Legislație națională
HOTĂRÂRE · 778 · 2026
HOTĂRÂRE nr. 778 din 24 septembrie 2026 privind declasificarea informaţiilor cuprinse în documente emise în perioada 1949-2002 şi aflate în fondul arhivistic şi gestiunea Consiliului Judeţean Suceava
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 314914
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 778 din 24 septembrie 2026 privind declasificarea informațiilor cuprinse în documente emise în perioada 1949-2002 și aflate în fondul arhivistic și gestiunea Consiliului Județean Suceava EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 828 din 30 septembrie 2026 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată , și al art. 24 alin. (4) și (10) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 Se aprobă declasificarea informațiilor clasificate cuprinse în documentele aflate în gestiunea Consiliului Județean Suceava, emise în perioada 1949-2002, care sunt menționate în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, a căror dezvăluire nu mai poate prejudicia securitatea națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesele persoanelor de drept public sau privat deținătoare. + Articolul 2 Pe documentele declasificate se vor menționa data declasificării și mențiunea „NECLASIFICAT“, deasupra sau sub vechea inscripție, care va fi anulată prin trasarea unei linii oblice. + Articolul 3 (1) Documentele declasificate potrivit art. 1 urmează a fi gestionate în continuare de Consiliul Județean Suceava, în conformitate cu prevederile Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată , cu modificările și completările ulterioare. (2) Consultarea documentelor declasificate potrivit art. 1 se va realiza în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (1) și ale art. 30 din Legea nr. 16/1996, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 12 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare. PRIM-MINISTRU ILIE-GAVRIL BOLOJAN Contrasemnează: Viceprim-ministru, Tánczos Barna Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán București, 24 septembrie 2026. Nr. 778. + ANEXĂ LISTA informațiilor clasificate cuprinse în documente emise în perioada 1949-2002 și aflate în fondul arhivistic și gestiunea Consiliului Județean Suceava Nr. crt. Nr. emitent Data Emitentul Descrierea pe scurt Nr. de exemplare Nr. de file Nr. de anexe Nr. de file Nivelul Motivul declasificării Observații 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1. 1405 30.09.1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Plan situație centru civic comuna Marginea 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul Consiliului Județean Suceava (CJ Sv.). 1 planșă ozalid 2. 1072 26.08.1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Harta județului Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă calc 3. 068 22.12.1989 Consiliul Popular al Județului Suceava Harta sistematizare municipiul Suceava, ex. 1, 2, 3 3 3 2 copii ex. 3 2 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 5 hărți 4. 07 29.10.1992 Consiliul Popular al Județului Suceava Harta municipiului Suceava 1 1 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe ozalid 5. 04 28.02.1986 Consiliul Popular al Județului Suceava Ridicări topo Ranușa-Moneasa 1 14 file + 2 planșe - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar cu 14 file + 2 planșe 6. 044 09.12.1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Rețea gaze naturale presiune medie 1 2 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar cu 2 planșe ozalid 7. 6151 30.04.1971 Consiliul Popular al Județului Suceava Complex Turistic Dragomirna 1 8 file + 4 planșe - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar 8. 4973 31.08.1970 Consiliul Popular al Județului Suceava Apărări de mal pod Ițcani, municipiul Suceava 1 4 file + 1 planșă - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar 9. 6149 30.04.1971 Consiliul Popular al Județului Suceava Complex Turistic Dragomirna 1 9 file + 4 planșe - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar 10. 6148 3.05.1971 Consiliul Popular al Județului Suceava Complex Turistic Dragomirna 1 9 file + 4 planșe - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar 11. 0139/ 890 14.08.1965 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Inventar de coordonate ale punctelor de triangulație Suceava 1 100 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 registru 12. 0411 10.11.1964 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Studii topo Complex Avicol Burdujeni 1 10 file + 5 planșe - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar 13. 092 18.04.1972 Consiliul Popular al Județului Suceava Coordonate geodezice Suceava, Botoșani, Trușești, Dorohoi, Săveni 1 52 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 registru 14. 519 1952 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Sistematizare. Memoriul documentării raion Fălticeni 1 39 file + 8 planșe 1 8 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 dosare 15. 093 18.04.1972 Consiliul Popular al Județului Suceava Coordonate geodezice Fălticeni, Siret și Rădăuți 1 95 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 registru 16. 038 18.07.1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Hartă sistematizare municipiul Suceava 2 2 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe ozalid 17. 015 23.04.1990 Consiliul Popular al Județului Suceava Amplasament dotări social-culturale municipiul Suceava 2 2 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 hărți 18. 2091 3.03.1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Hartă sistematizare municipiul Suceava 1 1 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe ozalid 19. 03 25.07.1995 S.C. Proiect Bucovina - S.A. Suceava Plan urbanistic general municipiul Suceava 2 4 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 4 planșe ozalid 20. 033/2139 22.06.1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Hartă sistematizare municipiul Suceava 1 1 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe ozalid 21. 0260 17.05.1969 Consiliul Popular al Județului Suceava Lucrări topo mina Leșul Ursului 1 6 file + 6 planșe - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar 22. 0390 22.12.1971 Consiliul Popular al Județului Suceava Lucrări topo mina Crucea 1 12 file + 14 planșe - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar 23. 0168 1972 Consiliul Popular al Județului Suceava Harta zonei înconjurătoare a municipiului Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă calc 24. 037 28.11.1990 Consiliul Popular al Județului Suceava Municipiul Suceava - încadrare în zonă Exemplar nr. 1 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. Planșă ozalid 25. 