legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
REGULAMENT · 0 · 2026

REGULAMENT din 14 septembrie 2026 pentru desfăşurarea activităţii comisiei de analiză a abaterilor de la conduita şi etica profesională săvârşite de evaluatorii de servicii de sănătate

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Autoritatea Na?ională de Management al Calită?ii în Sănătate · ID sursă 314855

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 REGULAMENT din 14 septembrie 2026  pentru desfășurarea activității comisiei de analiză a abaterilor de la conduita și etica profesională săvârșite de evaluatorii de servicii de sănătate     EMITENT     AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE MANAGEMENT AL CALITĂȚII ÎN SĂNĂTATE       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 810 bis din 24 septembrie 2026       
						Notă   ...
			    Aprobat prin  ORDINUL nr. 136 din 14 septembrie 2026 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 810 din 24 septembrie 2026.      
				 + 
			  Capitolul I   DISPOZIȚII GENERALE     
				 + 
			  Articolul 1       (1)    Regulamentul pentru desfășurarea activității Comisiei de analiză a abaterilor de la conduita și etica profesională săvârșite de evaluatorii de servicii de sănătate(denumită în continuare COMISIA) stabilește un mod unic de soluționare, pe baza acelorași principii de lucru, a sesizărilor adresate A.N.M.C.S. cu privire la acele fapte săvârșite de evaluatorii de servicii de sănătate (denumiți în continuare EVALUATORI) care ridică A.N.M.C.S. suspiciunea calificării lor drept abateri de la conduită și/sau etica profesională.    (2)    Prezentul Regulament reglementează modalitatea de aplicare a:  a)    Codului de conduită a evaluatorilor aprobat prin ordinul al președintelui A.N.M.C.S.   ...     b)    dispozițiilor aprobate prin ordin al președintelui ANMCS cu privire la activitatea evaluatorilor de servicii de sănătate.   ...       (3)    COMISIA este o structură deliberativă, fără personalitate juridică, independentă în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, care are competența de a analiza faptele EVALUATORILOR sesizate ca abateri de la conduită și/sau etică profesională și de a propune modul de soluționare, prin individualizarea sancțiunii aplicabile sau clasarea sesizării, după caz.    (4)    Răspunderea EVALUATORULUI și dreptul corelativ al A.N.M.C.S. de a aplica o sancțiune se nasc în momentul în care o faptă este calificată drept abatere de la conduită, în urma efectuării cercetării prealabile a faptelor sesizate ca abateri de la normele de conduită.    (5)    Poate constitui abatere de la normele de conduită oricare dintre faptele enumerate la art. 48 din Codul de conduită a evaluatorilor de servicii de sănătate, precum și orice altă faptă, săvârșită în exercitarea atribuțiilor specifice ale EVALUATORILOR înscriși în Registrul A.N.M.C.S. al evaluatorilor de servicii de sănătate care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către un EVALUATOR, care contravine: Codului de conduită a evaluatorilor de servicii de sănătate, a regulamentelor A.N.M.C.S., precum și a regulamentelor interne ale unităților sanitare evaluate, nerespectarea ordinelor, a hotărârilor și dispozițiilor A.N.M.C.S. și prin care este cauzată o disfuncție a activității specifice sau o lezare a imaginii instituției, a imaginii salariaților A.N.M.C.S. și/ sau a unității sanitare evaluate și/ sau o lezare a interesului și prestigiului instituției.    (6)    Activitățile desfășurate în temeiul prezentului Regulament reprezintă atribuții de serviciu ale membrilor COMISIEI și nu sunt activități remunerate suplimentar.    (7)    Angajații A.N.M.C.S. implicați în desfășurarea activității specifice de evaluare a unităților sanitare și/sau în coordonarea activității EVALUATORILOR au obligația de a sprijini activitatea COMISIEI în vederea soluționării cazului.    (8)    În sensul prezentului Regulament, referirea generală la A.N.M.C.S. include, după caz, și referirea la oficiile teritoriale ale instituției.      
				 + 
			  Articolul 2       (1)    Regulamentul COMISIEI se adoptă cu respectarea și în scopul aplicării următoarelor acte normative și reglementări interne ale A.N.M.C.S.:  a)     Legea nr. 185/2017  privind asigurarea calității în sistemul de sănătate cu modificările și completările ulterioare;   ...     b)     Legea nr. 95/2006  privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;   ...     c)     Legea nr. 202/2002  privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare;   ...     d)     Ordonanței Guvernului nr. 137/2000  privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;   ...     e)     Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare;   ...     f)     Hotărârea Guvernului nr. 728/2018  privind stabilirea numărului de posturi ale Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, precum și înființarea, organizarea și funcționarea oficiilor teritoriale ale acesteia;   ...     g)    Codul de conduită a evaluatorilor în legătură cu faptele săvârșite de EVALUATORI și care pot fi calificate drept abateri de la conduită și/sau de la etica profesională;   ...     h)    reglementările normative adoptate prin ordin al Președintelui A.N.M.C.S. care reglementează activitățile desfășurate de evaluatorii de servicii de sănătate;   ...     i)    Regulamentul Intern al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, aprobat prin ordin al Președintelui A.N.M.C.S.   ...       (2)    În funcție de natura faptei săvârșite de EVALUATOR, pot deveni incidente și, după caz, aplicabile și alte reglementări legale și/ sau interne.      
				 + 
			  Articolul 3      Principiile care stau la baza cercetării abaterilor de la normele de conduită sunt:  a)    prezumția de nevinovăție - se prezumă EVALUATORUL cercetat ca fiind nevinovat atât timp cât vinovăția sa nu a fost dovedită;   ...     b)    garantarea dreptului la apărare - se recunoaște dreptul EVALUATORULUI cercetat de a fi audiat, de a cunoaște toate actele cercetării și de a prezenta dovezi în apărarea sa și de a fi asistat de un avocat ales, dacă optează pentru aceasta;   ...     c)    celeritatea procedurii - presupune obligația COMISIEI de a proceda fără întârziere la soluționarea cauzei, cu respectarea drepturilor persoanelor implicate, a procedurilor și termenelor prevăzute de lege;   ...     d)    contradictorialitatea - presupune asigurarea posibilității persoanelor aflate pe poziții divergente de a se exprima cu privire la orice act sau fapt care are legătură cu fapta pentru care a fost sesizată COMISIA;   ...     e)    proporționalitatea - presupune respectarea unui raport corect între gravitatea faptei calificată ca abatere de la conduită, circumstanțele săvârșirii acesteia și sancțiunea propusă a fi aplicată;   ...     f)    legalitatea sancțiunii - nu pot fi aplicate decât sancțiunile prevăzute de Codul de conduită a evaluatorilor;   ...     g)    unicitatea sancțiunii - pentru o abatere de la conduită nu se poate aplica decât o singură sancțiune.   ...     h)    obligativitatea opiniei - fiecare membru al COMISIEI are obligația de a se pronunța pentru fiecare sesizare aflată pe rolul acesteia.   ...         
				 + 
			  Articolul 4       (1)    COMISIA analizează faptele prevăzute la  art. 1 alin. (5)  săvârșite de EVALUATORI.    (2)    În cazul în care în Raportul final întocmit de COMISIE în urma cercetării prealabile se constată săvârșirea de către un EVALUATOR, cu vinovăție, a uneia/unor fapte dintre cele prevăzute la  art. 1 alin. (5) , deci existența unei abateri de la normele de conduită, în raport cu gravitatea respectivei abateri, A.N.M.C.S. poate aplica, conform prevederilor legale, exclusiv una dintre următoarele sancțiuni:  a)    suspendarea dreptului de a participa la evaluarea unei unități sanitare pentru o perioadă determinată de 6 luni;   ...     b)    trecerea evaluatorului în secțiunea "Evaluatori inactivi" a Registrelor evaluatorilor A.N.M.C.S., fără posibilitatea acestuia de a se reînscrie în secțiunea "Evaluatori activi".   ...       (3)    Până la finalizarea cercetărilor prealabile evaluatorul se bucură de prezumția de nevinovăție.    (4)    Faptele sesizate săvârșite de evaluatorii de servicii de sănătate pe perioada derulării contractului de prestări servicii încheiat cu ANMCS vor fi analizate preliminar în cadrul procedurii soluționării amiabile a litigiilor născute din executarea contractului și doar în măsura în care comisia de soluționare amiabilă a litigiului se va desesiza considerând că faptele sunt de competența COMISIEI, sesizarea va fi direcționată către COMISIE însoțită de un Raport de desesizare cuprinzând argumentele desesizării.      
