Legislație națională
METODOLOGIE · 0 · 2026
METODOLOGIE din 22 septembrie 2026 de realizare a unei analize transparente a costurilor şi beneficiilor surselor de energie distribuite în vederea determinării costurilor totale ale sistemului de distribuţie aplicabile partajării energiei regenerabile în cadrul unei comunităţi de energie din surse regenerabile
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Autoritatea Na?ională de Reglementare în Domeniul Energiei · ID sursă 314787
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
METODOLOGIE din 22 septembrie 2026 de realizare a unei analize transparente a costurilor și beneficiilor surselor de energie distribuite în vederea determinării costurilor totale ale sistemului de distribuție aplicabile partajării energiei regenerabile în cadrul unei comunități de energie din surse regenerabile EMITENT AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 808 din 23 septembrie 2026 Notă ... Aprobată prin ORDINUL nr. 58 din 22 septembrie 2026 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 23 septembrie 2026. + Capitolul I Dispoziții generale + Articolul 1 Scopul metodologiei (1) Prezenta metodologie stabilește cadrul procedural și condițiile de realizare a analizei transparente a costurilor și beneficiilor asociate surselor de energie distribuite în cadrul unei comunități de energie din surse regenerabile. (2) Analiza prevăzută la alin. (1) are ca scop determinarea costurilor totale ale sistemului de distribuție aplicabile partajării energiei regenerabile în cadrul unei comunități de energie din surse regenerabile, în conformitate cu prevederile art. 22^6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 163/2022 pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată prin Legea nr. 110/2026 , cu modificările și completările ulterioare ( OUG nr. 163/2022 ). + Articolul 2 Domeniul de aplicare Prezenta metodologie se aplică: a) comunităților de energie din surse regenerabile înregistrate în Registru, pentru solicitarea de efectuare a analizei cost-beneficiu; ... b) operatorilor de distribuție concesionari, pentru furnizarea datelor/informațiilor necesare analizei cost-beneficiu; ... c) ANRE, pentru elaborarea analizei cost-beneficiu. ... + Capitolul II Definiții și abrevieri + Articolul 3 Definiții și abrevieri În înțelesul prezentei metodologii, termenii și abrevierile utilizate au următoarele semnificații: 1. Definiții a) analiză cost-beneficiu evaluarea impactului CESR asupra sistemului de distribuție, prin identificarea costurilor suplimentare și a beneficiilor ce constau în costurile evitate b) date tehnice informațiile privind capacitățile de producere, consum, stocare, profilurile de sarcină, pierderile în rețelele electrice de distribuție (CPT) și congestiile locale c) energia electrică produsă/stocată și consumată în cadrul comunității cantitatea de energie electrică activă produsă din surse regenerabile în cadrul CESR sau stocată anterior (din producția CESR) și consumată la locurile de consum deținute de membrii CESR în același interval de decontare, care tranzitează exclusiv rețeaua electrică de distribuție dintr-o zonă limitată, cu un anumit nivel de tensiune; în cadrul rețelei JT se limitează la nivel de plecări din același post de transformare și în cadrul rețelei MT la nivel de plecări din aceeași stație de transformare. d) scenariu de referință situația tehnico-economică a rețelei anterior înregistrării CESR în Registru e) scenariul CESR situația tehnico-economică a rețelei rezultată din funcționarea CESR, ca urmare a utilizării energiei electrice produse/stocate pentru consum în cadrul comunității. ... 2. Abrevieri a) ANRE Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei b) CESR comunitate de energie din surse regenerabile c) ODC operator de distribuție concesionar d) CAPEX costuri de capital e) OPEX costuri de operare și mentenanță f) RED II Directiva (UE) 2018/2.001 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile g) RED III Directiva (UE) 2023/2.413 a Parlamentului European și a Consiliului din 18 octombrie 2023 de modificare a Directivei (UE) 2018/2.001, a Regulamentului (UE) 2018/1.999 și a Directivei 98/70/CE în ceea ce privește promovarea energiei din surse regenerabile și de abrogare a Directivei (UE) 2015/652 a Consiliului h) CPT consum propriu tehnologic al rețelei electrice de distribuție i) JT joasă tensiune j) MT medie tensiune k) IT înaltă tensiune l) Registru Registrul