legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDIN · 29 · 2002

ORDIN nr. 29 din 31 ianuarie 2002 pentru aprobarea utilizării formularelor unice pe ţara, fără regim special, necesare raportării activităţii furnizorilor de servicii medicale

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Casa Na?ională de Asigurări de Sănătate · ID sursă 34264

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDIN nr. 29 din 31 ianuarie 2002  pentru aprobarea utilizării formularelor unice pe ţara, fără regim special, necesare raportarii activităţii furnizorilor de servicii medicale     EMITENT     CASA NAŢIONALA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 141 din 25 februarie 2002     Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,  având în vedere:  - art. 1 alin. (1) lit. k) din Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate în asistenţa medicală primara, aprobat prin  Hotărârea Guvernului nr. 1.244/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 21 decembrie 2001;  - art. 1. alin. (1) lit. h) din Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice şi stomatologice, aprobat prin  Hotărârea Guvernului nr. 1.245/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 21 decembrie 2001;  - art. 1 alin. (1) lit. e) din Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale spitaliceşti, ingrijirilor la domiciliu, serviciilor de urgenta prespitalicesti şi altor tipuri de transport medical, precum şi a serviciilor de recuperare-reabilitare a sănătăţii, în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate, aprobat prin  Hotărârea Guvernului nr. 1.330/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 21 ianuarie 2002;  - Referatul Direcţiei generale norme contractuale şi relaţii cu furnizorii nr. 163 din 31 ianuarie 2002, aprobat de directorul general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,  în temeiul prevederilor art. 18 lit. h) din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 29 martie 2001, aprobat prin  Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 37/2001 , cu modificările şi completările ulterioare,  emite următorul ordin:   
				 + 
			  Articolul 1         (1) Se aprobă utilizarea formularelor unice pe t ara, fără regim special, care includ şi desfasuratoarele activităţilor realizate de medicii din asistenţa medicală primara, necesare facturarii lunare în vederea decontării de către casele de asigurări de sănătate a activităţii realizate potrivit contractului de furnizare de servicii medicale, conform anexelor nr. 1 a) - 1 i).   ...        (2) Se aprobă utilizarea formularelor unice pe ţara, fără regim special, care includ şi desfasuratoarele activităţilor realizate de medicii din asistenţa medicală ambulatorie de specialitate, necesare facturarii lunare în vederea decontării de către casele de asigurări de sănătate a activităţii realizate potrivit contractului de furnizare de servicii medicale, conform anexelor nr. 2 a) - 2 h) şi anexei nr. 4 (Scrisoare medicală).   ...        (3) Se aprobă utilizarea formularelor unice pe ţara, fără regim special, care includ şi desfasuratoarele activităţilor realizate de medicii din asistenţa medicală spitaliceasca, serviciilor de urgenta prespitalicesti şi altor tipuri de transport medical, precum şi a serviciilor de recuperare-reabilitare a sănătăţii, necesare facturarii lunare în vederea decontării de către casele de asigurări de sănătate a activităţii realizate potrivit contractului de furnizare de servicii medicale, conform anexelor nr. 3 a) - 3 e) bis şi anexei nr. 4 (Scrisoare medicală).   ...        (4) Se aprobă utilizarea în vederea decontării de către casele de asigurări de sănătate a formularelor tipizate de "Factura fiscală" fără T.V.A.   ...       
				 + 
			  Articolul 2     Anexele nr. 1[a)-i)], nr. 2[a)-h)], nr. 3[a)-e)] şi nr. 4 fac parte integrantă din prezentul ordin.     
				 + 
			  Articolul 3     Furnizorii de servicii medicale vor raporta serviciile medicale prestate începând cu luna ianuarie 2002, în vederea decontării acestor servicii de către casele de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti şi de cele asimilate acestora, potrivit formularelor aprobate prin prezentul ordin.     
				 + 
			  Articolul 4      Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 7 din 9 februarie 2001  pentru aprobarea utilizării formularelor unice pe ţara, fără regim special, necesare raportarii activităţii furnizorilor de servicii medicale, îşi încetează valabilitatea la data de 31 decembrie 2001.     
				 + 
			  Articolul 5     Direcţia generală norme contractuale şi relaţii cu furnizorii şi direcţiile de specialitate din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, casele de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi cele asimilate acestora vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.     
				 + 
			  Articolul 6     Prezentul ordin intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2002 şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.  Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,  prof. univ. dr. Eugeniu Turlea     
				 + 
			  Anexa 1a)         ──────────        Casa de asigurări de sănătate      .............................      Cabinetul medical ...........        Reprezentantul legal al cabinetului      Localitatea .................        ...................................      Judeţul .....................        Medic de familie ..................                     LISTA INIŢIALĂ A ASIGURAŢILOR ÎNSCRIŞI                   Grupa de vârsta ......................*)    N  
r  

c  
r  
t  





  Numele şi
prenumele
asigura- 
tului    







  Codul   
numeric 
personal








  Adre-
sa   
asi- 
gura-
tului






  Vârsta
la    
data  
1.01. 
2002*)






  Codul
câte-
gori-
ei   
din  
care 
face 
parte
asi- 
gura-
tul**
  Data   
înscri-
erii pe
lista  







  Data   
iesirii
de pe  
lista  







         Semnatura    
asiguratului sau,   
după caz, a aparti- 
natorului legal ori 
a reprezentantului  
legal al instituţiei
tutelare            




    1. 
  
  
  
  
  
  
  
  
    2. 
  
  
  
  
  
  
  
  
    .  
  
  
  
  
  
  
  
  
    .  
  
  
  
  
  
  
  
  
                               Raspundem de realitatea şi exactitatea datelor.                                   Semnatura şi parafa medicului de familie                             ...............................................  ────────────────   
						Notă   ...
			  *) Grupa de vârsta se completează conform art. 1 alin. (2) lit. a) pct. 1 din anexa nr. 1 la Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al preşedintelui Colegiului Medicilor din România nr. 604/4.188/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractuluicadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate în asistenţa medicală primara, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 29 decembrie 2001. Pentru asiguraţii în vârsta de 0-1 an se va completa vârsta în luni la data înscrierii pe lista.    
						Notă   ...
			  **) Codul se completează conform codificarii categoriilor de asiguraţi, prevăzută în anexa nr. 1b).   NOTA :  1. Formularul se întocmeşte în doua exemplare, dintre care unul se depune la casa de asigurări de sănătate, în vederea contractării de către reprezentantul legal al cabinetului medical, şi se actualizează la solicitarea casei de asigurări de sănătate judeţene, pe baza anexei nr. 1 c) şi/sau a anexei nr. 1d).  2. Datele din lista se vor completa cu litere de tipar.     
				 + 
			  Anexa 1b)          ──────────                        CODIFICAREA CATEGORIILOR DE ASIGURAŢI              
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Categoria din care face parte asiguratul  Cod    
					 
				  Copil în cadrul familiei  01    
					 
				  Copil încredinţat sau dat în plasament unui serviciu public specializat ori unui organism privat autorizat  02*)    
					 
				  Salariat  03    
					 
				  Pensionat pentru limită de vârstă  04    
					 
				  Pensionat de invaliditate  05*)    
					 
				  Şomer sau beneficiar de alocaţie de sprijin  06    
					 
				  Tineri cu vârsta între 18 - 26 de ani, care sunt elevi, studenţi sau ucenici şi care nu realizează venituri din muncă  07    
					 
				  Persoane cu handicap cu vârsta de peste 18 ani, care nu realizează venituri  08    
					 
				  Soţ, soţie, părinţi şi bunici, fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate  09    
					 
				  Persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990  10    
					 
				  Persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 44/1994  11    
					 
				  Persoane prevăzute la art. 2 din Legea nr. 42/1990  12    
					 
				  Militari în termen  13    
					 
				  Persoane cu vârsta de peste 18 ani care fac parte din familii beneficiare de ajutor social în baza Legii nr. 416/2001  14    
					 
				  Persoane care execută o pedeapsă privativă de libertate sau arest preventiv  15    
					 
				  Liber-profesionişti  16    
					 
				  Persoane care au dobândit calitatea de asigurat în baza contribuţiei la asigurările de sănătate stabilite în raport cu venitul agricol  17    
					 
