legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
GHID · 0 · 2026

GHIDUL SOLICITANTULUI din 21 septembrie 2026 privind dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor electrice pe reţeaua naţională de autostrăzi, drumuri expres şi naţionale "e-Mobility RO", submăsura 1

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Ministerul Transporturilor ?i Infrastructurii · ID sursă 314947

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 GHIDUL SOLICITANTULUI din 21 septembrie 2026  privind dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor electrice pe rețeaua națională de autostrăzi, drumuri expres și naționale "e-Mobility RO", submăsura 1     EMITENT     MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 819 bis din 25 septembrie 2026       
						Notă   ...
			    Aprobat prin  ORDINUL nr. 886 din 21 septembrie 2026 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 25 septembrie 2026.         Program-cheie 9: Eficiență energetică în transporturi - reducerea emisiilor de CO2 prin eficiență energetică și noi tehnologii în transporturi                                  GHIDUL SOLICITANTULUI    Condiții specifice de accesare a finanțării din    Fondul pentru modernizare                                      Submăsura 1    Dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor electrice    pe rețeaua națională de autostrăzi, drumuri expres și naționale    "e-Mobility RO"                                          2026       
				 + 
			   Cuprins          CAPITOLUL 1. INFORMAȚII DESPRE PROCEDURA DE SELECȚIE A PROIECTELOR  1.1.    Domeniul de investiții aferent și obiectivul specific     Definiții:     ...     1.2.    Perioada de depunere a propunerilor de proiecte   ...     1.3.    Activitățile finanțabile   ...     1.4.    Tipuri de solicitanți   ...     1.5.    Indicatori   ...     1.6.    Alocarea stabilită pentru selecția proiectelor   ...     1.7.    Valoarea maximă a finanțării din Fondul pentru modernizare   ...     1.8.    Ajutor de stat   ...          CAPITOLUL 2. REGULI PENTRU ACORDAREA FINANȚĂRII  2.1.    Eligibilitatea solicitantului   ...     2.2.    Eligibilitatea proiectului   ...     2.3.    Eligibilitatea cheltuielilor   ...          CAPITOLUL 3. COMPLETAREA CERERII DE FINANȚARE  3.1.    Modalitatea de completare a Cererii de finanțare  3.1.1.    Obiectivele și rezultatele proiectului   ...     3.1.2.    Sustenabilitate și durabilitate   ...     3.1.3.    Descrierea investiției   ...     3.1.4.    Evaluarea Impactului asupra Mediului (EIM) și Analiza DNSH   ...     3.1.5.    Elaborarea bugetului   ...     3.1.6.    Responsabil de proiect   ...     3.1.7.    Documente obligatorii la depunerea cererii de finanțare:   ...      ...          CAPITOLUL 4. PROCESUL DE EVALUARE ȘI SELECȚIE  4.1.    Descriere generală privind procesul de evaluare și selecție a cererilor de finanțare  4.1.1.    Evaluarea tehnico-economică a Cererii de Finanțare     Criteriul 1.       Criteriul 2     ...      ...     4.2.    Depunerea și soluționarea contestațiilor   ...          CAPITOLUL 5. CONTRACTAREA PROIECTELOR  5.1    Etapa de contractare   ...     5.2    Implementarea proiectului   ...      CAPITOLUL 6. ANEXE      
				 + 
			  Capitolul 1   INFORMAȚII DESPRE PROCEDURA DE SELECȚIE A PROIECTELOR        Prezentul ghid a fost elaborat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii pentru solicitanții care doresc să obțină finanțare din fondurile alocate României prin Fondul pentru modernizare (FM) pentru proiecte destinate accelerării dezvoltării unei rețele naționale eficiente și fiabile de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, amplasate strategic pe autostrăzi, drumuri expres și pe drumurile naționale din România aflate în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., în vederea asigurării tranziției către mobilitatea electrică și a atingerii obiectivelor naționale și europene privind decarbonizarea sectorului transporturilor asumate de România în cadrul Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC).       Acesta include informații referitoare la condițiile de finanțare, procedurile de evaluare și selecție a proiectelor precum și informații generale privind contractarea și implementarea proiectelor.       Sprijinul financiar acordat pentru investițiile destinate accelerării dezvoltării unei rețele naționale eficiente și fiabile de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, amplasate strategic pe autostrăzi, drumuri expres și pe drumurile naționale TEN-T din România aflate în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., contribuind la atingerea obiectivelor asumate de România în cadrul FM, se bazează pe procedură de ofertare concurențială pentru selecția proiectelor, prin platforma electronică dedicată FM MySMIS 2021.În situația în care, intervin modificări ale cadrului legal ori alte modificări de natură a afecta regulile și condițiile de finanțare stabilite prin prezentul Ghid, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitatea sa de organism delegat pentru sectorul Eficiență energetică, subsector transporturi va aduce completări sau modificări ale conținutului acestuia.       Vă recomandăm ca înainte de a începe completarea cererii de finanțare să vă asigurați că ați parcurs toate informațiile prezentate în acest document și să vă asigurați că ați înțeles toate aspectele legate de specificul intervențiilor finanțate din FM privind sprijinirea investițiilor destinate accelerării dezvoltării unei rețele naționale eficiente și fiabile de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice.       Vă recomandăm ca până la data limită de depunere a cererilor de finanțare în cadrul procedurii de ofertare concurențială să consultați periodic pagina de internet https://www.mt.ro/web14/ pentru a urmări eventualele modificări ale condițiilor specifice și/sau generale, precum și alte comunicări/clarificări pentru accesarea fondurilor în cadrul FM.       Formularul cererii de finanțare va fi completat în platforma electronică dedicată FM, MySmis 2021, ce poate fi accesată la adresa https://mysmis2021.gov.ro/, iar anexele cererii de finanțare vor fi încărcate, de asemenea, în platforma electronică.       Important:     Toate documentele vor fi prezentate obligatoriu în limba română.       Analiza de oportunitate (Anexa nr.4) va fi prezentată într-un format pdf. ce permite căutarea și identificarea automată a unei sintagme.      1.1.    Domeniul de investiții aferent și obiectivul specific  Fondul pentru modernizare a fost instituit ca mecanism de finanțare prin articolul 10d din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, cu modificările și completările ulterioare (Directiva ETS) și se derulează conform prevederilor Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1001 al Comisiei din 9 iulie 2020 de stabilire a unor norme detaliate de aplicare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește funcționarea Fondului pentru modernizare care sprijină investițiile în vederea modernizării sistemelor energetice și a îmbunătățirii eficienței energetice a anumitor state membre.       În România, Fondul pentru modernizare este destinat finanțării investițiilor din sectoarele prioritare identificate de Ministerul Energiei în baza strategiilor naționale și a obiectivelor la nivel european și este implementat prin intermediul unor programe-cheie, în cadrul cărora sunt definite unul sau mai multe domenii de investiții.    Conform  OUG nr. 60/2022  privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii este desemnat organism delegat pentru sectorul Eficiență energetică, subsector transporturi.    Finanțarea proiectelor în cadrul acestui program este de tip nerambursabil și constă în rambursarea cheltuielilor eligibile efectuate pentru realizarea proiectului, la valoarea și în condițiile stabilite prin Contractul de finanțare, al cărui model este prevăzut în  Anexa nr. 5  la prezentul Ghid.       Programul vizează promovarea investițiilor în sectorul de eficiență energetică în transporturi în vederea asigurării contribuției la obiectivele stabilite prin Pactul Ecologic European, la țintele stabilite în cadrul Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC) precum și cele stabilite în cadrul FM, privind utilizarea energiei din surse regenerabile (solară).       Obiectivul general urmărit este:     ● Implementarea investițiilor în infrastructura de reîncărcare electrică rapidă și ultrarapidă pe rețeaua de autostrăzi, drumuri expres și naționale TEN-T din România aflate în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., asigurând conectivitate și accesibilitate pentru vehiculele electrice în rețeaua națională de transport rutier, în conformitate cu strategia Uniunii Europene, promovată prin pachetul "Pregătiți pentru 55", de creștere a ponderii energiei din surse regenerabile, precum și ale angajamentelor Uniunii de a pune în aplicare Acordul de la Paris și obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU, contribuind la atingerea obiectivelor asumate de România în cadrul Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021 - 2030 (PNIESC) - program-cheie 9: Eficiență energetică în transporturi - reducerea emisiilor de CO2 prin eficiență energetică și noi tehnologii în transporturi.         Investițiile finanțate în cadrul acestui program vor avea un impact pozitiv în ceea ce privește:  a)    reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) prin promovarea soluțiilor alternative de transport cu emisii zero;   ...     b)    atingerea obiectivelor stabilite prin Strategia privind Cadrul național de politică pentru dezvoltarea pieței în ceea ce privește combustibilii alternativi în sectorul transporturilor și pentru instalarea infrastructurii relevante în România și înființarea Consiliului interministerial de coordonare pentru dezvoltarea pieței pentru combustibili alternativi, aprobată prin  Hotărârea Guvernului nr. 87/2018 ;   ...     c)    atingerea obiectivelor din sectorul transporturilor de reducere cu 14,5% a emisiilor de gaze cu efect de seră, în conformitate cu Directiva (UE) 2023/2.413 privind promovarea energiei din surse regenerabile (RED III), transpusă în legislația națională a României prin  Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 59/2025 ;   ...     d)    accelerarea implementării infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor electrice în scopul diminuării preocupărilor privind autonomia vehiculelor și stimulării utilizării acestora de către conducătorii auto, pentru reducerea amprentei de carbon, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2023/1.804 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 septembrie 2023 privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi și de abrogare a Directivei 2014/94/UE;   ...     e)    o economie mai eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologică și mai competitivă, conducând la dezvoltarea durabilă, care se bazează, printre altele, pe un nivel înalt de protecție și pe îmbunătățirea calității mediului;   ...     f)    atingerea obiectivului privind neutralitatea climatică, prevăzut în Regulamentul (UE) 2021/1.119 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 iunie 2021 de stabilire a cadrului pentru atingerea neutralității climatice și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 401/2009 și (UE) 2018/1.999 ("Legea europeană a climei"), referitor la asigurarea, până cel târziu în 2050, a unui echilibru la nivelul Uniunii între emisiile și absorbțiile de gaze cu efect de seră care sunt reglementate în dreptul Uniunii, astfel încât să se ajungă la zero emisii nete până la acea dată.   ...          Investițiile aferente apelurilor anuale (unul sau mai multe apeluri, după caz) se încadrează în perioada de eligibilitate a cheltuielilor, respectiv între data depunerii cererii de finanțare și data preconizată de finalizare, respectiv 30 de luni de la data depunerii cererii de finanțare, dar nu mai târziu de 30.06.2030, în funcție de momentul lansării apelului.       Fiecare procedură de ofertare concurențială ce va fi lansată, va fi anunțată pe site-ul MTI.       Bugetul anual aferent schemei de ajutor de stat nu va depăși 149.500.000 euro în cadrul fiecărei proceduri de ofertare concurențială.       Valoarea ajutorului de stat solicitat nu poate depăși 30.000.000 euro pe întreprindere în cadrul tuturor procedurilor de ofertare concurențială. În cadrul fiecărei proceduri de ofertare concurențială potențialii beneficiari pot depune câte un singur proiect pentru fiecare submăsură a schemei, proiectul putând include, una sau mai multe locații.       Ajutorul acordat unui beneficiar în cadrul schemei de ajutor de stat nu poate fi mai mare de 40% din bugetul total de 299.000.000 euro al schemei de ajutor de stat.       Definiții:     ● procedură de ofertare concurențială - un proces de ofertare nediscriminatoriu care prevede participarea unui număr suficient de întreprinderi și în care ajutorul se acordă fie pe baza ofertei inițiale prezentate de ofertant, fie pe baza unui preț de echilibru. De asemenea, bugetul sau volumul aferent procedurii de ofertare reprezintă o constrângere obligatorie, ceea ce creează o situație în care nu toți ofertanții pot primi ajutoare;    ● costuri eligibile în cadrul submăsurii 1 -costurile aferente construirii, instalării, modernizării sau extinderii infrastructurii de reîncărcare inclusiv costurile aferente lucrărilor pentru realizarea instalației de racordare, precum și a instalației de utilizare, conform  art. 41 lit. b)  și  c) din Regulamentul  privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public, aprobat prin  Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013 , cu modificările și completările ulterioare, precum și cele aferente adaptărilor terestre și costurile de instalare aferente;       ● vehicul electric - un autovehicul dotat cu un grup propulsor care cuprinde cel puțin un dispozitiv electric nonperiferic drept convertor de energie cu un sistem electric reîncărcabil de stocare a energiei, care poate fi reîncărcat extern;       ● infrastructură de reîncărcare - o instalație fixă sau mobilă care furnizează energie electrică vehiculelor. Infrastructura de reîncărcare trebuie să accepte instrumente de plată care sunt utilizate pe scară largă în Uniune și, în special, plăți electronice prin terminale și dispozitive utilizate pentru serviciile de plată;       ● vehicul - oricare vehicul rutier din categoria M1, M2, N1, M3, N2, N3 sau L;       ● vehicul cu emisii zero (electric):  –   în ceea ce privește vehiculele cu două și trei roți și cvadriciclurile: un vehicul care intră sub incidența Regulamentului (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, cu zero emisii de CO2 la țeava de evacuare, calculate în conformitate cu cerințele prevăzute la art. 24 și în anexa V la regulamentul respectiv;   ...     –   în ceea ce privește vehiculele rutiere ușoare: un vehicul din categoria M1, M2 sau N1 cu emisii zero de CO2 la țeava de evacuare, determinate în conformitate cu cerințele prevăzute în Regulamentul (UE) 2017/1.151 al Comisiei;   ...       ● în ceea ce privește vehiculele rutiere grele: un vehicul greu cu emisii zero, astfel cum este definit la art. 4 pct. 5 din Directiva (UE) nr. 2019/1161(2009/33/CE, transpus în legislația națională prin  art. 3 lit. e) din OUG nr. 71/2021 ;       ● reîncărcare inteligentă - o operațiune de reîncărcare în cazul căreia intensitatea energiei electrice furnizate bateriei este ajustată în timp real, pe baza informațiilor primite prin intermediul comunicațiilor electronice;       ● autostrăzi - drumuri de mare capacitate și viteză, rezervate exclusiv circulației autovehiculelor, care nu deservesc proprietățile riverane, prevăzute cu două căi unidirecționale separate printr-o zonă mediană având cel puțin două benzi de circulație pe sens și bandă de staționare de urgență, cu intersecții denivelate și acces limitat, intrarea și ieșirea autovehiculelor fiind permise numai în locuri special amenajate;       ● drumuri expres - drumuri accesibile numai prin noduri sau intersecții reglementate care pot fi interzise anumitor categorii de utilizatori și vehicule și pe care oprirea și staționarea pe partea carosabilă sunt interzise;       ● drumuri naționale - drumuri care asigură legătura capitalei țării cu orașele reședință de județ, legăturile dintre acestea, precum și cu punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a României, precum și alte drumuri naționale aflate în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.;       ● infrastructură de reîncărcare accesibilă publicului - infrastructură de reîncărcare care furnizează energie electrică și care oferă utilizatorilor un acces nediscriminatoriu; accesul nediscriminatoriu poate include diverse forme de autentificare, utilizare și plată;       ● data acordării ajutorului - data la care dreptul legal de a primi ajutorul este conferit beneficiarului în conformitate cu regimul juridic național aplicabil, respectiv data semnării contractului de finanțare, indiferent de data la care ajutorul se plătește;       ● demararea lucrărilor - primul angajament cu caracter juridic obligatoriu de comandă pentru echipamente sau oricare alt angajament prin care investiția devine ireversibilă, în funcție de care are loc primul. Obținerea de terenuri și lucrările pregătitoare, cum ar fi obținerea avizelor/autorizațiilor și realizarea studiilor tehnice stabilite de standarde și normative pentru pregătirea proiectului, precum și analiza de oportunitate nu sunt considerate drept demarare a lucrărilor. În cazul preluărilor de întreprinderi, demararea lucrărilor corespunde datei dobândirii activelor direct legate de unitatea preluată. Demararea lucrărilor se referă strict la activitățile care sunt sprijinite prin schema de ajutor de stat.       ● efect stimulativ - prezentarea de către potențialul beneficiar furnizorului ajutorului de stat a solicitării în cadrul procedurii de ofertare concurențiale înainte de demararea lucrărilor la proiectul sau la activitatea respectivă;       ● intensitatea ajutorului - valoarea brută a ajutorului exprimată ca procent din costurile eligibile, înainte de deducerea impozitelor sau a altor taxe;    ● Regulament - Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea  articolelor 107  și  108 din tratat , cu modificările și completările ulterioare;       ● analiză de oportunitate a proiectului de investiții - analiză de oportunitate a proiectului de investiții document tehnico-economic în cadrul căruia vor fi evaluate necesitatea și fezabilitatea investițiilor propuse în cadrul cererii de finanțare. Analiza va include, minimum, informații privind: (i) date generale espre proiect și beneficiar, descrierea situației existente și justificarea investiției prin argumentarea oportunității acesteia; (ii) identificarea și analizarea opțiunilor tehnico-economice relevante, prezentând cel puțin două scenarii independente sau justificând propunerea unui singur scenariu, atunci când constrângerile tehnice sau de mediu nu permit alternative; (iii) evaluarea impactului economic, social și de mediu, inclusiv o analiză cost-eficacitate care estimează reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ca urmare a implementării investiției în amplasament, economiile de resurse și costurile evitate; (iv) aspecte legate de schimbările climatice și reziliența la dezastre, subliniind contribuția proiectului la adaptarea la noile condiții climatice și la reducerea riscurilor de mediu. În ceea ce privește studiul de soluție/fișa de soluție/avizul tehnic de racordare (ATR)/ATR actualizat, acestea trebuie puse la dispoziția administratorului și furnizorului ajutorului de stat până la semnarea contractului de finanțare. Este permisă prezentarea unui ATR emis pe numele unei societăți comerciale care face parte din același grup cu solicitantul ajutorului de stat, cu condiția prezentării documentelor justificative care atestă apartenența celor două societăți la același grup.       ● întreprindere în dificultate - o întreprindere care se află în cel puțin una dintre situațiile următoare:  (i)    în cazul unei societăți comerciale cu răspundere limitată, alta decât o întreprindere mică și mijlocie (IMM) care există de mai puțin de 3 ani, atunci când mai mult de jumătate din capitalul său social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate. Această situație survine atunci când deducerea pierderilor acumulate din rezerve (și din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societății) conduce la un rezultat negativ care depășește jumătate din capitalul social subscris. În sensul acestei dispoziții, "societate cu răspundere limitată" se referă în special la tipurile de societăți comerciale menționate în anexa I la Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului, iar "capital social" include, dacă este cazul, orice capital suplimentar;   ...     (ii)    în cazul unei societăți comerciale în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății, alta decât o IMM care există de mai puțin de 3 ani, atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu așa cum reiese din contabilitatea societății a dispărut din cauza pierderilor acumulate. În sensul prezentei dispoziții, "o societate comercială în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății" se referă în special la acele tipuri de societăți menționate în anexa II la Directiva 2013/34/UE;   ...     (iii)    atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvență sau îndeplinește criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvență să fie deschisă la cererea creditorilor săi;   ...     (iv)    atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare și nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanția sau a primit ajutoare pentru restructurare și face încă obiectul unui plan de restructurare;   ...     (v)    în cazul unei întreprinderi care nu este o IMM, atunci când, în ultimii doi ani:  a.    raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii este mai mare de 7,5; și   ...     b.    capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza EBITDA se situează sub valoarea 1,0. Stabilirea mărimii unei întreprinderi se face în conformitate cu prevederile anexei I la Regulament, respectiv prin raportare inclusiv la datele eventualelor întreprinderi partenere, întreprinderi asociate sau autorități/ organisme publice care le controlează, direct sau indirect, solidar sau individual, 25% sau mai mult din capitalul sau din drepturile de vot;   ...      ...       ● studiu de soluție - conform definiției din  Regulamentul  privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public, aprobat prin  Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013  - documentație tehnico-economică în care, pe baza datelor și cerințelor unui utilizator și a caracteristicilor rețelei de transport a energiei electrice, se stabilesc, se analizează și se propun soluții raționale, posibile tehnic și fezabile economic, pentru racordarea la rețeaua de transport al energiei electrice a instalației utilizatorului;       ● fișă de soluție - documentație tehnică în care se stabilește și se propune soluția de racordare la rețea a unui utilizator, atunci când aceasta este unică și evidentă, și care conține un minim de elemente și date ale rețelei și utilizatorului prin care se justifică soluția propusă.    ● întreprindere - entitate care desfășoară o activitate economică, oricare ar fi forma sa juridică, precum și parteneriatele sau asociațiile cu personalitate juridică distinctă de cea a membrilor care desfășoară o activitate economică. Conform Comunicării Comisiei privind noțiunea de ajutor de stat, astfel cum este menționată la  art. 107 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene , se poate considera că mai multe entități juridice distincte formează o singură unitate economică în sensul aplicării normelor privind ajutoarele de stat. Această unitate economică este considerată, în consecință, a fi întreprinderea în cauză;       ● punct de reîncărcare - un punct de reîncărcare cu o putere de ieșire egală sau mai mare de 22 kW pentru transferul de energie electrică către un vehicul electric;       ● stație de reîncărcare - o instalație fizică situată într-un anumit loc, formată din unul sau mai multe puncte de reîncărcare;       ● grup de reîncărcare - una sau mai multe stații de reîncărcare situate într-un anumit loc;       ● locație - în cazul autostrăzilor și drumurilor expres sunt spațiile de servicii publice/ stațiile peco/ benzinăriile, iar pentru drumuri naționale, locul în care se va instala infrastructura de reîncărcare pentru care beneficiarul face dovada dreptului de folosință;       ● întreprindere nou-înființată - întreprindere înființată în anul anterior anului înregistrării Cererii de finanțare, care nu are situații financiare aprobate corespunzătoare ultimului exercițiu financiar încheiat, întreprinderea înființată în anul depunerii Cererii de finanțare sau întreprinderea care nu a desfășurat activitate economică, dar nu mai mult de trei ani fiscali consecutivi înainte de data depunerii Cererii de finanțare.         Termenii microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii și întreprindere mare au semnificația dată de anexa I la Regulament.     ...     1.2.    Perioada de depunere a propunerilor de proiecte     Prin prezentul ghid se implementează Procedurile de ofertare concurențială corelat cu obiectivele FM și în limita bugetului alocat.    Acordarea ajutoarelor de stat în cadrul acestei operațiuni se va face în baza art. 36a din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea  art. 107 și 108 din tratat , cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul.       Apelul va fi lansat în termen de maximum 30 de zile de la publicarea Ghidului în Monitorul Oficial, iar următoarele sesiuni vor fi anunțate ulterior. Lansarea apelurilor de proiecte pentru procedurile de ofertare concurențială se va derula prin publicarea, pe site-ul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, a unui anunț dedicat pentru fiecare sesiune, care va include toate detaliile necesare pentru derularea fiecărui apel.       Cererile de finanțare împreună cu toate anexele solicitate prin prezentul ghid se vor depune prin platforma electronică dedicată FM, MySMIS 2021 ce poate fi accesată la adresa https://mysmis2021.gov.ro/.       Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în calitatea sa de organism delegat privind gestionarea și implementarea FM pentru sectorul eficiență energetică, subsector transporturi poate prelungi termenul de depunere a cererilor de finanțare în funcție de solicitările primite, deciziile de realocare a unor fonduri sau alte considerente.       Atenție!  Perioada de depunere este stabilită în conformitate cu prevederile prezentului ghid, iar detaliile aferente derulării apelului vor fi publicate pe site-ul MTI. Proiectele depuse în afara acestui termen vor fi respinse.        ...     1.3.    Activitățile finanțabile     În cadrul fiecărei proceduri de ofertare concurențială vor putea fi finanțate proiecte care au ca obiectiv implementarea acțiunii menționate mai jos:     Dezvoltarea unei rețele naționale eficiente și fiabile de stații de reîncărcare care furnizează vehiculelor energie electrică, amplasate strategic pe autostrăzi, drumuri expres și pe drumurile naționale TEN-T din România aflate în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., în vederea asigurării tranziției către mobilitatea electrică și atingerea obiectivelor naționale și europene privind decarbonizarea sectorului transporturilor.      Valoarea maximă a ajutorului de stat care poate fi acordat în cadrul schemei de ajutor de stat, în baza Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea  art. 107 și 108 din tratat , cu modificările și completările ulterioare este de 30 milioane euro pe întreprindere. În cadrul fiecărei sesiuni de ofertare concurențială potențialii beneficiari pot depune câte un singur proiect pentru fiecare submăsură a schemei de ajutor de stat, proiectul putând include una sau mai multe locații.       Atenție!       Activitățile realizate de întreprinderile care își desfășoară activitatea în următoarele sectoare și/sau care vizează următoarele activități, nu sunt eligibile în cadrul schemei de ajutor de stat și în cadrul prezentului Ghid:     ● ajutoarelor destinate activităților legate de exportul către țări terțe sau către alte state membre, respectiv ajutoarelor legate direct de cantitățile exportate, de înființarea și funcționarea unei rețele de distribuție sau de alte costuri curente legate de activitatea de export;       ● ajutoarelor condiționate de utilizarea preferențială a produselor naționale față de produsele importate;    ● ajutoarelor acordate în sectorul pescuitului și acvaculturii, care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) nr. 1379/2013 al Parlamentului European și al Consiliului       ● ajutoarelor acordate în sectorul producției agricole primare       ● ajutoarelor acordate în sectorul prelucrării și comercializării produselor agricole, în următoarele cazuri:  (i)    atunci când valoarea ajutoarelor este stabilită pe baza prețului sau a cantității unor astfel de produse achiziționate de la producători primari sau introduse pe piață de întreprinderile respective;   ...     (ii)    atunci când ajutoarele sunt condiționate de transferarea lor parțială sau integrală către producătorii primari   ...       ● ajutoarelor pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive, astfel cum sunt reglementate de Decizia 2010/787/UE a Consiliului       ● măsurilor de ajutor de stat care implică, prin ele însele, prin condițiile asociate lor sau prin metoda lor de finanțare, o încălcare nedisociabilă a dreptului Uniunii, în special:  –   măsurilor de ajutor în cazul cărora acordarea de ajutoare este condiționată de obligația ca beneficiarul să își aibă sediul în statul membru relevant sau să fie stabilit cu preponderență în statul membru respectiv; Cu toate acestea, cerința de a avea un sediu sau o sucursală în statul membru care acordă ajutorul la momentul plății ajutorului este permisă.   ...     –   măsurilor de ajutor în cazul cărora acordarea de ajutoare este condiționată de obligația ca beneficiarul să utilizeze bunuri produse la nivel național sau servicii naționale;   ...     –   măsurilor de ajutor care limitează posibilitatea ca beneficiarii să exploateze în alte state membre rezultatele obținute din cercetare, dezvoltare și inovare.   ...          În cazul în care o întreprindere își desfășoară activitatea atât în sectoarele excluse menționate mai sus, cât și în sectoarele care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului prevăzut la alin. (1) lit. a), prezenta schemă se aplică ajutoarelor acordate pentru aceste ultime sectoare sau activități, cu condiția ca furnizorul să se asigure, prin mijloace corespunzătoare, precum separarea activităților sau o distincție între costuri, că activitățile desfășurate în sectoarele excluse nu beneficiază de ajutoarele acordate în conformitate cu prezenta schemă.       ● Nu se acordă ajutoare:     ● Întreprinderilor care se află în dificultate.       ● Proiectelor care nu includ echipamente noi și de generație nouă la momentul solicitării finanțării, în conformitate cu obiectivele și domeniul de aplicare al schemei e-Mobility RO.       ● Proiectelor care nu respectă condițiile tehnice minime privind infrastructura de reîncărcare accesibilă publicului, inclusiv numărul, tipul și puterea punctelor de reîncărcare prevăzute în prezentul Ghid și în harta privind locațiile eligibile prin e-Mobility.       ● Proiectelor care nu respectă condițiile privind perioada de implementare, respectiv finalizarea și punerea în funcțiune în termen de maximum 30 de luni de la depunerea cererii de finanțare, dar nu mai târziu de 30 iunie 2030.       ● Proiectelor care nu respectă principiul "efectului stimulativ", respectiv cele pentru care lucrările aferente investiției au fost demarate înainte de depunerea cererii de finanțare în cadrul procedurii de ofertare concurențială.       ● Proiectelor care vizează achiziția de vehicule/echipamente (instalații/echipamente/ansambluri) care nu dețin marcaj CE, și/sau nu respectă cerințele de conformitate aplicabile și legislația națională și europeană incidentă pentru punerea pe piață și punerea în funcțiune.           Următoarele activități prevăzute în proiect sunt eligibile:  –   construirea, instalarea, modernizarea sau extinderea infrastructurii de reîncărcare, precum și adaptările terestre necesare infrastructurii de reîncărcare, amplasate strategic pe autostrăzi, drumuri expres și pe drumurile naționale TEN- T din România aflate în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., prevăzute în Anexa 14.   ...          CONDIȚII tehnice referitoare la infrastructura de reîncărcare:  –   infrastructura de reîncărcare destinată vehiculelor electrice grele trebuie să aibă cel puțin două puncte de reîncărcare cu o putere de cel puțin 350 kW fiecare și o putere totală instalată și absorbită de minimum: * 3.600 kW dacă este instalată pe o autostradă/un drum expres/drum național aparținând Rețelei rutiere centrale TEN-T; sau   * 1.500 kW dacă este instalată pe o autostradă/un drum expres/un drum național aparținând Rețelei rutiere globale TEN-T.       În vederea asigurării interoperabilității, fiecare dintre aceste puncte de reîncărcare trebuie să fie echipat cu cel puțin un conector de tip CCS Combo 2 (Combined Charging System - Combo 2).     ...     –   pentru infrastructura de reîncărcare destinată vehiculelor electrice grele amplasată pe sectoare de drumuri naționale de pe rețeaua TEN-T centrală sau globală, care urmează a fi înlocuite de autostrăzi sau drumuri expres (proiecte de lucrări aflate în execuție, cu contract de execuție semnat sau în procedură de achiziție), se aplică următoarele cerințe minime de putere: * 2800 kW și include cel puțin două puncte de reîncărcare cu o putere de ieșire individuală de cel puțin 350 kW dacă este instalată pe un drum național aparținând Rețelei rutiere centrale TEN-T;   * 1400 kW și include cel puțin un punct de reîncărcare cu o putere de ieșire individuală de cel puțin 350 kW dacă este instalată pe un drum național aparținând Rețelei rutiere globale TEN-T.     ...     –   Infrastructura de reîncărcare destinată vehiculelor electrice ușoare trebuie să aibă cel puțin două puncte de reîncărcare cu o putere de cel puțin 150 kW fiecare și o putere totală instalată și absorbită de minimum 600 kW. În vederea asigurării interoperabilității, fiecare dintre aceste puncte de reîncărcare trebuie să fie echipat cu cel puțin un conector de tip CCS Combo 2 (Combined Charging System - Combo 2).   ...     –   Toate stațiile de reîncărcare accesibile publicului trebuie să asigure acces permanent și nediscriminatoriu, 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, inclusiv în ceea ce privește tarifele, metodele de autentificare și de plată și alte condiții de utilizare. Taxele percepute de la alți utilizatori decât beneficiarul sau beneficiarii ajutorului pentru utilizarea infrastructurii de reîncărcare corespund prețurilor pieței.   ...          Finanțarea se va acorda exclusiv infrastructurii de reîncărcare accesibile publicului, destinată utilizării nediscriminatorii de către utilizatori, în condițiile prevăzute de schema de ajutor de stat și Ghidul Solicitantului.       Atenție!  În scopul asigurării unei identități vizuale armonioase și pentru respectarea unitară a regulilor privind vizibilitatea, beneficiarii vor trebui să aplice cel puțin măsurile minime obligatorii din cadrul Regulamentului (UE) nr. 2020/1001 al Comisiei din 9 iulie 2020, al Manualului de identitate vizuală, elaborat de Ministerul Energiei și publicat pe site-ul instituției la adresa. https://energie.gov.ro/informații-fondul-pentru-modernizare/https://energie.gov.ro/informații-fondulpentru-modernizare/test/       ...     1.4.    Tipuri de solicitanți     Solicitanții eligibili sunt reprezentați de microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii, dar și întreprinderi mari, legal constituite în conformitate cu legislația națională sau în conformitate cu legislația specifică din statul membru a cărui naționalitate o dețin și înregistrate la ONRC în România până la data primei plăți din ajutorul de stat acordat în cadrul schemei de ajutor de stat, ale căror proiecte pentru instalarea pe rețeaua de drumuri publice de pe teritoriul României a infrastructurii de reîncărcare care furnizează vehiculelor energie electrică au fost selectate drept câștigătoare în baza unei proceduri de ofertare concurențială. Întreprinderile nou înființate nu sunt eligibile în cadrul apelurilor de proiecte.       În cadrul apelurilor de proiecte, proiectele pot fi depuse individual sau în parteneriat. În cazul proiectelor depuse în parteneriat, acesta va fi constituit dintr-un lider de parteneriat și unul sau mai mulți parteneri, fără limitarea numărului acestora. Documentele aferente cererii de finanțare vor fi semnate atât liderul de parteneriat cât și partener/ii.       Pentru acordarea finanțării nerambursabile, solicitantul individual sau, după caz, liderul de parteneriat și fiecare dintre parteneri trebuie să îndeplinească cumulativ criteriile de eligibilitate prevăzute în prezentul Ghid al Solicitantului.    În sensul prezentului Ghid, prin solicitant se înțelege atât întreprinderea care depune individual o cerere de finanțare, cât și, în cazul unui proiect depus în parteneriat, liderul de parteneriat și partenerul/partenerii, constituiți în baza Acordului de parteneriat, conform modelului prevăzut în  Anexa nr. 15  la prezentul Ghid.     ...     1.5.    Indicatori     Toate proiectele vor demonstra contribuția la următorii:    ID     Indicatori obligatorii la nivel de proiect     Unitate de măsură       Indicatorul I.1 realizare     Număr de puncte de reîncărcare instalate/modernizate     Nr. puncte de reîncărcare       Indicatorul I.2 realizare     Puterea totală instalată a infrastructurii de reîncărcare     kW       Indicatorul I.3 realizare     Număr de locații echipate conform cerințelor minime din schemă     Nr. locații       Indicatorul I.4 rezultat     Energie electrică livrată anual prin infrastructura finanțată     MWh/an       Indicatorul I.5 rezultat     Emisii de CO2 evitate anual prin infrastructura de reîncărcare finanțată     tCO2/an       Indicatorul I.6 rezultat     Gradul de utilizare mediu al infrastructurii de reîncărcare     %        Indicatorii de rezultat vor fi cuantificați și asumați de solicitanții ajutorului de stat și în cadrul Analizei de Oportunitate ( Anexa nr. 4 ).    
				 + 
			   Definiții și metodologii de calcul          Indicatorul I.1 - Număr de puncte de reîncărcare instalate/modernizate     totalul punctelor de reîncărcare noi puse în funcțiune în cadrul stațiilor finanțate prin schemă, pentru vehicule ușoare și grele, pe autostrăzi, drumuri expres și naționale.       Formulă:        unde:     N_puncte = numărul de puncte de reîncărcare finalizate și puse în funcțiune prin proiect.           Indicatorul I.2- Puterea totală instalată a infrastructurii de reîncărcare     Suma puterilor nominale instalate pentru toate punctele de reîncărcare finanțate prin schemă (puncte de reîncărcare vehicule electrice ușoare + puncte de reîncărcare vehicule electrice grele).       Formulă:     I.2 = ΣP         P = puterea nominală (kW) a punctului de reîncărcare.         Indicatorul I.3 - Număr de locații echipate conform cerințelor minime din schemă     Numărul de locații (spații de servicii / alte amplasamente eligibile) la care infrastructura de reîncărcare instalată respectă cerințele minime de putere din schemă (ex.: = 3.600 kW / = 1.500 kW pentru vehicule grele pe TEN-T, respectiv = 600 kW pentru vehicule ușoare).       Formulă:     I.3 = ΣL         unde     L = numărul total de locații incluse           Indicatorul I.4- Energie electrică livrată anual prin infrastructura finanțată  –   energia totală livrată anual vehiculelor electrice prin punctele de reîncărcare instalate în cadrul schemei, măsurată la contoarele stațiilor.   ...        Formulă:     I.4 = ΣE         unde:     ● E = energia electrică (MWh) livrată prin infrastructura proiectului (date din contoare / sistem de management)         La depunere, se pot folosi valori estimate (în analiza de oportunitate).       După punerea în funcțiune se raportează valori măsurate.         Indicatorul I.5- Emisii de CO2 evitate anual prin infrastructura de reîncărcare finanțată     Diferența dintre emisiile de CO2 din scenariul de referință (vehicule alimentate cu combustibili fosili) și emisiile din scenariul cu vehicule cu emisii zero alimentate din infrastructura finanțată (luând în calcul mixul de energie electrică, inclusiv ponderea RES)       Formulă:     I.5 = Emisii_ref - Emisii_proj           Indicatorul I.6- Gradul de utilizare mediu al infrastructurii de reîncărcare  –   raportul dintre energia electrică efectiv livrată și energia maximă teoretică ce ar putea fi livrată prin infrastructura instalată, într-un an, dacă ar funcționa la putere maximă.   ...        Formulă:     I.6 = [I.4/(I.2 x h/1000)] x 100         I.4= energia electrică livrată anual (MWh/an)       I.2= puterea totală instalată a infrastructurii (kW)       h= numărul de ore/an       /1000 = kWh în MWh         ...     1.6.    Alocarea stabilită pentru selecția proiectelor     Bugetul total al schemei de ajutor de stat este echivalentul în lei a sumei de 299.000.000 euro, reprezentând sume nerambursabile din Fondul pentru modernizare pentru perioada 2023-2028. Fondurile vor fi gestionate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de furnizor al ajutorului de stat, și vor fi alocate prin mai multe proceduri de ofertare concurențiale succesive, până la epuizarea bugetului disponibil.       Bugetul anual al schemei de ajutor de stat nu va depăși 149.500.000 euro în cadrul fiecărei proceduri de ofertare concurențială.       Bugetul aferent submăsurii 1 este 100.000.000 de euro în cadrul tuturor procedurilor concurențiale.       Valoarea maximă a ajutorului de stat ce poate fi acordat unui beneficiar nu poate depăși 30.000.000 euro per beneficiar în cadrul tuturor sesiunilor de ofertare concurențială, echivalent în lei la cursul InforEuro din luna iunie 2026. În cadrul fiecărei proceduri concurențiale, potențialii beneficiari pot depune câte un singur proiect pentru fiecare submăsură, proiectul putând include una sau mai multe locații. Locațiile incluse în proiect la momentul participării la procedura de ofertare concurențială nu pot fi modificate sau înlocuite cu alte locații în nicio etapă a proiectului, inclusiv pe perioada de implementare a acestuia.     ...     1.7.    Valoarea maximă a finanțării din Fondul pentru modernizare     Pentru proiectele finanțate prin procedura de ofertare concurențială în cadrul schemei de ajutor de stat e-Mobility, destinate dezvoltării infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor electrice pe rețeaua națională de autostrăzi, drumuri expres și naționale TEN-T, intensitatea ajutorului de stat acordat din Fondul pentru modernizare este de până la 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, conform categoriilor prevăzute în prezentul Ghid.       După semnarea contractului de finanțare, beneficiarul nu poate primi finanțare din alte surse publice pentru aceleași cheltuieli eligibile, sub sancțiunea rezilierii contractului și a recuperării sumelor acordate.       ATENȚIE!     Diferența până la valoarea totală a proiectului se acoperă de către beneficiar. Acesta trebuie să aducă o contribuție financiară pentru diferența până la totalul costurilor proiectului fie din resurse proprii, fie din surse atrase, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui ajutor public.         Pentru a stabili contribuția proprie, solicitantul va avea în vedere, la întocmirea bugetului proiectului, condițiile de eligibilitate a cheltuielilor.       Intensitatea ajutorului de stat acordat este de maxim 100% din cheltuielile eligibile, fiind bazată pe o procedură de ofertare concurențială care, pe lângă criteriile obiective îndeplinește și următoarele condiții prevăzute:  a)    85% din totalul criteriilor de selecție utilizate pentru clasificarea solicitărilor și, în cele din urmă, pentru alocarea ajutorului în cadrul sesiunii concurențiale aferente se definesc în termeni de ajutor de stat solicitat pe fiecare punct de reîncărcare (EUR/kW instalat). Cu cât valoarea ajutorului de stat solicitat este mai mică, cu atât este mai mare punctajul pe care îl va primi;   ...     b)    15% din totalul criteriilor de selecție utilizate pentru clasificarea solicitărilor și, în cele din urmă, pentru alocarea ajutorului în cadrul sesiunii concurențiale se definesc în termeni de putere totală instalată a infrastructurii de reîncărcare pe proiect. Cu cât puterea totală instalată este mai mare, cu atât este mai mare punctajul pe care îl va primi.   ...       Cererile de finanțare depuse se vor ordona în funcție de punctajul obținut conform grilei de evaluare tehnico-economică, prezentată în  Anexa nr. 2.2 .       În situație de egalitate de punctaj, se va lua în considerare suma solicitată, astfel încât va avea prioritate proiectul cu o valoare mai mare.     ...     1.8.    Ajutor de stat  Sprijinul financiar se va acorda solicitanților eligibili în conformitate cu regulile ajutorului de stat în baza prevederilor art. 36a Ajutoarele pentru investiții în infrastructura de reîncărcare sau de realimentare, din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea  articolelor 107 și 108 din tratat  și în conformitate cu prevederile  Schemei de ajutor de stat  privind Dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor electrice pe rețeaua națională de autostrăzi, drumuri expres și naționale (e-Mobility), aprobată prin  Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 1319/12.08.2025 , cu modificările ulterioare.       Valoarea ajutorului de stat nu poate depăși 100% din cheltuielile eligibile ale proiectului și echivalentul în lei a 30 milioane EUR pe întreprindere în cadrul tuturor sesiunilor de ofertare concurențială.    Solicitanții vor completa  Anexa nr. 3.a  referitoare la conformitatea cu regulile de ajutor de stat.       Condițiile ce trebuie respectate din punct de vedere al conformării cu prevederile legale referitoare la ajutorul de stat sunt următoarele:     Ajutorul nu se acordă unei întreprinderi care se află în dificultate în conformitate prevederile art. 2 pct. 18 din Regulament, cu modificările și completările ulterioare.       Întreprinderea în dificultate înseamnă o întreprindere care se află în cel puțin una din situațiile următoare:  (a)    În cazul unei societăți comerciale cu răspundere limitată [alta decât un IMM care există de cel puțin 3 ani sau, în sensul eligibilității pentru ajutor pentru finanțare de risc, un IMM care îndeplinește condiția prevăzută la articolul 21 alineatul (3) litera (b) și care se califică pentru investiții pentru finanțare de risc în urma unui proces de diligență efectuat de un intermediar financiar selectat], atunci când mai mult de jumătate din capitalul său social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate. Această situație survine atunci când deducerea pierderilor acumulate din rezerve (și din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societății) conduce la un rezultat negativ care depășește jumătate din capitalul social subscris. În sensul acestei dispoziții, "societate cu răspundere limitată" se referă în special la tipurile de societăți comerciale menționate în anexa I la Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului ( 1 ), iar "capital social" include, dacă este cazul, orice capital suplimentar.   ...     (b)    În cazul unei societăți comerciale în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății [alta decât un IMM care există de cel puțin trei ani sau, în sensul eligibilității pentru ajutor pentru finanțare de risc, un IMM care îndeplinește condiția prevăzută la articolul 21 alineatul (3) litera (b) și care se califică pentru investiții pentru finanțare de risc în urma unui proces de diligență efectuat de un intermediar financiar selectat], atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu așa cum reiese din contabilitatea societății a dispărut din cauza pierderilor acumulate. În sensul prezentei dispoziții, "o societate comercială în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății" se referă în special la acele tipuri de societăți menționate în anexa II la Directiva 2013/34/UE.   ...     (c)    Atunci când întreprinderea/regia autonomă face obiectul unei proceduri colective de insolvență sau îndeplinește criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvență să fie deschisă la cererea creditorilor săi.   ...     (d)    Atunci când întreprinderea/regia autonomă a primit ajutor pentru salvare și nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanția sau a primit ajutoare pentru restructurare și face încă obiectul unui plan de restructurare.   ...     (e)    În cazul unei întreprinderi care nu este un IMM, atunci când, în ultimii doi ani:  1.    raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii este mai mare de 7,5; și   ...     2.    capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza EBITDA se situează sub valoarea 1,0.   ...      ...       În acest sens, solicitantul va prezenta declarația unică -  Anexa nr. 3  la prezentul ghid.  1.    Efectul stimulativ și principiul demarării lucrărilor     În conformitate cu art. 2, alin. (23) și art. 6. alin. (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 651/2014, ajutoarele de stat pentru proiecte care vizează dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor electrice pe rețeaua națională de autostrăzi, drumuri expres și naționale TEN-T din România aflate în administrarea CNAIR vor fi acordate doar în cazul în care acestea au efect stimulativ și respectă principiul demarării lucrărilor.       "Efectul stimulativ" înseamnă prezentarea de către beneficiar furnizorului de ajutor de stat a unei cereri de finanțare scrisă înainte de demararea lucrărilor la proiect.       Beneficiarii privați vor respecta Îndrumarul Metodologic privind modul de lucru pentru beneficiarii privați finanțați din Fondul pentru Modernizare, care nu au obligația respectării prevederilor legale aplicabile în domeniul achizițiilor publice/sectoriale elaborat de ME https://energie.gov.ro/informații-fondul-pentru-modernizare/.       Cererea de finanțare conține cel puțin următoarele informații:  a)    denumirea întreprinderii și dimensiunea acesteia;   ...     b)    descrierea proiectului, inclusiv data începerii și a finalizării acestuia;   ...     c)    obiectivele proiectului și rezultatele așteptate;   ...     d)    localizarea proiectului;   ...     e)    bugetul proiectului;   ...     f)    lista costurilor proiectului (eligibile și neeligibile);   ...     g)    valoarea finanțării publice necesare pentru proiect raportată la puterea instalată (euro/kW);   ...     h)    analiza de oportunitate care să conțină analiza cost-eficacitate și costul reducerii emisiilor de CO2.   ...          "Demararea lucrărilor" înseamnă fie demararea lucrărilor de construcții în cadrul investiției, fie primul angajament cu caracter juridic obligatoriu de comandă pentru echipamente sau oricare alt angajament prin care investiția devine ireversibilă, în funcție de care are loc primul. Obținerea de terenuri și lucrările pregătitoare, cum ar fi obținerea avizelor/autorizațiilor și realizarea analizei de oportunitate, nu sunt considerate drept demarare a lucrărilor. În cazul preluărilor de întreprinderi, "demararea lucrărilor" corespunde datei dobândirii activelor direct legate de unitatea preluată.       Solicitanții vor avea în vedere justificarea efectului stimulativ al finanțării solicitate și respectarea principiului privind demararea lucrărilor în cazul proiectului propus spre finanțare. Demararea lucrărilor se referă strict la activitățile care sunt sprijinite prin schema de ajutor de stat.       Ajutorul de stat se acordă exclusiv proiectelor care au efect stimulativ, conform condițiilor specificate la alin. (2) din schema de ajutor de stat. Aceste condiții sunt:  a)    Depunerea cererii de finanțare înainte de demararea lucrărilor: Beneficiarul trebuie să adreseze furnizorului ajutorului de stat o cerere de finanțare care să conțină toate informațiile prevăzute la art. 6 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 651/2014.     În cazul în care lucrările sunt demarate anterior îndeplinirii acestor condiții, întregul proiect devine neeligibil pentru acordarea ajutorului de stat. Această regulă subliniază importanța respectării stricte a procedurilor pentru a asigura conformitatea și accesul la finanțare.    Solicitantul va completa în acest sens Declarația privind conformitatea cu regulile ajutorului de stat ( Anexa nr. 3.a )       Solicitanții de ajutor de stat vor explica în cadrul Cererii de finanțare ce s-ar întâmpla în absența ajutorului de stat și anume situația în care investițiile propuse prin proiect nu s-ar realiza.     ...          Atenție !     Având în vedere caracterul concurențial al procedurii de ofertare, reiteram faptul ca depunerea Cererii de finanțare nu implica automat selectarea acesteia spre finanțare.       Procedura de ofertare concurențială în cadrul schemei de ajutor de stat se aplică exclusiv infrastructurii de reîncărcare accesibilă publicului.       ...     2.    Cumulul ajutorului de stat     Pentru același beneficiar și aceleași cheltuieli eligibile, ajutorul de stat acordat nu se poate cumula cu niciun alt ajutor de stat acordat, inclusiv de minimis. Beneficiarii trebuie să informeze furnizorul de ajutor de stat cu privire la orice alte finanțări conexe pe care le primesc, precum și orice alte cereri în curs, în acest sens, pentru finanțare.     ...     3.    Costuri eligibile     În conformitate cu art. 36 a, alin. (6) din Regulamentul (UE) nr. 651/2014, costurile eligibile sunt costurile de investiții, astfel cum sunt prevăzute în cadrul definiției costurile aferente construirii, instalării, modernizării sau extinderii infrastructurii de reîncărcare, inclusiv costurile aferente lucrărilor pentru realizarea instalației de racordare, precum și a instalației de utilizare, conform  articolului 41, literele b) și c) din Regulamentul  privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul 59/2013 cu modificările și completările ulterioare, precum și adaptările terestre și costurile de instalare aferente.     ...            Costuri eligibile - lucrări de racordare și pentru instalația de utilizare  1.    Posturi de transformare (PT) - achiziție, montaj, conexiuni aferente postului de transformare   ...     2.    Rețele electrice de racordare- Cabluri indiferent de tensiune, săpături / șanțuri, montaj tubulaturi, protecții mecanice, canalizații tehnice, rețele electrice exterioare până la punctul de delimitare   ...     3.    Echipamente electrice aferente racordării- Tablouri, celule tensiune, protecții, măsură și contorizare (dacă este în zona de racord)   ...     4.    Elemente auxiliare racordării- Împământare PT, linii electrice aeriene/cabluri subterane, accesorii de montaj   ...     5.    Rețele electrice interioare / cabluri spre stațiile de încărcare- Cabluri între PT și stații, tablouri distribuție, protecții interne, cutii conexiuni, doze / kit-uri montaj   ...     6.    Stațiile de reîncărcare- Achiziție, montaj, software integrat   ...     7.    Elemente conexe instalației de utilizare- sisteme împământare, conexiuni IT dacă sunt integrate în infrastructura electrică (OCPP- open charge point protocol/EMS- energy management system)   ...     8.    Adaptări terestre- lucrările civile minime necesare instalării stațiilor și echipamentelor, săpături / umpluturi, fundații / platforme beton pentru stații, refaceri trasee cabluri, canalizații beton, reparații locale ale zonelor afectate de cabluri   ...     9.    Costuri de instalare aferente - "montaj", "instalare", "probe", "punere în funcțiune":  –   Montaj cabluri, echipamente   ...     –   Testare stații / PT / protecții   ...     –   Punere în funcțiune   ...      ...        Ajutorul de stat se acordă proiectelor care vizează instalarea infrastructurii de reîncărcare electrică Costurile sunt considerate eligibile dacă lucrările aferente investiției rămân în proprietatea beneficiarului pe toată perioada de durabilitate a proiectului. Ulterior încheierii contractului de finanțare, beneficiarul nu va mai putea primi finanțări din alte surse publice pentru aceleași cheltuieli eligibile ale proiectului, sub sancțiunea rezilierii Contractului de finanțare și a returnării sumelor rambursate.       În cazul în care soluția de racordare vizează, pe lângă infrastructura de reîncărcare, și alimentarea altor consumatori, iar lucrările prevăzute prin soluția de racordare deservesc întreaga instalație, costurile eligibile aferente acestor lucrări se vor determina proporțional cu ponderea puterii necesare infrastructurii de reîncărcare în puterea totală prevăzută în ATR. Ajutorul de stat se va acorda exclusiv pentru partea din costuri astfel determinată.       În cazul în care Beneficiarul nu se încadrează cu finalizarea proiectului în perioada de eligibilitate a cheltuielilor va restitui sumele obținute din Fondul pentru modernizare.       ...       
