300    ALVALDI GRAPHICS - Județ: Ilfov, Stradă: soseaua Giurgiului, Nr. 76A            Bălănoiu-Tican      Tudor George      10238     București     Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     HAUZE GROUP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Mănăstirea Văratec, Nr. 7-11, Cod poștal: 077042    HAUZE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Mănăstirea Văratec, Nr. 7-11, Cod poștal: 077042            Bălănuță      Alexandru      12113     Oltenia     Asociat/Societate comercială      ARHIPLAN AB SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos Pantelimon, Nr. 255, Bloc: 43, Scară: F, Ap. 216            Bălănuță      Răzvan-Călin      10890     Iași     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     CONSULTANȚĂ ÎN ARHITECTURĂ ȘI DESIGN SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Dacia, Nr. 4, Bloc: D1-1, Scară: B, Etaj: 7, Ap. 30    MED LINE GROUP SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -    NEST ARCHITECTURE SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Municipiul Vaslui, Stradă: PETRU RAREȘ , Nr. FN, Bloc: 264, Scară: C, Etaj: 3, Ap. 12            Bălășoiu      Andreea-Raluca      6864     București     Titular/Birou individual de arhitectură      BĂLĂȘOIU ANDREEA - RALUCA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Moldovei, Nr. 42, Etaj: 2, Ap. 7, Sector 1            Bălășoiu      Mihaela      5     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură    Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - ARHITECT MIHAELA BĂLĂȘOIU - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Sfintii Apostoli, Nr. 89    MND PROIECT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Doljului, Nr. 43, Bloc: A1, Scară: 2, Ap. 10            Băldescu      Irina      5690     București     Titular/Birou individual de arhitectură      IRINA BĂLDESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Iancului, Nr. 4, Bloc: 113A, Ap. 48, Sector 2            Băleanu      Alexandru      6     Oltenia     Salariat/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură      ROMCONSTRUCT SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Traian, Nr. 132    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ -BĂLEANU ALEXANDRU - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Horațiu, Nr. 29, Bloc: F20, Scară: 1, Ap. 11            Băleanu      Petru-Andrei      7605     București     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     VES CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Armenească, Nr. 13, Sector 2, Cod poștal: 021042    MI-GO CONCEPT DESIGN RL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 36, Bloc: 30B, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 9, Sector 2            Bălinișteanu      Ciprian-Mircea      9846     Nord-Est     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     ARHIDESIGN CENTER SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Primăverii, Nr. 15    EAST-WESTERN DESIGN SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Primăverii, Nr. 11            Bălinișteanu      Dan-Alexandru      7850     București     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     DROID STUDIO SRL - Județ: București, Stradă: Ciresului    DRS ARCHITECTS SRL - Județ: București, Stradă: Fabricii, Nr. 47, Ap. 71, Sector 6            Bălinișteanu      Dan Mircea      2643     București     Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     ADD BIROU DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ing. Zablovschi, Nr. 1, Bloc: 13B, Ap. 9, Sector 1    TEHNOPROIECT COMTRANS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calimachi, Nr. 21, Ap. 2, Sector 2            Băloiu      Laura-Cristina      5353     București     Asociat/Societate comercială      BUILDING DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Matei Basarab, Nr. 94, Bloc: L120, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 28, Sector 3, Cod poștal: 030676            Bălu      Laurențiu-Costinel      6786     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură      BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BĂLU LAURENȚIU COSTINEL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Diaconu Coresi, Nr. 141            Băluță-Siclitaru      Beatrice      7271     București     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     S.C. HOLIDAY D'SIGN CONSULT S.R.L. - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: STR. Italiana    LEVIATAN DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Unirii, Nr. 165, Bloc: Cladirea TN 02, Etaj: 8, Sector 3    S.C. GRAND EXCLUSIV PROIECT SRL - Județ: Ilfov, Stradă: STR. DUMBRAVEI, Nr. 99    ROBMARIX COM SRL - Județ: Dâmbovița, Stradă: MATEI BASARAB            Băncescu      Mirela      1084     București     Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     EXPACO SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Făgetului, Nr. 163 bis    PROMO DESIGN - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Căuți            Băndărău      Oana-Ecaterina      6388     București     Asociat/Societate comercială      BEYOND DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Albă, Nr. 12, Sector 4            Bănescu      Oana Andreea      8407     Timiș     Salariat/Birou individual de arhitectură    Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ HANȚIU ADRIANA IULIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Amforei, Nr. 2, Cod poștal: 300671    ARTPLAN SRL - Județ: Timiș, Stradă: Bv. Eroilor de la Tisa, Nr. 7/A, Scară: C, Ap. 32            Bănică      Cristian      1566     București     Asociat/Societate comercială      SC ARHITECTONIK 2000 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-dul Ion Ionescu de la Brad , Nr. 57-59, Etaj: 4, Ap. 14, Sector 1, Cod poștal: 013812            Bănulescu      Andrei      7875     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     S.C. HORES MAGAZINE S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Prelungirea Ghencea, Nr. 96-100, Bloc: A3, Ap. A3080, Sector 6    FOREVER YOUNG MAGAZINE S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Marasesti, Nr. 19, Ap. 8, camerele 1 si 2, Sector 4            Bănuț      Ion Cristian      5449     Transilvania     Asociat/Societate comercială      CORNER STUDIO SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Comuna Buciumi, Stradă: sat Bogdana, Nr. 236            Bănuță      Eugen      4742     București     Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     EST PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Constantin Brancusi Nr.6, Sector 3    FIP CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cluceru Udricani, Nr. 20, Etaj: 3, Sector 3    NOVENSA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Inginer Dumitru Teodoru, Nr. 47, Ap. 1, Sector 5    HELINICK SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Eraclie Arion, Nr. 4            Bărbat      Delia Florina      2168      Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     TERIFIANT PROD SRL - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Făgăraș, Stradă: Stejarului    SEB DESIGN SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: CAMPULUI, Nr. 15            Bărboiu      Dragoș Octavian      3325     Iași     Asociat/Societate comercială      ALIPHERA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: LASCAR CATARGI, Nr. 46A, Ap. 1, Cod poștal: 700107            Bărbuică      Letiția Georgeta      4428     București     Asociat/Societate comercială      HEAD MADE ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Abrud, Nr. 27, Ap. 1, Sector 1            Bărbuleasa-Savu      Patricia-Maria      10710     București     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     ONE DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Matei Basarab, Nr. 90, Bloc: L118A, Scară: 2, Etaj: P, Ap. 10 camera 1, Sector 3    GRINVECO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Matei Basarab, Nr. 90, Bloc: L118A, Scară: 2, Etaj: P, Ap. 10 camera 2, Sector 3    CONCEPTUS - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baltagului, Nr. 1, Bloc: V78, Scară: 1, Etaj: 8, Ap. 25, Sector 5, Cod poștal: 050801            Bărbulescu      Alina Roxana Maria      11803     București     Salariat/Societate comercială      ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Murmurului, Nr. 2-4, Etaj: 3, Ap. 3B, Sector 1            Bărbulescu      Andreea      2741     București     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     ATELIER ARHITECTURĂ ANDREEA BĂRBULESCU SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Jandarmeriei, Nr. 237- 245, Sector 1    COMPANIA MUNICIPALA DEZVOLTARE DURABILA SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aristide Demetriade, Nr. 2, Etaj: 2, Ap. camera 18, Sector 1, Cod poștal: 70000            Bărbulescu      Crina      1869     București     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     SEARCH CORPORATION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Căderea Bastiliei, Nr. 65, Sector 1    TOTAL AIG - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: BARBU DELAVRANCEA    PRIMACONS GROUP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cal. Floreasca, Nr. 83, Sector 1    ARCADIA AEN ARCHITECTURE &PM SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23    DOM CONCEPT STUDIO ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Virtutii, Nr. 3, Bloc: R2A, Scară: 1, Etaj: 6, Ap. 29, Sector 6            Bărbulescu      Toma Alexandru      7296     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură      BĂRBULESCU TOMA ALEXANDRU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Lăcrămioarelor, Nr. 4, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 5            Bărbuleț      Sorin          București     Salariat/Societate comercială      RE FRAME STUDIO SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Luceafărului, Nr. 4            Bărbușelu      Dănuț      10154     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială    Titular/Societate comercială     ARCHITECTURE DOMUS DESIGN SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Afumați, Stradă: Bucuresti - Urziceni, Nr. 138, Ap. A    UFO ARCHITECTS SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Brănești, Stradă: ion creanga, Nr. 2D, Cod poștal: 077030            Bâldea      Maja      4377     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură      BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BÂLDEA MAJA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: J. Preyer, Nr. 31, Ap. 12            Bâlici      Ștefan      1710     București     Titular/Birou individual de arhitectură      ȘTEFAN BÂLICI BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Zizin, Nr. 10, Bloc: G1, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 18, Sector 3            Bârcă      Aritia      1609     București     Asociat/Societate comercială      GRUBERO PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gheorghe Missail, Nr. 66, Sector 1            Bârgu      Liliana      2427     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură      LILIANA BâRGU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Aleea Vișinului, Nr. 8A            Bârlan      Sorin Puiu      7     Oltenia     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     PROJECT RA-ARH SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: I. C. Brătianu, Nr. 3    ORTOCON CONSULTANTA PROIECTARE CONSTRUCTII SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Dr. Saidac, Nr. 33    M.B.S. PRECISION SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Transilvaniei, Nr. 4    EDIFICE STUDIO SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Adrian , Nr. 112, Bloc: Birou 1    PRISMA SOLUTIONS SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Aleea Alunis, Nr. 4, Bloc: B2, Scară: 1, Ap. 2    URBAN PLANNING ARCHITECTURE SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: bvd. Mihai Viteazu, Nr. 3, Bloc: 7, Scară: 1, Ap. 4    CIVIL SMART HOUSE SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Comuna Punghina, Stradă: Zorilor, Nr. 2            Bârlădeanu      Cristina      2227     Transilvania     Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     SATI PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Horea, Nr. 76    SARD PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: 13 Septembrie, Nr. 3            Bârlădeanu      Mara      5853     București     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură      SARD PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: 13 Septembrie, Nr. 3    BELEVION IMPEX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str. Edgar Clunet, Nr. 3, Sector 5, Cod poștal: 050527    MARA BÂRLĂDEANU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Stradă: intrarea Buturugeni, Nr. 4, Bloc: P1D, Scară: 1, Etaj: 6, Ap. 28            Bârlădeanu      Vlad      6003     Iași     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     OOPY DESIGN PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mieilor , Nr. 5, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 2    OOPY ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Colonel Corneliu Popeia, Nr. 4, Sector 5            Bârleanu      Vasile-Dorel      783     Dunărea de Jos     Titular/Birou individual de arhitectură      DORU BÂRLEANU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Bd. Independenței, Nr. 16, Bloc: B5, Scară: 3, Etaj: 1, Ap. 31, Cod poștal: 810004            Bârligea      Liana Elena      7646     Argeș     Salariat/Societate comercială      ING PROIECT MANAGEMENT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: NICOLAE RADIAN            Bârnaure      Mihaela Marina      1569     București     Titular/Birou individual de arhitectură      BÂRNAURE MIHAELA-MARINA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ștefan Sănătescu, Nr. 11A, Sector 1            Bârsan      Ioana Lucia      5556      Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Birou individual de arhitectură      BIA - IOANA LUCIA BARSAN - Județ: Alba, Localitate: Oraș Blaj, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 4            Bârsan      Răzvan-Florian      4949     București     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     WIGWAM DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Clucerului, Nr. 44, Etaj: 1, Sector 1    KEI DEVELOPMENT S.A. - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Chitila, Stradă: Pacii, Nr. 32    RAZVAN BARSAN + PARTNERS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Limpejoarei, Nr. 6, Etaj: parter, Ap. camera 1, Sector 1    SC WIGWAM INVEST SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Povernei, Nr. 35, Sector 1    RAZVAN BARSAN + PARTNERS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Limpejoarei, Nr. 6, Etaj: parter, Ap. camera 1, Sector 1            Bârsășteanu      Ioana-Mădălina      10829      Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială      PRESENT PERFECT ARCHITECTURE - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: STR. Dorobanților, Nr. 4D, Bloc: -, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 7, Sector -, Cod poștal: 500009            Bâte      Marian      6174     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     BÂTE MARIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Aleea Călinului, Nr. 12    TREI LINII SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Primariei, Nr. 45, Ap. 3A    MARARIA COMIMPEX SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Gepiu, Stradă: -, Nr. 605N            Bâte      Teodor Mihai      6654     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     DESIGN STUDIO SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Matei Basarab, Nr. 5, Ap. 0, Cod poștal: 130168    TBDS MEDIA INVEST - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: STR. Orizontului            Becze      Julianna      8031      Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială    Titular/Societate comercială     MIZAR PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mărțișor, Nr. 54C, Sector 4    ARHITECTURA MIKADO SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Odorheiu Secuiesc, Stradă: Tompa Laszlo, Nr. 2, Cod poștal: 535600            Bedreagă      Adrian      6080     Transilvania     Salariat/Societate comercială      ARHIMAR SERV SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gh. Bilascu, Nr. 25, Ap. 12            Bedreagă      Bogdan-Gheorghe      5762     București     Salariat/Societate comercială      ARHITECT BGB - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Nicolae Titulescu            Beekman      Constantin      9007     București     Asociat/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură    Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     PZP ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brindei, Nr. 11, Bloc: B1-2, Scară: B, Etaj: 7, Ap. 55, Sector 2    BIA CONSTANTIN BEEKMAN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: savinesti, Nr. 5, Bloc: B, Scară: 1, Etaj: 9, Ap. 55, Sector 4, Cod poștal: 712345   SC GRID DESIGN SRL - Județ: București, Stradă: SUVENIR, Nr. 11    CUMULUS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25    CUMULUS DEZVOLTARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25, Bloc: Corp B, Etaj: 3, Sector 1            Bejan      Elena      5186     Muntenia Vest     Titular/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     S.C. BE HOME CONCEPT S.R.L. - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna București, Stradă: Bd-ul Banu Manta, Nr. 22, Bloc: 29, Scară: 1, Etaj: parter, Ap. 2, Sector 1, Cod poștal: 011226    BE HOME CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Banu Manta , Nr. 26, Bloc: 26, Scară: A, Etaj: P, Ap. 3, Sector 1            Bejan      Igor      10029     Iași     Salariat/Societate comercială    Titular/Societate comercială     DSC DEVELOPMENT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Ion Creangă    ACCESSIBLE ARCHITECTURE AND DESIGN SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Tomești, Stradă: Mesteacănului, Nr. 6            Bejenaru      Silvia      701     Argeș     Asociat/Societate comercială      SIPRO SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Constantin Brîncoveanu, Bloc: D2, Ap. 4            Beldean      Lavinia Bianca      11881     Transilvania     Salariat/Societate comercială      CSC CONSTRUCTION SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Universitatii, Nr. 3, Ap. 27            Beldiman      Alexandru      2019     București     Asociat/Societate comercială      B.B.M. GRUP SRL - Județ: București, Stradă: Intrarea Filioara, Nr. 1, Sector 1            Belea      Ioan Daniel      5958     Timiș     Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     ARHI 3D SRL - Județ: Timiș, Stradă: Ludwig von Ybl, Nr. 24    ARHI.4D SRL - Județ: Timiș, Stradă: Ludwig Von YBL, Nr. 24            Belenyi      Alexandru Emil      7213     București     Asociat/Societate comercială      BIROU DE ARHITECTURĂ ALEXANDRU BELENYI - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Bld. Iuliu Maniu            Bembea      Ioan Răzvan      2313     Alba     Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     CINETIC STUDIO SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Ion Lancranjan, Nr. 13    CONCEPT STUDIO - Județ: Alba, Stradă: PACLISA, Nr. 0    AGG ARHITECTURA SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Simeria, Stradă: Plevnei, Nr. 22    ARB DESIGN GRUPPE SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Fortuna (Paclisa), Nr. 4            Bendas      Anca      5006     București     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)      CENTRUL DE STUDII ȘI PROIECTARE CONSTRUCȚII MILITARE - UM 02248 - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Taberei, Nr. 7-9, Sector 6            Bendea      Maria Alexandra      6277     Transilvania     Salariat/Societate comercială      DICO & ȚIGĂNAȘ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dorobanților, Nr. 98- 100            Bendelic      Alexandru      10149     Timiș     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     RD SIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Vulturilor, Nr. 14, Cod poștal: 300458    RD SIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Vulturilor, Nr. 14, Cod poștal: 300458    BENDELIC SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Costache Negruzzi, Nr. 26, Etaj: 2, Ap. 6            Bendescu      Anca      6537     București     Salariat/Societate comercială      CUMULUS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25            Bene      Szabolcs      8712      Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Societate comercială    Titular/Societate comercială     BENCON SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Alee Octavian Goga, Nr. 6, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 10    BENFORM ARHITECTURA & LINE SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Aleea Octavian Goga, Nr. 6, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 10            Benea      Doina      3664     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură      BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ DOINA BENEA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Glad, Nr. 71            Benedek      Istvan      5662      Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     BLIPSZ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aurel Suciu, Nr. 20    BLIPSZ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aurel Suciu, Nr. 20            Bența      Octavian Ovidiu      840     Bihor     Salariat/Societate comercială      ATELIER DE PROIECTARE BENȚA SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: General Magheru, Nr. 21            Bera      Ioan Alexandru      5814     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură    Asociat/Societate comercială     BERA IOAN ALEXANDRU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ludoș, Nr. 6    IDEA PROSPECT BIROU DE PROIECTARE SRL -Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Răzoare, Nr. 3A, Scară: 1, Etaj: 6, Ap. 38            Berariu      Irina      5244     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      TOP WORK SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 80            Berariu      Tudor      900     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură    Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BERARIU TUDOR - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Doljului, Nr. 6, Ap. 23, Cod poștal: 550063    T.D.V. PROJECT - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Doljului, Nr. 6, Ap. 23, Cod poștal: 550063    OROS ART SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Someșului, Nr. 57, Bloc: Alma Matter, Etaj: 6            Berbec      Constantin      793     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     ARBECO SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Tecuci, Stradă: Al. Teilor, Nr. 2, Bloc: C1, Scară: 2, Etaj: Parter, Ap. 20, Cod poștal: 805300    ARHILOOK EXPERT SRL - Județ: Galați, Localitate: Comuna Liești, Stradă: Național, Nr. 2624A, Bloc: ARTAR, Cod poștal: 807180    ARTELIER 53 SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Tecuci, Stradă: Bobilna, Nr. 7, Cod poștal: 805300    BIA CONSPROIECT SRL-D - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Gr. Alexandrescu, Nr. 5, Cod poștal: 810430    MICOSTY PROIECT SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Gh.Avramescu, Nr. 4, Cod poștal: 710049    SERVLAND SRL - Județ: Galați, Localitate: Comuna Șendreni, Stradă: -, Cod poștal: 807290    TOPOSCAD SRL - Județ: Galați, Localitate: Comuna Liești, Stradă: Național, Nr. 25, Cod poștal: 807180            Berbecaru      Cosmin      11158      Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială      SEIRA RAV AUTOMATIC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Murgeni , Nr. 7, Bloc: L27, Ap. 52, Sector 3            Berbeniță      Marțian      1537     București     Titular/Birou individual de arhitectură    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Salariat/Birou individual de arhitectură    Asociat/Societate comercială     BERBENITA S MARȚIAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Ștefan cel Mare, Nr. 50    ENGINEERING PROJECT DEVELOPMENT SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: C.C. Arion, Nr. 13, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 1    CONCEPT CREATIVE CONSULTING SRL - Județ: București, Stradă: Drumul Cooperativei    OVIPROVICONS SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Roman, Stradă: Sucedava, Bloc: 38, Ap. 94    VASILIU IRINA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Slt. Erou Gheorghe Ionescu, Nr. 3    ROYAL PROJECT DESIGN S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Sinaia, Nr. 18, Bloc: 84b, Scară: 3, Etaj: 10, Ap. 190, Sector 2            Bercan      Daciana Maria      4288     Transilvania     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     2 INVEST SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: David Prodan, Nr. 24    AMB ARHITECTURA ȘI CONSULTANȚĂ SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Câmpul Pâinii, Nr. 293            Bercea      Ramona Cristina      5450     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură    Titular/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     BERCEA RAMONA CRISTINA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Anina, Nr. 7    APSIDON SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Anina, Nr. 7, Scară: 2, Etaj: 3, Ap. 17A    CSC CONSTRUCTION SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Universitatii, Nr. 3, Ap. 27            Berceanu      Ana-Gabriela      5218     București     Salariat/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură      METROUL SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gutenberg Johann, Nr. 0, Ap. 0, Sector 5, Cod poștal: 50027    BERCEANU ANA - GABRIELA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pictor Mihail Dan, Nr. 4, Bloc: 62, Scară: 2, Etaj: 3, Ap. 31, Sector 5, Cod poștal: 051919            Berceanu      Lucian Mihai      976     Hunedoara     Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     H.B.R.O. SRL - Județ: Mureș, Localitate: Comuna Sângeorgiu de Mureș, Stradă: str. Agricultorilor, Nr. 1107, Cod poștal: 547530    HB-DESIGN-TEAM ARHITECTURA, CONSTRUCTII, MOBILIER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pictor Barbu Iscovescu, Nr. 24, Sector 1            Berciu-Vlădaia      Alex Cătălin      11961     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură      BERCIU-VLADAIA M. ALEX-CATALIN - BIROU INDIVIDUAL ARHITECTURA - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: CIRESOAIA, Nr. 8            Bercu      Simona Elena      2091     Dobrogea     Salariat/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură      PDP ARCHITECTURE & PHOTOGRAPHY SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Valea Prahovei , Nr. 2B    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. SIMONA ELENA BERCU - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Unirii, Nr. 22, Bloc: PA 3            Berdan      Alexandra Ioana      7776     Iași     Salariat/Societate comercială      APLUSNOIMA.SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Aleea Sadoveanu, Nr. 42B, Ap. cam 6            Bereczky      Dorottya      1754     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură      BERECZKY DOROTTYA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Ciucas, Nr. 91            Berendei      Ion Marcel      8     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură      BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - ARHITECT BERENDEI ION - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Nicolae Julea, Nr. 1A, Bloc: A12, Scară: 1, Ap. 15            Berindei      Mădălina      6643     București     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     TOP STONE - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Corbeanca, Stradă: Șos. Unirii, Nr. 315D    TOP STONE ARHITECTURA SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Corbeanca, Stradă: Șos. Unirii, Nr. 315 D            Berindei      Miruna Vanda      3526     București     Titular/Birou individual de arhitectură      MIRUNA VANDA BERINDEI BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Nicolae Titulescu, Nr. 18, Bloc: 23, Scară: B, Ap. 71, Sector 1            Bernațchi      Andreea-Maria      9185     Iași     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     COMPASSARCH SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Stejarului , Nr. 1C, Ap. 9    PALTINUL INTERAX PROIECT SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: STR. Cismea , Nr. 41     PLANIMETRICK HUB SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 31            Beros Contreras      Christian Andres      8705     București     Asociat/Societate comercială      BEROS ABDUL ARHITECȚI ASOCIAȚI SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intr. Crișul Alb, Nr. 32, Sector 4            Bertleff      Johannes Andreas      3772      Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Birou individual de arhitectură    Asociat/Societate comercială     MATEI R. CRISTINA - BIA - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Rulmentului, Nr. 2    JB ARHITECTURA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Nicolae Balcescu, Nr. 40            Besoiu      Radu-Ioan      11528     București     Salariat/Societate comercială      SAN PROIECT ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Theodor Pallady, Nr. 23, Sector 3            Beșa      Bogdan Mihai      4243     București     Titular/Birou individual de arhitectură      BOGDAN MIHAI BESA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Lujerului, Nr. 6            Beșcucă      Andrei      1026     Dobrogea     Salariat/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură      TERTET SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Patriei, Nr. 21C    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. ANDREI BEȘCUCĂ - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Patriei, Nr. 21            Beșliu      Alexandru Cristian      10076     Oltenia     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     STARH-ARHITECTURA, CONSTRUCTII, DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Obcina Mare, Nr. 4, Bloc: OS2, Scară: 2, Ap. 50, Sector 6, Cod poștal: 61593    ALT. CORP. ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: arh. Petre Antonescu, Nr. 11, Bloc: 11, Scară: A, Ap. 14            Beșteleu      Mihaela      10     Oltenia     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială      3B STUDIO SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Înfrățirii, Nr. 7, Bloc: C10c, Scară: 1, Ap. 14    3B DESIGN SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Infrățirii, Bloc: C10C, Ap. 14            Beșteleu      Vlad      6822     Oltenia     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială      3B STUDIO SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Înfrățirii, Nr. 7, Bloc: C10c, Scară: 1, Ap. 14    3B ARCHI PLANNING SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Vinatori, Nr. 7            Beyer      Zsuzsanna      508     Mureș     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     SC CONTEMPORAN ARHITECTONIC DESIGN SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Braila , Nr. 1    CONTEMPORAN MODELING STUDIO SRL -Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Braila, Nr. 1, Ap. 3            Biaciu      Virgil Alexandru      1587     București     Titular/Birou individual de arhitectură      BIACIU VIRGIL ALEXANDRU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Berceni, Nr. 23, Bloc: 35, Scară: 3, Etaj: 9, Ap. 125, Sector 4            Bianco      Ștefan Alberto      3877     București     Salariat/Societate comercială      PROGRAPHIC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Soldat Neagu Florea, Nr. 7, Etaj: 2, Sector 2            Bianu      Matei Claudiu      10078     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     PZP ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brindei, Nr. 11, Bloc: B1-2, Scară: B, Etaj: 7, Ap. 55, Sector 2    CUMULUS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25   SC LAVARHITECTURA STUDIO SRL - Județ: București, Stradă: ARGENTINA, Nr. 25, PARTER            Bica      Isabela      5909     Iași     Asociat/Societate comercială      ARHITECT ISABELA ANTON SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Dimitrie Bolintineanu, Nr. 432, Etaj: 1            Bică      Claudiu      4954     București     Asociat/Societate comercială      SC KLAB ARCHITECTURE OFFICE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: LOTRIOARA, Nr. 13-15, Bloc: V41, Scară: A, Etaj: P, Ap. 3, Sector 3            Bichilie      Mihnea Alexandru      5427     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură    Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. MIHNEA BICHILIE - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Mamaia, Nr. 17    MID WORK CONSULTING SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Murfatlar, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 58     ATELIER ARHITECTURA GOLD - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Rascoalei 1907, Nr. 17            Big      Radu      7160     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură      BIG R. RADU - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: GEORGE VALENTIN BIBESCU, Nr. 37, Ap. 3            Bigan      Romeo-Cristian      11458     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură      ROBIMCO D&E SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dorobanților, Nr. 42    BIGAN ROMEO-CRISTIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Giurgiu, Localitate: Municipiul Giurgiu, Stradă: fdt. Viespilor , Nr. 5b, Cod poștal: 080526            Bilan      Daniel      3221     București     Salariat/Societate comercială      CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Subl. Zaharia, Nr. 5, Sector 1            Bingol      Claudia      3872     București     Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     CLADRA ARHITECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iacob Negruzzi, Nr. 23, Sector 1    DIARHI PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iacob Negruzzi, Nr. 23, Etaj: Parter, Ap. Camera 1, Sector 1    VEGO DESIGN EXPERTISE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independentei , Nr. 291-293, Etaj: 10, Ap. Birou 8, Sector 6    VEGO CONCEPT ENGINEERING S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul independentei, Nr. 291-293, Etaj: 14, Sector 6             Biosca Ponce      Alfredo      6189     București     Asociat/Societate comercială      KICKLAND PROIECT CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șutașului, Nr. 10, Sector 1            Biriș      Melania Elena      7225     Transilvania     Asociat/Societate comercială      FORMELIER SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Gheorghe Dima, Nr. 1, Scară: 2, Ap. 21            Biro      Andreea      5641     București     Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     ARHILINE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-dul Lacul Tei, Nr. 126-128, Bloc: 17-18, Scară: F, Ap. 241, Sector 2    CITY GARDEN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: E. Pangratti, Nr. 14, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 1            Biro      Jozsef      5062      Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială    Titular/Birou individual de arhitectură      AHITECTURA SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: -    BIA BIRO JOZSEF - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Prieteniei            Biro-Halmagyi      Lehel      5557     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură      BIRO-HALMAGYI S. LEHEL BIA - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Baciu, Stradă: Transilvaniei, Nr. 15A , sat Baciu            Birthler      Klaus      5446     Mureș     Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     ATELIER UNDAVERDE SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 43    TRANSYLVANIA LABS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Oraș Reghin, Stradă: Duzilor, Nr. 6, Ap. 2            Birtum      Beatrice Elena      6538     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură    Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BIRTUM BEATRICE ELENA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Carpați, Nr. 17, Bloc: 651, Etaj: 2, Ap. 9    BITECTURE SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Piața Unirii, Nr. 6, Bloc: 6, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 8            Bitoleanu      Alin Claudiu      10659     București     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     UNITH2B SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Pache Protopopescu, Nr. 81, Etaj: 5, Sector 2    BITOLEANU SI ASOCIATII S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos. Colentina, Nr. 36, Bloc: 69, Scară: A, Etaj: 10, Ap. 42, Sector 2, Cod poștal: 021183            Bivolaru      Mircea Traian Mușat      1817     București     Titular/Birou individual de arhitectură      MIRCEA-TRAIAN-MUȘAT BIVOLARU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Giulești, Nr. 35, Sector 6, Cod poștal: 60253            Bizdu      Adrian Enache      8317     Dobrogea     Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     ARDESIGN CO SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Iancu Nicolae, Nr. 11-19, Bloc: vila 21    ARHAB DESIGN STUDIO SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Comuna Murighiol, Stradă: BALTII, Nr. 13, Bloc: 7    SYSTEGRA ENGINEERING SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Cercelus, Nr. 23            Bîlu      Ana Isabela      6847     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială    Titular/Societate comercială     VANEL EXIM SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 3, Bloc: 3, Etaj: parter    SMART LOFT 3D - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: 9 MAI, Nr. 24, Scară: A, Ap. 12            Bînă      Vlad      3483     București     Asociat/Societate comercială      XYBLUE DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pitarul Hristache, Nr. 12            Bînțu      Andreea      6646     Hunedoara     Titular/Birou individual de arhitectură      BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ "ANDREEA BÎNȚU" - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Mihai Eminescu, Bloc: 48A, Scară: 1, Etaj: parter, Ap. 2, Cod poștal: 330031            Bîrsan      George      5948      Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială     GEORGE BIRSAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Stradă: -    ARHITECTURA BIRSANA SRL-D - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Ghimbav, Stradă: Fagarasului, Nr. 34, Bloc: 1, Scară: B, Etaj: 7            Bîrsan      Octavian      10820     București     Salariat/Societate comercială      STARH-ARHITECTRURA, CONSTRUCȚII, DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Obcina Mare, Nr. 4, Bloc: OS2, Scară: 2, Ap. 50            Bîrzog      Ștefana Nora      11451     Transilvania     Salariat/Societate comercială      MAIATEC SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dunării , Nr. 20B, Scară: II, Etaj: 4, Ap. 63            Bîsceanu      Andrei-Nicolae      7063     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TECON SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Carol Davila, Nr. 77, Sector 5   SC CALM ATELIER ARHITECTURA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: VASELOR, Nr. 2, Bloc: 34, Scară: 1, Etaj: 7, Ap. 48, Sector 2            Bîzgan      Teodora Delia      12135     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială      ELEMENTO ART DESIGN SRL - Județ: Bistrița- Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Alba-Iulia, Nr. 28, Etaj: 1, Ap. 3            Blaga      Claudiu Dorel      6796     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură      BLAGA CLAUDIU DOREL BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Transilvaniei, Nr. 28, Bloc: B44, Etaj: 4, Ap. 25            Blaga      George Traian      10718     Bihor     Salariat/Societate comercială      ENDORFINA CONCEPT S.R.L. - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Cuza Voda, Nr. 20            Blaga      Ileana      6485     Bihor     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GISPRO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: P-ța BUCUREȘTI , Nr. 4B, Scară: B, Ap. 21    GISPRO PLUS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Piata Bucuresti, Nr. 4B, Bloc: 4B, Scară: B, Ap. 21            Blaga      Oana      8643     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MOUA STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Nicolae Titulescu    MOUA RESIDENTIAL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Bv. 21 Decembrie 1989, Nr. 75, Ap. 7    MOUA INDUSTRIAL SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: bulevardul 21 Decembrie1989, Nr. 75, Bloc: C, Ap. 7            Blaga-Kosa      Bernadett      10785      Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială      WEZIO PROJECTS SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Marton Aron, Nr. 51            Blaj-Brezeanu      Nicolae Ionuț      7716      Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BBN DESIGN SRL - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Zărnești, Stradă: Aleea CIUCAȘ, nr 2    BBN DESIGN SRL - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Zărnești, Stradă: Aleea CIUCAȘ, nr 2    IDEAL PROIECT SRL (BRAȘOV) - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Zărnești, Stradă: Școlii , Nr. 78    BBN PROIECT INVEST SRL - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Zărnești, Stradă: ALEEA CIUCAS, Nr. 2    BBN ARHIPROIECT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Zărnești, Stradă: ALEEA CIUCAS, Nr. 2, Cod poștal: 505800            Blanariu      Nicolae Cătălin      8965     Iași     Salariat/Societate comercială      ARCHIVERT STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Petre Ispirescu , Nr. 38, Etaj: 3, Ap. 17            Blasciuc      Alexandra Silvia      8245     Nord-Est     Salariat/Societate comercială      MOLD PROIECT ASD SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Mărășești, Nr. 7A            Bleandă      Sorin-Alexandru      5170     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     REFORM OFFICE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Str Harmanului 13, nr 33bis,    ARCHITECTURAL DESIGN AND DRAWING STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Camil Ressu, Nr. 15, Bloc: 57, Scară: 2, Etaj: 8, Ap. 79, Sector 3, Cod poștal: 031733            Blei      Ion      2698     București     Asociat/Societate comercială      COLECTIV BIG - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Slătioara, Nr. 11, Sector 4            Blendea      Bogdan Constantin      5729     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SIT MANAGEMENT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Emil Racoviță, Nr. 25    HABITAT CONFORT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Vidraru, Nr. 17-19, Ap. 82            Blidariu      Patricia-Andrada      10726     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     EX STUDIO S.R.L. - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: BUCEGI, Nr. 5    EX STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bucegi, Nr. 5, Cod poștal: 300566            Bloju      Cosmin Sandu      332     Timiș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER TREI SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Florimund Mercy, Nr. 7, Etaj: 3, Ap. 16B, Cod poștal: 300085    B & B 3D SCAN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Boldur, Stradă: Sat Ohaba Forgaci, Nr. 111    B&B SCAN SOLUTION SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Florimund Merci, Nr. 7, Scară: camera 1 si 2    VITAMIN ARHITECTS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Alexandru Mocioni, Nr. 2, Cod poștal: 300199            Blum      Ileana Dariela      12301     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură      ILEANA BLUM BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ NR.165 - Județ: Prahova, Stradă: Grigore Alexandrescu, Nr. 6, Cod poștal: 100567            Boacșă      Tudor-Ștefan      8915     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DIAZOMA STUDIO S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bulevardul Timisoara, Nr. 103E, Bloc: Corp A, Scară: 2, Etaj: 6, Ap. 147, Sector 6, Cod poștal: 61327    DIAZOMA ARCHITECTURE DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Timisoara, Nr. 103E, Nr. Corp A, Scară: 2, Etaj: 6, Ap. 147, Sector 6, Cod poștal: 061327            Boariu      Alexandru      7243     Iași     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROEX CONSULT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -    THIRD NEST SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Prof. Emil Honoriu, Nr. 22A            Bob      Horațiu Gabriel      3033     București     Salariat/Societate comercială      SIMETRIC STUDIO - Județ: București, Stradă: Clopotarii Vechi            Boban      Octav Călin      9629     Timiș     Salariat/Societate comercială      ATG STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Cal. Șagului, Nr. 29/A, Etaj: 2, Ap. 13            Bobei      Nicolae-Romulus      4635     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BEST FROM PROJECT SRL - Județ: Gorj, Localitate: Comuna Bălești, Stradă: Ceauru 245    CONCEPT PLAN ARHITECTURĂ SRL - Județ: Gorj, Localitate: Comuna Bălești, Stradă: Ceauru 245    SDH ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STR TEMISANA, Nr. 19    ARCON 3D CONCEPT STUDIO SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Comuna din Paris, Nr. 13 cam. 1, Bloc: 13, Scară: 1, Etaj: P, Ap. 2    NILRUS PROIECT SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Alexandru Ioan Cuza, Bloc: 19, Scară: 2, Ap. 2            Bobeș      Lucian      906     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială      LUMI&COMP - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Dimitrie Cantemir, Nr. 18, Cod poștal: 550074            Bobeș      Mihai      10186     București     Asociat/Societate comercială      OPTIM ARCHITECTURE & DESIGN SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ștefan Cel Mare, Nr. 64            Bobic      Emanuel Bogdan      1694     București     Asociat/Societate comercială      VIRGINIA DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Colentina, Nr. 55, Bloc: 83, Scară: B, Etaj: 7, Ap. 100, Sector 2, Cod poștal: 21163            Bobiș      Cristian Raul      7606     Bihor     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     NOVA PROIECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: F. Schubert, Nr. 13    BOBIS PREST SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: J. JAUREZ , Nr. 5, Bloc: D58, Ap. 2            Bob-Jablanoczki      Andrea      10239     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TEKTUM ARHITECTURĂ & ARTĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Cardinal Iuliu Hossu, Nr. 13    VOLD ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Motilor, Nr. 46, Ap. 3            Boboc     Adam-Cristian-Ironim      4828     București     Asociat/Societate comercială      SC ATELIER ZUMM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: VASILE LASCAR            Boboc      Ana      10747      Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială      QUADRATUM ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Plevnei , Nr. 145B Spațiu Comercial P 2014, Bloc: 2, Sector 6            Boboc      Andrei      5938     București     Asociat/Societate comercială      ARHIGRAPHIK SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Măslinului , Nr. 24, Sector 1            Bobonete      Silvia      1225     București     Asociat/Societate comercială      I.D.A. - INTERSECTION DESZIGN & ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Jean Atanasiu, Nr. 12, Ap. 2, Sector 2, Cod poștal: 021894            Boc      Andreea      6559     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC CONSARD PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Alexandru Vaida Voevod, Nr. 2    ATELIER VISION SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: EPISCOP MARTON ARON, Nr. 25, Ap. 1            Boca      Alexandra Andreea      10470     Iași     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GENESIS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Cuza Vodă, Nr. 33Bis    ENBOFORM CONCEPT SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Comuna Lunca, Stradă: Principală, Nr. 345            Boca      Miruna Cristina      9249     Bihor     Asociat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BOCA MIRUNA CRISTINA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: PETRE ISPIRESCU, Nr. 2, Bloc: PB36, Ap. 5    MORPHOLOGY ARCHITECTURE DESIGN SRL -Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Petre Ispirescu, Nr. 2, Bloc: PB 36, Etaj: 1, Ap. 5            Boca      Raluca-Fabiola      6941     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BOCA RALUCA FABIOLA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Arhitect Petre Antonescu, Nr. 8, Sector 2    ATELIER ROST SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Ștefan cel Mare, Nr. 31, Bloc: 29, Scară: 3, Etaj: 5, Ap. 86, Sector 2            Boca      Ștefania- Liliana      11462      Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială      QUAD STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Nicolae Titulescu, Nr. 14            Bocan      Cătălina Maria      296     Timiș     Asociat/Societate comercială      ATELIER CAAD SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aurora, Nr. 5 ATELIER CAAD SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aurora, Nr. 5            Bocan      Dragoș Petru      297     Timiș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER CAAD SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aurora, Nr. 5    ATELIER CAAD - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aurora, Nr. 5            Bocicai      Adina      309     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BOCICAI ADINA - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Reșița, Stradă: Aleea Pinilor, Bloc: 5, Scară: 1, Ap. 16    LAVINIA UNGAR DESIGN SRL - Județ: Caraș- Severin, Localitate: Oraș Reșița, Stradă: AL Surianu, Nr. 5            Bocuț      Daniel      6052     Bihor     Salariat/Societate comercială      DOMINO ART SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Sucevei, Nr. 10, Ap. 4            Bodale      Anca      11165     București     Asociat/Societate comercială      ANGIA ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Burdujeni, Nr. 7, Bloc: B2, Scară: B, Etaj: 10, Ap. 87, Sector Sector 3, Cod poștal: 032727            Bodea      Andreea      8056     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ENDORFINA CONCEPT S.R.L. - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Cuza Voda, Nr. 20   NAKOA SOFTWARE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Narciselor, Nr. 22I            Bodea      Doru Florin      7482     Bihor     Salariat/Societate comercială     BDFA STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Octavian Goga, Nr. 75, Bloc: D1, Ap. 2            Bodea      Petra Irina      8639     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială     UNU ARCHITECTS SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Sighetu Marmației, Stradă: Bogdan Vodă, Nr. 97            Bodea      Sorin Marian      7829     Bihor     Salariat/Societate comercială     BODIVA IMPEX SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Luminitei, Nr. 3            Bodian      Emese Claudia      9476     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ECOPROIECT SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: B-dul Mihai Viteazu, Nr. 54    ELEMENT ATELIER SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Ioan Nichita, Nr. 3, Bloc: F8/A, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 18            Bodnar      Andrei      9706     Iași     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STUDIO MIOLK SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Aleea Mihail Sadoveanu, Nr. 61D    ECHO BUILDING WORKSHOP SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Vasile Lupu, Nr. 78A, camera 7, Bloc: N3, Etaj: 8, Ap. 46    FAB CASA NOUA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -            Bodnar      Cristian Florin      6913     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     FAB CASA NOUA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -    THIRD NEST SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Prof. Emil Honoriu, Nr. 22A            Bodor      Cecilia Ilona      6401      Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     BODOR ARHITECTURE SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Kossuth Lajos, Nr. 1            Bodron      Dan      7712     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială     GOA CONSULT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Comuna Târgu Trotuș, Stradă: str. A.I. Cuza nr , Nr. 177, Cod poștal: 607630            Boer      Edwin-Norbert      11402      Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     PLANSHOW SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Godri Ferenc            Boeriu      Maria-Roberta      9711     București     Asociat/Societate comercială     MONOGRAF STUDIO - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Gruiu, Stradă: Pescari, Nr. 42            Bogdan      Ana      867     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură      BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BOGDAN ANA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Cal Circuvalatiunii, Nr. 25, Etaj: 10, Ap. 173            Bogdan      Anca-Daniela      4772     București     Asociat/Societate comercială 2B      BLOCK STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gheorghe Titeica, Nr. 8            Bogdan      Andrei-Mircea      9198     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ABM CONSULTING SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Nicolae Iorga, Nr. 57, Ap. 15    SPECTRUM BUILDING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sălcetului, Nr. 60, Sector 4    STUDIO A-BIM SRL - Județ: Prahova, Stradă: Romana nr. 88    OLIVE ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Soseaua Oltenitei            Bogdan      Aurel      119     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHITECT BOGDAN AUREL SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Municipiul Vaslui, Stradă: Nicolae Iorga, Bloc: 82, Scară: C, Etaj: parter, Ap. 17    CIVIL PROIECT SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Municipiul Vaslui, Stradă: Republicii, Nr. 367            Bogdan      Diana-Valentina      12109     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială     JB ARHITECTURA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Nicolae Balcescu, Nr. 40            Bogdan      Eszter      8569      Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     PLANSHOW SRL - Județ: Harghita, Stradă: -            Bogdan      Iulia Laura      2182      Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Salariat/Birou individual de arhitectură     PROARH SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Gheorghe Baritiu, Nr. 132E    BIA MIRK LAZAR SZILARD LASZLO - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Piata Libertatii, Nr. 8, Ap. 9            Bogdan      Mariana      1534     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     MARIANA N. BOGDAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Măguricea, Nr. 29, Bloc: 8H, Scară: 1, Ap. 5, Sector 1    VANGUARD B.C. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Măguricea, Nr. 29, Bloc: 8H, Ap. 5            Bogdan      Petra-Sînziana      8492     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     STAND ART PROJECTS - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Părăluțelor, Nr. 1B, Bloc: P3, Scară: 2, Ap. 20    PUZZLE DESIGN CONCEPT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Moara Vlăsiei, Stradă: sat Moara Vlăsiei, str. Bucovinei, Nr. 11A, Ap. Camera 1            Bogdănaș      Dominique      8494     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială      1ST FLOOR ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sfânta Maria, Nr. 17A, Sector 1    NOVELTY AE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos. Straulesti, Nr. 198, Ap. vila 1, Sector 1, Cod poștal: 013339    UNLOCK DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Coralilor , Nr. 69N, Sector 1            Boghean      Marius Florin      7417     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ARCHITECTCODE SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Municipiul Vaslui, Stradă: Plevnei , Nr. 6            Boghiu      Laura-Gabriela      8722     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TECON S.R.L. - Județ: București, Stradă: STR CARO DAVILA, Nr. 77, Sector 5    JOIN DECO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Oastei, Nr. 34, Sector 1            Boghiu      Oana-Mihaela      8640     București     Asociat/Societate comercială     JOIN DECO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Oastei, Nr. 34, Sector 1            Bogluț      Teodor Octavian      4216     Bihor     Salariat/Societate comercială     ARCHITM SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Ep.Mihai Pavel, Nr. 27, Ap. 2/A            Bogoescu      Matei      5808     București     Asociat/Societate comercială      4B CONSULTANTA ARHITECTURA SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Vârtejului, Nr. 18            Bogos      Erno      2146      Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură      BOGOS ERNO BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Harghita, Stradă: -            Bogus      Gheorghe Veniamin      7376     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GRAPHITECTURA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -    GRAPHITECTURA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Piața Unirii, Nr. 7 , Etaj: 2, Ap. 13            Bogza      Ioana-Maria      6132     București     Titular/Birou individual de arhitectură      IOANA-MARIA BOGZA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bumbești, Nr. 14, Sector 1            Boia      Andreea      11090     București     Salariat/Societate comercială     DACRA STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Argetoaia, Nr. 5, Etaj: Mansarda, Sector 2, Cod poștal: 050741            Boianț      Adrian-Cristian      10725     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MZR HABITAT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Constructorilor , Nr. 8, Bloc: camera 2, Etaj: 6, Ap. 55    AA FUTURE ARCHITECTURE&DESIGN SRL -Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Zâna Zorilor , Nr. 4, Ap. 1, camera 1    ARHIPRO VEST SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Păcii, Nr. 3, Bloc: O2, Scară: 4, Ap. 16            Boiciuc      Viorel Ștefan      2426     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GENERAL TECTONIC SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Pictor Theodor Aman, Nr. 94C, Etaj: 6    SVB ARHITECTONIC SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Bd. Alexandru cel Bun, Nr. 4, Scară: E, Etaj: 5, Ap. 13   SC GRG GLOBAL TRUST SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Martir Horia, Nr. 19, Scară: A, Ap. 19            Boicu      Silvan      9847     Nord-Est     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ȘERBĂNOIU BOGDAN & ASOCIAȚII SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Grigore T Popa, Nr. 12, Etaj: Subsol, Ap. 8    SB ARHITECT PROJECT SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Gura Humorului, Stradă: Sulina, Nr. 16            Boicu-Bedrulea      Sergiu-Mihai      9848     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROGIS CONSULTING SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Gilău, Stradă: 1 Decembrie, sat Gilău, Nr. 320, Cod poștal: 407310    ATELIER S85 SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Avram Iancu, Nr. 408J            Boieru      Radu Ioan      7161     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PREDO PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Nicolae Bălcescu, Nr. 19    TECAD STUDIO SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Melodiei , Nr. 9    SC ATELIER AIAS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ciucas nr. 3 ap. 15            Boilă      Dorin Iosif      915     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură      BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BOILĂ DORIN - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Avram Iancu, Nr. 21            Bojan      Tudor Traian      10187     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     POTARHI CONCEPT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Sânmartin, Stradă: SAT BETFIA, Nr. 186/B    ATELIER STOUA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Iara, Stradă: Principala, Nr. 201, sat Cacova Ierii            Bojescu      Cristian Mircea      3744     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     STUDIO AXIA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Brateș, Nr. 6    SPACEWORK SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Hațeg, Nr. 15, Etaj: 1            Bojescu      Laura Elena      4922     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     STUDIO AXIA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Brateș, Nr. 6    EXPRESIA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Brateș, Nr. 6            Bojic      Liviu Carol      854     Timiș     Asociat/Societate comercială     COLOANA 1 SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Căpitan Dan, Nr. 40            Bojthe-Beyer      Kinga      5121     Mureș     Titular/Birou individual de arhitectură      BIA BOJTHE BEYER KINGA - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Tg. Mureș, Stradă: Aleea Cornișa, Nr. 34, Bloc: 40            Bokor      Milan      10314      Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     STUDIO LUKROTHECA SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Depozitelor, Nr. 13    KOHO STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Trascaului, Nr. 4, Bloc: VI E, Scară: 4, Etaj: 4, Ap. 47, Cod poștal: 400347            Boldizsar      Gavril      6135     Bihor     Salariat/Birou individual de arhitectură      BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA BOLDIZSAR GAVRIL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: MILCOVULUI, Nr. 29, Bloc: PC72A, Ap. 9            Boldog      Elemer      3684     Timiș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BOLIGEC SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: Creației, Nr. 5    BUILDING PROJECT CONCEPT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Ciacova, Stradă: sat Macedonia, Nr. 168    SC A1 CONSTRUCT MANAGER SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: BIELTZ EDUARD ALBERT, Nr. 91            Boldor      Mihaela Alina      10441     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură      CITY PLAN SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    CITYPLAN STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Dorobantilor, Nr. sp. com. camerele 1, 5, 9, Scară: A    SIGN A SRL - Județ: Timiș, Stradă: sat Fibiș, Nr. 476 camera 1    BOLDOR MIHAELA-ALINA BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Timiș, Nr. 9, Scară: C, Etaj: 4, Ap. 19            Bolohan      Ioana      5229     Iași     Salariat/Societate comercială     FCP FRITSCH CHIARI & PARTNER ZT GMBH - Județ: Viena, Localitate: Oraș Viena, Stradă: Marxergasse, Nr. 1B, Cod poștal: 1030            Boloț      Adelina Maria      6933     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CENTRU DE PROIECTARE JUDEȚEAN SATU MARE - Județ: Sălaj, Stradă: -    ARHIMAR SERV SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gh. Bilascu, Nr. 25, Ap. 12    SOLUTII EXTERNE IN CONSTRUCTII SRL -Județ: Sălaj, Localitate: Comuna Crișeni, Stradă: Principala, Nr. 214            Bolovan      Călin Florin      9115     Timiș     Salariat/Birou individual de arhitectură      BIA BOLTRES CRISTIAN - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: F. Mercy, Nr. 7, Ap. 11            Boltres      Cristian      403     Timiș     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BALTHASARH SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: F. Mercy, Nr. 7, Ap. 11   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BOLTRES CRISTIAN - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: F. Mercy, Nr. 7, Ap. 11   Q ARCHITECTS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: F. Mercy, Nr. 7A            Bompa      Traian-Alexandru      11976     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială     SANE ARCHITECTURE SRL - Județ: Île-de-France, Localitate: Oraș Paris, Stradă: Pont aux Choux, Nr. 17            Bonciu      Georgel      2412     Prahova     Asociat/Societate comercială     HOME A & I PROIECT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Câmpina, Stradă: Siretului, Nr. 2            Bondor      Horațiu      5357     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIA HORAȚIU BONDOR - Județ: Cluj, Stradă: Mehedinți    TANȚĂU ARCHITECTURE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Godeanu, Nr. 10            Bondrea      Alexandru Mihai      5046     Prahova     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură      ARCHETYPE SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Lupeni, Nr. 48    BONDREA ALEXANDRU B.I.A. NR. 116 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Lupeni, Nr. 48            Bondrea      Andrei Iulian      6984     Oltenia     Salariat/Societate comercială     TOP PAPER SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Libertății, Nr. 32            Borborici      Micaela-Ruxandra      6676     București     Asociat/Societate comercială     MV FORMA DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Tunari , Nr. 64, Ap. 27, Cod poștal: 020528            Borca      Vlad Dumitru      5088     Hunedoara     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ "BORCA VLAD DUMITRU" - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Duiliu Zamfirescu, Bloc: A6, Scară: 3, Ap. 55, Cod poștal: 330080    ILCOR CONSULTING SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Bv. 22 Decembrie, Bloc: D3, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 15, Cod poștal: 330084    SMART KREATIVE DESIGN SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Duiliu Zamfirescu, Bloc: A6, Scară: 3, Etaj: 3, Ap. 55            Borcan      Cristian-Daniel      4945     București     Asociat/Societate comercială     STUDIO BASAR SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Racoță, Nr. 4, Bloc: 69, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 26, Sector 1            Borda      Adrian Zeno      2205     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BAU SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Georges Clemenceau, Nr. 3    PLANWERK SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: G. Clemenceau, Nr. 3    AAU SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: D. Gherea, Nr. 12    PLANWERK ARHITECTURĂ ȘI URBANISM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Georges Clemenceau, Nr. 3            Bordas      Szabolcs-Laszlo      10711      Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     ATELIER BORDAS SRL - Județ: Covasna, Localitate: Comuna Ozun, Stradă: Sintionlunca, Nr. 14            Bordean      Anca-Daniela      6956     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială     ARHITECȚI PAȘCA & BORDEAN SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Litovoi Vodă, Nr. 24A, Cod poștal: 550275            Bordean      Cornelia      706     Argeș     Titular/Birou individual de arhitectură      BORDEAN CORNELIA BIA - Județ: Argeș, Stradă: Carpenului, Bloc: E3, Scară: A, Ap. 16, Cod poștal: 110081            Bordei      Paul Alexandru      6105     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură      BIA PAUL-ALEXANDRU BORDEI - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: C. Negri, Nr. 39, Bloc: Z2, Etaj: 9, Ap. 57            Borgovan      Arina-Cora      8742     Timiș     Salariat/Societate comercială     KONIG STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Andrei Șaguna, Bloc: A3, Ap. 8            Borla      Mariana      6176     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     S.C. NEAT OFFICE SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Câmpulung, Stradă: Col Ion Alexandrescu, Nr. 2    TRANSFORMATOR SPACE SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Câmpulung, Stradă: Col. Ion Alexandrescu, Nr. 2, Ap. cam 5            Borlodan      Ioan      2771     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DRUM CONCEPT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Chiciurei, Nr. 39-45, Etaj: Mezanin, Ap. Birou 2    DELTA ACM 93 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Strada Chiciurei , Nr. 39-45, Sector 3    COMPANIA MUNICIPALĂ PROTECȚIE CIVILĂ ȘI VOLUNTARIAT BUCUREȘTI SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aristide Demetriade, Nr. 2, Ap. biroul nr.3, Sector 1    GREEN ARHITECTURAL DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CODRII NEAMTULUI , Nr. NR. 13            Borontea      Carmen Gabriela      12     Oltenia     Salariat/Societate comercială     CREATUNI SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Filip Lazar, Nr. 8, Bloc: F, Scară: 2, Etaj: 2, Ap. 9            Boroș      Adrian      6087     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ROOF ARCHITECTURE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dristorului, Nr. 1, Bloc: A23, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 23, Sector 3    ROOF ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dristorului, Nr. 1, Bloc: A23, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 23, Sector 3            Boroș      Radu      4631     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MOG SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: vlad    CUSTOM PLAN ENGINEERING SRL - Județ: București, Stradă: COMPOZITORILOR 13, SECTOR6    ATENTION TEST SRL - Județ: București, Stradă: ghioceilor 3 s4    EXTREME PRO CONSTRUCT - Județ: Prahova, Stradă: Dr. Constantin Istrati    MADINA ART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Arad            Boroș      Raluca      6502     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC ROOF ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Stradă: Dristorului, Nr. 1, Bloc: A23, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 23, Sector 3    ROOF ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dristorului, Nr. 1, Bloc: A23, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 23, Sector 3    DESIGN STUDIO - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Matei Basarab, Nr. 5            Borsos      Aladar Anton      510     Mureș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARCHIPROG SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Carpați, Nr. 3, Ap. 22    DENEB CONS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Tg. Mureș, Stradă: Szechenyi Istvan, Nr. 70    ONE CAD STUDIO SRL - Județ: Mureș, Localitate: Comuna Acățari, Stradă: Localitatra Stejeris, Nr. 66            Borșa      Iuliu Nicolae      7221     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     EXPLOSERVICE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Făgăraș, Stradă: Negoiu , Nr. bl.17, Ap. 14    ARHIMAR SERV SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gh. Bilascu, Nr. 25, Ap. 12             Borșa      Sergiu Adrian      8144     Mureș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PROIECT SRL (TÂRGU MUREȘ) - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Tineretului, Nr. 2    BORȘA SERGIU ADRIAN BIA - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Transilvania, Nr. 5, Etaj: 4, Ap. 19    BAS STUDIO CONCEPT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Transilvania, Nr. 5, Ap. 19    FABO STUDIO CONCEPT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Margaretelor, Nr. 4            Borșan      Roxana Maria      7629     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SMA CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: 13 Septembrie, Nr. 3, Ap. 2    BRM ARHI GRAPH PROGRAM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Transilvaniei, Nr. 52            Bortaru      Andreea      7408     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     WAZKI SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Viorelelor , Nr. 7, Ap. 23    URBIS CONCEPT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Dorobanților, Nr. 38, Ap. 18            Bortaș      Marius      6004     Iași     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIVOLTA STUDIO DE ARHITECTURA SRL -Județ: Iași, Stradă: Calea Galata, Nr. 34    AVIZAT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Calea Galata, Nr. 3, Bloc: G1A, Ap. 2             Bortnowski      Pierre      7073      Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     SC TEAM BUILT PROIECTARE & CONSTRUCTII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iorga            Bortnowski      Sînziana      8102      Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     PROFORMA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Dealul Cetății, Nr. 81, Cod poștal: 5080            Borugă      Dan Eugen      2853     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     IN-OVO SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Comuna Căzănești, Stradă: Căzănești, Nr. 15    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - BORUGĂ DAN - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Eroii de la Cerna, Nr. 38B, Bloc: E13, Scară: 1, Ap. 5    SEIRA RAV AUTOMATIC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Murgeni , Nr. 7, Bloc: L27, Ap. 52, Sector 3            Borza      Adriana      4918     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHITECTURA 4U SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Mănăștur , Nr. 103B    BIROU A4U SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Piata Timotei Cipariu , Nr. 11, Scară: 1, Etaj: V, Ap. 9            Borza      Sergiu      7130     Timiș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SEKO ARHISTUDIO VISION SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Mareșal Alexandru Averescu, Nr. 92, Bloc: camera 1, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 8, Cod poștal: 307210    OMRD STUDIO SRL - D - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Intrarea Visinuli, Nr. 6, Bloc: 37, Scară: camera 1, Etaj: 2, Ap. 10    SEKO ARHI PROJECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Mareșal Alexandru Averescu, Nr. 92, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 10            Boșca      Anca Luciana      8261     Mureș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DARCH STUDIO SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Hegyi Lajos, Nr. 8    ALB STUDIO-ARCHITECTURE & DESIGN SRL -Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Ion Heliade Rădulescu, Nr. 14, Bloc: B8, Ap. 33            Boșman      Tiberiu      2941     București     Asociat/Societate comercială     ATELIER DB SRL - Județ: București, Stradă: Eufrosina popescu, Nr. 54, Bloc: 37 A+B, Ap. 144, Sector 3            Boșoteanu      Iulia      9700     București     Salariat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     FRECAN PETRE PATRIC CORNEL BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Constantin Stere, Nr. 45, Ap. 12F    VIVALI ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str izv crisului , Nr. 9, Bloc: A6, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 30, Sector 4, Cod poștal: 040892            Boștenaru      George-Daniel      10643     Argeș     Salariat/Societate comercială     IMPACT ALLIANCE ARCHITECTURE SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nerva Traian, Nr. 3, Etaj: 10, Ap. Camera nr 5, Sector 3            Boștină      Daniela-Ileana      4582     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHI DOT DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: sos. Cotroceni, nr. 9, et. 2, ap.4, Sector 6    ARHI DOT DESIGN SRL - Județ: București, Stradă: Sos. Cotroceni, Nr. 9, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 4, Sector 6            Bot      Lucian Cosmin      5075     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură      BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BOT LUCIAN COSMIN - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Lugoj, Stradă: Ana Ipătescu, Nr. 15A            Bota      Anca Ioana      6830     Satu Mare     Asociat/Societate comercială     SENSE STUDIO ARHI DESIGN SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Comuna Călinești-Oaș, Stradă: FN, Nr. 17            Bota      Sebastian      2206     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER F.K.M. SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Somesului, Nr. 35    XPERX - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Grivitei, Nr. 17            Bota      Tudor Radu      8618     Bihor     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARCHEXEN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Florilor, Nr. 150A, Ap. 1    FABER-MUNDO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: SAMUIEL BRASSAI, Nr. 25    PROJECT TO REALITY SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Sântandrei, Stradă: -, Nr. 530A            Bota      Victoria      2045     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     STAGE EXPERT SRL - Județ: București, Stradă: șos. Olteniței , Nr. 251, Sector 4    ARHI CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: General Gheorghe Lupu, Nr. 3, Sector 4            Botas      Sergiu-Alin      8892     Alba     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU DE PROIECTARE FLESCHIN SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Calea Motilor, Nr. 75B    BP FREUND SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Gardeniei, Nr. 12/1    BOTAȘ SERGIU-ALIN BIA - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Andrei Mureșanu, Nr. 15    CONCEPT STUDIO - Județ: Alba, Stradă: PACLISA, Nr. 0            Botea      Claudiu      2228     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ARHIMAR SERV SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gh. Bilascu, Nr. 25, Ap. 12            Botea      Cristina Violeta      11033     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SAL INNOVA GROUP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cal. Mosilor, Nr. 158, Sector 2    CRISTINA’S ARCHITECTURE TEAM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bulevard Anul 1864, Nr. NR.7, Bloc: P19, Scară: 2, Etaj: P, Ap. 14, Sector 6, Cod poștal: 062371            Botea      Ioana Blanca      6440     Timiș     Salariat/Societate comercială     SDAC STUDIO SRL - Județ: NEDEFINIT, Stradă: -, Nr. 0            Botescu      Hortensia      847     Timiș     Asociat/Societate comercială     BOTESCU M&H ARHITECȚI SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Episcop Augustin Pacha, Nr. 2, Ap. 15A            Botescu      Mihai      848     Timiș     Salariat/Societate comercială     BOTESCU M&H ARHITECȚI SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Episcop Augustin Pacha, Nr. 2, Ap. 15A            Botez      Ana Elisabeta      2745     București     Titular/Birou individual de arhitectură      ANA ELISABETA BOTEZ BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Uioara, Nr. 14, Bloc: 33, Scară: 2, Etaj: 8, Ap. 118, Sector 4            Botez      Aurel Ioan Eugen      2952     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC ABRAL ART PRODUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vulturilor, Nr. 38, Etaj: parter, Ap. 1, Sector 3, Cod poștal: 030856   SC AXEL IMPECO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vulturilor, Nr. 38, Sector 3, Cod poștal: 030856            Botez      Aurelia-Carmen      1483     București     Titular/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Titular/Societate comercială     BIROU-ARHITECTURA HOBBY CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Gloriei, Nr. 31, Sector 1    BIROU-PROIECTARE HOBBY CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: BV. BUCURESTII NOI , Nr. 78, Bloc: C1, Scară: 4, Ap. 78, Sector 1    DESIGN HOBBY CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ardealului , Nr. 11, Bloc: C3, Scară: C, Ap. 49, Sector 1            Botez      Dan Octavian      623     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     CONCEPT SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Str. Gen. Ghe. AVRAMESCU, Nr. 28, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 3            Botez      Gabriela-Monica      5680     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     GABRIELA MONICA BOTEZ BIA - Județ: București, Stradă: POPA RUSU    OPTIM PROJECT MANAGEMENT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 27, Sector 1            Botezan      Anca      983     Hunedoara     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ "ANCA BOTEZAN" - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Aleea Crizantemelor, Bloc: M2, Ap. 52, Cod poștal: 330097    ARH'E TIP STUDIO SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Aleea Crizantemelor, Bloc: M2, Etaj: 8, Ap. 52    ATELIER DISIMETRIA SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Aleea Crizantemelor, Bloc: M2, Etaj: 8, Ap. 52            Botezatu      Lucian      2930     Timiș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DANINA STAR BRASOV SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Gh. Lazăr, Nr. 25    SILBO SOFT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: MESTEACĂNULUI , Nr. 61/A            Botezatu      Viorel      13     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - ARHITECT BOTEZATU VIOREL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Calea București, Bloc: M18, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 9, Sector 3    IDP PROIECT CRAIOVA SA - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Ion Maiorescu, Nr. 10             Botiș      Manuela Ramona      7237     Satu Mare     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHI DINAMIC SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Corneliu Coposu, Nr. 2, Etaj: 7, Ap. 58    ANARCHYTECTURE HARMONY SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: George Călinescu, Nr. 2    KRACIN PROJECT SOLUTIONS SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Dobroești, Stradă: Doinei, Nr. 81A            Botiș      Raluca-Alexandra      11142     Hunedoara     Asociat/Societate comercială     HEIKO ARCHITECTS SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Hunedoara, Stradă: Alexandru Vlahuță, Nr. 6, Bloc: 6, Scară: C, Etaj: 2, Ap. 25            Botlung Sandulovici     Codrin      5412     Timiș     Salariat/Societate comercială     BAU PROIECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Iosif Nemoianu, Nr. 6A, Etaj: P, Ap. 1            Botofan      Razvan Petru      7967     Timiș     Asociat/Societate comercială     RPB STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Labirint, Nr. 16, Bloc: 11, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 19            Botos      Adalbert      584     Arad     Asociat/Societate comercială      ARH-DESIGN SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Bd. Revoluției, Nr. 104, Ap. 3, Cod poștal: 310099            Boulescu      Petra Octavia      12673     Timiș     Salariat/Societate comercială     DIM TRUST SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Venus, Nr. 23, Scară: cam 1 , Etaj: 2, Ap. 6            Boulescu      Raluca Liliana      2156      Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură      BOULESCU RALUCA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Stradă: -            Bozac      Voicu Ioan      2207     Transilvania     Asociat/Societate comercială     MCUB SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: 13 Septembrie, Nr. 5A            Bozin      Emanuela      6730     Mureș     Titular/Societate civilă profesională (CRL)      BOZIN SZEKELY ARCHITECTS - Județ: Mureș, Localitate: Oraș Luduș, Stradă: Crinului, Nr. 4            Brad      Ioan      893     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     B.N.M. ARHITECȚI - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ceferiștilor, Nr. 1, Scară: B, Ap. 4, Cod poștal: 550291    SITIO - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ceferiștilor, Nr. 1 , Scară: B , Ap. 4, Cod poștal: 550197            Brad      Liviu-Grigore      5217     București     Salariat/Societate comercială     ATELIER D'ART MMB SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 39, Cod poștal: 20133            Bradea      Cristina      11187     Bihor     Asociat/Societate comercială     KISQUARE SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Piata Ion Creanga, Nr. 8, Bloc: C82, Ap. 12            Braescu      Bogdan      9528      Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     FABER ATELIER SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Colonel Ion Buzoianu, Nr. 20A, Cod poștal: 500084            Braje      Mircea-Georgian      11339     Timiș     Salariat/Societate comercială     LUXINES ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Răsăritului , Nr. 3, Bloc: 9, Scară: A, Etaj: 2            Brancu      Ilie      856     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură      BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BRANCU ILIE - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Caransebeș, Stradă: Plaiul Sebeșului, Bloc: 4, Ap. 4            Brandibur      Dragoș-Cristian      4433     București     Asociat/Societate comercială     DB ATELIER SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Mangalia, Stradă: Gala Galaction, Statiunea Jupiter, Bloc: Hotel Capitol, Etaj: 2, Ap. 206            Brandiburg      Anca      6961     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     UNITH2B SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Pache Protopopescu, Nr. 81, Etaj: 5, Sector 2    BRANDIBURG STUDIO SRL - Județ: București, Stradă: Bulevardul Decebal            Branea      Irina-Maria      8665     București     Salariat/Societate comercială     BILFINGER TEBODIN ROMANIA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 108-112M, Etaj: 1, Sector 2, Cod poștal: 020082            Brasovan      Marko-Neda      7839     Timiș     Salariat/Societate comercială     INTERAX BB SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Heinrich Heine, Nr. 5, Ap. 2            Brașoveanu      Sorina Ștefania      11556     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială     SC SBRS ARCHITECTS & PARTNERS SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Martir Horia, Nr. 8, Scară: B, Ap. 11            Bratiloveanu      Olivian-Eleodor      5413     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BRATILOVEAN OLIVIAN-ELEODOR - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: B-dul Mihai Viteazu, Nr. 14, Etaj: 1, Ap. 4    BROLIE SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Cicero, Nr. 48            Bratiș      Romina Florena      8099     Bihor     Salariat/Societate comercială     ARHINA PROJECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Terra, Nr. 19            Bratu      Adrian      10752     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ADN BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Octavian, Nr. 27    HABITABO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Minis, Nr. 8, Bloc: PM 91, Scară: A, Etaj: 6, Ap. 37, Sector 3, Cod poștal: 032383            Bratu      Georgeta Raluca      10922     București     Salariat/Societate comercială     ARCHITECTURE & DESIGN RB CONCEPT SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Victoriei, Nr. 31, Ap. 8, Sector 1            Bratu      Tiberius      2229     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ARHETIP BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Cometei, Nr. 5            Brădățeanu      Bogdan      5504     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ADN BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Octavian, Nr. 27    ADN BIROU DE ARHITECTURA SRL. - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Sos Mangaliei, Nr. 3, Bloc: J8, Scară: 33    ADNBA CONCEPT & FEASIBILITY STUDIES SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Ion Voicu nr 3, Cod poștal: 020465    ADN BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Octavian, Nr. 27, Sector 3            Brădățeanu      Corina Georgiana      5831     Prahova     Asociat/Societate comercială     KORAB DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mașina de Pâine, Nr. 43, Bloc: T11, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 93, Sector 2            Brăescu      Ioana      11426      Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     FABER ATELIER SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Colonel Ion Buzoianu, Nr. 20A, Cod poștal: 500084            Brăilă      Otilia      4946     București     Salariat/Societate comercială     MEMENTO ARCHITECTURE S.R.L. - Județ: București, Stradă: Str. Rosia Montana, Nr. 4, Bloc: O5, Ap. 32, Sector 6            Brăilescu      Simona Ioana      9495     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHI BEAST SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Observatorului, Nr. 15    PLANIMOB CAD SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Tineretului, Nr.196   SC ZARH PROIECTARE& DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Buna Ziua, Nr. 37, Ap. 42            Brănescu      Bogdan      4007     București     Asociat/Societate comercială     SC WESTERN OUTDOOR SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STANISLAV CIHOSCHI, Nr. 12, Etaj: 1, Ap. 33, Sector 1            Brătan      Teodor Costan      2776     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ROMAX-S.P.C. SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: G-ral. Burleanu Ștefan, Nr. 6-9, Sector 1    DESIGN CONSTRUCT & CONSULTING SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Moldovița, Nr. 23, Bloc: 15, Ap. 16, Sector 4    PASAMIDO SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Comuna Murighiol, Stradă: Sat Murighiol, str. Isacei, Nr. 15, Bloc: ISA, Ap. 2    ABACCA ART CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Pantelimon, Nr. 255, Ap. 216    VDR STRUCTURAL SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Saligny, Stradă: Bisericii, Nr. 115            Brânzaș      Alexandra Adriana      8100     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură      BRANZAS ALEXANDRA-ADRIANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Pionerilor, Nr. 4            Brânzeanu      Laurențiu Corneliu      1903     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     ARHINVEST LW EXPERT 94 SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Alexandru cel Bun, Nr. 43            Brânzei      Horia Constantin      6710     Nord-Vest     Asociat/Societate comercială     ARCHOR STUDIO SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Independenței, Nr. 134            Breban      Bianca      10291     București     Salariat/Societate comercială     MATSON 98 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ecaterina Teodoroiu, Nr. 14, Sector 1            Brebe      Liviu      383     Timiș     Asociat/Societate comercială     BIROUL DE PROIECTĂRI BREBE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Augustin Pacha, Nr. 2, Ap. 2A            Brebeanu      Georgiana      12402     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BREBEANU GEORGIANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ NR. 169 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Sergent Erou Mateescu Gheorghe, Nr. 10, Bloc: 6, Etaj: 8, Ap. 34, Cod poștal: 100484    ZAB TEN CONSULTING SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Puchenii Mari, Stradă: Sat Puchenii Moșneni, Nr. 550            Brefelean      Tanya      10944     Mureș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     B&B ORTO PROIECT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Marton Aron, Nr. 17A, Ap. 3    S&T ORTOPROIECT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Tg. Mureș, Stradă: Panseluțelor, Nr. 2            Brescan      Viliana      8968     Dobrogea     Salariat/Societate comercială     IGLOO ARCHITECTURE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Brezoianu, Nr. 4            Bria      Alina-Constanța      6808     București     Titular/Birou individual de arhitectură      ALINA BRIA CONSTANTA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 47-49, Scară: B, Etaj: 8, Ap. 208, Sector 1, Cod poștal: 010134            Brihac      Gabriel      369     Timiș     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STUDIO 3D SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Vasile Pârvan, Nr. 24, Scară: A, Ap. 32   SC ARCHISTUDIO SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Petroșani, Stradă: GV Milea, Nr. 61A    TIM EXPERT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Petroșani, Stradă: Viitorului, Bloc: 9A, Ap. 40            Brișan      Adrian Horia      8426     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială     BRISAN ADRIAN EVOLVE ARHITECTURE SRL -Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Dobrogei, Nr. 1/23            Brișculescu      Sergiu-Andrei      11530     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     AURELIAN SGONDEA ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Rascoala 1907, Nr. 11, Bloc: 16, Scară: 3, Ap. 82, Sector 2    EST ARCHITETCS TEAM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Callatis, Nr. 4, Bloc: A16, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 9, Sector 6            Britz      Corina-Diana      6057     București     Asociat/Societate comercială     VIRGOLA ARHITECTURAL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bulevardul Luptatorilor            Brîndușescu      Bogdan Narcis      121     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DUAL CREATIVE SOLUTION SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Mușatini, Nr. 23    PROBIUS PROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Miroslava, Stradă: Constantin Langa, Nr. 97    NORD EST PROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Dimineții, Nr. 4    TRIOCAD PROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: GAVRIIL MUSICESCU, Nr. 5, Bloc: 7A, Etaj: mezanin, Ap. BIROU (SPATIU COMERCIAL)    YDA PROIECT CONSULTING SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Gavriil Muzicescu, Nr. 8, Etaj: mezanin            Brodschi      Dan      1408     București     Titular/Birou individual de arhitectură      DAN BRODSCHI BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Berindei, Nr. 3, Sector 2            Bronț      Lavinia Simona      9793     Bihor     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SQUARE ATELIER SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Parc Traian, Nr. 17, Ap. 4    SIMSTA SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Sântandrei, Stradă: ESTULUI, Nr. 1    OLARH STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Hack Halasi Gyula, Nr.9   SC ABC TECHNOLOGY SOLUTIONS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: CIHEIULUI, Nr. 65            Bruj-Guțiu      Claudiu Vasile      7162     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     UP VISION SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Al. Odobescu, Nr. 2    BORGO CAD OFFICE SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Comuna Prundu Bârgăului, Stradă: Principala, Nr. 471            Brumă      Tudor      9357     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHIMAR SERV SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gh. Bilascu, Nr. 25, Ap. 12    BRUTA PLAN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dunării, Nr. 142, Scară: II, Etaj: 4, Ap. 54            Bucălău      Mihai-Alexandru      7461     Iași     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ATELIER DE PROIECTARE VIȘAN SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Ștefan cel Mare și Sfânt, Nr. 10    CODE711 STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Oraș Podu Iloaiei, Stradă: Duzilor, Nr. 14    S.C. ILY DECO S.R.L. - Județ: Iași, Localitate: Oraș Podu Iloaiei, Stradă: Duzilor, Nr. 17            Bucătaru      Cristian      10967     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială      3D ARHI-PRO TEAM SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna Crevedia, Stradă: Uzinei, Nr. 158M7    FORUM 105 ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mărășești, Nr. 42, Sector 4    ANAMO DESIGN STUDIO - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Paul Street, Nr. 86-90, Cod poștal: EC2A 4NE            Bucescu      Mihail Corneliu      2446     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură      BUCESCU MIHAIL-CORNELIU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Roman, Stradă: Dobrogeanu-Gherea, Bloc: 30, Scară: A, Ap. 5, Cod poștal: 611026            Buchete      George Valentin      10070     Oltenia     Salariat/Societate comercială     ARHITECTI G402 S.R.L. - Județ: Dolj, Localitate: Comuna Braloștița, Stradă: Paltinis, Nr. 17 A            Bucin      Adrian-Ovidiu      9803     Mureș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SFERA ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Augustin Presecan, Nr. 9, Bloc: 3B, Scară: F, Etaj: P, Ap. 2   SC SFERA DESIGN AND ENGINEERING SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Augustin Presecan, Nr. 9, Ap. 2            Bucioc      Elisabeta      12270     Dobrogea     Salariat/Societate comercială     OPSCAPE HUB SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Mircea Voda , Nr. 75            Buciuman      Florin      7027     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BUCIUMAN FLORIN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Henri Coandă, Nr. 1, Bloc: PB 30, Etaj: 3, Ap. 15    CVAG SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: TUDOR VLADIMIRESCU, Nr. 64, Ap. 2            Bucovici      Mihnea      6999     București     Asociat/Societate comercială     BOLD ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Rahmaninov, Nr. 17, Ap. 1            Bucsa      Ilie-Dan      8642     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PATRU NOUĂ STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Horea, Nr. 4, Ap. 18    URBA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Tudor Ciortea, Nr. 9, Ap. 20    PIBO PROJECTS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Mircea Eliade, Nr. 44B            Bucșa      Tiberiu Claudiu      4876     Transilvania     Salariat/Societate comercială     STUDIO KIM-BUCȘA-DIACONU SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Tipografiei, Nr. 18            Bucur      Beatrice- Gabriela      10771      Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     BUCUR ARHITECTURA S.R.L. - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Râșnov, Stradă: Cvartal I.S.R., Bloc: 2, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 9, Cod poștal: 505400            Bucur      Diana Alice      2079     Dobrogea     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHIGRAF SRL CONSTANȚA - Județ: Constanța, Stradă: Bd. 1 Mai , Nr. 4, Bloc: J4, Scară: A, Etaj: P, Ap. 3    ALEX DESIGN PROIECT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Ovidiu, Stradă: Sos Nationala, Nr. 64            Bucur      Florin Adrian      11476     București     Salariat/Societate comercială     BLUE PROJECTS DESIGN SRL - Județ: Brăila, Stradă: Calea Călărașilor, Nr. 65, Bloc: C, Scară: 2, Etaj: 1, Ap. 25            Bucur      Ioan      930     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură      BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BUCUR IOAN - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Hegel, Nr. 7            Bucur      Ionică      1063     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     FORUM SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Luptători, Nr. 9            Bucur      Ionuț Alexandru      7190     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - BUCUR C. IONUȚ - ALEXANDRU - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Cezar Bolliac, Nr. 2, Bloc: 2, Scară: 2, Etaj: 4, Ap. 7    HVW DESIGN - BUILD SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Libertății, Nr. 12, Bloc: 113, Scară: 3, Etaj: 6, Ap. 67, Sector 4    MAD CREATIVES - Județ: Brașov, Stradă: Intrarea Horbotei, Nr. 2A, Bloc: M11, Scară: 1, Etaj: 9, Ap. 47, Sector 3            Bucur      Maria Elena      3888     București     Asociat/Societate comercială     IMOPLAN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: A.P. Cehov, Nr. 8, Ap. Camera 1, Sector 1            Bucur      Smaranda Mădălina      7749     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHIMAR SERV SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gh. Bilascu, Nr. 25, Ap. 12    STUDIO LATERAL SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Kos Karoly, Nr. 20, Ap. 4            Bucur      Tiberiu Vlad      7797     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIMAR SERV SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gh. Bilascu, Nr. 25, Ap. 12   SC MMVV-A DESIGN OFFICE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Kos Karoly, Nr. 20, Ap. 4            Bucurean      Anca Adriana      9850     Bihor     Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială     COVĂCESCU RALUCA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Cometei, Nr. 2    COVĂCESCU ELENA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Cometei, Nr. 2    ATELIER ARCHITECTS ALLIANCE SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Nojorid, Stradă: SAT LIVADA DE BIHOR, Nr. 243            Buda      George      6773     Muntenia Vest     Salariat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIA ARH GEORGE BUDA - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: VIRGIL DRAGHICEANU, Bloc: 4, Scară: C, Etaj: P, Ap. 42   SC ARHICAD SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna Comișani, Stradă: Soseaua Noua, , Nr. 34    G NOVA ART CONSTRUCT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: VIRGIL DRAGHICEANU, Bloc: 4, Scară: C, Etaj: p, Ap. 42            Budacu      Sorina      7234     București     Salariat/Societate comercială     SB MODEL ART DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: bd Timișoara, Nr. 45, Bloc: T7, Scară: 1, Etaj: 4, Ap. 54, Sector 6            Budăi      Carmen-Manoela      1669     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC TPF INGINERIE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ALEXANDRU IOAN CUZA, Nr.44   SC TPF INGINERIE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ALEXANDRU IOAN CUZA, Nr. 44            Budescu      Maria Luiza      2024     București     Salariat/Societate comercială     NETGREEN SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Filipescu, Nr. 53-55            Budișan      Ovidiu Cornel      8765     Arad     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC IMOBLES PLAN SRL - Județ: Arad, Localitate: Comuna Vladimirescu, Stradă: Cicir, Nr. 283, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: -    B.I.A PROVIARH SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Vasile Goldis, Nr. 1-3, Scară: D, Etaj: 1, Ap. 26            Budrală      Ovidiu Nicolae      7916     Alba     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU ARHITECTURA BUDRALA SRL - Județ: Alba, Localitate: Oraș Sebeș, Stradă: Mihai Eminescu , Nr. 14    BIROU DE PROIECTARE BUDRALA SRL - Județ: Alba, Localitate: Oraș Sebeș, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 14    ALLBIZZ SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: General Vasile Milea   SC A1 CONSTRUCT MANAGER SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: BIELTZ EDUARD ALBERT, Nr. 91    SR PROIECT SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Oraș Avrig, Stradă: Eroilor, Nr. 42    LOOP PROJECTS SRL - Județ: Alba, Localitate: Oraș Sebeș, Stradă: Petresti, Fagului, Bloc: 5A, Ap. 1            Budu      Daniel      8496     București     Titular/Societate comercială   Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     S.C. GENERAL PROIECT CONSTRUCT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: RAMNICU SARAT, Nr. 18, Bloc: 16, Scară: 2, Etaj: 4, Ap. 79, Sector 3, Cod poștal: 031914    ION TEODORESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gheorghe Petrascu, Nr. 14, Bloc: B9, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 52, Sector 3, Cod poștal: 031597    MIZAR PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mărțișor, Nr. 54C, Sector 4    SC. ICEBERG PROIECT 2000 S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SOSEAUA DOBROIESTI, Nr. 12, Sector 2    ASR MIZAR CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vlad Dracul, Nr. 7B            Budu      Daniela      16     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură      BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - ARHITECT BUDU DANIELA - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Calea București, Nr. 3, Bloc: U4, Scară: 1, Ap. 21            Budușan      Marius      6507     Alba     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU PROIECTARE BUDUSAN SRL - Județ: Alba, Localitate: Oraș Aiud, Stradă: Avram Iancu, Nr. 20    DTS UNIC PROIECT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Ciresului            Bugar      Savu      304     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     ARHIMETROPOLIS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Paris, Nr. 2A    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BUGAR SAVU - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Piatra Craiului, Nr. 1, Scară: C, Ap. 4    GAUSS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Martirilor, Nr. 1-3-5, Bloc: corp D            Bugnariu      Andrei-Lucian      6841     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     OPI THE PUG SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Popa Tatu    FORM & FUNCTION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: strada Popa Tatu, nr. 62A, bloc B, apartament 25    OPI THE PUG SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Popa Tatu            Buhociu      Dragoș Horia      5886     Dunărea de Jos     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Funcționar public/Administrație     BUHOCIU DRAGOȘ HORIA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mărășești, Nr. 19, Etaj: 5, Ap. 19, Sector 4, Cod poștal: 40251    OPPIDUM STUDIO SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Brăilei, Nr. 78, Bloc: BR4A, Scară: 1, Etaj: 5, Ap. 19, Cod poștal: 800098    MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Libertății, Nr. 16, Sector 5            Buhociu      Liliana      794     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială     OPPIDUM STUDIO SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Brăilei, Nr. 78, Bloc: BR4A, Scară: 1, Etaj: 5, Ap. 19, Cod poștal: 800098            Buică      Irina      8714     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PROGRAPHIC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Soldat Neagu Florea, Nr. 7, Etaj: 2, Sector 2    ASSET DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Avionului, Nr. 27, Bloc: 15F, Scară: 1, Etaj: 4, Ap. 19, Sector 1, Cod poștal: 014333            Builescu      Andrei Dorian      9667     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHINET PLUS SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Carol I, Nr. 22, Etaj: parter, Ap. 2    BUILESCU STUDIO SRL - Județ: Mureș, Localitate: Comuna Ceuașu de Câmpie, Stradă: sat. Voiniceni, Nr. 1            Bujoreanu      Radu-Gheorghe      10088     Iași     Asociat/Societate comercială     RGB ARHITECTURĂ SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Str. Iordachi Lozonschi, Nr. 10, Bloc: C3, Etaj: 4, Ap. 14            Bulanga      Ștefania      8130     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     SAGA ARCHITECTURE SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Mangalia, Stradă: MIHAI VITEAZU , Nr. 45, Ap. CAM 1            Bulăreanu      Gheorghe Aurelian      1605     București     Asociat/Societate comercială     DAQ ARCHITECTURE & DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Petre S Aurelian, Nr. 54, Bloc: Parcela j 7.5, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 15, Sector 1, Cod poștal: 013838            Bulborea      Cătălina Gabriela      4238     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Administrație      CATALINA GABRIELA BULBOREA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Astronomului    IMPEX ROMCATEL CERCETARE PROIECTARE SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Regina Maria, Nr. nr. 1, Bloc: bl.P5B, Etaj: 2, Ap. 30, Sector sector 4    INSTITUTUL NATIONAL AL PATRIMONIULUI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ienachita Vacarescu, Nr. 16, Sector 4            Bulc      Radu Ciprian      10549     Bihor     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     POLIART SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Lunga, Nr. 4, Ap. 1    ART PRO CON SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Gen. Magheru, Nr. 6, Bloc: M6, Ap. 4            Bulearcă      Anca-Veronica      11351      Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură      HAUSPLAN STUDIO SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Rudului, Nr. 14A, Etaj: 1    ANCA-VERONICA BULEARCA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Borsec, Stradă: Carpati, Nr. 23, Cod poștal: 535300            Bulgaru      Alexandra-Maria      12043     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială     PAU ART STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Gh.Sincai, Nr. 2, Bloc: 4, Scară: 2, Ap. 43, Sector 4            Bulgaru      Oana      9253     Alba     Salariat/Societate comercială     ADAL SOLUTIONS SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Ion Arion, Nr. 24            Bulie      Veturia Marta      3416     București     Asociat/Societate comercială      N&G DECOR ART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Prof. Dr. Mihai Georgescu, Nr. 19, Etaj: 1, Ap. 7, Sector 2            Buliga      Rodica      122     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură      BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BULIGA RODICA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Strugurilor, Nr. 32            Bulumac      Lorena-Georgeta      5570     București     Asociat/Societate comercială     ZEE ARHITECT STUDIO - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: Dunarii            Bunea      Alexandru Dan      8403     Timiș     Salariat/Societate comercială     ACS STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Alexandru Xenopol, Nr. 11A            Bunescu      Mihai      4649     București     Titular/Birou individual de arhitectură      MIHAI BUNESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Guliver, Nr. 8, Sector 6            Bungău      Adrian Bogdan      7401     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură      BUNGĂU ADRIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Hidișelu de Sus, Stradă: Hidiselul de Jos, Nr. 66            Bungău      Constantin      10161     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ CONSTANTIN BUNGĂU - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Iuliu Maniu, Nr. 58    ARHIPELAG PROIECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Șoimi, Stradă: SAT URVIS DE BEIUS, Nr. 202            Bunta      Tiberiu      4685     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură      BUNTA TIBERIU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Simion Barnutiu, Nr. 19, Etaj: 1, Ap. 4            Bunu      Emanuel      6178     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     AQUA DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cernisoara, Nr. 49    EMB ARHIPRO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cernisoara, Nr. 46, Bloc: P18, Scară: 5, Etaj: 1, Ap. 71, Sector 6, Cod poștal: 061019            Bunu      Mihaela      1427     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     NOVA PROJECT & KONSTRUCT GROUP SRL -Județ: Constanța, Localitate: Comuna Cumpăna, Stradă: Soseaua Constantei, Nr. 89    PRODESIGN ENGINEERING & CONSTRUCTION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: DR. CAROL DAVILA , Nr. 59            Bura      Bogdan-Ionuț      9358     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ONE ARCHITECTS SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Fantanele, Nr. 19A    CORTINA PROJECT SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Gheorghe Doja, Bloc: D34, Ap. 12            Bura      Mihai      6539     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BURA MIHAI - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Șos. Nicolina, Nr. 74, Bloc: 991A, Etaj: 4, Ap. 13    MBR STUDIO PLAN SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Eternitate, Nr. 2, Bloc: C6, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 2    PENCRAFT SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Tomești, Stradă: Tomești, Bloc: 9, Scară: B    METRIC ARHITECTURA DESIGN SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, Nr. 4, Bloc: E3, Scară: A, Etaj: parter            Buraga      Ina Emima      11161     Iași     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SCUAR SRL - Județ: Gorj, Stradă: Iosif Keber, Nr. 1 H STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Moara de Foc, Nr. 13, Bloc: 597, Scară: A, Ap. 2            Buran      Georgeana      8404     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     WH PROJECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Mendeleev, Nr. 29B    3DSN DESIGN STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: Conac, Nr.39   SC TIMREDDO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bulevardul Iuliu Maniu , Nr. 2, Bloc: camera 1, Scară: b, Etaj: 1, Ap. 3            Burbea – Milescu     Emil      4832     București     Asociat/Societate comercială     DE PLANO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Stirbei Voda, Nr. 170, Bloc: 10G, Etaj: 2, Ap. 18            Burcea      Mihaela      4403      Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură      BURCEA CONSTRUCȚII SRL - Județ: Brașov, Stradă: -    BURCEA MIHAELA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Predeal, Stradă: MIHAIL SAULESCU, Nr. 26            Burcezan      Ioana Dorina      7748     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC MODSTRUCT SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Năsăud, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 32    CRISTI PROIECTARE SI CONSULTANTA - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Comuna Maieru, Stradă: -    CIVIL CONSTRUCTION VVS SRL - Județ: Bistrița- Năsăud, Localitate: Comuna Ilva Mare, Stradă: Principala, Nr. 261A, sat Ilva Mare    BIC PROIECT SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Comuna Josenii Bârgăului, Stradă: Principala, Nr. 443A    ALCAD STRUCT SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Comuna Rodna, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 1270            Burcoveanu      Ioan Sebastian      7348     Iași     Asociat/Societate comercială     ASKESIS ATELIER PENTRU ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -            Burda      Laura Maria      7088     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC SIGMA DESIGN PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos. Berceni 13    GEO ARC SRL - Județ: Ilfov, Stradă: Strada I.I.C.BRATIANU nr.10C, Nr. Strada I.I.C.BRATIANU nr.10C, Cod poștal: 075100    168 LAURA ATELIER DE ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Delea Veche, Nr. 16-18            Bureșin      Diana      9241     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     EURODRAFT PROIECT DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Sânandrei, Stradă: Magnoliei, Nr. 14, Cod poștal: 307375    RORO ARCHITECTURE & STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Foeni, Stradă: FN, Nr. 278    EURODRAFT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Sânandrei, Stradă: Magnoliei, Nr. 14            Burghelea      Alexandra      8770     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SYKA”Z DESIGN & CONSULTANTA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Decebal, Nr. 16, Sector 3    A-SQ DESIGNDEKO SRL - Județ: București, Stradă: DRUMUL CHEILE TURZII, Nr. 70    MCE PROIECTARE STRUCTURALASRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: PREVEDERII, Nr. 14-18/12    AA DESIGNROOTS - Județ: București, Stradă: Drumul Cheile Turzii, nr. 70            Burghiu      George      4822     București     Salariat/Societate comercială     PATRU CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: NEGUSTORI, Nr. 23-25            Burileanu-Tellman      Daniel Johannes      4614     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BURILEANU-TELLMAN DANIEL JOHANNES - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: -    SUBCONTROL SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: FC RIPENSIA, Nr. 7/A            Burlacu      Eugen      11362     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     THINKUBBIK SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vergului, Nr. 33, Bloc: K2, Ap. 4, Sector 2    THE PUPPETEER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. VERGULUI, Nr. 33, Bloc: K2, Ap. 4, Sector 2            Burnete      Andrei      8151     Alba     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU DE PROIECTARE STRAJAN SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Ferdinand I, Nr. 68    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA ANDREI BURNETE - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Bucuresti, Nr. 27    BIROU DE PROIECTARE 3G ALBA SRL - Județ: Alba, Localitate: Oraș Sebeș, Stradă: Unirii, Nr. 2    BADA STUDIO SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Bucuresti, Nr. 27            Bursuc      Alexandra      12430     București     Asociat/Societate comercială     MUUN CONCEPT A.B. SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Ady Endre, Nr. 16, Etaj: parter, Ap. 2            Bursuc      Cristian      8931     Prahova     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PERFECTLY BLENDED CREATIONS SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: P-ta Victoriei, Nr. 4, Bloc: CC Vest, Scară: D, Etaj: 3, Ap. 91    SANTEDIL PROIECT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Murelor, Nr. 11, Bloc: 14, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 22            Bursuc      Dorel      624     Nord-Est     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ACS DESIGN PROIECT SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Calea Națională, Nr. 86    DALUBUILD CONSTRUCT SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Pictor Dumitru Dacian, Nr. 12    GRS-PROJECT GLOBAL SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Soseaua Nicolina, Nr. 70, Bloc: 987, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 5    VEGO CONCEPT ENGINEERING S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul independentei, Nr. 291-293, Etaj: 14, Sector 6    REZ VINCI SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Pantelimon Halipa, Nr. 11L, Scară: B, Etaj: 5, Ap. 22    GENERAL PROIECT MANAGEMENT SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Marchian, Nr. 10            Burtea      Dana Gabriela      3189     București     Titular/Birou individual de arhitectură      DANA-GABRIELA BURTEA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ALEEA PERISORU 5            Buruiană      Cristina Antonina      512     Bihor     Asociat/Societate comercială     VIC BUILDING SOLUTION SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Calea Santandrei, Nr. 4            Buruiană      Marius      4164     Prahova     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     MABU PROIECT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Bușteni, Stradă: Fântânii, Nr. 5B, Bloc: M2, Etaj: 2, Ap. 6    MARIUS BURUIANA B.I.A. NR. 72 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Aleea Pajurei, Nr. 4, Bloc: B3, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 17    MONTART CONCEPT DESIGN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Bușteni, Stradă: Fîntînii, Nr. 5A, Bloc: M2, Etaj: 9            Burzo      Ana-Maria      5081     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură      BURZO ANA-MARIA BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: F.C. Ripensia, Nr. 10- 12, Scară: B, Etaj: 7, Ap. 31            Bus      Zoltan Andrei      599     Arad     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROIECT LINIA B SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Lucian Blaga, Nr. 1    ATELIER ARCHIVIEW SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Decebal , Nr. 12, Ap. 3            Busuioceanu      Radu      10079     București     Salariat/Societate comercială     PRODID SRL (BUCUREȘTI) - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Mihail Gheorghiade Obedenaru, Nr. 3, Sector 5            Bușcan      Flavia      7269     București     Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     MIALMI DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Strada Zemes, Nr. 4    IN HOUSE CONCEPT STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intr. Reconstructiei , no.1 , Cod poștal: 032275            Bușilă      Niculae      875     Timiș     Asociat/Societate comercială     SC 3ASTUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: BRAZILOR, Nr. 10            Buta      Alexandru Ioan      10689     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     STUDIO LATERAL SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Kos Karoly, Nr. 20, Ap. 4    MINIMABLE STUDIO SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Republicii, Nr. 7            Buta      Andreea      6893     București     Salariat/Societate comercială      A&V ARH.HOUSE CONCEPT - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Câmpulung, Stradă: Negru Vodă, Nr. 117, Bloc: 1, Scară: C, Etaj: 2, Ap. 8            Butcaru      Alexandru      11783     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATÂT S-A PUTUT -AA SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: MAMAIA, Nr. 269, Ap. 4    BUTALEX TEHN SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Mihail Kogălniceanu, Stradă: STRADA TUDOR VLADIMIRESCU, Nr. 39            Butnariu      Simona Marilena      1558     București     Asociat/Societate comercială     SC URBAN ARTGRID SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ritmului, Nr. 2A, Bloc: 439, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 16, Sector 2, Cod poștal: 21677            Butnaru      Alexandra-Elena      8941     București     Salariat/Societate comercială     IGLOO ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Lt. Sachelarie Visarion, Nr. 14, Bloc: 117C, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 24, Sector 2            Butnărescu      Corneliu Vladimir      387     Timiș     Salariat/Societate comercială     INTERAX BB SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Heinrich Heine, Nr. 5, Ap. 2            Butnărescu      Georgeta      3494     Timiș     Asociat/Societate comercială     INTERAX BB SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Heinrich Heine, Nr. 5, Ap. 2            Butnărescu      Teodor      8014     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     INTERAX BB SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Heinrich Heine, Nr. 5, Ap. 2   SC ARHTREA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Heinrich Heine, Nr. 5, Scară: A, Ap. 2, camera 2            Butoi      Mihaela      11154     București     Asociat/Societate comercială     FIRIDA ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea CENUȘERESEI, Nr. 2, Bloc: 52, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 28, Sector 2            Butucaru      Mihai      2667     București     Asociat/Societate comercială      CO-OPERATIVA BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Stradă: CRANGULUI, Nr. 15, Sector 1, Cod poștal: 011993            Butuman      Adrian      1094     Dobrogea     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură      SPAB SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 143A    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. ADRIAN BUTUMAN - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 143A, Ap. 35            Butunoi      Puiu      8963     Bacău-Neamț     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHI ELEMENT SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Progresului, Nr. 121, Bloc: M48, Scară: B, Etaj: 3, Ap. 27    OCTAVIA CONSULT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Războieni, Nr. 30, Scară: C, Ap. 5            Buzatu      Alexandru      8667     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CENTERPOINT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gârlei, Nr. 47, Sector 1    MAGEVO ARTES SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Ion Agarbiceanu, Nr. 3-11, Bloc: A, Etaj: 7, Ap. 68, Sector 3            Buzatu      Florin      4410     București     Asociat/Societate comercială      F.B. DESIGN ARHITECTURĂ INGINERIE CONSTRUCȚII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Alexandru Vitzu, Nr. 2, Scară: camera 1, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 5            Buzatu      Razvan      11477     Oltenia     Asociat/Societate comercială     ANRA ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Panait Cerna, Nr. 4, Bloc: M57, Scară: 1, Etaj: 6, Ap. 19, Sector 3, Cod poștal: 030992            Buzatu-Duțu      Andreea Alexandra      11065     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CARPAȚI PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Știrbei Vodă, Nr. 43, Sector 1    GERMAN ARCHITECTS & PARTNERS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Camil Ressu, Nr. 40            Buzdugan      Raluca      1398     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     VLAD SIMIONESCU & ASOCIAȚII ARHITECȚI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Carol Davila, Nr. 40, Sector 5    BUZDUGAN & ASOCIATII - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Doctor Carol Davila, Nr. 40, Etaj: 2, Sector 5, Cod poștal: 05451            Buzdun      Carmen      1860     București     Asociat/Societate comercială     DECO ART STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pieței, Nr. 36-42, Bloc: A8, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 22, Sector 1            Buzea      Adina      4654     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SALIGNY CONSTRUCTIONS SRL - Județ: Alba, Localitate: Oraș Baia de Arieș, Stradă: 22 Decembrie    ADINA BUZEA STUDIO DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Stradă: Sos. Pantelimon 92            Buzea-Cana      Ilinca Raluca      9330     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC BLUE PROJECTS SRL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Calea Calarasilor, Nr. 65, Bloc: C, Scară: 2, Etaj: 1, Ap. 25    LEVIATAN DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Unirii, Nr. 165, Bloc: Cladirea TN 02, Etaj: 8, Sector 3            Buzec      Liviu Dorel      18     Oltenia     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GENERAL PROJECT SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Decebal, Nr. 36    PROIECTARE SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Decebal, Nr. 36, Bloc: P1, Ap. 6    HISTEREZIS SRL - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Băile Herculane, Stradă: Castanilor, Nr. 7            Buzilă      Mihaela Eliza      707     Argeș     Asociat/Societate comercială     ZOOM INTERIOR DESIGN PLUS SRL - Județ: Argeș, Stradă: Republicii, bld, Nr. 18            Buzinschi – Filip     Sorana      5030      Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     ARTVILLE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: dr staicovici , Nr. 23, Etaj: 1, Sector 5, Cod poștal: 050556            Buzuloiu      Aurelian      2209     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SML CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Braniste, Nr. 113C    METOPA ARH SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Deltei, Nr. 1              Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tablou teritorial al Arhitecților     Forma de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Caba-Gheorghiu      Nicoleta     6005     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ CABA - GHEORGHIU NICOLETA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Vasile Lupu   SC ARC DESIGN SRL - Județ: Iași, Stradă: Vascauteanu, Nr. 20, Etaj: demisol, Ap. 02            Cacescu      Valentina     3441     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CACESCU VALENTINA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: TOAMNEI, Nr. 28, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. 3, Sector 2   CREATIVE ARHITECTURE SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Viitorului, Nr. 65, Bloc: BS, Scară: A, Ap. 17   ALPHA PROJECT SRL - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Urziceni, Stradă: Calea Bucuresti, Nr. 47            Caciuc      Cosmin     443     București     Titular/Birou individual de arhitectură     COSMIN CACIUC BIA - Județ: București, Stradă: Fetesti, Nr. 52-54, Bloc: 1, Scară: A, Etaj: 6, Ap. 52, Sector 3, Cod poștal: 032556            Cadar      Diana-Alina     9900     Transilvania     Asociat/Societate comercială     D CAD STUDIO SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Crisan, Bloc: 3, Ap. 20            Cadiș      Marius Cosmin     9691     Iași     Asociat/Societate comercială     MODERN ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bd. Dacia , Nr. 1, Bloc: DA3, Etaj: 1, Ap. 4            Calciu      Brigite-Alexandra     7245     Timiș     Salariat/Societate comercială     SC CIVIL CREATIVE CONSTRUCTION SRL -Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Haga, Nr. 18, Etaj: camera 5            Calciu      Dan     4277     București     Titular/Birou individual de arhitectură     DAN CALCIU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: alee Arinii Dornei, Nr. 6, Bloc: I-3, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 22, Sector 6, Cod poștal: 060796            Calciu      Daniela     11222     București     Titular/Birou individual de arhitectură     DANIELA CALCIU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mașina de Pâine, Nr. 2, Bloc: OD32A, Scară: B, Etaj: 9, Ap. 81, Sector 2            Calea      Costin     1675     București     Salariat/Societate comercială     APSIDA CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Berindei, Nr. 3, Bloc: OD18, Scară: A, Etaj: 9, Ap. 37, Sector 2            Calea      Dana Cătălina     1674     București     Asociat/Societate comercială     GENERAL PROIECT 2000 - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tiglina, Nr. 16, Sector 3            Calen      Octavian     9269     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     KLN ARCHITECTURE & ENGINEERING SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-dul Camil Ressu , Nr. 31, Bloc: N3, Scară: 5, Etaj: 9, Ap. 223, Sector 3, Cod poștal: 031738   PORR CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Dimitrie Pompeiu , Nr. 5-7, Etaj: 3, Sector 2, Cod poștal: 020335            Calenic      Andrada     11956     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială     UNITY DESIGN LAB SRL - Județ: Ilfov, Stradă: Sf. Agnes            Caliciu      Adina Maria     8161     Oltenia     Asociat/Societate comercială     AVA DESIGNTECH SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Comuna Tomșani, Stradă: Sat Bogdanesti, STR. Principala, Nr. 242            Calmuc      Genoveva     2099      Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     ACCEDO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Calotă      Constantin-Emilian     9524     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CEC SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: MIRCEA VULCANESCU, Nr. 79, Sector 1   CEC DESIGN CONSTRUCT - Județ: Gorj, Localitate: Comuna Runcu, Stradă: Principala, Nr. 421            Calotă      Cristina Teodora     6467     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     ARHITECT CONCEPT UNO SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: DECEBAL, Nr. 38, Etaj: MANSARDA            Calotă      Dumitru     2086     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     MBV GRUP SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 238            Cambrea      Silvan Dumitru     7996     Argeș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     QUALITY CONCEPT ROOM SRL - Județ: Argeș, Stradă: -   CONCEPT STUDIO ZONE SRL - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Moșoaia, Stradă: Principală, Nr. 293            Canceal      Marius     4374     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ATG STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Cal. Șagului, Nr. 29/A, Etaj: 2, Ap. 13   CANCEAL MARIUS BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Șagului, Nr. 29 A            Cancer      Adrian Șerban     1811     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SQUARE ONE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nuferilor, Nr. 50-58, Sector 1   HYBRID STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: dacia   ZYROO 2 SQUARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Dacia, Nr. 72, Ap. 1, Sector 2   NURB STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Dacia, Nr. 72, Ap. 1, Sector 2            Canciovici      Radu Marin     2009     București     Asociat/Societate comercială     CARDO PLAN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gheorghe Pop de Băsesti, Nr. 4A, Sector 2            Candroi      Cosmin Mihai     8457     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     CANDROI COSMIN MIHAI - BIA - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Zarandului, Bloc: 43, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 44, Cod poștal: 330059            Canianopol      Monica     8674     Iași     Salariat/Societate comercială     ARC EN CIEL SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bașotă, Nr. 4            Cantaragiu      Andreea     10280     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială      CASIO-BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Trei Fântâni, Nr. 12F            Cantoni      Nicholas     11609     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     CANTONI NICHOLAS BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Sighetu Marmației, Stradă: Rodnei, Nr. 26, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: 435500            Cantor      Cristian Vasile     7258     Transilvania     Asociat/Societate comercială     METRIC SPACE ARCHITECTURE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Voroneț, Nr. 23            Cantoriu      Petrișor     949     Iași     Asociat/Societate comercială     ARH LINE STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Zugravi, Nr. 3            Capotescu      Lucian Florin     320     Timiș     Asociat/Societate comercială     FORMALIS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Liviu Rebreanu, Nr. 140, Etaj: parter            Capris      Ionut     11141      Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     LOONY ART STUDIO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Nicolae Labis, Nr. 32, Bloc: 5, Ap. 13   SEVA STUDIO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Carpatilor, Nr. 57, Bloc: D20, Scară: A, Ap. 11            Captari      Iana     5172     București     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     URBAN OFFICE SRL - Județ: București, Stradă: Judetului , Nr. 13   CAPTARI IANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Victor Daimaca nr, Nr. 22, Sector 1, Cod poștal: 023759            Captari      Lilian     4612     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     VECTOR DESIGN STUDIO - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Judetului , Nr. 13, Bloc: 18, Scară: A, Sector 2   URBAN OFFICE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Judetului, Sector 2   VECTOR DESIGN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Județului, Nr. 13   URBAN OFFICE SRL - Județ: București, Stradă: Judetului , Nr. 13            Caraba      Corina Maria     6367     Transilvania     Asociat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CARABA CORINA BIA - Județ: Sălaj, Localitate: Comuna Hereclean, Stradă: Principala, Nr. 2W, sat Panic   SC ARHCORE CONCEPT SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 8, Ap. 35   CORINA CARABA DESIGN STUDIO SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: George Bacovia, Nr. 1B, Ap. cam 1            Carabas      Paul-Lucian     6201     Timiș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     HIPERFORM STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Lorena, Nr. 56, Ap. 2   ENTROPIC DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Lorena, Nr. 56, Bloc: camera 2, Etaj: P, Ap. 2            Carabela      Raluca-Ioana     6586     București     Salariat/Societate comercială     OPTIM PROJECT MANAGEMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Emanoil Porumbaru, Nr. 25A, Etaj: 3, Ap. biroul 3A            Caraciugiuc      Corina     3569     București     Titular/Birou individual de arhitectură     CORINA CARACIUGIUC BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Niculae Sebe, Nr. 5, Sector 3            Caradim      Cristina Ioana     9434     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     CONSARH SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Gheorghe Baritiu, Nr. 7   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA CARADIM CRISTINA IOANA - Județ: Dolj, Localitate: Comuna Bucovăț, Stradă: Sat Leamna de Sus, Nr. 283   2 PUNCT 1 ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Brădetului, Ansamblul rezidential Octopus Garden, Nr. 24A, Bloc: camera 1, Scară: 6, Etaj: 6, Ap. 156            Caragea      Catalin Mihai     8574     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARCHOS 2002 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Arad, Nr. 28, Sector 1   AMAKE SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Motru, Stradă: Macului, Nr. 38, Bloc: 1, Scară: 3, Etaj: 1, Ap. 46, Cod poștal: 215200   PROJECT1 GENERAL CONTRACTING S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șoseaua BUCUREȘTI-PLOIEȘTI” Nr. 1A, Sector 1            Caragea      Oriana Herminie     6383     Satu Mare     Titular/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     KREATIV ARHI GROUP SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 20, Ap. 14   PROCAD ARHITECTURA SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Bd. Muncii, Bloc: H56, Ap. 7   CENTRU DE PROIECTARE JUDEȚEAN SATU MARE SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 9/17   CONFORT DESIGN SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: TUDOR VLADIMIRESCU, Nr. 32   RXO CONSTRUCT GROUP SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Comuna Odoreu, Stradă: GHIOCEILOR, Nr. 26   LAITOKSET SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Tudor Vladimirescu , Nr. 32 C            Caragioiu      Dragoș     1111     București     Asociat/Societate comercială     THE GREEN DRAGON SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd Timișoara, Nr. 39, Bloc: P15, Etaj: 1, Ap. 107, Sector 6            Caraman      Constantin     8480     Dobrogea     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DUALSTUDIO ARCHITECTURE SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Victoriei, Nr. 70, Bloc: 7, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 5, Cod poștal: 820150   DUALPLAN STUDIO SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Victoriei, Nr. 70, Bloc: 7, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 5, Cod poștal: 820150            Caramatescu      Maria-Cristina     796     Dunărea de Jos     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROUL INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ CARAMATESCU MARIA CRISTINA - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Al. Moruzzi, Nr. 56 A   PLASMA SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Al. Moruzzi, Nr. 56A            Carapanu      George     8167     Iași     Asociat/Societate comercială     ATELIER LOFT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: strada Rachiti , Nr. 5B, Etaj: 1, Cod poștal: 700309            Carază      Andrei Cosmin     10690     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     RALUCA GRAMA ARHITECTURA DE INTERIOR SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Dorobanților , Nr. 33-35-37, Ap. 43   FORMATEKTURA SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Jibou, Stradă: Băilor , Nr. 47C            Carp      Constanța Cerna     2954     București     Asociat/Societate comercială     REMON PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: COSTACHE STAMATE, Nr. 1, Sector 4            Casian      Alexandra     7302     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DICO & ȚIGĂNAȘ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dorobanților, Nr. 98- 100   VRT VERTICAL SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Barițiu, Nr. 24, Ap. 3            Cataraga      Vitalie     6403     București     Asociat/Societate comercială     STUDIO ART CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CALEA DOROBANTILOR, Nr. 168, Sector SECTOR 1            Catargiu      Calin Flavian     10891     Iași     Asociat/Societate comercială      S.C. LIGHTHAUS ENTERPRISE S.R.L. - Județ: Vaslui, Localitate: Oraș Huși, Stradă: General Teleman, Nr. 11            Catargiu      Paul-Magdiel     9990     Nord-Est     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GRIDLINES DESIGN SRL - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Hârtop, Stradă: PRINCIPALĂ, Nr. 160   ATELIER REZALIT SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Gura Humorului, Stradă: Bulevardul Bucovina, Nr. 114            Catrina      Alina-Gabriela     9519     București     Salariat/Societate comercială     MOLEAVIN ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: stefan Mihaileanu, Nr. 40, Bloc: -, Scară: -, Etaj: 3, Ap. 7, Sector 2            Catrina      Codin Elena Ioana     12556     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială     CERC INVEST SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Bacriului, Nr. 3, Etaj: 4, Ap. 35, Sector 6            Catrinoiu      Florin-Andrei     11234     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură     ALLIED ENGINEERS GRUP - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Teheran, Nr. 2, Etaj: 4, Sector 1   FLORIN-ANDREI CATRINOIU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos. Oltenitei, Nr. 230, Bloc: 24, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 9, Sector 4, Cod poștal: 041328   FLORIN - ANDREI CATRINOIU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Soseaua Oltenitei , Nr. 230, Bloc: 24, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 9            Catrinoiu      Monica     11397     București     Salariat/Societate comercială     ABRAL ART PRODUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vulturilor, Nr. 38, Sector 3            Cavarnali      Vlad     1219     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATLAS KONCEPT DEVELOPMENT ARHITECTURE & ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ICOANEI, Nr. 45   ALPHA PLAN DESIGN &CONSTRUCTION MANAGEMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ICOANEI, Nr. 45, Etaj: 4, Ap. 5, Sector 2   KOMPACT BETA PLAN ARHITECTURE SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ICOANEI, Nr. 45, Etaj: 3, Ap. 05, Sector 2, Cod poștal: 020453            Cazac      Ștefănica Mădălina     7451     Nord-Est     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MOLD PROIECT ASD SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Mărășești, Nr. 7A   TREIXA SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Celulozei, Nr. 5, Bloc: 15, Scară: B   TETRASTIL SDV SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Joseph Schmidt, Nr. 2, Bloc: 4, Ap. 2            Cazacu      Liliana Daniela     5248     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ CAZACU LILIANA DANIELA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Arcu, Nr. 25, Bloc: CL2, Scară: A, Ap. 24            Cazacu      Octavian Constantin     7823     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CREATIVE MOMENT DESIGN SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna București, Stradă: bvd. Iuliu Maniu, Nr. 14, Bloc: 13, Scară: D2, Ap. 169   DESIGN POWER HOUSE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Turda, Nr. 129, Bloc: 1, Scară: B, Etaj: 5, Ap. 60, Sector 1            Cazan      Dorin Gabriel     6312     Transilvania     Salariat/Societate comercială     CUBICON INVEST SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Oituz, Nr. 8, Ap. 42            Cazan      Mihai     513     Mureș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ CAZAN MIHAI - Județ: Mureș, Localitate: Oraș Sighișoara, Stradă: Plopilor, Nr. 8, Ap. 12            Cădere      Adina-Alexandra     8254     Iași     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     EXTRAVAGANT STYLE SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Tulbureni, Nr. 46B   PLANARCH SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Soseaua Nicolina, Nr. nr. 52, Bloc: 971A, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 1, Cod poștal: 700686            Cădere      Costin Andrei     7463     Iași     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     MED LINE GROUP SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -   TRUST DAS CENTER SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Târgu Neamț, Stradă: Bd. Mihai Eminescu, Nr. 7, Bloc: G7, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 9   PLANARCH SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Soseaua Nicolina, Nr. nr. 52, Bloc: 971A, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 1, Cod poștal: 700686            Căldare      Runa Ioana     11883     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHISFERA CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Callatis, Nr. 1, Bloc: A14, Scară: 1, Ap. 12, Sector 6, Cod poștal: 61921   RUNAWORLD ARCHITECTS SRL - Județ: Bistrița- Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Tărpiului, Nr. 10            Călimănescu      Andreea Alexandra     12216     București     Salariat/Societate comercială     OUTBOX STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Badea Cârțan, Nr. 13, Scară: A, Etaj: Parter, Ap. 2, Sector 2            Călin      Alexandru     4815     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ALEXANDRU CĂLIN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Poiana Narciselor, Nr. 14, Etaj: 6, Ap. 24, Sector 1            Călin      Diana-Maria     7499     București     Asociat/Societate comercială     NOTTO ARCHITECTS SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Malu Roșu, Nr. 73A, Bloc: 106A1, Ap. 7            Călin      Dumitru     1729     București     Titular/Birou individual de arhitectură     CĂLIN G. DUMITRU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Olimpului, Nr. 10, Bloc: corp A, Sector 4            Călin      George Teodor     10447     Prahova     Asociat/Societate comercială     EQUILIBRIUM ARCHITECTURE & DESIGN SRL -Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Cameliei, Nr. 14, Bloc: 32, Scară: C, Etaj: 4, Ap. 57, Cod poștal: 100105            Călin      Ioana Cristina     11913     București     Salariat/Societate comercială      K-BOX CONSTRUCTION DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -            Călin      Otilia     7669     Argeș     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     CĂLIN C.OTILIA BIA - Județ: Argeș, Localitate: Oraș Curtea de Argeș, Stradă: Schitului, Nr. 57   ARCA ARHITECTURA STUDIO DESIGN SRL -Județ: Argeș, Localitate: Oraș Curtea de Argeș, Stradă: Schitului, Nr. 57            Călin      Simona Marina     3155     București     Salariat/Societate comercială      S&R ARHITECTURA SI DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Viorele, Nr. 4, Bloc: 22, Scară: 4, Etaj: 5, Ap. 128, Sector 4, Cod poștal: 40426            Călina      Anton-Costin     5348     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ANTON COSTIN CĂLINA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Ștefan cel Mare, Nr. 32, Bloc: 26A, Scară: 1, Etaj: 5, Ap. 34, Sector 2            Călinescu      Andrada     9135     București     Salariat/Societate comercială     MIHĂILESCU ȘI ASOCIAȚII ARHITECTURA SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Alexandru Ioan Cuza, Nr. 11, Bloc: CAM 3, Scară: D, Ap. 39            Călin-Munteanu      Maximilian     11092     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CTARCHITECTURE SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Prieteniei, Nr. 10   URBAN PLANNING - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Șelimbăr, Stradă: Ștefan Luchian, Nr. 5            Călugăreanu      Dragoș Daniel     4249     Iași     Salariat/Societate comercială     HUMPHREYS & PARTNERS ARCHITECTS L.P. - Județ: Ilinois, Localitate: Oraș Chicago, Stradă: 5339 Alpha Road, Nr. Suite 300, Dallas, TX 75240            Călugărescu      Anca-Ioana     10554     București     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     MYARCHITECT MYDESIGNER SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Crângului, Nr. 38, Bloc: 37, Scară: C, Ap. 2   ANCA-IOANA CĂLUGĂRESCU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Giulesti , Nr. 24, Bloc: 2, Scară: A, Etaj: 6, Ap. 37, Sector 6, Cod poștal: 060276            Călugăriță      Mariana     5813     București     Salariat/Societate comercială     ARTGROUP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Caramfil Nicolae, Nr. 71-73, Sector 1            Călugăru      Ion     8192     București     Asociat/Societate comercială     ICONIC ARCHITECTURE+INTERIORS SRL -Județ: București, Stradă: Argentina , Nr. 25, Bloc: Parter            Călugăru      Sebastian Ciprian     5047     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     CĂLUGĂRU SEBASTIAN B.I.A. NR. 110 - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Câmpina, Stradă: Griviței, Nr. 2F, Etaj: P, Ap. 2   SC ARHITECTURIM SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Câmpina, Stradă: Grivitei, Nr. 2F, Ap. 2            Cămui      Adina Elena     7281     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - ARHITECT ADINA CĂMUI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vintilă Mihăilescu, Nr. 18, Bloc: 72, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 14, Sector 6   AHA STUDIO SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 1-17, Bloc: cam.A6/1, Etaj: 2   SEARCH STUDIO SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 17, Bloc: cam. a3, Etaj: 2            Cămui      Iulian     21     Oltenia     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     CARDUM 7 SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Constantin Brâncuși, Nr. 53, Bloc: 53, Ap. 2, Sector 1   GETRIX SA - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Vasile Alecsandri, Nr. 15   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - CĂMUI IULIAN - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Ctin Brâncuși, Bloc: 51, Scară: 1, Ap. 2   AMC21 ARHITECT SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Bvd. Constantin Brancusi, Bloc: 51, Scară: 1, Ap. 2            Căpățână      Mircea     7105     București     Salariat/Societate comercială     POLARH DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-dul Tineretului, Nr. 1, Bloc: 5, Scară: C, Etaj: 1, Ap. 61, Sector 4            Căpățână      Ruxandra     6738     București     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     POLARH DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-dul Tineretului, Nr. 1, Bloc: 5, Scară: C, Etaj: 1, Ap. 61, Sector 4   CĂPĂȚÂNĂ RUXANDRA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Slătioara, Nr. 6, Sector 4            Căpățînă      Anatolie     8998     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     KIBU ARCHITECTURE 88 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independenței, Nr. 273, Bloc: CORP 3, Etaj: 3   KIBU BIROU ARHITECTURĂ 88 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: șoseaua Virtuții, Nr. 19D, Etaj: 4            Căpîlnean      Ana     3331     Nord-Vest     Asociat/Birouri asociate de arhitectură (BAA)   Titular/Birou individual de arhitectură     B.A.A. SASKI PROIECTARE ȘI DESIGN - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: George Coșbuc, Nr. 14   BIA SASKI PROIECTARE SI DESIGN - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: George Cosbuc, Nr. 14            Căplescu      Oana-Andreea     5242     București     Salariat/Societate comercială     LA CONS 43 STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Țintașului, Nr. 23, Etaj: 1, Ap. 1.2, Sector 1            Căpruciu      Olivia Angela     22     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARTADGRUP SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Madona Dudu, Bloc: 1-3- 5, Scară: 5, Etaj: parter   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - CĂPRUCIU OLIVIA - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Madona Dudu, Bloc: 1-3- 5, Scară: 5, Ap. parter   WORLD SURVEY SRL - Județ: Dolj, Localitate: Comuna Ișalnița, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 105B   DOVEXPERTISE POINT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Madona Dudu, Nr. 1, Bloc: 1-3-5, Scară: 1, Etaj: parter   CONTINUUM PROIECT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Rovinari, Nr. 57B   ELECTROMONTAJ SA - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Calea Brestei, Nr. 5   SUDOLT PROIECTARE SRL - Județ: Dolj, Localitate: Comuna Giurgița, Stradă: Gardareanu Gheorghe , Nr. 33   OLTENIA PROIECT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Comuna Șimnicu de Sus, Stradă: Sat Albesti, str. Col. Ioan Angelescu, Nr. 1            Căpuș      Diana Antoaneta     5322     Bihor     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARH VISION SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Salcâmilor , Nr. 13B, Bloc: PB 138, Ap. 16   ARH HOUSE SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Doina, Nr. 8, Bloc: PC63, Ap. 2A            Căpușan      Ionuț Andrei     12169     Mureș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA CĂPUȘAN I. IONUȚ - ANDREI - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Înfrățirii, Nr. 12, Ap. 44            Căpușan      Mihaela Diana     5752     Transilvania     Salariat/Societate comercială     MTPH SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Zorilor, Nr. 38            Cărăbaș      Vlad-Ștefan     10500     Hunedoara     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     HIPERFORM STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Lorena, Nr. 56, Ap. 2   LOFTARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: GEORGES CLEMENCEAU, Nr. 6A            Cărbunar Radu     Denisa Andreea     12040     Transilvania     Salariat/Societate comercială     SC MGL PLAN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Piatra Craiului, Nr. 8            Cășuneanu      Ionuț     10946     București     Asociat/Societate comercială     GRIDSPACE ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pictor D. Hîrlescu, Nr. 3, Bloc: A6, Scară: 1, Etaj: 6, Ap. Camera 1, Sector 2            Cătană      Marius Bogdan     380     Timiș     Asociat/Societate comercială     CATARH SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Memorandului, Nr. 64, Bloc: camera 3, Ap. 1/A            Cătană      Victor     578     Arad     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ CĂTANĂ VICTOR - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Bulevardul Vasile Milea, Nr. 5-7            Cătălin      Ștefan     4777     București     Asociat/Societate comercială     DYNAMIKA ARCHITECTURE AND DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Taberei , Nr. 82, Sector 6            Cătăuță      Alexandru-Constantin     9781     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CUMULUS ARHITECTURE - Județ: București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr.10   SC LAVARHITECTURA STUDIO SRL - Județ: București, Stradă: ARGENTINA, Nr. 25, PARTER   HOINAR ATELIER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Argentina, Nr. 25 , Bloc: parter            Cătinaș      Mihaela Ioana Alina     5152     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     FABRIKANT DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Predeal, Nr. 4   NEXT DESIGN SI ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Predeal, Nr. 4            Cătuneanu      Marian     2447     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIBAC SRL - Județ: Bacău, Localitate: Comuna Gârlenii de Sus, Stradă: Schitului, Nr. 513   ARHIPROIECT SRL (BACĂU) - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: 9 Mai, Nr. 80, Bloc: 80, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 15   PRODOMUS SRL (BACĂU) - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Nicolae Bălcescu, punct de lucru V. Alecsandri, 41, Nr. 12, Scară: E, Ap. 27   ARHIMOD SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Martir Horia, Nr. 15, Scară: A, Ap. 3            Câmpean      Vlad Ovidiu     4500     Transilvania     Asociat/Societate comercială      3F STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Al. Borza, Nr. 1            Câmpeanu      Ana-Maria     6678     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ZAMFIRESCU ARHITECTURA ȘI URBANISM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aviator Stalpeanu, Nr. 13   SOFT GROUND DEVELOPMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Liviu Rebreanu, Nr. 29, Sector 3            Câmpeanu      Elena     8576     București     Salariat/Societate comercială     FIRE SAFETY EXPERTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Floare Roșie, Nr. 3, Bloc: 53, Ap. 35 Camera 1, Sector 6            Câmpeanu      Pompiliu Fănel     990     Muntenia Sud-Est     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - CÂMPEANU POMPILIU FĂNEL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Cuza Vodă, Bloc: A7, Etaj: 3, Ap. 2   ACI 2002 SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Cuza Vodă, Bloc: A7, Etaj: 2, Ap. 3            Cândea      Lidia Cristina     4519     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CERTA DESIGN SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Ulmului, Nr. 13, Bloc: UE   EVALUAR EXPERT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Nicolae Titulescu, Nr. 1, Ap. 2            Cârcoană      Elena Rodica     3635     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CASACITTA SRL - Județ: Cluj, Stradă: -   CASACITA BIROU DE ARHITECTURA SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Tarnita, Nr. 5            Cârlugea      Cosmin     9806     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     DDL SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Mănăștur, Nr. 72   CÂRLUGEA COSMIN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Lupeni, Stradă: Vâscozei, Bloc: 2A, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 11            Cârstea      Diana Casandra     1591     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC BAUKUNST DG SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: PIATA SFANTUL STEFAN 5   SC DESIGN UNIT SRL - Județ: București, Stradă: sf. Stefan, Nr. 5, Sector 2            Cârstea      Gabriel Alexandru     1590     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC DESIGN UNIT SRL - Județ: București, Stradă: sf. Stefan, Nr. 5, Sector 2   SC BAUKUNST DG SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: PIATA SFANTUL STEFAN 5            Cârstea      Viorel     898     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială     HENDOR - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Școala de Înot, Nr. 18, Cod poștal: 550141            Cârstoi      Răzvan     9997     Alba     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CÂRSTOI RĂZVAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Arnsberg, Nr. 12, Bloc: A6, Ap. 34   ARHDESIGN STUDIO PROIECT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Nicolae Balcescu, Nr. 3H            Cârstoiu      Mihail Adrian     9767     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     VISIO CONSTRUCTION WORKS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pechea, Nr. 32-26, Etaj: 5, Sector 1   CÂRSTOIU MIHAIL-ADRIAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Ștefan cel Mare, Nr. 50, Sector 2   CRAFT ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pechea, Nr. 32-36, Bloc: Cam 8, Scară: Birou nr 8, Etaj: 5, Sector 1   K-BOX CONSTRUCTION DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -            Câtu      Andrea-Katalin     5071     Bihor     Salariat/Societate comercială     ANALITIC STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Piatra Craiului, Nr. 236A            Ceaușescu      Andra-Ioana     8702     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială     ARHINET PLUS SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Carol I, Nr. 22, Etaj: parter, Ap. 2            Ceaușescu      Magdalena     3933     București     Asociat/Societate comercială      A-3-A PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Logofătul Luca Stroici, Nr. 11, Etaj: parter, Ap. 3, Sector 2            Cebotari      Ivan     9965     Iași     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DTAC DEVELOPMENT SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Holboca, Stradă: sat Dancu   CEBOTARI IVAN ARCHITECTS SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Rediu, Stradă: Șos Valea Rediului, Nr. 54, Bloc: C1, Etaj: mansardă, Ap. 68   ARH STRUCTURAL PROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bd. Chimiei, Nr. 101, Bloc: camera 1, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 811            Cefan      Alexandru George     7596     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială   Titular/Societate comercială     CEFAN ALEXANDRU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Lunca, Stradă: Lunca, Nr. 116   SAPIENT CONSULTING SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: VASILE ALECSANDRI, Nr. 1, Ap. 19D   MAISON DESIGN SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Lunca, Stradă: -, Nr. 116            Cehan      Mihaela Agata     125     Iași     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIFORM SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -   ZIRCO ARCH STUDIO SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Tudor Vladimirescu , Nr. 5, Ap. 1            Ceka      Xhaferr     8296     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     IDEI XC SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Petre Țuțea, Nr. 12, Bloc: 838, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 6   DAPRO IDEEA SRL-D - Județ: Vaslui, Localitate: Comuna Văleni, Stradă: Valeni, Nr. 484   MEM PROJECT CONSTRUCT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Ciurchi, Nr. 82, Bloc: D6, Scară: A, Etaj: 22            Cenan      George Dumitru     9743     Transilvania     Asociat/Societate comercială     GCARCHITECTURE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Gorunului, Nr. 2, Ap. 50            Cepănariu      Daniel-Alexandru     10068     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU DE ARHITECTURĂ ADAM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: Mihai Eminescu, Nr.14   SC DOT BILDPROJECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Giroc, Stradă: intr. Zambilei, Nr. 2, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: 307220            Cerchez      Șerban Emil     9708      Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     REFORM ARHITECTURA SI DESIGN SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: PODUL CRETULUI NR. 44            Cernat      Cosmina Florentina     9853      Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     COSMOPOLIT DESIGN SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Mihai Viteazul, Nr. 6, Etaj: PARTER, Ap. SP1-BIROU 2   CERNAT COSMINA-FLORENTINA - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: CLOSCA, Nr. 25, Bloc: 4, Scară: -, Etaj: 3, Ap. 17, Sector -, Cod poștal: 500040            Cernătescu      Răzvan Teodor     936     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     R&F MANAGER - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Islazului, Nr. 2C, Cod poștal: 550145   SOLO INDUSTRIES - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Crișanei, Nr. 1, Cod poștal: 550012            Cernea      Cezar Iustinian     11558      Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     SC OPEN WORKS SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Tancsics Mihaly, Nr. 11.            Cernescu      Mugur     427     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ CERNESCU MUGUR - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: G. Muzicescu, Nr. 2, Ap. 2            Cernica      Marius Stefan          Dobrogea     Salariat/Societate comercială     PRODESIGN VIEW SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Negru Vodă, Stradă: Constantei, Nr. Bl BV2            Ceșa      Lucian Iustin     3732     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     FLORA SANEXIM SRL - Județ: Cluj, Stradă: -   FLORASAN EXIM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Bucium, Nr. 5            Chelariu      Adrian     12172     București     Salariat/Societate comercială     LMNT WORKSHOP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Barbu Mumuleanu, Nr. 14, Ap. 21, Sector 2            Chelariu      Andrei     9417     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     ARHITOON STUDIO . SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Valu lui Traian, Stradă: Mircea cel Batran , Nr. 50            Chelariu      Florin Daniel     12415     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     SC ABRAL ART PRODUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vulturilor, Nr. 38, Etaj: parter, Ap. 1, Sector 3, Cod poștal: 030856            Chelbea      Mărgărit     2122      Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHI-SIST MR SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Petru Maior, Nr. 3, Ap. 6   VALEXIM MAM SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Iuliu Maniu, Nr. 47   CADCON SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -   BONPROIECT S.R.L. - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: B-dul Gen. Grigore Balan            Chemays      Nasser     5834     București     Asociat/Societate comercială     WPG MANAGEMENT SERVICES SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Plopilor, Nr. 63            Cherciu      Oana-Profira     4632     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     CHERCIU OANA PROFIRA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Valea Bujorului, Nr. 1, Bloc: D9, Ap. 6, Sector 6   WED ARCH.WORLD SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Valea Bujorului, Nr. 1, Sector 6            Cherim      Sevghin     1759     București     Asociat/Societate comercială     DASA ARCH - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: G-ral Alexandru Radovici , Nr. 12, Ap. 0, Sector 2, Cod poștal: 0            Chernbach      Radu     785     Dunărea de Jos     Titular/Birou individual de arhitectură     CHERNBACH RADU - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Abrud, Nr. 1, Bloc: R2, Scară: 3, Etaj: 2, Ap. 49, Cod poștal: 810411            Chertes      Ana-Maria     6592     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ANA-MARIA CHERTES BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Crinului, Nr. 20-24, Bloc: 44, Scară: A, Etaj: 10, Ap. 44, Sector 1   ASCO CONSTRUCTII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Lacul Tei, Nr. 80, Sector 2   AS&DC DESIGN & ARCH STUDIO - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Crinului Nr 20-24, Nr. 44, Cod poștal: 012585            Chețan      Anamaria Andreea     6621     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CONPROEX CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: alee rasinari, Nr. 3   CONPROEX PROIECT 2009 SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Gaspar Heltai nr. 51            Chețea      Dana     3158     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DANA CHEȚEA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Obedenaru- Gheorghiade Mihail, Nr. 29, Etaj: 1, Sector 5   MODERN CITY DEVELOPMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vasile Topliceanu, Nr. 14, Bloc: P39, Scară: 2, Etaj: 3, Ap. 39, Sector 5   GAPA PROJECTS PARTNERS - Județ: Galați, Stradă: Feroviarilor   UNIQUE MODERN CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nerva Traian, Nr. 3, Etaj: 10, Sector 3   SC KOREKT CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vasile Topliceanu, Nr. 14, Bloc: 39, Scară: 2, Ap. 39, Sector 5   SC EL-CON CONSTRUCTII SERVICII - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: sos. Colentina, Nr. 55, Bloc: 83, Scară: A, Etaj: 11, Ap. 52, Sector 2   ARCHITEAM DEVELOPMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: sos. Colentina, Nr. 20, Bloc: 9B, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 61, Sector 2   KOREKT CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vasile Topliceanu, Nr. 14, Bloc: 39, Scară: 2, Etaj: 5, Ap. 39, Sector 5   UKL ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Manastirea Varatec, Nr. 7-11, Bloc: C2, Etaj: 7, Ap. 175, Sector 6            Chevul      Andrea     10188     Transilvania     Salariat/Societate comercială     GOODWILL STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Plopilor, Nr. 63, Etaj: 1            Chiaburu      Elisabeta Liliana     3445     București     Titular/Birou individual de arhitectură     CHIABURU LILIANA ELISABETA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Griviței, Nr. 146, Bloc: 146, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 16, Sector 1            Chiculiță      Marioara Cătălina     2859     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     KM PROIECT SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Melodiei, Nr. 14, Bloc: C 11, Scară: 1, Etaj: Parter, Ap. 2, Cod poștal: 800069   RAR PROIECT SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Melodiei, Nr. 14, Bloc: C 11, Scară: 1, Etaj: Parter, Ap. 2, Cod poștal: 800069            Chiejdan      Adina Andreea     8332     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ADC AMA DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Anina, Nr. 37, Bloc: B            Chifăr      Nicolae Călin     6166     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     CHIFĂR NICOLAE CĂLIN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Comuna Feleacu, Nr. 365A   LOGOS ARTĂ & CUVÂNT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Feleacu, Stradă: Principală, Nr. 365A            Chifor      Claudia Anamaria     8781     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     CHIFOR CLAUDIA ANAMARIA BIA - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Detunata, Nr. 15            Chihai      Anișoara     8988     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     ARHICA STORY SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Rădăuți, Stradă: Comandor Dan Ghica - Cucerca, Nr. 73            Chiliman      Juvara Alexandra     1624     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ALEXANDRA CHILIMAN-JUVARA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Columb, Nr. 4, Sector 1            Chinciu      Alexandru     7208     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TRS ARHDESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Stirbei Voda nr4   TRS ARCHITECTURE & DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STR. SFANTUL ELEFTERIE NR 58            Chioralia      Andra-Elena     9151     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARTHOUSE CONCEPT SRL - Județ: Dolj, Stradă: PLAIULUI, Nr. 18   S.C. K-BOX CONSTRUCTION DESIGN S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dorobanți, Nr. 103-105            Chioran      Bogdan     12662     Alba     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ONE ARCHITECTS SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Fantanele, Nr. 19A   SIMPLE ARCHITECTURE - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Calea Motilor 66B            Chiorean      Alexandra Ramona     5359     Alba     Titular/Birou individual de arhitectură     B.I.A. CHIOREAN ALEXANDRA - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Toporasilor, Nr. 5, Bloc: CV1, Scară: I, Ap. 14            Chiorean      Ana Dorina Ianina     233     Nord-Vest     Asociat/Societate comercială      A&S ARCADE SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Petre Dulfu, Bloc: 6, Ap. 34            Chiorean      Andrei     6884     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială     SC ATELIER NOMAD SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Șelimbăr, Stradă: Vasile Dobrian, Nr. 15, Ap. 5            Chiorean      Maria Alexandra     6368     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     SFERA CON - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Podragu, Nr. 27, Cod poștal: 550248   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ CHIOREAN MARIA ALEXANDRA - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Lazăr Gheorghe, Nr. 11            Chiprian      Ana     9427     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     CHIPRIAN N ANA - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Vaslui, Localitate: Municipiul Vaslui, Stradă: ZIMBRULUI, Bloc: 326, Scară: C, Etaj: 4, Ap. 3            Chira      Cristina-Maria     7365     București     Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC CMC ART PROJECT S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ialomicioarei, Nr. 2, Cod poștal: 011278   SOMI DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ialomicioarei, Nr. 2, Sector 1            Chira      Ioana Monica     10590     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SCRIPCARIU BIROU DE ARHITECTURĂ SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Moților, Nr. 100A   AXES-IN DESIGN SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Aleea Clăbucet, Nr. 9, Bloc: 3, Ap. 52            Chiran      Nicolae-Alin     8207     București     Salariat/Societate comercială      360 INGINERIE ARHITECTURA URBANISM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Iancului, Nr. 132, Bloc: 121, Scară: A, Ap. 6, Sector 2            Chirescu      Diana-Elena     11602     București     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)      SCOTT BROWNRIGG ARCHITECTS - Județ: NEDEFINIT, Stradă: Castle, Nr. 7            Chirescu      Ion     1833     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC R.E. START INT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: NICOLAE CARAMFIL , Nr. 71-73, Etaj: 5, Sector 1, Cod poștal: 021412   SC ART GROUP INT S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Caramfil, Nr. 71-73            Chiriac      Corneliu     3340     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHICON PROIECT SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Bdul Brăilei, Nr. 6, Bloc: 20, Scară: 2, Ap. 21   ARHICON BUILDING SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Brăilei, Nr. 6, Bloc: 20, Etaj: parter, Ap. 21   ROXY SERVICES SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: TUDOR VLADIMIRESCU, Nr. 1            Chiriac      Dinu Liviu     5133     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHICON PROIECT SRL (IAȘI) - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Petre țuțea   AVENSA CONSULTING SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Eternitate, Nr. 76   ALMA CONSULTING SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Poieniței, Nr. 4, Bloc: 4, Ap. 1, Cod poștal: 620156   PENCRAFT SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Tomești, Stradă: Tomești, Bloc: 9, Scară: B   FILIPS ART DESIGN SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Aleea Mihail Sadoveanu, Nr. 19            Chiriac      Mihai     10739     Iași     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     OMINI CONCEPT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Șos Moara de Foc, Nr. 30, camera 2.7, Etaj: 2   CHIRIAC I. MIHAI BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Codrescu , Nr. 6, Bloc: Park residence , Scară: B, Etaj: 8, Ap. 82 , Cod poștal: 700481            Chirică      Elena     626     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     ARSIS SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Mărășești, Nr. 34            Chirilă      Eduard-Neculai     9443     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ECA ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Blv 1 Decembrie 1918, Nr. 34            Chirilă      Gheorghe Nicolae     627     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     TON IMPEX SRL - Județ: Suceava, Stradă: Stefan cel Mare, Nr. 48            Chirilă      Ionel Ionuț     1765     București     Asociat/Societate comercială     HEAD MADE ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Abrud, Nr. 27, Ap. 1, Sector 1            Chirilă      Titus     2131      Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură     TC 3 SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: -   TITUS CHIRILA BIA - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: 1 Decembrie 1918, Bloc: 18, Scară: H, Ap. 12            Chirilă      Vladuț     7843     Iași     Salariat/Societate comercială     STUDIO LAM SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Pantelimon, Nr. 21, Bloc: D6, Etaj: 2, Ap. 6            Chiriță      Alexandru Victor     8320     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC AC UNDIZAIN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. General Constantin Coandă, Nr. 5, Bloc: -, Scară: -, Etaj: P, Ap. 3, cam 2, Sector 1, Cod poștal: 010645   SC WEMAT GLOBAL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Barbu Vacarescu, Nr. 301-311, Bloc: LAKEVIEW BUILDING, Sector Sector 2, Cod poștal: 020276            Chiriță      Anamaria     6032     București     Asociat/Societate comercială     AMC ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iani Buzoiani, Nr. 11-13, Etaj: 3, Ap. 8, Sector 1            Chiriță      Marian Jan     3752     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA CHIRIȚĂ MARIAN - JAN - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Voievozilor, Nr. 9            Chirițoiu      Andrei Gabriel     11479     Oltenia     Salariat/Societate comercială     CHICROOM ARCHITECTURE SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Caisului, Nr. 1B            Chiroșca      Răzvan     5731     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     VERTICAL STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: 9 MAI, Nr. 1, Scară: camera 1, Ap. 9   TERMITA 1 SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Madach Imre, Nr. 55   FABER STEIN HAUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Vrancea, Nr. 2   FABER STEIN HAUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Vrancea, Nr. 2   FABER STEIN HAUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Vrancea, Nr. 2   FABER STEIN HAUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Vrancea, Nr. 2   FABER STEIN HAUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Vrancea, Nr. 2   FABER STEIN HAUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Vrancea, Nr. 2   FABER STEIN HAUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Vrancea, Nr. 2   FABER STEIN HAUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Vrancea, Nr. 2   FABER STEIN HAUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Vrancea, Nr. 2   FABER STEIN HAUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Vrancea, Nr. 2   FABER STEIN HAUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Vrancea, Nr. 2   FABER STEIN HAUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Vrancea, Nr. 2   FABER STEIN HAUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Vrancea, Nr. 2   FABER STEIN HAUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Vrancea, Nr. 2   FABER STEIN HAUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Vrancea, Nr. 2   FABER STEIN HAUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Vrancea, Nr. 2   FABER STEIN HAUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Vrancea, Nr. 2   FABER STEIN HAUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Vrancea, Nr. 2   FABER STEIN HAUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Vrancea, Nr. 2   FABER STEIN HAUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Vrancea, Nr. 2   FABER STEIN HAUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Vrancea, Nr. 2   FABER STEIN HAUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Vrancea, Nr. 2   FABER STEIN HAUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Vrancea, Nr. 2   FABER STEIN HAUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Vrancea, Nr. 2   FABER STEIN HAUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Vrancea, Nr. 2   FABER STEIN HAUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Vrancea, Nr. 2   FABER STEIN HAUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Vrancea, Nr. 2            Chirtaș      Ioana Cristina     12447     București     Salariat/Societate comercială     ASIX DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Traian, Nr. 187-189, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 9, Sector 2            Chirvasie      Cosmin Mihai Ioan     1472     București     Asociat/Societate comercială     CASANOVA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. București - Târgoviște, Nr. 22, Sector 1            Chirvăsuță      Dan Cristian     3040     București     Asociat/Societate comercială     ARHISTORIUM SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Petrăchioaia, Stradă: TEIULUI, Nr. 475, Etaj: parter, Ap. camera 1            Chisărău      Ioana Costina     8071     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială     CAMPA ARHICONSTRUCT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 27            Chisărău      Mihai     7464     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială     CAMPA ARHICONSTRUCT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 27            Chistol      Gicu     9611     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     LOGOS ARTĂ & CUVÂNT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Feleacu, Stradă: Principală, Nr. 365A   LOGOS ARTĂ & CUVÂNT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Feleacu, Stradă: Principală, Nr. 365A   SC GCARHITECTURASIARTA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Sub Cetate, Nr. 45, Ap. 1            Chiș      Anton Eduard     3871     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     X-TRA ART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Huedin, Nr. 1, Bloc: 3, Scară: 1, Etaj: 6, Ap. 40, Sector 4   AX CONSULT DESIGN S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ropotului, Nr. 16, Sector 2            Chiș      Cristina     10618     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     APTET CONSTRUCTION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pechea, Nr. 32-36, Etaj: 5, Ap. cam 7, (birou nr. 7)   CRAFT ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pechea, Nr. 32-36, Bloc: Cam 8, Scară: Birou nr 8, Etaj: 5, Sector 1            Chișbora      Doru Gavril     606     Arad     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     LINIA SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Blanduziei, Nr. 8   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA ARH. CHIȘBORA DORU GAVRIL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Blanduziei, Nr. 8            Chișiu      Constantin-Cătălin     8445     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PATAGONIA DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Maior Coravu Ion, Nr. 25, Etaj: parter, Ap. 1, Sector 2, Cod poștal: 021971   YARDMAN SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Garoafelor, Nr. 13A, Etaj: Parter   BIM DESIGN & PROIECT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Maior Ion Coravu, Nr. 25, Cod poștal: 021971            Chișu      Cosmin     4230     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARCHI TECH DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Gârbău   AUTOGAV2006 SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Sângeorz-Băi, Stradă: Republicii, Nr. 62            Chișu      Doina     4438     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ISO PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Victoriei, Nr. 224, Bloc: D5, Etaj: 9, Sector 1   SC GRN STUDIO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STR. ECONOMU CEZARESCU   EINN CONCEPT DESIGN SRL-D - Județ: Argeș, Localitate: Oraș Curtea de Argeș, Stradă: Valea Iasului   S.C. NEO STRUCTURAL ENGINEERING S.R.L - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Graului, Nr. 7A, Sector 4   ROYAL PROJECT DESIGN S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Sinaia, Nr. 18, Bloc: 84b, Scară: 3, Etaj: 10, Ap. 190, Sector 2   ARCHIDEX STUDIO SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Popești-Leordeni, Stradă: Solstițiului, Nr. 2A, Etaj: 2, Ap. 18, cam 2   ROYAL PROJECT CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Sinaia, Nr. 18, Sector 2            Chiticariu      Florina     5294     București     Salariat/Societate comercială     ASSAD SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sg. Maj. Vasile Topliceanu, Nr. 8, Bloc: P37, Scară: 1, Etaj: 7, Ap. 22, Sector 5            Chițanu      Dumitru     9390     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SRL VEGO DESIGN EXPERTISE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independentei, Nr. 291-293, Etaj: 14, Sector 6   ASCO CONSTRUCTII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Lacul Tei, Nr. 80, Sector 2   ARCHPOINT DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mainca Domnului, Nr. 2, Cod poștal: 023723            Chițimuș      Ștefan     4613     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     GLOBAL PROIECT SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: 1 decembrie 1918, Nr. 17, Bloc: 17   BIA - CHIȚIMUȘ C. ȘTEFAN - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: 1 DECEMBRIE 1918, Nr. 17, Bloc: 2            Chițonu      Gabriela Cristina     3509      Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     CRISTINA CHIȚONU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Stradă: - CRISTALZI PROIECT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Stefan Mironescu, Nr. 5            Chițu      Silviu     9979     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     WESTFOURTH ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Titulescu, Nr. 4-8, Sector 1   BST PLAN CONCEPT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Barajul Dunarii, Nr. 2A   S.C. DEJU ARCHITECTURE S.R.L. - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Alunului, Nr. 1S            Chiuaru      Constantin     11103     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială     CIPRICOS SRL - Județ: Bacău, Localitate: Oraș Târgu Ocna, Stradă: Str. Viisoara            Chivu      Andrei Sorin     11340     Dobrogea     Asociat/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură     BIA CHIVU ANDREI - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: A.D Xenopol , Nr. 12 B   BIA CHIVU ANDREI - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: A.D Xenopol , Nr. 12 B            Chivu      Gabriel     10845     Oltenia     Salariat/Societate comercială     SC SAMI BUMBU STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Belgrad , Nr. 10            Ciampuru      Octavian Ilarion     1614     București     Titular/Birou individual de arhitectură     OCTAVIAN ILARION CIAMPURU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dristorului, Nr. 98, Bloc: 11, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 63, Sector 3            Ciani      Claudiu-Mihai     4823     București     Salariat/Societate comercială     RF AMIS SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Știrbei Vodă, Nr. 7, Bloc: P1, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 3            Ciani      Laura-Gabriela     4824     București     Salariat/Societate comercială     RF AMIS SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Știrbei Vodă, Nr. 7, Bloc: P1, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 3            Cian-Tarba      Ioana – Olivia     4838     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     S.C. ENTERPRISE A&D S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Nicolae Bălcescu , Nr. 5, Bloc: Dunărea, Scară: C, Sector 1   UNIAPOLIS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Madrigalului , Sector 1   UNIAPOLIS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: General Eraclie Arion, Nr. 28            Ciaușu      Gheorghe     402     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ CIAUȘU GHEORGHE - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Aradului, Nr. 12, Ap. 28   TRIANGULUM ARHITECTURA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Stuparilor, Nr. 65, Ap. 2            Cibu-Deaconu      Alexandru     6607     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIA ALEXANDRU CIBU-DEACONU-BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ilarie Chendi, Nr. 14   ATELIER BELLEVILLE SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Munteniei, Nr. 42            Cincu      Dan Claudiu     425     Timiș     Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ DAN CINCU - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Reșița, Stradă: Bd. Muncii, Bloc: 5, Scară: 1, Ap. 7, Cod poștal: 320136            Cincu      Daniel Emanoil     2171      Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     DANIEL CINCU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Stradă: -            Cioacă      Dan Alexandru Ionuț     4102     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     AXIS PROJECT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Mosilor, Nr. 145, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. 5, Sector 2, Cod poștal: 020855   SC AXIS TEXO SRL - Județ: București, Stradă: Calea Mosilor, Nr. 145, Ap. 05, Sector 2, Cod poștal: 020855            Cioară      Lucian Ovidiu     5573     Arad     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     L&C TOTAL PROIECT SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Muncii, Nr. 34, Cod poștal: 310253   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA ARH. CIOARĂ LUCIAN OVIDIU - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Zimbrului, Nr. 54   L&C ARHILUX CUBIC SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Muncii, Nr.34   SC L&C TOTAL PROIECT SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Muncii, Nr. 34            Ciobanu      Alexandru     5049     Prahova     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARCHIPRO DESIGN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Filipeștii de Pădure, Stradă: Sat Filipeștii de Pădure, Str. Principală, Nr. 890   CIOBANU ALEXANDRU B.I.A. NR. 117 - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Filipeștii de Pădure, Stradă: Principală, Nr. 890            Ciobanu      Cristina     12136     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială     ATELIER CAST SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Valea Gârboului, Nr. 48, Bloc: A, Etaj: 1, Ap. 4            Ciobanu      Dana     1277     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ENERGY DESIGN & CONSULTING - Județ: București, Stradă: Hagi Ghita, Nr. 89-91, Etaj: 2, Sector 1   VERTICAL PRO CONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Popa Savu, Nr. 44, Sector 1   ENERGY DESIGN & CONSULTING - Județ: București, Stradă: Hagi Ghita, Nr. 89-91, Etaj: 2, Sector 1            Ciobanu      Gheorghe     11166     București     Asociat/Societate comercială     ANGIA ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Burdujeni, Nr. 7, Bloc: B2, Scară: B, Etaj: 10, Ap. 87, Sector Sector 3, Cod poștal: 032727            Ciobanu      Ion     11128     Iași     Salariat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ CHIRIȚĂ MARIAN JAN - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -   PIKARTHOUSE SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Strada Hanciuc, Nr. 10, Bloc: 351, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 4            Ciobanu      Mihai     8720     Prahova     Salariat/Societate comercială     ATELIER ISCUSIT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: cozia, Nr. 36            Ciobanu      Oana Călina     2210     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ATELIER A & D SRL - Județ: Cluj, Stradă: -   OANA CĂLINA CIOBANU BIA - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Porii, Nr. 146, Bloc: 4, Scară: 3, Ap. 85            Ciobanu      Roxana Livia     25     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ROXANA LIVIA CIOBANU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Alexandru Vlahuță, Nr. 2, Bloc: M50, Scară: 1, Etaj: 7, Ap. 24, Sector 3            Ciobanu      Sebastian Ioan     10777     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CSC CONSTRUCTION SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Universitatii, Nr. 3, Ap. 27   IZOMORPH STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Nicolae Steinhardt , Nr. 14, Bloc: P, Etaj: P, Ap. 2   DOR CONSULT SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: B-dul Lucian Blaga, Nr. 20            Ciobanu      Silvana     9352     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARCHITECT AT WORK STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Horia Macelariu, Nr. 6   CRAFT ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pechea, Nr. 32-36, Bloc: Cam 8, Scară: Birou nr 8, Etaj: 5, Sector 1   SV ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: BARBU VACARESCU, Nr. 102, Scară: E, Etaj: 9, Ap. 67, Sector SECTOR 2            Ciobănașu      Paul Filip     6007     Iași     Salariat/Societate comercială     ARC DESIGN SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Toma Cozma, Nr. 23            Ciobotaru      Alexandru-Ioan     10914     Iași     Asociat/Societate comercială     ATELIER 2B.ARHITECT SRL - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Fundu Moldovei, Stradă: Sat Fundu Moldovei, Nr. 325A            Ciobotărașu      Dana Gilda     1517     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ASTRAGAL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea ȚIBLEȘ, Nr. 26, Sector 6   ATRIUM CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tohani, Nr. 2, Bloc: 33, Scară: C, Ap. 125, Sector 4   ORO DESIGN PROIECT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: AL. TIBLES, Nr. 26, Sector 6, Cod poștal: 060233            Ciocan      Constantin     3660     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     CONSTANTIN CIOCAN BIA - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Șag, Stradă: CII, Nr. 3            Ciocan      Irina     8550     Iași     Salariat/Societate comercială     PROJECT 01 ARCHITECTS ZT GMBH - Județ: Viena, Stradă: -            Ciocănău      Radu     5144     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHIGRUP S.R.L. - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Calea lui Traian, Nr. 147, Bloc: D2   DEARH S.R.L. - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Grigore Procopiu, Nr. 4            Ciocănescu      Tudor Alexandru     4611     București     Asociat/Societate comercială     ARCHITECTURE UNITED SRL - Județ: București, Stradă: Aleea Lunguletu            Ciocăzanu      Daniel     4398     București     Asociat/Societate comercială     DOOI STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dimitrie Orbescu, Nr. 11, Sector 2            Ciochia      Mihai     2520     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PACS SERVIMPEX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Râul Doamnei, Nr. 5, Bloc: C4, Scară: D, Ap. 126, Sector 6   ARMONIC PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Râul Doamnei, Nr. 5, Sector 6            Ciocîrlan      Eugeniu-Alin     5149     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     A.E. STUDIO LINE SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Popești-Leordeni, Stradă: Soseaua Oltenitei, Nr. 14C, Etaj: P, Ap. spatiul comercial  01   SC A.E. STUDIO LINE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: LUCRETIU PATRASCANU NR.3            Ciocîrlan-Nicolae      Alexandra     7698     Oltenia     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ART-EL ALION PROIECT SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Armoniei, Nr. 1, Bloc: 1, Scară: B, Ap. 5   DIAMAR ARHI PROJECT SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Aleea Viorelelor, Nr. 2C, Bloc: Maia, Etaj: parter   ORIGINAL PROJECT STRUCTURE SRL - Județ: Olt, Localitate: Oraș Scornicești, Stradă: Chiteasca, Nr. 36            Cioclei      Agnana Alexandra     11478     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     VIA-INTELLI-IMMOBILIEN GMBH SRL - Județ: Renania-Palatinat, Stradă: Aachener , Nr. 546   AGNITURE SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Bvd. Mihai Viteazul, Nr. 1K, Bloc: camera 6            Ciocodeică      Bogdan-Nicolae     7641     București     Salariat/Societate comercială     LUNDI ET DEMI - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Republicii, Nr. 76            Ciofu      Măculina Doina     821     Dunărea de Jos     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU DE ARHITECTURA CIOFU E. MĂCULINA-DOINA - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Brăilei, Nr. 189, Bloc: J, Scară: 3, Etaj: 4, Ap. 59, Cod poștal: 800612            Ciofu      Roxana     11482     Iași     Salariat/Societate comercială     CARPAT RAIL SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Dorobanților, Nr. 6, Bloc: 6, Etaj: parter            Ciolacu      Tiberiu     6033     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PLANWERK SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: G. Clemenceau, Nr. 3   PLANWERK ARHITECTURĂ ȘI URBANISM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Georges Clemenceau, Nr. 3            Ciolacu-Miron      Emil Dragoș     127     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ CIOLACU - MIRON EMIL DRAGOȘ AXA ATELIER DE ARHITECTURĂ - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Șos. Păcurari, Nr. 64, Bloc: 551, Scară: D, Ap. 6   AXA ATELIER DE ARHITECTURA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: ȘOSEAUA PĂCURARI, Nr. 64   ARHIVOLTA STUDIO DE ARHITECTURA SRL -Județ: Iași, Stradă: Calea Galata, Nr. 34            Ciolocoiu      Silvia Florina     11177     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SCRIPCARIU BIROU DE ARHITECTURĂ SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Moților, Nr. 100A   SCRIPCARIU BIROU DE ARHITECTURĂ SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Moților, Nr. 100A   SIA ARHITECTURA SI DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Crinului, Nr. 10, Ap. 23   SC SIA CONCEPTUAL SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: crinului, Nr. 10, Ap. 23            Ciomaga      Raluca     4925     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU DE ARHITECTURĂ PROIECTARE SRL -Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Reșița, Stradă: Butovăț, Nr. 7            Ciomârtan      Sorin Doru     2021     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     OMNICON PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Viorele Sector 4   A26 QUARTET STUDIO SRL - Județ: București, Stradă: Mihai Bravu            Ciomu      Mihail Cristian Petre     26     Oltenia     Asociat/Societate comercială     PROSPECT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Unirii, Nr. 64C            Ciontea      Beatrice Gabriela     11611     Oltenia     Salariat/Societate comercială      S.C. K-BOX CONSTRUCTION DESIGN S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dorobanți, Nr. 103-105            Ciontu      Tiberiu     3415     București     Titular/Birou individual de arhitectură     CIONTU TIBERIU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-DUL HRISTO BOTEV, Nr. 8, Sector 3            Ciopașiu      Elisabeta     7773     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MAIN-ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Drumul Jilavei, Nr. 97E, Sector 4   SARMIS TRUST - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ecaterina Varga, Nr. 27            Ciopașiu      Iulia-Roxana     5655     București     Salariat/Societate comercială     ISO PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Victoriei, Nr. 224, Bloc: D5, Etaj: 9, Sector 1            Cioponea      Daniela     4571     București     Titular/Birou individual de arhitectură     DANIELA CIOPONEA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Constantinescu, Nr. 13, Sector 1            Cioponea      Florin     3793     București     Asociat/Societate comercială      REFPROIECT ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: drumul padurea pustnicu, Nr. 141B , Bloc: bloc RU37, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 6, Sector 1, Cod poștal: 014042            Cioran      Dana Iulia     7782     Timiș     Salariat/Societate comercială      SC CHROMOSOME STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Salciei, Nr. 2, Scară: C, Etaj: 3, Ap. 13            Ciorgovean      Florin     9998     Alba     Salariat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     B.I.A. LEHENEANU GABRIELA EMILIA - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Transilvaniei, Nr. 27, Bloc: 3EFG, Ap. 52   GENERAL PROIECT STUDIO SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Vartop, Nr. 2A   GENERAL CONCEPT STUDIO SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Vârtop, Nr. 2A   LINIE PUNCT DESIGN SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Vartop, Nr. 2A   PLAN MODEL SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: B.P. Hasdeu, Nr. 19, Bloc: b7, Ap. 3            Ciornei      Catrinel Silvia     4352     Bacău-Neamț        Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CATRINEL SILVIA LEFTER BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Bdul Unirii, Nr. 11, Scară: A, Etaj: 9, Ap. 26   LEF PROIECT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 34, Bloc: 34, Scară: B   URBAN DECOR SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: B-dul Unirii, Nr. 13, Bloc: 5/1, Etaj: 9, Ap. 31            Ciorobâtcă      Mihai Dragoș     4877     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU DE ARHITECTURA CIOROBÂTCĂ SRL -Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Germina, Nr. 10B   LOFTARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: GEORGES CLEMENCEAU, Nr. 6A            Ciortea     Stela Valeria Monica     3669     Timiș     Asociat/Societate comercială      CHD CIORTEA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Octavian Goga, Nr. camera 1, Bloc: 2, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 5            Ciotlăuș      Ioan Octavian     5559     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ESTUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Bdul 21 Decembrie 1989, Nr. 124   ESTUDIO TONE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Blv 1 Decembrie 1918, Nr. 124, Ap. 68            Ciplea      Suzana Maria     8166     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială      ZAANA STUDIO SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Lăcătuș, Nr. 12A            Circa      Horea     294     Timiș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     WH PROJECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Mendeleev, Nr. 29B   WH TM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Mendeleev, Nr. 29B            Cismaru      Adriana     28     Oltenia     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     SOFTPROIECT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Simion Stoilov, Bloc: E15, Etaj: 2, Ap. 9   CISMARU ADRIANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA BIA - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Simion Stoilov , Nr. 20, Bloc: E15, Scară: 1, Ap. 9            Cismaru      Constantin-Florian     10759     București     Salariat/Societate comercială      X ARCHITECTURE & ENGINEERING CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Maxim Gorki, Nr. 20, Sector 1            Cita Tibrea     Andrei     5969     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     ANDREI CÎȚĂ ȚIBREA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Traian, Nr. 1, Bloc: E5, Scară: 2, Etaj: 4, Ap. 27, Sector 3, Cod poștal: 030571   FLAMURA SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Lânăriei, Nr. 90, Sector 4            Ciubotariu      Ciprian-Mihai     8541     București     Titular/Birou individual de arhitectură     CIUBOTARIU CIPRIAN-MIHAI BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Ferentari , Nr. 15, Bloc: 95, Scară: 3, Etaj: 4, Ap. 81, Sector 5, Cod poștal: 051854            Ciubotaru     Anca-Daniela     5695     București     Asociat/Societate comercială      TREE HOUSE CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pâncota, Nr. 76, Sector 2            Ciubuc      Emanuela     5999     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SEMSOLIS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Șoseaua Ștefan cel Mare și Sfânt, Nr. 4, Bloc: A5, Scară: spațiul nr. 4   SEMPEX L.T.D.SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Șos. Ștefan cel Mare și Sfânt , Nr. 4, Bloc: A5, Ap. spațiul 4            Ciucuraș      Aurora     7054     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ATELIER NZB SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Voroneț, Nr. 11, Bloc: D6, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 10, Sector 3   ZORIARH SOLUTIONS SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Mircea Vodă, Stradă: Crizantemei, Nr. 17   SC CREATIVE DESIGN ENGINEERING SRL -Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Targul din Vale            Ciugudean-Toma     Radu     7592     București     Asociat/Societate comercială      MEMENTO ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Stradă: Str. Rosia Montana, Nr. 4, Bloc: O5, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 32, Sector 6            Ciuhandu      George Cristian     327     Timiș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură     MG BUILDING DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ion Ionescu de la Brad, Nr. 1   SC YUKON SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ion Ionescu de la Brad, Nr. 1   MG BUILDING DESIGNSRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ion Ionescu de la Brad   MG BUILDING DESIGNSRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ion Ionescu de la Brad   CIUHANDU GEORGE-CRISTIAN BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: PINDULUI, Nr. 29            Ciui      Ionel Sorin     9064     Bihor     Salariat/Societate comercială      EMERALD PRODESIGN SRL - Județ: Bihor, Stradă: sat Rontau, com Sinmartin, , Nr. 133F            Ciulei     Silviu-Mihail     10123     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură     IGLOO ASSOCIATED ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Constantin Sandu Aldea, Nr. 12   CIULEI SILVIU-MIHAIL BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SG. Constantin Moise” Nr. 5D, , Bloc: I, Scară: 3, Etaj: P, Ap. 295, Sector 6   CIULEI SILVIU - MIHAIL BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Moise Constantin, Nr. 5D, Bloc: 1, Scară: 3, Etaj: P, Ap. 295, Sector 6            Ciungan      Lucian Nicolae     2623     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     VOLUM PLAN ARHITECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: AUREL PERSU   ENTROPIKA FORMAL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aurel Persu , Nr. 140B, Etaj: 2, Ap. 4 - Birou 1, Cod poștal: 041719            Ciupa      Mihai David     10072     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     VIZUAL NET SERV SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Puțul de Piatră, Nr. 7, Etaj: 1   MANARH DESIGN SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Strada Dunei, Nr. 41, Sector 1   GOODWILL STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Plopilor, Nr. 63, Etaj: 1   AS PURE DESIGN HUB SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Năvodari, Stradă: Malinului, Nr. 1, Bloc: lot 2, cam.1            Ciupe      Marius Augustin     9369     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ARHI-GEDA SRL - Județ: Sălaj, Stradă: -   EKTRA STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Mărginașă , Nr. 52, Bloc: C, Ap. 5   TILT HAUS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Oraș Marghita, Stradă: Piața Independenței, Nr. 15, Scară: B, Etaj: 3, Ap. 36            Ciupercă      Emilian Alexandru     10924     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      MIHĂILESCU ȘI ASOCIAȚII ARHITECTURA SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Alexandru Ioan Cuza, Nr. 11, Bloc: CAM 3, Scară: D, Ap. 39            Ciupercă     Mihai     6809     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC SUMU ATELIER SRL-D - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Calea Plevnei, Nr. 44, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 48, Sector 1   SC CREATIVE DESIGN ENGINEERING SRL -Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Targul din Vale            Ciupitu      Cristian     5890     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STB SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dinicu Golescu nr.1   CIUPITU CRISTIAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Teodosie Rudeanu, Nr. 16, Ap. 1, Sector  1   SC GREEN BUSINESS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: strada Dezrobirii, Nr. 45, Bloc: 060982, Sector 6, Cod poștal: 060982   SC TOTAL BUSINESS LAND - Județ: București, Stradă: Calea Floreasca 169            Ciupitu      Elena-Cătălina     4389     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ELENA CATALINA CIUPITU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Lemnarilor , Nr. 84-86, Sector 1            Ciupitu      Simona-Lucia     9481     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ZEE ARHI DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Grivitei , Nr. 186, Bloc: N, Scară: A, Etaj: 10, Ap. 43, Sector 1, Cod poștal: 010752   K-BOX CONSTRUCTION DESIGN - Județ: București, Stradă: Strada Calea Floreasca nr.39            Ciurariu      Delia-Sorina     6900     Timiș     Salariat/Societate comercială      ARHIGEST SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Comuna Teliucu Inferior, Stradă: Lacului, Nr. 6            Ciurciu      Cornel Adrian     353     Timiș     Salariat/Societate comercială      ARIN PROIECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bd. Liviu Rebreanu, Nr. 2/1, Scară: B, Ap. 25            Ciurea      Constantin     4117     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARCHITECT SERVICE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Teodosie Rudeanu, Nr. 23, Ap. camera 1, Sector 1   CONSTANTIN CIUREA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Plevnei , Nr. 141, Scară: C, Etaj: 7, Ap. 83, Sector 6            Ciurea      Ionel     4284     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      ARHITECT 3D SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Liliacului, Nr. 52            Ciurea      Roxana     2074     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. ROXANA CIUREA - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Unirii, Nr. 57            Ciurea      Simona     4116     București     Salariat/Societate comercială      ARCHITECT SERVICE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Teodosie Rudeanu, Nr. 23, Ap. camera 1, Sector 1            Ciurea      Victor     7678     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     IMC STUDIO CAD SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Mircea cel Bătrân , Nr. 47, Bloc: MK2, Scară: B, Ap. 46   ATELIER CIUREA SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Caraiman, Nr. 1-3, Bloc: PF6, Scară: D, Etaj: 1, Ap. 37   IMC STUDIO CAD SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Mircea cel Bătrân , Nr. 47, Bloc: MK2, Scară: B, Ap. 46            Ciurescu      Valeriu Octavian     1914     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     VALERIU OCTAVIAN CIURESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Bravu, Nr. 6, Bloc: P23-P24, Scară: B, Etaj: 8, Ap. 59, Sector 2   ASCO CONSTRUCTII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Lacul Tei, Nr. 80, Sector 2            Ciuruș      Horia Ioan     432     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială      ARHMOD S.R.L. - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: General Magheru, Nr. 8, Bloc: S1, Scară: D, Ap. 28            Ciuruș      Mihaela-Oltea     9984     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     METRIK ARCHITECTURE S.R.L. (METRIK ARHITECTI ASOCIATI SRL-D) - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Alexandru Constantinescu, Nr. 41, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 1   TRIPTIC ARCHITECTURE & ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: MOTOC, Nr. 9, Bloc: P54, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 29, Sector 5            Cividino      Diana Alexandra     1739     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CIVIDINI PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ritmului, Nr. 4, Bloc: 438, Scară: 2, Ap. 48, Sector 2   EBONY’94 IMPEX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ritmului, Nr. 4, Bloc: 438, Scară: 2, Ap. 48, Sector 2            Cividino     Petre Dinu     1740     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     EBONY’94 IMPEX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ritmului, Nr. 4, Bloc: 438, Scară: 2, Ap. 48, Sector 2   CIVIDINI PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ritmului, Nr. 4, Bloc: 438, Scară: 2, Ap. 48, Sector 2            Cîmpean      Ciprian Ioan     4879     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     FULL SERVICE SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: G-ral Gr. Balan, Nr. 10   CADRAN PROIECT SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Strămba, Nr. 6A            Cîmpean      Elena Mădălina     10516     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SCRIPCARIU BIROU DE ARHITECTURĂ SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Moților, Nr. 100A   CONCRET DESIGN SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Gh. Doja, Nr. 20            Cîmpean      Vasile-Ionuț     9164     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CONCRET DESIGN SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Gh. Doja, Nr. 20   CONCRET DESIGN SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Gh. Doja, Nr. 20            Cîmpeanu      Ana Valeria     8547     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ENTERPRISE ARCHITECTURE & DESIGN SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Nicolae Bălcescu , Nr. 5, Bloc: Dunărea, Scară: c, Etaj: 6, Ap. 73, Sector 1   CÎMPEANU ANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA BIA - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: Dunării, Bloc: I22, Scară: B, Ap. 20            Cîmpeanu      Cătălina     483     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     CÎMPEANU CĂTĂLINA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sld. Petre M.Tina, Nr. 9, Bloc: 38, Scară: 1, Ap. 5, Sector 3, Cod poștal: 0   SILVORA TERA SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 26            Cîmpeanu      Cezar Alexandru Vălean     10778     Transilvania     Salariat/Societate comercială      RAUM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ștefan Mora, Bloc: 7, Ap. 11            Cîmpeanu      Traian     4633     București     Salariat/Societate comercială      WINGARDH OCH MEDARBETARE AB - Județ: Goteborg, Stradă: Kungsgatan, Nr. 10A, Cod poștal: 411 19 Goteborg (SE)            Cîndea     Diana Gabriela     30     Oltenia     Salariat/Societate comercială      PROSICON ART SRL - Județ: Dolj, Localitate: Comuna Goicea, Stradă: Sat Goicea, Nr. 616            Cînduleț      Cristian Gabriel     4233     București     Asociat/Societate comercială      ARCHIDEA STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intr. Ion Calin, Nr. 8A            Cîra      Andrei-Sebastian     12105     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ANDREESCU & GAIVORONSCHI SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Piața Sf. Gheorghe, Nr. 4, Etaj: 2, Ap. 10, Cod poștal: 300085   ANDREESCU & GAIVORONSCHI SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Piața Sf. Gheorghe, Nr. 4, Etaj: 2, Ap. 10, Cod poștal: 300085   ANDREESCU & GAIVORONSCHI SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Piața Sf. Gheorghe, Nr. 4, Etaj: 2, Ap. 10, Cod poștal: 300085   DCBA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Stelelor, Nr. 14, Bloc: 14, Etaj: 4, Ap. 10            Cîrciumaru      Claudiu Emil     9652     Oltenia     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHIMANIAC PROJECT SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 1-17, Bloc: cam B3II, Etaj: 2   ARHIPULS PROJECT SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 1-17, Bloc: cam.B2II            Cîrciumaru      Marinel Narcis     6774     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CONVEST GRUP SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Valul Cetatii, Nr. 25   SC ALEMERA ART DESIGN SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Valul Cetății , Nr. 25, Cod poștal: 130073            Cîrcu      Ionuț Bogdan     6699     Transilvania     Asociat/Societate comercială      B.C. ARKITEKTER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pretorienilor, Nr. 3            Cîrnu      Mădălina Loreley     9977     Dobrogea     Asociat/Societate comercială      LOMA HOUSE &DESIGN SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: AURORA, Nr. 4, Bloc: PF2, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 16, CAMERA 1            Cîrstea     Ioana     10920     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială      1722 STUDIOLAB INC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cararuia, Nr. 15   1722 DSGN HUB SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gen. Gheorghe Manu, Nr. 14, Etaj: 1, Ap. 5, Sector 1            Cîrstian      Andrei-Daniel     4716     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ENERGIS PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ALEEA LEORDA , Nr. 8, Bloc: N20, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 12, Sector 3, Cod poștal: 032449   ACBA BIROU ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Leorda, Nr. 8, Bloc: N20, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 12, Sector 3            Cîrstoiu      Elona Cristina     8034     București     Asociat/Societate comercială      INSTITUTUL DE STUDII SI PROIECTARI CAI FERATESA - Județ: București, Stradă: Bulvardul Dinicu Golescu , Nr. 38            Cîrțină      Andra Valentina     10152     Timiș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PRISMATICA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Alexandra Indrieș, Nr. 43, Bloc: L14, Ap. 1   PLANTECH RR A2T SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ion Văcărescu, Nr. 29            Clain      Tiana     7844     Transilvania     Salariat/Societate comercială      WOLP STUDIO LLC SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Sobarilor, Nr. 38A            Clem      Cristina Elena     5025     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     OUR TEAM SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -   ARCHITECT'S SIGNATURE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Deda, Nr. 7            Clepe      Teodor Daniel     8430     Arad     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DIAGONAL OFFICE - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Steagului , Nr. 68   SC DROMCONS SRL - Județ: Arad, Localitate: Oraș Sebiș, Stradă: Codrului, Nr. 1            Clipea      Roxana Stefana     5027     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială      ON SITE SRL - Județ: Brașov, Stradă: -            Cloca     Alina Cătălina     8456     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ARKHITEKTON F.G. SRL - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Făgăraș, Stradă: 13 Decembrie, Nr. fn, Bloc: 2, Scară: B, Etaj: parter, Ap. 2, Cod poștal: 500200   CASE DIVERSE SRL-D - Județ: Brașov, Localitate: Comuna Hârseni, Stradă: sat Hârseni, Nr. 103            Cobe      Aurel Ioan     833     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     COBE AUREL IOAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Aluminei, Nr. 7, Bloc: D34, Etaj: 2, Ap. 8            Cobzariu      Razvan-Bogdan     10089     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GOLDBACH DESIGN & BUILD . - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ceasornicului, Nr. 3/7, Etaj: 4, Ap. 14   CORARH SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Metalurgiei, Nr. 132            Cocan      Ilie-Daniel     12170     Mureș     Salariat/Societate comercială      S&T ORTOPROIECT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Tg. Mureș, Stradă: Panseluțelor, Nr. 2            Cocea-Lionescu      Lucian     6542     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     STUDIO APUNCT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Piața Uniunii , Nr. 6, Bloc: 6, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 8   APUNCTISTII SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Str. Nicolina, Nr. 65            Coceangă      Laurențiu-Adrian     5511     București     Asociat/Societate comercială      ATELIER 13 BIS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Bravu, Nr. 42-62, Bloc: P8, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 13, Sector 2            Cocheci      Adriana     2231     Transilvania     Asociat/Societate comercială      COCHECI BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Cetații, Nr. 17            Cocheci      Radu Viorel     2232     Transilvania     Asociat/Societate comercială      COCHECI BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Cetații, Nr. 17            Cocheci      Vlad Nicolae     6934     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     COCHECI BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Cetații, Nr. 17   ARHI BOX SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Observatorului , Nr. 127, Etaj: 4, Ap. 17            Cochină     Lavinia     3029     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MAGN HILD W SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Vișinului, Nr. 32   ROMAIR CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Maior Aviator Ștefan Sănătescu, Nr. 53, Sector 2   BIROU RC07 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Orzari, Nr. 58Bis, Etaj: 1, Ap. 3, Sector 2   TECHNIKARCH MIW - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Visinului            Cocioba      Cristian Doru     4417     București     Asociat/Societate comercială      ARHIMETALRO SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Filip Lazar, Nr. 2, Bloc: F6, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 11            Cociorvă      Valentin     5022     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială      AG PROIECT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Alexei Tolstoi, Nr. 4, Ap. 15            Cocoroiu      Sevastian     31     Oltenia     Salariat/Societate comercială      PROFORMA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Dealul Cetății, Nr. 81, Cod poștal: 5080            Codreanu      Andreea-Cristina     10452     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DUCAND 94 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Padesu , Nr. 10, Bloc: 9, Scară: 3, Etaj: 2, Ap. 70, Sector 4   DUCAND 94 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Padesu , Nr. 10, Bloc: 9, Scară: 3, Etaj: 2, Ap. 70, Sector 4            Codreanu      Mihai Eugen     128     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     REDGRAPH SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Peneș Curcanul, Nr. 9, Ap. 2   LINE ART DEVELOPMENT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Str. Peneș Curcanu, Nr. 9, Etaj: parter , Ap. 2            Codru      Tatiana-Oana     9186     Iași     Asociat/Societate comercială      FAR STUDIO SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Comuna Banca, Stradă: -, Nr. 86            Coitu      Stefan Theo     10420     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     VARZAN & ARHITECTII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Caimatei, Nr. 22, Ap. 4, Sector 2   5AM JUXTARH SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Costinești, Stradă: Garii, Nr. 65            Cojocariu     Emanuel     12291     Nord-Est     Asociat/Societate comercială      ARES ARHITECTURA SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Bogdan Vodă, Nr. 15            Cojocariu      Mirela     129     Iași     Asociat/Societate comercială      ASIMETRIA GRUP SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Cuza Vodă, Nr. 8, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 9            Cojocaru      Adrian Ștefan      7666     Hunedoara      Funcționar public/ Administrație     PRIMĂRIA COMUNEI TURDAȘ - Județ: Hunedoara, Localitate: Comuna Turdaș, Stradă: Principală, Nr. 146A            Cojocaru      Alexandru Andrei     9396     Prahova     Asociat/Societate comercială      FABRICA DE CONCEPTE SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Sondelor, Nr. 58, Etaj: P, Ap. 1A            Cojocaru      Andrei-Luis     7455     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TRS ARHDESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Stirbei Voda nr4   TRS PIXELS SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Str. Victoriei, Bl.A4, Sc.A, Nr. Zona Centru, Bloc: A4, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 33   PICKTWO STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: C.A.Rosetti, Nr. 1, Etaj: 2, Ap. 3, Sector 2   TRS ARCHITECTURE & DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STR. SFANTUL ELEFTERIE NR 58            Cojocaru      Emilian     10176     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SUBCONTROL SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: FC RIPENSIA, Nr. 7/A   SKY BLOCK SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Panselelor , Nr. 75, Bloc: cladire C2            Cojocaru      Ioana     11928     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială      SHAFT A.D. SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Uverturii, Nr. 6, Bloc: C1            Cojocaru      Mariana Carmen Constanța     954     Hunedoara     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     COMPACT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: 22 Decembrie, Bloc: D2, Scară: 2, Etaj: 1, Ap. 13, Cod poștal: 330084   PROIECT COMEX SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Orăștie, Stradă: Plantelor, Nr. 18, Cod poștal: 335700            Cojocaru      Petruț Răzvan     7780     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială      LIBRA STAR SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Pascani, Nr. 23            Cojocărescu     Oana Doris     10355     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ATELIER VLAD SLAVIC SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Colonel Buzoianu nr.45   ATELIER VLAD SLAVIC SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Colonel Buzoianu nr.45   ATELIER ODA BIROU DE ARHITECTURA SRL -Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Nicopole, Nr. 56, Bloc: 14, Scară: A, Ap. 31            Colac      Alexandru Sorin     2866     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     GRUP CONSULT PROIECT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Oraș Moinești, Stradă: Căpitan Zăgănescu, Nr. 35, Cod poștal: 605400   SORIN ALEXANDRU COLAC BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bacău, Localitate: Comuna Sărata, Stradă: -   ARHICUB SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Pasajul Revolutiei, Nr. 8, Etaj: 2, Ap. camera 5            Colica      Marcela     6063     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     EUROART CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: slavesti, Nr. 12, Scară: 1, Etaj: P, Ap. 1, Sector 1   MARCOLLI DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str. Vidin , Nr. 6, Bloc: 54, Scară: 2, Etaj: Parter, Ap. 22, Sector 2            Coliș      Cristina Antoanela     12121     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială      SEMINTE PENTRU VIITOR SPV SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Regele Ferdinand, Nr. 1, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 10            Coliță      Tania Victoria     9660     București     Asociat/Societate comercială      ATELIER BRBT ARHITECTURA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: dr. Mihail Mirinescu            Collavini      Olivia Elena     7217     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     S.C. COLLAVINI S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: C.A. ROSETTI, Nr. 25, Bloc: 1, Scară: 1, Etaj: 5, Ap. 23, Sector 1   ROMRAZ CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Virgiliu, Nr. 55-57, Etaj: parter, Sector 1            Colobățiu     Gabriel Cătălin     6935     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PRODESIGN ENGINEERING&CONSTRUCTION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Chindiei   ARHI ACTUS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Răzoare, Nr. 200/100   ARHI ACTUS DEVELOPMENTS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Răzoare, Nr. 206/18   CRE TOTAL PROJEKT DEVELOPMENT SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dâmbul Rotund, Nr. 3A, Ap. 1            Colojoara      Laura Ana     6951     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     URBAN CONTROL TM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Loichiță Vasile , Nr. 1-3, Bloc: SAD 3, bloc B , Etaj: Parter   URBAN ESTATE INVESTMENT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Uranus, Nr. 29, Scară: D, Ap. 8            Colțan – Dima     Traian-Ion     7694     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARHIBIG SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Bdl. Tudor Vladimirescu, Nr. 48   TRAIAN - ION COLȚAN - DIMA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dezrobirii, Nr. 18, Bloc: 33, Scară: 2, Etaj: 6, Ap. 66, Sector 6            Columban      Călin Tudor     6991     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     COMNORD SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Griviței, Nr. 136   CC STUDIO BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: BD. AI CUZA, Nr. 3, Bloc: UNION, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 6   CONSTRUCTII ERBASU SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Caramfil, Nr. 72, Sector 1            Coman      Andrei     10990     Argeș     Salariat/Societate comercială      OPEN PIXEL SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Nicolae Bălcescu,bld, Bloc: D1, Scară: C, Etaj: parter            Coman      Dragoș-Petrică     7345     București     Asociat/Societate comercială      SC ZIG ZAG ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Stradă: Calea Victoriei, Nr. 155, Bloc: Spatiile A5 si B5 Bl.D1, Scară: 9, Etaj: 5, Ap. Bloc Tronson 8            Coman     Ioana Susana     8852     Nord-Vest     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     KARA STIL SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Crisan , Nr. 5   TRUSTORY TECH SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Ciocârliei, Nr. 26 A   PRE FORM SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Crisan, Nr. 5, Ap. 1            Coman      Marian     3060     Hunedoara     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIA MARIAN COMAN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Turnu Magurele, Nr. 13, Bloc: S2, Scară: 2, Etaj: 2, Ap. 353, Sector 4   VERTEX PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Turnu Magurele, Nr. 13, Bloc: S2, Scară: 2, Etaj: 2, Ap. 353, Sector 4   PENSIUNEA DACICA SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Comuna Boșorod, Stradă: Sat Alun, Nr. 1            Coman      Mihai     4859     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MIHAI COMAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Petre Ispirescu, Nr. 8, Bloc: P6, Scară: 3, Etaj: 3, Ap. 69, Sector 5   INCHIRIERI CAMIOANE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STR. Gradinarilor , Nr. 19-21, Sector 3   ROMPROED - Județ: București, Stradă: Str. Gheorghe Ștefan, Nr. 23, Sector 1   LEVIATAN DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Unirii, Nr. 165, Bloc: Cladirea TN 02, Etaj: 8, Sector 3   ECONFAIRE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Theodor Pallady, Nr. 1   YARDMAN - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Garoafelor, Nr. 13A   PATAGONIA DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Maior Coravu, Nr. 25, Sector 2   TELUS GEOSCIENCE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bulevardul Iuliu Maniu, Nr. 7, Sector 6   BAU STARK SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Chitila, Stradă: Rudeni, Nr. 38            Comănac     Andrei-Păstorel     4770     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DESIGN DIVISION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bucovina, Nr. 5, Bloc: 01, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 15, Sector 3   SC NIBOMAT IMPEX SRL - Județ: București, Stradă: Calea Vitan nr. 203, sect 3   SC GD&C FABRICA DE ARHITECTURA SRL -Județ: București, Stradă: Str. Bucovina, Nr. 5, Bloc: O1, Scară: 1, Ap. 15, Sector 3   GD&C FABRICA DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bucovina, Nr. 5, Etaj: 3, Ap. 15   MIMOLI ATELIER SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Petrăchioaia, Stradă: Afumati            Comănescu      Alin     4161     Prahova     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     AXEN STUDIO SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Cuza Vodă, Nr. 5, Bloc: D10, Ap. 7   ALIN COMĂNESCU B.I.A. NR. 103 - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Blejoi, Stradă: Sat Ploieștiori, Nr. 552   ARHICREATIVE DESIGN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Blejoi, Stradă: Sat Ploieștiori, Nr. 552            Comănescu-Gîlmă      Răzvan     8165     Oltenia     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     LIDER SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Calea Eroilor, Nr. 11   ARHIMELANGE SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna București, Stradă: Agricultori, Nr. 140, Bloc: Corp A, camera 1, Ap. 6            Comenentu      Cristina Anca     11349     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     RO STATE CONSTRUCTION ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Scoalei, Nr. 12, Bloc: CORP A, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 2   ROMVALEX SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Pantelimon, Stradă: Nicolae Bălcescu, Nr. 39            Comorașu      Cristian     8396     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     IMPROVE ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Vitan, Nr. 113   COMHAUS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mitropolitul Iosif , Nr. 70, Sector 4            Comșa     Daniel     4335     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     DANIEL COMȘA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Stradă: -            Condrea      Iulia     9491     Nord-Est     Salariat/Societate comercială      ARHIMETR SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Stejarului, Nr. 4            Constandache      Cosmin     10203     Iași     Salariat/Societate comercială      NOVIARH SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Ciurea, Stradă: Bisericii, Nr. 10            Constantin      Aina     9407     București     Salariat/Societate comercială      TERRAVIS STUDIO - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Nicolae Bălcescu, Nr. 24, Bloc: 1, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 3, Sector 1            Constantin      Anca Mihaela     6292     Oltenia     Salariat/Societate comercială      MOLTENIA DESIGN SRL - Județ: Olt, Localitate: Comuna Teslui, Stradă: Principala, Nr. 20            Constantin      Bogdan Mihai     10656     Prahova     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ACM DASA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Mihai Eminescu, Nr. 3, Etaj: p, Ap. 3, Sector 2   BIG STUDIO-ARH DESIGN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Slt. Erou Călin Cătălin, Nr. 11, Bloc: A, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 5            Constantin      Cristina     5660     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ABRUPT ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Belizarie, Nr. 10   ATELIER ABRUPT ARHITECTURA SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Filarmonicii, Nr. 1, Ap. 10            Constantin      Dragoș-Mircea     4668     București     Titular/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU DE ARHITECTURA DRAGOS CONSTANTIN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Odobesti, Nr. 11, Ap. 155, Sector 3   DRAGOS-MIRCEA CONSTANTIN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Odobesti, Nr. 11, Bloc: T1, Scară: B, Etaj: 12, Ap. 155, Sector 3            Constantin      Gabriela-Florentina     4771     București     Salariat/Societate comercială      ARCH VISION CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CALEA CRANGASI            Constantin      Ionuț     4574     Oltenia     Salariat/Societate comercială      ALFA INVEST SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Ec. Teodoroiu, Nr. 6A            Constantin     Monica-Elena     4747     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     CONSTANTIN MONICA ELENA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Resița D, Nr. 5, Bloc: A8, Ap. 8, Sector 4   PETROTECH PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Delea Veche, Nr. 24, Bloc: A, Etaj: 5, Sector 2            Constantin      Monica Elisabeta     5132     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ CONSTANTIN MONICA ELISABETA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Aleea Decebal, Nr. 7   STUDIO ARHITECTURA CONSTANTIN SRL -Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Aleea Decebal, Nr. 7, Scară: A, Etaj: parter, Ap. 2            Constantin      Oana Daniela     7910     București     Salariat/Societate comercială      LAUSTER&RADU ARHITECTI SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 76A, Etaj: 2, Ap. 4, Sector 2            Constantin      Radu     9947     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ADN BIROU DE ARHITECTURA - Județ: București, Stradă: OCTAVIAN, Nr. 27, Sector 3   SPACECRAFT ARCHITECTURE STUDIO SRL -Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Negru Voda, Nr. 3            Constantina      Monica-Marilena     7153     București     Salariat/Societate comercială      CONMAR PRODCOM’93 - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -, Nr. 0, Ap. 0, Cod poștal: 0            Constantinescu      Adrian Radu     1948     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     BATES INTERNATIONAL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Difuzorului, Nr. 3, Etaj: 2, Sector 1   ADRIAN RADU CONSTANTINESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Țuculescu, Nr. 36, Bloc: 21A, Ap. 9, Sector 3            Constantinescu      Constantin Viorel     1939     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TRUSTUL DE CLADIRI METROPOLITANEBUCURESTI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baba Novac, Nr. 9, Sector 3   SC SOPHIA PROJECT SRL - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Slobozia, Stradă: Dobrogeanu Gherea            Constantinescu     Cristian     1910     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARLECHIN DESIGN 96 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Ferdinand, Nr. 103A, Ap. 10, Sector 2   QUESTDOME SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Ferdinand I, Nr. 103A            Constantinescu      Diana     8422     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială      ASAMBLAJ ARHITECTURA SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Alexandru Xenopol, Nr. 24, Ap. 1            Constantinescu      Doina Emilia     4119     București     Titular/Birou individual de arhitectură     DOINA EMILIA CONSTANTINESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Caraiman , Nr. 137, Sector 1            Constantinescu      Dragoș-Olt     4558     București     Asociat/Societate comercială      2MTDV SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Caderea Bastiliei, Nr. 9, Cod poștal: 010611            Constantinescu      Elena-Laura     7006     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MANARH DEVELOPMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Agr.Gheorghe Ionescu Sisești, Nr. 225C, Scară: 1, Ap. 101, Sector 1   BOG 'ART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Brezoianu, Nr. 27, Sector 1            Constantinescu      Georgiana Andreea     10985     București     Asociat/Societate comercială      ONE STRIPE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iancu Cavaler de Flondor, Nr. 8, Ap. 2, Sector 2            Constantinescu      Ilinca     5841     București     Asociat/Societate comercială      IDEOGRAM STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Elena Caragiani, Nr. 13, Bloc: 2H, Scară: B, Ap. 31, Sector 1            Constantinescu      Mihnea Corneliu     7721     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate în nume colectiv (SNC)   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MĂRĂCINE NICOMAR SNC - Județ: Buzău, Localitate: Comuna Beceni, Stradă: -   CONARH IDEA SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Armoniei, Nr. 17   PROVILA CONSTRUIRE LOCUINTE SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă:   CARTIER BROSTENI, Nr. BLR1, Bloc: R1, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 4            Constantinescu     Șerban     709     Argeș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CON’S DESIGN SRL - Județ: Argeș, Stradă: -   CRESC STUDIO BIOFILIC SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Bibescu Vodă, Nr. 2, Bloc: P2, Scară: 6, Ap. 5            Constantinescu      Ștefan     9595     București     Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     B.I.T. ARHITECTURA SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Caracal, Stradă: Traian, Nr. 57   BIMEDIF SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Caracal, Stradă: Traian, nr. 57, CAM2            Constantinescu      Ștefania     5447     București     Asociat/Societate comercială      STEFPROIECT SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Calea Lui Traian, Nr. 183, Bloc: 15, Scară: A, Ap. 14            Constantinescu      Tudor     6119     București     Asociat/Societate comercială      IDEOGRAM STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Elena Caragiani, Nr. 13, Bloc: 2H, Scară: B, Ap. 31, Sector 1            Constantiniu      Dan     132     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     AXIS B&D SERV COM SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Petre țuțea, Nr. 7   STUDIO 22 DAT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: BD. Independenței, Nr. 3            Constantinoiu      Cora Corina     7116     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     BIROU DE PROIECTARE ABSTRUKT S.R.L. - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Covasna, Stradă: AUREL VLAICU, Nr. 6, Ap. 5   SELECT DESIGN TEX SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Presei Nr4   SC CORE SPACE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Foisorului , Nr. 17, Bloc: F10C, Scară: 2, Etaj: 7, Ap. 66            Conta     Mihaela Cristina     1495     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ATLAS CONSULTING & PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Someșul Cald, Nr. 4   IOAN CO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Tineretului, Nr. 53, Sector 4   CECAS PROIECT - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: Bd. 1 Mai, Nr. 5, Bloc: A11, Scară: D, Ap. 18   CECAS INVEST CĂLĂRAȘI - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: Traian, Nr. 3, Bloc: A14, Scară: 2, Ap. 6   COMOPREST - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Oltenița, Stradă: Argeșului, Nr. 135   SC PHD SECURITY SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: herta, Nr. 2, Sector 2   SC WIR CONSTRUCTPRODUCT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pupitrului, Nr. 40, Sector 3   COMPACT PROIECT MANAGEMENT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: sg.Nitu Vasile, Nr. 58, Sector 4   MODERNIST ARCHITECTURE GROUP - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: VASILE ALECSANDRI” Nr. 21            Contoloru      Matei     12265     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DS BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CALEA CALARASI, Nr. 165, Bloc: 38, Scară: 3, Etaj: 8, Ap. 33, Sector 1   ATELIER LIMEN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Prelungirea Ghencea, Nr. 104A, Etaj: parter, Sector 6            Conțiu-Tămășan      Bianca Melitta     8810     Mureș     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIA BIANCA MELITTA TĂMĂȘAN - Județ: Mureș, Localitate: Comuna Batoș, Stradă: Localitatea Uila, Nr. 37   ARHIPEISAJ STUDIO SRL - Județ: Mureș, Localitate: Comuna Batoș, Stradă: Sat Uila, Nr. 37            Copacenschi     Irinel     5251     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     COMPANIA EMO SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Municipiul Vaslui, Stradă: -Toma Caragiu, Nr. 2C   ARHIPROIECT SRL (VASLUI) - Județ: Vaslui, Localitate: Municipiul Vaslui, Stradă: Spiru Haret, Nr. 273            Copia      Mihaela     7011     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     COPIA MIHAELA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Reșița, Stradă: Bv Revolutia din Decembrie, Nr. 18, Bloc: 11, Ap. 3            Corban      Radu Stefan     9319     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială      ARHCORB SRL - Județ: Bacău, Stradă: Corbului, Nr. 2B            Corbean      Victor     7990     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SS CONSTRUCT PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Doinei, Nr. 13   STRUCTURAL SUPPORT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Sesul de Sus, Nr. 178   CORBY ARHIDESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Gheorghe Dima, Nr. 27, Scară: 2, Etaj: 2, Ap. 15            Corbu      Adrian Fernando     2213     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     CORBU ADRIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Grigore Alexandrescu, Nr. 47, Scară: 2, Etaj: 2, Ap. 15            Corbu      Ioana     6355     București     Salariat/Societate comercială      C&F INTERNATIONAL SERVICE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Berceni, Nr. 37, Bloc: 106, Ap. 81, Sector 4            Corcodel      Mircea     1175     București     Asociat/Societate comercială      CAT-DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-DUL ION MIHALACHE, Nr. 317, Bloc: D, Scară: 2, Etaj: 2, Ap. 23, Sector 1            Cordoș      Dorel     4309     Nord-Vest     Asociat/Societate comercială      CUPOLA PROIECT SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Sighetu Marmației, Stradă: Zimbrului, Nr. 59            Cordoș      Tudor Emilian     5209     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CORDOȘ TUDOR EMILIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Gladiolelor, Nr. 5   GENERAL GAME SRL - Județ: Alba, Localitate: Comuna Sântimbru, Stradă: Garii, Nr. 3            Corduban     Carmen Simona     939     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ CORDUBAN CARMEN SIMONA - Județ: Sibiu, Localitate: Oraș Cisnădie, Stradă: Măgurii, Nr. 29   SURFACEDESIGN SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Măslinului, Nr. 9, Ap. 1            Corduban      Călin Gabriel     6112     Nord-Est     Asociat/Societate comercială      UBICUU ARHITECTS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: bld. Alexandru cel Bun, Nr. 33, Bloc: X3, Etaj: 5, Ap. 1            Cordun      Andreea-Ioana     8787     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA CORDUN V. ANDREEA-IOANA - Județ: Iași, Localitate: Comuna Valea Lupului, Stradă: Privighetoarea , Nr. 49            Corduneanu      Lucian     3870     București     Asociat/Societate comercială      SC AREA28B ATELIER ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Stefan Mihaileanu, Nr. 28B, Ap. 1, Sector 2, Cod poștal: 024023            Corduneanu      Ruxandra     8497     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC AREA28B ATELIER ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Stefan Mihaileanu, Nr. 28B, Ap. 1, Sector 2, Cod poștal: 024023   CAMERA 3 ATELIER DE ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Stefan Mihaileanu , Nr. 28B, Etaj: parter, Ap. 1, Sector 2, Cod poștal: 024023   YARDMAN SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Garoafelor, Nr. 13A, Etaj: Parter   CARPAT RAIL SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Dorobanților, Nr. 6, Bloc: 6, Etaj: parter   SC UNITH2B S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-dul Pache Protopopescu, Nr. 81, Etaj: 5, Sector 2            Coriu     Alexandru-Florin     7943     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     D.S. BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Călărașilor, Nr. 165, Sector 3   AKIRA STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Strada Argentina, Nr. 25, Ap. parter, Sector 1   JOLIE ARTE SRL - Județ: București, Stradă: SOS. IANCULUI 27 B   SC URBAN ARTE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Colentina 16   S.C. EDWARDS CIUREA CONSULTING - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Vacaresti, Nr. 201, Sector 4   PROIECTARE CONSTRUCTII BUCURESTI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Colentina, Nr. 26, Bloc: 64, Scară: b2, Etaj: 6            Corîci      Oana-Corina     7784     Timiș     Salariat/Societate comercială      PRO-ARH TCC - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Dr. Pavel V. Ungureanu, Nr. 12A, Etaj: 1, Ap. 2            Cornea      Alexandra     5429     Arad     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SIMPLU CADD SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Crasna , Nr. 34   ARHIGRAY PROJECT - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Șag, Stradă: I , Nr. 46   ARCHADD ARHITECTURA SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Crasna, Nr. 34            Corneanu      Liana Margot     7588     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială     LIANA MARGOT CORNEANU BIA - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Lugoj, Stradă: Vlad Victor Delamarina, Nr. 13   NESMA ARHSTUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Burebista, Nr. 8, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 13            Cornea-Ștefănescu      Denise     4276     București     Salariat/Societate comercială      STUDIO 22 ARHITECTURA REZIDENTIALA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Matei Voievod, Nr. 21, Sector 2, Cod poștal: 021451            Cornescu      Radu Ștefan     1030     Dobrogea     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARHISOFT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Elisabeta, Nr. 13   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. RADU ȘTEFAN CORNESCU - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Elisabeta 13            Corniciuc     Mircea     3081     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROIECT BRAȘOV SA - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -   M.CORNIC ARH S.R.L. - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Vasile Alecsandri, Nr. 10, Bloc: D1, Scară: G, Etaj: 1, Ap. 4, Cod poștal: 500271   DIO PROIECT CONSTRUCT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Săcele, Stradă: Viitorului            Corobcov      Eugeniu     6872     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială      AIBA PROIECT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Corodan      Mircea Octavian     5642     Satu Mare     Titular/Birouri asociate de arhitectură (BAA)   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BAU CORODAN MIRCEA OCTAVIAN - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: IC Bratianu, Nr. 5, Ap. 45   NIRVANA STUDIO SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: I.C. Brătianu, Nr. 5, Ap. 45, Cod poștal: 440010   ADP ARHITECTURA SI INGINERIE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ion C Brătianu, Nr. 12, Ap. 19            Coroiu      Patricia Ioana     9752     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat Salariat/Societate comercială     AEDIFICATORIA TM SRL-D - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Intr. Dornei, Nr. 23   AUM ARCHI&SOUL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Felix , Nr. 5, Scară: b, Etaj: 1, Ap. 5, camera1   SC PAS CU PAS PROIECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Giroc, Stradă: Trandafirilor, Nr. 23, Ap. 3            Corpădean      Alexandra     8160     Transilvania     Salariat/Societate comercială      ARHIGAV STUDIUM SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Sângeorz-Băi, Stradă: Republicii, Nr. 62            Cortez      Gheorghiță Silvian     2502     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     GENERAL CONSTRUCTII TEHNIC PLUS SRL -Județ: Bacău, Localitate: Comuna Filipești, Stradă: E85, Nr. 288   SILVIAN CORTEZ BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Alba Iulia, Nr. 1            Cortez     Lucian     2472     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură     LUCIAN CORTEZ BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Lucrețiu Pătrășcanu, Nr. 2, Bloc: 2, Scară: A, Ap. 11            Cosma      Alexandra     7420     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     HEAD MADE ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Abrud, Nr. 27, Ap. 1, Sector 1   DAAC STUDIO SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Crint , Nr. 6, Ap. 2            Cosma      Cosmin Virgil     11527     București     Titular/Birou individual de arhitectură     COSMA COSMIN-VIRGIL BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Enăchiță Văcărescu, Nr. 28, Sector 4            Cosma      Doina     9447     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARCHIMAD ARCHITECTS SRL-D - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: G-ral Ion Dragalina, Nr. 14, Ap. 3   ARCHIMAD STUDIO SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Bulevardul Mihai Viteazul, Nr. 85            Cosma      Elisabeta     585     Arad     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA ARH. ELISABETA COSMA - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Bulevardul Iuliu Maniu, Nr. - , Bloc: 12-18, Scară: C, Etaj: 1, Ap. 5, Sector -, Cod poștal: 310176            Cosmescu      Ana-Maria     8287     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PLATZER CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Anul 1821, Nr. 4, Ap. 1, Sector 5   PROIECT BUCUREȘTI GRUP CONSULTANȚĂ IMOBILIARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdl Aviatorilor, Nr. 63, Etaj: 5, Ap. 10, Sector 1   GERAMA PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Plt. Petre Ionescu, Nr. 4, Bloc: 6A, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 7, Sector 3   URBAN-CUB DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Garniței, Nr. 1, Bloc: 49, Scară: 1, Etaj: 4, Ap. 27, Sector 4   S.C. ADMINIS TOP EXPERT S.R.L. - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Popești-Leordeni, Stradă: Amurgului, Nr. 43J, Bloc: 7, Cod poștal: 077160            Cosor     Sergiu Dan     389     Timiș     Salariat/Societate comercială      COSEM DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Sânnicolau Mare, Stradă: 1 Decembrie 1918, Nr. 3            Cosoreci      Iulia Viorela     10465     Mureș     Salariat/Societate comercială      RSPLAN BIROU DE PROIECTARE SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Beclean, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 23            Cosoreci      Nicolae Florin     10484     Satu Mare     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Titular/Societate comercială     SCRIPCARIU BIROU DE ARHITECTURĂ SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Moților, Nr. 100A   COSORECI BIROU DE ARHITECTURA SRL -Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: GABRIEL GEORGESCU, Nr. 14   PHAIDROS BIROU DE ARHITECTURĂ SRL -Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: GABRIEL GEORGESCU, Nr. 14            Cosovanu      Mihai     10728     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură     MIHAI COSOVANU BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Măslinului , Nr. 2, Bloc: 1, Scară: A, Etaj: parter, Ap. 3   MIHAI COSOVANU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Maslinului, Nr. 2, Bloc: 1, Scară: A, Etaj: parter, Ap. 3, Cod poștal: 300604            Costa      Ioan Dan     496     Bihor     Asociat/Societate comercială      CID ARHITECT DAN COSTA SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Gheorghe Dima, Nr. 6            Costa      Ștefana Elena     9583     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură      3D ARCHIDRAW SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: F. C. Ripensia, Nr. 13, Ap. 20   COSTA ȘTEFANA-ELENA BIA - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Moșnița Nouă, Stradă: Sat Moșnița Veche /str Viorelelor, Nr. 4, Ap. 1            Costache      Crilgia Maria     6484     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială      ATR SERBAN SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Costache     Cristian Sorin     328     Timiș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MG BUILDING DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ion Ionescu de la Brad, Nr. 1   ARTKRAFT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ion Barac, Nr. 16, Cod poștal: 300151   PLANO DEVELOPMENT - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Al Odobescu, Nr. nr 57, Cod poștal: 307065            Costache      Teodor     2368     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură     TEODOR COSTACHE B.I.A. NR. 35 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Sitarului, Nr. 2            Costan- Vidra      Mara Teodora     9592     Satu Mare     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHABITAT 2015 SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Corneliu Coposu, Nr. 2   KARO URBAN FACILITY SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: PRIMARIEI, Nr. 30            Costandache      Alexandru Mihai     1092     Dobrogea     Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. ALEXANDRU COSTANDACHE - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 143A   ED COM96 - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Agigea, Stradă: Aleea Liliacului, Nr. 16            Costăchescu      Gabriel     1183     București     Asociat/Societate comercială      SC PROSPECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Mihalache, Nr. 106, Bloc: 84, Scară: B, Etaj: 11, Ap. 60, Sector 1, Cod poștal: 011202            Costăchescu      Radu     12183     București     Asociat/Societate comercială      SC PROSPECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Mihalache, Nr. 106, Bloc: 84, Scară: B, Etaj: 11, Ap. 60, Sector 1, Cod poștal: 011202            Costea      Alexandra     9560     Prahova     Salariat/Societate comercială      NBC ARHITECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iani Buzoiani, Nr. 3, Bloc: 16, Scară: 2, Etaj: 10, Ap. 85, Sector 1            Costea      Cristina Alexandra     10903     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială      DRS ARCHITECTS SRL - Județ: București, Stradă: Fabricii, Nr. 47, Ap. 71, Sector 6            Costea     Darius Sebastian     6343     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CON ART DECO - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Șura Mare, Stradă: A. Șaguna, Nr. 515   COSTEA&PARTNERS INC SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Șura Mare, Stradă: Andrei Șaguna, Nr. 515            Costea      Ramona     9429     Iași     Asociat/Societate comercială      AMOARHITECTURA SRL - Județ: Iași, Stradă: Șoseaua Păcurari, Nr. 49, Bloc: 546, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 11            Costea      Tudor     8176     Bihor     Salariat/Societate comercială      WAGODESIGN S.R.L. - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Mădăras, Stradă: Nr. 68            Costescu      Adrian     464     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     COSTESCU ADRIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Ion Ghica, Nr. 0, Bloc: 7B/A, Ap. 16, Cod poștal: 130121            Costin      Alexandru     6386     Transilvania     Asociat/Societate comercială      SC NEOTON DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Bolintineanu , Nr. 4            Costin      Cornelia Victoria     6387     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     COSTIN&COSTIN ARHITECTURA SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: București, Nr. 59   SC NEOTON DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Bolintineanu , Nr. 4            Coșa      Adrian     710     Argeș     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ART CONTUR DESIGN SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Câmpulung, Stradă: Negru Voda, Nr. 215   ADRIAN COȘA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Câmpulung, Stradă: Negru Vodă, Nr. 216, Cod poștal: 115100            Coșa      Anca Mihaela     711     Argeș     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     ART CONTUR DESIGN SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Câmpulung, Stradă: Negru Voda, Nr. 215   ANCA-MIHAELA COȘA BIA - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Câmpulung, Stradă: Negru Vodă, Nr. 216   6COSASINC SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Câmpulung, Stradă: 1 Mai, Nr. 4            Coșa      Irina Carmen     3979     București     Asociat/Societate comercială      VERSO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Mihai Bravu, Nr. 288, Sector 3            Coșoveanu     Sorin Mircea     2233     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CIULEI PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Gherla, Stradă: BOBALNA 57/7   SC A&C INVEST GRUP SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Fabricii de Zahar 10 B   STRUCTURE DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Șesul de Sus, Nr. 178   TOTAL PLAN CONCEPT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Muscel, Nr. 10, Etaj: 4, Ap. 14            Coșteanț      Corneliu     8111     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MULTIARHITECTURAL SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Timotei Cipariu, Nr. 3   CORARHITECT SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: B-dul Revoluției, Nr. 60, Ap. 7A            Cotârlea      Codruța     5314     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     CODRUȚA COTÂRLEA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Prevederii, Nr. 3, Bloc: PM5, Sector 3            Cotițosu      Tudor-Mircea     1731     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARC PLAN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iani Buzoiani, Nr. 4, Etaj: Parter, Ap. 1, Sector 1   TUKO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ghica Tei, Nr. 108, Sector 2, Cod poștal: 023708            Cotoros      Irina-Clara     4570     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PUBLIC DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dorobanților, Nr. 134-138, Bloc: 11, Scară: C, Etaj: 3, Ap. 99, Sector 1   INTERTECH DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Teodosie Rudeanu , Nr. 65, Sector 1            Cotruț      Mugurel Ștefan     1764     București     Asociat/Societate comercială      ARHITEQ COM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: aleea Vasile Goldis, Nr. 2a, Bloc: 1, Scară: 2, Etaj: 1, Ap. 35, Sector 3, Cod poștal: 032782            Cotumbeanu      Oana     7656     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      STYLE PROIECT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Tecuciului, Nr. 67B            Cotuna     Răzvan     2831     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SECȚIUNEA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -   UFV ARHITECTURAL ACT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Valea lui Mihai , Nr. 1, Bloc: D1, Scară: 2, Ap. 15, Sector 6            Coțac      Florina Georgeta     5632     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     FLORINA COTAC B.I.A. NR. 132 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Dorobanți, Nr. 20   ARTAROM SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Comuna Golești, Stradă: sat Blidari            Coțofană      Carmen Valeria     2246     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     COȚOFANA CONCEPT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 143A   ISACOV SI ASOCIATII BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis , Nr. 143A   CAVACREATIV SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Agigea, Stradă: Simion Barnutiu, sat Lazu, Nr. 7            Covaci      Laura Maria     11838     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     REPUBLIC OF ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bv. Eroii Sanitarii, Nr. 27, Ap. 1, Sector 5, Cod poștal: 050471   DE PLANO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Stirbei Voda, Nr. 170, Bloc: 10G, Etaj: 2, Ap. 18            Covaci Preda     Camelia     849     Timiș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER UAD SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aștrilor, Nr. 20, Ap. 10, Cod poștal: 300707   SPATIU U.A.D. SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aștrilor, Nr. 20, Ap. 10            Covaci Preda     Nicolae     850     Timiș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER UAD SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aștrilor, Nr. 20, Ap. 10, Cod poștal: 300707   SPATIU U.A.D. SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aștrilor, Nr. 20, Ap. 10            Covaci Putna     Ileana     1285     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ISPE PROIECTARE SI CONSULTANTA SA - Județ: București, Stradă: B-dul Lacul Tei , Nr. 1-3, Sector 2   ILEANA COVACI PUTNA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cap. Marcu Zamfir, Nr. 5, Etaj: 4, Ap. 7, cam 1, Sector 2            Covaciu      Gheorghe Claudiu     4544     Bihor     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARCONCAD SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: TABERI GEZA, Nr. 45   ELICLAU PROIECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: FACLIEI, Nr. 12R   ARHIFORMA SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: GEN. MAGHERU GHEORGHE, Nr. 15, Bloc: 15, Etaj: 1, Ap. 5   ADRIANA & RADU CONSULTING SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Bulz, Stradă: -, Nr. 234            Covașă      Petru     7731     Iași     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PROJECT-LOPIS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Argeș, Nr. 25, Etaj: demisol, Ap. 1   ATELIER INFINIT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bradului, Nr. 7, Bloc: H5, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 2            Covăcescu      Elena Anca Raluca     2538     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     COVĂCESCU ELENA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Cometei, Nr. 2            Cozma      Cătălin Paul     712     Argeș     Asociat/Societate comercială      ZOOM INTERIOR DESIGN PLUS SRL - Județ: Argeș, Stradă: Republicii, bld, Nr. 18            Cozma      Cezarian     1728     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SACO PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Mihai Bravu, Nr. 317, Bloc: SA, Scară: A, Ap. 43, Sector 3   SACO STUDIO ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Mihai Bravu, Nr. 317, Bloc: SA, Scară: A, Ap. 43, Sector 3, Cod poștal: 030311            Cozma      Corneliu Eduard     134     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHICON SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Toma Cozma, Nr. 113   ARHICON SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Toma Cozma, Nr. 113            Cozma      Lucian     135     Iași     Asociat/Societate comercială      ARC EN CIEL SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bașotă, Nr. 4            Craciun     Andrei Bogdan     8565     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIAND SRL - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Zărnești, Stradă: Dr. Ioan Senchea , Nr. 144   AXS STUDIO ARCHITECTURE DESIGN SRL -Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Nicolae Balcescu , Nr. 25 E            Crainic      Paul Dorin     4508     Arad     Salariat/Societate comercială      STACONS SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Bulevardul Decebal, Nr. 6            Craiovan      Antoniu-Claudiu     3707     București     Salariat/Societate comercială      WESTFOURTH ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Titulescu, Nr. 4-8, Sector 1            Craiovan      Larisa Beatrice     2352     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     CRAIOVAN LARISA BEATRICE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Stradă: -            Craioveanu      Cristian Ștefan     3225     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     SOFTEHNICA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: N. TITULESCU, Sect.1   NUCA STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nuferilor, Nr. 50-58, Sector 1   CRISTIAN STEFAN CRAIOVEANU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nuferilor, Nr. 50-58, Scară: A, Ap. 1, Sector 1            Craioveanu      Paula Voichița     3047     București     Titular/Birou individual de arhitectură     PAULA-VOICHIȚA CRAIOVEANU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Moșilor, Nr. 97, Sector 2            Craiu      Jenică     6304     București     Salariat/Birou individual de arhitectură     DEMETRIU DANIELA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos Iancului, Nr. 29, Bloc: 105B, Scară: A, Etaj: 11, Ap. 47, Sect.2            Cramarenco      Irina Simona     3227     București     Asociat/Societate comercială      POINT STUDIO - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cutezătorilor, Nr. 2, Bloc: A15, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 20, Sector 3            Crasovan     Marius     6458     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CONS TREI SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Doamna Chiajna, Nr. 11, Cod poștal: 300014   BAU PROIECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Iosif Nemoianu, Nr. 6A, Etaj: P, Ap. 1   MASTER BUILDER ARCHITECTURE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: Șandorfalva, Nr. 15, Bloc: camera 2   CONS NSD - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: Sandorfalva, Nr. 13            Crăcană      Călin Florin     6968     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     CRĂCANĂ CĂLIN FLORIN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Oșorhei, Stradă: Sat Felcheriu, Nr. 11A   TEHNOPROIECT - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Episcop Mihai Pavel, Nr. 5, Ap. 7            Crăcăoanu      Maria-Alina     9513     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     VISIO CONSTRUCTION WORKS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pechea, Nr. 32-26, Etaj: 5, Sector 1   BAM ARCHITECTURE & MORE - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Balotești, Stradă: Calea Bucuresti 114A            Crăciun      Adriana Elena     8224     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     MAD ARCHITECTURE SOLUTIONS SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: bd. Mircea cel Batran   ARHITECTONIC ATELIER SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Eugen Breziseanu, Nr. 1D   ABC MAIN BOX SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Calea Bucuresti, Nr. 31            Crăciun      Andreea-Monica     11283     Prahova     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BONE ARCHITECTURE SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: P-ța Mihai Viteazul, Nr. 3, Bloc: 10G1, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 10   ATELIER ECHOS SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Măgurii, Nr. 6, Bloc: 32, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 6            Crăciun     Andrei     10370     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PSV MULTILINE SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Câmpulung, Stradă: Gen. Grigore Grecescu, Nr. 2, Ap. 0, Cod poștal: 0   AMA ARCHITECTURE & DEVELOPMENT - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Brebu, Stradă: Gheorghe Magheru            Crăciun      Cerasella     1473     București     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     GRAPHIS SPOT IMPEX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Matei Basarab, Nr. 65, Bloc: L109, Scară: 4, Etaj: 2, Ap. 69, Sector 3, Cod poștal: 50795   CRĂCIUN G. CERASELLA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Matei Basarab, Nr. 65, Bloc: L109, Scară: 4, Etaj: 2, Ap. 69, Sector 3, Cod poștal: 30672            Crăciun      Dragoș Coriolan     5016     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială      ART SHED SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Crăciun      Ioana Adela     8301     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PUNCT ART SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Aleea Plopilor, Nr. 1A   ADELA ARHITECTURA SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Comuna Silivașu de Câmpie, Stradă: Principala, Nr. 75 A , sat Fanatele Silivasului   SAGE PROJECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Antim Ivireanu, Nr. 21            Crăciun      Mirela Elena     5048     Prahova     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CONSPROIECT SA (PLOIEȘTI) - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Maramureș, Nr. 12   ALMI STUDIO 99 DESIGN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Măgurii, Nr. 6, Bloc: 32, Scară: C, Etaj: 2, Ap. 39   STUDIO MIRA DESIGN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Nicolae Titulescu, Nr. 89            Crăciun     Novella     5407     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIERELE ARHITECH SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Al. Icar, Nr. 9, Ap. 5   SC 5U STAMP SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bucovinei, Nr. 63/a, Ap. cam 1   HADA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Moșnița Nouă, Stradă: sat Urseni, str. Bisericii, Nr. 9, Scară: camera 1   M3DVES STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Moșnița Nouă, Stradă: Sat Urseni str, Bisericii, Nr. 9, Ap. camera 2            Crăciun      Oxana Nicoleta     239     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ CRĂCIUN OXANA NICOLETA - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Aviatorilor, Bloc: 1, Ap. 36            Crăciun      Vasilică     764     Dunărea de Jos     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CRĂCIUN N. VASILICA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: B-dul Dunarea, Nr. 4, Bloc: C1, Scară: 2, Etaj: 2, Ap. 27   DAGERO METALCONSTRUCT SRL - Județ: Galați, Localitate: Comuna Pechea, Stradă: Sat Pechea, STR. Suhurlui, Nr. 19   DANCRIST HOUSE PROIECT SRL - Județ: Galați, Localitate: Comuna Șendreni, Stradă: Garlei, Nr. 1            Crăciun      Viorel     5315     București     Titular/Birou individual de arhitectură     CRACIUN I. VIOREL BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dianei, Nr. 10, Sector 2            Crăciunescu      Maria-Ada     9523     Argeș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TRUSTWARE APPAREL SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Doaga, Nr. 6   MONOLITO STUDIO AMC SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Str. Doaga, nr 6, Cod poștal: 110440            Crăciunoiu      Daniela-Cristina     7135     București     Asociat/Societate comercială      MONOCROM STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CALAFAT, Nr. 57            Crăciunoiu     Ștefan Mihăiță     8302     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER PLUS DOI SRL - Județ: Dolj, Localitate: Oraș Filiași, Stradă: blv. Racoțeanu, Nr. 176C, Ap. 4   ATELIER BIMCE SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Parcului, Nr. 10, Ap. cam 4   SC SPACE EDITORS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Bucovina, Nr. 2, Ap. 23   SFERIK DESIGN SRUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Valea Gârboului, Nr. 124            Crăciun-Pavel      Andrada     11896     București     Salariat/Societate comercială      RAZVAN BARSAN + PARTNERS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Limpejoarei, Nr. 6, Etaj: parter, Ap. camera 1, Sector 1            Crăculeac      Mircea     388     Timiș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură     ARH ROM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Vasile Alecsandri, Nr. 9, Ap. 1   CRĂCULEAC MIRCEA BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Stejarul, Nr. 12, Scară: b, Etaj: 4, Ap. 20, Cod poștal: 300569            Crâșmaru      Vasile-Răzvan     5951     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     AGORA PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 17   VASILE-RĂZVAN CRÂȘMARU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dimitrie Marinescu, Nr. 1A, Bloc: C2, Scară: B, Etaj: parter, Ap. 48, Sector 2            Creangă      Ioan     4384     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     IOAN CREANGĂ BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tufanilor, Nr. 9, Sector 5   MASLAEV CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nehoiasi, Nr. 2-4, Sector 5            Creangă      Sultana     2997     București     Asociat/Societate comercială      S’ARH SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Apusului, Nr. 96, Sector 6            Creoșteanu      Liviu     6412     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DIIC INFORMATII PROFESIONALE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -   SC EASTERNWORKS SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Ovidiu, Nr. 4, Bloc: 12, Scară: C, Etaj: 1, Ap. 3, Cod poștal: 500402            Crețu     Alexandru Alin     8359     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PROFESIONAL AT URBAN PROJECT SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Oltului, Nr. 34A   PROJECT NATURE DESIGN S.R.L. - Județ: Buzău, Localitate: Comuna Costești, Stradă: Frasinului            Crețu      Cătălin Bogdan     6216     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHCĂTĂ-DESIGN SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Ardealului, Nr. 3, Bloc: 3, Scară: B, Ap. 7   CREATIVE DOTS SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Nicolae Balcescu, Nr. 12, Scară: G, Ap. 25   BUILDING SOLUTION PROJECT - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Nicolae Balcescu, Nr. 12   STUDIO DE ARHITECTURĂ EDY SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Neptun, Nr. 8            Crețu      Emanuel     3301     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     CREȚU EMANUEL BIA - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Ghiroda, Stradă: sat Ghiroda, str. Zimbrului, Nr. 12            Crețu      Mihai     7419     Dobrogea     Asociat/Societate comercială      CRETU MIHAI SI MATEI CRISTINA ARHITECTI ASOCIATI SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Dacia, Nr. 21            Crețu      Monica     8371     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     WIGWAM DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Clucerului, Nr. 44, Etaj: 1, Sector 1   KEI DEVELOPMENT SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pechea, Nr. 32-36, Sector 1   HERTZ STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Calistrat Hogaș, Nr. 28E, Etaj: Parter, Ap. Camera 2            Crețu     Nicolae     2757     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CREȚU NICOLAE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Doina, Nr. 7, Bloc: PB 78, Etaj: 4, Ap. 16   BHPROINV SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Costache Negruzzi, Nr. 22, Bloc: PB32, Ap. 19   ART PLAN PROJECT SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Oraș Negrești-Oaș, Stradă: Vraticel, Nr. 26   ANKER SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Oraș Negrești-Oaș, Stradă: Mesteacanului, Nr. 21B            Crețu      Oana Cristina     9208     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     OOPY DESIGN PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mieilor , Nr. 5, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 2   NAO ARCHITECTURE STUDIO &DESIGN SRL -Județ: Olt, Localitate: Oraș Balș, Stradă: Nicolae Bălcescu, Nr. 150-spatiu comercial, Bloc: 37, Scară: B, Ap. 22            Crețu      Vlad Georgian     8977     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ABBAC GROUP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Barajul Iezeru, Nr. 6, Bloc: N3A, Ap. 42, Sector 3   VATRA ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld.Ferdinand I, Nr. 97, Bloc: P17, Scară: C, Etaj: 5, Ap. 73, Sector 2, Cod poștal: 021385   PORR CONSTRUCT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld.Dimitrie Pompeiu, Nr. 5-7, Bloc: Metroffice Building, Scară: B, Etaj: M, Sector 2, Cod poștal: 020335            Crintea      Alina-Raluca     8847     București     Asociat/Societate comercială      CREA ATELIER DE ARHITECURA SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Chitila, Stradă: Sos Banatului , Nr. 14, Bloc: 18            Crisan      Paul Daniel     11761     Transilvania     Salariat/Societate comercială      AGORA ARCHITECTURE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Vanataorului, Nr. 34, Etaj: 1            Crisan     Radu     10517     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     EKTRA STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Mărginașă , Nr. 52, Bloc: C, Ap. 5   CRISAN RADU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Dej, Stradă: Dealul Florilor , Nr. 32A, Cod poștal: 405200            Cristea      Andreea Maria     9461     Hunedoara     Salariat/Societate comercială      GABRIEL GEORGESCU ARHITECTURĂ ȘI SUFLET SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Emanoil Porumbaru, Nr. 31            Cristea      Bogdan-Florin     3311     București     Asociat/Societate comercială      ARCA CONCEPT & DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos Iancului, Nr. 19, Sector 2            Cristea      Carmen Andreea     7165     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     N&D INTERNATIONAL SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Viilor, Nr. 20C   ARC ATELIER SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Valea Girboului, Nr. 2E            Cristea      Constantin     6335     București     Salariat/Societate comercială      NIKMAN CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Giurgiului, Nr. 48, Sector 4            Cristea      Gabriela-Niculina     9763     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ALMA.ARK STUDIO DE ARHITECTURA SI DESIGN - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Harmanului, Nr. 17C, Bloc: 213A, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 16, Sector -, Cod poștal: 500228   STRAIGHT PROJECT & MORE SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Comuna Mihai Eminescu, Stradă: Ghioceilor, Nr. 9A            Cristea      Georgiana-Violeta     9146     București     Asociat/Societate comercială      SERVACOM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Radului, Nr. 68, Sector 4            Cristea      Ioan     1037     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. IOAN CRISTEA - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: -, Nr. 6            Cristea      Iulius     1670     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CRISTEA ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Hagi Ghiță, Nr. 41, Sector 1, Cod poștal: 011501   TURN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Hagi Ghita, Nr. 41, Cod poștal: 011501            Cristea     Laura     9748     Mureș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PELINU PROJECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Slatineanu, Nr. 7, Bloc: corp A, Sector 1   ATELIER TOMA SRL - Județ: Bacău, Localitate: Comuna Parava, Stradă: Principala            Cristea      Lucian-Irinel     8969     București     Salariat/Societate comercială      A.E. STUDIO LINE SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Popești-Leordeni, Stradă: Soseaua Oltenitei, Nr. 14C, Etaj: P, Ap. spatiul comercial 01            Cristea      Mihai     9233     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GLOBAL BUSINES MANAGEMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sold. Latea Gheorghe, Nr. 10B, Sector 6   ATELIER MIHAI CRISTEA SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Constitutiei , Nr. 5, Ap. 3, birou nr 1            Cristea      Oana     3315     București     Salariat/Societate comercială      FUSE ARCHITECTURE AND INTERIOR DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. București-Ploiești, Nr. 89A, Bloc: Corp C2, Etaj: 4, Sector 1            Cristescu      Alexandra-Gabriela     9681     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     A26 QUARTET STUDIO SRL - Județ: București, Stradă: Mihai Bravu   BIG ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Mosilor 158, birou 2B, scara B, etaj 2            Cristescu      Bogdan Alexandru     2155     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială      TEKART SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Cristescu      Cristina-Delia     5139     București     Titular/Birou individual de arhitectură     CRISTINA DELIA CRISTESCU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sabinelor, Nr. 108, Sector 5            Cristescu      Irina Mihaela     10483     Prahova     Salariat/Societate comercială      HB-DESIGN-TEAM ARHITECTURA, CONSTRUCTII, MOBILIER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pictor Barbu Iscovescu, Nr. 24, Sector 1            Cristescu     Ramona     5613     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SMART BUILDING DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: NICOLAE LEONARD, Nr. 7   BIA RAMONA CRISTESCU - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos.Iancului, Nr. 59   PROTELCOM CONSULTING MANAGEMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Prelungirea Ghencea, Nr. 122A, Ap. Cam.1, Sector 6   VRA SPACE IDEAS - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Frunte lata, Nr. 7, Bloc: 14A, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 15, Sector 5            Cristescu      Simona     8488     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     EVO ART PROIECT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Av. Traian Vasile, Nr. 71, Sector 1   SDH ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STR TEMISANA, Nr. 19            Cristescu      Ștefan     6283     Prahova     Asociat/Societate comercială      ARHITECTURĂ AEDES DESIGN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Minerva, Nr. 7, Bloc: 70, Scară: A, Etaj: 9, Ap. 38            Cristescu      Vasile-George     5721     București     Asociat/Societate comercială      DECO ARCHITECTS STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nerva Traian, Nr. 3, Etaj: 8, Ap. cam 16 și 17 , Sector 3            Cristian      Alexandru     8367     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură     DAEDALUS PROIECT SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Oraș Cisnădie, Stradă: VALEA SAPUNULUI   ATELIER CRISTIAN + CRISTIAN ARHITECTURA SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Miron Costin, Nr. 15, Cod poștal: 550326            Cristian      Alexandru George     10226     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     BAUPROJEKT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Ariceștii Rahtivani, Stradă: Bruxelles, Nr. 877A   ALEXANDRU-GEORGE CRISTIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ NR. 166 - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Soseaua Fabrica de Glucoza, Nr. 6-8, Bloc: 5, Scară: B, Etaj: 5, Ap. 88, Sector 2, Cod poștal: 020332            Cristian     Andrei Robert     10218     Bihor     Salariat/Societate comercială      VALYRIA STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Zimbrului , Nr. 4, Bloc: Prima, Etaj: P, Ap. sp.c. 6            Cristian      Corvin Nicolae     1779     București     Asociat/Societate comercială      CORVIN CRISTIAN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pictor Constantin Stahi, Nr. 3, Sector 1            Cristian      Paula     11115     Iași     Asociat/Societate comercială      BAKO STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Calea Chișinăului, Nr. 22G, Bloc: C4, Scară: D, Etaj: 11, Ap. D64            Cristu      Monica Claudia     11178     Transilvania     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)   Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură     SHEPPARD ROBSON PEOPLE LIMITED - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Parkway, Nr. 77   CRISTU O.MONICA-CLAUDIA BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Tache Ionescu, Nr. 4, Ap. 2   MONICA CLAUDIA CRISTU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Tache Ionescu, Nr. 4, Ap. 2            Cristu      Rareș Marian     11113     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     EMBRYON ATELIER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Grigore Moisil, Nr. 75, Ap. 7   ARHITECTONIC DESIGN STUDIO SRL - Județ: Constanța, Stradă: CONSTANTIN DOBROGEANU GHEREA, Nr. 34   COPLAN-CONSULTANTI-ARHITECTIINGINERISRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: AMINDENULUI, Nr. 6, Etaj: 1            Cristu-Mailat      Smaranda     6366     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PLANEFECT STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Deleni, Nr. 6, Sector 2   SC INTERGROUP ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SPLAIUL INDEPENDENTEI , Nr. 294, Sector 6, Cod poștal: 060331            Crișan     Alexandra-Maria     8660     București     Titular/Birou individual de arhitectură     CRIȘAN S ALEXANDRA - MARIA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nerva Traian , Nr. 27-33, Scară: B, Etaj: 1, Ap. Biroul nr. 6, Sector 3            Crișan      Ana-Maria     514     Mureș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ”ANAMARIA CRIȘAN” - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Moldovei, Nr. 13, Scară: A, Ap. 6            Crișan      Andreea Iuliana     4883     Transilvania     Asociat/Societate comercială      ANDREEA CRIȘAN BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Cardinal Iuliu Hossu, Nr. 6-8, Bloc: A, Ap. 17            Crișan      Darie     5625     Bihor     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STUDIO ARCA SRL - Județ: Timiș, Stradă: Alexandru Macedonski, Nr. 42, Bloc: SAD   HORUS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Husasău de Tinca, Stradă: Miersig, Nr. 166 ARHI   ACT STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Olteniei, Nr. 86            Crișan      Emil Aurelian     935     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CONSISTORIUL SUPERIOR AL BISERICII EVANGHELICE C.A. DIN ROMÂNIA - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: General Magheru, Nr. 4   DIARCHITEKTUR SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Predeal, Nr. 30A, Ap. 15            Crișan      Georgiana Claudia     9107     Bihor     Salariat/Societate comercială      TEHNOPROIECT - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Episcop Mihai Pavel, Nr. 5, Ap. 7            Crișan      Marcel Dan     2285     Transilvania     Asociat/Societate comercială      ARHITECTONICA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Budai Deleanu, Nr. 22            Crișan      Maria Olimpia     7099     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ADI PROIECT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Agricultorilor, Nr. 7   ZENBOX SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Prof. Ioan Rusu, Nr. 10C, Ap. 2            Crișan     Valer     2603     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MINA-M-COM - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Regina Elisabeta, Nr. 7, Sector 3 SA   CRISAN&CRISAN ARCHITECTURE, URBAN PLANNING&DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: REGINA ELISABETA            Crivac      Andreea Cristina     5885     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     STUDIO ARTPLAN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bd. C. D. Loga, Nr. 40, Scară: A, Ap. 11   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ CRIVAC ANDREEA CRISTINA - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: Apuseni, Nr. 21            Crîng      Cornel     3264     Hunedoara     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     C&M GEPROTIM SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Brad, Stradă: Moților, Nr. 6, Cod poștal: 335200   VILEX PROIECT EXPERT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Hunedoara, Stradă: Stejarilor, Nr. 77, Cod poștal: 331073            Crîsta      Daniel     616     Arad     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. DANIEL CRÎSTA - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Vasile Goldiș, Nr. 14, Bloc: - , Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: -            Croitoru      Anita-Liviana     7904     București     Salariat/Societate comercială      ARHITECT INTERNATIONAL BUILDING DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea DOROBANȚILOR , Nr. 135-145            Croitoru      Mariana     3043     București     Asociat/Societate comercială      IONA C. ARTE ȘI MESERII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Nicolae Titulescu, Nr. 1, Bloc: A7, Scară: 1, Ap. 25, Sector 1            Croitoru      Victor     1214     București     Salariat/Societate comercială      HEURTEY PETROCHEM ROMÂNIA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Iancului, Nr. 48, Sector 2            Cruceanu     Ioana Elena     3811     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     EUROMEDIA GROUP SA - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Șos. Pipera Tunari, Nr. 2/IIIBIS, Bloc: cladirea One North Gate, Scară: corp NG2, Etaj: 8   METALIK ADVERTISING SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Periș, Stradă: PRINCIPALA , Nr. 379   IOANA ELENA CRUCEANU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Trapezului, Nr. 3, Bloc: C2, Scară: D, Etaj: parter, Ap. 136, Sector 3            Crudu      Irina-Cristina     4297     București     Salariat/Societate comercială      PROTREND BETA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: NUCSOARA, Nr. 3, Bloc: 37, Scară: C, Etaj: 2, Ap. 38, Sector 6            Crudu      Radu-Călin     11858     Nord-Est     Salariat/Societate comercială      PLACECRAFT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: str. Titu Maiorescu nr.22 ,et.3,ap.11,c1, Cod poștal: 077190            Csata      Erika     5608     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CSATA ERIKA BIA - Județ: Covasna, Stradă: -   CASMAX PROIECT SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Întorsura Buzăului, Stradă: Hanului, Bloc: 9, Scară: B, Ap. 6   RAX CONCEPT SRL - Județ: Covasna, Stradă: Aleea MUZELOR, Nr. 1            Cseke      Sandor     501     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CSEKE SANDOR BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Duiliu Zamfirescu, Nr. 10, Ap. 1   COTAMAX SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Sântandrei, Stradă: Santandrei, Nr. 131   PROJECT TO REALITY SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Sântandrei, Stradă: -, Nr. 530A   PROIECT BIHOR INVEST SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: General Gheorghe Magheru, Nr. 23, Etaj: 4, Ap. 43            Csibi      Lorand Ede     6478     Mureș     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIA CSIBI EDE LORAND - Județ: Mureș, Localitate: Oraș Reghin, Stradă: Milai Viteazu, Nr. 71   FUV ARHITECTS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Oraș Reghin, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 71   HUZZO STUDIO SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Lalelelor, Nr. 32            Csiby     Zsolt     8634     Mureș     Asociat/Societate comercială      ARHIFAB DESIGN SRL - Județ: Harghita, Localitate: Comuna Suseni, Stradă: Sat Valea Strâmbă, STR. Chileni, Nr. 28            Csikortas      Flavius Nicolae     5633     Bihor     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARH PROIECT ING CONSULT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Oșorhei, Stradă: Cheriu, strada 1, Nr. 64B   CSIKORTAS FLAVIUS NICOLAE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Oșorhei, Stradă: 1, Nr. 64B, Sector Cheriu, Cod poștal: 417362            Csog      Boglarka     11879     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială      SPATIUM ARHITECTURA SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Odorheiu Secuiesc, Stradă: Izvorului , Nr. 13A            Csomai      Erika Izabella     4474     Satu Mare     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ERYZA PROIECT SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Comuna Culciu, sat Cărășeu, Nr. 405   ERYZA DESIGN SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Comuna Culciu, sat Cărășeu, Stradă: -, Nr. 405            Csomor      Laszlo-Levente     11286     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RED STUDIO 74 SRL - Județ: Mureș, Localitate: Oraș Sighișoara, Stradă: Tache Ionescu, Nr. 7, Ap. 1   FORMA ARCHITECTURE & DESIGN SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Odorheiu Secuiesc, Stradă: Vulturului, Nr. 1A            Csomortanyi      Adela Maria     7597     Bihor     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură     SOLICITA SERV SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: BERZEI, Nr. 4, Ap. 3   EXOPROIECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: IULIU MANIU, Nr. 23, Ap. 2B   BIA CSOMORTANYI ADELA MARIA - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Caisilor, Nr. 24A            Csortan      Andrea     7718     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ CSORTAN ANDREA” - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: C-tin Dobrogeanu Gherea, Nr. 76B, Ap. 1   MAUSTADT SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Kossuth Lajos, Nr. 11            Csukor     Ana Maria     2909     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIA CSUKOR ANA MARIA - Județ: București, Stradă: bodesti   RAV CONSTRUCT ESTATE SRL - Județ: Giurgiu, Localitate: Municipiul Giurgiu, Stradă: St. O. Iosif, Nr. 12   GREENFIELD PROJECT SERVICES S.R.L.