legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
LISTĂ · 0 · 2025

LISTA din 29 decembrie 2025 unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor şi a unităţilor de învăţământ în care se implementează Programul naţional "Masă sănătoasă" şi numărul de beneficiari în 2026

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Ministerul Educa?iei ?i Cercetării · ID sursă 306281

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 LISTA din 29 decembrie 2025  unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor și a unităților de învățământ în care se implementează Programul național "Masă sănătoasă" și numărul de beneficiari în 2026     EMITENT     MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII  MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE       Publicată în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 3 bis din 5 ianuarie 2026       
						Notă   ...
			    Conținută de  ORDINUL nr. 7.111/422/2025 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 5 ianuarie 2025.       Nr. unități de învățământ incluse în PNMS     Județ     Tip UAT     Denumirea unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiilor     Denumirea unității de învățământ care implementează PNMS     Nr. beneficiari în anul 2026       (0)     (1)     (2)     (3)     (4)     (6)       1427     TOTAL GENERAL     542402       1     Alba     Comună     Unirea     Școala Gimnazială „Avram Iancu" Unirea     403       2     Alba     Comună     Cetatea de Baltă     Școala Gimnazială "Ștefan cel Mare" Cetatea de Baltă     231       3     Alba     Comună     Roșia Montană     Școala Gimnazială "Simion Balint" Roșia Montană     221       4     Alba     Comună     Bucerdea Grânoasă     Școala Gimnazială" Ioan Maiorescu" Bucerdea Grânoasă     216       5     Alba     Municipiu     Blaj     Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu" Blaj-Tiur     555       6     Alba     Comună     Scărișoara     Școala Gimnazială Scărișoara     129       7     Alba     Comună     Albac     Liceul Tehnologic „Țara Moților" Albac     283       8     Alba     Comună     Cergău     Școala Gimnazială „Aron Cotruș" Cergău Mare     130       9     Alba     Comună     Vidra     Școala Gimnazială Vidra     122       10     Alba     Comună     Gârbova     Școala Gimnazială Gârbova     211       11     Alba     Comună     Bucium     Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu" Bucium     71       12     Alba     Comună     Ciuruleasa     Școala Gimnazială Ciuruleasa     83       13     Alba     Comună     Hopârta     Școala Gimnazială Hopârta     150       14     Alba     Oras     Teius     Liceul Teoretic Teius     741       15     Alba     Municipiu     Sebeș     Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu" Sebeș     639       16     Alba     Comună     Ighiu     Școala Gimnazială „Mihai Eminescu" Ighiu     515       17     Alba     Comună     Vințu de Jos     Școala Gimnazială „Iuliu Maniu" Vințu de Jos     520       18     Alba     Oras     Câmpeni     Școala Gimnazială Câmpeni     591       19     Alba     Oraș     Cugir     Liceul Tehnologic "I.D.Lăzărescu" Cugir     758       20     Alba     Oras     Baia de Arieș     Liceul „Dr. Lazăr Chirilă" Baia de Arieș     391       21     Alba     Comună     Lunca Mureșului     Școala Gimnazială „Simion Lazăr" Lunca Mureșului     308       22     Alba     Comună     Șona     Școala Gimnazială Șona     345       23     Alba     Comună     Șugag     Școala Gimnazială Șugag     282       24     Alba     Comună     Cricău     Școala Gimnazială „Decebal" Cricău     131       25     Alba     Municipiu     Aiud     Școala Gimnazială "Ovidiu Hulea" Aiud Structuri:Școala Gimnazială "Liviu Rebreanu" Aiud, Grădinița cu Program Normal nr. 1, Grădinița cu Program Normal 7 Aiud, Grădinița cu Program Normal 8 Aiud     140       26     Alba     Comună     Vadu Moților     Școala Gimnazială Vadu Moților     64       27     Alba     Comună     Săsciori     Școala Gimnazială Săsciori     801       28     Alba     Comună     Câlnic     Școala Gimnazială Câlnic     213       29     Alba     Comună     Meteș     Școala Gimnazială Meteș     165       30     Alba     Comună     Sântimbru     Școala Gimnazială „Ioan de Hunedoara" Sântimbru     153       31     Alba     Municipiu     Alba-Iulia     Liceul Tehnologic „Dorin Pavel" Alba-Iulia     553       32     Alba     Comună     Jidvei     Liceul Tehnologic Jidvei/Structura - Școala Gimnazială Veseuș și Structura - Școala Gimnazială   Bălcaciu     379       33     Alba     Comună     Noslac     Școala Gimnazială Noslac     149       33     TOTAL     10643       1     Arad     Comună     Vărădia de Mureș     Școala Gimnazială „Cristian Herbei" Vărădia de Mureș     125       2     Arad     Comună     Covăsânț     Școala Gimnazială „Corneliu Micloși" Covăsânț     146       3     Arad     Comună     Apateu     Școala Gimnazială „Gheorghe Popovici" Apateu     278       4     Arad     Municipiu     Arad     Liceului Teoretic "Adam Muller Guttenbrunn" Arad     1569       5     Arad     Comună     Târnova     Școala Gimnazială Târnova     732       6     Arad     Municipiu     Arad     Școala Gimnazială „Iosif Moldovan"     827       7     Arad     Oraș     Lipova     Liceul „Sever Bocu" Lipova     554       8     Arad     Municipiu     Arad     Liceul Tehnologic Francisc Neuman     627       9     Arad     Comună     Șiria     Școala Gimnazială „Ioan Slavici" Șiria     608       10     Arad     Oraș     Sântana     Școala Gimnazială Sântana     713       11     Arad     Oraș     Curtici     Liceul Tehnologic „Ion Creangă" Curtici     720       12     Arad     Oraș     Lipova     Liceul „Atanasie Marienescu" Lipova     1066       13     Arad     Comună     Ghioroc     Liceul Tehnologic „Vasile Juncu" Miniș     548       14     Arad     Comună     Mișca     Școala Gimnazială Vânători     540       15     Arad     Comună     Felnac     Școala Gimnazială „A. Sebeșan" Felnac     290       16     Arad     Comună     Șagu     Școala Gimnazială Șagu     390       17     Arad     Comună     Socodor     Școala Gimnazială „Iustin Marșieu" Socodor     289       18     Arad     Comună     Conop     Școala Gimnazială „St. Cicio Pop" Conop     235       19     Arad     Oras     Pecica     Liceul Teoretic „Gh. Lazăr" Pecica     948       20     Arad     Comună     Șepreuș     Școala Gimnazială „Mihai Veliciu" Șepreuș     265       21     Arad     Comună     Semlac     Școala Gimnazială „Ioan Danicico" Semlac     466       22     Arad     Comună     Șeitin     Școala Gimnazială „St. Bozian" Șeitin     349       23     Arad     Comună     Hășmaș     Școala Gimnazială Hășmaș     109       24     Arad     Oras     Nădlac     Liceul „G.J.Tajovski" Nădlac     1097       25     Arad     Oras     Pâncota     Liceul Teoretic Pâncota     1280       26     Arad     Comună     Olari     Școala Gimnazială Olari     160       27     Arad     Comună     Secusigiu     Școala Gimnazială Secusigiu     637       28     Arad     Comună     Păuliș     Școala Gimnazială Păuliș     445       29     Arad     Comună     Ususău     Școala Gimnazială „Teodor Păcățian" Ususău     221       30     Arad     Comună     Zimandu Nou     Școala Gimnazială "Andrei Șaguna"     254       31     Arad     Comună     Iratoșu     Școala Gimnazială Iratoșu     186       32     Arad     Comună     Zăbrani     Școala Gimnazială „Adam Muller Guttenbrunn" Zăbrani     351       33     Arad     Comună     Moneasa     Școala Gimnazială „Gheorghe Groza" Moneasa     25       34     Arad     Comună     Zădăreni     Școala Gimnazială Zădăreni     259       35     Arad     Oraș     Curtici     Grădinița cu Program Prelungit "Grădinița Veseliei" Curtici     242       35     TOTAL     17551       1     Argeș     Comună     Albeștii de Argeș     Școala Gimnazială Albeștii de Argeș     474       2     Argeș     Comună     Albeștii de Muscel     Școala Gimnazială Nr.1 Albeștii de Muscel     80       3     Argeș     Comună     Aninoasa     Școala Gimnazială Broșteni-Aninoasa     323       4     Argeș     Comună     Moșoaia     Școala Gimnazială Moșoaia     204       5     Argeș     Comună     Bălilești     Școala Gimnazială Bălilești     296       6     Argeș     Comună     Bârla     Școala Gimnazială Nr.1 Bârla     252       7     Argeș     Comună     Berevoești     Școala Gimnazială „Mihai Tican Rumano" Berevoești     452       8     Argeș     Comună     Bogați     Școala Gimnazială „Radu cel Mare" Bogați     321       9     Argeș     Comună     Bughea de Sus     Școala Gimnazială Nr. 1 Bughea de Sus     194       10     Argeș     Comună     Buzoești     Școala Gimnazială Vulpești     311       11     Argeș     Comună     Cepari     Școala Gimnazială "Nicolae Velea" Cepari     132       12     Argeș     Comună     Corbeni     Școala Gimnazială Nr.1 Corbeni     590       13     Argeș     Comună     Davidești     Școala Gimnazială Davidești     280       14     Argeș     Comună     Dragoslavele     Școala Gimnazială „Iosif Catrinescu" Dragoslavele     290       15     Argeș     Comună     Hârtiești     Școala Gimnazială Nr. 1 Hârtiești     338       16     Argeș     Comună     Leordeni     Școala Gimnazială „Nicolae Crețulescu" Leordeni     375       17     Argeș     Comună     Mălureni     Școala Gimnazială „Petre Tudose" Mălureni     523       18     Argeș     Comună     Mărăcineni     Liceul Tehnologic Mărăcineni     462       19     Argeș     Comună     Merișani     Școala Gimnazială Merișani     462       20     Argeș     Comună     Micești     Școala Gimnazială Nr. 1 Micești     691       21     Argeș     Comună     Mihăești     Școala Gimnazială „Ion Iorgulescu" Mihăești     708       22     Argeș     Comună     Mozăceni     Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu" Mozăceni     326       23     Argeș     Comună     Pietroșani     Școala Gimnazială Nr.1 Pietroșani     494       24     Argeș     Comună     Rucăr     Liceul Tehnologic „Victor Slăvescu" Rucăr     692       25     Argeș     Comună     Schitu Golești     Școala Gimnazială Nr.1 Schitu Golești     476       26     Argeș     Comună     Stoenești     Școala Gimnazială Nr.1 Stoenești     367       27     Argeș     Comună     Șuici     Școala Gimnazială "Toma Brătianu" Șuici     172       28     Argeș     Comună     Țițești     Școala Gimnazială „I.C. Lăzărescu" Țițești     479       29     Argeș     Comună     Ungheni     Școala Gimnazială „Tudor Cornel" Ungheni     141       30     Argeș     Comună     Valea Mare Pravăț     Școala Gimnazială Valea Mare Pravăț     417       31     Argeș     Comună     Vedea     Liceul Tehnologic Vedea     391       32     Argeș     Comună     Vlădești     Școala Gimnazială Nr.1 Vlădești     334       33     Argeș     Comună     Vulturești     Școala Gimnazială Nr.1 Vulturești     281       33     TOTAL     12328       1     Bacău     Comună     Dofteana     Școala Gimnazială „Scarlat Longhin" Dofteana     1129       2     Bacău     Comună     Poduri     Școala Gimnazială „Gen. Nicolae Șova" Poduri     535       3     Bacău     Comună     Gura Văii     Școala Gimnazială Nr.1 Gura Văii     376       4     Bacău     Comună     Ghimeș-Făget     Școala Gimnazială „Dani Gergely" Ghimeș     261       5     Bacău     Comună     Asău     Școala Gimnazială Asău     529       6     Bacău     Comună     Lipova     Școala Gimnazială „Mihai Eminescu" Lipova     402       7     Bacău     Comună     Solonț     Școala Gimnazială Solonț     286       8     Bacău     Comună     Glăvănești     Școala Gimnazială Glăvănești     254       9     Bacău     Comună     Traian     Școala Gimnazială Traian     251       10     Bacău     Comună     Buhoci     Școala Gimnazială „Constantin Popovici" Buhoci     354       11     Bacău     Comună     Zemeș     Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare" Zemeș     290       12     Bacău     Comună     Luizi-Călugara     Școala Gimnazială Luizi-Călugara     175       13     Bacău     Comună     Racova     Școala Gimnazială „Ion Borcea" Racova     260       14     Bacău     Municipiu     Moinești     Școala Gimnazială „Tristan Tzara" Moinești     696       15     Bacău     Comună     Helegiu     Școala Gimnazială Helegiu     375       16     Bacău     Comună     Măgirești     Școala Gimnazială Măgirești     196       17     Bacău     Oras     Buhuși     Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare" Buhuși     735       18     Bacău     Comună     Podu Turcului     Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuță" Podu Turcului     876       19     Bacău     Comună     Sascut     Școala Gimnazială „Explorator Teodor Gheorghe Negoiță" Sascut     803       20     Bacău     Comună     Cașin     Școala Gimnazială „Învățător Neculai Pâslaru" Cașin     187       21     Bacău     Comună     Căiuți     Școala Gimnazială „Răducanu Rosetti" Căiuți     542       22     Bacău     Comună     Berești-Tazlău     Școala Gimnazială Berești-Tazlău     515       23     Bacău     Comună     Sănduleni     Școala Gimnazială Nr. 1 Sănduleni     430       24     Bacău     Comună     Balcani     Școala Gimnazială Nr. 1 Balcani     488       25     Bacău     Comună     Valea Seacă     Școala Gimnazială Nr. 1 Valea Seacă     283       26     Bacău     Comună     Palanca     Școala Gimnazială Palanca     303       27     Bacău     Comună     Scorțeni     Școala Gimnazială Scorțeni     170       28     Bacău     Comună     Târgu Trotuș     Școala Gimnazială Târgu Trotuș     404       29     Bacău     Comună     Corbasca     Școala Gimnazială Corbasca     235       30     Bacău     Comună     Strugari     Școala Gimnazială Strugari     204       31     Bacău     Comună     Brusturoasa     Școala Gimnazială „Ioana Radu Rosetti" Brusturoasa     289       32     Bacău     Oraș     Buhuși     Școala Gimnazială „Mihai Eminescu" Buhuși     313       33     Bacău     Comună     Dealu Morii     Școala Gimnazială Dealu Morii     221       34     Bacău     Comună     Motoșeni     Școala Gimnazială „Gheorghe Nechita" Motoșeni     282       35     Bacău     Comună     Pârjol     Școala Gimnazială Pârjol     285       36     Bacău     Comună     Buciumi     Școala Gimnazială Buciumi     321       36     TOTAL     14255       1     Bihor     Comună     Sânmartin     Liceul Tehnologic „Felix" Sânmartin     1672       2     Bihor     Comună     Tinca     Liceul Teoretic „Nicolae Jiga" Tinca     1012       3     Bihor     Oras     Săcueni     Liceul Teoretic „Petofi Sandor" Săcueni     1306       4     Bihor     Comună     Ineu     Școala Gimnazială „Puiu Sever" Ineu     652       5     Bihor     Comună     Drăgănești     Școala Gimnazială „Viorel Horj" Drăgănești     173       6     Bihor     Comună     Copăcel     Școala Gimnazială Nr.1 Chijic     218       7     Bihor     Comună     Ciumeghiu     Școala Gimnazială Nr.1 Ciumeghiu     533       8     Bihor     Comună     Cociuba Mare     Școala Gimnazială Nr.1 Cociuba Mare     216       9     Bihor     Comună     Diosig     Școala Gimnazială Nr.1 Diosig     892       10     Bihor     Comună     Husasău de Tinca     Școala Gimnazială Nr.1 Husasău de Tinca     305       11     Bihor     Comună     Drăgești     Școala Gimnazială Nr.1 Drăgești     427       12     Bihor     Comună     Tăuteu     Școala Gimnazială Nr.2 Bogei     239       13     Bihor     Comună     Lăzăreni     Școala Gimnazială Nr.1 Lăzăreni     577       14     Bihor     Comună     Țețchea     Școala Gimnazială Nr.1 Hotar     420       15     Bihor     Minicipiu     Oradea     Liceul Sanitar "Vasile Voiculescu" Oradea     1057       16     Bihor     Comună     Petreu     Școala Gimnazială Nr.1 Petreu     292       17     Bihor     Comună     Răbăgani     Școala Gimnazială Nr.1 Răbăgani     194       18     Bihor     Comună     Tulca     Școala Gimnazială „Nestor Porumb" Tulca     260       19     Bihor     Comună     Balc     Școala Gimnazială Nr.1 Balc     339       20     Bihor     Comună     Batăr     Școala Gimnazială Nr.1 Batăr     666       21     Bihor     Comună     Curtuișeni     Școala Gimnazială „Dr. Balasi Jozsef Curtuișeni     503       22     Bihor     Comună     Șuncuiuș     Liceul Tehnologic Nr.1 Șuncuiuș     299       23     Bihor     Comună     Holod     Școala Gimnazială „Iosif Vulcan" Holod     365       24     Bihor     Oras     Săcuieni     Școala Gimnazială „Toldy" Sânnicolau de Munte     319       25     Bihor     Comună     Chișlaz     Școala Gimnazială Nr.1 Chișlaz     173       26     Bihor     Comună     Tarcea     Școala Gimnazială Nr.1 Tarcea     312       27     Bihor     Comună     Gepiu     Școala Gimnazială Nr.1 Gepiu     214       28     Bihor     Comună     Măgești     Școala Gimnazială Nr.1 Butani     203       29     Bihor     Comună     Cefa     Școala Gimnazială Nr.1 Cefa     201       30     Bihor     Comună     Șimian     Școala Gimnazială „Kazinczy Ferenc" Șimian     511       31     Bihor     Comună     Aușeu     Școala Gimnazială "Alexandru Roman" Aușeu     247       32     Bihor     Comună     