legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
LEGE · 156 · 2025

LEGE nr. 156 din 16 octombrie 2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 319/2024 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Convenţiei privind combaterea coruperii funcţionarilor publici străini în cadrul operaţiunilor economice internaţionale, adoptată la Paris la 21 noiembrie 1997, precum şi pentru completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Parlamentul · ID sursă 303488

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 LEGE nr. 156 din 16 octombrie 2025  pentru modificarea și completarea  Legii nr. 319/2024  privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a  Convenției  privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale, adoptată la Paris la 21 noiembrie 1997, precum și pentru completarea  Legii nr. 302/2004  privind cooperarea judiciară internațională în materie penală     EMITENT     PARLAMENTUL ROMÂNIEI       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 959 din 16 octombrie 2025      Parlamentul României adoptă prezenta lege.    
				 + 
			  Articolul I       Legea nr. 319/2024  privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a  Convenției  privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale, adoptată la Paris la 21 noiembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1308 din 23 decembrie 2024, se modifică și se completează după cum urmează:  1.    La  articolul 2, litera c)  se abrogă.    ...     2.     Articolul 3  se modifică și va avea următorul cuprins:    
				 + 
			  Articolul 3       (1)     Fapta persoanei care, direct sau indirect, promite, oferă sau dă unui funcționar public străin, pentru acesta sau pentru altul, bani ori alte foloase care nu i se cuvin, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale respectivului funcționar public străin sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri ori în legătură cu orice altă utilizare necorespunzătoare a funcției sale, dacă fapta este de natură să îi procure acesteia sau oricărei alte persoane bani sau alte foloase sau să îi mențină asemenea avantaje în legătură cu desfășurarea de operațiuni economice internaționale, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.    (2)    În cazul infracțiunii prevăzute la alin. (1), dacă instanța aplică și amenda care însoțește pedeapsa închisorii, în condițiile  art. 62 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal , cu modificările și completările ulterioare, prin derogare de la dispozițiile  art. 61 alin. (2) din aceeași lege , suma corespunzătoare unei zile-amendă pentru persoana fizică este cuprinsă între 500 lei și 10.000 lei.    (3)    Prin derogare de la dispozițiile  art. 137 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 , cu modificările și completările ulterioare, în cazul infracțiunii prevăzute la alin. (1), suma corespunzătoare unei zile-amendă pentru persoana juridică este cuprinsă între 3.000 lei și 300.000 lei.        ...     3.     După articolul 3  se introduc două noi articole, art. 3^1 și 3^2, cu următorul cuprins:    
				 + 
			  Articolul 3^1      Pot constitui circumstanțe atenuante judiciare:  a)    adoptarea și aplicarea de către persoana juridică care a săvârșit infracțiunea prevăzută la art. 3 alin. (1) a unui program eficient de organizare, conducere și control intern destinat a preveni comiterea respectivei infracțiuni, dacă acest program a fost adoptat și se aplică la data săvârșirii faptei;   ...     b)    comportamentul persoanei care, după ce a comis infracțiunea de la art. 3 alin. (1), în timpul urmăririi penale, denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit o infracțiune de mituire a funcționarilor publici străini.   ...         
				 + 
			  Articolul 3^2       (1)     Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date potrivit art. 3 alin. (1) sunt supuse confiscării.    (2)     Se confiscă și banii, valorile sau orice alte bunuri obținute indirect ca urmare a săvârșirii faptei prevăzute la art. 3 alin. (1).    (3)     Dacă bunurile supuse confiscării potrivit alin. (1) și (2) nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani și bunuri până la concurența valorii acestora.    (4)     Se confiscă, de asemenea, bunurile și banii obținuți din exploatarea bunurilor supuse confiscării, precum și bunurile produse de acestea.        ...     4.     Articolul 4  se modifică și va avea următorul cuprins:    
				 + 
			  Articolul 4       (1)     Infracțiunea prevăzută la art. 3 alin. (1) este de competența Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.    (2)     Sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și următoarele infracțiuni, dacă acestea au fost săvârșite în legătură cu infracțiunea prevăzută la art. 3 alin. (1):  a)    infracțiunea de spălare a banilor prevăzută la  art. 49 din Legea nr. 129/2019  pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare;   ...     b)    infracțiunile prevăzute la  art. 320 - 323 din Legea nr. 286/2009 , cu modificările și completările ulterioare;   ...     c)    infracțiunile prevăzute la  art. 3 - 5 ,  art. 8 ,  9  și  art. 9^2 din Legea nr. 241/2005  pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare.   ...       (3)     Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală pentru infracțiunile prevăzute la alin. (1) și (2).        ...     5.     Articolul 5  se modifică și va avea următorul cuprins:    
				 + 