-D. - Județ: Dolj, Stradă: ALEEA ION VASILESCU, Nr. 2B   ARTTEK WORK SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Brașoveni, Nr. 3, Sector 2            Csutak      Hajnalka     10313     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială     BOGOS ERNO BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Harghita, Stradă: -   COLSTOK ARHITEKTURA SRL - Județ: Harghita, Localitate: Comuna Ciucsângeorgiu, Stradă: sat Armaseni, Nr. nr. 387            Cuc      Romeo Emanuel     10254     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MANOPERA SOLUTIONS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Marului, Nr. 10   MANOPERA ARCHITECTURE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dacia, Nr. 4, Ap. 7            Cuc      Simina Silvia     8095     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ANDREESCU & GAIVORONSCHI SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Piața Sf. Gheorghe, Nr. 4, Etaj: 2, Ap. 10, Cod poștal: 300085   SC FOR ARHITECTURA & URBANISM SRL -Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Peneș Curcanul , Nr. 4-5            Cucoreanu      Dana     9828     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC EXHIBIT ARHITECTURA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Nicolae Balcescu, Nr. 40   STUDIOCUCO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Lamaitei 67, Cod poștal: 500371            Cucoș      Roxana Corina     2887     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GEOPROIECT SRL - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Oltenița, Stradă: Bd. Republicii, Nr. 71   FUTURE ARCHITECT STUDIO SRL - Județ: București, Stradă: str Raul Dorna nr 6            Cucu     Dorin Ionuț     9676     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     VECTOR DESIGN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Județului, Nr. 13   QUADRATUM ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Plevnei , Nr. 145B Spațiu Comercial P 2014, Bloc: 2, Sector 6   DORIN CUCU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Renașterii, Nr. 32            Cucu      Ioana     2464     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură     IOANA CUCU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Bdul Decebal, Nr. 14, Bloc: P10, Scară: A, Ap. 20            Cucu-Costeanu      Lucian     6288     București     Salariat/Societate comercială      VL STUDIO ARCHITECTURE & DESIGN SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Regina Elisabeta, Nr. 63, Scară: B, Ap. 7, Sector 5            Cucuteanu      Bernadeta Laura     6353     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     CUCUTEANU BERNADETA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Moara Vlăsiei, Stradă: Sat Căciulați, str. Gura Humorului, Nr. 2, Ap. 0, Cod poștal: 0            Cuibuș      Bogdan Ștefan     10224     Satu Mare     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DM DEZVOLTARE.RO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Coriolan Brediceanu, Nr. 8, Ap. 502   CBS STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Pișchia, Stradă: Soarelui, Nr. 14            Cujbă      Sergiu-Cosmin      7903     București     Salariat/Societate comercială     ASEV COM SRL - Județ: Bacău, Stradă: Republicii            Culescu      Alexandra-Ioana     6504     București     Salariat/Societate comercială      RPR BIROU DE STUDII CONTEMPORANE SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Maica Alexandra, Nr. 30, Sector 1            Culiciu      Gelu     5830     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     CULICIU GELU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Vasile Alecsandri, Nr. 9, Ap. 22/B            Cumpănașu      Dragoș     6925     București     Titular/Birou individual de arhitectură     DRAGOȘ CUMPĂNAȘUBIA - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Popești-Leordeni, Stradă: Drumul Taberei, Nr. 69A, Bloc: 2, Etaj: 2, Ap. 13            Cuprinsu     Gabriel Alexandru     11946     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ACTIV DESIGN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Unirii, Nr. 168, Sector 4   CUPRINSU GABRIEL ALEXANDRU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Călărași, Stradă: Navodari, Nr. 3B, Bloc: F12, Scară: B, Etaj: Parter, Ap. Spatiu comercial 2-Camera 2, Cod poștal: 910161            Cupșan      Gheorghiță     7681     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ CUPȘAN GHEORGHIȚĂ - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -   CUPȘAN ARCHITECTS SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Rediu, Stradă: Șoseaua Rediului, Nr. 5, Etaj: parter   IULIUS MANAGEMENT CENTER SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Palas, Nr. 7A   IULIUS REAL ESTATE SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Palas, Nr. 7A, Bloc: clădirea A1, Etaj: 2, Ap. birou Ab-24            Curcă      Antoniu Adrian     11837     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     CREATIV PROIECT SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Paharnicului, Nr. 7   ARHITREI SRL - Județ: Neamț, Localitate: Comuna Poiana Teiului, Stradă: Sat Galu            Curduman      Georgiana     10326     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     INSIGHT STUDIO SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Municipiul Vaslui, Stradă: Biruinței, Bloc: 379, Scară: A, Etaj: P, Ap. 17   VIA PRO IT CONSULTING SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Primăverii, Nr. 28, Bloc: 28, Ap. 18            Curea     Alina     7406     Alba     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GENERAL GAME SRL - Județ: Alba, Localitate: Comuna Sântimbru, Stradă: Garii, Nr. 3   ALINA TUDOR BIA - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Gladiolelor, Nr. 5A   ATIC STUDIO ARHITECTURA SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Mircea cel Batran, Nr. 5, Bloc: 14, Scară: A, Ap. 9   TRANSILVANIA CONSTRUCT S.A. - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Plevnei, Nr. 8   RESTAB DESIGN SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Gladiolelor, Nr. 5            Curea      Spiridon Ștefan     2316     Alba     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     LIST STAR SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Simion Barnutiu, Nr. 17A   ONE ARCHITECTS SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Fantanele, Nr. 19A            Curelariu      Marian Bogdan     6544     Iași     Salariat/Societate comercială      RECUBIA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Str. Dr. Nicolae Vicol, Nr. 6            Curelea      Alexandru-Bogdan     5418     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CONCEPTBOX S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STIRBEI VODA, nr 17, ap 21, sector 1   SC CONS-CO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: AROMEI            Curteanu      Andreea Eleonora     8721     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială      MARS STUDIO DE ARHITECTURA SRL - Județ: Brașov, Stradă: ZIZINULUI , Nr. 19            Curteanu      Bogdan     6545     Iași     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BITECTURE S.R.L. - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Piata Unirii   BITECTURE SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Piața Unirii, Nr. 6, Bloc: 6, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 8   BC PROIECT SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Aleea Maxim Gorki, Nr. 19S, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 17            Curteanu      Mircea     629     Nord-Est     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     NEO STYLE SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Piața Revoluției, Nr. 13, Scară: A, Etaj: parter, Ap. 1, Cod poștal: 710221   AGORA SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Vârnav, Nr. 24, Scară: A, Etaj: parter, Ap. 1, Cod poștal: 710221            Curticăpean     Mihai     9281     Transilvania     Salariat/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură     TUDOSE NICOLAE CLAUDIU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dorobanților, Nr. 112   CURTICĂPEAN MIHAI BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Feleacu, Stradă: Iosif Sava, Nr. 27            Cuș      Viorelia Mihaela     8467     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ARHI PLUS CRAFT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: BD. TOMIS, Nr. 14   ALDI ARHITECTURA SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Salciilor, Nr. 26B, Etaj: 3, Ap. 10            Cutelecu      Alexandru     6408     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ CUTELECU ALEXANDRU - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Nicolae Titulescu, Nr. 17, Bloc: H3, Scară: C, Etaj: 2, Ap. 12            Cutova      Iulia Andreea     5380     Dobrogea     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     EXTRUDE STUDIO SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Techirghiol, Stradă: Ecaterina Varga, Nr. 3   EXTRUDE STUDIO NO2 SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Techirghiol, Stradă: Ecaterina Varga, Nr. 3            Cuznețov      Monica     588     Arad     Asociat/Societate comercială      ARCZZONE STUDIO SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Simion Barnutiu, Nr. 6            Cuzuc      Gabriel     3341     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială      PRODECON SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Unirii, Bloc: S2, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 13            Czika      Eduard     6445     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     CZIKA EDUARD - Județ: București, Stradă: colentina nr 16   ATRIBUT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șoseaua Colentina, Nr. 16, Bloc: a4, Etaj: 5, Ap. 47, Sector 2   CZIKA EDUARD BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șoseaua Colentina, Nr. 16, Bloc: a4, Etaj: 5, Ap. 47, Sector 2            Czika- Oancea      Nicoleta-Camelia     5640     București     Titular/Birou individual de arhitectură     NICOLETA CAMELIA CZIKA OANCEA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Colentina, Nr. 16, Bloc: A4, Etaj: 5, Ap. 47, Sector 2            Czinczer      Gavril Csaba     3069     Arad     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ CZINCZER GAVRIL CSABA - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Mărgăritar, Nr. 5   SC ALEGENA SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Piața Mihai Viteazul, Nr. 14, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. 7   EVOPRO DOMUS SRL - Județ: Arad, Localitate: Oraș Sântana, Stradă: Piata Marasesti , Nr. 1, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. 2, Sector –   CAMIL PROJECT SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Pictor Ioan Sima , Nr. 5, Bloc: IRE, Scară: A, Ap. 6   PROIECT BEATRICE SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Crisan , Nr. 23            Czirjak      Jozsef Levente     4498     Bihor     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     POINTLINE ARHITECTURA SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Nicolae Bolcas, Nr. 27   PANNON PROIECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: SZIGLIGETI EDE, Nr. 2- 4, Ap. 10            Czirjak      Zsuzsa-Emma     4618     Bihor     Salariat/Societate comercială      VISUAL STEEL SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Ady Endre, Nr. 46            Czulak -Georgescu     Anamaria     9892     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DESIGNESCU SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Oraș Pucioasa, Stradă: Fântânilor, Bloc: C8, Scară: 1, Etaj: parter, Ap. 2, Sector -, Cod poștal: 135400   ROISAI PROIECT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna Buciumeni, Stradă: Sat Buciumeni, Nr. 93              Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tablou teritorial al Arhitecților     Forma de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Dabija      Ana-Maria     5311     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ANA MARIA DABIJA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Morilor, Nr. 14, Etaj: 2, Ap. 11, Sector 3            Dabija      Cătălin     8630     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială     ARHIDAB PROIECT SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Calistrat Hogas, Nr. 7            Dachin     Diana     8322     București     Salariat/Societate comercială     PICKTWO STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: C.A.Rosetti, Nr. 1, Etaj: 2, Ap. 3, Sector 2            Dachin      Victor-Mihai     8210     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     VECTOR ART CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bulevardul Constructorilor, Nr. 20A, Scară: corp A, Etaj: 2, Ap. cam.204, Sector 6    DKVR ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Unirii            Daia      Bogdan     5524     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AGRESIV ART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Traian, Nr. 127, Sector 2    ACRON ACT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: b-dul Ferdinand, Nr. 141, Bloc: A, Scară: 1, Ap. 14, Sector 2    PROIECT UNIQUE - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Fântânele    ATIPEAK AD SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Macedoniei, Nr. 3, Sector 3    PROIECT UNIQUE INVEST - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Fântânele, Stradă: Basarabia, Nr. 29    PROIECT UNIQUE INVEST SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Fântânele, Stradă: Basarabia, Nr. 29    PROIECT UNIQUE INVEST SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Fântânele, Stradă: Basarabia, Nr. 29            Dalbozi      Amir     5582     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     ARHITECT INTERNATIONAL BUILDING DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea DOROBANȚILOR , Nr. 135-145    BIA DALBOZI AMIR - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Calea Dorobantilor    ARHITECT CITY URBANISM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cal. Dorobanti, Nr. 135-145, Bloc: 10, Scară: B2, Etaj: 8, Ap. 131, Sector 1            Dalimon-Tudor      Andreea     3892     București     Titular/Birou individual de arhitectură     DALIMON-TUDOR ANDREEA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Grigore Cobălcescu, Nr. 45A, Ap. 6, Sector 1            Dalya      Coloman     5491     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DALYA COLOMAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: TRANSILVANIEI, Nr. 16, Bloc: U1, Scară: C, Etaj: 9, Ap. 114, Cod poștal: 410420    CROME PROJECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: TRANSILVANIEI, Nr. 16, Bloc: U1, Scară: C, Etaj: 9, Ap. 114    CROME DESIGN SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Transilvaniei, Nr. 16, Bloc: U1, Scară: C, Etaj: 9, Ap. 114            Damache      Ioana-Florența     9733     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     S.C. EAST ATELIER SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Grigore Tocilescu, Nr. 1A    KIDSVILLE INC SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: BD. TOMIS , Nr. 334, Bloc: ST8            Damaschin-Stoica     Anca Elena     2517     București     Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     FORUM ART PROIECTE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: LIVIU REBREANU, Nr. 6, Bloc: B1, Scară: 1, Etaj: 5, Ap. 22, Sector 3    INNORI DESIGN SRL - Județ: București, Stradă: STR. POPA NAN, Nr. 142, Sector 3    ANIMA PROIECT DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: LIVIU REBREANU, Nr. 6, Bloc: B1, Scară: 1, Etaj: 5, Ap. 22, Sector 3    INNORI DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Popa Nan, Nr. 142-144    INNORI DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Popa Nan, Nr. 142-144            Damian      Adrian Cezar     1774     București     Asociat/Societate comercială     ADRIAN DAMIAN STUDIO ARHITECTURĂ ȘI DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Milcov, Nr. 20, Sector 1            Damian     Alexandru     9373     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU DE ARHITECTURĂ ADAM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 14    SUBCONTROL SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: FC RIPENSIA, Nr. 7/A    313 DESIGN & ARCHITECTURE PARTNERS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Drubeta, Nr. 74, Etaj: 2, Ap. 12    313 DESIGN ADDICTION STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Drubeta, Nr. 74, Etaj: 2, Ap. 12    DAMIAN ARCHITECTURE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Tigrului, Nr. 25            Damian      Alexandru Vlad     6167     Transilvania     Asociat/Societate comercială     DAMIAN BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Horea, Nr. 43-45, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 17            Damian      Cornelia-Andreea     5919     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     KRAUTZ DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Păduroiu, Nr. 7, Bloc: 30, Ap. 52, Sector 4    A&A CONCEPT EDU SRL - Județ: București, Stradă: Aleea Compozitotilor, Nr. 10, Bloc: Z21, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 20, cam. 2, Cod poștal: 061605    WOLFHOUSE PRODUCTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Taberei, Nr. 20, Bloc: C2, Scară: E, Etaj: 4, Ap. 162, Sector 6    A&A CONCEPT DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Mihalache, Nr. 92, Bloc: 44A2, Scară: A, Etaj: 9, Ap. 41, Sector 1            Damian      Raluca Alina     1773     București     Asociat/Societate comercială     EXIKAT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Ion Mihalache, Nr. 79, Bloc: 15, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 44, Sector 1            Dan      Caliopsia     12782     București     Asociat/Societate comercială     SYNCHROLAB ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ale. Valea Boteni, Nr. 4, Bloc: M51, Scară: B, Etaj: 7, Ap. 109, Sector 6            Dan     Cristian     293     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ DAN CRISTIAN - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Cuza Vodă, Bloc: 14, Ap. 5    ARHIHOME SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Griviței, Nr. 127            Dan      Ioana     7670     Argeș     Titular/Birou individual de arhitectură     IOANA DAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Ștefănești, Stradă: Viișoara, Nr. 155            Dan      Maria Ileana     310     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MARIA DAN - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Reșița, Stradă: Piața 1 Decembrie 1918, Bloc: 27, Ap. 33, Cod poștal: 320067            Dan      Roxana     10028     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     STUDIUM ON SPACE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Făgăraș, Stradă: Forjei, Nr. 2A            Dan      Roxana Artemisia     6328     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     DAN ROXANA ARTEMISIA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Stradă: -            Dan      Roxana Ioana     8423     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     DAN ROXANA IOANA - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Sibiu, Localitate: Oraș Mediaș, Stradă: Aurel Vlaicu, Nr. 124A    ASSEMBLE ARCHITECTS SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Oraș Mediaș, Stradă: George Toparceanu, Nr. 8            Dan      Sandra-Valentina     10308     București     Asociat/Societate comercială     ALPHA ARCHITECTS + PARTNERS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vulturilor, Nr. 56-58, Etaj: 1, Ap. 15, Sector 3, Cod poștal: 030856            Danciu      Marius Florin     6405     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     SANTECOM PROMO SYSTEM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: 16 Decembrie 1989, Nr. 29, Etaj: 1, Ap. 4    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ DANCIU FLORIN MARIUS - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Dr. Cristea Dumitru, Nr. 28            Danciu     Marius Traian     4885     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PRO ATRIUM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Fântânele, Nr. 63    IT & AGRO CONSULT SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Bucuresti, Nr. 19, Ap. 61    PRO HESTIA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Fântânele, Nr. 63    PROIECTANTUL SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Deva, Nr. 1-7            Danciu      Vlad     7163     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DANCIU VLAD BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Tăuțului, Nr. 72-74    INTERPROIECT SRL - Județ: Cluj, Stradă: -    DANCIU VLAD ARHITECTURA CONSTRUCTII SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Petofi Sandor, Nr. 54            Dane      Ana     3941     București     Salariat/Societate comercială     SC BIP REAL INVEST SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Grivitei, Nr. 143, Etaj: 1, Sector 1, Cod poștal: 010708            Dangubic      Snezâna-Manuela     4338     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ICONIC BUILDING ARCHITECTS SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Basarabilor, Nr. 45, Bloc: 7, Scară: D, Etaj: 1, Ap. 5    HTO ARCHITECTURE & ENGINEERING SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Visarion, Nr. 20    SNEZANA DANGUBIC ARCHITECTS STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Popa Savu, Nr. 44, Ap. 6, Sector 1            Daniel      Eugenia     276     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială     DANIEL- PROSERV SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Târgu Lăpuș, Stradă: Stadionului, Nr. 56            Daniel      Ioana     6490     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STONE ARCHITECTURE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    OPLUS ATELIER - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Întorsura Buzăului, Stradă: Serei, Nr. 1    RAMAL TOP ADVISORY SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: MIHAIL KOGALNICEANU, Nr. 14, Bloc: 1K, Scară: A, Ap. 1            Danielescu     Răzvan Ovidiu     3583     București     Asociat/Societate comercială     CYBER NET SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Naun Rimniceanu            Danovici Bolboaca     Andrada     11534     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     FORMATEKTURA SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Jibou, Stradă: Băilor , Nr. 47C    CAMIL PROJECT SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Pictor Ioan Sima , Nr. 5, Bloc: IRE, Scară: A, Ap. 6            Danu      Alexandru-Vlad     11197     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CIRRUS STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ctin Brâncoveanu, Nr. 43, Bloc: sp com 3, Etaj: parter    PF CONSTRUCT 2018 SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Cooperației , Nr. 7B            Darac      Petrișor Didi     695     Satu Mare     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     FERUM SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: G. Coșbuc, Nr. 26, Cod poștal: 440039    REDBAU SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Platanului, Nr. 14, Cod poștal: 440187    STUDIO BB SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Ana Ipatescu, Nr. 30/A, Cod poștal: 440020    HOME PROJECT DESIGN SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Oraș Carei, Stradă: Petru Maior, Nr. 5            Daradics      Nandor     4478     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ DARADICS NANDOR - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bd. Mihail Eminescu, Nr. 9A, Etaj: 1, Ap. 12, Cod poștal: 300028            Dardari      Abdul-Rahman     11325     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     YARD ARCHITECTS S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Unirii, Nr. 55, Bloc: E4A, Scară: 2, Ap. 38, Sector 3    YARD ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gheorghe Lazar, Nr. 5b, Bloc: -, Scară: -, Etaj: 3, Ap. 7, Sector 1            Darida     Petru     8730     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     STUDIO 10 M ZERVA CROITORU MEDVEDOVICI ARHITECTI ASOCIATI SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul. Ion Mihalache, Nr. 111, Bloc: 12A, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 38, Sector 1    OUTBOX STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Badea Cârțan, Nr. 13, Scară: A, Etaj: Parter, Ap. 2, Sector 2            Darie      Laura     4930     București     Asociat/Societate comercială     GRUPA 13 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Leonida, Nr. 23B, Ap. 1, Cod poștal: 020555            Darii      Vladimir     7288     Timiș     Asociat/Societate comercială     DARIIS PROJECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Craiova, Nr. 8            Daroga      Roxana-Alexandra     10285     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     MDR ARCHITECTURE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Codlea, Stradă: George Cosbuc, Nr. 8, Cod poștal: 505100            Darvas      Kazmer Koppany     12064     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     DKK ARCHITECTURE SOLUTIONS SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: PATINOARULUI, Nr. 8, Scară: A, Ap. 18            Dascăl      Anda Teodora     6397     Transilvania     Asociat/Societate comercială     TAO ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Constantin Brâncoveanu, Nr. 15, Ap. 4            Dascăl      Nicolae Florin     6430     Mureș     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ARHIMOBIL SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Secerătorilor, Nr. 5, Scară: A    TCR ARHITECTI SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: STRADA FRUNZISULUI NR 34, Nr. AP 15, Cod poștal: 400664            Dascălu      Claudia Elena     11010     Iași     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     REX GRUP SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Vovidenie, Nr. 21    REVOX 21 SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Vovideniei, Nr. 21            Dascălu      Dorin-Andrei     9598     București     Asociat/Societate comercială     DORIN DASCĂLU ARHITECTI ASOCIATI SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Mihalache, Nr. 38, Bloc: 33A, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 12, Sector 1            Dascălu     Elena Manuela     147     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ DASCĂLU ELENA - MANUELA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Străpungerii Silvestru, Nr. 46, Bloc: T3-4, Scară: E, Ap. 2            Dascălu      Florin     6290     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DASCĂLU ȘI ASOCIAȚII SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Mircea cel Bătrân, Nr. 0, Bloc: X2, Scară: B, Ap. 13, Cod poștal: 130023    STUDIO D SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Mircea cel Bătrân, Nr. 16, Bloc: X2, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 13            Dascălu      Ileana Monica     6289     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială     DASCĂLU ȘI ASOCIAȚII SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Mircea cel Bătrân, Nr. 0, Bloc: X2, Scară: B, Ap. 13, Cod poștal: 130023            Dascălu      Ioan Alexandru     5775     Argeș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CONSULTING URBAN PROIECT GRUP SRL -Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Mr. Gheorghe Șonțu, Nr. 1, Bloc: C1, Scară: A, Ap. 24    ARHIDOM PROIECT PROD COM SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: I.C.Brătianu            Dascălu      Mariana     714     Argeș     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DASCĂLU MARIANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Mr.Gheorghe Șonțu, Nr. 1, Bloc: C1, Scară: A, Ap. 24    PIRAMID PROIECT SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Slatina    RO VER PROIECT 2006 SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Smeurei, Nr. 22            Dascălu      Ștefan Dragoș     10541     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PRODESIGN ENGINEERING&CONSTRUCTION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Chindiei    SC RIZOMARH SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Gral Ion Dragalina, Nr. 10, Ap. 17            Dascălu     Vlad     4681     Iași     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MIDAS INSTAL CONSTRUCT SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Municipiul Vaslui, Stradă: Valentin Silvestru, Nr. 32G    MIDAS PRO CONSTRUCT SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Municipiul Vaslui, Stradă: Valentin Silvestru, Nr. 32G            Datcu      Ariadna     6138     București     Asociat/Societate comercială     SAAD PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str Sighisoara, 2, Nr. 2, Cod poștal: 021936            Datcu     Daniela Gabriela Ioana     1656     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC XLINE BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Stradă: aleea Ariesul Mare    SC XLINE ATELIER DE ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ALEEA ARIESUL MARE            Datcu      Dobrin Laurențiu     1657     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC XLINE ATELIER DE ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ALEEA ARIESUL MARE    PROCIVIL SRL - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Slobozia, Stradă: CLOȘCA, Nr. 18            Dateș      Raul Marian     12176     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială     TRANS FORM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Onisifor Ghibu, Nr. 12            Daud      Emanuel Paul     8405     Timiș     Asociat/Societate comercială     ASCENDO PROJEKT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos. Pantelimon, Nr. 255, Bloc: 43, Scară: F, Etaj: 4, Ap. 216            David      Anastasia     8661     București     Asociat/Societate comercială     ANASTASIA D STUDIO - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intr. I.V. Miciurin, Nr. 3, Etaj: Parter, Sector 1, Cod poștal: 011458            David      Bianca-Liliana-Maria     8911     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     POINT PLACE ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Turzii , Nr. 162-168, Etaj: 4, Ap. 47    GOODWILL STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Plopilor, Nr. 63, Etaj: 1            David     Bogdan-Florin     4694     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DAVID BOGDAN FLORIN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Lunca Moldovei, Nr. 1, Sector 3    CONSTRUCTII ERBASU SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Caramfil, Nr. 72, Sector 1    SELFCONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Niicolae Caramfil, Nr. 72, Sector 1    SC PROFESSIONAL TECH CONSTRUCT DESIGNSRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos. Dudesti Pantelimon, Nr. 44            David      Mihaela     2817     București     Titular/Birou individual de arhitectură     MIHAELA DAVID BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: BLD CONSTRUCTORILOR, Nr. 31            David      Tiberiu     5440     București     Asociat/Societate comercială     ARCHIBAU SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bl Hristo Botev, Nr. 5, Bloc: 1, Scară: 1, Etaj: 6, Ap. 11, Sector 3            Davidescu      Ioana-Alexandra     6225     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ATELIER DOTART SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Mircea cel Bătrân, Nr. 146    ADRO PROIECTARE SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Ștefan Cel Mare, Nr. 63, Etaj: 2    ATELIER TIMART SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Mircea Cel Batran, Nr. 146    PRODESIGN VIEW SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Negru Vodă, Stradă: Constantei, Nr. Bl BV2    SAPO CONPAS SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Lumina, Stradă: Soseaua Tulcei, Nr. 104A            Davidescu      Silvia Ruxandra     6908     Timiș     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DR ARHI PROIECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Intrarea Lungă, Nr. 2, Bloc: camera 2, Scară: C, Etaj: 1, Ap. 8, Cod poștal: 307065    CORDINIUS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aurel Podeanu, Nr. 144            Davidovici     Ștefan     10851     București     Titular/Alte forme juridice (AFJ)      ȘTEFAN DAVIDOVICI ARCHITETTO AFJ - Județ: NEDEFINIT, Stradă: Via Centrum, Nr. 19            Dawidowicz      Iulia Traute     2850     Prahova     Asociat/Societate comercială     PETRARH SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Fulga, Stradă: Soarelui, Sat Fulga de Sus, Nr. 8            Dăescu      Ioana     8515     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BAU STARK SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Chitila, Stradă: Rudeni, Nr. 38    QUADRATUM ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Plevnei , Nr. 145B Spațiu Comercial P 2014, Bloc: 2, Sector 6    SC MADMAR EXPERT CONSTRUCT SRL - Județ: Giurgiu, Localitate: Comuna Singureni, Stradă: Sos. Calugareni, Nr. 81    REFLEX DESIGN & CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Plevnei, Nr. 145B            Dăescu      Liviu-Cornel     5845     București     Titular/Birou individual de arhitectură    Titular/Societate comercială     DĂESCU LIVIU CORNEL BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Occidentului, Nr. 17, Sector 1   SC ONEFORPLUS PARTNERSHIP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ionel Perlea, Nr. 16, Cod poștal: 010209            Dănăiță-Ionescu      Gabriela     137     Iași     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     ARHITECT GRUP SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bld. Independenței, Nr. 11    IONESCU DĂNĂIȚĂ GABRIELA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Anastasie Panu, Nr. 27, Cod poștal: 700023    MAISON MERAKI SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: B-dul Dacia, Nr. 42            Dănciulescu      Alexandra     6221     Oltenia     Salariat/Societate comercială     ARTAD GROUP SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Madona Dudu, Nr. 1, Bloc: 1-3-5, Etaj: parter            Dăncuș      Ioana-Elisabeta     6075     București     Asociat/Societate comercială     SMART DESIGN SRL (BUCURESTI) - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Taberei, Nr. 4, Bloc: F, Scară: C, Etaj: 2, Ap. 40, Sector 6, Cod poștal: 061381            Dănilă     Alexandra     8227     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială     ROMANIAN EXPERT CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Unirii            Dănilă-Nedelcu      Valentin     9462     Timiș     Asociat/Societate comercială     UN BLOC PROIECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Martir Istvan Andrei, Nr. 10-14, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 17            Dărăban      Flavia Laura     5238     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială     ADA&CO SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Petroșani, Stradă: 1 Decembrie 1918, Nr. 84, Scară: B, Ap. 39            Dărăban      Radu Ioan     8505     Bihor     Asociat/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială     DARABAN RADU IOAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Bihor, Localitate: Oraș Beiuș, Stradă: Traian Vuia , Nr. 17A    ATELIER RDI PROJECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Oraș Beiuș, Stradă: Traian Vuia, Nr. 17/A            Dăsagă      Ana-Maria     10346     București     Salariat/Societate comercială     FORMAT ARHITECTURA SI DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cantareț Macarie, Nr. 6A, Sector 1            Dăscălița      Raluca     6622     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură     RALUCA DASCALITA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Maramureș, Nr. 3, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 5            Dâmboianu      Cristiana     2058     București     Salariat/Societate comercială     INTEGRAL CONSULTING R&D SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Popa Soare, Nr. 16, Sector 2            Dârlea      Liviu     7350     Arad     Salariat/Societate comercială     SC AZG ARHIKTIRIO SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Cocorilor, Nr. 79-81, Bloc: 5, Scară: -, Etaj: Parter, Ap. 4            Deac      Anita- Bernadett     11314     Satu Mare     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     MENTOR CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Traian, Nr. 41    DEAC S. ANITA- BERNADETT- BIA - Județ: Satu Mare, Localitate: Oraș Carei, Stradă: EOTVOS LORAND, Nr. 13            Deac     Cristian     8831     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     MIHĂILESCU ȘI ASOCIAȚII ARHITECTURA SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Alexandru Ioan Cuza, Nr. 11, Bloc: CAM 3, Scară: D, Ap. 39    CRISTIAN DEAC BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Matei Voievod, Nr. 125-133, Bloc: O1, Scară: C, Etaj: 9, Ap. 125, Sector 2, Cod poștal: 021454            Deaconu      Remus Octavian     7867     Arad     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA ARH. DEACONU REMUS OCTAVIAN - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Spl. Gen. Praporgescu, Nr. 25, Bloc: 18, Ap. 30            Deak      Bogdan-Valer     4666     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SQUARE HEAD DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Traian 195    ABM CONSULTING SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Nicolae Iorga, Nr. 57, Ap. 15    SPECTRUM BUILDING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sălcetului, Nr. 60, Sector 4    MANGU & DEAK S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Pasarea de Aur, Nr. 17            Deak Sala     Rebeka     8533     Transilvania     Salariat/Societate comercială     ARHIMAR SERV SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gh. Bilascu, Nr. 25, Ap. 12            Decă Anderca     Ovidiu Călin     8959     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ACTINGREEN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: -    OMRD STUDIO SRL - D - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Intrarea Visinuli, Nr. 6, Bloc: 37, Scară: camera 1, Etaj: 2, Ap. 10    COLOSAL DEVIZ SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Semănătorilor , Nr. 2, Bloc: 154, Ap. 2            Decuseară      Diana     3343     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială     DEC&DEC SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Brăilei, Nr. 131            Deleanu      Petre Mihai     1223     București     Asociat/Societate comercială     DELCASA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Chiparosului, Nr. 38, Sector 3, Cod poștal: 031122            Delibaș     Ioan     2567     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     DELIBAȘ IOAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Stradă: -    TECTON TRUST - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: 13 Decembrie, Nr. 31, Bloc: Neorama, Cod poștal: 500199            Demean Dumulesc     Sergiu     7493     Arad     Salariat/Societate comercială     MULTIARHITECTURAL SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Timotei Cipariu, Nr. 3            Demeter-Lowe      Silvia Svetlana     3314     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     CONTEXT ARCHITECTURE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Demetrescu      Bogdan Severus     360     Timiș     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     D PROIECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Piața Unirii, Nr. 5, Ap. 13    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BOGDAN DEMETRESCU - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Memorandului, Nr. 114            Demeyere      Jan Annie     11375     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SPEEDWELL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. București-Ploiești, Nr. 89A, Bloc: Corp C2, Etaj: 4, Sector 1    FUSE ARCHITECTURE AND INTERIOR DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. București-Ploiești, Nr. 89A, Bloc: Corp C2, Etaj: 4, Sector 1    DMA ARHITECTURE & INTERIOR DESIGN SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. București-Ploiești, Nr. 89A, Bloc: Corp C2, Etaj: 4, Sector 1            Demian      Daiana-Alina     9166     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ATELIER PLANART SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Augustin Presecan , Nr. 8, Ap. 77    PROCON DACRIS SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: George Enescu, Nr. 67A    AGOTECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Colonia Hodăii, Nr. 11            Demian     Zsolt Jozsef     6265     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială     DEMIAN ZSOLT JOZSEF BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Pța. Ion Creangă, Nr. 1    ARHIONE SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Piata Ion Creanga, Nr. 1            Demidov      Sergiu     5068     Timiș     Asociat/Societate comercială     VLADAX CONSULTING SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Viilor , Nr. 20B, Ap. 11            Denes      Mihai     6943     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     MORPHOSIS SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    CLUSTER ARCHITECTURE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Nicopole, Nr. 48A, Cod poștal: 500063            Denes      Peter     8189     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATR LINE SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: -    S.C. DPD ARCHITECTURE STUDIO S.R.L. - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Bul. Fratiei , Nr. 28, Etaj: 1, Ap. 5            Despoiu      Laura-Cristina     6486     București     Asociat/Societate comercială     STUDIO ABAO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Băltița, Nr. 4, Bloc: B26, Ap. 2, Sector 4            Despotovics      Roxana Raluca     5797     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială      3D ARCHIDRAW SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: F. C. Ripensia, Nr. 13, Ap. 20    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ DESPOTOVICI ROXANA RALUCA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: F. C. Ripensia, Nr. 13, Ap. 20    ATU PROJECT 4XR SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aleea F.C. Ripensia, Nr. 13, Bloc: camera 1, Etaj: 4, Ap. 20            Di Rosa     Andrea     11406     Transilvania     Asociat/Societate comercială     STUDIO A BY MOCAN & DIROSA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Nasaud, Nr. 22, Scară: A, Ap. 4            Diaconescu     Iulian     2501     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     PRO-ARC I.D. SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: B-dul Republicii, Nr. 17A-Edil Proiect    SA IULIAN DIACONESCU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Dr. Dimitrie Ernici, Nr. 4            Diaconescu      Mircea Iulian     39     Oltenia     Asociat/Societate comercială     CONSARH SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Gheorghe Baritiu, Nr. 7            Diaconescu      Oana     6255     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     EMBRYON ATELIER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Grigore Moisil, Nr. 75, Ap. 7    ARHI-GEODESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cerna, Nr. 4, Sector 2            Diaconescu      Ștefan     11570     București     Asociat/Societate comercială     DOCA ARCHITECTURE & DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Vacaresti, Nr. 326, Cod poștal: 040067            Diaconescu      Valeriu-Sorin     4869     București     Asociat/Societate comercială     OUTLINE ARCHITECTURE OFFICE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Ferdinand I, Nr. 164, Sector 2            Diaconu      Ana-Maria     10472     Iași     Salariat/Societate comercială     ARIA-ARHITECTURA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Niciman, Nr. 2C            Diaconu      Doina     139     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ DIACONU DOINA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Aleea Bașotă, Nr. 2            Diaconu      Florin     9314     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     S.C. PLANETEERS ARCHITECTS S.R.L. - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Iuliu Maniu , Nr. 32, Etaj: 1, Ap. 3            Diaconu      Ioana Maria     10352     Argeș     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     S.C. K-BOX CONSTRUCTION DESIGN S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dorobanți, Nr. 103-105    BIA IOANA DIACONU - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Câmpulung, Stradă: Negru Voda, Nr. 168, Bloc: 4, Scară: A, Etaj: 4A            Diaconu      Ionuț-Emanuel     9430     Iași     Asociat/Societate comercială     KREATIV STUDIO ARCHITECTS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Costache Negri, Nr. 60, Etaj: parter            Diaconu     Iustinian     10360     Iași     Salariat/Societate comercială     ATELIER DE ARHITECTURA SESCU SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bld. Socola, Nr. 2, Bloc: F, Scară: D, Etaj: 6, Ap. 24            Diaconu      Marius-Daniel     11155     București     Salariat/Societate comercială     WALDEVAR ENERGY SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Emil Garleanu, Nr. 11            Diaconu      Romulus-Laurențiu     8560     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     WUTOPIA DESIGN STUDIO S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independentei    DMI STUDIO CONCEPT S.R.L. - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna Răzvad, Stradă: Livada cu Pruni, Nr. 38-14    MADLAU ARCHRO PROJECT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna Răzvad, Stradă: LIivada cu Pruni, Nr. 38-14    PRIMAVERA URBAN CONSULTING SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Calea Campulung, Nr. 133T, Cod poștal: 130098            Diaconu      Vlad     10096     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     X ARCHITECTURE & ENGINEERING CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Maxim Gorki, Nr. 20, Sector 1    VLAD DIACONU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Stradă: Sergent Nutu Ion, Nr. 44, Sector 5, Cod poștal: 050762            Diaconu-Mihai     Adriana     6581     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Administrație     ELVAPRO SCHULHOFF SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: pLANTELOR, Nr. 6, Sector 2    MINISTERUL AFACERILOR INTERNE - DIRECȚIA ASIGURARE LOGISTICĂ INTEGRATĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Eforie, Nr. 3, Sector 5            Diaconu-Cercel      Simona     9428     Iași     Asociat/Societate comercială     KREATIV STUDIO ARCHITECTS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Costache Negri, Nr. 60, Etaj: parter            Diamantis     Alexandros     10585     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     SOFTEHNICA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: N. TITULESCU, Sector 1    ALEXANDROS DIAMANTIS BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd Agronomiei            Dicanu Dutchevici Lemonie     Raluca     5036     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     MONARH SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Ioan Borcea, Nr. 42            Dicu      Bogdan-George     40     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ATMA STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Barajul Lotru, Nr. 11, Etaj: Parter, Ap. Camera 2 Ap.4, Sector 3    VISIO CONSTRUCTION WORKS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pechea, Nr. 32-26, Etaj: 5, Sector 1            Diculescu      Alexandru     5200     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ALEXANDRU DICULESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: DUMBRAVA NOUA, Nr. 6, Bloc: M80, Scară: 1, Etaj: PARTER, Ap. 4, Sector 5            Diculescu      Ana-Bianca-Elena     6243     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     EUROPROIECT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: B-dul I.C.Bratianu    ARCHI PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Basarabia, Nr. 62, Sector 2            Didă      Liviu     4537     Dobrogea     Titular/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     MD PRIM PROIECT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Mamaia, Nr. 269    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. LIVIU DIDĂ - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Mamaia, Nr. 269, Etaj: 1, Ap. 2            Didă      Mirela     1068     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     MISOLI - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Podgoriilor, Nr. 10            Didea      Delia-Alexandra     4975     București     Asociat/Societate comercială     WORKSPACE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CALEA FLOREASCA , Nr. 246 C, Etaj: 18, Sector 1            Dieaconescu     Constantin-Cătălin     8475     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARX DECENS SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Otopeni, Stradă: Bisericii, Nr. 23, Etaj: 1, Ap. 3, Camera 2    ARX CONCEPT TEAM SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Otopeni, Stradă: Bisericii, Nr. 23, Etaj: 2, Ap. 3, Camera 2            Dieneș      Gavril     236     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ DIENEȘ GAVRIL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Turbinei, Nr. 37            Dilancea      Ștefan Dan     8637     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHITECTURA PLUS SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: George Enescu, Nr. 5, Cod poștal: 900692    ZOOM SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: NICOLAE IORGA, Nr. 20            Dima      Alina Raluca     11711     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială     SC BOGDAN RADU ARHITECTURA SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: STR. Tarnave, Nr. 1, Bloc: A1, Scară: G, Etaj: 4, Ap. 105, Cod poștal: 100373            Dima      Dumitru Adrian     2119     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     M2 SISTEM SRL - Județ: Brașov, Stradă: STR. Alexandru cel Bun Nr.20A    M2 STUDIO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Alexandru cel Bun nr. 20            Dima      Elena     3395     București     Salariat/Societate comercială     ATELIER 3 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sf. Constantin, Nr. 4, Sector 1, Cod poștal: 010218            Dima      Georgian-Mircea     6724     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Administrație Salariat/Administrație Titular/Birou individual de arhitectură     PRO ARHIMED SRL D - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Ornamentului, Nr. 4, Bloc: E8, Scară: 2, Etaj: 3, Ap. 36, Sector 4    MINISTERUL APARARII NATIONALE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: DRUMUL TABEREI, Nr. 7F    MINISTERUL APARARII NATIONALE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: DRUMUL TABEREI, Nr. 7F    DIMA GEORGIAN MIRCEA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ALEEA ORNAMENTULUI, Nr. 4, Bloc: E8, Scară: 2, Etaj: 3, Ap. 36, Sector 4, Cod poștal: 041805            Dima     Gheorghe     2793     București     Asociat/Societate comercială     ATELIER 3 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sf. Constantin, Nr. 4, Sector 1, Cod poștal: 010218            Dima      Răzvan     4848     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     DIMA C. RĂZVAN - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Albă, Nr. 10, Sector 2, Cod poștal: 040512    AVENTUS DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independentei, Nr. 291-293            Dima      Roxana     5835     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ROXANA DIMA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Anghel Alexandru, Nr. 19, Sector 5            Dimitrie-Leorda      Anca-Silvia     4206     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ANCA DIMITRIE-LEORDA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Berindei Ion, Nr. 3, Bloc: OD21A, Scară: B, Etaj: 6, Ap. 70, Sector 2, Cod poștal: 023552            Dimitrios      Efthymiadis     6729     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC DIMAS MIGDA CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Gheorghe Lazăr, Nr. 21, Ap. 1, Sector 1    DIMAS MIGDA CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Lunca Siretului, Nr. 1, Bloc: A45, Scară: F, Ap. 86, Sector 6            Dimitriu      Elena     4565     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     URBA SISTEMPROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, Nr. 8-12    URBA SISTEM SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Spinti, Nr. 8            Dimitriu      Vlad Dan     2449     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     FRONTAL D.I. SYSTEMS SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Energiei, Nr. 32, Bloc: 32, Scară: A, Etaj: 7, Ap. 39    VLAD.STUDIO DESIGN SRL - Județ: Bacău, Stradă: Energiei, Nr. 32, Bloc: 32, Scară: A, Etaj: 7, Ap. 39            Dimofte      Alice-Maria     10170     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC EXHIBIT ARHITECTURA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Nicolae Balcescu, Nr. 40    ADSUM ARHITECTURA STUDIO SRL - Județ: Ilfov, Stradă: Cireșului , Nr. 33            Din     Ovidiu-Sorinel     1093     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     OVIDIU-SORINEL DIN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CAMPIA LIBERTATII    SC TURRIS NEXT PROJECT SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Turnu Măgurele, Stradă: Crinului, Nr. 46            Dina      Costel     5473     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PRO ARHIDESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Fabrica de Chibrituri, Nr. 15A, Bloc: Tronson 3, Scară: Corp C2, Ap. 3, Sector 5    IMPULS ARHIDESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: FAbrica de Chibrituri, Nr. 15A, Ap. 3, Sector 5            Dina      Mădălina-Doriana     4602     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MXM ARCHITESCTS - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Vitan-Bârzești, Nr. 7D, Bloc: 1, Scară: B, Etaj: 6, Ap. 106, Sector 4    MXM ARCHITECTS SRL - Județ: București, Stradă: Șos. Vitan Bârzești, Nr. 7D, Bloc: 1, Scară: B, Etaj: 6, Ap. 106, Sector 4            Dincă      Alexandra Diana     10579     București     Asociat/Societate comercială     DIPTYCH STUDIO SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Chiajna, Stradă: REZERVELOR , Nr. 47 BIS            Dincă      Andreea-Maria     11174     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ATELIER APLUS ARHITECTURA - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: Sf. Nicolae nr. 2    BLUE PROJECTS DESIGN SRL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Calea Calarasilor, Nr. 65, Bloc: C, Scară: 2, Etaj: 1, Ap. 25            Dincă     Daniel     8169     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARDESIGN CO SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Iancu Nicolae, Nr. 11-19, Bloc: vila 21    NEW SPACE SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Roman, Stradă: Cuza Vodă, Bloc: 21, Scară: C, Etaj: parter, Ap. 41    NIVA PROMPT CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Popescu, Nr. 18, Sector 1    FORMA CONCEPT SRL - Județ: București, Stradă: Alea Campul Mosilor, Nr. 4, Bloc: 4, Scară: 1, Etaj: et 6, Ap. 20    DHSTUDIO DESIGN AND MORE SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Dobroești, Stradă: Mesteacanului, Nr. 4L            Dincă      Mihaela     4024     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Administrație     ARHINSTAL CONSULTING - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ADIERII , Nr. 24, Sector 4 MAPN UM02248   CENTRUL DE STUDII SI PROIECTARE CONSTRUCTII MILITARE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Taberei, Nr. 7H, Sector 6, Cod poștal: 061416            Dincă      Mihaela-Ștefana     10112     București     Salariat/Societate comercială     SMI PARTNERS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Agatha Barsescu , Nr. 10, Bloc: V19, Scară: B, Etaj: 8, Ap. 71, Sector 3            Dincă      Vlad Andrei     9521     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     SYKA”Z DESIGN & CONSULTANTA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Decebal, Nr. 16, Sector 3   DINCĂ VLAD ANDREI BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Grintiesului, Nr. 2B, Etaj: 2, Ap. 17, Sector 6, Cod poștal: 062224            Dinco      Marius     6009     Iași     Salariat/Societate comercială     IANIS DECO DESIGN SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Ipsilanti            Dinculescu     Ana Cristina     3217     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     S.C. STRUCTURE DESIGN S.R.L. - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: AL. LAPUSNEANU, Nr. 117    STRUCTURE DESIGN SRL (AFUMAȚI) - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Afumați, Stradă: Șos. București-Urziceni, Nr. 247    TABAN DESIGN CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gral Dimitrie Salmen , Nr. 20, Sector 2    STRUCTURE DESIGN PROJECT SOLUTIONS SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Afumați, Stradă: Ganeasa, Nr. 10    PHC STRUCTURAL DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Racari, Nr. 51, Sector 3            Dinculescu      Mircea     3730     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ADAMCO GRUP SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Hațeg, Nr. 26    ADG PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Alexandru Vlahuță, Nr. bloc LAMA A, Ap. 5    ADG ARCHITECTS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Hațeg, Nr. 26    ARCHIPLANBUILD SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Petru Rareș, Nr. 20            Dindăreanu      Corina Elena     4208     București     Titular/Birou individual de arhitectură     CORINA DINDAREANU - Județ: Barcelona, Stradă: C/Sant Lluis , Nr. 13, Etaj: ppal, Ap. 1a, Cod poștal: 08012            Dinescu      Adina     1514     București     Asociat/Societate comercială     AD DESIGN SERVICES SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Petre Liciu, Nr. 8            Dinescu      Simona-Mihaela     8641     București     Asociat/Societate comercială     STUDIO UNFOLD SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Calistrat Hogaș            Dinoiu      Dan     4120     București     Salariat/Societate comercială     NON ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos Mihai Bravu , Nr. 123-135 B            Dinu     Adrian     6448     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     STUDIOR3NDER SRL - Județ: București, Stradă: Bd. Apicultorilor    HOLIDAY D'SIGN CONSULT SRL - Județ: Prahova, Stradă: Italiana            Dinu      Alina Maria     10261     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     POINT ZERO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: bd. Ferdinand I, Nr. 51, Etaj: 1, Ap. 8, Sector 2    WIREFRAME SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baba Novac, Nr. 12, Bloc: M3, Scară: D, Etaj: 1, Ap. 40, Sector 3            Dinu      Cezar Sebastian     3109     Oltenia     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MODUL PROIECT SA - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: Libertății, Nr. 200A    UNID DOMUS SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: Libertății, Nr. 1501, Scară: B, Etaj: 3, Ap. 33    URBAN PLUS SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Roșiorii de Vede, Stradă: A.I.Cuza, Nr. 13, Scară: B, Etaj: 3, Ap. 35            Dinu      Dan-Răzvan     9634     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     DINU DAN RAZVAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Ghiroda, Stradă: Nouă, Nr. 12    CYBERSCANNING SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Ghiroda, Stradă: Noua, Nr. 12            Dinu      George-Cătălin     7898     București     Salariat/Societate comercială     CREATIVE ARCHITECTURE DESIGN SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna 1 Decembrie, Stradă: ION BARBU, Nr. 6, Bloc: P3, Scară: 1, Etaj: P, Ap. 1, Cod poștal: 077005            Dinu      Ionuț-Laurențiu     10178     București     Asociat/Societate comercială     OIKO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Soseaua Pantelimon, Nr. 309, Bloc: 8, Scară: H, Etaj: 10, Ap. 319, Sector 2, Cod poștal: 021621            Dinu     Liviu-Florin     4784     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială      3D ON OFFICE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Petre Ispirescu, Nr. 8, Bloc: P6, Scară: 2, Etaj: 8, Ap. 52, Sector 5    4D INNO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea 13 Septembrie, Nr. 137, Bloc: T1C, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 1, Sector 5    SANTIER IN LUCRU SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Domnești, Stradă: Trandafirilor, Nr. 1A    DAT CONSTRUCTIVE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STIRBEI VODA , Nr. 119            Dinu      Marius     2085     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     MDA SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Ovidiu, Stradă: Stejarului, Nr. 5            Dinu      Marius Cosmin     10769     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială      .K-BOX CONSTRUCTION DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dorobanti, Nr. 103-105, Etaj: 1    NIMAD ARCHITECTS SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Oraș Titu, Stradă: I.C.Visarion, Nr. 47, Bloc: 7B, Scară: A, Etaj: parter    TEHNOPROIECT COMTRANS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calimachi, Nr. 21, Ap. 2, Sector 2   ZEBLEX SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Comuna Șimian, Stradă: Brândușei, Nr. 4    NEWERA PROJECT SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pantelimon, nr. 266, sector 2            Dinu      Theodor-Alexandru     10731     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ADN BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Octavian, Nr. 27, Sector 3    MOD ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Timisoara, Nr. 29, Bloc: A, Scară: B, Etaj: 6, Ap. 28            Dinu-Popa     Emil-Alexandru     6402     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DELTA SERVICE 95 CONSULTING SRL - Județ: București, Stradă: Dobrota , Nr. 9, Sector 2    ECOHARA ELEMENTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Enachita Vacarescu, Nr. 10, Etaj: 3, Ap. 7, Sector 4, Cod poștal: 040157            Dinulescu     Stelian Marian     576     Arad     Salariat/Societate comercială     D&D DESIGN PROIECT SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Nicolae Grigorescu, Nr. 7            Dinulescu-Ioana      Nicoleta Laura     3067     Arad     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GEOMETRICA CONSTRUCT SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Gheorghe Șincai, Nr. 2-6, Ap. 5   GEOMETRICA SRL - Județ: Arad, Stradă: Gh. Sincai, Nr. 2-6, Ap. 5            Dinulescu-Ioana      Sergiu     3068     Arad     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     GEOMETRICA CONSTRUCT SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Gheorghe Șincai, Nr. 2-6, Ap. 5   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - DINULESCU-IOANA SERGIU - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Gh. Sincai, Nr. Nr. 2-6, Ap. Ap. 4, Cod poștal: 310084   GEOMETRICA SRL - Județ: Arad, Stradă: Gh. Sincai, Nr. 2-6, Ap. 5            Dioșan      Eleonora     9508     Mureș     Asociat/Societate comercială     SC ATMOSPHERE BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Col. Ion Buzoianu, Nr. 45            Disescu      Oana-Maria     2734     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     OANA DISESCU BIA - Județ: București, Stradă: Frederic Chopin, Nr. 29, Bloc: -, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 6, Sector 2   SC KDBS DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pop de Basesti, Sector 2   SMART GREEN VILLAS SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Sinaia, Stradă: Gentiana    AM PROJECT DESIGN & CONSULTING SRL -Județ: București, Stradă: Petru Rares            Diță      Victor     9027     Prahova     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RECICO PROIECT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Bucov, Stradă: Pleașa, Nr. 340   S.C. DV ARHITECTURE S.R.L. - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Bucov, Stradă: BUREBISTA, Nr. 25   S.C. NOAV STRUCTUM S.R.L. - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Bucov, Stradă: CONSTANTIN BRANCOVEANU , Nr. 52            Dițoiu     Nina Cristina     6299     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DIȚOIU NINA - CRISTINA BIA - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Bld. Pref. Tudoraș Gavril   SC ENERGOBIT CONTROL SYSTEMS SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Taietura Turcului, Nr. 47/11   AQUAPROIECT SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independenței, Nr. 294, Sector 6            Dițu-Ștefan      Maria-Izabela     6131     București     Titular/Birou individual de arhitectură     DIȚU-ȘTEFAN MARIA IZABELA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vedea , , Sector sector 5            Dîrjan      Iuliana Diana     7751     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     DIRJAN IULIANA-DIANA BIA - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: 22 Decembrie, Nr. 308            Dîu      Sonela     8406     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     SD PROIECT STUDIO SRL-D - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Utvin, Stradă: Sat Utvin, Nr. 118A    DÎU SONELA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Mangalia, Nr. 66-72, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 14            Dobîndă      Anda-Romina     9377     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PGA MARKERS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 1, Ap. 3A    RD SIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Vulturilor, Nr. 14, Cod poștal: 300458            Dobîndă-Guță      Ruxandra     10428     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MINA-M-COM - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Regina Elisabeta, Nr. 7, Sector 3   NOD ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -    SA CRISAN&CRISAN ARCHITECTURE, URBAN PLANNING&DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: REGINA ELISABETA            Dobra     Ioan Septimius     9127     Satu Mare     Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     SIGMA PROIECT SA - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Decebal, Nr. 23, Cod poștal: 440006   ARCALO GRUP SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Victoriei, Nr. 85/B            Dobra      Raluca     11401     Bihor     Salariat/Societate comercială     ATELIER CI SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: LIBERTATII, Nr. 2, Ap. 4A            Dobrai      Laszlo     2190     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     D.SZ. ATELIER SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Odorheiu Secuiesc, Stradă: -    SMART ENERGY LABORATORY SRL - Județ: Harghita, Localitate: Comuna Lupeni, Stradă: Lupeni , Nr. 549            Dobre      Alina Ștefania     12107     București     Salariat/Societate comercială     ONE DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Matei Basarab, Nr. 90, Bloc: L118A, Scară: 2, Etaj: P, Ap. 10 camera 1, Sector 3            Dobre      Eugeniu Paul     3484     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROUL DE ARHITECTURA- ARHITECT DOBRE EUGENIU-PAUL - Județ: Ilfov, Stradă: Stejarului, Nr. 25, Cod poștal: 070000   PSV MULTILINE SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Câmpulung, Stradă: Gen. Grigore Grecescu, Nr. 2,             Dobre      Mihai Adrian     12145     Argeș     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ARTATELIERS PROJECT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Sos Bucuresti Nord, Nr. 10, Bloc: Cladirea O2, Etaj: 6   MAD ARCHITECTURE & DESIGN SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Aleea Papucești nr, Nr. 8, Bloc: 55A, Scară: C, Etaj: 1, Ap. 8, Cod poștal: 110374            Dobre      Rodica     1981     București     Titular/Birou individual de arhitectură     RODICA DOBRE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Giseppe Garibaldi, Nr. 5, Sector 2            Dobre      Smaranda Maria     8617     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIA DOBRE F. SMARANDA-MARIA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Sfântul Lazăr, Nr. 11    ATELIER S37 SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Sf. Lazar, Nr. 11            Dobre     Ștefan Adrian     10396     București     Asociat/Societate comercială     K2 DESIGN LAB SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Floreasca, Nr. 165            Dobreanu      Catinca Cristina     6541     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ART EGO GROUP SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Fălticeni, Stradă: -, Nr. 215C   DOBREANU C. CATINCA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Dr.Constantin Istrate, Nr. 10   MBUILD ENTERPRISE SRL - Județ: Bacău, Stradă: CAL. REPUBLICII    GAMA PROCONCEPT - Județ: Bacău, Localitate: Comuna Mărgineni, Stradă: Com. Margineni    RED 09 SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: I. Creanga, Nr. 6            Dobreanu      Răzvan Teodor     6010     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RTMAND PARTNERS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Decebal, Nr. 22, Bloc: B4, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 7   MATEO-ACORD SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bulevardul Chimiei, Nr. 2, Bloc: C1, Etaj: 5, Ap. 57   RTMAND PARTNERS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Decebal, Nr. 22, Bloc: B4            Dobrescu      Gruia Alin     2118     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DOBRESCU ARH SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Mihail Sadoveanu, Nr. 6, Ap. 5   CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Subl. Zaharia, Nr. 5, Sector 1   DESIGN HUB STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Av. Stefan Protopopescu, Nr. 5, Bloc: c4, Scară: A            Dobrescu     Laura-Andreea     4349     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DOBRESCU LAURA-ANDREEA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihail Sebastian, Nr. 116, Bloc: 1, Scară: 1, Etaj: 7, Ap. 45, Sector 5   LARA ARHIDESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihail Sebastian, Nr. 116, Bloc: 1, Scară: 1, Etaj: 7, Ap. 45   LARA GREEN DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihail Sebastian, Nr. 116, Bloc: 1, Scară: 1, Etaj: 7, Ap. 45, Sector 5, Cod poștal: 050787   ANDERSSEN SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Eternitate, Nr. 76   SA CRISAN&CRISAN ARCHITECTURE, URBAN PLANNING&DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: REGINA ELISABETA            Dobrică      Costin     8873     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC SIMPLE SPACE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cpt. Nedelcu Ilie    DUALSTUDIO ARCHITECTURE SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Victoriei, Nr. 70, Bloc: 7, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 5, Cod poștal: 820150   DUALPLAN STUDIO SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Victoriei, Nr. 70, Bloc: 7, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 5, Cod poștal: 820150            Dobrinescu      Ana Maria     1989     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GERMAN ARCHITECTS & PARTNERS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Camil Ressu, Nr. 40   WERKPLAN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: George Călinescu, Nr. 4, Etaj: 3, Ap. 10, Sector 1, Cod poștal: 010693   AM ARCHITECT OFFICE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Camil Ressu, Nr. 40, Bloc: C13, Scară: 2, Etaj: 1, Ap. 21, Sector 3   CAPITAL VISION SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Calea Munteniei, Nr. 56            Dobrițoiu     Dragoș Daniel     42     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - ARHITECT DOBRIȚOIU DRAGOȘ - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Grigore Alexandrescu, Nr. 1G, Bloc: birou 4            Dobroiu      Roxana     10414     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     EPSTEIN ARCHITECTURE & ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Gheorghe Magheru, Nr. 1-3, Etaj: 3, Sector 1   LEVIATAN DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Unirii, Nr. 165, Bloc: Cladirea TN 02, Etaj: 8, Sector 3   ROXANA DOBROIU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STR. MOTILOR, Nr. 20, Bloc: A, Scară: 1, Etaj: 6, Ap. 605, Sector 3, Cod poștal: 031522            Dobrotă      Eugen Nicolae     4490     Nord-Est     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ DOBROTĂ EUGEN - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Stadionului, Nr. 4   SPEED CRAFT SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Rădăuți, Stradă: Fabricilor, Nr. 7   ALG CONSTRUCTURE SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Rădăuți, Stradă: Mihai Viteazul, Nr. 6, Bloc: 28, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 11            Dochie      Ioana Anca     6517     Arad     Salariat/Societate comercială     SC ELITE DESIGN STUDIO SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Revoluției, Nr. 55, Etaj: 2, Ap. 6A            Dochița      Ionuț     7941     București     Salariat/Societate comercială     RAZVAN BARSAN + PARTNERS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Limpejoarei, Nr. 6, Etaj: parter, Ap. camera 1, Sector 1            Dodiță      Vlăduț-Constantin     9944     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CONTEXT ARCHITECTURE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    ARHISENSE CONCEPT SRL - Județ: Giurgiu, Localitate: Municipiul Giurgiu, Stradă: Drumul Fermei, Nr. 79A            Dogar      Cristian Vlad     10127     Bihor     Salariat/Societate comercială     SANDEX SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Transilvaniei, Nr. 33, Bloc: B58, Ap. 4            Dogar      Daniel     2656     Bihor     Asociat/Societate comercială     SANDEX SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Transilvaniei, Nr. 33, Bloc: B58, Ap. 4            Dogariu     Tamara Elena     3551     București     Asociat/Societate comercială     ANIMA DESIGN&CONSTRUCT SRL - Județ: București, Stradă: Sos Stefan cel Mare            Dogaru-Pandele      Carmen     7002     București     Asociat/Societate comercială     S.C. INSIDEANDOUT GRUP - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Delea Veche, Nr. 26, Sector 2            Dohi-Trepszker      Lilla Etelka     7719     Satu Mare     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     PILON SRL - Județ: Satu Mare, Stradă: Trandafirilor, Nr. 56   CIVIL ART PROIECT SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Comuna Medieșu Aurit, Stradă: Principala, Nr. 762   DOHI LILLA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Trandafirilor, Nr. 56, Cod poștal: 440089            Dohotariu      Andreia Nicoleta     11594     Iași     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     COMPASSARCH SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Stejarului , Nr. 1C, Ap. 9   ISA - GRAPHIC PLAN SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Valea Lupului, Stradă: Fundac Magnoliei, Nr. 15, Bloc: C1, Etaj: parter, Ap. 3            Dohotariu      Ionuț     11146     Iași     Asociat/Societate comercială     ISA - GRAPHIC PLAN SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Valea Lupului, Stradă: Fundac Magnoliei, Nr. 15, Bloc: C1, Etaj: parter, Ap. 3            Doichița      Corneliu Costel     880     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     DOICHIȚA CORNELIU-COSTEL BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Cornelia Sălceanu, Nr. 10, Etaj: 1, Ap. 1            Dolog      Valentin-Andrei     6931     Bihor     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     COFIDO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Zimbrului , Nr. 4, Bloc: Prima, Etaj: P, Ap. sp.c. 5   VALYRIA STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Zimbrului , Nr. 4, Bloc: Prima, Etaj: P, Ap. sp.c. 6            Domahidi      Ildiko     3099     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     DOMAHIDI ILDIKO BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Covasna, Stradă: -            Domahidi      Lorand     7830     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     DOMAHIDI LORAND BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Oraș Săcueni, Stradă: Libertății, Nr. 2, Bloc: Z2            Domide      Irina     10248     Transilvania     Salariat/Societate comercială     ELEMENTO ART DESIGN SRL - Județ: Bistrița- Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Alba-Iulia, Nr. 28, Etaj: 1, Ap. 3            Dominte     Raluca-Gabriela     11862     Nord-Est     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER DE PROIECTARE VIȘAN SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bld. Ștefan cel Mare și Sfânt , Nr. 10   RADARH SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Câmpulung Moldovenesc, Stradă: Mihai Dodu, Nr. 2A            Domnaru      Ofelia     3623     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. OFELIA DOMNARU - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Albăstrelelor , Nr. 14   ARHITRAVA SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: bd. Aurel Vlaicu, Nr. 14, Scară: C            Domnișoru      Anda Alecsandra     716     Argeș     Titular/Birou individual de arhitectură     ANDA DOMNIȘORU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Nicolae Bălcescu, Nr. 4, Bloc: L2, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 9            Domokos      Attila     10885     Timiș     Asociat/Societate comercială     GRAYZONE STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Lazăr Gheorghe, Nr. 27, Bloc: cam 1, Bloc T3, Etaj: 3, Ap. 13            Domokos-Pașcu      Gabriela     7081     Timiș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER PAȘCU & ȚIGANEA P.A.U. SRL-D - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Energiei, Nr. 18, Bloc: 1, Scară: C, Etaj: 3, Ap. 33   GRAYZONE STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Lazăr Gheorghe, Nr. 27, Bloc: cam 1, Bloc T3, Etaj: 3, Ap. 13            Domșa      Dan Ștefan Feliciu     4886     Transilvania     Asociat/Societate comercială     DDL SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Mănăștur, Nr. 72            Domuța      Florentina     3692     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     DOMUȚA FLORENTINA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: George Emil Palade , Nr. 33            Don      Patrick Florin     7595     Arad     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     FRACTAL RESOLUTION SRL - Județ: Arad, Localitate: Comuna Vladimirescu, Stradă: 1, Nr. 10, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: -    HMS PROIECTARE SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 1, Ap. 1A            Dona     Diana     5102     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DD ARCHITECTS - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Calea Dumbrăvii, Bloc: 16, Scară: C, Ap. 31   MOVE ARCHITECTURE SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Balotești, Stradă: Stupinei, Nr. 2            Dona      Florian     5146     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DD ARCHITECTS - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Calea Dumbrăvii, Bloc: 16, Scară: C, Ap. 31   PRINCO IMPEX SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Hunedoara, Stradă: Piața Libertății, Nr. 13   SUPER ARCHITECTURE SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Balotești, Stradă: Stupinei, Nr. 2A            Donea      Ioan     7223     Transilvania     Asociat/Societate comercială     IDARH SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Porii, Nr. 146, Ap. 17            Dones      Timofei     9515     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIA DONES TIMOFEI - Județ: Iași, Localitate: Oraș Târgu Frumos, Stradă: Petru Rareș, Nr. 6   DONES ARH SRL - Județ: Iași, Localitate: Oraș Târgu Frumos, Stradă: Petru Rareș, Nr. 6            Donici      Luminița Anca     863     Timiș     Asociat/Societate comercială     ART HIT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: C. Brediceanu, Nr. 11, Etaj: 1, Ap. 7, Cod poștal: 300011            Donos-Mitan      David     6224     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARTEC SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Gavrilov , Nr. 170B    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. DAVID DONOS MITAN - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: -            Dordea      Dragoș-Mihai     5705     Argeș     Titular/Birou individual de arhitectură     DORDEA DRAGOȘ MIHAI BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Câmpulung, Stradă: Nicolae Iorga, Nr. 7, Cod poștal: 115100            Dorgo      Radu Emanuel     8282     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     PRALEA GROUP SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Brîndușei, Nr. 18   DORGO RADU-EMANUEL BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Prof. Dr. Aurel Păunescu Podeanu, Nr. 121, Etaj: 2, Ap. 11   ATTRIUS DEVELOPMENTS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Palas, Nr. 7A, Bloc: clădirea A1, Etaj: 2, Ap. birou Ab-28            Dorissa     Pietro-Aureliano     8916     București     Asociat/Societate comercială     DORISSA ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: poenaru bordea, Nr. 6, Etaj: 6, Ap. 21            Dornescu      Ana Karyna     141     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ DORNESCU ANA KARYNA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Mitropolit Varlaam, Nr. 5, Etaj: parter, Ap. 7            Dorobanțu      Alexandra     1705     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ALEXANDRA DOROBANȚU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Radu Boiangiu, Nr. 14-16, Bloc: 39, Scară: 1, Etaj: 9, Ap. 40, Sector 1            Dorobanțu      Ana-Alexandra     6287     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER DESIGN ALEXANDRA DOROBANȚU SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Bragadiru, Stradă: Sabarului, Nr. 12   QALA STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SOLD MODORAN ENE, Nr. 12, Bloc: M179, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 17, Sector 5            Dorobanțu      Carla Mariana     375     Timiș     Asociat/Societate comercială     ARHITEKT STUDIO A SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Dr. Nicolae Paulescu, Nr. 1, Etaj: 3, Ap. 20, Cod poștal: 300005            Dorobanțu      Dinu Mihnea     1434     București     Titular/Birou individual de arhitectură     MIHNEA DINU DOROBANȚU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ing. Zablovschi, Nr. 1, Ap. 19, Sector 1            Dorobanțu      Vlad-Gabriel     6360     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DORO-CRIN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Breaza, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 1A ARC60   ATELIER DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Silozului, Nr. 19            Dosinescu      Lucian George     7066     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - ARHITECT DOSINESCU LUCIAN - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Nicolae Titulescu, Nr. 45, Bloc: 45, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 4   BERYL STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Preciziei, Nr. 6M, Bloc: 8B, Etaj: 4, Ap. 22, Sector 6            Dozsa     Andrei Alexandru     3032     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PARALEL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Clopotarii Vechi, Nr. 18, Sector 1   PARALEL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Clopotarii Vechi , Nr. 18            Dracea      Răzvan Ion     2163     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ARI CONSULT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    AGENTIA DE ARHITECTURA SI DESIGN ADA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: 13 Decembrie, Nr. 13, Bloc: 7, Etaj: P, Ap. 2            Dragne      Iulia-Geanina     9882     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     ABRAL ART PRODUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vulturilor, Nr. 38, Sector 3   DRAGNE IULIA GEANINA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mărgeanului, Nr. 32, Bloc: M11A, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 4, Sector 5   SC AXEL IMPECO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vulturilor, Nr. 38, Sector 3, Cod poștal: 030856            Dragnea      Dragoș-Ștefan     6055     București     Asociat/Birou individual de arhitectură     DRAGOS-STEFAN DRAGNEA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: LIVIU REBREANU            Dragnea      Laurențiu-Iulian     11990     București     Salariat/Societate comercială     LAAN ARHITECTURA SI DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mantuleasa, Nr. 42E            Dragomir      Bogdan-Mihai     9158     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     VECTOR ART CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bulevardul Constructorilor, Nr. 20A, Scară: corp A, Etaj: 2, Ap. cam.204, Sector 6   NEO DESIGN CONCEPT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Brănești, Stradă: Ilfov, Nr. 7A    EXPERT DESIGN CONSULTING SRL - Județ: București, Stradă: LANULUI, Nr. 53C, Sector 2            Dragomir     Cosmin     7044     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DRAGOMIR COSMIN BIA - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: TITU MAIORESCU NR.22   BEGIN ANYWHERE SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Titu Maiorescu, Nr. 22, Scară: camera 5, Etaj: 3, Ap. 11   PLACECRAFT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: str. Titu Maiorescu nr.22 ,et.3,ap.11,c1, Cod poștal: 077190            Dragomir      Eugen Bogdan     9638     Alba     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     MENTOR CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Traian, Nr. 41   DRAGOMIR BOGDAN BIA - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Poligonului, Nr. 8A, Bloc: C4, Ap. 6            Dragomir      Laura Sabina     9065     București     Asociat/Societate comercială     STUDIO CONTEXTUAL SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Chitila, Stradă: Duzilor, Nr. 91            Dragomir      Răzvan Doru     8556     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială     ARHI CENTRAL DESIGN SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Comuna Vânători, Stradă: Constituției, sat Mirceștii Vechi, Nr. 17            Dragomir      Robert Marius     7981     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     CONSIS PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iancului, Nr. 31, Etaj: 6, Sector 2   INVENT ARHITECTURE & ENGINEERINGSRL-D - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: PRELUNGIREA GHENCEA            Dragomir      Roxana Corina     7039     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     COSPRO CONSTRUCT SRL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 110   MIRON COM SRL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 110   AVIMI SERV SRL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Astrului, Nr. 38A    KOMORA SRL - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: Stejarului, Bloc: D8, Scară: 1, Etaj: PARTER, Ap. 1            Dragomir      Rozina-Cătălina     11391     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială     WESTFOURTH ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Titulescu, Nr. 4-8, Sector 1            Dragomirescu     Maria     11069     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială     NRTH DESIGN - NORTHERN FUTURE DESIGN SRLSRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Popești- Leordeni, Stradă: Amurgului, Nr. 29E bis, Bloc: 1, Etaj: 1            Dragoș      Cristiana-Mădălina     4743     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     DRAGOS CRISTIANA MADALINA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ghe. Popescu nr. 5 sector 5   IMPEX ROMCATEL CERCETARE PROIECTARE SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Regina Maria, Nr. nr. 1, Bloc: bl.P5B, Etaj: 2, Ap. 30, Sector sector 4            Dragoș      Ligia     9449     Transilvania     Salariat/Societate comercială     SC TADAFORM STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Piata 1 Mai, Nr. 4-5            Dragoș      Mădălina     9129     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DRAGOS MADALINA BIA NR. 160 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Tismana, Nr. 51   ARTIS ELITE DESIGN - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: 8 Martie, Nr. 1A    PROARHIPLAN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Tismana, Nr. 51, Cod poștal: 100357            Dragoș      Mădălina     11371     Arad     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARHISILV SRL - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Ciacova, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 21, birou 2   DRAGOȘ MĂDĂLINA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Arad, Localitate: Comuna Vladimirescu, Stradă: sat Cicir, strada Anton Pann, Nr. 33, Cod poștal: 317406            Dragotă      Maria     515     Mureș     Asociat/Societate comercială     VIA MODUL SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: B-dul 1 Decembrie 1918, Nr. 21, Ap. 4            Dragu     Elena     4980     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SOARE YOKINA ARHITECȚI ASOCIAȚI SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Voinescu, Nr. 6, Sector 3   SYAA PLUS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23- 25, Bloc: B, Etaj: 3, Sector 1, Cod poștal: 010577   SYAA ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Strada Brezoianu nr. 23-25, corp B, etaj 3   CUMULUS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25   CUMULUS DEZVOLTARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25, Bloc: Corp B, Etaj: 3, Sector 1            Drăgan      Alina     5579     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CRIAL ARHITECTURAL CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Negel Gheorghe, Nr. 38, Etaj: 1, Ap. 3, Sector 6   IN2ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Fabrica de Chibrituri, Nr. 13-15, Bloc: Corp C2, Scară: Tronson 2, Etaj: 2, Ap. 54, Sector 5, Cod poștal: 050182   CRIAL ARHITECTURAL CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Negel Gheorghe, Nr. 38, Etaj: 1, Ap. 3, Sector 6            Drăgan      Anca-Maria     8424     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)      J. BOLLIGER ARCHITEKTEN AG - Județ: Wahlkreis of Werdenberg, Localitate: Oraș Buchs, Stradă: Rosslimattstrasse, Nr. 2C, Cod poștal: 5033            Drăgan      Anda     9457     Transilvania     Salariat/Societate comercială     ADDFORM CONCEPT- STUDIO SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Ecaterina Teodoroiu, Nr. 1, Ap. 2            Drăgan      Andra Ioana     11873     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială     S.C. MONO CONCEPT S.R.L. - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: stefan cel mare, Nr. 10, Bloc: 10, Scară: d, Etaj: 3, Ap. 7            Drăgan      Costel     815     Dunărea de Jos     Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     DALICODRA SRL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Griviței, Nr. 2, Bloc: 5, Cod poștal: 810209   ARHIWORLD SRL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Gradinii Publice, Nr. 6            Drăgan     Daniel Mihai     6509     Transilvania     Asociat/Societate comercială     STUDIO BOERIU & SIMINA SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Tg. Mureș, Stradă: Decebal, Nr. 10, Ap. 3            Drăgan      Dragomir     4756     Timiș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     D - CONTEXT STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Caraiman, Nr. 7   D-CONTEXT STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Retezat, Nr. 6, Ap. 1            Drăgan      Rareș Viorel     5750     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ATELIER RVD SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Paltinis, Nr. 9            Drăgan      Roxana Snezana     4759     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ DRĂGAN SNEZANA ROXANA - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: Ferventia, Nr. 23            Drăgan      Teodor Cătălin     4250     Iași     Asociat/Societate comercială     NEXT STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Miroslava, Stradă: Constantin Langa, Nr. 155C6            Drăgănescu      Ioana     3196     București     Asociat/Societate comercială     REALCOMP DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cara Anghel, Nr. 15, Bloc: C49, Scară: A, Ap. 13, Sector 6            Drăghescu      Vlad     4805     București     Asociat/Societate comercială     POINT ZERO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: bd. Ferdinand I, Nr. 51, Etaj: 1, Ap. 8, Sector 2            Drăghici      Andreea     10741     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     OOPY ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Colonel Corneliu Popeia, Nr. 4, Sector 5   ARH.ANDREEA DRĂGHICI BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-dul Iuliu Maniu, Nr. 15H, Sector 6            Drăghici     Ion Liviu     4311     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ LIVIU DRĂGHICI - Județ: Vâlcea, Localitate: Comuna Păușești-Măglași, Stradă: Principală, Nr. 34   SOPHCAD PROJECT SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Splaiul Independenței, Nr. 6, Bloc: 7, Scară: A, Etaj: 9, Ap. 40   SOLUȚII PEISAGISTICE SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Comuna Nicolae Bălcescu, Stradă: Șerbăneasa, Nr. 4            Drăghici-Șerban      Constantin     4177     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DRAGHICI N CONSTANTIN B.I.A. NR. 63 - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Blejoi, Stradă: Sat Ploieștiori, Nr. 757   RECICO PROIECT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Bucov, Stradă: Pleașa, Nr. 340   S.C. DV ARHITECTURE S.R.L. - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Bucov, Stradă: BUREBISTA, Nr. 25            Drăgoi      Nicoleta Gina     4314     Transilvania     Asociat/Societate comercială     RETTLAB SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Zefirului, Nr. 22            Drăgulin      Gabriela     1386     București     Asociat/Societate comercială     BIROU DE ARHITECTURA DRAGULIN SRL -Județ: București, Stradă: B-dul Burebista, nr.1, bl. D15, sc.4, et.5, ap.126, sector 3, Nr. B-dul Burebista, nr.1, bl. D15, sc.4, et.5, ap.126, sector 3, Cod poștal: 031106            Drăgulin-Dobre      Cornelia     5386     Dobrogea     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHISTRUCTURA PROIECT SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: -    DELPHICO PROIECT - Județ: Tulcea, Localitate: Comuna Somova, Stradă: Albatros    ARCHITECTURE LINE. SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Comuna Mahmudia, Stradă: Salsovia, Nr. 2   SC ARCHITECTURE LINE SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Gavrilov Corneliu, Nr. 320, Bloc: A8G, Scară: B, Ap. 5            Drăgună      Sorin Gabriel     6820     București     Titular/Birou individual de arhitectură     SORIN DRAGUNA B.I.A. NR. 140 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Crașna, Nr. 12            Drig     Bogdan George     615     Arad     Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     SC "BIROU DE ARHITECTURĂ DRIG BOGDAN GEORGE" SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Episcopiei, Nr. 3, Bloc: -, Scară: -, Etaj: - , Ap. 2, Sector -, Cod poștal: -    BIROU DE ARHITECTURA DRIG BOGDAN GEORGE - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Episcopiei, Nr. 3            Drimbău      Raul Nicolae     9098     Bihor     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC PRISPAARCHITECTURE SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Oșorhei, Stradă: 310, Nr. 34   SAPIENT DESIGN SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Calea Clujului , Nr. 144- 148            Drișcu      Mihai Corneliu     142     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ DRIȘCU MIHAI CORNELIU - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Aleea Bașotă, Nr. 4   ARC & CIEL SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Aleea Bașotă, Nr. 4   ARC EN CIEL SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bașotă, Nr. 4            Drișcu      Radu Virgil     799     Dunărea de Jos     Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ATELIER3D SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Ovidiu 3D CONCEPT SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: OVIDIU    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA DRISCU RADU VIRGIL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: ovidiu, Nr. 15            Drogeanu      Horia-Dan     7363     București     Asociat/Societate comercială     SUHO STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ale fr. Constantin Tudor, Nr. 2, Bloc: PM60, Scară: 2, Etaj: 8, Ap. 99, Sector 3, Cod poștal: 810131            Dronca      Gheorghe Dorin     2658     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA DRONCA GHEORGHE DORIN - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: A. CAZABAN, Nr. 42, Bloc: AN155, Etaj: 4, Ap. 13            Drule     Adrian     8178     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ATELIER URBAN SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: 1 Decembrie , Nr. 4, Scară: B, Ap. 16   ARHISTRUCT PLAN - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Pacii, Nr. 2   PLANIMOB CAD SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Tineretului, Nr. 196            Druță      Mihai     2898     București     Asociat/Societate comercială     YOUNG DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Buzesti, Nr. 63-69, Bloc: A3, Ap. 13, Sector 1            Druță      Nicoleta     3815     București     Titular/Birou individual de arhitectură     NICOLETA DRUTA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: bd. Sincai 11, Nr. 11, Bloc: 4, Scară: 3, Etaj: 4, Ap. 74, Sector 4            Duagi      Nihal     9732     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     EXTRUDE STUDIO SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Techirghiol, Stradă: Ecaterina Varga, Nr. 3   CREATIV ANDELIER SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Poporului, Nr. 38C            Duda      Emilia-Maria     5911     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIA MARIA EMILIA DUDA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 142, Etaj: 1, Ap. 3, Sector 2, Cod poștal: 020083   BAZA. DESCHIDEM ORAȘUL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 142            Duduță      Florin     630     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     ADIM 2012 SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Republicii            Dugan      Alexandra-Ioana     6191     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     P.C.E.A.T.C. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Valea Calugareasca, Nr. 3   PCEATC - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Valea Călugarească, Nr. 3   PCEATC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Călugărească, Nr. 3            Duică      Mariana     392     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ DUICĂ MARIANA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Constantin Titel Petrescu, Nr. 1, Ap. 3            Duică     Ștefan Liviu     3293     Timiș     Asociat/Societate comercială     HL-CONS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Înfrățirii, Nr. 2, Ap. 2-3            Dulămea     Melania Coralia Maria     1550     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     NEW EST STUDIO ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Popa Rusu, Nr. 9, Etaj: 3, Ap. 7, Sector 3, Cod poștal: 21021   MILIMETRU BIROU ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Popa Rusu            Dulău      Eleonora Olivia     4878     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ESTUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Bdul 21 Decembrie 1989, Nr. 124   ESTUDIO TONE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Blv 1 Decembrie 1918, Nr. 124, Ap. 68            Dulcă      Marian     5103     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială     ARHIMARIAN S.R.L. - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Ostroveni, Nr. 147A            Dulgheriu      Claudia-Maria     10545     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     METRIK ARCHITECTURE S.R.L. (METRIK ARHITECTI ASOCIATI SRL-D) - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Alexandru Constantinescu, Nr. 41, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 1   UNITARIO ARCHITECTURE - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: BLV. PIPERA, Nr. 1            Dulman      Ionel     3750     Iași     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     BETA PROIECT SRL - Județ: Iași, Stradă: Bld. Cantemir, Nr. 7, Cod poștal: 700233   M.I.D. EXPRESIV SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: alees Veronica Micle , Nr. 1, Ap. 1   EXPRESIV CONCEPT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Aleea Veronica Micle, Nr. 1, Ap. 1            Duma     Camelia Monica     9110     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     EURODRAFT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Sânandrei, Stradă: Magnoliei, Nr. 14   EURODRAFT PROIECT DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Sânandrei, Stradă: Magnoliei, Nr. 14, Cod poștal: 307375   DUMA CAMELIA MONICA BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Deliblata, Nr. 21, Bloc: T1, Etaj: 9, Ap. 39, Cod poștal: 307065   CM ARCHSTUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Deliblata, Nr. 21, Bloc: T1, Etaj: 9, Ap. 39            Duma-Porondi     Iulian     4842     București     Asociat/Societate comercială     GENERAL STUDIO SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 1, Bloc: 1, Scară: E, Etaj: 25            Dumitrache      Daniel     6590     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIFRESH SRL - Județ: București, Stradă: Valeriu Braniste    OPTIM ENGINEERS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bucegi    ECOTERM SRL - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Urziceni, Stradă: Serelor    SC SIGMA DESIGN PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos. Berceni 13   SC AERO PROJECT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Otopeni, Stradă: I. I. C. Bratianu    ARHON CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Elena Caragiani, Nr. 3   DESIGN HOUSE & PARTNERS SRL - Județ: Ilfov, Stradă: Dr. Moscovici, Nr. 9    168 LAURA ATELIER DE ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Delea Veche, Nr. 16-18   ARTISAN PROIECT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Năvodari, Stradă: Pescărușului , Nr. 85, Bloc: 1   BLACKSHIFT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Năvodari, Stradă: Viilor, Nr. 110            Dumitrache     Gabriel Georges     11891     București     Salariat/Societate comercială     INNOVA INTEGRATION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Soseaua Bucuresti-Ploiesti, Nr. 135D, Cod poștal: 012358            Dumitrache      Larisa-Narcisa     12723     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     LND ARCHITECTURE.11 SRL - Județ: Bacău, Localitate: Comuna Măgura, Stradă: Intre vii, Nr. 134B            Dumitrache      Mihaela     4696     București     Asociat/Societate comercială     INOVATIV MM PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: BD ION MIHALACHE , Nr. 58, Sector 1            Dumitrache      Mihai     10904     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MD STUDIO DESIGN SOLUTIONS SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Transilvaniei, Nr. 429, Cod poștal: 122000   MD STUDIO ARCHITECTURE SOLUTIONS SRL -Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Transilvaniei, Nr. 429, Cod poștal: 122000   MD STUDIO PROJECT SOLUTIONS SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Transilvaniei, Nr. 429, Cod poștal: 122000            Dumitrasc      Andra Georgiana     9309     Iași     Salariat/Societate comercială     MATEO-ACORD SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bulevardul Chimiei, Nr. 2, Bloc: C1, Etaj: 5, Ap. 57            Dumitraș      Andreea Alexandra     8688     Bihor     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     OCHA STUDIO PLUS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: ALEXANDRU PELE, Nr. 11   CREATIVE HABITAT STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Alexandru Pele, Nr. 11   ARCHIBET SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Graurilor, Nr. 14            Dumitrașc      Laurențiu-Ionel     3699     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură     LAURENTIU DUMITRASC BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Violetei, Nr. 2, Bloc: O3, Scară: E, Etaj: 4, Ap. 73            Dumitrașcu     Aurora Irina     5996     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ DUMITRAȘCU AURORA IRINA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Lăpușneanu, Nr. 7B, Scară: TR II, Etaj: 1, Ap. 1   UBICUU ARCHITECTS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bld. Alexandru cel Bun, Nr. 33, Bloc: X3, Etaj: 5, Ap. 1            Dumitrașcu      Cosmin-Ciprian     5722     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BUILD D-SIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Gh. Lazăr, Nr. 23   BDS STUDIO ARH SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Săcălaz, Stradă: sat Săcălaz, , Nr. 598/C    BDS STUDIO ART SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Săcălaz, Stradă: sat Săcălaz, Nr. 598/C    DTM CREATIVE ARCHITECTURE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Giroc, Stradă: Cooperatorilor(Chișoda), Nr. 48, Ap. 1            Dumitrașcu      Dragoș     11324     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură     AIM STUDIO DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Victoriei, Nr. 128B, Etaj: 3, Ap. 13   DRAGOȘ DUMITRAȘCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Teiul Doamnei, Nr. 1, Bloc: B, Scară: B, Etaj: 8, Ap. 77, Sector 2   DRAGOȘ DUMITRAȘCU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Teiul Doamnei, Nr. 1, Bloc: 8, Scară: B, Etaj: 8, Ap. 77, Sector 2            Dumitrele      Elena Emilia     5879     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ DUMITRELE ELENA EMILIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: -    DE URBAN FACTORY SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: Alexandru Macedon, Nr. 5, Bloc: camera 1, Ap. 1            Dumitrescu      Adina     5409     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ADINA DUMITRESCU - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Orșova, Nr. 8, Bloc: 103, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 9, Cod poștal: 300636            Dumitrescu      Adina-Mihaela     8818     București     Asociat/Societate comercială     SKETCH ARCHITECTURE SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Candiano Popescu, Nr. 44            Dumitrescu     Adrian Florentin     2397     Prahova     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     ACHPLAN ATLAS SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Laboratorului, Nr. 5A   DUMITRESCU ADRIAN BIA - NR. 147 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Laboratorului, Nr. 5A   ATLAS PROIECT DESIGN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Aleea Cătinei, Nr. 4, Bloc: 28A, Scară: B, Etaj: 3, Ap. 36            Dumitrescu      Alexandra-Maria     11294     Prahova     Salariat/Societate comercială     SC KDV PROJECT BUILDING SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Lipănești, Stradă: nr. 93 A            Dumitrescu      Alexandru     5937     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ROMDEZIMED PRODUCTION - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: sg.maj. Vasile Topliceanu, Nr. 16, Bloc: P42a, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 100, Sector 5   KASOL GROUP - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Wilhelm Filderman, Nr. 8, Sector 3            Dumitrescu      Andrei-Cătălin     6859     București     Asociat/Societate comercială     ZIG ZAG ATELIER SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Cornetu, Stradă: Trandafirilor, Nr. 39, Ap. 2            Dumitrescu      Andrei Sebastian     1336     București     Asociat/Societate comercială     RADIAL DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Titulescu, Nr. 12, Bloc: 21A, Scară: B, Etaj: 10, Ap. 98, Sector 1, Cod poștal: 011141            Dumitrescu      Angela     10827     Prahova     Salariat/Societate comercială     PROGRAPHIC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Soldat Neagu Florea, Nr. 7, Etaj: 2, Sector 2            Dumitrescu      Bogdan     8141     Iași     Asociat/Societate comercială     ANTOCONS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Aleea Nicolina, Nr. 6, Bloc: G6, Etaj: 5, Ap. 31            Dumitrescu      Bogdan Mihail     10345     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială     M2 SISTEM SRL - Județ: Brașov, Stradă: STR. Alexandru cel Bun Nr.20A    MTK STUDIO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: zaharia stancu, Nr. 6, Etaj: parter, Ap. 1, Cod poștal: 500064   RUBICON STUDIO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: demijloc 127 sc b ap, Nr. 1, Scară: b, Etaj: parter, Ap. 1, Cod poștal: 500064            Dumitrescu     Carla Gabriela     12996     București     Salariat/Societate comercială     ARCHI PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Basarabia, Nr. 62, Sector 2            Dumitrescu      Carmen Ștefania     2902     București     Titular/Birou individual de arhitectură     CARMEN ȘTEFANIA DUMITRESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Politehnicii, Nr. 8, Bloc: 3 Bis, Scară: 3, Etaj: 3, Ap. 27, Sector 6            Dumitrescu      Cassandra-Elena     5939     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHIGRAPHIK SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Măslinului , Nr. 24, Sector 1   AGR ARHITECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Moinești    AVANTERRA DEVELOP - Județ: Argeș, Localitate: Oraș Curtea de Argeș, Stradă: Negru Voda, Nr. 18            Dumitrescu      Consuela-Cristina     4258     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     METROUL SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gutenberg Johann, Nr. 0, Ap. 0, Sector 5, Cod poștal: 50027   AB STUDIO CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mizil, Nr. 2B, Sector 3   SHAPES DEVELOPMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șoldanului, Nr. 12, Sector 4            Dumitrescu      Cosmin     7267     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DUMITRESCU COSMIN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos. Iancului    CIPRICOS SRL - Județ: Bacău, Localitate: Oraș Târgu Ocna, Stradă: Str. Viisoara    SC ARIA CONCEPT ARCHITECTURE SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: STR. LAHOVARI, Nr. 3            Dumitrescu      Dragoș Andrei     4063     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PLANICOM STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: TUDOR ARGHEZI, Nr. 21   ECHINUS STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vasile Cârlova, Nr. 6, Sector 3            Dumitrescu     George Alexandru     10388     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC NBC ARHITECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iani Buzoiani , Nr. 3, Bloc: 16, Scară: 2, Ap. 85   MOBIUS DESIGN BIROU DE ARHITECTURA SRL-D - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Slobozia, Stradă: AREDEALULUI, Bloc: 3, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 12            Dumitrescu      Gruia     8731     București     Asociat/Societate comercială     OUTBOX STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Badea Cârțan, Nr. 13, Scară: A, Etaj: Parter, Ap. 2, Sector 2            Dumitrescu      Iulia     11241     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială     GD&C FABRICA DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bucovina, Nr. 5, Etaj: 3, Ap. 15            Dumitrescu      Maria Cristina     1300     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIVENT PROIECT - Județ: București, Stradă: Ctin. Dobrogeanu Gherea, Nr. 138, Sector 1   SC CONS-CO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: AROMEI            Dumitrescu      Marius-Daniel     11297     București     Salariat/Societate comercială     CITY PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Remus, Nr. 14            Dumitrescu      Matei     9122     București     Salariat/Societate comercială     ATELIER SEA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea LT.Av. Ghe. Stalpeanu, Nr. 5, Bloc: 5, Scară: 1, Etaj: Parter, Ap. 2, Sector 1            Dumitrescu      Susana Mariana     2277     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     DICO & ȚIGĂNAȘ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dorobanților, Nr. 98- 100   DUMITRESCU SUSANA MARIANA BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Septimiu Albini, Nr. 133, Ap. 1            Dumitriu      Carmen Anisia     5378     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     LOGIC SOFT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Dumitriu      Dan     4315     București     Asociat/Societate comercială     F.D. STIL INTERNATIONAL ART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Basarabia, Nr. 171, Sector 3            Dumitriu     Daniela Adriana     3643     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DUMITRIU DANIELA ADRIANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Ioan Ratiu, Nr. 18-22   DARHCAD PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Agriculturii , Nr. 24A    PP ARHIFORM CONCEPT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: MIHAI EMINESCU , Nr. 30A    IN GRID ARCHITECTURE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Avram Iancu, Nr. 69, Ap. 2   MAD ARHITECTURA&DESIGN INTERIOR SRL -Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Campului, Nr. 19            Dumitru      Amalia Maria     9558     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială     SOCIETATEA AND ART CONCEPT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Otopeni, Stradă: Crăițelor, Nr. 23            Dumitru      Aurel     1192     București     Titular/Birou individual de arhitectură     DUMITRU AUREL BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Carei, Nr. 9, Bloc: B32, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 10, Sector 2            Dumitru      Claudia-Georgiana     6327     București     Asociat/Societate comercială     DCG ARCHITECTURES DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CONSTANTIN BRANCOVEANU, Nr. 2, Sector 4            Dumitru      Dragoș     3233     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ DUMITRU DRAGOȘ - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Națională, Nr. 51, Bloc: C2, Scară: A, Etaj: 9, Ap. 40   ABV TOTAL PROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Luca Arbore, Nr. 40            Dumitru      Georgiana Cristina     10720     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială     GRAY ARCH SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Corbeanca, Stradă: Ogorului, Nr. 24            Dumitru      Irina-Maria     10348     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     IRISIM ARHITECTURA DESIGN CONSULTANTA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Calarasi, Nr. 173, Bloc: 42, Scară: A, Etaj: 6, Ap. 27, Sector 3, Cod poștal: 030615   BTFARCH RO COMPANY - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: C.A. Rosetti, Nr. 25, Ap. 3, Sector 2            Dumitru     Mihaela     6563     București     Salariat/Societate comercială     BIROU PROIECTARE METROPOLITANA SRL -Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: paltinis, Nr. 18            Dumitru      Robert Antonio     4525     Argeș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială      360 INGINERIE ARHITECTURA URBANISM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Iancului, Nr. 132, Bloc: 121, Scară: A, Ap. 6, Sector 2   SITUUM ARHITECTI PARTENERI SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Victoriei, Nr. 16-18-20, Sector 3   TIM-R SPEED HOLDING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Ștefan cel Mare, Nr. 15, Bloc: 15, Scară: A, Ap. 12            Dumitru      Valentina     5487     București     Salariat/Societate comercială     SRL VISODESIGN&CONSULTING - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Dragomirești-Vale, Stradă: CRIZANTEMELOR            Dumitru      Victor Florin     3102     Argeș     Titular/Birou individual de arhitectură     DUMITRU VICTOR FLORIN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Petroliștilor, Nr. 1            Dună      Cristian Gabriel     10166     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROIECT UNIQUE INVEST - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Fântânele, Stradă: Basarabia, Nr. 29   PROIECT UNIQUE SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Cogealac, Stradă: Basarabia , Nr. 29   MARITIMO DEVELOPMENT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Ecaterina Varga, Nr. 20, lot 1, Ap. 2            Dunca      Andrei     12326     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     EKTRA STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Mărginașă , Nr. 52, Bloc: C, Ap. 5   EKTRA STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Mărginașă , Nr. 52, Bloc: C, Ap. 5   EKTRA STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Mărginașă , Nr. 52, Bloc: C, Ap. 5   EKTRA STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Mărginașă , Nr. 52, Bloc: C, Ap. 5            Dunca     Doru Valeriu     517     Mureș     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CASAPROIECT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Borzești, Nr. 10   CONSTRUCT CC SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: B-dul 1 Decembrie 1918, Nr. 128, Ap. 9            Durdun      Roxana     10934     București     Salariat/Societate comercială     OPI THE PUG SRL - Județ: București, Stradă: Popa Tatu            Durlanu      Adrian Alexandru     10077     Oltenia     Asociat/Societate comercială     DOT HUB ARCHITECTURE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Buna Ziua (Strada), Nr. 35D, Cod poștal: 400498            Dușa      Daniela     9657     Dobrogea     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC DEARCHPLAN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iuliu Maniu, Nr. 15H, Cod poștal: 061075   SC BLUE PROJECTS SRL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Calea Calarasilor, Nr. 65, Bloc: C, Scară: 2, Etaj: 1, Ap. 25            Dușoiu      Elena Codina     2742     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ELENA-CODINA DUSOIU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STR. ION CAMPINEANU, Nr. 24, Sector 1            Duƫescu      Mariana     5531     București     Asociat/Societate comercială     CMA BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CALEA MOSILOR            Duță      Ioana-Cătălina     9078     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ESTIA DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos. Berceni, Nr. 96, Bloc: A, Scară: -, Etaj: 12, Ap. A12.03, Sector 4   YODA CONCEPT DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CALUSEI, Nr. 38, Bloc: C1, Etaj: DEMISOL, Ap. CAM.4, Sector 2            Duță      Liviu Constantin     10846     București     Salariat/Societate comercială     YBA STYLE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aluviunii, Nr. 13-15, Sector 4            Duțescu      Constantin-Mihăiță     12158     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER MIHAI DUTESCU SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iancu Jianu, Nr. 5, Ap. 41, Sector 5   URANUS PARK SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iliada, Nr. 34B, Sector 5            Duțescu     Ioana     1832     București     Asociat/Societate comercială     SHIBUI CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dristorului, Nr. 5, Sector 3            Duțu      Diana-Gabriela     11544     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură     DIANA-GABRIELA DUȚU BIA - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Ion Ghica, Nr. 3, Bloc: 6B, Etaj: 9, Ap. 40, Cod poștal: 130121   DIANA-GABRIELA MĂNTOIU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Ion Ghica, Nr. 3, Bloc: 6B, Etaj: 9, Ap. 40, Cod poștal: 130121            Duțuc      Constantin Alexandru     10246     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CARBON ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ștefan Luchian, Nr. 1, Etaj: 2, Ap. 5   NAPOCA IMOBILIARE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Avram Iancu , Nr. 248A, Ap. 4            Duvagi      Ignis Nejla     1016     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     SC ALL ARHITECTURA SRL - Județ: Constanța, Stradă: Unirii, Nr. 19A              Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Echim      Andreea Roxana     12036     Transilvania     Salariat/Societate comercială     ARTVIS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ioan Buteanu, Nr. 7, Ap. 2            Edițoiu      Diana     5669     Alba     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARTVIS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ioan Buteanu, Nr. 7, Ap. 2    EDIȚOIU N. DIANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Bucovinei, Nr. 5, Bloc: 32B, Etaj: 3, Ap. 7, Cod poștal: 510097            Efrim      Gabriel     8237     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială     EFRIM DESIGN SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Nicolae Iancovescu, Nr. 26            Efros      Diana     11409     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TEGRA PLUS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Săvădisla, Stradă: Stolna, Nr. 96    MDER STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Dorobanților, Nr. 76, Bloc: Y5, Scară: 3, Etaj: 7, Ap. 68            Eftenie     Mihai Sorin Eugen     1696     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BAUMARC PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SFANTA MARIA, Nr. 94, Sector 1    IMPEX ROMCATEL CERCETARE PROIECTARE SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Regina Maria, Nr. nr. 1, Bloc: bl.P5B, Etaj: 2, Ap. 30, Sector sector 4            Egyed      Szabolcs     9553     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     ATELIER SZABOLCS EGYED SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Szek, Nr. 141A, Cod poștal: 530203            Eke      Eva     2269     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     UTILITAS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Breaza, Nr. 14    ARH STIL IMPEX SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Observatorului, Nr. 15, Ap. 42            Elian      Tudor     8716     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PRODID SRL (BUCUREȘTI) - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Mihail Gheorghiade Obedenaru, Nr. 3, Sector 5    ATELIER AD HOC ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str. Nicolae Balcescu, Nr. 18, Bloc: -, Scară: b, Etaj: 2, Ap. 17, Sector 1            Elisei      Monica Nicoleta     12245     Transilvania     Salariat/Societate comercială     RAUM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ștefan Mora, Bloc: 7, Ap. 11            El-Sayed-Ismail      Nura     3988     București     Asociat/Societate comercială     SC. DNB-ARQ BIROU DE ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Liviu Rebreanu, Nr. 35, Sector 3            Emanoil      Simona     5173     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC ABOUT ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SALVA, Nr. 23    RE-ACT DESIGN SRL - Județ: Alba, Localitate: Oraș Blaj, Stradă: ARON PUMNUL, Nr. 9            Eminovici-Chițu      Aurora     819     Dunărea de Jos     Asociat/Societate comercială   Funcționar public/Administrație     COLONADA PROIECTARE SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: GH. PETRASCU    AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII ÎN SĂNĂTATE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Piata Presei Libere, Nr. 1, Sector 1, Cod poștal: 013701            Emodi      Tamas Peter     499     Bihor     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RESTITUTOR SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Episcop Mihai Pavel, Nr. 13, Ap. 2    RESTITUTOR PROIECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: EPISCOP MIHAI PAVEL, Nr. 13, Ap. 2    RESTITUTOR PRO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: EPISCOP MIHAI PAVEL, Nr. 13, Ap. 5            Enache      Alina     12600     București     Salariat/Societate comercială     MASTER BUILD SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Câmpia Libertății, Nr. 6, Sector 3, Cod poștal: 30372            Enache      Andreea     458     Muntenia Vest     Titular/Birouri asociate de arhitectură (BAA)      B.E.T.A.- BIROURI ASOCIATE DE ARHITECTURA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-dul ION MIHALACHE, Nr. 331, Bloc: 13, Scară: C, Ap. 96, Sector 6            Enache      Bogdan     3607     București     Asociat/Societate comercială     ARTTEK C.B. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Liviu Rebreanu, Nr. 6, Sector 3            Enache     Dan - Cătălin     993     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     THADEC ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Frumușani, Nr. 7, Bloc: 63, Sector 4, Cod poștal: 41962    GENESIS ARCHITECTURE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Alecu Russo, Nr. 24-26, Ap. 2, Sector 2    ACTIV EXPERT CONSULTANTA SI SERVICII - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Victoriei, Nr. 17    METROPOLITAN ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Popa Petre, Nr. 3, Etaj: parter, Ap. 2, Sector 2    SC BOLD DESIGN - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Tunari, Stradă: Tudor Arghezi, Nr. 17A EDIL VAL CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str. Caltunasi, Nr. 2, Bloc: 174, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 23, Sector 4    INGVISION SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Pantelimon, Stradă: AZUGA, Nr. 5    STUDIO CORONA CIVIL ENGINEERING TORINO - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SOSEAUA PIPERA, Nr. 43, Bloc: FLOREASCA PARK, Scară: CORP B, Etaj: 1, Sector 2            Enache      Eugen     2432     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială     COPCO SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: 22 Decembrie, Nr. 28, Scară: C, Etaj: 3, Ap. 7            Enache      Florin - Nicolae     5307     București     Titular/Alte forme juridice (AFJ)     ASOCIATIA #BETTER - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Fildeșului, Nr. 3, Ap. 5, Sector 3             Enache      Gabriel-Mădălin     10970     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GLOBAL PROIECT SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: 1 decembrie 1918, Nr. 17, Bloc: 17    MOARCH ARHITECTURA SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Constructorului, Nr. 24, Bloc: P6, Scară: 2, Etaj: 1, Ap. 26, Cod poștal: 620135    ARH APRESTUDIO SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Oraș Odobești, Stradă: Victoriei, Nr. 22            Enache     Ivona     1647     București     Salariat/Societate comercială     NUSCO IMOBILIARA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: sos. Pipera , Nr. 48            Enache      Luciana - Amalia     9415     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARCADIA ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ghica Tei, Nr. 45, Sector 2    AA/ATELIER DE ARHITECTURA SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Bd. Republicii, Nr. 35, Bloc: 35, Scară: B, Ap. 2            Enache      Maria     1748     București     Asociat/Societate comercială     URBE 2000 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Unirii, Nr. 66            Enache      Marius - Andrei     10317     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     SC TERRA STANDARD AG SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Bulevardul Pipera, Nr. 1/II, Ap. Birou 3    MARIUS - ANDREI ENACHE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Stradă: str. Ecluzei, Nr. 15            Enache      Paul Aurel     5965     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     ART ATELIER NOUVEAU SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Bd. Mamaia , Nr. 85            Enacopol      Andoni - Razvan     9254     Alba     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CADMOS SYSTEM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Tibiscum, Nr. 17, Bloc: B9, Ap. 7    UP STUDIO PROJECT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Ana Aslan , Nr. 29            Enacopol      Nicoleta     7397     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ENACOPOL NICOLETA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Tibiscum, Nr. 17, Bloc: B9, Etaj: 3, Ap. 7    UP STUDIO PROJECT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Ana Aslan , Nr. 29            Enăchescu      Cristian Eugen Nelu     3459     București     Titular/Birou individual de arhitectură     CRISTIAN ENACHESCU EUGEN NELU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Grigore Romniceanu, Nr. 42, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 6, Sector 5            Enciu      Valentin     7582     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     SC ICOSAEDRU SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Zboina Naegra, Nr. 7, Bloc: 116, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 40, Sector 6    VE042 ATELIER ARHITECTURA SRL - Județ: Ilfov, Stradă: TRANDAFIRULUI            Ene     Alin-Ionel     4798     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ENE ALIN IONEL BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: FRUMUSANI, Nr. 2, Bloc: 37, Scară: B, Etaj: 8, Ap. 106, Sector 4            Ene      Anca     8875     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     LAMA SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Banu Manta    SC ANELARIN COM SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: str. Ion Ratiu , Nr. 1B, Bloc: PA6B, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 11, Sector -, Cod poștal: 900532            Ene      Corina Maria     9499     Timiș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PLAN C CONCEPT DESIGN SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Călimănești, Nr. 7, Bloc: 29, Ap. 5    CDA ARHICONCEPT SRL - Județ: Arad, Localitate: Comuna Livada, Stradă: -, Nr. 772            Ene      Dan     2066     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ENE DAN BIA - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Jilava, Stradă: Garii, Nr. 83            Ene      Daniel     6775     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     PINTILIE PARTNERS ARCHITECTURE ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Leonida, Nr. 5, Sector 2    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA ENE N. DANIEL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Leonida, Nr. 5, Sector 2    BIROU DE ARHITECTURA PINTILIE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Leonida , Nr. 5            Ene      Dragoș-Andrei     11508     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PURAN ARCHITECTURE & DESIGN SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Mircea Eliade, Nr. 21    DXI ARCHITECTURE & DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Prelungirea Ghencea , Nr. 350A, Bloc: 4, Etaj: 10, Ap. 103, Sector 6            Ene     Lidia     2375     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     LIDIA ENE B.I.A. NR.5 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Piața Victoriei, Nr. 3, Bloc: Unirea, Scară: A, Ap. 26    SERVICE PROIECT COM SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Enăchiță Văcărescu, Nr. 13A, Bloc: 121A, Etaj: 4, Ap. 18    HOMELAND ARCHITECTS SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Constantin Brezeanu, Nr. 1, Bloc: D3, Ap. 42    HOMELAND STUDIO SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Constantin Brezeanu, Nr. 1, Bloc: D3, Etaj: 2, Ap. 42            Ene      Matei Cristian     11420     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     INEGAL DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aura Buzescu, Nr. 23    ARHITECTONIC SRL (CONSTANȚA) - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Aleea Mărgăritarelor, Nr. 7            Ene      Mihai     1653     București     Asociat/Societate comercială     ENE + ENE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cercului, Nr. 6, Bloc: 5/7, Scară: A, Etaj: 7, Ap. 32, Sector 2            Ene      Narcis Ștefan     9132     Argeș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     NORTH MUNTENIA ARCHITECTURE SRL - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Poiana Lacului, Stradă: Poiana Lacului, sat, Nr. 109    NMA SMART SOLUTIONS SRL - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Poiana Lacului, Stradă: Poiana Lacului, sat, Nr. 484A    WUTOPIA DESIGN STUDIO S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independentei            Ene      Noela Eugenia     2096     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARHITECTONIC SRL (CONSTANȚA) - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Aleea Mărgăritarelor, Nr. 7    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. NOELA EUGENIA ENE - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 143A, Etaj: 10            Ene      Vlad Ioan     717     Argeș     Salariat/Societate comercială     HALE INDUSTRIALE UTILAJE SRL - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Budeasa, Stradă: Valea Marului, sat, Nr. 261            Enea     Radu Mihail     10416     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC DIAGONAL STUDIO SRL - Județ: Galați, Stradă: Ripei, Nr. 8-10, Cod poștal: 800077    ATELIER DIAGONAL SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Decebal, Nr. 36    ATU CONSULTING SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Domneasca, Nr. 105            Ene-Butnariu      Sabrina     8517     București     Asociat/Societate comercială     TECTO ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Brailita, Nr. 44, Sector 3            Enescu      George Ioan     2769     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     ENESCU GEORGE CONSTRUCȚII SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Enescu      George Radu     5052     Prahova     Asociat/Societate comercială     PROGER DESIGN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: General Vasile Milea, Nr. 1, Bloc: A7, Scară: B, Ap. 1            Enescu      Oana Mihaela     9255     Oltenia     Asociat/Societate comercială     MON.ARCH ARCHITECTURE STUDIO SRL -Județ: Olt, Localitate: Comuna Baldovinești, Stradă: Crucerilor, Nr. 6            Enescu      Răzvan     7068     Prahova     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARTOPIC WORKSHOP SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Curcubeului, Nr. 35, Bloc: J2, Etaj: 4, Ap. 30    HAUSPLAN STUDIO SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Rudului, Nr. 14A, Etaj: 1    MOVAND CONCEPT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Blejoi, Stradă: Aleea Smaraldului, Sat Ploieștiori , Nr. 3, Etaj: 1, Ap. 11    DECEBAL CONSULT GROUP - Județ: Ialomița, Localitate: Comuna Vlădeni, Stradă: Vlad            Enica      Ana-Laura     10214     Dobrogea     Titular/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MIRADOR - ATELIER DE ARHITECTURA SRL -Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Str. Ilarie Voronca , Nr. 6B, Etaj: 3, Ap. 44    DE STIJL -ATELIER DE ARHITECTURA SRL -Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Str. Ilarie Voronca , Nr. 6B, Etaj: 3    VIZIUNE URBANA ATELIER DE ARHITECTURASRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Pescarilor, Nr. 1, Bloc: PA 8, Scară: b, Ap. 44            Enișor     Monica Elena     11588     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DOMUS DESIGNSRL - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: Știrbei Vodă, Nr. 3, Bloc: M17, Scară: F, Ap. 3    MONARH CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Ion Mihalache, Nr. 121, Bloc: 9, Scară: 1, Etaj: 8, Ap. 38, Sector 1, Cod poștal: 011178            Enyedi      Ioan Dan     953     Hunedoara     Salariat/Societate comercială     DETAIL DESIGN SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Mihai Eminescu, Bloc: C1, Scară: D, Ap. 45, Cod poștal: 330175            Epure     Ilarie - Nicolae -Eduard     4700     București     Asociat/Societate comercială     FAST FORWARD SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -            Epure      Ionuț Dragoș     4251     Iași     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     METROPOLIS SRL (BUCUREȘTI) - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Regina Maria, Nr. 21    METROPOLIS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Aleea Tudor Neculai, Nr. 17            Epure      Ștefan     11529     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BAU STARK SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Chitila, Stradă: Rudeni, Nr. 38    EST RISE ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Panselelor, Nr. 1, Bloc: 150, Scară: 1, Etaj: 6, Ap. 36, Sector 4, Cod poștal: 042061            Erdei – Doloczki     Timea     7593     Satu Mare     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ARH SERVICE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Sigismund Toduta, Nr. 13, Ap. 1    IDEATIVA LAB SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: SALCAMILOR, Nr. 46    IDEATIVA BUILD SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Azuga, Nr. 22            Eremia     Octavian     7800     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     DACRA STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Argetoaia, Nr. 5, Etaj: Mansarda, Sector 2, Cod poștal: 050741    UCSERTIMUD SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Năvodari, Stradă: RANDUNELELOR, Nr. 13, Bloc: R2, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 20    ARCHITECTURAL DESIGN AND DRAWING STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Camil Ressu, Nr. 15, Bloc: 57, Scară: 2, Etaj: 8, Ap. 79, Sector 3, Cod poștal: 031733    EREMIA OCTAVIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cpt. Vijelie, Nr. 22, Sector 5, Cod poștal: 050672            Eremia-Vatamanu      Oana-Valentina     7541     Prahova     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PETROTECH PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Delea Veche, Nr. 24, Bloc: A, Etaj: 5, Sector 2    ANON STUDIO SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Ateneului, Nr. 5            Erlich      Alexandra     5545     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     ARCHER ARCHITECTS - Județ: East of England, Localitate: Oraș Stevenage, Stradă: High Street, Suite B4, Hertfordshire, Bloc: Mindenhall Court, Cod poștal: SG1 3UN            Ernest     Alexandru - Teodor     5516     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATEXPERT PROEICT - Județ: București, Stradă: RACOVITA    C&C INOVATIVE ART&BUILD - Județ: București, Stradă: MARIUCA    IDEAL PROIECT ARCHITECTURE & ENGINEERING - Județ: Prahova, Stradă: str lunca    VERIFICATOR ȘI EXPERT CONSTRUCȚII SRL -Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Tunari, Stradă: BALTA PASAREA, Nr. 8-10, Cod poștal: 077180    PRO SIGN DESIGN - Județ: București, Stradă: Sos. Oltenitei    ORIGINAL IDEAL PROIECT - Județ: Prahova, Stradă: TRAISTENI    ZOOMIN KONCEPT 4DESIGN - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Tunari, Stradă: IL CARAGIALE    ARTATELIERS CONCEPT SRL - Județ: Ilfov, Stradă: SPL. UNIRII    ARTATELIERS PROJECT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Sos Bucuresti Nord, Nr. 10, Bloc: Cladirea O2, Etaj: 6    ARHISENSE CONCEPT SRL - Județ: Giurgiu, Localitate: Municipiul Giurgiu, Stradă: Drumul Fermei, Nr. 79A    DESIGN AND BUILD CORPORATION SA - Județ: Ilfov, Stradă: 1 DECEMBRIE            Ernst      Emilia     718     Argeș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     ERNST EMILIA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Argeș, Localitate: Oraș Curtea de Argeș, Stradă: Ion Heliade Rădulescu, Nr. 21    RAVI CONSULT SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Aleea Olănești, Nr. 12, Bloc: 12, Scară: A, Ap. 8            Eros     Norbert     12090     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     PRODUKTORG SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Gheorgheni, Stradă: Kossuth Lajos , Nr. 5, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: 535500    PRODUKTORG SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Gheorgheni, Stradă: Kossuth Lajos , Nr. 5, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: 535500    ENARCHLINE SRL - Județ: Harghita, Stradă: Toltes, Nr. 1092, Cod poștal: 537050            Esztany      Gyozo     2145     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ESZTANY GYOZO BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Harghita, Stradă: -    ESZTANY STUDIO SRL - Județ: Harghita, Stradă: -    ESZTANY EPITESZIRODA SRL - Județ: Harghita, Localitate: Comuna Leliceni, Stradă: LELICENI, Nr. 55B            Eufrosin      Adriana - Maria     5704     București     Salariat/Societate comercială     AVENTUS DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independentei, Nr. 291-293            Ezaru      Mirela Margareta     9730     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     S.C. EZARU MM ARCHITECTURE & DESIGN SRL - Județ: Buzău, Localitate: Oraș Pogoanele, Stradă: ion luca caragiale , Nr. 113    SWIETELSKY CONSTRUCT S.R.L., - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tipografilor, Nr. 11-15, Bloc: Cladirea A1, Scară: A1, Etaj: 4, Cod poștal: 013714              Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Fabian      Liviu Marian     5375     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     LIVIU FABIAN B.I.A. NR. 138 - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Boldești-Scăieni, Stradă: Calea Unirii, Nr. 39, Bloc: 4b, Etaj: 1, Ap. 7   LTFB STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Popa Petre, Nr. 23, Sector 2            Fabian      Roxana     7516     Timiș     Salariat/Societate comercială      RD SIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Vulturilor, Nr. 14, Cod poștal: 300458            Fabini      Hermann     444     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială      ABF BIROU DE ARHITECTURĂ FABINI - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Tipografilor, Nr. 12            Fackelmann     Waldar Hans     295     Timiș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     WH PROJECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Mendeleev, Nr. 29B    WH TM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Mendeleev, Nr. 29B    SC TIMREDDO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bulevardul Iuliu Maniu , Nr. 2, Bloc: camera 1, Scară: b, Etaj: 1, Ap. 3            Falcă      Ela     4766     Arad     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PRO ARHITECTURA SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Ioan Alexandru, Nr. 15   ATODIS SERV SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Corneliu Coposu , Nr. 24C, Bloc: Spatiul S1-2 , Etaj: 6   L'ARCHITECTURE D'AUJOURD'HUI SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Corneliou Coposu, Nr. 24C, Etaj: 6, Ap. spatiul S1-2    SC PRO ARHITECTURA SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Ioan Alexandru, Nr. 15            Falcutescu      Virgil Andrei     10264     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC ARHI SUD GRUP CONSULT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Stejarilor, Nr. 16, Cod poștal: 130001   PRIMAVERA URBAN CONSULTING SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Calea Campulung, Nr. 133T, Cod poștal: 130098            Falub      Cosmin Florin     6076     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     FALUB COSMIN FLORIN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Dobrestilor, Nr. 10, Bloc: D7, Ap. 26   DEFAB STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Aștileu, Stradă: Calatea, Nr. 203            Fanciali      Andrei Mihail     9140     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     NORMATA ARHITECTURE &URBAN PLANNING SRL - Județ: Brașov, Stradă: -    STREAMLINE PLANNING SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Toamnei, Nr. 6            Farcaș      Vadim-Andrei     10978     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BLUE PROJECTS (BRĂILA) SRL - Județ: Brăila, Stradă: Calea Călărașilor, Nr. 65   BLUE PROJECTS DESIGN SRL - Județ: Brăila, Stradă: Calea Călărașilor, Nr. 65, Bloc: C, Scară: 2, Etaj: 1, Ap. 25            Farcău     Paul Silviu     8303     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     AUTOGAV2006 SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Sângeorz-Băi, Stradă: Republicii, Nr. 62   STUDIO DARCHMETRIC SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Calea Aradului, Nr. 89/B            Farczadi      Francisc Robert     5791     Mureș     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PROJECT A SRL - Județ: Mureș, Localitate: Oraș Sighișoara, Stradă: George Coșbuc, Nr. 32   SC PROJECT DECO DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Agricultorilor, Nr. 3   THE FHM DESIGN OFFICE SRL - Județ: Mureș, Localitate: Comuna Ernei, Stradă: Sat Dumbrăvioara, Nr. 517            Farini      Giorgio     10527     București     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     C&I GLOBAL PLOTECH INVESTMENT SRL -Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Grădiștea, Stradă: Primaverii, Nr. 7, Cod poștal: -    GIORGIO FARINI BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Principatele Unite, Nr. 42, Bloc: corp 1, Etaj: parter, Ap. A1, Sector 4            Farkas      Alexandru Adrian     7219     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     FARKAS ALEXANDRU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Tileagd, Stradă: SAT POSOLOACA, Nr. 7            Farkas      Endre     11032     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SUMMASUMMARUM SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Viitorului, Nr. 5, Bloc: 2, Scară: c, Etaj: 1, Ap. 9, Cod poștal: 520056   CIFRA PALOTA SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: VANATORILOR, Nr. 18            Farkas      Endre Lehel     6477     Mureș     Asociat/Societate comercială      PLATFORM CONCEPTED ARCHITECTURE SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Pasajul Mimozelor, Nr. 2, Ap. 42            Farmazon     Ștefan Alexandru     8485     Argeș     Salariat/Societate comercială   Asociat Titular/Birou individual de arhitectură     ARTLINE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Logofat Luca Stroici, Nr. 49, Ap. 1, Sector 2   BLACKBIRD ARCHITECTS INC. - Județ: California, Stradă: 235 Palm Ave Santa Barbara    ȘTEFAN ALEXANDRU FARMAZON BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Chicoș Ștefan, Nr. 1A, Cod poștal: 110347            Farte      Diana Raluca     6385     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DIARCH SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Pompiliu Teodor, Nr. 2/9   AMBIENT SRL (BAIA MARE) - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: N.Iorga, Bloc: 1, Ap. 57A    BIROU DOM SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Tăuții-Măgherăuș, Stradă: 24, Nr. 223            Fastus      Andrea     8635     Satu Mare     Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     SIGMA PROIECT SA - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Decebal, Nr. 23, Cod poștal: 440006   SPAKK GROUP SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Aurel Pop , Nr. 18   SPAKK LINE SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Aurel Pop , Nr. 18   FASTUS ANDREA BIA - Județ: Satu Mare, Localitate: Oraș Carei, Stradă: Gradina Viilor, Nr. 472            Fati      Anca Andreia     7756     Transilvania     Asociat/Societate comercială      SAA SELART PROIECT SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Culturii, Nr. 6, Ap. 22            Faur      Adrian Vasile     7765     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHI URB SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Stefan Cel Mare, Nr. 53   PRODOLAND STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Theodor Pallady, Nr. 2L, Ap. 1            Faur      Elisabeta     603     Arad     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ FAUR ELISABETA - Județ: Arad, Localitate: Comuna Vladimirescu, Stradă: Minerva , Nr. 3            Faur      Gabriel-Aurel     8585     București     Salariat/Societate comercială      SC QUADRANT ARHIECTURA & DESIGN SRL. - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Popești-Leordeni, Stradă: STR. SF. GHEORGHE, Nr. 17, Cod poștal: 077160            Făgărășan     Corneliu     7164     Transilvania     Asociat/Societate comercială      CORNELIUS AIDE SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Piata Petru Rares, Ap. 46            Făgărășan      Cristiana-Mihaela     9288     Transilvania     Salariat/Societate comercială      KUBITEKA STUDIO SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Mihail Eminescu, Nr. 6, Bloc: E6, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 4            Fărcășan      Sergiu     8262     Mureș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DOMUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Răsăritului, Nr. 22   ARHISTUDIO FARCASAN SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Margaretelor, Nr. 4   FABO STUDIO CONCEPT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Margaretelor, Nr. 4            Făureanu      Edmond Alexandru     9092     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     COȚOFANA CONCEPT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 143A    ARCHTOUR CONCEPT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: MARAMURES, Nr. 11A            Fârte      Gabriel Matei     6184     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     S.C. AMBIENT S.R.L. - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Kossuth Lajos, Nr. F.N.    AMBIENT SRL (BAIA MARE) - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: N.Iorga, Bloc: 1, Ap. 57A    ARHIMAR SERV SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gh. Bilascu, Nr. 25, Ap. 12            Feher      Laura     11445     București     Salariat/Societate comercială      ING PROIECT MANAGEMENT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: NICOLAE RADIAN            Feier      Ioan     614     Arad     Salariat/Societate comercială      OBIECTIV SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Praporgescu, Nr. 29            Feier      Paul Ștefan     4470     Arad     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC ARTNOVA SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Lucian Blaga, Nr. 17, Cod poștal: 310023   PLANTECH RR A2T SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ion Văcărescu, Nr. 29            Feier     Raul Ioan     9722     Arad     Asociat/Societate comercială      RIF STYLE PROJECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Norma, Nr. 4 Cam.1            Feiereisz      Anca     9986     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIMAR SERV SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gh. Bilascu, Nr. 25, Ap. 12   ARHIJOY SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Comuna Recea, Stradă: sat Sasar, str.Primăverii, Nr. 14            Fekete      Alpar     6637     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     STUDIO M SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Piața Sporturilor, Nr. 8, Bloc: 23, Etaj: 10, Ap. 38   ALCOR ARCHITECTS SRL - Județ: Harghita, Localitate: Comuna Frumoasa, Stradă: -            Fekete      Marta     2127     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIA FEKETE MARTA - Județ: NEDEFINIT, Stradă: -    GEMINEX PROD COM SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: 1   LINEA SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Grof Miko Imre, Nr. 4, Bloc: 1, Scară: E, Ap. 24   ATELIER M SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: -            Felciuc      Andreea     11260     Iași     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     OVE ARUP & PARTNERS INTERNATIONAL LTD - Județ: Londra, Stradă: Fitzroy Street, Nr. 8 - 13 , Cod poștal: W1T 4BQ    STUDIO FABZ SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Decebal 8, Bloc: 8, Scară: C, Etaj: 4, Ap. 87, Cod poștal: 330012   SC FAAR CONCEPT STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Ion Creanga            Felie      Roxana     7369     București     Titular/Birou individual de arhitectură     FELIE ROXANA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Berceni, Nr. 9, Sector 4            Felvinczi      Anamaria     8023     Mureș     Asociat/Societate comercială      FELVINCZI ARHITECTURA SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Tg. Mureș, Stradă: Cutezanței, Nr. 27, Ap. 15            Fenesi     Ferencz     5829     Bihor     Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     BIROU DE ARHITECTURĂ FENESI FERENCZ SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Louis Pasteur, Nr. 34A, Ap. 41   URBANSCALE SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 61            Fenyo      Andrei Ladislau     4294     București     Asociat/Societate comercială      PUNCT CONCEPT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STIRBEI VODA, Nr. 156            Feraru      Eliza Claudia     6561     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     REDBAU - Județ: Satu Mare, Stradă: Platanului    FERUM SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: G. Coșbuc, Nr. 26, Cod poștal: 440039            Ferche      Irina-Alexandra     8280     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Subl. Zaharia, Nr. 5, Sector 1   TAO CONCEPT DESIGN SRL - Județ: Neamț, Localitate: Comuna Neamț, Stradă: Apusului, Nr. Nr. 20A            Ferenczi      Ioan Caius     9957     Timiș     Salariat/Societate comercială      CAROM STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Moșnița Nouă, Stradă: Ielelor, Nr. 3            Ferenczy      Zsolt     6420     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială      DEFORMO ARCHITECTURE S.R.L. - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Odorheiu Secuiesc, Stradă: Croitorilor, Nr. 30, Bloc: 5            Fermeșanu      Cătălin     7866     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ FERMEȘANU CĂTĂLIN - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Nicolina, Nr. 59, Bloc: 978, Scară: b, Etaj: 2, Ap. 7            Ferședi      Eugenia - Emilia     5893     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CRIDO DESIGN ARCHITECTURE PROJECT MANAGEMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Odei, Nr. 24, Sector 4   DOT ARCHITECTURE & ENGINEERING SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Odei, Nr. 24, Sector 4            Fetița      Mariana     2278     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     MARIANA FETITA - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Câmpia Turzii, Stradă: Vasile Lucaciu, Nr. 2, Cod poștal: 405100            Feyer     Cornelia     4563     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ FEYER CORNELIA - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Geoagiu, Stradă: Cigmau, Nr. 1A            Fezi      Bogdan Andrei     3465     București     Salariat/Societate comercială      ARCVISION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Școala Floreasca, Nr. 17, Sector 1            Filatu     Petre Dimitrie Constantin     4101     București     Titular/Birou individual de arhitectură     FILATU PETRE DIMITRIE CONSTANTIN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calaea Giulesti, Nr. 35, Sector 6            Filimon      Cristian Dan     1809     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     FILIMON CRISTIAN DAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vasile Lascăr, Nr. 100, Ap. 3, Sector 2   LIMITED LIABILITY IMPORT EXPORT SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Foisorului, Nr. 13, Bloc: F8C, Scară: 2, Etaj: PARTER, Ap. 106, Sector 3            Filimon      Grigore     2862     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      AFAL COM SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 2, Bloc: D1, Ap. 2            Filimon      Marian Caius     1212     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     INTERCONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mircea Vulcănescu, Nr. 110, Bloc: Corp C, Ap. 1, Sector 1   COTY DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mircea Vulcănescu, Nr. 110, Bloc: Corp C, Ap. 1, Sector 1            Filioreanu      Tudor     7427     Iași     Asociat/Societate comercială      ARHTO SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Trandafirilor            Filip      Adel     9105     Bihor     Salariat/Societate comercială      COFIDO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Zimbrului , Nr. 4, Bloc: Prima, Etaj: P, Ap. sp.c. 5            Filip      Alexandru     6572     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ALEXANDRU FILIP - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Paris, Nr. 2A, Cod poștal: 300003            Filip     Bianca Elena     11915     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     M&M CONCEPT 2003 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Țepeș Vodă, Nr. 90, Sector 2   VOLUM VIZ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Victor Brauner, Nr. 34-38, Bloc: C1, Scară: Tronson 6, Etaj: 6, Ap. 38, Sector 3            Filip      Bogdan Nicolae     8431     Nord-Vest     Asociat/Societate comercială      FILIP GRUP SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Petofi Sandor, Nr. 31            Filip      Cătălin     10433     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RAZVAN BARSAN + PARTNERS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Limpejoarei, Nr. 6, Etaj: parter, Ap. camera 1, Sector 1   ARHIFIL STUDIO DESIGN SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: Libertatii, Nr. 202, Bloc: 328, Ap. 24            Filip      Eugen Adrian     2424     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIERELE ARHITECH SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Al. Icar, Nr. 9, Ap. 5   F&D ARHITECH SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aleea Icar, Nr. 9            Filip      Ionuț Radu     5647     Nord-Vest     Asociat/Societate comercială      FILIP S CONCEPT SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Bld Republicii, Nr. 2, Ap. 404            Filip      Mihai     3059     București     Asociat/Societate comercială      VISUALDRIVE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos. Stefan cel Mare, Nr. 14, Sector 2            Filip      Răzvan - Constantin     4188     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială      DAC ARCHITECTURE SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Moara Vlăsiei, Stradă: Eroilor, Nr. 141            Filipan      Anca Daciana     4888     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     FILIPAN ANCA DACIANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Stradă: -    STUDIO DRYAS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Octavian Petrovici, Nr. 22, Ap. 1            Filiuță-Galan      Patricia-Olga     11346     București     Salariat/Societate comercială      BE HOME CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Banu Manta , Nr. 26, Bloc: 26, Scară: A, Etaj: P, Ap. 3, Sector 1            Filofi     Daniela Irina     6035     Alba     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     FITRA ARHITECTURA SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: B-dul Revolutiei 1989, Nr. 30, Bloc:    MV6 M&F PROFIL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Bv.Revolutiei 1989, Nr. 30   M&F PROFIL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Bv.Revolutiei 1989, Nr. 30            Finaga      Mihai     11038     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială      HB-DESIGN-TEAM ARHITECTURA, CONSTRUCTII, MOBILIER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pictor Barbu Iscovescu, Nr. 24, Sector 1            Finkelștain -Bodnar     Laura     10917     Iași     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     FAB CASA NOUA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -    LOOM DESIGN SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Str. Vasile Lupu, Nr. 78, Bloc: spațiul comercial nr. 3, Etaj: parter            Firescu      Constantin     7985     București     Titular/Birou individual de arhitectură     CONSTANTIN FIRESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Răscoala 1907, Nr. 16, Sector 2            Firețeanu      Simina Maria     461     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ATELIER 22 SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Calea Câmpulung, Nr. 0, Ap. 0, Cod poștal: 130092   BIA SIMINA FIRETEANU - Județ: Dâmbovița, Localitate: Oraș Pucioasa, Stradă: STRADA CEREALISTILOR, Nr. 28B            Firoiu      Dan - Adrian     6947     București     Asociat/Societate comercială      VITRUVIUS PROJECT SRL - Județ: Olt, Stradă: Manastirii            Fișuș      Dănuț Ioan     518     Mureș     Asociat/Societate comercială      PROSERV PLUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Borzești, Nr. 4            Fîntînă      Elena     2176     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DOM ART SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Zizinului, Nr. 84, Scară: B, Ap. 14   SCHMIDT ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: Brașov, Stradă: B-dul Muncii, nr. 13   TECT PRO ARCH SRL - Județ: Brașov, Localitate: Comuna Sânpetru, Stradă: Soimului, Nr. 22            Fleschin     Stelian Gheorghe     2306     Alba     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU DE PROIECTARE FLESCHIN SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Calea Motilor, Nr. 75B    FLESCHIN CONSULT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Calea Motilor, Nr. 75B            Fleșeriu      Alexandru Nicolae     7224     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     FLEȘERIU ALEXANDRU NICOLAE BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Pădurii, Nr. 6, Ap. 16   ADI PROIECT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Agricultorilor, Nr. 7   NORMA ARHITECTURA SI URBANISM SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Padurii, Nr. 6, Scară: 2, Ap. 16            Floarea      Oana Rodica     4053     București     Asociat/Societate comercială      ICON STUDIO DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: bd. Dacia nr. 124, Bucuresti, sector 2, Nr. bd. Dacia nr. 124, Bucuresti, sector 2, Cod poștal: 020064            Floca      Monica Silvia     2991     Mureș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     EMI PROJECT & EXE SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Comuna Chiuza, Stradă: Sat Sasarm, Nr. 67   MANSART CORPORATE SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Secuilor Martiri, Nr. 7, Bloc: B, Ap. 4            Flondor      Ion - Mihai     5940     București     Asociat/Societate comercială      SIARH PROIECTARE ARHITECTURA SI DESIGNSRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Popa Petre, Nr. 42, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 2            Florea     Andrei Daniel     5019     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     EUROBUILDING-IDEEA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independenței, Nr. 202K, Bloc: B2, Scară: B, Etaj: Parter, Ap. 3, Sector 6   ANDREI DANIEL FLOREA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 4, Bloc: D3, Ap. 40   SRL HARD EXPERT CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SOSEAUA VIRTUTII, Nr. 22, Bloc: R10, Scară: 2, Etaj: 4, Ap. 53, Sector 6   AEROLF ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CALEA FLOREASCA, Nr. 134-138            Florea      Dan     2429     Bacău-Neamț     Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     VIORICA FLOREA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Bdul Traian, Nr. 23, Bloc: A6, Scară: B, Ap. 21   LEMAR INDUSTRIES SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Aleea Tiparului            Florea      Elena Ioana     7879     Muntenia Vest     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     E.I. PROJECTS - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Buftea, Stradă: Marasesti, Nr. 13, Cod poștal: 070000   MARTUR ARTDESIGN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Valea Doftanei, Stradă: Panselelor, Nr. 601            Florea     Flavian Costin     44     Oltenia     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     STIL PROIECT SRL (DROBETA TURNUSEVERIN) - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Romana, Nr. 3   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - FLOREA FLAVIAN - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 3, Bloc: B2, Scară: 1, Ap. 14   TOTAL PROIECT SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Numa Pompiliu, Nr. 10   ARHIDESIGN STUDIO SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 3, Bloc: B2, Scară: 1, Ap. 14   DCMSTUDIO PLAN SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Matei Vasilescu, Nr. 39, Scară: 1            Florea      George Liviu     11709     Alba     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BARBIERI PROIECT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Traian, Nr. 17A    SC BARBIERI PROIECT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Traian, Nr. 17   A AVANTGARDE METROPOLITAN SRL - Județ: Alba, Localitate: Oraș Aiud, Stradă: FENICHEL SAMUEL, Nr. 12            Florea      Gheorghe     1161     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     FLOREA G. GHEORGHE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Valea Ialomiței, Nr. 1A, Sector 6   BEMEL AG SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Cuza - Voda, Nr. 86 B            Florea      Maria Carolina     9684     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ALPHA STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ICOANEI, Nr. 45, Etaj: 3, Sector 2   MT SPACETIME SRL - Județ: București, Stradă: Icoanei, Nr. 45   K-BOX CONSTRUCTION DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -            Florea      Nicoleta - Roxana     10220     București     Salariat/Societate comercială      ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Murmurului, Nr. 2-4, Etaj: 3, Ap. 3B, Sector 1            Florea     Radu     8473     București     Salariat/Societate comercială      FLOREA PROIECT GRUP - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos. Mihai Bravu, Nr. 47-49, Bloc: P16-P16A, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 1, Sector 2, Cod poștal: 021307            Florea      Stela     3094     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură     S.C. AMBIENT S.R.L. - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Kossuth Lajos, Nr. F.N.    BIA FLOREA STELA - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: 1 mai , Nr. 30            Florea      Virgil     2134     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială      S.C. AMBIENT S.R.L. - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Kossuth Lajos, Nr. F.N.            Florea      Voicu Vintilă     1377     București     Asociat/Societate comercială      VF CONECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Olari , Nr. 40, Sector 2            Florea      Zenaida Elena     11236     Oltenia     Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DORDEA DRAGOȘ MIHAI BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Câmpulung, Stradă: Nicolae Iorga, Nr. 7, Cod poștal: 115100   CUMULUS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25    ATELIER VRAC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Tuculescu, Nr. 42, Bloc: P3, Scară: C, Ap. 42, Sector 3            Florea-Dumitrescu      Elena Monica     5005     Argeș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     KREATE-STUDIO DE ARHITECTURA DUMITRESCU &CO SRL - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Mărăcineni, Stradă: Mărăcineni    ATELIERUL CU SFÂRLEZE SRL - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Mărăcineni, Stradă: Argeșelu, sat, Nr. 401-B            Florei      Amarisia- Simina     6898     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     FLOREI AMARISIA BIA - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Bocșa, Stradă: Ion Creangă, Nr. 24            Florei     Oana Laura     11513     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC CHROMOSOME STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Salciei, Nr. 2, Scară: C, Etaj: 3, Ap. 13   SC CHROMOSOME STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Salciei, Nr. 2, Scară: C, Etaj: 3, Ap. 13   SC CHROMOSOME STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Salciei, Nr. 2, Scară: C, Etaj: 3, Ap. 13   FLOREI ARCHITECTURE SRL - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Comuna Zăvoi, Stradă: ., Nr. 79            Florescu      Daniela Veronica     9101     Oltenia     Asociat/Societate comercială      TOTEM ARH CONCEPT SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Mînăstirii, Nr. 62A            Florescu      Elena     11127     Iași     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     GT ARHITECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Iancu Flondor, Nr. 6C, Ap. 2   GRIT ARCHITECTURE SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Calea Chișinăului, Nr. 22G, Bloc: C4, Scară: A, Etaj: 10, Ap. 53            Florescu      Florin-Petru     10366     București     Asociat/Societate comercială      LANDMARK ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șoseaua Ștefan cel Mare, Nr. 26, Bloc: 24A, Scară: A, Etaj: 9, Ap. 35            Florescu      Irina Alexandra     7573     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate în nume colectiv (SNC)   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     MĂRĂCINE NICOMAR SNC - Județ: Buzău, Localitate: Comuna Beceni, Stradă: -    SC URBAN ARTE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Colentina 16   SC I DESIGN STUDIO DE ARHITECTURA SRL -Județ: Buzău, Localitate: Comuna Beceni, Stradă: Hotarului , Nr. 6            Florescu      Michaela Tomnița     2039     București     Titular/Birou individual de arhitectură     TOMNIȚA MICHAELA FLORESCUBIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cerceluș, Nr. 40, Sector 3            Florescu      Tiberiu Constantin     2800     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     FIDES SRL - Județ: NEDEFINIT, Stradă: -    TOO ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Octavian Goga, Nr. 4, Sector 3            Floria     Cristian     7966     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PARALEL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Clopotarii Vechi, Nr. 18, Sector 1   EVO DESIGN SRL - Județ: Ialomița, Localitate: Comuna Manasia, Stradă: Str. 21, Nr. 1080   ZIG ZAG ATELIER SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Cornetu, Stradă: Trandafirilor, Nr. 39, Ap. 2            Florian      Andrada     9301     Bihor     Salariat/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură     COVĂCESCU RALUCA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Cometei, Nr. 2   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA FLORIAN ANDRADA - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: PTA CETATII, Nr. 28, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 9            Florian      Florina Nicoleta     4522     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARH CONSULT SOLUTIONS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Viilor- Trascăului, Nr. 20B    ARH TEAM EXCELENCE SRL-D - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Viilor, Nr. 20, Scară: C, Ap. 9            Florian      Gabriel Simion     10698     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ATELIER F.K.M. SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Somesului, Nr. 35   KUNST RAUM - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Bv. 21 Decembrie 1989, Nr. 151, Ap. 19            Florian      Maria Cristina     10776     Transilvania     Asociat/Societate comercială      FLORIAN ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Crișan, Nr. 19, Ap. 1            Floricel      Irina Eleonora     45     Oltenia     Salariat/Societate comercială      LENART PROIECT SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Kiseleff, Nr. 46, Bloc: KA5, Scară: 4, Ap. 8            Floricioiu      Oana Maria     2215     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială      1 & ONLY SRL - Județ: Cluj, Stradă: -    SENCO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Iuliu Maniu , Nr. 29, Ap. 5            Floruț     Florin Dan     240     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AEDILIS PROIECT SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: 1 Mai, Nr. 25   ADD STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Eroilor , Nr. 1, Ap. 22   SC IMPACT PROIECT STUDIO SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: 1 MAI, Nr. 25            Flucuș-Dimian      Andreea     8215     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BARCHA BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: Brașov, Stradă: -    DIMIPLAN BIROU DE ARHITECTURA SRL -Județ: Brașov, Localitate: Comuna Tărlungeni, Stradă: Tudor Vladimerescu, Nr. 476A    SC GLOBAL PROIECT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: B.P. Hasdeu, Nr. 4, Bloc: 15, Scară: A, Ap. 3, Cod poștal: 500413   DRAFTING SERVICE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Branduselor , Nr. 74   SC MONOBLOC ARHITECTURA SI DESIGN SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Zizinului, Nr. 80, Bloc: Camera 1, Scară: A, Ap. 12   SC R4C READY4CNC SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: 13 Decembrie, Nr. 9, Bloc: G9, Ap. 1            Flueraș      Antonia-Debora     11396     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHEA STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dudesti, Nr. 188, Bloc: C, Etaj: 3, Ap. 25, Sector 3   AVANTGARDE BIROU DE ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Avionului, Nr. 26, Etaj: 1, Ap. Birou B, Sector 1            Fluereci      Mihaela - Claudia     4768     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     LOOP POINT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ghiocei, Nr. 30, Bloc: 30C, Ap. 94   SC GRN STUDIO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STR. ECONOMU CEZARESCU            Foarță     Daniel Constantin     1171     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DANIEL CONSTANTIN FOARȚĂ BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Voievod Alexandru Moruzzi, Nr. 5, Bloc: A13, Scară: 1, Etaj: 4, Ap. 44, Sector 3, Cod poștal: 031152   ARHIURBAN CONSTRUCT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Voievod Alexandru Moruzzi, Nr. 5, Bloc: A13, Scară: 2, Etaj: 4, Ap. 44, Sector 3   DUMI EUROPROIECT SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Comuna Blejești, Stradă: Lacului, Nr. 30            Foarță      Gabriel Bogdan     4008     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     WESTERN OUTDOOR - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STANISLAV CIHOSCHI, Nr. 12, Etaj: 1, Sector 1   S.C. TOWNDESIGN S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STR. Stanislav Cihoschi nr.12            Foarță      Patricia Maria     4009     București     Titular/Birou individual de arhitectură     FOARȚĂ PATRICIA MARIA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Serdarului, Nr. 9, Sector 1            Fodor      Bogdan Raul     2236     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER F.K.M. SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Somesului, Nr. 35   XPERX - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Grivitei, Nr. 17            Fodor      Răzvan Cristian     4283     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CAMPING TROIAN SRL - Județ: Neamț, Localitate: Comuna Alexandru cel Bun, Stradă: sat Bistrița    CARO SERV COM SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Calistrat Hogaș, Nr. 18   CARO SERV COM SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Calistrat Hogaș, Nr. 18   COMPAS IMOBILIARE SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Stefan cel Mare, Nr. 29L            Fodor      Robert     9393     Bihor     Salariat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură     ATRIUM PROJECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 25   B.I.A. ROBERT FODOR - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: BERNARD SHAW, Nr. 38, Bloc: C7, Scară: C, Ap. 32            Fodor     Tamas     9735     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     KES BUSINESS SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: 1 Decembrie , Nr. 30   OVERLAP DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Lăcătușului, Nr. 9   KLEVER SYSTEM SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: 1 Decembrie, Nr. 30            Fodor-Doba      Laura     6203     Arad     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     FORM ARCH FD SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Cuza Vodă, Nr. 39, Ap. 1   FORMARHITECTURA SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Cuza Voda, Nr. 39            Fodoreanu      Dragoș Alexandru     7378     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ FODOREANU DRAGOȘ ALEXANDRU - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Avram Iancu , Nr. 158   CONPAC ARHITECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: L. Pasteur, Nr. 44   ARHIDECK CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Baciu, Stradă: Corbului, Nr. 2, Bloc: A, Ap. 21            Fofircă-Iacob      Oana     8234     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială      ARHIMUS - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: P-ța Armelor, Nr. 7            Fofiu      Felix Mircea     6488     Bihor     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PROCARS TEST SYSTEMS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Beiușului, Nr. 46   FELIX FOFIU ARCHITECTS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: EPISCOP MIHAI PAVEL, Nr. 12, Ap. 8            Foia      Floricica     5253     Iași     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură     MIHUL SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Stroici, Nr. 8b    SC MIHUL SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Stroici, Nr. 8B    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ – FOIA I. FLORICICA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Toma Cozma, Nr. 22    FOIA FLORICICA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: TOMA COZMA, Nr. 22, Cod poștal: 700554            Folea     Doru     6210     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIBIOTIC TM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Iosif Velceanu, Nr. 4, Ap. 1   MME MEGA PROIECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Dorobanților, Nr. 20, Ap. 32            Fornvald      Margit Elza     7174     Satu Mare     Asociat/Societate comercială      FORMA DEPO SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Horia, Nr. 9/7            Forro      Hunor     7739     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     WERKGEMEINSCHAFT HHK ARCHITEKTENGESELLSCHAFT - Județ: Stuttgart, Stradă: -    ITERUM ART SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 23, Scară: C, Ap. 9            Forț      Olimpiu Raul     5623     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială      3H STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Poet V. Cârlova, Nr. 35   VETROVETZ ENGINEERING & CONULTING SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: C. Porumbescu, Nr. 90   C SC PAS CU PAS PROIECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Giroc, Stradă: Trandafirilor, Nr. 23, Ap. 3            Fotache      Dragoș     8757     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială      ARC TECTURE HUB SRL - Județ: Ilfov, Stradă: 1 Mai, Nr. 32 B            Fotache      Margareta     4065     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială      AMD ART&DESIGN CONSULTING SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Otopeni, Stradă: 1 MAI , Nr. 32B, Cod poștal: 075100            Fotău-Cojocaru      Rareș     10842     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     YELLOW OFFICE SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Depoului, Nr. 140   DIFFERO STUDIO SRL - Județ: București, Stradă: Alea Fizicienilor, Nr. 1            Fotescu      Andrei     3010     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     K-BOX CONSTRUCTION DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -    S.C. K-BOX CONSTRUCTION DESIGN S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dorobanți, Nr. 103-105            Fotescu      Teodora Vasilica     2766     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială      ARHITECTING STROIE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Săcele, Stradă: -            Fotino     Ruxandra Ana     1632     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     CONTINENTAL HOTELS SA - Județ: București, Stradă: Calea Grivitei, Nr. 143, Sector 1, Cod poștal: 010708   RUXANDRA-ANA FOTINO BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Uruguay, Nr. 23, Etaj: 3, Ap. 4, Sector 1            Fotu      Maria Alexandra     7614     Dobrogea     Salariat/Societate comercială      GEOMAR PROIECT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 143A            Frandăș      Eva Cristina     519     Mureș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA ”FRANDAS EVA CRISTINA” - Județ: Mureș, Localitate: Oraș Sighișoara, Stradă: Libertății, Nr. 18            Frankel      Tiberiu Petre     241     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     FRANKEL TIBERIU PETRE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Bd Traian, Nr. 18A, Ap. 10, Cod poștal: 430212            Fransua      Luminița     7567     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială      1ST FLOOR ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sfânta Maria, Nr. 17A, Sector 1   INKLINE ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: JOHANNES K. KEPLER            Frăsincar      Flavia     1658     București     Asociat/Societate comercială      DESIGN POINT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Știrbei Vodă, Nr. 170, Bloc: 10G, Ap. 14, Sector 1            Frăsinescu      Ionuț     6416     Nord-Est     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MA-DA PROIECT SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Octav Băncilă, Nr. 41   ARHIMONDIA PROIECT - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: OCTAV BANCILA, Nr. 2, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 4            Frătița      Dora     11701     Dunărea de Jos     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)      FOSTER + PARTNERS LIMITED - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Hester Road, Nr. 22            Frățilă     Claudia - Adriana     5927     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     LOGICS SISTEM SRL - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Reșița, Stradă: Calea Caransebeșului, Nr. 2   PATRUD SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Izvin, Stradă: Sat Izvin, Nr. 302   AVANTAJ STUDIO SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Petroșani, Stradă: TIMIȘOARA, Nr. 13   EURODRAFT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Sânandrei, Stradă: Magnoliei, Nr. 14   SC ARCHISTUDIO SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Petroșani, Stradă: GV Milea, Nr. 61A    EURODRAFT PROIECT DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Sânandrei, Stradă: Magnoliei, Nr. 14, Cod poștal: 307375   DM DEZVOLTARE.RO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Coriolan Brediceanu, Nr. 8, Ap. 502   DOM PROIECT 2020 SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Petroșani, Stradă: Tiișoara, Nr. 13, Ap. 1   NORDIC VISION SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Valea Lupului, Stradă: Luminii, Nr. 19b    SMART CITY DEVELOPMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Crangași, Nr. 87   TIM EXPERT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Petroșani, Stradă: Viitorului, Bloc: 9A, Ap. 40   DIACOM PRESTCOM SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Lupeni, Stradă: AL.Narciselor, Nr. 11            Frățiman      Andreea Alexandra     9912     Dunărea de Jos     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BD.BOXDESIGN SRL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Dorobantilor, Nr. 60, Bloc: A32, Scară: 1, Etaj: 5, Ap. 24   FRAZEN ACS - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Ana Aslan, Nr. 38            Frecan - Petre     Patric - Cornel     1112     București     Titular/Birou individual de arhitectură     FRECAN PETRE PATRIC CORNEL BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Constantin Stere, Nr. 45, Ap. 12F            Frențescu     Mihai     9275     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Subl. Zaharia, Nr. 5, Sector 1   FORMA ARHITECTURA CONCEPT & DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Theodor Pallady, Nr. 66A, Bloc: 7, Etaj: 7, Ap. 119, Sector 3            Freund-Fleșchin      Monica Alexandra     5816     Alba     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU DE PROIECTARE FLESCHIN SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Calea Motilor, Nr. 75B    FLESCHIN CONSULT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Calea Motilor, Nr. 75B    BP FREUND SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Gardeniei, Nr. 12/1            Freund-Fleșchin      Zsolt     5663     Alba     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU DE PROIECTARE FLESCHIN SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Calea Motilor, Nr. 75B    FLESCHIN CONSULT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Calea Motilor, Nr. 75B    BP FREUND SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Gardeniei, Nr. 12/1            Frics      Aniko Timea     6207     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ FRICS ANIKO TIMEA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Urseni, Nr. 17A    Q ARCHITECTS WORKSHOP SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Banu Măracine, Nr. 13A, Ap. 1   FORM ARCH FD SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Cuza Vodă, Nr. 39, Ap. 1            Fried      Bianca Alexandra     9283     Transilvania     Asociat/Birou individual de arhitectură     FRIED BIANCA ALEXANDRA BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Bocskai Istvan, Nr. 4, Ap. 3            Frîncu      Alina     2555     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură     FRINCU ALINA B.I.A. NR. 24 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: B.P.Hașdeu, Nr. 16            Frîncu     Violeta     5161     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROKON AG SRL - Județ: București, Stradă: Bld Lacul Tei    ROAD CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-dul 1 Mai, Nr. 35, Bloc: C13, Scară: A, Ap. 8, Sector 6            Frolu      Cosmin Emil     3818     București     Asociat/Societate comercială      KINETIC DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iulia Hașdeu, Nr. 3, Sector 1            Fronea      Andrei     7519     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     FRONEA SERVICES SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Vasile Lupu, Nr. 97, Bloc: C, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 6   DTAC DEVELOPMENT SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Holboca, Stradă: sat Dancu    SIMPA CONSULT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Str. Bacinschi, Nr. 5   INKSHAPE SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Valea Lupului, Stradă: Iarmarocului, Nr. 7, Etaj: parter, Ap. 2   AFARHITECT IASI SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Vasile Lupu, Nr. 97   DBI TEAM SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bd. Ștefan cel Mare, Nr. 1, Bloc: A3, Scară: C, Ap. 19            Frunză      Adriana     7034     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MANOLE ZECE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Câmpia Libertății , Nr. 33, Bloc: 21, Scară: 5, Etaj: 7, Ap. 192, cam 3   ARCHITECTURAL DESIGN AND DRAWING STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Camil Ressu, Nr. 15, Bloc: 57, Scară: 2, Etaj: 8, Ap. 79, Sector 3, Cod poștal: 031733            Frunză      Cătălin     7056     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ASCO CONSTRUCTII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Lacul Tei, Nr. 80, Sector 2   BIROU DE ARHITECTURA CATALIN FRUNZA SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: POET VASILE CARLOVA, Nr. 26, Cod poștal: 600227            Frunză     Cristian Cosmin     6964     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     COFRAN DESIGN SRL - Județ: Constanța, Stradă: Tineretului, Nr. 36B    ARION DEVELOPMENT CAPITAL SRL - Județ: București, Stradă: Calea Dudesti, Nr. 188, Sector 3            Fulău      Iuliana Mihaela     2891     Prahova     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     IMDOF ARH-URB SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Sinaia, Stradă: Calea București, Nr. 12, Bloc: 12   ARCHITECTURE TECHNICS OFFICE DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Lungulețu, Nr. 6, Bloc: D14, Scară: 1, Etaj: 6, Ap. 28, Sector 2            Fulicea      Victor Grigore     4412     București     Asociat/Societate comercială      ARCHITECTGROUP URBATECT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Alexandru Constantinescu, Nr. 20, Sector 1            Fulop      Eugen     601     Arad     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATRIUM SRL (ARAD) - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Mărășești, Nr. 62-64, Bloc: 3, Scară: C, Ap. 25   SC ATRIUM DESIGN SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Mărășești, Nr. 62, Bloc: 3, Scară: c, Etaj: 7, Ap. 25, Sector -, Cod poștal: 320034            Fulop-Sohan      Francisc Marian     3345     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     STIL HAUS SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Armoniei, Nr. 1   LANDSCAPE ROOM SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Armoniei, Nr. 1            Funețan      Ina Gabriela     242     Nord-Vest     Asociat/Societate comercială      ATELIER I.F. SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Ion Luca Caragiale, Bloc: 9, Ap. 89            Funieru      Silvia     8718     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     S&A ARHILAB SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Chitila, Stradă: Vasile Bideac, Nr. 14, Cod poștal: 77045   SILVIA FUNIERU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Prometeu, Nr. 32, Bloc: 14F, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 3, Sector 1            Furduescu      Adrian Cătălin     2498     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială      3C ADRIDESIGN SRL - Județ: Neamț, Localitate: Comuna Bistrița, Stradă: Petru Rareș, Nr. 53            Furnea     Claudiu     2915     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     OCEAN 2000 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Canea Nicolae, Nr. 57, Sector 2   CPV SIGN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Rudului, Nr. 151   CAPITAL VISION SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Calea Munteniei, Nr. 56   ARHIMAAX PLAN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Bănești, Stradă: Principala, Nr. 133, Ap. Camera 1            Furnicescu      Răzvan - Niculae     6693     București     Asociat/Societate comercială      STUDIO RAKETA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Fabrica de Gheata , Nr. 2, Bloc: 84, Scară: 3, Etaj: 6, Ap. 97, Sector 2            Furtună      Mirela-Cristina     8324     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     M3D CINETIC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Văcărești, Nr. 182, Bloc: 23, Scară: 3, Ap. 72, Sector 4   CASTA INTERNAZIONAL PROIECT SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Comuna Turcoaia, Stradă: Digului, Nr. 8            Furu      Xenia     4504     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Administrație    Titular/Societate comercială     FURU XENIA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Breaza, Nr. 14   EPISCOPIA_UNITARIANA - Județ: Cluj, Stradă: 21 Decembrie 1989, Nr. 9   PARADISUM PLANTAVIT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Feleacu, Stradă: Sat Gheorghieni, Nr. 379A            Fuselova-Gafencu      Andreea - Ruxandra     4745     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     OXO STREET SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Constructorilor , Nr. 21, Bloc: 21, Scară: 3, Etaj: PARTER, Ap. 42, Sector 6   APART GRAFIC SRL - Județ: Vâlcea, Stradă: bujorencii            Fustos      Zsolt     11895     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială      SC ZSL DESIGN SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: str. Lungă , Nr. 149, Ap. P3              Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Gabor      Cristian     6966     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CRISTIAN GABOR BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Nicolae Titulescu, Nr. 3, Bloc: A1, Scară: 1, Etaj: 7, Ap. 50, Sector 1   C&I CONSTRUCȚII ȘI INGINERIE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șoimus, Nr. 36, Sector 4   BBY PROFESIONAL TEAM SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Baba Novac, Nr. 183   SC ELITE STRUCTURAL SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Tuzla, Stradă: Liliacului , Nr. 19            Gabor      Csaba Zalan     7649     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     NORDLYS ARK SRL - Județ: Harghita, Localitate: Comuna Suseni, Stradă: Suseni 1017            Gabor      Florin-Ovidiu     10645     Bihor     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ANDREESCU & GAIVORONSCHI SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Piața Sf. Gheorghe, Nr. 4, Etaj: 2, Ap. 10, Cod poștal: 300085   ATOMM ARCHITECTURE DESIGN SRL - Județ: Bihor, Localitate: Oraș Beiuș, Stradă: Aleea Independentei, Nr. 10, Bloc: B10, Ap. 21            Gabor      Iuliana     771     Dunărea de Jos     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ISOMETRIC SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Romulus, Nr. 3, Bloc: ALUN2, Etaj: Parter, Ap. 23, Cod poștal: 800050   PROIECT SA - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Navelor, Nr. 3, Etaj: Parter, Cod poștal: 800030   SC ANARECOM REGIOSERV SRL-D - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: STR. Romana, Nr. 1, Bloc: D2A, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 8   ARHIDESKVISION SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Nicolae Balcescu, Nr. 32, Bloc: B, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 11, Cod poștal: 800001   ALIANA-TEAM CONSULTING SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Brailei, Nr. 263, Bloc: CORP C1            Gabor      Oana Raluca     6670     Transilvania     Asociat/Societate comercială     IMAGE ART SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Măceșului, Nr. 2            Gabor     Ovidiu Lucian     6665     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     IMAGE ART SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Măceșului, Nr. 2   GABOR ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Măceșului, Nr. 2            Gabor N     Radu     841     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     GABOR RADU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Alexandru Odobescu, Nr. 7, Bloc: PB 90, Etaj: 4, Ap. 19            Gabrea      Georgeta     1582     București     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     CAPITEL AVANGARDE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Magheru, Nr. 24, Sector 1   GEORGETA GABREA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Magheru, Nr. 24, Sector 1   AVANTGARDE ART DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Semicercului, Nr. 12, Ap. cam 3, Sector sector 1            Gabrea      Sorin     1584     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC WESTERN OUTDOOR SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STANISLAV CIHOSCHI, Nr. 12, Etaj: 1, Ap. 33, Sector 1   WESTERN OUTDOOR SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Varșovia, Nr. 6, Etaj: 2, Sector 1            Gabriel      Petra-Renata     9616     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AEDILIS PROIECT SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: 1 Mai, Nr. 25   CUBICON INVEST SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Oituz, Nr. 8, Ap. 42   PROIECTANTUL SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Deva, Nr. 1-7            Gache      Zoia-Alexandra     8508     București     Salariat/Societate comercială     PZP ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brindei, Nr. 11, Bloc: B1-2, Scară: B, Etaj: 7, Ap. 55, Sector 2            Gafar     Michaela     1541     București     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     ASIX DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Traian, Nr. 187-189, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 9, Sector 2   MICHAELA GAFAR BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Matei Basarab, Nr. 93, Etaj: 3, Ap. 12, Sector 3   UNITH2B SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Pache Protopopescu, Nr. 81, Etaj: 5, Sector 2            Gafencu      Doru     1831     București     Titular/Birou individual de arhitectură     DORU GAFENCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intr. Rigas, Nr. 29A, Etaj: p, Ap. 74, Sector 1            Gagea      Nicolae     1172     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GAGEA NICOLAE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Colentina, Nr. 55, Bloc: 83, Scară: 2, Etaj: 12, Ap. 128, Sector 2   SC SYSTEGRA ENGINEERING SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Constantin Stere, Nr. 6, Cod poștal: 100573   AVITECH CO SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Bd. Pipera, Nr. 1B   SC ARDESIGN CO SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Erou Iancu Nicolae, Nr. 11-19            Gagiu      Irina Gabriela     8128     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GAGIU IRINA-GABRIELA BIROU DE ARHITECTURĂ - Județ: Dolj, Localitate: Comuna Pielești, Stradă: Sat Pielesti, str. Ghiocelul, Nr. 34, Ap. 2   RAY CONSULTING SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Câmpia Islaz, Nr. 32b    RAY PROJECT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Campia Islaz, Nr. 32B            Gagiu      Răzvan     11585     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     BE HOME CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Banu Manta , Nr. 26, Bloc: 26, Scară: A, Etaj: P, Ap. 3, Sector 1   SC ARHIPUNCTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bulevardul Ferdinand I, Nr. 129, Bloc: E1, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 16, Sector 2, Cod poștal: 021388            Gaivoronschi     Vlad Alexandru     370     Timiș     Asociat/Societate comercială     ANDREESCU & GAIVORONSCHI SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Piața Sf. Gheorghe, Nr. 4, Etaj: 2, Ap. 10, Cod poștal: 300085            Gal      Anita Cindy     10499     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     DETREI ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Octavian Goga, Nr. 7   DETREI ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Octavian Goga, Nr. 7   MINIMAL ARCHITECTURE - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Alexandru Vaida Voevod, Nr. 16, Ap. 35            Gal      Gabriela     8054     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     ATELIER AD SRL - Județ: Cluj, Stradă: -    SOTIRIOS NOTARIS BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: T. Mihali, Nr. 39-43    MORPH DNB SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Gheorghe Dima, Nr. 2, Scară: 3, Etaj: 1, Ap. 28            Gal      Lavinia Raluca     6316     Timiș     Asociat/Societate comercială     L. D'ARH SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: bvd. 16 decembrie 1989, Nr. 45, Ap. 3, Cod poștal: 300218            Gal      Monica     5694     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     MONICA GAL BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Popa Rusu, Nr. 11, Ap. 13, Sector 2   OMILOS ORADEA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dionisie Lupu, Nr. 70- 72, Sector 1            Gal      Norbert     8690     Bihor     Salariat/Societate comercială     NORBERT GAL ARCHITECTS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Cartierul Podgoria, Nr. 226G            Gal     Oana     7134     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIA OANA GAL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Pța 1 Decembrie, Nr. 5, Ap. 9   GOARHITECT DIMENSION SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Piata 1 Decembrie , Nr. 5, Etaj: 1, Ap. 9   ROYAL BIM PROIECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Oraș Salonta, Stradă: Arany Janos, Nr. 23   ARHITEVO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Olteniei, Nr. 21, Ap. 4            Gal      Radu Ionuț     9114     Timiș     Salariat/Societate comercială     ATELIER RGS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Nera, Nr. 2, Ap. 1            Gal      Sara Andrea     11083     Transilvania     Salariat/Societate comercială     MORARESCU DESIGN STUDIO SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Năsăud, Stradă: Podirei, Nr. 4            Gal      Szablocs     2141     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     BIROU ARHITECT GAL SZABOLCS SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: -            Gal      Sandor Szabolcs     6896     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     SANDOR GAL BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Harghita, Stradă: -            Gal      Zoltan     6869     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     ZOLTAN GAL BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Covasna, Stradă: -    PILLER STUDIO SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Târgu Secuiesc, Stradă: Independentei, Nr. 1            Galațchi      Marius     4782     București     Asociat/Societate comercială     GAMA PROJECT INVESTMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Nicoleanu, Nr. 36            Galeru      Constantin     1417     București     Titular/Birou individual de arhitectură     GALERU CONSTANTIN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Blaj, Nr. 2, Sector 1            Galiceanu      Anca - Gabriela     5419     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CONCEPTBOX S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STIRBEI VODA, nr 17, ap 21, sector 1   BILFINGER TEBODIN ROMANIA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 108-112M, Etaj: 1, Sector 2, Cod poștal: 020082            Gall     Vasile     7667     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială     GALL VASILE - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Stefan cel Mare, Nr. 65, Bloc: D56, Etaj: 1, Ap. 4, Cod poștal: 410437   SC VIA ARKHI SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Stefan cel Mare, Nr. 65, Bloc: D56, Etaj: 1, Ap. 4, Cod poștal: 410437            Gall      Vilmos Janos     2147     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIA GALL VILMOS JANOS - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Nicolae Balcescu, Nr. 2, Ap. 4, Cod poștal: 530132   WELTIM SRL - Județ: Harghita, Stradă: -            Gall      Janos     520     Mureș     Asociat/Societate comercială     GALL&TSA SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Narciselor, Nr. 4, Ap. 9            Galoș      Horațiu Artur     7626     Transilvania     Salariat/Societate comercială     CUBICON INVEST SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Oituz, Nr. 8, Ap. 42            Gancev      Veronica Florentina     5561     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MENTOR CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Traian, Nr. 41   ATELIER ATERRA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Sat Florești, str Sub Cetate , Nr. 10, Bloc: C1, Scară: 2, Ap. 14            Ganea      Dan Ioan     3693     Bihor     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     QUAL CAD CONSTRUCT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Oraș Salonta, Stradă: Piața Unirii, Nr. 22   KRAFTCAD SOLUTII SRL - Județ: Bihor, Stradă: Ioan Slavici    BIA DAN GANEA - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: HOREA , Nr. 63            Ganea      Șerban Ionuț     8819     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     GANEA ȘERBAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Horea, Nr. 63            Ganea-Christu      Iris     9405     București     Titular/Birou individual de arhitectură     IRIS GANEA CHRISTU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ștefan Burileanu, Nr. 12, Bloc: 12K, Scară: 1, Ap. 13, Sector 1            Garbovan     Raluca     6617     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     RGBA CONCEPT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Codrului, Nr. 24   ALBENDIEGO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Colonia Hodai , Nr. 11            Garda      Szabolcs Kalman     7722     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GARDA SZABOLCS KALMAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Bulevardul Dacia, Nr. 30, Bloc: D57    GRAFI TOP SRL - Județ: Bihor, Localitate: Oraș Salonta, Stradă: George Cosbuc, Nr. 26A    TERM SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Bulevardul Dacia , Nr. 36, Bloc: U54, Ap. mezanin            Garet      Irina Oana     138     Iași     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ALBATROS SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: -    HEVRA CRISS PHOTOGRAFY SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Bld. Mihai Eminescu, Nr. 48   VIA PRO IT CONSULTING SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Primăverii, Nr. 28, Bloc: 28, Ap. 18   YDA PROIECT CONSULTING SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Gavriil Muzicescu, Nr. 8, Etaj: mezanin    ACICAD NEW EXPERT SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Primăverii, Nr. 1, Scară: A, Etaj: et. 4, Ap. 20            Gaveniuc      George Constantin     6757     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AUTOGAV2006 SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Sângeorz-Băi, Stradă: Republicii, Nr. 62   GENERAL PROEX - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Năsăud, Stradă: Lalelelor   SC AKA INTER KONCEPT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: C.Brancusi , Nr. 200, Ap. 43   ARHIGAV STUDIUM SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Sângeorz-Băi, Stradă: Republicii, Nr. 62            Gaveniuc     Iulia Lăcrămioara     8179     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STUDIO DARCHMETRIC SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Calea Aradului, Nr. 89/B    ARHIGAV STUDIUM SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Sângeorz-Băi, Stradă: Republicii, Nr. 62            Gavril      Bogdan Andrei     10361     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     MEDIA PROJECTS SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Valea Lupului, Stradă: Victoriei, Nr. 70   B.A.G. ARCHISTUDIO SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Roman, Stradă: Dobrogeanu-Gherea, Bloc: 5, Scară: E, Etaj: 2, Ap. 62            Gavrilaș      Adela Claudia     7402     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GAVRILAS ADELA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Bulevardul Dacia, Nr. 30, Bloc: D 57, Etaj: 7, Ap. 28   URBANLINE STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 10, Ap. 11   OGIS STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Bulevardul Dacia, Nr. 25, Bloc: U5, Etaj: 10, Ap. 47            Gavrilă      Emilian     7022     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DUAL OFFICE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Fantanele, Nr. 15   DUAL OFFICE PROJECTS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Fantanele, Nr. 1/1, Cod poștal: 400327            Gavrilă      Emilian     10784     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială     SHAPE AND VIBES STUDIO SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Oraș Odobești, Stradă: Ion Motoc, Nr. 16            Gavrilescu      Alexandra     9994     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIA GAVRILESCU R. ALEXANDRA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Zorilor, Nr. 5   GRUPO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bacinschi, Nr. 7   KALANS CONCEPT SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Rădăuți, Stradă: Pulberăriei, Nr. 5            Gavrilescu     Catalin Adrian     7819     Timiș     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARCH BOX SRL - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Lugoj, Stradă: B.P. HASDEU, Nr. 3   CUBART SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: bdul Decebal, Nr. 62, Bloc: AN36, Ap. 32   MULBERRY DEVELOPMENT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Take Ionescu , Nr. 46c, Etaj: p, Ap. 6            Gavrilescu      Severina     8744     Timiș     Asociat/Societate comercială     GS STUDIO ARCHITECTURE & LAND SURVEY SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Nicolae Labiș, Bloc: 1, Ap. 12            Gavriliu      Mihai Bogdan     8304     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ATELIER GAVRILIU SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Constantin Brâncusi , Nr. 162, Scară: 2, Etaj: 7, Ap. 75            Găgeanu      Viorel Marian     772     Dunărea de Jos     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CIC CONS SRL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Aleea Lebedei, Nr. 3, Bloc: F3, Scară: 3, Ap. 45   CASA DESIGN SRL (BRĂILA) - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Călărașilor, Nr. 49, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. 47   PROIECTEXPERT MVGAGEANU SRL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Școlilor, Nr. 37, Bloc: C, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 6, Cod poștal: 810220            Găină      Miruna-Maria     11068     Iași     Salariat/Societate comercială     CREATIV PROIECT SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Paharnicului, Nr. 7            Găinușă      Dana-Maria     7677     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GAINUSA DANA MARIA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: plantelor, Nr. 5A    VEGO DESIGN EXPERTISE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bulevardul Iuliu Maniu, Nr. 6Q, Etaj: 9   VEGO CONCEPT ENGINEERING S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul independentei, Nr. 291-293, Etaj: 14, Sector 6            Gălățanu      Ciprian     8294     Iași     Salariat/Societate comercială     ARHINGGAL PROJECTS S.R.L. - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Str. Arcu, Nr. 5, Scară: B, Etaj: 8, Ap. 1            Gălie     Anca - Ioana     9419     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     CRAFT ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pechea, Nr. 32-36, Bloc: Cam 8, Scară: Birou nr 8, Etaj: 5, Sector 1   GĂLIE ANCA - IOANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Dacia, Nr. 133, Etaj: DEMISOL, Sector 2            Gărgăriță      Valentin     10038     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială     GENSLER EUROPE LTD - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Moretown (formerly Thomas More Square), Cod poștal: E1W 1YW            Găvozdea      Lucian Alexandru     5681     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială     A.PLAN SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: A. D. Xenopol , Nr. 17, Ap. 8            Găvozdea      Maria - Cristina     6347     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială     A.PLAN SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: A. D. Xenopol , Nr. 17, Ap. 8            Găvriluț      Titus     826     Bihor     Salariat/Societate comercială     ARHETIP SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Gala Galaction, Nr. 8            Geabana      Luiza-Marina     8937     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     STRUCTO ARH DESIGN SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Bd. Tomis, Nr. 143A, Ap. 703/2    LUIZA-MARINA GEABANA - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Tecuci, Stradă: Bobâlna, Nr. 1            Geamănu      Vlad     5880     Timiș     Salariat/Administrație   Titular/Birou individual de arhitectură     IRC VEST - INSPECTORATUL DE STAT IN CONSTRUCTII - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Romulus, Nr. 60   GEAMĂNU VLAD BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: str. Suceava nr., Nr. 6a, Ap. 01, Cod poștal: 300015            Geambașu     Livia - Elena     1311     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     EDRISS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Botorani, Nr. 6, Bloc: V83, Scară: 3, Etaj: parter, Ap. 64, Sector 5   OMEGA CERT SISTEM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cetatea de Baltă, Nr. 1, Sector 6   LIVIA ELENA GEAMBAȘU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Samuil Vulcan, Nr. 17, Bloc: S45, Scară: 3, Etaj: 8, Ap. 90, Sector 5            Gelal      Narcis     1018     Dobrogea     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ALL ARHITECTURA SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Unirii, Nr. 19A    ALL ARHITECTURA SRL. - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Unirii, Nr. 19A            Geliman      Iuliana     2473     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     IULIANA GELIMAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Alee Ateneului, Nr. 5   IGBA DESIGN SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Aleea Ateneului, Nr. 5, Etaj: parter            Geliman      Vasile Alexandru     2453     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială     GELIMAN ARHITECTURA SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Nicolae Balcescu, Nr. 5, Scară: E, Ap. 36            Gellert      Huba     6036     Bihor     Salariat/Societate comercială     ARCHIGRAM SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: MIHAI EMINESCU, Nr. 50            Gelmărean     Andrei     5127     Timiș     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ GELMAREAN ANDREI - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Independenței, Nr. 22, Ap. 4/1    C4U PRO ARCHITECTURE SRL-D - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Gheorghe Lazăr, Nr. 35, Bloc: T5, Etaj: 7, Ap. 31   MULTIPLAN PROCONCEPT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Eroilor de la Tisa, Nr. 22, Bloc: birou 15, Etaj: parter    ATELIER GELMAREAN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Independenței , Nr. 22, Ap. 4/1            Georgeoi      Simion     697     Nord-Vest     Asociat/Societate comercială     ATELIERUL DE ARHITECTURĂ GEORGEOI SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Minerva, Nr. 7            Georgescu      Andra Mihaela     5053     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     ANDRA MIHAELA GEORGESCU B.I.A. NR. 115 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Mândra, Nr. 10, Bloc: 4, Ap. 5   GEOSIT ART SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Mândra, Nr. 10, Bloc: 4, Ap. 5            Georgescu      Andrei- Alexandru     10593     București     Salariat/Societate comercială     BTFARCH RO COMPANY - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: C.A. Rosetti, Nr. 25, Ap. 3, Sector 2            Georgescu      Bogdan Florin     2533     Prahova     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIG ARHIGEO SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Șoseaua Nordului, Nr. 15, Bloc: 102, Scară: C, Etaj: 1, Ap. 47   BIG STUDIO-ARH DESIGN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Slt. Erou Călin Cătălin, Nr. 11, Bloc: A, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 5            Georgescu     Cosmin - Valentin     10107     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STARH-ARHITECTURA,CONSTRUCTII,DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Obcina Mare, Nr. 4, Bloc: OS2, Scară: 2, Ap. 50, Sector 6, Cod poștal: 61593   ATELIER TINGO - ARHITECTURĂ ȘI DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Spătarul Mihai, Nr. 3, Sector 2   ALT. CORP. ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: arh. Petre Antonescu, Nr. 11, Bloc: 11, Scară: A, Ap. 14            Georgescu      Cristina     7158     Prahova     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     HAUSPLAN STUDIO SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Rudului, Nr. 14A, Etaj: 1   ARBY PROIECT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Ariceștii Rahtivani, Stradă: Sat Târgșoru Nou, Nr. 208            Georgescu      Daniel Marian     4275     Oltenia     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DAL DESIGN SRL - Județ: Dolj, Localitate: Comuna Bucovăț, Stradă: sat Leamna de Jos, Nr. 244   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - GEORGESCU DANIEL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: George Enescu, Nr. 3   COLIADAL CONSPROIECT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Brazda lui Novac, Nr. 79, Bloc: C8, Scară: 1, Ap. 29   GJANIN PROIECT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Traian Demetrescu, Nr. 35A    ALAN ARHITECTURA SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Basarabia, Nr. 5, Bloc: C2, Scară: b, Ap. 4            Georgescu     Gabriel Valentin     1924     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC GABRIEL GEORGESCU – BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Emanoil Porumbaru, Nr. 31   GABRIEL GEORGESCU CASE DE VIS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Emanoil Porumbaru, Nr. 31   GABRIEL GEORGESCU ARHITECTURĂ ȘI SUFLET SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Emanoil Porumbaru, Nr. 31   GABRIEL GEORGESCU CASE DE VIS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Emanoil Porumbaru, Nr. 31, Etaj: 4, Ap. 10, Sector 1   SC ARHITECT GABRIEL GEORGESCU & ECHIPA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Emanoil Porumbaru, Nr. 31   G7G ARCHITECTURE ART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Emanoil Porumbaru            Georgescu      Gianina - Beatrice     8214     București     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)   Salariat/Societate comercială     CENTRUL DE STUDII ȘI PROIECTARE CONSTRUCȚII MILITARE - UM 02248 - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Taberei , Nr. 7-9, Sector 6   TRIAXIS DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independenței, Nr. 273, Sector 6            Georgescu      Irina     12363     București     Salariat/Societate comercială     BROWN MARINESCU CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Busolei, Nr. 10, Ap. 2            Georgescu      Iulian Laurențiu      3624      Dobrogea      Salariat/Societate comercială     BLUE ART - Județ: Constanța, Stradă: Oituz, Nr. 33            Georgescu      Maria - Cristina     4797     București     Asociat/Societate comercială     KUB PLANNING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: strada stefan s nicolau, Nr. 4, Bloc: s1            Georgescu      Silvia Raluca     7671     Argeș     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)      DICIMAR FEICHTINGER ARCHITECTES SARL AFJ - Județ: Île-de-France, Localitate: Oraș Paris, Stradă: Edouard Vaillant, Nr. 80, Cod poștal: 93100            Georgescu     Sofia Cristina     12072     București     Salariat/Societate comercială     PICKTWO STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: C.A.Rosetti, Nr. 1, Etaj: 2, Ap. 3, Sector 2            Georgescu      Vlad Adrian     1693     București     Asociat/Societate comercială     VG GRAPHICARTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Mihai Bravu, Nr. 138, Bloc: D19, Scară: 3, Sector 2            Gerea      Miruna Magdalena     5196     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     DART ARHITECTS SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    BIA GEREA MIRUNA MAGDALENA - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Reconstructiei, Nr. 5, Bloc: -, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 10, Cod poștal: 500153   MDMA STUDIO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Reconstructiei, Nr. 5, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 1            Gergely      Attila     3076     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     VALLUM SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Culmei, Nr. 13   EXPLICIT ARCHITECTS SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: PTA MAJLATH G. KAROLY, Nr. 6, Etaj: 3, Cod poștal: 530100            German      Petre     4596     București     Titular/Birou individual de arhitectură     PETRE GERMAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Fabricii, Nr. 6, Bloc: 25/3, Scară: B, Ap. 81, Sector 6, Cod poștal: 060821            Geyer      Laszlo Csaba     4926     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială     GEYER LAZSLO CSABA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Oșorhei, Stradă: 311, Nr. 3   GEYER ARHITECTURĂ S.R.L. - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Oșorhei, Stradă: 311, Nr. 3            Ghabrah      Mouanes     1006     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MIDO LUX SRL - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Slobozia, Stradă: Matei Basarab, Nr. 20   XANDER SRL - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Slobozia, Stradă: Matei Basarab, Nr. 29A    GAIA PROJECT SRL - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Urziceni, Stradă: CALEA BUCUREȘTI, Nr. 45            Ghannadi-Maragheh     Ruxandra - Ilinca     7940     București     Asociat/Societate comercială     RIO ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str. Aurel Vlaicu, Nr. 28, Bloc: -, Scară: -, Etaj: parter, Ap. 2, Sector 2, Cod poștal: 020097            Ghelase      Gheorghe     5844     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     GHEORGHE GHELASE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Valea Argeșului, Nr. 2B, Bloc: 523bis, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 8, Sector 6, Cod poștal: 061934   SAMI BUMBU STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Roma, Nr. 24, Ap. 2, Sector 1            Ghement      Maria     10680     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TRIPTIC ARCHITECTURE & ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: MOTOC, Nr. 9, Bloc: P54, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 29, Sector 5   G-MENT DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Caminului , Nr. 20, Bloc: f1, Scară: c, Etaj: 4, Ap. 56, Sector 2            Ghenciulescu      Ștefan     1790     București     Asociat/Societate comercială     SG STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Voroneț, Nr. 9, Bloc: D5A, Ap. 25, Sector 3            Ghengiomer      Altan     1033     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     PROARHITECT 2000 SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 143A    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. ALTAN GHENGIOMER - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 143A            Ghenovici      Tănțica     4559     București     Asociat/Societate comercială     ARHITECTURAL STYLE SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Otopeni, Stradă: Floare de Cais, Nr. 2, Bloc: P'9, Scară: 1, Ap. 4            Gheorghe      Adrian Alexandru     9685     Prahova     Asociat/Societate comercială     ARTARCHAAG SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-dul Basarabia, Nr. 256G, Etaj: 7, Ap. 7,1,B            Gheorghe     Anda     9294     Mureș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     HY CO SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Barbu Stefanescu Delavrancea, Nr. 13, Ap. 2   STUDIO CIRCULAR SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Piața Mihai Viteazu, Nr. 11, Bloc: D, Etaj: 4, Ap. 59            Gheorghe      Costin     7930     Prahova     Salariat/Societate comercială     COCON ARHIFOTO SRL-D - Județ: Giurgiu, Localitate: Municipiul Giurgiu, Stradă: Tabiei, Nr. 65            Gheorghe      Dana Giorgiana     7863     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Birouri asociate de arhitectură (BAA)      GHEORGHE DANA GIORGIANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Traian Lalescu, Nr. 22, Bloc: PB 29, Ap. 1   HFG SOLUTIONS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: REPUBLICII, Nr. 13, Ap. 15   DAAL ARCHITECTS - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Paleu, Stradă: SALDABAGIU DE MUNTE 215/A            Gheorghe      Liana     50     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - ARHITECT GHEORGHE LIANA - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Calomfirescu, Nr. 275, Bloc: B1, Scară: 1, Ap. 6   RODOS SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Calea Cernetiului, Nr. 4            Gheorghe      Marian     2582     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GOMA DESIGN XXI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sg. Maj. Ion Nedeleanu, Nr. 14, Bloc: V23, Scară: 3, Etaj: 4, Ap. 72, Sector 5   ALPHA PROJECT SRL - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Urziceni, Stradă: Calea Bucuresti, Nr. 47            Gheorghe      Paula Elena     11739     Mureș     Salariat/Societate comercială     LTFB STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Popa Petre, Nr. 23, Sector 2            Gheorghe      Raluca Ionelia     10539     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială     ADINVEST SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: TRAIAN, Nr. 187-189, Sector 2            Gheorghe     Ramona     4698     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     RAMONA GHEORGHE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Iosif Hodoș, Nr. 6, Bloc: J15, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 15, Sector 3   KAIROS HVAC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Iosif Hodos, Nr. 6, Bloc: J15, Scară: A, Etaj: 4, Ap. Camera 1, Sector 3            Gheorghe      Răzvan     10171     București     Salariat/Societate comercială     ADN BA - Județ: Brașov, Stradă: Colonel Ioan Buzoiaunu , Nr. 20A, Ap. 1, Cod poștal: 500084            Gheorghe      Ștefania     6611     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     INSTITUTUL DE STUDII SI PROIECTARI CAI FERATESA - Județ: București, Stradă: Bulvardul Dinicu Golescu , Nr. 38   I.S.P.C.F. SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Dinicu Golescu, Nr. 38, Sector 1            Gheorghe      Tudor-George     12593     București     Asociat/Societate comercială     APIO STUDIO SET SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Ferdinand I, Nr. 176, Bloc: T2, Etaj: P, Ap. 3            Gheorghescu      Adriana - Maria     7763     Alba     Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GENERAL PROIECT STUDIO SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Vartop, Nr. 2A    THINKARCH SRL - Județ: Alba, Stradă: Lab, Nr. 399D    THINKARCH SRL - Județ: Alba, Stradă: Lab, Nr. 399D            Gheorghiescu      Adriana Mihaela     5266     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     GHEORGHIESCU SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Străpungerii Silvestru, Nr. 12, Bloc: CL18, Etaj: 6, Ap. 21   STUDIO MIOLK SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Aleea Mihail Sadoveanu, Nr. 61D    LIVADA CU ARHITECȚI SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Dr. Victor Babeș, Nr. 10, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 8            Gheorghișteanu      Cornelia     3229     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială     SPAȚIU ÎN PLAN SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Aranghel, Nr. 11            Gheorghiță     Constanța Carmina     6547     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ GHEORGHIȚĂ CONSTANȚA CARMINA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Arcu, Nr. 27, Bloc: CL2, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 12   ATELIER ARCHINSPACE SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Șos. Arcu, Nr. 1, Bloc: T3, Etaj: mezanin, Ap. cam3            Gheorghiță      Elena     11112     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială     SC GD&C FABRICA DE ARHITECTURA SRL -Județ: București, Stradă: Str. Bucovina, Nr. 5, Bloc: O1, Scară: 1, Ap. 15, Sector 3            Gheorghițeanu      Liviu Vasile     150     Iași     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     COLIPROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Italiană, Nr. 10   GHEORGHIȚEANU LIVIU VASILE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Iași, Localitate: Comuna Holboca, Stradă: Daliei, Nr. 70, Bloc: B1, Scară: I, Etaj: parter, Ap. 4            Gheorghițoiu      Maria - Luiza     2966     București     Salariat/Societate comercială     COMPANIA DE CONSULTANȚĂ ÎN ENERGIE ȘI MEDIU SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Grigore Mora, Nr. 13, Sector 1            Gheorghiu      Arina Maria     9522     Arad     Salariat/Societate comercială     SC ARTNOVA SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Lucian Blaga, Nr. 17, Cod poștal: 310023            Gheorghiu      Cezar     6548     Iași     Salariat/Societate comercială     URBANO ARHITECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Tudor Neculai, Nr. 6            Gheorghiu      Mircea     5017     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     V&K SRL - Județ: Covasna, Stradă: -            Gheorghiu      Octavian Mihai     10858     București     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)      FOSTER + PARTNERS LIMITED - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Hester Road, Nr. 22            Gheorghiu      Petru Alexandru     522     Mureș     Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     AALTO PROIECT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Cutezanței, Nr. 22, Ap. 13   ZEBRA PRO SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Cutezanței, Nr. 22, Ap. 13            Gheorghiu      Roxana-Maria     773     Dunărea de Jos     Titular/Birou individual de arhitectură     CABINET INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ROXANA MARIA GHEORGHIU - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Traian, Nr. 69, Bloc: OMNIA, Etaj: 2, Ap. 213, Cod poștal: 800112            Gheorghiu      Vivianna Irma Maria Iulia     2129     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     V&K SRL - Județ: Covasna, Stradă: -            Gherase      Ecaterina Loredana     5404     Timiș     Asociat/Birou individual de arhitectură     BIA GHERASE ECATERINA- LOREDANA - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Sânmihaiu Român, Stradă: Fara strada, Nr. 529A, Cod poștal: 307065            Gherdan      Rafael     11617     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     RAFAEL EDUARD GHERDAN - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Republicii , Nr. 10A, Ap. 14            Gherghel      Ioana Sabina     8449     Iași     Salariat/Societate comercială     PROGRAPHIC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Soldat Neagu Florea, Nr. 7, Etaj: 2, Sector 2            Gherman      Adrian     9270     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SPACE CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baicului, Nr. 65-67, Bloc: 3, Etaj: 3, Ap. 16, Sector 2   EQUILATERAL CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Văcărești    EQUILATERAL ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Prinosului, Nr. 13-19, Bloc: 1, Etaj: 1, Ap. 12, Sector 4            Gherman      Alin - Gabriel     9637     Alba     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC BARBIERI PROIECT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Traian, Nr. 17   A GHERMAN ALIN STUDIO SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Zlatnei, Nr. 83   THINKARCH SRL - Județ: Alba, Stradă: Lab, Nr. 399D            Gherman      Beatrice     9189     Iași     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     RTMANDPARTNERS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Decebal, Nr. 22   CAD-ON SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Ciortești, Stradă: sat Ciortești, str. Apusului, Nr. 2   ENSKA STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Piața Cetății, Nr. 18   MEM PROJECT CONSTRUCT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Ciurchi, Nr. 82, Bloc: D6, Scară: A, Etaj: 22            Gherman     Cătălin-Victor     8279     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ARHEA STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dudesti, Nr. 188, Bloc: C, Etaj: 3, Ap. 25, Sector 3   ARHITECTURE CONCEPT MH SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Popești-Leordeni, Stradă: AMURGULUI, Nr. 25   SPIRICOM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Anastasie Panu, Nr. 3, Bloc: 3, Scară: A3, Etaj: p, Ap. 65, Sector 3   PRISPA STUDIO SRL - Județ: București, Stradă: 11 Iunie, Nr. 51, Bloc: -, Scară: E, Etaj: 1, Ap. 10, Sector 4, Cod poștal: 040171            Gherman      Claudia Mioara     7143     Arad     Salariat/Societate comercială     CT ARHITECT CONSTRUCT SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Gh.Popa de Teius, Nr. 10, Ap. 3            Gherman      Oana Ileana     10382     Transilvania     Asociat/Societate comercială     GRAPHITEKT KLAUD SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Wolfgang Goethe, Nr. 10            Gherman      Sergiu Constantin     10576     Transilvania     Asociat/Societate comercială     GRAPHITEKT ARHITECTURA SI URBANISM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Wolfgang Goethe, Nr. 15, Ap. 1            Gherțan      Silvia     7759     Satu Mare     Salariat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     SIGMA PROIECT SA - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Decebal, Nr. 23, Cod poștal: 440006   SMART COMPASS SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Vasile Godis            Gheți      Alexandra     11924     Bihor     Salariat/Societate comercială   Asociat/Birouri asociate de arhitectură (BAA)      HFG SOLUTIONS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: REPUBLICII, Nr. 13, Ap. 15   DAAL ARCHITECTS - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Paleu, Stradă: SALDABAGIU DE MUNTE 215/A            Gheți      Răzvan     9808     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHIMAR SERV SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gh. Bilascu, Nr. 25, Ap. 12   SYNTEKT ARCHITECTURE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Uzinei electrice, Nr. 5, Ap. 1            Ghibu     Alina     10146     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     EX STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bucegi, Nr. 5   HESTIA STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Becicherecu Mic, Stradă: Sat Becicherecu Mic, Calea Banatului, Nr. 24            Ghica      Ion     3230     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ASSAD SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sg. Maj. Vasile Topliceanu, Nr. 8, Bloc: P37, Scară: 1, Etaj: 7, Ap. 22, Sector 5   SC IMPECABIL SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Parc Industrial, Nr. 3            Ghicolescu      Emanuela - Costina     7618     București     Titular/Birou individual de arhitectură     EMANUELA-COSTINA GHICOLESCU BIA - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Nicolae Titulescu, Nr. 25, Bloc: 25, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 03            Ghiga      Dana     4589     Nord-Est     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MA – DA PROIECT SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Calea Națională, Nr. 66   MA-DA PROIECT SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Octav Băncilă, Nr. 41            Ghiga      Ștefan Vladimir     8687     București     Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     UBERHAUSE - VG ARCHITECTURE R&D SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: C.A. Rosetti, Nr. 25, Bloc: 1, Scară: 1, Ap. 1, Sector 2, Cod poștal: 020011   UBERHAUSE DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos. Virtutii, Nr. 10, Bloc: R11B, Scară: 2, Etaj: 2, Ap. 44, Sector 6, Cod poștal: 060785   SPECIFIC URBAN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ciberneticii ARHICITY SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ciberneticii, Nr. 24   ARHICOVER - Județ: București, Stradă: 16 FEBRUARIE, Nr. 29-31            Ghigeanu      Mădălin Valeriu     1994     București     Asociat/Societate comercială     DORIC DESIGN SRL - Județ: București, Stradă: CALEA VICTORIEI, Nr. 54, Etaj: 3, Ap. 11, Sector 1            Ghilea     Ionuț Cristian     8154     Bihor     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHITECT GHILEA IONUT CRISTIAN SRL -Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: GEN. NICOLAE SOVA, Nr. 13/A    CDD ARHITEAMVEST SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: GENERAL NICOLAE SOVA, Nr. 13A    CDD DINAMIC IMOBINVEST SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Gen. Nicolae Sova , Nr. 13A            Ghimiș-Lupea      Cristian-Cătălin     10546     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială      168 LAURA ATELIER DE ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Delea Veche, Nr. 16-18    168 LAURA ATELIER DE ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Delea Veche, Nr. 16-18   SC ARHIFRESH SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Valeriu Braniste, Nr. 56, Sector 3            Ghimus      Cristian Ovidiu     10734     Muntenia Vest     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     REVENUE CONSULTING SRL - Județ: Ilfov, Stradă: Belgrad, Nr. 37, Cod poștal: 075100   MBI SELF PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Oborul Nou, Nr. 13            Ghindoc      Alexandra     8577     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     FORUM 105 ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mărășești, Nr. 42, Sector 4   ARCHA ATELER DESIGN - Județ: București, Stradă: TUDOR VLADIMIRESCU    INFINITY DESIGN OFFICE - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Chitila, Stradă: str IC Bratianu, nr 15C, Chitila Ilfov, Nr. SC INFINITY DESIGN OFFICE SRL, Cod poștal: ro 43455391            Ghinea      Diana - Iulia     5776     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STAND ART PROJECTS - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Părăluțelor, Nr. 1B, Bloc: P3, Scară: 2, Ap. 20   MACH STUDIO DE ARHITECTURA SI URBANISM - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str Calea Giulesti, Nr. 321, Etaj: 1, Ap. 3, Sector 6, Cod poștal: 060281            Ghinea     Vlad     10206     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     VISIO CONSTRUCTION WORKS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pechea, Nr. 32-26, Etaj: 5, Sector 1   CRAFT ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pechea, Nr. 32-36, Bloc: Cam 8, Scară: Birou nr 8, Etaj: 5, Sector 1   VOLOOMS DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Alexandru Ivasiuc, Nr. 34-40            Ghineț     Andrada Antoanela Viorica     7828     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     ANDRADA GHINEȚ BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: bd. Traian, Nr. 18A, Scară: D, Ap. 31, Cod poștal: 430212            Ghionghioșan      Lorena Nicoleta     591     Arad     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ GHIONGHIOȘAN LORENA NICOLETA - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Banu Mărăcine, Bloc: 6, Scară: B, Ap. 1   MADOX PROFESIONAL SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Marului, Nr. 1-3            Ghiorghe      Gabriela - Iulia     5600     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     EDGE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: NICOLAE TITULESCU, Nr. 92, Bloc: 13, Scară: 2, Etaj: 2, Ap. 45, Sector 1   SALBO STRATEGY INTERNATIONAL SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Belizarie, Nr. 1            Ghiță      Adrian Răzvan     7822     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     PROJARH CONSTRUCT SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: -    GHIȚĂ ADRIAN-RĂZVAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA BIA - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: Libertății, Bloc: 1502, Scară: C, Ap. 2            Ghiță      Cătălin - Florin     9791     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHIFRESH SRL - Județ: București, Stradă: Valeriu Braniste    ARHIFRESH SRL - Județ: București, Stradă: Valeriu Braniste    STUDIO ART CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CALEA DOROBANTILOR, Nr. 168, Sector SECTOR 1            Ghiță     Delia - Cristina     6130     București     Salariat/Societate comercială     ARHINOVA SRL (BUCUREȘTI) - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-dul Banu Manta, Nr. 1, Bloc: 1B, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 66, Sector 1, Cod poștal: 011221            Ghiță      Luana - Alexandra     10839     București     Salariat/Societate comercială     CUBE ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Zaharia Petrescu, Nr. 9, Sector 5, Cod poștal: 050495            Ghiță      Marius - Ștefan     4801     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MILLE IDEE SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Chiajna, Stradă: Orhideelor, Nr. 15A    MECHANO ARCHITECT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 5            Ghiță      Sorina - Elena     10897     Muntenia Sud-Est     Salariat/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială     PODEANU A. SANDRA-MIHAELA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Buzău, Localitate: Comuna Cislău, Stradă: SAT BARASTI STR. INTRAREA SCARISORII, Nr. 13   SC SERONA EL SOL SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Strada Filantropiei, Nr. 5, Cod poștal: 120001            Ghiță      Teodora Gabriela     5933     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială     ARHIMUS - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: P-ța Armelor, Nr. 7            Ghiță      Victor Cătălin     3686     Argeș     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GHIȚĂ VICTOR CĂTĂLIN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: -    IBEX BUILDING SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Bradului, alee, Nr. 9, Bloc: 40, Scară: D, Etaj: 4, Ap. 10   INGEGNERIA ITALIA SRL - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Bradu, Stradă: Primaverii, Nr. 10   GVC OFFICIUM ARCHITECTURAE SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Republicii, bld, Nr. 164, Ap. camera 12            Ghițău     Cristian     5840     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BTFARCH PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Hristo Botev, Nr. 10, Etaj: 8, Ap. 15, Sector 3   BTFARCH RO COMPANY - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: C.A. Rosetti, Nr. 25, Ap. 3, Sector 2   ARH ART STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: bd. Octavian Goga, Nr. 106, Bloc: Bl.M26, Scară: 3, Etaj: 1, Ap. 52, Cod poștal: 40037   BTFARCH PM SRL - Județ: București, Stradă: Hristo Botev, Nr. 10, Ap. 10, Sector 3   CPI DESIGN ROOM SRL - Județ: București, Stradă: Bulevardul Iancu de Hunedoara, Nr. 4            Ghizdovăț      Sergiu     5388     Iași     Asociat/Societate comercială     ANTHEM STP SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Manta Roșie, Nr. 18            Gingirof      Marina Veronica     4263     București     Salariat/Societate comercială     BERGMAN SI GINGIROF SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Izvorul Rece, Nr. 5, Bloc: A10, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 21, Sector 4            Giossanu      Nicolae     2560     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     GIROCONSTRUCT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Giuffrida      Salvatore Luciano     9487     București     Asociat/Societate comercială     QUELQUID SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pța Alba Iulia, Nr. 7, Bloc: 16, Scară: 1, Etaj: 7, Ap. 42            Giulescu      Corina     3049     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TRACOFLECS SRL - Județ: Giurgiu, Localitate: Comuna Frătești, Stradă: Morii, Nr. 46   DAB PRIME CONSULTING SRL - Județ: Giurgiu, Localitate: Comuna Frătești, Stradă: Unirii, Nr. 22            Giurcă      Ion     1799     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     ION GIURCĂ BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Plenița, Nr. 4, Bloc: Y8, Scară: 2, Etaj: 2, Ap. 31, Sector 3   DELIA PROIECT DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Unirii, Nr. 59, Bloc: F2, Scară: 2, Etaj: 3, Ap. 43, Sector 3            Giurea     Diana     6907     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ GIUREA DIANA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Aradului, Nr. 8, Cod poștal: 300088   POLI-LINIA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: B-dul Mihai Viteazu , Nr. 1, Ap. sala M-09            Giurgiu      Alina Mihaela     6320     Timiș     Asociat/Societate comercială     VERTICAL STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: 9 MAI, Nr. 1, Scară: camera 1, Ap. 9            Giurgiu      Anamaria     6826     Timiș     Asociat/Societate comercială     WHITE SIGN SRL-D - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Bd. Nicolae Bălcescu, Bloc: 45A, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 21            Giurgiu      Ioana Corina     10911     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     IOANA GIURGIU BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Zaharia Barsan, Nr. 13            Giurgiu      Nicoleta - Madalina     8813     Alba     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU DE ARHITECTURA CIOROBÂTCĂ SRL -Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Germina, Nr. 10B    MLINE SQURE STUDIO SRL-D - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ionesco, Nr. 67            Giurgiu      Vasile     5956     Timiș     Salariat/Societate comercială     VERTICAL STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: 9 MAI, Nr. 1, Scară: camera 1, Ap. 9            Giurgiu – Grigore     Georgiana     9355     București     Salariat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     IONUT CATALIN TUDOSE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ardealului, Nr. 36, Ap. 2, Sector 1   GROUND STUDIO DE ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SLT. IONESCU GHEORGHE, Nr. 13, Bloc: 136, Scară: 2, Etaj: 6, Ap. 89, Sector 4   MATCA ARHITECTURA SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Comuna Plosca, Stradă: Liviu Vasilica, nr.45    MOVAND CONCEPT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Blejoi, Stradă: Aleea Smaraldului, Sat Ploieștiori , Nr. 3, Etaj: 1, Ap. 11            Gîb     Anca     10442     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     ANCA GÎB BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Intrarea Talangii, Nr. 18, Bloc: -, Scară: -, Etaj: subsol, Ap. camera 5, Sector -, Cod poștal: 300471            Gîdiuță      Radu     4600     București     Asociat/Societate comercială     CAFE DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Avionului, Nr. 26, Sector 1            Gîndilă      Adrian     889     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială     KILT - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: B-dul Victoriei, Nr. 37, Cod poștal: 550024            Gîngă      Adrian Mihai     3432     București     Asociat/Societate comercială     TELIOS CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: TIRGU NEAMT, Nr. 6, Bloc: D10, Scară: 4, Etaj: 2, Ap. 36, Sector 6            Gîrda      Sofia Blanca     4603     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ATD DER PLAN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Sub Cetate, Nr. 15H            Gîrdea      Miruna     10180     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     M.G. ARCHI-STUDIO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Comuna Prejmer, Stradă: I.C.FRIMU    M.G. ARCHI-STUDIO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Comuna Prejmer, Stradă: I.C.FRIMU            Gîrneață      Diana Cristina     2192     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AC DESIGN 2006 SRL - Județ: Brașov, Stradă: Zizinului, Nr. 52, Bloc: E30, Scară: B, Ap. 14   URBAN EYE SRL-D - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Nicolae Labis, Nr. 9   DREI KONSTRUCT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: PACII, Nr. 3   CA SA AI CASA - Județ: Brașov, Localitate: Comuna Sânpetru, Stradă: Drumul cu Plopi, Nr. 64   SC TETKRON SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: PICTOR STEFAN LUCHIAN, Nr. 25E    NIRACOM DEVELOPMENT - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: 9 mai, Nr. 2, Bloc: 3, Ap. 28            Glăja      Eugen     521     Mureș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DOMUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Răsăritului, Nr. 22   PROIECT SRL (TÂRGU MUREȘ) - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Tineretului, Nr. 2            Glăvan     Paula-Ema     9315     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SQUARE BIROU ARHITECTURĂ URBANISM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Grivitei, Nr. 8-10, Sector 1   PEG ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Liviu Rebreanu, Nr. 6, Bloc: B1, Scară: 5, Etaj: 6, Ap. 201, Sector 3, Cod poștal: 031784            Gliga      Tudor     9463     Satu Mare     Salariat/Societate comercială     AUKETT+HEESE GMBH SRL - Județ: Berlin, Localitate: Oraș Berlin, Stradă: Budapester, Nr. 43            Gligor      Liviu Alexandru     895     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ GLIGOR LIVIU - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 52            Gligor      Mihaela Gladia     7422     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială     SB CONCEPT - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ioan Budai Deleanu, Nr. 16            Glont      Adrian     4645     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     H.C. & D - CONSTRUCT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Martir Constantin Zabulica, Nr. 14   SC VIK DREAM ART SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Giroc, Stradă: Leului , Nr. 11   NUOVO AEDIFICATORIA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Intrarea Doinei , Nr. 23, Etaj: 6, Ap. 21   NIOVO AEDIFICATORIA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Intrarea Doinei, Nr. 23, Ap. 21   AEDIFICATORIA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Cîmpului , Nr. 87   ALCAZAR-PRO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Sagului, Nr. 86, Ap. 2            Goagă      Dan     151     Iași     Asociat/Societate comercială     NEO PROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Toma Săvescu, Nr. 33A            Goagă      Nicolaie     6269     Dunărea de Jos     Titular/Birou individual de arhitectură     NICOLAIE GOAGA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: COMBINATULUI, Nr. 3, Bloc: C1, Scară: 2, Etaj: P, Ap. 18, Sector Micro 17, Cod poștal: 800429            Goagea      Constantin     1842     București     Asociat/Societate comercială     Q GROUP PROIECT SRL - Județ: București, Stradă: Mizil, Nr. 4, Bloc: G11, Scară: G, Ap. 61, Sector 3            Gocan     Ovidiu Bogdan     10832     Transilvania     Asociat/Societate comercială     SC 2 PE 2 ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Garbau, Nr. 7, Ap. 37            Gociman      Cristina Olga     1126     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GOCIMAN CRISTINA OLGA B.I.A. