legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 926 · 2025

HOTĂRÂRE nr. 926 din 30 octombrie 2025 privind actualizarea, după caz, a valorii de inventar, descrierii tehnice şi adresei unor bunuri imobile aparţinând domeniului public al statului, aflate în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", prin administraţiile bazinale de apă Banat şi Mureş, instituţie publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a reevaluării, a recepţionării unor lucrări de investiţii şi a înscrierii în cartea funciară

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 303947

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 926 din 30 octombrie 2025  privind actualizarea, după caz, a valorii de inventar, descrierii tehnice și adresei unor bunuri imobile aparținând domeniului public al statului, aflate în administrarea Administrației Naționale "Apele Române", prin administrațiile bazinale de apă Banat și Mureș, instituție publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, prevăzute în anexa nr. 12 la  Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006  pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a reevaluării, a recepționării unor lucrări de investiții și a înscrierii în cartea funciară     EMITENT     GUVERNUL ROMÂNIEI       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 1017 din 4 noiembrie 2025      Având în vedere prevederile  art. 2^1  și  2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003  privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin  Legea nr. 493/2003 , cu modificările și completările ulterioare, și prevederile  art. 2 alin. (1) lit. c) ,  d)  și  e) din anexa nr. 1  la  Hotărârea Guvernului nr. 1.176/2024  privind aprobarea  Normelor tehnice  pentru întocmirea și actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului și ale inventarului bunurilor imobile din domeniul privat al statului,   în temeiul  art. 108 din Constituția României, republicată , și al  art. 288 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019  privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.    
				 + 
			  Articolul 1      Se aprobă actualizarea, după caz, a valorii de inventar, descrierii tehnice și adresei unor bunuri imobile aparținând domeniului public al statului, aflate în administrarea Administrației Naționale „Apele Române“, prin administrațiile bazinale de apă Banat și Mureș, instituție publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, având datele de identificare prevăzute în  anexa  care face parte integrantă din prezenta hotărâre, ca urmare a reevaluării, a recepționării unor lucrări de investiții și a înscrierii în cartea funciară.      
				 + 
			  Articolul 2      Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 12 la  Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006  pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.       PRIM-MINISTRU    ILIE-GAVRIL BOLOJAN    Contrasemnează:    p. Viceprim-ministru, ministrul apărării naționale,    Cristian-Gabriel Seidler,    secretar de stat    Ministrul mediului, apelor și pădurilor,    Diana-Anda Buzoianu    Ministrul finanțelor,    Alexandru Nazare     București, 30 octombrie 2025.   Nr. 926.    
				 + 