				 + 
			  Articolul 5       (1)    Sesizarea, înscrisurile prin care (i) a fost investită COMISIA, (ii) a fost convocat EVALUATORUL cercetat, (iii) au fost convocate celelalte persoane care pot contribui la soluționarea cercetării prealabile, împreună cu toate înscrisurile constituite și/sau obținute în vederea clarificării situației de fapt, calificării corecte a faptei și aflării adevărului (stabilirea în mod obiectiv a situației de fapt și a împrejurărilor săvârșirii faptei), redactate de/ primite de COMISIE de la EVALUATORUL cercetat și/ sau alte persoane convocate pentru lămurirea situației de fapt (după caz), înscrisurile emise de COMISIE (inclusiv e-mail-uri), după caz cele emise de președintele A.N.M.C.S., constituie materialul probator al cercetării prealabile ("materialul probator").    (2)    Documentele rezultate din activitatea desfășurată de COMISIE se păstrează de către secretarul acesteia pe toată durata desfășurării activității COMISIEI.    (3)    Membrii COMISIEI, secretarul acesteia, precum și persoanele care participă la/ sunt implicate în cercetarea prealabilă sunt ținute de respectarea obligației de confidențialitate cu privire la discuțiile care au loc, la consemnările făcute și la înscrisurile probatorii depuse în scopul realizării cercetării prealabile.    (4)    După finalizarea lucrărilor COMISIEI, dosarul de cercetare se arhivează la Compartimentul Coordonare și Evidență Corp Evaluatori, denumit în continuare CCECE, de către Secretarul COMISIEI, pentru o perioadă de 5 ani.      
				 + 
			  Articolul 6       (1)    Registrul de evidență a dosarelor de cercetare a abaterilor de la Codul de Conduită și/sau etica profesională săvârșite de evaluatorii de servicii de sănătate este ținut de Compartimentul Evidență și Coordonare Corp Evaluatori din cadrul A.N.M.C.S. (având rubricile menționate în  Anexa nr. 1 ).    (2)    Secretarul COMISIEI are acces la Registru pentru a completa rubricile dedicate pentru fiecare sesizare primită în baza căreia se efectuează, în cadrul A.N.M.C.S., cercetări prealabile ale faptelor pentru care exista suspiciunea rezonabilă că pot reprezenta abateri de la normele de conduită și/sau de la etica profesională. Secretarul va consemna în registru toate acțiunile COMISIEI efectuate în cadrul cercetării, inclusiv concluziile finale ale cercetării care sunt înaintate conducătorului A.N.M.C.S. în vederea dispunerii sancțiunii (sau, după caz, pentru informarea că fapta cu privire la care s-a dispus cercetarea nu constituie abatere de la conduită și/sau etica profesională sau pentru care au fost identificate cauze care înlătură răspunderea persoanei etc).    (3)    Secretarul acesteia primește de la CCECE acces la fila Registrului de evidență a lucrărilor COMISIEI deschisă pentru respectivul dosar, denumit în continuare Registrul, în vederea înregistrării în acesta a informațiilor prevăzute la alin. (2) literele b)-f) și la  alin. (4) .    (4)    În acest Registru sunt înregistrate:  a)    înscrisurile emise de: COMISIE (ca și organism de lucru), membrii COMISIEI (în mod individual), EVALUATORII cercetați, persoanele invitate pentru pentru a comunica informații în scopul clarificării situației de fapt;   ...     b)    înscrisurile depuse de EVALUATORI sau solicitate de COMISIE, în cadrul procedurilor desfășurate în baza prezentului Regulament;   ...     c)    eventualele situații de conexări ale sesizărilor, dacă se constată că acestea au același obiect;   ...     d)    concluziile raportului final al COMISIEI;   ...     e)    rezoluția președintelui A.N.M.C.S. de aplicare/ neaplicare a sancțiunii.   ...       (5)    Secretarul COMISIEI completează/ actualizează corespunzător fila din Registru la care a primit acces, corespunzătoare dosarului ce formează obiectul cercetării. După finalizarea lucrărilor COMISIEI și completarea integrală a rubricilor Registrului secretarul COMISIEI arhivează și păstrează documentele în evidențele CCECE în conformitate cu  alin. (1) .    (6)    Pe parcursul lucrărilor COMISIEI aceasta primește, prin secretarul său, orice document privitor la dosarul ce formează obiectul cercetării, pe care are obligația să îl înregistreze deîndată în Registru, în fila dedicată dosarului, după care să îl predea Președintelui COMISIEI.      
				 + 
			  Articolul 7       (1)    Toate activitățile desfășurate de COMISIE vor respecta programul de lucru al A.N.M.C.S. și mijloacele de comunicare utilizate oficial în instituție și/sau recunoscute de lege.    (2)    Corespondența scrisă purtată de membrii COMISIEI - între ei și/ sau cu secretarul COMISIEI - va fi transmisă prin intermediul adresei de e-mail de serviciu (prenume.nume@anmcs.gov.ro).        
				 + 
			  Capitolul II   FUNCȚIONAREA ȘI ATRIBUȚIILE COMISIEI DE ANALIZĂ A ABATERILOR DE LA CONDUITĂ ȘI/SAU ETICA PROFESIONALĂ SĂVÂRȘITE DE EVALUATORII DE SERVICII DE SĂNĂTATE     
				 + 
			  Articolul 8       (1)    COMISIA este alcătuită din 5 persoane, un Președinte și 4 membri, salariați ai A.N.M.C.S., câte un salariat de la UEAS, UEAUSA, USSS, RU și CJ și este constituită prin act administrativ al președintelui A.N.M.C.S. La constituirea COMISIEI se desemnează un supleant pentru Președinte și un supleant pentru oricare dintre ceilalți membrii ai acesteia. Înlocuirea unui membru în condițiile prezentului alineat se face automat, prin nominalizarea supleantului în Procesul-verbal întocmit de secretarul Comisiei.    (2)    Salariații desemnați să facă parte din COMISIE sunt persoane cu vechime și experiență, atât în activitate cât și în cadrul A.N.M.C.S., a căror experiență este necesară/utilă pentru lămurirea situației de fapt menționate în sesizare, aprecierea gravității/impactului acesteia la nivelul organizației, și al căror comportament este menținut în acord cu principiile și valorile care fac parte din cultura organizațională a A.N.M.C.S. și care:  i)    în ultimele 12 (douăsprezece) luni nu au fost sancționați disciplinar, iar performanța lor în activitatea profesională a fost evaluată cel puțin prin calificativul "bine" (conform rezultatului ultimei evaluări).   ...     ii)    nu sunt soț, rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, cu persoanele care au competența legală de a numi membri în COMISIE/de a aplica sancțiunea sau cu ceilalți membri din COMISIE, cu EVALUATORUL cercetat sau cu persoana care face sesizarea etc).   ...       (3)    COMISIA are desemnat un secretar titular și un secretar supleant, care nu sunt membri ai COMISIEI. Secretarul COMISIEI (titular/supleant), de regulă, este un salariat desemnat din cadrul Compartimentului Coordonare și Evaluare Corp Evaluatori sau din cadrul Serviciului Resurse Umane din cadrul A.N.M.C.S.. Președintele A.N.M.C.S. poate desemna un salariat care face parte dintr-o altă structură organizatorică internă a A.N.M.C.S., în calitate de secretar (titular/supleant) al COMISIEI.    (4)    În toate situațiile, membrul supleant corespunzător își desfășoară activitatea în situația de absența sau imposibilitate de participare/de desfășurare a activităților specifice de către membrul titular corespunzător (din cadrul COMISIEI sau secretariatului Comisiei). Atunci când intervine o astfel de necesitate, secretarul COMISIEI îl va notifica pe supleant în legătură cu momentul preluării atribuțiilor în cadrul COMISIEI.      
