Legislație națională
HOTĂRÂRE · 806 · 2026
HOTĂRÂRE nr. 806 din 9 octombrie 2026 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne, cu titlu gratuit, în vederea sprijinirii beneficiarilor serviciilor sociale destinate protecţiei drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, a celor din sistemul de protecţie a copilului, a persoanelor vârstnice şi persoanelor fără adăpost
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 315119
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 806 din 9 octombrie 2026 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantități de produse și acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne, cu titlu gratuit, în vederea sprijinirii beneficiarilor serviciilor sociale destinate protecției drepturilor persoanelor cu dizabilități, a celor din sistemul de protecție a copilului, a persoanelor vârstnice și persoanelor fără adăpost EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 851 din 9 octombrie 2026 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată , al art. 5 alin. 1 lit. a) și al art. 8 alin. 3 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 (1) Se aprobă scoaterea din rezervele de stat și acordarea imediată ca ajutoare umanitare interne de urgență, cu titlu gratuit, a unor cantități de produse prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în valoare de 18.872.200 lei, exclusiv TVA, în vederea sprijinirii beneficiarilor serviciilor sociale destinate protecției drepturilor persoanelor cu dizabilități, a celor din sistemul de protecție a copilului, a persoanelor vârstnice și persoanelor fără adăpost, pentru prevenirea și combaterea riscului de excluziune socială, precum și pentru creșterea calității vieții. (2) Graficul de predare-preluare a cantităților de produse prevăzute la alin. (1) se stabilește prin protocol încheiat între Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale și Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. (3) Transportul produselor până la locurile de destinație indicate de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale se efectuează cu mijloace de transport puse la dispoziție de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale. (4) Distribuirea ajutorului prevăzut la alin. (1) se realizează către direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului județene/de sector, care asigură, la rândul lor, distribuirea ajutorului primit către serviciile sociale prevăzute la alin. (1) . (5) În situația în care, la momentul predării-primirii produselor, cantitatea prevăzută în graficul de predare-primire prevăzut la alin. (2) este mai mare față de numărul beneficiarilor serviciilor sociale destinate protecției drepturilor persoanelor cu dizabilități, a celor din sistemul de protecție a copilului, a persoanelor vârstnice și persoanelor fără adăpost, diferența poate fi redistribuită de către direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului județene/de sector către alte servicii sociale din structura serviciilor publice de asistență socială prevăzute la art. 113 din Legea asistenței sociale nr. 292/2011 , cu modificările și completările ulterioare. + Articolul 2 Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale scade din gestiune, la prețurile de înregistrare, prin debitarea contului 6890100 „Cheltuieli privind rezerva de stat“, cantitățile de produse aprobate a fi scoase din rezervele de stat potrivit prezentei hotărâri, cu datele din avizele de expediție și procesele-verbale de predare-primire semnate de persoanele împuternicite desemnate de către direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului. + Articolul 3 Cheltuielile pentru intervenția operativă privind transportul, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de îndeplinirea acțiunii de livrare a produselor, prevăzute la art. 1 alin. (1) , se suportă din veniturile proprii ale Activității de intervenții operative, de constituire a nivelului de reziliență și reîntregire a stocurilor rezervă de stat diminuate, de susținere a capacității de administrare a rezervelor de stat, înființată pe lângă Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale și pe lângă fiecare unitate teritorială, conform art. 1 alin. (2) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 598/2014 privind înființarea pe lângă Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale și pe lângă fiecare unitate teritorială a unor activități finanțate integral din venituri proprii, cu modificările și completările ulterioare. + Articolul 4 Documentele justificative privind distribuirea produselor se păstrează la direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului județene/de sector, în vederea punerii lor la dispoziția organelor de control abilitate. + Articolul 5 Fondurile necesare reîntregirii stocurilor rezervă de stat diminuate cu cantitățile prevăzute în anexă se asigură de la bugetul de stat, în limita sumei de 22.725.142 lei, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. PRIM-MINISTRU ILIE-GAVRIL BOLOJAN Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, interimar, Cristian Botan, consilier de stat Secretarul general al Guvernului, Dan Reșitnec p. Ministrul muncii, familiei, tineretului și solidarității sociale, interimar, Silvia Monica Dinică, secretar de stat Președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Georgian Pop p. Ministrul finanțelor, Florin-Alexandru Zaharia, secretar de stat București, 9 octombrie 2026. Nr. 806. + ANEXĂ LISTA produselor scoase din rezervele de stat ca ajutoare umanitare interne, cu titlu gratuit, în vederea sprijinirii beneficiarilor serviciilor sociale destinate protecției drepturilor persoanelor cu dizabilități, a celor din sistemul de protecție a copilului, a persoanelor vârstnice și persoanelor fără adăpost Nr. crt. Produs UM Cantitate Valoare (lei) fără TVA Valoare (lei) cu TVA 1. Paste făinoase 0,400 kg/pungă kg 13.200 132.000 146.520 2. Mălai 1 kg/pungă kg 22.000 66.000 73.260 3. Zahăr 1 kg/pungă kg 22.000 72.600 80.586 4. Făină 1 kg/pungă kg 22.000 44.000 48.840 5. Orez 1 kg/pungă kg 22.000 169.400 188.034 6. Ulei rafinat din floarea soarelui PET 1 litru litru 22.000 236.500 262.515 7. Gem 0,360 kg/borcan kg 3.960 79.200 87.912 8. Cașcaval 0,250/0,500 kg/buc kg 5.500 302.500 335.775 9. Chiloți bărbătești buc. 9.500 190.000 229.900 10. Ciorapi bărbătești buc. 22.000 550.000 665.500 11. Indispensabili buc. 11.000 605.000 732.050 12. Treninguri buc. 11.000 2.860.000 3.460.600 13. Tricouri buc. 11.000 550.000 665.500 14. Pelerine de ploaie buc. 5.500 275.000 332.750 15. Bocanci bărbătești perechi 5.500 2.200.000 2.662.000 16. Cizme cauciuc perechi 1.500 105.000 127.050 17. Paturi buc. 11.000 3.850.000 4.658.500 18. Saltele buc. 11.000 2.750.000 3.327.500 19. Cearșafuri buc. 11.000 715.000 865.150 20. Perne buc. 11.000 517.000 625.570 21. Pături buc. 11.000 1.980.000 2.395.800 22. Fețe de pernă buc. 11.000 330.000 399.300 23. Batiste buc. 11.000 33.000 39.930 24. Trusă de igienă personală copii buc. 2.000 76.000 91.960 25. Trusă de igienă personală femei buc. 2.000 88.000 106.480 26. Trusă de igienă personală bărbați buc. 2.000 96.000 116.160 Valoare totală 18.872.200 22.725.142 -----
Preluat: 2026-10-12T14:45:33.118574+00:00 · SHA256: a3468c3a71ac20cf9d9b86b88a5ee70e88cafe780b54aa17189500df129d15d5