legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDIN · 507 · 2026

ORDIN nr. 507 din 6 mai 2026 privind aprobarea Termenilor finali ai emisiunilor de titluri de stat, denominate în lei şi euro, lansate în perioada 8-15 mai 2026, în baza Prospectului de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanţelor, ce urmează a fi listate pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti - S.A. şi supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.118/2020

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Ministerul Finan?elor · ID sursă 310328

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDIN nr. 507 din 6 mai 2026  privind aprobarea Termenilor finali ai emisiunilor de titluri de stat, denominate în lei și euro, lansate în perioada 8-15 mai 2026, în baza Prospectului de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanțelor, ce urmează a fi listate pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București - S.A. și supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, aprobat prin  Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.118/2020      EMITENT     MINISTERUL FINANȚELOR       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 7 mai 2026      Având în vedere prevederile  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007  privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 109/2008 , cu modificările și completările ulterioare, și ale  Normelor metodologice  de aplicare a prevederilor  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007  privind datoria publică, aprobate prin  Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007 , cu modificările și completările ulterioare,   în temeiul  art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009  privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor, cu modificările și completările ulterioare, și al prevederilor  pct. 4.1.a), b).1^1 subpct. 5 din Normele metodologice  de aplicare a prevederilor  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007  privind datoria publică, aprobate prin  Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007 , cu modificările și completările ulterioare,   ministrul finanțelor emite următorul ordin:    
				 + 
			  Articolul 1      Se aprobă Termenii finali ai emisiunilor de titluri de stat, denominate în lei și euro, lansate în perioada 8-15 mai 2026, în baza Prospectului de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanțelor, ce urmează a fi listate pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București - S.A. și supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, aprobat prin  Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.118/2020 , cu modificările ulterioare.      
				 + 
			  Articolul 2      Termenii finali ai emisiunilor de titluri de stat, denominate în lei și euro, sunt prevăzuți în  anexele nr. 1-7  care fac parte integrantă din prezentul ordin.      
				 + 
			  Articolul 3      Direcția generală de management al datoriei publice și fluxurilor de trezorerie duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.      
				 + 
			  Articolul 4      Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.       p. Ministrul finanțelor,    Florin-Alexandru Zaharia,    secretar de stat    București, 6 mai 2026.   Nr. 507.    
				 + 
			  Anexa nr. 1         TERMENI FINALI    Emisiunea de titluri de stat cu scadența în 2028, nominative,    denominate în lei, emise în formă dematerializată (prin înscriere    în cont) (Emisiunea), emise în baza Programului FIDELIS de    emisiuni de titluri de stat al Ministerului Finanțelor       Perioada ofertei:  8 mai 2026-15 mai 2026    Preț de emisiune:  100% din valoarea nominală    Data emisiunii:  20 mai 2026    ISIN:  RO0HUFWQ1HQ0    Cod CFI:  DBFUFR    Simbol:  R2805B    NOTĂ IMPORTANTĂ Acești Termeni finali trebuie citiți împreună cu Prospectul de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanțelor, ce urmează a fi listate pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București - S.A. și supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (Prospectul), întocmit în scopul Programului FIDELIS de emisiuni de titluri de stat (Programul) de către Ministerul Finanțelor (Emitentul).     