				 + 
			  Articolul 9       (1)    Mandatul de membru al COMISIEI este suspendat în cazul în care:  a)    soțul, ruda sau afinul său, până la gradul al patrulea inclusiv, exercită cu caracter temporar funcția care implică competența legală de a numi reprezentanți în COMISIE ori de a aplica sancțiunea, pentru perioada numirii temporare în cadrul A.N.M.C.S., pentru cercetarea în cauză;   ...     b)    este în concediu de odihnă, medical sau alt tip de concediu, este delegat ori detașat în cadrul altei organizații ori este suspendat din funcția deținută, pentru perioada concediului, delegării, detașării sau suspendării raportului de serviciu, dar nu mai mult de 6 (șase) luni consecutive;   ...     c)    COMISIA a primit o sesizare din partea unui angajat sau EVALUATOR sau cu privire la un EVALUATOR cu care membrul COMISIEI este soț, rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, în legătură cu cercetarea în cauză;   ...     d)    s-a pronunțat în orice mod cu privire la fapta sesizată ca abatere de la conduită, anterior propunerii COMISIEI pentru soluționarea cauzei, pentru cercetarea în cauză;   ...     e)    COMISIA a primit o sesizare îndreptată împotriva sa, pentru cercetarea în cauză;   ...     f)    se află în una dintre situațiile de conflict de interese prevăzute la  art. 10 , pentru cercetarea în cauză;   ...     g)    acesta solicită motivat suspendarea sa pentru o perioadă de cel mult 60 (șaizeci) de zile consecutive.   ...       (2)    Membrul COMISIEI care se află în una dintre aceste situații are obligația de a solicita suspendarea mandatului de îndată ce ia cunoștință de existența acestei situații. Suspendarea mandatului membrului COMISIEI poate fi solicitată de orice persoană care sesizează existența uneia dintre situațiile menționate. Cererea de suspendare se face în scris, cu menționarea motivului și perioadei pentru care se solicită suspendarea și se înaintează președintelui COMISIEI, împreună cu probele doveditoare ale susținerilor care fac obiectul cererii.    (3)    Președintele COMISIEI îi convoacă pe ceilalți membri ai COMISIEI pentru analiza situației intervenite și întocmirea raportului. Raportul COMISIEI se întocmește în lipsa membrului care face obiectul cererii de suspendare, cu menționarea expresă a motivelor și perioadei pentru care se suspendă mandatul membrului COMISIEI, și se comunică:  a)    conducătorului A.N.M.C.S.;   ...     b)    membrului COMISIEI care a făcut obiectul cererii de suspendare;   ...     c)    persoanei care a solicitat suspendarea, dacă este alta decât cea prevăzută la  lit. b) ;   ...     d)    membrului supleant, în cazul în care acesta va face parte din COMISIE.   ...         
				 + 
			  Articolul 10       (1)    Membrii și secretarul COMISIEI (titulari/ supleanți) se află în conflict de interese dacă sunt în una dintre următoarele situații:  a)    au relații cu caracter patrimonial cu EVALUATORUL a cărui faptă sesizată ca abatere de la conduită este cercetată;   ...     b)    interesele patrimoniale personale ale soțului, soției sau rudelor de gradul I și/sau II pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea atribuțiilor corespunzătoare în cadrul COMISIEI;   ...     c)    se află în relații de prietenie/ conflict cu EVALUATORUL a cărui faptă este sesizată ca abatere de la conduită, de natură să afecteze obiectivitatea și imparțialitatea activităților desfășurate în cadrul COMISIEI;   ...     d)    ori de câte ori consideră că pot fi afectate integritatea, obiectivitatea și imparțialitatea procedurii de cercetare prealabilă a faptelor sesizate ca abateri de la normele de conduită aplicabile EVALUATORILOR.   ...       (2)    În situația existenței conflictului de interese (intervenit inițial sau pe parcursul cercetării prealabile), membrii și secretarul COMISIEI au obligația de a declara în scris această situație și de a solicita suspendarea mandatului. Declarațiile se păstrează de către secretarul COMISIEI. Încălcarea acestor dispoziții constituie abatere disciplinară.      
				 + 
			  Articolul 11       (1)    Membrii COMISIEI își exercită atribuțiile care le revin, cu respectarea principiilor independenței, integrității, obiectivității și imparțialității în analizarea faptelor și luarea deciziilor. La deliberare și adoptarea deciziilor trebuie să fie prezenți toți membrii COMISIEI.    (2)    Deciziile în COMISIE se adoptă cu votul a cel puțin 3 din cei 5 membri. Votul președintelui nu este superior votului oricărui alt membru al COMISIEI. Refuzul unui membru al COMISIEI de a-și exprima opinia sau abținerea sa de la vot (neargumentată/nedocumentată, după caz) pe parcursul cercetării prealabile poate constitui abatere disciplinară. Cauzele de abținere trebuie învederate înainte de începerea activității COMISIEI. În cazul în care cererea de abținere este motivată, membrul COMISIEI va fi înlocuit de supleantul său care va participa la lucrările COMISIEI pe toată durata cercetărilor, precum și la deliberare și soluționare.    (3)    COMISIA are următoarele atribuții principale, administrative și funcționale:  a)    primește sesizările și toate documentele care îi sunt adresate, după ce au fost înregistrate de secretarul COMISIEI;   ...     b)    efectuează procedura de cercetare prealabilă a faptei sesizate ca abatere de la conduită;   ...     c)    întocmește procese-verbale și rapoarte;   ...     d)    poate formula recomandări cu caracter general, la finalizarea procedurilor de cercetare prealabilă;   ...     e)    întocmește orice alte înscrisuri în cadrul desfășurării activităților specifice cercetării prealabile;   ...     f)    propune sancțiunea aplicabilă sau, după caz, clasarea sesizării.   ...       (4)    Etapele desfășurării cercetării prealabile sunt:  a)    cercetarea preliminară în cadrul căreia COMISIA, în prima sa ședință de lucru:  i.    identifică și clarifică obiectul sesizării (persoana care face sesizarea, EVALUATORUL la care se referă, fapta în sine și elemente legate de săvârșirea faptei - data, împrejurările, încadrarea în termenul legal etc);   ...     ii.    stabilește, dacă este cazul, ca în afară de EVALUATOR să fie convocate la discuții și alte persoane care pot oferi informații și/ sau prezenta documente relevante pentru stabilirea adevărului și soluționarea sesizării;   ...     iii.    elaborează o listă de întrebări pe baza aspectelor identificate preliminar a fi clarificate în cadrul cercetării prealabile;   ...      ...     b)    cercetarea propriu-zisă, în cadrul căreia COMISIA:  i.    va adresa întrebări și va solicita EVALUATORULUI cercetat și altor persoane convocate (care ar putea contribui la clarificarea împrejurărilor în care au fost săvârșite faptele) să comunice informațiile și/ sau documentele pe care le dețin, le consideră necesare și concludente pentru aflarea adevărului și soluționarea sesizării;   ...     ii.    va analiza informațiile și înscrisurile primite și va dezbate cazul;   ...     iii.    va întocmi procese-verbale și, după caz, rapoarte pentru ședințele desfășurate.   ...      ...       (5)    În vederea finalizării cercetării prealabile cu care a fost învestită, COMISIA întocmește un raport de cercetare prealabilă, în baza proceselor verbale de ședință, eventualelor rapoarte intermediare, expunerii situației (declarației) redactate de EVALUATORUL cercetat și înscrisurile/ informațiile obținute de la toate persoanele audiate/care au fost implicați în soluționarea sesizării și, după caz, consemnărilor efectuate individual de membrii COMISIEI cu ocazia purtării discuțiilor cu toate persoanele implicate. În raportul de cercetare prealabilă se vor consemna faptele și probele administrate, circumstanțele săvârșirii, poziția celui cercetat, gradul de vinovăție și propunerea de soluționare. În secțiunea dedicată concluziilor va fi menționată sancțiunea propusă, considerată a fi aplicabilă sau, după caz, propunerea de clasare a sesizării, putând include și recomandări cu caracter general (propuse a fi implementate în viitor).    (6)    Raportul de cercetare prealabilă întocmit conform dispozițiilor  alin. (4) , cuprinzând propunerile de soluționare a sesizării se comunică președintelui ANMCS în vederea adoptării hotărârii cu privire la măsurile legale care se impun.      
