legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
RAPORT · 0 · 2002

RAPORT din 9 aprilie 2002 privind ajutoarele de stat acordate în România în perioada 1996-1999, conform Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat şi Hotărârii Guvernului nr. 599/2000 pentru aprobarea procedurilor de raportare, monitorizare şi informare în aplicarea Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Consiliul Concuren?ei · ID sursă 36089

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 RAPORT din 9 aprilie 2002 
 privind ajutoarele de stat acordate în România în perioada 1996-1999, conform  Legii nr. 143/1999  privind ajutorul de stat şi  Hotărârii Guvernului nr. 599/2000  pentru aprobarea procedurilor de raportare, monitorizare şi informare în aplicarea  Legii nr. 143/1999  privind ajutorul de stat  
    EMITENT     MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE     
  Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 236 bis din 9 aprilie 2002  
   
 MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE 
 OFICIUL CONCURENTEI 

 RAPORT 
 PRIVIND 
 AJUTOARELE DE STAT ACORDATE 1N ROMANIA IN PERIOADA 1996  -  1999 
 CUPRINS        CONSIDERATU CU CARACTER GENERAL 
 Concepte de baza 
 Definirea ajutorului de stat. Concept. Fonne. 
 Relatia "autoritati initiatoare"-"autoritati furnizoare" - mediu de afaceri Coerenta actului guvernamental în acordarea ajutoarelor de stat. Rolul Consiliului Concurentei si Oficiului Concurentei in acest proces. 
 Cadrul legislativ 
 Necesitatea asigurarii transparentei in domeniul ajutorului de stat Cadrul legislativ national 
 Cadrul legislativ comunitar 
 Reglementari internationale , altele decat ale Comunitatii Europene  Raportul anual privind ajutoarele de stat acordate de Romania  Principii de clasificare a ajutoarelor de stat 
 Obiectivul principal al acordarii ajutorului de stat Natura ajutorului de stat 
 Sectorul de activitate in care opereaza beneficiarul de ajutor Inventarierea ajutoarelor de stat 
 Structura Raportului anual 
 Consideratii privind specificul Raportului anual privind ajutoarele de stat acordate de Romania  în  perioada 1996 - 1999 
 PARTEA  I -  Ajutoarele de stat din industria prelucratoare in perioada 1996  -  1999 Volumul si tendinta ajutorului de stat din industria prelucratoare 
 Specificitatea industriei prelucratoare din punct de vedere concurential 
 Ajutoarele de stat acordate agentilor economici care opereaza in sectoarele industriei prelucratoare 
 Gruparea ajutoarelor de stat din industria prelucratoare in functie de obiectivul principal 
 Obiective regionale Obiective orizontale 
 Cercetare - dezvoltare Mediul inconjurator Intreprinderi mici si mijlocii 
 Comert, economisirea energiei, pregatire profesionala, combaterea somajului 
 Investitii generale 
 Alte obiective orizontale Obiective sectoriale 
 Siderurgie (otel) Constructii navale 
 Alte sectoare ale industriei prelucratoare 
 Gruparea ajutoarelor de stat din industria prelucratoare in functie de natura ajutorului 
 Instrumente financiare utilizate 
 Evolutia instrumentelor financiare utilizate in acordarea de ajutoare de stat industriei prelucratoare 
 Ajutoare individuale si ajutoare ad-hoc 
 PARTEA  II  -  Ajutoarele de stat pentru agricultura Volumul si tendinta ajutorului de stat din agricultura  Consideratii generale  
 Evolutia ajutoarelor de stat acordate pentru agricultura 
 Domenii ale agriculturii beneficiare de ajutor de stat 
 Consideratii generale 
 Ajutoarele de stat acordate pentru culturi agricole vegetale Ajutoarele de stat acordate pentru cresterea animalelor (zootehnie) 
 Ajutoarele de stat acordate pentru imbunatatiri funciare 
 Gruparea ajutoarelor de stat pentru agricultura in functie de natura 
 Instrumente financiare utilizate 
 Evolutia instrumentelor financiare utilizate in agricultura la acordarea de ajutoare de stat 
 PARTEA  III -  Ajutoarele de stat pentru industria extractiva Volumul si tendinta ajutorului de stat pentru industria extractiva 
 Aspecte specifice privind acordarea de ajutoare de stat pentru industria extractiva 
 Ajutoare de stat acordate agentilor economici care opereaza in industria extractiva, inclusiv in extractia carbunelui 
 Gruparea ajutoarelor de stat din industria extractiva in functie de obiectivul principal 
 Gruparea ajutoarelor de stat din industria extractiva in functie de natura ajutorului 
 Instrumente financiare utilizate 
 Evolutia instrumentelor financiare utilizate 
 PARTEA IV  -  Ajutoarele de stat pentru transporturi si telecomunicatii Volumul si tendinta ajutorului de stat pentru transporturi si comunicatii  Specificul domeniului din punct de vedere concurential  
 Sectorul comunicatii Sectorul transporturi 
 Ajutoarele de stat acordate agentilor economici care opereaza in transporturi si comunicatii 

 Gruparea ajutoarelor de stat in functie de obiectivul principal 
 Obiective orizontale Obiective sectoriale Obiective regionale 
 Gruparea in functie de natura ajutorului de stat 
 PARTEA V - Ajutoarele de stat pentru servicii financiare 
 Consideratii privind ajutoarele de stat pentru sectorul servicii financiare Instrumente financiare utilizate 
 PARTEA VI - Ajutoarele de stat in alte domenii 
 PARTEA VII - Ajutorul de stat national global in Romania 
 Nivelul si structura ajutorului national global. Caracterizare generala 
 Analiza principalelor corelatii intre ajutorul de stat national global si bugetul de stat consolidat 
 Nivelul si structura ajutorului national global. Comparatie Romania - Uniunea Europeana 
 Ajutorul de stat  în  Romania comparativ cu ajutorul de stat acordat in Uniunea Europeana 
 Structura ajutorului national global în functie de obiectivul principal în Romania si Uniunea Europeana 
 Structura ajutorului national global in functie de natura ajutorului de stat  în  Romania si Uniunea Europeana 
 Principalele domenii beneficiare de ajutor de stat 
 CONCLUZII 
 ANEXA STATISTICA- SITUATII CENTRALIZATOARE 
 Ajutorul de stat acordat in Romania in anul 1996 - milioane lei Ajutorul de stat acordat in Romania in anul 1996- mii Euro Ajutorul de stat acordat in Romania in anul 1997 - milioane lei Ajutorul de stat acordat in Romania in anul 1997 - mii Euro Ajutorul de stat acordat in Romania in anul 1998 - milioane lei Ajutorul de stat acordat in Romania in anul 1998 - mii Euro Ajutorul de stat acordat in Romania in anul 1999 - milioane lei Ajutorul de stat acordat in Romania in anul 1999 - mii Euro Euro 
 ANEXA TEHNICA 
 Sfera ajutoarelor de stat abordate in Raport. Domenii excluse. Categoriile si obiectivele ajutorului 
 Sursele obtinerii datelor si metodele de evaluare a elementului de ajutor 
 LISTA actelor normative care contin scheme de ajutor de stat sau ajutoare de stat individuale si care au generat efecte in perioada  1996 - 1999 
  