				 + 
			  Capitolul 2   REGULI PENTRU ACORDAREA FINANȚĂRII        Prima etapă de verificare este verificarea tehnico-economică, în care este verificată existenta documentelor obligatorii la depunerea cererii de finanțare și se va realiza punctajul, în baza căruia se va face departajarea, luând în considerare punctajul descrescător până la limita alocării la nivelul apelului.       Verificarea administrativă și a eligibilității cererilor de finanțare depuse în cadrul apelului de proiecte se va realiza ulterior verificării tehnico-economice, în etapa de contractare și va presupune următoarele aspecte:     ● se verifică dacă Cererea de finanțare a fost depusă în condițiile specificate în prezentul ghid;       ● se are în vedere verificarea completării cererii de finanțare și a anexelor, valabilitatea documentelor, precum și respectarea criteriilor de eligibilitate menționate în prezentul ghid;    ● se verifică îndeplinirea criteriilor din grila de verificare a conformității administrative și a eligibilității Cererii de finanțare ( Anexa 2.1 ), respectiv:  –   eligibilitatea solicitantului - se va verifica dacă solicitantul îndeplinește criteriile prevăzute în prezentul ghid;   ...     –   eligibilitatea proiectului - se va verifica dacă proiectul și activitățile sale îndeplinesc criteriile prevăzute în prezentul ghid și respectă legislația națională și europeană.   ...     –   eligibilitatea cheltuielilor - se vor verifica cheltuielile eligibile cuprinse în bugetul proiectului.   ...         2.1.    Eligibilitatea solicitantului     Solicitanții trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții de natură instituțională, legală și financiară:  a)    Solicitantul are personalitate juridică și este legal constituit în conformitate cu legislația națională sau în conformitate cu legislația specifică din statul membru al Uniunii Europene a cărui naționalitate o deține, fiind înregistrat la Oficiul Național al Registrului Comerțului din România (ONRC) până la data primei plăți din ajutorul de stat. Solicitantul trebuie să fie întreprindere eligibilă (microîntreprindere, întreprindere mică, mijlocie sau mare,) și să dețină dreptul legal de utilizare asupra locației unde se propune instalarea infrastructurii de reîncărcare     Se probează prin:  –   Documente care atestă constituirea legală a solicitantului (actul constitutiv/Statutul/actul normativ de înființare, alte documente de înființare echivalente cu traducere autorizată, valabile la data depunerii);   ...     –   Certificatul constatator (emis cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii, după caz) eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului;   ...     –   Declarația privind tipul întreprinderii (Anexa nr. 8);   ...     –   Proprietate, concesiune, concesiune de lucrări, concesiune de servicii, folosință, închiriere, superficie, comodat sau administrare.   ...        ...     b)    Solicitantul se încadrează într-una dintre categoriile: microîntreprindere/ întreprindere mică/ întreprindere mijlocie/ întreprindere mare  –   Solicitantul va completa  Anexa nr. 8  Declarația privind tipul întreprinderii (din care să reiasă încadrarea într-o anumită categorie).   ...        Încadrarea solicitanților întreprinderi (microîntreprindere, mică, mijlocie, mare,) se va face în conformitate cu prevederile  Legii nr. 346/2004  privind stimularea înființării și dezvoltării IMM, cu modificările și completările ulterioare și ale Anexei I a Regulamentului (UE) nr. 651/2014, având în vedere inclusiv identificarea întreprinderilor partenere și/sau legate cu întreprinderea solicitantă, astfel:     ● Pentru întreprinderile care au cel puțin un exercițiu financiar încheiat, categoria întreprinderii se va stabili luând în considerare datele întreprinderilor (număr de angajați, cifra de afaceri netă, rezultat anual al bilanțului contabil) din ultimul exercițiu financiar pentru care s-au depus și s-au înregistrat situațiile financiare la organul fiscal competent, cu mențiunea că statutul de microîntreprindere sau de IMM se pierde sau se dobândește numai dacă întreprinderea respectivă a depășit pragurile legale pe parcursul a 2 exerciții financiare consecutive (se vor analiza și datele întreprinderii pe exercițiile financiare precedente).       ...     c)    Solicitantul nu se încadrează într-una din situațiile de mai jos:  1)    este în incapacitate de plată/este în stare de insolvență conform prevederilor legale în vigoare aplicabile;   ...     2)    este în stare de faliment, lichidare, are afacerile conduse de un administrator judiciar sau activitățile sale comerciale sunt suspendate ori fac obiectul unui aranjament cu creditorii sau este într-o situație similară cu cele anterioare, reglementată prin lege, ori face obiectul unei proceduri legale pentru declararea sa în stare de faliment, lichidare, conducerea afacerilor de un administrator judiciar, conform prevederilor legale în vigoare aplicabile;   ...     3)    nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat și ale bugetului local, conform prevederilor legale în vigoare aplicabile;   ...     4)    este declarat într-o situație gravă de încălcare a prevederilor legislației privind achizițiile publice/sectoriale și/sau a obligațiilor asumate printr-un contract/acord de finanțare din fonduri publice, conform prevederilor legale în vigoare aplicabile;   ...     5)    solicitantul reprezentantul legal al solicitantului a suferit condamnări definitive din cauza unei conduite profesionale îndreptată împotriva legii, decizie formulată de o autoritate de judecată ce are forță de res judicata;   ...     6)    pentru solicitant și/sau reprezentantul legal s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau printr-o decizie administrativă definitivă că aceștia se fac vinovați de abatere profesională gravă deoarece au încălcat actele normative cu putere de lege și normele administrative sau standardele etice aplicabile sectorului profesional din care face parte persoana sau entitatea ori deoarece se fac vinovați de o conduită abuzivă care îi afectează credibilitatea profesională, atunci când o astfel de conduită trădează o intenție frauduloasă sau o neglijență gravă, în sensul Regulamentului (UE, Euratom) nr. 2024/2509 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii.   ...     7)    pentru solicitant și/sau reprezentantul legal s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă că aceștia se fac vinovați de comiterea de infracțiuni pentru fraudă, corupție, implicarea în organizații criminale, spălare de bani și finanțarea terorismului sau în alte activități ilegale, în sensul în Regulamentului (UE, Euratom) nr. 2024/2509 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, în detrimentul intereselor financiare ale Comunității Europene;   ...     8)    solicitantul/ reprezentantul legal al solicitantului a fost subiectul unei judecăți de tip res judicata pentru fraudă, corupție, implicarea în organizații criminale sau în alte activități ilegale, în detrimentul intereselor financiare ale Comunității Europene;   ...     9)    face obiectul unui ordin de recuperare neexecutat în urma unei decizii anterioare a Consiliului Concurenței sau a Comisiei Europene, a unui furnizor/administrator de ajutor de stat sau a instanței, prin care un ajutor de stat a fost declarat ilegal și incompatibil cu piața internă;   ...     10)    este o "întreprindere în dificultate" în înțelesul algoritmului de verificare aferent prezentei, conform prevederilor art.2 pct.18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea  articolelor 107 și 108 din tratat , cu modificările și completările ulterioare.   ...        Se probează prin:  –   Certificatul constatator ((emis cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii, după caz) eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului,   ...     –   Declarația unică ( Anexa nr. 3 );   ...     –   Declarație privind conformitatea cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea  articolelor 107 și 108 din tratat  ( Anexa nr. 3.a ).   ...     –    Anexa nr. 6  - Metodologie întreprindere în dificultate   ...          În cazul selecției proiectului, la contractare se va proba îndeplinirea obligațiilor de la:  –   litera c) punctul 3) prin certificatul de atestare fiscală emis de ANAF și de Direcția locală de taxe și impozite, aflate în termenul de valabilitate, conform formatului specific pentru solicitarea de finanțare prin fonduri europene nerambursabile. În aceste certificate, solicitantul nu trebuie să figureze cu datorii la ANAF sau direcția/direcțiile locale de taxe și impozite (pentru sediul social și pentru punctul de lucru/sediu secundar în care se implementează proiectul).     Solicitantul nu este exclus din procedura de selecție dacă în etapa de contractare, își îndeplinește obligațiile prin plata impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate ori prin alte modalități de stingere a acestora sau beneficiază, în condițiile legii, de eșalonarea acestora ori de alte facilități în vederea plății acestora, inclusiv, după caz, a eventualelor dobânzi ori penalități de întârziere acumulate sau a amenzilor.     ...     –   alte obligații prin Cazier fiscal al solicitantului (persoană juridică) și Cazier judiciar al reprezentantului legal al solicitantului, aflate în termenul de valabilitate. În cazul cazierului judiciar, dacă sunt înscrise fapte de natura celor de la litera c), punctele 4,5, 6, 7,9 proiectul va fi respins în contractare.   ...     –   punctul 10 prin Bilanțul și contul de profit și pierdere pentru ultimii 2 ani financiari încheiați la data depunerii cererii de finanțare, din care să rezulte că agentul economic nu se află în nici una dintre situațiile menționate în Metodologia privind întreprinderea în dificultate din cadrul  Anexei nr. 6  la prezentul ghid (completată de beneficiar în cadrul acesteia);   ...        ...     d)    Solicitantul demonstrează capacitate financiară pentru susținerea implementării proiectului, prin:  –   îndeplinirea indicatorul de solvabilitate, respectiv prin raportul dintre Datorii totale și Capitaluri proprii care trebuie să fie pozitiv și mai mic de 7,5 în ultimul an financiar. În cazul în care solicitantul nu îndeplinește criteriul privind indicatorul de solvabilitate, acesta va fi obligat să prezinte, în etapa de contractare, o scrisoare de confort.   ...     –   asigurarea contribuției proprii - diferența până la valoarea totală a proiectului se acoperă de către beneficiar. Acesta trebuie să aducă o contribuție financiară pentru diferența până la totalul costurilor proiectului fie din resurse proprii, fie din surse atrase, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui ajutor public.   ...        Se probează cu:  –   Bilanțul contabil (consolidat unde este cazul) auditat/semnat de cenzori dacă acest lucru este solicitat de legislația în vigoare, depus și înregistrat la organul fiscal competent, pentru ultimele 2 exerciții financiare încheiate, anterioare anului de depunere a Cererii de finanțare în corelare cu secțiunea Capacitate solicitant din aceasta;   ...     –   Contul de profit și pierdere și datele informative (consolidat unde este cazul) auditat/semnat de cenzori dacă acest lucru este solicitat de legislația în vigoare, însoțit de lista entităților incluse în consolidare, pentru ultimele două exerciții financiare încheiate, anterior anului de depunere a Cererii de finanțare, în corelare cu secțiunea Capacitate solicitant din aceasta;   ...     –   Documente  de  confirmare/alocare  a  contribuției  solicitantului(de  ex:  Hotărârea  AGA/CA/Asociaților/Asociatului Unic al societății) privind asigurarea contribuției proprii a proiectului și acoperirea contravalorii cheltuielilor altele decât cele eligibile (care să cuprindă cel puțin, dar fără a se limita la, denumirea proiectului, valoarea totală, din care eligibilă și neeligibilă, indicatorii tehnico-economici ai proiectului);     Se vor atașa, fără a se limita la, următoarele documente, în funcție de sursa de finanțare declarată de solicitant:     Majorare de capital subscris și vărsat, dovedit prin - Hotărâre AGA/Asociatului Unic privind majorarea capitalului social, Certificat constatator ONRC care reflectă majorarea și Extras de cont care atestă vărsarea capitalului social       Profit reinvestit, dovedit prin- Hotărâre AGA/ Asociatului Unic privind repartizarea profitului și utilizarea acestuia pentru finanțarea investiției, Situațiile financiare anuale aprobate și alte documente contabile relevante       Împrumut intra-grup, dovedit prin- Hotărâre AGA privind aprobarea acordării împrumutului pentru finanțarea investiției, Contract de împrumut încheiat între părți, Documente din care să rezulte apartenența la același grup de întreprinderi, Extras de cont care dovedește acordarea împrumutului       Credit bancar- Contract de credit sau Scrisoare de confort bancar emisă de instituția de credit, din care să rezulte disponibilitatea finanțării       ...     –   Declarația unică (Anexa nr. 3) din care să reiasă că acesta va asigura resursele financiare necesare implementării optime a proiectului.   ...          Atenție!     Scrisoarea de confort va cuprinde obligatoriu următoarele mențiuni:     ....(instituție bancară sau nebancară) confirmă faptul că pentru proiectul depus de solicitant ...(se va menționa denumirea completă a proiectului) a fost aprobată o facilitate de creditare în sumă de ...(se va menționa suma în cifre și în litere și aceasta va acoperi integral suma aferentă contribuției proprii și cheltuielilor neeligibile).       Prezenta scrisoare servește ca document justificativ care atestă existența sursei de finanțare a solicitantului pentru asigurarea contribuției proprii și a cheltuielilor neeligibile pentru proiectul anterior menționat.       Întreprinderile cu activitate de mai puțin de 3 ani vor depune documentele privind capacitatea financiară pentru exercițiile financiare încheiate.         ...     e)    Solicitantul justifică necesitatea finanțării proiectului prin ajutor de stat;     Se probează prin:  → Declarație privind Conformitatea cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea  articolelor 107 și 108 din tratat  ( Anexa nr. 3.a )    → Declarația unică ( Anexa nr. 3 );    → Analiza de oportunitate ( Anexa nr. 4 )      Sub rezerva prevederilor  articolelor 56  și  57 din Legea nr. 129 din 11 iulie 2019  pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului modificată și completată prin  Legea nr. 315/2021 , persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului au, totodată, obligația actualizării informațiilor de fiecare dată când are loc o modificare a acestora, sub rezerva aplicării sancțiunilor contravenționale și a dizolvării societății.     ...     f)    Potențialii beneficiari trebuie să demonstreze că dețin capacitate tehnică pentru susținerea activităților proiectului.  –   Se probează prin: asistența acordată anterior în proiecte cu fonduri nerambursabile (secțiune din cererea de finanțare) /Contract consultanță în management pentru proiecte cu finanțare nerambursabilă și/sau documente doveditoare privind resursele umane și materiale disponibile   ...     –    Anexa nr. 3  - Declarația Unică   ...      ...     g)    Solicitantul/reprezentantul legal al solicitantului și responsabilul de proiect nu se află în situație de conflict de interese, astfel cum este definit de legislația națională și europeană.     Se probează prin:  → Declarația unică ( Anexa 3  la Ghidul solicitantului)    → Declarația privind conflictul de interese ( Anexa 9  la Ghidul solicitantului).       ...     h)    Proiectul respectă reglementările privind protecția mediului  –   Se probează cu Actul inițial de reglementare privind protecția mediului (notificarea depusă la autoritatea competentă) sau dovada oficială a depunerii acesteia, în funcție de specificul investiției și de cerințele legale aplicabile. Actul final de reglementare (Clasarea notificării / Decizia etapei de încadrare / Acordul de mediu) sau, după caz, certificarea oficială a autorității competente că avizul de mediu nu este necesar, va fi depus în etapa de contractare, respectiv de verificare administrativa și a eligibilității.   ...      ...     i)    se angajează să respecte perioada de durabilitate a proiectului, respectiv de 5 ani de la finalizarea implementării proiectului. Pe perioada de durabilitate a proiectului, beneficiarul trebuie să respecte următoarele:  –   să nu înceteze activitatea cu bunul pentru care a obținut finanțare;   ...     –   să nu înstrăineze bunurile care au făcut obiectul pentru care s-a obținut finanțare;   ...     –   să nu realizeze o modificare substanțială care afectează natura, obiectivele sau condițiile de realizare și care ar determina subminarea obiectivelor inițiale ale investiției.   ...        Se probează prin:  –   Declarația Unică -  Anexa nr. 3    ...        ...        ...     2.2.    Eligibilitatea proiectului  (1)    La momentul depunerii solicitării de sprijin, proiectele trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții de eligibilitate:  a)    Proiectul să fie implementat pe teritoriul României;   ...     b)    Proiectul să cuprindă acțiuni eligibile pentru care se face dovada contribuției la obiectivul urmărit, respectiv creșterea numărului de stații de reîncărcare electrică pentru autovehiculele rutiere cu emisii zero și a ponderii autovehiculelor alimentate cu combustibili alternativi, în vederea atingerii obiectivelor din  Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 , aprobat prin  H.G. nr. 1.076/2021 .   ...     c)    Proiectul trebuie să vizeze instalarea infrastructurii de reîncărcare accesibilă publicului pe rețeaua de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale TEN-T aflate în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., așa cum sunt evidențiate în  Anexa nr. 14  la prezentul Ghid   ...     d)    Perioada de implementare a proiectului să se încadreze în perioada de eligibilitate a cheltuielilor, respectiv între data depunerii solicitării în cadrul procedurii de ofertare concurențiale și data preconizată de finalizare, dar nu mai târziu de 30.06.2030, cu respectarea principiului "demararea lucrărilor" prevăzut la art. 6 alin. (1) lit. m) din schema de ajutor de stat;   ...     e)    Proiectul trebuie să respecte principiul "efectului stimulativ" conform prevederilor art. 6 alin (1) lit. n) din schema de ajutor de stat.   ...     f)    Proiectul trebuie să prezinte o analiză de oportunitate care va conține elementele prezentate la articolul 6, alin. (1), lit. q din schema de ajutor de stat. De asemenea, proiectul trebuie să asigure respectarea principiului DNSH;   ...     g)    Proiectul respectă reglementările naționale și europene privind eligibilitatea cheltuielilor, promovarea egalității de șanse și politica nediscriminatorie, dezvoltarea durabilă, tehnologia informației, achizițiile publice/sectoriale, informare și publicitate, ajutorul de stat precum și orice alte prevederi legale aplicabile Fondului pentru modernizare;   ...     h)    Bugetul proiectului respectă indicațiile privind încadrarea în categoriile de cheltuieli eligibile finanțate prin schema de ajutor de stat;   ...     i)    Echipamentele pentru care se solicită finanțare sunt noi și de generație nouă la momentul solicitării finanțării;   ...     j)    Proiectul nu a mai beneficiat de finanțare din fonduri publice, cu excepția studiilor preliminare analiza de oportunitate, detalii de execuție și este condiționat de faptul ca acestea să nu fie solicitate pentru finanțare în temeiul prezentei scheme de ajutor.   ...     k)    Perioada de implementare, respectiv finalizarea și punerea în funcțiune este de maximum 30 de luni de la depunerea cererii de finanțare, dar nu mai târziu de 30 iunie 2030.   ...     l)    Beneficiarul trebuie să demonstreze că a obținut, de la administratorul autostrăzii/drumului expres/drumului național, un acord prealabil/orice alt document din care să reiasă acceptă/acordul pentru acces la autostrada/drumul expres/drumul național unde se instalează infrastructura de reîncărcare;   ...       (2)    În cadrul submăsurii 1 sunt eligibile proiectele care vizează construirea, instalarea, modernizarea sau extinderea infrastructurii de reîncărcare, precum și adaptările terestre necesare infrastructurii de reîncărcare.    (3)    Infrastructura de reîncărcare destinată vehiculelor electrice grele trebuie să aibă cel puțin două puncte de reîncărcare cu o putere de cel puțin 350 kW fiecare și o putere totală instalată și absorbită de minimum:     ● 3600 kW dacă este instalată pe o autostradă/drum expres/drum național aparținând Rețelei rutiere centrale TEN_T, sau       ● 1500 kW dacă este instalată pe o autostradă/drum expres/drum național aparținând Rețelei rutiere globale TEN_T.       În vederea asigurării interoperabilității, fiecare dintre aceste puncte de reîncărcare trebuie să fie echipat cu cel puțin un conector de tip CCS Combo 2 (Combined Charging System - Combo 2).      (4)    Prin excepție de la  alin. (3)  pentru infrastructura de reîncărcare destinată vehiculelor electrice grele amplasată pe sectoare de drumuri naționale de pe rețeaua TEN-T centrală sau globală, care urmează a fi înlocuite de autostrăzi sau drumuri expres (proiecte aflate în execuție, cu contract de execuție semnat sau în procedură de achiziție), se aplică următoarele cerințe minime de putere:     ● 2800 kW și include cel puțin două puncte de reîncărcare cu o putere de ieșire individuală de cel puțin 350 kW dacă este instalată pe un drum național aparținând Rețelei rutiere centrale TEN-T;       ● 1400 kW și include cel puțin un punct de reîncărcare cu o putere de ieșire individuală de cel puțin 350 kW dacă este instalată pe un drum național aparținând Rețelei rutiere globale TEN-T.      (5)    Infrastructura de reîncărcare destinată vehiculelor electrice ușoare trebuie să aibă cel puțin două puncte de reîncărcare cu o putere de cel puțin 150 kW fiecare și o putere totală instalată și absorbită de minimum 600 kW.     În vederea asigurării interoperabilității, fiecare dintre aceste puncte de reîncărcare trebuie să fie echipat cu cel puțin un conector de tip CCS Combo 2 (Combined Charging System - Combo 2).      (6)    Puterea instalată și absorbită se asigură din energia electrică produsă la fața locului din surse regenerabile, din energia electrică furnizată prin rețeaua publică de distribuție de către un furnizor de energie electrică sau printr-o combinație a acestora.    (7)    Toate stațiile de reîncărcare accesibile publicului trebuie să asigure acces permanent și nediscriminatoriu, 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, inclusiv în ceea ce privește tarifele, metodele de autentificare și de plata și alte condiții de utilizare conform Regulamentului (UE) 2023/1804 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 septembrie 2023 privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi și de abrogare a Directivei 2014/94/UE și Regulamentului. Taxele percepute de la alți utilizatori decât beneficiarul sau beneficiarii ajutorului pentru utilizarea infrastructurii de reîncărcare corespund prețurilor pieței.    (8)    Se aplică exclusiv infrastructurii de reîncărcare accesibile publicului, destinată utilizării nediscriminatorii de către utilizatori, în condițiile prevăzute de schema de ajutor de stat și ghidul solicitantului.    (9)    Solicitantul are obligația prezentării, anual, a unui audit energetic, întocmit de personal autorizat de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) în domeniul instalațiilor electrice pe întreaga perioada de durabilitate a proiectului.     Se probează prin:  –   Analiza de oportunitate   ...     –   Secțiunea Localizare proiect din Cererea de finanțare   ...     –   A se vedea secțiunile Obiectivele proiectului și Activități din Cererea de finanțare   ...     –   A se vedea secțiunea Calendarul proiectului și Activități previzionate din Cererea de finanțare.   ...     –   Declarația privind conformitatea cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea  articolelor 107 și 108 din tratat  (Anexa nr. 3.a).   ...     –   Declarația unică a solicitantului ( Anexa nr. 3 ),   ...     –    Anexa nr. 7  - Bugetul Proiectului   ...     –   Secțiunea Buget proiect din Cererea de finanțare și încadrarea în categoriile de cheltuieli   ...     –   Bugetul proiectului cuprinde cheltuieli cu activitatea de informare și publicitate (cheltuieli neeligibile) Planul de comunicare ( Anexa nr. 2b.1  la contract) și va fi transmis pentru analiză și aprobare Organismului delegat în termen de 15 zile calendaristice de la data intrării în vigoare a Contractului la adresa de e-mail: contact.fm@fonduri.mt.ro. Ulterior aprobării acesta va fi transmis prin Notificare în sistemul MySMIS. Documentul se va elabora luând în considerare măsurile minime obligatorii din Manualul de identitate vizuală, publicat pe site-ul ME și va cuprinde, fără a se limita la, activitățile ce vor fi derulate, bugetul alocat acestora etc.   ...     –   Proces verbal de punere în funcțiune a stațiilor existente/contract de operare stații/ istoric din aplicația de încărcare sau orice alt document care să ateste puterea instalată a stației în cazul extinderilor   ...     –   Aviz/Acord CNAIR / Contract Utilizare Zone de Drum (UZD), contract de concesiune, după caz.   ...         b)    Valoarea ajutorului de stat solicitat nu depășește 100% din costurile eligibile ale proiectului. De asemenea, nu depășește 30 milioane EUR pe întreprindere în cadrul tuturor procedurilor, (pentru conversia în lei a ajutorului acordat beneficiarilor se va folosi cursul InforEuro din iunie 2026 de 5,2481 lei);  –   A se vedea secțiunea Bugetul proiectului din Cererea de finanțare   ...     –    Anexa nr. 7  - Bugetul proiectului.   ...     –   Declarația unică a solicitantului ( Anexa nr. 3 ).   ...      ...     c)    Proiectul a fost aprobat de către solicitant în condițiile legislației aplicabile;     Se probează prin:  –   documentele de aprobare a proiectului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare (după caz, Hotărâre CA/AGA/ HG /altele asemenea care să angajeze instituția, după caz, care să cuprindă cel puțin, denumirea proiectului, valoarea totală (din care eligibilă și neeligibilă), indicatorii tehnico-economici ai proiectului, asigurarea contribuției proprii proiectului și acoperirea contravalorii cheltuielilor neeligibile);   ...        ...     d)    Terenurile/imobilele necesare realizării investiției sunt puse la dispoziția proiectului;     Se probează prin:  –   Orice document/înscris care atestă dreptul de folosință (ex: act de proprietate/contract de concesiune/superficie//administrare, etc.), ori a unui drept conferit de un contract de închiriere/comodat, asupra imobilului (teren și/sau clădire) unde se face investiția, valabil cel puțin 5 ani de la data previzionată pentru efectuarea plății finale în cadrul proiectului. În plus, unde dreptul de proprietate nu este deținut de beneficiar se va prezenta și acordul proprietarilor asupra terenurilor private unde accesul se face conform prevederilor Codului civil.   ...     –   În cazul proiectelor care nu sunt localizate pe spații de servicii din proprietatea Statului Român aferente unor autostrăzi/drumuri expres/drumuri naționale, extras de carte funciară, nu mai vechi de 30 de zile, care să probeze că imobilele (teren și/sau clădiri) sunt libere de orice sarcini (în sensul în care nu există niciun act sau fapt juridic care împiedică sau limitează, total sau parțial, exercitarea unuia sau mai multor atribute ale dreptului de proprietate, astfel încât să se poată realiza activitățile proiectului), că nu fac obiectul unor litigii în curs de soluționare la instanțele judecătorești cu privire la situația juridică, că nu fac obiectul revendicărilor potrivit unor legi speciale în materie sau dreptului comun;   ...     –   În situația în care se instalează pe o clădire/teren care este grevată/grevat de ipotecă constituită în scopul realizării proiectului, aplicantul va depune, la contractarea proiectului, o scrisoare din partea instituției creditoare (banca) conform căreia aceasta este de acord cu realizarea investiției și se angajează că nu va executa clădirea/terenul respectivă/respectiv și investiția finanțată din Fondul pentru modernizare pe o perioadă de cel puțin 5 ani de la data previzionată pentru efectuarea plății finale în cadrul proiectului ( Anexa nr. 13  la Ghid)  În cazul proiectelor ce vor fi amplasate pe terenuri agricole situate în extravilan, având categoria de folosință arabil, pășune, vii și livezi, precum și pe cele amenajate cu lucrări de îmbunătățiri funciare, solicitanții vor prezenta în etapa de precontractare documente doveditoare privind clasa a III-a, a IV-a și a V-a de calitate a terenului, respectiv studiul pedologic și agrochimic. Totodată, solicitanții vor avea în vedere îndeplinirea condițiilor prevăzute la  art. 92 alin. (2) lit. j) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , cu modificările și completările ulterioare.     ...          Pentru proiectele care vizează amplasarea investiției pe terenuri situate în extravilan de tip agricol, solicitantul are obligația să depună dovada scoaterii din circuitul agricol și autorizația de construire precum și un extras de carte funciară relevant, dar nu mai târziu de 1 an de la data încheierii contractului de finanțare sau, după caz, înainte de depunerea cererii de rambursare  –   Plan de amplasament pentru imobilele pe care se propune a se realiza investiția în cadrul proiectului   ...     –   Certificat de urbanism sau răspunsul autorității competente pentru emiterea acestuia, în termen de valabilitate   ...     –   Secțiunea din Declarația unică a solicitantului din  Anexa nr. 3 , referitoare la disponibilitatea terenurilor pe care se vor realiza investițiile.   ...        ...     e)    Pentru același beneficiar și aceleași cheltuieli eligibile, ajutorul de stat acordat nu se poate cumula cu niciun alt ajutor de stat acordat, inclusiv de minimis.     Se probează prin:  –   Declarația din  Anexa nr. 3.a    ...     –   În contractare se va consulta platforma REGAS   ...        ...      ...     2.3.    Eligibilitatea cheltuielilor     Cadrul legal aplicabil:     ● Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, cu modificările și completările ulterioare, privind înființarea Fondului pentru modernizare;    ● Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1001 al Comisiei din 9 iulie 2020 de stabilire a unor norme detaliate de aplicare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește funcționarea Fondului pentru modernizare care sprijină investițiile în vederea modernizării sistemelor energetice și a îmbunătățirii eficienței energetice a anumitor state membre ale Uniunii Europene, cu modificările și completările ulterioare;    ● în Regulamentul (UE, Euratom) nr. 2024/2509 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii.;    ●  Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2022  privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare;       ● Schema de ajutor de stat privind dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor electrice pe rețeaua națională de autostrăzi, drumuri expres și naționale "e-Mobility RO".      (1)    Prevederile prezentului capitol sunt în concordanță cu dispozițiile  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2022  privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare, în măsura în care acestea din urmă sunt mai restrictive decât prevederile specifice ajutorului de stat.    (2)    Cheltuielile eligibile sunt reprezentate de costurile aferente construirii, instalării, modernizării sau extinderii infrastructurii de reîncărcare, inclusiv costurile aferente lucrărilor pentru realizarea instalației de racordare, precum și a instalației de utilizare, conform  articolului 41, literele b)  și  c) din Regulamentul  privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public, aprobat prin  Ordinul ANRE nr. 59/2013  cu modificările și completările ulterioare , precum și adaptările terestre și costurile de instalare aferente.    (3)    Ca regulă generală, cheltuielile care nu se încadrează în categoria cheltuielilor eligibile prevăzute la alin.(2) sunt neeligibile. Costurile legate de TVA nu sunt eligibile.    (4)    Ulterior încheierii contractului de finanțare, beneficiarul nu va mai putea primi finanțări din alte surse publice pentru aceleași cheltuieli eligibile ale proiectului, sub sancțiunea rezilierii contractului de finanțare și a returnării sumelor rambursate inclusiv a dobânzilor calculate conform prevederilor  OUG nr. 77/2014 .    (5)    În vederea calculării costurilor eligibile, toate cifrele utilizate sunt luate în considerare înainte de orice fel de deducere a impozitelor sau a altor taxe. Costurile eligibile trebuie să fie susținute prin documente justificative care trebuie să fie clare, specifice și contemporane cu faptele.    (6)    Ajutoarele plătibile în viitor, inclusiv ajutoarele plătibile în mai multe tranșe, se actualizează la valoarea lor în momentul în care sunt acordate. Costurile eligibile se actualizează la valoarea pe care o au la momentul acordării ajutoarelor. Rata dobânzii care trebuie aplicată la actualizare este rata de actualizare aplicabilă la data acordării ajutoarelor.       Pentru a fi eligibile în vederea finanțării prin FM, toate cheltuielile trebuie să respecte prevederile reglementărilor de mai sus, să corespundă obiectivelor FM, să fie indispensabile atingerii obiectivelor proiectului, să fie incluse în cererea de finanțare aprobată și defalcate în bugetul prezentat din aceasta.       Cheltuielile eligibile efectuate de către un Beneficiar în cadrul proiectului se rambursează acestuia în funcție de valoarea Cererii de finanțare depusă și selectată în cadrul procedurii de ofertare concurențială și asumată prin Contractul de finanțare (CF) încheiat între MTI și beneficiar.       Cheltuielile eligibile se încadrează în perioada de eligibilitate a cheltuielilor, respectiv între data depunerii cererii de finanțare și data preconizată de finalizare, respectiv 30 de luni de la data depunerii cererii de finanțare, dar nu mai târziu de 30.06.2030 cu respectarea principiului "demararea lucrărilor" prevăzut la art. 2 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014.       Nu sunt eligibile următoarele tipuri de cheltuieli (enumerarea nefiind exhaustivă):     ● cheltuieli aferente contribuției în natură       ● cheltuieli cu amortizarea       ● cheltuieli cu obținerea terenurilor       ● cheltuieli de leasing       ● cheltuieli cu închirierea, altele decât cele prevăzute la cheltuielile generale de administrație       ● cheltuieli cu achiziția de mijloace de transport       ● cheltuieli generale de administrație       ● cheltuieli pentru comisioane, cote, taxe       ● cheltuieli cu achiziția imobilelor deja construite       ● taxa pe valoarea adăugată (TVA)       ● dobânda debitoare       ● alte comisioane aferente creditelor       ● achiziția de echipamente second-hand       ● amenzi, penalități, cheltuieli de judecată și arbitraj       ● costurile pentru operarea și întreținerea obiectivelor de investiții       ● cheltuielile efectuate pentru obiective de investiții executate în regie proprie       ● cheltuieli cu conectarea la stația de transformare dacă aceasta se afla în amonte pe punctul de racordare sau alte lucrări aferente instalației de racordare și instalației de utilizare care nu rămân în proprietatea beneficiarului pe întreaga perioada de durabilitate a proiectului       ● cheltuielile cu lucrările pregătitoare, cum ar fi proiectarea, obținerea avizelor și autorizațiilor, realizarea analizei de oportunitate (și a studiilor tehnice stabilite de standarde și normative pentru pregătirea proiectului).       ● alte cheltuieli cu caracter general (ex. publicitate, informare, audit financiar, managementul proiectului, salarii).       ● diferența de curs valutar       ● cheltuielile privind proiectarea,       ● cheltuieli privind managementul de proiect,       ● auditul financiar pe proiect,       ● cheltuielile privind informarea și publicitatea *       ● cheltuielile privind operarea investiției și achiziția echipamentelor neeligibile       ● cheltuieli aferente studiului de soluție/fișă de soluție/ATR /ATR actualizat, după caz       ● cheltuielile nejustificate prin documente clare și contemporane cu implementarea proiectului       ● alte cheltuieli care nu pot fi corelate direct cu obiectivul investiției         Cheltuielile privind informarea și publicitatea sunt obligatorii însă nu sunt eligibile.       Notă: Cheltuielile neeligibile vor fi suportate integral de către beneficiar.       Atenție!  → Solicitantul își asumă obligația de a nu primi finanțări din alte surse publice pentru aceleași cheltuieli eligibile ale proiectului, sub sancțiunea rezilierii contractului. În acest sens, solicitantul va depune Declarația unică ( Anexa nr. 3  - Secțiunea A);       → Cheltuielile aferente activităților proiectului care nu se încadrează în perioada de eligibilitate a cheltuielilor, respectiv între data depunerii cererii de finanțare și data preconizată de finalizare, respectiv 30 de luni de la data depunerii cererii de finanțare, dar nu mai târziu de 30.06.2030, nu sunt eligibile (a se vedea secțiunea 1.8 - Ajutor de stat din ghidul solicitantului);       → Cheltuielile privind informarea, publicitatea și auditul financiar sunt obligatorii, însă acestea nu sunt eligibile.         Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții cu caracter general:  1)    să fie efectuată și plătită în perioada de implementare a proiectului, adică să se încadrează în perioada de eligibilitate a cheltuielilor, respectiv între data depunerii cererii de finanțare și data preconizată de finalizare, respectiv 30 de luni de la data depunerii cererii de finanțare, dar nu mai târziu de 30.06.2030, cu respectarea principiului "demararea lucrărilor";   ...     2)    să fie însoțită de facturi, în conformitate cu prevederile legislației naționale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate și identificate;   ...     3)    să fie în conformitate cu prevederile contractului de finanțare încheiat cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii;   ...     4)    să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare, în special în ceea ce privește ajutorul de stat și achizițiile publice/sectoriale;   ...     5)    cheltuielile finanțate din fondurile FM nu au fost finanțate și nu sunt finanțate în prezent din alte fonduri publice;   ...     6)    toate activele corporale achiziționate prin proiect trebuie să fie noi.   ...          Este necesar ca încadrarea de către solicitant a costurilor investiționale în categoria de cheltuieli eligibile să se facă în strânsă corelare cu lista cheltuielilor eligibile menționate în prezentul ghid.       Implementarea financiară a proiectului       PREFINANȚAREA, PLATA ȘI RAMBURSAREA CHELTUIELILOR       Cererile de prefinanțare, plată și rambursare     ! Accesarea de către un Beneficiar a mecanismelor prefinanțării și a cererilor de plată nu se poate face simultan, fiind necesară, în prealabil, justificarea cheltuielilor solicitate în cererile de prefinanțare/plată.    (1)    Beneficiarul poate accesa mecanismul cererilor de prefinanțare, al cererilor de plată și al cererilor de rambursare, în conformitate cu prevederile  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2022 .     Beneficiarul are obligația de a respecta Graficul de depunere a cererilor de prefinanțare/rambursare/rambursare aferentă cererii de plată prevăzut în Anexa nr. 2 a).      (2)    Cererile de prefinanțare, cele de plată și cele de rambursare/ rambursare aferentă cererii de plată se realizează în conformitate cu Bugetul Proiectului prevăzut în Anexa nr. 1 - Cererea de finanțare și sunt transmise prin platforma electronică MySMS2021.    (3)    Bugetul Proiectului poate fi revizuit, în cazul în care se va impune, la propunerea justificată a Beneficiarului transmisă Organismului delegat cu cel puțin 20 de zile lucrătoare anterior transmiterii Cererii de rambursare. Modificările Bugetului Proiectului pot fi realizate prin notificare dacă acestea vizează transferul de sume între liniile bugetare aferente aceluiași capitol de cheltuieli. În cazul în care modificarea Bugetului Proiectului vizează transferuri între capitole de cheltuieli, aceasta face obiectul unui act adițional în condițiile menționate în contractul de finanțare. Orice modificare a Bugetului Proiectului se va realiza sub condiția încadrării în valoarea prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. a) din Contractul de finanțare.    (4)    Organismul delegat va analiza solicitarea Beneficiarului de modificare a Bugetului Proiectului, pe baza justificărilor prezentate de acesta și pe baza stadiului implementării Proiectului și a problemelor întâmpinate, așa cum sunt prezentate acestea în Rapoartele de Progres, întocmite de către Beneficiar. În cazul în care solicitarea Beneficiarului are la bază întârzierile existente în implementarea Proiectului, iar acesta demonstrează, în continuare, pe baza documentelor justificative faptul că este în măsură să asigure atingerea indicatorilor Proiectului în termenul prevăzut în Graficul de activități din cadrul Anexei nr. 1, Organismul delegat va aproba modificarea Bugetului Proiectului, astfel cum a fost propusă de către Beneficiar. În caz contrar aceasta se va respinge.    (5)    În măsura în care Beneficiarul efectuează plăți în valută în cadrul Proiectului, acesta solicită prin cererea de rambursare contravaloarea în lei la cursul Băncii Naționale a României, denumită în continuare BNR, din data documentelor de plată în valută. Diferența de curs valutar va fi suportată de către Beneficiar din bugetul propriu.    (6)    Pentru granturile acordate, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii poate asigura o prefinanțare aferentă investiției de până la 40% din valoarea totală a grantului.    (7)    Cheltuielile incluse în cererile de prefinanțare, plată și/sau rambursare aprobate ca fiind eligibile, se vor rambursa cu prioritate în procent de 100% din bugetul asigurat prin Fondul pentru modernizare, până la atingerea maximului valorii rambursabile a Proiectului.    (8)    Cheltuielile cuprinse în cererile transmise de către Beneficiar vor fi verificate și aprobate, după caz, de către MTI în termen de 20 zile.    (9)    Plata aferentă cererilor va fi efectuată în termen de 5 de zile lucrătoare de la data la care MTI dispune de fonduri în contul de Trezorerie.    (10)    Pentru depunerea de către Beneficiar a unor documente adiționale sau clarificări solicitate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, termenul de 20 zile poate fi întrerupt fără ca perioadele de întrerupere cumulate să depășească 10 zile.    (11)    În cazul ultimei cereri depuse de Beneficiar în cadrul proiectului, termenul de 20 zile privind autorizarea cheltuielilor cuprinse în cererea finală poate fi prelungit cu durata necesară efectuării tuturor verificărilor procedurale, fără a depăși 60 de zile.    (12)    După efectuarea plății, MTI notifică Beneficiarului plata aferentă cheltuielilor autorizate.    (13)    Suspendarea totală/parțială a plăților până la data când problemele constatate sunt remediate poate fi efectuată de către MTI, în următoarele cazuri:  a)    Beneficiarul, fără o justificare aprobată în prealabil de către MTI, nu respectă prevederile Cererii de finanțare sau instrucțiunile emise în executarea Contractului;   ...     b)    Beneficiarul nu prezintă raportările prevăzute în Contract precum și în situația în care aceste raportări nu conțin toate informațiile solicitate sau în cazul în care nu sunt implementate în termen măsurile cuprinse în actele normative cu impact asupra implementării Proiectului sau derulării Contractului;   ...     c)    când reprezentantul organismului european abilitat să efectueze verificări suplimentare în urma informațiilor primite cu privire la cheltuielile indicate ca eligibile, constată o neregulă care nu a fost corectată. În cazul în care Beneficiarul nu va lua toate măsurile necesare, CE poate decide anularea totală/parțială a contribuției europene. Începând cu data emiterii deciziei CE de anulare totală a contribuției europene, MTI va considera prezentul Contract ca fiind încetat de plin drept și îl va notifica pe Beneficiar, fără intervenția instanței de judecată și fără nici o formalitate prealabilă.   ...     d)    în situația în care, în urma constatării unor indicii de fraudă sau tentativă la fraudă, organul de urmărire penală transmite cazul spre soluționare instanțelor de judecată.   ...         a.    Mecanismul aferent cererilor de prefinanțare  (1)    Pentru granturile acordate, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii poate asigura o prefinanțare aferentă investiției de până la 40% din valoarea totală a grantului . Cererile de prefinanțare au ca justificare existența unor angajamente de plată, respectiv contracte, comenzi sau alte documente justificative.    (2)    Este necesar ca Beneficiarii să constituie garanții pentru suma aferentă prefinanțării solicitate prin depunerea unui instrument de garantare emis în condițiile legii de o societate bancară sau de o societate de asigurări ( Anexa nr. 10  la Ghidul solicitantului).    (3)    Beneficiarul poate depune o singură cerere de prefinanțare. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii transferă suma către beneficiar în termenele prevăzute în contractul de finanțare. Cererea de prefinanțare trebuie să fie însoțită de copii ale contractelor încheiate de către Beneficiar, dacă acestea nu au fost transmise în prealabil.    (4)    n termen de maximum 20 de zile de la data depunerii de către Beneficiar a cererii de prefinanțare, MTI efectuează verificarea corespunzătoare aprobării documentației în vederea plății.    (5)    După efectuarea verificărilor, în cazul în care nu sunt necesare clarificări din partea Beneficiarului, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii emite Beneficiarului o notificare cuprinzând rezultatele verificărilor efectuate.    (6)    Plata aferentă cererii de prefinanțare va fi efectuată în termen de 5 de zile lucrătoare de la data la care MTI dispune de fonduri în contul de Trezorerie.    (7)    În termen de maximum 2 zile lucrătoare de la transferul sumelor, MTI transmite Beneficiarului o notificare în acest sens.    (8)    Pentru depunerea de către Beneficiar a unor documente adiționale sau clarificări solicitate de MTI, termenul de 20 de zile poate fi întrerupt fără ca perioadele de întrerupere cumulate să depășească 10 zile.    (9)    Beneficiarul care a primit prefinanțare poate justifica utilizarea acesteia prin cheltuieli eligibile cuprinse în cereri de rambursare, depuse conform termenelor prevăzute în prezentul contract.    (10)    Beneficiarul trebuie să justifice integral prefinanțarea primită prin cereri de rambursare transmise în termen de maximum 12 luni de la data la care MTI a virat prefinanțarea.    (11)    Beneficiarii au obligația de a depune la MTI prima cerere de rambursare pentru cheltuielile efectuate, punând la dispoziție documentele justificative, pentru cheltuieli eligibile autorizate prin cererea de prefinanțare în termen maxim de 6 luni.    (12)    În cazul în care Ministerul Transporturilor și Infrastructurii autorizează, în cererile de rambursare, cheltuieli eligibile acordate anterior ca și prefinanțare, contravaloarea acestora se deduce din valoarea prefinanțării, iar sumele respective nu se mai cuvin a fi rambursate Beneficiarului.    (13)    Beneficiarul are obligația restituirii sumelor virate ca și prefinanțare în cadrul Proiectului pentru care acesta nu justifică, prin cereri de rambursare, utilizarea acestora.    (14)    În cazul în care Beneficiarul nu restituie MTI sumele nejustificate acordate în aplicarea prevederilor  lit. a)  alin. (6)  în termen de 15 zile de la data comunicării notificării, acesta emite decizii de recuperare a prefinanțării prin care se individualizează sumele de restituit exprimate în moneda națională. Decizia constituie titlu de creanță emis în condițiile legii și cuprinde elementele care se regăsesc la  art. 46 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare. În titlul de creanță se indică și contul în care Beneficiarul trebuie să efectueze plata.    (15)    Titlul de creanță se transmite Beneficiarului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii.    (16)    Împotriva titlului de creanță se poate formula contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării, care se depune la emitentul titlului de creanță contestat.    (17)    Introducerea contestației nu suspendă executarea titlului de creanță.    (18)    Beneficiarul are obligația efectuării plății sumelor stabilite prin decizia de recuperare a prefinanțării, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.    (19)    Titlul de creanță constituie titlu executoriu la împlinirea termenului de 30 de zile.    (20)    Beneficiarul datorează pentru neachitarea la termen a obligațiilor stabilite prin titlul de creanță o dobândă care se calculează prin aplicarea ratei dobânzii datorate la soldul rămas de plată din contravaloarea în lei a sumelor, din prima zi de după expirarea termenului de 30 de zile până la data stingerii acesteia.    (21)    În cazul nerecuperării sumelor care fac obiectul obligației de restituire, la expirarea termenului de 30 de zile de la data comunicării deciziei de recuperare a prefinanțării, MTI comunică titlurile executorii împreună cu dovada comunicării acestora organelor fiscale competente din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea recuperării sumelor individualizate prin acestea potrivit prevederilor  Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare.    (22)    Recuperarea sumelor prin executare silită, în temeiul titlurilor executorii, se efectuează în conturile indicate de organele fiscale competente. Sumele recuperate se virează de îndată de către organele fiscale în conturile indicate în titlul de creanță.    (23)    În vederea încasării de la debitor a dobânzii prevăzute la punctul (19), MTI, ulterior emiterii deciziei de recuperare a prefinanțării, are obligația de a calcula cuantumul acesteia și de a emite decizia de stabilire a dobânzii, care constituie titlu de creanță și se comunică debitorului. Dispozițiile  alin. (20)  sunt aplicabile în mod corespunzător.    (24)    Rata dobânzii prevăzută la  alin. 20  se calculează la nivelul determinat pentru creanțele bugetare potrivit  art. 174 din Codul de Procedură Fiscală , în vigoare la data întocmirii titlului de creanță, prevăzut la punctul (23).    (25)    Sumele reprezentând dobânzi datorate pentru neachitarea la termen a obligațiilor prevăzute în titlul de creanță se virează conform prevederilor pct. (22). Dobânzile se utilizează pentru continuarea finanțării programului.    (26)    Sumele recuperate din prefinanțarea acordată se utilizează pentru continuarea finanțării aferente Fondului pentru modernizare.     ...     b.    Mecanismul aferent cererii de plată  (1)    Beneficiarul poate accesa mecanismul cererii de plată în conformitate cu prevederile  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2022 .    (2)    Beneficiarul poate depune cereri de plată prin care se solicită Ministerului Transporturilor și Infrastructurii virarea sumelor necesare pentru plata cheltuielilor eligibile, rambursabile, conform contractului de finanțare, în baza facturilor neplătite, facturilor de avans neplătite, precum și a altor documente justificative care atestă achiziția și recepția bunurilor necesare implementării investiției;    (3)    După primirea facturilor pentru livrarea bunurilor, respectiv a altor documente justificative care atestă achiziția și recepția bunurilor necesare implementării investiției, beneficiarul întocmește cererea de plată conform contractului de finanțare, împreună cu copii ale documentelor justificative aferente. Cererile de plată se depun în conformitate cu etapele prevăzute în calendarul de rambursare prevăzut în contractul de finanțare.    (4)    În termen de maximum 20 de zile de la data depunerii de către Beneficiar a cererii de plată de către beneficiar, MTI efectuează verificarea corespunzătoare aprobării documentației în vederea plății. După efectuarea verificărilor, în cazul în care nu sunt necesare clarificări din partea beneficiarului, MTI emite beneficiarului o notificare cuprinzând rezultatele verificărilor efectuate și virează beneficiarului suma costurilor rambursabile, în conformitate cu notificarea emisă. MTI transmite beneficiarului o notificare de plată întocmită individual pentru fiecare cerere de plată, în termen de maxim 48 de ore de la transferul sumelor.    (5)    Pentru depunerea de către Beneficiar a unor documente adiționale sau clarificări solicitate de MTI, termenul de 20 de zile poate fi întrerupt fără ca perioadele de întrerupere cumulate să depășească 10 zile.    (6)    Plata aferentă cererii de plată va fi efectuată în termen de 5 de zile lucrătoare de la data la care MTI dispune de fonduri în contul de Trezorerie.    (7)    În termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data încasării sumelor virate de către MTI și după achitarea costurilor respective, beneficiarii au obligația de a depune cererea de rambursare aferentă cererii de plată la MTI, în care sunt incluse toate sumele din facturile decontate prin cererea de plată, însoțite de documentele justificative. Cererile de rambursare aferente cererilor de plată se depun în conformitate cu Graficul de rambursare prevăzut în contractul de finanțare.    (8)    Beneficiarii au obligația de a achita integral contribuția proprie (cheltuieli neeligibile inclusiv TVA etc.) cel mai târziu până la data depunerii cererii de rambursare aferente cererii de plată.    (9)    Cererea de rambursare aferentă cererii de plată va fi însoțită de documente justificative (ordine de plata pentru plata integrală a facturilor, extrase de cont, procese verbale, certificatele de garanție etc). Beneficiarul are obligația să anexeze la dosarul cererii rambursare aferente cererii de plată raportul emis de auditor.    (10)    În termen de maximum 20 de zile de la data depunerii de către Beneficiar a cererii de rambursare aferente cererii de plată, MTI verifică documentele transmise în cadrul cererii de rambursare aferentă cererii de plată. După efectuarea verificărilor și în cazul în care nu sunt necesare clarificări din partea beneficiarului, MTI emite beneficiarului o notificare cu privire la suma autorizată.    (11)    Pentru depunerea de către Beneficiar a unor documente adiționale sau clarificări solicitate de MTI, termenul de 20 de zile poate fi întrerupt fără ca perioadele de întrerupere cumulate să depășească 10 zile.    (12)    Beneficiarul are obligația restituirii integrale a sumelor virate în cazul Proiectului pentru care acesta nu justifică prin cereri de rambursare aferente cererii de plată utilizarea acestora.    (13)    În cazul în care Beneficiarul nu restituie MTI sumele nejustificate acordate prin cererile de plată în termen de 15 zile de la data comunicării notificării, acesta emite decizii de recuperare a sumelor aferente cererii de plată prin care se individualizează sumele de restituit exprimate în moneda națională. Decizia constituie titlu de creanță emis în condițiile legii și cuprinde elementele care se regăsesc la  art. 46 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare. În titlul de creanță se menționează că sumele sunt purtătoare de dobânzi pentru neachitarea la termen și se indică contul în care Beneficiarul trebuie să efectueze plata.    (14)    Titlul de creanță se transmite Beneficiarului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii.    (15)    Împotriva titlului de creanță se poate formula contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării, care se depune la emitentul titlului de creanță contestat.    (16)    Introducerea contestației nu suspendă executarea titlului de creanță.    (17)    Beneficiarul are obligația efectuării plății sumelor stabilite prin decizia de recuperare a sumelor autorizate prin cererea de plată, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.    (18)    Titlul de creanță constituie titlu executoriu la împlinirea termenului de 30 de zile.    (19)    Beneficiarul datorează pentru neachitarea la termen a obligațiilor stabilite prin titlul de creanță o dobândă care se calculează prin aplicarea ratei dobânzii datorate la soldul rămas de plată din contravaloarea în lei a sumelor prevăzute la  alin. (13) , din prima zi de după expirarea termenului de 30 de zile până la data stingerii acesteia.    (20)    În cazul nerecuperării sumelor care fac obiectul obligației de restituire, la expirarea termenului de 30 de zile de la data comunicării deciziei de recuperare a sumelor autorizate prin cererea de plată, MTI comunică titlurile executorii împreună cu dovada comunicării acestora organelor fiscale competente din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea recuperării sumelor individualizate prin acestea potrivit prevederilor  Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare.    (21)    Recuperarea sumelor prin executare silită, în temeiul titlurilor executorii, se efectuează în conturile indicate de organele fiscale competente. Sumele recuperate se virează de îndată de către organele fiscale în conturile indicate în titlul de creanță.    (22)    Dobânda prevăzută la alin. 20 se calculează la nivelul determinat pentru creanțele bugetare potrivit  art. 174 din Codul de Procedură Fiscală , în vigoare la data întocmirii titlului de creanță, prevăzut la alin.18.    (23)    Sumele reprezentând dobânzi datorate pentru neachitarea la termen a obligațiilor prevăzute în titlul de creanță se virează conform prevederilor  alin. (21) .    (24)    Sumele recuperate conform prevederilor  alin. (13)-(21)  se utilizează pentru continuarea finanțării aferente Fondului pentru modernizare.     ...     c.    Mecanismul aferent cererilor de rambursare  (1)    După semnarea contractului de finanțare, beneficiarul va contracta un auditor financiar independent pentru verificarea costurilor solicitate la rambursare de la MTI, conform criteriilor de eligibilitate aplicabile investițiilor finanțate prin Fondul pentru modernizare. Auditorul va emite un raport separat pentru fiecare cerere de rambursare. Beneficiarul are obligația să anexeze la dosarul de rambursare raportul emis de auditor. Beneficiarul are obligația de a depune la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii cereri de rambursare pentru cheltuielile efectuate în termen de maximum 6 luni de la efectuarea acestora, cu exceptia primei cereri de rambursare, atașând documentele justificative menționate.    (2)    Cheltuielile solicitate la rambursare nu includ TVA.    (3)    În termen de maximum 20 de zile de la data depunerii de către Beneficiar a cererii de rambursare, MTI efectuează verificarea cheltuielilor eligibile cuprinse în cererea de rambursare și în cazul în care nu sunt necesare clarificări din partea Beneficiarului, emite acestuia o notificare cuprinzând rezultatele verificărilor efectuate și aprobarea cererii de rambursare. Plata aferentă cererii de rambursare va fi efectuată în termen de 5 de zile lucrătoare de la data la care MTI dispune de fonduri în contul de Trezorerie.    (4)    Pentru depunerea de către Beneficiar a unor documente adiționale sau clarificări solicitate de MTI, termenul de 20 de zile poate fi întrerupt fără ca perioadele de întrerupere cumulate să depășească 10 zile.    (5)    Cererea de rambursare va fi însoțită de documente justificative, precum: facturile pentru livrarea bunurilor/ prestarea serviciilor/execuția lucrărilor recepționate, acceptate la plată, facturile de avans în conformitate cu clauzele prevăzute în contractele de achiziții aferente proiectelor implementate, acceptate la plată, ordine de plată, extrase de cont, procese verbale de recepție, raport de audit financiar, întocmit în baza  art. 21 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2022 .    (6)    În maximum 2 zile lucrătoare de la transferul sumelor, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii transmite Beneficiarului o notificare, în acest sens.    (7)    În cazul ultimei cereri de rambursare depuse de Beneficiar în cadrul Proiectului, termenul de 20 de zile poate fi prelungit, cu durata necesară efectuării tuturor verificărilor procedurale specifice autorizării plății finale, dar nu mai mult de 60 de zile.    (8)    La cererea de rambursare finală, MTI verifică îndeplinirea următoarelor condiții:  a)    dovada atingerii indicatorilor tehnici ai investiției, demonstrată, după caz, prin procesul verbal de recepție a punerii în funcțiune a investiției, etc dovedite prin mijloacele de probă necesare;   ...     b)    existența unui raport de audit final independent favorabil;   ...     c)    prezentarea ordinelor de plată și a extraselor de cont la zi.   ...       (9)    Nedepunerea de către Beneficiar a documentelor sau clarificărilor solicitate în termenul prevăzut în Contract atrage respingerea, parțială sau totală, după caz, a cererii de rambursare. În acest caz, Beneficiarul are dreptul de a depune o nouă cerere de rambursare pentru aceleași cheltuieli.    (10)    Dacă Beneficiarul nu transmite MTI cererea de rambursare finală în termen de maxim 90 de zile de la expirarea perioadei de implementare prevăzută în Contract, acesta este considerat decăzut din dreptul de a solicita această rambursare, fără a fi necesară nicio notificare sau îndeplinirea oricăror altor formalități de către MTI.    (11)    Beneficiarul va efectua plata cheltuielilor eligibile numai prin transfer bancar. Nu vor fi considerate eligibile cheltuielile ce se vor plăti în numerar sau prin altă modalitate de plată decât prin transfer bancar.    (13)    Ministerul Transporturilor și Infrastructurii este responsabil de a verifica eligibilitatea cheltuielilor tuturor activităților aferente implementării Proiectului care fac obiectul prezentului Contract. Verificarea se face pe baza documentației solicitate ce însoțește cererea de rambursare    (14)    MTI va efectua plata cererii de rambursare în contul Beneficiarului dedicat proiectului, indicat în cererea de rambursare, conform prevederilor legale.     ...      ...       