				 + 
			  Articolul 12       (1)    Secretarul și/sau membrii COMISIEI au următoarele obligații:  a)    să asigure, prin activitatea desfășurată, respectarea legislației în vigoare, precum și aplicarea principiilor prevăzute în prezentul Regulament în derularea procedurii de cercetare prealabilă;   ...     b)    să aducă de îndată la cunoștința președintelui COMISIEI orice ingerință în activitatea lor din partea unor persoane fizice sau juridice ori a unui grup de interese care ar putea să le afecteze independența, obiectivitatea sau imparțialitatea ori ar putea crea suspiciuni cu privire la acestea în analizarea informațiilor și/ sau documentelor care stau la baza calificării faptei drept abatere de la conduită, inclusiv existența unei situații obiective ce împiedică participarea la ședință;   ...     c)    să participe activ la ședințele de lucru, stabilite potrivit procedurii de cercetare, conform convocărilor primite;   ...     d)    să respecte confidențialitatea deliberărilor și a datelor cu caracter personal, în condițiile legii;   ...     e)    să nu își exprime public opinia cu privire la procedurile aflate în derulare;   ...     f)    să evite contactul privat cu persoana care a formulat sesizarea și EVALUATORUL a cărui faptă a fost sesizată, pe durata procedurii de cercetare;   ...     g)    să respecte regimul incompatibilităților și al conflictului de interese și să aplice prevederile legale privind modalitățile de evitare a conflictului de interese;   ...     h)    să analizeze îndeplinirea condițiilor de formă cu privire la valabilitatea modului de organizare și/sau desfășurare a ședințelor COMISIEI (respectarea termenelor prevăzute în prezentul Regulament și/sau cele stabilite punctual de COMISIE în baza acestuia, precum și a termenelor prevăzute de legislația specifică evaluatorilor de servicii de sănătate);   ...     i)    să analizeze în mod imparțial sesizările, dovezile și susținerile tuturor părților implicate, să urmărească aflarea adevărului și să voteze în consecință;   ...     j)    să formuleze o opinie separată în cazul în care opinia personală diferă de opinia majorității, opinia personală fiind argumentată și consemnată distinct în procesul verbal de ședință.   ...       (2)    În situația în care un membru al COMISIEI va absenta de la cel mult 2 (două) ședințe de lucru stabilite potrivit Regulamentului, din motive obiective aduse la cunoștința președintelui COMISIEI, acesta va fi înlocuit de supleant, care va va participa la cercetarea prealabilă până la finalizarea acesteia. În cazul în care în această situație se află președintele COMISIEI, acesta va fi înlocuit de membrul supleant corespunzător.      
				 + 
			  Articolul 13      Președintele COMISIEI are următoarele atribuții principale:  a)    stabilește modul, locul, data și ora desfășurării ședințelor COMISIEI. Prima ședință a COMISIEI nu poate fi mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data constituirii acesteia, iar următoarele ședințe se convoacă, de regulă, la intervale de cel mult 5 zile lucrătoare;   ...     b)    conduce ședințele COMISIEI;   ...     c)    coordonează activitatea COMISIEI și a secretarului acesteia;   ...     d)    face o analiză preliminară a sesizării;   ...     e)    dispune convocarea în scris a membrilor COMISIEI și transmiterea informațiilor/documentelor necesare analizei;   ...     f)    dispune convocarea în scris a EVALUATORULUI cercetat și, dacă consideră necesar, a persoanei care a făcut sesizarea;   ...     g)    dispune convocarea altor persoane care, pe baza unei aprecieri rezonabile, sunt considerate că dețin informații și/ sau documente care pot contribui la clarificarea situației de fapt înaintată spre soluționare.   ...         
				 + 
			  Articolul 14      Secretarul COMISIEI are următoarele atribuții principale:  a)    preia Registrul de evidență a lucrărilor COMISIEI de la CCECE, primește și înregistrează în acesta documentele care sunt adresate COMISIEI;   ...     b)    convoacă membrii COMISIEI sau supleanții, după caz, precum și orice altă persoană, la solicitarea Președintelui acesteia. În cazul în care Președintele nu solicită convocarea COMISIEI conform  art. 13 lit. a) , Secretarul convoacă COMISIA pentru o nouă ședință, care nu va avea loc mai târziu de 7 zile lucrătoare de la de precedenta ședință.   ...     c)    redactează și semnează toate documentele emise de COMISIE, alături de membrii acesteia, și ține evidența acestor documente;   ...     d)    primește și transmite corespondența COMISIEI (emisă de COMISIE, adresată COMISIEI, constituită în legătură cu fapta săvârșită de EVALUATORUL cercetat);   ...     e)    consemnează discuțiile purtate în cadrul formal între membrii COMISIEI și EVALUATORUL cercetat, după caz, între membrii COMISIEI și persoane convocate pentru discuții, și întocmește procesele-verbale ale tuturor ședințelor COMISIEI (ce vor fi semnate de membrii acesteia); fac parte integrantă dintr-un proces verbal înscrisurile constituite și/ sau depuse în cadrul ședinței respective a COMISIEI;   ...     f)    ține evidența sesizărilor, termenelor procedurale, notelor explicative/declarațiilor redactate de persoanele ascultate în cadrul procedurii de cercetare prealabilă, consemnărilor membrilor COMISIEI, altor documente emise sau prezentate și reținute de COMISIE;   ...     g)    efectuează alte lucrări necesare desfășurării activității COMISIEI, din dispoziția președintelui acesteia.   ...     h)    păstrează și depozitează Registrul de evidență a lucrărilor COMISIEI și materialul probator al cercetării.   ...           
				 + 
			  Capitolul III   CERCETAREA PREALABILĂ     
				 + 
			  Secţiunea I   Sesizarea COMISIEI și aspecte preliminare     
				 + 
			  Articolul 15       (1)    COMISIA își desfășoară activitatea numai în baza unei sesizări, în limitele și raportat la obiectul acesteia.    (2)    Sesizarea cu privire la săvârșirea de către un EVALUATOR de servicii de sănătate, în exercitarea atribuțiilor specifice și/sau a obligațiilor contractuale, a unei fapte ce poate constitui abatere de la conduită se formulează în scris.    (3)    Sesizarea cuprinde următoarele elemente:  a)    numele, prenumele și adresa de domiciliu ale persoanei care formulează sesizarea, locul de muncă și funcția deținută de aceasta în cadrul A.N.M.C.S. (sau la alt angajator, după caz);   ...     b)    numele și prenumele EVALUATORULUI a cărui faptă este sesizată, locul săvârșirii faptei și calitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta (evaluator în cadrul cărei comisii de evaluare, acțiuni executate pe bază de voluntariat etc); în situația în care persoana care formulează sesizarea nu cunoaște aceste informații sesizarea poate să cuprindă alte elemente care să contribuie la identificarea persoanei a cărei faptă este sesizată ca abatere de la conduită.   ...     c)    o descriere cât mai concretă și obiectivă a faptei care constituie obiectul sesizării, circumstanțelor în care aceasta a avut loc și data săvârșirii acesteia (inclusiv informații despre repetitivitatea faptei, după caz); nu vor fi luate în calcul mențiuni de tipul "comportament necorespunzător", fără ca descrierea comportamentului reclamat să fie detaliată de autorul sesizării;   ...     d)    prezentarea dovezilor pe care se sprijină sesizarea (informații și/sau înscrisuri relevante);   ...     e)    adresa de corespondență a persoanei care formulează sesizarea, dacă este alta decât cea prevăzută la  lit. a) ;   ...     f)    data întocmirii sesizării;   ...     g)    semnătura persoanei care face sesizarea (olografă sau electronică)   ...       (4)    Cercetarea prealabilă se poate desfășura parțial sau integral online. Ședințele desfășurate online se înregistrează și vor fi tratate cu respectarea dispozițiilor legale europene și naționale incidente în materia prelucrărilor de date cu caracter personal și în conformitate cu reglementările interne ale A.N.M.C.S.      