 CONSIDERATII CU CARACTER GENERAL 
    1.  Acest Raport constituie o prezentare sintetica  a  ajutoarelor de stat acordate  si  identificate ca atare in Romania intr-o perioada ce acopera intervalul dintre intrarea in vigoare  a  Acordului de asociere Romania  -  Uniunea Europeana (1 februarie 1995)  si  intrarea in vigoare  a  Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat (1 ianuarie 2000).     2.  Datorita noutatii acestui domeniu pentru Romania  s-a  impus necesitatea abordarii conceptuale  a  cadrului general teoretic  si  legislativ, precum  si a  mecanismelor specifice problematicii ajutorului de stat cu care  se  opereaza in cadrul prezentei lucrari.  CONCEPTE DE BAZA  Definirea ajutorului de stat. Concept. Forme     3.  ln exercitarea atributiilor sale de principal administrator al fondurilor publice, statul are atributii specifice fiecarui tip de economie si actioneaza in sensul dorit al dezvoltarii macro si micro-economice prin masuri de interventie, directa sau mijlocita, asupra economiei nationale, dar si prin prisma relatiilor bi si multilaterale cu alte state.  lnterventia statului in economie, de natura ajutoarelor de stat imbraca forme diverse si vizeaza atat dezvoltarea prioritara a anumitor sectoare ale economiei, a productiei anumitor bunuri sau activitati sau a anumitor regiuni ale tarii, cat si protejarea marturilor si serviciilor nationale in relatiile comerciale cu alte tari.     4.  Pentru ca o masura a statului sa constituie  ajutor de stat  trebuie sa indeplineasca  cumulativ urmatoarele criterii de evaluare:      •  Implica resursele statului:  Reglementarile in domeniul ajutorului de stat se refera doar la masurile care presupun implicarea resurselor statului (incluzand bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale etc) fie direct, fie prin intermediul unui organism intermediar, public sau privat desemnat de catre stat.     •  Asigura un avantaj economic:  Ajutorul trebuie sa constituie un avantaj economic pe care beneficiarul (agent economic) nu l-ar fi primit in mod normal. Avantajul se concretizeaza    fie intr-un transfer de fonduri publice, fie in renuntarea la unele venituri din partea statului in favoarea agentului economic.     •  Este acordat in mod selectiv:  Ajutorul trebuie sa fie selectiv,  astfel incat, este posibil, sa afecteze echilibrul intre anumiti agenti economici, anumite produse, servicii sau regiuni. ,,Selectivitatea" este ceea ce diferentiaza ajutorul de stat de asa­ numitele „masuri generale" (masuri ce se aplica tuturor firmelor din toate sectoarele economice).     •  Determina efecte asupra concurentei si comertului:    Ajutorul trebuie sa aibe un efect potential asupra concurentei pe piata interna si/sau internationala, in relatiile comerciale cu alte state - parteneri comerciali. ln acest sens, mentionam faptul ca se considera ca piata este afectata daca agentul economic beneficiar este implicat intr-o activitate economica pe o piata concurentiala.     5.  Acordarea unui ajutor de stat face, de regula,  obiectul unui act normativ  (lege, ordonanta guvernamentala, hotarare a Guvernului, ordin al Ministrului, decizie a consiliilor locale etc.) si poate imbraca forma unei scheme de ajutor de stat sau a unui ajutor individual.     6.  ln cazul acordarii de ajutoare prin intermediul unei  scheme de ajutor de stat,  beneficiarii  potentiali de  alocari specifice  in cadrul schemei  sunt definiti in mod general si abstract (de exemplu: intreprinderi mici si mijlocii, agenti economici care desfasoara activitate de cercetare­ dezvoltare, sau care produc medicamente, sau care fac investitii pentru reducerea poluarii si protectia mediului etc.). Acordarea ajutoarelor de stat presupune respectarea stricta a prevederilor si conditiilor cuprinse in actul normativ prin care se instituie schema.     7.  ln cazul  ajutoarelor individuale,  beneficiarul este cunoscut iar acordarea de sprijin financiar se poate face fie  ad-hoc  (suma se acorda intr-o singura transa), fie in  transe periodice  (eliberarea acestora este conditionata de realizarea anumitor obiective sau parti de obiective asa cum sunt specificate fie in actul normativ, fie in planul propriu al agentului economic beneficiar, in baza caruia primeste ajutorul de stat).  Relatia "autoritati initiatoare"-"autoritati furnizoare"-mediu de afaceri     8.  Autoritati initiatoare  de ajutor de stat pot fi acele autoritati ale statului  care  in  exercitarea  atributiilor  lor  si  in  baza  programelor guvernamentale pe termen scurt si mediu initiaza acte normative prin care     se instituie masuri de interventie a statului in economie de natura ajutorului de stat.     9.  Orice initiativa de acest fel trebuie supusa autorizarii Consiliului Concurentei din punct de vedere al efectelor asupra concurentei si in baza deciziei emisa de acesta, privind autorizarea, autorizarea conditionata sau interzicerea acordarii ajutorului de stat, se elaboreaza actul normativ care contine schema sau ajutorul individual.   
  1O. Autoritatile furnizoare  de ajutor de stat pot fi autoritatile statului sau orice alte organisme care administreaza fonduri in numele statului si care gestioneaza  modul de acordare al alocarilor  specifice (in cazul schemelor de ajutor de stat) sau al ajutoarelor de stat individuale  (ad-hoc  sau in transe). 
    11.  lnitiatori sau furnizori de ajutor de stat pot fi: ministerele, agentiile guvernamentale,  autoritatile  administratiei publice  locale,  organele  de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, alte organisme care administreaza surse de stat si care sunt imputernicite sa acorde ajutoare de stat, inclusiv agenti economici, banei comerciale, fundatii etc. De regula, autoritatile  initiatoare  sunt  si  furnizoare  de  ajutor  de  stat,  dar  nu intotdeauna furnizorii de ajutoare de stat sunt si initiatorii actelor normative in baza carora se acorda ajutorul.     12.  Relatia directa cu mediul de afaceri  se realizeaza de catre furnizorii de ajutor de stat. ln acest proces  esentiala este asigurarea transparentei  in domeniul acordarii ajutoarelor de stat.   Astfel, programele guvernamentale care stau la baza elaborarii de noi scheme de ajutor de stat nu se pot realiza in fapt decat in masura in care agentii economici - operatori pe piata care indeplinesc conditiile prevazute pentru primirea de alocari specifice - primesc informatia necesara si pot sa beneficieze in mod nemijlocit de prevederile legale care le confera dreptul de a deveni beneficiari de ajutor de stat. Numai in aceste conditii scopul declarat al acordarii de ajutoare de stat poate fi realizat, efectele acestuia regasindu-se pe piata concurentiala.  Coerenta actului guvernamental in acordarea ajutoarelor de stat. Rolul Consiliului Concurentei si Oficiului Concurentei in  acest  proces.     13.  Dezvoltarea  si  respectarea  regulilor  economiei  de  piata  in domeniul concurentei si ajutorului de stat este o constanta a actului guvernamental in economia in tranzitie a Romaniei.  Acest principiu a condus  la  adoptarea  legislatiei  nationale  in domeniu,  armonizata  cu    legislatia europeana si implicit la crearea cadrului institutional necesar supravegherii acestor reguli pe plan national.     14.  Autoritatile  concurentei   abilitate  prin  lege cu gestionarea problematicii ajutorului de stat si care au atributii specifice in domeniu, atributii ce decurg din statutul lor institutional sunt:      •   Consiliul  Concurentei   -   autoritate  autonoma   in domeniul concurentei autorizeaza din punct de vedere concurential schemele de ajutor de stat sau ajutoarele de stat individuale -  nou promovate, si avizeaza politica si schemele de acordare a ajutorului de stat.     •   Oficiul Concurentei  -  organul de specialitate al Guvernului  in domeniul concurentei si ajutorului de stat inventariaza ajutoarele de stat acordate in perioade anterioare si pe aceasta baza intocmeste Raportul anual,  monitorizeaza  ajutoarele  de stat  existente  precum  si fluxurile financiare care au loc intre autoritati si agentii economici carora li s-a incredintat executarea unor servicii de interes public general.       15.  ln executarea atributiilor ce le revin, Consiliul Concurentei si Oficiul Concurentei colaboreaza, iar atunci cand se constata ca o masura a statului distorsioneaza semnificativ concurenta pe piata interna sau afecteaza aplicarea tratatelor internationale la care Remania este parte, propun masuri de corectie a legislatiei existente astfel incat scopul avut in vedere la acordarea ajutoarelor de stat sa se realizeze fara consecinte negative asupra mediului de afaceri sau comertului cu alte state.  CADRUL LEGISLATIV  Necesitatea asigurarii transparentei in domeniul ajutorului de stat     16.  Dezvoltarea pietei concurentiale nationale presupune stabilirea si respectarea cu strictete a regulilor vizand comportamentul operatorilor pe piata, atat in ceea ce priveste politicile anti-trust sau concurenta neloiala, cat si in ceea ce priveste posibila distorsionare a mediului concurential prin interventia statului in economie.  Acest din urma aspect face obiectul problematicii ajutorului de stat. Asigurarea transparentei, atat in procesul de acordare, cat si in procesul de monitorizare  a  derularii  schemelor  de  ajutor  de  stat  si  ajutoarelor individuale, constituie o conditie  sine-qua-non  a mecanismelor economiei de piata.     17.  Asigurarea transparentei  in domeniul ajutorului de stat se realizeaza pe mai multe planuri:        •  in procesul de  adoptare si autorizare a noilor scheme de ajutor de stat sau ajutoare de stat individuale,  astfel incat acordarea de noi ajutoare de stat sa fie compatibila cu un mediu concurential normal, respectiv sa nu afecteze tratatele internationale la care Remania este parte;     •  in  supravegherea propriu-zisa a modului de derulare  a ajutoarelor existente, ceea ce presupune aplicarea cu strictete a reglementarilor legale prin  care  au  fost  instituite  scheme  de  ajutor  de  stat  sau  ajutoare individuale,  precum  si  respectarea  conditiilor  impuse  de  Consiliul Concurentei prin deciziile de autorizare.     •  in intocmirea inventarului ajutoarelor de stat acordate de Remania si, pe aceasta baza, a Raportului anual,  astfel incat sa poata fi identificat cuantumul ajutorului de stat de natura cheltuielilor bugetare, cuantumul ajutorului de stat de natura renuntarii la unele venituri cuvenite statului in favoarea agentilor economici beneficiari, precum si efectele inregistrate anual la nivelul bugetului general consolidat.       18.  Pe aceasta baza se va derula in mod transparent intregul proces de realizare a obiectivelor guvernamentale ce implica interventia de natura economico-financiara a statului, atat la nivel global, cat si sectorial.     19.  Totodata, se vor putea identifica marii beneficiari de ajutor de stat, indiferent daca fondurile publice provin   direct    din resurse bugetare de stat, din bugetele locale, din alte  surse  ale statului  sau   indirect     prin intermediul unor firme cu capital integral sau majoritar de stat sau firme private.  Cadrul legislativ national     20.  La 1 februarie 1995 a intrat in vigoare  Acordul European instituind  o asociere intre Romania pe de o parte, Comunitatile Europene si Statele Membre ale acestora pe de alta parte.      21.  Prevederi referitoare la ajutorul de stat sunt mentionate pentru prima data in legislatia romaneasca de  articolul 64 al Acordului de Asociere  Romania  -  Uniunea  Europeana,   prin  care  se  solicita reglementarea de catre partea romana a acestui domeniu ca parte a procesului de pre-aderare la Uniunea Europeana.  ln cadrul Acordului, problematica ajutorului de stat este subsumata problematicii protectiei concurentei.     22.  Pe cale de consecinta,  Legea concurentei nr. 21/1996  prevede atributii in domeniul ajutorului de stat pentru cele doua autoritati ale concurentei din Remania: Consiliul Concurentei si Oficiul Concurentei.     23.  Cadrul legislativ general prin care sunt statuate conceptele, metodele de evaluare, tehnicile de supraveghere cu care opereaza ajutorul de stat,  inclusiv  adoptarea legislatiei secundare in domeniu,  ii constituie  Legea nr.143/1999 privind ajutorul de stat.     24.  Astfel,  dezvoltarea  preconizata a cadrului legislativ general cuprinde pe de o parte regulamentele emise de catre Consiliul Concurentei  - autoritate autonoma care decide in ce masura schemele de ajutor de stat sau ajutoarele individuale noi sau existente pot distorsiona semnificativ piata concurentiala sau tratatele internationale la care Remania este parte, iar pe de alta parte acte normative ale administratiei publice centrale (hotarari  de  Guvern,  ordine  ale  Ministrului)  privind  reglementarea modalitatilor  concrete  de  inventariere,  monitorizare  si  raportare  a ajutoarelor de stat.  ln consecinta,  in martie 2000, Presedintele Consiliului Concurentei a emis Ordinul nr. 27  prin care erau puse in aplicare:     •  Regulamentul privind forma, continutul  si  alte detalii ale notificarii unui ajutor de stat. (Monitorul Oficial nr.125124 martie 2000)     •  	 Regulamentul privind pragul minim al ajutorului de stat care nu cade sub incidenta obligatiei de notificare. (Monitorul Oficial nr.125124 martie 2000)        25.  Constituie  ajutor ilegal,  conform prevederilor Legii nr.143/1999 privind ajutorul de stat, ajutorul de stat acordat  fara notificare prealabila,  in baza unui act normativ emis ulterior intrarii in vigoare a legii si care nu se incadreaza in pragul de minim.  Constituie  ajutor interzis,  ajutorul de stat acordat in conditiile in care Consiliul Concurentei a emis o  decizie de interzicere.   Pe cale de consecinta, atat in cazul ajutorului ilegal, cat si in cazul ajutorului interzis,   Consiliul  Concurentei  poate solicita anularea in justitie a actului normativ.  Totodata, Consiliul Concurentei poate cere  recuperarea sau rambursarea ajutorului de stat  pe intreaga perioada de acordare - in cazul in care a fost emisa o decizie de interzicere, sau cel acordat in perioada in care ajutorul de stat nu a fost notificat si deci nu a existat o decizie de autorizare a acestuia.     26.  ln iulie 2000 a fost adoptata Hotararea Guvernului nr.599 pentru aprobarea procedurilor de raportare, monitorizare si informare in aplicarea Legii nr.143/1999 pivind ajutorul de stat.  Hotararea Guvernului nr.599/2000 constituie  cadrul metodologic privind inventarierea si monitorizarea ajutoarelor de stat,  precum si  monitorizarea fluxurilor financiare  dintre autoritati si agentii economici carora li s-a incredintat efectuarea unor servicii publice de interes general.      27.  Practic, Hotararea Guvernului nr. 599/2000 cuprinde  3 structuri procedurale distincte  -  anexele 1, 2 si 3 la hotarare  al caror continut vizeaza  domenii  diferite  ale  activitatii  de  supraveghere  in  domeniul ajutorului de stat, respectiv:     •  	 Anexa nr.1  -    procedura de raportare a ajutoarelor de stat catre Oficiul Concurentei in vederea intocmirii si actualizarii inventarului ajutoarelor de stat.       •  Anexa nr.2-  procedura de monitorizare a ajutoarelor de stat.      •  	 Anexa nr.3  -    procedura privind modalitatile de informare asupra fluxurilor  financiare  care  au loc  intre  autoritatile  publice  sau organismele  care  administreaza  fonduri  in  numele  statului  si agentii economici carora li s-a incredintat executarea unor servicii publice de interes general.         28.  Prin  prevederile  sale,  Hotararea  Guvernului  nr.599/2000 abiliteaza Oficiul Concurentei cu supravegherea si controlul procesului de acordare a ajutoarelor de stat, atat din punct de vedere concurential, cat si cu privire la utilizarea fondurilor publice in concordanta cu programele guvernamentale in derulare.     29.  Astfel, in urma analizelor de piata pe care le realizeaza privind efectele  economice  ale  acordarii  de  ajutoare  de  stat  si  a  evaluarii impactului  acestora  asupra  pietei,  in  stransa  corelare  cu obiectivele programelor  guvernamentale in derulare,  Oficiul Concurentei   propune masuri pentru obtinerea rezultatelor anticipate ale acordarii ajutoarelor de stat. Masurile propuse sunt transmise Consiliului Concurentei, initiatorilor si furnizorilor  de  ajutor  de  stat,  pentru  a  actiona  in  conformitate  cu competentele lor legale.     30.  Pentru a intregi imaginea cadrului legislativ in domeniul ajutorului de stat trebuie mentionat faptul ca  actele normative prin care sunt instituite scheme de ajutor de stat sau ajutoare de stat individuale constituie o componenta deosebit de importanta a acestuia.   Acordarea propriu-zisa a ajutoarelor de stat are ca suport actele normative prin care se instituie scheme de ajutor sau se acorda ajutoare de stat individuale, iar legislatia specifica prezentata mai sus reglementeaza modalitatile concrete de autorizare si supraveghere in concordanta cu practicile unei piete concurentiale.     31.  Procesul de legiferare in domeniul ajutorului de stat este la inceput si  comporta o serie de imbunatatiri  pe masura adoptarii in  legislatia romaneasca a noilor reglementari europene, dar si ca urmare a experientei dobandite in implementarea mecanismelor specifice.     32.  Un exemplu in acest sens ii constituie adoptarea  Hotararii Guvernului nr. 277/2001 privind organizarea si functionarea Oficiului Concurentei  in subordinea Ministerului Finantelor Publice.  Astfel, atributiile in domeniul ajutorului de stat au capatat o pondere sporita in cadrul atributiilor ce revin Oficiului Concurentei, ceea ce reflecta in  plan  institutional  necesitatea  implementarii  prevederilor  Legii  nr. 143/1999 privind ajutorul de stat si a Hotararii Guvernului nr. 599/2000.  Cadrul legislativ comunitar     33.  Legislatia comunitara in domeniul ajutorului de stat are ca punct central  prevederile articolelor 87 si 88 din Tratatul de la Amsterdam. ln  aplicarea acestor articole ale Tratatului, Comisia Europeana a elaborat o serie de documente cu caracter de reglementare privind:      •  procedurile de notificare a ajutorului de stat;     •  principii procedurale privind monitorizarea ajutoarelor existente;     •  comunicate catre Statele membre privind metodologiile de autorizare a ajutoarelor de stat;     •  	reguli privind transferurile financiare si tranzactiile de natura ajutorului de stat cum sunt: infuzii de capital guvernamental, transferurile financiare catre intreprinderile publice, garantiile de stat, pragul de minimis, achizitii publice, asigurari la creditele pentru export;     •  	reguli privind autorizarea ajutoarelor de stat cu obiective orizontale (cercetare-dezvoltare,  ajutor  pentru  protectia  mediului,  salvare­ restructurare,  intreprinderi mici si mijloci, ajutor pentru reducerea somajului, zone urbane defavorizate);     •  reguli privind ajutorul regional;     •  reguli privind acordarea de ajutor de stat unor sectoare industriale cu probleme de supracapacitate (fibre sintetice, autoturisme, constructii navale, siderurgie, carbune, transporturi, agricultura, pescuit).        34.  Mentionam faptul ca enumerarea facuta mai sus este extrem de succinta, fiecare domeniu la randul sau cuprinzand regulamente specifice pe subdomenii (de exemplu: in cazul transporturilor exista regulamente distincte pentru calea ferata, pentru transportul rutier, pentru transportul pe apele interioare, pentru transportul naval, pentru transportul aerian, in cazul extractiei de carbune sunt abordate distinct ajutoarele de exploatare pentru  productia curenta si cele privind restructurarea si dezvoltarea sectorului prin investitii s.a.m.d.).     35.  Un element aparte al cadrului legislativ comunitar ii constituie  jurisprudenta   si faptul ca exista  o preocupare  continua  a Comisiei Europene  in  difuzarea  si mediatizarea  cazurilor  judecate  de catre Curtea de Justitie, astfel incat Statele Membre cat si Tarile Asociate sa-si poata evalua singure riscurile induse de acordarea de ajutoare de stat incompatibile in spatiul european.    Reglementari internationale, altele decat ale Comunitatii Europene     36.  Problematica ajutorului de stat, chiar daca nu se regaseste sub aceasta  titulatura,  nu constituie  un concept  propriu  numai  legislatiei europene ci este promovata de o serie de organisme internationale, zonale sau chiar globale.     37.  Remania  este  parte  a  unor  acorduri  internationale  care promoveaza in relatiile dintre state politica de transparenta in acordarea de ajutoare de stat, vizand in special nedistiorsionarea comertului intre state. Din aceasta categorie de acorduri cele mai importante sunt cele cu:     •  Organizatia Mondiala a Comertului (WTO)  in special  Acordul privind  Subventiile  si  Masurile  Compensatorii,   la  care Remania este membra incepand cu 1 ianuarie 1995.      •  Asociatia Europena a Liberului Schimb (EFTA),  Acordul de asociere fiind in vigoare de la 1 mai 1993.      •  Acordul Central European de Comert Liber (CEFTA),  la care Remania este membra incepand cu 1 iulie 1997.        38.  Fiecare din aceste acorduri prevede obligatia statelor membre de a  supraveghea  ajutoarele de stat, astfel incat sa nu fie distorsionat comertul intre state, precum si  obligatia notificarii masurilor luate de fiecare stat in parte in vederea sprijinirii propriei economii nationale.      39.  Toate aceste acorduri consfintesc  principiul transparentei in relatiile reciproce  in ceea ce priveste ajutoarele de stat.    RAPORTUL ANUAL PRIVIND AJUTOARELE DE STAT ACORDATE DE ROMANIA     40.  Conform prevederilor art.27 din Legea nr.143/1999 privind ajutorul de stat   Oficiul Concurentei    are sarcina de a elabora Raportul anual   privind ajutoarele de stat acordate in Romania.  Acest Raport este supus analizei in plenul Guvernului si ulterior  publicat in Monitorul Oficial al Romaniei  si  transmis Comisiei Europene.     41.  La  elaborarea  Raportului  anual  se  tine  seama  de   cadrul legislativ existent in Romania  in domeniul concurentei si ajutorului de stat  (armonizat  cu  legislatia  europeana)  precum  si  de   structura Rapoartelor Uniunii Europene privind ajutoarele de stat acordate de statele membre.      42.  Raportul anual privind ajutoarele de stat acordate in Remania  are la baza inventarul ajutoarelor de stat intocmit si actualizat anual  in conformitate cu prevederile Hotararii Guvernului nr. 599/2000 - Anexa nr.1 "Procedura de raportare a ajutoarelor de stat de catre Oficiul Concurentei, in vederea intocmirii si actualizarii inventarului ajutoarelor de stat".  Din punct de vedere metodologic, respectiv al modului de prelucrare si prezentare sintetica a informatiei, Raportul anual are la baza principiile de clasificare a ajutoarelor de stat asa cum acestea se regasesc in structura Rapoartelor europene anuale privind ajutorul de stat.  Principii de clasificare a ajutoarelor de stat     43.  Clasificarea ajutoarelor de stat si implicit structurarea informatiei in cadrul Raportului anual privind ajutoarele de stat, astfel incat sa permita analiza de fond a resurselor financiare implicate, precum si a efectelor economice decurgand din interventia statului in economie, au la baza urmatoarele  criterii principale:      •  Obiectivul principal al acordarii aiutorului de stat       44.  Definirea  scopului  avut  in vedere  de autoritatile  publice  la acordarea de sprijin agentilor economici ce realizeaza un anumit produs, efectueaza  o anumita  activitate sau actioneaza intr-un anume spatiu geografic, constituie o conditie esentiala a eficientizarii modului de folosire a fondurilor publice.  Practica economica a demonstrat faptul ca masurile adoptate in vederea realizarii unui program guvernamental sunt cu atat mai eficiente cu cat  scopul (obiectivul) central este mai bine definit,  respectiv este identificata  tinta principala definita ca atare.      45.  De  regula,  obiectivul  principal   subsumeaza  obiective secundare.  Astfel, dezvoltarea economica a unei anumite regiuni a tarii  definita ca obiectiv principal subsumeaza  obiective secundare cum sunt: dezvoltarea anumitor sectoare ale economiei nationale si/sau dezvoltarea  de intreprinderi mici si mijlocii, si/sau dezvoltarea activitatilor de cercetare, protectia mediului si/sau reconversia tortei de munca etc. ln mod similar, poate fi definit ca obiectiv principal restructurarea si dezvoltarea unui anumit sector (de exemplu: siderurgia) caz in care dezvoltarea regionala constituie obiectiv secundar s.a.m.d.     46.  ln prezent, principiul urmaririi realizarii „obiectivului principal" este aplicat experimental si urmeaza a fi extins si in cazul constructiei bugetare pe baza de programe. Totodata, in cazul monitorizarii ajutoarelor de stat  „obiectivul  principal"  al  acordarii  acestora  constituie   elementul fundamental  privind definirea criteriilor de apreciere a impactului concurential  al masurilor de ajutor de stat asupra pietei si mediului de afaceri, precum  si a criteriilor de eficienta a cheltuirii banului public  in concordanta cu obiectivele inscrise in Programul de guvernare.     47.  Atat  obiectivul principal  cat  si obiectivele secundare  pot fi incadrate intr-una din urmatoarele grupe:     -  obiective orizontale  (cercetare - dezvoltare, mediu inconjurator, intreprinderi  mici  si  mijlocii,  comert,  economisirea  energiei, combaterea  somajului,  pregatire  profesionala,  salvare restructurare etc.);      -  obiective  sectoriale   (agricultura,  silvicultura,  piscicultura, siderurgie, constructii navale, transport, comunicatii, extractia si prelucrarea carbunelui, servicii financiare, media, turism, sanatate, invatamant, etc.);      -  obiective regionale  (zone defavorizate, zone pentru care au fost elaborate programe nationale de dezvoltare regionala, altele decat cele defavorizate).        48.  La baza acordarii ajutorului de stat, de regula, se regaseste  un singur obiectiv principal si unul sau mai multe obiective secundare.   Modul de definire a obiectivului principal, din multitudinea obiectivelor avute in vedere la acordarea ajutorului de stat, este determinat in functie de obiectivele avute in vedere in cadrul strategiilor nationale pe termen scurt si mediu, precum si in cadrul programelor de guvernare.     •  Natura aiutorului de stat       48.  Un alt criteriu de clasificare a ajutoarelor de stat ii constituie natura acestora, determinarea cuantumului ajutorului de stat (formula de calcul propriu-zisa) find legata in mod nemijlocit de aceasta.  Din acest punct de vedere ajutoarele de stat pot fi:     a)  ajutoare de stat directe,  de natura cheltuielilor bugetare sau a veniturilor la care statul renunta altele decat cele de natura fiscala si in care se incadreaza:   subventii,  alocatii,  prime,  orice  alte  sume  cu  caracter nerambursabil;     -  participarea  cu capital a statului sau a altor organisme care administraza fonduri in numele statului atunci cand rata profitului anticipat este mai mica decat cea normala;     -  	vanzarea de terenuri, cladiri sau alte active apartinand domeniului privat al statului sub pretul pietei;     -  reduceri de pret la bunuri furnizate si servicii prestate;     -  anularea sau reducerea de datorii catre stat;     -  subventionarea dobanzii la acordarea de credite cu dobanda preferentiala;     -  acordarea de garantii de stat , etc.       b)  ajutoare de stat indirecte prin intermediul sistemului fiscal sau al asigurarilor sociale,  in care se incadreaza:          -  exceptari, reduceri, scutiri de la plata taxelor vamale si altor taxe si impozite depedente de aceasta (TVA, accize, comisioane);     -  reduceri sau scutiri de la plata impozitelor, taxelor si obligatiilor bugetare;     -  amanari si/sau esalonari la plata impozitelor, taxelor si obligatiilor bugetare;     -  reduceri sau scutiri la plata majorarilor de intarziere, etc.       49.  Natura ajutorului de stat poate imbraca forme diverse astfel incat enumerarea de mai sus nu este exhaustiva, iar identificarea tuturor acestor forme constituie  o preocupare atat pe plan national, cat si pe plan european.     50.  Inventarierea acordarii de ajutoare de stat - pe plan central si local  - si evaluarea efectelor acordarii din punct de vedere al eficientei cheltuirii banului public, dar si din punct de vedere concurential, nu poate fi realizata fara sa se cunoasca natura ajutorului de stat si implicit  modalitatea specifica de cuantificare a  acestuia.  Evaluarea se face:  -  la nivelul furnizorului de ajutor de stat, pentru intreaga durata a schemei de ajutor de stat si respectiv pentru anul de raportare;     -  	la  nivelul  beneficiarului  de  ajutor,  pentru  totalul  sumelor reprezentand alocari specifice in cadrul schemelor - indiferent de furnizorul care le administreaza - sau ajutoare de stat individuale ce-i revin pentru anul de raportare.       51.  Acest mod de abordare permite nu numai evaluarea gradului de realizare a obiectivului principal, dar si identificarea marilor beneficiari de ajutor de stat.     •  Sectorul de activitate in care opereaza beneficiarul de aiutor       52.  Indiferent de obiectivele acordarii de ajutoare de stat sau de natura ajutorului  de  stat,  acestea  se  acorda  unor   agenti  economici   care opereaza  in  conditii  de  piata  concurentiala  si care   isi  desfasoara activitatea intr-un anume sector al economiei nationale.      53.  Pentru o evaluare coerenta a eficientei masurilor de ajutor de stat si  a  dezvoltarii  mecanismelor  de  piata  (in  concordanta  cu  practica europeana, precum si in relatiile directe cu alte state - partenere in cadrul unor acorduri internationale), este deosebit de important de identificat  nivelul sprijinului acordat de catre stat in cadrul unui anumit tip de piata concurentiala.      54.  Astfel, pentru relatia cu statele membre ale Uniunii Europene este de  o  importanta  deosebita  identificarea  ajutoarelor  de  stat  acordate agentilor economici ce opereaza in  industria prelucratoare,  inclusiv cele care au ca obiectiv principal sprijinirea unor sectoare considerate sensibile din punct de vedere concurential, respectiv in care exista probleme de supracapacitate pe plan european. Acestea sunt in principal: siderurgia, extractia si prelucrarea carbunelui, constructia de nave, productia de fire si fibre sintetice, productia de autoturisme etc.  De asemenea, este important de identificat sectorul de activitate in cazul existentei unor politici specifice, distincte de celelalte ramuri ale economiei nationale, in ceea ce priveste aprecierea compatibilitatii cu Piata Interna Europeana (agricultura, transporturile si telecomunicatiile, mass­ media etc.).     55.  Avand  in  vedere  toate  aceste  considentente,  sectorul  de activitate  in care opereaza beneficiarul de ajutor constituie un principiu important de grupare a ajutoarelor de stat in cadrul inventarului si, pe aceasta baza, de analiza in cadrul Raportului Anual privind ajutoarele de stat.    Inventarierea ajutoarelor de stat     56.  Obligatia inventarierii ajutoarelor de stat revine, conform legii,  Oficiului Concurentei.     57.  Inventarul ajutoarelor de stat subsumeaza intocmirea:     •  listei actelor normative care cuprind scheme de ajutor de stat sau ajutoare de stat individuale;     •  listei beneficiarilor de alocari specifice in cadrul unei scheme de ajutor de stat;     •  listei beneficiarilor de ajutor de stat individual, indiferent daca acestea au fost acordate  ad-hoc  sau in transe;     •  centralizatorului ajutoarelor de stat care cuprinde, intr-o forma sintetica, valoarea ajutoarelor de stat acordate in Remania in cursul unui an calendaristic (definit ca  an de raportare).        58.  Pentru realizarea  inventarului  ajutoarelor  de stat, Hotararea Guvernului  599/2000 prevede  obligativitatea raportarii  anuale catre Oficiul Concurentei a ajutoarelor de stat acordate/primite.   Furnizorii de ajutoare de stat raporteaza ajutoarele acordate, iar agentii  economici  beneficiari  raporteaza  ajutoarele  de  stat  primite, indiferent  daca  sunt  de  natura  cheltuielilor  bugetare  sau  de natura renuntarii din partea statului la unele venituri ce i se cuvin.     59.  Raportarile se fac anual  imediat dupa incheierea exercitiului financiar,  precum si ori de cate ori sunt solicitate clarificari suplimentare in vederea intocmirii cat mai complete si corecte a inventarului ajutoarelor de stat.     60.  Furnizorii de ajutor de stat raporteaza:     -  schemele de ajutoare de stat pe care le au in administrare,     -  baza legala a acordarii ajutoarelor de stat (prin care se instituie schema de ajutor de stat),     -  agentii economici carora le-au fost acordate ajutoare de stat individuale sau alocari specifice in cadrul schemelor,     -  cuantumul sumelor efectiv alocate pe fiecare beneficiar in parte,     -  	orice alte informatii relevante privind schemele de ajutor sau ajutoarele de stat individuale acordate.       61.  Beneficiarii de ajutoare de stat raporteaza ulterior depunerii bilantului contabil:       -  ajutoarele de stat primite,     -  baza legala,     -  furnizorul de ajutor de stat,     -  	cuantumul sumelor de care au beneficiat pe fiecare schema sau ajutor individual in parte,     -  totalul sumelor la nivel de unitate in anul precedent, considerat an de raportare.       62.  De regula, pentru a acorda posibilitatea unor corectii statistice ulterioare raportarii, precum si pentru a fi posibila urmarirea in dinamica a evolutiei  interventiei  statului  in  economie,  respectiv  a  impactului concurential, raportarile transmise atat de catre furnizorii de ajutor de stat, cat  si  de  catre  beneficiarii  de  ajutoare  de  stat  cuprind   trei  ani calendaristici consecutivi, anteriori momentului raportarii.   ln  perspectiva  armonizarii  complete  cu  practica  europeana  in realizarea inventarului ajutoarelor de stat, consideram util sa fie  adoptata metoda mediilor glisante  astfel incat suma inregistrata pentru fiecare an in parte sa exprime o medie a sumelor alocate in trei ani consecutivi.  Metoda mediilor glisante elimina intr-o oarecare masura efectul unor factori conjuncturali ce pot determina fluctuatii in procesul de alocare a ajutoarelor de stat si permite evaluarea mai corecta a efectelor asupra pietei concurentiale.  ln prezent, insa baza de date existenta este neconcludenta si exista o serie de diferente din punct de vedere metodologic privind modul de inregistrare a informatiei, ceea ce face imposibila adoptarea acestui sistem. Rezultatele la care s-ar ajunge aplicand metoda mediilor glisante ar fi neconcludente si ar crea confuzie in luarea unor decizii ulterioare.     63.   De  asemenea,  principiul  instituit  la  raportare  constand  in raportarea pe de o parte a ajutoarelor acordate  (cand,  cui,  cat, pe ce perioada, in baza carei reglementari legale)  si raportarea pe de alta parte a ajutoarelor primite  (cand,  de la cine,  cat, pe ce perioada, in baza carei  reglementari  legale)   permite   verificarea  incrucisata  a informatiilor   si  transparenta  modului  de  acordare  si  a  efectelor inregistrate.      64.  Oficiul Concurentei,  in urma  raportarilor  primite,  selecteaza informatia primita, clasifica si cuantifica ajutoarele de stat, intocmeste inventarul ajutoarelor de stat, inclusiv centralizatorul la nivel de economie nationala si, pe aceasta baza, intocmeste Raportul anual privind ajutoarele de stat acordate de Remania.    Structura Raportului anual     65.  Raportul anual contine sinteza informatiilor acumulate pana la nivelul anului de raportare si se constituie intr-o analiza complexa asupra structurii si dinamicii interventiei statului in economie, inclusiv impactul asupra bugetului general consolidat al Romaniei pentru perioada analizata.     66.  Totodata, gradul de compatibilitate a acordarii ajutoarelor de stat cu derularea normala a mecanismelor de piata se defineste in corelatie stricta cu piata produsului sau piata geografica, dupa caz, afectata de interventia statului.  Astfel, un ajutor de stat este considerat compatibil in masura in care nu afecteaza semnificativ piata concurentiala si este incompatibil atunci cand induce distorsiuni majore pe piata sau in relatiile cu alte tari - parteneri de afaceri.     67.  Totusi, in anumite conditii, un ajutor de stat care in esenta lui ar putea  fi  incompatibil  cu  mecanismele  pietei  concurentiale,  poate  fi considerat  compatibil pentru o perioada limitata de timp  daca raspunde unor comandamente majore ale politicii de stat, iar efectul benefic estimat prin adoptarea  masurii de ajutor de stat prevaleaza  asupra efectelor negative probabile.  ln  consecinta,  in  acest  din  urma  caz,  evaluarile  privind compatibilitatea limitata a acordarii de ajutoare de stat sunt dependente de specificul pietelor afectate.     68.  Analiza cuprinsa in cadrul Raportului anual se structureaza  in functie de natura si specificul pietelor afectate,  care - grupate conform specificitatii lor - constituie  capitole (parti) distincte  ale acestuia:     •  industria prelucratoare (Partea I),     •  agricultura (Partea a li-a),     •  industria extractiva (Partea a III-a),     •  transporturi si comunicatii (Partea a IV-a),     •  servicii financiare (Partea a V-a),     •  alte domenii (Partea a VI-a).       69.  Practica europeana are in vedere un capitol (parte) distinct al Raportului comunitar in care sunt analizate ajutoarele de stat acordate  pisciculturii  - sector important in unele din statele membre ale Uniunii Europeane si sprijinit ca atare de catre acestea. ln Remania, piscicultura nu  a primit ajutor de stat identificat in perioada analizata si in consecinta  acest capitol nu a mai fost abordat in mod distinct.      70.  ln cadrul fiecarui capitol (parte) vor fi descrise in mod distinct acele  piete  care  prezinta  probleme  speciale  din  punct  de  vedere concurential, in special cele unde exista probleme de supracapacitate la nivel  comunitar  (siderurgie,  constructii  navale,  industria  extractiva  a carbunelui etc.).     71.  Raportul anual cuprinde si un  capitol distinct (Partea a VII-a) privind volumul si ajutorul national global in Romania,  precum si comparatii intre acesta si volumul si ajutorul national global acordat in statele membre ale Uniunii Europene.     72.  La nivelul fiecarui capitol,  analiza privind dinamica si structura ajutorului de stat in functie de natura acestuia, respectiv a celor doua componente ce reprezinta fie  cheltuieli bugetare,  fie  renuntarea statului la unele venituri ce  i  se cuvin,  este deosebit de importanta in evaluarea efectelor economice induse de acordarea de ajutoare de stat. Aceasta implica atat evaluarea impactului concurential, cat si a eficientei modului de utilizare a banului public.   Totodata, identificarea cuantumului sumelor acordate ca ajutor de stat in functie de obiectivul principal avut in vedere la adoptarea schemelor de ajutor de stat sau a ajutoarelor de stat individuale, permite conturarea unei imagini de ansamblu asupra principalelor directii promovate de Guvern in  dezvoltarea  economica  a  tarii  in   perioada  analizata,   precum  si identificarea masurilor cu caracter tactic ce trebuie adoptate in  perioadele urmatoare  pentru realizarea tintelor propuse.  Politicile aplicate efectiv fiecarei piete concurentiale vor fi descrise si analizate in Raport in subcapitole distincte, atunci cand acest lucru se impune.     73.  Capitolul final al Raportului anual,  "Concluzii",  va prezenta unele consideratii privind efectele economice ale unor masuri privind ajutoarele de stat acordate, principalele directii ale procesului de perfectionare a mecanismelor  de supraveghere  si monitorizare  a ajutoarelor  de stat, precum si principalele aspecte desprinse din procesul de monitorizare a ajutoarelor de stat de catre Oficiul Concurentei.     74.  Raportul cuprinde  "Centralizatoarele privind ajutor de stat national global"  pentru  fiecare dintre anii calendaristici  analizati, in lei­ preturi curente si Euro, grupate in   "Anexa statistica".         75.  De asemenea, fac parte integranta din Raportul anual asupra ajutoarelor de stat acordate de Remania   "Lista actelor normative care cuprind scheme de ajutor de stat sau ajutoare de stat individuale si care au generat efecte economice in perioada analizata"   si  "Anexa tehnica"  care prezinta  metodologia de elaborare a Raportului.      76.  Raportul anual privind ajutoarele de stat constituie o radiografie atat asupra cadrului legislativ prin care sunt instituite ajutoare de stat, dar si o analiza asupra efortului statului de dirijare a dezvoltarii economice, in concordanta cu propria strategie de dezvoltare prin mecanisme specifice de piata.  Consideratii privind specificul Raportului anual privind ajutoarele de stat acordate de Romania in perioada 1996  -  1999     77.  Prezentul Raport cuprinde o prezentare si o analiza succinta a ajutoarelor de stat acordate de Remania in  perioada 1996  -   1999  si constituie  primul document de acest fel intocmit in baza prevederilor Legii nr.143/1999 privind ajutorul de stat, precum si in conformitate cu prevederile Hotararii Guvernului nr.599/2000.   