Legislație națională
HOTĂRÂRE · 157 · 2026
HOTĂRÂRE nr. 157 din 19 martie 2026 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 308354
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 157 din 19 martie 2026 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 20 martie 2026 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată , Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + ARTICOL UNIC Hotărârea Guvernului nr. 1.174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 30 decembrie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează: 1. La articolul 2, după alineatul (2^5) se introduce un nou alineat, alin. (2^6), cu următorul cuprins: (2^6) Pentru anul 2026, rata accizei reduse pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură în sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare este de 106,72 lei/1.000 litri și reprezintă conversia din euro în lei a ratei minime de impozitare de 21 euro/1.000 litri calculată la rata de schimb a monedei euro din data de 1 octombrie 2025, de 5,0821 lei pentru 1 euro. ... 2. La articolul 2, după alineatul (3^7) se introduce un nou alineat, alin. (3^8), cu următorul cuprins: (3^8) Pentru anul 2026, diferența dintre nivelul de 2.804,29 lei/1.000 litri, prevăzut în coloana 5, nr. crt. 12 din anexa nr. 1 la titlul VIII «Accize și alte taxe speciale» din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, și rata accizei reduse stabilită la alin. (2^6) este în cuantum unitar de 2,697 lei/litru și se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare. ... 3. La articolul 10, după alineatul (1^5) se introduce un nou alineat, alin. (1^6), cu următorul cuprins: (1^6) În anul 2026, valoarea schemei de ajutor de stat este de 620.000,00 mii lei, care se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru efectuarea plăților necesare aferente aplicării schemei de ajutor de stat în perioada iulie 2025-decembrie 2025. ... 4. La articolul 10, după alineatul (12) se introduce un nou alineat, alin. (13), cu următorul cuprins: (13) Suma alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2026 este de 620.000,00 mii lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2026. ... PRIM-MINISTRU ILIE-GAVRIL BOLOJAN Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu p. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florian-Emil Dumitru, secretar de stat Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare București, 19 martie 2026. Nr. 157. ----
Preluat: 2026-09-23T14:39:21.381546+00:00 · SHA256: 9305e86d1c7e6eebb24c4c84ff3810be98bdae86e8184892de5aee8e9c77424b