național al comunităților de energie m) EEPSC energia electrică produsă/stocată și consumată în cadrul comunității ... + Capitolul III Documentația - Date necesare pentru efectuarea analizei cost-beneficiu + Articolul 4 Date furnizate de CESR (1) În vederea elaborării de către ANRE a analizei cost-beneficiu, CESR transmite ODC solicitarea de furnizare a datelor, însoțită de următoarele date/informații: a) lista locurilor de consum și/sau de producere ale membrilor; ... b) cantitățile anuale estimate de producție, autoconsum/ consum, stocare și livrare în rețea; ... c) cantitățile estimate de EEPSC; ... d) existența și caracteristicile capacităților de stocare; ... e) orice alte informații considerate relevante pentru efectuarea analizei. ... (2) CESR achită ODC tariful pentru calculul și furnizarea datelor necesare analizei cost-beneficiu. (3) Tariful prevăzut la alin. (2) este egal cu tariful pentru emiterea avizului tehnic de racordare pentru un loc de consum și/sau de producere cu puterea egală cu suma puterilor locurilor de consum și/sau de producere aprobate pentru membrii CESR. + Articolul 5 Date furnizate de ODC În termen de 15 zile de la solicitarea CESR prevăzută la art. 4 , ODC are obligația să transmită CESR următoarele date/informații: a) nivelul CPT și costurile anuale aferente achiziției CPT din zona de rețea de distribuție la care sunt racordate locurile de consum și/sau de producere ale membrilor CESR, în scenariul de referință și în scenariul CESR, pe fiecare nivel de tensiune: JT, MT și IT; ... b) variația CPT și variația costurilor cu achiziția CPT din zona de rețea de distribuție, calculate ca diferență între valorile obținute în scenariul de referință și în scenariul CESR, pe fiecare nivel de tensiune: JT, MT și IT; ... c) cantitatea lunară de energie electrică produsă/stocată și consumată în cadrul comunității, care tranzitează numai rețeaua electrică de distribuție cu un anumit nivel de tensiune și care nu tranzitează rețelele cu niveluri de tensiune superioară, în scenariul CESR; ... d) nivelul investițional prognozat pentru anul în curs și următorii patru ani în scenariul de referință și în scenariul CESR; ... e) lucrările de investiții evitate sau suplimentare ca urmare a funcționării CESR, rezultate din compararea nivelului investițional în scenariul de referință și în scenariul CESR; ... f) costurile de CAPEX și OPEX aferente lucrărilor de investiții evitate sau suplimentare; ... g) congestiile înregistrate în anul precedent și costurile aferente; ... h) congestiile evitate sau suplimentare generate de CESR și costurile aferente; ... i) costuri cu serviciile de flexibilitate furnizate de CESR pentru rezolvarea unei congestii locale; ... j) validarea datelor/informațiilor transmise de CESR; ... k) îmbunătățirea parametrilor de calitate a energiei electrice în rețeaua de distribuție, inclusiv a nivelului tensiunii în rețea, ca urmare a funcționării CESR; ... l) orice alte informații considerate relevante pentru efectuarea analizei, eventuale recomandări. ... + Capitolul IV Analiza cost-beneficiu și rezultatele acesteia + Articolul 6 Realizarea analizei cost-beneficiu (1) ANRE, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, elaborează analiza costurilor și beneficiilor asociate surselor de energie distribuite utilizate în cadrul unei CESR. (2) Analiza prevăzută la alin. (1) se efectuează pe baza datelor și informațiilor furnizate de CESR și de ODC. + Articolul 7 Solicitarea analizei cost-beneficiu la ANRE În vederea elaborării de către ANRE a analizei cost-beneficiu, CESR transmite la ANRE solicitarea de efectuare a analizei cost-beneficiu însoțită de documentația ce conține datele/informațiile prevăzute la art. 4 și 5 . + Articolul 8 Verificarea documentației (1) ANRE verifică documentația transmisă de CESR pentru efectuarea analizei cost-beneficiu. (2) ANRE are dreptul să solicite CESR sau ODC orice date/informații suplimentare, considerate necesare pentru efectuarea analizei cost-beneficiu. (3) La solicitarea ANRE, CESR sau ODC are obligația să transmită toate informațiile și documentele suplimentare pe care ANRE le consideră necesare pentru efectuarea analizei cost-beneficiu, în termenul prevăzut în solicitare. (4) În cazul în care CESR nu răspunde în termenul prevăzut la alin. (3) , documentația este respinsă ca incompletă, ANRE notificând în acest sens CESR și ODC. (5) Data la care documentația se consideră completă poate fi, după caz: a) data depunerii solicitării de efectuare a analizei cost-beneficiu; ... b) data completării documentației, în cazul unor solicitări de date/informații suplimentare din partea ANRE conform alin. (2) . ... + Articolul 9 Conținutul analizei cost-beneficiu Analiza realizată de ANRE poate include următoarele elemente: 1. structura CESR; ... 