				  Persoane instituţionalizate în centre de îngrijire şi asistenţă care nu au medic încadrat  18*)        *) Pentru persoanele nou-înscrise pe lista, în aceste situaţii se vor ataşa      actele doveditoare.        
				 + 
			  Anexa 1c)         ──────────        Casa de asigurări de sănătate      .............................      Cabinetul medical ...........         Reprezentantul legal al cabinetului      Localitatea .................         ...................................      Judeţul .....................         Medic de familie ..................        MISCAREA LUNARĂ A ASIGURAŢILOR ÎNSCRIŞI PE LISTELE MEDICILOR DE FAMILIE                         în luna ..... anul .........        A. Intrari/Iesiri în/din lista    N  
r  

c  
r  
t  





  Numele şi
prenumele
asigura- 
tului    







  Codul   
numeric 
personal








  Adre-
sa   
asi- 
gura-
tului






  Vârsta
la    
data  
1.01. 
2002*)






  Codul
câte-
gori-
ei   
din  
care 
face 
parte
asi- 
gura-
tul**
  Data   
înscri-
erii pe
lista  







  Data   
iesirii
de pe  
lista  







         Semnatura    
asiguratului sau,   
după caz, a aparti- 
natorului legal ori 
a reprezentantului  
legal al instituţiei
tutelare            




    
  
  
  
  
  
  
  
  
    
  
  
  
  
  
  
  
  
    
  
  
  
  
  
  
  
  
    
  
  
  
  
  
  
  
  
      *) Pentru asiguraţii sub un an se trece vârsta (număr de luni) la data       înscrierii pe lista.   **) Codul se completează conform codificarii categoriilor de asiguraţi,       prevăzută în anexa nr. 1 b).  NOTĂ:  1. Formularul se întocmeşte în doua exemplare, dintre care unul se depune la casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal al cabinetului medical până la data de 3 a lunii următoare.  2. Datele din lista se vor completa cu litere de tipar.        B. Recapitulatia asiguraţilor înscrişi pe lista medicului de familie                   în luna ...... anul ........                    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Grupa de vârstă  Număr de asiguraţi    
					 
				  Rămaşi în evidenţă la sfârşitul lunii precedente  Intrări  Ieşiri  Rămaşi în evidenţă la sfârşitul lunii în curs    
					 
				  1  2  3  4  5    
					 
				  sub 1 an  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  1-4 ani  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  5-59 de ani  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  60 de ani şi peste  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  TOTAL:  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				                                Raspundem de realitatea şi exactitatea datelor.                               Semnatura şi parafa medicului de familie                           .................................................   NOTĂ:  1. Formularul se întocmeşte în doua exemplare, dintre care unul se depune la casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal al cabinetului medical până la data de 3 a lunii următoare.  2. Datele din lista se vor completa cu litere de tipar.  3. Miscarea asiguraţilor pe grupe de vârsta se face anual, la data de 1 ianuarie, luându-se în considerare vârsta împlinită la acea data. Excepţie fac asiguraţii din grupa de vârsta sub 1 an, pentru care miscarea se face lunar până la împlinirea vârstei de 1 an.     
				 + 
			  Anexa 1d)          ─────────      Casa de asigurări de sănătate      .............................                      CONFIRMAREA ASIGURAŢILOR ÎNSCRIŞI*)                       Către   Cabinetul medical .......................                             Localitatea .............................                             Judeţul .................................           1. Structura pe varste                              Număr de asiguraţi    Sub 1 an,                                                ..................      din care copii încredinţaţi sau dati în plasament      ..................    1-4 ani,                                                 ..................      din care copii încredinţaţi sau dati în plasament      ..................    5-59 de ani,                                             ..................      din care:        - copii încredinţaţi sau dati în plasament           ..................        - pensionari pentru pierderea temporară          a capacităţii de muncă                             ..................    60 de ani şi peste,                                      ..................      din care: persoane instituţionalizate în centre      de îngrijire şi asistenţa fără medic încadrat          ..................      TOTAL:                                                   ..................       Casa de asigurări de sănătate                  Raspundem de realitatea şi     ............................                      exactitatea datelor.                                                        Am luat cunoştinţa,                                                    ...........................             Data ..................                  Data ..................   ──────────────   
						Notă   ...
			  *) Se completează în doua exemplare de către compartimentul de resort din cadrul casei de asigurări de sănătate, dintre care unul se înaintează reprezentantului legal al cabinetului medical până la data următoarei raportări. Dacă în urma verificării formularului "Lista iniţială a asiguraţilor înscrişi" - pe grupe de vârsta - şi a celui cuprins în anexa 1c) pct. B, pentru lunile în care exista înscrişi care şi-au pierdut calitatea de asigurat prin neplata contribuţiei se completează aceasta confirmare a asiguraţilor înscrişi cu anexarea listei de asiguraţi.      
				 + 
			  Anexa 1e)          ──────────        Casa de asigurări de sănătate      .............................      Cabinetul medical ...........          Reprezentantul legal al cabinetului      Localitatea .................          ...................................      Judeţul .....................          Medic de familie ..................                                    DESFASURATORUL                punctajului activităţii lunare a medicului de familie                              Luna ...... anul ........          1. Numărul de puncte "per capita"                                  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Nr. crt.  Grupa de vârstă  Sub 1 an  1-4 ani  5-59 de ani  60 de ani şi peste  Total    
					 
				  1.  Număr de puncte/ persoană/an  14,5  18,5  12  16  13  10  12,5  12,5  14,5  X    
					 
				  2.  Număr de persoane la sfârşitul lunii precedente  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  3.  Număr de puncte (rd. 1 x rd. 2)  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				     Număr de puncte pentru calculul sumei cuvenite:  a) dacă total rând 3 este mai mic de 25.000 -> total rând 3 = ...... ;  b) dacă total rând 3 este mai mare de 25.000 -> 25.000 +  (total rând 3 - 25.000) x 0,25 = ............  Număr de puncte pe luna ...... = a/12 luni sau b/12 luni .........  2. Corecţia numărului de puncte "per capita" în raport cu gradul   profesional şi cu condiţiile de muncă                 
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Număr de puncte "per capita" pe lună menţionat la pct. 1 din Desfăşurătorul punctajului activităţii lunare a medicului de familie  Ajustarea numărului de puncte "per capita" pe lună  Total număr de puncte lunar (col. 1 ± col. 2 + col. 3)    
					 
				  Majorarea/diminuarea numărului de puncte "per capita" în funcţie de gradul profesional (col. 1 x procent de majorare/diminuare)  Condiţii de muncă (col. 1 x procent de majorare)    
					 
				  1  2  3  4    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				     3. Recapitulatia punctajului pentru persoane înscrise pe lista în funcţie  de perioada de activitate                       
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Număr de zile lucrătoare ale lunii  Perioada de întrerupere (zile lucrătoare)  Număr de zile lucrătoare luate în calcul (col. 1 - col. 2)  Total puncte pe lună (pct. 2. col. 4)  Total puncte "per capita" luate în calculul drepturilor    
					 
				  col. 4 x  col. 3  
					 
				    
					 
				  col. 1    
					 
				  1  2  3  4  5    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				       Se completează pentru medicii cu liste proprii de asiguraţi care încep sau     întrerup activitatea în cursul unei luni.              4. Punctajul pentru servicii medicale    
 Denumirea serviciului medical   


    Număr de puncte 
    pe serviciu   
     sau pe caz   
     confirmat    
     Număr     
 de persoane 
 benefi-     
 ciare/luna  
  Număr total
    de     
  puncte   

                 1                   
           2        
       3       
      4=2x3  
    I. Imunizari                     
           X        
       *)      
        *)   
    II. Examen de bilanţ             
  
  
  
    Copii:                           
  
  
  
    - la externarea de la maternitate
          12        
  
  
    - la 1 luna                      
          12        
  
  
    - la 2 luni                      
           8        
  
  
    - la 4 luni                      
           8        
  
  
    - la 6 luni                      
           8        
  
  
    - la 9 luni                      
           8        
  
  
    - la 12 luni                     
           8        
  
  
    - la 15 luni                     
           6        
  
  
    - la 18 luni                     
           6        
  
  
    - de la 2 ani până la 7 ani,     
  anual                          
  
         6        
  

  

    III. Depistare activa TBC:       
  
  
  