				 + 
			  Articolul 16       (1)    Sesizarea scrisă cu privire la săvârșirea de către un EVALUATOR de servicii de sănătate a unei fapte ce poate constitui abatere de la conduită și/sau de la etica profesională poate fi formulată de către orice persoană care se consideră vătămată prin fapta unui EVALUATOR sau care are cunoștință de existența și săvârșirea unei asemenea fapte.    (2)    Sesizarea scrisă, indiferent de semnatarul acesteia, se depune/ transmite electronic (în funcție de modul de transmitere utilizat de autor) și se înregistrează în evidențele A.N.M.C.S.        
				 + 
			  Secţiunea a II-a   Analiza preliminară a sesizării     
				 + 
			  Articolul 17       (1)    Sesizările având tipologia descrisă în prezentul Regulament sunt transmise secretarului COMISIEI în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data înregistrării acestora. Acestea vor fi înregistrate în Registru, într-o filă unică/dosar și predate membrilor COMISIEI, cel mai târziu, a doua zi lucrătoare de la primire.    (2)    Data stabilită pentru prima întrunire a COMISIEI nu poate depăși 5 zile lucrătoare de la data sesizării COMISIEI."      
				 + 
			  Articolul 18       (1)    După primirea documentației, secretarul COMISIEI - din dispoziția președintelui acesteia - convoacă COMISIA în conformitate cu dispozițiile  art. 13 lit. a)  și ale  art. 17 alin. (2) , în scris, cu cel mult 3 zile înainte de data desfășurării primei ședințe. Nota de convocare a COMISIEI este redactată și transmisă de către secretar membrilor COMISIEI, conform prevederilor  art.7 alin. (2) .    (2)    Pentru asigurarea celerității, membrii COMISIEI vor fi anunțați și telefonic, de către președintele sau secretarul COMISIEI, asupra modului, locului, datei, orei și obiectului ședinței preliminare.      
				 + 
			  Articolul 19       (1)    Activitățile ce se vor desfășura în cadrul întâlnirii de analiză preliminară, prin raportare și la prevederile  art.11 (3) lit. a) , sunt următoarele:  a)    transmiterea către membrii COMISIEI a documentelor ce stau la baza cercetării prealabile, dacă este cazul (sesizarea și înscrisurile anexate acesteia);   ...     b)    stabilirea datei pentru efectuarea cercetării propriu-zise, ținând cont de faptul că procedura de convocare în scris a EVALUATORULUI trebuie îndeplinită cu cel puțin 5 (cinci) zile înaintea acestei întâlniri;   ...     c)    identificarea și nominalizarea persoanelor care, în afară de EVALUATORUL cercetat disciplinar, vor fi convocate pentru discuții și/ sau prezentarea explicațiilor și/ sau înscrisurilor pe care le dețin sau de care au cunoștință, în legătură cu fapta sesizată (ex: persoana care a făcut sesizarea, persoana vătămată, un observator prezent la momentul săvârșirii faptei etc). În măsura în care este posibil, vor fi stabilite și datele la care vor avea loc aceste întâlniri;   ...     d)    analizarea aspectelor formale ale sesizării, precum și respectarea termenelor prevăzute la  art. 21 (2) ;   ...     e)    analizarea situației de fapt sesizată și stabilirea listei (minimul) de întrebări care vor fi adresate EVALUATORULUI cercetat cu ocazia desfășurării întâlnirii dintre acesta și COMISIE, pentru clarificarea situației de fapt;   ...       (2)    Sesizarea va fi clasată de către COMISIE care va întocmi în acest sens un raport, dacă:  a)    nu conține elementele prevăzute la  art. 15 alin. (3) lit. a) - c)  și  f) - g)  și este estimat că aceste informații nu pot fi obținute până la data efectuării cercetării propriu-zise, sau EVALUATORUL care a săvârșit fapta nu poate fi identificat pe baza informațiilor furnizate;   ...     b)    privește același EVALUATOR și aceeași faptă săvârșită în aceleași circumstanțe pentru care s-a desfășurat deja procedura de cercetare și s-a propus aplicarea unei sancțiuni sau clasarea sesizării.   ...       (3)    În situația în care obiectul sesizării nu se circumscrie sferei legale de competență a COMISIEI, aceasta va informa conducerea A.N.M.C.S. și va propune transmiterea sesizării către organele competente.        
				 + 
			  Secţiunea a III-a   Convocarea EVALUATORULUI cercetat și a altor persoane     
				 + 
			  Articolul 20       (1)    În vederea desfășurării cercetării prealabile propriu-zise, EVALUATORUL ale cărui fapte au fost sesizate COMISIEI va fi convocat în scris de secretarul COMISIEI, la solicitarea președintelui COMISIEI, cu precizarea explicită a obiectului cercetării, modului, datei, orei și locului întrevederii (a se vedea  Anexa nr. 2 ).    (2)    Convocarea în scris a EVALUATORULUI cercetat va fi făcută cu cel puțin 5 (cinci) zile înainte de data stabilită de COMISIE pentru desfășurarea cercetării prealabile propriu-zise.    (3)    Convocarea se va transmite EVALUATORULUI cercetat prin scrisoare recomandată/ curier sau electronic, la domiciliul sau reședința sau datele de contact comunicate de acesta/ aflate în evidențele Compartimentului Coordonare Corp Evaluatori.      
				 + 
			  Articolul 21       (1)    În cazul în care EVALUATORUL nu se poate prezenta la convocarea făcută pentru efectuarea cercetării prealabile, dintr-un motiv obiectiv adus înainte la cunoștința COMISIEI de către EVALUATOR (de ex: considerente medicale; intervenirea unei situații familiale deosebite etc), ședința va fi reprogramată de către președintele COMISIEI și se va efectua o nouă convocare atât a EVALUATORULUI, cât și a membrilor COMISIEI, conform dispozițiilor prezentului Regulament.    (2)    La stabilirea noului termen pentru desfășurarea cercetării prealabile, COMISIA va avea în vedere că potrivit Codului de Conduită al Evaluatorilor de servicii de sănătate, cercetarea faptei și soluționarea sesizării sunt necesare a fi făcute, în termen de 12 (douăsprezece) luni de la data săvârșirii faptei; după caz, emiterea și comunicarea ordinului de sancționare se realizează în termen de cel mult 30 (treizeci) de zile de la data înregistrării Raportului de cercetare prealabilă însoțit de Raportul de analiză a obiecțiunilor (termenul de 30 de zile este inclus în termenul de 12 luni).    (3)    Dacă EVALUATORUL nu se prezintă/nu participă la data și locul stabilite prin convocare, fără un motiv obiectiv, deși convocarea s-a făcut cu respectarea prevederilor legale și a dispozițiilor prezentului Regulament, COMISIA va cerceta faptele cu privire la care a fost sesizată, fără ascultarea persoanei cercetate, va delibera și ulterior poate propune aplicarea unei sancțiuni numai pe baza informațiilor și documentelor obținute ca urmare a verificărilor efectuate și, după caz, a declarațiilor date de celelalte persoane convocate pentru lămurirea situației de fapt indicate în sesizare.    (4)    În cadrul cercetării prealabile propriu-zise și/sau, după caz, în cadrul discuțiilor purtate cu persoanele care dețin informații și/sau documente relevante pentru lămurirea situației de fapt și aflarea adevărului, persoanele ascultate vor emite declarații scrise semnate electronic/olograf prin care vor răspunde punctual la întrebările COMISIEI și/sau vor relata acțiuni/inacțiuni în legătură cu fapta sesizată, EVALUATORUL cercetat etc, la care pot anexa documente doveditoare ale susținerilor făcute etc.      