2. datele tehnice și economice utilizate; ... 3. costurile suplimentare identificate, incluzând, după caz: a) creșterea CPT și a costurilor aferente; ... b) costuri CAPEX suplimentare; ... c) costuri OPEX suplimentare; ... d) costuri cu congestiile suplimentare; ... e) costuri cu serviciile de flexibilitate furnizate de CESR pentru rezolvarea unei congestii locale; ... ... 4. beneficiile identificate, incluzând: a) reducerea CPT și a costurilor aferente; ... b) costuri CAPEX evitate; ... c) costuri OPEX evitate; ... d) costuri cu congestiile evitate; ... e) îmbunătățirea parametrilor de calitate a energiei electrice în rețeaua de distribuție, inclusiv a nivelului tensiunii în rețea; ... ... 5. rezultatul analizei cost-beneficiu determinat ca diferență între beneficiile identificate și cuantificabile (costuri evitate) și costurile suplimentare: Rezultat = Beneficii – Costuri_suplimentare, unde: Beneficii = Costuri CPT_evitate + Costuri CAPEX_evitate + Costuri OPEX_evitate + Costuri congestii_evitate + alte beneficii cuantificabile (după caz, îmbunătățire parametri de calitate a energiei electrice, inclusiv a nivelului de tensiune în rețea); Costuri_suplimentare = Costuri CPT_suplimentare + Costuri CAPEX_suplimentare + Costuri OPEX_suplimentare + Costuri congestii_suplimentare + Costuri servicii flexi_CESR. ... + Articolul 10 Termenul de realizare Analiza cost-beneficiu se elaborează de ANRE în termen de maximum 60 de zile de la data la care documentația se consideră completă, conform prevederilor art. 8 alin. (5) . + Articolul 11 Emiterea deciziei și comunicarea rezultatului (1) În situația în care rezultatul analizei cost-beneficiu este pozitiv, ANRE emite decizia de aprobare a reducerii tarifului de distribuție pentru cantitatea de energie electrică produsă/stocată și consumată în cadrul comunității, care va fi comunicată ODC și CESR. (2) În situația în care rezultatul analizei cost-beneficiu este negativ, ANRE comunică rezultatul analizei către CESR și ODC. Acesta poate fi însoțit de recomandări (măsuri tehnice sau operaționale) care să conducă la obținerea de beneficii suplimentare. + Articolul 12 Valabilitatea deciziei Decizia prevăzută la art. 11 alin. (1) își încetează valabilitatea în următoarele situații: a) în termen de 5 ani de la data comunicării; ... b) la data comunicării deciziei de încetare a efectelor juridice ale deciziei de aprobare a reducerii tarifului de distribuție pentru CESR. ... + Articolul 13 Obligația actualizării analizei cost-beneficiu (1) În situația emiterii unei decizii conform prevederilor art. 11 alin. (1) , ODC are obligația să monitorizeze efectul funcționării CESR asupra costurilor aferente prestării serviciului de distribuție, pe baza datelor disponibile, și să notifice CESR și ANRE cu privire la modificările survenite care pot influența semnificativ rezultatul analizei cost-beneficiu (CPT, congestii, servicii de flexibilitate, costuri de CAPEX, costuri de OPEX etc.). (2) În situația unei notificări din partea ODC conform alin. (1) , CESR are obligația de a transmite ANRE documentația necesară refacerii analizei cost-beneficiu, precum și o solicitare în acest sens în termen de 45 de zile de la data transmiterii notificării. (3) În cazul în care rezultatul refacerii analizei cost-beneficiu este negativ: a) ANRE emite decizia de încetare a efectelor juridice ale deciziei de aprobare a reducerii tarifului de distribuție pentru CESR anterior emisă, care va fi comunicată către CESR și ODC; ... b) ANRE comunică rezultatul analizei către CESR și ODC, care poate fi însoțit de recomandări (măsuri tehnice sau operaționale pentru reducerea impactului asupra rețelei electrice de distribuție) care să conducă la obținerea de beneficii suplimentare. ... (4) Netransmiterea documentației de către CESR în termenul prevăzut la alin. (2) conduce la emiterea de către ANRE a deciziei de încetare a efectelor juridice ale deciziei de aprobare a reducerii tarifului de distribuție pentru CESR anterior emisă. ------
Preluat: 2026-09-25T16:51:30.359214+00:00 · SHA256: faba95591e8ab16e577c09b397036fd138992ce46dcb4c2edbe0826b93918858