				 + 
			  Capitolul 3   COMPLETAREA CERERII DE FINANȚARE     Pentru a propune un proiect în vederea finanțării, solicitantul trebuie să completeze o cerere de finanțare conform modelului din  Anexa nr. 1 . Aceasta se va completa și transmite împreună cu toate anexele solicitate prin platforma electronică dedicată FM, MySmis 2021, ce poate fi accesată la adresa https://mysmis2021.gov.ro/.       NOTĂ:     Valoarea totală a ajutorului de stat solicitat nu poate depăși 30.000.000 euro pe întreprindere în cadrul tuturor sesiunilor de ofertare concurențială. Valoarea ajutorului solicitat pe proiect nu poate depăși 30.000.000 euro.         În cadrul fiecărei proceduri concurențiale, potențialii beneficiari pot depune câte un singur proiect pentru fiecare submăsură, proiectul putând include una sau mai multe locații. La transmiterea cererii în MySMIS, se va selecta autoritatea "Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - organism delegat pentru sectorul Eficiență energetică, subsector transporturi". În caz contrar, aplicația va fi direcționată către o altă entitate, ceea ce ar putea cauza imposibilitatea evaluării și aprobării.    3.1.    Modalitatea de completare a Cererii de finanțare     Înainte de completarea formularului, vă rugăm să citiți cu atenție instrucțiunile cuprinse în acest capitol.       În vederea completării Cererii de finanțare trebuie avută în vedere anexarea tuturor documentelor menționate în prezentul ghid.       Important!     Solicitantul are obligația să verifice atașarea tuturor anexelor obligatorii la Cererea de finanțare.       Anexele care sunt incomplete, ilizibile sau care nu sunt semnate, pot conduce la respingerea Cererii de finanțare.       Toate valorile menționate în Cererea de finanțare vor fi calculate, rotunjite și prezentate la două zecimale (ex. valori buget, indicatori, etc.)      3.1.1.    Obiectivele și rezultatele proiectului     Obiectivul general al proiectului va fi stabilit în corelare cu acțiunile și activitățile finanțabile menționate în prezentul ghid.       Toate obiectivele vor fi asociate cu rezultatele așteptate la măsura Dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor electrice pe rețeaua națională de autostrăzi, drumuri expres și naționale "e-Mobility RO", Programului-cheie 9: Eficiență energetică în transporturi - reducerea emisiilor de CO2 prin eficiență energetică și noi tehnologii în transporturi, din cadrul FM și vor fi cuantificate în indicatori.     ...     3.1.2.    Sustenabilitate și durabilitate     Se va preciza modul în care proiectul se va autosusține financiar după încetarea finanțării solicitate prin Cererea de finanțare, capacitatea de a asigura operarea și întreținerea investiției după finalizare (entități responsabile, fonduri, activități, orizont de timp).       Caracterul durabil al proiectului: se va indica modul în care beneficiarul va asigura exploatarea durabilă a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la ultima plată în cadrul proiectului.       În cadrul acestei secțiuni se vor completa informații legate de relevanța proiectului în raport cu următoarele aspecte:  –   Contribuția la  Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030  (PNIESC);   ...        ...     3.1.3.    Descrierea investiției     Descrierea proiectului (se completează la secțiunea Descrierea proiectului din Cererea de finanțare) și va indica un minim de informații cu privire la următoarele aspecte:  1.    Date generale privind investiția propusă;   ...     2.    Situația existentă și necesitatea realizării obiectivului de investiții;   ...     3.    Descrierea amplasamentului (localizare - intravilan/extravilan, suprafața terenului, dimensiuni în plan, regim juridic - natura proprietății sau titlul de proprietate, servituți etc.). Totodată, vor fi menționate: regiunea, județul, localitatea, numărul cadastral,);   ...     4.    Cerințe specifice suplimentare, dacă este cazul;   ...     5.    Soluții fezabile pentru realizarea obiectivului de investiții;   ...     6.    Date tehnice și funcționale ale obiectivului de investiții.   ...        ...     3.1.4.    Evaluarea Impactului asupra Mediului (EIM) și Analiza DNSH  Acolo unde este cazul, evaluarea Impactului asupra Mediului trebuie să fie în conformitate cu prevederile legislației din domeniu. Autoritățile competente pentru protecția mediului (ACPM) stabilesc dacă proiectele sunt de tipul celor prevăzute la Anexa I sau Anexa II a Directivei 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (Directiva EIM). Acestea determină și necesitatea demarării procedurii de evaluare a impactului asupra mediului și/sau evaluării adecvată, modul de consultare a publicului sau modul în care Raportul privind impactul asupra mediului și rezultatele consultării publicului vor fi luate în considerare în emiterea deciziei de mediu de către autoritățile competente pentru protecția mediului.       În cadrul documentațiilor tehnico-economice, pe baza evaluărilor privind influența investițiilor asupra fenomenului schimbărilor climatice și, mai ales, a influenței efectelor schimbărilor climatice asupra proiectelor de investiții, se vor avea în vedere măsuri speciale pentru creșterea rezilienței componentelor constructive ale proiectelor de investiții aferente măsurii la schimbările climatice și la alte vulnerabilități, după caz. Aceste măsuri de adaptare vor contribui la sporirea rezistenței la efectele schimbărilor climatice, la condițiile meteorologice extreme și la alte dezastre naturale.       NOTĂ:     La depunerea cererii de finanțare, beneficiarul va anexa actul inițial de reglementare privind protecția mediului (notificarea depusă la autoritatea competentă) sau dovada oficială a depunerii acesteia, în funcție de specificul investiției și de cerințele legale aplicabile.       Actul final de reglementare (Clasarea notificării / Decizia etapei de încadrare / Acordul de mediu) sau, după caz, certificarea oficială a autorității competente ca avizul de mediu nu este necesar, va fi depus la MTI în etapa de contractare, respectiv de verificare administrativă și a eligibilității.         Solicitanții schemelor de ajutor au obligația respectării principiului de "a nu prejudicia în mod semnificativ" (DNSH - "Do No Significant Harm"), în conformitate cu indicațiile prevăzute în Comunicarea Comisiei - Orientări tehnice privind aplicarea principiului de "a nu aduce prejudicii semnificative".    Principiul DNSH trebuie interpretat în sensul art. 17 din Regulamentul (UE) 2020/852 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile și de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2.088, care definește noțiunea de "prejudiciere în mod semnificativ" pentru cele șase obiective de mediu vizate de regulament.    Principiul "Do No Significant Harm" (DNSH) - a nu prejudicia semnificativ - se aplică în conformitate cu Regulamentul (UE) 2020/852 și Regulamentul (UE) 2021/2139. Proiectele trebuie să respecte cele 6 obiective de mediu, fără a le prejudicia semnificativ:     ● atenuarea schimbărilor climatice;       ● adaptarea la schimbările climatice;       ● utilizarea durabilă și protejarea resurselor de apă și marine;       ● tranziția către o economie circulară, inclusiv prevenirea generării de deșeuri și reciclarea;       ● prevenirea și controlul poluării;       ● protecția și refacerea biodiversității și a ecosistemelor.         Respectarea DNSH constituie criteriu de eligibilitate și va fi demonstrată prin includerea în analiza de oportunitate a evaluării privind impactul asupra celor 6 obiective de mediu mai sus menționate.    Evaluarea va fi realizată în conformitate cu criteriile tehnice de examinare stabilite prin Regulamentul delegat (UE) 2021/2139 al Comisiei din 4 iunie 2021, de completare a Regulamentului (UE) 2020/852.       Beneficiarul ajutorului de stat are obligația de a completa declarația pe propria răspundere privind asumarea respectării principiului DNSH pe toată perioada de implementare a proiectului, al cărei model se regăsește în Anexa nr. 12 la ghidul solicitantului aferent apelului de depunere a solicitării pentru acordarea ajutorului.       Pentru monitorizarea integrării principiilor orizontale, solicitanții vor stabili, încă din etapa cererii de finanțare, indicatori specifici de colectat și măsurat pe durata proiectului.     ...     3.1.5.    Elaborarea bugetului  Bugetul proiectului va fi prezentat conform formatului din  Anexa nr. 7  - Bugetul proiectului și va fi încărcat în platforma electronică.     ...     3.1.6.    Responsabil de proiect  Solicitanții au obligația de desemnare a unei persoane responsabile cu implementarea proiectului și care va asigura comunicarea în relația cu autoritatea finanțatoare. Persoana astfel desemnată va semna Declarația privind conflictul de interese ( Anexa nr. 9 ), precum și Model declarație consimțământ prelucrare date ( Anexa nr. 11 ).     ...     3.1.7.    Documente obligatorii la depunerea cererii de finanțare:  –   Cererea de finanțare;   ...     –   Declarația unica ( Anexa nr. 3 );   ...     –    Anexa nr. 3a . Declarație privind conformitatea cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea  articolelor 107 și 108 din tratat ;   ...     –   Bugetul proiectului cuprinde cheltuieli cu activitatea de informare și publicitate (cheltuieli neeligibile  Anexa nr. 7 ;   ...     –   Analiza de oportunitate care să conțină analiza cost-eficacitate și costul reducerii emisiilor de CO2( Anexa nr. 4 ).   ...     –   Actul inițial de reglementare privind protecția mediului (notificarea depusă la autoritatea competentă) sau dovada oficială a depunerii acesteia, în funcție de specificul investiției și de cerințele legale aplicabile;   ...     –    Anexa nr. 11  - Model declarație consimțământ prelucrare date;   ...     –    Anexa nr. 12  - Declarație privind respectarea principiului DNSH și  Anexa nr. 12.1  - Autoevaluarea privind respectarea principiului de "a nu aduce prejudicii semnificative" (DNSH) pentru proiect;   ...     –   Aviz/Acord CNAIR / Contract Utilizare Zone de Drum (UZD), contract de concesiune, după caz.   ...     –   În cazul proiectelor depuse în parteneriat,  Anexa nr. 15  - Acord de Parteneriat   ...      ...        Atenție!     Cererea de finanțare se va depune însoțită de toate documentele obligatorii (menționate mai sus).       În caz contrar, evaluarea tehnico-economica nu va putea fi efectuată iar proiectul va fi respins.       ...       
				 + 
			  Capitolul 4   PROCESUL DE EVALUARE ȘI SELECȚIE     4.1.    Descriere generală privind procesul de evaluare și selecție a cererilor de finanțare     Procesul de evaluare și selecție a cererilor de finanțare se va desfășura la nivelul direcțiilor de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Pentru implementarea proiectului se va încheia un contract de finanțare (CF) între Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și beneficiarul proiectului.       Etapele parcurse de la depunerea cererii de finanțare până la semnarea contractului de finanțare sunt:     () Evaluarea tehnico-economică care presupune verificarea existentei documentelor obligatorii la depunerea cererii de finanțare, realizarea punctajului aferent proiectelor și clasamentul acestora;       () Etapa contractuală (verificarea documentelor justificative și confirmarea îndeplinirii condițiilor administrative și a eligibilității       () Semnarea contractului de finanțare.         Finanțarea se va acorda în baza unei proceduri concurențiale de selecție a proiectelor conform indicatorilor de performanță corelat cu obiectivele FM și în limita bugetului alocat, cu respectarea condițiilor din ghid. Astfel, în timpul punerii în aplicare a schemei, în cazul unei proceduri de ofertare în care toți solicitanții primesc ajutor, modul în care este concepută procedura respectivă trebuie corectat pentru a restabili concurența efectivă în cadrul sesiunilor de depunere ulterioare, de exemplu, prin reducerea bugetului.    4.1.1.    Evaluarea tehnico-economică a Cererii de Finanțare  Evaluarea tehnico-economică a Cererii de finanțare va fi realizată în baza datelor introduse de solicitant în aplicația MySmis2021 pentru cele 2 criterii de selecție, de către Comisia de selecție constituită la nivelul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii conform Grilei de evaluare tehnico-economică a cererii de finanțare din  Anexa nr. 2.2  la prezentul ghid, respectiv:       Criteriul 1     Valoarea ajutorului solicitat pe kW instalat putere instalată a infrastructurii de reîncărcare.       85% din totalul criteriilor de selecție utilizate pentru clasificarea solicitărilor și, în cele din urmă, pentru alocarea ajutorului în cadrul sesiunii concurențiale aferente se definesc în termeni de ajutor de stat solicitat pe fiecare punct de reîncărcare (EUR/kW instalat). Cu cât valoarea ajutorului de stat solicitat este mai mică, cu atât este mai mare punctajul pe care îl va primi.       Acordarea punctajului:       Ajutorul de stat cel mai mic solicitat(Euro/ kW instalat) primește 85 de puncte. Ajutorul de stat cel mai mare solicitat(Euro/ kW instalat) primește 0 puncte.       Valorile intermediare ale punctajului (Euro/kW instalat) se calculează conform ecuației:     y = 85/A-B * x - 85B/A-B       unde:     A reprezintă ajutorul de stat cel mai mic solicitat (Euro/ kW instalat),       B reprezintă ajutorul de stat cel mai mare solicitat(Euro/ kW instalat),       x este ajutorul solicitat de potențialul beneficiar care este între A și B           85 reprezintă cel mai mare punctaj care poate fi obținut       Cererile de finanțare considerate conforme vor fi ordonate în funcție de punctajele obținute și vor fi înscrise pe lista pentru finanțare începând de la cele cu punctajul cel mai mare, până la acoperirea bugetului alocat pentru sesiune competitivă.         Criteriul 2     15% din totalul criteriilor de selecție utilizate pentru clasificarea solicitărilor și, în cele din urmă, pentru alocarea ajutorului în cadrul sesiunii concurențiale se definesc în termeni de putere totală instalată a infrastructurii de reîncărcare pe proiect. Cu cât puterea totală instalată este mai mare, cu atât este mai mare punctajul pe care îl va primi.       Acordarea punctajului:     ● Proiectul cu cea mai mare putere instalată va primi 15 de puncte.       ● Proiectul cu cea mai mica putere instalată primește 0 puncte.       ● Valorile intermediare ale punctajului se calculează conform ecuației:     y = 15/A-B * x - 15B/A-B       unde:     ● A reprezintă puterea cea mai mare instalată,       ● B reprezintă puterea cea mai mica instalată,       ● x reprezintă puterea instalată de potențialul beneficiar care este între A și B. 15 reprezintă cel mai mare punctaj care poate fi obținut               NOTĂ:     Acordarea punctajului final va fi posibilă numai după închiderea sesiunii de depunere a solicitărilor în cadrul procedurii de ofertare concurențiale.       În urma evaluării tuturor criteriilor de selecție, solicitarea de sprijin va primi un punctaj între 0 și maximum 100 de puncte.       Pentru proiectele admise, punctajele pentru cele două criterii se însumează pentru a stabili lista finală a punctajelor obținute.       Ulterior, ofertele considerate conforme vor fi ordonate în funcție de punctajele obținute și vor fi înscrise pe lista pentru finanțare începând de la cele cu punctajul cel mai mare până la acoperirea bugetului alocat pentru procedura de ofertare concurențială respectivă.         Atenție!     În această etapă nu vor exista solicitări de clarificări, evaluarea se va realiza în baza documentelor depuse.         În urma evaluării tehnico-economice, Cererea de finanțare va primi un punctaj între 0 și 100 puncte.       Cererile de finanțare vor fi ordonate în funcție de punctajul obținut în această etapă începând de la cele cu punctajul cel mai mare. În situație de egalitate de punctaj, se va lua în considerare suma solicitată, astfel încât va avea prioritate proiectul cu o valoare mai mare.       La finalizarea acestei etape se va întocmi o Listă cuprinzând rezultatele evaluării cererilor de finanțare depuse, ordonate în funcție de punctajul obținut pentru cele 2 criterii de selecție prevăzute la prezenta etapă.       Pentru respectarea principiului transparentei, Lista rezultatelor evaluării (clasamentul) se va publica pe pagina web a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. https://fonduri.mt.ro/     ...      ...     4.2.    Depunerea și soluționarea contestațiilor     În situația în care solicitanții sunt nemulțumiți de rezultatele evaluării, aceștia au posibilitatea de a contesta acest rezultat. Contestațiile se depun în termen de 30 zile de la comunicarea rezultatului în platforma MySMIS 2021 și publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.       Pentru a putea fi luate în considerare, contestațiile trebuie să respecte următoarele cerințe:     ● Identificarea contestatarului, prin: denumirea solicitantului, adresa, funcția, numele și prenumele reprezentantului legal, datele de contact, precum și alte atribute de identificare, în condițiile legii (cod unic de înregistrare etc);       ● Identificarea proiectului, prin: numărul unic de înregistrare alocat cererii de finanțare (codul proiectului din platforma electronică) și titlul proiectului;       ● Obiectul contestației (ce se solicită prin formularea contestației), respectiv criteriul/criteriile contestate;       ● Motivele de fapt și de drept (dispozițiile legale naționale și/sau comunitare, principiile încălcate) pe care se întemeiază contestația, detaliate pe fiecare criteriu de evaluare și selecție în parte contestat;       ● Mijloace de probă;       ● Adresa de e-mail de corespondență pentru procedura de soluționare a contestației depuse;       ● Semnătura reprezentantului legal;       ● Data formulării contestației.         Contestațiile sunt analizate și soluționate în termen de 30 de zile de la data înregistrării lor la MTI. În situația în care se consideră necesară o investigație mai amănunțită, care presupune depășirea termenului de 30 de zile, contestatarul va fi anunțat, în sistemul MySMIS, asupra termenului de soluționare. Decizia comisiei constituită pentru soluționarea contestațiilor poate fi de admitere, admitere în parte sau de respingere și are caracter definitiv la nivelul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Contestatarul este notificat în sistemul MySMIS asupra deciziei comisiei.       În urma soluționării contestațiilor MTI va publica lista rezultatelor obținute pe pagina web a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. https://fonduri.mt.ro/. Astfel, cererile vor fi selectate spre finanțare în ordinea punctajelor obținute și în limita bugetului aprobat. Cererile de finanțare care nu se încadrează în limita bugetului schemei vor fi selectate pe lista de rezervă.     ...       
				 + 
			  Capitolul 5   CONTRACTAREA PROIECTELOR     5.1.    Etapa de contractare     După finalizarea procesului de evaluare tehnico-economica a proiectului și soluționarea eventualelor contestații, pentru proiectele selectate spre finanțare MTI solicita documentele stabilite prin ghid și asumate prin Declarația unică, care atestă îndeplinirea condițiilor de administrativ și eligibilitate.       Astfel, solicitanții ale căror cereri au fost selectate spre finanțare au obligația de a depune, în termen de 15 zile lucrătoare, următoarele documente:  –   Declarația privind tipul întreprinderii (din care să reiasă încadrarea într-o anumită categorie)  Anexa nr. 8 ;   ...     –   Plan de amplasament pentru imobilele pe care se propune a se realiza investiția în cadrul proiectului;   ...     –   Certificat de urbanism sau răspunsul autorității competente pentru emiterea acestuia, în termen de valabilitate;   ...     –   Documente care atestă constituirea legală a solicitantului (actul constitutiv/Statutul/actul normativ de înființare, alte documente de înființare echivalente cu traducere autorizată, valabile la data depunerii);   ...     –   Certificatul constatator eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului (emis cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii);   ...     –   Certificatul de atestare fiscală emis de ANAF și de Direcția locală de taxe și impozite, aflate în termenul de valabilitate, conform formatului specific pentru solicitarea de finanțare prin fonduri europene nerambursabile. În aceste certificate, solicitantul nu trebuie să figureze cu datorii la ANAF sau direcția/direcțiile locale de taxe și impozite (pentru sediul social și pentru punctul de lucru/sediu secundar în care se implementează proiectul);   ...     –   Cazier fiscal al solicitantului(persoană juridică), aflat în termenul de valabilitate;   ...     –   Cazier judiciar al reprezentantului legal al solicitantului, aflat în termenul de valabilitate;   ...     –   Bilanțul și contul de profit și pierdere pentru ultimii 2 ani financiari încheiați la data depunerii cererii de finanțare, din care să rezulte că agentul economic nu se află în nici una dintre situațiile menționate în Metodologia privind întreprinderea în dificultate din cadrul  Anexei nr. 6  la prezentul ghid;   ...     –   Contul de profit și pierdere și datele informative (consolidat unde este cazul) auditat/semnat de cenzori dacă acest lucru este solicitat de legislația în vigoare, însoțit de lista entităților incluse în consolidare, pentru ultimele două exerciții financiare încheiate, anterior anului de depunere a Cererii de finanțare, în corelare cu secțiunea Capacitate solicitant din aceasta;   ...     –   Documente de confirmare/alocare a contribuției solicitantului (de ex: Hotărârea AGA/CA /Asociaților/Asociatului Unic al societății) privind asigurarea contribuției proprii a proiectului și acoperirea contravalorii cheltuielilor altele decât cele eligibile (care să cuprindă cel puțin, dar fără a se limita la, denumirea proiectului, valoarea totală, din care eligibilă și neeligibilă, indicatorii tehnico-economici ai proiectului);     Se vor atașa, fără a se limita la, următoarele documente, în funcție de sursa de finanțare declarată de solicitant:     Majorare de capital subscris și vărsat - Hotărâre AGA/Asociatului Unic privind majorarea capitalului social, Certificat constatator ONRC care reflectă majorarea și Extras de cont care atestă vărsarea capitalului social       Profit reinvestit, dovedit prin- Hotărâre AGA/ Asociatului Unic privind repartizarea profitului și utilizarea acestuia pentru finanțarea investiției, Situațiile financiare anuale aprobate și alte documente contabile relevante       Împrumut intra-grup, dovedit prin- Hotărâre AGA privind aprobarea acordării împrumutului pentru finanțarea investiției, Contract de împrumut încheiat între părți, Documente din care să rezulte apartenența la același grup de întreprinderi, Extras de cont care dovedește acordarea împrumutului       Credit bancar - Contract de credit sau Scrisoare de confort bancar emisă de instituția de credit, din care să rezulte disponibilitatea finanțării       ...     –   Documentele de aprobare a proiectului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare (după caz, Hotărâre CA/AGA/ HG /altele asemenea care să angajeze instituția, după caz, care să cuprindă cel puțin, denumirea proiectului, valoarea totală (din care eligibilă și neeligibilă), indicatorii tehnico-economici ai proiectului, asigurarea contribuției proprii a proiectului și acoperirea contravalorii cheltuielilor neeligibile);   ...     –   Scrisoare de confort (în cazul în care solicitantul nu îndeplinește criteriul privind indicatorul de solvabilitate), precum și pentru asigurarea contribuției proprii și a cheltuielilor neeligibile.   ...     –   Orice document/înscris care atestă dreptul de folosință (ex: act de proprietate/contract de concesiune/contract de concesiune de lucrări/ contract de concesiune de servicii/ superficie/administrare/ etc.), ori a unui drept conferit de un contract de închiriere/comodat, asupra imobilului (teren și/sau clădire) unde se face investiția, valabil cel puțin 5 ani de la data previzionată pentru efectuarea plății finale în cadrul proiectului. În plus, unde dreptul de proprietate nu este deținut de beneficiar se va prezenta și acordul proprietarilor asupra terenurilor private unde accesul se face conform prevederilor Codului civil;   ...     –   Copie după contractele de concesiune de lucrări / servicii încheiate cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. în cazul în care proiectele sunt localizate pe spații de servicii din proprietatea Statului Român aferente unor autostrăzi/drumuri expres;   ...     –   Copie după Contractul Utilizare Zone de Drum (UZD), în cazul în care proiectele nu sunt localizate pe spații de servicii din proprietatea Statului Român aferente unor autostrăzi/drumuri expres;   ...     –   În cazul proiectelor care nu sunt localizate pe spații de servicii din proprietatea Statului Român aferente unor autostrăzi/drumuri expres, extras de carte funciară, nu mai vechi de 30 de zile, care să probeze că imobilele (teren și/sau clădiri) sunt libere de orice sarcini (în sensul în care nu există niciun act sau fapt juridic care împiedică sau limitează, total sau parțial, exercitarea unuia sau mai multor atribute ale dreptului de proprietate, astfel încât proprietarul să poată realiza activitățile proiectului), că nu fac obiectul unor litigii în curs de soluționare la instanțele judecătorești cu privire la situația juridică, că nu fac obiectul revendicărilor potrivit unor legi speciale în materie sau dreptului comun;     În situația în care solicitantul se află în imposibilitatea temporară de a obține extrasul de carte funciară și a documentelor care atestă dreptul de proprietate, ca urmare a indisponibilității sistemului Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), acesta va depune o declarație pe propria răspundere prin care își asumă obligația de a furniza documentația completă în etapa de evaluare administrativă și a eligibilității, la solicitarea, prin clarificări, a ofițerului de proiect din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii - Direcția Generală Programe Europene Transport (MTI-DGPET.     ...     –   În cazul proiectelor ce vor fi amplasate pe terenuri agricole situate în extravilan, având categoria de folosință arabil, pășune, vii și livezi, precum și pe cele amenajate cu lucrări de îmbunătățiri funciare, solicitanții vor documente doveditoare privind clasa a III-a, a IV-a și a V-a de calitate a terenului, respectiv studiul pedologic și agrochimic. Totodată, solicitanții vor avea în vedere îndeplinirea condițiilor prevăzute la  art. 92 alin. (2) lit. j) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , cu modificările și completările ulterioare.   ...     –   Notificarea din partea unei bănci comerciale/Trezoreria Statului privind deschiderea contului dedicat derulării operațiunilor proiectului (cod IBAN, titular cont, denumirea/adresa Trezoreriei/băncii comerciale),   ...     –   Anexa 2a - Grafic de depunere a cererii de prefinanțare/rambursare/rambursare aferentă cererii de plată din cuprinsul modelului orientativ de contract de finanțare (Anexa nr. 5 la prezentul ghid), completată corespunzător,   ...     –   Declarația privind conflictul de interese Anexa nr. 9.  –   Actul final de reglementare (Clasarea notificării / Decizia etapei de încadrare / Acordul de mediu) sau, după caz, certificarea oficială a autorității competente că avizul de mediu nu este necesar.   ...     –   Studiul de soluție/fișa de soluție/ATR/ATR actualizat, după caz. Este permisă prezentarea unui ATR emis pe numele unei societăți comerciale care face parte din același grup cu solicitantul ajutorului de stat, cu condiția prezentării documentelor justificative care atestă apartenența celor două societăți la același grup.   ...      ...     –    Anexa nr. 13  - Model Scrisoare bancară ipotecă, după caz.   ...       Pentru verificarea conformității administrative și a eligibilității cererii de finanțare se utilizează un sistem de evaluare de tip DA/NU/NA, conform  Anexei nr. 2.1  - Grila de verificare a conformității administrative și a eligibilității cererilor de finanțare, la prezentul ghid. Verificarea conformității administrative și a eligibilității cererii de finanțare se va realiza de comisia de selecție constituită la nivelul furnizorului de ajutor de stat.       Solicitantul are obligația ca toate documentele transmise să fie în formatul prevăzut de lege și în termenul de valabilitate la data depunerii acestora.       ATENȚIE!     Termenul de depunere a documentelor este de 15 zile lucrătoare, de la data solicitării acestora. În cazul în care solicitantul nu depune documentele în termenul prevăzut anterior, cererea de finanțare va fi respinsă.       În cazul în care documentele transmise sunt incomplete și/sau neconforme, se pot solicita clarificări prin intermediul platformei electronice, la care beneficiarul are obligația să răspundă în termen de maximum 10 zile lucrătoare la fiecare solicitare de clarificare. Se pot transmite maximum 2 clarificări.       În cazul în care în etapa de contractare solicitantul nu răspunde la solicitările de clarificări, în termenul de maximum 10 zile lucrătoare pentru fiecare clarificare sau răspunsul este incomplet în urma celor două rânduri de clarificări, proiectul va fi respins.       În cazul în care se constată ca o cerere de finanțare nu îndeplinește criteriile de administrativ și eligibilitate, aceasta va fi respinsă, situație în care va fi introdusă în etapa de contractare prima cerere de finanțare de pe lista de rezervă (în ordinea punctajelor obținute).         După finalizarea verificării conformității administrative și a eligibilității, MTI va publica pe pagina web: https://fonduri.mt.ro/ lista cu rezultatele evaluării cererilor de finanțare, respectiv proiectele admise și respinse.       Împotriva deciziei de respingere a finanțării, solicitantul poate formula contestație pe cale administrativă, la MTI în termen de 30 de zile calendaristice, calculat de la data primirii acesteia prin sistemul informatic MySMIS2021.       Pentru a putea fi luate în considerare, contestațiile trebuie să respecte următoarele cerințe:     ● Identificarea contestatarului, prin: denumirea solicitantului, adresa, funcția, numele și prenumele reprezentantului legal; datele de contact, precum și alte atribute de identificare, în condițiile legii (cod unic de înregistrare etc);       ● Identificarea proiectului, prin: numărul unic de înregistrare alocat cererii de finanțare (codul proiectului din platforma electronică) și titlul proiectului;       ● Obiectul contestației (ce se solicită prin formularea contestației), respectiv criteriul/criteriile contestate;       ● Motivele de fapt și de drept (dispozițiile legale naționale și/sau comunitare, principiile încălcate) pe care se întemeiază contestația, detaliate pe fiecare criteriu de evaluare și selecție în parte contestat;       ● Mijloace de probă;       ● Adresa de e-mail de corespondență pentru procedura de soluționare a contestației depuse;       ● Semnătura reprezentantului legal;       ● Data formulării contestației.         Contestațiile sunt analizate și soluționate în termen de 30 de zile de la data înregistrării lor la MTI. Decizia comisiei constituită pentru soluționarea contestațiilor poate fi de admitere, admitere în parte sau de respingere și are caracter definitiv la nivelul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Contestatarul este notificat în sistemul MySMIS asupra deciziei comisiei.       În urma soluționării contestațiilor MTI va publica lista finală a rezultatelor evaluării cererilor de finanțare, pe pagina web a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii https://fonduri.mt.ro/    
				 + 
			   Semnarea contractului de finanțare          În urma emiterii notelor de aprobare a cererilor de finanțare/soluționării contestațiilor, după caz, va fi demarată procedura de încheiere a Contractului de finanțare. Solicitantului îi va fi transmis contractul de finanțare prin intermediul aplicației electronice în vederea semnării de către acesta sau se va proceda la semnarea electronică a acestuia.       Contractul de finanțare (CF) reprezintă un act juridic supus regulilor de drept public, cu titlu oneros pentru beneficiar, de adeziune, comutativ și sinalagmatic prin care se stabilesc drepturile și obligațiile corelative ale părților în vederea implementării operațiunilor.       Solicitantul are obligația de a semna electronic contractul de finanțare și de a-l returna în termenul solicitat de Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (5 zile lucrătoare de la data primirii documentului) însoțit, eventual, de orice alt document solicitat prin contract. În cazul în care solicitantul nu respectă termenul de semnare a contractului de finanțare și returnare la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii ministerul își rezervă dreptul de a nu perfecta contractul de finanțare, acesta din urmă nefiind responsabil de eventualele consecințe/întârzieri ce decurg din neperfectarea contractului de finanțare în termen.       Contractul de finanțare va fi semnat de către reprezentanții Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și de către reprezentantul legal al solicitantului, contractul de finanțare intrând în vigoare la data semnării de către ultima parte semnatară.       Beneficiarul are obligația de a menține investiția pe perioada valabilității contractului de finanțare și de a păstra toate documentele aferente proiectelor pe o perioadă de 10 ani de la data finalizării implementării proiectului, dar nu mai mică de 5 ani de la data plății soldului sau, în absența unei astfel de plăți, de la data efectuării ultimei raportări.       Beneficiarul este obligat să transmită Ministerului Transporturilor și Infrastructurii raportări privind progresul tehnic al investițiilor, date privind indicatorii, precum și orice alte informații suplimentare legate de contractul de finanțare încheiat.       Termenele de transmitere a acestor raportări vor fi prevăzute în contractul de finanțare.       Beneficiarii ajutorului de stat sunt obligați să păstreze, pentru o perioadă de 10 ani începând de la data ultimului ajutor de stat plătit, toate documentele necesare și să țină o evidență specifică a ajutorului de stat de care au beneficiat conform prevederilor legale.       Procedura de contractare poate diferi de cea descrisă în Ghidul solicitantului, în corelare cu funcționalitățile platformei electronice. Orice modificare a procedurii de contractare, raportat la funcționalitățile sistemului informatic, va fi adusă la cunoștința beneficiarilor.       Fiecare contract de finanțare poate avea clauze suplimentare specifice sau poate fi actualizat cu ultimele modificări identificate a fi necesare de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Versiunea finală a contractului de finanțare (în special clauzele specifice și anexele) vor fi comunicate beneficiarilor.       Atenție!     Contractele de finanțare reprezintă contracte de adeziune, cu clauze prestabilite ce nu pot face obiectul negocierilor dintre părți.         ...     5.2.    Implementarea proiectului     În urma semnării contractului de finanțare, se vor desfășura activitățile conform calendarului de implementare prevăzut în cererea de finanțare, anexă la contract.       Achizițiile se vor desfășura cu respectarea prevederilor legale în vigoare și cad în sarcina beneficiarului. Documentele justificative vor fi verificate din punct de vedere calitativ și cantitativ, în corelare cu prevederile contractului de finanțare de către reprezentanții Ministerului Transporturilor și Infrastructurii ofițerii de monitorizare, responsabili de investiția în discuție.       Documentele justificative vor fi transmise în termenul prevăzut în cadrul contractului, anexă la Raportul de progres, conform calendarului de implementare, anexă la contractul de finanțare.       Orice modificări apar în perioada de implementare a proiectului vor fi notificate Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și nu se vor realiza fără a fi aprobate.       Ulterior semnării contractului de finanțare în condiții obiective și justificate, pentru asigurarea finanțării cheltuielilor necesare implementării proiectului, precum și pentru asigurarea cofinanțării, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de finanțare, beneficiarul poate constitui garanții în favoarea unei instituții de credit, sub forma instituirii unei ipoteci asupra activelor fixe care fac obiectul contractului de finanțare. Beneficiarul este obligat să transmită MTI o copie a contractului de credit și a celui de ipotecă, în termen de 10 zile lucrătoare de la semnarea acestora.       Conform prevederilor contractuale, se vor realiza vizite de monitorizare în perioada implementării proiectului.       Ulterior încheierii contractelor de finanțare, vă rugăm să consultați periodic pagina de internet www.energie.gov.ro pentru a urmări eventuale modificări/completări/detalieri ale regulilor de implementare.     ...       
				 + 
			  Capitolul 6   ANEXE     Anexa nr. 1 . Cererea de finanțare    Anexa nr. 2.1 . Grila de verificare a conformității administrative și a eligibilității cererilor de finanțare    Anexa nr. 2.2 . Grila de evaluare tehnico-economică a cererilor de finanțare    Anexa nr. 3 . Declarația unică    Anexa nr. 3.a  - Declarație privind conformitatea cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea  articolelor 107 și 108 din tratat     Anexa nr. 4 . Model Analiză de oportunitate    Anexa nr. 5 . Model orientativ de contract de finanțare    Anexa nr. 6 . Metodologia cu privire la neîncadrarea în categoria "întreprindere în dificultate"    Anexa nr. 7 . Bugetul proiectului    Anexa nr. 8 . Declarație privind tipul întreprinderii    Anexa nr. 9 . Declarația privind conflictul de interese    Anexa nr. 10 . Model recomandat de Scrisoare garanție bancară    Anexa nr. 11 . Model declarație consimțământ prelucrare date    Anexa nr. 12 / 12.1 : Declarație DNSH și autoevaluare    Anexa nr. 13  Model Scrisoare bancară ipotecă    Anexa nr. 14  Extras și Link hartă CNAIR SA rețeaua rutieră TEN-T https://mtransporturi.maps.arcgis.com/apps/webappviewer/index.html?id=af599b237eb1476e8f20b6620b553d99    Anexa nr. 15  Model Acord de parteneriat      
				 + 
			  Anexa nr. 1                              Program Fondul pentru Modernizare                               CERERE DE FINANȚARE        INSTITUȚIA:              Cod apel:     Cod proiect:            Titlu Proiect:              Schema de ajutor de stat:      Fondul pentru Modernizare       SOLICITANT    
				 + 
			   Aplicanți          Parteneri în proiect    Tip     Denumire entitate juridică                        Documente atașate    Nume     Document tip     Încărcat din bibliotecă     Entitate juridică     Dată încărcare     Încărcat de                                            Informații generale    Date de identificare     Reprezentant legal     Sediu Social       Denumire:   Tipul organizației:      Este intreprindere IMM:   Cod fiscal:   Nr. înregistrare:   Registru:   Cod CAEN principal:   Data înființării:   Înregistrat în scopuri de TVA:   Tip entitate:     Funcția în cadrul entității juridice:   Nume:   Prenume:   Data nașterii:   CNP:   Telefon:   E-mail:     Strada:   Informații extra:   Țara:   Județ:   Localitate:   Cod Poștal:   Telefon:   E-mail:   Pagina web:            Structură grup     Descriere: -         Conturi bancare    IBAN     Bancă     Sucursală     Swift     Descriere       -     -     -     -     -            Exerciții financiare     Monedă: RON      Dată începere     Dată încheiere     Număr mediu de salariați     Cifră de afaceri     Active totale     Venituri totale     Capital social subscris     Capital social propriu     Profit NET     Profit în exploatare     Venituri cercetare     Cheltuieli cercetare                           -     -     -     -     -     -     -     -            Asistență acordată anterior    Complementariate finanțare     Cod SMS     Titlu     Număr înreg. contract     Dată începere     Dată finalizare     Entitate finanțatoare     Dată semnare     Valoare totală proiect     Eligibil proiect     Eligibil beneficiar     Nerambursabil beneficiar       -     -     -     -     -     -     -     -     -     -     -     -            Asistență solicitată    Titlu     Nr. de înregistrare al solicitării     Data depunerii     Entitate finanțatoare     Valoare totală proiect     Eligibil Proiect       -     -     -     -     -     -            Ajutor de stat    Cod SMS     Denumire proiect finanțat     Tip act de aprobare a ajutorului     Denumire act de aprobare a ajutorului     Data semnării actului     Categorie ajutoare     Valoare ajutor de stat acordate     Valoare ajutor de stat acordat                                                      Documente atașate    Nume     Document tip     Încărcat din bibliotecă     Entitate juridică     Dată încărcare     Încărcat de                                           
				 + 
			   Responsabil de proiect / Persoană de contact          Responsabil de proiect:     Nume:       Prenume: Cătălin       Numere de telefon:       Adrese de email: g         Persoană de contact:     Nume:       Prenume:       Numere de telefon:       Adrese de email:         Documente atașate    Nume     Document tip     Încărcat din bibliotecă     Entitate juridică     Dată încărcare     Încărcat de                                           
				 + 
			   Atribute proiect          TABEL - pag. 62      Proiect de importanță strategică     Nu       Codul comun de identificare (CCI) :     -       Proiectul figurează în tipul de acțiuni de importanță strategică:     Nu       Proiect fazat:     Nu       Numărul fazei:     -       Sprijinul public va constitui ajutor de stat:     Nu       Primește/Acordă:     -       Sprijinul public va constitui ajutor de minimis:     -       Proiectul este în cadrul unei structuri PPP:     Nu       Beneficiar public care inițiază PPP/Partener privat pentru implementarea PPP:     -       Proiectul este generator de venit:     Nu       Pro rată a venitului net actualizat (%):     -       Costuri eligibile actualizate în EURO:     -       Costuri eligibile neactualizate în EURO:     -       Proiectul este asociat cu site-ul Natura2000:     Nu       Contribuție la strategii de dezvoltare integrată teritorială (ITI):     Nu       Strategii ITI:     -       Proiectul este instrument financiar:     Nu       Proiectul contribuie la îndeplinirea condițiilor favorizante:     Nu       Este proiect național:     Nu       Informații localizare proiect național:     -          Documente atașate    Nume     Document tip     Încărcat din bibliotecă     Entitate juridică     Dată încărcare     Încărcat de       -     -     -     -     -     -           
				 + 
			   Capacitate solicitant          Denumire firmă:       Sursă de cofinanțare:       Categorie de beneficiar:       Calitatea entității în proiect:       Cod CAEN relevant:       Capacitate administrativă:       -       Capacitate financiară:       -       Capacitate tehnică:       -       Capacitate juridică:       -       Documente atașate    Nume     Document tip     Încărcat din bibliotecă     Entitate juridică     Dată încărcare     Încărcat de       -     -     -     -     -     -           
				 + 
			   Localizare proiect         Obiectiv specific     Fond UE     Regiune     Județ     Localitate     Informații localizare proiect                      Bucuresti          -          Documente atașate    Nume     Document tip     Încărcat din bibliotecă     Entitate juridică     Dată încărcare     Încărcat de       -     -     -     -     -     -           
				 + 
			   Obiective proiect          Obiectivul general al proiectului / Scopul proiectului     Descriere         Obiective specifice ale proiectului     Descriere         Documente atașate    Nume     Document tip     Încărcat din bibliotecă     Entitate juridică     Dată încărcare     Încărcat de       -     -     -     -     -     -           
				 + 
			   Justificare / Context / Relevanță / Oportunitate și contribuția la obiectivul specific          Justificare context     Justificare context         Justificare relevanță     Referitoare la proiect:       -       Referitoare la SUERD:       -       Aria prioritară SUERD:       -       Referitoare la alte strategii:       -       Strategii relevante:       -         Documente atașate    Nume     Document tip     Încărcat din bibliotecă     Entitate juridică     Dată încărcare     Încărcat de       -     -     -     -     -     -           
				 + 
			   Caracter durabil al proiectului          Dur.1. Descriere/Valorificarea rezultatelor     -         Dur.2. Furnizează informații cu privire la toate acordurile instituționale relevante cu părți terțe pentru implementarea proiectului și exploatarea cu succes a facilităților care au fost planificate și eventual, încheiate     -         Dur.3. Oferă detalii cu privire la modul în care va fi gestionată infrastructura după încheierea proiectului (și anume, numele operatorului; metode de selecție - administrare publică sau concesiune; tip de contract etc.)     -         Dur.4. Transferabilitatea rezultatelor     -         Dur.5. Exploatare infrastructură (Descrierea utilizării optime a infrastructurii):     -         Documente atașate    Nume     Document tip     Încărcat din bibliotecă     Entitate juridică     Dată încărcare     Încărcat de       -     -     -     -     -     -           
				 + 
			   Riscuri          Descriere riscuri:       -       Detaliere riscuri      Risc identificat     Măsuri atenuare riscuri       -     -          Documente atașate    Nume     Document tip     Încărcat din bibliotecă     Entitate juridică     Dată încărcare     Încărcat de       -     -     -     -     -     -           
				 + 
			   Principii Orizontale          Egalitate de șanse     Egalitate de gen:     -         Nediscriminare:     -         Accesibilitate persoane cu dizabilități:     -         Schimbări demografice:     -           Dezvoltare durabilă     Poluatorul plătește:     -         Protecția biodiversității:     -         Utilizarea eficientă a resurselor:     -         Reziliența la dezastre:     -           Imunizarea la schimbările climatice     Imunizarea la schimbările climatice:     -           Principiul DNSH     Principiul - A nu prejudicia în mod semnificativ:         Documente atașate    Nume     Document tip     Încărcat din bibliotecă     Entitate juridică     Dată încărcare     Încărcat de       -     -     -     -     -     -           
				 + 
			   Indicatori de realizare și de rezultat (program)          Indicatori prestabiliți de realizare    Indicator:   Tip regiune:   Țintă:   Unitate de măsură:   Județ: -   Localitate: -   CUI: -   Tip întreprindere: -   Dată înființare: -   Cod SMIS proiect anterior: -   Titlu proiect anterior: -     Procent finanțat din proiecte anterioare: -   ENI anual din proiecte anterioare: -   Tip echipament: -   Cod unic sistem digital: -   Nume sistem digital: -   Cod unic componenta sistem digital: -   Nume unic componenta sistem digital: -   Cod Site Natura 2000: -   Nume site Natura 2000: -   Număr cadastral: -   Nume teren: -     Strategie ITI: -   Strategie de dezvoltare integrată urbană: -   Strategie județeană de dezvoltare integrată: -   Cod unic strategie de dezvoltare locală: -   Nume strategie de dezvoltare locală : -   Nume comunicate/grup populație: -   Zonă/aglomerare de calitate a aerului: -   Cod unic gară/haltă: -   Nume gară/haltă: -   Nume conexiune intermodală: -   Proiect integrat: -         Indicator:   Tip regiune:   Țintă:   Unitate de măsură:   Județ: -   Localitate: -   CUI: -   Tip întreprindere: -   Dată înființare: -   Cod SMIS proiect anterior: -   Titlu proiect anterior: -     Procent finanțat din proiecte anterioare: -   ENI anual din proiecte anterioare: -   Tip echipament: -   Cod unic sistem digital: -   Nume sistem digital: -   Cod unic componenta sistem digital: -   Nume unic componenta sistem digital: -   Cod Site Natura 2000: -   Nume site Natura 2000: -   Număr cadastral: -   Nume teren: -     Strategie ITI: -   Strategie de dezvoltare integrată urbană: -   Strategie județeană de dezvoltare integrată: -   Cod unic strategie de dezvoltare locală: -   Nume strategie de dezvoltare locală : -   Nume comunicate/grup populație: -   Zonă/aglomerare de calitate a aerului: -   Cod unic gară/haltă: -   Nume gară/haltă: -   Nume conexiune intermodală: -   Proiect integrat: -         Indicator:   Tip regiune:   Țintă:   Unitate de măsură:   Județ: -   Localitate: -   CUI: -   Tip întreprindere: -   Dată înființare: -   Cod SMIS proiect anterior: -   Titlu proiect anterior: -     Procent finanțat din proiecte anterioare: -   ENI anual din proiecte anterioare: -   Tip echipament: -   Cod unic sistem digital: -   Nume sistem digital: -   Cod unic componenta sistem digital: -   Nume unic componenta sistem digital: -   Cod Site Natura 2000: -   Nume site Natura 2000: -   Număr cadastral: -   Nume teren: -     Strategie ITI: -   Strategie de dezvoltare integrată urbană: -   Strategie județeană de dezvoltare integrată: -   Cod unic strategie de dezvoltare locală: -   Nume strategie de dezvoltare locală : -   Nume comunicate/grup populație: -   Zonă/aglomerare de calitate a aerului: -   Cod unic gară/haltă: -   Nume gară/haltă: -   Nume conexiune intermodală: -   Proiect integrat: -         Indicator:   Tip regiune:   Țintă:   Unitate de măsură:   Județ: -   Localitate: -   CUI: -   Tip întreprindere: -   Dată înființare: -   Cod SMIS proiect anterior: -   Titlu proiect anterior: -     Procent finanțat din proiecte anterioare: -   ENI anual din proiecte anterioare: -   Tip echipament: -   Cod unic sistem digital: -   Nume sistem digital: -   Cod unic componenta sistem digital: -   Nume unic componenta sistem digital: -   Cod Site Natura 2000: -   Nume site Natura 2000: -   Număr cadastral: -   Nume teren: -     Strategie ITI: -   Strategie de dezvoltare integrată urbană: -   Strategie județeană de dezvoltare integrată: -   Cod unic strategie de dezvoltare locală: -   Nume strategie de dezvoltare locală : -   Nume comunicate/grup populație: -   Zonă/aglomerare de calitate a aerului: -   Cod unic gară/haltă: -   Nume gară/haltă: -   Nume conexiune intermodală: -   Proiect integrat: -         Indicator:   Tip regiune:   Țintă:   Unitate de măsură:   Județ: -   Localitate: -   CUI: -   Tip întreprindere: -   Dată înființare: -   Cod SMIS proiect anterior: -   Titlu proiect anterior: -     Procent finanțat din proiecte anterioare: -   ENI anual din proiecte anterioare: -   Tip echipament: -   Cod unic sistem digital: -   Nume sistem digital: -   Cod unic componenta sistem digital: -   Nume unic componenta sistem digital: -   Cod Site Natura 2000: -   Nume site Natura 2000: -   Număr cadastral: -   Nume teren: -     Strategie ITI: -   Strategie de dezvoltare integrată urbană: -   Strategie județeană de dezvoltare integrată: -   Cod unic strategie de dezvoltare locală: -   Nume strategie de dezvoltare locală : -   Nume comunicate/grup populație: -   Zonă/aglomerare de calitate a aerului: -   Cod unic gară/haltă: -   Nume gară/haltă: -   Nume conexiune intermodală: -   Proiect integrat: -         Indicator:   Tip regiune:   Țintă:   Unitate de măsură:   Județ: -   Localitate: -   CUI: -   Tip întreprindere: -   Dată înființare: -   Cod SMIS proiect anterior: -   Titlu proiect anterior: -     Procent finanțat din proiecte anterioare: -   ENI anual din proiecte anterioare: -   Tip echipament: -   Cod unic sistem digital: -   Nume sistem digital: -   Cod unic componenta sistem digital: -   Nume unic componenta sistem digital: -   Cod Site Natura 2000: -   Nume site Natura 2000: -   Număr cadastral: -   Nume teren: -     Strategie ITI: -   Strategie de dezvoltare integrată urbană: -   Strategie județeană de dezvoltare integrată: -   Cod unic strategie de dezvoltare locală: -   Nume strategie de dezvoltare locală : -   Nume comunicate/grup populație: -   Zonă/aglomerare de calitate a aerului: -   Cod unic gară/haltă: -   Nume gară/haltă: -   Nume conexiune intermodală: -   Proiect integrat: -          Sumar indicatori prestabiliți de realizare:     Indicatori prestabiliți de rezultat    Indicator: -      Tip regiune: -   Țintă: -   Unitate de măsură: -   Valoare de bază: -     An referință valoare de bază: -   CUI: -   Cod unic aplicație digitală creată/ dezvoltată/achiziționată: -   Nume aplicație digitală: -   Proiecte anterioare (coduri SMIS): -     Titlu proiect anterior: -   Procent finanțat din proiecte anterioare: -   Județ: -   Localitate: -   Număr cadastral: -   Nume teren: -            Sumar indicatori prestabiliți de rezultat         Documente atașate    Nume     Document tip     Încărcat din bibliotecă     Entitate juridică     Dată încărcare     Încărcat de       -     -     -     -     -     -             
				 + 
			   PLAN DE ACHIZIȚII          MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII / Fonduri europene       Plan de achiziții    Titlul achiziției     Descrierea achiziției     Tip achiziție     Tip procedură     Perioada     Monedă     Valoare estimată fără TVA     Valoare TVA     Valoare totală estimată                                                           Documente atașate    Nume     Document tip     Încărcat din bibliotecă     Entitate juridică     Dată încărcare     Încărcat de       -     -     -     -     -     -         
				 + 
			   Rezultate așteptate / Realizări așteptate          Rezultate așteptate    Obiectiv specific     Fond UE     Descriere       -     -     -            Documente atașate    Nume     Document tip     Încărcat din bibliotecă     Entitate juridică     Dată încărcare     Încărcat de       -     -     -     -     -     -           
				 + 
			   Activități          Activități previzionate   Subactivități    Subactivitate     Dată început     Dată finalizare     Rezultate previzionate     Parteneri implicați     Detaliere                      -          -            Documente atașate    Nume     Document tip     Încărcat din bibliotecă     Entitate juridică     Dată încărcare     Încărcat de       -     -     -     -     -     -           
				 + 
			   Indicatori de etapă          Indicatori etapă de realizare    Nume reper     Tip regiune     Valoare intermediară     Termen     Documente care probează atingerea valorii     Unitate măsură                                            Indicatori etapă de reper    Nume reper     Descriere     Termen     Documente care probează îndeplinirea indicatorului       -     -     -     -            Documente atașate    Nume     Document tip     Încărcat din bibliotecă     Entitate juridică     Dată încărcare     Încărcat de       -     -     -     -     -     -            Sumar indicatori suplimentari de rezultat     Plan de monitorizare a proiectului    Categorie     Indicator de etapă/ cod indicator     Tip indicator de etapă     Descriere     Valoare intermediară     Criteriu de validare     Termen de realizare     Documente/ Dovezi care probează îndeplinirea criteriilor     Țintă finală indicator de realizare     Țintă finală indicator de rezultat       -     -     -     -     -     -     -     -     -     -              Sumar indicatori prestabiliți de realizare       Sumar indicatori prestabiliți de rezultat     -         Sumar indicatori suplimentari de realizare     .............         Documente atașate    Nume     Document tip     Încărcat din bibliotecă     Entitate juridică     Dată încărcare     Încărcat de       -     -     -     -     -     -             
				 + 
			   BUGET TOTAL          Buget proiect     Total buget parteneri    Entitate juridică     Tip     Total proiect     Total eligibil actualizat     Total eligibil neactualizat     Total neeligibil     Total nerambursabil     Total ajutor de stat     Total contribuție proprie     Intensitate intervenție                                                                Total buget obiective    Obiectiv specific     Fond UE     Total proiect     Total eligibil actualizat     Total eligibil neactualizat     Total neeligibil     Total nerambursabil     Total ajutor de stat     Total contribuție proprie     Intensitate intervenție                                                                Documente atașate    Nume     Document tip     Încărcat din bibliotecă     Entitate juridică     Dată încărcare     Încărcat de       -     -     -     -     -     -           Buget partener       Obiectiv specific:      Fond UE:   Tip regiune:   Denumire cheltuială:   U.M.:   Cantitate:     Pret unitar fără TVA: -   Total valoare fără TVA:   Valoare TVA:   Total cheltuieli eligibile:   TVA eligibil:   Cheltuieli neeligibile:   TVA neeligibil: -,-   Valoare cotă TVA:     Intensitate intervenție: …,…   Total cheltuieli nerambursabile:   Ajutor de stat:   Schema ajutor de stat: -   Categorie ajutor de stat: -   Subcategorie ajutor de stat: -   Justificare:          Documente atașate    Nume     Document tip     Încărcat din bibliotecă     Entitate juridică     Dată încărcare     Încărcat de       -     -     -     -     -     -              Buget - domeniu de intervenție    Obiectiv specific     Fond UE     Domeniu de intervenție     Buget eligibil     Procent din totalul bugetului eligibil       -     -     -     -     -          Documente atașate    Nume     Document tip     Încărcat din bibliotecă     Entitate juridică     Dată încărcare     Încărcat de       -     -     -     -     -     -              Buget - formă de sprijin    Obiectiv specific     Fond UE     Formă de sprijin     Buget eligibil     Procent din totalul bugetului eligibil       -     -     -     -     -          Documente atașate    Nume     Document tip     Încărcat din bibliotecă     Entitate juridică     Dată încărcare     Încărcat de       -     -     -     -     -     -              Buget - dimensiune punere în practică teritorială    Obiectiv specific     Fond UE     Abordare mecanism aplicare teritorială     Tip mecanism de aplicare teritorială     Buget eligibil     Procent din totalul bugetului eligibil       -     -     -          -     -          Documente atașate    Nume     Document tip     Încărcat din bibliotecă     Entitate juridică     Dată încărcare     Încărcat de       -     -     -     -     -     -              Buget - activitate economică    Obiectiv specific     Fond UE     Activitate economică     Buget eligibil     Procent din totalul bugetului eligibil       -     -     -     -     -          Documente atașate    Nume     Document tip     Încărcat din bibliotecă     Entitate juridică     Dată încărcare     Încărcat de       -     -     -     -     -     -              Buget - Dimensiune localizare    Obiectiv specific     Fond UE     Cod regiune     Regiune     Cod județ     Județ     Buget eligibil     Ajutor de stat     Procent din totalul bugetului eligibil       -     -          -               -          -          Documente atașate    Nume     Document tip     Încărcat din bibliotecă     Entitate juridică     Dată încărcare     Încărcat de       -     -     -     -     -     -              Buget - teme secundare în cadrul FSE+    Obiectiv specific      Fond UE      Tip temă secundară FSE      Buget eligibil     Procent din totalul bugetului eligibil       -      -      -      -      -          Documente atașate    Nume     Document tip     Încărcat din bibliotecă     Entitate juridică     Dată încărcare     Încărcat de       -      -      -      -      -      -              Buget - Dimensiune egalitate de gen    Obiectiv specific     Fond UE     Tip dimensiune a egalității de gen în cadrul FSE+, FEDR, FC și FTJ*     Buget eligibil     Procent din totalul bugetului eligibil       -      -      -      -      -          Documente atașate    Nume     Document tip     Încărcat din bibliotecă     Entitate juridică     Dată încărcare     Încărcat de       -      -      -      -      -      -              Buget - strategii macroregionale și bazin maritim    Obiectiv specific      Fond UE     Tip strategie macro-regională și pentru bazinele maritime     Buget eligibil     Procent din totalul bugetului eligibil       -      -      -      -      -          Documente atașate    Nume     Document tip     Încărcat din bibliotecă     Entitate juridică     Dată încărcare     Încărcat de       -      -      -      -      -      -             
				 + 
			   DECLARAȚIA UNICĂ          Declarații unice    Entitate juridică      Tip      Status      Dată încărcare                                  Documente atașate    Nume     Document tip     Încărcat din bibliotecă     Entitate juridică     Dată încărcare      Încărcat de                                                                         CERTIFICAREA APLICAȚIEI         Subsemnatul/Subsemnata ............, CNP .........., posesor al CI seria ....., nr. .........., în calitate de reprezentant legal/împuternicit al ............, confirm că informațiile incluse în această cerere de finanțare și detaliile prezentate în documentele anexate sunt corecte, iar asistența financiară pentru care am aplicat este necesară proiectului pentru a se derula conform descrierii.       Confirm că prezenta cerere de finanțare este elaborată în conformitate cu legislația națională și comunitară aplicabilă (inclusiv în materia ajutorului de stat, a achizițiilor și a conflictului de interese, etc).       Confirm că nu am la cunoștință nici un motiv pentru care proiectul ar putea să nu se deruleze sau ar putea fi întârziat și mă angajez, în calitate de reprezentant legal/împuternicit al .........., să asigur resursele financiare necesare implementării proiectului, în conformitate cu cele menționate în bugetul proiectului.       Confirm că la prezenta cerere de finanțare fișierele atașate sunt semnate digital pentru conformitate cu originalul.       Înțeleg că, din punct de vedere legal și financiar, .........., sunt singurul responsabil de implementarea prezentului proiect, inclusiv pentru implementarea în parteneriat a acestuia.    Înțeleg că, dacă cererea de finanțare nu este completă cu privire la toate detaliile și aspectele solicitate, inclusiv cu privire la această secțiune, ar putea fi respinsă. Prezenta cerere a fost completată având cunoștință de prevederile  Codului penal .       Semnătura digitală a reprezentantului legal/împuternicit ...........       Data       Semnătura        
				 + 