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Duzilor, Nr. 2, Ap. 2, Sector 2   CRIBA PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Duzilor, Nr. 2, Sector 2   ASCO CONSTRUCȚII S.R.L. - PUNCT DE LUCRU - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Șos. Pipera Tunari, Nr. 172   ASCO CONSTRUCTII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Lacul Tei, Nr. 80, Sector 2            Godean      Claudia     4382     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     D’ARCHITECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Girocului, Nr. 20, Ap. 3   AURINKO HOUSES RENT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: George Georgescu, Nr. 28, Bloc: camera 1            Godra      Orsolya     11746     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BILT GROUP CORP - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Odorheiu Secuiesc, Stradă: II. Rakoczi Ferenc, Nr. 84, Cod poștal: 535600   BILT DESIGN SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Odorheiu Secuiesc, Stradă: II. Rakoczi Ferenc, Nr. 84, Cod poștal: 535600            Goea      Cătălin     5945     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     CITY LANDMARKS SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Goga      Flavia     6195     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHIMUS - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: P-ța Armelor, Nr. 7   FRONTST SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Hrisovului nr.5            Gogan      Andrei - Gabriel     9833     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARDECO STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: soseaua Oltenitei , Nr. 394A, Etaj: 1, Ap. 20   S.C. 1920 ART KEY TECHTURE S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Colonel Corneliu Popeia, Nr. 34, Bloc: -, Scară: -, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 5, Cod poștal: 051802            Gogan     Roxana Alexandra     7980     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     ROXANA ALEXANDRA GOGAN BIA NR. 153 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Pța Victoriei, Nr. 1, Bloc: Mercur, Scară: D, Etaj: 3, Ap. 7   GOGAN ARCHITECTURE & ENGINEERING SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Piața Victoriei, Nr. 1, Bloc: Mercur, Scară: D, Etaj: 3, Ap. 7            Gogoci      Bogdan Laurențiu     9316     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA BOGDAN GOGOCI - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Aleea Privighetorii, Nr. 3, Bloc: 10, Scară: A, Etaj: III, Ap. 13            Gogoci      Delia     10098     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     LAUSTER&RADU ARHITECTI SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 76A, Etaj: 2, Ap. 4, Sector 2   AVENTUS DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independentei, Nr. 291-293            Gogonea      Valentin Robert     3064     Prahova     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     GADART DESIGN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Alexandru Odobescu, Nr. 80   VALENTIN ROBETR GOGONEA B.I.A. NR. 80 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Alexandru Odobescu, Nr. 80            Goilav      Ana Maria     4086     București     Asociat/Societate comercială     FILOTOPIA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Silvestru, Nr. 16, Sector 2            Golban      Anca     9624     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     SDAC STUDIO SRL - Județ: NEDEFINIT, Stradă: -, Nr. 0   GOLBAN ANCA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Arh. Victor Vlad, Bloc: 48, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 4            Gologan – Datui     Răzvan     2830     București     Asociat/Societate comercială     SC NOICONSTRUIM SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Gllina, Stradă: Libertatii            Golumba      Radu Adrian     350     Timiș     Asociat/Societate comercială     STUDIO ARCA SRL - Județ: Timiș, Stradă: Alexandru Macedonski, Nr. 42, Bloc: SAD            Golumbeanu     Ana     5692     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ANA GOLUMBEANU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Ștefan cel Mare , Nr. 226, Bloc: 44, Scară: A, Ap. 32, Sector 2            Gomboș      Bianca Cristina     10983     Bihor     Asociat/Societate comercială     ATELIERUL 511 SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Sovata, Nr. 22, Bloc: C20, Ap. 21            Gomboșiu      Veniamin     963     Hunedoara     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DELTA DUMAR PROIECT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Depozitelor, Nr. 2B, Cod poștal: 330179   OCD ADCONDES 2015 SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Brad, Stradă: Avram Iancu, Bloc: 4, Scară: 1, Ap. 3, Cod poștal: 335200            Gonciar-Beșleagă      Andra Ștefana     8271     Iași     Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIA ARH. SABETAY ALEXANDRA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Șoseaua Rediu, Nr. 24   DIMENS SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Piața Poștei, Nr. 12            Gonczi      Cristina Elena     4881     Transilvania     Asociat/Societate comercială     STUDIO AKS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Actorului, Nr. 24            Gondos      Alpar     8567     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     TRANS FORM ARHITECTURA NV SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Republicii, Nr. 81, Ap. 7   ALPAR GONDOS BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Migdalului, Nr. 20, Ap. 26            Gontariu      Miruna     12293     Nord-Est     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SUBMIT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Sos. Nationala , Nr. 44A, Bloc: E1, Scară: A, Ap. 4   HELIOS PROIECT SRL - Județ: Suceava, Stradă: Celulozei, Nr. 7            Gopșa     Gelu     3760     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GT ARHITECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Iancu Flondor, Nr. 6C, Ap. 2   PIRAMIDAL CONCEPT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: - GT ARHITECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Iancu Flondor, Nr. 6C, Ap. 2   PERSPECTIVA GGT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Aleea Păcurari, Nr. 10, Bloc: G8, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 4            Gorcea      Constantin     631     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     AGD SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Mirauților, Nr. 7A            Gorea      Andrei     8559     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC ART LINE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: sos. Salaj, Nr. 138, Bloc: 48, Scară: D, Etaj: 3, Ap. 57, Sector 5, Cod poștal: 051903   POIDA ARHITECTONIC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drum Jilavei , Nr. 113B, Sector 4            Gorgan      Vlad-Ionuț     9692     Iași     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     EXPERT PROJECT TEAM SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Calea Galata, Nr. 14, Bloc: E 4A, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 12   ARHICONCRET SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Oraș Bârlad, Stradă: Bd. Republicii , Nr. 75, Bloc: B4, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 8            Gornoviceanu      Răzvan     51     Oltenia     Asociat/Societate comercială     ARHITERRA SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Alexandru Macedonski, Nr. 6, Ap. 2            Gosav      Cosmin - Ionuț     11661     Iași     Salariat/Societate comercială     MIHUL SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Stroici, Nr. 8B            Gosav      Paula Roxana     7928     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIMAR SERV SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gh. Bilascu, Nr. 25, Ap. 12   FORMA DESIGN OFFICE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: General Traian Mosoiu, Nr. 50, Ap. 1   STRUCTONICA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: G-ral Traian Moșoiu, Nr. 50, Scară: 2, Ap. 1            Gospodaru     Estera     1245     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GINCOM SRL - Județ: Călărași, Localitate: Oraș Lehliu Gară, Stradă: Pompieri, Nr. 1   IPROLAM SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Negustori, Nr. 23-25, Sector 2   MHL PROARHIPROD SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: 1 Decembrie 1918, Nr. 17, Bloc: 17, Ap. 23   VIBO PROIECT CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aurel Botea, Nr. 7   SEBI PROIECT CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Valea Buzaului, Nr. 3   WOLF ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Cislău, Nr. 12, Sector 2   CORPCONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Vitan, Nr. 211, Sector 3            Goșa      Adela Laura     4213     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ADELALAURA GOȘA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Tigrului, Nr. 3, Bloc: D15, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 9   SĂRNUȘU SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bucegi, Nr. 7            Goșa      Sorin Gabriel     12160     Oltenia     Asociat/Societate comercială     MOSTETICA SRL - Județ: Dolj, Localitate: Comuna Cârcea, Stradă: sat Carcea, str. Cornu, Nr. 60            Goța      Victor     6279     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     CROLIS CONSTRUCTII SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dorobantilor, Nr. 96   SEVEN LINES STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Somesului, Nr. 2B, Ap. 7            Gradin      Remus - Dan     7851     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ORRIGIN ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Gloriei, Nr. 40, Bloc: cam 11-12, Etaj: 1, Sector 1   ANDAROS IMOB SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Vitan, Nr. 225, Bloc: 2, Scară: 2, Etaj: 5, Ap. 79 camera 1            Graf     Rudolf     5804     Timiș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     VITAMIN ARHITECTS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Alexandru Mocioni, Nr. 2, Cod poștal: 300199   GRAF&BUCHERT - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Pta. Alexandru Mocioni nr. 2 ap.13, Cod poștal: 300199            Grama      Adrian Mihai     6666     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GRAMA ADRIAN MIHAI BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Scortarilor, Nr. 5   GRAMA STUDIO ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Henri Barbusse, Nr. 19, Etaj: 3   RALUCA GRAMA ARHITECTURA DE INTERIOR SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Dorobanților , Nr. 33-35-37, Ap. 43            Grama      Niculae     1194     București     Titular/Birou individual de arhitectură     GRAMA NICULAE BIA - Județ: București, Stradă: VERONICA MICLE, Nr. 21, Sector 1            Grancsa      Laszlo     5063     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     MASTERPLAN STUDIO SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: -            Grangore      Simona     9304     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     GENERAL PROJECT SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Decebal, Nr. 36   GRANGORE I.SIMONA - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Decebal, Nr. 36, Bloc: P1, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 12   EDIFICE STUDIO SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Adrian , Nr. 112, Bloc: Birou 1            Grapă      Mihai     5303     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     MIHAI GRAPĂ BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Grasu      Iuliana Mihaela     3613     București     Salariat/Societate comercială     TELEKOM ROMANIA COMMUNICATIONS SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Piața Presei Libere , Nr. 3-5, Bloc: Clădire City Gate Turn Nord, Sector 1            Grasu     Nicolae     3895     București     Titular/Birou individual de arhitectură     GRASU NICOLAE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: INT BALDOVIN PARCALABUL, Nr. 11, Bloc: -, Scară: -, Etaj: 1, Sector 1            Graur      Carmen     1505     București     Titular/Birou individual de arhitectură     GRAUR C. CARMEN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Dealu Babii, Nr. 26-30, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 59A, Sector 4            Graur      Cristina - Ioana     4974     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHICLASS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: I P Pincio, Nr. 16E    CILOMAR SRL - Județ: Bihor, Stradă: IP Pincio, Nr. 16E            Grădinariu      Alina     6917     Nord-Est     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     GRIDLINES DESIGN SRL - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Hârtop, Stradă: PRINCIPALĂ, Nr. 160   GRĂDINARIU ALINA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Hârtop, Stradă: 160, Sector Principală            Grădinariu      Ștefana     11067     Iași     Asociat/Societate comercială     SC STUDIO NATURA 4 SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Vasile Lupu, Nr. 83, Bloc: D1, Scară: C, Etaj: 7, Ap. 26, Cod poștal: 700319            Grădișteanu      Lavinia     8190     București     Salariat/Societate comercială     X PRESS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Olănești, Nr. 6, Sector 6            Grăjdeanu      Mihai     6014     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RTMANDPARTNERS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -Decebal, Nr. 22, Bloc: B4, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 7   COMPASSARCH SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Stejarului , Nr. 1C, Ap. 9   COMPASSLINE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Stejarului , Nr. 1 C            Grăjdeanu      Octavian - Beniamin     9686     București     Asociat/Societate comercială     ARHPROD GRAJDEANU SRL-D - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Ghindari, Nr. 43A, Sector 5            Grec      Andrei Zaharia     7349     Arad     Asociat/Societate comercială     SC AZG ARHIKTIRIO SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Cocorilor, Nr. 79-81, Bloc: 5, Scară: -, Etaj: Parter, Ap. 4            Grec     Elena Maria     11266     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     RETRO STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Sigismund Toduta, Nr. 13, Ap. 1   SC ENERGOBIT CONTROL SYSTEMS SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Taietura Turcului, Nr. 47/11            Grecea      Raluca     9883     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     JB ARHITECTURA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Nicolae Balcescu, Nr. 40   RALUCA GRECEA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Bălcescu, Nr. 27-33, Scară: B, Etaj: 6, Ap. 53, Sector 1            Greceniuc      Alexandru-Ivan     9901     Transilvania     Asociat/Societate comercială     URBANPOINT ARHIGRAM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Antonio Gaudi, Nr. 26B, Ap. 1            Greceniuc      Andreea - Gabriela     11656     Alba     Salariat/Societate comercială     DESIGN KABINET SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Grigore Antipa, Nr. 17A, Ap. 5            Grecu      Codrina     5206     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AC STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Sf. Lazăr, Nr. 29, Bloc: A4, Etaj: 1, Ap. 1   GED PROJECT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Comuna Nicolae Bălcescu, Stradă: sat Nicolae Bălcescu, Nr. 538   PTC CIVIL ENGINEERING SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Doamna Elena Cuza, Nr. 18, Etaj: parter, Ap. cam 1            Grecu      Cornel Dan     3071     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     DIAGONAL ART LINE SRL - Județ: Brașov, Stradă: -            Grecu      Ionuț - Emilian     2775     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     STUDIO 5D ARCO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: arh. Petre Antonescu, Nr. 4   ENVIRONMENT & CONSTRUCTION CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Ciucea, Nr. 4            Grecu      Roman     4097     București     Asociat/Societate comercială     A&D ATRIUM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Unirii , Nr. 59, Sector 3            Grigoraș      Aura-Florina     11906     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială     R&T BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ipotesti            Grigoraș     Claudiu     4095     București     Salariat/Societate comercială     DELTATHERM TRADING NORD SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Bulevardul Muncii, Nr. 2, Bloc: H            Grigoraș      Mihai     4252     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ GRIGORAȘ MIHAI - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Prof. A. Sesan, Nr. 26, Bloc: G3-4, Scară: G3, Etaj: 2, Ap. 9            Grigoraș      Ruxandra     8984     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BAU BIROU DE ARHITECTURĂ SI URBANISM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Georges Clemenceau, Nr. 3, Cod poștal: 400021   SMART BAU CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Putna, Nr. 4, Bloc: K3, Ap. 31   PUNCT BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Băișoara, Alee, Nr. 9, Ap. 94   GADO CONS CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mr. Vasile Băcilă, Nr. 35, Bloc: 33A, Scară: 1, Ap. 21   GRADIENT ARHITECTURA SI DESIGN SRL -Județ: Suceava, Localitate: Oraș Fălticeni, Stradă: Cuza Voda, Nr. 20A            Grigoraș      Ruxandra - Ileana     10257     București     Titular/Birou individual de arhitectură     RUXANDRA-ILEANA GRIGORAS BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Otopeni, Stradă: Maramures , Nr. 67B1, Bloc: C3, Etaj: 1, Ap. 7, Cod poștal: 075100            Grigore      Andrei - Gheorghe     4675     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GRIGORE ANDREI GHEORGHE-BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos.Fundeni, Nr. 237, Bloc: 112, Scară: B, Etaj: 6, Ap. 72, Sector 2   ROAD CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-dul 1 Mai, Nr. 35, Bloc: C13, Scară: A, Ap. 8, Sector 6   CRAFT ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pechea, Nr. 32-36, Bloc: Cam 8, Scară: Birou nr 8, Etaj: 5, Sector 1            Grigore     Corneliu Valentin     1276     București     Asociat/Societate comercială     PRODETAILS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: TOAMNEI, Nr. 83, Sector 2            Grigorescu      Alina Cristina     9535     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     SEGMENTALARCH SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: DUPĂ INIȘTE, Nr. 68C            Grigorescu      Andrei - Constantin     7704     București     Asociat/Societate comercială     STUDIO LINIA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mașina de Pâine, Nr. 2, Sector 2            Grigorescu      Ovidiu Laurențiu     2644     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     G LOGIC ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mătăsari , Nr. 12b, Sector 2   SC RECON-EX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Bravu, Nr. 510, Sector 2            Grigorescu      Ramona-Corina     5617     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură   Funcționar public/Administrație    Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ NEACȘU RAMONA CORINA - Județ: Vâlcea, Localitate: Comuna Tomșani, Stradă: Principală, Nr. 236   PRIMĂRIA CRAIOVA - Județ: Dolj, Stradă: A.I.Cuza, Nr. 7, Cod poștal: 200585   KATCOR DESIGN SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Eftimestilor, Nr. 39   BB GRAPHISTRUCT SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Oraș Horezu, Stradă: Independenței, Nr. 8            Grigorescu      Ștefania Cristina     7355     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială     CONMAR PRODCOM’93 - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -, Nr. 0, Ap. 0, Cod poștal: 0            Grigoriță      Teodor     2370     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură     TEODOR GRIGORITA B.I.A. NR. 95 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Cameliei, Nr. 18, Bloc: 25, Scară: B, Ap. 28            Grigoriu     Raluca     7486     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC PRAG88 DESIGN SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Oituz, Nr. 8, Etaj: 1, Ap. 4   BAIRR ARHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mesterul Manole, Nr. 1, Bloc: D17, Scară: 2, Etaj: 3, Ap. 29, Sector 3   BAIRR DEVELOPMENT SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Oituz, Bloc: 8, Etaj: 1, Ap. 4   BARSEL DESIGN SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Oituz, Nr. 8, Ap. 4   BARSEL DESIGN S.R.L - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: OITUZ , Nr. 8, Ap. 4            Grigorov      Gabriel Vladimir     899     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     GRAFISIS SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Pța Mică, Nr. 7   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ GRIGOROV GABRIEL VLADIMIR - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: P-ța Mică, Nr. 7, Ap. 3, Cod poștal: 550182            Grigorovschi      Adina     153     Iași     Asociat/Societate comercială     ARHISTIL SRL (IAȘI) - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Trantomir, Nr. 12            Grigorovschi      Mircea     154     Iași     Asociat/Societate comercială     ARHISTIL SRL (IAȘI) - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Trantomir, Nr. 12            Grindeanu      Alexandru     9712     București     Salariat/Societate comercială     KXL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Av. Nicolae Capșa, Nr. 6, Sector 1            Grișco      Alexandru     9966     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     XANDOO ARCHITECTURE SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Sălciilor, Nr. 22, Bloc: 813, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 9   APLUS PROIECT SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Str. Teodor Robeanu, Nr. 4            Gros      Florin     1961     București     Titular/Birou individual de arhitectură     FLORIN GROS BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Reconstrucției, Nr. 4, Bloc: 27, Scară: B, Etaj: 7, Ap. 76, Sector 3            Gross     Mihai     5664     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     HABIT SRL (CLUJ-NAPOCA) - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Brates, Nr. 5, Ap. 4, Cod poștal: 400566   HABIT ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: RAPSODIEI, Nr. 3, Ap. 19   PROIECT AD SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Al. Vlahuță, Nr. lama C    CREATIVE ARHICONCEPT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ion C Bratianu, Nr. 6, Etaj: parter, Ap. 1            Grosu      Andrei     10045     Dobrogea     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MASSTUDIO - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Theodor Burada    PILISTERA STUDIOS SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Pescarilor, Nr. 66            Grosu      Bogdan     5199     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     BOGDAN GROSU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Grosu      Mihail     9257     București     Titular/Birou individual de arhitectură     GROSU MIHAIL BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Elena Caragiani, Nr. 27, Bloc: 13E, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 11, Sector 1            Grosu      Radu     1640     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     INEGAL DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aura Buzescu, Nr. 23   INEGAL DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aura Buzescu, Nr. 23            Groza      Denisa Gabriela     11774     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SINGLEART DESIGN SI ARHITECTURA SRL -Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    CRAFTED CREATION SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Molidului, Nr. 5, Bloc: B12, Scară: A, Ap. 5            Groza      Dora Flavia     8802     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DART PROIECT SRL - Județ: Brașov, Stradă: -    MDMA STUDIO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Reconstructiei, Nr. 5, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 1            Gruia      Anca Sorana     5444     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură     GRUIA I. ANCA-SORANA - ARHITECT - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Dămbovița, Nr. 12, Bloc: B22, Scară: 1, Etaj: 6            Grumezescu     Vladuț-Vasile     10927     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     BFARHITECTURE BVBA - Județ: Flandra, Localitate: Oraș Antwerpen, Stradă: Rubenslei, Nr. 8            Gubovici      Șerban     3747     Arad     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ GUBOVICI ȘERBAN - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Bulevardul Revoluției, Nr. 83, Ap. 22            Gudilă      Florentin Gheorghiță     2008     București     Titular/Birou individual de arhitectură     GUDILA I. FLORENTIN GHEORGHITA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Barajul Lotru, Nr. 5, Bloc: M6B, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 5, Sector 3            Guga      Octavian Sabin     994     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GUGA OCTAVIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Onisifor Ghibu, Nr. 10, Bloc: X1, Scară: A, Etaj: P, Ap. 23   SIMSTA SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Sântandrei, Stradă: ESTULUI, Nr. 1   TERM SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Bulevardul Dacia , Nr. 36, Bloc: U54, Ap. mezanin            Gugu      George - Octavian     5344     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     THINGING STUDIO SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Tudor Arghezi, Nr. 8   RED PROJECT FOUR SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Pădurea Pustnicu, Nr. 141A, Bloc: RU36D, Sector 1            Gugui      Elena - Amalia     720     Argeș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIAMA PRO DESIGN SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Nicolae Labiș    BETARM SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Negru Vodă, Nr. 30B    ARHIAMA CONCEPT SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Negru Voda, Nr. 30B    ARHIAMA STRUCTURI DESIGN SRL - Județ: Argeș, Stradă: NEGRU VODA STEAND AG SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Făgăraș, Nr. 8, Bloc: E6, Scară: C, Ap. 8   RO CONSTRUCT CENTER SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Constructorului, Nr. 3            Guiu     Bogdan - Ioan     10211     București     Asociat/Societate comercială     ARHIBIG SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Bdl. Tudor Vladimirescu, Nr. 48            Gunthner      Tiberiu     243     Satu Mare     Salariat/Birou individual de arhitectură     SIGMA PROIECT SA - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Decebal, Nr. 23, Cod poștal: 440006            Guran      Felicia     6828     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     VISION LINE PROIECT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Bd. Iuliu Maniu, Bloc: I, Ap. 31   ARCHILINE FORM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Sânmihaiu Român, Stradă: sat Sânmihaiu Român, Nr. 179E            Gurău      Cătălin     7644     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARHI URB SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Stefan Cel Mare, Nr. 53   GURAU CATALIN BIA - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Blv. Mihai Viteazu, Nr. 19            Gurău      Cosmin Traian     2833     București     Asociat/Societate comercială     BASILICON SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sergent Turturica, Nr. 134, Sector 5            Guriță      Andreea     11877     București     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)      KUCHEL ARCHITECTS AG - Județ: Zurich, Localitate: Oraș Zurich, Stradă: Via Mulin, Nr. 4            Gușatu      George - Dan     5870     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     GEORGE DAN GUSATU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Delinesti, Nr. 1, Bloc: B35, Scară: 6, Etaj: 1, Ap. 80, Sector 6   NILISIS PLAN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: DELINESTI, Nr. 1, Bloc: B35, Scară: 6, Etaj: 1, Ap. 80, Sector 6            Guttmann      Szabolcs Istvan     925     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RETRO STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Sigismund Toduta, Nr. 13, Ap. 1   ARH SERVICE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Sigismund Toduta, Nr. 13, Ap. 1   ARH SERVICE GUTTMANN & COMP SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Sigismund Toduță, Nr. 13, Ap. 1            Guțilă     Lucreția     1850     București     Titular/Birou individual de arhitectură     LUCRETIA GUTILA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iordache Golescu , Nr. 10, Bloc: 29, Scară: 1, Etaj: 8, Ap. 31, Sector 1            Guțu      Andrei - Victor     6438     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SHIFTSPACE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Unirii , Nr. 35, Sector 3   ANDREI GUTU STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Unirii, Nr. 35, Bloc: A3, Scară: 3, Etaj: 6, Ap. 72, Sector 3            Guzganu      Răzvan-Cristian     11775     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială     ADURO S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Soseaua Mihai Bravu , Nr. 327, Bloc: 54, Scară: 2, Ap. 54, Sector 3            Gyorfy      Laszlo Miklos     7118     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     LARIX STUDIO SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Gheorgheni, Stradă: P-ța Libertății, Nr. 8            Gyorgy      Csongor     6160     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARC STUDIO SRL - Județ: Harghita, Stradă: -    GYORGY CSONGOR BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Iancu de Hunedoara, Bloc: 37, Etaj: 1, Ap. 26, Cod poștal: 530194            Gyorgy      Zoltan     6770     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     HARMONIA SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: -    M3 OFFICE SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Ret , Nr. 71/a            Gyorgy      Zsofia     6871     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     HOUSE DESIGN SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Odorheiu Secuiesc, Stradă: Bradului , Nr. 7            Gyori      Cristian Iosif     6758     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     GYORI CRISTIAN IOSIF BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Octavian Fodor, Nr. 113   AMBIENT PROIECT IONEL VITOC SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Eroilor, Nr. 16              Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Habenicht      Herbert     6325     Timiș     Asociat/Societate comercială     HABENICHT ARCHITEKTEN - Județ: Freistaat Bayern, Localitate: Oraș Munchen, Stradă: Forstenrieder Allee, Cod poștal: D - 81476            Hagiu     Adrian     6726     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     HAGIU ADRIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Sucevei, Nr. 10, Ap. 4   CUBART SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: bdul Decebal, Nr. 62, Bloc: AN36, Ap. 32   CLASX DESIGN SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Cantacuzino, Nr. 8/F, Bloc: PB18, Ap. 6            Hagiu      Ruxandra     3165     București     Asociat/Societate comercială     NA'ADI COM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: DUMITRANA, Nr. 15, Sector 2            Haideciuc      Ioan     2869     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Administrație   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ HAIDECIUC IOAN - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Săliște, Nr. 1, Cod poștal: 550076   PRIMĂRIA COMUNEI PORUMBACU DE JOS - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Porumbacu de Jos, Stradă: -    TRANSILVANIA PROIECT - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Săliște, Nr. 1, Cod poștal: 550076            Haidu      Miruna Elena     5515     Prahova     Asociat/Societate comercială     SKIP MONDAY STUDIO - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Triumfului Street, Nr. 10, Cod poștal: 100164            Hairi      Elis     11211     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MED LINE GROUP SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -    HEAT ARCHITECTURE SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Mihail Kogălniceanu, Stradă: Nicolae Bălcescu, Nr. 22C            Haivas      Mihai     2863     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială     IMROM SA - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Roman, Stradă: Ogoarelor, Nr. 6            Haj Ahmad     Faek     2018     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     OMEGA PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Scoala Floreasca, Nr. 34, Sector 1   ZADA SYSTEMS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SCOALA FLOREASCA , Nr. 34, Sector 1            Hajdu     Brigitta     9116     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SANTECOM PROMO SYSTEM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: 16 Decembrie 1989, Nr. 29, Etaj: 1, Ap. 4   STUDIO SEILERN ARCHITECTS SRL - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: 24 Scrubs Lane, Nr. NW6RA            Hakim Nia     Mostafa     11784     București     Salariat/Societate comercială     ASCO CONSTRUCTII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Lacul Tei, Nr. 80, Sector 2            Halime      Ahmad     1953     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC EFECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Neatarnarii, Nr. 27, Etaj: 1, Ap. 3, Sector 1   SC EFECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Neatarnarii, Nr. 27, Etaj: 1, Ap. 3, Sector 1            Halmaghi      Nicolae     1528     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     PBG MANAGEMENT&ENGINEERING SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iordache Golescu, Nr. 17, Etaj: 3, Sector 1   BIA HALMAGHI NICOLAE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: C.A. Rosetti, Nr. 14            Hamoș      Emilia     980     Hunedoara     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     EUROEIS PROCONS SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Victor Babeș, Nr. 34, Cod poștal: 330118   EUROSTIL ART PROIECT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Comuna Certeju de Sus, Stradă: sat Săcărâmb, Nr. 70, Cod poștal: 337197            Hamza      Andrei Călin     9347     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     HAMARA DESIGN SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Petofi Sandor, Nr. 34, Ap. 2   HR PROJECT CONSULTING SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Tăuții-Măgherăuș, Stradă: 31, Nr. 9            Hamza     Augustin-Răzvan     6209     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GLOBAL DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Mangalia, Nr. 31A    SC RHEINBRUCKE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Amforei, Nr. 13   SC ATELIER DECUMANUS SRL - Județ: Timiș, Stradă: str. Eugen de Savoya, Nr. nr. 7, Ap. 20A, Cod poștal: 300085            Hancheș      Jianu Cătălin     2932     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ HANCHEȘ JIANU CĂTĂLIN - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Petunia, Nr. 7   ICEBERG SRL - Județ: NEDEFINIT, Stradă: -            Hancheș      Raluca-Nicoleta     10143     Timiș     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     APRICUS DESIGN - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: LETEA, Nr. 24   EX STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bucegi, Nr. 5            Hanga      Ladislau     4482     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PLAN TRADE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Iugoslaviei, Nr. 64A    ARHITEAM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Bdul 21 Decembrie 1989, Nr. 150   CHIBO IMPORT EXPORT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Iugoslaviei, Nr. 64A            Hanganu      Bogdan     9786     București     Asociat/Societate comercială     SC HANNA ARCHITEKTEN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: George Enescu, Nr. 5, Bloc: corp A, cam.16, Etaj: 1            Hanganu      Gabriela     156     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHITECT HANGANU SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Municipiul Vaslui, Stradă: - RAFFIOLAND SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Comuna Poienești, Stradă: sat Oprișița, Nr. 34   MCM CONCEPT SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Oraș Huși, Stradă: Str. Al. I. Cuza 105 Husi, Nr. 105   PROART INSTAL SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Municipiul Vaslui, Stradă: Traian, Bloc: 328, Scară: A, Ap. 19            Hanganu      Marcelica     2508     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     SC ATELIER PROIECTARE ARHITECTURA SRL -Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Bd. Dacia, Nr. 11, Etaj: parter, Ap. 1            Hanganu     Nicolae     157     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHITECT HANGANU SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Municipiul Vaslui, Stradă: -    PROEDIL CONCEPT SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Municipiul Vaslui, Stradă: -    ARHSAV-PRO SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Municipiul Vaslui, Stradă: Zimbrului    GRUP ADISTIL SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Oraș Bârlad, Stradă: Garofiței, Nr. 7   EVOMAYA DESIGN SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Oraș Bârlad, Stradă: Soveja, Nr. 5   MCM CONCEPT SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Oraș Huși, Stradă: Str. Al. I. Cuza 105 Husi, Nr. 105            Hangiu      Lucian     2942     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     N.H.N. STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dreptatii, Nr. 8, Bloc: O2, Scară: F, Etaj: 2, Ap. 187, Sector 6   CLIDE DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Delfinului, Nr. 24, Bloc: 40, Scară: B, Etaj: 6, Ap. 87, Sector 2   S.C. ARHITECA SOLUTION S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Delfinului, Nr. 24, Bloc: 40, Scară: B, Etaj: 6, Ap. 87, Sector 2            Hanko      Ilona     5362     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     OPEION SERV SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Septimiu Albinii, Nr. 99A    HANKO-NAGY ILONA BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Avram Iancu , Nr. 50, Ap. 6            Hanțiu      Adriana - Iulia     5795     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ HANȚIU ADRIANA IULIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Amforei, Nr. 2, Cod poștal: 300671            Hanu      Laurențiu Cătălin     1256     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     VINDICE CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 170, Sector 2   BE HOME CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Banu Manta , Nr. 26, Bloc: 26, Scară: A, Etaj: P, Ap. 3, Sector 1            Hanusz     Cristian Iosif     7490     Mureș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     VERTICAL PLUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: -    HAS ARCHITECTURE SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Mărăști, Nr. 38, Ap. 1b            Hanzu      Elena-Mihaela     10996     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială     ATELIER DE ARHITECTURA HANZU SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Lânii, Nr. 21, Cod poștal: 550341            Harabagiu      Alexandru     8994     Nord-Est     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHIDESIGN CENTER SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Primăverii, Nr. 15   NORD DESIGN STUDIO SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Comuna Ungureni, Stradă: Principală, Nr. 1            Haraga      Alexandru-Andrei     11387     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHITECȚI PAȘCA & BORDEAN SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Litovoi Vodă, Nr. 24A, Cod poștal: 550275   STUDIO CONTEXTUAL SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Chitila, Stradă: Duzilor, Nr. 91   SUB FORMĂ DE SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Oțelarilor, Nr. 41, Ap. 3            Haralamb      Constantin     5552     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     ARHIDESIGN CENTER SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Primăverii, Nr. 15            Harbatovschi      Corneliu     2433     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CASTILIANA SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Nordului, Bloc: 4, Scară: A, Ap. 37   PRO ALEX SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Iosif Cocea, Bloc: 12, Scară: A, Ap. 7   CORNELIU HARBATOVSCHI BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: 9 Mai, Nr. 25, Bloc: 25, Scară: D, Etaj: 2, Ap. 7   SC PRO ALEX BUILDING ART SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: PRIETENIEI    ARTNOVA SRL (BACĂU) - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Mărășești, Nr. -            Harda     Doina Emilia     2300     Alba     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PROIECT ALBA SA - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: 1 Decembrie 1918, Nr. 68   URBAN PROIECT ALBA SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Brândușei, Nr. 1A            Harda      Ștefan     2301     Alba     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PROIECT ALBA SA - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: 1 Decembrie 1918, Nr. 68   URBAN PROIECT ALBA SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Brândușei, Nr. 1A            Hariga      Bogdan Nicolae     7385     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     M DESIGN ARHITECTURA ȘI URBANISM SRL -Județ: Brașov, Stradă: -    MOBCONSTRUCT SRL - Județ: București, Stradă: lemnisorului, Nr. 21-27    ATELIER SUBURBAN SRL - Județ: București, Stradă: lemnisorului , Nr. 21-27            Harkai      Raphael     324     Timiș     Asociat/Societate comercială     TERNAR SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Iris, Nr. 21A, Etaj: 2, Ap. 4            Hartmann      Markus Peter     5936     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială     MARKUS HARTMANN CONSTRUCT CONSULTING - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Mitropoliei, Nr. 29            Hasmațuchi      Laura     9190     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     HASMAHAUS SRL-D - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bl. Țuțora, Nr. 1, Bloc: V1, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 18   PINKSMART SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Alexandru Odobescu, Nr. 9-11, Bloc: încăperea 19, Etaj: 2            Hasnas      Dorothee     11232     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MISS ME CONSULT COM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ady Endre, Nr. 9, Sector 1   MINERVA BLAU SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Batistei, Nr. 24, Sector 2, Cod poștal: 020938            Haș     Horia Marcel     2587     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC INSTITUTUL DE STUDII ȘI PROIECTĂRI CĂI FERATE SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: DINICU GOLESCU, Nr. 38   PROCERTIS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: BDUL CONSTRUCTORILOR, Nr. 24A, Sector 6            Hașegan      Horațiu     2413     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură     HASEGAN HORATIU IULIAN B.I.A. NR. 105 - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Câmpina, Stradă: Rahovei            Hathazi      Krisztina     7253     Bihor     Asociat/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială   Titular/Societate comercială     HATHAZI KRISZTINA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: EPISCOP IOAN ALEXI    LINE STUDIO ARHITECTURA SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Episcop Ioan Alexi, Nr. 31, Etaj: 1, Ap. 6   LINE PROIECTARE ARHITECTURA SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Paleu, Stradă: Castanilor , Nr. 35B            Hațegan      Alexandru Daniel     8143     Hunedoara     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA HAȚEGAN ALEXANDRU - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Aleea Viitorului, Bloc: O4, Scară: 4, Etaj: Parter, Ap. 2            Haureș      Melina-Irina     11921     Nord-Est     Salariat/Societate comercială     TESSERACT ARCHITECTURE SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Aleea Geniștilor, Bloc: 21, Ap. 21            Havași      Brîndușa Raluca     4371     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ HAVAȘI BRÎNDUȘA RALUCA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: E. Caruso, Nr. 1A, Bloc: 1, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 7            Havrstiuc      Cornel     11367     Nord-Est     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ADIM 2012 SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Republicii ARTIZAN PROCONSTRUCT - Județ: Botoșani, Localitate: Comuna Drăgușeni, Stradă: sat Drăgușeni            Hălălău      Mădălina-Nicoleta     8395     București     Salariat/Societate comercială     ING PROIECT MANAGEMENT - Județ: Dâmbovița, Stradă: Nicolae Radian            Hălălău     Rodica-Mădălina     8525     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BEMEL AG SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Cuza - Voda, Nr. 86   B PINK LEMON STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Avionului, Nr. 26   PINK LEMON ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: avionului, Nr. 26, Etaj: 1, Sector 1   PROFESSIONAL ENGINEERING SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Filimon, Nr. 45-47, Sector 6, Cod poștal: 060302   ICON DEVELOPMENT & MAINTENANCE SRL -Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Chitila, Stradă: Victoriei, Nr. 168            Hălciug      Iuliana Oana     3754     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ HĂLCIUG IULIANA OANA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Calea Chișinăului, Nr. 17, Ap. 404            Hărdău      Dana     5455     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     DANA HARDAU BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: SPICULUI            Hărmănescu      Mihaela     5147     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     MIHAELA HĂRMĂNESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Luncșoara, Nr. 1, Sector 2   URBAN CONSULTING SRL - Județ: București, Stradă: CTIN RADULESCU MOTRU, Nr. 12            Hărșan      Remus Artenie     3819     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GRAPHIC STUDIO - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str. Dumitru Zosima , Nr. 19, Sector 1   GRAPHIC INDUSTRIAL SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Tunari, Stradă: STR. Stefan cel Mare , Nr. 47-49            Hâncu      George     6531     București     Asociat/Societate comercială     SC EMBRYO PROJECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Veronica Micle , Nr. 4, Etaj: 2, Ap. 5, Sector 1, Cod poștal: 010046            Hâncu     Mihai - Cristian     1984     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     NOVELTY AE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos. Straulesti, Nr. 198, Ap. vila 1, Sector 1, Cod poștal: 013339   MIHAI CRISTIAN HANCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ruginoasa, Nr. 2, Etaj: mansarda, Ap. 3            Hârța      Marinela Mădălina     5414     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     A.C.T. SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: C. Brâncoveanu, Nr. 93   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ HĂRȚA MARINELA MĂDĂLINA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: -            Hârțan      Constantin     5783     Iași     Asociat/Societate comercială     H STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Moara de Foc, Nr. 13, Bloc: 597, Scară: A, Ap. 2            Hârțescu      Paul Laurențiu     4341     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     H.V. ARCHITECTS SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Hâțu      Lucian     5346     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ATELIER 3 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sf. Constantin, Nr. 4, Sector 1, Cod poștal: 010218   MASTER BUILD SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Câmpia Libertății, Nr. 6, Sector 3, Cod poștal: 30372   ARHITECTOOL SRL - Județ: București, Stradă: aleea Istru, Nr. 2A            Heffler      Ștefan Mihai     6852     Transilvania     Asociat/Societate comercială     HEFFLER STRUKTUREN SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Transilvaniei, Nr. 1, Ap. 28            Hegedus     Noemi Melitta     8039     Mureș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     NOARH PROJECT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Comuna Sângeorgiu de Mureș, Stradă: Transilvaniei, Nr. 146   HENO PROJECT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Comuna Sângeorgiu de Mureș, Stradă: Transilvaniei, Nr. 146   STRUCTURALIA OFFICE SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Ion Heliade Rădulescu, Nr. 6, Bloc: B2, Etaj: 3, Ap. 40   STRUCTURALIA STUDIO SRL - Județ: Mureș, Localitate: Comuna Sântana de Mureș, Stradă: Principală, Nr. 628/A    STRUCTURALIA PROIECT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Comuna Sântana de Mureș, Stradă: Principală, Nr. 628, Bloc: A            Hegedus - Geczi      Alexandra     7617     București     Salariat/Societate comercială     PHOTOVOLTAIC SYSTEMS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str. Doamna Ghica, Nr. 38, Sector 2            Hehn      Stela     877     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ HEHN STELA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Andrei Șaguna, Nr. 5            Hendea      Doru - Calin     8645     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ECOPROIECT SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: B-dul Mihai Viteazu, Nr. 54   BE HOME CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Banu Manta , Nr. 26, Bloc: 26, Scară: A, Etaj: P, Ap. 3, Sector 1            Henegar      Gabriel Radu     3079     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     GABRIEL HENEGAR BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Heni      Veronica     2677     Prahova     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     HAUSPLAN KONSTRUCT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Spitalului, Nr. 24A    HENI VERONICA B.I.A. NR. 29 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Leului, Nr. 7, Bloc: Corp clădire C2            Henț      Sorin     3296     Timiș     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     SIREGON GRUP SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Hașdeu, Nr. 21   BIA HENȚ SORIN - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Carpați, Nr. 9            Herbert     Kinga     10896     Transilvania     Salariat/Societate comercială     SC KIBIC STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Peana, Nr. 6, Ap. 26            Hereș      Gheorghe     155     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ HEREȘ GHEORGHE - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -            Herisanu      Ioana Alina     10015     București     Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BĂLĂȘOIU ANDREEA - RALUCA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Moldovei, Nr. 42, Etaj: 2, Ap. 7, Sector 1   ASCO CONSTRUCTII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Lacul Tei, Nr. 80, Sector 2   ATELIER IOUNIS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tudor Vianu, Nr. 10, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 1   ARHEA STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dudesti, Nr. 188, Bloc: C, Etaj: 3, Ap. 25, Sector 3            Hermenean      Corina-Viorica     12346     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     MOUA STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Nicolae Titulescu            Hirono      Olivia - Mihaela     7962     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     OLIVIA MIHAELA HIRONO BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tufănelelor, Nr. 8, Bloc: P28, Scară: 1, Etaj: P, Ap. 2, Sector 6   PROFESSIONAL ENGINEERING SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Filimon, Nr. 45-47, Sector 6, Cod poștal: 060302            Hison      Ciprian Vasile     4488     Nord-Est     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GRIDLINES DESIGN SRL - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Hârtop, Stradă: PRINCIPALĂ, Nr. 160   ARHIS DESIGN SRL - Județ: Suceava, Stradă: Ciprian Porumbescu, Nr. 2   S.C. IDEAL PROIECT S.R.L. - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Ciprian Porumbescu, Nr. 2, Bloc: 2, Scară: B, Ap. 2            Hison      Elena     4464     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     ARHIS DESIGN - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Ciprian Porumbescu, Nr. 2, Bloc: 2            Hîrjea     Camelia-Mirela     11335     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SS CONSTRUCT PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Doinei, Nr. 13   SCAMEL ARCHIDESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bulevardul Eroilor de la Tisa , Nr. 65, Ap. 9            Hladik      Frujina-Ioana     10999     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GRAPHIC SPACE SRL - Județ: Timiș, Stradă: Calea Martirilor 1989, Nr. 50, Etaj: 1, Ap. 2   GRAPHIC SPACE SRL - Județ: Timiș, Stradă: Calea Martirilor 1989, Nr. 50, Etaj: 1, Ap. 2            Hobaj      Daniela Adriana     6717     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     HOBAJ DANIELA BIA - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Gheorgheni, Stradă: cartierul Florilor , Bloc: 51, Scară: D, Etaj: 1, Ap. 6, Cod poștal: 535500   SCALOTEC SRL - Județ: Harghita, Stradă: Ale. Ciocarliei            Hoblea      Monica     159     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PSEUDO-CLASIC SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Str.Anastasie Panu, Nr. 50    3D SIGN CLASIC SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Sf. Atanasie, Nr. 1            Hodișan      Andreea Maria     10198     Bihor     Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIA ANDREEA HODIȘAN - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Lugașu de Jos, Stradă: -, Nr. 220   DOM IDEAS ARHITECTURA SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Târgu Neamț, Stradă: Ogoarelor, Nr. 16            Hodiș-Mîndraș      Roxana     5154     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CATHEXIS DESIGN SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Ioan Slavici, Bloc: C7    DINAMIC CONCEPT SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: George Bacovia , Nr. 28   SC JOOL SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Cardinal Iuliu Hossu, Nr. 37            Hodorogea      Teodor     929     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială     GRAFIX DESIGN - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ștrandului, Nr. 10, Cod poștal: 550068            Hogea      Claudiu     4047     București     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARCH PROIECT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Câmpina, Stradă: Tineretului, Nr. 26   CONSTRUCTII ERBASU SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Caramfil, Nr. 72, Sector 1            Hoinărescu     Daniel     2547     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BAHD BIROU DE ARHITECTURA HOINARESCU DANIEL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Topoloveni , Nr. 2, Bloc: A1, Scară: E, Etaj: 4, Ap. 74, Sector 6   METROPOLITAN INTERNATIONAL ARHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vasile Topliceanu, Nr. 14, Bloc: P39, Scară: 2, Etaj: 3, Ap. 39, Sector 5   RESTITUTIO SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Slt. Erou Călin Cătălin, Nr. 6, Bloc: 1, Scară: A, Etaj: P, Ap. 1   MORPHOSIS ARHITECTURA - Județ: București, Stradă: POPA PETRE, Nr. 3            Holirca      Diana Gabriela     6875     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     SIT MANAGEMENT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Emil Racoviță, Nr. 25   HOLIRCA DIANA GABRIELA BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Dorobantilor, Nr. 102, Bloc: B29, Scară: 4, Etaj: 4, Ap. 106            Holovciuc      Andrei     10008     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     WEST GROUP ARCHITECTURE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Strada Stefanescu Barbu Delavrancea, Nr. 5, Sector 1   SCHIȚĂ DE SCHIȚĂ SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Republicii, Nr. 14, Bloc: 14, Scară: B, Etaj: parter, Ap. 2            Honceru      Valentina     11263     Alba     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ATELIER DE ARHITECTURA SI DESIGN VHON SRL - Județ: Alba, Localitate: Oraș Sebeș, Stradă: Energiei , Nr. 15, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: 515850   CONDESIGN SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Șelimbăr, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 28            Hora      Horia     9231     Bihor     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CID ARHITECT DAN COSTA SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Gheorghe Dima, Nr. 6   ARCHIBET SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Graurilor, Nr. 14   HH ARCHSTUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Alexandru D. Xenopol, Nr. 8, Bloc: PC1, Etaj: 2, Ap. 6            Horotan     Radu Constantin     7911     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ RADU CONSTANTIN HOROTAN - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Suru, Nr. 1   H&H PROIECTARE ȘI ARHITECTURĂ SRL -Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Surul, Nr. 1, Ap. 2   H&H URBAN ARCHITECTS SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Șelimbăr, Stradă: Tineretului, Nr. 36            Hortopan      Alexandru Liviu     11782     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SEARCH STUDIO SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 17, Bloc: cam. a3, Etaj: 2   AHA STUDIO SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 1-17, Bloc: cam.A6/1, Etaj: 2   D&I CONSTRUCT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Comuna Ostroveni, Stradă: Sat Listeava            Horvat      Mihaela     10386     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială     BELETAGE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Albac, Nr. 1            Horvat-Bera      Andreea     1388     București     Salariat/Societate comercială     HAF DESIGN CONSULT CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Știrbei Vodă, Nr. 170, Bloc: 10G, Sector 1            Horvath      Nandor     9394     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     SC HORVART ATELIER SRL-D - Județ: Harghita, Localitate: Comuna Păuleni-Ciuc, Stradă: Sat Pauleni- Ciuc, Nr. 59            Hristescu      Doina Aurelia     2051     București     Titular/Birou individual de arhitectură     DOINA AURELIA A HRISTESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intr. Dr. Felix, Nr. 2, Sector 1            Hristescu      Răzvan     2052     București     Titular/Birou individual de arhitectură     RĂZVAN T. HRISTESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Constantinescu, Nr. 5, Bloc: 14, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 28, Sector 1            Hristian     Dragoș-Iulian     10277     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială      3D CREATIV SRL - Județ: Bacău, Localitate: Comuna Mărgineni, Stradă: Buzdrugi, Nr. 32, Cod poștal: 607315   SC ARHITEAM AD SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Banca Nationala, Nr. 44, Bloc: 44, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 19, Cod poștal: 600203   ASIMETRIC SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Vadu Bistriței, Nr. 4, Scară: C, Etaj: 1, Ap. 10            Huciu      Olivia - Ioana     6629     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DELRO CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dorobanților, Nr. 54, Sector 1   COHNCEPT BASELINES SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Dobroești, Stradă: Caisului, Nr. 82   M2O PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Serban Voda            Hudrea      Corina Mariana     5854     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     KHUB PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Alexandru Vaida Voevod, Nr. 109-111, Bloc: Corp C1, Ap. 7   GREEN CAT PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Donath, Bloc: XI, Ap. 66            Huiu      Andreea-Cristina     11461     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     SISART STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sergent Nastase Pamfil, Nr. 6, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 2, Cod poștal: 020536   ANDREEA HUIU - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Aleea Humulești, Nr. 2Bis, Bloc: F1, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 15, Cod poștal: 810528            Hulea      Cristina     7443     Transilvania     Asociat/Societate comercială     SC ALGORITHMIC STUDIO SRL-D - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: str Bistritei, Nr. 7, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: 400430            Hulsemann      Johannes Robert Rudolf     6501     Mureș     Asociat/Societate comercială     ATELIER PENTRU CONSTRUCȚII TRADIȚIONALE SRL - Județ: Mureș, Localitate: Oraș Sighișoara, Stradă: -            Hulubă     Monica Maria     9093     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PRIMAVERA DESIGN SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: 22 Decembrie, Nr. 37, Cod poștal: 330166   MHABITAT BIROU ARHITECTURA SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Împăratul Traian, Bloc: 14, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 9   ART INNOVATION DEVELOPMENT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Ghimbav, Stradă: GAROAFEI, Nr. 21            Hurduc      Ana - Ariadna     5900     București     Asociat/Societate comercială     TOP VISION DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Barbu Vacărescu, Nr. 102, Bloc: 1, Scară: E, Etaj: 5, Ap. E39, Sector 2            Hurduc      Viorel     1100     București     Titular/Birou individual de arhitectură     VIOREL HURDUC BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Mareșal Alexandru Averescu, Nr. 11, Bloc: B, Scară: A, Etaj: PARTER, Ap. 4, Sector 1            Hurducaș      Iulia     7409     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PLANWERK SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: G. Clemenceau, Nr. 3   ATELIER DE ARHITECTURĂ CONȘTIENTĂ CLIMATIC SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Nicolae Pascaly , Nr. 11, Bloc: 26, Scară: 2, Etaj: 4, Ap. 20            Hurduzan      Anca - Ruxandra     10310     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     K-BOX CONSTRUCTION DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -    S.C. K-BOX CONSTRUCTION DESIGN S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dorobanți, Nr. 103-105    S.C. K-BOX CONSTRUCTION DESIGN S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dorobanți, Nr. 103-105    VANDO SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Săvenilor, Nr. 216            Hurjui      Marius Constantin     9380     Dunărea de Jos     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC ARH.MH GRAPHIC STUDIO SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Agigea, Stradă: Axente Sever, Nr. 2A, Sector Sat Lazu    MASSTUDIO SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Poporului, Nr. 36            Hussain     Jamal     4430     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SUNNAN COM IMPEX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos. PANTELIMON, Nr. 148, Sector 2   SKY ARHITECT SRL - Județ: Ilfov, Stradă: Negropontes, Nr. 37            Huțanu      Elena Magdalena     2924     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     HUȚANU ELENA-MAGDALENA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Roman, Stradă: Ștefan cel Mare, Bloc: 15, Scară: C, Ap. 6   STRUCTURI 3D STUDIO SRL - Județ: Neamț, Localitate: Comuna Gâdinți, Stradă: Principală, Nr. 76, Cod poștal: 617396            Huțu      Daniel     7812     Arad     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. HUȚU A. DANIEL - Județ: Arad, Localitate: Oraș Ineu, Stradă: REPUBLICII, Nr. 34, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: 315300            Huțu      Ștefan     6844     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STEFAN HUTU B.I.A. - Județ: București, Stradă: Aleea Baraj Bicaz, Nr. 3, Cod poștal: 00000   VICTORIA HUTU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: INTRAREA RAMNIC , Nr. 8   STEFAN HUTU PROIECTARE SRL - Județ: București, Stradă: Aleea Barajul Iezeru, Nr. 4, Bloc: M2A+B, Scară: C, Etaj: 3, Ap. 53, Sector 3, Cod poștal: 032798   AVILA RESIDENCE SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Dobroești, Stradă: Doinei, Nr. 59A, Bloc: C1, Scară: CORP 1, Etaj: 2, Ap. 15            Huțu      Victoria     2055     București     Titular/Birou individual de arhitectură     VICTORIA HUTU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: INTRAREA RAMNIC , Nr. 8            Huve      Raluca Ioana     3555     București     Asociat/Societate comercială     RH HUVE PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Moșilor, Nr. 292, Bloc: 38, Sector 2              Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Iacob      Diana Gabriela     2737     București     Salariat/Societate comercială     SANDRA COM S.R.L. - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: DUNAREA , Nr. 8, Bloc: L6, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 12            Iacob     Ioana     10674     București     Salariat/Societate comercială     WEST GROUP ARCHITECTURE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Strada Stefanescu Barbu Delavrancea, Nr. 5, Sector 1            Iacob      Laurențiu Alexandru     485     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     IACOB LAURENȚIU ALEXANDRU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Mogoșoaia, Stradă: Șos. BucureȘti-TârgoviȘte , Nr. 44, Bloc: VILA 3, Ap. 0, Cod poștal: 0    SPECTO MANAGEMENT SOLUTIONS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: N. Caramfil, Nr. 49, Etaj: 5, Ap. Camera 1, Sector 1            Iacob      Liviu Alexandru     9963     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARCHOR STUDIO SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Independenței, Nr. 134    ARCHI T3CT PROIECT SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Bdl Bucuresti , Nr. 138            Iacob      Mariana - Iulia     5262     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     S.C. DUCTIL TECH SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: JIULUI, Nr. 144, Bloc: -, Scară: -, Etaj: 1, Ap. 4, Sector 1, Cod poștal: 13221    ARCHITECT SERVICE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Teodosie Rudeanu, Nr. 23, Ap. camera 1, Sector 1            Iacob      Oana Gabriela     5050     Prahova     Asociat/Societate comercială Asociat/Societate comercială     REPUBLIC OF ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bv. Eroii Sanitarii, Nr. 27, Ap. 1, Sector 5, Cod poștal: 050471    CABINET - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Republicii, Nr. 21, Bloc: A5, Ap. 12            Iacob      Ovidiu - Cătălin     9600     București     Salariat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     DĂESCU LIVIU CORNEL BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Occidentului, Nr. 17, Sector 1    A26 QUARTET STUDIO SRL - Județ: București, Stradă: Mihai Bravu            Iacob     Tudor     7838     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SQUARE STUDIO ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tunari nr. 46C    TGB MANAGEMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -    ARHIPELARG STUDIO - Județ: București, Stradă: str. Decebal, Nr. 20, Bloc: S3, Ap. 16, Sector 3    COLAJ ARHITECTURA & DESIGN SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: bUCEGI, Nr. 19            Iacob      Valentin     8833     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARCADIA AEN ARCHITECTURE & PM - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul. Ghica Tei   VALENTIN IACOB BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Doamna Chiajna, Nr. 8 BIS, Sector 3            Iacobescu      Cristina     5247     București     Salariat/Societate comercială     DEDAL PROJECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Soficu, Nr. 9, Etaj: parter, Ap. 1            Iacoboni      Cosmin Leonard     7197     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială     TANARI ARHITECT SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Sos Bucuresti, Nr. 14A, Cod poștal: 120226            Iacoboni      Oana Isabela     7194     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială     TANARI ARHITECT SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Sos Bucuresti, Nr. 14A, Cod poștal: 120226            Iacobuț      Cosmin Iulian     11433     Iași     Salariat/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHITECTIS TRUST SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Nicolae Iorga, Nr. 43A, Bloc: X1, Etaj: 1, Ap. 7    IACOBUȚ COSMIN IULIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: GRADINARI, Nr. 18, Bloc: F6, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 2, Cod poștal: 700381    DOCDESIGN PRO SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Holboca, Stradă: sat Dancu    SC HOUSELY BUILDING ROMANIA SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Amzacea, Nr. 11    HOUSELY BUCURESTI SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Nerva Traian, Nr. 27-33            Iacovenco     Gabriela - Monica     4690     București     Asociat/Societate comercială     ALMO DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Ariesul Mare 2            Iacovici      Nistor - Vasile     9199     Nord-Est     Salariat/Societate comercială     GLOBAL TOPEXPERT SRL - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Șcheia, Stradă: Victoriei, Nr. 18            Ianchiș      Flavius Adrian     3881     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PERIPHERALZ SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    JB ARHITECTURA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Nicolae Balcescu, Nr. 40            Iancic      Claudiu     4210     Timiș     Asociat/Societate comercială     EX STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bucegi, Nr. 5, Cod poștal: 300566            Iancu      Adrian     3639     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHIMOBIL SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Secerătorilor, Nr. 5, Scară: A    ARHIMOBIL-ARHITECTURĂ șI MOBILIER SRL -Județ: Cluj, Stradă: -            Iancu      Andreea Maria     8216     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ATELIER OBLIQ SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Alexandru cel Bun, Nr. 22, Bloc: F6, Etaj: 4, Ap. 9, Cod poștal: 500250    DRAFTING SERVICE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Branduselor , Nr. 74            Iancu      Dan     4720     București     Asociat/Societate comercială     ARCHI TECH CONSULTANTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cale Moșilor, Nr. 253, Sector 2            Iancu      Delia Maria     244     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială     KELMO CONSTRUCT SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Comuna Recea, Stradă: Trandafirilor nr.19            Ianculescu – Mirică     Raluca     4796     București     Titular/Birou individual de arhitectură     RALUCA IANCULESCU - MIRICA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Serdarului, Nr. 9, Bloc: 46B, Scară: A, Etaj: 6, Ap. 34, Sector 1            Ianko      Norbert     8753     Timiș     Asociat/Societate comercială     NKN ARHITECTURA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Loichiță Vasile, Nr. 1-3, Bloc: camera 1, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 28            Ianos      Timea     9024     Arad     Titular/Birou individual de arhitectură     TIMEA IANOS BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Bulevardul Iuliu Maniu, Nr. 17-19, Bloc: P2, Etaj: 6, Ap. 27            Ianovcic     Mihaela Elena     52     Oltenia     Asociat/Societate comercială     ACTIV PROJECT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Calea București, Nr. 89, Bloc: E3, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 13            Ianuș      Ștefan Alexandru     3386     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     JANUS PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Mosilor, Nr. 211, Bloc: 19, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 29, Sector 2    INFO INVEST SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bulevardul Gheorghe Sincai, Nr. 9A, Bloc: 3A, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 11, Sector 4    INFO INVEST ACTIV SRL - Județ: București, Stradă: Bulevardul Marasesti , Nr. 2B, Bloc: A, Scară: 3    OPM NEW EXCLUSIVE GROUP SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Nicolae Radian, Nr. 3A            Iatagan      Iulia     4767     București     Asociat/Societate comercială     ACTIV DESIGN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Unirii, Nr. 168, Sector 4            Iaviță      Corina     3578     București     Asociat/Societate comercială     DESIGN MACHINES SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Chișinău, Nr. 2, Sector 2            Iaworski      Victor Gabriel     314     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     IAWORSKI VICTOR BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Sorin Titel, Nr. 4, Etaj: 2, Ap. 11    UFC HOUSE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Făget, Stradă: Avram Iancu, Nr. 30, Etaj: camera 6            Ibadula      Aifer     9264     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC BLUE PROJECTS - Județ: Brăila, Stradă: Calarasilor, Nr. 65, Bloc: C, Scară: 2, Etaj: 1, Ap. 25    ATIKA L1A ATELIER SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Mangalia, Stradă: G-ral Boierescu, Nr. 55B            Ibram      Alexandra Elena     11381     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TEHNOPROIECT COMTRANS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calimachi, Nr. 21, Ap. 2, Sector 2    DEN DESIGN SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Alexandru Lapusneanu, Nr. 86, Bloc: LE19, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 37            Ichim     Marius - Nicușor     6598     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     COPACUL VERDE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: EPURESTI    PLAZZA STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: EPURESTI            Ichim      Sorin     2984     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: sublocotenent Zaharia, Nr. 5, Sector 1, Cod poștal: 011284    SC ICHD PROIECT&DESIGN SRL - Județ: București, Stradă: Calea Calarasi, Nr. 166, Bloc: 54, Scară: 1, Etaj: 10, Ap. 43, Sector 3, Cod poștal: 030628            Iclozan      Cătălin Bogdan     2043     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     CATALIN ICLOZAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: lt. Ionescu Anton, Nr. 23    TRANSILVANIA SMART ARCHITECTURE SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Str. Republicii, Nr. 12, Etaj: 1, Ap. 6, Cod poștal: 400015            Idiceanu-Mathe      Dan     4503     Timiș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DIRC ARCHITECTING SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Legumiculturii, Nr. 11/A    NAPOCA IMOBILIARE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Avram Iancu , Nr. 248A, Ap. 4            Ienulescu      Tudor     2062     București     Titular/Birou individual de arhitectură     TUDOR IENULESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dna Ghica, Nr. 1, Ap. 12, Sector 2            Iftimescu      Mădălin Stefan     6307     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     HORUS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Husasău de Tinca, Stradă: Miersig, Nr. 166    HEXA FORM STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Johann Heinrich Pestalozzi, Nr. 22, Bloc: obiectiv 4/A, Scară: Camera 211            Iftimescu      Paula     6904     Timiș     Salariat/Societate comercială     ATELIER CAAD SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aurora, Nr. 5            Iftodi      Daniela     11245     Nord-Est     Salariat/Societate comercială     PROIECT BOTOȘANI SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Marchian, Nr. 1            Ignat     Andrei     10509     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MEDIA PROJECTS SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Valea Lupului, Stradă: Victoriei, Nr. 70    AIARHITECTURA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Piata Unirii, Nr. 2, Bloc: 2, Scară: D, Etaj: 6, Ap. 35, Sector -, Cod poștal: 700056            Ignat      Petru     2484     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     ARDICON SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Lt.Drăghiescu, Nr. 7, Bloc: E5, Ap. 21            Ignat-Curt      Raluca     6356     București     Salariat/Societate comercială     BUILD UP ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gen H. M. Berthelot, Nr. 84, Ap. 3, Sector 1            Ignătescu      Radu - Nicolae     4568     București     Asociat/Societate comercială     A & R PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ghirlandei, Nr. 1, Bloc: 64, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 10, Sector 6            Ignățel      Alexandru Christian     6549     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ IGNĂȚEL ALEXANDRU - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bucium, Nr. 25    CONTRAST STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Ciurea, Stradă: Sat Lunca Cetățuii, STR. Labirint, Nr. 2, Ap. camera 2    AXLINE STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Ciurea, Stradă: Sat Ciurea, Strada Labirint, Nr. 2, Etaj: 1, Ap. cam. 1    STRUCTURAL ENGINEERING DEVELOPMENT SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Octav Onicescu, Nr. 61, Bloc: C4    RUSYAK PROJECT SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 37, Bloc: K1, Scară: C, Ap. 2            Ignuța-Acimov      Amalia     7346     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     ARH. AMALIA IGNUȚA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Ștefan Luchian, Bloc: B 19, Scară: C, Etaj: 1, Ap. 6    CIPRIAN POPESCU BIROU DE ARHITECTURA CPBA SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Decebal , Nr. 2, Ap. Biroul E1-20            Ilca     Alexandru     8442     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială      3B ARHIPOINT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: LIVENI, Nr. 30, Sector 4, Cod poștal: 040508    FORM.A OFFICE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: strada Gheorghe Pop de Basesti, Nr. 28, Sector 2, Cod poștal: 021367            Ilca-Suciu      Traian     2279     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SPAU SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: I. C.Bratianu D   ESIGN ARHITECTURĂ URBANISM DESAU SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Horea, Nr. 65            Ilea      Casandra Iulia     5234     Satu Mare     Asociat/Birouri asociate de arhitectură (BAA)   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BAA ILEA&ILEA - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Banat , Nr. 2A    KASSTEL STUDIO SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Simion Barnuțiu, Nr. 14, Cod poștal: 440079    SMART ARHINOVA STUDIO SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Simion Barnutiu, Nr. 14            Ilea      Gheorghe     245     Satu Mare     Asociat/Birouri asociate de arhitectură (BAA)   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BAA ILEA&ILEA - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Banat , Nr. 2A    KASSTEL STUDIO SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Simion Barnuțiu, Nr. 14, Cod poștal: 440079    C&A ACCES SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Drum Carei, Bloc: C7, Ap. 12, Cod poștal: 44168    HRK DESIGNE SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Comuna Lazuri, Stradă: -, Nr. 249    JEROMOS PROIECT SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Comuna Culciu, sat Cărășeu, Stradă: -, Nr. 188    SMART ARHINOVA STUDIO SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Simion Barnutiu, Nr. 14            Ilea     Mario-Răzvan     11336     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     DE URBAN FACTORY SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: Alexandru Macedon, Nr. 5, Bloc: camera 1, Ap. 1    DE URBAN FACTORY SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: Alexandru Macedon, Nr. 5, Bloc: camera 1, Ap. 1   ILEA MARIO-RĂZVAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Proclamația de la Timișoara, Nr. 3, Etaj: 1, Ap. 8, Cod poștal: 300054            Ileanu      Ioana-Catalina     10854     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ROOF ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dristorului, Nr. 1, Bloc: A23, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 23, Sector 3    BEMEL AG SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Cuza - Voda, Nr. 86    B SHARP LINE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vlahita, Nr. 1, Bloc: PM18bis, Scară: 1, Etaj: 5, Ap. 30, Sector 3            Ilia-Filimon      Mălina     6529     Timiș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARCHON STUDIO 3D SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Uranus, Nr. 2A, Bloc: 63, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 19    HFG SOLUTIONS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: REPUBLICII, Nr. 13, Ap. 15    ATELIER FRA SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Feleacului, Nr. 31            Ilie      Adrian     3377     Transilvania     Asociat/Societate comercială     SPIN STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Baciu, Stradă: Spicului, Nr. 44            Ilie      Ana     7487     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     STUDIO QUALIA - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Soveja , Nr. 90            Ilie      Andreea Alexandra     11959     Oltenia     Salariat/Societate comercială     K-BOX CONSTRUCTION DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -            Ilie      Coralia Georgiana     7862     București     Asociat/Societate comercială     ARHITEKTON IDEAS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cuza Vodă, Nr. 56, Ap. 1, Sector 4            Ilie      Ioana-Cristina     11753     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială     DETREI ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Octavian Goga, Nr. 7            Ilie     Irina     7126     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     S.C. ZEST COLLECTIVE PRODUCTION S.R.L - Județ: Bacău, Stradă: Avram Iancu, Nr. 28A    ZEST ARCHITECTURE AND DESIGN COLLECTIVE SRL - Județ: București, Stradă: STR. Popa Petre, Nr. 23, Sector 2, Cod poștal: 020802    ZEST ARCHITECTURE & DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dinicu Golescu            Ilie      Oana - Mihaela     9875     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     A26 QUARTET STUDIO SRL - Județ: București, Stradă: Mihai Bravu    OANA-MIHAELA ILIE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Constantin Titel Petrescu, Nr. 14, Bloc: C30, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 16, Sector 6            Ilie      Odeta     4628     București     Asociat/Societate comercială     ARHITECTONIC CONSTRUCT INSTAL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: POGRESULUI, Nr. 53, Sector 5            Ilie      Tudor     13092     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)      AVANTI ARCHITECTS - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Charlotte Court, Nr. 30            Ilie      Vlad Nicolae     9856     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: sublocotenent Zaharia, Nr. 5, Sector 1, Cod poștal: 011284    REFLEX ARCHITECTURE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Turbinei, Nr. 5, Sector 2    AUTOGRAF DESIGN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tintasului, Nr. 17-19            Ilie - Mușinschi      Mihaela - Mădălina     4622     București     Asociat/Societate comercială     ATELIER D'ART MMB SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 39, Cod poștal: 20133            Iliescu      Codruț Cătălin     8036     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială     ATELIER MASS SRL-D - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: George Coșbuc, Nr. 8            Iliescu      Corina Magdalena     1763     București     Asociat/Societate comercială     THE ARCHITECT NOW SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Bd. Independenței, Nr. 9, Bloc: J4, Scară: B, Etaj: 3, Ap. 44            Iliescu     Cristina     4431     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHITECT STUDIO CN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Brăilița, Nr. 90, Etaj: 1, Sector 3    LIME STUDIO SRL - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: Mărășești, Nr. 29    PHOENIX PROD SRL - Județ: Călărași, Stradă: STR. Belsugului , Nr. 1, Bloc: M19, Scară: 2, Etaj: 1, Ap. 1    CATEX SA - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: Str. Eroilor, Nr. 49    S.C. LASIUS S.R.L. - Județ: Satu Mare, Localitate: Oraș Carei, Stradă: Petofi Sandor, Nr. 93/2    CONSTRUCTII ERBASU SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Caramfil, Nr. 72, Sector 1            Iliescu      Cristina     2827     București     Asociat/Societate comercială     HATCH ARHITECTURE & DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Busolei, Nr. 11, Sector 2            Iliescu      Eugenia Sanda Marina     4028     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     ILIESCU EUGENIA SANDA MARINA BIA - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Dr. Gheorghe Bădulescu , Nr. 5, Etaj: parter, Ap. 1    ROCOM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Fierari, Nr. 17, Sector 2, Cod poștal: 020545            Iliescu      Gabriel     3013     București     Asociat/Societate comercială     ALLSYS DESIGN & ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iancu Căpitanu, Nr. 27            Iliescu      Horațiu Florin     1362     București     Salariat/Societate comercială     ARHITECTURE CONCEPT MH SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Popești-Leordeni, Stradă: AMURGULUI, Nr. 25            Iliescu      Ion Răzvan     1901     București     Salariat/Societate comercială     VMM ARCHITECTS ASSOCIATES SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bulevardul Mircea Eliade, Nr. 2, Etaj: 1, Sector 1            Iliescu      Irina Corina     2057     București     Asociat/Societate comercială     ALLSYS DESIGN & ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iancu Căpitanu, Nr. 27            Iliescu      Laurențiu -Constantin     5216     București     Asociat/Societate comercială     ZOOM HEALTHY IMAGE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Patinoarului, Nr. 7            Iliescu     Marian     2040     București     Asociat/Societate comercială     ARHING CONSTRUCT IMPEX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Soseaua Colentina, Nr. 37, Bloc: OD 43, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 17, Sector 2            Iliescu      Mihaela Monica     5364     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROVIA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Bld N. Titulecu, Nr. 10E    DRUMEX SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Constantin Brâncuși, Nr. 145            Iliescu      Răzvan     12658     București     Asociat/Societate comercială     URBANEFECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drm. Taberei, Nr. 98, Bloc: C2, Scară: B, Etaj: 3, Ap. 49, Sector 6            Iliescu      Roxana - Sofia     1345     București     Asociat/Societate comercială     NTM PR CONSTRUCT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baiculesti            Iliescu      Ștefan     1564     București     Asociat/Societate comercială     ATELIER TOTORO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Constantin Sandu Aldea, Nr. 12, Scară: A, Etaj: 2, Ap. A, Sector 1            Iliescu      Tudor Dan     2033     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATRIUM PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dumbrava Roșie, Nr. 5, Sector 2    ATRIUM ART EXIM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dumbrava Roșie, Nr. 5, Sector 2            Ilieș      Alexandru     7238     Nord-Vest     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHIBOX STUDIO SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Hortensiei, Bloc: 7, Ap. 10    DIPTER ARCHITECTURE STUDIO S.R.LSRL -Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Baia Sprie, Stradă: Tăuții de Sus, str.Liliacului, Nr. 40            Ilinca      Aurel - Eleonor     4948     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat     OPTIM PROJECT MANAGEMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Emanoil Porumbaru, Nr. 25A, Etaj: 3, Ap. biroul 3A    SOLID WORKS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: BD GHENCEA, Nr. 34, Sector 6    ONE PROJECT &COST MANAGEMENT - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Măgurele, Stradă: STR. SIRBILOR 16            Ilinca     Steluța     9547     București     Asociat/Societate comercială     VIA 7ART CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Știrbei Vodă, Nr. 2, Bloc: 1, Scară: 5, Etaj: 5, Ap. 163, Sector 1            Ilinoiu      Robert Florentin     8263     Prahova     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     COTA ZERO ARHITECTURA PLUS SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Teișani, Stradă: Sat Teișani, Nr. 580, Bloc: Camera 1    AVENTUS DESIGN - Județ: București, Stradă: Splaiul Independentei, Nr. 291- 293    AVENTUS CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independentei, Nr. 291-293, Etaj: Et.14, Sector 6            Ilioiu      Liviu Mihai     7241     Prahova     Asociat/Societate comercială     LIVIUS PR AND A CONSULTING SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Eroilor, Nr. 10, Bloc: 14D, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 6            Iliopolos      Nicus     2454     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RADNIC DESIGN SRL - Județ: Bacău, Localitate: Oraș Onești, Stradă: REPUBLICII bloc 20 apartament 24    RADNIC PRO DESIGN SRL (BACAU) - Județ: Bacău, Localitate: Oraș Onești, Stradă: B-dul Republicii, Nr. 20A            Ilișiu      Eugen     984     Hunedoara     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MINICASA PREST SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Piața Victoriei, Nr. 2, Bloc: clădirea IPH, Etaj: 1, Ap. camera 116, Cod poștal: 330085    INSTITUTUL DE PROIECTARE HUNEDOARA DEVA SA - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Piața Victoriei, Nr. 2, Cod poștal: 330085    CASA DEVA SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Piața Victoriei, Nr. 2, Bloc: clădirea IPH, Etaj: 1, Ap. camera 116, Cod poștal: 330085    DEMA DESIGN CONSULT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Orăștie, Stradă: Dealul Mic, Nr. 159, Cod poștal: 335700    ARCHI PROJECT POINT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Simeria, Stradă: Ion Creangă, Nr. 66            Ilișiu     George     2331     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     AMICII BUILDING SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Comuna Tiha Bârgăului, Stradă: PRINCIPALA, Nr. 295    ARHI BUILD EXPERT SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Subcetate, Nr. 3, Etaj: Parter, Ap. 2    DESIGN CONSTRUCT IMOBIL SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Elena Caragiani, Nr. 6    UNIPLAN STUDIO SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 5, Ap. 8            Ilișiu      Maria Marcela     2857     Hunedoara     Asociat/Societate comercială     ILPROARH SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Bulevardul Decebal, Bloc: K, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 9, Cod poștal: 330167            Ilyes Fekete     Zsuzsa     7648     Transilvania     Salariat/Societate comercială     MOSSFERN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: David Prodan, Nr. 12            Imbrea      Valentin     1781     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     RED POWER CONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dezrobirii, Nr. 45, Sector 6    NORISK CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Litovoi Voievod, Nr. 13, Etaj: 1, Sector 2, Cod poștal: 023483    SC GREEN BUSINESS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: strada Dezrobirii, Nr. 45, Bloc: 060982, Sector 6, Cod poștal: 060982            Imecs      Diana Ancuța     4910     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     BALUKA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Donath, Nr. 107    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA IMECS DIANA ANCUTA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Bună Ziua, Nr. 37A, Bloc: E2A, Scară: 3, Etaj: 2, Ap. 52            Inayeh      Khalid-Yousef-Subhi-Ibrahim     4440     București     Asociat/Societate comercială     K CONSULTING MANAGEMENT AND COORDINATION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Badea Cârțan, Nr. 14, Sector 2            Incze     Eva-Eleonora     5400     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ EVAELEONORA INCZE - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Lugoj, Stradă: Lalelelor, Nr. 13            Indolean      Laurențiu Lucian     5665     Transilvania     Salariat/Societate comercială     ARHETIP SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Gala Galaction, Nr. 8            Indrie      Marius Daniel     8761     Bihor     Salariat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     CARPAT DESIGN CONSULTING SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: ARADULUI, Nr. 21, Bloc: P65, Etaj: 2, Ap. 7    B.I.A. INDRIE MARIUS DANIEL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: LAPUSULUI, Nr. 1, Bloc: R8, Etaj: 4, Ap. 16    MT ARHISTUDIO PROJECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Dimitrie Cantemir, Nr. 2, Bloc: A1, Etaj: 10, Ap. 39            Ioachim      Raluca     9946     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     HESTER ARCHITECTS SRL - Județ: Londra, Stradă: Dorchester Road, Drayton St. Leonard, Oxfordshire            Ioan      Marcela Maria     3313     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ . IOAN MARCELA MARIA - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Calea lui Traian, Nr. 147, Bloc: D2, Etaj: 1    ARHIPRO CONS SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Emil Avramescu, Bloc: P, Scară: A, Etaj: parter, Ap. 1    INARCHPLUS SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Morilor, Nr. 34, Bloc: B, Scară: A, Ap. 5            Ioan      Marian Augustin     1155     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     A & N ARH DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Virgiliu, Nr. 15, Ap. 8    VEGO CONCEPT ENGINEERING S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul independentei, Nr. 291-293, Etaj: 14, Sector 6    VEGO CONCEPT ENGINEERING S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul independentei, Nr. 291-293, Etaj: 14, Sector 6            Ioan      Mihaela Gabriela     7168     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA IOAN C. MIHAELA - GABRIELA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Sos. Nicolina, Nr. 10            Ioan      Roxana      7545     Iași     Asociat/Societate comercială     STUDIO CLOU SRL - Județ: Iași, Stradă: Pantelimon            Ioan Mateescu     Cezar Mihail     8891     Transilvania     Asociat/Societate comercială     CIM ARH STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Răzoare , Nr. 5A, Scară: II, Etaj: 3, Ap. 30            Iojiban      Teodora     10256     Satu Mare     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     AD PAVI DINAMIC SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Corneliu Coposu, Nr. 2, Ap. 58B    CREARH STUDIO SRL SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Comuna Păulești, Stradă: PRIMAVERII, Nr. 23            Ion      Alexandra Ioana     1224     București     Asociat/Societate comercială     ARHITECTION STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Closani, Nr. 14, Sector 2            Ion      Alexandra Iulia     9551     Prahova     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARHINOVA PROJECT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Bănești, Nr. 20    ION ALEXANDRA IULIA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Aleea Scolii, Nr. 1A, Bloc: 21, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 18            Ion      Cătălin     4105     București     Salariat/Regie autonomă (RA)   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură     CENTRUL DE INGINERIE TEHNOLOGICA OBIECTIVE NUCLEARE - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Măgurele, Stradă: Atomistilor, Nr. 409    LINEGROUP SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Măgurele, Stradă: Unirii    SC ENERGYASIG - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Măgurele, Stradă: Sabarului    BIA CATALIN ION - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Potaisa    ION CĂTĂLIN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tache Ionescu, Nr. 1, Ap. 8B, Sector 1            Ion      Cătălin Lucian     4106     București     Asociat/Societate comercială     ART PROIECT ION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Doamnei, Nr. 3, Etaj: 3, Ap. 42/43, Sector 3            Ion     Dinu - Cosmin     7977     București     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TUDOR ARHCONS SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Chitila, Stradă: Nicolae Balcescu    COSMIN ION DINU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Uranus, Nr. 100, Bloc: 53, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 24, Sector 5    ATLAS CONSULTING & PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Someșul Cald, Nr. 4    EDIFICIA CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Mărășești, Nr. 123, Bloc: corp B, Sector 4            Ion      Ecaterina Emilia     3096     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     INSARD SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Ion      Ileana     4379     Timiș     Asociat/Societate comercială     FORMA PLUS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Sorin Titel, Nr. 11, Ap. 1            Ion      Ioana - Cristina     13287     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     IOANA-CRISTINA ION BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Drumul TAberei, Nr. 79, Bloc: TD1, Ap. 35, Sector 6    M TECH PROIECT SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Petru Rares nr. 63    MCO TOPARH SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Prelungirea Ghencea, Nr. 109    IPROCHIM SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Eminescu , Nr. 19- 21    GENERAL TOP ART SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Coltunas, Nr. 5            Ion      Iulia Ana     9878     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială     METIC PLAN SRL - Județ: Ialomița, Localitate: Comuna Perieți, Stradă: Florilor, Nr. 6, Cod poștal: 927193            Ion      Marian     1589     București     Salariat/Administrație      PRIMĂRIA SECTOR 5 BUCURESTI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Constantin Mille, Nr. 10, Sector 1            Ion      Marian Liviu     4123     București     Asociat/Societate comercială     ACTIV DESIGN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Unirii, Nr. 168, Sector 4            Ion     Paul     3865     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     VEGA TOMORROW'S CITY SRL. - Județ: București, Stradă: Stavropoleos, Nr. 8, Sector 3    INVENTIV PROIECT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Dealul Macinului, Nr. 7, Bloc: D34, Scară: F, Etaj: Parter, Ap. 78, Sector 6, Cod poștal: 062044    TUBO PROIECT DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Soseaua Colentina, Nr. 16, Sector 2    SC CC EXCLUSIVE CAMARADS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Franarului, Nr. 61    LEVITIM S.S.M. AG - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Mărăcineni, Stradă: Sat Maracineni Com. Maracineni, Nr. 1N    ARCHITERRA CONCEPT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Băicoi, Stradă: Dorobanti, Nr. 186 A, Cod poștal: 105200            Ion      Radu Mihnea     9469     Argeș     Asociat/Societate comercială     ION RADU MIHNEA B.A. S.R.L. - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Salcâmului, Nr. 11, Bloc:/corp C1            Ion      Teodor     1021     Dobrogea     Salariat/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură     BIA N. PREDA 036 - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Aleea Capidava , Nr. 4    ION TEODOR- BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Mircea cel Batrân , Nr. 148B, Bloc: MD 9B, Scară: A, Ap. 4            Ionașcu      Bogdan-Valentin     7676     Dunărea de Jos     Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ART SCALA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Timișoara, Nr. 41, Bloc: P14, Scară: 2, Etaj: Parter, Ap. 22, Sector 6, Cod poștal: 61313    SC IDRAW STUDIO DE ARHITECTURĂ SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd.ul Timisoara, Nr. 41, Bloc: P14, Scară: 2, Etaj: P, Ap. 22, Sector 6, Cod poștal: 061313    NEST ATELIER SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna I. L. Caragiale, Stradă: Morii            Ionașcu     Natalia     10688     Nord-Est     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MOTIF ATELIER SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Câmpulung Moldovenesc, Stradă: Constantin Dobrogeanu Gherea, Nr. 1C    VIA PRO IT CONSULTING SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Primăverii, Nr. 28, Bloc: 28, Ap. 18            Ionașcu-Alexandru      Adina-Diana     10365     Timiș     Asociat/Societate comercială     DID STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Fratii Buzesti, Nr. 18, Etaj: 1            Ionașiu      Adrian - Florin     376     Timiș     Asociat/Societate comercială     ARHITEKT STUDIO A SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Dr. Nicolae Paulescu, Nr. 1, Etaj: 3, Ap. 20, Cod poștal: 300005            Ionaș-Sălăgean      Alexandru-Adrian     9446     Transilvania     Salariat/Societate comercială     ACUB CONCEPT STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Nicolae Titulescu, Nr. 30, Ap. 17            Ionescu      Alexandru - Vadim     6495     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MON-ARH STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-dul Iuliu Maniu , Nr. 22 , Bloc: 15C, Scară: 1, Etaj: 5, Ap. 22, Sector 6    HOUSE DESIGN ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Iuliu Maniu, Nr. 22, Bloc: 15C, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 22, Sector 6            Ionescu      Alina Georgiana     10938     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU ARHITECTURA STUDIO3PLUS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Icoanei, Nr. 105, Sector 5    AIM ARCHITECTURE SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Dobroești, Stradă: Doinei , Nr. 87, Cod poștal: 077085            Ionescu      Andreea - Magdalena     4726     București     Asociat/Societate comercială     SC NACOSTONE CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul LACUL TEI, , Nr. 107, Bloc: 14, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 22, Sector 2, Cod poștal: 020376            Ionescu     Aurel Lazăr     54     Oltenia     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TELE STIL SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Garofiței, Bloc: D12, Scară: B, Ap. 3    ARHI STIL CONCEPT SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Gral Aurel Aldea, Nr. 25, Etaj: p, Ap. biroul nr. 2    TRANSCOM CARAIMAN SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Oituz, Nr. 73B    DIAMAR ARHI PROJECT SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Aleea Viorelelor, Nr. 2C, Bloc: Maia, Etaj: parter    PROMPT BUILDING PROIECT SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Bdl A.I. Cuza, Nr. 13, Bloc: CAM2, Scară: A, Ap. 40    PROIECT STIL ENGINEERING SRL - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Ștefănești, Stradă: Oana Bratianu, Nr. 50, Etaj: mezanin            Ionescu      Bogdan Costin     1202     București     Titular/Birou individual de arhitectură     BOGDAN COSTIN IONESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Occidentului, Nr. 42, Ap. 3, Sector 1            Ionescu      Catrinel     11791     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TRANS FORM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Onisifor Ghibu, Nr. 12    TRANS FORM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Onisifor Ghibu, Nr. 12    TRANS FORM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Onisifor Ghibu, Nr. 12    TRANS FORM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Onisifor Ghibu, Nr. 12    IOMA ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Observatorului, Nr. 19, Bloc: T2, Etaj: 2, Ap. 15            Ionescu     Claudiu - Laurențiu     6929     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ALMECO FURNITURE SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Cezar, Nr. 25, Cod poștal: 310258    STRUCTO TRADING SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Tăuții-Măgherăuș, Stradă: 127, Nr. 3    START SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Cezar, Nr. 25, Cod poștal: 310258            Ionescu      Corneliu Cristian     2710     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     IONESCU CORNELIU CRISTIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Radu Vărzaru Armașul , Nr. 2, Ap. 0, Cod poștal: 130169            Ionescu      Cosmin - Nicușor     5616     București     Asociat/Societate comercială     IOOCOO STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Prelungirea Ghencea, Nr. 94-100, Bloc: A1, Scară: 1, Etaj: 13, Ap. A 1139, Sector 6            Ionescu      Cristian Mihail     2537     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SECȚIA DE PROIECTARE JUDEȚEANĂ SRL -Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: zona Hotel Gorj, Bloc: 1- 2    PROREDRUM SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Olteniței, Nr. 48    MTB PROCONSULT XYZ SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Tismana, Nr. 18A    CONSPROVITA ING SRL - Județ: Gorj, Localitate: Oraș Bumbești-Jiu, Stradă: Castanilor, Bloc: 1, Scară: 1, Ap. 2            Ionescu      Dan     1767     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     DAN IONESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gîrleni, Nr. 2    NOBILIS CREATIVE SOLUTION SRL - Județ: București, Stradă: poiana cu aluni, Nr. 6            Ionescu      Dan - Tudor     4729     București     Asociat/Societate comercială     BLOCK & BLOCK ARHITECTURE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Clucereasa Elena            Ionescu     Dan Constantin     4253     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ IONESCU DAN CONSTANTIN - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Arcu, Nr. 25    DSC DEVELOPMENT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Ion Creangă 4    BEST PROJECTS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Moara de Foc, Nr. 13, Bloc: 597, Etaj: P, Ap. 2    CONSTRUCT HIRLAU SA - Județ: Iași, Localitate: Oraș Hârlău, Stradă: Viilor, Nr. 21    TOTAL PROJECT GROUP SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Toplița, Stradă: Mihail Kogalniceanu, Bloc: C, Scară: 1, Ap. 10            Ionescu      Dan Cristian     1110     București     Asociat/Societate comercială     DAVICON GRUP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Roșia Montană, Nr. 2, Sector 6            Ionescu      Daniel     6975     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHITEMA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Pictor N Grigorescu, Nr. 4    ARHIPLAN POINT CONCEPT SRL - Județ: Brașov, Stradă: str Pictor N Grigorescu nr 4            Ionescu      Elena Mirabela     8019     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATS PROIECTARE DESIGN SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    VIA ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Avrig, Nr. 16            Ionescu      George - Alin     10806     Nord-Est     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     VERTUM STUDIO - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Ipotești, Stradă: sat. Lisaura, str. Gheorghe Mihuta, Nr. 220A, Ap. Corp 2, Cod poștal: 727326    INHABIT STUDIO SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Rădăuți, Stradă: Gheorghe Lazăr 17    INHABIT BUILDWISE SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Rădăuți, Stradă: Gheorghe Lazăr, Nr. 17, Bloc: 18, Scară: C, Etaj: 2, Ap. 38            Ionescu      Georgian     2423     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     GEORGIAN IONESCU B.I.A. NR. 19 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Aleea Râșnovenilor, Nr. 2, Bloc: 53, Scară: C, Etaj: P, Ap. 44    ARHIGEST DESIGN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 29, Bloc: 34D2, Etaj: 5, Ap. 20            Ionescu     Gheorghe Mugurel     3849     București     Titular/Birou individual de arhitectură     IONESCU GHEORGHE MUGUREL BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CALEA VACARESTI , Nr. 201, Sector 4            Ionescu      Ion     4607     Argeș     Asociat/Societate comercială     IONESCU ARHITECTURE & DESIGN SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Teilor            Ionescu      Irina Georgiana     2041     București     Asociat/Societate comercială     CITY PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Remus, Nr. 14            Ionescu      Kikero Victor Laurențiu     1835     București     Titular/Birou individual de arhitectură     IONESCU KIKERO VICTOR LAURENȚIU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Câmpineanu, Nr. 24, Bloc: 18B, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 5, Sector 1            Ionescu      Luigi Mario     1543     București     Asociat/Societate comercială     ASIX DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Traian, Nr. 187-189, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 9, Sector 2            Ionescu      Maria Laura     10415     București     Salariat/Societate în nume colectiv (SNC)      ART-HNIK-HEMPEL SNC - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Hagi Ghiță, Nr. 89-91, Etaj: 1, Sector 1            Ionescu      Maria Romeea     2802     București     Asociat/Alte forme juridice (AFJ)      B+H ARCHITECTS - Județ: NEDEFINIT, Stradă: Beach Road, Nr. 32-01/03            Ionescu      Mihai Marian     7020     Hunedoara     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STUDIO ARH IONESCU SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: 22 Decembrie, Bloc: 4, Scară: D, Etaj: parter    BRILACO PROIECT DESIGN - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Pinului, Nr. 1            Ionescu      Mihail-Alexandru     11493     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     INDUSTRIAL SKETCH SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Titulescu, Nr. 39-49, Bloc: 12, Scară: C, Etaj: 2, Ap. 116-117, Sector 1, Cod poștal: 011132    TMG CONSULTANTS EASTERN EUROPE SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Uranus, Nr. 150, Cod poștal: 050825    EFESO MANAGEMENT CONSULTANTS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tudor Arghezi, Nr. 21, Bloc: H, Etaj: 2            Ionescu      Monica Elena     1431     București     Asociat/Societate comercială     MON-ARH STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-dul Iuliu Maniu , Nr. 22 , Bloc: 15C, Scară: 1, Etaj: 5, Ap. 22, Sector 6            Ionescu     Niculae     2724     București     Asociat/Societate comercială     GRANAT COMTRANS PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. 9 Mai, Nr. 2, Bloc: 20A, Etaj: 3, Ap. 9, Sector 6            Ionescu      Radu Adrian     56     Oltenia     Asociat/Societate comercială     DOCUMENT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Matei Millo, Nr. 7            Ionescu      Radu Andrei     7151     București     Asociat/Societate comercială     ARC R.D.A. DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Ion MIhalache, Nr. 329, Sector 1            Ionescu      Radu Gabriel     2813     București     Salariat/Societate comercială     S&R ARHITECTURA SI DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Viorele, Nr. 4, Bloc: 22, Scară: 4, Etaj: 5, Ap. 128, Sector 4, Cod poștal: 40426            Ionescu      Sebastian     5352     Dobrogea     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BOLTA APERTA SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Bd. Mamaia, Nr. 268    ARHI BOX SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Observatorului , Nr. 127, Etaj: 4, Ap. 17            Ionescu      Serghei Dan     1181     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AQUAPROIECT SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independenței, Nr. 294, Sector  6    ELLIS’ 92 SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Roșiori, Nr. 32            Ionescu      Sorana - Marieta     6350     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GRN STUDIO DESIGN SRL - Județ: București, Stradă: Economu Cezarescu, Nr. 27A, Etaj: parter, Ap. 4, Sector  6    ARH INK STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: nicolae kirilov, Nr.  12    EUROBUILDING-IDEEA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independenței, Nr. 202K, Bloc: B2, Scară: B, Etaj: Parter, Ap. 3, Sector 6            Ionescu      Șerban     10992     Argeș     Asociat/Societate comercială     KLASSARH .SI SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Teilor, alee, Nr. 6            Ionescu      Valeriu     4075     București     Asociat/Societate comercială     PCD ATRACTIV SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Piata Natiunilor Unite, Nr. 3-5, Bloc: B2, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 28, Sector 4            Ionescu     Valeriu Alexandru     450     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC A&A ARHITECTURA SI ANTREPRIZA SRL -Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Al. I. Cuza, Nr.  34    SC PRODESCO SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: B-dul INDEPENDENTEI            Ionescu      Viorel     3975     București     Salariat/Societate comercială     VAN PROJECT & DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Berceni , Nr. 41, Bloc: 108, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 6, Sector 4            Ionescu – Lupeanu     Marcel - Sebastian     9701     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     IONESCU LUPEANU DESIGN SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: aleea Nicolae Balcescu , Nr. 4, Cod poștal: 200677    IONESCU LUPEANU ENGINEERING SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Aleea Nicolae Balcescu            Ionescu -Benedek-Andir     Teodora Maria     7071     Satu Mare     Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     IOBE ARHITECTURA SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Oituz , Nr. 4/A    IOBE PROIECTARE SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: OITUZ, Nr. 4/A    IOBE RESTAURARE SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Oituz, Nr. 4/A            Ionescu-Preotu      Anamaria     3554     București     Salariat/Societate comercială     AIP MEDIA CONSTRUCTII SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Comuna Topolog, Stradă: Magnoliei, Nr. 2, Bloc: 5, Scară: B, Etaj: 2, Sector 26, Cod poștal: 820192            Ionita      Daniel Ionel     7968     Timiș     Salariat/Societate comercială     CONTOUR GROUP ARHITECTURE SRL-D - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: -            Ioniță      Adina     5295     București     Salariat/Societate comercială     SC META CONCEPT DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ELENA CARAGIANI, Nr. 40, Sector 1            Ioniță     Adrian     10678     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CARPAȚI PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Știrbei Vodă, Nr. 43, Sector 1    DANICOSTI SRL - Județ: București, Stradă: Strada frt. Rostogolea Gheorghe, Nr. 28, Cod poștal: 061426    UNITH2B SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Pache Protopopescu, Nr. 81, Etaj: 5, Sector 2            Ioniță      Alexandra-Andreea     12094     București     Salariat/Societate comercială     K-BOX CONSTRUCTION DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -            Ioniță      Alice     8807     București     Salariat/Societate comercială     LAMATECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Roma, Nr. 58, Bloc: corp C2, Etaj: Parter, Sector 1, Cod poștal: 011775            Ioniță      Mihai     9133     Argeș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     NORTH MUNTENIA ARCHITECTURE SRL -Județ: Argeș, Localitate: Comuna Poiana Lacului, Stradă: Poiana Lacului, sat, Nr. 109    NMA SMART SOLUTIONS SRL - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Poiana Lacului, Stradă: Poiana Lacului, sat, Nr. 484A            Ioniță      Mihnea-Teodor     10977     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BLUE PROJECTS (BRĂILA) SRL - Județ: Brăila, Stradă: Calea Călărașilor, Nr. 65    BLUE PROJECTS DESIGN SRL - Județ: Brăila, Stradă: Calea Călărașilor, Nr. 65, Bloc: C, Scară: 2, Etaj: 1, Ap. 25            Ioniță      Vlad     10221     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARHIMAGE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Temisana, Nr. 20   SS ARCHITECTURE AND TEXTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iancu Capitanu, Nr. 20, Sector 2    IONIȚĂ VLAD BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Botorani, Nr. 15, Bloc: V49, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 8, Sector 5, Cod poștal: 050813            Iordache     Elena     9026     Prahova     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RESTITUTIO SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Slt. Erou Călin Cătălin, Nr. 6, Bloc: 1, Scară: A, Etaj: P, Ap. 1    LENARTECH DESIGN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Valea Călugărească, Stradă: Sat Arva, Str. Arva, Nr. 3    LENARTECH DESIGN A&R SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Valea Călugărească, Stradă: Arva, Nr. 3, Cod poștal: 107620            Iordache      Ioana - Cristina     11365     Alba     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MOUA STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Nicolae Titulescu    IDIOM ATELIER ARHITECTURA SRL - Județ: Alba, Localitate: Comuna Râmeț, Stradă: - Sat Olteni, Nr. 17            Iordache-Mănescu      Oana     8755     Timiș     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     MINOA DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: Freziei , Nr. 7, Bloc: camera 2, ap.5    IORDACHE MĂNESCU OANA BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Martir Silviu Motohon, Nr. 44, Etaj: 2, Ap. 9            Iordan      Dan Ionuț     7989     Arad     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC EUROPROJECT & CONSULTING SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Ghiba Birta, Nr. 6-8, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. 5, Sector -, Cod poștal: -    TEKTONIK STUDIO SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Mircea Stanescu, Nr. 9, Ap. 2    TEKTONIK ARHITECTURA SI DESIGN SRL -Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Elena Ghiba Birta, Nr. 6-8,corp B, Ap. 58            Iordănescu      Flavia Diana     5454     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GFD DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Doinei, Nr. 119   SC CONSARD PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Alexandru Vaida Voevod, Nr. 2    SC ATTITUDE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Vidraru, Nr. 8, Ap. 4            Iorgoveanu     Anca - Georgeta     4450     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     EURO ARC INVEST - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos Pipera 46h, Sector 2    MAISON POMME DECO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Matei Basarab, Nr. 64, Sector 3            Iorgulescu      Tamara - Iulia     10339     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială     SC PLANORA SRL - Județ: Călărași, Stradă: Str. 1 Decembrie 1918, Nr. 1, Bloc: Bl A24, Scară: A, Etaj: Parter, Ap. 1 aliment, Cod poștal: 910019            Iosip      Ovidiu Daniel     2521     București     Titular/Birou individual de arhitectură     IOSIP OVIDIU DANIEL BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Poiana Sibiului, Nr. 2, Bloc: MC2, Scară: 1, Etaj: 9, Ap. 98, Sector 6            Iosip      Veronica     8695     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     K&K STUDIO DE PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Virgil Fulicea, Nr. 5, Ap. 1    CUBICON INVEST SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Oituz, Nr. 8, Ap. 42            Iovescu      Adrian     723     Argeș      Asociat/Societate comercială     ACCENT DESIGN SRL - Județ: Argeș, Stradă: -            Iovescu      Anca Alexandra     5773     Argeș      Salariat/Societate comercială     ACCENT DESIGN SRL - Județ: Argeș, Stradă: -            Ioviță      Vichente     6497     București     Titular/Birou individual de arhitectură     IOVIȚĂ I. VICHENTE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dudești, Nr. 188, Bloc: A, Etaj: 13, Ap. 98, Sector 3            Iozsa      Robert Vasile     5855     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     IAR CONCEPT STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Doctor Ion Rațiu, Nr. 17    IAR DOI SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Piața 1 Decembrie 1918, Nr. 26C    CMM ARHISTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: George Bacovia, Nr. 9A/1, Ap. et D IAR 3    STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Piața 1 Decembrie 1918, Nr. 6A            Irimescu      Călin     1406     București     Asociat/Societate comercială     CAMI ATELIERUL DE ARHITECTURĂ SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Jimbolia, Nr. 178            Irimescu      Mihai Ion     1145     București     Salariat/Societate comercială     CRISSAL PUBLIC SERVICES SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Crangasi            Irimescu     Vlad - Sergiu     5920     București     Asociat/Societate comercială     S.C. MULTIFORMA SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: CIPRIAN PORUMBESCU , Nr. 7, Bloc: 7, Scară: C, Etaj: P, Ap. 2, Cod poștal: 720066            Irimia      Carmen Antoaneta     11215     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHIGRAPH SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Alexandru cel Bun    GLEMSY ART SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: STR. PRINCIPALĂ, NR. 695/1 B, SAT ȘENDRENI, COM. ȘENDRENI    ARH ICA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Stradela Alexandru Vodă Ipsilanti, Nr. 48            Irimia      Costin     4165     București     Asociat/Societate comercială     SYNTHESIS STRUCTURES SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Schitu Măgureanu, Nr. 55, Sector 1            Irimiea      Anca - Cerasela     8967     Iași     Asociat/Societate comercială     AIDA-STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Oraș Pașcani, Stradă: Abator, Nr. 11, Etaj: parter, Ap. camera 1            Irimioaia      Bogdan Ciprian     7842     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     IRIMIOAIA BOGDAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Otopeni, Stradă: “G” Fermei, Nr. 7, Ap. 0, Cod poștal: 0    ED-MI CONS SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: ALEEA TRANDAFIRILOR    DESIGN STATUS SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Otopeni, Stradă: FERME G, Nr. 7A            Isa      Aila     5387     Dobrogea     Salariat/Societate comercială     ROW STUDIO SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Aleea Topolog , Nr. 12            Isacov      Alinta Gabriela     1020     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. ISACOV ALINTA - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis , Nr. 143A    ISACOV & ASOCIAȚII BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 143A            Isacov     Mihai     1019     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. ISACOV MIHAI - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis , Nr. 143A    ISACOV & ASOCIATII BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Bd. Tomis , Nr. 143A, Etaj: 9            Isăilă      Mihaela Ioana     1721     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ISĂILĂ A. MIHAELA-IOANA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Colenrina, Nr. 55, Sector 2            Ismail      Enghin     8582     Dobrogea     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CONSTRUIM CAT PUTEM SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Baba Novac, Nr. 18, Ap. biroul 2    UZINA DE PROIECTE SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: ION RATIU, Nr. 76, Bloc: BIROUL 2, Etaj: 3, Ap. 106            Isopescu      Bogdan Liviu     7248     Timiș     Asociat/Societate comercială     ISO BIROU ARHITECTURA SRL - Județ: NEDEFINIT, Stradă: -            Isopescul      Sînziana     7036     București     Salariat/Societate comercială     DMA ARHITECTURE & INTERIOR DESIGN SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. București-Ploiești, Nr. 89A, Bloc: Corp C2, Etaj: 4, Sector 1            Ispas      Alexandru - Emanuel     7305     București     Asociat/Societate comercială     SC ISPAS & PARTNERS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vrâncioaia, Nr. 2-2, Bloc: A, Scară: 2, Etaj: 5, Ap. 113, Sector 2            Ispas      Laura - Mariana     9687     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     COGAX CONSULTING SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Dobroești, Stradă: STR. Orizontului, Nr. 43, Etaj: Mansarda, Ap. Camera 1    ISPAS LAURA - MARIANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Alexandru Obregia, Nr. 8, Bloc: OD2, Scară: 2, Etaj: 7, Ap. 73, Sector sector 4            Ispas      Luminița Doina     926     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ISPAS ARHITECȚI ASOCIAȚI - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Miron Costin, Nr. 15    URBAN PLANNING SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Șelimbăr, Stradă: Theodor Aman, Nr. 6A, Ap. 2            Ispas     Marius - Viorel     4597     București     Asociat/Societate comercială     GOLD ROYAL ALMAR SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: GHENCEA, Nr. 31, Sector 6, Cod poștal: 061692            Ispas      Nicolae     322     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ISPAS NICOLAE - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Simion Bărnuțiu, Bloc: 11A, Ap. 11            Ispas      Raluca Tatiana     5686     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     COM-PAS ARHITECȚI - Județ: Sibiu, Localitate: Oraș Cisnădie, Stradă: Valea Săpunului, Nr. 1, Ap. 17    CORDIN CONSULTING SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Oraș Săliște, Stradă: Sat Aciliu, Nr. 162    DELTA STRUCTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bratasanca, Nr. 70C            Ispas      Tudor Alexandru     5381     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC PASPARTU DESIGN SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Miron Costin, Nr. 15, Ap. 2    TALIS PROIECT ARHITECTURĂ SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Miron Costin, Nr. 15, Ap. 2            Ispas-Pascaru-Pag      Nicolae     6169     Alba     Asociat/Societate comercială     ISPAS NICOLAE BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Calea Motilor, Nr. 114, Scară: B, Ap. 33            Istina      Andrei     5034     Dobrogea     Salariat/Societate comercială     ALLOMORPHIC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Unirii, Nr. 45            Istoc      Alexandra     9191     Iași     Salariat/Birou individual de arhitectură     ARCHITEKTUR & MEHR - Județ: NEDEFINIT, Stradă: Rochusstr, Nr. 44            Istrate      Elena     10295     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PRODON CONSULT - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Metalurgistilor, Nr. 8, Ap. 2    CONTACT PLAIN SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Gheorghe Șincai, Nr. 7, Bloc: L1, Ap. 2            Istrate     Laura     5037     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARTRE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Victoriei , Nr. 16- 18- 20    ECOSYS ORGANISATION SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Corbeanca, Stradă: astrelor , Nr.  11    ROAD CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-dul  1 Mai, Nr. 35, Bloc: C13, Scară: A, Ap. 8, Sector 6            Istrati      Cristian Ovidiu     7430     Nord-Est     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ROND SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Bld. George Enescu, Nr.  46    B ETALON POL CONSULT SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Ilie Ilașcu, Nr. 9, Bloc: 4, Scară: A, Ap. 2    TEHNIC ASIST STUDIO SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Bulevardul George Enescu, Nr. 46, Bloc: T95, Scară: C, Etaj: 13    TPR MANAGEMENT CONSTRUCT SRL - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Dărmănești, Stradă: sat Dănila, Nr. 220    ROND STUDIO SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Bulevardul George Enescu, Nr. 46, Bloc: T95, Scară: C, Ap. 13            Istudor      Sorin Nicolae     5744     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. SORIN NICOLAE ISTUDOR - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 236, Bloc: TD16, Etaj: 67    SKAARCHITECTS SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Bld. Mamaia, Nr. 296, Etaj: 1, Ap. 1            Iszlai      Tamas     6500     Mureș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ”ISZLAI TAMAS” - Județ: Mureș, Localitate: Comuna Sângeorgiu de Mureș, Stradă: Petki David, Nr. 36    SC EURO CONS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: I.E. Rădulescu, Nr. 2            Itu     Mădălina     8664     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STRUCTURAL ENGINEERING AND TECHNOLOGY - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dimitrie Salmen    KUBO MI ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Feroviarilor    GAPA-PROJECT-PARTNERS SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Feroviarilor, Nr. 4            Iuga      Alec Marius     1017     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     DECODESIGN TEAM SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Unirii, Nr. 19A            Iuga      Alexandra     8399     Mureș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     ALEXANDRA IUGA BIA - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Tg. Mureș, Stradă: Tisei, Nr. 2, Etaj: 3, Ap. 10    MULTINVEST PROIECTARE SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 67            Iugan      Florentina     4031     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     FLORENTINA IUGAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Oborul Nou, Nr. 13, Bloc: P10, Ap. 225, Sector 2    INSITEURO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: OBORUL NOU, Nr. 13, Bloc: P10, Scară: 2, Etaj: -, Ap. 225, Sector 2, Cod poștal: -            Iunian      Vlad Paul     7001     Bihor     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIVO STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: DIMITRIE CANTEMIR, Nr. 17, Bloc: D17, Etaj: 2, Ap. 8    ARHIVO STUDIO INVEST SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: DIMITRIE CANTEMIR, Nr. 17, Bloc: D17, Ap. 8    B.T. BEST TOOLS COMPANY SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Corbeanca, Stradă: NUCULUI, Nr. 8    URBANLINE STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 10, Ap. 11    VOLFTECH ENG SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: SOVATA, Nr. 7A, Bloc: PB 23, Etaj: 1, Ap. 4            Iuoraș     Violeta     246     Satu Mare     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AD PAVI DINAMIC SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Corneliu Coposu, Nr. 2, Ap. 58B    ARHABITAT 2015 SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Corneliu Coposu, Nr. 2            Iurov      Daniela     3978     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ATRIUM DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bâlciului, Nr. 1, Sector 2    SC CONTRACTOR SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Balciului, Nr. 1            Ivan      Carmen     9420     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MOKA STUDIO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Prof. Moise Nicoară, Nr. 17, Sector 3    KVAR DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baba Novac, Nr. 1, Bloc: S3, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 17, Sector 3            Ivan      Clarissa     1971     București     Asociat/Societate comercială     DIRECT DESIGN GRUP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: intr. cap. N. Cerga, Nr. 4, Bloc: P4-5, Scară: B, Etaj: 10, Ap. 85, Sector 2, Cod poștal: 021979            Ivan      Denisa     11075     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     SC DENISA IVAN ARCHITECTURE SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Dezrobirii, Nr. 141, Bloc: IV 21            Ivan      Nana Andreea     9059     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARCADIA ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ghica Tei, Nr. 45, Sector 2    DEVBON SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Londra, Nr. 21, Bloc: -, Scară: -, Etaj: 2, Ap. -, Sector 1            Ivanciu      Andrei-Alexandru     9790     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MOKA STUDIO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Prof. Moise Nicoară, Nr. 17, Sector 3    KVAR DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baba Novac, Nr. 1, Bloc: S3, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 17, Sector 3            Ivanciu     Nicolae Răzvan     6019     Iași     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARIA-ARHITECTURA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Niciman, Nr. 2C, Etaj: mansarda    ARIA-ARHITECTURA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Niciman, Nr. 2C    HABITARIA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: bulevardul Carol I, Nr. 42A            Ivanciuc      Flavia     9169     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC BIOBUILDS SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Tăuții-Măgherăuș, Stradă: 66, Nr. 16    SOL RESIDENCE INV SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Tăuții-Măgherăuș, Stradă: 66, Nr. 16            Ivancu      Flavian     724     Argeș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AXA PROSPECT SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Sf. Vineri, Nr. 57    IVANCO SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Sfanta Vineri, Nr. 57            Ivancu      Flavius     9470     Argeș     Salariat/Societate comercială     AXA PROSPECT SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Sf. Vineri, Nr. 57            Ivaneț      Monica     3868     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BLOCK & BLOCK ARHITECTURE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Clucereasa Elena    QUIPRO CONCEPT ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: București, Stradă: Doliei            Ivaneț      Vladimir     6361     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     IVANET VLADIMIR BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Paduroiu    BLOCK & BLOCK ARHITECTURE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Clucereasa Elena            Ivaniciuc      Dana Ștefania     7969     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC BUILDING INNOVATION QUALITY SRL -Județ: Timiș, Localitate: Oraș Sânnicolau Mare, Stradă: Ileana Cosinzeana, Nr. 6    SC PATRUICA ENTERPRISE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: B-dul Cetății, Nr. 22    DRAMER DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Ghiroda, Stradă: Valisoara, Nr. 75E    PMK PROJECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Săcălaz, Stradă: Labirint , Nr. 10            Ivan-Kraus      Saviana     10732     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC ABRAL ART PRODUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vulturilor, Nr. 38, Etaj: parter, Ap. 1, Sector 3, Cod poștal: 030856    SC TOTAL BUSINESS LAND SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Brandusei, Nr. 24            Ivanov      Ștefan-Cătălin     8524     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     METROPOLIS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Aleea Tudor Neculai, Nr. 17    STUDIO 2BA ATELIER DE PROIECTARE SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Liviu Rebreanu, Nr. 3, Bloc: 53, Scară: 3, Etaj: 4, Ap. 106, Sector 3            Ivanovici      Bogdan     4977     București     Salariat/Societate comercială     BURO CONSULTING DESIGN SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Bd. Pipera, Nr. 1- IA            Ivanov-Nicolov      Ionuț     7337     Hunedoara     Asociat/Societate comercială     IONUT IVANOV BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: 22 Decembrie, Bloc: 13, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 5, Cod poștal: 330158            Ivan-Turean      Irina - Maria     5827     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     IRINA-MARIA IVAN-TUREAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Alexandru cel Bun, Nr. 22, Bloc: T18, Ap. 39    SEMMELROCK STEIN+DESIGN - Județ: Giurgiu, Localitate: Oraș Bolintin-Vale, Stradă: Palanca, Nr. 2E            Ivascu      Alexandra Ileana     8221     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BOKASSA SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Bulevardul Independentei, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 12    PROIECTARE DANUT VALERIU S.R.L. - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Vasile Lupu    YCF STRUCTURI CIVILE PG SRL - Județ: Buzău, Localitate: Oraș Nehoiu, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 3            Ivașcu      Daniel     10930     Nord-Vest     Asociat/Societate comercială     IVASCU ARCHITECTURE SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Borșa, Stradă: Unirii, Nr. 30A            Ivănescu     Cristina     7059     Prahova     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     HAUSPLAN STUDIO SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Rudului, Nr. 14A, Etaj: 1    VERTEX ARHIPROJECT IVA SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Constantin Brezeanu, Nr. 4, Bloc: C1, Scară: D, Etaj: P, Ap. 47            Ivănescu      Cristina     3003     București     Salariat/Societate comercială     REC IMMPULS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iulia Hasdeu, Nr. 3            Ivănescu      Laurenția-Florina     8376     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     IVY DESIGN CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Lacul Tei, Nr. 123, Bloc: 4, Scară: B, Etaj: 9, Ap. 85, Sector 2    HB-DESIGN-TEAM ARHITECTURA, CONSTRUCTII, MOBILIER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pictor Barbu Iscovescu, Nr. 24, Sector 1            Ivășchescu      Irina Tania     1648     București     Salariat/Societate comercială     AQ ATELIER PROIECTARE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Teiul Doamnei, Nr. 1, Sector 2            Iviniș      Liana Teodora     2321     Alba     Asociat/Societate comercială     IVINIȘ SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Trandafirilor, Nr. 19            Izvernari      Ramona-Nicoleta     9372     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC STUDIO I SRL - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Lugoj, Stradă: N. PONGRATZ, Nr. 6    RD SIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Vulturilor, Nr. 14, Cod poștal: 300458    IZWARCH SRL - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Caransebeș, Stradă: Corcana, Nr. 7              Nume     Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Jakab      Emoke     6641     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     JAKAB EMOKE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Odorheiu Secuiesc, Stradă: -            Jakab      Gavril     247     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ JAKAB GAVRIL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: George Coșbuc, Bloc: 2, Ap. 47            Jakab      Laszlo Jacint     6038     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STUDIO AXA SRL - Județ: Cluj, Stradă: -    SPATIUM ARHITECTURA SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Odorheiu Secuiesc, Stradă: Izvorului , Nr. 13A            Jakab     Rita Maria     248     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială     STUDIORING SRL - Județ: Maramureș, Stradă: Monetariei, Ap. 14            Jalbă      Ilona-Iulia     6062     Dunărea de Jos     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ JALBĂ ILONA IULIA - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Calea Calarasilor, Nr. 309, Bloc: B2, Scară: A, Ap. 10    JULIA ARCHITECT SRL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: CALEA CALARASILOR, Nr. 309, Bloc: B2, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 10            Janos      Laszlo     8851     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AEDNA SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: -    B&B ARHI-PLAN SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Băile Tușnad, Stradă: Oltului, Nr. 2            Janță      Tudor     3070     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TUDOR JANȚĂ BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    MASSPLAN SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    COSMOPOLIT DESIGN SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Mihai Viteazul, Nr. 6, Etaj: PARTER, Ap. SP1-BIROU 2    L.H.P. ARHITECTURA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Castelului, Nr. 102A            Jebelean      Ioan Cristian     11295     Hunedoara     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     JEBELEAN IOAN CRISTIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Călan, Stradă: Unirii, Nr. 4, Bloc: -, Scară: -, Etaj: 1, Ap. 5, Sector -, Cod poștal: -    DELTA DUMAR PROIECT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Depozitelor, Nr. 2B, Cod poștal: 330179    VEST PROIECT DESIGN SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Depozitelor, Nr. 2B            Jelea     Aurora Elena     1152     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TOP EUROPROICT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gh. Șincai, Nr. 6, Sector 4    UNICONST SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: bd. Tomis, Nr. 143    M&M STUDIO PROIECTARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Taberei, Nr. 82, Bloc: C16, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 13, Sector 6    SANDRA COM S.R.L. - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: DUNAREA , Nr. 8, Bloc: L6, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 12    ALPHA BUILDERS GROUP SA - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Traian            Jelea      Lucian Valeriu     1970     București     Asociat/Societate comercială     CONSTRUCTIVA RT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: aleea luncsoara, Nr. 1, Bloc: 54, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 9, Sector 2            Jerca      Roxana Cornelia     3168     București     Asociat/Societate comercială     ARCHA-D STUDIO DE ARHITECTURĂ SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pașcani, Nr. 7, Bloc: D8, Ap. 34, Sector 6            Jerișteanu      Adina     11002     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BDS STUDIO ARH SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Săcălaz, Stradă: sat Săcălaz, , Nr. 598/C    BDS STUDIO ARH SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Săcălaz, Stradă: sat Săcălaz, , Nr. 598/C    DTM CREATIVE ARCHITECTURE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Giroc, Stradă: Cooperatorilor(Chișoda), Nr. 48, Ap. 1            Jianu      Dan - Alexandru     7084     București     Titular/Birou individual de arhitectură     DAN ALEXANDRU JIANU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CAP. ILINA, Nr. 6, Bloc: 14, Scară: C, Etaj: 4, Ap. 130, Sector 5            Jianu      Robert - Florin     7970     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     JIANU ROBERT - FLORIN BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Craiova, Nr. 11, Etaj: 4, Ap. 4B            Jichița     Mirel Nicolae     299     București     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     ATELIER MLG SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 23    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MIREL JICHIȚA - Județ: București, Stradă: Sg. Constantin Boghiu, Nr. 15, Etaj: 1, Ap. 4, Sector 1    ARHIC STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Constantin Boghiu, Nr. 15, Etaj: 1, Ap. 4, Sector 1            Jiman      Ioan Bogdan     1975     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     JIMAN BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Stefan cel Mare, Nr. 10, Sector 2    CIBI PUBLICOM SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: ALEXANDRU IOAN CUZA, Nr. 3B            Jiman      Mădălina     2980     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     JIMAN BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Stefan cel Mare, Nr. 10, Sector 2   MTA STRUCTURAL ENGINEERS S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str. Moise Nicoara 17            Jinga      Cătălin Viorel     2899     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     YOUNG DESIGN BIROU ARHITECTURA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Ferdinand, Nr. 103, Bloc: P32, Scară: A, Ap. 38, Sector 2    STUDIOMAT ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dumitru Papazoglu, Nr. 1 , Bloc: B5, Scară: 3, Etaj: 2, Ap. 74, Sector 3            Jinga     Florin-Claudiu     2955     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AMA PROJECT CREATIVE SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Bd. Republicii, Nr. 157    BBN DESIGN SRL - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Zărnești, Stradă: Aleea CIUCAȘ, nr 2    IDEAL PROIECT SRL (BRAȘOV) - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Zărnești, Stradă: Școlii , Nr. 78    ACANT ARHI-FORM SUPPORT - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Câmpulung, Stradă: IZVORULUI, 29-A    ARHISENS'07 - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Urlați, Stradă: Tudor Vladimirescu    MEGAROON 92 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CALEA DOROBANTILOR, SECT 1, NR 61-63    PRIMARY DESIGN SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Ovidiu, Stradă: Pescarilor , Nr. 90            Jipa      Anca     10979     Iași     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     STUDIO APUNCT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Piața Uniunii , Nr. 6, Bloc: 6, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 8    APUNCTISTII SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Str. Nicolina, Nr. 65            Jiroș      Anamaria     11916     București     Salariat/Societate comercială     TEHNOPROIECT COMTRANS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calimachi, Nr. 21, Ap. 2, Sector 2            Jitariu      Diana Maria     11292     Dobrogea     Salariat/Societate comercială     OPI THE PUG SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Popa Tatu            Jitaru      Daniel     2504     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHIS DESIGN SRL (BUCUREȘTI) - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sfânta Maria, Nr. 31, Sector 1    SC ATTA CIVIL ENGINEERING - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Crainicului, Nr. 3    BIROU PROIECTARE ARHIS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Al. I.Cuza, Nr. 95, Sector 1 ARHIS DESIGN SRL - Județ: Suceava, Stradă: Ciprian Porumbescu, Nr. 2            Joger     Beatrice Gabriela     4273     București     Titular/Birou individual de arhitectură     BEATRICE - GABRIELA JOGER BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Lățea Gheorghe, Nr. 15, Bloc: C71, Ap. 12, Sector 6            Joikits      Olivia Maria     8627     Hunedoara     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)      ARCHITEKTEN MAUER & PARNER ZT GMBH - Județ: Viena, Localitate: Oraș Viena, Stradă: Kolonitzgasse, Nr. 2A, Cod poștal: 1030            Joita      Catinca Ioana     12044     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     GROUND STUDIO DE ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SLT. IONESCU GHEORGHE, Nr. 13, Bloc: 136, Scară: 2, Etaj: 6, Ap. 89, Sector 4            Joldeș      Mihai Mădălin     9999     Alba     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     JOY.ARHITECTURA SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Gladiolelor, Nr. 7, Bloc: 7ABC, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 29    ASPRONES PROIECT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Trandafirilor, Nr. 16, birou 9            Joo      Denes     5768     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)      DIRECȚIA PATRIMONIULUI NAȚIONAL - Județ: Budapesta, Stradă: -            Josan      Oana-Cristina     5405     Timiș     Salariat/Societate comercială     SUBCONTROL SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: FC RIPENSIA, Nr. 7/A            Jozsa      Attila     5955     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     CASE GROUP PROJECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Al. Macedonski, Nr. 1    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ JOZSA ATTILA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bradul, Nr. 12, Ap. 2/A            Jubleanu      Claudia Florentina     10524     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SILVORA TERA SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 26   ARH CAD DESIGN SRL - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Bradu, Stradă: Sat Geamana, str. Valea Geamana, Nr. 158            Judea      Cosmin     4373     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ JUDEA COSMIN - Județ: Timiș, Stradă: -, Nr. 24    ARTPULSE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Ghiroda, Stradă: Albăstrelelor, Nr. 6            Jugănaru      Andra Oana     9080     Oltenia     Salariat/Societate comercială     ROMELINFO SRL - Județ: Argeș, Localitate: Oraș Curtea de Argeș, Stradă: Bdul Basarabilor, Bloc: E21, Scară: A, Ap. 4            Juncanariu     Florin     5116     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     SC REAL FORM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Fabricii, Nr. 10, Bloc: 25/V, Scară: A, Etaj: Parter, Ap. 3, Sector 6   JUNCANARIU M. FLORIN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iuliu Maniu, Nr. 102- 104, Bloc: 20, Scară: B, Etaj: 8, Ap. 73, Sector 6            Junie      Dan Ciprian     5035     Hunedoara     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SERCOTRANS SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Andrei Șaguna, Nr. 10, Cod poștal: 330026    ARCHITECHNICA STUDIO SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Titu Maiorescu, Nr. 25, Bloc: P5, Ap. 13            Juravle      Cătălin Vasile     633     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     ATELIER JURAVLE SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Iraclie Porumbescu, Nr. 3E            Jurca      Elisabeta     1668     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     JURCA ELISABETA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Gârbău, Nr. 12            Jurcă      Lavinia Alina     4518     Arad     Asociat/Societate comercială     ORGANI TECH SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Barabas Bela, Nr. 22            Jurjea      Roxana Daniela     9779     Bihor     Salariat/Societate comercială   Salariat/Birou individual de arhitectură     SIMSTA SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Sântandrei, Stradă: ESTULUI, Nr. 1   BIA ROXANA DANIELA JURJEA - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: INFRATIRII, Nr. 61            Jurubescu      Adrian Călin     1174     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     FLEURON CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CUPOLEI, Nr. 2, Bloc: 105, Scară: D, Etaj: 2, Ap. 121, Sector 6   FLEURON DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cupolei, Nr. 2, Bloc: 105, Scară: D, Etaj: 2, Ap. 121, Sector 6            Jurubiță      Andrei Constantin     10857     București     Salariat/Societate comercială     VEGO CONCEPT ENGINEERING S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul independentei, Nr. 291-293, Etaj: 14, Sector 6            Jușca      Lucia Magdalena     3745     Arad     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ JUȘCĂ LUCIA MAGDALENA - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Miron Costin, Bloc: 3, Ap. 1            Juverdeanu     George     9062     Iași     Asociat/Societate comercială     A12 ATELIER ARHITECTURA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Titu Maiorescu, Nr. 6, Bloc: B, Etaj: 3, Ap. 7            Juverdeanu      Sorin     7215     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     JUVERDEANU SORIN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Câmpia Libertății, Nr. 9, Bloc: PM62, Scară: A, Ap. 21, Cod poștal: 30362   JUVERDEANU ARHITECTURA SI DESIGN SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Ramnicu Sarat , Nr. 18, Bloc: 16, Scară: 2, Etaj: 6, Ap. 91, Sector Sector 3, Cod poștal: 031904              Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Kadar      Nandor Robert     8842     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIA KADAR NANDOR ROBERT - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Seini, Stradă: PTA SYLVESTER JANOS , Nr. 10, Bloc: -, Scară: -, Etaj: - , Ap. -, Sector -, Cod poștal: 435400    RKDSPACEARCHITECTS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Iosif Vulcan, Nr. 6    MENTOR CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Traian, Nr. 41            Kadhim-Abid      Adriana Lucia     7312     Nord-Est     Salariat/Societate comercială     ART EGO GROUP SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Fălticeni, Stradă: -, Nr. 215C            Kalamar      Viviana     5646     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARCON SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gării, Bloc: 20, Ap. 13    NEW MYNTHOS SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Matei Basarab, Bloc: 12, Ap. 6            Kalauz      Maria Angela     958     Hunedoara     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     KAPPA ARCH PROIECT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Piata Victoriei, Nr. 1, Bloc: 8, Etaj: 1, Ap. 4    KEOPS URBAN CONCEPT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Piata Victoriei, Nr. 1, Bloc: 8, Etaj: 1, Ap. 4            Kaprara      Maria Anna     12108     București     Salariat/Societate comercială     K-BOX CONSTRUCTION DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -            Kapraras      Antonios     7558     București     Asociat/Societate comercială     K-BOX CONSTRUCTION DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -            Kapraras     Georgios     10207     București     Salariat/Societate comercială     S.C. K-BOX CONSTRUCTION DESIGN S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dorobanți, Nr. 103-105            Kardos      Emoke     9143     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARCHIFOX SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Odorheiu Secuiesc, Stradă: Ii. Rakoczi Ferenc , Nr. 84 S    GOODWILL STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Plopilor, Nr. 63, Etaj: 1            Karipidou      Varvara     11020     București     Salariat/Societate comercială     K-BOX CONSTRUCTION DESIGN - Județ: București, Stradă: Strada Calea Floreasca nr.39            Karpati      Adalbert Norbert     10164     Arad     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIA NORBERT - ADALBERT KARPATI BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: aleea Rasaritului, Nr. 3, Bloc: 21, Ap. 6    NORBERT - ADALBERT KARPATI BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Aleea Rasaritului, Nr. 3, Bloc: 21, Ap. 6, Cod poștal: 310184    KARPATI ARCHITECTS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: aleea F.C Ripensia, Nr. 4-8, Bloc: H, Scară: C, Etaj: VIII, Ap. 34            Katona      Julia     5555     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PLAN TRADE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Iugoslaviei, Nr. 64A    KHUB PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Alexandru Vaida Voevod, Nr. 109-111, Bloc: Corp C1, Ap. 7            Katyi      Eduard     10283     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     PLANSHOW SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Godri Ferenc    KATYI EDUARD BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Str. Lalelei, Nr. 3, Bloc: ANL, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 6, Sector -, Cod poștal: 520086   SC ZEZE DESIGN SRL - Județ: Covasna, Stradă: Bld. Gen. Grigore Bălan            Kaveh      Nazanin     11628     București     Salariat/Societate comercială     PREMIUM BUSINESS SERVICES SRL - Județ: București, Stradă: Maria Rosetti nr, Nr. 34, Cod poștal: 020487            Kele     Marius     4220     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ KELE MARIUS - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Pișchia, Stradă: Pelicanului , Nr. 15            Kelesidis      Ana Maria     2374     Prahova     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DUART PROIECT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: 8 Martie, Nr. 1A    CITY J & J EMPIRE SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: 8 Martie, Nr. 1A, Etaj: P    ARTIS ELITE DESIGN - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: 8 Martie, Nr. 1A    ANMAR CONSCONST SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pravăț, Nr. 18, Bloc: P8, Scară: 4, Etaj: 4, Ap. 78            Keresztes      Geza     528     Mureș     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIEDIL SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Cutezanței, Nr. 26, Ap. 11    PROIECT SRL (TÂRGU MUREȘ) - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Tineretului, Nr. 2    MULTINVEST PROIECTARE SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 67            Keresztes-Szoke      Levente     5153     Satu Mare     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIA KERESZTES-SZOKE LEVENTE - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Petofi Sandor, Nr. 21, Ap. 18    SPAKK GROUP SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Aurel Pop , Nr. 18    SPAKK LINE SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Aurel Pop , Nr. 18            Kereszturi      Barna     4893     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     KERESZTURI BARNA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Napoca, Nr. 2-4    BIROU DE ARHITECTURA SZOKE ZOLTAN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Einstein    FRAGMENTUM SRL - Județ: Cluj, Stradă: -            Keul     Mihăiță     9392     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială   Titular/Societate comercială     BIA KEUL MIHAITA - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Corbeanca, Stradă: CALEA BUCURESTILOR, Nr. 6    PLATINUM ARCHITECTURE DESIGN SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Somesul Rece, Nr. 20-24, Bloc: 3, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 4    GOLD ARCHITECTURE DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Somesul Rece, Nr. 20-24, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 4, Sector 1            Kim      Attila Sandor     4564     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     LUNDI ET DEMI - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Republicii, Nr. 76    BIROU KIM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Napoca, Nr. 16, Cod poștal: 400009            Kiraly      Andrei     8337     Transilvania     Salariat/Societate comercială     SC A&C INVEST GRUP SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Fabricii de Zahar 10 B            Kiraly      Aniko Jutka     5479     Bihor     Asociat/Societate comercială     ARHIPELAG DESIGN SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Lugașu de Jos, Stradă: URVIND, Nr. 72            Kisilewicz      Victor Dan     2590     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     VICTOR DAN KISILEWICZ BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Constantin Sandu-Aldea, Nr. 43, Sector 1    S.C.TRUSTUL DE CLADIRI METROPOLITANE BUCURESTI S.A. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baba Novac , Nr. 9, Etaj: Parter    AXEL IMPEX - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: LT COL PAUL IONESCU, Nr. 13            Kiss     Alexandrina     4875     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DICO & ȚIGĂNAȘ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dorobanților, Nr. 98- 100    KD PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Nicolae Titulescu, Nr. 11-15, Ap. 8    SPIN STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Baciu, Stradă: Spicului, Nr. 44    DICO ȘI ȚIGĂNAȘ BIROU DE PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Stradă: -            Kiss      Andreea- Eleonora     10981     Timiș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TECHNOTIK SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: calea Aurel Vlaicu, Bloc: B20, Scară: B, Etaj: 7, Ap. 30    CITY OF MARA TREI SA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Sinaia, Nr. 2B            Kiss      Bogdan Mircea     11198     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PGA MARKERS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 1, Ap. 3A    TECHNOTIK SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: calea Aurel Vlaicu, Bloc: B20, Scară: B, Etaj: 7, Ap. 30            Kiss      Cristian     5817     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     KISS CRISTIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Edgar Quinet, Nr. 16, Ap. 1            Kiss      Iosif Andrei     6170     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SIT BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Emil Racoviță, Nr. 25    HORVATH & KISS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Vasile Lupu, Nr. 73- 75            Kiss      Julianna     4894     Transilvania     Salariat/Societate comercială     SPIN STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Baciu, Stradă: Spicului, Nr. 44            Kiss      Lorand     9267     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     BIROU DE PROIECTARE ABSTRUKT S.R.L. - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Covasna, Stradă: AUREL VLAICU, Nr. 6, Ap. 5    KLBDA SRL - Județ: Covasna, Stradă: Grigore Balan, Nr. 37, Bloc: 41, Scară: C, Etaj: P, Ap. 1            Kiss     Nandor     12387     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     PRODUKTORG SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Gheorgheni, Stradă: Kossuth Lajos , Nr. 5, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: 535500    ARCHIMETRIK STUDIO SRL - Județ: Harghita, Localitate: Comuna Joseni, Stradă: Drum Bucin, Nr. 130            Kiss      Zoltan     4895     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     MOSSFERN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: David Prodan, Nr. 12    KISS ZOLTAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Splaiul Independentei, Nr. 2    BIROU DE ARHITECTURA SZOKE ZOLTAN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Einstein            Kiss-Horvath      Andreea     6168     Transilvania     Asociat/Societate comercială     HORVATH & KISS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Vasile Lupu, Nr. 73- 75            Klement      Andreas     5649     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SAMI PROIECT CONSTRUCT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: I.Socec, Nr. 22 z    MRASS & PARTNER SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    BLACK SWAN AG - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Strada Mihai Viteazul, Nr. 3    STEFANO POZZI & PARTNERS SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Calea București, Nr. 1, Bloc: 40, Scară: D, Etaj: 8, Ap. 32            Knall     Arnold-Harald-Jurgen     10191     Transilvania     Salariat/Societate comercială     ATELIER DOI MASS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Napoca, Nr. 2-4, Ap. 58            Kohl      Benjamin Marcel     7927     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PLANWERK SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: G. Clemenceau, Nr. 3    PLANWERK ARHITECTURĂ ȘI URBANISM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Georges Clemenceau, Nr.3            Kohut      Ladislau     968     Hunedoara     Salariat/Societate comercială     HERITAGE ARHITECTURE SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Aleea Anemonelor, Nr. 15            Koller     Maria Luana     7627     Arad     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MK ARCHITECTURE SRL - Județ: Arad, Localitate: Comuna Vladimirescu, Stradă: Viena, Nr. 26   SC "BIROU DE ARHITECTURĂ DRIG BOGDAN GEORGE" SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Episcopiei, Nr. 3, Bloc: -, Scară: -, Etaj: - , Ap. 2, Sector -, Cod poștal: -            Kollo      Miklos     4291     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     LARIX STUDIO SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Gheorgheni, Stradă: P-ța Libertății, Nr. 8    PORTA GHEORGHENSIS SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Gheorgheni, Stradă: Piata Libertatii, Nr. 8, Ap. 3            Komaromi-Gheorghe     Laurențiu     5818     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     KONKRET STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dr. Louis Pasteur, Nr. 76, Bloc: 3I, Etaj: 3, Ap. 12, Cod poștal: 400335    KONKRET STEP SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Sighetu Marmației, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 27            Koncz      Larissa     4896     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     KONCZ LARISSA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Independenței, Nr. 52            Koncz      Levente Arpad     6702     Transilvania     Asociat/Societate comercială     KOPLANAR DESIGN SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Cristuru Secuiesc, Stradă: Timfalvi, Nr. 92            Konig      Francisc     2929     Timiș     Asociat/Societate comercială     KONIG STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Andrei Șaguna, Bloc: A3, Ap. 8            Konrad      Eniko     6602     Mureș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CPM INVEST SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 66    STRUCTURALIA STUDIO SRL - D - Județ: Mureș, Localitate: Comuna Sântana de Mureș, Stradă: Principală, Nr. 628/A            Koofi-Cărăbuș      Andreea-Sorina     9035     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     H.B.R.O. SRL - Județ: Mureș, Localitate: Comuna Sângeorgiu de Mureș, Stradă: str. Agricultorilor, Nr. 1107, Cod poștal: 547530    HB-DESIGN-TEAM ARHITECTURA, CONSTRUCTII, MOBILIER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pictor Barbu Iscovescu, Nr. 24, Sector 1            Kope     Ioana-Mădălina     8821     Argeș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHITECT I.M. GAVA ATELIER SRL - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Bascov, Stradă: Zamfirești, Nr. 38    QUICK QONSTRUCT VU SRL - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Bascov, Stradă: Zamfiresti, Nr. 12C            Kornis      Levente     4897     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DICO & ȚIGĂNAȘ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dorobanților, Nr. 98- 100    DICO ȘI ȚIGĂNAȘ BIROU DE PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Stradă: -            Korodi      Szabolcs     2144     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     VALLUM SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Culmei, Nr. 13    EXPLICIT ARCHITECTS SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: PTA MAJLATH G. KAROLY, Nr. 6, Etaj: 3, Cod poștal: 530100            Kosutan      Attila     6122     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ESZTANY STUDIO SRL - Județ: Harghita, Stradă: -   SC TERMOLANG SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Odorheiu Secuiesc, Stradă: -            Kosztandi      Vilmos     2159     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     VILMOS KOSZTANDI BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Covasna, Stradă: -            Kovacs      Alpar     5528     Timiș     Salariat/Societate comercială     SUBCONTROL SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: FC RIPENSIA, Nr. 7/A            Kovacs      Hajnalka     9633     Bihor     Salariat/Societate comercială     LIPOVAN ARCHITECTS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Onestilor, Nr. 100, Bloc: R52, Etaj: 1, Ap. 5A            Kovacs      Lavinia-Mariana     9756     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     KOVACS LAVINIA-MARIANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Mangalia, Nr. 7A, Scară: B, Ap. 18, Cod poștal: 300188            Kovacs      Reka-Polixenia     10130     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     BB ROADS PROIECT SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Odorheiu Secuiesc, Stradă: CAMPULUI 7            Kovacs      Andor     10315     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     KND STUDIO S.R.L. - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Grof Miko Imre, Bloc: 13, Scară: C, Etaj: 2, Ap. 6            Kovacs     Angela     529     Mureș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHITECTON SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Revoluției, Nr. 22    MULTINVEST PROIECTARE SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 67            Kovacs      Aron     5576     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială     ARON TOTH KOVACS BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Covasna, Stradă: -    MAKETO ATELIER SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Korosi Csoma Sandor, Nr. 22            Kovacs-Magyari      Zsuzsa     5891     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     URBAN DESIGN SRL - Județ: Harghita, Stradă: -            Kovendi      Agnes     8646     Transilvania     Asociat/Societate comercială     FORMIX ARHITEKT SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Andrei Saguna, Nr. 12            Kover      Orsolya - Maria     6460     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC AENERGIA DESIGN CONSTRUCT SRLD - Județ: București, Stradă: blv. Dinicu Golescu    SYKA”Z DESIGN & CONSULTANTA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Decebal, Nr. 16, Sector 3    SYKA'Z DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dealu Negru            Kozma      Zsolt     2238     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER F.K.M. SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Somesului, Nr. 35    XPERX - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Grivitei, Nr. 17            Krasteva      Kalina     7279     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MIKA ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bucur, Nr. 4- 6, Ap. 7    M&M STUDIO DESIGN SI URBANISM SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Piata Alba Iulia, Nr. 5, Bloc: I.4, Scară: A, Ap. 63            Kristof      Ludovic Ioan     367     Timiș     Asociat/Societate comercială     BEERSHEVA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Lugoj, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 47            Kuibuș     George - Mario     5224     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     KUIBUS GEORGE MARIO BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: calea grivitei, Nr. 8-10, Cod poștal: 010731    RE-ACT NOW ARCHITECTURE S.R.L. - Județ: București, Stradă: Calea Griviței, Nr. 8-10, Sector 1    RE-ACT NOW STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Griviței, Nr. 8-10, Sector 1            Kulcsar      Andras Levente     5856     Transilvania     Salariat/Societate comercială     K&K STUDIO DE PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Virgil Fulicea, Nr. 5, Ap. 1            Kulcsar      Iulia Maria     5825     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DICO & ȚIGĂNAȘ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dorobanților, Nr. 98- 100    K&K STUDIO DE PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Virgil Fulicea, Nr. 5, Ap. 1            Kundi      Ștefan     2280     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CODPROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Nicolae Titulescu, Nr. 38    DESIGN VITAMIN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Snagov, Nr. 4, Ap. 124            Kunst      Adrian Rholand     4339     București     Asociat/Societate comercială     DIE KUNSTFABRIK SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Mihai Bravu, Nr. 12, Bloc: P21-21A, Scară: 1, Etaj: 4, Ap. 16, Sector 2              Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Labancz      Stefan Cristof     6039     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER FKM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Somesului, Nr. 35   ZAZA XLS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Valea Ierii, Stradă: sat Plopi, Nr. 11            Labianca     Giuseppe     8174     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC GENIUS ARCHITETTURA & DESIGN SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Virgil Madgearu, Nr. 28, Ap. 28, Sector 1, Cod poștal: 014135   SC GIUSEPPE LABIANCA ARCHITETTURA & DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STRADA VIRGIL MADGEARU, Nr. 28, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 27, Sector 1, Cod poștal: 014135            Laborie      Horina-Cezara     1950     București     Asociat/Societate comercială     INTERAX ARCHITECTURE DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Piața Amzei, Nr. 10-22, Sector 1            Laczko-Guttmann      Emese Anna     8336     Transilvania     Salariat/Societate comercială     RETRO STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Sigismund Toduta, Nr. 13, Ap. 1            Lada      Calin Florin     12033     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ARHI BOX SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Observatorului , Nr. 127, Etaj: 4, Ap. 17   ARHI BOX SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Observatorului , Nr. 127, Etaj: 4, Ap. 17   ARHI BOX SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Observatorului , Nr. 127, Etaj: 4, Ap. 17            Lakatoș      Andrei - Eugen     5148     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ANDREI EUGEN LAKATOȘ BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Ștefan cel Mare, Nr. 36            Lambrache      Călin - Gabriel     6865     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     RYV PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Miciurin, Nr. 1, Sector 1   ARCHITECTURE - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Diaconu Coresi, Nr. 4, Ap. 12   YOUPLAN SRL-D - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Petru Movila, Nr. 31   GREENWOOD TECH GWT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna Aninoasa, Stradă: Viforata EUROPROJECT PARTNER SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Nicolae Filipescu, Nr. 102            Lambru     Mihaela Denis     4586     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ROMSTAL IMEX - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vitan Barzesti, Nr. 11A   CUBICS AHITECT 2004 - Județ: Argeș, Stradă: FRATII GOLESTI   IMOLANG SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CLUCERULUUI, Nr. 2, Bloc: 36, Etaj: 1, Ap. C2, Sector 1            Languri      Florin Corneliu     3435     București     Salariat/Societate comercială     PROTREND BETA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: NUCSOARA, Nr. 3, Bloc: 37, Scară: C, Etaj: 2, Ap. 38, Sector 6            Lapca      Bogdan     9284     Transilvania     Salariat/Societate comercială     CITYSCAPE STUDIO SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Olteniei , Bloc: 3, Ap. 6            Lapca      Iulia Oana     10692     Transilvania     Asociat/Societate comercială     CITYSCAPE STUDIO SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Olteniei , Bloc: 3, Ap. 6            Lapoși – Oana     Argentina     5197     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială     ALLBIZZ - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Călugăreni, Nr. 23, Ap. 7            Lapteș      Bogdan-Florin     12148     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     RUBRICK ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pictor Luchian, Nr. 7, Sector 2   DESIGN ORIZONTAL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Frunte Lata, Nr. 7, Bloc: P14A, Scară: 1, Ap. 3, Sector 5            Lascau-Bîlc      Adrian     8880     Hunedoara     Titular/Birou individual de arhitectură     LASCAU BALC ADRIAN IONICA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Hunedoara, Stradă: Principala, Nr. 83, Sector sat Almasu Sec            Lascăr      Adrian     997     Muntenia Sud-Est     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - LASCĂR V. ADRIAN - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: Dorobanți, Nr. 45   VENDOR SRL - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: Dorobanți, Nr. 45   ALAS SRL - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: Dorobanți, Nr. 45            Lascăr      Grigore Ion     7196     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială     VENDOR SRL - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: Dorobanți, Nr. 45            Lascău     Diana Veronica     7270     Bihor     Salariat/Societate comercială     ADL ARCHITECTURE&DESIGN SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: GEN. HENRI MATHIAS BERTHELOT, Nr. 15            Laschescu – Sabou     Dorin Ioan     430     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MD PLAN SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Johannes Honterus, Nr. 30   INTERPRES TRADING SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Semaforului, Nr. 22/6            Lascoiu Martin     Dan Alexandru     7971     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     LĂSCOIU MARTIN DAN ALEXANDRU BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Torontalului, Nr. 14            Lascu      Alina Ecaterina     8754     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială      2 ATIM PRO DESIGN SRL - Județ: Timiș, Stradă: Calea șagului, Nr. 29/A    SIMPLY LINE STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aleea Miniș, Nr. 3, Bloc: Bloc T3, , Scară: B, Etaj: 4, Ap. 13, CAMERA 1   DESIGN HOUSE STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aleea Miniș, Nr. 3, Bloc: T3, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 13            Laslău      Patricia     7652     București     Asociat/Societate comercială     BAHA - BIROU DE ARHITECTURA HOME AMBIANCE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ALEEA FRT. TUDOR CONSTANTIN, Sector 3            Laszlo      Beata     9162     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BETTY-INFINITYART SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Brasovului, Nr. 4, Ap. biroul 25, Cod poștal: 530141   SCALOTEC SRL - Județ: Harghita, Stradă: Ale. Ciocarliei            Lateș     Heracleea - Cristina     9969     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     HUMANIAC SRL - Județ: Alba, Stradă: Bld. Transilvaniei, Nr. 2A, Bloc: M7A, Scară: A, Ap. 20   MANADELUCRU SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Bdul Transilvania, Nr. 2A, Bloc: M7A    MANADELUCRU SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Bdul Transilvania, Nr. 2A, Bloc: M7A    MANADELUCRU SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Bdul Transilvania, Nr. 2A, Bloc: M7A    ARHERA BIROU DE ARHITECTURA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Corbeni , Nr. 23A, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector 2, Cod poștal: 020453            Lazar      Vlad     10118     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     PROJECT TEAM CONSTRUCTION SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Cumpăna, Stradă: GEORGE BACOVIA, Nr. 32A, BIROU 2   BIA LAZAR C. VLAD - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Cumpăna, Stradă: George Bacovia, Nr. 32A            Lazar      Zoltan Istvan     4899     Transilvania     Asociat/Societate comercială     KONZOL STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Vasile Lupu, Nr. 54            Lazar      Hunor - Lajos     11765     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     SKITZ SRL - Județ: Harghita, Localitate: Comuna Lueta, Stradă: sat Lueta            Lazăr      Andrei     10322     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BAUMARC PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SFANTA MARIA, Nr. 94, Sector 1   STUDIO MORFONOVEL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Lungulețu , Nr. 3, Cod poștal: 021507            Lazăr      Andrei-Aurelian     9333     Muntenia Vest     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     VOID FORM SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Bragadiru, Stradă: Soseaua Alexandriei 312B    CMA CONSTRUCT DEVELOPMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: calea 13 septembrie            Lazăr      Bianca Anita     8653     Arad     Asociat/Societate comercială     DOM SOLUTIONS SRL - Județ: Arad, Localitate: Comuna Ghioroc, Stradă: Sat Ghioroc, Nr. 64            Lazăr     Diana-Elena     11489     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ROOF ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dristorului, Nr. 1, Bloc: A23, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 23, Sector 3   ENTHUSIARCH SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Bdul Pipera, Nr. 1/I, Bloc: C2    S.C. ROA ALPIN ARHISTRUCTURAL SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: George Pop de Basesti            Lazăr      Elena Daniela     1282     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     NOVELTY AE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos. Straulesti, Nr. 198, Ap. vila 1, Sector 1, Cod poștal: 013339   ELENA DANIELA LAZAR BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Lacul Tei , Nr. 107, Bloc: 14, Scară: B, Etaj: 8, Ap. 82, Sector 2, Cod poștal: 020376   TRACTEBEL ENGINEERING SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Av. Popișteanu, Nr. 54A, Bloc: Expo Business Park, Scară: Clădirea 1, Sector 1, Cod poștal: 012095            Lazăr      Florin Vasile     5735     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     LAZAR FLORIN VASILE BIA - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Câmpia Turzii, Stradă: Eroilor, Nr. 8A    ATELIER LFV SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Poet Grigore Alexandrescu, Nr. 39, Scară: 3, Etaj: 1, Ap. 24            Lazăr      Ioan - Laurențiu     6348     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PETROTECH PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Delea Veche, Nr. 24, Bloc: A, Etaj: 5, Sector 2   PERSPEKTIVE DEVELOPMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Iancului, Nr. 13, Bloc: 116, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 1, Sector 2            Lazăr      Marian     9534     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ZEBRA PROJECT - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Nae Leonard , Nr. 26   ARHITECT MARIAN LAZAR SRL - Județ: Galați, Localitate: Comuna Barcea, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 915            Lazăr-Popov      Olga     9204     Iași     Salariat/Societate comercială     ARCHITECTURE & BUILDING INFORMATION MODELLING SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bd Carol, Nr. 4, Bloc: corp B1, camera 302, Etaj: 3            Lazin     Alina Roxana     7569     Satu Mare     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     PRO CONS AMD SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Dragănilor, Nr. 46, Cod poștal: 440067   SC STUDIO ARHITECTURĂ LAZIN SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Draganilor, Nr. 46            Lăcătușu      Ladislau Mihael     162     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     ARHITECTIS TRUST SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Nicolae Iorga, Nr. 43A, Bloc: X1, Etaj: 1, Ap. 7   ARCHIS SPACE SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Aroneanu, Stradă: sat Dorobanț            Lăceanu      Mihaela - Cosmina     5508     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     MIHAELA COSMINA LACEANU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cotești, Nr. 66C, Ap. 5, Sector 1   ATTIC ARHITECTURA & DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cotesti, Nr. 66C, Etaj: Mansarda, Ap. 5, Sector 1            Lăcraru      Mihaela     5190     București     Titular/Birou individual de arhitectură     MIHAELA BREHUI (LĂCRARU) BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Asociației, Nr. 33, Sector 2            Lăcraru     Răzvan     5189     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat    Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     LĂCRARU M. RĂZVAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Colentina, Nr. 22, Bloc: 9C, Scară: C, Etaj: 8, Ap. 124, Sector 2, Cod poștal: 021179   MIHAELA BREHUI (LĂCRARU) BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Asociației, Nr. 33, Sector 2    360 INGINERIE ARHITECTURA URBANISM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Iancului, Nr. 132, Bloc: 121, Scară: A, Ap. 6, Sector 2   HURAD AB SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: POET ANDREI MUREȘEANU, Nr. 9, CAMERA 4, Sector 1   S.C. ALFAVAR HOLDING S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Grigore Alexandrescu, Nr. 62, Ap. camera 3, Sector 1   HALLO UP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Grigore Alexandrescu, Nr. 62, Bloc: camera 8, Sector 1   SC AVER TRUST SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Grigore Alexandrescu, Nr. 62            Lăncrăjan-Franchini     Radu     5457     Alba     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     LĂNCRĂJAN FRANCHINI GHEORGHE C – LE SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: George Coșbuc, Nr. 25   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA ARH.LANCRAJAN FRANCHINI RADU - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Piata Iuliu Maniu    LEF ARCHITECTS SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: George Cosbuc, Nr. 25   LANCRAJAN CONCEPT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: George Cosbuc, Nr. 25            Lăscuș     Vicențiu     5458     Transilvania     Asociat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     LĂSCUȘ VICENTIU BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Izlazului , Nr. 14   PROGIS CONSULTING SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Gilău, Stradă: 1 Decembrie, sat Gilău, Nr. 320, Cod poștal: 407310   ARHSIO LINE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Avram Iancu , Nr. 408J, Bloc: C4, Ap. UI 68            Lăzanu      Ioana Petruța     6849     Transilvania     Asociat/Societate comercială     IOL ARHITECTURĂ ȘI DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Cireșilor, Nr. 76A            Lăzărescu      Adrian     6097     București     Asociat/Societate comercială     INDUSTRIAL SKETCH SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Titulescu, Nr. 39-49, Bloc: 12, Scară: C, Etaj: 2, Ap. 116-117, Sector 1, Cod poștal: 011132            Lăzărică      Monica - Elena     5538     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GLOBAL BUSINES MANAGEMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sold. Latea Gheorghe, Nr. 10B, Sector 6   LAND MANAGEMENT CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Crangasi            Lefter      Cristian     2455     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială     LEF PROIECT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 34, Bloc: 34, Scară: B            Lefter      Ovidiu-Andrei     6217     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DRS ARCHITECTS SRL - Județ: București, Stradă: Fabricii, Nr. 47, Ap. 71, Sector 6   DROID STUDIO SRL - Județ: București, Stradă: Ciresului    SC DRS SMALL PROJECTS SRL - Județ: București, Stradă: Fabricii, Nr. 47, Cod poștal: 060821            Lehaci      Alexandru-Ioan     9111     Timiș     Salariat/Societate comercială     DEKAGON STUDIO SRL-D - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Tibiscum, Nr. 7, Bloc: B4, Scară: A, Ap. 22, Cod poștal: 307065            Leheneanu      Gabriela Emilia     4455     Alba     Titular/Birou individual de arhitectură     B.I.A. LEHENEANU GABRIELA EMILIA - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Transilvaniei, Nr. 27, Bloc: 3EFG, Ap. 52            Lelea      Emanuela     4540     București     Asociat/Societate comercială     SC ALEXCONSULT SERV SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baba Novac, Nr. 21, Bloc: G11, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 14, Sector 3            Lemnaru     Adonis Mihai     10353     Argeș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ANONIMUS ARCHITECTS SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Bragadiru, Stradă: Prelungirea Geencea, Nr. 53   THE CIRCLE STUDIO SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Comuna Dârvari, Stradă: Dârvari, sat, Nr. 233   ADO ATELIER OMNIS CRAFT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iovita, Nr. 2, Sector 5            Lenart      Erno     11789     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     K&K STUDIO DE PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Virgil Fulicea, Nr. 5, Ap. 1   LENART ERNO BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Scortarilor, Nr. 40, Bloc: b9, Scară: 1, Ap. 4, Cod poștal: 400186            Lenghel      Ioan - Laurențiu     2570     București     Titular/Birou individual de arhitectură     IOAN LAURENȚIU LENGHEL BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Olimpului, Nr. 39, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 4            Lenghen      Ana-Maria     10997     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     A.PLAN SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: A. D. Xenopol , Nr. 17, Ap. 8   LENGHEN ANA-MARIA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Sibiu, Stradă: Timotei Popovici, Nr. 4, Ap. 3            Leocă      Ozana     2998     București     Asociat/Societate comercială     SC DIMLAYER SRL - Județ: Ilfov, Stradă: Intrarea Slanic, Nr. 3            Leonardo      Roberta     7335     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ANF DESIGN SRL - Județ: Giurgiu, Localitate: Oraș Bolintin-Vale, Stradă: Republicii, Bloc: B3, Scară: A, Ap. 3   LEONARDO ROBERTA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Traian, Nr. 109, Sector 2            Leonte      Andrei     8658     Dobrogea     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     NOR IX SRL - Județ: Constanța, Stradă: POET ALEXANDRU GHERGHEL, Nr. NR. 12, Bloc: DE19, Scară: C, Ap. 3   SOHO PROIECT DESIGN SRL - Județ: Constanța, Stradă: Nalbei , Nr. 5 bl.L117, sc.B, ap.37            Leontiuc     Flaviu Cristian     7972     Timiș     Salariat/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ LEONTIUC FLAVIU CRISTIAN - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: -            Lepădatu      Răzvan Ștefan     3151     București     Titular/Birou individual de arhitectură     RĂZVAN ȘTEFAN LEPĂDATU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Pantelimon, Nr. 225, Bloc: 66, Scară: 5, Ap. 209, Sector 2            Lepădatu      Sorin     11981     București     Salariat/Societate comercială     METRIK ARCHITECTURE S.R.L. (METRIK ARHITECTI ASOCIATI SRL-D) - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Alexandru Constantinescu, Nr. 41, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 1            Lepuș      Vanesa - Cela     9452     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SCHIȚĂ DE SCHIȚĂ SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Republicii, Nr. 14, Bloc: 14, Scară: B, Etaj: parter, Ap. 2   SCHIȚĂ DE SCHIȚĂ SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Republicii, Nr. 14, Bloc: 14, Scară: B, Etaj: parter, Ap. 2            Leric      Alexandru Lucian     7761     Arad     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA ARH. LERIC ALEXANDRU-LUCIAN - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Constituției, Nr. 88, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: -            Leszai      Ferencz Bendeguz     6431     Mureș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ETA ENERGIE CONSULT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Libertății, Nr. 1   PROIECT SRL (TÂRGU MUREȘ) - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Tineretului, Nr. 2   RADTOP SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: 8 Martie, Nr. 92   S&T ORTOPROIECT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Tg. Mureș, Stradă: Panseluțelor, Nr. 2            Letea     Dorin Florian     2544     Bihor     Asociat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială     COLONNA PROIECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Luminiței, Nr. 13   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA LETEA DORIN FLORIAN - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Piata Bucuresti, Nr. 4A, Scară: B, Ap. 22   DORANTUD PROIECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: DR. LOUIS PASTEUR, Nr. 100            Leța      Maria Cătălina     10501     Dobrogea     Salariat/Societate comercială     PLACECRAFT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: str. Titu Maiorescu nr.22 ,et.3,ap.11,c1, Cod poștal: 077190            Leu      Dana Ifigenia     7292     Bihor     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ASIGN DESIGN PROJECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Bulevardul Dacia, Nr. 99, Bloc: D2, Etaj: 7, Ap. 31   ARHIMAR SERV SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gh. Bilascu, Nr. 25, Ap. 12            Leucă      Sergiu-Dorian     9913     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MELON DESIGN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Virgiliu, Nr. 17-19, Sector 1   STUDIO FOR DARING ARCHITECTURAL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Costache Negruzzi, Nr. 187            Licareț      Sorin Cătălin     1235     București     Asociat/Societate comercială     ARHLICO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vatra Dornei , Nr. 9, Sector 4            Licina Ionita     Narcisa Gabriela     10406     Prahova     Salariat/Societate comercială     URBAN AGENCY ARCHITECTS - Județ: NEDEFINIT, Stradă: Sir John Rogerson Quay            Lihet     Berta     8323     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     HACHIKO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Floreasca, Nr. 246C, Etaj: 9, Ap. 16-20, Sector 1   SC CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: sublocotenent Zaharia, Nr. 5, Sector 1, Cod poștal: 011284   TAO CONCEPT DESIGN SRL - Județ: Neamț, Localitate: Comuna Neamț, Stradă: Apusului, Nr. Nr. 20A    LEEWAY DESIGN & SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cpt. Alexandru Serbanescu            Lile      Adela Georgeta     9206     Bihor     Salariat/Societate comercială     ATELIER LILE SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: CALEA CLUJULUI, Nr. 93            Limberea      Simona     1864     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SIMONA LIMBEREA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ALEEA DEALUL MACINULUI, Nr. 6, Bloc: D39, Scară: C, Etaj: 3, Ap. 40, Sector 6   SC PROIECT MEHEDINTI SA - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: AURELIAN, Nr. 46   SC ACTIVIA SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Bd. Carol I, Nr. 103            Lipcanu      Daniela     9688     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SHARK ELCON SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Chiajna, Stradă: Tineretului, Nr. 31A, Scară: B, Etaj: P, Ap. 19   TEAMWORK SOLUTIONS - Județ: Giurgiu, Localitate: Comuna Putineiu, Stradă: Cazanului            Lipovan      Octavian     531     Mureș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHIGRAF SRL - Județ: Mureș, Localitate: Comuna Ernei, Stradă: Sat Călușeri, Nr. 252   EUROCONCEPT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Comuna Ernei, Stradă: Sat Călușeri, Nr. 252            Lipovan     Sergiu Ciprian     8924     Bihor     Salariat/Societate comercială   Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     SIMSTA SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Sântandrei, Stradă: ESTULUI, Nr. 1   BIA CIPRIAN LIPOVAN - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: ONESTILOR, Nr. 100, Bloc: R52, Ap. 5/A    LIPOVAN ARCHITECTS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Onestilor, Nr. 100, Bloc: R52, Etaj: 1, Ap. 5A            Lișcu      Lidia     3167     București     Titular/Birou individual de arhitectură     LIDIA LIȘCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aristide Pascal, Nr. 48, Sector 3            Livanu      Eduard     12425     Transilvania     Asociat/Societate comercială     STUDIO MODULOR SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Traian, Nr. 83, Ap. 4            Lobonțiu      Cristian Valeriu     250     Satu Mare     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CAPITEL SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Marsilia, Nr. 52   GSM STEEL LOGISTIC SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Comuna Vetiș, Stradă: Principală    AGRO BIODIVERSITY CONSULTING SRL-D - Județ: Satu Mare, Localitate: Comuna Vetiș, Stradă: FN, Nr. 97   ARHIGIST TBD PROIECT SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Lalelei, Bloc: R7, Ap. 17            Lodroman      Andreea Teodora     7979     Prahova     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     COMPASS ART STUDIO SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Sinaia, Stradă: Calea Moroieni, Nr. 33, Ap. 2   ANTHEO CONCEPT STUDIO - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Bușteni, Stradă: RADU NEGRU, Nr. 3, Cod poștal: 105500            Loidl      Dan     12580     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Alte forme juridice (AFJ)      DIBAG INDUSTRIEBAU AG - Județ: Munchen, Localitate: Comuna Munchen, Stradă: Lilienthahallee, Nr. 25, Cod poștal: 80939            Lolev      Tamina-Ioana     8417     București     Asociat/Societate comercială     DESIGN BUILD LAB SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Unirii, Nr. 160, Sector 4, Cod poștal: 040041            Lorincz     Barna     5596     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     VALLUM SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Culmei, Nr. 13   ATELIER A2 SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: -    BARNARCHITECT SRL - Județ: Harghita, Localitate: Comuna Leliceni, Stradă: sat Leliceni, Nr. 581            Lorincz      Sabina Ana     5424     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     SC TOSA REMS SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: CALEA FELDIOAREI, Nr. 71A1            Lorincz      Ioana Maria     7468     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SMA CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: 13 Septembrie, Nr. 3, Ap. 2   SMA DESIGN AMS - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Cometei , Nr. 5            Lotreanu      Mihail Cristian     1420     București     Salariat/Societate comercială     FIMAN DEVELOPMENT SERVICES SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 19-21, Sector 1            Lovasz      Claudia Gabriela     2294     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ARCON SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gării, Bloc: 20, Ap. 13            Luben      Ana Maria     3593     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     LUBEN ANA MARIA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Mogoșoaia, Stradă: Strada Alunului , Cod poștal: 077135            Luca      Adrian     1594     București     Asociat/Societate comercială     ATLANT CONSULT GRUP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Theodor Speranția, Nr. 130, Bloc: 78, Scară: 1, Etaj: 4, Ap. 19, Sector 3            Luca      Anda     10121     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC A1 CONSTRUCT MANAGER SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: BIELTZ EDUARD ALBERT, Nr. 91   ATUM SIB SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Calea Dumbrăvii, Bloc: 19A, Scară: B            Luca      Andreia Maria     1206     București     Salariat/Societate comercială     AMANCO AMENAJARI INTERIOARE SI EXTERIOARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Negoiu, Nr. 2, Bloc: D18, Scară: 3, Etaj: 2, Ap. 39, Sector 3            Luca     Bianca     4762     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MG BUILDING DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ion Ionescu de la Brad, Nr. 1   ART KRAFT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Tudor Arghezi, Nr. 54   PLANO DEVELOPMENT - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Al Odobescu, Nr. nr 57, Cod poștal: 307065   ARTKRAFT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ion Barac, Nr. 16, Cod poștal: 300151            Luca      Constantin     4061     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     S.P.A. CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ghiocei, Nr. 2   KARL HEINZ DIETRICH INTERNATIONAL EXPED - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Otopeni, Stradă: Horia, Closca si Crisan, Nr. 61-63    LUCA CONSTANTIN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cozla, Nr. 3, Bloc: B1A, Scară: 6, Etaj: 5, Ap. 242            Luca      Fabian     9744     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SQM ARCHITECTURE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Șterca Șuluțiu, Nr. 3A    CRISLUK PROIECT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Cuza Vodă, Bloc: O, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 6, Cod poștal: 330118            Luca      Gheorghe     790     Dunărea de Jos     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ LUCA GHEORGHE - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: P-ta Dorobanților, Nr. 3, Bloc: A1, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 7, Cod poștal: 810245   TRIPTIC ARCHITECTURE & ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: MOTOC, Nr. 9, Bloc: P54, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 29, Sector 5   PRO ARHIS SYSTEM - Județ: Constanța, Stradă: Primaverii, Nr. 2            Luca     Ileana     2350     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MOBEXPERT SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Piața Morii, Nr. 56, Etaj: 3, Ap. 52   ART ID BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Piața Unirii, Nr. 7, Etaj: 1            Luca      Irina Mădălina     9471     Argeș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Alte forme juridice (AFJ)      QUALITY CONCEPT ROOM SRL - Județ: Argeș, Stradă: -    LAPD ARCHITECTS AFJ - Județ: NEDEFINIT, Stradă: Abingdon, Nr. F5            Lucaci      Beatrice     3683     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     EUROPROIECT SRL (TIMIȘOARA) - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Aradului, Nr. 17, Bloc: 17, Scară: A, Ap. 2   EUROPROIECT TIMIS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Paris, Nr. 11, Ap. 1            Lucan      Amanda Daniela     10984     Bihor     Asociat/Societate comercială     AFORMA CONTUR SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Onestilor, Nr. 11B            Luchian      Rodica Mihaela     11607     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MORARESCU DESIGN STUDIO SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Năsăud, Stradă: Podirei, Nr. 4   MORARESCU DESIGN STUDIO SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Năsăud, Stradă: Podirei, Nr. 4            Luchin      Nenad Zoran     5078     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     AC TECTURA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Stejarului, Nr. 7   LUCHIN NENAD BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: STEJARUL, Nr. 7            Ludu      Ina - Hermina     7175     București     Titular/Birou individual de arhitectură     LUDU INA-HERMINA BIROU IBIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Ion Mihalache, Nr. 93, Bloc: 14, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 46, Sector 1            Lukacs      Jonathan-Tibor     9902     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARH SERVICE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Sigismund Toduta, Nr. 13, Ap. 1   EVERYTECT STUDIO - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Baladei, Nr. 11            Lungu      Anca Teodora     12951     Dobrogea     Salariat/Societate comercială     STUDIO BANANA - Județ: Basel, Localitate: Comuna Basel, Stradă: Dornacherstrasse, Nr. 192            Lungu     Bogdan     774     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     INSTAL CONSTRUCT CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Alexandru Constantinescu , Nr. 16a, Sector 1   URBAN ANTREPRIZA CONSTRUCTII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Targu Jiu, Nr. 62            Lungu      Constantin     9225     Nord-Est     Salariat/Societate comercială     STUDIO LUNGU SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Fălticeni, Stradă: Soldănești, Nr. 48            Lungu      Dorin Ionuț     9749     Bihor     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AIDO STUDIO DESIGN SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Simion Bărnuțiu, Nr. 15, Etaj: 2, Ap. Birou 13   ARHIVLAS PROIECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Simion Bărnuțiu, Nr. 15, Ap. 13            Lungu      Ioana Andreea     6945     Dobrogea     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC KUDLAK MIMAR SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: ALEEA TUDOR NECULAI, Nr. 55   AMA PROMPT TECH SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Bd Tomis, Nr. 143A            Lungu      Marina-Roxana     8211     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ZAC MANAGEMENT SERVICES SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 193   NOA NEW DESIGN SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Șelimbăr, Stradă: HORATIU , Nr. 20A, Etaj: P, Ap. 2   REY DESIGN STUDIO SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Șelimbăr, Stradă: Horatiu, Nr. 20A, Etaj: parter, Ap. 2            Lungu      Marius     2100     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     STUDIO P&L SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Alexandru Vlahuta, Nr. 39, Bloc: 145, Scară: A, Ap. 2            Lungu-Ailenei      Emilian     12201     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     RAMAL TOP ADVISORY SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: MIHAIL KOGALNICEANU, Nr. 14, Bloc: 1K, Scară: A, Ap. 1   LITTLE ART DESIGN SRL - Județ: Neamț, Localitate: Comuna Bălțătești, Stradă: sat Valea Arini, str. Codrului, Nr. 10            Lungulescu     Ioan - Dragoș     7817     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC ARHIROX SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Tecuci, Stradă: Str. NICORESTI Nr. 62 Bl. E3B Sc. 4 Ap. 65, Nr. 62, Bloc: E3B, Scară: 4, Ap. 65   LUNGULESCU IOAN DRAGOȘ BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Timișoara, Nr. 69A, Bloc: C13A, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 15, Sector 6   SC REFLECT PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-dul Timisoara    SC PROJARH CONSTRUCT SRL - Județ: Teleorman, Stradă: Libertatii nr. 209            Lupan      Horia Mihai     8834     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     HORIA MIHAI LUPAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ing Zablovschi, Nr. 79, Sector 1   HL STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Gala Galaction            Lupan      Mircea Adrian     1638     București     Asociat/Societate comercială     ATTICO BARTER CLUB SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gheorghe Danielopol, Nr. 3-5, Ap. 1, Sector 4            Lupan      Stefania Ioana     10376     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STUDIO MIOLK SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Aleea Mihail Sadoveanu, Nr. 61D    CADRO LANDSCAPE STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Husasău de Tinca, Stradă: SAT SITITELEC, STRADA PRINCIPALA, Nr. 215            Lupașcu      Emanuela     8995     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     EMANDI STUDIO SRL - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Șcheia, Stradă: sat Sfântu Ilie, str. Humorului, Nr. 14            Lupașcu      Laurențiu     3977     București     Titular/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     SC FAST ARKITECT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Otopeni, Stradă: Calea Bucureștilor, Nr. 66, Bloc: 1, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 4, Cod poștal: 075100   LAURENȚIU LUPAȘCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vintilă Mihăilescu, Nr. 3, Bloc: 59, Scară: 3, Etaj: P, Ap. 113, Sector 6            Lupașcu      Marina     3414     București     Titular/Birou individual de arhitectură     MARINA LUPAȘCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vinitilă Mihăilescu, Nr. 3, Sector 6            Lupănescu     Anca     2649     București     Salariat/Societate comercială     PRODESIGN ARHITECTURE SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Techirghiol, Stradă: Dimitrie Bolintineanu, Nr. 24A            Lupean      Andrei     10000     Alba     Asociat/Societate comercială     CONCEPT ARKTECH SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Pinului, Nr. 12            Lupescu      Bogdan Alexandru     4535     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BLOKAD ARHITECTURA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Prundului, Nr. 11   AGENTIA DE ARHITECTURA SI DESIGN ADA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: 13   Decembrie, Nr. 13, Bloc: 7, Etaj: P, Ap. 2            Lupoaie      Vladimir     3510     Dunărea de Jos     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA VLADIMIR LUPOAIE - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Mioriței, Nr. 8, Bloc: 18, Scară: 1, Etaj: P, Ap. 10, Cod poștal: 810240            Lupșe      Mihai Gheorghe     7920     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială     ATELIER MIRABO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Victor Babes, Nr. 33, Ap. II D            Lupu      Ana- Irina     10395     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     YELLOW OFFICE SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Depoului, Nr. 140   YELLOW OFFICE SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Depoului, Nr. 140            Lupu      Cristina Constanța     9472     Argeș     Salariat/Societate comercială     VIBOPROCON STUDIO SRL - Județ: Argeș, Localitate: Oraș Curtea de Argeș, Stradă: 1 Mai, Nr. 7, Etaj: 2, Ap. birou nr.11            Lupu      George - Bogdan     5836     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ZEE ARHITECT STUDIO - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: Dunarii    3L CIVIL ENGINEERING SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: Dunării, Nr. 165            Lupu      Laura - Maria     10049     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     LUPU LAURA-MARIA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Păstorului, Nr. 2, Bloc: 4, Scară: 2, Etaj: 3, Ap. 60, Sector 2   CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Subl. Zaharia, Nr. 5, Sector 1            Lupu     Mihai Cosmin     8624     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     COSMIN SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Agigea, Stradă: OCTAVIAN GOGA, Nr. 48   CORY PROIECT VISION - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Lumina, Stradă: ROGOZULUI,, Nr. 3            Lupu      Paul Neutrino     1735     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     LAUSTER&RADU ARHITECTI SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 76A, Etaj: 2, Ap. 4, Sector 2   COMPROIECT PARASE SRL - Județ: Giurgiu, Localitate: Oraș Bolintin-Vale, Stradă: Republicii, Bloc: B5, Scară: D, Ap. 54   GRICON SRL - Județ: Giurgiu, Localitate: Oraș Bolintin-Vale, Stradă: Partizanilor, Nr. 3   GM DESIGN AND STRUCTURES SRL-D - Județ: Giurgiu, Localitate: Oraș Bolintin-Vale, Stradă: Partizani, Nr. 3            Lupulescu Soare     Barbu Laur     5061     București     Salariat/Societate comercială     X ARCHITECTURE & ENGINEERING CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Maxim Gorki, Nr. 20, Sector 1            Luțai      Dragoș     5604     Dobrogea     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     S.C. DL ARHITECT STUDIO S.R.L. - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Luminisului, Nr. 17   S.C. 144 ENGINEERING S.R.L. - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Revolutiei 22 dec. 1989, Nr. 41            Luță      Lucian Marius     5373     București     Asociat/Societate comercială     LTFB STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Popa Petre, Nr. 23, Sector 2            Lyons      Roxana     3212     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC BLUE PROJECTS SRL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Calea Calarasilor, Nr. 65, Bloc: C, Scară: 2, Etaj: 1, Ap. 25   BLUE PROJECTS (BRĂILA) SRL - Județ: Brăila, Stradă: Calea Călărașilor, Nr. 65   BLUE PROJECTS DESIGN SRL - Județ: Brăila, Stradă: Calea Călărașilor, Nr. 65, Bloc: C, Scară: 2, Etaj: 1, Ap. 25   BLUE PROJECTS DESIGN SRL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Calea Calarasilor, Nr. 65, Bloc: C, Scară: 2, Etaj: 1, Ap. 25            Lyubenova     Silviya     9859     București     Salariat/Societate comercială     M&M STUDIO DESIGN SI URBANISM SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Piata Alba Iulia, Nr. 5, Bloc: I.4, Scară: A, Ap. 63              Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Macalik      Arnold Erno     2239     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     MOSSFERN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: David Prodan, Nr. 12    VERBAU ROMÂNIA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Maramureșului, Nr. 46, Ap. 5    MACALIK ARNOLD ERNO BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Vișinilor, Nr. 1            Macarie      Eugen Constantin     1498     București     Titular/Birou individual de arhitectură     MACARIE EUGEN CONSTANTIN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Țepeș Vodă, Nr. 16, Sector 2            Macavei      Mihaela     7086     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     MIHAELA MACAVEI BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Otopeni, Stradă: STEAUA ROSIE, Nr. 17, Ap. CAMERA 4, Cod poștal: 075100   PRO EXPERT STEEL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CALEA GRIVITEI, Nr. 136, Bloc: B, Ap. E21, Sector 1            Macaveiu      Simona     2175     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     SC TEAM BUILT PROIECTARE & CONSTRUCTII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iorga    MACAVEIU SIMONA BIA - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Dealul Cetatii, Nr. 81            Machedon      Corneliu Florin     1392     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     MDESIGN ARHITECTURĂ ȘI URBANISM SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Theodor Aman, Nr. 24    CCPEC - UAUIM - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Academiei, Nr. 18-20, Sector 1, Cod poștal: 010014            Machedon      Luminița Gloria     1393     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MDESIGN ARHITECTURĂ ȘI URBANISM SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Theodor Aman, Nr. 24    M DESIGN ARHITECTURA ȘI URBANISM SRL -Județ: Brașov, Stradă: -            Machidon     Elena-Cristina     9973     București     Asociat/Societate comercială     MACHIDON ARHITECTURA SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Intrarea Salciei, Nr. nr.1            Maciulschi      Daiana Laura     11380     Arad     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     D PROIECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Piața Unirii, Nr. 5, Ap. 13   MODUL 28   BA SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 76   DAIANA LAURA MACIULSCHI BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Arad, Stradă: strada Prunului, Nr. 16, Cod poștal: 310214            Macovei      Maria     2751     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     ACTUAL SRL - Județ: Brașov, Stradă: C-TIN BRANCOVEANU, Nr. 6            Macsim      Marcela     4880     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     MACSIM I MARCELA BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Răsăritului, Nr. 103   MACSIMOTIVUS LTD NICOSIA SUCURSALA - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Apahida, Stradă: Ghiocelului, Nr. 11, sat Apahida            Maftei      Andra Elena     11910     Dobrogea     Salariat/Societate comercială     RUBRICK STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Andrei Muresanu, Nr. 33            Maftei      Simon-Daniel     10124     Iași     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ATELIER LOCUS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Str. Anastasie Panu, Nr. 50, Bloc: H3, Etaj: 2, Ap. 4   ARTEHNIS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Str. Otilia Cazimir, Nr. 15, Ap. 3   EDDA CO PROJECT SRL - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Ipotești, Stradă: Str. Luceafărului, Nr. 1244B            Maftei      Vlad     11047     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     APOLLO ARHITECTURA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Str. Luca Arbore, Nr. 16, Bloc: 512, Scară: B, Etaj: parter, Ap. 2   D&D MANAGEMENT TRUST SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Tabacului, Nr. 30, Etaj: 2, Ap. birou 20            Maftei-Paraschiv      Gabriela     11829     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MED LINE GROUP SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -   DOM PROJECT & CONSULTING SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Târgu Neamț, Stradă: Vultur, Nr. 29            Mafteiu      Maria Ana     3806     București     Asociat/Societate comercială     PEW IINDUSTRIE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Lt. Col. Durbac Radu, Bloc: 114, Sector 1            Magazin      Teodosia Carmen     3349     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     STAR ART SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Pompiliu Stefu, Nr. 27    ARHITOUR SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Pompiliu Stefu, Nr. 27   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MAGAZIN S. TEODOSIA CARMEN - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Pompiliu Stefu, Nr. 27            Magda      Adriana     7513     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ATELIERUL ARHITEXT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: Marte, Nr. 15, Cod poștal: 307200   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MAGDA ADRIANA - Județ: NEDEFINIT, Stradă: -            Magda      Sorin Ștefan     4501     Alba     Asociat/Societate comercială     ARHITECT MAGDA SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Florilor, Nr. 13            Mager      Oana     9987     Hunedoara     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ONAARCH STUDIO S.R.L. - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Bulevardul Decebal, Bloc: 2, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 16   PROGIS CONSULTING SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Gilău, Stradă: 1   Decembrie, sat Gilău, Nr. 320, Cod poștal: 407310            Maghiar      Alexandra Simona     8307     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     MAGHIAR ALEXANDRA SIMONA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Șimleu Silvaniei, Stradă: Piata 1   Mai, Nr. 10            Magon      Dănuț Cătălin     2816     București     Salariat/Regie autonomă (RA)      RADET S. P. RA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cavafii Vechi, Nr. 15, Sector 3            Magyari      Istvan     7041     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     URBAN DESIGN SRL - Județ: Harghita, Stradă: -            Maica     Răzvan Cristian     7017     Iași     Salariat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MAICA LUMINIȚA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Socola, Nr. 134   PROCONCEPT MAICA SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 3    THIRD NEST SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Prof. Emil Honoriu, Nr. 22A            Maican      Ilinca     7651     București     Asociat/Societate comercială     ARCHITECTURE TO MEASURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Carol Davila , Nr. 105-107, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 3, Sector 5            Maier      Adalbert     3119     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MAIER STUDIO 3   SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Tache Ionescu, Nr. 51B   MAIER STUDIO ARHITECTURA SRL - Județ: Sălaj, Stradă: 22   Decembrie 1989, Nr. 33, Cod poștal: 450031            Maier      Daniela     3120     Transilvania     Asociat/Societate comercială     MAIER STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Donath, Nr. 113            Maier      Ioan Ciprian     7299     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BAU SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Georges Clemenceau, Nr. 3   MILMAIER STUDIO PROIECT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 34A, Scară: 2, Ap. 28   MILMAIER DECO PROIECT - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Tg. Mureș, Stradă: Gheorghe Doja , Nr. 34A, Ap. 28            Maigut      Alexandra     5347     București     Salariat/Societate comercială     SC PRODESIGN ENGINEERING&CONSTRUCTION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Chindiei, Nr. 16            Maiorov      Mihaela-Daniela     6212     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială     MRVDM PROIECT GRUP SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Arh. Ion Mincu, Nr. 1, Ap. 4            Makar     Julia     3695     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     MAKAR JULIA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Piata Bucuresti, Nr. 2, Bloc: D10, Scară: D, Etaj: 4, Ap. 79   ORAEXACTA SYSTEMS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Sucevei, Nr. 14, Ap. 202            Makkos      Robert Dan     12260     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     ATELIER TUDOR PAVELESCU SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 76            Maksay      Katalin     3123     Transilvania     Asociat/Societate comercială     KONZOL STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Vasile Lupu, Nr. 54            Mali      Vlad Andrei     9075     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MOBIUS DESIGN BIROU DE ARHITECTURA SRL-D - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Slobozia, Stradă: AREDEALULUI, Bloc: 3, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 12   SILUAN PROIECT SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Comuna Dăeni, Stradă: PRINCIPALA , Nr. 36            Man      Karina     8033     Alba     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MKG ARH DESIGN OFFICE SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Scărișoara , Nr. 76   BIROU DE PROIECTARE MKG DESIGN SRL -Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Călărașilor, Nr. 17            Mancaș      Sorana Maria     6029     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură     SORANA-MARIA MANCAȘ BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Aurora, Nr. 34A            Mancaș - Palade     Marius - Adrian     5094     București     Titular/Birou individual de arhitectură     MARIUS MANCAS BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Slătioara, Nr. 11, Bloc: C11, Scară: C, Ap. 28, Sector 4            Mancaș -Palade     Francina - Ecaterina     4783     București     Titular/Birou individual de arhitectură     FRANCINA-ECATERINA MANCAȘ-PALADE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Slătioara , Nr. 11, Bloc: C11, Scară: C, Etaj: 3, Ap. 28, Sector 4            Manciu      Răzvan     9738     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ADI PROIECT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Agricultorilor, Nr. 7   RAM ARHITECTURA SI URBANISM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Caracal, Nr. 19, Ap. 1            Manda     Ciprian - Ionuț     5393     București     Salariat/Societate comercială     SC RANDOM ORDER SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: str. Cuza Voda, Bloc: 450, Scară: A, Ap. 13            Mandea      Irina     7554     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BOTA IRINA - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Negoveanu, Nr. 4            Mandric      Dan Lucian     7589     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SECO SRL - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Reșița, Stradă: Viorelelor, Nr. 22   AEDIFICATORIA TM SRL-D - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Intr. Dornei, Nr. 23            Manea      Adrian     11259     București     Asociat/Societate comercială     MANEA KELLA LTD - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: PRINCE OF WALES ROAD, Nr. 22            Manea      Anamaria Gabriela     11424     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AM ARCHITECTURE STUDIO - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Fetești, Stradă: Armatei, Nr. 8, Bloc: T13/6, Scară: A, Etaj: P, Ap. 1, Cod poștal: 925150   NEO STRUCTURAL ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Graului, Nr. 7A, Sector 4            Manea      Anna Maria     5438     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială      2 GAM SRL - Județ: Brașov, Stradă: -            Manea      George     4538     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială      2 GAM SRL - Județ: Brașov, Stradă: -            Manea      Nicolae Dan     2371     Prahova     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARHIMONT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Sinaia, Stradă: Octavian Goga, Nr. 9   MANEA DAN B.I.A. NR. 4 - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Bușteni, Stradă: Independenței, Nr. 96            Manea      Vasile Sorin     2664     București     Asociat/Societate comercială     URBAN CONSULTING SRL - Județ: București, Stradă: CTIN RADULESCU MOTRU, Nr. 12            Manea      Vlad Cristian     9654     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială     ING PROIECT MANAGEMENT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: NICOLAE RADIAN            Manițiu      Gabriela     2107     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     GABRIELA MANITIU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Stradă: -            Manoilă      Tamara     170     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MANOILĂ TAMARA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: țuțora, Nr. 7            Manolache     Andrei Ionuț     7379     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ANDI PROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -    PALTINUL INTERAX PROIECT SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: STR. Cismea , Nr. 41    BOHEMIA CONSTRUCT SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Rădăuți, Stradă: Stadionului, Nr. 4    EVALON TRUST SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: PERJU, Nr. 26, Ap. 3, CAM. 2            Manolache      Cătălin     634     Nord-Est     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ADIM 2012   SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Republicii    TESERACT PROIECT SRL - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Mitocu Dragomirnei, Stradă: Pătrăuți, Nr. 10            Manolache      Oana Ruxandra     3989     București     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA OANA-RUXANDRA MANOLACHE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Ion Mihalache , Nr. nr 40            Manole      Andrei Florin     6021     Nord-Est     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIMETR SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Stejarului, Nr. 4   NOUVEAUX SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Anastasie Panu, Nr. 21, Bloc: 7   Noiembrie, Scară: A, Etaj: 6, Ap. 22            Manole      Bogdan Marius     10085     Nord-Vest     Asociat/Societate comercială     IOMA ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Observatorului, Nr. 19, Bloc: T2, Etaj: 2, Ap. 15            Manole      Romulus - Gabriel     4802     București     Titular/Birou individual de arhitectură     MANOLE ROMULUS - GABRIEL BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Reșița , Nr. 4, Bloc: M1 Berceni Sud, Scară: B, Etaj: 5, Ap. 57, camera 1, Sector 4            Manolescu      Mihai     7389     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     AIBA PROIECT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    BIA MIHAI MANOLESCU - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: 15   Noiembrie, Nr. 77, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 9            Manolică      Lucia Daniela     6597     Bihor     Asociat/Societate comercială     ART LU DESIGN SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: FLUIERASULUI, Nr. 2, Ap. 1            Manoliu     Diana Daniela     8621     Dunărea de Jos     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     MANOLIU DIANA-DANIELA - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Tecuci, Stradă: Iancu Jianu, Nr. 6    PERSPECTIVA DIARHITECTURA SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Tecuci, Stradă: Transilvaniei, Nr. 26, Bloc: M1, Scară: 1, Etaj: 4, Ap. 17            Manoliu      Tiberius Octavian     2489     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ARTDECO SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Miron Costin, Nr. 33, Bloc: 33, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 13   BIROU DE ARHITECTURĂ ARTDECO SRL -Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Miron Costin, Nr. 33, Ap. 13            Manu      Alina     4566     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DRAW UP DESIGN - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Afumați, Stradă: Marasesti, Nr. 7B, Cod poștal: 077010   TOTAL PROIECT CONSTRUCȚII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bălcești, Nr. 8   LEVIATAN DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Unirii , Nr. 247- 251, Etaj: 1, Sector 3, Cod poștal: 0723056            Manu      Anda     3878     București     Asociat/Societate comercială     SC AMA DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Jean Monnet, Nr. 35, Etaj: 1, Ap. 3            Manu      Ioana-Alexandra     10824     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială     WESTFOURTH ARCHITECTURE SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -            Manuchian      Manuela     1643     București     Asociat/Societate comercială     M.A.N.U. ATELIER DE KSE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd 1   Decembrie 1918, Nr. 10, Sector 3            Maor      Ioana - Lucia     5614     București     Asociat/Societate comercială     BOS CONSULTING & DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Emanoil Ionescu, Nr. 17, Sector 1            Mara     Mihai Serban     8803     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DART PROIECT SRL - Județ: Brașov, Stradă: -    MDMA STUDIO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Reconstructiei, Nr. 5, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 1   CUT ARHITECTURA - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Independentei, Nr. 104            Mara      Pompiliu Ioan     3621     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MARA POMPILIU IOAN - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: C. Porumbescu, Bloc: 6, Ap. 79    BAMP ARHITECTURĂ SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Victoriei, Nr. 35, Bloc: cladire C4, Etaj: 7            Maradiaga -Herrera     Adan - Alberto     6805     București     Asociat/Societate comercială     LA TORTUGA DISENO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Ferentari, Nr. 1, Bloc: 75A, Scară: A, Etaj: 9, Ap. 33, Sector 5            Marchian      Miruna     5105     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială     STUDIO A - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 9, Ap. 1, Cod poștal: 550275            Marchidan      Remus Cristian     10592     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MASSTUDIO SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Poporului, Nr. 36    MASSTUDIO SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Poporului, Nr. 36    REMARCH CREATIVE STUDIO SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Crisului, Nr. 19            Marchiș      Alexandru Adrian     6452     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     B.I.A. MARCHIȘ ALEXANDRU ADRIAN - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: COTNARI, Nr. 4            Marciu      Andra - Elena     8173     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHEA STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dudesti, Nr. 188, Bloc: C, Etaj: 3, Ap. 25, Sector 3    APO DEVELOPMENT SERVICES SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dumitru Zosimma, Nr. 87, Sector 1, Cod poștal: 011535    EXPERT DESIGN CONSULTING SRL - Județ: București, Stradă: LANULUI, Nr. 53C, Sector 2            Marcu     Alina Bianca     5857     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     MARCU ALINA BIANCA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Sălaj, Stradă: -    ART PROIECT SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Parcului, Nr. 4            Marcu      Cristian Bogdan     4587     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     DRAWING BOARD SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Pictor Nicolae Grigorescu, Nr. 26            Marcu      Diana Teodora     11874     București     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)   Salariat/Societate comercială     BRUUSK ARCHITECTEN B.V - Județ: NEDEFINIT, Stradă: Wassenaarseweg, Nr. 20, Etaj: 3    STARTT SRL - Județ: Roma, Localitate: Oraș Roma, Stradă: Ignazio Pettinengo, Nr. 72            Marcu      Mihai     10905     Transilvania     Salariat/Societate comercială     COMO DESIGN MATTERS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ploiești, Nr. 17-19, Ap. 30            Marcu      Mihnea - Vasile     2579     București     Titular/Birou individual de arhitectură     MIHNEA VASILE MARCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Episcopul Radu, Nr. 8, Sector 2            Marcu      Vlad     7697     Oltenia     Salariat/Societate comercială     ACTIVIA SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Carol I, Nr. 103            Marcu Lapadat     Marius     2581     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MB STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Despot Vodă, Nr. 11, Sector 2    SC ECO FAMILIA SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Comuna Zam, Stradă: POJOGA, Nr. 60            Mardale      Cristina Diana     9879     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MBA URBANPRO SRL - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Slobozia, Stradă: Mihail Eminescu, Bloc: 26, Scară: A, Etaj: 7   MBA URBAN CONCEPT SRL - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Slobozia, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 18, Bloc: 26, Scară: a, Ap. 7, Cod poștal: 920093            Mardare      Alexandru Cristian     10551     Dobrogea     Salariat/Societate comercială     ISACOV & ASOCIATII BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Bd. Tomis , Nr. 143A, Etaj: 9            Mardare      Mihai     9492     București     Asociat/Societate comercială     MARDAREV ARHITECTURA SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Rădăuți, Stradă: Oborului, Nr. 4            Mardaru     Gheorghe     7188     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GHEMART STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ziduri Între Vii, Nr. 19, Bloc: Corp A, Scară: 1, Etaj: 23, Ap. 235, Sector 2    ALMA CONSULTING SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Poieniței, Nr. 4, Bloc: 4, Ap. 1, Cod poștal: 620156   DUDADOCONS SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Comuna Ploscuțeni, Stradă: sat Ploscuteni    PROIECT OPTIM ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: RADOVEANU, Nr. 10, Bloc: 37, Scară: 2, Etaj: 4, Ap. 50            Mareș      Cristina     2063     București     Asociat/Societate comercială     ARCHITECT STUDIO S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Moșilor , Nr. 306, Sector 2            Mareș-Frânculescu      Aurelian Mihail     3350     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate în nume colectiv (SNC)      AUM SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Războieni, Nr. 21bis    MĂRĂCINE NICOMAR SNC - Județ: Buzău, Localitate: Comuna Beceni, Stradă: -            Marghioala-Dragomir     Ștefan     6614     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - ȘTEFAN MARGHIOALA -DRAGOMIR - Județ: Dolj, Stradă: Popa Șapcă, Nr. 2, Scară: B1, Ap. 44            Margin      Krisztina     10418     Transilvania     Salariat/Societate comercială     STRUCTONICA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: G-ral Traian Moșoiu, Nr. 50, Scară: 2, Ap. 1            Margin      Mihai Andrei     10193     Transilvania     Asociat/Societate comercială     KAS ARCHITECTURE&DESIGN STUDIO - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: cometei, Nr. 8, Ap. 5            Marian      Dragoș - Constantin     3701     București     Titular/Birou individual de arhitectură     DRAGOȘ CONSTANTIN MARIAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Johann Sebastian Bach, Nr. 3, Bloc: 2, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 2            Marian      Gavril     6246     Muntenia Sud-Est     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU DE ARHITECTURĂ - MARIAN M. GAVRIL - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Slobozia, Stradă: Bld. Matei Basarab, Bloc: 43, Scară: D, Etaj: 1, Ap. 7    PRORENT DESIGN SRL - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Slobozia, Stradă: Bdul. Chimiei, Nr. 2            Marian     Loredana-Mirela     8707     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială     SC HUGEBO SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: POPA SAPCA, Nr. 13, Bloc: 13, Ap. 14            Marin      Andreea     11437     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MARIN ANDREEA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ NR. 168 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Cornatel, Nr. 12B, Bloc: C2, Etaj: 3, Ap. 14, Cod poștal: 100440    SC STRUCT QUALITY AND BUILDING SRL, - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Afumați, Stradă: Domnita Balasa , Nr. 4, Etaj: PARTER    SC PRO INFRA BUILD SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Afumați, Stradă: Soseaua Stefanesti , Nr. 117            Marin      Andrei     7880     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură      3D ARCHITECTURE AND DESIGN OFFICE SRL -Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: AVIATOR NEGEL            Marin      Aurelian Robert     7085     București     Asociat/Societate comercială     NUCA STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nuferilor, Nr. 50-58, Sector 1            Marin      Dan     1102     București     Asociat/Societate comercială     IDEART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld Ion Mihalache, Nr. 38, Sector 1            Marin      Eleonora-Doina     802     Dunărea de Jos     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM "ARHITECT MARIN ELEONORA DOINA" - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Domneasca, Nr. 13, Bloc: L, Scară: 2, Etaj: 1, Ap. 84            Marin      Razvan -Octavian     7553     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MARIN RĂZVAN-OCTAVIAN - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Comloșu Mare, Stradă: fn, Nr. 1166/a            Marin      Veronica-Ileana     3711     București     Asociat/Societate comercială     NEXT BIROU DE ARHITECTURĂ SI URBANISM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Italiana, Nr. 13, Etaj: 2, Ap. 7, Sector 2            Marin     Viorel Ion     700     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MARIN VIOREL-ION - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Lugoj, Stradă: Cernei, Nr. 27    SC STUDIO I SRL - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Lugoj, Stradă: N. PONGRATZ, Nr. 6    SC CONBAR PRO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Lugoj, Stradă: Spl. 20   Decembrie 1989, Nr. 18, Ap. 7   WALDOSIM PROIECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Lugoj, Stradă: 20   Decembrie1989, Nr. 19, Bloc: camera 7    RM-GRUNI DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Lugoj, Stradă: Splaiul Sporturilor, Nr. 6, Scară: b, Ap. 1            Marina      Ștefan Zoltan     2200     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BAD SRL - Județ: Cluj, Stradă: -    MARINA ȘTEFAN ZOLTAN BIA - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Caisului , Nr. 24    CMM ARHISTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: George Bacovia, Nr. 9A/1, Ap. et D            Marineanu      Ivona     2700     București     Asociat/Societate comercială     ARSIS DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Latina, Nr. 16, Sector 2            Marinel      Alexandru Grigore     4861     Arad     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MARINEL ALEXANDRU GRIGORE - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Gutuilor, Nr. 14            Marinescu      Alexandru     4329     București     Asociat/Societate comercială     CENTERPOINT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gârlei, Nr. 47, Sector 1            Marinescu      Alin - Vivian     6494     București     Salariat/Societate comercială     STUDIOMAT ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dumitru Papazoglu, Nr. 1 , Bloc: B5, Scară: 3, Etaj: 2, Ap. 74, Sector 3            Marinescu      Alina-Alexandra     11517     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     D.S. BIROU DE ARHITECTURA SRL - Stradă: -    D.S. BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Călărașilor, Nr. 165, Sector 3    DOLT DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ciocănești, Nr. 20, Sector 4            Marinescu     Anca-Elena     11347     București     Salariat/Societate comercială     MOKA STUDIO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Prof. Moise Nicoară, Nr. 17, Sector 3            Marinescu      Andra     7308     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     ANDRA MARINESCU - VLADUT BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Branduselor, 3A   PARADIGMA STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independentei, Nr. 202   M, Scară: 1, Ap. 72, Sector 6            Marinescu      Andreea Corina     8148     Prahova     Asociat/Societate comercială     ARCH-STYLE STUDIO SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Zidari, Nr. 15, Bloc: 13E, Scară: A, Etaj: P, Ap. 2            Marinescu      Andrei     4557     București     Asociat/Societate comercială     A2 ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Muzeul Zambaccian, Nr. 19, Sector 1            Marinescu      Corina - Anca     1255     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CARDO ADVERTISING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Unirii, Nr. 64, Bloc: K4, Scară: 5, Etaj: 1, Ap. 115, Sector 3, Cod poștal: 20948   PERGOLA PUBLICOM SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Chiajna, Stradă: Alexandru Ioan Cuza, Nr. 5M            Marinescu      Dana-Odeta     1520     București     Asociat/Societate comercială     ARCH-VET SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Ion Mihalache, Nr. 172, Sector 1            Marinescu      Eugen Laurențiu     3713     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     DIANA ANTON SIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șoseaua Fabrica De Glucoza, Nr. 21, Etaj: 2, Ap. 8, Sector 2            Marinescu      George - Octavian     9486     București     Asociat/Societate comercială     ATELIER AD HOC ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str. Nicolae Balcescu, Nr. 18, Bloc: -, Scară: b, Etaj: 2, Ap. 17, Sector 1            Marinescu     Irina-Cristina     8724     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     MIHĂILESCU ȘI ASOCIAȚII ARHITECTURA SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Alexandru Ioan Cuza, Nr. 11, Bloc: CAM 3, Scară: D, Ap. 39    IRINA CRISTINA MARINESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Miron Costin, Nr. 48, Sector 1   ALT MA STUDIO S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Miron Costin, Nr. 48, Cod poștal: 011098            Marinescu      Maria Mădălina     10496     București     Salariat/Societate comercială     MMAD & CO ARCHITECTURE SRL - Județ: Giurgiu, Localitate: Comuna Ulmi, Stradă: ETERNITATII, Nr. 126            Marinescu      Mihaela     9219     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SITTE ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Caimatei, Nr. 3, Sector 2    AMMA SMART DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Titan, Nr. 36, Bloc: camera 1            Marinescu      Mihai     4424     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     MARINESCU MIHAI BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: MAGURICEA, Nr. 7-9, Bloc: 3K, Scară: 2, Etaj: P, Ap. 15, Sector 1    A.E.O. ENGINEERING CONSTRUCT CONCEPT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Dobroești, Stradă: Soldat Stelian Condu, Nr. 20            Marinescu      Mihai Eugen     1478     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DANAROS DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dimitrie Cantemir , Nr. 24, Bloc: 10, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 6, Sector 4, Cod poștal: 040245    QUERCUS DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Constantin Dobrogeanu-Gherea, Nr. 1    CONSTRADAMUS - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Toporasi, Nr. 1-7            Marinescu      Radu - Marinel     4598     București     Salariat/Societate comercială     HYDRO PROIECT INVEST SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cal. Vitan, Nr. 293, Sector 3            Marinescu     Răzvan     3104     București     Salariat/Societate comercială     TERRA DESIGN INTERNATIONAL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pictor Ștefan Dumitrescu, Nr. 32            Marinescu-Frăsinei     Irina - Diana     7439     București     Asociat/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură     IRINA-DIANA MARINESCU-FRASINEI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mahatma Gandhi, Nr. 1, Cod poștal: 011407    IRINA-DIANA MARINESCU-FRASINEI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mahatma Gandhi, Nr. 1, Cod poștal: 011407            Marinică      Bogdan Mihai     6473     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - ARHITECT MARINICĂ BOGDAN - Județ: Dolj, Localitate: Oraș Filiași, Stradă: Capintenilor, Nr. 8            Marinov      Vladimir     3704     București     Salariat/Societate comercială     TAFFO SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Pța Păcii, Nr. 2            Maris      Ana-Maria     11790     Transilvania     Salariat/Societate comercială     K&K STUDIO DE PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Virgil Fulicea, Nr. 5, Ap. 1            Marițan      Ioana Ramona     7029     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     MARIȚAN IOANA RAMONA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 24, Ap. 4            Markovics      Alexandru     532     Mureș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SIC BAUM SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Cristuru Secuiesc, Stradă: STR. KOSSUTH LAJOS    AXA CADPROJECT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Pandurilor, Nr. 11, Ap. 9    MINI PROIECT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: B-dul 1848, Nr. 11, Bloc: C, Ap. 10    VULTURART CO SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: -    PROEXCON IMPEX SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Alexandru Vlahuță, Nr. 16    TEHNIC EDIL PROJECT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Pandurilor, Nr. 11, Ap. 9            Maroșan      Zoltan Alexandru     252     Nord-Vest     Asociat/Societate comercială     STUDIOZ-2005 SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Spl. Republicii , Nr. 37            Marsalic     Sonja Hannah     9504     Timiș     Salariat/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BOCICAI ADINA - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Reșița, Stradă: Aleea Pinilor, Bloc: 5, Scară: 1, Ap. 16            Martin      Mihai George     8020     Alba     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     EXPERIMENT PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Manastur, Nr. 89    MOC PROCONS SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Aleea Detunata, Nr. 30, Bloc: M3B, Etaj: 1, Ap. 6    MARTINI PROIECT SRL - Județ: Alba, Localitate: Comuna Săsciori, Stradă: Sebesel, Nr. 171A   SC STRUCTURAL CAD SRL - Județ: Alba, Localitate: Oraș Sebeș, Stradă: Progresului, Nr. 69            Martin Toma     Suzana     9248     Bihor     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     OCHA DESIGN SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Batar, Stradă: 328    SC MARTIN STUDIO PLUS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: General Traian Mosoiu, Nr. 19, Ap. 11            Martinaș      Vlad     10606     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIPAR SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Vasile Alecsandri, Nr. 42    KXL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Av. Nicolae Capșa, Nr. 6, Sector 1    KXL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Av. Nicolae Capșa, Nr. 6, Sector 1            Martinciuc      Mădălina     9907     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură     MADALINA MARTINCIUC BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Ovidiu, Stradă: Primaverii, Nr. 47            Martiniuc      Andrei Lorin     7425     Iași     Salariat/Societate comercială     ATELIER DE PROIECTARE VISAN SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Aleea Pacea, Nr. 3            Martîniuc      Victor     10918     Dobrogea     Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     RENE VAN ZUUK ARCHITEKTEN BIA - Județ: NEDEFINIT, Stradă: De Fantasie, Nr. 9    KAW HOLDING B.V. LTD - Județ: Zuid-Holland, Localitate: Oraș Rotterdam, Stradă: Groningen, Nr. 9712            Marton     Ildiko     5597     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     VALLUM SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Culmei, Nr. 13    KUTADEM- PLAN SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Hollok, Nr. 39    BIA MARTON ILDIKO - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Harghita, Nr. 11, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. 