    - bolnav TBC nou-descoperit,activ
      20**)/caz     
  
  
    - urmărirea şi aplicarea         
  tratamentului strict           
  supravegheat până              
 la scoaterea din evidenta       
  

    40/luna       

  



  



    IV. Depistare activa a bolilor   
    cu transmitere sexuală       
    (lues, gonoree,              
    HIV, Chlamydia, herpes       
    genital, papilomatoza        
    genitala)                    
  

    20**)/caz     



  





  





    V. Supravegherea gravidei şi a   
   lehuzei                       
  

  

  
    ***)   
    VI. Asistenţa medicală în afară  
    programului de lucru anuntat 
  

  

  

    Între orele 20,00-8,00:          
  
  
  
    - în centrul de permanenta       
          10/ora    
  
  
    - acolo unde nu este organizat   
  centru de permanenta           
  
   40/solicitare  
  

  

    Până la ora 20,00:               
  
  
  
    - în centrul de permanenta       
          10/ora    
  
  
    - acolo unde nu este organizat   
  centru de permanenta           
  
   20/solicitare  
  

  

    VII. Screening pentru depistarea 
     cancerului                  
  
        6/caz     
  

  

    TOTAL:                           
  
  
  
        *) Se va trece totalul din anexa nr. 1f).     **) Se acorda pe caz trimis la medicul specialist şi confirmat de acesta.    ***) Se va trece totalul din anexa nr. 1f) bis.                 Raspundem de realitatea şi exactitatea datelor.                    Reprezentantul legal al cabinetului,                 ...............................................  NOTĂ:  Formularul se întocmeşte în doua exemplare, dintre care unul se depune la casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal al cabinetului medical până la data de 3 a lunii următoare.       
				 + 
			  Anexa 1f)         ──────────      Casa de asigurări de sănătate      .............................      Cabinetul medical ...........           Reprezentantul legal al cabinetului      Localitatea .................           ...................................      Judeţul .....................           Medic de familie ..................                                  DESFASURATOR                 de activitate pentru imunizari pentru luna ..........    Denumirea
servi-   
ciului   
medical  





  Total
per- 
soane
câtă-
gra- 
fiate
*)   


  Total
per- 
soane
imu- 
niza-
te   



  Procent
reali- 
zat de 
imuni- 
zari**)




  Număr de
imuniza-
ri egal 
cu 95%  





  Număr de
imuniza-
ri ce   
depăşesc
   95%  




  Număr de
puncte/ 
imuni-  
zare    
aferent 
la 95%  
de imu- 
nizari  

  Număr de
puncte/ 
imuni-  
zare    
aferent 
la peste
95% din 
imuni-  
zari    
  Număr total 
de puncte pe
luna**)     






       1     


    2  


    3  


  4=col  
3/col. 
2x100  
  5=95xcol
2/100   

  6=col.3-
 col.5  

     7    


     8    


  9=(col.5 x  
col.7)+(col.
6 x col.8)  
    Imunizari
  
  
  
  
  
  
  
  
    antituber
culoasa  
vaccin   
BCG      
  



  



  



  



  



  


   4    
  


  8     
  



    revacci- 
nare BCG,
inclusiv 
pentru   
verifi-  
carea    
cica-    
tricei   
post     
primo    
vacci-   
nare     
  











  











  











  











  











  

   4    









  

  8     









  











    testare  
PPD      
  

  

  

  

  

  
   4    
  
   8    
  

    antihe-  
patita B 
  

  

  

  

  

  
   4    
  
   8    
  

    antipoli-
omieli-  
tica     
  


  


  


  


  


  

   4    
  

   8    
  


    împotriva
difteriei
tetano-  
sului    
şi tusei 
convul-  
sive -   
DTP (sau 
DT la    
cazuri-  
le la    
care     
vacci-   
narea    
DTP este 
contra-  
indicată)
  
















  
















  
















  
















  
















  


   4    













  


   8    













  
















    antiru-  
jeolic   
  

  

  

  

  

  
   4    
  
   8    
  

    împotriva
difteriei
tetano-  
sului -  
DT (re-  
vacci-   
nare)    
  






  






  






  






  






  
   4    





  
   8    





  






    împotriva
difteriei
tetano-  
sului -  
la adult 
dT (re-  
vacci-   
nare)    
  







  







  







  







  







  
   4    






  
   8    






  







    împotriva
tetano-  
sului -  
dT sau   
VTA      
  




  




  




  




  




     4    




     8    




  




    alte     
vaccinari
în caz   
de nece- 
sitate,  
impuse   
de       
Minis-   
terul    
Sana-    
tatii    
şi       
Fami-    
liei     
  













  













  













  













  













  

   4    











  

    8   











  













    TOTAL:   
  
  
  
  
  
  
  
  
      *) Reprezintă asiguraţii de pe lista proprie plus persoanele neînscrise       pe lista proprie, dar repartizate de către direcţia de sănătate publică       medicului de familie pentru efectuarea imunizarilor.   **) Dacă procentul realizat este sub 95%, nu se completează coloanele 5 şi 6.       În acest caz numărul total de puncte din col. 9 va fi egal cu       col. 3 x col. 7.  NOTĂ:  Formularul se întocmeşte în doua exemplare de către medicul de familie, dintre care unul se depune la casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal al cabinetului până la data de 3 a lunii următoare, ca anexa la factura lunară.  Raspundem de realitatea şi exactitatea datelor.  Semnatura şi parafa medicului de familie  ..............................................       
				 + 
			  Anexa 1f) bis         ──────────────                                     DESFASURATOR        de activitate pentru alte servicii medicale*) în luna .............     Denumirea  
serviciului 
 medical    
   Numar de servicii pe zi   


   Total  
servicii
pe luna 
  Număr de puncte 
pe serviciu sau 
pe caz confirmat
  Număr total
de puncte  
pe luna    
         1      
          2                  
     3    
        4         
  5 = 3 x 4  
    
  1 ......................31 
  
  
  
    I. Examen de
bilanţ      
  

  

  

  

    Copii:      
  
  
  
  
    la exter-   
narea       
de la       
maternitate 
  



  



  
       12       


  



    la 1 luna   
  
  
         12       
  
    la 2 luni   
  
  
          8       
  
    la 4 luni   
  
  
          8       
  
    la 6 luni   
  
  
          8       
  
    la 9 luni   
  
  
          8       
  
    la 12 luni  
  
  
          8       
  
    la 15 luni  
  
  
          6       
  
    la 18 luni  
  
  
          6       
  
    de la 2     
ani până    
la 6 ani    
inclusiv,   
anual       
  




  




  
        6       



  




    II. Depis-  
tare        
activa      
TBC         
  



  



  



  



    bolnav      
TBC         
nou-        
descoperit  
  



  



  
      20**)     


  



    urmărirea şi
aplicarea   
TSS până la 
scoaterea   
din         
evidenta    
  





  





  
    40/luna     




  





    III.        
Depistare   
activa      
a BTS       
  



  



  

      20**)     

  



    IV. Conti-  
nuitatea    
asistenţei  
medicale    
  



  



  



  



    Până la ora 
20,00:      
  

  

  

  

    - în centrul
de perma-   
nenta       
  


  


         10       
   puncte/ora   

  


    - acolo unde
nu este     
organizat   
centru de   
permanenta  
  




  




        20 de     
    puncte/     
  solicitare    


  




    Între orele 
20,00-8,00: 
  

  

  

  

    - în centrul
de perma-   
nenta       
  


  


          10      
    puncte/ora  

  


    - acolo unde
nu este     
organizat   
centru de   
permanenta  
  




  




        40 de     
     puncte/    
   solicitare   


  




    V. Screening
pentru      
depistarea  
cancerului  
  



  



  
        6       
    puncte/caz  

  



           *) Se completează şi se ataşează la factura lunară prezentată casei        de asigurări de sănătate de către fiecare medic de familie.    **) Se acorda pe caz trimis la medicul specialist şi confirmat de acesta.     VI. Supravegherea gravidei   


  Total gravide
consultate   

  din care 
cazuri   
sociale  
  Număr de
puncte*)

  Număr total   
puncte pe luna

                0                 
       1       
      2    
     3    
    4=1x3+2x5   
    Luarea în evidenta            
  
  
    10    
  
    Supravegherea:                
  
