Legislație națională
INSTRUCȚIUNI · 0 · 2026
INSTRUCȚIUNEA TEHNICĂ din 14 octombrie 2026 prevăzută la alin. (1) al art. 18 din Legea nr. 141/2026 privind aplicarea unor măsuri pentru accelerarea implementării investiţiilor publice în domeniul construcţiilor, în cazul proiectelor finanţate prin Programul operaţional Infrastructură mare 2014-2020 declarate nefuncţionale
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene · ID sursă 315235
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
INSTRUCȚIUNEA TEHNICĂ din 14 octombrie 2026 prevăzută la alin. (1) al art. 18 din Legea nr. 141/2026 privind aplicarea unor măsuri pentru accelerarea implementării investițiilor publice în domeniul construcțiilor, în cazul proiectelor finanțate prin Programul operațional Infrastructură mare 2014-2020 declarate nefuncționale EMITENT MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 866 din 16 octombrie 2026 Notă ... Aprobată prin ORDINUL nr. 1.581 din 14 octombrie 2026 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 16 octombrie 2026. + Articolul 1 (1) Prezenta instrucțiune tehnică se aplică proiectelor finanțate prin Programul operațional Infrastructură mare 2014-2020 declarate nefuncționale, care includ lucrări de construcții supuse recepției potrivit legii, astfel cum au fost nominalizate în Raportul final de implementare transmis Comisiei Europene în temeiul art. 141 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 și în lista anexată acestuia, identificate prin codul operațiunii, inclusiv actualizările ulterioare ale listei comunicate Comisiei Europene. (2) Prezenta instrucțiune tehnică nu se aplică proiectelor prevăzute la alin. (1) care au ca obiect infrastructura de transport de interes național din domeniul rutier, feroviar, aerian, naval, precum și infrastructura de metrou, prevăzute la art. 16 din Legea nr. 141/2026 privind aplicarea unor măsuri pentru accelerarea implementării investițiilor publice în domeniul construcțiilor ( lege ). (3) Pentru proiectele prevăzute la alin. (1) aflate în curs de execuție sau în proceduri de recepție la data intrării în vigoare a legii se aplică regimul tranzitoriu prevăzut la art. 18 alin. (3) din lege , constând în adaptarea etapizată a documentațiilor tehnice și a procedurilor de recepție, fără afectarea valabilității contractelor în derulare. (4) Lista proiectelor finanțate prin Programul operațional Infrastructură mare 2014-2020 declarate nefuncționale, care includ lucrări de construcții supuse recepției potrivit legii, astfel cum au fost nominalizate în Raportul final de implementare transmis Comisiei Europene, cu excepția proiectelor de infrastructură de transport de interes național (prioritățile 1 și 2), este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta instrucțiune tehnică. + Articolul 2 Pentru proiectele prevăzute la art. 1 , mecanismul recepției la terminarea lucrărilor cu suspendarea recepției pentru lucrările auxiliare se aplică în condițiile și cu efectele prevăzute de lege, după cum urmează: a) procedura de încadrare a lucrărilor în lucrări esențiale și lucrări auxiliare se realizează potrivit art. 3-6 din lege ; ... b) conținutul minimal al notei tehnice de încadrare este cel prevăzut la art. 4 alin. (3) din lege ; ... c) componența și atribuțiile comisiei de recepție sunt cele prevăzute la art. 7 alin. (6)-(11) și art. 12 alin. (2) din lege ; ... d) procedura de suspendare și de reluare a recepției pentru lucrările auxiliare se realizează potrivit art. 8-12 din lege ; ... e) modul de evidențiere tehnică, financiară și fiscală a lucrărilor pe categorii este cel prevăzut la art. 11 alin. (4) , art. 13 și 14 din lege . ... + Articolul 3 (1) Procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor esențiale se întocmește potrivit modelului aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 930/2026 privind aprobarea modelului procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor prevăzut de Legea nr. 141/2026 privind aplicarea unor măsuri pentru accelerarea implementării investițiilor publice în domeniul construcțiilor. (2) Procesul-verbal complementar privind închiderea suspendării recepției, prevăzut la art. 12 din lege , se întocmește potrivit regimului general al recepției construcțiilor, cu participarea Inspectoratului de Stat în Construcții, în condițiile art. 7 alin. (6) din lege , și completează procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor prevăzut la alin. (1) , fără a se încheia un nou proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor. + Articolul 4 Beneficiarii transmit Autorității