037 28.11.1990 Consiliul Popular al Județului Suceava Municipiul Suceava - încadrare în zonă Exemplar nr. 2 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. Planșă ozalid 26. 3358 31.10.1967 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Harta raionului Fălticeni, Regiunea Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. Planșă calc 27. 3352 1.10.1967 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Harta raionului Dorohoi, regiunea Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. Planșă calc 28. 3315 31.10.1967 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Harta teritoriului oraș Suceava, regiunea Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. Planșă calc 29. 3355 1.10.1967 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Harta raionului Săveni, regiunea Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. Planșă calc 30. 3371 31.10.1967 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Harta raionului Rădăuți, regiunea Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. Planșă calc 31. 3349 31.10.1967 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Harta raionului Botoșani, regiunea Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. Planșă calc 32. 036 29.09.1989 Consiliul Popular al Județului Suceava Reactualizare schiță de sistematizare a județului Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. Planșă ozalid 33. 040/78 16.10.1963 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Sistematizare Vatra Dornei 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. Planșă ozalid 34. 2103 8.04.1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan încadrare Burdujeni 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. Planșă calc 35. 035/ 2145 8.07.1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Ansamblu de locuințe Burdujeni 1 1 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe ozalid 36. 93125/13105 20.04.1971 Consiliul Popular al Județului Suceava Sistematizare - comuna Breaza 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. Planșă ozalid 37. 6020 20.04.1971 Consiliul Popular al Județului Suceava Sistematizare - comuna Breaza 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. Planșă ozalid 38. 6028 20.04.1971 Consiliul Popular al Județului Suceava Sistematizare - comuna Breaza 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. Planșă ozalid 39. 89 20.04.1971 Consiliul Popular al Județului Suceava Sistematizare - comuna Breaza 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. Planșă ozalid pânzată 40. 699 1962 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Lucrări terestre Iacobeni 1 16 file 4 planșe - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar 4 planșe ozalid 41. 0302 16.06.1971 Consiliul Popular al Județului Suceava Tipuri automobile teren fabricate de UM Câmpulung Muscel 1 11 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar 42. 033 4.02.1969 Consiliul Popular al Județului Suceava Ridicare topo Întreprinderea Străduința Suceava 1 5 file 2 planșe 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar 2 planșe ozalid 43. 2736 19.07.1963 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Studiu tehnico-economic Siret 1 52 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar 44. 1199 22.01.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Propuneri sistematizare municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. Planșă ozalid 45. 2597 1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan de situație oraș Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. Planșă ozalid 46. 2598 1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan de situație oraș Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. Planșă ozalid 47. 132 1986 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan de situație oraș Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. Planșă calc 48. 72 21.11.1990 Consiliul Popular al Județului Suceava Sistematizare municipiul Suceava ex. nr. 1 și nr. 2 1 1 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe ozalid 49. 2753 1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Hărți nivel Suceava 1 1 17 17 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 4 planșe calc 14 planșe ozalid 50. 1198/ 22.01.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan sistematizare Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. Planșă ozalid 51. 6820 25.09.1971 Consiliul Popular al Județului Suceava Schiță de sistematizare a orașului Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. Planșă calc 52. 6815 25.09.1971 Consiliul Popular al Județului Suceava Schiță de sistematizare a orașului Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. Planșă calc 53. 6835 25.09.1971 Consiliul Popular al Județului Suceava Schiță de sistematizare a orașului Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. Planșă calc 54. 6830 25.09.1971 Consiliul Popular al Județului Suceava Schiță de sistematizare a orașului Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. Planșă calc 55. 6840 25.09.1971 Consiliul Popular al Județului Suceava Schiță de sistematizare a orașului Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. Planșă calc 56. 6810 25.09.1971 Consiliul Popular al Județului Suceava Schiță de sistematizare a orașului Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. Planșă calc 57. 6825 25.09.1971 Consiliul Popular al Județului Suceava Schiță de sistematizare a orașului Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. Planșă calc 58. 427 1962 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan de situație oraș Suceava 1 35 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar 59. 0155 27.09.1967 Consiliul Popular al Județului Suceava Schița de sistematizare –Fălticeni 1 5 planșe - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar 60. 3368 31.10.1967 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Harta raionului Gura Humorului 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă calc 61. 073 13.01.1960 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă topografică regiunea Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă film 62. 069 1960 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă topografică regiunea Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă film 63. 068 13.01.1960 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă topografică regiunea Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă film 64. 083 13.01.1960 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă topografică municipiul Suceava, regiunea Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă film 65. 070 13.01.1960 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă topografică zona Zamca-Șcheia, regiunea Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă film 66. 