  
  
  
    luna a 3-a                    
  
  
     8    
  
    luna a 4-a                    
  
  
     8    
  
    luna a 5-a                    
  
  
     8    
  
    luna a 6-a                    
  
  
     8    
  
    luna a 7-a                    
  
  
     8    
  
    luna a 8-a                    
  
  
     8    
  
    luna a 9-a                    
  
  
     8    
  
    Urmărirea lauzei:             
  
  
  
  
    la ieşirea din maternitate    
  
  
     8    
  
    la 4 săptămâni                
  
  
     8    
  
    TOTAL:                        
  
  
  
  
    TOTAL cap. II:                
       x       
      x    
     x    
  
         *) Pentru gravidele cazuri sociale, numărul de puncte din col. 3 se majorează      cu 5, conform art. 1 alin. (3) lit. e) din anexa nr. 1 la Ordinul      preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al preşedintelui      Colegiului Medicilor din România nr. 604/4.188/2001.  Raspundem de realitatea şi exactitatea datelor  Semnatura şi parafa medicului de familie  ...............................................     
				 + 
			  Anexa 1g)          ──────────        Casa de asigurări de sănătate      .............................                              RAPORTARE TRIMESTRIALA                  a caselor de asigurări de sănătate către                    Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate      Situaţia punctajului în asistenţa medicală primara pe trimestrul ...........            pentru stabilirea valorii definitive a punctului                
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Luna  Număr de puncte pe trimestru    
					 
				  Total puncte "per capita" ajustate, luate în calculul drepturilor*)  Total puncte pentru servicii medicale    
					 
				  1  2  3    
					 
				  I.  
					 
				  
					 
				    
					 
				  II.  
					 
				  
					 
				    
					 
				  III.  
					 
				  
					 
				    
					 
				  TOTAL:  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Număr de puncte raportate în plus sau în minus**)  
					 
				  
					 
				         *) Pct. 2 col. 4 sau pct. 3 col. 5 din anexa nr. 1e).    **) Se va trece cu plus numărul de puncte omise la raportare într-un        trimestru anterior (defalcat pentru fiecare trimestru după caz);         se va trece cu minus numărul de puncte raportate eronat în plus        într-un trimestru anterior (defalcat pentru fiecare trimestru,         după caz).                 Raspundem de realitatea şi exactitatea datelor.          Director general,                            Director economic,       ..................                            ...................                                       Întocmit,   NOTĂ:  Formularul se întocmeşte în doua exemplare de către casele de asigurări de sănătate, dintre care un exemplar se înaintează Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate la data de 15 a lunii următoare trimestrului încheiat.  Se va trece în clar numele semnatarilor.     
				 + 
			  Anexa 1h)          ────────                                   SUMELE       aferente veniturilor medicilor de familie nou-veniti într-o localitate        în cabinete deja existente sau în cabinete nou-înfiinţate şi sumele             aferente administrării şi funcţionarii acestor cabinete                      
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Număr de zile lucrătoare ale lunii  Număr de zile lucrate  Venitul mediu lunar*)  Suma pentru cheltuielile de administrare şi funcţionare a cabinetului**) (col. 3 x 1,5)  Indemnizaţie de instalare***)  Total sume luate în calculul drepturilor (col. 3 + col. 4) x col. 2/col. 1    
					 
				  1  2  3  4  5  6    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				        *) Conform art. 12 alin. (1) lit. a) din Contractul-cadru privind condiţiile       acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de       sănătate în asistenţa medicală primara, aprobat prin Hotărârea Guvernului       nr. 1.244/2001.    **) Conform art. 12 alin. (1) lit. b) din Contractul-cadru privind condiţiile       acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de       sănătate în asistenţa medicală primara, aprobat prin Hotărârea Guvernului       nr. 1.244/2001.  ***) Conform art. 12 alin. (2) din Contractul-cadru privind condiţiile acordării       asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate       în asistenţa medicală primara, aprobat prin Hotărârea Guvernului       nr. 1.244/2001.                  Raspundem de realitatea şi exactitatea datelor.                   Director general,               Director economic,                ....................             ......................   NOTĂ:  Pentru întreaga luna lucrata col. 2 / col. 1 = 1       
				 + 
			  Anexa 1i)         ─────────        Casa de asigurări de sănătate      .............................                                     RAPORTARE       trimestriala a caselor de asigurări de sănătate către Casa Naţionala                         de Asigurări de Sănătate     Situaţia cheltuielilor cu medicii nou-veniti într-o localitate în cabinete     medicale nou-înfiinţate sau în cabinetele deja existente, trimestrul .......    
    Luna      



  Număr de 
medici   



  Cheltuieli   
de personal*)



        Sume        
pentru cheltuieli 
de administrare şi
funcţionare a     
cabinetului       
  Indemnizaţie
de instalare



   Total 
  sume 



        1         
     2     
       3       
          4         
       5      
  6=3+4+5
    

  

  

  

  

  

    

  

  

  

  

  

    

  

  

  

  

  

    TOTAL:        
  
  
  
  
  
    Sume          
raportate     
în plus sau   
în minus**)   
  



  



  



  



  



     *) Cheltuielile de personal reprezintă un venit echivalent cu media dintre      salariul maxim şi cel minim prevăzute în sistemul sanitar bugetar       corespunzător gradului profesional obţinut, la care se aplică sporurile      prevăzute în condiţiile stabilite în norme.  **) Se va trece cu plus numărul de puncte omis la raportare într-un trimestru      anterior (defalcat pentru fiecare trimestru, după caz); se va trece cu minus      numărul de puncte raportate eronat în plus într-un trimestru anterior      (defalcat pentru fiecare trimestru, după caz).               Raspundem de realitatea şi exactitatea datelor.          Director general,                          Director economic,        .....................                       ....................                                     Întocmit,  NOTĂ:  Formularul se întocmeşte în doua exemplare de către casele de asigurări de sănătate, dintre care un exemplar se înaintează Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate la data de 15 a lunii următoare trimestrului încheiat.  Se va trece în clar numele semnatarilor.       
				 + 
			  Anexa 2a)         ──────────        Casa de asigurări de sănătate      ..............................      Cabinetul medical ............              Medic de specialitate      Localitatea ..................              .......................      Judeţul ......................                                    DESFASURATOR LUNAR             al serviciilor medicale în ambulatoriul de specialitate                   Consultaţii medicale iniţiale şi de control                   luna ....... anul ........   ┌──┬────────────────────┬──────────────────────────┬───────────┬────────┬──────┐  │N │                    │Număr de consultaţii pe zi│   Total   │Număr de│Număr │  │r │                    │                          │consultaţii│puncte  │total │  │  │                    │                          │           │pe tip  │de    │  │c │Specialitatea*)     │                          │           │de con- │puncte│  │r │................    │                          │           │sultatie│(col. │  │t │                    │                          │           │        │4 x 5 │  │  ├────────────────────┼──────────────────────────┤           │        │col.5)│  │  │  Consultaţii       │1......................31 │           │        │      │  ├──┼────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┼────────┼──────┤  │1 │       2            │            3             │    4      │   5    │  6   │  ├──┼────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┼────────┼──────┤  │1.│Consultaţii         │                          │           │   X    │      │  │  │iniţiale - total,   │                          │           │        │      │  │  │din care:           │                          │           │        │      │  ├──┼────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┼────────┼──────┤  │  │- Adulti            │                          │           │  15*)  │      │  ├──┼────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┼────────┼──────┤  │  │- Copii 20          │                          │           │        │      │  │  │  (0-5 ani)         │                          │           │        │      │  ├──┼────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┼────────┼──────┤  │2.│Consultaţii         │                          │           │    X   │      │  │  │de control          │                          │           │        │      │  │  │- total,            │                          │           │        │      │  │  │din care:           │                          │           │        │      │  ├──┼────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┼────────┼──────┤  │  │- Adulti            │                          │           │   10*) │      │  ├──┼────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┼────────┼──────┤  │  │- Copii             │                          │           │    15  │      │  │  │ (0-5 ani)          │                          │           │        │      │  ├──┴────────────────────┴──────────────────────────┴───────────┴────────┴──────┤  │   TOTAL:                                                                     │  └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘    *) Pentru specialitatile psihiatrie şi psihiatrie pediatrica consultatia       iniţială = 20 de puncte şi consultatia de control = 15 puncte, conform       anexei nr. 3 la Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de       Sănătate şi al preşedintelui Colegiului Medicilor din România       nr. 603/4.189/2001.                    Raspundem de realitatea şi exactitatea datelor.        Reprezentantul legal al cabinetului,     Semnatura şi parafa medicului                                                        de pecialitate      ...................................      .............................   NOTĂ:  Formularul se întocmeşte în doua exemplare, dintre care un exemplar se depune la casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal al cabinetului medical până la data de 3 a lunii următoare.     
				 + 
			  Anexa 2b)          ──────────        Casa de asigurări de sănătate      ..............................      Cabinetul medical ............             Medic de specialitate      Localitatea ..................            ........................      Judeţul ......................                                      DESFASURATOR LUNAR     al serviciilor medicale şi tratamentelor în ambulatoriul de specialitate                              Luna ......... anul ............                                                                                  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Nr. crt.  Denumirea serviciului medical*) .....................  Număr de servicii şi tratamente pe zi  Total servicii  Număr de puncte pe tip de serviciu  Număr total de puncte (col. 4 x col. 5)    
					 