			  Anexa nr. 2.1           la Ghidul solicitantului       Fondul pentru modernizare                    Anexa nr. 2.1 Grila de verificare a conformității               administrative și a eligibilității cererilor de finanțare         Sistem de notare: DA, NU, NA (nu este cazul)      Criteriu      DA/NU/NA     OBS.       Conformarea formală cu toate cerințele specifice formulate în ghidul solicitantului:                 1. Cererea de finanțare a fost încărcată în platforma electronică și are toate secțiunile completate?                 2. Cererea de finanțare include toate anexele obligatorii, în formatul solicitat prin ghidul solicitantului?                 3. Declarația privind tipul întreprinderii (din care să reiasă încadrarea într-o anumită categorie) Anexa nr. 8                 4. Plan de amplasament pentru imobilele pe care se propune a se realiza investiția în cadrul proiectului                 5. Certificat de urbanism sau răspunsul autorității competente pentru emiterea acestuia, în termen de valabilitate                 6. Documente care atestă constituirea legală a solicitantului (actul constitutiv/Statutul/actul normativ de înființare, alte documente de înființare echivalente cu traducere autorizată, valabile la data depunerii);                 7. Certificatul constatator (emis cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii) eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului;                 8. Certificatul de atestare fiscală emis de ANAF și de Direcția locală de taxe și impozite, aflate în termenul de valabilitate, conform formatului specific pentru solicitarea de finanțare prin fonduri europene nerambursabile. În aceste certificate, solicitantul nu trebuie să figureze cu datorii la ANAF sau direcția/direcțiile locale de taxe si impozite (pentru sediul social si pentru punctul de lucru/sediu secundar în care se implementează proiectul);                 9. Cazier fiscal al solicitantului (persoană juridică), aflat în termenul de valabilitate;                 10. Cazier judiciar al reprezentantului legal al solicitantului, aflat în termenul de valabilitate;                 11. Bilanțul și contul de profit și pierdere pentru ultimii 2 ani financiari încheiați la data depunerii cererii de finanțare, din care să rezulte că agentul economic nu se află în nici una dintre situațiile menționate în Metodologia privind întreprinderea în dificultate din cadrul Anexei 6 la prezentul ghid;                 12. Contul de profit și pierdere și datele informative (consolidat unde este cazul) auditat/semnat de cenzori dacă acest lucru este solicitat de legislația în vigoare, însoțit de lista entităților incluse în consolidare, pentru ultimele două exerciții financiare încheiate, anterior anului de depunere a Cererii de finanțare, în corelare cu secțiunea Capacitate solicitant din aceasta;                 13. Documente de confirmare/alocare a contribuției solicitantului (de ex: Hotărârea AGA/CA/Asociaților/Asociatului Unic al societății) privind asigurarea contribuției proprii a proiectului și acoperirea contravalorii cheltuielilor altele decât cele eligibile (care să cuprindă cel puțin, dar fără a se limita la, denumirea proiectului, valoarea totală, din care eligibilă și neeligibilă, indicatorii tehnico-economici ai proiectului);   Se vor atașa, următoarele documente, în funcție de sursa de finanțare declarată de solicitant (lista nefiind limitativă):   i. Majorare de capital subscris și vărsat - Hotărâre AGA/Asociatului Unic privind majorarea capitalului social, Certificat constatator ONRC care reflectă majorarea și Extras de cont care atestă vărsarea capitalului social   ii. Profit reinvestit- Hotărâre AGA/ Asociatului Unic privind repartizarea profitului și utilizarea acestuia pentru finanțarea investiției, Situațiile financiare anuale aprobate și alte documente contabile relevante   iii. Împrumut intra-grup- Hotărâre AGA privind aprobarea acordării împrumutului pentru finanțarea investiției, Contract de împrumut încheiat între părți, Documente din care să rezulte apartenența la același grup de întreprinderi, Extras de cont care dovedește acordarea împrumutului   iv. Credit bancar- Contract de credit sau Scrisoare de confort bancar emisă de instituția de credit, din care să rezulte disponibilitatea finanțării                 14. Documentele de aprobare a proiectului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare (după caz, Hotărâre CA/AGA/ HG /altele asemenea care să angajeze instituția, după caz, care să cuprindă cel puțin, denumirea proiectului, valoarea totală (din care eligibilă și neeligibilă), indicatorii tehnico-economici ai proiectului, asigurarea contribuției proprii a proiectului și acoperirea contravalorii cheltuielilor neeligibile);                 15. Scrisoare de confort (în cazul în care solicitantul nu îndeplinește criteriul privind indicatorul de solvabilitate), precum și pentru asigurarea contribuției proprii și a cheltuielilor neeligibile;                 16. Orice document/înscris care atestă dreptul de folosință (ex: act de proprietate/contract de concesiune/contract de concesiune de lucrări/ contract de concesiune de servicii/superficie/administrare/ etc.), ori a unui drept conferit de un contract de închiriere/comodat, asupra imobilului (teren și/sau clădire) unde se face investiția, valabil cel puțin 5 ani de la data previzionată pentru efectuarea plății finale în cadrul proiectului. În plus, unde dreptul de proprietate nu este deținut de beneficiar se va prezenta și acordul proprietarilor asupra terenurilor private unde accesul se face conform prevederilor Codului civil                 17. Copie după contractele de concesiune de lucrări / servicii încheiate cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. în cazul în care proiectele sunt localizate pe spații de servicii din proprietatea Statului Român aferente unor autostrăzi/drumuri expres;                 18. Copie după Contractul Utilizare Zone de Drum (UZD), în cazul în care proiectele nu sunt localizate pe spații de servicii din proprietatea Statului Român aferente unor autostrăzi/drumuri expres;                 19. În cazul proiectelor care nu sunt localizate pe spații de servicii din proprietatea Statului Român aferente unor autostrăzi/drumuri expres, extras de carte funciară, nu mai vechi de 30 de zile, care să probeze că imobilele (teren și/sau clădiri) sunt libere de orice sarcini (în sensul în care nu există niciun act sau fapt juridic care împiedică sau limitează, total sau parțial, exercitarea unuia sau mai multor atribute ale dreptului de proprietate, astfel încât proprietarul să poată realiza activitățile proiectului), că nu fac obiectul unor litigii în curs de soluționare la instanțele judecătorești cu privire la situația juridică, că nu fac obiectul revendicărilor potrivit unor legi speciale în materie sau dreptului comun;   În situația în care solicitantul se află în imposibilitatea temporară de a obține extrasul de carte funciară și a documentelor care atestă dreptul de proprietate, ca urmare a indisponibilității sistemului Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), acesta va depune o declarație pe propria răspundere prin care își asumă obligația de a furniza documentația completă în etapa de evaluare administrativă și a eligibilității, la solicitarea, prin clarificări, a ofițerului de proiect din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii – Direcția Generală Programe Europene Transport (MTI–DGPET.                 20. În cazul proiectelor ce vor fi amplasate pe terenuri agricole situate în extravilan, având categoria de folosință arabil, pășune, vii și livezi, precum și pe cele amenajate cu lucrări de îmbunătățiri funciare, solicitanții vor documente doveditoare privind clasa a III-a, a IV-a și a V-a de calitate a terenului, respectiv studiul pedologic și agrochimic. Totodată, solicitanții vor avea în vedere îndeplinirea condițiilor prevăzute la  art. 92 alin. (2) lit. j) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , cu modificările și completările ulterioare.                 21. Notificarea din partea unei bănci comerciale/Trezoreria Statului privind deschiderea contului dedicat derulării operațiunilor proiectului (cod IBAN, titular cont, denumirea/adresa Trezoreriei/băncii comerciale).                 22. Anexa 2a) – Grafic de depunere a cererii de prefinanțare/rambursare/rambursare aferentă cererii de plată din cuprinsul modelului orientativ de contract de finanțare (Anexa nr. 5 la prezentul ghid), completată corespunzător.                 23. Declarația privind conflictul de interese (Anexa nr. 9)                 24. Actul final de reglementare (Clasarea notificării / Decizia etapei de încadrare / Acordul de mediu) sau, după caz, certificarea oficială a autorității competente că avizul de mediu nu este necesar.                 25. Studiul de soluție/fișa de soluție/ATR/ATR actualizat, după caz. Este permisă prezentarea unui ATR emis pe numele unei societăți comerciale care face parte din același grup cu solicitantul ajutorului de stat, cu condiția prezentării documentelor justificative care atestă apartenența celor două societăți la același grup.                 26. Anexa nr. 13 - Model Scrisoare bancară ipotecă, după caz.                 Eligibilitate                 A. Eligibilitatea solicitantului                 Solicitantul îndeplinește toate criteriile de natură instituțională, legală și financiară conform prevederilor din Ghidul Solicitantului:   a) Solicitantul are personalitate juridică și este legal constituit în conformitate cu legislația națională sau în conformitate cu legislația specifică din statul membru al Uniunii Europene a cărui naționalitate o deține, fiind înregistrat la Oficiul Național al Registrului Comerțului din România (ONRC) până la data primei plăți din ajutorul de stat. Solicitantul trebuie să fie întreprindere eligibilă (microîntreprindere, întreprindere mică, mijlocie sau mare,) și să dețină dreptul legal de utilizare asupra locației unde se propune instalarea infrastructurii de reîncărcare   Se probează prin:   - Documente care atestă constituirea legală a solicitantului (actul constitutiv/Statutul/actul normativ de înființare, alte documente de înființare echivalente cu traducere autorizată, valabile la data depunerii);   - Certificatul constatator (emis cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii, după caz) eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului;   - Declarația privind tipul întreprinderii (Anexa nr. 8);   - Proprietate, concesiune, concesiune de lucrări, concesiune de servicii, folosință, închiriere, superficie, comodat sau administrare.                 b) Solicitantul se încadrează într-una dintre categoriile: microîntreprindere/ întreprindere mică/ întreprindere mijlocie/ întreprindere mare)/   - Solicitantul va completa Anexa nr. 8 Declarația privind tipul întreprinderii (din care să reiasă încadrarea într-o anumită categorie).   Încadrarea solicitanților întreprinderi (microîntreprindere, mică, mijlocie, mare) se va face în conformitate cu prevederile  Legii nr. 346/2004  privind stimularea înființării și dezvoltării IMM, cu modificările și completările ulterioare și ale Anexei I a Regulamentului (UE) nr. 651/2014, având în vedere inclusiv identificarea întreprinderilor partenere și/sau legate cu întreprinderea solicitantă, astfel:   • Pentru întreprinderile care au cel puțin un exercițiu financiar încheiat, categoria întreprinderii se va stabili luând în considerare datele întreprinderilor (număr de angajați, cifra de afaceri netă, rezultat anual al bilanțului contabil) din ultimul exercițiu financiar pentru care s-au depus și s-au înregistrat situațiile financiare la organul fiscal competent, cu mențiunea că statutul de microîntreprindere sau de IMM se pierde sau se dobândește numai dacă întreprinderea respectivă a depășit pragurile legale pe parcursul a 2 exerciții financiare consecutive (se vor analiza și datele întreprinderii pe exercițiile financiare precedente).                 c) Solicitantul nu se încadrează într-una din situațiile de mai jos:   1) este în incapacitate de plată/este în stare de insolvență conform prevederilor legale în vigoare aplicabile;   2) este în stare de faliment, lichidare, are afacerile conduse de un administrator judiciar sau activitățile sale comerciale sunt suspendate ori fac obiectul unui aranjament cu creditorii sau este într-o situație similară cu cele anterioare, reglementată prin lege, ori face obiectul unei proceduri legale pentru declararea sa în stare de faliment, lichidare, conducerea afacerilor de un administrator judiciar, conform prevederilor legale în vigoare aplicabile;   3) nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat si ale bugetului local, conform prevederilor legale în vigoare aplicabile;   4) este declarat într-o situație gravă de încălcare a prevederilor legislației privind achizițiile publice/sectoriale și/sau a obligațiilor asumate printr-un contract/acord de finanțare din fonduri publice, conform prevederilor legale în vigoare aplicabile;   5) solicitantul/reprezentantul legal al solicitantului a suferit condamnări definitive din cauza unei conduite profesionale îndreptată împotriva legii, decizie formulată de o autoritate de judecată ce are forță de res judicata;   6) pentru solicitant și/sau reprezentantul legal s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau printr-o decizie administrativă definitivă că aceștia se fac vinovați de abatere profesională gravă deoarece au încălcat actele normative cu putere de lege și normele administrative sau standardele etice aplicabile sectorului profesional din care face parte persoana sau entitatea ori deoarece se fac vinovați de o conduită abuzivă care îi afectează credibilitatea profesională, atunci când o astfel de conduită trădează o intenție frauduloasă sau o neglijență gravă, în sensul Regulamentului (UE, Euratom) nr. 2024/2509 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii.   7) pentru solicitant și/sau reprezentantul legal s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă că aceștia se fac vinovați de comiterea de infracțiuni pentru fraudă, corupție, implicarea în organizații criminale, spălare de bani și finanțarea terorismului sau în alte activități ilegale, în sensul în Regulamentului (UE, Euratom) nr. 2024/2509 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, în detrimentul intereselor financiare ale Comunității Europene;   8) solicitantul/reprezentantul legal al solicitantului a fost subiectul unei judecăți de tip res judicata pentru fraudă, corupție, implicarea în organizații criminale sau în alte activități ilegale, în detrimentul intereselor financiare ale Comunității Europene;   9) face obiectul unui ordin de recuperare neexecutat în urma unei decizii anterioare a Consiliului Concurenței sau a Comisiei Europene, a unui furnizor/administrator de ajutor de stat sau a instanței, prin care un ajutor de stat a fost declarat ilegal și incompatibil cu piața internă;   10) este o ”întreprindere în dificultate” în înțelesul algoritmului de verificare aferent prezentei, conform prevederilor art. 2 pct. 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea  articolelor 107 și 108 din tratat , cu modificările si completările ulterioare.   Se probează prin:   - Certificatul constatator ((emis cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii, după caz) eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului,   - Declarația unică (Anexa nr. 3);   - Declarație privind conformitatea cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea  articolelor 107 și 108 din tratat  (Anexa nr. 3.a).   - Anexa 6– Metodologie întreprindere în dificultate   În cazul selecției proiectului, la contractare se va proba îndeplinirea obligațiilor de la: - litera c) punctul 3) prin certificatul de atestare fiscală emis de ANAF și de Direcția locală de taxe și impozite, aflate în termenul de valabilitate, conform formatului specific pentru solicitarea de finanțare prin fonduri europene nerambursabile. În aceste certificate, solicitantul nu trebuie să figureze cu datorii la ANAF sau direcția/direcțiile locale de taxe și impozite (pentru sediul social si pentru punctul de lucru/sediu secundar în care se implementează proiectul).   Solicitantul nu este exclus din procedura de selecție dacă în etapa de contractare, își îndeplinește obligațiile prin plata impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate ori prin alte modalități de stingere a acestora sau beneficiază, în condițiile legii, de eșalonarea acestora ori de alte facilități în vederea plății acestora, inclusiv, după caz, a eventualelor dobânzi ori penalități de întârziere acumulate sau a amenzilor.   - alte obligații prin Cazier fiscal al solicitantului (persoană juridică) și Cazier judiciar al reprezentantului legal al solicitantului, aflate în termenul de valabilitate. In cazul cazierului judiciar, dacă sunt înscrise fapte de natura celor de la litera c), punctele 4,5, 6, 7,9 proiectul va fi respins în contractare.   - punctul 10 prin Bilanțul și contul de profit și pierdere pentru ultimii 2 ani financiari încheiați la data depunerii cererii de finanțare, din care să rezulte că agentul economic nu se află în nici una dintre situațiile menționate în Metodologia privind întreprinderea in dificultate din cadrul Anexei nr. 6 la prezentul ghid (completată de beneficiar în cadrul acesteia);                 d) Solicitantul demonstrează capacitate financiară pentru susținerea implementării proiectului, prin:   -îndeplinirea criteriului de solvabilitate, respectiv prin raportul dintre datorii totale și capitaluri proprii care trebuie să fie pozitiv și mai mic de 7,5 în ultimul an financiar. În cazul în care solicitantul nu îndeplinește criteriul privind indicatorul de solvabilitate, acesta va fi obligat să prezinte, în etapa de contractare, o scrisoare de confort.   - asigurarea contribuției proprii - diferența până la valoarea totală a proiectului se acoperă de către beneficiar. Acesta trebuie să aducă o contribuție financiară pentru diferența până la totalul costurilor proiectului fie din resurse proprii, fie din surse atrase, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui ajutor public.   Se probează cu:   - Bilanțul contabil (consolidat unde este cazul) auditat/semnat de cenzori dacă acest lucru este solicitat de legislația în vigoare, depus și înregistrat la organul fiscal competent, pentru ultimele 2 exerciții financiare încheiate, anterioare anului de depunere a Cererii de finanțare în corelare cu secțiunea Capacitate solicitant din aceasta;   - Contul de profit și pierdere și datele informative (consolidat unde este cazul) auditat/semnat de cenzori dacă acest lucru este solicitat de legislația în vigoare, însoțit de lista entităților incluse în consolidare, pentru ultimele două exerciții financiare încheiate, anterior anului de depunere a Cererii de finanțare, în corelare cu secțiunea Capacitate solicitant din aceasta;   - Documente de confirmare/alocare a contribuției solicitantului (de ex: Hotărârea AGA/CA/Asociaților/Asociatului Unic al societății) privind asigurarea contribuției proprii a proiectului și acoperirea contravalorii cheltuielilor altele decât cele eligibile (care să cuprindă cel puțin, dar fără a se limita la, denumirea proiectului, valoarea totală, din care eligibilă și neeligibilă, indicatorii tehnico-economici ai proiectului).   Se vor atașa, fără a se limita la, următoarele documente, în funcție de sursa de finanțare declarată de solicitant:   Majorare de capital subscris și vărsat, dovedit prin - Hotărâre AGA/Asociatului Unic privind majorarea capitalului social, Certificat constatator ONRC care reflectă majorarea și Extras de cont care atestă vărsarea capitalului social    Profit reinvestit, dovedit prin- Hotărâre AGA/ Asociatului Unic privind repartizarea profitului și utilizarea acestuia pentru finanțarea investiției, Situațiile financiare anuale aprobate și alte documente contabile relevante   Împrumut intra-grup, dovedit prin- Hotărâre AGA privind aprobarea acordării împrumutului pentru finanțarea investiției, Contract de împrumut încheiat între părți, Documente din care să rezulte apartenența la același grup de întreprinderi, Extras de cont care dovedește acordarea împrumutului   Credit bancar- Contract de credit sau Scrisoare de confort bancar emisă de instituția de credit, din care să rezulte disponibilitatea finanțării   - Declarația unică (Anexa nr. 3) din care să reiasă că acesta va asigura resursele financiare necesare implementării optime a proiectului.   Nota: Întreprinderile cu activitate de mai puțin de 3 ani vor depune documentele privind capacitatea financiară pentru exercițiile financiare încheiate.                 e) Solicitantul justifică necesitatea finanțării proiectului prin ajutor de stat;   Se probează prin:   - Declarație privind Conformitatea cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea  articolelor 107 și 108 din tratat  (Anexa nr. 3.a)   - Declarația unică (Anexa nr. 3);   - Analiza de oportunitate (Anexa nr. 4)                 f) Potențialii beneficiari trebuie să demonstreze că dețin capacitate tehnică pentru susținerea activităților proiectului.   Se probează prin:   - asistența acordată anterior în proiecte cu fonduri nerambursabile (secțiune din cadrul cererii de finanțare) și/sau documente doveditoare privind resursele umane și materiale disponibile/Contract consultanță în management pentru proiecte cu finanțare nerambursabilă/ și/sau documente doveditoare privind resursele umane și materiale disponibile   - Anexa nr. 3 – Declarația Unică                 g) Solicitantul/reprezentantul legal al solicitantului și responsabilul de proiect nu se află în situație de conflict de interese, astfel cum este definit de legislația națională și europeană:   Se probează prin:   - Declarația unică (Anexa nr. 3 la Ghidul solicitantului)   - Declarația privind conflictul de interese (Anexa 9 la Ghidul solicitantului).                 h) Proiectul respecta reglementările privind protecția mediului:   Se probează prin:   - Actul inițial de reglementare privind protecția mediului (notificarea depusă la autoritatea competentă) sau dovada oficială a depunerii acesteia, în funcție de specificul investiției și de cerințele legale aplicabile. Actul final de reglementare (Clasarea notificării / Decizia etapei de încadrare / Acordul de mediu) sau, după caz, certificarea oficială a autorității competente că avizul de mediu nu este necesar, va fi depus în etapa de contractare, respectiv de verificare administrativa si a eligibilității.                 i) se angajează să respecte perioada de durabilitate a proiectului, respectiv de 5 ani de la finalizarea implementării proiectului. Pe perioada de durabilitate a proiectului, beneficiarul trebuie să respecte următoarele:   () să nu înceteze activitatea cu bunul pentru care a obținut finanțare;   () să nu înstrăineze bunurile care au făcut obiectul pentru care s-a obținut finanțare;   () să nu realizeze o modificare substanțială care afectează natura, obiectivele sau condițiile de realizare și care ar determina subminarea obiectivelor inițiale ale investiției.   Se probează prin:   - Declarația Unică – Anexa nr. 3                 B. Eligibilitatea proiectului                 (1) La momentul depunerii solicitării de sprijin, proiectele trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții de eligibilitate:                 a) Proiectul să fie implementat pe teritoriul României;   b) Proiectul să cuprindă acțiuni eligibile pentru care se face dovada contribuției la obiectivul urmărit, respectiv creșterea numărului de stații de reîncărcare electrică pentru autovehiculele rutiere cu emisii zero și a ponderii autovehiculelor alimentate cu combustibili alternativi, în vederea atingerii obiectivelor din Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030, aprobat prin  H.G. nr. 1.076/2021 .   c) Proiectul trebuie să vizeze instalarea infrastructurii de reîncărcare accesibilă publicului pe rețeaua de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale TEN-T aflate în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. așa cum sunt evidențiate în Anexa nr. 14 la prezentul Ghid;   d) Perioada de implementare a proiectului să se încadreze în perioada de eligibilitate a cheltuielilor, respectiv între data depunerii solicitării în cadrul procedurii de ofertare concurențiale și data preconizată de finalizare, dar nu mai târziu de 30.06.2030, cu respectarea principiului “demararea lucrărilor” prevăzut la art. 6 alin. (1) lit. m) din schema de ajutor de stat;   e) Proiectul trebuie să respecte principiul „efectului stimulativ“ conform prevederilor art. 6 alin (1) lit. n) din schema de ajutor de stat;   f) Proiectul trebuie să prezinte o analiză de oportunitate care va conține elementele prezentate la articolul 6, alin. (1), lit. q din schema de ajutor de stat. De asemenea, proiectul trebuie să asigure respectarea principiului DNSH;   g) Proiectul respectă reglementările naționale și europene privind eligibilitatea cheltuielilor, promovarea egalității de șanse și politica nediscriminatorie, dezvoltarea durabilă, tehnologia informației, achizițiile publice/sectoriale, informare și publicitate, ajutorul de stat precum și orice alte prevederi legale aplicabile Fondului pentru modernizare;   h) Bugetul proiectului respectă indicațiile privind încadrarea în categoriile de cheltuieli eligibile finanțate prin schema de ajutor de stat;   i) Echipamentele pentru care se solicită finanțare sunt noi și de generație nouă la momentul solicitării finanțării;   j) Proiectul nu a mai beneficiat de finanțare din fonduri publice, cu excepția studiilor preliminare analiza de oportunitate, detalii de execuție și este condiționat de faptul ca acestea să nu fie solicitate pentru finanțare în temeiul prezentei scheme de ajutor.   k) Perioada de implementare, respectiv finalizarea și punerea în funcțiune este de maximum 30 de luni de la depunerea cererii de finanțare, dar nu mai târziu de 30 iunie 2030.   l) Beneficiarul trebuie să demonstreze că a obținut, de la administratorul autostrăzii/drumului expres/drumului național, un acord prealabil/orice alt document din care să reiasă acceptă/acordul pentru acces la autostrada/drumul expres/drumul național unde se instalează infrastructura de reîncărcare (Aviz CNAIR /Contract Utilizare Zone de Drum (UZD), contract de concesiune, după caz).   (2) În cadrul submăsurii 1 sunt eligibile proiectele care vizează construirea, instalarea, modernizarea sau extinderea infrastructurii de reîncărcare, precum și adaptările terestre necesare infrastructurii de reîncărcare.   (3) Infrastructura de reîncărcare destinată vehiculelor electrice grele trebuie să aibă cel puțin două puncte de reîncărcare cu o putere de cel puțin 350 kW fiecare și o putere totală instalată și absorbită de minimum:   • 3600 kW dacă este instalată pe o autostradă/drum expres/drum național aparținând Rețelei rutiere centrale TEN_T, sau   • 1500 kW dacă este instalată pe o autostradă/drum expres/drum național aparținând Rețelei rutiere globale TEN_T.   În vederea asigurării interoperabilității, fiecare dintre aceste puncte de reîncărcare trebuie să fie echipat cu cel puțin un conector de tip CCS Combo 2 (Combined Charging System – Combo 2).   (4) Prin excepție de la alin. (3), pentru infrastructura de reîncărcare destinată vehiculelor electrice grele amplasată pe sectoare de drumuri naționale de pe rețeaua TEN-T centrală sau globală, care urmează a fi înlocuite de autostrăzi sau drumuri expres (proiecte aflate în execuție, cu contract de execuție semnat sau în procedură de achiziție), se aplică următoarele cerințe minime de putere:   • 2800 kW și include cel puțin două puncte de reîncărcare cu o putere de ieșire individuală de cel puțin 350 kW dacă este instalată pe un drum național aparținând Rețelei rutiere centrale TEN-T;   • 1400 kW și include cel puțin un punct de reîncărcare cu o putere de ieșire individuală de cel puțin 350 kW dacă este instalată pe un drum național aparținând Rețelei rutiere globale TEN-T.   (5) Infrastructura de reîncărcare destinată vehiculelor electrice ușoare trebuie să aibă cel puțin două puncte de reîncărcare cu o putere de cel puțin 150 kW fiecare și o putere totală instalată și absorbită de minimum 600 kW.   În vederea asigurării interoperabilității, fiecare dintre aceste puncte de reîncărcare trebuie să fie echipat cu cel puțin un conector de tip CCS Combo 2 (Combined Charging System – Combo 2).   (6) Puterea instalată și absorbită se asigură din energia electrică produsă la fața locului din surse regenerabile, din energia electrică furnizată prin rețeaua publică de distribuție de către un furnizor de energie electrică sau printr-o combinație a acestora.   (7) Toate stațiile de reîncărcare accesibile publicului trebuie să asigure acces permanent și nediscriminatoriu, 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, inclusiv in ceea ce privește tarifele, metodele de autentificare si de plata si alte condiții de utilizare conform Regulamentului (UE) 2023/1804 al Parlamentului European si al Consiliului din 13 septembrie 2023 privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi și de abrogare a Directivei 2014/94/UE și Regulamentului. Taxele percepute de la alți utilizatori decât beneficiarul sau beneficiarii ajutorului pentru utilizarea infrastructurii de reîncărcare corespund prețurilor pieței.   (8) Se aplică exclusiv infrastructurii de reîncărcare accesibile publicului, destinată utilizării nediscriminatorii de către utilizatori, în condițiile prevăzute de schema de ajutor de stat și ghidul solicitantului.   (9) Solicitantul are obligația prezentării, anual, a unui audit energetic, întocmit de personal autorizat de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) în domeniul instalațiilor electrice pe întreaga perioada de durabilitate a proiectului.   Se probează prin:   - Analiza de oportunitate   - Secțiunea Localizare proiect din Cererea de finanțare   - A se vedea secțiunile Obiectivele proiectului și Activități din Cererea de finanțare   - A se vedea secțiunea Calendarul proiectului și Activități previzionate din Cererea de finanțare.   - Declarația privind conformitatea cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea  articolelor 107 și 108 din tratat  (Anexa nr. 3.a).   - Declarația unică a solicitantului (Anexa nr. 3),   - Anexa nr. 7 – Bugetul Proiectului   - Secțiunea Buget proiect din Cererea de finanțare și încadrarea în categoriile de cheltuieli eligibile   - Bugetul proiectului cuprinde cheltuieli cu activitatea de informare si publicitate (cheltuieli neeligibile) Planul de comunicare (Anexa nr. 2b.1 la contract) și va fi transmis pentru analiză și aprobare Organismului delegat în termen de 15 zile calendaristice de la data intrării în vigoare a Contractului la adresa de e-mail: contact.fm@fonduri.mt.ro. Ulterior aprobării acesta va fi transmis prin Notificare în sistemul MySMIS. Documentul se va elabora luând în considerare măsurile minime obligatorii din Manualul de identitate vizuală, publicat pe site-ul ME și va cuprinde, fără a se limita la, activitățile ce vor fi derulate, bugetul alocat acestora etc.   - Proces verbal de punere în funcțiune a stațiilor existente/contract de operare stații/istoric din aplicația de încărcare sau orice alt document care să ateste puterea instalată a stației în cazul extinderilor   - Aviz/Acord CNAIR / Contract Utilizare Zone de Drum (UZD), contract de concesiune, după caz).                 b) Valoarea ajutorului de stat solicitat nu depășește 100% din costurile eligibile ale proiectului. De asemenea, nu depășește 30 milioane EUR pe întreprindere în cadrul tuturor procedurilor, (pentru conversia în lei a ajutorului acordat beneficiarilor se va folosi cursul InforEuro din iunie 2026 de 5,2481 lei);   - A se vedea secțiunea Bugetul proiectului din Cererea de finanțare   - Anexa nr. 7 – Bugetul proiectului.   - Declarația unică a solicitantului (Anexa nr. 3).                 c) Proiectul a fost aprobat de către solicitant în condițiile legislației aplicabile;   Se probează prin:   - documentele de aprobare a proiectului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare (după caz, Hotărâre CA/AGA/ HG /altele asemenea care să angajeze instituția, după caz, care să cuprindă cel puțin, denumirea proiectului, valoarea totală (din care eligibilă și neeligibilă), indicatorii tehnico-economici ai proiectului, asigurarea contribuției proprii proiectului și acoperirea contravalorii cheltuielilor neeligibile);                 d) Terenurile/imobilele necesare realizării investiției sunt puse la dispoziția proiectului;   Se probează prin:   - Orice document/înscris care atestă dreptul de folosință (ex: act de proprietate/contract de concesiune/superficie//administrare, etc.), ori a unui drept conferit de un contract de închiriere/comodat, asupra imobilului (teren și/sau clădire) unde se face investiția, valabil cel puțin 5 ani de la data previzionată pentru efectuarea plății finale în cadrul proiectului. În plus, unde dreptul de proprietate nu este deținut de beneficiar se va prezenta și acordul proprietarilor asupra terenurilor private unde accesul se face conform prevederilor Codului civil.   - În cazul proiectelor care nu sunt localizate pe spații de servicii din proprietatea Statului Român aferente unor autostrăzi/drumuri expres/drumuri naționale, extras de carte funciară, nu mai vechi de 30 de zile, care să probeze că imobilele (teren și/sau clădiri) sunt libere de orice sarcini (în sensul în care nu există niciun act sau fapt juridic care împiedică sau limitează, total sau parțial, exercitarea unuia sau mai multor atribute ale dreptului de proprietate, astfel încât să se poată realiza activitățile proiectului), că nu fac obiectul unor litigii în curs de soluționare la instanțele judecătorești cu privire la situația juridică, că nu fac obiectul revendicărilor potrivit unor legi speciale în materie sau dreptului comun;   - În situația în care se instalează pe o clădire/teren care este grevată/grevat de ipotecă constituită în scopul realizării proiectului, aplicantul va depune, la contractarea proiectului, o scrisoare din partea instituției creditoare (banca) conform căreia aceasta este de acord cu realizarea investiției și se angajează că nu va executa clădirea/terenul respectivă/respectiv și investiția finanțată din Fondul pentru modernizare pe o perioadă de cel puțin 5 ani de la data previzionată pentru efectuarea plății finale în cadrul proiectului (Anexa nr. 13 la Ghid)   În cazul proiectelor ce vor fi amplasate pe terenuri agricole situate în extravilan, având categoria de folosință arabil, pășune, vii și livezi, precum și pe cele amenajate cu lucrări de îmbunătățiri funciare, solicitanții vor prezenta în etapa de precontractare documente doveditoare privind clasa a III-a, a IV-a și a V-a de calitate a terenului, respectiv studiul pedologic și agrochimic. Totodată, solicitanții vor avea în vedere îndeplinirea condițiilor prevăzute la  art. 92 alin. (2) lit. j) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , cu modificările și completările ulterioare.   Pentru proiectele care vizează amplasarea investiției pe terenuri situate în extravilan de tip agricol, solicitantul are obligația să depună dovada scoaterii din circuitul agricol și autorizația de construire precum și un extras de carte funciară relevant, dar nu mai târziu de 1 an de la data încheierii contractului de finanțare sau, după caz, înainte de depunerea cererii de rambursare   - Plan de amplasament pentru imobilele pe care se propune a se realiza investiția în cadrul proiectului   - Certificat de urbanism sau răspunsul autorității competente pentru emiterea acestuia, în termen de valabilitate   - Secțiunea din Declarația unică a solicitantului din Anexa nr. 3, referitoare la disponibilitatea terenurilor pe care se vor realiza investițiile.                 e) Pentru același beneficiar și aceleași cheltuieli eligibile, ajutorul de stat acordat nu se poate cumula cu niciun alt ajutor de stat acordat, inclusiv de minimis.   Se probează prin:   - Declarația din Anexa nr. 3.a   - În contractare se va consulta platforma REGAS                 Cererea de finanțare este admisă în urma procedurii de verificare a conformității administrative și a eligibilității?                 [ ] Da     [ ] Nu                 Comentarii:                     
				 + 
			  Anexa nr. 2.2           la Ghidul solicitantului       Fondul pentru modernizare     Anexa 2.2 - Grila de evaluare tehnico-economică a ofertelor        Cererea de finanțare este completă și conține toate documentele obligatorii la depunere, conform ghidului solicitantului (pct 3.1.7)     DA      NU                        Grila de evaluarea tehnico-economică a cererii de finanțare     Maxim      Minim       Criteriul 1:   Valoarea ajutorului solicitat pe kW instalat putere instalată a infrastructurii de reîncărcare.   85% din totalul criteriilor de selecție utilizate pentru clasificarea solicitărilor și, în cele din urmă, pentru alocarea ajutorului în cadrul sesiunii concurențiale aferente se definesc în termeni de ajutor de stat solicitat pe fiecare punct de reîncărcare (EUR/kW instalat). Cu cât valoarea ajutorului de stat solicitat este mai mică, cu atât este mai mare punctajul pe care îl va primi.                 Acordarea punctajului:   • Ajutorul de stat cel mai mic solicitat(Euro/ kW instalat) primește 85 de puncte.   • Ajutorul de stat cel mai mare solicitat(Euro/ kW instalat) primește 0 puncte.   • Valorile intermediare ale punctajului (Euro/kW instalat) se calculează conform ecuației:   y = [85/(A-B)] * x – 85B/(A-B)   unde:   • A reprezintă ajutorul de stat cel mai mic solicitat (Euro/ kW instalat),   • B reprezintă ajutorul de stat cel mai mare solicitat(Euro/ kW instalat),   • x este ajutorul solicitat de potențialul beneficiar care este între A și B   85 reprezintă cel mai mare punctaj care poate fi obținut     85      0       Punctaj pentru Criteriul 1                 Criteriul 2:   15% din totalul criteriilor de selecție utilizate pentru clasificarea solicitărilor și, în cele din urmă, pentru alocarea ajutorului în cadrul sesiunii concurențiale se definesc în termeni de putere totală instalată a infrastructurii de reîncărcare pe proiect. Cu cât puterea totală instalată este mai mare, cu atât este mai mare punctajul pe care îl va primi.                 Acordarea punctajului:   •  Proiectul cu cea mai mare putere instalată va primi 15 de puncte.   • Proiectul cu cea mai mica putere instalată primește 0 puncte.   • Valorile intermediare ale punctajului se calculează conform ecuației:   y = [15/(A-B)] * x – 15B/(A-B)   unde:   • A reprezintă puterea cea mai mare instalată,   • B reprezintă puterea cea mai mica instalată,   • x reprezintă puterea instalată de potențialul beneficiar care este între A și B.   15 reprezintă cel mai mare punctaj care poate fi obținut     15      0       Punctaj pentru Criteriul 2            TOTAL punctaj (criteriile 1 și 2)      100      0          NOTĂ:     Acordarea punctajului final va fi posibilă numai după închiderea sesiunii de depunere a solicitărilor în cadrul procedurii de ofertare concurențiale.       În urma evaluării tuturor criteriilor de selecție, solicitarea de sprijin va primi un punctaj între 0 și maximum 100 de puncte.       Pentru proiectele admise, punctajele pentru cele două criterii se însumează pentru a stabili lista finală a punctajelor obținute.       Ulterior, ofertele considerate conforme vor fi ordonate în funcție de punctajele obținute și vor fi înscrise pe lista pentru finanțare începând de la cele cu punctajul cel mai mare până la acoperirea bugetului alocat pentru procedura de ofertare concurențială respectivă.       În situație de egalitate de punctaj, se va lua în considerare suma solicitată, astfel încât va avea prioritate proiectul cu o valoare mai mare.          
				 + 
			  Anexa nr. 3           la Ghidul solicitantului       Program: Fondul pentru Modernizare       Prioritate: Programul-cheie 9: Eficiență energetică în transporturi - reducerea emisiilor de CO2 prin eficiență energetică și noi tehnologii în transporturi       Apel de proiecte: Dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor electrice pe rețeaua națională de autostrăzi, drumuri expres și naționale "e-Mobility RO" - Submăsura 1                                     DECLARAȚIE UNICĂ         Subsemnatul/subsemnata ......., posesor al BI/CI seria ..., nr. ..., CNP ..............., în calitate de reprezentant legal al <denumire solicitant>, cunoscând prevederile  Codului penal  privind falsul în declarații și falsul intelectual, declar pe propria răspundere următoarele:     ● <Denumire solicitant> depune Cererea de finanțare cu titlul <titlu proiect>, în cadrul Apelului de proiecte Dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor electrice pe rețeaua națională de autostrăzi, drumuri expres și naționale "e-Mobility RO"- submăsura 1, lansat în cadrul Programului-cheie 9: Eficiență energetică în transporturi - reducerea emisiilor de CO2 prin eficiență energetică și noi tehnologii în transporturi, cu finanțare din Fondul pentru Modernizare         De asemenea, declar pe propria răspundere că:  A.    Sunt respectate cerințele specifice de eligibilitate aplicabile proiectului și solicitantului, în condițiile și la termenele prevăzute în Ghidul Solicitantului, după cum urmează:     [ ] proiectul pentru care se solicită finanțare nu a mai beneficiat de finanțare din fonduri publice, înainte de data depunerii cererii de finanțare. În situația în care o astfel de finanțare va fi disponibilă după transmiterea cererii de finanțare sau în timpul implementării proiectului, <denumire solicitant>, va informa de urgență Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.       [ ] Solicitantul <denumire solicitant>, nu se află în nici una din situațiile de mai jos:     ● este în incapacitate de plată/este în stare de insolvență conform prevederilor legale în vigoare aplicabile;       ● este în stare de faliment, lichidare, are afacerile conduse de un administrator judiciar sau activitățile sale comerciale sunt suspendate ori fac obiectul unui aranjament cu creditorii sau este într-o situație similară cu cele anterioare, reglementată prin lege, ori face obiectul unei proceduri legale pentru declararea sa în stare de faliment, lichidare, conducerea afacerilor de un administrator judiciar, conform prevederilor legale în vigoare aplicabile;       ● nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor de asigurări sociale, conform prevederilor legale în vigoare aplicabile;       ● este declarat într-o situație gravă de încălcare a prevederilor legislației privind achizițiile publice și/sau a obligațiilor asumate printr-un contract/acord de finanțare din fonduri publice, conform prevederilor legale în vigoare aplicabile;       ● solicitantul/reprezentantul legal al solicitantului a suferit condamnări definitive datorate unei conduite profesionale îndreptată împotriva legii, decizie formulată de o autoritate de judecată ce are forță de res judicata;       ● pentru solicitant și/sau reprezentantul legal s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau printr-o decizie administrativă definitivă că aceștia se fac vinovați de abatere profesională gravă deoarece au încălcat actele normative cu putere de lege și normele administrative sau standardele etice aplicabile sectorului profesional din care face parte persoana sau entitatea ori deoarece se fac vinovați de o conduită abuzivă care îi afectează credibilitatea profesională, atunci când o astfel de conduită trădează o intenție frauduloasă sau o neglijență gravă, în sensul în Regulamentul (UE, Euratom) nr. 2024/2509 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii;       ● pentru solicitant și/sau reprezentantul legal s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă că aceștia se fac vinovați de comiterea de infracțiuni pentru fraudă, corupție, implicarea în organizații criminale, spălare de bani și finanțarea terorismului sau în alte activități ilegale, în sensul în Regulamentul (UE, Euratom) nr. 2024/2509 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii;       ● solicitantul/reprezentantul legal al solicitantului a fost subiectul unei judecăți de tip res judicata pentru fraudă, corupție, implicarea în organizații criminale sau în alte activități ilegale, în detrimentul intereselor financiare ale Comunității Europene;       ● face obiectul unui ordin de recuperare neexecutat în urma unei decizii anterioare a Consiliului Concurenței sau a Comisiei Europene a unui furnizor/administrator de ajutor de stat sau a instanței, prin care un ajutor de stat a fost declarat ilegal și incompatibil cu piața internă;       ● este "întreprindere în dificultate", în înțelesul prevederilor art.2 pct.18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea  articolelor 107 și 108 din tratat , respectiv NU SE AFLĂ în situațiile următoare:  (a)    În cazul unei societăți comerciale cu răspundere limitată [alta decât un IMM care există de mai puțin de 3 ani sau, în sensul eligibilității pentru ajutor pentru finanțare de risc, un IMM care îndeplinește condiția prevăzută la articolul 21 alineatul (3) litera (b) și care se califică pentru investiții pentru finanțare de risc în urma unui proces de diligență efectuat de un intermediar financiar selectat], atunci când mai mult de jumătate din capitalul său social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate. Această situație survine atunci când deducerea pierderilor acumulate din rezerve (și din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societății) conduce la un rezultat negativ care depășește jumătate din capitalul social subscris. În sensul acestei dispoziții, "societate cu răspundere limitată" se referă în special la tipurile de societăți comerciale menționate în anexa I la Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (1), iar "capital social" include, dacă este cazul, orice capital suplimentar.   ...     (b)    În cazul unei societăți comerciale în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății [alta decât un IMM care există de mai puțin de trei ani sau, în sensul eligibilității pentru ajutor pentru finanțare de risc, un IMM care îndeplinește condiția prevăzută la articolul 21 alineatul (3) litera (b) și care se califică pentru investiții pentru finanțare de risc în urma unui proces de diligență efectuat de un intermediar financiar selectat], atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu așa cum reiese din contabilitatea societății a dispărut din cauza pierderilor acumulate. În sensul prezentei dispoziții, "o societate comercială în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății" se referă în special la acele tipuri de societăți menționate în anexa II la Directiva 2013/34/UE.   ...     (c)    Atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvență sau îndeplinește criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvență să fie deschisă la cererea creditorilor săi.   ...     (d)    Atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare și nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanția sau a primit ajutoare pentru restructurare și face încă obiectul unui plan de restructurare.   ...     (e)    În cazul unei întreprinderi care nu este un IMM, atunci când, în ultimii doi ani:  1.    raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii este mai mare de 7,5; și   ...     2.    capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza EBITDA se situează sub valoarea 1,0.   ...      ...            [ ] Terenul pe care se face investiția îndeplinește cumulativ următoarele condiții la data depunerii cererii de finanțare:     ● este disponibil/ă pentru investiții;       ● este liber de orice sarcini, în sensul că nu este afectat de limitări legale, convenționale, judiciare ale dreptului real invocat, incompatibile cu realizarea activităților proiectului; În cazul în care terenul/clădirea este grevat/ă de ipotecă (exclusiv cele constituite în scopul realizării proiectului), voi depune, la contractarea proiectului, o scrisoare din partea instituției creditoare (banca) conform căreia aceasta se angajează că nu va executa clădirea/terenul respectivă/respectiv și investiția finanțată din FM pe o perioadă de cel puțin 5 ani de la data previzionată pentru efectuarea plății finale în cadrul proiectului.       ● nu face obiectul unor litigii în curs de soluționare la instanțele judecătorești cu privire la situația juridică;       ● nu face obiectul revendicărilor potrivit unor legi speciale în materie sau dreptului comun;         [ ] Proiectul cuprinde activități eligibile din cele enumerate la secțiunea Activități finanțabile din Ghidul solicitantului aplicabil;       [ ] Proiectul este implementat pe teritoriul României;       [ ] Perioada de implementare a proiectului se încadrează în perioada de eligibilitate a cheltuielilor, respectiv între data depunerii cererii de finanțare și data preconizată de finalizare, respectiv 30 de luni de la data depunerii cererii de finanțare, dar nu mai târziu de 30.06.2030, cu respectarea principiului "demararea lucrărilor".       [ ] Valoarea ajutorului de stat solicitat nu depășește 100% din costurile eligibile ale proiectului. De asemenea, nu depășește 30 milioane EUR pe întreprindere, (pentru conversia în lei a ajutorului acordat beneficiarilor se va folosi cursul InforEuro din iunie 2026 de 5,2481 lei);       [ ] Proiectul propus:  –   nu vizează activitățile excluse menționate la nivelul Ghidului solicitantului   ...     –   Bugetul proiectului respectă indicațiile privind încadrarea în categoriile de cheltuieli, conform prevederilor Ghidului (inclusiv cheltuieli de comunicare și publicitate);   ...     –   Proiectul are analiza de oportunitate care să conțină analiza cost - eficacitate și costul reducerii emisiilor de CO2 și respectarea principiului DNSH.   ...        <denumire solicitant> are resursele financiare necesare pentru susținerea implementării proiectului și deține capacitate tehnică pentru susținerea activităților proiectului.         [ ] Proiectul cuprinde activități eligibile pentru care se face dovada contribuției la obiectivul urmărit, respectiv creșterea numărului de stații de reîncărcare electrică pentru autovehiculele rutiere cu emisii zero și a ponderii autovehiculelor alimentate cu combustibili alternativi, în vederea atingerii obiectivelor din  Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 , aprobat prin  H.G. nr. 1.076/2021 .       [ ] Proiectul vizează instalarea infrastructurii de reîncărcare accesibilă publicului pe rețeaua de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale TEN-T aflate în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., așa cum sunt evidențiate în Anexa nr. 14       [ ] Proiectul respectă principiul "efectului stimulativ" .       [ ] Proiectul respectă reglementările naționale și europene privind eligibilitatea cheltuielilor, promovarea egalității de șanse și politica nediscriminatorie, dezvoltarea durabilă, tehnologia informației, achizițiile publice, informare și publicitate, ajutorul de stat precum și orice alte prevederi legale aplicabile Fondului pentru modernizare;       [ ] Bugetul proiectului respectă indicațiile privind încadrarea în categoriile de cheltuieli eligibile finanțate prin prezenta schemă;       [ ] Echipamentele pentru care se solicită finanțare sunt noi și de generație nouă la momentul solicitării finanțării;       [ ] Infrastructura de reîncărcare este situată pe rețeaua de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale TEN-T aflate în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.       [ ] Proiectul nu a mai beneficiat de finanțare din fonduri publice, cu excepția studiilor preliminare, analiza de oportunitate, detalii de execuție și este condiționat de faptul ca acestea să nu fie solicitate pentru finanțare în temeiul prezentei scheme de ajutor.       [ ] Beneficiarul demonstrează că a obținut, de la administratorul autostrăzii/drumului expres/drumului național, un acord prealabil/orice alt document din care să reiasă acceptă/acordul pentru acces la autostrada/drumul expres/drumul național unde se instalează infrastructura de reîncărcare.       [ ] Sunt eligibile proiectele care vizează construirea, instalarea, modernizarea sau extinderea infrastructurii de reîncărcare, precum și adaptările terestre necesare infrastructurii de reîncărcare.       [ ] Infrastructura de reîncărcare destinată vehiculelor electrice grele are cel puțin două puncte de reîncărcare cu o putere de cel puțin 350 kW fiecare și o putere totală instalată și absorbită de minimum:     ● 3600 kW dacă este instalată pe o autostradă/drum expres/drum național aparținând Rețelei rutiere centrale TEN-T, sau       ● 1500 kW dacă este instalată pe o autostradă/drum expres/drum național aparținând Rețelei rutiere globale TEN-T.         [ ] În vederea asigurării interoperabilității, fiecare dintre aceste puncte de reîncărcare trebuie să fie echipat cu cel puțin un conector de tip CCS Combo 2 (Combined Charging System - Combo 2).       [ ] Prin excepție, pentru infrastructura de reîncărcare destinată vehiculelor electrice grele amplasată pe sectoare de drumuri naționale de pe rețeaua TEN-T centrală sau globală, care urmează a fi înlocuite de autostrăzi sau drumuri expres (proiecte aflate în execuție, cu contract de execuție semnat sau în procedură de achiziție), se aplică următoarele cerințe minime de putere:     ● 2800 kW și include cel puțin două puncte de reîncărcare cu o putere de ieșire individuală de cel puțin 350 kW dacă este instalată pe un drum național aparținând Rețelei rutiere centrale TEN-T;       ● 1400 kW și include cel puțin un punct de reîncărcare cu o putere de ieșire individuală de cel puțin 350 kW dacă este instalată pe un drum național aparținând Rețelei rutiere globale TEN-T.         [ ] Infrastructura de reîncărcare destinată vehiculelor electrice ușoare are cel puțin două puncte de reîncărcare cu o putere de cel puțin 150 kW fiecare și o putere totală instalată și absorbită de minimum 600 kW.       [ ] În vederea asigurării interoperabilității, fiecare dintre aceste puncte de reîncărcare este echipat cu cel puțin un conector de tip CCS Combo 2 (Combined Charging System - Combo 2).       [ ] Puterea instalată și absorbită se asigură din energia electrică produsă la fața locului din surse regenerabile, din energia electrică furnizată prin rețeaua publică de distribuție de către un furnizor de energie electrică sau printr-o combinație a acestora.       [ ] Toate stațiile de reîncărcare accesibile publicului asigură acces permanent și nediscriminatoriu, 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, inclusiv în ceea ce privește tarifele, metodele de autentificare și de plată și alte condiții de utilizare conform Regulamentului (UE) 2023/1804 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 septembrie 2023 privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi și de abrogare a Directivei 2014/94/UE și Regulamentului. Taxele percepute de la alți utilizatori decât beneficiarul sau beneficiarii ajutorului pentru utilizarea infrastructurii de reîncărcare corespund prețurilor pieței.       [ ] Se aplică exclusiv infrastructurii de reîncărcare accesibile publicului, destinată utilizării nediscriminatorii de către utilizatori, în condițiile prevăzute de schema de ajutor de stat și ghidul solicitantului.     ...     B.    Mă angajez ca entitatea pe care o reprezint:     [ ] Finanțez/e toate costurile neeligibile și contribuția proprie aferente proiectului;       [ ] asigur/e resursele financiare necesare implementării optime a proiectului în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor;       [ ] Mențin/ă proprietatea proiectului și natura activității pentru care s-a acordat finanțare nerambursabilă, pe o perioadă de cel puțin 5 ani după finalizarea implementării proiectului și să asigur exploatarea și mentenanța în această perioadă, cu respectarea prevederilor regulamentelor comunitare;   [ ] Păstrez/e, pentru o perioadă de 10 ani începând de la data ultimului grant plătit, toate documentele necesare și să țin/ă o evidență specifică a grantului de care am/a beneficiat.       [ ] Să asigur/e folosința echipamentelor și bunurilor achiziționate prin proiect pentru scopul declarat în proiect;       [ ] Demonstrează în toate etapele de implementare a proiectului modul în care investiția contribuie la atingerea țintelor stabilite în cadrul Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC), a țintelor stabilite în cadrul FM, precum și la obiectivul de neutralitate climatică pentru 2050;       [ ] Operarea infrastructurii construite prin proiect este realizată în condițiile legii;       [ ] Să mențin/ă investiția pe perioada valabilității contractului de finanțare și să păstrez toate documentele aferente proiectului pe perioada de 10 ani de la data finalizării implementării proiectului, dar nu mai mică de 5 ani de la data plății soldului sau, în absența unei astfel de plăți, de la data efectuării ultimei raportări;       [ ] Să prezinte, anual, auditul energetic, întocmit de personal autorizat de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) în domeniul instalațiilor electrice pe întreaga perioada de durabilitate a proiectului.       [ ] Mențin/e locațiile incluse în proiect la data participării la procedura de ofertare concurențială, acestea neputând fi modificate, schimbate sau înlocuite pe întreaga durată de valabilitate a prezentului contract.       [ ] Este de acord și va respecta toate condițiile prevăzute în Ghidul Solicitantului, precum și în legislația comunitară și națională în vigoare, cu modificările și completările ulterioare, în caz contrar este de acord cu rezilierea contractului;     ...     C.    Sunt respectate regulile privind conformitatea cu ajutorul de stat:     [ ] societatea <denumirea solicitant>, nu face obiectul unui ordin de recuperare neexecutat în urma unei decizii anterioare a Consiliului Concurenței sau a Comisiei Europene, prin care un ajutor de stat a fost declarat ilegal și incompatibil cu piața internă;       [ ] societatea<denumirea solicitant>, nu este o întreprindere în dificultate, astfel cum este definită la art. 2 pct 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea  articolelor 107 și 108 din tratat , cu modificările și completările ulterioare.       [ ] justific necesitatea finanțării proiectului prin ajutor de stat ("efectul stimulativ"), deoarece investiția nu s-ar putea realiza fără sprijin din surse publice, conform celor declarate în Anexa 3.a.       [ ] nu s-au efectuat activități în cadrul proiectului care să semnifice "demararea lucrărilor", adică nu am demarat alte activități cu excepția celor referitoare la obținerea de terenuri și lucrările pregătitoare, cum ar fi obținerea avizelor, realizarea studiilor, analizei de oportunitate etc. Demararea lucrărilor se referă strict la activitățile care sunt sprijinite prin schema de ajutor de stat.     ...     D.    În ceea ce privește evitarea dublei finanțări, solicitantul reprezentat:     [ ] Nu a beneficiat și nici nu beneficiază în prezent de finanțare din fonduri publice nerambursabile de la bugetul național și/sau de la bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, pentru activitățile specifice care fac obiectul prezentei cereri pentru finanțare.       [ ] Declar în egală măsură că nu am cunoștință de vreo situație de "dublă finanțare" așa cum este ea definită în Regulamentul (UE, Euratom) nr. 2024/2509 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii.     ...     E.    Subsemnata/ul .........., în calitate de reprezentant legal al <denumire solicitant>, declar pe propria răspundere, în baza informațiilor pe care le dețin la această dată, că:     [ ] participarea în cadrul proiectului, nu este de natură a crea o situație de conflict de interese în conformitate cu prevederile naționale și comunitare în vigoare sau să se afle într-o situație care are sau poate avea ca efect compromiterea obiectivității și imparțialității procesului de evaluare selecție, contractare și implementare a proiectului.    [ ] Domnul/Doamna/Societatea <nume și prenume> și <data nașterii> este beneficiarul real al destinatarului fondurilor sau al contractantului, în înțelesul articolului 3 punctul 6 din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului.     ...     F.    Îmi exprim acordul ca Ministerul Transporturilor și Infrastructurii să fie autorizat, prin compartimentele de specialitate responsabile cu evaluarea, selecția și contractarea proiectului, să proceseze datele mele personale/ale instituției pe care o reprezint, în cadrul activității de evaluare, selecție și contractare, în baza  Regulamentului (UE) nr. 679/2016  privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), precum și prelucrarea, stocarea/arhivarea datelor conform normelor legale incidente.     De asemenea, prin prezenta sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul mai sus menționat, cu furnizarea datelor personale, precum și cu accesarea și prelucrarea acestora în bazele de date publice cu scopul realizării verificărilor presupuse de ghidul specific aplicabil, acordând inclusiv dreptul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii de a utiliza datele disponibile în baze de date externe în scopul identificării și calculării indicatorilor de risc în procesul de evaluare și selecție a cererii de finanțare cu titlul: ..............    Declar că am luat cunoștință de drepturile mele conferite de  Regulamentul (UE) nr. 679/2016 , inclusiv despre drepturile pe care subiecții datelor cu caracter personal le dețin, dreptul la acces la date, dreptul la ștergerea datelor (,,dreptul de a fi uitat"), dreptul la restricționare, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul la opoziție, dreptul la rectificare în conformitate cu prevederile legale în vigoare.       Modalitatea prin care solicit să fiu contactat în scopul furnizării de informații este sistemul electronic și/sau adresa de email ........... și/sau fax .............       Declar că am înțeles această declarație de consimțământ, că sunt de acord cu procesarea datelor mele personale prin canalele de mai sus în scopurile descrise în această declarație de consimțământ.     ...          Declar că sunt pe deplin autorizat să semnez această declarație în numele <denumire entitate juridică>       Nume și prenume Reprezentant legal       Semnătura       Dată (zz/ll/aaaa)       În cazul proiectelor depuse în parteneriat, Declarația Unică se completează de către reprezentanții legali ai solicitantului (inclusiv de cei ai partenerilor).        