			  ANEXĂ         DATELE DE IDENTIFICARE     ale bunurilor imobile aflate în domeniul public al statului și în    administrarea Administrației Naționale „Apele Române“, prin administrațiile    bazinale de apă Banat și Mureș, instituție publică aflată în coordonarea    Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, la care se actualizează,    după caz, valoarea de inventar, descrierea tehnică și adresa, ca urmare a    reevaluării, a recepționării unor lucrări de investiții și a înscrierii în cartea funciară        1. Ordonator principal de credite (ministere sau autorități ale administrației publice centrale)  16335444  Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor    2. Ordonator secundar de credite  24326056  Administrația Națională „Apele Române“          Nr. crt.     Nr. M.F.     Codul de clasificare     Denumirea     Descrierea tehnică     Adresa     Anul dobândirii/ dării în folosință     Valoarea de inventar    (lei)     Data la care bunul este înregistrat cu valoarea de inventar în evidența financiar-contabilă     Titularul dreptului de administrare și ordonatorul principal de credite (denumirea și codul fiscal)       1     64936     8.28.01     Sediu Sector Sânmihaiu Român     Suprafață teren = 11.156 mp,    Suprafață construită = C1-clădire_administrativă = 163 mp, C2-anexă = 43 mp, C3-anexă = 70 mp, C4-anexă = 15 mp, C5-anexă = 40 mp,    suprafață desfășurată = C1-clădire_administrativă = 163 mp, C2-anexă = 43 mp, C3-anexă = 70 mp, C4-anexă = 15 mp, C5-anexă = 40 mp, tip clădire P, regim de înălțime P, C.F. nr. 411244 U.A.T. Sânmihaiu Român     Țara: România; județul: Timiș; comuna Sânmihaiu Român     1914     1.514.976,53     31.05.2024     Administrația Națională „Apele Române“ (24326056), prin Administrația Bazinală de Apă Banat (23886284), în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (16335444)       2     64937     8.28.01     Canton Sânmihaiu Român la ecluză     Suprafață teren = 407 mp,    suprafață construită = C1-canton = 124 mp, suprafață desfășurată = C1-canton = 124 mp,    tip clădire P, regim de înălțime P, C.F. nr. 411245 U.A.T. Sânmihaiu Român     Țara: România; județul: Timiș; comuna Sânmihaiu Român     1904     607.543,79     31.05.2024       3     104560     8.16.07     Îndiguire Mureș     Lungime = 6,136 km, h = 2,5 m; suprafață ampriză = S_totală = 100.595 mp, S_teren = 5.479 mp, Sconstr_C1-dig = 5.479 mp, Sdesf_C1-dig = 5.479 mp, C.F. nr. 65970 UAT Geoagiu, S_teren = 526 mp, Sconstr_C1-dig = 526 mp, Sdesf_C1-dig = 526 mp, C.F. nr. 65971 UAT Geoagiu, S_teren = 39.888 mp, Sconstr_C1-dig = 39.888 mp, Sdesf_C1-dig = 39.888 mp, C.F. nr. 72982 UAT Șibot, S_teren = 1.171 mp, Sconstr_C1-dig = 1.171 mp, Sdesf_C1-dig = 1.171 mp, C.F. nr. 75436 UAT Șibot, S_teren = 49.494 mp, Sconstr_C1-dig = 49.494 mp, Sdesf_C1-dig = 49.494 mp, C.F. nr. 78801 UAT Șibot, S_teren = 4.037 mp, Sconstr_C1-dig = 4.037 mp, Sdesf_C1-dig = 4.037 mp, C.F. nr. 76937 UAT Șibot, codul hidrografic al cursului de apă = IV.1     Țara: România; județul: Hunedoara; orașul Geoagiu; județul: Alba; comuna Șibot     1974     3.546.607,42     31.07.2024     Administrația Națională „Apele Române“ (24326056), prin Administrația Bazinală de Apă Mureș (23719936), în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (16335444)       4     104564     8.16.07     Îndiguire Mureș     l = 1,596 km, h = 2 m; suprafață ampriză = S_teren = 15.436 mp, Sconstr_C1-dig = 15.436 mp, Sdesf_C1-dig = 15.436 mp, C.F. nr. 70941 UAT Blandiana, codul hidrografic al cursului de apă Mureș = IV.1     Țara: România; județul: Alba; comuna Blandiana     1975     120.013,66     31.07.2024       5     104583     8.16.07     Îndiguire și regularizare Ampoi     L_dig = 9,834 km, h = 2,5 m, L_reg = 4,412 km, L_cons = 8,807 km, S_teren totală = 146.602 mp, S_teren = 16.808 mp, Sconstr_C1-dig = 16.808 mp, Sdesf_C1-dig = 16.808 mp,    C.F. nr. 114427 UAT Alba Iulia,    S_teren = 24.038 mp, Sconstr_C1-dig_mal_stâng_cu_pereu = 24.038 mp, Sdesf_C1-dig_mal_stâng_cu_pereu = 24.038 mp, C.F. nr. 114430 UAT Alba Iulia, S_teren = 421 mp, Sconstr_C1-dig = 421 mp, Sdesf_C1-dig = 421 mp, C.F. nr. 114433 UAT Alba Iulia, S_teren = 564 mp, Sconstr_C1-dig = 564 mp, Sdesf_C1-dig = 564 mp, C.F. nr. 114450 UAT Alba Iulia, S_teren = 22.583 mp, Sconstr_C1-dig = 22.583 mp, Sdesf_C1-dig = 22.583 mp, C.F. nr. 114506 UAT Alba Iulia, S_teren = 19.542 mp, Sconstr_C1-dig = 19.542 mp, Sdesf_C1-dig = 19.542 mp, C.F. nr. 114516 UAT Alba Iulia, S_teren = 17.169 mp, Sconstr_C1-dig = 17.169 mp, Sdesf_C1-dig = 17.169 mp, C.F. nr. 117798 UAT Alba Iulia, S_teren = 715 mp, Sconstr_C1-dig_parapet_din_beton = 715 mp, C.F. nr. 120668 UAT Alba Iulia, S_teren = 30.340 mp, Sconstr_C1-dig_de_pământ = 30.188 mp, Sdesf_C1-dig_de_pământ = 30.188 mp, Sconstr_C2-dig_parapet_din_beton = 152 mp, Sdesf_C2-dig_parapet_din_beton = 152 mp, C.F. nr. 120712 UAT Alba Iulia, S_teren = 14.422 mp, Sconstr_C1-dig_de_pământ = 14.422 mp, Sdesf_C1-dig_de_pământ = 14.422 mp, C.F. nr. 122186 UAT Alba Iulia, codul hidrografic al cursului de apă Ampoi = IV.1.99     Țara: România; județul: Alba; municipiul Alba Iulia     1976     2.189.972,68     31.05.2024     Administrația Națională „Apele Române“ (24326056), prin Administrația Bazinală de Apă Mureș (23719936), în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (16335444)       6     104592     8.16.07     Îndiguire și regularizare Unirea     L_dig = 2 km, h = 2 m, L_reg = 2,8 km, S_teren_totală = 26.927 mp, S_teren = 7.531 mp, Sconstr_C1-dig = 7.531 mp, Sdesf_C1-dig = 7.531 mp, C.F. nr. 93000 UAT Unirea, S_teren = 8.438 mp, Sconstr_C1-dig = 8.438 mp, Sdesf_C1-dig = 8.438 mp, C.F. nr. 93002 UAT Unirea, S_teren = 5.990 mp, Sconstr_C1-dig = 5.990 mp, Sdesf_C1-dig = 5.990 mp, C.F. nr. 93453 UAT Unirea, S_teren = 4.968 mp, Sconstr_C1-dig = 4.968 mp, Sdesf_C1-dig = 4.968 mp, C.F. nr. 93454 UAT Unirea, codul hidrografic al cursului de apă Unirea = IV.1.85     Țara: România; județul: Alba; comuna Unirea     1976     51.062,71     31.07.2024       7     104674     8.16.07     Îndiguire și regularizare Mureș la Homorod     L = 7,9 km, h = 3 m, S_teren_totală = 133.004 mp, S_teren = 10.514 mp, Sconstr_C1-dig = 10.514 mp, S_desf_C1-dig = 10.514 mp, C.F. nr. 69161 UAT Geoagiu, S_teren = 16.809 mp, Sconstr_C1-dig = 16.809 mp, Sdesf_C1-dig = 16.809 mp, C.F. nr. 69169 UAT Geoagiu, S_teren = 20.872 mp, Sconstr_C1-dig = 20.872 mp, Sdesf_C1-dig = 20.872 mp, C.F. nr. 69178 UAT Geoagiu, S_teren = 20.384 mp, Sconstr_C1-dig_de_pământ = 20.384 mp, Sdesf_C1-dig_de_pământ = 20.384 mp, C.F. nr. 70547 UAT Geoagiu,    S_teren = 17.770 mp, Sconstr_C1-dig_de_pământ = 17.770 mp, Sdesf_C1-dig_de_pământ = 17.770 mp, C.F. nr. 70550 UAT Geoagiu,    S_teren = 300 mp, Sconstr_C1-dig_de_pământ = 300 mp, Sdesf_C1-dig_de_pământ = 300 mp, C.F. nr. 70556 UAT Geoagiu, S_teren = 25.581 mp, Sconstr_C1-dig_de_pământ = 25.581 mp, Sdesf_C1-dig_de_pământ = 25.581 mp, C.F. nr. 70565 UAT Geoagiu,    S_teren = 4.737 mp, Sconstr_C1-dig_de_pământ = 4.737 mp, Sdesf_C1-dig_de_pământ = 4.737 mp, C.F. nr. 70569 UAT Geoagiu, S_teren = 14.353 mp, Sconstr_C1-dig_de_pământ = 14.353 mp, Sdesf_C1-dig_de_pământ = 14.353 mp, C.F. nr. 70764 UAT Geoagiu,    S_teren = 1.684 mp, Sconstr_C1-dig_de_pământ = 1.684 mp, Sdesf_C1-dig_de_pământ = 1.684 mp, C.F. nr. 70779 UAT Geoagiu, codul hidrografic al cursului de apă Mureș = IV.1     Țara: România; județul: Hunedoara; orașul Geoagiu     1981     7.106.639,73     31.07.2024       TOTAL     15.136.816,52                      -----  

Preluat: 2026-10-02T21:25:04.570426+00:00 · SHA256: 4ac88816818986b27424cdcd74566b5d63965fd5547b0929dcfdf60710ecb032