Prezentul prospect și orice modificări ale acestuia, precum și Termenii finali sunt disponibili:  a)    pe website-ul Emitentului - www.mfinante.ro;   ...     b)    pe website-ul BVB - www.bvb.ro;   ...     c)    pe website-ul UniCredit Bank - www.unicredit.ro;   ...     d)    pe website-ul BT Capital Partners -www.btcapitalpartners.ro;   ...     e)    pe website-ul BCR - www.bcr.ro;   ...     f)    pe website-ul BRD - www.brd.ro/mfp;   ...     g)    pe website-ul Tradeville - www.tradeville.ro.   ...      Informații complete despre Emitent și titlurile de stat sunt puse la dispoziție în Prospect și în acești Termeni finali.   TERMENI ȘI CONDIȚII Această parte a Termenilor finali va fi citită împreună cu termenii și condițiile titlurilor de stat prezentate în Prospect. Termenii scriși cu majuscule care nu sunt definiți în acești Termeni finali vor avea înțelesul menționat în Prospect, atunci când vor fi folosiți în Termenii finali.   Toate referințele în această parte a Termenilor finali la secțiuni și paragrafe sunt făcute la secțiunile și paragrafele din Prospect.   Prevederile Prospectului vor fi considerate completate cu informațiile conținute în acești Termeni finali.      VALUTĂ, DENOMINARE, FORMĂ ȘI NATURĂ JURIDICĂ       Valuta     Lei       Valoarea nominală a unui titlu de stat     100 lei       Sistemul de decontare     Depozitarul Central - S.A., șoseaua Nicolae Titulescu nr. 4-8, clădirea America House, aripa de est, etajul 1, sectorul 1, București       TITLURI DE STAT CU DOBÂNDĂ (CUPON) FIX/Ă       Rata dobânzii (rata cuponului)     7,40% pe an       Data începerii acumulării dobânzii (cuponului)     20 mai 2026       Perioada de dobândă     De la, inclusiv     până la, inclusiv            20 mai 2026    20 mai 2027     19 mai 2027   19 mai 2028       Plata dobânzii (cuponului)     Anuală       Data de înregistrare     11 mai 2027, 11 mai 2028       Data de plată a dobânzii (cuponului)     20 mai 2027, 20 mai 2028       RAMBURSAREA VALORII NOMINALE       Rambursare la scadență (data scadenței)     20 mai 2028       AGENT DE PLATĂ       Agent de plată pentru emisiunea în lei (dobândă și valoare nominală)        Banca Transilvania     Calea Dorobanților nr. 30-36, Cluj-Napoca       LEGEA APLICABILĂ ȘI JURISDICȚIA       Legea aplicabilă     Legea română       Jurisdicția     Instanțele judecătorești din România       ADMITERE LA TRANZACȚIONARE       Listare     Piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București - S.A.       Data admiterii/admiterilor la tranzacționare     21 mai 2026       TERMENI ȘI CONDIȚII ALE EMISIUNII       Revocarea subscrierilor     Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte sunt irevocabile.       Modificarea subscrierilor     Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte nu sunt modificabile.       Data alocării     15 mai 2026       Data tranzacției     18 mai 2026       Data decontării     20 mai 2026       Eligibilitate emisiune dedicată persoanelor donatoare de sânge     Da       Termen de valabilitate a adeverinței de donator de sânge/carnetului de donator de sânge/oricărui alt document ce atestă calitatea de donator de sânge     1 decembrie 2025-15 mai 2026             
				 + 
			  Anexa nr. 2         TERMENI FINALI    Emisiunea de titluri de stat cu scadența în 2028, nominative,    denominate în lei, emise în formă dematerializată (prin înscriere    în cont) (Emisiunea), emise în baza Programului FIDELIS de    emisiuni de titluri de stat al Ministerului Finanțelor       Perioada ofertei:  8 mai 2026-15 mai 2026    Preț de emisiune:  100% din valoarea nominală    Data emisiunii:  20 mai 2026    ISIN:  RO088TAIB227    Cod CFI:  DBFUFR    Simbol:  R2805C    NOTĂ IMPORTANTĂ Acești Termeni finali trebuie citiți împreună cu Prospectul de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanțelor, ce urmează a fi listate pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București - S.A. și supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (Prospectul), întocmit în scopul Programului FIDELIS de emisiuni de titluri de stat (Programul) de către Ministerul Finanțelor (Emitentul).     Prezentul prospect și orice modificări ale acestuia, precum și Termenii finali sunt disponibili:  a)    pe website-ul Emitentului - www.mfinante.ro;   ...     