				 + 
			  Anexa nr. 3.a           la Ghidul solicitantului       Fondul pentru modernizare                Anexa 3.a Declarație privind conformitatea cu prevederile    Regulamentului (UE) nr. 651/2014 de declarare a                  anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața               internă în aplicarea  articolelor 107 și 108 din tratat *1)         *1) Se va completa de către reprezentantul legal al solicitantului.       Subsemnatul <nume, prenume>, posesor al CI/BI seria ....., nr. ......, eliberată de ............, în calitate de reprezentant legal al <denumire solicitant>, cunoscând că falsul în declarații este pedepsit de Codul Penal, cu prilejul depunerii Cererii de finanțare pentru proiectul <denumire proiect>, în cadrul Fondului pentru Modernizare, declar pe propria răspundere că sunt respectate următoarele reguli privind conformitatea cu prevederile Regulamentului (UE):  1.    Reguli cu caracter general prevăzute în Capitolul I al Regulamentului (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea  articolelor 107 și 108 din tratat , cu modificările și completările ulterioare  –   Art. 1. Domeniul de aplicare    Solicitantul va completa cu informații referitoare la îndeplinirea următoarelor condiții impuse de Regulamentul (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea  articolelor 107 și 108 din tratat , cu modificările și completările ulterioare (Regulament):   În această secțiune, solicitantul va declara dacă desfășoară sau nu activități în sectoarele excluse menționate la art. 1, alin. (3) din Regulament.   Societatea <denumire solicitant> ..........................   În cazul în care întreprinderea își desfășoară activitatea atât în sectoarele și situațiile excluse prin art. 1 alin. (3) din Regulament cât și în sectoarele care intră în sfera de acordare a finanțării, aceasta poate primi ajutor pentru aceste ultime sectoare sau activități, cu condiția să dovedească fie separarea activităților, fie o distincție între costuri, astfel încât activitățile desfășurate în sectoarele excluse să nu beneficieze de ajutoarele acordate în temeiul măsurii ......................... aferentă Fondului pentru modernizare în România - program-cheie 9: Eficiență energetică în transporturi - reducerea emisiilor de CO_2 prin eficiență energetică și noi tehnologii în transporturi.   De asemenea, se va avea în vedere că dacă întreprinderea se află în una din situațiile prezentate la art. 1, alin. 4, punctul a și c din Regulament nu este eligibilă pentru finanțare. Prin urmare, solicitantul va declara la depunerea Cererii de finanțare dacă:   - face obiectul unui ordin de recuperare neexecutat în urma unei decizii anterioare a Comisiei Europene prin care un ajutor este declarat ilegal și incompatibil cu piața internă.   Societatea <denumire solicitant> .........................   - este întreprindere aflată în dificultate, astfel cum este definită la art. 2, pct. 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea  articolelor 107 și 108 din tratat , cu modificările și completările ulterioare.   Societatea <denumire solicitant> .........................   În acest sens, Solicitantul va depune Anexa nr. 3.   Informațiile se vor corela cu secțiunile A, B și C din Declarația unică (Anexa nr. 3)        ...     –   Art. 2, alin. (23). Demararea lucrărilor    primul angajament cu caracter juridic obligatoriu de comandă pentru echipamente sau oricare alt angajament prin care investiția devine ireversibilă, în funcție de care are loc primul. Obținerea de terenuri și lucrările pregătitoare, cum ar fi obținerea avizelor/autorizațiilor și realizarea studiilor tehnice stabilite de standarde și normative pentru pregătirea proiectului, precum și analiza de oportunitate nu sunt considerate drept demarare a lucrărilor. În cazul preluărilor de întreprinderi, demararea lucrărilor corespunde datei dobândirii activelor direct legate de unitatea preluată.       Se va demonstra că proiectul propus spre finanțare nu și-a început activitățile înainte de data depunerii cererii de finanțare, cu excepția realizării analizei de oportunitate, analizelor preliminare etc, care nu sunt considerate drept demarare a lucrărilor. Demararea lucrărilor se referă strict la activitățile care sunt sprijinite prin schema de ajutor de stat.   Se va avea în vedere corelarea cu informațiile prevăzute în Secțiunea Activități, din Cererea de finanțare și Secțiunea din Declarația unică (Anexa nr. 3).        ...     –   Art. 6. Efectul stimulativ, alin. (1) și (2)    Se consideră că ajutoarele au efect stimulativ dacă beneficiarul adresează furnizorului ajutorului de stat o cerere scrisă de acordare a ajutorului de stat înaintea demarării lucrărilor la proiectul de investiții, care să conțină cel puțin toate informațiile prevăzute la art. 6 alin. (2) din Regulament.   Dacă demararea lucrărilor are loc anterior îndeplinirii condiției prevăzute la alin. (2), întregul proiect nu va mai fi eligibil pentru ajutor.   Cererea de finanțare conține cel puțin următoarele informații:   () a) denumirea întreprinderii și dimensiunea acesteia;   () b) descrierea proiectului, inclusiv data începerii și a finalizării acestuia;   () c) obiectivele proiectului și rezultatele așteptate;   () d) localizarea proiectului;   () e) bugetul proiectului;   () f) lista costurilor proiectului (eligibile și neeligibile);   () g) valoarea finanțării publice necesare pentru proiect raportată la puterea instalată (euro/kW);   () h) analiza de oportunitate care să conțină analiza cost-eficacitate și costul reducerii emisiilor de CO   () i) drepturi ale beneficiarului asupra locației propuse   Conform Ghidului solicitantului, secțiunea 1.8 Ajutor de stat, demararea lucrărilor este ulterior depunerii de către beneficiar a unei cereri scrise de acordare a ajutorului de stat la Ministerul Transporturilor si Infrastructurii.   Solicitantul justifică efectul stimulativ al ajutorului solicitat și va completa cu elementele precizate mai sus       De asemenea, conform Ghidului solicitantului, subcapitol 1.8 Ajutor de stat, solicitanții de ajutor de stat vor explica ce s-ar întâmpla în absența ajutorului, și anume o situație care este descrisă ca fiind scenariul contrafactual.   Se va corela cu Secțiunea din Declarația unică (Anexa nr. 3).        ...     –   Art. 8. Cumulul ajutorului de stat    Pentru același beneficiar și aceleași cheltuieli eligibile, ajutorul acordat nu se poate cumula cu niciun alt ajutor de stat acordat, inclusiv de minimis.   Se va preciza dacă pentru aceleași cheltuieli eligibile solicitantul a mai obținut ajutor de stat/este in curs de obținere ajutor de stat/minimis.   Răspunsul se va corela cu Secțiunea din Declarația unică (Anexa nr. 3).        ...      ...     2.    Reguli specifice privind ajutorul de stat prevăzute în Capitolul III al Regulamentului (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea  articolelor 107 și 108 din tratat   –   Alin. (3), Art. 36 a - Ajutoarele pentru investiții în infrastructura de reîncărcare sau de realimentare    Costurile aferente construirii, instalării, modernizării sau extinderii infrastructurii de reîncărcare, inclusiv costurile aferente lucrărilor pentru realizarea instalației de racordare, precum și a instalației de utilizare, conform  art. 41 lit. b) și c) din Regulamentul  privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public, aprobat prin  Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013 , cu modificările și completările ulterioare, precum și cele aferente adaptărilor terestre și costurile de instalare aferente       Se va prezenta valoarea totală eligibilă, în corelare cu Secțiunea Buget-Cheltuieli, Descrierea investiției și Analiza de oportunitate.        ...     –   Art. 36a - Ajutoarele pentru investiții în infrastructura de reîncărcare sau de realimentare    Valoarea ajutorului de stat solicitat nu poate depăși 30.000.000 euro pe întreprindere (beneficiar), echivalent în lei. Pentru conversia în lei a ajutorului acordat beneficiarilor se va folosi cursul InforEuro din luna iunie 2026 (5,2481 lei). Diferența până la valoarea totală a proiectului se acoperă de către beneficiar. Acesta trebuie să aducă o contribuție financiară pentru diferența până la totalul costurilor proiectului fie din resurse proprii, fie din surse atrase, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui ajutor public.        ...      ...          Pentru probarea elementelor de mai sus, se pot prezenta și atașa, în plus, și alte informații/documente față de cele solicitate, acolo unde este cazul.       Atenție!     Se va completa fiecare secțiune a declarației corespunzător cerințelor.         Nume și prenume:       Semnătura:       Data:       În cazul proiectelor depuse în parteneriat, se completează de către reprezentanții legali ai solicitantului (inclusiv de cei ai partenerilor).        
				 + 
			  Anexa nr. 4                                          Draft TEMPLATE                                Analiză de oportunitate                      SCHEMĂ de ajutor de stat privind dezvoltarea                      infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor                     electrice pe rețeaua națională de autostrăzi,                      drumuri expres și naționale "e-Mobility RO"      I.    INFORMAȚII GENERALE DESPRE PROIECT ȘI BENEFICIAR Titlul proiectului: [.......]       Solicitant: [denumire, CUI, CAEN]       Tip întreprindere: micro/IMM/mare       Localizarea proiectului: autostradă/drum expres/drum național TEN-T       Durata implementare: .................., dar nu mai târziu de până la 30.06.2030       Responsabil proiect: [..........]     ...     II.    SITUAȚIA EXISTENTĂ & JUSTIFICAREA INVESTIȚIEI  1.    Situația existentă     Zona/locația/spațiul de servicii prezintă:     ● lipsă completă sau acoperire insuficientă cu puncte de reîncărcare;       ● bariere semnificative pentru vehicule electrice;       ● trafic ridicat, flux intens de vehicule electrice;       ● necesitatea reducerii emisiilor din transportul rutier, conform PNIESC 2021-2030.       ...     2.    Probleme identificate     ● Putere disponibilă insuficientă pentru încărcare rapidă/ultra-rapidă sau inexistentă       ● Nicio infrastructură de reîncărcare conectată la spațiul/spațiile de serviciu/i de pe autostradă/drum expres sau la locație pe drumurile naționale administrate de CNAIR       ● Creșterea cererii de mobilitate electrică fără infrastructură adecvată    ● Necesitate conformare cu AFIR Regulamentul (UE) 2023/1804       Justificarea investiției     ● contribuie direct la obiectivele PNIESC, RED III, "Pregătiți pentru 55"       ● stimulează electromobilitatea       ● reduce GES       ● asigură continuitate și conectivitate pentru mobilitate electrică       ● crește accesul publicului la stații de reîncărcare 24/7       ● contribuie la atingerea obiectivelor stabilite prin AFIR       ...      ...     III.    OBIECTIVELE PROIECTULUI  1.    Obiective cantitative     ● Instalare minim 2 puncte ≥ 150 kW (vehicule ușoare) sau minim 2 puncte ≥ 350 kW (vehicule grele),       ● Minim 3600 kW dacă este instalată pe o autostradă/drum expres/drum național aparținând Rețelei rutiere centrale TEN_T, sau       ● Minim 1500 kW dacă este instalată pe o autostradă/drum expres/drum național aparținând Rețelei rutiere globale TEN_T.     Prin excepție pentru infrastructura de reîncărcare destinată vehiculelor electrice grele amplasată pe sectoare de drumuri naționale de pe rețeaua TEN-T centrală sau globală, care urmează a fi înlocuite de autostrăzi sau drumuri expres (proiecte aflate în execuție, cu contract de execuție semnat sau în procedură de achiziție), se aplică următoarele cerințe minime de putere:     ● 2800 kW și include cel puțin două puncte de reîncărcare cu o putere de ieșire individuală de cel puțin 350 kW dacă este instalată pe un drum național aparținând Rețelei rutiere centrale TEN-T;       ● 1400 kW și include cel puțin un punct de reîncărcare cu o putere de ieșire individuală de cel puțin 350 kW dacă este instalată pe un drum național aparținând Rețelei rutiere globale TEN-T.           ● Putere totală instalată și absorbită de minimum 600 kW destinată vehiculelor electrice ușoare       ● Putere totală instalată per locație: [.....] kW       ● Număr grupuri de reîncărcare: [.....]       ● Număr puncte CCS2: [.....]       ● Putere absorbită conform studiu de soluție/fișă de soluție/ATR/ATR actualizat, după caz: [.....] kW       ● Număr locații: [....]     ...     2.    Rezultate așteptate     ● Creștere/acoperire spațială a infrastructurii accesibile publicului       ● reducerea emisiilor       ● impact pozitiv asupra fluxurilor EV pe rețeaua rutieră primară     ...      ...     IV.    SCENARII ANALIZATE     Scenariul 0 - Fără proiect (Status Quo)       Scenariul 1 - Alternativă tehnică/operațională       Scenariul 2 - Propunerea proiectului- soluție tehnică conformă cu cerințele minime de putere     ...     V.    COSTURI ELIGIBILE     Costurile eligibile sunt cele aferente construirii, instalării, modernizării sau extinderii infrastructurii de reîncărcare, inclusiv:  –   instalația de racordare -  art. 41 lit. b)  Ordin ANRE 59/2013    ...     –   instalația de utilizare -  art. 41 lit. c)  Ordin ANRE 59/2013    ...     –   adaptări terestre (platforme, cablări, canalizații, sisteme)   ...     –   echipamentele punctelor de reîncărcare   ...     –   costuri de instalare/montaj, soft-uri de operare, sisteme CCS2, POS   ...          TVA neeligibil     ...     VI.    TABEL - COSTURI ELIGIBILE PROIECT    Locație      Nr. puncte     Putere/punct     Putere totală     Cost racordare    (art. 41b)     Cost instalație utilizare    (art. 41c)     Costuri adaptări terestre/instalare/ modernizare/construcție     Ajutor de stat solicitat                                                  ...     VII.    CALCUL     Criteriul 1 - 85%       EUR/kW = Ajutor solicitat/Putere totală instalată       Criteriul 2 - 15%       Punctaj putere = f(kW total)     ...     VIII.    ANALIZA COST-EFICACITATE   1.1. - Prognoza veniturilor pe perioada de exploatare a investiției -    Analiza financiară pentru analiza tehnico-economică         Tabel 1    Nr. crt.     Categoria     UD     Perioadă de implementare     An 1     An 2     An 3     An 4     An 5            Venituri din exploatarea investiției     RON                                          TOTAL VENITURI     RON                                        Prognoza cheltuielilor pe perioada de exploatare a investiției         Tabel 2 - Cheltuieli de exploatare previzionate (scenariul CU PROIECT)    Nr. crt.     Categoria     UD     Perioadă de implementare     An 1     An 2     An 3     An 4     An 5                 RON                                               RON                                          Tabel 3 - Cheltuieli de exploatare previzionate (scenariul DE REFERINȚĂ - FĂRĂ PROIECT)    Nr. crt.     Categoria     UD     Perioadă de implementare     An 1     An 2     An 3     An 4     An 5                 RON                                               RON                                            Prognoza fluxului de numerar anual din activitatea de exploatare         Tabel 4 - Flux de numerar previzionat pe perioada de exploatare a investiției    Nr. crt.     Categoria     UD     Perioadă de implementare     An 1     An 2     An 3     An 4     An 5       1.     Flux de numerar brut din activitatea de exploatare – scenariul CU PROIECT     RON                                     2.     Flux de numerar brut – scenariul FĂRĂ PROIECT     RON                                     3.     Flux de numerar brut (CP – FP)     RON                                            Analiza indicatorilor de eficiență a investiției        (VAN, RIR, raport cost-eficacitate)         Tabel 5 - Fluxuri de numerar actualizate    Nr. crt.      Denumire venituri/cheltuieli      Valoare (RON)      Perioadă exploatare       1.      TOTAL intrări de numerar actualizate (cu proiect)                 2.      TOTAL ieșiri de numerar actualizate (cu proiect)                 3.      Valoare actualizată netă (VAN)                 4.      Rata internă de rentabilitate a investiției (RIR)                 5.      Rata de actualizare utilizată (r)                 6.      Raport cost–eficacitate                    Analiza sustenabilității proiectului (raport cost-eficacitate <= 1)         Tabel 6 - Fluxuri cumulate și raport cost-eficacitate    Nr.crt.      Denumire venituri/cheltuieli      Valoare (RON)      Perioadă exploatare       1.      Cheltuieli totale actualizate                 2.      Venituri/beneficii totale actualizate                 3.      Raport cost–eficacitate (Cheltuieli/Beneficii)                      -                      -                      -                        Analiza de risc (opțional)        Nr. crt.     Risc identificat     Grad risc acceptat     Strategia de abordare                                Tabel 8 - Indicator de cost-eficacitate climatică (EUR/tCO2)    Nr. crt.     Indicator     Valoare       1.     Reducere totală emisii GES            2.     Cost total            3.     Abatement cost*)            ϰ.     Abatement cost raportat la ajutorul de stat solicitat               *) Costul total al investiției/la tCO2 evitate ca urmare a implementării proiectului       ...     IX.    SOLUȚIA TEHNICĂ   ...     X.    CONCLUZIA ANALIZEI DE OPORTUNITATE   ...         
				 + 
			  Anexa nr. 5           la Ghidul Solicitantului       Fondul pentru modernizare                                  CONTRACT DE FINANȚARE                                          NR:                                      BENEFICIAR:    TITLUL PROIECTULUI:      I.    PĂRȚILE     Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), în calitate de Organism Delegat (OD), în baza Acordului privind stabilirea condițiilor delegării și a atribuțiilor care fac obiectul delegării de către Ministerul Energiei către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a gestionării sectorului prioritar eficiență energetică, subsector transporturi, în scopul finanțării prin Fondul pentru modernizare a investițiilor corespunzătoare domeniului gestionat, aprobat prin Ordinul comun nr. 1224/27.08.2024/2526/29.08.2024, cu sediul în București, B-dul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, codul poștal 010873, cod de înregistrare fiscală 13633330, reprezentat legal de domnul ........., în calitate de ministru al Transporturilor și Infrastructurii, denumit în cele ce urmează Organism delegat,       și       .........., cod de identificare fiscală ............., înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. .........., cu sediul în localitatea ..............., strada ............. nr. ..., județul ............, România, cod poștal .........., cont bancar dedicat proiectului deschis la .........., cod IBAN ..........., reprezentată legal prin doamna/domnul ..........., funcția de ............, în calitate de Beneficiar (Lider de parteneriat în cazul proiectelor depuse în parteneriat conform Acord de parteneriat nr. ...) al finanțării, denumit în continuare Beneficiar,       au convenit încheierea prezentului Contract de finanțare, denumit în cele ce urmează Contract, pentru acordarea finanțării nerambursabile în baza Deciziei Comisiei Europene C(......) ...... final din ....... ("Decizia CE"), în următoarele condiții:     ...     II.    PRECIZĂRI PREALABILE  (1)    În prezentul Contract, cu excepția situațiilor când contextul cere altfel sau a unei prevederi contrare:  a)    cuvintele care indică singularul includ și pluralul, iar cuvintele care indică pluralul includ și singularul;   ...     b)    cuvintele care indică un gen includ toate genurile;   ...     c)    termenul "zi" reprezintă zi calendaristică dacă nu se specifică altfel.   ...       (2)    Trimiterile la actele normative includ și modificările și completările ulterioare ale acestora, precum și orice alte acte normative subsecvente.    (3)    În cazul în care oricare dintre prevederile prezentului Contract este sau devine nulă, invalidă sau neexecutabilă, conform legii, legalitatea, valabilitatea și posibilitatea de executare a celorlalte prevederi din prezentul Contract vor rămâne neafectate, iar Părțile vor depune eforturile necesare pentru a realiza acele acte și/sau modificări care ar conduce la același rezultat legal și/sau economic care s-a avut în vedere la data încheierii Contractului.    (4)    Finanțarea nerambursabilă acordată Beneficiarului este stabilită în termenii și condițiile prezentului Contract.    (5)    Finanțarea proiectului constituie ajutor de stat acordat în conformitate cu prevederile  Schemei de ajutor de stat  privind dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor electrice pe rețeaua națională de autostrăzi, drumuri expres și naționale "e- Mobility RO", aprobată prin  Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 1319/2025 , cu modificările ulterioare.     ...        și în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului - Condiții specifice de accesare a finanțării din Fondul pentru modernizare - .........., aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. ...../........ .    
				 + 
			  Capitolul I   OBIECTUL, DURATA ȘI VALOAREA PROIECTULUI     
				 + 
			  Articolul 1          Obiectul Contractului  (1)    Obiectul prezentului Contract îl reprezintă acordarea de către Organismul delegat a finanțării nerambursabile din Fondul pentru modernizare, pentru implementarea Proiectului cod SMIS ........ intitulat: "..................", denumit în continuare "Proiect", pe durata stabilită și în conformitate cu obligațiile asumate prin prezentul Contract, inclusiv anexele care fac parte integrantă din acesta.    (2)    Proiectul care face obiectul prezentului Contract este prezentat în  Anexa nr. 1  - Cererea de finanțare.    (3)    Beneficiarul va fi singurul răspunzător în fața Organismului delegat pentru implementarea Proiectului în condițiile prezentului Contract, cu realizarea indicatorilor Proiectului, astfel cum sunt aceștia prevăzuți în  Anexa nr. 1  - Cererea de finanțare.    (4)    Organismul delegat se angajează să plătească finanțarea nerambursabilă, la termenele și în condițiile prevăzute în prezentul contract și în conformitate cu legislația națională și europeană aplicabilă.        
				 + 
			  Articolul 2          Durata contractului, perioada de durabilitate și perioada de implementare a proiectului  (1)    Prezentul Contract intră în vigoare și produce efecte juridice de la data semnării lui de către ultima parte.    (2)    Durata Contractului este cuprinsă între momentul intrării în vigoare a acestuia și până la finalizarea perioadei de durabilitate a Proiectului.    (3)    Perioada de durabilitate a Proiectului este de 5 ani de la finalizarea implementării proiectului.    (4)    Cheltuielile eligibile sunt considerate cheltuielile efectuate în scopul Proiectului, în cadrul perioadei de implementare a acestuia.    (5)    Perioada de implementare a proiectului se încadrează în perioada de eligibilitate a cheltuielilor, respectiv între data depunerii cererii de finanțare și data preconizată de finalizare, respectiv 30 de luni de la data depunerii cererii de finanțare, dar nu mai târziu de 30.06.2030, cu respectarea principiului "demararea lucrărilor" prevăzut la art. 2 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea  articolelor 107 și 108 din tratat .    (6)    Contractul nu mai produce efecte juridice la expirarea duratei prevăzute la  alin. (2) , considerată a fi data executării integrale a tuturor obligațiilor contractuale ale părților.        
				 + 
			  Articolul 3          Valoarea Proiectului    (1)    Valoarea totală a Proiectului este de ....... (valoarea în litere) lei cu TVA, respectiv de ..... (..... valoarea în litere) lei fără TVA (pentru conversia în lei a ajutorului acordat beneficiarilor se va folosi cursul InforEuro din luna iunie 2026 - 5,2481 lei), din care:  a)    Valoarea asigurată din Fondul pentru modernizare este de până la 100% din cheltuielile eligibile, respectiv ....... lei (valoarea în litere),   ...     b)    Valoarea asigurată de Beneficiar este de ......... lei (valoarea în litere).     Valoarea asigurată de Beneficiar va include toate cheltuielile care depășesc valoarea ajutorului aprobat în baza schemei, precum și toate cheltuielile neeligibile rezultate din implementarea proiectului, inclusiv TVA aferent cheltuielilor eligibile și neeligibile.     ...       (2)    În cazul în care, la finalizarea Proiectului, se înregistrează economii în implementare față de valoarea estimată totală prevăzută la alin. (1), valoarea asigurată din Fondul pentru modernizare se diminuează corespunzător. Prin economii în implementare se înțelege că valoarea plăților efectuate pentru realizarea obiectivelor este mai redusă decât valoarea contractelor încheiate de către Beneficiar în scopul implementării Proiectului.    (3)    Finanțarea va fi acordată, în baza cererilor de prefinanțare, plată și de rambursare, transmise prin platforma electronică MySMS2021.    (4)    În cazul în care valoarea totală a proiectului se modifică în sensul creșterii acesteia față de valoarea stabilită prin prezentul contract de finanțare, diferența astfel rezultată va fi suportată în întregime de Beneficiar.        
				 + 
			  Capitolul II   ELIGIBILITATEA, RESPECTIV NEELIGIBILITATEA CHELTUIELILOR     
				 + 
			  Articolul 4          Eligibilitatea și neeligibilitatea cheltuielilor    Cheltuielile eligibile sunt reprezentate de costurile aferente construirii, instalării, modernizării sau extinderii infrastructurii de reîncărcare, inclusiv costurile aferente lucrărilor pentru realizarea instalației de racordare, precum și a instalației de utilizare, conform  articolului 41, literele b) și c) din Regulamentul  privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public, aprobat prin  Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013 , cu modificările și completările ulterioare, precum și a adaptărilor terestre și costurile de instalare aferente.       Nu sunt eligibile următoarele tipuri de cheltuieli (enumerarea nefiind exhaustivă):     ● cheltuieli aferente contribuției în natură       ● cheltuieli cu amortizarea       ● cheltuieli cu obținerea terenurilor       ● cheltuieli de leasing       ● cheltuieli cu închirierea, altele decât cele prevăzute la cheltuielile generale de administrație       ● cheltuieli cu achiziția de mijloace de transport       ● cheltuieli generale de administrație       ● cheltuieli pentru comisioane, cote, taxe       ● cheltuieli cu achiziția imobilelor deja construite       ● taxa pe valoarea adăugată (TVA)       ● dobânda debitoare       ● alte comisioane aferente creditelor       ● achiziția de echipamente second-hand       ● amenzi, penalități, cheltuieli de judecată și arbitraj       ● costurile pentru operarea și întreținerea obiectivelor de investiții       ● cheltuielile efectuate pentru obiective de investiții executate în regie proprie       ● cheltuieli cu conectarea la stația de transformare dacă aceasta se afla în amonte pe punctul de racordare sau alte lucrări aferente instalației de racordare și instalației de utilizare care nu rămân în proprietatea beneficiarului pe întreaga perioada de durabilitate a proiectului       ● cheltuielile cu lucrările pregătitoare, cum ar fi proiectarea, obținerea avizelor și autorizațiilor, realizarea analizei de oportunitate (și a studiilor tehnice stabilite de standarde și normative pentru pregătirea proiectului).       ● alte cheltuieli cu caracter general (ex. publicitate, informare, audit financiar, managementul proiectului, salarii).       ● diferența de curs valutar       ● cheltuielile privind operarea investiției și achiziția echipamentelor neeligibile       ● cheltuieli aferente studiului de soluție/fișă de soluție/ATR/ATR actualizat, după caz       ● cheltuielile nejustificate prin documente clare și contemporane cu implementarea proiectului       ● alte cheltuieli care nu pot fi corelate direct cu obiectivul investiției          
				 + 
			  Capitolul III   DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR     
				 + 
			  Articolul 5          Drepturile și obligațiile Organismului delegat  (1)    Organismul delegat are obligația de a acorda Beneficiarului finanțarea nerambursabilă prevăzută la  art. 3 alin. (1) , în condițiile și termenele prezentului contract.    (2)    Organismul delegat are obligația de a monitoriza din punct de vedere tehnic și financiar implementarea Proiectului în vederea asigurării îndeplinirii indicatorilor obligatorii ai investiției prevăzuți în Anexa nr. 1 - Cererea de finanțare, precum și a prevenirii neregulilor.    (3)    Organismul delegat verifică eligibilitatea cheltuielilor tuturor activităților aferente implementării Proiectului care fac obiectul prezentului Contract.    (4)    Organismul delegat are obligația de a recupera din valoarea stabilită la  art. 3 alin. (1)  - Valoarea Proiectului, sumele necuvenite, dacă într-o perioadă de 5 (cinci) ani de la finalizarea proiectului, apar modificări față de situația existentă la data semnării Contractului care pot afecta următoarele:  a)    natura operării, condițiile de implementare sau care pot oferi unui organism privat ori public avantaje ilicite;   ...     b)    natura proprietății asupra oricărei părți a infrastructurii finanțate.   ...       (5)    Organismul delegat are obligația să ia măsuri adecvate pentru prevenirea, depistarea și corectarea fraudei, a corupției și a conflictelor de interese, conform legislației europene și naționale aplicabile.    (6)    Organismul delegat are obligația de a informa Beneficiarul, în timp util, cu privire la orice decizie luată care poate afecta implementarea Proiectului.    (7)    Organismul delegat are obligația de a informa Beneficiarul cu privire la rapoartele, concluziile și recomandările care au impact asupra Proiectului acestuia, formulate de către Comisia Europeană și orice altă autoritate competentă.    (8)    Organismul delegat are obligația de a răspunde în scris conform competențelor stabilite, în termen de 15 zile lucrătoare, oricărei solicitări a Beneficiarului privind informațiile sau clarificările pe care acesta le consideră necesare pentru implementarea Proiectului.    (9)    Organismul delegat are obligația de a efectua verificarea la fața locului a activităților aferente implementării Proiectului, în conformitate cu prevederile Contractului, efectuând cel puțin o vizită de verificare pe durata de implementare a Proiectului.    (10)    Organismul delegat are obligația de a procesa cererile de prefinanțare, plată și rambursare în conformitate cu prevederile incidente ale  art. 7  literele a, b și c din prezentul contract.        
				 + 
			  Articolul 6             Drepturile și obligațiile Beneficiarului  (1)    Beneficiarul are dreptul de a primi finanțarea nerambursabilă prevăzută la  art. 3 alin. (1) , în condițiile și termenele prezentului contract.    (2)    Beneficiarul are responsabilitatea implementării proiectului, în vederea atingerii obiectivelor stabilite și a indicatorilor obligatorii cu respectarea graficului de activități prevăzut în Anexa nr. 1.    (3)    Beneficiarul se obligă să respecte criteriile DNSH prevăzute în Regulamentul UE 2020/852 (Taxonomia UE) și regulamentele delegate emise de Comisia Europeana pe tot parcursul implementării proiectului și valabilității prezentului contract de finanțare.    (4)    Beneficiarul este obligat să includă în bugetul propriu sumele necesare finanțării Proiectului, inclusiv asigurarea finanțării cheltuielilor neeligibile în vederea implementării și finalizării Proiectului.    (5)    Beneficiarul are obligația de a respecta Bugetul Proiectului prevăzut în  Anexa nr. 1  la prezentul Contract, cu eventualele modificări ulterioare, aprobate în prealabil de către Organismul delegat, după caz, conform prevederilor  art. 7 alin. (4) .    (6)    Beneficiarul are obligația să asigure managementul adecvat pentru implementarea Proiectului în concordanță cu prevederile prezentului Contract.    (7)    Beneficiarul are obligația să furnizeze Ministerului Transporturilor și Infrastructurii informații și clarificări privind îndeplinirea oricărei obligații prevăzute în prezentul Contract sau care privesc modul de implementare a Proiectului, la solicitarea expresă a acestuia sau ori de câte ori se impune.    (8)    Beneficiarul este obligat să adauge toate documentele și să completeze datele pentru care este răspunzător, actualizându-le corespunzător ori de câte ori este cazul, în sistemul informatic. În cazul unei defecțiuni a sistemului informatic sau a forței majore, Beneficiarul poate prezenta informațiile solicitate în format scriptic. În termen de 20 de zile de la încetarea acestor condiții, Beneficiarul va adăuga documentele respective în sistemul informatic.    (9)    Beneficiarul are obligația întocmirii Raportului trimestrial de progres, a Raportului anual de implementare și a Raportului final, utilizând cel puțin informațiile prevăzute în Anexa nr. 3, precum și a altor raportări la cerere.    (10)    Beneficiarul are obligația de a întocmi cereri de prefinanțare/plată/rambursare, însoțite de documente justificative.    (11)    În situația în care implementarea Proiectului presupune achiziționarea de bunuri, servicii ori lucrări, Beneficiarul are obligația de a respecta prevederile legislației europene și naționale în vigoare în domeniul achizițiilor/achizițiilor publice/achizițiilor sectoriale/achizițiilor în domeniile apărării și securității sau dispozițiile legale privind achizițiile efectuate de beneficiarii privați, după caz.    (12)    Ulterior semnării contractului de finanțare în condiții obiective și justificate, pentru asigurarea finanțării cheltuielilor necesare implementării proiectului, precum și pentru asigurarea cofinanțării, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de finanțare, beneficiarul poate constitui garanții în favoarea unei instituții de credit, sub forma instituirii unei ipoteci asupra activelor fixe care fac obiectul contractului de finanțare.    (13)    Beneficiarul este obligat să transmită MTI o copie a contractului de credit și a celui de ipotecă, în termen de 10 zile lucrătoare de la semnarea acestora.    (14)    Beneficiarul este obligat să informeze Organismul delegat despre orice situație care poate determina încetarea sau întârzierea executării Contractului, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință despre o astfel de situație, urmând ca Organismul delegat să decidă cu privire la măsurile corespunzătoare, conform prevederilor contractuale.    (15)    Beneficiarul este obligat să deruleze toate operațiunile financiare aferente Proiectului prin contul dedicat, prevăzut la Secțiunea I - Părțile din cuprinsul prezentului contract. Beneficiarul poate opta pentru deschiderea contului/conturilor speciale de proiect în sistemul Trezoreriei Statului sau la o bancă comercială în conformitate cu legislația aplicabilă.    (16)    Beneficiarul trebuie să țină o evidență contabilă analitică a Proiectului, utilizând conturi analitice distincte pentru reflectarea tuturor operațiunilor referitoare la implementarea Proiectului, în conformitate cu dispozițiile legale.    (17)    Beneficiarul are obligația de a respecta Graficul de depunere a cererilor de prefinanțare/rambursare prevăzut în  Anexa nr. 2 a     (18)    Beneficiarul are obligația de a încărca în sistemul MySMIS2021 dosarul aferent achizițiilor realizate, în format electronic: în termen de 10 zile lucrătoare de la momentul semnării contractului de achiziție, dar nu mai târziu de 10 zile lucrătoare înainte de transmiterea cererii de rambursare. Dosarul va include documentele suport conform legislației aplicabile pentru atribuirea contractelor de achiziție, respectiv pentru încheierea actelor adiționale la contract. În cazul unei defecțiuni a sistemului MySMIS2021 sau al forței majore, Beneficiarul poate prezenta informațiile solicitate în format electronic, prin e-mail. Beneficiarul va încărca documentele respective în MySMIS2021 în termen de 15 zile calendaristice de la restabilirea funcționalității sistemului MySMIS2021.    (19)    Beneficiarul are obligația de a pune la dispoziția Organismului delegat sau oricărui alt organism abilitat de lege documentele și informațiile necesare pentru verificarea modului de utilizare a finanțării nerambursabile, la cerere, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la transmiterea solicitării și să asigure condițiile pentru efectuarea verificărilor la fața locului. În acest scop, Beneficiarul este obligat să participe și să invite persoanele care sunt implicate în implementarea Proiectului și care pot furniza informațiile și documentele necesare verificărilor, conform solicitărilor Organismului delegat.    (20)    În vederea efectuării verificărilor la fața locului, Beneficiarul are obligația să acorde dreptul de acces la locurile și spațiile unde se implementează Proiectul (altele decât sistemul informatic) și să pună la dispoziție documentele solicitate privind gestiunea tehnică și financiară a Proiectului, atât pe suport hârtie, cât și în format electronic. Documentele trebuie să fie ușor accesibile și arhivate astfel încât să permită verificarea lor. Beneficiarul este obligat să informeze organismele și autoritățile responsabile cu privire la locul arhivării documentelor, în termen de 5 zile lucrătoare de la transmiterea solicitării de către Organismul delegat/organismul abilitat și de a asigura accesul neîngrădit al acestora la documentație.    (21)    Beneficiarul se va asigura că în contractele/acordurile încheiate cu terțe părți se prevede obligația acestora de a asigura disponibilitatea informațiilor și documentelor referitoare la Proiect cu ocazia misiunilor de control desfășurate de Organismul delegat sau de alte structuri cu competențe în controlul și recuperarea debitelor aferente fondurilor europene și/sau fondurilor publice naționale aferente acestora, după caz.    (22)    Beneficiarul are obligația îndosarierii și păstrării tuturor documentelor Proiectului în original, inclusiv documentele contabile, privind activitățile și cheltuielile eligibile în vederea asigurării unei piste de audit adecvate, în conformitate cu legislația europeană și națională. Toate documentele vor fi păstrate 10 ani de la finalizarea implementării Proiectului.    (23)    Beneficiarul are obligația de a contracta un auditor financiar independent, potrivit dispozițiilor  art. 21 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2022 .    (24)    Beneficiarul are obligația de a restitui Organismului delegat, orice sumă ce constituie plată nedatorată/sume necuvenite plătite în cadrul prezentului Contract, în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii unei notificări în acest sens.    (25)    Beneficiarul își asumă obligația de a furniza Organismului delegat, Comisiei Europene și/sau reprezentanților lor autorizați orice informație solicitată, în termenul indicat, în vederea realizării evaluării Proiectului implementat.    (26)    Beneficiarul este obligat să realizeze măsurile de informare și publicitate în conformitate cu obligațiile asumate.    (27)    Beneficiarul își asumă integral răspunderea pentru prejudiciile cauzate terților din culpa sa, pe durata contractului. Organismul delegat va fi degrevat de orice responsabilitate pentru prejudiciile cauzate terților de către Beneficiar, ca urmare a executării prezentului Contract.    (28)    Beneficiarul se obligă să nu solicite și să nu primească finanțări din alte surse publice pentru aceleași cheltuieli eligibile ale Proiectului, sub sancțiunea rezilierii contractului și a recuperării integrale a finanțării acordate.    (29)    Beneficiarul are obligația de a respecta instrucțiunile emise de Organismul delegat în implementarea Proiectului și de a utiliza formularele elaborate de acesta în scopul implementării Proiectului.    (30)    Beneficiarul își exprimă acordul cu privire la prelucrarea, stocarea și arhivarea datelor obținute pe parcursul desfășurării Contractului, în vederea utilizării, pe toată durata, precum și după încetarea acestuia, în scopul analizării modului de implementare și/sau a respectării clauzelor contractuale și a legislației naționale și europene.    (31)    Obiectivele de investiții aferente Proiectului se vor realiza de către Beneficiar, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind elaborarea, avizarea și aprobarea documentațiilor de execuție, a prevederilor legale în vigoare, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, precum și a documentațiilor de urbanism și amenajarea teritoriului, aprobate conform legii.    (32)    Beneficiarul informează de îndată Organismul delegat, cu privire la aspectele survenite de natură să afecteze buna implementare a Proiectului și propune un plan de măsuri pentru soluționarea aspectelor în cauză.    (33)    Beneficiarul este obligat să respecte prevederile referitoare la asigurarea conformității cu politicile naționale și europene privind achizițiile, egalitatea de șanse, dezvoltarea durabilă, informarea și publicitatea.    (34)    Beneficiarul are dreptul de a solicita Organismului delegat orice informații sau clarificări pe care le consideră necesare pentru implementarea Proiectului.    (35)    Beneficiarul are dreptul de a fi informat de către Organismul delegat cu privire la orice decizie luată care poate afecta implementarea Proiectului, precum și cu privire la rapoartele, concluziile și recomandările care au impact asupra Proiectului acestuia, formulate de către Comisia Europeană și orice altă autoritate competentă.    (36)    Beneficiarul are obligația restituirii integrale a sumelor virate în cadrul Proiectului pentru care acesta nu justifică, prin cereri de rambursare, utilizarea acestora.    (37)    Beneficiarul are obligația de a se încadra în perioada de eligibilitate a cheltuielilor. În cazul în care Beneficiarul nu se încadrează cu finalizarea proiectului în perioada de eligibilitate a cheltuielilor va restitui sumele obținute din Fondul pentru modernizare, inclusiv dobânzile aferente.    (38)    Se angajează să respecte perioada de durabilitate a proiectului, respectiv de 5 ani de la finalizarea implementării proiectului. Pe perioada de durabilitate a proiectului, beneficiarul are următoarele obligații:     ● să nu înceteze activitatea cu bunul pentru care a obținut finanțare;       ● să nu înstrăineze bunurile care au făcut obiectul finanțării;       ● să nu realizeze o modificare substanțială care afectează natura, obiectivele sau condițiile de realizare și care ar determina subminarea obiectivelor inițiale ale investiției.      (39)    Beneficiarul are obligația de a menține locațiile incluse în proiect la data participării la procedura de ofertare concurențială, acestea neputând fi modificate, schimbate sau înlocuite pe întreaga durată de valabilitate a prezentului contract.    (40)    Solicitantul are obligația prezentării, anual, a unui audit energetic, întocmit de personal autorizat de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) în domeniul instalațiilor electrice pe întreaga perioada de durabilitate a proiectului.          