ln consecinta,  termenele de raportare catre Oficiul Concurentei  a ajutoarelor de stat au fost decalate fata de ritmul normal, iar informatiile au fost primite, sortate, evaluate si supuse unei  prime corectii  de catre Oficiul Concurentei in perioada  octombrie  -  ianuarie 2001.      78.  Raportarile primite constituie  prima baza de  date privind ajutorul de stat  si au ca element definitoriu faptul ca se refera la  scheme de ajutor de stat si ajutoare de stat individuale existente inainte de intrarea in vigoare a Legii nr.143/1999 privind ajutorul de stat,  asa cum au fost ele  identificate de catre furnizorii de ajutor de stat,  respectiv autoritatile administratiei publice centrale si locale.     79.  Faptul ca ajutoarele de stat care fac obiectul acestui Raport nu au parcurs procesul de autorizare de catre Consiliul Concurentei, prevazut de catre Legea nr 143/1999,  au condus la  evaluari subiective privind caracterul de ajutor de stat  si, in consecinta, la  neraportarea schemelor respective catre Oficiul Concurentei.   ln aceasta categorie se regasesc ajutoarele de stat acordate in baza unor scheme pentru protectia mediului, cercetare, invatamant, sanatate, cultura, turism, mass-media etc.     80.  Un numar relativ mic de beneficiari (sub 500) au transmis raportarile standard privind ajutorul de stat primit, iar din continutul acestor  raportari a rezultat ca, desi s-a inteles necesitatea intocmirii unei astfel de lucrari, totusi au fost percepute numai anumite laturi ale ajutorului de stat, iar in multe cazuri modul de determinare a cuantumului ajutorului difera de formula standard, mai putin inteleasa.     81.  ln consecinta,  prezentul Raport se bazeaza in principal pe informatiile primite de la autoritatile publice  centrale, in structura administratiei centrale  existente  la  momentul  raportarii,   respectiv Ministerul  Finantelor  (inclusiv  Directia  generala  a  vamilor),  Ministerul Industriei si Comertului, Ministerul Agriculturii si Alimentatiei, Ministerul Transporturilor, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, Fondul Proprietatii de  Stat,  Agentia  Nationala  pentru  Dezvoltare  Regionala  (inclusiv intreprinderile mici si mijloci), Agentia Nationala pentru Ocupare si Formare Profesionala, Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti.     82.  ln procesul de analiza a informatiilor primite a rezultat necesitatea implicarii in procesul de raportare a ajutoarelor de stat si a  bancilor comerciale  prin care se deruleaza -  de regula -  creditele cu dobanda subventionata de stat, precum si alte actiuni si masuri ale statului de sprijin economic (acordare de prime si subventii, de credite garantate de catre stat etc.). Aceasta deriva in special din necesitatea identificarii societatilor comerciale beneficiare de ajutor de stat, precum si a cuantumului sumelor primite efectiv de catre acestea. Mai mult, bancile comerciale se situeaza si in postura de beneficiar de ajutor de stat, mai ales atunci cand obiectivul principal al acordarii ajutorului ii constituie dezvoltarea sectorului "servicii financiare".     83.  Banca Nationala a Romaniei,  in calitatea sa de initiator si furnizor de ajutor de stat, atat in politica de sprijin a bancilor comerciale, cat si - in unele  cazuri izolate - atunci cand adopta unele masuri de sprijin financiar  in economie,  este implicata,  de asemenea,  in procesul de raportare a ajutoarelor de stat acordate.      84.  O caracteristica  specifica  a prezentului  Raport  consta  in  structura  Raportului   respectiv  in  faptul  ca   partea  introductiva   -  Consideratii cu caracter general  este mult mai dezvoltata decat va fi necesar in viitoarele Rapoarte anuale privind ajutoarele de stat, care vor respecta intr-o masura mai mare structura, mai tehnica, a  Rapoartelor europene.  Acest mod de abordare s-a impus ca urmare a necesitatii de a clarifica o serie de concepte cu care economia romaneasca nu a operat pana in prezent, pe de o parte, precum si din necesitatea de a prezenta    intr-o forma accesibila   informatiile,  asa cum sunt ele structurate in Rapoartele  Uniunii  Europene  pe  de  alta  parte.  Astfel,  Rapoartele Comunitare opereaza cu concepte si criterii de clasificare specifice, al caror inteles poate fi diferit fata de cel uzual, precum si cu un sistem de indicatori statistici specifici, printre care: ponderea ajutoarelor de stat in valoarea adaugata bruta a sectorului analizat, ajutorul de stat pe persoana angajata, intensitatea ajutorului de stat etc.     85.  Mentionam ca, pentru indicatori cum sunt: echivalentul brut al ajutoarelor de stat, echivalentul net al ajutorelor de stat, costurile eligibile ale proiectului etc. - specifici inventarierii si monitorizarii ajutoarelor de stat in Uniunea  Europeana  -  nu exista  in prezent  elementele  de calcul necesare si, ca atare, concluziile ce pot fi desprinse in urma analizei nivelului si dinamicii acestora nu fac obiectul prezentului Raport.     86.  Un alt element specific rezida din faptul ca  nu exista evidenta organizata  pentru o serie de ajutoare de stat acordate/primite in economie in perioada 1996  -  1999  si in consecinta, nu au fost furnizate date complete privind acordarea anumitor forme de ajutor de stat. De exemplu: in aceasta categorie se includ scutirile de la plata impozitului pe profit acordate prin lege care nu faceau obiectul raportarilor bilantiere astfel incat nu au putut fi facute evaluari complete privind cuantumul ajutorului de stat de aceasta natura.   Aplicarea  Legii  nr.  143/1999  privind  ajutorul  de  stat  respecta  principiul neretroactivitatii actelor normative,  ceea ce a determinat evaluari subdimensionate, prezentul  Raport  reflectand   numai sumele  identificate  ca fiind ajutor de stat si nu ajutorul de stat in ansamblul sau.     87.  Referitor la   "Lista actelor normative care cuprind scheme de ajutor de stat sau ajutoare de stat individuale si care au generat efecte economice in perioada 1996   -   1999",   se impun urmatoarele precizari:     •  anexa legislativa cuprinde intr-o ordine cronologica acte normative care instituie scheme de ajutor de stat sau ajutoare individuale care au produs efecte in perioada 1996 - 1999;     •  durata  schemelor  privind  ajutoarele  de  stat  este definita  de particularitati ale actelor normative prin care acestea sunt instituite, cum sunt cele generate de:  - acte normative abrogate in perioada analizata si care nu au produs efecte dupa data abrogarii lor;       -  	acte normative care, desi au fost abrogate in perioada analizata, au continuat sa produca efecte dupa data abrogarii lor, datorita naturii ajutorului de stat acordat (de exemplu: credit cu dobanda bonificata);     -  acte normative care, desi nu au fost expres abrogate in perioada analizata, au produs efecte numai o anumita perioada de timp, ca urmare  a  obiectului  reglementarii  respective  (de  exemplu: acordarea de prime la graul din recolta anului 1997).       •  existenta unor prevederi privind situatiile de exceptare de la regula generala instituita prin acte normative cu caracter general a facut necesara includerea acestora in anexa legislativa in corelatie cu actele normative subsecvente, prin care se definesc propriu-zis schemele de ajutor de stat. ln aceasta categorie se regasesc in special reglementari din domeniul fiscal (Legea privind impozitul pe profit, Legea finantelor publice etc.) dar si legi care reglementeaza anumite sectoare (Legea petrolului, Legea minelor etc.).         88.  Un ultim aspect legat de specificitatea conditiilor in care a fost realizat  Raportul  privind  ajutoarele  de  stat  acordate  de  Remania  in perioada 1996 - 1999 ii constituie insusi cadrul institutional existent la data raportarii  in cadrul  administratiei centrale,  care  a fost  reorganizat  in procesul  de  adoptare  a  noii  structuri  guvernamentale,  in  perioada decembrie 2000 - ianuarie 2001.     89.  Mentionam faptul ca -  in  procesul de perfectionare a noilor structuri  guvernamentale  -  este  preconizata  intarirea  structurilor operationale privind ajutorul de stat din cadrul Oficiului Concurentei, ceea ce demonstreaza odata in plus importanta acordata formarii si dezvoltarii mecanismelor  de piata, dezvoltarii unui mediu de afaceri concurential sanatos, armonizat cu practica europeana, in vederea integrarii in Uniunea Europeana.    PARTEA    I   Ajutoarele de stat din industria prelucratoare in perioada 1996 - 1999  VOLUMUL SI TENDINTA AJUTOARELOR DE STAT DIN INDUSTRIA PRELUCRATOARE    Specificitatea  industriei  prelucratoare  din  punct  de  vedere concurential       90.  ln procesul de integrare europeana, politicile discriminatorii de sprijin a firmelor nationale in raport cu cele din alte state membre ale Uniunii Europene,  care se manifesta in relatiile economice si comerciale dintre ele, pot constitui bariere importante in realizarea pietei interne unice europene. ln consecinta, prin acordurile de asociere incheiate cu tarile in proces de preaderare la Uniunea Europeana, Comisia Europeana convine aplicarea unor restrictii specifice in acest domeniu. Remania, in calitatea sa de tara candidata,  s-a angajat prin Acordul de Asociere Remania - Uniunea Europeana sa respecte cu strictete principiile enuntate in Tratatul de constituire a Uniunii Europene.     91.  Referitor la practica in domeniul ajutoarelor de stat acest fapt a fost reconfirmat si prin Documentul de pozitie al Romaniei in procesul de negociere a Capitolului VI - Concurenta.  ln acest context, de o atentie deosebita se bucura acele piete in cadrul carora mecanismele concurentiale se manifesta deplin, raspunsul agentilor economici la semnalele si conditiile concrete pe astfel de piete fiind relativ rapid.     92.  Domeniul industriilor prelucratoare  este domeniul in care se dezvolta mecanismele concurentiale, nestanjenite, in principiu, de existenta unor monopoluri naturale (industria extractiva, productia si distributia de energie, transporturi, telecomunicatii etc.), factori sezonieri (agricultura, constructii, turism etc.), factori conjucturali socio-financiari, decurgand din procesul de globalizare (servicii financiare, care subsumeaza problematica sectorului bancar, al asigurarilor si reasigurarilor etc.).   Ca atare,  functionarea  pietelor  concurentiale  in cazul industriilor prelucratoare nu poate fi perturbata in principiu decat de ingerinta unor  practici anticoncurentiale, care insa sunt sanctionate - de regula - de catre  legislatiile  nationale  antitrust   (in  Remania   Legea  Concurentei  nr. 21/1996)  dar si de interventia statului in economie prin adoptarea de masuri  de sprijin  in vederea  producerii  anumitor  bunuri  sau servicii, dezvoltarii  anumitor  sectoare  ale  economiei  nationale  sau  dezvoltarii anumitor regiuni ale tarii.     93.  Prin  Legea nr.143/1999 privind ajutorul de stat,  sunt trasate coordonatele  generale  (teoretice  si metodologice)  prin  care  masurile definite ca ajutor de stat pot fi considerate compatibile cu functionarea normala a mecanismelor de piata.  Astfel, in conditiile in care impactul concurential al interventiei statului poate fi considerat nesemnificativ in ansamblul pietei concurentiale, iar efectele pozitive estimate la adoptarea schemelor de ajutor de stat sau a ajutoarelor  individuale   compenseaza  efectul  distorsionarii  pietei,  acordarea de sprijin din partea statului este considerata  compatibila cu mediul concurential si este autorizata de catre Consiliul Concurentei.      94.  Tinand seama de cele aratate mai sus rezulta ca  supravegherea pietelor concurentiale subsumate sectorului "industrie prelucratoare"  constituie o preocupare permanenta a autoritatilor concurentei, fiind supusi procesului  de  monitorizare,  cu prioritaritate,   agentii  economici   care primesc sprijin economic din fonduri publice si  a caror profil de activitate se incadreaza in industria prelucratoare.   Aceasta,   indiferent  daca  obiectivul  principal  al  acordarii ajutorului de stat I-a constituit   dezvoltarea unui anume segment al activitatilor economice - cercetare, protectia mediului, intreprinderi mici si mijlocii, economisirea energiei, restructurare etc.  (obiectiv orizontal),  sau dezvoltarea unui sector prin acordarea de avantaje industriilor care sustin dezvoltarea acelui sector, de exemplu in cazul finantarii productiei de tractoare  pentru  dezvoltarea  agriculturii   (obiectiv  sectorial)   sau dezvoltarea  unei zone a tarii care se confrunta  cu probleme social­ economice majore  (obiectiv regional).     Ajutoarele de stat acordate agentilor economici care opereaza in sectoarele industriei prelucratoare     95.  ln perioada 1996 -1999 industria prelucratoare a beneficiat de ajutoare de stat in conditiile programelor guvernamentale de restructurare macroeconomica a economiei romanesti, astfel:    Tabel 1  Ajutorul  de  stat  identificat  pentru  industria  prelucratoare.Sume anuale.       UM    1996    1997    1998    1999      Total sume,  in:       -mici.lei      1486.6      2656.8      2782.2      8071.1        -mii.Euro    384.8    328.4    278.5    495.3        mici.lei    1486.6    1075.6    724.9    1436.4      Dinamica ajutoarelor de stat,  inregistrate in:                   %    100.0    85.3    72.4    128.7        %    100.0    72.4    48.8    96.6        •  preturi curente       •  preturi comparabile 1996       •  mii. Euro preturi curente       •  mici.lei preturi comparabile 1996    Sursa:     •  	Pentru calculul sumelor in preturi comparabile 1996 s-a utilizat deflatorul PIB publicat de Institutul National de Statistica si Studii Economice (1998 -  date semidefinitive; 1999 - date provizorii);     •  Evaluarea in Euro s-a facut tinand seama de cursul de schimb mediu anual al leului in raport cu Euro (ECU pana in decembrie 1998) comunicat de Banca Nationala a Romaniei.       96.  Din analiza cuantumului ajutoarelor de stat acordate agentilor economici care opereaza in industria prelucratoare, identificate la nivel de an calendaristic, rezulta ca in intervalul 1996 - 1999, in preturi comparabile 1996, nivelul acestora a inregistrat o tendinta de reducere in anul 1997 si 1998, urmata de o crestere in anul 1999 la un nivel apropiat de cel inregistrat in anul 1996. Diferenta dintre evolutia sumelor exprimate in Euro (128.7 % in 1999 fata de 1996) si respectiv in preturi comparabile 1996 (96.6 % in 1999 fata de 1996) deriva din deprecierea Euro in intervalul analizat.  Totusi, in evaluarea dinamicii, trebuie sa se tina seama de faptul ca sumele identificate ca reprezentand ajutor de stat nu reflecta decat partial efortul statului privind sustinerea  economiei  nationale  in procesul  de modernizare si conversie la economia de piata.  Astfel, modalitatile concrete de colectare si prelucrare a informatiilor pentru perioada anterioara intrarii in vigoare a legislatiei nationale in domeniul ajutorului de stat nu au permis identificarea tuturor sumelor de natura ajutorului de stat, mai ales cele reprezentand renuntarea din partea statului in favoarea agentilor economici la unele venituri ce i s-au cuvenit. Aceste sume sunt mult mai bine reflectate in inventarul ajutoarelor de stat  pentru anul 1999 decat pentru anii anteriori. ln consecinta, se poate aprecia ca, in fapt, in perioada 1996 - 1998 tendinta manifestata a fost de reducere a ajutoarelor de stat acordate agentilor economici din industria prelucratoare, iar revirimentul inregistrat in anul 1999 se datoreaza in mare parte si gradului mai mare de colectare si reprezentare in cadrul Raportului a ajutoarelor de stat acordate.     97.  Pentru a defini impactul acordarii de ajutoare de stat asupra sectorului de activitate beneficiar,  in practica europeana se utilizeaza indicatori cum sunt  „ponderea ajutoarelor de stat in valoarea adaugata bruta realizata de sectorul respectiv''  sau  „cuantumul ajutorului de stat ce revine anual pe un salariat angajat in sectorul respectiv  ".  ln cazul industriei prelucratoare, evolutia acestor indicatori este:  Tabel2  Ajutor de stat identificat pentru industria prelucratoare. Valori anuale.       UM    1996    1997    1998    1999      1. Ponderea ajutoarelor de stat acordate industriei prelucratoare,  in:           %      4.7      4.1      3.3      6.7      economiei nationale    %      20.3      13.3      27.4      34.5      2. Cuantumul anual pe salariat angajat din industria prelucratoare,  in:           mii lei/pers.  Euro/pers.    692.2  179.2    1307.9  161.6    1458.9  146.0    4862.4  298.4      mii lei/pers.    692.1    529.3    380.1    865.3        •  valoarea adaugata bruta realizata de industria prelucratoare (VAB ind.)       •  total ajutor de stat identificat  la  nivelul       •  preturi curente     •  preturi comparabile 1996    Sursa:     •  	Pentru valoarea adaugata bruta realizata in industria prelucratoare au fost utilizate datele publicate de Institutul National de Statistica si Studii Economice, definitive pentru perioada 1996 - 1997; pentru perioada 1998 - 1999 au fost utilizate nivelurile estimate de specialisti din cadrul Oficiului Concurentei impreuna cu experti din cadrul Ministerului Dezvoltarii si Prognozei;     •  	Pentru numarul mediu anual de salariati din industria prelucratoare au fost utilizate datele publicate de Institutul National de Statistica si Studii Economice.       98.  Datele de mai sus reflecta variatii semnificative de la an la an atat a ponderii ajutoarelor de stat in valoarea adaugata bruta a sectorului, cat si a ponderii ajutoarelor de stat acordate agentilor economici din industria prelucratoare in totalul ajutoarelor de stat din economie.    Explicatia rezida din modificarile de nivel si structura survenite in baza de calcul, precum si din nivelul subevaluat al valorii identificate a ajutoarelor de stat acordate in perioada 1996 - 1998.  Mentionam faptul ca in anul 1998, in termeni comparabili (preturi comparabile 1996 si Euro preturi curente), atat cuantumul, cat si ponderea in valoarea  adaugata  bruta  a sectorului  a ajutorului  de stat acordat agentilor economici ce opereaza in cadrul industriei prelucratoare a scazut si ca urmare a achitarii creditelor garantate de stat si a necontractarii la acelasi  nivel  de  noi  credite  externe,  ceea  ce  a  facut  ca  sumele reprezentand ajutor de stat de natura garantiilor de stat sa fie semnificativ mai mici comparativ cu anul 1997.     99.  Evolutia cuantumului ajutorului de stat ce revine pe un salariat angajat in industria prelucratoare de la 179.2 Euro/persoana in 1996 la  298.4 Euro/persoana in 1999 reflecta atat  dinamica sumelor identificate ca ajutoare de stat,  cat si  dinamica numarului mediu de salariati din industria prelucratoare.   Astfel, daca in industria prelucratoare in anul 1996 erau angajate un numar de 2148 mii persoane, in 1999 acest nivel scazuse la 1659.9 mii persoane (reducere de circa 23% in perioada 1996 - 1999)  Daca in anul 1999 s-ar fi pastrat acelasi numar de salariati ca in anul 1996, ajutorul de stat pe salariat/an ar fi fost de numai 230.6 Euro (495.3 milioane Euro/ 2148 mii persoane).  Aceasta reducere a numarului de salariati constituie un element specific  procesului  de  restructurare,  care  s-a  accelerat  in  perioada analizata si care nu ar fi fost posibil fara interventia corespunzatoare a statului.     100.  Chiar in conditiile reducerii drastice a populatiei angajate in industria prelucratoare si a cresterii cuantumului ajutorului de stat acordat in Remania  pe  persoana  angajata  in industria  prelucratoare,  nivelul acestuia este mult mai mic comparativ cu sprijinul acordat de tarile membre ale Uniunii Europene industriilor prelucratoare nationale. Aceasta apare cu atat mai pregnant  in cazul Germaniei,  unde restructurarea economiei Landurilor din est a impus interventia semnificativa a statului.     101.  Situatia comparativa a principalilor indicatori privind ajutorul de stat acordat in Remania si de catre statele membre ale Uniunii Europene industriilor prelucratoare nationale (conform situatiei prezentate in cel de al VIII-iea Raport al Comisiei Europene) se prezinta astfel:    Tabel 3  Ajutorul de stat in industria prelucratoare. Situatia comparativa intre Romania si Statele Membre ale Uniunii Europene (EUR 15).       Procent din valoarea adaugata bruta    Euro/ salariat/ an    Milioane Euro      A. EUR 15, in perioada 1996 -1998,    din care:     2,3    1113    32639      Austria    1,4    719    495      Belgia    1,9    1093    732      Danemarca    2,9    1433    712      Germania    2,6    1434    11463      Grecia    4,9    997    616      Spania    2,1    691    1800      Finlanda    1,6    959    391      Franta    2,0    1131    4481      Irlanda    1,9    1458    416      Italia    4,4    1955    8864      Luxemburg    2,3    1476    48      Olanda    1,1    735    629      Portugalia    1,0    188    195      Suedia    0,8    441    244      Marea Britanie    0,7    334    1454      B.  Romania  in anii:             1996    4,7    179.2    384.8      1997    4.1    161.6    328.4      1998    3.3    146.0    278.5      1999    6.7    298.4    495.3       GRUPAREA AJUTOARELOR DE STAT DIN INDUSTRIA PRELUCRATOARE IN FUNCTIE DE OBIECTIVUL PRINCIPAL     102.  Ajutoarele de stat acordate de Romania in perioada 1996 - 1999 au fost grupate in functie de obiectivele principale identificate conform prevederilor actelor normative prin care au fost instituite scheme de ajutor de stat sau ajutoare de stat individuale.  Dupa cum am mai aratat, identificarea tintelor avute in vedere la acordarea de ajutoare de stat constituie unul dintre elementele esentiale in evaluarea gradului de compatibilitate a acestora cu practica europeana in domeniu, precum si cu prevederile altor tratate internationale sau europene la care Remania este parte (Organizatia Mondiala a Comertului, Asociatia Europeana a Liberului Schimb, Acordul Central European etc.).     103.  ln practica europeana, de regula, anumite tinte confera un grad ridicat de compatibilitate al acordarii de ajutoare de stat cu mecanismele pietei concurentiale, ceea ce face ca astfel de ajutoare sa fie exceptate de la  obligatia  notificarii  catre  autoritatile  de  concurenta  nationale  sau comunitare. Aceasta se realizeaza atunci cand ajutoarele se incadreaza in pragurile maxim admisibile prevazute de legislatia in vigoare, iar acordarea lor nu distorsioneaza semnificativ piata concurentiala  in cadrul careia actioneaza agentii economici beneficiari.  Pe cale de consecinta fiecare stat membru sau asociat al Uniunii Europene acorda prioritar ajutoare de stat avand ca  obiectiv declarat o tinta  considerata  cu  grad  ridicat  de  compatibilitate  cu  mediul concurential normal.  ln aceasta categorie se includ obiective cum sunt:     •  obiectivele dezvoltarii regionale;     •  	obiective orizontale care au in vedere: dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii, promovarea  activitatii de cercetare-dezvoltare, cresterea  gradului  de  pregatire  profesionala,  combaterea somajului etc;     •  unele obiective sectoriale cum ar fi: sustinerea si modernizarea agriculturii  nationale,  dezvoltarea  unor  ramuri  ale  industriei prelucratoare  unde nu exista probleme din punct de vedere concurential (supracapacitate in plan national sau eurupean).  Tinand seama de aceste considerente, ponderea ajutorului regional in totalul ajutoarelor de stat acordate de catre Statele membre ale Uniunii Europene agentilor economici care opereaza in industria prelucratoare este deosebit de ridicata (57% in perioada 1996 - 1998).         104.  Sintetic, structura in functie de obiectivele principale declarate la acordarea de ajutoare de stat in Remania in perioada 1996 -  1999, comparativ cu structura declarata de Comisia Europeana in cadrul celui de  al V/11-lea Raport privind ajutoarele de stat acordate de Statele Membre ale Uniunii Europene,  se prezinta astfel:  Tabel4  Ajutorul de stat identificat pentru industria prelucratoare. Structura in functie de obiectivul principal, in Romania si Uniunea Europeana.  - in procente -     Obiectivul principal al acordarii    Romania    EUR  15      1996    1997    1998    1999      Obiective orizontale:    39.35    22.03    58.34    75.41    35      0.44    0.04    0.44    1.74    11        0.47    0.54    0.39    9      0.05    0.08    0.04    0.31    9              2              3      38.87    21.44    57.32    72.97    8      0.03    0.01    26.12    18.58    X      38.84    21.43    31.20    54.39    X      Obiective sectoriale:    60.65    77.97    41.66    22.44    8      0.14    0.13    4.58    5.82    X        0.01    0.15    0.07    5      60.50    77.82    36.93    18.55    3      Obiective regionale:  dezvoltare regionala, altele decat zonele defavorizate    o.o    o.o    o.o    0.16    57      O.O    O.O    O.O    O.O    11      O.O    O.O    O.O    0.16    46      TOTAL    100,0    100,0    100,0    100,0    100        •  Cercetare - Dezvoltare     •  Mediul inconjurator     •  Intreprinderi mici si mijlocii     •  Comert     •  Economisirea energiei     •  Alte obiective     -  lnvestitii generale     -  Alte obiective orizontale (inclusiv salvare - restructurare)         •  Otel     •  Constructii navale     •  Alte sectoare       •  Zone pentru care au fost elaborate programe nationale de     •  Zone defavorizate    Obiective regionale     105.  Din tabelul prezentat mai sus rezulta o diferenta majora de structura in ceea ce priveste acordarea de ajutoare de stat avand ca obiectiv principal declarat dezvoltarea regionala in Remania (circa 0.2% in anul 1999) spre deosebire de statele membre ale Uniunii Europene unde    obiectivele regionale acopera 57% din principalele obiective in baza carora s-a acordat sprijin din partea statului unor agenti economici ce actioneaza in domeniul industriei prelucratoare.  Cu alte cuvinte agentii economici ce opereaza in domeniul industriilor prelucratoare au primit sprijin din partea statului ca urmare a desemnarii ca obiectiv principal in politica statului dezvoltarea regionala.  ln Remania, de regula, dezvoltarea regionala nu a constituit obiectiv principal, in sine, ea fiind subsumata fie unor obiective orizontale, fie unor obiective sectoriale.     106.  O  alta cauza care conduce la discrepanta dintre ponderea obiectivelor regionale ca obiectiv principal al acordarii ajutoarelor de stat existente in Remania si Uniunea Europeana (0.2% in Remania fata de 57% in Uniunea Europeana) ii constituie dificultatile intampinate in colectarea informatiilor privind ajutorul regional coroborat cu inexistenta pana la acest moment  a hartii zonale a Romaniei privind nivelul maxim admisibil al ajutoarelor de stat.  Harta  zonala  la  nivel  NUTS-2  (National  Unit  Teritorial  Sector) respectiv la nivelul celor 8 zone mari ale tarii delimitate din punct de vedere al dezvoltarii economico-sociale a fost adoptata relativ recent si nu a constituit baza pentru dezvoltarea unor politici specifice in ceea ce priveste eradicarea decalajelor economico-sociale dintre ele.  Indicatorul de  baza avut in vedere in definirea acestor decalaje ii constituie PIB-ul mediu pe locuitor la nivel national si respectiv mediu la nivelul  fiecarei  zone  NUTS-2.  ln  subsidiar,  un  indicator  important  ii constituie rata somajului existenta in fiecare dintre aceste zone.     107.  Legislatia romaneasca  in vigoare considera ajutor regional numai ajutorul acordat  zonelor defavorizate   (nivel NUTS-4), contrar practicii europene.  La nivel NUTS-4 ajutoarele de stat nu conduc la efectul economic scontat, respectiv la dezvoltarea economico-sociala a zonei defavorizate ci de foarte  multe  ori genereaza  disfunctionalitati economice  in zonele limitrofe si nu numai, rup echilibrul concurential si pot genera fenomene nedorite, cum ar fi de exemplu evaziunea fiscala prin migrarea - in multe cazuri formala -  a agentilor  economici  in zona defavorizata.  Aceste deficiente ale modului de abordare a ajutoarelor de stat regionale pot fi eliminate prin abordarea problematicii ajutorului regional la nivelul celor opt regiuni economico-sociale ale tarii, definite prin harta regionala a ajutoarelor de stat.       108.  Conform obligatiilor asumate de Romania in procesul de aderare in Documentul de pozitie - Capitolul VI Concurenta, pana la sfarsitul anului 2001 urmeaza sa fie adoptata Harta zonala privind nivelul maxim admisibil al ajutorului de stat acordat in fiecare zona. Adoptarea acestei harti va permite incadrarea ajutoarelor de stat acordate de Remania in categoria ajutoarelor de stat regionale, ajutoare care, daca se subsumeaza limitelor admise  de  lege,  pot  fi  considerate  ca  fiind  compatibile  cu  mediul concurential normal in Uniunea Europeana, criteriile avute in vedere fiind mai permisive decat cele avute in vedere la acordarea unor ajutoare de stat in baza obiectivelor sectoriale sau orizontale.     109.  De asemenea, adoptarea hartii zonale a ajutoarelor de stat va permite asigurarea unui grad mult mai inalt de coerenta in luarea deciziilor privind fie alocarea de fonduri publice pentru dezvoltare, fie renuntarea la unele venituri cuvenite statului, in vederea compensarii dezavantajelor ce decurg din amplasarea de noi investitii in zone mai putin dezvoltate din punct de vedere economic.   
 11O.  Concret, ajutoarele de stat avand ca obiectiv principal ajutorul regional acordat agentilor economici ce opereaza in industria prelucratoare au avut la baza, in principal, legislatia nationala in domeniul zonelor defavorizate, scopul declarat al acordarii constand in stimularea  realizarii de  noi  investitii  in  perimetre  bine  delimitate,  definite  ca  zone defavorizate  prin  acte  normative.   Nu  au  fost  acordate  agentilor economici ce opereaza in cadrul industriei prelucratoare ajutoare de stat in baza unor programe nationale de dezvoltare regionala, altele decat cele pentru zone defavorizate.  
    111.  Din punct de vedere al naturii ajutorului de stat, ajutoarele acordate pentru zonele defavorizate au constat in scutiri de taxe vamale, inclusiv TVA si alte taxe dependente de taxele vamale, la importul de utilaje,  echipamente  si  materii  prime,  precum  si  scutiri  de  la  plata impozitului  pe  profit  pentru  intreaga  durata  de  existenta  a  zonei defavorizate. Conform legii, statutul de zona defavorizata se acorda pentru o perioada de minim 3 ani, dar nu mai mult de 1O ani.  De mentionat faptul ca s-au acordat  ajutoare de stat pentru zone defavorizate numai in anul 1999,  iar principalii furnizori ai schemelor de ajutor de stat au fost: Agentia Nationala de Dezvoltare Regionala si Ministerul Finantelor. Din totalul ajutorului regional, ajutorul de care au beneficiat agentii economici care opereaza in industriile prelucratoare a reprezentat numai 1.5%, iar din totalul ajutorului pentru zone defavorizate 10.8%.    Obiective orizontale     112.  Acordarea de ajutoare de stat avand ca obiectiv principal un obiectiv  orizontal  (stimularea  activitatilor  de  cercetare  -  dezvoltare, dezvoltarea sectorului de intreprinderi mici si mijlocii, protectia mediului inconjurator, atragerea capitalului strain si autohton in stimularea realizarii de noi investitii, salvarea si restructurarea firmelor aflate in dificultate etc.) detine o pondere semnificativa in cadrul ajutoarelor de care au beneficiat agentii economici din cadrul industriilor prelucratoare.  Astfel, desi in 1996 ajutoarele orizontale reprezentau 39.4% din totalul ajutoarelor acordate industriilor prelucratoare, ponderea lor a crescut la 75.4% in 1999. Aceasta tendinta de crestere s-a mentinut relativ constant cu exceptia anului 1997 in care ponderea ajutoarelor orizontale a reprezentat numai 22.0%.     113.  Dinamica inregistrata de evolutia sumelor acordate ca ajutor de stat pentru industriile  prelucratoare  in baza unor  obiective orizontale urmeaza tendinta generala, dar salturile de la o perioada la alta sunt mult mai accentuate. Sintetic aceasta situatie se prezinta astfel:  Tabel 5  Ajutorul  de stat identificat  pentru industria  prelucratoare. Sume anuale acordate in baza obiectivelor orizontale.       UM    1996    1997    1998    1999      Total sume,  in:       -mici.lei  -mii.Euro      585.0  151.4      585.4  72.4      1623.0  162.5      6086.1  373.5            mici.lei    585.0    237.0    422.9    1083.1      Dinamica ajutoarelor de stat,  inregistrate in:                   %    100.0    47.8    107.3    246.7        %    100.0    40.5    72.3    185.1        •  preturi curente       •  preturi comparabile 1996       •  mii. Euro preturi curente       •  mici.lei preturi comparabile 1996    Sursa:     •  	Pentru calculul sumelor in preturi comparabile 1996 s-a utilizat deflatorul PIB publicat de Institutul National de Statistica si Studii Economice (1998 -  date semidefinitive; 1999 - date provizorii);     •  Evaluarea in Euro s-a facut tinand seama de cursul de schimb mediu anual al leului in raport cu Euro (ECU pana in decembrie 1998) comunicat de Banca Nationala a Romaniei.       114.  ln urma analizei structurii ajutoarelor  orizontale se impun urmatoarele consideratii:     •  Cercetare-dezvoltare       115.  Nivelul  ajutoarelor  de  stat  identificate  ca  ajutoare  pentru programe  de cercetare -  dezvoltare  in perioada  1996 -  1999 este subevaluat ca urmare a faptului ca acordarea unor astfel de ajutoare nu a fost raportata de catre toti furnizorii.  Sumele identificate ca ajutor de stat se refera la ajutoarele raportate de catre Ministerul Industriei si Comertului, Fondul Proprietatii de Stat, precum si cele de natura facilitatilor fiscale (scutiri/reduceri de taxe vamale la  aparatura,  amanari/reesalonari  la  plata  datoriilor  bugetare  inclusiv scutiri/reduceri ale majorarilor de intarziere aferente) raportate de catre Ministerul Finantelor.  Ca atare, ponderea ajutoarelor de stat pentru cercetare - dezvoltare in  total  ajutoare  de  stat  acordate  agentilor  economici  din  industria prelucratoare este redusa (0.44% in anul 1996; 0.04% in anul 1997; 0.44% in anul 1998; 1.74% in anul 1999), atat in raport cu ponderea acestor ajutoare la nivel european (11%), cat si in raport cu ponderea ajutoarelor de stat alocate in vederea realizarii altor obiective.  Totusi, se constata o usoara tendinta de crestere a ponderii acestor ajutoare in totalul ajutoarelor pentru industriile prelucratoare.     •  Mediul inconiurator       116.  Cuantumul sumelor identificate ca fiind ajutoare de stat al caror obiectiv principal  ii constituie  protectia  mediului  inconjurator  este de asemenea putin reprezentat in lucrarea de fata.  Au fost cuprinse in prezentul Raport subventii acordate pentru actiuni de ecologizare,  cum sunt: valorificarea  cenusilor de pirita, eliminarea factorilor de risc generati de productia de energie nuclear-electrica si productia de plumb. Cuantumul acestor ajutoare se situeaza la nivelul anilor 1997 - 1999 la 0.4 - 0.5% din totalul ajutoarelor de stat acordate industriei prelucratoare. Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor a raportat ca nu au mai fost acordate ajutoare de stat pentru protectia mediului in perioada 1996 - 1999 si in masura in care vor fi identificate ulterior astfel de ajutoare, acestea vor fi raportate si incluse in inventar in anii urmatori.     117.  Ca atare, nu cunoastem sumele alocate in perioada 1996 - 1999 prin programe guvernamentale la nivel central sau la nivel local pentru    protectia si conservarea mediului si, in consecinta, consideram ca sumele cuprinse in Raport sunt neconcludente.     •  Intreprinderi mici si mii/ocii       118.  Sprijinul acordat de statul roman pentru dezvoltarea sectorului de intreprinderi mici si mijlocii a imbracat, in perioada analizata, forme specifice care in derulare au suferit modificari succesive.  Situatiile in care a fost declarat ca obiectiv principal al acordarii ajutorului de stat sprijinirea si dezvoltarea sectorului de intreprinderi mici si mijlocii au fost relativ putine in perioada analizata si se refera in principal la acordarea de credite cu dobanda subventionata de la bugetul de stat sau din alte fonduri subsumate bugetului general consolidat al statului, precum si sprijin pentru actiuni de marketing, inclusiv reclama.  Se constata o usoara tendinta de crestere a ponderii acestor ajutoare in totalul ajutoarelor pentru industriile prelucratoare. Astfel, in 1996 ajutorul pentru  intreprinderile  mici  si  mijlocii  care  opereaza  in  industria prelucratoare reprezinta 0.05% , in 1997 - 0.08%, in 1998 - 0.04%, iar in 1999 - 0.31% din ajutorul acordat de stat industriei prelucratoare.     119.  Sprijinul acordat intreprinderilor mici si mijlocii a fost insa mult mai larg constand in acordarea  de facilitati de natura fiscala (scutiri, reduceri, amanari si reesalonari la plata impozitelor si taxelor, reduceri si scutiri la plata majorarilor de intarziere, acordarea de garantii de stat la credite interne etc.),  dar, de regula, ca obiectiv principal declarat al acordarii ajutorului l-a  constituit fie salvarea firmelor aflate in dificultate, fie restructurarea in vederea privatizarii, fie unele obiective sectoriale etc.  ln  consecinta,  sumele  inregistrate  ca  avand  obiectiv  principal dezvoltarea sectorului de intreprinderi mici si mijlocii sunt sensibil mai mici decat cele de care au beneficiat efectiv intreprinderile mici si mijlocii din industriile prelucratoare.     •   Comerl, economisirea energiei, pregatire profesionala,   combaterea somaiului        120.  Nu au fost identificate sume acordate agentilor economici ce opereaza in industria prelucratoare avand ca obiectiv principal activitatile de comert, economisirea energiei, pregatirea profesionala, combaterea somajului. Sumele relativ mici care ar fi putut fi incadrate ca ajutoare in vederea realizarii acestor obiective au fost alocate in baza unor scheme de ajutor cu alt obiectiv declarat ca fiind obiectivul principal.       •  lnvestitii generale       121.  lncepand cu anul 2000 Comisia Europeana a renuntat in cadrul Raportului privind ajutoarele de stat acordate in Statele Membre ale Uniunii Europene la a desemna ca obiectiv principal al ajutorului de stat "investitii generale",  acesta  fiind subsumat  fie obiectivelor  orizontale,  fie celor sectoriale.  Totusi, pentru economia romaneasca in proces de restructurare, mentinerea acestui obiectiv in cadrul prezentului Raport este semnificativa si in concordanta cu prevederile Hotararii Guvernului nr. 599/2000 pentru aprobarea procedurilor de raportare, monitorizare si informare in aplicarea Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat.     122.  Sumele identificate ca ajutor de stat pentru investitii reprezinta in principal scutiri de taxe vamale, TVA, alte taxe si impozite dependente de baza de calcul, aferente importului de masini, echipamente etc. destinate realizarii de noi investitii si/sau aferente importului de materii prime in primii doi ani de activitate, precum si scutiri de la plata impozitului pe profit pe primii cinci ani de activitate.     123.  Identificarea cuantumului ajutoarelor de stat de natura scutirilor sau reducerilor de taxe vamale, inclusiv a taxelor si impozitelor dependente de baza de calcul, a fost posibila numai la nivelul anilor 1998 si 1999. Aceasta deoarece incepand cu anul 1998 a fost informatizata baza de date in cadrul Directiei Generale a Vamilor (Ministerul Finantelor) si ca atare au putut fi regasite sumele de natura ajutoarelor de stat acordate in baza unor scheme de stimulare a procesului investitional in economia romaneasca.  Pe cale de consecinta apare o discrepanta intre ponderea ajutoarelor de stat acordate pentru "investitii generale" in anii 1996 si 1997 (0.03%, respectiv 0.01%) si ponderea  acestora in anii 1998 si 1999 (26.1%, respectiv 18.6%) in total ajutoare de stat acordate industriilor prelucratoare.     •  Alte obiective orizontale       124.  ln structurarea inventarului ajutoarelor de stat pe perioada 1996  - 1999 si implicit in prezentul Raport, gruparea unor ajutoare in categoria "alte obiective orizontale" s-a realizat tinand seama de faptul ca in actele normative prin care s-au instituit schemele de ajutor de stat sau ajutoarele individuale nu a fost specificat in mod expres sau deductibil - in subsidiar - un anumit obiectiv definit in conformitate cu legislatia in vigoare sau cu practica europeana in domeniul ajutorului de stat, indiferent daca acesta s-ar fi putut incadra in categoria obiectivelor orizontale, sectoriale sau regionale.       125.  Componentele principale ale acordarii unor ajutoare de stat in cadrul acestei grupe se constituie din: salvarea firmelor in dificultate, retehnologizarea si dezvoltarea unor societati comerciale fara a putea fi identificat un obiectiv sectorial, restructurarea unor societati comerciale cu capital majoritar  de stat in scopul cresterii atractivitatii la privatizare, obiective privind politica specifica a administratiilor publice locale etc.     126.  