de management - Programul operațional Infrastructură mare 2014-2020, în termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării, procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor esențiale și procesul-verbal complementar privind închiderea suspendării recepției, în vederea monitorizării finalizării proiectelor declarate nefuncționale. + ANEXĂ la instrucțiunea tehnică LISTA proiectelor finanțate prin Programul operațional Infrastructură mare 2014-2020 declarate nefuncționale, astfel cum au fost nominalizate în Raportul final de implementare transmis Comisiei Europene, care includ lucrări de construcții supuse recepției potrivit legii, cu excepția proiectelor de infrastructură de transport de interes național (prioritățile 1 și 2) Nr. crt. Prioritatea/Fondul Codul operațiunii (SMIS) Titlul proiectului Beneficiarul 1 P3/FC 103033 Fazarea proiectului „Reabilitarea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în județul Mehedinți“ S.C. SECOM - S.A. 2 P3/FC 103967 Fazarea proiectului „Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă, a sistemului de canalizare și a stațiilor de epurare în aglomerările Vaslui, Bârlad, Huși și Negrești - județul Vaslui CCI [2011 RO 161 PR 007]“ AQUAVAS - S.A. 3 P3/FC 104337 Fazarea proiectului „Reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare în județul Prahova“ S.C. HIDROPRAHOVA - S.A. 4 P3/FC 105146 Fazarea proiectului „Extinderea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare - epurarea apelor uzate în județul Botoșani“ S.C. Nova Apaserv - S.A. 5 P3/FC 105537 Fazarea proiectului „Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în județul Tulcea“ AQUASERV 6 P3/FC 105956 Fazarea proiectului „Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Caraș-Severin, România“ AQUACARAS - S.A. 7 P3/FC 107453 Fazarea proiectului „Reabilitarea și extinderea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în județul Teleorman“ S.C. APA SERV - S.A. 8 P3/FC 107617 Fazarea proiectului „Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și canalizare în județul Brașov/Regiunea Centru/România“ COMPANIA APĂ BRAȘOV - S.A. 9 P3/FC 158035 Digitalizarea infrastructurii de apă a operatorului regional Apă-Canal Ilfov APĂ-CANAL ILFOV - S.A. 10 P3/FC 158104 Optimizarea activității de transport și furnizare apă rece, reducerea pierderilor de apă prin digitalizarea procesului de înregistrare, facturare și gestiune a consumurilor de la Hidro Prahova - componenta digitalizare HIDRO PRAHOVA - S.A. 11 P3/FC 158119 Digitalizarea infrastructurii de apă și apă uzată pentru operatorul regional Apă Canal Sibiu - S.A. APĂ CANAL SIBIU - S.A. 12 P3/FC 158135 Extinderea și modernizarea sistemului de monitorizare a infrastructurii de apă, inclusiv achiziția de echipamente și software pentru digitalizarea activității NOVA APASERV - S.A. Botoșani NOVA APASERV - S.A. 13 P3/FC 158343 Soluție digitală de contorizare apă potabilă în Regiunea Nord și Nord-Est a județului Sibiu, zona de operare a S.C. APA TÂRNAVEI MARI - S.A. APA TÂRNAVEI MARI - S.A. 14 P5/FC 137400 Reducerea riscului la inundații în BH Ialomița, aval acumularea Pucioasa - componenta I BH Ialomița Superioară Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor 15 P5/FC 137403 Apărarea împotriva inundațiilor a localității Babadag, județul Tulcea Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor 16 P5/FC 152210 Reducerea riscului la inundații al municipiului Tecuci, județul Galați Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor 17 P5/FC 155720 Apărare complexă a localităților situate în Delta Dunării pentru minimizarea riscului inundațiilor asupra vieții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor 18 P8/FEDR 140633 Alimentarea cu gaze naturale a comunei Coțofănești, satele Bâlca, Borșani, județul Bacău Comuna Coțofănești 19 P8/FEDR 141254 Înființarea rețelelor inteligente de distribuție de gaze naturale și branșamentele în comunele Sânsimion și Sântimbru, județul Harghita Comuna Sânsimion 20 P8/FEDR 141256 Înființarea infrastructurii inteligente de distribuție de gaze naturale și racordarea gospodăriilor și consumatorilor noncasnici publici în comunele Tomești, Cârța, Dănești, Mădăraș, extinderea și modernizarea rețelei existente în comuna Sândominic Comuna Dănești 21 P8/FEDR 141451 Înființarea distribuției de gaze naturale în zona ADI FOREST - comunele Ciceu, Siculeni, Racu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară FOREST 22 P8/FEDR 141510 Înființare sistem inteligent de distribuție gaze naturale în comuna Baba Ana, satele aparținătoare Baba