9, Sector -, Cod poștal: 530151            Marton      Andras     11120     Mureș     Salariat/Societate comercială     PORTIUNCULA SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 13            Marton      Daniel     11660     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     SKITZ ARH SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Revolutiei din Decembrie, Nr. 38A            Marțineac      Ioana     7418     Nord-Est     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     STUDIO M DESIGNS SRL - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Șcheia, Stradă: Morii, Nr. 308    STUDIO M DESIGNS PARTNERS SRL - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Șcheia, Stradă: Sat Sfântu Ilie, str. Morii, Nr. 308            Marușciac      Remus     2216     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ARHIPRO ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: blv 21   Decembrie 1989, Nr. 104, Bloc: L1, Ap. 11            Marx      Peter     3260     Satu Mare     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ITEM-V CONSTRUCȚII SRL - Județ: București, Stradă: Nicolae Filipescu, Nr. 53-55    VARZAN & ARHITECTII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Caimatei, Nr. 22, Ap. 4, Sector 2    NETGREEN SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Filipescu, Nr. 53-55            Matache      Constantin     1838     București     Asociat/Societate comercială     ADC ARHITECT PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Valea Ialomitei, Nr. 2A            Matache      Ovidiu     8081     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     SC CRAFTR STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Tincani , Nr. 4A, Sector 6   MATACHE OVIDIU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Fiziicienilor, Nr. 22, Bloc: 21A, Scară: 1, Etaj: 4, Ap. 26, Sector 3            Mate     Agnes     7701     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     PROJEKT M SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Nicolae Iorga            Mate      Krisztina     7067     Mureș     Asociat/Societate comercială     MIKA DESIGN STUDIO SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Slatina, Nr. 9, Ap. 2            Mateescu      Ciprian     7276     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: sublocotenent Zaharia, Nr. 5, Sector 1, Cod poștal: 011284   ANCA HOUSE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intr. Urali, Nr. 4   HOLISTIC DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Biserica Amzei , Nr. 19, Sector 1   CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Subl. Zaharia, Nr. 5, Sector 1            Mateescu      Diana     9324     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: sublocotenent Zaharia, Nr. 5, Sector 1, Cod poștal: 011284   CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Subl. Zaharia, Nr. 5, Sector 1   CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Subl. Zaharia, Nr. 5, Sector 1   CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Subl. Zaharia, Nr. 5, Sector 1   CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Subl. Zaharia, Nr. 5, Sector 1            Mateescu      Irina     10877     București     Salariat/Societate comercială     BIROU ARHITECTURA STUDIO3PLUS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Icoanei, Nr. 105, Sector 5            Mateescu      Răzvan Cezar     1055     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     AVALON SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: -            Mateescu     Viorica     4391     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     VIORICA MATEESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Postăvarul, Nr. 4   OPTIM PROJECT MANAGEMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Emanoil Porumbaru, Nr. 25A, Etaj: 3, Ap. biroul 3A    DAS STRATEGIC PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tipografilor, Nr. 11-15, Bloc: Corp B3, Sector 1            Matei      Adrian     4225     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     A & A STUDIO PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Republicii , Nr. 29   AQUA PROCIV PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Godeanu , Nr. 5, Ap. 35   BSM PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Petru Maior            Matei      Adriana     2286     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ARHIMET PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ceahlău, Nr. 15, Ap. 2            Matei      Alexandra     8248     Iași     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     LEO PROIECT SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Calea Națională    APLUS PROIECT SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Str. Teodor Robeanu, Nr. 4            Matei      Alexandra     11272     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     HORUS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Husasău de Tinca, Stradă: Miersig, Nr. 166   MATEI ALEXANDRA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Tibiscum            Matei      Cristina     7424     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     CRETU MIHAI SI MATEI CRISTINA ARHITECTI ASOCIATI SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Dacia, Nr. 21            Matei     Daniela     5123     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     COMPANIA MUNICIPALĂ PROTECȚIE CIVILĂ ȘI VOLUNTARIAT BUCUREȘTI SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aristide Demetriade, Nr. 2, Ap. biroul nr.3, Sector 1   COMBINED MANAGEMENT COMPANY SRL -Județ: Olt, Localitate: Oraș Corabia, Stradă: Trecerea Dunarii, Nr. 45            Matei      Eliza Andreea     11876     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială     VERTICAL ARHITECTURE & DESIGN - Județ: Vâlcea, Localitate: Comuna Lungești, Stradă: Ghicelului, Nr. 17            Matei      Florin Candid     172     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PORTAL SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Theodor Văscăuțeanu, Nr. 2   PORTAL ARCHITECTS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Th. Văscăuțeanu, Nr. 2            Matei      Lucian     6214     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     RE FRAME STUDIO SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Luceafărului, Nr. 4            Matei      Mihai     7630     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MS ARCHITECTURE AND DESIGN STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Buftea, Nr. 12, Ap. 39   METRIC SPACE DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Melodiei, Nr. 6, Ap. 33   ELEMENTO ART DESIGN SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Alba-Iulia, Nr. 28, Etaj: 1, Ap. 3            Matei      Oana Andreea     10775     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ECOU STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: George COȘBUC, Nr. 8   S.C. STRUCTURE DESIGN S.R.L. - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: AL. LAPUSNEANU, Nr. 117   DOM PROIECT CONSTRUCT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: I.G Duca , Nr. 83, Bloc: L51, Scară: 5, Etaj: 3, Ap. 15            Matei      Premia Maria     11506     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială     ARHITECT MARIAN LAZAR SRL - Județ: Galați, Localitate: Comuna Barcea, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 915            Matei     Roxana     11355     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CUMULUS DEZVOLTARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25, Bloc: Corp B, Etaj: 3, Sector 1   CUMULUS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25            Matei      Tudor Adrian     3740     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIMET PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ceahlău, Nr. 15, Ap. 2   STRUCTURAL CONCEPT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dorobantilor, Nr. 96            Mateiaș      Raluca - Maria     7078     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     S.C. BORDER STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Zambilelor, Nr. 5, Bloc: C2, Scară: 2, Etaj: Parter, Ap. 42, Sector 2, Cod poștal: 123781   CONSULTING DOCUMENT EXPERT SRL - Județ: Argeș, Localitate: Oraș Curtea de Argeș, Stradă: Basarabilor, Bloc: E13, Ap. 16            Matei-Conțescu      Ana Irina     2886     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     MATEI-CONȚESCU ANA IRINA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna Conțești, Stradă: Sat Bălteni, Eroilor, Nr. 0, Ap. 0, Cod poștal: 137126   VECTOR ART CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bulevardul Constructorilor, Nr. 20A, Scară: corp A, Etaj: 2, Ap. cam.204, Sector 6            Mateiuc      Ionuț     7423     Nord-Est     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     IONUȚ MATEIUC BIA - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Aleea Azurului, Nr. 4, Scară: C, Etaj: 4, Ap. 18   MULTINVEST SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 67   STRAIGHT PROJECT & MORE SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Comuna Mihai Eminescu, Stradă: Ghioceilor, Nr. 9A            Mateș      Mara Dafina     7128     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială     DAFNI PROJECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Cetatii, Nr. 4, Ap. 2            Matetovici     Ana-Maria     8465     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIDESKVISION SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Nicolae Balcescu, Nr. 32, Bloc: B, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 11, Cod poștal: 800001   AM ARHIDREAM SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Dunarea, Nr. 94, Bloc: E18_CAM1, Scară: 2, Ap. 21            Mathbout      Mohamed Maher     6040     Transilvania     Asociat/Societate comercială     BELETAGE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Albac, Nr. 1            Mathe      Klara Krisztina     2140     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     MATHE KLARA KRISZTINA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Harghita, Stradă: -            Mathe      Moise     2020     București     Titular/Birou individual de arhitectură     MOISE MATHE BIA - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Periș, Stradă: Sf. Ștefan, Nr. 124            Mathe      Zoltan     2152     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     ARC STUDIO SRL - Județ: Harghita, Stradă: -            Mathe      Zsolt     8709     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     KONTUR SRL - Județ: Harghita, Stradă: -    MATHE ZSOLT BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Patinoarului, Nr. 10, Scară: A, Ap. 12, Cod poștal: 530133            Mathe      Lilia     533     Mureș     Titular/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     ARHYKON SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Victor Babeș, Nr. 9, Scară: B    MATHE LILIA BIA - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Carpați, Nr. 51, Ap. 604   STRUCTURE ONE ARCHITECTURE SRL - Județ: Mureș, Localitate: Comuna Corunca, Stradă: -, Nr. 377/6            Matica      Șerban Adrian     7831     Bihor     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     COLONNA PROIECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Luminiței, Nr. 13   ARHIMAT IDEEA SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Sâmbăta, Stradă: SAT. COPACENI, Nr. 82            Matioc      Adrian     9924     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură      9 OPTIUNE SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Cetății, Nr. 2   MATIOC ADRIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Vasile Lucaciu, Nr. 8, Etaj: 2, Ap. 11            Matyus     Eniko Andrea     6870     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     HOUSE DESIGN SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Odorheiu Secuiesc, Stradă: Bradului , Nr. 7            Mațepiuc - Stănică     Mihai - Ioan     4987     București     Asociat/Societate comercială     STUDIO TREI ARH SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: BUTURUGENI, Nr. 24, Sector 5            Mazilu      Miruna     8142     Iași     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PRO-ACTIV CONSULTING SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bld. Chimiei, Nr. 4, Bloc: bl. C2, spațiu comercial 9, Etaj: parter    INFRA PROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bd. Chimiei, Nr. 4, Bloc: C2, Scară: camera 3, Etaj: parter   INFRASTRUCTURA PROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: B-dul CHIMIEI, Nr. 4, Bloc: C2, Scară: SPAȚIUL COMERCIAL Nr.9, Etaj: Parter            Măciucă      Elena     998     Muntenia Sud-Est     Titular/Birou individual de arhitectură     MĂCIUCĂ E. ELENA - BIA - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Bucegi, Nr. 17            Măduța      Alexandru Costin     11045     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA ALEXANDRU MĂDUȚA - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Gheorghe Tulbure, Nr. 12            Măgean      Răzvan     5888     Dunărea de Jos     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROARHICONSULT ACM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Roata, Nr. 9   DORBASTI CONSTRUCT SRL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Lupeni, Nr. 33            Măgherușan      Dan Mihai     6703     Transilvania     Asociat/Societate comercială     SMD CONTRACTOR GENERAL SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Muscel, Nr. 19, Scară: 1, Etaj: 4, Ap. 12            Măgurean      Andreea     5329     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     L’IMAGE SRL - Județ: Brașov, Stradă: -    ARHITEGO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: CRISAN, Nr. 7A            Mălăeru      Iuliana - Ștefania     10993     Argeș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     OPI THE PUG SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Popa Tatu    VIA ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Avrig, Nr. 16   ATELIER DECEM SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Câmpulung, Stradă: Lt.Dumitru Lazea, Nr. 4, Bloc: 20, Scară: B, Etaj: B, Ap. 39            Mălăianu     Ana - Marcela     10041     București     Salariat/Societate comercială     CORVIN CRISTIAN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pictor Constantin Stahi, Nr. 3, Sector 1            Mălinici      Alexandra     7690     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CALLIS PROIECT SRL - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: Dropia, Nr. 66   PROIECT FIN CAS SRL - Județ: Călărași, Localitate: Comuna Grădiștea, Stradă: Cunești            Mănescu      Iancu Dorel     7372     Hunedoara     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PRIMAVERA DESIGN SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: 22 Decembrie, Nr. 37, Cod poștal: 330166   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ "MĂNESCU IANCU DOREL" - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Griviței, Nr. 20, Cod poștal: 330060   STUDIO IANCU SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Griviței, Nr. 20   GEVIS PROTEAM SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Francisca, Nr. 4B, Ap. biroul 2, Cod poștal: 510040   SMART CONSULTING - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Piata Victoriei            Mănescu      Liviu-Gabriel     11350     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GRAPHTRONIC XM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Maximilian  Popper, Nr. 51, Sector 3   ARCADA GRAPHIC DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Lunca Jaristei, Nr. 18-24, Bloc: Corp A, Scară: A, Etaj: Demisol, Ap. 2, Sector 3, Cod poștal: 032351   ARHITECT CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: MUGUR MUGUREL , Nr. 12, Sector 3   SPIRICOM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Anastasie Panu, Nr. 3, Bloc: 3, Scară: A3, Etaj: p, Ap. 65, Sector 3            Mărăcineanu     Cristian     8408     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ABRAXAS SRL - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Reșița, Stradă: Libertății, Nr. 2   SOLARTECH SOLUTIONS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Giroc, Stradă: Cometei, Nr. 40   TEC GAVCONS SRL - Județ: Gorj, Localitate: Comuna Bălești, Stradă: sat Găvănești, Nr. 122   EVERNEST SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Giroc, Stradă: Crinului, Nr. 19, Ap. 1   CONSPROIECT STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Giroc, Stradă: Crinului, Nr. 19, Ap. 1            Mărculescu      Grațiela      397      Timiș     Funcționar public /Administrație     CONSILIUL JUDEȚEAN TIMIȘ - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bd. Revoluției 1989, Nr. 17            Mărculescu      Laura     5394     București     Titular/Birou individual de arhitectură     LAURA MARCULESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tepes Voda , Nr. 5, Sector 2, Cod poștal: 021521            Mărculescu      Laura Eugenia     5417     Timiș     Salariat/Societate comercială     PILOT TEAM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: 3 August 1919, Nr. 19, Ap. 2/A            Mărculescu      Viorel     477     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MĂRCULESCU VIOREL BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Giurgiu, Localitate: Municipiul Giurgiu, Stradă: Bd. București, Nr. 0, Bloc: 30/511/B, Ap. 30, Cod poștal: 0    VRM PROIECT SRL - Județ: Giurgiu, Stradă: Vlad Tepes    MEDIA KYOS SRL - Județ: Giurgiu, Localitate: Municipiul Giurgiu, Stradă: Decebal, Bloc: 55/2D, Scară: D, Etaj: 1, Ap. 66, Cod poștal: 8375            Mărculeț-Petrescu      George-Honorius     4340     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ANCA HOUSE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intr. Urali, Nr. 4    CHATEAU CRISTIAN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intr. Urali, Nr. 4, Sector 1    ARS VINCIT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intr.Urali, Nr. 4, Sector 1            Mărgărit     Irina     8512     București     Salariat/Societate comercială     PZP ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brindei, Nr. 11, Bloc: B1-2, Scară: B, Etaj: 7, Ap. 55, Sector 2            Mărginean      Andrei     6339     Alba     Salariat/Societate comercială     AM ARCHITEAM SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Aron Pumnul, Nr. 4            Mărginean      Coralia Simona     942     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MĂRGINEAN CORALIA SIMONA - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: N.D. Cocea, Nr. 8            Mărginean      Cristina-Maria     12253     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     SIC ARCHITECTURE - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Lânii, Nr. 16, Cod poștal: 550019    SIC ARCHITECTURE - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Lânii, Nr. 16, Cod poștal: 550019    CRISTINA-MARIA MĂRGINEAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Sibiu, Stradă: Partenie Cosma, Bloc: 47, Etaj: 3, Ap. 16, Cod poștal: 550224            Mărginean      Laura - Ioana     7815     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     DAC MUNDUS CONSULTING - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: PRESEI    LAURA-IOANA MARGINEAN - BIA - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Chiajna, Stradă: SERG.ILIE PETRE, Nr. 39, Bloc: C3, Etaj: 7, Ap. 67            Mărgineanu      Crista     10976     București     Salariat/Societate comercială     MD ARHITECTURE DESIGN CONCEPT SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independenței, Nr. 291-293, Sector 6            Mătieș      Ionuț Ciprian     5403     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MATIEȘ IONUȚ CIPRIAN - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Toporașilor, Nr. 15            Mândrescu      Elena Cristina     7362     București     Asociat/Societate comercială     ARHITUDINE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Traian, Nr. 197, Bloc: 22B, Scară: A, Ap. 8 camera 1, Sector 2            Mândru      Mihai     9149     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială     SC HIGH DEFINITION ARCHITECTURE SRL -Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: SCARLAT TARNAVITU, Nr. 11, Etaj: 2, Ap. 9            Mândru     Vasile Florin     999     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     ARCO PROIECT SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Mare a Unirii, Nr. 26A    CABINET INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MÂNDRU FLORIN - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Mare a Unirii, Nr. 26A    PROARTCONS SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Comuna Jariștea, Stradă: sat Jariștea            Mândruț      Vasile     5240     Nord-Vest     Asociat/Societate comercială     ARHI-PROIECT SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Sighetu Marmației, Stradă: C. Dobrogeanu Gherea, Nr. 6            Mânzat      Mădălina Maria     8413     Timiș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     INTERAX BB SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Heinrich Heine, Nr. 5, Ap. 2    SC FORESTA CONSTRUCT SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Oraș Tășnad, Stradă: Zorilor, Bloc: 28, Ap. 18    SC UNIQUE ART LAND STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Augustin Pacha , Nr. 1, Etaj: 3, Ap. 22            Mânzat      Mihai     428     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială     SFERA CON - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Podragu, Nr. 27, Cod poștal: 550248            Mâra      Mihaela     1147     București     Asociat/Societate comercială     MM DESIGN INTERNATIONAL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: GENERAL CONSTANTIN COANDA, Nr. 6, Sector 1            Medaru      Constantin     173     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MED LINE GROUP SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -    MED LINE GROUP SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -            Medeșan      Silviu Teofil     6669     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     SCHMIDT ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Piata Mihai Viteazu, Nr. 6A    MEDESAN SILVIU TEOFIL BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ady Endre, Nr. 17    ATELIER SCHMIDT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Alexandru Odobescu, Nr. 3A            Medvedovici     Florin Mihai     1443     București     Asociat/Societate comercială     STUDIO 10 M ZERVA CROITORU MEDVEDOVICI ARHITECTI ASOCIATI SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul. Ion Mihalache, Nr. 111, Bloc: 12A, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 38, Sector 1            Medvedovici      Lia     1444     București     Salariat/Societate comercială     STUDIO10M SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Mihalache, Nr. 111            Medvedovici      Mihai - Ștefan     7692     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     STUDIO 10 M ZERVA CROITORU MEDVEDOVICI ARHITECTI ASOCIATI SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul. Ion Mihalache, Nr. 111, Bloc: 12A, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 38, Sector 1    AMPLE SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Polona, Nr. 37, Etaj: 2, Ap. 17, Sector 1, Cod poștal: 010492            Meilescu      Simona     8544     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     AQUASEVERIN - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Alion    AAIM STUDIO ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cristea Mateescu, Nr. 11, Bloc: T15C, Scară: 1, Etaj: 7, Ap. 35, Sector 2, Cod poștal: 023665            Meiță      Vasile     1173     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     VASILE MEIȚĂ BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Călărași, Nr. 174, Bloc: 58, Etaj: 7, Ap. 19, Sector 3    BUILDING CONSULTING TOWER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Carol Davila            Meleancă      Dana-Costina     11902     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială     CO ARCHITECT DESIGN OFFICE SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Popești-Leordeni, Stradă: Splaiul Unirii, Nr. 9            Melenciuc      Liviu Alexandru     7514     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     MELENCIUC LIVIU-ALEXANDRU BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: August Treboniu Laurian, Nr. 1, Ap. 1/A            Melinte     Alina     4967     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     KANPAI - STUDIO DE ARHITECTURĂ SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Viorele, Nr. 4, Bloc: 22, Scară: 4, Etaj: 3, Ap. 122, Sector 4    EXTEND 4D CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Ștefan cel Mare, Nr. 230    MACH STUDIO DE ARHITECTURA SI URBANISM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Giulesti, Nr. 321, Etaj: 1, Ap. 3, Sector 6            Meliță      Irina      4670     București     Asociat/Societate comercială     SC POSTER SRL - Județ: București, Stradă: Bratului            Memet      Adnan     7072     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     WATERFRONT STUDIO - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Merisor, Nr. 73            Memet      Dan Mircea     1062     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     MDM EXPRESIVE BUILDING - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Mugurului, Nr. 41            Menendez Cortes     Francisco Javier     11901     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială     DISENATE ARHITECTURA SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Tunari, Stradă: Alexandru Ioan Cuza, Nr. 34A            Mengoni      Elena-Simona     12303     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     MENGONI ELENA-SIMONA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Gib Mihăescu, Nr. 8B, Bloc: 1, Scară: A, Etaj: 9, Ap. 73            Mercaș      Andrei     7057     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     EDV ALL PROJECT SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Târgu Neamț, Stradă: Slt. Cimpeanu, Nr. 7            Mercean-Olenici      Gabriela     8783     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MERCEAN OLENICI V.GABRIELA BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Nasaud, Nr. 14, Bloc: Y6, Ap. 4    APSIDON SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Anina, Nr. 7, Scară: 2, Etaj: 3, Ap. 17A    OMNITOPOGRID SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Col. Borhanci, Nr. 14            Merdar      Olivia     4692     Timiș     Asociat/Societate comercială     OLIVE ARCHITECTURE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Ghiroda, Stradă: sat Giarmata- Vii, Aleea Pădurarilor, Nr. 6, Bloc: camera 1            Mereoiu     Irina Elena     12377     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     MEREOIU IRINA ELENA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tuzla, Nr. 1, Bloc: 11, Scară: B, Etaj: 3, Ap. 49, Sector 2, Cod poștal: 023831    ADV HIGH CONSTRUCTION - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Toporasi 31B            Mereuță      Adriana - Maria     5012     București     Salariat/Societate comercială     SC ATU PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dezrobirii, Nr. 128A, Sector 6            Merloi      Adina     8881     Transilvania     Salariat/Societate comercială     DICO & ȚIGĂNAȘ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dorobanților, Nr. 98- 100            Meseșan      Elena Laura     6776     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     MESEȘAN ELENA LAURA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Dâmbovița, Localitate: Oraș Moreni, Stradă: Petrolului, Nr. 6, Bloc: D, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 12, Cod poștal: 0    BOMACA PROIECT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna Aninoasa, Stradă: -            Meteș      Valentin     8500     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială     CORPORATE OFFICE SOLUTIONS S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șoseaua București-Ploiești, Nr. 73-81, Bloc: cladirea 2, Etaj: 1, Sector 1            Mezei      Claudia     2467     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     BRUVAS DESIGN SRL - Județ: Neamț, Localitate: Comuna Alexandru cel Bun, Stradă: Salcâmului, sat Vădurele, Nr. 19, Cod poștal: 617512            Mica      Ioana Lucia     4901     Transilvania     Salariat/Societate comercială     CSC CONSTRUCTION SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Universitatii, Nr. 3, Ap. 27            Michiu-Dinescu      Mariana Rodica     2337     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MICHIU-DINESCU MARIANA RODICA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bistrița- Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Piața Unirii, Nr. 7    PUNCT ART SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Aleea Plopilor, Nr. 1A    ATELIER AUTONOM DE PROIECTARE SRL -Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Piața Petru Rareș, Nr. 1, Cod poștal: 420080    BIROU ASOCIAT DE ARHITECTURA LUCA & MICHIU SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Aleea Plopilor , Nr. 1A            Miclăuș      Bogdan Ioan     12125     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     AGORAWORKS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Gârbău, Stradă: Principală, Nr. 137    AGORA ARCHITECTURE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Vanataorului, Nr. 34, Etaj: 1            Miclăuș      Marius     382     Timiș     Asociat/Societate comercială     ARCHAEUS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Cosminului, Nr. 3            Micle      Adrian     7631     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MICLE ADRIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: General Ioan Dragalina, Nr. 13, Bloc: D20, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 11    DINAMIC CONCEPT SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: George Bacovia , Nr. 28    LIMITLESS ENGINEERING SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Comuna Bobota, Stradă: Principala, Nr. 233    DCPD ESTATE SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Pădureni, Nr. 68            Miclea      George Victor     1906     București     Asociat/Societate comercială     ACANTA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dreptății, Nr. 5, Sector 6            Miclea      Iulia-Minerva     11457     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PLANWERK ARHITECTURĂ ȘI URBANISM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Georges Clemenceau, Nr. 3    GAMMA A&U SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Tăuții-Măgherăuș, Stradă: Băița, str.73, Nr. 104            Micleușanu     Ioana - Andreea     6257     București     Asociat/Societate comercială     ARHIRATZE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sfântul Constantin, Nr. 14, Sector 1            Micsa      Andreea-Laura     7515     Timiș     Salariat/Societate comercială     ARHITEKT STUDIO A SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Dr. Nicolae Paulescu, Nr. 1, Etaj: 3, Ap. 20, Cod poștal: 300005            Micsa      Ovidiu     5995     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ANDREESCU & GAIVORONSCHI SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Piața Sf. Gheorghe, Nr. 4, Etaj: 2, Ap. 10, Cod poștal: 300085    ADMO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: -            Micșa      Eugen Alexandru     2495     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     EUGEN ALEXANDRU MICSA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 2, Bloc: D1, Scară: B, Ap. 37    TOPOPREST SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: B-dul Dacia, Bloc: 7, Scară: A, Ap. 4            Micu      Adrian Viorel     7390     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     MAD ARH SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Dealul Cetatii, Nr. 117            Micu      Diana     7547     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     MAD ARH SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Dealul Cetatii, Nr. 117            Micu      Ioan Gabriel     174     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MICU IOAN GABRIEL ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Arcu, Nr. 25, Bloc: B1, Scară: B, Etaj: 7, Ap. 38    PROJECT-LOPIS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Argeș, Nr. 25, Etaj: demisol, Ap. 1    CONTURUM SERVICES SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Valea Seacă, Stradă: sat Contești            Micu      Laura-Adriana     11310     București     Salariat/Societate comercială     GOLDBACH DESIGN & BUILD SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Murmurului, Nr. 2-4, Etaj: 3, Ap. 3B, Sector 1            Micu     Laurențiu     8820     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SMA CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: 13 Septembrie, Nr. 3, Ap. 2    EUROCODE DESIGN SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Vînătorilor, Bloc: VI12, Ap. 62            Micu      Marius Gavril     6041     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIBELUS SRL-D - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Someșului, Nr. 61    TECNICA PLUS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Padiș, Nr. 9, Ap. 28            Micu      Nicoleta Cristina     6850     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHIDOM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Arțarului, Nr. 16B    ALTAFORMA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Bizușa, Nr. 8, Ap. 31            Micu - Croitoru     Cireșica     3192     București     Titular/Birou individual de arhitectură     CIRESICA MICU CROITORU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cpt. Nicolae Licăreț, Nr. 6, Bloc: PM43, Scară: 3, Etaj: 3, Ap. 128, Sector 3            Miereanu      Mihai     61     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - ARHITECT MIEREANU MIHAI - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: George Fotino, Nr. 1, Bloc: B8, Scară: 1, Ap. 1            Migit      Theodora Gabriela     10552     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     DELIM LINE ART SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Slt Gavrilor Corneliu, Nr. 205            Mihai      Andreea Cristina     12749     Timiș     Salariat/Societate comercială     AMSHAPER SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Giarmata, Stradă: Viilor, Nr. 60            Mihai      Bogdan Cristian     1535     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DARPROMED SRL - Județ: București, Stradă: ARMENIS    DARPROMED IMPEX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Armeniș, Nr. 8-10, Bloc: s5, Scară: A            Mihai      Dan     6237     București     Titular/Birou individual de arhitectură     MIHAI DAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Barbu Văcărescu, Nr. 149, Scară: D, Etaj: 1, Ap. 36, Sector 2, Cod poștal: 020274            Mihai      Elena Diana     6890     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     BUILDING SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Târgu Neamț, Stradă: Aprodu Purice, Nr. 20            Mihai     Elisabeta - Alice     3844     București     Salariat/Societate comercială     TWINS STUDIO SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Pantelimon, Stradă: Sf. Gheorghe, Nr. 20            Mihai      Gabriela     1995     București     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     TOTAL GROUP CONEX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Magheru, Nr. 9, Scară: 3, Etaj: 3, Ap. 100, Sector 1    GABRIELA MIHAI BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Ghica Tei, Nr. 7            Mihai      Ioana Silvia     10614     Argeș     Asociat/Societate comercială     ARTCONCEPT BUILDING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Nisipoasa, Nr. 46-52, Bloc: tronson 2, Scară: A4, Ap. 13, Sector 1            Mihai      Irina Maria     7323     Argeș     Asociat/Societate comercială     I.M. DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Nisipoasa, Nr. 46-52, Bloc: B, Scară: B1, Ap. 16, Sector 1            Mihai      Iulia     10432     Oltenia     Salariat/Societate comercială     ATELIER SCHMIDT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Alexandru Odobescu, Nr. 3A            Mihai      Mircea Adrian     9303     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PZP ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brindei, Nr. 11, Bloc: B1-2, Scară: B, Etaj: 7, Ap. 55, Sector 2    MONOVOLUME ATELIER SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: BD 1 DECEMBRIE 1918, Nr. 2A, Bloc: I2, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 18            Mihai      Radu Mihai     5838     Hunedoara     Asociat/Societate comercială     TOTAL IDEA CONCEPT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Dimitrie Alexandru Sturdza, Nr. 1            Mihai      Radu-Florian     10101     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARHIS DESIGN SRL (BUCUREȘTI) - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sfânta Maria, Nr. 31, Sector 1    ARHIS DESIGN SRL (BUCUREȘTI) - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sfânta Maria, Nr. 31, Sector 1    MIHAI G.RADU-FLORIAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sg.Nitu Vasile, Nr. 38-40, Bloc: 1, Scară: 1, Etaj: 7, Ap. 45, Sector 4, Cod poștal: 041544            Mihai     Ruben - Cornel     6352     București     Asociat/Societate comercială     ARCHICRAFT SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Aurel Popp, Nr. 2/2            Mihai      Valeria Minodora     6512     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ART PROIECT SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Parcului, Nr. 4    MIHAI MINODORA VALERIA BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Jupiter , Nr. 6, Ap. 25            Mihai - Coman     Horia     9699     Satu Mare     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     WINCON SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: G-ral Ion Dragalina, Nr. 93    TRANSILVANIA CONSTRUCȚII INFRASTRUCTURE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Taietura Turcului, Nr. 47, Etaj: 3-corp A    HINT ARCHITECTURE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Mehedinti, Nr. 6, Ap. 49            Mihail      Cătălin - Șerban     6429     București     Asociat/Societate comercială     ENIGMA DESIGN & CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Plenița, Nr. 4, Sector 3            Mihail      Dragoș     1904     București     Asociat/Societate comercială     DMBI ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: JOHANN STRAUSS, Nr. 2a, Sector 2, Cod poștal: 020312            Mihalache      Adela Cristina     9045     Prahova     Salariat/Societate comercială     S.C. DV ARHITECTURE S.R.L. - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Bucov, Stradă: BUREBISTA, Nr. 25            Mihalache      Constantin Ion     2671     București     Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     SISTEM C - Județ: București, Stradă: Costache Stamate, Nr. 1, Bloc: 8C, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 11, Sector 4   SC SISTEM C SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Costache Stamate, Nr. 1, Bloc: 8C, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 11, Sector 4            Mihalache      George Aurelian     1375     București     Asociat/Societate comercială     ARHI GRUP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: C-tin Disescu            Mihalache      Ioana     8609     Arad     Titular/Birou individual de arhitectură     IOANA MIHALACHE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Imasului, Nr. 2, Bloc: 2, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 11            Mihalache     Raluca - Oana     6476     București     Titular/Birou individual de arhitectură     RALUCA-OANA MIHALACHE BIA - Județ: București, Stradă: Arh Petre Antonescu, Nr. 6, Bloc: 28, Scară: A, Etaj: 6, Ap. 41, Sector 2, Cod poștal: 023593            Mihalache      Traian - Andrei     8168     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GRAPH TRONIC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: G-ral. Henri Mathias Berthelot, Nr. 101, Sector 1    STUDIO CARO DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Spl. Unirii, Nr. 4, Bloc: B3, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 9, Sector 4, Cod poștal: 040121    SIACO GRUP CONSTRUCT SRL - Județ: București, Stradă: STR. PADUROIU            Mihalache      Veronica     5488     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     M& M STUDIO DE PROIECTARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Taberei, Nr. 82, Sector 6    ZIGOMATIC STUDIO SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Dărăști-Ilfov, Stradă: Intrarea 1 Decembrie 1918, Nr. 22C, Ap. Camera 1    M&M STUDIO PROIECTARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul TAberei, Nr. 82, Bloc: C16, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 13, Sector 6            Mihalache-Butnaru     Marian Viorel     12336     Iași     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     REVOX SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Vovidenie, Nr. 21   PROCM SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bulevardul Independenței, Nr. 22, Bloc: Y2, Ap. 66   SUBMIT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Sos. Nationala , Nr. 44A, Bloc: E1, Scară: A, Ap. 4   PAUL CONSULTING SSM-SU SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Rediu, Stradă: -   SOFCONS ENGINEERING SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Cuza Voda , Nr. 38   FIR AVANTARC SRL - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Marginea, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 701   SC AMODELIC SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: B-dul TUDOR VLADIMIRESCU, Nr. 45A CAMERA 1, Bloc: B2, Scară: -, Etaj: 2, Ap. 4, Sector -   ZID'S SOLUTIONS SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Ciurea, Stradă: sat Lunca Cetățuii, str. Frumoasă, Nr. 13, Bloc: -, Scară: -, Etaj: parter, Ap. -, Sector -, Cod poștal: 707085   3B CONSTRUCTION PROJECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Grigore Ureche, Nr. 7   RAM AVANTARC SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Principală, Nr. 36, sat Bivolari, com. Bivolari            Mihalca      Alexandra Bianca     8647     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PATRU NOUĂ STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Horea, Nr. 4, Ap. 18    URBA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Tudor Ciortea, Nr. 9, Ap. 20    SPORT PLAY SYSTEMS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: blv Victoriei, Nr. 7, Ap. 19            Mihalca      Alina Luminița     1072     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PRODOMO SRL- - Județ: Tulcea, Stradă: Grigore Antipa, Nr. 10    STUDIO FORMA SRL (TULCEA) - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Mahmudiei, Nr. 2            Mihalca     Bogdan     1073     Dobrogea     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PRODOMO SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Grigore Antipa , Nr. 10    STUDIO FORMA - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 38A            Mihalca      Silvia     394     Timiș     Salariat/Societate comercială     ARTCONS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Gh. Lazăr, Nr. 23E            Mihalcea      Bogdan-Daniel     10266     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială     COALSIST ATELIER SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Revolutiei            Mihalcea      Irinel Valentin     1001     Muntenia Sud-Est     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA MIHALCEA IRINEL VALENTIN - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Bdul Unirii, Bloc: D1, Ap. 8            Mihalcea      Luana-Karla     8293     București     Salariat/Societate comercială      3D ARK OFFICE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CAMIL RESSU, Nr. 66            Mihalcea      Raluca Delia     7702     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     RAVSISTEM-E SRL - Județ: Tulcea, Stradă: GRIGORE ANTIPA, Nr. 6, Bloc: F2, Scară: A, Etaj: P, Ap. 1    SAGETATOR SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: GRIGORE ANTIPA            Mihali      Elena - Loredana     9702     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC POINT ZERO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: bd. Ferdinand, Nr. 51, Etaj: 1, Ap. 8, Sector 2    POINT ZERO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: bd. Ferdinand I, Nr. 51, Etaj: 1, Ap. 8, Sector 2    ELAN ATELIER ARHITECTURA - Județ: Argeș, Stradă: 1   DECEMBRIE, Bloc: H38, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 8            Mihalte      Cosmin Iosif     5753     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     M35 ARCHITECTS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Livezeni , Nr. 39, Ap. 8    AUTHENTIC INTERIOR DESIGN SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Tg. Mureș, Stradă: Livezeni, Nr. 39, Ap. 8    ICONIC VISION SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Tg. Mureș, Stradă: Cutezantei, Nr. 45, Ap. 6            Mihat      Maria Margareta     1844     București     Asociat/Societate comercială     DIIC INFORMATII PROFESIONALE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Mihăescu     Dorin Cristian     9344     București     Asociat/Societate comercială     FM DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Mihai Bravu, Nr. 6            Mihăescu      Eugen Petru     325     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ EUGEN P. MIHĂESCU - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Lisabona, Nr. 5/1, Bloc: G7, Etaj: 1, Ap. 7    TRISKELE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: William Shakespeare, Nr. 7, Cod poștal: 300441            Mihăescu      Floriana     2786     București     Asociat/Societate comercială     FM DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Mihai Bravu, Nr. 6            Mihăiescu      Ioana     308     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ IOANA MIHĂIESCU - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Reșița, Stradă: Ateneului            Mihăilă      Andreea-Corina     10975     București     Asociat/Societate comercială     ARHICO DESIGN SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Foișorului, Nr. 108-112, Scară: A, Ap. 28, Sector 3            Mihăilă      Corin Teodor     3751     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MIHĂILĂ CORIN TEODOR - Județ: Iași, Localitate: Comuna Aroneanu, Stradă: Ion Creangă, Nr. 3     ARHIGRAFIC 21 SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Aroneanu, Stradă: -            Mihăilă      Dan Octavian     972     Hunedoara     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ABSOLUT DESIGN SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Bulevardul Iuliu Maniu, Bloc: L2, Ap. 35, Cod poștal: 330152    ABSOLUT MINI DESIGN SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: 22 Decembrie, Nr. 37A, Bloc: clădirea CEPROMIN, Etaj: 4, Ap. camera 414            Mihăilă      Marina Eugenia     1567     București     Asociat/Societate comercială     SC ARHITECTONIK 2000 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-dul Ion Ionescu de la Brad , Nr. 57-59, Etaj: 4, Ap. 14, Sector 1, Cod poștal: 013812            Mihăilă-Bălăucă      Florentina Maria     6536     Iași     Salariat/Societate comercială     ATELIER CADRUN SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Str. Gării, Nr. 14, Bloc: L23, Etaj: 3, Ap. 10            Mihăilescu     Alexandra     8901     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CONSIS PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iancului, Nr. 31, Etaj: 6, Sector 2    ALMIRO TEAM CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Basarabia, Nr. 94, Bloc: A1, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 1, Sector 2            Mihăilescu      Andrei Ciprian     176     Iași     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BAL DESIGN GROUP SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Valea Lupului, Stradă: Lacului, Nr. 26    DBI TEAM SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bd. Ștefan cel Mare, Nr. 1, Bloc: A3, Scară: C, Ap. 19    CENTRUL DE PROIECTARE REGIONAL NORDEST SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Str. Ciurchi, Nr. 127A            Mihăilescu      Andrei Gelu     1868     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARCSETT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Blanduziei, Nr. 3, Cod poștal: 020963    ZAHAV O STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Blanduziei, Nr. 3    ARCHIMIA EFFECT SRL. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: b-dul Iuliu Maniu, Nr. 12, Bloc: 13A, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 17, Sector sector 6, Cod poștal: 061103            Mihăilescu      Florin Mircea     4492     Hunedoara     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIKIT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Comuna Certeju de Sus, Stradă: sat Măgura - Toplița, Nr. 51, Cod poștal: 337190    C&P PROJECT CONCRETE SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Simeria, Stradă: Șoseaua Națională, Nr. 38, Cod poștal: 335900            Mihăilescu      Ileana Daniela     1482     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială     BALAUR DESIGN SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Ciorogârla, Stradă: 1mai, Nr. 38, Cod poștal: 077056            Mihăilescu      Oana Cristina     1867     București     Asociat/Societate comercială     ARCSETT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Blanduziei, Nr. 3, Sector 2            Mihăilescu     Petru Andrei     8062     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PETRARH STUDIO SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna Corbii Mari, Stradă: Parcului, Nr. 53, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: -    DOCT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Justiției, Nr. 19, Ap. 0, Cod poștal: 130017            Mihăilescu      Radu Mihai     2511     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ RADU MIHĂILESCU - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Garofiței, Nr. 2A    PRODID SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Paul Chinezu, Nr. 6E            Mihăilescu      Silviu     6295     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MIHĂILESCU ȘI ASOCIAȚII ARHITECTURA SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Alexandru Ioan Cuza, Nr. 11, Bloc: CAM 3, Scară: D, Ap. 39    DEPARTAMENTUL DE ARHITECTURA - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: a i cuza            Mihăilescu      Timur     3471     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SEVIM IMPEX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Austrului, Nr. 46, Bloc: corp b, Sector 2    ARIA 42 STUDIO - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Austrului, Nr. 42, Etaj: P, Ap. Cam. 9, ap. 1, Sector 2            Mihăilescu      Victor Mihai     5754     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ARCHDESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dumbrava Roșie , Nr. 29            Miheț      Timotei     5365     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MIHEȚ TIMOTEI BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Brates, Nr. 2A    BIROU DE ARHITECTURĂ IRINA POPA SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Plopilor, Nr. 52    TODOR STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Iuliu Maniu, Nr. 45/2    COSMIN TOD SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Iuliu Maniu, Nr. 45/2            Mihiș     Victor Nicolae     253     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ VICTOR MIHIȘ - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Decebal, Bloc: 8, Ap. 48    ACTUAL PLAN SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Granicerilor nr.91, ap.37    ARHETIP 3D SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Jidoștiței, Nr. 63, Bloc: BZ15, Scară: A, Ap. 9            Mihu      Cristian     6675     București     Titular/Birou individual de arhitectură     CRISTIAN MIHU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CALEA VICTORIEI, Nr. 12A, Sector 3            Mihul      Bogdan     5207     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MIHUL SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Stroici, Nr. 8b    MM PROIECT CONSTRUCTII SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Florilor, Nr. 2B    MIHUL SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Stroici, Nr. 8B            Mihuț      Sorin Robert     12076     Arad     Asociat/Societate comercială     MODERIUS SRL - Județ: Arad, Localitate: Comuna Felnac, Stradă: -, Nr. 212            Mihuț      Virgil     7754     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARCHCUBE STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dr. Louis Pasteur, Nr. 36    ETAJPATRU SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Eroilor , Nr. 4, Ap. 18    STORIES DESIGN STUDIO - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Lunii, Nr. 11, Ap. 10            Mihuțescu      Ovidiu     9418     Hunedoara     Salariat/Societate comercială     N STUDIO LIMITED SRL - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Hester Road, Nr. 8, Ap. 8, Sector Albion Riverside, Cod poștal: SW11 4AX            Miklos      Lorant     6760     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     DICO & ȚIGĂNAȘ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dorobanților, Nr. 98- 100    MIKLOS LORANT BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Grigore Alexandrescu            Miklosi     Istvan Csaba     8022     Satu Mare     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     HABIT SRL (SATU MARE) - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Bd. Vasile Lucaciu, Bloc: 55, Ap. 18    ARHISAN SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Comuna Vetiș, Stradă: Principală, Nr. 1            Milata      Andaluza Slavinia     732     Argeș     Titular/Birou individual de arhitectură     MILATA SLAVINIA ANDALUZA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Argeș, Stradă: -            Milășan      Nicolae Marcel     5155     Transilvania     Salariat/Societate comercială     ATELIER MNM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Patriciu Barbu, Nr. 7            Milcu      Roxana-Daniela     10148     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHI.4D SRL - Județ: Timiș, Stradă: Ludwig Von YBL, Nr. 24    ACRONYM STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Giroc, Stradă: Daliei, Nr. 3, Scară: C, Ap. 23            Milea      Mădălina-Maria     12759     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     ARHIMADA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Făgăraș, Stradă: Palarieri, Nr. 5            Milici      Cristina     8016     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     MILICI CRISTINA BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Gheorghe Lazăr, Nr. 36, Scară: B, Etaj: 8, Ap. 44            Milincu      Octavian Camil     5074     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHITECT TRÎMBIȚAȘ SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Martir Miroslav Todorov , Nr. 2    STUDIO MINUS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Martirilor, Nr. 9, Scară: A, Ap. 10            Militaru      Adrian Alin     8299     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială     ARHESTIA CONCEPT SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Petre Maior, Nr. 8            Militaru      Liana Monica     1002     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială     ACTIV SERVICE SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Bld. N. Titulescu, Nr. 51            Milobendzchi      Carmen     2583     București     Asociat/Societate comercială     AMEQUITO.ARHITECTURA.DESIGN VESTIMENTAR - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pieptanari            Mimler     Ovidiu     8006     Dobrogea     Asociat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MIMLER OVIDIU (BIA) - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Mircea cel Bătrân    ATELIER DOTART SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Mircea cel Bătrân, Nr. 146    ATELIER MOVART SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Mircea cel Bătrân , Nr. 146, Bloc: 3    MOV CUBEART SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Aleea Murelor , Nr. 11    ATELIER TIMART SRL. - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Mircea cel Batran, Nr. 144    ATELIER STUDIOMOV S.R.L. - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: MURELOR, Nr. 11, Etaj: 11, Ap. 120            Minciu      Alexandru Florin     11066     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TRS ARHDESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Stirbei Voda nr 4    MA SPACE ARCHITECTURE SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Bragadiru, Stradă: Diamantului, Nr. 92-94, Bloc: 3, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 12            Minea      Alexandra Lucia     7913     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC AM PROIECT STUDIO SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Râu Sadului, Stradă: sat Râu Sadului, Nr. 169    LEX HOUSE PROIECT SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Râu Sadului, Stradă: -, Nr. 169    AENIM ARHITECTURA SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Râu Sadului, Stradă: -, Nr. 169            Minghiat      Sorin     6229     București     Titular/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     CEC SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: MIRCEAVULCANESCU, Nr. 79, Sector 1    SORIN MINGHIAT BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Avrig, Nr. 60, Bloc: O18, Scară: 1, Etaj: 9, Ap. 72, Sector 2            Minoiu      Alexandru - Neil     5702     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ALEXANDRU NEIL MINOIU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șoimuș, Nr. 1-7, Bloc: L, Scară: 1, Etaj: 9, Ap. 39, Sector 4            Miravițchi     Sara     5741     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială     ARCHITECTURE & MORE SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Bdul Unirii, Nr. 3, Ap. 34            Mircea      Andrei Bogdan     5652     Prahova     Asociat/Societate comercială     ARHIMAX GRUP SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Câmpina, Stradă: Nicolae Bălcescu, Nr. 48D, Bloc: B2, Etaj: 2, Ap. 8            Mircea      Daria     6152     București     Salariat/Societate comercială     ARHISIMBOL SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Cuza Vodă, Nr. 6, Bloc: A8, Scară: A, Etaj: 6, Ap. 15, Cod poștal: 100010            Mircea      Dragoș     5926     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DRAGOS MIRCEA INVEST SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Dan Capitan, Nr. 5    ECHIPA DE PROIECTARE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: DAN CAPITAN, Nr. 5, Ap. 2    AM ZORZON SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Dan Căpitan, Nr. 5    HMS PROIECTARE SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 1, Ap. 1A    AM ZORZON SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Dan Căpitan, Nr. 5            Mircea      Flaviu     7855     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     ARCHDESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dumbrava Roșie , Nr. 29    MIRCEA R. FLAVIU BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dumbrava Roșie , Nr. 25    KLIPSPROIECT SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Toamnei, Nr. 23            Mircea      Mihaela Daniela     2042     București     Salariat/Societate comercială     INEGAL DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aura Buzescu, Nr. 23            Mircescu      Cătălina Nicoleta     10387     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     VOLUM PLAN ARHITECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: AUREL PERSU    MORPH ARCHITECTURE SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Caracal, Stradă: Craiovei, Nr. 57            Mirci-Dănicar      Ioan     8358     Hunedoara     Asociat/Societate comercială     AKA ARHITECT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Petrila, Stradă: Burdești, Nr. 45            Mirea      Andreea Carmen     10969     Dobrogea     Salariat/Societate comercială     CONSULTANT PROIECT & MANAGEMENT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Amurgului, Nr. 74C            Mirea      Daniela     2943     București     Titular/Birou individual de arhitectură     MIREA I. DANIELA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Muzeul Zambaccian, Nr. 33, Scară: A, Ap. 1, Sector 1            Mirea      Iulian Ilie     3731     Alba     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     B.I.A. MIREA IULIAN ILIE - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Calea Motilor, Nr. 114B, Scară: B, Ap. 23    ARHIMAR PROIECT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Nazareth Illit, Nr. 59    ARHIPROJECT ONE SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Nicolae Balcescu, Nr. 16, Bloc: D3, Scară: A, Etaj: 3            Mirescu      Oana-Maria     10104     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CUBE ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Zaharia Petrescu, Nr. 9, Sector 5, Cod poștal: 050495    AO POGANI ARCHITECTURE - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: 22 DECEMBRIE 1989, Nr. 21 A, Etaj: PARTER, Ap. CAMERA 1, Cod poștal: 210215            Mirică      Liviu-Florentin     8375     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SECȚIUNEA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -    MIRICA POPOVICI ARHITECTURA - Județ: Ilfov, Stradă: Strada Apeductului, Nr. 61G    METAROM ARHITECTURA METROPOLITANA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Unirii, Nr. 66, Bloc: K3, Scară: 2, Etaj: 4, Ap. 39, Sector 3, Cod poștal: 030835    GOLDBACH DESIGN & BUILD SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Murmurului, Nr. 2-4, Etaj: 3, Ap. 3B, Sector 1    GOLDBACH DESIGN&BUILD SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CEASORNICULUI, Nr. 3-7, Etaj: 4, Ap. 14, Sector 1            Miricioiu     Andra     4684     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CONSTRUCT PROIECT SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Gabriel Stoianovici, Nr. 7    KARIN DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Pantelimon, Nr. 92, Bloc: 211, Scară: 1, Sector 2    INSITIO SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Comuna Bujoreni, Stradă: Lazaresti   SC YUCADAR SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Comuna Bujoreni, Stradă: Lazaresti            Mirișan      Nicolae     2281     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARCHITECH SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Splaiul Independenței, Nr. 2    MIRIȘAN NICOLAE BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Splaiul Independenței , Nr. 2, Ap. 5    MENTOR CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Traian, Nr. 41    VITESTEIN SWITZERLAND SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Piata Unirii, Nr. 11, Ap. 5    VANNISIS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Tudor Vladimireascu, Nr. 55, Ap. 3            Miron      Ludmila     9862     Iași     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ANDERSSEN SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Eternitate, Nr. 76    CARPAT RAIL SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Dorobanților, Nr. 6, Bloc: 6, Etaj: parter    MIRON LUDMILA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Iași, Localitate: Comuna Miroslava, Stradă: STRADA TUDOR NECULAE, Nr. 3A, Bloc: 2, Etaj: MANSARDA, Ap. 28            Miron      Mihai-Cristian-Gabriel     11518     București     Salariat/Societate comercială     DAC ARCHITECTURE SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Moara Vlăsiei, Stradă: Eroilor, Nr. 141            Miron      Patricia-Roxana     10018     Transilvania     Asociat/Societate comercială     SC URBAN FORM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: George Valentin Bibescu, Nr. 37, Ap. 1            Miron     Simona-Adina     8498     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Alte forme juridice (AFJ)   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     UTI GRUP SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cernăuți, Nr. 27B, Sector 2    SC OHEYA STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Soseaua Mihai  Bravu, Nr. Nr.10, Bloc: P22, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 8, Sector 2    INCAS BUCURESTI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-dul Iuliu Maniu , Nr. 220, Sector 6    MAXIM SILVER CONTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Morarilor, Nr. 26    ELECTROPROIECT SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: cernauti, Nr. 27C, Cod poștal: 022184            Miroțoi      Daniel-Aurelian     11369     Nord-Est     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     MIROȚOI DANIEL-AURELIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Câmpulung Moldovenesc, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 66A, Cod poștal: 725100    NORD BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Câmpulung Moldovenesc, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 66A            Mirvald      Orest Iosif     637     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     M.O.I. PROIECT SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Oituz, Nr. 30            Miszti      Dalma Judit     7371     Satu Mare     Salariat/Societate comercială     ARHING SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: IC Brătianu, Nr. 5, Ap. 43            Mișaca      Ioan Adrian     8501     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială     MSKONCEPT ARHISTUDIO SRL - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: TUDOR VLADIMIRESCU, Nr. 15 BIS, BIROUL NR. 2            Mișvinschi      Alexandru     6493     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură     STUDIO ARCA SRL - Județ: Timiș, Stradă: Alexandru Macedonski, Nr. 42, Bloc: SAD    MIȘVINSCHI ALEXANDRU BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Constantin Brâncoveanu, Nr. 149            Mitișor      Dorin     3352     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială     GENERAL CONCEPT SRL - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: Grivița, Nr. 288            Mititelu     Ciprian Mihai     6107     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială     ATELIER IDEEA SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: C. Negri, Bloc: B7, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 20            Mititelu      Cristian - Ștefan     9510     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ARCHICRAFT SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Aurel Popp, Nr. 2/2    DWELLING DESIGN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Triteni, Nr. 7, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector 2            Mitoi      Mircea     734     Argeș     Asociat/Societate comercială     MITOI PROIECT SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Câmpulung, Stradă: -            Mitrache      Alin     11734     București     Asociat/Societate comercială     SC ALTRO STUDIO DESIGN - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Popești-Leordeni, Stradă: MERILOR, Nr. 4, Ap. 1, Cod poștal: 077160            Mitrache      Anca     1627     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TOTAL AMI DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vasile Gherghel, Nr. 70    TOTAL AMI DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vasile Gherghel, Nr. 10, Sector 1    TOTAL AMI DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vasile Gherghel, Nr. 10, Sector 1    TOTAL AMI DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vasile Gherghel, Nr. 10, Sector 1            Mitrache      Georgică     1628     București     Asociat/Societate comercială     TOTAL AMI DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vasile Gherghel, Nr. 10, Sector 1            Mitrache      Severică     62     Oltenia     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ETALON SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Varianta Oituz, Nr. 5    SM GENERAL INVEST SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Varianta Oituz, Nr. 5            Mitrea      Monica Daniela     11085     Transilvania     Salariat/Societate comercială     RETRO STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Sigismund Toduta, Nr. 13, Ap. 1            Mitrea     Natalia Cristina     10063     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     JDA CONSULT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Dumitru Jugănaru, Nr. 12, Bloc: 60, Scară: a, Ap. 6    VAST INKOMEN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Saravale, Stradă: FN, Nr. 630    MOODBOX SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Barbu Stefanescu Delavrancea , Nr. 12, Bloc: A20, Etaj: 3, Ap. 11            Mitrea      Octavian-Mihai     10389     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     INTRA MUROS SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Zaharia Boiu, Nr. 20A    PROIECT CITY RESIDENCE SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Dorului, Nr. 4            Mitric - Ciupe     Vlad - Aurelian     7093     București     Titular/Birou individual de arhitectură     MITRIC-CIUPE VLAD AURELIAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mămulari, Nr. 2, Sector 3            Mitrică      Mădălin-Mihai     11008     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     DD DESIGN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -            Mitrică      Radu     64     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU IPETJ DE ARHITECTURĂ ARHI. MI. R. - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: C.S. Nicolaescu Plopșor, Nr. 2, Bloc: 49pt, Etaj: A, Ap. 4            Mitrofan      Alexandra     9694     Iași     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CIVIL PROIECT SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Municipiul Vaslui, Stradă: Republicii, Nr. 367    LUV PROJECTS SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Dionisie cel Mic, Nr. 53, Bloc: 14, Scară: C, Etaj: 1, Ap. 28            Mitrofan      Diana-Mirela     11014     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DIBA DESIGN STUDIO SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Castelu, Stradă: Florilor , Nr. 70    LUDAN ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bulevard Tudor Vladimirescu            Mitrofan      Tudor Daniel     8202     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială     H.M.S. ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bibescu Vodă, Nr. 1, Bloc: P4, Scară: -, Etaj: -, Ap. 27, Sector 4            Mitroi-Păunescu      Georgiana-Maria     9666     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială     GMP ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Posada, Nr. 48            Mitru     Ildiko     254     Nord-Vest     Asociat/Societate comercială      9 OPTIUNE SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Cetății, Nr. 2            Mitru      Petre Mihai     6376     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială     TREZART SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Republicii, Nr. 21, Bloc: 12, Ap. 12            Mitruș      Andrei     7604     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AAIM STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Banu Manta , Nr. 7    AAIM STUDIO ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cristea Mateescu, Nr. 11, Bloc: T15C, Scară: 1, Etaj: 7, Ap. 35, Sector 2, Cod poștal: 023665    AAIM ARCHITECTURE PRACTICE SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Tractorului, Nr. FN            Mitu      Ana Maria     7475     Argeș     Asociat/Societate comercială     AMMA ARHITECTURĂ & CONSTRUCȚII SRL -Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Parcului, alee, Nr. 7, Bloc: 7, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 11            Mițurcă      Gheorghe Viorel     1005     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - MIȚURCĂ GH. GHEORGHE VIOREL - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Slobozia, Stradă: Unirii , Bloc: E18, Scară: B, Ap. 32            Miu      Alexandra     11801     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     WESTFOURTH ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Titulescu, Nr. 4-8, Sector 1    T19 DESIGN SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Poienii, Nr. 58            Miu      Andrei-Petruț     10463     București     Salariat/Societate comercială     COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Dinicu Golescu, Nr. 38            Miu      Cristina Maria     903     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ CRISTINA MARIA MIU - Județ: Vâlcea, Localitate: Oraș Ocnele Mari, Stradă: Buridava, Nr. 2    NTX CONCEPT SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Aleea Silvicultorilor    S.C. R DSNS SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Oraș Drăgășani, Stradă: Nucilor, Nr. 18, Bloc: P, Scară: C, Etaj: 1, Ap. 1, Cod poștal: 245700            Miu     Georgiana     11063     Dobrogea     Salariat/Societate comercială     UNITH2B SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Pache Protopopescu, Nr. 81, Etaj: 5, Sector 2            Miulescu      Bogdan Florea     1897     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ART4U2 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: POLONA    ATELIER A&B CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: POLONA, Nr. 115, Bloc: 15, Scară: 3, Etaj: 7, Ap. 102, Sector 1            Miulescu-Domășneanu     Ilinca     9325     București     Asociat/Societate comercială     SKIZZA STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STR. LT.AV. IULIU TETRAT, Nr. 14, Etaj: 1, Sector 1            Mizgan      Adrian-Dan     9360     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARH CONSULT SOLUTIONS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Viilor-Trascăului, Nr. 20B    MADFORM CONCEPT SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: George Barițiu, Nr. 7            Mizgoi -Trett      Mihai     11105     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     AXDESIGN GROUP - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Grigore Alexandrescu, Nr. 96, Sector 1            Mîndru      Andra-Maria     11247     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     GRAPHITE ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Pta Nucetului, Nr. 12, Etaj: Parter    MÎNDRU ANDRA-MARIA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Victoriei, Nr. 6, Bloc: -, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 8, Cod poștal: 710248    PICKTWO STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: C.A.Rosetti, Nr. 1, Etaj: 2, Ap. 3, Sector 2            Mîndru     Vladimir     6889     București     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     YELLOW OFFICE SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Depoului, Nr. 140    ANITEB CENTER RESORT SRL - Județ: Dâmbovița, Stradă: SAT UNGURENI, COM. DRAGOMIRESTI Nr.8    PUNCTIFORM STUDIO - Județ: Bacău, Stradă: Depoului    YELLOW OFFICE SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Depoului, Nr. 140    ATELIER VERSO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: BRAZILIEI, Nr. 7B, Ap. 4, Sector 1            Mîrza      Daniela     3879     București     Asociat/Societate comercială     METTA STUDIO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pompiliu Manoliu, Nr. 13, Bloc: G2, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 214, Sector 2            Mîrzan      Maria     10081     București     Salariat/Societate comercială     S&AARHILAB SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Chitila, Stradă: Vasile Bideac, Nr. 14            Mladin      Anca - Maria     1972     București     Asociat/Societate comercială     ANKY PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SOSEAUA PETRICANI, Nr. 1S, Sector 2            Mladin      Ioana     9953     Bihor     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MLADIN WORKSHOP FOR ARCHITECTURE SRL - Județ: Bihor, Localitate: Oraș Aleșd, Stradă: CARTIERUL SOIMUL, Bloc: C3, Ap. 5    MWARH ATELIER SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Iosif Vulcan, Nr. 38- 40, Ap. UI13            Moangă      Nicoleta Ioana     3023     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CUMULUS DEZVOLTARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25, Bloc: Corp B, Etaj: 3, Sector 1    CLAR ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: C.A. Rosetti, Nr. 17, Scară: mezanin, Sector 2            Mocan      Alexandru     2796     București     Asociat/Societate comercială     ROYX AD GRUP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Lunca Muresului            Mocanu      Ady     638     Nord-Est     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MOCANU ADY - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Oituz, Nr. 2            Mocanu     Galeni Sofia     2064     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     R.P.I.P.C. ENGINEERING SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Grivitei, Nr. 2-10, Sector 1    MODCONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Romancierilor, Nr. 4, Bloc: Z17, Scară: 1, Ap. 58, Sector 6            Mocanu      Laura     8590     Timiș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GAMMA UNIVERSAL ARCHITECTURE SRL -Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ciprian Porumbescu, Nr. 100, Ap. camera 1    ARHIGAMMA DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ciprian Porumbescu, Nr. 100    SERMAC CONSTRUCT & DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Lugoj, Stradă: Pul Chinezu, Nr. 11, Ap. 2            Mocanu      Marius     5182     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Salariat     M2 STUDIO SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Mircea cel Bătrân , Nr. 47, Bloc: MK2, Scară: B, Ap. 46    B.A.L.C. PROIECT CONSTRUCT DESIGN - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Cumpăna, Stradă: Ciocârliei, Nr. 15            Mocanu      Victor Felix     8419     Prahova     Asociat/Societate comercială     ARHISIMPLU SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 17, Bloc: 35B, Etaj: 2, Ap. 5            Mocănașu      Cristina     3505     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SQUARE BIROU ARHITECTURĂ URBANISM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Grivitei, Nr. 8-10, Sector 1    ARCH IT DESIGN SRL - Județ: București, Stradă: Dristorului            Mociran      Alexandru     7687     Nord-Vest     Asociat/Birou individual de arhitectură     BIA ALEXANDRU MOCIRAN - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Transilavaniei, Nr. 6 ap 14            Moga      Emil     4376     Timiș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MOGART SRL - Județ: Arad, Localitate: Comuna Vinga, Stradă: sat Vinga, Nr. 44    INTELLITECH SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Comuna Buciumi, Stradă: Bogdana , Nr. 252            Moga     Gabriela     2920     București     Salariat/Societate comercială     ACMS -GC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Grigore Gafencu, Nr. 78-84, Sector 1            Moga      Marius Cătălin     5461     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER MASS SRL - Județ: Cluj, Stradă: -    ATELIER DOI MASS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Napoca, Nr. 2-4, Ap. 58    ECOU STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: George COȘBUC, Nr. 8    ATELIER ECOU SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ion I.C. Brătianu , Nr. 18, Etaj: P, Ap. 8            Moga      Simona     9642     Alba     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TRANS FORM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Onisifor Ghibu, Nr. 12    ZINK STUDIO ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: G-RAL EREMIA GRIGORESCU, Nr. 3, Bloc: III, Scară: B            Moga-Ivan      Roxana-Nicoleta     10798     București     Salariat/Societate comercială     CUBE ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Zaharia Petrescu, Nr. 9, Sector 5, Cod poștal: 050495            Mogan      Mircea Alexandru     6846     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     AXX PLAN SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Mogoșanu      Henriette Maria     862     Timiș     Asociat/Societate comercială     ART HIT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: C. Brediceanu, Nr. 11, Etaj: 1, Ap. 7, Cod poștal: 300011            Mohan-Schiller      Sandra - Cristiana     9601     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BUILD SMARCHITECTURE CONCEPT SRL -Județ: Argeș, Localitate: Oraș Curtea de Argeș, Stradă: Vasile Lupu, Nr. 5    AXDESIGN GROUP - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Grigore Alexandrescu, Nr. 96, Sector 1            Moiceanu      Marian     1598     București     Asociat/Societate comercială     M&M CONCEPT 2003 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Țepeș Vodă, Nr. 90, Sector 2            Moise      Alina Paula     11429     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     BB SI ASOCIATII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CAROL DAVILA , Nr. 77            Moise     Ionel     1560     București     Asociat/Societate comercială     LUSART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Frumușani, Nr. 5, Bloc: 43, Scară: 1, Etaj: 6, Ap. 38, Sector 4            Moise      Mihai-Liviu     11706     București     Asociat/Societate comercială     SC PRIME DESIGN & BUILD SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Ariceștii Rahtivani, Stradă: Neagoe Basarab , Nr. 233            Moise      Ștefan     1562     București     Titular/Birou individual de arhitectură     MOISE ȘTEFAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Panselelor, Nr. 17, Sector 4            Moiș      Irina Mirela     255     Satu Mare     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHING PROIECT SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Ialomiței, Nr. 5    AMBIENT GROUP SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Comuna Viile Satu Mare, Stradă: Ardudului, Nr. 4/B, Cod poștal: 440044    KASSA NOVA SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: P-ța 25 oct., Bloc: 9, Ap. 7, Cod poștal: 440026    PERACTO AG SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Comuna Viile Satu Mare, Stradă: Ardudului, Nr. 4/B            Moiș      Krisztina Gabriella     11574     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială     AEDILIS PROIECT SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: 1 Mai, Nr. 25            Moldovan      Anamaria     6082     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BAU SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Georges Clemenceau, Nr. 3    ATELIERCETREI SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Constantin Noica, Nr. 8, Etaj: 2, Ap. 12            Moldovan      Aurel     2217     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARH PRO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Mănăștur, Nr. 72    NOVA DOMUS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Mănăștur, Nr. 72    DUAL OFFICE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Fantanele, Nr. 15            Moldovan     Corina - Ileana     5437     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIDOM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Arțarului, Nr. 16B    LINIE PUNCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Alexandru Vlahuță, Bloc: Lamă B, Scară: 2, Etaj: 5, Ap. 63            Moldovan      Cristian     10378     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     EKTRA STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Mărginașă , Nr. 52, Bloc: C, Ap. 5    MACHINOR ARHITECTURĂ ȘI DESIGN SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Câmpul Pâinii, Nr. 12, Etaj: 3, Ap. 40            Moldovan      Dan     8535     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     MOLDOVAN DAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Bârsei, Nr. 5, Bloc: H, Scară: 4, Etaj: 1, Ap. 46, Sector -, Cod poștal: 400605            Moldovan      Horia - Radu     5107     București     Asociat/Societate comercială     H.M.S. ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bibescu Vodă, Nr. 1, Bloc: P4, Scară: -, Etaj: -, Ap. 27, Sector 4            Moldovan      Mihai Ioan     6275     Arad     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MOLDOVAN MIHAI IOAN - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Gheorghe Magheru, Nr. 303/1, Ap. 71   SC ENYA PLUS SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Gheorghe Magheru, Nr. -, Bloc: 304, Scară: A, Etaj: 1, Ap. -, Sector -, Cod poștal: -    STUDIO PLASTICA SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Andrei Muresanu , Nr. 43, Ap. 1    TXA PROFESIONAL SRL - Județ: Arad, Localitate: Comuna Sintea Mare, Stradă: -, Nr. 581            Moldovan      Mircea     6938     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     ARHI-STRUCT SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Bdul Decebal, Nr. 40    MOLDOVAN MIRCEA BIA - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Decebal, Nr. 29, Ap. 1    HARMONIA SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: -            Moldovan     Miruna     10480     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     MOLDOVAN M. MIRUNA BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Turzii, Nr. 162-168, Bloc: C2, Ap. 48    ATELIER MENOU SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Turzii, Nr. 162-168A, Bloc: corp C, Etaj: 2, Ap. 48            Moldovan      Nicu     4029     București     Asociat/Societate comercială     ARHICON SRL (BUCUREȘTI) - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Popa Savu, Nr. 52            Moldovan      Paul Mihai     5755     Transilvania     Asociat/Birouri asociate de arhitectură (BAA)   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MOLDOVAN & LAZAR BIROURI ASOCIATE DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Stradă: -    ATELIERCETREI SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Constantin Noica, Nr. 8, Etaj: 2, Ap. 12    AMPLUSPM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Constantin Noica , Nr. 8, Ap. 12            Moldovan      Septimiu Andrei     10699     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ADI PROIECT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Agricultorilor, Nr. 7   SC SIMPLU ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: George Gordon  Byron, Nr. 6A, Ap. 20            Moldovan      Silivan     4902     Transilvania     Asociat/Societate comercială     MAUM STUDIO - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Alexandru Vaida Voevod, Nr. 68            Moldovan      Valentin Paul     2243     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ARHIMAR SERV SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gh. Bilascu, Nr. 25, Ap. 12            Moldovan      Vasile Doru     3781     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     C.N. CF CFR SA REGIONALA CF BRAșOV - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    GRIEGER'S INSTALCONS SRL - Județ: Brașov, Localitate: Comuna Sânpetru, Stradă: -            Moldoveanu      Andreea     11490     București     Salariat/Societate comercială     PINTILIE PARTNERS ARCHITECTURE ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Leonida, Nr. 5, Sector 2            Moldoveanu     Elida - Loredana     9343     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC ATELIERUL DE ARHITECTURA MOLDOVEANU SRL - Județ: București, Stradă: Liviu Rebreanu, Nr. 17, Bloc: N4, Ap. 108, Sector 3, Cod poștal: 031775    UNIT ARHITECTS - Județ: NEDEFINIT, Localitate: Comuna Shanghai, Stradă: -, Nr. 0            Moldoveanu      Marinela     2601     București     Salariat/Societate comercială     TECHNO - ART DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Episcopul Chesarie, Nr. 15, Bloc: tronson D, Ap. 59, Sector 4            Moldoveanu      Mihai     1849     București     Asociat/Societate comercială     MOLDOM PROIECT SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: C. Vodă, Nr. 113, Bloc: V5, Ap. 11            Moldoveanu      Mihai - Nicolae     4840     București     Titular/Birou individual de arhitectură     MOLDOVEANU MIHAI - NICOLAE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Foisorului , Nr. 2A, Bloc: E, Etaj: 7, Ap. 11, Sector 3, Cod poștal: 031178            Moldoveanu      Ruxandra Maria     7607     București     Titular/Birou individual de arhitectură     MOLDOVEANU F. RUXANDRA - MARIA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Soseaua Pantelimon, Nr. 291, Bloc: 9, Scară: C, Etaj: 2, Ap. 88, Sector 2            Moleavin      Adrian     4750     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MOLEAVIN ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: stefan Mihaileanu, Nr. 40, Bloc: -, Scară: -, Etaj: 3, Ap. 7, Sector 2    ELEMENT A SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Bârnova, Stradă: Sf. Ilie            Molie      Ioan-Răzvan     9298     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     IM DESIGN STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Șos. Nicolina, Nr. 101, Bloc: 996, Scară: D, Ap. 2    RUXANDRA NEAGOS BIROU ARHITECTURA SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Tg. Mureș, Stradă: Lapusna, Nr. 8            Molnar      Alexandra     10194     Transilvania     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     UWE LICHT AFJ - Județ: Berlin, Localitate: Oraș Berlin, Stradă: Hirtenstrabe, Nr. 18            Molnar     Attila     8055     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC ZEZE DESIGN SRL - Județ: Covasna, Stradă: Bld. Gen. Grigore Bălan    MOLNAR & VASS ARHITECȚI ASOCIAȚI SRL -Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Cezar Bolliac, Nr. 17    MVAA STUDIO ARHITECTURA - Județ: Brașov, Stradă: Cezar Bolliac, Nr. 17            Molnar      Adelina     7760     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     MLOAD STUDIO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Pictor Stefan Luchian, Nr. 39            Molnar      Lorant     6867     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială     LORANT MOLNAR BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -   MLOAD STUDIO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Pictor Stefan Luchian, Nr. 39            Molnar      Zsolt     9182     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     LARIX STUDIO SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Gheorgheni, Stradă: P-ța Libertății, Nr. 8            Molnar Kaucsar     Beatrix     4892     Transilvania     Salariat/Societate comercială     MOSSFERN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: David Prodan, Nr. 12            Molner      Dragoș     3140     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DRACONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-DUL FERDINAND, Nr. 180, Sector 2    VEGO DESIGN EXPERTISE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independentei , Nr. 291-293, Etaj: 10, Ap. Birou 8, Sector 6    VEGO CONCEPT ENGINEERING S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul independentei, Nr. 291-293, Etaj: 14, Sector 6            Mologani      Taylan     9804     Dobrogea     Salariat/Societate comercială     VST-ARCHITECTS - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: G-RAL CONSTANTINIDE, Nr. 1            Moncea      Ana     11834     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     URBA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Tudor Ciortea, Nr. 9, Ap. 20            Monoranu     Alexandra     7662     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     S.C. MONO CONCEPT S.R.L. - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: stefan cel mare, Nr. 10, Bloc: 10, Scară: d, Etaj: 3, Ap. 7   THE CONCEPT LABORATORY S.R.L. - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: bacau, Nr. str.Stefan cel Mare,nr.10,bl.10,sc.D,ap.7, Cod poștal: 600357            Morar      Alin Ilie     5367     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ALBONTI ARHITECȚI SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Tășnad, Nr. 20    MAIER STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Donath, Nr. 113            Morar      Iulia-Rebecca     9448     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     STUDIO CIRCULAR SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Piața Mihai Viteazu, Nr. 11, Bloc: D, Etaj: 4, Ap. 59    RIM INTEGRATED DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Dealul de Jos , Nr. 6 , sat Floresti, Ap. 5            Morar      Sebastian - Horațiu     5954     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ELSE ARCHITECTURE SRL - Județ: Brașov, Stradă: -    ELSE STUDIO SRL - Județ: Brașov, Stradă: GRIVITEI, Nr. 90            Morar      Sergiu     11076     Bihor     Salariat/Societate comercială     ATAMORA SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 71, Ap. 4            Morarescu      Andreea Loreta     8334     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MORARESCU DESIGN STUDIO SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Năsăud, Stradă: Podirei, Nr. 4    MORARESCU DESIGN LAB - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Augustin Presecan, Nr. 4, Bloc: T4, Etaj: 2, Ap. 37, Cod poștal: 400505            Morarescu      Cosmin     8648     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MORARESCU DESIGN STUDIO SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Năsăud, Stradă: Podirei, Nr. 4    MORARESCU DESIGN LAB - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Augustin Presecan, Nr. 4, Bloc: T4, Etaj: 2, Ap. 37, Cod poștal: 400505            Morari     Adriana Elena     6615     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GIURGIULESCU PROIECT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Brazda lui Novac, Nr. 79, Bloc: C8, Scară: 1, Ap. 29    COLIADAL CONSPROIECT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Brazda lui Novac, Nr. 79, Bloc: C8, Scară: 1, Ap. 29            Moraru      Andrei-Marius     11332     București     Salariat/Societate comercială     APSIDA CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Berindei, Nr. 3, Bloc: OD18, Scară: A, Etaj: 9, Ap. 37, Sector 2            Moraru      Cristian - Ovidiu     5522     București     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     VINIL DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drum Padurea Neagra, Nr. 19-33    M&D RETAIL PIPERA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: fabrica de glucoza 21            Moraru      Cristina     3139     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BUILDING CONSULTING TOWER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Carol Davila    TOTAL CONSTRUCT LOGISTIK - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STR. MASINA DE PAINE            Moraru      Ioana     5397     București     Asociat/Societate comercială     IOANA MORARU BIROU ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Izbiceni, Nr. 57, Sector 1            Moraru      Ioana - Daniela     4730     București     Titular/Birou individual de arhitectură     MORARU D. IOANA-DANIELA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dristorului, Nr. 96, Bloc: 17, Scară: A, Etaj: 10, Ap. 75, Sector 3, Cod poștal: 31538            Moraru      Iulian     4324     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     IPTANA SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dinicu Golescu, Nr. 38    IULIAN MORARU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Alexandru Obregia, Nr. 13, Bloc: R13A, Scară: 2, Etaj: 8, Ap. 74, Sector 4            Moraru     Lavinia Andreea     7381     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     LAVINIA ANDREEA MORARU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Basarabia, Nr. 65, Bloc: M29A, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 12, Sector 2    LMNT WORKSHOP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Barbu Mumuleanu, Nr. 14, Ap. 21, Sector 2            Moraru      Liviu - Vlad     9647     București     Asociat/Societate comercială     OCULUS OFFICE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Taberei, Nr. 138, Bloc: 715, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 33, Sector 6, Cod poștal: 061415            Moraru      Teodora Alexandra     11980     Iași     Salariat/Societate comercială     GT ARHITECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Iancu Flondor, Nr. 6C, Ap. 2            Moraru      Victor     894     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială     MORA - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: P-ța Mică, Nr. 17, Cod poștal: 550182            Moraru      Vlad Adrian     9015     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     URBAN WORKS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Iona Brezoianu, Nr. 47-49, Bloc: Liric, Scară: C, Etaj: 5, Ap. 50, Sector 1    BTF ENGINEERING SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Gh. Baritiu, Nr. 11            Moraru - Ciurea     Radu     5688     Argeș     Asociat/Societate comercială     MORARU-CIUREA ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Grigore C. Moisil, Nr. 5, Bloc: 7bis, Scară: C, Ap. 135/2, Sector 2            Moraru-Ciurea      Ana Ilinca     10479     Argeș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MORARU-CIUREA ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Grigore C. Moisil, Nr. 5, Bloc: 7bis, Scară: C, Ap. 135/2, Sector 2    ROOT STUDIO SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Calea Bucuresti, Bloc: 17, Scară: C, Etaj: 1, Ap. 6            Moreanu      Victor     3290     Nord-Est     Salariat/Societate comercială     STUFOCONT SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Vatra Dornei, Stradă: Lumea Nouă, Nr. 35            Morocz      Ildiko Andrea     10017     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MOSSFERN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: David Prodan, Nr. 12   SC MYCELIUM ARCHITECTURE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Mehedinti , Nr. 66-68, Ap. 85            Moroianu     Emilia Adina     8049     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură     MOROIANU EMILIA ADINA NR 111 BIA - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Razoare, Nr. 73            Moroșanu      Dana - Ioana     9227     Iași     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DORICAL DESIGN SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Calea Națională, Nr. 173    HIGH LIGHT PROJECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Piata Unirii, Nr. 9    MOROCO STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Șos. Bârnova, Nr. 2    ARTCA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: sos. Nicolina, Nr. 74            Mortu      Petru     1974     București     Asociat/Societate comercială      3 AD PUNCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Garlei, Nr. 8            Moscovici      Simona Maria     10267     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MOSCOVICI STUDIO ARCHITECTURE & DESIGN SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Tunari, Stradă: Camil Petrescu, Nr. 15    ARHIHUB SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea sectorului, Nr. 18, Ap. 20            Moscu      Cristian Iosif     8978     București     Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GOCIMAN CRISTINA OLGA B.I.A. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Duzilor, Nr. 2, Ap. 2, Sector 2    SC ARCMOS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Duzilor, Nr. 2A, Sector 2, Cod poștal: 021472    CRIBA PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Duzilor, Nr. 2, Sector 2            Moscu      Katalin     5590     Transilvania     Salariat/Societate comercială     KAMOS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: P-ța Mihai Viteazu, Nr. 39, Ap. 8            Mostavi      Marjan     8902     București     Asociat/Societate comercială     MOSTAVI & MURESAN ARCHITECTURE SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Hrisovului, Nr. 2-4            Moșica      Ioana Corina     7674     Argeș     Asociat/Societate comercială     CONCEPT9 ARHITECTURA-URBANISM SRL -Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: -            Moșneag      Răzvan     4543     București     Asociat/Societate comercială     TTL ARHITECTURA SI DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Gheorghe Șincai, Nr. 16, Bloc: C2, Etaj: 1, Ap. 4            Motiu     Cristian-Cornel     10765     Arad     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     STUDIO ARCA SRL - Județ: Timiș, Stradă: Alexandru Macedonski, Nr. 42, Bloc:    SAD OFFICE FOR CREATIVE DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Daliei, Nr. 21, Etaj: 1, Ap. 5            Motogna      Alexandra Gabriela     9751     Timiș     Salariat/Societate comercială     SC 5U STAMP SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bucovinei, Nr. 63/a, Ap. cam 1            Motora      Antonela Luciana     2959     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     CTF SUNTECH SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CANOTAJULUI    MOTORA ANTONELA-LUCIANA-BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: OBORUL NOU    OPTIM PROJECT MANAGEMENT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 27, Sector 1            Mototolea      Cristina     4703     București     Titular/Birou individual de arhitectură     CRISTINA MOTOTOLEA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Crivățului, Nr. 2, Bloc: 51, Scară: 2, Etaj: 4, Ap. 31, Sector 3            Moțoc      Tiberia     10443     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SDAC STUDIO SRL - Județ: NEDEFINIT, Stradă: -, Nr. 0    MOTI ATELIER DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: 9 Mai, Nr. 3, Bloc: camera 3, Etaj: 1, Ap. 1(fost 2)            Mozoru      Marius Alexandru Gheorghe     10490     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MZR TECTURE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Circumvalațiunii, Nr. 2- 4    MZR HABITAT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Constructorilor , Nr. 8, Bloc: camera 2, Etaj: 6, Ap. 55    MZR CONCEPT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Constructorilor , Nr. 38, Etaj: 6, Ap. 55            Mrass      Peter Hubert     5738     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     MRASS & PARTNER SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Mrejeru      Florin     178     Iași     Asociat/Societate comercială     FLOYD PROJECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Ciurchi, Nr. 119B, Bloc: D3, Etaj: 1, Ap. 3            Muller     Csaba     5566     Transilvania     Asociat/Societate comercială     OPEION SERV SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Septimiu Albinii, Nr. 99A            Mulțescu      Barbu Andrei     2518     București     Asociat/Societate comercială     FORUM ART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mitropolit Filaret, Nr. 34, Sector 4            Muntean      Alexandru-Ion     7042     București     Salariat/Societate comercială     STUDIO EST & PARTNERS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Mihail Petrini-Galati, Nr. 8            Muntean      Anamaria Adriana     5156     Alba     Asociat/Societate comercială     SECRET ART SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Revolutiei 1989, Nr. 53, Bloc: A7, Ap. 34            Muntean      Anda Daniela     9108     Arad     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARAM PLAN PROIECT SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: calea 6 Vanatori , Nr. 5-7, Bloc: V2, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 11    ARHIPLANNING SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: calea 6 Vanatori, Nr. 5-7, Bloc: V2, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 11            Muntean      Diana Denisa     7912     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     MUNTEAN DIANA-DENISA-BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Sibiu, Localitate: Oraș Mediaș, Stradă: Armurierilor, Nr. 7    SNTGN TRANSGAZ SA - Județ: Sibiu, Stradă: Piata C.I. Motaș, Nr. 1            Muntean      Flavius     2291     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHITECTURA NOUĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Neagră, Nr. 1    LOGIC DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Neagră, Nr. 1            Muntean      Iulia-Olimpia     7932     Timiș     Salariat/Societate comercială     ARCH. DI ANDREAS FASSL - Județ: NEDEFINIT, Stradă: Wiesengrund, Nr. 23, Cod poștal: 2384 Breitenfurt, Niederosterreich            Muntean-Ittu      Adela-Maria     11093     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială     AIM ARCHITECTURE & INTERIOR DESIGN SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Bulevardul Mihai Viteazu, Nr. 2, Scară: B, Etaj: 8, Ap. 61            Munteanu     Alexandra-Elena     9142     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     OUR TEAM SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    ARCHITECT'S SIGNATURE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Deda, Nr. 7    FAMOUS WISH SRL - Județ: Brașov, Localitate: Comuna Sânpetru, Stradă: Gutuiului            Munteanu      Ana-Maria     10760     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     APOSTOL MUNTEANU ARCHITECTS ASSOCIATES SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Christian Tell, Nr. 27, Ap. 42, Sector Sector 1, Cod poștal: 010424    HTO ARCHITECTURE & ENGINEERING SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Visarion, Nr. 20            Munteanu      Andreea     10919     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RAZVAN BARSAN + PARTNERS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Limpejoarei, Nr. 6, Etaj: parter, Ap. camera 1, Sector 1    MOOD ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Trifesti, Nr. 16, Etaj: 5, Ap. 21, Sector 1            Munteanu      Andreea Mirela     9797     Timiș     Salariat/Societate comercială     SUBCONTROL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aleea F.C. Ripensia , Nr. 7A            Munteanu      Bogdan-Dragoș     9094     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ASP ARCHITEKTEN GMBH - Județ: NEDEFINIT, Localitate: Comuna Frankfurt, Stradă: Hanauer Landstrase, Nr. 0    UNDA BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Av. Petre Cretu, Nr. 15, Etaj: Parter, Ap. 2, Sector 1, Cod poștal: 012051    CICCONS SRL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: ALEEA LEBEDEI 3B            Munteanu      Cristian     8701     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA MUNTEANU CRISTIAN - Județ: Sibiu, Localitate: Oraș Mediaș, Stradă: 1 Decembrie, Nr. 16, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 4            Munteanu     Dan - Petruț     6061     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ZETT ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea 13 Septembrie, Nr. 222, Bloc: V52, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 5, Sector 5    ACTIV TOTAL PROJECT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: NITA PINTEA, Nr. 2C            Munteanu      Dana Gabriela     1881     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ADEO CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Avrig, Nr. 64, Sector 2    AMBAST CON SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Câmpia Libertății , Nr. 6, Sector 3    ADDA CONFORT CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Viorele, Nr. 34, Bloc: 15, Scară: D, Etaj: 4, Ap. 126, Sector 4            Munteanu      Daniel - Tudor     9988     Nord-Est     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     INFORM ARHITECTURA SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Tipografiei, Nr. 1    SERADO PROIECT SRL - Județ: Suceava, Stradă: Zorilor            Munteanu      Doina Florica     2201     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     ARHIDOM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Arțarului, Nr. 16B    PROIECT CONSTREX CONSULTING SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: 13 Septembrie, Nr. 5A    MUNTEANU DOINA FLORICA BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: 13   Septembrie, Nr. 5, Ap. 1    OPPORTUNITY BUSSINES SRL - Județ: Bistrița- Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: 1 Decembrie, Nr. 30            Munteanu      Elena Monica     11785     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     OMNIA DESIGN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independenței, Nr. 294E, Bloc: L2, Etaj: 8, Ap. 63, Sector 6    VEGO CONCEPT ENGINEERING S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul independentei, Nr. 291-293, Etaj: 14, Sector 6            Munteanu     Elena-Madalina     11025     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     THIRD NEST SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Prof. Emil Honoriu, Nr. 22A    NOSSO ATELIER ARHITECTURĂ SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Dragoș Vodă, Nr. 52            Munteanu      Horia Constantin     10272     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ADN BA - Județ: Brașov, Stradă: Colonel Ioan Buzoiaunu , Nr. 20A, Ap. 1, Cod poștal: 500084    ATELIER TOMA SRL - Județ: Bacău, Localitate: Comuna Parava, Stradă: Principala            Munteanu      Ioan     4126     București     Salariat/Societate comercială     ARTEHNIS ARHIDESIGN SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Otilia Cazimir, Nr. 15, Bloc: -, Scară: -, Ap. 3            Munteanu      Kristof-Adam     10964     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ARS LONGA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Viilor, Nr. 52, Bloc: B, Ap. 9, Sector A    ARHICOMPASS MK SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Sighetu Marmației, Stradă: Lucian Blaga, Nr. 67            Munteanu      Marian - Răzvan     9834     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     QUESTDOME SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Ferdinand I, Nr. 103A    MEYER SCHMITZ-MORKRAMER ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: PRISACA DORNEI , Nr. 4F, Ap. cam. 3, Sector 3    MUNTEANU MARIAN-RĂZVAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd Camil Ressu, Nr. 70, Bloc: PM 26, Scară: D, Etaj: 4, Ap. 126, Sector 3            Munteanu      Marius Cosmin     5549     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială     M3D CINETIC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Văcărești, Nr. 182, Bloc: 23, Scară: 3, Ap. 72, Sector 4            Munteanu      Mihnea     10910     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DROID STUDIO SRL - Județ: București, Stradă: Ciresului    M2A GREEN ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Ghica, Nr. 1    DRS ARCHITECTS SRL - Județ: București, Stradă: Fabricii, Nr. 47, Ap. 71, Sector 6            Munteanu     Mircea Calin     4903     Transilvania     Asociat/Societate comercială     METAPOLIS ARCHITECTS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Alexandru Macedonski, Nr. 17            Munteanu      Raluca     3936     București     Asociat/Societate comercială     ARHI-MEDE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Colentina, Nr. 2C, Bloc: 4, Scară: C, Sector 2, Cod poștal: 021172            Munteanu      Simona Elena     2403     Prahova     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     CPS-CITY PLANNING STRATEGIES SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Ion Maiorescu, Nr. 8, Bloc: 33T1, Scară: A, Etaj: 7, Ap. 23    SIMONA MUNTEANU B.I.A. NR. 44 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Ion Maiorescu, Nr. 8, Bloc: 33T1, Scară: A, Etaj: 7, Ap. 23            Munteanu      T. Vasile Dorin     2289     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MUNDOR ARHITECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Dej, Stradă: Mihail Kogălniceanu, Nr. 4, Ap. 2    PROCONS EDIL SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Dej, Stradă: Dealul Rozelor , Nr. 5B            Munteanu      Tamara     2744     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     S.V. DESIGN & SOFT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Constantin Titel Petrescu, Nr. 6, Bloc: C38, Ap. 83, Sector 6    BEMEL AG - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Cuza Vodă, Nr. 86 B   SC DARIANA CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cercetătorilor, Nr. 8, Sector 4            Munteanu      Valentin     7203     Dobrogea     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DECOR DIAFAN SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Techirghiol, Stradă: Fragilor, Nr. 6    M.A.G. ARHITECTURAL SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Eforie, Stradă: GHEORGHE SINCAI, Nr. 16            Muntoiu      Mihai Ioan     5402     Timiș     Asociat/Societate comercială     ATELIER CAAD - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aurora, Nr. 5            Murar      Patricia     10175     Timiș     Salariat/Societate comercială     HYGGE ARCHITECTURE & DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Matir Herman Sporer            Murarașu      Ionela-Cristina     7212     București     Salariat/Societate comercială     FRISAROM ENGINEERING SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Hristo Botev, Nr. 10            Muraru     Corneliu     6761     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MURARU CORNELIU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Daliei, Nr. 2    INTELLIGENTE SISTEME SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Invatatorilor, Nr. 63    STUDIO AXIA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Brateș, Nr. 6    SFS EXHIBIT - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Deva, Nr. 1-7, Cod poștal: -            Muraveli      Paul Cristian     8840     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     ARHIVINCI LINE SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: 1848, Nr. 22, Bloc: BL 18, Scară: A, Ap. 12            Murășan      Radu Florian     8285     Prahova     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AMO PROIECT DESIGN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Spătarul Nicole Milescu, Nr. 19A, Bloc: 109C, Scară: C, Etaj: 2, Ap. 10    STIGMA BUILDING MANAGEMENT S.B.M. SRL - Județ: Brașov, Localitate: Comuna Cristian, Stradă: NISIPULUI, Nr. 40N    CONCREATE STUDIO 37 - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Ioan N. Roman, Nr. 6 A    INSPODESIGN PROJECT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Boldești-Scăieni, Stradă: Zorelelor, Nr. 7            Murdunescu      Ludovic Iosif     3502     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MURDUNESCU LUDOVIC IOSIF - Județ: Timiș, Stradă: Eroilor de la Tisa, Nr. 30-40, Ap. 54    SANTECON PROMO SISTEM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Eroilor de la Tisa, Nr. 30-40, Scară: camera 2, Etaj: mansarda I, Ap. 55            Muresan     Laura Anca     6441     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MUREȘAN LAURA-ANCA BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: BLD. 16 DECEMBRIE 1989, Nr. 12, Etaj: 1, Ap. 2    ESARA IT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Baba Dochia, Nr. 15, Ap. 1    JARHITECTURA MAT SRL - Județ: Arad, Localitate: Comuna Zimandu Nou, Stradă: Principală, Nr. 430            Muresan      Ovidiu Sergiu     10468     Arad     Asociat/Societate comercială     SC ARHILOCUS STUDIO SRL - Județ: Arad, Localitate: Comuna Șofronea, Stradă: -, Nr. 257, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: -            Muresan      Roxana Daniela     12068     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială     ARHIMAR SERV SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gh. Bilascu, Nr. 25, Ap. 12            Mureș      Daniela - Ana     11994     Alba     Salariat/Societate comercială     PRODESIGN ENGINEERING & CONSTRUCTION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: DR. CAROL DAVILA , Nr. 59            Mureșan      Diana Mihaela     3118     Transilvania     Asociat/Societate comercială     PROCONCEPT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Clinicilor, Nr. 9            Mureșan      Iancu     534     Mureș     Asociat/Societate comercială     ASPECT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Comuna Sântana de Mureș, Stradă: Suseni, Nr. 178            Mureșan      Mihaela     9745     Transilvania     Salariat/Societate comercială     CMM ARHISTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: George Bacovia, Nr. 9A/1, Ap. et D            Mureșan      Oana     9247     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     URBE 2000 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Unirii, Nr. 66    BUILDING SKINS ASSOCIATION SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Rozelor , Nr. 22, Ap. 2    BUILDING SKINS ASSOCIATION SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Rozelor , Nr. 22, Ap. 2            Mureșanu      Ana Maria     3020     București     Salariat/Societate comercială     DACRA STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Argetoaia, Nr. 5, Etaj: Mansarda, Sector 2, Cod poștal: 050741            Murgu     Ovidiu Mihai     6921     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CONSULTANȚĂ ÎN ARHITECTURĂ ȘI DESIGN SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Dacia, Nr. 4, Bloc: D1-1, Scară: B, Etaj: 7, Ap. 30    CASA MINIMA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Prof. Nicolae Oblu, Nr. 32B, Bloc: A10, Ap. 26            Murin      Ovidiu Dorin     8251     Nord-Est     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     EVAL COM SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Rădăuți, Stradă: 28 Noiembrie, Nr. 14    ARCHIDOM PROJECT SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Rădăuți, Stradă: 28 noiembrie, Nr. 14            Musat      George Alexandru     11965     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială     ARCADIA MASTER DESIGN ARCHITECTURE SRL - Județ: Buzău, Localitate: Comuna Valea Salciei, Stradă: Principala, Nr. 9C            Muscaliuc      Mihaela - Geanina     2282     București     Titular/Birou individual de arhitectură     MIHAELA GEANINA MUSCALIUC BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: GLICINELOR, Nr. 12, Sector 5            Muscalu      Bianca-Maria     11552     Bacău-Neamț     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC MB ARHIS STUDIO SRL - Județ: Bacău, Stradă: Triumfului, Nr. 12   SC STAR-PROIECT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: BRANDUSEI, Nr. 50            Musteata      Mihaela Verona     10833     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ATELIER MASS SRL - Județ: Cluj, Stradă: -    ATELIER MASS SRL-D - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: George Coșbuc, Nr. 8    ATELIER MASS SRL-D - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: George Coșbuc, Nr. 8    VERONA MUSTEAȚĂ BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Lungă, Nr. 36, Bloc: 103, Scară: B, Etaj: 7, Ap. 32, Cod poștal: 500107            Musteață      Silviu     1565     București     Asociat/Societate comercială     A STIL MUNCI ARTISTICE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sg. Matei Dumitru, Nr. 6, Sector 2            Musulbas-Popovici     Serghei     10893     Iași     Asociat/Societate comercială     HIGH LIGHT PROJECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Piata Unirii, Nr. 9            Mușat      Cristian-Marian     9022     Argeș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MODVEST CONSTRUCT 2000 SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Stefan Cel Mare, Nr. 32A    ARTLINE DESIGN SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Republicii, bld, Nr. 224            Mușat     Mădălina     10603     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ADEST ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Fabrica de Cărămidă, Nr. 1A, Sector 1    S.C. ADEST ARCHITECTURE S.R.L. - Județ: București, Stradă: Alexandru Sihleanu nr.12            Mușetoiu      Alina - Cristina     6524     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AFTER ART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Grigore Gafencu, Nr. 68-84, Bloc: vila D2, Sector 1    NEW GLOBAL MARKETS RESEARCH SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Iuliu Maniu, Nr. 7, Bloc: corp A, Etaj: 1, Ap. birou SPH-30E, Sector 6    B2 INTERNATIONAL CONSULTANTS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cireșoaia, Nr. 152, Sector 1    DAS STRATEGIC PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tipografilor, Nr. 11-15, Bloc: Corp B3, Sector 1    ASCO CONSTRUCTII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Lacul Tei, Nr. 80, Sector 2            Mut      Coralia     8420     Bihor     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BHPROINV SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Costache Negruzzi, Nr. 22, Bloc: PB32, Ap. 19    ARHIPLAN-CONSULT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Juhasz Gyula, Nr. 11            Muth     Octavian Mircea Marin     491     Bihor     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     NOVA PROIECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: F. Schubert, Nr. 13    BIAPROIECT IMOB SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Maresal Averescu, Nr. 15, Ap. 6            Myers      Claudia Sandra     6902     Timiș     Asociat/Societate comercială     SC VULPEA ARHITECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Belinț, Stradă: Principală (sat Babșa), Nr. 218              Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Nacu      Roxana-Maria     10471     Iași     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARIA-ARHITECTURA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Niciman, Nr. 2C    ART BUILD BUSINESS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Str. Minervei, Nr. 10, Bloc: 845, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 1            Nadasan Kovacs     Mihaela     9287     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     IMAGE ART SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Măceșului, Nr. 2    THE FORM FACTORY SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: G-ral Traian Moșoiu, Nr. 54, Ap. 6            Nae      Andreea - Ionelia     10097     București     Salariat/Societate comercială     POWERHOUSE COMPANY INTERNATIONAL B.V. - Județ: NEDEFINIT, Stradă: Mauritsweg, Nr. 23, Cod poștal: 3012            Nae      Cristian     4965     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARCHITECTURE DOMUS DESIGN SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Afumați, Stradă: Bucuresti - Urziceni, Nr. 138, Ap. A    ARCHITECTURE DOMUS DESIGN SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Afumați, Stradă: Bucuresti - Urziceni, Nr. 138, Ap. A    ADD ARCHITECTURE INNOVATION SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Afumați, Stradă: Sos. Bucuresti-Urziceni, Nr. 161B, Etaj: 1, Ap. camera 2, Cod poștal: 077010    ADD ALPHA ARCHITECTURE INNOVATION SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Afumați, Stradă: Bucuresti-Urziceni, Nr. 161B, Etaj: 1, Ap. cam.3, Cod poștal: 077010    ARCHITECTURE DOMUS DESIGNSRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Afumați, Stradă: Șos. București - Urtziceni, Nr. 138            Nae      Dan Cristian     9211     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     TERRAVIS STUDIO - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Nicolae Bălcescu, Nr. 24, Bloc: 1, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 3, Sector 1    DAN-CRISTIAN NAE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Mihai Bravu, Nr. 116, Bloc: D5, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 29, Sector 3    REPUBLIC OF ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bv. Eroii Sanitarii, Nr. 27, Ap. 1, Sector 5, Cod poștal: 050471            Nagy     Arpad     8860     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Titular/Societate comercială     PRODUKTORG SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Gheorgheni, Stradă: Kossuth Lajos , Nr. 5, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: 535500    PRODUKTORG SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Gheorgheni, Stradă: Kossuth Lajos , Nr. 5, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: 535500    PRODUKTORG SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Gheorgheni, Stradă: Kossuth Lajos , Nr. 5, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: 535500            Nagy      Attila Alexandru     4904     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     REAL PLAN SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Gh. Doja, Nr. 10A    NAGY ATTILA ALEXANDRU BIA - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Gh. Doja, Nr. 10A            Nagy      Carmen-Monica     9251     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ADG PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Alexandru Vlahuță, Nr. bloc LAMA A, Ap. 5    SC BUILDING SARAMARIA SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Comuna Orașu Nou, Stradă: Principala, Nr. 221 , sat Prilog            Nagy      Eniko Tekla     8685     Mureș     Asociat/Societate comercială     TEKLA ARHITECTURA&DESIGNSRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Carpați, Nr. 47, Bloc: A, Ap. 8            Nagy-Tota      Zita     5634     Bihor     Salariat/Societate comercială     PANNON PROIECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: SZIGLIGETI EDE, Nr. 2- 4, Ap. 10            Nagy-Vizitiu      Alexandru     572     Arad     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MODULAR SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Nicolae Grigorescu, Nr. 7    ATELIER A SRL - Județ: Arad, Stradă: Eminescu, Nr. 61            Nan      Dorel-Lucian     10597     București     Titular/Birou individual de arhitectură     LUCIAN NAN DOREL BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Athanasie Enescu, Nr. 55, Sector 1            Nasta      George-Stefan     11691     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     DROID STUDIO SRL - Județ: București, Stradă: Ciresului    NEOGEN ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Mosilor, Nr. 221, Bloc: 31A, Scară: 1, Etaj: 10, Ap. 40            Nastac     Costin Augustin     2791     București     Asociat/Societate comercială     GREEN DESIGN STUDIO - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos Mihai Bravu, Nr. 123, Sector 2            Nazare      Carmen     3492     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     CARMEN NAZARE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Liviu Rebreanu, Nr. 32C, Bloc: PM72, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 11, Sector 3, Cod poștal: 031793    FOLK STUDIO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Luterana, Nr. 5, Ap. 43, Sector 1            Nădășan      Carmen Mariana     2356     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     NĂDĂȘAN CARMEN MARIANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Mesteacănului, Nr. 12    CARMA PROIECT SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: GHEORGHE DOJA, Nr. 22, Etaj: 1, Ap. 5            Năstase      Andrei     3619     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ANDREI NASTASE B.I.A. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: LT.N STEFAN MARINESCU, Nr. 23            Năstase      Dragoș Georgian     8223     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA NASTASE C. DRAGOS GEORGIAN - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna Răzvad, Stradă: Baranga, Nr. 58            Năstase      Radu Petre     1548     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     S.C. ADEST ARCHITECTURE S.R.L. - Județ: București, Stradă: Alexandru Sihleanu nr.12    ADEST ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Fabrica de Cărămidă, Nr. 1A, Sector 1            Năstase      Vlad - Alexandru     7874     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     COTAS CONSTRUCT SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Grigore Alexandrescu    CUMULUS DEZVOLTARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25, Bloc: Corp B, Etaj: 3, Sector 1            Năstăsoiu      Simona Ioana     10043     București     Asociat/Societate comercială     ATELIER FRACTAL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Constantin Aricescu, Nr. 46, Sector 1            Năsulea      Lucia Gabriela     1706     București     Asociat/Societate comercială     ARCADA PROIECT INVEST SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Căldărușani, Nr. 4            Năsulea     Ovidiu Mădălin     9006     Prahova     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ONDNA STUDIO SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Comarnic, Stradă: Școlii, Nr. 47    SC MARIUS B ARHITECTURA 15 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SOMESUL RECE , Nr. 7    QWERTY DEVELOPMENT MACADA-M SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șoseaua Iancului, Nr. 29, Camera Nr. 1, Bloc: 105B, Scară: B, Etaj: 11, Ap. 103            Neacșu      Aurora     5293     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     CONFORMA DESIGN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CALEA MOSILOR    DEAC CRISTIAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Matei Voievod, Nr. 125- 133, Bloc: O1, Scară: C, Etaj: 9, Ap. 125, Sector 2            Neacșu      Corina     1932     București     Asociat/Societate comercială     ARTTEK WORK SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Brașoveni, Nr. 3, Sector 2            Neacșu      Traian     5093     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     NEACSU TRAIAN B.I.A. NR. 104 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Curcubeului, Nr. 29, Bloc: 1G, Etaj: 1, Ap. 4    TRARH CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iuliu Maniu, Nr. 71, Bloc: 4, Scară: 4, Etaj: 2, Ap. 142, Sector 6, Cod poștal: 061088            Neag      Andrada-Iulia     11191     Arad     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER SCHMIDT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Alexandru Odobescu, Nr. 3A    CONCEPT URBANIA SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Clujului, Nr. -, Bloc: 84, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 4            Neaga Ionescu     Constantin Liviu     1494     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     NEAGA-IONESCU CONSTANTIN-LIVIU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Oltețului, Nr. 9B, Bloc: T31, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 45, Sector 2    ARCADIA MASTER DESIGN ARCHITECTURE SRL - Județ: Buzău, Localitate: Comuna Valea Salciei, Stradă: Principala, Nr. 9C            Neagoe     Alexandru-Constantin     8195     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARTUM PLANNING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Leaota , Nr. 16b, Bloc: 16b, Etaj: 3, Ap. 24, Sector 6    SC TABAN DESIGN CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Strada General Dimitrie Salmen, Nr. 20            Neagoe      Florinel Ionel     1602     București     Asociat/Societate comercială     CONTA 18 - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Austrului, Nr. 3, Sector 2            Neagu      Alexandru-Cristian     9326     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATRIUM CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tohani, Nr. 2, Bloc: 33, Scară: C, Ap. 125, Sector 4    C.A.N. ARCHITECTURE & DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Soseaua Colentina, Nr. 40, Bloc: 71, Scară: 3, Etaj: 3, Ap. 103, Sector 2            Neagu      Bogdan Constantin     2732     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     NBC ARHITECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iani Buzoiani, Nr. 3, Bloc: 16, Scară: 2, Etaj: 10, Ap. 85, Sector 1    SC NBC ARHITECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iani Buzoiani , Nr. 3, Bloc: 16, Scară: 2, Ap. 85    SC NBC ARHITECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iani Buzoiani , Nr. 3, Bloc: 16, Scară: 2, Ap. 85    BOGDAN NEAGU ARHITECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ALEEA METEOROLOGIEI, Nr. NR 26    C, Sector 1            Neagu      Bogdan Gabriel     10304     Prahova     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BONE ARCHITECTURE SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: P-ța Mihai Viteazul, Nr. 3, Bloc: 10G1, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 10    BONE ATELIER SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: P-ta. Mihai Viteazul, Nr. 3, Bloc: 10G1, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 10, Sector -, Cod poștal: 100397            Neagu      Cristina     3231     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ NEAGU CRISTINA - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ana Ipătescu, Nr. 41    OOTB ELQ SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Porumbacu de Jos, Stradă: -, Nr. 247            Neagu     Marcela Cecilia     6281     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PROCAD BUSINESS SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Horea, Nr. 2, Ap. 10    ARHIPLUS CONCEPT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Avram Iancu , Nr. 408E, Ap. 16            Neagu      Mihai - Aurel     6979     București     Asociat/Societate comercială     ARCHITECT AT WORK STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Horia Macelariu, Nr. 6            Neagu      Mihail     8073     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RE-ACT NOW STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Griviței, Nr. 8-10, Sector 1    NEAGU MIHAIL BIA NR. 155 - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Bănești, Stradă: Națională, Nr. 37    INEDIT. WORKS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Filofteia Gheorghiu, Nr. 13, Sector 5    INEDIT.ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Filofteia Gheorghiu, Nr. 13, Sector 5            Neagu      Ștefan     8295     Iași     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ODAIA STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: bd. Alexandru cel Bun, Nr. 37, cam. 1, Bloc: E2, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 1    SISTEMATIC PROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Teodor Codrescu, Nr. 6, Scară: A, Etaj: parter, Ap. 3            Neagu      Tudor Mitru     8308     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ARHIPLUS CONCEPT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Avram Iancu , Nr. 408E, Ap. 16            Neagu      Violeta - Elena     5298     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ENERGO CONSTRUCTII CIVILE SI INDUSTRIALE - Județ: București, Stradă: Bdul Gheorghe Sincai    FUN DESIGN SOLUTIONS SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Corbeanca, Stradă: Platanului            Neagu Enache     Camelia - Mirela     9307     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PRODECON SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Unirii, Bloc: S2, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 13    DYNASTY STUDIO SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Unirii, Bloc: 11B, Etaj: 8, Ap. 29    ECOTECTURA SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: ALEEA SIRETULUI, Nr. 4, Cod poștal: 120000    SC PORTIC NCH REAL VISION SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Unirii, Nr. ---, Bloc: 16A, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 29, Sector ---, Cod poștal: 120190            Neagu-Aldan      Raluca     12257     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     RALUCA NEAGU-ALDAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: 1 Decembrie, Nr. 52            Neamțu      Viorel Mihail     921     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PRODON CONSULT - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Metalurgistilor, Nr. 8, Ap. 2    TTT PROIECT - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Mirăslău, Nr. 31-9    AQUACON PROIECT SA - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 18    HUBERTUS - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Pedagogilor, Nr. 12    NV ARHITECT SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Metalurgiștilor, Nr. 8, Ap. 2            Nechifor      Bianca-Iolanda     10915     Iași     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RAICHMAN STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Războieni, Nr. 3    ATELIER KUBU 42 SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Șos Bârnova, Nr. 14C, Etaj: camera 2            Nechimiș      Stefan-Ovidiu     10289     Alba     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHIMAR PROIECT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Nazareth Illit, Nr. 59    ATELIER ARHITECTURA NECHIMIS SRL - Județ: Alba, Localitate: Comuna Sântimbru, Stradă: Principala , Nr. 10            Nechita      Iulian     3026     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     NECLINE SRL - Județ: Brașov, Stradă: -            Nechita     Roxana     5208     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     NR-REDESIGN SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Tomești, Stradă: - TOP PTH SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Strămoșilor, Nr. 57    R.F.N. PROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Tomești, Stradă: Prof. Petru Olteanu, Nr. 281    R.F.N. PROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Tomești, Stradă: Prof. Petru Olteanu, Nr. 281    SOFTWARE DESIGN SOLUTION SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Miroslava, Stradă: Fabricii, Nr. 21, Etaj: 1            Nechita      Sabina     11221     București     Asociat/Societate comercială     FIRIDA ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea CENUȘERESEI, Nr. 2, Bloc: 52, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 28, Sector 2            Nechitoaia      Diana - Maria     5862     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ASCO CONSTRUCȚII S.R.L. - PUNCT DE LUCRU - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Șos. Pipera Tunari, Nr. 172    GRN STUDIO DESIGN SRL - Județ: București, Stradă: Economu Cezarescu, Nr. 27A, Etaj: parter, Ap. 4, Sector 6    ASCO CONSTRUCȚII S.R.L. - PUNCT DE LUCRU - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Șos. Pipera Tunari, Nr. 172    EMCAD CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STR. MOLDOVITA, Nr. NR.4, Sector 4            Necșulescu      Liana     9792     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Murmurului, Nr. 2-4, Etaj: 3, Ap. 3B, Sector 1    ARCHIPELAGO - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Iancu de Hunedoara, Nr. 15            Necula      Costin - Petru     4937     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TIMARH ARHITECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Pantelimon, Nr. 248-250, Sector 2    SC GRN STUDIO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STR. ECONOMU CEZARESCU            Necula     Luiza - Antonia     10111     București     Titular/Birou individual de arhitectură     LUIZA-ANTONIA NECULA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Campul cu Flori nr.6            Necula      Stefan-Mihai     13108     București     Salariat/Societate comercială     TOO ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Octavian Goga, Nr. 4, Sector 3            Necula      Valentin Sorin     10250     Transilvania     Asociat/Societate comercială     HOLOMORPHIC SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ciucas, Nr. 9, Bloc: R1, Scară: IV, Etaj: P, Ap. 62            Neculae      Irina     6031     București     Titular/Birou individual de arhitectură     IRINA NECULAE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-dul Ion MIhalache, Nr. 150, Bloc: 7, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 24, Sector 1            Nedelcu      Cosmin Ciprian     4531     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GLOBAL PROIECT SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: 1 decembrie 1918, Nr. 17, Bloc: 17    DMF FLUID PROIECT SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Comuna Gologanu, Stradă: SAT GOLOGANU            Nedelcu-Panduru      Adelina-Laura     9000     București     Asociat/Societate comercială     NOI ORIENTARI IN ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: BOGDANESCU IORDAN , Nr. 10            Nedelea      Vlăduț     6680     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     HIDROELECTRICA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Mihalache, Nr. 15- 17, Sector 1    VLADUT NEDELEA BIA - Județ: București, Stradă: B-DUL BUCURESTII NOI            Nedeluț      Olivia - Iulia     4865     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     OLIVIA IULIA NEDELUȚ BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Hatmanul Arbore, Nr. 3-7, Bloc: A, Scară: B, Ap. 60, Sector 1    SC PROIECT EXPERT CONSULT DESIGN SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Virgiliu, Nr. 61, Etaj: 2, Ap. 6, Sector 1    SC ZEBRA ART STUDIO SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Borșa, Stradă: Victoriei, Nr. 11, Etaj: 1    PREMIUM CONSTRUCT BUSINESS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Gheorghe Ionescu Sisești, Nr. 3A, Sector 1            Neghină     Irina     9497     Transilvania     Salariat/Societate comercială     CONDESIGN SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Șelimbăr, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 28            Negoescu      Grigore Gabriel     1169     București     Asociat/Societate comercială     ARHIMED MG SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baia de Arieș, Nr. 7, Bloc: 12, Scară: b, Etaj: 3, Ap. 50, Sector 6            Negoescu      Iuliana - Alexandra     7803     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat     CUSTOM ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Serg. Latea Gheorghe    SC VERTICAL GESTURE ARCHITECTURE SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Soseaua Pantelimon, Nr. 251, Bloc: 45, Scară: 3, Etaj: 6, Ap. 113, Sector 2, Cod poștal: 021612 212    ARCHITECTS SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Dobroești, Stradă: Intrarea Ciresului nr, Nr. 8, Cod poștal: 077085            Negoitescu      Larisa     9306     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ALCIS SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: Dr. Stanca, Nr. 64-66    M.V.P. ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sergent Avram Petcu, Nr. 12C            Negoiță      Alexandra     7394     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DECO DESIGN KARO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: C.C. Arion, Nr. 11, Ap. 1, Sector 1    INSERT CONCEPT STUDIO SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Unirii, Bloc: 7, Etaj: 2, Ap. 11            Negoiță      Bogdan Mircea     3240     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ NEGOIȚĂ BOGDAN MIRCEA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Vasile Stroescu , Nr. 4, Etaj: 1, Ap. 3            Negoiță      Doina     901     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ NEGOIȚĂ DOINA - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Calea lui Traian, Nr. 148, Bloc: 8, Scară: B, Ap. 9    JOC-ART S.R.L. - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Calea lui Traian, Nr. 147, Bloc: D2            Negoiță     Elena - Aurelia     5478     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIA NEGOITA AURELIA ELENA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Busolei, Nr. 17, Ap. 2, Sector 2, Cod poștal: 020637    SC TIPOFIN CO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Busolei, Nr. 17, Etaj: 1, Ap. ap.2, Sector 2            Negoiță      Octavia-Adela     11293     Hunedoara     Asociat/Societate comercială     ATELIER NOA SRL - Județ: Hunedoara, Stradă: Pietoasa, Nr. 24B, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 3            Negoiță      Radu - Costin     5537     București     Asociat/Societate comercială     PRE DOM DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Rotunda, Nr. 2, Bloc: Y1C, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 7, Sector 3, Cod poștal: 032703            Negoiță      Roxana-Gabriela     8499     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SHINPI-R SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Bravu, Nr. 309, Bloc: R3, Scară: 3, Etaj: 6, Ap. 114, Sector 3, Cod poștal: 030308    UTI GRUP SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cernăuți, Nr. 27B, Sector 2    SC ELECTROPROIECT SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Strada Cernauti, Nr. 27B            Negrea      Emese     4751     Timiș     Salariat/Societate comercială     EXPERIMENTAL STUDIO OF ARHITECTURE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Iris, Nr. 22            Negrea      Mircea Alexandru     8882     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     AIM PLANNERS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Liviu Rebreanu, Nr. 62, Ap. 4    IMAGINAROOM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Piața Mihai Viteazu, Nr. 9A            Negrea      Ovidiu     2438     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA ARHICONBAC - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Carpați, Nr. 1, Scară: B, Ap. 3            Negreanu-Motîngă      Rodica     2386     Prahova     Salariat/Societate comercială     EDIODRA SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Mărășești, Nr. 176            Negri      Iulia     10487     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială     BIROU PROIECTARE ARHIS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Al. I.Cuza, Nr. 95, Sector 1            Negrișanu     Daniela Luciana     5069     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RD SIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Vulturilor, Nr. 14, Cod poștal: 300458    RD SIGN ARCHITECTURE STUDIO RL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Vulturilor , Nr. 14            Negrișanu      Răzvan Gabriel     5070     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RD SIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Vulturilor, Nr. 14, Cod poștal: 300458    RD SIGN ARCHITECTURE STUDIO RL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Vulturilor , Nr. 14            Negru      Iulian Sebastian     7055     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     SFERA DESIGN SRL - Județ: Neamț, Localitate: Comuna Cordun, Stradă: Liliacului, Nr. 7            Negru      Ovidiu     260     Satu Mare     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     NOA PROIECT SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Martirilor deportati, Nr. 6    CENTRUL DE PROIECTARE ȘI INGINERIE SRL -Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Corneliu Coposu    SC TIM PROIECT SRL - Județ: Satu Mare, Stradă: Fagarasului, Bloc: F19    TIM SERV SM SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Comuna Vetiș, Stradă: PRINCIPALA            Negru      Vlad Andrei     4458     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TRANS FORM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Onisifor Ghibu, Nr. 12    TRF CONSULT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Onisifor Ghibu, Nr. 12    TRANS FORM ARHITECTURA NV SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Republicii, Nr. 81, Ap. 7            Negruț      Corina Constanța     347     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ CORINA NEGRUȚ - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Glad, Nr. 13    PRO-MAG SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Glad, Nr. 13            Negruț-Dema      Ovidiu Traian     302     Timiș     Asociat/Societate comercială     NEGRUȚ-DEMA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bd. Republicii, Nr. 10, Scară: A, Etaj: 6, Ap. 24, Cod poștal: 300003            Negruț-Dema      Sorana Emilia     303     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     PROIECT ARAD SA - Județ: Arad, Stradă: Bulevardul Decebal, Nr. 2    NEGRUȚ-DEMA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bd. Republicii, Nr. 10, Scară: A, Etaj: 6, Ap. 24, Cod poștal: 300003    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ NEGRUȚ-DEMA SORANA-EMILIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: -            Negulescu      Dragoș Alexandru     1496     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială      837 ATELIER DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iatropol, Nr. 9 837    URBAN ACTION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str. Iatropol nr.9 ap.3 etaj S5, Nr. 9, Cod poștal: 050538            Negulescu      Gabriel Viorel     1991     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CLIDE DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Delfinului, Nr. 24, Bloc: 40, Scară: B, Etaj: 6, Ap. 87, Sector 2    NHN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dreptatii, Nr. 8    SIMBIOTIC VAL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dreptatii, Nr. 8            Negulescu      Radu Gabriel     3430     București     Asociat/Societate comercială     DO.IT ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tudor Arghezi, Nr. 22, Sector 2            Negura      Radion     10626     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     K&K STUDIO DE PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Virgil Fulicea, Nr. 5, Ap. 1    ACHI STUDIO DE PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Mehedinți, Nr. 27, Bloc: E5, Scară: 2, Etaj: 2, Ap. 16    CAM PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Sobarilor , Nr. 38C, Scară: 1, Ap. 4    CAM GROUP SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Tatra, Nr. 10, Ap. 16    PROIECTANTUL SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Deva, Nr. 1-7            Neguț     Ileana     2858     Hunedoara     Salariat/Societate comercială     ILPROARH SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Bulevardul Decebal, Bloc: K, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 9, Cod poștal: 330167            Nejur      Mircea     2358     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     ARTPROIECT SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Humorului, Nr. 76    MIRCEA NEJUR BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Parcului, Nr. 4    N2 ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Jupiter, Nr. 6, Ap. 25            Nemes      Karoly Imre     3821     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GRAPHIC STUDIO - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str. Dumitru Zosima , Nr. 19, Sector 1    GRAPHIC STUDIO - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str. Dumitru Zosima , Nr. 19, Sector 1    GRAPHIC INDUSTRIAL SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Tunari, Stradă: STR. Stefan cel Mare , Nr. 47-49    ARENA DESIGN&CONSULTING SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Balotești, Stradă: SOS UNIRII, Nr. 170    GRAPHIC STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dumitru Zosima, Nr. 19, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector 1, Cod poștal: 011534            Nemeș     Cristina -Lăcrămioara     1649     București     Salariat/Societate comercială     HENTZA BUSINESS SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: SOS. PIPERA TUNARI            Nemeș      Laura     917     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ NEMEȘ IORDACHE - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: G-ral Vasile Milea, Bloc: 9, Ap. 52    PROIECT IN - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Octavian Goga, Nr. 7    DETREI ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Octavian Goga, Nr. 7            Nemeș      Oliver Teodor     2219     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PROIECT IN SRL - Județ: Cluj, Stradă: -    DETREI ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Octavian Goga, Nr. 7            Nemeth     Csaba Iosif     2126     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PRO-INVEST SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: -    CAD PROJECT SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: str. Tigaretei, Nr. 19            Nemeth      Timea     8938     Mureș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     FORM DESIGN STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Alexandru Vaida Voievod, Nr. 16, Scară: 1, Etaj: 4, Ap. 18    TIMCO SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Artei, Nr. 7            Nemethi      Andrada Elena     2401     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ANDRADA NEMETHI B.I.A. NR. 20 - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Bușteni, Stradă: Vâlcelelui, Nr. 9    TEDES CONSTRUCT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Bușteni, Stradă: Vâlcelelui, Nr. 9    TEDES ARHITECH SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Bușteni, Stradă: Vâlcelului, Nr. 9    ARH & ART NUMBER SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Bușteni, Stradă: Libertății, Nr. 75H,, Chioșc 8            Nemethy      Laszlo     495     Bihor     Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ALFA CONTROL SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: OVID DENSUȘIANU , Nr. 5, Bloc: P195, Ap. 5    NEMETHY PROIECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: TRAIAN LALESCU, Nr. 3B            Nemoianu      Silvia     4695     București     Salariat/Societate comercială     BATES INTERNATIONAL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Difuzorului, Nr. 3, Etaj: 2, Sector 1            Nemțeanu      Irina-Teodora     8511     București     Salariat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     RUXANDRA NEMTEANU BIA SRCVMI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ing Slăniceanu N, Nr. 17, Sector 2    HERZINA DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ing. Slăniceanu Nicolae, Nr. 17, Etaj: Parter, Ap. 1, Camera 3, Sector 2            Nemțeanu     Ruxandra     1394     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     RUXANDRA NEMTEANU BIA SRCVMI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ing Slăniceanu N, Nr. 17, Sector 2    RUXANDRA NEMTEANU BIA SRCVMI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ing Slăniceanu N, Nr. 17, Sector 2    HERZINA DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ing. Slăniceanu Nicolae, Nr. 17, Etaj: Parter, Ap. 1, Camera 3, Sector 2            Nena      Sabina - Daniella     1133     București     Asociat/Societate comercială     SENA PROIECT DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Racotă, Nr. 2, Sector 1            Neniță      Radu-Ștefan     5183     Dunărea de Jos     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SPACECRAFT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: RACORDARII, Nr. 12- 18, Sector 1    DEVBON SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Londra, Nr. 21, Bloc: -, Scară: -, Etaj: 2, Ap. -, Sector 1            Netejoru      Andreea-Sorina     11499     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     KXL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Av. Nicolae Capșa, Nr. 6, Sector 1    KXL FORM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Av. Nicolae Capșa , Nr. 6, Sector 1            Nianios      Ermis     5908     Transilvania     Asociat/Societate comercială     MADERIS TRADING SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Baia Mare, Nr. 5, Ap. 2            Nica      George Marcian     7608     Prahova     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TRILITICO ARHITECTURA SI EVALUARI SRL -Județ: Prahova, Localitate: Comuna Blejoi, Stradă: Sat Ploieștiori, Nr. LOT PL 48, Bloc: T 16, Scară: P 104/22-104/28   TRILITICO STUDIO DESIGN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Rapsodiei, Nr. 10, Bloc: 140, Scară: A, Etaj: P, Ap. 3            Nica      Ovidiu Pavel     4757     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ NICA OVIDIU PAVEL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Anghel Saliny, Nr. 17A            Nica     Radu     3072     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARH POINT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    FMR GLOBAL SRL - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Zărnești, Stradă: -    BENEFIC DINAMIC BUSINESS SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: MICA, Nr. 2    ANARCHYTECTURE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Nica      Răzvan Mircea     5784     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ NICA RĂZVAN MIRCEA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -    UBICUU ARCHITECTS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bld. Alexandru cel Bun, Nr. 33, Bloc: X3, Etaj: 5, Ap. 1            Nica      Tiberiu Florin     3550     București     Salariat/Societate comercială     AXA DESIGN ARHITECTURAL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Hrisovului, Nr. 11, Ap. 10, Sector 1            Nichifor      Ioan - Alexandru     5849     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ALEXANDRU IOAN NICHIFOR BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Izvorul Trotușului, Nr. 2, Bloc: A17, Scară: A, Ap. 4, Sector 4            Nichita      Mihai     10048     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DOM CONCEPT STUDIO ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Virtutii, Nr. 3, Bloc: R2A, Scară: 1, Etaj: 6, Ap. 29, Sector 6    DARO PROIECT SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Carol I, Nr. 35            Nicoara      Andrei Moise     10616     Arad     Asociat/Societate comercială     RONDE - BOSSE STUDIO SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Poetului , Nr. 1/C, Bloc: R10, Etaj: 4, Ap. 52            Nicoară      Gabriel Luchian     1834     București     Titular/Birou individual de arhitectură     GABRIEL NICOARĂ BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Ferdinand I, Nr. 121, Sector 2            Nicoară      Ovidiu-Constantin     12285     Nord-Est     Salariat/Societate comercială     COMPASSARCH SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Stejarului , Nr. 1C, Ap. 9            Nicoară     Vlad Emil     5624     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC VN ATELIER SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Rahovei, Nr. 11, Ap. Cam. 1, Cod poștal: 300153    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ NICOARA VLAD EMIL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Intrarea Sepia, Nr. 10, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 5    TGA VECTORIAL SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: Mihail Sadoveanu, Nr. 12, Ap. 1    ATELIER ALPHA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: C, Nr. Cosminului, Bloc: B, Etaj: 4, Ap. 7            Nicolae      Andrei     11841     București     Salariat/Societate comercială     COLUMNA R1 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Iancului, Nr. 39, Bloc: 103A, Scară: A, Ap. 2, Sector 2            Nicolae      Bogdan Mihai     5054     Prahova     Salariat/Societate comercială     OOPY DESIGN PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mieilor , Nr. 5, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 2            Nicolae      Călin     4125     București     Asociat/Societate comercială     EST PLAN STUDIO SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Mogoșoaia, Stradă: Astronomului, Nr. 7            Nicolae      Corina     9147     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     PZP ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brindei, Nr. 11, Bloc: B1-2, Scară: B, Etaj: 7, Ap. 55, Sector 2    NICOLAE CORINA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cupolei, Nr. 5B, Bloc: C1, Scară: 2, Etaj: 9, Ap. 175, Sector 6    NICOLAE CORINA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: strada Cupolei, Nr. 5B, Bloc: C1, Scară: 2, Etaj: 9, Ap. 175, Sector sector 6    OPTIM PROJECT MANAGEMENT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 27, Sector 1            Nicolae      Cristian     3961     București     Asociat/Societate comercială     ARHITECT STUDIO CN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Brăilița, Nr. 90, Etaj: 1, Sector 3            Nicolae     Ioana     1985     București     Salariat/Societate comercială      4B CONSULTANTA ARHITECTURA SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Vârtejului, Nr. 18            Nicolae      Ion     2486     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     AXA STRUCTURE SRL - Județ: Neamț, Localitate: Comuna Alexandru cel Bun, Stradă: sat Agarcia            Nicolae      Laura Simona     345     Timiș     Asociat/Societate comercială     ARCHIDRAFT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea șagului, Nr. 47, Ap. 24            Nicolae      Radu     1230     București     Titular/Birou individual de arhitectură     RADU NICOLAE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Mihai Bravu, Nr. 75-83, Sector 2            Nicolae - Pîndaru      Radu     5270     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     SC DEF ART SRL - Județ: Salariat, Stradă: SPERANTEI    RADU NICOLAE PINDARU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Covasna, Nr. 10, Sector 4            Nicolaev      Marinela     3900     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     CORPORATE OFFICE SOLUTIONS S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șoseaua București-Ploiești, Nr. 73-81, Bloc: cladirea 2, Etaj: 1, Sector 1    MARINELA NICOLAEV BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pescărușului, Nr. 9, Bloc: M11, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 11, Sector 2            Nicolau      Alexandra Cristina     6950     București     Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC INCLUDIO ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Grivitei nr 6-10    SC CITRIC SPACE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Grivitei  nr 6-10    KULCUS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Lt. Baican Ionescu, Nr. 42, Sector 2            Nicolau      Ion     804     Iași     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ELCONI SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Lupeni, Nr. 1/3/, Etaj: 2, Ap. 11    SC DIAGONAL STUDIO SRL - Județ: Galați, Stradă: Ripei, Nr. 8-10, Cod poștal: 800077    ATELIER DIAGONAL SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Decebal, Nr. 36            Nicolau     Iulian     181     Iași     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     IANIS DECO DESIGN SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Ipsilanti    BIA NICOLAU IULIAN - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bulevardul Dacia, Nr. 73            Nicolau      Valeriu     67     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ NIVA ARH. NICOLAU VALERIU - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Calea Unirii, Nr. 41            Nicolăescu      Alexandra     8514     București     Salariat/Societate comercială     INVENTIVE SIGNATURE STUDIO SRL - Județ: București, Stradă: Aleea Zavideni, Nr. 1, Bloc: A10, Ap. 59            Nicoleanu      Andra-Claudia     12084     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială     MODUL 28 BA SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 76            Nicolescu      Anastasia Eliza     1555     București     Asociat/Societate comercială     TIPORA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aviator Petre Crețu, Nr. 51            Nicolescu      Constantin Mircea     2602     București     Salariat/Societate comercială     IPTANA SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dinicu Golescu, Nr. 38            Nicolescu      Ioana - Olivia     8136     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     POLYSEMY ARHITECTURĂ-URBANISM SRL -Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Chiajna, Stradă: Anul 1864, Nr. 1A    NOI ATELIER SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Chiajna, Stradă: strada Anul 1864 nr.1, Cod poștal: 077042            Nicolescu      Irina - Elena     10311     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     M DESIGN ARHITECTURA ȘI URBANISM SRL -Județ: Brașov, Stradă: -    M DESIGN ARHITECTURA ȘI URBANISM SRL -Județ: Brașov, Stradă: -            Nicolescu      Ligia-Elena     10057     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     LAM93 IMPEX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Educație, Nr. 12, Sector 2    LAM93 IMPEX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Educație, Nr. 12, Sector 2            Nicolescu      Luminița Mirela     4426     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GS ARHCON DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Matei Voievod, Nr. 115-123, Bloc: O2, Scară: C, Etaj: 6, Ap. 115, Sector 2    TOTALSTIVUITOARE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baba Novac            Nicolescu     Noha Alena Raluca     3476     București     Titular/Birou individual de arhitectură     NOHA ALENA RALUCA NICOLESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ciurea, Nr. 2-4, Bloc: P6A+B, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 35, Sector 2            Nicolescu      Vlad-Răzvan     11808     Hunedoara     Salariat/Societate comercială     K-BOX CONSTRUCTION DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -            Nicorici-Calance      Carmen     406     Timiș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TECTONICS ART SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bd. Eroilor de la Tisa, Nr. 10-12, Scară: A, Ap. 1    TECTONICS HOUSE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bd. Eroilor de la Tisa, Nr. 10-12, Scară: A, Ap. 1            Nicorici-Calance      Marius     407     Timiș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TECTONICS ART SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bd. Eroilor de la Tisa, Nr. 10-12, Scară: A, Ap. 1    TECTONICS HOUSE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bd. Eroilor de la Tisa, Nr. 10-12, Scară: A, Ap. 1            Nicu      George Emanuel     12112     Oltenia     Salariat/Societate comercială     HTO ARCHITECTURE & ENGINEERING SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Visarion, Nr. 20            Nicu      Silviu     7672     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     SILVIU NICU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bârnova, Nr. 8, Sector 5    LO SPAZIO MOBILI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dorobantilor, Nr. 61, Etaj: Parter            Nicula     Alexandru - Dan -Vladimir     4718     București     Titular/Birou individual de arhitectură     VLADIMIR NICULA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: FREDERIC CHOPIN, Nr. 18, Sector 2            Nicula      Monica     8706     București     Salariat/Societate comercială     BEMEL AG - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Cuza Vodă, Nr. 86 B            Nicula      Sonia     5858     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     NICULA SONIA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Maramureșului, Nr. 172    CONPROEX CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: alee rasinari, Nr. 3            Niculae     Alina     4941     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PALKAT CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nucului    NEW CONSTRUCT BLACK SEA SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Năvodari, Stradă: STR. PESCARUSULUI    SC AGGRESSIVE CRAFT SRL - Județ: București, Stradă: Moreni    ARHON ARHITECTURA - Județ: București, Stradă: Burebista    SRL FORTIORI CONSULTING - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: BDUL BASARABIA, Nr. 80    ADGA TEHNOCONSTRUCT - Județ: București, Stradă: Str. Lucretiu Patrascanu nr 1            Niculae      Bianca Mihaela     6147     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIANCA MIHAELA NICULAE - Județ: Madrid, Localitate: Oraș Madrid, Stradă: Vicente Tellez, Nr. 53            Niculae      Bogdan - Mihai     9769     București     Salariat/Societate comercială     OOPY ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Colonel Corneliu Popeia, Nr. 4, Sector 5            Niculae      Iulia-Anamaria     9981     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DECO-ARHI05 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: MIRCEA BADESCU, Nr. 26, Sector 3    VELUMARHITECTURA SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Gruiu, Stradă: Cabanei Căldărușani, Nr. 26            Niculae      Lorin Constantin     1186     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     S.C. ARCHOS2002 S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Arad, Nr. 28, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector 1, Cod poștal: 012287    ARHIBIG SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Bdl. Tudor Vladimirescu, Nr. 48            Niculae      Ruxandra-Flavia     9005     Satu Mare     Asociat/Societate în nume colectiv (SNC)      VASVARY E SNC - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Bd. Lalelei, Bloc: R1, Etaj: P, Ap. FN, Cod poștal: 440167            Niculaș     Andrei     11951     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TRANS FORM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Onisifor Ghibu, Nr. 12    TRANS FORM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Onisifor Ghibu, Nr. 12            Niculescu      Alexandru - Adrian     10099     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     METROPOLIS SRL (BUCUREȘTI) - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Regina Maria, Nr. 21    STUDIO 2BA ATELIER DE PROIECTARE SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Liviu Rebreanu, Nr. 3, Bloc: 53, Scară: 3, Etaj: 4, Ap. 106, Sector 3            Niculescu      Iancu-Gheorghe     10485     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DS BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CALEA CALARASI, Nr. 165, Bloc: 38, Scară: 3, Etaj: 8, Ap. 33, Sector 1    ROQIP STUDIO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: STR. CURCANILOR NR. 20, Nr. 20            Niculescu      Ioana     9921     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială     IOANA NICULESCU- ARHITECT - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Urziceni, Stradă: Intrarea Libertatii, Nr. 8            Niculescu      Sofian     474     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială     ARHITRAD 474 - Județ: Giurgiu, Localitate: Municipiul Giurgiu, Stradă: SOS. BUCURESTI, Nr. 0, Bloc: 113, Scară: A, Etaj: PARTER, Ap. CAMERA 1, Cod poștal: 0            Niculescu      Svetlana     640     Nord-Est     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ NICULESCU SVETLANA - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Mihai Viteazul , Nr. 50            Niculescu      Valentina     6777     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BAU GLOBAL SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Soarelui, Nr. 36, Ap. 0, Cod poștal: 130003    VL STUDIO ARCHITECTURE & DESIGN SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Regina Elisabeta, Nr. 63, Scară: B, Ap. 7, Sector 5            Niculică     Constantin Ovidiu     1509     București     Asociat/Societate comercială     NEW DBF SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Episcop Ilarion, Nr. 7, Sector 2            Niculiță      Ștefan     7438     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC WEDESIGN ARCHITECTURE STUDIO SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vasile Lascar , Nr. 26-28, Etaj: 6, Ap. 27, Sector 2, Cod poștal: 020501    GRAPHITE ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Pta Nucetului, Nr. 12, Etaj: Parter            Ninu      Marinela Lidia     7636     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     WINCON SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: G-ral Ion Dragalina, Nr. 93    THREE LINE CONCEPT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Prof. Ioan Rusu, Nr. 46D, Bloc: 3    WILLY NAESSENS ROMANIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dragalina, Nr. 93            Nireșteanu      Roxana Maria     4578     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     RN STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Republicii, Nr. 96    BSM PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Petru Maior DECOR CASA 28 SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Republicii, Nr. 76B    ARHI BEAST SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Observatorului, Nr. 15            Nisipașu      Victor     12300     București     Salariat/Societate comercială     BELGRAVIA PROSPERSTIES SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Proletarului, Nr. 33, Sector 1            Niste      Gabriel - Nicolae     4575     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     TOP COACHING SRL - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Săcele, Stradă: Strada Bolnoc 72, Cod poștal: 505600            Nistor      Andrei Lucian     1433     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     KXL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Av. Nicolae Capșa, Nr. 6, Sector 1    KXL STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Viitorului, Nr. 115, Sector 2            Nistor     Cristian     8843     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA NISTOR CRISTIAN - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: CALEA BIHORULUI, Nr. 67/A    SIMSTA SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Sântandrei, Stradă: ESTULUI, Nr. 1            Nistor      Emilia Roxana     1432     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     KXL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Av. Nicolae Capșa, Nr. 6, Sector 1    UNU PUNCT SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Vulcan, Nr. 19, Cod poștal: 550261    KXL STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Viitorului, Nr. 115, Sector 2    KXL FORM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Av. Nicolae Capșa , Nr. 6, Sector 1            Nistor      Hanna Bianca     7768     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     KUBO INVESTMENTS SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Comuna Groși, Stradă: Grosi nr.348    FREE SPACE PROJECT SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Piata Izvoarelor , Nr. 18    A            Nistor      Ionuț     9918     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     NISTOR IONUȚ BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Gh. Lazar, Nr. 364, Ap. 2, Cod poștal: 400000    SC 2 PE 2 ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Garbau, Nr. 7, Ap. 37    SC CONSULTING CLN CONSTRUCT SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Str. Bujorului, nr. 1            Nistor      Irina     5135     Iași     Salariat/Societate comercială     ARHINOVA SRL (IAȘI) - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Conductelor, Nr. 1, Bloc: 316, Scară: A, Etaj: parter, Ap. 3            Nistor      Ligia Maria     885     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BNM ARHITECȚI - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ceferiștilor, Nr. 1, Scară: B, Ap. 4    URBAN DESIGN - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Putnei, Nr. 20            Nistor     Mihai Alexandru     8057     Transilvania     Asociat/Societate comercială     PERENA SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Sergent Major Octavian Popa, Nr. 13A            Nistor      Nadina Ioana Andreea     3934     București     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)   Salariat/Societate comercială     INCAS BUCURESTI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-dul Iuliu Maniu , Nr. 220, Sector 6    QUIZ DEVELOPMENT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baia Mare            Nistor      Patricia     9544     București     Asociat/Societate comercială     PATRICIAN ARCHITECTS SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Balotești, Stradă: Iris, Nr. 7C, Etaj: 2            Nistor      Raluca     11133     București     Salariat/Societate comercială     QUADRATUM ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Plevnei , Nr. 145B Spațiu Comercial P 2014, Bloc: 2, Sector 6            Nistor      Raul Lucian     8595     Timiș     Asociat/Societate comercială     OMNI ARHITECTURA NRL SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Emile Zola, Nr. 63, Ap. camera 3            Nistor      Ruxandra Andreea     7876     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     RNR ARHICAD STUDIO SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: gral. I.E.Florescu    SC RNR ARHICAD DATA CONCEPT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Gral Ion Emanoil Florescu, Nr. 1, Bloc: CI, Ap. 17            Nistor-Papari      Ica Aura     10986     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     OUTBOX STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Badea Cârțan, Nr. 13, Scară: A, Etaj: Parter, Ap. 2, Sector 2    ONE STRIPE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iancu Cavaler de Flondor, Nr. 8, Ap. 2, Sector 2            Nits      Alexandru Tiberiu     535     Mureș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     NITS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Oraș Sighișoara, Stradă: Mitropolit Andrei Șaguna, Nr. 12    TRANSILVANIA ARCHITECTS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Oraș Sighișoara, Stradă: Mitroploit Andrei Șaguna, Nr. 12            Nits      Oana Diana     7489     București     Asociat/Societate comercială     NOD ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -            Nitulescu     Sergiu     11173     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială     EQUILATERAL ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Prinosului, Nr. 13-19, Bloc: 1, Etaj: 1, Ap. 12, Sector 4            Nitu-Pruteanu      Diana - Georgiana     11201     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     ATELIERCETREI SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Constantin Noica, Nr. 8, Etaj: 2, Ap. 12            Niță      Alina - Consuela     10058     București     Salariat/Societate comercială     MD ARHITECTURE DESIGN CONCEPT SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independenței, Nr. 291-293, Sector 6            Niță      Bogdan Gabriel     5947     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BOGDAN NIȚĂ - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Corneliu Coposu, Nr. 38    BIROU DE ARHITECTURA BOGDAN NITA SRL -Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Corneliu Coposu, Nr. 38            Niță      Ioana - Alexandra     5171     București     Salariat/Societate comercială     PBG MANAGEMENT&ENGINEERING SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iordache Golescu, Nr. 17, Etaj: 3, Sector 1            Nițescu      Dan     456     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     NIȚESCU DAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Diaconu Coresi, Nr. 0, Bloc: 8A, Etaj: 2, Ap. 12, Cod poștal: 130108    S.C. PROIECT HABITAT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Oraș Pucioasa, Stradă: str. Aleea Ardealului, Nr. 3D    S.C. AMBIENT URBAN SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: B-dul Independentei, nr.6, Parter, Nr. B-dul Independentei, nr.6, Parter, Etaj: B-dul Independentei, nr.6, Parter, Cod poștal: 130011            Nițescu     Mircea     457     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC ARHICUB PROIECT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna Aninoasa, Stradă: Aleea Sinaia, Nr. 46, Cod poștal: 137007    S.C. PROIECT HABITAT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Oraș Pucioasa, Stradă: str. Aleea Ardealului, Nr. 3D    S.C. AMBIENT URBAN SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: B-dul Independentei, nr.6, Parter, Nr. B-dul Independentei, nr.6, Parter, Etaj: B-dul Independentei, nr.6, Parter, Cod poștal: 130011            Nițescu      Răzvan Eduard     4472     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială     ARCHITECTURE SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Calea Domnească , Nr. 266, Ap. 0, Cod poștal: 130137            Nițescu      Sorin Luchian     6778     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARCHITECTURE SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Calea Domnească , Nr. 266, Ap. 0, Cod poștal: 130137    RADISON PROJECT - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Mircea cel Batran, Nr. 10, Bloc: H1, Scară: A, Etaj: 7, Ap. 27            Nițescu      Ștefan Alin     8063     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC ARHICUB PROIECT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna Aninoasa, Stradă: Aleea Sinaia, Nr. 46, Cod poștal: 137007    S.C. PROIECT HABITAT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Oraș Pucioasa, Stradă: str. Aleea Ardealului, Nr. 3D            Nițoiu      George-Cătălin     9719     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CUMULUS DEZVOLTARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25, Bloc: Corp B, Etaj: 3, Sector 1    GEORGE CATALIN NITOIU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mainca Domnului, Nr. 2, Bloc: t58, Scară: 2, Etaj: 3, Ap. 38, Sector 2, Cod poștal: 023723    ARCHPOINT DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mainca Domnului, Nr. 2, Cod poștal: 023723    CENTRUL DE INOVARE SI PROIECTARE URBANA SECTOR 6 SRL - Județ: București, Stradă: Calea Plevnei            Nițu     Andrei     11413     București     Salariat/Societate comercială     CTRB DESIGN WORKS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul independentei , Nr. 202B, Ap. camera 42            Nițu      Dumitru - Iustin     4539     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC DINAMIC ARHITECTURA + DESIGN SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: GHEORGHE DEM TEODORESCU, Nr. 12, Etaj: 2, Ap. 6, Sector 3    AXIUS ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: GHEORGHE DEM TEODORESCU, Nr. 12, Etaj: 2, Ap. 6, Sector 3, Cod poștal: 030916            Nițulescu      Arina     2841     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Salariat/Administrație      BILMETAL INDUSTRIES SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Popești-Leordeni, Stradă: OLTENITEI, Nr. 181, Bloc: BIROUL NR. 3    INSTITUTUL NATIONAL AL PATRIMONIULUI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ienachita Vacarescu, Nr. 16, Sector 4            Noaghea      Valeria     10876     București     Asociat/Societate comercială     SC NOA EXPERT INVEST SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Prisaca Dornei , Nr. 8F, Etaj: Mansarda            Noaghi      Daniel Nicolae     2203     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     NDA7 PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Louis Pasteur, Nr. 69    SC STRUTEC SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Gârbău, Stradă: Principala, Nr. 76, Sector sat Nadaselu    INTERIO PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ciresilor, Nr. 25/27            Nonn      Tibor Laszlo     2244     Transilvania     Asociat/Societate comercială     SATI PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Horea, Nr. 76            Nonoșel      Andreea Elena     6854     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU DE ARHITECTURA NONOSEL ANDREEA ELENA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Lunii    FORM DESIGN STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Alexandru Vaida Voievod, Nr. 16, Scară: 1, Etaj: 4, Ap. 18    STUDIO.AN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: George Valentin Bibescu, Nr. 37D, Etaj: 2, Ap. 6            Notaris     Sotirios     8782     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     SOTIRIOS NOTARIS BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: T. Mihali, Nr. 39-43            Novac      Alina-Mihaela     8553     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC ICOSAEDRU SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Zboina Naegra, Nr. 7, Bloc: 116, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 40, Sector 6    ABAAS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Mizil    PUBLITEL SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Comuna Ștorobăneasa, Stradă: Principala            Novac      Marius Mihail     3053     București     Asociat/Societate comercială     SUPERMASS DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: IULIU MANIU , Nr. 22, Sector 6            Nuna      Oana     8864     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DICO SI TIGANAS B.P SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Brașovului, Nr. 23    MHS STUDIO - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ion Creangă, Nr. 29    MHS STUDIO - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ion Creangă, Nr. 29    DICO ȘI ȚIGĂNAȘ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Dorobanților, Nr. 98-100, Etaj: 2            Nunes      Ana-Simona     7246     Timiș     Asociat/Societate comercială     BALTHASARH SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: F. Mercy, Nr. 7, Ap. 11            Nuță      Mihai     3169     București     Asociat/Societate comercială     ZONA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: orzari, Nr. 67, Bloc: 210, Scară: a              Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Oană      Gabriel Răzvan     8827     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     OANA O. GABRIEL-RAZVAN – BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Str. Radu de la Afumati, Nr. 4, Bloc: D7, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 3, Cod poștal: 130056            Oancă      Alexandra     9222     Iași     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ARHITONE SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bld. Nicolae Iorga, Nr. 6, Bloc: 903, Ap. 23    ARHIPOINT STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Petre Țutea, Nr. 19, Bloc: 915, Scară: TR2, Etaj: 2, Ap. 6            Oancea     Adrian     5517     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC PLUSMINUS ARHITECTURA SRL - Județ: București, Stradă: W.A.Mozart, Nr. 20, Etaj: 2, Ap. 12, Sector 2    PLUSMINUS BIROU DE ARHITECTURA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: W.A.Mozart, Nr. 20, Sector 2, Cod poștal: 020256            Oancea      Bogdan Constantin     421     Timiș     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     OBO ARHITEXTURA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Vlădeasa, Nr. 12, Bloc: 105, Ap. 7    EDIL PLAN SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Bradului, Nr. 2A            Oancea      Ionel Corneliu     3238     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARTCA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Șoseaua Nicolina, Nr. 74   ARTCA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: sos. Nicolina, Nr. 74            Oancea      Irina     5252     Iași     Asociat/Societate comercială     IRIDO PROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Conductelor, Nr. 8, Bloc: P16, Scară: B, Etaj: 14, Ap. 18            Oancea      Maria-Daria     8212     București     Asociat/Societate comercială     ATELIER AD HOC ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str. Nicolae Balcescu, Nr. 18, Bloc: -, Scară: b, Etaj: 2, Ap. 17, Sector 1            Oancea      Petrică Răzvan     3110     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ALCIS SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: Dr. Stanca, Nr. 64-66    WARP STUDYO ARH SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: Dunarii, Nr. 276, Bloc: 914, Scară: E, Ap. 62    PRIMALEX PROIECT TEL SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: Dunarii, Nr. 282, Bloc: GA4, Scară: A, Ap. 1,2,3,4            Oancea      Vlad Corneliu     10204     Iași     Salariat/Societate comercială     ARTCA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Șoseaua Nicolina, Nr. 74            Oanță      Iulian - Cosmin     5585     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     OANTA IULIAN COSMIN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Grigore Ionescu, Nr. 100, Bloc: 34, Scară: A, Etaj: 7, Ap. 47, Sector 2, Cod poștal: 023679    BUILDNG CONSULTING TOWER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Masina de Paine, Nr. 1            Oarcea     Mihail Dyram     7857     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     OARCEA MIHAIL DYRAM BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Tatra, Nr. 1, Ap. 24            Oarcea      Sorin Cristofor     3380     Transilvania     Salariat/Societate comercială     MARA DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Fabricii de Zahar, Nr. 12            Oarga      Roxana Codina Garofița     7410     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIPRO ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: blv 21 Decembrie 1989, Nr. 104, Bloc: L1, Ap. 11    PROARTIS CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Hațeg, Nr. 10            Obaj      Iulia     6762     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     PĂTRU IULIA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Negoiu, Nr. 1    ALBENDIEGO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Colonia Hodai , Nr. 11            Obradovici      Vladimir     6205     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ VLADIMIR OBRADOVICI - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: H. Heine, Nr. 2, Cod poștal: 30070    ÎN LUCRU SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Heinrich Heine, Nr. 2, Ap. 3            Ocalan      Mihriban     10022     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ZEN'ART - Județ: București, Stradă: FORTUNEI NR 8, Sector 1    PROTOTIP9 ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: INTRAREA POIANA, Nr. 17, Etaj: PARTER, Ap. 1, Sector 1            Ociu      Florina-Andreea     11867     Arad     Titular/Birou individual de arhitectură     FLORINA ANDREEA OCIU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Arad, Localitate: Oraș Curtici, Stradă: Iosif Vulcan, Nr. 8            Ocolișan      Bogdan George     10357     Hunedoara     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     OCOBRARHITECTURA SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Călan, Stradă: Florilor, Bloc: 12, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 10    ARHISILV SRL - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Ciacova, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 21, birou 2            Odăgescu     Monica - Andreea     5535     București     Asociat/Societate comercială     MOFT ART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iancului            Odăgescu      Ștefan - Adrian     4392     București     Asociat/Societate comercială     MOFT ART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iancului            Oejdean      Oana Cosmina     11193     Mureș     Salariat/Societate comercială     OVOARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Arieșului, Nr. 102, Scară: 2, Etaj: 6, Ap. 84            Ofrim      Alexandru-Vasile     8929     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     A-3-A PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Logofătul Luca Stroici, Nr. 11, Etaj: parter, Ap. 3, Sector 2    ATELIERO DESIGN ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independentei, Nr. 273, Scară: corp 1, Etaj: 3, Sector 6            Ofrim      Mădălina - Ioana     7043     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     INTERTECH DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Comana, Nr. 21, Sector 1    GEODATA SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: REVERIEI, Nr. 11, Sector 6    ATLAS CONSULTING & PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Someșul Cald, Nr. 4    VITASTAL CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Codrii Nemtului, Nr. 7E, Bloc: C1, Sector 3            Ohriniuc      Alina     5265     București     Salariat/Societate comercială     BDP - Județ: Londra, Stradă: Brewhouse Yard, Clerkenwell, Nr. 16            Olah      Franciska     9827     Timiș     Salariat/Societate comercială     RIJNBOUTT B.V. - Județ: Noord-Holland, Localitate: Oraș Amsterdam, Stradă: Barentszplein, Nr. 7, Cod poștal: 1013            Olah      Beata     7293     Bihor     Salariat/Societate comercială     COLOSSEUM PRINT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Biharea, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 107A            Olariu      Cristina     7166     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHISTUDIO SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Bdul Decebal, Nr. 26    ARHICRIS LOGISTIC SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Alba Iulia, Nr. 28, Ap. 3            Olaru     Adela     1685     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ADELA OLARU BIA - Județ: București, Stradă: aleea hobita , Nr. 6, Bloc: 302BAC, Scară: 2, Etaj: 2, Ap. 57, Sector 2            Olaru      Dimitrie     1008     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHIPLUS SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Cuza Voda, Nr. 68    ARHIGRAFIC SRL (FOCȘANI) - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Bld. Unirii, Nr. 65            Olasz      Gabriella     3082     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ OLASZ GABRIELLA - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Moldoveanu, Nr. 12A            Olaș      Doru Ghiocel     641     Nord-Est     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     OLD ART PRO SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Mihai Viteazul , Nr. 14    OLD ART SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 14A, Bloc: 14, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 9    MBR CONSTRUCT 2020 SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Rădăuți, Stradă: Calea Cernăuți, Nr. 12    STÂLPUL LUI VODĂ SRL - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Vama, Stradă: Miclăușa, Nr. 9            Olănescu      Octav Silviu     5464     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     OLĂNESCU OCTAV SILVIU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Frunzișului, Nr. 34    STUDIO 82 SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Frunzișului, Nr. 34, Ap. 2    CVB&STUDIO82 S.R.L. - Județ: Cluj, Stradă: Cocorilor            Ologu      Ioan     2756     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     OLOGU IOAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Aluminei, Nr. 47, Bloc: A4, Etaj: 1, Ap. 8            Oltean      Alexandru     7450     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     PRODOMUS SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Vasile Bumbac, Nr. 18            Oltean     Nicolae - Ciprian     5302     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GARDENTONICA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Victoriei, Nr. 192A, Sector 1    NCO ARCHITECTURE SERVICES SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Corbeanca, Stradă: Dumbravioarei, Nr. 14, Cod poștal: 077066            Oltean      Sanda     5158     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHITECTURA 4U SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Mănăștur , Nr. 103B    TOP PROIECT SRL (CLUJ) - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Nicolaus Copernicus, Nr. 7            Olteanu      Anamaria     7106     București     Asociat/Societate comercială     SC ATELIER VITAMINA ARH SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Mogoșoaia, Stradă: Austrului, Nr. 3, Cod poștal: 077135            Olteanu      Andreea Loredana     10393     Prahova     Salariat/Societate comercială     ARHI PUZZLE SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: SOSEAUA VESTULUI, Nr. 1            Olteanu      Andrei     9972     Prahova     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GALAXY MIDRAND SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Viorele, Nr. 4    AEOT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Șoseaua Vestului, Nr. 1A, Bloc: WEST MALL PLOIEȘTI, Etaj: 3    MOVAND CONCEPT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Blejoi, Stradă: Aleea Smaraldului, Sat Ploieștiori , Nr. 3, Etaj: 1, Ap. 11    ACVI-STAR CONSTRUCT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Băicoi, Stradă: Aviatorilor, Nr. 2            Olteanu      Eliza-Alexandra     9043     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CUBE ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Zaharia Petrescu, Nr. 9, Sector 5, Cod poștal: 050495    KAIA DESIGN OFFICE SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Be. Republicii, Nr. 23, Bloc: A6, Scară: C, Ap. 6            Olteanu      Laura Mihaela     7611     Iași     Salariat/Societate comercială     FLOYD SLASKI LTD - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Putney High Street, Nr. 39-43, Bloc: SW15 15P            Olteanu     Louana Maria     9025     Hunedoara     Asociat/Societate comercială   Funcționar public/Administrație     MOA HABITAT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Năvodari, Stradă: B-dul Mamaia Nord ( fost DC86 KM 2, POPAS III ), Nr. 111, Bloc: B4, Ap. Camera 5    PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Piața Unirii, Nr. 4, Cod poștal: 330152            Olteanu      Nicolae     4215     Timiș     Asociat/Societate comercială     PRESSOIL SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bd. 1 Decembrie 1918, Nr. 88, Ap. 10, Cod poștal: 300588            Olteanu      Silvia     8868     București     Asociat/Societate comercială     LIME STUDIO SRL - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: Mărășești, Nr. 29            Olteanu      Silviu - Benone     7484     București     Asociat/Societate comercială     SC ATELIER VITAMINA ARH SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Mogoșoaia, Stradă: Austrului, Nr. 3, Cod poștal: 077135            Olteanu      Vlad     12357     București     Asociat/Societate comercială     VARIO ARHITECTURA CONSTRUCTII URBANISM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Compozitorilor, Nr. 14, Bloc: Z28, Etaj: 2, Ap. 15, Sector 6, Cod poștal: 061605            Oncea      Ioana     7266     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CUBICULAR DESIGN STUDIO - Județ: București, Stradă: Str. Fundeni 3    TECHE CONSTRUCT SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tomis, Nr. 2, cam. 1, Bloc: B6, Scară: 1, Etaj: 10, Ap. 53, Sector 3            Oncescu      Florin-Antoniu     10681     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură     CAPITAL VISION SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Calea Munteniei, Nr. 56    ANTONIU ONCESCU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Popești-Leordeni, Stradă: Drumul Fermei, Nr. 74, Bloc: 3A, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 14, Cod poștal: 077160    ANTONIU ONCESCU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Popești-Leordeni, Stradă: Drumul Fermei, Nr. 74, Bloc: 3A, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 14, Cod poștal: 077160            Onci-Isopescu      Olimpia     10069     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     VITAMIN ARHITECTS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Alexandru Mocioni, Nr. 2, Cod poștal: 300199    ATELIER OLIMPIA ONCI SRL - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Caransebeș, Stradă: Romanilor , Nr. 63            Oncioiu      Maria-Irina     12187     Argeș     Salariat/Societate comercială     PLACECRAFT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: str. Titu Maiorescu nr.22 ,et.3,ap.11,c1, Cod poștal: 077190            Onea      Madalina Raluca     8005     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BDS STUDIO ARH SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Săcălaz, Stradă: sat Săcălaz, , Nr. 598/C    DTM CREATIVE ARCHITECTURE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Giroc, Stradă: Cooperatorilor(Chișoda), Nr. 48, Ap. 1            Oneață      Mihai Cristian     1778     Prahova     Salariat/Societate comercială     ONEATA PLUS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Constantin Titel Petrescu, Nr. 9, Bloc: C29, Scară: C, Etaj: 5, Ap. 139, Cam. 1, Sector 6            Onescu      Eugen     9376     Timiș     Salariat/Societate comercială      3DSN DESIGN STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: Conac, Nr. 39            Onescu Tărbujaru     Dorina     1796     București     Titular/Birou individual de arhitectură     DORINA ONESCU TĂRBUJARU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Dimitrievici Pavel Kiseleff, Nr. 55            Oniga      Vlad     10253     Transilvania     Asociat/Societate comercială     VOUA ARHITECTURĂ + DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Ciurila, Stradă: Principala, Nr. 77/O            Onofrei      Alina Mihaela     6298     Iași     Salariat/Societate comercială     SAM IDEAS SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Valea Lupului, Stradă: Sat Valea Lupului, STR. Victoriei, Nr. 70, Etaj: parter, Ap. cam.1            Onuță      Andreea-Maria     11051     București     Salariat/Societate comercială     TDA MULTIMEDIA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25, Bloc: C2            Onuțu      Andreea Georgiana     8999     București     Salariat/Societate comercială     ARHITECTURAL CODE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ALEEA SALAJ, Nr. 8            Onuțu     Lohengrin     9968     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHITECTURAL CODE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Sălaj, Nr. 8, Bloc: 41, Scară: 4, Etaj: 2, Ap. 2, Sector 5    ARHITECTURAL CODE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ALEEA SALAJ, Nr. 8    S.C CONSULTANT TEHNIC FORTUNA SRL -Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Str. Varadi Jozsef, Nr. 3c parter    MODERN C.M. SRL - Județ: București, Stradă: CREMENITA, Nr. 41            Opre      Oana Iulia     8632     Satu Mare     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     CONDESIGN SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Șelimbăr, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 28    ARHIMAR SERV SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gh. Bilascu, Nr. 25, Ap. 12    OANA IULIA OPRE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: GANEA, Nr. -, Bloc: CG17, Scară: -, Etaj: PARTER, Ap. 2, Sector -, Cod poștal: 440272    HEXAGON STRUCTURES SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Alexandru Vaida  Voevod, Nr. 16, Bloc: CORP 1B, Ap. U80            Oprea      Andreea-Corina     11463     București     Salariat/Societate comercială     PATRULIUS ȘI ASOCIAȚII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Louis Blanc, Nr. 18-20, Scară: _, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 1            Oprea      Corina-Elena     8949     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     NAC STUDIO PARTNERS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Piscului, Nr. 13, Bloc: 77, Etaj: 1, Ap. 5, Sector 4    ISPE PROIECTARE SI CONSULTANTA SA - Județ: București, Stradă: B-dul Lacul Tei , Nr. 1-3, Sector 2            Oprea      Cristian Daniel     5276     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ATELIER ARHIDEEA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    CRISTIAN DANIEL OPREA - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Lamaitei, Nr. 87, Cod poștal: 555653            Oprea     Dragoș     4493     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     SC EXHIBIT ARHITECTURA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Nicolae Balcescu, Nr. 40            Oprea      Ionuț     4862     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC COLIBA ARCHITECTURE OFFICE - Județ: Salariat, Stradă: Baloaica    TRIAXIS DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independenței, Nr. 273, Sector 6    OFFICE AIO SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Snagov, Stradă: Gorunului, Nr. 15            Oprea      Ionuț Răzvan     7149     Bihor     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHIVO STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: DIMITRIE CANTEMIR, Nr. 17, Bloc: D17, Etaj: 2, Ap. 8    CONTEMPORAN PROIECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: CALEA ARADULUI, Nr. 18            Oprea      Ruxandra Mara     7591     Timiș     Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     FORMAT AD SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Strada Inocențiu Micu  Klein, Nr. Nr. 5, Ap. 1, Cod poștal: 400087    FORMAT AD SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Strada Inocențiu Micu  Klein, Nr. Nr. 5, Ap. 1, Cod poștal: 400087            Oprea-Mirea      Roxana     9375     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARTKRAFT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ion Barac, Nr. 16, Cod poștal: 300151    GAUSS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Martirilor, Nr. 1-3-5, Bloc: corp D            Oprean -Crașoveanu     Daniel - Marcel     10001     Alba     Salariat/Societate comercială   Salariat/Administrație    Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CAPITEL PROIECT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Ferdinand I, Nr. 8    JUDETUL ALBA PRIN CONSILIUL JUDETEAN ALBA - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Piata Ion I.C. Bratianu, Nr. 1    DINAMIC PROIECT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Letea, Nr. 13, Bloc: 13, Scară: A, Etaj: 7, Ap. 28    DINAMIC PROIECTARE MIRA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Ciurila, Stradă: -, Sat Salicea, Nr. 103D            Opreanu     Mihai     1625     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MIHAI OPREANU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: INTRAREA MIHAI EMINESCU, Nr. 3    SC SYSTEGRA ENGINEERING SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Cercelus, Nr. 23    LUMS ARHITECTI ASOCIATI SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Av. Petre Cretu, Nr. 6, Sector 1    POPP & ASOCIATII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cal. Grivitei, Nr. 136, Sector 1            Oprică      Alice Maria     6687     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ALICE OPRICĂ ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dorobantilor, Nr. 25, Etaj: 1, Ap. 30            Oprică      Andrei Cornel     6466     Transilvania     Salariat/Societate comercială     OP DESIGN - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Dr. D. Barcianu, Nr. 6            Opriș      Sebastian - Tudor     3506     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     DEROM MANAGEMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aviator Petre Crețu, Nr. 67, Sector 1    SEBASTIAN-TUDOR OPRIS BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: aleea Banu Udrea            Oprișa      Sorana-Paula     9171     Transilvania     Asociat/Societate comercială     PLAN VERTICAL SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Salcâmului, Nr. 37, Ap. 146            Oprișan      Gheorghe Vasile     323     Timiș     Asociat/Societate comercială     BAU PROIECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Iosif Nemoianu, Nr. 6A, Etaj: P, Ap. 1            Oprișan      Gyongyi-Krisztina     5803     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     AC TECTURA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Stejarului, Nr. 7    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ OPRIȘAN GYONGYI-KRISZTINA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Str. Dr. Ioan Mureșan, Nr. 71, Bloc: 55, Scară: A, Ap. 9            Oprișan     Nicolae Marian     7521     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ OPRIȘAN NICOLAE MARIAN - Județ: Vaslui, Localitate: Municipiul Vaslui, Stradă: Valentin Silvestru, Nr. 11    SPARKS ARH SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Municipiul Vaslui, Stradă: Ștefan Ciubotărașu , Nr. 2D    SMART HOME & EXTREME DESIGN SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Bdul. 1 Decembrie 1918, Nr. 18 B            Opritoiu      Mariana - Emanuela     5810     București     Asociat/Societate comercială     OPEN ARCHITECTURE & LIFESTYLE SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Nicolae Titulescu, Nr. 61-71            Oprița      Ioana     8434     Alba     Salariat/Societate comercială     LOB ARCH SRL-D - Județ: Alba, Localitate: Comuna Gârbova, Stradă: sat Cărpiniș, Nr. 295            Oprița      Ionela Ondin     5821     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     INSERT STUDIO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Oprița      Nicolae Claudiu     349     Timiș     Salariat/Societate comercială     STUDIO ARCA SRL - Județ: Timiș, Stradă: Alexandru Macedonski, Nr. 42, Bloc: SAD            Oprița      Răzvan Alexandru     361     Timiș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHICONS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Madrid, Nr. 15    FREE FORM STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Madrid, Nr. 15, Ap. 2            Oproiu      Andrei     9770     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SBE EXPERIENCE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Toamnei, Nr. 120, Sector 2    SQUARE STUDIO ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tunari nr. 46C    TGB MANAGEMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -            Oproiu      Bogdan     3171     București     Asociat/Societate comercială     ARCHIBO CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Turda, Nr. 116, Bloc: 36, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 35, Sector 1            Opruța      Ioan Marius     4906     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     OPRUȚA IOAN MARIUS BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: N. Titulescu, Nr. 1    DURACO CONCEPT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Camil Velican, Nr. 19            Orac     Laura - Georgiana     10181     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC STRUCT QUALITY AND BUILDING SRL, - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Afumați, Stradă: Domnita Balasa , Nr. 4, Etaj: PARTER    STRUCT QUALITY AND BUILDING SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Afumați, Stradă: Domnita Balasa    STRUCT QUALITY AND BUILDING SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Afumați, Stradă: Domnita Balasa    PRO INFRA BUILD SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Afumați, Stradă: Soseaua Stefanesti , Nr. 117    SC CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: sublocotenent Zaharia, Nr. 5, Sector 1, Cod poștal: 011284            Orășanu      Mihnea Cristian     10574     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     S.C. K-BOX CONSTRUCTION DESIGN S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dorobanți, Nr. 103-105    MO ARCHITECTURE AND DESIGN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Sinaia, Stradă: Lunei, Nr. 3    VLADIROM SERV IMPEX SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Otopeni, Stradă: Marasesti , Nr. 7    JIMAN BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Stefan cel Mare, Nr. 10, Sector 2    MOD ARCHITECTURE AND DESIGN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Sinaia, Stradă: Lunei, Nr. 3    BXC SRL. - Județ: Satu Mare, Localitate: Comuna Păulești, Stradă: Str. Petrache Poenaru, Nr. 69/A, Ap. 3            Orban      Gyorgy     6513     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ESVVV - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Emil Racovita, Nr. 51            Ordog      Alex     8384     Mureș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA ORDOG L. ALEXANDRU-STEFAN - Județ: Mureș, Localitate: Comuna Aluniș, Stradă: Principala, Nr. 88            Ordog      Csaba-Zsolt     9919     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Societate comercială   Titular/Societate comercială     CONSTRUCȚII „ORDOG” S.R.L. - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: LUNCA OLTULUI    PROIECTARE ȘI CONSTRUCȚII SIGMA SRL -Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Lunca Oltului, Nr. 50            Orme-Iașchevici      Ștefana     10400     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MEYER SCHMITZ-MORKRAMER ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: PRISACA DORNEI , Nr. 4F, Ap. cam. 3, Sector 3    S.C. TESSERACT ARCHITECTURE S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Floreasca, Nr. 60, Sector 1, Cod poștal: 014453            Ormenean-Zaharia      Elena Cristina     6423     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     HESTIA DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Mehedinți, Nr. 84    SC ATRIUM ZONE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Ana Ipatescu, Nr. 27, Ap. 1            Ormenișan      Rareș-Mihai     5567     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DANINA STAR BRASOV SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Gh. Lazăr, Nr. 25    ARHCON COMPANY SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Gheorghe Lazar, Nr. 25, Cod poștal: 500090    DANINA STAR SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Or-Munteanu      Simona Mihaela     10834     Transilvania     Salariat/Societate comercială     LOGOS ARTĂ & CUVÂNT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Feleacu, Stradă: Principală, Nr. 365A            Ornstein      Emil Ladislau     2685     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PLANPROIECT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    ARHIAND SRL - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Zărnești, Stradă: Dr. Ioan Senchea , Nr. 144    ALCASA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: 13 Decembrie, Nr. 67    AXS STUDIO ARCHITECTURE DESIGN SRL -Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Nicolae Balcescu , Nr. 25 E            Oros      Cristina Irina     6882     Bihor     Salariat/Birou individual de arhitectură     OROS CRISTINA IRINA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Oraș Beiuș, Stradă: Viilor, Nr. 1/B            Oros     Florina Mirela     10184     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIA OROS FLORINA - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Locomotivei, Nr. 9, Bloc: PB80, Etaj: 3, Ap. 15    COFIDO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Zimbrului , Nr. 4, Bloc: Prima, Etaj: P, Ap. sp.c. 5            Osman      Denis     9609     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PARALEL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Clopotarii Vechi, Nr. 18, Sector 1    SC DEOS ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gheorghe Buciumat, Nr. 26, Bloc: C-D, Scară: 3, Etaj: 6, Ap. 608D, Sector 1, Cod poștal: 014385            Osman      Elena - Claudia     3992     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ELENA CLAUDIA OSMAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Basarabia, Nr. 42, Bloc: 32, Scară: 2, Etaj: 12, Ap. 97, Sector 2    MEDO DESIGN & TRANSPORT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Educației, Nr. 13, Etaj: 1, Ap. 4, Sector 2    ADURO S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Soseaua Mihai Bravu , Nr. 327, Bloc: 54, Scară: 2, Ap. 54, Sector 3    SC PEGASUS ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Valea Merilor, Nr. 28A    EUROCERAD INTERNATIONAL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Ing. Gheorghe Duca, Nr. 24, Etaj: 4, Ap. 8, Sector 1, Cod poștal: 011076            Osman      Ervin     5801     Timiș     Asociat/Societate comercială     ARH-GEAN PROJECT & CONSULTING SRL -Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: MAMAIA, Nr. 69, Bloc: TL1, Scară: A, Etaj: 12, Ap. 48            Ostafi      Petru-Sebastian     10578     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială     OSTARHISEB DESIGN SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Capitan Stoenescu, Nr. 20-22, Bloc: 20-22, Scară: a, Etaj: 2, Ap. 18            Otobâcu      Dan Silviu     7058     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     ILS SA - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Bicaz, Nr. 21            Oțelariu     Teofil-Nichita     11196     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIGEST SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Comuna Teliucu Inferior, Stradă: Lacului, Nr. 6    ARHIGEST SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Comuna Teliucu Inferior, Stradă: Lacului, Nr. 6            Oțelea      Ionuț Bogdan     12026     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     METROUL SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gutenberg Johann, Nr. 0, Ap. 0, Sector 5, Cod poștal: 50027    BIONIC STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Gilaului , Nr. nr.1D, Sector 4, Cod poștal: 041715            Ozon      Grigore     10637     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATRIUM SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Victoriei, Bloc: 13, Scară: mezamin    ARHIPULS PROJECT SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 1-17, Bloc: cam.B2II    ARHIMANIAC PROJECT SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 1-17, Bloc: cam B3II, Etaj: 2               Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Pachide- Țaric      Mara Ștefana     7120     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     AGENTIA DE ARHITECTURA SI DESIGN ADA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: 13 Decembrie, Nr. 13, Bloc: 7, Etaj: P, Ap. 2   ARHVIVO SRL - Județ: Brașov, Stradă: 15 NOIEMBRIE, Nr. 50A   PACHIDE- ȚARIC MARA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Horia , Nr. 51            Pacurar      Roxana-Maria     11843     Arad     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC ARTNOVA SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Lucian Blaga, Nr. 17, Cod poștal: 310023   ATELIER ARHTA SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Corneliu Coposu, Nr. 12, Bloc: C, Scară: A, Ap. 12            Pafka      Carmen     492     Bihor     Asociat/Societate comercială     PRO ARH SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: B. ST. DELAVRANCEA, Nr. 17, Ap. 1            Pafka      Ernest Anton     493     Bihor     Asociat/Societate comercială     PRO ARH SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: B. ST. DELAVRANCEA, Nr. 17, Ap. 1            Pagu     Ioana Maria     7412     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     BAU SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Georges Clemenceau, Nr. 3   IOANA MARIA PAGU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: 21 Decembrie, Nr. 75, Bloc: D, Scară: 1, Etaj: P, Ap. 2            Pais      Bianca Ioana     10227     Prahova     Asociat/Societate comercială     ALBISTEL COM SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Câmpina, Stradă: 1 Decembrie 1918, Nr. 15, Bloc: R59, Etaj: 1, Ap. 8, Cod poștal: 105600            Pakai      Eszter     7854     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     M RESTAURO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Bizușa, Nr. 6   STUDIO LUKROTHECA SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Depozitelor, Nr. 13   M&M DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Bizușa, Nr. 6, Ap. 67            Pal      Gheorghe     4350     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     PAL GHEORGHE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Bulevardul Dacia, Nr. 56, Bloc: U3, Etaj: 2, Ap. 9            Pal      Niculina Carmen     6381     Nord-Vest     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TREZART SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Republicii, Nr. 21, Bloc: 12, Ap. 12   TREZART ARHITECTURA SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Bdul Republicii, Nr. 21, Bloc: 21, Ap. 12            Palade      Laurențiu     8536     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PRO ATRIUM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Fântânele, Nr. 63   LAURENTIU PALADE BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Trifoiului , Nr. 22            Palaghia      Ana Maria     3749     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     URBANO ARHITECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Tudor Neculai, Nr. 6   URBANO ARHITECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Grădinari, Nr. 14            Palaghia     Paul Alexandru     184     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     URBANO ARHITECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Tudor Neculai, Nr. 6   URBANO ARHITECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Grădinari, Nr. 14            Palaghia      Ștefan-Alexandru     11875     București     Salariat/Societate comercială     DEDEMAN SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Alexei Tolstoi, Nr. 8            Pal-Antochi      George Adrian     6053     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     L’IMAGE SRL - Județ: Brașov, Stradă: -   ARCHKINECT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Hermann Oberth, Nr. 3            Palcovici      Bianca     7080     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ PALCOVICI BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂNCA - Județ: NEDEFINIT, Stradă: -    SC C.B. URBAN PROJECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Tigrului, Nr. 40, Ap. 1            Palea      Alina Cristina     4217     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ PALEA ALINA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Darwin, Nr. 2, Bloc: B6, Etaj: 2, Ap. 5   SELLM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Gh. Lazăr, Nr. 23            Paleacu      Mihai Ciprian     7794     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură     PALEACU MIHAI CIPRIAN BIA NR. 159 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Anotimpului, Nr. 1, Bloc: 38B, Scară: B, Ap. 39            Palița      Andrei     8088     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SQUARE ONE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nuferilor, Nr. 50-58, Sector 1   CARDO PLAN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gheorghe Pop de Băsesti, Nr. 4A, Sector 2   BASEPOINT ARCHITECTURE AND DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Polona, Nr. 92, Bloc: 17 A+B, Scară: 2, Etaj: 7, Ap. 80, Sector 1, Cod poștal: 010496            Panaiet      Sandra-Mihaela     9139     Muntenia Sud-Est     Titular/Birou individual de arhitectură     PANAIET A. SANDRA-MIHAELA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Buzău, Localitate: Comuna Cislău, Stradă: sat Barasti, STR. Intrarea Scarisorii, Nr. 13            Panait     Daniel     5306     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     PANAIT DANIEL BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Mihail Sadoveanu, Nr. 2, Bloc: DP74, Ap. 46   NOUVEAUARH SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: MIHAIL SADOVEANU, Nr. 2, Bloc: DP74, Ap. 46            Panait      Ionuț - Cristian     6782     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     CONTRUST GROUP - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Brănești, Stradă: BRAZI, Nr. 43    PANAIT G. IONUT – CRISTIAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cetatea de Baltă, Nr. 97C, Etaj: 2, Ap. 17, Sector 6   B&S DESIGN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: LT. STEFAN MARINESCU , Nr. 9-11, Bloc: CORP B, Ap. CAMERA 4, Sector 6            Panait      Irina-Gabriela     8281     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     EAST ATELIER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Roma, Nr. 42A, Ap. 3, Sector 1   ARIA CONCEPT ARCHITECTURE - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: ION LAHOVARI, Nr. 3   ARHIPLUSCRAFT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Mihai Viteazul, Nr. 23    SC ARIA CONCEPT ARCHITECTURE SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: STR. LAHOVARI, Nr. 3   ARIA CONCEPT ARHITECTURE - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Ion Lahovari, Nr. 3            Panait      Iulia     12119     București     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     FRANCISCO AIRES MATEUS ARQUITETOS LDA - Județ: NEDEFINIT, Stradă: Av. Barbosa do Bocage, Nr. 19            Panait     Vasile     1292     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA VASILE PANAIT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ALEEA CAMPUL MOSILOR, Nr. 1, Bloc: 2, Scară: 1, Etaj: 5, Ap. 18, Sector 2, Cod poștal: 021201    CONSTRUCT COMPANY - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STR FANTANICA, Nr. 9, Bloc: B7, Scară: 1, Etaj: 4, Ap. 28, Sector 2   DANI BUILDING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Peciu Nou, Nr. 56, Sector 5, Cod poștal: 052386            Panaite      Vasile     643     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     MODUS SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Aleea Spătari, Nr. 5            Panaitescu      Adina     2496     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială     ADINA PANAITESCU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Cărturari, Nr. 4   ARH. ADINA PANAITESCU-PROIECTARE SRLSRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Fdt. Cărturari, Nr. 4            Panaitescu      Octavian     3453     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     THE OFFICE DESIGN & BUILD SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Străulești, Nr. 172, Sector 1   SC THE ARCH TOWER SRL - Județ: București, Stradă: Cristea Mateescu, Nr. 8, Bloc: 42, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 9, Sector 2   SC FUSE ARCHITECTURE & INTERIOR DESIGNSRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: sos. Bucuresti - Ploiesti, Nr. 89A, Scară: CORP 2, Etaj: 4, Ap. RECEPTIE            Panaitescu      Teodor     7577     Iași     Asociat/Societate comercială     MABOGAL CONSTRUCT SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Popricani, Stradă: sat Vânători            Panaitescu      Vlad Ioan     4302     București     Salariat/Societate comercială     CTRB DESIGN WORKS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul independentei , Nr. 202B, Ap. camera 42            Panasiu     Ion Gabriel     359     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CENTRUL DE CERCETARE, PROIECTARE, EXECUȚIE SI CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Academiei, Nr. 18-20, Sector 1   VERDE PATRAT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Bd. Pipera, Nr. 1/I, Bloc: Constructia C2, Etaj: 5, Ap. Biroul 11, compart. 3            Pană      Mircea-Daniel     3544     București     Asociat/Societate comercială     PERFORMA ARHITECȚI ȘI INGINERI SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Berzei, Nr. 14A, Ap. 2, Sector 1            Pană      Radu     1873     București     Asociat/Societate comercială     ENTER STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Traian, Nr. 190, Ap. 3, Sector 2            Pană      Ștefania     12513     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIA PANĂ ȘTEFANIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bulevardul Bucurestii Noi, Nr. 25, Bloc: D, Scară: 1, Etaj: 4, Ap. 142, Sector 1, Cod poștal: 012352    U-RESHAPE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baba Novac, Nr. 14, Bloc: N2, Scară: C, Ap. 34, Sector 3            Pancrat      Adrian     10071     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC ARCHITECTURE LINE SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Gavrilov Corneliu, Nr. 320, Bloc: A8G, Scară: B, Ap. 5   DUCAPA STUDIO SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Comuna Frecăței, Stradă: STEJARULUI, Nr. 29, Sector SAT TELITA    CONCEPT STRUCTURE SRL - Județ: București, Stradă: Strada Povernei            Pandi      Rodica     261     Nord-Vest     Asociat/Societate comercială     PANIMPEX SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Hollosi Simon, Nr. 14A            Panduru      Radu Mihai     6024     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIPUNCT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Crisului, Nr. 8   OPTIMAL PROJECT - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: BD. SOCOLA, Nr. 206A-208            Panfir      Dragoș     11736     București     Asociat/Societate comercială     SC AOV SRL - Județ: Teleorman, Stradă: Ctin Brancoveanu, 48            Panici      Vladimir     4375     Timiș     Salariat/Societate comercială     AVEM PROIECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Sever Bocu, Nr. 92            Paninopol     Anca     10561     Nord-Est     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PANINOPOL SRL - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Frătăuții Vechi, Stradă: 59 C    MBR CONSTRUCT 2020 SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Rădăuți, Stradă: Calea Cernăuți, Nr. 12            Pantaze      Ilona     11927     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     K-BOX CONSTRUCTION DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -    MINT PILL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Laborator, Nr. 123, Bloc: V14            Pantea      Daniela Elisabeta     5466     Transilvania     Asociat/Societate comercială     SC BIROU DEPLAN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Bună-Ziua, Nr. 12, Bloc: B3, Etaj: P+S, Ap. 4            Pantelimon-Negruț      Viorel     837     Bihor     Asociat/Societate comercială     ECO URBAN VISION CORP - Județ: NEDEFINIT, Localitate: Comuna Edmonton, Alberta, Stradă: 2831 KOSHAL CRESCENT SW - ORAS EDMONTON, Cod poștal: T6W 3J7            Panțeru      Adrian     5296     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială      1ST FLOOR ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sfânta Maria, Nr. 17A, Sector 1    1ST FLOOR ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sfânta Maria, Nr. 17A    GREEN BOULDER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: MIHAILENI, Nr. 2            Panțuru      Adriana Paula     9845     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIERCETREI SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Constantin Noica, Nr. 8, Etaj: 2, Ap. 12    ARTECHTURA LAB SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Loichiță Vasile , Nr. 6, Scară: e, Etaj: 4, Ap. e17            Panu      Ioana     5777     București     Titular/Birou individual de arhitectură     IOANA PANU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Constantin Sandu-Aldea , Nr. 8, Etaj: paretr, Ap. 2, Sector 1            Pap      Mircea Mihai     5077     Timiș     Asociat/Societate comercială     CUBE DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: C. Brâncoveanu, Nr. 52A, Scară: A, Ap. 7            Papagheorghiu     Carmen Mirela     1358     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     AMBI-ARH SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Av. Traian Vasile, Nr. 71, Sector 1   EVO ART PROIECT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Av. Traian Vasile, Nr. 71, Sector 1   PAMIRA PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Plevnei, Nr. 58A, Sector 1   PAPAGHEORGHIU V. CARMEN-MIRELA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: av. Vasile Traian, Nr. 71, Sector 1            Papp      Zoltan Arpad     6284     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     ZOLTAN PAPP BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: -            Paraschiv      Dan Felix     6736     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ PARASCHIV DAN FELIX - Județ: Vâlcea, Localitate: Oraș Băile Govora, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 126, Bloc: G, Scară: D, Etaj: 3, Ap. 6            Paraschiv      Maria-Cristina     11751     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     PROGRAPHIC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Soldat Neagu Florea, Nr. 7, Etaj: 2, Sector 2   PARASCHIV MARIA-CRISTINA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Stradă: Soseaua Stefan cel Mare, Nr. 31, Bloc: 29, Scară: 3, Etaj: 8, Ap. 99, Sector 2, Cod poștal: 020127            Paris      Mihaela     4839     București     Asociat/Societate comercială     STUDIO MP ARHITECTURA SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Mogoșoaia, Stradă: Brazilor, Nr. 6, Cod poștal: 077135            Paris – Nestea     Andra     10404     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială     NESPAS DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Caramfil, Nr. 68-70, Bloc: 22b, Scară: 2, Etaj: 2, Ap. 21, Sector 1, Cod poștal: 014146            Parnia     Andreea     1960     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ATELIER ADU SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cetatea de Balta    SC ATELIER ADU SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cetatea de Balta    PARNIA R ANDREEA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cetatea de Balta , Nr. nr. 112-114,, Bloc: 7, Scară: D, Etaj: parter, Ap. 32, Sector 6, Cod poștal: 060973            Partnoi      George-Cristian     8196     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CREATIVE ARHITECTURE SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Viitorului, Nr. 65, Bloc: BS, Scară: A, Ap. 17    CREATIVE ARCHITECTURE SERVICII PROIECTARE SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: aleea Cicoarei, nr.2,bl. 32, sc. C, ap. 9   AOV PROIECT ARHITECTURA - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: Constantin Brancoveanu, Nr. 48    AOV PROIECTARE CONSTRUCTII SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: Constantin Brancoveanu , Nr. 48, Cod poștal: 140064 AOV SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: Constantin Brancoveanu , Nr. 48, Cod poștal: 140064    AOV SERVICII ARHITECTURA SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: Ctin Brancoveanu            Pasăre      Viorel Dorel     72     Oltenia     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PVD ARHITECT SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 1-17, Sector 3   STORYPLAN 3D SRL - Județ: Gorj, Localitate: Comuna Runcu, Stradă: Răchiți, Nr. 125    DUCPOP CONSTRUCT SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Constructorilor, Nr. 6            Pasca      Stefania Alexandra     12177     Transilvania     Salariat/Societate comercială     ARHI BOX SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Observatorului , Nr. 127, Etaj: 4, Ap. 17            Pasca-Igna      Maria Andreea     11411     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     FITRA ARHITECTURA SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: B-dul Revolutiei 1989, Nr. 30, Bloc: MV6    AMPI ARCHITECTURE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Avram Iancu, sat Florești, Nr. 344, Scară: 2, Etaj: 6, Ap. 87            Pascal      Claudiu     7610     Iași     Salariat/Societate comercială      3D PASCAL PROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Grigore Ioan, Nr. 7, Bloc: A4, Etaj: 7, Ap. 36            Pascariu - Toma      Emilia     11049     Iași     Salariat/Societate comercială     GLEMSY ART SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: STR. PRINCIPALĂ, NR. 695/1 B, SAT ȘENDRENI, COM. ȘENDRENI            Pascu      Ana - Maria     5539     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     NIVA PROMPT CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Popescu, Nr. 18, Sector 1   FORMA CONCEPT SRL - Județ: București, Stradă: Alea Campul Mosilor, Nr. 4, Bloc: 4, Scară: 1, Etaj: et 6, Ap. 20            Pascu      Călin     348     Timiș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     STUDIO ARCA SRL - Județ: Timiș, Stradă: Alexandru Macedonski, Nr. 42, Bloc: SAD    P&B ARHITECTI ASOCIATI SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: PIATA ROMANILOR, Nr. 6, Etaj: 1, Ap. 2, Cod poștal: 300100            Pascu      Eduard-George     8226     Muntenia Vest     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PEI ARCHITECTURE & DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: bl Ferdinand I, Nr. 118, Sector 2   SC MONIVEST PROFIL SRL - Județ: Dâmbovița, Stradă: Revolutiei, Nr. 17, Etaj: 1, Ap. 1            Pascu      Ionel     7717     Mureș     Asociat/Societate comercială     FOI STUDIO SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Tg. Mureș, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 65, Ap. 6            Pascu      Luminița Maria     351     Timiș     Salariat/Societate comercială     STUDIO ARCA SRL - Județ: Timiș, Stradă: Alexandru Macedonski, Nr. 42, Bloc: SAD            Pascu      Marian     777     Dunărea de Jos     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ PASCU MARIAN - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Grivița, Nr. 494, Cod poștal: 810104            Pascu     Mihaela     784     Dunărea de Jos     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ PASCU MIHAELA - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Grivița, Nr. 494, Cod poștal: 810104            Pascu      Valentin     9942     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     JASPERS-EYERS ARCHITECTS - Județ: Flandra, Stradă: Tervuursevest, Nr. 362, Cod poștal: 3000 LEUVEN            Pasere      Karla     10907     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ERE ARHITECT FORUM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Alexandru Vaida  Voevod, Nr. 16, Bloc: C2, Scară: 2, Etaj: 6, Ap. 72            Paskucz      Ioan Ștefan     263     Nord-Vest     Asociat/Societate comercială      9 OPTIUNE SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Cetății, Nr. 2            Pastor      Corina     8945     Mureș     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIA PASTOR CORINA - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 2, Ap. 2   ARHI CUP SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Zeno Vancea, Nr. 20/D, Ap. 1            Pasztor      Istvan Csaba     6081     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     BLIPSZ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aurel Suciu, Nr. 20    PASZTOR ISTVAN CSABA BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ilie Macelaru, Nr. 31            Pașca      Ciprian Petru     5110     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PACONSTRUCT - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Aleea Biruinței, Nr. 12    ARHITECȚI PAȘCA & BORDEAN SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Litovoi Vodă, Nr. 24A, Cod poștal: 550275            Pașcalău      Cristian-Ion     6787     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA PAȘCALĂU CRISTIAN-ION;PAȘCALĂU CRISTIAN-ION DIRIGINTE DE ȘANTIER - Județ: Timiș, Stradă: Sînandrei, Nr. 829, Cod poștal: 307375            Pașcalău      Mihai     8651     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MOUA STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Nicolae Titulescu    MOUA RESIDENTIAL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Bv. 21 Decembrie 1989, Nr. 75, Ap. 7   MOUA INDUSTRIAL SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: bulevardul 21 Decembrie1989, Nr. 75, Bloc: C, Ap. 7            Pașol     Alexandru     4699     București     Salariat/Societate comercială     ARHIPAS DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Macedoniei, Nr. 8-10, Etaj: 2, Ap. 4, Sector 1            Pat      Corina Maria     580     Arad     Asociat/Societate comercială     FIRMA 9 SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Căpitan Ignat, Nr. 29            Patachi      Laura     4907     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     PATACHI LAURA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Câmpului, Nr. 105    ARHIPRO ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: blv 21 Decembrie 1989, Nr. 104, Bloc: L1, Ap. 11            Patapievici      Tudor - Andrei     10010     București     Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MIREL JICHIȚA - Județ: București, Stradă: Sg. Constantin Boghiu, Nr. 15, Etaj: 1, Ap. 4, Sector 1   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MIREL JICHIȚA - Județ: București, Stradă: Sg. Constantin Boghiu, Nr. 15, Etaj: 1, Ap. 4, Sector 1   TUDOR-ANDREI PATAPIEVICI BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: EUFROSINA POPESCU, Nr. 61, Bloc: T3, Etaj: 3, Ap. 92, Sector 3, Cod poștal: 31681            Patrascu-Baba      Cristina Maria     6603     Timiș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     B&P PROJECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Cluj, Nr. 20    VERONA INGEGNERIA&GEOLOGIA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Dr. Grigore T. Popa, Nr. 37    MARHI PLAN DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Pavel Rotariu , Nr. 7, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 20    POVI PROJECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Lugoj, Stradă: str Timișorii , Nr. 16    S.C. CHROM DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Victor Babes, Nr. 24    PROJECT ACE STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Giroc, Stradă: Calea Timișoarei, sat Giroc, Nr. 69, camera 2, Ap. 17, Cod poștal: 307220    A&D BLUEPRINT CONCEPT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: D. Kiriak, Nr. 5, Ap. 9   AQUA AZUR SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Poarta Albă, Stradă: Rasaritului, Nr. 2   PRO ARHITECTURA SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Ioan Alexandru, Nr. 15            Patriche      Andrei     11684     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DESA ENGINEERING CONSTRUCTION SRL -Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Pantelimon, Stradă: Rascoalei, Nr. 48, Bloc: Corp C1, Ap. cam. 1   KOLEKTO DESIGN STUDIO SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Brănești, Stradă: IC Bratianu, Nr. 9C, Ap. mansarda            Patron      Luminița Antoaneta     1335     București     Salariat/Societate comercială     CENTRUL DE CERCETARE, PROIECTARE, EXECUȚIE SI CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Academiei, Nr. 18-20, Sector 1            Patrulius      Ion - Șerban     5603     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PATRULIUS ȘI ASOCIAȚII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Louis Blanc, Nr. 18-20, Scară: _, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 1   PROGRES CONCEPT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iancu de Hunedoara , Nr. 2, Bloc: H6, Etaj: 5, Ap. 20, Sector 1            Patzelt     Robert Radu Constantin     1722     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială     PATZELT ROBERT RADU CONSTANTIN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos. Iancului, Nr. 17, Sector 2   KRONA MKT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Comuna Tărlungeni, Stradă: Zizinului            Pau      Cătălin     1997     București     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA CATALIN PAU - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str. Frumoasa            Pau      Flavia     7586     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ABRAXAS SRL - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Reșița, Stradă: Libertății, Nr. 2   FLAVIA PAU DESIGN SRL - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Reșița, Stradă: Gradiste (Calnic), Nr. 156            Paul      Daniel     1762     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ACM DASA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Mihai Eminescu, Nr. 3, Etaj: p, Ap. 3, Sector 2   DASA ARCH - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: G-ral Alexandru Radovici , Nr. 12, Ap. 0, Sector 2, Cod poștal: 0   ACM DASA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Mihai Eminescu, Nr. 3, Etaj: p, Ap. 3, Sector 2            Paută      Raluca     6206     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHIGEST SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Comuna Teliucu Inferior, Stradă: Lacului, Nr. 6   ATELIERELE ARHIGEST SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Anton Pann , Nr. 1, Ap. 4A, Cod poștal: 300102            Pavel      Claudiu     9940     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     LARA ARHIDESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihail Sebastian, Nr. 116, Bloc: 1, Scară: 1, Etaj: 7, Ap. 45    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - TEODORESCU ION - Județ: Gorj, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 1-17, Etaj: 3, Ap. Cam. B1-III    METRICHOUSE ARHIDESIGN SRL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: DOROBANTI, Nr. 435, Bloc: A1, Scară: 2, Ap. 56            Pavel     Dan     3625     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. DAN PAVEL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Dragoș Vodă, Nr. 1   VOLLEER SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: George Enescu, Nr. 30    CORY PROIECT VISION - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Lumina, Stradă: Rogozului, Nr. 3            Pavel      Daniel Cosmin     5377     Prahova     Asociat/Societate comercială     ABRUPT ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Belizarie, Nr. 10            Pavel      Ioan Radu     7995     Dobrogea     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROMARH SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Oborului , Nr. 2   IDEAL CONSTRUCT SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Oborului, Nr. 2   ATELIER 2 - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Grigore Antipa, Nr. 10 ATELIER 2   SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Obor, Nr. 2 B            Pavel      Izabela     8728     Iași     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     VBARCHITEKTEN.AG - Județ: NEDEFINIT, Stradă: Militarstrasse, Nr. 9a, Cod poștal: 3600    NAOS ARCHITEKTEN AG BERN - Județ: NEDEFINIT, Stradă: Gerberngasse , Nr. 23            Pavel      Laurențiu Ciprian     10052     Mureș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PROJECT A SRL - Județ: Mureș, Localitate: Oraș Sighișoara, Stradă: George Coșbuc, Nr. 32    23 NTU ARHITECTURE & DESIGN OFFICE SRL -Județ: Mureș, Localitate: Comuna Sântana de Mureș, Stradă: Principala, Nr. 237            Pavel      Lucian Daniel     3841     București     Asociat/Societate comercială     R&M'LINE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str. Hortensiei , Nr. 45A, Sector 2, Cod poștal: 023012            Pavel      Mihai     5223     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     URBAN AMBITION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Miercani, Nr. 24, Sector 1   SHAPE ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Manolescu, Nr. 1, Sector 6            Pavel      Oana     6562     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     PAVEL OANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Stradă: -            Pavelescu     Cristian     947     București     Asociat/Societate comercială     CREATIVE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Basarabia, Nr. 256C, Sector 3            Pavelescu      Tudor     7304     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER TUDOR PAVELESCU SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 76    MODUL 28 BA SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 76            Pavel-Simon      Florin     3638     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PAVEL-SIMON FLORIN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Huedin, Stradă: Gorunului, Nr. 2   SIMON DESIGN STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Florești , Nr. 3, Ap. 58    PROGIS CONSULTING SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Gilău, Stradă: 1 Decembrie, sat Gilău, Nr. 320, Cod poștal: 407310            Pavoni      Miruna     7799     București     Asociat/Societate comercială     PAVONI STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Valeriu Braniște, Nr. 37- 39, Sector 3            Păcioianu     Petre Ionuț     4235     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TRANSPROIECT2001 SA - Județ: București, Stradă: Dinicu Golescu    IPTANA SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dinicu Golescu, Nr. 38    BOLD ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Rahmaninov, Nr. 17, Ap. 1   CONSITRANS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Polonă, Nr. 56, Sector 1, Cod poștal: 010504    PHOTOVOLTAIC SYSTEMS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str. Doamna Ghica, Nr. 38, Sector 2   EAST WATER DRILLINGS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: b-dul Chisinau    BEMEL AG SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Cuza - Voda, Nr. 86 B    PROSPECT DRILL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Postavarului, Nr. 6, Sector 3            Păcurar      Alexandra     8083     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA PĂCURAR ALEXANDRA - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Vasile Alecsandri, Nr. 72 A            Păcurar      Lidia     9243     Timiș     Salariat/Societate comercială     ARHIGEST SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Comuna Teliucu Inferior, Stradă: Lacului, Nr. 6            Păcuraru      Șerban Nicolae     1246     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GRAPHIS ADVERTISING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aviator Iliescu, Nr. 42    ARHI-ART CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Dobroiești, Nr. 12            Păducel      Alina     11545     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RUGBY CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ceahlău, Nr. 25, Sector 6   FORMAAL ARCHITECTURE - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: General Dragalina, Nr. 50, Ap. biroul 1            Pădurariu     Monica Antonia     7421     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ PĂDURARIU MONICA - Județ: Sibiu, Localitate: Oraș Mediaș, Stradă: I. Gh. Duca, Nr. 18    CUBICON INVEST SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Oituz, Nr. 8, Ap. 42    PINWHEEL ARCHITECTURE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: prof. Ioan Rusu , Nr. 46D, Ap. 2            Pădurariu      Ștefan     7954     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     PĂDURARIU ȘTEFAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ NR.164 - Județ: București, Stradă: BABA NOVAC, Nr. 5, Bloc: M1, Scară: 3, Etaj: 3, Ap. 34, Sector 3, Cod poștal: 031622    CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Subl. Zaharia, Nr. 5, Sector 1            Pădure      Elena     4416     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIPAD CONSTRUCT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ION MANOLESCU, Nr. 6, Bloc: 128, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 16, Sector 6   SAT CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Chitilei, Nr. 176, Ap. 201, Sector 1   SC EMBRYO PROJECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Veronica Micle , Nr. 4, Etaj: 2, Ap. 5, Sector 1, Cod poștal: 010046            Pădure      Ioana     6073     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     NUKLEO STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 47-49    URBAN WORKS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Iona Brezoianu, Nr. 47-49, Bloc: Liric, Scară: C, Etaj: 5, Ap. 50, Sector 1   BTF ENGINEERING SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Gh. Baritiu, Nr. 11            Pălea     Felix     8562     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER 3 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sf. Constantin, Nr. 4, Sector 1, Cod poștal: 010218    ARH MUNDI S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gilortului, Nr. 4, Cod poștal: 050282            Pălimaru      Constantin-Alin     10581     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHI PLUS CRAFT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: BD. TOMIS, Nr. 14    NOMAD ATELIER DE ARHITECTURA SRL -Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 14, Etaj: 2   LUKMAT ARCHITECTURE AND DESIGN SRL -Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Energiei, Nr. 7, Bloc: 10C, Scară: 1, Etaj: parter, Ap. 3   TEHNOCONSULT PROIECT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: ELIBERARII , Nr. 21            Pănescu      Eugen     3134     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PLANWERK SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: G. Clemenceau, Nr. 3   PLANWERK ARHITECTURĂ ȘI URBANISM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Georges Clemenceau, Nr. 3            Pănescu      Tudor     4226     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHICON DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Tipografiei, Nr. 18    PLANWERK SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: G. Clemenceau, Nr. 3   PLANWERK ARHITECTURĂ ȘI URBANISM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Georges Clemenceau, Nr. 3            Pănoiu      Oana-Octavia     5766     București     Titular/Birou individual de arhitectură     OANA-OCTAVIA PANOIU BIA - Județ: București, Stradă: Soseaua Oltenitei, Nr. 140, Bloc: 5, Scară: 2, Etaj: 3, Ap. 55, Sector 4, Cod poștal: 041306            Păsărin Popescu     Flavia Marina     10723     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CUMULUS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25    UMA ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bvd. Metalurgiei, Nr. 132, Bloc: B1C, Etaj: 4, Ap. 42, Sector 4            Păscotescu     Alexandra-Maria     11012     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     PĂSCOTESCU ALEXANDRA-MARIA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Marin Constantin, Nr. 1, Etaj: 7, Ap. 67, Cod poștal: 300668            Păscuț      Claudiu Ionuț     8974     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ELITE URBAN DESIGN SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: Dunarii, Bloc: I19, Scară: C, Ap. 57    TMG CONPREST SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Turnu Măgurele, Stradă: Independentei, Bloc: T1, Etaj: parter    PRIMALEX PROIECT TEL SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: Dunarii, Nr. 282, Bloc: GA4, Scară: A, Ap. 1,2,3,4            Pătcaș      Anda Liana     7204     Bihor     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     PROEXCO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Jiului, Nr. 16    MACAVEI PROIECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: SEXTIL PUSCARIU, Nr. 12A    SIMSTA DESIGN SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Sântandrei, Stradă: SOARELUI, Nr. 2   SIMSTA SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Sântandrei, Stradă: ESTULUI, Nr. 1   PĂTCAȘ ANDA LIANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Dimitrie Cantemir , Nr. 47, Bloc: U47, Etaj: 3, Ap. 16, Cod poștal: 410481    MCV ART-PROIECT S.R.L. - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Sextil Puscariu , Nr. 12A            Pătrașcu      Diana Mihaela     8268     Timiș     Salariat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ GEORGE STANCIU - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ion Slavici, Nr. 25, Scară: A, Ap. 9   BIROU DE ARHITECTURĂ PEPICI-BÎRLAN SRL -Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Carpați, Nr. 23            Pătrașcu     Mihail     11126     Prahova     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PERFECTLY BLENDED CREATIONS SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: P-ta Victoriei, Nr. 4, Bloc: CC Vest, Scară: D, Etaj: 3, Ap. 91    PĂTRAȘCU ARCHITECTURE SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Păulești, Stradă: Principatelor, Nr. 120, Cod poștal: 107401            Pătrășcoiu      Alina - Ionuța     6781     București     Asociat/Societate comercială     SRL AFBA ARCHITECTS - Județ: București, Stradă: Dinu Vintila, Nr. 5, Bloc: 4, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 34, Sector 2, Cod poștal: 021101            Pătroi      Ana-Maria     6421     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială     ARCADIA ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ghica Tei, Nr. 45, Sector 2            Pătru      Raluca     8277     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PHOTOVOLTAIC SYSTEMS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str. Doamna Ghica, Nr. 38, Sector 2   SC GREEN BUSINESS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: strada Dezrobirii, Nr. 45, Bloc: 060982, Sector 6, Cod poștal: 060982    RED POWER CONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dezrobirii, Nr. 45, Sector 6            Pătru      Vlăduț     8117     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     NODE STUDIO SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Nucului, Nr. 2, Scară: A, Etaj: 4   TECON S.R.L. - Județ: București, Stradă: STR CARO DAVILA, Nr. 77, Sector 5            Pătruț      Ioana - Andreea     12144     Alba     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     UTILITAS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Breaza, Nr. 14    RAUM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ștefan Mora, Bloc: 7, Ap. 11    VULTUR LOANA ALEXANDRA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: aleea Nucilor , Nr. 1   URBA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Tudor Ciortea, Nr. 9, Ap. 20            Păun     Ion Adrian     5792     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DOMUS DESIGNSRL - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: Știrbei Vodă, Nr. 3, Bloc: M17, Scară: F, Ap. 3   CASE-FRUMOASE SRL - Județ: Călărași, Localitate: Comuna Grădiștea, Stradă: Stadionului, sat Rasa, Nr. 7            Păun      Nicolae Romeo     186     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MEDA PROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Cucu, Nr. 17    R.P.R. BIROU PROIECTARE SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Grădinari, Nr. 31            Păunescu      Mihaela Claudia     1396     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     CLAUDIA MIHAELA PĂUNESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: JEAN STERIADI, Nr. 5, Bloc: I 23, Scară: B, Etaj: 3, Ap. 18, Sector 3   GENESIS DEVELOPMENT SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Preciziei, Nr. 24, Bloc: Clădire C1-corp administrativ, Sector 6            Păunescu      Raluca - Ioana     7380     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     NOVA ARHISTUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Stoica Ludescu , Nr. 55-55A, Sector 1   S.C. COLLAVINI S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: C.A. ROSETTI, Nr. 25, Bloc: 1, Scară: 1, Etaj: 5, Ap. 23, Sector 1            Păunescu-Boscagini     Alexandra-Livia     10762     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială     UNICONCEPTS SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Liviu Rebreanu, Nr. 17, Etaj: 2            Păvăluță      Ștefan     10024     București     Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     DRAGOS-STEFAN DRAGNEA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: LIVIU REBREANU    SKAARCHITECTS SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Bld. Mamaia, Nr. 296, Etaj: 1, Ap. 1   SC VINKLU XYZ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Camil Ressu nr.3            Pântea     Mihai     538     Mureș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ”PÂNTEA MIHAI” - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: B-dul 1 Decembrie 1918, Nr. 29, Ap. 20    AT STUDIO SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 179    VITAL PROIECT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Tg. Mureș, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 21A            Pârvan      Maria     1296     București     Salariat/Societate comercială     BRD GROUPE SOCIETE GENERALE SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Ion Mihalache, Nr. 1-7, Sector 1            Pârvănescu      Nicoleta     73     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - ARHITECT PÂRVĂNESCU NICOLETA - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Dezrobirii, Nr. 135, Bloc: G22, Scară: 1, Ap. 8            Pârvu      Cătălina - Maria     4728     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     NDATELIER ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd.Regina Mara , Nr. 46, Etaj: parter, Sector 4   GLOBAL BUSINES MANAGEMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sold. Latea Gheorghe, Nr. 10B, Sector 6   SC STRUKT.CAD PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cristea Mateescu, Nr. 9   ZIN ATELIER & ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Valea Cricovului 92A, Etaj: P, Ap. 1, Sector 6, Cod poștal: 061983   ENGINEERING DIVISION SRL - Județ: București, Stradă: soseaua Gheorghe Ionescu Sisesti 144B            Pârvu      Cristian     1521     București     Salariat/Societate comercială     ATELIER NOU DE ARHITECTURĂ 22 BIROU PROIECTARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șoseaua Mihai Bravu, Nr. 444, Bloc: V10, Scară: 2, Etaj: 8, Ap. 62, Cod poștal: 30332            Pârvu     Fănel     892     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ PÂRVU FĂNEL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Calea Dumbrăvii, Bloc: 21, Scară: F, Ap. 59    PSV PROIECT SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Calea Dumbrăvii, Bloc: 21, Scară: F, Ap. 59            Pârvu      Radu     7568     București     Asociat/Societate comercială     ROSTRUM AEDIFICII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Barajul Rovinari, Nr. 3, Bloc: Y13, Scară: 5, Ap. 93, Sector 3            Pârvulescu      Lucian     4344     București     Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHIPAR SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Vasile Alecsandri, Nr. 42    ARHIPAR SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Vasile Alecsandri, Nr. 42            Pârvuleț      Mihai     6519     Bihor     Asociat/Societate comercială     PARVU PROJECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Sânmartin, Stradă: Sat "Haieu", Nr. 25            Pârvu-Mateescu      Florentina     8292     București     Salariat/Societate comercială     O13ARCH LAB SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -            Pâslariu      Andrei     8343     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură     ANDREI PÂSLARIU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bacău, Stradă: Energiei            Pedone      Marcello     13010     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARH SERVICE GUTTMANN & COMP SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Sigismund Toduță, Nr. 13, Ap. 1   ATELIER MAECENAS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Valea Gârboului, Nr. 48A, Etaj: 4, Ap. 20, Sector sat Florești            Peianov      Rodica     3768     Timiș     Salariat/Societate comercială     ATELIER BREVIOR SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Drubeta, Nr. 77            Pelcea      Alexandra Eliana     8953     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PROIECT CONSTRUCT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: 1 Decembrie 1918, Nr. 16, Bloc: N10, Scară: 1, Ap. 5   ELIPTICA ATELIER SRL-D - Județ: Olt, Localitate: Comuna Ghimpețeni, Stradă: Aleea Teilor, Nr. 30            Pele      Camelia Nicoleta     4765     Arad     Asociat/Societate comercială     CAMI STAR SRL - Județ: Arad, Localitate: Oraș Sebiș, Stradă: Republicii, Nr. 25, Cod poștal: 315700            Pelgher      Christian - Patrick     4744     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială     STUDIO PACKART SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 2B, Bloc: 2B, Scară: A, Etaj: 6, Ap. 28            Pelle     Alain Cătălin     2948     București     Asociat/Societate comercială     ARHITECTURAL DIVINE CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dorobanților, Nr. 127-129, Sector 1            Peltan      Ana     1621     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     KROMATIK DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ROTUNDA , Nr. 13, Bloc: H 22, Scară: 2, Etaj: P, Ap. 17, Sector 3, Cod poștal: 032702    VADIM ROMULUS PATRICIU ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Ion Mihalache, Nr. 79, Bloc: 15, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 60, Sector 1            Pena      Adriana     9525     București     Salariat/Societate comercială     ARCHITECT STUDIO S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Moșilor , Nr. 306, Sector 2            Pencea      Remus     10023     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AVANTGARDE ART DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Semicercului, Nr. 12, Ap. cam 3, Sector sector 1   ALTERNATIVE ARCHITECTURE & DESIGN SRL - Județ: București, Stradă: ING. B. GIULINI , Nr. 4, Bloc: 1, Etaj: 1, Sector 6   K-BOX CONSTRUCTION DESIGN - Județ: București, Stradă: Strada Calea Floreasca nr.39            Pentilescu      Sorin     645     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     EST INVEST SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: 6 Noiembrie, Nr. 28A            Pera      Ștefan - Vlad     4620     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     KARIN DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Pantelimon, Nr. 92, Bloc: 211, Scară: 1, Sector 2   CONSTRUCT PROIECT SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Gabriel Stoianovici, Nr. 7   INSITIO SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Comuna Bujoreni, Stradă: Lazaresti            Perdi      Levente     5563     Satu Mare     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA PERDI LEVENTE - Județ: Satu Mare, Localitate: Oraș Carei, Stradă: Grof Karoly Sandor, Nr. 7            Pereanu     Bianca-Alexandra-Mihaela     11144     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     NBC ARHITECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iani Buzoiani, Nr. 3, Bloc: 16, Scară: 2, Etaj: 10, Ap. 85, Sector 1   PEREN ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Stradă: Sos. Pantelimon            Peredercu     Adrian Gabriel     8925     Bihor     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER DE PROIECTARE BENȚA SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: General Magheru, Nr. 21    IBA ARCHITECTS PLUS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Traian Mosoiu, Nr. 5, Ap. 13A            Perju      Dragoș Constantin     3820     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GRAPHIC STUDIO - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str. Dumitru Zosima , Nr. 19, Sector 1   GRAPHIC INDUSTRIAL SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Tunari, Stradă: STR. Stefan cel Mare , Nr. 47-49    SC ATELIER PROIECT DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: DUMITRU ZOSIMA , Nr. 19            Perlea      Eugenia Daniela     786     Dunărea de Jos     Titular/Birou individual de arhitectură     PERLEA EUGENIA DANIELA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Bld. Dorobanților, Nr. 76, Bloc: B33, Scară: B, Etaj: 7, Ap. 33, Cod poștal: 810195            Perța      Anita-Ioana     11277     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială     LINE FOR DESIGN SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Cavnic, Stradă: Independentei, Nr. 20A            Pescar      Felicia Raluca     5882     Timiș     Asociat/Societate comercială     BONDSTUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Petre Râmneanțu, Nr. 15A, Cod poștal: 300595            Pescaru      Adrian Horațiu     5723     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PESCARU ADRIAN HORAȚIU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Dr. Louis Pasteur, Nr. 8   ZERO POSITIVE ARCHITECTURE SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: DR. LOUIS PASTEUR, Nr. 8   CADRO LANDSCAPE STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Husasău de Tinca, Stradă: SAT SITITELEC, STRADA PRINCIPALA, Nr. 215            Pescaru     Ionuț-Florin     10994     Argeș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC ZEBRA ART STUDIO SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Borșa, Stradă: Victoriei, Nr. 11, Etaj: 1   PAYNET NEWSYSTEMS - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Câmpulung, Stradă: Ion Mihalache, Nr. 26    CONSTANTIN MODERN STYLE SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Câmpulung, Stradă: d. Ion Mihalache, Nr. 26            Pescaru      Loredana Marilena     3495     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     BOLIGEC SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: Creației, Nr. 5   MELVIN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Aradului, Nr. 23, Ap. 25, Cod poștal: 300629    FISHER ARHITECT DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Cetății, Nr. 45, Ap. camera 3            Peștișan      Paul     11644     Hunedoara     Titular/Birou individual de arhitectură     PEȘTIȘAN PAUL BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Orăștie, Stradă: Dealul Mic, Nr. 109, Cod poștal: 335700            Petcu      Maria Magdalena     1240     București     Salariat/Societate comercială     BRIDGE BLUE CONSULTANCY SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Șerban Vodă, Nr. 232, Bloc: 1, Scară: 1, Ap. 23, Sector 4            Petcu      Razvan Gabriel     11072     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     HMANEA ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Prisaca Dornei, Nr. 4F    SUBSTRACT STUDIO COLECTIV SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Brâncoveanu, Nr. 100            Petcu      Teodora     7032     București     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     SC SYSTEGRA ENGINEERING SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Constantin Stere, Nr. 6, Cod poștal: 100573    TEODORA PETCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baladei, Nr. 2, Bloc: 56, Ap. 5, Sector 4            Petean     Laura     6154     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     AGRICULTURE CAPITAL AND ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -    INVESTMENTS CAPITAL AND ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Procopie Dumitrescu, Nr. 6, Sector 3   AIR DESIGN CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Griviței, Nr. 240, Bloc: B, Ap. 8            Peter      Eszter     7229     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     NORMA ARHITECTURA SI URBANISM - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Padurii, Nr. 6, Ap. 16, Cod poștal: 400364    TEKTUM ARHITECTURĂ & ARTĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Cardinal Iuliu Hossu, Nr. 13            Peterffi      Miklos      6557     Transilvania     Asociat/Societate comercială     IPARTERV RT. - Județ: Mogyorod, Stradă: -            Petrache      Constantin Andrei     7673     Argeș     Asociat/Societate comercială     A STUDIO ARCHITECTURE&MANAGEMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dimitrie Cantemir, Nr. 3            Petraru      Robert Gabriel     6982     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ PETRARU ROBERT-GABRIEL - Județ: Timiș, Stradă: A Vlaicu, Nr. 7   PRG STUDIO ARH SRL - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Jimbolia, Stradă: Aurel Vlaicu, Nr. 7, Ap. camera 6, Cod poștal: 307065            Petrașcu      Daria     9312     București     Salariat/Societate comercială     PRODID SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Paul Chinezu, Nr. 6E            Petrașcu      Dorin Dumitru     11386     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DOPE CONCEPT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aleea Viilor, Nr. 19B, Ap. 9   BDSIGN CONCEPT LT SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Tilișca, Stradă: Sat Tilișca, Nr. 452            Petrașcu      Ștefan     12039     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     DICO ȘI ȚIGĂNAȘ BIROU DE PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Stradă: -    PETRASCU BIROU DE ARHITECTURA SRL -Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Sângeorz-Băi, Stradă: Cormaia, Nr. 34/A            Petre     Andreea     11392     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GRAPHIC STUDIO - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str. Dumitru Zosima , Nr. 19, Sector 1   API DESIGN MATASARU - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna Mătăsaru, Stradă: Bisericii, Nr. 210            Petre      Cristian - Alexandru     9876     București     Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DĂESCU LIVIU CORNEL BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Occidentului, Nr. 17, Sector 1   A26 QUARTET STUDIO SRL - Județ: București, Stradă: Mihai Bravu    A26 QUARTET STUDIO SRL - Județ: București, Stradă: Mihai Bravu    ATLAS CONSULTING & PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Someșul Cald, Nr. 4   CRISTIAN - ALEXANDRU PETRE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: int. Zlatna, nr.1, Nr. 1, Sector 4, Cod poștal: 041088    HENTZA BUSINESS SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: SOS. PIPERA TUNARI    NERVA CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Turnu Magurele, Nr. 13    AGATU INSTAL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Capalna, Nr. 22, Bloc: 15 B            Petre      Norana     5541     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     NORANA PETRE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Herța, Nr. 18, Bloc: X3, Ap. 49, Sector 2   ATELIER 1 CASE PASIVE SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Erou Nita Pintea | 37E, Nr. 37 E, Etaj: P, Ap. 1, Cod poștal: 077190            Petre      Vlad Andrei     8181     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     VLAD ANDREI PETRE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Berzei, Nr. 9   PREFCON SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Moigradului, Nr. 32            Petrea     Carmen-Daniela     8625     București     Asociat/Societate comercială     SC ETIC ATELIER DE ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Plevnei, Nr. 15, Ap. 35, Sector 1            Petrea      Sergiu - Cătălin     4704     București     Asociat/Societate comercială     TECTO ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Brailita, Nr. 44, Sector 3            Petreanu      Adela Cornelia     343     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIPLUS SRL (TIMIȘOARA) - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ghirlandei, Nr. 1, Ap. 8   MAM GROUP SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Științei, Nr. 5, Ap. 1, Cod poștal: 300231            Petrencu      Nicolae     8132     Dobrogea     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER PETRENKO - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Caiuti , Nr. 34    ATELIER PETRENKO SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Caiuti , Nr. 34            Petrescu     Andreea Ștefana Simona     3862     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ANDREEA-ȘTEFANA-SIMONA PETRESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vatra Luminoasă, Nr. 116, Sector 2            Petrescu      Aprilian Mihai     1730     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIA MIHAI A PETRESCU - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ariesul Mare , Nr. 7, Bloc: 31, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 20, Sector 6   MAG-NET FASHION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul 1 MAI, Nr. 18, Bloc: 17 S14, Scară: 1, Etaj: 10, Ap. 122, Sector 6   GREENWOOD TECH GWT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna Aninoasa, Stradă: Viforata            Petrescu      Claudiu - Gabriel     4799     București     Asociat/Societate comercială     CLAUDIU PETRESCU BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 5, Sector 5            Petrescu      Dan     2982     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     DAN PETRESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Valea Roșie, Nr. 5, Sector 6   BIROU DE ARHITECTURĂ DAN PETRESCU SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. 