Evaluarile privind caracterul de ajutor de stat al acestui tip de masuri s-au facut in baza legislatiei romanesti in domeniul ajutorului de stat,  legislatie  ulterioara  alocarilor  propriu-zise  de  resurse  (ajutoare existente), si fara a exista practica notificarii acestora in vederea autorizarii lor.     127.  Ajutoarele de stat care se regasesc in grupa  "alte obiective orizontale"   si  de  care  au  beneficiat  agentii  economici  din  industriile prelucratoare au o pondere semnificativa atat in totalul ajutoarelor de stat acordate industriilor prelucratoare (38.8% in anul 1996; 21.4% in anul 1997; 31.2% in anul 1998 si 54.4% in anul 1999) cat si in total ajutor de  stat la nivelul economiei nationale (7.9% in anul 1996; 2.8% in anul 1997;  8.5% in anul 1998 si 18.8% in anul 1999).  Tendinta de crestere a ponderii ajutoarelor de stat din aceasta grupa reflecta tendinta de accelerare a proceselor de modernizare a economiei nationale si a implicarii autoritatilor in acest proces, dar si faptul ca in perioada analizata, in multe cazuri, criteriile care au stat la baza promovarii schemelor de ajutor de stat si a alocarilor in cadrul acestora au fost criterii conjuncturale si nu cele decurgand din realizarea unor tinte strategice, declarate ca fiind obiective principale ale acordarii.     128.  ln prezent, legislatia de baza care a constituit suportul acordarii de ajutoare de stat in perioada 1996 - 1999 este supusa unui proces de reevaluare  din  punct  de  vedere  concurential,  in  vederea  identificarii gradului de compatibilitate cu un mediu concurential normal, precum si a masurilor de corectie ce se impun. Mentionam faptul ca o parte dintre actele normative in baza carora au fost acordate ajutoare de stat in perioada 1996 - 1999 au fost fie abrogate integral, fie au suferit modificari de esenta, in concordanta cu prevederile acquis-ului comunitar in domeniul concurentei. Acest proces este in derulare, efectele urmand sa se constate in perioadele urmatoare.  Obiective sectoriale     129.  Evolutia ajutoarelor de stat, avand ca tinta (obiectiv principal) dezvoltarea  sau  restructurarea  anumitor  sectoare  ale  industriei    prelucratoare si acordate unor agenti economici care opereaza in cadrul unor  ramuri  ale  industriei  prelucratoare,  indiferent  daca  acestea  se incadreaza sau nu in ramurile tinta,  a inregistrat in perioada 1996 - 1999 un trend descrescator.   Ponderea ajutoarelor de stat acordate in baza unui obiectiv sectorial in  totalul  ajutoarelor  de  stat   acordate  industriilor  prelucratoare inregistreaza scaderi spectaculoase, respectiv  de la circa 61% in anul 1996 la circa 24% in anul 1999.  De asemenea, in termeni reali,  valoarea ajutoarelor de stat acordate in anul 1999 se situa sub 40% din nivelul alocat si identificat in anul 1996.      130.  Sintetic, situatia se prezinta astfel:  Tabel 6  Ajutorul  de stat identificat  pentru industria  prelucratoare. Sume anuale acordate in baza obiectivelor sectoriale.       UM    1996    1997    1998    1999      Total sume,  in:       -mici.lei      901.6      2071.4      1159.2      1972.5        -mii.Euro    233.4    256.0    116.0    121.0        mici.lei    901.6    838.6    302.0    351.0      Dinamica ajutoarelor de stat,  inregistrate in:                   %    100.0    109.6    49.7    51.8          %    100.0    93.0    33.5    38.9        •  preturi curente       •  preturi comparabile 1996       •  mii. Euro preturi curente       •  mici.lei preturi comparabile 1996    Sursa:     •  	Pentru calculul sumelor in preturi comparabile 1995 s-a utilizat deflatorul PIB publicat de Institutul National de Statistica si Studii Economice (1998 -  date semidefinitive; 1999 - date provizorii);     •  Evaluarea in Euro s-a facut tinand seama de cursul de schimb mediu anual al leului in raport cu Euro (ECU pana in decembrie 1998) comunicat de Banca Nationala a Romaniei.       131.  Conform legislatiei romane in vigoare - armonizata cu legislatia europeana existenta la momentul adoptarii - ajutoarele de stat acordate industriei prelucratoare si avand ca obiectiv principal un obiectiv sectorial se subclasifica si grupeaza in ajutoare pentru:     •  siderurgie (otel);     •  constructii navale;       •  alte sectoare ale industriei prelucratoare.       132.  Nominalizarea  expresa  a sectoarelor    "otel",   respectiv  "constructii navale"    are in vedere faptul ca, in plan european, aceste sectoare sunt  sensibile din punct de vedere concurential,  iar sprijinul acordat de catre statele membre distorsioneaza Piata Interna europeana.   Acest tip de ajutor de stat este  strict monitorizat de catre Comisia Europeana,  atat in cazul  statelor membre,  cat si in cazul  tarilor asociate si care sunt in proces de aderare la Uniunea Europeana.      133.  ln ceea ce priveste gruparea in  "alte sectoare ale industriei prelucratoare"  aceasta este parte a grupei  "alte sectoare ale economiei nationale".   Cuantumul  ajutoarelor  de stat acordate pentru alte sectoare ale industriei prelucratoare decat cele nominalizate in mod expres (otel si constructii navale) se regaseste in centralizatoarele anuale privind ajutorul de stat numai pe coloana  "Ajutor de stat pentru industria prelucratoare",  fara a fi identificate sumele in functie de natura acestora.     134.  Mentionam  faptul ca in cadrul grupei   "alte sectoare  ale economiei  nationa/e"    se  regasesc  ajutoare  acordate  pe  obiective sectoriale pentru:     •  "alte sectoare ale industriei prelucratoare",  respectiv pentru:      -  	ramurile  nenominalizate  ale  metalurgiei   (altele  decat siderurgia);      -  ramurile nenominalizate ale industriei constructoare de masini  (altele decat constructiile navale);     -  ramurile   nenominalizate  ale  industriei  prelucratoare   (de exemplu:  industria  alimentara,  industria  usoara,  industria chimica, industria materialelor de constructii etc.);       •  ramurile  nenominalizate  ale  industriei   (altele  decat  industria prelucratoare  si extractia  carbunelui respectiv:  industriile extractive, energia electrica si termica, gaze si apa);      •  ramurile  nenominalizate ale economiei  nationale   (de exemplu: turism, invatamant, servicii medicale, mass-media etc.).      •  Siderurgie (otel)         135.  Ajutoarele de stat pentru siderurgie (grupa  "otel")  au inregistrat un  salt semnificativ in perioada 1998  -  1999 fata de perioada 1996  -  1997,  pe fondul general de reducere drastica a sumelor alocate industriei prelucratoare in vederea realizarii unor obiective sectoriale.   Astfel, daca ponderea ajutoarelor de stat pentru otel se situa  in perioada 1996 -  1997 la numai 0.1% din totalul ajutoarelor de stat acordate industriei prelucratoare,  respectiv 0.2% din totalul celor alocate pe obiective sectoriale, nivelul inregistrat  in 1998 a fost de 4.6%  din totalul ajutoarelor de stat acordate industriei prelucratoare, respectiv 11% din alocarile pe obiective sectoriale.  Aceasta  tendinta de crestere s-a mentinut si in anul 1999,  cand ponderea ajutoarelor pentru siderurgie in total ajutoare pentru  industria prelucratoare  s-a situat la 5.8%,  respectiv la 23.8% din total ajutoare pe obiective sectoriale.     136.  Sumele alocate ca ajutor de stat in anii 1996 si 1997 au constat in principal in cheltuieli de capital pentru investitii. (vezi tabel 4)  ln perioada 1998 - 1999, principalele componente ale ajutoarelor de stat acordate pentru industria siderurgica au fost:      -  acordarea de garantii de stat pentru credite externe si, in proportie mai mica, pentru credite interne (58.5% in anul 1998, respectiv 49.7% in anul 1999 din total ajutor de stat pentru siderurgie);     -  	amanari si reesalonari la plata obligatiilor fiscale, inclusiv a majorarilor de intarziere si penalitatilor aferente (38.6% in anul 1998, respectiv 24.0% in anul 1999 din total ajutor de stat pentru siderurgie);     -  alte  forme  de  ajutor  de  stat,  cum  sunt:  cheltuieli  de  capital, subventionarea dobanzii la unele credite contractate etc. (2.9% in anul 1998, respectiv 1.1% in anul 1999 din total ajutor de stat pentru siderurgie).        137.  Sumele efectiv acordate  si identificate ca ajutor de stat pentru siderurgie in perioada 1996 - 1999 au fost:      -  in anul 1996: 2.2 mici.lei (0.6 mii.Euro);     -  in anul 1997: 3.5 mici.lei (0.4 mii.Euro);     -  in anul 1998: 127.5 mici.lei (12.8 mii.Euro);     -  in anul 1999: 469.5 mici.lei (28.8 mii.Euro).       •  Constructii navale         138.  La nivelul intregii perioade 1996 -  1999, ajutoarele de stat acordate de Romania pentru constructii navale se situeaza  sub 0.1% din     ajutoarele de stat acordate industriei prelucratoare  si sub 0.5% din ajutoarele acordate pe obiective sectoriale.   Din punct de vedere al naturii ajutoarelor acordate, acestea decurg fie din acordarea unor facilitati fiscale fie din unele cheltuieli de capital.  Astfel, pentru anul 1996 nu a fost identificata acordarea de ajutoare de stat pentru constructii navale, iar  sumele efectiv acordate  ca ajutor de stat pentru constructiile navale in perioada 1997 - 1999 au fost:     -  in anul 1997: 0.3 mici.lei (0.08 mii.Euro);     -  in anul 1998: 4.17 mici.lei (0.5 mii.Euro);     -  in anul 1999: 6.0 mici.lei (0.4 mii.Euro).       •  Alte sectoare ale industriei prelucratoare       139.  ln ceea ce priveste ajutorul de stat primit de alte ramuri, decat cele nominalizate, ale industriei prelucratoare, in perioada 1996 - 1999, acesta se constituie in principal din  garantarea de catre stat a creditelor contractate  de agentii economici beneficiari.  Ponderea garantiilor acordate pentru  "alte sectoare ale industriei prelucratoare"  in totalul ajutorului acordat pe obiective sectoriale reprezinta in anul 1996 - 99.8%, in anul 1997 - 97.8%, in anul 1998 - 81.9%, iar in  anul 1999 - 71.8%.     140.  Rezulta ca  alte tipuri de instrumente ale ajutorului de stat in functie de natura acestuia  cum sunt: subventiile pe produs, cheltuielile de capital, amanarile si reesalonarile la plata unor datorii bugetare au pondere mica in totalul ajutorului  acordat industriei  prelucratoare  pe obiective sectoriale, aceasta situandu-se la nivel de:  0.2% in 1996, 2.2% in 1997,   18.1% in 1998 si 28.2% in 1999.  Sumele efectiv acordate pe obiective sectoriale si identificate ca ajutor de stat pentru industriile prelucratoare, altele decat otel si constructii de nave, au fost:     -  	ln anul 1996: 899.5 mld. lei (232.9 mii. Euro) din care garantii de stat 899.4 mld. lei (232.8 mii. Euro);     -  	ln anul 1997: 2067.6 mld. lei (255.5 mii. Euro) din care garantii de stat 2025.2 mld. lei (250.3 mii. Euro);     -  	ln anul 1998: 1027.6 mld. lei (102.9 mii. Euro) din care garantii de stat 949.5 mld. lei (95.0 mii. Euro);     -  	ln anul 1999: 1497 mld. lei (91.9 mii. Euro) din care garantii de stat 1416 mld. lei (86.9 mii. Euro);      GRUPAREA AJUTOARELOR DE STAT DIN INDUSTRIA PRELUCRATOARE IN FUNCTIE DE NATURA AJUTORULUI  Instrumente financiare utilizate       141.  Regimul alocarilor efective de ajutoare de stat, indiferent daca acestea se realizeaza in cadrul unor scheme de ajutor sau sub forma de ajutoare individuale, este dependent de natura ajutorului de stat, respectiv de instrumentele financiare utilizate.     142.  Formarea   unei  imagini  complete   asupra   politicilor guvernamentale in domeniul  ajutorului  de stat  nu este posibila  fara cunoasterea principalelor tipuri de instrumente cu care se opereaza in domeniu, precum si a directiilor de dezvoltare prioritara ale acestora.     143.  Modalitatile de determinare a cuantumului ajutorului de stat acordat/primit  de  catre  furnizorii/beneficiarii  acestuia,  supravegherea derularii propriu-zise a modului de alocare in concordanta cu prevederile legale in vigoare, precum si identificarea modalitatilor de control ce trebuie instituite in procesul de monitorizare a ajutoarelor de stat in derulare (existente) sunt strict dependente de natura ajutorului de stat.     144.  Instrumentele financiare utilizate de catre autoritati in procesul de initiere si de alocare de ajutoare de stat sunt fie de natura cheltuielilor bugetare, fie de natura renuntarii la unele venituri cuvenite in favoarea agentilor economici ce opereaza in industria prelucratoare.     145.  ln practica europeana, alocarea directa de ajutoare de stat, de natura cheltuielilor bugetare este considerata ca avand efect economic directionat, astfel incat sa poata fi urmarita atat realizarea tintei propuse (obiectivului principal) si sa poata fi supravegheat, in mod coerent, modul de alocare si utilizare a fondurilor financiare transferate catre beneficiarii de ajutor de stat.  Alocarea indirecta de ajutoare de stat de natura renuntarii la venituri, prin intermediul sistemului fiscal, si al asigurarilor sociale face ca urmarirea realizarii obiectivelor tinta sa fie mai dificila si complexa si poate induce in masura mai accentuata efecte negative asupra mediului de afaceri. ln consecinta, acordarea de ajutoare de stat de natura facilitatilor fiscale de catre Statele membre ale Uniunii Europene este strict monitorizata de catre Comisia Europeana si considerat, cel mai adesea, ca incompatibila cu Piata Interna europeana.       146.  Sintetic,  structura  ajutoarelor  de  stat  acordate  industriilor prelucratoare, in Romania, in perioada 1996 - 1999, se prezinta, in functie de natura acestora, astfel:  Tabel 7  Ajutorul de stat identificat pentru industria prelucratoare. Structura in functie de natura ajutorului, in Romania si Uniunea Europeana.  - in procente -     Natura ajutorului (tipuri de instrumente)    Romania    EUR  15      1996    1997    1998    1999      A1  - subventii, alocatii, prime, dobanda subventionata, alte sume nerambursabile   din care:  credite cu dobanda preferentiala    0.03    0.99    1.65    3.06    58      0.01    0.26    0.09    1.34      X      A2  - scutiri si reduceri la plata obligatiilor fiscale   din care:    0.05    0.10    26.44    20.36    23        X      X    26.30    18.89      X      0.05    0.10    0.14    1.45    X      81  - participarea cu capital a   statului    37.06    6.96    3.11    3.84    4      C1  - dobanda aferenta creditelor bugetare     1.87    2.50    1.02    0.07    11      C2  - total scutiri si reduceri la plata majorarilor de intarziere si a penalitatilor aferente   din care, ca urmare a:  penalitatilor datorate catre buget      0.24      13.03      28.99      50.89      1        0.10      2.63      23.14      39.32      X      0.14    10.40    5.84    11.56      X      D1  - acordarea de garantii de stat:   din care pentru:    60.75    76.43    39.80    21.77    3      48.88    62.30    39.77    21.09    X      11.87    14.12    0.02    0.68    X      TOTAL    100    100    100    100    100        •  dobanda subventionata, la       •  la plata taxelor vamale     •  la plata obligatiilor bugetare       •  amanarii si/sau reesalonarii obligatiilor bugetare     •  scutirii, reducerii si esalonarii majorarilor de intarziere si       •  credite externe     •  credite interne    Nota  Pentru perioada 1996 - 1997 nu au fost identificate sumele reprezentand ajutor de stat de natura scutirilor/reducerilor de taxe vamale (vezi anexa tehnica).       147.  Din  datele  prezentate  mai  sus  rezulta  ca  principalele instrumente financiare prin intermediul carora s-a acordat ajutor de stat, sunt de natura renuntarii din partea statului la unele venituri cuvenite (total grupele A2+C1+C2+D1), iar pe de alta parte, ponderea instrumentelor de natura cheltuielilor bugetare, este relativ mica (grupa A1 + grupa B1) si cu un trend puternic descrescator.  Astfel, daca in anul 1996 ajutoarele de stat de natura cheltuielilor bugetare reprezentau cca. 37,1% din totalul ajutoarelor pentru industria prelucratoare (0,03% A1 + 37,06 % B1), in anul 1999 ponderea lor scade la numai 6,9 % (3,06 % A1 + 3,84% B1).  Aceasta in conditiile in care, in medie, in Uniunea Europeana (1996 - 1998) acordarea de ajutoare de stat de natura cheltuielilor bugetare se situa la 62% din totalul ajutoarelor de stat pentru industria prelucratoare, in timp ce renuntarea la venituri reprezenta numai 38%.     148.  Se poate  aprecia  ca,  in  Remania,  in  perioada  analizata, acordarea de ajutoare de stat de natura facilitatilor fiscale a avut in principal, ca motivatie pe de o parte gradul relativ redus de colectare a veniturilor bugetare ca urmare a blocajului financiar generat de firmele aflate in dificultate, iar pe de alta parte existenta unor bugete anuale de austeritate  cu  posibilitati  relativ  reduse  de  interventie  a  statului  in economie.  Evolutia instrumentelor financiare utilizate in acordarea de ajutoare de stat industriei prelucratoare     149.  Dinamica ajutoarelor de stat acordate industriei prelucratoare din punct de vedere al naturii acestora se prezinta sintetic astfel:  Tabel 8  Ajutorul  de stat pentru  industria  prelucratoare. Sume  anuale si dinamica in functie de natura ajutorului.       UM    1996    1997    1998    1999      1. Cheltuieli bugetare (A1+81)          mici.lei    551,3    211,2    104,5    557,2      mii.Euro  %    142,7  100,0    26,1  18,3    10,5  7,4    34,2  24,0      mici.lei  %    551,3  100,0    85,5  15,5    27,2  4,9    99.2  18,0      2. Renuntare la venituri (A2+C1+C2+D1)          mici.lei    935,3    2445,6    2688,8    7514,0      mii.Euro  %    242,1  100,0    302,3  124,9    269,2  111.2    461,1  190,5      mld. lei  %    935,3  100,0    990.1  105,9    700.6  74,9    1337.2  143,0      din care:  2.1. prin sistemul fiscal si al asigurarilor sociale (A2+C2)          mici.lei    4,3    348,8    1542,1    5750,9      mii.Euro  %    1,1  100,0    43,1  39 ori    154,4  139 ori    352,9  317 ori      mici.lei  %    4,3  100,0    141,2  33 ori    401,8  93 ori    1023,5  238 ori        •  preturi curente     •  preturi comparabile 1996       •  preturi curente     •  preturi comparabile 1996       •  preturi curente     •  preturi comparabile 1996    Sursa:     •  	Pentru calculul sumelor in preturi comparabile 1996 s-a utilizat deflatorul PIB publicat de Institutul National de Statistica si Studii Economice (1998 -  date semidefinitive; 1999 - date provizorii);     •  Evaluarea in Euro s-a facut tinand seama de cursul de schimb mediu anual al leului in raport cu Euro (ECU pana in decembrie 1998) comunicat de Banca Nationala a Romaniei.       150.  Perioada 1996 -  1999 a fost pentru Romania o perioada marcata de transformari economice profunde in conditiile unor procese inflationiste accentuate si unor constrangeri bugetare majore.  Ca atare, modalitatile prin care s-a actionat in vederea realizarii unor obiective macrostructurale au constat in:     •  acordarea de facilitati fiscale,     •  	acordarea de garantii de stat la creditele externe si interne contractate de firmele romanesti,     •  acordarea de credite bugetare.       151.  O pondere insemnata in totalul ajutoarelor de stat acordate industriei prelucratoare, variind de la circa 61% in 1996 la circa 22% in 1999 a detinut-o acordarea de ajutoare se stat de natura garantiilor de stat.  ln cadrul acestei categorii de ajutoare de stat, ponderea cea mai mare (80% in 1996, respectiv 97% in 1999), o detin garantiile de stat pentru credite externe.  Se poate considera ca ponderea relativ mica a garantiilor de stat acordate agentilor economici beneficiari din industria prelucratoare pentru credite interne reflecta si efectul dificultatilor cu care s-a confruntat sistemul bancar roman in perioada 1996 - 1999.  Ajutoare individuale si ajutoare ad-hoc     152.  Ponderea  ajutoarelor  de stat individuale acordate industriei prelucratoare  cu  exceptia  celor  de  natura  garantiilor  de  stat  este nesemnificativa in perioada 1996 -  1999 (sub 1 %) si sunt de natura dobanzii la credite acordate in vederea restructurarii unor firme pentru cresterea gradului lor de atractivitate la privatizare.     153.  ln ceea ce priveste acordarea de ajutoare ad-hoc, acestea au fost alocate de regula in baza unor scheme de ajutor de stat.  Identificarea  beneficiarilor si implicit,  a cuantumului  ajutorului pe beneficiar a fost deficitara tinand seama de faptul ca pentru perioada 1996- 1999 nu a existat evidenta specifica domeniului ajutor de stat la nivelul autoritatilor furnizoare.  -Analiza acestui aspect al acordarii de ajutoare de stat se va realiza in procesul de monitorizare a ajutoarelor existente, desfasurat de Oficiul Concurentei .    PARTEA  all-a  Ajutoarele de stat pentru agricultura in perioada 1996 - 1999    VOLUMUL SI TENDINTA AJUTORULUI DE STAT DIN AGRICOLTURA    Consideratii generale       154.  ln  cadrul  politicii  agricole,  in  perioada  1996  -  1999,  o componenta importanta a constituit-o sistemul de masuri cu caracter de ajutor de stat, masuri instituite prin acte normative specifice.  Principalii initiatori si furnizori de ajutor de stat pentru agricultura au fost Ministerul  Agriculturii  si Alimentatiei,  Fondul Proprietatii  de Stat, Ministerul  Finantelor,  Ministerul  Muncii  si  Protectiei  Sociale,  Agentia Nationala pentru Ocupare si Formare Profesionala.  De asemenea, au mai fost derulate ajutoare de stat la nivel regional.     155.  ln procesul de derulare a ajutoarelor de stat pentru agricultura au fost implicate o serie de banei comerciale cum sunt: Banca Comerciala Romana  (inclusiv  cele  derulate  prin  BANCOREX),  Banca  Agricola, Bancpost, Banca lnternationala a Religiilor,  Banca Comerciala  Albina, Banca Romana de Dezvoltare, Banca de Export -  Import a Romaniei  EXIMBANK.   Inventarul ajutoarelor  de stat cuprinde numai informatiile  privind sumele alocate conform raportarilor facute de autoritatile furnizoare, fara a exista posibilitatea verificarii in totalitate in mod incrucisat a acestora cu sumele efectiv derulate prin banei si primite de beneficiarii de ajutor de stat.    Evolutia ajutoarelor de stat acordate pentru agricultura       156.  Sumele efectiv alocate pentru agricultura in perioada 1996 - 1999, precum si dinamica ajutoarelor de stat, se prezinta astfel:    Tabel 9  Ajutorul de stat identificat pentru agricultura. Sume anuale.       UM    1996    1997    1998    1999      Total sume,  in:       -mici.lei      3004,7      3569,0      822,8      1838,0        -mii.Euro    777,8    441,1    82,4    112,8        -mici.lei    3004,7    1444.9    214.4    327,1      Dinamica ajutoarelor de                stat,  inregistrate in:                   %    100    56,7    10,6    14,5        %    100    48,1    7,1    10,9        •  preturi curente       •  preturi comparabile 1996       •  mii. Euro preturi curente       •  mici.lei preturi comparabile 1996    Sursa:      •  	Pentru calculul sumelor in preturi comparabile 1996 s-a utilizat deflatorul PIB publicat de Institutul National de Statistica si Studii Economice (1998 -  date semidefinitive; 1999 - date provizorii);     •  Evaluarea in Euro s-a facut tinand seama de cursul de schimb mediu anual al leului in raport cu Euro (ECU pana in decembrie 1998) comunicat de Banca Nationala a Romaniei.        157.  Analiza dinamicii inregistrate de ajutoarele de stat acordate agriculturii pune in evidenta faptul ca acestea au inregistrat in perioada 1996 - 1999 un trend puternic descendent, astfel incat cuantumul sumelor alocate in 1999 nu depasea 11% fata de nivelul alocarilor din anul 1996 (in Euro 14,5%, indicator care include si devalorizarea Euro in perioada 1996 -  -1999).     158.  De mentionat este faptul ca interventia statului in agricultura a fost totusi mai substantiala in perioada analizata, ca urmare a adoptarii unor  masuri cu caracter general si care deci nu se constituie ca ajutoare de stat.   Printre  acestea,  o  pondere  importanta  o  constituie  sustinerea financiara a producatorilor agricoli prin cupoane valorice in suma fixa.  Nivelul efortului statului in acest caz poate fi evaluat la 1316,9 miliarde lei, respectiv 162,8 milioane Euro in anul 1997, in anul 1998: 2712,1 miliarde lei, respectiv 271,5 milioane Euro, 2097,6 miliarde lei, respectiv 128,7 milioane Euro, iar in anul 1999.  Tinand  seama  de  faptul  ca  acordarea  de  cupoane  valorice producatorilor agricoli s-a facut in mod nediscriminatoriu - toti operatorii de    pe piata au fost beneficiari de astfel de cupoane, indiferent daca erau producatori individuali, societati comerciale cu capital majoritar de stat sau societati comerciale cu capital privat -  s-a considerat ca, in acest caz, masura nu institue o schema de ajutor de stat. Aceasta cu atat mai mult cu cat regimul de sprijin al agriculturii este diferit (mai permisiv) in cadrul Uniunii Europene,  fata de  cel aplicat altor sectoare ale economiilor nationale comunitare.     159.  Pentru a defini impactul acordarii de ajutoare de stat asupra agriculturii, se impune: pe de o parte, analiza evolutiei ponderii acestor ajutoare, in totalul valoarii adaugate brute realizate de agricultura si in totalul ajutoarelor de stat identificate la nivelul economiei nationale, iar pe de alta parte, analiza evolutiei cuantumului anual al ajutorului de stat, pe salariat angajat in agricultura.  Tabel10  Ajutoarele de stat identificate pentru agricultura. Valori anuale.       UM    1996    1997    1998    1999      1. Ponderea ajutoarelor de stat acordate agriculturii,  in:       realizata de agricultura (VAB agr.)      %      14.7      8.0      1.6      2.6          %      41.1      17.9      8.1      7.9      2. Cuantumul anual pe salariat angajat din agricultura,  in:         mii lei/pers    8254.7    12611.3    3291.2    9849.9        Euro/pers.    2136.9    1558.7    329.5    604.5        mii lei/pers    8254.7    5105.8    857.5    1753.0        •  valoarea adaugata bruta       •  total ajutor de stat identificat la nivelul economiei nationale       •  preturi curente       •  preturi comparabile 1996    Sursa:      •  	Pentru valoarea adaugata bruta realizata in agricultura au fost utilizate datele publicate de Institutul National de Statistica si Studii Economice, definitive pentru perioada 1996 -  1997, pentru perioada 1998 -  1999 au fost utilizate nivelurile estimate de specialisti din cadrul Oficiului Concurentei impreuna cu experti din cadrul Ministerului Dezvoltarii si Prognozei;     •  Pentru numarul mediu anual de salariati din agricultura au fost utilizate datele publicate de Institutul National de Statistica si Studii Economice.          160.  Dinamica generala inregistrata de evolutia ajutoarelor de stat acordate agriculturii se regaseste si in evolutia ponderii acestor ajutoare in totalul ajutoarelor de stat acordate in economie, cu implicatii semnificative si in ceea ce priveste aportul acestor ajutoare in total valoare adaugata bruta realizata de agricultura.  Din analiza indicatorilor prezentati mai sus rezulta ca, daca in anul 1996 aportul ajutoarelor de stat in valoare adaugata bruta realizata de agricultura reprezenta 14,7%, in anul 1999 acesta se situa doar la nivel de 2,6 %.     161.  ln ceea ce priveste cuantumul anual pe salariat angajat in agricultura, trebuie mentionat faptul ca evolutia acestuia este marcata pe de o parte de evolutia numarului de salariati angajati in activitati agricole, iar pe de alta parte de faptul ca in economia romaneasca, in perioada analizata, a avut loc un proces de reorientare a populatiei catre sectorul agricol.  Astfel, daca numarul de salariati a scazut in perioada analizata cu circa 50%  (186.6 mii salariati in 1999 fata de 364 mii salariati in 1996), propulatia ocupata in agricultura a crescut in aceeasi perioada cu 3.5% (de la 3249 mii persoane in anul 1996 la 3363 mii persoane in 1999). Se constata ca in realitate scaderea numarului de salariati din agricultura cu  174 mii persoane se regaseste intr-o proportie insemnata in cresterea numarului de persoane ocupate in agricultura (+114 mii persoane).     162.  ln consecinta, nivelul relativ ridicat al ajutorului de stat mediu anual pe salariat din agricultura  (circa 9850 mii lei/persoana, respectiv cu circa 604 Euro/persoana in anul 1999) comparativ cu nivelul cuantumului anual pe salariat in industria prelucratoare (circa 4860 mii lei/persoana, respectiv 300 Euro/persoana in anul 1999) nu are relevanta in ceea ce priveste acordarea prioritara de ajutoare de stat agriculturii romanesti fata de alte ramuri ale economiei nationale. Aceasta,  este determinata de specificul productiei agricole in ferme private apartinand producatorilor individuali care nu lucreaza cu forta de munca salariata, ci cu forte proprii.    DOMENII ALE AGRICOLTURII BENEFICIARE DE AJUTOR DE STAT  Consideratii generale       163.  ln  practica comunitara  ajutoarele acordate agriculturii sunt grupate  in  cadrul  Raportului  anual  sub   un  singur  titlu  distinct "Agricultura"  si care se acorda in baza unui  obiectiv sectorial,  respectiv tinta  fiind  reprezentata  de   dezvoltarea  si  sustinerea  agriculturii nationale.      164.  De asemenea,  referirile in cadrul Raportului anual asupra ajutoarelor acordate agriculturii in Uniunea Europeana sunt relativ reduse, pentru analiza detaliata Comisia Europeana recomandand consultarea publicatiei anuale "Situatia Agricola in Comunitate".  Totusi, si Raportul comunitar cuprinde datele globale privind ajutorul de stat la nivelul Uniunii Europene (EUR 15), precum si unele referiri asupra investitiilor productive in holding-urile agricole si a mediilor bugetului anual (incluzand platile directe, unele forme ale facilitatilor fiscale, precum si costurile serviciilor generale la nivel comunitar).     165.  ln  plan   orizontal,   respectiv  ca   obiectiv  secundar,   prin acordarea de ajutoare de stat pentru agricultura se urmareste:     •  sustinerea  si  dezvoltarea  fermelor  agricole  de  natura intreprinderilor mici si mijlocii,     •  restructurarea societatilor comerciale avand ca obiect de activitate productia agricola,     •  realizarea  de imbunatatiri  funciare,  atat in vederea  cresterii productivitatii terenurilor agricole, cat si in vederea protejarii mediului inconjurator,     •  asigurarea materialului genetic necesar pentru restructurarea si reabilitarea patrimoniului genetic pentru zootehnie,     •  atragerea de noi investitii in agricultura.       166.  De asemenea, in procesul de sprijinire si dezvoltare a agriculturii prin acordarea de ajutoare de stat, s-au avut in vedere si  obiective regionale (obiective secundare):      •  dezvoltarea zonelor defavorizate;     •  dezvoltarea  zonelor pentru care au fost elaborate programe nationale de dezvoltare regionala, altele decat cele defavorizate.         167.  Principalele domenii beneficiare -   obiective subsectoriale obiectivului sectorial agricultura  - sunt:     •  Sprijinirea si dezvoltarea culturilor agricole (productie cerealiera, legumicultura, pomicultura, viticultura, cultura de furaje etc);     •  Stimularea si dezvoltarea zootehniei;     •  Realizarea de imbunatatiri funciare.       168.  Structura ajutoarelor de stat acordate in agricultura in functie de domeniul in care acestea au fost alocate se prezinta astfel:  Tabel 11  Ajutorul de stat identificat pentru agricultura. Domenii beneficiare.  - in procente -       1996    1997    1998    1999        21.1  69.0  8.9  1.0    49.0  39.7  10.0  1.3    42.7  6.8  48.8  1.7    60.6  3.5  33.9  2.0      TOTAL    100    100    100    100        •  Culturi agricole vegetale     •  Zootehnie     •  lmbunatatiri funciare     •  Alte domenii      Ajutoarele de stat acordate pentru culturi agricole vegetale       169.  ln perioada 1996 - 1999 ponderea ajutoarelor de stat acordate pentru sustinerea si dezvoltarea culturilor agricole vegetale a crescut de la circa 21% in anul 1996 la circa 61% in anul 1999, in total ajutoare acordate agriculturii. Aceasta tedinta insa, nu se regaseste si in ceea ce priveste  sumele efectiv alocate a caror evolutie este constant descendenta  astfel incat daca in 1996 s-au alocat 633.1 miliarde lei (163.9 milioane Euro) in anul 1999 sumele alocate efectiv au reprezentat numai 198 miliarde lei in preturi comparabile 1996, respectiv numai 68.3 milioane Euro (1112.8 miliarde lei preturi curente).     170.  Alocarea sumelor de natura ajutorului de stat pentru agricultura a avut la baza scheme de ajutor de stat, instituite de regula  prin acte normative emise in aplicarea legilor anuale ale bugetului statului.   ln ceea ce priveste acordarea de ajutor de stat prin legile anuale ale bugetului statului, pentru culturi vegetale, tinta principala a constituit-o:     •  acordarea de ajutoare de operare (prime, subventii pe produs);       •  	finantarea lucrarilor agricole prin alocarea in acest scop de sume din  fondul  constituit  la  dispozitia  Ministerului  Agriculturii  si Alimentatiei.       171.  De  asemenea,  pentru  sustinerea  si  dezvoltarea  culturilor agricole  vegetale  s-au  instituit  scheme  de  ajutor  de stat   prin  acte normative  initiate in special de catre Ministerul Agriculturii si Alimentatiei sau Fondul Proprietatii de Stat,  care vizau aspecte specifice ale acestui domeniu de activitate,  cum sunt:     •  	credite cu dobanda bonificata acordate pentru achizitionarea de masini agricole, tinand seama ca parcul de masini utilizat de agricultura romaneasca prezinta un grad inalt de uzura fizica si morala;     •  	subventionarea cheltuielilor  cu receptionarea, depozitarea  si pastrarea cerealelor (in special a graului);     •  	alocatii  pentru  ingrasaminte  chimice  in  vederea  ameliorarii fertilitatii terenurilor agricole;     •  reduceri de pret la seminte selectionate;     •  	acordarea de fonduri de restructurare economico-financiare la societatile cu capital majoritar de stat in vederea privatizarii acestora etc.  Ajutoarele de stat acordate pentru cresterea animalelor (zootehnie)         172.  ln perioada analizata, interventia statului prin masuri de ajutor de stat in zootehnie a inregistrat un  puternic recul,  ceea ce  a condus la restrangerea  ponderii  acestui  sector  in total valoare  adaugata  bruta realizata in agricultura si implicit la scaderea semnificativa a productiei sectorului, cu implicatiile actuale asupra ofertei autohtone.  Astfel, in intervalul 1996 -  1999 numarul animalelor vii a scazut semnificativ, respectiv cu circa 10% la bovine, porcine, ovine, caprine si cu peste 15 % la pasari.     173.  Evolutia ajutoarelor de stat acordate zootehniei este accentuat descendenta in perioada 1996 - 1999.  Astfel, daca ponderea ajutoarelor  pentru zootehnie in total ajutoare pentru agricultura era in anul 1996 de 69%, in anul 1997 aceasta a scazut la circa 40%, iar in perioada 1998 - 1999 a inregistrat o scadere severa la numai 6,8%, respectiv 3,5%.    Trendul descrescator se regaseste si in ceea ce priveste sumele efectiv alocate. Astfel, in anul 1999 cuantumul ajutoarelor de stat acordate sectorului zootehnic se situa la numai 4 milioane Euro (64,4 miliarde lei preturi curente), fata de 536 milioane Euro alocate in anul 1996 (2072 miliarde lei preturi curente).     174.  Acordarea de ajutoare de stat pentru sectorul zootehnic, in baza unor scheme de ajutor de stat emise in aplicarea legilor anuale ale bugetului de stat a avut caracter de operare (prime, subventii pe produs).     175.  Au mai fost acordate ajutoare de stat sectorului zootehnic, prin acte normative specifice domeniului, pentru:     •  	realizarea de constructii noi si modernizarea celor existente, destinate complexelor de crestere a animalelor;     •  	cumpararea de animale de reproducere in vederea restructurarii si reabilitarii patrimoniului genetic la unele specii de animale (bovine, porcine, pasari).    Ajutoarele de stat acordate pentru imbunatatiri funciare         176.  ln ceea ce priveste ajutorul acordat pentru imbunatatiri funciare, acesta a inregistrat un trend usor descrescator in perioada analizata (69,7 milioane Euro in 1996, 44,1 milioane Euro in 1997; 40,2 milioane Euro in 1998;  38,3 milioane  Euro in 1999).  ln conditiile  reducerii  drastice  a ajutoarelor  acordate  agriculturii  in  perioada  1996  -  1999,  ponderea ajutoarelor pentru imbunatatiri funciare a crescut de la 8,9% in 1996 la 33,9% in 1999.     177.  De regula, ajutoarele de stat pentru imbunatatiri funciare au fost acordate in baza unor reglementari specifice si au constat in:     •  acordarea unor sume cu titlu nerambursabil pentru investitii,     •  	acordarea de credite cu dobanda subventionata pentru reabilitarea sistemului de irigatii,     •  	garantarea  de  catre  stat  a  creditelor  contractate  de  catre societatile comerciale responsabile.  De  asemenea,  tinand  seama  de  faptul  ca,  in  multe  cazuri, recuperarea veniturilor din activitate proprie de catre societatile comerciale furnizoare de servicii pentru agricultura a fost greoaie, acestea au beneficiat de unele scutiri, reduceri sau reesalonari la plata datoriilor bugetare, precum si la plata majorarilor de intarziere si penalitatilor aferente.    GRUPAREA AJUTOARELOR DE STAT PENTRU AGRICULTURA IN FUNCTIE DE NATURA  Instrumente financiare utilizate         178.  Spre deosebire de structura instrumentelor financiare utilizate in cazul industriei  prelucratoare, agricultura  a beneficiat  in principal de ajutoare de stat de natura cheltuielilor bugetare.  Ponderea acestora in total ajutoare pentru agricultura a variat de la 71,7 % in 1996 la 68,6 % in 1999.       179.  ln functie de natura ajutoarelor de stat, structura pe instrumente financiare utilizate in cazul agriculturii, se prezinta astfel:    Tabel 12  Ajutorul de stat identificat pentru agricultura. Structura in functie de natura ajutorului.                           - in procente -        1996    1997    1998    1999      A1  - subventii, alocatii, prime, dobanda               subventionata, alte sume nerambursabile    71.65    44.81    89.20    68.58      din care:    19.74    18.05    66.25    49.01        41.09    14.94    19.77    18.57        10.82    11.81    3.18    1.00      A2  - scutiri si reduceri la plata obligatiilor fiscale, inclusiv taxe vamale     0.00    0.00    0.00    0.02      81  - participarea cu capital si conversia datoriilor     5.85    6.73    0.00    6.00        5.85    6.73    0.00    0.00        0.00    0.00    0.00    6.00      C1  - dobanda aferenta creditelor bugetare     0.06    26.79    6.40    10.59      C2  - total scutiri si reduceri la plata majorarilor de intarziere si a penalitatilor aferente   din care, ca urmare a:    0.00    0.51    2.76    7.52      0.00    0.08    2.48    4.38      0.00    0.43    0.28    3.14      D1  - acordarea de garantii de stat:   din care pentru:    22.44    21.17    1.64    7.30      0.22    0.37    1.19    7.13      22.22    20.80    0.45    0.17      TOTAL    100    100    100    100        •  subventii, alocatii, alte sume nerambursabile       •  prime, inclusiv pentru export       •  dobanda subventionata, la credite cu dobanda preferentiala       •  participarea cu capital a statului       •  conversia datoriilor       •  amanarii si/sau reesalonarii obligatiilor bugetare     •  scutirii, reducerii si esalonarii majorarilor de intarziere si penalitatilor datorate catre buget       •  credite externe     •  credite interne    Nota  Pentru perioada 1996 -  1999 nu au fost identificate sume reprezentand ajutor de stat de natura scutirilor/reducerilor de taxe vamale. (vezi anexa tehnica)     180.  O componenta importanta a ajutoarelor acordate agriculturii a constituit-o  garantarea  de  catre  stat  a  creditelor  interne  si externe contractate de catre agentii economici.  ln conditiile concrete ale economiei romanesti, s-au conturat doua etape distincte privind acordarea de garantii de stat, respectiv: etapa 1996  - 1997 si etapa 1998 - 1999.    ln  perioada 1996  -  1997  s-a urmarit, prin instrumente specifice, atat dezvoltarea sistemului bancar national, cat si sustinerea agriculturii prin acordarea de garantii de stat creditelor contractate pe plan national prin bancile comerciale. Ca atare, ponderea garantiilor de stat pentru credite interne este semnificativa (22% in 1996 si 21% in 1997 din total ajutor de stat acordat agriculturii).  ln  perioada 1998  -  1999,  urmare dificultatilor inregistrate de catre Banca Agricola - principalul derulator al unor garantii pentru credite interne destinate agriculturii - acordarea de credite interne garantate de stat a fost drastic limitata in favoarea cresterii relative a garantiilor acordate pentru credite externe (1,2% in 1998, respectiv 7,1% in 1999 din totalul ajutoarelor de stat acordate agriculturii).     181.  Agricultura a beneficiat de unele credite bugetare, in special pentru reluarea procesului de productie.  Ponderea ajutoarelor de stat de natura renuntarii statului la dobanda aferenta creditelor bugetare a variat semnificativ de la an la an, situandu-se la 0.1% in anul 1996, la 26.8% in anul 1997, la 6.4% in anul 1998 si la  10.6% in anul 1999.     182.  Agricultura nu a beneficiat decat in foarte mica masura de facilitati de natura fiscala.   
  
