legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 40 · 2026

HOTĂRÂRE nr. 40 din 25 martie 2026 referitoare la Comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European - Foaie de parcurs pentru transformarea industriei apărării a UE: Eliberarea unei inovări disruptive pentru pregătirea în materie de apărare - COM (2025) 845 final

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Senatul · ID sursă 309042

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 40 din 25 martie 2026  referitoare la Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European -  Foaie de parcurs pentru transformarea industriei apărării a UE: Eliberarea unei inovări disruptive pentru pregătirea în materie de apărare - COM (2025) 845 final     EMITENT     SENATUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 2 aprilie 2026      În temeiul dispozițiilor  art. 67  și ale  art. 148 alin. (2)  și  (3) din Constituția României, republicată , precum și ale  Protocolului nr. 1  privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat  Tratatului de la Lisabona  de modificare a  Tratatului privind Uniunea Europeană  și a  Tratatului de instituire a Comunității Europene , semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin  Legea nr. 13/2008 ,   în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/106 din 11.03.2026,   Senatul adoptă prezenta hotărâre.    
				 + 
			  Articolul 1      Senatul României:  1.    constată că documentul se înscrie într-un efort mai amplu al Uniunii Europene de a se asigura că poate răspunde amenințărilor de securitate aflate în continuă evoluție, printr-un sector al apărării mai integrat, mai competitiv și mai inovator;   ...     2.    consideră că:  a)    este reafirmată necesitatea unei schimbări fundamentale de mentalitate, de la abordarea specifică perioadelor de pace la logica pregătirii operaționale. În acest context, Comisia evidențiază modelul ucrainean de inovare accelerată ca sursă de inspirație și ca dovadă a faptului că soluțiile flexibile, adaptabile și cu costuri reduse joacă un rol esențial în războiul modern;   ...     b)    foaia de parcurs propune o transformare sistemică a ecosistemului industrial european de apărare prin integrarea actorilor tradiționali din industrie, a inovatorilor din domeniul „New defence“ și a comunității tehnologice civile. Această integrare este prezentată drept indispensabilă pentru atingerea obiectivelor inițiativei Defence Readiness 2030;   ...      ...     3.    subliniază, în acord cu Ministerul Apărării Naționale, că:  a)    din perspectivă națională, comunicarea deschide oportunități semnificative pentru România, în condițiile în care modernizarea industriei europene de apărare poate accelera, în mod direct, și transformarea sectorului național. România dispune de un ecosistem IT competitiv, cu capacități demonstrate în domenii precum inteligența artificială, securitatea cibernetică, dezvoltarea software, simulările digitale, robotica și dronele - respectiv domeniile vizate de instrumente europene precum EUDIS, AGILE sau fondul european de investiții de tip fund of funds, în valoare de 1 miliard de euro;   ...     b)    pentru România se creează premise favorabile pentru:  (i)    integrarea companiilor românești în lanțurile europene de aprovizionare din domeniul apărării;   ...     (ii)    atragerea capitalului de risc european pentru companiile tehnologice românești aflate în faza de scalare;   ...     (iii)    creșterea vizibilității actorilor români în fața forțelor armate europene, prin intermediul inițiativelor de tip EUDIS Tech Alliances;   ...     (iv)    accesul extins la infrastructuri europene de testare - precum facilitățile Centrului Comun de Cercetare (JRC), AI factories sau infrastructurile dedicate tehnologiilor cuantice - este deosebit de relevant pentru România, având în vedere deficitul intern de platforme de testare și validare pentru tehnologii militare;   ...      ...      ...     4.    apreciază că:  a)    prezenta comunicare reprezintă un pas important în consolidarea politicii industriale de apărare a Uniunii Europene. Prin accelerarea proceselor de inovare, stimularea investițiilor private, modernizarea cadrului de reglementare și conectarea sistematică a ecosistemelor civile și militare, Uniunea Europeană urmărește crearea unui nou model de pregătire operațională, bazat pe viteză, scală și eficiență;   ...     b)    documentul constituie o invitație adresată statelor membre, industriilor naționale și sectorului privat de a participa activ la redefinirea industriei europene de apărare, în concordanță cu lecțiile desprinse din conflictele contemporane;   ...     c)    România se numără printre statele care pot beneficia în mod semnificativ de aceste evoluții, prin valorificarea potențialului tehnologic existent și prin adaptarea industriei tradiționale la dinamica actuală a pieței europene de apărare.   ...      ...         
				 + 
			  Articolul 2      Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.     Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 25 martie 2026, cu respectarea prevederilor  art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .     p. PREȘEDINTELE SENATULUI,    MIHAI COTEȚ    București, 25 martie 2026.   Nr. 40.   -----  

Preluat: 2026-09-23T15:59:51.665991+00:00 · SHA256: 931f81dab6a6aa374046e24ce23366f54849f55971fd790a696a04ef37395b0a