1   Mai, Nr. 24, Bloc: 5S14, Scară: 1, Etaj: 4, Ap. 53, Sector 6            Petrescu     Daniela Ruxandra     1612     București     Salariat/Societate comercială     SC ZYP CONSULTING SRL - Județ: București, Stradă: CALEA VITAN            Petrescu      Gabriela     2783     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     GABRIELA PETRESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Barajul Rovinari , Nr. 3, Bloc: y13, Sector 3    2AU ARHITECTURAL ACT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Colentina, Nr. 62            Petrescu      George - Sebastian     7476     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SEBASTIAN PETRESCU BIA - Județ: București, Stradă: DEALUL TUGULEA, Nr. 52, Bloc: B2, Scară: 2, Etaj: 5, Ap. 53, Sector 6   SC ARHI INSTAL CONSULTING SRL - Județ: București, Stradă: adierii    S.C. CUBIC CONTUR SRL-D - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Clinceni, Stradă: Principala, Nr. 105A    SIACO GRUP CONSTRUCT SRL - Județ: București, Stradă: STR. PADUROIU SIACO BUILDINGS SRL - Județ: București, Stradă: Bd. Basarabia, Nr. 256    NOBILIS CREATIVE SOLUTION SRL - Județ: București, Stradă: poiana cu aluni, Nr. 6            Petrescu      Iulia     8082     București     Titular/Birou individual de arhitectură     IULIA PETRESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Iancului, Nr. 59, Bloc: 101A, Scară: 2, Etaj: 7, Ap. 68, Sector 2, Cod poștal: 021721            Petrescu      Livia     2747     București     Asociat/Societate comercială     GAMEXIM TRADING 2000 INT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dimitrie Pompei, Nr. 5, Sector 2            Petrescu      Marius Sever     2025     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     REZIDENTIAL PREMIUM ARH - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Bd 9 Mai   ROTARY CONSTRUCTII - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Parcului, Nr. 77, Sector 1   TERRARCH SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Mihai Eminescu    NETGREEN SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Filipescu, Nr. 53-55            Petrescu     Mirela Gina Monica     1267     București     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARHITECT STUDIO 2002 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Povernei, Nr. 31-33    MIRELA GINA MONICA PETRESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Povernei, Nr. 31-33, Sector 1            Petrescu      Mitru Ioan     8064     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială     DOCT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Justiției, Nr. 19, Ap. 0, Cod poștal: 130017            Petrescu      Nicușor Paul     1046     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. NICUȘOR PAUL PETRESCU - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: -            Petrescu      Vlad Mihai     9895     Muntenia Vest     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     VMP ATELIER SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Justitiei 19    NOD ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -            Petrică      Dorel     3814     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ACORINVEST SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Piața Amzei, Nr. 7-9    AMZEI PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Piața Amzei, Nr. 7-9, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 1            Petrică      Radu Teodor     10320     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MT SPACETIME - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Icoanei , Nr. 45    SIMUL ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Foisorului, Nr. 2A, Bloc: E, Etaj: 3, Ap. 3, Camera 2, Sector 3   STUDIO METODIK SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Constantin Radulescu Motru, Nr. 14, Bloc: 27A, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 69, Sector 4            Petrilă - Fecioru      Raluca     9734     Iași     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     CODE711 STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Oraș Podu Iloaiei, Stradă: Duzilor, Nr. 14    ATELIER GRADIENT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bld. Țuțora, Nr. 9B, Etaj: 7, Ap. 3            Petrina     Mirela Cornelia     4890     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BOGART CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Uzinei Electrice, Nr. 15/17    SC CITY STUDIO - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: STR.FERICIRII, Nr. 20, Ap. 2   BOGART PROJECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Bv. 1 Decembrie 1918, Nr. 38            Petriș      Răzvan     9013     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     PETRIȘ D. RĂZVAN - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Oasului, Nr. 86-90, Bloc: L3, Etaj: 7, Ap. 59, Cod poștal: 400268            Petrișor      Alexandra - Lucia     4820     București     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     CENTRUL DE STUDII ȘI PROIECTARE CONSTRUCȚII MILITARE - UM 02248 - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Taberei , Nr. 7-9, Sector 6            Petrișor      Ștefania     9910     București     Salariat/Societate comercială     QUADRATUM ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Plevnei , Nr. 145B Spațiu Comercial P 2014, Bloc: 2, Sector 6            Petrișor-Tuță      Laurenția-Anca     8771     București     Salariat/Societate comercială     FORMAT ARHITECTURA SI DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cantareț Macarie, Nr. 6A, Sector 1            Petro      Cristina     7836     Dobrogea     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CRISTAL CONCEPT DESIGN SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Aleea Albatros, Nr. 2   S.C. GAZ CONTROL S.R.L. - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Babadag, Nr. 163D    CROM TRAFIC SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Babadag, Nr. 143, Bloc: 25, Scară: A, Etaj: -, Ap. 3   TRAMOS PROIECT SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Aleea Chiparosului, Nr. 4, Scară: B    ARHICAT DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Lucretiu Patrascanu, Nr. 9   CRISTITA SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Comuna Dracea, Stradă: Principala            Petrov     Serghei     1057     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     PETROV STUDIO SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Năvodari, Stradă: Nuferilor, Nr. 15            Petruș      Denisa Anda     10196     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     DICO ȘI ȚIGĂNAȘ BIROU DE PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Stradă: -    DICO & ȚIGĂNAȘ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dorobanților, Nr. 98- 100    PETRUȘ DENISA ANDA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Nasaud , Nr. 12, Bloc: y7, Scară: -, Etaj: 3, Ap. 15, Sector -, Cod poștal: 400610            Petrușcă      Dan     2459     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     EXPICON SRL - Județ: Bacău, Localitate: Oraș Onești, Stradă: Culturii    PROMAREX SRL - Județ: Bacău, Localitate: Oraș Onești, Stradă: Tineretului, Bloc: 9, Scară: 1, Ap. 3   DANCO DEE-SIGN SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Nufărului, Nr. 2, Bloc: 2, Scară: B, Ap. 6   EXPICON CONSULT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Oraș Onești, Stradă: George Bacovia, Nr. 16, Scară: A            Pfaff      Lucia     346     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ LUCIA PFAFF - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aurel Popovici, Nr. 23, Ap. 9   LPP & CLB PROIECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Ghiroda, Stradă: Bucegi, Nr. 22            Phillips      Daniela     10094     București     Salariat/Societate comercială     RESORT CONSTRUCTION SERVICES LTD - Județ: East Midlands, Localitate: Oraș Derby, Stradă: Brunel Park Way, Pride Park, Nr. 31            Piftor      Andra-Ioana     10133     Iași     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     D.I. DESIGN&DEVELOPMENT CONSULTANTS (UK) LTD - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Tower Bridge Road, Nr. 163    SPINK PROPERTY (UK) LTD - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Queen Anne Street, Nr. 40            Pintea     Alexandru-Cătălin     8291     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARTLINE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Logofat Luca Stroici, Nr. 49, Ap. 1, Sector 2   ALEXANDRU-CATALIN PINTEA BIA - Județ: București, Stradă: Bld. Ferdinand , Nr. 135, Bloc: E4, Scară: 10A, Etaj: 1, Ap. 5, Sector 2, Cod poștal: 021388            Pintea      Silvia - Mihaela     1944     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHITECTURAL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Austrului, Nr. 12 TOPO EXPERT PAI SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Romancierilor, Nr. 2   MAR DECO SP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Austrului, Nr. 12, Ap. 16, Sector 2   ARCHITECTURAL GROUP SRL - Județ: București, Stradă: Austrului , Nr. 12A            Pintilei      Sabina     8848     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SALOOP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Lacul Tei, Nr. 1-3, Etaj: 2, Ap. camera 222, Sector 2   CORY PROIECT VISION SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Lumina, Stradă: ROGOZULUI, Nr. 3            Pintilie      Ada Mălina     1807     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     IMAGO COMIMPEX SRL - Județ: Brașov, Localitate: Comuna Bran, Stradă: CERNILEI , Nr. 1   PINTELSON IMPEX - Județ: Brașov, Stradă: CERNILEI PIN TELSON IMPEX - Județ: Brașov, Localitate: Comuna Bran, Stradă: CERNILEI , Nr. 1   SC PIN TELSON INVEST SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: CALEA BUCURESTI, Nr. 17            Pintilie      Bogdan Alexandru     4393     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PINTILIE PARTNERS ARCHITECTURE ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Leonida, Nr. 5, Sector 2   PINTILIE PROIECTARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: LEONIDA, Nr. 5            Pintilie     Robert Alexandru     11577     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARCHNEST CONSTRUCT SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Tomești, Stradă: Str. Iasomiei, Nr. 106, Etaj: parter, Sector sat Chicerea    ARCHNEST CONCEPT SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Tomești, Stradă: Iasomiei, Nr. 106            Pintilie      Roxana Florentina     2881     București     Asociat/Societate comercială     WEST GROUP DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Washington, Nr. 34, Sector 1            Pintya      Andras     6601     Mureș     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     SC ARCH-PIN SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Iuliu Maniu , Nr. 7, Cod poștal: 540019    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ”PINTYA ANDRAS” - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Iuliu Maniu, Nr. 7   ARCH PIN PLUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: -            Pintya      Andrei Pavel     539     Mureș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARCH PIN PLUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: -    SC ARCH-PIN SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Iuliu Maniu , Nr. 7, Cod poștal: 540019            Pioară      Mădălina Viorica     9588     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială     THERME ARC SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Oraș Cisnădie, Stradă: Selimbarului, Nr. 20            Piper      Claudiu     6370     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     SS CONSTRUCT PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Doinei, Nr. 13    BIA CLAUDIU PIPER - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Unirii, Nr. 25, Ap. 8   CPDESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Unirii, Nr. 25, Ap. 8            Pipoș-Lupu      Claudia-Gabriela     10200     Prahova     Salariat/Societate comercială     TOTAL AMI DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vasile Gherghel, Nr. 70            Piron      Aniela     8065     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CASPOL - DESIGN CONCEPT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Loc. Parvan Popescu, Nr. 51    CASPOL - DESIGN CONCEPT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Loc. Parvan Popescu, Nr. 51            Pirvu     Bogdan Ionut     9335     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     PIRVU F. BOGDAN-IONUT - Județ: Dâmbovița, Localitate: Oraș Pucioasa, Stradă: Ion Heliade Radulescu            Pirvu      Valentin     11772     Prahova     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     SC ALFA INVEST SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: N. Titulescu, Nr. 41, Bloc: 41    ALFA INVEST SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Ec. Teodoroiu, Nr. 6A    VALENTIN PIRVU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ NR. 170 - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Băicoi, Stradă: Independentei, Nr. 192            Pistolea      Mihaela Hortensia     1286     București     Salariat/Societate comercială     LUDAN ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bulevard Tudor Vladimirescu            Pistrui      Mircea     2935     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MIRCEA PISTRUI - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Soroca, Nr. 6, Scară: A, Ap. 7, Cod poștal: 300666    EURO ENGINEERING SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ecoului, Nr. 31   EUROFRAME SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: -    EUROFUNCTION SRL - Județ: Timiș, Stradă: -    NIKI PROIECT SRL - Județ: Timiș, Stradă: -    ARP PROIECTARE TIMIȘOARA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aștrilor , Nr. 16-18, Scară: c, Ap. 10            Pitrescu      Maria     1218     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ALPHA STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ICOANEI, Nr. 45, Etaj: 3, Sector 2   MT SPACETIME SRL - Județ: București, Stradă: Icoanei, Nr. 45    MT SPACETIME - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Icoanei , Nr. 45            Pițu     Dragos Florian     11589     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MOBIUS DESIGN BIROU DE ARHITECTURA SRL-D - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Slobozia, Stradă: AREDEALULUI, Bloc: 3, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 12    QUBE TWENTYTWO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tatulesti , Nr. 1, Bloc: 103, Scară: D, Etaj: 3, Ap. 38, Sector 4, Cod poștal: 040831            Piva      Florentina     4774     București     Titular/Birou individual de arhitectură     PIVA FLORENTINA BIA - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Ciorogârla, Stradă: Ana Ipatescu, Nr. 64D2            Pîcă      Andrei Dragoș     3234     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHITRAVE SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Sf. Lazăr, Nr. 51    IMPRO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Cerna, Nr. 15    RUMCO PROIECT EXPERT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Grigore Ureche, Nr. 2, Bloc: 6, Etaj: 2            Pîrlac      Emanuela     1641     București     Salariat/Societate comercială     BUCĂTĂRIA ROMÂNEASCĂ SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna Tărtășești, Stradă: Măceșului, Nr. 1            Pîrvu      Achim Radu     6780     Muntenia Vest     Salariat/Birou individual de arhitectură     BIA PÎRVU A. ACHIM-RADU - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Poet Gr. Alexandrescu, Nr. 1, Bloc: E, Scară: 2, Etaj: 2, Ap. 6, Sector -, Cod poștal: 130007            Pîrvu      Andreea     12784     București     Salariat/Societate comercială     PURAN ARCHITECTURE & DESIGN SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Mircea Eliade, Nr. 21            Pîrvu      Claudia Georgeta     6810     Prahova     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     RESTITUTIO SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Slt. Erou Călin Cătălin, Nr. 6, Bloc: 1, Scară: A, Etaj: P, Ap. 1   PÎRVU CLAUDIA GEORGETA BIA NR. 157 - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Blejoi, Stradă: Principală, Nr. 711    PATRIMONIUM NOSTRUM SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Blejoi, Stradă: Sat Blejoi, Nr. 711            Pîrvu      Roxana     2876     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ROXANA PÎRVU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURǍ - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Mogoșoaia, Stradă: Viilor, Nr. 40, Cod poștal: 077135            Pîrvu     Vlad     5109     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ PÎRVU VLAD - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Calea Dumbrăvii, Bloc: 21, Scară: F, Etaj: P, Ap. 59    PSV PROIECT SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Calea Dumbrăvii, Bloc: 21, Scară: F, Ap. 59            Pîrvulescu      Adriana - Viorica     6582     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PÎRVULESCU ADRIANA VIORICA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Mihai Bravu, Nr. 301, Bloc: 18, Ap. 36, Sector 3   ART PRODESIGN - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: GARII, Nr. 5, Bloc: G2, Scară: B, Etaj: P, Ap. 5   A26 QUARTET STUDIO SRL - Județ: București, Stradă: Mihai Bravu            Pîrvulescu      Alina - Mihaela     8093     Oltenia     Salariat/Societate comercială     ARHIGUIDE SRL - D - Județ: Gorj, Localitate: Comuna Lelești, Stradă: sat Lelesti, Nr. 276, Bloc: camera 1            Pîslaru      Alexandra     9526     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ALTER EGO CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iuliu Maniu, Nr. 7, Sector 6   PATRULIUS ȘI ASOCIAȚII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Louis Blanc, Nr. 18-20, Scară: _, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 1   FLUENT VISION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Strada Frumușani, Nr. 16, Bloc: 115, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 22, CAMERA 1, Sector 4, Cod poștal: 041967            Plăcintescu      Teodora Daniela     1500     București     Asociat/Societate comercială     SC ATRIUM 8 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Chilia Veche, Nr. 6, Bloc: A8, Etaj: Parter, Ap. 17, Sector 6, Cod poștal: 61743            Plesea      Silvia Mihaela     11817     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială     PM ARCHITECTURE SRL-D - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Preciziei , Nr. 6M, Bloc: 1A, Etaj: 8, Ap. 42, Sector 6            Pleșa      Maria Felicia     3792     București     Asociat/Societate comercială     OBLIK PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: MATEI VOIEVOD, Nr. 115-123, Bloc: O2, Scară: 1, Etaj: 5, Ap. 24, Sector 2            Pleșca     Carmen     1937     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     LEVIATAN DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Unirii, Nr. 165, Bloc: Cladirea TN 02, Etaj: 8, Sector 3   UBITECH CONSTRUCȚII SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Băicoi, Stradă: Carpați , Nr. 35, Scară: cam 2            Pleșca      Gheorghe Viorel     3136     București     Asociat/Societate comercială     CONSULT ARHITRAVA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dristorului, Nr. 5, Bloc: A20, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 18, Sector 3, Cod poștal: 31531            Pleșco      Ana Maria     7426     Iași     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TDD CONCEPT STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Popăuți, Nr. 2-4    EDEN SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Oraș Bârlad, Stradă: Republicii, Nr. 190    GOCONCEPT DESIGN STUDIO SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Oraș Bârlad, Stradă: B-dul Republicii, Nr. 190            Pleșco      Iurie     8252     Iași     Salariat/Societate comercială     MINY ARHITECTURA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Str. Moara de Vânt, Nr. 163, Etaj: 1, Ap. 13            Poch-Vives      Antonio     8462     Argeș     Titular/Birou individual de arhitectură     ANTONIO VIVES POCH BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Stradă: -            Pocitan      Anca - Lăcrămioara     4445     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ANCA-LACRAMIOARA POCITAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos. Colentina            Pocriș      Romina - Florentina     6888     București     Asociat/Societate comercială     PERSPECTO ARCHITECTURE SRL - Județ: Călărași, Localitate: Comuna Valea Argovei, Stradă: PRINCIPALA, Nr. 4            Podar      Petru     3631     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ARCADE ART DESIGN SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Vasile Alecsandri, Nr. 3B            Podaru      Cristian     7561     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială     PTP ARHITECTURĂ SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Tomești, Stradă: Iasomiei, Nr. 105            Poețelea     Andreea-Florentina     8762     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     INTERGROUP ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independenței, Nr. 294, Sector 6, Cod poștal: 060031    SC STUDIO CONFLUENT SRL - Județ: București, Stradă: Aleea Lunguletu            Pohrib      Neculai     9549     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PALTINUL INTERAX PROIECT SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: STR. Cismea , Nr. 41    ODISSEY ARCHITECTURE & INTERIOR DESIGN SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: General Gheorghe Avramescu, Nr. 29, Scară: A, Etaj: P, Ap. 4   PROFI IZO.BEK - Județ: Botoșani, Localitate: Comuna Curtești, Stradă: Sat Hudum, Nr. 230            Poiană      Alexandru     9517     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     POIANASIG SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Popricani, Stradă: -, Nr. 183    ARCHITECTURE DROP SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Popricani, Stradă: Titu Maiorescu, Nr. 1, Sector sat Carlig, Cod poștal: 707381            Poiană      Daniel Lucian     189     Iași     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ATD PROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Anastasie Panu, Nr. 52    DORICAL DESIGN SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Calea Națională, Nr. 173    HIGH LIGHT PROJECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Piata Unirii, Nr. 9            Poienariu      Cornelia-Cristina     2549     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARTTERRA SQUARE SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Câmpina, Stradă: Carol I, Nr. 70, Bloc: 17D, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 5   ZAN PROIECT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Câmpina, Stradă: Carol I, Nr. 70, Bloc: 17D, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 5            Poka-Zus      Gabriela-Irina     9366     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHI BEAST SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Observatorului, Nr. 15    SC ZARHAUS DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aurel Gurghianu, Nr. 29, Ap. 27            Poli     Anca Ioana     2675     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     ANCA POLI B.I.A. NR. 78 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Constantin Brezeanu, Nr. 9, Bloc: 202C, Scară: H, Etaj: 3, Ap. 153    ZAB TEN CONSULTING - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Puchenii Mari, Stradă: SAT PUCHENII MOSNENI, Nr. 550            Polizu      Bogdana Maria     75     Oltenia     Salariat/Societate comercială     DUA PROIECT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Parc Câmpul Libertății 1848, Nr. 18, Bloc: Vila 23            Polizu -Micșunești     Radu     4847     București     Asociat/Societate comercială     ARCHCONCEPT SRL - Județ: București, Stradă: bd. Banul Manta, Nr. 29, Bloc: 32, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 9, Sector 1, Cod poștal: 011222            Pomană      Răzvan     10478     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială     SC AMPLU BIROU DE ARHITECTURA SRL -Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Pacii, Nr. 5 A, Cod poștal: 620062            Pomazan      Alexandru     10875     Dobrogea     Salariat/Societate comercială     EXTRUDE STUDIO SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Techirghiol, Stradă: Ecaterina Varga, Nr. 3            Pomărac      Ștefan - Adrian     7125     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARCHITECTS & CRAFTERS STUDIO SRL - Județ: București, Stradă: Cromului, Nr. 43    POMARAC PROJECT MANAGEMENT SRL -Județ: București, Stradă: Gramont, Nr. 36, Bloc: Corp A, Ap. 1 camera 2            Pomîrleanu      Ioana - Irina     4644     București     Asociat/Societate comercială     COMPAS PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gura Vadului , Nr. 1, Sector 3            Ponea      Mădălina Eugenia     1703     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     PONEA MĂDĂLINA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Pantelimon, Nr. 326, Bloc: D2, Scară: A, Etaj: 12, Ap. 47, Sector 2   ARHITEX CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Pantelimon, Nr. 326, Bloc: D2, Ap. 47, Sector 2            Pongracz      Eszter Olga     5369     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     VALLUM SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Culmei, Nr. 13            Ponta      Radu - Tudor     4935     București     Asociat/Societate comercială     DE PLANO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Stirbei Voda, Nr. 170, Bloc: 10G, Etaj: 2, Ap. 18            Pop     Adrian Florin     7793     Transilvania     Asociat/Societate comercială     POST ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Pădurii, Nr. 5A, Etaj: 2, Ap. 9            Pop      Adrian Gavril     6832     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ADP ARHITECTURA SI INGINERIE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ion C Brătianu, Nr. 12, Ap. 19            Pop      Adrian-Radu     6640     Bihor     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GISPRO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: P-ța BUCUREȘTI , Nr. 4B, Scară: B, Ap. 21    PARCTVARH STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Str. JURCSAK TIBOR , Nr. 33E            Pop      Alexandra Cristina     12004     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: sublocotenent Zaharia, Nr. 5, Sector 1, Cod poștal: 011284    CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Subl. Zaharia, Nr. 5, Sector 1            Pop      Alexandru     9741     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER 3 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sf. Constantin, Nr. 4, Sector 1, Cod poștal: 010218    ATELIER 3 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sf. Constantin, Nr. 4, Sector 1, Cod poștal: 010218    PRECIS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Valea Călugărească, Nr. 8, Bloc: 7, Ap. 82, Sector 6   PRECIS STRUCTURI SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Valea Calugareasca , Nr. 7, Bloc: 8, Scară: F, Etaj: 2, Ap. 82, Sector 6, Cod poștal: 061726            Pop      Ana Maria     967     Hunedoara     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ "POP ANA MARIA" - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Aurel Vlaicu, Nr. 13, Cod poștal: 330005    ARHISTORIUM SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Petrăchioaia, Stradă: TEIULUI, Nr. 475, Etaj: parter, Ap. camera 1            Pop     Andreea     7467     Transilvania     Asociat/Societate comercială     POST ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Pădurii, Nr. 5A, Etaj: 2, Ap. 9            Pop      Angela     1530     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROIECT BUCUREȘTI GRUP CONSULTANȚĂ IMOBILIARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdl Aviatorilor, Nr. 63, Etaj: 5, Ap. 10, Sector 1   BIAR CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vaselor, Nr. 34, Sector 2            Pop      Bogdan Dorian     3813     București     Asociat/Societate comercială     AS DESIGN 95 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intr. Vladimir Streinu, Nr. 8, Sector 2            Pop      Corina Virginia     5822     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DACO ARHITECTURA SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Griviței, Nr. 1   AXA PROECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ceaikovski , Nr. 14, Sector 2   SC GIFT DECO MANIA SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Copala, Nr. 26            Pop      Dan Ovidiu     8537     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BOGART CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Uzinei Electrice, Nr. 15/17    POP DAN OVIDIU BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Observatorului, Nr. 13    SC FLARI PROIECT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: B.P. Hasdeu, Nr. 4, Bloc: B9, Ap. 15            Pop      Daniela     9506     Mureș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     HOUSE OF TAZ CREATIONS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Comuna Sântana de Mureș, Stradă: Localitatea Chinari, Str. Principală, Nr. 155    ATTRIUS DEVELOPMENTS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Palas, Nr. 7A, Bloc: clădirea A1, Etaj: 2, Ap. birou Ab-28            Pop     David     7028     Bihor     Asociat/Birou individual de arhitectură     POP DAVID BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: IACOBINILOR, Nr. 28            Pop      Gheorghe     1137     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ASIX DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Traian, Nr. 187-189, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 9, Sector 2   GHEORGHE POP BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Circului, Nr. 1, Bloc: 1, Scară: 7, Etaj: 2, Ap. 15, Sector 2            Pop      Ioan Marius     5756     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ARHIRUBIK SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Louis Pasteur, Nr. 76            Pop      Ioana Gabriela     2120     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Societate în nume colectiv (SNC)      POP 94 SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Pop      Ionel Petru     3297     Timiș     Salariat/Societate comercială     ATELIERUL ARHITEXT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: Marte, Nr. 15, Cod poștal: 307200            Pop      Laura Andreea     7859     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARH CONSULT SOLUTIONS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Viilor-Trascăului, Nr. 20B    VISUAL PLAN SRL - Județ: Cluj, Stradă: Libelulei    MENTOR CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Traian, Nr. 41            Pop      Liana Codruța     8309     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ALBONTI ARHITECȚI SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Tășnad, Nr. 20    DUAPLAN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Conductorilor , Nr. 10            Pop      Mihai     265     Nord-Vest     Asociat/Societate comercială     AMTER SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Progresului, Bloc: 58, Ap. 2            Pop      Mircea Ioan     266     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială     AVANGARD RP STUDIO SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Oituz, Bloc: 2B, Ap. 45            Pop      Miriam-Claudia     11268     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     STUDIO AXIA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Brateș, Nr. 6   MANA STUDIO DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Tatra, Nr. 4, Scară: 3, Ap. 21            Pop     Octavian-Horațiu     9422     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STONE ARCH STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Câmpia Libertății, Nr. 66, Bloc: 35A, Ap. 40, Sector 3   BOG 'ART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Brezoianu, Nr. 27, Sector 1            Pop      Oliviu Marius     5574     Hunedoara     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ "POP OLIVIU MARIUS" - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Plevnei, Nr. 10, Cod poștal: 330046    BIROU DE ARHITECTURĂ POP OLIVIU-MARIUS SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: bv. Iuliu Maniu, Bloc: B, Scară: A, Ap. 24            Pop      Ovidiu Nicolae     10542     Transilvania     Salariat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     ATELIER D ARCHITECTURE BRENAC - GONZALES BIA - Județ: Île-de-France, Localitate: Oraș Paris, Stradă: Rue des Jeuneurs, Nr. 36    AOP BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 8, Bloc: P40, Etaj: 8, Ap. 40            Pop      Paul     9289     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ATELIER CONTRAST 2 SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Pădurii, Nr. 33B, Bloc: C6, Ap. 3   POP PAUL BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: PADURII, Nr. 33B, Bloc: C6, Ap. 3            Pop      Paula Alice     11452     Nord-Vest     Asociat/Societate comercială     BRETTEN ARCHITECTS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Budapesta, Nr. 10            Pop      Raluca Rodica     10722     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială     TAYLOR DESIGN ARCHITECTS LTD SRL - Județ: NEDEFINIT, Stradă: Wilmslow, Cheshire, Nr. SK9 1BG            Pop      Raul Adrian     11871     Mureș     Asociat/Societate comercială     INITIUM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Nicolae Steinhardt, Nr. 18R, Etaj: 4, Ap. 19            Pop     Roxana - Alexandra     9121     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ROXANA ALEXANDRA POP BIA - Județ: Timiș, Stradă: Timiș, Nr. 20, Ap. 5   DINAMIC VEST PROIECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Moșnița Nouă, Stradă: Moșnița Veche, Nr. str.Fagului nr 5, Ap. 2   DEEP SKY CONSULT SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Comuna Poienile de sub Munte, Stradă: Principala, Nr. 1362            Pop      Ruxandra     9167     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ATELIER CONTRAST 2 SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Pădurii, Nr. 33B, Bloc: C6, Ap. 3            Pop      Sergiu Răzvan     10252     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     SCRIPCARIU BIROU DE ARHITECTURĂ SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Moților, Nr. 100A    SCRIPCARIU BIROU DE ARHITECTURĂ SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Moților, Nr. 100A    SERGIU POP BIROU DE ARHITECTURA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Oasului, Nr. 155A            Pop      Sorin Cristian     8182     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROJECT-ONE ARCHITECTURE STUDIO SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aurel Vlaicu, Nr. 48, Bloc: A1, Etaj: 3, Ap. 42A    TC ARCHITECTS SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Crangului, Nr. 58    UNO ARCHITECTS SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Porolissum, Nr. 12, Bloc: P87, Ap. 3            Pop     Valer Constantin     1075     Dobrogea     Asociat/Alte forme juridice (AFJ)   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     POP DELTA PROIECT CS AFJ - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Babadag, Nr. 4A    PLANDOMAR PROIECT SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Sabinelor , Nr. 30    ALL PLAN PROJECT SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Libertatii    UNIC DESIGN PROJECTS SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Comuna Nufăru, Stradă: Piersicului, Malcoci, Nr. 16    OCTOROOFS SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Comuna Somova, Stradă: PRIMAVERII, Nr. 26    ALMAR PROIECT SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Sabinelor, Nr. 30            Pop      Vasile     922     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ POP VASILE - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Calea Dumbrăvii, Bloc: 19, Scară: A, Ap. 12            Pop      Vlad Bogdan     9589     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială     MILIMETRIC STUDIO SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: George Cosbuc, Nr. 33, Etaj: 5, Ap. 24            Popa      Adrian     3738     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     ADRIAN POPA BIA DEDAL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Alexandru Bohățiel, Nr. 11            Popa      Adriana     7693     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     ADRIANA POPA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bibescu Vodă, Nr. 1, Sector 4   ARHAP STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Bibescu Vodă, Nr. 1, Bloc: P4, Scară: 2, Ap. 43, Sector 4            Popa      Adriana Maria     11590     București     Salariat/Societate comercială     TRIPTIC ARCHITECTURE & ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: MOTOC, Nr. 9, Bloc: P54, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 29, Sector 5            Popa      Alexandru     4659     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ALEXANDRU POPA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Eminescu nr.169, ap.3            Popa     Alexandru-Adrian     10844     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ADURO S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Soseaua Mihai Bravu , Nr. 327, Bloc: 54, Scară: 2, Ap. 54, Sector 3   ARKTEN ACTIV SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Aleea Narciselor, Nr. 2, Bloc: C28, Scară: F, Ap. 11            Popa      Alin Gabriel     739     Argeș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ALIN GABRIEL POPA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Argeș, Stradă: -    LORIDAN SOFTING SRL - Stradă: -    3D ARHITECTURA 2006 SRL - Județ: Argeș, Stradă: -            Popa      Ancuța Georgiana     8460     Argeș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIA ANCUȚA-GEORGIANA POPA - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Albeștii de Argeș, Stradă: Valea Magurii, Nr. 42 CONSULTING PROIECT DOCUMENT SRL - Județ: Argeș, Localitate: Oraș Curtea de Argeș, Stradă: Poștei, Nr. 52M            Popa      Andrei-Bogdan     10303     Arad     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARH REVO SOLUTION SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Macedoniei, Nr. 12    ARH REVO CONSTRUCT SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Macedoniei , Nr. 12            Popa      Anuța     190     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROIECTARE CIVIC DESIGN SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Columnei, Nr. 41, Bloc: K7, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 3   OMG CONSTRUCT PROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Podișului, Nr. 12E            Popa     Auraș     7779     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     POPA AURAS BIA - NR. 150 - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Blejoi, Stradă: Sat Țînțăreni, Nr. 122    SOLID ARHI AXA PROIECT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Blejoi, Stradă: Sat Țânțăreni, Nr. 122    AMA SERV PROJECT & CONSULTING SRL -Județ: Prahova, Localitate: Oraș Vălenii de Munte, Stradă: Caraiman, Nr. 4, Bloc: D2, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 8   PROARHCONS SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: General Vasile Milea, Nr. 1, Bloc: A7    ALMADA FIRE&FFF SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Văleni, Nr. 137, Etaj: 2            Popa      Cătălin     5867     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     INDOOR MP SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Răzoarelor, Nr. 2, Bloc: 958, Scară: A, Etaj: 6, Ap. 27    CONSTAN CONSTRUCT SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Miroslava, Stradă: Prof. Dumitru Pricop, Nr. 3A, Ap. parter    ACASA CONCEPT STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Aleea Strugurilor, Nr. 86    INDOOR CONCEPT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Răzoarelor, Nr. 2, Bloc: 958, Scară: A, Etaj: 6, Ap. 27            Popa      Constanța     3379     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Stradă: -            Popa     Cosmin Mihai     1853     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     POPA COSMIN MIHAI BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vlaicu-Voda, Nr. 4, Bloc: C14, Scară: 1, Etaj: 7, Ap. 31, Sector 3, Cod poștal: -    SC DEBUT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: B-dul 1 MAI, Nr. 69, Bloc: 22, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 5, Sector -, Cod poștal: -    TEHNOMONTAJ CONSTRUCT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Mizil, Stradă: Mihai Bravu, Nr. 187    CABINET DE ARHITECTURA POPA COSMIN MIHAI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vlaicu-Voda, Nr. 4, Bloc: C14, Scară: 1, Etaj: 7, Ap. 31, Sector 3            Popa      Cristina     4650     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARCHITECTURAL ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Buhuși , Nr. 2, Bloc: 3, Scară: 2, Etaj: 3, Ap. 50, Sector 3, Cod poștal: 032567    ING PROIECT MANAGEMENT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: NICOLAE RADIAN            Popa      Dan Alexandru     396     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BEVONNA CONSULTING SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Izvorului, Nr. 4   SC ATELIER DECUMANUS SRL - Județ: Timiș, Stradă: str. Eugen de Savoya, Nr. nr. 7, Ap. 20A, Cod poștal: 300085            Popa      Dan-George     8290     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SIO2 ARHITECTURA SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Comuna Vânători, Stradă: CRÂNGULUI, Nr. 129    ARHINSPIRED STUDIO SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Bld. Brăilei, Nr. 125    DANINA STAR BRASOV SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Gh. Lazăr, Nr. 25            Popa     Daniel     3360     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SIGNUM SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: B-dul Unirii, Bloc: C2, Etaj: 5, Ap. 14    SIGNUM ARHITECTURA SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: B-DUL UNIRII, Bloc: C2, Etaj: 5, Ap. 14            Popa      Diana     9402     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIFOR STUDIO DESIGN SRL - Județ: București, Stradă: prof. dr. Ion Atanasiu, Nr. 13, Sector 5   CUBICON INVEST SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Oituz, Nr. 8, Ap. 42            Popa      Eliodor     1322     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TEHNOMONTAJ CONSTRUCT S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Știrbei Vodă, Nr. 43, Sector 1   CARPAȚI PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Știrbei Vodă, Nr. 43, Sector 1            Popa      Emanuel     10933     Arad     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     NOD PROJECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Alexandru Macedonski, Nr. 9, Ap. camera 2   LEVANT PROJECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Al. Macedonski, Nr. 1   EMANUEL POPA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Arad, Stradă: Emil Racovita, Nr. 71, Sector Mandruloc            Popa      Emil     2553     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     EMIL POPA B.I.A. NR. 43 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Romană, Nr. 94A    HEVECO SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Alexandru Vlahuță, Nr. 26, Ap. Cam. 6.7.9    HAUSPLAN STUDIO SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Rudului, Nr. 14A, Etaj: 1            Popa      Emilian-Ioan     10279     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     GOARHITECA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Egretei, Nr. 14, Etaj: 2, Ap. 27            Popa     Horia - Florin     9368     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     YARDMAN SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Garoafelor, Nr. 13A, Etaj: Parter    SC INTERACTIVE DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 171    VIAFORM X SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Aceea Cocorilor, Nr. nr.1, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: 240215            Popa      Ionuț     11540     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)   Salariat/Societate comercială     DIERENDONCKBLANCKE ARCHITECTEN (BVBA) - Județ: Salariat, Stradă: GENT Bomastraat 10, Cod poștal: 9000    BUREAU VERS PLUS DE BIEN-ETRE - Județ: Bruxelles, Localitate: Oraș Bruxelles, Stradă: RUE Le Lorrain, Nr. 82            Popa      Ionuț-Lucian     8561     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     ADMA ARHITEX SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Otopeni, Stradă: 1 MAI, Nr. 32B, Bloc: CORP A, Etaj: 1, Cod poștal: 075100    IONUȚ-LUCIAN POPA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: șOS. pANTELIMON, Nr. 113, Bloc: 400b, Scară: 1, Etaj: 6, Ap. 75, Sector 2   BAU STARK - Județ: Ilfov, Stradă: Strada Rudeni 38    BPA STUDIO-DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Codrii Neamtului, Nr. 2, Bloc: 4, Scară: 2, Ap. 50, Sector 3   IONUȚ LUCIAN POPA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos Iancului , Nr. 39, Bloc: 103A, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 57, cam. 2, Sector 2   ARHIDUAL STUDIO S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iancului, Nr. 39, Bloc: 103A, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 57, Sector 2, Cod poștal: 021725            Popa     Irina Carmen     2248     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU DE ARHITECTURĂ IRINA POPA SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Plopilor, Nr. 52    GRUP NAPOCA PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Plopilor, Nr. 56    GRUP NAPOCA DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Plopilor, Nr. 56    PRO ATRIUM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Fântânele, Nr. 63    PRO HESTIA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Fântânele, Nr. 63            Popa      Lavinia - Elena     8042     București     Salariat/Societate comercială     ART FM OFFICE CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Taberei, Nr. 101, Bloc: TD 14, Etaj: 9, Ap. 59, Sector 6            Popa      Luminița     2837     București     Salariat/Societate comercială     CARPAȚI PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Știrbei Vodă, Nr. 43, Sector 1            Popa      Maria Claudia     10202     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     CLAUDIA M POPA BIA - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Drumul Ceanului, Nr. 11    CLAUDIA M. POPA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Drumul Ceanului, Nr. 11    DOM IDEAS ARHITECTURA SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Târgu Neamț, Stradă: Ogoarelor, Nr. 16            Popa      Mariana Delia     5324     Bihor     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DEPOPA INVEST SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Aluminei, Nr. 51, Bloc: A6, Ap. 20    KREATIV TEAM CAD SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: ALUMINEI, Nr. 51, Bloc: A6, Scară: B, Ap. 20            Popa      Mihai     6928     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ POPA MIHAI - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: B-dul Vasile Milea, Nr. 4, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 38            Popa     Mihail - Adrian     9336     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială     LUDAN ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bulevard Tudor Vladimirescu            Popa      Mircea Nicolae     3307     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură     MIRCEA POPA B.I.A. NR. 54 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: 8 Martie, Nr. 95            Popa      Mirela Ileana     77     Oltenia     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHISTIL SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Aleea Nicolae Balcescu, Nr. 8   PROINSTED SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: A.I. Cuza, Nr. 4, Bloc: 150apt., Scară: D1, Ap. 10            Popa      Oana     10627     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARHITECT ANGHEL SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Treboniu Laurean, Nr. 6A    POPA OANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Filaret Barbu, Nr. 8a, Scară: A, Etaj: parter, Ap. 1, Cod poștal: 300192            Popa      Ovidiu Ionuț     7680     Iași     Asociat/Societate comercială     PTP ARHITECTURĂ SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Tomești, Stradă: Iasomiei, Nr. 105            Popa      Paula     11231     Transilvania     Salariat/Societate comercială     TRANS FORM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Onisifor Ghibu, Nr. 12            Popa      Radu Benvenutto     10128     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     RADU POPA BIA - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Oștirii, Nr. 1, Bloc: 1, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 28    GYARMATH STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Berzei, Nr. 9, Bloc: A, Etaj: 2, Ap. 2, Sector 1            Popa      Răzvan Marius     7858     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ASIZA BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Stradă: -    ARCHCUBE STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dr. Louis Pasteur, Nr. 36            Popa     Romeo     7492     Arad     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     AG PROIECT-S SRL - Județ: Arad, Stradă: Stefan Augustin Doinas, Nr. 41, Ap. 2   BIA POPA ROMEO - Județ: Arad, Localitate: Comuna Livada, Stradă: -, Nr. 783    A.G PROIECT CONSULT SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Stefan Augustin Doinas, Nr. 41, Ap. 2            Popa      Silviu Adrian     7291     Bihor     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     EXPRESIV ARH SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Aurel Lazăr, Nr. 6   ARCHISTUFF STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: OITUZ, Nr. 4            Popa      Silviu Alexandru     6988     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BOG 'ART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Brezoianu, Nr. 27, Sector 1   EMBRIO STUDIO LABS SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Ionașcu, Nr. 12    DESIGNWORKS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dristorului, Nr. 91-95, Bloc: camera 111102 -birou, bl. C, Etaj: 11, Ap. 1111            Popa      Silviu Ioan     6240     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială     INSP - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Alexandru Xenopol, Nr. 17, Ap. 8            Popa      Simina-Maria     11131     Arad     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC STUDIO M SOIMA SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: bd Revolutiei, Nr. 56, Bloc: - , Scară: -, Etaj: mansarda, Ap. -, Sector -, Cod poștal: -    POPAS-IN STUDIO SRL - Județ: Arad, Localitate: Oraș Sântana, Stradă: Oituz, Nr. 34            Popa      Șerban Alexandru     1453     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ALEXANDRU ȘERBAN POPA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dristorului, Nr. 96            Popa      Ștefan - Cristian     6788     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     APT EXPERT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ștefan Negulescu, Nr. 27, Bloc: camera 1, Sector 1   SC SETA INVESTMENT MANAGEMENT S.R.L. - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Jilava, Stradă: Sos. Giurgiului, Nr. 5            Popa     Teodora     10519     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RAUM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ștefan Mora, Bloc: 7, Ap. 11    FORMA 9 STUDIO ARHITECTURA & DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ștefan Augustin Doinaș, Nr. 2B-2C, Etaj: 5, Ap. 29            Popa      Teodora     11637     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA TEODORA POPA - Județ: Brașov, Stradă: SITEI            Popa      Tudor Radu     4325     București     Asociat/Societate comercială     WHITE SPACE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Vasile Lascăr, Nr. 100, Sector 2            Popa      Viorel Ionel     2933     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ POPA VIOREL IONEL - Județ: Timiș, Stradă: Martir Ioan Ciordaș, Nr. 1   COTA ZERO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Epurelui, Nr. 2A    SC EXPROCO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Aușeu, Stradă: Luncșoara, Nr. 383, Cod poștal: 417031            Popa      Vlad Lucian     7661     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     STUDIO DESIGN INNOVATION ARCHITECTURE - Județ: Neamț, Localitate: Comuna Săvinești, Stradă: Aleea Parcului, Nr. 4, Bloc: E4, Ap. 6            Popa      -Dragomir Mihail - Dan     6469     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     KXL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Av. Nicolae Capșa, Nr. 6, Sector 1   MAGE ARCH-TE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Mihalache, Nr. 126, Bloc: 1, Scară: 1, Etaj: 6, Ap. 46, Sector 1, Cod poștal: 011203            Popa Oprescu     Alexandra Diana     11269     Transilvania     Salariat/Societate comercială     ARHIMAR SERV SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gh. Bilascu, Nr. 25, Ap. 12            Popan      Ana Luminița     3843     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     B2 INTERNATIONAL CONSULTANTS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cireșoaia, Nr. 152, Sector 1   SPECTO MANAGEMENT SOLUTTIONS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Caramfil , Nr. 49, Etaj: 5, Sector 1            Popăescu     Silviu - Cristian     4404     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     POPAESCU ASC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Bravu, Nr. 108, Bloc: D1, Scară: 1, Ap. 13, Sector 2, Cod poștal: 21332    MAX - JUNIOR PROJECT SRL - Județ: Caraș- Severin, Localitate: Oraș Moldova Nouă, Stradă: Alexandru I. Cuza, Cod poștal: 325550    POPAESCU & CO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos. Mihai Bravu    POPAESCU&CO SRL - Județ: București, Stradă: PLantelor, Nr. 60, Sector 2   SC SERVCOM GRUP 85 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Oteleni            Popârlan      Alin - Gabriel     5301     București     Salariat/Societate comercială     HAND CRAFT CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Bârsei, Nr. 6            Pop-Benovszky      Eszter Magda     230     Satu Mare     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA POP-BENOVSZKY ESZTER MAGDA - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Cloșca, Nr. 9, Bloc: 20, Ap. 10            Popeangă      Mihai     10828     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     ROQIP STUDIO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: STR. CURCANILOR NR. 20, Nr. 20            Popeea      Octavia Floria     1207     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     OOPY ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Colonel Corneliu Popeia, Nr. 4, Sector 5   OOPY DESIGN PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mieilor, Nr. 5            Popescu      Admetos - Sebastian     2422     București     Asociat/Societate comercială     SUPRATERAN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sold. Florea Neagu            Popescu      Adrian     1709     București     Titular/Birou individual de arhitectură     POPESCU I. ADRIAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mohorului, Nr. 1, Bloc: 139, Scară: A, Etaj: 7, Ap. 31, Sector 6            Popescu      Alexandru     8725     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DTSP ARCHITECTS SRL - Județ: București, Stradă: Andrei Muresanu, Nr. 33    SS ARCHITECTURE AND TEXTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iancu Capitanu, Nr. 20, Sector 2            Popescu     Alexandru - Mihai     7871     București     Asociat/Societate comercială     PM ARCHITECTURE SRL-D - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Preciziei , Nr. 6M, Bloc: 1A, Etaj: 8, Ap. 42, Sector 6            Popescu      Alida     9117     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     PRO-ARH TCC - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Dr. Pavel V. Ungureanu, Nr. 12A, Etaj: 1, Ap. 2   ALIDA POPESCU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bvd. Liviu Rebreanu, Cod poștal: 300686            Popescu      Alina     4909     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ERMETHIC DESIGN D & A SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Maramureșului, Nr. 151A            Popescu      Alina - Oana     5654     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     POPESCU ALINA OANA BIA - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Piața Unirii, Nr. 1            Popescu      Alina Ana Maria     1428     București     Salariat/Societate comercială     K-BOX CONSTRUCTION DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -            Popescu      Ana - Irina     8085     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RUBRICK STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Andrei Muresanu, Nr. 33    ADISAN NET SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Strada Pictor Stefan Luchian, Nr. 7, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector 2, Cod poștal: 023957    RUBRICK ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pictor Luchian, Nr. 7, Sector 2            Popescu      Anca - Diana     5852     București     Asociat/Societate comercială     ATELIERFORM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Floreasca, Nr. 68A, Sector 1            Popescu      Anca - Ioana     5051     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ANCA IOANA POPESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos. Colentina, Nr. 53, Bloc: 59, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 15, Sector 2            Popescu     Andreea     2844     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     ANDREEA POPESCU BIA - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Bd. Republicii, Nr. 177, Bloc: 10E, Ap. 10    CONSIS PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iancului, Nr. 31, Etaj: 6, Sector 2            Popescu      Andreea - Margareta     7152     București     Salariat/Societate comercială     CONMAR PRODCOM’93 - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -, Nr. 0, Ap. 0, Cod poștal: 0            Popescu      Ciprian-Marian     5627     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială     PROIECT ARAD SA - Județ: Arad, Stradă: Bulevardul Decebal, Nr. 2   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ CIPRIAN MARIAN POPESCU - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Circumvalațiunii, Nr. 34, Etaj: 1, Ap. 9, Cod poștal: 300682    CIPRIAN POPESCU BIROU DE ARHITECTURĂ CPBA SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Bulevardul Decebal, Nr. 2, Ap. birou nr. E1-20            Popescu      Constantin     910     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROIECTARE POPESCU - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Știrbei Vodă, Nr. 13    CADINGRAF S.R.L. - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Carol I, Nr. 1, Bloc: UJCC, Etaj: 1, Ap. 10A    S.C. R DSNS SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Oraș Drăgășani, Stradă: Nucilor, Nr. 18, Bloc: P, Scară: C, Etaj: 1, Ap. 1, Cod poștal: 245700            Popescu     Cornelia     78     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GARDENTONICA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Victoriei, Nr. 192A, Sector 1   CORNELIA POPESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Barajul Lotrului, Nr. 9, Bloc: M8B, Scară: 2, Etaj: 2, Ap. 30, Sector 3, Cod poștal: 32746    RUGBY CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ceahlău, Nr. 25, Sector 6   ALLIANCE PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Verigei, Sector 5   ARHI TEHNIC PROIECTARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Novaci, Nr. 11, Sector 5   ROMART ASIST - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Măgurele, Stradă: Atomistilor 409    MAGNUM CONSTRUCT PROIECT - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Măgurele, Stradă: Atomistilor, Nr. 409            Popescu      Cristina Ioana     1777     București     Asociat/Societate comercială     EQUILIBRIUM DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: teodor dragu            Popescu      Dan Gabriel     1305     București     Asociat/Societate comercială     SIMPLEX DOMUM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: cap. AVRAM PĂCURARU, Nr. 14, Sector 1            Popescu      Dana Cornelia     5628     Arad     Asociat/Societate comercială     CIPRIAN POPESCU BIROU DE ARHITECTURA CPBA SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Decebal , Nr. 2, Ap. Biroul E1-20            Popescu      Dinu - Alexandru     8087     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     RUBRICK STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Andrei Muresanu, Nr. 33    CASA LUCA PROJECT - Județ: București, Stradă: Intrarea Slobozia    RUBRICK ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pictor Luchian, Nr. 7, Sector 2            Popescu     Dumitru - Radu     5339     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RDP ARHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Ion Manolescu, Nr. 3    3R DESIGN CAMP COMANA S.R.L. - Județ: Giurgiu, Localitate: Comuna Comana, Stradă: Valea Morii, Nr. 290(fost 320)            Popescu      Emiliana Iulia     7713     Alba     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARCTOP CONCEPT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Ampoiului, Nr. 17A, Bloc: A4, Ap. 24    CERTA SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Alexandru Cel Bun, Bloc: UE13    STUDIO PLANWORK SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: G-Ral Ion Dragalina, Nr. 2, Bloc: B2, Ap. 25            Popescu      Florina Orchidea     1413     București     Salariat/Societate comercială     TOTAL PROIECT CONSTRUCȚII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bălcești, Nr. 8            Popescu      Georgeta Luminița     2908     București     Salariat/Societate comercială     STUDIO ART CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CALEA DOROBANTILOR, Nr. 168, Sector SECTOR 1            Popescu      Gheorghe     3561     București     Titular/Birou individual de arhitectură     POPESCU GHEORGHE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Fetesti, Nr. 1, Bloc: F4, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 6, Sector 3            Popescu      Horia-Mihai     9155     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     AIRWEST SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Ovidiu , Nr. 4   BAUHAUS ART DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Pravat , Nr. 1   BAUHAUS ARHI SRL - Județ: Brașov, Localitate: Comuna Sânpetru, Stradă: Caramizilor, Nr. 500    ANA STOIANOVICI BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Stradă: -    ANARCHYTECTURE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Strada Nicolae Bălcescu , Nr. 44            Popescu      Iancu     2907     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DANSOFT INVEST - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: dr.Ottoi Calin, Nr. 39    D 2 G.I.P. SERV SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Valea Nucului, Nr. 12            Popescu     Ileana Rucsandra     2820     București     Asociat/Societate comercială     WDE SIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Donizetti, Nr. 5, Sector 2            Popescu      Ioan     10003     Alba     Asociat/Societate comercială     ATELIER ARCHIVOX SRL - Județ: Alba, Localitate: Oraș Cugir, Stradă: Alexandru Sahia, Nr. 5, Etaj: 2, Ap. 6            Popescu      Ioana - Raluca     7136     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     S.C. ZEST COLLECTIVE PRODUCTION S.R.L - Județ: Bacău, Stradă: Avram Iancu, Nr. 28A    ZEST ARCHITECTURE AND DESIGN COLLECTIVE SRL - Județ: București, Stradă: STR. Popa Petre, Nr. 23, Sector 2, Cod poștal: 020802    SRL CM SOUND HUB SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna Moroeni, Stradă: str. Muscel, Nr. 27, Cod poștal: 137310            Popescu      Ioana Andreea     3970     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     AD SISTEM STUDIO SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Corbeanca, Stradă: Sat Stratu, str. Toamnei, Nr. 19    ALGABETH PROD SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Brazi, Stradă: Str Părului , Nr. 82    IOANA ANDREEA POPESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Barajul Uzului, Nr. 9, Bloc: L32B, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 37, Sector 3            Popescu      Iustin     1208     București     Salariat/Societate comercială     OOPY ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Colonel Corneliu Popeia, Nr. 4, Sector 5            Popescu      Lelia Ruxandra     2617     București     Titular/Birou individual de arhitectură     LELIA-RUXANDRA POPESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Uruguay, Nr. 6, Bloc: 6, Etaj: 1, Ap. 7, Sector 1            Popescu      Maria Mihaela     908     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MIHAELA POPESCU - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: G-ral Magheru, Bloc: G, Scară: D, Ap. 10    VLAD PROIECTARE SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: B-dul Nicolae Bălcescu, Nr. 15, Bloc: 12, Scară: E, Ap. 2            Popescu     Marian Radu     80     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - ARHITECT POPESCU MARIAN RADU - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: George Fotino, Bloc: b7, Scară: 2, Ap. 1   RADU POPESCU DESIGN WORKSHOP SRL -Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: George Fotino, Bloc: b7, Scară: 2, Ap. 1   CASA DESIGN SRL (BRĂILA) - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Călărașilor, Nr. 49, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. 47    A V STUDIO ARCH SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: George Fotino, Nr. 3   ARISTOCAT STUDIO VET SRL - Județ: Dolj, Localitate: Comuna Scăești, Stradă: Principala, Nr. 377    TOSHI AM STUDIO SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Dr. Victor Gomoiu, Nr. 13, Bloc: S25, Scară: 1, Ap. 8            Popescu      Marius-Daniel     8614     București     Salariat/Societate comercială     X ARCHITECTURE & ENGINEERING CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Maxim Gorki, Nr. 20, Sector 1            Popescu      Nicolae - Daniel     4630     București     Asociat/Societate comercială     ROMELINFO SRL - Județ: Argeș, Localitate: Oraș Curtea de Argeș, Stradă: Bdul Basarabilor, Bloc: E21, Scară: A, Ap. 4            Popescu      Otilia-Denise     11920     Nord-Est     Salariat/Societate comercială     BIROU ARHITECTURA STUDIO3PLUS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Icoanei, Nr. 105, Sector 5            Popescu      Patricia - Georgiana     6192     București     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GEOCONSTRUCT COMPANY - Județ: București, Stradă: NICOLAE GRIGORESCU 134    LAERTIUS CAPITAL MANAGEMENT - Județ: Sibiu, Stradă: LECTOR , Nr. 1, Ap. 3   SC THERME ARC SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Oraș Cisnădie, Stradă: Selimbarului, Nr. 20            Popescu      Radu Cristian     9091     București     Salariat/Societate comercială     SC CONSITRANS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Polona, Nr. 56, Etaj: 6, Sector 1, Cod poștal: 010504            Popescu     Radu Gabriel     4191     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - ARHITECT POPESCU RADU GABRIEL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Felix Aderca, Nr. 5, Bloc: 2, Scară: A, Ap. 6   KONKRET RE-GEN PROIEKT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: A.I.Cuza, Nr. 5, Bloc: B1Romarta, Scară: A, Ap. 11    DESIGN CENTER SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Theodor Aman, Nr. 7, Bloc: 97, Scară: C, Ap. 2            Popescu      Radu Lucian George     1191     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GRAPHTRONIC XM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Maximilian Popper, Nr. 51, Sector 3   GRAPH TRONIC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: G-ral. Henri Mathias Berthelot, Nr. 101, Sector 1   MOTOR HOUSE XM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Maximilian Popper , Nr. 51            Popescu      Raluca Mădălina     9929     Transilvania     Asociat/Societate comercială     STUDIO BREZEN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Huedin, Stradă: Garii, Nr. 16            Popescu      Răzvan     8672     Iași     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ATELIER DE PROIECTARE VIȘAN SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Ștefan cel Mare și Sfânt, Nr. 10    AD QUADRUM DESIGN SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Rediu, Stradă: Sat Breazu, str Pârâului, Nr. 35            Popescu      Ruxandra Maria     11134     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ROOF ARCHITECTURE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dristorului, Nr. 1, Bloc: A23, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 23, Sector 3   RUXANDRA MARIA POPESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Pantelimon, Nr. 227, Bloc: 70, Scară: 1, Ap. 34, Sector 2            Popescu      Sorin - Dragoș     4786     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     SORIN DRAGOȘ POPESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Constantin Brâncoveanu, Nr. 103, Sector 4   MARINESCU POPESCU ARHITECTI SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Știrbei Vodă, Nr. 56, Sector 1            Popescu     Sorin-Vladimir     8327     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIERFORM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Floreasca, Nr. 68A, Sector 1   ATELIERFORM STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Barbu Vacarescu, Nr. 137, Bloc: 86, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 8, Sector 2, Cod poștal: 020273            Popescu      Tiberiu     3183     București     Salariat/Societate comercială     SONEX DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Sării, Nr. 19A, Etaj: 2, Sector 6            Popescu      Toader     4746     București     Asociat/Societate comercială     POINT ZERO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: bd. Ferdinand I, Nr. 51, Etaj: 1, Ap. 8, Sector 2            Popescu      Victor     5445     Oltenia     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHITECTURPROIECT SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: Alexandru Ghica, Nr. 148, Bloc: 706, Scară: B    PRIMALEX PROIECT TEL SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: Dunarii, Nr. 282, Bloc: GA4, Scară: A, Ap. 1,2,3,4            Popescu      Victor Marius     6635     Argeș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SKY NET SISTEMS SRL - Județ: Argeș, Stradă: -    IN2ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Fabrica de Chibrituri, Nr. 13-15, Bloc: Corp C2, Scară: Tronson 2, Etaj: 2, Ap. 54, Sector 5, Cod poștal: 050182            Popescu      Viorel Gheorghe     1233     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ARH.POPESCU VIOREL-GHEORGHE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Barajul Dunarii, Nr. 12, Bloc: M8, Scară: A, Etaj: 7, Ap. 29, Sector 3            Popescu      Vlad George     1815     București     Asociat/Societate comercială     MILIMETRU BIROU ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Popa Rusu            Popescu - Coliban     Oana - Diana - Eliana     6428     București     Salariat/Societate comercială     SAT CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Chitilei, Nr. 176, Ap. 201, Sector 1            Popescu -Vericeanu     Ilinca     10746     Iași     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     VERICEANU CONSULTING SRL-D - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Alecu Russo, Nr. 3   AD QUADRUM DESIGN SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Rediu, Stradă: Sat Breazu, str Pârâului, Nr. 35            Popescu Greaca     Alexandru     1554     București     Asociat/Societate comercială     TIPORA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aviator Petre Crețu, Nr. 51            Popescu-Agent      Maria-Emanuela     8865     București     Salariat/Societate comercială     ARCADIS EXCELLENCE CENTER ROMANIA SA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: STR. Palat, Nr. 1 , Etaj: 3            Popescu-Criveanu      Irina     3919     București     Salariat/Societate comercială     QUATTRO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dionisie Lupu, Nr. 50, Sector 1            Popescu-Sturz      Adrian     827     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     POPESCU-STURZ ADRIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Dimitrie Cantemir, Nr. 23, Bloc: D23, Etaj: 2, Ap. 8            Popescu-Sturz      Vlad     4368     Bihor     Salariat/Societate comercială     ARHIZEN STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: SUCEVEI, Nr. 5A, Ap. 37            Popica      Oana Mirela     5042     Iași     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ASIMPTOTIC SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: soseaua Nicolina, Nr. 13, Bloc: 938, Etaj: 8, Ap. 28    POPICA OANA MIRELA - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: sos. Nicolina, Nr. 13, Bloc: 938, Scară: -, Etaj: 8, Ap. 28, Cod poștal: 700722            Popiniuc      Mihaela     6551     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ING-PROMAR SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Municipiul Vaslui, Stradă: Alecu Donici    EUROAMIRA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Calea Chișinăului, Nr. 17, Etaj: 2, Ap. cam 207            Popîrda      Andreea     11027     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     ARCHITECTURAL DESIGN AND DRAWING STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Camil Ressu, Nr. 15, Bloc: 57, Scară: 2, Etaj: 8, Ap. 79, Sector 3, Cod poștal: 031733            Pop-Lupu-Hegheș      Adela Mihaela     7186     Mureș     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ” POPLUPU ADELA MIHAELA” - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: -    STUDIO DE ARHITECTURA MINIMAL SRL -Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Tg. Mureș, Stradă: Vulcan, Nr. 4, Ap. 18            Popov     Miodrag     9245     Timiș     Asociat/Birou individual de arhitectură     MIODRAG POPOV BIA - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Ghiroda, Stradă: Aleea Castanilor , Nr. 7            Popovici      Alexandru - Lucian     5709     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TMG CONSULTANTS EASTERN EUROPE SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Uranus, Nr. 150, Sector 5   TMG CONSULTANTS EASTERN EUROPE SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Uranus, Nr. 150, Cod poștal: 050825            Popovici      Alexandru Eugen     5785     Iași     Asociat/Societate comercială     ARHAS PROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Strapungere Silvestru, Nr. 42, Bloc: CL10, Etaj: 8, Ap. 29            Popovici      Călin     10807     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     ATELIER 2B.ARHITECT SRL - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Fundu Moldovei, Stradă: Sat Fundu Moldovei, Nr. 325A            Popovici      Corneliu     191     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA CORNELIU POPOVICI - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Șos. Arcu, Nr. 22, Bloc: Z13, Scară: TR 2B, Etaj: 2, Ap. 6            Popovici      Cristian     5635     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     ODIAN PROJECT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis , Nr. 48    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. CRISTIAN POPOVICI - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: -    SC FURNITURE HOME DESIGN SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Cumpăna, Stradă: Aleea Antenelor , Nr. 9   POPOVICI CRISTIAN BIA - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Dionisie cel Mic, Nr. 57, Bloc: 60, Scară: A, Ap. 10    MODULARHICRAFT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Dionisie cel Mic, Nr. 57, Bloc: 60, Scară: A, Ap. 10            Popovici      Katalin Aletta     6645     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     POPOVICI KATALIN ALETTA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Covasna, Stradă: -            Popovici      Mihaela     2689     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     AXX PLAN SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Popovici     Mirela Cristina     8826     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHISFERA CONSTRUCT SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Aleea Viilor , Nr. 1, Scară: B, Ap. 9   ARCHITECTURE STYLE&DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Padurea Neagra, Nr. 19-85, Bloc: 30 B, Etaj: 1, Ap. 15, Sector 1            Popovici      Silviu Cătălin     10403     București     Salariat/Societate comercială     EFESO MANAGEMENT CONSULTANTS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tudor Arghezi, Nr. 21, Bloc: H Tudor Arghezi 21, Etaj: 2, Sector 2, Cod poștal: 020943            Popovici      Simona Maria     5546     Iași     Asociat/Societate comercială     ARHAS PROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Strapungere Silvestru, Nr. 42, Bloc: CL10, Etaj: 8, Ap. 29            Popovici      Valentin     646     Nord-Est     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ALEXIM PROIECT SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Alexandru cel Bun, Nr. 8, Bloc: E4, Scară: C, Ap. 1   FLA CONSTRUCT SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Liteni, Stradă: Drumul Livezii, Nr. 11    LOZO SRL - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Baia, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 74            Popovici      Veronica - Cristina     7480     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     PRODESIGN ENGINEERING & CONSTRUCTION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: DR. CAROL DAVILA , Nr. 59    LUDAN ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bulevard Tudor Vladimirescu    POPOVICI VERONICA-CRISTINA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: BLD. LACUL TEI, Nr. 126-128, Sector 2            Popovici      Victor     333     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER TREI SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Florimund Mercy, Nr. 7, Etaj: 3, Ap. 16B, Cod poștal: 300085    SC STUDIO NOMADIC SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Florimund Mercy, Nr. 7, Bloc: Mansardă, Scară: SAD III            Popovici- Csetey      Ioana - Antoaneta     7747     București     Titular/Birou individual de arhitectură     IOANA-ANTOANETA POPOVICI-CSETEY BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mămulari, Nr. 4, Bloc: C2, Scară: 1, Etaj: 5, Ap. 19, Sector 3            Popovici Donici     Mihai Corneliu     405     Timiș     Salariat/Societate comercială     ART HIT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: C. Brediceanu, Nr. 11, Etaj: 1, Ap. 7, Cod poștal: 300011            Popp      Raluca - Diana     1883     București     Salariat/Societate comercială     MOKA STUDIO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Prof. Moise Nicoară, Nr. 17, Sector 3            Poppa      Dumitru - Bogdan     5038     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     NDATELIER ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd.Regina Mara , Nr. 46, Etaj: parter, Sector 4   ART STUDIO CAD SRL-D - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STR. Plt.Radu Gheorghe , Nr. 7, Bloc: 14, Scară: a, Etaj: 6, Ap. 26, Sector 3   SC. FUTURE BUSINESS IDEAS S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Traian, Nr. 55, Etaj: parter, Ap. 011, Sector 3   SC.JACOB GARDENS S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SPLAIUL UNIRII, Nr. 191, Scară: B, Etaj: PARTER, Ap. 2            Popușoi      Ion     3208     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     IN SITU SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bradetului, Nr. 24, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 11, Sector 4   MICOMIS CONSTRUCT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: MIHAIL SADOVEANU, Nr. 4            Poputa - Clean      Iulia     8683     Alba     Salariat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     TRIARH SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Unirii , Nr. 3   BIA POPUTA - CLEAN IULIA - Județ: Alba, Localitate: Comuna Poșaga, Stradă: Principala, Nr. 52A    ARCHDESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dumbrava Roșie , Nr. 29            Porime     Nicolae     4202     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ PORIME NICOLAE - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ioan Slavici, Nr. 24, Bloc: 24, Scară: A, Ap. 14    PORIME CONSTRUCT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ioan Slavici, Nr. 24, Bloc: 24, Scară: A, Ap. 14            Porime      Oana-Anca     8518     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GLOBAL BUSINES MANAGEMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sold. Latea Gheorghe, Nr. 10B, Sector 6   PORIME 2002 - Județ: București, Stradă: STEFAN MIHAILEANU 44            Porojnicu      Valentina     9337     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     GABRIEL GEORGESCU CASE DE VIS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Emanoil Porumbaru, Nr. 31    POROJNICU VALENTINA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Fabrica de glucoza, Nr. 6-8, Sector 2   INDIGO PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Fabrica de Glucoza            Portaferri      Lorenzo     10528     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială     LOGY WOOD ENERGY SRL - Județ: Buzău, Localitate: Oraș Nehoiu, Stradă: Calea Mihai Viteazu, Nr. 3            Portik      Beata     11486     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     PORTA GHEORGHENSIS SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Gheorgheni, Stradă: Piata Libertatii, Nr. 8, Ap. 3            Porumboiu      Sergiu     765     Dunărea de Jos     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ SERGIU PORUMBOIU - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Cosminului, Nr. 13, Bloc: I-5a, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 9, Cod poștal: 800432    DEFI DESIGN SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Cosminului, Nr. 13, Bloc: I- 5a, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 9, Cod poștal: 800432            Posea     Marius - Eugen     7639     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC JADE EUROINVEST SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: MARTIRILOR, Nr. 39, Cod poștal: 120138    IZOSOL SOLUTII ÎN IZOLATII - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: PATRIEI, Nr. 7, Cod poștal: 120204            Posedaru      Olga-Maria     8474     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     HACHIKO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Floreasca, Nr. 246C, Etaj: 9, Ap. 16-20, Sector 1   S.C. MONO CONCEPT S.R.L. - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: stefan cel mare, Nr. 10, Bloc: 10, Scară: d, Etaj: 3, Ap. 7 2147    AE CONSTRUCT SRL - Județ: Buzău, Localitate: Comuna Berca, Stradă: Soimului, sat Ratesti    LUDIEL FAIN DIZAIN SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Democratiei, Nr. 38            Postelnicu      Dan     4281     București     Asociat/Societate comercială     TEMPO MEDIA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Duzilor, Nr. 24, Etaj: 3, Ap. 11, Sector 2            Postelnicu      George     1508     București     Asociat/Societate comercială     MELON DESIGN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Virgiliu, Nr. 17-19, Sector 1            Postelnicu      Nicolae     2789     București     Asociat/Societate comercială     ARHITON DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ardeleni, Nr. 18, Sector 2            Postelnicu      Oana Gabriela     1507     București     Asociat/Societate comercială     MELON DESIGN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Virgiliu, Nr. 17-19, Sector 1            Postolache      Bogdan Cristian     1723     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BOGDAN-CRISTIAN POSTOLACHE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Rîndunelelor, Nr. 14, Sector 3    3T BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Banu Antonache, Nr. 63, Sector 1            Postolache      Liviu Dan     4166     București     Asociat/Societate comercială     SIGMA PATENT STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: BARBAT VOIEVOD , Nr. NR 45A, Sector 2            Potenchi     Radu Alfred     1411     București     Asociat/Societate comercială     DIAGONALA DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Prelungirea Ghencea            Potîng      Nicolae     10567     Timiș     Salariat/Societate comercială      3DSN DESIGN STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: Conac, Nr. 39            Potorac      Alina Iuliana     1502     București     Asociat/Societate comercială     ARC-AD ATELIER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Centurii, Sector 6            Potorac      Laura Manuela     4388     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ALPHA HOUSE DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nerva Traian, Nr. 17-19, Bloc: M70, Scară: 3, Etaj: 3, Ap. 70, Sector 3, Cod poștal: 031043    MEDIA KYOS SRL - Județ: Giurgiu, Localitate: Municipiul Giurgiu, Stradă: Decebal, Bloc: 55/2D, Scară: D, Etaj: 1, Ap. 66, Cod poștal: 8375            Potorac      Ștefan - Eusebiu     10114     București     Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     VERONICA MIHALACHE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bucovina, Nr. 3, Bloc: G1, Scară: C, Ap. 49, Sector 3   M&M STUDIO PROIECTARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul TAberei, Nr. 82, Bloc: C16, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 13, Sector 6   VEGO CONSTRUCT DEVELOPMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independentei, Nr. 291-293, Etaj: 14, Sector 6   SC POPP & ASOCIATII BIM TECHNOLOGIES SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Grivitei, Nr. 136, Bloc: B, Etaj: 1, Ap. E118, Sector 1   SC ESE DEVELOPMENT SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Municipiul Vaslui, Stradă: Oltea Doamna, Nr. 35            Potoschi      Ana-Maria     6342     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ARHYPER PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -    ATELIER MOMO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Iuliu Maniu            Povian      Cristina Maria     7289     Timiș     Salariat/Societate comercială     AIR A RIA DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Suștra, Stradă: Sat șustra, Nr. 55            Prahovean     Cornel     5904     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Alte forme juridice (AFJ)     ARCHIDESIGN - Județ: Budapesta, Localitate: Oraș Budapesta, Stradă: Varosmajor, Nr. 80, Sector XII., Cod poștal: 1122            Pralea      Claudiu     5883     Timiș     Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PGA MARKERS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 1, Ap. 3A    CECO ARCHITETS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 1, Bloc: 2, Ap. 3A    CECO ARCHITETS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 1, Bloc: 2, Ap. 3A            Pravă      George Adrian     8896     Argeș     Asociat/Societate comercială     MATTRIX DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -            Precup      Barbu-George     9362     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GOODWILL ENERGY SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Napoca, Nr. 16    ARHITOPICA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Fabricii de Zahar, Nr. 11            Precupețu      Ana-Maria     8275     București     Salariat/Societate comercială     FIN DIV SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Italiana, Nr. 14, Sector 2            Preda      Cătălina Dana     1538     București     Asociat/Societate comercială     CPCP STUDIO ARHITECTURĂ SISTEMATIZARE ȘI AMENAJĂRI INTERIOARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ȘOS. PANTELIMON, Nr. 254, Bloc: 55, Scară: C, Ap. 140, Sector 2            Preda      Georgiana Laura     7881     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     VALTINI-SERV SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Cretzulescu    MOZ STUDIO LINE SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Arsenalului, Nr. 7   TEAMWORK SOLUTIONS - Județ: Giurgiu, Localitate: Comuna Putineiu, Stradă: Cazanului            Preda      Ionela - Lăcrămioara     7528     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     BIROU-ARHITECTURA HOBBY CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Gloriei, Nr. 31, Sector 1   SC PIL BIROU ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cpt. Nicolae Licaret, Nr. 1, Bloc: 33B, Scară: 5, Etaj: 6, Ap. 204, Sector 3, Cod poștal: 031641            Preda     Mihai Eugen     8897     Argeș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     AXA PROSPECT SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Sf. Vineri, Nr. 57    ZIGZAG ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Otopeni, Stradă: CALEA BUCURESTI, Nr. 84A            Preda      Sebastian Gheorghiță     192     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ PREDA SEBASTIAN GHEORGHIȚĂ - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Carol I, Nr. 4            Preda      Șerban Florin     3404     București     Asociat/Societate comercială     START TRADING PROCURMENT IMPEX SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Grivitei, Nr. 178            Preda      Tiberiu Iulian     4198     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     AL-TI PROIECT SERVCONSTRUCT SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Aleea Muncii, Nr. 17, Bloc: FB8, Scară: A, Ap. 10    VISUAL CONCEPT ARHITECTURA SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Aleea Muncii, Nr. 17, Bloc: FB8, Scară: A, Ap. 10            Preda Strat     Flavia-Georgeta     9173     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ARHIART DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Someșului, Nr. 34- 36, Scară: 2, Etaj: 3, Ap. 129            Predescu      Ana Maria     708     Argeș     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ANA MARIA PREDESCU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Argeș, Stradă: -    AA NEW ART CONCEPT SRL - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Căteasca, Stradă: Recea, Nr. 60A    IPA PROIECT - ARGES SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: I.C.Bratianu, , Nr. 24, Cod poștal: 110003    GREEN BUILDING STRUCTURE SRL - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Teiu, Stradă: Teiu, sat, Nr. 256    ECI FUTURE INVEST SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Frații Golești, bdl, Nr. 120            Predescu      Robert Ștefan     10667     Dobrogea     Salariat/Societate comercială     AECOM ENGINEERS & CONSTUCTORS SRL -Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Bdul Pipera, Nr. 2, Etaj: 4            Predoi      Bianca     2102     București     Titular/Alte forme juridice (AFJ)     BPARCHITECTURE AFJ - Județ: Bruxelles, Localitate: Oraș Bruxelles, Stradă: Saint Georges, Nr. 97            Predoiu     Mihnea - Ștefan     7816     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     METROPOLITAN ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Popa Petre, Nr. 3, Etaj: parter, Ap. 2, Sector 2   GEEA SISTEM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Stanjeneilor, Sector 4            Prelipcean      Alexandra     8985     Nord-Est     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GT ARHITECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Iancu Flondor, Nr. 6C, Ap. 2   SC ATELIER ARHINFUSION SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Solca, Stradă: Republicii, Nr. 2B, Bloc: 2A, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 3            Prelipcean      Lucian Andrei     8253     Nord-Est     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     RAL CONSTRUCT MANAGEMENT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: SOS. BUCIUM 109 A    BIA PRELIPCEAN LUCIAN-ANDREI - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Gura Humorului, Stradă: Piata Republicii, Nr. 19, Bloc: T850, Scară: D, Etaj: 2, Ap. 6   SC ATELIER ARHINFUSION SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Solca, Stradă: Republicii, Nr. 2B, Bloc: 2A, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 3            Prelipceanu      Dan     647     Nord-Est     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA DAN-CONSTANTIN-ILIE-PRELIPCEANU - BIROU DE ARHITECTURĂ - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Moara, Stradă: Vișinia, Nr. 58            Preotescu      Cerasela - Elena     9649     Argeș     Salariat/Societate comercială     ARCHDESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dumbrava Roșie , Nr. 29            Preotesoiu      Anamaria Cristina     11623     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU DE ARHITECTURA RXD SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pretorienilor, Nr. 5, Etaj: 1, Sector 5   NOUAR BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Troscotului, Nr. 21-23, Bloc: Lot 4, Etaj: 4, Ap. 14, Sector 3   NOUAR STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Troscotului, Nr. 21-23, Bloc: CAM1, Etaj: 4, Ap. 14            Prepeliță     Andrei     1118     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     OOPY DESIGN PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mieilor , Nr. 5, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 2   METRO CASH & CARRY ROMANIA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Theodor Pallady, Nr. 51N, Sector 3, Cod poștal: 032258            Presură      Andra     10543     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     LOFTARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: GEORGES CLEMENCEAU, Nr. 6A    LOFTARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: GEORGES CLEMENCEAU, Nr. 6A            Pribeagu      Miruna     4658     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     REFLEX ARCHITECTURE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Turbinei, Nr. 5, Sector 2   LOOP ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baladei, Nr. 1, Bloc: 56, Scară: 1, Etaj: 7, Ap. 36, Sector 4            Pribeagu      Veronica     1042     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ATRIUM 2000 SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis , Nr. 143A    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. VERONICA PRIBEAGU - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 143            Pricop      Ioana     9409     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     HIGH LIGHT PROJECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Piata Unirii, Nr. 9   JOY TEHNOLOGY - Județ: Bacău, Stradă: energiei            Pricop      Victor Ioan     8578     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TFP FARRELS LIMITED - Județ: NEDEFINIT, Stradă: Hong Kong, Suites 1301-2, King s Road , Nr. 625    QREATIVIA ARCHITECTURE PRACTICE SRL -Județ: Constanța, Localitate: Oraș Năvodari, Stradă: C2, Nr. 43, Etaj: PARTER, Ap. 1, Sector MAMAIA NORD            Pricopescu -Răducan     Teodor - Corneliu     5192     București     Asociat/Societate comercială     RADUCAN & PARTNERS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Comandor Eugen Botez, Nr. 34, Sector 2            Prie     Florin     81     Oltenia     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DECARH STUDIO SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: bvd. 1 Mai, Nr. 77, Bloc: 26, Ap. 10    DECARH PROIECT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: 1 Mai, Nr. 77, Bloc: 26, Ap. 10            Prisacariu      Ioana Raluca     7433     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     ARHITECTURAL CONCEPT SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 70            Prisăcari      Georgiana Cristina     688     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     SIACS SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Petru Rareș, Nr. 19            Pristavu      Anton Marian     5305     Argeș     Titular/Birou individual de arhitectură     PRISTAVU MARIAN ANTON BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Argeș, Stradă: -            Procopov      Virginia Monica     3249     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     CONEXTRUST SA - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: I.S.Sturdza, Nr. 78    RM ATELIER 2005 SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Erou Ciprian Pintea, Nr. 2, Scară: A, Ap. 7   PROCOPOV M. VIRGINIA-MONICA BIA - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Lalelelor, Nr. 1, Bloc: 1, Scară: A, Ap. 25            Prodan      Alexandru Georgian     6873     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     SEVA STUDIO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Carpatilor, Nr. 57, Bloc: D20, Scară: A, Ap. 11            Prodănescu      Andrea Irena     1908     București     Asociat/Societate comercială     IN FRONT - AA&PHOTO STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STR. TURNU MAGURELE, Nr. 7, Sector 4            Profir      Pavel Bogdan     10139     București     Salariat/Societate comercială     MANASC ISAAC ARCHITECTS SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Otopeni, Stradă: Toamnei, Nr. 11            Progli      Timea     7449     Satu Mare     Salariat/Societate comercială     CUBICON INVEST SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Oituz, Nr. 8, Ap. 42            Prosie     Dănuț     3653     Muntenia Sud-Est     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate în nume colectiv (SNC)   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ PROSIE DĂNUȚ - VANESSA - Județ: Buzău, Localitate: Comuna Berca, Stradă: Șoimului, Nr. 80    PROSIE CD SNC - Județ: Buzău, Localitate: Comuna Berca, Stradă: Șoimului, Nr. 80    BIROU DE ARHITECTURĂ ȘI CONSTRUCȚII PROSIE I. DĂNUȚ VANESSA SRL - Județ: Buzău, Localitate: Comuna Berca, Stradă: ȘOIMULUI, SAT RĂTEȘTI, Nr. 80    ZOTUS ARHIVISION SRL - Județ: Buzău, Localitate: Comuna Berca, Stradă: SAT RĂTEȘTI, STR ȘOIMULUI, Nr. 80            Proteasa      Otilia-Anabela     9041     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     HOUSE DESIGN ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Iuliu Maniu, Nr. 22, Bloc: 15C, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 22, Sector 6   DOT STUDIO ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Economu Cezarescu, Nr. 27a, Etaj: 4, Ap. 12, Sector 6            Prunache-Marin      Andreea Cristina     7352     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHINSPIRED STUDIO SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Bld. Brăilei, Nr. 125    TEHNO - EDIL AMF SRL-D - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Theodor Pallady, Nr. 21, Sector 3   OFFICE EDILITAR CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ARGENTINA    INSPIRED ARCHSTUDIO SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: POPA SAPCA            Prună      Gheorghe Liviu     5832     Prahova     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     NORDIS ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Andrei Muresanu, Nr. 16, Etaj: Parter, Ap. Camera 1, Sector 1   ATIPIC STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: LUCRETIU PATRASCANU, Nr. 17            Pruncuț      Florin Horia     1193     București     Titular/Birou individual de arhitectură     PRUNCUȚ FLORIN HORIA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Compozitorilor, Nr. 6, Sector 6            Prundeanu     Ioana-Casandra     9818     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     X ARCHITECTURE & ENGINEERING CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Maxim Gorki, Nr. 20, Sector 1   CASANDRA PRUNDEANU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Vâlcea, Localitate: Comuna Vlădești, Stradă: Soseaua Olanesti, Nr. 171, Cod poștal: 247740            Prunea      Vlad Adrian     7993     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROIECT M EVOSTRUCT SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Comuna Crișeni, Stradă: Principala, Nr. 30, sat Crișeni, Bloc: Clădirea C4    ARCOMID URBAN DESIGN SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: G-ral Ion Dragalina, Nr. 28, Bloc: D5, Ap. 1            Prunici      Ion     9501     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PRUNICI ION BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Eugenniu de Savoya, Nr. 7, Ap. 16    PROCAD SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Suceava, Nr. 13    CITYPLAN STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Dorobantilor, Nr. sp.com.camerele 1,5,9, Scară: A            Pruteanu      Alexandru     12348     București     Salariat/Societate comercială     NK SOLUTIONS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Baciului, Nr. 99            Puchianu      Claudiu     1009     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     COROLLA CONLEMN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Popa Tatu, Nr. 70, Ap. 1, Sector 1   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ CLAUDIU PUCHIANU - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baladei, Nr. 3, Bloc: 61, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 10            Puchici      Paul Răzvan     1804     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARXTUDIO ARCHIETCURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baciul Județul, Nr. 1P, Bloc: cam. 1, Sector 3   CUMULUS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25    CUMULUS DEZVOLTARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25, Bloc: Corp B, Etaj: 3, Sector 1            Pudar     Marko     8823     Argeș     Asociat/Societate comercială     ENNORATH PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Piatra Morii nr. 19            Puică      Radu     4755     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ PUICĂ RADU - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ovidiu, Bloc: E6, Scară: F, Ap. 1            Puie      Adrian Gheorghe     7622     Bihor     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     NOVARTIS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Str. TUDOR VLADIMIRESCU, Nr. 18    ATAMORA SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 71, Ap. 4            Puie      Bogdan Ioan     5436     Arad     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHI PROIECT PBG SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Nicolae Titulescu, Nr. 4A, Scară: P, Etaj: 4, Ap. 4   PBG ATELIER SRL - Județ: Arad, Stradă: Voinicilor, Nr. 47, Bloc: 506, Scară: C, Ap. 4A            Puiu      Alexandra     11004     Nord-Est     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     STRAIGHT PROJECT & MORE SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Comuna Mihai Eminescu, Stradă: Ghioceilor, Nr. 9A    SPACEGRID ARCHITECTURE SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Pacea, Nr. 59, Scară: C, Ap. 2            Puiu      Andreea     11331     București     Salariat/Societate comercială     NEST ATELIER SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna I. L. Caragiale, Stradă: Morii            Pupăză      Constantin - Mircea     6967     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SENASTION ARH SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Glina, Stradă: Sfantul Gheorghe, Nr. 4, Ap. 1   EURO-CASA PROD SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. București - Ploiești, Nr. 42-44, Sector 1            Puran      Sorin     1891     București     Asociat/Societate comercială     PURAN ARCHITECTURE & DESIGN SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Mircea Eliade, Nr. 21            Purcaru      Andrei     5786     Iași     Asociat/Societate comercială     AC STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Sf. Lazăr, Nr. 29, Bloc: A4, Etaj: 1, Ap. 1            Purcărea      Cornel     8050     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     OCCO ARCHITECTURE SPACE SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: PATRIEI, Nr. 25            Purcărea     Cornelia Elena     1374     București     Asociat/Societate comercială     ARHIS MODUL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cetatea Histria, Nr. 1, Bloc: M13, Ap. 60, Sector 6            Purice      Dan Cătălin     9955     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER CAAD - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aurora, Nr. 5   IMAGO ARHITECTURA SI DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: BLD LIVIU REBREANU, Nr. 15B    313 DESIGN & ARCHITECTURE PARTNERS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Drubeta, Nr. 74, Etaj: 2, Ap. 12    313 DESIGN ADDICTION STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Drubeta, Nr. 74, Etaj: 2, Ap. 12            Purnavel      Iulia     12525     București     Salariat/Societate comercială     COLORED ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sfântul Elefterie, Nr. 27, Sector 5            Pușcaș      Cristian     4928     Bihor     Titular/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     NOVARTIS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Str. TUDOR VLADIMIRESCU, Nr. 18    PUȘCAȘ CRISTIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Ștefan Simion, Nr. 11, Ap. 1   ATAMORA SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 71, Ap. 4            Pușcaș      Viorel     82     Oltenia     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARCONS PROIECT SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Cornișei, Bloc: G4, Etaj: p, Ap. 2   TEGRA PLUS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Săvădisla, Stradă: Stolna, Nr. 96    NOVOSTRUCT DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Baciu, Stradă: Jupiter, Nr. 8, Bloc: D, Ap. 56    ARHIPLANT STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Putna, Nr. 2, Ap. 20            Pușcașu     Dragoș Andrei     10140     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     C&F INTERNATIONAL SERVICE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Berceni, Nr. 37, Bloc: 106, Ap. 81, Sector 4   GAIA PROJECT SRL - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Urziceni, Stradă: CALEA BUCUREȘTI, Nr. 45            Pușcașu      Laura Adelina     8104     Dobrogea     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     KUDA STUDIO ARCHITECTURE SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Bd. I.C.Bratianu, Nr. 61 bis, Etaj: demisol, Ap. D4    IDEASTUDIO PROJECT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Agigea, Stradă: DN39, parcela A432/2, Lazu, Etaj: 1, Ap. 1            Pușco      Oana     8663     Bihor     Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     PUȘCO SORIN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Constantin Noica, Nr. 30, Bloc: AN30, Etaj: 5, Ap. 20    POTARHI CONCEPT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Sânmartin, Stradă: SAT BETFIA, Nr. 186/B              Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Rabiniuc-Mocanu      Ana Victoria     4590     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     ARHITECT 95 SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Traian Țăranu            Rabiniuc-Mocanu      Elisabeta     7432     Nord-Est     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHITECT 95 SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Traian Țăranu    HELIOS PROIECT SRL - Județ: Suceava, Stradă: Celulozei, Nr. 7            Rachieru      Adrian     8798     Dobrogea     Salariat/Societate comercială     DIRC ARCHITECTING SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Legumiculturii, Nr. 11/A            Rachieru      Răzvan-Alexandru     9299     București     Asociat/Societate comercială     ADEPT ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Dimitrie Cantemir, Nr. 2A, Bloc: P3, Scară: 1, Etaj: 7, Ap. 21, Sector 4            Racolța      Andrei Gheorghe     352     Timiș     Asociat/Societate comercială     ARTPLAN SRL - Județ: Timiș, Stradă: Bv. Eroilor de la Tisa, Nr. 7/A, Scară: C, Ap. 32            Racovita      Monica Iulia     6696     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     V&K SRL - Județ: Covasna, Stradă: -            Racovițan     Horia - Nicolae     7479     București     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)   Salariat/Birou individual de arhitectură     GIFHORN-GIESEKING PLANUNGSGESELLSCHAFT MBH AFJ - Județ: Berlin, Localitate: Oraș Berlin, Stradă: Wuhlheide , Nr. 232B    SC BIROU DE ARHITECTURA RACOVITAN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str. Belizarie nr.1 bl 21/5 ap, Nr. 6, Cod poștal: 013965            Racovițan      Lucian - Mihail     9586     București     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)      BJARKE INGELS GROUP - Județ: Copenhaga, Localitate: Oraș Copenhaga, Stradă: Kloverbladsgade, Nr. 56, Cod poștal: 2500 Valby            Racu      Mihai     7301     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHI BOX SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Observatorului , Nr. 127, Etaj: 4, Ap. 17   SC ARHI BOX DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Septimiu Albini, Nr. 43, Ap. 1            Rad      Pintea     7807     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIVISION STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: GV Bibescu , Nr. 37D, Ap. 2   AGORAWORKS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Gârbău, Stradă: Principală, Nr. 137   AGORA ARCHITECTURE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Vanataorului, Nr. 34, Etaj: 1            Rada      Mihai Alin     9697     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PAMIRA PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Plevnei, Nr. 58A, Sector 1   ALTER EGO ARHITECT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Lt. Dumitru Lemnea, Nr. 13            Radac      Florin     9639     Alba     Salariat/Societate comercială     ONE ARCHITECTS SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Fantanele, Nr. 19A            Radi     Ion Alexandru Marin     805     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SUPERCON - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Siderurgistilor, Nr. 10, Bloc: D3, Scară: 4, Ap. 62   SUPERCONSULT - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: CLABUCET, Nr. 2   SUPERCONCRET - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Brailei, Nr. 163, Bloc: A4, Scară: 1, Etaj: parter, Ap. 12            Radian      Ruxandra     3016     București     Asociat/Societate comercială     COMBIC DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dogarilor, Nr. 17, Sector 2            Radion      Iulia-Elena     10948     București     Asociat/Birou individual de arhitectură     IULIA ELENA RADION BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos. Pantelimon, Nr. 84, Bloc: 409B, Scară: B, Etaj: 3, Ap. 57, Sector 2, Cod poștal: 021636            Radocea      Teofil Aurel     2004     București     Asociat/Societate comercială     PRORA CONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ALEEA SUTER, Nr. 4, Sector 4            Radoi      Simina     10413     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     SIMINA RADOI BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA NR.162 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Lăstunului, Nr. 1   STUDIO PLAN CONSTRUCT - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Lastunului, Nr. 1            Radomir      Alin-Andrei     8493     București     Salariat/Societate comercială     RADOMIR DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Principatele Unite, Nr. 29, Sector 4            Radoslav      Radu D.     4212     Timiș     Salariat/Societate comercială     SUBCONTROL SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: FC RIPENSIA, Nr. 7/A            Radu      Adela Elena     8206     Alba     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DTS UNIC PROIECT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Ciresului    ARHDESIGN STUDIO PROIECT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Nicolae Balcescu, Nr. 3H    APULUM SOLUTIONS SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Nicolae Bălcescu , Nr. 3H            Radu     Alexandra     5874     București     Salariat/Societate comercială     ANTE ARH SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ALEEA VALEA LUI MIHAI, Nr. 1, Bloc: D1, Sector 6            Radu      Alexandra     11333     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ALEXANDRA RADU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vigoniei, Nr. 2, Bloc: 15, Etaj: 8, Ap. 34, Sector 5, Cod poștal: 050368            Radu      Alin Gabriel     11977     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DOMUS ARHITECTURA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bd. Primăverii, Nr. 17A, Bloc: G4, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 7   SIGM-HOME PROJECTS SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Valea Lupului, Stradă: Insula verde, Nr. 5, Etaj: 1            Radu      Alina Mihaela     2748     București     Asociat/Societate comercială     RAM ART CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Voroneț, Nr. 16, Bloc: A15, Scară: 2, Etaj: 3, Ap. 30, Sector 3            Radu      Andra-Maria     11345     București     Asociat/Societate comercială     COMBINATOR STYLE SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Gageni, Nr. 65            Radu      Andra-Teodora     12295     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială     OPTIM ENGINEERS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bucegi            Radu      Andrei Mugurel     11042     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     OOPY DESIGN PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mieilor, Nr. 5   RADU ANDREI MUGUREL BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Ciorogarla, Nr. 291-295, Bloc: 3, Etaj: 5, Ap. 53, Sector 6, Cod poștal: 062397            Radu     Bogdan     7103     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BOGDAN RADU B.I.A. - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Tîrnave, Nr. 1, Bloc: A1, Scară: G, Ap. 105   SC BOGDAN RADU ARHITECTURA SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: STR. Tarnave, Nr. 1, Bloc: A1, Scară: G, Etaj: 4, Ap. 105, Cod poștal: 100373   THE NEW NORMAL SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Târnavei, Nr. 1, Bloc: A1, Scară: G, Ap. 105   ANNAHATA ARCHITECTURE SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: STEFAN CEL MARE, Nr. 3D, Bloc: CAM 2            Radu      Bogdan - Alexandru     4655     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     D'ACANT PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SIBIU, Nr. 27   ADDICTED EVOLUTION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ALEEA ALEXANDRU, Nr. 21            Radu      Cristian-Mihai     9095     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MIRA ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Basarabia, Nr. 116, Bloc: L13B, Scară: A, Etaj: 9, Ap. 25, Sector 2   ABC DEVELOPMENT AVIATION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Padurii, Nr. 5, Ap. 3, Sector 1, Cod poștal: 013858            Radu      Daniela     452     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     RADU DANIELA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Dâmbovița, Stradă: Iancu Jianu, Nr. 2, Cod poștal: 130015            Radu     Daniela Alexandra     6514     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROGIS CONSULTING SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Gilău, Stradă: 1 Decembrie, sat Gilău, Nr. 320, Cod poștal: 407310   STRUCTURAL CAD SRL - Județ: Alba, Localitate: Oraș Sebeș, Stradă: Progresului , Nr. 69   ALBENDIEGO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Colonia Hodai , Nr. 11   AGOTECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Colonia Hodăii, Nr. 11   SC ART ARHITECTON SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dambovitei, Nr. 77            Radu      Horațiu     2749     București     Asociat/Societate comercială     RAM ART CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Voroneț, Nr. 16, Bloc: A15, Scară: 2, Etaj: 3, Ap. 30, Sector 3            Radu      Ioana Alexandra     12341     Dobrogea     Salariat/Societate comercială     COSMIN SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Agigea, Stradă: OCTAVIAN GOGA, Nr. 48            Radu      Mihai Andrei     9265     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     RADU MIHAI ANDREI BIA - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Bdl Bucuresti, Nr. 24, Ap. 90   ARHIRAM STUDIO SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Bdl Bucuresti, Bloc: 24, Scară: F, Ap. 90            Radu      Nicolae - Călin     5055     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     LAMA SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Banu Manta    MAX PROIECT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Hunedoara, Stradă: Piata Florilor, Nr. 2/6B    SC INTERACTIVE DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 171            Radu      Ovidiu     9542     Bacău-Neamț     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)      MOA ARCHITECTS & ENGINEEARS - Județ: Kent, Stradă: Gwynfa House 677 Princes Road Dartford Kent DA2 6EF            Radu      Rică Marian     1058     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. MARIAN RADU - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 143A            Radu     Sorin     3938     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ACTIV TOTAL PROJECT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: NITA PINTEA, Nr. 2C    STEFFMAN BUSINESS SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Nita Pintea            Radu      Valentin Nicolae     5739     Prahova     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CONTURPROIECT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Boldești-Scăieni, Stradă: Liliacului, Nr. 7   ARCHER STEEL PROIECT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Gheorghe Țițeica, Nr. 1A            Radulescu      Bogdan Ionut     10673     Argeș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     WESTFOURTH ARCHITECTURE SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -    WESTFOURTH ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Titulescu, Nr. 4-8, Sector 1   ARCHERA DESIGN CONCEPT SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: G-ral Eremia Grigorescu, Nr. 18, Bloc: P2, Scară: A, Ap. 2            Radulescu      Mihai     11320     Transilvania     Salariat/Societate comercială     RAWM ARCHITECTURE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Cetatii, Nr. 30-32            Raețchi      Sonia-Iulia     8393     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER NZB SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Voroneț, Nr. 11, Bloc: D6, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 10, Sector 3   FRAMEWORK STUDIO SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna Hulubești, Stradă: Măgura, Nr. 157            Raicopol      Marina Doina     1479     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     CARPAȚI PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Știrbei Vodă, Nr. 43, Sector 1   MARIA-DOINA RAICOPOL BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intr. Reconstrucției, Nr. 4, Bloc: 27, Ap. 30, Sector 3            Raicu      Dana - Eleonora     6948     București     Titular/Birou individual de arhitectură     DANA ELEONORA RAICU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sold. Modoran Ene, Nr. 10, Sector 5            Raicu      Gabriel - Ionuț     4808     București     Asociat/Societate comercială     CUBE ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Zaharia Petrescu, Nr. 9, Sector 5, Cod poștal: 050495            Raicu     Mihail Cristin     2028     București     Salariat/Societate comercială     IORIK ADVERTISING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Rîul Dorna, Nr. 2A, Bloc: A1, Ap. 7, Sector 6            Raita      Viorel-Șerban     9290     Transilvania     Salariat/Societate comercială     DANI ARTDESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Mehedinti, Nr. 42-44, Ap. 86            Raiu      Florian     9485     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială     LANDMARK CONCEPT SRL - Județ: Călărași, Localitate: Comuna Grădiștea, Stradă: Carol I, Nr. 8            Ralea      Irina     9661     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ASCO CONSTRUCȚII S.R.L. - PUNCT DE LUCRU - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Șos. Pipera Tunari, Nr. 172   IRRA CONCEPT STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: DINICU GOLESCU, Nr. 43, Bloc: 7, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 5, Sector 1            Rangu      Iustina Manuela     7051     Transilvania     Asociat/Societate comercială     AIR DESIGN & ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Sub Cetate, Nr. 132B, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 5            Rapițeanu      Ana - Maria     9823     București     Asociat/Societate comercială      3DVIZION DESIGN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Serg. Alexandru Cutieru, Nr. 25B, Bloc: 1, Scară: 3, Etaj: 5, Ap. 366, Sector 6            Rarinca      Marius     9436     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     IMPACT ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vulturilor, Nr. 56-58, Etaj: 1, Ap. 17, Sector 3   PHOENIX URBAN ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Colentina, Nr. 81, Sector 2            Ratcliffe      Norana     7549     Timiș     Salariat/Societate comercială     CASE GROUP PROJECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Al. Macedonski, Nr. 1            Ratiu      Bianca Alexandra     11086     Transilvania     Salariat/Societate comercială     RETRO STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Sigismund Toduta, Nr. 13, Ap. 1            Rață     Crișu     3038     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROCONSIMEC IMPEX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ing. Nicolae Teodorescu, Nr. 44   POLARH DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-dul Tineretului, Nr. 1, Bloc: 5, Scară: C, Etaj: 1, Ap. 61, Sector 4   ARHISTORIUM SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Petrăchioaia, Stradă: TEIULUI, Nr. 475, Etaj: parter, Ap. camera 1            Rațiu      Ionuț Emanuel     10781     Transilvania     Asociat/Societate comercială     RXD ARHI-STUDIO SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Comuna Șieuț, Stradă: Principala, Nr. 192, sat Sebiș            Rațiu      Monica     5371     Transilvania     Asociat/Birouri asociate de arhitectură (BAA)   Asociat/Societate comercială     RAȚIU BAA - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Petre Ispirescu, Nr. 14, Ap. 10   R2CONTEXT ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Constantin Brancusi, Nr. 26, Ap. 3            Rațiu      Raul Cristian     5370     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Birouri asociate de arhitectură (BAA)   Asociat/Societate comercială     ARHITECTURA NOUĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Neagră, Nr. 1   RAȚIU BAA - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Petre Ispirescu, Nr. 14, Ap. 10   R2CONTEXT ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Constantin Brancusi, Nr. 26, Ap. 3            Raus      Adriana     544     Mureș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TEKTURA SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: B-dul 1 Decembrie 1918, Nr. 45, Ap. 19   PROIECT SRL (TÂRGU MUREȘ) - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Tineretului, Nr. 2   ARA ARCHITECTS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: B-dul 1 Decembrie 1918, Nr. 45, Ap. 19   CONTRANSCOM CONSTRUCȚII BENȚA SRL -Județ: Mureș, Localitate: Comuna Sâncraiu de Mureș, Stradă: Localitatea Nazna, str.Mureșului, Nr. 1            Ravasz     Norbert     9106     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BLIPSZ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aurel Suciu, Nr. 20   MODULARHITEKTS SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Băile Tușnad, Stradă: Gării, Nr. 85A, Cod poștal: 535100   SKEMA SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Băile Tușnad, Stradă: Garii, Nr. 85A            Ravati      Sasan     4435     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC ALS PRESTIGE CONSTRUCT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Bragadiru, Stradă: strada Magnoliei , nr.30    ALESSIA IMOB CONSTRUCT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Domnești, Stradă: TUDOR VLADIMIRESCU, Nr. 317, Scară: SPATIU nr.18            Răcășan      Ciprian Nicolae     5401     Timiș     Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER RGS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Nera, Nr. 2, Ap. 1   NOD PROJECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Alexandru Macedonski, Nr. 9, Ap. camera 2            Răcășan      Horațiu Șerban     3279     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RAUM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ștefan Mora, Bloc: 7, Ap. 11   SC RAUMER SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Stefan Mora            Răcășan      Horea     8339     Transilvania     Asociat/Societate comercială     STUDIO NADO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Deva, Nr. 1-7            Răchitan      Alexandra Cristina     7407     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     RĂCHITAN ALEXANDRA CRISTINA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Crisan, Nr. 1A            Răchitan – Gabrea     Maria - Cristina     8092     București     Salariat/Societate comercială     AERCITECTURE & ART STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul. Ghica Tei, Nr. 112, Bloc: 41, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 10, Sector 2            Răchitan Gabrea     Ovidiu Călin     10859     București     Asociat/Societate comercială     WESTERN OUTDOOR SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Varșovia, Nr. 6, Etaj: 2, Sector 1            Răciu      Sabin Dușko     326     Timiș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     FABRICA DE PROIECTE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Giroc, Stradă: Cupidon, Nr. 5   SC MAGENTA OFFICE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Giroc, Stradă: Cupidon, Nr. 7            Răducan     Alice-Nicoleta     12372     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ALCO DESIGN SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Comuna Ionești, Stradă: sat Delureni, Nr. 24, Bloc: Pavilion C9, Etaj: parter, Ap. 2   SC ALCO PROIECTARE GENERALĂ SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Calea lui Traian, Nr. 175, Bloc: 20, Scară: A, Ap. 3   ALCO ARHITECTURA SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Calea lui Traian, Nr. 172, Bloc: 20, Scară: A, Ap. 3            Răducan-Morega      Corneliu     8159     Oltenia     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SCUAR SRL - Județ: Gorj, Stradă: Iosif Keber, Nr. 1   ARHITONIC SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Iosif Keber, Nr. 1, Ap. cam.2            Răducan-Simion      Daliana     9318     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     TEHNO MATIC - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: MARTIR CRISAN, Nr. 8, Scară: A, Ap. 4            Răducanu      Samuel     4479     Argeș     Titular/Birou individual de arhitectură     RĂDUCANU SAMUEL BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Argeș, Stradă: -            Răducanu      Vinicius     10662     Hunedoara     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GEVIS PROTEAM SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Francisca, Nr. 4B, Ap. biroul 2, Cod poștal: 510040   INSTING PROJECT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Comuna Șoimuș, Stradă: sat Șoimuș, Nr. 69            Răducă      Teodora - Cristina     7901     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     POPAESCU&CO SRL - Județ: București, Stradă: PLantelor, Nr. 60, Sector 2 360   INGINERIE ARHITECTURA URBANISM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Iancului, Nr. 132, Bloc: 121, Scară: A, Ap. 6, Sector 2   SOL ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Foișorului, Nr. 24, Sector 3            Răducu      Carmen Florina     1875     București     Asociat/Societate comercială     SC ARHCASA 4R SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Banu Manta, Nr. 16, Bloc: 37, Ap. 146, Sector 1            Răducu      Simona     9596     București     Salariat/Societate comercială     FARKAS - Județ: București, Stradă: Calea Ferentari 102   A            Rădulescu     Andra Luminița     1871     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură     RADULESCU ANDRA LUMINITA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: strada Pastorului, Nr. 63, Sector 2   RADULESCU ANDRA LUMINITA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: strada Pastorului, Nr. 63, Sector 2            Rădulescu      Andreea     10297     Muntenia Sud-Est     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)      BOGDAN VAN BROECK ARCHITECTEN BV - Județ: Bruxelles, Localitate: Oraș Bruxelles, Stradă: rue de l'enseignement, Nr. 91, Cod poștal: 1000            Rădulescu      Cristian     1232     București     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     SC QUADRANT ARHIECTURA & DESIGN SRL. - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Popești-Leordeni, Stradă: STR. SF. GHEORGHE, Nr. 17, Cod poștal: 077160   PERA MOVE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: BD CEAHLAUL, Nr. 24, Sector 6   B.I.A. RADULESCU CRISTIAN - Județ: București, Stradă: Lacul Tei, Nr. 69, Bloc: 5, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 6, Sector 2            Rădulescu      Dorin     904     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ RĂDULESCU DORIN - Județ: Vâlcea, Localitate: Oraș Călimănești, Stradă: Mircea cel Bătrân, Nr. 2            Rădulescu      Filip     5432     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     FILIP RADULESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sachelarie Visarion, Nr. 14   BLUE PROJECTS (BRĂILA) SRL - Județ: Brăila, Stradă: Calea Călărașilor, Nr. 65            Rădulescu      Florin Ady     2608     București     Asociat/Societate comercială     ADINVEST SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: TRAIAN, Nr. 187-189, Sector 2            Rădulescu      Horia Ion     2044     București     Asociat/Societate comercială     SMART DESIGN SRL (BUCURESTI) - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Taberei, Nr. 4, Bloc: F, Scară: C, Etaj: 2, Ap. 40, Sector 6, Cod poștal: 061381            Rădulescu     Ioana-Georgiana     11522     Alba     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROGIS CONSULTING SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Gilău, Stradă: 1 Decembrie, sat Gilău, Nr. 320, Cod poștal: 407310   TIM CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Plopilor, Nr. 26, Bloc: N1, Etaj: P, Ap. 1   SS CONSTRUCT PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Doinei, Nr. 13            Rădulescu      Iulian - Tudor     2505     București     Asociat/Societate comercială     BEE ARCHITECTS LEADER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Basarabia, Nr. 256C, Bloc: 0, Sector 3            Rădulescu      Iulius     1383     București     Titular/Birou individual de arhitectură     IULIUS RĂDULESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Slt. Cristescu Dima, Nr. 2, Sector 2            Rădulescu      Lucian     3968     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     RADIAL PROD COM DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Ștefan cel Mare, Nr. 2, Bloc: 13, Scară: B, Ap. 27, Sector 1   SC SERVCOM GRUP 85 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Oteleni            Rădulescu      Mihai     2801     București     Salariat/Societate comercială     SEARCH CORPORATION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Căderea Bastiliei, Nr. 65, Sector 1            Rădulescu      Mihai     1847     București     Salariat/Societate comercială     VERDA LINE ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dobrici, Nr. 66, Sector 2            Rădulescu      Oana     1518     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ORO DESIGN PROIECT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: AL. TIBLES, Nr. 26, Sector 6, Cod poștal: 060233   ASTRAGAL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea ȚIBLEȘ, Nr. 26, Sector 6   ATRIUM CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tohani, Nr. 2, Bloc: 33, Scară: C, Ap. 125, Sector 4            Rădulescu      Paul Ioan     3206     București     Asociat/Societate comercială     UNICASA RIP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Triumfului, Nr. 96, Sector 1            Rădulescu     Radu Cristian     1866     București     Asociat/Birou individual de arhitectură     BIA RADULESCU RADU CRISTIAN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: PASTORULUI , Nr. 63, Sector 2, Cod poștal: 020348            Rădulescu      Sorana - Cornelia     5336     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     PROYECTOS DE ARQUITECTURA NUMANCIA - Județ: NEDEFINIT, Localitate: Comuna Numancia, Stradă: -            Rădulescu Andronic      Daniela     1467     București     Asociat/Societate comercială     VILLANOVA ARTA & ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sibiu, Nr. 27, Bloc: H1, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 16, Sector 6            Răduț      Felix Ariel     1761     București     Asociat/Societate comercială     BIROU RC07 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Orzari, Nr. 58Bis, Etaj: 1, Ap. 3, Sector 2            Răgălie      Tudor     84     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     T.R.B.A. TUDOR RĂGĂLIE - BIROU DE ARHITECTURĂ - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: 1 Decembrie 1918, Nr. 16, Bloc: N10, Scară: 1, Ap. 5   PROIECT CONSTRUCT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: 1 Decembrie 1918, Nr. 16, Bloc: N10, Scară: 1, Ap. 5            Răileanu- Mitran      Simona-Alexandra     11052     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SIACO GRUP CONSTRUCT SRL - Județ: București, Stradă: STR. PADUROIU SIACO BUILDINGS SRL - Județ: București, Stradă: Bd. Basarabia, Nr. 256            Rămneanțu      Lucian Oliviu     6573     Timiș     Asociat/Societate comercială     R2 ATELIER SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Topolovățu Mare, Stradă: Sat Topolovatu Mic, str.Principala, Nr. 5, Cod poștal: 307426            Rășoiu      Ciprian Ionuț     8204     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     DEGRAPH 29 SRL - Județ: Brașov, Stradă: - T.A.P. - THE ARCHITECTURE PARTNERSHIP SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Dealu Morii 19, Cod poștal: 500074            Rățoi      Simona-Roxana     10271     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     RĂȚOI R. SIMONA BIA - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 10, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 9   GSC SELVIR SRL - Județ: Bacău, Stradă: Milcov, Nr. 3-5    ATELIER MAC DESIGN SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Stefan cel Mare, Nr. 10            Rău     Laura- Alina -Simona     5802     Timiș     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ RĂU LAURA -ALINA -SIMONA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Moților, Nr. 3, Ap. 1/2    H.C. & D - CONSTRUCT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Martir Constantin Zabulica, Nr. 14            Răutu      Ruxandra - Cristina     3191     București     Asociat/Societate comercială     EURO BUSINESS DEVELOPMENT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Otopeni, Stradă: Toma Caragiu, Nr. 17, Etaj: Parter            Răuță      Radu Alexandru     5989     Argeș     Titular/Birou individual de arhitectură     ALEXANDRU RĂUȚĂ BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Argeș, Stradă: -            Rânja      Dan Cristian     3400     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CONTUR STUDIO ARHITECTURA SRL-D - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Păcurari, Nr. 133, Bloc: 600, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 14   LUDOCRIS AGENȚIE DE IMPORT-EXPORT ȘI SERVICII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ing. Emil Balaban, Nr. 7   LUDOCRIS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Inginer Emil Balaban, Nr. 7, Ap. 1            Rebengiuc      Tudor     1244     București     Titular/Birou individual de arhitectură     TUDOR REBENGIUC BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pribeagului, Nr. 1, Sector 5            Reche      Andrei-Ioan     9397     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială     AIRSTHETIC DESIGN SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Dragoș Vodă, Nr. 14            Reitu      Ana - Maria     6892     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură     ANA-MARIA REITU - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: aleea botorani, Nr. 6, Sector 5   ANA-MARIA REITU - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: aleea botorani, Nr. 6, Sector 5            Reteșan      Radu-Simion     9175     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SCRIPCARIU BIROU DE ARHITECTURĂ SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Moților, Nr. 100A    RETEȘAN INGINERIE ȘI ARHITECTURĂ SRL -Județ: Cluj, Localitate: Comuna Luna, Stradă: Principală, Nr. 819            Revin     Vasile     8726     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     VEGO CONCEPT ENGINEERING S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul independentei, Nr. 291-293, Etaj: 14, Sector 6   VEGO DESIGN EXPERTISE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independentei , Nr. 291-293, Etaj: 10, Ap. Birou 8, Sector 6            Revnic      Bogdan-Andrei     9176     Transilvania     Asociat/Societate comercială     R & D URBAN ARCHITECTURE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Romul Ladea, Nr. 63            Rey      Larisa Maria     10417     Transilvania     Asociat/Societate comercială     SC CAMA ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Mintiu Gherlii, Stradă: Principala, Nr. 309B, Sector sat Bunesti            Rezi      Erwin     5433     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ REZI ERWIN - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Calea Gușteriței, Nr. 69   WK GROUP - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Someșului, Nr. 13            Ribigan      Tiberiu-Florin     10721     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ARHITRAD 474 SRL - Județ: Giurgiu, Localitate: Municipiul Giurgiu, Stradă: STR PETRE GHELMEZ, Bloc: 133, Scară: A, Etaj: PARTER    ATRIB SRL - Județ: Giurgiu, Localitate: Municipiul Giurgiu, Stradă: Dr. Ing: Marin Drăcea, Nr. 30            Riess      Valter     5656     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ISON NET SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Agigea, Stradă: Andrei Mureșanu, Nr. 5   ZET PRODSERVCON SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Banul Dumitrache, Nr. 14   EDIL ART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Grivitei, Nr. 222   ROSIALCONCEPT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Otopeni, Stradă: I.G.Duca, Nr. 28A            Riga Fereu     Constantin     2621     București     Asociat/Societate comercială     ATIPIC PARTNERS SRL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Dorobanților, Nr. 74            Rigler      Roland Alexandru     9118     Timiș     Salariat/Societate comercială     ATELIER 21 SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Vlădeasa, Nr. 3, Ap. 4            Ristea      Dragoș Ionuț     3924     București     Asociat/Societate comercială     CIT.RO ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Babeni            Ristea     Ileana     1783     București     Asociat/Societate comercială     S.C. XPRESS S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Olanesti            Ristea      Ligia     1196     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     IPTANA SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dinicu Golescu, Nr. 38   TRANSPROIECT2001 SA - Județ: București, Stradă: Dinicu Golescu            Ritacco      Alfonso     12097     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     CONSULTING GRUP EXPERT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Oraș Moinești, Stradă: Atelierelor, Nr. 134   ALFONSO RITACCO BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: B-dul Alexandru cel Bun, Nr. 6B, Ap. 6   SAMO EXPERT PROIECT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Oraș Moinești, Stradă: Tristan Tzara, Bloc: G1, Scară: E, Etaj: 88            Riti      Emil Oliver     2130     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     URBAN OLIVER S.R.L. - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: -    CICPROIECT SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Libertatii    PRO SANIT S.R.L. - Județ: Covasna, Stradă: OLTULUI    BONPROIECT S.R.L. - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: B-dul Gen. Grigore Balan            Rițiu      Lucia Ioana     2353     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     RIȚIU LUCIA IOANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bistrița-Năsăud, Stradă: -    VISIONARH SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Axente Sever, Nr. 2S            Rînciog      Bogdan Mihai     4803     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MIHAI BOGDAN RINCIOG B.I.A. - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Ștefan Greceanu, Nr. 5, Bloc: L1    ARHI-MAKE PROJECT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Păulești, Stradă: Sat Păulești, Nr. 690   ARHI MAKE CONCEPT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Păulești, Stradă: Ciresilor , Nr. 35            Roca De Amicis     Laura     2639     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PRO-GAL EXIM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Călărașilor, Nr. 311, Sector 3   CONSULTING GRUP EXPERT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Oraș Moinești, Stradă: Atelierelor, Nr. 134            Rogobete-Besler      Adrian     10312     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     QUADRATUM ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Plevnei , Nr. 145B Spațiu Comercial P 2014, Bloc: 2, Sector 6   ROGOBETE BESLER ADRIAN BIA - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Macului, Nr. 21   K-BOX CONSTRUCTION DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -            Rogoz      Ileana     7738     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     STONE ARCHITECTURE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    ARHIHABIT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Saturn, Nr. 32B, Bloc: 129bis , Ap. 21   NOMAD DESIGN ATELIER SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Saturn, Nr. 9, Ap. 7            Rolando      Fulvio     10750     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GLOBAL CONSULTING ESTATE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Racoteanu, Nr. 10, Sector 3    7R STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Turnul Eiffel, Nr. 4, Sector 2            Roman      Andreea     10451     Dunărea de Jos     Asociat/Societate comercială     NAMOR DESIGNS AND ARCHITECTURE SRL -Județ: Galați, Localitate: Municipiul Tecuci, Stradă: 1 Decembrie 1918, Nr. 127, Bloc: A4B            Roman      Marin     5040     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ C.ARH. MARIN ROMAN - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Sălciilor, Nr. 23   PERPENDIQLAR LINE SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Salciilor, Nr. 23, Bloc: 7A, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 19            Roman     Marinela     4505     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - ARHITECT ROMAN MARINELA - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Vrancei, Nr. 9            Roman      Oana-Maria     10655     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială     CONDESIGN SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Șelimbăr, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 28            Roman      Petrinela Monica Cristina     6520     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     ROMAN PETRINELA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Traian Lalescu, Nr. 25, Bloc: PB 28, Ap. 13            Roman      Radu     6608     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     PBG MANAGEMENT&ENGINEERING SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iordache Golescu, Nr. 17, Etaj: 3, Sector 1   RADU ROMAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B.dul Nicolae Grigorescu, Nr. 49, Sector 3            Roman      Sonia Florica     7150     Satu Mare     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     TEHNOCLIMA GENERAL CONTRACTOR SRL -Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Ștefan Odobleja, Nr. 40   SONIA F. ROMAN BIA - Județ: Satu Mare, Localitate: Oraș Carei, Stradă: Ghiocelului, Nr. 6   UMBRELLA DESIGN & CONSTRUCTION SRL -Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Bd Pipera, Nr. 168A, Bloc: Newpoint bl.F, Ap. 92            Romanescu      Maria     8835     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     FABRITEKTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Taberei, Nr. 35A, Sector 6   ROMACO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Taberei, Nr. 37, Sector 6            Romanitan     Mircea - Alexandru     8817     Alba     Salariat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GENERAL PROIECT STUDIO SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Vartop, Nr. 2A    ARHIPROJECT ONE SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Nicolae Balcescu, Nr. 16, Bloc: D3, Scară: A, Etaj: 3   EUROCODE TAT CONSTRUCT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Armoniei, loc. Oarda, Nr. 8F    ARENCO SOLUTIONS SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Septimus Severus    ARHICAD TAT PROIECT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Armoniei, loc. Oarda, Nr. 8F    ARENCO GROUP SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Basmului, Nr. 18            Romaniuc      Claudia-Cristiana     13005     București     Salariat/Societate comercială     K-BOX CONSTRUCTION DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -            Romocea      Bogdan Mircea     7280     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     ROMOCEA BOGDAN MIRCEA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Bulevardul Ștefan cel Mare, Nr. 68, Bloc: D 20, Etaj: 1, Ap. 3            Roncea      Corina Monica     649     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     ATELIER 2005 - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Aleea Jupiter, Nr. 8            Ropotică      Teodora Mioara     2499     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură     TEODORA MIOARA ROPOTICA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Oituz, Nr. 14            Roseti      Tamara     4580     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TERA ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CALUSEI, Nr. 71, Bloc: -, Scară: -, Etaj: PARETR, Ap. 1, Sector 2   TERA DESIGN STUDIO SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Chiajna, Stradă: Apeductului, Nr. 61G    SC PERPETUA ARHITECTURA SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Chiajna, Stradă: Apeductului , Nr. 61G            Roș     Victor Mihai     2298     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ZONE DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Petuniei, Nr. 5            Roșca      Adrian Daniel     3285     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ABSTRACT DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Baba Novac, Nr. 1            Roșca      Crina     4038     București     Titular/Birou individual de arhitectură     CRINA ROȘCA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vârful Înalt, Nr. 18            Roșca      Elena Mădălina     11447     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     X ARCHITECTURE & ENGINEERING CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Maxim Gorki, Nr. 20, Sector 1   ARHIHUB SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea sectorului, Nr. 18, Ap. 20   TOTHAUS CRAFT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: INTRAREA SECTORULUI NR., Nr. 18, Cod poștal: 030353            Roșca      Emil     1725     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     FORMAT ARHITECTURA SI DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cantareț Macarie, Nr. 6A, Sector 1   VIOLET ARH SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CANTARET MACARIE, Nr. 6            Roșca      Gabriel Adrian     918     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială     COOPLAN - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Praga, Nr. 34, Cod poștal: 550138            Roșca      Gabriela-Claudia     8194     București     Salariat/Birou individual de arhitectură     IULIAN UNGUREANU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Joseph Lister, Nr. 44A, Sector 5            Roșca      Ioan - Șerban     4697     București     Asociat/Societate comercială     WORKROOM ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str. sergent scarlat nr.4, Nr. str. sergent scarlat nr.4, Cod poștal: 051966            Roșca     Marius Cosmin     8037     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ROSCA MARIUS - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: RIMSCHI KORSACOV, Nr. 12   RO CADPLAN SRL-D - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Rimschi Korsacov, Nr. 12   RO CAD ARHITECTURA SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Șelimbăr, Stradă: Corneliu Baba, Nr. 10   MCA ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Infanteristilor, Nr. 2, Ap. 30   MINA PLUS PROIECT SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Râu Sadului, Stradă: -, Nr. 169   RO ARHITECTURA STUDIO SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Șelimbăr, Stradă: Corneliu Baba, Nr. 10            Roșca      Marius Daniel     7199     Muntenia Sud-Est     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ROȘCA G. MARIUS DANIEL - Județ: Vrancea, Localitate: Comuna Bordești, Stradă: -    ARHIFUSION SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Comuna Bordești, Stradă: SAT BORDESTI            Roșca      Mihai Virgil     5758     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     INSERT STUDIO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Roșca      Radu Sabin     5823     Transilvania     Salariat/Societate comercială     QUAD STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Nicolae Titulescu, Nr. 14            Roșca      Vasile     1288     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     ROSCA I. VASILE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Nicolae Grigorescu, Nr. 31A, Bloc: N21, Scară: C, Ap. 92, Sector 3   ATELIER ARHITECTURA SINTEZA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Nicolae Grigorescu, Nr. 31A, Bloc: N21, Scară: C, Ap. 92            Roșcan     Cătălin     6593     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIA ROSCAN CATALIN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iuliu Maniu, Nr. 51   SC BIARC PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iuliu maniu, Nr. 51   BIARC INVEST PROJECT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: IULIU MANIU, Nr. 51, Sector 6   BIARC AMS PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: BDUL IULIU MANIU, Nr. 51, Bloc: 22B, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 6            Roșcan-Hogea      Rodica     9758     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     COSPRO CONSTRUCT SRL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 110   TERENIA PROJECT SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Strada Arcasilor            Roșescu      Adriana     1421     București     Asociat/Societate comercială     ARHIFORUM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos. Mihai Bravu, Nr. 43, Sector 2            Roșoiu      Cristina Mihaela     9398     Prahova     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC A1 CONSTRUCT MANAGER SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: BIELTZ EDUARD ALBERT, Nr. 91   A1 DESIGN SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Eduard Albert Bieltz, Nr. 91   DWELLING STUDY DEPARTMENT SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: W.I.GOETHE, Nr. 9, Ap. 1   S.C. RADU B ARCHITECTS SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: calugareni, Nr. 12            Roșu      Ana - Maria     5714     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ART ARCHITECTURE&DESIGN - Județ: București, Stradă: Matei Basarab, Nr. 96   ART PROIECT URBAN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Logofăt Tăutu, Nr. 81, Sector 3            Roșu      Cătălina-Ștefana     12289     Nord-Est     Salariat/Societate comercială     ATELIER SEA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea LT.Av. Ghe. Stalpeanu, Nr. 5, Bloc: 5, Scară: 1, Etaj: Parter, Ap. 2, Sector 1            Roșu     Dan-Alexandru     10537     București     Salariat/Societate comercială     TECTO ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Brailita, Nr. 44, Sector 3            Roșu      Daniela     7121     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ROȘU DANIELA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Armeană, Nr. 13, Bloc: G6, Etaj: 2, Ap. 6            Roșu      Elena Camelia     744     Argeș     Titular/Birou individual de arhitectură     CAMELIA ROȘU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Argeș, Stradă: -            Roșu      George - Daniel     4813     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     GEORGE DANIEL ROSU - BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Câmpineanca , Nr. 2, Bloc: RE3, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 36, Sector 3   SC WESTERN OUTDOOR SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STANISLAV CIHOSCHI, Nr. 12, Etaj: 1, Ap. 33, Sector 1            Roșu      Ioan Daniel     10782     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CSC CONSTRUCTION SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Universitatii, Nr. 3, Ap. 27   IZOMORPH STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Nicolae Steinhardt , Nr. 14, Bloc: P, Etaj: P, Ap. 2            Roșu      Marius     6372     Alba     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU DE ARHITECTURA MARIUS ROSU S.R.L. - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: George Coșbuc, Nr. 34            Roșu      Ramona Valentina     9679     Satu Mare     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     RED PAUL PROJECT SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Odobescu, Nr. 22   SAS CONSTLUC 2019 SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Comuna Medieșu Aurit, Stradă: MEDIESU AURIT, nr. 960, Nr. 960   RENARD OLUNDEN SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Șomcuta Mare, Stradă: SAT FINTEUSU MARE, Nr. 59E    MILLENIU PROIECT SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Oraș Carei, Stradă: Alexandru Vlahuta , Nr. 4A    MILLENIUM PROIECT SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Oraș Carei, Stradă: Al. Vlăhută, Nr. 4            Roșu     Sorin     5136     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PERSPECTIVE SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bucium, Nr. 20, Cod poștal: 700275   ARH STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Șoseaua Bucium, Nr. 22            Rotar      Alexandra Maria     6789     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială     ALEXANDRA ROTAR BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Stradă: -    RAM ARHITECTURA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: CARPATILOR, Nr. 60            Rotar      Ioana Anca     9536     Bihor     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     PROCARS TEST SYSTEMS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Beiușului, Nr. 46   ROTAR IOANA ANCA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: CONSTANTIN MILLE, Nr. 2A, Cod poștal: 410242            Rotariu      Răzvan-Alin     10150     Timiș     Asociat/Societate comercială     CONSULTHINK RRA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Martir Dumitru Juganaru, Nr. 13, Bloc: 64, Scară: c, Etaj: 4, Ap. 9            Rotaru      Andra-Mălina     4114     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ANDRA MĂLINA ROTARU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ferdinand I, Nr. 16, Sector 2            Rotaru      Bogdan-Andrei     10300     Iași     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CODE711 STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Oraș Podu Iloaiei, Stradă: Duzilor, Nr. 14   RO-ARC LINE SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Tomești, Stradă: Prof. Petru Olteanu, Nr. 17            Rotaru      Constantin     2490     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TERRAPROIECT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Oraș Onești, Stradă: Venus, Bloc: 3, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 18   TRUST PROIECT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Comuna Zemeș, Stradă: - STABILO SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: George Bacovia , Nr. 17   NISTOR DESIGN SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: 9 Mai, Nr. 29   ARTPROIECT 3D SRL - Județ: Bacău, Localitate: Comuna Sărata, Stradă: Zorilor            Rotaru     Filimona-Georgiana     8656     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARCA CONCEPT STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Monahului, Nr. 4, Cod poștal: 020758   ARCA CONSTRUCT DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Monahului, Nr. 4, Sector 2, Cod poștal: 020758   ARCHIVISIO CONCEPT STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Monahului, Nr. 4, Sector 2, Cod poștal: 020758            Rotaru      Radu - Andrei     5321     București     Asociat/Societate comercială     ZERO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: MIHAI BRAVU, Nr. 108, Sector 2            Rotaru      Roxana Elena     10106     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     INTERTECH DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Comana, Nr. 21, Sector 1   INTERTECH DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Teodosie Rudeanu , Nr. 65, Sector 1   GROUND STUDIO DE ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SLT. IONESCU GHEORGHE, Nr. 13, Bloc: 136, Scară: 2, Etaj: 6, Ap. 89, Sector 4            Rotaru      Viorica     7934     Arad     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC MODULUS BUILDING SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Sanzienelor, Nr. 28   SC A&D CONSTRUCT SRL - Județ: Arad, Localitate: Oraș Curtici, Stradă: Dunarii, Nr. 23            Rotaru-Hristian      Andreea-Daniela     9009     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ASIMETRIC SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Vadu Bistriței, Nr. 4, Scară: C, Etaj: 1, Ap. 10   SC ARHITEAM AD SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Banca Nationala, Nr. 44, Bloc: 44, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 19, Cod poștal: 600203            Rottman      Astrid Luisa     3812     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     AS DESIGN 95 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intr. Vladimir Streinu, Nr. 8, Sector 2   NOT AVAILABLE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dimitrie Marinescu, Nr. 2, Sector 2            Roznovăț     Gabriel Cristinel     2180     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     MORPHOSIS SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    CITY PLAN SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Rozs      Gaspar Tamas     7956     Satu Mare     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     STUDIO LUKROTHECA SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Depozitelor, Nr. 13   RT ARCHITECTURE SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Depozitelor, Nr. 13   RT ARCHITECTURE SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Depozitelor, Nr. 13            Rozsnyai      Balint     6056     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ROZSNYAI BALINT BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: A.I. Cuza, Nr. 30, Sector 1            Rubnicu      Alin     3326     Iași     Asociat/Societate comercială     ARHIGRAPH SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Alexandru cel Bun            Rucăreanu      Alexandru - Gabriel     4864     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     R&T BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ipotesti    TECNIC CONSULTING ENGINEERING SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Dacia, Nr. 15, Sector 1            Rudei     Alina Mihaela     7509     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ARH POINT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    ARHEURO PROYECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: EMIL BOTTA    ID PROJECT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: 15 NOIEMBRIE, Nr. 90, Etaj: 3, Ap. 11   IMAGE G.H.D SRL - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Predeal, Stradă: Vulturului, Nr. 10, Bloc: 5, Ap. 6   NEODESIGN SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: - SCHNUR STUDIO SRL - Județ: Brașov, Stradă: BD.GARII 21   ARHIMARKER STUDIO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: 13 Decembrie, Nr. 127, Bloc: 1, Etaj: 1, Ap. 2            Rufu      Cosmin     5395     Arad     Asociat/Societate comercială     OUTLINE OFFICE SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: gen.Gh.Magheru , Bloc: 17, Etaj: demisol, Ap. 34            Rugescu      Alexandru     969     Hunedoara     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ "ALEXANDRU RUGESCU" - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Nuferilor, Bloc: M5, Ap. 10, Cod poștal: 330099   RUGESCU ȘI RUGESCU ARHITECȚI ASOCIAȚI SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Mihai Eminescu , Bloc: 48 B, Ap. 5, Cod poștal: 330031            Rugescu      Răzvan     7021     Hunedoara     Asociat/Societate comercială     RUGESCU ȘI RUGESCU ARHITECȚI ASOCIAȚI SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Mihai Eminescu , Bloc: 48 B, Ap. 5, Cod poștal: 330031            Rugină      Dragoș Marian     5137     Iași     Asociat/Alte forme juridice (AFJ)      RUAA LTD - Județ: Londra, Stradă: Connaught Gardens, Nr. 7, Cod poștal: N10 3LD            Runcan      Cornel Ioan     7632     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RUNCANIA PROIECT SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Andrei Mureșanu, Nr. 5   METAFORM SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Andrei Mureșanu, Nr. 5, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 10            Runcan     Ioan     2332     Transilvania     Asociat/Societate comercială     RUNCANIA PROIECT SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Andrei Mureșanu, Nr. 5            Runceanu      Claudiu Gheorghe     4064     București     Titular/Birou individual de arhitectură     RUNCEANU CLAUDIU GHEORGHE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baba Novac, Nr. 2, Bloc: U1, Scară: 1, Ap. 4, Sector 3            Rupacici      Oana     8597     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER RGS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Nera, Nr. 2, Ap. 1   SINESTEZIA CONCEPTUAL STUDIOS - Județ: Timiș, Stradă: Tigrului, Nr. 47A, Ap. 1, Cod poștal: 300111            Rus      Andrei     10019     Transilvania     Salariat/Societate comercială     SC PROIECTURA OCTO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Chinteni, Stradă: Rapsodiei, Nr. 4, Cod poștal: 407205            Rus      Eugen Cristian     4246     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     RUS EUGEN CRISTIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Cpt. Gr. Ignat, Nr. 8            Rus      Helga     6378     Satu Mare     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     HOUSE ARHITECTURE STUDIO SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Gabriel Georgescu, Nr. 5   GREEN CONCEPT STUDIO SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Gabriel Georgescu, Nr. 5            Rus      Sandu Călin     5591     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     CALIN RUS BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Pta 1 decembrie 1918, Nr. 6B, Ap. 6            Rus Oniga     Crina Alina     7411     Transilvania     Salariat/Societate comercială     CUBICON INVEST SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Oituz, Nr. 8, Ap. 42            Rusanovschi      Cătălina     10301     Iași     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARC & CIEL SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Aleea Bașotă, Nr. 4   APARAT STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Sos. Tudor Neculai, Nr. 52, Etaj: 3, Ap. 24            Ruscan      Dorin     3873     București     Asociat/Societate comercială     DOMETO DESIGN CONSTRUCTION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Jiului, Nr. 81, Sector 1            Rusea      Bogdan     5906     București     Asociat/Societate comercială     BRUM ARCHITECTES SRL - Județ: Île-de-France, Localitate: Oraș Paris, Stradă: faisanderie, Nr. 95            Rusen     Simona     7778     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     HB-DESIGN-TEAM ARHITECTURA, CONSTRUCTII, MOBILIER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pictor Barbu Iscovescu, Nr. 24, Sector 1   HB DESIGN-TEAM ARHITECTURA, CONSTRUCTII, MOBILIER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Barbi Iscovescu , Nr. 24            Russo      Doina     2728     București     Titular/Birou individual de arhitectură     DOINA RUSSO BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Câmpineanu, Nr. 24, Bloc: 18B, Scară: 1, Etaj: 8, Ap. 32, Sector 1            Russu      Liana     919     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ RUSSU LIANA - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Podragu, Nr. 32            Rusu      Adina Mihaela     4245     București     Asociat/Societate comercială     LIGHTPLAY SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Stoica Ludescu, Nr. 58A, Sector 1            Rusu      Anca Oana     1226     București     Asociat/Societate comercială     ARC STUDIO SRL (BUCUREȘTI) - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Constantin Rădulescu Motru, Nr. 20, Bloc: 22-24, Scară: C, Etaj: P, Ap. 88, Sector 4            Rusu      Camelia Mirela     3626     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. CAMELIA MIRELA RUSU - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: -            Rusu      Cătălin     6027     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ RUSU CĂTĂLIN - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -            Rusu      Diana     9488     București     Salariat/Societate comercială     BRISK GROUP CONSULTING & DEVELOPMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Barbu Stefanescu Delavrancea, Nr. 41A, Sector 2            Rusu      Dragoș     4471     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     RUSU DRAGOș BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna Doicești, Stradă: Aleea Sinaia, Nr. 0, Ap. 0, Cod poștal: 0   SC. ATELIER 22 SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Calea Câmpulung, Nr. 6A            Rusu     Gabriel     6068     București     Asociat/Societate comercială     NEOSPACE DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: DRUMUL CAMPENI, Nr. 2B            Rusu      Gheorghe Dragoș     4282     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ASIMPTOTIC SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: soseaua Nicolina, Nr. 13, Bloc: 938, Etaj: 8, Ap. 28   SIGM-HOME PROJECTS SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Valea Lupului, Stradă: Str. Insula Verde, Nr. 5, Bloc: cam. 1-8, Etaj: 1   PROTESS CONSULTING SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Romaniței, Nr. 2, Etaj: parter , Ap. camera 4   DESIGN PROJECTS SOLUTIONS SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Municipiul Vaslui, Stradă: sat Mânjești, com Muntenii de Jos, Nr. 2            Rusu      Ioana Adina Georgeta     2197     Transilvania     Asociat/Societate comercială     TIMICO PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Frantz Liszt , Nr. 4            Rusu      Ioana Andreea     6300     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     RUSU IOANA ANDREEA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Blv. Alexandru cel Bun, nr.35, Bl. X2, ap.20, Nr. 35, Bloc: X2, Ap. 20, Cod poștal: 700631            Rusu      Leonard     2509     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură     LEONARD RUSU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Mărăței, Nr. 152, Bloc: F, Ap. 25            Rusu      Loredana-Emilia     8412     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC DIM TRUST SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: VENUS, Nr. 23, Ap. 6 ETAJ 3   PROIECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: Petofi Sandor, Nr. 95, Etaj: 3, Ap. cam. 8   DEARH PROJECTS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aleea Viilor, Nr. 17, Bloc: 36A, Scară: încăperea nr. 2, Etaj: parter, Ap. 2            Rusu      Mihai     11537     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GENERAL PROEX - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Năsăud, Stradă: Lalelelor   SC ARHUS ARHITECTURA&DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Gral Eremia Grigorescu , Bloc: 3, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 22            Rusu     Radu Cristian     4912     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ABSTRACT DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Baba Novac, Nr. 1   STUDIO GRID SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Avram Iancu, Nr. 11, Ap. 3            Rusu      Vlad Sebastian     5465     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     RUSU VLAD SEBASTIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: I.C. Brătianu, Nr. 33, Ap. 16            Rusuleț      Mihaela-Rodica     6324     Timiș     Salariat/Societate comercială     STUDIO ARCA SRL - Județ: Timiș, Stradă: Alexandru Macedonski, Nr. 42, Bloc: SAD            Rusz      Alexandra     11275     Hunedoara     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     PARVU PROJECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Sânmartin, Stradă: Sat Haieu, Nr. 25   PARVU PROJECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Sânmartin, Stradă: Sat Haieu, Nr. 25   ALEXANDRA RUSZ BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Hațeg, Stradă: Silvașu de Jos, Nr. 18            Rușeț      Adela Roxana     8749     Timiș     Salariat/Societate comercială     ARHIRAD STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Torontalului , Nr. 77, Cod poștal: 300291            Ruta      Virgil     2918     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     VIRGIL RUTA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Grivitei , Nr. 236, Bloc: H, Scară: B, Etaj: 7, Ap. 32, Sector 1   LABORATORUL DE ARHITECTURĂ ARTDESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Belizarie, Nr. 7-11, Bloc: 12/4, Scară: D, Ap. 50, Sector 1            Ruxanda      Bogdan     6881     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - RUXANDA BOGDAN - Județ: Dolj, Localitate: Comuna Șimnicu de Sus, Stradă: Învățător Ghe. Enăchescu, Nr. 12              Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Sabau      Radu - Florin     9640     Alba     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SQM ARCHITECTURE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Șterca Șuluțiu, Nr. 3A    SABRAD ARCHITECTURE SRL - Județ: Alba, Localitate: Oraș Sebeș, Stradă: B-dul Lucian Blaga, Nr. 98(L2), Bloc: 9, Ap. 2            Sabău     Alexandru     9904     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SFERA ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Augustin Presecan, Nr. 9, Bloc: 3B, Scară: F, Etaj: P, Ap. 2    SC SFERA DESIGN AND ENGINEERING SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Augustin Presecan, Nr. 9, Ap. 2            Sabău - Tătar     Laura     11654     Alba     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GENERAL GAME SRL - Județ: Alba, Localitate: Comuna Sântimbru, Stradă: Garii, Nr. 3    KULE ARHITECTURA SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Izvorului, Nr. 2B            Sabău-Tătar      Mircea     2309     Alba     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GENERAL GAME SRL - Județ: Alba, Localitate: Comuna Sântimbru, Stradă: Garii, Nr. 3    CORINT SRL - Județ: Alba, Localitate: Comuna Sântimbru, Stradă: Garii, Nr. 3    RESTART PROIECT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Liviu Rebreanu, Nr. 17            Sabetay      Alexandra     194     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SABETAY C. ALEXANDRA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Carol I, Nr. 48, Etaj: 1    PROCONDENTIS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -   ARHISTRUCTURAL SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Miroslava, Stradă: Sat Valea Adâncă, STR. Latcu Vodă, Nr. 26B    PNSPROJECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Prof. Emil Honoriu , Nr. 4 N, Etaj: 2, Ap. 6            Sabin      Mădălina Florena     7562     Arad     Asociat/Societate comercială     SC VARIANT A. STUDIO SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Gheorghe Lazăr, Nr. 29, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: -            Sabo      Alexandra-Georgiana     10874     Timiș     Salariat/Societate comercială     VITAMIN ARHITECTS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Alexandru Mocioni, Nr. 2, Cod poștal: 300199            Sabou      Cătălin     5195     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială     BI STYLE PROJECT - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Siretului, Nr. 8, Etaj: 1, Ap. 23            Sabou     Dorin Ruben     9291     Transilvania     Asociat/Societate comercială     YARD VISUAL S.R.L - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Dariu Pop, Nr. 2            Sache      Despina Monica     6418     București     Asociat/Societate comercială     SC TAG ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Brezoianu            Sachelari      Bogdan     1029     București     Titular/Birou individual de arhitectură     SACHELARI BOGDAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Golescu, Nr. 14, Etaj: 2, Ap. 16, Sector 1            Safta      Monica     11968     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     DEGRAPH 29 SRL - Județ: Brașov, Stradă: -            Sahaidac      Alina     8150     Iași     Salariat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     GT ARHITECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Iancu Flondor, Nr. 6C, Ap. 2    BIA SAHAIDAC ALINA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Str.Vasile Lupu, Nr. 78 A    PIRAMIDAL CONCEPT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -            Salaytah-Ion      Sandra     7285     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ROFER DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Maica Domnului    ROFER STUDIO SRL - Județ: București, Stradă: Maica Domnului    DISSENIO ARCHITECTURE SRL - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: 1 Decembrie 1918, Nr. 1, Bloc: A24, Etaj: Parter, Ap. 1, Cod poștal: 910019            Salha      Riyadh     9930     Transilvania     Asociat/Societate comercială     MAIATEC SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dunării , Nr. 20B, Scară: II, Etaj: 4, Ap. 63            Salman      Shawki     1379     București     Asociat/Societate comercială     STAR INTERNATIONAL MED SRL - Județ: București, Stradă: Drumul Cooperativei, Nr. 57, Sector 5            Salomia      Răzvan     3608     București     Asociat/Societate comercială     UNATELIER D3 ARHITECTI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Căderea Bastiliei, Nr. 86, Sector 1, Cod poștal: 010617            Samoil      Adina Lidia     2070     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHITECTON SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Revoluției, Nr. 22    ARHITECTON AS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Calarasi, Nr. 179            Samoilă     Laurențiu     1010     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială     PROIECT CONSTRUCTSRL - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: CORNISEI, Nr. 48A, Bloc: D31, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 1, Cod poștal: 910127            Samoilă      Otilia     8684     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     ARCHITECTURE STUDIO DRAWING FOR FUN SRL - Județ: Constanța, Stradă: VARFUL CU DOR, Nr. 9, Bloc: V5A, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 23            Samoilescu      Răzvan Ioan     6749     Hunedoara     Asociat/Societate comercială     RECONSULT ENTERPRISE SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Liliacului, Bloc: 1, Etaj: 8, Ap. 19            Samsonescu      Paul     6583     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ONE DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Matei Basarab, Nr. 90, Bloc: L118A, Scară: 2, Etaj: P, Ap. 10 camera 1, Sector 3    GRINVECO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Matei Basarab, Nr. 90, Bloc: L118A, Scară: 2, Etaj: P, Ap. 10 camera 2, Sector 3            Samsudeen      Hids     9959     Timiș     Salariat/Societate comercială     CORPORATE OFFICE SOLUTIONS S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șoseaua București-Ploiești, Nr. 73-81, Bloc: cladirea 2, Etaj: 1, Sector 1            Sanda      Simona Ioana     3048     București     Asociat/Societate comercială     ART BOX - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: EROU SCORTAN ION , Nr. 28A, Sector 2            Sanda      Vlad - Teodor     6533     București     Salariat/Societate comercială     HB-DESIGN-TEAM ARHITECTURA, CONSTRUCTII, MOBILIER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pictor Barbu Iscovescu, Nr. 24, Sector 1            Sandu      Adrian     4588     Dobrogea     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GAMMA DESIGN SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 320, Bloc: DT3, Ap. 24    ECHOES DESIGN COMPANY SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Năvodari, Stradă: M13            Sandu      Andreea - Monica     5090     București     Salariat/Societate comercială     ATELIER PINPOINT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Drumul Negru, Nr. 19            Sandu     Dan     650     Nord-Est     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     THE 3D OFFICE-U.A.D.D. CONCEPT LAB SRL -Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Cuza Voda, Nr. 2    SANDU DAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Botoșani, Stradă: Mihail Kogălniceanu, Nr. 8, Bloc: 8, Scară: B            Sandu      Emilia-Maria     12424     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială     EMIGI.ART SRL - Județ: Bacău, Stradă: Strada Tipografilor, Nr. 5, Scară: A, Ap. 6            Sandu      Laura Eliza     8126     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PRODESIGN ENGENEERING & CONSTRUCTION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Chindiei    ARHIFORM DESIGN SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: George Enescu, Nr. 18, Bloc: H15, Ap. 14            Sandu      Marius Petru     4680     Iași     Asociat/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MARIUS-PETRU SANDU - Județ: Vaslui, Localitate: Oraș Bârlad, Stradă: General Vasile Milea, Nr. 2, Bloc: P2, Scară: A, Ap. 4            Sandu      Mihaela     1490     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ASCENSORUL COMPANY SERVICE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nehoiași, Nr. 24, Sector 5    CABINET DE ARHITECTURA POPA COSMIN MIHAI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vlaicu-Voda, Nr. 4, Bloc: C14, Scară: 1, Etaj: 7, Ap. 31, Sector 3    CONSILD SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: av. Mircea Petre, Nr. 6, Sector 1    COLONAD PROEX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Grigore Alexandrescu , Nr. nr. 1, Sector 1            Sandu      Mihnea-Alexandru     9276     București     Titular/Birou individual de arhitectură     MIHNEA ALEXANDRU SANDU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Paulescu, Nr. 59a, Sector 5            Sandu     Sorin Marius     7599     Alba     Salariat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CASA SIBIANA PROIECT & CONS SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Faurului, Nr. 16A    SANDU SORIN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Olteniei, Nr. 26A    SR PROIECT SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Oraș Avrig, Stradă: Eroilor, Nr. 42    ARCHICHEZ ART STUDIO SRL - Județ: Maramureș, Stradă: -     METRICSPACE PLANNING SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Olteniei, Nr. 26A            Sandu-Constantin      Elena - Lavinia     10162     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BAU STARK SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Chitila, Stradă: Rudeni, Nr. 38    ATELIER RELM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: GEORGES BIZET, Nr. 3, Scară: B, Ap. 1, Sector 2            Sansebeș      Georgeta     2157     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SANNIS SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -     ARTELIER LINE CONCEPT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: AVRAM IANCU, Nr. 48A    SANNIS CONCEPT DESIGN SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: AVRAM IANCU, Nr. 48A    DAMAR PROIECT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: ZIZINULUI, Nr. 48    BUSINESS PROIECT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Avram Iancu, Nr. 49, Scară: A, Ap. 1    BUCON INVEST SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Avram Iancu, Nr. 49, Scară: A, Ap. 1            Sansebeș      Radu Mihai     6719     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     SANNIS SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Santa      Laszlo     9776     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     SANTA LASZLO ARCHITECTURE STUDIO SRL -Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Patinoarului, Nr. 12            Santa     Marius Călin     8912     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STUDIO DOI S SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Bistritei, Nr. 57-61, Ap. 24    ATELIER UNU PLUS UNU SRL-D - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Soporului, Nr. 8, Scară: 2, Ap. 46            Sargentis      Angelos     9433     București     Salariat/Societate comercială     DASA ARCH - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: G-ral Alexandru Radovici , Nr. 12, Ap. 0, Sector 2, Cod poștal: 0            Saricu-Todică      Elena      4561      București     Asociat/Societate comercială     SARICU STUDIO SRL - Județ: Ilfov, Stradă: -            Sarig      Istvan     8681     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARC STUDIO SRL - Județ: Harghita, Stradă: -     ELEVEN STUDIO SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Aleea Avantulu, Nr. 7, Scară: B, Ap. 20    OXYROOF S.R.L. - Județ: Brașov, Localitate: Comuna Feldioara, Stradă: Brasovului, Nr. 1Bis            Sarti-Petre      Elena     3150     București     Asociat/Societate comercială     ARHIPOINT MANAGEMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. 1 Decembrie 1918, Nr. 37, Sector 3            Sas      Alexandru-Doru     9815     Transilvania     Salariat/Societate comercială     SC STUDIO ALEXANDRU SAS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Sării, Nr. 115, Etaj: 1, Sector 6            Sas      Carina Sînziana     9837     Timiș     Asociat/Societate comercială     SMART ARCHITECTURAL SOLUTIONS SRL -Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Luceafărul, Nr. 9-11, Bloc: cam 1, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 45            Sasu      Dania Victoria     3091     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DEGRAPH 29 SRL - Județ: Brașov, Stradă: -     VOS ARCHITECTS SRL - Județ: Brașov, Stradă: Prundului, Nr. 29    NEOTECTONIX ARCHITECTS SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: BARBU LAUTARU, Nr. 1, Ap. 9            Sasu      Ioan     195     Iași     Asociat/Societate comercială     PROGANEX 2005 SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 46, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 5            Sasu-Hubner      Monica Alexandra     6886     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     ARHWERK SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Pieții nr. 3            Sauciuc     Adrian Ionuț     8074     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA ADRIAN-IONUȚ SAUCIUC - Județ: Iași, Localitate: Comuna Rediu, Stradă: Șos Valea Rediului, Nr. 39, Etaj: mansardă, Ap. 16            Sava      Amelia     5897     București     Titular/Birou individual de arhitectură     AMELIA SAVA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Giurgiului, Nr. 79- 101, Sector 4            Sava      Daniela     8021     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     GNR BUILDING DESIGN SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Alexandru Lapusneanu, Nr. 93            Sava      Daniela Gabriela     11591     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC SPA INOVATIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos. FUNDENI, Nr. 50B, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector 2    DIAZOMA STUDIO S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bulevardul Timisoara, Nr. 103E, Bloc: Corp A, Scară: 2, Etaj: 6, Ap. 147, Sector 6, Cod poștal: 61327            Sava      Diana     11919     Nord-Est     Salariat/Societate comercială     METAPOLIS ARCHITECTS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Alexandru Macedonski, Nr. 17            Sava      Gabriela     7973     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ART PLAN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bd. Eroilor de la Tisa, Nr. 7A, Scară: C, Etaj: D, Ap. 32    SC ARHILOCUS STUDIO SRL - Județ: Arad, Localitate: Comuna Șofronea, Stradă: -, Nr. 257, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: -    ASAVA ARHITECTURA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: P-t Crucii, Nr. 2, Ap. 4A            Sava      George Emanuel     11812     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     NOVITER ARHITECTURA SRL - Județ: Iași, Localitate: Oraș Târgu Frumos, Stradă: Str. Petru Rareș, Bloc: 9, Scară: C, Etaj: 4, Ap. 15    STRUCTURAL VISION SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Rediu, Stradă: Șos. Valea Rediului, Nr. 14, Ap. 2            Sava     Ioana Ruxandra     3174     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     EPSTEIN ARCHITECTURE & ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Gheorghe Magheru, Nr. 1-3, Etaj: 3, Sector 1    DEDEMAN SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Alexei Tolstoi, Nr. 8            Sava      Ioana-Gabriela     9363     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHITECTURA NOUĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Neagră, Nr. 1    ARTOPLAN DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Someșului , Nr. 31H, Bloc: B2, Scară: 1, Ap. 13            Sava      Mina Nicoleta     1563     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC A STIL SRL - Județ: București, Stradă: DUMITRU MATEI , Nr. 6, Cod poștal: 020321    A STIL MUNCI ARTISTICE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sg. Matei Dumitru, Nr. 6, Sector 2            Sava      Mircea Iulian     3361     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Murmurului, Nr. 2-4, Etaj: 3, Ap. 3B, Sector 1    GOLDBACH DESIGN & BUILD SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Murmurului, Nr. 2-4, Etaj: 3, Ap. 3B, Sector 1    MID INSTAL 2003 SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: 24 Ianuarie, Bloc: Z3, Scară: 2, Etaj: B, Ap. 9            Sava      Ovidiu Mihăiță     11034     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CUMULUS DEZVOLTARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25, Bloc: Corp B, Etaj: 3, Sector 1    CUMULUS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25    MOONARCH CREATIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: PRINCIPATELOR UNITE , Nr. 38-40, Bloc: 18, Ap. 3, Sector 4            Sava      Radu - Costin     5435     București     Asociat/Societate comercială     VOLUMETRIC DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str Vitejescu, Nr. 14, Cod poștal: 40334            Sava     Ștefan     8491     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DTSP ARCHITECTS SRL - Județ: București, Stradă: Andrei Muresanu, Nr. 33    SS ARCHITECTURE AND TEXTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iancu Capitanu, Nr. 20, Sector 2            Sava      Ștefania Irina     12193     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială     BIROU ARHITECTURA STUDIO3PLUS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Icoanei, Nr. 105, Sector 5            Savițchi      Mihaela     11885     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MAIATEC SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dunării , Nr. 20B, Scară: II, Etaj: 4, Ap. 63    MAIATEC SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dunării , Nr. 20B, Scară: II, Etaj: 4, Ap. 63            Savonea      Gelu Stelian     6074     București     Asociat/Societate comercială     SC GSS ARCHITECTE FACTOR SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Jean Louis Calderon, Nr. 40            Savu      Anamaria     6816     București     Salariat/Societate comercială     CONMAR PRODCOM’93 - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -, Nr. 0, Ap. 0, Cod poștal: 0            Savu      Bogdan     9136     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BOG 'ART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Brezoianu, Nr. 27, Sector 1    BOGSA DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Eugen Brote, Nr. 33-41, Scară: B, Etaj: 2, Ap. B6, Sector 1    SNEC DESIGN TEAM - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Camil Ressu , Nr. Nr. 2, Bloc: R2, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 9, Sector 3, Cod poștal: 31746            Savu      Cristian     9801     Bihor     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     HFG SOLUTIONS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: REPUBLICII, Nr. 13, Ap. 15    ARTPRENTA SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: PIATA EMANUIL GOJDU, Nr. 45, Bloc: A4, Etaj: PARTER, Ap. SPATIU COMERCIAL            Savu     Diana Georgiana     9698     București     Salariat/Societate comercială     HMANEA ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Prisaca Dornei, Nr. 4F            Savu      Mircea Radu     6623     Argeș     Asociat/Societate comercială     RAUM PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -            Savu      Nadia Iuliana     5056     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură     NADIA IULIANA SAVU B.I.A. NR. 111 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Alexandru Lăpușneanu, Nr. 48, Bloc: 12AP, Scară: B, Etaj: P, Ap. 7            Savu - Nășărău     Elena - Cătălina     7961     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BOGSA DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Eugen Brote, Nr. 33-41, Scară: B, Etaj: 2, Ap. B6, Sector 1    BOG'ART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 27, Sector 1            Săbău      Ana - Monica     5809     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ SABAU MONICA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Virgiliu, Nr. 17    ANA MONICA SĂBĂU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Pașcani, Nr. 2, Sector 6            Săftoiu      Iulia     7696     Oltenia     Salariat/Societate comercială     ACTIVIA SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Carol I, Nr. 103            Sălăjan      Adriana Mara     10324     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială     BIA MARA SĂLĂJAN - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Mărășești, Bloc: 20, Ap. 33    PIN ARHITECT M&M SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Mărășești, Nr. 20, Bloc: 20, Ap. 33            Sălăjan      Bogdan Ioan     5593     Transilvania     Salariat/Societate comercială      3F STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Al. Borza, Nr. 1            Sălăvăstru      Ștefan     11248     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     ETAJUL ZERO SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Armeana            Săndulescu      Ana Maria     1741     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ANA MARIA SANDULESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Viesparilor, Nr. 41, Sector 2            Săndulescu      Matei Petru     1742     București     Salariat/Societate comercială     AGENTIA DE PROIECTARE ARCO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Viesparilor, Nr. 41, Sector 2            Săplăcan     Cristina Irina Ioana     2963     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC NEW CREATIVE ENTERPRISES SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vasile Lascar , Nr. 5-7, Etaj: 3, Ap. 314, Sector 2    CRINDESING PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Lacul Tei , Nr. 109    MC PROIECTARE ȘI RESTAURARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vasile Lascar, Nr. 5-7, Etaj: 3, Ap. 305, Cod poștal: 020491            Săplăcan      Radu     7633     Transilvania     Salariat/Societate comercială     RSPLAN BIROU DE PROIECTARE SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Beclean, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 23            Sărdan      Anca     546     Mureș     Asociat/Societate comercială     MAX PLAN SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Libertății, Nr. 25, Ap. 1            Săsăran      Petra Alexandra     10185     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     KUBO INVESTMENTS SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Comuna Groși, Stradă: Grosi nr.348    KUBO INVESTMENTS SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Comuna Groși, Stradă: Grosi nr.348            Săvescu      Ana Maria     5264     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SAM IDEAS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Armeană, Nr. 12, Etaj: 2    SAM CONCEPT SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Valea Lupului, Stradă: Victoriei, Nr. 70    MEDIA PROJECTS SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Valea Lupului, Stradă: Victoriei, Nr. 70            Săvescu      Dan     4394     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SĂVESCU DAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Liviu Rebreanu, Nr. 18, Sector 3    TOTAL NSA SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Oraș Săliște, Stradă: Andrei Șaguna, Nr. 61    SC TOTAL TOPO PROIECT SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Podului, Nr. 131            Săvescu     Sebastian     5261     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SAM IDEAS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Armeană, Nr. 12, Etaj: 2    SAM CONCEPT SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Valea Lupului, Stradă: Victoriei, Nr. 70    MEDIA PROJECTS SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Valea Lupului, Stradă: Victoriei, Nr. 70    SAM IDEAS SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Valea Lupului, Stradă: Sat Valea Lupului, STR. Victoriei, Nr. 70, Etaj: parter, Ap. cam.1            Săvulescu      Aura     3422     București     Asociat/Societate comercială     VERTICALIA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Avrig, Nr. 10, Bloc: P5, Scară: 2, Ap. 81, Sector 2            Săvulescu      Maria - Silvia     7654     București     Salariat/Birou individual de arhitectură     NIKOLAUS LASZLO BIA - Județ: Nordrhein-Westfalen, Localitate: Oraș Dusseldorf, Stradă: Rochusstrasse, Nr. 44, Cod poștal: 40479 Duesseldorf            Sângeorgean      Mihai Bogdan     4913     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     SÂNGEORGEAN MIHAI BOGDAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ep. Ioan Bob, Nr. 4            Sânpetru      Livia - Pompilia     4573     București     Titular/Birou individual de arhitectură     LIVIA-POMPILIA SÂNPETRU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Bravu, Nr. 188, Sector 2            Sârb      Liviu     2022     București     Salariat/Societate comercială     ARCHITECTONICS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Paleologu, Nr. 2, Etaj: 2, Ap. 7, Sector 2, Cod poștal: 23956            Sârb      Maria Cristina     7351     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PATIO GRAPH SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Sobarilor, Nr. 38A, Bloc: I3, Scară: A, Ap. 5    CUBICON INVEST SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Oituz, Nr. 8, Ap. 42            Sârbu      Paula     9193     Iași     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHIGRAPH SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Alexandru cel Bun    RUSPROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bradului, Nr. 27    ATELIER BICS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Prof. Anton Șeșan, Nr. 22, Bloc: 14, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 17            Sârbu     Virgil Daniel     2842     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. VIRGIL SÂRBU - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Primăverii, Nr. 6    CASA EDIL CONSTRUCT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Chiajna, Stradă: Strada Pădurii, Cod poștal: 077041    TONY STANESCU SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Soseaua Mihai Bravu, Nr. 384, Bloc: B1D, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 15            Sârbulescu      Andreea Gabriela     11800     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GAMA PROJECT INVESTMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Nicoleanu, Nr. 36    MK ARCHITECTURE & DESIGN SRL - Județ: București, Stradă: RUSETU            Sârghi      Viorica     651     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ SÂRGHI VIORICA - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Veronica Micle, Nr. 15            Sburlan     Liviu     6482     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     LIVIU SBURLAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SOS STEFAN CEL MARE, Nr. 226, Bloc: 44, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 11, Sector 2    D&I CONSTRUCT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Comuna Ostroveni, Stradă: Sat Listeava    TECHART DESIGN CONSTRUCT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: sos. Vitan Barzesti, Nr. 7D - 7E, Scară: corp C, Etaj: 5, Ap. 4, Sector 4    STRUCTURAL CJ PROIECT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Grădiște, Nr. 17    RAY CONSULTING SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Câmpia Islaz, Nr. 32b   MOSCOVICI STUDIO ARCHITECTURE&DESIGN SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Tunari, Stradă: Camil Petrescu, Nr. 15    GENERAL TOP ART SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Coltunas, Nr. 5    TIMEX PROD SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Calea Bucurestilor   AR HOME GRAFIC SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: MERIȘORULUI, Nr. 33C   MOONARCH DESIGN SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Erou Iancu Nicolae, Nr. 95/4            Sburlea      Diana-Ștefania     11494     București     Salariat/Societate comercială     STUDIO 10 M ZERVA CROITORU MEDVEDOVICI ARHITECTI ASOCIATI SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul. Ion Mihalache, Nr. 111, Bloc: 12A, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 38, Sector 1            Scarlat     Sorin - Gabriel     5611     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC BOGDAN RADU ARHITECTURA SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: STR. Tarnave, Nr. 1, Bloc: A1, Scară: G, Etaj: 4, Ap. 105, Cod poștal: 100373    ARCHIPRO CONSTRUCT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Ariceștii Rahtivani, Stradă: sat Nedelea, Nr. 586    ARCHIPRO DEVELOPMENT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Filipeștii de Târg, Stradă: sat Filipeștii de Târg            Scărlătescu      Florea     745     Argeș     Titular/Birou individual de arhitectură     FLORIN SCĂRLĂTESCU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Argeș, Stradă: -            Scânteie      Dan Bogdan     6028     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ SCÂNTEIE DAN BOGDAN - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Nicolina, Nr. 66    THIRD NEST SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Prof. Emil Honoriu, Nr. 22A    BIA SCÂNTEIE D. DAN-BOGDAN - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Șos. Nicolina, Nr. 66            Schedlinscky      Sorina     6811     București     Salariat/Societate comercială     BL STUDIO ASSOCIATES - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Siriului, Nr. 22-26, Sector 1            Schinagel -Costea     Tudor - Helmut     7183     București     Salariat/Societate comercială     REMARK VISIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Plevnei, Nr. 158            Schinagel Costea     Ileana     2592     București     Asociat/Societate comercială     SC REMARK VISIO SRL - Județ: București, Stradă: Calea Plevnei, Nr. 158            Schipor      Andrei     10167     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială     TOMIS ARCHITECTURE GROUP SRL. - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Mircea cel Batran, Nr. 172, Bloc: MD 14            Schmidt      Ignaz - Sergiu     4606     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SISART STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sergent Nastase Pamfil, Nr. 6, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 2, Cod poștal: 020536    ARTRE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Victoriei , Nr. 16- 18-20    SC ZIPSARTHEIM SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Vișeu de Sus, Stradă: Tisei, Nr. 1, Cod poștal: 435700            Schmidt     Mihai     8185     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHITECTURA NOUĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Neagră, Nr. 1    SCHMIDT ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Piata Mihai Viteazu, Nr. 6A    ATELIER SCHMIDT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Alexandru Odobescu, Nr. 3A            Schuster-Cordoneț      Radu Ioan     1127     Alba     Asociat/Societate comercială     SCHUSTER DESIGN SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Transilvaniei, Nr. 9, Bloc: 20, Scară: B, Ap. 13            Schwab      Diana Ana-Maria     11987     Iași     Salariat/Societate comercială     LIVADA CU ARHITECȚI SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Dr. Victor Babeș, Nr. 10, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 8            Schwalie      Alfred     882     Timiș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CHEDA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ștefan Stâncă, Nr. 86    PRODAO - ING SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Lalelelor , Nr. 30            Scobiola      Irina Ștefania     10427     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială     ARCHOS 2002 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Arad, Nr. 28, Sector 1            Scolobiuc      Oana     5201     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     ROA PROIECT DESIGN SRL - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Ipotești, Stradă: Stefan Dumitru, sat Lisaura, Nr. 258            Scorus      Gheorghe Bogdan     11087     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DESIGN KABINET SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Grigore Antipa, Nr. 17A, Ap. 5    DESIGN KABINET SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Grigore Antipa, Nr. 17A, Ap. 5    SC SCORUS STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dunarii, Nr. 164, Ap. 1            Scraba      Diana     7383     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SISTEM C - Județ: București, Stradă: Costache Stamate, Nr. 1, Bloc: 8C, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 11, Sector 4    DSA SPACE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Athanasie Enescu, Nr. 49            Scripcariu     Adrian Silviu     8883     Transilvania     Salariat/Societate comercială     SCRIPCARIU BIROU DE ARHITECTURĂ SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Moților, Nr. 100A            Scripcariu      Alexandra Daniela     9863     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ATELIER ICONIC SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Aleea Stefan Procopiu, Nr. 1, cam 4, Bloc: R9, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 4    PHLOX STUDIO SRL - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Boroaia, Stradă: Prof. Constantin Beraru, Nr. 74A    BAL DESIGN GROUP SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Valea Lupului, Stradă: Lacului, Nr. 26            Scripcariu      Sorin     2272     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SCRIPCARIU BIROU DE ARHITECTURĂ SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Moților, Nr. 100A    RETEȘAN INGINERIE ȘI ARHITECTURĂ SRL -Județ: Cluj, Localitate: Comuna Luna, Stradă: Principală, Nr. 819    SIT BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Emil Racoviță, Nr. 25    SIT MANAGEMENT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Emil Racoviță, Nr. 25    SCRIPCARIU ARHITECTURA SI DESIGN SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Motilor, Nr. 100 A, Etaj: 3            Scupin      Veronica     3630     București     Salariat/Societate comercială     ANOTECH STEELWORKS SRL-D - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Țuculescu, Nr. 34, Bloc: 25, Scară: 3, Etaj: 1, Ap. 96, Sector 3            Scurtu      Maria - Corina     7801     București     Salariat/Societate comercială     UNITH2B SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Pache Protopopescu, Nr. 81, Etaj: 5, Sector 2            Scurtu      Rares     11835     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială     THE SHORT ARCHITECTURE SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Bucuresti Nord, Nr. 10B, camera 1, Bloc: A1, Scară: A, Etaj: 7, Cod poștal: 600358            Scurtulescu     Dragoș Ionuț     6526     Dobrogea     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DALI - PROIECT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Aleea Garofitei, Nr. 34    BIROU DE ARHITECTURA RXD SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pretorienilor, Nr. 5, Etaj: 1, Sector 5    BIROU ARHITECTURA STUDIO3PLUS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Icoanei, Nr. 105, Sector 5            Scurtu-Țurcanu      Cristiana Maria     6952     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SCURTU-TURCANU CRISTIANA MARIA BIA - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Lugoj, Stradă: Banatului, Nr. 1    M&M SERVICES SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Burebista, Nr. 1, Scară: C, Etaj: 4, Ap. 20    KMTD PROJECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Ghiroda, Stradă: Giarmata-Vii, str. Viișoara, Nr. 1, Ap. cam 1            Secara      Ciprian     9023     Bihor     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BOGART CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Uzinei Electrice, Nr. 15/17    ARCHITECTURE FOR HUMANS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Tileagd, Stradă: Tilecus, Nr. 3            Secărea      Ioana     6754     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC I.O.G. ARHITECTURA SRL - Județ: București, Stradă: Dinu Vintila   CUMULUS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25            Seceleanu      Alexandra Ioana     12280     Transilvania     Asociat/Societate comercială     SC ARCHITEKTURVIERTEL SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Augustin Presecan, Nr. 9, Ap. 2            Seculici     Gheorghe     612     Arad     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură     PROIECT ARAD SA - Județ: Arad, Stradă: Bulevardul Decebal, Nr. 2    SC TARA PLAN SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 15A    GHEORGHE SECULICI BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: bd.Decebal , Nr. 2, Ap. birou 119    GHEORGHE SECULICI BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Arad, Stradă: bd. Decebal, Nr. 2 birou 119            Seitanescu      Mihail- Viorel     3034     București     Asociat/Societate comercială     ARHI SUCCES DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Preotescu Ghe., Nr. 19, Bloc: -, Scară: -, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 4, Cod poștal: 040176            Selegean      Vintilă Dimitrie     363     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ SELEGEAN - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 40            Selin      Alexandru - Bogdan     5007     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     GYEMANT SELIN ALEXANDRU BOGDAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Justinian, Nr. 9, Sector 2    ATELIER SELIN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șsos. Pantelimon, Nr. 245            Seltea      Florinel     453     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CABINET ARHITECTURĂ SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: George Enescu, Nr. 2, Ap. 0, Cod poștal: 0    ALP ONE ARCHITECTS SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: independentei, Nr. 9, Bloc: J4, Scară: A, Etaj: 7, Ap. 27            Seltea      Nicolae     3579     București     Asociat/Societate comercială     ARCHITECT AT WORK STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Horia Macelariu, Nr. 6            Semeș      Monica Laura     6264     Bihor     Asociat/Societate comercială     EUROGECON SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Tămășeu, Stradă: Satu Nou, Nr. 33            Senciuc      Dan     653     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     ARSIS SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Mărășești, Nr. 34            Serban     Andreea     9346     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHIS MODUL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cetatea Histria, Nr. 1, Bloc: M13, Ap. 60, Sector 6    PARALLEL PROJECT & DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bârsănești, Nr. 1, Bloc: 159, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 41, Sector 6            Serban      Tatiana     8829     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială     ARHICASA STUDIO SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna Ludești, Stradă: Ulita Bibliotecarului, Nr. 300            Serghe      Constantin Ovidiu     9785     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PRODID SRL (BUCUREȘTI) - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Mihail Gheorghiade Obedenaru, Nr. 3, Sector 5    OOPT LABORATOR DE ARHITECTURA - Județ: Neamț, Stradă: Porumbeilor, Nr. 2            Sersescu      Meda     1792     București     Salariat/Birou individual de arhitectură     RADU MIHAI SERSESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Colentina, Nr. 20, Bloc: 9B, Scară: D, Ap. 158, Sector 2            Sersescu      Radu Mihai     1793     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     RADU MIHAI SERSESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Colentina, Nr. 20, Bloc: 9B, Scară: D, Ap. 158, Sector 2    RMS ARCH. STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Maica Alexandra, Nr. 30, Ap. 3 camera 1, Sector 1            Sescioreanu      Alexandru     7216     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     POINT ARCHITECTS SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Roman, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 1            Sescioreanu      Mara     8038     București     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     NORTH ATLANTIC TREATY ORGANISATION - Județ: Bruxelles, Localitate: Oraș Bruxelles, Stradă:   BOULEVARD LEOPOLD III, Nr. B-1110 MAARCHITECTURE SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Aurelian Sacerdoțeanu, Nr. 52    VECTOR ART CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bulevardul Constructorilor, Nr. 20A, Scară: corp A, Etaj: 2, Ap. cam.204, Sector 6            Sescu     Ionuț-Iosif     9340     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ATELIER DE ARHITECTURA SESCU SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bld. Socola, Nr. 2, Bloc: F, Scară: D, Etaj: 6, Ap. 24    S.C. ILY DECO S.R.L. - Județ: Iași, Localitate: Oraș Podu Iloaiei, Stradă: Duzilor, Nr. 17            Sevan      Gabriel Tudor     11455     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ATELIER ARCHAS SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Aleea Muncii, Nr. 3, Bloc: E21, Scară: 2, Etaj: 1, Ap. 25            Severin      Cristian     3612     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     CRISTIAN SEVERIN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Lacul Tei, Nr. 63, Sector 2    TRAMONTANA PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Lacul Tei, Nr. 63, Sector 2            Severin      Gloria-Cătălina     9195     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială     ATELIER INFINIT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bradului, Nr. 7, Bloc: H5, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 2            Severin      Vlad Aurelian     6834     Satu Mare     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIA SEVERIN A. VLAD AURELIAN - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Edgar Quinet, Nr. 33, Ap. 32    ARHABITAT 2015 SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Corneliu Coposu, Nr. 2            Sfarghiu      Tudor Octavian     3090     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Societate comercială   Titular/Societate comercială     DEGRAPH 29 SRL - Județ: Brașov, Stradă: -     SLOT ARCHITECTS - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Uranus, Nr. 17            Sfercoci      Andreea Roxana     11541     Timiș     Asociat/Societate comercială     ARHIAXIS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Martir Ion Miron, Nr. 27            Sferle      Gheorghe Rusalim     6711     Satu Mare     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIA SFERLE GH.RUSALIM - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Bd. Transilvania, Bloc: 6, Etaj: 5, Ap. 17    COM IMPEX SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: ARINULUI, Nr. 3    VECTOR 3D ARCHITECTURE SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Arinului, Nr. 3    SMART WORK ARCHITECTURE SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: DINU LIPATI, Nr. 7            Sfetcu     Mihaela     6577     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     GAMI PROIECT SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Primăverii, Nr. 23, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 13            Sfinteș      Radu     7187     Muntenia Sud-Est     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ SFINTEȘ C.V. RADU - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Bld. Unirii, Bloc: 6E, Etaj: 3, Ap. 11            Sgondea     Adina - Maria -Florentina     7437     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PROMPT CONSULTING ENGINEERING SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Enache Sandu    AURELIAN SGONDEA ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Rascoala 1907, Nr. 11, Bloc: 16, Scară: 3, Ap. 82, Sector 2            Shikhil      Naryn Dana Athina     9096     București     Asociat/Societate comercială     DATHINA ARCHITECTURE AGENCY SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Turda, Nr. 98, Bloc: 29A, Scară: 2, Etaj: 2, Ap. 6, Sector 1            Sicoe      Tania     11836     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     AGRESIV ART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Traian, Nr. 127, Sector 2            Silaghi      Alexandra Alina     4689     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     SILAGHI ALEXANDRA ALINA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: PIATA REGELE FERDINAND, Nr. 3, Ap. 15            Silaghi      Ioan Sorin     10644     Bihor     Asociat/Societate comercială     HELIOS STUDIO ARHITECTURA SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: ALEXANDRU D. XENOPOL, Nr. 45            Silaghi      Octavian Dragos     9971     Satu Mare     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     CONVEX PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Louis Pasteur, Nr. 44, Bloc: VIA, Ap. 29    MENTOR CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Traian, Nr. 41    TERRA HABITAT CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Săvădisla, Stradă: SAT LITA, Nr. 42            Silinescu     Caterina     8029     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ASCO CONSTRUCTII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Lacul Tei, Nr. 80, Sector 2    BILFINGER TEBODIN ROMANIA S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 108-112M, Etaj: 1, Sector 2, Cod poștal: 020082            Silion      Raluca - Elena     6997     București     Asociat/Societate comercială     RMS ARHITECT STUDIO - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: RODULUI, Nr. 13B            Silvestru      Mihail Emil     4764     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIGEST SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Comuna Teliucu Inferior, Stradă: Lacului, Nr. 6    ATELIERELE ARHIGEST SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Anton Pann , Nr. 1, Ap. 4A, Cod poștal: 300102            Sima      Laura Denis     354     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARCOS SRL - Județ: NEDEFINIT, Stradă: -     P.A. DAVIDESCU & SIMA SRL - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Comuna Pojejena, Stradă: Sat Șușca, Nr. 116            Sima      Mihai     5924     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ SIMA MIHAI - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ion Creangă, Nr. 29    MHS STUDIO - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ion Creangă, Nr. 29            Sime      Diana     832     Bihor     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GISPRO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: P-ța BUCUREȘTI , Nr. 4B, Scară: B, Ap. 21    GISPRO PLUS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Piata Bucuresti, Nr. 4B, Bloc: 4B, Scară: B, Ap. 21            Sime      Traian     11111     Bihor     Salariat/Societate comercială     ULTRAARH STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: PIATA 1    DECEMBRIE, Nr. 11, Etaj: 2, Ap. 13            Simici      Andreea Snejana     7013     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     D PROIECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Piața Unirii, Nr. 5, Ap. 13    SIMICI ANDREEA SNEJANA BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Soin Titel, Nr. 14, Etaj: 1, Ap. 3            Simidreanu     Florin     9840     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RD SIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Vulturilor, Nr. 14, Cod poștal: 300458    4D SIM DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Parța, Stradă: FN, Nr. 502C, Scară: CAMERA 2 DIN PARTER            Simileanu      Cristina     1332     București     Asociat/Societate comercială     TOP FORM EXIM 93 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Turda, Nr. 104, Bloc: 31, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 34, Sector 2            Simion      Alexandru - Lucian     4929     București     Asociat/Societate comercială     S.C. LUCIAN SIMION ARHITECTURA S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. iuliu Maniu            Simion      Ciprian Viorel     6222     Dobrogea     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     STUFO ARHITECTURA SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Avram Iancu, Nr. 45-53, Bloc: L102, Ap. 27    C2XA ARHITECTURE&DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Balotului, Nr. 12            Simion      Magdalena     4867     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Alte forme juridice (AFJ)      M TECH PROIECT SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Petru Rares nr. 63    MAGDALENA SIMION B.I.A. - Județ: București, Stradă: Liveni    CENTRUL DE STUDII ȘI PROIECTARE CONSTRUCȚII MILITARE - UM 02248 - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Taberei , Nr. 7-9, Sector 6            Simion      Sergiu     4804     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ALPHA STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ICOANEI, Nr. 45, Etaj: 3, Sector 2    PROF TECH INTERNATIONAL - Județ: București, Stradă: aleea Privighetorilor            Simion      Sorina     7869     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     SIMION SORINA BIA - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Calea Șurii Mici, Nr. 6, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 24            Simion      Ștefan      5620     București     Asociat/Societate comercială     SC POSTER SRL - Județ: București, Stradă: Bratului            Simionescu     George Vlad     1397     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     VLAD SIMIONESCU & ASOCIAȚII ARHITECȚI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Carol Davila, Nr. 40, Sector 5    SBSB ARHITECTI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Carol Davila, Nr. 40            Simionescu      Ioana - Domnica     2524     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PORTAL ARHITECTURAL SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Buftea, Stradă: 23 August, Nr. 249    VICO-MED PROIECT CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Madarasi, Nr. 9, Bloc: D6    SOHO PROIECT DESIGN SRL - Județ: Constanța, Stradă: Nalbei , Nr. 5 bl.L117, sc.B, ap.37            Simionescu      Irinel     1678     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHISOL CONSTRUCT CONSULT SRL - Județ: Brașov, Stradă: -     DAMAR PROIECT - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Zizinului, Nr. 48, Ap. 28    PANAGAICA SRL - Județ: Neamț, Localitate: Comuna Hangu, Stradă: sat Grozavesti, Nr. 128    A.C.C. TANIS PROIECT SRL-D - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Lemnarilor, Nr. 66    VIVIDUS SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: iNFRATIRII, Nr. 7            Simionescu      Oana-Alexandra     7132     Timiș     Asociat/Societate comercială     SC FOR ARHITECTURA & URBANISM SRL -Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Peneș Curcanul , Nr. 4-5            Simo      Noemi     5527     Mureș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA SIMO NOEMI - Județ: Mureș, Localitate: Oraș Sighișoara, Stradă: Ana Ipătescu, Nr. 75            Simoc      Cornel     2014     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     FORMA & ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Emanoil Porumbaru, Nr. 33    S.C. ADEST ARCHITECTURE S.R.L. - Județ: București, Stradă: Alexandru Sihleanu nr.12    ACS PLAN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Emanoil Porumbaru , Nr. 33, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 6, Sector 1    ALGORITHM CONSTRUCTII S3 SRL - Județ: București, Stradă: Bd. Basarabia            Simoiu     Florina - Roxana     10212     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ROAD DESIGN ASP SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Broșteni, Stradă: Neagră, Nr. 118B    ROARH CONCEPT SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Comuna Bujoreni, Stradă: SAT OLTENI, nr. 45            Simon      Andrea Ildiko     3773     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ROMNET SRL - Județ: Harghita, Stradă: -     SIMON ANDREA-ILDIKO BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Piața Libertății, Nr. 11, Cod poștal: 530104            Simon      Gabriel Mihai     4758     Timiș     Salariat/Societate comercială     TERNAR SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Iris, Nr. 21A, Etaj: 2, Ap. 4            Simon      Gabriela     1076     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     SIMPROIECT SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Păcii, Nr. 7, Bloc: P21, Ap. 5            Simon      Imre Gabor Bela     5089     Arad     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC TRADEINVEST SYSTEMS SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Brândușei, Nr. -, Bloc: 5, Scară: 3, Etaj: -, Ap. 50    SC STUDIO CONCEPT-LINE SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Mihail Kogălniceanu, Nr. 1, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: -    CREATIV BREBENEL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Brandusei , Bloc: 5, Scară: 3, Etaj: 2, Ap. 50            Simon      Norbert     11403     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     PLANSHOW SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Godri Ferenc    CIFRA PALOTA SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: VANATORILOR, Nr. 18            Simon      Olivia Dorotty     807     Dunărea de Jos     Asociat/Societate comercială     SOCIETATEA COMERCIALA ECOARCH S.R.L. - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Brailei, Nr. 17            Simon      Samuel     10629     Timiș     Salariat/Societate comercială     EX STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bucegi, Nr. 5, Cod poștal: 300566            Simonescu      Andrei     12806     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER CAAD SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aurora, Nr. 5    PUNCTUL CREATIV SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Martir Dumitru Jugănaru, Nr. 14, Bloc: 61, Ap. camera1, ap 13            Simonotti     Gianluca     9864     Iași     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SIDEA PROJECT GROUP SRL - Județ: Iași, Stradă: Elena Doamna, Nr. 20-22    SI GREEN SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Măgurele, Stradă: Oituz, Nr. 24            Simu      Lucian     5869     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STUDIOUL DE ARHITECTURĂ SIMU SAS SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dragalina, Nr. 4    KR ARCHITECTURE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Bucuresti, Nr. 66, Scară: 1, Ap. 13    PROIECTARIUM CBZ SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Tg. Mureș, Stradă: Pandurilor, Nr. 32    PROCAD BUSINESS SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Horea, Nr. 2, Ap. 10    MLADIN WORKSHOP FOR ARCHITECTURE SRL - Județ: Bihor, Localitate: Oraș Aleșd, Stradă: CARTIERUL SOIMUL, Bloc: C3, Ap. 5            Simuleac      Lucian     9723     Bihor     Salariat/Societate comercială     VALYRIA STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Zimbrului , Nr. 4, Bloc: Prima, Etaj: P, Ap. sp.c. 6            Simuț      Andrada Carla     8838     Bihor     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DICO SI TIGANAS B.P SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Brașovului, Nr. 23    BAHA DESIGN AND CONSULTING SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Piersicilor, Nr. 1C    BAHA CONCEPTS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: GALATI, Nr. 6, Bloc: A4, Scară: A, Etaj: 7, Ap. 57            Sinea      Silviu Ștefan     8205     Alba     Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     GENERAL PROIECT STUDIO SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Vartop, Nr. 2A    SINEA SRL - Județ: Alba, Localitate: Oraș Blaj, Stradă: Poet Andrei Muresanu, Nr. 12            Singer     Suzana     3845     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ETI PROIECT INTERNATIONAL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Axinte Uricariu, Nr. 17, Sector 1    M1IL-TECH S.R.L. - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Slobozia, Stradă: STEFAN CEL MARE , Nr. FN, Bloc: M1, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 6            Sion      Mihaela Cornelia     2577     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SERECO SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Gloriei, Nr. 3    POTMARCON SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Mărășești, Nr. 100, Scară: A, Ap. 8    PROREXIM SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Războieni, Nr. 11            Sisak     Camelia Isabela Maria     5615     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER MASS SRL - Județ: Cluj, Stradă: -     ATELIER DOI MASS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Napoca, Nr. 2-4, Ap. 58    MASS DESIGN PRODUCTS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Inocențiu Micu  Klein, Nr. 18            Sisak      Tamas     5096     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER DOI MASS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Napoca, Nr. 2-4, Ap. 58    PROIECT IN - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Octavian Goga, Nr. 7    ATELIER MASS SRL - Județ: Cluj, Stradă: -            Sîngeap      Adriana Niculina     6030     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ADRIANA NICULINA SÎNGEAP BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Stănilă, Nr. 2, Bloc: H12, Scară: 3, Etaj: 2, Ap. 9, Sector 3            Sîrbu      Ana Maria     9302     Timiș     Salariat/Societate comercială     PRO ARHITECTURA SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Ioan Alexandru, Nr. 15            Sîrbu      Anca Ileana     2650     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ANCA DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Lacul Tei, Nr. 73, Sector 2    IN CITY DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: DOBROGEANU GHEREA, Nr. 76, Sector 1            Sîrbu     Cristina     2834     București     Asociat/Societate comercială     ARCHITECTURE & ART STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Ghica Tei, Nr. 112, Bloc: 41, Scară: A, Ap. 10            Sîrghi      Alina Corina     9780     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     AEROLF ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CALEA FLOREASCA, Nr. 134-138            Skalkin      Ana - Teodora     9594     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TUDORPREST SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: MITROPOLIT VARLAAM , Nr. 4, Bloc: 4, Ap. 3    KES BUSINESS S.R.L. - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Strada 1 Decembrie, Nr. 30, Ap. 2            Slavic      Ramona     12032     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     ATELIER VLAD SLAVIC SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Colonel Buzoianu nr.45            Slavic      Vlad Alexandru     6136     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     BARCHA BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: Brașov, Stradă: -     SC GLOBAL PROIECT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: B.P. Hasdeu, Nr. 4, Bloc: 15, Scară: A, Ap. 3, Cod poștal: 500413    ATELIER VLAD SLAVIC SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Colonel Buzoianu nr.45            Slătineanu      Cristinel Constantin     2716     Iași     Asociat/Societate comercială      3D ARHIGRUP SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -Șos. Păcurari, Nr. 92            Slăvescu      Marta Iuliana     1087     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARTERA TRUST SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 232    S.C. CLS 2 ARCHITECTURE SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Lumina, Stradă: Navodari, Nr. 86    ATC ARHITECTURE EXPERT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Lumina, Stradă: Navodari, Nr. 86            Slăvilă      Radu     1737     București     Asociat/Societate comercială     ESPLAN DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Matei Basarab, Nr. 64, Bloc: L110, Scară: 3, Etaj: 4, Ap. 57, Sector 3            Slivinschi     Claudia Mihaela     4085     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SINGLE SIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ADRIAN FULGA, Nr. 2, Sector 6    URBAN SCOPE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Floreasca, Nr. 169X, Bloc: CUBE OFFICE BUILDING, Etaj: 4, Sector 1, Cod poștal: 014459    GLOBAL TECH XPERT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Floreasca, Nr. 169X, Bloc: CUBE OFFICE    BUILDING, Etaj: 4, Sector 1, Cod poștal: 014459    SINGLE SIGN ON CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Adrian Fulga, Nr. 2, Sector 6    LIKE CONSULTING SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Roșiorii de Vede, Stradă: Elena Doamna            SMĂRĂNDOIU      Andrada     11909     Prahova     Salariat/Societate comercială      108 ARCHITECTURE ASSOCIATES SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Crișana, Nr. 31, Sector 1            Smolean      Ioan Sebastian     7249     Timiș     Asociat/Societate comercială     TRIANGULUM ARHITECTURA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Stuparilor, Nr. 65, Ap. 2            Soare      Adrian Răzvan     4274     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SOARE YOKINA ARHITECȚI ASOCIAȚI SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Voinescu, Nr. 6, Sector 3    SYAA PLUS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23- 25, Bloc: B, Etaj: 3, Sector 1, Cod poștal: 010577    CUMULUS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25    CUMULUS DEZVOLTARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25, Bloc: Corp B, Etaj: 3, Sector 1            Soare      Bianca-Mihaela     10652     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     JANUS PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Mosilor, Nr. 211, Bloc: 19, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 29, Sector 2    NOVA FORMA SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Domnești, Stradă: Muguras, Nr. 4            Soare     Cătălin - Marian     7155     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CĂTĂLIN MARIAN SOARE - B.I.A. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Grigore Moisil, Nr. 5, Bloc: 7 bis, Ap. 14, Sector 2    SC LIDO CONSTRUCT SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Roșiorii de Vede, Stradă: STELIAN POPESCU, NR. 4    BIOFORMA SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Avram Iancu, Bloc: H3, Scară: A, Etaj: Parter, Ap. III            Soare      Mădălin Gabriel     3309     Prahova     Salariat/Societate comercială     HORMIGON SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Aurel Vlaicu, Nr. 16A            Soare      Pompiliu     748     Argeș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     A 90 SRL - Județ: Argeș, Stradă: -     A91 PROIECT SRL - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Budeasa, Stradă: Budeasa Mică, Nr. 56, Cod poștal: 117157            Sobaru      Roxana-Ionela     8438     București     Salariat/Societate comercială     MEGA IMAGE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Siret, Nr. 95, Etaj: 1, Sector 1            Socaciu      Ionuț Răzvan     7087     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială     RADISON PROJECT - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Mircea cel Batran, Nr. 10, Bloc: H1, Scară: A, Etaj: 7, Ap. 27            Sofa      Florin     3674     Nord-Est     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ FLORIN SOFA - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Oituz, Nr. 11    DOMATIC SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: -     NEOACTIV SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Amurgului, Nr. 6, Bloc: 99, Scară: E, Etaj: 2, Ap. 6    BONELLO PROIECT - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Dolhasca, Stradă: Gulia, Nr. 475            Sofronea      Crezantema     2867     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     CREZANTEMA SOFRONEA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bacău, Localitate: Comuna Livezi, Stradă: -, Nr. 74    BIOQUANT 3D SRL - Județ: Bacău, Stradă: Cornișa            Sofronie     Mircea - Cristian     4741     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     VERTICAL ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Becatei, Nr. 6A, Sector 3    VERTICAL ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Becatei, Nr. 6A, Sector 3    VERTICAL ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Becatei, Nr. 6A, Sector 3            Solh      Mazen     7495     București     Asociat/Societate comercială     ZEN'ART - Județ: București, Stradă: FORTUNEI NR 8, Sector 1            Solomonesc      Alexandru     8097     Prahova     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     BAUPROJEKT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Ariceștii Rahtivani, Stradă: Bruxelles, Nr. 877A   ALEXANDRU SOLOMONESC BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ NR. 167 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Ion Maiorescu, Nr. 10, Bloc: 33S2, Etaj: 5, Ap. 16            Solon      Carmen Mihaela     11601     București     Salariat/Societate comercială     ARHINET PLUS SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Carol I, Nr. 22, Etaj: parter, Ap. 2            Solon      Liliana Monica     1503     București     Asociat/Societate comercială     KASOL GROUP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Wilhelm Filderman, Nr. 8, Sector 3, Cod poștal: 030866            Solon      Marius Mihai     1504     București     Asociat/Societate comercială     KASOL GROUP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Wilhelm Filderman, Nr. 8, Sector 3, Cod poștal: 030866            Sonea      Cristian     1958     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     CRISTIAN SONEA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Taberei, Nr. 15, Sector 6    DESEMN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Taberei, Nr. 15, Sector 6            Soreanu      Adriana - Emilia     12192     Prahova     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BAUPROJEKT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Ariceștii Rahtivani, Stradă: Bruxelles, Nr. 877A    THINK DIFFERENT ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Breaza, Stradă: Aleea George Cosbuc, Nr. 15            Soreanu     Ion - Radu     4572     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ION RADU SOREANU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 1-3, Bloc: Perla, Scară: 4, Etaj: 7, Ap. 161, Sector 1            Sorescu      Andrada Ștefania     10945     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MTA STRUCTURAL ENGINEERS S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str. Moise Nicoara 17    SUNDAY CREATIVE HOUSE SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Car. Dorobanti 1            Sotiroff      Răzvan     3838     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARCADIA ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ghica Tei, Nr. 45, Sector 2    SIMTECH PRO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Uruguay, Nr. 8, Sector 1    ARCADIA AEN ARCHITECTURE & PM SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25, Bloc: Tipografia Universul, Scară: Corp B, Etaj: 2, Sector 1            Spaniol      Cristina     8531     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     PROIECT CONSTREX CONSULTING SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: 13 Septembrie, Nr. 5A    SPANIOL CRISTINA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Apahida, Stradă: Ghioceilor, Nr. 25b, Ap. 2, Sector sat Dezmir, Cod poștal: 407039    ARHIDOM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Arțarului, Nr. 16B            Spatariu      Alexandru - Ioan     8898     Argeș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CREDO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Valea lui Mihai, Nr. 9, Bloc: TD11, Ap. 55, Sector 6    FRESH IDEA DESIGN SRL - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Corbeni, Stradă: Bucșemești, sat, Nr. 262B            Spataru      Maria-Adela     7014     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     EURO SIM VEST SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: -     ADD ACACIA DESIGN SRL - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Reșița, Stradă: Petru Maior, Nr. 2            Spătaru     Claudiu Aldrin     6552     Iași     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     APUNCTISTII SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Str. Nicolina, Nr. 65    STUDIO APUNCT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Piața Uniunii , Nr. 6, Bloc: 6, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 8            Spătaru      Mihnea Ioan     9890     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TECON SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Carol Davila, Nr. 77, Sector 5    TECON S.R.L. - Județ: București, Stradă: STR CARO DAVILA, Nr. 77, Sector 5    SIMUL ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Foisorului, Nr. 2A, Bloc: E, Etaj: 3, Ap. 3, Camera 2, Sector 3    DRAW THE LINE DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Vacaresti, Nr. 340            Spânu      Andra Maria     6398     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     PRO ATRIUM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Fântânele, Nr. 63    SPANU STUDIO PROIECTARE SI URBANISM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Mestecenilor, Nr. 3            Spânu      Călin Șerban     6399     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHI PLUS STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Nicolae Pacaly, Nr. 7    SPANU STUDIO PROIECTARE SI URBANISM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Mestecenilor, Nr. 3    SPANU STUDIO PROIECTARE SI SERVICII SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Nicolae Pascaly, Nr. 7, Bloc: S3, Etaj: 6, Ap. 29    MORPHODESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Nicolae Pascaly, Nr. 7, Bloc: S3, Etaj: 6, Ap. 29            Spânu     Radu Călin     2252     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TRIARH SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Unirii , Nr. 3    ARHI PLUS STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Nicolae Pacaly, Nr. 7    TRIPTIC ARCHITECTURE & ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: MOTOC, Nr. 9, Bloc: P54, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 29, Sector 5    TRIPTIC ARCHITECTURE & ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: MOTOC, Nr. 9, Bloc: P54, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 29, Sector 5            Spindler      Eduard Sebastian     5434     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     S.M. ART PROIECT - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Zăvoi, Nr. 90    CONDESIGN - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Șelimbăr, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 2B, Cod poștal: 557260    SPINDLER PROIECT - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Negoi, Nr. 70            Spirea      Ioana-Alexandra     11942     București     Salariat/Societate comercială     GOLDBACH DESIGN&BUILD SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CEASORNICULUI, Nr. 3-7, Etaj: 4, Ap. 14, Sector 1            Spirescu      Adrian     1164     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate civilă profesională (CRL)   Asociat/Societate comercială     TEHNOMONTAJ CONSTRUCT S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Știrbei Vodă, Nr. 43, Sector 1    STUDIO ACT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 10, Scară: B, Etaj: 3, Ap. 22, Sector 5    CARPAȚI PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Știrbei Vodă, Nr. 43, Sector 1    ADRIAN SPIRESCU SI MIHAELA PELTEACU CRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 10, Bloc: -, Scară: B, Etaj: 3, Ap. 22, Sector 5    EURO CONSTRUCT INTERNATIONAL SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Piața Walter Mărăcineanu, Nr. 1-3            Spirescu     Horia     9097     București     Salariat/Societate comercială     STUDIO ACT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 10, Scară: B, Etaj: 3, Ap. 22, Sector 5            Spiridon      Cătălin-Vasile     10663     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     SPIRIDON CĂTĂLIN-VASILE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Barlogeni, Nr. 81, Etaj: 1, Ap. 3, Sector 1            Spiridon      Elena Alexandra     11854     Iași     Salariat/Societate comercială     COMPASSARCH SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Stejarului , Nr. 1C, Ap. 9            Spiridon      Miruna Madalina     10228     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TOMIS ARCHITECTURE GROUP - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Mircea cel Batran , Nr. 172    ATELIER ARHITECTURA GOLD - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Rascoalei 1907, Nr. 17            Spînu      Anca Elena     11986     Iași     Salariat/Societate comercială     APLUSNOIMA.SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Aleea Sadoveanu, Nr. 42B, Ap. cam 6            Spoială      Andrei - Florin     9664     Nord-Est     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DICO ȘI ȚIGĂNAȘ BIROU DE PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Stradă: -     ARHIMAS STUDIO SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Calea Unirii, Nr. 20 J            Sprânceană      Mihaela     5715     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ART ARCHITECTURE&DESIGN - Județ: București, Stradă: Matei Basarab, Nr. 96    ART PROIECT URBAN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Logofăt Tăutu, Nr. 81, Sector 3    BRIDGEBLUECONSULTANCYSRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Serban Voda            Stahie      Octavian     8119     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială     NORTH ATMOSPHERE SRL - Județ: Neamț, Localitate: Comuna Tarcău, Stradă: sat Tarcau            Staicova      Corina     7571     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială     SOME DESIGN ARH SRL - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: 1 decembrie 1918, Nr. 16, Bloc: A 19, Scară: 4, Etaj: 2, Ap. 41, Cod poștal: 910010            Staicu      Anton     750     Argeș      Asociat/Societate comercială     ARCA PROIECT 2000 SRL - Județ: Argeș, Stradă: -            Staicu     Beatrice     10064     Timiș     Asociat/Societate comercială     SC 2A STUDIO DE IDEI SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: ARINULUI , Nr. 20            Staicu      Mihaela     1474     București     Asociat/Societate comercială     STAICU STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: DÂRSTELOR , Nr. 2, Sector 5            Staicu      Teodor-Ioan     8776     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     I.O.G ARHITECTURA S.R.L - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Delea Veche 28    STAICU G. TEODOR-IOAN - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Calarasi, Nr. 175, Bloc: 44, Scară: 2, Etaj: 6, Ap. 59, Sector 3, Cod poștal: 030616            Staiu      Anabella-Ioana     7472     București     Asociat/Societate comercială     ZOOM.ARHITECTURA.STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Gura Putnei, Nr. 24, Etaj: 1, Ap. 5, Sector 3            Stamate      Sorin     2674     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură     SORIN STAMATE B.I.A. NR. 86 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Iuliu Maniu, Nr. 7            Stamatoiu      Ioana - Anita     10871     București     Salariat/Societate comercială     SYNERGY CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Floreasca, Nr. 175A, Sector 1            Stan      Alexandra     11431     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură     STUDIO ARCA SRL - Județ: Timiș, Stradă: Alexandru Macedonski, Nr. 42, Bloc: SAD    ALEXANDRA STAN BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Socrate, Nr. 15, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 7    ALEXANDRA STAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Socrate, Nr. 15, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 7, Cod poștal: 300559            Stan      Alexandra - Ștefania     6219     București     Asociat/Societate comercială     ARHISAS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Călărași, Nr. 249, Bloc: 65, Scară: 1, Etaj: 5, Ap. 24, Sector 3            Stan     Alexandru Dragoș     9620     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     METROPOLITAN ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Popa Petre, Nr. 3, Etaj: parter, Ap. 2, Sector 2    BAU STARK SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Chitila, Stradă: Rudeni, Nr. 38    TOP AMBIENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Păcuraru Avram, Nr. 27, Sector 1    ATECTON PROIECT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Avrig, Nr. 63, Bloc: E2, Scară: 4, Etaj: 2, Ap. 107, Sector 2            Stan      Alexandru Mihail     9339     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     ALEXANDRU MIHAIL STAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna Răzvad, Stradă: Aleea Manastirii Dealu, Nr. 252            Stan      Andreea Mihaela     4390     București     Asociat/Societate comercială     STAND'ART & MANAGEMENT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Corbeanca, Stradă: Dorului, Nr. 10A            Stan      Aurelia     6470     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PACIC-PROIECTARE SI ANTREPRIZA CONSTRUCTII INDUSTRIALE SI CIVILE SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Alexandru Xenopol, Nr. 4, Sector 1    ATELIER UNBUILT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: DRUMUL SARII, Nr. 18, Bloc: A41, Scară: 2, Etaj: 3, Ap. 26, Sector 6    DESIGN ORIZONTAL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Frunte Lata, Nr. 7, Bloc: P14A, Scară: 1, Ap. 3, Sector 5            Stan      Daniela - Raluca     7359     București     Salariat/Societate comercială     S&S PROIECTARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr.Georgescu Mihail, Nr. 14, Sector 2            Stan      Fănica     1553     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     FANICA STAN BIA - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Dobroești, Stradă: iIlie Pintilie, Nr. 44    MIVA CONSTRUCT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Chiajna, Stradă: Eroului , Nr. 163            Stan     Horațiu     751     Argeș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SQUARE BIROU ARHITECTURĂ URBANISM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Grivitei, Nr. 8-10, Sector 1    NEXT BIROU DE ARHITECTURĂ SI URBANISM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Italiana, Nr. 13, Etaj: 2, Ap. 7, Sector 2            Stan      Ioana-Lavinia     8808     București     Asociat/Societate comercială     OM CONCEPT ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Dolina, Nr. 4, Bloc: 68, Scară: 2, Etaj: 4, Ap. 20, Sector 4            Stan      Ioana-Maria     11274     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură     RD SIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Vulturilor, Nr. 14, Cod poștal: 300458    STAN IOANA -MARIA BIA - Județ: Arad, Localitate: Comuna Vărădia de Mureș, Stradă: sat Julita, Nr. 193            Stan      Ionela     6895     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     IMAG AUTO ECO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dristorului, Nr. 97-119, Sector 3    TERRA NATURAL PROIECT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Ovidiu, Stradă: Poștei, Nr. 49            Stan      Laura - Alexandra     6861     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROCERT DESIGN SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: Dunarii    ARCADIA ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ghica Tei, Nr. 45, Sector 2    ARCADIA AEN ARCHITECTURE & PM - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul. Ghica Tei    ARCADIA AEN ARCHITECTURE & PM SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25, Bloc: Tipografia Universul, Scară: Corp B, Etaj: 2, Sector 1            Stan      Mihnea     3031     București     Titular/Birou individual de arhitectură     MIHNEA STAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Petofil Șandor, Nr. 51, Etaj: 2, Ap. 3, Sector 1            Stan     Paul     763     Dunărea de Jos     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     ARHIDESIGN SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Melchisedec Stefanescu, Nr. 22    STAN PAUL BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Regiment 11 Siret, Nr. 7, Bloc: C16, Scară: 2, Etaj: 3, Ap. 36, Cod poștal: 800330    ARHIDESIGN GS SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Regimentul 11 Siret, Nr. 7, Bloc: C16, Scară: 2, Etaj: 3, Ap. 36, Cod poștal: 800330            Stan      Sebastian     7035     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     S&S PROIECTARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr.Georgescu Mihail, Nr. 14, Sector 2    ENEVO ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Barbu Văcărescu, Nr. 301-311, Sector 2    SSWS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Maiorescu, Nr. 11, Bloc: 44, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 5, cam 2, Sector 2            Stan      Ștefan     11444     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ATELIER CLAR SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bulevardul Țuțora, Nr. 3, Cod poștal: 700161    EXPROSOV SRL - Județ: Iași, Stradă: Profesor Constantin Martiniuc            Stana      Sonia Andra     7435     Nord-Vest     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIKUBS STUDIO SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Nicolae Iorga, Nr. nr.2 ap.72    KRIA SIMBOL SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: I.L.Caragiale, Nr. 7A, Ap. 10            Stanciu      Adrian     10005     Alba     Salariat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     B.I.A. LEHENEANU GABRIELA EMILIA - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Transilvaniei, Nr. 27, Bloc: 3EFG, Ap. 52    CROMA PLAN SRL - Județ: Alba, Localitate: Comuna Ciugud, Stradă: -, Sat Drâmbar, Nr. 23            Stanciu      Constantin     7877     București     Asociat/Societate comercială     NEST ATELIER SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna I. L. Caragiale, Stradă: Morii            Stanciu     Constantin Bogdan     4129     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DECO-ARHI05 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: MIRCEA BADESCU, Nr. 26, Sector 3    KIWI STUDIO SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Eroilor, Nr. 13, Bloc: C5B, Etaj: 3, Ap. 12    KIWI STUDIO SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Eroilor, Nr. 13, Bloc: C5B, Etaj: 3, Ap. 12    ATELIER ECLECTIC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mircea Bădescu, Nr. 26, Sector 3            Stanciu      Diana - Maria     9128     Hunedoara     Asociat/Societate comercială     STUDIO S ARCH&DESIGN SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Ulpia, Nr. 8            Stanciu      Florian     1580     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     STARH-ARHITECTURA,CONSTRUCTII,DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Obcina Mare, Nr. 4, Bloc: OS2, Scară: 2, Ap. 50, Sector 6, Cod poștal: 61593    STARH-ARHITECTRURA, CONSTRUCȚII, DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Obcina Mare, Nr. 4, Bloc: OS2, Scară: 2, Ap. 50            Stanciu      Gabriela Rodica     8983     Nord-Est     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     EVEREST PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Orizontului, Nr. 29    ARHITIM CONCEPT SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Borșa, Stradă: Victoriei, Nr. 23A            Stanciu      Ioana - Dana     7287     București     Salariat/Societate comercială     ARCADIA AEN ARCHITECTURE & PM SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25, Bloc: Tipografia Universul, Scară: Corp B, Etaj: 2, Sector 1            Stanciu      Laura-Larisa     11935     Timiș     Salariat/Societate comercială     RD SIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Vulturilor, Nr. 14, Cod poștal: 300458            Stanciu      Maria Iulia     1579     București     Asociat/Societate comercială     STARH-ARHITECTURA,CONSTRUCTII,DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Obcina Mare, Nr. 4, Bloc: OS2, Scară: 2, Ap. 50, Sector 6, Cod poștal: 61593            Stanciu      Teodora     9179     Transilvania     Salariat/Societate comercială     INTER PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Horea, Nr. 57            Stanciu     Viorel     3496     Timiș     Salariat/Societate comercială     EURO-ARHITECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Paris, Nr. 11, Ap. 5            Stancu      Ancuța     9724     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     LEVIATAN DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Unirii, Nr. 165, Bloc: Cladirea TN 02, Etaj: 8, Sector 3    ANCA BACIU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Amiral Horia Macelariu, Nr. 9, Bloc: 12/2, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 12, Sector 1, Cod poștal: 013932            Stancu      Andrei Alin     11866     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RESTAURANT GARGANTUA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mircea Zorileanu, Nr. 45, Sector 1, Cod poștal: 012053    DETAIL DESIGN STUDIO SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Paltinis, Nr. 77, Bloc: K18, Scară: 1, Ap. 11            Stancu      David     6998     București     Titular/Birou individual de arhitectură     DAVID STANCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Donea Diana Alexandra, Nr. 4, Bloc: N18, Scară: 3, Etaj: 3, Ap. 28, Sector 4            Stancu      Ionuț - Marius     9412     Argeș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     JON ARCHITECTS & PARTNERS SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Eftimie Antonescu, Nr. 6, Bloc: B20, Scară: C, Ap. 2    CAROLAND HOUSE SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Bibescu Vodă, Nr. 1, Bloc: P3, Scară: C, Etaj: parter, Ap. 1    JON ARCHITECTS & TEAM SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Eftimie Antonescu, Nr. 6, Bloc: B20, Scară: C, Ap. 2    JON ARCHITECTS & STUDIO SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Eftimie Antonescu, alee, Nr. 6, Bloc: B20            Stancu      Lucian     5529     Timiș     Asociat/Societate comercială     SC 903 STUDIOARH SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: Sirius, Nr. 2, Etaj: Spatiu C2            Stancu      Mihaela Luiza     9125     București     Salariat/Societate comercială     VERTICAL ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Becatei, Nr. 6A, Sector 3            Stancu      Mihăiță Daniel     8828     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială     SMARTKITECT SRL - Județ: Giurgiu, Localitate: Comuna Cosoba, Stradă: cetate, Nr. 189            Stancu     Theodor Paul     1720     București     Asociat/Societate comercială     B23T ARCHITECTURE&DESIGN SERVICES SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Banul Antonache, Nr. 63, Sector 1, Cod poștal: 011663            Stancu-Ispas      Ioana     11515     Timiș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     POWER ON SOLUTIONS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Gavril Musicescu, Nr. 26, Scară: c, Ap. 1    CR DESIGN CONCEPT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Frunzei , Nr. 33    ARHITECH PROCONSTRUCT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Gavril Musicescu, Nr. 26, Bloc: cam 2, Scară: C, Ap. 1            Stanila      Andreea     7400     Timiș     Asociat/Societate comercială     AS-ARHITECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Giroc, Stradă: Crisului, Nr. 10, Cod poștal: 307220            Stariș      Petru     8948     București     Salariat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     IONUT CATALIN TUDOSE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ardealului, Nr. 36, Ap. 2, Sector 1    SB ARCH DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mohorului, Nr. 6, Bloc: 17, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 15, Sector 6            Starmuller      Istvan     3284     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     STARMULLER ISTVAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: F. Schubert, Nr. 9A            Stasisin      Loredana - Elena     7137     București     Asociat/Societate comercială     ALA STUDIO DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Stradă: strada gheorghe pop de basesti, Cod poștal: 021366            State      Diana - Irina     4636     București     Titular/Birou individual de arhitectură     DIANA-IRINA STATE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mașina de Pâine, Nr. 14, Bloc: R29, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 49, Sector 2            State      Sorina Daniela     7157     Prahova     Salariat/Societate comercială     ARHICITY OFFICE SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Aleea Școli, Nr. 3, Bloc: 14C, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 24            Stăicuț      Ștefana     12020     Oltenia     Salariat/Societate comercială     BUILD360 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Zambilelor, Nr. 75, Bloc: Tei, Scară: 1, Etaj: camera 1, Ap. 3, Sector 2            Stămorean     Daniel     3671     Timiș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SIGN A SRL - Județ: Timiș, Stradă: sat Fibiș, Nr. 476 camera 1    Q ARCHITECTS WORKSHOP SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Banu Măracine, Nr. 13A, Ap. 1            Stăncescu      Alexandru     8158     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - ALEXANDRU STĂNCESCU BIA - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Ion Maiorescu, Nr. 4, Etaj: 2, Ap. cam 5    LUX LUMO ARCHITECTURE SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Stefan Cel Mare , Nr. 93            Stăncescu      Marian-Răzvan     12721     București     Salariat/Societate comercială     SEVEN ELEMENTS STUDIO SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Lipănești, Stradă: DN1A            Stăncicu      Iulia Adriana     10458     Mureș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DICO ȘI ȚIGĂNAȘ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Dorobanților, Nr. 98-100, Etaj: 2    CIVIL CONSTRUCTION VVS SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Comuna Ilva Mare, Stradă: Principala, Nr. 261A, sat Ilva Mare            Stăncioiu      Anca Gabriela     1942     București     Titular/Birou individual de arhitectură     STANCIOIU ANCA GABRIELA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: J.L. Calderon, Nr. 1, Sector 2            Stăncioiu      Miron George     1665     București     Salariat/Societate comercială     NEBO INSTACONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Altoiului, Nr. 21, Sector 5            Stăncioiu      Pantelimon     440     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     ATOM SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Calea lui Traian, Nr. 179    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ STĂNCIOIU PANTELIMON - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Violetelor, Nr. 10    PROARHIT SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Matei Basarab, Nr. 22, Bloc: 100, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 18            Stănciucu      Daniela - Alina     6554     București     Salariat/Societate comercială     SC NBC ARHITECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iani Buzoiani , Nr. 3, Bloc: 16, Scară: 2, Ap. 85            Stănciulescu     Liviu-Horia     8217     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ALL ARHITECTURA SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Unirii, Nr. 19A    CUBE ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Zaharia Petrescu, Nr. 9, Sector 5, Cod poștal: 050495    STANCIULESCU LIVIU-HORIA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: MIEILOR., Nr. 20, Bloc: 223, Scară: 1, Etaj: PARTER, Ap. 8, Sector 2    PHOTOVOLTAIC SYSTEMS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str. Doamna Ghica, Nr. 38, Sector 2    S.C. TOTAL BUSINESS LAND S.R.L. - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Brandusei, Nr. 24, Cod poștal: 510216            Stănculescu      Daniela     928     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ STĂNCULESCU DANIELA - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Daliei, Nr. 1, Bloc: 52, Ap. 68            Stănculescu      Gheorghe Radu     2818     București     Asociat/Societate comercială     BOLTON DEZVOLTĂRI IMOBILIARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Alexandru Macedonski, Nr. 8, Sector 1, Cod poștal: 010591            Stănescu      Emil     465     Muntenia Vest     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     EMARH PROIECT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Poet G. Alexandrescu, Nr. 19, Ap. 0, Cod poștal: 0    DEUTCHRAY SERV SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Bd. Unirii, Nr. 32, Bloc: 73A, Scară: -, Etaj: parter, Ap. 2            Stănescu      Florina Maria     4272     București     Asociat/Societate comercială     CITY PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Remus, Nr. 14            Stănescu      Oana - Iuliana     4950     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     MEGA IMAGE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Siret, Nr. 95, Etaj: 1, Sector 1    IULIANA OANA STĂNESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Prevederii, Nr. 26, Bloc: G8, Scară: D, Etaj: P, Ap. 46, Sector 3            Stănescu     Oana Maria     12865     Timiș     Asociat/Societate comercială     R MUTT LLC - Județ: New York, Localitate: Oraș New York, Stradă: W 122nd str, Nr. 233 , Ap. 2, Cod poștal: 10027            Stănescu      Paul Eugen     2780     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     STĂNESCU PAUL EUGEN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Râmnicu Vâlcea, Nr. 1, Bloc: S17, Scară: 1, Etaj: 5, Ap. 21, Sector 3    RA-LINE '08 SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: 13 Decembrie, Nr. 84    IDEAL VIT IMPEX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Radovanu, Nr. 13, Bloc: 45, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 28, Sector 2    TONY STANESCU SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Soseaua Mihai Bravu 384            Stănescu      Rodica     1097     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     ARHICO CONSULTING SRL - Județ: Constanța, Stradă: Bd Mamaia, Nr. 68, Bloc: BI 4, Scară: B, Etaj: II, Ap. 35            Stănescu      Sanda Maria     2880     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROFDANIRI IMPEX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Taberei, Nr. 15, Sector 6    UNITAR PROIECT TDA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: DRISTORULUI, Nr. 98, Sector 3            Stănescu      Sorin - Teodor     10208     București     Titular/Birou individual de arhitectură     SORIN TEODOR STĂNESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Panciu, Nr. 42B, Sector 1            Stănescu Baccela     Alexandru     3929     București     Asociat/Societate comercială     WALTMANN A.B. SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Burdujeni, Sector 3            Stănică     Adina     6262     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     INTERGROUP ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independenței, Nr. 294, Sector 6, Cod poștal: 060031    RANDOM DESIGN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd Schitu Magureanu, Nr. 27-33    VEGO CONCEPT ENGINEERING S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul independentei, Nr. 291-293, Etaj: 14, Sector 6    AVENTUS DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independentei, Nr. 291-293 BEMEL AG SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Cuza - Voda, Nr. 86 B   SC WEDESIGN ARCHITECTURE STUDIO SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vasile Lascar , Nr. 26-28, Etaj: 6, Ap. 27, Sector 2, Cod poștal: 020501    GRAPHITE ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Pta Nucetului, Nr. 12, Etaj: Parter            Stănică      Elena Mădălina     6821     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TOPGES PROIECT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Calea București, Nr. 10, Bloc: M7-M8, Etaj: 3    SV OLTENIA CONSULT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Comuna Pielești, Stradă: Trandafirului, Nr. 12    BUD TEHNIC CREATIV SRL - Județ: Dolj, Localitate: Comuna Coșoveni, Stradă: Slt..Grigorie Constantin, Nr. 14    ARCHITECTICA ADVANCED DESIGN SRL -Județ: Dolj, Localitate: Comuna Ișalnița, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 80C            Stănică      Laurențiu     11140     Muntenia Sud-Est     Salariat/Birou individual de arhitectură     PODEANU A. SANDRA-MIHAELA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Buzău, Localitate: Comuna Cislău, Stradă: SAT BARASTI STR. INTRAREA SCARISORII, Nr. 13            Stănică     Rodica - Ramona     5333     București     Asociat/Societate comercială     RA DESIGN STUDIO - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Mihai Bravu, Nr. 147-169, Bloc: D5, Scară: B, Ap. 61, Sector 2            Stănimir      Radu     7261     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ZEBRA PROJECT - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Nae Leonard , Nr. 26    ASTRIDA PROJECT - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Apolon, Nr. 1    SMART PROJECT - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Nae Leonard, Nr. 26, Bloc: S5, Ap. 4    SC COLAJ STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihail Sebastian , Nr. 136, Bloc: v90, Scară: 2, Etaj: 0, Ap. 28, Sector 5, Cod poștal: 050786            Stănoaie      Ștefania-Teodora     10236     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ETERRA-ATELIER SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Profesor Agricola Cardas, Nr. 8, Etaj: demisol, Ap. cam. 5    GOODWILL STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Plopilor, Nr. 63, Etaj: 1            Stănuș      Anamaria Andreea     11017     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     YARD ARCHITECTS S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Unirii, Nr. 55, Bloc: E4A, Scară: 2, Ap. 38, Sector 3    CUANTUM PROJECTS & CONSTRUCTIONS S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Iuliu Maniu, Nr. 6E, Sector 6    GREEN DEVELOPMENT SOLUTIONS AND MANAGEMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Petre Antonescu, Nr. 11, Sector 2            Stătescu      Virginia     88     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură     STĂTESCU VIRGINIA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Romul, Nr. 1, Bloc: Romarta, Scară: E, Ap. 92            Stebingăr     Mihai     7835     Dobrogea     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MAS PUBLISHING & PARTNERS SRL - Județ: Constanța, Stradă: Laic Vodă , Nr. 21    MASSTUDIO SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Poporului, Nr. 36    STEBINGAR ARHITECT STUDIO SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Decebal, Nr. 4    MERCUR JUNIOR SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Mangalia, Stradă: Mircea cel Batran, Nr. 4, Bloc: M2 , Scară: C, Ap. 38    MASSTUDIO SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Poporului , Nr. 36    ACE PROIECT VISION SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Sf. Vineri, Nr. 5, Ap. 2    KUB ATELIER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Marasesti, Nr. 2B, Bloc: BLOC A , Scară: 4, Ap. SPATIUL COMPERCIAL (SP) 12    ENERGIE URBANA RSGROUP - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: MIRON COSTIN, Nr. 65            Stefanescu      Razvan     11123     București     Asociat/Societate comercială     CRAFTHOUSE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Trotușului, Nr. 88, Sector 1            Stelea      Daniela Mariana     7368     București     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC LITTLE PARIS STUDIO SRL D - Județ: București, Stradă: Cornelia    STELEA DANIELA MARIANA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cornelia, Nr. 5    OPTIM PROJECT MANAGEMENT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 27, Sector 1    AVENTUS DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independentei, Nr. 291-293            Sterescu     Oana - Mihaela     1687     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SHOWDOWN DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Tuculescu, Nr. 42, Bloc: P3, Scară: C, Etaj: 1, Ap. 39, Sector 3    ALL PROJECT STUDIO - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Jean Steriadi, Nr. 4, Sector 3    SVEDA SERV SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Constantin Severeanu, Nr. 28, Ap. 1, Sector 5    LTEN PROJECTS SRL - Județ: Olt, Localitate: Oraș Drăgănești-Olt, Stradă: Nicolae Titulescu, Nr. 5    SC EUROPEAN BUSINESS CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Branduselor, Nr. 8, Sector 3    SC LTEN PROJECTS IND SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: George Mihail Zamfirescu, Nr. 53, Sector 6    DITO C.A. COMIMPEX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STR. CIMPIA LIBERTATII 6    B            Sterian      Diana     8764     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     INTERGROUP ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independenței, Nr. 294, Sector 6, Cod poștal: 060031    SC INTERGROUP ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SPLAIUL INDEPENDENTEI , Nr. 294, Sector 6, Cod poștal: 060331            Sterian      Ștefan     8509     București     Asociat/Societate comercială     PROIECTARE SECURITATE LA INCENDIU SRL -Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Popești-Leordeni, Stradă: Sos. Oltenitei, Nr. 11B, Bloc: 1, Scară: -, Etaj: 1, Ap. 10, Sector -, Cod poștal: -            Stigleț      Teodora-Eugenia     10882     Timiș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STUDIO TS 2016 SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Rudăria, Nr. 18    ATELIER CAAD SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aurora, Nr. 5            Stinghe      Adriana Elena     2115     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     STINGHE ADRIANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Stradă: -            Stinghe     Irina     7107     București     Salariat/Societate comercială     ROMELINFO SRL - Județ: Argeș, Localitate: Oraș Curtea de Argeș, Stradă: Bdul Basarabilor, Bloc: E21, Scară: A, Ap. 4            Stireciu      Cristina - Camelia     1667     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     CRISTINA CAMELIA STIRECIU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Liviu Rebreanu, Nr. 6, Bloc: B1, Scară: 5, Etaj: 4, Ap. 193, Sector 3, Cod poștal: 031784    AXDESIGN GROUP - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Grigore Alexandrescu, Nr. 96, Sector 1            Stîngă      Carmen Brîndușa     4810     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC TOP STUDIO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str. Nicolae Constantinescu nr.6, bl.15A, sc.A, et.2, ap.5,, Nr. STR. Nicolae Constantinescu nr.6, bl.15A, sc.A, et.2, ap.5,, Cod poștal: 011713    SC DESIGN CONCEPT PROIECT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: STRADA PESCARILOR 38B   SC SAMI BUMBU STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Belgrad , Nr. 10    TEHNOCONSULT PROIECT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: ELIBERARII , Nr. 21    MCV ARH STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Colentina, Nr. 17, Camera 1, Bloc: OD41, Etaj: 7, Ap. 32, Sector 2            Stochiță      Eliza - Florina -Daniela     8135     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială     STOCHITA ELIZA FLORINA DANIELA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Liniei , Nr. 35, Bloc: 5C , Scară: A, Etaj: 1, Ap. 3, Sector 6    MANSARDA STUDIO DESIGN SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Popești-Leordeni, Stradă: STR. OCCIDENTULUI NR., Nr. 69, Cod poștal: 077020            Stoean      Ana     11635     București     Salariat/Societate comercială     RAZVAN BARSAN + PARTNERS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Limpejoarei, Nr. 6, Etaj: parter, Ap. camera 1, Sector 1            Stoenescu     Șerban-Ioan-Nicoară     10737     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PATRULIUS ȘI ASOCIAȚII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Louis Blanc, Nr. 18-20, Scară: _, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 1    ZOX ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pache Protopopescu 56, corp B            Stoi      Mihaela Alexandra     7757     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     VE-MI PRO CONSTRUCT SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Simion Bărnuțiu , Nr. 1, Ap. 57    AMV ARHIPRO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Mircea Eliade, Nr. 46H, Ap. 6            Stoian      Dan Valeriu     4517     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     ARHITIM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Circumvalațiunii, Nr. 39, Scară: C, Etaj: 3, Ap. 11, Cod poștal: 300671    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ STOIAN DAN VALERIU - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Circumvalațiunii, Nr. 39, Scară: C, Etaj: 3, Ap. 11, Cod poștal: 300671    SDAC STUDIO SRL - Județ: NEDEFINIT, Stradă: -, Nr. 0            Stoian      Elena     5963     București     Asociat/Societate comercială     INA STOIAN ATELIER PROIECTARE SRL. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Italiana, Nr. 13, Etaj: 3, Ap. 10, Sector 2            Stoian      Gheorghe Hadrian     8543     Oltenia     Asociat/Societate comercială     CENTEROCULUS SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: 22 Decembrie 1989, Nr. 24, Bloc: 24, Scară: 1, Ap. 18            Stoian      Ioan Laurențiu     4483     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHIBAZIC SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Moise Nicoară, Nr. 5    SC ARHIBAZIC SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Moise Nicoară, Nr. 5, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: -            Stoian      Iulia     8197     București     Titular/Birou individual de arhitectură     IULIA STOIAN BIA - Județ: București, Stradă: Banu Dumitrache 8, Sector 2, Cod poștal: 023765            Stoian      Mihaela     6659     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     AGENȚIA SÂRBU SRL - Județ: Brașov, Stradă: -            Stoian     Nicoleta     7664     Muntenia Sud-Est     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     NICOLETA STOIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Călărași, Stradă: STR. Cornisei, Nr. 14, Bloc: B33, Scară: 4, Etaj: 4, Ap. 15, Cod poștal: 910088    DOMAREX'94 SRL - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: Republicii, Bulevard, Nr. 50B, Cod poștal: 910005            Stoian      Răzvan     8913     Transilvania     Salariat/Societate comercială     STUDIO DOI S SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Bistritei, Nr. 57-61, Ap. 24            Stoian      Vlad     11671     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială     X ARCHITECTURE & ENGINEERING CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Maxim Gorki, Nr. 20, Sector 1            Stoian      Vlad - Florin     9569     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     OPTIM DESIGN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: COL STEFAN STOIKA, Nr. 31, Bloc: 20, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 20, Sector 31, Cod poștal: 012244    TRIPTIC ARCHITECTURE & ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: MOTOC, Nr. 9, Bloc: P54, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 29, Sector 5            Stoianovici      Andrei - Alexandru     4706     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ANDREI ALEXANDRU STOIANOVICI BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Maria Tanase , Nr. 3, Bloc: 13, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 18, Sector 4, Cod poștal: 040423            Stoica      Alexandra Laura     7117     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     STOICA ALEXANDRA-LAURA BIA - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Valea Cetatii, Nr. 16, Bloc: B22, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 8    PROPER ARCHITECTURE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Bd Valea Cetatii, Nr. 16, Bloc: B22, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 8            Stoica      Andreea     5142     Dobrogea     Salariat/Societate comercială     PETROV STUDIO SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Brătianu, Nr. 54            Stoica     Georgeta     2421     Prahova     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     INRO CONSTRUCT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Târgșoru Vechi, Stradă: -, Nr. 457    ROBAD CONS SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Plopeni, Stradă: Zorilor, Nr. 2, Bloc: C1, Etaj: 2, Ap. 31    STOICA GEORGETA B.I.A. NR. 17 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Cameliei, Nr. 21, Bloc: 137, Ap. 3            Stoica      Giorgiana Dorinela     7100     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     HELVCONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Gheorghe Dima , Nr. 4B   SC GOFORM NAPOCA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: VASILE ALECSANDRI, Nr. 1, Ap. 15    I ART SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Nicolae Titulescu, Nr. 20, Ap. 5            Stoica      Ion     3107     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - ARHITECT STOICA ION - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: Av. Alexandru Colfescu, Nr. 57, Bloc: 301, Scară: B, Ap. 15            Stoica      Irina     10596     București     Asociat/Societate comercială     BRAND MENTORS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Int. Cosmina, Nr. 54-62, Bloc: 1, Scară: 2, Etaj: 2, Ap. 31, Sector 5            Stoica      Liviu     1877     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PETRODESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Căderea Bastiliei, Nr. 56-58, Sector 1    SETRACO HOLDING SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Apusului, Nr. 40, Sector 6            Stoica      Liviu     8450     Prahova     Salariat/Societate comercială     YES DESIGN ELEMENT - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Petuniei, Nr. 9, Bloc: 149, Scară: c, Etaj: 3, Ap. 36, Cod poștal: 100110            Stoica     Mircea     8453     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DASEIN BIROU DE ARHITECTURĂ ȘI DEZVOLTARE URBANĂ SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Câmpulung, Stradă: Ion Mihalache, Nr. 46    EXEDRA ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Amilcar Săndulescu, Nr. 6-10, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 52, Sector 6    EXEDRA ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Amilcar Săndulescu, Nr. 6-10, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 52, Sector 6    BURO CONSULTING DESIGN SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Bd. Pipera, Nr. 1- IA            Stoica      Petre-Constantin     10653     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PCU ARCHITECTURE & DESIGN S.R.L. - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Tunari, Stradă: Tunari- Balotesti, Nr. 1E   SC TEO MAR SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Clementei, Nr. 12, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: 120038            Stoica      Roxana Catrinel     2067     București     Titular/Birou individual de arhitectură     STOICA A. ROXANA-CATRINEL BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Jean Steriadi, Nr. 29, Bloc: V5, Ap. 14, Sector 3, Cod poștal: 32497            Stoica      Tudor Bogdan     3571     București     Asociat/Societate comercială     ARHI GRUP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: C-tin Disescu            Stoica-Gasparovici      Dana     6860     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TOPOARCH ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Teodosie Rudeanu, Nr. 3, Bloc: 1C, Scară: 2, Etaj: 9, Ap. 70, Sector 1    TOPOARCH ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Teodosie Rudeanu, Nr. 3, Bloc: 1C, Scară: 2, Etaj: 9, Ap. 70, Sector 1            Stoicana      Aurel     4648     București     Titular/Birou individual de arhitectură     AUREL STOICANA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Costache Conachi , Nr. 8, Sector 2            Stoicescu     Iulian-Paul     6965     Muntenia Vest     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC ATELIER OPUS 1 SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Mogoșoaia, Stradă: Ariei, Nr. 40C    LEVIATAN DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Unirii, Nr. 165, Bloc: Cladirea TN 02, Etaj: 8, Sector 3            Stoleriu      Nicolae     5930     București     Asociat/Societate comercială     VIRTUA SIGN S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Ramnicu Valcea, Nr. 11            Stoleru      Radu     7110     București     Salariat/Societate comercială     VEYCA CONSTRUCTION CONTRACTING &ENGINEERING - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Telita, Nr. 4, Bloc: camera 3 66B, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 68, Sector 5            Strat      Ciprian     5041     București     Asociat/Societate comercială     CSSC PROIECT DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Doamna Ghica, Nr. 6, Sector 2            Stratulat      Raluca     628     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     SC AVANTAJ CONDOMINIUM SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: PARAULUI, Nr. 5    RALUCA STATULAT BIA - Județ: Brașov, Localitate: Comuna Sânpetru, Stradă: ANOTIMPURILOR, Nr. 63            Străjan      Ioan     2323     Alba     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU DE PROIECTARE STRAJAN SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Ferdinand I, Nr. 68    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA IOAN STRAJAN - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: B-dul Ferdinand, Nr. 68    ATELIER STRAJAN SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Ferdinand I, Nr. 68            Străjan      Vlad     7206     Alba     Salariat/Societate comercială     BIROU DE PROIECTARE STRAJAN SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Ferdinand I, Nr. 68            Străjer      Constantin Ionuț     8256     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     ADIM 2012 SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Republicii            Streang      Denisa-Crina     11408     Transilvania     Asociat/Societate comercială     SC DECRIF STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Stejarului, Nr. 66, Ap. 9            Streza     Eliodor     940     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PLUS LINE DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șoseaua Mihai Bravu, Nr. 42-62, Bloc: P8, Etaj: 1, Ap. 39    TECON SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Carol Davila, Nr. 77, Sector 5            Strîmbu      Alexandru     5468     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     PRONET SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: 9 Mai, Nr. 6    STRÎMBU ALEXANDRU BIA - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Aleea Nucilor, Nr. 5            Strîmbu      Iulia     7634     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     INTER PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Horea, Nr. 57    INSIDEOUT-ARCHITECTURE&INTERIOR DESIGN - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Cardinal Iuliu Hossu, Nr. 41a, Ap. 4            Stroe      Andrei     10695     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC ARH.NET SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Grivitei, Nr. 399, Bloc: O, Etaj: 3, Ap. 12, Sector 1    AROE ARHITECTURĂ SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Cornetu, Stradă: Soseaua Alexandriei, Nr. 128            Stroe      Cătălin     5350     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     ZAHARIE CRISTIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Stroe      Cornelia     3365     Muntenia Sud-Est     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ STROE CORNELIA - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Spiru Haret, Bloc: 106, Scară: A, Etaj: 6, Ap. 28            Stroe      Cristian     1468     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     CRISTIAN STROE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: BECATEI, Nr. 2, Bloc: R4, Scară: F, Etaj: 7, Ap. 312, Sector 3            Stroe      Dănuț     3797     București     Titular/Birou individual de arhitectură     DANUT STROE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intr. Bitolia, Nr. 64            Stroe      Ioana     3531     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     STROE IOANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Chitila, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 140, Ap. 0, Cod poștal: 77045            Stroescu     Dan - Iulian     5942     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIA DAN STROESCU - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Delinesti, Nr. 8, Bloc: M12, Scară: 2, Etaj: 2, Ap. 53, Sector 6, Cod poștal: 06289    ARTATELIERS PROJECT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Sos Bucuresti Nord, Nr. 10, Bloc: Cladirea O2, Etaj: 6    ARCADIA AEN ARCHITECTURE & PM SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25, Bloc: Tipografia Universul, Scară: Corp B, Etaj: 2, Sector 1            Stroică      Andrei-Constantin     12206     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     SYKA'Z DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dealu Negru    BIA ANDREI CONSTANTIN STROICĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Teiul Doamnei, Nr. 14, Bloc: 8, Scară: B, Etaj: 8, Ap. 62, Sector 2, Cod poștal: 023582            Strugariu      Victor     1148     București     Asociat/Societate comercială     VST-ARCHITECTS - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: G-RAL CONSTANTINIDE, Nr. 1            Strumberger      Thomas     6322     Timiș     Asociat/Societate comercială     KROITORIA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: 03.aug.19, Nr. 21, Cod poștal: 300088            Struna      Anatol     9884     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RAZVAN BARSAN + PARTNERS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Limpejoarei, Nr. 6, Etaj: parter, Ap. camera 1, Sector 1    DUAL PIXEL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Mihai Bravu, Nr. 4, Bloc: 60C, Scară: 3, Etaj: 5, Ap. 98, Sector 2            Struț      Ciprian     11972     Iași     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PENCRAFT SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Tomești, Stradă: Tomești, Bloc: 9, Scară: B    CONCEPTURAL SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Iancu Bacalu, Nr. 11            Struț-Ștefanovici      Roxana Elena     4547     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHI CONCEPT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -     CONCEPTURAL SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Iancu Bacalu, Nr. 11    ARCADIS PROJECT ENGINEERING SA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Sos. NATIONALA , Nr. 31, Etaj: 1-2            Stuparu      Flaviu Otello     2263     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BST STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Arieșului, Nr. 87    AMBIENTAL MOBILUX SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: G. Bacovia , Nr. 9A, Ap. 1    CMM ARHISTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: George Bacovia, Nr. 9A/1, Ap. et D            Stupcanu      Ștefan Horia     3056     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARIA URBANA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: BDUL NICOLAE GRIGORESCU, Nr. 5    IONA ARCHITECTURE SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Dobroești, Stradă: Caisului, Nr. 5            Sturdza      Șerban     420     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PRODID SRL (BUCUREȘTI) - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Mihail Gheorghiade Obedenaru, Nr. 3, Sector 5    PRODID SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Paul Chinezu, Nr. 6E            Sturz      Simona Corina     6407     Bihor     Salariat/Societate comercială     ARTLINESIM SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: JOHANN GUTENBERG, Nr. 10A, Ap. 2            Sturzoiu      Patricia     10242     București     Salariat/Societate comercială     QUADRATUM ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Plevnei , Nr. 145B Spațiu Comercial P 2014, Bloc: 2, Sector 6            Sturzu      Cristina     5558     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CRISTINA STURZU BIA - Județ: Alba, Localitate: Oraș Aiud, Stradă: Iuliu Maniu    MORPHOLOGICS SRL - Județ: Alba, Localitate: Oraș Aiud, Stradă: Iuliu Maniu , Nr. 3    MORPHOLOGICS DESIGN SRL - Județ: Alba, Localitate: Oraș Aiud, Stradă: Moților, Nr. 224            Sturzu     Raluca-Maria     8669     București     Asociat/Societate comercială     UNDA ARHITECTURĂ ȘI DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Cetatea Veche, Nr. 4, Bloc: 39, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 16, Sector 4, Cod poștal: 041022            Suărășan      Mihai Andrei     6451     București     Salariat/Societate comercială     ZEEN DESIGN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Jean Louis Calderon, Nr. 6, Bloc: 13, Scară: 1, Ap. 35            Suba      Sanziana     10380     Transilvania     Salariat/Societate comercială     STRUCTONICA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: G-ral Traian Moșoiu, Nr. 50, Scară: 2, Ap. 1            Subotnicu      George Dumitru     7609     Iași     Asociat/Societate comercială     ARHIS23 SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Valea Lupului, Stradă: -Lalelelor, Nr. 18, Ap. camera 11            Sucală      Cristina Lucia     5759     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     SUCALA CRISTIAN LUCIA BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: General Eremia Grigorescu, Nr. 3            Sucală      Horațiu-Cătălin     8785     Transilvania     Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU ARHITECTURA CATALIN SUCALA SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Lacu Rosu, Nr. 10, Ap. 15    UN MILIMETRU SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Revoluției, Nr. 13, Ap. 5            Suciu      Adelina Paula     10647     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     SUCIU ADELINA PAULA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Imașului, Nr. 10A    K&K STUDIO DE PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Virgil Fulicea, Nr. 5, Ap. 1            Suciu      Adrian Cornel     5119     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHI-STRUCT SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Bdul Decebal, Nr. 40    ARHI DESIGN - Județ: Bistrița-Năsăud, Stradă: DRUMUL CETATII    A&B PROIECT CONSTRUCT SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Stradă: Poienii nr. 6    ARHIPROEXEC SRL - Județ: Mureș, Stradă: PREDEAL 95d ACTUAL 93 COMP SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: MARASESTI NR. 11    UNDAL GRUP SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Stradă: GRIGORE BALAN, Nr. 56            Suciu     Alexandru     435     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială     ARHISPACE SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Calea lui Traian, Nr. 164, Bloc: 27, Scară: C, Etaj: 2, Ap. 8            Suciu      Alideia Catinca     3501     Timiș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STUDIO UNU SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Piața Axente Sever, Nr. 14A    STUDIO UNU DE ARHITECTURA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 10            Suciu      Claudiu Gabriel     2283     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ACS CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Lotrului, Nr. 18    ZET PROIECT SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: I. C. Brătianu, Nr. 9    ZET PROIECT STRUCTO CONSULT SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Rodnei, Nr. 39    ZET STRUCTO CONSULT SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Rodnei, Nr. 39            Suciu      Ramona Christine     8269     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SDAC STUDIO SRL - Județ: NEDEFINIT, Stradă: -, Nr. 0    DATCOMP SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Dr. Iosif Nemoianu, Nr. 16, Ap. 4            Suciu      Remus Ioan     8766     Arad     Salariat/Societate comercială     SC MODULUS PROJECT SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Sanzienelor, Nr. 28            Suditu      Dragoș     11422     Iași     Salariat/Societate comercială     MATEO-ACORD SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bulevardul Chimiei, Nr. 2, Bloc: C1, Etaj: 5, Ap. 57            Suhov     Anca     1080     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     CRISTAL PROIECT SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Babadag , Nr. 167    ICTIONOS SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Comuna Frecăței, Stradă: -     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. ANCA SUHOV - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Meduzei, Nr. 6    AXPRO LINE SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 9, Etaj: parter, Ap. cam. 2            Sumanariu      Alexandru     8601     Iași     Salariat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ SCÂNTEIE DAN BOGDAN - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Nicolina, Nr. 66    STUDIO DE ARHITECTURA ALEXANDRU SUMANARIU SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Comuna Curtești, Stradă: 348    THIRD NEST SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Prof. Emil Honoriu, Nr. 22A    ANDERSSEN SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Eternitate, Nr. 76            Sumanariu      Valentin     6906     Timiș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SUMSTUDIO PLAN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Mihail Sadoveanu , Nr. 7, Scară: cam1, Etaj: 1, Ap. 2    RD SIGN ARCHITECTURE STUDIO RL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Vulturilor , Nr. 14            Sumurducan      Ioana-Cristina     11952     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARH TEAM EXCELENCE SRL-D - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Viilor, Nr. 20, Scară: C, Ap. 9    SUMURDUCAN IOANA-CRISTINA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Observatorului, Nr. 134-136, Bloc: corp A, Scară: 2, Etaj: 5, Ap. 36            Suprovici      Mara Alexandra     8238     Timiș     Salariat/Societate comercială     BLANK ARHITECTURE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 79            Surdoiu     Constantin Leonard     2005     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     OOPY DESIGN PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mieilor , Nr. 5, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 2    METRO CASH & CARRY ROMANIA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Theodor Pallady, Nr. 51N, Sector 3, Cod poștal: 032258            Suru      George     9579     București     Salariat/Societate comercială     NODAL ARHITECTURA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Delfinului            Susan      Marcel Ion     2006     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MAX-PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Delea Veche, Nr. 16-18, Sector 2    COTIS DEVELOPMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Tineretului, Nr. 19, Sector 4            Susanu      Răducu - Adrian     9003     Muntenia Sud-Est     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA - SUSANU I. RĂDUCU - ADRIAN - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Ana Ipătescu, Nr. 16            Suveg      Laszlo-Robert     6835     Satu Mare     Asociat/Societate comercială     ARHICON SRL (NEGREȘTI-OAȘ) - Județ: Satu Mare, Localitate: Oraș Negrești-Oaș, Stradă: Trandafirilor, Bloc: 16, Ap. 2            Suveică      Liviu     199     Iași     Asociat/Societate comercială     PENTA STIL STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Ion Creangă, Nr. 52            Szabo      Doinița Doina     2478     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură     DOINIȚA DOINA SZABO BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Vasile Alecsandri, Nr. 13A            Szabo      Ane Marie     494     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SZABO ANE MARIE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 99C    ATELIER ARHITECT ARNOLD SZABO SRL -Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: GHEORGHE DOJA, Nr. 99C    ARCHIBET SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Graurilor, Nr. 14            Szaniszlo      Francisc     270     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ SZANISZLO FRANCISC - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: N. Bălcescu, Nr. 10            Szarvas     Raul Alexandru     6518     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHITECTURAL CONFORT SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Episcopiei, Nr. 24    MODULUS BUILDING SRL - Județ: Timiș, Stradă: -     NERIA ARHITECTURE SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Doctor Ion Georgescu, Nr. 3, Etaj: 1, Ap. 5    ARHITECTURAL SHOW SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Episcopiei, Nr. 24A, Ap. 11            Szasz      Paul     488     Bihor     Asociat/Societate comercială     TEHNOPROIECT SRL - Județ: Bihor, Stradă: Episcop Mihai Pavel, Nr. 5, Etaj: 1, Ap. 7            Szasz      Zsolt     5966     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     S.C. EQUARTIS ARCHITECTS S.R.L - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: CANTARULUI, Nr. 12, Bloc: -, Scară: -, Etaj: 3, Ap. 15, Sector -, Cod poștal: 530150            Szava      Nandor     8140     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BOGOS ERNO BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Harghita, Stradă: -     AT SCALE DESIGN STUDIO SRL-D - Județ: Harghita, Stradă: Kossuth Lajos    MOEBIUS ONLINE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Horea            Szavui      Szilveszter Karoly     10488     Arad     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AEDILIS PROIECT SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: 1 Mai, Nr. 25    GOODWILL STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Plopilor, Nr. 63, Etaj: 1            Szekely      Agnes     6697     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TEKTUM ARHITECTURĂ & ARTĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Cardinal Iuliu Hossu, Nr. 13    CUBE DESIGN ART SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Colonia de Sub Deal , Nr. 11A            Szekely     Melinda     3126     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARCHEXEN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Florilor, Nr. 150A, Ap. 1    MEDIA INVEST SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Deva, Nr. 1-7    SMART BAU CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Putna, Nr. 4, Bloc: K3, Ap. 31            Szekely      Oana Cezara     7501     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     OANA - CEZARA CUPEȚ - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Hunedoara, Stradă: Ghioceilor, Nr. 3, Bloc: 43, Scară: B, Ap. 15, Cod poștal: 331136    ARHETIP BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Cometei, Nr. 5    PRODESIGN ENGINEERING & CONSTRUCTION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: DR. CAROL DAVILA , Nr. 59            Szigeti      Vajk Istvan     9181     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     PORTA GHEORGHENSIS SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Gheorgheni, Stradă: Piata Libertatii, Nr. 8, Ap. 3            Szikszai      Laszlo     3087     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     KONTUR SRL - Județ: Harghita, Stradă: -            Szilagyi      Ladislau     2545     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SZILAGYI LADISLAU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Bucegi, Nr. 3    ECOPLANRO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: BUCEGI, Nr. 3    MAXIMUM SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: BUCEGI, Nr. 3            Szilagyi-Bartha      Jozsef     6763     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Birouri asociate de arhitectură (BAA)   Asociat/Societate comercială     ATELIER FKM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Somesului, Nr. 35    MOSSFERN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: David Prodan, Nr. 12    SZILAGYI-BARTHA BAA - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Săcele, Stradă: George Moroianu, Nr. 133    PLANUS BBM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Acad. David Prodan, Nr. 12            Szilagyi-Bartha      Zsuzsanna     6755     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Birouri asociate de arhitectură (BAA)      UTILITAS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Breaza, Nr. 14    SZILAGYI-BARTHA BAA - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Săcele, Stradă: George Moroianu, Nr. 133            Szilveszter      Szabolcs     10887     Mureș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TEKTUM ARHITECTURĂ & ARTĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Cardinal Iuliu Hossu, Nr. 13    PANTALAIMON SRL - Județ: Mureș, Localitate: Comuna Chibed, Stradă: Principală, Nr. 375            Szitar      Adina Marilena     336     Alba     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ATELIER 21 SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Vlădeasa, Nr. 3, Ap. 4    ZONA ATELIER 21 SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Splaiul Tudor Vladimirescu, Nr. 6, Etaj: P, Ap. 6, cam 2            Szitar-Sîrbu      Mirela Adriana     335     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ SZITAR - SÎRBU MIRELA ADRIANA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: N.Ilieșu, Nr. 4, Ap. 3            Szocs      Istvan Levente     6173     Transilvania     Salariat/Societate comercială     TEKTUM ARHITECTURĂ & ARTĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Cardinal Iuliu Hossu, Nr. 13            Szocs      Lilla     11904     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     LL'ARH SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Baraolt, Stradă: Apei, Nr. 115, Cod poștal: 525100            Szoke      Zoltan     4227     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU DE ARHITECTURA SZOKE ZOLTAN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Einstein    DETREI ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Octavian Goga, Nr. 7            Szoke      Eszter     8203     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură     ARCHI TEAM CONSULT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Giuseppe Garibaldi, Nr. 11, Etaj: 2, Ap. 3    SZOKE ESZTER BIA - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Târgu Secuiesc, Stradă: Dozsa Gyorgy, Nr. 41, Ap. 12            Szorad      Romeo     330     Timiș     Asociat/Societate comercială     ARTPLAN SRL - Județ: Timiș, Stradă: Bv. Eroilor de la Tisa, Nr. 7/A, Scară: C, Ap. 32            Szotak     Barna     4687     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SZOTAK BARNA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Cireșilor, Bloc: 39A    STK ARHCONCEPT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Ciresilor, Nr. 39A    CONSTIL INVEST SRL - Județ: Bihor, Localitate: Oraș Marghita, Stradă: PROGRESULUI, Nr. 90            Sztahura      Adina Mihaela     5368     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     LATIN CHIM SOFT SERVICE SRL - Județ: Hunedoara, Stradă: -     ARHIPRO ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: blv 21 Decembrie 1989, Nr. 104, Bloc: L1, Ap. 11            Szuz-Pop      Alexandru     7240     Satu Mare     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ATELIER DE PROIECTARE BENTA SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: P-ta 1 Decembrie, Nr. 9, Ap. 9    TASK STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Pasului, Nr. 5            Szvinyuk      Istvan     10880     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     HB-DESIGN-TEAM ARHITECTURA, CONSTRUCTII, MOBILIER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pictor Barbu Iscovescu, Nr. 24, Sector 1    VECTOR ART CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bulevardul Constructorilor, Nr. 20A, Scară: corp A, Etaj: 2, Ap. cam.204, Sector 6    SC AISZICONS GLOBAL SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Toplița, Stradă: cerbului, Bloc: i              Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Șain      Andrei Petrișor     11649     Argeș     Salariat/Societate comercială     CTP INVEST BUCHAREST SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Dragomirești-Vale, Stradă: Dragomirești-Deal, sat, Nr. tarla 76-78, Bloc: B            Șalaru      Lucia     808     Dunărea de Jos     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ȘALARU LUCIA - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Arhipelag, Nr. 1, Bloc: Dafin, Scară: 1, Etaj: 6, Ap. 27, Cod poștal: 800045            Șandra     Daniel George     8846     Bihor     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     ARTEVIS PRO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: NUFARULUI, Nr. 15, Bloc: D136, Ap. 1   BIA SANDRA DANIEL-GEORGE - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Nufarului, Nr. 15, Bloc: D136, Etaj: 2, Ap. 1   IMLADRIS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Nufarului, Nr. 15, Bloc: 136, Ap. 1            Șandru      Carmen     5382     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     SIC ARCHITECTURE - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Lânii, Nr. 16, Cod poștal: 550019   SIC DESIGN - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Lânii, Nr. 16, Cod poștal: 550019   CARMEN ȘANDRU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Iezer, Nr. 3, Bloc: -, Scară: -, Etaj: parter, Ap. 45, Sector -, Cod poștal: 550293            Șandru      Corina     3974     București     Asociat/Societate comercială     S-FORM DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Chisinau, Nr. 11, Bloc: A3bis, Scară: 1, Etaj: 9, Ap. 37, Sector 2, Cod poștal: 022142            Șandru      Ion Cristian     4683     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ȘANDRU CRISTIAN - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Lânii, Nr. 16   SIC ARCHITECTURE - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Lânii, Nr. 16, Cod poștal: 550019   SIC DESIGN - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Lânii, Nr. 16, Cod poștal: 550019            Șaptelei      Alexandra-Diana     9201     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     UNO M EXIM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Grivitei, Nr. 35, Bloc: -, Scară: -, Etaj: parter, Ap. -, Sector 1, Cod poștal: 010703   ȘAPTELEI ALEXANDRA-DIANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Plevnei, Nr. 98, Bloc: 10, Scară: C, Etaj: 8, Ap. 23, Sector 1            Șarba      Șerban Mugurel     828     Bihor     Asociat/Societate comercială     LOGGIA GRAFIX SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Cometei, Nr. 2            Șarpe     Andreea     11865     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PURAN ARCHITECTURE & DESIGN SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Mircea Eliade, Nr. 21   ONE BS ARHITECTURA DESIGN SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Gral Dr. Ion Cernatescu, Nr. 24, Bloc: 54-55, Scară: 1, Ap. 3            Șatalan      Elena - Raluca     6233     București     Salariat/Societate comercială     PROLINE-ARCHITECTURE&DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Fat Frumos, Nr. 10, Bloc: P15, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 5, Sector 5            Șchiop      Bogdan Ionuț     6263     Bihor     Asociat/Societate comercială     STUDIO TECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Oșorhei, Stradă: -, Nr. 70/E            Șchiop      Călin-Dănuț     9370     Timiș     Salariat/Societate comercială     FRACTAL CUBIT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: Nicolae Balcescu, Nr. 22            Șchiopu      Simona     7452     București     Asociat/Societate comercială     SC BAUKUNST DG - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Alecu Russo, Nr. 8, Bloc: -, Scară: -, Sector 2            Șchiopuleț      Andrei     6090     Dobrogea     Asociat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. COSTEL ȘCHIOPULEȚ - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 93   AAS PROARH SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 93, Etaj: 2, Ap. 14-18            Șelariu      Constantin Mihai     3659     Timiș     Titular/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ACS STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Alexandru Xenopol, Nr. 11A    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ CONSTANTIN ȘELARIU - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Mureș, Nr. 15, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 5            Șeptilici      Gheorghe Liviu     897     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială     HUBERTUS - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Pedagogilor, Nr. 12            Șerb      Iulia-Ioana     11464     București     Salariat/Societate comercială     PINTILIE PARTNERS ARCHITECTURE ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Leonida, Nr. 5, Sector 2            Șerban     Ana - Maria     9001     București     Salariat/Societate comercială     IN2ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Fabrica de Chibrituri, Nr. 13-15, Bloc: Corp C2, Scară: Tronson 2, Etaj: 2, Ap. 54, Sector 5, Cod poștal: 050182            Șerban      Ana Maria     5104     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DASPRO CONSULTING S.R.L. - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Zambilelor, Nr. 60A    LACUDAS S.R.L. - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Libertății, Nr. 14A, Etaj: 1            Șerban      Andreea Mihaela     11405     Hunedoara     Salariat/Societate comercială     INFRAVERDE CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Jean Steriadi, Nr. 30-38, Bloc: M10, Camera 1, Scară: G, Etaj: 2, Ap. 88, Sector 3            Șerban      Andrei     4625     București     Asociat/Societate comercială     ARHIDINAMIK SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Unirii, Nr. 39, Bloc: M12, Scară: B, Etaj: 8, Sector 3            Șerban      Claudia - Adriana     10213     București     Asociat/Societate comercială     REPER BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Penes Curcanul , Nr. 20-24, Scară: A, Etaj: Parter, Ap. 4, Sector 3            Șerban      Claudiu - Nicolae     7471     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BRICK ART SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Popești-Leordeni, Stradă: Amurgului, Nr. 64   ATELIER OFFICE SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Popești-Leordeni, Stradă: Amurgului    BRICK ART ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Baiculesti            Șerban      Cristiana - Raluca     6365     București     Salariat/Societate comercială     FRISAROM ENGINEERING SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Hristo Botev, Nr. 10            Șerban      Dan     3678     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ DAN ȘERBAN - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Tapia, Nr. 6, Cod poștal: 300071   SC REDTYB PROJECTCONS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Lugoj, Stradă: Constantin Brancoveanu, Nr. 4            Șerban      Dan Corneliu     1747     București     Asociat/Societate comercială     DD DESIGN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -            Șerban     Daniel     9860     București     Salariat/Societate comercială     ARHITECTURA SI DESIGN SERBAN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Baritonului, Nr. 9, Cod poștal: 021459            Șerban      Daniel Lucian     5470     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     ȘERBAN DANIEL LUCIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Iezer, Nr. 4, Bloc: L3, Scară: 4, Etaj: 3, Ap. 37   PUNCT BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Băișoara, Alee, Nr. 9, Ap. 94            Șerban      Dumitru Bogdan     6784     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ȘERBAN DUMITRU BOGDAN - Județ: Vâlcea, Localitate: Oraș Brezoi, Stradă: Panduri, Nr. 55            Șerban      Elvira     577     Arad     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PRO URBAN SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Bulevardul Revoluției, Nr. 71   SC DESEN CONSTRUCT SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Batistei, Nr. 3, Bloc: 555, Etaj: 3, Ap. 15   SC I CUBE 3D SRL - Județ: Arad, Localitate: Comuna Ghioroc, Stradă: -, Nr. -, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. - , Sector -, Cod poștal: -    SC THETA PROIECT SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Episcopiei, Nr. 9, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: -            Șerban      Horațiu Antonio     1635     București     Asociat/Societate comercială     ANTE ARH SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ALEEA VALEA LUI MIHAI, Nr. 1, Bloc: D1, Sector 6            Șerban      Ilinca     6937     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     AREAL ARHITECTURĂ SRL - Județ: Alba, Localitate: Oraș Ocna Mureș, Stradă: Salcîmilor, Nr. 8   ȘERBAN ILINCA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Donath, Nr. VIII, Bloc: 42, Etaj: 6, Ap. 25, Cod poștal: 400288            Șerban      Karin     4624     București     Asociat/Societate comercială     ARHIDINAMIK SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Unirii, Nr. 39, Bloc: M12, Scară: B, Etaj: 8, Sector 3            Șerban     Mihaela     10548     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHIS DESIGN SRL - Județ: Suceava, Stradă: Ciprian Porumbescu, Nr. 2   ARCHITECTUREPLUS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Jiului, Nr. 143, Etaj: 5, Ap. 11, Sector 1   RHIZOME SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Unirii, Nr. 160, Bloc: Corp C3, Scară: Aripa 2, Etaj: Parter, Ap. Camera 3, Biroul 4, Sector 4, Cod poștal: 040041            Șerban      Monica     3093     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     ȘERBAN MONICA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Covasna, Stradă: -            Șerban      Sebastian     5972     București     Salariat/Societate comercială     FUSE ARCHITECTURE AND INTERIOR DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. București-Ploiești, Nr. 89A, Bloc: Corp C2, Etaj: 4, Sector 1            Șerban      Simona Elena     3362     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DUDADOCONS SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Comuna Ploscuțeni, Stradă: sat Ploscuteni    SEDONY CONST SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Măneciu, Stradă: sat Maneciu -Ungureni    SEDONY DM PROIECT SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Comuna Vânători, Stradă: sat Petresti STR. Pinului , Nr. 17   DIUVIONATS PROIECT SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Oraș Adjud, Stradă: Republicii, Nr. 13, Bloc: 123, Scară: 8, Etaj: 2, Ap. 8            Șerbănescu      Emanuela     1367     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ROMTEST ELECTRONIC - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iacobeni, Nr. 4, Sector 5   DARIVAL CONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Letea Gheorghe, Nr. 10, Sector 6            Șerbănescu      Oana Mirela     7937     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DESIGN PROIECT STUDIO SRL - Județ: NEDEFINIT, Stradă: -    SOHO PROIECT DESIGN SRL - Județ: Constanța, Stradă: Nalbei , Nr. 5 bl.L117, sc.B, ap.37    SAPO CONPAS SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Lumina, Stradă: Soseaua Tulcei, Nr. 104A    AGROBOUTIQUE SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna 23 August, Stradă: Cezar Baltag, Nr. 1            Șerbănescu     Radu     8116     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DAILY PROJECT STUDIO SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Erou Ciprian Pintea, Nr. 20   DIRECT GROUP SOLUTIONS SRL - Județ: Bacău, Stradă: MARASESTI, Nr. 116, Scară: B, Etaj: PARTER    COSTIKON PROJECT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Comuna Măgirești, Stradă: Nicu Enea, Nr. 46            Șerbănescu      Rodica     3002     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AXA PROECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ceaikovski , Nr. 14, Sector 2   AXA PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Filioara, Nr. 1, Ap. 1, Sector 1            Șerbănoiu      Bogdan Vasile     5255     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARTINSTAL PRODUCTION - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -   ȘERBĂNOIU BOGDAN & ASOCIAȚII SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Grigore T Popa, Nr. 12, Etaj: Subsol, Ap. 8   PROART INSTAL SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Municipiul Vaslui, Stradă: Traian, Bloc: 328, Scară: A, Ap. 19            Șerbescu      Andrei     4594     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ADN BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Octavian, Nr. 27, Sector 3   ADN BA - Județ: Brașov, Stradă: Colonel Ioan Buzoiaunu , Nr. 20A, Ap. 1, Cod poștal: 500084            Șercăianu      Ana     7201     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială     AXA QY PROXIM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Steua Roșie, Nr. 1, Sector 2            Șimon      Ancuța     5467     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ANCUȚA ȘIMON - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Bodi, Nr. 26   AKHEOMI SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: George Enescu, Nr. 7, Bloc: 7, Ap. 23            Șimon     Ciprian Florentin     3737     Transilvania     Asociat/Societate comercială     BIROU DE ARHITECTURĂ ȘIMON CIPRIAN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Baciu, Stradă: Principală, Nr. 148i, sat Popești            Șinca      Ioana Luiza     5213     Prahova     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     OPTIM DESIGN PROIECT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Câmpina, Stradă: Bucea, Nr. 4A, Bloc: 41-BIS, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 16   ATLANT STUDIO PLUS SRL - Județ: Bacău, Localitate: Oraș Onești, Stradă: Matei Basarab, Nr. 5            Șirjiță      Irina     9717     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     IRINA ȘIRJIȚĂ BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Camil Ressu, Nr. 33, Bloc: N4, Scară: 2, Etaj: 2, Ap. 64, Sector 3   VEGO DESIGN EXPERTISE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independentei , Nr. 291-293, Etaj: 10, Ap. Birou 8, Sector 6   VEGO CONCEPT ENGINEERING S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul independentei, Nr. 291-293, Etaj: 14, Sector 6            Șlusaru      Anișoara Carmen     3236     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STUDIO LAM SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Pantelimon, Nr. 21, Bloc: D6, Etaj: 2, Ap. 6   ARHISTUDIO LAM SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Pantelimon, Nr. 21, Bloc: D6, Etaj: 2, Ap. 6   SIGM-HOME PROJECTS SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Valea Lupului, Stradă: Str. Insula Verde, Nr. 5, Bloc: cam. 1-8, Etaj: 1            Șoaită      Raluca-Claudia     6394     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială     TESSERACT ARCHITECTURE SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Aleea Geniștilor, Bloc: 21, Ap. 21            Șocarici     Marius Claudiu     2094     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ART COLOSSEUM SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Aleea Violetelor, Nr. 15, Bloc: L16, Scară: A, Etaj: 2   EUROPROIECT CONSTRUCT DESIGN SRL -Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Pescarilor, Nr. 32   EXPERT CONSTRUCT LITORAL SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Pescarilor, Nr. 32   STUDIO ARHIS SCM - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Mircea cel Bătrân , Nr. 172, Bloc: MD14    USONIA SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Oleg Danovski, Nr. 40   RIEDEC SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Făgetului , Nr. 163   TOMIS ARCHITECTURE GROUP SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Mircea Cel Batran, Nr. 172, Bloc: MD14, Etaj: Parter    ODIAN PROJECT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis , Nr. 48            Șodolescu      Andra     11565     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ANDRA SODOLESCU BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Oraș Horezu, Stradă: Nicolae Bălcescu, Nr. 29   BB GRAPHISTRUCT SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Oraș Horezu, Stradă: Independenței, Nr. 8            Șoima      Mircea     5275     Arad     Asociat/Societate comercială     SC STUDIO M SOIMA SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: bd Revolutiei, Nr. 56, Bloc: - , Scară: -, Etaj: mansarda, Ap. -, Sector -, Cod poștal: -            Șoldănescu      Ioan     12837     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     HUMANIAC SRL - Județ: Alba, Stradă: Bld. Transilvaniei, Nr. 2A, Bloc: M7A, Scară: A, Ap. 20   MANADELUCRU SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Bdul Transilvania, Nr. 2A, Bloc: M7A            Șoldea     Artenian - Nicolae     6564     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     ARTENIAN NICOLAE SOLDEA - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Hatmanul Arbore, Nr. 3-7, Bloc: A, Scară: B, Etaj: 3, Ap. 59, Sector 1   STAGHAUS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Avionului, Nr. 26, Etaj: 1, Ap. birou B, Sector 1            Șoldu      Doina - Ileana     4581     București     Titular/Birou individual de arhitectură     DOINA ILEANA ȘOLDU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Ion Mihalache, Nr. 166, Sector 1            Șoltuzu      Daniel Eugen     7733     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CONS-EXPERTIZA-PRO SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Poștei, Nr. 9   ABS-BUILD SYSTEM SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Aleea Bucovina, Nr. 4, Scară: A, Ap. 5   SELNET TECHNICAL SOLUTIONS SRL - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Ipotești, Stradă: Gheorghe Mihuță, Nr. 220A    VERTUM STUDIO - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Ipotești, Stradă: sat. Lisaura, str. Gheorghe Mihuta, Nr. 220A, Ap. Corp 2, Cod poștal: 727326            Șomăcescu      Teodora-Maria     11918     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CUMULUS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25    SC CUMULUS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Stradă: Ion Brezoianu , Nr. 23-25            Șomăcescu      Vlad Andrei     11917     București     Salariat/Societate comercială     CUMULUS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25            Șomfelean      Radu     7579     Dobrogea     Salariat/Societate comercială     DESAU ATELIER SRL - Județ: București, Stradă: Calea Serban Voda, Nr. 43            Șopron      Tedy Sorin     9693     Iași     Salariat/Societate comercială     BCREW37 SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Str. Canta, Nr. 9, Bloc: 460, Scară: A, Ap. 5            Șopterean     Raul Dănuț     11054     Mureș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     K&K STUDIO DE PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Virgil Fulicea, Nr. 5, Ap. 1   CONTRANSCOM CONSTRUCȚII BENȚA SRL -Județ: Mureș, Localitate: Comuna Sâncraiu de Mureș, Stradă: Localitatea Nazna, str. Mureșului, Nr. 1   ȘOPTEREAN RAUL DĂNUȚ BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Cireșelor, Nr. 6, Bloc: C2, Scară: 2, Etaj: 3, Ap. 35, Cod poștal: 400487            Șorici      Cristinel-Beniamin     9877     București     Titular/Birou individual de arhitectură     CRISTINEL-BENIAMIN SORICI BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: RIPICENI, Nr. 1, Bloc: 3, Scară: 1, Etaj: 5, Ap. 25, Sector SECTOR 2            Șotîngeanu      Cristian Bogdan     480     Muntenia Vest     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     SC PROIECTEARH 4D - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Calea Domneasca, Nr. 276   ARHORIZONT G A SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: G-ral Matei Vladescu    CUB ARHITECTURA SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: IC Bratianu, Nr. 17A            Șpac      Eusebiu - Ionuț     10136     Nord-Est     Asociat/Societate comercială      404 BUILDING WORKSHOP SRL - Județ: Iași, Stradă: Egalității, Nr. 15, Bloc: 816, Scară: B, Etaj: p, Ap. 5            Ștef      Mihnea Ioan     11007     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHIPLUS ASSOCIATES SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: AL. Lăpușneanu, Nr. 52, Sector 1   ARHIPLUS DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Jimbolia, Nr. 161, Ap. 12, Sector 1            Ștefan      Bogdan Constantin     5992     Argeș     Asociat/Societate comercială     ARCHITECT AT WORK STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Horia Macelariu, Nr. 6            Ștefan     Diana     8786     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GT ARHITECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Iancu Flondor, Nr. 6C, Ap. 2   S.I.T. 23 ARHEUS SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Bârnova, Stradă: Str. Sf. Maria, Nr. 48, Ap. camera 2, 3            Ștefan      Dorin     1122     București     Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     D.S. BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Călărașilor, Nr. 165, Sector 3   DS BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CALEA CALARASI, Nr. 165, Bloc: 38, Scară: 3, Etaj: 8, Ap. 33, Sector 1            Ștefan      Ileana Veronica     2212     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CADICA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Titulescu, Nr. 34   SUSTENABIL CONCEPT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Aiton, Stradă: Principala, Nr. 305 , sat Aiton             Ștefan      Ioana Roxana Ruxandra     3387     București     Asociat/Societate comercială     PST EST SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Călărașilor, Nr. 165, Sector 3            Ștefan      Lucian     7182     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială      16 CUBES DESIGN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sg. Maj. Cara Anghel, Nr. 5, Bloc: C58, Scară: 2   LIBRA STAR SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Pascani, Nr. 23   PLOT PLAN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tuzla nr 39            Ștefan      Nicoleta-Silvia     7391     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BUDAN CONSTRUCTII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Eugeniu Carada, Nr. 5-7, Etaj: 2, Ap. 34, Sector 3   ROMRAZ CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Virgiliu, Nr. 55-57, Etaj: parter, Sector 1            Ștefan      Samuel     8356     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     ȘTEFAN N. SAMUEL - BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Craiova , Nr. 28-30, Ap. 25   TRIM BUILD SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Bd. Brăilei, Bloc: 15, Etaj: 3, Ap. 13            Ștefan     Victor Ioan     11152     Prahova     Salariat/Societate comercială     ARHIPLUS ASSOCIATES SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: AL. Lăpușneanu, Nr. 52, Sector 1            Ștefana      Georgeta     89     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     CORAL SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Cazărmii, Nr. 11   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - ȘTEFANA GEORGETA - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Victoriei, Bloc: 9, Scară: c, Ap. 11            Ștefănescu      Adina     7327     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PLESNEALĂ DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Barbu Delavrancea, Nr. 2B, Bloc: 33D, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 14, Sector 1, Cod poștal: 011354   INFO INVEST SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bulevardul Gheorghe Sincai, Nr. 9A, Bloc: 3A, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 11, Sector 4   JANUS PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Moșilor, Nr. 211, Bloc: 19, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 29, Sector 2            Ștefănescu      Gabriel     752     Argeș     Titular/Birou individual de arhitectură     ȘTEFĂNESCU GABRIEL BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Argeș, Stradă: -            Ștefănescu      Ilinca     6067     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ILINCA STEFANESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str aleea barajul sadului sector3, Nr. 5A, Sector 3, Cod poștal: 032741            Ștefănescu      Margareta -Alexandra     7324     București     Asociat/Societate comercială     ȘTEFĂNESCU PROIECT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Comuna Galicea Mare, Stradă: Bailestiului, Nr. 14            Ștefănescu      Marie-Jeanne     1158     București     Salariat/Regie autonomă (RA)   Salariat/Societate comercială     RATEN CITON - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Măgurele, Stradă: Atomistilor, Nr. 409, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: -    IF ELSE FACTORY - Județ: Mureș, Localitate: Oraș Sighișoara, Stradă: TABACARILOR , Nr. 1A            Ștefănescu      Mihail     779     Dunărea de Jos     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ȘTEFĂNESCU MIHAIL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Edmond Nicolau, Nr. 16, Cod poștal: 810275            Ștefănescu     Mircea     2531     București     Asociat/Societate comercială     CYBER NET SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Naun Rimniceanu            Ștefănescu      Mircea Constantin     937     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ȘTEFĂNESCU MIRCEA CONSTANTIN - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Nocrich, Stradă: Țichindeal, Nr. 99   PROIECT LA CHEIE SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Racovița, Stradă: Protopop Valeriu Florianu, Nr. 10   PROFIS STYLE CONCEPT SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Verzariei, Nr. 33, Etaj: 2, Ap. 5   URBAN ULTRA DESIGN SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Piata Armelor, Nr. 7, Ap. 1            Ștefănescu      Răzvan     6679     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     SC ROMRAZ CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: VIRGILIU, Nr. 55-57    BIA RAZVAN STEFANESCU - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: PIATRA MORII, Nr. 10, Etaj: 1, Ap. 7, Sector 1   ROMRAZ ARHITECTURE SOLUTION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: MIHAIL SEBASTIAN, Nr. 223, Sector 5            Ștefănescu -Marcu     Elena     8084     București     Salariat/Societate comercială     ATELIER SEA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea LT.Av. Ghe. Stalpeanu, Nr. 5, Bloc: 5, Scară: 1, Etaj: Parter, Ap. 2, Sector 1            Ștefănică      Mihai     6213     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     PROIECT BRAȘOV SA - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Ștefănuț      Adriana     6098     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ROMRAZ CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Virgiliu, Nr. 55-57, Etaj: parter, Sector 1   ROMRAZ CONSULTING S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: VIRGILIU , Nr. 55-57, Sector 1            Ștefănuți     Camelia Raluca     5748     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MADE BY SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Borhanciului, Nr. 62 provizoriu, Ap. spatiu comercial 2    SC GLOBAL URBAN CONSTRUCTS RL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Borhanciului, Nr. 62            Ștefănuți      Nicolaie Ioan     5760     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MADE BY SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Borhanciului, Nr. 62 provizoriu, Ap. spatiu comercial 2   QUBE ADD STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Nicolae Corches, Nr. 10A            Ștefârță      Emilian     90     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     AEDILIA PROIECT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Calea Unirii, Nr. 196   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - ȘTEFARȚĂ EMILIAN - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Unirii, Nr. 196            Ștefureac      Bogdan - Gheorghe     5807     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     INTERDESIGN SERV SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pictor Ion Tuculescu, Nr. 36, Bloc: 21A, Etaj: Parter, Ap. 2, Sector 3   SC DRAFT PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Invoirii, Nr. 16   FIBA CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vasile Lascar, Nr. 5-9, Sector 2            Șuleapă      Marian Răzvan     7960     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TRIATELIER DESIGN R2A - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Băiculești, Stradă: Sat Manicesti, Nr 189   S.C ARHFOX SRL - Județ: Argeș, Localitate: Oraș Curtea de Argeș, Stradă: Despina Doamna, Nr. 43C    SANTIER IN LUCRU SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Domnești, Stradă: Trandafirilor, Nr. 1A    SEGA PROIECT 2008 SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Exercitiu, Bloc: D15, Scară: A, Ap. 6            Șușman     Andreea Roxana     7621     Oltenia     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ADAS&MORE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Buna Ziua, Nr. 37A, Bloc: E2A, Ap. 22B    CDS PROJECT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Amaradia, Nr. 31   ALCHIMIAGRUP SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Traian Vuia, Nr. 141C    ALCHIMIAGRUP OFFICIAL SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Traian Vuia, Nr. 141C, Bloc: BIROU             Șuteu     Alexandru Bogdan     6285     Arad     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC REMOTE CONTROL SRL - Județ: Arad, Localitate: Oraș Pecica, Stradă: -, Nr. 74   SC NECO PROIECT SRL - Județ: Arad, Localitate: Oraș Pecica, Stradă: -, Nr. 77   PLANTECH RR A2T SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ion Văcărescu, Nr. 29            Șuteu      Cosmin     4920     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARHICORS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Baciu, Stradă: Jupiter, Nr. 2, Bloc: A   ȘUTEU COSMIN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Stradă: Îngustă, Nr.255B            Șuteu      Mihnea - Alexandru     6959     București     Salariat/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIA1438 - ȘUTEU CICERONE - Județ: București, Stradă: Smârdan    MIHNEA-ALEXANDRU ȘUTEU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Smîrdan , Nr. 18, Scară: a, Etaj: 7, Ap. 81, Sector 3   VENGA DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Mărășești, Nr. 2B, Bloc: corp A, Scară: 4, Etaj: parter, Ap. spațiul comercial nr. 9, Sector 4   WISE FINANCE SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Constantin Titel Petrescu            Șuteu     Miron Alexandru     377     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ȘUTEU MIRON ALEXANDRU - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Al. Macedonski, Nr. 1   CASE GROUP PROJECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Al. Macedonski, Nr. 1   LEVANT PROJECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Al. Macedonski, Nr. 1   SC NOD PROJECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Alexandru Macedonski, Nr. 9, Bloc: camera 2   RG RAAL PRODSERV SRL - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Comuna Bozovici, Stradă: M.Eminescu, Nr. 315            Șuteu      Sebastian     6400     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHISUFICIENT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Feleacu, Stradă: Principala, Nr. 100A, sat Feleacu    COS CONSRAR SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Comuna Feldru, Stradă: Principala, Nr. 124            Șuvaina      Lucian-Horia     5112     Transilvania     Salariat/Societate comercială     PLANWERK ARHITECTURĂ ȘI URBANISM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Georges Clemenceau, Nr. 3              Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Tabacu      Vasile     1308     București     Salariat/Societate comercială     AREX LIDER COMPANY SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Dinicu Golescu, Nr. 38, Sector 1            Tabarcea-Moraru      Ioan Cristian     3700     Nord-Est     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ TABARCEA - MORARU IOAN CRISTIAN - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Roșu, Nr. 3   ARHI URB SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Stefan Cel Mare, Nr. 53            Tailup      Vlad     10810     Iași     Salariat/Societate comercială     TAILUP ADV SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Vitejilor, Nr. 3, Bloc: SD3, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 19            Tal     Alexandra Mădălina     9459     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIA TAL ALEXANDRA MADALINA - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Cal. Aradului, Nr. 15, Bloc: P71, Etaj: 8, Ap. 34   EXDEPRO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Lunca, Stradă: SAT SIRBESTI, Nr. 102   SC ARHITECTAL SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Moscovei, Nr. 20, Ap. 4            Talașman      Luisa     1089     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. LUISA TALAȘMAN - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Medgidia, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 10            Taloș      Diana     4882     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARS LONGA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Viilor, Nr. 52, Bloc: B, Ap. 9, Sector A   SC ENERGOBIT CONTROL SYSTEMS SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Taietura Turcului, Nr. 47/11            Taloș      Flaminiu     4921     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ARS LONGA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Viilor, Nr. 52, Bloc: B, Ap. 9, Sector A            Taloș      Ovidiu Marian     5031     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     MOOD FACTORY SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Talpeș      Theodora     11519     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ROMELINFO SRL - Județ: Argeș, Localitate: Oraș Curtea de Argeș, Stradă: Bdul Basarabilor, Bloc: E21, Scară: A, Ap. 4   THEODORA TALPEȘ BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Rotașului, Nr. 14, Bloc: B4, Scară: 2, Etaj: 7, Ap. 4272, Sector 1, Cod poștal: 012168            Tamas      Emanuel-Ioan     10572     Timiș     Salariat/Societate comercială     ATELIER CAAD SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aurora, Nr. 5            Tamas      Ioan Adrian     11147     Arad     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BOGART CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Uzinei Electrice, Nr. 15/17    TAB ONE ARCHITECTURE SRL - Județ: Arad, Localitate: Comuna Frumușeni, Stradă: sat Alunis , Nr. 280            Tamas     Simona     8932     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     STONE ARCHITECTURE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -   ARHIHABIT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Saturn, Nr. 32B, Bloc: 129bis , Ap. 21            Tamas      Orsolya     7647     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     MISS ARHITECT SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Kosuth Lajos, Nr. 14            Tamas      Szell     9184     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AVIPLAN SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Odorheiu Secuiesc, Stradă: DIGULUI , Nr. 45   DREAM DEVELOPMENT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Bulevardul Decebal, Bloc: R, Scară: E, Etaj: 2, Ap. 58, Cod poștal: 330020            Tamba - Călin     Selena     9557     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     HOUSE DESIGN ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Iuliu Maniu, Nr. 22, Bloc: 15C, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 22, Sector 6   HOUSE DESIGN ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Iuliu Maniu, Nr. 22, Bloc: 15C, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 22, Sector 6   SELENA TAMBA CALIN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Branduselor, Nr. 11, Bloc: H1, Scară: 2, Etaj: 5, Ap. 50, Sector 3   ASCO CONSTRUCTII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Lacul Tei, Nr. 80, Sector 2            Tarași      Mihai     9995     Iași     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARTCA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Șoseaua Nicolina, Nr. 74   ATELIER MIHAI TARASI SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Str. Atelierului, Nr. 14B, Bloc: B, Etaj: 1, Ap. 10            Tarcatu     Veronica     9104     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     POPAESCU&CO SRL - Județ: București, Stradă: PLantelor, Nr. 60, Sector 2   K-BOX CONSTRUCTION DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -    OPTIM DESIGN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: COL STEFAN STOIKA, Nr. 31, Bloc: 20, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 20, Sector 31, Cod poștal: 012244   MAD ARCHITECTURE SRL-D - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pompiliu Manoliu            Tașnadi      Răzvan Pavel     7283     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CUBIC ARHITECTURA SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Comuna Pui, Stradă: Sat Râu Bărbat, Nr. 90   ATELIER CROM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Piatra Craiului, Nr. 8   INFRAVERDE CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Jean Steriadi, Nr. 30-38, Bloc: M10, Camera 1, Scară: G, Etaj: 2, Ap. 88, Sector 3   SC MGL PLAN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Piatra Craiului, Nr. 8            Tatu      Mihaela     9292     Transilvania     Salariat/Societate comercială     PGA MARKERS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 1, Ap. 3A            Tauwinkl      Robert     4261     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ROBERT TAUWINKL BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: MARGINEI, Nr. 28            Tavaszi      Zoltan Lajos     987     București     Salariat/Societate comercială     I.D.A. - INTERSECTION DESZIGN & ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Jean Atanasiu, Nr. 12, Ap. 2, Sector 2, Cod poștal: 021894            Tavă      Iarina Cristiana     10421     Argeș     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     DD DESIGN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -   IARINA TAVĂ BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Argeș, Localitate: Oraș Curtea de Argeș, Stradă: Păltiniș, Nr. 30, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: 115300            Tăbăcaru     Mariana     2916     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ACTIV PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Alexandru Ioan Cuza, Nr. 25, Sector 1   VITASTAL CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Codrii Nemtului, Nr. 7E, Bloc: C1, Sector 3            Tăbârcea      Adrian     2479     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură     ADRIAN TĂBÂRCEA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Calea Mărășești, Nr. 9, Scară: B, Etaj: 3, Ap. 10            Tăbîrcă      Alexandra Antonela     7907     Argeș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     MITOI PROIECT SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Câmpulung, Stradă: -    ALEXANDRA TĂBÎRCĂ BIA - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Bughea de Sus, Stradă: Malin, Nr. 1091   ARCHI BUILDINGS PROJECTS SRL - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Bughea de Sus, Stradă: Bughea de Sus, sat, Nr. 1091            Tălăpănescu      Niculae     2610     București     Salariat/Societate comercială     COMETEX SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: sos BUCURESTI nord, Nr. 10, Bloc: O11, Scară: ---, Etaj: 9, Ap. --, Sector ---, Cod poștal: 077190            Tămaș      Daniela Maria     7259     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHIDOM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Arțarului, Nr. 16B    EXC ARHICONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Floresti, Nr. 10            Tămășan      Maria     7564     Arad     Asociat/Societate comercială     ALTRA STUDIO SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Iuliu Maniu, Bloc: 22, Etaj: 4, Ap. 10            Tămîian      Camelia     6498     Nord-Vest     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHITECH CREATIVE SOLUTION SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Transilvaniei, Bloc: 8, Ap. 35   BAER GROUP SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Dimitrie Cantemir, Bloc: 3, Ap. 16            Tănase     Andreea     6735     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ TĂNASE ANDREEA - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ioan Albabei, Nr. 11, Cod poștal: 550074            Tănase      Bogdan     9277     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CADINGRAF S.R.L. - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Carol I, Nr. 1, Bloc: UJCC, Etaj: 1, Ap. 10A    B&C ARHITECT IMOBILIARE SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Calea lui Traian, Nr. 213, Bloc: 34   ARHITECTURA OK - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Primaverii, Nr. 6, Bloc: FA4, Scară: B, Etaj: parter, Ap. 2            Tănase      Carmen     4740     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC NEXTROOM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. General Constantinide, Nr. 1, Bloc: 24 c, Scară: a, Ap. 20   S.C. ENTERPRISE A&D S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Nicolae Bălcescu , Nr. 5, Bloc: Dunărea, Scară: C, Sector 1   ENTERPRISE ARCHITECTURE & DESIGN SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Nicolae Bălcescu , Nr. 5, Bloc: Dunărea, Scară: c, Etaj: 6, Ap. 73, Sector 1            Tănase      Carmen     8472     București     Titular/Birou individual de arhitectură     TĂNASE CARMEN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Neagoe Vodă, Nr. 18-22, Bloc: 6/2, Scară: C, Etaj: 4, Ap. 48, Sector 1            Tănase      Ilie Octavian Bogdan     754     Argeș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială      3D ARHITECTURA 2006 SRL - Județ: Argeș, Stradă: -    LORIDAN PROIECT 2004 SRL - Stradă: -   LORIDAN SOFTING SRL - Stradă: -            Tănase      Iuliana Nicoleta     2599     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială     APSIDA CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Berindei, Nr. 3, Bloc: OD18, Scară: A, Etaj: 9, Ap. 37, Sector 2            Tănase      Maria-Rodica     11582     București     Asociat/Societate comercială     ARHITERRA ARCHITECTURE & DESIGN SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Schitului, Nr. 10            Tănase      Mihai Ștefan     12008     Iași     Salariat/Societate comercială     KXL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Av. Nicolae Capșa, Nr. 6, Sector 1            Tănase     Miruna     8012     București     Salariat/Societate comercială     BE HOME CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Banu Manta , Nr. 26, Bloc: 26, Scară: A, Etaj: P, Ap. 3, Sector 1            Tănasi      Cristian - Ionuț     4722     București     Salariat/Societate comercială     ARH SQUAD - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Colentina, Nr. 16, Bloc: A6, Etaj: 9, Ap. 79, Sector 2            Tănasie      Ioana     9460     București     Asociat/Societate comercială     ATELIER IOTA SRL - Județ: București, Stradă: Ivan P. Pavlov nr. 84, et.2, ap.10            Tănăsescu      Radu     3522     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     RADU TĂNĂSESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dorobanților, Nr. 36-40, Sector 1   PAU ART STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Gh.Sincai, Nr. 2, Bloc: 4, Scară: 2, Ap. 43, Sector 4   SC ART LA ROTA DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Alba, Nr. 21, Sector 4, Cod poștal: 040511            Tănăsoiu      Horia -Silviu     3498     Timiș     Salariat/Societate comercială     EURO-ARHITECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Paris, Nr. 11, Ap. 5            Tănăsoiu      Marian Florin     5607     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     IDEASTUDIO SRL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Pietatii, Nr. 18, Bloc: H1, Scară: 2, Etaj: 2, Ap. 30   TĂNĂSOIU MARIAN FLORIN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Moșilor, Nr. 292, Bloc: 38, Scară: B, Etaj: 7, Ap. 49, Sector 2            Tărău      Andrada-Maria     8918     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CUMULUS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25    MAATELIER BIROU DE ARHITECTURA S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Unirii , Nr. 160, Bloc: corp cladire C3- FILATURA, Scară: aripa 1, Etaj: parter, Ap. 9, Sector 4            Tărău      Marius Ioan     8186     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BELETAGE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Albac, Nr. 1   URBAN SWITCH SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: G-ral Constantin Christescu, Nr. 12            Tărnăuceanu     Ana-Cristina     11249     Nord-Est     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARC & CIEL SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Aleea Bașotă, Nr. 4   TĂRNĂUCEANU ANA-CRISTINA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: ALEEA MIHAI SADOVEANU, Nr. 61D, Bloc: C2, Etaj: 6, Ap. 44, Cod poștal: 700490            Tătar      Mihai     569     Arad     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ TĂTAR MIHAI - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Frații Neumann, Nr. 5, Bloc: B, Scară: B, Etaj: 17            Tătăranu      Vladimir     9819     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială     ECOTECTURA SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: ALEEA SIRETULUI, Nr. 4, Cod poștal: 120000            Tătulescu      Anca - Iulia     9683     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     U-RESHAPE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baba Novac, Nr. 14, Bloc: N2, Scară: C, Ap. 34, Sector 3   SIRIUS PROIECTARE STUDII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Costișa, Nr. 24, Sector 6            Tătulescu      Raul-Constantin     8796     București     Asociat/Societate comercială     ORRIGIN ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Gloriei, Nr. 40, Bloc: cam 11-12, Etaj: 1, Sector 1            Tăutu      Andra Raluca     1701     București     Salariat/Societate comercială     ADVANCED DYNAMICS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Băiculești, Nr. 13, Bloc: B9, Scară: C, Etaj: 7, Ap. 111, Sector 1            Tânjală      Gabriela Petronela     3235     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ TÂNJALĂ GABRIELA PETRONELA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -    TDD CONCEPT STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Popăuți, Nr. 2-4    ECOGREEN CONCEPT STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Str. Popăuți, Nr. 2- 4 , Bloc: corp C1/1/2/1, Etaj: 1            Târb-Blajec      Ioana Dana     11667     Bihor     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     IBA ARCHITECTS PLUS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Traian Mosoiu, Nr. 5, Ap. 13A    I.B. ARCHITECTURE S.R.L. - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Gen. Traian Mosoiu, Nr. 5, Ap. 13A            Târșoagă      Aurora     1637     București     Asociat/Societate comercială     CREDO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Valea lui Mihai, Nr. 9, Bloc: TD11, Ap. 55, Sector 6            Târțău      Andreea-Viorica     8440     București     Asociat/Societate comercială     TAR-TAU ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vlăhița, Nr. 4, Bloc: PM8, Scară: D, Etaj: parter, Ap. 112, Sector 3            Târțău      Bogdan-Alexandru     8910     București     Asociat/Societate comercială     TAR -TAU ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vlăhiță, Nr. 4, Bloc: PM 8, Scară: D, Ap. 112            Teacă      Andrei     10222     București     Salariat/Societate comercială     ARTLINE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Logofat Luca Stroici, Nr. 49, Ap. 1, Sector 2            Teacă      Gabriel Radu     1857     București     Asociat/Societate comercială     ARTLINE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Logofat Luca Stroici, Nr. 49, Ap. 1, Sector 2            Teodor      Bogdan     2032     București     Titular/Birou individual de arhitectură     BOGDAN TEODOR BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Ion Mihalache, Nr. 331, Bloc: 13D, Scară: C, Etaj: 7, Ap. 96, Sector 1            Teodorescu      Andrei     6994     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     EUROPROIECT GORJ SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 1-17, Etaj: III, Ap. cam.B III    ATELIER AUTOGRAPHE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Cooperativei, Nr. 77, Bloc: corp A, Etaj: cam.1, Ap. 3, Sector 5   PCG CUBE PROJECT SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: A.I.Cuza, Nr. 37, Bloc: 37, Scară: 1, Ap. 8            Teodorescu      Cristina - Irina     6688     București     Salariat/Societate comercială     EUROPROIECT GORJ SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 1-17, Etaj: III, Ap. cam.B III            Teodorescu     Daniela     2722     București     Asociat/Societate comercială     VOLUME & CONCEPT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Camil Ressu nr., Nr. 35, Bloc: N5, Scară: 5, Etaj: 4, Ap. 205, Sector 3, Cod poștal: 031741            Teodorescu      Elena     7230     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BOGART CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Uzinei Electrice, Nr. 15/17    BAUPLAN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Blv 1 Decembrie 1918, Nr. 38            Teodorescu      Elena Sidonia      3851      București     Funcționar public/ Administrație    Titular/Birou individual de arhitectură     DIRECȚIA PENTRU CULTURĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sfântul Ștefan, Nr. 3   TEODORESCU A. ELENA-SIDONIA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gh. Petrașcu, Nr. 14, Bloc: B9, , Scară: 2, Etaj: 2, Ap. 52, Sector 3            Teodorescu      George Bogdan     3179     București     Asociat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     IONUT CATALIN TUDOSE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ardealului, Nr. 36, Ap. 2, Sector 1   TECNIC CONSULTING ENGINEERING SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Dacia, Nr. 15, Sector 1   ABRAL ART PRODUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vulturilor, Nr. 38, Sector 3   SC SPA INOVATIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos. FUNDENI, Nr. 50B, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector 2   BIA GEORGE BOGDAN TEODORESCU - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sergent Tache Gheorghe, Nr. 13, Bloc: 17, Ap. 235, Sector 4            Teodorescu     Ioana     2557     Prahova     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     HAUSPLAN PROJEKT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Pinului, Nr. 8A    TOPO TOTAL PROJECT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Munteniei, Nr. 4   PRO ARTACON SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sold. Stelian N. Mihale, Nr. 6A, Bloc: camera C4, Sector 3            Teodorescu      Ion     3850     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ION TEODORESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gheorghe Petrascu, Nr. 14, Bloc: B9, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 52, Sector 3, Cod poștal: 031597   DROPLET ARCHITECTURE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Mihail Kogalniceanu, Nr. 19   DESIGNUM - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: PRINCIPATELE UNITE, Nr. 2, Bloc: B, Ap. 3, Sector 4   GENERAL PROIECT CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Râmnicul Sărat, Nr. 18, Sector 3   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - TEODORESCU ION - Județ: Gorj, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 1-17, Etaj: 3, Ap. Cam. B1-III    HOUSE ART PROIECT - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: Bucuresti, Nr. 12   AB PROIECT & DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-dul Pache Protopopescu, Nr. 24   LOGGIA CONCEPT 22 SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Ovidiu, Stradă: Uzinei, Nr. 2, Bloc: Interventii, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 6   AXL HOUSE PLANNING ARCHITECTURE SRL -Județ: Buzău, Localitate: Comuna Mărăcineni, Stradă: Euro 85, Nr. 50   SCHAIEL YAG RISE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Prelungirea Ghencea, Nr. 65B, Sector 6   ANCA ARH DESIGN STUDIO SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Pinului, Nr. 57            Teodorescu     Ion Dan     1713     București     Asociat/Societate comercială     ARHITECTI G402 S.R.L. - Județ: Dolj, Localitate: Comuna Braloștița, Stradă: Paltinis, Nr. 17 A            Teodorescu      Liviu-Mihai     8692     București     Asociat/Societate comercială     POLYSEMY ARHITECTURĂ-URBANISM SRL -Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Chiajna, Stradă: Anul 1864, Nr. 1A            Teodorescu      Matilda Simona     1082     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RETTER PROJECTMANAGEMENT SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Octavian Goga , Nr. 83   ARHAUS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Giulești, Nr. 111, Bloc: 5            Teodorescu      Ovidiu Nicolaie     2958     București     Asociat/Societate comercială     ORTEO CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. 1 Mai, Nr. 13, Bloc: C2, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 15, Sector 6            Teodorescu      Rareș Ovidiu     9154     București     Salariat/Societate comercială     ORTEO CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. 1 Mai, Nr. 13, Bloc: C2, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 15, Sector 6            Teodorescu      Rucsandra-Cristina     8046     București     Asociat/Societate comercială     ARHICLASS STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Bravu, Nr. 306, Bloc: B13d, Scară: D, Etaj: 10, Ap. 37, Sector 3, Cod poștal: 030322            Teodorescu      Valentina     1588     București     Salariat/Societate comercială     CONTEAM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dogarilor, Nr. 19            Teodorescu      Venera     656     București     Salariat/Societate comercială     PROACTIV LAND MANAGEMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Marin Calotă, Nr. 1C, Sector 2            Teodorovici      Dragoș     4641     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CLADRA ARHITECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iacob Negruzzi, Nr. 23, Sector 1   DIARHI PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iacob Negruzzi, Nr. 23, Etaj: Parter, Ap. Camera 1, Sector 1            Teodor-Stanciu      Tiberiu     8673     Iași     Asociat/Societate comercială     ATELIER SPRE-ARHITECTURĂ, GRAFICĂ, DESIGN SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Aleea Strugurilor, Nr. 1, Ap. camera 1            Terchilă      Ovidiu Constantin     10055     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială     ATELIER DE ARHITECTURA TERCHILĂ - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Aleea Fântânele, Nr. 3, Bloc: 47, Scară: A, Etaj: M2            Tereja     Corina Dana     7038     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     TEREJA CORINA DANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Zugravi, Nr. 7, Bloc: f7, Scară: a, Etaj: 4, Ap. 15, Cod poștal: 700091            Terentiev      Victor     8400     Iași     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     VECTORIAL PROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Miroslava, Stradă: Tudor Nicolae    VECTORIAL CONCEPT EVOLUTION SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Miroslava, Stradă: Valea Adâncă, Tudor Nicolae, Nr. 49   ZID'S SOLUTIONS SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Ciurea, Stradă: sat Lunca Cetățuii, STR. Frumoasă, Nr. 13, Bloc: -, Scară: -, Etaj: parter, Ap. -, Sector -, Cod poștal: 707085   VECTORIAL BUILDINGS IDEAS SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Miroslava, Stradă: Tudor Nicolae, Nr. 49, Bloc: C2, Ap. 23, Sector sat Valea Adâncă            Terheșiu      Alexandra     9285     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARCHIMAD ARCHITECTS SRL-D - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: G-ral Ion Dragalina, Nr. 14, Ap. 3   ARCHIMAD STUDIO SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Bulevardul Mihai Viteazul, Nr. 85            Tescaru      Irina     7091     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CONCEPT IT ARCHITECTURE AND RETAIL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Călărașilor, Nr. 311, Bloc: 71, Scară: 1, Ap. 22, Sector 3   ARKI ZOOM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Călărașilor, Nr. 311, Bloc: 71, Scară: 1, Ap. 22, Sector 3   CATINVEST EASTERN EUROPE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: BDUL PRIMAVERII, Nr. 19-21, Scară: A, Etaj: 2            Thiery      Vlad Ionuț     4088     București     Salariat/Societate comercială     ZECE SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Otopeni, Stradă: calea Bucureștilor            Thiu – Prună     Ana - Maria     5833     București     Asociat/Societate comercială     ATIPIC STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: LUCRETIU PATRASCANU, Nr. 17            Tiba      Andrei     11137     Iași     Asociat/Societate comercială     HEAT ARCHITECTURE SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Mihail Kogălniceanu, Stradă: Nicolae Bălcescu, Nr. 22C            Tiba     Elena-Andra     11026     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     S.C. MONO CONCEPT S.R.L. - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: stefan cel mare, Nr. 10, Bloc: 10, Scară: d, Etaj: 3, Ap. 7   THE CONCEPT LABORATORY S.R.L. - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: bacau, Nr. str.Stefan cel Mare,nr.10,bl.10,sc.D,ap.7, Cod poștal: 600357            Tifan Gy     Laura Lidia     3685     Timiș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PRO-ARH SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Dr. P. V. Ungureanu, Nr. 12/A    PRO-ARH TCC - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Dr. Pavel V. Ungureanu, Nr. 12A, Etaj: 1, Ap. 2            Tigâță      Dragoș Vasile     5249     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DTC ARCHITECT'S INVEST SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Nicolae Iorga, Nr. 7D, Bloc: F5, Etaj: 1, Ap. 8   DTC PROIECTARE ARHITECTURA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: bd Nicolae Iorga, Nr. 7D, Bloc: F5, Scară: Camera1, Etaj: 1, Ap. 8            Tihan      Vasilica Rodica     1629     București     Asociat/Societate comercială     SURIA STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ST. O. IOSIF , Nr. 2            Tima      Erika Krisztina     5024     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială      9 OPTIUNE SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Cetății, Nr. 2            Time      Laura - Alexandra     6708     București     Asociat/Societate comercială     AICI STUDIO DE ARHITECTURA SRL-D - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: maximilian popper, Nr. 37, Sector 3            Timilie      Bogdan Marian     4451     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     S.C.ARHI & BUILDING PROIECT S.R.L. - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Decebal    BOGDAN MARIAN TIMILIE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Maramureș, Nr. 32, Scară: A, Ap. 7            Timofte      Irina Ioana     7416     Transilvania     Salariat/Societate comercială     ARHIMAR SERV SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gh. Bilascu, Nr. 25, Ap. 12            Timofte      Marius Mihail     905     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială      3D PLAN - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Vasile Aaron, Nr. 24, Etaj: P, Ap. 2            Tincu     Dan     3366     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STRUCTURI SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Teiului, Nr. 1, Scară: 2, Etaj: 3, Ap. 35   EDIFICIA PROCONS SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: 1 DECEMBRIE 1918, Nr. 37, Bloc: 37, Etaj: PARTER    ARHITECTURA SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Al. Vlahuță, Nr. 13, Ap. 12   INGINERII PROIECT SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Eternitatii, Nr. 10   SC HUGEBO SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: POPA SAPCA, Nr. 13, Bloc: 13, Ap. 14   VINCENDIUM SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Comuna Golești, Stradă: Adâncata, Nr. 5   CĂMINUL TĂU SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Brailei, Bloc: 41, Ap. 5   ATELIER DE PROIECTARE EDILITARA SRL -Județ: Buzău, Localitate: Comuna Topliceni, Stradă: PRINCIPALA , Nr. 106            Tincu      Dorina     10789     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SEKO ARHISTUDIO VISION SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Mareșal Alexandru Averescu, Nr. 92, Bloc: camera 1, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 8, Cod poștal: 307210   SEKO ARHISTUDIO VISION SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Mareșal Alexandru Averescu, Nr. 92, Bloc: camera 1, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 8, Cod poștal: 307210   DORY DOT PROJECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Mașloc, Stradă: Sat Remetea Mică, Nr. 100            Tiparu     Bogdan Mihai     3648     Oltenia     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     RELIEF PROIECT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Sfintii Apostoli, Nr. 80   CON5UL7 CONSTRUCT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Comuna Bucovăț, Stradă: sat Bucovat, Nr. 891A    DUMYS ARHITECTURA SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Sararilor, Nr. 31            Tiriplică      Ion Daniel     7535     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ICON XT GRAPHICS SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Hidrocentralei, Nr. 43, Bloc: 43, Scară: 1, Ap. 3   TIRIPLICA ION DANIEL - ARHITECT - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Hidrocentralei, Nr. 43, Bloc: 43, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 3   PROSTAR INVEST SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Lt. Col. Dumitru Petrescu    QUICK ARHITECTURE LAB SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Bicaz, Nr. 55   HEVATEX COM SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Slt. Gheorghe Barboi, Bloc: 2, Scară: 2, Etaj: P    ONE ADD SRL - Județ: Dolj, Localitate: Oraș Segarcea, Stradă: Garoafelor, Nr. 23            Tirla      Delia-Monica     5130     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARCHI-MAX SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Nicolae Bălcescu, Nr. 61C    SANTECOM PROMO SYSTEM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: 16   Decembrie 1989, Nr. 29, Etaj: 1, Ap. 4            Tiron      Andrei     10153     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROJECT BUILDING PSC - Județ: Timiș, Stradă: Valisoara, Nr. 64   FUTURE CONSTRUCT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Leandrului, Nr. 21            Tisăliță      Cristina Daniela     9602     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STUDIOZ-2005 SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Spl. Republicii , Nr. 37   DACRI ARHI-STUDIO SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Sighetu Marmației, Stradă: Stefan Cel Mare, Nr. 65            Tișe     Alexandru     9615     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     VERBAU ROMÂNIA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Maramureșului, Nr. 46, Ap. 5   ATELIER DUBLU T SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Izlazului , Nr. 4, Bloc: A1, Scară: 1, Ap. 7   BAUINSTAL SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Maramureșului , Nr. 46, Ap. 5   SAGE PROJECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Antim Ivireanu, Nr. 21            Tișe      Constantin Marian     3127     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     MACOTI SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Fierului, Nr. 6   TIȘE CONSTANTIN MARIAN BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Fierului, Nr. 6   CONTUR DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Zorilor, Nr. 39            Titz      Marcela     883     Timiș     Salariat/Societate comercială     TITZUNACO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Dacilor, Nr. 10, Ap. 15A, Cod poștal: 300094            Tiță      Adela - Cornelia     4788     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     ADELA CORNELIA TITA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Gârliței , Nr. 24, 26-28, Bloc: tronson 1, Scară: A, Etaj: 6, Ap. camera 2, Sector 3   ACMVOL DESIGN SA - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Intr. Nicolae Bălcescu , Nr. 10            Tiucă      Octavian     13033     București     Asociat/Societate comercială     OTBA CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cal. Crângași, Nr. 6, Bloc: 17A, Scară: B, Etaj: 3, Ap. 63, Sector 6            Tivadar     Sorin Ciprian     7790     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC HC & D CNSTRUCT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Arh. Ion Mincu, Nr. 16, Bloc: B100, Scară: A, Ap. 10   ARHITIV LINES SRL - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Reșița, Stradă: Castanilor, Nr. 1   ARHISILV SRL - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Ciacova, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 21, birou 2   OCTACAD SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Săcălaz, Stradă: Principală, Nr. 634 A, Ap. camera 1   MASTER PROJECT CONCEPT SRL-D - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Obedenaru , Bloc: X4, Scară: B, Ap. 12   DACODRIN SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Obedenaru, Nr. 32, Bloc: X4, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 12   PROARHITEX SRL - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Ciacova, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 21 biroul 3   PRO CASA PROIECT SRL - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Caransebeș, Stradă: Traian, Nr. 4   AKADISCO STUDIOS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Peciu Nou, Stradă: Sănmartinu Sărbesc, Nr. str Principală nr.84            Tivadar-Ianceu      Daniel     4545     Bihor     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     POLIART SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Lunga, Nr. 4, Ap. 1   ARHIPELAG PROIECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Șoimi, Stradă: SAT URVIS DE BEIUS, Nr. 202   POLIART CONSULTING SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Cuza Voda, Nr. 64, Ap. 1            Tîlvescu-Nicula      Maria     9760     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Salariat/Birou individual de arhitectură     HB-DESIGN-TEAM ARHITECTURA, CONSTRUCTII, MOBILIER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pictor Barbu Iscovescu, Nr. 24, Sector 1   VLADIMIR NICULA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: FREDERIC CHOPIN, Nr. 18, Sector 2            Tîrcă      Radu-George     11107     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială     ATELIER GOVORA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gheorghe Iorga            Tîrîlă     Daniel     2713     Iași     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     NEOHABITAT OFFICE SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Municipiul Vaslui, Stradă: -Vaslui, STR. CONSTANTIN DOBROGEANU GHEREA,, Nr. 26, Etaj: parter    TÎRÎLĂ DANIEL BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Vaslui, Stradă: Alecu Donici, Nr. 18, Bloc: 18, Scară: A, Etaj: IV, Ap. 29, Cod poștal: 730150            Tîrziu      Sergiu Marian     7635     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     FORMATEKTURA SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Jibou, Stradă: Băilor , Nr. 47C    DESIGN KABINET SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Grigore Antipa, Nr. 17A, Ap. 5            Toader      Alin - Cantemir     7096     București     Titular/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BRADU VERA SRL - Județ: Buzău, Localitate: Oraș Nehoiu, Stradă: Calea Mihai Viteazul, Bloc: E1, Etaj: 2, Ap. 5, Cod poștal: 125100   OM CONCEPT ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Dolina, Nr. 4, Bloc: 68, Scară: 2, Etaj: 4, Ap. 20, Sector 4   SPHERA DESIGN & CONSTRUCTION COMPANY SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Plevnei, Nr. 90, Sector 1            Toader      Dan     757     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     DAN TOADER BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Grigore Moisil, Nr. 10   TRUST DETAILS PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: GRIGORE MOISIL, Nr. 10, Bloc: 8, Scară: 1, Etaj: 10, Ap. 54, Sector 2            Toader      Elena - Mădălina     5507     București     Asociat/Birou individual de arhitectură     BIA ELENA MADALINA TOADER - Județ: București, Stradă: str nicolae iorga, Nr. 3, Etaj: parter, Sector 1            Toader     Flavius-Ioan     11001     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC RHEINBRUCKE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Amforei, Nr. 13   ATELIER DECUMANUS SRL - Județ: Timiș, Stradă: str. Eugen de Savoya, Nr. nr. 7, Ap. 20A, CP: 300085   SC RHEINBRUCKE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Amforei, Nr. 13   NARTEX CONCEPT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Profesor Mircea Neamțu, Nr. 24, Ap. 6            Toader      Iulia Maria     1545     București     Asociat/Societate comercială     GRAN FERIA SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Otopeni, Stradă: Eroilor, Nr. 5h            Toader      Yvonne     7976     București     Asociat/Societate comercială     YVDESIGNHUB SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cal. Călărași, Nr. 311, Bloc: 71, Scară: 3, Ap. 89, Sector 3            Tobos      Florian Catalin     12739     Prahova     Asociat/Societate comercială     CAT ARCH SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Păulești, Stradă: Strada Unirii, Gageni, Nr. 425, Cod poștal: 107402            Tocan-Grigore      Ileana Cornelia Mihaela Viorica     2103     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ILEANA TOCAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Stradă: -    DIO PROIECT CONSTRUCT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Săcele, Stradă: Viitorului    ATELIER DE PROIECTARE GTT SRL - Județ: Covasna, Localitate: Comuna Vâlcele, Stradă: Sat Valcele, Nr. 224A C    TEL TEHNO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Branduselor    PIAVI CONS SRL - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Zărnești, Stradă: Str. Mare , Nr. 403            Tocăniță-Fugaru      Francisc Ioan     93     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - ARHITECT TOCĂNIȚĂ-FUGARU FRANCISC IOAN - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 1-17, Etaj: 2   ASPLAN SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 1-17            Todiraș      Ștefan     8869     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHTO SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Trandafirilor    ARHICON PROJECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Oraș Pașcani, Stradă: Str. Fântânele, Nr. 47, cam 1            Todiroae     Vlad     9714     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ASCO CONSTRUCTII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Lacul Tei, Nr. 80, Sector 2   SC TOD ARCHITECTURE GROUP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Anastasie Panu, Nr. 8, Bloc: A12, Scară: 1, Etaj: 7, Ap. 23, Sector 3            Todor      Doina Lavinia     4214     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ TODOR DOINA LAVINIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bd. Eroilor de la Tisa, Nr. 22, Ap. 20   SC ATELIER DECUMANUS SRL - Județ: Timiș, Stradă: str. Eugen de Savoya, Nr. nr. 7, Ap. 20A, Cod poștal: 300085            Todor      Radu George     8124     Alba     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CINETIC STUDIO SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Ion Lancranjan, Nr. 13   SC ARCHISPOT SRL - Județ: Alba, Localitate: Comuna Berghin, Stradă: -, Nr. 193C            Todoran      Simona     7491     Mureș     Salariat/Societate comercială     CONTRANSCOM CONSTRUCȚII BENȚA SRL -Județ: Mureș, Localitate: Comuna Sâncraiu de Mureș, Stradă: Localitatea Nazna, str.Mureșului, Nr. 1            Todoran      Smaranda Maria     5159     Transilvania     Salariat/Societate comercială     STUDIO AKS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Actorului, Nr. 24            Tofan      Bogdan     1157     București     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     TOFAN ARKITECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Matei Voievod, Nr. 137, Sector 2   TOFAN A. BOGDAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Campineanca    GYARMATH STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Berzei, Nr. 9, Bloc: A, Etaj: 2, Ap. 2, Sector 1            Tofan     Daniel     3927     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC GLAMOUR ART MULTIMEDIA SRL - Județ: Neamț, Stradă: DACIA    SC QUICKART DESIGN SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Câmpulung Moldovenesc, Stradă: NICOLAE BALCESCU    ANZUGEO CONSTRUCT SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Oraș Bârlad, Stradă: BULEVARDUL REPUBLICII    ZERO ENERGY CONCEPT DEVELOPMENT SRL -Județ: Vaslui, Localitate: Oraș Bârlad, Stradă: BULEVARDUL EPUREANU, Nr. 55, Bloc: B1, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 6            Togan      Bianca Andrada     2299     Alba     Titular/Birou individual de arhitectură     B.I.A. BIANCA TOGAN - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Horea, Nr. 5            Tolbes      Cosmin Nicolae     8854     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MODULOR ARCHITECTURE OFFICE SRL - Județ: Argeș, Stradă: Baloaica 14, Nr. 14 108   ARCHITECTURE ASSOCIATES SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Crișana, Nr. 31, Sector 1            Tolomeiu      Carles     9451     Transilvania     Asociat/Societate comercială     STUDIO MEVARA - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Mihai Viteazu, Stradă: Principala, Nr. 144            Toma      Alina-Iuliana     8162     București     Salariat/Societate comercială     KARTEZIAN GROUP SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 143A            Toma      Antonia     5398     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     INTERMET SRL - Județ: NEDEFINIT, Stradă: Pescarului, Nr. 2/47    NEO DRAFT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Cosminului, Nr. 7, Ap. 1   SOCIETATEA TOMART PRO SRL - Județ: NEDEFINIT, Stradă: -    VISION LINE PROIECT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Bd. Iuliu Maniu, Bloc: I, Ap. 31            Toma     Bogdan - Octavian     10323     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHINET PLUS SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Carol I, Nr. 22, Etaj: parter, Ap. 2   ATMO SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Alexandru Golescu, Nr. 55, Cod poștal: 620155            Toma      Carmen Monica     1041     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     KARTEZIAN GROUP SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 143A            Toma      Claudiu Alexandru     4378     Timiș     Asociat/Societate comercială     PARASITE STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Lev Tolstoi, Nr. 16            Toma      Cristian     8463     Argeș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     WISE STUDIO BUILDING SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Calea Bucuresti, Bloc: 22, Scară: A, Ap. 3   ARTHITECTURE ABOVE & BEYOND SRL - Județ: Argeș, Localitate: Oraș Mioveni, Stradă: Caranesti, Bloc: E4, Scară: B, Ap. 2            Toma      Diana - Ioana     10108     București     Asociat/Societate comercială     ATELIER FRACTAL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Constantin Aricescu, Nr. 46, Sector 1            Toma      Elena - Mădălina     6744     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA TOMA ELENA MADALINA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Spinis, Nr. 10, Bloc: 100A, Scară: c, Etaj: 3, Ap. 42, Sector 4   ARHI-TEM STUDIO SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Mizil, Stradă: Cuza Voda, Nr. 1, Bloc: 27, Scară: A, Ap. 2, Cod poștal: 105800   SANTIER IN LUCRU SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Domnești, Stradă: Trandafirilor, Nr. 1A 3D    ARHI-PRO TEAM SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna Crevedia, Stradă: Uzinei, Nr. 158M7            Toma      Ionuț     3627     Dobrogea     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     S.C. EAST ATELIER SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Grigore Tocilescu, Nr. 1A    SCOOP ARCHITECTURE SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Grigore Tocilescu, Nr. 1A, Ap. 1            Toma     Izabela Gabriela     10704     Iași     Salariat/Societate comercială     XOLVING LABS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bd. Socola, Nr. 28, Bloc: Z3, Scară: A, Ap. 63            Toma      Mariana     202     Iași     Asociat/Societate comercială     CASSIOPEIA ARHITECT SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Municipiul Vaslui, Stradă: Traian, Bloc: 250, Scară: B, Etaj: 3, Ap. 13            Toma      Marius Cezar     8825     Argeș     Titular/Birou individual de arhitectură     CEZAR TOMA BIA - Județ: Argeș, Localitate: Oraș Mioveni, Stradă: Logofăt Stanciu Mihoveanu , Nr. 15, Bloc: A1, Scară: B, Ap. 12            Toma      Nicoleta Doina     1215     București     Asociat/Societate comercială     TERESTRA DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intr.Sevastopol, Nr. 4, Sector 1            Toma      Raluca     4231     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TOMA RALUCA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Stradă: -    SC PRO ARCAD SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Becas, Nr. 19-21, Ap. 12            Toma      Steluța     2860     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DECOPRO SRL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Calea Calarasilor, Nr. 161   TEXTILDECO SRL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Poet Grigore Alexandrescu, Nr. 16   PROVEREX SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: BRAILEI    INDALUKPROIECT - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Aleea Soarelui, Nr. 14, Bloc: C7, Scară: 3, Etaj: 4, Ap. 44            Tomescu      Cristian Victor     484     Muntenia Vest     Asociat/Birou individual de arhitectură     BIA TOMESCU CRISTIAN VICTOR - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Panait Iatropol, Nr. 12, Ap. 1            Tomescu      Laura Maria     8105     Hunedoara     Salariat/Societate comercială     LYALL BILLS & YOUNG ARCHITECTS LTD - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Studio D2, Caledonian Road, Nr. 400, Cod poștal: N1 1DN            Tomescu      Mircea - Radu     4863     București     Asociat/Societate comercială     R&T BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ipotesti            Tomescu     Nicoleta     3367     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     PROIECT BUZĂU SA - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Bld. Unirii, Bloc: 13AB    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ TOMESCU NICOLETA - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Cart. Broșteni, Bloc: P18, Ap. 3            Tomescu      Raluca Simona     4753     Timiș     Asociat/Societate comercială     PLASIS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Aradului, Nr. 8, Ap. 4, Cod poștal: 300086            Tomița      Șerban     6609     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ȘERBAN TOMIȚĂ - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Munteniei, Nr. 6   TERRA DISTRICT CONSULT - Județ: Sibiu, Stradă: Nicolae Porumbescu, Nr. 9A, Cod poștal: 555300   ARHI TS STUDIO SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Petrila, Nr. 19A    STUDIO T ARHITECT SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Moldovei, Nr. 48            Tomniuc      Oana - Adriana     10367     Iași     Asociat/Societate comercială     PROJECT LINE ARCH SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bulevardul Socola, Nr. 2            Tomoi      Alexandru Paul     11073     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC EMBRYO PROJECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Veronica Micle , Nr. 4, Etaj: 2, Ap. 5, Sector 1, Cod poștal: 010046   TOMARHI CONCEPT 22 SRL - Județ: Gorj, Localitate: Oraș Novaci, Stradă: Nucilor, Nr. 5            Tomoiu      Ana     3368     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială     PROFESIONAL AT URBAN PROJECT SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Oltului, Nr. 34A            Tomșa      Octavian Alexandru     9915     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA TOMȘA OCTAVIAN ALEXANDRU - Județ: Maramureș, Localitate: Comuna Rozavlea, Stradă: sat Rozavlea, Bloc: 2, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 5            Tonca      Dan-Andrei     5067     Timiș     Asociat/Societate comercială     DAN ANDREI TONCA BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Letea, Nr. 24, Etaj: demisol, Ap. sad 1            Tonca     Dona-Andra     8060     București     Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CATALIN STANCIU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Olimpului , Nr. 37, Sector 4, Cod poștal: 040196   BIEN DESIGN PROJECT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Bragadiru, Stradă: SALCIEI, Nr. 56B   SC TONKA DXB SRL - Județ: Ilfov, Stradă: Soseaua Oltenitei 15-15A            Tonco      Ruxandra-Ioana     9511     București     Salariat/Societate comercială     NOVELTY AE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos. Straulesti, Nr. 198, Ap. vila 1, Sector 1, Cod poștal: 013339            Tonea      Dragoș Andrei     6764     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     TANȚĂU ARCHITECTURE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Godeanu, Nr. 10   AGORAWORKS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Gârbău, Stradă: Principală, Nr. 137   TONEA DRAGOȘ BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Stradă: Strada Govora, Nr. 18, Cod poștal: 400664            Tonescu      Corina Mihaela     5271     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură     TONESCU CORINA MIHAELA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: MESTERUL MANOLE, Nr. 1, Bloc: D17, Scară: 2, Etaj: 3, Ap. 26, Sector 3            Topa      Cristina Ionela     10481     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     NOUVEAU ARCHITECTURE PROJECT SRL -Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: BD TOMIS , Nr. 235, Bloc: BIROUL NR.3            Topliceanu      Iulia-Mihaela     10514     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      .K-BOX CONSTRUCTION DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dorobanti, Nr. 103-105, Etaj: 1            Torcică      Corvin Nicolae     447     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială     ARHCON - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Avram Iancu, bl. 26/8            Torok      Aron Lorant     5979     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARON LORANT TOROK BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Covasna, Stradă: -    OPEN WORKS SRL - Județ: Covasna, Stradă: -    SC OPEN WORKS SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Tancsics Mihaly, Nr. 11.            Toth     Agnes     6377     Satu Mare     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIA TOTH AGNES - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Ioan Slavici, Nr. 32   SAMINSTAL SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Comuna Vetiș, Stradă: Principală, Nr. 98   B& T ARTA SI ARHITECTURA SRL -D - Județ: Satu Mare, Localitate: Comuna Vetiș, Stradă: Principala, Nr. 98   CIVIL ART PROIECT SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Comuna Medieșu Aurit, Stradă: Principala, Nr. 762            Toth      Arthur Mircea     7316     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială     ENSO DESIGN ATELIER - Județ: București, Stradă: drumul padurea neagra 19-33            Toth      Erzsebet     3966     București     Asociat/Societate comercială     AXE-ATELIER DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Pantelimon, Nr. 247, Sector 2            Toth      Krisztina Andrea     5236     Nord-Vest     Asociat/Societate comercială     ARHIHOME SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Griviței, Nr. 127            Toth      Martha     9071     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     A.PLAN SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: A. D. Xenopol , Nr. 17, Ap. 8   FORMAT PROIECT SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Samuel Micu Klein, Nr. 5   SC FORMAT PROIECT STUDIO SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Samuel Micu Klein, Nr. 5            Toth      Tunde Krisztina     12374     Satu Mare     Salariat/Societate comercială     IBOR ARCHITECTS SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Oraș Carei, Stradă: Căplenilor, Nr. 23            Tothfalusi      Gabor     4228     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TEKTUM ARHITECTURĂ & ARTĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Cardinal Iuliu Hossu, Nr. 13   ROADS DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Vântului, Nr. 30            Tovissi      Zsolt     2562     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     PLANT STUDIO SRL - Județ: Harghita, Stradă: -            Tovissi      Marton     8188     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PLANT STUDIO SRL - Județ: Harghita, Stradă: -    A-PLATZ ARHITECTURA SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Cintarului, Nr. 8, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 9, Cod poștal: 530200            Trană     Sorin Mihai     11911     Oltenia     Salariat/Societate comercială     NURB STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Dacia, Nr. 72, Ap. 1, Sector 2            Trancioveanu      Eugen Traian     4023     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SUGESTIVE PROIECTARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Metalurgiei, Nr. 5-7, Sector 4   SUGESTIVE PROIECTARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Metalurgiei, Nr. 5-7, Sector 4            Tranculov      Terezia     759     Argeș     Titular/Birou individual de arhitectură     TRANCULOV TEREZIA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Stradă: -            Trandafir      Cătălin Marian     6671     Transilvania     Salariat/Societate comercială     FITRA ARHITECTURA SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: B-dul Revolutiei  1989, Nr. 30, Bloc: MV6            Trandafir      Mihai - Cristian     5304     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     FLUID PROIECT SRL - Județ: București, Stradă: Diaconu Coresi, Nr. 53   INTERGROUP ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independenței, Nr. 294, Sector 6, Cod poștal: 060031   CONSIS PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iancului, Nr. 31, Etaj: 6, Sector 2            Trandafiropol     Alexandru     6444     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CONSIS PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iancului, Nr. 31, Etaj: 6, Sector 2   ALEXANDRU TRANDAFIROPOL BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Podul Giurgiului, Nr. 1, Bloc: 14, Scară: 3, Etaj: 1, Ap. 71, Sector 2, Cod poștal: 50361   ARION DEVELOPMENT CAPITAL SRL - Județ: București, Stradă: Calea Dudesti, Nr. 188, Sector 3   URBAN PLAN CONCEPT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Bragadiru, Stradă: Solidarității, Nr. 17-19    SAT CCH DEVELOPMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Elena, Nr. 4, Bloc: OD7, Scară: B, Ap. 26, Sector 2   VISION ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Rascoala 1907   AVANGARDE STUDIO AURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dudesti, Nr. 188, Bloc: C, Scară: C, Etaj: 7, Ap. 60, Sector 3, Cod poștal: 031088            Trasnea      Maria-Roxana     10671     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     H STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Moara de Foc, Nr. 13, Bloc: 597, Scară: A, Ap. 2            Trăistaru      Anca Georgiana     9053     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială      1ST FLOOR ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sfânta Maria, Nr. 17A    ANCA-GEORGIANA TRAISTARU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: PANCOTA, Nr. 5, Sector 2   METRIK ARCHITECTURE S.R.L. (METRIK ARHITECTI ASOCIATI SRL-D) - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Alexandru Constantinescu, Nr. 41, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 1            Trăușan      Radu Mihail     5113     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     UP TOWN - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Balanței, Nr. 35   UP TOWN PROIECT SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: General Gheorghe Magheru, Nr. 60            Trenea     Anca Lucia     3132     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STUDIO T SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Anatole France, Nr. 29A    SCRIPCARIU BIROU DE ARHITECTURĂ SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Moților, Nr. 100A            Trenea      Tiberiu Romi     3133     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STUDIO T SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Anatole France, Nr. 29A    AKA INTER SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Constantin Brâncuși, Nr. 200            Trică      Mădălina Ștefania     6655     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     METRANS ENGINEERING S.R.L. - Județ: București, Stradă: CALEA RAHOVEI, 266-268, Nr. CALEA RAHOVEI, Bloc: 266-268, Sector 5, Cod poștal: 050912   ATELIER M ARHITECTURĂ ȘI CONSULTANTA SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Bl Unirii, Nr. 17, Bloc: 60, Scară: D            Trif      Andreea Gabriela     4816     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GETRIX SA - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Vasile Alecsandri, Nr. 15   GETRIX CAD SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Vasile Alecsandri, Nr. 15            Trif      Ilie - Sorin     11440     Alba     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHITAB SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Nicolae Cristea    ITS BAD ARCHITECTS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Lazar Gheorghe , Nr. 1, Etaj: 1, Ap. 1            Trif      Mariana     91     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     GETRIX SA - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Vasile Alecsandri, Nr. 15   TRIF M. MARIANA -BIROU DE ARHITECTURĂ - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Frații Golești, Nr. 105            Trif      Mihai Radu     6990     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GETRIX SA - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Vasile Alecsandri, Nr. 15   GETRIX CAD SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Vasile Alecsandri, Nr. 15            Trif      Nicolae     92     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GETRIX SA - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Vasile Alecsandri, Nr. 15   GETRIX CAD SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Vasile Alecsandri, Nr. 15            Trif     Nicolae Leontin     4818     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GETRIX SA - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Vasile Alecsandri, Nr. 15   HIDRO SALT B-92 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Viitorului, Nr. 50   GETRIX CAD SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Vasile Alecsandri, Nr. 15            Trif      Vlad     5498     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ VLAD TRIF - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: D. Kiriak, Nr. 29, Cod poștal: 300479   VAT DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Săcălaz, Stradă: Sat Beregsău Mare, STR. Hațegana , Nr. 1, Ap. ap.2    SC ALUR STUDIO DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Moise Doboșan, Nr. 5, Ap. SAD1            Trifa      Cristian Sorin     4927     Bihor     Asociat/Societate comercială     ARTPLAN CONSULTING SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Calea Clujului, Nr. 39            Trifan      Iulia - Sorina     4827     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială      1722 STUDIOLAB INC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cararuia, Nr. 15 1722   DSGN HUB SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gen. Gheorghe Manu, Nr. 14, Etaj: 1, Ap. 5, Sector 1            Trifan      Mihai-Cosmin     11029     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     ATELIER ONOMA SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Miroslava, Stradă: Bucegi, Nr. 5, Etaj: 1, Ap. Camera 5, Cod poștal: 707305            Trifan      Ștefania     3194     București     Salariat/Societate comercială     BILFINGER TEBODIN ROMANIA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 108-112M, Etaj: 1, Sector 2, Cod poștal: 020082            Trif-Coman      Iuliana     9872     București     Asociat/Societate comercială     SC NOIAN STUDIO SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Popești-Leordeni, Stradă: Solstitiului, Nr. 2H, Bloc: 1, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 26, Cod poștal: 077160            Trifu      Adrian     11151     București     Asociat/Societate comercială     SC PLAN BUN ARHITECTURA S.R.L. - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Ovidiu, Stradă: Frunzelor, Nr. 37, Cod poștal: 905900            Trinca     Cristian Mihai     7791     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     EURODRAFT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Sânandrei, Stradă: Magnoliei, Nr. 14   EURODRAFT PROIECT DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Sânandrei, Stradă: Magnoliei, Nr. 14, Cod poștal: 307375   TRINCĂ CRISTIAN-MIHAI BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ioan Curea, Nr. 6, Etaj: 1, Ap. 8   SC ARHITECTONIC TM SRL - Județ: Timiș, Stradă: Str. Ioan Curea, nr.6, ap.8, Cod poștal: 300224            Tripa      Ioana     2222     Transilvania     Salariat/Societate comercială     ARCONEX CONSULTING SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Donath , Nr. 4            Tripșa      Silvia Casandra     8752     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER TREI SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Florimund Mercy, Nr. 7, Etaj: 3, Ap. 16B, Cod poștal: 300085   SC STUDIO NOMADIC SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Florimund Mercy, Nr. 7, Bloc: Mansardă, Scară: SAD III            Trișnevschi      Dan     1652     București     Salariat/Societate comercială     STIZO EXPERT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Moșilor, Nr. 36A, Sector 3, Cod poștal: 11183            Trițescu      Codrin     1620     București     Salariat/Societate comercială     OM BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Stradă: crangului, Nr. 15            Trîmbițaș      Georgeta     329     Timiș     Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHITECT TRÎMBIȚAȘ SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Martir Miroslav Todorov , Nr. 2   POLIFORM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: București, Nr. 19, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 7            Trocaru      Cornelia     2202     Transilvania     Asociat/Societate comercială     STUDIO STUP.A SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Fântănele, Nr. lama E/81            Trofin      Alexandru     10943     Iași     Salariat/Societate comercială     DICO ȘI ȚIGĂNAȘ BIROU DE PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Stradă: -            Trofin      Florin     423     Timiș     Asociat/Societate comercială     ABRAXAS SRL - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Reșița, Stradă: Libertății, Nr. 2            Trofin     Gabriela     6565     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GABRIELA TROFIN - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BIA - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Unirii, Nr. 4, Bloc: FA17, Scară: 4, Ap. 13   ALFA PROIECT SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: BASARABILOR, Nr. 2, Bloc: 2BC, Scară: B, Ap. 7   MAN SAN SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Zmeurei, Bloc: 11   C, Scară: B, Ap. 3            Trufaș      Claudia - Ileana     8133     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BEROS ABDUL ARHITECȚI ASOCIAȚI SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intr. Crișul Alb, Nr. 32, Sector 4   CLAUDIA-ILEANA TRUFAȘ BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Partiturii, Nr. 8, Bloc: 62, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 59, Sector 6   CITRUS STUDIO - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Partiturii, Nr. 8            Truică      Ionela     10847     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     LUUM ARHITECTURA SI DESIGN INTERIOR - Județ: București, Stradă: Frederich Chopin    PEARL ARHITECTIUR SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: BUZESTI 71   LUUM STUDIO NO. SEPT SRL - Județ: București, Stradă: CRINUL DE PADURE            Trunk      Andreea Claudia     7551     Timiș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TRUNK OFFICE DESIGNS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Cornel Grofșoreanu, Bloc: D11, Etaj: 1, Ap. 5   SIDAG PROJECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Giroc, Stradă: Parcului, Nr. 21, Ap. 2   ARHIMADE PROJECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Giarmata, Stradă: Sat Cerneteaz            Tucă      Petre Octavian     10928     Dobrogea     Salariat/Societate comercială     ISACOV & ASOCIAȚII BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 143A            Tudor      Alexandra     7746     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ALEXANDRA TUDOR BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Constantin Stere , Nr. 39, Sector 1            Tudor     Ana     7848     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     P&T STRUCTURE DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Arh. D. Hârjeu, Nr. 33, Sector 2   P&T DESIGN INVESTMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Arh. D. Hârjeu, Nr. 33, Sector 2            Tudor      Ana Maria     6996     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     ARHITECTURALL PROJECT SOLUTION SRL -Județ: Constanța, Localitate: Oraș Năvodari, Stradă: M5            Tudor      Andrei Gabriel     2597     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Alte forme juridice (AFJ)      ASSEMBLAGE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: dr. Florea Teodorescu, Nr. 2, Sector 5   CENTRUL DE STUDII ȘI PROIECTARE CONSTRUCȚII MILITARE - UM 02248 - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Taberei , Nr. 7-9, Sector 6            Tudor      Carmen - Veronica     4994     București     Asociat/Societate comercială     PROIECT NRGTIC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iordan Bogdanescu            Tudor      Cosana Antonia     1973     București     Asociat/Societate comercială     PRO HABITAT 4D SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str Dumitru Zosima , Nr. 101, Sector 1            Tudor      Daniela     2598     București     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)      CENTRUL DE STUDII ȘI PROIECTARE CONSTRUCȚII MILITARE - UM 02248 - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Taberei , Nr. 7-9, Sector 6            Tudor      Dorian     10712     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     K&K STUDIO DE PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Virgil Fulicea, Nr. 5, Ap. 1   ATELIER MAECENAS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Valea Gârboului, Nr. 48A, Etaj: 4, Ap. 20, Sector sat Florești            Tudor     Ioan     1928     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială      3D-TUDOR - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Chitila, Stradă: VASILE PARVAN, Nr. 11   BRICK MASTER - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CORNATEL, Nr. 11A, DEMISOL, AP2    TUDOR ARHCONS SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Chitila, Stradă: Nicolae Balcescu   SC TUDOR VICI INTERNATIONAL DESIGNSRL -Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Chitila, Stradă: vasile parvan    ATELIER ARHITEAM CONCEPT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Chitila, Stradă: Nicolae Balcescu    SPIC STUDIO 32 SRL - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: RAHOVA, Nr. 131BIS            Tudor      Iulian Gabriel     10772     Oltenia     Salariat/Societate comercială     SC SPA INOVATIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos. FUNDENI, Nr. 50B, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector 2            Tudor      Mihnea-Ionuț     12057     București     Salariat/Societate comercială     PRODID SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Paul Chinezu, Nr. 6E            Tudor      Tiberius George     11600     București     Asociat/Societate comercială     ATELIER TSAR SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cremenita, Nr. 43, Bloc: B, Etaj: 2, Ap. 13, Sector 5            Tudor      Vlad-Constantin      11204     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     RE-FORMAT. - Județ: Londra, Stradă: beckham lane            Tudora      Ana Cristina     5203     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ TUDORA ANA CRISTINA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -            Tudora      Gabriel     5202     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ TUDORA GABRIEL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -    SPAZIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Gheorghe Ghibănescu, Nr. 8            Tudora      Glad Paul     4642     Timiș     Titular/Societate comercială   Titular/Societate comercială     PILOT TEAM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: 3 August 1919, Nr. 19, Ap. 2/A    B-CUBB SRL - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Lugoj, Stradă: Făgetului, Nr. 5            Tudorache     Adrian     950     Iași     Asociat/Societate comercială     ARHLINE STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Zimbrului, Nr. 17            Tudorache      Constantin     3370     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială     PRODOMUS SRL - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: București, Nr. 203 (209)            Tudorache      Gelu     2425     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU DE ARHITECTURĂ GELU TUDORACHE SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Nordului, Nr. 4, Scară: D, Etaj: parter, Ap. 3   GELU TUDORACHE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Nordului, Nr. 4, Bloc: 4, Scară: D, Ap. 3            Tudorache      Ioana-Cristina     8849     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MINA-M-COM - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Regina Elisabeta, Nr. 7, Sector 3   CRIȘAN & CRIȘAN ARHITECTURE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Regina Elisabeta, Nr. 7, Sector 3            Tudorache      Irina     7918     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU DE ARHITECTURĂ GELU TUDORACHE SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Nordului, Nr. 4, Scară: D, Etaj: parter, Ap. 3   RC EUROPE DEVELOPMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Al. Constantinescu, Nr. 35, Etaj: 2, Ap. 7            Tudorache      Izabela - Adelinne     9582     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROIECTARE CONSTRUCTII CASE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Patulului, Nr. 4, Bloc: V9, Scară: A, Etaj: 7, Ap. 37, Sector 3   SC ATELIER PRAG SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cuza Voda, Nr. 90   PROIECTARE NELSA LOCUINTE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Patulului, Nr. 4            Tudorache      Ștefania Iuliana     2892     București     Asociat/Societate comercială     GIOLIA ATELIER DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Constantin Titel Petrescu, Nr. 8, Bloc: C39, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 23, Sector 6            Tudoran     Ioan-Lucian     8612     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ROMTEST ELECTRONIC - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iacobeni, Nr. 4, Sector 5   IOAN TUDORAN ATELIER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Caimatei, Nr. 3, Sector 2            Tudoruț      Costel     6558     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ATLAS CONSULTING & PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Someșul Cald, Nr. 4   SC QUADRUM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Madrigalului, Nr. 12 b, Cod poștal: 013746            Tudose      Alexandru     7357     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TA TRILITIC STUDIO SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Bd-ul Mircea cel Batran, Nr. 7, Bloc: A5, Scară: I, Etaj: 7, Ap. 27   IMPRESION DESIGN SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Radu Popescu, Nr. 7B            Tudose      Ionuț - Cătălin     6803     București     Titular/Birou individual de arhitectură     IONUT CATALIN TUDOSE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ardealului, Nr. 36, Ap. 2, Sector 1            Tudose      Mihai Mircea     12246     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     MIRCEA MIHAI TUDOSE BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Glad, Nr. 84            Tudose      Nicolae Claudiu     6048     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     TUDOSE NICOLAE CLAUDIU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dorobanților, Nr. 112   CTB ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Arinilor, Nr. 11, Bloc: H, Ap. 12            Tudose      Oltea - Ștefana     5673     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GO EAST ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mântuleasa , Nr. 18, Sector 3   OLTEA T. HEALING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Caloian Judetul, Nr. 7, Sector 3, Cod poștal: 030111            Tudosie     Remus Octavian     11612     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     LEVANT PROJECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Al. Macedonski, Nr. 1   ARIA ARCHITECTS SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Calea Severinului, Nr. 4, Bloc: 320, Scară: 1, Ap. 30            Tuică      Lucian Alexandru     6674     Timiș     Asociat/Societate comercială     STUDIO ARHITECT LUCIAN TUICA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Șandra, Stradă: sat Șandra, Nr. 130, Ap. 2, Cod poștal: 307065            Tulban      Nicolae Daniel     2098     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TUMAX PROIECT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Săcele, Stradă: -    BIA NICOLAE TULBAN - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Avram Iancu , Nr. 50, Ap. 3a    TUMAX SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: CLOȘCA, Nr. 17   FEJER CAD SRL - Județ: Brașov, Localitate: Comuna Tărlungeni, Stradă: SALCAMILOR, Nr. 173            Tulbure      Mihai     660     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     PROIECT BOTOȘANI SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Marchian, Nr. 1            Tulbure      Sorana     5551     Nord-Est     Titular/Birou individual de arhitectură     SORANA TULBURE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: str. Unirii , Nr. 7, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 14, Cod poștal: 710221            Tulică      Sorin George     1445     București     Titular/Birou individual de arhitectură     SORIN GEORGE TULICĂ BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Pantelimon, Nr. 286, Bloc: 41, Scară: 3, Etaj: 9, Ap. 114, Sector 2            Tulogdy      Laszlo Gyorgy     4229     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TEKTUM ARHITECTURĂ & ARTĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Cardinal Iuliu Hossu, Nr. 13   EKTRA STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Mărginașă , Nr. 52, Bloc: C, Ap. 5            Turbatu     Andreea Iulia     9067     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CONTURPROIECT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Boldești-Scăieni, Stradă: Liliacului, Nr. 7   ONISIM ARCHITECTURE AND DESIGN SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea 13 Septembrie    ZENIT DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: DRUMUL TABEREI            Turbatu      Daniela - Elena     5021     București     Asociat/Societate comercială     DEDALCOM DESIGN SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Otopeni, Stradă: Nichita Stănescu            Turcinschi      Dmitri     9771     Mureș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CONSTRUCT CC SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: B-dul 1 Decembrie 1918, Nr. 128, Ap. 9   TURCINSCHI ARCH STUDIO SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Tg. Mureș, Stradă: Transilvania , Nr. 52, Ap. 1            Turcitu      Mihai     3027     București     Asociat/Societate comercială     GRAPHITE TEHNIC DESIGN SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Berceni, Stradă: verii, Nr. 7, Cod poștal: 077020            Turcoianu      Florică     3411     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     BMMC SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Daciei, Nr. 64   PROIECT COMPANY CONSTRUCT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis , Nr. 143A    S&T PROIECT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Delfinului, Nr. 22   S&T STUDIO TRADING SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Delfinului, Nr. 22   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH.FLORIN TURCOIANU - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: -            Turcu      Adrian     5120     Mureș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură     ADI PROIECT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Agricultorilor, Nr. 7   TURCU ADRIAN BIA - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Tg. Mureș, Stradă: Agricultorilor, Nr. 7            Turcu     Alexandra Felicia     1486     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ALEXANDRA FELICIA TURCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vatra Luminoasă, Nr. 70, Bloc: W2, Etaj: 10, Ap. 44, Sector 2   EURODRAFT PROIECT DESIGN - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Sânandrei, Stradă: Mangoliei, Nr. 14   EUROPROIECT DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihail Kogălniceanu, Nr. 51, Ap. 8, Sector 5   TARGET ENGINEERING SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Moara Vlăsiei, Stradă: Pescarilor , Nr. 5D            Turcu      Andra     9682     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură     PLAN CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Occidentului, Nr. 30, Sector 1   ANDRA TURCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Mostiștea, Nr. 39,, Ap. 34, Sector 3   TURCU ANDRA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Al. Mostistea, Nr. 39A, Etaj: 3, Ap. 34, Sector 3, Cod poștal: 032115            Turcu      Andrei Daniel     8616     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     LEVIATAN DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Unirii, Nr. 165, Bloc: Cladirea TN 02, Etaj: 8, Sector 3   SC GLOBEXTERRA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Eugen Bronte, Nr. 33-41, Scară: E, Etaj: 3, Ap. E8            Turcu      Maria     11009     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     DD DESIGN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -            Turcu      Marius     1707     București     Asociat/Societate comercială     PLAN CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Occidentului, Nr. 30, Sector 1            Turcu     Valentina Irina     4290     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     T & T CREATOR SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Dej, Stradă: Baia Mare, Nr. 5   G & T CREATOR SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Dej, Stradă: Baia Mare, Nr. 5   VATAVIA INTERNATIONAL IMPEX SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aviator Bădescu, Nr. 29            Turda      Mariana     582     Arad     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ TURDA MARIANA - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: aleea Azur , Nr. 2            Turdean      Matei     10293     București     Salariat/Societate comercială     MATSON 98 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ecaterina Teodoroiu, Nr. 14, Sector 1            Turic      Cristian Ovidiu     3520     București     Asociat/Societate comercială     SC "GODWILL IMPEX" SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Shopen, Nr. 4, Sector 2            Turturică      Ștefan - Ciprian     9825     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     EMBRYON ATELIER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Grigore Moisil, Nr. 75, Ap. 7   EMBRYON ATELIER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Grigore Moisil, Nr. 75, Ap. 7   SIMUL ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Foisorului, Nr. 2A, Bloc: E, Etaj: 3, Ap. 3, Camera 2, Sector 3            Tutac      Elena Cristina     6314     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU DE ARHITECTURĂ VOICU FODOR SRL -Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Arieș, Nr. 20, Scară: D, Etaj: 6, Ap. 24, Cod poștal: 300736   STUDIO TZK SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Cristalului, Nr. 1, Bloc: 74, Scară: D, Ap. 3            Tutelcă      Sonia-Cristina     10902     București     Salariat/Societate comercială     GAMA PROJECT INVESTMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Nicoleanu, Nr. 36            Tutor     Daniel Mihnea     344     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MULTINVEST - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Gheorghe Doja    SEMNART SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bd. Victor Babeș, Nr. 7, Ap. 8   MULTINVEST PROIECTARE SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 67            Tutun      Alina Mihaela     7834     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. ALINA MIHAELA MIHALACHE - Județ: NEDEFINIT, Stradă: -    MIA ARCHITECTURE & DESIGN STUDIO SRL -Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Aleea Portului Nou, Nr. 8A    S.C. STRUCTURE DESIGN S.R.L. - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: AL. LAPUSNEANU, Nr. 117            Tutunaru      Ioana - Cezara     8171     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     VIGA'S SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: NICOLAE BALCESCU, Nr. 12   AMA INVESTITII - Județ: București, Stradă: Calea Victoriei 85   SYMBIAN ENGINEERING SRL - Județ: Brăila, Stradă: Piata Dorobanti nr3            Tutunea      Daniela Ruxandra     1263     București     Asociat/Societate comercială     PEDA PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Maica Domnului , Nr. 10 , Sector 2            Tuțac      Alin - Otniel     6311     Timiș     Asociat/Societate comercială     STUDIO TZK SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Cristalului, Nr. 1, Bloc: 74, Scară: D, Ap. 3            Tuță      Andreea     9622     Oltenia     Salariat/Societate comercială     MTA STRUCTURAL ENGINEERS S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str. Moise Nicoara 17            Tuțu      Andreea Elena     6228     Arad     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC TARA PLAN SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 15A    TATA ARCHITECTS SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Tudor Vladimirescu , Nr. 15/A            Tuțu      Iuliana-Anca     8026     București     Salariat/Societate comercială     SC SERVCOM GRUP 85 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Oteleni              Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Țalea      Petre Lucian     1775     București     Asociat/Societate comercială     SC 3D ARCHIGROUP SRL - Județ: București, Stradă: GIACOMO PUCCINI, Nr. 6 BIS, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 3, Sector 2            Țancu      Dinu     2975     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     URBAN TEAM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Mihalache, Nr. 150, Bloc: 7, Scară: A, Ap. 8, Sector 1   EVOLUTION EXPO CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdl. Anul 1864, Nr. 6, Bloc: P5, Scară: 2, Ap. 13, Sector 6   NOBILIS CREATIVE SOLUTION SRL - Județ: București, Stradă: poiana cu aluni, Nr. 6   PRO TRANS 2001 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Filipescu, Nr. 59            Țaric      Nicolae     2154     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     AGENTIA DE ARHITECTURA SI DESIGN ADA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: 13 Decembrie, Nr. 13, Bloc: 7, Etaj: P, Ap. 2            Țăpuși      Gabriel     4509     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     Factor SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Calea București, Bloc: A5, Scară: 3, Ap. 1   ZENCITIZEN SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Calea Bucuresti, Nr. 86, Bloc: U11, Scară: 1, Ap. 1            Țărucă      Claudia-Maria     11845     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC EMBRYO PROJECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Veronica Micle , Nr. 4, Etaj: 2, Ap. 5, Sector 1, Cod poștal: 010046    SAT CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Chitilei, Nr. 176, Ap. 201, Sector 1    ENVISION CONSTRUCTION & DESIGN SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Soseaua Chitilei, Nr. 176, Etaj: 2, Ap. 201            Țenescu      Florin Aurel     3525     București     Asociat/Birou individual de arhitectură     TENESCU FORIN AUREL BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: b-dul. Constantin Brancoveanu            Țenu     Vlad     5997     Iași     Salariat/Societate comercială     ALLFORD HALL MONAGHAN MORRIS LTD - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: AHMM Morelands, Old Street , Nr. 5-23            Țibran      Niculae Marian     3146     București     Asociat/Societate comercială     DOMUS EXPERT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bodesti, Nr. 9, Ap. 24, Sector 2            Țiganco      Alexandru     3931     București     Asociat/Societate comercială     A-3-A PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Logofătul Luca Stroici, Nr. 11, Etaj: parter, Ap. 3, Sector 2            Țigănaș      Șerban Dragoș Ion     2255     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DICO & ȚIGĂNAȘ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dorobanților, Nr. 98- 100    PLANWERK ARHITECTURĂ ȘI URBANISM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Georges Clemenceau, Nr. 3    PLANWERK SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: G. Clemenceau, Nr. 3    DICO SI TIGANAS BIROU DE PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Brașov, Nr. 23            Țigău      Carmen - Georgiana     4712     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     CARMEN GEORGIANA TIGAU BIA - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Ion Ionescu de la Brad , Nr. 2    ASSISTANCE TEAM - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Unirii, Nr. 88            Țigâră     Valentina     5765     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ADN BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Octavian, Nr. 27    SC ETIC ATELIER DE ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Plevnei, Nr. 15, Ap. 35, Sector 1    ADN BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Octavian, Nr. 27, Sector 3    ADN BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Octavian, Nr. 27, Sector 3    ARCHITECTURE IN CONTROL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nerva Traian, Nr. 27-33, Scară: B, Etaj: 1, Ap. Birou 6, Sector 3, Cod poștal: 031044            Ținc      Ioana Diana     5476     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ȚINC IOANA DIANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: General Magheru, Nr. 13, Ap. 36    ATELIER FRA SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Feleacului, Nr. 31    HFG SOLUTIONS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: REPUBLICII, Nr. 13, Ap. 15    DIARHIS CONCEPT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Gen. Gheorghe Magheru, Nr. 11, Bloc: M11, Ap. 13            Ținteanu      Bogdan     2843     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BOGDAN TINTEANU B.I.A. NR. 34 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Malu Roșu, Nr. 126, Bloc: 10G, Etaj: 7, Ap. 28    INTOP - ALL SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Blejoi, Stradă: Sat Blejoi, Nr. 337A            Țintișan     Alexandru     2284     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ȚINTIȘAN ALEXANDRU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Tribunul Vlăduțiu, Nr. 1    PROIECT CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Matei Corvin    ROAD DESIGN ASP SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Broșteni, Stradă: Neagră, Nr. 118B    NEWADA ARHITECRATOR SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Lianelor, Nr. 3, Ap. 29 B-PATRAT PROIECTARE SI EXECUTIE - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Vișeu de Sus, Stradă: 22 Decebrie, Bloc: 14F, Scară: B    PLANIMOB CAD SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Tineretului, Nr. 196            Ținu      Adriana     7572     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială     JUST FIREXT CONSULTING SRL - Județ: Călărași, Stradă: STIRBEI VODA, Nr. 11, Bloc: 17, Scară: 2A+B            Ținu      Alexandru     8841     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PRO INVEST SRL - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: Gheorghe Lazăr, Nr. 1, Bloc: B14, Scară: 21, Etaj: 1    VEST INSTAL SRL - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: DROPIA, Nr. 104    ȚINU C. ALEXANDRU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: Cornisei, Nr. 10, Bloc: B25, Scară: -, Etaj: parter, Ap. -, Cod poștal: 917240    DINAMIC STIL SRL - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: Liliacului, Nr. 11bis    ARHITECT STUDIO PLUS - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: Flacara, Nr. 1, Bloc: C14, Scară: A, Etaj: P, Ap. 1            Țiplea     Carmen Oana     7518     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIA CARMEN TIPLEA - Județ: Maramureș, Localitate: Comuna Petrova, Stradă: Principala nr.799    AXICON INVEST SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Granicerilor , Nr. 93, Ap. 43    2TC SIMETRIA PROIECT SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Aleea nouă, Nr. 2, Ap. 29            Țiplea      Cristina     6712     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TC ARCHIWAL CONCEPT SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Aleea nouă, Bloc: 2, Ap. 29    2TC SIMETRIA PROIECT SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Aleea nouă, Nr. 2, Ap. 29            Țiplea      Ștefan     8671     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     ȚIPLEA F. ȘTEFAN BIA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Prof. Haralambie Vasiliu, Nr. 11            Țînțăreanu      Georgiana-Cezara     11129     București     Salariat/Societate comercială     ADN BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Octavian, Nr. 27            Țîrcă      Alexandru-Gabriel     11418     București     Salariat/Societate comercială     INTENTO DESIGN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Constantin Voda, Nr. 6-8, Bloc: 8A, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 32, Sector 5, Cod poștal: 050318            Țîrdea      Bogdan Marian     6569     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GREEN CUBE SKETCH SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Bld. LIbertatii, Nr. 2, Cod poștal: 130009    ASAHI ARCHIVIEW SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Bld. Libertatii, Nr. 2            Țîrlea      Victor     1012     Muntenia Sud-Est     Titular/Birou individual de arhitectură     ȚÎRLEA VICTOR BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Crinului, Nr. 1, Bloc: A9, Etaj: 2, Ap. 8, Cod poștal: 120010            Țopescu     Elena     2101     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ELENA ȚOPESCU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    STIGMA BUILDING MANAGEMENT S.B.M. SRL - Județ: Brașov, Localitate: Comuna Cristian, Stradă: NISIPULUI, Nr. 40N   SC IPCM D7 SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: N.D.COCEA, Nr. 1-3            Țucă      Mihai     2821     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHIMUS - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: P-ța Armelor, Nr. 7    POINT VERDE SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Piața Armelor, Nr. 7            Țucunel      Diana     5737     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     MRASS & PARTNER SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Țudic      Petrică Daniel     5826     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHI DESIGN EXPERT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Lunii, Nr. 1, Ap. 24    TZADIK SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Lunii, Nr. 1, Scară: 2, Etaj: 4, Ap. 27            Țugui      Emilia     4619     București     Asociat/Societate comercială     POSITIF CONCEPT SRL - Județ: București, Stradă: prof. dr. Alexandru Vitzu            Țundrea      Vlad     7710     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CONTUR STUDIO ARHITECTURA SRL-D - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Păcurari, Nr. 133, Bloc: 600, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 14    CONTUR STUDIO ARHITECTURA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Păcurari, Nr. 133, Bloc: 600, Scară: A, Etaj: 4            Țurcanu      Costin - Radu     5475     București     Titular/Birou individual de arhitectură     COSTIN-RADU ȚURCANU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Soveja, Nr. 52A, Sector 1            Țurcanu      Cristina Simona     4336     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     CRISTINA ȚURCANU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Stradă: -            Țurcanu      Ioana     8814     București     Salariat/Societate comercială     BRISK GROUP CONSULTING & DEVELOPMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Barbu Stefanescu Delavrancea, Nr. 41A, Sector 2            Țurcanu     Narcisa     5860     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHI BEAST SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Observatorului, Nr. 15    ARCHI TECH DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Gârbău            Țurcanu      Răzvan     6086     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHI BEAST SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Observatorului, Nr. 15    TOPCONT INVEST SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Maguiricea Noua, Nr. 7, Bloc: sector 1    PROJECT POINT DESIGN SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Izvorului, Nr. 53            Țurcanu      Victor     7811     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     MRASS & PARTNER SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    VICTOR TURCANU BIA - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Cibinului, Nr. 8            Țuțuianu      Adrian     8331     București     Asociat/Societate comercială     TRIPTIC ARCHITECTURE & ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: MOTOC, Nr. 9, Bloc: P54, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 29, Sector 5            Țuțurman-Vlad      Alexandra - Laura     9572     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CONPAK CONSTRUCT SERVICES SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independentei, Nr. 313B, Bloc: C11, Etaj: 3, Sector 6, Cod poștal: 040062   FAPACO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independentei              Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Udrea      Adriana     1619     București     Asociat/Societate comercială     ARHIMAGE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Temisana, Nr. 20            Udrea      Iulia     7167     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ARHITECȚI UDREA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Oravița, Nr. 2            Udrea      Oana - Cristina     4735     București     Titular/Birou individual de arhitectură     OANA CRISTINA UDREA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ciocarliei, Nr. 12, Bloc: D8, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 14, Sector 2            Udrescu      Mădălina     9474     București     Salariat/Societate comercială     S&A ARHILAB SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Chitila, Stradă: Vasile Bideac, Nr. 14, Cod poștal: 77045            Udriște     Daniela     1370     București     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     CENTRUL DE STUDII ȘI PROIECTARE CONSTRUCȚII MILITARE - UM 02248 - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Taberei , Nr. 7-9, Sector 6            Ujeucă      Dan     810     Dunărea de Jos     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA UJEUCA P. DAN - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Alexandru Cernat, Nr. 4    SOCIETATEA COMERCIALA ECOARCH S.R.L. - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Brailei, Nr. 17            Ujică      Andrei     8919     Mureș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DEIART CONCEPT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Rovinari, Nr. 32, Scară: D, Ap. 6   MULTINVEST PROIECTARE SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 67            Ulanovschi      Mădălina Ioana     5550     Nord-Est     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROEXPERT DESIGN SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: 6 Noiembrie, Nr. 37, Bloc: T6, Scară: A, Etaj: 44   PROEXPERT BUSINESS CENTER SRL - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Șcheia, Stradă: sat Sfântul Ilie            Uleia      Andrei     4513     Argeș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DASEIN WORLDWIDE ARCHITECS & MARTERPLANNERS SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Câmpulung, Stradă: Ion Mihalache, Nr. 46    SA DASEIN W.A &M - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Câmpulung, Stradă: Ion Mihalache, Nr. 46    SC DASEIN BIROU DE ARHITECTURA SRL -Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Câmpulung, Stradă: bd Ion Mihalache, Nr. 46, Cod poștal: 115100            Ultimescu      Radu     205     Iași     Asociat/Societate comercială     PROMRAX SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -            Ungur      Maria Cristiana     3281     Transilvania     Asociat/Societate comercială     STIL PROIECT SRL (CLUJ-NAPOCA) - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Iugoslaviei, Nr. 66E            Ungurașu     Tiberiu-Ciprian     11124     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ADN BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Octavian, Nr. 27   STUDIO CUTUN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baldovin Parcalabul, Nr. 7, Etaj: Parter, Ap. 1, Sector 1, Cod poștal: 010843    UNGURAȘU BIROU DE ARHITECTURĂ SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Alexandru Obregia, Nr. 28, Bloc: R13, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 23, Sector 4            Ungurean      Oana Daniela     10278     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială     OANA DANIELA PĂSĂLĂU BIA - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Târgu Neamț, Stradă: Ogoarelor, Nr. 16   DOM IDEAS ARHITECTURA SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Târgu Neamț, Stradă: Ogoarelor, Nr. 16            Ungureanu      Adrian-Dănuț     8909     Oltenia     Salariat/Societate comercială     BOON BROWN ARCHITECTS SRL - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Unit 63, Space Business Center, Nr. 15-17 Ingate Place, Battersea            Ungureanu      Alexandra     9187     Iași     Asociat/Societate comercială     ARHITECTICA PROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Str.Vișan, Nr. 18D            Ungureanu      Alexandru-Ionel     10298     Iași     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     MADERA DESIGN 3D SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Egalitatii, Nr. 15, Bloc: 816, Scară: B, Etaj: P, Ap. 1   ATELIER UNGUREANU SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Str. Egalității, Nr. 15, Bloc: 816, Scară: B, Etaj: parter, camera 1, Ap. 1            Ungureanu      Claudiu-Ștefan     9342     Iași     Salariat/Societate comercială     ARCHIMOOD SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Tomești, Stradă: Valea Lupului, Nr. 4            Ungureanu      Cristian Constantin     206     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ UNGUREANU CRISTIAN - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Teodor Vascauteanu , Nr. 26, Bloc: 3B, Scară: A, Etaj: 4            Ungureanu      Eduard - Georgian     5602     București     Asociat/Societate comercială     ED-MI CONS SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: ALEEA TRANDAFIRILOR            Ungureanu     Eusebio Daniel     10199     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MANASC ISAAC ARCHITECTS SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Otopeni, Stradă: Toamnei, Nr. 11   UBA UN BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STR. POMÂRLA, Nr. 3, Bloc: B21, Scară: 1, Etaj: 4, Ap. 15, Sector 4            Ungureanu      Florin Roland     5565     Alba     Salariat/Societate comercială     BIROU DE ARHITECTURA UNGUREANU S.R.L. - Județ: Alba, Stradă: Plevnei, Nr. 31            Ungureanu      Ionuț     1013     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială     ARHINOVA SRL (FOCȘANI) - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: I. L. Caragiale, Nr. 19            Ungureanu      Iulian     4938     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     UNNU GREENLAYER ARCHITECTURE SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Joseph Lister, Nr. 44, Bloc: cam.1, Scară: D, Ap. 6, Sector 5   AIM STUDIO DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Victoriei, Nr. 128B, Etaj: 3, Ap. 13            Ungureanu      Mircea     951     Hunedoara     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CONTIS PROIECT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: 1 Decembrie, Bloc: C, Scară: 2, Ap. 23, Cod poștal: 330088   PROPART PROIECT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Petroșani, Stradă: 1 Decembrie 1918, Bloc: stația PTTR, Cod poștal: 332031            Ungureanu      Octavian     4059     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TRILITICA FRAME INVEST SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Matei Voievod, Nr. 29, Etaj: 3, Ap. Birou E3.12, Sector 2   SC ARHITECT OCTAVIAN UNGUREANU SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Strada Matei Voievod, Nr. 29, Ap. 3.14, Sector 2   SC ALMO DESIGN SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ALEEA ARIESUL MARE 2 B, Sector 6            Ungureanu     Ruxandra Ioana     3474     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     UNGUREANU RUXANDRA IOANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Stradă: aleea timisul de sus, Nr. 4, Bloc: a29, Scară: 2, Etaj: 2, Ap. 22, Sector 6, Cod poștal: 061952   EVOMAYA DESIGN SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Oraș Bârlad, Stradă: Soveja, Nr. 5            Ungureanu      Silvia     5533     București     Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     SILVIA UNGUREANU BIA - Județ: București, Stradă: CALEA VITAN   PRINCER SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Națiunile Unite, Nr. 4, Bloc: 107A, Etaj: 6, Sector 5            Ungureanu      Valentin     5534     București     Asociat/Societate comercială     STUDIO BIT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dristorului, Nr. 2, Bloc: B7, Scară: 2, Etaj: 2, Ap. 27, Sector 3            Ungureanu -Smilschi     Lida - Bianca     7209     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC ICOSAEDRU SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Zboina Naegra, Nr. 7, Bloc: 116, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 40, Sector 6   ABAAS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Mizil   CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Subl. Zaharia, Nr. 5, Sector 1            Ungureanu-Kiraly      Zsigmond Attila     4923     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     UNGUREANU-KIRALY ZSIGMOND ATTILA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Piața Mihai Viteazu, Nr. 9A    ADI PROIECT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Agricultorilor, Nr. 7    RADICAL GREEN - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Băița, Nr. 1, Etaj: 3, Ap. 47            Ungvari      Mihaela Didona     2262     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GLOBAL PROIECT SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: 1 decembrie 1918, Nr. 17, Bloc: 17    SC GLOBAL PROIECT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: B.P. Hasdeu, Nr. 4, Bloc: 15, Scară: A, Ap. 3, Cod poștal: 500413            Unipan     David     11931     Timiș     Salariat/Societate comercială     WH PROJECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Mendeleev, Nr. 29B            Unița     Mihaela Aurelia Veturia     839     Bihor     Asociat/Societate comercială     METOPA ARH SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Deltei, Nr. 1            Untaru      Adrian - Ioan     4775     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ADN BA - Județ: Brașov, Stradă: Colonel Ioan Buzoiaunu , Nr. 20A, Ap. 1, Cod poștal: 500084    ADN BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Octavian, Nr. 27    ADN BIROU DE ARHITECTURA - Județ: București, Stradă: OCTAVIAN, Nr. 27, Sector 3    ADN BIROU DE ARHITECTURA SRL. - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Sos Mangaliei, Nr. 3, Bloc: J8, Scară: 33            Untaru      Alexandra Ioana     11373     Oltenia     Salariat/Societate comercială     ABM CONSULTING SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Nicolae Iorga, Nr. 57, Ap. 15            Untaru      Andreea - Anamaria     2     București     Asociat/Societate comercială     SC AD STIL PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: OCTAVIAN , Nr. 30A, Sector 3, Cod poștal: 031232            Untaru      Marioara     1250     București     Titular/Birou individual de arhitectură     MARIOARA UNTARU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Izbiceni, Nr. 102A, Sector 1            Urcan      Remus Cristian     5472     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     SQM ARCHITECTURE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Șterca Șuluțiu, Nr. 3A    CUB DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Șterca Suluțiu, Nr. 3, Ap. 1    DICO ȘI ȚIGĂNAȘ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Dorobanților, Nr. 98-100, Etaj: 2    CRISTIAN URCAN BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ion C. Bratianu, Nr. 21-23    SC SQM DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Sterca Sulutiu, Nr. 3, Ap. 1            Urda      Adrian Ioan     10577     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     VOUA ARHITECTURĂ + DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Ciurila, Stradă: Principala, Nr. 77/O    UDB10 - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Ciurila, Stradă: Principala, Nr. 77/O            Urda     Radu Bogdan     6150     Bihor     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     MYGREENCONCEPT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Batăr, Stradă: Sat "Tăut", Nr. 460    TARAMADALEX SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: ANA IPATESCU, Nr. 1    URBAN RESIDENCE CONCEPT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: OLIMPIADEI, Nr. 7    ARHITEK RESIDENCE SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Olimpiadei, Nr. 7            Ureche-Tudor      Gabriela     7307     București     Titular/Birou individual de arhitectură     GABRIELA URECHE-TUDOR BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dunavăț, Nr. 22, Bloc: 49D, Scară: 1, Etaj: parter, Ap. 02, Sector 5            Uretu      George Andrei     8175     Dobrogea     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GRAPHIC DESIGN STUDIO & ARHITECTURE SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: 1 Mai    RENCO ARHITECTURA SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Techirghiol, Stradă: Puskin , Nr. 3    AMA PROMPT TECH SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Bd Tomis, Nr. 143A            Uricaru      Roxana     8482     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DRIMAND CONSULT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Col. Ion Nicolin, Bloc: 61B, Scară: A, Ap. 10    RECICO PROIECT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Bucov, Stradă: Pleașa, Nr. 340    ROISAI PROIECT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna Buciumeni, Stradă: Sat Buciumeni, Nr. 93            Urmă      Maria     207     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MARIA URMĂ - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Titu Maiorescu, Nr. 2, Bloc: B1, Scară: B, Ap. 13            Ursache     Ana - Maria     6190     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ANA MARIA URSACHE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CALEA CRANGASI , Nr. 1, Bloc: 1, Scară: 1, Sector 6    SC INTERGROUP ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SPLAIUL INDEPENDENTEI , Nr. 294, Sector 6, Cod poștal: 060331    C&A CONSULT ART - Județ: București, Stradă: strada Ioan Bianu, Nr. 40, Sector 1    PETROTECH PROJECT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gh. Dem. Teodorescu, Nr. 45, Sector 3, Cod poștal: 030915            Ursache      Lucia Isabella     1915     București     Salariat/Societate comercială     B-TON CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Muguraș, Nr. 8, Sector 4            Ursache      Octavian     1957     București     Asociat/Societate comercială     CASAR DEZVOLTARE IMOBILIARĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vasile Lascăr, Nr. 48-50, Sector 2            Ursache      Roland     767     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROARH SRL (GALAȚI) - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Energiei, Nr. 18, Bloc: ROKA, Scară: 2, Etaj: Parter, Ap. 22    SAVIAH SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Frunzei, Nr. 101, Bloc: 4E, Scară: 4, Ap. 72    MULTIPLAN EFECT - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Energiei, Nr. 18, Bloc: ROKA, Scară: 1, Etaj: P, Ap. 22    ATELIER SAVIAH 2022 - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Brandusei, Nr. 6, Cod poștal: 800464            Ursachi      Andrian     8139     București     Asociat/Societate comercială     CUSTOMIMAGE SRL - Județ: Ilfov, Stradă: Sos. Mihai Bravu, Nr. 327, Bloc: 54, Scară: 2, Ap. 54, Sector 3            Ursachi      Deea Crenguța     7069     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DEEA URSACHI BIA - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Aleea Constructorilor    AGENTIA DE ARHITECTURA SI DESIGN ADA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: 13 Decembrie, Nr. 13, Bloc: 7, Etaj: P, Ap. 2   ECHIPA ARHIKUMA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Comuna Sânpetru, Stradă: Corbului, Nr. 29            Ursan     Adriana     7915     Argeș     Salariat/Societate comercială     COM-PAS ARHITECȚI - Județ: Sibiu, Localitate: Oraș Cisnădie, Stradă: Valea Săpunului, Nr. 1, Ap. 17            Ursescu      Natanaiel     8610     Arad     Salariat/Societate comercială     EBENS BLUE BAU SRL - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Lugoj, Stradă: Smirdan, Nr. 3            Ursoiu      Radu     5029     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ENCLAVA DE ARHITECTURA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    CABINET DE ARHITECTURA PROGRAMARE PROIECTARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vasile Lascar, Nr. 102, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 2            Ursu      Alexandru     548     Mureș     Asociat/Societate comercială     STUDIO DE ARHITECTURĂ ATRIUM INTERNAȚIONAL SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Cornișa, Nr. 32, Etaj: 6, Ap. 27            Ursu      Dan Alin     8435     Alba     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHETIP BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Cometei, Nr. 5    CROMA PLAN SRL - Județ: Alba, Localitate: Comuna Ciugud, Stradă: -, Sat Drâmbar, Nr. 23    DAUERS ARH SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Poet Grigore, Nr. 15, Ap. 74            Ursu      Daniel     6309     Timiș     Salariat/Societate comercială     STUDIO ARCA SRL - Județ: Timiș, Stradă: Alexandru Macedonski, Nr. 42, Bloc: SAD            Urucu      Irina Anamaria     8682     Oltenia     Asociat/Societate comercială     PROAVENIR DESIGN SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Aurel Vlaicu, Nr. 12, Bloc: 144, Scară: 1, Ap. 1            Urziceanu      Mirela Andreea     3587     București     Asociat/Societate comercială     AXIMETRIX BIROU DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pța Mihail Kogălniceanu, Nr. 3, Ap. 4, Sector 5            Uzum      Dumitru     4715     București     Asociat/Societate comercială     PLAN B TEAM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Delea Veche, Nr. 24, Sector 2              Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Vaida      Andrei-Dănuț     12085     Satu Mare     Salariat/Societate comercială     IOBE ARHITECTURA SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Oituz , Nr. 4/A            Vaida      Eugen     6785     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ VAIDA EUGEN - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Alțâna, Stradă: -, Nr. 557, Cod poștal: 557005            Vaida-POP      Oana     10836     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     UNITH2B SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Pache Protopopescu, Nr. 81, Etaj: 5, Sector 2    MOZAIK ARHITECTURA SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Cehu Silvaniei, Stradă: Piața Trandafirilor, Bloc: 31, Etaj: 1, Ap. 4            Valentin      Paul     1177     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     VALENTIN PAUL BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pajurei, Nr. 22, Bloc: G3, Etaj: 3, Ap. 15, Sector 1    BIA VALENTIN PAUL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pajurei, Nr. 22, Sector 1            Valicec      Mircea Dan     5503     Bihor     Asociat/Societate comercială     ARCHIBET SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Graurilor, Nr. 14            Vamvakas      Elefterios     11465     București     Salariat/Birou individual de arhitectură     MIRCEA-TRAIAN-MUȘAT BIVOLARU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Giulești, Nr. 35, Sector 6, Cod poștal: 60253            Vanc      Ioana Doroteea     10713     Arad     Salariat/Societate comercială     POWER ON SOLUTIONS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Gavril Musicescu, Nr. 26, Scară: c, Ap. 1            Vanca      Daniel     3743     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     VILAGE CONSTRUCT SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Beclean, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 26    PROMEGA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: N. Pascaly, Nr. 11    IMOSTEEL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ana Aslan, Nr. 40, Cod poștal: -            Vancea      Anca Iulia Gabriela     7227     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     INTER PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Horea, Nr. 57    METAFORM DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Lacul Roșu, Nr. 3, Ap. 55            Vancea      Horia Alexandru     11031     Satu Mare     Salariat/Societate comercială     ARHING PROIECT SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Ialomiței, Nr. 5            Vancea      Ioana     7260     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ARHITECTONIC STUDIO SRL - Județ: Bistrița- Năsăud, Localitate: Comuna Tiha Bârgăului, Stradă: Principala, Nr. 32C            Vancea     Marcel Adrian     5761     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     INTER PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Horea, Nr. 57    METAFORM DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Lacul Roșu, Nr. 3, Ap. 55            Vandici      Viana Laura     9590     Satu Mare     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială     VANDICI VIANA -LAURA BIA - Județ: Satu Mare, Localitate: Oraș Carei, Stradă: Oborului, Nr. 13A   SC VABON SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Oraș Carei, Stradă: OBORULUI, Nr. 13            Vanyolos      Endre     5355     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PLANWERK SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: G. Clemenceau, Nr. 3    LINEA STUDIO SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Odorheiu Secuiesc, Stradă: Str. Pantofarilor , Nr. 21, Ap. 12, Cod poștal: 535600            Varday      Kinga     5839     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială      4Z ARCHIETCT SRL - Județ: Harghita, Stradă: -            Varday      Zsolt     5065     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială      4Z ARCHIETCT SRL - Județ: Harghita, Stradă: -    VARDAY ZSOLT BIA - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Apor Peter , Nr. 21    4ZET ARCHITECTS SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Gal Sandor, nr.16, Cod poștal: 535210            Varga      Alina Marcela     8670     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     VARGA DETALII STUDIO SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Tăuții-Măgherăuș, Stradă: 3, Nr. 52    YANTRA VB SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Tăuții-Măgherăuș, Stradă: 3, Nr. 52            Varga      Andrei     9365     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CONPROEX CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: alee rasinari, Nr. 3   CONPROEX DESIGN STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Liviu Rebreanu, Nr. 4, Ap. 3            Varga      Csaba     5861     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     VARGA CSABA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Rafael Sanzio, Nr. 7            Varga     Erika     6172     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     V&V PROJEKT SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: -    ENCODE STUDIO SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: pța. Kalvin , Nr. 1, Cod poștal: 520014            Varga      Loredana     8698     Transilvania     Salariat/Societate comercială     CONPROEX DESIGN STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Liviu Rebreanu, Nr. 4, Ap. 3            Varga-Kovacs      Andrei Levente     7202     Bihor     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     WALK STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: ONEȘTILOR , Nr. 15D, Bloc: P6, Ap. 9    ATELIER WALK SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: INDEPENDENTEI, Nr. 7- 9, Bloc: 3, Etaj: 2            Vari-Ferenczy      Kincso     5441     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     DART ARHITECTS SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    VARI- FERENCZY KINCSO BIA - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Stadionului , Nr. 9, Bloc: 5, Scară: A, Ap. 8            Varkonyi      Zoltan     2720     Arad     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ VARKONYI ZOLTAN - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 17, Ap. 2            Varodi      Alina Olivia     6580     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     VARODI ALINA OLIVIA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Sântandrei, Stradă: -, Nr. 235            Vartolomei      Adrian Marius     1143     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ADRIAN MARIUS VARTOLOMEI BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dealul Macinului, Nr. 7, Bloc: D 34, Scară: F, Etaj: 3, Ap. 87, Sector 6, Cod poștal: 062044            Vasilache      Diana     8758     Dunărea de Jos     Asociat/Societate comercială     IDEI DE ARHITECTURA BY DIANA SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Tecuci, Stradă: Smaranda Braescu, Nr. 8, Bloc: Constructia C1            Vasilca     Andreea Gabriela     3460     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     ANDREEA GABRIELA VASILCA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Nicolae Titulescu, Nr. 94, Bloc: 14-14A, Scară: 2, Etaj: 8, Ap. 70, Sector 1, Cod poștal: 011146    SC INTERACTIVE DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 171            Vasile      Anca Doina     2804     București     Salariat/Societate comercială     SQUARE MEDIA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ad. Iuliua Maniu, Nr. 7, Bloc: corp T, Etaj: 1, Sector 6            Vasile      Anca Elena     7171     Iași     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MYTECH CONNECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -    NORTH-EAST CONSULTING SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Calea Burdujeni, Nr. 29, Bloc: 148, Scară: C, Etaj: 20    AVENSIS COMPANY SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Victoriei, Nr. 23            Vasile      Andrei Cristian     8759     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ANCRIVAS STUDIO SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Transilvaniei , Nr. 4, Bloc: 63, Scară: C, Etaj: 3, Ap. 56    SC GLOBEXTERRA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Eugen Bronte, Nr. 33-41, Scară: E, Etaj: 3, Ap. E8            Vasile      Carmen Elena     8218     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială     PRESTĂRI SERVICII MARCO SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Comuna Țifești, Stradă: sat Țifești            Vasile      George Valeriu     8631     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială     VV ARCHITECTS HUB STUDIO SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Pacii, Nr. 4            Vasile      Ionuț Marius     11135     Oltenia     Asociat/Societate comercială     ARHITECTURA DE FOTOGRAFIE SRL - Județ: Olt, Localitate: Comuna Pleșoiu, Stradă: sat Doba, STR. Scolii, Nr. 10            Vasile      Mihai     8870     Iași     Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     CADO-TECHNIQUE SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Str. Neptun, Nr. 16, Bloc: 773A, Scară: B    CADO-TECHNIQUE-PROJECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Sos. Națională, Nr. 53, Bloc: C1, Scară: A, Etaj: parter, Ap. 3            Vasile     Oana - Alina     6373     București     Salariat/Societate comercială     IMSAT SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sg. Constantin Ghercu, Nr. 1B, Bloc: Clădirea The Bridge 3, Etaj: 9 și 10, Sector 6, Cod poștal: 060201            Vasile      Ruxandra     11104     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială     PRODID SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Paul Chinezu, Nr. 6E            Vasile      Teodora Otilia     10466     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: sublocotenent Zaharia, Nr. 5, Sector 1, Cod poștal: 011284    ZET EXPERT CONSULT BUCURESTI SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gramont, Nr. 28, Ap. 3, Sector 4    EUROALFA CONTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gheorghe Șincai, Nr. 16, Sector 4    LEVIATAN DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Unirii, Nr. 165, Bloc: Cladirea TN 02, Etaj: 8, Sector 3    CTARCHITECTURE SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Prieteniei, Nr. 10            Vasilescu      Horațiu     4951     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     HORAȚIU VASILESCU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Stradă: Odobești, Nr. 15, Bloc: V15, Scară: A, Ap. 10, Sector 3    KEBO STUDIO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    OMG DESIGN SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Pietii , Nr. 3    SC NEDPOINT - Județ: Brașov, Localitate: Comuna Comăna, Stradă: Principala nr 2    ARHWERK SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Pieții nr. 3    LBK INTERIORS SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: str. Iuliu Maniu nr. 26, ap. 5    TEHNO SECURITY SISTEM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dristorului, Nr. 95-115            Vasilescu      Ioana     7552     Timiș     Salariat/Societate comercială     VEST ARHITECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Tigrului, Nr. 40            Vasilescu     Radu Cristian     4044     București     Asociat/Societate comercială     THEDRA CONSULT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Cornetu, Stradă: Panselelor, Nr. 28            Vasiliu      Alecsandru - Ioan     8077     București     Asociat/Societate comercială     MANASC ISAAC ARCHITECTS SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Otopeni, Stradă: Toamnei, Nr. 11            Vasiliu      Alexandru - Ștefan     10296     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială     STUDIO FOR DARING ARCHITECTURAL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Costache Negruzzi, Nr. 187            Vasiliu      Călin     2849     Prahova     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     STIVEN LEACH INTERNATIONAL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Albatrosului, Nr. 10A, Sector 2    VASILIU CALIN B.I.A. NR. 73 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Victoraș, Nr. 6, Bloc: 186    VASILIU ȘI ASOCIAȚII DESIGN STUDIO SRL -Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Victoraș, Nr. 6, Bloc: 18G, Etaj: 3, Ap. 12            Vasiliu      Constantin Ion     2618     București     Asociat/Societate comercială     FRATII VASILIU PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șapte Drunuri, Nr. 18            Vasiliu      Daniel Laurențiu     8389     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială     NEW SPACE SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Roman, Stradă: Cuza Vodă, Bloc: 21, Scară: C, Etaj: parter, Ap. 41            Vasiliu      Ioan - Lucian     9573     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHITECT EVOLUTION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baba Novac, Nr. 17    OPTIM ENGINEERS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bucegi            Vasiloae Nowotny     Monica     6065     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     VASILOAE NOWOTNY MONICA B.I.A. NR 139 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Republicii, Nr. 157, Bloc: 28D, Etaj: 4, Ap. 26    ZAB TEN CONSULTING SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Puchenii Mari, Stradă: Sat Puchenii Moșneni, Nr. 550            Vasiloiu     Ionel     9538     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STABILO SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: George Bacovia , Nr. 17    IDETEC SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Crihan    DODYPROIECT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Comuna Măgura, Stradă: Sat Crihan    OCTAVIA CONSULT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Războieni, Nr. 30, Scară: C, Ap. 5            Vasiluță      Bogdan - Cătălin     5177     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ERIGO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Aleea Romancierilor, nr.6    ERIGO ART SRL - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Mușătești, Stradă: Calea Raului 54            Vasiu      Ionuț - Sebastian     7895     București     Salariat/Societate comercială     KULJ PROIECT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Orăștie, Stradă: PRICAZULUI , Bloc: 34, Etaj: PARTER            Vasîlca      Vasile Daniel     7214     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     ARCADIS PROJECT ENGINEERING SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Națională, Nr. 311            Vass      Csilla     5239     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DOR CONSULT SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: B-dul Lucian Blaga, Nr. 20    CSC CONSTRUCTION SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Universitatii, Nr. 3, Ap. 27            Vass      Daniel     8103     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MOLNAR & VASS ARHITECȚI ASOCIAȚI SRL -Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Cezar Bolliac, Nr. 17    MVAA STUDIO ARHITECTURA - Județ: Brașov, Stradă: Cezar Bolliac, Nr. 17            Vasvari      Mircea- Alexandru     10609     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     BUREAU NOMANDE SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Alexandru Lapusneanu, Nr. 179, Bloc: S5, Scară: C, Ap. 46            Vaszi      Benedek     8342     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     IDEATIVE ARCHITECTS SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Ghioceilor, Bloc: 2,, Etaj: P,, Ap. 1, Cod poștal: 530133            Vașcovici     Ruxandra     11250     Nord-Est     Salariat/Societate comercială     ATELIER SEA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea LT.Av. Ghe. Stalpeanu, Nr. 5, Bloc: 5, Scară: 1, Etaj: Parter, Ap. 2, Sector 1            Vatan      Cristina     10497     București     Asociat/Societate comercială     HUNA URBAN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dristorului, Nr. 98, Bloc: 11, Scară: C, Etaj: parter, Ap. 89, Sector 3            Văcărașu      Alexandra-Corina     11016     București     Asociat/Societate comercială     ATELIER 29 BIROU ARHITECTURA DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Obolului, Nr. 16, Etaj: 1, Sector 4, Cod poștal: 041266            Vădeanu      Marius Eugen     4467     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială     CREATIV PROIECT SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Paharnicului, Nr. 7            Vădeanu      Roxana Iulia     4452     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CREATIV PROIECT SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Paharnicului, Nr. 7    PARTENER CREATIV OFFICE SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: PAHARNICULUI, Nr. 7            Văduvescu      Andreea Maria     9305     Transilvania     Salariat/Societate comercială     DICO ȘI ȚIGĂNAȘ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Dorobanților, Nr. 98-100, Etaj: 2            Văle      Mihai Gabriel     12162     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARCHITECT AT WORK STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Horia Macelariu, Nr. 6    MIHAI VALE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vlădeasa, Nr. 8, Bloc: c48, Ap. 124, Sector 6            Văle     Paul-Pîrvan     8583     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PAUL PÎRVAN VĂLE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Traian Popovici, Nr. 92-94, Sector 3    PROJECT VECTOR BIROU DE ARHITECTURA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ramnicu Valcea , Nr. 20, Cod poștal: 031804    SC ICOSAEDRU SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Zboina Naegra, Nr. 7, Bloc: 116, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 40, Sector 6    PROJECT VECTOR DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STIUBEI, Nr. 15, Cod poștal: 031873    ESEMARH SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Comuna Năruja, Stradă: LOT III, Nr. NC 50068, Bloc: Cam 1            Văleanu      Adriana     2068     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ADRIANA VĂLEANU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Taberei , Nr. 8, Sector 6            Văleanu      Ramona     7737     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     B.B.M. GRUP SRL - Județ: București, Stradă: Intrarea Filioara, Nr. 1, Sector 1            Văleanu      Simona - Elena     2172     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     VERTUNU CALIA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STRADA ION NECULCE, Nr. 73, Cod poștal: 014459    VERTON ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Strada Ion Neculce, Nr. 73, Cod poștal: 014459            Vărzaru      Aura Alina     7065     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STRUCT QUALITY AND BUILDING SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Afumați, Stradă: Domnita Balasa    ALINA AURA VĂRZARU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Izvorul Rece, Nr. 7, Bloc: a8, Scară: 1, Etaj: 7, Ap. 26, Sector 4    ASCO CONSTRUCTII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Lacul Tei, Nr. 80, Sector 2    TOPO BEST SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Pamtelimon, Nr. 74, Bloc: 411, Scară: 2, Etaj: 8, Ap. 70, Sector 2    ASCO CONSTRUCȚII S.R.L. - PUNCT DE LUCRU - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Șos. Pipera Tunari, Nr. 172            Văsii     Diana Mihaela     6740     Prahova     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     COMPASS ARHITECTURA & DESIGN SRL -Județ: Prahova, Localitate: Oraș Sinaia, Stradă: Calea Moroieni, Nr. 33    COMPASS ART STUDIO SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Sinaia, Stradă: Calea Moroieni, Nr. 33, Ap. 2            Vătășescu      Ramona Otilia     9655     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GOARHITECA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Egretei, Nr. 14, Etaj: 2, Ap. 27    CD STRUCTURE PROJECT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Zorilor, Bloc: 4, Scară: C, Ap. 4    FRAMEX - Județ: Vrancea, Localitate: Comuna Câmpineanca, Stradă: Doctor Carnabel, Nr. 28            Vâlcea - Precup      Maris - Emanuel     8790     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială     EVA STUDIO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: bulevardul Timisoara nr. 39, bl. P15, ap.91            Vâlceanu      Iulia - Maria     10103     București     Salariat/Societate comercială     POPAESCU&CO SRL - Județ: București, Stradă: PLantelor, Nr. 60, Sector 2            Vâlcu      Simona Gabriela     2411     Prahova     Asociat/Societate comercială     ARHINOVA PROJECT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Bănești, Nr. 20            Vânturache      Eugenia     5033     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SKY HOUSE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bucureștii Noi, Nr. 170, Sector 1    REDV BIROU DE ARHITECTURA SI URBANISM SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: I.GH. DUCA, Nr. 4            Vârlan      Claudiu - Vlad     7703     București     Asociat/Societate comercială     TWSTDDT ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Creanga, Nr. 32, Cod poștal: 050864            Veber - Bohonyi     Imola Katalin     8230     Satu Mare     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARCHI TEAM CONSULT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Giuseppe Garibaldi, Nr. 11, Etaj: 2, Ap. 3    MCUB SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: 13 Septembrie, Nr. 5A    VIA DESIGN STUDIO SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Aviatorilor, Nr. 15            Vede     Ion     1014     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHITECT SRL - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Slobozia, Stradă: Ardealului, Bloc: 3, Scară: D, Etaj: parter    AMBIENTAL SRL - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Slobozia, Stradă: Ardealului, Bloc: 3, Scară: D, Etaj: Parter            Vekony      Tamas     10848     Transilvania     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     LIMA DESIGN KFT - Județ: Budapesta, Localitate: Oraș Budapesta, Stradă: Calea Nemetvolgyi , Nr. 97    SC AUTOGRAF DESIGN STUDIO S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tintasului, Nr. 17-19, Bloc: C1, Scară: Camera 1, Etaj: Etaj 4, Sector 1            Velescu      Ioana     10608     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARIA 42 STUDIO - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Austrului, Nr. 42, Etaj: P, Ap. Cam. 9, ap. 1, Sector 2    COMOPREST - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Oltenița, Stradă: Argeșului, Nr. 135            Velescu      Ovidiu Norbert     8957     Transilvania     Asociat/Societate comercială     MINIM ATELIER ARHITECTURA SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Oraș Negrești-Oaș, Stradă: 1 Iunie, Nr. 82            Veliciu      Ioan Emilian     7742     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SYNAPTICS SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ștrandului, Nr. 25, Ap. 9    ATELIER BELLEVILLE SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Munteniei, Nr. 42            Velicu      Ioan     549     Mureș     Asociat/Societate comercială     VELIMAR ARHITECT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Oraș Sighișoara, Stradă: Anton Pann, Nr.18            Velicu      Marius - Traian     5194     București     Asociat/Societate comercială     DUBLU V STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pantelimon, Nr. 311, Bloc: 7, Scară: B, Ap. 60, Sector 2            Vencu      Petre     1572     București     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARHITECT STUDIO AGORA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gârlei, Nr. 30-B, Sector 1    VENCU PETRE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gîrlei, Nr. 30-B, Sect.1            Verciuc     Cătălin-Ionuț     12449     Nord-Est     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     FITRA ARHITECTURA SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: B-dul Revolutiei  1989, Nr. 30, Bloc: MV6    VER STUDIO-ARHITECTURA SRL - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Stroiești, Stradă: sat Stroiești, Nr. 561            Veress -Cânța     Diana     11423     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială     ATELIERCETREI SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Constantin Noica, Nr. 8, Etaj: 2, Ap. 12            Vereș      Andreea Maria     10533     Bihor     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIAPROIECT IMOB SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Maresal Averescu, Nr. 15, Ap. 6    ROYAL ESTATE CONSTRUCT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Nojorid, Stradă: LIVADA DE BIHOR, Nr. 192            Vereș      Eugen Constantin     5569     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     VEREȘ EUGEN CONSTANTIN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Veteranilor, Nr. 83    SIMSTA DESIGN SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Sântandrei, Stradă: SOARELUI, Nr. 2    BDA PROIECT CONSTRUCT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: George Bacaloglu„, Nr. 20a   CONTRACTOR GENERAL SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Artarilor, Nr. 51    PERSPECTIVE ARHITECTURE SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Veteranilor, Nr. 83            Vergu-Bogoescu      Mara - Victoria     7986     București     Asociat/Societate comercială      4B CONSULTANTA ARHITECTURA SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Vârtejului, Nr. 18            Vermeșan      Alexandra Victoria     2329     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     VERMEȘAN ALEXANDRA VICTORIA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bistrița- Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Grădinilor, Nr. 27A    KLIPSPROIECT SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Toamnei, Nr. 23            Vernică     Vlad     9587     București     Salariat/Societate comercială     LEF PROIECT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 34, Bloc: 34, Scară: B            Vesa      Marian     7806     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MARIAN VESA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Domnița Anastasia, Nr. 15, Etaj: 5, Ap. 15, Sector 5    SC CONCELP IMPEX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STR. FRASINULUI, Nr. 15, Sector 1    MODERN C.M. SRL - Județ: București, Stradă: CREMENITA, Nr. 41            Vesa-Dobre      Ana-Maria     4617     București     Asociat/Societate comercială     PUNCT CINCI SRL - Județ: București, Stradă: Sos. Iancului            Vesea      Ionel Mircea     575     Arad     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA ARH. VESEA IONEL MIRCEA - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Corneliu Coposu, Nr. 10, Bloc: -, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 10, Sector -, CP: 310003            Vețeleanu      Afrodita Ileana     2566     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     SCHMIDT ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: Brașov, Stradă: B-dul Muncii, nr. 13            Vezentan      Dan     9266     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială     TRANS FORM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Onisifor Ghibu, Nr. 12            Vicu      Flavius - Vasile     10362     Bihor     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIPROIECT CONSULT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Aleea Trandafirilor, Nr. 3    READYMIX AGREGATE SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Ogorului, Nr. 51/A            Vida      Elena Anca     5645     Satu Mare     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIA VIDA ELENA - Județ: Satu Mare, Localitate: Oraș Negrești-Oaș, Stradă: Stadionului, Nr. 12    NED EMPADO SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: B-dul București, Nr. 57    GARUX STIL SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Comuna Vama, Stradă: FN, Nr. 397    ART PLAN PROJECT SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Oraș Negrești-Oaș, Stradă: Vraticel, Nr. 26            Vida     Mara     6862     Bihor     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     M.R.V.D. SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: MENUMORUT, Nr. 21, Ap. 1    OGIS STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Bulevardul Dacia, Nr. 25, Bloc: U5, Etaj: 10, Ap. 47            Vidrean      Ilie Mircea     2258     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     LA TEU & ECHER ARCHITECTS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dr. Louis Pasteur, Nr. 59    VIDREAN ILIE MIRCEA BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Godeanu, Nr. 2    CONPAC ARHITECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: L. Pasteur, Nr. 44    SC NEON PRODUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Paris, Nr. 38            Vieriță      Ioana     12080     București     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)      NIALL MCLAUGHLIN ARCHITECTS AFJ - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Camden High, Nr. 125-133            Vieru      Elena Daniela     10475     Transilvania     Salariat/Societate comercială     CUBICON INVEST SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Oituz, Nr. 8, Ap. 42            Vieru      Tudor Vladimir     1623     București     Asociat/Societate comercială     RED-SIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dorobanților, Nr. 134-138, Bloc: 11, Scară: C, Etaj: 9, Ap. 137, Sector 1            Vilara      Oana Ruxandra     1940     București     Salariat/Societate comercială     ARKIDAVA STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Moșilor, Nr. 158, Scară: B, Etaj: 2, Sector 2            Viliga      Viorel Cristian     2659     Arad     Asociat/Societate comercială     VILIGA PROJECT SOLUTION SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Dreptatii, Nr. 21- 23, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 58            Vinasi      Camil Antonio     10383     Transilvania     Asociat/Societate comercială     SC VINASI ARCHITECTS & ASSOCIATES SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Colonia Becas, Nr. 6B            Vintila      Raoul     11984     Arad     Salariat/Societate comercială     SCRIPCARIU BIROU DE ARHITECTURĂ SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Moților, Nr. 100A            Vintilă      Ionuț Alexandru     10119     Prahova     Salariat/Societate comercială     ARHINOVA PROJECT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Bănești, Nr. 20            Vintilă     Laura     12211     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială     BAUPROJEKT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Ariceștii Rahtivani, Stradă: Bruxelles, Nr. 877A            Vintilă      Valerica     94     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - ARHITECT VINTILĂ VALERICA - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Lipscani, Nr. 2, Bloc: 23A, Scară: 1, Ap. 2    TOSHI AM STUDIO SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Dr. Victor Gomoiu, Nr. 13, Bloc: S25, Scară: 1, Ap. 8            Vinț      Liana     4874     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     LIANA VINT BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Horea, Nr. 112            Virag      Clara-Ivona     10982     Arad     Asociat/Societate comercială     CADRU BINOME SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: bd.21 Decembrie 1989, Nr. 67, Scară: 1, Ap. 1            Virginaș      Ioana Anca     5837     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     VIRGINAȘ IOANA ANCA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Eremia Grigorescu, Nr. 73    VARA ARCHITECT STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: G-ral Eremia Grigorescu, Nr. 73            Visterineanu      Claudia-Nicoleta     11745     București     Salariat/Societate comercială     ARHECO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ștefan Mihăileanu, Nr. 27, Etaj: 2, Ap. 9, Sector 2            Vișan      Alexandra     8899     Argeș     Salariat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Birou individual de arhitectură     ALEXANDRU MULȚESCU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: -    ALEXANDRA VIȘAN BIA - Județ: Argeș, Localitate: Oraș Curtea de Argeș, Stradă: Armand Călinescu, Nr.3            Vișan      Alida-Maria     8540     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ENDORFINA CONCEPT S.R.L. - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Cuza Voda, Nr.20    VIA CONCEPT & PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Feleacu, Stradă: Prof Mocan Dumitru, Nr. 69, Ap. 1    AMV CONCEPT&PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dimitrie Cantemir, Nr. 17, Ap. 2            Vișan     Domnica - Voichița     5268     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BEST PLAN SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Caisului, Nr. 1    PROVIV CON SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    SC CMC ART PROJECT S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ialomicioarei, Nr. 2, Cod poștal: 011278    OMG DESIGN SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Pietii nr. 3    ARHWERK SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Pieții nr. 3    WHITE BLIZZARD SRL - Județ: Brașov, Stradă: Măcin, Nr. 4B   SC GST DESIGN SRL - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Făgăraș, Stradă: UNIRII    SIEBENBUERGEN RESTAURIERUNGEN SRL -Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: -            Vișan      Emanuel-Gabriel     10960     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Subl. Zaharia, Nr. 5, Sector 1    QUADRATUM ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Plevnei , Nr. 145B Spațiu Comercial P 2014, Bloc: 2, Sector 6    REFLEX DESIGN & CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Plevnei, Nr. 145B            Vișan      Horia-Alexandru     8739     București     Asociat/Societate comercială     HAV-ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Novaci, Nr. 2, Bloc: S9, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 11, Sector 5            Vișan      Ion Daniel     211     Iași     Asociat/Societate comercială     ATELIER DE PROIECTARE VIȘAN SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Ștefan cel Mare și Sfânt, Nr. 10            Vișan      Robert - Cristian     9662     București     Asociat/Societate comercială     ROBERT VIȘAN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Moșilor, Nr. 129, Bloc: C2, Etaj: PARTER, Ap. 1, Sector 2, Cod poștal: 020882            Vișan     Sorin Gheorghe     4221     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială     ARHISFERA CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Callatis, Nr. 1, Bloc: A14, Scară: 1, Ap. 12, Sector 6, Cod poștal: 61921            Vișan-Voicu      Mihai-Cristian     11564     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RUBRICK STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Andrei Muresanu, Nr. 33    VSN ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bulevardul Metalurgiei            Vișinescu      Raluca     1136     București     Asociat/Societate comercială     BLOC OFFICE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Camil Ressu, Nr. 57, Sector 3            Vitan-Cojocaru      Mircea     96     Oltenia     Salariat/Societate comercială     GETRIX SA - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Vasile Alecsandri, Nr. 15            Vizdei      Cristian     3893     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CREATIVE VIEW DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: VASILE LUCACIU , Nr. 41 , Ap. 1, Sector 3    CONSITRANS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Polonă, Nr. 56, Sector 1, Cod poștal: 010504    VIA DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sangerului, Nr. 11, Bloc: corp B, Sector 1, Cod poștal: 014617            Vizireanu      Cosmin Tudor     4530     Dobrogea     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     OPSCAPE HUB SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Mircea Voda , Nr. 75    CONCEPT STRUCTURE SRL - Județ: București, Stradă: Strada Povernei            Vizitiu      Delia     7974     Timiș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DV ARHITECT PLUS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Delfinului, Nr. 1, Bloc: camera 2, Scară: B, Ap. 2    ARHITECTIM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Delfinului , Nr. 1, Scară: b, Ap. camera 1, ap.2    ARHITECTIM DEVELOPMENT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Delfinului, Nr. 1, Scară: B, Etaj: Parter, Ap. cam 3, ap.2            Vizitiu     Ionuț Daniel     8483     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     MANPOWER ROMANIA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iuliu Maniu , Nr. 6Q, Etaj: 10    IONUT DANIEL VIZITIU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Mr. Spirescu, Nr. 2, Bloc: 12, Scară: c, Etaj: p, Ap. 1, Cod poștal: 130116            Vîju      Ioana - Cristina     6806     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     MANEA IOANA CRISTINA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Corneliu Coposu, Nr. 3, Sector 3            Vîlceanu      Anca Nicoleta     12146     Argeș     Salariat/Societate comercială     MC PROIECTARE ȘI RESTAURARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vasile Lascar, Nr. 5-7, Etaj: 3, Ap. 305, Cod poștal: 020491            Vîlcu      Alina - Andreea     4711     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PIANOTERRA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Plutasilor, Nr. 96    TDA MULTIMEDIA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25, Bloc: C2            Vînătoru      Irina Georgiana     8170     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     PATRULIUS ȘI ASOCIAȚII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Louis Blanc, Nr. 18-20, Scară: _, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 1   VINATORU STUDIO S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Delea Veche, Nr. 45, Bloc: C, Sector 2, Cod poștal: 020141            Vîrlan      Denisa Mihaela     4345     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     LEVIATAN DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Unirii, Nr. 165, Bloc: Cladirea TN 02, Etaj: 8, Sector 3    ATELIER OPUS 1 SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Mogoșoaia, Stradă: Ariei, Nr. 40C    ECONFAIRE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Theodor Pallady, Nr. 1    ARHITECT CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: MUGUR MUGUREL , Nr. 12, Sector 3            Vîrtaci      Andrei Vlad     3028     București     Salariat/Societate comercială     VIZUAL NET SERV SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Puțul de Piatră, Nr. 7, Etaj: 1            Vîță     Alina - Mihaela     5530     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC TOPALIS ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sabinelor, Nr. 8, Sector 5, Cod poștal: 050851    AMS ARCHITECTURE VIEW SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: MARTISOR , Nr. 2, Bloc: VILA 1, Scară: B, Etaj: P, Ap. 8, Sector 4, Cod poștal: 041242    TOPALIS ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sabinelor, Nr. 8            Vlachou      Sorana - Blanca     5484     București     Asociat/Societate comercială     ESTIA KION SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Balotești, Stradă: STR. FIENI, Nr. 6            Vlad      Barbu     2819     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     L.H.P. ARHITECTURA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Castelului, Nr. 102A    M.V.P. ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sergent Avram Petcu, Nr. 12C    SC COSMOPOLIT DESIGN SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: str. Mihai Viteazul, Nr. 6    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MITITELU M. ALEXANDRU - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Slobozia, Stradă: DN2A București - Constanța, Nr. 14    SOLID 2002 COM CONSTRUCT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Ciorogârla, Stradă: Ana Ipătescu , Nr. 96    SC DEDAL SRL - Județ: Ialomița, Localitate: Comuna Ciulnița, Stradă: Luncii, Nr. 2, Cod poștal: 927080            Vlad      Cosmin     2774     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MODULOR - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Lt. Av. Gh. Stalpeanu , Nr. 6    ARHICON SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Toma Cozma, Nr. 113            Vlad      Cristian Ștefan     5097     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Societate comercială   Titular/Societate comercială     SINGLEART DESIGN SI ARHITECTURA SRL -Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    SINGLEART SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Nicolae Iorga, Nr. 4, Cod poștal: 500057            Vlad     Cristinel     434     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială     ARHINET PLUS SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Carol I, Nr. 22, Etaj: parter, Ap. 2            Vlad      Denisa     8815     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     VLAD DENISA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cal. Călărași , Nr. 189, Bloc: 66, Scară: 1, Etaj: P, Ap. 1, Sector 3    TESSERACT ARCHITECTURE SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Aleea Geniștilor, Bloc: 21, Ap. 21            Vlad      Dorina      3282     Transilvania     Salariat/Societate comercială     FAU CLUJ-NAPOCA - Județ: Cluj, Stradă: -            Vlad      Lenuța     2945     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     VLAD LENUTA-BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Petre Ispirescu nr8, bl. P6, sc. C,ap. 76, et.5, sector 5    SAL INNOVA GROUP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cal. Mosilor, Nr. 158, Sector 2    MAS PUBLISHING & PARTNERS - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Laic Voda , Nr. 21    MASSTUDIO SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Poporului , Nr. 36            Vlad      Raluca     9144     Bihor     Asociat/Societate comercială     RV PROIECT PREST SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: NICOLAE OLAHUS, Nr. 46            Vlad      Tiberiu Irinel     2676     Prahova     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     ARCHISTIL SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Blejoi, Stradă: Sat Blejoi, str. Stoicești, Nr. 142    ARICO PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iuliu Maniu, Nr. 61, Bloc: 8P, Scară: 1, Etaj: 5, Ap. 23, Sector 6    VLAD TIBERIU IRINEL B.I.A. NR. 84 - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Blejoi, Stradă: Sat Blejoi, str. Stoicești, Nr. 142    HOMELAND ARCHITECTS SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Constantin Brezeanu, Nr. 1, Bloc: D3, Ap. 42             Vladimirescu      Magdalena Carmen     9424     București     Salariat/Societate comercială     REMON PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: COSTACHE STAMATE, Nr. 1, Sector 4            Vladovici     Alexandru     9920     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     VLADOSTUDIO SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Eroilor, Nr. 27, Ap. 1    VLADOSTUDIO INNOVATION LAB SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Eroilor, Nr. 27, Ap. 1            Vlaicu      Alexandru Radu     551     Mureș     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RED STUDIO 74 SRL - Județ: Mureș, Localitate: Oraș Sighișoara, Stradă: Tache Ionescu, Nr. 7, Ap. 1    TOTAL STRUCTURE DESIGN SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Odorheiu Secuiesc, Stradă: Beclean, Nr. 163    KB PROIECTARE ȘI CONSULTANȚĂ SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Clujului, Nr. 47    FORMA ARCHITECTURE & DESIGN SRL - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Odorheiu Secuiesc, Stradă: Vulturului, Nr. 1A            Vlasa - Florea     Ligia     9641     Alba     Titular/Birou individual de arhitectură     LIGIA VLASA - FLOREA BIA - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: -            Vlase      Elisabeta     2805     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DELTA ARCHITECTURE & ENGINEERING SRLD - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Spl. INDEPENDENȚEI   SC DELTA ARHITECTURE & DESIGN SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Liviu Rebreanu, Nr. 46-58, Bloc: T3, Scară: E , Etaj: 6, Ap. 68, Sector 3    ATKA CONSTRUCT S.R.L. - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: str Postasului , Nr.9            Vlasiu      Alexandru     11473     Mureș     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     MANSART CORPORATE SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Secuilor Martiri, Nr. 7, Bloc: B, Ap. 4    VLASIU ALEXANDRU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Parângului, Nr. 24, Ap. 2, Cod poștal: 540369            Vlaș      Alexandru George     7686     Bihor     Asociat/Societate comercială     STUDIO VLASS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Răbăgani, Stradă: SAT SAUCANI, Nr. 211            Vlașin     Anca Mirela     7488     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ VLAȘIN ANCA - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Păltinișului, Bloc: 65, Ap. 17            Vlădescu      Constantin - Andrei     9885     București     Salariat/Societate comercială     DECO ARCHITECTS STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nerva Traian, Nr. 3, Etaj: 8, Ap. cam 16 și 17 , Sect.3            Vlădilă      Raluca - Ioana     6837     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Alte forme juridice (AFJ)      TOPO EXPERT PAI SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Romancierilor, Nr. 2    BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Strada Lipscani, Nr. 25, Sector 3, Cod poștal: 030167            Vlădoiu      Andra     10666     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială   Salariat/Birou individual de arhitectură     V ANDRA ATELIER ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Gral Eremia Grigorescu, Nr. 21, Etaj: II, Ap. 5    RUSU VLAD SEBASTIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: I.C. Brătianu, Nr. 33, Ap. 16            Vlăducă      Tiberiu     8193     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ENGINEERING PROJECT DEVELOPMENT SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: C.C. Arion, Nr. 13, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 1    SYKA”Z DESIGN & CONSULTANTA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Decebal, Nr. 16, Sector 3    SC JUST ARCHITECTURAL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gherghel Vasile, Nr. 40, Etaj: Parter, Sector 1, CP: 011523            Vlăduță      Mirela     12448     București     Asociat/Societate comercială     ATELIER TECTUM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dogarilor, Nr. 26-30, Ap. 70            Vlăsceanu      Florina Mihaela     8464     Argeș     Asociat/Societate comercială     ARCHIFLOW CONCEPT SRL - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Albeștii de Argeș, Stradă: Dobrotu, sat, Nr. 157            Vlăsceanu     Ionuț - Adrian     7847     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GUPTA STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Piața Neamț, Nr. 48, Cod poștal: 51319    DUCPOP CONSTRUCT SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Constructorilor, Nr. 6   ETIQUETTE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Piatra Neamt, Nr. 48A, Sector 5   BEAST'S ATELIER SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: STR. Traian, Nr. 99, Etaj: 2            Vlăsceanu      Tudor Bogdan     6741     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     TUDOR VLASCEANU ARHITECT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Agriselor, Nr. 11, Ap. 2            Vlășan      Călin Ioan     7404     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ VLĂȘAN CĂLIN IOAN - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Târgu Lăpuș, Stradă: Pța Eroilor, Bloc: 9, Ap. 18    AVANGARH SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Baladei, Nr. 24    2 GMG CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Gheorghe Dima, Nr. 39A, Ap. 34            Vlășceanu      Andreea     6425     Prahova     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CONSAV PLUS - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Slănic, Stradă: Victoriei    ROMANIAN EXPERT CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Unirii            Voaides      Andrei-Cosmin     11551     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     POPMA&TER STEEGE SRL - Județ: Zuid-Holland, Stradă: Haagweg , Nr. 12G   ATELIER VOAIDEȘ SRL - Județ: Bacău, Localitate: Oraș Comănești, Stradă: Garlei, Bloc: 17, Etaj: 2, Ap. 6, Cod poștal: 605200            Voaideș      Florina Veronica     10610     Bacău-Neamț     Salariat/Birouri asociate de arhitectură (BAA)      STUDIO LEON THIER - Județ: Zuid-Holland, Localitate: Oraș Delft, Stradă: Zuidlarenstraat, Nr. 57, Cod poștal: 2545 VP            Voica      Andrei-Cătălin     10093     București     Salariat/Societate comercială     SC URBAN ARTE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Colentina 16            Voica     Florin Marius     2311     Alba     Asociat/Societate comercială     ARCTOP CONCEPT S.R.L. - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Ampoiului, Nr. 17, Bloc: A4, Ap. 24            Voica      Marius     3490     București     Asociat/Societate comercială     ARHECO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ștefan Mihăileanu, Nr. 27, Etaj: 2, Ap. 9, Sector 2            Voicea      Maria Irina     10657     Prahova     Salariat/Societate comercială     LEVIATAN DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Unirii, Nr. 165, Bloc: Cladirea TN 02, Etaj: 8, Sector 3            Voicilă      Florin     5184     Dunărea de Jos     Asociat/Societate comercială     EUMETRIA SRL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Vadeni, Nr. 5            Voicilă      Teodora     5185     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială     EUMETRIA SRL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Vadeni, Nr. 5            Voicu      Alexandru     3611     București     Asociat/Societate comercială     SMART DESIGN ARHITETURE & CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Potaisa, Nr. 5, Bloc: A17, Scară: D, Etaj: 1, Ap. 49, Sector 6            Voicu      Anca Adriana     3842     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARCHAEUS PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dorobanti , Nr. 116-122 , Sector 1    SC DUAL ART DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: BD. Chisinau, Nr. 10, Sector 2    SC SIRIUS PROIECTARE STUDIISRL - Județ: București, Stradă: Aleea Prahova, Nr. 10    SMM INVEST CO SRL - Județ: București, Stradă: Niculescu Bazar, Nr. 31    FAUNUS EXPERT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Fantanica, Nr. 7 B    INPROEST SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: GARIBALDI, Nr. 2            Voicu      Dana     8443     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     QUADRATUM ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Plevnei , Nr. 145B Spațiu Comercial P 2014, Bloc: 2, Sector 6    VOICU DANA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Calafat, Nr. 44, Sector 2            Voicu     Ioana     7983     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     IOANA VOICU BIA - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Jiliște, Nr. 7    AECOM ENGINEERS & CONSTUCTORS SRL -Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Bdul Pipera, Nr. 2, Etaj: 4            Voicu      Silviu -Mircea     9413     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     LOOP ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baladei, Nr. 1, Bloc: 56, Scară: 1, Etaj: 7, Ap. 36, Sector 4   SADEA ARHITECTURA SI DESIGN S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pajurei, Nr. 19, Bloc: i3, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 5, Sector 1, Cod poștal: 013153            Voicu      Vlad Alexandru     9709     Prahova     Asociat/Societate comercială     VOICU ARCHITECTS SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Berceni, Stradă: Vasile Marcu, Nr. 48            Voiculescu      Dan - Octavian     7370     București     Salariat/Societate comercială     METROPOLITAN INTERNATIONAL ARHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vasile Topliceanu, Nr. 14, Bloc: P39, Scară: 2, Etaj: 3, Ap. 39, Sector 5            Voiculescu      Ioana     8943     București     Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     CACESCU VALENTINA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: TOAMNEI, Nr. 28, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. 3, Sector 2   ARCHITRAVE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Emanuel Pake Protopopescu, Nr. 43            Voinea      Adela - Gabriela     10036     București     Salariat/Societate comercială     ROMELINFO SRL - Județ: Argeș, Localitate: Oraș Curtea de Argeș, Stradă: Bdul Basarabilor, Bloc: E21, Scară: A, Ap. 4            Voinea      Ionela     3940     București     Salariat/Societate comercială     ELA DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Oboga, Nr. 5, Sector 6            Voinea-Fântână      Claudia     9489     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     IMPORTANT IMP SRL - Județ: București, Stradă: Odobesti , Nr. 5, Bloc: Z1, Scară: 2, Etaj: 3, Ap. 36, Sector 3, Cod poștal: 032152    PLUTO BY NIGHT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Apicultorilor, Nr. 12-16, Etaj: 3, Ap. 33, Sector 1            Voinescu     Alexandru     5308     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     QUADRATUM ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Plevnei , Nr. 145B Spațiu Comercial P 2014, Bloc: 2, Sector 6    QUADRATUM ARCHITECTURE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Plevnei, Nr. 145B   SC REFORM ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul taberei            Voinescu      Mircea     1387     București     Asociat/Societate comercială      4X4 BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Stradă: Braziliei            Voinescu Dragoncea     Eugenia Florina     8804     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     DV ARKITEKTSRL - Județ: Brașov, Stradă: harmanului            Voleanschi      Serghei     7657     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     RISE PROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Ciric, Nr. 42            Vonica      Mihai Dan     7758     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ARHIMAR SERV SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gh. Bilascu, Nr. 25, Ap. 12    VFORM ARHTECTURA SI URBANISM - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ion C.Bratianu, Nr. 12, Ap. 15            Vrănescu      Iulia Sofia     6918     Iași     Asociat/Societate comercială     ACORD PREMIUM SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Str. Arcu, Nr. 27, Bloc: L19, Etaj: 6, Ap. 23            Vrânceanu      Vasile     2461     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ VRÂNCEANU V. VASILE - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Iosif Cocea, Nr. 8, Bloc: 8, Scară: A, Etaj: 10    ARHIPEGAS SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Iosif Cocea, Nr. 8, Scară: A, Ap. 10            Vucicovici     Dan Mihail     1347     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     D'ACANT PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SIBIU, Nr. 27    ORA DESIGN CONCEPT SRL - Județ: București, Stradă: ALEXANDRU ANTONIU , Nr. 4    TOWNPLAN CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Popa Iancu, Nr. 27, Ap. Camera 5, Sector 2     ARCADA CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Principatele Unite, Nr. 2, Bloc: Vila G, Etaj: 1, Ap. 3, Sector 4            Vulcan      Anca     962     Hunedoara     Asociat/Societate comercială     HABITAT PLUS SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Aleea Panseluțelor, Bloc: 30, Scară: 2, Etaj: 4, Ap. 27, Cod poștal: 330160            Vulcan      Laviniu     4491     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială     LAVINIU VULCAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    H.V. ARCHITECTS SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Vultur      Loana-Alexandra     9180     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     SIMPLO STUDIO DESIGN SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Aleea Nucilor, Nr. 1, Bloc: K3, Ap. 5    VULTUR LOANA ALEXANDRA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: aleea Nucilor , Nr. 1            Vultureanu      Ruxandra-Paula     11814     București     Salariat/Societate comercială      4B CONSULTANTA ARHITECTURA SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Vârtejului, Nr. 18            Vultureanu      Ștefan     5506     București     Titular/Birou individual de arhitectură     STEFAN VULTUREANU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: VALEA LUI MIHAI , Nr. 12, Bloc: TD7, Etaj: 10, Ap. 64, Sector 6              Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Wegroszta      Laszlo Mihaly     5232     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     WEGROSZTA LASZLO BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Covasna, Stradă: Dozsa Gyorgy, Nr. 50            Wenczel      Attila     4480     Timiș     Asociat/Societate comercială     PARASITE STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Lev Tolstoi, Nr. 16            Winkler      Eniko Eva     552     Mureș     Asociat/Societate comercială     EUROCONCEPT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Comuna Ernei, Stradă: Sat Călușeri, Nr. 252            Woinaroski     Cristina Mihaela     1414     București     Asociat/Societate comercială     ICON STUDIO DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: bd. Dacia nr. 124, Bucuresti, sector 2, Nr. bd. Dacia nr. 124, Bucuresti, sector 2, Cod poștal: 020064              Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Xantopol      Ana Maria     2636     București     Asociat/Societate comercială     GLOBUS ART DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Viitorului, Nr. 66, Sector 2              Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Yazdani      Alexander     9861     București     Asociat/Societate comercială     ALEXANDER ARCHITECTURE & DESIGN SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Puișor, Nr. 42, mansardă, Sector 5            Yokina      Eliza Geraskova     6142     București     Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     CUMULUS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25    CUMULUS DEZVOLTARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25, Bloc: Corp B, Etaj: 3, Sector 1    SYAA ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Strada Brezoianu nr. 23-25, corp B, etaj 3              Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Zacharias-Vultur      Ioana Elena     6434     Mureș     Salariat/Societate comercială     VULTURART CO SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: -            Zagrean      Paul     8914     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHI-STRUCT SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Bdul Decebal, Nr. 40   MORPH STUDIO SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Comuna Șieu-Măgheruș, Stradă: Sat Arcalia, Nr. 83            Zaha      Bogdan     9261     Hunedoara     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ZAHA HADID-ARCHITECTS LTD - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Bowling Green Lane, Nr. 10, Cod poștal: EC1R0BQ    STUDIO FABZ SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Decebal 8, Bloc: 8, Scară: C, Etaj: 4, Ap. 87, Cod poștal: 330012            Zahalca-Postolache     Olivia     6985     București     Titular/Birou individual de arhitectură     OLIVIA ZAHALCA-POSTOLACHE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Lungulețu, Nr. 6, Sector 2            Zaharescu      Georgeta     1056     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     KYMATA STUDIO SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Unirii, Nr. 19A            Zaharia     Camelia     9205     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială     ARHITEH CAM SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Târgu Neamț, Stradă: Bd. Ștefan cel Mare , Nr. 38            Zaharia      Constantin Daniel     9321     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ARH-LINE STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Stradela Silvestru, Nr. 16   ARHZAD STUDIO - Județ: Iași, Localitate: Comuna Valea Lupului, Stradă: Berzei, Nr. 11, Etaj: 1, Ap. 3            Zaharia      Cornelia Elena     3898     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură     CORNELIA ELENA ZAHARIA BIA - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Aleea Iezerului, Nr. 9, Bloc: 151, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 9            Zaharia      Diana     10589     Iași     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC MIHUL SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Stroici, Nr. 8B    VALDOTERM SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Str. Zorilor, Nr. 3            Zaharia      Laura Ioana     274     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ZAHARIA LAURA - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Dorobanților, Nr. 3A    ARCOLAR SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Mihail Sadoveanu, Nr. 6            Zaharia      Liviu     2106     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     L’IMAGE SRL - Județ: Brașov, Stradă: -            Zaharia      Raluca     6894     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     KXL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Av. Nicolae Capșa, Nr. 6, Sector 1   SC ATELIER RIDA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Grigore Alexandrescu, Nr. 73, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 1            Zaharia      Raluca     7864     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIA ZAHARIA RALUCA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Tepes Voda, Nr. 3   ARHI CUBE SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: ȚEPEȘ VODĂ , Nr. 3, Bloc: V2, Scară: C, Etaj: 2, Ap. 3            Zaharia      Teodora     10477     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MED LINE GROUP SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -    ZARHITECTURAT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Comuna Prejmer, Stradă: Mihai Viteazul, sat Prejmer, Nr. 1272A            Zaharia      Vlad Tudor     7861     Transilvania     Asociat/Societate comercială     LA TEU & ECHER ARCHITECTS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dr. Louis Pasteur, Nr. 59            Zaharie     Cristian     3084     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     ZAHARIE CRISTIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Zahariea      Raluca - Elena     11474     Hunedoara     Salariat/Societate comercială     BLUE PROJECTS DESIGN SRL - Județ: Brăila, Stradă: Calea Călărașilor, Nr. 65, Bloc: C, Scară: 2, Etaj: 1, Ap. 25            Zaiba-Crișan      Oana     9119     Timiș     Salariat/Societate comercială     ZAY GROUP SRL - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Lugoj, Stradă: Strugurilor, Nr. 9            Zakarias      Attila Istvan     2132     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU DE PROIECTARE ABSTRUKT S.R.L. - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Covasna, Stradă: AUREL VLAICU, Nr. 6, Ap. 5   ZAKI STUDIO SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Ciucului, Nr. 62   PRODUCTIE "PROD-AX" S.R.L. - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: VARADI JOZSEF, Nr. 20            Zamblău      Dan Andrei     6672     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DAZ PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Câmpia Turzii, Stradă: Decebal, Nr. 26   ZAMPROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Câmpia Turzii, Stradă: Decebal, Nr. 26            Zamblău      Romulus     2273     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ZAMPROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Câmpia Turzii, Stradă: Decebal, Nr. 26   DAZ PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Câmpia Turzii, Stradă: Decebal, Nr. 26            Zamfir      Mihaela - Magdalena     4800     București     Titular/Birou individual de arhitectură     MIHAELA MAGDALENA ZAMFIR BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Județului, Nr. 11, Bloc: 19, Scară: 2, Etaj: 2, Ap. 44, Sector 2            Zamfir      Simona     8347     București     Asociat/Societate comercială     SC SZA ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Rovine, Nr. 3, Cod poștal: 021236            Zamfirescu      Alexandra - Georgia     5964     București     Salariat/Societate comercială     AZSTUDIO ARHITECTURA SI DESIGN SRL -Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Calea lui Traian, Nr. nr. 169, Bloc: 5, Scară: B, Ap. 10            Zamfirescu      George Silviu     8607     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială     QNZ ARCHI DESIGN SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna Vulcana-Băi, Stradă: Vlad Tepes, Nr. 33A            Zamfirescu Boceanu      Ana Maria     1734     București     Asociat/Societate comercială     ZAMFIRESCU ARHITECTURĂ ȘI URBANISM - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Lt.Av. Gheorghe Stâlpeanu, Nr. 13, Sector 1             Zamfirescu Boceanu     Dan     1733     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ZAMFIRESCU ARHITECTURĂ ȘI URBANISM - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Lt.Av. Gheorghe Stâlpeanu, Nr. 13, Sector 1   SOLID 2002 COM CONSTRUCT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Ciorogârla, Stradă: Ana ipatescu , Nr. 96            Zancu      Paraschiva     662     Nord-Est     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ZANCU PARASCHIVA - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Ion Vodă Viteazul, Nr. 3   COMUNITATEA PRESTĂRI SERVICII SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Fălticeni, Stradă: Ana Ipatescu, Nr. 68, Bloc: 68, Scară: B, Ap. 6            Zanet      Alina Daniela     9695     Dobrogea     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CITYVIEW SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Năvodari, Stradă: Midiei, Nr. 18   SC ANDREEA BESLIU ARCHITECTURE SRL -Județ: Constanța, Localitate: Oraș Năvodari, Stradă: Str. Midiei, Bloc: H2B, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 20            Zanfirescu      Doina     8951     Iași     Asociat/Societate comercială     CUBZ ARHITECTS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Sos. Nicolina, Nr. 35, Bloc: 968, Scară: C, Etaj: 7, Ap. 20            Zară      Elena-Rucsandra     10284     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     ZARĂ ELENA-RUCSANDRA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gral Candiano Popescu, Nr. 123, Bloc: 2, Scară: 3, Etaj: 5, Ap. 99, Sector 4, Cod poștal: 040582   ZEIA STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Trestiana, Nr. 3, Bloc: 23, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 11, Sector 4, Cod poștal: 040377            Zardi      Andra Simona     7824     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DUA PROIECT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Parc Câmpul Libertății 1848, Nr. 18, Bloc: Vila 23   TOP PAPER SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Libertății, Nr. 32            Zarzu     Andreea - Sonia     10026     București     Salariat/Societate comercială     MD ARHITECTURE DESIGN CONCEPT SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independenței, Nr. 291-293, Sector 6            Zastavnițchi      Vasile     5961     București     Titular/Birou individual de arhitectură     VASILE ZASTAVNIȚCHI BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dristorului, Nr. 88, Sector 3            Zăbavă      Anda - Georgiana     7653     Dobrogea     Asociat/Societate comercială   Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     MGARHITECT STUDIO - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Bdul 1 Mai, Nr. 96   CALOTA A. ADRIAN RAZVAN - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Str. Tulcea, Nr. 10, Bloc: TM3, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 29   GERICOM INDUSTRY SUPPORT - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: 1 Mai, Nr. 96            Zăgan      Liviu - Gabriel     4640     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PZP ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brindei, Nr. 11, Bloc: B1-2, Scară: B, Etaj: 7, Ap. 55, Sector 2   CUMULUS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25            Zăgănescu      Sonia     4223     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială      3H STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Poet V. Cârlova, Nr. 35   ARHIPRO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ana Ipătescu, Nr. 29, Bloc: 21, Etaj: 6, Ap. 24   FUTURE CONSTRUCT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Leandrului, Nr. 21   PROJECT ACE STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Giroc, Stradă: Calea Timișoarei, sat Giroc, Nr. 69, camera 2, Ap. 17, Cod poștal: 307220            Zăhan-Rebei      Ramona     11888     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială     STRUCTONICA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: G-ral Traian Moșoiu, Nr. 50, Scară: 2, Ap. 1            Zărnescu      Dan Romulus     9216     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     AXA Z BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dna Ghica, Nr. 5            Zârnovean     Liviu Nicolae     4536     Brașov-Covasna- Harghita     Asociat/Societate comercială     DART ARHITECTS SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Zbarcea      Raluca     7386     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     S.C. AMBIENT S.R.L. - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Kossuth Lajos, Nr. F.N.   SC ROIA STUDIO SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Privighetorii, Nr. 26   M2 STUDIO SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Mircea cel Bătrân , Nr. 47, Bloc: MK2, Scară: B, Ap. 46            Zbranca      Ioana     6924     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ZBRANCA IOANA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -Otilia Cazimir, Nr. 2            Zbucea      Simina     9113     Timiș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SIZECRIS SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Ady Endre, Nr. 1   ZAS ARHIDESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: HARNICIEI , Nr. 10, Bloc: CAMERA 1, Scară: C, Ap. 2, CP: 307065   ARHITECTIM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Delfinului , Nr. 1, Scară: b, Ap. camera 1, ap.2    ARHITECTIM DEVELOPMENT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Delfinului, Nr. 1, Scară: B, Etaj: Parter, Ap. cam 3, ap.2            Zdrafcu      Ștefan Mihăiță     762     Argeș     Titular/Birou individual de arhitectură     ZDRAFCU MIHAI BIA - Județ: Argeș, Localitate: Oraș Ștefănești , Stradă: Oțelești, Nr. 106, CP: 117715            Zdrenghea      Andrei     6858     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     ZDRENGHEA ANDREI BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Gheorghe Dima, Nr. 39A TERMITA 1   SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Madach Imre, Nr. 55            Zebacinschi      Corneliu Ștefan     2362     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CONCRET DESIGN SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Gh. Doja, Nr. 20   SC BIA CZ URB SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Blv Mihai Viteazu , Nr. 16, Bloc: O1, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 5            Zechiu     Alexandru     1038     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC HOUSELY SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Aleea Garofitei, Nr. 11   SC HOUSELY BUILDING ROMANIA SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Amzacea, Nr. 11            Zerva      Adrian Emilian     1271     București     Asociat/Societate comercială     STUDIO 10 M ZERVA CROITORU MEDVEDOVICI ARHITECTI ASOCIATI SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul. Ion Mihalache, Nr. 111, Bloc: 12A, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 38, Sector 1            Zerva      Daniela Elena     2031     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     STUDIO10M SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Mihalache, Nr. 111   OUTBOX STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Badea Cârțan, Nr. 13, Scară: A, Etaj: Parter, Ap. 2, Sector 2   STUDIO 10 M ZERVA CROITORU MEDVEDOVICI ARHITECTI ASOCIATI SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul. Ion Mihalache, Nr. 111, Bloc: 12A, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 38, Sector 1            Zerva      Dimitrie-Ioan     8732     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     STUDIO 10 M ZERVA CROITORU MEDVEDOVICI ARHITECTI ASOCIATI SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul. Ion Mihalache, Nr. 111, Bloc: 12A, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 38, Sector 1   OUTBOX STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Badea Cârțan, Nr. 13, Scară: A, Etaj: Parter, Ap. 2, Sector 2   OUTBOX STUDIO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Parfumului, Nr. 17            Zgavarogea-Cornea     Vadim  Alex     7456     Alba     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ALPIN CONSTRUCT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Vulcan, Stradă: Nicolae Titulescu, Nr. 20, Bloc: A53, Scară: 3   ARHISTRUCTURALDESIGN FUTURE TEHNOLOGY SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Vulcan, Stradă: Bazinului, Nr. 1   UZINA DE ARHITECTURA SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Nanului, Nr. 13   TANAND CONTACOM SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Uricani, Stradă: B-dul Muncii    KUB CONCEPT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Gheorghe Pop de Basesti, Nr. 39, Etaj: P, Ap. SAD    SOCIAL &BUSINESS CONCEPT SRL - Județ: Alba, Localitate: Comuna Ciugud, Stradă: Europei, Nr. 7   UZINA 9 SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Tulnicului, Nr. 7            Zhecheva      Veneta Yordanova     8816     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ENNORATH PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Piatra Morii nr. 19   ENNORATH PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Piatra Morii nr. 19            Zielinski      Maximilian     1328     București     Asociat/Societate comercială     MZ PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Polonă, Nr. 43, Etaj: 7, Ap. 1, Sector 1            Zima-Chiș      Iulian Marius     6384     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CUB10 BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: blv Nicolae  Titulescu, Nr. 4, Bloc: 57, Etaj: 1, Ap. XV/3 CUB 10   ARHITECTURA SI URBANISM SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Bv. Nicolae Titulescu , Nr. 4, Ap. 14A            Zisu      Lucian Valentin     838     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     ZISU LUCIAN VALENTIN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 29, Ap. 1            Zmeu     Sergiu     3572     Dobrogea     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATÂT S-A PUTUT- ATELIER DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Str. Comarnic, Nr. 78    3MEY ARHITECTURA SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Transilvaniei, Nr. 2D, Bloc: Constructie C1, Scară: C, Etaj: Parter, Ap. 1            Zmeu      Tudor     6146     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     IMPROVE ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Vitan, Nr. 113   ALLEGRO PROGETTO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Obolului, Nr. 16A, Etaj: 2, Ap. 3, Sector 4            Zmeu-Olteanu      Rodioara - Carmen     5716     București     Asociat/Societate comercială     IMPROVE ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Vitan, Nr. 113            Zolcsak      Peter     5774     Mureș     Asociat/Societate comercială     ARH ZOLCSAK SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: General Ion Dumitrache, Nr. 15            Zorlescu      Alexandru     10636     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ADIZORLESCU DESIGN SRL - Județ: Gorj, Localitate: Oraș Târgu Cărbunești, Stradă: Trandafirilor, Nr. 36B, Etaj: 1, Ap. cam.1    AZDTEAM PROJECT SRL - Județ: Gorj, Localitate: Comuna Crasna, Stradă: sat Dragoiesti, Nr. 63   ALEXANDRU ZORLESCU BIROU ARHITECTURA SRL - Județ: Gorj, Localitate: Oraș Târgu Cărbunești, Stradă: Petrolistilor, Nr. 1, Bloc: B12, Scară: 1, Ap. 11   ZORLESCU ARCHITECTURE SRL - Județ: Gorj, Localitate: Oraș Târgu Cărbunești, Stradă: Petrolistilor , Nr. 1, Bloc: B12, Scară: 1, Ap. 11            Zota      Vlad     3263     Hunedoara     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     ECOARTECH SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Ciprian Porumbescu, Bloc: 22, Scară: 5, Etaj: 3, Ap. 47, Cod poștal: 330173   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ "ZOTA VLAD" - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Simeria, Stradă: Avram Iancu, Bloc: 8, Ap. 64, CP: 335900   CONTEXT PROIECT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 21, Bloc: 20, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 20            Zotescu     Robert - Eugen     5707     București     Asociat/Societate comercială     AMPRENTA STUDIO - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Horea nr.32            Zsak      Ivett Greta     8760     Bihor     Salariat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     PESCARU ADRIAN HORAȚIU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Dr. Louis Pasteur, Nr. 8   ZERO POSITIVE ARCHITECTURE SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: DR. LOUIS PASTEUR, Nr. 8            Zsigmond      Pal     6532     Brașov-Covasna- Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ZSIGMOND PAL BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Covasna, Stradă: -    PLANSHOW SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Godri Ferenc   SUMMASUMMARUM SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Viitorului, Nr. 5, Bloc: 2, Scară: c, Etaj: 1, Ap. 9, CP: 520056            Zubcov      Danina Ioana     5514     Brașov-Covasna- Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     DANINA STAR SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    DANINA DESIGN SRL - Județ: Brașov, Stradă: Gheorghe Lazar nr.25            Zubcu      Mihai     11121     Arad     Asociat/Societate comercială     ULTRARCH LTD SRL - Județ: Mureș, Localitate: Oraș Sighișoara, Stradă: Crisan, Nr. 9            Zulufescu      Carmen Lavinia     5684     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     URBAN PC SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Michael Weiss, Nr. 13, Etaj: parter, Ap. 2            Zup      Maria Ana     213     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SELECT ARHITECTURA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Șoseaua Păcurari , Nr. 63   RAICHMAN STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Războieni, Nr. 3            Zybaczynski      Veronica Maria     2695     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ATELIER CONCEPT & DESIGN STUDIO SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Comana, Nr. 40, Sector 1   AVZ DESIGN GRUP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Comana, Nr. 40, Sector 1  845              
				 + 
