Legislație națională
ORDIN · 6204 · 2025
ORDIN nr. 6.204 din 1 septembrie 2025 privind aprobarea programului şcoală-pilot pentru Colegiul Naţional "Márton Áron" din Miercurea-Ciuc
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Ministerul Educa?iei ?i Cercetării · ID sursă 302439
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
ORDIN nr. 6.204 din 1 septembrie 2025 privind aprobarea programului școală-pilot pentru Colegiul Național "Márton Áron" din Miercurea-Ciuc EMITENT MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 871 din 24 septembrie 2025 Având în vedere prevederile: – Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 , cu modificările și completările ulterioare; ... – Hotărârii Guvernului nr. 559/2020 privind funcționarea unităților de învățământ preuniversitar cu statut de unități-pilot, experimentale și de aplicație; ... – Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 4.813/2020 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar cu statut de unități-pilot, experimentale și de aplicație; ... – Ordinului ministrului educației nr. 4.575/2024 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind înființarea și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar autorizate cu statut de unități-pilot; ... – Referatului de aprobare a proiectului de ordin nr. 1.746/DGIPNRR din 21.08.2025 pentru aprobarea programului școală-pilot pentru proiectele depuse în cadrul apelului pentru înființarea și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar autorizate cu statut de unități-pilot, ... în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, cu modificările și completările ulterioare, ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin. + Articolul 1 Unității de învățământ Colegiul Național „Márton Áron“ din Miercurea-Ciuc, începând cu anul școlar 2025-2026, i se acordă statutul de unitate de învățământ pilot, în cadrul apelului pentru înființarea și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar autorizate cu statut de unități-pilot. + Articolul 2 Programul de pilotare va respecta prevederile Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 4.813/2020 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar cu statut de unități-pilot, experimentale și de aplicație și prevederile Ordinului ministrului educației nr. 4.575/2024 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind înființarea și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar autorizate cu statut de unități-pilot. + Articolul 3 În vederea implementării programului-pilot se aprobă următoarea derogare: – reconfigurarea programului pentru clasele a XII-a, astfel încât modulele IV și V să fie rezervate exclusiv pentru pregătirea examenului de bacalaureat, cu accent pe recapitulare, testare și sprijin individualizat. ... + Articolul 4 Prevederile referitoare la contextele specifice/ particulare de organizare și desfășurare a procesului educațional în unitatea de învățământ prevăzută la art. 1 sunt cuprinse în regulamentul de organizare și funcționare elaborat de unitatea de învățământ, în conformitate cu reglementările în vigoare și cu derogarea precizată în prezentul ordin. + Articolul 5 Perioada de pilotare este de 4 ani școlari, cuprinsă în perioada 2025-2029. + Articolul 6 Unitatea de învățământ documentează normativ și metodologic bunele practici manageriale, curriculare, financiare și de resursă umană rezultate din pilotare și le transmite Ministerului Educației și Cercetării, sub formă de raport, în maximum două săptămâni de la încheierea activității didactice. + Articolul 7 Prevederile prezentului ordin nu aduc atingere legilor organice și nici nu generează cheltuieli suplimentare de la bugetul de stat. + Articolul 8 Direcția generală management, carieră didactică și rețea școlară în învățământul preuniversitar, Inspectoratul Școlar Județean Harghita și unitatea de învățământ prevăzută la art. 1 vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. + Articolul 9 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul educației și cercetării, Daniel-Ovidiu David București, 1 septembrie 2025. Nr. 6.204. ------
Preluat: 2026-09-24T18:03:54.834989+00:00 · SHA256: 15b5ddcad6307a604f13eaaa87cb6db2f741480678887ce8170511734abfff86