b)    pe website-ul BVB - www.bvb.ro;   ...     c)    pe website-ul UniCredit Bank - www.unicredit.ro;   ...     d)    pe website-ul BT Capital Partners - www.btcapitalpartners.ro;   ...     e)    pe website-ul BCR - www.bcr.ro;   ...     f)    pe website-ul BRD - www.brd.ro/mfp;   ...     g)    pe website-ul Tradeville - www.tradeville.ro.   ...      Informații complete despre Emitent și titlurile de stat sunt puse la dispoziție în Prospect și în acești Termeni finali.   TERMENI ȘI CONDIȚII Această parte a Termenilor finali va fi citită împreună cu termenii și condițiile titlurilor de stat prezentate în Prospect. Termenii scriși cu majuscule care nu sunt definiți în acești Termeni finali vor avea înțelesul menționat în Prospect, atunci când vor fi folosiți în Termenii finali.   Toate referințele în această parte a Termenilor finali la secțiuni și paragrafe sunt făcute la secțiunile și paragrafele din Prospect.   Prevederile Prospectului vor fi considerate completate cu informațiile conținute în acești Termeni finali.      VALUTĂ, DENOMINARE, FORMĂ ȘI NATURĂ JURIDICĂ       Valuta     Lei       Valoarea nominală a unui titlu de stat     100 lei       Sistemul de decontare     Depozitarul Central - S.A., șoseaua Nicolae Titulescu nr. 4-8, clădirea America House, aripa de est, etajul 1, sectorul 1, București       TITLURI DE STAT CU DOBÂNDĂ (CUPON) FIX/Ă       Rata dobânzii (rata cuponului)     6,40% pe an        Data începerii acumulării dobânzii (cuponului)     20 mai 2026       Perioada de dobândă     De la, inclusiv      până la, inclusiv            20 mai 2026    20 mai 2027     19 mai 2027   19 mai 2028       Plata dobânzii (cuponului)     Anuală       Data de înregistrare     11 mai 2027, 11 mai 2028       Data de plată a dobânzii (cuponului)     20 mai 2027, 20 mai 2028       RAMBURSAREA VALORII NOMINALE       Rambursare la scadență (data scadenței)     20 mai 2028       AGENT DE PLATĂ        Agent de plată pentru emisiunea în lei (dobândă și valoare nominală)        Banca Transilvania     Calea Dorobanților nr. 30-36, Cluj-Napoca       LEGEA APLICABILĂ ȘI JURISDICȚIA       Legea aplicabilă     Legea română       Jurisdicția     Instanțele judecătorești din România       ADMITERE LA TRANZACȚIONARE       Listare     Piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București - S.A.       Data admiterii/admiterilor la tranzacționare     21 mai 2026       TERMENI ȘI CONDIȚII ALE EMISIUNII       Revocarea subscrierilor     Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte sunt irevocabile.       Modificarea subscrierilor     Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte nu sunt modificabile.       Data alocării     15 mai 2026       Data tranzacției     18 mai 2026       Data decontării     20 mai 2026       Eligibilitate emisiune dedicată persoanelor donatoare de sânge     Nu       Termen de valabilitate a adeverinței de donator de sânge/carnetului de donator de sânge/oricărui alt document ce atestă calitatea de donator de sânge                  
				 + 
			  Anexa nr. 3         TERMENI FINALI    Emisiunea de titluri de stat cu scadența în 2030, nominative,    denominate în lei, emise în formă dematerializată (prin înscriere    în cont) (Emisiunea), emise în baza Programului FIDELIS de    emisiuni de titluri de stat al Ministerului Finanțelor       Perioada ofertei:  8 mai 2026-15 mai 2026    Preț de emisiune:  100% din valoarea nominală    Data emisiunii:  20 mai 2026    ISIN:  ROU3G300G249    Cod CFI:  DBFUFR    Simbol:   R3005C    NOTĂ IMPORTANTĂ Acești Termeni finali trebuie citiți împreună cu Prospectul de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanțelor, ce urmează a fi listate pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București - S.A. și supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (Prospectul), întocmit în scopul Programului FIDELIS de emisiuni de titluri de stat (Programul) de către Ministerul Finanțelor (Emitentul).     Prezentul prospect și orice modificări ale acestuia, precum și Termenii finali sunt disponibili:  a)    pe website-ul Emitentului - www.mfinante.ro;   ...     b)    pe website-ul BVB - www.bvb.ro;   ...     c)    pe website-ul UniCredit Bank - www.unicredit.ro;   ...     d)    pe website-ul BT Capital Partners - www.btcapitalpartners.ro;   ...     