				 + 
			  Articolul 22       (1)    În scopul aflării adevărului, COMISIA va identifica și convoca persoanele care pot contribui la clarificarea situației de fapt, și va purta discuții cu acestea, exclusiv în cadrul unor întâlniri separate între COMISIE și fiecare dintre aceste persoane. În funcție de contextul/împrejurarea care a generat fapta sesizată, va putea fi ascultată în vederea clarificării situației de fapt orice persoană care are cunoștință despre faptele cercetate, ale cărei cunoștințe profesionale/informații sau care deține documente ce pot contribui la aflarea adevărului și la stabilirea succesiunii acțiunilor verificate. În măsura în care este posibil/consideră necesar, COMISIA va putea solicita clarificări suplimentare de la persoana care a formulat sesizarea.    (2)    COMISIA va stabili ordinea în care s-au succedat acțiunile și contextul în care a fost săvârșită fapta, după caz, va clarifica dacă fapta a fost săvârșită de EVALUATORUL cercetat, în ce a constat efectiv fapta, circumstanțele săvârșirii, dacă fapta este o abatere de la conduită, cum este afectată organizația etc.    (3)    Persoanele vor fi convocate prin e-mail sau telefonic. Convocarea va fi efectuată cu cel puțin 1 (una) zi lucrătoare înainte de data stabilită pentru desfășurarea întâlnirii. EVALUATORII activi înscriși în Registrul Evaluatorilor A.N.M.C.S. sunt obligați să colaboreze cu membrii Comisiei de analiză a abaterilor de la conduită și să furnizeze COMISIEI toate datele solicitate în vederea lămuririi situației de fapt care face obiectul cercetării prealabile.      
				 + 
			  Articolul 23      Evaluatorul de servicii de sănătate împotriva căruia s-a formulat o sesizare se bucură de prezumția de nevinovăție până la rămânerea definitivă a Ordinului președintelui ANMCS prin care s-a aplicat sancțiunea cu privire la o abatere de conduită și/sau etică profesională.        
				 + 
			  Secţiunea a IV-a   Cercetarea prealabilă propriu zisă     
				 + 
			  Articolul 24       (1)    În deschiderea ședinței de cercetare prealabilă propriu-zisă, COMISIA verifică dacă EVALUATORUL ale cărui fapte urmează să fie cercetate a fost convocat conform prezentului Regulament, iar dacă se constată ca această procedură a fost corect îndeplinită, acestuia i se vor prezenta obiectul sesizării și, după caz, înscrisurile ce stau la baza acesteia, pentru a se trece la cercetarea faptei în fond.    (2)    Cercetarea se desfășoară pe principiul abordării bazate pe fapte, adică pe stabilirea cât mai exactă (și cu obiectivitate) a faptelor și urmărilor acestora, a împrejurărilor în care au fost săvârșite, pe constatarea existenței sau inexistenței vinovăției, precum și a oricăror altor date concludente (ex: alte persoane implicate, consecințe, eventuale cauze care înlătură răspunderea EVALUATORULUI, impact produs la nivelul organizației etc).      
				 + 
			  Articolul 25       (1)    În cursul cercetării prealabile EVALUATORUL are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere COMISIEI toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare.    (2)    În interacțiunile sale cu COMISIA, în etapa cercetării propriu-zise, EVALUATORUL are dreptul de a fi asistat, la cererea sa, de către un avocat ales.      
				 + 
			  Articolul 26      În decursul discuțiilor purtate cu EVALUATORUL cercetat, în vederea clarificării faptei se vor aborda cel puțin următoarele aspecte:  a)    stabilirea existenței faptei, precum și identitatea dintre persoana care se pretinde că a săvârșit fapta și persoana care a săvârșit efectiv fapta;   ...     b)    motivele care au stat la baza săvârșirii faptei și dacă fapta a fost comisă cu intenție sau cu vinovăție, dacă prin fapta EVALUATORULUI se încalcă normele de conduită și/sau etică profesională aplicabile evaluatorilor de servicii de sănătate sau normele privind desfășurarea activităților specifice ale acestora;   ...     c)    măsura în care EVALUATORUL a fost/este conștient de urmările faptei sale;   ...     d)    atitudinea EVALUATORULUI față de faptă și față de urmările acesteia, prin raportare la regulile de etică și valorile care guvernează activitatea A.N.M.C.S.   ...     e)    relația dintre probele aduse de EVALUATOR în apărarea sa, probele menționate în sesizare și informațiile/ documentele obținute de la alte persoane convocate de COMISIE în vederea lămuririi complete a situației sesizate;   ...     f)    consecințele faptei și impactul produs la nivelul organizației de fapta săvârșită de EVALUATOR;   ...     g)    orice alte date concludente.   ...         
				 + 
			  Articolul 27       (1)    Persoana care a formulat sesizarea este ascultată separat de EVALUATORUL a cărui faptă a fost sesizată ca fiind abatere de la normele de conduită/disciplină. În cadrul cercetării, de principiu, se poartă discuții sau se adresează întrebări directe persoanei audiate sau se consemnează relatările libere ale acesteia ca răspunsuri la întrebările membrilor COMISIEI (prezentate sub forma unei note explicative).    (2)    Persoana audiată are dreptul de a invoca toate argumentele/de a prezenta toate informațiile pe care le consideră necesare pentru a clarifica o anumită situație. Obiecțiunile formulate de către apărătorul EVALUATORULUI cercetat se consemnează.    (3)    În timpul audierilor, secretarul COMISIEI consemnează discuțiile părților într-un proces verbal. Nota scrisă emisă de persoana audiată în cadrul acestor întâlniri, în original, face parte integrantă din procesul-verbal respectiv. Procesul-verbal se semnează de către membrii COMISIEI și de secretar. Secretarul COMISIEI va pune la dispoziția persoanei audiate, la cererea sa, o copie a notei explicative emise în cadrul ședinței.      
				 + 
			  Articolul 28       (1)    În cazul în care sunt indicii că EVALUATORUL a cărui faptă a fost sesizată poate influența desfășurarea cercetării, COMISIA va sesiza conducerii A.N.M.C.S. acest aspect, propunând limitarea sau interzicerea accesului acestuia la aplicația informatică CaPeSaRo în scopul conservării informațiilor și documentelor care pot influența cercetarea.    (2)    În cazul în care sunt indicii că fapta săvârșită de EVALUATORUL cercetat poate angaja răspunderea, contravențională sau penală, COMISIA are obligația de a informa de îndată conducerea A.N.M.C.S. în vederea luării măsurilor legale de sesizare a organelor abilitate.    (3)    Sesizarea organelor abilitate suspendă de drept cercetarea prealabilă care se va relua și/sau soluționa cu respectarea principiului civil potrivit cu care pentru aceeași faptă nu pot fi aplicate două sau mai multe sancțiuni.      
				 + 
			  Articolul 29      Lucrările fiecărei ședințe a COMISIEI se consemnează într-un proces-verbal de ședință semnat de președintele și de ceilalți membri ai acesteia, precum și de secretar; pe baza acestor procese-verbale COMISIA întocmește ulterior Raportul de cercetare prealabilă în care sunt consemnate faptele și probele administrate, circumstanțele săvârșirii, poziția celui cercetat, gradul de vinovăție și propunerea de soluționare.      