			   Secțiunea 2a: Conductori arhitecți drept de semnătură         Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Albăcan      Sorin      2225     Transilvania     Asociat/Societate comercială     CLUS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Petuniei, Nr. 7, Ap. 63            Albu      Constantin      4184     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ALBU CONSTANTIN B.I.A. NR. 68 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Cameliei, Nr. 19A, Bloc: 134, Scară: B, Ap. 34   EUMORFIA ARHITECTURA SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Piața Victoriei, Nr. 1, Bloc: Mercur, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 40   PROARHCONS SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: General Vasile Milea, Nr. 1, Bloc: A7            Albulescu      Cornel Radu      6121     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHITECTURAL CONFORT SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Episcopiei, Nr. 24   ARHITEKTON SOLUTIONS SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 14, Ap. 13            Aldea      Ștefan      5639     București     Titular/Societate comercială     STEFAN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Turnu Magurele, Nr. 3            Amaricuței      Daniel Cornel      3759     Iași     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     MATEO ARHITECT DESIGN SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Oraș Bârlad, Stradă: Piața Victoriei, Nr. 5   BIA DANIEL-CORNEL AMARICUȚEI - Județ: Vaslui, Localitate: Oraș Bârlad, Stradă: 1 Decembrie, Nr. 5            Andrei      Elena Sorina      7951     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PROIECT BUZĂU SA - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Bld. Unirii, Bloc: 13AB   URBANPAS CONSULT SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: VERII, Nr.13 bis            Angelescu      Ștefan      1889     București     Salariat/Societate comercială     ACCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Lebedei, Nr. 14, Sect 1            Anghel      Ion      817     Dunărea de Jos     Titular/Birou individual de arhitectură     ANGHEL ION BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brăila, Localitate: Comuna Tufești, Stradă: Sf. Nicolae, Nr. 42             Anghelescu      Valerica      4494     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ C.ARH. VALERICA ANGHELESCU - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Aleea Orhideelor , Nr. 1, Bloc: ST2, Ap. 24            Angheliu      Gina Nuți      2087     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ C.ARH. GINA ANGHELIU - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Aleea Remus, Nr. 11            Antoci      Adrian      664     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     URBAN SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Aleea Lalelelor            Ardeș      Nicolae      4514     Sibiu - Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARDEȘ NICOLAE - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Școala de Înot, Bloc: 5, Scară: A, Ap. 3            Atănăsoaie      Maria Mihaela      7891     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Societate comercială     FMR GLOBAL SRL - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Zărnești, Stradă: -            Avram      George Ionuț      6567     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     GEORGE IONUT AVRAM B.I.A. NR. 142 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Harpei, Nr. 13   CONCEPT GRAPHIC ARHPLUS SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Harpei, Nr. 13, Corp C2            Baciu      Gabriela      4190     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     GABRIELA BACIU B.I.A. NR. 96 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Petuniei, Nr. 10, Bloc: 19, Scară: E, Etaj: 3, Ap. 94   COMPANIA NATIONALA DE CAI FERATE "CFR" SA BUCURESTI SUCURSALA DE CAI FERATE BUCURESTI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: P-ța Gării de Nord, Nr. 1-3, Sector 1            Baciu      Octavian      2204     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură      B.I.A. - ARCHITAV - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Moților, Nr. 67, Bloc: 7            Badea      Victor      6516     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - C.ARHITECT BADEA VICTOR - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Alion, Nr. 74, Bloc: 1, Scară: 3, Ap. 9            Balea      Alina Elena      1045     Dobrogea     Salariat/Societate comercială     BLUE ART SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Mangalia, Stradă: Oituz, Nr. 33             Balthes      Hermann      4511     Sibiu - Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BALTHES HERMANN - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Axente Sever, Nr. 30            Barbu      Ana      6630     Argeș     Titular/Birou individual de arhitectură     ANA BARBU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Argeș, Stradă: -            Barbul      Andrei      2405     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     ANDREI BARBUL B.I.A. NR. 28 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Republicii, Nr. 102, Bloc: 31, Scară: D, Etaj: 1, Ap. 65   DESIGN BIROU SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Elena Doamna, Nr. 3, Bloc: 32H, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 7            Bălaj      Călin      5499     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BĂLAJ CĂLIN - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Giarmata, Stradă: Morii, Nr. 1158            Bălan      Marian      11547     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SOCIETATEA COMERCIALA ECOARCH S.R.L. - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Brailei, Nr. 17   M&M ARHITECTURE, MANAGEMENT & CONSTRUCTION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-dul METALURGIEI, Nr. 468-472, Bloc: C3, Scară: A, Etaj: 6, Ap. 56, Sector 4, Cod poștal: 041838             Belean      Ciprian      5220      Satu Mare      Titular/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARTEFFECT SYMBOL SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Ștefan Octavian Iosif, Nr. 32A    FIRST FORMA WORKOSHOP SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Ștefan O.Iosif, Nr. 32/A, Cod poștal: 440069   ARTINITIATORS TEAM SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Ady Endre, Nr. 11, Ap. 1   SC TIM PROIECT SRL - Județ: Satu Mare, Stradă: Fagarasului, Bloc: F19    TIM SERV SM SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Comuna Vetiș, Stradă: PRINCIPALA    LCM ARH SM SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: CAPRICORNULUI, Bloc: L5, Ap. 10   VIF ART CONSTRUCT SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Comuna Recea, Stradă: SAT SASAR,STR. FLORILOR, Nr. 2A            Bereczk      Elena      2135     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     ELENA BERECZK BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Covasna, Stradă: -            Bivolaru      Nicolae      4192     Oltenia     Asociat/Societate comercială     NEMAR SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: aleea Smârdan, Bloc: 22, Ap. 5            Bobeș      Octavian      4169     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură     OCTAVIAN BOBES B.I.A. NR. 59 - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Bușteni, Stradă: Valea Albă, Nr. 28            Bobirci      Victor Claudiu      5957     Timiș      Salariat/Societate comercială     MG BUILDING DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ion Ionescu de la Brad, Nr. 1            Bociort      Raul      5219      Arad     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BOCIORT RAUL - Județ: Arad, Localitate: Comuna Vladimirescu, Stradă: Vasile Milea, Nr. 107            Boghiță      Cosmin      2081     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     PROMO DESIGN SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Caiuti , Nr. 26            Bogoiu      Lucian      6050     București     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA BOGOIU LUCIAN - Județ: București, Stradă: Oltenitei, Nr. 20, Bloc: 3e, Scară: 1, Etaj: 8, Ap. 50, Sector 4             Botiș      Lucian Eugen      2121     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BOTIȘ LUCIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Stradă: -    DALCOF SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Egalitatii, Nr. 33            Brebenel      Cristian George      3688     Oltenia     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CREATIV BREBENEL PROIECT SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Brândușei, Bloc: 5, Scară: 3, Ap. 50   TRADEINVEST SYSTEM SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Brândușei, Bloc: 5, Scară: 3, Ap. 50   VERIDIC BREBENEL STORE SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Victoriei, Bloc: 21, Etaj: p    BREBART 2017 SRL - Județ: Gorj, Localitate: Comuna Turcinești, Stradă: sat Cartiu, Nr. 133   TOPGES PROIECT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Calea București, Nr. 10, Bloc: M7-M8, Etaj: 3   SEIWIG SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Parangului, Nr. 116E            Brezeanu      Maria      4187     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură     BREZEANU MARIA B.I.A. NR. 65 - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Bărcănești, Stradă: Sat Bărcănești, Str, Crinilor, Nr. 150            Broască      Tudor Șerban      4178     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BROASCA TUDOR SERBAN B.I.A. NR. 62 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Maramureș, Nr. 12, Bloc: Camera 2-90   CONSPROIECT SA (PLOIEȘTI) - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Maramureș, Nr. 12            Buna      Ileana      2109     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BUSINESS PROIECT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Avram Iancu, Nr. 49, Scară: A, Ap. 1   BUCON INVEST SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Avram Iancu, Nr. 49, Scară: A, Ap. 1   MACSUS PROIECT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Comuna Bran, Stradă: Sohodol, Nr. 96             Bursuc      Carmen Mariana      667     Nord-Est     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BURSUC CARMEN MARIANA - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Calea Națională, Nr. 86   ACS - DESIGN PROIECT SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Dimitrie Negreanu, Nr. 5B, Bloc: G4            Bursuc      Mircea      3214     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AZA PLUS CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Timisoara    CONTEXT PROIECT DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: calea mosilor, Nr. 158, Bloc: modul p83, Sector 2   CON DESIGN PROIECT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Buftea, Stradă: Marasti, Nr. 37            Bus      Eva      598     Arad     Asociat/Societate comercială     PROIECT LINIA B SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Lucian Blaga, Nr. 1            Butușneac      Romeo Constantin      6012     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BUTUȘNEAC ROMEO CONSTANTIN - Județ: Iași, Stradă: -            Calotă      Angela      3629     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     MBV GRUP SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 238            Carcea      Nicolai      4148     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură     NICOLAI CARCEA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Târgu Neamț, Stradă: Hangului, Nr. 23             Catalan      Olivian - Răzvan      5313     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     CADINGRAF S.R.L. - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Carol I, Nr. 1, Bloc: UJCC, Etaj: 1, Ap. 10A    SC RADULESCU CONSTRUCT SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Oraș Horezu, Stradă: Constantin Brancoveanu, Nr. 4   ATELIER DE PROIECTARE SCIAS SRL - Județ: Gorj, Localitate: Comuna Baia de Fier, Stradă: -    SC ATOM SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Calea lui Traian    SC BB GRAPHISTRUCT SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Oraș Horezu, Stradă: INDEPENDENTEI    CATALAN OLIVIAN-RĂZVAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Nicolae Titulescu, Nr. 80, Bloc: 1A, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 19, Sector 1            Călaru      Rodica Viorelia      20     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - C.ARHITECT CĂLARU RODICA - Județ: Mehedinți, Stradă: Traian, Nr. 85   RODOS SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Calea Cernetiului, Nr. 4             Căproiu      Marian Viorel      5233     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     AC DESIGN 2006 SRL - Județ: Brașov, Stradă: Zizinului, Nr. 52, Bloc: E30, Scară: B, Ap. 14   PROVIV CON SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    PROIECTUL- MEU SRL - Județ: Brașov, Stradă: str. Bolnoc, nr. 177   CA SA AI CASA - Județ: Brașov, Localitate: Comuna Sânpetru, Stradă: Drumul cu Plopi, Nr. 64            Câmpean      Vasile      3114     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     CÂMPEAN VASILE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dorobanților, Nr. 102            Cârloban      Aurel      5163     București     Titular/Birou individual de arhitectură     CARLOBAN AUREL BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mehadia, Nr. 18, Bloc: 21, Scară: 2, Etaj: 8, Ap. 105, Sector 6            Cârstoiu      Ion      3209     București     Salariat/Societate comercială     DITO C IMPEX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Campia Libertatii, Nr. 6, Bloc: 61, Sector 3             Cernat      Octavian Siminel      4193     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - C.ARHITECT CERNAT OCTAVIAN - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: Libertății, Nr. 314, Bloc: T4, Scară: A, Ap. 14            Chelaru      Răzvan Ionuț      6293     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GREEN POWER ENERGY SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Nanterre, Nr. 14, Bloc: I10, Scară: 1, Ap. 10   RAY CONSULTING SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Câmpia Islaz, Nr. 32b            Chifu      Gabriela      5536     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MGM URBAN PROIECT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Visinului , Nr. 18, Bloc: C1, Scară: D, Ap. 20   PROAIR CRISMARCOMP SRL - Județ: Brașov, Stradă: SANPETRU    GOARHITECA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Egretei, Nr. 14, Etaj: 2, Ap. 27            Chiriac      George Bogdan      7191     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHICON PROIECT SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Bdul Brăilei, Nr. 6, Bloc: 20, Scară: 2, Ap. 21   ARHICON BUILDING SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Brăilei, Nr. 6, Bloc: 20, Etaj: parter, Ap. 21            Chiriac      Marcel - Dumitru      669     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     CASA CHIRIAC SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Calea Națională, Nr. 65            Chirilov      Marius      5962     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     DECODESIGN TEAM SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Unirii, Nr. 19A            Cicioiu      Cătălin - Alexandru      4973     București     Asociat/Societate comercială     XPOSE CREATIVE SERVICES SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Tunari, Stradă: Camil Petrescu, Nr. 15             Cioată      Maria Domnica      3869     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     B.D. PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Viorele, Nr. 32, Bloc: 17, Scară: 1, Ap. 29, Sector 4   AQUAPROIECT SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independenței, Nr. 294, Sector 6   PROIECT EXPERT CONSULT DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Virgiliu, Nr. 61, Sector 1   L TEO PROIECT 2002 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Covasna, Nr. 16, Sector 4   GREEN HOUSE DESIGN SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Dobroești, Stradă: Ghioceilor, Nr. 11   ZEBRA ART STUDIO SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Câmpulung, Stradă: Ion MIhalache, Nr. 26   CMD CONCEPT PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vasile Gherghel, Nr. 49, Sector 1   CONSTANTIN MODERN STYLE SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Câmpulung, Stradă: d. Ion Mihalache, Nr. 26            Ciobanu      Ioan      2442     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială     BIROU DE ARHITECTURĂ CIOBANU IOAN SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Roman, Stradă: Mihai Kogălniceanu, Nr. 2, Bloc: 2, Scară: E, Ap. 50            Ciorna      Ovidiu      696      Nord-Vest     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AMBIENT SRL (BAIA MARE) - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: N.Iorga, Bloc: 1, Ap. 57A   BIROU DOM SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Tăuții-Măgherăuș, Stradă: 24, Nr. 223            Ciucă      Simona Daniela      6791     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - C.ARHITECT CIUCĂ SIMONA - Județ: Mehedinți, Localitate: Comuna Vânători, Stradă: Sat Vînători   ANOMIS ARH&DESIGN SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Orșova, Stradă: Dealul Mosului, Nr. 37             Cocerhan      Doina      670     Nord-Est     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ DOINA COCERHAN - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Calea Obcinilor, Nr. 2, Bloc: T64, Scară: D, Etaj: 5, Ap. 13            Colceag      Roxana-Florentina      7192     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială     AD DESIGN SERVICES - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Petre Liciu, Nr. 8, Sector 4            Condrea      Sergiu Nicolae      5674     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     NEODESIGN SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -   ID PROJECT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: 15 NOIEMBRIE, Nr. 90, Etaj: 3, Ap. 11             Constantinescu      Adrian Călin      6750     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură     CONSTANTINESCU ADRIAN B.I.A. NR. 137 - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Blejoi, Stradă: Sat Țânțăreni, Nr. 475            Constantinescu      Laurențiu      2510     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură     LAURENȚIU CONSTANTINESCU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Cuza Vodă, Nr. 7, Bloc: B5, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 6            Constantinescu      Lucian      671     Nord-Est     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ LUCIAN CONSTANTINESCU - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Bdul. George Enescu            Cosmoiu      Ana      4170     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură     ANA COSMOIU B.I.A. NR. 67 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Șos. Vestului, Nr. 3, Bloc: 51, Scară: B, Ap. 65            Costandache      Oriana      9520     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială     VERIFICATOR ȘI EXPERT CONSTRUCȚII SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Tunari, Stradă: BALTA PASAREA, Nr. 8-10, Cod poștal: 077180             Costea      Cosmin Vasile      4122     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     S.C. REGENTREALTY S.R.L. - Județ: București, Stradă: Echinoctiului   PRO CONSTRUCT C&F SRL - Județ: Ialomița, Stradă: Str. Garofitei,nr. 238   SC ELIAX PROIECT SRL - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Urziceni, Stradă: 1918   DESSARH S.R.L. - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: PAUNULUI   TOPOLT SRL - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Oltenița, Stradă: Aleea Flacăra, Nr. 2   ACOS DESIGN CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Liviu Rebreanu , Nr. 32B, Bloc: PM71, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 32, Sector 3            Covercă      Nicolae Claudiu      1772     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC ATRIUM 8 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Chilia Veche, Nr. 6, Bloc: A8, Etaj: Parter, Ap. 17, Sector 6, Cod poștal: 61743   TERRA ART PROIECT SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Comuna Călinești, Stradă: Bazgarai   CAMUSAT ROM-TELECOMUNICATII SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Balotești, Stradă: Viilor, Nr. 5            Coza      Constantin      3275      Alba     Salariat/Societate comercială     CONFIN PREST SRL - Județ: Alba, Stradă: -            Cristea      Adrian - Paul      6117     București     Asociat/Societate comercială     EXTREME STUDIO INVEST SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna Lungulețu, Stradă: A.I. CUZA, Nr. 328            Cristea      Daniela      5010     Brașov - Covasna - Harghita     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     1ST FLOOR ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sfânta Maria, Nr. 17A   1ST FLOOR ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sfânta Maria, Nr. 17A, Sector 1   GREEN BOULDER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: MIHAILENI, Nr. 2             Crișan      Aurel      215     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CRIA SRL - Județ: Iași, Stradă: -    CONSTRUCTURAL SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Miroslava, Stradă: Lațcu Vodă, Nr. 26   ARHISTRUCTURAL SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Miroslava, Stradă: Sat Valea Adâncă, str. Latcu Vodă, Nr. 26B            Dan      Codruț - Andrei      7139     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     ANDREI DAN CODRUȚ BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Lt. Col. Răducu Dumitru Durbac, Nr. 65, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 5/2, Sector 1   SC VENTOR GRUP CONSULTING S.R.L. - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Afumați, Stradă: Str. Domnita Ralu, Nr. 8A            Danciu      Cornelia      2234     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PRO HESTIA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Fântânele, Nr. 63   PRO ATRIUM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Fântânele, Nr. 63            David      Șerban - Nicolae      5191     București     Titular/Birou individual de arhitectură     DAVID SERBAN NICOLAE BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Spatarul Nicolae Milescu, Nr. 10, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 2            Diaconescu      Ion      9014     Sibiu - Vâlcea     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     A&D STUDIO DESIGN SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Lucian Blaga, Nr. 1, Bloc: G320, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 49   BB GRAPHISTRUCT SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Oraș Horezu, Stradă: Independenței, Nr. 8            Dimitropol      Sebastian      4420     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARHIMONDIA PROIECT - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: OCTAV BANCILA, Nr. 2, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 4   SEBASTIAN DIMITROPOL BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: W.A Mozart, Nr. 6, Sector 2            Dinu      Dana - Florentina      6472     București     Asociat/Societate comercială     MD SOLUTIONS HUB - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sighet , Nr. 41B, Bloc: camera 1, Sector 2             Dițoiu      Răzvan      5974     Sibiu - Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ RĂZVAN DIȚOIU - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Henri Coandă, Nr. 31, Bloc: S3, Scară: B, Etaj: 3, Ap. 13            Dolcean      Liviu      4203     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     COTU BUHII SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Sf. Mihail            Donică      Vladimir      4183     Prahova     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     PETROSTAR SA - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: București, Nr. 37   DONICA VLADIMIR B.I.A. NR. 101 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Gheorghe Grigore Cantacuzino, Nr. 273, Bloc: 35, Etaj: 7, Ap. 24            Dorobanțu      Carolina      4174     Prahova     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DORO-CRIN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Breaza, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 1A    NEWHOME DESIGN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Breaza, Stradă: Republicii, Nr. 136            Dorobanțu      Florian      4173     Prahova     Asociat/Societate comercială     DORO-CRIN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Breaza, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 1A            Dragomirescu      Silviu      2452     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură     SILVIU DRAGOMIRESCU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bacău, Localitate: Oraș Onești, Stradă: Belvedere, Bloc: 1, Scară: H, Etaj: 3, Ap. 102            Drienyovszky      Annamaria      844     Bihor     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROCARS TEST SYSTEMS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Beiușului, Nr. 46   MONOGRAM PROIECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Beiusului, Nr. 46            Drienyovszky      Francisc      845     Bihor     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROCARS TEST SYSTEMS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Beiușului, Nr. 46   MONOGRAM PROIECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Beiusului, Nr. 46            Dulvăr      Ana      4366     București     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA ANA DULVAR - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Rezonantei             Dumitrașcu      Sorin      2576     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - C.ARHITECT DUMITRAȘCU SORIN - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Brazda lui Novac, Nr. 76, Bloc: 37, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 15   DUMYS ARHITECTURA SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Sararilor, Nr. 31            Dumitrescu      Gheorghe      5743     Prahova     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ART PROIECT ION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Doamnei, Nr. 3, Etaj: 3, Ap. 42/43, Sector 3   DUMITRESCU GHEORGHE B.I.A. NR. 125 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Intr. Petuniei, Nr. 104, Scară: B, Etaj: 3, Ap. 35            Dumitrică      Mihai Alexandru      3839     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     DANCU PROIECTARE SI EXECUTIE SRL - Județ: Ilfov, Stradă: Caisului    DUMITRICA MIHAI ALEXANDRU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: HERTA    ADB SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bulevardul Regina Elisabeta, Nr.7-9            Duță      Marian      3656      Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială     BAGERA SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Oraș Moreni, Stradă: Ion Negoescu , Nr. 27, Ap. 0, Cod poștal: 135300            Duță-Ciocănelea      Ionuț Costin      6436     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHYKON SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Victor Babeș, Nr. 9, Scară: B    MASTERPLAN CONCEPT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Carpenului , Nr. 1A    POZZI & PARTNERS SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Calea BUCUREȘTI, Nr. 1, Bloc: 40, Etaj: 8, Ap. 32            Duțu      Mona - Ileana      4947     București     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA DUTU MONA ILEANA - Județ: București, Stradă: Aleea Parva             Economu      Andrian      3709     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     SĂGETATOR SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: -             Falniță      Carmen Iuliana      3253     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ FALNIȚĂ CARMEN IULIANA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Progresului, Nr. 51   GENIUS LOCCI SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Progresului, Nr. 51            Fedchiu      Dalia      4489     Nord-Est     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ FEDCHIU DALIA - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Ciprian Porumbescu, Nr.8    ELF PROIECT SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Câmpulung Moldovenesc, Stradă: Ciprian Porumbescu, Nr. 4, Bloc: 4, Scară: A, Ap. 3            Fekete      Tunde - Klara      6427     București     Asociat/Societate comercială     CHIC ARHITECTURAL DESIGN SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Aleea Captați, Nr. 27, Ap. 17            Filimon      Marius Mihail      1676     București     Titular/Societate comercială     MF ARHITECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: COMPETITIEI            Filip      Florian Doru      103     Oltenia     Asociat/Societate comercială     CUBIC ART SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Crișan II, Bloc: ZA1, Scară: 4, Etaj: 4, Ap. 9            Filon      Sorin      4033     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RECON SI DOJE SRL - Județ: București, Stradă: Șos. Ștefan cel Mare, Nr. 60, Bloc: 41, Scară: C, Etaj: 5, Ap. 73, Sector 2   ARCHIWORKS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Stefan cel Mare, Nr. 60, Bloc: 41, Scară: C, Etaj: 5, Ap. 73, Sector 2, Cod poștal: 020152            Firmanciuc      Dorin Mircea      4512     Sibiu - Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     FIRMANCIUC DORIN MIRCEA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Sibiu, Localitate: Oraș Cisnădie, Stradă: Grigore Ionescu, Nr. 21            Florea      Viorica      2465     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură     VIORICA FLOREA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Bdul Traian, Nr. 23, Bloc: A6, Scară: B, Ap. 21            Francia      Adrian      2336     Transilvania     Asociat/Societate comercială     ARHIPLAN SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Piata Petru Rareș, Nr. 3             Furo      Judita      556      Mureș      Titular/Birou individual de arhitectură     JUDITA FURO BIA - Județ: Mureș, Localitate: Comuna Sângeorgiu de Mureș, Stradă: Banyai, Nr. 12, Bloc: D             Galanton      Alexandru Sergiu      4327     Sibiu - Vâlcea     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     ATLANTIS - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Calea Dumbrăvii, Nr. 114   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ GALANTON ALEXANDRU SERGIU - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Someșului, Nr.19    SARMIS TRUST - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ecaterina Varga, Nr. 27            Galvacsy      Laszlo      2355     Transilvania     Asociat/Societate comercială     I. G. PROIECT PLUS SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Piața Iuliu Maniu, Nr. 12            Gavrilă      Bogdan Iulian      3548     București     Titular/Birou individual de arhitectură     BOGDAN GAVRILĂ IULIAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vânători, Nr. 17, Sector 5            Gavrilă      Daniel - Gabriel      4972     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ALLIANCE PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Verigei, Sector 5   AGR ARHITECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Moinești    ALMA CONSULTING SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Poieniței, Nr. 4, Bloc: 4, Ap. 1, Cod poștal: 620156            Gâlcă      Vasile      6463     Sibiu - Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ GÂLCĂ VASILE - Județ: Vâlcea, Localitate: Oraș Călimănești, Stradă: Cîmpului, Nr. 18            Gâlmă      Cristian      3493     Oltenia     Asociat/Societate comercială     LIDER SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Calea Eroilor, Nr. 11            Gheorghiu      Mihaela      4025     București     Titular/Birou individual de arhitectură     MIHAELA GHEORGHIU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cernăuți, Nr. 50, Bloc: A15bis, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 10, Sector 2            Ghețu      Sterie      4153     Sibiu - Vâlcea     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIPRO CONS SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Emil Avramescu, Bloc: P, Scară: A, Etaj: parter, Ap. 1   APART GRAFIC S.R.L. - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Bujorencii, Nr.36            Giurgea      Doru      2551     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură     GIURGEA DORU B.I.A. NR. 91 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Cuza Vodă, Nr. 5, Bloc: D10             Gobel      Gyongyi Iuliana      5767      Nord-Vest      Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ IULIANA GOBEL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: George Coșbuc, Bloc: 24, Ap. 11            Grădinariu      Mariana      674     Nord-Est     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MARIANA GRĂDINARU - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Lalelelor, Nr.15    PROJECT CMS SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Negostina    PROIECT BUCOVINA SA - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: B-dul 1 Decembrie 1918, Nr. 10            Grigore      Alice Nicoleta      5548     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură     ALICE NICOLETA GRIGORE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Erou Rusu, Nr. 2            Guțu      Adrian      3334     Nord-Est     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ GUȚU ADRIAN - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Calea Cernăuți, Nr. 1            Gyure-Rotariuc      Ludovic Carol      281     Satu Mare     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PRO SYNTAX SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Oraș Carei, Stradă: Independenței, Nr. 42   HABIT SRL (SATU MARE) - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Bd. Vasile Lucaciu, Bloc: 55, Ap. 18   ARHI TOPO DON SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Oraș Negrești-Oaș, Stradă: TUR, Nr. 575            Haivas      Gabriel      7040     Dunărea de Jos     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SEPTAGON PROIECT SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Brandusei , Nr. 2   DARCHITECTURE SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Brandusei, Nr. 2   SC SAVIAH SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Frunzei, Nr. n101, Bloc: bl. 4E, , Ap. ap.72    CUBE GLASS SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Bld. Galati, Nr. 6, Bloc: PR2, Scară: 1, Ap. 8             Halmagyi      Adela      3117     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     HALMAGYI ADELA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 17   PROIECT CONSTREX CONSULTING SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: 13 Septembrie, Nr. 5A    ARCADA GRUP SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Mihai Viteazu, Stradă: Florilor, Nr. 211            Harabagiu      Virgil      2493     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială     GIL&SONS PROJECT SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: George Coșbuc, Nr. 5            Harna      Magdalena      5389     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ HARNA MAGDALENA - Județ: Iași, Stradă: Sadoveanu, Nr. 32A            Hărăstășan      Mircea      2349     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MIR-A PLAN SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Beclean, Stradă: Ion Creangă , Nr. 6   FST PLAN CONSTRUCT SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Comuna Moisei, Stradă: Principala, Nr. 1581            Heroiu      Andrei      2093     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GEOMAR PROIECT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 143A    MODAROM PLUS - Județ: Constanța, Stradă: AGRICULTORI            Iachimciuc      Daniela Constanța      2556     Prahova     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AMO PROIECT DESIGN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Spătarul Nicole Milescu, Nr. 19A, Bloc: 109C, Scară: C, Etaj: 2, Ap.10    INRO CONSTRUCT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Târgșoru Vechi, Stradă: -, Nr. 457   ROBAD CONS SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Plopeni, Stradă: Zorilor, Nr. 2, Bloc: C1, Etaj: 2, Ap. 31            Iacob      Dorel      5913     Prahova     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     BURGAS NEFTEPROIECT EOOD - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Mihai Bravu, Nr. 235   IACOB DOREL B.I.A. NR. 126 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Pielari, Nr. 33             Iacob      Dorin      995      Muntenia Sud-Est      Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ IACOB DORIN - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 5            Ilea      Adrian Viorel      933     Sibiu - Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ILEA ADRIAN VIOREL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Timișoara, Nr. 18            Ilie      Daniela      3721     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ACTIVE TRUST SERVICES SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Cuza Voda, Nr. 54, Etaj: parter, Ap. 8   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ C.ARH. DANIELA ILIE - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 44, Bloc: M16            Imre-Kedves      Attila      6230     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială     AEDNA SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: -            Ionel      Claudia - Tatiana      6807     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIA CLAUDIA TATIANA IONEL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Alexandru cel Bun, Nr. 22, Bloc: T18, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 10, Sector 2   ANF DESIGN SRL - Județ: Giurgiu, Localitate: Comuna Bolintin-Deal, Stradă: Republicii    GEOMED DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Milescu 27   SUPERNOVA TEAM - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Zambilelor, Nr. 13            Ionescu      Marinel      12829     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură     IONESCU MARINEL BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Opanez, Nr. 20, Bloc: F2, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 4            Ionescu      Nicolae Victor      4487      Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     VANEL EXIM SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 3, Bloc: 3, Etaj: parter            Ionescu      Raul Iulian      4555     Prahova     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     HOMELAND ARCHITECTS SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Constantin Brezeanu, Nr. 1, Bloc: D3, Ap. 42   HOMELAND STUDIO SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Constantin Brezeanu, Nr. 1, Bloc: D3, Etaj: 2, Ap. 42             Ionică      Ruxandra - Ioana      4707     București     Salariat/Societate comercială     RUXPRO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Ferdinand, Nr. 58, Sector 2            Iosub      Ioan      2714     Iași     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROCONS 51   SRL - Județ: Iași, Stradă: -    BLAJ STAR SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Carpați, Nr. 4            Jilavu      Luminița      675     Nord-Est     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ JILAVU LUMINIȚA - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Bdul. George Enescu , Nr. 48   BOHEMIA CONSTRUCT SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Rădăuți, Stradă: Stadionului, Nr. 4   PROIECT AREA 9 SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Rădăuți, Stradă: Gherghe Tofan, Nr. 26            Juhos      Janos      996     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială     PROIECT URBAN SRL - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: Bărăganului, Nr. 17, Bloc: K10, Scară: 1, Etaj: P, Ap. 1            Kalman      Adriana      3036     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA ADRIANA KALMAN - Județ: București, Stradă: slt ionescu gheorghe    ROTACO - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Plevnei    ARCHITECTURE TECHNICS OFFICE DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Lungulețu, Nr. 6, Bloc: D14, Scară: 1, Etaj: 6, Ap. 28, Sector 2            Kalman      Sebastian Ferenc Alexandru     3037     București     Salariat/Societate comercială     SC INTERACTIVE DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 171             Kelemen      Gheorghe Vasile      282     Satu Mare     Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SIGMA PROIECT SA - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Decebal, Nr. 23, Cod poștal: 440006   EPSILON IMPEX SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Astronauților, Bloc: A5/4, Etaj: 1, Ap. 18, Cod poștal: 440181   DREAM- ARH SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Lunca Sighet, Nr. 26   FGC ACTIV GRUP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: TIMISUL DE SUS, Bloc: D6, Scară: 1, Ap. 3            Kelemen      Ildiko      957     Hunedoara     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ "KELEMEN ILDIKO" - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Bulevardul Decebal, Bloc: R, Scară: E, Etaj: 2, Ap. 58, Cod poștal: 330020            Keresztes      Szabolcs      2136     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială     EL-SZA SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: -            Kirsch      Valeria      557      Mureș      Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ”KIRSCH VALERIA” - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Sinaia, Nr. 8   STRUCTURALIA STUDIO SRL - Județ: Mureș, Localitate: Comuna Sântana de Mureș, Stradă: Principală, Nr. 628/A            Kokosy      Rozalia      2765     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC DRUG STORES SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Kossuth Lajos    SCALOTEC ARCHITECTURE SRL - Județ: Harghita, Localitate: Comuna Sânsimion, Stradă: sat Sansimion    SCALOTEC SRL - Județ: Harghita, Stradă: Ale. Ciocarliei             Kovacs      Eva      3097     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     EVA KOVACS BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Covasna, Stradă: -            Lazăr      Liliana      4439     București     Titular/Birou individual de arhitectură     LILIANA LAZĂR BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Alexandru Obregia, Nr. 10-14, Bloc: 10-14, Scară: A, Etaj: 9, Ap. 39, Sector 4            Lebădă      Stela Ileana      676     Nord-Est     Titular/Birou individual de arhitectură     ARHING PROIECT SRL (SUCEAVA) - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Alexandru cel Bun, Nr. 26             Leontescu      Elena Liliana      677     Nord-Est     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ LEONTESCU M. ELENA-LILIANA - Județ: Botoșani, Localitate: Oraș Dorohoi, Stradă: B-dul Victoriei , Nr. 42, Bloc: A2, Etaj: 1, Ap. 18, Cod poștal: 715200            Lestyan      Andrea Nora Judit      2133     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     ANDREA LESTYAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Covasna, Stradă: -            Leszai      Eniko      560     Mureș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ”LESZAI ENIKO” - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Armoniei, Nr. 45, Ap. 1            Lică      Alin      6800     București     Salariat/Societate comercială     S.C.TRUSTUL DE CLADIRI METROPOLITANE BUCURESTI S.A. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baba Novac , Nr. 9, Etaj: Parter            Luchian      Brândușa      678     Nord-Est     Salariat/Societate comercială     COMUNITATEA PRESTĂRI SERVICII SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Fălticeni, Stradă: Ana Ipatescu, Nr. 68, Bloc: 68, Scară: B, Ap. 6            Lupașcu      Dorel      3658     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură     DOREL LUPAȘCU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: 1   Decembrie 1918, Nr. 2, Bloc: B19, Scară: A, Ap. 29            Luță      Constantin      222     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA LUTA CONSTANTIN - Județ: Vaslui, Stradă: N. BALCESCU, Nr. -, Bloc: 60, Scară: A, Etaj: P, Ap. 2, Sector -, Cod poștal: 730129            Magda      Mihai Alexandru      11964     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială     HATCH ARHITECTURE & DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Busolei, Nr. 11, Sector 2            Magyaros      Magda      563     Mureș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ”MAGYAROS MAGDA” - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Vulcan, Nr. 14            Maier      Andrei Dan      923     Sibiu - Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MAIER ANDREI DAN - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Luceafărului, Nr. 4, Bloc: A3, Scară: B, Ap. 34             Manea      Aurel      7938     București     Titular/Birou individual de arhitectură     MANEA AUREL BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Alexandru cel Bun, Nr. 20, Sector 2            Manta      Vasile      3089     Brașov - Covasna - Harghita      Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     VASILE MANTA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    MACSUS PROIECT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Comuna Bran, Stradă: Sohodol, Nr. 96            Marcu      Andrei Mădălin      6686      Sibiu - Vâlcea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     LINICIU - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: șelarilor, Nr. 17   SNOWMAN ARCHITECTS SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ion Codru Dragusanu, Nr. 2, Cod poștal: 550026            Marcu      Dragoș      3725     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. DRAGOȘ MARCU - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 143A            Mardare      Corneliu      223     Iași     Asociat/Societate comercială     ANTARES PROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Vasile Lupu, Nr. 83            Marinescu      Elisabeta Maria      728     Argeș     Asociat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ELISABETA MARIA MARINESCU BIA - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Popa Șapcă    DRAKE DESIGN CONSTRUCT SRL-D - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Bascov, Stradă: Glambocu, Nr. 61   NEW CONSULTING DESIGN SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Zorilor, Nr. 8bis, Bloc: A, Ap. 12            Martin      Ion      2415     București     Asociat/Societate comercială     ARHIMAX GRUP SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Câmpina, Stradă: Nicolae Bălcescu, Nr. 48D, Bloc: B2, Etaj: 2, Ap. 8            Mavrodin      Ileana      5800     Timiș      Salariat/Societate comercială     COB SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Miron Costin, Nr. 1, Etaj: 2, Ap. 8            Măceș      Fănica      1071     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ C.ARH. FĂNICA MĂCEȘ - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 9   AXPRO LINE SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 9, Etaj: parter, Ap. cam. 2             Mărculescu      Roxana      5483     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ C.ARH. ROXANA MĂRCULESCU - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Dragoslavele, Nr. 1b            Mehedinți      Dumitru Liviu      3083     Brașov - Covasna - Harghita      Asociat/Societate comercială     M SARGUINțA SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: -            Melenciuc      Mihaela      6116     București     Salariat/Societate comercială     LEVIATAN DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Unirii, Nr. 165, Bloc: Cladirea TN 02, Etaj: 8, Sector 3            Mereșiu      Anca Roxana      6464     Sibiu - Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MEREȘIU ANCA-ROXANA - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ștefan Luchian, Nr. 26   PROIECT LA CHEIE SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Racovița, Stradă: Protopop Valeriu Florianu, Nr. 10            Miculescu      Maria      355     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MICULESCU MARIA - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Reșița, Stradă: Aleea Pinilor, Nr. 1, Bloc: 4, Scară: 2, Ap. 20            Mihalache      Ion      679     Nord-Est     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MIHALACHE ION - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Petru Rareș, Nr. 44            Mihăilescu      Mihai      680     Nord-Est     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MIHĂILESCU MIHAI - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Ștefan Luchian, Nr. 12            Militaru      Eva      3332      Nord-Vest      Asociat/Societate comercială     MILDAN PROJECT SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Marașești, Bloc: 5A, Ap. 19            Militaru      Ioana      4194     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     MOLDOM PROIECT SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: C. Vodă, Nr. 113, Bloc: V5, Ap. 11   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - MILITARU IOANA - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: București, Nr. 64, Bloc: 804, Scară: B, Ap. 68             Mincu      Lofinela - Marina      6252     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TAMRAS SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Ostroveni, Nr. 6, Bloc: A14, Scară: F, Etaj: 2, Ap. 10   CREATIVE BUILD SOLUTIONS SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Oraș Moreni, Stradă: Bd Panduri 15   AD SWERVE SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Oraș Moreni, Stradă: Bd. Panduri , Nr. 15, Bloc: D4B            Mincu      Valentin      1979     București     Titular/Birou individual de arhitectură     MINCU VALENTIN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bîrlogeni, Nr. 65, Sector 1            Minea      Ciprian      4189     Prahova     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     HOMELAND ARCHITECTS SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Constantin Brezeanu, Nr. 1, Bloc: D3, Ap. 42   HOMELAND STUDIO SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Constantin Brezeanu, Nr. 1, Bloc: D3, Etaj: 2, Ap. 42            Mireuță      Corneliu      681     Nord-Est     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ALL PROJECT’S SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: George Enescu, Nr. 48   LOZO SRL - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Baia, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 74            Mirică      Gheorghe      4532     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DIANTHUS PROIECT SRL - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Slobozia, Stradă: Matei Basarab, Bloc: D6, Etaj: p    DIANTHUS PROIECTARE SRL - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Slobozia, Stradă: Matei Basarab, Nr. 25, Bloc: D6, Scară: -, Etaj: Parter, Ap. -, Sector -, Cod poștal: 920055            Mirk-Lazar      Szilard Laszlo      2142     Brașov - Covasna - Harghita      Titular/Birou individual de arhitectură     SZILARD LASZLO MIRK LAZAR BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Harghita,             Mistodie      Nicoleta      6256     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     DELTA ACM 93 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Strada Chiciurei , Nr. 39-45, Sector 3   GREEN ARHITECTURAL DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CODRII NEAMTULUI , Nr. NR. 13             Mititelu      Alexandru      1003     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     MELCRET SESIGN SRL - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Slobozia, Stradă: Bld. Chimiei, Nr. 1, Etaj: p    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MITITELU M. ALEXANDRU - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Slobozia, Stradă: DN2A București - Constanța, Nr. 14   ATELIERUL ERNIC SRL - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Slobozia, Stradă: Matei Basarab, Nr. 37, Bloc: J1, Scară: B, Etaj: 8, Ap. 32            Mitrea      Georgian Răzvan      7207     Prahova     Asociat/Societate comercială     LVLUP ARCHITECTURE & DESIGN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Blejoi, Stradă: Sat Ploieștiori            Mîrlogeanu      Mariana - Rodica      5922     București     Salariat/Societate comercială     NEGO PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Misca Petre, Nr. 2, Sector 5            Mocanu      Ioan      2468     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură     IOAN MOCANU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Dacia, Nr. 22, Bloc: B12, Scară: C, Etaj: 9, Ap. 154            Mocanu      Radu Liviu      3666     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ RADU MOCANU - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Dorobanților, Bloc: E9, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 9            Mocofan      Maria Nicoleta      6042      Alba     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     CONFIN PREST SRL - Județ: Alba, Stradă: -    ADY SCAVI PREST SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Revolutiei 1989, Nr. 49   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA NICOLETA MOCOFAN - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: B-dul Revolutiei 1989, Nr. 49, Bloc: A3, Ap. 55            Moldovanu      Augustin - Emilian      6683     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DEGAL CONSTRUCT 88 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Zece Mese, Nr. 2, Sector 2   SRL HD FORAJ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CAMPIA LIBERTATII, Nr. 37, Bloc: IC3, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 25, Sector 3, Cod poștal: 030373             Moldoveanu      Maria      2457     Brașov - Covasna - Harghita      Asociat/Societate comercială     RESCON MOLDOVEANU SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Nicolae Bălcescu, Nr. 1, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 13            Moraru      Cortizo Teodor      6223     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     IMPERA COMPREST SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dristorului, Nr. 114   BEMEL AG SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Cuza - Voda, Nr. 86   B ARHITECTURE CONCEPT MH SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Popești-Leordeni, Stradă: AMURGULUI, Nr. 25            Moșoarcă      Vasile      874     Timiș     Asociat/Societate comercială     DESIGN PROIECT CONSTRUCT SRL - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Reșița, Stradă: Piața Republicii, Nr. 18            Moșuleac      Paul Bogdan      6863     Nord-Est     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MOȘULEAC PAUL BOGDAN - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Molidului, Nr. 2   SEL CONS PROIECT SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Roman, Stradă: Sucedava    ACAI HOME PROIECT SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Fălticeni, Stradă: Antilești, Nr. 16A            Mucica      Lucia Irina      2784     București     Asociat/Societate comercială     SIRIUS PROIECTARE STUDII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Costișa, Nr. 24, Sector 6            Muntean      Elisabeta      5876     Mureș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MUNTEAN ELISABETA - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Loamneș, Stradă: Principală, Nr. 66            Munteanu-Iacob      Rodica      682     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     AGORA SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Vârnav, Nr. 24, Scară: A, Etaj: parter, Ap. 1, Cod poștal: 710221            Murea      Emil Alexandru      4180     Prahova     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     CONSPROIECT SA (PLOIEȘTI) - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Maramureș, Nr. 12   MUREA EMIL ALEXANDRU B.I.A. NR. 60 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Andrei Mureșanu, Nr. 53, Bloc: A6, Scară: D, Ap. 58             Murzea-Negulescu      Ioan      3278     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MURZEA-NEGULESCU IOAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Godeanu, Nr. 7   CRESCENDO CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Zorilor, Nr. 33   INTER PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Horea, Nr. 57            Nagy      Ștefan Zsolt      283      Satu Mare      Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Birou individual de arhitectură     BIA NAGY STEFAN ZSOLT - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Bd. Vasile Lucaciu, Nr. 31, Ap. 10   SIGMA PROIECT SA - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Decebal, Nr. 23, Cod poștal: 440006            Nagy      Zoltan Attila      566     Mureș     Asociat/Societate comercială     VIANOVA PROIECT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: General Traian Moșoiu, Nr. 21            Neamțu      Constantin      2444     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură     CONSTANTIN NEAMȚU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Roman, Stradă: Petru Rareș, Nr. 8            Neicu      Florian      4465     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ C.ARH. FLORIAN NEICU - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Tuzla, Stradă: Grindeanu, Nr. 64   S & C DESIGN CONSTRUCT & CONSULTING - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Moldovita , Nr. 23   S&D DESIGN PROIECT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Cernavodă, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 40            Nemeth      Judita Susana      4383     Brașov - Covasna - Harghita      Titular/Birou individual de arhitectură     JUDITA SUSANA NEMETH BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Covasna, Stradă: Luceafarului, Nr. 10, Bloc: 61, Scară: J, Etaj: 4, Ap. 18, Cod poștal: 520024             Nica      Dora      106     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     M.B.S. PRECISION SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Transilvaniei, Nr. 4   ORTOCON CONSULTANTA PROIECTARE CONSTRUCTIISRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Dr. Saidac, Nr.33            Nica      Viorel      107     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - NICA VIOREL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Horațiu, Nr. 29, Bloc: F20, Scară: 2, Ap. 5            Nicolae      Ionuț - Gabriel      7897     București     Asociat/Societate comercială     UP ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: București, Stradă: Masina de Paine 22            Nicolae      Marioara      5944     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MEDIEVALUM RETAIL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ILIESCU TEODOR    SC FRISAROM ENGINEERING SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Hristo Botev, Nr. 10, Etaj: 3, Ap. 5, Sector 3            Nicolaie      Ovidiu George      823     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială     WELTBAU CONSULT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Balotești, Stradă: sat Balotești, str. Stupinei, Nr. 2, Cod poștal: 077015            Nicula-Judeanu      Gabriela      6196      Sibiu - Vâlcea     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     PROMO ECAR - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Siretului, Nr. 13   GABRIELA NICULA-JUDEANU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Oașa, Nr. 1, Bloc: 1, Scară: B, Ap. 23            Niculescu      Emil Nicolae      684     Nord-Est     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ NICULESCU EMIL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Mihai Viteazul , Nr. 50            Niculescu      Georgeta Adriana      110     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BELLA DESIGN SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Nicolae Bălcescu, Nr. 38   DESIGN CENTER SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Theodor Aman, Nr. 7, Bloc: 97, Scară: C, Ap. 2   UTILIDEEA SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Emanoil Chinezu, Nr. 2, Bloc: G5, Scară: 1, Ap. 3             Oaie      Octavian Marius      2543     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ OAIE OCTAVIAN-MARIUS - Județ: Bihor, Localitate: Oraș Beiuș, Stradă: PTA. SAMUIL VULCAN, Nr. 4, Ap. 8            Oarfă      Oana - Cosmina      4585     București     Salariat/Societate comercială     NORD TECH SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Strada Chemării nr 4            Obretin      Vasile Viorel      6092     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială     SMARTPLAN SRL - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: Sfântul Nicolae, Nr. 125            Odae-Ciornea      Maria      685     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     ADVAN CONSTRUCTII SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Cuza Vodă, Nr. 2            Olaru      Aurelia      3228     Bacău-Neamț     Titular/Societate comercială     AXART PROIECT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Oraș Târgu Ocna, Stradă: Costache Negri, Bloc: B6, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 17            Olaru      Viorel Cosmin      5587     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - OLARU C. VIOREL COSMIN - Județ: Gorj, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 1-17, Etaj: 1   CMG PROARHINET 2013 SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 71, Etaj: mansarda, Ap. cam.15    TEC GAVCONS SRL - Județ: Gorj, Localitate: Comuna Bălești, Stradă: sat Găvănești, Nr. 122            Omocea      Dumitru      3722     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ C.ARH. DUMITRU OMOCEA - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Soveja, Nr. 53            Oprea      Gabriel Adrian      4163     București     Asociat/Societate comercială     ARHIVOLUM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Serg. Tablan Dumitru, Nr. 26-28, Etaj: parter, Ap. 4, Sector 5            Oprinca      Daniela      5736     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     OPRINCA DANIELA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Calea Victoriei, Nr. 102            Orădan      Mihai Florin      3255     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură     ORADAN MIHAI B.I.A. NR. 90 - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Bușteni, Stradă: Bradului, Nr. 10             Panaitescu      Alexandru      2458      Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MAXLUCPROJECT SRL-D - Județ: Bacău, Localitate: Comuna Nicolae Bălcescu, Nr. 654   DINAMIC PROIECT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Letea, Nr. 13, Bloc: 13, Scară: A, Etaj: 7, Ap. 28   TOPO SISTEM SRL - Județ: Bacău, Localitate: Oraș Moinești, Stradă: V. Alecsandri, Nr. 1   ARHICIMA OFFICE SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Energiei, Nr. 33, Scară: C, Ap. 17   CREATIV STUDIO HOUSE SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Milcov, Bloc: 12, Scară: A, Ap. 8   DAPRO IDEEA SRL-D - Județ: Vaslui, Localitate: Comuna Văleni, Stradă: Valeni, Nr. 484   COSADI CONSULT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Comuna Lipova, Stradă: Hogei, Nr. 63   SOCIETATEA DE SERVICII PUBLICE MUNICIPALE BACAU - Județ: Bacău, Stradă: BUCEGI            Pană      George - Adrian      5426     București     Asociat/Societate comercială     SOLID CUBE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Valea Buzăului, Nr. 3, Bloc: G13, Scară: D, Ap. Cam 1, Sector 3            Paraschiv      Florina      4197     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - C.ARHITECT PARASCHIV FLORINA - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Videle, Stradă: Gării, Nr. 37            Pavel      Adrian      4475     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     STIM EXPERT SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Stadionului, Bloc: 52, Scară: A, Ap. 14   PAVEL ADRIAN BIA - Județ: Buzău, Localitate: Comuna Vadu Pașii, Stradă: Adrian Paunescu, Nr. 15, Cod poștal: 127653             Pavel      Daniela      6432     Mureș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     EMS MEDIA SRL - Județ: Mureș, Localitate: Comuna Sâncraiu de Mureș, Stradă: -   3DS VISION PROJECTS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Tg. Mureș, Stradă: Călărașilor, Nr. 6-8    ACT CONSTRUCT-B SRL - Județ: Mureș, Localitate: Comuna Sâncraiu de Mureș, Stradă: Localitatae Nazna, Mureșului, Nr. 1            Pavel      Ileana      2090     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ C.ARH. ILEANA PAVEL - Județ: Constanța, Stradă: Heracleea, Nr. 2            Peștișan      Marius Nicolae      6456     Hunedoara     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ "PEȘTIȘAN MARIUS NICOLAE" - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Geoagiu, Stradă: Sanatorului, Nr. 2, Cod poștal: 335400            Petre      Anca Ioana      1606     București     Titular/Birou individual de arhitectură     PETRE ANCA IOANA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Uruguay , Nr. 7, Bloc: B4, Etaj: 3, Ap. 15, Sector 1, CP: 011443            Petre      Gheorghe      4496     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     PIERRE SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Apusului, Nr. 2            Petrescu      Dan      2715     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PETRESCU PROIECT CONSTRUCT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Șoseaua Nicolina, Nr. 25   COMUNITATEA PRESTĂRI SERVICII SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Fălticeni, Stradă: Ana Ipatescu, Nr. 68, Bloc: 68, Scară: B, Ap. 6            Petrișor      Dinu Marian      6197      Sibiu - Vâlcea     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STUDIO T ARHITECT SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Moldovei, Nr. 48   ECOSPACE DESIGN SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Tălmăcel, Nr. 9, Etaj: M, Ap. 20            Petrișor      Ionuț Horia      6239     Sibiu - Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIA PETRIȘOR HORIA - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: D.D. Roșca, Nr. 102   SC ARK DESIGN CONSULT SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Oraș Cisnădie, Stradă: PIAȚA NOUĂ             Poenar      Petru      975      Hunedoara     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     PROPART PROIECT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Petroșani, Stradă: 1 Decembrie 1918, Bloc: stația PTTR, Cod poștal: 332031   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ "POENAR PETRU" - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Petroșani, Stradă: 1 Decembrie 1918, Bloc: 96, Ap. 28, Cod poștal: 332024   HEFAISTOS CONSTPROD SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Petroșani, Stradă: Independenței, Bloc: 39, Scară: 1, Ap. 6, Cod poștal: 332086            Pop      Ovidiu Călin      2340     Mureș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ”POP OVIDIU CăLIN” - Județ: Mureș, Localitate: Oraș Sighișoara, Stradă: -            Popa      Alexandra Aurelia      5935     Sibiu - Vâlcea     Asociat/Societate comercială     UNIO PLAN - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Argeșului, Nr. 9            Popa      Dan Vasile      3295     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ DAN POPA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Circumvalațiunii, Nr. 34, Ap. 32   LO & G1 STRUCT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Iancu Flondor, Nr. 4A    PREF CON SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Someș, Nr. 8C            Popa      Eugenia Ana      3769     Timiș      Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură      ARH.C & ART SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Bogdaneștilor, Nr. 139E    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ EUGENIA ANA POPA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Bogdaneștilor, Nr. 139E            Popa      Georgeta      224     Iași     Asociat/Societate comercială     GELICONS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Vovideniei, Nr. 23, Scară: A, Etaj: 1, Ap.3            Popa      Mariana Luminița      4527     Argeș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     LUMARH PROIECT SRL - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Ștefănești, Stradă: - FELICIA & ALEX 93   IMPEX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Grigore Ionescu, Nr. 61, Bloc: T25, Scară: 2, Etaj: 8, Ap. 62, Sector 2             Popa      Tudor Ștefan      5975     Sibiu - Vâlcea     Asociat/Societate comercială     PURE ARCHITECTURE SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Piața Iancu de Hunedoara , Nr. 19            Popescu      Sergiu      7061      Sibiu - Vâlcea     Salariat/Societate comercială     A1 CONSTRUCT MANAGER - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: E.A. Bieltz, Nr. 91, Cod poștal: 550031            Popescu      Simona Mihaela      4701      Sibiu - Vâlcea     Salariat/Societate comercială     ATELIER LUDIKA SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: B-dul Victoriei, Nr. 12, Ap.1            Popovici      Marian      2497     Bacău-Neamț     Titular/Societate comercială     SCORPION PRO ART SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Aleea Margaretelor, Nr. 10, Ap. 31            Potochină      Oana      5977     Sibiu - Vâlcea     Asociat/Societate comercială     ERKER DESIGN SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 134, Bloc: F, Scară: A, Etaj: P, Ap. 2            Preda      Nicolae      3726     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ C.ARH. NICOLAE PREDA - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 143A, Et: 9            Pugner      Robert      285      Satu Mare      Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     AMBIENT GROUP SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Comuna Viile Satu Mare, Stradă: Ardudului, Nr. 4/B, Cod poștal: 440044   PERACTO AG SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Comuna Viile Satu Mare, Stradă: Ardudului, Nr. 4/B            Pustai      Marius      3258      Satu Mare      Titular/Societate comercială   Titular/Societate comercială     URBAN PROIECT SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Pintea Haiducul, Nr. 15   SOLTECROM SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Comuna Medieșu Aurit, Stradă: Principală            Racz      Rudolf      286       Nord-Vest      Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ RACZ RUDOLF - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: M.Basarab, Bloc: 10, Ap. 17            Rațiu      Viorel      2359     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     RAȚIU VIOREL BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Zalău, Stradă: Blv Mihai Viteazu, Nr. A96            Răcoina      Sorin      5687     Sibiu - Vâlcea     Asociat/Societate comercială     SR PROIECT SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Oraș Avrig, Stradă: Eroilor, Nr. 42             Rădulescu      Ana Cristina      2589      Muntenia Vest      Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     RĂDULESCU ANA CRISTINA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: W.A.Mozart , Nr. 8, Ap. 0, Cod poștal: 0   SC AC&R ARHITECTCASE S.R.L. - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Berceni, Stradă: Marin Preda, Nr. 14, Cod poștal: 077020            Răitaru      Mihaela      5319     București     Salariat/Societate comercială     LAVITEX PROD SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Breaza, Stradă: Viitorului, Nr. 2            Repeziș      Eugen - Cristian      5326     București     Titular/Birou individual de arhitectură     CRISTIAN REPEZIȘ EUGEN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Piramidei, Nr. 15-17, Sector 5            Riga-Fereu      Delia Maria      3257      Nord-Vest      Asociat/Societate comercială     ATIPIC PARTNERS SRL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Dorobanților, Nr. 74            Roman      Eniko      4437     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ENIKO BIRO BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SOS. STEFAN CEL MARE, Nr. 34, Bloc: 27, Scară: 1, Etaj: 9, Ap. 34, Sector 2, Cod poștal: 02014   BIEN DESIGN PROJECT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Bragadiru, Stradă: SALCIEI, Nr. 56B    ADEN STUDIO PROJECT S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Paul Greceanu, Nr. 31, Sector 2, Cod poștal: 020107            Roșu      Liana Florina Iustina      312     Timiș     Asociat/Societate comercială     ROTH șI ROȘU SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Florimund Mercy, Nr. 2, Ap. 15, Cod poștal: 300085            Roșu      Romeo Giorgian      313     Timiș     Asociat/Societate comercială     ROTH șI ROȘU SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Florimund Mercy, Nr. 2, Ap. 15, Cod poștal: 300085            Rotărescu      Constantin      7886     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură     CONSTANTIN ROTARESCU B.I.A. NR. 141 - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Filipeștii de Pădure, Stradă: Rotărești, Nr. 840            Rugină      Raluca - Mariana      5008     București     Asociat/Societate comercială     MASTERPLAN DESIGN SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: IANCU DE HUNEDOAREA, Nr. 2             Rus      Radu Zabulon      5725     Timiș      Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ARHITECT ANGHEL SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Treboniu Laurean, Nr. 6A    BAUART INDUSTRIES SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Giroc, Stradă: Orhideea, Nr. 32   VAT DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Săcălaz, Stradă: Sat Beregsău Mare, str. Hațegana , Nr. 1, Ap. ap.2   ARCHITECTURE INSPIRATIONS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Aradului, Nr. camera 1, Bloc: 142, Etaj: 7, Ap. 24            Rusu      Sever Olimpiu      4156     Sibiu - Vâlcea     Asociat/Societate comercială     ALMA PROIECT - Județ: Sibiu, Localitate: Oraș Mediaș, Stradă: Aleea Buziaș, Nr. 1A, Ap. 1            Savu      Ionuț      1043     Dobrogea     Asociat/Societate comercială     ARTERA TRUST SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 232            Săraru      George - Valentin      4556     București     Asociat/Societate comercială     UNICONCEPTS SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Liviu Rebreanu, Nr. 17            Sârbu      Alina Elena      3771     Brașov - Covasna - Harghita      Titular/Birou individual de arhitectură     SARBU G. ALINA ELENA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Lacramioarelor, Nr. 9, Bloc: 18bis, Scară: C, Etaj: 3, Ap. 13            Scurtulescu      Liviu      4287     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DALI-PROIECT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Aleea Garofiței, Nr. 34   DGS PROIECTCRIS SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Aleea Garofiței, Nr. 34   EXPLICITART SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Aleea Garofiței, Nr. 34   PLANDESIGN - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Aleea Garofiței, Nr. 34   PROCONSEBI SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Aleea Garofiței, Nr. 34   URBAN CONCEPT PROIECT - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Timonei, Nr. 4, Bloc: 5, Etaj: 16   SABIMO PROIECT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: -             Sehlanec      Mihai      690     Nord-Est     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MIHAI SEHLANEC SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Gen. Iacob Zadik, Nr. 25   MBR CONSTRUCT 2020   SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Rădăuți, Stradă: Calea Cernăuți, Nr. 12            Semenescu      Daniel Constantin      6413     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - C.ARHITECT SEMENESCU DANIEL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Dobrogeanu Gherea, Nr. 25A    SECȚIA DE PROIECTARE JUDEȚEANĂ SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: zona Hotel Gorj, Bloc: 1-2            Sîrbu      Paula      4369     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - C.ARHITECT SÎRBU PAULA - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Kiseleff, Nr. 46, Bloc: KA5, Scară: 4, Ap. 5   PROIECT BUSINESS CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: bvd. Iuliu Maniu, Nr. 55A, Bloc: 17A, Scară: A, Ap. 38, Sector 6            Sotir      Elena Adriana      10931     Argeș     Titular/Birou individual de arhitectură     SOTIR ELENA-ADRIANA BIA - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Căteasca, Stradă: Căteasca, sat, Nr. 158            Spătaru      Ionuț      824     Dunărea de Jos     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ IONUȚ SPĂTARU - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Petru Maior, Nr. 37   DECOHAND SRL - Județ: Brăila, Localitate: Comuna Cazasu, Stradă: Crinilor, Nr. 1,             Spânu      Marian George      7570     Muntenia Sud-Est     Titular/Birou individual de arhitectură     SPÂNU MARIAN GEORGE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Oltenița, Stradă: Argeșului, Nr. 19A, Bloc: 129, Scară: A, Etaj: 1, Cod poștal: 915400            Spineanu      Ioan Doinel      691     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     AGD SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Mirauților, Nr. 7A            Stan      Marian      5986     Muntenia Sud-Est     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ STAN M. MARIAN - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Slobozia, Stradă: Zimbrului, Nr. 4             Stanciu      Cătălin      4595     București     Titular/Birou individual de arhitectură     CATALIN STANCIU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Olimpului , Nr. 37, Sector 4, Cod poștal: 040196            Stănescu      Carmen Alexandra      462      Muntenia Vest      Titular/Birou individual de arhitectură     STĂNESCU CARMEN ALEXANDRA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: C. Brancoveanu, Nr. 12, Ap. 0, Cod poștal: 130002            Sterpu      George Andrei      3204     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     FAPACO - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SPLAIUL UNIRII, Nr. 197   ARHISTYLE CONCEPT CONSTRUCT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Strada Pascani, Nr. 9, Bloc: TD35, Scară: 1, Etaj: 6, Ap. 37, Sector 6            Stoica      Gabriela      6060     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     POWER PROJECT CONSULTING SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna 1 Decembrie, Stradă: Liviu Rebreanu, Nr. 21B   GABRIELA STOICA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Reșița A, Nr. 1, Bloc: 42, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 15, Sector 4            Stroescu      Constantin      692     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     AGD SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Mirauților, Nr. 7A            Szabo-Sinka      Maria      4688     Brașov - Covasna - Harghita      Titular/Birou individual de arhitectură     SZABO SINKA MARIA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Covasna, Stradă: -            Szaraz      Ștefania Gabriela      3100     Brașov - Covasna - Harghita      Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     SZARAZ STEFANIA GABRIELA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Covasna,    CICPROIECT SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Libertatii    BIA FLOREA STELA - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: 1 mai , Nr. 30   TERAU STUDIO SRL - Județ: Covasna, Localitate: Comuna Valea Crișului, Stradă: Sat Calnic, Nr. 222            Șerban      Geramia Anatolia      3508     Brașov - Covasna - Harghita      Titular/Societate comercială     ATR SERBAN SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -            Șerban      Grigore Liviu      290      Nord-Vest      Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ SERBAN GR.LIVIU - Județ: Maramureș, Stradă: Satu Nou de Jos( str. Lalelelor nr.1), Nr. 79 A            Șerban      Liliana Georgeta      3405     București     Asociat/Societate comercială     ARC-AD ATELIER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Centurii             Ștefănescu      Ioan Dănuț      567      Mureș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GPT LORA SERVICES SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: B-dul 1 Decembrie 1918, Nr. 92, Ap. 3   B&B ORTO PROIECT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Marton Aron, Nr. 17A, Ap. 3   S&T ORTOPROIECT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Tg. Mureș, Stradă: Panseluțelor, Nr. 2   ARCHITECTURAL 3D DIMENSION SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Rodniciei, Nr. 15, Ap. 8            Tălmaciu      Romulus      2500     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură     ROMULUS TĂLMACIU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Aleea Trandafirilor, Bloc: 3, Scară: A, Ap. 2            Tănase      Ilie Dănuț      4528     Argeș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     LORIDAN SOFTING SRL - Stradă: - LORIDAN PROIECT 2004 SRL - Stradă: -    3D ARHITECTURA 2006 SRL - Județ: Argeș, Stradă:             Tenie-Brădean      Răzvan      2346     Transilvania     Salariat/Societate comercială     STRUCT PLAN SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Octavian Goga, Nr. 3            Teodorescu      Ion      4201     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     EUROPROIECT GORJ SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 1-17, Etaj: III, Ap. cam. B III    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - TEODORESCU ION - Județ: Gorj, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 1-17, Etaj: 3, Ap. Cam. B1-III            Teohăreanu      Șerban      4541     Argeș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PHOX SRL - Stradă: -    RO VER DESIGN 2008SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: VICTORIEI    PERFORMANCE CENTER STRUCT SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Mihail Eminescu, Nr. 11, Bloc: camin 2, Ap. 21   CUBIC EXTERN CURIER SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Republicii, bld, Nr. 148, Ap. 2             Teohăreanu      Valeria      5589     Argeș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PHOX SRL - Stradă: -    RO VER DESIGN 2008SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: VICTORIEI    PROMETEU PROJECT SRL - Județ: Argeș, Localitate: Oraș Curtea de Argeș, Stradă: Posada, Nr. 72   CUBIC EXTERN CURIER SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Republicii, bld, Nr. 148, Ap. 2            Toboșaru      Bogdan      1536     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     VECTOR ART CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bulevardul Constructorilor, Nr. 20A, Scară: corp A, Etaj: 2, Ap. cam.204, Sector 6   LIVING.CONNECT.DESIGNSRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Berceni, Stradă: BERZEI, Nr. 6A            Toboșaru      Cristiana - Florentina      6568     București     Asociat/Societate comercială     CRISTIANA TOBOȘARU STUDIO DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Moșnița Nouă, Stradă: Dorin Teodorescu, Nr. 14A            Toma      Mihai Tiberiu      6681     Argeș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     VIEWPOINT CONCEPT SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Mărășești    IULICONS TOP MARKET SRL - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Băbana, Stradă: Principală, Nr. 9A    ARHIAMA STRUCTURI DESIGN SRL - Județ: Argeș, Stradă: NEGRU VODA    GEMA PROIECT EXPERT SRL - Județ: Argeș, Localitate: Oraș Curtea de Argeș, Stradă: Elena Cuza, Bloc: B4, Scară: B, Ap. 29            Toth      Ștefan      5651      Sibiu - Vâlcea     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PRODON CONSULT - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Metalurgistilor, Nr. 8, Ap. 2   FORMAT PROIECT SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Samuel Micu Klein, Nr. 5   SC FORMAT PROIECT STUDIO SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Samuel Micu Klein, Nr. 5            Trâncu      Nicolae - Alin      6259     București     Titular/Birou individual de arhitectură      NICOLAE-ALIN TRÂNCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vaselor, Nr. 2            Trușcă      Ion      4152     Sibiu - Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ TRUȘCĂ ION - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Calea lui Traian, Nr. 152, Bloc: 13, Scară: B, Ap. 6            Tudor      Dan      5443     București     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DACRA STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Argetoaia, Nr. 5, Etaj: Mansarda, Sector 2, Cod poștal: 050741   ARCHITECTURAL DESIGN AND DRAWING STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Camil Ressu, Nr. 15, Bloc: 57, Scară: 2, Etaj: 8, Ap. 79, Sector 3, Cod poștal: 031733   ARCHITECTURAL DESIGN AND DRAWING STUDIO - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Blv. Camil Ressu, Nr. 15, Bloc: 57, Scară: 2, Etaj: 8, Ap. 79, Sector 3   UCSERTIMUD SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Năvodari, Stradă: RANDUNELELOR, Nr. 13, Bloc: R2, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 20            Tudor      Dorel-Ardelean      3439     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială      4AT CAPITAL TRADE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Griviței, Nr. 240, Sector 1   UNIPAS CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SERG. PETCU AVRAM, Nr. 6, Sector 4   PROACTIV LAND MANAGEMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Marin Calotă, Nr. 1C, Sector 2            Tufisi      Madalina Ana      6319     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ TUFIȘI MĂDĂLINA ANA - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Lugoj, Stradă: Morilor, Nr. 7, Cod poștal: 305500            Tulbure      Radu Paul      5066     Timiș      Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ATELIERELE ARHITECH SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Al. Icar, Nr. 9, Ap. 5   SC 5U STAMP SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bucovinei, Nr. 63/a, Ap. cam 1   ARHIBIOTIC TM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Iosif Velceanu, Nr. 4, Ap. 1             Turel      Marius Peter      2680     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     TUREL MARIUS PETER BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Florilor, Nr. 20            Turoczi      Bela Ferenc      6115     Sibiu - Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ TUROCZI BELA FERENC - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Mirăslău, Nr. 8, CP: 550357   TTT PROIECT STUDIO SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Șelimbăr, Stradă: Sat Mohu, Str. Principală, Nr. 15C            Tusa-Illyes      Attila      5653     Brașov - Covasna - Harghita      Titular/Societate comercială     ATT STUDIO SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: -            Țibuleac      Oana-Maria      5129     Timiș      Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PERIURBAN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Giroc, sat Chișoda, Stradă: Cooperatorilor, Nr. 10   TAOLIVING SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Giroc, Stradă: sat Giroc, Trandafirilor, Nr. 95A, Ap. 1            Țuțuraș     Ariana Florentina Elena      4481     Timiș      Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     INCOMODU TM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Frigului, Nr. 3   ONE PLAN TM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aristide Demetriade, Nr. 15            Ungureanu      Ana - Maria      6164     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială     CONFORMA DESIGN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CALEA MOSILOR            Ungureanu      Rodica      5657     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ED COM 96 SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Agigea, Stradă: Aleea Liliacului, Nr. 16   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ C.ARH. RODICA UNGUREANU - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Agigea, Stradă: aleea Liliacului, Nr. 16            Ungvari      Andrei      4521     Brașov - Covasna - Harghita      Salariat/Societate comercială     SC GLOBAL PROIECT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: B.P. Hasdeu, Nr. 4, Bloc: 15, Scară: A, Ap. 3, Cod poștal: 500413            Ursu      Olimpia      2436     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură     OLIMPIA URSU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Bdul Alexandru cel Bun, Bloc: 6, Scară: D, Ap. 13             Vancea      Gheorghe      830     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     VANCEA GHEORGHE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Lacul Roșu, Nr. 18A, Bloc: AN 91, Etaj: 1, Ap. 5            Vasile      Silvian      3319     Dunărea de Jos     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROUL INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ VASILE SILVIAN - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Bd. Galați, Nr. 23, Bloc: R5, Scară: IV, Etaj: Parter, Ap. 59, Cod poștal: 800671            Vasile-Halip      Ancuța      5059      Argeș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARTHITECTURE ABOVE & BEYOND SRL - Județ: Argeș, Localitate: Oraș Mioveni, Stradă: Caranesti, Bloc: E4, Scară: B, Ap. 2   A&FRIENDS ART ZONE SRL - Județ: Argeș, Localitate: Oraș Mioveni, Stradă: Caranesti, Nr. 3   DREAM DESIGN & ARCHITECTURE SRL - Județ: Argeș, Localitate: Oraș Mioveni, Stradă: colonel D.Giurescu, Nr. 4, Bloc: P22, Scară: A, Ap. 8            Vernes      Attila      568      Alba     Titular/Birou individual de arhitectură     B.I.A. VERNES ATTILA - Județ: Alba, Localitate: Oraș Aiud, Stradă: Faget, Nr. 5            Vesa      Mihai      6555     Arad     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ VESA MIHAI - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Bulevardul Nicolae Titulescu, Bloc: 335, Ap.10            Vișan      Eugen - Marian      5327     București     Asociat/Societate comercială     SKYLINE ARCHITECT SRL - Județ: Ilfov, Stradă: CIRESULUI, Nr. 14A, Ap. 3            Vlaicu      Cătălin Liviu      2536     Oltenia     Asociat/Societate comercială     ARHI DOME SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: A.I. Cuza, Nr. 46, Bloc: D3, Scară: A, Ap. 9            Voinea      Nicolae      2854     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - C.ARHITECT VOINEA NICOLAE - Județ: Dolj, Localitate: Oraș Filiași, Stradă: 1 mai, Nr. 3   AC ART SRL - Județ: Dolj, Localitate: Oraș Filiași, Stradă: 1 Mai, Nr. 3            Vorvoreanu      George Cristian      4027     București     Asociat/Societate comercială     VG POLLYCONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Camil Ressu            Walter      Ibolya      3705      Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ WALTER IBOLYA - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Hollosi Simon, Nr. 63            Zaharescu      Cristian Gheorghe      2139     Brașov - Covasna - Harghita      Titular/Birou individual de arhitectură     ZAHARESCU CRISTIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Harghita, Stradă: -             Zbanț      Sorin Marian      934      Sibiu - Vâlcea     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     GRAFIX DESIGN - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ștrandului, Nr. 10, CP: 550068   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ZBANȚ SORIN MARIAN - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Cristian, Stradă: VIII, Nr. 3            Zbughin      Doinița      693     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     DOM – ART PRO SRL - Județ: Suceava, Stradă: Aleea Nucului, Nr. 3            Zorin      Carmen Mariana      694     Nord-Est     Asociat/Societate comercială     AGD SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Mirauților, Nr. 7A            Zorzor      Bogdan Vasile      5060     Prahova     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RHYTHM ARCHITECTURE SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Pielari, Nr. 9   PILON ARHITECTURĂ & DESIGN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Izvoare, Nr. 96              
				 + 
			   Secțiunea 2b: Urbaniști diplomați cărora li s-a acordat drept de semnătură de conductor arhitect         Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Asiminei      Liviu     5638     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     LIVIU ASIMINEI BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tiparniței, Nr. 48, Sect 5   HABITAT ARTDESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Grigore Ionescu, Nr. 63, Bloc: T73, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 42 camera 1, Sector 2   AL PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea 13 Septembrie, Nr. 106, Bloc: 50, Etaj: 3, Ap. 9, Sector 5            Băjenaru      Alexandru     12564     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC ENERGY TEHNO CONCEPT SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Comuna Mihăești, Stradă: , Nr. 179   AAB DESIGN STUDIO SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Comuna Mihăești, Stradă: Baiesilor, Nr. 2B   1PUNCT5 STUDIO SRL - Județ: Ialomița, Localitate: Comuna Manasia, Stradă: Calea București, Nr. 96            Bodnar-Hromei      Cristina - Nicoleta     9570     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARCHITECTURE DOMUS DESIGN SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Afumați, Stradă: București - Urziceni, Nr. 138, Ap. A    ARHITECT EVOLUTION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baba Novac, Nr. 17            Burada      Mihai-Iustin     8272     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TOTAL PUR DESIGN SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Ctin Argetoianu    CONPAC ARHITECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: L. Pasteur, Nr. 44   PLVINVESTSRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Pasteur, Nr. 44   TREE SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: G-RAL DRAGALINA, Nr. 45            Ciobanu      Florin     4970     București     Titular/Societate comercială     SC URBANART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: VULTURILOR, Nr. 60, Sector 3            Constantinescu      Andreea Elena     12788     București     Salariat/Societate comercială     ARCHIMIA EFFECT SRL. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: b-dul Iuliu Maniu, Nr. 12, Bloc: 13A, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 17, Sector sector 6, Cod poștal: 061103  890            Cornea      Andra-Mihaela     8329     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ANDRA CORNEA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Stradă: AUREL VLAICU    NOVA PROJECT & KONSTRUCT GROUP SRL -Județ: Constanța, Localitate: Comuna Cumpăna, Stradă: Soseaua Constantei, Nr. 89   AC ARCH CUBE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Regina Elisabeta, Nr. 44, Etaj: 5, Ap. 55, Sector 5            Din      Maria - Cristina     7948     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială     NUMBER 51 INNOVATIVE DESIGN & ARCHITECTURE SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Comuna Vlădești, Stradă: Principala, Nr. 51            Dinu      Bogdan - Alexandru     6261     București     Asociat/Societate comercială      4D INNO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea 13 Septembrie, Nr. 137, Bloc: T1C, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 1, Sector 5            Dinu      Cătălin - Sebastian     9645     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     IMPROVE ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Vitan, Nr. 113   SHAPECO SRL - Județ: Ialomița, Localitate: Comuna Manasia, Stradă: Calea BUCUREȘTI, Nr. 96    1PUNCT5 STUDIO SRL - Județ: Ialomița, Localitate: Comuna Manasia, Stradă: Calea Bucuresti, Nr. 96            Dinu      Elena     8715     București     Salariat/Societate comercială     SC URBAN ARTE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Colentina 16            Dobra      Alexandru     8067     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     DOBRA G. ALEXANDRU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECURA - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Bld. Unirii, Nr. 31, Bloc: 81, Scară: A, Etaj: 7, Ap. 30, Cod poștal: 130089            Hazarian      Constantin     4853     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MACH STUDIO DE ARHITECTURA SI URBANISM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Giulesti, Nr. 321, Etaj: 1, Ap. 3, Sector 6   EXTEND 4D CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Ștefan cel Mare, Nr. 230  891            Ionescu      Alexandra     6790     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ART CONSTRUCT 94 SRL - Județ: București, Stradă: Alba    SC ART LA ROTA DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Alba, Nr. 21, Sector 4, Cod poștal: 040511            Ivan      Andrada Mihaela     12596     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Murmurului, Nr. 2-4, Etaj: 3, Ap. 3B, Sector 1   ANDRADA MIHAELA IVAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-dul Ferdinand I, Nr. 103, Bloc: P32, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 31, Sector 2, Cod poștal: 021386            Jarcău      Sorin     5283     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ASCO CONSTRUCTII SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Lacul Tei, Nr. 80, Sector 2   ELIMPEX IMPULS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Centurii, Nr. 9, Bloc: 113, Scară: A, Ap. 6, Sector 6, CP: 061182   ELIPSOID PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STR. Rotasului, Nr. 14, Bloc: B1, Scară: C, Etaj: P, Ap. 1305, Sector 1, Cod poștal: 012168            Lazăr      Răzvan - Mihăiță     10113     București     Salariat/Societate comercială     ARCHITECTURAL DESIGN AND DRAWING STUDIO - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Blv. Camil Ressu, Nr. 15, Bloc: 57, Scară: 2, Etaj: 8, Ap. 79, Sector 3            Marin      George Gabriel     11361     Prahova     Titular/Societate comercială     SC URBANIFIC ARCHITECTURE STUDIO SRL -Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Ana Ipatescu , Nr. 52, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Cod poștal: 100337            Marinescu      Anca Elena     6465     București     Asociat/Societate comercială     INCEPTUM STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Fetești, Nr. 5, Bloc: H27, Scară: B, Etaj: 3, Ap. 18, Sector 3  892            Negoiță      Iolanda - Camelia     6238     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SPECIFIC URBAN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ciberneticii    SC 99ASHA CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: COL.IOSIF ALBU, Nr. 88, Sector 3   SC 2AU ARHITECTURAL ACT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: COLENTINA   PHOENIX URBAN ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Colentina, Nr. 81, Sector 2   COLS CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Soltuzului , Nr. 16, Sector 2            Patraș      Bogdan Alexandru     3973     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SPACE CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baicului, Nr. 65-67, Bloc: 3, Etaj: 3, Ap. 16, Sector 2   BRIM VALUATION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: IENACHITA Văcărescu , Nr. 16A, Sector 4, CP: 040157   BLACKSHIFT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Năvodari, Stradă: Viilor, Nr. 110            Pătrașcu      Ștefan - Andrei     6505     București     Salariat/Societate comercială     SC DRAFT PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Str: Invoirii, Nr. 16            Pînzaru      Ioana-Gabriela     7543     București     Salariat/Societate comercială     XELLA RO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dragoslavele, Nr. 2-4, Sector 1            Pop      Roger - Oliviu     4609     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ALEX ADAM STUDIO SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Petroșani, Stradă: Aleea Poporului, Nr. 3A, Bloc: 3A, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 8   AASTUDIO ARCHITECTURE & DESIGN SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dorobanti, Nr. 124, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 6, Sector 1, Cod poștal: 010577  893            Popescu      Alexandru - Simion     5310     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BELEVION IMPEX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: str. Edgar Clunet, Nr. 3, Sector 5, Cod poștal: 050527   SARD PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: 13 Septembrie, Nr. 3   BIA ALEXANDRU SIMION POPESCU - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Buturugeni, Nr. 4, Bloc: P1D, Scară: 1, Etaj: 6, Ap. 28, Sector 5, Cod poștal: 050682   SC WPD ROMANIA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Saulescu, Nr. 29, Etaj: 1   MARA BÂRLĂDEANU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Stradă: intrarea Buturugeni, Nr. 4, Bloc: P1D, Scară: 1, Etaj: 6, Ap. 28   SC ENERGO AMABSADOR SRL - Județ: Cluj, Stradă: Principala 192            Pricope      Cătălin     6783     Brașov-Covasna- Harghita     Funcționar public/Administrație   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PRIMARIA MUN BRASOV - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Str: B-dul Eroilor, Nr. 8   AI EXPERT IMOBILIARE - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Aleea Magnoliei, Nr. 10, Scară: A, Ap. 14, CP: 500382   SPACE SURFACE STRUCTURE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Lebedei, Nr. 27, Bloc: B72, Scară: -, Etaj: 3, Ap. 14, Cod poștal: 500461            Rădulescu      Mădălina     3207     București     Salariat/Societate comercială     INEDIT DESIGN STUDIO - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Giurgiului, Nr. 122, Bloc: 5, Scară: 1, Etaj: 7, Ap. 32, Sector 4            Savu      Elena-Amalia     9576     București     Asociat/Societate comercială     BEST POSSIBLE DESIGN SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Comuna Budești, Stradă: Str. Principala, Nr. 168            Soare      Alexandru - Teodor     6134     București     Salariat/Societate comercială     VERTICAL ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Becatei, Nr. 6A, Sector 3            Stoica      Tudor     9796     București     Asociat/Societate comercială     SOLAR ELECTRICA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Matei Millo, Nr. 11  894            Tudor      Bogdan-George     6344     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ TUDOR BOGDAN GEORGE - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: B-dul Tudor Vladimirescu, Nr. 30, Bloc: 30, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 17            Vlădescu      Dorin     7772     București     Asociat/Societate comercială     HUNANEST SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Dristorului, Nr. 98, Bloc: 11, Scară: C, Etaj: Parter, Ap. 89, Sector 3, Cod poștal: 031539  895                  
				 + 
			   Secțiunea: Arhitecți cu drept de semnătură suspendat         Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură      Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Abela      Ozana     3594     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Abrudan      Patricia     6165     Transilvania     Salariat/Societate comercială      SIT BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Emil Racoviță, Nr. 25     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Adam      Ion     1846     București     Asociat/Societate comercială      ADAM ȘI FIII PROIECTARE, EXECUȚIE, COMERȚ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea 13 Septembrie, Nr. 104, Bloc: 48, Ap. 5, Sector 5     Suspendat pentru neplata cotizației       Adam      Tania     1801     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Adamescu      Cristina     1750     București               Suspendat la cerere       Aelenei      Ruxandra     4763     Hunedoara               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Agachi      Mihaela     3269     Transilvania               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Agachi      Ramona     4372     Timiș               Suspendat pentru neplata cotizației       Agyagasi      Iulia     8652     Bihor               Suspendat la cerere       Ailenei      Elena Cristiana     11202     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      SC MAC TEAM PROJECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Oancea     Suspendat la cerere       Ailincai      Ioana     9943     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială      BUILDING DESIGN PARTENERS - Județ: Londra, Stradă: BREMHOUSE YARD     Suspendat la cerere       Ailincăi      Sorin - Alexandru     4621     București     Salariat/Societate comercială      XELLA RO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dragoslavele, Nr. 2-4, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Airinei      Mihaela     7576     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială     1ST FLOOR ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sfânta Maria, Nr. 17A, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Al Ayoub     Khaled     8145     Transilvania               Suspendat la cerere       Al Bashtawi     Mihaela     1952     București               Suspendat la cerere       Albert      Csaba     9183     Brașov - Covasna - Harghita     Asociat/Societate comercială      YURTARH DESIGN SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Bd. Timisoarei, Nr. 63, Etaj: 4, Ap. 16, Cod poștal: 530233     Suspendat la cerere       Albert      Sandor     3086     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      MONTEK DESIGN SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: -     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Albișor      Marius     3396     Prahova     Asociat/Societate comercială      ALTRIX SERVICE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Moților, Nr. 89     Suspendat pentru neplata cotizației       Alecsa      Radu Lucien     3161     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Alecu      Alina     1808     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Alecu      Oana - Iulia     7539     București     Salariat/Societate comercială      BAUPROJEKT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Ariceștii Rahtivani, Stradă: Bruxelles, Nr. 877A     Suspendat la cerere       Alexandrescu      Gheorghe     4300     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Alexandru      Corina     5228     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Almăjan      Titus Gabriel     4615     Timiș     Salariat/Societate comercială      ATG STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Cal. Șagului, Nr. 29/A, Etaj: 2, Ap. 13     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Amâiei      Anca Nicoleta     2441     Bacău-Neamț               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Ambrus      Akos     10425     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PLANUS BBM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Acad. David Prodan, Nr. 12   FRAGMENTUM SRL - Județ: Cluj, Stradă: -     Suspendat la cerere       Amel      Andrei - Eliezer     4304     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Anca      Diana Corina     6930     Timiș     Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ DIANA GIUREA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: P. Râmneanțu, Nr. 31   OMRD STUDIO SRL - Județ: NEDEFINIT, Stradă: -, Nr. 0     Suspendat pentru neplata cotizației       Anca      Gabriel Virgil     1934     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Andone      Alexandra - Iulia     8421     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     PRP ARCHITECTS LLP - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: 10 Lindsey Street, Nr. EC1A 9HP     Suspendat la cerere       Andreescu      Elena - Luciana     9478     București     Salariat/Societate comercială      DECO ARCHITECTS STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nerva Traian, Nr. 3, Etaj: 8, Ap. cam 16 și 17 , Sector 3     Suspendat la cerere       Andreescu      Mihail Andrei     3599     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Andreescu      Monica Adina     3677     Timiș     Salariat/Societate comercială      ELHIDO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aurel Cozma, Nr. 4     Suspendat pentru neplata cotizației       Andrei      Alexandra     9414     București     Salariat/Societate comercială      ARCADIA ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ghica Tei, Nr. 45, Sector 2     Suspendat la cerere       Andrei      Diana - Isidora     4773     București     Titular/Birou individual de arhitectură     DIANA-ISIDORA ANDREI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Washington, Nr. 18, Bloc: CORP A, Ap. 1, Sector 1     Suspendat la cerere       Andrei      Gabriela     3426     București     Asociat/Societate comercială      ARCADA STUDIO DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihail Kogălniceanu, Nr. 1, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 2     Suspendat la cerere       Andrei      Valentin     2947     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Andrei      Viorica     5863     București               Suspendat la cerere        Andreica-Ghiran      Sebastian Alecsandru     4872     Transilvania     Salariat/Societate comercială     4 DIM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 33     Suspendat pentru neplata cotizației       Andrian      Doina-Violeta     4434     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     NEO STRUCTURAL ENGINEERING SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Graului, Nr. 7A, Sector 4   EVO PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Sectorului, Nr. 5, Sector 3   PHOENIX CONSTRUCT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Cornetu, Stradă: Alexandria, Bloc: P5, Scară: 2, Ap. 20   CONFECT TABAN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ritmului, Nr. 16, Sector 2   STRUCTURE DESIGN SRL (AFUMAȚI) - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Afumați, Stradă: Șos. București-Urziceni, Nr. 247     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Andrieș      Alexandru Brăești     3450     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Aneci      Ionela Angela     7781     Timiș     Salariat/Societate comercială      RD SIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Vulturilor, Nr. 14, Cod poștal: 300458     Suspendat pentru neplata cotizației       Angelescu      Cristian - Andrei     9088     București     Salariat/Societate comercială      WHITE SPACE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Vasile Lascăr, Nr. 100, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Anghel      Elena     1211     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Anghel      Emil     592     Arad               Suspendat la cerere       Anghel      Iulia     11991     București     Salariat/Societate comercială      SKAARCHITECTS SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Bld. Mamaia, Nr. 296, Etaj: 1, Ap. 1     Suspendat la cerere       Anghelescu      Ana Maria     3339     Muntenia Sud-Est     Funcționar public/Administrație      INSPECTORATUL DE STAT IN CONSTRUCTII - Județ: Galați, Stradă: Alexandru Cernat , Nr. 1     Suspendat la cerere       Anghelescu      Corina Elena     8622     Dunărea de Jos     Funcționar public/Administrație      PRIMARIA MUNICIPIULUI BRAILA - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Piata Independentei, Nr. 1     Suspendat la cerere       Anghelescu      Daniela Monica     3392     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Anghelescu Benedek     Iuliana     1788     București     Asociat/Societate comercială      AGORA PROIECT URBAN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STR. DANIEL BARCIANU NR. 6     Suspendat pentru neplata cotizației       Antip      Florina Manuela     1426     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Antohe      Laura - Valeria     4809     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Antonescu      Alexandra     8470     București     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)   Salariat/Societate comercială     CHAPMAN TAYLOR LLP - Județ: East of England, Stradă: Queen Caroline, Nr. 40   PATEL TAYLOR LLP - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Rawstorne , Nr. 48     Suspendat pentru neplata cotizației        Antonescu- Petrișor      Silvia     9020     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     AMA PROJECT CREATIVE SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Bd. Republicii, Nr. 157   SABA TECH CONCEPT SRL - Județ: Ilfov, Stradă: Strada Cimpul Pipera , Nr. 101R/9, Cod poștal: 77190     Suspendat la cerere       Apetrei      Diana     2657     Bihor               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Apetrei      Paul Ciprian     6911     Iași      Salariat/Societate comercială     MIHUL SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Stroici, Nr. 8b     Suspendat pentru neplata cotizației       Apostol      Alexandrina Lidia     197     Iași      Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHITECT INVEST SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Șos. Națională, Nr. 194, Bloc: D, Scară: C, Ap. 27   ANTIGONA INVEST SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Șoseaua Națională, Nr. 194   O&C SMART CONSTRUCT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bulevardul Primăverii, Nr. 2A   CATANA PROIECT SRL - Județ: Neamț, Localitate: Comuna Alexandru cel Bun, Stradă: Alexandru cel Bun   CAD-ON SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Ciortești, Stradă: sat Ciortești, str. Apusului, Nr. 2   3B CONSTRUCTION PROJECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Grigore Ureche, Nr. 7   EXPERT TOTAL CASA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Vasile Lupu, Nr. 108, Bloc: C3, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 3     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Apostol      Lucia     5115     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ardeleanu      Alexandra     11448     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     KNOW HOW DESIGN AND CONSTRUCTION SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Primăverii, Nr. 4, Bloc: St9, Scară: A, Etaj: 16   ALA STUDIO DE ARHITECTURA SRL -Județ: București, Stradă: strada gheorghe pop de basesti, Cod poștal: 021366     Suspendat pentru neplata cotizației       Ardeleanu      Dan Andrei     8756     Muntenia Vest     Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC SHELTER ARCHITECTURE SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Emil Racovita, Nr. 70, Bloc: Vila 1B, Complex Domus, Cod poștal: 077190   SC ARCHOS2002 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Arad, Nr. 28, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector 1, Cod poștal: 012287     Suspendat pentru neplata cotizației       Ardeleanu      Stefania     10511     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ANIMA PROIECT DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: LIVIU REBREANU, Nr. 6, Bloc: B1, Scară: 1, Etaj: 5, Ap. 22, Sector 3   INNORI DESIGN SRL - Județ: București, Stradă: STR. POPA NAN, Nr. 142, Sector 3    ING PROIECT MANAGEMENT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: NICOLAE RADIAN    ASHA DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Strada Crizantemelor, Nr. 20, Bloc: Z2, Scară: 1, Etaj: 4, Ap. 20, Sector 5     Suspendat la cerere       Ardeu      Călin     961     Hunedoara     Asociat/Societate comercială      ASAR 1991 SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Octavian Goga, Nr. 7     Suspendat pentru neplata cotizației       Arendt      Manuel - Adrian     4868     București     Asociat/Societate comercială      ARENDT ARCHITECURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Delea Veche, Nr. 24, Bloc: B, Scară: 1, Etaj: 7, Ap. 27-A, birou, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Arion      Maria-Liana     9083     Dobrogea     Salariat/Societate comercială      HOUSE DESIGN ARCHITECTURE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iuliu Maniu , Nr. 22, Bloc: 15C, Scară: A, Ap. 22     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Armeanu      Răzvan Ioan     6954     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PZP ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brindei, Nr. 11, Bloc: B1-2, Scară: B, Etaj: 7, Ap. 55, Sector 2   ARMEANU NICA STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Condorului , Nr. 3, Ap. camera 3 demisol, Sector 5   CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Subl. Zaharia, Nr. 5, Sector 1   HB DESIGN-TEAM ARHITECTURA, CONSTRUCTII, MOBILIER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Barbi Iscovescu , Nr. 24     Suspendat la cerere       Arnaiz Eguren     Leopoldo     8805     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Arnăutu      Anamaria     5547     Bacău-Neamț               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Arnăutu      Dumitru Eugen     3246     Iași                Suspendat pentru neplata cotizației       Artene-Angelescu      Iuliana Andreea     7950     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MASLAEV CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nehoiasi, Nr. 2-4, Sector 5   DANIBUILDING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: PECIU NOU, Nr. 55, Sector 5    ATLAS CONSULTING & PROIECT SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Someșul Cald, Nr. 4     Suspendat la cerere       Atanasiu      Ernest Onuț     2983     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ataollahi      Feridoon     6124     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Avram      Gabriel     3399     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Avram      Ruxandra Ioana     3375     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIMEX SERVICE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Brașov, Nr. 6   SC CONSARD PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Alexandru Vaida Voevod, Nr. 2   NEXT DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Predeal, Nr. 4, Cod poștal: 400073     Suspendat la cerere       Avram      Sanda Veturia     2275     Transilvania     Asociat/Societate comercială      AM GRAPHIS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Anatole France, Nr. 56     Suspendat pentru neplata cotizației       Avram      Silvia Suzana     1570     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Avramica      Diana     6200     Timiș     Salariat/Societate comercială     2 PUNCTE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Martir I. Miron, Nr. 36A     Suspendat pentru neplata cotizației       Avrigeanu      Mihai Alexandru     8156     Bihor     Salariat/Societate comercială      NOVARTIS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Str. TUDOR VLADIMIRESCU, Nr. 18     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației         Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură      Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Baba      Ioan Mihai     7256     Transilvania     Salariat/Societate comercială      DARH PROIECTARE ARHITECTURĂ ȘI DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Decembrie 21 1989, Nr. 13-15, Ap. 6     Suspendat la cerere; Suspendat pentru neplata cotizației       Babeș      Aurel Vincent     7574     Bihor     Salariat/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA BABEȘ AUREL VINCENT - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: GEN. HENRI MATHIAS BERTHELOT, Nr. 21     Suspendat la cerere       Babeș      Sebastian     4983     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     BABEȘ SEBASTIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Stradă: -     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Babsky Nadel      Silvia Monica     6752     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Bacalu Cerna      Cecilia Rodica     5878     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BACALU CERNA CECILIA RODICA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Martir Andrei Istvan, Nr. 16, Bloc: 65, Scară: E, Etaj: P, Ap. 6   MSR DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Martir Radu Constantin, Nr. 14     Suspendat la cerere       Bacalu Petrova     Alexandra     3956     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Bactișa      Ersin     10169     București     Salariat/Societate comercială      INEGAL DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aura Buzescu, Nr. 23     Suspendat la cerere       Badea      Anca - Andreea     6049     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Badea      Nina     3524     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Badea      Sorina     2398     Prahova     Asociat/Societate comercială      ARCHPLAN ATLAS SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Laboratorului, Nr. 5A     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Badiu      Mircea Sterică     792     Dunărea de Jos     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BADIU MIRCEA STERICĂ - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: B-dul Marea Unire, Nr. 21, Bloc: U6, Scară: 1, Etaj: 5, Ap. 17, Cod poștal: 800329     Suspendat pentru neplata cotizației       Bagdasar      Adriana Valeria     3213     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Bahnă      Melania     11795     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      RSPLAN BIROU DE PROIECTARE SRL -Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Beclean, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 23     Suspendat la cerere       Baican      Claudiu Lucian     5351     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      WERKSTATT WIEN SPIEGELFELD ARCHITEKTUR MANAGEMENT - Județ: Wien, Stradă: -     Suspendat la cerere       Bakhache      Alain Wajih     3597     București     Asociat/Societate comercială      COMPASS DESIGN & MANAGEMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Alexandru Philippide, Nr. 7, Ap. 2, Sector 2     Suspendat la cerere       Bala      Oana Ruxandra     10065     Timiș     Asociat/Societate comercială      SC 2A STUDIO DE IDEI SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: ARINULUI , Nr. 20     Suspendat la cerere       Balaj      Alin-Iulian     8267     Timiș               Suspendat la cerere       Balaj      Andreea Denisa     10849     Bihor               Suspendat la cerere       Balajti      Robert     6480     Bihor     Asociat/Birou individual de arhitectură     BIA BALAJTI ROBERT - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: DOINA, Nr. 13     Suspendat la cerere       Balasinovici      Bogdan Alexandru     3050     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Balaș      Anca Ruxandra     1283     București               Suspendat la cerere        Balazs-Becsi      Judith     7010     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      VALLUM SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Culmei, Nr. 13     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Balint      Rozalia     7507     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      ANTERRA SRL - Județ: Budapesta, Localitate: Oraș Budapesta, Stradă: -     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Balog      Tibor     3538     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Balogh      Cristina     7300     Transilvania     Salariat/Societate comercială      PLANWERK SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: G. Clemenceau, Nr. 3     Suspendat la cerere       Baloșanu      Cătălin Dănuț     1758     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Baltag      Miron     3540     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură     BALTAG MIRON BIA NR. 154 - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Slănic, Stradă: Libertății, Nr. 85     Suspendat pentru neplata cotizației       Baltaru      Andreea     1659     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Banciu      Ioan     11514     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ECHIPA DE PROIECTARE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: DAN CAPITAN, Nr. 5, Ap. 2   STUDIO T ARHITECT SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Moldovei, Nr. 48   BDSIGN CONCEPT LT SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Tilișca, Stradă: Sat Tilișca, Nr. 452     Suspendat la cerere        Bancsi-Rigo      Zsuzsanna     10708     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Birou individual de arhitectură     BIA CSIKI BARNA - Județ: Harghita, Localitate: Oraș Odorheiu Secuiesc, Stradă: MIHAIL SADOVEANU, Nr. 53, Cod poștal: 535600     Suspendat la cerere       Barabaș      Petre     4014     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Barb David     Ioana Alexandra     8530     Alba     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHI BEAST SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Observatorului, Nr. 15   THINKARCH SRL - Județ: Alba, Stradă: Lab, Nr. 399D   PROJECT POINT DESIGN SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Izvorului, Nr. 53     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Barbatei      Ioana Floris     10601     Arad     Funcționar public/Administrație      PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Bulevardul Revoluției, Nr. 75     Suspendat la cerere       Barbeli      George Răzvan     1662     București     Salariat/Societate comercială      BOG 'ART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Brezoianu, Nr. 27, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Barbu      Andreea - Cristina     9672     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     ING PROIECT MANAGEMENT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: NICOLAE RADIAN   ANDREEA-CRISTINA MARCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Răcari, Nr. 10, Bloc: 41, Scară: 1, Etaj: 6, Ap. 36, Sector 1   ZOX ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pache Protopopescu 56, corp B     Suspendat la cerere       Barbu      Bujor     1945     București     Titular/Birou individual de arhitectură     BUJOR BARBU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Colonel Poenaru Bordea, Nr. 18, Etaj: 3, Ap. 12, Sector 4     Suspendat la cerere       Baroncea      Nicole - Andreea     5901     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Barota      Radu     6187     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     FIDES SRL - Județ: NEDEFINIT, Stradă: - BIA RADU BAROTA - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Calea Bucuresti , Nr. 83, Bloc: S38, Scară: b, Etaj: 4, Ap. 9, Cod poștal: 500026   NEAT OFFICE SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Câmpulung, Stradă: Col Ion Alexandrescu, Nr. 2   RIGHT ANGLE OFFICE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Calea Bucuresti, Nr. 83, Bloc: S38, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 9, Cod poștal: 500326     Suspendat pentru neplata cotizației       Baston      Ana - Maria     5490     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Bașa-Pop      Alexandra Maria     6382     Satu Mare     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIA ALEXANDRA MARIA BAȘA-POP - Județ: Satu Mare, Stradă: Ady Endre    TEHNIC AUDIT SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Jocului, Bloc: UJ11, Ap. 5     Suspendat la cerere       Bazon      Ana-Maria     8551     Iași      Salariat/Birou individual de arhitectură     BIROU DE ARHITECTURĂ TEBA MARTIN CARLOS - Județ: Valencia, Localitate: Oraș Benidrom, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Bazzarri      Luciano     6817     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Băban      Adrian Viorel     10540     Transilvania               Suspendat la cerere       Băbeanu      Eugen-Dragoș     8734     București     Salariat/Societate comercială      RURBAN ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Londra, Nr. 19, Sector 1     Suspendat la cerere       Băbiceanu      Maria Loredana     6986     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - ARHITECT BREZOI MARIA LOREDANA - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Sg. maj. Dorobanțu Ctin, Nr. 6, Bloc: A, Ap. 6     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Bădilă      Tania     4175     Prahova               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Bădileanu      Ioan - Răzvan     4709     București               Suspendat la cerere       Bădiță      Ana-Cristina     5106     București     Salariat/Societate comercială      SC ARHIFEST CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: dristorului, Nr. 91-95, Bloc: A, Scară: A, Etaj: 7, Ap. 703, Sector 3, Cod poștal: 031534     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Bădulescu      Mihaela Ruxanda     2037     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Bădulescu      Paul     2036     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER DE ARHITECTURA BADULESCU SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: IntrareaPOPA NAN, Nr. 5, Sector 2   ENIGMA DESIGN & CONSTRUCT SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Plenița, Nr. 4, Sector 3     Suspendat pentru neplata cotizației       Băescu      Magda     7405     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială      ABAAS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Mizil     Suspendat la cerere       Băghiceanu      Mădălina     11308     Nord-Est     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     ATELIER PRO ARCHITEKTEN - Județ: NEDEFINIT, Stradă: Kerkhoflaan     Suspendat la cerere       Bălaj      Eleonora     1229     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Bălan      Dan - Alexandru     7691     București               Suspendat la cerere       Bălan      Ioan     2462     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură     IOAN BALAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Aleea Caișilor, Nr. 9, Bloc: 20, Etaj: 1, Ap. 7     Suspendat pentru neplata cotizației       Bălan      Ioana - Adriana     9250     Alba     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TRANSILVANIA OUTSOURCES SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Marului, Nr. 5/2   AWA DETAIL SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Soporului, Nr. 8A, Bloc: A2, Scară: 2, Etaj: 4, Ap. 84   ARHITAB SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Nicolae Cristea   TRANSILVANIA OUTSOURCES SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Marului, Nr. 5/2     Suspendat pentru neplata cotizației       Bălașa      Anda Ruxandra     1660     București     Funcționar public/Administrație     PRIMARIA SECTOR 4 - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdl. Metalurgiei, Nr. 12-18, Sector 4     Suspendat la cerere       Bălăceanu      Oana - Violeta     10316     București     Salariat/Societate comercială      PINTILIE PARTNERS ARCHITECTURE ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Leonida, Nr. 5, Sector 2     Suspendat la cerere       Bălășoiu      Adrian     1913     București     Salariat/Societate comercială      SILVORA TERA SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 26     Suspendat pentru neplata cotizației       Bălăucă      Alexandra-Maria     9665     Nord-Est     Salariat      Altă Companie Angajatoare -     Suspendat la cerere       Bălteanu      Andrei     6949     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Bălțoi      Cristina-Daniela     8546     București               Suspendat la cerere       Băluță      Delia     4326     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Băncescu      Irina     4795     București               Suspendat la cerere       Bănică      Ana Maria     4343     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Bănică      Bogdan - Eugen     4968     București     Asociat/Societate comercială      LETICS ATELIER SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Măgurele, Stradă: Lacului, Nr. 32     Suspendat pentru neplata cotizației       Bărbieru      Horațiu Alexandru     3595     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Bărbos      Vasile     2875     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     BĂRBOS VASILE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Corbeanca, Stradă: Sat Ostratu, Primăverii, Nr. 0, Ap. 0, Cod poștal: 0     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Bărbulescu      Anda Rebeca     4353     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Bărbulescu      Cantemir     1848     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Bărbulescu      Gabriela     7689     Dobrogea     Salariat/Societate comercială      S&T PROIECT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Delfinului, Nr. 22     Suspendat la cerere       Bărbulescu      Georg Romulus     5864     Dobrogea     Asociat/Societate comercială      ARHISTAD SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Traian, Nr. 34, Bloc: B3, Ap. 48     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Bărcăceanu      Andreea Ioana     11080     Transilvania     Salariat/Societate comercială      K&K STUDIO DE PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Virgil Fulicea, Nr. 5, Ap. 1     Suspendat la cerere       Bărdănică      Gheorghe     2076     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ELGI IMPEX SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 143A   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. GHEORGHE BĂRDĂNICĂ - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Bloc: 143A, Etaj: 10     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Bâcu      Mihaela Andreea     10936     București     Salariat/Societate comercială      ADN BIROU DE ARHITECTURĂ SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Octavian, Nr. 27, Sector 3     Suspendat pentru neplata cotizației       Bâra      Oana     9768     București     Salariat/Societate comercială      KXL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Av. Nicolae Capșa, Nr. 6, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Bârlădeanu      Ion     1034     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     PRO URBA SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis , Nr. 143A   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. ION BÂRLĂDEANU - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 143A, Etaj: 7     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Bârsan-Pipu      Claudiu     7016     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     DEGRAPH SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -   NEOTECTONIX ARCHITECTS SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: BARBU LAUTARU, Nr. 1, Ap. 9     Suspendat pentru neplata cotizației       Bear      Cristina     8563     București     Salariat/Societate comercială      AXDESIGN GROUP - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Grigore Alexandrescu, Nr. 96, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Becheru      Viorel - Nicușor     6439     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Bejan      Gheorghe     3052     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Bejan      Horia     6391     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     METASPACE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Giurgiului, Nr. 164, Sector 5   K-BOX CONSTRUCTION DESIGN SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Bejan      Marcel     7833     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială      BIM TRIDIMENSIONAL ARCHITECTURE SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Snagov, Stradă: Grivita, Nr. 52, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. camera 1, Sector -, Cod poștal: 077165     Suspendat pentru neplata cotizației       Bejan      Mihai Zeno Angelo     1176     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PACIC-PROIECTARE SI ANTREPRIZA CONSTRUCTII INDUSTRIALE SI CIVILE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Alexandru Xenopol, Nr. 4, Sector 1   INTERPROIECT CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dna Oltea, Nr. 55, Ap. 1, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Bejenaru      Marius Adrian     3926     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Bejenaru      Mălina-Florina     11732     București     Salariat/Societate comercială      ARTCONCEPT BUILDING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Nisipoasa, Nr. 46-52, Bloc: tronson 2, Scară: A4, Ap. 13, Sector 1     Suspendat la cerere       Belcineanu      Gabriela     12154     București     Salariat/Societate comercială      IDEOGRAM STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Elena Caragiani, Nr. 13, Bloc: 2H, Scară: B, Ap. 31, Sector 1     Suspendat la cerere       Belea      Romeo Ștefan     1476     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Beleiu      Mircea Valeriu     395     Timiș     Salariat/Societate comercială      URBAN CONTROL TM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Loichiță Vasile , Nr. 1-3, Bloc: SAD 3, bloc B , Etaj: Parter     Suspendat pentru neplata cotizației       Belu      Roxana Liana     7785     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC HC & D CNSTRUCT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Arh. Ion Mincu, Nr. 16, Bloc: B100, Scară: A, Ap. 10   C&M GEPROTIM SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Brad, Stradă: Moților, Nr. 6, Cod poștal: 335200   SC NEW FOX SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Moșniței, Nr. 8     Suspendat la cerere        Benga-Velios      Afrodita Daniela     4224     Transilvania     Asociat/Societate comercială      STUDIO 4D SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: N. Titulescu, Nr. 41     Suspendat la cerere       Bera      Marcel Florentin     1630      București     Funcționar public/Administrație     PRIMĂRIA SECTOR 6 ADMINISTRAȚIE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cal Plevnei , Nr. 147-149, Sector 6     Suspendat la cerere       Bercan      Alexandru     1407     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Bercheș      Patricia     8921     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială     BIA PATRICIA BERCHEȘ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Aron Cotrus, Nr. 9   ATELIER589 ARHITECTURA & DESIGN SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Aron Cotrus, Nr. 9     Suspendat la cerere       Bercu      Mariana     1586     București     Asociat/Societate comercială      CONTUR CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Constantinescu , Nr. 7A, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Berdilă      Marina Claudia     7809     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     OPPORTUNITY BUSSINES SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: 1 Decembrie, Nr. 30   NATURALESA DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: HENRI BARBUSSE, Nr. 7-11, Ap. 31     Suspendat pentru neplata cotizației       Bereczk      Lorand Alexandru     5064     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      CLASSIC DOME SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -     Suspendat la cerere       Berescu      Cătălin     1119     București     Asociat/Alte forme juridice (AFJ)     ASOCIAȚIA FRONTAL AFJ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Berceni, Nr. 13, Sector 4     Suspendat la cerere       Berindei      Adrian     2631     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PRINCER SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Națiunile Unite, Nr. 4, Bloc: 107A, Etaj: 6, Sector 5 4X4   BIROU DE ARHITECTURA - Județ: București, Stradă: Braziliei     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Berindei      Marius     1343     București     Asociat/Societate comercială      TOP STONE - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Corbeanca, Stradă: Șos. Unirii, Nr. 315D     Suspendat pentru neplata cotizației       Berindei      Răzvan - Dumitru     6120     București     Asociat/Societate comercială      TOP STONE - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Corbeanca, Stradă: Șos. Unirii, Nr. 315D     Suspendat pentru neplata cotizației       Berioli      Assunta     7030     Satu Mare     Asociat/Birouri asociate de arhitectură (BAA)      BAA BARTOLINI&BERIOLI - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Corneliu Coposu, Nr. 2, Ap. 22     Suspendat la cerere       Berlucchi      Giovanni     6100     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Berszan      Ruxandra Carmen     2150     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Administrație      ISC BRAȘOV - Județ: Brașov, Stradă: -      Suspendat la cerere       Berza      Victoria Marinela     1201     București     Asociat/Societate comercială      URBARH'T 111 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Călărașilor, Nr. 175, Bloc: 44, Scară: 3, Ap. 91, Sector 3     Suspendat pentru neplata cotizației       Berzescu      Sebastian-Nicolae     7548     Timiș     Salariat/Societate comercială      CASE GROUP PROJECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Al. Macedonski, Nr. 1     Suspendat la cerere       Beșteleu      Ernest Iulian     9     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     3B STUDIO SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Înfrățirii, Nr. 7, Bloc: C10c, Scară: 1, Ap. 14 3B   DESIGN SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Infrățirii, Bloc: C10C, Ap. 14     Suspendat la cerere       Bettoni      Luigi     6315     Timiș     Salariat/Societate comercială      BETARIUM SRL - Județ: Timiș, Stradă: Venus, Nr. 13     Suspendat pentru neplata cotizației       Beznilă      Gheorghe     1425     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Bica      Andra     8876     Transilvania     Salariat/Societate comercială      SQUARE ONE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nuferilor, Nr. 50-58, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Bica      Smaranda Maria     853     Timiș               Suspendat pentru neplata cotizației       Biciușcă      Florin     1324     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Biegler      Adina Nana Steluța     3662     Timiș               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Bilius      Constantin     1856     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Biro      Katalin     6868     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      VALLUM SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Culmei, Nr. 13     Suspendat la cerere       Bizadea      Olivia     8372     București     Salariat/Societate comercială      TOP STONE - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Corbeanca, Stradă: Șos. Unirii, Nr. 315D     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Bîrlan      Marius Mihail     3164     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Blaj      Paul-Adrian     11199     Timiș               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Blănariu      Sanda Ileana     4323     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Blidariu      Cristian Tiberiu     5076     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     A.C.T. SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: C. Brâncoveanu, Nr. 93   TAB SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: C. Brâncoveanu, Nr. 93     Suspendat pentru neplata cotizației       Bloju      Ilinca     5851     București     Salariat/Societate comercială      EPSTEIN ARCHITECTURE & ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Gheorghe Magheru, Nr. 1-3, Etaj: 3, Sector 1     Suspendat la cerere       Bobe      Alexandru     4255     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. ALEXANDRU BOBE - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: -     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Boberis      Nicoleta - Ramona     5696     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     INNERKO ACT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Foișorului, Nr. 122-124, Sector 3   ARCHITERRA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: MUNTELE LUNG, Nr. 2B, Bloc: C1, Etaj: MANSARDA, Ap. 3, Sector 4     Suspendat pentru neplata cotizației       Bobescu      Raluca - Elena     7009     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     PECCON INVEST - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Lascăr Catargiu, Nr. 9, Sector 1   BRAC STUDIO - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Ion Mihalache, Nr. 81, Bloc: 15A, Ap. 26, Sector 1     Suspendat la cerere       Boca      Octavian     10553     București     Salariat/Societate comercială      ARHIMAGE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Temisana, Nr. 20     Suspendat la cerere       Bocan      Monica Maria     7532     Alba     Salariat/Societate comercială      ARHITECT MAGDA SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Florilor, Nr. 13     Suspendat pentru neplata cotizației        Bocunescu      Incuda Naruja Gabriela     1090     Dobrogea     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ZEN PROIECT CONSULTING SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Cpt. Purec, Nr. 20   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. INCUDA NARUJA GABRIELA BOCUNESCU - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 143A, Etaj: 9     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Bod      Arcadie Gavril     232     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BOD ARCADIE - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Avram Iancu, Bloc: 10, Ap. 4   ARCON SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gării, Bloc: 20, Ap. 13     Suspendat la cerere       Bodea      Adrian-Nicolae     8729     București     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     OUTBOX STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Badea Cârțan, Nr. 13, Scară: A, Etaj: Parter, Ap. 2, Sector 2   ADRIAN NICOLAE BODEA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Primăverii , Nr. 51, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației        Bodea-Merluscă      Anca     7922     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Boeckeler      Corina Ioana     4889     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     BOECKELER CORINA IOANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Mamaia, Nr. 6     Suspendat la cerere       Boengiu      Mircea Dan     4425     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Boeriu      Cristina     1776     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Boeriu      Radu - Ionuț     8997     București     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AVANTI ARCHITECTS - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Charlotte Court, Nr. 30   ARHIPLUS DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Jimbolia, Nr. 161, Ap. 12, Sector 1   ARHIPLUS ASSOCIATES SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: AL. lAPUSNEANU, Nr. 52, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Bogdan      Dana Andreea     8070     Bacău-Neamț     Asociat/Societate comercială      BOGDAN ARHITECTURE ZONE SRL -Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: 9 Mai, Nr. 36, Etaj: 1     Suspendat la cerere       Bogdan      Georgeta Maria     3735     Transilvania     Salariat/Societate comercială      INTERCONEX SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Bizusa, Nr. 10     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Bogdan      Ruxandra Ioana     6329     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DIGITAL ART SRL - Județ: Alba, Stradă: -    SC C.T ARHITECT CONSTRUCT SRL -Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Clujului, Nr. 192, Bloc: 73, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 4     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Bogoescu      Bogdan Traian     1101     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Boiciuc      Diana     6159     Bihor               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Boitan      Eduard     3454     București     Asociat/Societate comercială   Funcționar public/Administrație      ENERGOTERM PLUS SRL - Județ: București, Stradă: Moise Nicoara   PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Regina Elisabeta, Nr. 47, Sector 5     Suspendat la cerere       Boitan      Ligiiea Aglaia     2969     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Bolbos      Iacob     3680     Timiș               Suspendat pentru neplata cotizației       Bold      Adrian     10349     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Boldea      Ana - Bianca     9932     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AIM STUDIO DE ARHITECTURĂ SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Victoriei, Nr. 128B, Etaj: 3, Ap. 13   ATELIER D'ECO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Căderea Bastiliei, Nr. 86     Suspendat la cerere       Boldeanu      Dan     1239     București     Asociat/Societate comercială      BIAR CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vaselor, Nr. 34, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Bologa      Ioana     7239      Nord-Vest     Funcționar public/Administrație     INSPECTORATUL DE STAT ÎN CONSTRUCTII - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Sighetu Marmației, Stradă: Alexandru Ivasiuc, Nr. 15-17     Suspendat la cerere       Bologan      Maria     2970     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Bolohan      Dan Cristinel     622     Nord-Est     Salariat/Societate comercială      ISMAEL LEYVA ARCHITECTS PC - Județ: New York, Localitate: Oraș New York, Stradă: St New York, Nr. 37     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Bolovan-Ionete      Mihaela     10628     Timiș     Salariat/Societate comercială      ATELIER CAAD SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aurora, Nr. 5     Suspendat la cerere       Bontaș      Alina - Ștefania     6530     București               Suspendat la cerere       Borcoman      Radu     317     Timiș               Suspendat la cerere       Borgia      Vincenzo     6737     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Boros      Emese     6940     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     BOROS EMESE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Harghita, Stradă: -     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Borș      Cristina Maria     2987     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Borta-Haideciuc      Andreea Maria     6114     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TRANSILVANIA PROIECT - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Săliște, Nr. 1, Cod poștal: 550076   ARHIDESIGN - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Șelimbăr, Stradă: Theodor Aman, Nr. 6     Suspendat la cerere       Borțova      Tatiana     3536     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Bota      Dana     3148     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Botez      Cristina Maria     3477     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Botezatu      Gicu     1146     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Both      Andras     6799     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     BOTH ANDRAS BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Harghita, Stradă: -     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Botis      Roxana Lucia     6604     Timiș     Salariat/Societate comercială      FORMALIS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Liviu Rebreanu, Nr. 140, Etaj: parter     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Botiș      Radu Alexandru     4219     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ RADU BOTIȘ - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aleea Rachetei, Nr. 16, Bloc: 65, Scară: E, Etaj: 4, Ap. 10   SMART CAD SURVEY SRL-D - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bulevardul Eroilor de la Tisa, Nr. 30-40, Bloc: corp C, Ap. 31     Suspendat pentru neplata cotizației       Botos      Aida Anelize     583     Arad               Suspendat la cerere       Botta      Olimpia Liana     3271     Transilvania     Titular/Administrație      PRIMĂRIA CLUJ-NAPOCA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Moților, Nr. 3     Suspendat pentru neplata cotizației       Bradu      Cozmin     5553     Nord-Est     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RESTACO SRL - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Moara, Stradă: sat Bulai   RESTACO GROUP SRL - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Moara, Stradă: sat Bulai, Nr. 7     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Branda      Pavel Dan     7250     Timiș     Salariat/Societate comercială      ABRAXAS SRL - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Reșița, Stradă: Libertății, Nr. 2     Suspendat la cerere       Bratiloveanu      Mihaela Madalina     6571     Timiș     Salariat/Societate comercială      MG BUILDING DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ion Ionescu de la Brad, Nr. 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Bratu      Crenguța Daniela     1900     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Bratu-Andrei      Andreea     9832     București     Salariat/Societate comercială      PERFORMA ARHITECȚI ȘI INGINERI SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Berzei, Nr. 14A, Ap. 2, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Brăcăcescu      Cristian Miron     1642     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Brătuleanu      Anca     7048     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Brândușescu      Anca     5131     Iași     Asociat/Societate comercială      ANB TEAM PROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Grădinari, Nr. 19     Suspendat la cerere       Brescan      Dragoș     9109     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      DROPLET ARCHITECTURE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Mihail Kogalniceanu, Nr. 19     Suspendat pentru neplata cotizației       Brescan      Simona     9338     Muntenia Vest               Suspendat la cerere       Bresciani      Roberto     5987     Arad     Salariat/Societate comercială      ARH BRESCIANI ROBERTO SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Bd. Revoluției, Nr. 83, Ap. 37A     Suspendat pentru neplata cotizației       Brezoianu      Răzvan - Victor     9933     București     Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     PÎRVULESCU ADRIANA VIORICA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Mihai Bravu, Nr. 301, Bloc: 18, Ap. 36, Sector 3   ARQUITECTOS OFFICE LTD - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Wenlock Road, Nr. 20-22     Suspendat pentru neplata cotizației       Brihăcescu      Lucian     298     Timiș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Administrație      ATELIER MLG SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 23   CONSILIUL JUDEȚEAN TIMIȘ - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bd. Revoluției 1989, Nr. 17     Suspendat la cerere       Broscaru      Ciprian     9073     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROJARH CONSTRUCT SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă    ART CONSTRUCT SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Comuna Nanov, Stradă: Florilor, Nr. 16     Suspendat la cerere       Bruckner      Antoniu     2404     Prahova               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Buburuz      Diana     2208     Transilvania     Asociat/Societate comercială      PROMETIP SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Horea, Nr. 72     Suspendat la cerere       Bucătaru      Dana - Cristina     7705     București     Salariat/Societate comercială      NOUVEL HABITAT CONSULTING SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Nicolae Titulescu, Nr. 12, Bloc: 21A, Scară: b, Etaj: 1, Ap. 56, Sector 1     Suspendat la cerere        Buciu-Gheorghiu      Maria     6715     București     Salariat/Societate comercială   Funcționar public/Administrație      VEGO CONCEPT ENGINEERING S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul independentei, Nr. 291-293, Etaj: 14, Sector 6   PRIMĂRIA SECTOR 1   BUCUREȘTI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Banu Manta, Nr. 9, Sector 1     Suspendat la cerere       Buck      Michael     7925     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PLANWERK SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: G. Clemenceau, Nr. 3   PLANWERK ARHITECTURĂ ȘI URBANISM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Georges Clemenceau, Nr. 3     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Bucur      Alexandru Emil     5588     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     ALEXANDRU BUCUR BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Stradă: -     Suspendat la cerere       Bucur      Oana Maria     5384     Nord-Est     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     IMOPLAN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: A.P. Cehov, Nr. 8, Ap. Camera 1, Sector 1   FRAICOM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ION NONNA OTESCU     Suspendat la cerere       Bucur      Simona Gabriela     2186     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     CIBBS CONSTRUCT SRL - Județ: Brașov, Stradă: Muncii   SC ARHIKRON BIM SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: COL. BUZOIANU, Nr. 23     Suspendat pentru neplata cotizației       Buda      Răzvan     7257     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROGIS CONSULTING SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Gilău, Stradă: 1 Decembrie, sat Gilău, Nr. 320, Cod poștal: 407310   BS VISION SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Muscel, Nr. 5, Ap. 1   CONPAC ARHITECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: L. Pasteur, Nr. 44     Suspendat pentru neplata cotizației       Bugnariu      Diana - Nicoleta     7477     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DAVICON GRUP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Roșia Montană, Nr. 2, Sector 6   OPI THE PUG SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Popa Tatu   FORM & FUNCTION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: strada Popa Tatu, nr. 62A, bloc B, apartament 25   OPI THE PUG SRL - Județ: București, Stradă: Popa Tatu     Suspendat pentru neplata cotizației       Buhuș      Cosmin-Gabriel     8940     București     Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     CACESCU VALENTINA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: TOAMNEI, Nr. 28, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. 3, Sector 2   ADVANCED DYNAMICS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Băiculești, Nr. 13, Bloc: B9, Scară: C, Etaj: 7, Ap. 111, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Buișteanu      Daniel     3628     Dobrogea     Salariat/Societate comercială      IPTANA SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dinicu Golescu, Nr. 38     Suspendat pentru neplata cotizației       Buliga      Andreea - Alexandra     7124     București     Salariat/Societate comercială      ANSVIM SRL BACAU - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: ALECU RUSSO , Nr. 33, Bloc: 33, Scară: H, Etaj: 6, Ap. 28     Suspendat pentru neplata cotizației       Bunea      Velea Gabriel     3015     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Bungărdean      Cristina     2347     Transilvania               Suspendat pentru neplata cotizației       Bunu      Adriana     1631     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Burcea      Marinela     1936     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Burcea      Ștefan     4402     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Burcuș      Cornelia     1123     București               Suspendat la cerere       Burdea      Mariana     4486      Bacău-Neamț     Funcționar public/Administrație     PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PIATRANEAMȚ - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 6_8     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Burea      Ileana Victoria     2645     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Burkhardt      Arpad     3519     Mureș               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Bursuc      Laura     6248     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Bustescu      Anca Monica     398     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ANCA BUSTESCU - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Izvorului, Nr. 1     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Busuioc      Amur     5902     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Busuioc      Cristina     123     Iași               Suspendat pentru neplata cotizației       Butar      Ștefania     11435     Arad     Salariat/Societate comercială      MULTIARHITECTURAL SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Timotei Cipariu, Nr. 3     Suspendat la cerere       Butean      Mihai     9272     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură   Funcționar public/Administrație     BUTEAN MIHAI BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Blvd. Decebal, Bloc: 20, Etaj: 2, Ap. 9, Cod poștal: 430021   PRIMĂRIA ORASULUI SOMCUTA MARE - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Șomcuta Mare, Stradă: Somes, Nr. 17     Suspendat la cerere       Butnariu      Lucian Andrei     8101     București     Salariat/Societate comercială      ATELIER 13 BIS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Bravu, Nr. 42-62, Bloc: P8, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 13, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Butucaru      Gabriela     2668     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Butuman      Mihail Liviu     1980     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Buzatu      Dan Horațiu     17     Oltenia               Suspendat pentru neplata cotizației       Buzdugan      Bianca     5277     București     Asociat/Societate comercială     2B – BIROU DE ARHITECTURA, MANAGEMENT & URBANISM - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Savinesti     Suspendat la cerere       Buzdugan      Ciprian-Ionut     10923     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      STUDIO APUNCT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Piața Uniunii , Nr. 6, Bloc: 6, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 8     Suspendat la cerere       Buzoianu      Sorin     4094     București     Asociat/Societate comercială      SOLIDART 2002 - Județ: București, Stradă: STR. Johanes Kapler Nr. 74, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Buzulică      Liviu Cristian     379     Timiș     Salariat/Societate comercială   Funcționar public/Administrație   Asociat/Societate comercială     CATARH SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Memorandului, Nr. 64, Bloc: camera 3, Ap. 1/A   PRIMĂRIA MOȘNIȚA NOUĂ - Județ: Timiș, Stradă: -, Nr. 73   PRO ARHI LINE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Diana, Nr. 2     Suspendat pentru neplata cotizației         Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Cacuci      Mihai Liviu     8579     Bihor     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARCHEXEN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Florilor, Nr. 150A, Ap. 1   ASSEMBLE ARCHITECTS SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Oraș Mediaș, Stradă: George Toparceanu, Nr. 8     Suspendat la cerere       Cadiș      Adnana-Mihaela     9707     Iași      Salariat/Societate comercială     MODERN ARCHITECTURE STUDIO SRL -Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bd. Dacia , Nr. 1, Bloc: DA3, Etaj: 1, Ap. 4     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Calmanovici      Ina - Maria     5708     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Calotă      Adrian Răzvan     4167     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. ADRIAN RĂZVAN CALOTĂ - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tulcea, Nr. 10   ARHI PLUS CRAFT SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: BD. TOMIS, Nr. 14   RAC ATELIER DE ARHITECTURA SRL -Județ: Constanța, Localitate: Comuna 23 August, Stradă: Duiliu Zamfirescu, Nr. 46A     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Calotă      Mihai     1238     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Calotă      Radu     1334     București     Salariat/Societate comercială      CARPAȚI PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Știrbei Vodă, Nr. 43, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Calotă      Silviu Eugen     2957     București     Asociat/Societate comercială      CS BIROU PROIECTARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ilioara, Nr. 20E, Sector 3     Suspendat pentru neplata cotizației       Candroi      Paula Roxana     9799     Timiș     Salariat/Societate comercială      RD SIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Vulturilor, Nr. 14, Cod poștal: 300458     Suspendat la cerere       Capelle      Teodora Ruxandra     5330     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Capotescu      Valentin     5073     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PERIMETRAL SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Bogdăneștilor, Nr. 0   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ LUCA VALENTIN - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: -, Nr. 0   BUILDING INNOVATION QUALITY SRL -Județ: Timiș, Localitate: Oraș Sânnicolau Mare, Stradă: Ileana Cosânziana, Nr. 6   CAPOTESCU STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bd. Iuliu Maniu, Nr. 37   MYTHBENN PROCONSTRUCT SRL - Județ: Arad, Stradă: -, Nr. 283   PROJECT ACE STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Giroc, Stradă: Calea Timișoarei, sat Giroc, Nr. 69, camera 2, Ap. 17, Cod poștal: 307220     Suspendat la cerere       Cappucci      Fulvio     6578     Nord-Vest     Asociat/Birou individual de arhitectură     FULVIO CAPPUCCI - Județ: Roma, Localitate: Oraș Roma, Stradă: Monte della Farina, Nr. 19     Suspendat pentru neplata cotizației       Carabulea      Ioana     6232     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Caraene      Constantin     2701     București     Asociat/Societate comercială      CARTEXIM PRODOMUS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Brașoveni, Nr. 1, Bloc: 3, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Caragheorgheopol      Miruna - Luiza     9479     București     Salariat/Societate comercială      M DESIGN ARHITECTURA ȘI URBANISM SRL - Județ: Brașov, Stradă: -     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Caraza      Adriana - Cristiana     7905     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     REPUBLIC OF ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bv. Eroii Sanitarii, Nr. 27, Ap. 1, Sector 5, Cod poștal: 050471   MOLEAVIN ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: stefan Mihaileanu, Nr. 40, Bloc: -, Scară: -, Etaj: 3, Ap. 7, Sector 2     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Cardinali      Stefano     7133     Timiș     Salariat/Societate comercială      ROPROCOPE DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Cozia, Nr. 87-88, Etaj: 3, Ap. 45     Suspendat pentru neplata cotizației       Carp      Claudiu Andrei     3274     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură     ARHE-SIT SRL - Județ: Cluj, Stradă: -    CARP ANDREI BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Eugen Ionesco, Nr. fn.     Suspendat la cerere       Carpen      Alin Florin     3062     Prahova     Salariat/Societate comercială      EXPRESS MOB SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Inginerilor, Nr. 8, Bloc: T31, Etaj: P, Ap. 3     Suspendat pentru neplata cotizației        Carp-Rusu      Gabriela     7997     București     Salariat/Societate comercială      CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Subl. Zaharia, Nr. 5, Sector 1     Suspendat la cerere       Carșote      Ramona - Roxana     6250     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TOP LEVEL DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CAMIL RESSU, Sector 3   NOX INTERNATIONAL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: DRUMEA RADULESCU     Suspendat pentru neplata cotizației       Casapu      Claudiu Dorin     424     Timiș     Salariat/Societate comercială      ABRAXAS SRL - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Reșița, Stradă: Libertății, Nr. 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Cazacu      Mircea     5717     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Cazacu Minculescu      Cătălin      2949     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Cădariu      Ciprian Silviu     3661     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ CIPRIAN CĂDARIU - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aurelianus, Nr. 3     Suspendat la cerere       Căjvăneanu      Irina     6732     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Căliman      Benetricea Didona     2372     Prahova     Funcționar public/Administrație     PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CÂMPINA - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Câmpina, Stradă: Culturii, Nr. 18     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Căliman      Călin     625     Nord-Est     Asociat/Societate comercială      ROCADA ARHITECTS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 30     Suspendat pentru neplata cotizației       Călin      Hedviga     2314     Alba               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Călin      Livia     11078     București     Salariat/Societate comercială      BOG 'ART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Brezoianu, Nr. 27, Sector 1     Suspendat la cerere       Călinescu      Irina Oana     3795     București               Suspendat la cerere       Călinescu      Mihaela Iuliana     4098     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Călmățui      Aurel     4421     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Cămui      Alexandru Mircea     7534     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CARDUM 7 SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Constantin Brâncuși, Nr. 53, Bloc: 53, Ap. 2, Sector 1   SEARCH STUDIO SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 17, Bloc: cam. a3, Etaj: 2     Suspendat la cerere       Căpitanu      Ioan     4333     Iași                Suspendat pentru neplata cotizației       Cărămidă      Daniel     1745     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Cătălinoiu      Anca Monica     1197     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Câmpan      Andronica     589     Arad     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     AM ATELIER SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Iustin Marșieu, Nr. 14, Ap. 3   BIA ARH.CAMPAN ANDRONICA - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Iustin Marsieu, Nr. 14, Ap. 3     Suspendat pentru neplata cotizației       Cârciumărescu      Alina - Ioana     4833     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Cârjan      Roxana     4754     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Funcționar public/Administrație      DIRC ARCHITECTING SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Legumiculturii, Nr. 11/A    A&S ARCHITETTURA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Simion Bărnuțiu, Nr. 21, Ap. camera 4   PRIMARIA COMUNEI DUMBRAVITA - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: Petofi Sandor, Nr. 31, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: 3071600     Suspendat la cerere       Cârstea      Cătălin - Gabriel     9545     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CĂTĂLIN GABRIEL CÂRSTEA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Băneasa, Nr. 24-26, Bloc: 5/1, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 11, Sector 1   ALLIED ENGINEERS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dorobantilor , Nr. 168   A26 QUARTET STUDIO SRL - Județ: București, Stradă: Mihai Bravu     Suspendat pentru neplata cotizației        Ceaki-Voitinovici      Eleonora-Victoria     9137     București     Salariat/Societate comercială      KXL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Av. Nicolae Capșa, Nr. 6, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Cecalasan      Ioana     5815     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     CECALASAN IOANA RAMONA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Piata Garii, Nr. 5, Ap. 18   CODPROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Nicolae Titulescu, Nr. 38     Suspendat la cerere       Cel Mare      Andreea Ana Maria     1261     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Cenan      Raoul Lucian     2296     Transilvania     Asociat/Societate comercială      ARCHIGRAPH 4D SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Viilor, Nr. 22     Suspendat la cerere       Ceocea      Raluca-Alexandra     9038     București     Salariat/Societate comercială      STUDIO 10 M ZERVA CROITORU MEDVEDOVICI ARHITECTI ASOCIATI SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul. Ion Mihalache, Nr. 111, Bloc: 12A, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 38, Sector 1     Suspendat la cerere       Cerchez      Dora Mihaela     10262     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC EXHIBIT ARHITECTURA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Nicolae Balcescu, Nr. 40   REFORM ARHITECTURA SI DESIGN SRL -Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: PODUL CRETULUI NR. 44     Suspendat la cerere       Cevdarie      Radu Ioan     7931     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHITECTURAL SHOW SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Episcopiei, Nr. 24A, Ap. 11   TEXTURA STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Basarabia, Nr. 174     Suspendat pentru neplata cotizației       Checiu      Olivia     5428     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STOA CREATIVES SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Neagoe Voda    GRAPHIC SPACE SRL - Județ: Timiș, Stradă: Calea Martirilor 1989, Nr. 50, Etaj: 1, Ap. 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Chelsoi      Gabriela - Raluca     6823     București               Suspendat la cerere       Cheregi      Alexandru     11130     Bihor     Asociat/Societate comercială      IUNGO STUDIO LTD - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Rochester Square     Suspendat pentru neplata cotizației       Chiciudean      Claudiu Teodor     6455     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     URBATECTURA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Avram Imbroane, Nr. 19, Ap. 13   STARCHETTI & ARTETTI SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ciprian Porumbescu, Nr. 1, Etaj: camera 3, Ap. 7     Suspendat la cerere       Chira      Gheorghe     2185     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      EUROARCH SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Chircu      Valeriu     7542     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Chiriac      Andreea     2812     București     Salariat/Societate comercială      MY4REST SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Segarcea, Nr. 3, Bloc: A12, Scară: 3, Ap. 32, Sector 6     Suspendat la cerere       Chiriac      Monica     2048     București     Salariat/Societate comercială      PATRIMONIU SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sfinții Voievozi, Nr. 48-50, Etaj: 3, Ap. 15, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Chiriac      Tatiana     143     Iași                Suspendat pentru neplata cotizației       Chiricheș      Raoul-Erwin     10144     Timiș     Titular/Societate comercială   Salariat/Administrație      ATELIER SPATIAL SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: G-ral Dragalina , Nr. 32, Etaj: 4, Ap. 18   DRUMURI MUNICIPALE TIMIȘOARA SA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Eternitații, Nr. 45     Suspendat pentru neplata cotizației       Chiriță      Ina - Elizabeta     7500     București               Suspendat la cerere       Chiriță      Nelu     989     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială      DESIGN GROUP SRL - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Slobozia, Stradă: Nisipuri, Bloc: 46C, Ap. 6     Suspendat pentru neplata cotizației       Chiriță      Ruxandra Maria     3787     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Chirulescu      Sorin Gabriel     3610     București     Asociat/Societate comercială      BIROU G.S.C. ARHITECTDESIGN SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sirenelor, Nr. 77     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Chiș-Bulea      Gabriel     5323     Bihor     Salariat/Societate comercială      VERTICAL STUDIO SRL. - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: REPUBLICII, Nr. 12, Etaj: 2, Ap. 12     Suspendat pentru neplata cotizației       Chivu      Cristina     5711     București     Salariat/Societate comercială      H&M HENNES & MAURITZ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Halelor , Nr. 5, Etaj: 4, Sector 3     Suspendat la cerere       Cilea      Șerban - Ioan     6266     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Cioacătă      Viorel     2082     Dobrogea               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Ciobanu      Corina Elise     10385     Dobrogea     Asociat/Societate comercială      EFFECT CONCEPT STUDIO SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Negru Vodă, Stradă: MORII, Nr. 2A, LOT 4, , Ap. CAM 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Ciobanu      Dorina     1237     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Ciobanu      Doru Liviu Ioan     3780     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      PETROFF PARTENERSHIP ARCHITECTS - Județ: Toronto, Stradă: -     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Ciobanu      Tudor     3991     București     Asociat/Societate comercială      FUTURE ARCHITECT STUDIO SRL - Județ: București, Stradă: str Raul Dorna nr 6     Suspendat pentru neplata cotizației       Ciobănașu      Iulian     7340     Iași     Salariat/Societate comercială      ARC DESIGN SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Toma Cozma, Nr. 23     Suspendat pentru neplata cotizației       Cioca      Gabriela Teodora     5451     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     CIOCA GABRIELA TEODORA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Campina, Nr. 62, Etaj: 1     Suspendat la cerere       Cioca      Liliana     3640     Transilvania     Salariat/Societate comercială      ARTPLAN PROIECT 2005 SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Moților, Nr. 6-8     Suspendat pentru neplata cotizației        Cioca-Grecu      Atena     2211     Transilvania               Suspendat pentru neplata cotizației       Ciocan      Sorina - Adriana     4599     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ciocănea      Marilena Doina     1315     București               Suspendat la cerere       Ciocăzanu      Ion Adrian     1885     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ciocârlan      Cornelia Liliana     1352     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ciolache      Mihaela     8362     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DEDALUS PROIECT SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Oraș Cisnădie, Stradă: Valea Săpunului , Nr. 1   DESIGN DIVISION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bucovina, Nr. 5, Bloc: 01, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 15, Sector 3   VIORELIA CUȘ DESIGN SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Salcilor, Nr. 26B, Bloc: C2, Etaj: 3, Ap. 10     Suspendat la cerere        Cioncu- Vîrtopeanu      Raluca     11238     București     Salariat/Societate comercială      NORTH MUNTENIA ARCHITECTURE SRL -Județ: Argeș, Localitate: Comuna Poiana Lacului, Stradă: Poiana Lacului, sat, Nr. 109     Suspendat la cerere       Ciorapciu      Dana Maria     2788     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BABYLON SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Matei Basarab    DIEZ OFFICE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Delea Veche , Nr. 24     Suspendat pentru neplata cotizației       Ciorobâtcă      Mioara Florica     2305     Alba     Salariat/Societate comercială      BIROU DE ARHITECTURA LOFT HOUSE SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Gemina, Nr. 10, Bloc: AC13, Ap. 15     Suspendat pentru neplata cotizației       Ciplea      Andreea - Ioana     5396     București     Asociat/Societate comercială      ORIGAMI STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Clucerului, Nr. 27, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Cireașă      Diana Cristina     4115     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Cirstoc      Cristina Raluca     10968      Mureș     Salariat      Altă Companie Angajatoare -      Suspendat pentru neplata cotizației       Ciser      Cristina Malvina Keita      4066     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Cismaru      Marius - Daniel     6226     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ciubotaru      Andrei     3514      Bacău-Neamț     Funcționar public/Administrație     PRIMARIA PIATRA NEAMT - Județ: Neamț, Stradă: Stefan cel Mare, Nr. 6-8     Suspendat la cerere       Ciucă      Dan Gheorghe     1156     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ciucă      Simona Maria     1803     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ciuche      Carmina     3859     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ciuclea - Mihăilescu      Horia     9980     București     Salariat/Societate comercială      BOG 'ART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Brezoianu, Nr. 27, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Ciucu      Irina     11223     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SUPER ARCHITECTURE SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Balotești, Stradă: Stupinei, Nr. 2A    ADA CONCEPT ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Pantelimon, Nr. 115, Bloc: 400A, Scară: B, Ap. 69, Sector 2     Suspendat la cerere       Ciudin      Dan     5691     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ciuhodaru      Andrei Radu     6123     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ROMDESIGN SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Nicolae Iorga, Nr. 30, Bloc: Z4, Scară: A, Ap. 5   ABV TOTAL PROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Luca Arbore, Nr. 40     Suspendat pentru neplata cotizației       Ciupercă      Alexandru     7235     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ciurariu      Emilian Sorin     872     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ CIURARIU EMILIAN SORIN - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Aradului, Nr. 97, Scară: B, Ap. 20     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Ciurdea      Elizabeta     6002     Iași      Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ CIURDEA ELIZABETA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Minervei, Nr. 3     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Cîrciumărescu      Cristina Antoaneta     3154     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Cîță - Țibrea      Alina     5772     București               Suspendat la cerere       Clinci      Sorin Dan     2230     Transilvania     Asociat/Societate comercială      TRIEDRUM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Fântânele, Nr. 55     Suspendat pentru neplata cotizației       Clonda      Marius Pompei     2266     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     CLONDA MARIUS POMPEI BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Bucura, Nr. 3A     Suspendat pentru neplata cotizației       Cobiliță-Onofrei      Georgeta - Ilinca     8966     Iași     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură     DORICAL DESIGN SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Calea Națională, Nr. 173   HIGH LIGHT PROJECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Piata Unirii, Nr. 9   BIA COBILIȚĂ - ONOFREI I. GEORGETA ILINCA - Județ: Iași, Localitate: Comuna Lețcani, Stradă: Principală, Nr. 113, Bloc: 2, Etaj: parter, Ap. 2   COBILIȚĂ-ONOFREI GEORGETA-ILINCA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Iași, Localitate: Comuna Lețcani, Stradă: principala     Suspendat la cerere       Coca      Mihai     2523     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Cocheci      Mihail Dan     1228     București     Asociat/Societate comercială      ARHECO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos. Colentina , Nr. 23A, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Cociuba      Elena-Adela     9379     Timiș               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Cocoș      Alexandra     7144     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     PRIMARY DESIGN SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Ovidiu, Stradă: Pescarilor , Nr. 90   COCOS ALEXANDRA- BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA NR. 109 - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Delea Veche , Nr. 47     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Cocuz      Alexandru - Adrian     5098     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     S.C. ZUCOC ARCHITECTS SRL - Județ: București, Stradă: Logofat Luca Stroici    MULLER CONSTRUCTIONS - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Clinceni, Stradă: Mesteacanului, Nr. 18d     Suspendat pentru neplata cotizației       Codoreanu      Rodica Elena     2267     Transilvania     Asociat/Societate comercială      SIT BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Emil Racoviță, Nr. 25     Suspendat la cerere       Codrea      Dan Calin     8333     Transilvania     Asociat/Societate comercială      BIM PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Alexandru Vlahuță, Bloc: Lama, Scară: D     Suspendat pentru neplata cotizației       Cojan      Andreea Monica     8075     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BALTAG ARCHITECTS SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Oraș Huși, Stradă: Saca, Nr. 7D NEW PROIECT CONSTRUCT SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: STR. BRÎNDUȘELOR, Nr. 6     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Cojocariu      Romeo Nicușor     3250     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      RM ATELIER 2005 SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Erou Ciprian Pintea, Nr. 2, Scară: A, Ap. 7     Suspendat pentru neplata cotizației       Cojocărescu      Iulia     11061      Hunedoara     Funcționar public/Administrație     PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Piața Unirii, Nr. 4, Cod poștal: 330152     Suspendat la cerere       Coliban      Mihai Eduard     3980     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Coman      Natalia     3947     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Comănici      Adriana     7460     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      VAN PROJECT & DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Berceni , Nr. 41, Bloc: 108, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 6, Sector 4     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Comănoaea      Constantin     315     Timiș     Salariat/Societate comercială      I&C DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Sorin Titel, Nr. 4, Ap. 11     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Comșa      Maria-Elizabeta     6096     București     Salariat/Societate comercială      SC PRODESIGN ENGINEERING&CONSTRUCTION SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Chindiei, Nr. 16     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Condac      Felicia     6543     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MIZAR PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mărțișor, Nr. 54C, Sector 4   S.C. GENERAL PROIECT CONSTRUCT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: RAMNICU SARAT, Nr. 18, Bloc: 16, Scară: 2, Etaj: 4, Ap. 79, Sector 3, Cod poștal: 031914     Suspendat pentru neplata cotizației       Constantin      Aida     1294     București               Suspendat la cerere       Constantin      Andrei - Gabriel     4834     București     Salariat/Societate comercială      PROIECT BUSINESS ALERT SRL - Județ: Argeș, Localitate: Oraș Curtea de Argeș, Stradă: Ion heliade radulescu, Nr. 14     Suspendat la cerere       Constantin      Corneliu     3558     București     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARCONDIA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Prof. Paul Ion, Nr. 2   CORNELIU CONSTANTIN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vitejiei, Nr. 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Constantin      Dănuț     4413     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Constantin      Laura Cristina     10040     București     Salariat/Societate comercială      X ARCHITECTURE & ENGINEERING CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Maxim Gorki, Nr. 20, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Constantin      Margareta Letiția     3403     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Constantin      Nicoleta - Elvira     6242     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Constantin      Paul Eduard     1295     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Constantinescu      Adina - Laura     8028     București     Salariat/Societate comercială      BLUE PROJECTS DESIGN SRL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Calea Calarasilor, Nr. 65, Bloc: C, Scară: 2, Etaj: 1, Ap. 25     Suspendat la cerere       Constantinescu      Adrian     5178     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SARGES IMPEX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Maltopol, Nr. 10, Sector 1, Cod poștal: 011048   ONLINE ARTHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gheorghe Magheru, Nr. 27, Scară: 1, Etaj: 4, Ap. 31, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Constantinescu      Doina Despina     1616     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Constantinescu      Ion     960     Hunedoara               Suspendat pentru neplata cotizației       Constantinescu      Marinela Gabriela     2889     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Constantinescu      Miruna - Ileana     5572     București               Suspendat la cerere       Constantinescu      Radu Alexandru     3993     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Constantinescu      Sabina     3972     București     Asociat/Societate comercială      ADERA PRO DATA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Parapetului, Nr. 7     Suspendat pentru neplata cotizației       Constantinescu      Sorin Cristian     2890     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     I.O.G ARHITECTURA S.R.L - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Delea Veche 28   TRUSTUL DE CLADIRI METROPOLITANE BUCURESTI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baba Novac, Nr. 9, Sector 3     Suspendat pentru neplata cotizației       Constantinescu      Stelian Alexandru     4118     București     Funcționar public/Administrație     PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Regina Elisabeta, Nr. 47, Sector 5     Suspendat la cerere       Constantinescu      Teodora Iulia     8265     Timiș     Salariat/Societate comercială      ACTINGREEN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Corăbianu      Eugenia Brândușa     1522     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Corbeanu      Alexandru     3687     Argeș               Suspendat pentru neplata cotizației       Corciova      Ioana Alexandrina     2647     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Corina      Corina Maria     3836     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Cornea      Ileana Maria     35     Oltenia     Salariat/Societate comercială      PROINSTED SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: A.I. Cuza, Nr. 4, Bloc: 150apt., Scară: D1, Ap. 10     Suspendat la cerere       Cornescu      Andrei     7805     București     Asociat/Societate comercială      MC SQUARE SRL-D - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Moldovița, Nr. 3, Bloc: C1, Scară: 1, Sector 4     Suspendat pentru neplata cotizației       Cosîmbescu      Ana     1749     București     Funcționar public/Administrație     PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Regina Elisabeta, Nr. 47, Sector 5     Suspendat la cerere       Cosma      Ovidiu     5406     Timiș     Salariat/Societate comercială      BALTHASARH SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: F. Mercy, Nr. 7, Ap. 11     Suspendat la cerere       Cosmatu      Patriciu     1125     București               Suspendat la cerere       Cosmovici      Raluca Ada     2806     București               Suspendat la cerere       Costea      Bogdan Dorin     5512     Bihor     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     VERTICAL STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: 9 MAI, Nr. 1, Scară: camera 1, Ap. 9   OVERLAY S.R.L. - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Victoria, Stradă: M. EMINESCU, Bloc: 11, Ap. 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Costea      Doina Carmen     781      Dunărea de Jos               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Costescu      Silvia     1732     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Costin      Emil     234     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ COSTIN EMIL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Aleea Aurora, Bloc: 1A, Ap. 1     Suspendat pentru neplata cotizației        Costinescu      Dan Mircea Alexandru      2595     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Costiuc      Silvia - Ileana     7094     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Coșocariu      Roxana - Irina     5918     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     KONKRET PROIECT DESIGN - Județ: București, Stradă: Al. Circului, Nr. 2   CONTEXT PROIECT DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: calea mosilor, Nr. 158, Bloc: modul p83, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Cotigă      George Ioan     3035     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Cotișel-Negreanu      Ramona     5198     Transilvania               Suspendat la cerere        Coțofan      Carmen Emilia     5358     Transilvania     Salariat/Societate comercială      ARCONEX CONSULTING SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Donath , Nr. 4     Suspendat la cerere       Covaciu      Vasile Mircea     6404     Timiș     Salariat/Societate comercială      ARTPLAN SRL - Județ: Timiș, Stradă: Bv. Eroilor de la Tisa, Nr. 7/A, Scară: C, Ap. 32     Suspendat la cerere       Covali      Dan     2184     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     DAN COVALI CONSULT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    WALDO DAFI SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Cezar Boliac, Nr. 11   COVALI DAN BIA - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Cezar Boliac, Nr. 11, Ap. 2, Cod poștal: 500009     Suspendat pentru neplata cotizației       Covrig      Andrei Dumitru     133     Iași      Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ COVRIG ANDREI - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației        Covrig-Ortopelea      Victoria     2755     Bihor     Asociat/Societate comercială      MEDIMO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Aleea Sulfinei, Nr. 2, Bloc: G5, Ap. 61     Suspendat la cerere       Cozac      Mihaela Elena     5230     Bihor     Salariat/Societate comercială      ARCHITM SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Ep.Mihai Pavel, Nr. 27, Ap. 2/A     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Cozma      Alexandru Marian     7131     Timiș     Salariat/Societate comercială      ATELIER TREI SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Florimund Mercy, Nr. 7, Etaj: 3, Ap. 16B, Cod poștal: 300085     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Cozma      Flavia Smaranda     4884     Transilvania     Salariat/Societate comercială      ARHIPROARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Iașilor, Nr. 20E     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Cozma      Irina Corina     9784     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARH STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Șoseaua Bucium, Nr. 22   RUSU INVESTMENT CORPORATION SRL -Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Anton Viorel, Nr. 3, Bloc: B3, Ap. 5   SC PROIECTARE CONASTRUCTII & MANAGEMENT ASI SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Duraului, Nr. 11     Suspendat la cerere       Cozma      Oana     8114     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHIMEX SERVICE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Brașov, Nr. 6   ATELIER VISION SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: EPISCOP MARTON ARON, Nr. 25, Ap. 1   MODULAR HOUSING TRANSILVANIA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Florilor, Nr. 193     Suspendat pentru neplata cotizației       Cracea      Irinel     3241     Iași                Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Craiovan      Ioana - Virginia     4942     București               Suspendat la cerere       Craiu      Florin - Iulian     973     București     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     SC COLOANA IMPEX SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Hunedoara, Stradă: bd. Traian , Nr. 10, Bloc: U1, Scară: d, Etaj: 3, Ap. 61   CRAIU FLORIN-IULIAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Avrig, Nr. 28, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Crăciun      Anda Roxana     6709     Hunedoara     Salariat/Societate comercială      CUBICON INVEST SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Oituz, Nr. 8, Ap. 42     Suspendat pentru neplata cotizației       Crăciun      Bogdan     5309     București               Suspendat la cerere       Crăciun      Gențiana     2561     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MASSPLAN SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    TEL TEHNO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Branduselor    ELECTROGRUP SA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Turzii, Nr. 217   TRANSCABLU SRL - Județ: Brașov, Stradă: lunga 53 c     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Crăciun      Victoria     2839     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Crăciun      Virginia Ioana     713     Argeș     Titular/Birou individual de arhitectură     CRĂCIUN VIRGINIA IOANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Calea București, Bloc: 20, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 7     Suspendat la cerere       Creangă      Andrei     6638     București     Salariat/Societate comercială      IGLOO ASSOCIATED ARCHITECTS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Constantin Sandu Aldea, Nr. 12     Suspendat pentru neplata cotizației       Creoșteanu      Vlad     6851     Transilvania     Salariat/Societate comercială      PLANWERK SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: G. Clemenceau, Nr. 3     Suspendat la cerere       Cristache      Florin     5713     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DUO STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ale. Motiștea, Nr. 11-13    STUDIOPLOT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Eugen Carada, Nr. 5-7, Scară: B, Ap. 26     Suspendat pentru neplata cotizației       Cristache      Mihaela     4638     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     EXPRESS DESIGN ARCHITECTURE - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Corbeanca, Stradă: Radarului, Nr. 11H    MAAD AGRICULTURE COMPANY - Județ: Giurgiu, Localitate: Comuna Săbăreni, Stradă: TEILOR NR. 17     Suspendat pentru neplata cotizației       Cristea      Aurelian     8363     București     Salariat/Societate comercială      ZEN'ART - Județ: București, Stradă: FORTUNEI NR 8, Sector 1     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Cristea      Cristian     5289     București     Asociat/Societate comercială      ICOMAX PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Matei Basarab, Nr. 72, Bloc: L111A, Scară: 2, Etaj: 4, Ap. 24, Sector 3     Suspendat pentru neplata cotizației       Cristea      Nicoleta     1955     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Cristescu      Adrian     2023     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     WEST GROUP ARCHITECTURE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Strada Stefanescu Barbu Delavrancea, Nr. 5, Sector 1   WEST GROUP ARCHITECTS & ENGINEERS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Barbu Delavrancea, Nr. 5, Ap. 2, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Cristescu      Iulia Ioana     7388     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Birou individual de arhitectură     IULIA-IOANA CRISTESCU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Jepilor, Nr. 4, Bloc: A7, Scară: C, Etaj: 6, Ap. 16     Suspendat pentru neplata cotizației       Cristescu      Mihaela     3172     București               Suspendat la cerere       Cristescu      Mihnea - Costin     9982     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     WEST GROUP ARCHITECTURE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Strada Stefanescu Barbu Delavrancea, Nr. 5, Sector 1   MEYER SCHMITZ-MORKRAMER ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: PRISACA DORNEI , Nr. 4F, Ap. cam. 3, Sector 3   ECHINOX PROPERTY SERVICES SRL -Județ: București, Stradă: 40 44 Banu Antonache St    CONSOL ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: teodosie rudeanu , Cod poștal: 13806     Suspendat la cerere       Cristian      Ioana - Vanda     5493     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Crișan      Adrian Lucian     5360     Transilvania     Asociat/Societate comercială      PROECTUM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Gheorghe Sincai, Nr. 57B     Suspendat la cerere       Crișan      Ana-Maria     4955     București     Asociat/Societate comercială      CRIȘAN ARCHITECTURE & ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cal. Moșilor, Nr. 280, Bloc: 20, Scară: b, Ap. 38, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Crișan      Anda-Larisa     8591     Timiș     Salariat/Societate comercială      ATELIER 21 SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Vlădeasa, Nr. 3, Ap. 4     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Crișan      Georgel     4003     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Crișan-Man      Alexandra Mirona     9157     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PLANWERK ARHITECTURĂ ȘI URBANISM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Georges Clemenceau, Nr. 3   ATELIER LATERAL ARHITECTURĂ ȘI DESIGN SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Șelimbărului, Nr. 9, Bloc: F4, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 5     Suspendat la cerere       Crivei      Liviu Eugen     4074     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Croitoru      Corina     4836     București               Suspendat la cerere       Croitoru      Ion     3042     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Croitoru      Mihai Cătălin     1708     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Cruțescu      Ruxandra     1323     Argeș     Asociat/Societate comercială      PASSIVHAUS SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Bragadiru, Stradă: Șoseaua Alexandriei, Nr. 292     Suspendat la cerere       Cseterky – Novicov      Ioan - Paul     5910     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Csortan      Ilona     3390     Mureș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ”CSORTAN ILONA” - Județ: Mureș, Localitate: Oraș Sovata, Stradă: Teilor, Nr. 41, Scară: D     Suspendat la cerere       Cumpănașu      Anca Irina     1919     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Cutelecu      Adina     4807     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Czilli      Laszlo     7465     Transilvania     Salariat/Societate comercială      SOUTHWEST COMMUNICATION SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Câmpul Pâinii, Nr. 3-5, Etaj: 3     Suspendat pentru neplata cotizației         Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Daistan      Denis Anelis     7251     Dobrogea     Salariat/Societate comercială      ART FACILITY&MANAGEMENT SRL -Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Chiajna, Stradă: Rezervelor, Nr. 93, Bloc: B, Ap. 73     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Damașcan      Alexandru     3553     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Damian      Iulia Silvia     8878     Transilvania     Salariat/Societate comercială      ESTUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Bdul 21 Decembrie 1989, Nr. 124     Suspendat la cerere       Damian      Matei     7360     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     REC IMMPULS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iulia Hasdeu, Nr. 3   DAMIAN BARBU ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tudor Vianu, Nr. 40, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Damian      Ștefania     1466     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Damian - Pîntea      Ana - Georgiana     4627     București     Asociat/Societate comercială      AGE DESIGN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Oraș Breaza, Stradă: EROU COLONEL DOCTOR POPOVICI     Suspendat pentru neplata cotizației       Dan      Robert - Valentin     9887     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ROBERT VALENTIN DAN - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ceahlaul, Nr. 24, Bloc: 106, Scară: 1, Etaj: 8, Ap. 51, Sector 6     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Danciu      Ioan Alexandru     1095     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. IOAN DANCIU - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Vântului , Nr. 9     Suspendat pentru neplata cotizației       Danciu      Mihaica     1096     Dobrogea               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Dancovici      Gabriela     3568     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Daniil      Rodica     393     Timiș               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Dardari      Yahia     9888     București     Salariat/Societate comercială      YARD ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gheorghe Lazar, Nr. 5b, Bloc: -, Scară: -, Etaj: 3, Ap. 7, Sector 1     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Dario      Pasquale     6091      Muntenia Sud-Est               Suspendat pentru neplata cotizației       Dascălu      Alexandra     5501      Dobrogea               Suspendat la cerere       Dascălu      Roxana Nicoleta     7511     Timiș     Salariat/Societate comercială      ARHITEKT STUDIO A SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Dr. Nicolae Paulescu, Nr. 1, Etaj: 3, Ap. 20, Cod poștal: 300005     Suspendat la cerere       Dascălu      Teodor-Cristian     11943     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială      POPONCINI & LOOTENS, IR ARCHITECTEN BV - Județ: Flandra, Localitate: Oraș Antwerpen, Stradă: Tavernierkaal, Nr. 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Datcu      Cristina Eugenia     2798     București               Suspendat pentru neplata cotizației       David      Andrei-Dragoș     8604     București     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     MESTERUL CASEI CONSTRUCT - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Albeștii de Argeș, Stradă: Barajului    DAVID M. ANDREI-DRAGOȘ BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Piscului, Nr. 18, Bloc: 41, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 11, Sector 4     Suspendat pentru neplata cotizației       Davidescu      Elena - Simona     4036     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Davidov      Nelu     6483     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     DAVIDOV NELU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Ale. Rogerius, Nr. 4, Bloc: L3, Scară: A    MARISAR SPORT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Gepiu, Stradă: -, Nr. 605N     Suspendat pentru neplata cotizației       Davidzon      Rosana     4267     București               Suspendat la cerere       Dawed      Marcel     4678     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     DAWED MARCEL BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Stradă: -     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Dădârlat      Bogdan     1241     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Dămian      Ovidiu Dan     6202     Timiș     Salariat/Societate comercială      ANDREESCU & GAIVORONSCHI SRL -Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Piața Sf. Gheorghe, Nr. 4, Etaj: 2, Ap. 10, Cod poștal: 300085     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Dănilă      Teodora Diana     6756     Transilvania     Salariat/Societate comercială      DICO & ȚIGĂNAȘ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dorobanților, Nr. 98-100     Suspendat pentru neplata cotizației        Dănilă-Moisei      Andreea-Cătălina     7660     Bacău-Neamț     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SHAPES ZONE STUDIO SRL - Județ: Neamț, Localitate: Comuna Horia, Stradă: Cîmpului, Nr. 56   IMROM SA - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Roman, Stradă: Ogoarelor, Nr. 6   DAC PROFESIONAL SRL - Județ: Neamț, Localitate: Comuna Horia, Stradă: Câmpului, Nr. 56     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Dăriescu      Vasile - Remus     6424     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Deacu      Doru Florin     3782     Nord-Est     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ DEACU DORU FLORIN - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: 22   Decembrie, Nr. 143     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Deak      Alexandru     5221     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Debiasi      Anton Giulio     9435     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Debreczeni     Romina Bena Steliana      2944     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Degeratu      Răzvan     1905     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Dejeu      Naomi     8689     Bihor     Salariat/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA NAOMI DEJEU - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Oșorhei, Stradă: Osorhei, Nr. 725H    ARHERIX STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Oșorhei, Stradă: 310, Nr. 59     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Delcea      Răzvan - Florian     9644     București     Salariat/Societate comercială      REPUBLIC OF ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bv. Eroii Sanitarii, Nr. 27, Ap. 1, Sector 5, Cod poștal: 050471     Suspendat pentru neplata cotizației       Deleanu      Ivona Anca     1222     București     Asociat/Societate comercială      ANCA DELEANU ART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CHIPAROSULUI, Nr. 38, Bloc: -, Scară: -, Etaj: parter, Ap. 1, Sector 3, Cod poștal: 031122     Suspendat la cerere       Demian      Flavius Daniel     5749     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     DEMIAN FLAVIUS DANIEL BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Brăduțului, Nr. 37     Suspendat pentru neplata cotizației       Despa      Ana - Mihaela     6596     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Di Pompeo      Daniela Alina     12168     Oltenia               Suspendat pentru neplata cotizației       Diaconescu      Diana - Raluca     3758     București     Salariat/Societate comercială      CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Subl. Zaharia, Nr. 5, Sector 1     Suspendat la cerere       Diaconescu      Maria - Cristina     4825     București               Suspendat la cerere       Diaconu      Cezar Gheorghe     2912     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Diaconu      Nicoleta     3965     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Diaconu      Sorin     3964     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Diaz Martinez     Francisco     6363     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Dihel      Diana     7909     Arad     Salariat/Societate comercială      NESMA ARHSTUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Burebista, Nr. 8, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 13     Suspendat pentru neplata cotizației       Dimitriu      Florin     140     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ DIMITRIU FLORIN - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Cloșca, Nr. 6, Bloc: C1, Etaj: 12     Suspendat la cerere       Dimov      Svetlana Natalia     6008     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ DIMOV SVETLANA NATALIA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Pinului, Nr. 3     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Dina      Rodica     5683     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER RODICA DINA SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Aleea Voinicilor, Nr. 3   ADN BIROU DE ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Octavian, Nr. 27     Suspendat la cerere       Dincă      Ana-Marilena     12079     București     Salariat/Societate comercială      SS ARCHITECTURE AND TEXTURE SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iancu Capitanu, Nr. 20, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Dinescu      Ilinca     6927      București     Funcționar public/Administrație     PRIMARIA ORASULUI MAGURELE - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Măgurele, Stradă: Călugareni, Nr. 2-4     Suspendat la cerere       Dinu      Dragoș     4096     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DINAMIC DESIGN RESEARCH & CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Tineretului, Nr. 27, Bloc: 18, Scară: 3, Ap. 125, Sector 4   DAGO DESIGN CONSULTING SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Pantelimon, Stradă: Fericirii, Nr. 18A     Suspendat pentru neplata cotizației       Dinu      Nicolae     1487     București     Asociat/Societate comercială      VB COMP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Brasov     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Dinulescu      Horia     4665     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     HORIA DINULESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Păstorului, Nr. 2, Bloc: 4, Scară: A, Ap. 9, Sector 2   PSY ARCHITECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pastorului, Nr. 2, Bloc: 4, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 8, Sector 2, Cod poștal: 020349     Suspendat pentru neplata cotizației       Dinulescu      Sandra     4506      Arad     Funcționar public/Administrație     CONSILIUL JUDEȚEAN ARAD - Județ: Arad, Stradă: Corneliu Coposu, Nr. 22     Suspendat la cerere       Dinuta      Ana - Maria     5520     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Diugan      Stefana Gloria     11179     Transilvania     Salariat/Societate comercială      SQM ARCHITECTURE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Șterca Șuluțiu, Nr. 3A     Suspendat pentru neplata cotizației       Dobie      Cristiana     10788     Satu Mare     Salariat/Administrație      PRIMARIA MUNICIPIULUI SATU MARE - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: P-ta 25 octombrie     Suspendat la cerere       Doboș      Cristian Florin     7786     Timiș     Salariat/Societate comercială      UP STUDIO PROJECT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Ana Aslan , Nr. 29     Suspendat la cerere       Doboș      Narcis     10745     Iași     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DONARC LIMITED - Județ: NEDEFINIT, Stradă: Firecrest Court, Centre Park, Warrington, Nr. 340   VABEL PROJECTS LIMITED - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Haverstock Hill, London NW3 2BL, Nr. 18, Cod poștal: 18 Haverstock Hill, London NW3 2BL     Suspendat la cerere       Dobre      Cătălin George     2989     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Dobre      Cătălina     10559     București     Salariat/Societate comercială      GRN STUDIO DESIGN SRL - Județ: București, Stradă: Economu Cezarescu, Nr. 27A, Etaj: parter, Ap. 4, Sector 6     Suspendat la cerere       Dobre      Diana - Andreea     7818     București     Salariat/Societate comercială      ARCHITECT SERVICE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Teodosie Rudeanu, Nr. 23, Ap. camera 1, Sector 1     Suspendat la cerere       Dobre      Ioan - Florin     3256     Timiș     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHITECTURAL CONFORT SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Episcopiei, Nr. 24   ARHITECTURAL SHOW SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Episcopiei, Nr. 24A, Ap. 11     Suspendat pentru neplata cotizației       Dobre      Liviu     3464     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Dobre - Sima     Radu - Nicolae     6716     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Dobreanu      Teodora - Cornelia     5629     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AECOM ENGINEERS & CONSTUCTORS SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Bdul Pipera, Nr. 2, Etaj: 4   AECOM INGINERIA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Polona, Nr. 68-72     Suspendat pentru neplata cotizației       Dobrescu      Alexandra Anca     1278     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Dobrescu      Barbu Florin     1766     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Dobrescu      Carolina Andreea     2117     Brașov - Covasna - Harghita     Asociat/Societate comercială      DOBRESCU ARH SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Mihail Sadoveanu, Nr. 6, Ap. 5     Suspendat pentru neplata cotizației       Dobrinescu      Mircea     1988     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Dobrinoiu      Oana Marina     3156     București               Suspendat la cerere        Dochin-Uța      Luminița     8746     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     TRIANGULUM ARHITECTURA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Stuparilor, Nr. 65, Ap. 2   DOCHIN LUMINIȚA BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: JOVAN STERIJA POPOVIC, Nr. 11, Scară: A, Ap. 9     Suspendat la cerere       Dodu      Andrei     4137     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Dogaru      Anca Florica     3894     București               Suspendat la cerere       Dogioiu      Despina - Ruxandra     4552     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Dolea      Daniela Laura     3953     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Dolhan      Valentin     11618     Bihor               Suspendat la cerere       Dolinski      Rodica Mariana     3861     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Donca      Cristina Iuliana     1929     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Donca      Romana     7795     Transilvania               Suspendat la cerere       Donos-Mitan      Aurelia     1069     Dobrogea     Salariat/Societate comercială      ARTEC SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Gavrilov , Nr. 170B     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Dornescu      Mircea Călin     2516     București     Asociat/Societate comercială      CALDOR 94 - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Țepeș Vodă, Nr. 46, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Doroghi      Carmen Daniela     864      Timiș     Funcționar public/Administrație     PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIȘOARA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: C.D. Loga, Nr. 1, Cod poștal: 300030     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Doru      Dragoș     5733     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură     DRAGOȘ DORU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Ana Ipătescu, Nr. 7, Scară: A, Ap. 9     Suspendat pentru neplata cotizației       Dosa      Gabriela - Andrea     4854     București               Suspendat la cerere       Draculis      Andrei Gheorghe     4322     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Dragoș      Vlăduț Victor     6330     Transilvania     Asociat/Societate comercială      GLOBAL PIXEL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Bv. Muncii     Suspendat pentru neplata cotizației       Dragu      Catrinel     4415     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Drăgan      Dan Radu     3928     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Drăgan      Daniela - Cornelia     6245     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Drăgan      Raluca - Elena     10179     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARRADESIGN SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Comuna Bujoreni, Stradă: Sat Olteni, Nr. 318   ARRA INTERIOR&ARCHITECTURE SRL -Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Nicolae Iorga     Suspendat la cerere       Drăgănescu      Mariana     1608     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Drăghia      Georgiana     10660     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     1722 STUDIOLAB INC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cararuia, Nr. 15    1722 DSGN HUB SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gen. Gheorghe Manu, Nr. 14, Etaj: 1, Ap. 5, Sector 1   DRĂGHIA GEORGIANA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Dolina , Nr. 2, Bloc: 64, Scară: 3, Etaj: 1, Ap. 35, Sector 4     Suspendat la cerere       Drăghici      Sergiu Tudor     12371     Dobrogea     Salariat/Societate comercială      ATELIER OLAH SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: PRAVAT, Nr. 6     Suspendat pentru neplata cotizației       Drăghin      Claudia Oana     2451     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     OCTAVIA CONSULT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Războieni, Nr. 30, Scară: C, Ap. 5   CONECTARIO SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 4, Bloc: 4, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 9     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Drăgoiu      Petru - Mihnea     6971     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Drăgușanu      Traian     3529     București     Asociat/Societate comercială      RIPLAST UTILITY INTERNATIONAL SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mircea Vulcănescu, Nr. 49, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Drăgușin      Andreea Dana     3800     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Drăgușin      Lucia Nicolette     1440     București     Titular/Birou individual de arhitectură     LUCIA-NICOLETTE DRĂGUȘIN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șipotul Fîntînilor, Nr. 2     Suspendat la cerere       Drăgușin      Vlad     2709     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Drimbău      Bianca     9099     Bihor     Salariat/Societate comercială      SC PRISPAARCHITECTURE SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Oșorhei, Stradă: 310, Nr. 34     Suspendat la cerere       Drișcu      Mariana Gabriela     800      Dunărea de Jos                Suspendat la cerere       Drocan      Doina Maria     3446     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Dron      Maria Elena     1086     Dobrogea     Asociat/Societate comercială      PROMARH-BIROU DE ARHITECTURĂ S.R.L. - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 143A     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Dron      Simina     4981     București               Suspendat la cerere       Drughean      Anca     3470     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Drughean      Ion Cristian     3598     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Drughi      Ana - Maria     8043     București     Salariat/Societate comercială      FENTRESS ARCHITECTS SRL - Județ: NEDEFINIT, Stradă: Oraș Denver, STR. Broadway, Nr. 421, Cod poștal: CO 80223 USA     Suspendat la cerere       Duca      Marcela Maria     516     Mureș               Suspendat pentru neplata cotizației       Ducar      Victor Vlad     12259     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      MODUL 28 BA SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 76     Suspendat pentru neplata cotizației       Dudu      Alinda Anamaria     3539     București               Suspendat la cerere        Duma-Dombi      Valentin     11394     București     Salariat/Societate comercială      SC NBC ARHITECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iani Buzoiani , Nr. 3, Bloc: 16, Scară: 2, Ap. 85     Suspendat la cerere       Dumăchiță      Cosmin Alexandru     4414     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Dumbrăveanu      Lorena     8713     Mureș     Salariat/Societate comercială     3 DREID LIMITED - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Saltire Court, Nr. 20     Suspendat pentru neplata cotizației       Duminică      Andreea-Raluca     8015     Timiș     Salariat/Societate comercială      ATELIER TREI SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Florimund Mercy, Nr. 7, Etaj: 3, Ap. 16B, Cod poștal: 300085     Suspendat la cerere       Dumitrascu      Marius-Daniel     6974     Timiș     Salariat/Societate comercială      AND BIROU DE ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Minulescu, Nr. 46, Sector 3, Cod poștal: 31216     Suspendat pentru neplata cotizației       Dumitreanu      Daniela     3986     București     Salariat/Societate comercială      DANGERA - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Șos.Vestului, Nr. 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Dumitrescu      Alexandru Liviu     6631     Argeș     Asociat/Societate comercială      QUALITY CONCEPT ROOM SRL - Județ: Argeș, Stradă: -     Suspendat la cerere       Dumitrescu      Dan Cristian     9873     București     Asociat/Societate comercială      TECHNO DOME SRL - Județ: Argeș, Localitate: Comuna Rucăr, Stradă: Libertății, Nr. 45     Suspendat la cerere       Dumitrescu      Gabriela Laurenția     2513     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Dumitrescu      George     5274     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Dumitrescu      Gheorghe     10642     Prahova     Asociat/Societate comercială      ARCHPLAN ATLAS SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Laboratorului, Nr. 5A     Suspendat pentru neplata cotizației       Dumitrescu      Ion Ilie     2653     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Dumitrescu      Iulia Denis     7892     Brașov - Covasna - Harghita               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Dumitrescu      Maria Corina     5442     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     DUMITRESCU MARIA CORINA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Covasna, Stradă: -    DMC STUDIO - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: str Oltului, Nr. 48, Bloc: 1, Scară: B, Etaj: P, Ap. 7     Suspendat la cerere       Dumitrescu      Mircea-Ioan     11580     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ATLAS CONSULTING & PROIECT SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Someșul Cald, Nr. 4   TESSERACT ARCHITECTURE SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Aleea Geniștilor, Bloc: 21, Ap. 21     Suspendat la cerere       Dumitrescu      Sorina     1954     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Dumitrescu      Valentin     2394     Prahova     Asociat/Societate comercială      ARCHPLAN ATLAS SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Laboratorului, Nr. 5A     Suspendat la cerere       Dumitriu      Corneliu     979     Hunedoara     Salariat/Societate comercială      STRUCTUR PROIECT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: George Enescu, Bloc: 1, Ap. 10, Cod poștal: 330045     Suspendat pentru neplata cotizației       Dumitriu      Dan Ion     1209     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Dumitriu      Florian     4321     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Dumitriu      Ileana Maria     4041     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Dumitriu      Iulian Michael     1395     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Dumitriu      Norocel     3410     București               Suspendat la cerere       Dumitriu      Răzvan - Teodor     4667     București               Suspendat la cerere       Dumitriu      Roxana     4997     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ROXANA DUMITRIU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Arieșul Mare, Nr. 3, Sector 6     Suspendat la cerere       Dumitru      Adelina - Georgeta     6145     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Dumitru      Alina - Alexandra     7104     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     IMPROVE ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Vitan, Nr. 113   ALLEGRO PROGETTO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Obolului, Nr. 16A, Etaj: 2, Ap. 3, Sector 4   EVOLUTION PROSERV - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dristorului    ROMRAZ CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Virgiliu, Nr. 55-57, Etaj: parter, Sector 1     Suspendat la cerere       Dumitru      Carmen     1611     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     A1 DESIGN SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Eduard Albert Bieltz, Nr. 91   SC A1 CONSTRUCT MANAGER SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: BIELTZ EDUARD ALBERT, Nr. 91     Suspendat la cerere       Dumitru      Cosmin - Ștefan     10142     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială      RIO ARCHITECTS LIMITED - Județ: South Glamorgan, Localitate: Oraș Cardiff, Stradă: Allensbank road, Nr. 21     Suspendat la cerere       Dumitru      Eugeniu     3448     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Dumitru      Florina     4646     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Dumitru      Magdalena Eugenia     3996     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Dumitru      Raluca     5751     Transilvania     Salariat/Societate comercială      ARHIMAR SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gheorghe Bilașcu, Nr. 25     Suspendat la cerere       Durbacă      Liviu-Cezar     801     Dunărea de Jos     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ DURBACĂ LIVIU CEZAR - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Al. Lăpușneanu, Nr. 39, Bloc: C8, Scară: 3, Etaj: Parter, Ap. 44, Cod poștal: 800121   ARHITECT DURBACA - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Alexandru Lapusneanu, Nr. 39, Bloc: C8, Scară: 3, Etaj: P, Ap. 44     Suspendat pentru neplata cotizației       Dutkay      Dan     3776     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Societate comercială     4D STUDIO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Duțu      Constantin Cristian     7546     Iași     Asociat/Societate comercială      CRIS ASSIST SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Păcurari, Nr. 39, Bloc: 544, Etaj: 6, Ap. 22     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației         Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Echeriu      Francisc Ioan     3903     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Eftenie      Mariana     4082     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Egyed      Janos     10240     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARC STUDIO SRL - Județ: Harghita, Stradă: -    ARC STUDIO SRL - Județ: Harghita, Stradă: -    THINK INNOLAB & DESIGN SRL. - Județ: Harghita, Stradă: Str.Șumuleu 129.     Suspendat pentru neplata cotizației       El Sabeh      Carmen Valy     3248     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ EL SABEH CARMEN VALY - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Săulescu, Nr. 15A     Suspendat pentru neplata cotizației       El Tayeb      Valentina Nasrene     3823     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Elek      Zsolt     9202     Bihor     Salariat/Societate comercială      RETRO STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Sigismund Toduta, Nr. 13, Ap. 1     Suspendat la cerere        El-Humidi      Dorothea-Amira     10563     Arad     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     ROBSON WARREN ARCHITECTS - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: northfields prospect, Nr. 8, Cod poștal: SW181PE     Suspendat pentru neplata cotizației       Elkan      Gheorghe Ștefan     2235     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     INTERPROIECT SRL - Județ: Cluj, Stradă: -    PROMOTER IPP SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Horea, Nr. 57   INTER PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Horea, Nr. 57     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Enache      Constantin     1422     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Enache      Elena - Cristina     7393     București               Suspendat la cerere       Enache      Ioana Elisabeta     10007     București     Salariat/Societate comercială      URBE 2000 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Unirii, Nr. 66     Suspendat la cerere       Enache      Lucian     459     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     ENACHE LUCIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Bd. Independenței, Nr. 44, Bloc: 12 IPJ, Ap. 31, Cod poștal: 130104     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Enache      Lucian Constantin     2319     Alba     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CONFIN PREST SRL - Județ: Alba, Stradă: -   SC BIROU PROIECTARE ENACHE SRL -Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: George Enescu, Nr. 6     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Ene      Adela     1654     București               Suspendat la cerere       Ene      Alexandru Cosmin     7319     Argeș               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Ene      Ana Maria     6633     Argeș      Salariat/Societate comercială      CON’S DESIGN SRL - Județ: Argeș, Stradă: -     Suspendat la cerere       Ene      Andrei Costin     9217     București     Salariat/Societate comercială      ROOF ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dristorului, Nr. 1, Bloc: A23, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 23, Sector 3     Suspendat la cerere       Enescu      Gheorghe Mihai     2380     Prahova               Suspendat pentru neplata cotizației       Enescu      Mircea     3178     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Enescu      Paul     8432     Prahova               Suspendat la cerere       Enescu      Radu Alexandru     3160     București     Salariat/Societate comercială      AECOM INGINERIA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Polona, Nr. 68-72     Suspendat pentru neplata cotizației       Enescu Carauleanu     Daniela     3382     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Enică      Ioan Radu     2515     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ercean      Adriana     9134     Argeș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ADN ARHITECTURA SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Henri Coandă, Nr. 3   ARCHADRA HOME DESIGN SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Henri Coanda, Nr. 3, Bloc: PS9, Scară: B, Etaj: P, Ap. 2     Suspendat la cerere       Eremia      Valentina     3882     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ernest      Mihaela     3908     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ertsey      Attila Istvan     6771     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     ERTSEY ATTILA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Esfandiary      Armando     5700     București               Suspendat pentru neplata cotizației         Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Fabian      Teodor     3157     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Fanea      Dana Emilia     2809     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Farcaș-Rotariu      Cristina Annamaria     6701     Transilvania     Salariat/Societate comercială      MAIER STUDIO INVEST SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Gheorghe Șincai, Nr. 16     Suspendat pentru neplata cotizației       Fărtățescu      Mariana Georgeta     144     Iași                Suspendat pentru neplata cotizației       Fedur      Bogdan     9046      Hunedoara     Funcționar public/Administrație     PRIMĂRIA BRETEA ROMÂNĂ - Județ: Hunedoara, Localitate: Comuna Bretea Română, Stradă: DJ668, Cod poștal: 337115     Suspendat la cerere       Feier      Georgeta Marioara     613     Arad     Salariat/Societate comercială      OBIECTIV SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Praporgescu, Nr. 29     Suspendat la cerere       Feier      Irina     5496     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ FEIER IRINA - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: L. Blaga, Nr. 17, Cod poștal: 310023     Suspendat la cerere       Fercău      George - Cosmin     5790     București               Suspendat la cerere       Ferencz      Eduard     3287     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. EDUARD FERENCZ - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Prel. Sg. N. Grindeanu, Nr. 11     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Ferencz      Florina     7320     Argeș     Salariat/Societate comercială      LUCIAN SIMION ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iuliu Maniu, Nr. 14, Bloc: 13, Scară: E2, Etaj: 2, Ap. 208, Sector 6     Suspendat la cerere       Ferencz      Renata     8335     Transilvania     Asociat/Societate comercială      ALPREN SERVICES SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Rășinari, Nr. 2, Ap. 86     Suspendat la cerere       Ferendino      Iulian - Sorin     4663     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Ferentz      Agnes     7764     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Birou individual de arhitectură     DOMAHIDI ILDIKO BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Covasna, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației        Fernandez Torrado     Claudio      6326     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Fianu      Dragoș - Lucian     5092     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     FIANU DRAGOȘ-LUCIAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea 13 Septembrie, Nr. 126A    QUADRATUM ARCHITECTURE SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Plevnei , Nr. 145B Spațiu Comercial P 2014, Bloc: 2, Sector 6   FD GAMA SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Înfrățirii, Nr. 5A    PROIECT BUCUREȘTI BUILDING SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Floreasca, Nr. 246C, Bloc: CAMERA 8, Etaj: 9, Sector 1   HACHIKO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Floreasca, Nr. 246C, Etaj: 9, Ap. 16-20, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Filigeanu      Andrei     7138     București               Suspendat la cerere       Filip      Ana-Maria     6845     Hunedoara     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARH'E TIP STUDIO SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Aleea Crizantemelor, Bloc: M2, Etaj: 8, Ap. 52   BIOFORMA SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Avram Iancu, Bloc: H3, Scară: A, Etaj: Parter, Ap. III     Suspendat la cerere       Filip      Anca     1925     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Filip      Andreea     8289     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DIMAS MIGDA CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Lunca Siretului, Nr. 1, Bloc: A45, Scară: F, Ap. 86, Sector 6   BRAND INFOTEK SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Banu Manta, Nr. 27, Bloc: 34, Scară: 2, Etaj: 6, Ap. 68, Sector 1, Cod poștal: 011222     Suspendat la cerere       Filip      Andrei     4887     Transilvania     Salariat/Societate comercială      CITY LAB SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Piata Mihai Viteazu, Nr. 34-35     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Filip      Aurelia Anca     10562     Bihor               Suspendat la cerere       Filip      Doru     145     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ DORU FILIP - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Iași, str. Toma Cozma, Nr. 73, Bloc: 573, Etaj: 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Filip      Mircea     5134     Iași     Salariat/Societate comercială      ARCADIS PROJECT ENGINEERING SRL -Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Națională, Nr. 311     Suspendat la cerere       Filip      Raluca Ecaterina     6013     Iași                Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Filipescu      Alina Diana     3779     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     ALINA FILIPESCU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Filippi      Cristina     5345     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Firimiță      Ștefan     4835     Brașov - Covasna - Harghita     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIER ARHITECTURA FIRIMITA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Caragea Ioan Voda, Nr. 25, Ap. -, Sector 1   NIRACOM DEVELOPMENT - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: 9 mai, Nr. 2, Bloc: 3, Ap. 28     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Florea      Alexandra-Cătălina     11363     București     Salariat/Societate comercială      DUBLU V STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pantelimon, Nr. 311, Bloc: 7, Scară: B, Ap. 60, Sector 2     Suspendat la cerere       Florea      Andrei - Ștefan     6815     București     Asociat/Societate comercială      INFINITY ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Serban Voda, Nr. 200     Suspendat pentru neplata cotizației       Florea      Dana Mihaela     1280     București     Asociat/Societate comercială      FLOREA PROIECT GRUP - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos. Mihai Bravu, Nr. 47-49, Bloc: P16-P16A, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 1, Sector 2, Cod poștal: 021307     Suspendat pentru neplata cotizației       Florea      Gabriela Mădălina     2000     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Florea      Ioana Teodora     7725     Nord-Est     Salariat/Societate comercială      TGB MANAGEMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Florea      Ionuț - Mihai     5003     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Florea      Laurențiu Rareș     2673     București               Suspendat la cerere       Florea      Mihaela     2514     București     Asociat/Societate comercială      TERMOPLUS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vatra Luminoasă, Nr. 117B, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Florea      Oana-Cosmina     9232     Transilvania     Salariat/Societate comercială      ARCHDESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dumbrava Roșie , Nr. 29     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Florescu      Dumitru     46     Oltenia     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DUMARHITECT SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Vasile Alecsandri, Bloc: 55, Scară: 2, Ap. 1   NEMAR SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: aleea Smârdan, Bloc: 22, Ap. 5   SCUAR SRL - Județ: Gorj, Stradă: Iosif Keber, Nr. 1   AMI PROING SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Comuna Sântămăria-Orlea, Stradă: sat Săcel, Nr. 50   DITA VALIS SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Aleea Pescarilor, Bloc: A10, Ap. 46   LIDERIDAC GROUP SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: 9 Mai, Bloc: 6, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 57   RAVI CONSULT SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Aleea Olănești, Nr. 12, Bloc: 12, Scară: A, Ap. 8   AHA STUDIO SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 1-17, Bloc: cam.A6/1, Etaj: 2   OCD ADCONDES 2015 SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Brad, Stradă: Avram Iancu, Bloc: 4, Scară: 1, Ap. 3, Cod poștal: 335200     Suspendat pentru neplata cotizației       Florescu      Mircea     2379     Prahova               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Florescu      Mircea     1364     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Florescu      Oksana     238      Nord-Vest               Suspendat la cerere       Florian      Ioana Maria     2911     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Floricel      Dana Lavinia     9759     Oltenia     Salariat/Societate comercială      RIEGLER RIEWE ARCHITEKTEN ZT GESMBH SRL - Județ: NEDEFINIT, Stradă: Griesgasse, Nr. 10     Suspendat pentru neplata cotizației       Fluieraș      Delia Emilia     5560     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     INTERPROIECT SRL - Județ: Cluj, Stradă: - INTER PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Horea, Nr. 57     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Fodor      Alina     597     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Fodor      Maria Corina     7321     Argeș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     D.S. BIROU DE ARHITECTURA SRL -Stradă: -    FORWARD ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Regina Elisabeta, Nr. 7-9, Sector 3   NEO STRUCTURAL ENGINEERING SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Graului, Nr. 7A, Sector 4     Suspendat pentru neplata cotizației       Fodor      Mihai Voicu     422     Timiș               Suspendat pentru neplata cotizației       Foltean      Adrian     9213     Arad     Salariat/Societate comercială      SC ARHIBAZIC SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Moise Nicoară, Nr. 5, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Forgaci      Claudiu     8980     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      TU DELFT - Județ: Delft, Stradă: -     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Fortiș      Radu     825     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     FORTIȘ RADU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Oțelarilor, Nr. 7A     Suspendat la cerere       Fotache      Adrian     1673     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Fotache      Smaranda Maria     2637     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Fotescu      Marius - Cezar     6692     București     Salariat/Societate comercială      LUCARNA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: George Missail, Nr. 86, Sector 1     Suspendat la cerere       Fraifeld      Roxana     8246     Nord-Est     Salariat/Societate comercială      ADIM 2012 SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Republicii     Suspendat la cerere       Frățilă      Gheorghe     2641     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Frățilă      Iulia     6605     Timiș     Salariat/Societate comercială      ANDREESCU & GAIVORONSCHI SRL -Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Piața Sf. Gheorghe, Nr. 4, Etaj: 2, Ap. 10, Cod poștal: 300085     Suspendat la cerere       Frățilă      Romică-Ionuț     9354     București     Salariat/Societate comercială      BTFARCH RO COMPANY - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: C.A. Rosetti, Nr. 25, Ap. 3, Sector 2     Suspendat la cerere       Freifrau Von Schonberg      Ioana Miruna     5459     Transilvania     Salariat/Societate comercială      MADE BY SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Borhanciului, Nr. 62 provizoriu, Ap. spatiu comercial 2     Suspendat la cerere       Frey      Martin Benno     12225     Hunedoara               Suspendat pentru neplata cotizației       Frolu      Teodor Victor     4132     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Frumușani      Radu Valentin     1113     București     Asociat/Societate comercială      RYV PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Miciurin, Nr. 1, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Frunzetti      Mihu     1132     București     Asociat/Societate comercială      GEOMETRA BIROU ARHITECTURĂ SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Trapezului, Nr. 2, Bloc: M6, Scară: 3, Ap. 104, Sector 3     Suspendat pentru neplata cotizației       Fucă Tomescu     Constanța     1963     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Fuchs      Mariana     3499      Timiș                Suspendat la cerere       Fufezan      Andrei     12118     București     Salariat/Societate comercială      ZAMFIRESCU ARHITECTURA ȘI URBANISM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aviator Stalpeanu, Nr. 13     Suspendat la cerere       Furcic      Georgeta Doina     2901     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Furcic      Nicolae Vasile     2900     București     Salariat/Societate comercială      NIDEX SRL - Județ: București, Stradă: Constantin Aricescu, Nr. 46     Suspendat pentru neplata cotizației       Furdui      Laura     10281     Hunedoara     Salariat/Societate comercială      LIT LINE STUDIO - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Sălard, Stradă: Sat Sălard, Nr. 817     Suspendat la cerere        Fuselova      Andrei - Ștefan     4936     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     LUCA WAY SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: BARBU VACARESCU, Nr. 313-321, Etaj: 3,4,5    LIBRA STAR SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Pascani, Nr. 23   ATELIER PLASTIC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STR. Burdujeni, Nr. 18, Bloc: N15, Scară: A, Etaj: P, Ap. 1, Sector 3, Cod poștal: 032729   ARHI PUZZLE - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: SOSEAUA VESTULUI, Nr. 1   ARHI PUZZLE SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: SOSEAUA VESTULUI, Nr. 1   ARHI PUZZLE SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: SOSEAUA VESTULUI, Nr. 1   QUANTUM PROJECT LABS - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: AUREL VLAICU , Nr. 17     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Futo      Edmund Eugen     5235      Nord-Vest     Funcționar public/Administrație     SERVICIUL URBANISM PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BAIA MARE - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: -     Suspendat la cerere         Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Gacichevici      Anne - Marie     6179     București               Suspendat la cerere       Gagea      Teodora Cornelia     2840     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Gagu      Gloria     9632     Bihor     Salariat/Societate comercială      AMPLUSPM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Constantin Noica , Nr. 8, Ap. 12     Suspendat la cerere       Gagyi      Zsofia     7503     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      ATELIER FKM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Somesului, Nr. 35     Suspendat la cerere       Gaio      Giuseppe     6743     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Galai      Ileana     1874     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Galffy      Melinda     9203     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      PASSIVE ARCHILAB SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Szasz Endre , Nr. 7, Scară: B, Ap. 1     Suspendat la cerere       Gaman      Marius-Stelian     7398     Timiș     Salariat/Societate comercială      ARHITEKT STUDIO A SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Dr. Nicolae Paulescu, Nr. 1, Etaj: 3, Ap. 20, Cod poștal: 300005     Suspendat la cerere       Ganea      Dorina Maria     3323     Bihor     Salariat/Societate comercială      PRECON SA - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Cazaban, Nr. 50     Suspendat pentru neplata cotizației       Ganea      Tudor     6624     București     Salariat/Societate comercială      PROIECTARE CASE CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-dul Camil Ressu, Nr. 53, Bloc: H14, Scară: 4, Etaj: 1, Ap. 0, Sector 3, Cod poștal: 0     Suspendat pentru neplata cotizației       Garcia      Alvarez Santos     7583     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Gavril      Andreea - Gabriela     10134     Transilvania     Asociat/Societate comercială      ZEYA DESIGN STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Frunzișului, Nr. 110, Bloc: 110, Etaj: 2, Ap. 53     Suspendat la cerere       Gavrilă      Anca - Roxana     7232     București     Titular/Birou individual de arhitectură     GAVRILĂ M. ANCA-ROXANA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Țuculescu, Nr. 34, Bloc: 25, Scară: 2, Etaj: 7, Ap. 76, Sector 3     Suspendat pentru neplata cotizației       Gavrilă      Madeline     2663     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Gavriliu      Oana - Cristina     5899     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Gavriș Horea      Ovidiu Gavril     2071     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Găgeanu      Diana Stepanida     6772     Satu Mare     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA DIANA GĂGEANU - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Ana Ipătescu, Nr. 28     Suspendat la cerere       Găină      Ana Maria     8961     Timiș     Asociat/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură     GĂINĂ ANA-MARIA BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bdul Take Ionescu, Nr. 17, Etaj: 2, Ap. 5   GĂINĂ ANA MARIA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Take Ionescu, Nr. 17, Etaj: 2, Ap. 5, Cod poștal: 300063     Suspendat la cerere       Gălățeanu      Mioara     1070     Dobrogea     Salariat/Administrație      CONSILIUL JUDEȚEAN TULCEA - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Păcii, Nr. 20     Suspendat la cerere       Gălățianu      Cosmin     10235     Iași     Salariat/Societate comercială      STARH-ARHITECTRURA, CONSTRUCȚII, DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Obcina Mare, Nr. 4, Bloc: OS2, Scară: 2, Ap. 50     Suspendat pentru neplata cotizației       Găleată      Andrei Sorin     2810     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Găleată      Cristina     2811     București               Suspendat la cerere       Gârleanu      Raul     7512     Timiș     Salariat/Societate comercială      PLANCONTROL SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: F.C. Ripensia, Nr. 7A, Cod poștal: 300575     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Gârleșteanu      Raluca Dana     5080     Timiș     Asociat/Societate comercială      STUDIO MINUS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Martirilor, Nr. 9, Scară: A, Ap. 10     Suspendat la cerere       Gâz      Camelia Elena     6618     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DICO & ȚIGĂNAȘ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dorobanților, Nr. 98-100    BIM EUROCAN DESIGN SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Bdul 1 Decembrie , Nr. Bl3, Ap. 47     Suspendat la cerere       Gâzea      Adriana     8659     Dobrogea               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Gelelețu      Marian Dănuț     3220     București     Salariat/Societate comercială      TRUSTUL DE CLADIRI METROPOLITANE BUCURESTI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baba Novac, Nr. 9, Sector 3     Suspendat pentru neplata cotizației       Gelep      Carmen Felicia     3184     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Genero      Giorgio     6323     Timiș     Salariat/Societate comercială      GALILEO PROJECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Radio, Nr. 4     Suspendat pentru neplata cotizației       Geoană      Mihaela     4330     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Georgescu      Adina     7012     Timiș     Salariat/Societate comercială      ATELIER RGS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Nera, Nr. 2, Ap. 1     Suspendat la cerere       Georgescu      Bogdan Mircea Iulian     1106     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Georgescu      Ion     2702     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Georgescu      Matei - Cristian     4845     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Gergely      Csenge     10338     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     S.C. EQUARTIS ARCHITECTS S.R.L - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea- Ciuc, Stradă: CANTARULUI, Nr. 12, Bloc: -, Scară: -, Etaj: 3, Ap. 15, Sector -, Cod poștal: 530150   S.C. EQUARTIS ARCHITECTS S.R.L - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea- Ciuc, Stradă: CANTARULUI, Nr. 12, Bloc: -, Scară: -, Etaj: 3, Ap. 15, Sector -, Cod poștal: 530150     Suspendat la cerere       Gheară      Adriana     7336     Transilvania               Suspendat la cerere       Ghelase      Radu Vlad     1918     București               Suspendat la cerere       Gheorghe      Anca     9788     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      CEATA LUI MANOLE SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Cornu, Stradă: sat Cornu de Jos, Nr. 155     Suspendat la cerere       Gheorghe      Carmen - Lavina     7638     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Gheorghe      Costin - Basarab     4990     București     Salariat/Societate comercială      AKTOR SOCIETATE TEHNICA ANONIMA (AKTOR SA) - GRECIA - SUCURSALA BUCURESTI, ROMANIA - Județ: București, Stradă: Preciziei, Nr. 11     Suspendat pentru neplata cotizației       Gheorghe      Elena -Veronica     6642     București     Salariat/Societate comercială      GOLDBACH DESIGN & BUILD SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Murmurului, Nr. 2-4, Etaj: 3, Ap. 3B, Sector 1     Suspendat la cerere       Gheorghe      Ivona     7520     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIA - GHEORGHE L IVONA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 18, Bloc: 330, Scară: A, Ap. 3   MOKSHA CONCEPT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Moara de Vant, Nr. 87, Ap. 10     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Gheorghe      Lavinia Maria     8061     București     Salariat/Societate comercială      COCON ARHIFOTO SRL-D - Județ: Giurgiu, Localitate: Municipiul Giurgiu, Stradă: Tabiei, Nr. 65     Suspendat la cerere       Gheorghe      Victoria     2061     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Gheorghian      Valentin     8458     Bacău-Neamț     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     BMJ ARCHITECTS (BOSWELL MITCHELL & JOHNSTON - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: 24, 23 Easton St, Clerkenwell, London WC1X 0DS, Marea Britanie     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Gheorghiță      Bianca-Felicia     9643     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     RD SIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Vulturilor, Nr. 14, Cod poștal: 300458   UN BLOC PROIECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Martir Istvan Andrei, Nr. 10-14, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 17     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Gheorghiță      Ionela Veronica     787     Dunărea de Jos     Salariat/Administrație      CONSILIUL JUDEȚEAN BRĂILA - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Piața Independeței, Nr. 1, Cod poștal: 810210     Suspendat la cerere       Gheorghiu      Alina Maria     1273     București     Salariat/Societate comercială      IPCT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pierre de Coubertin , Nr. 3-5, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Gheorghiu      Aurelian     3702     Satu Mare               Suspendat pentru neplata cotizației       Gheorghiu      Mihai - Sorin     6354      București     Asociat    Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     P.F.A. POPOVICI SILVIA - Județ: Iași, Stradă: EGALITATII    ADEST ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Fabrica de Cărămidă, Nr. 1A, Sector 1   BAU STARK SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Chitila, Stradă: Rudeni, Nr. 38     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Gheorghiu      Petru     1354     București     Asociat/Societate comercială      APGA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drăgușa, Nr. 5, Sector 5     Suspendat pentru neplata cotizației       Gherghel      Horea Ionel     5292     Mureș               Suspendat pentru neplata cotizației       Gherghiceanu      Gabriela     7354     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MASLAEV CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nehoiasi, Nr. 2-4, Sector 5   POPAESCU&CO SRL - Județ: București, Stradă: PLantelor, Nr. 60, Sector 2     Suspendat la cerere       Gherghinoiu      Ion Ninel     3633     Transilvania               Suspendat pentru neplata cotizației       Gherman      Anamaria     7888     Nord-Vest               Suspendat la cerere       Gherman      Anton Emil     2861      Dunărea de Jos               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Gherman      Tudor Alexandru     8361     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      LEF PROIECT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 34, Bloc: 34, Scară: B     Suspendat la cerere       Gheța      Tudor     7466     Transilvania               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Ghibu      Iulia Camelia     8122     Alba     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură     BOGART CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Uzinei Electrice, Nr. 15/17    SC FLARI PROIECT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: B.P. Hasdeu, Nr. 4, Bloc: B9, Ap. 15   GHIBU L. IULIA - CAMELIA - BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Constantin Brancusi, Nr. 188-192, Bloc: CORP A, Scară: 7, Etaj: 2, Ap. 100     Suspendat la cerere       Ghidănac      Cristina Creola     8894     Oltenia     Salariat/Societate comercială      ARHI STIL CONCEPT SRL - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Slatina, Stradă: Gral Aurel Aldea, Nr. 25, Etaj: p, Ap. biroul nr.2     Suspendat la cerere       Ghinia      Maria Laura     8741     București               Suspendat la cerere       Ghioanca      Cosmin Silviu     9381     Alba     Titular/Birou individual de arhitectură     GHIOANCA S. COSMIN - SILVIU BIA - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Arieșului, Nr. 55     Suspendat la cerere       Ghiță      Adina     10426     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială      COMPANIA MUNICIPALA DEZVOLTARE DURABILA SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aristide Demetriade, Nr. 2, Etaj: 2, Ap. camera 18, Sector 1, Cod poștal: 70000     Suspendat pentru neplata cotizației       Ghiță      Vlad Mihai     8164     Oltenia     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GETRIX SA - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Vasile Alecsandri, Nr. 15   BIA GHIȚĂ VLAD MIHAI SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Bvd Nicolae Titulescu, Nr. 108, Bloc: 20, Scară: 2, Ap. 20     Suspendat la cerere        Ghițulescu      Simona Octavia Margarita      3883     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Ghyka      Celia Nadia     1357     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Gibea      Călin Mihai     3552     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ginavar      Anca Ileana     1890     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Gioadă      Cristina     9865     Dobrogea               Suspendat la cerere       Giura      Cristian Emil     6613     Oltenia               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Giurgi      Iuliu Ovidiu     6215     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     GIURGI IULIU OVIDIU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Detunata, Nr. 11     Suspendat pentru neplata cotizației       Giuroiu      Cristina     10862     București     Salariat/Societate comercială      CUBE ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Zaharia Petrescu, Nr. 9, Sector 5, Cod poștal: 050495     Suspendat la cerere       Gîrleanu      Gheorghe     852     Timiș     Salariat/Societate comercială      P.S.G.GROUP SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Vasile Lucaci, Nr. 21, Ap. 11     Suspendat pentru neplata cotizației       Glăja      Cristian Eugen     5118     Mureș     Salariat/Societate comercială      DOMUS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Răsăritului, Nr. 22     Suspendat la cerere       Gligor      Corina Daniela     7399     Timiș     Salariat/Societate comercială      SAO PROIECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Buziaș, Stradă: Timișului, Nr. 5     Suspendat la cerere       Gnandt      Melinda     5562     Satu Mare     Salariat/Societate comercială      ATELIER F.K.M. SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Somesului, Nr. 35     Suspendat la cerere       Goga      Elisabeta     498     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     GOGA ELISABETA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Petre Ispirescu, Nr. 3, Bloc: D76, Etaj: 3, Ap. 56     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Goga      Horia Sergiu     503     Bihor     Asociat/Societate comercială      PROIECT BIHOR S.A. - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: General Magheru, Nr. 23     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Gogonea      Adriana Alexandra     3304     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură     ADRIANA ALEXANDRA GOGONEA B.I.A. Nr. 81 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Alexandru Odobescu, Nr. 80     Suspendat pentru neplata cotizației       Goia      Alexandru     4737     București               Suspendat la cerere       Goidea      Emil     3077     Brașov - Covasna - Harghita               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Goncalves-Biro      Diana Ofelia     593     Arad     Asociat/Societate comercială      IDENTITY SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Dr.Ion Georgescu, Nr. 6, Ap. 4     Suspendat pentru neplata cotizației       Gonzalez Diez     Esther Yolanda     10634     București     Salariat/Societate comercială      CONSIS PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iancului, Nr. 31, Etaj: 6, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Gorcea      Răzvan - George     7311     Nord-Est     Salariat/Societate comercială      AGD SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Mirauților, Nr. 7A     Suspendat la cerere       Gorgan      Vlad     7623     Transilvania     Salariat/Societate comercială      MOSSFERN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: David Prodan, Nr. 12     Suspendat la cerere       Goron      Andra-Mădălina     9168     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     ILEA ANDRA MĂDĂLINA BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Fierului , Nr. 20, Ap. 1     Suspendat la cerere       Gorski      Grzegorz     8390     București     Asociat/Societate comercială      EARTH SAFE DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos.Nicolae Titulescu, Nr. 94, Bloc: 14-14a, Scară: 4, Etaj: 5, Ap. 144, Sector 1, Cod poștal: 011135     Suspendat pentru neplata cotizației       Grama      Raluca     6667     Transilvania     Asociat/Societate comercială      RALUCA GRAMA ARHITECTURA DE INTERIOR SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Dorobanților , Nr. 33-35-37, Ap. 43     Suspendat pentru neplata cotizației        Graur      Daniela     3434     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Graur      Mihai Aurel     2978     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Grădinaru      Tudor     152     Iași                Suspendat pentru neplata cotizației       Grecu      Maria Andreea     3530     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Grigore      Smila     860     Timiș     Salariat/Societate comercială      AQUATIM SA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Gh. Lazăr, Nr. 11/A     Suspendat pentru neplata cotizației       Grigorescu      Teodora Lucia     2773     București     Asociat/Societate comercială      SERDAN CONSTRUCT IMPEX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Matei Voievod, Nr. 135, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Grigoriu      Emilian Victor     1573     București     Asociat/Societate comercială      ARHI GRUP IMPEX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Basarabia , Nr. 52, Bloc: 33, Scară: A, Etaj: XI, Ap. 45, Sector 2     Suspendat la cerere       Groseanu      Sorin     1655     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Gruescu      Eugen     3215     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Guadagnoli      Mauro     10135     Nord-Est               Suspendat pentru neplata cotizației       Gudină      Iulian     1185     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Guleac      Ioana     1976     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Gunthner      Orsolya Andreea     8153     Satu Mare     Salariat/Birou individual de arhitectură     SIGMA PROIECT SA - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Decebal, Nr. 23, Cod poștal: 440006     Suspendat la cerere       Guo      Yong     11647     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Guraliuc      Virgiliu     7098     Transilvania     Salariat/Societate comercială      DARH PROIECTARE ARHITECTURă ȘI DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Decembrie 21 1989, Nr. 13-15, Ap. 6     Suspendat pentru neplata cotizației       Gurduza      Ana     10838     București     Salariat/Societate comercială      PRODID SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Paul Chinezu, Nr. 6E     Suspendat la cerere       Guriță      Alexandru     5719     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Gurjii      Mădălina - Ioana     9936     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     PROJECT APPLICATION SYSTEMS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Alexandru Cel Bun, Nr. 14, Bloc: T22, Scară: 1, Etaj: 7, Ap. 44, Sector 1   DD DESIGN STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -    VECTOR ONE STUDIO SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Balotești, Stradă: Privighetorilor, Nr. 18/17     Suspendat la cerere       Gusidi      Alexandru Șerban     3574     București     Asociat/Societate comercială      CONMAT PRODIMPEX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Novaci, Nr. 8, Bloc: P 57, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 8, Sector 5     Suspendat pentru neplata cotizației       Guțu      Daniel Adrian     5082     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     GUTU DANIEL BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Lugoj, Stradă: bucegi, Nr. 32, Ap. 2, Cod poștal: 305500   S.C. MS-CAD S.R.L. - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Mircea cel bătrân     Suspendat la cerere       Guțuleac      Elena     884     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PRO DESIGN SSM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Eugeniu de Savoia, Nr. 12   SC PROVALSOR CONSULT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Nicolae Labis, Bloc: 16, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 5     Suspendat pentru neplata cotizației       Guțuleac      Mihaela     11700     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BAIRR DEVELOPMENT SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Oituz, Bloc: 8, Etaj: 1, Ap. 4   BARSEL DESIGN S.R.L - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: OITUZ , Nr. 8, Ap. 4     Suspendat pentru neplata cotizației       Gyemant      Amalia     2237     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     DARH PROIECTARE ARHITECTURă ȘI DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Decembrie 21 1989, Nr. 13-15, Ap. 6   EDITA PROIECTARE EDITARE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Bdul 21 Decembrie 1989, Nr. 13-15     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Gyure-Rotariuc      Noemi Andrea     4473     Satu Mare     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     HABIT SRL (SATU MARE) - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Bd. Vasile Lucaciu, Bloc: 55, Ap. 18   CENTRU DE PROIECTARE JUDEȚEAN SATU MARE SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 9/17     Suspendat la cerere        Gyorgy      Daniel - Victor     7924     București     Salariat/Societate comercială      BTFARCH RO COMPANY - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: C.A. Rosetti, Nr. 25, Ap. 3, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației         Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Hadnagy      Judit     524     Mureș               Suspendat pentru neplata cotizației       Hagiu      Roxana     7384     București     Salariat/Societate comercială      ARHIS MODUL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cetatea Histria, Nr. 1, Bloc: M13, Ap. 60, Sector 6     Suspendat pentru neplata cotizației       Haidu      Bogdan Adrian     7147     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ATELIER PLUS DOI SRL - Județ: Dolj, Localitate: Oraș Filiași, Stradă: blv. Racoțeanu, Nr. 176C, Ap. 4   CORNELIUS AIDE SRL - Județ: Bistrița- Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Piata Petru Rares, Ap. 46     Suspendat la cerere        Halic-Bîrlan      Alina     8110     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU DE ARHITECTURĂ ADAM SRL -Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 14   BIROU DE ARHITECTURĂ PEPICI-BÎRLAN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Carpați, Nr. 23     Suspendat la cerere       Hamza      Cristina Maria     2049     București     Titular/Societate comercială      ARHISIGMA PROD COM DESIGN SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Virgiliu, Nr. 13, Sector 1     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Hamza      Liviu     1802     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Handabura      Dan Ion     3675     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ HANDABURA DAN ION - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bld Revoluției 1989, Nr. 3, Etaj: 1, Ap. 1A     Suspendat pentru neplata cotizației       Hangiu      Andreea Marina     2965     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ANDREEA-MARINA HANGIU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Valea Ialomiței, Nr. 9, Bloc: D19, Scară: D, Ap. 32     Suspendat pentru neplata cotizației       Hapenciuc      Alma-Dia     8748     Timiș     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     SINESTEZIA CONCEPTUAL STUDIOS - Județ: Timiș, Stradă: Tigrului, Nr. 47A, Ap. 1, Cod poștal: 300111   ALMA-DIA HAPENCIUC BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Cerna, Nr. 14, Bloc: 3, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 9, Cod poștal: 300570     Suspendat la cerere       Hariton      Ana Maria     1813     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Hariton      Constantin     1931     București     Asociat/Societate comercială     2H ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Dimitrie Cantemir, Nr. 1, Bloc: B2, Scară: 1, Ap. 13, Sector 4     Suspendat pentru neplata cotizației       Hariton      Mihaela Ioana     1930     București     Asociat/Societate comercială     2H ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Dimitrie Cantemir, Nr. 1, Bloc: B2, Scară: 1, Ap. 13, Sector 4     Suspendat pentru neplata cotizației       Hărăguș      Monica Cristina     3641     Transilvania     Salariat/Societate comercială      DOMART SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Constanța, Nr. 13     Suspendat pentru neplata cotizației       Hâncu      Petru     4121     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Hârța      Marius Vlăduț     372     Timiș     Titular/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     A.C.T. SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: C. Brâncoveanu, Nr. 93   BIA HÂRȚA MARIUS VLĂDUȚ - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Telegrafului, Nr. 1, Bloc: D6, Ap. 7     Suspendat la cerere       Hegedus Geczi     Lucia     3479     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Heierle      Andreas Oliver     6742     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Hejja      Carmen Luminița     1794     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Hejja      Istvan     1795     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Hen      Iustin Constantin     3239     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     URBATECH SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Nicolina, Nr. 32   TQM MANAGEMENT SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Balș, Stradă: sat Boureni, Nr. 49   GRAPHITECTURA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Piața Unirii, Nr. 7 , Etaj: 2, Ap. 13     Suspendat pentru neplata cotizației       Herghelegiu      Bogdan Ionuț     5865     Iași     Salariat/Administrație      CONSILIUL JUDEȚEAN IAȘI - Județ: Iași, Stradă: -     Suspendat la cerere       Herman      Oana     340     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ OANA HERMAN - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: -    CRIMSON TOR SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bd. Revoluției 1989, Nr. 23, Cod poștal: 300036     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Hermann      Alexandru Krisztian     6829     Bihor               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Heroiu      Mihaela     4780     București     Asociat/Societate comercială      ARHITECTA.RO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Viitorului, Nr. 104, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Heroiu      Paul - Tudor     7469     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Herrero-Polo      Jose Maria     6185     Transilvania               Suspendat pentru neplata cotizației       Herția      Cristina     3584     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Hilohi      Gruia     414     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     GRUIA HILOHI BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    PRO CORONA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Lucian Blaga, Nr. 3, Cod poștal: 500008     Suspendat pentru neplata cotizației       Hintz      Mihai     3880     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Hobai      Alexandra     5601     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Hoblea      Alin Enver     158     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ HOBLEA ALIN - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -A.Panu, Nr. 50     Suspendat la cerere       Hooshyar Emami     Seyedeh Tahmineh     11688     București     Salariat/Societate comercială      ALLFORD HALL MONAGHAN MORRIS LTD - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: AHMM Morelands, Old Street , Nr. 5- 23     Suspendat pentru neplata cotizației       Horvath      Nicolae Gheorghe     526     Mureș               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Hrușcă      Paul Cristian     632      Nord-Est      Funcționar public/Administrație      CONSILIUL JUDEȚEAN BOTOȘANI - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Piața Revoluției 1-3     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Hurdubelea      Florin     1039     Dobrogea               Suspendat pentru neplata cotizației       Hurdubelea      Violeta Maria     1027     Dobrogea     Salariat/Societate comercială      ARTERA TRUST SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 232     Suspendat pentru neplata cotizației         Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Iacob      Iacob-Mugurel     3251     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      ARHIM PROIECT SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Alexandru Lăpușneanu, Nr. 2, Bloc: C7, Scară: C, Etaj: 4, Ap. 55     Suspendat pentru neplata cotizației       Iacob      Ionel Cristian     1556     București     Asociat/Societate comercială      DESIGN STIL 2 S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Ion Mihalache, Nr. 47, Bloc: 16A, Scară: A, Etaj: 8, Ap. 27, Sector 1     Suspendat la cerere       Iacob      Irina - Maria     7581     București     Asociat/Societate comercială      INSIGHT OUT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cal.Rahovei, Nr. 328, Sector 5     Suspendat la cerere       Iacob      Oana     11525     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      MLOAD STUDIO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Pictor Stefan Luchian, Nr. 39     Suspendat pentru neplata cotizației       Iamandescu      Ioana Irina     3409     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Iana      Codruța     7095     București     Salariat/Societate comercială      TOM DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cerceluș, Nr. 40     Suspendat pentru neplata cotizației       Iancu      Alexandra     4721     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Iancu      Cosmin     2931     Timiș     Salariat/Societate comercială      LITHOS GROUP SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Giroc, Stradă: Semenic , Nr. 13     Suspendat pentru neplata cotizației       Iancu      Nadja Claudia     1091     Dobrogea     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CONTRAFORT N SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Mamaia, Nr. 212   SA FURNITURE HOME DESIGN S.R.L. - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Cumpăna, Stradă: Aleea Antenelor, Nr. 9   GATO STUDIO SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Aleea Macilor, Nr. 10     Suspendat pentru neplata cotizației       Iancu      Șerban Octavian     2990     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Iancu      Tania     1475     București     Titular/Birou individual de arhitectură     TANIA IANCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Av. St. Protopopescu, Nr. 11, Sector 1     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Ianuli      Nicoleta     9100     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIA IANULI NICOLETA - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Busuiocului, Nr. 9   TEKTUM ARHITECTURĂ & ARTĂ SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Cardinal Iuliu Hossu, Nr. 13     Suspendat pentru neplata cotizației        Iarema-Manase      Aurica Monica     9623     Timiș     Salariat/Societate comercială      ANDREESCU & GAIVORONSCHI SRL -Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Piața Sf. Gheorghe, Nr. 4, Etaj: 2, Ap. 10, Cod poștal: 300085     Suspendat la cerere       Iatan      Draga - Michaela     5138     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Iatan      Luminița Sînziana     3308      Prahova     Funcționar public/Administrație      CONSILIUL JUDEȚEAN PRAHOVA - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Republicii, Nr. 2-4     Suspendat la cerere       Ichim      Anca - Florentina     5526     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TECON SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Carol Davila, Nr. 77, Sector 5   JOIN DECO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Oastei, Nr. 34, Sector 1   BB & ASOCIATII DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: carol davila, Nr. 77     Suspendat la cerere       Ichim      Laura     11240     București     Asociat/Societate comercială      ILEX ARCHDESIGN SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Calea Obcinelor, Nr. 1     Suspendat la cerere       Ichim      Luminița Mădălina     5285     Dobrogea               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Idriceanu      Ștefan Manuel     6016     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ IDRICEANU ȘTEFAN MANUEL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -    DEROM MANAGEMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aviator Petre Crețu, Nr. 67, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Ienciu      Adina     316     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ IENCIU ADINA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bd. Corneliu Coposu, Nr. 32, Bloc: P1b, Scară: A, Ap. 1     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Iene      Alexandra - Simona     9646     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     HABITARIUM CREATORS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: General Petre Popovat, Nr. 34, Etaj: 3, Ap. 18, Sector 6   HABITARIUM STUDIO SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: General Eremia Grigorescu, Nr. 7, Bloc: 78, Etaj: parter, Ap. 3     Suspendat la cerere       Iftode      Alexandra-Daniela     8655     Iași     Salariat/Societate comercială      PLATINIT VASLUI SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Municipiul Vaslui, Stradă: Traian, Nr. 328, Scară: A, Ap. 19     Suspendat la cerere       Ignat      Adrian - Mihai     5320     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     A26 QUARTET STUDIO SRL - Județ: București, Stradă: Mihai Bravu    WEST GROUP ARCHITECTURE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Strada Stefanescu Barbu Delavrancea, Nr. 5, Sector 1   IGNAT ADRIAN-MIHAI BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Minodora, Nr. 12, Sector 6   SC INTERGROUP ENGINEERING SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SPLAIUL INDEPENDENTEI , Nr. 294, Sector 6, Cod poștal: 060331     Suspendat pentru neplata cotizației       Ignat      Alina     5631     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     METRIC DESIGN STUDIO - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Strada Alexandru Donici, Nr. 21, Sector 2   AKORN PROIECT SRL - Județ: București, Stradă: Baionetei, Nr. 2, Sector 5     Suspendat la cerere       Ignat      Luminița Daniela     3840     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ignat      Steliana     3181     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ignat      Tudor     5456     Transilvania               Suspendat pentru neplata cotizației       Ilea      Anna Maria     7023     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     ILEA ANNA MARIA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Nadasel , Nr. 58     Suspendat la cerere       Ilea      Dan Teodor     1965     București     Titular/Birou individual de arhitectură     DAN TEODOR ILEA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Prof. Grigore Cobălcescu , Nr. 51, Ap. 1, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Ilie      Crina Claudia     4891     Transilvania     Salariat/Societate comercială      SPIN STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Baciu, Stradă: Spicului, Nr. 44     Suspendat la cerere       Ilie      Liliana     53     București     Salariat/Societate comercială      GAMEXIM TRADING 2000 INT - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dimitrie Pompei, Nr. 5, Sector 2     Suspendat la cerere       Ilie      Valentin     5866     Iași               Suspendat la cerere       Iliescu      Constantin     4364     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Iliescu      Corina - Elena     5269     București               Suspendat la cerere       Iliescu      Cosmina Mirela     6037     Mureș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA ILIESCU COSMINA MIRELA - Județ: Mureș, Localitate: Comuna Sângeorgiu de Mureș, Stradă: Tiribici, Nr. 7, Bloc: D     Suspendat la cerere       Iliescu      Cristina - Maria     6144     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Iliescu      Dana     2015     București     Asociat/Societate comercială      LUCARNA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: George Missail, Nr. 86, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Iliescu      Octavian Alexandru     1115     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Iliescu      Stere - Doru     4992      București     Funcționar public/Administrație      INSPECTORATUL DE STAT IN CONSTRUCTII - Județ: Galați, Stradă: Alexandru Cernat , Nr. 1     Suspendat la cerere       Iliu      Liana     3482     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Imbrea      Cătălina Octavia     1780      București     Funcționar public/Administrație      PRIMĂRIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Chiristigiilor , Nr. 11-13, Sector 2     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Imecs      Katalin     6396     Transilvania     Salariat/Societate comercială      ARH SERVICE GUTTMANN & COMP SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Sigismund Toduță, Nr. 13, Ap. 1     Suspendat la cerere       Incze      Laszlo     6492     Bihor     Titular/Societate comercială      TRIAS BAU SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: -, Nr. 0     Suspendat pentru neplata cotizației       Indrieș      Viorel     6668     Transilvania               Suspendat pentru neplata cotizației       Iogu      Ingeborg Irina     3190     București     Salariat/Societate comercială      PRINCER SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Națiunile Unite, Nr. 4, Bloc: 107A, Etaj: 6, Sector 5     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Ion      Florentin Aurelian     2717     Dobrogea               Suspendat la cerere       Ion      Paula     5907     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ionașcu      Sorana Ionela     7852     București     Titular/Birou individual de arhitectură     GRAMA NICULAE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Veronica Micle, Nr. 21, Sector 1     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Ionesco      Christian     5164     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Ionescu      Adrian Petre     10462     București     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     BHD ARCHITECTS - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Oak House     Suspendat pentru neplata cotizației       Ionescu      Bogdan Constantin     4752     Timiș     Salariat/Societate comercială      BUILD CORP DEVELOPMENT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Palas, Nr. 7D - 7E, Etaj: parter     Suspendat la cerere       Ionescu      Carmina     2662     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Ionescu      Călin - Radu     5312     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ionescu      Cipriana     3180     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ionescu      Cristina Anca     1559     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ionescu      Iulius Gheorghe     1378     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ionescu      Liliana Doina     55     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ P4906 ARHITECT LILA IONESCU - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Păltiniș, Nr. 51, Bloc: K5, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 11     Suspendat la cerere       Ionescu      Maria - Mădălina     6812     București     Titular/Birou individual de arhitectură     IFTIMI MARIA-MADALINA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: RUSCHITA, Nr. 19     Suspendat pentru neplata cotizației       Ionescu      Matei - Costin     7603     București     Asociat/Societate comercială      RESTAURANT GARGANTUA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mircea Zorileanu, Nr. 45, Sector 1, Cod poștal: 012053     Suspendat pentru neplata cotizației       Ionescu      Mihai     1312     București     Asociat/Societate comercială      SC ATRION DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Siriului, Nr. 19, Bloc: 17C, Scară: 2, Etaj: 2, Ap. 25, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Ionescu      Narcisa - Georgina     7122     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ionescu      Oana Manuela     1746     București     Salariat/Societate comercială      AXO VALDAMA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Th. Speranția,, Nr. 130, Bloc: 78, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 10, Sector 3     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Ionescu      Radu     1436     București     Asociat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     AQUARIUS GRUP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Olteniei, Nr. 31, Sector 1, Cod poștal: 12841   AHR INTERNATIONAL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Racota, Nr. 4, Bloc: 69, Ap. 3, Sector 1, Cod poștal: 11392     Suspendat la cerere       Ionescu      Ruth Iudith     1812     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ionescu      Simona     7233     București     Asociat/Societate comercială      RAW ARCHITECTURE OFFICE - Județ: București, Stradă: BURNIȚEI, Nr. 24     Suspendat la cerere       Ionescu      Traian     4526     Argeș               Suspendat la cerere       Ionescu      Valentina     1460     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Ionescu Preotu     Cristian     4130     București               Suspendat la cerere       Ionescu V.     