067 13.01.1960 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă topografică municipiul Suceava, regiunea Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă film 67. 065 13.01.1960 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă topografică, regiunea Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă film 68. 1227 8.05.1980 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Municipiul Suceava, regiunea Suceava 1 1 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe calc 69. F.N. 1960 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă topografică, regiunea Suceava 1 1 4 4 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 5 planșe ozalid 70. 7138 1984 Consiliul Popular al Județului Suceava Alimentare cu apă + canalizare Gura Humorului 1 53 file + 1 planșă - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar 71. F.N. 1950 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Tabel nominal 1950-1958 Regionala partid regiunea Suceava 1 43 - - Strict secret Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar 72. 4077 2.11.1957 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Lucrări de M.L. pe anul 1958 secțiunea agricolă, regiunea Suceava 1 277 - - Strict secret Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar 73. F.N. 1960 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă topografică regiunea Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 74. 609 16.04.1975 Consiliul Popular al Județului Suceava Municipiul Suceava - sistematizare IRE 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 75. 062 13.01.1960 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă topografică municipiul Suceava, cartier Burdujeni 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă film 76. 066 13.01.1960 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă topografică regiunea Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă film 77. 061 13.01.1960 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă topografică regiunea Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă film 78. 074 13.01.1960 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă topografică regiunea Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă film 79. 064 13.01.1960 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă topografică regiunea Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă film 80. 072 13.01.1960 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă topografică regiunea Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă film 81. 067 13.01.1960 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă topografică regiunea Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă film 82. F.N. 1960 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă topografică regiunea Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 83. F.N. 1978 Consiliul Popular al Județului Suceava Hartă topografică Trapeze, județul Suceava 1 1 8 8 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 8 planșe calc 84. 2087 3.03.1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Sistematizare municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 85. 2086 3.03.1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Sistematizare municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 86. 2085 3.03.1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Sistematizare municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 87. 27 24.12.1991 Consiliul Popular al Județului Suceava Sistematizare municipiul Suceava - ex. nr. 2 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 88. 06 13.09.1993 Consiliul Județean Suceava Sistematizare municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 89. 06 13.09 1993 Consiliul Județean Suceava Sistematizare municipiul Suceava - ex. nr. 2 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 90. 27 24.12.1991 Consiliul Popular al Județului Suceava Sistematizare municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 91. 367 12.05.1972 Consiliul Popular al Județului Suceava Sistematizare municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 92. 4449 9.05.1970 Consiliul Popular al Județului Suceava Încadrarea în teritoriul județului Botoșani 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 93. 4814 25.07.1970 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan de încadrare - municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 94. 1193 21.12.1979 Consiliul Popular al Județului Suceava Sistematizare municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 95. 01274 1960 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă topografică regiunea Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 96. 023 23.11.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Sistematizare municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă calc 97. 033 30.12.1988 Consiliul Popular al Județului Suceava Hartă topografică comuna Cornu Luncii 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă calc 98. 5 14.07.1992 Consiliul Popular al Județului Suceava Sistematizare municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 99. 502 1949 Consiliul Popular al Județului Suceava Carnete calcul și inventare coordonate raion Fălticeni 1 1 8 8 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 9 carnete 100. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan Lisaura 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 101. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Sf. Ilie Vechi 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 102. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan seria 02, zona Sf. Ilie 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 103. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Șcheia 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 104. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Fălticeni 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 105. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Hartă topografică zona intrare municipiul Suceava 1 1 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid + 1 fotoplan 106. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 107. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Șcheia-Ițcani 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 108. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Prelipca 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 109. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Salcea-Gara Văratec 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 110. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Plopeni 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 111. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Bosanci 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 112. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Bosanci 1 1 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe 113. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Tișăuți 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 114. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Tișăuți-Plopeni 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 115. 018 19 07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Plopeni 1 1 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe 116. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Prelipca-Luncușoara 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 117. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 118. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 119. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 120. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan Ipotești 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 121. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 122. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona DN2 Suceava Fălticeni 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 123. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 124. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Ițcani 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 125. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Ițcani 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 126. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Pătrăuți 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 127. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Pătrăuți 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 128. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Mihoveni 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 129. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Mihoveni 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 130. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Mihoveni 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 131. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Bosanci 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 132. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Bosanci 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 133. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Ipotești 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 134. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Lisaura-Ipotești 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 135. 0206 1972 Consiliul Popular al Județului Suceava Hartă împrejurimi municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă calc 136. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Ițcani-Burdujeni 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 137. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Adâncata 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 138. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Burdujeni Adâncata 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 139. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Plopeni 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 140. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Plopeni 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 141. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona Burdujeni 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 142. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan zona CAP Burdujeni 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 143. 092/1 13.05.1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan comuna Putna, planșa 2, satul Gura Putnei 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 144. 0495/1 12.12.1967 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan comuna Putna, planșa 2, satul Gura Putnei 1 1 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe 145. 092/1 13.05.1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan comuna Putna, planșa 1, satul Gura Putnei 1 1 3 3 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 4 planșe 146. 3 4.02.1988 Consiliul Popular al Județului Suceava Sistematizare - municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 147. F.N. 1964 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă topografică zona Solca 1 1 3 3 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 4 planșe film 148. F.N. 1963 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă topografică zona Falcău 1 1 7 7 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 8 planșe calc 149. 5 14.08.1963 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă topografică raionul Săveni 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 150. F.N. 1962 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă topografică zona Frasin 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă film 151. 05 14.07.1992 S.C. Proiect Bucovina - S.A. Suceava Plan sistematizare oraș Suceava 1 1 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe ozalid 152. 33757/0198 1963 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă raion Botoșani 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă calc 153. 0177/72 1964 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Plan sistematizare oraș Botoșani 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă calc 154. 7106 1986 Consiliul Popular al Județului Suceava Extindere alimentare cu apă Gura Humorului 1 34 1,1,1,1, 1,1,1,1 44,37, 60,77 6,7,38,7 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 9 dosare 155. 0189 1972 Consiliul Popular al Județului Suceava Schiță de sistematizare a municipiului Suceava 1 1 - - Strict secret Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă pânzată 156. 01351/1980 2.02.1981 Consiliul Popular al Județului Suceava Hartă sistematizare a municipiului Suceava 1 1 2 2 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 3 planșe pânzate 157. 970/20.08.1977 20.08.1977 Consiliul Popular al Județului Suceava Hartă sistematizare a municipiului Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 158. 971 20.08.1977 Consiliul Popular al Județului Suceava Hartă sistematizare a municipiului Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 159. 973 20.08.1977 Consiliul Popular al Județului Suceava Hartă sistematizare a municipiului Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 160. 6828 25.09.1971 Consiliul Popular al Județului Suceava Hartă sistematizare a municipiului Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 161. 6814 25.09.1971 Consiliul Popular al Județului Suceava Hartă sistematizare a municipiului Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 162. 0190 1972 Consiliul Popular al Județului Suceava Hartă sistematizare a municipiului Suceava 1 1 - - Strict secret Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 163. 