Șoimi     Școala Gimnazială Nr.1 Urvis de Beius     148       33     Bihor     Comună     Sâmbăta     Școala Gimnazială Nr.1 Sâmbăta     104       34     Bihor     Comună     Bratca     Liceul Teoretic Nr.1 Bratca     617       35     Bihor     Comună     Sânnicolau Român     Școala Gimnazială Nr.1 Sânnicolau Român     294       35     TOTAL     15960       1     Bistrița-Năsăud     Comună     Matei     Școala Gimnazială Matei     100       2     Bistrița-Năsăud     Comună     Matei     Școala Gimnazială „Vasile Grigore Borgovan" Corvinești     126       3     Bistrița-Năsăud     Comună     Tiha Bârgăului     Școala Gimnazială Tiha Bârgăului     773       4     Bistrița-Năsăud     Comună     Parva     Școala Gimnazială „Vasile Scurtu" Parva     342       5     Bistrița-Năsăud     Comună     Târlișua     Școala Profesională Târlișua     290       6     Bistrița-Năsăud     Comună     Livezile     Școala Gimnazială Livezile     445       7     Bistrița-Năsăud     Comună     Leșu     Școala Gimnazială Nr. 1 Leșu     267       8     Bistrița-Năsăud     Comună     Sânmihaiu de Câmpie     Școala Gimnazială Sânmihaiu de Câmpie     134       9     Bistrița-Năsăud     Oraș     Sângeorz-Băi     Școala Gimnazială "Artemiu Publiu Alexi" Sângeorz-Băi     1300       10     Bistrița-Năsăud     Oraș     Năsăud     Școala Gimnazială "Mihai Eminescu" Năsăud     843       11     Bistrița-Năsăud     Oraș     Beclean     Școala Gimnazială "Grigore SiIași" Beclean     1118       12     Bistrița-Năsăud     Comună     Dumitra     Școala Gimnazială Dumitra     740       13     Bistrița-Năsăud     Comună     Nimigea de Jos     Școala Gimnazială "Viorel Nimigeanu" Nimigea de Jos     486       14     Bistrița-Năsăud     Comună     Braniștea     Școala Gimnazială Braniștea     40       15     Bistrița-Năsăud     Comună     Braniștea     Școala Gimnazială Cireșoaia     115       16     Bistrița-Năsăud     Comună     Josenii Bârgăului     Școala Gimnazială "Aurel Rău" Josenii Bârgăului     468       17     Bistrița-Năsăud     Municipiu     Bistrița     Școala Gimnazială nr. 4 Bistrița     683       18     Bistrița-Năsăud     Municipiu     Bistrița     Liceul Tehnologic de Servicii Bistrița     691       19     Bistrița-Năsăud     Comună     Romuli     Școala Gimnazilă Romuli     216       20     Bistrița-Năsăud     Comună     Monor     Școala Gimnazilă „Paul Tanco" Monor     111       21     Bistrița-Năsăud     Comună     Ciceu-Mihăiești     Școala Gimnazială „Petru Rareș" Ciceu-Mihăiești     92       22     Bistrița-Năsăud     Comună     Silivașu de Câmpie     Școala Gimnazială Silivașu de Câmpie     77       23     Bistrița-Năsăud     Comună     Lechința     Liceul Tehnologic Lechința     690       24     Bistrița-Năsăud     Comună     Coșbuc     Școala Gimnazială „George Coșbuc" Coșbuc     133       25     Bistrița-Năsăud     Comună     Chiuza     Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu" Chiuza     156       25     TOTAL     10436       1     Botoșani     Municipiu     Botoșani     Liceul cu Program Sportiv Botoșani     808       2     Botoșani     Comună     Ungureni     Liceul Tehnologic Plopenii Mari - Ungureni     877       3     Botoșani     Comună     Hudești     Școala Gimnazială Nr 1 Hudești     670       4     Botoșani     Comună     Curtești     Școala Gimnazială Nr.1 Orășeni-Deal     212       5     Botoșani     Comună     Tudora     Școala Gimnazială "Tiberiu Crudu" Tudora     481       6     Botoșani     Comună     Mileanca     Școala Gimnazială Nr.1 Mileanca     229       7     Botoșani     Municipiu     Dorohoi     Școala Gimnazială "Spiru Haret" Dorohoi     603       8     Botoșani     Municipiu     Botoșani     Școala Gimnazială Nr. 12 Botoșani     704       9     Botoșani     Comună     Cristești     Școala Gimnazială Nr.1 Cristești     607       10     Botoșani     Comună     Cordăreni     Școala Gimnazială „Mihai Munteanu" Cordăreni     139       11     Botoșani     Comună     Albești     Școala Gimnazială Nr. 1 Albești     522       12     Botoșani     Comună     Drăgușeni     Școala Gimnazială „Aristotel Crîșmaru" Drăgușeni     241       13     Botoșani     Comună     Leorda     Școala Gimnazială Nr. 1 Leorda     232       14     Botoșani     Oras     Bucecea     Liceul Tehnologic Bucecea     761       15     Botoșani     Municipiu     Dorohoi     Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu" Dorohoi     566       16     Botoșani     Comună     Mihălășeni     Școala Gimnazială Nr. 1 Mihălășeni     250       17     Botoșani     Comună     Cristinești     Școala Gimnazială „loan Murariu" Cristinești     497       18     Botoșani     Comună     Hilișeu-Horia     Școala Gimnazială Nr. 1 Hilișeu-Horia     372       19     Botoșani     Comună     Coțușca     Liceul Tehnologic Coțușca     486       20     Botoșani     Comună     Bălușeni     Școala Gimnazială Nr. 1 Bălușeni     303       21     Botoșani     Municipiu     Dorohoi     Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza" Dorohoi     637       22     Botoșani     Comună     Ripiceni     Școala Gimnazială Nr. 1 Ripiceni     177       23     Botoșani     Comună     Ibănești     Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu" Dumbrăvița     392       24     Botoșani     Comună     Pomârla     Liceul Teoretic "Anastasie Basotă" Pomârla     371       25     Botoșani     Oras     Săveni     Școala Gimnazială Nr.1 Săveni     702       26     Botoșani     Comună     Lunca     Școala Gimnazială Nr.1 Lunca     302       27     Botoșani     Comună     Viișoara     Școala Gimnazială "Dimitrie Brândză" Viișoara     152       27     TOTAL     12293       1     Brăila     Comună     Ciocile     Școala Gimnazială Ciocile     193       2     Brăila     Comună     Mărașu     Școala Gimnazială „Nicolae Grigore Mărășanu"     198       3     Brăila     Comună     Râmnicelu     Școala Gimnazială Râmnicelu     212       4     Brăila     Comună     Surdila-Greci     Școala Gimnazială Surdila-Greci     87       5     Brăila     Comună     Cireșu     Școala Profesională „Anastase Simu" Cireșu     303       6     Brăila     Comună     Șuțești     Școala Profesională „Costache Grigore Șuțu“     526       7     Brăila     Comună     Ulmu     Școala Gimnazială „General Stan Poetaș"     243       8     Brăila     Comună     Gradiștea     Școala Profesională „Emil Drăgan"     271       9     Brăila     Comună     Surdila-Găiseanca     Școala Gimnazială Surdila-Găiseanca     224       10     Brăila     Comună     Racovița     Școala Gimnazială Racovița     51       11     Brăila     Comună     Salcia Tudor     Școala Gimnazială Salcia Tudor     170       12     Brăila     Comună     Tichilești     Școala Gimnazială Tichilești     297       13     Brăila     Comună     Galbenu     Școala Gimnazială „Toma Tâmpeanu" Galbenu     358       14     Brăila     Comună     Chiscani     Școala Gimnazială Chiscani     344       15     Brăila     Comună     Scorțaru Nou     Școala Gimnazială "Vasile Băncilă"     119       16     Brăila     Comună     Gropeni     Școala Gimnazială Gropeni     272       17     Brăila     Comună     Movila Miresii     Școala Gimnazială Movila Miresii     440       18     Brăila     Comună     Viziru     Școala Profesională Viziru     692       19     Brăila     Municipiu     Brăila     Școala Gimnazială „Anton Pann"     434       20     Brăila     Comună     Romanu     Școala Gimnazială Romanu     154       21     Brăila     Comună     Jirlău     Școala Gimnazială Jirlău     292       22     Brăila     Comună     Unirea     Școala Gimnazială Unirea     223       23     Brăila     Comună     Vișani     Școala Gimnazială Vișani     214       24     Brăila     Comună     Măxineni     Liceul Tehnologic "Matei Basarab" Măxineni     371       25     Brăila     Comună     Tufești     Școala Gimnazială "Petre Carp" Tufești     389       25     TOTAL     7077       1     Brașov     Comună     Părău     Școala Gimnazială Părău     236       2     Brașov     Comună     Ticușu     Școala Gimnazială Ticușu Vechi     201       3     Brașov     Comună     Lisa     Școala Gimnazială Lisa     261       4     Brașov     Comună     Tărlungeni     Școala Gimnazială Tărlungeni     1782       5     Brașov     Comună     Teliu     Școala Gimnazială Teliu     645       6     Brașov     Comună     Șoarș     Școala Gimnazială Șoarș     332       7     Brașov     Comună     Apața     Școala Gimnazială "Apacai Csere Janos" Apața     698       8     Brașov     Comună     Vama Buzăului     Școala Gimnazială Vama Buzăului     460       9     Brașov     Comună     Bunești     Școala Gimnazială Bunești     444       10     Brașov     Comună     Șinca     Școala Gimnazială "Gh. Șincai" Șinca Veche     575       11     Brașov     Comună     Budila     Școala Gimnazială Budila     766       12     Brașov     Comună     Budila     Grădinița cu Program Normal Budila     318       13     Brașov     Comună     Racoș     Școala Gimnazială "Bethlen Samuel" Racoș     722       14     Brașov     Comună     Viștea     Școala Gimnazială Viștea de Jos     173       15     Brașov     Oraș     Zărnești     Liceul Tehnologic “Malaxa” Zărnești     816       16     Brașov     Comună     Recea     Școala Gimnazială "Ioan Boeriu" Recea     383       17     Brașov     Comună     Ormeniș     Școala Gimnazială Ormeniș     295       18     Brașov     Comună     Crizbav     Școala Gimnazială Crizbav     587       19     Brașov     Comună     Cața     Școala Gimnazială Cața     306       20     Brașov     Comună     Cața     Școala Gimnazială Drăușeni     65       21     Brașov     Comună     Drăguș     Școala Gimnazială "I.C. Drăgușanu" Drăguș     204       22     Brașov     Comună     Sâmbăta de Sus     Școala Gimnazială "Sfinții Brâncoveni" Sâmbăta de Sus     176       23     Brașov     Municipiu     Brașov     Școala Gimnazială Nr. 14 "Sf. Bartolomeu" Brașov     1353       24     Brașov     Municipiu     Brașov     Colegiul Tehnic Energetic „Remus Răduleț” Brașov     470       25     Brașov     Comună     Șercaia     Școala Gimnazială Sercaia     269       26     Brașov     Comună     Jibert     Școala Gimnazială Jibert     316       27     Brașov     Comună     Comăna     Școala Gimnazială Comăna de Jos     508       28     Brașov     Oras     Rupea     Școala Gimnazială Rupea     789       28     TOTAL     14150       1     București     Sector     Sector 5     Școala Gimnazială Nr.131     775       2     București     Sector     Sector 6     Școala Gimnazială Nr. 309     651       3     București     Sector     Sector 1     Școala Gimnazială Nr.178     732       4     București     Sector     Sector 5     Școala Gimnazială Nr. 124     710       5     București     Sector     Sector 4     Școala Gimnazială Nr. 108     669       6     București     Sector     Sector 4     Școala Gimnazială „General Eremia Grigorescu"     820       7     București     Sector     Sector 1     Școala Gimnazială Nr. 181     165       8     București     Sector     Sector 6     Școala Gimnazială „Ion Dumitriu"     835       9     București     Sector     Sector 4     Școala Gimnazială „Mărțișor"     843       10     București     Sector     Sector 6     Școala Gimnazială „Sfânta Treime"     872       11     București     Sector     Sector 5     Școala Gimnazială Nr. 125     681       12     București     Sector     Sector 3     Școala Gimnazială Nr. 78     280       13     București     Sector     Sector 4     Școala Gimnazială "George Bacovia"     1156       14     București     Sector     Sector 4     Școala Gimnazială Nr. 165     787       15     București     Sector     Sector 6     Școala Gimnazială Nr. 161     254       16     București     Sector     Sector 1     Școala Gimnazială Nr. 162     297       17     București     Sector     Sector 2     Școala Gimnazială Nr. 32     628       17     TOTAL     11155       1     Buzău     Municipiu     Buzău     Liceul Tehnologic Meserii și Servicii Municipiul Buzău     602       2     Buzău     Municipiu     Râmnicu Sărat     Școala Gimnazială Nr. 6 Municipiul Râmnicu Sărat     925       3     Buzău     Municipiu     Buzău     Școala Gimnazială "Mihail Kogălniceanu" Municipiul Buzău     621       4     Buzău     Comună     Gălbinași     Școala Gimnazială comuna Gălbinași     365       5     Buzău     Comună     Viperești     Școala Gimnazială comuna Viperești     524       6     Buzău     Comună     Vadu Pașii     Școala Gimnazială comuna Vadu Pașii     668       7     Buzău     Comună     Berca     Liceul Tehnologic "Sf. Mucenic Sava" comuna Berca     740       8     Buzău     Oras     Pătârlagele     Liceul Teoretic "Radu Vlădescu" oraș Pătârlagele     1190       9     Buzău     Comună     Breaza     Școala Gimnazială comuna Breaza     180       10     Buzău     Comună     Bisoca     Școala Gimnazială "Gheorghe Munteanu Murgoci" comuna Bisoca     231       11     Buzău     Comună     Brăești     Școala Gimnazială satul Brătilești comuna Brăești     302       12     Buzău     Comună     Măgura     Școala Gimnazială Comuna Măgura     244       13     Buzău     Comună     Luciu     Școala Gimnazială "Prof. Dr. Ion Anghel" comuna Luciu     245       14     Buzău     Comună     Mărăcineni     Școala Gimnazială "înv. Clemența Beșchea" satul Căpățânești comuna Mărăcineni     671       15     Buzău     Comună     Calvini     Școala Gimnazială "Dumitru I. Ionescu" comuna Calvini     532       16     Buzău     Comună     Gura Teghii     Școala Gimnazială "Pamfil Georgian" comuna Gura Teghii     226       17     Buzău     Comună     Vernești     Liceul Tehnologic comuna Vernești     405       18     Buzău     Oras     Nehoiu     Școala Gimnazială satul Lunca Priporului orașul Nehoiu     471       19     Buzău     Oras     Pogoanele     Liceul Tehnologic "I. A. Rădulescu Pogoneanu" orașul Pogoanele     509       20     Buzău     Municipiu     Buzău     Școala Gimnazială "Nicu Constantinescu" municipiul Buzău     412       21     Buzău     Comună     Merei     Școala Gimnazială comuna Merei     552       22     Buzău     Municipiu     Râmnicu Sărat     Școala Gimnazială "Gheorghe Vernescu" municipiul Râmnicu Sărat     576       23     Buzău     Comună     Siriu     Școala Gimnazială comuna Siriu     301       24     Buzău     Comună     Vernești     Școala Gimnazială "Nicolae Ioan Jilinschi" comuna Vernești     552       25     Buzău     Comună     Țintești     Școala Gimnazială satul Maxenu comuna Țintești     398       26     Buzău     Comună     Scorțoasa     Școala Gimnazială comuna Scorțoasa     220       27     Buzău     Comună     Puiești     Școala Gimnazială comuna Puiești     258       27     TOTAL     12920       1     Călărași     Comună     Spanțov     Școala Gimnazială nr.2 Stancea     463       2     Călărași     Comună     Borcea     Liceul Tehnologic nr.1 Borcea     905       3     Călărași     Comună     Ștefan cel Mare     Școala Gimnazială „Dragoș Marin" Ștefan cel Mare     381       4     Călărași     Comună     Dragalina     Liceul Tehnologic „Duiliu Zamfirescu" Dragalina     1151       5     Călărași     Comună     Grădiștea     Școala Gimnazială „Constantin George Călinescu" Grădiștea     376       6     Călărași     Comună     Ciocănești     Școala Gimnazială nr.1 Ciocănești     303       7     Călărași     Comună     Ulmu     Școala Gimnazială nr.1 Ulmu     60       8     Călărași     Comună     Roseți     Școala Gimnazială „Iancu Rosetti" Roseți     736       9     Călărași     Comună     Modelu     Școala Gimnazială nr. 2 Modelu     898       10     Călărași     Comună     Perișoru     Școala Gimnazială nr.1 Perișoru     430       11     Călărași     Comună     Chirnogi     Școala Gimnazială nr.3 Chirnogi     650       12     Călărași     Comună     Sărulești     Școala Gimnazială nr.1 Sărulești-Gară     504       13     Călărași     Comună     Radovanu     Școala Gimnazială „D.l. Ghica" Radovanu     254       14     Călărași     Comună     Fundeni     Școala Gimnazială nr.1 Fundeni     447       15     Călărași     Comună     Alexandru Odobescu     Școala Gimnazială nr.1 Nicolae Bălcescu     258       16     Călărași     Comună     Mitreni     Școala Gimnazială nr.1 Valea Roșie     353       17     Călărași     Comună     Vasilați     Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu" Vasilați     563       18     Călărași     Comună     Chiselet     Școala Gimnazială nr.1 Chiselet     354       19     Călărași     Comună     Vâlcelele     Școala Gimnazială „Florența Albu" Vâlcelele     152       20     Călărași     Comună     Vlad Țepeș     Școala Gimnazială nr.1 Vlad Țepeș     189       21     Călărași     Comună     Lehliu-Sat     Școala Gimnazială nr.1 Lehliu-Sat     304       22     Călărași     Comună     Frăsinet     Școala Gimnazială nr.1 Frăsinet     173       23     Călărași     Comună     Căscioarele     Școala Gimnazială nr.1 Căscioarele     104       24     Călărași     Comună     Luica     Școala Gimnazială nr.1 Luica     225       25     Călărași     Comună     Sohatu     Școala