 Evolutia instrumentelor financiare utilizate in agricultura la acordarea de ajutoare de stat. 

    182.  Dinamica  principalelor  instrumente  financiare  utilizate  in acordarea de ajutoare de stat agriculturii este:    Tabel 13  Ajutorul de stat pentru agricultura. Sume anuale si dinamica in functie de natura ajutorului.       UM    1996    1997    1998    1999      1. Cheltuieli bugetare (A1+B1)          mici.lei    2328.6    1839.3    734.0    1370.7      mii.Euro  %    602.8  100.0    227.3  37.7    73.5  12.2    84.1  14.0      mici.lei  %    2328.6  100.0    744.7  32.0    191.2  8.2    243.9  10.5      2. Renuntare la venituri (A2+C1+C2+D1)          mici.lei    676.1    1729.6    88.9    467.3      mii.Euro  %    175.0  100.0    213.8  122.1    8.9  5.1    28.7  16.4      mld. lei  %    676.1  100.0    700.2  103.6    23.2  3.4    83.2  12.3      din care:  2.1. prin sistemul fiscal si al asigurarilor sociale (A2+C2)        mici.lei    0.01    18.1    22.7    138.5      mii.Euro    0.003    2.2    2.3    8.5        mici.lei    0.01    7.3    6.0    24.6        •  preturi curente     •  preturi comparabile 1996       •  preturi curente     •  preturi comparabile 1996       •  preturi curente       •  preturi comparabile 1996    Sursa:     •  	Pentru calculul sumelor in preturi comparabile 1996 s-a utilizat deflatorul PIB publicat de Institutul National de Statistica si Studii Economice (1998 -  date semidefinitive; 1999 - date provizorii);     •  Evaluarea in Euro s-a facut tinand seama de cursul de schimb mediu anual al leului in raport cu Euro (ECU pana in decembrie 1998) comunicat de Banca Nationala a Romaniei.       183.  Dinamica  instrumentelor financiare  utilizate  in procesul  de sustinere a agriculturii pune in evidenta faptul ca acest domeniu a fost relativ putin sprijinit in Remania.  Totusi, evolutia ajutoarelor de stat pe seama cresterii sumelor alocate de natura cheltuielilor bugetare, precum si a renuntarii la venituri, altele decat cele de natura fiscala (credite bugetare, respectiv garantii de stat) constituie un element pozitiv in politica de acordare a ajutoarelor de stat. Aceasta permite controlul efectelor economice a masurilor adoptate atat din punct de vedere al eficientei utilizarii fondurilor publice, cat si din punct de vedere concurential.       184.  Concret, din analiza in dinamica a cheltuielilor bugetare de natura ajutorului de stat alocate agriculturii rezulta ca acestea, in perioada 1996 -1999, au inregistrat reduceri continue, astfel ca, in anul 1999, in preturi comparabile 1996, nivelul acestora reprezenta numai 10.5% din nivelul anului 1996.     185.  ln cadrul ajutoarelor de stat de natura renuntarii statului la venituri, ponderea o detin dobanzile aferente creditelor bugetare (a crescut de 0.1% in anul 1996 la 10.6% in anul 1999) si garantiile de stat acordate pentru creditele contractate de agentii economici din agricultura, in timp ce facilitatile acordate prin intermediul sistemului fiscal detin o pondere relativ mica.  ln perioda 1996 -1999, dinamica  ajutoarelor  de stat de natura renuntarii la venituri a avut un trend, in general, descrescator.     186.  Acordarea de facilitati fiscale (de natura scutirilor/reducerilor la plata obligatiilor fiscale, inclusiv taxe vamale, amanari si/sau reesalonari a obligatiilor bugetare, scutiri, reduceri si esalonari a majorarilor de intarziere si penalitatilor datorate catre buget) s-a facut in masura mult mai mica, dar cu tendinta de crestere. Astfel, daca in 1996 valoarea acestora era de 0.01 miliarde lei (0.003 milioane Euro) in anul 1999, in preturi comparabile 1996, nivelul lor era de 24.6 miliarde lei, (8.5 milioane Euro).  Desi aceasta tendinta, de regula, este calificata ca negativa, totusi, sumele mici alocate conduc la concluzia ca -  in acest caz -  nu apar probleme din punct de vedere concurential.    PARTEA  alll-a    Ajutoarele de stat pentru industria extractiva in perioada 1996 - 1999    VOLUMUL SI TENDINTA AJUTORULUI DE STAT PENTRU INDUSTRIA EXTRACTIV A    Aspecte  specifice  privind  acordarea  de ajutoare  de stat pentru industria extractiva     187.  Restructurarea  industriei  extractive  constituie  un  obiectiv prioritar al politicilor guvernamentale privind formarea si dezvoltarea unei piete bazata pe functionarea mecanismelor concurentiale capabile sa faca fata procesului de integrare in structurile economice europene.  Activitatile  specifice  din  cadrul  industriei  extractive  confera caracteristici distincte sectoarelor  componente  in functie de specificul acestora.  Astfel, in statistica nationala, activitatile din domeniul extractiv se grupeaza in:     •  extractia si prepararea carbunelui;     •  extractia petrolului si a gazelor naturale;     •  extractia si prepararea minereurilor metalifere;     •  alte activitati extractive.       188.  La nivel national s-a elaborat Strategia de restructurare si reorganizare a sectorului extractiv, strategie prin care guvernele Romaniei au propus eficientizarea activitatii acestor industrii prin masuri cum sunt:     •  imbunatatirea  performantelor  economice  ale  acelor  unitati economice din domeniul extractiv identificate ca viabile intr-un mediu concurential normal;     •  aplicarea  prevederilor  Programului  de  inchidere  a  minelor nerentabile;     •  incurajarea privatizarii unor societati comerciale avand ca obiect al activitatii exploatarea bogatiilor subsolului;       •  reducerea efectelor sociale generate de procesul de restructurare a  industriilor  extractive  si  in  special  a  celor  din  domeniul carbunelui;     •  intarirea  capacitatii  institutionale a  companiilor  si societatilor nationale ce actioneaza in industria extractiva.       189.  Practica  europeana  demonstreaza  existenta  unui  impact concurential major al acordarii de ajutoare de stat, in special industriei extractive a carbunelui.  Astfel, pentru tari cum sunt : Germania, Franta, Spania ajutorul de stat acordat agentilor economici ce opereaza in industria extractiva a carbunelui are o pondere semnificativa in totalul ajutoarelor de stat.  Comisia  Europeana  monitorizeaza  strict  ajutoarele  de  operare acordate de statele membre pentru industria extractiva a carbunelui si aplica acelasi regim de supraveghere a acestui tip de ajutoare alocat de tarile asociate (Polonia, Romania, etc.)     190.  ln balanta energetica a Romaniei, productia de energie electrica si termica in termocentrale detine o pondere semnificativa (peste 50% din productia de energie electrica si termica in anul 1999, conform datelor statistice) si, ca atare, un rol important revine in continuare industriei carbunelui din Remania in asigurarea rezervelor necesare.  Conditiile concrete ale economiei romanesti si realizarea obiectivului privind eficientizarea industriei carbunelui impun acordarea de ajutoare de stat astfel incat resursele bugetare existente sa nu fie afectate peste nivelulul admisibil, dictat de situatia financiara a Romaniei.  Aceste doua laturi ale procesului de restructurare macroeconomica - mentinerea in activitate a minelor viabile si eficentizarea sectorului in limita posibilitatilor financiare existente - impun  mentinerea si retehnologizarea agentilor economici din cadrul industriei extractive, care se dovedesc viabili in conditiile de piata, dar si derularea "Programului de inchidere a minelor nerentabile si refacere a mediului ambiant". Prin acest Program se prevede inchiderea a 190 de mine si cariere - ineficiente pe termen scurt si mediu - pana la nivelul anului 2004.     191.  Importanta deosebita acordata problematicii ajutorului de stat alocat industriei extractive a carbunelui in plan european rezulta si din faptul ca acest domeniu este reglementat  in mod distinct, analizat si prezentat intr-un capitol aparte al Rapoartelor anuale privind ajutorul de stat in Uniunea Europeana. Mai mult, ajutoarele de stat acordate industriei    extractive a carbunelui sunt abordate distinct in cadrul pozitiilor "carbune: ajutoare pentru productia curenta" si "carbune: alte ajutoare".  Legislatia romana in domeniul ajutorului de stat -  armonizata cu legislatia europeana - cuprinde la randul ei prevederi specifice, astfel incat sa poata fi identificat in mod distinct ajutorul de stat pentru industria carbunelui si, in cadrul acestuia, atat ajutorul pentru productia curenta (ajutor de operare) cat si alte ajutoare.     192.  Ajutoarele de stat acordate industriei extractive, altele decat industria  carbunelui,  se regasesc  din punct  de vedere  metodologic, conform legislatiei romane in domeniu, fie in cadrul obiectivelor sectoriale, pozitia "alte sectoare", fie atunci cand obiectivul principal al acordarii a fost un obiectiv orizontal, in cadrul pozitiilor "investitii generale", respectiv "alte obiective orizontale".  Ajutoare de stat  acordate agentilor econom1c1 care opereaza in industria extractiva inclusiv in extractia carbunelui     193.  Sumele efectiv alocate de natura ajutorului de stat in Romania, in perioada  1996 -  1999, pentru industria extractiva,  inclusiv pentru extractia carbunelui sunt prezentate in tabelul urmator:    Tabel 14  Ajutorul  de  stat  identificat  pentru  industria  extractiva,  inclusiv extractia carbunelui. Sume anuale.       UM    1996    1997    1998    1999      Total sume pentru industria extractiva,  exprimate in:         -mici.lei  -mii.Euro    1569.2  406.2    1740.5  215.1    2091.1  209.3    3056.2  187.6      preturi comparabile 1996    mici.lei    1569.2    704.7    544.8    543.9      din care:                total sume pentru extractia carbunelui,  exprimate in:         -mici.lei    807.4    629.4    661.2    915.1        -% in ind.  extractiva    51.5    36.2    31.6    29.9        -mii.Euro    209.0    77.8    66.2    56.2        mici.lei    807.4    254.8    172.3    162.9      Dinamica ajutoarelor de stat pentru industria extractiva,  inregistrate in:         %    100    53.0    51.5    46.2        %    100    44.9    34.7    34.7      Dinamica ajutoarelor de stat pentru extractia carbunelui,  inregistrate in:         %    100    37.2    31.7    26.9        %    100    31.6    21.3    20.2        •  preturi curente       •  preturi curente       •  preturi comparabile 1996       •  Euro preturi curente       •  lei preturi comparabile 1996       •  Euro preturi curente       •  lei preturi comparabile 1996    Sursa:     •  	Pentru calculul sumelor in preturi comparabile 1996 s-a utilizat deflatorul PIB publicat de Institutul National de Statistica si Studii Economice (1998 -  date semidefinitive; 1999 - date provizorii);     •  Evaluarea in Euro s-a facut tinand seama de cursul de schimb mediu anual al leului in raport cu Euro (ECU pana in decembrie 1998) comunicat de Banca Nationala a Romaniei.       194.  Dinamica ajutoarelor de stat acordate industriei extractive pune in evidenta tendinta generala de reducere a suportului financiar acordat de catre stat acestei ramuri a economiei nationale pe de o parte, precum si, in cadrul acesteia, reducerea ponderii ajutoarelor de stat acordate carbunelui. Astfel  in  1999  cuantumul  ajutoarelor  de  stat  alocate  industriei extractive s-a redus la 34.7% din cuantumul alocat in 1996, in timp ce in industria carbunelui ajutorul de stat acordat in 1999 reprezenta numai 20% din sumele alocate acestei ramuri in 1996. Implicit ponderea ajutoarelor de stat acordate industriei extractive a carbunelui a scazut la circa 30% in total ajutoare de stat acordate industriei extractive in anul 1999 fata de 51.5% cat    reprezenta  ajutorul  pentru  industria  carbunelui  in total ajutor  alocat industriei extractive in anul 1996.     195.  Suportul financiar acordat industriei extractive este pus in evidenta si de ponderea ajutoarelor de stat acordate industriei extractive, respectiv industriei carbunelui, in valoarea adaugata bruta realizata in industria extractiva, respectiv in totalul ajutorului de stat identificat la nivelul economiei nationale.  De asemenea, prezinta interes identificarea cuantumului anual pe salariat angajat atat la nivelul industriei extractive in ansamblu, cat si la nivelul industriei carbunelui.  Tabel 15  Ajutor de stat identificat pentru industria extractiva. Valori anuale.       UM    1996    1997    1998    1999      1. Ponderea ajutoarelor de stat acordate in:      1.1. valoarea adaugata bruta realizata de industria extractiva      din care:    %    73.4    28.0    30.1    28.6        %    37.8    10.1    9.5    8.6      1.2. total ajutor de stat identificat la nivelul economiei nationale      din care:    %    %    21.4    11.0    8.7    3.2    20.6    6.5    13.1    3.9      2. Cuantumul anual pe salariat angajat din:        mii lei/pers. Euro/pers.      6251.8  1618.4      7735.6  956.1      11553.0  1156.5      19819.7  1216.3        mii lei/pers.    6251.9    3131.8    3010.2    3527.3      2.2. industria carbunelui,  in:     mii lei/pers. Euro/pers.      8498.9  2200.0      7770.4  960.4      12244.4  1225.7      20845.1  1279.2        mii lei/pers.    8498.9    3145.9    3190.3    3709.8        •  industriei extractive       •  carbune       •  industriei extractive     •  carbune          2.1.  industria extractiva,  in:      •  preturi curente          •  preturi comparabile 1996       •  preturi curente       •  preturi comparabile 1996    Sursa:      •  Pentru valoarea adaugata bruta realizata in industria extractiva au fost utilizate datele publicate de Institutul National de Statistica si Studii Economice, definitive pentru perioada 1996 - 1997, pentru perioada 1998 - 1999 au fost utilizate nivelurile estimate de specialisti din cadrul Oficiului Concurentei impreuna cu experti din cadrul Ministerului Dezvoltarii si Prognozei;     •  Pentru numarul mediu anual de salariati din industria extractiva au fost utilizate datele publicate de Institutul National de Statistica si Studii Economice.          196.  Procesul  de insanatosire  a sectorului  extractiv,  inclusiv  a extractiei carbunelui, se regaseste si in nivelul in continua scadere al aportului ajutorului de stat in valoarea adaugata bruta realizata de aceasta ramura a economiei nationale .  Astfel, daca in anul 1996 ajutorul de stat acordat industriei extractive reprezenta 73.4% din valoarea adaugata bruta (din care 37.8% reprezenta ajutorul pentru industria carbunelui), in anul 1999 ajutorul de stat acordat industriei extractive reprezenta numai 28.6% din valoarea adaugata bruta (din care 8.6% reprezenta ajutorul pentru industria carbunelui).     197.  In perioada 1996 - 1999, sectoruI extractiv si in special industria carbunelui a cunoscut un proces masiv de restructurare cu un puternic impact in plan social.  Desi in perioada 1996 -  1999 au avut loc reduceri masive de personal (in anul 1999 mai lucrau in industria extractiva doar 61.4% din numarul de salariati existent in 1996), cuantumul ajutorului de stat ce a revenit in medie anual pe un salariat a scazut de la 6251.9 mii lei/persoana (1618.4 Euro/persoana) in anul 1996 la 3527.3 mii lei/persoana preturi comparabile  1996  (1216.3  Euro/persoana,  respectiv  19819.7  mii lei/persoana preturi curente) in anul 1999.     198.  La nivel european, ajutorul de stat ce revine pe un salariat din industria carbunelui este mult mai substantial decat ajutorul de stat alocat in Remania.  Situatia  comparativa  dintre  nivelele  inregistrate  in  Uniunea Europeana si Remania se prezinta astfel:  Tabel 16  Ajutorul  de  stat  in  industria  extractiva  a  carbunelui.  Situatia comparativa  intre  Romania  si  unele  state  membre  ale  Uniunii Europene (EUR 15).       Pondere in total ajutor de stat(%)    Euro/  salariat/an    Milioane  Euro/an      A. EUR 15 (1996 -1998)    77    44173    7227.5      din care:            Germania    93    61293    5144.1      Franta    13    2406    224.9      Spania    69    31658    1076.3      B.  Romania  in anii:             1996    11.0    2200    209.0      1997    3.2    960    77.8      1998    6.5    1226    66.2      1999    3.9    1279    56.2          199.  Desi in Remania s-a inregistrat reducerea ajutoarelor de stat acordate industriei extractive a carbunelui (atat in sume absolute, cat si relativ ca pondere in total ajutor de stat), totusi, cuantumul ajutorului de stat ce revine pe o persoana angajata la nivelul intregii industrii extractive ramane relativ ridicat comparativ cu alte sectoare ale economiei nationale, ca urmare a fondurilor alocate de statul roman pentru acest sector in plin proces de restructurare.  Cuantumul ajutorului de stat ce revine anual pe un salariat din industria carbunelui este mai ridicat decat media industriei extractive, dar se manifesta o tendinta constanta de reducere a ecartului dintre subramura carbune si media industriei extractive.    GRUPAREA AJUTOARELOR DE STAT DIN INDUSTRIA EXTRACTIVA IN FUNCTIE DE OBIECTIVUL PRINCIPAL       200.  Din punct de vedere al obiectivelor principale care au stat la baza alocarii de ajutoare de stat industriei extractive, acestea se grupeaza in principal pe obiective sectoriale si, in masura mai mica, se regasesc pe unele obiective orizontale.     201.  Structura pe obiective a ajutoarelor de stat acordate industriei extractive se prezinta astfel:  Tabel17  Ajutorul de stat identificat pentru industria extractiva. Structura in functie de obiectivul principal.  - in procente -       1996    1997    1998    1999      Obiective orizontale:    o.o    8.1    19.4    25.7        O.O    O.O    1.6    4.3      Alte obiective orizontale (inclusiv  salvare - restructurare)    O.O    8.1    17.8    21.4      Obiective sectoriale:    100.0    91.9    80.6    74.3      35.5    18.3    15.2    17.2      16.0    17.9    16.4    12.7      48.5    55.7    49.0    44.3      TOTAL    100.0    100.0    100.0    100.0        •  lnvestitii generale       •  Carbune: productie curenta     •  Carbune: alte ajutoare     •  Alte sectoare         202.  Acordarea de ajutoare de stat agentilor economici ce opereaza in cadrul industriei extractive a carbunelui a avut ca principal obiectiv al acordarii un obiectiv sectorial, respectiv restructurarea acestei subramuri a industriei extractive.  Chiar  si in cazul  acordarii  de ajutoare  de operare,  cum  sunt subventiile pe produs, a caror incadrare se regaseste, de regula, in cadrul obiectivelor orizontale (ajutor pentru salvare), tinta acordarii s-a regasit in plan sectorial.  ln ceea ce priveste acordarea de ajutoare de stat altor ramuri ale industriei extractive, acestea se regasesc atat in plan sectorial (obiectivul "alte sectoare") cat si in plan orizontal (fie in grupa "investitii generale", fie in grupa "alte obiective orizontale"). ln acest din urma caz au fost avute in vedere tinte cum sunt: restructurarea, salvarea firmelor aflate in dificultate, cresterea gradului de atractivitate la privatizare etc.     203.  Tabelul 17 pune in evidenta si faptul ca ponderea ajutoarelor de stat acordate carbunelui pentru productia curenta in total ajutoare pentru industria extractiva a scazut de la 35.5% in anul 1996 la 17.2% in anul 1999, in timp ce acordarea de alte ajutoare industriei carbunelui s-a mentinut relativ constanta in intervalul analizat (12.7% in anul 1999 fata de 16% in anul 1996).  GRUPAREA AJUTOARELOR DE STAT DIN INDUSTRIA EXTRACTIVA IN FUNCTIE DE NATURA AJUTORULUI  Instrumente financiare utilizate       204.  Principalele instrumente financiare prin intermediul carora au fost acordate ajutoare de stat in industria extractiva si implicit in industria extractiva a carbunelui sunt de natura cheltuielilor bugetare, respectiv subventii pe produs si participarea cu capital a statului.     205.  ln perioada 1996 - 1999 se manifesta o tendinta de modificare a structurii  ajutoarelor  de  stat  acordate  industriei  extractive,  tendinta concretizata in cresterea ponderii ajutoarelor de stat de natura renuntarii la venituri din partea statului in favoarea agentilor economici care opereaza in industria extractiva.       206.  Sintetic, structura ajutorului de stat in functie de natura acestuia in industria extractiva, se prezinta astfel:    Tabel 18  Ajutorul de stat identificat pentru industria extractiva. Structura in functie de natura ajutorului.  - in procente -       1996    1997    1998    1999      A1  - subventii, alocatii, prime, dobanda subventionata, alte sume nerambursabile     87.62    77.26    67.72    59.42      A2  - scutiri si reduceri la plata obligatiilor fiscale, inclusiv taxe vamale     0.00    0.00    1.59    4.32      81  - participarea cu capital     12.38    14.56    17.65    14.58      C2  - total scutiri si reduceri la plata majorarilor de intarziere si a penalitatilor aferente din care, ca urmare a:     0.00    8.18    17.98    21.48      scutirii, reducerii si esalonarii majorarilor  de intarziere si penalitatilor datorate catre buqet    0.00    0.00    1.52    6.65    17.74    0.24    19.12    2.37      D1  - acordarea de garantii de stat pentru credite externe     0.00    0.00    0.06    0.19      TOTAL    100    100    100    100        •  amanarii si/sau reesalonarii obligatiilor bugetare       207.  ln cadrul cheltuielilor bugetare de natura ajutoarelor de stat acordate industriei extractive au avut  loc modificari de structura in sensul reducerii constante a cheltuielilor de operare si, in special, a subventiilor pe produs in favoarea cresterii ponderii cheltuielilor reprezentand participarea cu capital a statului.  Astfel,  daca  in  anul  1996,  instrumente  financiare  cum  sunt: subventiile, alocatiile, primele, dobanzile preferentiale etc. aveau o pondere de circa 88%, in totalul ajutorului de stat pentru industria extractiva, iar participarea cu capital a statului reprezenta numai circa 12%, in anul 1999 ajutorul de stat de natura cheltuielii bugetare reprezenta 74% (59.4% subventii si 14.6% participarea cu capital a statului).     208.  Sumele alocate de natura participarii cu capital a statului au vizat in principal finantarea sustinerii proceselor de retehnologizare a minelor in functiune, precum si finantarea cheltuielilor de trecere a unor mine in    conservare,  incluzand  si  unele  cheltuieli  privind  refacerea  mediului inconjurator in zonele miniere dezafectate.     209.  ln ceea ce priveste renuntarea din partea statului la unele venituri ce i se cuveneau in favoarea agentilor economici din industria extractiva, in principal, ajutoarele de stat acordate au fost de natura scutirilor si reducerilor la plata majorarilor de intarziere si a penalitatilor aferente si, in mai mica masura, ca urmare a acordarii unor garantii de stat pentru unele credite externe contractate de acestia.  Renuntarea la venituri s-a situat in anul 1999 la circa 26% din totalul ajutorului de stat acordat industriei extractive.     210.  ln cazul industriei extractive a carbunelui, structura ajutoarelor de stat in functie de natura se prezinta astfel:  Tabel 19  Ajutorul de stat identificat pentru industria extractiva a carbunelui. Structura in functie de natura ajutorului.  - in procente -       1996    1997    1998    1999      A1  - subventii, alocatii, prime, dobanda subventionata, alte sume nerambursabile, din care:     85.14    79.54    72.66    78.75      subventii pe produs    68.96    50.49    48.14    57.59      81  - participarea cu capital     14.86    20.31    26.53    20.40      C2  - total scutiri si reduceri la plata   majorarilor de intarziere si a penalitatilor aferente obligatiilor bugetare    0.00    0.16    0.62    0.22      D1  - acordarea de garantii de stat pentru credite externe     0.00    0.00    0.20    0.63      TOTAL    100    100    100    100          211.  ln cazul subramurii carbune, ponderea principala o detine in acordarea de ajutoare de stat, cheltuiala bugetara propriu-zisa (100% in anul 1996, 99.8% in anul 1997, 99.2% in anii 1998 si 1999).     212.  ln cadrul cheltuielii bugetare, acordarea de ajutoare de stat de natura subventiilor pe produs constituie principala componenta a ajutorului de stat, astfel incat, daca in anul 1996 subventiile pe produs reprezentau aproximativ 70% din totalul ajutoarelor de stat acordate carbunelui, in anul 1999 ponderea acestora se situa la 57.6%.  De  asemenea,  au  fost  acordate  ajutoare  de  stat  de  natura cheltuielilor bugetare pentru finantarea unor facilitati acordate personalului angajat in industria carbunelui, precum si sub forma de participare cu capital a statului pentru retehnologizare si inchidere de mine.    Evolutia instrumentelor financiare utilizate       213.  Analiza dinamicii inregistrate de instrumentele financiare utilizate la acordarea de ajutoare de stat industriei extractive, inclusiv industriei carbunelui, este prezentata in tabelul urmator:    Tabel 20  Ajutorul de stat pentru industria extractiva, inclusiv pentru industria carbunelui. Sume anuale si dinamica in functie de natura ajutorului.       UM    I  1996     1997    1998    1999      1. Cheltuieli bugetare (A1+81) - total industrie extractiva        mici.lei    1569.2    1598.2    1680.5    2261.7      mii.Euro  %    406.2  100    197.5  48.6    168.2  41.4    138.8  34.2            mici.lei  %    1569.2  100    647.0  41.2    437.9  27.9    402.5  25.7      din care:  1.1. pentru industria carbunelui        mici.lei    807.4    628.4    655.8    907.3      mii.Euro  %    209.0  100.0    77.7  37.2    65.6  31.4    55.7  26.6            mici.lei  %    807.4  100.0    254.4  31.5    170.9  21.2    161.5  20.0      2. Renuntare la venituri (A2+C1+C2+D1) - total industrie extractiva        mici.lei mii.Euro    o o    142.3  17.6    410.6  41.1    794.5  48.8        mld. lei    o    57.6    107.0    141.4      din care:  2.1. prin sistemul fiscal si al asigurarilor sociale (A2+C2)  -  total industrie extractiva         mici.lei mii.Euro    o o    142.3  17.6    409.3  41.0    788.7  48.4        mici.lei    o    57.6    106.6    140.4        •  preturi curente       •  preturi comparabile 1996       •  preturi curente       •  preturi comparabile 1996       •  preturi curente       •  preturi comparabile 1996       •  preturi curente       •  preturi comparabile 1996    Sursa:     •  	Pentru calculul sumelor in preturi comparabile 1996 s-a utilizat deflatorul PIB publicat de Institutul National de Statistica si Studii Economice (1998 -  date semidefinitive; 1999 - date provizorii);     •  Evaluarea in Euro s-a facut tinand seama de cursul de schimb mediu anual al leului in raport cu Euro (ECU pana in decembrie 1998) comunicat de Banca Nationala a Romaniei.       214.  ln dinamica, cheltuielile bugetare de natura ajutorului de stat alocate industriei extractive au inregistrat un trend descrescator, astfel ca, in anul 1999 cuantumul alocat se situa la circa 26% din nivelul anului 1996.     215.  ln ceea  ce priveste  evolutia  cheltuielilor  bugetare  alocate extractiei carbunelui, trendul descrescator este mai accentuat decat la nivel de industrie extractiva -  total, respectiv in anul 1999 sumele alocate reprezentau numai 20% din nivelul alocat in anul 1996.     216.  Acordarea de facilitati fiscale sau a altor ajutoare de stat de natura  renuntarii  la  venituri  din  partea  statului  in favoarea  agentilor economici  ce opereaza  in industria  extractiva  a inregistrat  un trend crescator in perioada 1997 - 1999.  Industria carbunelui practic nu a beneficiat de ajutoare de stat de natura renuntarii la venituri.     217.  Acordarea de ajutoare de stat pentru industria extractiva in ansamblu si, respectiv, pentru industria carbunelui in subsidiar, necesita o analiza mai complexa privind efectele unor masuri de sprijin, atat in plan sectorial, cat si, mai ales, in plan orizontal.  Astfel, este cunoscut impactul deosebit pe care ii au industriile extractive  asupra  mediului  inconjurator,  iar  in  conditiile  economiei romanesti marcata de restrictii financiare majore, principiul conform caruia "poluatorul plateste" actioneaza cu dificultate.  ln aceste conditii, consideram ca acordarea de ajutoare de stat pentru protectia mediului se impune de la sine, iar evaluarea ajutoarelor de stat in aceste conditii, trebuie facuta in concordanta cu noile reglementari ale Uniunii Europene, dar si in concordanta cu conditiile concrete ale economiei romanesti.  De asemenea, acordarea de ajutoare cu obiectiv regional in zonele geografice preponderent miniere si nu in baza unor obiective sectoriale (deoarece restructurarea industriei extractive are efecte sociale majore in special in ceea ce priveste cresterea somajului si scaderea produsului intern brut pe locuitor) poate constitui un element suplimentar de analiza in aprecierea compatibilitatii cu un mediu concurential normal.  PARTEA  aIV-a  Ajutoarele de stat pentru transporturi si comunicatii in perioada 1996 - 1999  VOLUMUL SI TENDINTA AJUTORULUI DE STAT PENTRU TRANSPORTURI SI COMUNICATII  Specificul domeniului din punct de vedere concurential       218.  Pentru  domeniile  de  activitate  transporturi  si  comunicatii caracteristicile de baza decurg din specificul activitatilor prestatoare de servicii dintre care unele se incadreaza in categoria monopolurilor naturale.     219.  Chiar  daca  in  conditiile  tehnologice  actuale  monopolurile naturale in domeniul comunicatiilor sau transporturilor se transforma treptat in activitati ce pot face obiectul unor piete concurentiale, acest proces este in derulare si, ca atare, unele piete si activitati sunt in curs de deschidere la concurenta.     220.  Un alt element caracteristic  privind dezvoltarea  sectoarelor transporturi si comunicatii decurge din masurile luate in perioada 1996 - 1999 privind externalizarea  unor activitati, segmentarea si privatizarea totala sau partiala a agentilor economici (regii autonome si companii nationale) care operau in aceste domenii     221.  Tinand  seama  de  faptul  ca  evolutia  transporturilor  si comunicatiilor isi pune puternic amprenta atat asupra dezvoltarii economiei de piata in ansamblul sau, cat si asupra nivelului de trai al populatiei, au fost  adoptate  politici  guvernamentale  specifice  de  sprijin  in  vederea modernizarii structurale si a eficientizarii activitatii operatorilor economici.      •  Sectorul comunicatii        222.  ln perioada analizata sectorul comunicatii din Remania a suferit transformari semnificative; astfel, Compania Nationala ROMTELECOM a fost privatizata la sfarsitul anului 1998, prin preluarea de catre OTE Grecia a 35% din pachetul de actiuni.  ROMTELECOM  este unic operator pe piata in ceea ce priveste telefonia de baza si are exclusivitate pana la nivelul anului 2002 in ceea ce priveste telefonia internationala.     223.  Totodata, piata romaneasca a comunicatiilor s-a deschis la concurenta prin sistemele de telefonie mobila si serviciile cu valoare adaugata  (transmisii  de  date,  internet  etc)  care  opereaza  in  regim concurential.     224.  Politica in domeniul acordarii de ajutoare de stat pentru sectorul comunicatii a evoluat in concordanta cu modificarile intervenite atat in regimul de proprietate, cat si in ceea ce priveste deschiderea unor domenii la  concurenta.  Ca  tendinta  generala  ajutorul  de  stat  s-a  restrans semnificativ in perioada 1996 - 1999.      •  Sectorul Transporturi        225.  Dezvoltarea ramurii transporturi in Remania din punct de vedere al formei de proprietate a cunoscut importante modificari de structura, astfel incat a crescut ponderea societatilor comerciale private sau cu capital mixt (de stat si privat) avand ca obiect de activitate transportul de marturi si calatori.  ln ceea ce priveste ponderea diferitelor forme de transport (feroviar, naval, etc.) in total activitate de transport, acestea s-au mentinut relativ constante de-a lungul intregii perioade analizate, atat in ceea ce priveste transportul de marturi, cat si in ceea ce priveste transportul de calatori.     226.  Evolutia formelor de transport (feroviar, rutier, fluvial, maritim, aerian, precum si prin conducte petroliere magistrale) depinde in masura semnificativa  de evolutia  infrastructurii specifice  fiecarei  subramuri  a transporturilor in parte, precum si de dotarea existenta in ceea ce priveste mijloacele de transport propriu-zise.  ln perioada 1996 -  1999, s-a inregistrat o reducere a investitiilor pentru dezvoltarea infrastructurii transporturilor.  Totusi, s-a inregistrat o crestere a volumului de investitii pentru modernizarea  aeroporturilor  internationale,  precum  si  mijloacele  de transport rutier, in vederea modernizarii parcului de masini existent si eliminarii celor uzate din punct de vedere tehnic si moral.     227.  ln ceea ce priveste acordarea de sprijin de catre stat pentru transporturi,  trebuie  mentionata  existenta  unor  fluxuri  financiare  intre autoritati (Ministerul Transporturilor) si agentii economici din transportul feroviar, care s-au constituit din alocari de sume bugetare in vederea compensarii unor dezavantaje in exploatare, ca rezultat al procesului de segmentare a monopolului CFR si reorganizare a activitatilor desfasurate de catre societatile  nationale  de transport  feroviar,  marfa si calatori. Alocarea nu constituie - in acest caz - ajutor de stat, deoarece nu creeaza un  avantaj  specific  agentilor  economici  beneficiari,  ci  compenseaza operarea  pe o piata concurentiala  sub conditiile  pietei, ca urmare a impunerii de catre statul roman a anumitor conditii de operare.  Ajutoarele de stat acordate agentilor economici care opereaza in transporturi si comunicatii     228.  Sumele identificate ca ajutor de stat pentru transporturi si comunicatii in perioada 1996 -  1999 atat la nivel de sector, cat si pe subsectoarele  "comunicatii"  si "transporturi" sunt prezentate in tabelul urmator:  Tabel 21  Ajutorul de stat identificat pentru transporturi si comunicatii. Sume anuale.       UM    1996    1997    1998    1999      Total sume acordate sectorului transporturi si comunicatii        -mici.lei  -mii.Euro    542.0  140.3    1967.2  243.1    1603.2  160.5    2640.4  162.0        mici.lei    542.0    796.4    417.7    469.9      din care:  1.  total sume pentru comunicatii         -mici.lei  -% in total  -mii.Euro    118.5    222.1    221.2    297.1        21.9    11.3    13.8    11.3        30.7    27.5    22.1    18.2        mici.lei    118.5    89.9    57.6    52.9      2.  total sume pentru transporturi         -mici.lei  -% in total  -mii.Euro    423.5    1746.1    1382.0    2343.3        78.1    88.8    86.2    88.7        109.6    215.8    138.3    143.8        mici.lei    423.5    706.9    360.1    417.0      Dinamica ajutoarelor de stat pentru transporturi si comunicatii        %    100.0    173.3    114.4    115.5        %    100.0    146.9    77.1    86.7      Dinamica ajutoarelor de stat pentru comunicatii        %    100.0    89.5    72.2    59.4        %    100.0    75.9    48.6    44.6      Dinamica ajutoarelor de stat oentru transporturi:        %    100.0    196.8    126.2    131.2        %    100.0    166.9    85.0    98.5        •  preturi curente       •  preturi comparabile 1996       •  preturi curente       •  preturi comparabile 1996       •  preturi curente       •  preturi comparabile 1996       •  Euro preturi curente       •  lei preturi comparabile 1996       •  Euro preturi curente       •  lei preturi comparabile 1996       •  Euro preturi curente       •  lei preturi comparabile 1996    Sursa:      •  Pentru calculul sumelor in preturi comparabile 1996 s-a utilizat deflatorul PIB publicat de Institutul National de Statistica si Studii Economice (1998 - date semidefinitive; 1999 - date provizorii);     •  Evaluarea in Euro s-a facut tinand seama de cursul de schimb mediu anual al leului in raport cu Euro (ECU pana in decembrie 1998) comunicat de Banca Nationala a Romaniei.        229.  ln perioada analizata cuantumul ajutoarelor de stat s-a pastrat relativ constant la nivelul sectorului transporturi si comunicatii, exceptie constituind anul 1997 cand s-a inregistrat un varf in ceea ce priveste sprijinul acordat de stat acestui sector.  Astfel, daca in anii 1996, 1998 si 1999 cuantumul ajutoarelor de stat a variat intre 140 si 162 milioane Euro, respectiv 542 - 470 miliarde lei preturi comparabile 1996, in anul 1997 ajutorul de stat se situa la circa 243 milioane Euro, respectiv 796 miliarde lei preturi comparabile 1996.     230.  Pe fondul general de mentinere a nivelului ajutorului de stat acordat  transporturilor  si  comunicatiilor,  ajutoarele  de  stat  acordate sectorului comunicatii au inregistrat o scadere continua, respectiv de la 30,7 milioane Euro in 1996 la 18,2 milioane Euro in 1999, respectiv de la 118,5 miliarde lei in 1996 la 53,0 miliarde lei preturi comparabile 1996, in anul 1999. Aceasta evolutie a reflectat si impactul preluarii de catre OTE Grecia a 35% din pachetul de actiuni a ROMTELECOM SA, precum si deschiderea la concurenta a sectoarelor "telefonie mobila" si "servicii cu valoare adaugata".     231.  ln ceea  ce  priveste  evolutia  ajutoarelor  de stat  acordate sectorului transporturi, acestea se mentin la un nivel relativ ridicat, iar varful inregistrat in anul 1997 se datoreaza in totalitate sprijinului acordat acestei ramuri, care compenseaza reducerea relativa inregistrata de ajutorul de stat  acordat  sectorului  comunicatii.  Astfel  cresterea  inregistrata  de ajutoarele de stat acordate transporturilor in 1997 fata de nivelul acestora in anul 1996 a fost 66.9 %, in timp ce ajutoarele pentru comunicatii au inregistrat o scadere, in aceeasi perioada, de 24.1 %.     232.  ln dinamica,  nivelul  ajutoarelor  de stat acordate  sectorului transporturi si comunicatii a fost in scadere in perioada 1996 - 1999, astfel incat ajutoarele de stat acordate in anul 1999 acestor domenii reprezenta 86,7  %  din  nivelul  alocat  in  anul  1996,  respectiv  44.6%  in  cazul comunicatiilor si 98,5% in cazul transporturilor.     233.  Este de semnalat in acelasi timp si evolutia inregistrata de ponderea ajutoarelor de stat in valoare adaugata bruta realizata de aceste ramuri, respectiv in totalul ajutorului de stat identificat la nivelul economiei nationale, precum si de cuantumul anual al ajutorului de stat pe salariat angajat in aceste ramuri, astfel:    Tabel22  Ajutorul de stat identificat pentru transporturi si comunicatii. Valori anuale.       UM    1996    1997    1998    1999      1.  Ponderea ajutoarelor de stat acordate in:      1.1. Valoarea Adaugata Bruta realizata de transporturi si comunicatii      Total sector,  din care:     %    5.5    8.7    5.0    6.3        %    1.2    1.0    0.7    0.7        %    4.3    7.7    4.3    5.6      1.2. Total ajutor de stat identificat la nivelul economiei nationale      Total sector,  din care:     %    7.4    9.8    15.2    11.0        %  %    1.6  5.8    1.1  8.7    2.1  13.6    1.2  10.0      2. Cuantumul anual pe salariat angajat din:      Total sector,  in:     mii lei/pers. Euro/pers.      1094.9  283.4      4258.0  526.3      3643.6  364.8      7076.9  434.3        mii lei/pers.    1094.9    1723.9    949.4    1259.5      2.1. comunicatii,  in:       mii lei/pers. Euro/pers.      1221.6  316.2      2289.7  283.0      2212.0  221.4      3143.9  192.9            mii lei/pers.    1221.6    927.0    576.3    559.5      2.2. transporturi,  in:       mii lei/pers. Euro/pers.      1064.1  275.5      4783.8  591.3      4064.7  406.9      8411.0  516.2            mii lei/pers.    1064.1    1936.8    1059.1    1496.9        •  comunicatii       •  transporturi       •  comunicatii     •  transporturi       •  preturi curente       •  preturi comparabile 1996       •  preturi curente       •  preturi comparabile 1996       •  preturi curente       •  preturi comparabile 1996    Sursa:       •  	Pentru valoarea adaugata bruta realizata in transporturi si comunicatii au fost utilizate datele publicate de Institutul National de Statistica si Studii Economice, definitive pentru perioada 1996 - 1997, pentru perioada 1998 - 1999 au fost utilizate nivelurile estimate de specialisti din cadrul Oficiului Concurentei impreuna cu experti din cadrul Ministerului Dezvoltarii si Prognozei;     •  Pentru numarul mediu anual de salariati din transporturi si comunicatii au fost utilizate datele publicate de Institutul National de Statistica si Studii Economice.         234.  Si din tabelul de mai sus se pot observa diferentieri privind ajutoarele de stat acordate in cele doua sectoare in aplicarea regulilor pietei concurentiale.  ln cazul comunicatiilor ajutorul de stat a scazut in mod constant, astfel  incat  cuantumul  ajutorului  de  stat  pe  salariat  in  domeniul comunicatiilor  in  anul  1999  reprezinta  numai  559,5  mii  lei  preturi comparabile  1996/persoana  angajata,  fata de 1221,6 mii lei/persoana angajata in anul 1996, respectiv circa 193 Euro/persoana in anul 1999, fata de 316 Euro/persoana in anul 1996.     235.  ln ceea ce priveste ajutoarele de stat pentru ramura transporturi, acestea s-au concretizat in cresterea de la 1064 mii lei/persoana angajata in anul 1996 (275,5 Euro/persoana) la 1496.9 mii lei/persoana preturi comparabile 1996, in anul 1999 (516.2 Euro/persoana).     236.  Astfel, la nivelul anului 1999, nivelul ajutorului de stat acordat transporturilor si comunicatiilor apare relativ scazut  in comparatie  cu ajutoarele de stat acordate in industria extractiva (1216,3 Euro/persoana) si in agricultura (604.5 Euro/persoana), dar este superior nivelului ajutoarelor de stat acordate industriei prelucratoare (298,4 Euro/persoana), respectiv in ramura "servicii financiare" (87,3 Euro/persoana).  GRUPAREA AJUTOARELOR DE STAT IN FUNCTIE DE OBIECTIVUL PRINCIPAL     237.  Pentru transporturi si comunicatii au fost alocate ajutoarele de stat in perioada 1996 -  1999 in baza atat a unor obiective orizontale (cercetare-dezvoltare, privatizare, salvare-restructurare) cat si in baza unor obiective vizand dezvoltarea sectoriala.  ln plan regional (ajutor regional), in anul 1999 au fost alocate sume pentru dezvoltarea retelei de transport de calatori in comun.  Sintetic, structura ajutoarelor de stat in functie de obiectivul principal avut in vedere la adoptarea schemei de ajutor se prezinta astfel:    Tabel23  Ajutorul  de  stat  identificat  pentru  transporturi  si  comunicatii. Structura in functie de obiectivul principal si domenii beneficiare  - in procente -       1996    1997    1998    1999      Obiective orizontale:    4.04    5.23    0.04    0.50      Cercetare - dezvoltare (subsectorul comunicatii)    0.00    0.00    0.04    0.10      Alte obiective orizontale (inclusiv salvare - restructurare)    4.04    5.23    0.00    0.39      din care pentru:                0.09    0.00    0.00    0.00        3.95    5.23    0.00    0.39      Obiective sectoriale:  din care pentru:    95.96    94.77    99.96    99.07      21.77    11.29    13.75    11.15      74.19    83.48    86.20    87.92      49.41    54.49    50.57    49.68      1.75    1.46    4.10    2.60      9.52    15.81    9.41    10.26      13.51    11.72    22.13    25.37      Obiective regionale:    o.o    o.o    o.o    0.44      Zone pentru care au fost elaborate programe              nationale de dezvoltare regionala, altele decat zonele defavorizate (pentru transport in comun)          0.44      TOTAL  din care pentru:    100.0    100.0    100.0    100.0      21.86    11.29    13.80    11.25      78.14    88.71    86.20    88.75      64.89    61.42    58.66    55.98      2.24    7.53    4.75    2.93      12.18    17.82    10.91    11.56      20.68    13.23    25.67    29.53        •  comunicatii       •  transporturi       •  comunicatii     •  transporturi, din care pentru:     -  transport aerian     -  transport naval     -  transport feroviar     -  transport in comun         •  comunicatii     •  transporturi, din care pentru:     -  transport aerian     -  transport naval     -  transport feroviar     -  transport in comun      Obiective orizontale     238.  Ponderea obiectivelor orizontale dupa cum rezulta din tabelul ajutoarelor de stat acordate transporturilor si comunicatiilor, a fost relativ redusa in perioada analizata (circa 4% in 1996 si 5,2% in 1997, in anul 1999 reprezentand numai 0,5% din totalul ajutoarelor acordate sectorului).     239.  Furnizorii de ajutor de stat au fost Ministerul Transporturilor, Fondul Proprietatii de Stat, Ministerul Finantelor - Directia Administrarea Patrimoniului Statului.     240.  ln subsectorul  comunicatii,  s-au alocat sume pentru cercetare­ dezvoltare in anul 1998 si 1999 reprezentand 0,04 % respectiv  O, 1 O  % din totalul ajutorului de stat acordat transporturilor si comunicatiilor.     241.  Pentru  transporturi   au fost acordate ajutoare cu obiectiv orizontal astfel:       •  ajutoare ad-hoc in anii 1996 si 1997 reprezentand scoaterea de sub arest a unor nave apartinand flotei maritime comerciale;     •  acordarea cu titlu gratuit in anul 1999 a unor sume pentru dezvoltarea transportului in comun in Bucuresti si Timisoara.    Obiective sectoriale           242.  Acordarea de ajutoare de stat in baza unor obiective sectoriale constituie principalul suport al alocarii de sume in vederea dezvoltarii sectorului de comunicatii si transporturi. Ponderea obiectivelor sectoriale in totalul obiectivelor avute in vedere la acordarea de ajutoare de stat a reprezentat in cazul transporturilor si comunicatiilor peste 95 % din sumele alocate acestui sector.     243.  Ajutoarele pentru comunicatii vizand dezvoltarea sectoriala au variat de la circa 22 % in anul 1996 la 11% in anul 1999. ln functie de natura  lor ajutoarele  de stat acordate  subsectorului  comunicatii  sunt garantii de stat la creditele contractate de ROMTELECOM, furnizorul fiind Ministerul Finantelor.     244.  ln ceea ce priveste ajutorul de stat acordat subsectorului transporturi in baza unor obiective de dezvoltare sectoriala, acestea vizeaza in principal transportul aerian (circa 50% din total ajutoare de stat acordate transportului si comunicatiilor) dezvoltarea retelelor de transport in comun (variind de la 13,5 % in 1996 la 25,4 % in 1999 din total ajutoare pentru transporturi si comunicatii), transportul feroviar (circa 10% din total ajutoare    pentru acest domeniu) si in sfarsit circa 2  %  anual pentru transportul naval (in special transportul pe Dunare).     245.  Ajutorul de stat pentru  transport aerian  vizeaza in principal acordarea de sume pentru investitii destinate dezvoltarii si modernizarii unor aeroporturi internationale, aeroporturi teritoriale, precum si Companiei Nationale de Transporturi Aeriene TAROM SA. Sumele alocate ca ajutor de stat au reprezentat atat transferuri de la bugetul de stat pentru investitii, (altele decat finantarea infrastructurii), cheltuieli de capital, precum si rambursari de plati, dobanzi si comisioane.  Principalul furnizor a fost Ministerul Transporturilor.     246.  Dezvoltarea  retelelor  de  transport  in comun  a  presupus finantarea  retehnologizarii si  dezvoltarii  unor  societati  comerciale  de transport fluvial pe Dunare inclusiv in Delta pentru localnici si a marturilor de stricta necesitate pentru acestia, dar si pentru metroul bucurestean. Astfel de finantari s-au facut, de asemenea, prin Ministerul Transporturilor.  Totodata, a fost sustinut transportul urban in comun si de catre administratiile publice locale, prin subventionarea directa a biletelor de calatorie. ln acest din urma caz, sumele au fost incluse in cuantumul ajutoarelor de stat acordate domeniului transporturi, dar este inca necesara verificarea caracterului de ajutor de stat a sumelor alocate.  Astfel,  identificarea  existentei  unor  fluxuri  financiare,  care  au compensat pierderile inregistrate de unele companii locale de transport, ca urmare a impunerii unui nivel maximal de catre autoritatea locala pentru biletul  de  calatorie  conduce  la  concluzia  conform  careia  cuantumul ajutorului de stat identificat in acest caz a fost in realitate mai mic decat cel inregistrat efectiv.     247.  Principalii furnizori de ajutor de stat in cazul transportului in comun sunt: Ministerul Transporturilor (pentru societatile comerciale de transport fluvial si metroul bucurestean) si administratiile publice locale pentru subventionarea transportului urban de calatori. De asemenea, au fost alocate unele facilitati fiscale de catre Ministerul Finantelor - Directia de Colectare a Veniturilor Statului.     248.  Si in cazul  transportului feroviar,  principalul furnizor de ajutor de stat a fost Ministerul Transporturilor. Sumele identificate, altele decat cele  pentru  infrastructura,  au  fost  de  natura  cheltuielilor  de  capital, respectiv a rambursarilor de plati, dobanzi si comisioane sustinute financiar de catre Ministerul Transporturilor.  Mentinerea  la un nivel relativ constant  (circa  10%)  a ponderii ajutorului sectorial acordat pentru transport feroviar conduce la concluzia ca restructurarea acestui sector nu s-a realizat inca in totalitate.     249.  Ajutorul de stat acordat pentru  transport naval  consta in sprijinirea companiilor nationale ce au in administrare porturile dunarene si intretinerea la un standard corespunzator, a senalului navigabil pe Dunare si constau de regula in cheltuieli de capital pentru achizitii de utilaje necesare realizarii acestor obiective. O pondere mica revine companiilor maritime (port Constanta), respectiv sub 1,5  %  din total ajutor acordat transporturilor si comunicatiilor in anul 1999.  Principalul furnizor de ajutor de stat in acest caz este Ministerul Transporturilor.  Obiective regionale     250.  Pentru prima oara au fost identificate ca ajutoare avand obiectiv regional pentru anul 1999 alocarea unor sume privind transportul rutier de calatori.  Furnizorul ajutorului de stat in acest caz a fost Ministerul Finantelor - Directia Politici Bugetare de Dezvoltare Regionala  si Locala. Sumele alocate au reprezentat stingerea unor datorii catre bugetul Statului si s-au regasit la nivelul a 11 din cele 41 judete ale tarii. Acordarea ajutoarelor in acest caz nu a implicat statutul de zona defavorizata si ca atare sumele se regasesc in cadrul centralizatoarelor anuale la pozitia - "zone pentru care au fost elaborate programe nationale de dezvoltare regionala".    GRUPAREA IN FUNCTIE DE NATURA AJUTORULUI DE STAT     251.  Principalele instrumente financiare utilizate in acordarea de ajutoare de stat pentru transporturi si comunicatii, in perioada 1996 - 1999, au fost:      •  acordarea de garantii de stat pentru credite externe;     •  acordarea de subventii, alocatii, prima, dobanda subventionata, alte sume nerambursabile;     •  participarea cu capital a statului la procesul de retehnologizare sau de realizare de investitii noi.        252.  Structura in functie de natura ajutorului de stat identificat pentru transporturi si comunicatii se prezinta sintetic astfel:    Tabel 24  Ajutorul  de  stat  identificat  pentru  transporturi  si  comunicatii. Structura in functie de natura ajutorului, in Romania si Uniunea Europeana.  - in procente -       1996    1997    1998    1999      A1  -   subventii, alocatii, prime, dobanda subventionata, alte sume nerambursabile     17.8    15.2    48.8    51.1      A2  -   scutiri si reduceri la plata obligatiilor fiscale (taxe vamale)     O.O    O.O    O.O    0.01      81  -   participarea cu capital a statului     4.0    24.7    22.1    15.2      C2  -   total scutiri si reduceri la plata majorarilor de intarziere si a penalitatilor   aferente      O.O      0.1      0.6      1.5      D1  -   acordarea de garantii de stat: pentru credite externe     78.2    60.0    28.5    32.2      TOTAL    100    100    100    100          253.  Dupa cum rezulta din tabelul de mai sus in perioada 1996 - 1999 a scazut ponderea ajutoarelor de stat de natura renuntarii la venituri, in favoarea cresterii ponderii alocarii cheltuielilor bugetare propriu-zise.  Conform  practicii  europene  acest  aspect  constituie  o  tendinta sanatoasa in acordarea de ajutoare de stat, permitand un control mai strict al cheltuirii fondurilor publice, pe de o parte, si a realizarii tintei propuse, pe de alta parte.     254.  Dinamica ajutoarelor de stat in functie de natura acestora, respectiv a instrumentelor financiare utilizate, se prezinta astfel:    Tabel 25  Ajutorul de stat pentru transporturi si comunicatii. Sume anuale si dinamica in functie de natura ajutorului.       UM    1996    1997    1998    1999      1. Cheltuieli bugetare (A1+B1)          mici.lei    118.3    784.5    1135.7    1750.7      mii.Euro  %    30.6  100    97.0  316.6    113.7  371.2    107.4  350.8      mici.lei  %    118.3  100    317.6  268.5    295.9  250.1    311.6  263.4      2. Renuntare la venituri (A2+C1+C2+D1)          mici.lei    423.7    1182.7    467.5    899.7      mii.Euro  %    109.7  100    146.2  133.3    46.8  42.7    55.2  50.3      mld. lei  %    423.7  100    478.8  113.0    121.8  28.7    160.1  37.8      din care:  2.1. prin sistemul fiscal si al asigurarilor sociale (A2+C2)        mici.lei    o    1.3    9.9    39.1      mii.Euro  mici.lei    o  o    0.2  0.5    1.0  2.6    2.4  7.0        •  preturi curente     •  preturi comparabile 1996       •  preturi curente     •  preturi comparabile 1996       •  preturi curente     •  preturi comparabile 1996    Sursa:      •  	Pentru calculul sumelor in preturi comparabile 1996 s-a utilizat deflatorul PIB publicat de Institutul National de Statistica si Studii Economice (1998 -  date semidefinitive; 1999 - date provizorii);     •  Evaluarea in Euro s-a facut tinand seama de cursul de schimb mediu anual al leului in raport cu Euro (ECU pana in decembrie 1998) comunicat de Banca Nationala a Romaniei.          255.  Desi renuntarea la venituri scade in anul 1999 la circa 38 % din nivelul existent in anul 1996, tendinta de crestere a renuntarii la venituri prin intermediul sistemului fiscal si al asigurarilor sociale, constituie un semnal de atentionare, aceasta practica fiind considerata de catre expertii Comisiei Europene ca ineficienta din punct de vedere economic si cu efect concurential negativ.    PARTEA  aV-a  Ajutoarele de stat pentru servicii financiare in perioada 1996 - 1999  CONSIDERATII PRIVIND AJUTOARELE DE STAT PENTRU SECTORUL SERVICII FINANCIARE     256.  Existenta si dezvoltarea unui sector puternic si competitiv in domeniul serviciilor financiare constituie o conditie esentiala a dezvoltarii pietei concurentiale in Remania.     257.  ln acest sens, interventia statului prin masuri de sprijin pentru sectorul "servicii financiare" poate distorsiona substantial conditiile de piata, fapt  pentru  care  in  practica  europeana  sunt  instituite  masuri  de supraveghere in mod constant si continuu.     258.  Comisia Europeana monitorizeaza strict toate operatiunile de restructurare a sectorului financiar-bancar si de asigurari, care implica, de regula, sprijin din partea statelor membre ale Uniunii Europene.     259.  ln perioada analizata au fost mai putin sprijinite alte segmente ale sectorului "servicii financiare" decat sistemul bancar, respectiv nu s-au acordat ajutoare de stat pentru societatile comerciale avand ca obiect activitati de asigurare si reasigurare.     260.  Sumele identificate ca ajutor de stat si acordate  sistemului bancar in perioada 1996 - 1999 sunt urmatoarele:  Tabel 26  Ajutorul de stat identificat pentru servicii financiare. Sume anuale.       UM    1996    1997    1998    1999      Total sume,  in:       -mici.lei  -mii.Euro      156.8  40.6      8184.8  1011.6      121.9  12.2      98.0  6.0            mici.lei    156.8    3313.7    31.8    17.4      Dinamica ajutoarelor de                stat,  inregistrate in:                   %    100.0    2491.6    30.1    14.8        %    100.0    2113.3    20.3    11.1        •  preturi curente       •  preturi comparabile 1996       •  mii. Euro preturi curente       •  mici.lei preturi comparabile 1996    Sursa:      •  Pentru calculul sumelor in preturi comparabile 1996 s-a utilizat deflatorul PIB publicat de Institutul National de Statistica si Studii Economice (1998 - date semidefinitive; 1999 - date provizorii);     •  Evaluarea in Euro s-a facut tinand seama de cursul de schimb mediu anual al leului in raport cu Euro (ECU pana in decembrie 1998) comunicat de Banca Nationala a Romaniei.        261.  ln anul 1997 sistemul bancar a primit un sprijin masiv din partea statului roman (circa 8185 miliarde lei, respectiv peste 1 miliard Euro), scopul principal declarat fiind salvarea bancilor comerciale BANCOREX si Banca Agricola. Pentru cele doua banei s-au alocat: 4500 miliarde lei pentru  BANCOREX  S.A.,  respectiv 3374.5 miliarde lei pentru Banca Agricola.     262.  Acest efort al statului a reprezentat 3.2% din Produsul Intern Brut realizat in Remania in anul 1997 si a depasit practic Valoarea Adaugata Bruta realizata in sectorul financiar-bancar cu peste 90%.     263.  BANCOREX S.A. a fost preluata in 1998 de catre Banca Comerciala Romana, iar Banca Agricola se afla in prezent intr-un proces avansat de privatizare.     264.  Tinand seama de faptul ca informatiile de care dispunem nu sunt complete in ceea ce priveste sprijinul acordat de statul roman bancilor comerciale, inclusiv prin intermediul Bancii Nationale a Romaniei, nu putem face aprecieri privind dimensiunea reala a acestuia.  Totusi, mentionam ca ponderea ajutorului de stat pentru sectorul servicii financiare in total ajutor de stat identificat la nivelul economiei nationale este relativ redusa (2.1% in 1996, 1.2% in 1998 si 0.4% in 1999), exceptie constituind numai anul 1997 (peste 41% din totalul ajutorului de stat a fost alocat sectorului bancar).  