6928 6.10.1971 Consiliul Popular al Județului Suceava Hartă sistematizare a municipiului Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 164. 6844 25.09.1971 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan sistematizare a municipiului Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 165. 6816 25.09.1971 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan sistematizare a municipiului Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 166. 6833 25.09.1971 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan sistematizare a municipiului Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 167. 6824 25.09.1971 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan sistematizare a municipiului Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 168. 6837 25.09.1971 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan sistematizare a municipiului Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 169. 6790 22.09.1971 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan sistematizare a municipiului Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 170. 03766 1960 Consiliul Popular al Județului Suceava Planul de situație municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă calc 171. 03771 1960 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan sistematizare a municipiului Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă calc 172. 0188 1972 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan sistematizare a municipiului Suceava 1 1 - - Strict secret Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 173. 2/35 3.01.1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan, satul Rotunda, comuna Liteni 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 174. F.N. 1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan satul Secrieș, comuna Moldovița, județul Suceava, planșa nr. 1, 6 exemplare 6 6 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 6 planșe 175. F.N. 1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan comuna Moldovița, județul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 176. 018 3.01.1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan satul Lisna, comuna Suharău, județul Suceava 1 1 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe 177. 40/53 11.03.1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan satul Bolohan, comuna Moldovița, județul Suceava, planșa nr. 2, 7 exemplare 7 7 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 7 planșe 178. 092/1 13.05.1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan comuna Putna, planșa nr. 4, 6 exemplare 6 6 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 6 planșe 179. F.N. 1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan satul Izvoare, comuna Suharău, 3 exemplare 3 3 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 3 planșe 180. F.N. 1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan satul Plevna, comuna Suharău, județul Suceava, 2 exemplare 2 2 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe 181. 092/1 13.05.1988 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan comuna Putna 1 1 4 4 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 5 planșe 182. 0495/1 12.12.1967 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan satul Gura Putnei, comuna Putna 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 183. 092/1 13.05.1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan satul Gura Putnei, comuna Putna 1 1 2 2 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 3 planșe 184. 092/1 13.05.1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan drum legătură satul Gura Putnei, comuna Putna 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 185. 0495/ 23 12.12.1967 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan comuna Pomârla, satul Hulubești 1 1 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe 186. 0495/ 22 12.12.1967 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan comuna Pomârla, satul Hulubești 1 1 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe 187. 1964 1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan comuna Pojorâta 1 1 7 7 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 8 planșe 188. F.N. 1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan satul Dămăcușa, comuna Moldovița 1 1 5 5 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 6 planșe 189. F.N. 1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan satul Comănești, comuna Suharău 1 1 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe 190. 2194 13.12.1966 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă delimitări generale oraș Siret 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 191. 94 1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Schița de sistematizare a municipiului Suceava 1 13 file + 2 planșe - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar 192. 0187 1972 Consiliul Popular al Județului Suceava Schița de sistematizare a municipiului Suceava 1 1 - - Strict secret Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 193. 0186 1972 Consiliul Popular al Județului Suceava Propuneri lucrări hidroedilitare 1 1 - - Strict secret Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă pânzată 194. 1 16.01.1991 Consiliul Popular al Județului Suceava Hartă sistematizare a municipiului Suceava 1 1 11 11 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 12 planșe ozalid 195. 3378 31.10.1967 Consiliul Popular al Județului Suceava Scheletul trapezelor, regiunea Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă pânzată 196. 502 28.11.1952 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Plan topografic Fălticeni 1 1 2 2 Strict secret Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 3 planșe ozalid 197. 04 6.02.1988 Consiliul Popular al Județului Suceava Ridicări topo trapeze municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 sul ozalid 198. 0209 1972 Consiliul Popular al Județului Suceava Ansambluri construcții existente + propuneri orașul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă calc 199. 1218 6.05.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Sistematizare zona municipiului Suceava 1 1 3 3 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 4 planșe ozalid 200. 02850 1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Amenajare bazin Siret - Acumularea Vatra Moldoviței 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 201. F.N. 1963 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă topografică zona Rădăuți 1 1 6 6 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 7 planșe film 202. 3132 30.09.1989 Consiliul Popular al Județului Suceava Sistematizare zona municipiului Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 203. 