legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 129 · 2025

HOTĂRÂRE nr. 129 din 3 noiembrie 2025 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.272/2008, (CE) nr. 1.223/2009 şi (UE) 2019/1.009 în ceea ce priveşte simplificarea anumitor cerinţe şi proceduri aplicabile produselor chimice - COM (2025) 531 final

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Senatul · ID sursă 304015

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 129 din 3 noiembrie 2025  referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.272/2008, (CE) nr. 1.223/2009 și (UE) 2019/1.009 în ceea ce privește simplificarea anumitor cerințe și proceduri aplicabile produselor chimice - COM (2025) 531 final     EMITENT     SENATUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 1027 din 6 noiembrie 2025      În temeiul dispozițiilor  art. 67  și ale  art. 148 alin. (2)  și  (3) din Constituția României, republicată , precum și ale  Protocolului nr. 2  privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat  Tratatului de la Lisabona  de modificare a  Tratatului  privind Uniunea Europeană și a  Tratatului  de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin  Legea nr. 13/2008 ,   în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/374 din 29.10.2025,   Senatul adoptă prezenta hotărâre.    
				 + 
			  Articolul 1      Senatul României constată că propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.272/2008, (CE) nr. 1.223/2009 și (UE) 2019/1.009 în ceea ce privește simplificarea anumitor cerințe și proceduri aplicabile produselor chimice - COM (2025) 531 final respectă principiile subsidiarității și proporționalității.      
				 + 
			  Articolul 2      Senatul României:  1.    consideră că:  a)    propunerea are caracter tehnico-legislativ, urmărind simplificarea și raționalizarea cerințelor aplicabile produselor chimice, în conformitate cu obiectivele Uniunii de reducere a birocrației și de consolidare a competitivității industriei europene;   ...     b)    simplificarea procedurilor și eliminarea sarcinilor de reglementare inutile contribuie la un cadru legislativ mai coerent, mai predictibil și mai ușor de aplicat, fără a diminua nivelul de protecție a sănătății umane și a mediului;   ...     c)    măsurile propuse răspund constatărilor Raportului Draghi (2024) și Strategiei privind piața unică (2025), care subliniază nevoia de reducere a poverii administrative și de modernizare a legislației privind produsele chimice;   ...     d)    modificările aduse Regulamentului (CE) nr. 1.272/2008 (CLP):  (i)    vor simplifica regulile de formatare a etichetelor și vor clarifica excepțiile pentru ambalajele mici;   ...     (ii)    vor reduce sarcina informativă din publicitate și vânzările online pentru produsele destinate publicului larg;   ...     (iii)    vor elimina termenul fix pentru actualizarea etichetelor și vor permite extinderea etichetării digitale;   ...      ...     e)    modificările propuse pentru Regulamentul (CE) nr. 1.223/2009 (produse cosmetice):  (i)    vor introduce o procedură clară de adăugare a ingredientelor (coloranți, conservanți, filtre UV);   ...     (ii)    vor clarifica procedura de derogare pentru substanțele CMR, cu termene și criterii uniforme;   ...     (iii)    vor elimina notificările prealabile și obligațiile redundante de raportare, reducând birocrația pentru întreprinderi și autorități;   ...      ...     f)    modificările aduse Regulamentului (UE) 2019/1.009 (produse fertilizante):  (i)    vor elimina cerința suplimentară de înregistrare REACH, aplicând normele generale privind siguranța chimică;   ...     (ii)    vor permite Comisiei să stabilească criterii și metodologii uniforme pentru evaluarea microorganismelor;   ...     (iii)    vor abroga clauza de separare, permițând adoptarea unor acte delegate unitare și mai rapide;   ...     (iv)    vor sprijini digitalizarea suplimentară a proceselor administrative din domeniul produselor fertilizante;   ...     (v)    propunerea asigură un echilibru între protejarea consumatorilor și reducerea costurilor administrative pentru întreprinderi, sprijinind competitivitatea sectorului chimic și inovarea;   ...     (vi)    măsurile propuse sunt în conformitate cu principiile subsidiarității și proporționalității, fiind limitate la modificări esențiale care asigură coerență și eficiență în aplicarea normelor europene;   ...      ...      ...     2.    apreciază că:  a)    propunerea este oportună pentru România, întrucât se înscrie în agenda Uniunii Europene de simplificare legislativă, reducere a birocrației și creștere a competitivității industriei;   ...     b)    nu generează impact bugetar asupra administrației publice, implementarea urmând să se realizeze prin structurile instituționale existente;   ...     c)    sprijină întreprinderile din domeniul chimic, cosmetic și agricol, prin reducerea poverii administrative și a costurilor de conformare, oferind un cadru legislativ mai clar și mai stabil;   ...     d)    contribuie la claritate legislativă, predictibilitate și competitivitate pe piața unică europeană, facilitând adaptarea operatorilor economici la noile cerințe;   ...     e)    reducerea obligațiilor privind publicitatea pentru substanțele chimice și restrângerea aplicării doar la comunicarea destinată publicului larg vor genera economii semnificative pentru sectorul substanțelor chimice din Uniune;   ...     f)    măsurile propuse pentru produsele cosmetice vor ușura sarcinile administrative ale producătorilor, în special ale întreprinderilor mici și mijlocii, favorizând direcționarea resurselor către cercetare și inovare;   ...     g)    eliminarea cerinței extinse de înregistrare REACH pentru produsele fertilizante va reduce costurile de conformare și va stimula libera circulație a produselor pe piața unică europeană;   ...     h)    în ansamblu, propunerea consolidează competitivitatea industriei europene, încurajează investițiile și contribuie la un cadru legislativ mai eficient și predictibil.   ...      ...         
				 + 
			  Articolul 3      Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.     Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 3 noiembrie 2025, cu respectarea prevederilor  art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .     PREȘEDINTELE SENATULUI    MIRCEA ABRUDEAN    București, 3 noiembrie 2025.   Nr. 129.   ------  

Preluat: 2026-09-24T21:00:22.886117+00:00 · SHA256: 853d3f3d3311c1ee801ceb60c42c40db60b12d8d52fdd4bacccd8248c90b0f73