legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 144 · 2025

HOTĂRÂRE nr. 144 din 24 noiembrie 2025 referitoare la propunerea de Decizie a Consiliului de modificare a Deciziei (UE) 2021/1.764 privind asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mări la Uniunea Europeană, inclusiv relaţiile dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, şi Groenlanda şi Regatul Danemarcei, pe de altă parte - COM (2025) 599 final

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Senatul · ID sursă 304707

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 144 din 24 noiembrie 2025  referitoare la propunerea de Decizie a Consiliului de modificare a Deciziei (UE) 2021/1.764 privind asocierea țărilor și teritoriilor de peste mări la Uniunea Europeană, inclusiv relațiile dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, și Groenlanda și Regatul Danemarcei, pe de altă parte - COM (2025) 599 final     EMITENT     SENATUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 1091 din 26 noiembrie 2025      În temeiul dispozițiilor  art. 67  și ale  art. 148 alin. (2)  și  (3) din Constituția României, republicată , precum și ale  Protocolului nr. 2  privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat  Tratatului de la Lisabona  de modificare a  Tratatului privind Uniunea Europeană  și a  Tratatului de instituire a Comunității Europene , semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin  Legea nr. 13/2008 ,   în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/407 din 19.11.2025,   Senatul adoptă prezenta hotărâre.    
				 + 
			  Articolul 1      Senatul României constată că propunerea de Decizie a Consiliului de modificare a Deciziei (UE) 2021/1.764 privind asocierea țărilor și teritoriilor de peste mări la Uniunea Europeană, inclusiv relațiile dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, și Groenlanda și Regatul Danemarcei, pe de altă parte - COM (2025) 599 final respectă principiile subsidiarității și proporționalității.      
				 + 
			  Articolul 2      Senatul României consideră, în acord cu Ministerul Afacerilor Externe, că România se raliază la poziția în cadrul UE, sens în care susține menținerea cadrului actual de asociere între UE și țările și teritoriile de peste mări, întrucât contribuie la dezvoltarea durabilă și la promovarea valorilor europene. România nu are un interes național specific, dar susține promovarea dezvoltării economice și sociale a țărilor și teritoriilor de peste mări și stabilirea de relații economice strânse între acestea și Uniune.      
				 + 
			  Articolul 3      Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.     Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 24 noiembrie 2025, cu respectarea prevederilor  art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .     p. PREȘEDINTELE SENATULUI,    MIHAI COTEȚ    București, 24 noiembrie 2025.   Nr. 144.   -----  

Preluat: 2026-09-24T21:20:38.825507+00:00 · SHA256: c330f92145fbdee6248740220870a8432aa3d112138e9d469721b65eaadaabdf