Gimnazială nr.1 Sohatu     276       26     Călărași     Comună     Ștefan Vodă     Școala Gimnazială nr.1 Ștefan Vodă     188       27     Călărași     Oras     Lehliu-Gară     Liceul "Alexandru Odobescu" Lehliu -Gară     518       28     Călărași     Comună     Jegălia     Școala Gimnazială nr.1 Jegălia     303       29     Călărași     Comună     Nana     Școala Gimnazială nr.1 Nana     296       30     Călărași     Comună     Dichiseni     Școala Gimnazială nr.1 Dichiseni     172       31     Călărași     Comună     Șoldanu     Școala Gimnazială „ Constantin Teodorescu" Șoldanu     362       31     TOTAL     12348       1     Caraș-Severin     Comună     Bozovici     Liceul Teoretic „Eftimie Murgu" Bozovici     253       2     Caraș-Severin     Comună     Eftimie Murgu     Școala Gimnazială „Dr. Ion Sîrbu" Eftimie Murgu     101       3     Caraș-Severin     Comună     Sasca Montană     Școala Gimnazială „Mihai Novac" Sasca Montană     127       4     Caraș-Severin     Comună     Turnu Ruieni     Școala Gimnazială „Trandafir Cocîrlă" Turnu Ruieni     266       5     Caraș-Severin     Comună     Marga     Școala Gimnazială „Trandafir Tămaș" Marga     67       6     Caraș-Severin     Comună     Armeniș     Școala Gimnazială Armeniș     160       7     Caraș-Severin     Comună     Ciclova Română     Școala Gimnazială Ciclova Română     145       8     Caraș-Severin     Comună     Dognecea     Școala Gimnazială Dognecea     270       9     Caraș-Severin     Comună     Gârnic     Școala Gimnazială Gârnic     30       10     Caraș-Severin     Comună     Bucoșnița     Școala Gimnazială Petroșnița     174       11     Caraș-Severin     Comună     Ramna     Școala Gimnazială Ramna     107       12     Caraș-Severin     Comună     Vrani     Școala Gimnazială Vrani     114       13     Caraș-Severin     Oras     Moldova Nouă     Liceul Tehnologic „Clisura Dunării" Moldova Nouă     562       14     Caraș-Severin     Oras     Băile Herculane     Liceul „Hercules" Băile Herculane     275       15     Caraș-Severin     Comună     Prigor     Liceul Tehnologic „Iosif Coriolan Buracu" Prigor     146       16     Caraș-Severin     Comună     Fârliug     Școala Gimnazială Fârliug     116       17     Caraș-Severin     Comună     Coronini     Școala Gimnazială Coronini     164       18     Caraș-Severin     Comună     Ezeris     Școala Gimnazială „Aurel Peia" Ezeriș     109       19     Caraș-Severin     Comună     Dalboșeț     Școala Gimnazială Dalboșeț     114       20     Caraș-Severin     Comună     Vermeș     Școala Gimnazială Vermeș     120       21     Caraș-Severin     Comună     Slatina-Timiș     Școala Gimnazială Slatina-Timiș     181       22     Caraș-Severin     Comună     Măureni     Școala Gimnazială Măureni     390       23     Caraș-Severin     Comună     Ciuchici     Școala Primară „Mihailovici Traian" Ciuchici     67       24     Caraș-Severin     Comună     Grădinari     Școala Gimnazială „Pavel Bordan" Grădinari     165       25     Caraș-Severin     Comună     Băuțar     Școala Gimnazială Băuțar     150       26     Caraș-Severin     Comună     Domașnea     Școala Gimnazială Domașnea     76       27     Caraș-Severin     Comună     Doclin     Școala Gimnazială Tirol     141       28     Caraș-Severin     Comună     Cărbunari     Școala Gimnazială Cărbunari     43       29     Caraș-Severin     Oras     Bocșa     Liceul Teoretic "Tata Oancea" Bocșa     531       30     Caraș-Severin     Comună     Târnova     Școala Gimnazială Târnova     87       31     Caraș-Severin     Comună     Buchin     Școala Gimnazială Poiana     78       32     Caraș-Severin     Comună     Lăpușnicu Mare     Școala Gimnazială Lăpușnicu Mare     76       33     Caraș-Severin     Comună     Văliug     Școala Gimnazială „Petre Sava Băleanu" Văliug     28       34     Caraș-Severin     Comună     Forotic     Școala Gimnazială „Petru Oallde" Forotic     190       35     Caraș-Severin     Comună     Bănia     Școala Gimnazială Bănia     89       36     Caraș-Severin     Comună     Ocna de Fier     Școala Gimnazială Ocna de Fier     89       37     Caraș-Severin     Comună     Mehadia     Liceul Tehnologic „Nicolae Stoica de Hațeg" Mehadia     227       38     Caraș-Severin     Comună     Iablanița     Școala Gimnazială Iablanița     84       39     Caraș-Severin     Comună     Naidăș     Școala Gimnazială „Vasile Versavia" Naidăș     88       40     Caraș-Severin     Comună     Zorlențu Mare     Școala Gimnazială Zorlențu Mare     30       41     Caraș-Severin     Comună     Ciudanovița     Școala Gimnazială Ciudanovița     32       42     Caraș-Severin     Oras     Otelu Roșu     Școala Gimnazială Nr.3 Oțelu Roșu     755       43     Caraș-Severin     Comună     Sichevița     Școala Gimnazială Sichevița     138       43     TOTAL     7155       1     Cluj     Municipiu     Cluj-Napoca     Școala Gimnazială Emil Isac     706       2     Cluj     Municipiu     Cluj-Napoca     Colegiul de Servicii în Turism "Napoca" Cluj-Napoca     583       3     Cluj     Comună     Beliș     Școala Gimnazială "Avram Iancu" Belis comuna Belis     125       4     Cluj     Comună     Gilău     Liceul Teoretic "Gelu Voievod" Gilău     1124       5     Cluj     Oras     Huedin     Liceul Tehnologic "Vlădeasa" Huedin     713       6     Cluj     Comună     Mărișel     Școala Gimnazială Pelaghia Roșu Mărișel     114       7     Cluj     Comună     Câțcău     Școala Gimnazială Câtcău     215       8     Cluj     Comună     Chiuești     Școala Gimnazială Chiuești     266       9     Cluj     Comună     Ciurila     Școala Gimnazială Ciurila     110       10     Cluj     Comună     Valea Ierii     Școala Gimnazială Valea Ierii     33       11     Cluj     Comună     Cășeiu     Școala Gimnazială Cășeiu     356       12     Cluj     Comună     Viișoara     Școala Gimnazială Viișoara     571       13     Cluj     Comună     Așchileu Mare     Școala Gimnazială Așchileu Mare     141       14     Cluj     Comună     Luna     Școala Gimnazială Luna     328       15     Cluj     Comună     Cojocna     Școala Gimnazială Cojocna     454       16     Cluj     Comună     Pălatca     Școala Gimnazială Pălatca     77       17     Cluj     Comună     Mociu     Școala Gimnazială „Liviu Dan" Mociu     364       18     Cluj     Comună     Căianu     Școala Gimnazială Căianu     214       19     Cluj     Municipiu     Dej     Liceul Tehnologic „Someș" Dej     364       20     Cluj     Comună     Vad     Școala Gimnazială Vad     181       21     Cluj     Comună     Panticeu     Școala Gimnazială Panticeu     291       22     Cluj     Comună     Ceanu Mare     Școala Gimnazială Ceanu Mare, comuna Ceanu Mare     267       23     Cluj     Municipiu     Cluj-Napoca     Școala Gimnazială "Nicolae lorga" Cluj-Napoca     499       24     Cluj     Comună     Țaga     Școala Gimnazială Țaga     90       25     Cluj     Comună     Geaca     Școala Gimnazială Geaca     105       26     Cluj     Comună     Iclod     Școala Gimnazială Iclod     340       27     Cluj     Comună     Aluniș     Școala Gimnazială Aluniș     85       28     Cluj     Comună     Călărași     Școala Gimnazială Călărași     128       29     Cluj     Comună     Aghireșu     Școala Gimnazială Aghireșu Fabrici     418       30     Cluj     Comună     Copăceni     Școala Gimnazială „Simion Balint" Săndulești, comuna Copăceni     229       31     Cluj     Comună     Baciu     Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu" Baciu     808       32     Cluj     Comună     Baciu     Școala Gimnazială „Tamaș Gyula" Mera, comuna Baciu     164       33     Cluj     Comună     Cămărașu     Școala Gimanzială Cămărașu     344       34     Cluj     Comună     Mica     Școala Gimnazială Nireș, comuna Mică     198       35     Cluj     Comună     Feleacu     Școala Gimnazială "Ștefan Micle" Feleacu, comuna Feleacu     322       36     Cluj     Comună     Negreni     Școala Gimnazială Negreni, Com. Negreni     176       37     Cluj     Comună     Poieni     Școala Gimnazială Poieni, comuna Poieni     293       38     Cluj     Comună     Ciucea     Școala Gimnazială "Octavian Goga" Ciucea, comuna Ciucea     68       39     Cluj     Municipiu     Câmpia Turzii     Colegiul Tehnic "Victor Ungureanu" Câmpia Turzii     662       40     Cluj     Comună     Bonțida     Școala Profesională Bonțida     572       41     Cluj     Comună     Săvădisla     Școala Gimnazială "Borbely Jozsef Săvădisla, comuna Săvădisla     201       42     Cluj     Comună     Săvădisla     Școala Gimnazială Hășdate-Finișel, comuna Săvădisla     134       43     Cluj     Comună     Săcuieu     Școala Gimnazială Săcuieu, comuna Săcuieu     156       44     Cluj     Comună     Petreștii de Jos     Școala Gimnazială „Ioan Bujor" Petreștii de Jos     97       45     Cluj     Municipiu     Cluj-Napoca     Școala Gimnazială "Traian Dârjan" Cluj-Napoca     582       46     Cluj     Comună     Călățele     Școala Gimnazială Călățele, comuna Călățele     154       47     Cluj     Comună     Frata     Școala Gimnazială Frata, comuna Frata     364       48     Cluj     Comună     Sânpaul     Școala Gimnazială "Ioan Alexandru" Sânpaul, comuna Sânpaul     253       49     Cluj     Comună     Măguri-Răcătău     Școala Gimnazială Măguri Răcătău, comuna Măguri-Răcătău     215       50     Cluj     Comună     Vultureni     Școala Gimnazială "Alexandru Bohațiel" Vultureni, comuna Vultureni     140       51     Cluj     Municipiu     Gherla     Școala Gimnazială Nr. 1 Gherla     764       52     Cluj     Comună     Cătina     Școala Gimnazială Cătina, comuna Cătina     153       53     Cluj     Comună     Borșa     Școala Gimnazială Borșa, comuna Borșa     140       54     Cluj     Comună     Cornești     Școala Gimnazială "Lia Manoliu" Cornești, comuna Cornești     87       54     TOTAL     16538       1     Constanța     Comună     Lipnița     Școala Gimnazială „Ioan Atanasiu" Lipnița     241       2     Constanța     Comună     Chirnogeni     Școala Gimnazială Nr. 1 Chirnogeni     338       3     Constanța     Comună     Fântânele     Școala Gimnazială Nr. 1 Fântânele     171       4     Constanța     Comună     Topalu     Școala Gimnazială Nr. 1 Topalu     183       5     Constanța     Comună     Cuza Vodă     Școala Gimnazială Nr. 1 Cuza Vodă     687       6     Constanța     Comună     Pantelimon     Școala Gimnazială Nr. 1 Pantelimon     217       7     Constanța     Comună     Mircea Vodă     Școala Gimnazială Nr. 1 Mircea Vodă     630       8     Constanța     Comună     Saraiu     Școala Gimnazială „Nicolae Maraloi" Saraiu     129       9     Constanța     Comună     ion Corvin     Școala Gimnazială Nr. 1 Ion Corvin     242       10     Constanța     Comună     Negru Vodă     Liceul Teoretic Negru Vodă     773       11     Constanța     Comună     Horia     Școala Gimnazială Nr. 1 Horia     75       12     Constanța     Comună     Murfatlar     Liceul Teoretic Murfatlar     710       13     Constanța     Comună     Murfatlar     Școala Gimnazială „Adrian V. Rădulescu" Murfatlar     546       14     Constanța     Comună     Valu lui Traian     Școala Gimnazială Nr. 1 Valu lui Traian     1026       15     Constanța     Comună     Tortoman     Școala Gimnazială „Ion Ghica" Tortoman     195       16     Constanța     Comună     Gârliciu     Școala Gimnazială „Dumitru Gavrilescu" Gârliciu     150       17     Constanța     Comună     Dobromir     Școala Profesională „Radu Prișcu" Dobromir     870       18     Constanța     Comună     Crucea     Liceul Tehnologic Crucea     346       19     Constanța     Comună     Mihai Viteazu     Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul" Mihai Viteazu     682       20     Constanța     Comună     Castelu     Școala Gimnazială Nr. 1 Castelu, structură la Liceul Tehnologic „Dobrogea" Castelu     844       21     Constanța     Comună     Mihail Kogălniceanu     Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu" Mihail Kogălniceanu     1150       22     Constanța     Comună     Poarta Albă     Liceul Agricol Poarta Albă     788       23     Constanța     Comună     Dumbrăveni     Școala Gimnazială Nr. 1 Dumbrăveni     43       24     Constanța     Comună     Istria     Școala Gimnazială Nr. 1 Istria     274       25     Constanța     Comună     Siliștea     Școala Gimnazială Nr. 1 Siliștea     180       26     Constanța     Comună     Cerchezu     Școala Gimnazială „Marin Voinea" Cerchezu     146       27     Constanța     Comună     Cumpăna     Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu" Cumpăna     1970       28     Constanța     Comună     Ghindărești     Școala Gimnazială "S.A. Esenin" Ghindărești     192       29     Constanța     Comună     Adamclisi     Școala Profesională „Jean Dinu" Adamclisi     326       30     Constanța     Comună     Amzacea     Școala Gimnazială Nr.1 Amzacea     331       31     Constanța     Comună     Pecineaga     Școala Gimnazială nr.1 "Contraamiral Petrică Stoica" Pecineaga     370       32     Constanța     Comună     Albești     Școală Gimnazială "Ion Creangă" Albești     439       33     Constanța     Municipiu     Constanța     Liceul Teoretic "Decebal" Constanța     1331       34     Constanța     Municipiu     Constanța     Școala Gimnazială Nr.16 "Marin lonescu Dobrogianu" Constanța     1189       35     Constanța     Comună     Aliman     Școala Gimnazială "Dan Spătaru" Aliman     319       36     Constanța     Comună     23 August     Școala Gimnazială "George Coșbuc" 23 August     523       37     Constanța     Comună     Seimeni     Școala Gimnazială Nr.1 Seimeni     212       38     Constanța     Municipiu     Constanța     Liceul Tehnologic "Gheorghe Duca" Constanța     665       39     Constanța     Municipiu     Medgidia     Liceul Tehnologic "Nicolae Titulescu" Medgidia     1032       40     Constanța     Municipiu     Constanța     Școala Gimnazială Nr. 23 "Constantin Brâncoveanu" Constanța     1523       41     Constanța     Comună     Cogealac     Liceul Tehnologic Cogealac     715       41     TOTAL     22773       1     Covasna     Comună     Malnaș     Școala Gimnazială „Tokes Jozsef Malnaș     116       2     Covasna     Comună     Micfalău     Școala Gimnazială „Fejer Akos" Micfalău     130       3     Covasna     Comună     Brețcu     Școala Gimnazială „Comenius" Brețcu     269       4     Covasna     Comună     Brateș     Școala Gimnazială „Bibo Jozsef Brateș     117       5     Covasna     Comună     Sita Buzăului     Școala Gimnazială „Nicolae Russu" Sita Buzăului     602       6     Covasna     Comună     Dalnic     Școala Gimnazială „Darko Jeno" Dalnic     85       7     Covasna     Comună     Moacșa     Școala Gimnazială „Orban Balazs" Moacșa     99       8     Covasna     Comună     Ozun     Școala Gimnazială „Tatrangi Sândor" Ozun     337       9     Covasna     Comună     Barcani     Școala Gimnazială „Andrei Șaguna" Barcani     502       10     Covasna     Comună     Turia     Școala Gimnazială „Kicsi Antal" Turia     286       11     Covasna     Comună     Zăbala     Școala Gimnazială Nr. 1 Zăbala     411       12     Covasna     Comună     Sânzieni     Școala Gimnazială „Apor Istvan" Sânzieni     502       13     Covasna     Comună     Dobârlău     Școala Gimnazială Dobârlău     240       14     Covasna     Oras     Baraolt     Școala Gimnazială „Gaâl Mozes" Baraolt     620       15     Covasna     Municipiu     Sfântu Gheorghe     Școala Gimnazială „Neri Szent Fulop" Sfântu Gheorghe     457       16     Covasna     Comună     Lemnia     Școala Gimnazială „Bem Jozsef Lemnia     151       17     Covasna     Comună     Estelnic     Școala Gimnazială „Nagy Mozes" Estelnic     127       18     Covasna     Comună     Ghidfalău     Școala Gimnazială „Czetz Janos" Ghidfalău     149       19     Covasna     Comună     Valea Mare     Școala Gimnazială „Mihai Eminescu" Valea Mare     119       20     Covasna     Comună     Poian     Școala Gimnazială „Trefan Leonard" Poian     163       21     Covasna     Comună     Chichis     Școala Gimnazială „Gabor Aron" Chichiș     65       22     Covasna     Municipiu     Sfântu Gheorghe     Școala Gimnazială "Godri Ferenc" Sfântu Gheorghe     302       23     Covasna     Comună     Vârghiș     Școala Gimnazială "Borbath Karoly" Vârghiș     137       24     Covasna     Comună     Aita Mare     Școala Gimnazială "Kriza Janos" Aita Mare     156       25     Covasna     Comună     Bodoc     Școala Gimnazială "Henter Karoly" Bodoc     217       26     Covasna     Comună     Catalina     Școala Gimnazială "Balint Gabor" Catalina     237       27     Covasna     Comună     Comandău     Școala Gimnazială "Horn David" Comandău     60       27     TOTAL     6656       1     Dâmbovița     Comună     Dărmănești     Școala Gimnazială Dărmănesti     435       2     Dâmbovița     Comună     Dragomirești     Școala Gimnazială Dragomirești     641       3     Dâmbovița     Comună     Glodeni     Școala Gimnazioală "Buică Ionescu" Glodeni     243       4     Dâmbovița     Comună     Gura