e)    pe website-ul BCR - www.bcr.ro;   ...     f)    pe website-ul BRD - www.brd.ro/mfp;   ...     g)    pe website-ul Tradeville - www.tradeville.ro.   ...      Informații complete despre Emitent și titlurile de stat sunt puse la dispoziție în Prospect și în acești Termeni finali.   TERMENI ȘI CONDIȚII Această parte a Termenilor finali va fi citită împreună cu termenii și condițiile titlurilor de stat prezentate în Prospect. Termenii scriși cu majuscule care nu sunt definiți în acești Termeni finali vor avea înțelesul menționat în Prospect, atunci când vor fi folosiți în Termenii finali.   Toate referințele în această parte a Termenilor finali la secțiuni și paragrafe sunt făcute la secțiunile și paragrafele din Prospect.   Prevederile Prospectului vor fi considerate completate cu informațiile conținute în acești Termeni finali.      VALUTĂ, DENOMINARE, FORMĂ ȘI NATURĂ JURIDICĂ       Valuta     Lei       Valoarea nominală a unui titlu de stat     100 lei       Sistemul de decontare     Depozitarul Central - S.A., șoseaua Nicolae Titulescu nr. 4-8, clădirea America House, aripa de est, etajul 1, sectorul 1, București       TITLURI DE STAT CU DOBÂNDĂ (CUPON) FIX/Ă       Rata dobânzii (rata cuponului)     7,00% pe an        Data începerii acumulării dobânzii (cuponului)     20 mai 2026       Perioada de dobândă     De la, inclusiv      până la, inclusiv            20 mai 2026    20 mai 2027   20 mai 2028   20 mai 2029     19 mai 2027   19 mai 2028   19 mai 2029   19 mai 2030       Plata dobânzii (cuponului)     Anuală       Data de înregistrare     11 mai 2027, 11 mai 2028, 10 mai 2029, 9 mai 2030       Data de plată a dobânzii (cuponului)     20 mai 2027, 20 mai 2028, 20 mai 2029, 20 mai 2030       RAMBURSAREA VALORII NOMINALE       Rambursare la scadență (data scadenței)     20 mai 2030       AGENT DE PLATĂ       Agent de plată pentru emisiunea în lei (dobândă și valoare nominală)            Banca Transilvania     Calea Dorobanților nr. 30-36, Cluj-Napoca       LEGEA APLICABILĂ ȘI JURISDICȚIA       Legea aplicabilă     Legea română       Jurisdicția     Instanțele judecătorești din România       ADMITERE LA TRANZACȚIONARE       Listare     Piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București - S.A.       Data admiterii/admiterilor la tranzacționare     21 mai 2026       TERMENI ȘI CONDIȚII ALE EMISIUNII       Revocarea subscrierilor     Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte sunt irevocabile.       Modificarea subscrierilor     Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte nu sunt modificabile.       Data alocării     15 mai 2026       Data tranzacției     18 mai 2026       Data decontării     20 mai 2026       Eligibilitate emisiune dedicată persoanelor donatoare de sânge     Nu       Termen de valabilitate a adeverinței de donator de sânge/carnetului de donator de sânge/oricărui alt document ce atestă calitatea de donator de sânge                  
				 + 
			  Anexa nr. 4         TERMENI FINALI    Emisiunea de titluri de stat cu scadența în 2032, nominative,    denominate în lei, emise în formă dematerializată (prin înscriere    în cont) (Emisiunea), emise în baza Programului FIDELIS de    emisiuni de titluri de stat al Ministerului Finanțelor       Perioada ofertei:  8 mai 2026-15 mai 2026    Preț de emisiune:  100% din valoarea nominală    Data emisiunii:  20 mai 2026    ISIN:  RO24GY7S0U54    Cod CFI:  DBFUFR    Simbol:  R3205A    NOTĂ IMPORTANTĂ Acești Termeni finali trebuie citiți împreună cu Prospectul de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanțelor, ce urmează a fi listate pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București - S.A. și supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (Prospectul), întocmit în scopul Programului FIDELIS de emisiuni de titluri de stat (Programul) de către Ministerul Finanțelor (Emitentul).     Prezentul prospect și orice modificări ale acestuia, precum și Termenii finali sunt disponibili:  a)    pe website-ul Emitentului - www.mfinante.ro;   ...     b)    pe website-ul BVB - www.bvb.ro;   ...     c)    pe website-ul UniCredit Bank - www.unicredit.ro;   ...     d)    pe website-ul BT Capital Partners - www.btcapitalpartners.ro;   ...     