				 + 
			  Capitolul IV   PREFINANȚAREA, PLATA ȘI RAMBURSAREA CHELTUIELILOR     
				 + 
			  Articolul 7          Cererile de prefinanțare, plată și rambursare       ! Accesarea de către un Beneficiar a mecanismelor prefinanțării și a cererilor de plată nu se poate face simultan, fiind necesară, în prealabil, justificarea cheltuielilor solicitate în cererile de prefinanțare/plată.    (1)    Beneficiarul poate accesa mecanismul cererilor de prefinanțare, al cererilor de plată și al cererilor de rambursare, în conformitate cu prevederile  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2022 .  Beneficiarul are obligația de a respecta Graficul de depunere a cererilor de prefinanțare/rambursare/rambursare aferentă cererii de plată prevăzut în  Anexa nr. 2 a ).      (2)    Cererile de prefinanțare, cele de plată și cele de rambursare/rambursare aferentă cererii de plată se realizează în conformitate cu Bugetul Proiectului prevăzut în  Anexa nr. 1  - Cererea de finanțare și sunt transmise prin platforma electronică MySMS2021.    (3)    Bugetul Proiectului poate fi revizuit, în cazul în care se va impune, la propunerea justificată a Beneficiarului transmisă Organismului delegat cu cel puțin 20 de zile lucrătoare anterior transmiterii Cererii de rambursare. Modificările Bugetului Proiectului pot fi realizate prin notificare dacă acestea vizează transferul de sume între liniile bugetare aferente aceluiași capitol de cheltuieli. În cazul în care modificarea Bugetului Proiectului vizează transferuri între capitole de cheltuieli, aceasta face obiectul unui act adițional încheiat în condițiile  art. 11 . Orice modificare a Bugetului Proiectului se va realiza sub condiția încadrării în valoarea prevăzută la  art. 3 alin. (1) lit. a)  din prezentul Contract.    (4)    Organismul delegat va analiza solicitarea Beneficiarului de modificare a Bugetului Proiectului, pe baza justificărilor prezentate de acesta și pe baza stadiului implementării Proiectului și a problemelor întâmpinate, așa cum sunt prezentate acestea în Rapoartele de Progres, întocmite de către Beneficiar. În cazul în care solicitarea Beneficiarului are la bază întârzierile existente în implementarea Proiectului, iar acesta demonstrează, în continuare, pe baza documentelor justificative faptul că este în măsură să asigure atingerea indicatorilor Proiectului în termenul prevăzut în Graficul de activități din cadrul  Anexei nr. 1 , Organismul delegat va aproba modificarea Bugetului Proiectului, astfel cum a fost propusă de către Beneficiar. În caz contrar aceasta se va respinge.    (5)    În măsura în care Beneficiarul efectuează plăți în valută în cadrul Proiectului, acesta solicită prin cererea de rambursare contravaloarea în lei la cursul Băncii Naționale a României, denumită în continuare BNR, din data documentelor de plată în valută. Diferența de curs valutar va fi suportată de către Beneficiar din bugetul propriu.    (6)    Pentru granturile acordate, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii poate asigura o prefinanțare aferentă investiției de până la 40% din valoarea totală a grantului.    (7)    Cheltuielile incluse în cererile de prefinanțare, plată și/sau rambursare aprobate ca fiind eligibile, se vor rambursa cu prioritate în procent de 100% din bugetul asigurat prin Fondul pentru modernizare, până la atingerea maximului valorii rambursabile a Proiectului, prevăzut la  art. 3 .    (8)    Cheltuielile cuprinse în cererile transmise de către Beneficiar vor fi verificate și aprobate, după caz, de către MTI în termen de 20 zile.    (9)    Plata aferentă cererilor va fi efectuată în termen de 5 de zile lucrătoare de la data la care MTI dispune de fonduri în contul de Trezorerie.    (10)    Pentru depunerea de către Beneficiar a unor documente adiționale sau clarificări solicitate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, termenul de 20 zile poate fi întrerupt fără ca perioadele de întrerupere cumulate să depășească 10 zile.    (11)    În cazul ultimei cereri depuse de Beneficiar în cadrul proiectului, termenul de 20 zile privind autorizarea cheltuielilor cuprinse în cererea finală poate fi prelungit cu durata necesară efectuării tuturor verificărilor procedurale, fără a depăși 60 de zile.    (12)    După efectuarea plății, MTI notifică Beneficiarului plata aferentă cheltuielilor autorizate.    (13)    Suspendarea totală/parțială a plăților până la data când problemele constatate sunt remediate poate fi efectuată de către MTI, în următoarele cazuri:  a)    Beneficiarul, fără o justificare aprobată în prealabil de către MTI, nu respectă prevederile Cererii de finanțare sau instrucțiunile emise în executarea Contractului;   ...     b)    Beneficiarul nu prezintă raportările prevăzute în Contract precum și în situația în care aceste raportări nu conțin toate informațiile solicitate sau în cazul în care nu sunt implementate în termen măsurile cuprinse în actele normative cu impact asupra implementării Proiectului sau derulării Contractului;   ...     c)    când reprezentantul organismului european abilitat să efectueze verificări suplimentare în urma informațiilor primite cu privire la cheltuielile indicate ca eligibile, constată o neregulă care nu a fost corectată. În cazul în care Beneficiarul nu va lua toate măsurile necesare, CE poate decide anularea totală/parțială a contribuției europene. Începând cu data emiterii deciziei CE de anulare totală a contribuției europene, MTI va considera prezentul Contract ca fiind încetat de plin drept și îl va notifica pe Beneficiar, fără intervenția instanței de judecată și fără nici o formalitate prealabilă.   ...     d)    în situația în care, în urma constatării unor indicii de fraudă sau tentativă la fraudă, organul de urmărire penală transmite cazul spre soluționare instanțelor de judecată.   ...       a.    Mecanismul aferent cererilor de prefinanțare  (1)    Pentru granturile acordate, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii poate asigura o prefinanțare aferentă investiției de până la 40% din valoarea totală a grantului . Cererile de prefinanțare au ca justificare existența unor angajamente de plată, respectiv contracte, comenzi sau alte documente justificative.    (2)    Este necesar ca Beneficiarii să constituie garanții pentru suma aferentă prefinanțării solicitate prin depunerea unui instrument de garantare emis în condițiile legii de o societate bancară sau de o societate de asigurări ( Anexa nr. 10  la Ghidul solicitantului).    (3)    Beneficiarul poate depune o singură cerere de prefinanțare. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii transferă suma către beneficiar în termenele prevăzute în contractul de finanțare. Cererea de prefinanțare trebuie să fie însoțită de copii ale contractelor încheiate de către Beneficiar, dacă acestea nu au fost transmise în prealabil.    (4)    În termen de maximum 20 de zile de la data depunerii de către Beneficiar a cererii de prefinanțare, MTI efectuează verificarea corespunzătoare aprobării documentației în vederea plății.    (5)    După efectuarea verificărilor, în cazul în care nu sunt necesare clarificări din partea Beneficiarului, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii emite Beneficiarului o notificare cuprinzând rezultatele verificărilor efectuate.    (6)    Plata aferentă cererii de prefinanțare va fi efectuată în termen de 5 de zile lucrătoare de la data la care MTI dispune de fonduri în contul de Trezorerie.    (7)    În termen de maximum 2 zile lucrătoare de la transferul sumelor, MTI transmite Beneficiarului o notificare în acest sens.    (8)    Pentru depunerea de către Beneficiar a unor documente adiționale sau clarificări solicitate de MTI, termenul de 20 de zile poate fi întrerupt fără ca perioadele de întrerupere cumulate să depășească 10 zile.    (9)    Beneficiarul care a primit prefinanțare poate justifica utilizarea acesteia prin cheltuieli eligibile cuprinse în cereri de rambursare, depuse conform termenelor prevăzute în prezentul contract.    (10)    Beneficiarul trebuie să justifice integral prefinanțarea primită prin cereri de rambursare transmise în termen de maximum 12 luni de la data la care MTI a virat prefinanțarea.    (11)    Beneficiarii au obligația de a depune la MTI prima cerere de rambursare pentru cheltuielile efectuate, punând la dispoziție documentele justificative, pentru cheltuieli eligibile autorizate prin cererea de prefinanțare în termen maxim de 6 luni.    (12)    În cazul în care Ministerul Transporturilor și Infrastructurii autorizează, în cererile de rambursare, cheltuieli eligibile acordate anterior ca și prefinanțare, contravaloarea acestora se deduce din valoarea prefinanțării, iar sumele respective nu se mai cuvin a fi rambursate Beneficiarului.    (13)    Beneficiarul are obligația restituirii sumelor virate ca și prefinanțare în cadrul Proiectului pentru care acesta nu justifică, prin cereri de rambursare, utilizarea acestora.    (14)    În cazul în care Beneficiarul nu restituie MTI sumele nejustificate acordate în aplicarea prevederilor  art. 7 lit. a)  alin. (6)  în termen de 15 zile de la data comunicării notificării, acesta emite decizii de recuperare a prefinanțării prin care se individualizează sumele de restituit exprimate în moneda națională. Decizia constituie titlu de creanță emis în condițiile legii și cuprinde elementele care se regăsesc la  art. 46 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare. În titlul de creanță se indică și contul în care Beneficiarul trebuie să efectueze plata.    (15)    Titlul de creanță se transmite Beneficiarului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii.    (16)    Împotriva titlului de creanță se poate formula contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării, care se depune la emitentul titlului de creanță contestat.    (17)    Introducerea contestației nu suspendă executarea titlului de creanță.    (18)    Beneficiarul are obligația efectuării plății sumelor stabilite prin decizia de recuperare a prefinanțării, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.    (19)    Titlul de creanță constituie titlu executoriu la împlinirea termenului de 30 de zile de la data comunicării acestuia.    (20)    Beneficiarul datorează pentru neachitarea la termen a obligațiilor stabilite prin titlul de creanță o dobândă care se calculează prin aplicarea ratei dobânzii datorate la soldul rămas de plată din contravaloarea în lei a sumelor, din prima zi de după expirarea termenului de 30 de zile de la data comunicării acestuia, până la data stingerii acesteia.    (21)    În cazul nerecuperării sumelor care fac obiectul obligației de restituire, la expirarea termenului de 30 de zile de la data comunicării deciziei de recuperare a prefinanțării, MTI comunică titlurile executorii împreună cu dovada comunicării acestora organelor fiscale competente din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea recuperării sumelor individualizate prin acestea, potrivit prevederilor  Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare.    (22)    Recuperarea sumelor prin executare silită, în temeiul titlurilor executorii, se efectuează în conturile indicate de organele fiscale competente. Sumele recuperate se virează de îndată de către organele fiscale în conturile indicate în titlul de creanță.    (23)    În vederea încasării de la debitor a dobânzii prevăzute la punctul (19), MTI, ulterior emiterii deciziei de recuperare a prefinanțării, are obligația de a calcula cuantumul acesteia și de a emite decizia de stabilire a dobânzii, care constituie titlu de creanță și se comunică debitorului. Dispozițiile  alin. (20)  sunt aplicabile în mod corespunzător.    (24)    Rata dobânzii prevăzută la alin. 20 se calculează la nivelul determinat pentru creanțele bugetare potrivit  art. 174 din Codul de Procedură Fiscală , în vigoare la data întocmirii titlului de creanță, prevăzut la punctul (23).    (25)    Sumele reprezentând dobânzi datorate pentru neachitarea la termen a obligațiilor prevăzute în titlul de creanță se virează conform prevederilor pct. (22). Dobânzile se utilizează pentru continuarea finanțării programului.    (26)    Sumele recuperate din prefinanțarea acordată se utilizează pentru continuarea finanțării aferente Fondului pentru modernizare.     ...     b.    Mecanismul aferent cererii de plată  (1)    Beneficiarul poate accesa mecanismul cererii de plată în conformitate cu prevederile  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2022 .    (2)    Beneficiarul poate depune cereri de plată prin care se solicită Ministerului Transporturilor și Infrastructurii virarea sumelor necesare pentru plata cheltuielilor eligibile, rambursabile, conform contractului de finanțare, în baza facturilor neplătite, facturilor de avans neplătite, precum și a altor documente justificative care atestă achiziția și recepția bunurilor necesare implementării investiției;    (3)    După primirea facturilor pentru livrarea bunurilor, respectiv a altor documente justificative care atestă achiziția și recepția bunurilor necesare implementării investiției, beneficiarul întocmește cererea de plată conform contractului de finanțare, împreună cu copii ale documentelor justificative aferente. Cererile de plată se depun în conformitate cu etapele prevăzute în calendarul de rambursare prevăzut în contractul de finanțare.    (4)    În termen de maximum 20 de zile de la data depunerii de către Beneficiar a cererii de plată de către beneficiar, MTI efectuează verificarea corespunzătoare aprobării documentației în vederea plății. După efectuarea verificărilor, în cazul în care nu sunt necesare clarificări din partea beneficiarului, MTI emite beneficiarului o notificare cuprinzând rezultatele verificărilor efectuate și virează beneficiarului suma costurilor rambursabile, în conformitate cu notificarea emisă. MTI transmite beneficiarului o notificare de plată întocmită individual pentru fiecare cerere de plată, în termen de maxim 48 de ore de la transferul sumelor.    (5)    Pentru depunerea de către Beneficiar a unor documente adiționale sau clarificări solicitate de MTI, termenul de 20 de zile poate fi întrerupt fără ca perioadele de întrerupere cumulate să depășească 10 zile.    (6)    Plata aferentă cererii de plată va fi efectuată în termen de 5 de zile lucrătoare de la data la care MTI dispune de fonduri în contul de Trezorerie.    (7)    În termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data încasării sumelor virate de către MTI și după achitarea costurilor respective, beneficiarii au obligația de a depune cererea de rambursare aferentă cererii de plată la MTI, în care sunt incluse toate sumele din facturile decontate prin cererea de plată, însoțite de documentele justificative. Cererile de rambursare aferente cererilor de plată se depun în conformitate cu Graficul de rambursare prevăzut în contractul de finanțare.    (8)    Beneficiarii au obligația de a achita integral contribuția proprie (cheltuieli neeligibile inclusiv TVA etc.) cel mai târziu până la data depunerii cererii de rambursare aferente cererii de plată.    (9)    Cererea de rambursare aferentă cererii de plată va fi însoțită de documente justificative (ordine de plata pentru plata integrală a facturilor, extrase de cont, procese verbale, certificatele de garanție etc). Beneficiarul are obligația să anexeze la dosarul cererii rambursare aferente cererii de plată raportul emis de auditor.    (10)    În termen de maximum 20 de zile de la data depunerii de către Beneficiar a cererii de rambursare aferente cererii de plată, MTI verifică documentele transmise în cadrul cererii de rambursare aferentă cererii de plată. După efectuarea verificărilor și în cazul în care nu sunt necesare clarificări din partea beneficiarului, MTI emite beneficiarului o notificare cu privire la suma autorizată.    (11)    Pentru depunerea de către Beneficiar a unor documente adiționale sau clarificări solicitate de MTI, termenul de 20 de zile poate fi întrerupt fără ca perioadele de întrerupere cumulate să depășească 10 zile.    (12)    Beneficiarul are obligația restituirii integrale a sumelor virate în cazul Proiectului pentru care acesta nu justifică prin cereri de rambursare aferente cererii de plată utilizarea acestora.    (13)    În cazul în care Beneficiarul nu restituie MTI sumele nejustificate acordate prin cererile de plată în termen de 15 zile de la data comunicării notificării, acesta emite decizii de recuperare a sumelor aferente cererii de plată prin care se individualizează sumele de restituit exprimate în moneda națională. Decizia constituie titlu de creanță emis în condițiile legii și cuprinde elementele care se regăsesc la  art. 46 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare. În titlul de creanță se menționează că sumele sunt purtătoare de dobânzi pentru neachitarea la termen și se indică contul în care Beneficiarul trebuie să efectueze plata.    (14)    Titlul de creanță se transmite Beneficiarului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii.    (15)    Împotriva titlului de creanță se poate formula contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării, care se depune la emitentul titlului de creanță contestat.    (16)    Introducerea contestației nu suspendă executarea titlului de creanță.    (17)    Beneficiarul are obligația efectuării plății sumelor stabilite prin decizia de recuperare a sumelor autorizate prin cererea de plată, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.    (18)    Titlul de creanță constituie titlu executoriu la împlinirea termenului de 30 de zile de la data comunicării acestuia.    (19)    Beneficiarul datorează pentru neachitarea la termen a obligațiilor stabilite prin titlul de creanță o dobândă care se calculează prin aplicarea ratei dobânzii datorate la soldul rămas de plată din contravaloarea în lei a sumelor prevăzute la  alin. (13) , din prima zi de după expirarea termenului de 30 de zile de la data comunicării acestuia, până la data stingerii acesteia.    (20)    În cazul nerecuperării sumelor care fac obiectul obligației de restituire, la expirarea termenului de 30 de zile de la data comunicării deciziei de recuperare a sumelor autorizate prin cererea de plată, MTI comunică titlurile executorii împreună cu dovada comunicării acestora organelor fiscale competente din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea recuperării sumelor individualizate prin acestea potrivit prevederilor  Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare.    (21)    Recuperarea sumelor prin executare silită, în temeiul titlurilor executorii, se efectuează în conturile indicate de organele fiscale competente. Sumele recuperate se virează de îndată de către organele fiscale în conturile indicate în titlul de creanță.    (22)    Dobânda prevăzută la  alin. 20  se calculează la nivelul determinat pentru creanțele bugetare potrivit  art. 174 din Codul de Procedură Fiscală , în vigoare la data întocmirii titlului de creanță, prevăzut la  alin.18 .    (23)    Sumele reprezentând dobânzi datorate pentru neachitarea la termen a obligațiilor prevăzute în titlul de creanță se virează conform prevederilor  alin. (21) .    (24)    Sumele recuperate conform prevederilor  alin. (13)-(21)  se utilizează pentru continuarea finanțării aferente Fondului pentru modernizare.     ...     c.    Mecanismul aferent cererilor de rambursare  (1)    După semnarea contractului de finanțare, beneficiarul va contracta un auditor financiar independent pentru verificarea costurilor solicitate la rambursare de la MTI, conform criteriilor de eligibilitate aplicabile investițiilor finanțate prin Fondul pentru modernizare. Auditorul va emite un raport separat pentru fiecare cerere de rambursare. Beneficiarul are obligația să anexeze la dosarul de rambursare raportul emis de auditor. Beneficiarul are obligația de a depune la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii cereri de rambursare pentru cheltuielile efectuate în termen de maximum 6 luni de la efectuarea acestora, cu exceptia primei cereri de rambursare, atașând documentele justificative menționate.    (2)    Cheltuielile solicitate la rambursare nu includ TVA.    (3)    În termen de maximum 20 de zile de la data depunerii de către Beneficiar a cererii de rambursare, MTI efectuează verificarea cheltuielilor eligibile cuprinse în cererea de rambursare și în cazul în care nu sunt necesare clarificări din partea Beneficiarului, emite acestuia o notificare cuprinzând rezultatele verificărilor efectuate și aprobarea cererii de rambursare. Plata aferentă cererii de rambursare va fi efectuată în termen de 5 de zile lucrătoare de la data la care MTI dispune de fonduri în contul de Trezorerie.    (4)    Pentru depunerea de către Beneficiar a unor documente adiționale sau clarificări solicitate de MTI, termenul de 20 de zile poate fi întrerupt fără ca perioadele de întrerupere cumulate să depășească 10 zile.    (5)    Cererea de rambursare va fi însoțită de documente justificative, precum: facturile pentru livrarea bunurilor/prestarea serviciilor/execuția lucrărilor recepționate, acceptate la plată, facturile de avans în conformitate cu clauzele prevăzute în contractele de achiziții aferente proiectelor implementate, acceptate la plată, ordine de plată, extrase de cont, procese verbale de recepție, raport de audit financiar, întocmit în baza  art. 21 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2022 .    (6)    În maximum 2 zile lucrătoare de la transferul sumelor, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii transmite Beneficiarului o notificare, în acest sens.    (7)    În cazul ultimei cereri de rambursare depuse de Beneficiar în cadrul Proiectului, termenul de 20 de zile poate fi prelungit, cu durata necesară efectuării tuturor verificărilor procedurale specifice autorizării plății finale, dar nu mai mult de 60 de zile.    (8)    La cererea de rambursare finală, MTI verifică îndeplinirea următoarelor condiții:  a)    dovada atingerii indicatorilor tehnici ai investiției, demonstrată, după caz, prin procesul verbal de recepție/procesul verbal de punere în funcțiune a investiției, alte mijloace de probă;   ...     b)    existența unui raport de audit final independent favorabil;   ...     c)    prezentarea ordinelor de plată și a extrasele de cont la zi.   ...       (9)    Nedepunerea de către Beneficiar a documentelor sau clarificărilor solicitate în termenul prevăzut în Contract atrage respingerea, parțială sau totală, după caz, a cererii de rambursare. În acest caz, Beneficiarul are dreptul de a depune o nouă cerere de rambursare pentru aceleași cheltuieli.    (10)    Dacă Beneficiarul nu transmite MTI cererea de rambursare finală în termen de maxim 90 de zile de la expirarea perioadei de implementare prevăzută la  art. 2 , acesta este considerat decăzut din dreptul de a solicita această rambursare, fără a fi necesară nicio notificare sau îndeplinirea oricăror altor formalități de către MTI.    (11)    Beneficiarul va efectua plata cheltuielilor eligibile numai prin transfer bancar. Nu vor fi considerate eligibile cheltuielile ce se vor plăti în numerar sau prin altă modalitate de plată decât prin transfer bancar.    (13)    MTI este responsabil de a verifica eligibilitatea cheltuielilor tuturor activităților aferente implementării Proiectului care fac obiectul prezentului Contract. Verificarea se face pe baza documentației solicitate ce însoțește cererea de rambursare    (14)    MTI va efectua plata cererii de rambursare în contul Beneficiarului dedicat proiectului, indicat în cererea de rambursare, conform prevederilor legale.     ...         
				 + 
			  Capitolul V   VERIFICĂRI. AUDIT. NEREGULI. MONITORIZARE ȘI RAPORTARE     
				 + 
			  Articolul 8          Verificări și audit  (1)    Beneficiarul va transmite Organismului delegat în termen de 15 zile de la semnarea prezentului Contract, lista persoanelor implicate, cu menționarea funcțiilor acestora în gestionarea Proiectului. Orice modificare a acestor documente va fi comunicată Organismului delegat în termen de 15 zile de la producerea evenimentului.    (2)    Beneficiarul trebuie să asigure Procedurile interne privind capacitatea administrativă pentru implementarea Proiectului în condițiile Contractului.    (3)    Beneficiarul trebuie să asigure existența unei proceduri de îndosariere și arhivare a documentelor referitoare la implementarea Proiectului, precum și un spațiu corespunzător pentru păstrarea acestora, astfel încât să asigure respectarea unei piste de audit corespunzătoare, care să asigure verificarea următoarelor aspecte:  a.    respectarea prevederilor Contractului în ceea ce privește achizițiile;   ...     b.    progresele înregistrate și rezultatele obținute în perioada de implementare a Proiectului, demersurile întreprinse de Beneficiar pentru analiza și aprobarea acestora, modul în care acestea se reflectă în sistemul contabil al Beneficiarului;   ...     c.    modul în care au fost fundamentate deciziile adoptate de Beneficiar în ceea ce privește implementarea Proiectului;   ...     d.    modul de autorizare și efectuare a plăților și de evidențiere a acestora în sistemul contabil al Beneficiarului;   ...     e.    modul în care a fost utilizată cofinanțarea cheltuielilor neeligibile în conformitate cu prevederile Contractului;   ...     f.    modul în care au fost stabilite, raportate și recuperate debitele rezultate în perioada implementării Proiectului;   ...     g.    modul în care s-a realizat informarea și publicitatea Proiectului.   ...       (4)    Documentele care constituie pista de audit vor fi păstrate ca documente originale și, în cazuri excepționale, ca documente certificate a fi conforme cu originalul, iar păstrarea acestora se va face în cel puțin unul dintre următoarele formate autorizate:  a.    documente originale;   ...     b.    fotocopii ale documentelor originale (certificate "conform cu originalul" de către persoana care a fotocopiat documentul original sau de către emitentul documentului original);   ...     c.    versiuni electronice ale documentelor originale, în format "read-only", pe suport electronic;   ...     d.    documente care există doar în format electronic (în acest caz, Beneficiarul se va asigura că sistemul informatic respectă cerințele de securitate conform standardelor acceptate).   ...       (5)    Pentru evidența contabilă a operațiunilor referitoare la Proiect, Beneficiarul trebuie să utilizeze un sistem contabil distinct sau cel puțin un sistem contabil care să permită o evidență distinctă a operațiunilor referitoare la Proiect. Sistemul contabil utilizat va fi în conformitate cu legislația națională în vigoare.    (6)    Beneficiarul trebuie să asigure, pentru o perioadă de timp de 10 ani, de la data la care a fost acordată ultima alocare specifică integritatea și disponibilitatea documentelor care constituie pista de audit.        
				 + 
			  Articolul 9          Nereguli  (1)    Părțile se obligă să ia toate măsurile pentru utilizarea în mod corespunzător a finanțării, în conformitate cu legislația incidentă, în special măsuri de prevenție a neregulilor, a dublei finanțări, a conflictului de interese, a cazurilor de fraudă, de corupție și a oricăror alte activități ilegale.    (2)    Beneficiarul ia măsurile adecvate pentru a proteja interesele financiare ale Uniunii Europene și pentru a se asigura că utilizarea fondurilor respectă normele aplicabile din dreptul Uniunii Europene și din dreptul intern, în special măsuri de prevenție a neregulilor, a dublei finanțări, a conflictului de interese, a cazurilor de fraudă, de corupție și a oricăror alte activități ilegale.    (3)    Dacă în timpul derulării prezentului Contract, Organismul delegat sau alte structuri responsabile identifică abateri de la aplicarea prevederilor contractuale, ale prevederilor legislației naționale și/sau europene, Organismul delegat poate dispune măsuri proporționale.    (4)    Pentru recuperarea sumelor virate și nejustificate, Beneficiarul va fi notificat de către Organismul delegat cu privire la obligația restituirii acestora în termen de 15 (cincisprezece) zile de la primirea notificării. În situația nerestituirii respectivelor sume în termenul anterior menționat, se va realiza recuperarea acestora pentru protejarea intereselor finanțatorilor.    (5)    Pentru recuperarea creanțelor bugetare, Organismul delegat va emite decizia de recuperare, prin care se individualizează sumele de restituit exprimate în moneda națională. Decizia constituie titlu de creanță emis în condițiile  art. 23 alin. (2) din OUG nr. 60/2022  și cuprinde elementele care se regăsesc la  art. 46 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare. În titlul de creanță se indică și contul în care Beneficiarul trebuie să efectueze plata.    (6)    În cazul rezilierii, în oricare din situațiile prevăzute de prezentul contract de finanțare și recuperării finanțării nerambursabile acordate, se vor calcula penalități de întârziere în conformitate cu prevederile  art. 176 din Codul de procedură fiscală .    (7)    În cazul în care creanțele bugetare rezultate din abaterile prevăzute la  alin. (3)  și creanțele fiscale rezultate din rezilierea Contractului nu pot fi recuperate prin încasare, titlurile executorii, împreună cu dovada comunicării acestora, sunt transmise organelor fiscale competente.        
				 + 
			  Articolul 10          Monitorizare și raportare  (1)    Pe toată perioada implementării proiectului, Beneficiarul va transmite trimestrial Organismului delegat raportul de progres, însoțit de o declarație privind acuratețea informațiilor incluse în acesta.    (2)    Beneficiarul va transmite anual Organismului delegat, până la data de 31 ianuarie, raportul de implementare aferent anului anterior, însoțit de o declarație privind acuratețea informațiilor incluse în acesta.    (3)    Raportul final al Proiectului, pentru întreaga perioadă de implementare, va fi transmis Organismului delegat în termen de maximum 60 de zile calendaristice de la expirarea perioadei de implementare.    (4)    Beneficiarul are obligația să furnizeze Organismului delegat orice documente, date și/sau informații solicitate în legătură cu implementarea Proiectului și executarea prezentului Contract, în termenul și condițiile specificate în solicitarea respectivă.    (5)    Beneficiarul are obligația de a transmite în termen de maximum 5 zile lucrătoare modificările la contractele de achiziție deja depuse pentru o cerere de rambursare, însoțite de următoarele:  a)    documentele suport/justificative care stau la baza modificării,   ...     b)    analiza efectuată de Beneficiar și punctul de vedere al acestuia cu privire la modificarea contractului de achiziție, în cazul în care solicitarea a fost transmisă de către cealaltă parte contractantă (inclusiv corespondența purtată cu contractorul);   ...     c)    actul adițional la contractul de achiziție.   ...       (6)    Pe întreaga perioadă de implementare a Proiectului, Beneficiarul va pune la dispoziția Organismului delegat, la solicitarea acestuia, toate studiile și bazele de date aferente rezultate în cadrul proiectului, în format electronic, cu excepția informațiilor care potrivit legii se încadrează în categoria informațiilor clasificate.    (7)    La solicitarea Organismului delegat, în vederea revizuirii angajamentelor bugetare, dacă este cazul, Beneficiarul va întocmi și transmite previziuni privind fluxurile financiare pentru un an calendaristic, în forma și la data precizate în scris în solicitarea Organismului delegat    (8)    Beneficiarul va răspunde invitației Organismului delegat de a asigura participarea reprezentanților săi la întâlnirile și acțiunile organizate referitoare la implementarea Proiectului.    (9)    Beneficiarul va informa Organismul delegat cu privire la problemele întâmpinate în implementarea Proiectului în cel mai scurt timp posibil de la apariția acestora. Conform responsabilităților pe care le are și în limita sferei sale de competență, Organismul delegat va sprijini Beneficiarul în vederea soluționării problemelor semnalate și în scopul atingerii indicatorilor Proiectului.    (10)    Beneficiarul va asigura transmiterea la Organismul delegat a copiilor documentelor rezultate în urma verificării sistemului de management și control stabilit la nivelul Beneficiarului sau în urma verificării operațiunilor referitoare la implementarea Proiectului, precum și planurile de acțiune cu termene concrete și funcțiile persoanelor responsabile, pentru implementarea recomandărilor cuprinse în rapoartele menționate mai sus, în termen de 5 zile calendaristice de la primirea acestora.    (11)    Beneficiarul va asigura transmiterea trimestrială la Organismul delegat, până la sfârșitul lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează raportarea, a stadiului implementării recomandărilor cuprinse în documentele menționate la  alin. (10) .    (12)    Vizita de monitorizare a Organismului delegat, pe parcursul implementării Proiectului, are în vedere următoarele:  a.    verificarea existenței fizice a proiectului sau a unui sistem de management performant al proiectului și permiterea verificării corectitudinii, completitudinii și acurateței informației furnizate de Beneficiar în rapoartele de progres și a gradului de realizare a indicatorilor stabiliți prin Contract.   ...     b.    facilitarea contactului dintre reprezentanții Organismului delegat și beneficiari în scopul comunicării problemelor care pot împiedica implementarea corespunzătoare a Proiectului.   ...     c.    urmărirea asigurării faptului că Proiectul se derulează conform Contractului de Finanțare, identificarea, în timp util, posibilelor probleme și propunerea de măsuri de rezolvare a acestora, precum și îmbunătățirea activității de implementare, inclusiv identificarea elementelor de succes ale Proiectului și bunele practici;   ...       (13)    Beneficiarul va transmite la Organismul delegat, Rapoarte anuale de durabilitate, până la data de 31 martie a anului următor, pe întreaga perioada de durabilitate a Proiectului, începând cu primul an calendaristic ce urmează anului în care a fost finalizată implementarea.    (14)    Rapoartele anuale de durabilitate vor conține date și informații privind:  a.    modificări ale statutului și datelor de identificare a beneficiarului,   ...     b.    modul și locul de utilizare a infrastructurilor, echipamentelor și bunurilor realizate sau achiziționate în cadrul Proiectului   ...     c.    modul în care investiția în infrastructură menține nivelul indicatorilor de rezultat asumați în cadrul Proiectului   ...       (15)    Beneficiarul are obligația de a participa la vizitele de monitorizare, de a furniza echipei de monitorizare a Organismului delegat toate informațiile solicitate și de a permite accesul neîngrădit al acesteia la documentele aferente Proiectului și rezultatele declarate ca obținute pe parcursul implementării. Beneficiarul poate solicita, dacă este cazul, clarificări suplimentare.    (16)    Beneficiarul are obligația de a întreprinde toate acțiunile pentru a asigura durabilitatea Proiectului și de a dispune toate măsurile solicitate de Organismul delegat în urma vizitelor de monitorizare.          
				 + 
			  Capitolul VI   MODIFICAREA, SUSPENDAREA, ÎNCETAREA ȘI REZILIEREA CONTRACTULUI     
				 + 
			  Articolul 11          Modificarea contractului    (1)    Părțile au dreptul, pe durata îndeplinirii prezentului Contract, de a conveni modificarea clauzelor și/sau Anexelor acestuia, prin act adițional, încheiat în aceleași condiții de formă și de fond ca și Contractul.    (2)    În cazul în care solicitarea de modificare a Contractului vine din partea Beneficiarului, acesta are obligația de a o transmite Ministerului Transporturilor și Infrastructurii cu cel puțin 20 de zile lucrătoare înainte de termenul de la care urmează a intra în vigoare, cu excepția circumstanțelor acceptate de către Organismul delegat. Beneficiarul va transmite, odată cu solicitarea de modificare, documentele doveditoare care justifică necesitatea modificării clauzelor contractuale.    (3)    Actul adițional nu poate să vizeze o modificare a obiectului contractului, obiectivelor Proiectului și a indicatorilor acestuia, prevăzuți în Anexa nr. 1 - Cererea de finanțare.    (4)    Organismul delegat răspunde solicitării de modificare a Contractului, în maxim 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea solicitării, comunicând Beneficiarului, după caz, fie acordul cu privire la modificarea solicitată, fie respingerea acesteia, situație în care va comunica motivele care au stat la baza respingerii modificării.    (5)    Actul adițional intră în vigoare la data semnării de către ultima parte, cu excepția cazurilor în care prin actul adițional se constată modificări intervenite în legislația națională și/sau europeană relevantă, cu impact asupra executării prezentului Contract.    (6)    Prin excepție de la prevederile  alin. (1) , nu este necesară încheierea unui act adițional, Beneficiarul fiind obligat doar să notifice în scris Organismul delegat până la data punerii în funcțiune a investiției, următoarele situații:  a)    modificarea Graficului de depunere a cererii de rambursare, prevăzut în  Anexa nr. 2 a );   ...     b)    modificarea Planului de achiziții, prevăzut în  Anexa nr. 1 ;   ...     c)    înlocuirea sau introducerea de membri noi în Lista persoanelor nominalizate, acolo unde este cazul;   ...     d)    modificarea Bugetului Proiectului, în conformitate cu dispozițiile  art. 7 alin. (4) ;   ...     e)    schimbarea adresei sediului Beneficiarului sau schimbarea denumirii, când aceasta nu intervine ca urmare a fuziunii sau divizării sau reorganizării în condițiile legii;   ...     f)    schimbarea contului special deschis pentru Proiect;   ...     g)    înlocuirea reprezentantului legal;   ...     h)    modificarea Graficului de activități prevăzut în  Anexa nr. 1 .   ...          Modificarea va produce efecte în termen de 10 zile de la momentul transmiterii notificării către Organismul delegat doar în situația în care Organismul delegat nu o respinge în mod expres și motivat în termenul respectiv.      
				 + 
			  Articolul 12          Suspendarea, încetarea, rezilierea contractului și recuperarea sumelor plătite    (1)    Suspendarea prezentului contract poate fi solicitată de oricare dintre părți ca urmare a transmiterii în sistemul informatic a unei cereri de suspendare a contractului în termen de 5 zile de la intervenirea situației ce determină imposibilitatea obiectivă a continuării derulării Proiectului.    (2)    Suspendarea implementării Proiectului va fi permisă Beneficiarului exclusiv în situații temeinic justificate și în condițiile în care este posibilă finalizarea implementării Proiectului în cadrul perioadei prevăzută la  art. 2 alin. (2) .    (3)    Cererea de suspendare formulată de Beneficiar va fi analizată de Organismul delegat în termen de 5 zile de la primirea acesteia, la finalul acestui interval urmând a se răspunde motivat Beneficiarului.    (4)    În cazul suspendării, părțile vor încheia un act adițional, în cuprinsul căruia vor fi prevăzute circumstanțele care au stat la baza suspendării și intervalul de timp pentru care contractul este suspendat.    (5)    Contractul încetează în următoarele situații:  a)    prin executarea la termen și conformă a tuturor obligațiilor asumate,   ...     b)    prin acordul de voință al părților,   ...     c)    în caz de forță majoră, astfel cum este prevăzută la  art. 16 ,   ...     d)    în cazul în care Beneficiarul nu reușește să remedieze neregula față de care a fost notificat conform  art. 7 alin. (13) lit. c) ,   ...     e)    la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de condamnare a Beneficiarului sau a reprezentantului/reprezentanților acestuia pentru săvârșirea unei infracțiuni de fraudă, corupție sau orice altă infracțiune săvârșită în legătură cu fondurile publice,   ...       (6)    În cazurile prevăzute la  alin. (5) lit. d)  și e), Contractul încetează de drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere, intervenția instanței sau orice altă formalitate, Beneficiarul urmând a restitui integral orice sumă primită în temeiul Contractului de finanțare, inclusiv dobânzi.    (7)    Contractul se poate rezilia în următoarele situații:  (a)    Oricare dintre părți poate decide rezilierea prezentului Contract în cazul neîndeplinirii culpabile de către cealaltă parte a obligațiilor ce îi incumbă în situația în care, după transmiterea în prealabil a unei notificări părții în culpă în care sunt descrise obligațiile neîndeplinite și prin care i se acordă un termen rezonabil pentru remediere, partea notificată nu se conformează. Rezilierea va opera la data expirării termenului de remediere, dacă partea în culpă nu a îndeplinit obligațiile notificate.   ...     (b)    Organismul delegat poate decide rezilierea prezentului Contract în cazul neîndeplinirii culpabile de către cealaltă parte a obligațiilor ce îi incumbă conform prevederilor art. 6 alin. (7)-(11),(13)-(23), (25), (26), (29), (31)-(33) și (40) în situația în care, după transmiterea în prealabil a unei notificări părții în culpă în care sunt descrise obligațiile neîndeplinite și prin care i se acordă un termen rezonabil pentru remediere, partea notificată nu se conformează. Rezilierea va opera fără intervenția instanței de judecată și fără orice altă formalitate suplimentară, cu recuperarea integrală a sumelor acordate, la data expirării termenului de remediere, dacă partea în culpă nu a îndeplinit obligațiile notificate   ...       (8)    Organismul delegat decide rezilierea prezentului Contract, fără punere în întârziere, fără intervenția instanței de judecată și fără orice altă formalitate suplimentară, cu recuperarea integrală a sumelor acordate, inclusiv dobânzile în următoarele cazuri:  a)    în situația în care Beneficiarul înregistrează, fără temeinică justificare probată cu înscrisuri și fără a propune măsuri de remediere, întârzieri mai mari de 6 luni față de termenele prevăzute în Graficul de activități, inclus în Anexa nr.1;   ...     b)    dacă Beneficiarul încalcă prevederile  art. 14  - Cesiunea;   ...     c)    dacă se constată faptul că Proiectul face obiectul unei alte finanțări din fonduri publice naționale sau comunitare sau faptul că a mai beneficiat de finanțare din alte programe naționale sau europene, pentru aceleași costuri în ultimii 5 ani;   ...     d)    în situația încălcării de către Beneficiar a obligațiilor prevăzute la art. 6 alin. (2) - (6), (24), (28), (36)-(39), cu consecința restituirii în întregime, a sumelor deja primite în baza prezentului Contract, inclusiv dobânzile, în termenul solicitat de către Organismul delegat.   ...     e)    Beneficiarul este de drept în întârziere prin simplul fapt al încălcării prevederilor prezentului Contract, inclusiv anexele acestuia.   ...       (9)    Cazul fortuit nu înlătură răspunderea contractuală a părților.        
				 + 
			  Capitolul VII   CESIUNE. CONFLICT DE INTERESE. FORȚA MAJORĂ. LITIGII     
				 + 
			  Articolul 13          Cesiunea       Prezentul Contract, precum și toate drepturile și obligațiile decurgând din implementarea acestuia nu pot face obiectul cesiunii totale sau parțiale, novației, subrogației sau a oricărui alt mecanism juridic de transmitere și/sau transformare a obligațiilor și drepturilor contractuale.      
				 + 
			  Articolul 14          Conflictul de interese  (1)    Părțile se obligă să ia toate măsurile pentru respectarea regulilor pentru evitarea conflictului de interese, în conformitate cu prevederile legislației naționale și europene incidente, fără a se limita la acestea, precum și să se informeze reciproc, de îndată ce au luat la cunoștință, în legătură cu orice situație care dă naștere sau este posibil să dea naștere unui astfel de conflict.    (2)    Părțile au obligația de a urmări respectarea prevederilor  Legii nr. 161/2003  privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.    (3)    Beneficiarii, au obligația de a respecta aplicarea prevederilor referitoare la conflictele de interese prevăzute de legislația în materia achizițiilor.        
				 + 
			  Articolul 15          Forța majoră  (1)    Prin forță majoră se înțelege orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil intervenit după data semnării Contractului, care împiedică executarea în tot sau în parte a Contractului și care exonerează de răspundere partea care o invocă.    (2)    Pot constitui cauze de forță majoră evenimente cum ar fi: calamitățile naturale (cutremure, inundații, alunecări de teren), război, revoluție, embargo, enumerarea nefiind exhaustivă.    (3)    Partea care invocă forța majoră are obligația de a notifica celeilalte părți cazul de forță majoră, în termen de 5 zile de la data apariției și de a dovedi existența situației de forță majoră în baza unui document eliberat sau emis de către Camera de Comerț și Industrie a României, în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării acestuia. De asemenea, are obligația de a comunica încetarea situației de forță majoră, în termen de 5 zile de la data când aceasta a survenit.    (4)    Părțile au obligația de a lua orice măsuri care le stau la dispoziție în vederea limitării consecințelor acțiunii de forță majoră.    (5)    Dacă partea care invocă forța majoră nu procedează la notificarea începerii și încetării cazului de forță majoră, în condițiile și termenele prevăzute, va suporta toate daunele provocate celeilalte părți prin lipsa de notificare.    (6)    Executarea Contractului va fi suspendată de la data apariției cazului de forță majoră pe perioada de acțiune a acesteia, fără a prejudicia drepturile ce se cuvin părților.    (7)    În cazul în care forța majoră și/sau efectele acesteia obligă la suspendarea executării prezentului Contract pe o perioadă mai mare de o lună, părțile se vor întâlni într-un termen de cel mult 10 zile de la expirarea acestei perioade, pentru a conveni asupra modului de continuare, modificare sau încetare a prezentului Contract, fără ca vreuna dintre părți să pretindă celeilalte plata daunelor interese.        
				 + 
			  Articolul 16          Soluționarea litigiilor  a.    Părțile contractante vor depune toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă orice neînțelegere sau dispută care poate apărea între ele în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea prezentului Contract.   ...     b.    În cazul în care nu se soluționează amiabil divergențele contractuale, litigiul va fi soluționat de către instanțele românești competente.   ...           
				 + 
			  Capitolul VIII   TRANSPARENȚĂ. CONFIDENȚIALITATE. PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL.     
				 + 
			  Articolul 17          Transparență  (1)    Contractul, inclusiv anexele sale, precum și informațiile și documentele vizând executarea acestora constituie informații de interes public în condițiile prevederilor  Legii nr. 544/2001  privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea excepțiilor prevăzute de aceasta și a celor stabilite prin prezentul contract.    (2)    Următoarele elemente, așa cum rezultă acestea din prezentul contract și anexele acestuia, inclusiv, dacă e cazul, din actele adiționale prin care se aduc modificări contractului sau anexelor sale, nu pot avea caracter confidențial:  a.    denumirea proiectului, denumirea completă a beneficiarului, data de începere și cea de finalizare ale Proiectului, date de contact - minimum o adresă de email și număr de telefon - ale persoanelor implicate în gestionarea proiectului;   ...     b.    locul de implementare a Proiectului - localitate, județ, regiune și, dacă proiectul include activități care se adresează publicului, adresa exactă și datele de contact pentru spațiile dedicate acestor activități în cadrul Proiectului;   ...     c.    valoarea totală a finanțării nerambursabile acordate și intensitatea sprijinului, exprimate atât ca sumă concretă, cât și ca procent din totalul cheltuielilor eligibile ale Proiectului, precum și valoarea plăților efectuate;   ...     d.    informații privind resursele umane din cadrul proiectului: denumirea postului, numărul de resurse pentru o categorie de posturi, timpul de lucru per categorii de posturi;   ...     e.    rezultatele estimate și cele realizate ale Proiectului, atât cele corespunzătoare obiectului, cât și cele corespunzătoare activităților, cu referire la indicatorii stabiliți.   ...           
				 + 
			  Articolul 18          Confidențialitate  (1)    Cu excepția prevederilor  art. 18 , părțile pot conveni prin prezentul Contract asupra caracterului confidențial al documentelor, secțiunilor, respectiv informațiilor din proiect menționate explicit în anexe, având în vedere că publicarea acestora aduce atingere prevederilor din dreptul concurenței, respectiv proprietății intelectuale ori altor dispoziții legale aplicabile, conform justificării incluse în anexa menționată sau în adresa de comunicare, în cazul informațiilor confidențiale comunicate pe durata derulării Contractului.    (2)    Organismul delegat și Beneficiarul sunt exonerați de răspunderea pentru dezvăluirea de documente sau informații stabilite de părți ca fiind confidențiale dacă:  a.    informația a fost dezvăluită după ce a fost obținut acordul scris al celeilalte părți contractante pentru asemenea dezvăluire, sau   ...     b.    partea a fost obligată în mod legal să dezvăluie informația.   ...           
				 + 
			  Articolul 19          Protecția datelor cu caracter personal  (1)    Prezentul contract reprezintă un acord ferm pentru părțile contractante în ceea ce privește gestionarea și prelucrarea datelor cu caracter personal primite în vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale, în conformitate cu  Regulamentul (UE) 679/2016  al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE.    (2)    Datele cu caracter personal nu pot fi prelucrate și publicate, pentru informarea publicului, decât cu informarea prealabilă a titularilor asupra scopului prelucrării sau publicării și obținerea consimțământului acestora, în condițiile legii.          
				 + 
			  Capitolul IX   DISPOZIȚII FINALE     
				 + 
			  Articolul 20          Publicarea datelor  (1)    Părțile se obligă ca, pe întreaga perioadă de implementare a prezentului Contract și până la finalizarea Fondului pentru Modernizare, să asigure vizibilitatea rezultatelor Proiectului conform prevederilor Manualului de Identitate Vizuală (MIV) publicat de Ministerul Energiei și Instrucțiunilor emise de Ministerul Energiei sau Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în acest sens, prin publicarea pe pagina web proprie în cadrul secțiunii dedicate proiectului a informațiilor referitoare la implementarea Proiectului (comunicate de presă, anunțuri, descrierea proiectului, fotografii etc.).    (2)    În termen de 15 zile calendaristice de la data intrării în vigoare a Contractului, Beneficiarul va transmite pentru analiză și aprobare Organismului delegat, la adresa de e-mail: contact.fm@fonduri.mt.ro, Planul de comunicare aferent Proiectului, întocmit conform modelului din cadrul  Anexei nr. 2b.1 ) la prezentul Contract și în concordanță cu prevederile Manualului de identitate vizuală publicat de Ministerul Energiei. Ulterior aprobării de către Organismul delegat acesta va fi transmis prin Notificare în sistemul MySMIS.    (3)    Beneficiarul este obligat să realizeze măsurile de informare și publicitate incluse în Planul de comunicare în termenele asumate și să asigure resursele bugetare necesare îndeplinirii acestora din bugetul propriu.    (4)    Orice modificare a Planului de comunicare se face cu înștiințarea și acordul Organismului delegat.    (5)    Beneficiarul va transmite semestrial Organismului delegat informații privind activitățile de informare și publicitate realizate conform modelului din  Anexa 2b.2  la Contract. Raportul se va transmite pe e-mail la adresa contact.fm@fonduri.mt.ro în format pdf. avizat și editabil cu anexele aferente.    (6)    Beneficiarul își exprimă acordul cu privire la prelucrarea, stocarea, publicarea, reutilizarea și arhivarea datelor obținute pe parcursul desfășurării Contractului de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în vederea utilizării, pe toată durata, precum și după încetarea acestuia, în scopul verificării modului de implementare și/sau a respectării clauzelor contractuale și a legislației naționale și europene.    (7)    Organismul delegat va informa despre data închiderii oficiale/parțiale a Fondului pentru modernizare prin intermediul mijloacelor publice de informare.    (8)    În toate activitățile de comunicare vor fi afișate corect și vizibil emblemele conform Manualului de Identitate Vizuală.    (9)    Beneficiarul este de acord ca documentele și informațiile menționate la  art. 20 alin. (1)  să fie publicate de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și/sau Ministerul Energiei, pe site-urile proprii, cu respectarea  art. 20 alin. (6) .        
				 + 
			  Articolul 21          Corespondența    (1)    Întreaga corespondență legată de prezentul Contract se va face prin sistemul informatic dedicat sau în format letric, după caz, situație în care părțile vor prezenta informațiile, la următoarele adrese:     Pentru Beneficiar: ..............       Persoane responsabile: ..............,       Pentru Organismul delegat: municipiul București, Bulevardul Splaiul Independentei nr. 319, Sema Parc, Clădirea London Office sectorul 6, România.       Persoana responsabilă: .............. - Direcția Generală Programe Europene Transport.      (2)    Orice notificare între părți produce efecte juridice de la momentul generării confirmării de primire.    (3)    Organismul delegat poate comunica precizări referitoare la modele și formate de formulare pentru aplicarea prevederilor prezentului Contract.      
				 + 
			  Articolul 22          Legea aplicabilă și limba utilizată  (1)    Legea care guvernează acest Contract și în conformitate cu care este interpretat este legea română.    (2)    Limba prezentului Contract este limba română.        
				 + 
			  Articolul 23          Anexele Contractului       Următoarele documente sunt anexe la prezentul Contract și constituie parte integrantă a prezentului Contract:     Anexa nr. 1 - Cererea de finanțare       Anexa nr. 2a) Graficul de depunere a cererilor de prefinanțare /rambursare/rambursare aferentă cererii de plată       Anexa nr. 2b) Comunicare MIV       Anexa nr. 3, din care fac parte:  a)    Raport trimestrial de progres   ...     b)    Raport anual de implementare   ...     c)    Raport final   ...           
				 + 
			  Articolul 24          Semnare       Prezentul Contract a fost încheiat astăzi, ........., în două (2) exemplare originale, un exemplar pentru Organismul delegat și un exemplar pentru Beneficiar, toate exemplarele întocmite având aceeași valoare juridică.          Pentru Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de Organism delegat     Pentru Beneficiar       Nume:     Nume:       Funcție:     Funcție:       Semnătura:     Semnătura:       Data:     Data:       
				 + 
			  Anexa nr. 2a)             Graficul de depunere a cererilor de prefinanțare/        rambursare/rambursare aferentă cererii de plată        Nr. crt     Activitate     Tip cerere     Lună proiect, depunere cerere**)     Lună calendaristică, depunere cerere     Valoarea estimată a cheltuielilor eligibile ce vor fi solicitate (lei)*)     Observații       0     1     2     3     4     5     6       1                                        *) Totalul pe a 5 - a coloană va fi egal cu valoarea eligibilă a contractului de finanțare.       **) Luna "n" de la semnarea contractului de finanțare        
				 + 
			  Anexa nr. 2b.1)           Model orientativ - Plan de comunicare         PLAN DE COMUNICARE         Proiect:       Beneficiar:      1.     Obiective de comunicare                 -   -            2.     Activități minime obligatorii            Activitatea de comunicare     Cantitate     Publicul țintă*1)     Canalul de difuzare/mijlocul de comunicare     Perioadă*2)     Indicator de realizare (output)*3)     Buget alocat       2.1     Comunicat/anunț de presă la începutul proiectului     1     Mass media   Publicul larg   Public specializat     Website beneficiar          Nr. vizualizări website/preluări mass media ...            2.2     Comunicat/anunț de presă la finalizarea proiectului     1     Mass media   Publicul larg   Public specializat     Website beneficiar          Nr. vizualizări website/preluări mass media ...            2.3*4)     Afiș/panou A2 (pentru proiectele sub 500.000 euro)     1     Mass media   Publicul larg   Public specializat   Publicul intern     La intrarea principală din clădire          Nr. bucăți ...            2.3     Panouri temporare (pentru proiectele care depășesc 500.000 de euro)     *în funcție de tipul proiectului 1 sau mai multe     Mass media   Publicul larg   Public specializat   Publicul intern               Nr. bucăți ...            2.4     Plăci permanente (pentru proiectele care depășesc 500.000 de euro)     *în funcție de tipul proiectului 1 sau mai multe     Mass media   Publicul larg   Public specializat   Publicul intern               Nr. bucăți ...            2.5     Secțiune dedicată proiectului     1     Mass media   Publicul larg   Public specializat     Website     Permanent     Nr. vizualizări ...            2.6     Portofoliu de fotografii     1     Mass media   Publicul larg   Public specializat     Website     Pe parcursul implementării     Nr. fotografii .../NR. vizualizări ...            3     Activități opționale*5)            3.1.     Autocolante/plăcuțe     *6)                                3.2.     Eveniment/conferință lansare                                     3.3.     Materiale de informare (mape, broșuri, pliante etc.)                                     3.4     Materiale promoționale (pixuri, rucsac, cești etc.)                                     BUGET TOTAL               *1) Se referă la categoria de public vizată: mass media, publicul larg, public intern, public specializat etc.       *2) Conform termenelor din Manualului de Identitate Vizuală publicat de Ministerul Energiei.       *3) Indicatorii de realizare vor urmări randamentul (reach, expunere, volumul publicității) și vor fi reflectați în bugetul activității. Va fi utilizat ca referință documentul - 2022 EC Communication Indicators https://commission.europa.eu/system/files/2023-02/2022%20EC%20Comm%20indicators.pdf. De exemplu: în cazul în care comunicatul se publică într-un cotidian scris, la indicator va fi trecut tirajul brut al publicației. Dacă se diseminează prin e-mail unei liste de publicații, indicatorul va fi nr. de adrese de e-mail către care a fost transmis.       *4) În funcție de valoarea proiectului se va alege ori afișul/panoul A2, ori panoul temporar și placa permanentă. Dimensiunile și calendarul vor respecta prevederile Manualului de Identitate Vizuală publicat de Ministerul Energiei.       *5) Activitățile din model sunt cu titlu de exemplu, beneficiarul va completa Planul de comunicare propriu cu activitățile pe care le consideră relevante pentru îndeplinirea obiectivelor de comunicare.       *6) Indicatorul de măsurare va fi nr. total de autocolante (nr. Echipamente x nr. Autocolante/echipament).        
				 + 
			  Anexa nr. 2b.2)           Raport activități de comunicare desfășurate     RAPORT ACTIVITĂȚI DE COMUNICARE DESFĂȘURATE         Proiect:       Beneficiar:       Perioada:      Nr. crt.     Tip activitate     Material/machetă realizată       1     Activități minime obligatorii            1.1     Comunicat/anunț de presă la începutul proiectului     Link către comunicat       1.2     Comunicat/anunț de presă la finalizarea proiectului     Link către comunicat       1.3     Afiș/panou A2 (pentru proiectele sub 500.000 euro)     Poză sau machetă       1.3     Panouri temporare (pentru proiectele care depășesc 500.000 de euro)     Poză sau machetă       1.4     Plăci permanente (pentru proiectele care depășesc 500.000 de euro)     Poză sau machetă       1.5     Secțiune dedicată proiectului     Link către secțiune       1.6     Portofoliu de fotografii     Arhivă fotografii       2     Activități opționale*7)            2.1.                 2.2.                 2.3.                *7) Doar dacă este cazul.       Raportul semestrial se va transmite pe e-mail la adresa contact.fm@fonduri.mt.ro în format pdf. avizat și editabil cu anexele.        
				 + 
			  Anexa nr. 3a)           FOND PENTRU MODERNIZARE       Program-cheie 9: Eficiență energetică în transporturi - reducerea emisiilor de CO2 prin eficiență energetică și noi tehnologii în transporturi       Dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor electrice pe rețeaua națională de autostrăzi, drumuri expres și naționale "e-Mobility RO         RAPORT TRIMESTRIAL DE PROGRES    Titlul proiectului:        Cod SMIS:         Raport nr. ....    I.    PREZENTARE GENERALĂ    Titlu proiect            Cod SMIS            Contract de Finanțare nr. .../.....)            Valoare la data semnării (lei)            Perioada de raportare            Data de începere a perioadei de implementare            Data de finalizare a perioadei de implementare             ...     II.    DETALII DESPRE BENEFICIAR    Beneficiar            Adresa/sediu (strada, număr, cod poștal, localitate, municipiu, județ)            Tel./E-mail            Manager Proiect            Reprezentant legal (nume) (altul decât Managerul Proiectului, dacă este cazul)            Personal alocat efectiv proiectului - număr total și număr personal/compartimente             ...     III.    INFORMAȚII LA NIVEL DE PROIECT  III.1.    Calendar de implementare (conform cererii de finanțare)    Nr. ctr.     Denumire     Dată începere     Dată finalizare                              ...     III.2.    Activități previzionate (conform cererii de finanțare)    Nr. crt.     Activitate     Data de început     Dată de sfârșit       cf. cerere finanțare     Efectivă*)     cf. cerere finanțare     Efectivă*)                                                                          *) Întârzieri identificate sau preconizate (dacă este cazul):     ...     III.3.    Progres proiect    Progres     %       fizic            financiar             ...     III.4.    Informații privind modificările contractelor de finanțare aprobate pe parcursul perioadei de raportare    Nr. ctr.     Tipul modificării   (Act adițional/Notificare)     Nr./data     Obiectul modificării                              ...     III.5.    Planul de achiziții     Planul de achiziții (vor fi menționate toate achizițiile, inclusiv contractele neeligibile)      Nr. crt     Denumire achiziție     Valoare estimată/contractată, fără TVA     Tip procedură     Data de lansare procedură/Nr. AP în SEAP, după caz     Data încheiere procedură/Nr. AA în SEAP, după caz     Nr/data contract semnat       ...                                        * În cazul în care procedura este întârziată/anulată se vor prezenta detalii în tabelul următor:      Denumire procedură de atribuire:       Data finalizare Documentație de atribuire            Data de lansare a procedurii de atribuire            Data de finalizare a procedurii de atribuire            Data estimată de semnare a contractului            Probleme întâmpinate în pregătirea și derularea procedurii de atribuire             ...     III.6.    Situație avize, acorduri, autorizații, licențe, certificate, recepții etc.    Denumire Contract de achiziție/nr/data     Avize, acorduri, autorizații, licențe, certificate,     Proces verbal de recepție/Certificat de acceptanță provizorie/finală/punere în funcțiune     Observații (se vor menționa problemele existente în derularea contractului)       ...                       ...      ...     IV.    Informații privind contractele de achiziții semnate și modificările la acestea (inclusiv contractele neeligibile)    Denumire contract     Se completează pentru contractele de lucrări       Nr./data contract            Antreprenor            Supervizor            Obiectul contractului            Preț contract (fără TVA)            Preț contract (fără TVA) după semnare AA            Durata contract   Proiectare/execuție/perioadă garanție            Data ordinului de începere a contractului            Data de finalizare conform contract            Data estimată de finalizare contract            PVRTL            Acord mediu            Autorizații de construire            Progres fizic (%)            Progres financiar (%)            Acte adiționale     Descriere succintă       AA1..     ...       Alte informații relevante            Probleme identificate sau preconizate                          Denumire contract     Se completează pentru contractele de furnizare       Nr./data contract            Furnizor            Obiectul contractului            Preț contract (fără TVA)            Preț contract (fără TVA) după semnare AA            Durata contract            Data de începere a contractului            Data de finalizare conform contract            Data estimată de finalizare contract            Proces verbal de recepție/Certificat de acceptanță provizorie/finală/punere în funcțiune            Progres fizic (%)            Progres financiar (%)            Acte adiționale     Descriere succintă       AA1..     ...       Alte informații relevante            Probleme identificate sau preconizate:              Denumire contract     Se completează pentru contractele de servicii       Nr./data contract            Prestator            Obiectul contractului            Preț contract (fără TVA)            Preț contract (fără TVA) după semnare AA            Durata contract            Data de începere a contractului            Data de finalizare conform contract            Data estimată de finalizare contract            Livrabile conform contract            ....            Proces verbal de recepție            Progres fizic (%)            Progres financiar (%)            Acte adiționale     Descriere succintă       AA1..     ...       Alte informații relevante            Probleme identificate sau preconizate:                         ...     V.    Graficul de depunere a cererii de rambursare    Nr. crt     Activitate     Tip cerere     Lună proiect, depunere cerere     Lună calendaristică, depunere cerere     Valoarea estimată a cheltuielilor eligibile ce vor fi solicitate (lei)     Observații       0     1     2     3     4     5     6       1                                      ...     VI.    Stadiul Garanțiilor de Bună Execuție aferente contractelor    Nr. crt.     Contract (lucrări, livrare, servicii)     Garanția constituită       Număr/Serie/Data emiterii     Emitent     Valoare     Data expirare     Modificări       ...                                      ...     VII.    Penalități aplicate    Contract de achiziție     Penalități aplicate     observații                         ...     VIII.    Rezultatele proiectului/Indicatori  VIII.1.    Centralizator indicatori  VIII.1.1.    Indicatori de realizare    ID indicator     Denumire indicator     UM     Valoare țintă     Valoare realizată în perioada de raportare*)     Valoare cumulată     Documente justificative                                                                                    *) Notă: valorile obținute ale indicatorilor de realizare și de rezultat vor fi confirmate și susținute cu documente justificative, atașate la fiecare raport de progres din perioada de realizare a acestuia.     ...     VIII.1.2.    Indicatori de rezultat    ID indicator     Denumire indicator     UM     Valoare țintă     Valoare realizată în perioada de raportare*)     Documente justificative                                                                          *) Notă: valorile obținute ale indicatorilor de realizare și de rezultat vor fi confirmate și susținute cu documente justificative, atașate la fiecare raport de progres din perioada de realizare a acestuia.     ...      ...     VIII.2.    Definiții și metodologii de calcul pentru fiecare indicator (conform ghid solicitant/cerere de finanțare)     ..............       ..............     ...      ...     IX.    Respectarea prevederilor privind ajutorul de stat         DA     NU     Observații/Descriere       Este proiect care intră sub incidența ajutorului de stat?                      Rămân valabile informațiile din Declarația unică FM (anexa 3a la Ghidul Beneficiarului) privind conformitatea cu ajutorul de stat, transmisă de Beneficiar în etapa de evaluare/aprobare a proiectului?               (Se completează în cazul proiectelor care intră sub incidența ajutorului de stat)        ...     X.    Respectarea cerințelor cu privire la publicitatea proiectului    a. Care din următoarele măsuri au fost întreprinse pentru a face publicitate proiectului?   (se vor enumera toate activitățile de comunicare realizate în cadrul proiectului conform Planului de comunicare)       [ ] Comunicate de presă   [ ] Secțiune dedicată pe site-ul web al Beneficiarului   [ ] Panouri temporare   [ ] Plăci permanente   [ ] Fotografii [ ] Altele (vă rugăm specificați)       b. Publicitatea a fost făcută în conformitate cu Manualul Identității Vizuale?   [ ] Da [ ] Nu        ...     XI.    Principii orizontale (conform informațiilor din Cererea de finanțare)     Proiectul asigură respectarea principiului "a nu aduce prejudicii semnificative" DNSH?              ...     XII.    Alte informații:     La raportul de progres se atașează documente justificative, după caz;       Raportul de progres se încarcă în SMIS     ...        Semnătura Reprezentant Legal al Beneficiarului: ...........       Numele în clar: ...........       Data: ...........        
