legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
LEGE · 64 · 2026

LEGE nr. 64 din 15 mai 2026 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2025 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Parlamentul · ID sursă 310545

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 LEGE nr. 64 din 15 mai 2026  pentru aprobarea  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2025  privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate     EMITENT     PARLAMENTUL ROMÂNIEI       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 416 din 15 mai 2026      Parlamentul României adoptă prezenta lege.    
				 + 
			  ARTICOL UNIC      Se aprobă  Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91 din 30 decembrie 2025  privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1223 din 31 decembrie 2025, cu următoarele modificări și completări:  1.    La  articolul I punctul 1 ,  alineatele (2^5)  și  (2^6)  se modifică și vor avea următorul cuprins:    (2^5)    În cazul în care, în urma controlului prevăzut la alin. (1)-(2^4), se constată că certificatul de concediu medical a fost eliberat cu nerespectarea prevederilor legale, asiguratul nu beneficiază de indemnizația aferentă concediului medical.    (2^6)    Procedura de desfășurare a controlului prevăzut la alin. (2^1)-(2^4), precum și modalitatea de aplicare a dispozițiilor alin. (2^5) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.      ...     2.    La  articolul II, după alineatul (1)  se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:    (1^1)    În cazul concediului medical acordat fără întrerupere pentru un episod de boală sau complicațiile care decurg din aceasta, indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate se calculează și se plătesc prin diminuarea cu o singură zi, indiferent de numărul certificatelor de concediu medical eliberate.      ...     3.    La  articolul II, după alineatul (3)  se introduc două noi alineate, alin. (4) și (5), cu următorul cuprins:    (4)    Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul concediilor medicale prevăzute la  art. 2 alin. (1) lit. c) ,  d^1)  și  e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 399/2006 , cu modificările și completările ulterioare, și nici în cazul concediilor medicale acordate bolnavilor incluși în programele naționale de sănătate.    (5)     Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul certificatelor de concediu medical eliberate în situația bolnavilor care beneficiază de acordarea serviciilor medicale în regim de spitalizare.      ...     4.    La  articolul VI, după alineatul (2)  se introduc trei noi alineate, alin. (3)-(5), cu următorul cuprins:    (3)    Modalitatea de punere în aplicare a prevederilor art. II alin. (4) și (5) se stabilește prin ordinul comun al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate prevăzut la  art. 11^1 , precum și la  art. 56 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 399/2006 , cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență.    (4)     Prevederile art. II alin. (4) și (5) se aplică concediilor medicale acordate începând cu data de 1 a lunii următoare intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență.    (5)     Până la data emiterii noilor formulare de certificate de concediu medical, în condițiile alin. (1), pentru punerea în aplicare a prevederilor art. II alin. (4) și (5), pe formatul în vigoare al formularelor de certificate de concediu medical medicul curant va înscrie în rubrica «Observații» - «PNS», utilizând semnătura și parafa.      ...        Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor  art. 75  și ale  art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .      p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,    NATALIA-ELENA INTOTERO    PREȘEDINTELE SENATULUI    MIRCEA ABRUDEAN    București, 15 mai 2026.   Nr. 64.   ----  

Preluat: 2026-09-23T21:28:24.153407+00:00 · SHA256: 700b9d674e0dcebd1e026a13ff80870cfbdcb3c4b370c935f57c9fa51ef26134