Legislație națională
HOTĂRÂRE · 1184 · 2005
HOTĂRÂRE nr. 1.184 din 5 octombrie 2005 privind aprobarea stemelor unor comune din judeţul Prahova
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 31654
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 1.184 din 5 octombrie 2005 privind aprobarea stemelor unor comune din judeţul Prahova EMITENT GUVERNUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 904 din 10 octombrie 2005 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul UNIC (1) Se aprobă stemele comunelor Drăgăneşti, Dumbrava, Izvoarele, Lapoş, judeţul Prahova, prevăzute în anexele nr. 1.1-1.4. ... (2) Descrierea elementelor stemelor şi semnificaţiile acestora sunt prevăzute în anexele nr. 2.1-2.4. ... (3) Anexele nr. 1.1-1.4 şi 2.1-2.4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. ... PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga Bucureşti, 5 octombrie 2005. Nr. 1.184. + Anexa 1.1 STEMA comunei Drăgăneşti, judeţul Prahova + Anexa 2.1 DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei comunei Drăgăneşti, judeţul Prahova Descrierea stemei: Stema comunei Drăgăneşti, potrivit anexei nr. 1.1, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat. În partea superioară, în câmp auriu, se află o acvilă bicefală neagră, ieşind. În partea inferioară, în câmp albastru, se află o cruce simplă de argint, aşezată pe o terasă boltită, de culoare roşie. Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat. Semnificaţiile elementelor însumate: Acvila bicefală face trimitere la blazonul familiei Cantacuzino, familie ale cărei destine sunt strâns legate de localitate. Crucea aminteşte de existenţa monumentului istoric Crucea de la Şoplea, ridicat în anul 1655 în urma bătăliei dintre voievodul Radu Şerban şi seimenii răsculaţi. Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună. + Anexa 1.2 STEMA comunei Dumbrava, judeţul Prahova + Anexa 2.2 DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei comunei Dumbrava, judeţul Prahova Descrierea stemei: Stema comunei Dumbrava, potrivit anexei nr. 1.2, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite. În câmp albastru este reprezentată o pădure (dumbravă) de argint, pe o terasă verde. Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat. Semnificaţiile elementelor însumate: Pădurea de stejari sau dumbrava face referire la denumirea localităţii. Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună. + Anexa 1.3 STEMA comunei Izvoarele, judeţul Prahova + Anexa 2.3 DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei comunei Izvoarele, judeţul Prahova Descrierea stemei: Stema comunei Izvoarele, potrivit anexei nr. 1.3, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, de argint, tăiat în pal de 3 brâie undate, de culoare albastră. Între brâiele undate se află câte o crenguţă de brad cu câte 3 conuri, în culoare naturală. Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat. Semnificaţiile elementelor însumate: Crenguţele de brad cu conuri naturale arată că localitatea se află într-o zonă montană. Fasciile undate albastre se referă la apele Teleajen, Crasna şi Valea Mare, care izvorăsc în zonă şi străbat comuna. Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună. + Anexa 1.4 STEMA comunei Lapoş, judeţul Prahova + Anexa 2.4 DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei comunei Lapoş, judeţul Prahova Descrierea stemei: Stema comunei Lapoş, potrivit anexei nr. 1.4, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite. În câmp albastru se află un buştean natural orientat faţă-profil şi un joagăr înfipt în trunchi, în secţiune, de argint. Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat. Semnificaţiile elementelor însumate: Compoziţia face referire la principala activitate a locuitorilor din zonă, exploatarea masei lemnoase. Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună. ----------
Preluat: 2026-09-24T18:36:29.724631+00:00 · SHA256: 499be1a4079646513d4e131fb3ae01a63573a7bb2c6f4920083ed5b8652e63a5