				  1  
					 
				  1  2  3  4  5  6  7  8  9  10  11  12  13  14  15  16  17  18  19  20  21  22  23  24  25  26  27  28  29  30  31    
					 
				  2  3  4  5  6    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  TOTAL:  
					 
				        *) Serviciile medicale efectuate se completează conform anexei nr. 3 pct. II       la Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al       preşedintelui Colegiului Medicilor din România nr. 603/4.189/2001.                   Raspundem de realitatea şi exactitatea datelor.        Reprezentantul legal al cabinetului,        Semnatura şi parafa medicului                                                         de specialitate      ...................................         ..............................   NOTĂ:  Formularul se întocmeşte în doua exemplare, dintre care un exemplar se depune la casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal al cabinetului medical până la data de 3 a lunii următoare.     
				 + 
			  Anexa 2b)bis          ──────────────        Casa de asigurări de sănătate      ..............................      Cabinetul medical ............             Medic de specialitate      Localitatea ..................            ........................      Judeţul ......................                                   DESFASURATOR LUNAR         al procedurilor de terapie fizicală efectuate în bazele de tratament              ale cabinetelor medicale din ambulatoriul de specialitate                             Luna .......... anul ...........                                                                                  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Nr. crt.  Denumirea procedurii de terapie fizicală*)  Număr proceduri de terapie fizicală pe zi  Total proceduri  Tarif pe procedură  Total sumă (col. 4 col. 5)    
					 
				  1  
					 
				  1  2  3  4  5  6  7  8  9  10  11  12  13  14  15  16  17  18  19  20  21  22  23  24  25  26  27  28  29  30  31    
					 
				  2  3  4  5  6    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  TOTAL:  
					 
				       *) Procedurile de terapie fizicală efectuate se completează conform anexei      nr. 3 la Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate      şi al preşedintelui Colegiului Medicilor din România nr. 603/4.189/2001.                  Raspundem de realitatea şi exactitatea datelor.       Reprezentantul legal al cabinetului,       Semnatura şi parafa medicului                                                         de specialitate     ...................................        ..............................   NOTĂ:  Formularul se întocmeşte în doua exemplare, dintre care un exemplar se depune la casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal al cabinetului medical până la data de 3 a lunii următoare.  LISTA PACIENTILOR                     
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Nr. crt.  Numele şi prenumele  Cod numeric personal  Proceduri (maximum 4)  Număr de şedinţe efectuate (maximum 10)  Total (lei)    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				              
					 
				  
					 
				       Total lei .....................  NOTĂ:  . Medicii de familie şi medicii specialişti vor trimite pacientii, pe baza biletului de trimitere, către specialistul balneofizioterapeut.  . Recomandările către baza de tratament sunt efectuate numai de medicul specialist balneofizioterapeut, în vederea u rmarii unui tratament specific.     
				 + 
			  Anexa 2c)          ──────────        Casa de asigurări de sănătate      .............................      Cabinetul medical ...........       Reprezentantul legal al cabinetului      Localitatea .................       ...................................      Judeţul .....................       Medic de specialitate .............                                NUMĂR TOTAL DE PUNCTE      realizat de către medicul de specialitate clinica din ambulatoriul de      specialitate, ajustat în funcţie de condiţiile deosebite de muncă şi de      gradul profesional, conform art. 5 alin. (2) lit. a) şi b) din anexa nr. 1      la Normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind         condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului        asigurărilor sociale de sănătate în asistenţa medicală ambulatorie          de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice                                 şi stomatologice                      
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Număr total puncte/lună pentru consultaţii iniţiale şi de control*)  Număr total puncte/lună pentru servicii şi tratamente medicale**)  Număr total puncte/lună  Majorarea numărului de puncte în funcţie de condiţiile de muncă (col. 3 x % de majorare)  Majorarea numărului de puncte în funcţie de gradul profesional (col. 3 x 20%)  Număr total puncte realizate pe lună    
					 
				  1  2  3 (= col. 1 + col. 2)  4  5  6(=col. 3+ col. 4+ col. 5)    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				           *) Se va trece totalul din anexa nr. 2a) col. 6.      **) Se va trece totalul din anexa nr. 2b) col. 6.                    Raspundem de realitatea şi exactitatea datelor.       Reprezentantul legal al cabinetului,       Semnatura şi parafa medicului                                                        de specialitate     ...................................                                                                        ........................   NOTĂ:  Formularul se întocmeşte în doua exemplare, dintre care un exemplar se depune la casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal al cabinetului medical până la data de 3 a lunii următoare.       
				 + 
			  Anexa 2d)         ─────────        Casa de asigurări de sănătate      .............................                                 RAPORTARE TRIMESTRIALA                     a caselor de asigurări de sănătate către                         Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate       Situaţia punctajului în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate            în trimestrul .......... pentru stabilirea valorii definitive                            a punctului    
       Luna           


  Total puncte pe trimestru
realizate în asistenţa   
medicală ambulatorie de  
    specialitate         
  Total sume proceduri de      
terapie fizicală pe trimestru
          (lei)              

            1             
            2              
              3                
    I.                    
  
  
    II.                   
  
  
    III.                  
  
  
    TOTAL:                
  
  
    Număr de puncte/sume  
raportate în plus sau 
în minus*)            
  


  


     *) Se va trece cu plus numărul de puncte/sume omise la raportare într-un      trimestru anterior (defalcat pentru fiecare trimestru, după caz);       se va trece cu minus numărul de puncte/sume raportate eronat în plus       într-un trimestru anterior (defalcat pentru fiecare trimestru, după caz).                 Raspundem de realitatea şi exactitatea datelor.        Director general,                            Director economic,       ..................                            ...................                                  Întocmit,  NOTĂ:  Formularul se întocmeşte în doua exemplare de către casele de asigurări de sănătate, din care un exemplar se înaintează Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate la data de 15 a lunii următoare trimestrului încheiat.  Se va trece în clar numele semnatarilor.     
				 + 
			  Anexa 2e)          ─────────        Casa de asigurări de sănătate      .............................      Cabinetul medical ...........      Localitatea .................      Judeţul .....................                            DESFASURATOR LUNAR       al investigatiilor paraclinice efectuate în ambulatoriul de specialitate                    la recomandarea medicilor de familie                         Luna ......... anul ..........                        
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Nr. crt.  Tipul investigaţiei paraclinice*)  Total investigaţii paraclinice  Tarif nego- ciat/ investigaţie paraclinică stabilit la contractare  Sume (lei)    
					 
				  Efectuate  din care urgenţe  Total general  din care urgenţe    
					 
				  1  2  3  4  5  6 (= col. 3 x col. 5)  7 (= col. 4 x col. 5)    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  TOTAL:  
					 
				  
					 
				        *) Se completează conform anexei nr. 5 la Ordinul preşedintelui        Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al preşedintelui Colegiului       Medicilor din România nr. 604/4.188/2001.                                 DESFASURATOR LUNAR    al investigatiilor paraclinice efectuate în ambulatoriul de specialitate     la recomandarea medicilor din ambulatoriul de specialitate                       Luna ........... anul ............                        
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Nr. crt.  Tipul investigaţiei paraclinice*)  Total investigaţii paraclinice  Tarif nego- ciat/ investigaţie paraclinică stabilit la contractare  Sume (lei)    
					 