ln cadrul Uniunii Europeane, ajutorul de stat pentru sectorul "servicii financiare" s-a situat in medie, anual, la 3.5% din totalul ajutoarelor de stat alocate de statele membre in perioada 1996 -1999.    Tabel27  Ajutorul de stat identificat pentru servicii financiare. Valori anuale.       UM    1996    1997    1998    1999      1. Ponderea ajutoarelor de stat acordate sectorului servicii financiare  in:       servicii financiare    %    4.8    190.4    2.2    1.3      economiei nationale    %      2.1      41.0      1.2      0.4      2. Cuantumul anual pe salariat angajat in sectorul servicii financiare,  in:           mii lei/pers Euro/pers.    2272.5  558.4    110605.4  13670.3    1603.9  160.6    1422.4  87.3      mii lei/pers    2272.5    44779.5    417.9    253.1        •  valoarea adaugata bruta realizata  de  sectorul       •  total ajutor de stat identificat  la  nivelul       •  preturi curente     •  preturi comparabile 1996    Sursa:      •  	Pentru valoarea adaugata bruta realizata de sectorul "servicii financiare" au fost utilizate datele publicate de Institutul National de Statistica si Studii Economice, definitive pentru perioada 1996 - 1997, pentru perioada 1998 - 1999 au fost utilizate nivelurile estimate de specialisti din cadrul Oficiului Concurentei impreuna cu experti din cadrul Ministerului Dezvoltarii si Prognozei;     •  Pentru numarul mediu anual de salariati din sectorul "servicii financiare" au fost utilizate datele publicate de Institutul National de Statistica si Studii Economice.          265.  ln ceea ce priveste cuantumul anual pe salariat angajat in sectorul "servicii financiare", tendinta inregistrata (cu exceptia varfului din anul 1997) este de reducere continua a sumelor, astfel ca, daca la nivelul anului 1996 acestea reprezentau echivalentul a 558.4 Euro/salariat, in anul 1999 acestea s-au situat la nivel de 87.3 Euro/persoana  angajata in sectorul "servicii financiare".  Cuantumul anual pe salariat angajat in sectorul "servicii financiare" in anul 1999 s-a situat la circa 29% din cuantumul alocat pe un salariat din industria prelucratoare, la circa 14% din cuantumul ajutorului alocat pe un salariat din agricultura, la circa 7.2% din cuantumul ajutorului alocat pe un salariat din industria extractiva, dar reprezinta circa 20% din cuantumul ajutorului alocat pe un salariat din transporturi si comunicatii.    INSTRUMENTE FINANCIARE UTILIZATE       266.  Structura ajutorului de stat in functie de natura ajutorului acordat sectorului "servicii financiare", se prezinta astfel:  Tabel 28  Ajutorul de stat identificat pentru servicii financiare. Structura in functie de natura ajutorului.  - in procente -       1996    1997    1998    1999      A1  - subventii, alocatii, prime, dobanda subventionata, alte sume nerambursabile     o.o    o.o    o.o    3.0      A2  - scutiri si reduceri la plata obligatiilor fiscale     o.o    o.o    o.o    0.1      B1  - participarea cu capital a statului si conversia datoriilor, din care:     o.o    96.5    o.o    0.1      O.O  O.O    96.5  O.O    O.O  O.O    O.O  0.1      C2  - amanari si/sau reesalonari ale obligatiilor   bugetare, scutiri si reduceri la plata majorarilor de intarziere si a penalitatilor aferente    o.o    o.o    41.4    9.5      D1  - acordarea de garantii de stat credite externe     100.0    3.5    58.6    87.3      TOTAL    100.0    100.0    100.0    100.0        •  participarea cu capital a statului     •  conversia datoriilor         267.  Din datele de mai sus rezulta ca  principalul  instrument financiar utilizat pentru sprijinirea bancilor comerciale  de catre statul roman ii constituie  acordarea de garantii de stat la creditele externe  contractate de bancile romanesti.     268.  Dificultatile cu care s-a confruntat sistemul bancar romanesc in perioada 1997 - 1998 se reflecta si in utilizarea unor instrumente specifice de sprijin financiar pentru sectorul bancar cum sunt: conversia datoriilor si participarea  cu capital a statului, dar si -  in special in anul 1998 - acordarea de facilitati la plata obligatiilor fiscale in special prin reduceri, scutiri, reesalonari la plata majorarilor de intarziere si penalitatilor aferente unor datorii catre bugetul statului.  De acordarea unor facilitati la plata obligatiilor fiscale au beneficiat si agenti economici cu activitate de asigurari si reasigurari, precum si agenti  economici implicati in activitati auxiliare ale institutiilor financiare si de asigurari.     269.  Din punct de vedere a sumelor efectiv alocate anual si a dinamicii acestora grupate in functie de natura ajutorului -  cheltuiala bugetara sau renuntare la venituri in favoarea unor banei comerciale - in perioada 1996 -1999, situatia se prezinta astfel:  Tabel 29  Ajutorul de stat pentru servicii financiare. Sume anuale si dinamica in functie de natura ajutorului.       UM    1996    1997    1998    1999      1. Cheltuieli bugetare (A1+81)        mici.lei  mii.Euro    O.O  O.O    7874.5  973.3    O.O  O.O    3.0  0.2        mici.lei    O.O    3188.1    O.O    0.5      2. Renuntare la venituri (A2+C1+C2+D1)        mici.lei mii.Euro  %    156.8  40.6  100.0    310.3  38.4  94.5    121.9  12.2  30.1    95.0  5.8  14.4        mld. lei  %    156.8  100.0    125.6  80.1    31.8  20.3    16.9  10.8      din care:  2.1. prin sistemul fiscal si al asigurarilor sociale (A2+C2)        mici.lei    O.O    O.O    50.5    9.4      mii.Euro    O.O    O.O    5.1    0.6        mici.lei    O.O    O.O    13.2    1.7        •  preturi curente       •  preturi comparabile 1996       •  preturi curente       •  preturi comparabile 1996       •  preturi curente       •  preturi comparabile 1996    Sursa:     •  	Pentru calculul sumelor in preturi comparabile 1996 s-a utilizat deflatorul PIB publicat de Institutul National de Statistica si Studii Economice (1998 -  date semidefinitive; 1999 - date provizorii);     •  Evaluarea in Euro s-a facut tinand seama de cursul de schimb mediu anual al leului in raport cu Euro (ECU pana in decembrie 1998) comunicat de Banca Nationala a Romaniei.    PARTEA a VI-a  Ajutoarele de stat pentru alte domenii in perioada 1996 - 1999         270.  Conform metodologiei in vigoare privind elaborarea Raportului anual si a modului de structurare a informatiei in cadrul centralizatoarelor anuale  a  ajutoarelor  de  stat  identificate  la  nivel  national,  nu  sunt individualizate in mod expres unele domenii ale economiei nationale.  Astfel, sunt tratate global ajutoarele de stat acordate unor agenti economici ce opereaza in sectoarele:      •  productia si distributia de energie electrica si termica;     •  constructii civile (inclusiv intretinerea si exploatarea de drumuri si poduri);     •  turism;     •  sanatate;     •  invatamant;     •  cultura si mass-media etc.  De asemenea, nu sunt abordate in mod distinct (eventual in cadrul ajutoarelor  regionale)  ajutoarele  de stat  acordate  activitatilor  ce se desfasoara in zonele libere, parcuri industriale etc, definite ca atare prin acte normative speciale.        271.  Fiecare dintre aceste domenii au un specific aparte, atat in ceea ce priveste productia propriu-zisa, cat si, mai ales, in ceea ce priveste piata concurentiala in cadrul careia se realizeaza si comercializeaza activitatile respective.     272.  Pentru a avea o imagine cat mai completa asupra pietelor afectate de interventia statului prin acordarea de ajutoare de stat, se impune abordarea unora din aceste segmente ale pietei nationale, mai ales in ceea ce priveste gradul de identificare a ajutoarelor de stat acordate in perioada 1996 - 1999.     273.  Astfel, in cadrul ajutoarelor de stat identificate, se regasesc agenti  economici  beneficiari  ce  actioneaza  in  cadrul  unor  piete concurentiale, grupate sub titlul generic "alte domenii", printre care o pondere importanta o detin:       •  domenii reglementate de stat cum sunt producerea si distributia de energie electrica si termica;     •  executarea  de  servicii  publice  de  interes  general  cum  sunt: executarea de lucrari de intretinere si exploatare a drumurilor si podurilor, altele decat cele de natura investitiilor in infrastructura;       •  activitati ce pot genera disfunctionalitati pe pietele concurentiale, cum sunt cele executate intr-un regim preferential in cadrul "zonelor libere" sau "parcurilor industriale".         274.  Sintetic, sumele identificate ca ajutor de stat pentru "alte domenii" in perioada 1996 - 1999 sunt:  Tabel 30  Ajutorul de stat identificat pentru "alte domenii". Sume anuale.       UM    1996    1997    1998    1999      Total sume acordate        -mici.lei  -mii.Euro    558.6  144.6    1843.9  227.9    2738.0  274.1    7664.4  470.4        mici.lei    558.6    746.5    713.4    1364.0      din care:  1.  total sume pentru energie electrica si termica         -mici.lei  -% in total  -mii.Euro    507.9    1291.6    1410.5    2994.5        90.9    70.0    51.5    39.1        131.5    159.6    141.2    183.8        mici.lei    507.9    522.9    367.5    532.9      2.  total sume pentru intretinere si exploatare drumuri si poduri         -mici.lei  -% in total  -mii.Euro    10.0    175.2    308.9    717.8        1.8    9.5    11.3    9.4        2.6    21.7    30.9    44.1        mici.lei    10.0    70.9    80.5    127.7      3.  total sume pentru agenti economici care opereaza in "zonele libere"         -mici.lei  -% in total  -mii.Euro    O.O    0.5    O.O    7.5        O.O    0.03    O.O    0.1        O.O    0.1    O.O    0.5        mici.lei    O.O    0.2    O.O    1.3      Dinamica ajutoarelor de stat pentru "alte domenii"        %    100.0    157.6    189.5    325.3        %    100.0    133.6    127.7    244.2      Dinamica ajutoarelor de stat pentru enerir;,ie electrica si termica        %    100.0    121.4    107.4    139.8        %    100.0    103.0    72.4    104.9        •  preturi curente       •  preturi comparabile 1996       •  preturi curente       •  preturi comparabile 1996       •  preturi curente       •  preturi comparabile 1996       •  preturi curente       •  preturi comparabile 1996       •  Euro preturi curente       •  lei preturi comparabile 1996       •  Euro preturi curente       •  lei preturi comparabile 1996    Sursa:     •  Pentru calculul sumelor in preturi comparabile 1996 s-a utilizat deflatorul PIB publicat de Institutul National de Statistica si Studii Economice (1998 - date semidefinitive; 1999 - date provizorii);     •  Evaluarea in Euro s-a facut tinand seama de cursul de schimb mediu anual al leului in raport cu Euro (ECU pana in decembrie 1998) comunicat de Banca Nationala a Romaniei.         275.  Din analiza tabelului de mai sus rezulta ca din totalul sumelor inregistrate pentru "alte domenii", ajutoarele de stat acordate in vederea dezvoltarii sectorului energetic national, detin ponderea principala (de la circa 91 % in anul 1996 la 39 % in anul 1999).  De asemenea,  ajutoarele de stat acordate pentru intretinerea si exploatarea de drumuri si poduri detin o pondere relativ constanta de 9 - 11 %  in perioada 1997 - 1999.     276.  Acordarea de ajutoare de stat  in cadrul unor "zone libere" sau "parcuri industriale",  care constituie  o preocupare constanta  in cadrul politicilor concurentiale europene, sunt fie extrem de reduse (cazul zonelor libere), fie nu au fost acordate (cazul parcurilor industriale). Ca atare, consideram ca aceasta nu poate constitui o problema in procesul de realizare a acquis-ului comunitar in domeniul concurentei,  nici pentru perioadele trecute si nici pentru prezent.     277.  ln ceea ce priveste ajutoarele de stat acordate sectorului energetic acestea se regasesc pe obiectiv sectorial, iar din punct de vedere al naturii, structura este urmatoarea:    Tabel 31  Ajutorul de stat pentru sectorul energetic. Sume anuale, structura si dinamica in functie de natura ajutorului.       UM    1996    1997    1998    1999      A1  - subventii, alocatii, prime, dobanda subventionata, alte sume nerambursabile       •pondere in "sector energetic"    mici.lei  %    O.O  O.O    2.0  0.2    176.0  12.5    665.5  22.2      B1  - participarea cu capital a statului si conversia datoriilor         mici.lei    288.0    880.9    742.6    1341.6      •pondere in "sector energetic"    %    56.7    68.2    52.6    44.8      Total cheltuieli bugetare pentru sectorul energetic (A1+B1)        mici.lei  mii.Euro  %    288.0  74.6  100.0    882.9  109.1  146.4    918.6  92.0  123.3    2007.1  123.2  165.2        mici.lei  %    288.0  100.0    357.4  124.1    239.3  83.1    357.2  124.0      C2  - scutiri si reduceri la plata majorarilor de intarziere si a penalitatilor aferente       •pondere in "sector energetic"    mici.lei  %    O.O  O.O    3.3  0.3    29.5  2.1    81.4  2.7      D1  - acordarea de garantii de stat         mici.lei    219.9    405.4    462.4    906.0      •pondere in "sector energetic"    %    43.3    31.4    32.8    30.3      2. Renuntare la venituri in favoarea sectorului energetic (C2+D1)        mici.lei  mii.Euro  %    219.9  56.9  100.0    408.7  50.5  88.7    491.9  49.2  86.5    987.4  60.6  106.4        mld. lei  %    219.9  100.0    165.5  75.2    128.2  58.3    175.7  79.9        •  preturi curente       •  preturi curente       •  preturi curente       •  preturi comparabile 1996       •  preturi curente       •  preturi curente       •  preturi curente       •  preturi comparabile 1996    Sursa:     •  	Pentru calculul sumelor in preturi comparabile 1996 s-a utilizat deflatorul PIB publicat de Institutul National de Statistica si Studii Economice (1998 -  date semidefinitive; 1999 - date provizorii);     •  Evaluarea in Euro s-a facut tinand seama de cursul de schimb mediu anual al leului in raport cu Euro (ECU pana in decembrie 1998) comunicat de Banca Nationala a Romaniei.         278.  Mentinerea  relativ  constanta  a  ajutorului  de  stat  acordat sectorului energetic din Remania (sumele alocate in anul 1999 au crescut in termeni comparabili cu circa  5% fata de cele alocate in anul 1996) are drept cauza principala dificultatile cu care se confrunta acest sector de activitate in plin proces de reforma atat din punct de vedere tehnic, cat si administrativ.  Punerea  in  functiune  a  Unitatii  nr.1  -  Cernavoda  si continuarea  lucrarilor la Unitatea nr.2, avand ca efect producerea  de energie nuclear-electrica, pe de o parte, si procesul de restructurare a sistemului energetic national bazat pe hidro si termocentrale, pe de alta parte, au impus interventia statului in sustinerea acestui proces.     279.  Totodata,  pregatirea  procesului  de  transformare  a  Regiei Autonome Renel in companii nationale si promovarea  concurentei in domeniu, a presupus costuri materiale si sociale sensibile.     280.  Din punct de vedere a politicilor privind ajutorul de stat acordat sectorului energetic, acesta a avut ca suport - de regula - atat programe nationale de dezvoltare sectoriala, cat si programe proprii de restructurare si retehnologizare a agentilor economici beneficiari.     281.  ln anul 1999 instrumentele financiare utilizate pentru alocarea de ajutoare in sectorul energetic au constat in principal din cheltuieli bugetare (subventii si alocatii 22,2%, participarea cu capital a statului 44,8%), din garantii de stat la creditele externe contractate de agentii economici ce opereaza in sectorul energetic (30,3%) si numai in mica masura (2,7%), din facilitati fiscale de natura scutirilor sau reducerilor la plata majorarilor de intarziere.  Aceasta structura a instrumentelor financiare utilizate reflecta o politica coerenta privind dezvoltarea sectoriala, fara a induce  perturbatii intr-un mediu concurential normal.    PARTEA  aVII-a  Ajutorul de stat national global din Romania in perioada 1996 - 1999  NIVELUL SI STRUCTURA AJUTORULUI NATIONAL GLOBAL. CARACTERIZARE GENERALA       282.  ln perioada 1996 - 1999, Remania a traversat o perioada de importante modificari structurale, reflectata si de evolutia descendenta a unor  indicatori  macroeconomici,  cum  sunt  Produsul  Intern  Brut  sau productia industriala.  Astfel, s-a inregistrat o reducere a produsului intern brut care a scazut in aceasta perioada in mod constant, in termeni reali, acesta situandu-se in anul 1999 la circa 85% din nivelul anului 1996 (94% in 1997,  respectiv 88% in 1998).  ln aceeasi perioada productia industriala a scazut cu circa 15 puncte procentuale,  in  special  pe  seama  declinului  inregistrat  de  industria prelucratoare, iar in cadrul acesteia pe seama:      •  	industriei metalurgice (productia anului 1999 reprezinta sub 70% din productia anului 1996);     •  	industriei de masini si echipamente (productia anului 1999 reprezinta sub 65% din productia anului 1996);     •  	industriei de echipamente, aparate de radio, televiziune si comunicatii (productia anului 1999, reprezinta circa 55% din productia anului 1996);     •  	industriei  mijloacelor  de  transport  rutier  (productia  anului  1999 reprezinta circa 60% din productia anului 1996).        283.  Aceste evolutii, si-au pus amprenta si in ceea ce priveste modul de constituire  a bugetelor  anuale de stat, in sensul reducerii atat a veniturilor  bugetare,  cat  si  a  cheltuielilor  bugetare.  De  asemenea, necesitatea privind asigurarea unui anumit nivel al deficitului bugetar a determinat restrictii bugetare semnificative.  Astfel, in termeni reali, veniturile bugetare au scazut in anii 1997 si 1998 la circa 93% din veniturile anului 1996, iar in anul 1999 acestea s-au situat la numai 83.5% fata de aceeasi perioada.  Aceeasi  tendinta  s-a inregistrat  sI m ceea  ce priveste evolutia cheltuielilor bugetare, respectiv acestea s-au situat la circa 88.8% in anii 1997 si 1998 si la 76.8% in anul 1999 din nivelul cheltuielilor bugetare efectuate in anul 1996.  ln mod corespunzator, deficitul bugetar a scazut, in termeni reali, in mod continuu, astfel incat, in anul 1999 acesta se situa la 41,2% din deficitul bugetar inregistrat in anul 1996.     284.  ln aceste conditii masurile de ajutor de stat au inregistrat in perioada 1996 - 1999 un trend descrescator cu fluctuatii determinate de unii factori conjuncturali.     285.  Nivelul si evolutia ajutorului de stat national global in perioada 1996 - 1999 se prezinta astfel:    Tabel32  Ajutorul de stat global identificat la nivel national. Sume anuale.                 EUR      UM    1996    1997    1998    1999    15  (1996-                1998)      Ajutor de stat national global,  exprimat in:         - mici.lei    7318    19962    10159    23368          - mii.Euro    1894    2467    1017    1434    93127        mici.lei    7318    8082    2647    4159        1996      Dinamica ajutorului de stat national global  inregistrat in:         %      100.0      130.2      53.7      75.7        comparabile 1996    %    100.0    110.4    36.2    56.8      Pondere in:      guvernamentale      %      6.7      7.9      2.8      4.5      1.12      %    7.2    8.6    3.1    5.0        %    21.0    26.1    8.6    15.7    2.35        •  preturi curente       •  preturi comparabile       •  mii. Euro preturi curente       •  mici.lei preturi       •  Produsul intern brut  (PIB)      •  Valoarea adaugata bruta  (VAB)      •  Cheltuieli    Sursa:     •  Pentru calculul sumelor in preturi comparabile 1996 s-a utilizat deflatorul PIB publicat de Institutul National de Statistica si Studii Economice (1998 - date semidefinitive; 1999 - date provizorii);     •  Evaluarea in Euro s-a facut tinand seama de cursul de schimb mediu anual al leului in raport cu Euro (ECU pana in decembrie 1998) comunicat de Banca Nationala a Romaniei.     •  	lnformatia referitoare la EUR 15 a fost preluata din al Vlll-lea Raport privind ajutorul de stat  in Uniunea Europeana si exprima nivelul mediu anual in perioada 1996 - 1998       286.  Ajutorul de stat national global a crescut semnificativ  in anul 1997  fata de anul precedent (cu 30.2% exprimat in Euro si cu 10.4% exprimat in preturi comparabile) ca urmare in special a infuziei de capital facuta de statul roman catre sistemul bancar. Acesta a reprezentat peste 40% din totalul ajutoarelor de stat acordate (8185 miliarde lei ajutoarele de stat pentru sistemul bancar, fata de 19962 miliarde lei ajutor national global la nivelul anului 1997).  ln anul 1998,  efortul statului s-a redus considerabil situandu-se la circa 36% din ajutorul national global acordat in anul 1996 si la circa 33% fata de sumele acordate ca ajutoare de stat in anul precedent, in acest an   resimtindu-se si efectele efortului financiar facut in ultima perioada a anului precedent.  Anul 1999  inregistreaza  un usor reviriment  fata de anul 1998, cuantumul ajutoarelor de stat acordate fiind superior, dar situandu-se - in termeni comparabili - la numai circa 57% din ajutorul de stat acordat in anul 1996.      287.  Desi ajutorul de stat national global a scazut in termeni reali in  perioada 1996 - 1999, totusi ponderea acestuia in produsul intern brut, in valoarea adaugata si in cheltuielile guvernamentale s-a mentinut la un nivel ridicat.  Astfel, ponderea in anul 1999, in  produsul intern brut a ajutorului national  global  a  fost  de  4.5%,  iar  la  nivelul  cheltuielilor guvernamentale s-a situat la 15.7%.   Nivelul inregistrat, in medie, in perioada 1996 -  1998, de catre  Statele membre ale Uniunii Europene,  privind ponderea ajutorului de stat national global  in produsul intern brut a fost de circa 1.1 %,  in timp ce ponderea in cheltuielile guvernamentale s-a situat la numai 2.3%.     ANALIZA PRINCIPALELOR CORELATII INTRE AJUTORUL DE STAT NATIONAL GLOBAL SI  BUGETUL DE STAT CONSOLIDAT       288.  ln analiza corelatiilor dintre ajutorul de stat national global si bugetul de stat consolidat (format din bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale si bugetele locale) s-a tinut seama de urmatoarele aspecte:     •  veniturile bugetare anuale sunt afectate, in sensul reducerii  lor, de acordarea de ajutoare de stat de natura renuntarii statului la unele venituri in favoarea unor agenti economici,      •  nivelul cheltuielilor bugetare este amplificat  de includerea la capitolele de cheltuieli ale bugetelor nationale a ajutoarelor de stat ce se constituie din sume acordate efectiv unor agenti economici.        289.  ln consecinta, analiza ajutorului national global are in vedere impactul acestuia asupra deficitului bugetar, dar -  in mod distinct -  si impactul fiecarui instrument financiar utilizat, in functie de natura sa, fie asupra veniturilor bugetare, fie asupra cheltuielilor cuprinse in buget.     290.  Sintetic, structura in functie de natura ajutorului de stat national global in corelatie cu bugetul de stat consolidat, in perioada 1996 -1999, se prezinta astfel:    Tabel33  Ajutorul de stat national global. Structura in functie de natura ajutorului si corelatia cu bugetul de stat consolidat.     Specificatie    1996    1997    1998    1999      BUGETUL DE STAT CONSOLIDAT-  miliarde lei preturi curente       Venituri    29282    67467    104002    135972      Cheltuieli    34784    76489    117538    148562      Deficit    5503    9022    13536    12591      AJUTOR DE STAT-  miliarde lei preturi curente       Total,  din care de natura:     7318    19962    10159    23368        2432    6423    5104    13513          4      17      1356      2833        30    1023    81    201          5      684      1376      6454        2393    4699    2291    4025        4886    13539    5055    9855          3625      3569      3472      6420          1261      9970      1583      3435          133.0      221.3      75.1      185.6          8.3      9.5      4.9      9.9          14.0      17.7      4.3      6.6        ♦  Renuntarii la venituri,  din care:        •  Scutiri si reduceri la plata obligatiilor fiscale       •  Dobanda aferenta creditelor bugetare       •  Scutiri si reduceri la plata majorarilor de intarziere si a penalitatilor aferente       •  Acordarea de garantii de stat       ♦  Cheltuielii bugetare,  din care:        •  Subventii, alocatii, prime, dobanda subventionata, alte sume nerambursabile       •  	Participarea cu capital a statului, conversia datoriilor       ►  Raportul dintre ajutorul de stat si deficitul bugetar*         - %-        ►  Scaderea veniturilor bugetare pe seama ajutorului de stat**    - % -        ►  Cresterea cheltuielilor bugetare pe seama ajutorului de stat***   - % -     *)  Total ajutor de stal/deficit bugetar  **) Ajutor de natura renuntarii la venituri/venituri bugetare  ***) Ajutor de natura cheltuielilor bugetare/cheltuieli bugetare     291.  Dupa cum rezulta din tabelul prezentat mai sus, de regula, acordarea de ajutoare de stat a depasit semnificativ nivelul deficitului bugetar (cu 33% in anul 1996, mai mult de dublu in anul 1997 si cu peste 85%, in anul 1999), exceptie constituind anul 1998 cand ajutorul national global s-a situat la 75% din deficitul bugetar.  Cu alte cuvinte, daca statul nu ar fi intervenit in economie prin masuri de natura ajutorului de stat, in anii 1996, 1997 si 1999 s-ar fi inregistrat excedent bugetar, iar in anul 1998 deficitul ar fi fost doar 25% din cel efectiv inregistrat.     292.  Aceasta situatie se datoreaza pe de o parte inregistrarii unui nivel relativ scazut al veniturilor bugetare ca urmare a renuntarii din partea statului la unele venituri cuvenite, iar pe de alta parte, nivelului relativ ridicat al cheltuielii bugetare ca urmare a alocarii unor sume sub forma de ajutoare de stat.  Astfel, in anul 1999, veniturile bugetare ar fi fost cu circa 10% mai mari in situatia colectarii de catre stat a tuturor sumelor cuvenite si deci a neacordarii unor facilitati agentilor economici, iar cheltuielile bugetare ar fi fost mai mici cu 6.6% daca nu ar fi fost alocate sume de la buget ca ajutor de stat.     293.  ln  ceea  ce  priveste  tendinta  inregistrata  de  cele  doua componente  ale ajutorului  national global (fie de natura renuntarii la venituri,  fie  de  natura  cheltuelii  bugetare  propriu-zise),  acestea inregistreaza un trend diferit.  Astfel, ponderea ajutoarelor de stat de natura cheltuielilor bugetare in total cheltuieli bugetare inregistreaza o tendinta semnificativa de scadere, de la 14% in 1996 si 17.7% in 1997, la 4.3% in 1998, respectiv 6.6% in 1999.  Totodata,  in aceeasi perioada,  se inregistreaza  o tendinta  de crestere a ponderii ajutoarelor de stat de natura renuntarii la venituri in totalul veniturilor bugetare, astfel incat aceasta creste de la 8.3% in 1996 la 9.9% in 1999.     294.  ln practica europeana, se considera ca modificarea structurii ajutorului de stat in favoarea renuntarii la venituri din partea statului (in special prin sistemul fiscal), conduce la accentuarea efectelor negative asupra mediului concurential, rezultate din acordarea de ajutoare de stat. Aceste ajutoare sunt mult mai greu de controlat in derulare, iar din punct de vedere al efectelor economice pe piata, de foarte multe ori, conduc la evaziune fiscala si nu la realizarea obiectivelor - tinta avuta in vedere la acordare.     295.  Modul de alocare a ajutorului de stat national global in functie de sursa de finantare se prezinta astfel:  Tabel34  Ajutorul de stat national global in functie de sursa de finantare  - in miliarde lei -     Specificatie    1996    1997    1998    1999      Ajutor de stat national global acordat prin:      prin sistemul fiscal    7318    19390.6    9755.2    20982.0      2432.3    6045.4    4915.0    11701.0      8.7    323.9    2543.9    7479.8      4885.7    13345.2    4840.2    9281.0      2. Bugetul asugurarilor sociale:      377.6    186.9    1735.1        377.6    186.9    1735.1        prin sistemul fiscal        194.0      217.3      650.9      0.3    2.6    77.1      0.3    1.6    72.3      193.7    214.7    573.8      TOTAL  prin sistemul fiscal si de asigurari sociale    7318    19962.2    10159.4    23368.0      2432.3    6423.3    5104.0    13513.2      8.7    701.0    2732.4    9287.2      4885.7    13538.9    5054.9    9854.8        1.  Bugetul de stat     •  	renuntare la venituri din care:     •  cheltuieli buQetare         •  renuntare la venituri       3.  Bugete locale     •  	renuntare la venituri din care:     •  cheltuieli bugetare         •  	renuntare la venituri din care:     •  cheltuieli bugetare       296.  Dupa cum rezulta din tabel, principala sursa de finantare a ajutorului de stat national global o constituie bugetul de stat. ln cadrul acestuia , se manifesta pregnant tendinta de crestere a ponderii ajutoarelor de stat de natura renuntarii la venituri si in cadrul acestora a celor prin sistemul fiscal, astfel, daca in anul 1996, renuntarea la venituri reprezenta    circa 33% din ajutorul national global, iar ajutoarele de stat acordate prin sistemul fiscal erau nesemnificative, in anul 1999 renuntarea la venituri reprezenta circa 58%, din care prin intermediul sistemului fiscal, circa 40%.     297.  De  asemenea,  prin  bugetul  de  asigurari  sociale  au  fost identificate  ca  ajutoare  de stat numai acordarea  de facilitati,  nivelul ajutorului de stat acordat fiind 100% de natura renuntarii la venituri.     298.  Mentionam faptul ca, in perioada 1997-1999, urmare a cresterii autonomiei bugetelor locale, s-a inregistrat acordarea pe plan local de ajutoare de stat astfel, daca in 1997 ajutoarele de stat acordate pe plan local reprezentau 1 %  din ajutorul national global, ponderea lor a crescut la 2% in anul 1998, respectiv la 2,8% in anul 1999.  Deoarece informatiile de care dispunem privind nivelul ajutoarelor de stat acordate pe plan local in perioada 1996 - 1999 nu pot fi considerate complete, ele vor fi completate in urmatorul Raport privind ajutoarele de stat acordate in Remania.    NIVELUL SI STRUCTURA AJUTORULUI NATIONAL GLOBAL. COMPARATIE ROMANIA  -  UNIUNEA EUROPEANA.  Ajutorul de stat in Romania comparativ cu ajutorul de stat acordat in Uniunea Europeana     299.  La inceputul anului 2000, Comisia Europeana a prezentat   al V/11-lea Raport privind ajutoarele de stat acordate de Statele membre ale Uniunii Europene,  Raport ce cuprinde o analiza complexa la nivelul Uniunii privind obiectivele acordarii de ajutoare de stat, instrumentele financiare utilizate in acordarea de ajutoare de stat, precum si principalele domenii beneficiare.  Analiza in cadrul celui de-al Vlll-lea Raport a avut in vedere punerea in evidenta  a dinamicii ajutoarelor de stat in perioada 1996 -  1998 comparativ cu perioada 1994 -  1996 si constituie o diagnoza asupra situatiei politicilor in domeniul ajutorului de stat, in conditii de monitorizare stricta a acestora, atat la nivel de Stat membru, cat si la nivel comunitar.     300.  Raportul privind ajutoarele de stat acordate in perioada 1996 - 1999 intocmit de Remania in calitate de tara asociata a Uniunii Europene si in proces de negociere la aderare, urmeaza in linii generale metodologia comunitara de analiza a ajutoarelor de stat.    Totusi, exista unele diferente metodologice intre cele doua modalitati de analiza. Acestea decurg, pe de o parte, din prevederile legale nationale in domeniul ajutorului de stat, armonizate cu legislatia comunitara existenta la inceputul anului 1999, si implicit cu modul de organizare a informatiei in cadrul Rapoartelor comunitare anterioare acestui ultim Raport al Comisiei Europene,  iar  pe  de  alta  parte,  acestea  sunt  datorate  specificului economiei romanesti.  Mentionam faptul ca, in cazurile in care, in cursul prezentului Raport au fost realizate comparatii Remania - Uniunea Europeana, informatia a fost prezentata in conditii comparabile, astfel incat concluziile ce rezulta sa nu fie distorsionate de continutul indicatorilor prezentati.     301.  La nivelul Uniunii Europene se manifesta disparitati sensibile intre politicile in domeniul ajutorului de stat adoptate de Statele membre, in functie de gradul de dezvoltare economica a fiecarui stat in parte, de pietele asupra carora statele decid sa intervina, precum si ca urmare a obiectivelor  nationale  specifice  de  dezvoltare  in  cadrul  national  si comunitar.  Astfel,  tarile  care  se  confrunta  cu  probleme  de  subdezvoltare regionala si care, de regula, apeleaza pentru regiunile respective la fonduri de dezvoltare structurala (fonduri de coeziune) inregistreaza si un nivel ridicat al ajutorului de stat exprimat in Euro/salariat/an.  ln aceasta categorie sunt incluse Irlanda, Grecia, Spania, Portugalia, al caror nivel de dezvoltare economica, exprimata in produsul intern brut pe locuitor se situeaza sub 70% din media comunitara, dar si tari cum sunt Germania, Italia, Franta si Belgia, care desi dezvoltate din punct de vedere economic, au in componenta regiuni cu un grad de dezvoltare mult sub media nationala si care necesita abordarea unor politici coerente din punct de vedere al dezvoltarii regionale (de exemplu: in Germania - landurile din est, in Italia - Sicilia etc.).     302.  Situatia comparativa intre ajutorul de stat acordat in Remania anual in peroada 1996 -  1999, exprimat in preturi curente, si nivelul ajutorului de stat acordat anual de statele membre ale Uniunii Europene in perioada 1996 - 1998 (exprimat in preturi 1997), se situeaza astfel:    Tabel  35   Ajutorul de stat global (fara agricultura) identificat la nivel national. Situatia comparativa intre Romania si Statele Membre ale Uniunii Europene.       Milioane Euro    Euro/ locuitor/an    Euro/ salariat/an      A. EUR  15,  anual, in perioada  1996 -1998,   din care:     79787    214    526      Austria    1186    147    353      Belgia    2532    249    677      Danemarca    1356    257    513      Germania    26808    327    786      Grecia    1306    125    334      Spania    4709    120    318      Finlanda    500    97    248      Franta    13887    237    618      Irlanda    688    188    497      Italia    15853    276    712      Luxemburg    78    188    343      Olanda    1963    126    349      Portugalia    1471    148    323      Suedia    1570    178    388      Marea Britanie    5881    100    223      B.  Romania   in anii:             1996    1117    49    188      1997    2026    90    362      1998    935    42    174      1999    1321    59    278     Sursa:     •  	lnformatia referitoare la EUR 15 a fost preluata din al Vlll-lea Raport privind ajutorul de stat in Uniunea Europeana si exprima nivelul mediu anual in perioada 1996-1998         303.  Comparatia intre ajutoarele de stat acordate in statele membre ale Uniunii Europene si Remania nu cuprinde ajutorul de stat pentru agricultura, care conform practicii europene este analizat distinct.  ln conditiile in care se ia in calcul si ajutorul de stat pentru agricultura, la nivelul mediei comunitare acesta creste pe locuitor de la 214 Euro/an la circa 250 Euro/an, iar pe salariat de la 526 Euro/an la circa 615 Euro/an (cu peste 16%), in timp ce in Remania includerea ajutorului de stat pentru agricultura la nivelul anului 1999 conduce la o crestere de circa 8.5%, respectiv de la 59 Euro/locuitor/an la 64 Euro/locuitor/an si de la 278 Euro/salariat/an la 302 Euro/salariat/an.     304.  Diferenta  dintre  ajutorul  de  stat  pe  locuitor  in  Remania comparativ cu Uniunea Europeana este mai accentuata decat in cazul ajutorului de stat pe un salariat. Aceasta se datoreaza si nivelului mai ridicat al somajului in Remania, iar raportarea ajutorului de stat la o baza mai mica (ponderea salariatilor in total populatie fiind mai mica in Remania) conduce la o aparenta apropiere a nivelelor ajutorului de stat pe salariat intre Remania si Uniunea Europeana.  Structura ajutorului national global in functie de obiectivul principal in Romania si Uniunea Europeana     305.  Structura ajutorului national global in Remania in functie de obiectivul principal al acordarii acestuia este sensibil diferita de structura europeana.  ln Remania,  strategiile nationale de dezvoltare macroeconomica pana la nivelul anului 1998 au fost structurate in principal in profil sectorial, chiar daca se aveau in vedere fie dezvoltarea regionala, fie dezvoltarea pe obiective orizontale.  De regula, obiectivele orizontale erau abordate ca instrumente prin care se realizeaza dezvoltarea sectoriala, iar tinand seama ca unele zone ale tarii erau dependente de un singur sector de activitate, dezvoltarea sectorului respectiv conducea practic la supravietuirea sau dezvoltarea economica a zonei.  ln consecinta de foarte multe ori, desi se urmarea in fapt dezvoltarea regionala  sau  dezvoltarea  pe  obiective  orizontale  (dezvoltarea  de intreprinderi  mici si mijlocii,  promovarea  cercetarii nationale,  protectia mediului, pregatire profesionala si combaterea somajului etc.), acestea erau subsumate unui obiectiv de dezvoltare sectoriala.     306.  Considerentele de mai sus se reflecta in evolutia structurii ajutorului de stat acordat de Remania in functie de obiectivul principal, si  fac ca disparitatile intre structura nationala si structura europeana a ajutorului de stat sa fie semnificative, astfel:  Tabel36  Ajutorul de stat national global in functie de obiectivul principal, in Romania si Uniunea Europeana.  - in procente -     Obiectivul principal al acordarii    Romania    EUR  15      1996    1997    1998    1999        41.1    17.9    8.1    7.9    14.3                0.3      Obiective orizontale:  din care  - lnvestitii generale    8.7    6.1    28.4    41.6    14.6      0.1      0.2    0.7    4.0        0.1    0.1    0.1    0.7      0.1    0.1    0.1    0.8    3.1              0.6              0.9              1.5              1.0      8.5    5.9    28.0    40.0    2.9          12.8    9.7        Obiective sectoriale:    50.3    76.1    63.5    46.9    50.6          1.3    2.0    0.3              1.7      5.8    8.7    13.6    10.0    34.6      7.6    1.6    3.1    2.3    6.0      3.4    1.6    3.4    1.7    1.8      31.2    23.2    41.0    30.5    2.7      2.1    41.0    1.2    0.4    3.5      Obiective regionale:    o.o    o.o    o.o    3.7    20.2      programe nationale de dezvoltare regia-          3.2    3.8      nala, altele decat zonele defavorizate                        0.5    16.3      TOTAL    100    100    100    100    100        •  Agricultura       •  Silvicultura, piscicultura       •  Cercetare - Dezvoltare     •  Mediul inconjurator     •  Intreprinderi mici si mijlocii     •  Comert     •  Economisirea energiei     •  Combaterea somajului     •  Pregatira profesionala Alte obiective orizontale       •  Otel     •  Constructii navale     •  Transporturi     •  Carbune:     -  ajutoare pentru productia curenta     -  alte ajutoare       •  Alte sectoare     •  Servicii financiare       •  Zone pentru care au fost elaborate       •  Zone defavorizate    Sursa:     •  	lnformatia referitoare la EUR 15 a fost preluata din al Vlll-lea Raport privind ajutorul de stat  in Uniunea Europeana si exprima nivelul mediu anual in perioada 1996-1998         307.  ln anul 1999 pot fi identificate pentru prima data ajutoarele de stat acordate avand ca obiectiv principal un obiectiv regional, indiferent daca  este  vorba  de  ajutoare  pentru  zone  defavorizate  sau  despre programe nationale de dezvoltare regionala.     308.  Totusi, in cazul Romaniei ajutoarele acordate in baza unui obiectiv regional au pondere mica in ajutorul national global, de numai 3.7% fata de media comunitara de 20.2%.     309.  Acordarea de ajutoare de stat in baza unor obiective orizontale, identificate ca obiectiv principal, a crescut ca pondere in ajutorul national global de la  8.7% in anul 1996, la 41.6% in anul 1999, in Uniunea Europeana situandu-se la 14.6%.   
 31O.  Structura ajutoarelor de stat acordate in baza unor obiective orizontale  prezinta  diferente  sensibile  intre  Remania  si  Uniunea Europeana.  
 Astfel, la nivelul anului 1999, ajutoarele de stat acordate in Remania pentru cercetare - dezvoltare reprezentau numai O.7% din ajutorul national global, in timp ce sumele alocate la nivel european in total ajutor de  stat  reprezentau circa 4%. 
 ln mod similar, ajutorul pentru intreprinderi mici si mijlocii reprezenta in Remania 0.8%, in timp ce in Uniunea Europeana era de 3.1%, iar in ceea ce priveste combaterea somajului si pregatirea profesionala pentru care in Uniunea Europeana s-a alocat circa 2.5% din total ajutor de stat, in Remania nu au fost identificate sume alocate -  in principal -  in baza acestor obiective-tinta. 
    311.  ln cadrul obiectivelor orizontale, pozitia "alte obiective" detine o pondere semnificativa, 40% din total ajutor national global, respectiv 96% din obiectivele orizontale. ln Uniunea Europeana acordarea de ajutor de stat in cadrul pozitiei de "alte obiective" detine o pondere in total ajutor de stat de circa 2.9%.  ln aceasta grupa se regasesc "investitiile generale" subsumate de regula proceselor de restructurare macroeconomica (circa 25% din grupa), precum si obiective cum sunt: ajutoare pentru salvare -  restructurare, cresterea atractivitatii la privatizare etc.  Ponderea relativ mare in ajutorul national global a ajutoarelor de stat acordate pentru salvare - restructurare (de regula din categoria ajutoarelor de operare) constituie un element atipic pentru o economie de piata sanatoasa si, ca atare, reducerea acestor ajutoare poate constitui un argument in procesul de realizare a acquis-ului comunitar.     312.  ln ceea ce priveste acordarea de ajutoare de stat in baza unor obiective sectoriale, acestea se situeaza din punct de vedere al structurii ajutorului national global la nivelul ponderii ajutoarelor acordate in baza    unor obiective sectoriale in Uniunea Europeana (46.9% in anul 1999 in Remania, fata de 50.6% in perioada 1996 - 1998 in Uniunea Europeana).  Totusi, din punct de vedere al structurii obiectivelor sectoriale in baza carora au fost acordate ajutoare de stat, se manifesta diferente ca umare si a  diferentelor  metodologice  de  grupare  in  cadrul  acestui  capitol  a ajutoarelor de stat.  Astfel, in Uniunea Europeana in "alte sectoare" se regasesc, de regula, numai alte sectoare ale industriei prelucratoare, (la care pentru comparabilitate in cadrul prezentului Raport s-au inclus ajutoare pentru turism, mass-media si cultura), in Remania, ponderea principala o detin in cadrul acestui capitol ajutoarele  pentru sectorul energetic,  precum si ajutorul pentru industria extractiva, alta decat industria carbunelui.  Ca atare, tinand seama de structura economiei romanesti si de modul de structurare a informatiei privind ajutorul de stat la nivel comunitar, acest capitol al ajutoarelor de stat acordate pe obiective sectoriale va continua sa detina o pondere semnificativa in cadrul ajutorului national global.     313.  Diferentele  de structura  intre  ajutorul  sectorial  acordat  in Uniunea Europeana si ajutorul sectorial acordat in Remania decurg din insasi structura diferita a economiilor nationale a Statelor membre ale Uniunii Europene si economia romaneasca.  Pentru Remania un aspect pozitiv, din punct de vedere al practicii europene in domeniul ajutorului de stat, ii constituie scaderea semnificativa a ajutoarelor de stat pentru industria extractiva a carbunelui si in special a celor de natura ajutorului de operare. Astfel, daca in 1996 ajutorul de operare acordat industriei carbunelui se situa la 7.6% din ajutorul national global, in anul 1999 acesta reprezenta numai 2.3%, fata de 6% cat reprezenta in total ajutor de stat la nivel comunitar.     314.  De asemenea,  mentionam faptul ca Remania  nu acorda ajutoare de stat pentru constructiile navale, iar ajutorul pentru serviciile financiare detine o pondere foarte mica (0.4% din ajutorul national global in anul 1999), fata de 2.7% cat reprezinta acest ajutor in cadrul Uniunii Europene.     315.  O mentiune speciala se impune referitor la ponderea ajutoarelor de stat acordate pentru siderurgie (2% din ajutorul national global in Remania, fata de 0.3% in Uniunea Europeana) si in ceea ce priveste ajutorul pentru transporturi care se situeaza la 10% din ajutorul national global in Remania, fata de 34.5% cat reprezinta acest ajutor in Uniunea Europeana.    Structura ajutorului national global in functie de natura ajutorului de stat in Romania si Uniunea Europeana     316.  Analiza dinamicii ajutorului national global si, in cadrul acestuia, a instrumentelor financiare utilizate in acordarea de ajutoare de stat, precum si compararea structurii ajutorului de stat (in functie de natura) cu structura  instrumentelor financiare  utilizate pe plan comunitar,  pun in evidenta disjunctia dintre politicile si metodele de acordare a ajutoarelor de stat in Remania fata de cele adoptate in plan european.  Sintetic, evolutia structurii in functie de natura ajutorului de stat in functie de natura sa in Remania si Uniunea Europeana, se prezinta astfel:  Tabel37   Ajutorul de stat national global. Structura in functie de natura ajutorului si corelatia cu nivelul din Uniunea Europeana.  - in procente -     Specificatie    1996    1997    1998    1999    EUR15  (1996-1998      Ajutor de stat national global,  din care de natura:    100.0    100.0    100.0    100.0    100.0        33.2    32.2    50.2    57.8    15.17          0.05      0.1      13.3      12.1      9.54          0.4      5.1      0.8      0.9      4.17        0.07    3.4    13.5    27.6    0.30        32.7    23.5    22.6    17.2    1.16        66.8    67.8    49.8    42.2    84.83      sume nerambursabile    49.6    17.9    34.2    27.5    79.05          17.2      49.9      15.6      14.7      5.78        ♦  Renuntarii la venituri,  din care:        •  Scutiri si reduceri la plata obligatiilor fiscale       •  Dobanda aferenta creditelor bugetare       •  Scutiri si reduceri la plata majorarilor de intarziere si a penalitatilor aferente       •  Acordarea de qarantii de stat       ♦  Cheltuielii bugetare,  din care:        •  Subventii, alocatii, prime, dobanda subventionata, alte       •  Participarea cu capital a statului, conversia datoriilor    Sursa:     •  	lnformatia referitoare la EUR 15 a fost preluata din al Vlll-lea Raport privind ajutorul de stat in Uniunea Europeana si exprima nivelul mediu anual in perioada 1996-1998         317.  Elementul cel mai pregnant care rezulta din tabelul prezentat mai sus ii constituie cresterea ponderii ajutoarelor  de stat de natura renuntarii la venituri si in cadrul acestora a celor prin intermediul sistemului fiscal si de asigurari sociale comparativ cu nivelul acestei categorii de ajutoare in total ajutor de stat acordat in Uniunea Europeana.     318.  Astfel, in Remania ponderea  ajutoarelor  de stat de natura renuntarii la venituri in ajutorul national global a crescut de la 33.2% in anul 1996 (0.1% prin sistemul fiscal si de asigurari sociale) la 57.8% in anul 1999 (39.7% prin sistemul fiscal si de asigurari sociale).  ln Uniunea Europeana ajutoarele de stat de natura renuntarii la venituri au reprezentat in perioada 1996 - 1998 15.2% (9.8% prin sistemul fiscal si de asigurari sociale).     319.  ln ceea ce priveste ponderea ajutoarelor de stat de natura cheltuielilor  bugetare,  acestea  au  inregistrat  un  trend  descrescator, situandu-se in anul 1999 la 42.2% din ajutorul national global, fata de 94.8% cat reprezentau acest tip de ajutoare in totalul ajutoarelor de stat acordate in cadrul Uniunii Europene.     320.  Mentionam  ca  ajutoarele  de stat  de natura   subventiilor, alocatiilor, primelor, dobanzilor subventionate, a altor sume nerambursabile detin  o  pondere  de circa  65%  in  Remania  comparativ  cu Uniunea Europeana  unde ponderea acestora a fost de circa 93%, in timp ce participarea cu capital a statului, respectiv conversia datoriilor, reprezinta in Remania 35% din ajutoarele de stat de natura cheltuielilor bugetare, comparativ cu Uniunea Europeana, unde acestea detin numai 7%.    Principalele domenii beneficiare de ajutor de stat       321.  Principalele domenii beneficiare de ajutor de stat in Romania, sunt urmatoarele:  Tabel38  Ajutorul de stat national global. Structura pe domenii beneficiare de ajutor de stat si corelatia cu nivelul din Uniunea Europeana.       Specificatie      UM      1996      1997      1998      1999    EUR15  (1996-  1998)      Ajutor de stat national    mici.lei    7318    19962    10159    23368        global    mii.Euro    1894    2467    1017    1434    93127      din care pentru:    %    100.0    100.0    100.0    100.0    100.0        mici.lei mii.Euro  %    1487  385  20.3    2657  328  13.3    2782  279  27.4    8071  495  34.5    32639  35.0        mici.lei mii.Euro    3005  778    3569  441    823  82    1838  113      13339        %    41.1    17.9    8.1    7.9    14.3        mici.lei    807    629    661    915          mii.Euro    209    56    7227      78    66        %    11.0    3.2    6.5    3.9    7.8        mici.lei    424    1746    1382    2343          mii.Euro    32193      110    216    138    144        %    5.8    8.7    13.6    10.0    34.6        mici.lei mii.Euro  %    157  41    8185  1012    122  12    98  6      3283        2.1    41.0    1.2    0.4    3.5        mici.lei mii.Euro  %    1438  371  19.7    3176  392  15.9    4389  440  43.2    10103  620  43.3      4446  4.8        •  Industria prelucratoare       •  Agricultura       •  Industria carbunelui       •  Transporturi       •  Servicii financiare       •  Alte ramuri beneficiare         322.  Tabelul de mai sus pune in evidenta atat ponderea in ajutorul national global a ajutoarelor  de stat primite de principalele sectoare    beneficiare, precum si corelatia intre politicile nationale, in ceea ce priveste acordarea de ajutoare de stat pe domenii si cele existente in cadrul Uniunii Europene.     323.  Din analiza tabelului 38 rezulta scaderea drastica a ponderii agriculturii in ajutorul national global de la 41.1% in 1996 la 7.1% in 1999, media europeana situandu-se la 14.3%.     324.  ln ceea ce priveste principalul domeniu beneficiar de ajutoare de stat, respectiv "industria prelucratoare", ponderea acestuia in total ajutor national global a crescut in perioada 1996 - 1999, astfel incat in anul 1999 se situeaza practic la nivelul ponderii pe care o detine acest domeniu in politicile de ajutor de stat la nivelul Uniunii Europene.  CONCLUZII       325.  Abordarea  ajutorului  de  stat,  ca  parte  a  practicilor anticoncurentiale, detine un rol deosebit de important in contextul revigorarii si dezvoltarii pietei concurentiale nationale si al implementarii acquis-ului comunitar -conditie a integrarii Romaniei in structurile europene.     326.  Necesitatea monitorizarii masurilor de natura ajutorului de stat, atat din punct de vedere al efectelor pe care acestea le pot induce asupra mediului de afaceri si, implicit asupra mecanismelor concurentiale, cat si din punct de vedere al realizarii obiectivelor strategice de dezvoltare a Romaniei, a condus la adoptarea legislatiei specifice in domeniu, precum si la crearea cadrului institutional necesar aplicarii acesteia.     327.  Practica europeana a impus necesitatea asigurarii transparentei in  domeniul  ajutorului  de  stat,  unul  din  principalele  instrumente constituindu-l "Raportul privind ajutoarele de stat " elaborat anual atat la nivel de stat membru sau asociat, cat si la nivel comunitar.  ln conformitate cu Acordul de asociere si cu Legea nr.143/1999 privind  ajutorul de stat, Remania  s-a angajat  sa intocmeasca  anual inventarul ajutoarelor de stat si, pe aceasta baza, Raportul anual privind ajutoarele de stat acordate.  Procedurile propriu-zise de inventariere si monitorizare a ajutoarelor de stat au fost reglementate - in functie de competentele instituite de lege  -  fie prin hotarare guvernamentala, fie prin regulamente ale Consiliului Concurentei.       328.  Raportul privind ajutoarele de stat acordate de Remania in perioada 1996 -  1999 este primul document de acest fel intocmit de Remania in aplicarea legislatiei nationale privind ajutorul de stat.  Raportul este intocmit conform prevederilor legale de catre Oficiul Concurentei, organ de specialitate guvernamental in domeniul concurentei si care, in prezent, este institutie cu personalitate juridica subordonata Ministerului Finantelor Publice.     329.  "Raportul privind ajutoarele de stat acordate de Romania in perioada 1996  -   1999"  a fost conceput nu numai ca o sinteza privind politicile in domeniul ajutorului de stat in perioada ce acopera intervalul dintre adoptarea Legii concurentei nr. 21/1996 si intrarea in vigoare la   1 ianuarie 2000 a Legii nr.143/1999 privind ajutorul de stat, ci si ca un indrumar din punct de vedere conceptual asupra problematicii ajutorului de stat.  Astfel, in Raport sunt clarificate o serie de concepte specifice modului de abordare a ajutoarelor de stat in cadrul programelor guvernamentale de dezvoltare  macroeconomica,  precum  si  unele  abordari  metodologice privind concordanta dintre programele bugetare si politicile in domeniul ajutorului de stat.     330.  ln  perspectiva  elaborarii  bugetului  general  consolidat  al Romaniei  pe  baza  de  programe  de  dezvoltare  macroeconomica, cuantificarea ajutoarelor de stat - operationale in perioade anterioare - si analiza acestora in functie de obiectivele avute in vedere la acordare, de domeniile (pietele) afectate si de instrumentele financiare utilizate vor putea constitui elemente de fundamentare suplimentare, precum si baza  de evaluare  a  efectelor  economice  induse  de  masurile  guvernamentale prevazute in buget.     331.  Principalele concluzii care s-au desprins in procesul de intocmire si realizare a  inventarului ajutoarelor de stat acordate de Remania in peroada 1996 - 1999, precum si de elaborare a  Raportului  constau in :     •  necesitatea  armonizarii  legislatiei  nationale  existente  in domeniul ajutorului de stat cu reglementarile in domeniu adoptate de Uniunea Europeana, ulterior Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat;     •  necesitatea  respectarii  cu strictete a prevederilor  legale in domeniul ajutorului de stat: pe de o parte in ceea ce priveste notificarea catre Consiliul Concurentei a actelor normative prin care sunt adoptate noi scheme de ajutor de stat si ajutoare individuale sau se modifica cele existente; pe de alta parte, si in ceea ce priveste raportarea catre Oficiul Concurentei, complet si la timp, a ajutoarelor de stat acordate, de catre toti    furnizorii  de  ajutoare  de  stat,  indiferent  daca  sunt  autoritati  care administreaza  direct  fonduri  publice  sau  mijlocesc  numai  alocarea acestora;     •  promovarea in perioada urmatoare a politicilor de ajutor de stat in stransa corelare cu programele nationale de dezvoltare economica (generale, sectoriale si in plan regional) precum si cu politicile bugetare.  Masurile de natura ajutorului de stat prevazute in bugetul de stat vor trebui autorizate  din punct de vedere concurential  de catre Consiliul Concurentei  (anterior  includerii  lor  in  buget)  in  vederea  determinarii compatibilitatii  acestor  masuri  cu  regulile  in  domeniu,  prevazute  de legislatia romana - armonizata cu cea comunitara;     •  identificarea, din punct de vedere al eficientei utilizarii fondurilor publice a instrumentelor financiare adecvate, inca din faza de proiect, privind adoptarea celor mai eficiente scheme de ajutor de stat sau ajutoare de stat individuale;     •  eliminarea pe cat posibil a ajutorului de operare, care imbraca de cele mai multe ori forma facilitatilor fiscale cu efecte economice pe piata greu de dimensionat si care de cele mai multe ori conduc la evaziune fiscala si nu la dezvoltare economica sanatoasa;     •  necesitatea identificarii obiectivului-tinta (obiectiv principal) avut in vedere la adoptarea de noi scheme de ajutor de stat sau la modificarea celor existente si mentionarea acestuia in actul normativ prin care sunt initiate;     •  subsumarea acordarii de ajutoare de  stat  in principal unor obiective care pot fi considerate compatibile cu un mediu concurential normal, cum sunt: dezvoltarea regionala, protectia mediului, cercetare - dezvoltare, pregatire profesionala si combaterea somajului, rationalizarea consumului energetic etc., indiferent  de domeniul in care actioneaza agentul economic beneficiar;     •  necesitatea restrangerii ariei masurilor de ajutor de stat care au ca obiectiv principal al acordarii dezvoltarea unor sectoare sensibile din punct de vedere concurential, atat pe plan national cat si pe plan european, tinand cont si de necesitatile de remodelare a economiei romanesti. ln aceasta  categorie  a  sectoarelor  sensibile  se  pot  incadra  in  special ajutoarele de operare pentru siderurgie,  constructiile  navale, extractia carbunelui,  transporturi  aeriene  si  rutiere,  productia  de  automobile, productia de fire si fibre sintetice etc.;         332.  Raportul privind ajutoarele de stat acordate de Romania in perioada 1996 - 1999 se constituie intr-o diagnoza post-factum asupra politicilor guvernamentale in domeniu.   
 Procesul de monitorizare propriu-zis a ajutoarelor de stat are in vedere supravegherea modului de derulare a schemelor de ajutor de stat existente, aspectele concrete de alocare de ajutoare de stat, precum si identificarea efectelor economice induse de masurile de ajutor de stat adoptate, inclusiv concordanta dintre acestea si obiectivele strategice care au stat la baza adoptarii masurilor respective. 
 Conform legii, Oficiul Concurentei va intocmi anual un Raport specific privind activitatea de supraveghere si control a ajutoarelor de stat in derulare. Concluziile acestui raport se vor constitui parte in urmatoarele  Rapoarte anuale  privind ajutoarele de stat acordate de Romania. 
 ANEXA   Nr.   1 
  