Gheorghe Dragoș     3305     Prahova     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARHIMEDIA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Sebe, Nr. 12, Bloc: I37, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 71   DRAGOS IONESCU B.I.A. NR. 80 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Redutei, Nr. 3     Suspendat pentru neplata cotizației        Ionescu-Piatra      Ionuț Lucian     2761     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     IONESCU-PIATRA IONUȚ LUCIAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Căminului, Nr. 16, Bloc: F3/7, Ap. 14, Sector 2, Cod poștal: 0     Suspendat la cerere       Ioniță      Lucia     2995     București     Asociat/Societate comercială      URBANARH DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Apicultorilor, Nr. 10     Suspendat pentru neplata cotizației       Ioniță      Paul     5226     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Iordache      Diana-Maria     9018     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      CUMULUS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25     Suspendat pentru neplata cotizației       Iordan      Ana Maria     1805     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Iordan      Maria Cristina     7841     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      ARI CONSULT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -     Suspendat la cerere       Iordan      Ruxanda     6695     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Iordăchescu      Oana     3855     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Iorgulescu      Andreia Adriana     3024     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Iovănel      Marin     4576     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ipati      Ancuța     9948     Iași     Salariat/Societate comercială      APLUSNOIMA.SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Aleea Sadoveanu, Nr. 42B, Ap. cam6     Suspendat la cerere       Irimieș      Radu Călin     2836     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Isdrăilă      Andreea     5666     Transilvania               Suspendat la cerere       Ismailciuc      Vladimir-Simion     8928     București               Suspendat la cerere       Isopescul      Anton     1251     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Ispas-Manciu      Alexandra     9737     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ADI PROIECT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Agricultorilor, Nr. 7   RAM ARHITECTURA SI URBANISM SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Caracal, Nr. 19, Ap. 1     Suspendat la cerere       Istvan      Zsolt Peter     7273     Mureș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ”ISTVAN ZSOLT PETER” - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 31-39    ASPECTUS ARCHITECT ZRT AFJ - Județ: Budapesta, Localitate: Oraș Budapesta, Stradă: Mariassy, Nr. 7     Suspendat la cerere       Itu      Cristina     5916     București     Titular/Birou individual de arhitectură     CRISTINA ITU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ing, Dumitru Tacu, Nr. 28, Bloc: 1, Scară: C, Ap. 1CP4, Sector 5     Suspendat la cerere       Iurov      Alexandru Daniel     4002     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ivan      Lucian Sebastian     3497     Timiș     Salariat/Societate comercială      HABARAM CONS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: L. Rebreanu, Nr. 137, Scară: B, Ap. 5     Suspendat pentru neplata cotizației       Ivan      Luminița     1870     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ivaneț      Vladimir     1459     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ivanov      Dan Ervin     7594     Dobrogea     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     REEDLAND PROIECT SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Traian, Nr. 82   INSITE PLANNING SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Trandafirilor, Nr. 6     Suspendat pentru neplata cotizației       Ivanov      Ștefania     5331     București     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     LACTESCO - Județ: Attica, Stradă: Katechaki , Nr. 23, Cod poștal: 11525     Suspendat la cerere       Ivanovici      Natalia Elena     9034     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CREATOR DE ARTĂ ȘI ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pitar Moș, Nr. 27, Etaj: 5, Ap. 17   CITYDIGITAL SCANNING SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Nicu Filipescu, Nr. 8, Etaj: 3, Ap. 12   CITYPLAN STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Dorobantilor, Nr. sp. com. camerele 1,5,9, Scară: A     Suspendat la cerere         Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Jakab      Maria     2137     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      URBAN DESIGN SRL - Județ: Harghita, Stradă: -     Suspendat la cerere       Jakab      Roxana     8113     Timiș     Salariat/Societate comercială      MATIMA CONSTRUCT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Biled, Stradă: Biled, Nr. 364B     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Jakotă      Gheorghe     161      Iași     Funcționar public/Administrație      CONSILIUL JUDEȚEAN IAȘI - Județ: Iași, Stradă: -     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Jarcă      Alexandra     9729     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială      ALTER EGO CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iuliu Maniu, Nr. 7, Sector 6     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Jelea      Iulian Gabriel     1888     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Jerca      Delia Simona     2069     București     Asociat/Societate comercială      ARCHA-D STUDIO DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pașcani, Nr. 7, Bloc: D8, Ap. 34, Sector 6     Suspendat la cerere       Jianu      Doru Constantin     1412     București               Suspendat la cerere       Jianu      Mirela     3802     București     Salariat/Birou individual de arhitectură     DORU CONSTANTIN JIANU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ropotului, Nr. 73 A, Sector 2, Cod poștal: 22672     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Jianu      Victoria     2781     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Jivan      Marius     5287     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MA STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Babadag, Nr. 11   UNU PUNCT SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Vulcan, Nr. 19, Cod poștal: 550261   CITYPLAN STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Dorobantilor, Nr. sp. com. camerele 1,5,9, Scară: A    H&H PLANNING ARCHITECTURE SRL -Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Simion Bărnuțiu, Nr. 63   H&H PROIECTARE ȘI ARHITECTURĂ SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Surul, Nr. 1, Ap. 2     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Jozsa      Judit     7991     Transilvania     Salariat/Societate comercială      MENTOR CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Traian, Nr. 41     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Jugravu-Orleanu      Cristian Augustin     3103     Argeș               Suspendat pentru neplata cotizației       Julean      Dana     6186     Transilvania               Suspendat la cerere       Junea      Dan Cristian     6406     Timiș     Salariat/Societate comercială      A&D BLUEPRINT CONCEPT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: D. Kiriak, Nr. 5, Ap. 9     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Junie      Aurelia Dorina Carmen      865      Timiș     Funcționar public/Administrație      PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIȘOARA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: C.D. Loga, Nr. 1, Cod poștal: 300030     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Jurcuț      Cristina Ioana     11110     Bihor     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ENDORFINA CONCEPT S.R.L. - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Cuza Voda, Nr. 20   ROPLAN CONSTRUCT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Oraș Aleșd, Stradă: BOBALNA, Nr. 16A    ARHIVERS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Septimiu Albini, Nr. 140-142-144, Etaj: 5, Ap. 30     Suspendat la cerere         Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Kadour      Andreea - Fatima     6734     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Kalauz      Karoly     959     Hunedoara     Salariat/Societate comercială      KEOPS URBAN CONCEPT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Piața Victoriei, Nr. 1, Bloc: 8, Etaj: 1, Ap. 4     Suspendat la cerere       Kalman      Tekla     8769     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      OOPY DESIGN PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mieilor , Nr. 5, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 2     Suspendat la cerere       Kargl      Hajnalka     5799     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     INTERMET SRL - Județ: NEDEFINIT, Stradă: Pescarului, Nr. 2/47    SKYLINE - ARHITEKTEN SRL - Județ: Viena, Localitate: Oraș Viena, Stradă: Zinckgasse, Nr. 1315     Suspendat pentru neplata cotizației       Kedves      Rita     10805     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      EXPLICIT ARCHITECTS SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea- Ciuc, Stradă: PTA MAJLATH G. KAROLY, Nr. 6, Etaj: 3, Cod poștal: 530100     Suspendat la cerere       Kirițescu      Cornelia Roxana     4271     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Kiviet      Edgar Marius Aart     7008     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Klein      Richard     8313     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     KLEIN RICHARD BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Col. Buzoianu, Nr. 4     Suspendat pentru neplata cotizației       Kocsis      Bela     5941     Brașov - Covasna - Harghita               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Kolai      Elvi     7127     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Kolozsi      Tibor     9810     Transilvania     Asociat/Societate comercială      REST ARH SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: GEORGE VALENTIN BIBESCU, Nr. 15     Suspendat la cerere       Komsa      Reka Maria     8146     Satu Mare     Salariat/Birou individual de arhitectură     KVADRUM EPITESZ KFT 1034 BUDAPEST - Județ: Budapesta, Localitate: Oraș Budapesta, Stradă: Kecske, Nr. 25     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Konstantinou      Ntaniela Gavriela     4405     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Kos      Timea-Evelin     8594     Timiș     Salariat/Societate comercială      JURI TROY ARCHITECTS SRL - Județ: NEDEFINIT, Stradă: Schottenfeldgasse, Nr. 72/2/12     Suspendat la cerere       Kovacs      Cazmer Tomas     3770     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      BIROU DE PROIECTARE ABSTRUKT S.R.L. - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Covasna, Stradă: AUREL VLAICU, Nr. 6, Ap. 5     Suspendat pentru neplata cotizației       Kovacs      Ferenc     8306     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STATUSARHITECT SRL-D - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Măceșului , Nr. 1-5, Bloc: C2, Ap. 1   PROJECT MTA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Frunzișului, Nr. 91A, Ap. 62     Suspendat pentru neplata cotizației       Kovats      Gizella     4898     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     KOVATS GIZELLA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Buzău, Nr. 14   SPACE IN LIGHT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Actorului, Nr. 24     Suspendat pentru neplata cotizației       Kreiss      Eugeniu Augustin     3987     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Kristev Asenov     Aurelia     3222     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Krupka      Iulia Claudia     8545     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      ZORNER ARCHITEKTEN - Județ: Baden- Wurttemberg, Localitate: Oraș Heilbronn, Stradă: Stuttgarter, Nr. 97     Suspendat la cerere         Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Ladariu      Alexandru     2292     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     LEXEL IMPEX SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Horea, Nr. 67- 73   MLD PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Iugoslaviei, Nr. 66   AG TEKTUM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Horea, Nr. 67- 73, Ap. 23, Cod poștal: 400202     Suspendat pentru neplata cotizației       Lambescu      Mihai Gabriel     3777     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      NDC PROIECT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Amurgului , Nr. 9     Suspendat pentru neplata cotizației       Larionescu      Andra Letiția     1340     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Lascarache      Adina     6018     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     LASCARACHE D. ADINA - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Aleea Nicolina , Nr. 11, Bloc: 904     Suspendat la cerere       Lascăr      Arthur Bogdan     3863     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Lascăr      Laura - Oana     6069     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Laszlo      Nicolae     5771     București     Titular/Birou individual de arhitectură     ARCHITEKTUR & MEHR - Județ: NEDEFINIT, Stradă: Rochusstr, Nr. 44     Suspendat pentru neplata cotizației        Layet      Romain Maurice Gabriel      9323     București               Suspendat la cerere       Lazar      Csaba     8879     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     MOSSFERN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: David Prodan, Nr. 12   PUNCT BIROU DE ARHITECTURĂ SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Băișoara, Alee, Nr. 9, Ap. 94     Suspendat la cerere       Lazăr      Costin     2550     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Lazăr      Costin Alexandru     8353     Iași     Salariat/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ CHIRIȚĂ MARIAN JAN - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Lazăr      Cristian     6658     București               Suspendat la cerere       Lazăr      George Radu     2389      Nord-Vest     Funcționar public/Administrație      CONSILIUL JUDETEAN MARAMURES - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gh.Sincai , Nr. 46     Suspendat la cerere       Lazăr      Gheorghe Paul     5015     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STUDIO LPBA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    BIA LAZAR PAUL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Aleea Mercur, Nr. 4, Bloc: 37, Ap. 10   CADCON SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    ID PROJECT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: 15   NOIEMBRIE, Nr. 90, Etaj: 3, Ap. 11     Suspendat pentru neplata cotizației       Lazăr      Vlad - Antoniu     5895     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GERMAN ARCHITECTS & PARTNERS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Camil Ressu, Nr. 40   GERMAN ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: George Călinescu, Nr. 4, Etaj: 3, Ap. 10, Sector 1, Cod poștal: 011693     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Lazăr-Crețu      Raluca-Mihaela     8613     București     Salariat/Societate comercială      LGB TRANSARK SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Prepelitei, Nr. 3, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector 2, Cod poștal: 020742     Suspendat la cerere        Lăncrăjan- Franchini     Gheorghe Corneliu     2307     Alba     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     LĂNCRĂJAN FRANCHINI GHEORGHE C – LE SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: George Coșbuc, Nr. 25   LANCRAJAN CONCEPT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: George Cosbuc, Nr. 25     Suspendat pentru neplata cotizației       Lăzărescu      Alexandra     7537     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SILVORA TERA SRL - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 26   VIBOPROCON STUDIO SRL - Județ: Argeș, Localitate: Oraș Curtea de Argeș, Stradă: 1 Mai, Nr. 7, Etaj: 2, Ap. birou nr.11     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Lăzăruț      Raluca     5411      Hunedoara     Funcționar public/Administrație      PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Piața Unirii, Nr. 4, Cod poștal: 330152     Suspendat la cerere       Le Gal Pavelescu     Elena     3463     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Leca      Lenia     2097     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     LECA LENIA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Calea Domnească, Nr. 0, Bloc: A4/F, Ap. 0, Cod poștal: 0     Suspendat pentru neplata cotizației       Lengel      Daniela     4911     Transilvania               Suspendat la cerere       Leontescu      Rodica Mariana     1369     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Lepădatu      Dan     836     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA LEPĂDATU DAN - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: C-TIN BRÂNCOVEANU     Suspendat la cerere       Leventer      Mirel     3199     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Licareț      Gabriela Laura     1236     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Licsor      Mădălina     8575     Oltenia     Salariat/Societate comercială      ROMCONSTRUCT SRL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Traian, Nr. 132     Suspendat pentru neplata cotizației       Limban      Rodica Lucia     1902     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Liscan      Alina - Corina     7265     București     Salariat/Societate comercială      MAISON POMME DECO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Matei Basarab, Nr. 64, Sector 3     Suspendat pentru neplata cotizației       Liubimirescu      George Alexandru     6310     Timiș     Salariat/Societate comercială      AMB PROIECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Petre Râmneanțu, Nr. 31, Ap. 2     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Lixandru      Dan Răzvan     2456     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură     DAN RĂZVAN LIXANDRU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bacău, Localitate: Oraș Onești, Stradă: General Radu R. Rosetti, Nr. 1, Bloc: 1, Ap. 7     Suspendat la cerere       Loghin      Anca - Simona     9490     Iași     Asociat/Societate comercială      EMPATIC ARC SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Irimia Popescu, Nr. 1, Bloc: birou 2     Suspendat la cerere       Lokovey      Mariana Silvia     5769     Bihor     Salariat/Societate comercială      ARHETIP SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Gala Galaction, Nr. 8     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Lopez Martinez     Alberto Javier     8338     Transilvania     Asociat/Societate comercială      ALBERTO X SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Zimbrului, Nr. 13     Suspendat pentru neplata cotizației       Lovasz      Zsolt Sandor     2295     Transilvania     Asociat/Societate comercială      ARCON SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gării, Bloc: 20, Ap. 13     Suspendat la cerere       Luca      Ana-Iulia     7655     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      LIUVANA COM SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Bicaz, Stradă: Mărceni, Nr. 2     Suspendat la cerere       Luca      Constantin-Ovidiu     5124     Timiș     Salariat/Societate comercială      MG BUILDING DESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ion Ionescu de la Brad, Nr. 1     Suspendat la cerere       Luca      Olga Ioana     3676     Timiș               Suspendat pentru neplata cotizației       Lukacs      Elisabeta     251     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ LIKACS ELISABETA - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Iuliu Maniu, Bloc: 1, Ap. 64     Suspendat la cerere       Lukacs      Emese     9855     Transilvania     Salariat/Societate comercială      K&K STUDIO DE PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Virgil Fulicea, Nr. 5, Ap. 1     Suspendat la cerere       Lula      Denisa Florentina     8676     Hunedoara     Salariat/Societate comercială      NEXT DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Predeal, Nr. 4, Cod poștal: 400073     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Lungu      Florina     1561     București               Suspendat la cerere       Lungu      Sara     11809     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     METRIK ARCHITECTURE S.R.L. (METRIK ARHITECTI ASOCIATI SRL-D) - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Alexandru Constantinescu, Nr. 41, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 1   SARA LUNGU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: str. Ana Ipatescu, Nr. 17, Cod poștal: 620046     Suspendat pentru neplata cotizației       Lungu      Silvia     2832     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Lungulescu- Ionescu     Alina Mireana     6318     Timiș     Salariat/Societate comercială      ATELIERELE ARHITECH SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Al. Icar, Nr. 9, Ap. 5     Suspendat la cerere       Lupan      Alexandru     3173     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Lupașcu      Madlena     5023     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      FRISOMAT SA - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: General Dăscălescu, Nr. 324     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Lupe      Cindrel Viorel     3637     Transilvania               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Lupu      Ioan     165     Iași     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DOM STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Fulger, Nr. 2C    DOM STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Fulger, Nr. 2C     Suspendat pentru neplata cotizației       Lupu      Sorina Paula     164     Iași     Asociat/Societate comercială      DOMSTUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Fulger, Nr. 2C     Suspendat pentru neplata cotizației       Lupulescu      Călin     8523     București               Suspendat la cerere       Luscov      Răzvan     2012     București     Asociat/Societate comercială      ARHIART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. V. Babes, Nr. 14, Sector 5     Suspendat pentru neplata cotizației       Luzi      Dory Simona     1571     București               Suspendat pentru neplata cotizației         Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Macarie      Dan - Florin     6236     București               Suspendat la cerere       Macarie      Ilinca     5946     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Machedon      Paul Călin     11669     București     Asociat/Societate comercială      MOD ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Timisoara, Nr. 29, Bloc: A, Scară: B, Etaj: 6, Ap. 28     Suspendat pentru neplata cotizației       Maftei      Laura     5595     Dobrogea               Suspendat la cerere       Mafteianu      Radu -Ovidiu     10768      Muntenia Vest               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Mahu      Viorel Adrian     726     Argeș     Titular/Birou individual de arhitectură     ADRIAN MAHU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Argeș, Localitate: Municipiul Pitești, Stradă: -     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Maica      Luminița     166     Iași                Suspendat pentru neplata cotizației       Maiorescu      Ioana     4733      București     Funcționar public/Administrație      MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Libertății, Nr. 16, Sector 5     Suspendat la cerere       Majo      Zsuzsa     7643     Transilvania     Salariat/Societate comercială      URBAN DESIGN SRL - Județ: Harghita, Stradă: -     Suspendat la cerere       Malașincu      Anca     6453     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Malașincu      Radu     6446     București     Asociat/Societate comercială      PUNCTART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Toamnei, Nr. 8, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Mamo      Ioana     9385     Dobrogea     Salariat/Societate comercială      MAS PUBLISHING &PARTNERS SRL -Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Laic Voda     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Man      Ioana     10249     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SQM ARCHITECTURE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Șterca Șuluțiu, Nr. 3A    SQM ARCHITECTURE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Șterca Șuluțiu, Nr. 3A    IMARCH LINE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Mehedinți, Nr. 66-68, Ap. 19     Suspendat pentru neplata cotizației       Mancaș      Laura     168     Iași                Suspendat pentru neplata cotizației       Mancaș      Mihai     169     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MANCAȘ MIHAI - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Manciulea      Ioan Virgil     2879     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Mandea      Ileana - Luiza     7870     București     Asociat/Societate comercială      LM ARCHITECTURE SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Soimului, Nr. 29     Suspendat la cerere       Manea      Cristian     3383     București               Suspendat la cerere       Manea      Valeriu     3521     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Manolache      Adriana Nicoleta     3429     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Manolache      Marilena     2193     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Administrație      PRIMĂRIA BRAȘOV - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -     Suspendat la cerere       Manole      Andreea Roxana     7728     Nord-Est     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AGD SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Mirauților, Nr. 7A   DESIGN PROCENST SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Comuna Rona de Jos, Stradă: Principală, Nr. 369   ARHIMETR SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Stejarului, Nr. 4     Suspendat la cerere       Manole      Eleni     11359     Dobrogea     Salariat/Societate comercială      ADA CONCEPT DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pantelimon, Nr. 115, Sector 2     Suspendat la cerere       Manole      Ioan     2417     Prahova     Asociat/Societate comercială      ATELIER ARH SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Basarabilor, Nr. 20, Bloc: K4, Scară: B, Ap. 16     Suspendat pentru neplata cotizației       Manole      Maria     2416     Prahova     Asociat/Societate comercială      ATELIER ARH SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Basarabilor, Nr. 20, Bloc: K4, Scară: B, Ap. 16     Suspendat pentru neplata cotizației       Manolescu      Sulfinel Maria     3954     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Manoliu      Raluca Maria     171     Iași               Suspendat la cerere       Manta      Anca - Maria     7090     București     Asociat/Societate comercială      AICI STUDIO DE ARHITECTURA SRL-D - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: maximilian popper, Nr. 37, Sector 3     Suspendat la cerere       Manta      Mugurel Sorin Horia     59     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - ARHITECT MANTA MUGUREL - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Calomfirescu, Nr. 275, Bloc: B1, Scară: 1, Ap. 6     Suspendat pentru neplata cotizației       Mara      Maria     9048     Prahova     Salariat/Societate comercială      PZP ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brindei, Nr. 11, Bloc: B1-2, Scară: B, Etaj: 7, Ap. 55, Sector 2     Suspendat la cerere       Marcu      Ovidiu     2530     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Mareș      Cătălina Mariana     1959     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Margareci      Giovanni     6101     București     Asociat/Societate comercială      MG SKYLINE PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ciucea, Nr. 1, Sector 3     Suspendat pentru neplata cotizației       Marian      Bogdan     1331     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Marin      Adina - Ioana     7640     București               Suspendat la cerere       Marin      Alexandra Nicoleta     11624     Oltenia     Salariat/Societate comercială      CUMULUS DEZVOLTARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25, Bloc: Corp B, Etaj: 3, Sector 1     Suspendat la cerere       Marin      Diana Mihaela     6649     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ART EGO GROUP SRL - Județ: Suceava, Localitate: Oraș Fălticeni, Stradă: -, Nr. 215C   DIANA M. MARIN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Arcadie Șeptilici, Nr. 5     Suspendat la cerere       Marinescu      Andreea - Maria     5842     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     ANDREEA MARIA MARINESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Guatemala, Nr. 2, Sector 1, Cod poștal: 014630   ANDREEA MARINESCU ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Guatemala, Nr. 2, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Marinescu      Corina     7774     București     Salariat/Societate comercială      ARCADIA ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ghica Tei, Nr. 45, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Marinescu      Rodin Horia     6684     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Marinescu      Șerban     5000     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Marino      Virgilio Massimo     12086     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Societate comercială      LOGOS - ARCHITECTTURA E DESIGN SRL - Județ: Brașov, Localitate: Comuna Ucea, Stradă: Ucea de Jos, Nr. 255, Cod poștal: 507238     Suspendat pentru neplata cotizației       Markos      Karoly     5028     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      PROIECT BUCUREșTI SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -     Suspendat la cerere       Martin      Mădălina     4714     București               Suspendat la cerere       Martinelli      Stefano     4562     Bihor     Titular/Societate comercială      MARTINELLI ASOCIATI SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Sânmartin, Stradă: -, Nr. 0, Bloc: D20     Suspendat pentru neplata cotizației       Marton      Annamaria     8024      Mureș               Suspendat la cerere       Mascaș      Claudia     6765     Transilvania     Salariat/Societate comercială      CARDO PLUS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Migdalului, Nr. 14     Suspendat pentru neplata cotizației       Matache      Andreea Catrinel     1839     București     Asociat/Societate comercială      DAUTCEA ARHITECTURAL 2020 SRL -Județ: Tulcea, Localitate: Comuna Somova, Stradă: Brailei , Nr. 80     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Matache      Delia - Eliza     5960     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Matală      Diana     3012     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Matea      Maria - Florina     9935     București     Salariat/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     PÎRVULESCU ADRIANA VIORICA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Mihai Bravu, Nr. 301, Bloc: 18, Ap. 36, Sector 3   CITADEL DESIGN&DEVELOPMENT LTD - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Granville Road, Nr. 165     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Mateescu      Alexandru - Claudiu - Mihnea     6272     București     Asociat/Societate comercială      AM BIROU SUPER SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Turda, Nr. 114, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Mateescu      Mihai     1344     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Mateevici      Codruța     337     Timiș     Asociat/Societate comercială      M.C.ARIA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bd. Sudului, Nr. 13     Suspendat pentru neplata cotizației       Matei      Doina Maria Aurora     1818     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Matei      Radu-Daniel     10675     București     Salariat/Societate comercială      CUMULUS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25     Suspendat pentru neplata cotizației       Mateș      Ligia     5495     Timiș     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DISPLAY STATION SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Dimitrie Paciurea, Nr. 7, Ap. 2, Cod poștal: 300036   SC 3A STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Brazilor, Nr. 10, Cod poștal: 300274     Suspendat la cerere       Mazâlu      Laura     10886     București     Salariat/Societate comercială      GRAPHIC STUDIO - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: STR. Dumitru Zosima , Nr. 19, Sector 1     Suspendat la cerere       Mazilu      Daniel     6231     Iași                Suspendat pentru neplata cotizației       Măgerușan      Adriana Ioana     5460     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     MĂGERUȘAN ADRIANA IOANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Detunata, Nr. 11     Suspendat la cerere       Măgherușan      Sanda Angela     2240     Transilvania     Asociat/Societate comercială      INTER PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Horea, Nr. 57     Suspendat pentru neplata cotizației       Măgureanu      Adrian Sorin     813      Dunărea de Jos               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Măgureanu      Elena - Liliana     1360     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Măican      Elena     3944     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ALEXIS SRL - Județ: Argeș, Localitate: Oraș Curtea de Argeș, Stradă: Negru Vodă, Nr. 36   S.C. MONO CONCEPT S.R.L. - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: stefan cel mare, Nr. 10, Bloc: 10, Scară: d, Etaj: 3, Ap. 7   SRL INOVATOR SMART CHOICE - Județ: Argeș, Stradă: Victoriei     Suspendat pentru neplata cotizației       Mălăescu      Alexandru     6626     Timiș     Salariat/Societate comercială      ANDREESCU & GAIVORONSCHI SRL -Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Piața Sf. Gheorghe, Nr. 4, Etaj: 2, Ap. 10, Cod poștal: 300085     Suspendat la cerere       Măldărescu      Silvia     1105     București               Suspendat la cerere       Mărăcineanu      Elena - Cristina     5594     București     Salariat/Societate comercială      EMI PROIECT BUSINESS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Doamna Ghica, Nr. 1, Bloc: 1, Scară: 2, Ap. 70, Sector 2     Suspendat la cerere       Mărculeț-Petrescu      Smaranda-Ana-Maria     11270     București     Asociat/Societate comercială      ANCA HOUSE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intr. Urali, Nr. 4     Suspendat pentru neplata cotizației       Mărcușanu      Andrada     8380     Prahova     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     TALLER DE ARQUITECTURA EL MUELL SL - Județ: NEDEFINIT, Stradă: -     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Mărgărit      Radu-Alin     5881     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PLANCONTROL SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: F.C. Ripensia, Nr. 7A, Cod poștal: 300575   VERDETECTURA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aleea F.C. Ripensia, Nr. 7A     Suspendat la cerere       Mărgulescu      Andrei     5340     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Mândruță      Camelia - Oriana     6454     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Mârza      Radu     5482     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Meca      Mihaela     1291     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Meglei      Vlad Casian     9242     Timiș     Salariat/Societate comercială      ANDREESCU & GAIVORONSCHI SRL -Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Piața Sf. Gheorghe, Nr. 4, Etaj: 2, Ap. 10, Cod poștal: 300085     Suspendat pentru neplata cotizației       Merle      Wolfgang     3651      Arad               Suspendat pentru neplata cotizației       Mero      Szilard     10532     Satu Mare               Suspendat pentru neplata cotizației       Meszaros      David     5622     Timiș     Salariat/Societate comercială      BUILDING OLM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Martirilor, Nr. 50, Cod poștal: 30003     Suspendat pentru neplata cotizației       Meyer      Raluca Cristina     2707     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Miccadei      Corrado     6481     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Micloș      Ionuț - Cosmin     5174     București     Salariat/Societate comercială      SC ALDRA MIHAI SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tribunei, Nr. nr. 10, Sector 1, Cod poștal: 013514     Suspendat pentru neplata cotizației        Micu      Gabriela Liliana Andreea     2795     București     Asociat/Societate comercială      UNU - CREATOR DE OBIECT SRL - Județ: București, Stradă: Targu Neamt, Nr. 13, Bloc: M II b8/2, Ap. 77, Sector 6     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Miereanu      Gabriela     4200      Oltenia     Funcționar public/Administrație      PRIMĂRIA CRAIOVA - Județ: Dolj, Stradă: A.I.Cuza, Nr. 7, Cod poștal: 200585     Suspendat la cerere       Mihai      Anca-Smaranda     9170     Transilvania     Salariat/Societate comercială      MOSSFERN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: David Prodan, Nr. 12     Suspendat la cerere       Mihai      Ecaterina     7771      București     Asociat   Salariat/Societate comercială     KOLLROS DESIGN ATHELIER SRL-D - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: I.L. Caragiale, Nr. 41   BLUE PROJECTS (BRĂILA) SRL - Județ: Brăila, Stradă: Calea Călărașilor, Nr. 65     Suspendat pentru neplata cotizației       Mihai      Elena     8222     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură     ELENA DINICĂ BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Măgurele, Stradă: George Călinescu, Nr. 2, Bloc: 2, Etaj: 1, Ap. 10, Cod poștal: 077125   ELENA MIHAI BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Măgurele, Stradă: George Călinescu, Nr. 2, Bloc: 2, Etaj: 1, Ap. 10, Cod poștal: 077125     Suspendat la cerere       Mihai      Eugenia     4145     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Mihalache      Laura     9778     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ADN BA - Județ: Brașov, Stradă: Colonel Ioan Buzoiaunu , Nr. 20A, Ap. 1, Cod poștal: 500084   ADN BIROU DE ARHITECTURA SRL. - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Sos Mangaliei, Nr. 3, Bloc: J8, Scară: 33     Suspendat la cerere       Mihalașcu      Mihaela     4982     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MOMENTUM DBL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Iancului, Nr. 1, Bloc: 112C, Scară: A, Ap. 60   AMA ARH.URB CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Drumul Taberei, Nr. 82, Sector 6   STUDIO CUBICA PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: arhitect Dumitru Harjeu , Nr. 59A, Etaj: parter camera 1, Ap. 1, Sector 2, Cod poștal: 021992     Suspendat pentru neplata cotizației       Mihăescu      Fana Maria     4316     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Mihăescu      Marian     4673     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Mihăescu      Mădălina Iulia     9334     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială      ARHIPAS DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Macedoniei, Nr. 8-10, Etaj: 2, Ap. 4, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Mihăilă      Oana-Florina     9192     Iași     Salariat/Societate comercială      JOHN ROBERTSON ARCHITECTS LTD - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Southwark Street, Nr. 111     Suspendat pentru neplata cotizației       Mihăilă      Petre - Dragoș     5273     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Mihăilescu      Alexandru - Șerban     9635     Timiș               Suspendat la cerere       Mihăilescu      Anca     3245      Iași     Funcționar public/Administrație      CONSILIUL JUDEȚEAN IAȘI - Județ: Iași, Stradă: -     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Mihăilescu      Margareta     4057     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Mihăilescu      Ștefan - Valeriu     5002     București     Asociat/Societate comercială      FREE DESIGN STUDIO DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tudor Arghezi, Nr. 21     Suspendat pentru neplata cotizației       Mihăilescu      Teofil     2111     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     TEOFIL MIHĂILESCU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Stradă: Ciprian Porumbescu, Nr. 44, Bloc: 6, Scară: B, Ap. 8     Suspendat la cerere       Mihăiță      Ioana     3486     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Mihălceanu- Crîsnic      Mădălina Ștefania     5513     Bihor     Salariat/Societate comercială      VERTICAL STUDIO SRL. - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: REPUBLICII, Nr. 12, Etaj: 2, Ap. 12     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Mihălțian      Livia Simona     5644     Satu Mare     Titular/Societate comercială      CONCEPT STUDIO SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: B-dul Transilvanania, Bloc: 11, Ap. 20A     Suspendat pentru neplata cotizației       Miheț      Florina Daniela     4240      Mureș     Funcționar public/Administrație      PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÎRGU MUREȘ - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: -     Suspendat la cerere       Milea      Andreea Paraschiva     3122     Transilvania     Salariat/Societate comercială      UTILITAS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Breaza, Nr. 14     Suspendat la cerere       Milea      Liviu Sebastian     6685     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      DART ARHITECTS SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Militaru      Cristina-Loredana     8678     București     Salariat/Societate comercială      GLOBAL PROIECT SRL - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: 1 decembrie 1918, Nr. 17, Bloc: 17     Suspendat la cerere       Miloș      Ioan     1373     București     Asociat/Societate comercială      TECTONIC DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gura Ialomiței, Nr. 3, Bloc: PC9, Scară: E, Etaj: 3, Ap. 47, Sector 3     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Milotin      Anca - Ioana     9432     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BOON BROWN ARCHITECTS SRL - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Unit 63, Space Business Center, Nr. 15-17 Ingate Place, Battersea CLIPPER CONTRACTING GROUP LTD - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Farrnigdon, Nr. 25     Suspendat pentru neplata cotizației       Milotin      Dragoș     8775     București     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     H O K INTERNATIONAL LDT AFJ - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Whitfield, Nr. 90     Suspendat pentru neplata cotizației       Miluț      Ruxandra Andreea     10409     București     Salariat/Societate comercială     3D SIGN CLASIC SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Sf. Atanasie, Nr. 1     Suspendat la cerere       Minciună      Ioana-Maria     8274     Hunedoara     Salariat/Societate comercială      AREA SQ LIMITED - Județ: Surrey, Localitate: Oraș Egham, Stradă: Station Road, Nr. 33, Bloc: The Old Post Office     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Minculescu      Rucsandra     6110     București     Asociat/Societate comercială      ARHITECTURSMART DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tudor Arghezi, Nr. 54, Etaj: 6, Ap. 17, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Mircea      Gabriela     2366     Prahova     Asociat/Societate comercială      ARHISIMBOL SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Cuza Vodă, Nr. 6, Bloc: A8, Scară: A, Etaj: 6, Ap. 15, Cod poștal: 100010     Suspendat la cerere       Mircea      Lucian Alexandru     2367     Prahova     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARHISIMBOL SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Cuza Vodă, Nr. 6, Bloc: A8, Scară: A, Etaj: 6, Ap. 15, Cod poștal: 100010   ALEXANDRU MIRCEA B.I.A. NR. 118 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Cuza Vodă, Nr. 6, Bloc: A8, Scară: A, Etaj: 6, Ap. 15     Suspendat la cerere       Mirea      Raluca     8264     Timiș     Salariat/Societate comercială      ARHITEKT STUDIO A SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Dr. Nicolae Paulescu, Nr. 1, Etaj: 3, Ap. 20, Cod poștal: 300005     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Mirică      Tudor Miron     3054     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Mirk-Lazăr      Lilla Zsuzsanna     2143     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     LILLA ZSUZSANNA MIRK LAZAR BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Harghita, Stradă: -     Suspendat la cerere       Miron      Andra - Eliza     9740     București     Asociat/Societate comercială      MAAPA STUDIO ARCHITECTS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Straja     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Miron      Augustin     3810     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Miron      Marius Cosmin     4502     Alba     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MIRON PROIECT SRL - Județ: Alba, Localitate: Oraș Sebeș, Stradă: Allea Parc, Bloc: 18, Ap. 12   CSR STRUCTURAL DESIGN SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Izvorului, Nr. 13D   CONSTRUCTUS SRL - Județ: Alba, Localitate: Oraș Sebeș, Stradă: Petuniei, loc. Petresti, Nr. 20     Suspendat la cerere       Mironescu      Maria - Magdalena     5873     București     Salariat/Societate comercială      RED PROJECT FOUR SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Pădurea Pustnicu, Nr. 141A, Bloc: RU36D, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Mitișor      Andrei - Alexandru     7333     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Mitișor      Rucsandra Cătălina     1004     Muntenia Sud-Est     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - MITIȘOR RUCSANDRA CĂTĂLINA - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Slobozia, Stradă: Matei Basarab, Nr. 1, Bloc: U21, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 10   PRORENT SA - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Slobozia, Stradă: Bld. Chimiei, Nr. 2, Cod poștal: 920036     Suspendat pentru neplata cotizației       Mitran      Marius     7578     Brașov - Covasna - Harghita     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BUILDINGMAN. RO SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Năvodari, Stradă: Gradinilor, Nr. 51   BUILDINGPLAN.RO SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Năvodari, Stradă: Grădinilor, Nr. 51, Etaj: P, Ap. Cam 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Mitrașcă      Iulia - Oana     5812     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Mitrea      Adina     3276     Transilvania     Salariat/Administrație      PRIMĂRIA CLUJ-NAPOCA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Moților, Nr. 3     Suspendat la cerere       Mitroi      Mihail     3108      Oltenia     Funcționar public/Administrație      PRIMĂRIA ALEXANDRIA - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Alexandria, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Mitroi      Nicolae     780      Dunărea de Jos               Suspendat pentru neplata cotizației       Mitru      Laura     6380     Nord-Vest     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     TREZART SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Republicii, Nr. 21, Bloc: 12, Ap. 12   TREZART ARHITECTURA SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Bdul Republicii, Nr. 21, Bloc: 21, Ap. 12     Suspendat la cerere       Mînăstîrlă      Bogdan     1977     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Mîntulescu      Maria Ioana     3609     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Mînzăraru      Laura Lucia     3852     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Mîț      Lucica     2060     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Moauro      Massimiliano     8025     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Mocan      Ioan     2196     Transilvania     Asociat/Societate comercială      TIMICO PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Frantz Liszt , Nr. 4     Suspendat pentru neplata cotizației       Mocanu      Raluca Andreea     6550     Iași                Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Mocioiu      Irina Gabriela     3876     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Modoran      Arinca - Ioana     4705     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Modoran      Victor     3982     București     Asociat/Societate comercială      CASACONDA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Popescu Gheorghe, Nr. 20, Sector 5     Suspendat pentru neplata cotizației       Moga      Ana-Maria     6922     Iași                Suspendat pentru neplata cotizației       Moga      Andreea - Alexandra     4107     București     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     PEREGRIN DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mărășoiu, Nr. 9, Sector 1   COSTIN MOGA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CPT. AV. GHEORGHE MARASOIU, Nr. 9, Etaj: 3, Ap. 3, Sector 1, Cod poștal: 011907     Suspendat la cerere       Moga      Costin     3930     București               Suspendat la cerere       Moga Gheorghe      Rovana Karina     1826     București     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     KORTA MUNDO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Tineretului, Nr. 27, Bloc: 18, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 19, Sector 4, Cod poștal: -    MOGA GHEORGHE ROVANA KARINA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Dimitrie Cantemir , Nr. 13A, Sector 4     Suspendat pentru neplata cotizației        Moisi      Alexandru Aristide Vespasian     834     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     MOISI ALEXANDRU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Cuza Vodă, Nr. 5, Ap. 6     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Moisil      Alina-Maria     7788     Timiș     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     A PLUS ARCHITECTURE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Lenauheim, Stradă: 15B, Ap. camera 1   ARHITECT TRÎMBIȚAȘ SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Martir Miroslav Todorov , Nr. 2     Suspendat la cerere       Moldovan      Andra Paula     8032     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     IGK INGENIEURGESELLSCHAFT KLEIN MBH - Județ: Bavaria, Localitate: Oraș Pfarrkirchen, Stradă: Passauer, Nr. 101, Cod poștal: 84347     Suspendat la cerere       Moldovan      Andrei     9967     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RAZVAN BARSAN + PARTNERS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Limpejoarei, Nr. 6, Etaj: parter, Ap. camera 1, Sector 1   RAZVAN BARSAN + PARTNERS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Limpejoarei, Nr. 6, Etaj: parter, Ap. camera 1, Sector 1   ARHITECTURAL CODE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ALEEA SALAJ, Nr. 8   MOLDOVAN BUSINESS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Barbat Voievod, Nr. 61, Sector 2, Cod poștal: 023487     Suspendat pentru neplata cotizației       Moldovan      Arina Maria     10381     Transilvania     Salariat/Societate comercială      EKTRA STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Mărginașă , Nr. 52, Bloc: C, Ap. 5     Suspendat la cerere       Moldovan      Maria Angela     4030     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Moldovan      Mircea Sergiu     2194     Transilvania     Salariat/Societate comercială      FAU CLUJ-NAPOCA - Județ: Cluj, Stradă: -     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Moldoveanu      Andrei     1429     București     Asociat/Societate comercială      ATELIERUL DE ARHITECTURĂ MOLDOVEANU SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Liviu Rebreanu, Nr. 17, Bloc: N4, Scară: 1, Etaj: 5, Ap. 108, Sector 3     Suspendat la cerere       Moldoveanu      Florin     3575     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Molnar      Andrei     4399     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Molnar      Matei     7849     București     Titular/Birou individual de arhitectură     MATEI MOLNAR BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dogarilor, Nr. 16-18, Etaj: 5, Ap. 10, Sector 2, Cod poștal: 020553     Suspendat la cerere       Moncea      Raluca     4723     București               Suspendat la cerere       Monoranu      Ana - Olivia     7053     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     COLBAX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aghireș, Nr. 1B, Sector 2   I.O.G ARHITECTURA S.R.L - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Delea Veche 28     Suspendat la cerere       Monostori      Nova     196     Iași     Asociat/Societate comercială      ELIDO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Tabacului, Nr. 45, Bloc: Y3, Etaj: 3     Suspendat pentru neplata cotizației       Morar      Laurențiu - Emilian     5179     Brașov - Covasna - Harghita               Suspendat la cerere       Morar      Sandra - Olivia     5726     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MORAR SANDRA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: -    EURO DESIGN FASERO & MILAN SRL -Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Sagului, Nr. 221, Cod poștal: 300517     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Morar      Tudor     7050      Sibiu-Vâlcea                Suspendat la cerere       Morariu      Raluca     3805     București     Salariat/Societate comercială      CONTUR DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Zorilor, Nr. 39     Suspendat la cerere       Morariu      Victor     1365     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Moraru      Gheorghe Stefan     7226     Transilvania     Salariat/Societate comercială      ARH SERVICE GUTTMANN & COMP SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Sigismund Toduță, Nr. 13, Ap. 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Morăraș      Patrick Iulian     4266     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Morărașu      Iulia Elena     3242     Iași                Suspendat pentru neplata cotizației       Morel      Daniela     6211     București     Titular/Birou individual de arhitectură     DANIELA MOREL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: intr. G. Simionescu     Suspendat la cerere       Moroianu      Ilinca - Nina     9546     București     Salariat/Societate comercială      OOPY ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Colonel Corneliu Popeia, Nr. 4, Sector 5     Suspendat la cerere       Morovan      Mircea Matei Rusalin     3672     Timiș     Asociat/Societate comercială      FINARA CONSULT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Gh.Lazăr, Nr. 1     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Morozan      Florin Adrian     4760     Timiș     Salariat/Societate comercială      VOLUM PROIECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Petre Râmneanțu, Nr. 31     Suspendat la cerere       Mortu      Anamaria Crina     1920     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Moscu      Iliuță Alexandru     3616     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Moțiu      Miruna Corina     1622     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Mourgka      Panteli     5679     București     Asociat/Societate comercială      SYNTHESIS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Doamna Ghica, Nr. 32, Bloc: 12sud, Scară: 3, Etaj: 3, Ap. 73, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Movileanu      Grigore     3911      București     Funcționar public/Administrație      PRIMĂRIA CORBEANCA - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Corbeanca, Stradă: Independenței, Nr. 14     Suspendat pentru neplata cotizației       Mozescu      Alexandra Georgeta     4013     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Mudava      Raluca Ioana     6880     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - MUDAVA RALUCA - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Constantin Lecca, Nr. 16, Bloc: 13, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 4   ATELIER DINAMIC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Lacul Plopului, Nr. 7, Bloc: V20, Scară: 4, Etaj: 5, Ap. 108, Sector 5     Suspendat la cerere       Muntean      Maria - Alexandra     8792     Alba     Salariat/Societate comercială      BIROU DE ARHITECTURA DR. NORBERT ENLHARDT - Județ: Munchen, Stradă: Promenadeplatz, Nr. 9     Suspendat pentru neplata cotizației       Munteanu      Adrian-Romeo     9322     Bacău-Neamț     Salariat/Administrație      COMUNA GOLEȘTI - Județ: Vrancea, Localitate: Comuna Golești, Stradă: Cotești, Nr. 2     Suspendat la cerere       Munteanu      Cristiana - Mihaela     7714     București               Suspendat la cerere       Munteanu      Dan     2950     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Munteanu      Felicia Daniela     4656     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     MUNTENU FELICIA DANIELA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Popești-Leordeni, Stradă: Speranței, Nr. 0, Ap. 0, Cod poștal: 0     Suspendat la cerere       Munteanu      Ioan     3324     Iași               Suspendat la cerere       Munteanu      Ioana Monica     1699     București     Asociat/Societate comercială      MATRIX ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ceremușului, Nr. 36, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Munteanu      Iulia     10754     București     Salariat/Societate comercială      RAZVAN BARSAN + PARTNERS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Limpejoarei, Nr. 6, Etaj: parter, Ap. camera 1, Sector 1     Suspendat la cerere       Munteanu      Marioara - Gabriela     65     București     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     U.R.A GROUP SRL - Județ: Dolj, Stradă: Rîului, Nr. 10   MUNTEANU MARIOARA GABRIELA BIA - Județ: Dolj, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 87     Suspendat la cerere       Munteanu      Mihaela - Silvia     5789     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Munteanu      Mihai     2951     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Munteanu      Mihail     4957     București     Asociat/Societate comercială      MIKA ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bucur, Nr. 4-6, Ap. 7     Suspendat la cerere       Munteanu      Mureșan Dan Marian     3667     Timiș     Salariat/Societate comercială      ATELIER 21   SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Vlădeasa, Nr. 3, Ap. 4     Suspendat pentru neplata cotizației       Munteanu      Nicolae     179     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ NICOLAE MUNTEANU - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Independeței, Nr. 98, Bloc: Y1, Etaj: 7, Ap. 42     Suspendat pentru neplata cotizației       Munteanu      Oana     9993     Nord-Est     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     BENOY LIMITED - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Monkwell Square, Nr. 1, Cod poștal: EC2Y 5BL     Suspendat la cerere       Munteanu      Tudor     9263      Muntenia Sud-Est               Suspendat pentru neplata cotizației       Munteanu      Viorel Sorin     2092     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. VIOREL MUNTEANU - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Gheorghe Asachi, Nr. 18   SC ARHIVIZUAL PLAN - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Mangalia, Stradă: Constantei, Nr. 1, Bloc: 15, Scară: A, Ap. 13     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Munteanu      Vladimir     1462     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Murariu      Ioana     6920     Iași               Suspendat la cerere       Muraru Davidescu     Robert     2956     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Murdunescu      Alexandra     866     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ALEXANDRA MURDUNESCU - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Intrarea Doinei, Nr. 9, Scară: C, Ap. 6     Suspendat pentru neplata cotizației       Mureșan      Andreea     5366     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     MUREȘAN ANDREEA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Agricultorilor, Nr. 3     Suspendat la cerere       Muscalu      Magdalena Daniela     3397     Prahova     Salariat/Societate comercială      URBIS GEOPROIECT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Tighina, Nr. 15, Etaj: 1, Ap. 3     Suspendat la cerere       Musteață      Daniela     7919      Bacău-Neamț                Suspendat la cerere       Mușat      Virgil     3576     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Mușetescu      Andrei-Dan     8867     București               Suspendat la cerere       Mutiu      Mihai     386     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MIHAI MUȚIU - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Diana, Nr. 9, Scară: B, Etaj: 4, Ap. 10   CCT SRL - Județ: NEDEFINIT, Stradă: -    UNITY DESIGN STUDIO SRL - Județ: Timiș, Stradă: Suceava, Nr. 1/a     Suspendat pentru neplata cotizației       Mutu      Anamaria - Mădălina     6625      Hunedoara     Funcționar public/Administrație     Funcționar public/Administrație PRIMARIA MUNICIPIULUI ORASTIE - Județ: Hunedoara, Stradă: Piata Aurel Vlaicu, Nr. 3, Cod poștal: 335700   PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ORĂȘTIE - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Orăștie, Stradă: Piața Aurel Vlaicu, Nr. 3, Cod poștal: 335700     Suspendat la cerere       Mutulescu      Doru Mihai     1298     București     Salariat/Societate comercială      SERV PROIECT33 SRL - Județ: București, Stradă: Hagi Stoica Nicolae, Nr. 12, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației         Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Nacu      Ioana-Alice     5497     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHDESCO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Martir Cristina Lungu, Nr. 0   PILOT TEAM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: 3 August 1919, Nr. 19, Ap. 2/A     Suspendat la cerere       Nae      Adelina     7893     București     Salariat/Societate comercială      ING PROIECT MANAGEMENT - Județ: Dâmbovița, Stradă: Nicolae Radian     Suspendat la cerere       Nagel      Claudiu - Iuliu     5798     Timiș     Salariat/Societate comercială      C.G. ARHIT. SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Gh. Lazăr, Nr. 18-20     Suspendat la cerere       Naghiu      Roberta Denisa     3045     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Nagy      Andras     5819     Transilvania     Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     ATELIER FKM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Somesului, Nr. 35   ATELIER F.K.M. SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Somesului, Nr. 35   NAGY ANDRAS BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Huedinului, Nr. 5   XPERX - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Grivitei, Nr. 17     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Nagy      Zsolt     5820     Transilvania     Salariat/Societate comercială      ATELIER FKM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Somesului, Nr. 35     Suspendat pentru neplata cotizației       Naidan      Victor Borislav     4147     Timiș     Titular/Societate comercială   Funcționar public/Administrație      ARHITECTON SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Revoluției, Nr. 22   CONSILIUL JUDEȚEAN CARAȘ-SEVERIN - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Reșița, Stradă: Damaschin Bojinca, Nr. 1     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Naiman      Olga     3418     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Nam      Adriana Simona     11453     Transilvania     Salariat/Societate comercială      ARHIPRO ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: blv 21 Decembrie 1989, Nr. 104, Bloc: L1, Ap. 11     Suspendat la cerere        Nanași      Laura - Levenția -Estera      10056     București               Suspendat la cerere       Nasta      Oana Monica     4124     București               Suspendat la cerere       Nănuț      Mădălin - Eugen     7046     București     Titular/Birou individual de arhitectură     MĂDĂLIN EUGEN NĂNUȚ BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Matei Voievod, Nr. 103-113     Suspendat pentru neplata cotizației       Năstasie      Georgiana     7108     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Neacșu      Andreea     3170     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Neacșu- Vartolomeu      Cristina     6797     București     Titular/Birou individual de arhitectură     CRISTINA NEACȘU-VARTOLOMEU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Alexandru Moruzzi Voievod, Nr. 4, Bloc: B1, Scară: 2, Etaj: 5, Ap. 50, Sector 3     Suspendat la cerere       Neagu      Issabela-Giorgiana     8286     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Neagu      Nicolae     182     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ NEAGU NICOLAE - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Neagu - Garofil     Daniela     8172     București     Salariat/Societate comercială      ARCHITECT AT WORK STUDIO SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Horia Macelariu, Nr. 6     Suspendat la cerere       Neagu Sadoveanu     Marina     2697     București               Suspendat la cerere       Neamțu      Adrian Corneliu     3066     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură     NEAMTU CORNELIU B.I.A. NR. 88 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Vlad Țepeș, Nr. 32, Bloc: D7A, Etaj: 15     Suspendat pentru neplata cotizației       Neamțu      Constantin Dragoș     3875     București     Asociat/Societate comercială      NDC ARHITECTURAL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Străulești, Nr. 118, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației        Nebout      Denissa Doina Mihaela     4919     Transilvania     Salariat/Societate comercială      ARCHI TECH DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Gârbău     Suspendat la cerere       Nechifor      Iulia - Cătălina     7344     București     Titular/Birou individual de arhitectură     NECHIFOR IULIA-CATALINA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sos Andronache, Nr. 201A, Sector 2     Suspendat la cerere       Nechita      Adrian     8180     Transilvania     Asociat/Societate comercială      MARCA ILUMIMIS SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Comuna Marca, Stradă: Principala, Nr. 135     Suspendat pentru neplata cotizației       Nechita      Delia Elena     11256     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      PINTILIE PARTNERS ARCHITECTURE ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Leonida, Nr. 5, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Neculai      Ion     5117     București     Asociat/Societate comercială      MAIO TRADING 2000   SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Puțul cu Plopi, Nr. 12, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Neculai      Octavian     1686     București     Asociat/Societate comercială      NEO BOS ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Puțul cu Plopi, Nr. 12, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației        Nedelcu      Ionuț - Alexandru - Bogdan     4817     București     Titular/Birou individual de arhitectură     NEDELCU IONUȚ-ALEXANDRU-BOGDAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dimitrie Gusti, Nr. 12, Sector 1     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Nedelcu      Raluca-Monica     8946     București     Asociat/Societate comercială      SPATIO DESIGN_ARHITECTURĂ SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cupolei, Nr. 1, Sector 6     Suspendat pentru neplata cotizației        Nedelcu- Sumedrea      Alexandra     10638     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      P.C.E.A.T.C. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Valea Calugareasca, Nr. 3     Suspendat la cerere       Negară      Laura     7092     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Negoescu      Călin     1401     București     Asociat/Societate comercială      WESTFOURTH ARCHITECTURE SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Titulescu, Nr. 4-8, Sector 1     Suspendat la cerere       Negoescu      Dona Doina     1403     București     Asociat/Societate comercială      N - GRAPHIX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr.Mirinescu, Nr. 14, Sector 5     Suspendat la cerere       Negoescu      Toma Alin     3523     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     IDETEC SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Crihan    GLOBAL DESIGN SOLUTION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Lanului, Nr. 9, Sector 2   MIHAI VALE STUDIO DE ARHITECTURĂ SRLD - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Trapezului, Nr. 3, Bloc: C2, Scară: 4, Ap. 171, Sector 3     Suspendat pentru neplata cotizației       Negoiță      Aritoneta     3512     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ACORD MN SRL - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: Pompieri, Nr. 41, Ap. camera 2   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ NEGOIȚĂ ARITONETA - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: Bld. 1 Mai, Nr. 9, Bloc: A5, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 10     Suspendat la cerere       Negoiță      Csilla     6374     București     Asociat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CSILLA NEGOIȚĂ BIA - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Ciorogârla, Stradă: Laguna Albastră, Nr. 50A    LETICS ATELIER SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Măgurele, Stradă: Lacului, Nr. 32   SC ATELLA SIGNATURE HOME SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Privighetorilor , Nr. 80, Etaj: 4, Sector sector 1, Cod poștal: 014031     Suspendat pentru neplata cotizației       Negoiță      Mihaela Alexandra     3389     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Negrea      Irina Ioana     10419     Transilvania               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Negrea      Ștefania     8727     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială      ASKA GRAFIKA SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Sighetu Marmației, Stradă: Izei, Nr. 6     Suspendat la cerere       Negreț      Călin     8927     Hunedoara     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     DETAIL DESIGN SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Mihai Eminescu, Bloc: C1, Scară: D, Ap. 45, Cod poștal: 330175   ATELIER CUIB - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Ciprian Porumbescu, Bloc: 17, Scară: E, Etaj: 4, Ap. 9     Suspendat pentru neplata cotizației       Negrilescu      Ioana Andreea     4248     Argeș               Suspendat pentru neplata cotizației       Negru      Alina Cristina     6204     Timiș     Salariat/Societate comercială     2 PUNCTE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Martir I. Miron, Nr. 36A     Suspendat la cerere       Negru      Doina-Mihaela     811      Dunărea de Jos               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Negrulescu      Ileana Codruta     331     Timiș     Salariat/Societate comercială      ATELIER TREI SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Florimund Mercy, Nr. 7, Etaj: 3, Ap. 16B, Cod poștal: 300085     Suspendat la cerere       Nejur      Andrei     4905     Transilvania     Asociat/Societate comercială      N2 ARHITECTURA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Jupiter, Nr. 6, Ap. 25     Suspendat la cerere       Nemes      Andreea     6856     Transilvania     Salariat/Societate comercială      K&K STUDIO DE PROIECTARE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Virgil Fulicea, Nr. 5, Ap. 1     Suspendat la cerere       Nencini      Rinaldo     6733     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Netculescu      Elvira     2777     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Nica      Ana-Aura     4516     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ AURA SERDESNIUC - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Comuna Jupa, Stradă: -, Nr. 23     Suspendat pentru neplata cotizației       Nica      Angela     6594     București     Asociat/Societate comercială      GREEN DESIGN TEAM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Bravu, Nr. 110     Suspendat pentru neplata cotizației       Nica      Irina     9512     București     Salariat/Societate comercială      MZ PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Polonă, Nr. 43, Etaj: 7, Ap. 1, Sector 1     Suspendat la cerere       Nica      Simona - Nicoleta     5967     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Nica-Lichiardopol      Ioana Eugenia     7295     Prahova     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHINOVA PROJECT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Bănești, Nr. 20   TRILITICO ARHITECTURA SI EVALUARI SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Blejoi, Stradă: Sat Ploieștiori, Nr. LOT PL 48, Bloc: T 16, Scară: P 104/22-104/28     Suspendat la cerere       Nicoară      Adrian Mihai     3378     Transilvania     Asociat/Societate comercială      PROIECT AD SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Al. Vlahuță, Nr. lama C     Suspendat pentru neplata cotizației       Nicoară      Corneliu Abel     3681     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARHIPLUS SRL (TIMIȘOARA) - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Ghirlandei, Nr. 1, Ap. 8   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ NICOARĂ CORNELIU - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Aeroport, Nr. 1, Bloc: 9, Scară: B, Ap. 2     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Nicolae      Alina     5923     București               Suspendat la cerere       Nicolae      Aurelia Elena     2485     Bacău-Neamț               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Nicolae      Daniel Costin     3046     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Nicolae      Tudor     3449     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Nicolaescu      Laura     4708     București               Suspendat la cerere       Nicolaescu      Vlad     3385     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Nicolaie      Cristian Mihai     5787     Dobrogea               Suspendat pentru neplata cotizației       Nicolescu      Dorina     4109     București     Asociat/Societate comercială      NPV PROIECT GENERAL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. EROILOR, Nr. 12, Sector 5     Suspendat pentru neplata cotizației       Nicolescu      Ioana - Alexandra     4732     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Nicolescu      Liliana Rodica     1529     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Nicolescu      Marta Carmen Ecaterina      1330     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Nicolici      Valentin     3981     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Nicu      Valentina     1644      Muntenia Vest               Suspendat pentru neplata cotizației       Niculae      Doina Ileana     3896     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Niculae      Ioana Iulia     1187     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SC ARCHOS2002 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Arad, Nr. 28, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector 1, Cod poștal: 012287   SC ARH.NET SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Grivitei, Nr. 399, Bloc: O, Etaj: 3, Ap. 12, Sector 1     Suspendat la cerere       Niculae      Oana Cristina     3461     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Niculae      Raluca - Livia     5390     București     Salariat/Societate comercială      SC SPACE STUDIO SRL - Județ: București, Stradă: Bdul. Ceahlaul 15   Sectorul 6     Suspendat pentru neplata cotizației       Niculescu      Doina     2937     Timiș               Suspendat pentru neplata cotizației       Niculescu      Gabriela Luminița     3984     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Niculescu      Ileana     3832     București               Suspendat la cerere       Niculescu      Ioana     1549     București     Asociat/Societate comercială      IDEAL ARHIDESIGN SRL - Județ: București, Stradă: SERDARULUI , Nr. 13     Suspendat pentru neplata cotizației       Niculescu      Mihai     1604     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Nistor      Anca Laura     10906     Transilvania               Suspendat la cerere       Nistor      Doina     7762     Alba     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CAPITEL PROIECT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Ferdinand I, Nr. 8   DTS UNIC PROIECT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Ciresului     Suspendat pentru neplata cotizației       Nistor      Florin     8370     Alba     Salariat/Societate comercială      BARBIERI PROIECT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Traian, Nr. 17A     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Nistor      Iulia Maria     6241     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     POINT SINGULIER - Județ: NEDEFINIT, Stradă: Rue des Carliers, Nr. 38     Suspendat la cerere       Nistor      Letiția     5500     București               Suspendat la cerere       Nistor      Sorin     180     Iași               Suspendat la cerere       Nistoran      Luminița Garofița     4239      Timiș     Funcționar public/Administrație      PRIMĂRIA DUMBRAVIȚA - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: Petofi Sandor, Nr. 31, Cod poștal: 307160     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Nistoroiu      Alexandru - Ioan     4443     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Nistor-Șerban      Roxana-Maria     8425     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TIMBER STORE SRL - Județ: Bacău, Localitate: Comuna Berești-Tazlău, Stradă: sat Tescani, Nr. 108   MAXIM SILVER CONTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Morarilor, Nr. 26     Suspendat pentru neplata cotizației       Niță      Alina - Georgiana     9563     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială      S.C. MONO CONCEPT S.R.L. - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: stefan cel mare, Nr. 10, Bloc: 10, Scară: d, Etaj: 3, Ap. 7     Suspendat pentru neplata cotizației       Niță      Mariana - Raluca     4160     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Niță-Erdely      Ștefan     11744     București     Salariat/Societate comercială      WEST GROUP ARCHITECTURE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Strada Stefanescu Barbu Delavrancea, Nr. 5, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Nițescu      Ana Cristina     1307     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Nițescu      Elena-Roxana     8866     București     Asociat/Societate comercială      LIME STUDIO SRL - Județ: Călărași, Localitate: Municipiul Călărași, Stradă: Mărășești, Nr. 29     Suspendat la cerere       Nițuică      Oana Maria     6987     Oltenia     Asociat/Societate comercială      NOI DESIGN SPACE SRL - Județ: Olt, Localitate: Oraș Balș, Stradă: Ion Creanga, Nr. 5, Bloc: 17, Etaj: parter     Suspendat pentru neplata cotizației       Nițulescu      Angela     4144     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Nițulescu      Angelo - Constantin     7000     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Nolan      Frank Pierce     6479     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Nuțu      Dan     8979     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      VIVENDI ARCHITECTS LTD - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Ringway, Bloc: E3U, Cod poștal: N112UD     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației         Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Oană      Monica     4155     București               Suspendat la cerere       Oanță      Xenia - Cristiana     5532     București     Salariat/Societate comercială      BUILDING CONSLTING TOWER SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. arol Davila     Suspendat pentru neplata cotizației       Obancea      Victor Cristian     10051     Dobrogea     Salariat/Societate comercială      ARCADIA AEN ARCHITECTURE &PM SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23     Suspendat la cerere       Ochinciuc      Mircea     1899     București               Suspendat la cerere       Ochinciuc      Victoria     4396     București               Suspendat la cerere       Odobescu      Mihaela     3074     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     MIHAELA ODOBESCU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Ogescu      Tatiana Corina     468      Muntenia Vest               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Olah      Ștefania     3985     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Olariu      Elena Veronica     7358     Mureș     Titular/Societate comercială      KDA ARHITECTURA SRL -D - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr.Lister, Nr. 66, Scară: 1, Ap. 3     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Olaru      Camelia Valentina     9021     Satu Mare     Salariat/Societate comercială      SMART BAU CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Putna, Nr. 4, Bloc: K3, Ap. 31     Suspendat la cerere       Olaru      Claudiu Iulian     4037     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Olaru      Daniela     1007     Muntenia Sud-Est     Salariat/Administrație      CONSILIUL JUDEȚEAN VRANCEA - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: -     Suspendat la cerere       Olaru      Nicolae Gabriel     10163     Alba     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BOGART CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Uzinei Electrice, Nr. 15/17    PLANODOM SRL - Județ: Alba, Localitate: Oraș Cugir, Stradă: 21 Decembrie 1989, Nr. 101   BIOBUILDS SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Tăuții-Măgherăuș, Stradă: 66, Nr. 16     Suspendat la cerere       Olănescu      Anamaria Cornelia     5564     Transilvania     Asociat/Societate comercială      STUDIO 82 SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Frunzișului, Nr. 34, Ap. 2     Suspendat la cerere       Olărescu      Dragoș     1557     București               Suspendat pentru neplata cotizației        O'Looney      Arthur Patrick     9058     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Oltean      Ioana Nirvana     11410     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Funcționar public/Administrație      TRANS FORM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Onisifor Ghibu, Nr. 12   CONSILIUL JUDETEAN CLUJ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dorobantilor, Nr. 106     Suspendat la cerere       Olteanu      Ana Maria     5108     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ OLTEANU ANA MARIA - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Unirii, Nr. 61, Bloc: G6, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 20     Suspendat la cerere       Olteanu      Dan     3451     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Olteanu      Diana     3393     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Olteanu      Liliana Leontina     3452     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Olteanu      Maria - Andrada     6585     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Olteanu      Virgil     2326     Alba               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Onișoru      Valentin     7141     Alba     Salariat/Societate comercială      ARH PROIECT SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Apulum, Nr. 9, Bloc: AC24, Scară: B, Ap. 9     Suspendat la cerere       Onofrei      Bogdan     1135     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Onofrei      Virgiliu Vasile     183     Iași               Suspendat la cerere       Opârtan      Cosima - Maria     5577     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Opincariu      Dana Sorina     3135     Transilvania     Salariat/Societate comercială      FAU CLUJ-NAPOCA - Județ: Cluj, Stradă: -      Suspendat pentru neplata cotizației       Oprea      Cătălina-Elena     8414     București     Salariat/Societate comercială      CO - OPERATIVA BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Crîngului, Nr. 15, Sector 1     Suspendat la cerere       Oprea      Denisa     3159     București               Suspendat la cerere       Oprea      Ileana Doina Maria     365     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ILEANA DOINA MARIA OPREA - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Jimbolia, Stradă: Republicii, Nr. 20     Suspendat pentru neplata cotizației       Oprea      Ionuț     7218     București               Suspendat la cerere       Oprea      Maria Daniela     5026     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Societate comercială      ATELIER ARHIDEEA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -     Suspendat la cerere       Oprean      Corina - Maria     7804     București               Suspendat la cerere       Opriș      Margareta     305     Timiș               Suspendat la cerere       Opriș      Radu Marian     3401     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Oprișe      Sergiu     411     Timiș     Asociat/Societate comercială      ARCAID ROMA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: C. Brâncoveanu, Nr. 149     Suspendat pentru neplata cotizației       Oprișiu      Mihaela     401     Timiș               Suspendat la cerere       Oproiu      Aurel Dan     3473     București     Asociat/Societate comercială      STUDIO CASA VOC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: sos. Iancului     Suspendat pentru neplata cotizației       Orășanu      Ana Maria     4427     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură     ANA MARIA ORASANU B.I.A - Județ: NEDEFINIT, Stradă: -     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Orășanu      Șerban Mihai     3796     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Orban      Agota     9349     Brașov - Covasna – Harghita     Titular      Altă Companie Angajatoare -      Suspendat pentru neplata cotizației       Orbok      Sandor     6769     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     SANDOR ORBOK BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: -     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Oreviceanu      Monica     4080     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Orezeanu      Ruxandra Andreea     4131     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Orfanu      Radu Bartolomeu     3085     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      AUTOPARTS SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației        Oroveanu-Hanțiu      Exacustodian Marius     70     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - ARHITECT OROVEANU MARIUS - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Gral Ion Cernătescu, Nr. 26, Bloc: 52-53, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 10   ICSITPML - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Unirii, Nr. 137     Suspendat pentru neplata cotizației       Orțan      Ioana Mihaela     8072     Bihor     Salariat/Societate comercială      NOVA PROIECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: F. Schubert, Nr. 13     Suspendat pentru neplata cotizației       Orza      Marius Iustinian     6280     Transilvania     Asociat/Societate comercială      JETCO JAPAN EUROPEAN TRADING COMPANY SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Petofi Sandor , Nr. 8     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Osiac      Ruxandra Maria     9327     București     Asociat/Societate comercială      ALT.GRI STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Maica Alexandra, Nr. 26, Etaj: 1, Ap. Ap. 2, Cam. 2, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Ovidenie      Elena     1894     București               Suspendat pentru neplata cotizației          Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Paczai      Tunde     2327     Alba               Suspendat pentru neplata cotizației        Paidiu      Marcela Antoaneta     3937     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Palade      Mihai Dan     3816     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Pal-Antochi      Cătălina     6051     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      L’IMAGE SRL - Județ: Brașov, Stradă: -     Suspendat la cerere        Palfi      Silvia Roxana     7205     Satu Mare               Suspendat pentru neplata cotizației        Pall      Alexandra Silvia     7331     Timiș     Salariat/Societate comercială      BIROU DE ARHITECTURĂ VOICU FODOR SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Arieș, Nr. 20, Scară: D, Etaj: 6, Ap. 24, Cod poștal: 300736     Suspendat pentru neplata cotizației        Panait      Amelia - Verona     6720     București               Suspendat la cerere        Panait      Andreea     9931     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU DE ARHITECTURA PINTILIE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Leonida , Nr. 5   UNIVERSE STUDIO CONSULTING SRL. - Județ: Constanța, Stradă: Soseaua Mangaliei, Nr. 1, Bloc: J9, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 9     Suspendat pentru neplata cotizației        Panait      Liana     68      Oltenia     Funcționar public/Administrație      CONSILIUL JUDEȚEAN DOLJ - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Calea Unirii, Nr. 19     Suspendat la cerere        Panaitescu      Alexandru Nicolae     1108     București     Asociat/Societate comercială      P & P PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Lacul Tei, Nr. 75, Bloc: 16, Scară: B, Etaj: 6, Ap. 63, Sector 2     Suspendat la cerere        Pandele      Andrei     3457     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Pandele      Marius - Emil     7309     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Panea      Ana Alexandra     10408     Oltenia     Salariat/Societate comercială      ONE OF A KIND SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Dr. V. Papillian, Nr. 27, Bloc: b13, Scară: 1, Ap. 12     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Pantalici      Felix Ovidiu     9958     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STUDIO ARCA SRL - Județ: Timiș, Stradă: Alexandru Macedonski, Nr. 42, Bloc: SAD    STUDIO ARCA SRL - Județ: Timiș, Stradă: Alexandru Macedonski, Nr. 42, Bloc: SAD     Suspendat la cerere        Pantiș      Ionuț Mircea     7052     Bihor     Salariat/Societate comercială      PROEXCO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Jiului, Nr. 16     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Panțu      Ileana Maria     2986     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Pap      Gabriela     8017     Timiș     Salariat/Societate comercială      RD SIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Vulturilor, Nr. 14, Cod poștal: 300458     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Papagheorghiu      Emanuel Alecsandru     1359     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Papai-Erdelyi      Noemi Szidonia     7650     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     VALLUM SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Culmei, Nr. 13   BIA PAPAI E. NOEMI - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Revolutiei din Decembrie, Nr. 7, Bloc: -, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 12, Sector -, Cod poștal: 530230     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Papamikroulis      Ioannis     11299     București     Asociat/Societate comercială      GD GRAPHIC ARCHITECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea 13 Septembrie, Nr. 97, Bloc: 93, Ap. 8, Sector 5     Suspendat pentru neplata cotizației        Pappa      Dan Radu Ilie     71      Oltenia     Funcționar public/Administrație      CONSILIUL JUDEȚEAN DOLJ - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Calea Unirii, Nr. 19     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Papuc      Silviu Constantin     9280     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Societate comercială      SC PLUSONEUP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Soseaua Pipera, Nr. 61     Suspendat la cerere        Paralescu      Cristina     5279     Timiș     Salariat/Societate comercială      ATELIER SPATIAL SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: G-ral Dragalina , Nr. 32, Etaj: 4, Ap. 18     Suspendat la cerere        Paraschiv      Laura - Cristina     4444     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Paraschivescu      Olea     2376     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură     OLEA PARASCHIVESCU B.I.A. NR. 77 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Cavalului, Nr. 6, Bloc: N7, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 11     Suspendat pentru neplata cotizației        Parascho      Ruxandra Aurelia     3925     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Parfene      Bogdan     6025     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ PARFENE BOGDAN - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Vasile Lupu, Nr. 128   PENCRAFT SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Tomești, Stradă: Calea Tomesti     Suspendat pentru neplata cotizației        Parghel      Laura Ioana     10522     Argeș     Salariat/Societate comercială      CUMULUS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Parincu      Paul Dorian     185     Iași     Asociat/Societate comercială      BEST SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Urcușului, Nr. 13     Suspendat pentru neplata cotizației        Pasargiu      Silviu Cătălin     6923      Dunărea de Jos               Suspendat pentru neplata cotizației        Pasat      Bogdan Liviu     3357     Muntenia Sud-Est     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ PASAT BOGDAN LIVIU - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: Constructorului, Nr. 6, Ap. 8     Suspendat pentru neplata cotizației        Pascal      Dona Maria     2642     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Pascu      Ramona Mihaela     6089     Timiș     Asociat/Societate comercială   Funcționar public/Administrație      NEO DRAFT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Cosminului, Nr. 7, Ap. 1   PRIMARIA TIMIȘOARA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bd. C.D. Loga, Nr. 1     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Pascu      Roxana     2706     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Pascucci      Giampiero     5903      Arad               Suspendat pentru neplata cotizației        Pasculovici      Romina-Iulia     9954     Timiș     Salariat/Societate comercială      ADN BIROU DE ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Octavian, Nr. 27     Suspendat pentru neplata cotizației       Pașcan      Adriana Ștefana     644     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Pașcanu      Teodora     9516     București     Salariat/Societate comercială      LEVIATAN DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Unirii, Nr. 165, Bloc: Cladirea TN 02, Etaj: 8, Sector 3     Suspendat la cerere       Pașol      Sofia - Corina     4789     București               Suspendat la cerere       Paște      Luiza - Violeta     4241     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Patriciu      Dana Rodica     1419     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Patriciu      Vadim - Romulus     4639     București     Asociat/Societate comercială      VADIM ROMULUS PATRICIU ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Ion Mihalache, Nr. 79, Bloc: 15, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 60, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Paul      Mihaela     5111     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ PAUL MIHAELA - Județ: Sibiu, Localitate: Oraș Mediaș, Stradă: Nicolae Iorga, Nr. 18   MEDING - Județ: Sibiu, Localitate: Oraș Mediaș, Stradă: Nicolae Iorga, Nr. 18     Suspendat la cerere       Pavan      Pier Antonio     8397     Timiș     Titular/Societate comercială      STUDIO ARHITECTURA PAVAN SRL -Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Semenic, Nr. 14, Ap. 3     Suspendat pentru neplata cotizației       Pavăl      Oana - Sorina     10336     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     OM BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Stradă: crangului, Nr. 15   KNOW HOW DESIGN AND CONSTRUCTION SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Primăverii, Nr. 4, Bloc: St9, Scară: A, Etaj: 16     Suspendat la cerere       Pavel      Cristian     6337     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     CRISTIAN PAVEL BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: - METRIC DESIGN & MORE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Făgăraș, Stradă: Campului     Suspendat pentru neplata cotizației       Pavel      Oana Elena     7315     Muntenia Sud-Est     Salariat/Administrație     Salariat/Administrație ISC - Județ: Vrancea, Stradă: -, Nr. -, Bloc: -, Scară: -, Ap. - CONSILIUL JUDEȚEAN VRANCEA - Județ: Vrancea, Localitate: Municipiul Focșani, Stradă: -     Suspendat la cerere       Paveliu      Cristian     3358     Muntenia Sud-Est     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ PAVELIU V. CRISTIAN - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Cart. Broșteni, Bloc: P18, Ap. 3   PROIECT BUZĂU SA - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Bld. Unirii, Bloc: 13AB     Suspendat pentru neplata cotizației       Păduraru-Coban      George Daniel     6411      Muntenia Sud-Est               Suspendat la cerere       Pădure      Constantin Iulian     1533     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Păiș      Lucian George     2247     Transilvania     Asociat/Societate comercială      LU&AD COM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Napoca, Nr. 19     Suspendat pentru neplata cotizației       Păiș      Ruxandra     1736     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Pănescu-Ghinea      Andreea-Maria     10715     București     Salariat/Societate comercială      REFLEX ARCHITECTURE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Turbinei, Nr. 5, Sector 2     Suspendat la cerere       Părâu      Oana - Irina     4671     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Păsărin-Ferreira-Garcia De Almeida      Anca - Maria     7156     București     Asociat/Societate comercială      ARCHITECTURE TO MEASURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Carol Davila , Nr. 105-107, Scară: 1, Etaj: 1, Ap. 3, Sector 5     Suspendat la cerere       Păștean      Narcis Dan     7929     Transilvania     Salariat/Societate comercială      CON-REVELART SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Intrarea Siretului, Nr. 2A, Bloc: B2, Scară: A, Ap. 10     Suspendat pentru neplata cotizației       Păștean      Oana     7740     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială      CON-REVELART SRL - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Intrarea Siretului, Nr. 2A, Bloc: B2, Scară: A, Ap. 10     Suspendat la cerere       Pătrașcu      Gheorghe     2010     București               Suspendat la cerere       Pătru      Maria-Elena     11018     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială      WAIND GOHIL + POTTER ARCHITECTS SRL - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Keith Grove, Nr. Garden Flat 20, Cod poștal: w19 9EZ     Suspendat la cerere       Pătrulescu      Minerva Elena     2772     București               Suspendat la cerere       Pătrulescu      Roxana     6899     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Administrație      SUBCONTROL SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: FC RIPENSIA, Nr. 7/A PRIMARIA MUNICIPIULUI TIMISOARA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: B-dul C. D. Loga, Nr. 1, Cod poștal: 300030     Suspendat la cerere       Păun      Adriana Constanța     4139     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Păun Dranovețeanu      Mircea     2723     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Păunescu      Anca Elena     4286     București               Suspendat la cerere       Păun-Vrapciu      Petre Vladimir     10538     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială      WRIGHT DEVELOPMENT SRL - Județ: Ilfov, Stradă: Campul pipera 103B, Cod poștal: 077191     Suspendat pentru neplata cotizației       Pântea      Radu     7413     Transilvania     Salariat/Societate comercială      ARHIMAR SERV SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gh.Bilascu, Nr. 25, Ap. 12     Suspendat pentru neplata cotizației       Pârșan      Laura - Andreea     4856     București               Suspendat la cerere       Pârvu      Nadina Luminița     4073     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Pârvulescu      Irina     3828     București     Asociat/Societate comercială      IMA CONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iosif Iser, Nr. 24, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Pâslaru      Ruxandra Mihaela     3218     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Peculea      Dănuța     5492     Mureș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA DĂNUȚA PECULEA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Cpt.Nicolae Licăreț, Nr. 10, Bloc: PM, Scară: 41, Ap. 23     Suspendat la cerere       Pek      Ioana Delia     9220     Bihor     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARGOMARIS IMPEX - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Olimpiadei, Nr. 7B, Bloc: c 7, Etaj: 2, Ap. 6   VALYRIA STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Zimbrului , Nr. 4, Bloc: Prima, Etaj: P, Ap. sp.c. 6     Suspendat la cerere       Pena      Laura Diana     4334     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      BLOKAD ARHITECTURA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Prundului, Nr. 11     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Pencea      Alexandra Adina     9029     Bihor     Salariat/Societate comercială      SANDEX SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Transilvaniei, Nr. 33, Bloc: B58, Ap. 4     Suspendat la cerere       Perciali      Michael     7119     Brașov - Covasna - Harghita               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Peres      Andras     1892     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Petca      Crina Anamaria     7642     Transilvania     Salariat/Societate comercială      DARH PROIECTARE ARHITECTURĂ ȘI DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Decembrie 21 1989, Nr. 13-15, Ap. 6     Suspendat la cerere       Petcu      Ștefan     187     Iași     Asociat/Societate comercială      EURO PROIECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Oancea, Nr. 34     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Petrache      Magdalena Alexandra     7837     Argeș     Salariat/Societate comercială      ASIX DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Traian, Nr. 187-189, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 9, Sector 2     Suspendat la cerere       Petraru      Ovidiu Teodor     1166     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     M&A TRADING CO. SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Doctor Staicovici, Nr. 22, Sector 5   CATAPULTA PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SOSEUA COLENTINA    SC ERICPREST CONSTRUCT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Mogoșoaia, Stradă: STRADA MORII     Suspendat la cerere       Petrașcu      Dan Andrei     2612     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Petrașcu      Marion     2613     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Petre      Ana Maria     6282     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură     PETRE ANA MARIA BIA - NR. 152 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Domnișori, Nr. 90, Bloc: 58, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 19     Suspendat la cerere       Petre      Octavian     1911     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Petreanu      Ilie Răzvan     3952     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Petrescu      Anca Lucia     7878     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială      DOCT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Justiției, Nr. 19, Ap. 0, Cod poștal: 130017     Suspendat pentru neplata cotizației       Petrescu      Cristian Ioan     1921     București     Asociat/Societate comercială      AGRESIV ART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Traian, Nr. 127, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Petrescu      Elena Dana     902     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Administrație      CONSILIUL JUDEȚEAN VÂLCEA - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: B-dul Tudor Vladimirescu, Nr. 1     Suspendat la cerere       Petrescu      Vasile Petre Octavian     470     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială      DOCT SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Justiției, Nr. 19, Ap. 0, Cod poștal: 130017     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Petrila      Bogdan Vasile     10229     Bihor     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARTPLAN CONSULTING SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Calea Clujului, Nr. 39   ARTPLAN CONSULTING SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Calea Clujului, Nr. 39   ARTPLAN CONSULTING SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Calea Clujului, Nr. 39     Suspendat la cerere       Petrovici      Liliana Mihaela     4548     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ PETROVICI LILIANA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Luca Arbore, Nr. 24     Suspendat pentru neplata cotizației       Piciorlung      Andrei     10269     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ATELIER DE PROIECTARE VIȘAN SRL -Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Bld. Ștefan cel Mare și Sfânt , Nr. 10   ISODRAFT STUDIO + S.R.L. - Județ: Vaslui, Localitate: Oraș Bârlad, Stradă: Tutovei , Nr. 27     Suspendat pentru neplata cotizației       Piheni      Annamaria     6321     Bihor     Salariat/Societate comercială      YANKA POINT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Diosig, Stradă: Oituz, Nr. 68A     Suspendat pentru neplata cotizației       Piliuță      Smaranda Ioana     4026     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Pinciu      Ada-Alexandra     5934      Sibiu-Vâlcea                Suspendat la cerere       Pintilei-Copăcean      Cristina Ioana     7364     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     COPĂCEAN CRISTINA IOANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Louis Pasteur, Nr. 4   LUCOVICON SRL - Județ: Bihor, Localitate: Comuna Sânmartin, Stradă: ION MINULESCU, Nr. 15   ATELIER CI SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: LIBERTATII, Nr. 2, Ap. 4A     Suspendat la cerere       Pintilescu      Paula     1049     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură     ARHITECT PAULA PINTILESCU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Ion Adam, Nr. 50     Suspendat la cerere       Pintilescu      Petru     1048     Dobrogea               Suspendat la cerere       Pintilie      Alexandru Bogdan     1806     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Pintilie      Radu Ștefan     7775     Iași     Salariat/Societate comercială      PLP ARCHITECTURE INTERNATIONAL LTD - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Minories, Nr. 42-47, Bloc: Ibex House     Suspendat pentru neplata cotizației       Pișta      Berta Steliana     7024     Transilvania     Salariat/Societate comercială      BIROU DE ARHITECTURĂ IRINA POPA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Plopilor, Nr. 52     Suspendat la cerere       Pîrjol      Camelia     2007     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Placinschi      George     5204     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ IMBREA GEORGE - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Ciurchi, Nr. 125     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Platon      Arnold Daniel     7109     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     PLATON ARNOLD DANIEL BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Bulevardul Dacia, Nr. 56, Bloc: U3     Suspendat pentru neplata cotizației       Plămădeală      Răzvan Mircea     2178     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Societate comercială      ARHISTAR IMPEX SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Plesnilă      Irina     5720     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Pleșca      Cristina Delia     7555     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     FILIALA JUDEȚEANĂ SIBIU A ASOCIAȚIEI COMUNELOR DIN ROMÂNIA - Județ: Sibiu, Localitate: Comuna Sadu, Stradă: Inocențiu Micu Klein, Nr. 36     Suspendat la cerere       Ploscar      Corina Camelia     4232     Transilvania     Salariat/Societate comercială      BIROU DE ARHITECTURA "NUOVA CITTA" - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Bdul Nicolae Titulescu, Nr. 34     Suspendat la cerere       Pocora      Daniela Roxana     1289     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Podiuc      Corneliu Petru     3142     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Pogăcean      Diana Andreea     7926     Transilvania     Salariat/Societate comercială      ARHIPRO ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: blv 21 Decembrie 1989, Nr. 104, Bloc: L1, Ap. 11     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Polizu      Virgiliu     10909     București     Salariat/Societate comercială      POLARH DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-dul Tineretului, Nr. 1, Bloc: 5, Scară: C, Etaj: 1, Ap. 61, Sector 4     Suspendat pentru neplata cotizației       Ponomarenco      Marius     7474     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIA ARH. MARIUS PONOMARENCO - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Techirghiol, Stradă: Al. Puskin, Nr. 3, Bloc: B, Scară: A, Ap. 19   KAPAL PROIECT SRL- D - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Baba Novac, Nr. 18   RENCO ARHITECTURA SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Techirghiol, Stradă: Puskin , Nr. 3   PROCONST BUILDING 2015 SRL - Județ: Constanța, Localitate: Oraș Eforie, Stradă: TRANSILVANIEI, Nr. 18     Suspendat la cerere       Pop      Adina Georgeta     6556     Transilvania               Suspendat pentru neplata cotizației       Pop      Anca-Maria     9812     Transilvania     Salariat/Societate comercială      ADP ARHITECTURA SI INGINERIE SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ion C Brătianu, Nr. 12, Ap. 19     Suspendat la cerere       Pop      Andreea Liliana     3957     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Pop      Carmen     541     Mureș     Salariat/Societate comercială      ORTODESIGN SRL - Județ: NEDEFINIT, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Pop      Claudius Daniel     6619     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AQUA PROCIV SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Tipografiei, Nr. 18   FORM GROUP SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Fortăreței, Nr. 10     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Pop      Delia     4664     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Pop      Irina     5984     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Pop      Lavinia Anca     1385     București               Suspendat la cerere       Pop      Marian Sebastian     2630     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Pop      Mirela Ioana     358     Timiș     Salariat/Societate comercială      M. STĂNUMAR SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Sitarului, Nr. 13, Bloc: 100, Etaj: 1, Ap. 4     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Pop      Olga Paula     1956     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Pop      Roxana     9496     Transilvania     Salariat/Societate comercială      MANOPERA SOLUTIONS SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Marului, Nr. 10     Suspendat la cerere       Pop      Sînziana Sorina     7517     Bihor     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     NOVARTIS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Str. TUDOR VLADIMIRESCU, Nr. 18   PARCTVARH STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: STR. JURCSAK TIBOR , Nr. 33E     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Pop      Vladimir     5985     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Popa      Anamaria     4900     Transilvania     Salariat/Societate comercială      DICO & ȚIGĂNAȘ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Dorobanților, Nr. 98-100     Suspendat la cerere       Popa      Andreea     4769     București     Asociat/Societate comercială      INFOPROPC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dragos Voda 10, Nr. Dragos Voda 10, Cod poștal: 02046     Suspendat la cerere       Popa      Bogdan     6973     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ POPA BOGDAN - Județ: Iași, Stradă: -     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Popa      Codruța Manuela     4218     Timiș     Salariat/Societate comercială      RAISE MEDIA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bd. Take Ionescu, Nr. 44, Scară: C, Ap. 14     Suspendat pentru neplata cotizației       Popa      Cristian Ion     6000     Bihor               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Popa      Cristina Anca     6969     Bihor     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     DANTEROM SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Oituz, Nr. 4A   ARCHISTUFF STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: OITUZ, Nr. 4     Suspendat la cerere       Popa      Doina .- Cristina     8076     București               Suspendat la cerere       Popa      Dorin     6389     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Popa      Florin Mugur     3019     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Popa      Georgiana - Iuliana     4736     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GOLDBACH DESIGN & BUILD SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Murmurului, Nr. 2-4, Etaj: 3, Ap. 3B, Sector 1   EDGE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: NICOLAE TITULESCU, Nr. 92, Bloc: 13, Scară: 2, Etaj: 2, Ap. 45, Sector 1     Suspendat la cerere       Popa      Lorela Despina     3061     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Popa      Marius     7347      Arad     Funcționar public/Administrație      PRIMARIA ORASULUI CHISINEU CRIS - Județ: Arad, Stradă: Infratirii, Nr. 97     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Popa      Matei-Tudor     10736     București     Salariat/Societate comercială      X ARCHITECTURE & ENGINEERING CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Maxim Gorki, Nr. 20, Sector 1     Suspendat la cerere       Popa      Mihaela Hermina     2960     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Popa      Octavian     2785     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Popa      Raluca     11615     București               Suspendat la cerere       Popa Cozma     Stefania Manuela     8696     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MS ARCHITECTURE AND DESIGN STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Buftea, Nr. 12, Ap. 39   METRIC SPACE DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Melodiei, Nr. 6, Ap. 33     Suspendat la cerere       Poparad      Cristina Emilia     9033     Dobrogea               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Popescu      Adina-Gabriela     8738     București     Asociat/Societate comercială      GRAPH TRONIC SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: G-ral. Henri  Mathias Berthelot, Nr. 101, Sector 1     Suspendat la cerere       Popescu      Aurelian Virgil     740     Argeș     Titular/Birou individual de arhitectură     POPESCU AURELIAN VIRGIL BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Argeș, Stradă: -     Suspendat la cerere       Popescu      Bianca Lucia     3472     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Popescu      Carmen     5481     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Popescu      Cătălin Dumitru     1724     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Popescu      Cezar     4592     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHITECTURA PLUS SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: George Enescu, Nr. 5, Cod poștal: 900692   DESAU STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Baraj Bicaz, Nr. 4, Bloc: M25, Ap. 93, Sector 3, Cod poștal: 031917     Suspendat pentru neplata cotizației       Popescu      Corneliu     10258     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ICON DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Prelungirea Ghencea, Nr. 12, Bloc: R2, Scară: A, Ap. 42, Sector 6   ICON ARHITECTURA CONCEPT SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Lt. Victior Manu, Nr. 44, Bloc: G1, Scară: B, Ap. 2, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Popescu      Cristian Ion     2922     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Popescu      Cristina     4727     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CRISTINA POPESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Grintieșului, Nr. 3, Bloc: P32, Scară: 2, Ap. 20, Sector 6   AECOM INGINERIA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Polona, Nr. 68-72    CUMULUS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25     Suspendat la cerere       Popescu      Cristina - Ioana     6447     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Popescu      Daniela     10455     București     Salariat/Societate comercială      RAZVAN BARSAN + PARTNERS SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Limpejoarei, Nr. 6, Etaj: parter, Ap. camera 1, Sector 1     Suspendat la cerere       Popescu      Elena     3909     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Popescu      Elisabeta Ana     2923     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Popescu      Enrico - Mihail     5850     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Popescu      Eugen Silviu Lucian     1448     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Popescu      Gheorghe     2914     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PROIECT BUCUREȘTI GRUP CONSULTANȚĂ IMOBILIARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdl Aviatorilor, Nr. 63, Etaj: 5, Ap. 10, Sector 1   PBG MANAGEMENT & ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iordache Golescu, Nr. 17, Etaj: 3, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Popescu      I. Vasile     1142     București     Titular/Birou individual de arhitectură     I. VASILE POPESCU BIA - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Măgurele, Stradă: Reactorului, Nr. 12A     Suspendat pentru neplata cotizației       Popescu      I. Vasile     1131     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Popescu      Ioana - Smărăndița     4128     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ICON ARHITECTURA CONCEPT SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Lt. Victior Manu, Nr. 44, Bloc: G1, Scară: B, Ap. 2, Sector 2   ICON MODUL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Lt. Victor  Manu , Nr. 44, Bloc: G1, Scară: B, Etaj: PARTER, Ap. 2, Sector 2, Cod poștal: 021857     Suspendat pentru neplata cotizației       Popescu      Ioana Adelina     7566     Prahova               Suspendat la cerere       Popescu      Lucia - Maria     1872     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Popescu      Mugur Aurelian     3969     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Popescu      Oana Raluca     1841     București     Asociat/Societate comercială      ATELIERUL DE ARHITECTURA CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dumitru Zosima, Nr. 71, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Popescu      Raluca Florina     3198     București     Salariat/Societate comercială      IOAN CO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Tineretului, Nr. 53, Sector 4     Suspendat la cerere       Popescu      Răzvan     3467     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Popescu      Robert - Constantin     7045     București     Asociat/Societate comercială      MATERIA GRI SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Olteniței, Nr. 63, Bloc: 3, Scară: 1, Etaj: 2, Ap. 9, Sector 4     Suspendat pentru neplata cotizației       Popescu      Sorin Maximilian     3915     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Popescu Greaca     Mariea     1852     București     Asociat/Societate comercială      FARGO DECO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Crăngași, Nr. 64, Sector 6     Suspendat pentru neplata cotizației       Popliceanu      Vicențiu Alexandru     4234     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Popovici      Alexandru Gheorghe     7142     Bihor     Salariat/Birou individual de arhitectură     MOISI ALEXANDRU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Cuza Vodă, Nr. 5, Ap. 6     Suspendat pentru neplata cotizației       Popovici      Cora Daniela     3292     Timiș     Asociat/Societate comercială      POPOVICI & ASOCIAȚII SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Socrates, Nr. 11     Suspendat la cerere       Popovici      Dan     1998     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Popovici      Irina Margareta     1752     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Popovici      Mihaela     2896     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Popșe      Corina     3277     Transilvania     Asociat/Societate comercială      EXPERIMENT PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Manastur, Nr. 89     Suspendat pentru neplata cotizației       Porumbacu      Constantin     3469     București     Titular/Birou individual de arhitectură     CONSTANTIN PORUMBACU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Mihai Bravu, Nr. 64-88, Bloc: P7, Scară: 2, Etaj: 7, Ap. 75, Sector 2     Suspendat la cerere       Postolache      Mariela Olivia     3916     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Postolache      Viorela Maria     3586     București     Asociat/Societate comercială      SIGMA PATENT STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: BARBAT VOIEVOD , Nr. NR 45A, Sector 2     Suspendat la cerere       Potenchi      Eugenia Valerica     1410     București               Suspendat la cerere       Prajan      Alexandra Petronela     7341     Iași     Asociat/Societate comercială      AP ARCHITECTS SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Păcurari, Nr. 137, Bloc: 600, Scară: C, Etaj: 4, Ap. 15     Suspendat pentru neplata cotizației       Precup      Andreea - Ștefania     10319     București     Salariat/Societate comercială      ADN BIROU DE ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Octavian, Nr. 27     Suspendat la cerere       Preda      Biliana Andreia     8596     Timiș     Salariat/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ RADU MIHĂILESCU - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Garofiței, Nr. 2A     Suspendat la cerere       Preda      Ștefan     5392     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Predoiu      Victor     6153     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Preduchin      Florin Silviu     193     Iași     Asociat/Societate comercială      PALESTRA SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Prelipcean      Anca - Andreea     4651     București               Suspendat la cerere       Prelipceanu      Alexandra - Maria     7268     București     Salariat/Societate comercială      SMARALD TRUST SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Glucozei, Nr. 23, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Pribeagu      Dan - Gabriel     4674     București               Suspendat la cerere       Pribeagu Schmid     Simona Mihaela     5168     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Pricop      Cristinel - Mihai     6521     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Prișcu      Oana     3902     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Procopov      Octavian Teodor     7431     Nord-Est     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)    Asociat/Societate comercială     BOND BRYAN ARCHITECTS LTD - Județ: NEDEFINIT, Stradă: Springvale Road, Nr. S10    LINE ARH SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: B-dul George Enescu, Nr. 15     Suspendat pentru neplata cotizației       Profir      Monica Elvira     1785     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Puia      Daniela - Maria     5341     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Purcaru      Oana Daniela     6015     Iași               Suspendat la cerere       Pușcașu      Alina     3144     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Pușco      Sorin     6157     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     PUȘCO SORIN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Constantin Noica, Nr. 30, Bloc: AN30, Etaj: 5, Ap. 20     Suspendat la cerere       Puticiu      Matei     5039     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. MATEI PUTICIU - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației         Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Racu      Iulian     1714     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     LGB TRANSARK SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Prepelitei, Nr. 3, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector 2, Cod poștal: 020742   SUPER ARCHITECTURE SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Balotești, Stradă: Stupinei, Nr. 2A     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Radocea      Gabriela Doina     2003     București     Asociat/Societate comercială      PRORA CONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: ALEEA SUTER, Nr. 4, Sector 4     Suspendat la cerere       Radoslav      Radu     3665     Timiș     Salariat/Societate comercială      SUBCONTROL SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: FC RIPENSIA, Nr. 7/A     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Radu      Adina Carolina     3762     Iași                Suspendat pentru neplata cotizației       Radu      Diana Ileana     7198     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială      SC ATELIER RIDA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Grigore Alexandrescu, Nr. 73, Etaj: 1, Ap. 2, Sector 1     Suspendat la cerere       Radu      Florinel     1470     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Radu      Mihaela     7658     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      VIZUAL NET SERV SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Puțul de Piatră, Nr. 7, Etaj: 1     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Radu      Mihnea Dan     1471     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Radu      Monica     9421     București     Salariat/Societate comercială      ART ARCHITECTURE&DESIGN - Județ: București, Stradă: Matei Basarab, Nr. 96     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Raducu      Antonia Francesca     10265     București     Asociat/Societate comercială      ARHTONIA OFFICE 42 SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Matei Basarab, Nr. 42     Suspendat la cerere        Raduslav-Marin      Alexandra - Mirela     7529     București     Salariat/Societate comercială      ARCHITECT SERVICE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Teodosie Rudeanu, Nr. 23, Ap. camera 1, Sector 1     Suspendat la cerere       Raicu      Filip     7282     Dobrogea     Asociat/Societate comercială      ARCHITECTURE LINE SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Corneliu Gavrilov, Nr. 320     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Raihert      Cristina     4018     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Raihert      Dan     4019     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Rajcsanyi      Krisztina     7755     Transilvania               Suspendat la cerere       Ranete      Adrian     5297     Iași     Asociat/Societate comercială      DUNĂREA SRL - Județ: Vaslui, Localitate: Municipiul Vaslui, Stradă: Florilor, Nr. 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Rapilat      Septimiu Adrian     4459     Transilvania               Suspendat la cerere       Rapițeanu      Ștefan     2027     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     RAPIȚEANU - ARHITECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ștefan Crișan, Nr. 16   UNITH2B SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Pache Protopopescu, Nr. 81, Etaj: 5, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Rață      Ionel Sebastian     5667     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     RAȚĂ IONEL SEBASTIAN BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Brateș, Nr. 10, Ap. 22   AVANGARH SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Baladei, Nr. 24     Suspendat pentru neplata cotizației       Rădan      Rodica Ileana     1346     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Răducanu      Mihai     3487     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Rădulescu      Adriana Maria     1769     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Rădulescu      Artur Mihai     5875     Sibiu-Vâlcea     Asociat/Societate comercială   Salariat/Administrație   Salariat/Administrație     SPECTRUM SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Intrarea Venus, Nr. 22, Cod poștal: 240283   ISU VÂLCEA - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Decebal, Nr. 7   ISU ALBA - Județ: Alba, Stradă: A. I. Cuza, Nr. 10     Suspendat la cerere       Rădulescu      Gabriel Miron     1361     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Rădulescu      Vlad - Marius     5286     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Rădună      Veronica     4110     Prahova               Suspendat la cerere       Răscol      Andra Janina     7821     Oltenia     Salariat/Societate comercială      THE OFFICE DESIGN & BUILD SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Străulești, Nr. 172, Sector 1     Suspendat la cerere       Răusanu      Florin Alexandru     12059     Transilvania     Asociat/Societate comercială      RIO TRANSRO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Șoseaua Nicolina, Nr. 19, Bloc: 952, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 20     Suspendat la cerere       Răuț      Anca Ioana     7082     Timiș               Suspendat la cerere       Răvoianu      Sorin Alexandru     7356     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RĂVOIANU SORIN ALEXANDRU BIA - Județ: Dâmbovița, Localitate: Oraș Moreni, Stradă: 22 Decembrie 1989, Nr. 3D, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: 135300   ADDA SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: Alex. Ioan Cuza, Nr. 34, Ap. 0, Cod poștal: 130007   DIANA STAN ARCHITECTURE FOR YOU SRL - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna Sălcioara, Stradă: sat Podu Rizii, Nr. 323A    GG ARHICONSULT STUDIO - Județ: Dâmbovița, Localitate: Comuna Răzvad, Stradă: Aleea Manastirii, Nr. Nr. 242A     Suspendat la cerere       Răzvan      Marius Alexandru     1858     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Râbu      Mihaela     2727     București     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     RUCODEM - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 105-107, Ap. 6, Sector 2     Suspendat la cerere       Reicher      Mirela     3559     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Rendi      Bela Ștefan     5281     Timiș     Salariat/Societate comercială      INVEX KFT SRL - Județ: Budapesta, Localitate: Oraș Budapesta, Stradă: Bertalan Lajos, Nr. 19, Ap. 14     Suspendat la cerere       Rențea      Mihaela Anca     2526     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Repanovici      Alexandra Mariana     3920     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Retegan      Alexandrina     1909     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Reus - Ionescu     Linda - Karin     6496     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MON-ARH STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: B-dul Iuliu Maniu , Nr. 22 , Bloc: 15C, Scară: 1, Etaj: 5, Ap. 22, Sector 6   HOUSE DESIGN ARCHITECTURE SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Iuliu Maniu, Nr. 22, Bloc: 15C, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 22, Sector 6     Suspendat pentru neplata cotizației       Ricinschi      Irina     1760     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Rizea      Ioana     8045     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Robu-Movilă      Andreea     10469     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     D.S. BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Călărașilor, Nr. 165, Sector 3   A.TTUNE ARCHILAB SRL - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Târgu Neamț, Stradă: Cuza Vodă, Nr. 2, Bloc: D1, Scară: A, Ap. 3     Suspendat pentru neplata cotizației       Roca      Ruxandra     5682     București               Suspendat la cerere       Rogojanu      Gabriel Marian     3618     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Rohde      Raluca     5905     București               Suspendat la cerere       Rokosni      Adrienn     6045     Satu Mare               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Roman      Florin Octavian     390     Timiș     Salariat/Societate comercială      ARH-ELIT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Timotei Cipariu, Nr. 1, Ap. 8     Suspendat pentru neplata cotizației       Roman      Șerban Andrei     1293     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Rosentvaig      Idyz     3549     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Roșca      Emil     4020     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Roșca      Petru     267      Nord-Vest               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Roșiu      Liliana Lucia     878     Timiș               Suspendat pentru neplata cotizației       Roșu      Antonela     1469     București               Suspendat la cerere       Roșu      Flavia Maria     3834     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Roșu      Gheorghe     1117     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Rotariu      Doina     1946     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     COPLANAR STUDIO SRL - Județ: București, Stradă: bd. Ion Mihalache , Nr. 106, Bloc: 84, Scară: B, Etaj: 10, Ap. 57, Sector 1   SC RADO@SONS DESIGN.SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: BDL. .ION MIHALACHE, Nr. 106, Bloc: 84, Scară: B, Etaj: 10, Ap. 57, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Rotaru      Andreea     3058     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Rotaru      Oana Delia     4269     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Rotcov      Silvia     6981     Timiș     Salariat/Societate comercială      SC HOLZTECH & DESIGN SRL-D - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Lugoj, Stradă: Gheorghe Barițiu, Nr. 29     Suspendat la cerere       Rovența      Angelo - Silviu     5770     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Roznovăț      Alina Manuela     2179     Brașov - Covasna - Harghita               Suspendat la cerere       Rugină      Raluca Andreia     6026     Iași     Asociat/Societate comercială      DIAGONAL SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -     Suspendat la cerere       Rus      Andrei Victor     5824     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     INTEGRAL CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Gherla, Stradă: Al. Vlahuță, Nr. 19, Ap. 15   ACOLADA STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Gherla, Stradă: Parcului , Nr. 13     Suspendat la cerere       Rus      Radu     2251     Transilvania     Salariat/Societate comercială      TAF & CO INVEST RSL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Alverna, Nr. 60     Suspendat pentru neplata cotizației       Ruse      Ștefania Victoria     2884     București     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA STEFANIA VICTORIA RUSE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gheorghe Brătianu, Nr. 46, Etaj: 1, Ap. 4, Sector 1     Suspendat la cerere       Russo      Igor Andrei     2977     București               Suspendat la cerere       Rusu      Ancuța Violeta     5592     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MENTOR CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Traian, Nr. 41   TOP PROIECT SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Stradă: -    UP VISION SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Al. Odobescu, Nr. 2     Suspendat la cerere       Rusu      Bogdan Adrian     10053     Mureș     Salariat/Societate comercială      PLP ARCHITECTURE LTD SRL - Județ: Londra, Stradă: Ibex House, Nr. 42-47, Bloc: Minories, Scară: EC3N 1DY     Suspendat pentru neplata cotizației       Rusu      Dana     10025     București     Salariat/Societate comercială      BOLD ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Rahmaninov, Nr. 17, Ap. 1     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Rusu      Dumitru     4653     București     Asociat/Societate comercială      URBANICA ARCHITECTURE & DEVELOPMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Burebista, Nr. 2, Sector 3     Suspendat pentru neplata cotizației       Rusu      Ioana - Maria     4984     București     Salariat/Societate comercială      GENUINE STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Alexandru Ipsilanti, Nr. 6, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Rusu      Marian     789      Dunărea de Jos                Suspendat la cerere       Rusu      Marin     2525     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Rușanu      Dana - Maria     5698     București     Salariat/Administrație      PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul Regina Elisabeta, Nr. 47, Sector 5     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației         Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Saatgian      Ligia     4365     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Sabău      Laniana Ioana     7026     Bihor     Salariat/Societate comercială      MEKANISM STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Calea Aradului, Nr. 25, Bloc: P63, Etaj: 8, Ap. 34     Suspendat pentru neplata cotizației       Sabău      Mircea     2540     Bihor     Salariat/Societate comercială      ICON STUDIO SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Ady Endre, Nr. 16, Ap. 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Sabău      Monica Daniela     418     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ SABAU MONICA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Virgiliu, Nr. 17     Suspendat pentru neplata cotizației       Sabău-Trifu      Lucian Ionel     3280     Satu Mare     Titular/Societate comercială      LUCIUS DESIGN SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Mihai Viteazu, Nr. 12     Suspendat pentru neplata cotizației       Sacaliș      Ruxandra     9052     București               Suspendat la cerere       Safer      Olivia - Ileana     4934     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Safer      Patricia Carla     9016     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Safer      Vintilă Gheorghe     3596     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Sagatelian      Eduard     2050     București     Asociat/Societate comercială      VES CONSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Armenească, Nr. 13, Sector 2, Cod poștal: 021042     Suspendat pentru neplata cotizației       Saiko      Harald     5929     Timiș     Salariat/Societate comercială      SAIKO C C SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Mitropolit Varlaam, Nr. 7A, Ap. 2     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Sakkoulis      Gabriela     2002     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Salanta      Claudiu Daniel     6855     Transilvania     Salariat/Societate comercială      PROMOTER IPP SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Horea, Nr. 57     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Salaytah      Florica     1700     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Salmen      Cristian     7612     Dunărea de Jos     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Funcționar public/Administrație      ARHITEHNICA SRL - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Bravilor , Nr. 49, Cod poștal: 800171   CRIOMEC SA - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: Drumul de centură, Nr. 63, Cod poștal: 800248   S.C. PROIECT S.A. - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: NAVELOR, Nr. 3   PRIMARIA MUNICIPIULUI GALATI - Județ: Galați, Localitate: Municipiul Galați, Stradă: DOMNEASCA, Nr. 54     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Salontai      Mihaela Sanda     5372     Transilvania               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Samiș      Andra     10860     Dobrogea     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     ALLIES AND MORRISON LLP - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Southwark Street, Nr. 85     Suspendat la cerere       Samiș      Greta     10864     București     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     CF MOLLER ARCHITECTS UK - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Paul Street , Nr. BC2A4NW     Suspendat la cerere       Samoil      Andrei     5448     București               Suspendat la cerere       Samoilă      Cristian Nicolae     1154     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Samson      Adrian     2770     Brașov - Covasna - Harghita               Suspendat pentru neplata cotizației       Sandu      Ioana     5670     Alba     Asociat/Societate comercială      ELCOMEX SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: Toplita, Nr. 101     Suspendat pentru neplata cotizației       Sanfrancisco      Carmen     3224     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Sanjuan Capella     Salvador Jose     6362     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Sarantakos      Konstantinos     5983     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Sarca      Simona     4042     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Sarosi      Judit     6819     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     MONTEK DESIGN SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: -    BIA SAROSI JUDIT - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Sas      Andreea     7683     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     CINETIC STUDIO SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Ion Lancranjan, Nr. 13   SAS ANDREEA BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Platanilor, Bloc: 7, Scară: C, Etaj: 4, Ap. 20     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Sassu      Andrei     2829     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Sava      Robert Daniel     7200     Muntenia Sud-Est     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ SAVA V. ROBERT - DANIEL - Județ: Ialomița, Localitate: Municipiul Slobozia, Stradă: Decebal, Bloc: U50, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 9     Suspendat pentru neplata cotizației       Sava - Crăciun     Iulia     9565     București     Salariat/Societate comercială      X ARCHITECTURE & ENGINEERING CONSULT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Maxim Gorki, Nr. 20, Sector 1     Suspendat la cerere       Savu      Laura Andreea     9928     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     SAVU LAURA ANDREEA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: PTA EMANUIL GOJDU, Nr. 45, Bloc: A4, Etaj: P, Ap. ICSAP    NOUVEAUARH SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: MIHAIL SADOVEANU, Nr. 2, Bloc: DP74, Ap. 46     Suspendat la cerere       Savu      Mihaela Bianca     10900     București     Salariat/Societate comercială      GAMA PROJECT INVESTMENT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Nicoleanu, Nr. 36     Suspendat la cerere       Sălăgean      Ioana     6983     Timiș               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Sălăvăstru      Loredana     8600     București     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     SHEPPARD ROBSON PEOPLE LIMITED - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Parkway, Nr. 77     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Sălcianu      Amalia Gabriela     1912     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Sălcudean      Florin Eugen     2221     Transilvania     Asociat/Societate comercială      CASEROM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Dorobantilor, Nr. 114     Suspendat pentru neplata cotizației       Săliștean      Alexandra     7505     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      BASIC ACTIVITIES SRL - Județ: Brașov, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Săliștean      Nicușor Adrian     7145     Brașov - Covasna – Harghita     Salariat      ALPIN SOLAR SA - Județ: Brașov, Localitate: Comuna Sânpetru, Stradă: Morii , Nr. 217     Suspendat pentru neplata cotizației       Sămânță      Niculina     341     Timiș     Asociat/Societate comercială      CONICK SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Zimnicea , Nr. 21A     Suspendat pentru neplata cotizației       Săndulescu      Cristina Lucia     3971     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Săndulescu      Mircea     2476     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      SAM IMPEX SRL - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Lucrețiu Pătrășcanu, Nr. 3     Suspendat pentru neplata cotizației       Săndulescu      Mircea Adrian     6435     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      FLASH CONCEPT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Comuna Măgura, Stradă: -, Nr. 377     Suspendat la cerere       Sătmărean      Sînziana Maria     7434     Arad     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA ARH. SINZIANA SATMAREAN - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: aleea Rasaritului, Nr. 3, Bloc: 21, Scară: -, Etaj: -, Ap. 20, Sector -, Cod poștal: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Sârbu      Aurel     3137     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Sârbu      Camelia     2161     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Societate comercială      AGENȚIA SÂRBU SRL - Județ: Brașov, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Sbarcea      Mădălina     7447     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Salariat/Alte forme juridice (AFJ)    Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     GROUP PROCIMEX SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Păcii, Nr. 3, Ap. 6   INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE DELTA DUNĂRII TULCEA - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Babadag, Nr. 165   PROCIMEX SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Pacii, Nr. 3, Bloc: S2, Scară: A, Etaj: 4, Ap. 18   SC ARCHITECTURE LINE SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Gavrilov Corneliu, Nr. 320, Bloc: A8G, Scară: B, Ap. 5     Suspendat pentru neplata cotizației       Sbera      Ionel Silviu     2302     Alba     Salariat/Societate comercială      PROIECT ALBA SA - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: 1 Decembrie 1918, Nr. 68     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Sbiera      Alexandra-Bianca     11675     Transilvania     Salariat/Societate comercială      IDEATIVA BUILD SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Azuga, Nr. 22     Suspendat la cerere       Scafa Udriște     Ștefan     1144     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Schiau      Carmen Ana     2328     Alba     Titular/Birou individual de arhitectură     B.I.A. CARMEN SCHIAU - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Octavian Goga, Nr. 9B     Suspendat pentru neplata cotizației       Schindowski      Udo     6499     Satu Mare               Suspendat pentru neplata cotizației       Schneider      Florin Marian     6587     Prahova     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ABRAL ART PRODUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Vulturilor, Nr. 38, Sector 3   SCHNEIDER FLORIN B.I.A. NR. 122 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Erou Călin Cătălin, Nr. 11, Bloc: A, Scară: A, Ap. 10     Suspendat pentru neplata cotizației       Schorscher - Petcu     Vlad     5606     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Schrenck      Dana Mihaela     8198     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      GRUP CONSULT PROIECT SRL - Județ: Bacău, Localitate: Oraș Moinești, Stradă: Căpitan Zăgănescu, Nr. 35, Cod poștal: 605400     Suspendat pentru neplata cotizației       Schwalbe      Friederike     9475      Sibiu-Vâlcea               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Schwalie      Doina     881     Timiș     Asociat/Societate comercială      EXPO TIM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Popa Șapcă, Nr. 4     Suspendat pentru neplata cotizației       Scurtulescu      Raluca-Mădălina     10940     București     Salariat/Societate comercială      BIROU ARHITECTURA STUDIO3PLUS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Icoanei, Nr. 105, Sector 5     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Sebastian      Alexandra Olga     3149     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Sebestyen      Monica     5580     București               Suspendat la cerere       Secan      Laura     8377     Satu Mare     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ERYZA PROIECT SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Comuna Culciu, sat Cărășeu, Nr. 405   ERYZA DESIGN SRL - Județ: Satu Mare, Localitate: Comuna Culciu, sat Cărășeu, Stradă: -, Nr. 405     Suspendat la cerere       Secășeanu      Mircea     5612     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Secuiu      Ștefan     7177     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Seeberger      Simona     9138     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     S.C. TOTAL BUSINESS LAND S.R.L. - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Brandusei, Nr. 24, Cod poștal: 510216   ED COM 96 SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Agigea, Stradă: Aleea Liliacului, Nr. 16   SC SEEBERGER SITI SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea 13 Septembrie     Suspendat pentru neplata cotizației       Segal      Adina     10216     București     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     CENTRUL DE STUDII ȘI PROIECTARE CONSTRUCȚII MILITARE - UM 02248 - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Taberei , Nr. 7-9, Sector 6     Suspendat la cerere       Seiculescu      Ana     8704     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Societate comercială      ARHINET PLUS SRL - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Carol I, Nr. 22, Etaj: parter, Ap. 2     Suspendat la cerere       Seiculescu      Ioana     8657     București     Salariat/Societate comercială      IMPROVE ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Vitan, Nr. 113     Suspendat pentru neplata cotizației       Selejan      Traian Andrei     7789     Arad     Salariat/Societate comercială      STUDIO M SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Piața Sporturilor, Nr. 8, Bloc: 23, Etaj: 10, Ap. 38     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Senciuc      Adriana Elena     652     Nord-Est     Asociat/Societate comercială      ARSIS SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Mărășești, Nr. 34     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Serrano Munoz     Carlos     6334     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Sersante      Fabrizio     8107      Dunărea de Jos               Suspendat pentru neplata cotizației       Sertis      Alexandru Victor     6989     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - ARHITECT SERTIS ALEXANDRU - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Simion Stoilov, Nr. 6, Bloc: E6, Scară: b, Etaj: 2, Ap. 6   BUTTERFLY EFFECT SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Vasile Conta, Nr. 1, Bloc: U5, Scară: 1, Ap. 50     Suspendat la cerere       Sfetcu      Sergiu     6247     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STAR DESIGN '95 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Sabinelor, Nr. 108   ADVANCE LINE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Valea Ialomiței, Nr. 4, Bloc: C11, Scară: D, Etaj: 7, Ap. 147, Sector 6     Suspendat pentru neplata cotizației       Sgîrcea      Maria Adela     8598     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ICEBERG SRL - Județ: NEDEFINIT, Stradă: -    ARHIGEST SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Comuna Teliucu Inferior, Stradă: Lacului, Nr. 6     Suspendat la cerere       Sidei      Larisa Mădălina     8266     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DRAGOS MIRCEA INVEST SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Dan Capitan, Nr. 5   VELMAR RESIDENCE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Moșnița Nouă, Stradă: Ankara, Nr. 10   MSIGN RESIDENCE SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Giroc, sat Chișoda, Stradă: Oltului, Nr. 56C     Suspendat la cerere       Signorelli      Raluca     4960     București               Suspendat la cerere       Silaghi      Adela     7949     Transilvania     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     REFINED STUDIO - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Ion Lca Caragiale, Nr. 6-8    GOODWILL STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Plopilor, Nr. 63, Etaj: 1     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Silaghi      Lucia     1618     București     Salariat/Societate comercială      ISPH PROJECT DEVELOPMENT SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Vitan , Nr. 293, Sector 3, Cod poștal: 031295     Suspendat pentru neplata cotizației       Silion      Marius - Sorin     5921     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     RMS ARHITECT STUDIO - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: RODULUI, Nr. 13B    RMS ARHITECT STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Rodului, Nr. 13B, Etaj: 2, Ap. 14     Suspendat pentru neplata cotizației       Silvășan      Claudiu Vasile     378     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ SILVĂȘAN CLAUDIU - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: -, Nr. 0     Suspendat pentru neplata cotizației       Silvestru      Luiza     7777     Iași     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     USONIA SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Oleg Danovski, Nr. 40   BIA SILVESTRU LUIZA - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Aleea Tudor Neculai, Nr. 21     Suspendat pentru neplata cotizației       Sima      Ana Maria     6814     Dobrogea               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Sima      Dan Alexandru     2059     București     Asociat/Societate comercială      A.C. STIL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Str. Giacomo Puccini     Suspendat la cerere       Sima      Mihaela     4055     București               Suspendat la cerere       Siminic      Diana     9178     Transilvania               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Simion      Viorel     3588     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Simionescu      Ana-Maria     10354     Argeș     Salariat/Societate comercială      ADN BIROU DE ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Octavian, Nr. 27     Suspendat la cerere       Simionescu      Andra - Renata     5843     București               Suspendat la cerere       Simionescu      Iuliana     8586     București     Salariat/Societate comercială      ARHISPACE DESIGN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Păulești, Stradă: Sat Păuleștii Noi, Nr. 150     Suspendat la cerere       Simiraș      Ana     1691     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Simiraș      Romeo Gigi     1692     București     Asociat/Societate comercială      D.A. - AGENȚIE DE DESIGN ȘI ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: arh.Ion Berindei, Nr. 1, Bloc: S22, Scară: D, Ap. 57, Sector 2     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Simoc      Anda Maria     2013     București     Asociat/Societate comercială      ACS PLAN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Emanoil Porumbaru , Nr. 33, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 6, Sector 1     Suspendat la cerere       Simon      Anna-Rita     11869     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PILLER STUDIO SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Târgu Secuiesc, Stradă: Independentei, Nr. 1   PILLER STUDIO SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Târgu Secuiesc, Stradă: Independentei, Nr. 1     Suspendat la cerere       Sinițaru      Alexandra     8836     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Sînoi      Diana Alexandra     9120     Timiș     Salariat/Societate comercială      SIN ARCHITECTURE STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Giroc, Stradă: Satelitului , Nr. 1, Ap. 5, Cod poștal: 307065     Suspendat la cerere       Sîrbu      Eva Patricia     8527     Arad     Asociat/Societate comercială      ATELIER ARCHIVIEW SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Decebal , Nr. 12, Ap. 3     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Sîrbu      Florin     1510     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Sîrbu      Oana     3303     Timiș     Salariat/Societate comercială      RIGHT HAND SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bd. General Ioan Dragalina, Nr. 28, Ap. 18     Suspendat la cerere       Sîsîiac      Irina     6677     București     Salariat/Societate comercială      BOG 'ART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Brezoianu, Nr. 27, Sector 1     Suspendat la cerere       Slavu      Ion Vladimir     1650     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Slăniceanu      Alexandru     4400     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Slătineanu      Elena Mihaela     2460     Iași     Salariat/Societate comercială     3D ARHIGRUP SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: -Șos. Păcurari, Nr. 92     Suspendat pentru neplata cotizației       Smărăndescu      Andreea Teodora     6106      Bacău-Neamț     Funcționar public/Administrație      PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACĂU - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Mărășești, Nr. 6     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Smântână      Sergiu     7180     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      STIGMA BUILDING MANAGEMENT S.B.M. SRL - Județ: Brașov, Localitate: Comuna Cristian, Stradă: NISIPULUI, Nr. 40N     Suspendat la cerere       Smigelschi      Radu Matei     2580     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Soare      Areta     5237     Nord-Vest               Suspendat la cerere       Soceanu      Zina Andreea     1840     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Solomon      Alexandru Mihai     8552     Bacău-Neamț     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     PRP ARCHITECTS LLP - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: 10 Lindsey Street, Nr. EC1A 9HP     Suspendat pentru neplata cotizației       Solomon      Cristina - Elisabeta     3436     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Solomon      Dan     4812     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Solomonesc      Mihaela Cristina     8461     Prahova     Salariat/Societate comercială      BAUPROJEKT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Ariceștii Rahtivani, Stradă: Bruxelles, Nr. 877A     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Solonciuc      Irina Georgeta     4549     Iași                Suspendat pentru neplata cotizației       Solymossy      Marta Agnes     7563     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     UTILITAS CCPDRPC SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Breaza, Nr. 14   SSY INFORMATION SERVICES SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: Bisericii, Nr. 18     Suspendat la cerere        Someșan      Mihaela Rodica Octavia     2330     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură     SOMEȘAN MIHAELA RODICA OCTAVIA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: Piața Morii, Nr. 7     Suspendat la cerere       Sonea      Mădălina     4079     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Sorescu      Mihael Louis     3252     Argeș               Suspendat pentru neplata cotizației       Sorin      Micaela     1876     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Spătaru      Ioan Hugo     1680     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Spătaru      Mihaela     1516     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Spătăcean      Vlad-Dumitru     9399     Sibiu-Vâlcea     Salariat/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ DI ERNST HOFFMANN - Județ: NEDEFINIT, Stradă: Friedensgasse, Nr. 2     Suspendat la cerere       Spighel      Cecilia Carmen     1613     București     Salariat/Societate comercială      ISPE PROIECTARE SI CONSULTANTA SA - Județ: București, Stradă: B-dul Lacul Tei , Nr. 1- 3, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Spilcea      Janina Ioana     7906     Dobrogea     Asociat/Societate comercială      PROIECT UNIQUE INVEST - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Fântânele, Stradă: Basarabia     Suspendat la cerere       Spiroiu      Sanda     3125     Transilvania     Salariat/Administrație      PRIMĂRIA CLUJ-NAPOCA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Moților, Nr. 3     Suspendat la cerere       Stafie      D. Ligia     5794     Timiș               Suspendat pentru neplata cotizației        Stamate      Elisabeta Angela Camelia      4056     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Stamatogiannis      Ioannis     4608     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Stampar      Monica     334      Timiș     Funcționar public/Administrație      PRIMARIA TIMIȘOARA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bd. C.D. Loga, Nr. 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Stan      Angelica Ionela     1782     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Stan      Bianca Roxana     9130     Dobrogea               Suspendat la cerere       Stan      Silvia     1260     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     S&S PROIECTARE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Georgescu Mihail, Nr. 14, Sector 2   APOLODOR COMIMPEX SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Theodor Pallady, Nr. 45C, Sector 3   MPA SURVEY CONSTRUCT SRL - Județ: București, Stradă: Aleea Barajul Sadului    EVO PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Intrarea Sectorului, Nr. 5, Sector 3     Suspendat pentru neplata cotizației       Stanca      Ileana Codruța     590      Arad     Funcționar public/Administrație      PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Bulevardul Revoluției, Nr. 75     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Stanca      Maria Daniela     5668     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ADG ARCHITECTS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Hațeg, Nr. 26   ADG PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Alexandru Vlahuță, Nr. bloc LAMA A, Ap. 5   ADAMCO GRUP SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Hațeg, Nr. 26     Suspendat pentru neplata cotizației       Stanca      Nicolae - Mircea     6656     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Stanciu      Andreea     6610     București               Suspendat la cerere       Stanciu      Gheorghe     3546     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Stanciu      Laura - Antonia     5598     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Stancu      Laurențiu Tiberiu     6414      Oltenia                Suspendat la cerere       Stancu      Radu-Romulus     6099     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Stauciuc      Natalia     8956     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     VOLUM PROIECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Petre Râmneanțu, Nr. 31   STAUCIUC NATALIA BIA - Județ: Arad, Localitate: Oraș Sebiș, Stradă: Mureșului, Nr. 17     Suspendat la cerere       Stăncioiu      Rodica     3570     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Stănciulescu      Simona Cornelia     4397     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Stănculescu      Magdalena     3211     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Stănculescu      Radu Valentin     1449     București     Asociat/Societate comercială      M2R ARHITECTURAL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Politehnicii, Nr. 3     Suspendat pentru neplata cotizației       Stănescu      Aurel - Costel     7343     București     Salariat/Societate comercială      D'AMI&CO INTERNATIONAL CONSTRUCT S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: bd. Ion Mihalache, Nr. 66, Bloc: -, Scară: B, Etaj: p, Ap. 1, Sector 1     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Stănescu      Dan     4011     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Stănescu      Ioana     2964     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Stănescu      Radu - Andrei     9674     București     Salariat/Societate comercială      ADN BIROU DE ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Octavian, Nr. 27     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Stănescu      Vasilica     1480     București               Suspendat la cerere       Stănoiu      Cristian     6093     București               Suspendat la cerere        Stegaru Ungureanu     Diana - Andreea     10359     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      SC ART GROUP INT S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nicolae Caramfil, Nr. 71-73     Suspendat la cerere       Stejaru      Ovidiu     2873     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Stere      Paula Liliana     3885     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Sterescu      Irina - Alexandra     4739     București     Asociat/Societate comercială      GRAPHITTE DESIGN SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Buftea, Stradă: Stăvilarului, Nr. 16     Suspendat pentru neplata cotizației       Steriopol      Lucia     1247     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Sternatis      Cristina     7675     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CAPITEL AVANGARDE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Magheru, Nr. 24, Sector 1   WPG MANAGEMENT SERVICES SRL -Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Plopilor, Nr. 63   PREMIUM INTERFINANCE SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Emil Garleanu, Nr. 55, Ap. 5     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Stoean      Matei-Eugen     8719     București     Asociat/Societate comercială      SPAZIO ARTE + ARHTECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bozieni, Nr. 2, Bloc: 833, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 18, Sector 6     Suspendat la cerere       Stoia      Horea Grigore     2123     Nord-Vest     Asociat/Societate comercială      PROIECT MGH SRL - Județ: Maramureș, Stradă: Victor Babeș, Bloc: 41, Ap. 49     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Stoian      Alexandru Aurelian     2666     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Stoian      Andreea-Elena     8349     București     Salariat/Societate comercială      WEST GROUP ARCHITECTURE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Strada Stefanescu Barbu Delavrancea, Nr. 5, Sector 1     Suspendat la cerere       Stoian      Gabriela Andrada     11044     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială      MD ARHITECTURE DESIGN CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independenței, Nr. 291-293, Sector 6     Suspendat la cerere       Stoian      Silviu Andrei     4916     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Societate comercială      AGENȚIA SÂRBU SRL - Județ: Brașov, Stradă: -     Suspendat la cerere       Stoianovici      Corina     5540     București               Suspendat la cerere       Stoica      Alina     4357     București               Suspendat la cerere       Stoica      Bogdan     7524     Prahova               Suspendat la cerere       Stoica      Marina Vollange     1493     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Stoica      Vlad     8418     București     Asociat/Societate comercială      WOLFHOUSE PRODUCTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Taberei, Nr. 20, Bloc: C2, Scară: E, Etaj: 4, Ap. 162, Sector 6     Suspendat pentru neplata cotizației       Stoican      Irina - Alexandra     7538     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Stoican      Mihaela Corina     10794     București     Salariat/Societate comercială      ADN BIROU DE ARHITECTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Octavian, Nr. 27     Suspendat la cerere       Stoicescu      Niculae Dan     1828     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PETRODESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Căderea Bastiliei, Nr. 56-58, Sector 1   I.C.I.P.E. 1A SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Camil Ressu, Nr. 3, Sector 3     Suspendat pentru neplata cotizației       Stoicescu      Robert-Gabriel     11167     București     Salariat/Societate comercială      NBC ARHITECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iani Buzoiani, Nr. 3, Bloc: 16, Scară: 2, Etaj: 10, Ap. 85, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Stoicescu      Teodora Luminița     1829     București     Salariat/Societate comercială      SETRACO HOLDING SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Apusului, Nr. 40, Sector 6     Suspendat pentru neplata cotizației       Stoina      Gheorghe     2477     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură     STOINA N. GHEORGHE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Livezilor, Bloc: 3, Scară: C, Etaj: 1, Ap. 5     Suspendat pentru neplata cotizației       Stoinescu      Alexandru - Mihai     4830     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Strachină      Olivia Doina     3210     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Strat      Laura - Cristina     5494     București               Suspendat la cerere       Stratulat      Andreea     5085     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARTEEN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Martir V. Balmuș, Nr. 14   ZAM GRUP SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bândușei, Nr. 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Strebeli      Lavinia Iulia     269     Nord-Vest     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură     STUDIUM SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Progresului, Bloc: 52, Ap. 10   STREBELI LAVINIA IULIA BIA - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Progresului, Nr. 52   STREBELI LAVINIA IULIA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Progresului, Nr. 52, Ap. 10     Suspendat la cerere       Streza      Monica     5578     București     Salariat/Societate comercială      TECON S.R.L. - Județ: București, Stradă: STR CARO DAVILA, Nr. 77, Sector 5     Suspendat la cerere       Stroe      Cristina     3798     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Stroe      Miruna Paula     10761     București     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     LEES ASSOCIATES LLP - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Soutwark Street, Nr. 11     Suspendat pentru neplata cotizației       Stroe      Ruxandra     6181      Muntenia Vest               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Stroie      Liviu     3197     București               Suspendat la cerere       Subțirică      Ligia Ileana     2253     Transilvania     Funcționar public/Administrație      PRIMĂRIA CLUJ-NAPOCA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Moților, Nr. 3     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Suciu      Cristian     2160     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     PFA SUCIU CRISTIAN - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Sighetu Marmației, Stradă: Tudor Vladimirescu, Bloc: 3, Ap. 7     Suspendat pentru neplata cotizației       Suciu      Elena Cristina     7598     Alba     Salariat/Societate comercială   Asociat/Birou individual de arhitectură     EXPERIMENT PROIECT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Manastur, Nr. 89   BIA SUCIU ELENA CRISTINA - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Luminilor, Nr. 4     Suspendat pentru neplata cotizației       Suciu      Laura Manuela     7220     Arad     Salariat/Societate comercială      SC ARTNOVA SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Lucian Blaga, Nr. 17, Cod poștal: 310023     Suspendat la cerere       Suciu      Maria Alexandra     7446     Alba     Salariat/Societate comercială      CINETIC STUDIO SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Ion Lancranjan, Nr. 13     Suspendat pentru neplata cotizației       Suciu      Samuel     9925     Nord-Vest     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     9 OPTIUNE SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Cetății, Nr. 2   SAMISUCIU ARCHITECTURE & DESIGN SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Muncii, Nr. 43     Suspendat pentru neplata cotizației       Suciu      Valentina Mihaela     3866     București     Asociat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     KUB-T STUDIO DE ARHITECKTURA SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Burebista, Nr. 3   SUCIU VALENTINA MIHAELA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. I.C.Brătianu, Nr. 39, Bloc: P6, Scară: 2, Etaj: 3, Ap. 24, Sector 3     Suspendat pentru neplata cotizației       Surdila      Valentin     10973     Oltenia     Salariat/Societate comercială      GRID ARCHITECTS SRL - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Southwark street, Nr. 128     Suspendat pentru neplata cotizației       Sutașu      Viorel     1684     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Suveg      Laszlo     288     Satu Mare     Titular/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARHICON SRL (NEGREȘTI-OAȘ) - Județ: Satu Mare, Localitate: Oraș Negrești-Oaș, Stradă: Trandafirilor, Bloc: 16, Ap. 2   BIA SUVEG LASZLO - Județ: Satu Mare, Localitate: Oraș Negrești-Oaș, Stradă: Trandafirilor, Bloc: 16, Ap. 2     Suspendat la cerere        Szabo-Beldi      Timea Imola     7297     Transilvania     Salariat/Societate comercială      OPEION SERV SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Septimiu Albinii, Nr. 99A     Suspendat la cerere        Szabo-Coroiu      Octavian     5452     Transilvania     Salariat/Societate comercială      OUTLINE ONE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Mestecenilor, Nr. 6     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Szasz-Bertalan      Eszter     8568     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      GSD VECTOR SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: MULLER LASZLO     Suspendat pentru neplata cotizației        Szegedi-Tanczos      Katalin     7994     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     ARCHI TEAM CONSULT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Giuseppe Garibaldi, Nr. 11, Etaj: 2, Ap. 3   EKTRA STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Mărginașă , Nr. 52, Bloc: C, Ap. 5   TANCZOS KATALIN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Petuniei, Nr. 1, Scară: 3, Etaj: 1, Ap. 32, Cod poștal: 400316     Suspendat la cerere       Szentesi- Nejur      Szende     5160     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     SZENTESI SZENDE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Detunata, Nr. 15   ZONE DESIGN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Petuniei, Nr. 5     Suspendat la cerere       Szervaczius      Laszlo     9976     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SZERVACZIUS 28 SRL - Județ: Cluj, Stradă: - TRUST ART CONSTRUCT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Liviu Rebreanu, Nr. 60     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Szoha      Ludovic Francisc     2792     București               Suspendat pentru neplata cotizației         Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Șandra      Adina Maria     2895     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Șandru      Viorel     5122     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Șandru Rohan     Ioan     857     Timiș     Titular/Societate comercială      UNIDESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Regele Carol I, Nr. 10, Ap. 13     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Șargov      Irina     7264     București     Salariat/Societate comercială      ADINVEST SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: TRAIAN, Nr. 187-189, Sector 2     Suspendat la cerere       Șcrada      Ludovic Florentin     2164     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Societate comercială      PROIECT CONSULT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Șerban      Ligia Voichița     3914     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Birou individual de arhitectură     LIGIA VOICHITA ȘERBAN BIA - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Salviei, Nr. 6, Bloc: 9A, Ap. 2   LIGIA VOICHITA ȘERBAN BIA - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Salviei, Nr. 6, Bloc: 9A, Ap. 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Șerbănescu      Ariadna Maria     1544     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Șerbănescu      Liviu Marcel     1303     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Șerbănescu      Luminița Atena     4012     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Șerbănescu      Steluța Elena     1284     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     ȘERBĂNESCU STELUȚA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Otopeni, Stradă: George Enescu, Nr. 0, Ap. 0, Cod poștal: 0     Suspendat pentru neplata cotizației       Șipoș      Răzvan Cornel     545      Mureș     Funcționar public/Administrație      PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÎRGU MUREȘ - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: -     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Șișa - Pakai     Noemi     5805     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ SISA - PAKAI NOEMI - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Calea Martirilor, Nr. 60, Bloc: C5, Scară: A, Etaj: 7, Ap. 27, Cod poștal: 300917     Suspendat la cerere       Șlincu      Daniela     3243     Iași               Suspendat la cerere       Șoancă      Radu     8312     Brașov - Covasna - Harghita     Asociat/Societate comercială      WAENDE BIROU DE ARHITECTURA SRL -Județ: București, Stradă: Steluței, Stradă, Nr. 34, Cod poștal: 013356     Suspendat pentru neplata cotizației       Șoltuz      Ioan     200     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ȘOLTUZ IOAN - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Arcu, Nr. 24     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Șomăcescu      Jean-Manuel     2574     Timiș     Salariat/Societate comercială      DOMLUX SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Dorobanților, Nr. 94     Suspendat pentru neplata cotizației        Șomănescu-Rusu      Roxana     7820     București     Salariat/Societate comercială      K-BOX CONSTRUCTION DESIGN SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Șonei      Sandra - Nives     9949     Hunedoara     Asociat/Societate comercială      SANDRA SONEI DESIGN SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Oraș Hunedoara, Stradă: 9   Mai, Nr. 8     Suspendat pentru neplata cotizației       Șopoglu      Florina - Carmen     7846     Dobrogea               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Șopterean      Vicențiu     9802     Mureș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA ȘOPTEREAN V. VICENȚIU - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Bucinului, Nr. 1, Ap. 16     Suspendat la cerere       Șotropa      Adrian Victor     2640     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ștefan      Aurelian     3899     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ștefan      Lavinia Roxana     1923     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Ștefan      Raluca     5675     București               Suspendat la cerere       Ștefănescu      Constantin     4043     București     Salariat/Birou individual de arhitectură     SANDU STIURCA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Occidentului , Nr. 45, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Ștefănescu      Marina Olimpia     2913     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SEBATRADE INTERNATIONAL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Precupeții Vechi, Nr. 5, Sector 2   VERTICAL PRO CONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Popa Savu, Nr. 44, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Ștefănescu - Gross      Radu - Mihai     6584     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Șucu      Valentina Irina     1645     București               Suspendat la cerere       Șulea      Cristina     6768     București     Asociat/Societate civilă profesională (CRL)   Asociat/Societate comercială     ATELIERSS ȘULEA ARHITECȚI ASOCIAȚI CRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Iacob Felix, Nr. 41, Bloc: C2, Scară: 4, Etaj: 2, Ap. 110, Sector 1   S2A PROPERTY DEVELOPMENT SRL -Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Cernica, Stradă: Dorinței, Nr. 6A, Bloc: camera1     Suspendat la cerere       Șulea      Mihai     6731     București     Asociat/Societate civilă profesională (CRL)   Asociat/Societate comercială     ATELIERSS ȘULEA ARHITECȚI ASOCIAȚI CRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Iacob Felix, Nr. 41, Bloc: C2, Scară: 4, Etaj: 2, Ap. 110, Sector 1   S2A PROPERTY DEVELOPMENT SRL -Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Cernica, Stradă: Dorinței, Nr. 6A, Bloc: camera1     Suspendat la cerere       Șurcă      Liana Roxana     4380     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ SURCA LIANA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: București, Nr. 26, Bloc: A3, Scară: B, Etaj: 1, Ap. 5     Suspendat la cerere       Șurup      Magdalena     3951     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Șuteu      Ovidiu Victor     3007     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Șuteu      Rodica     3009     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Șuteu      Ruxandra - Irina     6317     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     NECO PROIECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Turnu, Stradă: Str nr. 12, Nr. 77   REMOTE TEAM SRL - Județ: Arad, Localitate: Oraș Pecica, Stradă: sat Turnu, str. 2, Nr. 74     Suspendat la cerere         Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Tabacu      Gabriela - Ana     2065     București     Salariat/Societate comercială      VERTIZONTAL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pivnicerului , Nr. 4-6, Bloc: -, Ap. 4, Sector 1, Cod poștal: 011382     Suspendat la cerere       Tache      Cosmina - Andreea     4999     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Taddia     Andrea Giuseppe Alfredo     10558     București     Asociat/Societate comercială      PROGETTISTI ASSOCIATI TECNARC SRL -Județ: Lombardia, Localitate: Oraș Milano, Stradă: Via Lampedusa, Nr. 13, Cod poștal: 20141 Milano, Italia     Suspendat pentru neplata cotizației       Taloș      Cornel     2885     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Tamazlăcariu      Ioana     8566     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     STONE ARCHITECTURE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -   WOBA DESIGN STUDIO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Zaharia Stancu, Nr. 8f, Etaj: 5, Ap. 502     Suspendat pentru neplata cotizației       Tanasă      Cristian - Dragoș     3244     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     UNARCHITECT SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Ruginoasa, Stradă: Mihail Kogalniceanu, Nr. 3   PETER CAPITAL & ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Drumul Binelui, Nr. 205D     Suspendat pentru neplata cotizației       Tanciu      Gabriel     4533     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Taraș      Simona-Andreea     8446     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Tarhon      Victor     1081     Dobrogea     Salariat/Administrație      CONSILIUL JUDEȚEAN TULCEA - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Păcii, Nr. 20     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Tarța      Andrada     9816     Transilvania               Suspendat la cerere       Tase      Marius Petruț     8360     Dobrogea     Salariat/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     BIA TASE D. MARIUS PETRUT - Județ: Constanța, Stradă: Garofitei, Nr. 18, Bloc: L75B, Scară: A, Etaj: Parter, Ap. 3, CP: 900177   AUA SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: ALEEA GAROFITEI, Nr. 22, Bloc: L88A, Scară: A, Etaj: P, Ap. 4   ERI PROIECTARE SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: ALEEA GAROFITEI , Nr. 10, Bloc: L77, Scară: C, Ap. 28     Suspendat pentru neplata cotizației       Taugner      Norbert     5575     Timiș               Suspendat pentru neplata cotizației       Tămaș      Marcela     2344     Transilvania     Asociat/Societate comercială      AMI PROIECT SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: cart Unirea, Nr. 385     Suspendat pentru neplata cotizației       Tămaș      Ștefan     2345     Transilvania     Asociat/Societate comercială      AMI PROIECT SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: cart Unirea, Nr. 385     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Tănase      Carmen Ioana     2088      Dobrogea     Funcționar public/Administrație      CONSILIUL JUDETEAN CONSTANTA - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: BD TOMIS, Nr. 51     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Tănase      Luiza Elena     7173      București     Funcționar public/Administrație   Salariat/Birou individual de arhitectură     PRIMĂRIA CONSTANȚA - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: -    VLAD LENUTA-BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Petre Ispirescu nr8, bl. P6, sc. C, ap. 76, et.5, sector 5     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Tănasi      Ana Raluca     6636     București     Salariat/Societate comercială      ARH SQUAD - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. Colentina, Nr. 16, Bloc: A6, Etaj: 9, Ap. 79, Sector 2     Suspendat la cerere       Tănăsescu      Corina Anca     3945     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Tănăsescu      Corina Simona     4207     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Tănăsoiu      Adrian     3592     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Tănăsoiu      Radu Vasile     5086     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Tătar      Andras     6801     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     TĂTAR ANDRAS BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Bulevardul Dacia, Nr. 2, Bloc: A1     Suspendat la cerere       Tătaru      Ioana     9230     Transilvania     Salariat/Societate comercială      TRANSILVANIA OUTSOURCES SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Marului, Nr. 5/2     Suspendat la cerere       Tăușanu      Victor     4553     București     Asociat/Societate comercială      VICCONSTRUCT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Alexandrina, Nr. 19, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Teașcă      Lidia - Ionica     5013     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Tecău      Daniela Maria     6084     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHI-GEDA SRL - Județ: Sălaj, Stradă: -    TEMARCRIS SRL - Județ: Bihor, Localitate: Oraș Marghita, Stradă: Crinului, Nr. 7     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Tecuceanu      Diana Andreea     8257     Nord-Est               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Tempea      Raluca - Mihaela     4806     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Teodorescu      Ciprian     5385     Nord-Est     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PENTA STIL STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Ion Creangă, Nr. 52   ARHITREND DESIGN SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Republicii, Nr. 2, Ap. 3     Suspendat pentru neplata cotizației       Teodorescu      Ioana     1221     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Teodorescu      Marius     946      Sibiu-Vâlcea                Suspendat la cerere       Teodorescu      Nicoleta Doina     1712     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Teodorescu      Răzvan     7284     Nord-Vest     Asociat/Societate comercială      VERTIGO CONCEPT SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Bdl Independentei , Bloc: 22, Ap. 88     Suspendat la cerere       Tibăr      Anca     7872     București     Salariat/Societate comercială      SPHERA DESIGN & CONSTRUCTION COMPANY SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Plevnei, Nr. 90, Sector 1     Suspendat la cerere       Tibăr      Răzvan     4039     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Tibără      Niculae Dan     4099     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Tică      Simona     5998     Iași                Suspendat pentru neplata cotizației       Timaru      Adrian     6258     București     Titular/Birou individual de arhitectură     TIMARU ADRIAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Turda, Nr. 94, Bloc: 29B, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 25, Sector 1     Suspendat la cerere       Timnea      Marius - Alexandru     6628     București     Titular/Birou individual de arhitectură     MARIUS-ALEXANDRU TIMNEA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Hatmanu Arbore, Nr. 3-7, Bloc: A, Scară: B, Etaj: 3, Ap. 60, Sector 1     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Timofticiuc      Anca     7047     Dobrogea               Suspendat pentru neplata cotizației       Timon      Tibor Gabor     7832     Bihor     Salariat/Societate comercială      PANNON PROIECT SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: SZIGLIGETI EDE, Nr. 2-4, Ap. 10     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Timotin      Victor     3532     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Tiotiu      Alexandru     7414     Transilvania     Salariat/Societate comercială      ARCHI TEAM CONSULT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Giuseppe Garibaldi, Nr. 11, Etaj: 2, Ap. 3     Suspendat la cerere       Tipaldo      Eduard Mihai     11021     Dobrogea     Salariat/Societate comercială      S.C. EAST ATELIER SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Grigore Tocilescu, Nr. 1A     Suspendat pentru neplata cotizației       Tipser      Aniela Iulia     9772     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială      AECOM ENGINEERS & CONSTUCTORS SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Bdul Pipera, Nr. 2, Etaj: 4     Suspendat la cerere       Titieanu      Marilena Adriana     1532     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Tivadar-Ianceu      Iuliu     842     Bihor     Salariat/Societate comercială      POLIART SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Lunga, Nr. 4, Ap. 1     Suspendat la cerere       Tivadar-Ianceu      Viorica     843     Bihor     Asociat/Societate comercială      POLIART SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Lunga, Nr. 4, Ap. 1     Suspendat la cerere       Tîrziu      Anca Eliza     8177     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     STUDIO AKS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Actorului, Nr. 24   FORMATEKTURA SRL - Județ: Sălaj, Localitate: Oraș Jibou, Stradă: Băilor , Nr. 47C    DESIGN KABINET SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Grigore Antipa, Nr. 17A, Ap. 5     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Tîrziu      Andreea - Ana -Maria      6612     București               Suspendat la cerere       Toader      Ciprian Teofil     1279     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Toader-Pasti-Dinu      Andrada     7453     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     EUROTEHNICA PREST SRL - Județ: Gorj, Localitate: Municipiul Târgu Jiu, Stradă: Vasile Alecsandri, Bloc: 55, Scară: 2, Etaj: 4, Ap. 20   GREEN ARCHITECTURE DESIGN SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Arinii Dornei, Nr. 12, Bloc: I7, Scară: C, Etaj: 4, Ap. 44, Sector 6     Suspendat la cerere       Toderesc      Claudia Adeline     6794     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHINOVA SRL (TIMIȘOARA) - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bd. Mihai Viteazu, Nr. 40, Cod poștal: 300222   ARTEEN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Martir V. Balmuș, Nr. 14     Suspendat la cerere       Todoran      Iuliana     5471     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     STRUCTONICA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: G-ral Traian Moșoiu, Nr. 50, Scară: 2, Ap. 1   IUL GRAPHIT STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Bună Ziua, Nr. 37, Ap. 20     Suspendat la cerere       Tofan      Alexandru     659     Iași     Asociat/Societate comercială      ARH NATURE DESIGN SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: - Pantelimon, Nr. 16     Suspendat pentru neplata cotizației       Tofan      Cristian Valere     3884     București               Suspendat la cerere       Tofan      Lucian     9794     Dobrogea     Salariat/Societate comercială      B.I.G.PARTNERS - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Finsbury Avenue , Nr. 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Tofan      Pavlo     6599     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Funcționar public/Administrație      ARCHIDEXTO - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Griviței, Nr. 212, Bloc: J, Scară: C, Ap. 32, Sector 1   VEGO CONCEPT ENGINEERING S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul independentei, Nr. 291-293, Etaj: 14, Sector 6   VEGO CONSTRUCT DEVELOPMENT SRL -Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Splaiul Independentei, Nr. 291-293, Etaj: 14, Sector 6   WING PROMO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: THEODOR PALLADY, Nr. 11B, Sector 3   PRIMARIA SECTOR 4 - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdl. Metalurgiei, Nr. 12-18, Sector 4     Suspendat la cerere       Tohăneanu      George Alexandru     3138     București     Salariat/Societate comercială      ALTOST PRODING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Alee Calatis, Nr. 2, Sector 6     Suspendat la cerere       Toma      Alexandru Octavian     1272     București     Salariat/Societate comercială      COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII CNI-SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: PIAȚA NATIUNILOR UNITE , Nr. 9, Bloc: 107, Sector 5     Suspendat la cerere       Toma      Hilda Elena     8096     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     HAUSPLAN STUDIO SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Rudului, Nr. 14A, Etaj: 1   BIMART SOLUTIONS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ionescu Florea, Nr. 5, Bloc: 2, Scară: 2, Etaj: 4, Ap. 33, Sector 4   BURO CONSULTING DESIGN SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Bd. Pipera, Nr. 1-IA     Suspendat la cerere       Toma      Vincențiu     1297     București               Suspendat la cerere       Tomescu      Anca Lucia     7339     Arad               Suspendat la cerere       Tomescu      Eugen Gabriel     1339     București     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA TOMESCU EUGEN-GABRIEL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: bd. Dimitrie Cantemir, Nr. 25     Suspendat pentru neplata cotizației       Tomescu      Ioana Gabriela     3188     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Tomescu      Mihaela     4295     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Tomescu      Voicu Andrei     8106     Hunedoara     Salariat/Societate comercială      HAMILTONS ARCHITECTS LTD - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Long Lane, Nr. 15, Cod poștal: EC1A 9PN     Suspendat la cerere       Tomulescu      Mara     9278     București     Salariat/Societate comercială      SC CUMULUS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Stradă: Ion Brezoianu , Nr. 23-25     Suspendat pentru neplata cotizației       Tomuș      Iulia     1506     București               Suspendat la cerere       Topîrceanu      Cristina     4407     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Torniov      Peter     6301     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Toth      Albin Ștefan     6066     Hunedoara     Titular/Alte forme juridice (AFJ)     ALBIN STEFAN TOTH ARCHITEKT - Județ: Renania-Palatinat, Localitate: Oraș Bischheim (Donnersbergkreis), Stradă: Bennstraße, Nr. 4A, Cod poștal: 67294     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Toth      Istvan Alexander     5231     Satu Mare     Titular/Societate comercială      ARCHI TEAM CONSULT SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Giuseppe Garibaldi, Nr. 11, Etaj: 2, Ap. 3     Suspendat pentru neplata cotizației       Totoian      Felicia Maria     2325     Alba     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU DE PROIECTARE STRAJAN SRL -Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Ferdinand I, Nr. 68   BIA TOTOIAN FELICIA MARIA - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Cetatii, Nr. 24     Suspendat pentru neplata cotizației       Trandafir      Roxana - Mirela     5636     București               Suspendat la cerere       Trăistaru      Luminița-Olivia     8068     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARDESIGN CO SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Voluntari, Stradă: Iancu Nicolae, Nr. 11- 19, Bloc: vila 21   ARCHETYPE SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Lupeni, Nr. 48     Suspendat pentru neplata cotizației       Trifa      Adeona Roxana     4686     Bihor     Salariat/Societate comercială      ARTPLAN CONSULTING SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Calea Clujului, Nr. 39     Suspendat la cerere       Trifan      Adriana     11306     Iași     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ATELIER ONOMA SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Miroslava, Stradă: Bucegi, Nr. 5, Etaj: 1, Ap. Camera 5, Cod poștal: 707305   INKSHAPE SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Valea Lupului, Stradă: Iarmarocului, Nr. 7, Etaj: parter, Ap. 2     Suspendat la cerere       Trifan      Gheorghe Horia     1269     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     TRUSTUL DE CLADIRI METROPOLITANE BUCURESTI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Baba Novac, Nr. 9, Sector 3   INTEGRATED DESIGN ASSOCIATES SRL -Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Dreptatii nr 1 a     Suspendat pentru neplata cotizației       Trifu      Daniel     4626     București     Asociat/Societate comercială      SC TRIFU DESIGN & MORE SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Drumul Serii, Nr. 47     Suspendat pentru neplata cotizației       Trifu      Florentina     9713     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     SC URBANART SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: VULTURILOR, Nr. 60, Sector 3   ATELIER LEMUR SRL - Județ: Teleorman, Localitate: Oraș Videle, Stradă: Garii, Nr. 35     Suspendat la cerere       Tripon      Loredana Cătălina     7025     Transilvania     Asociat/Birou individual de arhitectură     TRIPON LOREDANA BIA - Județ: Cluj, Localitate: Comuna Florești, Stradă: Tăuțiului, Nr. 92     Suspendat pentru neplata cotizației       Truță      Alexandru     10125     Dobrogea     Salariat/Societate comercială      QUADRATUM ARCHITECTURE - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Plevnei, Nr. 145B     Suspendat la cerere       Truția      Cristian     3995     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Tudor      Carmen Gabriela     2903     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Tudorache      Anca     10368     Iași     Asociat/Societate comercială      SEUS INTERIORS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Voinței, Nr. 21, Bloc: C1, Sector 5     Suspendat la cerere       Tudorache      Florin - Claudiu     4724     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Tudorache      Isabela - Irinel     6595     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Tudoran      Otilia     5280     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     TUDORAN OTILIA-ALEXANDRA BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Iosif Nemoianu, Nr. 16, Ap. 4   DATCOMP SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Dr. Iosif Nemoianu, Nr. 16, Ap. 4     Suspendat la cerere       Tudose      Răzvan     9356     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Administrație     SC ATRIUM 8 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Chilia Veche, Nr. 6, Bloc: A8, Etaj: Parter, Ap. 17, Sector 6, Cod poștal: 61743   PRIMĂRIA SECTOR 5 BUCURESTI - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Constantin Mille, Nr. 10, Sector 1     Suspendat la cerere       Tudosie      Laura Smaranda     1035     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. LAURA SMARANDA TUDOSIE - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: -, Nr. 51     Suspendat la cerere       Tulbure      Bogdan     6260     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Tulbure      Ruxandra     4591     Nord-Est     Asociat/Societate comercială      GENERAL PROIECT SRL - Județ: Botoșani, Localitate: Municipiul Botoșani, Stradă: Marchian, Nr. 1     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Turcu      Ionuț Alexandru     7743     Prahova     Salariat/Societate comercială      ADA CONCEPT DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pantelimon, Nr. 115, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Turdean      Marcel Dumitru     4072     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Tureanu      Ileana     1243     București     Asociat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     VI3 DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Carol Danilla, Nr. 59, Sector 5   LIP DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Carol Davilla , Nr. 59, Sector 5     Suspendat la cerere       Turel      Gabriela     2679     Transilvania     Salariat/Administrație      PRIMĂRIA CAMPIA TURZII - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Câmpia Turzii, Stradă: Laminoriștilor, Nr. 2-4     Suspendat pentru neplata cotizației       Tuță-Filip      Cristina     8053     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     UTILITAS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Breaza, Nr. 14   SC CNC BUSINESS CONSULTING SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Decebal, Nr. 110, Ap. 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Tuțu      Cosmin Ionuț     8890     Prahova     Asociat/Societate comercială      VAELIO COLLECTIVE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dristor, Nr. 2, Bloc: B7, Scară: 2, Etaj: 4, Ap. 33, Sector 3     Suspendat pentru neplata cotizației         Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Țancu      Ana Maria     3011     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Țanțu      Marius Cătălin     5245     Bacău-Neamț               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Țapu      Cristina - Oana     4979     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Țaric      Eleonora Adriana     2153     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Societate comercială   Titular/Societate comercială     BLOKAD ARHITECTURA SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Prundului, Nr. 11   ARHVIVO SRL - Județ: Brașov, Stradă: 15 NOIEMBRIE, Nr. 50A     Suspendat la cerere       Țepeș      Mihaela     2487     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      FRISOMAT SA - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: General Dăscălescu, Nr. 324     Suspendat pentru neplata cotizației       Țicu      Eugen Cristian     3143     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Țiganea      Oana Cristina     6085     Alba               Suspendat pentru neplata cotizației       Țigănuș      Anda Ileana     4355     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Țigărean      Lia Tania     8886     Transilvania               Suspendat la cerere       Țințu      Arthur     4605     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Țițirigă      Dumitru - Alin     6840     București     Salariat/Societate comercială      R&T BIROU DE ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ipotesti     Suspendat la cerere       Țînțari      Andrei     9899     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     MAG-NET FASHION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bdul 1 MAI, Nr. 18, Bloc: 17 S14, Scară: 1, Etaj: 10, Ap. 122, Sector 6   CUMULUS ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 23-25     Suspendat pentru neplata cotizației       Țuglui      Cornelia Maria     5859      Sibiu-Vâlcea               Suspendat la cerere       Țugui      Corina - Andreea     9939     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARTLINE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Logofat Luca Stroici, Nr. 49, Ap. 1, Sector 2   CONMET SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Calea Severinului, nr. 35     Suspendat la cerere       Țuluș      Mihai     3384     București               Suspendat la cerere       Țurlea      Cristina - Gabriela     3388     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Țuțu-Grindeanu      Oana     11427     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială      CRAFT ENGINEERING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Pechea, Nr. 32-36, Bloc: Cam 8, Scară: Birou nr 8, Etaj: 5, Sector 1     Suspendat la cerere         Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Udrescu      Cătălin Constantin     9079     Transilvania               Suspendat la cerere       Ulmeanu      Ionel - Ermil     5599     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ungur      Dan Ioan     8386     Arad     Asociat/Societate comercială      ATELIER ARTIFEX SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Sabin Dragoi, Nr. 2, Bloc: 9A, Ap. 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Ungur      Mihai - Florian     6208     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ANDREESCU & GAIVORONSCHI SRL -Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Piața Sf. Gheorghe, Nr. 4, Etaj: 2, Ap. 10, Cod poștal: 300085   KAUNGUR SRL - Județ: NEDEFINIT,      Suspendat pentru neplata cotizației       Ungurean      Radu-Cristian     7290     Timiș     Salariat/Societate comercială      BEVONNA CONSULTING SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Izvorului, Nr. 4     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Ungureanu      Elena - Maria     5519     București     Salariat/Societate comercială      RE-ACT NOW STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Griviței, Nr. 8-10, Sector 1     Suspendat la cerere       Ungureanu      Horia     7825     Iași     Salariat/Societate comercială      AB DIGITAL SYSTEMS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Chiciurei nr. 6     Suspendat pentru neplata cotizației       Ungureanu      Laura     8258     Nord-Est     Salariat/Societate comercială      OLD ART PRO SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Mihai Viteazul , Nr. 14     Suspendat pentru neplata cotizației       Ungureanu      Vasilica Gabriela     9533     Dunărea de Jos     Salariat/Societate comercială      GRID ARCHITECTS SRL - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Southwark street, Nr. 128     Suspendat la cerere       Urdea      Ioana     2870      Sibiu-Vâlcea     Funcționar public/Administrație      PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SIBIU - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Samuel Brukenthal , Nr. 2     Suspendat la cerere       Ureche      Andreea Gabriela     9670     București     Salariat/Societate comercială      TEHNOPROIECT COMTRANS SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calimachi, Nr. 21, Ap. 2, Sector 2     Suspendat la cerere       Uritescu      Ioan - Alexandru     5811     București     Titular/Birou individual de arhitectură     IOAN ALEXANDRU URITESCU BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Victor Eftimiu , Nr. 5-7, Bloc: 1, Scară: 1, Etaj: 9, Ap. 47, Sector 1     Suspendat la cerere       Urzică      Marius     3488     București               Suspendat la cerere       Urzică      Rareș Vasile     10803     București     Asociat/Societate comercială      OPUNTO GROUP CONCEPT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Logofat Luca Stroici, Nr. 16 A, Etaj: 0, Ap. 2, Sector 2, Cod poștal: 020586     Suspendat pentru neplata cotizației       Urziceanu      Sorin     6616     Oltenia               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației         Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Vacarescu      Raluca-Maria     8650     Transilvania     Salariat/Societate comercială      MS ARCHITECTURE AND DESIGN STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Buftea, Nr. 12, Ap. 39     Suspendat la cerere       Vais      Gheorghe Vladimir     2223     Transilvania               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Vajna      Botond Szilard     7860     Transilvania     Salariat/Societate comercială      MOSSFERN SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: David Prodan, Nr. 12     Suspendat la cerere       Valentin      Paula Laura     2919     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Valls Navascues     Ramon     6751     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Vancea      Alexandra     8644     Transilvania     Titular/Societate comercială      CUBICON INVEST SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Oituz, Nr. 8, Ap. 42     Suspendat la cerere        Vancea      Bogdan Ioan Alexandru     3799     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Varga      Ludovic     271     Satu Mare     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA VARGA LUDOVIC - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Pelican , Nr. 9     Suspendat la cerere       Vasile      Mara     8364     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     DESIGN DIVISION SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bucovina, Nr. 5, Bloc: 01, Scară: 1, Etaj: 3, Ap. 15, Sector 3   MARCA D'ARTE - Județ: București, Stradă: Cpt. Mircea Vasilescu , Cod poștal: 040184     Suspendat la cerere       Vasilescu      Andreea - Ioana     4554     București     Salariat/Societate comercială      PAM PAM PROJECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bd. Ion Mihalache, Nr. 313, Bloc: 1A, Scară: B, Ap. 3, Sector 1, Cod poștal: 11183     Suspendat pentru neplata cotizației       Vasilescu      Sorin Ilie     1843     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Vasiliu      Dana Liana     3922     București     Asociat/Societate comercială      MANASC ISAAC ARCHITECTS SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Otopeni, Stradă: Toamnei, Nr. 11     Suspendat pentru neplata cotizației       Vasiliu      Doina Mihaela     2897     București     Titular/Birou individual de arhitectură     DOINA MIHAELA VASILIU - BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: sos. Stefan cel Mare, Nr. 14, Sector 2, Cod poștal: 020141     Suspendat pentru neplata cotizației       Vasiliu      Gheorghe Cristian     3001     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Vasiliu      Leontin Cătălin     3923     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Vasiu      Liviu     6433     Mureș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ” VASIU LIVIU” - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Rodniciei, Nr. 38, Ap. 11     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Vasiu      Răzvan Andrei     6857     Transilvania     Salariat/Societate comercială      ADAMCO GRUP SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Hațeg, Nr. 26     Suspendat pentru neplata cotizației       Vastel      Pascal Gilles Bernard     6721      Dunărea de Jos               Suspendat pentru neplata cotizației       Vasvari      Raul-Adrian     9279     Brașov - Covasna - Harghita               Suspendat pentru neplata cotizației       Vasvary      Victoria     273     Satu Mare     Titular/Birou individual de arhitectură   Titular/Societate în nume colectiv (SNC)      BIA VASVARY VICTORIA - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă:    VASVARY E SNC - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Bd. Lalelei, Bloc: R1, Etaj: P, Ap. FN, Cod poștal: 440167     Suspendat la cerere       Vatamaniuc      Sorin Mihai     2075     Dobrogea     Asociat/Societate comercială      CARIATIDE SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 143A     Suspendat la cerere       Vatcu      Diana Smaranda     3775     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     VATCU DIANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Stradă: -     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Vădean      Sabina-Daniela     8325     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHITECT INTERNATIONAL BUILDING DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea DOROBANȚILOR , Nr. 135-145 BIG APPLE DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bulevardul Dacia, Nr. 150     Suspendat la cerere       Văideanu      Vlad Alexandru     7313     Nord-Est               Suspendat la cerere       Vărzaru      Ioana Cătălina     7470     București               Suspendat la cerere       Vătui      Radu     4855     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Vâlsan      Petruța     1718     București     Titular/Birou individual de arhitectură     PETRUTA VALSAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Mosilor, Nr. 286, Bloc: 30A, Scară: 1, Etaj: 4, Ap. 12, Sector 2, Cod poștal: 020895     Suspendat pentru neplata cotizației       Vârlan      Ioan     2470     Bacău-Neamț               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Vechiu      Cristina Elena     5439     Brașov - Covasna - Harghita     Asociat/Societate comercială      SC CVQ RIGLA DESIGN SRL - Județ: Brașov, Stradă: Saturn, Nr. 15     Suspendat pentru neplata cotizației       Vedeș      Gabriel     3318      Dunărea de Jos               Suspendat pentru neplata cotizației       Veer      Klara Luminița     5211     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     VEER KLARA LUMINITA BIA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Iuliu Maniu, Nr. 40   INSIDE OUTSIDE SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Aleea Muscel 21     Suspendat la cerere       Velcu      Florentina     9416     București     Salariat/Societate comercială      PARALEL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Clopotarii Vechi, Nr. 18, Sector 1     Suspendat la cerere       Velicu      Eugen     3447     București     Salariat/Societate comercială      STRABAG SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea 13   Septembrie, Nr. 90     Suspendat pentru neplata cotizației       Veres      Aron     550     Mureș     Asociat/Societate comercială      AA INVESTMENT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Oraș Sighișoara, Stradă: -     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Vereș-Bărbuță      Andrea     4924     Transilvania     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     PRO HESTIA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Fântânele, Nr. 63   PRO ATRIUM SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Fântânele, Nr. 63   CUBICON INVEST SRL - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Oituz, Nr. 8, Ap. 42     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Vericeanu      Tudor     10599     Iași     Salariat/Administrație      PRIMĂRIA ORAȘULUI HÂRLĂU - Județ: Iași, Localitate: Oraș Hârlău, Stradă: Strada Petru Rareș 5     Suspendat la cerere       Vernica      Iulia Raluca     11553     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      STUDIO MIOLK SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Aleea Mihail Sadoveanu, Nr. 61D     Suspendat la cerere       Verzotti      Silvia Eugenia     3822     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Vescan      Lavinia     5410      Timiș     Funcționar public/Administrație      CONSILIUL JUDEȚEAN TIMIȘ - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bd. Revoluției 1989, Nr. 17     Suspendat la cerere       Vesea      Florica Lucia     574     Arad               Suspendat la cerere       Vestri      Alessandro     6491     Bihor     Titular/Societate comercială      BIROU DE ARHITECTURĂ ȘI PROIECTARE VESTRI SRL - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Leonard Mociulschi, Nr. 16     Suspendat pentru neplata cotizației       Vidrașcu      Adrian Gabriel     1962     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Vidrașcu      Anca Alexandra     2029     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Vieru      Mihnea Daniel     1791     București     Salariat/Societate comercială      RED-SIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dorobanților, Nr. 134-138, Bloc: 11, Scară: C, Etaj: 9, Ap. 137, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Villa      Marian     3848     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Vilson      Veronica     2224     Transilvania     Asociat/Societate comercială      VILVERA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Negoiu, Nr. 8     Suspendat pentru neplata cotizației       Vinge      Sandra Eugenia     6648     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CASE GROUP PROJECT SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Al. Macedonski, Nr. 1   ARTEEN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Martir V. Balmuș, Nr. 14     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Vintilescu      Victor Alexandru     2743     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Vissarion      Ana Maria     3458     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Vișan      Constantin     1821     București     Asociat/Societate comercială      COV PROIECT DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mozart, Nr. 20, Ap. 11, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Vișanu      Iulian     5421     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Administrație      VISTECH ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Brezoianu, Nr. 53, Sector 1   CONSILIUL JUDETEAN ILFOV - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ernest Juvara, Nr. 3-6, Sector 2     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Vișinescu      Marta     3734     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     VIȘINESCU MARTA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Brâncoveanu, Nr. 6   IAR CONCEPT STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Oraș Turda, Stradă: Doctor Ion Rațiu, Nr. 17     Suspendat pentru neplata cotizației       Vitoc      Ionel     2265     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     AMBIENT PROIECT IONEL VITOC SRL -Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Eroilor, Nr. 16   ADI PROIECT SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: Agricultorilor, Nr. 7     Suspendat pentru neplata cotizației       Vîlcea      Maria     5057     Prahova               Suspendat la cerere       Vînătoru      Oana Cecilia     3935     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Vîrvescu      Florian Corneliu     594     Arad     Asociat/Societate comercială      LINIA SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Blanduziei, Nr. 8     Suspendat la cerere       Vlad      Cristian Dan     1456     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Vlad      Horia Aurel     1258     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Vlad      Laurențiu - Nicolae     4858     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Vlad      Rori - Irina     4629     București     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA VLAD RORI-IRINA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Nehoiasi, Nr. 7, Sector 5, Cod poștal: 050301     Suspendat pentru neplata cotizației       Vlad      Sorana Maria     7637     Transilvania     Salariat/Societate comercială      SCRIPCARIU BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Calea Moților, Nr. 100A     Suspendat la cerere       Vlad      Victoria Elena     1259     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Vlahu      Elena     1120     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Vlădea      Alina-Roxana     2110     București               Suspendat la cerere       Vlăduț      Maria - Andreea     6887     București     Titular/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     M13 DESIGN STUDIO SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Poienii, Nr. 58   SC DUCTIL DESIGN SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Poienii Nr. 58   T19 DESIGN SRL - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Poienii, Nr. 58     Suspendat la cerere       Vodă      Dragoș     3182     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Vodă      Irina Ioana     7415     Transilvania               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Voiașciuc      Eliza Mihaela     8260     Nord-Est     Salariat/Societate comercială      DREIPUNKT AG - Județ: Valais, Localitate: Comuna Brig, Stradă: Mihai Viteazul , Nr. 26A     Suspendat pentru neplata cotizației       Voicu      Alexandru     12296     Oltenia     Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     STARC ARCHITECTS IIP AFJ - Județ: Londra, Localitate: Oraș Londra, Stradă: Bear Lane, Nr. 39A     Suspendat pentru neplata cotizației       Voicu      Daiana Maria     1884     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     VOICU DIANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Corbeanca, Stradă: Sat Petrești, Șos. Unirii, Nr. 43, Ap. 0, Cod poștal: 77067     Suspendat pentru neplata cotizației       Voicu      Ramona     1666     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Voiculescu      Ioana Maria     1702     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Voiculeț      Alina Liliana     3195     București               Suspendat la cerere       Voinea      Mircea George     1268     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Voinescu      Adrian Aurel     2564     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Societate comercială      SINTEZA ART SOFT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Voleanschi      Roxana Elena     7575     Bacău-Neamț               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Volovici      Ursula Renate     4185     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Voroneanu      Manole Răzvan     7523     Iași                Suspendat pentru neplata cotizației       Voștinaru      Liviu     410     Timiș               Suspendat pentru neplata cotizației       Vrabie      Ciprian     5256     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Vrabie      Răzvan Florin     1515     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Vrapcea      Ioana - Laura     10607     București     Salariat/Societate comercială      DACRA STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Argetoaia, Nr. 5, Etaj: Mansarda, Sector 2, Cod poștal: 050741     Suspendat la cerere       Vrînceanu      Alexandra     9728     Iași     Salariat/Societate comercială      ARH LINE STUDIO SRL - Județ: Iași, Localitate: Municipiul Iași, Stradă: Zugravi, Nr. 3     Suspendat la cerere        Vrîncianu-Dănilă      Iulia Ionela     5544      Bacău-Neamț                Suspendat la cerere       Vucmanovici      Octavian     2507     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     VIFRANA SA - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Port , Nr. B    BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ARH. OCTAVIAN VUCMANOVICI - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Ferdinand, Nr. 94     Suspendat pentru neplata cotizației          Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Weidner      Diana     7792     Timiș     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ZEHETMEIER ARCHITEKTEN SRL - Județ: NEDEFINIT, Stradă: Marktplatz, Nr. 5, Cod poștal: 84424   KADAWITTFELDARCHITEKTUR SRL -Județ: Nordrhein-Westfalen, Stradă: Aureliuss/Achen, Nr. 2     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Weinerich      Robert     2704     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Wierdak      Michael     7473     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Winkler      Doris     7936     Arad     Asociat/Societate comercială      ARHITECTURA DORIS WINKLER SRL -Județ: Arad, Localitate: Comuna Zădăreni, Nr. 166     Suspendat la cerere        Wolf      Irina     4111     București               Suspendat pentru neplata cotizației          Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Zacharias      Șerban     8633     Mureș     Asociat/Societate comercială      RENDERCITY SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Moșilor, Nr. 158, Bloc: 2B, Etaj: 2     Suspendat la cerere        Zafiu      Cătălin Ștefan     2877     București               Suspendat la cerere        Zaharescu      Georgeta     3420     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Zaharescu      Răzvan Niculae     1430     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Zaharia      Corina Elena     4303     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Zaharia      Doina     3283     Transilvania     Salariat/Administrație      PRIMĂRIA CLUJ-NAPOCA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Moților, Nr. 3     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Zaharia      Miruna     3605     București     Salariat/Societate comercială      G LOGIC ARHITECTURA SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Mătăsari , Nr. 12b, Sector 2     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Zaharia      Ștefan     3543     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură     STEFAN ZAHARIA B.I.A. NR. 94 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Iezerului, Nr. 9, Bloc: 151, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 9     Suspendat la cerere        Zahariade      Ana Maria     1987     București               Suspendat la cerere        Zahariea      Roxana - Maria     11487     Muntenia Vest     Salariat/Societate comercială      BLUE PROJECTS DESIGN SRL - Județ: Brăila, Stradă: Calea Călărașilor, Nr. 65, Bloc: C, Scară: 2, Etaj: 1, Ap. 25     Suspendat la cerere        Zahn      Alma-Elena     8930     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     SISTEM C - Județ: București, Stradă: Costache Stamate, Nr. 1, Bloc: 8C, Scară: A, Etaj: 2, Ap. 11, Sector 4   MEYER SCHMITZ-MORKRAMER ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Prisaca Dornei , Nr. 4F, Ap. cam. 3, Sector 3     Suspendat pentru neplata cotizației       Zainea      Ioana Andreia     6848     Arad     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Administrație      ANDREIA ZAINEA B.I.A. NR. 131 - Județ: Arad, Localitate: Comuna Zădăreni, Stradă: -, Nr. 279D, Bloc: -, Scară: -, Etaj: -, Ap. -, Sector -, Cod poștal: 317130   PRIMARIA COMUNEI ZADARENI - Județ: Arad, Localitate: Comuna Zădăreni, Stradă: -     Suspendat la cerere        Zaro      Carmen Cristina     6905     Transilvania     Salariat/Societate comercială      KONZOL STUDIO SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Vasile Lupu, Nr. 54     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Zăgan      Alexandra     4995     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Zăgărin      Mădălina     5337     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială      MART STUDIO SRL - Județ: Călărași, Localitate: Comuna Borcea, Stradă: -     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Zărnescu      Laura Monica     3573     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Zărnescu      Viorica Marta     2546     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA ZĂRNESCU VIORICA - Județ: Bihor, Stradă: George Enescu, Nr. 31     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Zbîrnea      Ileana Maria     2585     București               Suspendat la cerere        Zbora      Ovidiu Ioan     6457     Hunedoara     Titular/Alte forme juridice (AFJ)     ZBORA OVIDIU ARCHITECTE - Județ: Basse-Normandie, Localitate: Oraș Saint-Lo, Stradă: Avenue de Verdun, Nr. 641     Suspendat pentru neplata cotizației        Zegrea      Mihai Anton     381     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ MIHAI ANTON ZEGREA - Județ: Timiș, Localitate: Comuna Dumbrăvița, Stradă: Părului, Nr. 18, Ap. 3     Suspendat la cerere        Zgripcea      Cristiana     7436     București     Asociat/Societate comercială      CZ CAD SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Morilor, Nr. 46, Sector 3     Suspendat pentru neplata cotizației        Zielinski      Mariana     1329     București     Salariat/Societate comercială      MZ PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Polonă, Nr. 43, Etaj: 7, Ap. 1, Sector 1     Suspendat la cerere        Zoran      Teodor     1275     București     Titular/Birou individual de arhitectură     TEODOR ZORAN BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Hristo Botev, Nr. 7, Sector 3     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației         
				 + 
			   Secțiunea: Conductori arhitecți drept de semnătură suspendat         Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Agocs      Ioan     618     Arad     Asociat/Societate comercială      SC KATAGO BEST SRL - Județ: Arad, Localitate: Comuna Păuliș, Stradă: -, Nr. 45     Suspendat pentru neplata cotizației       Ancuța      Călin     8187     Arad     Asociat/Societate comercială      IC ARCHITECTURE SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Calea Romanilor, Nr. 23A, Ap. 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Andronescu      Constantin Doru     1854     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Anghel      Florinela     3381     București               Suspendat la cerere       Anghel      Mihaela Lucia     4242     București     Asociat/Societate comercială      INOVATION DESIGN LINE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: BD. CAMIL RESSU, Nr. 70, Bloc: PM26, Scară: D, Etaj: 5, Ap. 130, Sector 3     Suspendat pentru neplata cotizației       Anton      Diana Magdalena     3712     Dobrogea               Suspendat pentru neplata cotizației       Anton      Ramona - Venera     5143     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Anton      Valeriu     1036     Dobrogea     Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     PROIECT ICAR SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Gării, Nr. 1   BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ AARH. VALERIU ANTON - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Gării, Nr. 1 – 3 , Bloc: G1, Scară: A, Ap. 5     Suspendat la cerere       Apetrei      Carmen Doina     214     Iași                Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Aprodu      Viorel     665     Nord-Est     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     GRIDLINES DESIGN SRL - Județ: Suceava, Localitate: Comuna Hârtop, Stradă: PRINCIPALĂ, Nr. 160   ATELIER DE PROIECTARE SRL - Județ: Iași, Localitate: Comuna Miroslava, Stradă: Miroslava     Suspendat la cerere       Baba Novac      Tudor Andrei     3017     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Baciu      Petrică Săndel     3030     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Baco      Raluca     6818     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      MORPHOSIS SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -     Suspendat la cerere       Baltaru      Florin Constantin     2888     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Banu      Maria     3719     Dobrogea               Suspendat la cerere       Barbacaru      Flaviu     3794     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Barbău      Gabriel     3328     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ BARBĂU GABRIEL - Județ: Vaslui, Localitate: Municipiul Vaslui, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Bătrînu      Daniela - Marilena     1646     București     Asociat/Societate comercială      DMB ARHITECTURAL DESIGN SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Ciorogârla, Stradă: Patriarh Miron Cristea, Nr. 16     Suspendat pentru neplata cotizației       Bâtă      Marian Gabriel     3717     Dobrogea               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Belea      Marina     4172     Prahova     Salariat/Societate comercială      CONSPROIECT SA (PLOIEȘTI) - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Maramureș, Nr. 12     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Berlo      Elena     3710     Dobrogea               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Berlo      Eugen Bogdan     4004     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Beuran      Eugenia     2481     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA EUGENIA BEURAN - Județ: Bacău, Stradă: FLORILOR, Nr. 7     Suspendat la cerere       Bianu      Maria Diana     955     Hunedoara               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Birișu      Mihaela     5793     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Boeriu      Iuliana Eugenia     2568     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     BOERIU IULIANA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Bogeanu      Mihaela - Sanda     4978     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Bolintiș      Hariclea     4270     București     Salariat/Societate comercială      IKEA ROMANIA SA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. București Ploiești, Nr. 42A, Sector 1, Cod poștal: 013696     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Bonciu      Traian     2482      Bacău-Neamț     Funcționar public/Administrație      PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PIATRANEAMȚ - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Piatra Neamț, Stradă: Ștefan cel Mare, Nr. 6_8     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Botușan      Adi Adrian     1167     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Budescu      Viorica     948     Iași                Suspendat pentru neplata cotizației       Caia      Mihai     3756     Iași                Suspendat pentru neplata cotizației       Canea      Alina - Diana     5703     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Capotescu      Gabriela Cornelia     321     Timiș     Asociat/Societate comercială      FORMALIS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Liviu Rebreanu, Nr. 140, Etaj: parter     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Cazan      Radu     5114     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ CAZAN RADU - Județ: Vâlcea, Localitate: Municipiul Râmnicu Vâlcea, Stradă: Luceafărului, Nr. 10, Bloc: A16, Scară: D, Ap. 1   LARANTEX S.R.L. - Județ: Vâlcea, Localitate: Oraș Brezoi, Stradă: Fabricii, Nr. 17     Suspendat pentru neplata cotizației       Călimărea      Georgeta     3723     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ C.ARH. GEORGETA CĂLIMĂREA - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 143A     Suspendat la cerere       Călin      Marilena     3837     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Chebac      Laura Andra     6745     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      KEBO STUDIO SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Chiriac      Maria     5431     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ciobanu      Nicolae     4347     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     CIOBANU NICOLAE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Ciomârtan      Camelia Maria     3542     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Cismaru      Mihaela     5299     București     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     HIDROEDIL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: NICOLAE FILIPESCU, Nr. 53-55, Etaj: 6, Sector 2   HIDROCONSTRUCTIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dorobantilor, Nr. 103-105, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Cîrniciu      Irina     6148     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ C.ARH. IRINA ȘUTEU - Județ: NEDEFINIT, Stradă: -     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Codreanu      Mihaela     1784     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Coman      Cristina - Gabriela     5415     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Condrea      Marioara     2448     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură     M. CONDREA - KUNST BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: 9 Mai, Nr. 36, Bloc: 36, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 6     Suspendat la cerere       Constantinescu      Ana Maria     4052     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Constantinescu      Nicolae     4084     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Cramarenco      Eugen     2315     Alba               Suspendat pentru neplata cotizației       Crasan      Dragoș     3065     Prahova               Suspendat pentru neplata cotizației       Crăciuneanu      Zoica - Mariana     4542     București               Suspendat la cerere        Croitoru-Capbun      Silvia     5151     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     CITY LAND MARKS SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -    GRAPHITE ARCHITECTURE STUDIO SRL -Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Pta Nucetului, Nr. 12, Etaj: Parter     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Cuconoiu      Irina Steluța     5181      Dunărea de Jos               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Cucu      Șerban Dinu     2191     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură     CUCU ȘERBAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Culcea      Georgica     476      Muntenia Vest               Suspendat pentru neplata cotizației       Cuzuc      Niculina     3342      Muntenia Sud-Est               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Dascălu      Doru     3317     Dunărea de Jos     Asociat/Societate comercială      ATIPIC PLUS SRL - Județ: Brăila, Localitate: Municipiul Brăila, Stradă: Hipodrom     Suspendat pentru neplata cotizației       David      Constantin - Cristian     5420     București     Asociat/Societate comercială      CRIS DESIGN COSULTING SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: baba novac , Nr. 15 a     Suspendat la cerere       Davidescu      Liviu Marius     356     Timiș     Salariat/Societate comercială   Titular/Societate comercială     ARCOS SRL - Județ: NEDEFINIT, Stradă: -    SOCIETATE CIVILĂ DAVIDESCU & SIMA SRL - Județ: Caraș-Severin, Localitate: Oraș Reșița, Stradă: Aleea Zadului, Bloc: B2, Etaj: 1, Ap. 4     Suspendat pentru neplata cotizației       Dezso      Eva     2268     Transilvania     Salariat/Societate comercială      UTILITAS SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Breaza, Nr. 14     Suspendat pentru neplata cotizației       Diaconu      Andreea Cristina     6161     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      DART ARHITECTS SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Dicu      Viorica     102     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - C.ARHITECT DICU VIORICA - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Soveja, Nr. 17   PROIECT MEHEDINȚI SA - Județ: Mehedinți, Localitate: Oraș Drobeta-Turnu Severin, Stradă: Aurelian, Nr. 96     Suspendat pentru neplata cotizației       Dimitriu      Lucia     217     Iași     Salariat/Societate comercială      HIT SRL - Județ: Iași, Stradă: -      Suspendat pentru neplata cotizației       Dinu      Natalia Liana     4676     Transilvania               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Doarna      Sorina Constantina Gabriela      3791     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Dorneanu      Viorel     2434     Bacău-Neamț               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Dragosin      Cecilia Ana     3344     Muntenia Sud-Est     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     CREATIV D&C SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Bdul. Unirii, Bloc: E9, Etaj: 6, Ap. 16   DYNASTY STUDIO SRL - Județ: Buzău, Localitate: Municipiul Buzău, Stradă: Unirii, Bloc: 11B, Etaj: 8, Ap. 29     Suspendat pentru neplata cotizației       Drăgan      Daniel     4477     Prahova               Suspendat la cerere       Drăgan      Radu Aurel Ioan     611     Arad     Salariat/Administrație      PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Bulevardul Revoluției, Nr. 75     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Duca      Alexandru Cosmin     7533     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     DUCA A. ALEXANDRU-COSMIN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Snagov, Stradă: sos. Snagov, Nr. 7     Suspendat pentru neplata cotizației       Dumitrescu      Anca     4237     București               Suspendat la cerere       Dumitrescu      Dumitru     3602     Muntenia Vest     Asociat/Societate comercială      CLUBA 2000 SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: CAL. RAHOVEI, Nr. 329, Bloc: 11A, Scară: 1, Etaj: 6, Ap. 21, Sector 5     Suspendat pentru neplata cotizației       Dumitru      Răzvan Nicolae     3790     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Enescu      Mihail Daniel     2845     Prahova     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ACVAL SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Rudului, Nr. 152   ADDA PROIECT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Chindiei, Nr. 6   DEVIA DESIGN SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Laurilor, Nr. 2, Bloc: 35A, Scară: A, Etaj: 3, Ap. 15     Suspendat pentru neplata cotizației       Fazoli      Csaba Jozsef     277     Satu Mare     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     BIA FAZOLI CSABA JOZSEF - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Universului, Bloc: B5-7, Ap. 7   SIGMA PROIECT SA - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Decebal, Nr. 23, Cod poștal: 440006     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Gârlici      Viorel     672     Nord-Est     Asociat/Societate comercială      GÂRLICI SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Volovatului, Nr. 73     Suspendat pentru neplata cotizației       Georgescu      Emanuela - Florina     5672     București     Asociat/Societate comercială      GEORGESCU PROIECT CONSULTING SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Comuna Ciolpani, Stradă: Drumul Piscului, Nr. 5A     Suspendat pentru neplata cotizației       Georgescu      Liviu Mihai     2419     Prahova               Suspendat pentru neplata cotizației       Ghecevici      Angela     280     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Administrație      BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ GHECEVICI ANGELA - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: George Coșbuc, Bloc: 17, Ap. 12   SERVICIUL PUBLIC AMBIENT URBAN - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Serelor nr.2     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Gheorghe      Răzvan     4534     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Gherman      Anca Adriana     3288     Dobrogea               Suspendat pentru neplata cotizației       Ghinea      Mariana     3347      Muntenia Sud-Est               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Gîndac      Gheorghe     219     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ GÎNDAC GHEORGHE - Județ: Iași, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Gligor      Ionel     673     Nord-Est     Asociat/Societate comercială      PROD DECOR SRL - Județ: Suceava, Localitate: Municipiul Suceava, Stradă: Mihai Viteazul, Nr. 29     Suspendat pentru neplata cotizației       Gogorici      Maria     4051     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Gogu      Mihai - Cătălin     4844     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Graur      Violeta     3959     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Gustescu      Eugenia     4317     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Hagiu      Vladimir     2083     Dobrogea               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Huluba      Aurelia     4423     București     Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     URBAN PLAN CONCEPT SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Bragadiru, Stradă: Solidarității, Nr. 17-19    ARION DEVELOPMENT CAPITAL SRL -Județ: București, Stradă: Calea Dudesti, Nr. 188, Sector 3   ARHITECT MARIAN LAZAR SRL - Județ: Galați, Localitate: Comuna Barcea, Stradă: Mihai Eminescu, Nr. 915   ARUA CREATE DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Calea Dudești, Nr. 188, Bloc: C, Etaj: 7, Ap. 60, Sector 3     Suspendat pentru neplata cotizației       Hurduc      Cristina     5970     București               Suspendat la cerere       Iacob      Gabriela     2466     Bacău-Neamț               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Ignat      Doina Georgeta     2483     Bacău-Neamț               Suspendat pentru neplata cotizației       Iliescu      Niculina     2494     Bacău-Neamț               Suspendat pentru neplata cotizației       Institoris      Karina     4484     Timiș     Salariat/Societate comercială      D-CONTEXT STUDIO SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Retezat, Nr. 6, Ap. 1     Suspendat la cerere       Ioan      Tamara     822     București     Salariat/Societate comercială      CONSIS PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Iancului, Nr. 31, Etaj: 6, Sector 2     Suspendat la cerere       Ion      George - Valentin     4551     București     Salariat/Societate comercială      ONLINE ARTHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Gheorghe Magheru, Nr. 27, Scară: 1, Etaj: 4, Ap. 31, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Ionescu      Elena     4179     Prahova     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ARHTOPOCAD SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 167   PROARHITECT CCT CONS SRL - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Gheorghe Doja, Nr. 167     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Iordache      Florin Toma     3582     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ivanov      Andrei Dimitrov     4135     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Kacso      Anna     3518     Mureș               Suspendat pentru neplata cotizației       Kiss      Maria     558     Mureș     Salariat/Societate comercială      UHU SRL - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: -     Suspendat la cerere       Kovacs      Magdolna     3092     Brașov - Covasna - Harghita               Suspendat pentru neplata cotizației       Lazăr      Florian Claudiu     3112     Oltenia               Suspendat pentru neplata cotizației       Lazăr      Florica Iustina     2721     Arad     Salariat/Administrație      PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Bulevardul Revoluției, Nr. 75     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Lehene      Valeria     2364     Transilvania               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Lepădatu      Margareta     3763     Iași     Asociat/Societate comercială      FORMA SRL - Județ: Iași, Stradă: -      Suspendat pentru neplata cotizației       Letea      Eleonora Lucia     3556     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Lichiardopol      Lucian     3300     Timiș     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială   Titular/Birou individual de arhitectură     3A SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Bd. General Ioan Dragalina, Nr. 24, Ap. 10   PROCONT SRL - Județ: Arad, Localitate: Municipiul Arad, Stradă: Bd. Revoluției, Nr. 50   LICHIARDOPOL LUCIAN BIA - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Piatra Craiului, Nr. 3, Scară: H, Etaj: parter, Ap. 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Lissai      Alexander Nicolaus     4495     Dobrogea     Asociat/Societate comercială      LISSAI @PARTNER SRL - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 18     Suspendat pentru neplata cotizației       Lorentz      Claudia Irina     3983     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Lospa      Daniela     2431     Bacău-Neamț               Suspendat pentru neplata cotizației       Magyaros      Hunor     562      Mureș     Funcționar public/Administrație      PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÎRGU MUREȘ - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: -     Suspendat la cerere       Manasia      Oana     3535     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Marinescu      Raluca Mihaela     3057     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Martu      Ana     5509     București     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     ARHITECTURAL SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Austrului, Nr. 12   MAR DECO SP SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Austrului, Nr. 12, Ap. 16, Sector 2     Suspendat la cerere       Mastan      Marcel Lucian     2105     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Societate comercială      MARPET PROIECT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Matei      Nicu     2961     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Măgurean      Ștefan Stelian     3131     Transilvania     Asociat/Societate comercială      ZOOM CONCEPT SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Crișan, Nr. 7A     Suspendat pentru neplata cotizației       Mărginean      Tatiana     564      Mureș     Funcționar public/Administrație      PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÎRGU MUREȘ - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: -     Suspendat la cerere       Miclăuș      Doina - Manuela     5981     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Mihăescu      Raisa Cristina     3580     București     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Salariat/Alte forme juridice (AFJ)     MIHAESCU RAISA CRISTINA BIA - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Ion Urdareanu, Nr. 2, Bloc: P 22, Scară: 2, Etaj: 1, Ap. 38, Sector 5   DIAZOMA STUDIO S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bulevardul Timisoara, Nr. 103E, Bloc: Corp A, Scară: 2, Etaj: 6, Ap. 147, Sector 6, Cod poștal: 61327   UNITATEA MILITARA 02036 - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Șos. de Centură, Nr. 220     Suspendat la cerere       Mitrache      Aurel Petrisor     5079     Timiș     Titular/Societate comercială      M/P ARHITECTS SRL - Județ: Arad, Stradă: - , Nr. 36     Suspendat pentru neplata cotizației       Mocioalcă      Octavian     105     Oltenia               Suspendat pentru neplata cotizației       Moise      Mircea     6963     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Moisi      Rodica Ana Maria     835     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     MOISI RODICA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Bihor, Localitate: Municipiul Oradea, Stradă: Cuza Vodă, Nr. 5     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Moldovan      Adriana Geta     2218     Transilvania     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Regie autonomă (RA)      MOLDOVAN ADRIANA GETA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Erkel Ferenc, Nr. 15   DIRECTIA REGIONALA DRUMURI SI PODURI RA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Decebal, Nr. 128     Suspendat pentru neplata cotizației       Moldovan      Ioan     3330     Nord-Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     BIA MOLDOVAN IOAN - Județ: Maramureș, Localitate: Oraș Sighetu Marmației, Stradă: Vasile Alecsandri, Nr. 9/5     Suspendat pentru neplata cotizației       Morărescu      Mihai     4136     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Mosleh Ghahferokhi     Lavinia     4068     București     Asociat/Societate comercială      MA ATELIER ARHITECTURĂ SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Aleea Izvorul Oltului, Sector 4     Suspendat la cerere       Munteanu      Mariana     565     Mureș     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ ”MUNTEANU MARIANA” - Județ: Mureș, Localitate: Municipiul Târgu Mureș, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Mureșanu      Mircea Dan     4022     București               Suspendat la cerere       Năstase      Liliana     2927 Muntenia Vest               Suspendat pentru neplata cotizației            Neagoe      Dănuț Viorel     4196     Oltenia     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - C.ARHITECT NEAGOE DĂNUȚ - Județ: Olt, Localitate: Municipiul Caracal, Stradă: Dragoș Vodă, Nr. 16, Bloc: B3, Ap. 9     Suspendat pentru neplata cotizației       Neamțu      Emilia Elena     3976     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Nedelea      Gabriela Florina     4247     Argeș               Suspendat pentru neplata cotizației       Negoițescu      Costel Dorian     4348     Iași     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ NEGOIȚESCU COSTEL DORIAN - Județ: Iași, Stradă: -     Suspendat la cerere       Nichifor      Nicolae     2928     Bacău-Neamț     Titular/Birou individual de arhitectură     NICOLAE NICHIFOR BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Neamț, Localitate: Oraș Roman, Stradă: Anton Pann, Bloc: 37, Scară: C, Ap. 27     Suspendat pentru neplata cotizației       Oprea      Marian - Cristian     4432     București     Titular/Birou individual de arhitectură     OPREA MARIAN CRISTIAN BIA - Județ: București, Stradă: Niagara     Suspendat pentru neplata cotizației       Oprea Crețu     Mihai     3906     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Palade      Dana Elena     686     Nord-Est               Suspendat pentru neplata cotizației        Panaite      Nicolae     8703     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură     PANAITE NICOLAE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: B-dul Mihai Viteazu, Nr. 16     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Pavelescu      Constantin     3391     Bihor     Asociat/Societate comercială      MAGIC PROIECT SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SG. DUMITRU PENE, Nr. 2, Bloc: J7, Scară: A, Etaj: 1, Ap. 4     Suspendat pentru neplata cotizației        Peter      Hajnal Margit     3095     Brașov - Covasna - Harghita     Asociat/Societate comercială      H&A-STUDIO SRL - Județ: Covasna, Localitate: Oraș Sfântu Gheorghe, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Petrilă      Zoia     2541     Bihor               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației        Pîrvulescu      Mircea Demetrius     3566     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Podăreanu      Lavinia-Alexandra     5058     București               Suspendat la cerere        Pop      Marian Ovidiu Radu     284     Nord-Vest     Salariat/Administrație      PRIMĂRIA BAIA MARE - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gh.Șincai, Nr. 33     Suspendat pentru neplata cotizației        Popa      Alexandru Razvan     6442     Timiș     Salariat/Societate comercială      TUNEA SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Martir Ioan Ciordas, Nr. 1     Suspendat pentru neplata cotizației        Popa      Decebal     4062     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Popa      Emil     581     Arad               Suspendat la cerere        Popa      Silvia Marilena     2322     Alba     Salariat/Societate comercială      DANIMPEX SRL - Județ: Alba, Localitate: Municipiul Alba Iulia, Stradă: Ulmului, Nr. 3A, Bloc: E10, Ap. 4     Suspendat pentru neplata cotizației       Popența      Cosmin     445     Sibiu-Vâlcea     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ POPENȚA COSMIN - Județ: Sibiu, Localitate: Oraș Agnita, Stradă: Cloșca, Nr. 23   TECTONIC - Județ: Sibiu, Localitate: Municipiul Sibiu, Stradă: Tudor Arghezi, Nr. 9     Suspendat pentru neplata cotizației        Popescu      Adrian - Valentin     5423     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Popescu      Ileana     4447     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Radeș      Maria Mihaela     3766     Timiș     Asociat/Societate comercială      DANCU & ASCOCIAȚI SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Giurgiu, Nr. 21, Ap. 7     Suspendat pentru neplata cotizației       Radinar      Constantin     5125     Timiș     Titular/Societate comercială      MATRIX EURODESIGN SRL - Județ: Timiș, Localitate: Oraș Lugoj, Stradă: Oituz, Nr. 20, Etaj: p, Ap. 4     Suspendat pentru neplata cotizației       Radu      Aurelia     3715     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ C.ARH. AURELIA RADU - Județ: Constanța, Localitate: Municipiul Constanța, Stradă: Tomis, Nr. 143A     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Radu      Ioan     871     Timiș     Asociat/Societate comercială      SASCA MONTANA COMEXIM SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Andrei Șaguna, Nr. 6, Ap. 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Rățoi      Claudiu     4652     București     Asociat/Societate comercială      KRAUTZ DESIGN - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Păduroiu, Nr. 7, Bloc: 30, Ap. 52, Sector 4     Suspendat pentru neplata cotizației       Răzvan      Mihaela Cătălina     1859     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Râmniceanu      Lidia     7557     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Redlinger      Ileana     1893     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Roman      Andreea-Cristina     6058     București               Suspendat la cerere       Roman      Ilona Erzsebet     287     Satu Mare               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Romanescu      Aurelia     2865     Bacău-Neamț               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Romașcan      Ștefania Ana     4151      Sibiu-Vâlcea                Suspendat la cerere       Romașcu      Mariana Aurora     357     Timiș               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Roșu      Cristian     6338     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Rotilă      Dorian     4021     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Rusu      Marian Călin     2354     Transilvania     Asociat/Societate comercială      GRAFICON SRL - Județ: Bistrița-Năsăud, Localitate: Oraș Bistrița, Stradă: cart Unirii, Nr. Principala, Bloc: 1A     Suspendat pentru neplata cotizației       Rusu      Roxana     3153     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Rusu      Virgil     2271     Transilvania               Suspendat pentru neplata cotizației        Sabău-Tătar      Zoia     2310     Alba     Salariat/Societate comercială      GENERAL GAME SRL - Județ: Alba, Localitate: Comuna Sântimbru, Stradă: Garii, Nr. 3     Suspendat pentru neplata cotizației       Sabo      Andrei Eugen     5884     Timiș     Salariat/Societate comercială      PENCOP SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Amurgului, Nr. 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Samson      Cristina Monica     3827     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Savencu      Alexandru     1079     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ C.ARH. ALEXANDRU SAVENCU - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Mică, Nr. 1, Bloc: M1 , Scară: IV, Ap. 7   PLANDOMAR PROIECT - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Sabinelor    ALL PLAN PROJECT SRL - Județ: Tulcea, Localitate: Oraș Tulcea, Stradă: Libertatii     Suspendat pentru neplata cotizației       Săftulescu      Gabriel     362     Timiș     Titular/Birou individual de arhitectură   Asociat/Societate comercială     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ GABRIEL SĂFTULESCU - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Gh.Lazăr, Nr. 4, Scară: B, Ap. 9   KUBUS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Metalurgiei, Nr. 4/A, Etaj: 2, Ap. 40     Suspendat pentru neplata cotizației       Schmidt      Ludovic Matei     6118     Bihor     Titular/Birou individual de arhitectură     SCHMIDT LUDOVIC MATEI BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Satu Mare, Localitate: Municipiul Satu Mare, Stradă: Pța. 25 Octombrie, Bloc: 11, Ap. 10     Suspendat pentru neplata cotizației       Simionescu      Gabriela     3200     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Sîrbu      Ștefan     3905     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Sponte      Stere     3720     Dobrogea               Suspendat pentru neplata cotizației       Stan      Irina Ioana     4058     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Stan      Mădălina Daniela     2905     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Stan      Răzvan Andrei     2906     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Stoian      Eugen Mircea     3098     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      BRAȘOV BUSINESS CENTRE SA - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Stroe      Cristina     6088     București     Asociat/Societate comercială      LABORATORUL DE ARHITECTURĂ ARTDESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Belizarie, Nr. 7- 11, Bloc: 12/4, Scară: D, Ap. 50, Sector 1     Suspendat pentru neplata cotizației       Szekely      Eugen - Adrian     6267     București               Suspendat la cerere       Șerban      Ioana Maria     4262     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Șteblea - Șteflea     Ștefan - Simion     7003     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ștefăniță      Cătălina-Grațiela     3202     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ștefănuț      Ilie Daniel     5806     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură   Salariat/Societate comercială     ȘTEFĂNUȚ DANIEL ILIE BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Stradă: -   METRIC DESIGN & MORE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Oraș Făgăraș, Stradă: Campului     Suspendat pentru neplata cotizației       Ștefureac      Florea     1682     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Știru      Daniela     3364     București               Suspendat la cerere       Tarța      Marcel     829     Bihor               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Tăbăcaru      Cristina     4060     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Theodorescu      Corina     2993     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Theodorescu      Cristian Laurențiu     2994     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Toderici      Florin Alexandru     3562     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Tudose      Andreea Ioana     3853     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Țifrea      Eva     2138     Brașov - Covasna - Harghita     Salariat/Societate comercială      ATEGROM SRL - Județ: Harghita, Localitate: Municipiul Miercurea-Ciuc, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Țoch      Vasile     7169     Bacău-Neamț     Salariat/Societate comercială      NORRIE TOCH STUDIO LTD - Județ: Scoția, Localitate: Oraș Edinburgh, Stradă: Piershill Place, Bloc: 14, Ap. 7     Suspendat pentru neplata cotizației       Vasilescu      Irina - Valeria     1879     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Verdeș      Anca - Raluca     5953     Bacău-Neamț               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Vilson      Vasile     3128     Transilvania     Asociat/Societate comercială   Salariat/Societate comercială     VILVERA SRL - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Negoiu, Nr. 8   MINESA ICPM SA - Județ: Cluj, Localitate: Municipiul Cluj-Napoca, Stradă: Tudor Vladimirescu, Nr. 15-17     Suspendat pentru neplata cotizației       Vișan      Laura     5605     București               Suspendat la cerere       Vîrdol      Monica     2835     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Vlădoianu      Paul Richard     2815     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Voiculescu      Bogdan     11035     București               Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Voinescu      Andreea - Cornelia     4993     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Vraciu      Eduard Daniel     3039     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Zamă-Neagră      Adrian     4485     Timiș     Salariat/Societate comercială   Asociat/Societate comercială     ATELIERELE ARHITECH SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Al. Icar, Nr. 9, Ap. 5   JAROOSTUDIOS SRL - Județ: Timiș, Localitate: Municipiul Timișoara, Stradă: Matei Corvin, Nr. 4     Suspendat pentru neplata cotizației        Zamfir      Dragoș Onuț     4162     Prahova     Titular/Birou individual de arhitectură     ZAMFIR DRAGOS B.I.A. NR. 87 - Județ: Prahova, Localitate: Municipiul Ploiești, Stradă: Mărășești, Nr. 85     Suspendat pentru neplata cotizației        Zarafu      Angela     3679     Timiș     Salariat/Societate comercială      LUCCOR PROIECT SRL - Județ: Hunedoara, Localitate: Municipiul Deva, Stradă: Bulevardul Iuliu Maniu, Nr. 3, Bloc: L2, Ap. 10, Cod poștal: 330152     Suspendat pentru neplata cotizației        Zoie      Mihai George     3373     Muntenia Sud-Est     Asociat/Societate comercială      YOUNG ARHITECT STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Bld. Alexandru Obregia, Nr. 50, Bloc: R11, Scară: A, Ap. 20, Sector 4     Suspendat pentru neplata cotizației         
				 + 
			   Secțiunea: Urbaniști diplomați cărora li s-a acordat drept de semnătură de conductor arhitect suspendați         Nume      Prenume     Nr. înreg. TNA     Tabloul teritorial al Arhitecților     Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură     Adresa/Adresele profesionale     Observații cu privire la dreptul de semnătură       Beuran      Ecaterina Laura     6972      Bacău-Neamț     Funcționar public/Administrație      CONSILIUL JUDEȚEAN BACĂU - Județ: Bacău, Localitate: Municipiul Bacău, Stradă: Mărășești, Nr. 2     Suspendat la cerere       Buga      Cezar     3440     București     Salariat/Societate comercială      RCS-RDS - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Dr. Staicovici, Nr. 75, Etaj: 3, Sector 5     Suspendat pentru neplata cotizației       Catană      Ioana     8328     București     Salariat/Societate comercială    Salariat/Birou individual de arhitectură    Salariat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială    Salariat/Societate comercială     S.C. CITY PRO DESIGN SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: BAICULESTI, Nr. 5, Bloc: A3, Scară: B, Etaj: 2, Ap. 49, Sector 1    ANDRA CORNEA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: București, Stradă: AUREL VLAICU    SC. ICEBERG PROIECT 2000 S.R.L. - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SOSEAUA DOBROIESTI, Nr. 12, Sector 2    S.C. BEAUVILLE LAND-ART-DESIGN SRL -Județ: Prahova, Stradă: RAPSODIEI    NOVA PROJECT & KONSTRUCT GROUP SRL - Județ: Constanța, Localitate: Comuna Cumpăna, Stradă: Soseaua Constantei, Nr. 89     Suspendat pentru neplata cotizației       Crețu      Ana - Maria     5288     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Dragomir      Octavian     8521     București     Salariat/Societate comercială      IGLOO ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Lt. Sachelarie Visarion, Nr. 14, Bloc: 117C, Scară: A, Etaj: 5, Ap. 24, Sector 2     Suspendat pentru neplata cotizației       Duță      Gheorghe-Leonard     8903     București               Suspendat la cerere       Ghervan      Cătălin     6102      Bacău-Neamț     Funcționar public/Administrație      PRIMĂRIA MUNICIPIULUI MOINEȘTI - Județ: Bacău, Localitate: Oraș Moinești, Stradă: Vasile Alecsandri, Nr. 14     Suspendat la cerere;   Suspendat pentru neplata cotizației       Giuglan      Diana - Cristina     6128     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Ionică      Dana Gabriela     9207      Oltenia     Funcționar public/Administrație      CONSILIUL JUDEȚEAN CRAIOVA - Județ: Dolj, Localitate: Municipiul Craiova, Stradă: Unirii, Nr. 19     Suspendat la cerere       Mihai      Diana Elena     8905     Muntenia Vest     Titular/Birou individual de arhitectură     MIHAI DIANA-ELENA BIA - Județ: Dâmbovița, Localitate: Municipiul Târgoviște, Stradă: G-RAL ION EMANOIL FLORESCU, Nr. 5, Bloc: D13, Scară: C, Etaj: 3, Ap. 15, Sector -, Cod poștal: 130056     Suspendat pentru neplata cotizației       Morth      Izabella Mihaela     6364     Nord-Vest     Salariat/Administrație      PRIMĂRIA BAIA MARE - Județ: Maramureș, Localitate: Municipiul Baia Mare, Stradă: Gh.Șincai, Nr. 33     Suspendat la cerere;    Suspendat pentru neplata cotizației       Pandele      Andreea Roxana     6995     Prahova     Salariat/Societate comercială      ARBY PROIECT SRL - Județ: Prahova, Localitate: Comuna Ariceștii Rahtivani, Stradă: Sat Târgșoru Nou, Nr. 208     Suspendat la cerere        Pîrlea      Elena – Otilia     4787     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Popescu      Cristina     4939     Dobrogea     Titular/Birou individual de arhitectură     BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ C ARH. CRISTINA DAVID - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: -     Suspendat pentru neplata cotizației       Rotaru      Irina     5699     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Simion      Radu     5710     București     Asociat/Societate comercială    Asociat/Societate comercială     HUZUR STUDIO SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: SIMU ANASTASIE, Nr. 4, Etaj: p, Ap. 2, Sector 1    ERGO ARCHITECTURE SRL - Județ: București, Localitate: Municipiul București, Stradă: Fabulistului 4     Suspendat pentru neplata cotizației       Stan      Augustina     8874     București               Suspendat pentru neplata cotizației       Stoianovici      Ana     6653     Brașov - Covasna - Harghita     Titular/Birou individual de arhitectură    Titular/Societate comercială     ANA STOIANOVICI BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Județ: Brașov, Stradă: -    ANARCHYTECTURE SRL - Județ: Brașov, Localitate: Municipiul Brașov, Stradă: Strada Nicolae Bălcescu , Nr. 44     Suspendat pentru neplata cotizației       Teodorescu      Radu - Eugen     5140     București     Salariat/Societate comercială      LETICS ATELIER SRL - Județ: Ilfov, Localitate: Oraș Măgurele, Stradă: Lacului, Nr. 32     Suspendat la cerere       Vartan      Adina - Georgiana     4962     București               Suspendat pentru neplata cotizației        Văleanu-Jarcău      Gabriela     5284     București               Suspendat la cerere         
				 + 
			  Anexa I         Filialele teritoriale al Ordinului Arhitecților din România        Denumirea      Județe incluse     Municipiul de reședință și adresa sediului       Alba      Alba     510134 Alba Iulia, jud. Alba, Str. Calea Moților, nr.5, tel/fax: 0258833202; e-mail: oar.alba@gmail.com       Arad      Arad     310101 Arad, jud. Arad, str. Tribunul Dobra, Nr.6, Tel/fax: 0371315662, e-mail: ordinularhitectilor.arad@gmail.com        Argeș     Argeș     110003 Pitești, jud. Argeș, Bdul. I.C. Brătianu, nr.24, etaj II; tel/ fax: 0248211480; 0724.517477; email: secretariat@oararges.ro        Bacău-Neamț      Bacău și Neamț     600037 Bacău, jud. Bacău, str. 9 Mai, nr.7, tel/fax: 0234 522124, e-mail: office@oarbcnt.ro       Bihor      Bihor     3700 Oradea, jud. Bihor, str. Vasile Alecsandri, nr.3, et.1, ap.6, Tel: 0788363482, e-mail: arhitect.bihor@gmail.com, www.arhitecthuro.ro       Brașov-Covasna-Harghita      Brașov, Covasna și Harghita      500123 Brașov, jud. Brașov, str. Șirul Beethoven, nr.1, tel. 0268 471438, secretariat@oar-bvcvhr.ro       București      București     010219 București, str. Sf. Constantin nr. 32, sector 1, tel/fax: 021 3039226, e-mail: secretariat@oar-bucuresti.ro       Dobrogea      Constanța și Tulcea     900591 Constanța, jud. Constanța, bd. Tomis nr.143A, et.9, ap.901, tel: 0241520443, e-mail: oar_ctar@yahoo.com       Dunărea de Jos      Brăila și Galați     800379 Galați, jud. Galați, Str. Brăilei nr.134A, tel: 0724294583; e-mail: oargalatzi@gmail.com       Hunedoara      Hunedoara     330088 Mun. Deva, jud. Hunedoara, str. Andrei Mureșan, nr.2, bl.2, parter, tel/fax: 0254234540, oarhunedoara@gmail.com       Iași      Iași și Vaslui     700124 Iași, jud. Iași, Bdul. Ștefan cel Mare nr.4, bl.4, demisol, tel: 0332.455.269 Fax: 0332.455.261, e-mail: oar_iasi@yahoo.com       Muntenia Sud-Est      Buzău, Călărași, Ialomița și Vrancea      120226 Buzău, jud. Buzău, str. Unirii, bl.13AB, tel: 0242311711, fax: 0242311711, oar.chitimus@yahoo.com       Muntenia Vest      Dâmbovița, Giurgiu și Ilfov     130015 Târgoviște, jud. Dâmbovița, str. Al. Ioan Cuza nr.12, Tel. 0245640340, e-mail: oar.munteniavest@gmail.com, www.oar-ftmv.ro       Mureș      Mureș     540035 Târgu Mureș, jud. Mureș, Stradă: Aurel Filimon, Nr. 19/A, Etaj: 6, cam. 605, e-mail oarmures@gmail.com, tel/fax: 0265 266908       Nord-Est     Botoșani și Suceava     720019 Suceava, jud. Suceava, Str. Apeductului nr.4, tel/fax: 0230 551 263, e-mail: oar_nordest@yahoo.com        Nord-Vest      Maramureș     430332 Baia Mare, jud. Maramureș, Str. Minerilor nr.11, tel/fax: 0262 215261, 0788 369787; email: oarnordvest@gmail.com        Oltenia      Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Teleorman     200390 Craiova, jud. Dolj, str. M. Kogălniceanu nr.13, tel: 0351.809751, tel. 0351.809752, 0722.665536; E-mail: oar.oltenia@rdsmail.ro;        Prahova      Prahova     100029 Ploiești, Jud. Prahova, Bd. Independentei nr. 23 Bis, tel/fax: 0372903341 secretariat.oar.prahova@gmail.com, www.oarprahova.ro       Satu Mare      Satu Mare     440014 Satu Mare, jud. Satu-Mare, Piața Libertății nr.20, cam.201, tel: 0361884177; e-mail: oarsm.secretariat@yahoo.ro        Sibiu-Vâlcea      Sibiu și Vâlcea     550179 Sibiu, jud. Sibiu, str. Mitropoliei nr. 17, tel: 0269 215251, e-mail: contact@oarsbvl.ro       Timiș      Timiș, Caraș Severin     3000055 Timișoara, jud Timiș, str. Augustin Pacha nr.8, et.1, cam.9, tel/fax: 0356405912, e-mail: secretariat@oartimis.ro, site: www.oartimis.ro        Transilvania      Bistrița-Năsăud, Cluj și Sălaj      400129 Cluj-Napoca, jud. Cluj, Blv. Eroilor nr.22, ap.10, tel/fax: 0264- 450375; 0728-330140, web-page: www.oartransilvania.ro; e-mail: secretar@oartransilvania.ro;                                               ----  

Preluat: 2026-09-24T15:13:19.245217+00:00 · SHA256: 87bbd7babbfdfbf50a658011e9a4d54c29e8a58da2e8154693ab45138254842a