				 + 
			  Anexa nr. 3b)           FOND PENTRU MODERNIZARE       Program-cheie 9: Eficiență energetică în transporturi - reducerea emisiilor de CO2 prin eficiență energetică și noi tehnologii în transporturi       Dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor electrice pe rețeaua națională de autostrăzi, drumuri expres și naționale "e-Mobility RO         RAPORT ANUAL DE PROGRES    Titlul proiectului:        Cod SMIS:         Raport nr. ....    I.    PREZENTARE GENERALĂ    Titlu proiect            Cod SMIS            Contract de Finanțare nr. .../.....)            Valoare la data semnării (lei)            Perioada de raportare            Data de începere a perioadei de implementare            Data de finalizare a perioadei de implementare             ...     II.    DETALII DESPRE BENEFICIAR    Beneficiar            Adresa/sediu (strada, număr, cod poștal, localitate, municipiu, județ)            Tel./E-mail            Manager Proiect            Reprezentant legal (nume) (altul decât Managerul Proiectului, dacă este cazul)            Personal alocat efectiv proiectului - număr total și număr personal/compartimente             ...     III.    INFORMAȚII LA NIVEL DE PROIECT  III.1.    Calendar de implementare (conform cererii de finanțare)    Nr. ctr.     Denumire     Dată începere     Dată finalizare                              ...     III.2.    Activități previzionate (conform cererii de finanțare)    Nr. crt.     Activitate     Data de început     Dată de sfârșit       cf. cerere finanțare     Efectivă*)     cf. cerere finanțare     Efectivă*)                                                                          *) Întârzieri identificate sau preconizate (dacă este cazul):     ...     III.3.    Progres proiect    Progres     %       fizic            financiar             ...     III.4.    Informații privind modificările contractelor de finanțare aprobate pe parcursul perioadei de raportare    Nr. ctr.     Tipul modificării   (Act adițional/Notificare)     Nr./data     Obiectul modificării                              ...     III.5.    Planul de achiziții     Planul de achiziții (vor fi menționate toate achizițiile, inclusiv contractele neeligibile)      Nr. crt     Denumire achiziție     Valoare estimată/contractată, fără TVA     Tip procedură     Data de lansare procedură/Nr. AP în SEAP, după caz     Data încheiere procedură/Nr. AA în SEAP, după caz     Nr/data contract semnat       ...                                        * În cazul în care procedura este întârziată/anulată se vor prezenta detalii în tabelul următor:      Denumire procedură de atribuire:       Data finalizare Documentație de atribuire            Data de lansare a procedurii de atribuire            Data de finalizare a procedurii de atribuire            Data estimată de semnare a contractului            Probleme întâmpinate în pregătirea și derularea procedurii de atribuire             ...     III.6.    Situație avize, acorduri, autorizații, licențe, certificate, recepții etc.    Denumire Contract de achiziție/nr/data     Avize, acorduri, autorizații, licențe, certificate,     Proces verbal de recepție/Certificat de acceptanță provizorie/finală/punere în funcțiune     Observații (se vor menționa problemele existente în derularea contractului)       ...                       ...     III.7.    Contribuția beneficiarului    Sursa de finanțare     Suma     Valoare consumată     Rest disponibil       ...                       ...     III.8.    Evidența echipamentelor achiziționate    Nr. crt.     Echipamente/Mijloace de transport achiziționate în perioada de raportare curentă:     Nr. bucăți     Serie/Nr. inventar       1     ....          Nr. inv ....       ....                       ...      ...     IV.    Informații privind contractele de achiziții semnate și modificările la acestea (inclusiv contractele neeligibile)    Denumire contract     Se completează pentru contractele de lucrări       Nr./data contract            Antreprenor            Supervizor            Obiectul contractului            Preț contract (fără TVA)            Preț contract (fără TVA) după semnare AA            Durata contract   Proiectare/execuție/perioadă garanție            Data ordinului de începere a contractului            Data de finalizare conform contract            Data estimată de finalizare contract            PVRTL            Acord mediu            Autorizații de construire            Progres fizic (%)            Progres financiar (%)            Acte adiționale     Descriere succintă       AA1..     ...       Alte informații relevante            Probleme identificate sau preconizate                          Denumire contract     Se completează pentru contractele de furnizare       Nr./data contract            Furnizor            Obiectul contractului            Preț contract (fără TVA)            Preț contract (fără TVA) după semnare AA            Durata contract            Data de începere a contractului            Data de finalizare conform contract            Data estimată de finalizare contract            Proces verbal de recepție/Certificat de acceptanță provizorie/finală/punere în funcțiune            Progres fizic (%)            Progres financiar (%)            Acte adiționale     Descriere succintă       AA1..     ...       Alte informații relevante            Probleme identificate sau preconizate:              Denumire contract     Se completează pentru contractele de servicii       Nr./data contract            Prestator            Obiectul contractului            Preț contract (fără TVA)            Preț contract (fără TVA) după semnare AA            Durata contract            Data de începere a contractului            Data de finalizare conform contract            Data estimată de finalizare contract            Livrabile conform contract            ....            Proces verbal de recepție            Progres fizic (%)            Progres financiar (%)            Acte adiționale     Descriere succintă       AA1..     ...       Alte informații relevante            Probleme identificate sau preconizate:                         ...     V.    Graficul de depunere a cererii de rambursare    Nr. crt     Activitate     Tip cerere     Lună proiect, depunere cerere     Lună calendaristică, depunere cerere     Valoarea estimată a cheltuielilor eligibile ce vor fi solicitate (lei)     Observații       0     1     2     3     4     5     6       1                                      ...     VI.    Stadiul Garanțiilor de Bună Execuție aferente contractelor    Nr. crt.     Contract (furnizare, servicii)     Garanția constituită       Număr/Serie/Data emiterii     Emitent     Valoare     Data expirare     Modificări       ...                                      ...     VII.    Penalități aplicate    Contract de achiziție     Penalități aplicate     observații                         ...     VIII.    Rezultatele proiectului/Indicatori  VIII.1.    Centralizator indicatori  VIII.1.1.    Indicatori de realizare    ID indicator     Denumire indicator     UM     Valoare țintă     Valoare realizată în perioada de raportare*)     Valoare cumulată     Documente justificative                                                                                    *) Notă: valorile obținute ale indicatorilor de realizare și de rezultat vor fi confirmate și susținute cu documente justificative, atașate la fiecare raport de progres din perioada de realizare a acestuia.     ...     VIII.1.2.    Indicatori de rezultat    ID indicator     Denumire indicator     UM     Valoare țintă     Valoare realizată în perioada de raportare*)     Documente justificative                                                                          *) Notă: valorile obținute ale indicatorilor de realizare și de rezultat vor fi confirmate și susținute cu documente justificative, atașate la fiecare raport de progres din perioada de realizare a acestuia.     ...      ...     VIII.2.    Definiții și metodologii de calcul pentru fiecare indicator (conform ghid solicitant/cerere de finanțare)     ..............       ..............     ...      ...     IX.    Respectarea prevederilor privind ajutorul de stat         DA     NU     Observații/Descriere       Este proiect care intră sub incidența ajutorului de stat?                      Rămân valabile informațiile din Declarația unică FM (anexa 3a la Ghidul Beneficiarului) privind conformitatea cu ajutorul de stat, transmisă de Beneficiar în etapa de evaluare/aprobare a proiectului?               (Se completează în cazul proiectelor care intră sub incidența ajutorului de stat)        ...     X.    Respectarea cerințelor cu privire la publicitatea proiectului    a. Care din următoarele măsuri au fost întreprinse pentru a face publicitate proiectului?   (se vor enumera toate activitățile de comunicare realizate în cadrul proiectului conform Planului de comunicare)       [ ] Comunicate de presă   [ ] Secțiune dedicată pe site-ul web al Beneficiarului   [ ] Panouri temporare   [ ] Plăci permanente   [ ] Fotografii [ ] Altele (vă rugăm specificați)       b. Publicitatea a fost făcută în conformitate cu Manualul Identității Vizuale?   [ ] Da [ ] Nu        ...     XI.    Principii orizontale (conform informațiilor din Cererea de finanțare)     Proiectul asigură respectarea principiului "a nu aduce prejudicii semnificative" DNSH?              ...     XII.    Alte informații:     La raportul de progres se atașează documente justificative, după caz;       Raportul de progres se încarcă în SMIS     ...        Semnătura Reprezentant Legal al Beneficiarului: ...........       Numele în clar: ...........       Data: ...........        
				 + 
			  Anexa nr. 3c)           FOND PENTRU MODERNIZARE       Program-cheie 9: Eficiență energetică în transporturi - reducerea emisiilor de CO2 prin eficiență energetică și noi tehnologii în transporturi       Dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor electrice pe rețeaua națională de autostrăzi, drumuri expres și naționale "e-Mobility RO         RAPORT FINAL DE PROGRES    Titlul proiectului:        Cod SMIS:      I.    PREZENTARE GENERALĂ    Titlu proiect            Cod SMIS            Contract de Finanțare nr. .../.....)            Valoare la data semnării (lei)            Perioada de raportare            Data de începere a perioadei de implementare            Data de finalizare a perioadei de implementare             ...     II.    DETALII DESPRE BENEFICIAR    Beneficiar            Adresa/sediu (strada, număr, cod poștal, localitate, municipiu, județ)            Tel./E-mail            Manager Proiect            Reprezentant legal (nume) (altul decât Managerul Proiectului, dacă este cazul)            Personal alocat efectiv proiectului - număr total și număr personal/compartimente             ...     III.    BUGETUL PROIECTULUI LA FINALIZAREA PERIOADEI DE IMPLEMENTARE (cf Anexa 7 din Ghidul solicitantului)  III.1.    Detalierea surselor de finanțare ale investiției    Nr. Crt.     Surse de finanțare     Valoare - lei       I     Valoarea totală a investiției                 din care TVA            II     Valoarea neeligibilă a investiției            III     Valoarea eligibilă a investiției            1     Valoarea ajutorului de stat solicitat            2     Contribuția solicitantului            2.1     Surse proprii            2.2     Credit             ...     III.2.    Situația sintetică a contractelor semnate în cadrul proiectului (inclusiv contracte neeligibile)    Lista contractelor (servicii (S)/furnizare (F) și alte costuri (câte o linie pentru fiecare categorie de cheltuieli detaliată (lei, fără TVA)       Nr     Nume/titlul ctr achiziție     Tipul componentei   F/S     Valoare contractată     Cost final     Cost total       Cost final eligibil     Cost final neeligibil       (1)     (2)     (3)     (4)     (5)     (6)     (7)=(5)+(6)       1     .....     F                           2                                     ....                                          Total fără TVA                                     Valoare TVA                                     Total cu TVA                                 ...      ...     IV.    INFORMAȚII LA NIVEL DE PROIECT  IV.1.    Calendar de implementare (conform cererii de finanțare)    Nr. ctr.     Denumire     Dată începere     Dată finalizare                              ...     IV.2.    Activități    Nr. crt.     Activitate     Data de început     Dată de sfârșit       ....     ...     cf. cerere finanțare     Efectivă*)     cf. cerere finanțare     Efectivă*)                                                                          *) Întârzieri identificate sau preconizate (dacă este cazul):     ...     IV.3.    Progres proiect    Progres     %       fizic            financiar             ...     IV.4.    Informații privind modificările contractelor de finanțare aprobate pe parcursul perioadei de raportare    Nr. ctr.     Tipul modificării   (Act adițional/Notificare)     Nr./data     Obiectul modificării                              ...     IV.5.    Planul de achiziții     Planul de achiziții (vor fi menționate toate achizițiile, inclusiv contractele neeligibile)      Nr. crt     Denumire achiziție     Valoare estimată/contractată, fără TVA     Tip procedură     Data de lansare procedură/Nr. AP în SEAP, după caz     Data încheiere procedură/Nr. AA în SEAP, după caz     Nr/data contract semnat       ...                                      ...     IV.6.    Situație avize, acorduri, autorizații, licențe, certificate, recepții etc.    Denumire Contract de achiziție/nr/data     Avize, acorduri, autorizații, licențe, certificate,     Proces verbal de recepție/Certificat de acceptanță provizorie/finală/punere în funcțiune     Observații (se vor menționa problemele existente în derularea contractului)       ...                       ...     IV.7.    Contribuția beneficiarului    Sursa de finanțare     Suma     Valoare consumată     Rest disponibil       ...                       ...     IV.8.    Evidența echipamentelor achiziționate    Nr. crt.     Echipamente/Mijloace de transport achiziționate în perioada de raportare curentă:     Nr. bucăți     Serie/Nr. inventar       1     ....          Nr. inv ....       ....                       ...      ...     V.    Informații privind contractele de achiziții semnate și modificările la acestea (inclusiv contractele neeligibile) - se vor menționa toate informațiile din perioada de implementare a contractului de achiziție    Denumire contract     Se completează pentru contractele de lucrări       Nr./data contract            Antreprenor            Supervizor            Obiectul contractului            Preț contract (fără TVA)            Preț contract (fără TVA) după semnare AA            Durata contract   Proiectare/execuție/perioadă garanție            Data ordinului de începere a contractului            Data de finalizare conform contract            Data estimată de finalizare contract            PVRTL            Acord mediu            Autorizații de construire            Progres fizic (%)            Progres financiar (%)            Acte adiționale     Descriere succintă       AA1..     ...       Alte informații relevante            Probleme identificate sau preconizate                          Denumire contract     Se completează pentru contractele de furnizare       Nr./data contract            Furnizor            Obiectul contractului            Preț contract (fără TVA)            Preț contract (fără TVA) după semnare AA            Durata contract            Data de începere a contractului            Data de finalizare conform contract            Data estimată de finalizare contract            Proces verbal de recepție/Certificat de acceptanță provizorie/finală/punere în funcțiune            Progres fizic (%)            Progres financiar (%)            Acte adiționale     Descriere succintă       AA1..     ...       Alte informații relevante            Probleme identificate sau preconizate:              Denumire contract     Se completează pentru contractele de servicii       Nr./data contract            Prestator            Obiectul contractului            Preț contract (fără TVA)            Preț contract (fără TVA) după semnare AA            Durata contract            Data de începere a contractului            Data de finalizare conform contract            Data estimată de finalizare contract            Livrabile conform contract            ....            Proces verbal de recepție            Progres fizic (%)            Progres financiar (%)            Acte adiționale     Descriere succintă       AA1..     ...       Alte informații relevante            Probleme identificate sau preconizate:             ...     VI.    Graficul de depunere a cererii de rambursare    Nr. crt     Activitate     Tip cerere     Lună proiect, depunere cerere     Lună calendaristică, depunere cerere     Valoarea estimată a cheltuielilor eligibile ce vor fi solicitate (lei)     Observații       0     1     2     3     4     5     6       1                                      ...     VII.    Stadiul Garanțiilor de Bună Execuție aferente contractelor    Nr. crt.     Contract (lucrări, livrare, servicii)     Garanția constituită       Număr/Serie/Data emiterii     Emitent     Valoare     Data expirare     Modificări       ...                                      ...     VIII.    Rezultatele proiectului/Indicatori  VIII.1.    Centralizator indicatori  VIII.1.1.    Indicatori de realizare    ID indicator     Denumire indicator     UM     Valoare țintă     Valoare realizată în perioada de raportare*)     Valoare cumulată     Documente justificative                                                                                    *) Notă: valorile obținute ale indicatorilor de realizare și de rezultat vor fi confirmate și susținute cu documente justificative, atașate la fiecare raport de progres din perioada de realizare a acestuia.     ...     VIII.1.2.    Indicatori de rezultat    ID indicator     Denumire indicator     UM     Valoare țintă     Valoare realizată în perioada de raportare*)     Documente justificative                                                                          *) Notă: valorile obținute ale indicatorilor de realizare și de rezultat vor fi confirmate și susținute cu documente justificative, atașate la fiecare raport de progres din perioada de realizare a acestuia.     ...      ...     VIII.2.    Definiții și metodologii de calcul pentru fiecare indicator (conform ghid solicitant/cerere de finanțare)     ..............       ..............     ...      ...     IX.    Respectarea prevederilor privind ajutorul de stat         DA     NU     Observații/Descriere       Este proiect care intră sub incidența ajutorului de stat?                      Rămân valabile informațiile din Declarația unică FM (anexa 3a la Ghidul Beneficiarului) privind conformitatea cu ajutorul de stat, transmisă de Beneficiar în etapa de evaluare/aprobare a proiectului?               (Se completează în cazul proiectelor care intră sub incidența ajutorului de stat)        ...     X.    Respectarea cerințelor cu privire la publicitatea proiectului    a. Care din următoarele măsuri au fost întreprinse pentru a face publicitate proiectului?   (se vor enumera toate activitățile de comunicare realizate în cadrul proiectului conform Planului de comunicare)       [ ] Comunicate de presă   [ ] Secțiune dedicată pe site-ul web al Beneficiarului   [ ] Panouri temporare   [ ] Plăci permanente   [ ] Fotografii [ ] Altele (vă rugăm specificați)       b. Publicitatea a fost făcută în conformitate cu Manualul Identității Vizuale?   [ ] Da [ ] Nu        ...     XI.    Principii orizontale (conform informațiilor din Cererea de finanțare)     Proiectul asigură respectarea principiului "a nu aduce prejudicii semnificative" DNSH?              ...     XII.    Alte informații:     La raportul de progres se atașează documente justificative, după caz;       Raportul de progres se încarcă în SMIS     ...        Semnătura Reprezentant Legal al Beneficiarului: ..............       Numele în clar: ..............       Data: ..............            
				 + 
			  Anexa nr. 6           la Ghidul solicitantului       Fondul pentru modernizare         METODOLOGIE        Prevederi Reg. (UE) nr. 651/2014     Elemente metodologice/transpunere regulament       Conform Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea  articolelor 107 si 108 din tratat  o întreprindere în dificultate înseamnă o întreprindere care se află în cel puțin una din situațiile următoare:     Analiza privind statusul întreprinderii/calculele se realizează pe baza datelor din situațiile financiare anuale complete încheiate pentru anul precedent depunerii Cererii de Finanțare (conform cu Normele de închidere a exercițiului financiar), aprobate și depuse la administrațiile fiscale din raza teritorială în care întreprinderea are domiciliul fiscal.   În plus, autoritățile de management vor acorda atenție oricărei evoluții negative manifestate de la închiderea exercițiului financiar precedent. Acest lucru se poate realiza analizând raportul intermediar sau, dacă nu este disponibil, de exemplu, solicitând întreprinderii să confirme că, după închiderea situațiilor financiare, poziția sa financiară nu s-a deteriorat și nu este o întreprindere în dificultate. în cazul în care se constată că, de la ultima situație financiară, societatea îndeplinește criteriile pentru a fi încadrată ca întreprindere în dificultate, autoritatea de management nu va acorda ajutorul.       a) În cazul unei societăți comerciale cu răspundere limitată (alta decât un IMM care există de mai puțin trei ani sau, în sensul eligibilității pentru ajutor pentru finanțare de risc, un IMM aflat la 7 ani de la prima sa vânzare comercială care se califică pentru investiții pentru finanțare de risc în urma unui proces de diligență efectuat de un intermediar financiar selectat), atunci când mai mult de jumătate din capitalul său social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate. Această situație survine atunci când deducerea pierderilor acumulate din rezerve (si din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societății) conduce la un rezultat negativ care depășește jumătate din capitalul social subscris. în sensul acestei dispoziții, “societate cu răspundere limitată” se referă în special la tipurile de societăți menționate în anexa I la Directiva 2013/34/UE*1), iar “capital social” include, dacă este cazul, orice capital suplimentar.     Întreprinderea nu este în dificultate dacă:   Pierderi de capital < 50% x (Capital social subscris și vărsat + Prime de capital)   unde:   Pierderi de capital = Pierderi reportate + (+/-) Rezultatul exercițiului financiar + Rezerve din reevaluare + Rezerve   - Rezultatul exercițiului financiar poate fi Profit sau Pierdere exercițiu financiar   - Pierderea se ia în calcul cu semnul (-)   Calculul se aplică întreprinderilor cu vechime mai mare de 3 ani*2) de tipul Societate pe acțiuni (SA), Societate cu răspundere limitată (SRL) și Societate în comandită pe acțiuni (SCA).   Exemplu:       Capital social subscris și vărsat      2 060 000,00       Prime de capital     0,00       Rezerve din reevaluare     0,00       Rezerve     3 000 000,00       Pierderi reportate (neacoperite)     3 000 608,02       Pierderi exercițiu financiar     1 006 176,41       Pierderi de capital   (valoare absolută)     Jumătate din capital     Mai mult de jumătate din Capitalul social subscris și vărsat a dispărut din cauza pierderilor acumulate?     Întreprinderea este în dificultate?       Pierderi reportate + (+/-) Rezultatul exercițiului financiar + Prime de capital + Rezerve din reevaluare + Rezerve = 1 006 784,43     50%xCapital social subscris = 1030 000,00     1 006 784,43 < 1 030 000,00   NU     NU       b) În cazul unei societăți comerciale în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății (alta decât un IMM care există de mai puțin trei ani sau, în sensul eligibilității pentru ajutor pentru finanțare de risc, un IMM aflat la 7 ani de la prima sa vânzare comercială care se califică pentru investiții pentru finanțare de risc în urma unui proces de diligență efectuat de un intermediar financiar selectat), atunci când mai mult de jumătate din capitalul său așa cum reiese din contabilitatea societății a dispărut din cauza pierderilor acumulate. în sensul prezentei dispoziții, “o societate comercială în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății” se referă în special la acele tipuri de societăți menționate în anexa II la Directiva 2013/34/UE.     Se calculează ca la pct. a).   Calculul se aplică întreprinderilor vechime mai mare de 3 ani de tipul Societate în nume colectiv (SNC) și Societate în comandită simplă (SCS).       c) Atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvență sau îndeplinește criteriile prevăzute de legislația națională pentru inițierea unei proceduri colective de insolvență la cererea creditorilor săi.     Pentru toate tipurile de întreprinderi se verifică Certificatul constatator eliberat de Registrul Comerțului pentru a se identifica eventuale decizii de insolvență și se verifică Buletinul procedurilor de insolvență pe site-ul Ministerului justiției - Oficiul Național al Registrului Comerțului https://portal.onrc.ro/ONRCPortalWeb/ONRCPortal.portal.       d) Atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare și nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanția sau a primit ajutoare pentru restructurare și face încă obiectul unui plan de restructurare.     Se consultă pagina web a Consiliului Concurentei http://www.renascc.eu pentru a se identifica eventuale decizii de autorizare a unor ajutoare de salvare - restructurare (ajutoare individuale sau scheme de ajutor de salvare -restructurare) și aplicația informatică Registrul Ajutoarelor de Stat din România (din momentul în care aceasta devine funcțională).       e) în cazul unei întreprinderi care nu este un IMM, atunci când, în ultimii doi ani:   - raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii este mai mare de 7,5; și   - capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza EBITDA se situează sub valoarea 1,0.     întreprinderea nu este în dificultate dacă:   0<Datorii totale/Total Capitaluri proprii <7,5 și EBITDA/Cheltuieli cu dobânzile > 1,0   Datorii totale = Datorii care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an + Datorii care trebuie plătite într-o perioadă de peste un an   EBITDA = Profit net + Cheltuieli cu impozitele + Cheltuieli cu dobânzile + Cheltuieli cu amortizarea   Calculul se aplică întreprinderilor mari, și nu IMM-urilor.      *1) Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului.       *2) Un IMM care există de mai puțin de trei ani nu va fi considerat a se afla în dificultate, cu excepția cazului în care aceasta face obiectul unei proceduri colective de insolvență sau îndeplinește criteriile prevăzute de legislația națională pentru inițierea unei proceduri colective de insolvență la cererea creditorilor săi. (art. 24 lit. b) din Comunicarea CE privind Orientări privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate (2014/C 249/01); această prevedere se aplică regulamentelor și comunicărilor în domeniul ajutoarelor de stat și în alte domenii interzic întreprinderilor aflate în dificultate să primească ajutor).        
				 + 
			  Anexa nr. 7           la Ghidul solicitantului       Fondul pentru modernizare         BUGETUL PROIECTULUI         BUGET - CHELTUIELI       Surse de finanțare a investiției    1.    Detalierea surselor de finanțare ale investiției:     Tabel 1    - LEI -       Nr. Crt.     Surse de finanțare     Valoare       I     Valoarea totală a investiției                 din care TVA            II     Valoarea neeligibilă a investiției            1.     Se vor menționa cheltuielile neeligibile (ex. informare și comunicare, audit financiar, lucrări de racordare în amonte, etc.)            III     Valoarea eligibilă a investiției            1     Valoarea ajutorului de stat solicitat            2     Contribuția solicitantului            2.1     Surse proprii            2.2     Credit                 (curs InforEuro din luna iunie 2026: 1 Euro = 5,2481 lei.)       Notă:  1.    La completarea tabelului se va ține cont de prevederile Cap. 2.3 - Eligibilitatea cheltuielilor din ghid.   ...     2.    Beneficiarul va putea efectua modificări pe parcursul implementării proiectului prin transferuri între capitole și subcapitole de cheltuieli eligibile, dacă acestea nu afectează scopul principal al Investiției și fără a se modifica valoarea ajutorului de stat solicitat.   ...     3.    În cazul proiectelor depuse în parteneriat, cheltuielile eligibile (ajutor de stat și contribuție proprie) și neeligibile vor fi evidențiate distinct, pentru fiecare partener, în cadrul tabelelor (tabel 1, tabel 2 și tabel 3). Anexa va fi semnată de către toți partenerii.   ...        ...     2.    Valoarea ajutorului de stat solicitat     TABEL 2     –   LEI -   ...       1.    Tarif racordare    Art.     Echipamente     UM     Cant     Preț unitar fără TVA     Valoare fără TVA     Total cost neeligibil     Total cost eligibil ftva     Ajutor de stat solicitat                 buc                                     TOTAL OFERTĂ ECHIPAMENTE                                                                Art.     Lucrări construcții montaj                                                                                         TOTAL OFERTĂ CONSTRUCȚII MONTAJ                 Art.     Proiectare                                                                                         TOTAL OFERTĂ PROIECTARE     0       TOTAL OFERTĂ TARIF RACORDARE (T.R.)             ...     2.    Tarif utilizator    ECHIPAMENTE       Art.     POST TRAFO     UM     Cant     Preț unitar fără TVA     Valoare fără TVA     Total cost neeligibil     Total cost eligibil ftva     Ajutor de stat solicitat                                                      TOTAL POST TRAFO                                                                                                          MATERIALE ȘI MANOPERĂ       Art.     Lucrări civile                                                                                                                                        TOTAL CONSTRUCȚII CIVILE            Art.     Proiectare                                                                                         TOTAL OFERTĂ PROIECTARE     0                                                                                                     TOTAL OFERTĂ TARIF UTILIZATOR (T.U.)            TOTAL OFERTĂ Tarif Racordare (1) + Tarif Utilizator (2)             ...     3.    Echipamente stație reîncărcare    Echipament     Preț    (fără TVA)     Nr. unități     Ajutor de stat solicitat     Contribuție proprie     Total cost eligibil                                          Valoarea ajutorului de stat solicitat nu va depăși pragurile maxime prevăzute la secțiunea 1.7 din Ghidul solicitantului.     ...      ...     3.    Buget - Plan anual de cheltuieli     TABEL 3    - LEI -       An*(1)            Cheltuieli               *(1) Planul anual de cheltuieli se va întocmi pentru perioada de implementare a investiției astfel, investițiile aferente apelurilor anuale vor fi finalizate, inclusiv puse în funcțiune, în termen de 30 de luni de la data depunerii cererii de finanțare, dar nu mai târziu de 30.06.2030.       ...        Nume și prenume ..................       Semnătura ........................       Data .............................        
				 + 
			  Anexa nr. 8           la Ghidul Solicitantului       Fondul pentru modernizare     8.    MODEL DECLARAȚIE PRIVIND TIPUL ÎNTREPRINDERII   ...       
				 + 
			   Formularul A            DECLARAȚIE        privind încadrarea întreprinderii        în categoria întreprinderilor mici și mijlocii*1)     *1) O întreprindere se încadrează în categoria IMM-urilor dacă respectă pragurile prevăzute de  Legea nr. 346/2004  privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, pe parcursul a două exerciții financiare încheiate consecutive și ale Anexei I a Regulamentului (UE) nr. 651/2014      I.    Date de identificare a întreprinderii     Denumirea întreprinderii: ..............................       Adresa sediului social: ................................       Cod unic de înregistrare: ..............................       Numele și funcția: ......(președintele consiliului de administrație, director general sau echivalent).....     ...     I.1.    Întreprinderea nu a desfășurat activitate în anii: ........, ......., ......., astfel cum reiese din Declarațiile de inactivitate depuse la ANAF, anexate prezentei.   ...     II.    Tipul întreprinderii     Indicați, după caz, tipul întreprinderii:     [ ] Întreprindere autonomă  În acest caz, datele din tabelul de mai jos sunt preluate doar din situația economico-financiară a întreprinderii solicitante. Se va completa doar declarația, fără  formularul B .         [ ] Întreprindere parteneră     Se va completa tabelul de mai jos pe baza rezultatelor calculelor efectuate conform formularului B, precum și a fișelor adiționale care se vor atașa la declarație.         [ ] Întreprindere legată     Se va completa tabelul de mai jos pe baza rezultatelor calculelor efectuate conform formularului B, precum și a fișelor adiționale care se vor atașa la declarație.         ...     III.    Date utilizate pentru a se stabili categoria întreprinderii*2)     *2) Datele sunt calculate în conformitate cu prevederile  Legii nr. 346/2004 , cu modificările și completările ulterioare.      Exercițiul financiar de referință*3)       Numărul mediu anual de salariați     Cifra de afaceri anuală netă    (mii lei/mii euro*4))     Active totale    (mii lei/mii euro)                           *3) Datele cu privire la numărul mediu anual de salariați, cifra de afaceri anuală netă și activele totale sunt cele realizate în ultimul exercițiu financiar și raportate în situațiile financiare anuale aprobate de acționari sau asociați. În cazul întreprinderilor nou-înființate datele cu privire la numărul mediu anual de salariați, cifra de afaceri anuală netă și activele totale se determină și se declară pe propria răspundere.       *4) Valoarea în euro se calculează la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, valabil la data încheierii exercițiului financiar.      Important: Precizați dacă, fată de exercițiul financiar anterior, datele financiare au înregistrat modificări care determină încadrarea întreprinderii într-o altă categorie (respectiv microîntreprindere, întreprindere mică, mijlocie sau mare).     [ ] Nu   [ ] Da (în acest caz se va completa și se va atașa o declarație referitoare la exercițiul financiar anterior).        ...    Cunoscând că falsul în declarații este pedepsit de  Codul Penal , declar pe propria răspundere că datele din această declarație și din anexe sunt conforme cu realitatea.       Nume și prenume .......................       Dată ..................................       Semnătură .............................      
				 + 
			   Formularul B            CALCULUL        pentru întreprinderile partenere sau legate         Secțiunile care trebuie incluse, după caz:  –   secțiunea A, dacă întreprinderea solicitantă are cel puțin o întreprindere parteneră (precum și orice fișe adiționale);   ...     –   secțiunea B, dacă întreprinderea solicitantă este legată cu cel puțin o întreprindere (precum și orice fișe adiționale).   ...          Calculul pentru tipurile de întreprinderi partenere sau legate      Perioada de referință            Numărul mediu anual de salariați     Cifra de afaceri anuală netă    (mii lei/mii euro)     Total active    (mii lei/ mii euro)       1. Datele*3) întreprinderii solicitante sau din situațiile financiare anuale consolidate (se vor introduce datele din tabelul B1 din secțiunea B*5))                      2. Datele cumulate*3) în mod proporțional ale tuturor întreprinderilor partenere, dacă este cazul (se vor introduce datele din secțiunea A)                      3. Datele cumulate ale tuturor întreprinderilor legate*3) (dacă există) - dacă nu au fost deja incluse prin consolidare la pct. 1 din acest tabel (se vor introduce datele din tabelul B2 din secțiunea B)                      TOTAL                         *5) Datele întreprinderii, inclusiv numărul mediu anual de salariați, sunt determinate pe baza situațiilor financiare anuale și a datelor întreprinderii sau, atunci când este cazul, pe baza situațiilor financiare anuale consolidate ale întreprinderii ori a situațiilor financiare anuale consolidate în care întreprinderea este inclusă.       Datele incluse în secțiunea "Total" din tabel trebuie introduse în tabelul "Date utilizate pentru a se stabili categoria întreprinderii" din formularul A.         FIȘA DE PARTENERIAT      1.    Date de identificare a întreprinderii     Denumirea întreprinderii .........................       Adresa sediului social ...........................       Codul unic de înregistrare .......................       Numele, prenumele și funcția ...(președintele consiliului de administrație, directorul general sau echivalent)...     ...     2.    Date referitoare la întreprinderea legată    Perioada de referință            Numărul mediu anual de salariați*6)     Cifra de afaceri anuală netă    (mii lei/mii euro)     Active totale    (mii lei/mii euro)       TOTAL:                         *6) În cazul în care în situațiile financiare anuale consolidate nu există date privind numărul de personal, calculul se face prin cumularea datelor de la întreprinderile legate.       NOTĂ: Aceste date rezultă din conturile sau alte date ale întreprinderii partenere, consolidate, dacă există. La acestea se adaugă într-un procent de 100% datele întreprinderilor care sunt legate de această întreprindere parteneră, dacă datele din conturile consolidate ale întreprinderilor legate au fost deja incluse prin consolidare în conturile întreprinderii partenere. Dacă este necesar, se va adăuga fișa întreprinderii legate pentru întreprinderile care nu au fost încă incluse prin consolidare.     ...     3.    Calculul proporțional  a)    Indicați exact proporția deținută*7) de întreprinderea solicitantă (sau de întreprinderea legată prin intermediul căreia se stabilește legătura de parteneriat), în întreprinderea parteneră la care se referă această fișă. *7) Procent din capitalul social sau din drepturile de vot deținute, oricare dintre aceste procente este mai mare. La acesta trebuie cumulată proporția deținută de fiecare întreprindere legată în aceeași întreprindere parteneră.       .......................................................       Indicați, de asemenea, proporția deținută de întreprinderea parteneră, la care se referă această fișă, din capitalul social al întreprinderii solicitante (sau în întreprinderea legată).       .......................................................     ...     b)    Introduceți în tabelul de mai jos rezultatul calculului proporțional obținut prin aplicarea celui mai mare dintre procentele la care se face referire la lit. a) la datele introduse în tabelul de la pct. 1.     Tabelul de parteneriat - A.2      Procent     Numărul mediu anual de salariați     Cifra de afaceri anuală netă    (mii lei/mii euro)     Active totale*8)    (mii lei/mii euro)       Valoare rezultată în urma aplicării celui mai mare procent la datele introduse în tabelul de la pct. 1.                         *8) Active totale reprezintă active imobilizate + active circulante + cheltuieli în avans.     ...      ...          Aceste date se vor introduce în tabelul A.1.    
				 + 
			  Secţiunea A   Întreprinderi partenere        Pentru fiecare întreprindere pentru care a fost completată fișa de parteneriat (câte o fișă pentru fiecare întreprindere parteneră a întreprinderii solicitante și pentru orice întreprindere parteneră a oricărei întreprinderi legate, ale cărei date nu au fost încă incluse în situațiile financiare anuale consolidate ale acelei întreprinderi legate), datele din această fișă de parteneriat trebuie să fie introduse în tabelul de mai jos.    1.    Date de identificare și date financiare preliminare     Tabelul A.1    Întreprinderea parteneră - Date de identificare     Numărul mediu anual de salariați     Cifra de afaceri anuală netă    (mii lei/ mii euro)     Active totale    (mii lei/ mii euro)       Numele sau denumirea întreprinderii     Adresa sediului social     Cod unic de înregistrare     Numele și prenumele președintelui consiliului de administrație, director general sau echivalent       1.                                     2.                                     TOTAL                           NOTĂ:     Aceste date sunt rezultatul unui calcul proporțional efectuat pe baza fișei de parteneriat, pentru fiecare întreprindere cu care întreprinderea solicitantă este direct sau indirect parteneră.       Datele introduse în secțiunea "Total" vor fi introduse la pct. 2 din tabelul "Calculul pentru tipurile de întreprinderi partenere sau legate" (referitor la întreprinderile partenere).       Aceste date rezultă din situațiile financiare anuale consolidate și din alte date ale întreprinderii partenere, dacă există, la care se adaugă în proporție de 100% datele întreprinderilor care sunt legate cu această întreprindere parteneră, în cazul în care acestea nu au fost deja incluse în situațiile financiare anuale consolidate ale întreprinderii partenere. Dacă este necesar, adăugați fișe privind legătura dintre întreprinderi pentru întreprinderile care nu au fost deja incluse în situațiile financiare anuale consolidate.       ...       
				 + 
			  Secţiunea B   Întreprinderi legate     1.    Determinarea situației aplicabile întreprinderii care solicită încadrarea în categoria întreprinderilor mici și mijlocii     [ ] Cazul 1: Întreprinderea solicitantă ține situații financiare anuale consolidate sau este inclusă în situațiile financiare anuale consolidate ale unei alte întreprinderi (tabelul B1).       [ ] Cazul 2: Întreprinderea solicitantă sau una ori mai multe întreprinderi legate nu întocmește/întocmesc ori nu este/nu sunt inclusă/incluse în situațiile financiare anuale consolidate (tabelul B2).       NOTĂ:     Datele întreprinderilor legate cu întreprinderea solicitantă derivă din situațiile financiare anuale și din alte date ale acestora, consolidate dacă este cazul. La acestea se adaugă în mod proporțional datele oricărei eventuale întreprinderi partenere a acelei întreprinderi legate, situată imediat în aval sau în amonte, dacă nu a fost deja inclusă prin consolidare*9).       *9) Definiția întreprinderii legate din  Legea nr. 346/2004 , cu modificările și completările ulterioare.       ...     2.    Metode de calcul pentru fiecare caz     Cazul 1: Situațiile financiare anuale consolidate reprezintă baza de calcul. Se va completa tabelul B1 de mai jos.     Tabelul B1         Numărul mediu anual de salariați*10)     Cifra de afaceri anuală netă    (mii lei/mii euro)     Active totale    (mii lei/mii euro)       TOTAL                         *10) În cazul în care în situațiile financiare anuale consolidate nu există date privind numărul de personal, calculul se face prin cumularea datelor de la întreprinderile legate.         Datele introduse în secțiunea "Total" din tabelul de mai sus se vor introduce la pct. 1 din tabelul "Calculul pentru tipurile de întreprinderi partenere sau legate".      Identificarea întreprinderilor incluse prin consolidare       Întreprinderea legată    (denumire/date de identificare)     Adresa sediului social     Cod unic de înregistrare     Numele și prenumele președintelui consiliului de administrație, director general sau echivalent       A.                      B.                         NOTĂ:     Întreprinderile partenere ale unei întreprinderi legate, care nu au fost încă incluse în situațiile financiare anuale consolidate, sunt considerate partenere directe ale întreprinderii solicitante. Datele aferente acestora și o fișă de parteneriat trebuie adăugate la secțiunea A.       Cazul 2: Pentru fiecare întreprindere legată (inclusiv prin intermediul altor întreprinderi legate), se va completa o fișă privind legătura dintre întreprinderi și se vor adăuga datele din situațiile financiare anuale ale tuturor întreprinderilor legate, prin completarea tabelului B2 de mai jos. Tabelul B2    Întreprinderea numărul     Numărul mediu anual de salariați     Cifra de afaceri anuală netă    (mii lei/mii euro)     Active totale    (mii lei/mii euro)       1. *)                      2. *)                      3. *)                      4. *)                      5. *)                      TOTAL                         *) Atașați câte o fișă privind legătura dintre întreprinderi pentru fiecare întreprindere.         NOTĂ:     Datele rezultate în secțiunea "Total" din tabelul de mai sus se vor introduce la pct. 3 din tabelul "Calculul pentru tipurile de întreprinderi partenere sau legate" (privind întreprinderile legate).             FIȘA        privind legătura dintre întreprinderi        nr. ...... din tabelul B_2, secțiunea B        (numai pentru întreprinderile legate care nu sunt        incluse în situațiile financiare anuale consolidate)      1.    Date de identificare a întreprinderii     Denumirea întreprinderii .........................       Adresa sediului social ...........................       Codul unic de înregistrare .......................       Numele, prenumele și funcția ...(președintele consiliului de administrație, directorul general sau echivalent)...     ...     2.    Date referitoare la întreprindere    Perioada de referință            Numărul mediu anual de salariați*11)     Cifra de afaceri anuală netă    (mii lei/mii euro)     Active totale    (mii lei/mii euro)       Total:                         *11) În cazul în care în situațiile financiare anuale consolidate nu există date privind numărul mediu anual de salariați, calculul se face prin cumularea datelor de la întreprinderile legate.       Datele trebuie introduse în tabelul B2 din secțiunea B.       NOTĂ:     Datele întreprinderilor legate cu întreprinderea solicitantă sunt extrase din situațiile financiare anuale și din alte date aferente acestora, consolidate dacă este cazul. La acestea se adaugă în mod proporțional datele oricărei eventuale întreprinderi partenere a întreprinderii legate, situată imediat în aval sau în amonte de aceasta, dacă nu au fost deja incluse în situațiile financiare anuale consolidate.       Acest tip de întreprinderi partenere sunt considerate ca fiind întreprinderi direct partenere cu întreprinderea solicitantă. Datele aferente acestora și fișa de parteneriat trebuie trebuie introduse în secțiunea A.       ...      ...           
				 + 
			  Anexa nr. 9           la Ghidul solicitantului       Fondul pentru modernizare     DECLARAȚIE PRIVIND CONFLICTUL DE INTERESE         Subsemnatul/subsemnata .........................., având funcția de ............... în cadrul <denumire solicitant>, cunoscând că falsul în declarații este pedepsit de Codul Penal, declar pe propria răspundere, în baza informațiilor pe care le dețin la această dată, că participarea în cadrul proiectului ".................................................", în calitate de reprezentant legal/responsabil de proiect/....., nu este de natură a crea o situație de conflict de interese în conformitate cu prevederile naționale și comunitare în vigoare și nu mă aflu într-o situație care are sau poate avea ca efect compromiterea obiectivității și imparțialității procesului de evaluare selecție, contractare și implementare a proiectului.       Reprezentant legal/Responsabil de proiect/.........       Nume și prenume ......................       Dată .................................       Semnătură ............................       Notă: Prezenta declarație va fi completată și semnată individual atât de reprezentantul legal al solicitantului/ al liderului de parteneriat și al partenerului/lor cât și de toți membrii echipei de proiect        
				 + 
			  Anexa nr. 10           la Ghidul Solicitantului       Fondul pentru modernizare       Către: MINISTERUL Transporturilor și Infrastructurii (adresa completă)         SCRISOARE DE GARANȚIE nr. ...         Am fost informați că în data de ......., ați încheiat cu ...Ordonator..., cu sediul în ................ înregistrat la Registrul Comerțului sub nr. ..., Cod Unic de Înregistrare ..........., contractul de finanțare nr. ........ în cadrul Programului - cheie 9 .........(denumit în continuare "Contractul"), având ca obiect implementarea proiectului cu titlul "................................." Cod SMIS ...............       Conform prevederilor Contractului, ...Ordonator... are dreptul să solicite o prefinanțare în cadrul Contractului.       În scopul garantării restituirii prefinanțării acordate și reparării prejudiciilor ce ar putea apărea ca urmare a utilizării necorespunzătoare a acesteia de către ...Ordonator..., s-a cerut prezentarea unei garanții bancare în valoare de ............... reprezentând contravaloarea prefinanțării,       La solicitarea ...Ordonatorului..., noi, Banca ............, cu sediul în ............, am emis aceasta scrisoare de garanție și ne angajăm irevocabil și necondiționat să vă plătim la prima cerere, în calitatea dumneavoastră de beneficiar al acestei scrisori, independent de valabilitatea și de efectele juridice ale Contractului și fără a ține cont de drepturile de obiecție rezultând din Contract, orice sumă până la concurența sumei de RON ..............(suma în litere) la primirea cererii dvs. scrise și semnate de efectuare a plății și a confirmării dvs. scrise în care să se precizeze că (i) Ordonatorul.......... nu a justificat corespunzător prefinanțarea acordată în conformitate cu clauzele contractuale și (ii) suma pe care Ordonatorul............ nu a justificat-o în condițiile Contractului.       Orice plată efectuată pe baza acestei scrisori de garanție va avea ca efect reducerea angajamentului nostru cu suma plătită.       În scopul identificării, cererea dvs. de plata și confirmarea dvs. în virtutea acestei garanții, precum și orice altă corespondență, vor trebui sa ne fie prezentate în original, în format oficial, purtând antetul dvs. și semnăturile reprezentanților dvs. autorizați să reprezinte instituția dvs. în conformitate cu reglementările legale în vigoare.       Prezenta scrisoare de garanție produce efecte juridice numai după încasarea prefinanțării în valoare de RON ............(suma în litere) de către Ordonator.......... în contul său IBAN ......................... deschis la Banca ......[numele băncii emitente a SGB]....., cu menționarea la detalii de plata a numărului prezentei garanții și/sau a Contractului.       Prezenta scrisoare de garanție expiră la .....(data de expirare) sau înainte de data de expirare la returnarea originalului și a eventualelor amendamente, însoțite de o adresă din partea beneficiarului prin care se solicită anularea sa.       În cazul în care data de expirare a valabilității scrisorii de garanție este o zi nebancară, cererea dvs. de plată va fi luată în considerare dacă va fi primită cel mai târziu în următoarea zi bancară.       Orice cerere de plată și/sau altă corespondență cu privire la prezenta scrisoare de garanție trebuie să fie primită la sediul nostru din ..................       Prezenta scrisoare de garanție devine în mod automat nulă și neavenită după expirarea termenului de valabilitate, indiferent dacă acest document ne este restituit sau nu, sau dacă primim sau nu eliberarea de răspundere după aceasta data.       Orice dispută cu privire la prezenta garanție va fi rezolvată pe cale amiabilă, în caz contrar litigiile aferente vor fi soluționate de instanțele române competente.       Prezenta scrisoare de garanție a fost emisă într-un exemplar original.         ...Banca...        (semnături autorizate)          
				 + 
			  Anexa nr. 11           la Ghidul solicitantului       Fondul pentru modernizare     Consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal         Pentru Cererea de finanțare cu titlul .............. din care această declarație face parte, în cadrul procedurii de ofertare concurențială pentru selecția proiectelor aferente apelului de proiecte ..........................:         CONSIMȚĂMÂNT         Subsemnatul/Subsemnata ...................  CNP .........., posesor/posesoare a CI seria ....... nr. ......., domiciliat/ă în ........................... e-mail............, telefon ............ în calitate de reprezentant legal/responsabil de proiect al (se vor completa denumirea solicitantului, CUI/CIF și adresa sediului social al solicitantului):       Declar prin prezenta că sunt de acord ca Ministerul Transporturilor și Infrastructurii să fie autorizat, prin compartimentele de specialitate responsabile cu evaluarea, selecția și contractarea proiectului cu titlul ......................................., să proceseze datele mele personale/ale instituției pe care o reprezint, în cadrul activității de evaluare, selecție și contractare, în baza  Regulamentului (UE) nr. 679/2016  privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), precum și prelucrarea, stocarea/arhivarea datelor conform normelor legale incidente.       De asemenea, prin prezenta sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul mai sus menționat, cu furnizarea datelor personale, precum și cu accesarea și prelucrarea acestora în bazele de date publice cu scopul realizării verificărilor presupuse de ghidul solicitantului aplicabil, acordând inclusiv dreptul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii de a utiliza datele disponibile în baze de date externe în scopul identificării și calculării indicatorilor de risc în procesul de evaluare și selecție a proiectului cu titlul ...........................       Declar că am luat cunoștință de drepturile mele conferite de  Regulamentul (UE) nr. 679/2016 , inclusiv despre drepturile pe care subiecții datelor cu caracter personal le dețin, dreptul la acces la date, dreptul la ștergerea datelor ("dreptul de a fi uitat"), dreptul la restricționare, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul la opoziție, dreptul la rectificare în conformitate cu prevederile legale în vigoare.       Modalitatea prin care solicit să fiu contactat în scopul furnizării de informații este sistemul electronic și/sau adresa de email .................... și/sau fax ....................       Declar că am înțeles această declarație de consimțământ, că sunt de acord cu procesarea datelor mele personale prin canalele de mai sus în scopurile descrise în această declarație de consimțământ.       Reprezentant legal/Responsabil de proiect/...........       Nume și prenume ........................       Dată ...................................       Semnătură ..............................       Notă: Prezenta declarație va fi completată și semnată individual atât de reprezentantul legal al solicitantului/ liderului de parteneriat și al partenerului/lor cât și de către responsabilul de proiect și membrii echipei de proiect        
				 + 
			  Anexa nr. 12           la Ghidul solicitantului       Fondul pentru modernizare     MODEL DECLARAȚIE PRIVIND RESPECTAREA PRINCIPIULUI DNSH         Subsemnatul <nume, prenume> posesor al CI seria <seria> nr. <nr.>, eliberată de <organismul emitent>, CNP <CNP> în calitate de reprezentant legal al <denumirea solicitant>, cunoscând că declararea necorespunzătoare a adevărului, inclusiv prin omisiune, constituie infracțiune și este pedepsită de legea penală, declar pe propria răspundere că:    1.    Cererea de finanțare pentru proiectul <denumire proiect>, depusă în cadrul Apelului de proiecte Dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor electrice pe rețeaua națională de autostrăzi, drumuri expres și naționale "e-Mobility RO", lansat în cadrul Programului cheie 9: Eficiență energetică în transporturi - reducerea emisiilor de CO2 prin eficiență energetică și noi tehnologii în transporturi, cu finanțare din Fondul pentru Modernizare, respectă în integralitate principiul de "a nu prejudicia în mod semnificativ" (DNSH - "Do No Significant Harm"), în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2021/2139 al Comisiei și Regulamentul privind taxonomia (UE) (2020/852), pe durata întregului ciclu de viață a investiției propuse în cadrul acesteia, în special luând în considerare etapele de implementare/execuție, operare și scoatere din uz a investiției.   ...     2.    Astfel, cererea de finanțare pentru proiectul <denumire proiect> nu prejudiciază în mod semnificativ pe durata întregului ciclu de viață a investiției niciunul dintre cele 6 obiective de mediu, prin raportare la prevederile art. 17 din Regulamentul (UE) 2020/852, respectiv:  (a)    atenuarea schimbărilor climatice;   ...     (b)    adaptarea la schimbările climatice;   ...     (c)    utilizarea durabilă și protecția resurselor de apă și a celor marine;   ...     (d)    tranziția către o economie circulară;   ...     (e)    prevenirea și controlul poluării;   ...     (f)    protecția și refacerea biodiversității și a ecosistemelor.   ...      ...     3.    Autoevaluarea cererii de finanțare din punct de vedere al respectării principiului DNSH pentru proiectul <denumire proiect> din Anexa la prezenta declarație este realizată în conformitate cu Regulamentul privind taxonomia (UE) (2020/852).   ...     4.    Autoevaluarea cererii de finanțare pentru proiectul <denumire proiect> din anexa la prezenta declarație cuprinde date și informații corecte, reale și conforme cu documentația cererii de finanțare din fazele de proiectare (SF/DALI, PTh, DTAC), precum și cu măsurile ce vor fi luate pe perioada de implementare/execuție, operare și scoatere din uz a acesteia.   ...     5.    În cadrul procedurilor de achiziție pentru fazele de proiectare este inclusă obligația proiectantului de a trata și de a asigura în mod corespunzător conformitatea investiției cu principiul de "a nu prejudicia în mod semnificativ" (DNSH - "Do No Significant Harm"), în conformitate cu Regulamentul privind taxonomia (UE) (2020/852).   ...     6.    În cadrul procedurilor de achiziție pentru furnizarea echipamentelor/instalațiilor și execuția lucrărilor este inclusă obligația contractantului de a respecta măsurile stabilite în fazele de proiectare și de a asigura în mod corespunzător conformitatea investiției cu principiul de "a nu prejudicia în mod semnificativ" (DNSH - "Do No Significant Harm"), în linie cu autoevaluarea anexată la prezenta declarație.   ...     7.    Pe perioada de operare și la finalul ciclului de viață a investiției se asigură în mod corespunzător conformitatea investiției cu principiul de "a nu prejudicia în mod semnificativ" (DNSH - "Do No Significant Harm"), în conformitate cu autoevaluarea din anexa la prezenta declarație.   ...     8.    Raportarea privind asigurarea conformității investiției cu principiul de "a nu prejudicia în mod semnificativ" (DNSH - "Do No Significant Harm") se va realiza inclusiv pe perioada de implementare și de valabilitate a contractului de finanțare corespunzător cererii de finanțare, potrivit termenelor și condițiilor stabilite de Ministerul Transporturilor ;i Infrastructurii.   ...     9.    Pentru a asigura că cererea de finanțare pentru proiectul <denumire proiect> respectă principiul de "a nu prejudicia în mod semnificativ" (DNSH - "Do No Significant Harm") declar faptul că cererea de finanțare exclude sprijinul pentru producerea de energie electrică în vederea consumului propriu, în cazul următoarei liste de activități:  (i)    activitățile legate de combustibili fosili, inclusiv utilizarea în aval*1);     *1) Cu excepția proiectelor care au ca obiect generarea de energie electrică și/sau termică, precum și a infrastructurii conexe de transport și distribuție pe gaze naturale, care respectă condițiile prevăzute în anexa III la Orientările tehnice privind aplicarea principiului de "a nu aduce prejudicii semnificative" (2021/C58/01).     ...     (ii)    activitățile din cadrul sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) cu emisii preconizate de gaze cu efect de seră care nu sunt mai mici decât valorile de referință relevante*2);  *2) În cazul în care activitatea care beneficiază de sprijin generează emisii preconizate de gaze cu efect de seră care nu sunt semnificativ mai mici decât valorile de referință relevante, ar trebui să se furnizeze o explicație a motivelor pentru care acest lucru nu este posibil. Valorile de referință stabilite pentru alocarea cu titlu gratuit pentru activitățile care intra în sfera de aplicare a sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/447 al Comisiei.     ...     (iii)    activitățile legate de depozite de deșeuri, incineratoare*3) și instalații de tratare mecano-biologică a deșeurilor*4); și     *3) Această excludere nu se aplică acțiunilor întreprinse în cadrul acestei măsuri în instalații destinate exclusiv tratării deșeurilor periculoase nereciclabile și instalații existente, în cazul în care acțiunile din cadrul acestei măsuri vizează sporirea eficienței energetice, captarea gazelor de evacuare pentru depozitare ori utilizare sau recuperarea materialelor din cenușa de incinerare, cu condiția ca astfel de acțiuni din cadrul acestei măsuri să nu conducă la o sporire a capacității instalațiilor de a prelucra deșeuri sau la o prelungire a duratei de viață a instalațiilor; pentru care se furnizează dovezi la nivel de instalație       *4) Această excludere nu se aplică acțiunilor întreprinse în cadrul acestei măsuri în instalații existente de tratare mecano-biologică, în cazul în care acțiunile din cadrul acestei măsuri vizează sporirea eficienței energetice sau modernizarea operațiunilor de reciclare a deșeurilor separate pentru compostarea biodeșeurilor și digestia anaerobă a biodeșeurilor, cu condiția ca astfel de acțiuni din cadrul acestei măsuri să nu conducă la o sporire a capacității instalațiilor de a prelucra deșeuri sau la o prelungire a duratei de viață a instalațiilor; pentru care se furnizează dovezi la nivel de instalație.     ...     (iv)    activitățile în cadrul cărora eliminarea pe termen lung a deșeurilor poate dăuna mediului.   ...      ...     Atașez la prezenta declarație autoevaluarea cererii de finanțare din punct de vedere al respectării principiului DNSH pentru proiectul <denumire proiect> din Anexa la prezenta declarație ( Anexa nr. 12 ).       Confirm, de asemenea, că afirmațiile din această declarație (inclusiv din anexa la aceasta) sunt adevărate și că informațiile incluse în aceasta sunt corecte.       Reprezentant legal al solicitantului       Nume și prenume .......................       Dată ..................................       Semnătură .............................        