Ana, Cireșanu, Conduratu, Satu Nou, județul Prahova Comuna Baba Ana 23 P8/FEDR 141521 Înființarea rețelei inteligente de distribuție de gaze naturale, branșamente și alimentare cu gaze naturale, comuna Ozun, județul Covasna Comuna Ozun 24 P8/FEDR 142841 Înființare distribuție gaze naturale în comuna Poarta Albă, județul Constanța Comuna Poarta Albă 25 P8/FEDR 144729 Înființare distribuție de gaze naturale în orașul Murfatlar și satul aparținător Siminoc, județul Constanța Orașul Murfatlar 26 P8/FEDR 144776 Înființarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în comunele Drăgănești, Buntești, Rieni, Lazuri de Beiuș, Pietroasa, județul Bihor Asociația Administrativă Gaz Sud Bihor 27 P8/FEDR 144809 Introducere rețele inteligente de gaze naturale în Zona Metropolitană Oradea - etapa 1 Comuna Nojorid 28 P8/FEDR 148322 Dezvoltare de rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale pentru autoritățile publice locale: Crișcior, Ilia și Dobra Comuna Crișcior/Integrare europeană 29 P8/FEDR 148626 Înființare rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în județul Prahova - comunele Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Ștefești, Bertea și orașul Slănic Județul Prahova 30 P8/FEDR 148922 Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în municipiul Brad, județul Hunedoara Municipiul Brad 31 P8/FEDR 148985 Înființare rețea inteligentă de distribuție de gaze naturale în comunele Unirea, Jegălia și Dichiseni, județul Călărași Comuna Unirea/Achiziții 32 P8/FEDR 149143 Înființare sistem inteligent de distribuție gaze naturale în comunele Slobozia, Malu și Vedea, satele aparținătoare Slobozia, Malu și Vedea, județul Giurgiu Asociația ADI înființare distribuție gaze naturale în comunele Slobozia, Malu și Vedea 33 P8/FEDR 149332 Dezvoltare rețea inteligentă de distribuție a gazelor naturale în teritoriul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară GAZ Valea Moldoviței (comuna Vama, comuna Frumosu, comuna Vatra Moldoviței și comuna Moldovița, județul Suceava) Asociația de Dezvoltare Intercomunitară GAZ Valea Moldoviței 34 P8/FEDR 149404 Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în comunele Baia de Criș, Vața de Jos și Ribița, județul Hunedoara Comuna Baia de Criș 35 P8/FEDR 149423 Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în comunele Baru, Sântămăria Orlea și Sălașu de Sus, județul Hunedoara Comuna Baru 36 P10/FEDR - REACT EU 152646 Lucrări de modernizare/extindere pentru instalații electrice, de ventilație, tratare a aerului și infrastructura de fluide medicale, precum și montarea de sisteme de detectare, semnalizare, alarmare incendii și în cazul depășirii concentrației maxime de oxigen pentru Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa“ Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București/ DPP 37 P10/FEDR - REACT EU 152670 Lucrări de modernizare/extindere pentru instalații electrice, de ventilație, tratare a aerului și infrastructura de fluide medicale, precum și montarea de sisteme de detectare, semnalizare, alarmare incendii și în cazul depășirii concentrației maxime de oxigen pentru 9 spitale din administrarea ASSMB - Spitalul de Pneumoftiziologie „Sfântul Ștefan“, Spitalul Clinic de Copii „Doctor Victor Gomoiu“, Spitalul Clinic Colțea Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București/ DPP 38 P10/FEDR - REACT EU 152882 Modernizarea, reabilitarea și extinderea rețelelor de energie electrică și a sistemelor pentru securitatea la incendiu în cadrul Institutului Clinic Fundeni Ministerul Sănătății 39 P10/FEDR - REACT EU 152883 Modernizarea, reabilitarea și extinderea rețelelor de energie electrică și a sistemelor pentru securitatea la incendiu în cadrul Institutului Oncologic „Profesor Dr. Alexandru Trestioreanu“ Ministerul Sănătății 40 P10/FEDR - REACT EU 152900 Lucrări de modernizare/extindere pentru instalații electrice, de ventilație, tratare a aerului și infrastructura de fluide medicale, precum și montarea de sisteme de detectare, semnalizare, alarmare incendii și în cazul depășirii concentrației maxime de oxigen pentru Spitalul Clinic „Sfânta Maria“ Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București/ DPP 41 P10/FEDR - REACT EU 152930 Lucrări de modernizare/extindere pentru instalații electrice, de ventilație, tratare a aerului și infrastructura de fluide medicale, precum și montarea de sisteme de detectare, semnalizare, alarmare incendii și în cazul depășirii concentrației maxime de oxigen pentru 9 spitale din administrarea ASSMB - Spitalul Clinic „Cantacuzino“ Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București/ DPP 42 P10/FEDR - REACT EU 152931 DALI - Lucrări de modernizare/extindere pentru instalații electrice, de ventilație, tratare a aerului și infrastructura de fluide medicale, precum și montarea de sisteme de detectare, semnalizare, alarmare incendii și în cazul depășirii concentrației maxime de oxigen pentru 9 spitale din administrarea ASSMB - Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș“ Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București/ DPP 43 P10/FEDR - REACT EU 152935 Lucrări de modernizare/extindere pentru instalații electrice, de ventilație, tratare a aerului și infrastructura de fluide medicale, precum și montarea de sisteme de detectare, semnalizare, alarmare incendii și în cazul depășirii concentrației maxime de oxigen pentru Spitalul Clinic Colentina Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București/ DPP 44 P10/FEDR - REACT EU 152970 DALI - Lucrări de modernizare/extindere pentru instalații electrice, de ventilație, tratare a aerului și infrastructura de fluide medicale, precum și montarea de sisteme de detectare, semnalizare, alarmare incendii și în cazul depășirii concentrației maxime de oxigen pentru 9 spitale din administrarea ASSMB - Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila“ Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București/ DPP 45 P10/FEDR - REACT EU 152980 DALI - Lucrări de modernizare/extindere pentru instalații electrice, de ventilație, tratare a aerului și infrastructura de fluide medicale, precum și montarea de sisteme de detectare, semnalizare, alarmare incendii și în cazul depășirii concentrației maxime de oxigen pentru 9 spitale din administrarea ASSMB - Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia“ Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București/ DPP 46 P10/FEDR - REACT EU 154269 Creșterea siguranței pacienților în Spitalul Județean de Urgență Miercurea-Ciuc prin investiții în sisteme de detectare, semnalizare, alarmare incendii și a depășirii concentrației maxime admise de oxigen în atmosferă, extinderea infrastructurii electrice interioare, precum și a infrastructurii de fluide medicale UAT județul Harghita 47 P10/FEDR - REACT EU 154294 Consolidarea infrastructurii medicale în scopul creșterii siguranței pacienților în cadrul Spitalului Orășenesc „Dr. Alexandru Borza“ Abrud Orașul Abrud 48 P10/FEDR - REACT EU 154610 Modernizarea, reabilitarea și extinderea infrastructurii de gaze medicale, a rețelelor de energie electrică și a sistemelor pentru securitatea la incendiu în cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Ioan“ Ministerul Sănătății 49 P10/FEDR - REACT EU 155180 Consolidarea infrastructurii medicale a IUBCVT Târgu Mureș pentru combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în domeniul bolilor cardiovasculare Ministerul Sănătății 50 P10/FEDR - REACT EU 155327 Creșterea siguranței pacienților în Spitalul Municipal Moreni Municipiul Moreni 51 P10/FEDR - REACT EU 155359 Conformare instalații electrice, instalații alarmare și detecție incendiu, instalații apel soră, completare instalație fluide medicale la Spitalul Orășenesc Ineu UAT orașul Ineu 52 P10/FEDR - REACT EU 155431 Modernizarea, reabilitarea și extinderea infrastructurii de gaze medicale, a rețelelor de energie electrică și a sistemelor pentru securitatea la incendiu în cadrul Institutului de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Prof. Dr. Dorin Hociotă“ Ministerul Sănătății 53 P10/FEDR - REACT EU 155487 Creșterea siguranței pacienților în structurile spitalicești din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, care utilizează fluide medicale Ministerul Transporturilor și Infrastructurii 54 P10/FEDR - REACT EU 155529 Reabilitare și modernizare sistem gaze medicale Spitalul Orășenesc Pucioasa Orașul Pucioasa 55 P10/FEDR - REACT EU 155558 Creșterea siguranței pacienților în clădirile secției chirurgie și secției interne din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi UAT municipiul Dorohoi 56 P10/FEDR - REACT EU 155566 Îmbunătățirea infrastructurii existente și creșterea securității la incendii în cadrul Spitalului Municipal „Episcop Nicolae Popovici Beiuș“ Municipiul Beiuș 57 P10/FEDR - REACT EU 155569 Modernizarea Spitalului Orășenesc Oravița Unitate administrativ-teritorială nivel local 58 P11/FC 158536 Montare sisteme fotovoltaice pentru producere energie electrică necesară consumului propriu Apă-Canal Ilfov APĂ-CANAL ILFOV - S.A. -----
Preluat: 2026-10-20T03:20:34.909653+00:00 · SHA256: a64a7c0531df899e45eb552995b959577b53bb3255fe226d2b79a7c6d1de9818