 A   N   E   X   Ă   S   T   A   T   I   S   T   I   C   Ă    
 119 

  MON TORUL   OF C AL   AL   ROMÂN E ,   PARTEA   ,   Nr.   236   bis/9. V.2002  

 Situaţii   centralizatoare   privind   ajutoarele   de   stat   acordate   în   România   în   perioada   1996-1999 

     
 120 

  MON TORUL   OF C AL   AL   ROMÂN E ,   PARTEA   ,   Nr.   236   bis/9. V.2002  

      Sectoare  I  Obiective    Ajutorul de stat in functie de natura acestuia    Ajutor de stat total    Ajutor de stat  pentru industria prelucratoare      A1    A2    81    C1    C2    D1    TOTAL    %    TOTAL    %      1.1.   Agricultura     557325,4      45486,4    500,5    2,4    174531,6    777846,2    41,06      0,00      1.2.   Silvicultura, piscicultura         77,7          77,7    0,00      0,00      2.1.  Obiective orizontale    167,8    999,2    152090,5    7199,6    1225,2    2548,9    164231,1    8,67    151442,1    39,35      2.1.1.  Cercetare-dezvoltare         1685,8          1685,8    0,09    1685,8    0,44      2.1.2.  Mediul inconjurator                           2.1.3.  Intreprinderi mici si mijlocii     144,3    880,0            1024,3    0,05    188,2    0,05      2.1.4.  Comert                           2.1.5.  Economisirea energiei                           2.1.6.  lnvestitii generale       119,2            119,2    0,01    104,1    0,03      2.1.7.  Combaterea somajului                           2.1.8.  Pregatire profesionala                           2.1.9.  Alte obiective(salvare, restructurare etc)     23,5    0,0    150404,7    7199,6    1225,2    2548,9    161401,8    8,52    149464,0    38,84      2.2.  Obiective sectoriale  (sectoare sensibile   concurential)      380907,0      0,0      128719,1      0,0      8,5      442629,6      952264,3      50,27      233410,9      60,65      2.2.1.  Otel     O,1      556,6      0,3      557,0    0,03    557,0    0,14      2.2.2.  Constructii navale                           2.2.3.  Transporturi si comunicatii     24964,3          8,3    112286,6    137259,2    7,25          2.2.4.1.  Carbune: ajutoare pt. productia curenta     144133,2              144133,2    7,61          2.2.4.2.  Carbune: alte ajutoare     33806,5      31071,0          64877,4    3,42          2.2.5.  Alte sectoare     178003,0      97091,6        289758,0    564852,5    29,82    232854,0    60,50      2.2.6.  Servicii financiare               40585,1    40585,1    2,14          3.  Ajutoare regionale    0,0    0,0    0,0    0,0    0,0    0,0    0,0    0,00      0,00      3.1.  Zone pentru care au fost elaborate programe nationale de dezvoltare   regionala, altele decat zonele                          3.2.   Zone defavorizate                           TOTAL    938400,1    999,197    326373,6    7700,1    1236,09    619710,1    1894419,2    100,00          în%    49,53    0,05    17,23    0,41    0,07    32,71    100,00            Ajutoare totale in industria prelucratoare    104,7    207,1    142620,9    7196,7    909,0    233814,8    384853,0    20,32    384853,0        în%    0,03    0,05    37,06    1,87    0,24    60,75          100,00    

 A - jutorul de stat acordat in Romania in anul 1996                                   - mii Euro -  
 121 

  MON TORUL   OF C AL   AL   ROMÂN E ,   PARTEA   ,   Nr.   236   bis/9. V.2002  

 Ajutorul de stat acordat in Romania in anul 1997                                      în milioane lei  
      Sectoare  I  Obiective      Ajutorul de stat in functie de natura acestuia    Ajutor de stat total    Ajutor de stat  pentru industria prelucratoare      A1    A2    81    C1    C2    D1    TOTAL    %    TOTAL    %      1.1.   Agricultura     1599143,1    21,4    240186,0    956145,0    18029,5    755444,0    3568969,0    17,9      0,00      1.2.   Silvicultura, piscicultura                           2.1.   Obiective orizontale    158741,3    17569,2    292443,5    66346,2    663657,8    11356,0    1210114,0    6,1    585401,6    22,03      2.1.1.   Cercetare-dezvoItare     529,5          408,2      937,7    0,0    937,7    0,04      2.1.2.   Mediul inconjurator     12500,0              12500,0      12500,0    0,47      2.1.3.   Intreprinderi mici si mijlocii     706,3    16553,6            17259,9    O,1    2192,8    0,08      2.1.4.   Comert         458,0          458,0    0,0          2.1.5.   Economisirea energiei                           2.1.6.   lnvestitii generale       370,7            370,7    0,0    370,7    0,01      2.1.7.   Combaterea somajului                           2.1.8.   Pregatire profesionala                           2.1.9.   Alte obiective(salvare, restructurare etc)     145005,5    644,9    291985,5    66346,2    663249,6    11356,0    1178587,7    5,9    569400,4    21,43      2.2.   Obiective sectoriale  (sectoare sensibile   concurential)      1811184,5      0,0      9437156,7      0,0      2477,9      3932299,0      15183118,1      76,1      2071410,0      77,97      2.2.1.   Otel     39,9      3400,0      79,8      3519,7    0,0    3519,7    0,13      2.2.2.   Constructii navale         300,0          300,0    0,0    300,0    0,01      2.2.3.   Transporturi si comunicatii     457655,1      389089,0      1277,7    1191405,0    2039426,8    10,2          2.2.4.1.  Carbune: ajutoare pt. productia curenta     317796,5              317796,5    1,6          2.2.4.2.  Carbune: alte ajutoare     182787,6      127836,4      986,0      311610,0    1,6          2.2.5.   Alte sectoare     852905,4      1042031,3      134,4    2430572,0    4325643, 1    21,7    2067590,3    77,82      2.2.6.   Servicii financiare         7874500,0        310322,0    8184822,0    41,0          3.   Ajutoare regionale    0,0    0,0    0,0    0,0    0,0    0,0    0,0    0,0    0,0    0,00      3.1.  Zone pentru care au fost elaborate programe nationale de dezvoltare   reaionala altele decat zonele defavorizate                          3.2.   Zone defavorizate                           TOTAL    3569068,9    17590,6    9969786,2    1022491,2    684165,2    4699099,0    19962201, 1    100,0          în%    17,9    O,1    49,9    5,1    3,4    23,5    100,0            Ajutoare totale in industria prelucratoare    26237,7    2637,6    184942,1    66331,1    346124,1    2030539,0    2656811,6    13,3    2656811,6        în%    0,99    0,10    6,96    2,50    13,03    76,43          100,0    
 122 

  MON TORUL   OF C AL   AL   ROMÂN E ,   PARTEA   ,   Nr.   236   bis/9. V.2002  

      Sectoare/ Obiective    Ajutorul de stat in functie de natura acestuia    Ajutor de stat total    AJutor de stat  pentru industria prelucratoare      A1    A2    B1    C1    C2    D1    TOTAL    %    TOTAL    %      1.1.   Agricultura     197646,6    2,6    29685,9    118175,1    2228,4    93369,4    441107,9    17,88      0,00      1.2.   Silvicultură, piscicultura                           2.1.  Obiective orizontale    19619,7    2171,5    36144,7    8200,1    82025,0    1403,5    149564,5    6,06    72352,9    22,03      2.1.1.  Cercetare-dezvoltare     65,4          50,5      115,9    0,00    115,9    0,04      2.1.2.  Mediul inconjurator     1544,9              1544,9    0,06    1544,9    0,47      2.1.3.  Intreprinderi mici si mijlocii     87,3    2045,9            2133,2    0,09    271,0    0,08      2.1.4.  Comert         56,6          56,6            2.1.5.  Economisirea energiei                           2.1.6.  lnvestitii generale       45,8            45,8      45,8    0,01      2.1.7.  Combaterea somajului                           2.1.8.  Pregatire profesionala                           2.1.9.  Alte obiective(salvare, restructurare etc)     17922,0    79,7    36088,0    8200,1    81974,6    1403,5    145667,9    5,90    70375,2    21,43      2.2.  Obiective sectoriale  (sectoare sensibile   l"'nnl"'11r0nti<:>I\    223854,0    0,0    1166388,6    0,0    306,3    486013,8    1876562,6    76,06    256016,6    77,97      2.2.1.  Otel     4,9      420,2      9,9      435,0    0,02    435,0    0,13      2.2.2.  Constructii navale         37,1          37,1      37,1    0,01      2.2.3.  Transporturi si comunicatii     56564,0      48089,6      157,9    147252,1    252063,6    10,22          2.2.4.1.  Carbune: ajutoare pt. productia curenta     39278,2              39278,2    1,59          2.2.4.2.  Carbune: alte ajutoare     22591,7      15800,0      121,9      38513,5    1,56          2.2.5.  Alte sectoare     105415,1      128790,2      16,6    300407,4    534629,3    21,67    255544,5    77,82      2.2.6.  Servicii financiare         973251,5        38354,4    1011605,8    41,00          3.  Ajutoare regionale    0,0    0,0    0,0    0,0    0,0    0,0    0,0    0,00    0,0    0,00      3.1.  Zone pentru care au fost elaborate programe nationale de dezvoltare   regionala, altele decat zonele defavorizate                          3.2.   Zone defavorizate                           TOTAL    441120,3    2174,1    1232219,1    126375,1    84559,6    580786,7    2467235,0    100,00          în%    17,88    0,09    49,94    5,12    3,43    23,54    100,00            Ajutoare totale in industria prelucratoare    3242,9    326,0    22858,0    8198,2    42779,3    250965,2    328369,5    13,31    328369,5        în%    0,99    O,1O    6,96    2,50    13,03    76,43          100,00    

 A - jutorul de stat acordat in Romania in anul 1997                                     - mii Euro -  
 123 