Șutii     Școala Gimnazială Gura Șutii     445       5     Dâmbovița     Comună     Lucieni     Școala Gimnazială Lucieni     220       6     Dâmbovița     Comună     Mănești     Școala Gimnazială Mănești     549       7     Dâmbovița     Oras     Răcari     Liceul Teoretic "Ion Ghica" Răcari     1135       8     Dâmbovița     Comună     Vârfuri     Școala Gimnazială Vârfuri     138       9     Dâmbovița     Comună     Bezdead     Școala Gimnazială "Grigore Rădulescu" Bezdead     272       10     Dâmbovița     Comună     Bilciurești     Școala Gimnazială Bilciurești     288       11     Dâmbovița     Comună     Brănești     Școala Gimnazială Brănești     102       12     Dâmbovița     Comună     Buciumeni     Școala Gimnazială Buciumeni     222       13     Dâmbovița     Comună     Ciocănești     Școala Gimnazială "Smaranda Dumitru Roman" Vizuresti Ciocănești     601       14     Dâmbovița     Comună     Cobia     Școala Gimnazială Căpșuna Cobia     177       15     Dâmbovița     Comună     Cornățelu     Școala Gimnazială Cornățelu     147       16     Dâmbovița     Comună     Cornești     Școala Gimnazială Cornești     545       17     Dâmbovița     Comună     Crângurile     Școala Gimnazială Pătroaia-Vale Crângurile     364       18     Dâmbovița     Comună     Doicești     Școala Gimnazială Nr. 3 Doicești     288       19     Dâmbovița     Comună     Gura Ocniței     Școala Gimnazială Gura Ocniței     378       20     Dâmbovița     Comună     Ludești     Școala Gimnazială Telesti Ludești     511       21     Dâmbovița     Comună     Pietroșița     Școala Gimnazială "Sfântu Nicolae" Pietroșița     189       22     Dâmbovița     Comună     Potlogi     Școala Gimnazială Potlogi     593       23     Dâmbovița     Comună     Potlogi     Școala Gimnazială Românești Potlogi     836       24     Dâmbovița     Comună     Răzvad     Școala Gimnazială Răzvad     499       25     Dâmbovița     Comună     Tătărani     Școala Gimnazială Tătărani     330       26     Dâmbovița     Comună     Uliești     Școala Gimnazială Uliești     368       27     Dâmbovița     Comună     Vișinești     Școala Gimnazială Vișinești     67       28     Dâmbovița     Comună     Vlădeni     Școala Gimnazială "Stan Ștefan" Vlădeni     293       29     Dâmbovița     Comună     Aninoasa     Școala Gimnazială Aninoasa     244       30     Dâmbovița     Comună     Cândești     Școala Gimnazială "Matei Gr. Vlădeanu" Cândești-Vale     169       31     Dâmbovița     Comună     Gura Foii     Școala Gimnazială Gura Foii     138       32     Dâmbovița     Comună     Iedera     Școala Gimnazială Iedera de Jos     276       33     Dâmbovița     Comună     Malu cu Flori     Școala Gimnazială Malu cu Flori     150       34     Dâmbovița     Comună     Mogoșani     Școala Gimnazială Mogoșani     242       35     Dâmbovița     Comună     Morteni     Școala Gimnazială Morteni     183       35     TOTAL     12278       1     Dolj     Comună     Caraula     Școala Gimnazială Caraula     200       2     Dolj     Comună     Rojiște     Școala Gimnazială Rojiște     253       3     Dolj     Comună     Ghidici     Școala Gimnazială Ghidici     157       4     Dolj     Comună     Desa     Școala Gimnazială Desa     478       5     Dolj     Comună     Carpen     Școala Gimnazială Carpen     124       6     Dolj     Comună     Maglavit     Școala Gimnazială „Ștefan Ispas" Maglavit     273       7     Dolj     Comună     Galiciuica     Școala Gimnazială Galiciuica     114       8     Dolj     Comună     Bulzești     Școala Gimnazială „Marin Sorescu" Bulzești     65       9     Dolj     Comună     Sadova     Școala Gimnazială Sadova     537       10     Dolj     Comună     Bârca     Liceul Teoretic „Adrian Păunescu" Bârca     506       11     Dolj     Comună     Plenița     Liceul Tehnologic „Constantin Nicolaescu-Plopșor" Plenița     512       12     Dolj     Comună     Sălcuța     Școala Gimnazială Sălcuta     147       13     Dolj     Municipiu     Băilești     Liceul Tehnologic "Ștefan Anghel" Băilești     1038       14     Dolj     Comună     Malu Mare     Școala Gimnazială Malu Mare     256       15     Dolj     Comună     Bratovoești     Școala Gimnazială Bratovoesti     274       16     Dolj     Comună     Rast     Școala Gimnazială Rast     357       17     Dolj     Comună     Negoi     Școala Gimnazială Negoi     214       18     Dolj     Comună     Braloștița     Școala Gimnazială Bralostita     372       19     Dolj     Comună     Călărași     Liceul Tehnologic„Petre Baniță" Călărași     422       20     Dolj     Comună     Castranova     Școala Gimnazială Castranova     290       21     Dolj     Comună     Șimnicu de Sus     Școala Gimnazială Leșile     322       22     Dolj     Comună     Cârcea     Liceul Tehnologic "Constantin lanculescu" Cârcea     264       23     Dolj     Comună     Daneți     Școala Profesională Daneți     359       24     Dolj     Comună     Podari     Școala Gimnazială "Constantin Gheorghiță" Podari     463       25     Dolj     Comună     Apele Vii     Școala Gimnazială Apele Vii     165       26     Dolj     Comună     Sopot     Școala Gimnazială Beloț     141       27     Dolj     Comună     Drănic     Școala Gimnazială Drănic     202       28     Dolj     Comună     Moțăței     Școala Gimnazială Nr. 1 Moțăței     485       29     Dolj     Comună     Valea Standului     Școala Profesională Valea Standului     545       30     Dolj     Comună     Bucovăț     Școala Gimnazială Bucovăț     282       31     Dolj     Comună     Terpezița     Școala Gimnazială Terpezița     104       32     Dolj     Comună     Verbița     Școala Gimnazială Verbița     116       33     Dolj     Municipiu     Calafat     Liceul Tehnologic "Ștefan Milcu" Calafat     326       34     Dolj     Comună     Predești     Școala Gimnazială Predești     172       35     Dolj     Comună     Seaca de Câmp     Școala Gimnazială Seaca de Câmp     126       36     Dolj     Comună     Urzicuța     Școala Gimnazială „Barbu lonescu" Urzicuța     340       37     Dolj     Comună     Radovan     Școala Gimnazială Radovan     108       38     Dolj     Comună     Scăești     Școala Gimnazială Scăești     140       39     Dolj     Comună     Mischii     Școala Gimnazială „Alecsandru Nicolaid" Mischii     99       40     Dolj     Comună     Gogoșu     Școala Gimnazială Gogoșu     30       41     Dolj     Comună     Pleșoi     Școala Gimnazială Pleșoi     147       42     Dolj     Comună     Secu     Școala Gimnazială Secu     76       43     Dolj     Comună     Afumați     Școala Gimnazială Afumați     226       44     Dolj     Comună     Poiana Mare     Liceul Teoretic „George St. Marincu" Poiana Mare     949       45     Dolj     Comună     Fărcaș     Școala Gimnazială Fărcaș     180       46     Dolj     Comună     Întorsura     Școala Gimnazială „Nicolae Gh. Popescu" Întorsura     122       47     Dolj     Comună     Amărăștii de Jos     Liceul Teoretic Amărăștii de Jos     978       48     Dolj     Comună     Goești     Școala Gimnazială Goești     200       48     TOTAL     14256       1     Galați     Comună     Cavadinesti     Școala Gimnazială Nr.1, comuna Cavadinesti     236       2     Galați     Oraș     Berești     Liceul Tehnologic „Paul Bujor" Berești     574       3     Galați     Comună     Corni     Școala Gimnazială nr. 1 sat Măcișeni, comuna Corni     156       4     Galați     Oras     Tecuci     Școala Gimnazială „Ștefan Octavian losif Tecuci     669       5     Galați     Comună     Ghidigeni     Școala Gimnazială Nr.1, comuna Ghidigeni     947       6     Galați     Comună     Cerțești     Școala Gimnazială „George Ivașcu", comuna Cerțești     206       7     Galați     Comună     Nicorești     Școala Gimnazială „Gabriel Drăgan", comuna Nicorești     403       8     Galați     Comună     Liești     Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae", comuna Liești     1057       9     Galați     Comună     Ivești     Școala Profesională „Hortensia Papadat Bengescu", comuna Ivești     293       10     Galați     Comună     Drăgănești     Școala Gimnazială Nr.1, comuna Drăgănești     490       11     Galați     Comună     Buciumeni     Școala Gimnazială „Natalia Negru", comuna Buciumeni     158       12     Galați     Comună     Brăhășești     Școala Gimnazială Nr.1, satul Brăhășești,comuna.Brăhășești     813       13     Galați     Comună     Valea Mărului     Școala Gimnazială „Doamna Nica", comuna Valea Mărului     312       14     Galați     Comună     Scânteiești     Școala Gimnazială Nr.1, satul Fântânele, comuna Scânteiești     219       15     Galați     Comună     NegriIești     Școala Gimnazială „Florea Julea", comuna Negrilești     210       16     Galați     Comună     Berești Meria     Școala Gimnazială Nr.1, satul Slivna, comuna Berești Meria     247       17     Galați     Comună     Corod     Liceul Tehnologic Nr.1, comuna Corod     664       18     Galați     Comună     Băneasa     Școala Gimnazială Nr. 1, comuna Băneasa     156       19     Galați     Comună     Barcea     Școala Gimnazială Nr. 1, comuna Barcea     522       20     Galați     Oras     Tecuci     Școala Gimnazială „Ion Petrovici", Tecuci     509       21     Galați     Comună     Ivești     Școala Gimnazială „Negoiță Dănăilă", satul Bucești, comuna Ivești     887       22     Galați     Comună     Drăgușeni     Școala Gimnazială Nr.1, comuna Drăgușeni     658       23     Galați     Oras     Tecuci     Școala Gimnazială „Elena Doamna" Tecuci     734       24     Galați     Comună     Bălășești     Școala Gimnazială Nr.1, comuna Bălășești     231       25     Galați     Comună     Movileni     Școala Gimnazială „Alexei Mateevici", comuna Movileni     281       26     Galați     Comună     Fârțănești     Școala Gimnazială Nr.1, comuna Fârțănești     344       27     Galați     Comună     Frumușița     Școala Gimnazială „Petru Rareș", comuna Frumușița     454       28     Galați     Comună     Cuza Vodă     Școala Gimnazială „Elena Doamna", comuna Cuza Vodă     239       29     Galați     Comună     Măstăcani     Școala Gimnazială „Gheorghe Poalelungi", comuna Măstăcani     288       30     Galați     Comună     Schela     Școala Gimnazială „Lascăr Catargiu", comuna Schela     327       31     Galați     Comună     Oancea     Școala Gimnazială „Vasile Șeicaru", comuna Oancea     86       32     Galați     Comună     Jorăști     Școala Gimnazială Nr.1, comuna Jorăști     186       33     Galați     Comună     Rediu     Școala Gimnazială Nr.1, comuna Rediu     150       34     Galați     Comună     Suhurlui     Școala Gimnazială Nr.1, comuna Suhurlui     75       35     Galați     Comună     Braniștea     Școala Gimnazială „Unirea", comuna Braniștea     359       36     Galați     Comună     Grivița     Școala Gimnazială „Dumitru Căpraru", comuna Grivița     237       37     Galați     Comună     Bălăbănești     Școala Gimnazială „Gheorghe și Maria Tașcă", comuna Bălăbănești     158       38     Galați     Comună     Țepu     Școala Gimnazială „Tudor Pamfile", comuna Țepu     166       39     Galați     Comună     Smulți     Școala Gimnazială „Ene Patriciu", comuna Smulți     96       40     Galați     Comună     Cuca     Școala Gimnazială „Sfântul Gheorghe", comuna Cuca     134       40     TOTAL     14931       1     Giurgiu     Comună     Ghimpați     Școala Gimnazială nr. 1 Ghimpați     795       2     Giurgiu     Comună     Isvoarele     Școala Gimnazială „Stolnicul Constantin Cantacuzino", Isvoarele     67       3     Giurgiu     Comună     Florești-Stoenești     Școala Gimnazială nr.3 Palanca     846       4     Giurgiu     Comună     Vărăști     Școala Gimnazială nr. 1 Vărăsti     490       5     Giurgiu     Comună     Răsuceni     Școala Gimnazială „Constantin Stăncescu" Răsuceni     190       6     Giurgiu     Comună     Schitu     Școala Gimnazială "Praf. Dinu Nicolae" Vlasin     153       7     Giurgiu     Comună     Găiseni     Școala Gimnazială nr.1 Găiseni     707       8     Giurgiu     Comună     Călugăreni     Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul"     702       9     Giurgiu     Comună     Mihai Bravu     Școala Gimnazială „Dumitru Constantin" Mihai Bravu     304       10     Giurgiu     Comună     Izvoarele     Școala Gimnazială nr. 1 Izvoarele     178       11     Giurgiu     Comună     Putineiu     Școala Gimnazială nr. 1 Putineiu     166       12     Giurgiu     Comună     Hotarele     Liceul „Udriște Năsturel" Hotarele     634       13     Giurgiu     Comună     Roata de Jos     Școala Gimnazială nr. 1 Roata de Jos     871       14     Giurgiu     Comună     Găujani     Școala Gimnazială „Drăghici Davila"Găujani     223       15     Giurgiu     Comună     Bolintin-Deal     Școala Gimnazială „Banu Băleanu" Bolintin-Deal     616       16     Giurgiu     Comună     Toporu     Școala Gimnazială „Petre Adameșteanu" Toporu     141       17     Giurgiu     Comună     Bulbucata     Școala Gimnazială „Nichifor Crainic" Bulbucata     224       18     Giurgiu     Comună     Bucșani     Școala Gimnazială nr.1 Bucșani     417       19     Giurgiu     Comună     Stănești     Școala Gimnazială nr. 1 Stănești     162       20     Giurgiu     Comună     Cosoba     Școala Gimnazială nr.1 Cosoba     374       21     Giurgiu     Comună     Vedea     Școala Gimnazială „Apostol Arsache" Vedea     228       22     Giurgiu     Comună     Frătești     Școala Gimnazială nr.1 Frătești     347       23     Giurgiu     Comună     Herăști     Școala Gimnazială „Elina Basarab" Herăști     209       24     Giurgiu     Comună     Clejani     Liceul Tehnologic Clejani     931       25     Giurgiu     Comună     Letca Nouă     Școala Gimnazială nr. 1 Letca Nouă     497       26     Giurgiu     Comună     Prundu     Liceul Tehnilogic nr.1 Prundu     418       27     Giurgiu     Comună     Ogrezeni     Școala Gimnazială „Aurel Solacolu" Ogrezeni     489       28     Giurgiu     Comună     Gogoșari     Școala Gimnazială „Marin Ghe.Popescu" Gogoșari     131       29     Giurgiu     Comună     Crevedia Mare     Școala Gimnazială „Nicolae Crevedia" Crevedia Mare     518       30     Giurgiu     Comună     Oinacu     Școala Gimnazială nr. 1 Oinacu     201       30     TOTAL     12229       1     Gorj     Comună     Mușetești     Școala Gimnazială Mușetești     136       2     Gorj     Comună     Peștișani     Liceul Tehnologic "Constantin Brâncuși" Peștișani     407       3     Gorj     Municipiu     Târgu Jiu     Colegiul Tehnic "General Gheorghe Magheru" Târgu Jiu     685       4     Gorj     Comună     Lihuiești     Școala Gimnazială Berlești, Lihulești     142       5     Gorj     Comună     Bumbești-Pițic     Școala Gimnazială Bumbești-Pițic     148       6     Gorj     Comună     Baia de Fier     Liceul Tehnologic Baia de Fier     454       7     Gorj     Comună     Turburea     Liceul Tehnologic Turburea     425       8     Gorj     Oras     Tismana     Liceul Tehnologic Tismana     501       9     Gorj     Municipiu     Târgu Jiu     Școala Gimnazială" Voievod Litovoi" Târgu Jiu     366       10     Gorj     Oras     Rovinari     Liceul Tehnologic „Gheorghe Tătărescu" Rovinari     488       11     Gorj     Comună     Scoarța     Școala Gimnazială Scoarța     374       12     Gorj     Comună     Poiovragi     Școala Gimnazială nr.1 Poiovragi     246       13     Gorj     Comună     Țânțăreni     Școala Gimnazială Țânțăreni     503       14     Gorj      Comună     Văgiulești     Școala Gimnazială nr. 1 Văgiulești     111       15     Gorj     Comună     Roșia de Amaradia     Liceul Tehnologic Roșia de Amaradia     334       16     Gorj     Comună     Crasna     Școala Gimnazială Crasna     215       17     Gorj     Comună     Târgu Logrești     Școala Gimnazială Târgu Logrești     148       18     Gorj     Comună     Telești     Școala Gimnazială Telești     184       19     Gorj     Comună     Dănciulești     Școala Gimnazială Dănciulești     109       20     Gorj     Comună     Bălești     Școala Gimnazială „ Antonie Mogoș" Ceauru, Bălești     414       21     Gorj     Comună     Drăguțești     Școala Gimnazială Drăguțești     246       22     Gorj     Comună     Bălănești     Școala Gimnazială "Ion Popescu Voitești" Voitești Vale, Bălănești     91       23     Gorj     Comună     Bustuchin     Liceul Tehnologic Bustuchin     433       24     Gorj     Comună     Godinești     Școala Gimnazială Godinești     143       24     TOTAL     7303       1     Harghita     Municipiu     Gheorgheni     Școala Gimnazială „Kos Kâroly"     465       2     Harghita     Comună     Porumbenii Mari     Școala Gimnazială „Kânyâdi Sândor"     286       3     Harghita     Municipiu     Topiița     Școala Gimnazială „Miron Cristea"     347       4     Harghita     Municipiu     Odorheiu Secuiesc     Școala Gimnazială „Tompa Lâszlo"     369       5     Harghita     Comună     Tulgheș     Școala Gimnazială Tulgheș     308       6     Harghita     Municipiu     Gheorgheni     Școala Gimnazială „Vaskertes"     642       7     Harghita     Municipiu     