e)    pe website-ul BCR - www.bcr.ro;   ...     f)    pe website-ul BRD - www.brd.ro/mfp;   ...     g)    pe website-ul Tradeville - www.tradeville.ro.   ...      Informații complete despre Emitent și titlurile de stat sunt puse la dispoziție în Prospect și în acești Termeni finali.   TERMENI ȘI CONDIȚII Această parte a Termenilor finali va fi citită împreună cu termenii și condițiile titlurilor de stat prezentate în Prospect. Termenii scriși cu majuscule care nu sunt definiți în acești Termeni finali vor avea înțelesul menționat în Prospect, atunci când vor fi folosiți în Termenii finali.   Toate referințele în această parte a Termenilor finali la secțiuni și paragrafe sunt făcute la secțiunile și paragrafele din Prospect.   Prevederile Prospectului vor fi considerate completate cu informațiile conținute în acești Termeni finali.      VALUTĂ, DENOMINARE, FORMĂ ȘI NATURĂ JURIDICĂ       Valuta     Lei       Valoarea nominală a unui titlu de stat     100 lei       Sistemul de decontare     Depozitarul Central - S.A., șoseaua Nicolae Titulescu nr. 4-8, clădirea America House, aripa de est, etajul 1, sectorul 1, București       TITLURI DE STAT CU DOBÂNDĂ (CUPON) FIX/Ă       Rata dobânzii (rata cuponului)     7,50% pe an        Data începerii acumulării dobânzii (cuponului)     20 mai 2026       Perioada de dobândă     De la, inclusiv      până la, inclusiv            20 mai 2026   20 mai 2027    20 mai 2028    20 mai 2029    20 mai 2030    20 mai 2031     19 mai 2027   19 mai 2028   19 mai 2029   19 mai 2030   19 mai 2031   19 mai 2032       Plata dobânzii (cuponului)     Anuală       Data de înregistrare     11 mai 2027, 11 mai 2028, 10 mai 2029, 9 mai 2030, 9 mai 2031, 11 mai 2032       Data de plată a dobânzii (cuponului)     20 mai 2027, 20 mai 2028, 20 mai 2029, 20 mai 2030, 20 mai 2031, 20 mai 2032       RAMBURSAREA VALORII NOMINALE       Rambursare la scadență (data scadenței)     20 mai 2032       AGENT DE PLATĂ       Agent de plată pentru emisiunea în lei (dobândă și valoare nominală)        Banca Transilvania     Calea Dorobanților nr. 30-36, Cluj-Napoca       LEGEA APLICABILĂ ȘI JURISDICȚIA       Legea aplicabilă     Legea română       Jurisdicția     Instanțele judecătorești din România       ADMITERE LA TRANZACȚIONARE       Listare     Piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București - S.A.       Data admiterii/admiterilor la tranzacționare     21 mai 2026       TERMENI ȘI CONDIȚII ALE EMISIUNII       Revocarea subscrierilor     Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte sunt irevocabile.       Modificarea subscrierilor     Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte nu sunt modificabile.       Data alocării     15 mai 2026       Data tranzacției     18 mai 2026       Data decontării     20 mai 2026       Eligibilitate emisiune dedicată persoanelor donatoare de sânge     Nu       Termen de valabilitate a adeverinței de donator de sânge/carnetului de donator de sânge/oricărui alt document ce atestă calitatea de donator de sânge              
				 + 
			  Anexa nr. 5         TERMENI FINALI    Emisiunea de titluri de stat cu scadența în 2029, nominative,    denominate în euro, emise în formă dematerializată (prin înscriere    în cont) (Emisiunea), emise în baza Programului FIDELIS de emisiuni    de titluri de stat al Ministerului Finanțelor       Perioada ofertei:  8 mai 2026-15 mai 2026    Preț de emisiune:   100% din valoarea nominală    Data emisiunii:   20 mai 2026    ISIN:   ROMJJXMMMB11    Cod CFI:  DBFUFR    Simbol:   R2905AE    NOTĂ IMPORTANTĂ Acești Termeni finali trebuie citiți împreună cu Prospectul de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanțelor, ce urmează a fi listate pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București - S.A. și supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (Prospectul), întocmit în scopul Programului FIDELIS de emisiuni de titluri de stat (Programul) de către Ministerul Finanțelor (Emitentul).     Prezentul prospect și orice modificări ale acestuia, precum și Termenii finali sunt disponibili:  a)    pe website-ul Emitentului - www.mfinante.ro;   ...     b)    pe website-ul BVB - www.bvb.ro;   ...     c)    pe website-ul UniCredit Bank - www.unicredit.ro;   ...     