				 + 
			  Articolul 30      În vederea soluționării sesizării, COMISIA analizează cazul, în vederea concluzionării, pe baza:  a)    proceselor-verbale de ședință;   ...     b)    notelor explicative emise de persoanele audiate (EVALUATORUL cercetat, alte persoane invitate să participe la lămurirea situației de fapt sesizate)   ...     c)    probelor administrate (înscrisuri, înregistrări etc).   ...         
				 + 
			  Articolul 31       (1)    În Procesele-verbale întocmite la fiecare ședință a COMISIEI se vor menționa, în funcție de scopul ședinței, (minim) următoarele informații:  a)    numărul și data înregistrării sesizării;   ...     b)    identificarea documentului de investire a COMISIEI;   ...     c)    numele, prenumele și domiciliul persoanei care a formulat sesizarea (sau, după caz, locul de muncă și funcția deținută de aceasta);   ...     d)    numele, prenumele EVALUATORULUI a cărui faptă a fost sesizată ca abatere de la conduită, și locul săvârșirii faptelor/comisia de evaluare din care a făcut parte;   ...     e)    data, intervalul orar al desfășurării locul și modul în care s-a desfășurat ședința;   ...     f)    prezentarea scopului întrunirii COMISIEI;   ...     g)    mențiuni privind respectarea procedurii de convocare a EVALUATORULUI cercetat/persoanelor audiate;   ...     h)    consemnarea celor întâmplate în timpul ședinței (discuțiile care au avut loc, apărări formulate - direct și/sau prin apărător, după caz, prezentarea notei explicative/declarației etc); după caz, consemnarea discuțiilor purtate cu alte persoane convocate în vederea clarificării situației de fapt și/sau menționarea înscrisurilor constituite/obținute în scopul soluționării cauzei;   ...     i)    probele administrate;   ...     j)    data întocmirii procesului verbal;   ...     k)    numele, prenumele și semnăturile membrilor COMISIEI și secretarului, care au participat la ședință.   ...       (2)    Dacă unul dintre membrii participanți ai COMISIEI refuză sau nu poate să semneze procesul-verbal de ședință, acest aspect va fi consemnat explicit și motivat de secretar în același proces-verbal.    (3)    Înscrisurile emise sau depuse de persoanele invitate în cadrul unei ședințe a COMISIEI reprezintă anexe ale procesului verbal al ședinței respective.      
				 + 
			  Articolul 32       (1)    Raportul de cercetare prealabilă este întocmit în termen de cel mult 5 (cinci) zile lucrătoare de la data finalizării cercetării și consemnează următoarele aspecte:  a)    numele și prenumele membrilor COMISIEI, respectiv secretarului;   ...     b)    numărul și data înregistrării sesizării; numele, prenumele și domiciliul persoanei care a formulat sesizarea (sau, după caz, locul de muncă și funcția deținută de aceasta);   ...     c)    numele, prenumele EVALUATORULUI a cărui faptă a fost sesizată ca abatere de la normele de conduită, precum și comisia de evaluare din care a făcut parte, respectiv calitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta cercetată (se va consemna și numărul contractului în baza căruia a executat/exercitat activitățile și atribuțiile specifice, alte înscrisuri primite din partea A.N.M.C.S. pentru exercitarea acestei calități);   ...     d)    faptele cercetate și împrejurările/circumstanțele în care au fost săvârșite;   ...     e)    cauzele care au determinat săvârșirea faptei; eventuale cauze existente care ar înlătura răspunderea EVALUATORULUI (de exemplu, o situație de pericol pentru el sau pentru alții care au determinat acțiunea etc); aprecierea privind gradul de vinovăție a EVALUATORULUI;   ...     f)    dacă fapta reprezintă o abatere de la conduită, conform prevederilor Codului de Conduită a evaluatorilor;   ...     g)    persoanele care au fost audiate de COMISIE și modul în care acestea au contribuit la soluționarea sesizării;   ...     h)    orice alte date concludente (de ex: referințe/documente/informații obținute de la alte persoane convocate la discuții etc).   ...     i)    apărările invocate de EVALUATOR, direct și/sau prin apărător, dacă pot fi reținute sau nu, motivele pentru care sunt înlăturate apărările EVALUATORULUI;   ...     j)    gravitatea și consecințele abaterii de la conduită;   ...     k)    argumentele COMISIEI pentru fundamentarea concluziilor raportului;   ...     l)    comportarea (conduita) generală a EVALUATORULUI în relația cu A.N.M.C.S. și colaboratorii săi (alți evaluatori, reprezentanți ai unităților sanitare etc);   ...     m)    eventualele sesizări sau sancțiuni aplicate anterior EVALUATORULUI cercetat;   ...     n)    propunerea privind sancțiunea aplicabilă, inclusiv motivarea acesteia (sau, după caz, propunerea de clasare a sesizării) - această propunere se formulează pe baza majorității de voturi;   ...     o)    eventualele opinii separate ale membrilor COMISIEI, cu prezentarea considerentelor pe care acestea se sprijină (după caz) se atașează Raportului de cercetare prealabilă.   ...       (2)    Raportul de cercetare prealabilă este întocmit în 3 (trei) exemplare originale și este semnat de toți membrii COMISIEI;.    (3)    În situația în care, prin aceeași sesizare, se semnalează mai multe fapte ca abateri de la conduită săvârșite de același EVALUATOR, COMISIA propune, în urma cercetării efectuate, aplicarea unei singure sancțiuni, cu luarea în considerare a tuturor abaterilor de la conduită.    (4)    Dacă se stabilește de către COMISIE că fapta cercetată nu constituie abatere de la conduită sau sunt incidente cauze care înlătură răspunderea EVALUATORULUI cercetat, în Raport se consemnează motivele pe care se fundamentează concluzia.          
				 + 
			  Capitolul IV   APLICAREA SANCȚIUNII     
				 + 
			  Articolul 33       (1)    În urma cercetării prealabile, COMISIA întocmește un Raport cu concluziile cercetării și propuneri pe care îl înaintează către Președintele A.N.M.C.S. care stabilește, pe baza Raportului de cercetare prealabilă, sancțiunea aplicabilă EVALUATORULUI, prin ordin, în termen de 30 (treizeci) de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii, dar nu mai târziu de 12 (douăsprezece) luni de la data săvârșirii faptei.    (2)    Ordinul cuprinde, la nivel minim, următoarele informații:  a)    descrierea faptei care constituie abatere de la normele de conduită;   ...     b)    precizarea prevederilor din Codul de conduită a evaluatorilor, contractul de prestări servicii, normele, ordinele sau dispozițiile A.N.M.C.S. care au fost încălcate de EVALUATOR;   ...     c)    motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de EVALUATOR în timpul cercetării prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea;   ...     d)    sancțiunea aplicată;   ...     e)    termenul în care poate fi contestat și instanța competentă, potrivit  Legii nr. 554/2005  privind contenciosul administrativ.   ...       (3)    Ordinul de sancționare, însoțit de Raportul COMISIEI care face parte integrantă din Ordin se comunică EVALUATORULUI în cel mult 5 (cinci) zile lucrătoare de la data emiterii și produce efecte de la data comunicării.    (4)    Comunicarea se face prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reședința comunicată de acesta sau prin orice alt mijloc de comunicare ce asigură conservarea dovezii și a datei la care s-a făcut înștiințarea.    (5)    EVALUATORULUI i se va comunica constatarea/decizia A.N.M.C.S. și în situația în care prin Raportul de cercetare prealabilă întocmit de COMISIE se constată că:  (i)    fapta cercetată nu constituie abatere de la conduită sau   ...     (ii)    sunt incidente cauze care înlătură răspunderea EVALUATORULUI, sau   ...     (iii)    propunerea COMISIEI, respectiv decizia A.N.M.C.S. sunt în sensul neaplicării unei sancțiuni.   ...       (6)    Adresa prin care EVALUATORUL este informat cu privire la neaplicarea sancțiunii este întocmită în 2 (două) exemplare și semnată de Compartimentul Coordonare Corp Evaluatori), din care unul este comunicat EVALUATORULUI, iar cel de-al doilea este arhivat la registratura emitentului.        