0213 1972 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan municipiul Suceava cu împrejurimi 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 204. 2798 1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Hartă topografică zona Câmpulung Moldovenesc-Vamă 1 1 9 9 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 10 planșe ozalid 205. 04078 16.10.1962 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Sistematizare Vatra Dornei planșa 3 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă pânzată 206. 01 5.02.1963 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Curbe nivel zona Frasin 1 1 9 9 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 10 planșe ozalid 207. 2901 16.07.1967 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Sistematizare schița municipiului Suceava 1 1 4 4 Strict secret Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 5 planșe pânzate 208. 023 31.08.1954 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Sistematizare oraș Fălticeni 1 1 30 30 Strict secret Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 30 planșe calc 209. 2095 16.03.1987 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Plan sistematizare municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 210. 02 16.01.1989 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan situație municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 211. 0495/11 12.12.1967 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan comuna Stroiești 1 1 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe 212. F.N. 1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan comuna Suharău, planșa nr. 2 1 1 3 3 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 4 planșe 213. F.N. 1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan comuna Suharău, planșa nr. 3 1 1 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe 214. F.N. 1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan comuna Suharău, planșa nr. 4 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 215. F.N. 1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan comuna Suharău, planșa nr. 1 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 216. F.N. 1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan satul Smârdan, comuna Suharău 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 217. 0495/22 12.12.1967 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan satul Smârdan, comuna Suharău 1 1 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe 218. 2/35 3.01.1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan satul Rotunda, comuna Liteni, planșa nr. 2 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 219. 28 24.12.1991 S.C. Proiect Bucovina - S.A. Suceava Plan încadrare în zonă municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 220. 2/35 3.01.1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan satul Budăi, comuna Liteni, planșa nr. 2 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 221. 2/35 3.01.1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan satul Siliștea, comuna Liteni 1 1 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe 222. 045 25.10.1989 Consiliul Popular al Județului Suceava Propuneri de sistematizare municipiul Suceava, copie nr. 80 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 223. 050 31.10.1989 Consiliul Popular al Județului Suceava Propuneri de sistematizare municipiul Suceava, copie nr. 83 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 224. 79 6.12.1990 Consiliul Popular al Județului Suceava Hartă sistematizare zona municipiului Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 225. F.N. 1963 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă topografică zona Siret 1 1 3 3 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 4 planșe film 226. F.N. 1964 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hărți curbe nivel zona Iacobeni 1 1 4 4 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 5 planșe film 227. 678 8.08.1975 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan topo Suceava 1976-1980 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă pânzată 228. F.N. 1969 Consiliul Popular al Județului Suceava Hartă topografică zona Câmpulung Moldovenesc 1 1 13 13 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 14 planșe film 229. 0495/12 12.12.1967 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Fotoplan satul Vâlcele, comuna Stroiești 1 1 38 38 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 39 planșe 230. F.N. 1962 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă topografică zona Frasin, județul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă film 231. 98 1976 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan sistematizare municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 232. 2089 3.03.1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan sistematizare municipiul Suceava 1 1 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe ozalid 233. 2086 3.03.1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan sistematizare municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 234. 2085 3.03.1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan sistematizare municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 235. 2087 3.03.1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan sistematizare municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 236. 6725 20.09.1971 Consiliul Popular al Județului Suceava Raionare geotehnică municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă pânzată 237. 2088 3.03.1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan sistematizare municipiul Suceava 1 1 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe ozalid 238. 2066 1.11.1986 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan sistematizare municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 239. 1 8.01.1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Harta curbe nivel regiunea Suceava 1 1 5 5 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 6 planșe ozalid 240. F.N. 1962 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Harta curbe nivel orașul Gura Humorului 1 1 3 3 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 4 planșe film 241. 1590 1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Plan sistematizare Salcea 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă calc 242. 2100 17.03.1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan sistematizare municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 243. 3131 30.09.1969 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Plan sistematizare, zona municipiului Suceava 1 1 2 2 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 3 planșe ozalid 244. 