Legislație națională
HOTĂRÂRE · 967 · 2025
HOTĂRÂRE nr. 967 din 13 noiembrie 2025 privind actualizarea descrierii tehnice a unui bun imobil şi trecerea unor active corporale aflate în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", prin Administraţia Bazinală de Apă Siret, instituţie publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune, valorificării sau casării, după caz, şi pentru actualizarea anexei nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 304254
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 967 din 13 noiembrie 2025 privind actualizarea descrierii tehnice a unui bun imobil și trecerea unor active corporale aflate în administrarea Administrației Naționale "Apele Române", prin Administrația Bazinală de Apă Siret, instituție publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune, valorificării sau casării, după caz, și pentru actualizarea anexei nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1063 din 19 noiembrie 2025 Având în vedere prevederile art. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată , al art. 288 alin. (1) și al art. 361 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 Se aprobă actualizarea descrierii tehnice a unui bun imobil aflat în administrarea Administrației Naționale „Apele Române“, prin Administrația Bazinală de Apă Siret, instituție publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, potrivit datelor de identificare prevăzute în anexa nr. 1 . + Articolul 2 Se aprobă trecerea unor active corporale, aflate în administrarea Administrației Naționale „Apele Române“, prin Administrația Bazinală de Apă Siret, instituție publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, potrivit datelor de identificare prevăzute în anexa nr. 2 . + Articolul 3 (1) Trecerea în domeniul privat al statului a activelor corporale prevăzute la art. 2 se face în vederea scoaterii din funcțiune, valorificării sau casării, după caz, în condițiile legii. (2) Sumele rezultate din valorificarea activelor corporale prevăzute la art. 2 , după deducerea cheltuielilor aferente, se fac venit la bugetul de stat. + Articolul 4 Administrația Bazinală de Apă Siret, din subordinea Administrației Naționale „Apele Române“, își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică, iar Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare. + Articolul 5 Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU ILIE-GAVRIL BOLOJAN Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul apărării naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Diana-Anda Buzoianu p. Ministrul finanțelor, Mihai Diaconu, secretar de stat București, 13 noiembrie 2025. Nr. 967. + Anexa nr. 1 DATELE DE IDENTIFICARE ale bunurilor imobile aflate în domeniului public al statului și în administrarea Administrației Naționale „Apele Române“, prin Administrația Bazinală de Apă Siret, instituție publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, la care se modifică descrierea tehnică 1. Ordonator principal de credite (ministere sau autorități ale administrației publice centrale) 16335444 Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor 2. Ordonator secundar de credite RO 24326056 Administrația Națională „Apele Române“ 3. Ordonator terțiar de credite RO 18264854 Administrația Bazinală de Apă Siret Nr. crt. Nr. M.F. Codul de clasificare Denumirea Descrierea tehnică Adresa Anul dobândirii/ dării în folosință Valoarea de inventar (lei) Data la care bunul este înregistrat cu valoarea de inventar în evidența financiar-contabilă 1. 64551 8.16.08 Ax cadastral D.A. Siret Ax cadastral Suceava, lungime = 170 km, 116 bucăți, borne cadastrale râu Suceava la Suceava, 64 buc., codul hidrografic al cursului de apă Suceava XII.01.17 Țara: România; județul: Suceava 1998 53.555 31.12.2011 + Anexa nr. 2 DATELE DE IDENTIFICARE ale activelor corporale aflate în administrarea Administrației Naționale „Apele Române“, prin Administrația Bazinală de Apă Siret, instituție publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune, valorificării sau casării, după caz, în condițiile legii 1. Ordonator principal de credite (ministere sau autorități ale administrației publice centrale) 16335444 Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor 2. Ordonator secundar de credite RO 24326056 Administrația Națională „Apele Române“ 3. Ordonator terțiar de credite RO 18264854 Administrația Bazinală de Apă Siret Nr. crt. Nr. M.F. Codul de clasificare Tipul bunului (mobil/ imobil) Denumirea bunurilor conform anexei nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 Descrierea tehnică a bunurilor conform anexei nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 Bunurile care rămân în domeniul public al statului și descrierea tehnică a acestora Bunurile care trec în domeniul privat al statului și descrierea tehnică a acestora Adresa Vecinătăți Anul dobândirii/ dării în folosință Valoarea de inventar (lei) Data la care bunul este înregistrat cu valoarea de inventar în evidența financiar-contabilă Valoarea bunurilor care rămân în domeniul public al statului (lei) Valoarea bunurilor care trec în domeniul privat al statului (lei) Situația juridică Baza legală În administrare 1. 