d)    pe website-ul BT Capital Partners - www.btcapitalpartners.ro;   ...     e)    pe website-ul BCR - www.bcr.ro;   ...     f)    pe website-ul BRD - www.brd.ro/mfp;   ...     g)    pe website-ul Tradeville - www.tradeville.ro.   ...      Informații complete despre Emitent și titlurile de stat sunt puse la dispoziție în Prospect și în acești Termeni finali.   TERMENI ȘI CONDIȚII Această parte a Termenilor finali va fi citită împreună cu termenii și condițiile titlurilor de stat prezentate în Prospect. Termenii scriși cu majuscule care nu sunt definiți în acești Termeni finali vor avea înțelesul menționat în Prospect, atunci când vor fi folosiți în Termenii finali.   Toate referințele în această parte a Termenilor finali la secțiuni și paragrafe sunt făcute la secțiunile și paragrafele din Prospect.   Prevederile Prospectului vor fi considerate completate cu informațiile conținute în acești Termeni finali.      VALUTĂ, DENOMINARE, FORMĂ ȘI NATURĂ JURIDICĂ       Valuta     Euro       Valoarea nominală a unui titlu de stat     100 euro       Sistemul de decontare     Depozitarul Central - S.A., șoseaua Nicolae Titulescu nr. 4-8, clădirea America House, aripa de est, etajul 1, sectorul 1, București       TITLURI DE STAT CU DOBÂNDĂ (CUPON) FIX/Ă       Rata dobânzii (rata cuponului)     4,00% pe an        Data începerii acumulării dobânzii (cuponului)     20 mai 2026       Perioada de dobândă     De la, inclusiv      până la, inclusiv            20 mai 2026    20 mai 2027    20 mai 2028     19 mai 2027   19 mai 2028   19 mai 2029       Plata dobânzii (cuponului)     Anuală       Data de înregistrare     11 mai 2027, 11 mai 2028, 10 mai 2029       Data de plată a dobânzii (cuponului)     20 mai 2027, 20 mai 2028, 20 mai 2029       RAMBURSAREA VALORII NOMINALE       Rambursare la scadență (data scadenței)     20 mai 2029       AGENT DE PLATĂ       Agent de plată pentru emisiunea în euro (dobândă și valoare nominală)     Având în vedere faptul că investitorii vor putea dobândi și tranzacționa titluri de stat denominate în euro atât prin intermediul membrilor Sindicatului de intermediere, cât și prin intermediul participanților la sistemul Depozitarului Central autorizați în vederea accesării Platformei T2S, Emitentul va efectua plățile prin intermediul Depozitarului Central.        LEGEA APLICABILĂ ȘI JURISDICȚIA       Legea aplicabilă     Legea română       Jurisdicția     Instanțele judecătorești din România       ADMITERE LA TRANZACȚIONARE       Listare     Piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București - S.A.       Data admiterii/admiterilor la tranzacționare     21 mai 2026       TERMENI ȘI CONDIȚII ALE EMISIUNII       Revocarea subscrierilor     Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte sunt irevocabile.       Modificarea subscrierilor     Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte nu sunt modificabile.       Data alocării     15 mai 2026       Data tranzacției     18 mai 2026       Data decontării     20 mai 2026       Eligibilitate emisiune dedicată persoanelor donatoare de sânge     Nu       Termen de valabilitate a adeverinței de donator de sânge/carnetului de donator de sânge/oricărui alt document ce atestă calitatea de donator de sânge                  
				 + 
			  Anexa nr. 6         TERMENI FINALI    Emisiunea de titluri de stat cu scadența în 2031, nominative,    denominate în euro, emise în formă dematerializată (prin înscriere    în cont) (Emisiunea), emise în baza Programului FIDELIS de emisiuni    de titluri de stat al Ministerului Finanțelor       Perioada ofertei:   8 mai 2026-15 mai 2026    Preț de emisiune:   100% din valoarea nominală    Data emisiunii:   20 mai 2026    ISIN:   ROIN7TGI0BM0    Cod CFI:  DBFUFR    Simbol:   R3105AE    NOTĂ IMPORTANTĂ Acești Termeni finali trebuie citiți împreună cu Prospectul de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanțelor, ce urmează a fi listate pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București - S.A. și supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (Prospectul), întocmit în scopul Programului FIDELIS de emisiuni de titluri de stat (Programul) de către Ministerul Finanțelor (Emitentul).     