Odorheiu Secuiesc     Liceul Teoretic „Marin Preda"     372       8     Harghita     Comună     Remetea     Școala Gimnazială „Frăter Gyorgy"     719       9     Harghita     Comună     Ditrău     Liceul Tehnologic „Puskăs Tivadar"     353       10     Harghita     Comună     Corund     Liceul Tehnologic Corund     881       11     Harghita     Comună     Cozmeni     Școala Gimnazială „Dr. Boga Alajos"     301       12     Harghita     Municipiu     Toplița     Școala Gimnazială „Andrei Șaguna"     328       13     Harghita     Oras     Borsec     Liceul Tehnologic „Zimmethausen"     173       14     Harghita     Comună     Simonesti     Școala Gimnazială „Marosi Gergely"     330       15     Harghita     Comună     Atid     Școala Gimnazială „Josika Miklos"     370       16     Harghita     Comună     Avrămești     Școala Gimnazială „Benedek Elek"     314       17     Harghita     Comună     Satu Mare     Școala Gimnazială „Nyiro Jozsef     252       18     Harghita     Comună     Corbu     Liceul Tehnologic Corbu     327       19     Harghita     Comună     Dârjiu     Școala Gimnazială „Janos Zsigmond"     123       20     Harghita     Oras     Bălan     Școala Gimnazială „Geo Bogza"     205       21     Harghita     Comună     Săcel     Școala Gimnazială Săcel     134       22     Harghita     Oras     Bălan     Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu"     253       23     Harghita     Comună     Gălăuțaș     Școala Gimnazială „Dumitru Gafton"     165       24     Harghita     Municipiu     Gheorgheni     Școala Gimnazială „Fogarassy Mihaly"     874       25     Harghita     Comună     Subcetate     Liceul „Miron Cristea"     293       26     Harghita     Comună     Mugeni     Școala Gimnazială Mugeni     383       27     Harghita     Comună     Voslăbeni     Școala Gimnazială „Teodor Chindea"     140       28     Harghita     Comună     Sânsimion     Școala Gimnazială „Endes Jozsef     477       29     Harghita     Comună     Bilbor     Școala Gimnazială „O.C. Tăslăuanu"     179       30     Harghita     Comună     Ciceu     Școala Gimnazială „Kăjoni Jănos"     305       31     Harghita     Comună     Lăzarea     Școala Gimnazială „Bethlen Găbor"     361       31     TOTAL     11029       1     Hunedoara     Oras     Uricani     Liceul Tehnologic „Retezat" Uricani     725       2     Hunedoara     Municipiu     Petroșani     Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida" Petroșani     356       3     Hunedoara     Oras     Aninoasa     Școala Gimnazială „Sfânta Varvara" Aninoasa     242       4     Hunedoara     Municipiu     Orăștie     Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad" Orăștie     954       5     Hunedoara     Municipiu     Brad     Liceul Teoretic "Avram lancu" Brad     1026       6     Hunedoara     Comună     Sântămăria-Orlea     Școala Gimnazială Sântămăria-Orlea     216       7     Hunedoara     Comună     Baru     Liceul „Prof. Bora Tit Liviu" Baru     327       8     Hunedoara     Oras     Călan     Liceul Tehnologic „Ovid Densusianu" Călan     1241       9     Hunedoara     Comună     llia     Liceul Teoretic „Silviu Dragomir" llia     607       10     Hunedoara     Oras     Geoagiu     Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza" Geoagiu     749       11     Hunedoara     Municipiu     Hunedoara     Școala Gimnazială Nr. 1 Hunedoara     425       12     Hunedoara     Comună     Băcia     Școala Gimnazială Băcia     184       13     Hunedoara     Comună     Băița     Școala Gimnazială Băița     184       14     Hunedoara     Comună     Vața de Jos     Școala Gimnazială Vața de Jos     224       15     Hunedoara     Comună     Bucureșci     Școala Gimnazială „Sabin Oprean" Bucureșci     55       16     Hunedoara     Municipiu     Lupeni     Școala Gimnazială Nr. 3 Lupeni     555       17     Hunedoara     Comună     Pui     Școala Gimnazială Pui     245       18     Hunedoara     Comună     Baia de Cris     Școala Gimnazială „Avram Iancu" Baia de Criș     135       19     Hunedoara     Municipiu     Vulcan     Școala Gimnazială Nr. 6 Vulcan     450       20     Hunedoara     Municipiu     Deva     Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu" Deva     770       21     Hunedoara     Oraș     Hațeg     Liceul Teoretic „I.C. Brătianu" Hațeg     1983       22     Hunedoara     Comună     Turdaș     Școala Primară Pricaz     72       23     Hunedoara     Comună     Crișcior     Liceul Tehnologic „Crișan" Cișcior     448       24     Hunedoara     Comună     Râu de Mori     Școala Gimnazială Râu de Mori     247       25     Hunedoara     Comună     Brănișca     Școala Gimnazială „Nicolae Ție" Brănișca     60       26     Hunedoara     Comună     Teliucu Inferior     Școala Gimnazială Teliucu Inferior     140       27     Hunedoara     Comună     Vețel     Școala Gimnazială Vețel     177       28     Hunedoara     Comună     Luncoiu de Jos     Școala Gimnazială Luncoiu de Jos     98       29     Hunedoara     Comună     Mărtinești     Școala Primară Mărtinești     33       30     Hunedoara     Comună     Lăpugiu de Jos     Școala Gimnazială Ohaba     142       31     Hunedoara     Comună     Bretea Română     Școala Gimnazială Bretea Română     185       32     Hunedoara     Comună     Certeju de Sus     Școala Gimnazială Certeju de Sus     167       33     Hunedoara     Comună     Lelese     Școala Primară Lelese     5       34     Hunedoara     Comună     Bănița     Școala Gimnazială Bănița     56       35     Hunedoara     Comună     Peștișu Mic     Școala Primară Valea Nandrului     41       36     Hunedoara     Comună     Burjuc     Școala Primară Burjuc     12       37     Hunedoara     Comună     Ribița     Școala Gimnazială "Preot losif Comșa" Ribița     71       38     Hunedoara     Comună     Zam     Școala Gimnazială Zam     139       39     Hunedoara     Municipiu     Lupeni     Liceul Tehnologic Lupeni     201       40     Hunedoara     Comună     Vorța     Școala Gimnazială Visca     36       40     TOTAL     13983       1     Ialomița     Oras     Țăndărei     Liceul Teoretic „Paul Georgescu" Țăndărei     533       2     Ialomița     Oras     Țăndărei     Școala Gimnazială „Spiru Haret" Țăndărei     595       3     Ialomița     Oras     Fetești     Școala Gimnazială „Mihai Viteazul" Fetești     860       4     Ialomița     Oras     Căzănești     Școala Gimnazială Căzănești     337       5     Ialomița     Oraț     Fierbinți-Târg     Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg     685       6     Ialomița     Comună     Andrășești     Școala Gimnazială „Ștefan Copoiu" Andrășești     201       7     Ialomița     Comună     Bărbulești     Școala Gimnazială Bărbulești     487       8     Ialomița     Comună     Bărcănești     Școala Gimnazială Bărcănești     333       9     Ialomița     Comună     Borănești     Școala Gimnazială Borănești     307       10     Ialomița     Comună     Perieți     Școala Gimnazială Perieți     248       11     Ialomița     Comună     Sărățeni     Școala Gimnazială Sărățeni     118       12     Ialomița     Comună     Ion Roată     Școala Profesională „Profesor Ioan Man" Ion Roată     388       13     Ialomița     Comună     Giurgeni     Școala Gimnazială Giurgeni     86       14     Ialomița     Comună     Axintele     Școala Gimnazială „Roman lalomițeanul" Axintele     232       15     Ialomița     Comună     Adâncata     Școala Gimnazială Adâncata     196       16     Ialomița     Comună     Sfântu Gheorghe     Școala Gimnazială Malu     165       17     Ialomița     Comună     Platonești     Școala Gimnazială Platonești     162       18     Ialomița     Comună     Sălcioara     Școala Gimnazială Sălcioara     183       19     Ialomița     Comună     Vlădeni     Școala Gimnazială Vlădeni     193       20     Ialomița     Comună     Bordușani     Școala Gimnazială Bordușani     514       21     Ialomița     Comună     Reviga     Școala Gimnazială Reviga     241       22     Ialomița     Comună     Cosâmbești     Școala Gimnazială Cosâmbești     131       23     Ialomița     Comună     Cocora     Școala Gimnazială Cocora     200       24     Ialomița     Comună     Colelia     Școala Gimnazială Colelia     75       25     Ialomița     Comună     Făcăeni     Școala Gimnazială Făcăeni     536       26     Ialomița     Comună     Jilavele     Școala Gimnazială „Căpitan Aviator Constantin M. Cantacuzino" Jilavele     210       27     Ialomița     Comună     Gura lalomiței     Școala Gimnazială „Constantin Gurgu" Nr.1 Gura lalomiței     210       28     Ialomița     Comună     Ciulnița     Școala Gimnazială Ciulnița     185       29     Ialomița     Comună     Săveni     Școala Gimnazială Săveni     326       30     Ialomița     Comună     Albești     Școala Gimnazială „Constantin Ștefan" Albești     133       30     TOTAL     9070       1     Iași     Comună     Alexandru loan Cuza     Școala Gimnazială, Șcheia     284       2     Iași     Comună     Andrieșeni     Școala Gimnazială „Gheorghe Ciobanu", Andrieșeni     355       3     Iași     Comună     Aroneanu     Școala Gimnazială „Aron Vodă", Aroneanu     278       4     Iași     Comună     Belcești     Liceul Tehnologic „Victor Mihăilescu Craiu", Belcești     856       5     Iași     Comună     Brăești     Școala Gimnazială, Brăești     299       6     Iași     Comună     Ciohorăni     Școala Gimnazială, Ciohorăni     191       7     Iași     Comună     Ciortești     Școala Gimnazială, Ciortești     345       8     Iași     Comună     Ciurea     Școala Gimnazială, Ciurea     603       9     Iași     Comună     Ciurea     Liceul Teoretic „Comandor Alexandru Cătuneanu", Lunca Cetățuii     1216       10     Iași     Comună     Coarnele Caprei     Școala Profesională, Coarnele Caprei     307       11     Iași     Comună     Comarna     Școala Gimnazială Nr. 1, Comarna     370       12     Iași     Comună     Costești     Școala Gimnazială Nr. 1, Costești     159       13     Iași     Comună     Costuleni     Școala Gimnazială, Costuleni     363       14     Iași     Comună     Cozmești     Școala Profesională, Cozmești     386       15     Iași     Comună     Dagâța     Școala Profesională, Dagâța     633       16     Iași     Comună     Dobrovăț     Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare și Sfânt", Dobrovăț     170       17     Iași     Comună     Fântânele     Școala Profesională, Fântânele     398       18     Iași     Comună     Gorban     Școala Gimnazială, Gorban     253       19     Iași     Comună     Grajduri     Școala Gimnazială, Grajduri     349       20     Iași     Comună     Gropnița     Școala Profesională, Gropnița     399       21     Iași     Oral     Hârlău     Grădinița cu Program Prelungit, Hârlău     289       22     Iași     Oral     Hârlău     Școala Gimnazială „Petru Rareș", Hârlău     1117       23     Iași     Comună     Holboca     Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare", Dancu     688       24     Iași     Municipiu     Iași     Școala Gimnazială „Elena Cuza", Iași     802       25     Iași     Municipiu     Iași     Liceul Teoretic "Ion Neculce", Iași     612       26     Iași     Municipiu     Iași     Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu", Iași     915       27     Iași     Comună     Mironeasa     Școala Gimnazială, Mironeasa     800       28     Iași     Comună     Mogoșești     Școala Profesională, Mogoșești     585       29     Iași     Comună     Moșna     Școala Gimnazială, Moșna     223       30     Iași     Comună     Moțca     Școala Gimnazială, Moțca     628       31     Iași     Comună     Podu Iloaiei     Școala Gimnazială „Al. I. Cuza", Podu Iloaiei     1170       32     Iași     Comună     Prisăcani     Școala Gimnazială, Prisăcani     287       33     Iași     Comună     Rediu     Școala Gimnazială, Rediu - comuna Rediu     335       34     Iași     Comună     Scânteia     Școala Gimnazială „Axinte Uricariul", Scânteia     623       35     Iași     Comună     Șcheia     Școala Profesională „Nicolae Bălăuță", Șcheia     458       36     Iași     Comună     Sinești     Școala Gimnazială „Veniamin Costachi", Sinești     398       37     Iași     Comună     Sirețel     Școala Gimnazială, Sirețel     607       38     Iași     Comună     Strunga     Școala Gimnazială, Strunga     275       39     Iași     Oras     Târgu Frumos     Școala Gimnazială „Ion Creangă", Târgu Frumos     630       40     Iași     Comună     Tătăruși     Școala Profesională, Tătăruși     451       41     Iași     Comună     Țibana     Școala Gimnazială Nr. 1, Domnița     515       42     Iași     Comună     Trifești     Școala Gimnazială „Iacob Negruzzi", Trifești     511       43     Iași     Comună     Victoria     Școala Profesională „Ionel Teodoreanu", Victoria     613       44     Iași     Comună     Voinești     Școala Gimnazială „Ioanid Romanescu", Voinești     946       45     Iași     Comună     Cucuteni     Școala Gimnazială „Petru Poni" Cucuteni     100       46     Iași     Municipiu     Iași     Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță" Iași     599       47     Iași     Municipiu     Iași     Școala Gimnazială „George Coșbuc" Iași     638       48     Iași     Comună     Țuțora     Școala Gimnazială Țuțora     215       48     TOTAL     24244       1     Ilfov     Oraș     Buftea     Școala Gimnazială Nr. 1, Buftea     1279       2     Ilfov     Oraș     Buftea     Școala Gimnazială Nr. 2, Buftea     734       3     Ilfov     Oraș     Buftea     Școala Gimnazială Nr. 3, Buftea     493       4     Ilfov     Oraș     Voluntari     Școala Gimnazială „Anton Pann", Voluntari     2225       5     Ilfov     Oraș     Voluntari     Școala Gimnazială Nr. 3, Voluntari     1169       6     Ilfov     Oraș     Măgurele     Liceul Teoretic "Horia Hulubei", Măgurele     1772       7     Ilfov     Oraș     Pantelimon     Școala Gimnazială Nr. 1, Pantelimon     1651       8     Ilfov     Oraș     Popești-Leordeni     Liceul Teoretic „Radu Popescu", Popești-Leordeni     1294       9     Ilfov     Oraș     Popești-Leordeni     Școala Gimnazială „loan Bădescu", Popești-Leordeni     1278       10     Ilfov     Oraș     Popești-Leordeni     Școala Gimnazială Nr. 3, Popești-Leordeni     705       11     Ilfov     Comună     Cernica     Școala Gimnazială Nr. 1, Cernica     457       12     Ilfov     Comună     Cernica     Școala Gimnazială Nr. 2, Tânganu-Cernica     705       13     Ilfov     Comună     Clinceni     Liceul cu Program Sportiv „Helmut Duckadam", Clinceni     1495       14     Ilfov     Comună     Copăceni     Școala Gimnazială Nr. 1, Copăceni     296       15     Ilfov     Comună     Dascălu     Școala Gimnazială Nr. 1, Dascălu     367       16     Ilfov     Comună     Dărăști     Școala Gimnazială Nr. 1, Dărăști     191       17     Ilfov     Comună     Dobroești     Școala Gimnazială Nr. 1, Dobroești     468       18     Ilfov     Comună     Dobroești     Școala Gimnazială Nr. 2, Fundeni-Dobroești     879       19     Ilfov     Comună     Domnești     Școala Gimnazială „Gheorghe Corneliu", Domnești     1001       20     Ilfov     Comună     1 Decembrie     Școala Gimnazială Nr. 1, 1 Decembrie     903       21     Ilfov     Comună     Găneasa     Școala Gimnazială Nr. 1, Găneasa     618       22     Ilfov     Comună     Glina     Școala Gimnazială Nr. 1, Glina     772       23     Ilfov     Comună     Jilava     Școala Gimnazială Nr. 1, Jilava     671       24     Ilfov     Comună     Mogoșoaia     Școala Gimnazială Nr. 1, Mogoșoaia     535       25     Ilfov     Comună     Nuci     Școala Gimnazială Nr. 1, Nuci     279       26     Ilfov     Comună     Petrăchioaia     Școala Gimnazială Nr. 1, Petrăchioaia     377       27     Ilfov     Comună     Ștefăneștii de Jos     Școala Gimnazială Nr. 1, Ștefăneștii de Jos     740       28     Ilfov     Comună     Tunari     Școala Gimnazială Nr. 1, Tunari     960       29     Ilfov     Comună     Vidra     Școala Gimnazială Nr. 2, Crețești-Vidra     404       30     Ilfov     Oraș     Buftea     Grădinița nr.5, Buftea     219       31     Ilfov     Oraș     Buftea     Grădinița "Căsuța Copilăriei", Buftea     260       31     TOTAL     25197       1     Maramureș     Municipiu     Baia Mare     Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu" Baia Mare     566       2     Maramureș     Municipiu     Sighetu Marmației     Școala Gimnazială Nr.2 Sighetu Marmației     453       3     Maramureș     Comună     Satulung     Școala Gimnazială Satulung     879       4     Maramureș     Comună     Copalnic-Mănăștur     Școala Gimnazială „Augustin Buzura" Copalnic-Mănăștur     493       5     Maramureș     Oraș     Dragomirești     Școala Profesională „Liviu Rebreanu" Dragomirești     206       6     Maramureș     Comună     Bicaz     Școala Gimnazială Bicaz     76       7     Maramureș     Oraș     Baia Sprie     Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Baia Sprie     584       8     Maramureș     Comună     Băiut     Școala Gimnazială „Regina