63980 parțial 8.03.11 Imobil Foraje D.A. Siret Nr. foraje = 38 Nr. foraje = 37 Puț foraj Păltinoasa Țara: România; județul: Suceava 1998 145.255 31.07.2011 144.879,66 375,34 Legea apelor nr. 107/1996 ; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002 Administrația Națională „Apele Române“ - A.B.A. Siret 2. 64551 parțial 8.16.08 Imobil Ax cadastral D.A. Siret Ax cadastral Suceava, lungime = 170 km, 116 bucăți, borne cadastrale râu Suceava la Suceava, 64 buc., codul hidrografic al cursului de apă Suceava XII.01.17 Ax cadastral Suceava lungime = 170 km, 116 bucăți, codul hidrografic al cursului de apă Suceava XII.01.17 Borne cadastrale râu Suceava la Suceava, 64 buc. Țara: România; județul: Suceava 1998 53.555 31.12.2011 36.255 17.300 Legea apelor nr. 107/1996 ; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002 Administrația Națională „Apele Române“ - A.B.A. Siret 3. 64705 8.03.09 Imobil Regularizări D.A. Siret Regularizare pâraie, Mereni, Plopeni, Salcia, Verești, Hatia 10.409 m, pământ Nu este cazul. (transfer integral) Regularizare pâraie, Mereni, Plopeni, Salcia, Verești, Hatia 10.409 m, pământ Țara: România; județul: Suceava; orașul Salcea 1998 1.806.906 31.07.2011 0 1.806.906 Legea apelor nr. 107/1996 ; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002 Administrația Națională „Apele Române“ - A.B.A. Siret 4. 64707 parțial 8.03.09 Imobil Regularizări D.A. Siret Lungime = regularizare și îndiguire râu Suceava, 12.500 ml; suprafață regularizată = 110.070 mp; codul hidrografic al cursului de apă =; CF =; anrocament, pământ, Brodina-Frătăuți, Liteni-Mihoveni-Suceava Lungime = regularizare și îndiguire râu Suceava, 8.300 ml; suprafață regularizată = 75.000 mp; codul hidrografic al cursului de apă =; CF =; anrocament, pământ, Brodina-Frătăuți, Liteni-Mihoveni-Suceava Regularizare râu Suceava la topitoria de in și cânepă Verești Lungime = 4.200 m, suprafață regularizată = 35.070 mp, codul hidrografic al cursului de apă = XII.1.17 Țara: România; județul: Suceava; comuna Brodina; -; 1998 12.981.243 31.07.2011 12.064.964,84 916.278,16 Legea apelor nr. 107/1996 ; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002 Administrația Națională „Apele Române“ - A.B.A. Siret 5. 64708 parțial 8.03.09 Imobil Regularizări D.A. Siret Lungime = regularizare și îndiguire râu Moldova, 377 ml; suprafață regularizată = 88.200 mp; codul hidrografic al cursului de apă =; CF =; anrocament, pământ, Câmpulung- Gura Humorului, Vama-Păltinoasa Lungime = regularizare și îndiguire râu Moldova, 150 ml; suprafață regularizată = 32.200 mp; codul hidrografic al cursului de apă =; CF =; anrocament, pământ, Câmpulung-Gura Humorului, Vama-Păltinoasa Apărare mal drept râu Moldova la Gura Humorului, lungime = 227 m, suprafață regularizată = 56.000 mp, codul hidrografic al cursului de apă = XII.1.40 Țara: România; județul: Suceava; municipiul Câmpulung Moldovenesc 1998 247.504 31.07.2011 181.208,37 66.295,63 Legea apelor nr. 107/1996 ; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002 Administrația Națională „Apele Române“ - A.B.A. Siret 6. 64709 8.03.09 Imobil Regularizări D.A. Siret Regularizare pârâu Sălăgeni, 21.600 m, pământ, Dumbrăveni-Fântânelele Nu este cazul. (transfer integral) Regularizare pârâu Sălăgeni, 21.600 m, pământ, Dumbrăveni-Fântânelele Țara: România; județul: Suceava; comuna Dumbrăveni 1998 573.729 31.07.2011 0 573.729 Legea apelor nr. 107/1996 ; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002 Administrația Națională „Apele Române“ - A.B.A. Siret 7. 64715 8.03.09 Imobil Regularizări D.A. Siret Regularizare pârâu Toplița, 1.526 m, pământ Nu este cazul. (transfer integral) Regularizare pârâu Toplița, 1.526 m, pământ Țara: România; județul: Suceava; municipiul Rădăuți 1998 135.151 31.07.2011 0 135.151 Legea apelor nr. 107/1996 ; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002 Administrația Națională „Apele Române“ - A.B.A. Siret 8. 108476 parțial 8.03.11 Imobil Foraje de studii Nr. foraje = 103 Nr. foraje = 100 Foraj de studiu Golești Nord, foraj de studiu Oreavu-Râmnicu Sărat F1A foraj Satu Nou F1 Țara: România; județul: Vrancea 1998 1.535.812 31.07.2011 1.308.629,63 227.182,37 Legea apelor nr. 107/1996 ; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002 Administrația Națională „Apele Române“ - A.B.A. Siret 9. 154794 8.03.09 Imobil Regularizare albie pârâu Schit Lungime apărare mal = 0,519 km; 15 buc. praguri de fund Nu este cazul. (transfer integral) Lungime apărare mal = 0,519 km; 15 buc. praguri de fund Țara: România; județul: Neamț; comuna Ceahlău 2005 472.634 28.02.2019 0 472.634 Legea apelor nr. 107/1996 ; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002 Administrația Națională „Apele Române“ - A.B.A. Siret 10. 154809 8.03.09 Imobil Regularizare râu Voroneț L_regularizare = 1 km Nu este cazul. (transfer integral) L_regularizare = 1 km Țara: România; județul: Suceava; localitatea Voroneț 2005 1.077.845 31.07.2011 0 1.077.845 Legea apelor nr. 107/1996 ; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002 Administrația Națională „Apele Române“ - A.B.A. Siret TOTAL 19.029.634 13.735.937,5 5.293.696,5 -----
Preluat: 2026-09-24T21:10:48.202786+00:00 · SHA256: fd133053616cf3d83d5425d2affb868f013317b3ae4e4eb37263a71d88364ec3