Prezentul prospect și orice modificări ale acestuia, precum și Termenii finali sunt disponibili:  a)    pe website-ul Emitentului - www.mfinante.ro;   ...     b)    pe website-ul BVB - www.bvb.ro;   ...     c)    pe website-ul UniCredit Bank - www.unicredit.ro;   ...     d)    pe website-ul BT Capital Partners - www.btcapitalpartners.ro;   ...     e)    pe website-ul BCR - www.bcr.ro;   ...     f)    pe website-ul BRD - www.brd.ro/mfp;   ...     g)    pe website-ul Tradeville - www.tradeville.ro.   ...      Informații complete despre Emitent și titlurile de stat sunt puse la dispoziție în Prospect și în acești Termeni finali.   TERMENI ȘI CONDIȚII Această parte a Termenilor finali va fi citită împreună cu termenii și condițiile titlurilor de stat prezentați în Prospect. Termenii scriși cu majuscule care nu sunt definiți în acești Termeni finali vor avea înțelesul menționat în Prospect, atunci când vor fi folosiți în Termenii finali.   Toate referințele în această parte a Termenilor finali la secțiuni și paragrafe sunt făcute la secțiunile și paragrafele din Prospect.   Prevederile Prospectului vor fi considerate completate cu informațiile conținute în acești Termeni finali.      VALUTĂ, DENOMINARE, FORMĂ ȘI NATURĂ JURIDICĂ       Valuta     Euro       Valoarea nominală a unui titlu de stat     100 euro       Sistemul de decontare     Depozitarul Central - S.A., șoseaua Nicolae Titulescu nr. 4-8, clădirea America House, aripa de est, etajul 1, sectorul 1, București       TITLURI DE STAT CU DOBÂNDĂ (CUPON) FIX/Ă       Rata dobânzii (rata cuponului)     5,00% pe an       Data începerii acumulării dobânzii (cuponului)     20 mai 2026       Perioada de dobândă     De la, inclusiv      până la, inclusiv            20 mai 2026    20 mai 2027    20 mai 2028    20 mai 2029    20 mai 2030     19 mai 2027   19 mai 2028   19 mai 2029   19 mai 2030   19 mai 2031       Plata dobânzii (cuponului)     Anuală       Data de înregistrare     11 mai 2027, 11 mai 2028, 10 mai 2029, 9 mai 2030, 9 mai 2031       Data de plată a dobânzii (cuponului)     20 mai 2027, 20 mai 2028, 20 mai 2029, 20 mai 2030, 20 mai 2031       RAMBURSAREA VALORII NOMINALE       Rambursare la scadență (data scadenței)     20 mai 2031       AGENT DE PLATĂ       Agent de plată pentru emisiunea în euro (dobândă și valoare nominală)     Având în vedere faptul că investitorii vor putea dobândi și tranzacționa titluri de stat denominate în euro atât prin intermediul membrilor Sindicatului de intermediere, cât și prin intermediul participanților la sistemul Depozitarului Central autorizați în vederea accesării Platformei T2S, Emitentul va efectua plățile prin intermediul Depozitarului Central.       LEGEA APLICABILĂ ȘI JURISDICȚIA       Legea aplicabilă     Legea română       Jurisdicția     Instanțele judecătorești din România       ADMITERE LA TRANZACȚIONARE       Listare     Piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București - S.A.       Data admiterii/admiterilor la tranzacționare     21 mai 2026       TERMENI ȘI CONDIȚII ALE EMISIUNII       Revocarea subscrierilor     Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte sunt irevocabile.       Modificarea subscrierilor     Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte nu sunt modificabile.       Data alocării     15 mai 2026       Data tranzacției     18 mai 2026       Data decontării     20 mai 2026       Eligibilitate emisiune dedicată persoanelor donatoare de sânge     Nu       Termen de valabilitate a adeverinței de donator de sânge/carnetului de donator de sânge/oricărui alt document ce atestă calitatea de donator de sânge                  
				 + 
			  Anexa nr. 7         TERMENI FINALI    Emisiunea de titluri de stat cu scadența în 2036, nominative,    denominate în euro, emise în formă dematerializată (prin    înscriere în cont) (Emisiunea), emise în baza Programului    FIDELIS de emisiuni de titluri de stat al Ministerului Finanțelor       Perioada ofertei:   8 mai 2026-15 mai 2026    Preț de emisiune:   100% din valoarea nominală    Data emisiunii:   20 mai 2026    ISIN:   ROVMSL8DL3F3    Cod CFI:  DBFUFR    Simbol:   R3605AE    NOTĂ IMPORTANTĂ Acești Termeni finali trebuie citiți împreună cu Prospectul de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanțelor, ce urmează a fi listate pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București - S.A. și supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (Prospectul), întocmit în scopul Programului FIDELIS de emisiuni de titluri de stat (Programul) de către Ministerul Finanțelor (Emitentul).     