Elisabeta” Băiuț     115       9     Maramureș     Comună     Bogdan Vodă     Școala Gimnazială Bogdan Vodă     174       10     Maramureș     Comună     Băsești     Școala Gimnazială Băsesti     109       11     Maramureș     Oraș     Seini     Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde" Seini     1090       12     Maramureș     Oraș     Ulmeni     Școala Gimnazială „Vasile Morar" Chelința     513       13     Maramureș     Comună     Remetea Chioarului     Școala Gimnazială Remetea Chioarului     227       14     Maramureș     Comună     Coroieni     Școala Gimnazială Coroieni     471       15     Maramureș     Comună     Recea     Școala Gimnazială Recea     362       16     Maramureș     Oraș     Borșa     Școala Gimnazială Nr. 8 Borsa     884       17     Maramureș     Oraș     Șomcuta Mare     Liceul Teoretic „Ioan Buteanu" Șomcuta Mare     1099       18     Maramureș     Oraș     Tăuții-Măgherăuș     Liceul Tehnologic „Traian Vuia" Tăuții-Măgherăuș     710       19     Maramureș     Comună     Ruscova     Școala Gimnazială Nr. 1 Ruscova     426       20     Maramureș     Comună     Vișeu de Jos     Școala Gimnazială Vișeu de Jos     315       21     Maramureș     Comună     Fărcașa     Școala Profesională Fărcașa     621       22     Maramureș     Comună     Groșii Țibleșului     Școala Gimnazială „Ben Corlaciu" Groșii Țibleșului     181       23     Maramureș     Municipiu     Baia Mare     Liceul Tehnologic „Transilvania" Baia Mare     357       24     Maramureș     Comună     Șieu     Școala Gimnazială Șieu     181       25     Maramureș     Comună     Sălsig     Școala Gimnazială Sălsig     226       26     Maramureș     Comună     Strâmtura     Școala Gimnazială Nr. 1 Strâmtura     203       27     Maramureș     Comună     Coaș     Școala Gimnazială „Ion Popescu de Coaș" Coaș     146       28     Maramureș     Comună     Suciu de Sus     Școala Gimnazială „Florea Mureșanu" Suciu de Sus     301       29     Maramureș     Comună     Coltău     Școala Gimnazială „Petofi Sandor" Coltău     464       30     Maramureș     Comună     Rozavlea     Școala Profesională Rozavlea     300       30     TOTAL     12732       1     Mehedinți     Comună     Gruia     Școala Gimnazială Gruia     445       2     Mehedinți     Comună     Husnicioara     Școala Gimnazială Husnicioara     62       3     Mehedinți     Comună     Bâcleș     Școala Gimnazială Bâcleș     137       4     Mehedinți     Comună     Vânători     Școala Gimnazială Vânători     117       5     Mehedinți     Comună     Butoiești     Școala Gimnazială Butoiești     264       6     Mehedinți     Comună     Punghina     Școala Gimnazială Punghina     243       7     Mehedinți     Comună     Căzănești     Școala Gimnazială Căzănești     163       8     Mehedinți     Comună     Jiana     Școala Gimnazială Jiana     308       9     Mehedinți     Comună     Livezile     Școala Gimnazială Livezile     114       10     Mehedinți     Comună     Isverna     Școala Gimnazială Isverna     183       11     Mehedinți     Comună     Malovăț     Școala Gimnazială Malovăț     154       12     Mehedinți     Comună     Salcia     Școala Gimnazială Salcia     198       13     Mehedinți     Comună     Tâmna     Școala Gimnazială Tâmna     310       14     Mehedinți     Comună     Breznița-Ocol     Școala Gimnazială Breznița-Ocol     188       15     Mehedinți     Comună     Șimian     Liceul Tehnologic "Tudor Vladimirescu" Șimian     808       16     Mehedinți     Comună     Ponoarele     Școala Gimnazială Ponoarele     158       17     Mehedinți     Municipiu     Strehaia     Liceul Tehnologic „Matei Basarab" Strehaia     520       18     Mehedinți     Municipiu     Drobeta-Turnu Severin     Școala Gimnazială Nr.5     250       19     Mehedinți     Comună     Izvoru Bârzii     Liceul Tehnologic Halânga     216       20     Mehedinți     Comună     Cujmir     Liceul Teoretic Cujmir     443       21     Mehedinți     Comună     Ilovăț     Școala Gimnazială Ilovăț     75       22     Mehedinți     Comună     Obârșia de Câmp     Școala Gimnazială Obârșia de Câmp     81       23     Mehedinți     Comună     Braniștea     Școala Gimnazială Braniștea     156       24     Mehedinți     Comună     Pădina Mare     Școala Primară Pădina Mare     36       25     Mehedinți     Comună     Oprișor     Școala Gimnazială Oprișor     91       26     Mehedinți     Comună     Bălăcița     Școala Gimnazială Bălăcița     178       27     Mehedinți     Comună     Corlățel     Școala Profesională Corlățel     159       28     Mehedinți     Comună     Bâlvănești     Școala Gimnazială Bâlvănești     60       29     Mehedinți     Comună     Devesel     Școala Gimnazială Devesel     264       30     Mehedinți     Comună     Vlădaia     Școala Gimnazială Vlădaia     138       30     TOTAL     6519       1     Mureș     Comună     Gurghiu     Liceul Silvic "Regele Mihai I" Gurghiu     830       2     Mureș     Comună     Deda     Liceul Tehnologic "Vasile Netea" Deda     854       3     Mureș     Comună     Ernei     Școala Gimnazială "Apafi Mihaly" Ernei     651       4     Mureș     Comună     Livezeni     Școala Gimnazială "Benedek Elek" Livezeni     332       5     Mureș     Comună     Daneș     Școala Gimnazială "Cornel Regman" Daneș     646       6     Mureș     Oraș     Miercurea Nirajuiui     Școala Gimnazială "Deak Farkas" Miercurea Nirajuiui     891       7     Mureș     Comună     Sânpaul     Școala Gimnazială "Dosa Daniel" Valea Izvoarelor     622       8     Mureș     Comună     Eremitu     Școala Gimnazială "Dr. Nyulas Ferenc" Eremitu     615       9     Mureș     Comună     Vânători     Școala Gimnazială "Petre N. Popescu" Vânători     569       10     Mureș     Comună     Gornești     Școala Gimnazială "Teleki Domokos" Gornești     604       11     Mureș     Comună     Bălăușeri     Școala Gimnazială "Torok Janos" Bălăușeri     623       12     Mureș     Comună     Acățari     Școala Gimnazială Acățari     510       13     Mureș     Comună     Albești     Școala Gimnazială Albești     465       14     Mureș     Comună     Băgaciu     Școala Gimnazială Băgaciu     328       15     Mureș     Comună     Batoș     Școala Gimnazială Batoș     399       16     Mureș     Comună     Beica de Jos     Școala Gimnazială Beica de Jos     224       17     Mureș     Comună     Bichiș     Școala Gimnazială Bichiș     57       18     Mureș     Comună     Breaza     Școala Gimnazială Breaza     179       19     Mureș     Comună     Mica     Școala Gimnazială Deaj     762       20     Mureș     Comună     Hodac     Școala Gimnazială Hodac     526       21     Mureș     Comună     Lunca Bradului     Școala Gimnazială Lunca Bradului     175       22     Mureș     Comună     Nadeș     Școala Gimnazială Nadeș     361       23     Mureș     Comună     Neaua     Școala Gimnazială Neaua     164       24     Mureș     Comună     Ogra     Școala Gimnazială Ogra     441       25     Mureș     Comună     Petelea     Școala Gimnazială Petelea     476       26     Mureș     Comună     Răstolița     Școala Gimnazială Răstolița     189       27     Mureș     Comună     Sânger     Școala Gimnazială Sânger     230       28     Mureș     Comună     Șăulia     Școala Gimnazială Șăulia     307       29     Mureș     Comună     Suseni     Școala Gimnazială Suseni     167       30     Mureș     Comună     Vărgata     Școala Gimnazială Vărgata     266       31     Mureș     Comună     Viișoara     Școala Gimnazială Viișoara     330       32     Mureș     Comună     Voivodeni     Școala Gimnazială Voivodeni     145       33     Mureș     Comună     Zagăr     Școala Gimnazială Zagăr     141       34     Mureș     Comună     Band     Școala Profesională Band     917       34     TOTAL     14996       1     Neamț     Municipiu     Roman     Colegiul Tehnic „Danubiana", Roman     920       2     Neamț     Municipiu     Roman     Liceul cu Program Sportiv, Roman     836       3     Neamț     Comună     Răucești     Școala Profesională Oglinzi, comuna Răucești     738       4     Neamț     Comună     Petricani     Școala Profesională, comuna Petricani     865       5     Neamț     Comună     Timișești     Școala Gimnazială, comuna Timișești     270       6     Neamț     Comună     Bahna     Școala Gimnazială, comuna Bahna     354       7     Neamț     Comună     Rediu     Școala Gimnazială, comuna Rediu     401       8     Neamț     Comună     Oniceni     Școala Gimnazială,comuna Oniceni     665       9     Neamț     Comună     Valea Ursului     Școala Profesională, comuna Valea Ursului     562       10     Neamț     Comună     Români     Școala Gimnazială "Gheorghe Nicolau", Români     304       11     Neamț     Comună     Borca     Liceul "Mihail Sadoveanu", Borca     1064       12     Neamț     Comună     Borlești     Școala Gimnazială, Borlești     751       13     Neamț     Comună     Piatra Șoimului     Școala Gimnazială, comuna Piatra Șoimului     558       14     Neamț     Comună     Bârgăuani     Școala Gimnazială, comuna Bârgăuani     182       15     Neamț     Comună     Săvinești     Școala Gimnazială "I. Gervescu", comuna Săvinești     451       16     Neamț     Comună     Păstrăveni     Școala Gimnazială, comuna Păstrăveni     409       17     Neamț     Comună     Grumăzești     Școala Gimnazială, comuna Grumăzești     280       18     Neamț     Comună     Farcașa     Școala Gimnazială "loan Luca", comuna Farcașa     280       19     Neamț     Comună     Cordun     Școala Gimnazială Nr. 1, satul Pildești, comuna Cordun     553       20     Neamț     Comună     Pângărați     Școala Gimnazială "Nicolae lorga", comuna Pângărați     323       21     Neamț     Comună     Drăgănești     Școala Gimnazială, comuna Drăgănești     89       22     Neamț     Comună     Bozieni     Școala Gimnazială, comuna Bozieni     317       23     Neamț     Comună     Negrești     Școala Gimnazială "Dumitru Almaș", comuna Negrești     118       24     Neamț     Comună     Dobreni     Școala Gimnazială „Prof. Mihai Emilian Mancaș", comuna Dobreni     125       25     Neamț     Comună     Pâncești     Școala Gimnazială "Vlad Dănulescu", comuna Pâncești     144       26     Neamț     Comună     Icușești     Școala Gimnazială, satul Bălușești, comuna Icușești     529       27     Neamț     Comună     Ruginoasa     Școala Gimnazială „Nicolae Apostol", comuna Ruginoasa     85       28     Neamț     Comună     Trifești     Școala Gimnazială, comuna Trifești     390       29     Neamț     Comună     Ghindăoani     Școala Gimnazială "Vasile Conta", comuna Ghindăoani     60       30     Neamț     Comună     Țibucani     Școala Gimnazială „Prof. Vasile Gherasim", comuna Țibucani     353       30     TOTAL     12976       1     Olt     Comună     Dobrun     Școala Gimnazială Dobrun     175       2     Olt     Comună     Dobrețu     Școala Gimnazială "Decebal" Dobrețu     73       3     Olt     Oraș     Caracal     Liceul Tehnologic "C-tin Filipescu" Caracal     452       4     Olt     Comună     Izvoarele     Liceul Tehnologic "Tănase Constantin" Izvoarele     381       5     Olt     Oraș     Balș     Liceul Tehnologic„Nicolae Bălcescu" Balș     840       6     Olt     Comună     Fălcoiu     Școala Gimnazială Fălcoiu     323       7     Olt     Comună     Oboga     Școala Gimnazială Oboga     112       8     Olt     Comună     Dobrosloveni     Școala Gimnazială Dobrosloveni     254       9     Olt     Comună     Bârza     Școala Gimnazială "Pan M. Vizirescu" Branet     182       10     Olt     Comună     Fărcașele     Școala Gimnazială Fărcașele     380       11     Olt     Comună     Corbu     Școala Gimnazială Corbu     165       12     Olt     Comună     Făgețelu     Școala Gimnazială Făgețelu     76       13     Olt     Comună     Tătulești     Școala Gimnazială Tătulești     47       14     Olt     Comună     Topana     Școala Gimnazială Topana     26       15     Olt     Comună     Osica de Jos     Școala Gimnazială Osica de Jos     130       16     Olt     Comună     Spineni     Școala Gimnazială Alunisu     72       17     Olt     Comună     Leleasca     Școala Gimnazială Leleasca     67       18     Olt     Comună     Sâmburești     Școala Gimnazială Sâmburești     48       19     Olt     Comună     lancu Jianu     Liceul Tehnologic lancu Jianu     489       20     Olt     Comună     Scărișoara     Școala Gimnazială Scărișoara     432       21     Olt     Comună     Urzica     Școala Gimnazială Urzica     169       22     Olt     Comună     Grojdibodu     Școala Gimnazială Grojdibodu     151       23     Olt     Comună     Verguleasa     Școala Gimnazială Poganu     167       23     TOTAL     5211       1     Prahova     Comună     Florești     Școala Gimnazială, comuna Florești     594       2     Prahova     Comună     Aluniș     Școala Gimnazială, "Gheorghe Costescu", comuna Aluniș     306       3     Prahova     Comună     Posești     Școala Gimnazială, satul Posestii-Pământeni, comuna Posești     412       4     Prahova     Comună     Izvoarele     Școala Gimnazială, "Traian Săvulescu", comuna Izvoarele     497       5     Prahova     Comună     Valea Doftanei     Liceul Tehnologic"Carol I", comuna Valea Doftanei     543       6     Prahova     Comună     Șotrile     Școala Gimnazială, comuna Șotrile     288       7     Prahova     Comună     Târgșorul Vechi     Școala Gimnazială, satul Strejnicu, comuna Târgșorul Vechi     941       8     Prahova     Comună     Băltești     Școala Profesională, comuna Băltești     401       9     Prahova     Municipiu     Câmpina     Liceul Tehnologic „Constantin Istrati", municipiul Câmpina     707       10     Prahova     Comună     Sângeru     Școala Profesională, comuna Sângeru     760       11     Prahova     Comună     Gura Vitioarei     Școala Gimnazială, comuna Gura Vitioarei     514       12     Prahova     Comună     Bărcănești     Liceul Tehnologic "Ion C. Brătianu", comuna Bărcănești     800       13     Prahova     Comună     Fulga     Școala Gimnazială "Laurențiu Fulga", satul Fulga de Sus, comuna Fulga     230       14     Prahova     Comună     lordăcheanu     Școala Gimnazială, comuna lordăcheanu     421       15     Prahova     Comună     Filipeștii de Pădure     Liceul Teoretic Filipeștii de Pădure     948       16     Prahova     Comună     Starchiojd     Școala Profesională, comuna Starchiojd     397       17     Prahova     Municipiu     Câmpina     Școala Centrală municipiul Câmpina     850       18     Prahova     Comună     Păcureți     Școala Gimnazială "Andrei Nicolescu-Păcureți", comuna Păcureți     205       19     Prahova     Comună     Plopu     Școala Gimnazială, comuna Plopu     170       20     Prahova     Comună     Cerașu     Școala Gimnazială, comuna Cerașu     449       21     Prahova     Comună     Filipeștii de Târg     Școala Gimnazială, comuna Filipeștii de Târg     799       22     Prahova     Comună     Cocorăștii Colț     Școala Gimnazială, comuna Cocorăstii Colț     263       23     Prahova     Comună     Teișani     Școala Gimnazială "Dumitra Brezeanu", comuna Teișani     258       24     Prahova     Comună     Sălciile     Școala Gimnazială, comuna Sălciile     142       25     Prahova     Oraș     Mizil     Școala Gimnazială "Sfânta Maria", orașul Mizil     594       26     Prahova     Oraș     Boldești-Scăeni     Școala Gimnazială "Mihai Viteazul", orașul Boldești-Scăeni     763       27     Prahova     Comună     Șirna     Școala Gimnazială, satul Tăriceni, comuna Șirna     340       28     Prahova     Comună     Provița de Jos     Școala Gimnazială, comuna Provița de Jos     188       29     Prahova     Comună     Secaria     Școala Gimnazială, comuna Secaria     54       30     Prahova     Comună     Poienarii Burchii     Școala Gimnazială, comuna Poienarii Burchii     437       31     Prahova     Comună     Bucov     Școala Gimnazială "Constantin Stere", comuna Bucov     866       32     Prahova     Oraș     Mizil     Liceul Tehnologic "Tase Dumitrescu", orașul Mizil     481       33     Prahova     Comună     Mănești     Școala Gimnazială"Gheorghe Diboș", comuna Mănești     417       34     Prahova     Comună     Olari     Școala Gimnazială, comuna Olari     193       35     Prahova     Comună     Măneciu     Colegiul "Ferdinand I", comuna Măneciu     1262       36     Prahova     Comună     Apostolache     Școala Gimnazială, comuna Apostolache     207       37     Prahova     Comună     Fântânele     Școala Gimnazială, comuna Fântânele     129       38     Prahova     Comună     Bertea     Școala Gimnazială, comuna Bertea     219       39     Prahova     Comună     Predeal-Sărari     Școala Gimnazială "Mănăstireanu Mihai", comuna Predeal-Sărari     173       39     TOTAL     18218       1     Sălaj     Comună     Hida     Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu" Hida     511       2     Sălaj     Comună     Bălan     Școala Gimnazială Nr.1 Bălan     338       3     Sălaj     Comună     Sâg     Școala Profesională Sâg     496       4     Sălaj     Comună     Crasna     Liceul Tehnologic „Cserey-Goga" Crasna     1041       5     Sălaj     Comună     Surduc     Liceul Tehnologic Nr.1 Surduc     321       6     Sălaj     Comună     Pericei     Școala Gimnazială Nr.1 Pericei     383       7     Sălaj     Comună     Gâlgău     Liceul Tehnologic Nr.1 Gâlgău     374       8     Sălaj     Comună     Valcău de Jos     Școala Gimnazială Nr.1 Valcău de Jos     388       9     Sălaj     Comună     Chieșd     Școala Gimnazială Nr.1 Chieșd     294       10     Sălaj     Comună     Letca     Școala Gimnazială Nr.1 Letca     115       11     Sălaj     Comună     Ileanda     Liceul Tehnologic „Ioachim Pop" Ileanda     384       12     Sălaj     Comună     Șimișna     Școala Gimnazială Nr.1 Șimișna     62       13     Sălaj     Comună     Buciumi     Școala Gimnazială Nr.1 Buciumi     330       14     Sălaj     Comună     Bănișor     Școala Gimnazială Nr.1 Bănișor     172       15     Sălaj     Comună     Someș-Odorhei     Școala Gimnazială „Vasile Lucăcel" Someș-Odorhei     319       16     Sălaj     Comună     Meseșenii de Jos     Școala Gimnazială Nr.1 Aghireș     197       17     Sălaj     Comună     Cizer     Școala Gimnazială „Horea" Cizer     248       18     Sălaj     Comună     Halmășd     Școala Gimnazială „Avram Iancu" Halmășd     244       19     Sălaj     Comună     Măeriște     Școala Gimnazială Nr.1 Măeriște     188       20     Sălaj     Comună     Vârșolț     Școala Gimnazială Nr.1 Vârșolț     176       21     Sălaj     Comună     Carastelec     Școala Gimnazială Nr.1 Carastelec     122       22     Sălaj     Comună     Dragu     Școala Gimnazială Nr.1 Dragu     271       23     Sălaj     Comună     Horoatu Crasnei     Școala Gimnazială Nr.1 Horoatu Crasnei     261       24     Sălaj     Comună     Agrij     Școala Gimnazială Nr.1 Agrij     168       25     Sălaj     Comună     Marca     Școala Gimnazială Nr.1 Marca     247       26     Sălaj     Comună     lp     Școala Gimnazială Nr.1 lp     358       27     Sălaj     Comună     Bobota     Școala Gimnazială „Gheorghe Șincai" Bobota     396       28     Sălaj     Comună     Rus     Școala Gimnazială nr. 1 Rus     81       29     Sălaj     Comună     Plopiș     Școala Gimnazială nr. 1 Plopiș     319       30     Sălaj     Comună     Zalha     Școala Gimnazială nr. 1 Zalha     60       31     Sălaj     Comună     Almașu     Școala Gimnazială nr. 1 Almașu     134       32     Sălaj     Comună     Almașu     Școala Gimnazială „Dr. Molnar Janos" Jebucu     54       33     Sălaj     Comună     Creaca     Școala Gimnazială "Marcus Aurelius" Creaca     259       34     Sălaj     Comună     Camăr     Școala Gimnazială Nr.1 Camăr     215       35     Sălaj     Comună     Românași     Școala Gimnazială Nr.1 Românași     480       36     Sălaj     Comună     Lozna     Școala Gimnazială Nr.1 Lozna     95       37     Sălaj     Comună     Fildu de Jos     Școala Gimnazială Nr.1 Fildu de Mijloc     163       38     Sălaj     Comună     Bocșa     Școala Gimnazială "Simion Bărnutiu" Bocșa     170       39     Sălaj     Comună     Bocșa     Școala Gimnazială Nr.1 Borla     125       39     TOTAL     10559       1     Satu Mare     Comună     Acâș     Școala Gimnazială „Dobai-Plosca" Acâș     423       2     Satu Mare     Comună     Terebești     Școala Gimnazială Terebești     254       3     Satu Mare     Comună     Culciu     Școala Gimnazială Culciu Mare     186       4     Satu Mare     Comună     Bogdand     Școala Gimnazială „Petri Mor" Bogdand     209       5     Satu Mare     Comună     Culciu     Școala Gimnazială „Bem Jozsef Cărășeu     139       6     Satu Mare     Comună     Socond     Școala Gimnazială Socond     607       7     Satu Mare     Comună     Săuca     Școala Gimnazială Săuca     286       8     Satu Mare     Comună     Beltiug     Școala Gimnazială „Viorel Sălăgean" Beltiug     387       9     Satu Mare     Comună     Orașu Nou     Școala Gimnazială Orașu Nou     223       10     Satu Mare     Municipiu     Satu Mare     Școala Gimnazială „Dr. Vasile Lucaciu" Satu Mare     311       11     Satu Mare     Oraș     Tășnad     Școala Gimnazială Tășnad     876       12     Satu Mare     Comună     Supur     Liceul Tehnologic „Petru Cupcea" Supuru de Jos     426       13     Satu Mare     Comună     Supur     Școala Gimnazială „Gyorfi Endre" Dobra     124       14     Satu Mare     Comună     Păulești     Școala Gimnazială "Liviu Rebreanu" Păulești     469       15     Satu Mare     Oraș     Ardud     Liceul Tehnologic Ardud     755       16     Satu Mare     Comună     Pomi     Școala Gimnazială „Gheorghe Marina" Pomi     237       17     Satu Mare     Comună     Porumbești     Școala Gimnazială Porumbești     265       18     Satu Mare     Comună     Doba     Școala Gimnazială Doba     302       19     Satu Mare     Comună     Homoroade     Școala Gimnazială Homorodu de Mijloc     188       20     Satu Mare     Comună     Certeze     Școala Gimnazială Certeze     121       21     Satu Mare     Comună     Halmeu     Școala Gimnazială Halmeu     540       22     Satu Mare     Oraș     Livada     Școala Gimnazială „Petofi Sandor" Livada     807       23     Satu Mare     Comună     Cehal     Școala Gimnazială Cehal     96       24     Satu Mare     Comună     Santău     Școala Gimnazială Santău     343       25     Satu Mare     Comună     Pișcolt     Școala Gimnazială Pișcolt     359       26     Satu Mare     Comună     Medieșu Aurit     Școala Profesională “George Coșbuc" Medieșu Aurit     712       27     Satu Mare     Comună     Valea Vinului     Școala Gimnazială Valea Vinului     223       28     Satu Mare     Comună     Târșolț     Școala Gimnazială Târșolț     43       29     Satu Mare     Comună     Cămărzana     Școala Gimnazială Cămărzana     78       30     Satu Mare     Comună     Sanislău     Școala Gimnazială „Gheorghe Bulgăr" Sanislău     333       30     TOTAL     10322       1     Sibiu     Oraș     Dumbrăveni     Liceul „Timotei Cipariu" Dumbrăveni     866       2     Sibiu     Oraș     Dumbrăveni     Grădinița cu Program Prelungit „Dumbrava Copiilor" Dumbrăveni     233       3     Sibiu     Oraș     Miercurea Sibiului     Liceul Tehnologic „Ilie Măcelariu" Miercurea Sibiului     567       4     Sibiu     Oraș     Săliște     Liceul Tehnologic „Ioan Lupaș" Săliște     847       5     Sibiu     Oraș     Tălmaciu     Liceul Tehnologic „Johannes Lebel" Tălmaciu     1021       6     Sibiu     Oraș     Copșa Mică     Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu" Copșa Mică     652       7     Sibiu     Comună     Târnava     Liceul Tehnologic „Stănescu Valerian" Târnava     446       8     Sibiu     Comună     Iacobeni     Liceul Tehnologic Iacobeni     709       9     Sibiu     Oraș     Avrig     Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr" Avrig     1248       10     Sibiu     Comună     Șura Mare     Școala Gimnazială „Andrei Șaguna" Șura Mare     480       11     Sibiu     Comună     Cârtișoara     Școala Gimnazială „Badea Cîrțan" Cârțișoara     159       12     Sibiu     Oraș     Agnita     Școala Gimnazială „Georg Daniel Teutsch" Agnita     506       13     Sibiu     Comună     Boița     Școala Gimnazială „Ioan Albescu" Boița     136       14     Sibiu     Comună     Poiana Sibiului     Școala Gimnazială „Ion Ban Dascălu" Poiana Sibiului     282       15     Sibiu     Comună     Dârlos     Școala Gimnazială „Ioan Moraru" Dârlos     224       16     Sibiu     Comună     Marpod     Școala Gimnazială „Lucian Bologa" Marpod     151       17     Sibiu     Comună     Valea Viilor     Școala Gimnazială „Marțian Negrea" Valea Viilor     184       18     Sibiu     Comună     Șelimbăr     Școala Gimnazială „Mihai Viteazu" Șelimbăr     812       19     Sibiu     Comună     Șelimbăr     Grădinița cu Program Prelungit Șelimbăr     461       20     Sibiu     Comună     Rășinari     Școala Gimnazială „Octavian Goga" Rășinari     667       21     Sibiu     Municipiu     Sibiu     Școala Gimnazială „Radu Selejan" Sibiu     714       22     Sibiu     Comună     Alma     Școala Gimnazială Alma     113       23     Sibiu     Comună     Alțâna     Școala Gimnazială „Aviator Ioan Sava" Alțâna     258       24     Sibiu     Comună     Apoldu de Jos     Școala Gimnazială Apoldu de Jos     78       25     Sibiu     Comună     Ațel     Școala Gimnazială Ațel     137       26     Sibiu     Oraș     Avrig     Școala Gimnazială Avrig     621       27     Sibiu     Comună     Axente Sever     Școala Gimnazială Axente Sever     306       28     Sibiu     Comună     Biertan     Școala Gimnazială Biertan     307       29     Sibiu     Comună     Brădeni     Școala Gimnazială Brădeni     248       30     Sibiu     Comună     Cârța     Școala Gimnazială Cârța     140       31     Sibiu     Comună     Chirpăr     Școala Gimnazială Chirpăr     222       32     Sibiu     Comună     Hoghilag     Școala Gimnazială Hoghilag     302       33     Sibiu     Comună     Laslea     Școala Gimnazială Laslea     535       34     Sibiu     Comună     Loamneș     Școala Gimnazială Loamneș     240       35     Sibiu     Comună     Mihăileni     Școala Gimnazială Mihăileni     215       36     Sibiu     Comună     Nocrich     Școala Gimnazială Nocrich     546       37     Sibiu     Municipiu     Sibiu     Liceul Tehnologic Construcții și Arhitectura “Carol I" Sibiu     666       38     Sibiu     Municipiu     Sibiu     Școala Gimnazială nr. 23 Sibiu     578       39     Sibiu     Comună     Poplaca     Școala Gimnazială Poplaca     186       40     Sibiu     Comună     Porumbacu de Jos     Școala Gimnazială Porumbacu de Jos     344       41     Sibiu     Comună     Racovița     Școala Gimnazială Racovița     249       42     Sibiu     Comună     Șeica Mare     Școala Gimnazială Șeica Mare     476       43     Sibiu     Comună     Șeica Mică     Școala Gimnazială Șeica Mică     153       44     Sibiu     Comună     Șura Mică     Școala Gimnazială Șura Mică     385       45     Sibiu     Comună     Vurpăr     Școala Gimnazială Vurpăr     451       45     TOTAL     19121       1     Suceava     Comună     Capu Câmpului     Școala Gimnazială „Ion Barbir" Capu Câmpului     312       2     Suceava     Oraș     Dolhasca     Școala Gimnazială Budeni     792       3     Suceava     Comună     Moldova Sulița     Școala Gimnazială Moldova Sulița     203       4     Suceava     Comună     Dărmănești     Școala Gimnazială Măriței     205       5     Suceava     Comună     Comănești     Școala Gimnazială Humoreni     199       6     Suceava     Comună     Valea Moldovei     Școala Gimnazială Valea Moldovei si structura Școala Primară Mironu     925       7     Suceava     Comună     Baia     Școala Gimnazială "Nicolae Stoleru" Baia     933       8     Suceava     Comună     Ciprian Porumbescu     Școala Gimnazială Ciprian Porumbescu     340       9     Suceava     Comună     Păltinoasa     Școala Gimnazială Păltinoasa și structura Școala Primară Țîmpoceni     548       10     Suceava     Comună     Berchișești     Școala Gimnazială Berchișești     505       11     Suceava     Comună     Poiana Stampei     Școala Gimnazială Poiana Stampei     236       12     Suceava     Comună     Voitinel     Școala Gimnazială Voitinel     1066       13     Suceava     Comună     Râșca     Școala Gimnazială Râșca     394       14     Suceava     Comună     Crucea     Școala Gimnazială Crucea     121       15     Suceava     Comună     Ostra     Școala Gimnazială Ostra     300       16     Suceava     Comună     Arbore     Școala Gimnazială Luca Arbure     887       17     Suceava     Oraș     Liteni     Liceul Tehnologic Iorgu Vîrnav Liteanu Liteni     382       18     Suceava     Comună     Cornu Luncii     Școala Primară Dumbrava GPN Dumbrava     49       19     Suceava     Comună     Șaru Dornei     Școala Gimnazială Neagra Șarului     437       20     Suceava     Oraș     Cajvana     Liceul Tehnologic "Ștefan cel Mare" Cajvana (primar)     837       21     Suceava     Oraș     Vicovu de Sus     Școala Gimnazială Nr. 3 Vicovu de Sus     581       22     Suceava     Comună     Pătrăuți     Școala Gimnazială "Constantin Morariu" Pătrăuti     765       23     Suceava     Comună     Șerbăuți     Școala Gimnazială Șerbăuți     352       24     Suceava     Comună     Straja     Școala Gimnazială "Dimitrie Onciul" Straja     691       25     Suceava     Comună     Fundu Moldovei     Școala Gimnazială "Dimitri Guști" Fundu Moldovei     345       26     Suceava     Comună     Vadu Moldovei     Școala Gimnazială "Episcop Gherasim Putneanul" Vadu Moldovei     370       27     Suceava     Municipiu     Suceava     Liceul cu Program Sportiv Suceava     938       28     Suceava     Comună     Forăști     Școala Gimnazială Oniceni     367       29     Suceava     Comună     Moldovița     Liceul Tehnologic" Vasile Cocea" Moldovița     497       30     Suceava     Comună     Bogdănești     Școala Gimnazială Nr. 1 Bogdănești     452       31     Suceava     Comună     Cârlibaba     Școala Gimnazială "Ștefan cel Mare" Cârlibaba     167       32     Suceava     Comună     Slatina     Școala Gimnazială "Alexandru Lăpușneanu" Slatina     700       33     Suceava     Comună     Ciocănești     Școala Gimnazială Ciocănești     153       34     Suceava     Comună     Breaza     Școala Gimnazială Breaza     121       35     Suceava     Oraș     Salcea     Școala Gimnazială "Aurelian Stanciu" Salcea     1003       36     Suceava     Comună     Rădășeni     Școala Gimnazială "Ion Lovinescu" Rădășeni     287       37     Suceava     Comună     Drăgușeni     Școala Gimnazială "Luca Gavril" Drăgușeni     208       38     Suceava     Comună     Dorna Arini     Școala Gimnazială Dorna Arini     273       39     Suceava     Comună     Bilca     Școala Gimnazială "George Tofan" Bilca     393       40     Suceava     Comună     Stroiești     Școala Gimnazială Stroiești     321       41     Suceava     Comună     Horodniceni     Școala Gimnazială "Maria Cantacuzino" Horodniceni     318       42     Suceava     Comună     Fântânele     Școala Gimnazială "Mihai Eminescu" Bănești     378       42     TOTAL     19351       1     Teleorman     Comună     Lunca     Școala Gimnazială nr.1 Lunca     343       2     Teleorman     Comună     Talpa     Școala Gimnazială Talpa     130       3     Teleorman     Comună     Saelele     Școala Profesională Saelele     150       4     Teleorman     Comună     Suhaia     Școala Gimnazială "învățător Marin Bunescu" Suhaia     94       5     Teleorman     Comună     Putineiu     Școala Gimnazială Putineiu     176       6     Teleorman     Oraș     Zimnicea     Liceul Teoretic Zimnicea     870       7     Teleorman     Comună     Islaz     Școala Gimnazială nr.1 Islaz     267       8     Teleorman     Comună     Uda Clocociov     Școala Gimnazială Uda Clocociov     37       9     Teleorman     Comună     Slobozia Mândra     Școala Gimnazială Slobozia Mândra     72       10     Teleorman     Comună     Drăgănești-Vlașca     Liceul Teoretic Drăgănești-Vlașca     443       11     Teleorman     Municipiu     Turnu Măgurele     Liceul Tehnologic "General David Praporgescu" Turnu Măgurele     247       12     Teleorman     Comună     Orbeasca     Școala Gimnazială nr.1 Orbeasca     571       13     Teleorman     Comună     Năsturelu     Școala Gimnazială Năsturelu     210       14     Teleorman     Comună     Poeni     Școala Gimnazială nr.1 Poeni     276       15     Teleorman     Comună     Piatra     Liceul Teoretic Piatra     352       16     Teleorman     Comună     Băbăița     Școala Gimnazială Băbăița     272       17     Teleorman     Comună     Stejaru     Școala Gimnazială Stejaru     141       18     Teleorman     Comună     Cervenia     Școala Gimnazială Cervenia     180       19     Teleorman     Comună     Troianul     Școala Gimnazială "Ion Preotu" Troianul     139       20     Teleorman     Comună     Blejești     Școala Gimnazială nr.1 Blejești     375       21     Teleorman     Comună     Scrioaștea     Școala Gimnazială "Anghel Manolache" Scrioaștea     281       22     Teleorman     Comună     Dracea     Școala Gimnazială Dracea     81       23     Teleorman     Comună     Călmățuiu     Școala Gimnazială Călmățuiu     77       24     Teleorman     Comună     Brânceni     Școala Gimnazială Brânceni     193       25     Teleorman     Municipiu     Turnu Măgurele     Școala Gimnazială nr.4 Turnu Măgurele     504       26     Teleorman     Comună     Olteni     Liceul Teoretic Olteni     475       27     Teleorman     Comună     Mârzănești     Școala Gimnazială nr.1 Mârzănești     159       28     Teleorman     Comună     Purani     Școala Gimnazială Purani     123       29     Teleorman     Oraș     Zimnicea     Școala Gimnazială "Miron Radu Paraschivescu" Zimnicea     542       30     Teleorman     Comună     Frumoasa     Școala Gimnazială Frumoasa     85       31     Teleorman     Comună     Țigănești     Școala Gimnazială "I.Gh.Duca" Țigănești     170       32     Teleorman     Comună     Sârbeni     Școala Gimnazială Sârbeni     