028 12.10.1990 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan sistematizare, zona municipiului Suceava 1 1 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe ozalid 245. 2067 1.11.1986 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan sistematizare, zona municipiului Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 246. 4471 15.05.1970 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan sistematizare comuna Moara 1 1 2 2 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 3 planșe pânzate 247. 729 8.06.1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă topografică orașul Vatra Dornei 1 1 5 5 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 6 planșe calc 248. 3518 8.11.1967 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă regiunea Suceava 1 1 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe calc 249. 6421 20.07.1971 Consiliul Popular al Județului Suceava Rețeaua generală de localități, județul Suceava 1 1 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe pânzate 250. 01541 1956 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Ridicări topo regiunea Suceava 1 1 22 22 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 23 planșe calc 251. 26 12.11.1991 S.C. Proiect Bucovina - S.A. Suceava Plan sistematizare, zona municipiului Suceava 1 1 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe ozalid 252. 6932 6.10.1971 Consiliul Popular al Județului Suceava Hartă topografică zona Mirăuți, municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 253. 723 1965 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Amenajare spitalul vechi Suceava 1 5 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar 254. 6708 1983 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Ridicări tachimetrice zona Câmpulung Moldovenesc 1 7 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 mapă cu 7 planșe 255. 2090 3.03.1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Propuneri de sistematizare municipiul Suceava, etapa 1 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 256. 041 6.10.1989 Consiliul Popular al Județului Suceava Propuneri de sistematizare cartier Ițcani, etapa 1, copie nr. 73 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 257. 034 27.09.1989 Consiliul Popular al Județului Suceava Propuneri de sistematizare municipiul Suceava, etapa 1, copie nr. 63 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 258. 019 20.07.1990 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan sistematizare, zona municipiului Suceava 1 1 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe ozalid 259. 2554 1987 Consiliul Popular al Județului Plan sistematizare orașul Solca 1 1 3 3 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 4 planșe ozalid 260. F.N. 1985 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan sistematizare orașul Gura Humorului 1 1 4 4 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe pânzate 2 planșe calc 1 planșă ozalid 261. 7808 1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Studiu rețele tehnico-edilitare 1 mapă 16 dosare - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 5 dosare Suceava, 2 dosare Câmpulung Moldovenesc, 1 dosar Rădăuți, 2 dosare Siret, 1 dosar Vatra Dornei, 2 dosare Gura Humorului, 2 dosare Solca, 1 dosar Fălticeni 262. 2150 13.08.1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Reactualizare schiță sistematizare municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 263. 2151 13.08.1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Reactualizare schiță sistematizare municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 264. 2152 13.08.1987 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Reactualizare schiță sistematizare municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 265. 2153 13.08.1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Reactualizare schiță sistematizare municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 266. 2154 13.08.1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Reactualizare schiță sistematizare municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 267. 2155 13.08.1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Reactualizare schiță sistematizare municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 268. 2156 25.08.1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Hartă sistematizare municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 269. 2157 25.08.1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Hartă sistematizare municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 270. 2158 25.08.1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Hartă sistematizare municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 271. 2159 25.08.1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Hartă sistematizare municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 272. 2160 25.08.1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Hartă sistematizare municipiul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 273. 033 30.12.1988 Consiliul Popular al Județului Suceava Curbe nivel trapeze județul Suceava 1 1 6 6 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 7 planșe calc 274. F.N. 1960 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Curbe nivel trapeze regiunea Suceava 1 1 37 37 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 38 planșe film 275. F.N. 1956 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă regiunea Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 276. 02 18.03.1994 S.C. Proiect Bucovina - S.A. Suceava Curbe nivel trapeze județul Suceava 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid 277. 988 12.09.1977 Consiliul Popular al Județului Suceava Schiță sistematizare municipiul Suceava 1 1 5 5 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 6 planșe ozalid 278. 2195 13.12.1956 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Delimitări generale orașul Rădăuți 1 1 3 3 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 4 planșe ozalid 279. F.N. 1963 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă topografică zona Falcău 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă calc 280. 1286 28.10.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Propunere sistematizare municipiul Suceava 1 1 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe ozalid 281. 3842 1967 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Plan topografic orașul Suceava 1 1 15 1 dosar 15 8 file S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 16 planșe ozalid 282. 