legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 73 · 2026

HOTĂRÂRE nr. 73 din 22 aprilie 2026 referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 98/58/CE a Consiliului şi a Directivei 2009/128/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte simplificarea şi consolidarea cerinţelor de siguranţă a produselor alimentare şi a hranei pentru animale şi de abrogare a Directivelor 82/711/CEE şi 85/572/CEE ale Consiliului - COM (2025) 1.021 final

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Senatul · ID sursă 309783

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 73 din 22 aprilie 2026  referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 98/58/CE a Consiliului și a Directivei 2009/128/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește simplificarea și consolidarea cerințelor de siguranță a produselor alimentare și a hranei pentru animale și de abrogare a Directivelor 82/711/CEE și 85/572/CEE ale Consiliului - COM (2025) 1.021 final     EMITENT     SENATUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 24 aprilie 2026      În temeiul dispozițiilor  art. 67  și ale  art. 148 alin. (2)  și  (3) din Constituția României, republicată , precum și ale  Protocolului nr. 2  privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat  Tratatului de la Lisabona  de modificare a  Tratatului  privind Uniunea Europeană și a  Tratatului  de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin  Legea nr. 13/2008 ,   în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/161 din 14.04.2026,   Senatul adoptă prezenta hotărâre.    
				 + 
			  Articolul 1      Senatul României constată că propunerea de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 98/58/CE a Consiliului și a Directivei 2009/128/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește simplificarea și consolidarea cerințelor de siguranță a produselor alimentare și a hranei pentru animale și de abrogare a Directivelor 82/711/CEE și 85/572/CEE ale Consiliului - COM (2025) 1.021 final respectă principiul subsidiarității și nu respectă principiul proporționalității.      
				 + 
			  Articolul 2      Senatul României:  1.    consideră, în acord cu Comisia pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală a Senatului, că:  a)    propunerea privind modificarea Directivei 2009/128/CE referitoare la utilizarea durabilă a pesticidelor vizează clarificarea cadrului legislativ pentru utilizarea dronelor în aplicarea produselor de protecție a plantelor;   ...     b)    această propunere legislativă este binevenită, întrucât facilitează adoptarea tehnologiilor de agricultură de precizie și modernizarea sectorului agricol;   ...     c)    utilizarea dronelor poate genera beneficii practice - precizie în aplicare, reducerea expunerii operatorilor, eficiență agronomică - doar dacă este corelată cu recunoașterea mutuală automată la nivel de zonă, în temeiul art. 40 din Regulamentul (CE) nr. 1.107/2009. În lipsa acestei corelări, statele membre cu piețe mai mici, inclusiv România, rămân mai puțin atractive pentru investiții în extinderea autorizațiilor pentru noi metode de aplicare;   ...      ...     2.    recomandă și susține, în acord cu Comisia pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală a Senatului:  a)    că abordarea legislativă trebuie să mențină principiile de siguranță și conformitate europeană și să fie orientată prioritar către:  (i)    instituirea rapidă a unui cadru tranzitoriu funcțional pentru utilizarea dronelor în condiții clar definite;   ...     (ii)    simplificarea și accelerarea procedurilor de autorizare, inclusiv pentru recunoașterea produselor existente, cu respectarea mecanismelor europene;   ...     (iii)    definirea unor cerințe tehnice clare și aplicabile imediat;   ...     (iv)    introducerea unor mecanisme digitale de trasabilitate și control, care să permită monitorizarea utilizării fără a îngreuna accesul fermierilor la tehnologie;   ...      ...     b)    că este necesară o implementare etapizată, cu termene clare și scurte, astfel încât tranziția de la derogări punctuale la un sistem stabil și predictibil să se realizeze rapid, fără a deveni un blocaj administrativ;   ...     c)    că reglementarea trebuie să evite atât riscul unei liberalizări necontrolate, cât și întârzierile care ar descuraja inovația și ar afecta competitivitatea fermierilor români în raport cu alte state membre;   ...     d)    adoptarea actului delegat privind utilizarea dronelor agricole într-un termen de maximum 2 ani, și nu de 4 ani, cum propune Comisia, pentru a reduce incertitudinea și a permite elaborarea rapidă a unui cadru tehnic aplicabil;   ...      ...     3.    solicită, în acord cu Comisia pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală a Senatului, ca actul delegat să includă mecanisme clare de recunoaștere automată, la nivel de zonă, a extinderilor de autorizații acordate de un stat membru pentru aplicarea prin intermediul dronelor, fără proceduri naționale suplimentare.   ...         
				 + 
			  Articolul 3      Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar opinia cuprinsă în prezenta hotărâre se transmite instituțiilor europene.     Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 22 aprilie 2026, cu respectarea prevederilor  art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .     p. PREȘEDINTELE SENATULUI,    MIHAI COTEȚ    București, 22 aprilie 2026.   Nr. 73.   -----  

Preluat: 2026-09-23T17:10:08.516136+00:00 · SHA256: b2e1150c75d78a6862fc87d9d9b8d6e336e9c4498e305e725c9254d177748999