			  Articolul 5       (1)     Dacă în cursul efectuării urmăririi penale procurorii parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești constată că infracțiunea care constituie obiectul cauzei este una dintre cele prevăzute la art. 4, aceștia au obligația de a sesiza de îndată procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.    (2)    Prin derogare de la dispozițiile  art. 148 alin. (9) teza a II-a din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , cu modificările și completările ulterioare, pentru motive temeinic justificate și în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la  art. 148 alin. (1) din aceeași lege , în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 4 durata totală a măsurii utilizării investigatorilor sub acoperire, în aceeași cauză și cu privire la aceeași persoană, poate depăși un an.        ...     6.     După articolul 5  se introduce un nou articol, art. 5^1, cu următorul cuprins:    
				 + 
			  Articolul 5^1       (1)     Persoanele care raportează faptele prevăzute la art. 3 alin. (1) prin unul dintre canalele prevăzute de Legea nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de măsurile de protecție prevăzute la art. 20-27 din aceeași lege.    (2)     Dispozițiile alin. (1) privind măsurile de protecție sunt aplicabile și persoanelor care sesizează direct organele de urmărire penală cu privire la săvârșirea uneia dintre faptele prevăzute la art. 3 alin. (1).    (3)    Încălcările legii care pot fi raportate în temeiul  Legii nr. 361/2022 , cu modificările și completările ulterioare, includ și faptele prevăzute la art. 3 alin. (1).        ...         
				 + 
			  Articolul II       Legea nr. 302/2004  privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 27 mai 2019, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:  1.    La  articolul 23, după alineatul (1)  se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:    (1^1)    În cazul cererilor de extrădare întemeiate pe dispozițiile  Convenției  privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale, adoptată la Paris la 21 noiembrie 1997, la care România a aderat prin  Legea nr. 202/2023 , cauza va fi supusă autorităților judiciare române din oficiu, în vederea exercitării urmăririi penale sau judecății. În cazul în care cererea de extrădare este formulată în vederea executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, cauza va fi înaintată parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripție domiciliază persoana condamnată ori, în cazul în care aceasta se află în detenție, în a cărui circumscripție teritorială se află locul de deținere, în vederea sesizării curții de apel, pentru recunoașterea hotărârii penale străine.      ...     2.     După articolul 243  se introduce un nou articol, art. 243^1, cu următorul cuprins:    
				 + 
			  Articolul 243^1      Cazuri speciale de acordare a asistenței judiciare internaționale    (1)    În aplicarea  art. 9 alin. 1 din Convenția  privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale, adoptată la Paris la 21 noiembrie 1997, la care România a aderat prin  Legea nr. 202/2023 , asistența judiciară poate consta în:  a)    comisiile rogatorii internaționale;   ...     b)    audierile prin videoconferință;   ...     c)    înfățișarea în statul solicitant a martorilor, experților și a persoanelor urmărite;   ...     d)    notificarea actelor de procedură care se întocmesc ori se depun într-un proces penal;   ...     e)    cazierul judiciar;   ...     f)    alte forme de asistență judiciară permise de legea română.   ...       (2)     Obiectul cererii de comisie rogatorie îl constituie cu precădere:  a)    localizarea și identificarea persoanelor și obiectelor; audierea suspectului, inculpatului, persoanei vătămate, părții civile, părții responsabile civilmente, martorilor și experților, precum și confruntarea; percheziția, ridicarea de obiecte și înscrisuri, sechestrul și confiscarea specială sau extinsă; cercetarea la fața locului și reconstituirea; expertizele; transmiterea de informații necesare într-un anumit proces, interceptarea convorbirilor, examinarea documentelor, transferul temporar al persoanelor deținute și alte asemenea acte de procedură;   ...     b)    transmiterea mijloacelor materiale de probă;   ...     c)    comunicarea de documente sau dosare;   ...     d)    schimbul spontan de informații, obținute în cadrul unei anchete, atunci când autoritatea emitentă consideră că acestea ar putea ajuta statul destinatar să inițieze o procedură penală sau când informațiile ar putea conduce la formularea unei cereri de asistență judiciară.   ...       (3)    Probele obținute de un alt stat parte la  Convenția  prevăzută la alin. (1) în scopul utilizării în procesul penal sunt admisibile în procedurile penale desfășurate în România, cu excepția situațiilor în care se stabilește că utilizarea acestora aduce atingere drepturilor fundamentale ale omului stabilite de legislația internă a României, inclusiv în cazurile în care probele sunt transmise spontan sau atunci când autoritățile judiciare române nu au fost încă sesizate conform legii.    (4)    Aprecierea mijloacelor de probă admisibile, transmise de un alt stat parte la  Convenția  prevăzută la alin. (1) autorităților judiciare române, se realizează potrivit legii române.        ...        Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor  art. 75  și ale  art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată .     p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,    NATALIA-ELENA INTOTERO    PREȘEDINTELE SENATULUI    MIRCEA ABRUDEAN    București, 16 octombrie 2025.   Nr. 156.   ----  

Preluat: 2026-09-24T20:27:41.743727+00:00 · SHA256: 302b33bad9d2e3801294a76d7f60fb61f95bb3fafd52321a3b070a2982624bf1