502 1952 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Inventar coordonate puncte triangulație Suceava 1 dosar 65 1 dosar 1 dosar 1 dosar 1 dosar 1 dosar 1 dosar 1 dosar 1 dosar 1 dosar 20, 14, 16, 55, 15, 24, 1, 6, 8 file + 1 planșă S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 mapă cu 10 dosare 283. 51 7.02.1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Studiu amplasament construcții Broșteni 1 8 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar + 1 planșă ozalid 284. 6192 24.05.1971 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Drum legătură DN 17 - Gara Argestru 1 1 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe ozalid 285. 02257 16.12.1969 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Lucrări topografice STE Leșu Ursului 1 1 1 12 file + 4 planșe S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar + 5 planșe ozalid 286. 726 A/B 11.05.1965 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Ridicări topo SMT Iacobești 1 9 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar 287. 0200 28.12.1985 Consiliul Popular al Județului Suceava Inventarul hărților topografice - județul Suceava 1 9 file + 2 hărți - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar + 2 hărți Gauss 288. 018 19.07.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Fotoplan Burdujeni 1 1 - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă 289. 4299 23.03.1970 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan încadrare în orașul Suceava - studiu zona G. Enescu 1 1 1 1 S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 planșe calc 290. 083 30.12.1989 Consiliul Popular al Județului Suceava Inventarul hărților topografice 1989 1 10 file + 3 hărți - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar + 3 hărți Gauss 291. 055 28.12.1987 Consiliul Popular al Județului Suceava Inventarul hărților topografice 1987 1 14 file + 3 hărți - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar + 3 hărți Gauss 292. 711 1965 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Dosar calcule ridicări topo canalizare Școala 8 clase Fălticeni 1 4 file - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar 293. 043 31.12.1983 Consiliul Popular al Județului Suceava Inventarul hărților topografice 1983 1 9 file + 2 hărți - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar + 2 hărți Gauss 294. 07 10.12.2002 S.C. Proiect Bucovina - S.A. Suceava Inventarul hărților topografice 2002 1 24 file - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar 295. 0288 4.10.1967 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Ridicare topo amplasare unitatea de covoare Rădăuți 1 7 file + 2 planșe - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar + 2 planșe ozalid 296. 147 1984 Consiliul Popular al Județului Suceava Ridicări topo și calcul triangulații municipiul Suceava 1 46 file + 2 planșe - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar + 2 planșe ozalid 297. 006 20.04.2000 S.C. Proiect Bucovina - S.A. Suceava Structură cadru PPSIC S.C. Proiect Bucovina - S.A. 2 43 file + 44 file - - Strict secret Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 exemplare capsate 298. 002 20.06.2001 S.C. Proiect Bucovina - S.A. Suceava Completare PPSIC S.C. Proiect Bucovina - S.A. 1 55 file - - Strict secret Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar 299. 07 21.09.2000 S.C. Proiect Bucovina - S.A. Suceava Listă documente secrete S.C. Proiect Bucovina - S.A. 2 18 file + 25 file - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 2 exemplare 300. 001836 29.04.1984 Consiliul Popular al Județului Suceava Ridicări topo zona Gemenea 1 mapă 1 dosar 9 file + 15 planșe - - Strict secret Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar + 15 planșe ozalid 301. 03 1.06.1963 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Plan topografic municipiul Suceava 1 12 file + 4 planșe - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar + 4 planșe ozalid 302. 765 1965 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Ridicări topo și calcul triangulații zona Zamca, municipiul Suceava 1 8 file - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar 303. 688 17.02.1965 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Calcul drumuiri Amenajare spital Frasin 1 10 file - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar 304. 040 8.11.1962 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Inventar puncte geodezice regiunea Suceava 1 99 file - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 registru 305. 0336 1965 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Ridicări topo sistematizare Cacica 1 9 file + 8 planșe - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar + 8 planșe ozalid 306. 01253 21.02.1980 Consiliul Popular al Județului Suceava Plan situație municipiul Suceava 1 mapă 1 dosar 7 file + 5 planșe - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar + 5 planșe ozalid 307. 905 8.07.1968 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Hartă topografică versant N-E municipiul Suceava 1 1 1 40 file S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 planșă ozalid + 1 dosar 308. 702 1965 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Calcul drumuiri URCC Fălticeni 1 7 file - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar 309. 03 3.01.1985 Consiliul Popular al Județului Suceava Memoriu tehnic rețea geodezică municipiul Suceava 1 10 file - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar 310. 147 1982 Consiliul Popular al Județului Suceava Inventar puncte geodezice zona municipiului Suceava 1 59 file - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar 311. 098 18.04.1972 Consiliul Popular al Județului Suceava Coordonate puncte triangulație orașul Suceava 1 96 file - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 carnet 312. 258 1958 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Calcul drumuiri cvartal M. Viteazu, orașul Suceava 1 15 file - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar 313. 0001 1953 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Planuri, hărți, schițe și informații regiunea Suceava 1 18 file - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 dosar 314. 048 3.04.1963 Sfatul Popular al Regiunii Suceava Trasee nivelment geometric regiunea Suceava 1 100 file - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 registru 315. 0173 1972 Consiliul Popular al Județului Suceava Descrieri topografice și nivelment de precizie regiunea Suceava 1 100 file - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 registru 316. 5 1972 Consiliul Popular al Județului Suceava Inventar puncte geodezice județul Suceava 1 98 file - - S Nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesul CJ Sv. 1 registru -------
Preluat: 2026-10-05T09:12:09.601651+00:00 · SHA256: d856e2449d67b5bf2b8e708051302f63e222cdfb65e09cb95ba90a1546a3bf55