				 + 
			  Capitolul V   DISPOZIȚII FINALE     
				 + 
			  Articolul 34       (1)    Prevederile prezentului Regulament se completează cu normele legale în vigoare, Codul de Conduită a Evaluatorilor, Regulamentul Intern al A.N.M.C.S. și, după caz, cu alte reglementări legale și interne incidente spețelor identificate în sesizările care sunt înaintate spre soluționare COMISIEI.    (2)    Prezentul Regulament este publicat în Monitorul Oficial al României.      
				 + 
			  Articolul 35       (1)    Datele și informațiile colectate în temeiul prezentului Regulament care constituie, în circumstanțe specifice, date cu caracter personal, vor fi tratate cu respectarea dispozițiilor legale europene și naționale incidente în materia prelucrărilor de date cu caracter personal și în conformitate cu reglementările interne ale A.N.M.C.S..    (2)    Arhivarea documentației constituite, pe orice tip de suport informatic, în scopul îndeplinirii prevederilor prezentului Regulament este realizată în conformitate cu reglementările interne ale A.N.M.C.S.      
				 + 
			  Articolul 36      Următoarele anexe fac parte integrantă din prezentul Regulament:  Anexa nr. 1  - Registrul de evidență a lucrărilor COMISIEI    Anexa nr. 2  - "Nota de convocare" a EVALUATORULUI;    Anexa nr. 3  - "Nota de convocare" a persoanelor care pot oferi informații/documente pentru aflarea adevărului.          
				 + 
			  Anexa nr. 1       la Regulament                                Registrul de evidență a lucrărilor Comisiei de analiză                                 a abaterilor de la conduită săvârșite de                                    evaluatorii de servicii de sănătate     Cuprinde următoarele rubrici:  1.    Numărul curent al registrului   ...     2.    Numărul intern sub care este înregistrată sesizarea   ...     3.    Numele și prenumele EVALUATORULUI a cărui faptă este sesizată   ...     4.    Numele, prenumele și domiciliul persoanei care a formulat sesizarea (sau funcția și locul de muncă); se va menționa și adresa de corespondență, conform  art.3 lit. e)    ...     5.    Descrierea pe scurt a sesizării (fapta săvârșită, data săvârșirii etc)   ...     6.    Comisia de analiză a abaterii (actul administrativ de desemnare a COMISIEI, componența și secretarul)   ...     7.    Conexarea sesizărilor (dacă este cazul)   ...     8.    Calificarea faptei (dacă este sau nu abatere de la conduită)   ...     9.    Cazuri de incompatibilitate/suspendare a membrilor/secretarului COMISIA   ...     10.    Conflicte de interese (intervenite)   ...     11.    Declinări de competență   ...     12.    Persoane audiate (în vederea soluționării sesizării - nume, prenume, loc de muncă, scopul pe scurt al audierii)   ...     13.    Înscrisuri constituite/depuse în cadrul ședințelor COMISIEI (note explicative - data emiterii, emitent, documente justificative etc)   ...     14.    Înscrisuri emise de COMISIE/secretar (convocări, adrese către membrii COMISIEI etc)   ...     15.    Procesele verbale ale COMISIEI (nr. proces verbal, data ședinței, identificarea persoanei audiate etc)   ...     16.    Raportul de cercetare prealabilă emis de COMISIE (data emiterii, tipul sancțiunii propuse/clasarea sesizării/cauze de înlăturare a răspunderii)   ...     17.    Situația contestării de către EVALUATOR a Raportului de cercetare prealabilă (nr. înregistrare contestație la A.N.M.C.S., date pe scurt din Raportul de analiză a obiecțiunilor întocmit de COMISIE)   ...     18.    Rezoluția președintelui A.N.M.C.S. (nr. ordin de sancționare, sancțiunea stabilită de angajator)/Adresa de neaplicare sancțiune)   ...           
				 + 
			  Anexa nr. 2       la Regulament                                 NOTA DE CONVOCARE A EVALUATORULUI                            (la cercetarea prealabilă propriu-zisă)     Către,   Domnul/Doamna ................   Adresa: ......................   În vederea realizării procedurii cercetării prealabile prevăzute de Codul de Conduită a Evaluatorilor, incidente în cazul săvârșirii de către EVALUATORI a unor fapte calificate drept abateri de la normele de conduită, vă informăm că au fost sesizate Comisiei următoarele fapte, ca fiind săvârșite de dumneavoastră la .............. în data de/perioada .........: (faptele vor fi descrise cât mai explicit, pentru ca EVALUATORUL să poată să le identifice și să își pregătească apărarea)     Faptele menționate mai sus, în condițiile constatării săvârșirii lor, contravin următoarelor reglementări: (după caz, se vor indica cu exactitate reglementările legale și interne incidente fiecărei fapte)     Comisia de analiză a abaterilor de la conduită numită prin Ordinul Președintelui A.N.M.C.S. nr. ........./......... vă invită în data de ......., ora ........ la sediul A.N.M.C.S. din Splaiul Independenței nr. 202A, etajul ......, camera ........., Sector 6, București, pentru a vă formula și susține toate apărările în favoarea dumneavoastră, în raport cu cele mai sus menționate.   Vă facem cunoscut faptul că în cursul cercetării prealabile aveți dreptul să formulați în scris, să susțineți și să prezentați toate apărările pe care le considerați necesare și să oferiți COMISIEI toate probele și motivațiile pe care le considerați necesare.   De asemenea, aveți dreptul de a fi asistat, la cerere, de către un avocat ales (dacă considerați necesar).   În condițiile în care veți lua o decizie în acest sens, vă rugăm să ne comunicați până la data de .............. numele/prenumele și calitatea persoanei/persoanelor care vă vor asista în fața COMISIEI conform celor de mai sus.   Totodată, menționăm faptul că neprezentarea dumneavoastră în fața COMISIEI, la data, ora și locul mai sus precizate, fără un motiv obiectiv, are drept consecință aplicarea de către   A.N.M.C.S. a măsurii, fără efectuarea cercetării prealabile (în situația în care se constată că fapta reprezintă o abatere de la normele de conduită, conform Codului de conduită a evaluatorilor de servicii de sănătate).   Componența COMISIEI   Nume/prenume președinte Semnătura   Nume/prenume membru Semnătura   Nume/prenume membru Semnătura   (...)   Secretarul COMISIEI   ................        
				 + 
			  Anexa nr. 3       la Regulament                                              NOTA DE CONVOCARE A PERSOANELOR                                                care pot oferi informații                                    (Președintele/Secretarul Comisiei va transmite                                         salariatului/terțului un e-mail                                         având conținutul de mai jos - orientativ)     Către,   Domnul/Doamna ...................................   Comisia de analiză a abaterilor de la conduită numită prin Ordinul Președintelui A.N.M.C.S. nr. ......./.......... vă invită în data de ........, ora ........... la sediul A.N.M.C.S. din Splaiul Independenței nr. 202A, etajul ..........., camera ..........., Sector 6, București pentru a oferi COMISIEI informații și/sau clarificări referitoare la faptele săvârșite în data/perioada ................. de către d-l/d-na ............., evaluator în cadrul Comisiei de Evaluare a Unității Sanitare ...................:   (vor fi descrise cât mai explicit faptele pentru care se solicită lămuriri din partea persoanei invitate)   Componența Comisiei   Nume/prenume președinte Semnătura   Nume/prenume membru Semnătura   Nume/prenume membru Semnătura   Secretarul Comisiei ..................       -------  

Preluat: 2026-10-05T09:12:04.890600+00:00 · SHA256: 7b7f776b737f7e6527c9c3edad193a2286e9f14a4d8d1e707e1ac7041a968628