				 + 
			  Anexa nr. 12.1           la Ghidul solicitantului       Fondul pentru modernizare         Autoevaluarea    privind respectarea principiului de     "a nu aduce prejudicii semnificative" (DNSH)     pentru proiectul [se va menționa denumirea]         Notă: explicațiile din parantezele pătrate pot fi șterse la momentul completării analizei.       Descrierea pe scurt a proiectului     [Se vor prezenta pe scurt: locația proiectului, descrierea investiției propuse.]      –   Partea 1 a listei de verificare-     [În cadrul părții 1 a listei, se vor filtra cele șase obiective de mediu pentru a le identifica pe cele care necesită o evaluare de fond (prevăzută în partea a doua a listei). În cazul în care se răspunde cu DA pentru un obiectiv de mediu în Partea 1 a listei, respectivul obiectiv de mediu va parcurge evaluarea de fond din Partea 2 a listei. În cazul în care se răspunde cu NU pentru un obiectiv de mediu în Partea 1 a listei, acel obiectiv de mediu nu va mai parcurge evaluarea din Partea 2 a listei de verificare.      Vă rugăm să indicați care dintre obiectivele de mediu de mai jos necesită o evaluare de fond a măsurii conform principiului DNSH     Da     Nu     Justificare în cazul selectării răspunsului „Nu”       Atenuarea schimbărilor climatice          X     Infrastructura nu este dedicată transportului sau depozitării combustibililor fosili, ci sprijină tranziția către mobilitatea cu emisii reduse prin instalarea de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice. Prin urmare, aceasta contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul transporturilor și este în conformitate cu obiectivul de atenuare a schimbărilor climatice.       Adaptarea la schimbările climatice     X                 Utilizarea durabilă și protejarea resurselor de apă și a celor marine     X                 Economia circulară, inclusiv prevenirea generării de deșeuri și reciclarea acestora     X                 Prevenirea și controlul poluării aerului, apei sau solului     X                 Protecția și refacerea biodiversității și a ecosistemelor     X                  ...     –   Partea 2 a listei de verificare-     [Solicitantul de finanțare trebuie să furnizeze o evaluare de fond a proiectului/cererii de finanțare conform principiului DNSH, în cazul obiectivelor de mediu care necesită efectuarea acestei evaluări.       Astfel, solicitantul va răspunde la întrebările de mai jos, pentru acele obiective de mediu identificate în partea 1 ca necesitând o evaluare de fond, ținând seama de cerințele de examinare prevăzute în coloana privind evaluarea de fond, de mai jos, făcând totodată referire la documentația tehnico-economică, avizele și acordurile obținute/care vor fi obținute pentru proiectul/cererea de finanțare depusă.]      Întrebări     Nu     Evaluarea de fond       Adaptarea la schimbările climatice: Se preconizează că măsura va duce la creșterea efectului negativ al climatului actual și al climatului viitor preconizat asupra măsurii în sine sau asupra persoanelor, asupra naturii sau asupra activelor?     X     Cerințe:   În cadrul acestei secțiuni, solicitantul trebuie să justifice și să probeze, prin raportare la cererea de finanțare/documentația depusă (SF, avize, alte documente relevante), faptul că s-a realizat o evaluare a riscurilor climatice și a altor vulnerabilități identificate și că se va pune în aplicare orice soluție de adaptare necesară în cazul investițiilor propuse.   I. În primul rând, se va justifica faptul că s-a realizat o evaluare a riscurilor climatice și a vulnerabilității, utilizând proiecții climatice în cadrul unei serii de scenarii viitoare, în concordanță cu durata de viață preconizată a construcțiilor/instalațiilor, în cazul de față, de 20 ani.   Etapele privind evaluarea riscurilor climatice și a vulnerabilității sunt următoarele:   1. În principal pe baza riscurilor enumerate în Apendicele A: Clasificarea pericolelor legate de climă la Regulamentul delegat (UE) 2021/2139 al Comisiei, se vor identifica acele riscuri climatice care pot afecta performanța activității economice pe durata sa de viață preconizată.   În cadrul analizei, riscurile climatice și vulnerabilitățile sunt evaluate și structurate în funcție de probabilitatea și intensitatea impactului.   Conform Notei de subsol 669 din Regulamentul delegat (UE) 2021/2139 al Comisiei, Lista pericolelor legate de climă din acest tabel nu este exhaustivă, fiind doar o listă indicativă a celor mai răspândite pericole care trebuie luate în considerare, ca un minim, la evaluarea riscurilor climatice și a vulnerabilității.   2. În cazul în care evaluarea activității, de la punctul 1, arată că aceasta este expusă unuia sau mai multor riscuri climatice fizice, se realizează o evaluare a riscurilor climatice și a vulnerabilității pentru a se determina dacă riscurile climatice fizice sunt semnificative pentru activitatea economică respectivă.   Această evaluare a riscurilor climatice și a vulnerabilității trebuie să fie proporțională cu dimensiunea activității și cu durata de viață preconizată a acesteia. Având în vedere că durată de viață estimată a construcțiilor/instalațiilor este mai mare de 10 ani, evaluarea riscurilor climatice și a vulnerabilității se realizează utilizând proiecții climatice de ultimă generație și la cea mai înaltă rezoluție disponibilă, pentru gama existentă de scenarii pentru viitor care este compatibilă cu durata de viață preconizată a activității.   Observație: Scenariile pentru viitor includ mai multe traiectorii reprezentative ale evoluției concentrației (RCP - Representative Concentration Pathway) stabilite de Grupul interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC – The Intergovernmental Panel on Climate Change)*5), și anume RCP2.6, RCP4.5, RCP6.0 și RCP8.5.   Aceste traiectorii descriu diferite scenarii climatice viitoare, toate fiind considerate posibile în funcție de volumul de gaze cu efect de seră (GES) din anii următori.   Proiecțiile climatice de ultimă generație și la cea mai înaltă rezoluție disponibilă și evaluarea impactului trebuie să se bazeze pe cele mai bune practici și pe orientările disponibile și iau în considerare cele mai recente cunoștințe științifice legate de analiza vulnerabilității și a riscurilor și metodologiile aferente, în conformitate cu cele mai recente rapoarte ale Grupului interguvernamental privind schimbările climatice*6), cele mai recente publicații științifice evaluate inter pares și cele mai recente modele cu sursă deschisă*7) sau cu plată.   II. Concluziile evaluării riscurilor climatice și a vulnerabilității trebuie să fie incluse în modul de concepere a proiectului de investiții, în documentație fiind prevăzute soluții de adaptare pentru a reduce riscurile fizice materiale legate de climă, aspect care trebuie argumentat de solicitant. Spre exemplu, în cadrul documentației tehnico-economice, sunt prevăzute măsuri speciale pentru creșterea rezistenței componentelor constructive ale investițiilor la schimbările climatice și la alte vulnerabilități.   În ceea ce privește soluțiile de adaptare, se au in vedere următoarele etape:   1. Realizarea unei evaluări a soluțiilor de adaptare care pot reduce riscul climatic fizic identificat.   2. Punerea în aplicare a soluțiilor fizice și nefizice („soluții de adaptare”) identificate, care reduc în mod substanțial cele mai importante riscuri climatice fizice semnificative pentru activitatea economică respectivă.   3. Solicitantul trebuie să mai justifice/confirme faptul că soluțiile de adaptare puse în aplicare pentru prezentul proiect/cerere de finanțare nu afectează în mod negativ eforturile de adaptare sau nivelul de reziliență la riscurile fizice legate de climă a altor persoane, a naturii, a altor active și/sau a altor activități economice și că acestea sunt în concordanță cu planurile și strategiile naționale de adaptare la schimbările climatice de la nivel local, zonal, regional sau național.   [Solicitantul va menționa, prin raportare la întrebarea din partea a doua a listei, concluzia evaluării de fond a cererii de finanțare/proiectului pentru acest obiectiv de mediu.]       Utilizarea durabilă și protejarea resurselor de apă și a celor marine: Se preconizează că măsura va fi nocivă pentru:   (i) starea bună sau pentru potențialul ecologic bun al corpurilor de apă, inclusiv al apelor de suprafață și subterane sau   (ii) starea ecologică bună a apelor marine?     X     Cerințe: în cadrul acestei secțiuni, solicitantul trebuie să justifice și să probeze prin documentele relevante solicitate prin Ghidul solicitantului, faptul că pentru proiect s-a derulat procesul de evaluare a impactului asupra mediului, în conformitate cu prevederile Directivei 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului, de modificare a Directivei 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului, transpusă în legislația națională prin  Legea nr. 292/2018  privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului.   Solicitantul, prin raportare la documentele de reglementare pentru protecția mediului anexate la momentul depunerii cererii de finanțare/celor pe care le va prezenta la momentul contractării, va justifica în cadrul acestei secțiuni dacă proiectul propus intră sub incidența prevederilor  art. 48  și  54 din Legea apelor nr. 107/1996 , cu modificările și completările ulterioare, după caz (a se vedea  alin. (2) art. 8 din Legea 292/2018 ), prin care s-au transpus în dreptul intern prevederile Directivei 2000/60/CE privind stabilirea unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, cu modificările ulterioare.   De asemenea, prin raportare la documentele de reglementare pentru protecția mediului anexate la momentul depunerii proiectului/cererii de finanțare, solicitantul va clarifica dacă proiectul propus intră sub incidența Directivei 2006/118/CE privind protecția apelor subterane împotriva poluării și a deteriorării, transpuse în legislația națională prin  HG nr. 449/2013  privind modificarea și completarea anexei la  Hotărârea Guvernului nr. 53/2009  pentru aprobarea  Planului național  de protecție a apelor subterane împotriva poluării și deteriorării și  Ordinul nr. 621 din 7 iulie 2014  privind aprobarea valorilor de prag pentru apele subterane din România.   Dacă este cazul, solicitantul va confirma faptul că va pune în aplicare condițiile stabilite de autoritățile competente de reglementare, în actul final de reglementare pentru protecția mediului și în declarația pe propria răspundere.   Solicitantul justifică și confirmă faptul că proiectul nu implică riscuri de degradare a mediului legate de păstrarea calității apei sau de accentuarea deficitului de apă, în concordanță cu prevederile Directivei 2000/60/CE privind stabilirea unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, nefiind afectate starea bună a apelor de suprafață și subterane, precum și nici potențialul ecologic bun al acestora, așa cum sunt definite în Articolul 2, punctele (22) și (23) din Regulamentul (UE) 2020/852 („Taxonomy Regulation”), conform cerințelor din Apendicele B la Regulamentul delegat (UE) 2021/2139 al Comisiei.   Pentru etapa de execuție a lucrărilor, se vor menționa condițiile impuse prin documentația de achiziții constructorilor, astfel încât să se excludă orice posibilitate de apariție a unor efecte negative asupra factorilor de mediu și, în special, asupra apei, solului și subsolului, aerului.   [Solicitantul va menționa, prin raportare la întrebarea din partea a doua a listei, concluzia evaluării de fond a proiectului pentru acest obiectiv de mediu.]       Tranziția către o economie circulară, inclusiv prevenirea generării de deșeuri și reciclarea acestora: Se preconizează că măsura:    (i) va duce la o creștere semnificativă a generării, a incinerării sau a eliminării deșeurilor, cu excepția incinerării deșeurilor periculoase nereciclabile sau   (ii) va duce la ineficiențe semnificative în utilizarea directă sau indirectă a oricăror resurse naturale*8) în orice etapă a ciclului său de viață, care nu sunt reduse la minimum prin măsuri adecvate*9) sau    (iii) va cauza prejudicii semnificative și pe termen lung mediului în ceea ce privește economia circulară*10)?     X     Cerințe: în cadrul acestei secțiuni, solicitantul de finanțare va menționa cum va aborda cerințele tranziției către o economie circulară, la momentul elaborării documentațiilor tehnico-economice și a documentațiilor de achiziții, la momentul realizării lucrărilor de construcție/montaj, în etapa de operare și de dezafectare (la finalul perioadei de viață a acestor investiții).   • La momentul elaborării documentațiilor tehnico-economice si a documentațiilor de achiziții, solicitantul se va asigura de următoarele aspecte:   - Solicitantul va evalua disponibilitatea și, acolo unde este posibil, se vor achiziționa și utiliza echipamente și componente cu durabilitate și reciclabilitate ridicate, care pot fi demontate și pregătite pentru reciclare în mod facil. Astfel, se urmărește ca investițiile să fie conforme cu principiile produselor durabile și cu ierarhia deșeurilor, acordându-și prioritate prevenirii generării de deșeuri și de asemenea, să se asigure de faptul că activele sunt durabile și că pot utilizate în mod eficient - a se vedea Anexa II la Orientările tehnice privind aplicarea principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” (2021/C58/01).   - Gestionarea deșeurilor rezultate se va realiza în linie cu obiectivele de reducere a cantităților de deșeuri generate și de maximizare a reutilizării și reciclării, respectiv în linie cu obiectivele din cadrul general de gestionare a deșeurilor la nivel național -  Planul național de gestionare a deșeurilor  (elaborat în baza art. 28 al Directivei 2008/98/EC privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive, cu modificările ulterioare și aprobat prin  Hotărârea Guvernului nr. 942/2017 ) - a se vedea Anexa II la Orientările tehnice privind aplicarea principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” (2021/C58/01).   - Deșeurile de echipamente electrice și electronice vor fi gestionate în conformitate cu Directiva 2012/19/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 iulie 2012 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE), transpusă în legislația națională prin  OUG 5/2015  privind deșeurile de echipamente electrice și electronice.   - În ceea ce privește deșeurile recuperabile rezultate pe perioada executării lucrărilor de construire/montaj (inclusiv pregătirea terenului: dezmembrări, dezafectări), se va solicita constructorilor să se asigure ca cel puțin 70% (în greutate) din deșeurile nepericuloase rezultate din construcții/montaj și demolări (cu excepția materialelor naturale definite în categoria 17 05 04 - pământ și pietriș altele decât cele vizate la rubrica 17 05 03 din lista europeană a deșeurilor stabilită prin Decizia 2000/532/CE a Comisiei, preluată în  HG nr. 856/2002 , cu modificările și completările ulterioare) și generate pe șantier să fie pregătite, respectiv sortate pentru reutilizare, reciclare și alte operațiuni de valorificare materială, în conformitate cu ierarhia deșeurilor și cu Protocolul UE de gestionare a deșeurilor din construcții și demolări - a se vedea art. 11 din Directiva cadru privind deșeurile.   - Solicitantul se va asigura că prevede condiții care să asigure colectarea separată eficace și eficientă a deșeurilor la sursă și trimiterea fracțiunilor separate la sursă în vederea pregătirii pentru reutilizare sau reciclare.   - Sortarea deșeurilor se va realiza la locul de producere, prin grija constructorului. Constructorul va limita generarea de deșeuri în procesele legate de construire și dezafectare, în conformitate cu Protocolul UE de gestionare a deșeurilor din construcții și demolări, vor lua în considerare cele mai bune tehnici disponibile și vor dezafecta /sorta deșeurile în mod selectiv.   [Obs: Includerea prevederilor în documentațiile de achiziții va face obiectul unor raportări în perioada de implementare a proiectului de investiții].   • La momentul realizării lucrărilor de construcție/ montaj   - în conformitate cu reglementările în vigoare, deșeurile rezultate vor fi colectate selectiv în funcție de caracteristicile lor, transportate în depozite autorizate sau predate unor operatori economici autorizați în scopul valorificării lor. Se vor încheia contracte cu societăți autorizate ce vor asigura eliminarea/valorificarea tuturor tipurilor de deșeuri generate. Toate deșeurile generate în urma proiectelor de investiții, în toate etapele acestuia, vor fi depozitate temporar doar pe suprafețe special amenajate în acest sens.   -Angajații constructorului vor fi instruiți cu privire la manipularea deșeurilor, precum și la modul de sortare a acestora pe categorii, în containerele special prevăzute pentru fiecare categorie de deșeu.   [Obs: Prevederile de mai sus vor face subiectul raportărilor din perioada de implementare a proiectului de investiții].   • În etapa de operare și de dezafectare (la finalul perioadei de viață a acestor investiții)   Deșeurile rezultate din activitățile de întreținere (legate în primul rând de reparațiile curente) și dezafectare vor fi gestionate similar cu deșeurile generate în perioada de construcție/montaj.   [Solicitantul va menționa, prin raportare la întrebarea din partea a doua a listei, concluzia evaluării de fond a proiectului pentru acest obiectiv de mediu.]       Prevenirea și controlul poluării: Se preconizează că măsura va duce la o creștere semnificativă  a emisiilor de poluanți în aer, apă sau sol?     X     Cerințe: în cadrul secțiunii, solicitantul va prezenta măsurile pe care le va lua în vederea prevenirii și controlului poluării aerului (inclusiv zgomot și vibrații), apei, solului și subsoluri, în etapele de construcție/montaj a instalaților, în etapa de operare și de dezafectare.   Solicitanții pot clarifica dacă în conformitate cu prevederile Deciziei nr. 2000/532/CE a Comisiei, preluată în legislația națională prin  HG nr. 856/2002 , cu modificările și completările ulterioare, se consideră că lucrările de execuție nu presupun utilizarea unor categorii de materiale care pot fi încadrate în categoria substanțelor toxice și periculoase.   Solicitanții vor prezenta inclusiv condițiile/criteriile care se vor regăsi în documentațiile de achiziții în legătură cu prevenirea și controlul poluării aerului (inclusiv zgomot și vibrații), apei, solului și subsolului pentru etapa de construcție/montaj a instalaților și eventual de operare, după caz.   [Solicitantul va menționa, prin raportare la întrebarea din partea a doua a listei, concluzia evaluării de fond a proiectului pentru acest obiectiv de mediu.]       Protecția și refacerea biodiversității și a ecosistemelor: Se preconizează că măsura va fi:    (i) nocivă în mod semnificativ pentru condiția bună*11) și reziliența ecosistemelor sau    (ii) nocivă pentru stadiul de conservare a habitatelor și a speciilor, inclusiv a celor de interes pentru Uniune?     X     Cerințe: în cadrul acestei secțiuni, solicitantul trebuie să justifice și să probeze prin documente relevante, faptul că pentru proiect s-a derulat procesul de evaluare a impactului asupra mediului, în conformitate cu prevederile Directivei 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului, de modificare a Directivei 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului, transpusă în legislația națională prin  Legea nr. 292/2018  privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului.   După caz, solicitantul va prezenta și proba dacă, urmare a parcurgerii etapelor procesului de evaluare a impactului asupra mediului, autoritatea competentă pentru protecția mediului a preconizat vreun efect semnificativ asupra acestui obiectiv de mediu, în conformitate cu prevederile Directivei 92/43/CEE a Consiliului privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică, respectiv dacă proiectele se supun sau nu evaluării adecvate de mediu.   În cazul în care investițiile aferente prezentei măsuri sunt localizate în cadrul unor zone sensibile din punctul de vedere al biodiversității sau în apropierea acestora (inclusiv rețeaua de arii protejate Natura 2000, siturile naturale înscrise pe Lista patrimoniului mondial UNESCO și principalele zone de biodiversitate, precum și alte zone protejate etc), solicitantul va prezenta situația și va anexa, după caz, evaluarea adecvată de mediu, în conformitate cu prevederile Directivei 92/43/CEE a Consiliului privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică, iar pe baza concluziilor acestei evaluări adecvate, solicitantul va confirma faptul că va implementa măsurile necesare de atenuare a efectelor investițiilor asupra acestui obiectiv de mediu.   Solicitantul trebuie să probeze cele declarate mai sus prin următoarele documente, după caz:   Actul final de reglementare pentru protecția mediului;   Studiu de evaluare adecvată (unde va fi cazul).   Solicitantul trebuie să probeze, cele declarate mai sus prin următoarele documente, după caz:   • Cu referire la protecția și refacerea biodiversității și a ecosistemelor   - Actul final de reglementare pentru protecția mediului - ce va fi depus cel târziu in etapa de contractare;   [Solicitantul va menționa, prin raportare la întrebarea din partea a doua a listei, concluzia evaluării de fond a proiectului pentru acest obiectiv de mediu.]          *5) IPCC este organismul Organizației Națiunilor Unite pentru evaluarea aspectelor științifice legate de rezultatele schimbărilor climatice;       *6) Rapoarte de evaluare privind schimbările climatice: impact, adaptare și vulnerabilitate, publicate periodic de Grupul interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC), https://www.ipcc.ch/reports/;       *7) De exemplu, serviciile Copernicus gestionate de Comisia Europeană;       *8) Resursele naturale includ energia, materialele, metalele, apa, biomasa, aerul și solul.       *9) De exemplu, ineficiențele pot fi reduse la minimum prin creșterea semnificativă a durabilității, a posibilității de a repara, a potențialului de actualizare și de reutilizare a produselor sau prin reducerea semnificativă a resurselor prin proiectare și prin materialele alese, prin facilitarea schimbării destinației, a dezasamblării și a deconstrucției, în special pentru a reduce utilizarea materialelor de construcții și a promova reutilizarea materialelor de construcții. La aceasta se adaugă tranziția către modele de afaceri de tip "produs ca serviciu" și către lanțuri valorice circulare, cu scopul de a menține produsele, componentele și materialele la nivelul lor cel mai ridicat de utilitate și valoare pentru cât mai mult timp posibil. De asemenea, aceasta cuprinde o reducere semnificativă a conținutului de substanțe periculoase din materiale și produse, inclusiv prin înlocuirea lor cu alternative mai sigure. Aceasta include totodată reducerea semnificativă a deșeurilor alimentare în producția, prelucrarea, fabricarea sau distribuția produselor alimentare.       *10) Pentru mai multe informații privind obiectivul economiei circulare, a se vedea considerentul 27 din Regulamentul privind taxonomia.       *11) În conformitate cu articolul 2 punctul 16 din Regulamentul privind taxonomia, «condiție bună» înseamnă, în legătură cu un ecosistem, faptul că ecosistemul se află într-o condiție fizică, chimică și biologică bună sau are o calitate fizică, chimică și biologică bună, fiind capabil să se reproducă sau să se refacă singur, compoziția speciilor, structura ecosistemului și funcțiile ecologice nefiind afectate".     ...        Reprezentant legal al solicitantului       Nume și prenume ..........................       Dată .....................................       Semnătură ................................        
				 + 
			  Anexa nr. 13           la Ghidul Solicitantului       Fondul pentru modernizare       Către:     Societatea ..................., Împrumutat și Garant ipotecar (se va păstra "și Garant ipotecar" în cazul în care există identitate între împrumutat și garant) (se menționează societatea care aplică pentru acest program, dacă aceasta este alta decât societatea care deține în proprietate terenul/construcția pe care se amplasează investiția, se include în adresă și societatea care este proprietară).       Sediul social: ..............       J ...../...../....., CUI .................       Societatea ................, Garant ipotecar (se trece numele proprietarului/lor de teren; se va completa numai în cazul în care terenul se află în proprietatea unui terț garant, altfel se elimină.)       Sediul social: ..............       J ...../...../....., CUI .................         În atenție:     D-lui/D-nei ..............., în calitate de .............       BANCA ..............., cu sediul central în ..............., înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. ........, Registrul Bancar nr. P.J.R. ..............., CUI ..............., prin Sucursala ..............., înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. .............., CUI ..............., cu sediul în ............... (denumită în continuare "Banca"), reprezentată de Dl./Dna. ............... în calitate de ............... și de Dl./Dna. ............... în calitate de ...............,         Având în vedere:  a)    cererea dumneavoastră înregistrată la registratura Băncii sub nr. ............... din data de ...............,   ...     b)    cererea de finanțare depusă în data de .............../care urmează a se depune/depusa la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii pentru proiectul          în cadrul Fondului pentru modernizare - Programul cheie 9: Eficiență energetică în transporturi   ...     c)    calitatea Băncii de Creditor ipotecar asupra Imobilului aflat în proprietatea ..............., situat în ..............., constând în:  –   teren intravilan/extravilan în suprafață de ....... mp, identificat cu număr cadastral ......., înscris în CF ........ a localității ............, aflat în proprietatea ...............,   ...     –   și construcția/construcțiile situate pe acesta, constând în ............, în suprafață construită la sol de ..... mp și suprafață desfășurată de ..... mp, regim de înălțime ......, identificată cu număr cadastral ........, înscrisă în CF nr. ......., a localității ........;   ...      ...          conform Contractului de ipotecă imobiliară autentificat sub nr. .......... de SNP .............., și ....... Contractului de ipotecă imobiliară autentificat sub nr. ....... de SNP ............, [se vor menționa toate contractele de ipotecă], accesoriu al Contractului de credit nr. ........... din data de ..............., denumit în continuare Contractul de credit, toate astfel cum au fost modificate și completate prin actele adiționale subsecvente,       vă comunicăm prin prezenta:  (i)    ACORDUL Băncii cu privire la amplasarea investiției (cu obținerea și respectarea oricăror și tuturor acordurilor și avizelor necesare conform legii), de către Împrumutat, pe imobilul situat în ............... constând în teren/ construcție în suprafață de ...... mp, identificat cu număr cadastral ........, înregistrat în Cartea Funciară nr. ....... UAT ......., în calitate de proprietar (sau după caz/beneficiar al unui drept), în următoarele condiții:  –   menținerea dreptului de ipotecă constituit în scopul realizării proiectului, în favoarea Băncii și a interdicțiilor de înstrăinare, grevare, închiriere, dezmembrare, comasare, demolare, restructurare [se vor menționa toate ipotecile și interdicțiile aferente creditelor garantate cu imobilul respectiv] constituite sau notate în favoarea Băncii, asupra Imobilului, precum și extinderea dreptului de ipotecă al Băncii asupra tuturor ameliorațiunilor aduse imobilului;   ...     –   extinderea ipotecii imobiliare menționată anterior și asupra construcțiilor ce se vor edifica pe imobilul ipotecat descris la lit. c), în conformitate cu prevederile  art. 2382 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil , cu modificările și completările ulterioare.   ...      ...     (ii)    ANGAJAMENTUL că Banca nu va executa Imobilul/terenul și investiția finanțată din FM pe o perioadă de cel puțin 5 ani de la punerea proiectului în exploatare, în baza procesului verbal de punere în exploatare depus la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în următoarele condiții:  –   îndeplinirea tuturor obligațiilor și angajamentelor Împrumutatului/Garantului ipotecar/Alți Garanți astfel cum acestea au fost identificate prin prevederile Contractului de Credit nr. ..... din data de ............, semnat între Împrumutat/Garant ........... și Creditor ..............(numele băncii), precum și orice alte obligații contractuale între părți.   ...      ...          Banca poate decide încetarea prezentului angajament în cazul neîndeplinirii oricărei obligații asumate conform contractului de credit nr. ....... din data de     ..........., cu completările și modificările ulterioare, constatată de către Banca finanțatoare în temeiul propriei analize de monitorizare, sau în temeiul denunțării unilaterale în cazul facilitaților neangajante, cu notificarea furnizorului de ajutor de stat (Ministerul Transporturilor și Infrastructurii ).       Acest angajament va înceta de drept în cazul în care contractul de finanțare se reziliază.       Facem precizarea că prezentul acord nu poate fi interpretat nici în tot și nici în parte, sub nici o formă, ca fiind o renunțare totală sau parțială a Băncii la garanțiile oferite prin încheierea Contractului de credit dintre bancă și client, precum și a Contractelor de garanție accesorii acestuia.       Prezenta a fost întocmită astăzi ............, în [x] exemplare originale, dintre care 1 (un) exemplar a fost reținut de Bancă și restul au fost eliberate reprezentantului societății, dl./ dna. ..............       Prezenta a fost emisă și înmânată clientului pentru a îi servi exclusiv în relația cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii pentru proiectul ..............., în cadrul Fondului pentru modernizare - Programului-cheie 9: Eficiență energetică în transporturi - reducerea emisiilor de CO_2 prin eficiență energetică și noi tehnologii în transporturi cu finanțare din Fondul pentru modernizare.      Cu stimă,       Nume: .................     Nume: .................       Funcție: ...............     Funcție: ...............           
				 + 
			  Anexa nr. 14         Harta rețelei de drumuri eligibile pentru instalarea infrastructurii de        reîncărcare în cadrul schemei de ajutor de stat "e-Mobility RO"          Harta interactivă poate fi accesată la următorul link:     https://mtransporturi.maps.arcgis.com/apps/webappviewer/index.html?id=af599b237eb1476e8f20b6620b553d99          
				 + 
			  Anexa nr. 15           la Ghidul solicitantului         Fondul pentru modernizare        Acord de parteneriat        Model orientativ        nr. ......./.............        pentru realizarea proiectului <denumire proiect >         (acest document reprezintă un model orientativ în scopul reglementarii de principiu a aspectelor legale, financiare și de orice alta natură care pot interveni în implementarea în parteneriat a proiectului.       Acordul de parteneriat este supus legislației din România și se încheie până cel târziu la depunerea cererii de finanțare și este parte integrantă din aceasta.       Liderul de parteneriat, beneficiar al unui proiect, este responsabil cu asigurarea implementării proiectului și a respectării tuturor prevederilor contractului de finanțare, sens în care acesta trebuie să aibă în vedere includerea în acordul de parteneriat, după caz, a oricăror prevederi pe care acesta le consideră necesare și care nu contravin, în niciun fel, prevederilor contractului de finanțare, legislației europene și naționale incidente)    
				 + 
			  Articolul 1      Părțile    1.    denumirea completă a organizației, cu sediul în adresa sediului, codul fiscal ..., având calitatea de Lider de proiect (Partener 1) <se vor insera datele de identificare ale liderului de parteneriat și conturile distincte deschise pe codurile de identificare fiscală ale acestuia la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului/bancă comercială>, astfel:     Contul de disponibilități (codul IBAN) pentru aplicarea mecanismului decontării cererilor de plată/ prefinanțare/rambursare: ..............       Denumirea/adresa unității Trezoreriei Statului/Băncii comerciale: ............................     ...     2.    denumirea completă a organizației, cu sediul în adresa sediului, codul fiscal ........., având calitatea de Partener 2*1) <se vor insera datele de identificare ale partenerului și, dacă este cazul, conturile distincte deschise pe codurile de identificare fiscală ale acestuia la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului/ Bancă comercială>, astfel:     *1) Dacă sunt mai mulți parteneri se vor completa informațiile pentru fiecare dintre aceștia.       Contul de disponibilități (codul IBAN) pentru aplicarea mecanismului decontării cererilor de plată/prefinanțare/rambursare: .................       Denumirea/adresa unității Trezoreriei Statului/Bancă comercială: ........................     ...        au convenit următoarele:      
				 + 
			  Articolul 2      Obiectul    (1)    Obiectul acestui parteneriat este de a stabili drepturile și obligațiile părților, contribuția financiară proprie și a cheltuielilor neeligibile ale fiecărei părți la bugetul proiectului, precum și responsabilitățile ce le revin în implementarea activităților aferente proiectului: titlul proiectului ........., care este depus în cadrul Programului-cheie 9: Eficiență energetică în transporturi - reducerea emisiilor de CO_2 prin eficiență energetică și noi tehnologii în transporturi, submăsura 1 aferentă Schemei de ajutor de stat privind dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor electrice pe rețeaua națională de autostrăzi, drumuri expres și naționale "e-Mobility RO" apel de proiecte (Cod generat MySMIS și denumire) ............. pe durata contractului de finanțare.    (2)    Prezentul acord se constituie anexă la cererea de finanțare.      
				 + 
			  Articolul 3      Roluri și responsabilități în implementarea proiectului    (1)    Rolurile și responsabilitățile sunt descrise în tabelul de mai jos și corespund prevederilor din Cererea de finanțare:    Organizația     Roluri și responsabilități       Lider de parteneriat (Partener 1)     Se vor descrie activitățile pe care fiecare partener trebuie să le implementeze, în strânsă corelare cu informațiile furnizate în formularul cererii de finanțare și analiza de oportunitate.    De asemenea, se va menționa valoarea estimată a fiecărei activități, defalcată pentru fiecare partener/lider de parteneriat       Partener 2     idem         (2)    Ponderea contribuției financiare proprii și a cheltuielilor neeligibile din cheltuielile totale ale proiectului. Partenerii vor asigura diferența până la valoarea totală a proiectului, așa cum este precizat în Cererea de finanțare și în prezentul acord.    Organizația     Contribuția (unde este cazul)       Lider de parteneriat    (Partener 1)     Valoarea contribuției la total cheltuieli eligibile (în lei și %)   Valoarea contribuției la total cheltuieli neeligibile (în lei și %)   Valoarea contribuției la valoarea totală a proiectului (în lei și %)       Partener 2     Valoarea contribuției la total cheltuieli eligibile (în lei și %)   Valoarea contribuției la total cheltuieli neeligibile (în lei și %)   Valoarea contribuției la valoarea totală a proiectului (în lei și %)         (3)    Plățile Responsabilitățile privind derularea fluxurilor financiare se vor realiza în conformitate cu prevederile  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2022  privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:  a)    pentru decontarea cheltuielilor rambursabile fiecare partener va depune la liderul de parteneriat toate documentele justificative, inclusiv dosarul achizițiilor derulate de aceștia, în vederea întocmirii cererii de rambursare/plată/prefinanțare pentru cheltuielile efectuate;   ...     b)    liderul de parteneriat este responsabil cu depunerea cererilor de rambursare/plată/prefinanțare către organismul delegat (OD), iar OD virează, după efectuarea verificărilor necesare, valoarea cheltuielilor nerambursabile (ajutorul de stat) în contul liderului de parteneriat. Liderul de parteneriat va transfera partenerului/partenerilor valoarea cheltuielilor nerambursabile (ajutorul de stat) pe care partenerul le-a efectuat în concordanță cu valoarea corespunzătoare activității/activităților proprii din proiect, asumate conform prevederilor  art. 3 , alin. (1) și (2) din acordul de parteneriat.   ...     c)    liderul de parteneriat și partenerul/ii au obligația asigurării contribuției proprii, cheltuielilor neeligibile și TVA corespunzătoare activității/activităților proprii din proiect, asumate conform prevederilor acordului de parteneriat, anexă la cererea de finanțare, din următoarele surse: .............(se va completa de fiecare partener conform prevederilor Ghidului Solicitantului).   ...           
				 + 
			  Articolul 4      Perioada de valabilitate a acordului de parteneriat       Perioada de valabilitate a acordului începe la data semnării prezentului Acord și încetează la data la care Contractul de Finanțare aferent proiectului își încetează valabilitatea (incluzând perioada de durabilitate). Prelungirea perioadei de valabilitate a contractului de finanțare conduce automat la extinderea Perioadei de valabilitate a prezentului acord, în mod corespunzător.      
				 + 
			  Articolul 5      Drepturile și obligațiile liderului de parteneriat (Partener 1)    A.    Drepturile liderului de parteneriat     Liderul de parteneriat are dreptul să solicite partenerului furnizarea oricăror informații și documente legate de proiect, în scopul elaborării rapoartelor de progres, a cererilor de rambursare/plată/prefinanțare, sau a verificării respectării normelor în vigoare privind atribuirea contractelor de achiziție.     ...     B.    Obligațiile liderului de parteneriat  (1)    Liderul de parteneriat (Partener 1) va semna Cererea de finanțare și Contractul de finanțare.    (2)    Liderul de parteneriat (Partener 1) va consulta partenerul cu regularitate, îl va informa despre progresul în implementarea proiectului și îi va furniza copii ale rapoartelor de progres și financiare.    (3)    Propunerile de modificare a proiectului (e.g. activități, partener etc.), trebuie să fie convenite cu partenerul înaintea solicitării aprobării de către OD.    (4)    Liderul de parteneriat este responsabil cu transmiterea către OD a cererilor de rambursare/plată/prefinanțare, împreună cu documentele justificative, rapoartele de progres etc., conform prevederilor contractuale și procedurale.    (5)    Liderul de parteneriat are obligația îndosarierii și păstrării tuturor documentelor proiectului în original, precum și copii ale documentelor partenerului, inclusiv a documentelor financiar-contabile, aferente activităților și cheltuielilor realizate în cadrul proiectului, în vederea asigurării unei piste de audit adecvate, în conformitate cu prevederile legislației europene și naționale aplicabile Fondului pentru Modernizare, ale contractului de finanțare și ale prezentului acord de parteneriat. Partenerul are obligația de a transmite liderului de parteneriat documentele necesare îndeplinirii acestei obligații și răspunde pentru realitatea, legalitatea, regularitatea și conformitatea documentelor și operațiunilor aferente activităților pe care le realizează în cadrul proiectului.    (6)    În cazul constatării unor nereguli, al unor sume necuvenite sau al neîndeplinirii obligațiilor asumate prin contractul de finanțare și prezentul acord de parteneriat, răspunderea liderului de parteneriat și a partenerului se stabilește în raport cu activitățile, cheltuielile și obligațiile care revin fiecăruia în implementarea proiectului. Partea căreia îi este imputabilă fapta sau omisiunea care a determinat producerea prejudiciului ori plata unor sume necuvenite suportă consecințele financiare aferente.    (7)    În cazul în care fapta sau omisiunea care a determinat producerea prejudiciului ori plata unor sume necuvenite este imputabilă ambelor părți sau răspunderea acestora nu poate fi individualizată, liderul de parteneriat și partenerul răspund în solidar, în condițiile legii și ale prezentului acord de parteneriat.    (8)    În cazul rezilierii contractului de finanțare, liderul de parteneriat și partenerul au obligația restituirii sumelor datorate potrivit prevederilor  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2022 , cu modificările și completările ulterioare, ale contractului de finanțare și ale prezentului acord de parteneriat, corespunzător activităților, cheltuielilor și obligațiilor care revin fiecăruia. În situația în care cauza care a determinat rezilierea este imputabilă ambelor părți sau sumele datorate nu pot fi individualizate, acestea răspund în solidar.    (9)    Liderul de parteneriat și partenerul răspund pentru neregulile și sumele necuvenite aferente activităților, cheltuielilor și obligațiilor proprii, potrivit notificărilor, decizii-lor de recuperare și/sau altor acte administrative emise de organismul delegat, în condițiile legislației aplicabile Fondului pentru modernizare și ale contractului de finanțare.     ...       
				 + 
			  Articolul 6      Drepturile și obligațiile partenerului (Partener 2)    A.    Drepturile Partenerului  (1)    Cheltuielile angajate de Partener sunt eligibile în același fel ca și cheltuielile angajate de către liderul de parteneriat corespunzător activității/activităților proprii din proiect. Partenerul are dreptul, prin transfer de către OD, la fondurile obținute din procesul de rambursare/plată/prefinanțare pentru cheltuielile angajate de către acesta, care au fost certificate ca eligibile.    (2)    Partenerul are dreptul să fie consultat cu regularitate de către liderul de parteneriat, să fie informat despre progresul în implementarea proiectului și să i se furnizeze, de către liderul de parteneriat, copii ale rapoartelor de progres și financiare.    (3)    Partenerul are dreptul să fie consultat, de către liderul de parteneriat, în privința propunerilor pentru modificări importante ale proiectului activități, parteneri etc.), înaintea solicitării aprobării de către OD.     ...     B.    Obligațiile Partenerului  (4)    Partenerul are obligația de a respecta prevederile legislației naționale și europene în vigoare în domeniul achizițiilor, ajutorului de stat, egalității de șanse, dezvoltării durabile, informării și publicității în implementarea activităților proprii.    (5)    Partenerul este obligat să pună la dispoziția liderului de parteneriat, spre verificare, documentațiile de atribuire elaborate în cadrul procedurii de atribuire a contractelor de achiziții. Partenerul este obligat să transmită copii conforme cu originalul după documentațiile complete de atribuire elaborate în cadrul procedurii de atribuire a contractelor de achiziții, în scopul elaborării cererilor de rambursare.    (6)    Partenerul este obligat să transmită copii conforme cu originalul după documentele justificative, în scopul elaborării cererilor de rambursare/plată/prefinanțare.    (7)    Partenerul este obligat să pună la dispoziția OD, sau oricărui alt organism național sau european, abilitat de lege, documentele și/sau informațiile necesare pentru verificarea modului de utilizare a ajutorului de stat, la cerere și în termen de maximum 5 (cinci) zile lucrătoare, și să asigure condițiile pentru efectuarea verificărilor la fața locului.    (8)    În vederea efectuării verificărilor prevăzute la  alin. (7) , Partenerul are obligația să acorde dreptul de acces la locurile și spațiile unde se implementează Proiectul, inclusiv acces la sistemele informatice care au legătură directă cu proiectul, și să pună la dispoziție documentele solicitate privind gestiunea tehnică și financiară a Proiectului, atât pe suport hârtie, cât și în format electronic. Documentele trebuie sa fie ușor accesibile și arhivate astfel încât, să permită verificarea lor.    (9)    Partenerul este obligat să furnizeze liderului de parteneriat orice informații sau documente privind implementarea proiectului, în scopul elaborării rapoartelor de progres.    (10)    Partenerul are obligația de a restitui OD, orice sumă ce constituie plată nedatorată/sume necuvenite plătite în cadrul contractului de finanțare, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii notificării.    (11)    Partenerul este obligat să țină o evidență contabilă distinctă a Proiectului, utilizând conturi analitice dedicate pentru reflectarea tuturor operațiunilor referitoare la implementarea Proiectului, în conformitate cu dispozițiile legale.    (12)    Partenerul este obligat să pună la dispoziția auditorului financiar independent și autorizat în condițiile legii toate documentele și/sau informațiile solicitate și să asigure toate condițiile pentru verificarea cheltuielilor de către acesta.    (13)    Să păstreze, în conformitate cu  art. 25 din Legea contabilității nr. 82/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru o perioadă de 5 ani calculați de la data de 1 iulie a anului următor celui încheierii exercițiului financiar, toate documentele și informațiile justificative privind plățile sau cheltuielile efectuate.    (14)    Liderul de parteneriat și partenerul răspund pentru legalitatea, regularitatea și eligibilitatea activităților desfășurate și a cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului, potrivit obligațiilor care le revin prin contractul de finanțare și prezentul acord de parteneriat. În cazul producerii unui prejudiciu sau al efectuării unei plăți necuvenite, partea din culpa căreia s-a produs prejudiciul ori plata necuvenită răspunde pentru consecințele financiare aferente. În cazul în care prejudiciul ori plata necuvenită este rezultatul unei acțiuni sau inacțiuni imputabile atât liderului de parteneriat, cât și partenerului, aceștia răspund în solidar.    (15)    Pentru neregulile identificate în cadrul proiectului, inclusiv în situația constatării caracterului neeligibil al unor cheltuieli efectuate în cadrul proiectului, se aplică măsurile prevăzute de legislația aplicabilă Fondului pentru modernizare și de contractul de finanțare. Răspunderea liderului de parteneriat și a partenerului se stabilește în raport cu activitățile, cheltuielile și obligațiile care revin fiecăruia potrivit prezentului acord de parteneriat.    (16)    Liderul de parteneriat/partenerul căruia îi revine obligația de restituire a unor sume, stabilită printr-un titlu de creanță emis în condițiile legii, are obligația de a restitui sumele individualizate prin acesta, din resurse proprii, în termenul și în condițiile stabilite prin titlul de creanță.    (17)    În cazul rezilierii contractului de finanțare, liderul de parteneriat și partenerul au obligația de a restitui sumele stabilite prin decizia de reziliere, potrivit legislației aplicabile Fondului pentru modernizare, contractului de finanțare și prezentului acord de parteneriat. În raporturile dintre parteneri, sumele de restituit se suportă în funcție de activitățile, cheltuielile și obligațiile imputabile fiecăruia. În cazul în care cauza rezilierii este imputabilă ambelor părți sau răspunderea nu poate fi individualizată, liderul de parteneriat și partenerul răspund în solidar.    (18)    Liderul de parteneriat și partenerul au obligația de a respecta termenele de restituire a sumelor stabilite prin titlurile de creanță emise în condițiile legislației aplicabile Fondului pentru modernizare. În cazul nerespectării termenului de plată stabilit în titlul de creanță, după dobândirea caracterului executoriu al acestuia, Ministerul Energiei/Organismul Delegat comunică titlul executoriu, împreună cu dovada comunicării acestuia, organelor fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea recuperării sumelor individualizate, potrivit prevederilor  Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare.    (19)    Liderul de parteneriat și partenerul au obligația de a respecta prevederile legale aplicabile privind prevenirea și evitarea conflictului de interese și regimul incompatibilităților.    (20)    Liderul de parteneriat și partenerul au obligația de a lua măsurile necesare pentru prevenirea, identificarea și, după caz, semnalarea neregulilor, a dublei finanțări, a fraudei, corupției, conflictelor de interese și a oricăror alte activități ilegale în legătură cu implementarea proiectului.     ...       
				 + 
			  Articolul 7      Achiziții publice    (1)    Achizițiile în cadrul proiectului vor fi făcute de membrii parteneriatului, cu respectarea Ordinului nr. 1.561/ 2024 pentru aprobarea Îndrumarului metodologic privind modul de lucru pentru beneficiarii privați finanțați din Fondul pentru modernizare, care nu au obligația respectării prevederilor legale aplicabile în domeniul achizițiilor publice/sectoriale, a condițiilor din contractul de finanțare și a instrucțiunilor emise de OD.      
				 + 
			  Articolul 8      Proprietatea    (1)    Părțile au obligația să mențină proprietatea bunurilor achiziționate/modernizate și natura activității pentru care s-a acordat finanțare, pe o perioadă de cel puțin 5 ani de la data efectuării plății finale și să asigure exploatarea și întreținerea în această perioadă.    (2)    Până la finalizarea proiectului, părțile/partenerii vor conveni asupra modului de acordare a dreptului de utilizare a echipamentelor, bunurilor, etc. ce au făcut obiectul proiectului. Copii ale titlurilor de transfer vor fi atașate raportului final. Părțile au obligația de a asigura funcționarea tuturor echipamentelor, ce au făcut obiectul ajutorului de stat, la locul de desfășurare a proiectului și exclusiv în scopul pentru care au fost achiziționate. Părțile au obligația să folosească conform scopului destinat și să nu vândă sau să înstrăineze, sub orice formă obiectele / bunurile, fie ele mobile sau imobile finanțate prin Programul-cheie 9: Eficiență energetică în transporturi - reducerea emisiilor de CO2 prin eficiență energetică și noi tehnologii în transporturi, submăsura 1 aferentă Schemei de ajutor de stat privind dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor electrice pe rețeaua națională de autostrăzi, drumuri expres și naționale "e-Mobility RO", pe o perioadă de 5 ani de la de la efectuarea plății finale. De asemenea, părțile au obligația respectării prevederilor contractului de finanțare cu privire la ipotecarea bunurilor în scopul realizării proiectului.      
				 + 
			  Articolul 9      Forța majoră    (1)    Prin forță majoră se înțelege orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil intervenit după data semnării Acordului de parteneriat, care împiedică executarea în tot sau în parte a Acordului de parteneriat și care exonerează de răspundere partea care o invocă.    (2)    Pot constitui cauze de forță majoră evenimente cum ar fi: calamitățile naturale (cutremure, inundații, alunecări de teren), război, revoluție, embargo, pandemie.    (3)    Partea care invocă forța majoră are obligația de a notifica celeilalte părți cazul de forță majoră, în termen de 5 zile de la data apariției și de a dovedi existența situației de forță majoră în baza unui document eliberat sau emis de către autoritatea competentă, în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării acestuia. De asemenea, are obligația de a comunica data încetării situației de forță majoră, în termen de 5 zile.    (4)    Părțile au obligația de a lua orice măsuri care le stau la dispoziție în vederea limitării consecințelor acțiunii de forță majoră.    (5)    Dacă partea care invocă forța majoră nu procedează la notificarea începerii și încetării cazului de forță majoră, în condițiile și termenele prevăzute, va suporta toate daunele provocate celeilalte părți prin lipsa de notificare.    (6)    Executarea Acordului de parteneriat va fi suspendată de la data apariției cazului de forță majoră pe perioada de acțiune a acesteia, fără a prejudicia drepturile ce se cuvin părților.    (7)    În cazul în care forța majoră și/sau efectele acesteia obligă la suspendarea executării prezentului Acord de parteneriat pe o perioadă mai mare de 3 luni, părțile se vor întâlni într-un termen de cel mult 10 zile de la expirarea acestei perioade, pentru a conveni asupra modului de continuare, modificare sau încetare a Acordului de parteneriat      
				 + 
			  Articolul 10      Confidențialitate       Părțile semnatare ale prezentului acord convin să păstreze în strictă confidențialitate informațiile primite în cadrul și pe parcursul implementării proiectului și sunt de acord să prevină orice utilizare sau divulgare neautorizată a unor astfel de informații. Părțile înțeleg să utilizeze informațiile confidențiale doar în scopul de a-și îndeplini obligațiile din prezentul Acord de Parteneriat.      
				 + 
			  Articolul 11      Legea aplicabilă    (1)    Prezentului Acord i se va aplica și va fi interpretat în conformitate cu legea română.    (2)    Pe durata prezentului Acord, părțile vor avea dreptul să convină în scris asupra modificării anumitor clauze, prin act adițional. Orice modificare a prezentului acord va fi valabilă numai atunci când este convenită de toate părțile.      
				 + 
			  Articolul 12      Dispoziții finale    (1)    Toate posibilele dispute rezultate din prezentul acord sau în legătură cu el, pe care părțile nu le pot soluționa pe cale amiabilă, vor fi soluționate de instanțele competente.         Întocmit în număr de exemplare, în limba română și o copie care va fi atașată la cererea de finanțare.      Semnături       Lider de parteneriat (Partener 1)     Numele, prenumele și funcția reprezentantului legal al întreprinderii     Semnătura     Data și locul semnării       Partener 2     Numele, prenumele și funcția reprezentantului legal al întreprinderii     Semnătura     Data și locul semnării       Partener n                         -------  

Preluat: 2026-10-10T06:22:42.143367+00:00 · SHA256: 588930f743954a5f810b763e3245be828d1c91c5f2b72ebd12103a3923d9146d