				  Efectuate  din care urgenţe  Total general  din care urgenţe    
					 
				  1  2  3  4  5  6 (= col. 3 x col. 5)  7 (= col. 4 x col. 5)    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  TOTAL:  
					 
				  
					 
				        *) Se completează conform anexei nr. 2 la Ordinul preşedintelui        Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al preşedintelui Colegiului       Medicilor din România nr. 603/4.189/2001.       Formularul nu va include investigaţiile paraclinice efectuate        la recomandarea medicilor din spital pentru bolnavii internati.               Raspundem de realitatea şi exactitatea datelor.        Reprezentantul legal al cabinetului,     Semnatura şi parafa medicului      ....................................     .............................   NOTĂ:  Formularul se întocmeşte în doua exemplare, dintre care unul rămâne la unitatea sanitară, iar celălalt se depune la casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal al cabinetului medical până la data de 3 a lunii următoare.     
				 + 
			  Anexa 2f)          ──────────      Judeţul ......................          Cabinet medical .............      Localitatea ..................          Reprezentant legal ..........      Luna ............. anul ......          Medic stomatolog ............                                              Grad profesional ............                                   DESFASURATOR LUNAR          al activităţilor profilactice în asistenţa medicală ambulatorie                         de stomatologie pentru grupa 0-17 ani                          
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Nr. crt.  Numărul din fişa sau din registrul de consultaţii  CNP asigurat  Cod*) serviciu  Total serviciu/lună  Tarif/serviciu conform anexei nr. 6***)  Tarif/serviciu ajustat**) în funcţie de gradul de pregătire profesională  Total (lei)    
					 
				  C1  C2  C3  C4  C5  C6  C7  C8 = C5 x C7    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  TOTAL:  X  X  X  X  
					 
				          *) Codul conform anexei nr. 6 la Ordinul preşedintelui Casei Naţionale        de Asigurări de Sănătate şi al preşedintelui Colegiului Medicilor din        România nr. 603/4.189/2001.    **) Coloana 7 pentru medicii specialişti = coloana 6, situaţie în care         coloana 7 nu se mai completează.   ***) Anexa nr. 6 la Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări         de Sănătate şi al preşedintelui Colegiului Medicilor din România         nr. 603/4.189/2001.   NOTĂ:  Formularele se completează în doua exemplare de către reprezentantul legal al cabinetului stomatologic, dintre care un exemplar se depune de către acesta la casa de asigurări de sănătate până la data de 3 a lunii următoare.  Raspundem de realitatea şi exactitatea datelor.  Reprezentantul legal al cabinetului stomatologic,  ................................................     
				 + 
			  Anexa 2f)          ──────────────        Judeţul ............................      Cabinet medical ................      Localitatea ........................      Reprezentant legal .............      Luna .......... anul ...............      Medic stomatolog ...............                                                Grad profesional ...............                                       DESFASURATOR LUNAR         al serviciilor de pedodontie şi ortodontie în asistenţa medicală               ambulatorie de stomatologie pentru grupa 0-17 ani                          
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Nr. crt.  Numărul din fişa sau din registrul de consultaţii  CNP asigurat  Cod*) serviciu  Total servicii/lună  Tarif/serviciu conform anexei nr. 6***)  Tarif/serviciu ajustat**) în funcţie de gradul de pregătire profesională  Total (lei)    
					 
				  C1  C2  C3  C4  C5  C6  C7  C8 = C5 x C7    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  TOTAL:  X  X  X  X  
					 
				           *) Codul conform anexei nr. 6 la Ordinul preşedintelui Casei Naţionale          de Asigurări de Sănătate şi al preşedintelui Colegiului Medicilor          din România nr. 603/4.189/2001.     **) Coloana 7 pentru medicii specialişti = coloana 6.    ***) Anexa nr. 6 la Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări         de Sănătate şi al preşedintelui Colegiului Medicilor din România         nr. 603/4.189/2001.   NOTĂ:  Formularele se completează în doua exemplare de către reprezentantul legal al cabinetului stomatologic, dintre care un exemplar se depune de către acesta la casa de asigurări de sănătate până la data de 3 a lunii următoare.  Raspundem de realitatea şi exactitatea datelor.  Reprezentantul legal al cabinetului stomatologic,  ................................................     
				 + 
			  Anexa 2g)          ─────────        Judeţul .......................         Cabinet medical ...........       Localitatea ...................         Reprezentant legal ........      Luna ......... anul ..........          Medic stomatolog ..........                                              Grad profesional ..........                                  DESFASURATOR LUNAR              al activităţilor profilactice în asistenţa medicală ambulatorie                de stomatologie pentru grupa 18-26 de ani şi peste 26 de ani                            
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Nr. crt.  Numărul din fişa sau din registrul de consultaţii  CNP asigurat  Cod*) serviciu  Total servicii/lună  Tarif/serviciu conform anexei nr. 6 la Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al preşedintelui Colegiului Medicilor din România nr. 603/4.189/2001  Tarif/serviciu ajustat**) în funcţie de gradul de pregătire profesională  % decontat de CAS  Total (lei) (col. 5 x col. 7 x col. 8)    
					 
				  C1  C2  C3  C4  C5  C6  C7  C8  C9    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  TOTAL:  X  X  X  X  
					 
				  
					 
				          *) Codul conform anexei nr. 6 la Ordinul preşedintelui Casei Naţionale        de Asigurări de Sănătate şi al preşedintelui Colegiului Medicilor        din România nr. 603/4.189/2001.    **) Coloana 7 pentru medicii specialişti = coloana 6, situaţie în care         coloana 7 nu se mai completează .   NOTĂ:  Formularele se completează în doua exemplare de către reprezentantul legal al cabinetului stomatologic, dintre care un exemplar se depune de către acesta la casa de asigurări de sănătate până la data de 3 a lunii următoare.  Raspundem de realitatea şi exactitatea datelor.  Reprezentantul legal al cabinetului stomatologic,  .................................................     
				 + 
			  Anexa 2h)          ──────────        Judeţul ....................         Cabinet medical ....................      Localitatea ................         Reprezentant legal .................      Luna ........ anul .........         Medic stomatolog ...................                                           Grad profesional ...................                               DESFASURATOR LUNAR     al actelor terapeutice în asistenţa medicală ambulatorie de stomatologie                              
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Nr. crt.  Numărul din fişa sau din registrul de consultaţii  Data*) controlului profilactic  CNP asigurat  Cod**) serviciu  Total servicii/ luna  Tarif/serviciu conform anexei nr. 6*****)  Tarif/serviciu****) ajustat în funcţie de gradul de pregătire profesională  %***) decontat de CAS  Total (lei) (col. 6 x col. 8 x col. 9)    
					 
				  C1  C2  C3  C4  C5  C6  C7  C8  C9  C10    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  TOTAL:  X  X  X  X  X  
					 
				    
					 
				  - din care urgenţe:  
					 
				          *) Se trece data controlului profilactic şi se menţionează dacă controlul         este efectuat de alt medic.     **) Codul conform anexei nr. 6 la Ordinul preşedintelui Casei Naţionale         de Asigurări de Sănătate şi al preşedintelui Colegiului Medicilor         din România nr. 603/4.189/2001.    ***) Conform documentului justificativ de efectuare a controlului profilactic         pentru asiguraţii în vârsta de 18 ani şi peste.   ****) Coloana 8 pentru medicii specialişti = coloana 7, situaţie în care          coloana 8 nu se mai completează.  *****) Anexa nr. 6 la Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări         de Sănătate şi al preşedintelui Colegiului Medicilor din România         nr. 603/4.189/2001.   NOTĂ:  Formularele se completează în doua exemplare de către reprezentantul legal al cabinetului stomatologic, dintre care un exemplar se depune de către acesta la casa de asigurări de sănătate până la data de 3 a lunii următoare.  Raspundem de realitatea şi exactitatea datelor.  Reprezentantul legal al cabinetului stomatologic,  ...................................................     
				 + 
			  Anexa 3a)          ──────────        Judeţul ...................................      Localitatea ...............................      Spitalul ..................................      Luna ........................ anul ........                                             DESFASURATOR          pentru decontarea serviciilor medicale spitaliceşti conform contractului                        de furnizare de servicii medicale spitaliceşti                                  şi actelor sale adiţionale       1. Sume pentru servicii medicale spitaliceşti luna/trimestrul ...........                          
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Secţia  Număr de cazuri contractate  Număr de cazuri realizate (externări)  Durata optimă de spitalizare*)  Durata medie de spitalizare realizată  Tarif/zi de spitalizare/ secţie**)  Total sumă contractată  Sumă realizată    
					 
				  0  1  2  3  4  5  6 = 1 x 3 x 5  7 = 2 x 3 x 5    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				         *) Conform anexei nr. 25 la Ordinul preşedintelui Casei Naţionale         de Asigurări de Sănătate şi al preşedintelui Colegiului Medicilor        din România nr. 630/4.234/2001.    **) Conform anexei nr. 4a) la Ordinul preşedintelui Casei Naţionale        de Asigurări de Sănătate şi al preşedintelui Colegiului Medicilor        din România nr. 630/4.234/2001.          2. Sume pentru dializa         Luna/trimestrul .............            
					 
