Legislație națională
HOTĂRÂRE · 43 · 2026
HOTĂRÂRE nr. 43 din 30 iunie 2026 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - "Pachetul privind reţeaua europeană" - COM (2025) 1005
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Camera Deputa?ilor · ID sursă 311954
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 43 din 30 iunie 2026 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - "Pachetul privind rețeaua europeană" - COM (2025) 1005 EMITENT CAMERA DEPUTAȚILOR Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 541 din 1 iulie 2026 În temeiul prevederilor art. 67 și ale art. 148 din Constituția României, republicată , ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene, cu completările ulterioare, și ale art. 165 - 190 din Regulamentul Camerei Deputaților , aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat , cu modificările ulterioare, Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre. + ARTICOL UNIC Luând în considerare Opinia nr. 7c-21/392, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în ședința din 12 mai 2026, Camera Deputaților: 1. susține obiectivul creșterii nivelului de interconectare între statele membre, care să permită o veritabilă uniune energetică, din perspectiva gestionării provocărilor critice cu care se confruntă rețelele de energie și a reducerii dependenței de importuri din țări terțe; ... 2. susține construirea unei uniuni energetice funcționale și consolidarea interconexiunilor dintre Est și Vest (mai ales Austria și Slovacia) și Nord-Sud, cu scopul reducerii ecartului de prețuri la energie între aceste regiuni; ... 3. recomandă acordarea unei atenții corespunzătoare gestionării blocajelor structurale ale rețelelor electrice; ... 4. atrage atenția că, înaintea unei decizii de extindere a rețelelor electrice existente, se impune ca acestea să fie utilizate în mod eficient, inclusiv prin soluții de flexibilizare; ... 5. amintește că îmbunătățirea capacității de interconectare este esențială pentru asigurarea securității și accesibilității energiei în statele membre; ... 6. recomandă luarea în considerare, în mod corespunzător, a realităților de la nivelul statelor membre și a preocupărilor referitoare la securitatea rețelelor specifice și propune acordarea unei atenții constante pentru asigurarea coerenței între acțiunile de planificare a dezvoltării rețelelor energetice, realizate la nivelul statelor membre, și evoluțiile de la nivel regional și european; ... 7. cu referire la pachetul legislativ care însoțește comunicarea, propune stabilirea unor proceduri administrative simplificate și evitarea centralizării excesive la nivelul Uniunii, pentru a ține cont de competențele statelor membre în domeniul politicii energiei și de particularitățile sistemelor energetice naționale, precum și în scopul adaptării la viitoarele evoluții; exprimă rezerve cu privire la eventuala instituire a unei proceduri generalizate de aprobare tacită pentru întregul proces de autorizare a proiectelor energetice majore, în particular din perspectiva principiului securității juridice; susține păstrarea principiului ca veniturile din congestia interconexiunilor să rămână, în principal, la dispoziția operatorului de transport care a generat veniturile, întrucât veniturile ar trebui să continue să sprijine investițiile în rețele acolo unde au fost generate; consideră că se impun clarificări suplimentare asupra raporturilor dintre prevederile viitorului regulament privind infrastructurile energetice europene (TEN-E) și cadrul în vigoare prevăzut prin Regulamentul (UE) 2019/943 privind piața internă de energie electrică; ... 8. recomandă luarea în considerare, în mod corespunzător, a experiențelor derivate din aplicarea Regulamentului (UE) 2022/2.577 de stabilire a unui cadru pentru accelerarea implementării energiei din surse regenerabile și a Directivei (UE) 2023/2.413 în ceea ce privește promovarea energiei din surse regenerabile, în scopul gestionării obstacolelor pentru procedurile de autorizare a noilor infrastructuri energetice; atrage atenția asupra riscului de fragmentare normativă la nivelul Uniunii, prin promovarea mai multor instrumente legislative privind autorizarea proiectelor energetice, și solicită o perspectivă coordonată; recomandă menținerea unui nivel adecvat de flexibilitate pentru statele membre, în special în ceea ce privește organizarea administrativă și planificarea utilizării terenurilor; ... 9. atrage atenția asupra importanței menținerii încrederii publice, inclusiv prin consolidarea dialogului cu comunitățile locale, ca element esențial pentru accelerarea efectivă a proiectelor; ... 10. apreciază rolul rețelelor europene ale operatorilor de transport și de sistem pentru sectoarele energiei electrice, gazelor și hidrogenului în conceperea și gestionarea infrastructurii energetice transfrontaliere europene; ... 11. amintește rolul digitalizării sistemelor energetice în creșterea eficienței energetice, producerea descentralizată, sporirea flexibilității rețelelor, promovarea consumului de energie curată și optimizarea consumului pentru utilizatori; ... 12. evidențiază necesitatea de a acorda o atenție particulară inițiativelor de digitalizare a rețelelor de distribuție și rezilienței împotriva noilor amenințări, îndeosebi a celor referitoare la securitatea cibernetică a sistemelor și rețelelor informatice din sectorul energetic, precum și împotriva perturbărilor în funcționarea lor, ca efect al fenomenelor meteorologice extreme; ... 13. subliniază importanța de a gestiona în mod adecvat complexitatea administrării rețelelor de gaze naturale prin efectul integrării gazelor regenerabile, precum biometanul, hidrogenul, metanul sintetic, în aceste rețele, pentru a ține cont de caracterul descentralizat al producției acestor gaze; ... 14. salută inițiativa „Autostrăzilor energetice“ și recunoaște necesitatea eliminării cu prioritate a blocajelor care afectează proiectele esențiale de interconectare, în privința cărora grupurile regionale la nivel înalt trebuie să faciliteze cooperarea; ... 15. recunoaște importanța explorării unor modalități suplimentare de a finanța infrastructura energetică, în contextul volumului substanțial al investițiilor necesare în infrastructură, fără a antrena însă creșterea prețurilor energiei pentru consumatori; ... 16. salută majorarea alocării pentru finanțarea infrastructurii energetice, prin Mecanismul pentru interconectarea Europei, potrivit următorului cadru financiar multianual, drept recunoaștere a importanței strategice a sectorului energetic; ... 17. evidențiază potențialul semnificativ de dezvoltare a centrelor de date, pe care îl deține România, din perspectiva situării geografice, a producției de energie din surse regenerabile, conectivității existente și infrastructurii dezvoltate de telecomunicații; ... 18. sprijină dezvoltarea interconectărilor între statele membre și țările candidate și din vecinătate; reamintește importanța strategică a interconectării rețelelor energetice cu Republica Moldova și cu Ucraina. ... Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaților în ședința din 30 iunie 2026, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată . p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, NATALIA-ELENA INTOTERO București, 30 iunie 2026. Nr. 43. ----
Preluat: 2026-09-24T08:57:37.563445+00:00 · SHA256: 7224e809ec4462266928f697259964f3297aa9e12339dfa8ad1f14bdb4284aad