122       32     TOTAL     8157       1     Timiș     Comună     Saravale     Școala Gimnazială Saravale     418       2     Timiș     Comună     Birda     Școala Gimnazială Birda     201       3     Timiș     Comună     Sânmihaiu Român     Școala Gimnazială Sânmihaiu Român     865       4     Timiș     Comună     Uivar     Școala Gimnazială Uivar     259       5     Timiș     Comună     Pișchia     Școala Gimnazială Pișchia     286       6     Timiș     Comună     Șag     Școala Gimnazială Șag     572       7     Timiș     Comună     Chevereșu Mare     Școala Gimnazială Chevereșu Mare     141       8     Timiș     Comună     Mașloc     Școala Gimnazială Mașloc     283       9     Timiș     Comună     Iecea Mare     Școala Gimnazială Iecea Mare     251       10     Timiș     Comună     Teremia Mare     Școala Gimnazială Teremia Mare     329       11     Timiș     Comună     Fârdea     Școala Gimnazială Fârdea     106       12     Timiș     Comună     Ghilad     Școala Gimnazială Ghilad     232       13     Timiș     Comună     Fibiș     Școala Gimnazială "Nicolae Groza" Fibiș     182       14     Timiș     Comună     Curtea     Școala Gimnazială Curtea     127       15     Timiș     Comună     Peciu Nou     Liceul Teoretic Peciu Nou     792       16     Timiș     Oraș     Deta     Liceul Tehnologic"Sfântu Nicolae" Deta     1014       17     Timiș     Comună     Tormac     Școala Gimnazială Tormac     274       18     Timiș     Comună     Pietroasa     Școala Gimnazială Pietroasa     149       19     Timiș     Comună     Tomești     Școala Gimnazială "Sorin Leia" Tomești     97       20     Timiș     Comună     Racovița     Școala Gimnazială Racovița     221       21     Timiș     Comună     Dumbrava     Școala Gimnazială Dumbrava     240       22     Timiș     Comună     Dudeștii Vechi     Liceul Teoretic "Sfinții Kiril si Metodii" Dudeștii Vechi     506       23     Timiș     Comună     Comloșu Mare     Școala Gimnazială Comloșu Mare     518             Timiș     Oraș     Sânnicolau Mare     Școala Gimnazială "Nestor Oprean" Sânnicolau Mare     631       25     Timiș     Comună     Banloc     Școala Gimnazială Banloc     247       26     Timiș     Comună     Traian Vuia     Școala Gimnazială Sudrias-comuna Traian Vuia     165       27     Timiș     Comună     Nădrag     Liceul Tehnologic "Traian Grozăvescu" Nădrag     262       28     Timiș     Oraș     Jimbolia     Școala Gimnazială Jimbolia     774       29     Timiș     Municipiu     Timișoara     Liceul Teologic Ortodox "Sfântul Antim Ivireanul" Timișoara     663       30     Timiș     Comună     Foeni     Școala Gimnazială Foeni     151       31     Timiș     Comună     Tomnatic     Școala Gimnazială Tomnatic     344       32     Timiș     Comună     Nițchidorf     Școala Gimnazială Nițchidorf     142       33     Timiș     Comună     Denta     Școala Gimnazială Denta     240       34     Timiș     Comună     Criciova     Școala Gimnazială Criciova     161       35     Timiș     Comună     Cenei     Școala Gimnazială Cenei     246       36     Timiș     Comună     Margina     Școala Gimnazială Margina     238       37     Timiș     Comună     Variaș     Școala Gimnazială Variaș     588       38     Timiș     Comună     Checea     Școala Gimnazială Checea     261       39     Timiș     Oraș     Recaș     Liceul Teoretic Recaș.     1230       40     Timiș     Comună     Cenad     Școala Gimnazială Cenad     379       40     TOTAL     14785       1     Tulcea     Municipiu     Tulcea     Liceul Tehnologic "Henri Coandă" Tulcea     810       2     Tulcea     Oraș     Sulina     Liceul Teoretic "Jean Bart" Sulina     261       3     Tulcea     Oraș     Babadag     Școala Gimnazială "Mircea Cel Bătrân" Babadag     509       4     Tulcea     Oraș     Babadag     Liceul "Dimitrie Cantemir" Babadag     832       5     Tulcea     Comună     Baia     Școala Gimnazială Baia     414       6     Tulcea     Comună     Beidaud     Școala Gimnazială Beidaud     179       7     Tulcea     Comună     Beștepe     Școala Gimnazială Beștepe     83       8     Tulcea     Comună     Casimcea     Școala Gimnazială Casimcea     351       9     Tulcea     Comună     Ceatalchioi     Școala Gimnazială Ceatalchioi     14       10     Tulcea     Comună     Cerna     Școala Gimnazială "Panait Cerna" Cerna     229       11     Tulcea     Comună     Chilia Veche     Școala Gimnazială Chilia Veche     94       12     Tulcea     Comună     Ciucurova     Școala Gimnazială Ciucurova     207       13     Tulcea     Comună     Dăeni     Școala Gimnazială Dăeni     156       14     Tulcea     Comună     Dorobanțu     Școala Gimnazială Dorobanțu     132       15     Tulcea     Comună     Grindu     Școala Gimnazială "Nicolae Iorga" Grindu     100       16     Tulcea     Comună     Hamcearca     Școala Gimnazială Hamcearca     103       17     Tulcea     Comună     Horia     Școala Gimnazială Horia     122       18     Tulcea     Comună     Izvoarele     Școala Gimnazială Izvoarele     134       19     Tulcea     Comună     Mihai Bravu     Școala Gimnazială Mihai Bravu     256       20     Tulcea     Comună     Mihail Kogălniceanu     Școala Gimnazială Mihail Kogălniceanu     288       21     Tulcea     Comună     Nalbant     Școala Gimnazială Nalbant     301       22     Tulcea     Comună     Niculițel     Școala Gimnazială "Nichifor Ludovig" Niculițel     403       23     Tulcea     Comună     Nufăru     Școala Gimnazială "Vasile Alecsandri" Nufăru     144       24     Tulcea     Comună     Ostrov     Școala Gimnazială Ostrov     185       25     Tulcea     Comună     Pardina     Școala Gimnazială Pardina     35       26     Tulcea     Comună     Slava Cercheză     Școala Gimnazială Slava Cercheză     63       27     Tulcea     Comună     Somova     Școala Gimnazială "Traian Coșovei" Somova     290       28     Tulcea     Comună     Valea Nucarilor     Școala Gimnazială Valea Nucarilor     233       29     Tulcea     Comună     Valea Teilor     Școala Gimnazială "Mihai Eminescu" Valea Teilor     187       30     Tulcea     Comună     I.C. Brătianu     Școala Gimnazială „Ion Creangă" I.C. Brătianu     90       31     Tulcea     Comună     Turcoaia     Școala Gimnazială "Dobre Vlădescu" Turcoaia     248       32     Tulcea     Comună     Peceneaga     Școala Gimnazială Peceneaga     139       33     Tulcea     Comună     Smârdan     Școala Gimnazială "Maior Ioan Murgescu" Smârdan     85       34     Tulcea     Comună     Ceamurlia de Jos     Școala Gimnazială Ceamurlia de Jos     151       35     Tulcea     Comună     Jijila     Școala Gimnazială Jijila     347       36     Tulcea     Comună     Murighiol     Școala Gimnazială Murighiol     280       37     Tulcea     Comună     Carcaliu     Școala Gimnazială Carcaliu     40       37     TOTAL     8495       1     Vâlcea     Comună     Dăești     Școala Gimnazială Dăești     235       2     Vâlcea     Comună     Lungești     Școala Gimnazială Lungești     169       3     Vâlcea     Comună     Bărbătești     Școala Gimnazială, satul Bodești, comuna Bărbătești     185       4     Vâlcea     Oraș     Govora     Liceul Tehnologic, orașul Băile Govora     96       5     Vâlcea     Oraș     Bălcești     Liceul Tehnologic “Petrache Poenaru", orașul Bălcești     1025       6     Vâlcea     Comună     Frâncești     Școala Gimnazială Frâncești     293       7     Vâlcea     Comună     Glăvile     Școala Gimnazială “Bartolomeu Valeriu Anania", comuna Glăvile     58       8     Vâlcea     Comună     Roești     Școala Gimnazială “Ion C. Constantinescu", satul Cueni, comuna Roești     169       9     Vâlcea     Comună     Pietrari     Școala Gimnazială, comuna Pietrari     194       10     Vâlcea     Comună     Nicolae Bălcescu     Școala Gimnazială “Nicolae Bălcescu", satul Rotărăști, comuna Nicolae Bălcescu     190       11     Vâlcea     Oraș     Berbești     Liceul “Preda Buzescu", orașul Berbești     809       12     Vâlcea     Comună     Budești     Școala Gimnazială, comuna Budești     353       13     Vâlcea     Oraș     Călimănești     Liceul de Turism și Servicii Publice "Neagoe Basarab", oraș Călimănești/ structurile Școala Gimnazială Jiblea Veche și Grădinița Jiblea Veche     167       14     Vâlcea     Comună     Golești     Școala Gimnazială, satul Popești, comuna Golești     90       15     Vâlcea     Comună     Măciuca     Liceul Teoretic, satul Oveselu, comuna Măciuca     252       16     Vâlcea     Comună     Milcoiu     Școala Gimnazială, comuna Milcoiu     62       17     Vâlcea     Comună     Oteșani     Școala Gimnazială, satul Cârstănești, comuna Oteșani     135       18     Vâlcea     Comună     Șușani     Școala Gimnazială, comuna Șușani     160       19     Vâlcea     Comună     Bunești     Școala Gimnazială, comuna Bunești     194       20     Vâlcea     Comună     Galicea     Școala Gimnazială, comuna Galicea     226       21     Vâlcea     Comună     Gușoeni     Școala Gimnazială, comuna Gușoeni     82       22     Vâlcea     Comună     Lădești     Liceul “Virgil Ierunca", comuna Lădești     227       23     Vâlcea     Comună     Păușești     Școala Gimnazială, comuna Păușești     202       24     Vâlcea     Comună     Mădulari     Școala Gimnazială, comuna Mădulari     74       25     Vâlcea     Comună     Pesceana     Școala Gimnazială, comuna Pesceana     73       26     Vâlcea     Comună     Vaideeni     Școala Gimnazială “Luca Solomon", comuna Vaideeni     330       27     Vâlcea     Comună     Alunu     Școala Gimnazială, comuna Alunu     283       28     Vâlcea     Municipiu     Râmnicu Vâlcea     Școala Profesională Colonie, Râmnicu Vâlcea     451       29     Vâlcea     Comună     Laloșu     Școala Gimnazială, comuna Laloșu     174       30     Vâlcea     Comună     Stroești     Școala Gimnazială "Căpitan Mărășanu", comuna Stroești     159       31     Vâlcea     Comună     Cernișoara     Școala Gimnazială, satul Mădulari, comuna Cernișoara     201       32     Vâlcea     Comună     Ghioroiu     Școala Gimnazială, comuna Ghioroiu     69       33     Vâlcea     Comună     Valea Mare     Școala Gimnazială, satul Bătășani, comuna Valea Mare     98       34     Vâlcea     Comună     Prundeni     Școala Gimnazială, comuna Prundeni     200       35     Vâlcea     Comună     Stănești     Școala Gimnazială, comuna Stănești     63       36     Vâlcea     Municipiu     Râmnicu Vâlcea     Școala Gimnazială Nr. 4, Râmnicu Vâlcea     565       37     Vâlcea     Oraș     Ocnele Mari     Școala Gimnazială „Costea Marinoiu", orașul Ocnele Mari     220       38     Vâlcea     Comună     Diculești     Școala Gimnazială, satul Băbeni-Oltețu, comuna Diculești     172       39     Vâlcea     Comună     Făurești     Școala Gimnazială, satul Bungețani, comuna Făurești     118       40     Vâlcea     Comună     Voicești     Școala Gimnazială „Ioan Didicescu", comuna Voicești     118       41     Vâlcea     Comună     Sălătrucel     Școala Gimnazială Nr.1,comuna Sălătrucel     162       42     Vâlcea     Comună     Crețeni     Școala Gimnazială, comuna Crețeni     74       42     TOTAL     9177       1     Vaslui     Municipiu     Vaslui     Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza" Vaslui     473       2     Vaslui     Municipiu     Vaslui     Colegiul Economic „Anghel Rugină" Vaslui     806       3     Vaslui     Comună     Fălciu     Liceul Tehnologic „Dimitrie Cantemir" Fălciu     436       4     Vaslui     Oraș     Murgeni     Liceul Tehnologic „Ghenuță Coman" Murgeni     675       5     Vaslui     Oraș     Huși     Școala Gimnazială „Anastasie Panu" Huși     796       6     Vaslui     Comună     Băcești     Școala Gimnazială „Teodor Juncu" Băcești     520       7     Vaslui     Comună     Zorleni     Școala Gimnazială „Ion Murgeanu" Zorleni     806       8     Vaslui     Comună     Bogdana     Școala Gimnazială Nr. 1 Bogdana     148       9     Vaslui     Comună     Bogdănița     Școala Gimnazială Nr. 1 Cepești     164       10     Vaslui     Comună     Ghermănești     Școala Gimnazială „Prof.loan Dănilă" Ghermănesti     304       11     Vaslui     Comună     Tăcuta     Școala Gimnazială „Sfântul Andrei" Tăcuta     280       12     Vaslui     Comună     Văleni     Școala Gimnazială Nr 1 Văleni     305       13     Vaslui     Comună     Voinești     Școala Gimnazială Nr. 1 Voinești     534       14     Vaslui     Comună     lana     Școala Gimnazială Nr. 1 lana     498       15     Vaslui     Comună     Bogdănești     Școala Gimnazială „Horia Stamatin" Bogdănești     365       16     Vaslui     Comună     Coroiești     Școala Gimnazială „George C. Dragu" Coroiești     193       17     Vaslui     Comună     Berezeni     Școala Gimnazială „Anastasie Fătu" Berezeni     500       18     Vaslui     Comună     Alexandru Vlahuță     Școala Gimnazială Nr. 1 Alexandru Vlahuță     153       19     Vaslui     Comună     Gherghești     Școala Gimnazială Nr. 1 Gherghești     292       20     Vaslui     Comună     Oltenești     Școala Gimnazială "Constantin Rotaru" Târzii     210       21     Vaslui     Oraș     Huși     Școala Gimnazială "Ion Creangă" Huși     359       22     Vaslui     Comună     Crețeștii de Sus     Școala Gimnazială Nr. 1 Crețeștii de Sus     124       23     Vaslui     Comună     Băcani     Școala Gimnazială Nr. 1 Băcani     405       24     Vaslui     Oraș     Negrești     Școala Gimnazială "Mihai David" Negrești     773       25     Vaslui     Comună     Stănilești     Școala Gimnazială Nr. 1 Stănilești     380       26     Vaslui     Comună     Pochidia     Școala Gimnazială Nr. 1 Sălceni     122       27     Vaslui     Comună     Duda -Epureni     Școala Gimnazială „Constantin Asiminei" Duda-Epureni     275       28     Vaslui     Municipiu     Bârlad     Școala Gimnazială "Principesa Elena Bibescu" Bârlad     664       29     Vaslui     Comună     Pușcași     Școala Gimnazială Nr. 1 Pușcași     247       30     Vaslui     Comună     Dimitrie Cantemir     Școala Gimnazială Nr. 1 Hurdugi     224       31     Vaslui     Comună     Banca     Școala Gimnazială Nr. 1 Gara Banca     592       31     TOTAL     12623       1     Vrancea     Oraș     Mărășești     Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu" Mărășești     534       2     Vrancea     Comună     Răstoaca     Școala Gimnazială „N. Groza" Răstoaca     35       3     Vrancea     Comună     Păunești     Școala Gimnazială Păunești     412       4     Vrancea     Comună     Sihlea     Școala Gimnazială „Principele Șerban Ghica și Principesa Aristița Ghica" Sihlea     589       5     Vrancea     Comună     Homocea     Școala Gimnazială Homocea     440       6     Vrancea     Comună     Gura Caliței     Școala Gimnazială Gura Caliței     207       7     Vrancea     Comună     Poiana Cristei     Școala Gimnazială "Dr. Costică Bălan" Poiana Cristei     245       8     Vrancea     Comună     Tănăsoia     Școala Gimnazială Tănăsoaia     154       9     Vrancea     Comună     Slobozia Bradului     Școala Gimnazială Slobozia Bradului     1262       10     Vrancea     Comună     Ciorăști     Școala Gimnazială "Ionel Sîrbu" Ciorăști     269       11     Vrancea     Comună     Jariștea     Școala Gimnazială Jariștea     297       12     Vrancea     Comună     Tâmboești     Școala Gimnazială Tâmboești     460       13     Vrancea     Comună     Suraia     Școala Gimnazială Suraia     348       14     Vrancea     Municipiu     Adjud     Școala Gimnazială "Principele Radu" Adjud     501       15     Vrancea     Comună     Ruginești     Școala Gimnazială Ruginești     340       16     Vrancea     Comună     Vidra     Școala Gimnazială „Valeriu D. Cotea" Vidra     604       17     Vrancea     Municipiu     Focșani     Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau" Focșani     520       18     Vrancea     Comună     Tătăranu     Școala Gimnazială Nr.2 Bordeasca Veche     303       19     Vrancea     Comună     Ploscuțeni     Școala Gimnazială Ploscuțeni     281       20     Vrancea     Comună     Andreiașu de Jos     Școala Gimnazială „Simion Cristian" Andreiașu de Jos     105       21     Vrancea     Comună     Măicănești     Școala Gimnazială Măicănești     248       22     Vrancea     Oraș     Mărășești     Școala Gimnazială Nr.2 Mărășești     630       23     Vrancea     Comună     Biliești     Școala Gimnazială Nr.1 Biliești     197       24     Vrancea     Comună     Vintileasca     Școala Gimnazială Regina Maria Vintileasca     127       25     Vrancea     Comună     Jitia     Școala Gimnazială Jitia     151       26     Vrancea     Comună     Corbița     Școala Gimnazială Șerbănești     188       27     Vrancea     Comună     Reghiu     Școala Gimnazială Nr.1 Sindrilari     205       28     Vrancea     Comună     Pufești     Școala Gimnazială Pufești     412       29     Vrancea     Comună     Garoafa     Școala Gimnazială „Emil Atanasiu" Garoafa     338       29     TOTAL     10402      ------  

Preluat: 2026-09-23T08:48:58.811637+00:00 · SHA256: af857a08abee5c6a2b73d23f71cc7b2e8a25bf8e5e0279336bf700bcbcb5d06f