				  
					 
				    
					 
				  Luna/trimestrul ...                      
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Număr de şedinţe de dializă  Tarif/şedinţă negociat  Total sumă contractată*)  Total sumă realizată    
					 
				  Contractat*)  Realizat    
					 
				  1  2  3  4 = 1 x 3  5 = 2 x 3    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				     *) Conform Actului adiţional V la Contractul de furnizare de servicii  medicale spitaliceşti.  3. Sume pentru investigaţii paraclinice efectuate în regim ambulatoriu   Luna/trimestrul .............                     
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Tip de analize paraclinice  Număr de analize  Tarif negociat  Total sumă contractată  Total sumă realizată    
					 
				  Negociat şi contractat  Realizat    
					 
				  0  1  2  3  4 = 1 x 3  5 = 2 x 3    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				        4. Sumele decontate pentru serviciile medicale efectuate în cabinetele medicale de specialitate prevăzute la art. 8 lit. d) din Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale spitaliceşti, ingrijirilor la domiciliu, serviciilor de urgenta prespitalicesti şi altor tipuri de transport medical, precum şi a serviciilor de recuperare-reabilitare a sănătăţii, în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate, aprobat prin  Hotărârea Guvernului nr. 1.330/2001   A. Suma acordată pentru cabinetele stomatologice şi structurile de primire urgente pentru serviciile de urgenta din fondul alocat pentru asistenţa medicală spitaliceasca            
					 
				  
					 
				    
					 
				  Cheltuieli de personal                              
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  Număr de persoane  Fond salarii  Contribuţii asupra salariilor suportate de unitate  Total cheltuieli de personal    
					 
				  Contractat*)  Realizat  Contractat*)  Realizat  Contractat*)  Realizat  Contractat*)  Realizat    
					 
				  Total:  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				     *)    Conform Actului adiţional I la Contractul de furnizare de servicii medicale spitaliceşti.           
					 
				  
					 
				    
					 
				  Cheltuieli de întreţinere şi funcţionare                          
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  Ponderea cheltuielilor de personal în totalul cheltuielilor de personal pe unitate (%)  Cheltuieli de întreţinere şi funcţionare a spitalului  Cheltuieli întreţinere şi funcţionare aferente activităţii    
					 
				  Contractat*)  Realizat  Contractat*)  Realizat  Contractat*)  Realizat    
					 
				  Total:  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				      
						Notă   ...
			  *) Conform Actului adiţional I la Contractul de furnizare de servicii            medicale spitaliceşti.   B. Sume acordate pentru serviciile medicale efectuate în cabinetele medicale de specialitate în oncologie, diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, boli infectioase, dispensare TBC, laboratoare de sănătate mintală-stationar de zi, cabinete de planificare familială, din fondul alocat pentru asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice            
					 
				  
					 
				    
					 
				  Cheltuieli de personal                              
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  Număr de persoane  Fond salarii  Contribuţii asupra salariilor suportate de unitate  Total cheltuieli de personal    
					 
				  Contractat*)  Realizat  Contractat*)  Realizat  Contractat*)  Realizat  Contractat*)  Realizat    
					 
				  Total:  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				              
					 
				  
					 
				    
					 
				  Cheltuieli de întreţinere şi funcţionare                          
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  Ponderea cheltuielilor de personal în totalul cheltuielilor de personal pe unitate (%)  Cheltuieli de întreţinere şi funcţionare a spitalului  Cheltuieli întreţinere şi funcţionare aferente activităţii    
					 
				  Contractat*)  Realizat  Contractat*)  Realizat  Contractat*)  Realizat    
					 
				  Total:  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				      
						Notă   ...
			  *) Conform Actului adiţional I la Contractul de furnizare de servicii           medicale spitaliceşti.      5. Sume pentru cofinantarea instalării aparaturii de înaltă performanta                    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Tipul aparatului  Număr de bucăţi  Sume acordate    
					 
				  Contractat*)  Realizat  Contractat*)  Realizat    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Total:  X  X  
					 
				  
					 
				           *) Conform Actului adiţional II la Contractul de furnizare de servicii         medicale spitaliceşti.   6. Sume pentru plata cheltuielilor de personal a medicilor rezidenţi din anii 3-7 şi pentru plata cheltuielilor de personal a medicilor, stomatologilor şi farmacistilor stagiari cu contract de muncă în spital  cu contract de muncă în spital                                 
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  An rezidenţial  Numărul de rezidenţi  Profil  Cheltuieli de personal    
					 
				  Medic  Stomatolog  Farmacist    
					 
				  Contractat*)  Realizat  Contractat*)  Realizat  Contractat*)  Realizat  Contractat*)  Realizat  Contractat*)  Realizat    
					 
				  III  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  IV  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  V  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  VI  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  VII  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Total:  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				                                  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  Numărul de stagiari  Profil  Fond salarii  Din care suma suportată din fondul de şomaj  Contribuţia asupra fondului de salarii  Suma suportată de casa de asigurări de sănătate    
					 
				  Contractat*)  Realizat  Contractat*)  Realizat  Contractat*)  Realizat  Contractat*)  Realizat    
					 
				  
					 
				  Medic  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  Farmacist  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  Stomatolog  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Total:  
					 
				  X  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				         *) Conform Actului adiţional III la Contractul de furnizare de servicii       medicale spitaliceşti.   7. Sume aferente cheltuielilor de personal pentru medicii şi alt personal sanitar care furnizează servicii medicosanitare în unităţile sau secţiile de spital cu profil de recuperare pentru copii distrofici, recuperare şi reabilitare neuropsihomotorie sau pentru copii bolnavi de HIV/SIDA reorganizate, potrivit prevederilor  art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2000 , în cadrul serviciilor publice specializate.                            
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  Număr de persoane  Fond salarii  Contribuţii asupra salariilor suportate de unitate  Total cheltuieli de personal    
					 
				  Contractat*)  Realizat  Contractat*)  Realizat  Contractat*)  Realizat  Contractat*)  Realizat    
					 
				  Total:  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				        *) Conform Actului adiţional IV la Contractul de furnizare de servicii       medicale spitaliceşti.               Raspundem de realitatea şi exactitatea datelor.             Reprezentantul legal al unităţii sanitare,            ............................................   NOTĂ:  Formularul se întocmeşte lunar şi cumulat pentru fiecare trimestru, în doua exemplare, dintre care unul rămâne la reprezentantul legal, iar celălalt se depune la casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal al unităţii sanitare până la data de 3 a lunii următoare.     
				 + 
			  Anexa 3b)     ──────────  Casa de asigurări de sănătate Unitatea sanitară ...................  ............................. Localitatea .........................  Judeţul .............................  DESFASURATOR  pentru servicii de transport în asistenţa medicală de urgenta prespitaliceasca  Luna ..................................                     
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Tip autovehicul  Total km echivalenţi  Tarif pe km echivalent negociat la contractare  Total sumă    
					 
