Legislație națională
HOTĂRÂRE · 971 · 2025
HOTĂRÂRE nr. 971 din 13 noiembrie 2025 privind actualizarea datelor de identificare şi a valorii de inventar ale unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei, prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor - Penitenciarul Brăila, precum şi trecerea acestuia din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 304249
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 971 din 13 noiembrie 2025 privind actualizarea datelor de identificare și a valorii de inventar ale unui imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Brăila, precum și trecerea acestuia din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcțiune și demolării EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1062 din 19 noiembrie 2025 Având în vedere prevederile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003 , cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată , al art. 288 alin. (1) și art. 361 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ , cu modificările și completările ulterioare, al art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și al art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001 , Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 Se aprobă actualizarea datelor de identificare și a valorii de inventar ale imobilului aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Brăila, potrivit datelor prevăzute în anexele nr. 1 și 2 . + Articolul 2 (1) Se aprobă trecerea imobilului prevăzut în anexa nr. 3 din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Brăila, în domeniul privat al statului. (2) Trecerea în domeniul privat al statului a imobilului prevăzut la alin. (1) se face pentru scoaterea din funcțiune în vederea demolării, valorificării și, după caz, casării acestuia. (3) Sumele obținute din valorificare, după deducerea cheltuielilor aferente, se fac venit la bugetul de stat. (4) După scoaterea din funcțiune și demolarea imobilului prevăzut la alin. (1) , Penitenciarul Brăila își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică. + Articolul 3 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Ministerul Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Brăila, va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va efectua modificarea corespunzătoare în anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare. + Articolul 4 Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU ILIE-GAVRIL BOLOJAN Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu p. Ministrul justiției, Roxana Simona Momeu, secretar de stat p. Ministrul finanțelor, Mihai Diaconu, secretar de stat București, 13 noiembrie 2025. Nr. 971. + Anexa nr. 1 DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului care face obiectul actualizării datelor de identificare (denumirea și descrierea tehnică), aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Brăila - CUI 4342987 Nr. crt. Nr. M.F. Codul de clasificație Tipul bunului (mobil/ imobil) Denumirea Elementele-cadru de descriere tehnică Adresa (țara, județul, localitatea, artera, numărul, sectorul, denumirea perimetrului concesionat, alte date de localizare, după caz) Vecinătăți Anul dobândirii/ dării în folosință Valoarea de inventar (în lei) Data la care bunul este înregistrat cu valoarea de inventar din col. 9 în evidența financiar-contabilă Titularul dreptului de administrare și ordonatorul principal de credite (denumirea și codul fiscal) Situație juridică Baza legală Administrare/ Concesiune/ Folosință gratuită/ Închiriere 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 1. 161370 8.25.02 Imobil Bufet, garaj auto, spălătorie, arhivă, garderobă Suprafață construită = 564,01 mp; suprafață desfășurată = 564,01 mp; regimul de înălțime= P; suprafață teren = mp; nr. cadastral - 15930-C6; CF = 76631 Brăila Localitatea Brăila, str. Carantina nr. 4A, județul Brăila 1983 192.386 31.12.2015 Penitenciarul Brăila - CUI 4342987 - Ministerul Justiției Hotărârea Guvernului nr. 416/2016 În administrare TOTAL 192.386 + Anexa nr. 2 DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului la care se actualizează valoarea de inventar, aflat în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Brăila - CUI 4342987 Nr. crt. Nr. M.F. Codul de clasificație Tipul bunului (mobil/ imobil) Denumirea Elementele-cadru de descriere tehnică Adresa (țara, județul, localitatea, artera, numărul, sectorul, denumirea perimetrului concesionat, alte date de localizare, după caz) Vecinătăți Anul dobândirii/dării în folosință Valoarea de inventar (în lei) Data la care bunul este înregistrat cu valoarea de inventar din col. 9 în evidența financiar-contabilă Titularul dreptului de administrare și ordonatorul principal de credite (denumirea și codul fiscal) Situație juridică Baza legală Administrare/ Concesiune/ Folosință gratuită/ Închiriere 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 1. 161370 8.25.02 Imobil Bufet, garaj auto, spălătorie, arhivă, garderobă Suprafață construită = 564,01 mp; suprafață desfășurată = 564,01 mp; regimul de înălțime = P; suprafață teren = mp; nr. cadastral - 15930-C6; CF = 76631 Brăila Localitatea Brăila, str. Carantina nr. 4A, județul Brăila 1983 246.083 31.12.2023 Penitenciarul Brăila - CUI 4342987 - Ministerul Justiției Hotărârea Guvernului nr. 416/2016 În administrare TOTAL 246.083 + Anexa nr. 3 DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului care se transmite din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Brăila - CUI 4342987, în domeniul privat al acestuia pentru scoaterea din funcțiune în vederea demolării, a valorificării și, după caz, a casării acestuia Nr. crt. Nr. M.F. Codul de clasificație Tipul bunului (mobil/ imobil) Denumirea Elementele-cadru de descriere tehnică Adresa (țara, județul, localitatea, artera, numărul, sectorul, denumirea perimetrului concesionat, alte date de localizare, după caz) Vecinătăți Anul dobândirii/dării în folosință Valoarea de inventar (în lei) Data la care bunul este înregistrat cu valoarea de inventar din col. 9 în evidența financiar-contabilă Titularul dreptului de administrare și ordonatorul principal de credite (denumirea și codul fiscal) Situație juridică Baza legală Administrare/ Concesiune/ Folosință gratuită/ Închiriere 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 1. 161370 8.25.02 Imobil Bufet, garaj auto, spălătorie, arhivă, garderobă Suprafață construită = 564,01 mp; suprafață desfășurată = 564,01 mp; regimul de înălțime = P; suprafață teren = mp; nr. cadastral - 15930-C6; CF = 76631 Brăila Localitatea Brăila, str. Carantina nr. 4A, județul Brăila 1983 246.083 31.12.2023 Penitenciarul Brăila - CUI 4342987 - Ministerul Justiției Hotărârea Guvernului nr. 416/2016 În administrare TOTAL 246.083 -----
Preluat: 2026-09-24T21:10:46.148628+00:00 · SHA256: c59ac3d1407b0f3918970f322d1ed9ebc98a7e5c1709d74235ac886bca7555cb