Prezentul prospect și orice modificări ale acestuia, precum și Termenii finali sunt disponibili:  a)    pe website-ul Emitentului - www.mfinante.ro;   ...     b)    pe website-ul BVB - www.bvb.ro;   ...     c)    pe website-ul UniCredit Bank - www.unicredit.ro;   ...     d)    pe website-ul BT Capital Partners - www.btcapitalpartners.ro;   ...     e)    pe website-ul BCR - www.bcr.ro;   ...     f)    pe website-ul BRD - www.brd.ro/mfp;   ...     g)    pe website-ul Tradeville - www.tradeville.ro.   ...      Informații complete despre Emitent și titlurile de stat sunt puse la dispoziție în Prospect și în acești Termeni finali.   TERMENI ȘI CONDIȚII Această parte a Termenilor finali va fi citită împreună cu termenii și condițiile titlurilor de stat prezentate în Prospect. Termenii scriși cu majuscule care nu sunt definiți în acești Termeni finali vor avea înțelesul menționat în Prospect, atunci când vor fi folosiți în Termenii finali.   Toate referințele în această parte a Termenilor finali la secțiuni și paragrafe sunt făcute la secțiunile și paragrafele din Prospect.   Prevederile Prospectului vor fi considerate completate cu informațiile conținute în acești Termeni finali.      VALUTĂ, DENOMINARE, FORMĂ ȘI NATURĂ JURIDICĂ       Valuta     Euro       Valoarea nominală a unui titlu de stat     100 euro       Sistemul de decontare     Depozitarul Central - S.A., șoseaua Nicolae Titulescu nr. 4-8, clădirea America House, aripa de est, etajul 1, sectorul 1, București       TITLURI DE STAT CU DOBÂNDĂ (CUPON) FIX/Ă       Rata dobânzii (rata cuponului)     6,25% pe an       Data începerii acumulării dobânzii (cuponului)     20 mai 2026       Perioada de dobândă     De la, inclusiv      până la, inclusiv            20 mai 2026    20 mai 2027    20 mai 2028    20 mai 2029    20 mai 2030    20 mai 2031    20 mai 2032    20 mai 2033    20 mai 2034    20 mai 2035     19 mai 2027   19 mai 2028   19 mai 2029   19 mai 2030   19 mai 2031   19 mai 2032   19 mai 2033   19 mai 2034   19 mai 2035   19 mai 2036       Plata dobânzii (cuponului)     Anuală       Data de înregistrare     11 mai 2027, 11 mai 2028, 10 mai 2029, 9 mai 2030, 9 mai 2031, 11 mai 2032, 11 mai 2033, 11 mai 2034, 10 mai 2035, 9 mai 2036       Data de plată a dobânzii (cuponului)     20 mai 2027, 20 mai 2028, 20 mai 2029, 20 mai 2030, 20 mai 2031, 20 mai 2032, 20 mai 2033, 20 mai 2034, 20 mai 2035, 20 mai 2036       RAMBURSAREA VALORII NOMINALE       Rambursare la scadență (data scadenței)     20 mai 2036       AGENT DE PLATĂ        Agent de plată pentru emisiunea în euro (dobândă și valoare nominală)     Având în vedere faptul că investitorii vor putea dobândi și tranzacționa titluri de stat denominate în euro atât prin intermediul membrilor Sindicatului de intermediere, cât și prin intermediul participanților la sistemul Depozitarului Central autorizați în vederea accesării Platformei T2S, Emitentul va efectua plățile prin intermediul Depozitarului Central.       LEGEA APLICABILĂ ȘI JURISDICȚIA       Legea aplicabilă     Legea română       Jurisdicția     Instanțele judecătorești din România       ADMITERE LA TRANZACȚIONARE       Listare     Piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București - S.A.       Data admiterii/admiterilor la tranzacționare     21 mai 2026       TERMENI ȘI CONDIȚII ALE EMISIUNII       Revocarea subscrierilor     Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte sunt irevocabile.       Modificarea subscrierilor     Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte nu sunt modificabile.       Data alocării     15 mai 2026       Data tranzacției     18 mai 2026       Data decontării     20 mai 2026       Eligibilitate emisiune dedicată persoanelor donatoare de sânge     Nu       Termen de valabilitate a adeverinței de donator de sânge/carnetului de donator de sânge/oricărui alt document ce atestă calitatea de donator de sânge             ----  

Preluat: 2026-09-25T10:19:23.684124+00:00 · SHA256: ad45b7024f49f401ccad23aecc3dc17e6ba5ecb4a9bb9784fcf56fc25bec0185