				  Contractaţi  Efectiv parcurşi  Contractată  Realizată    
					 
				  1  2  3  4  col. 5 = col. 2 x col. 4  col. 6 = col. 3 x col. 4    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  TOTAL:  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				     Raspundem de realitatea şi exactitatea datelor.  Reprezentant legal,  ..............................................  NOTĂ:  Formularul se întocmeşte în doua exemplare, dintre care un exemplar se depune la casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal al unităţii sanitare până la data de 3 a lunii următoare.     
				 + 
			  Anexa 3b')     ──────────  Casa de asigurări de sănătate Unitatea sanitară .....................  ............................. Localitatea ...........................  Judeţul ..............................  DESFASURATOR  pentru servicii de transport în asistenţa medicală de urgenta  prespitaliceasca  Luna ..................................                     
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Tipul ambarcaţiunii  Total mile  Tarif pe milă negociat la contractare  Total sumă    
					 
				  Contractate  Efectiv parcurse  Contractată  Realizată    
					 
				  1  2  3  4  col. 5 = col. 2 x col. 4  col. 6 = col. 3 x col. 4    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  TOTAL:  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				     Raspundem de realitatea şi exactitatea datelor.  Reprezentant legal,  ...............................................  NOTĂ:  Formularul se întocmeşte în doua exemplare, dintre care un exemplar se depune la casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal al unităţii sanitare până la data de 3 a lunii următoare.     
				 + 
			  Anexa 3b'')     ──────────  Casa de asigurări de sănătate Unitatea sanitară .....................  ............................. Localitatea ...........................  Judeţul ...............................  DESFASURATOR  pentru servicii de transport în asistenţa medicală de urgenta   prespitaliceasca  Luna ..................................                     
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Tipul aeronavei  Total ore de zbor  Tarif pe oră de zbor negociat la contractare  Total sumă    
					 
				  Contractate  Efectiv realizate    
					 
				  Contractată  Realizată    
					 
				  1  2  3  4  col. 5 = col. 2 x col. 4  col. 6 = col. 3 x col. 4    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  TOTAL:  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				     Raspundem de realitatea şi exactitatea datelor.  Reprezentant legal,  ................................................  NOTĂ:  Formularul se întocmeşte în doua exemplare, dintre care un exemplar se depune la casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal al unităţii sanitare până la data de 3 a lunii următoare.     
				 + 
			  Anexa 3c)          ──────────      Casa de asigurări de sănătate     Unitatea sanitară .....................      .............................     Localitatea ...........................                                        Judeţul ...............................                               DESFASURATORUL             serviciilor medicale de urgenta prespitaliceasca efectuate                        Luna ..................................                        
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Nr. crt.  Tipul de solicitare conform anexei nr. 16 la Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al preşedintelui Colegiului Medicilor din România nr. 630/4.234/2001  Numărul de solicitări  Tarif pe solicitare negociat la contractare  Total    
					 
				  Contractat  Realizat  Contractat  Realizat    
					 
				  1  2  3  4  5  col. 6 = col. 3 x col. 5  col. 7 = col. 4 x col. 5    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  TOTAL:  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				                   Raspundem de realitatea şi exactitatea datelor.                            Reprezentant legal,              ...............................................   NOTĂ:  Formularul se întocmeşte în doua exemplare, dintre care un exemplar se depune la casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal al unităţii sanitare până la data de 3 a lunii următoare.     
				 + 
			  Anexa 3d)          ──────────        Casa de asigurări de sănătate .......................      Cabinetul medical ...................................      Staţiunea balneoclimatica ...........................      Judeţul .............................................                                  DESFASURATOR LUNAR             al procedurilor de medicina fizica efectuate în ambulatorii de              recuperare-reabilitare din staţiunile balneoclimatice                            Luna .............................                    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Nr. crt.  Tipul procedurii de medicină fizică*)  Total proceduri de medicină de fizică efectuate  Tarif/procedură medicină fizică diminuat**)  Total (lei)    
					 
				  1  2  3  4  col. 5 = col. 3 x col. 4    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  TOTAL:  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				        *) Se completează conform anexei nr. 18 la Ordinul preşedintelui       Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al preşedintelui        Colegiului Medicilor din România nr. 630/4.234/2001.   **) Se diminuează cu contravaloarea cheltuielilor materiale necesare       funcţionarii şi administrării unităţii sanitare.                  Raspundem de realitatea şi exactitatea datelor.      Reprezentantul legal al cabinetului,      Semnatura şi parafa medicului                                                     de specialitate    ....................................    ................................   NOTĂ:  Formularul se întocmeşte în doua exemplare, dintre care unul rămâne la medicul specialist, iar celălalt se depune la casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal al cabinetului medical până la data de 3 a lunii următoare.     
				 + 
			  Anexa 3e)          ──────────      Casa de asigurări de sănătate ..........................      Unitatea sanitară ......................................      Localitatea ............................................      Judeţul ................................................                                  DESFASURATOR LUNAR       al serviciilor medicale de recuperare-reabilitare acordate în sanatorii                                 balneare                       Luna ...........................                        
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Nr. crt.  Sanatoriul balnear  Număr de zile de spitalizare efectiv realizate  Tarif/zi de spitalizare*)  Total Sumă realizată  sumă suportată de asigurat**)  Total    
					 
				  1  2  3  4  col. 5 = (col. 3 x col. 4)  col. 6 = (col. 5 x %)  col. 7 = (col. 5 - col. 6)    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  TOTAL:  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				          *) Conform anexei nr. 4b) la Ordinul preşedintelui Casei Naţionale         de Asigurări de Sănătate şi al preşedintelui Colegiului Medicilor         din România nr. 630/4.234/2001.     **) Coloana se completează conform prevederilor art. 1 din Anexa nr. 17         la Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate         şi al preşedintelui Colegiului Medicilor din România nr. 630/4.234/2001.                  Raspundem de realitatea şi exactitatea datelor.                Reprezentantul legal al unităţii sanitare,                ................................................   NOTĂ:  Formularul se întocmeşte în doua exemplare, dintre care unul rămâne la unitatea sanitară, iar celălalt se depune la casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal al unităţii sanitare până la data de 3 a lunii următoare.     
				 + 
			  Anexa 3e)          ──────────────        Casa de asigurări de sănătate .........................      Unitatea sanitară .....................................      Localitatea ...........................................      Judeţul ...............................................                                  DESFASURATOR LUNAR        al serviciilor medicale de recuperare-reabilitare acordate în sanatorii                               şi preventorii                       Luna .............................                    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Nr. crt.  Sanatoriul/ Preventoriul  Număr de zile de spitalizare  Tarif/zi de spitalizare*)  Total    
					 
				  1  2  3  4  col. 5 = (col. 3 x col. 4)    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  TOTAL:  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				      
						Notă   ...
			  *) Conform anexei nr. 4b) la Ordinul preşedintelui Casei Naţionale           de Asigurări de Sănătate şi al preşedintelui Colegiului Medicilor         din România nr. 630/4.234/2001.                Raspundem de realitatea şi exactitatea datelor.                Reprezentantul legal al unităţii sanitare,              .................................................   NOTĂ:  Formularul se întocmeşte în doua exemplare, dintre care unul rămâne la unitatea sanitară, iar celălalt se depune la casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal al unităţii sanitare până la data de 3 a lunii următoare.     
				 + 
			  Anexa 4     ──────────  Cabinet medical din ambulatoriul de specialitate/spitalul ...............  Medic ...................................................................  Specialitatea ..........................................................  SCRISOARE MEDICALĂ  Domnului/doamnei doctor ........../(numele şi prenumele) ................, ......................./(adresa cabinetului medical)...................... Stimate(a) coleg(a), va informăm ca pacientul dumneavoastră ............, născut la data .........., CNP ......, a fost consultat în serviciul nostru la data de ................. .    Diagnosticul: ..................................................                 ..................................................                 ..................................................                 ..................................................   Anamneza:         - motivul prezentării ........................                     - factori de risc ............................   Examen clinic:    - general ....................................                     - local ......................................   Examene de laborator: - cu valori normale ......................                         - cu valori patologice ...................   Examene paraclinice: EKG .......................................                         ECO .......................................                              Rx ........................................                             Altele ....................................     Tratament recomandat: ..........................................                 Data:                                      Semnatura şi parafa medicului      Calea de transmitere: - prin asigurat .................                          - prin posta .....................   ─────────────────────   

Preluat: 2026-09-23T16:57:41.101443+00:00 · SHA256: 279751c116e6cf741a06f65ccbccedd40e69e44d16e3041b8ab1deca98acc867