  MON TORUL   OF C AL   AL   ROMÂN E ,   PARTEA   ,   Nr.   236   bis/9. V.2002  

 A - jutorul de stat acordat in Romania in anul 1998                                     in milioane lei  
      Sectoare / Obiective    Ajutorul de stat in functie de natura acestuia    Ajutor de stat total    Ajutor de stat  pentru industria orelucratoare      A1    A2    81    C1    C2    D1    TOTAL    %    TOTAL    %      1.1.   Agricultura     733971,2        52668,6    22695,8    13491,1    822826,7    8,1      0,00      1.2.   Silvicultură, piscicultură                           2.1.  Obiective orizontale    173314,8    1322823,4    36753,7    28521,1    1237236,2    84838,1    2883487,3    28,4    1623025,5    58,34      2.1.1.  Cercetare-dezvoltare       9948,8    5790,0      939,3    700,9    17379,0    0,2    12151,9    0,44      2.1.2.  Mediul inconjurator     15000,0              15000,0    O,1    15000,0    0,54      2.1.3.  Intreprinderi mici si mijlocii     570,4    7716,3            8286,7    O,1    1213,8    0,04      2.1.4.  Comert                           2.1.5.  Economisirea energiei                           2.1.6.  lnvestitii generale       1301808,8            1301808,8    12,8    726640,9    26,12      2.1.7.  Combaterea somajului                           2.1.8.  Pregatire profesionala                           2.1.9.  Alte obiective(salvare, restructurare etc)     157744,4    3349,5    30963,7    28521,1    1236296,9    84137,2    1541012,8    15,2    868018,9    31,20      2.2.  Obiective sectoriale  (sectoare sensibile   concurential)      2565108,7      33282,1      1545790,7      0,0      116358,7      2192515,2      6453055,4      63,5      1159210,1      41,66      2.2.1.  Otel     8,4      3735,7      49174,3    74566,8    127485,2    1,3    127485,2    4,58      2.2.2.  Constructii navale         2000,0      2170,0      4170,0    0,0    4170,0    0,15      2.2.3.  Transporturi si comunicatii     1075028,2      353578,8      9889,8    472898,9    1911395,7    18,8          2.2.4.1.  Carbune: ajutoare pt. productia curenta     318264,2              318264,2    3,1          2.2.4.2.  Carbune: alte ajutoare     162088,7      175418,5      4089,7    1332,3    342929,2    3,4          2.2.5.  Alte sectoare     1009719,2    33282,1    1011057,7      549,9    1572272,9    3626881,8    35,7    1027554,9    36,93      2.2.6.  Servicii financiare             50485,0    71444,3    121929,3    1,2          3.  Ajutoare regionale    0,0    0,0    0,0    0,0    0,0    0,0    0,0    0,0    0,0    0,00      3.1.   Zone pentru care au fost elaborate programe nationale de dezvoltare regionala, altele decat zonele defavorizate                           3.2.   Zone defavorizate                           TOTAL    3472394,7    1356105,5    1582544,4    81189,7    1376290,7    2290844,4    10159369,4    100,0          în%    34,2    13,3    15,6    0,8    13,5    22,5    100,0            Ajutoare totale in industria prelucratoare    18005,1    735593,1    86449,1    28512,1    806472,2    1107204,0    2782235,6    27,4    2782235,6        în%    0,65    26,44    3,11    1,02    28,99    39,80          100,0    

 124 

  MON TORUL   OF C AL   AL   ROMÂN E ,   PARTEA   ,   Nr.   236   bis/9. V.2002  

 Ajutorul de stat acordat in Romania in anul 1998                                 - mii Euro -  
      Sectoare  I  Obiective      Ajutorul de stat in functie de natura acestuia    Ajutor de stat total    Ajutor de stat  pentru industria prelucratoare      A1    A2    B1    C1    C2    D1    TOTAL    %    TOTAL    %      1.1.   Agricultura     73471,3        5272,2    2271,9    1350,5    82365,9    8,10      0,00      1.2.   Silvicultura, piscicultura                           2.1.    Obiective orizontale     17349,0    132416,1    3679,1    2855,0    123848,7    8492,4    288640,3    28,38    162466,6    58,34      2.1.1.   Cercetare-dezvoltare       995,9    579,6    0,0    94,0    70,2    1739,7    O,17    1216,4    0,44      2.1.2.   Mediul inconjurator     1501,5              1501,5    O,15    1501,5    0,54      2.1.3.   Intreprinderi mici si mijlocii     57,1    772,4            829,5    0,08    121,5    0,04      2.1.4.   Comert                           2.1.5.   Economisirea energiei                           2.1.6.   lnvestitii generale       130312,5            130312,5    12,81    72737,6    26,12      2.1.7.   Combaterea somajului                           2.1.8.   Pregatire profesionala                           2.1.9.   Alte obiective(salvare, restructurare etc)     15790,4    335,3    3099,5    2855,0    123754,7    8422,2    154257,1    15,17    86889,6    31,20      2.2.   Obiective sectoriale  (sectoare sensibile   concurential)      256770,2      3331,6      154735,4      0,0      11647,6      219473,2      645958,0      63,52      116038,2      41,66      2.2.1.   Otel     0,8      373,9      4922,4    7464,2    12761,4    1,25    12761,4    4,58      2.2.2.   Constructii navale         200,2      217,2      417,4    0,04    417,4    0,15      2.2.3.   Transporturi si comunicatii     107611,5      35393,6      990,0    47337,7    191332,8    18,81          2.2.4.1.  Carbune: ajutoare pt. productia curenta     31858,6              31858,6    3,13          2.2.4.2.  Carbune: alte ajutoare     16225,3      17559,6      409,4    133,4    34327,6    3,38          2.2.5.   Alte sectoare     101074,0    3331,6    101208,0      55,0    157386,3    363054,9    35,70    102859,4    36,93      2.2.6.   Servicii financiare             5053,6    7151,7    12205,3    1,20          3.   Ajutoare regionale    0,0    0,0    0,0    0,0    0,0    0,0    0,0    0,00    0,0    0,00      3.1.  Zone pentru care au fost elaborate programe nationale de dezvoltare   regionala, altele decat zonele                          3.2.   Zone defavorizate                           TOTAL    347590,5    135747,7    158414,4    8127,2    137768,2    229316,0    1016964,1    100,00          în%    34,18    13,35    15,58    0,80    13,55    22,55    100,00            Ajutoare totale in industria prelucratoare    1802,3    73633,7    8653,7    2854,1    80728,8    110832,3    278504,8    27,39    278504,8        în%    0,65    26,44    3,11    1,02    28,99    39,80          100,00    
 125 

  MON TORUL   OF C AL   AL   ROMÂN E ,   PARTEA   ,   Nr.   236   bis/9. V.2002  

 A - jutorul de stat acordat in Romania in anul 1999                                     - in milioane lei -  
      Sectoare  I  Obiective      Ajutorul de stat in functie de natura acestuia    Ajutor de stat total    Ajutor de stat  pentru industria prelucratoare      A1    A2    B1    C1    C2    D1    TOTAL    %    TOTAL    %      1.1.   Agricultura     1260429,2    333,0    110231,3    194581,3    138191,3    134240,8    1838006,9    7,9      0,00      1.2.   Silvicultură, piscicultură                 0,0            2.1.   Obiective orizontale     546376,8    2584398,2    320767,1    5937,2    6148377,7    115189,3    9721046,3    41,6    6086105,5    75,41      2.1.1.  Cercetare-dezvoltare     91735,1    40068,7    2288,4      20864,0    2701,7    157657,9    0,7    140767,9    1,74      2.1.2.  Mediul inconjurator     31140,2              31140,2    O,1    31140,2    0,39      2.1.3.  Intreprinderi mici si mijlocii     15436,8    171920,7            187357,5    0,8    24699,2    0,31      2.1.4.  Comert     467,3      7021,0          7488,3    0,0          2.1.5.  Economisirea energiei                           2.1.6.  lnvestitii generale       2273688,2            2273688,2    9,7    1499580,9    18,58      2.1.7.  Combaterea somajului                           2.1.8.  Pregatire profesionala                           2.1.9.  Alte obiective(salvare, restructurare etc)     407597,4    98720,6    311457,7    5937,2    6127513,7    112487,6    7063714,2    30,2    4389917,3    54,39      2.2. Obiective sectoriale  (sectoare sensibile concurential)       4612928,8      132451,1      2265426,2      0,0      167568,3      3775983,4      10954357,8      46,9      1972496,7      24,44      2.2.1.  Otel     117968,5      5380,0      112737,3    233453,8    469539,6    2,0    469539,6    5,82      2.2.2.  Constructii navale         1883,0      4115,6      5998,6    0,0    5998,6    0,07      2.2.3.  Transporturi si comunicatii     2010440,7    248,6    390462,2      38836,0    893608,5    3333596,0    14,3          2.2.4.1.  Carbune: ajutoare pt. productia curenta     527048,9              527048,9    2,3          2.2.4.2.  Carbune: alte ajutoare     193631,0      186656,4      1962,7    5820,0    388070,1    1,7          2.2.5.  Alte sectoare     1760863,4    132085,5    1680994,6      632,2    2557576,4    6132152,1    26,2    1496958,5    18,55      2.2.6.  Servicii financiare     2976,3    117,0    50,0      9284,5    85524,7    97952,5    0,4          3.  Ajutoare regionale    0,0    115915,7    738626,4    0,0    0,0    0,0    854542,1    3,7    12518,9    0,16      3.1.  Zone pentru care au fost elaborate programe nationale de dezvoltare   regionala, altele decat zonele defavorizate        738626,4          738626,4    3,2          3.2.   Zone defavorizate       115915,7            115915,7    0,5    12518,9    0,16      TOTAL    6419734,8    2833098,0    3435051,0    200518,5    6454137,3    4025413,5    23367953,1    100,0          în%    27,5    12,1    14,7    0,9    27,6    17,2    100,0            Ajutoare totale in industria prelucratoare    247267,8    1643580,2    309883,2    5933,5    4107359,4    1757097,0    8071121,1    34,5    8071121,1        în%    3,06    20,36    3,84    0,07    50,89    21,77          100,0    

 126 

  MON TORUL   OF C AL   AL   ROMÂN E ,   PARTEA   ,   Nr.   236   bis/9. V.2002  

 Ajutorul de stat acordat in Romania in anul 1999                                    - mii Euro -  
      Sectoare  I  Obiective      Ajutorul de stat in functie de natura acestuia      Ajutor de stat total    Ajutor de stat pentru industria  prelucratoare      A1    A2    B1    C1    C2    D1    TOTAL    %    TOTAL    %      1.1.   Agricultura     77350,9    20,4    6764,7    11941,2    8480,6    8238,2    112796,0    7,87      0,00      1.2.   Silvicultură, piscicultură                           2.1.  Obiective orizontale    33501,7    158601,1    19254,2    364,4    377317,8    7069,0    596108,1    41,58    373496,2    75,41      2.1.1.   Cercetare-dezvoltare     5629,7    2459,0    140,4      1280,4    165,8    9675,3    0,67    8638,7    1,74      2.1.2.   Mediul inconjurator     1911,0              1911,0    0,13    1911,0    0,39      2.1.3.   Intreprinderi mici si mijlocii     947,3    10550,5            11497,9    0,80    1515,8    0,31      2.1.4.   Comert                           2.1.5.   Economisirea energiei                           2.1.6.   lnvestitii generale       139533,2            139533,2    9,73    92027,3    18,58      2.1.7.   Combaterea somajului                           2.1.8.   Pregatire profesionala                           2.1.9.   Alte obiective(salvare, restructurare etc)     25013,7    6058,4    19113,7    364,4    376037,4    6903,2    433490,7    30,24    269403,4    54,39      2.2.   Obiective sectoriale  (sectoare sensibile   concurential)      283089,3      8128,3      139026,2      0,0      10283,4      231727,1      672254,4      46,89      121049,5      24,44      2.2.1.   Otel     7239,6      330,2      6918,5    14326,7    28815,0    2,01    28815,0    5,82      2.2.2.   Constructii navale         115,6      252,6      368,1    0,03    368,1    0,07      2.2.3.   Transporturi si comunicatii     123378,1    15,3    23962,1      2383,3    54839,6    204578,3    14,27          2.2.4.1.  Carbune: ajutoare pt. productia curenta     32344,3              32344,3    2,26          2.2.4.2.  Carbune: alte ajutoare     11882,9      11454,9      120,4    357,2    23815,3    1,66          2.2.5.   Alte sectoare     108061,8    8105,9    103160,4      38,8    156955,1    376322,0    26,25    91866,4    18,55      2.2.6.   Servicii financiare     182,7    7,2    3,1      569,8    5248,5    6011,2    0,42          3.   Ajutoare regionale    0,0    7113,6    45328,5    0,0    0,0    0,0    52442,1    3,66    768,3    0,16      3.1.  Zone pentru care au fost elaborate programe nationale de dezvoltare   reqionala, altele decat zonele defavorizate        45328,5          45328,5    3,16          3.2.   Zone defavorizate       7113,6            7113,6    0,50    768,3    0,16      TOTAL    393941,9    173863,5    210373,6    12305,6    396081,8    247034,3    1433600,6    100,00          în%    27,48    12,13    14,67    0,86    27,63    17,23    100,00            Ajutoare totale in industria prelucratoare    15174,5    100864,3    19017,1    364,1    252063,2    107830,7    495314,0    34,55    495314,0        în%    3,06    20,36    3,84    0,07    50,89    21,77          100,00    
  
 ANEXA li 
  
 ANEXA TEHNICA 

 Anexa tehnica prezinta informatii cu caracter general referitor la sfera de cuprindere a Raportului, modul de incadrare a ajutoarelor de stat pe obiective, categorii si forme, metodele de evaluare a ajutoarelor de stat, precum si sursele obtinerii datelor care au fost utilizate. 
 Problematica enuntata mai sus a fost grupata in urmatoarele capitole: 
 I. Sfera ajutoarelor de stat abordate in Raport. Domenii excluse. 
 li.  Categoriile si obiectivele ajutorului de stat  
 III. Tipul informatiilor, sursele si metodele de evaluare a elementelor de ajutor cuprinse in Raport 

    I.  Sfera ajutoarelor de stat abordate in Raport. Domenii excluse.       1.  Raportul ajutoarelor de stat s-a realizat in concordanta cu prevederile Anexei nr.1 - "Procedura de raportare a ajutoarelor de stat catre Oficiul Concurentei in vederea intocmirii si actualizarii  inventarului  ajutoarelor  de stat" la Hotararea  de Guvern nr.599/2000 pentru aprobarea procedurilor de raportare, monitorizare si informare in aplicarea Legi nr. 143/1999 privind ajutorul de stat.  Totodata s-a tinut seama de metodologia celui de-al Vlll-lea Raport privind ajutoarele de stat din Uniunea Europeana, publicat in aprilie 2000, in vederea realizarii unui grad cat mai inalt al compatibilitatii informatiilor.     2.  Ajutoarele de stat acordate de Remania in perioada 1996-1999, obiect al prezentului Raport, intra sub incidenta:     •  articolului 64 al Acordului European instituind o asociere intre Remania, pe de o parte, Comunitatile Europene si Statele Membre ale acestora, pe de alta parte; de asemenea, sunt cuprinse date privind ajutoarele acordate in sectoare ce nu intra sub incidenta articolului mentionat, respectiv agricultura si piscicultura.     •  Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat.       3.  ln conformitate cu prevederile articolului  4  al Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat precum si ale metodologiei din Anexa tehnica la cel de-al Vlll-lea Raport privind ajutoarele de stat acordate in Uniunea Europeana,  nu au fost abordate  in Raport urmatoarele masuri si/sau domenii:     3.1.  Masurile de natura fiscala care sunt parte a normelor fiscale interne, aplicabile tuturor agentilor economici, cum sunt:     •  diferentierea cotelor TVA practicate in economie, inclusiv cota zero la export     •  diferentierea cotelor de impozitare la impozitul pe profit, altele decat cele de natura facilitatilor fiscale     •  diferentierea  cotelor  taxelor  vamale  practicate  pe  domenii,  conform prevederilor Codului vamal general al Romaniei     •  scutirea de taxe vamale la marfurile si produsele care tranziteaza zonele    libere     •  diferentirea cotelor in cazul amortizarii, practicate conform normelor generale in domeniu.         3.2.  Ajutoare sub forma serviciilor publice generale pentru activitate economica, in termeni si conditii care nu favorizeaza  anumite sectoare sau anumiti agenti economici. ln aceasta categorie se incadreaza:     •  ajutor pentru infrastructura, in masura in care nu creaza un avantaj specific anumitor sectoare, produse sau activitati     •  ajutor pentru serviciile de gospodarie comunala       3.3.  lmprumuturi  sau garantii acordate de autoritati publice si organisme care administreaza resursele statului conform conditiilor curente de pe piata.  Garantiile de stat acordate de catre Ministerul Finantelor pentru credite interne si externe  contractate de agentii economici, au fost considerate  in totalitate  ca fiind  de natura ajutoarelor de stat,  avand in vedere faptul ca  fara garantia statului creditele nu ar fi fost acordate de catre bancile comerciale.     3.4.  Participari cu capital ale statului sau ale altor organisme publice, daca rata profitului este estimata a fi cel putin egala cu rata profitului anticipat de catre un investitor privat prudent.  Au fost considerate ca ajutoare de stat acele participari cu capital ale statului care au avut in vedere, fie procese de salvare-restructurare, in special in vederea privatizarii ulterioare a agentilor economici beneficiari, fie realizarea de investitii noi, in domenii de un interes major pentru realizarea strategiilor nationale de dezvoltare dar care presupun rezultate financiare sub conditiile pietei.     3.5.  Ajutoare avand un caracter social, acordate consumatorilor individuali sau asezamintelor publice, cu conditia ca acestea sa fie acordate  fara discriminare in ceea ce priveste originea produselor sau serviciilor implicate.   ln aceasta categorie se regasesc:     •  ajutoare  de  stat  acordate  direct  persoanelor  fizice  (ajutoare  sociale, medicamente compensate, asistenta medicala gratuita, etc.)     •  ajutoare pentru handicapati     •  ajutoare pentru asezaminte publice (orfelinate, camine de batrani, fundatii, etc.)       3.6.  Ajutoare pentru inlaturarea efectelor cauzate de dezastre naturale sau de evenimente exceptionale.         II.  Categorii si obiective ale ajutorului de stat  Categorii ale ajutorului de stat     4.  Acordarea de ajutoare de stat reprezinta, pentru autoritatea publica, un cost sau o pierdere de venituri, iar pentru beneficiar, un avantaj. Totusi, "elementul de ajutor", respectiv avantajul financiar final asigurat de suma nominala transferata, precum si eficienta si impactul concurential al acordarii acestuia, depind intr-o mare masura de natura sub care ajutorul este acordat.  Conform metodologiei comunitare de elaborare a Raportului privind ajutoarele de    stat acordate in Uniunea Europeana s-au identificat patru categorii (grupe) fiecare grupa fiind reprezentata printr-o litera  A, 8, C  sau  D,  urmate de  cifra    1   ,  in cazul ajutorului de natura  cheltuielilor bugetare  sau a  veniturilor bugetare  la care statul renunta,  altele decat cele de natura fiscala,  respectiv de  cifra    2,     in cazul  ajutoarelor de natura renuntarii la venituri bugetare acordate  prin intermediul  sistemului fiscal sau a sistemului asigurarilor sociale.      4.1.  ln grupa  A (A1 + A2)  este inclus ajutorul care este transferat in intregime la beneficiar. ln acest caz, elementul de ajutor este egal cu valoarea nominala a ajutorului.     4.1.1.  ln categoria  A1  - acordarea cu titlu gratuit a unor sume - sunt cuprinse:     •  subventii, alocatii, prime (inclusiv prime pentru export) precum si orice alte sume nerambursabile     •  vanzari de terenuri, cladiri si alte active, apartinand domeniului privat al statului, sub pretul pietei     •  	reduceri de pret la bunurile furnizate si la serviciile prestate de catre autoritatile publice sau alte organisme care administreaza resurse ale statului     •  dobanda subventionata primita direct de catre beneficiar       4.1.2.  ln categoria  A2  - anularea si reducerea de datorii fiscale - sunt cuprinse:     •  exceptari, reduceri si/sau scutiri la plata taxelor vamale     •  reduceri si/sau scutiri la plata impozitelor, taxelor si a altor obligatii bugetare inclusiv ale contributiilor la asigurarile sociale         4.2.  ln grupa  8 (81)  sunt incluse participarile la capital ale statului sau a altor organisme care administreaza fonduri in numele statului atunci cand statul nu se comporta ca un investitor privat prudent.  Pentru includerea in categoria  81  este necesar sa se determine daca transferul financiar realizat de catre o autoritate publica sub forma participarii la capital reprezinta un ajutor pentru beneficiar sau actiunea respectiva reprezinta o angajare a sectorului public intr-o activitate comerciala, operand asemeni unui investitor privat in conditii normale de piata. ln consecinta, desi participarile la capital ale statului sau a altor organisme care administreaza fonduri in numele statului, sub diverse forme, ar putea fi incluse in grupa  A,  ele au fost grupate intr-o categorie separata  (81  ).  ln categoria  81  se regasesc si ajutoarele de natura anularii sau reducerii datoriilor (conversia datoriilor) agentilor economici catre stat.     4.3.  Grupa  C (C1 + C2)  include transferurile, in care elementul de ajutor este reprezentat de dobanda economisita de catre beneficiar de-a lungul perioadei pentru care capitalul transferat,  respectiv sumele datorate statului si devenite scadente (creditul bugetar) este la dispozitia sa. De regula, elementul de ajutor inclus in aceasta categorie este mult mai mic decat valoarea capitalului trasferat.     4.3.1.  ln categoria  C1  transferul financiar ia forma creditului bugetar cu dobanda subventionata, iar ajutorul de stat consta in renuntarea la dobanda, total sau partial.     4.3.2.  ln categoria  C2  sunt incluse scutirile, reducerile, reesalonarile la plata majorarilor de intarziere si a penalitatilor aferente atat ca urmare a amanarilor si/sau reesalonarilor la plata obligatiilor fiscale, cat si a majorarilor de intarziere propriu-zise acumulate de agentul economic si datorate autoritatii publice.       4.4.  ln grupa  D  este inclus un nivel estimativ al riscului acordarii de garantii din  partea statului, evaluat in concordanta cu practica europeana la 10% din cuantumul sumei creditului garantat anual. S-a considerat ca riscul garantarii creditelor desi se regaseste sub forma renuntarii la venituri bugetare, totusi nu face, in nici unul din cazuri, obiectul sistemului fiscal. Ca atare, in cazul garantiilor de stat, nu intalnim decat grupa  D1.   Obiectivele ajutorului         5.  lncadrarea pe obiective a ajutoarelor de stat (atat a alocarilor specifice din cadrul schemelor de ajutor, cat si a ajutoarelor individuale acordate in afara unei scheme)  s-a  facut  tinand  cont  de  obiectivul  principal  al acordarii  acestora,  in conformitate cu prevederile punctului 7 al "Procedurii de raportare a ajutoarelor de stat catre Oficiul Concurentei in vederea intocmirii si actualizarii inventarului ajutoarelor de stat" (Anexa nr.1 a Hotararii de Guvern nr. 599/2000), respectiv:       Cod de clasificare a obiectivelor    Denumire obiectiv      1.1.  1.2.    Agricultura  Silvicultura, piscicultura      2.1.    Obiective orizontale,  respectiv: Cercetare & Dezvoltare Mediul inconjurator Intreprinderi mici si mijlocii Comert   Economisirea energiei lnvestitii generale Combaterea somajului Pregatirea profesionala  Alte obiective (salvare, restructurare etc)      2.1.1.      2.1.2.      2.1.3.      2.1.4.      2.1.5.      2.1.6.      2.1.7.      2.1.8.      2.1.9.      2.2.    Obiective sectoriale,  respectiv: Otel   Costructii navale Transport  Carbune (productie curenta) Carbune (alte ajutoare)  Alte sectoare  Servicii financiare      2.2.1.      2.2.2.      2.2.3.      2.2.4.1.      2.2.4.2.      2.2.5.      2.2.6.      3.    Obiective regionale,  respectiv:   Zone pentru care au fost elaborate programe nationale de dezvoltare regionala, altele decat zonele defavorizate  Zone defavorizate      3.1.      3.2.       Nu se regasesc in mod distinct in cadrul obiectivelor sectoriale, conform structurii Anexei tehnice la al Vlll-lea Raport privind ajutoarele de stat acordate in Uniunea Europeana, pozitiile  "Mass - media, cultura si alte servicii" si "Turism", deoarece acestea nu au fost prevazute in Procedura de inventariere si, ca atare, nu au putut fi identificate, in mod distinct, pe baza raportarilor primite de catre Oficiul Concurentei. Practic, in masura in care astfel de ajutoare au fost acordate, ele sunt cuprinse fie la codul 2.1.9 "alte obiective orizontale", fie la codul 2.2.5. "alte sectoare".  ln ceea ce priveste ajutorul regional, au fost identificate o serie de ajutoare de stat acordate pe obiective regionale (acordate in special prin intermediul Agentiei Nationale de Dezvoltare Regionala), dar fara a putea fi incadrate, conform practicii europene, pe o harta zonala a ajutoarelor de stat.       III.  Sursele obtinerii datelor   
 si metodele de evaluare a elementului de ajutor 
  
 Sursele obtinerii datelor 
  
    6.  Cifrele din Raport sunt exprimate in termenii cheltuielilor efective sau ale veniturilor efective, la care statul renunta.     6.1.  Cifrele sunt exprimate in moneda nationala in preturi curente si preturi comparabile 1996, precum si in Euro.  Evaluarea in preturi comparabile 1996 si in Euro s-a realizat pe baza deflatorului PIB si a cursului mediu anual de schimb lei/Euro publicat in cadrul Raportului anual al Bancii Nationale a Romaniei, astfel:       UM    1996    1997    1998    1999        %    100    247.0    383.8    561.9        lei/Euro    3862.90    8090.92    9989.90    16294.96        •  Deflator PIB anul 1996 =100       •  	 Curs de schimb medie anuala          6.1.1.  Pentru  realizarea inventarului ajutoarelor de stat  acordate in perioada analizata (baza elaborarii Raportului) au fost utilizate, in primul rand, raportarile  furnizorilor de ajutor de stat  catre Oficiul Concurentei.  Raportarile au fost realizate in configuratie standard, conform Hotararii de Guvern nr. 599/2000, separat pentru schemele de ajutor de stat (anexa nr. 1A la procedura de inventariere) si separat pentru ajutoarele individuale (anexa nr. 1B la procedura de inventariere) si au cuprins urmatoarele elemente:     •  titlul schemei     •  baza legala     •  obiectivele acordarii ajutorului de stat     •  natura ajutorului de stat     •  originea ajutorului     •  beneficiarii alocarilor specifice, in cazul schemelor de ajutor de stat     •  beneficiarul de ajutor, in cazul ajutorului individual     •  sectorul de activitate in care opereaza beneficiarii de ajutor de stat     •  cuantumul sumelor acordate ca ajutor anual, in perioada analizata, pe beneficiar, precum si cumulat pe ultimii trei ani  Au raportat in calitate de furnizori de ajutor de stat, si fac obiectul analizei Raportului,  institutiile guvernamentale (in structura si denumirea existenta in perioada iulie  -  decembrie 2000):   De asemenea, au fost utilizate date privind  ajutoarele acordate pe plan local.        6.1.2.  Inventarul ajutoarelor de stat acordate a cuprins si date din raportarile unui mare numar de agenti economici beneficiari de ajutoare de stat. Raportarile au fost realizate in configuratie standard, conform Hotararii de Guvern 599/2000 (anexa nr. 1C la procedura de inventariere) si au cuprins urmatoarele elemente:     •  sumele anuale primite in perioada 1997-1999 ca alocari specifice in cadrul unor scheme     •  furnizorul si baza legala a acordarii ajutorului de stat     •  formula de calcul utilizata la evaluarea ajutorului de stat     •  alte informatii relevante privind ajutorul de stat.  ln aceste cazuri a fost facuta verificarea incrucisata a raportarilor de ajutor de stat intre beneficiarul de ajutor (sume primite) si furnizorul de ajutor (sume alocate).         6.2.  Pentru realizarea analizelor sintetice specifice  Raportului ajutoarelor de stat  au fost utilizate atat rezultatele prelucrarii informatiilor din raportarile primite, informatiile statistice publicate de Institutul National de Statistica si Studii Economice (respectiv Comisia Nationala pentru Statistica), cat si estimari privind evolutia unor indicatori sintetici pentru care nu au existat date publicate.     6.2.1.  lnformatiile statistice publicate de Institutul National de Statistica si Studii Economice (respectiv Comisia Nationala pentru Statistica) au in vedere:     •  produsul intern brut     •  veniturile, cheltuielile si deficitul bugetar     •  valoarea adaugata bruta pe total economie si ramuri ale economiei nationale     •  populatie, din care salariati - total si pe ramuri ale economiei nationale       6.2.2.  Pentru o structurare unitara a Raportului au fost utilizate estimari ale valorii adaugate brute, pentru care nu existau date publicate ca atare de catre Institutul National de Statistica si Studii Economice (respectiv Comisia Nationala pentru Statistica), astfel incat sa existe compatibilitate intre informatia cuprinsa in lucrare si cea cuprinsa in Raportul Comisiei Europene.  Metode de evaluare a elementului de ajutor         7.  Cuantumul ajutorului de stat a fost determinat conform prevederilor din actele normative prin care s-a instituit o schema de ajutor de stat sau  s-a acordat un ajutor individual.  ln orice situatie in care nu a fost prevazuta in mod explicit o formula, identificarea si cuantificarea ajutorului de stat s-a facut  in functie de natura ajutorului in concordanta cu prevederile Hotararii Guvernului nr. 599/2000 pentru aprobarea procedurilor de raportare, monitorizare si informare in aplicarea Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat.     7.1.  Grupa  A (A1+A2)  - caz in care  A1  reprezinta acordarea cu titlu gratuit a unor sume, iar  A2  reprezinta anularea si reducerea de datorii fiscale.  La calculul elementului de ajutor s-a avut invedere ca  valoarea ajutorului este egala cu valoarea efectiva  a  sumei nerambursabile primite sau  a  echivalentului sau, astfel:      7.1.1.  Grupa  A1:      •  subventii, alocatii, prime, precum si orice sume nerambursabile       unde:  V As -  valoarea ajutorului de stat  VEF -  valoarea efectiva a sumei nerambursabile primite de agentul economic beneficiar              V AS=  Q  X  (T PIETE-I   T REDUS)           

       •  reduceri de pret la bunurile furnizate si la serviciile prestate de catre autoritatile publice sau de alte organisme care administreaza resurse ale statului  unde:    V As   -  valoarea ajutorului de stat  Q     - cantitatea de bunuri sau servicii cu pret sau tarif redus, de care beneficiaza agentul economic anual  PP1ETE1 -  pretul pe piata    PRrnus -  pretul efectiv de vanzare al produselor T PIETEI -  tariful pe piata  T Rrnus -  tariful la care serviciile sunt furnizate     •  credite cu dobanda subventionata         unde:    V As  -   valoarea ajutorului de stat  DAcT -    suma datorata, anual, ca dobanda activa, calculata ca medie a dobanzilor practicate pe  piata bancara, la valoarea totala a creditului primit, de catre agentul economic beneficiar (lei)   DEF  -   suma reprezentand dobanda efectiv platita anual de agentul economic beneficiar al creditului cu dobanda bonificata (lei)       7.1.2.  Grupa  A2:      •  exceptari, reduceri si/sau scutiri la plata taxelor vamale:  - exceptari sau scutiri de la plata taxelor vamale                - reduceri la plata taxelor vamale         unde:    V As -  valoarea ajutorului de stat  VEx - valoarea exceptata sau scutita de la obligatia de plata  Q   - valoarea  in vama determinata conform prevederilor art.76 din Legea nr.141/1997 (lei)  to  - taxa vamala (%) stabilita pe baza pozitiei tarifare din Codul vamal al Romaniei  t 1    -  taxa vamala(%) redusa  a 0    -  TVA si alte taxe dependente de baza de calcul(%)     •  reduceri si/sau scutiri de la plata impozitelor, taxelor si a altor obligatii bugetare                 unde:  V As -  valoarea ajutorului de stat  Vs - suma reprezentand contravaloarea scutirii sau reducerii acordate anual          7.2.  ln grupa  81  sunt incluse ajutoarele acordate de stat in calitate de proprietar,    
 atunci cand statul nu se comporta ca un investitor privat prudent si au in vedere atat participarea cu capital, cat si ajutoarele de natura anularii sau reducerii datoriilor agentilor economici catre stat. 
    •  participarea cu capital a statului sau a altor organisme care administreaza fonduri in numele statului (se aplica in cazul in care rata anticipata a profitului r 1  este mai mica decat rata normala a profitului r 0  )                 unde:  V As -   valoarea ajutorului de stat  ciFP - contravaloarea capitalului investit din fonduri publice       •  reducerea sau anularea datoriilor     -  anularea datoriilor                      -  reducerea datoriilor     

     

     

     
 unde: 
 VAs - valoarea ajutorului de stat 
 VoA - suma reprezentand contravaloarea datoriei catre stat de la plata careia agentul economic este scutit 
 VoR - suma reprezentand contravaloarea reducerii datoriei catre stat a agentului economic 
     7.3.  Grupa  C (C1+C2)  - include transferul financiar de natura creditului bugetar cu dobanda subventionata  C1  si scutirile, reducerile, reesalonarile la plata majorarilor de intarziere si penalitatilor aferente, atat ca urmare a amanarilor si/sau reesalonarilor la plata obligatiilor fiscale, cat si majorarilor de intarziere propriu-zise acumulate de agentul economic si datorate autoritatii publice  C2.      7.3.1.  Grupa  C1:      •  contravaloarea  dobanzii la care statul  renunta, aferenta creditului bugetar:      unde:  I  VAs   =     DAcT       I         VAs - valoarea ajutorului de stat  DAcr -  suma datorata, anual, ca dobanda activa, calculata ca medie a dobanzilor practicate pe piata bancara, la valoarea totala a creditului primit, de catre agentul economic beneficiar (lei)       7.3.2.  Grupa  C2:        •  amanari/esalonari la plata impozitelor, taxelor si a altor obligatii bugetare              unde:    VAs - valoarea ajutorului de stat  S I  - suma datorata ca majorare de intarziere  SA - suma datorata ca majorare aferenta sumelor amanate SE - suma datorata ca majorare aferenta sumelor esalonate Q - obligatia bugetara  Co - cota majorarilor de intarziere datorate pentru neplata la termen a obligatiilor bugetare.  Se  va  mentiona  cota  legala  existenta  in  perioada  de reesalonare. De exemplu in prezent de 0.15% pentru fiecare zi intarziere conform HG 564/2000.  C 1   -   cota majorarilor  datorate  de platitorii pentru care organele competente acorda amanari sau/ si esalonari la plata obligatiilor bugetare. ln prezent este de 0.1% pentru fiecare zi de intarziere conform HG 670/1999.  t  - numarul de zile de amanare/esalonare       •  reduceri si/sau scutiri la plata majorarilor de intarziere     -  reduceri de la plata majorarilor de intarziere          -  scutiri de la  plata majorarilor de intarziere     I  V As   =   Vs   =   Q     x     ro     x   t     unde:  V As-   valoarea ajutorului de stat Vs - valoarea reducerii  VR - valoarea scutirii  Q - obligatia bugetara datorata  r 0   -  cota aplicata ca majorare de intarziere r1 - cota redusa (%)  t  - numarul de zile pentru care a fost scutit             7.4.  Grupa  D  - garantii, include ajutorul al carui element (D1) este mult mai mic decat valoarea garantata. Astfel, valoarea ajutorului a fost considerata 10% din sumele nominale garantate la creditele in derulare, pentru fiecare an in parte.    
    •  garantii acordate de stat sau de alte autoritati publice in conditii preferentiale pentru credite interne si externe   

     
 unde: 
 V As -  valoarea ajutorului de stat 
 SN 8  -  sumele nominale garantate la creditele in derulare, pentru fiecare an 
 ANEXA III 
 LISTA ACTELOR NORMATIVE 
 care contin scheme de ajutor de stat sau ajutoare de stat individuale si care au generat efecte in perioada 1996-1999 

 NR. CRT.  1.  

 2. 

 3. 
  
 4. 
  
 5. 
  
 6. 
  
 7. 

 8. 

 9. 
  
 10. 

 11. 

 12. 

 13. 
 ACTUL NORMATIV 
 DECRET nr. 111 din 14 iulie 1951 privind reglementarea situatiei bunurilor de orice fel supuse confiscarii, fara mostenitori sau fara stapin, precum si a unor bunuri care nu mai folosesc institutiilor bugetare 
 EMITENT: CONSILIUL DE STAT 
 Publicat in: BULETINUL OFICIAL nr. 81 din 27 iulie 1951 
 LEGE  Nr. 1 din 7 ianuarie 1991 privind protectia sociala a somerilor si reintegrarea lor profesionala 
 EMITENT:  PARLAMENTUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 30 decembrie 1991 LEGE Nr. 12 din 30 ianuarie 1991 privind impozitul pe profit EMITENT:  PARLAMENTUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 31 ianuarie 1991 LEGE Nr. 32 din 29 martie 1991 privind impozitul pe salarii EMITENT:  PARLAMENTUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 3 aprilie 1991 LEGE Nr. 35 din 3 aprilie 1991 privind regimul investitiilor straine EMITENT:  PARLAMENTUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 185 din 2 august 1993 
 LEGE Nr. 58 din 14 august 1991 privind privatizarea societatilor comerciale EMITENT:  PARLAMENTUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 169 din 16 august 1991 
 LEGE  Nr. 38 din 20 aprilie 1992 privind autorizarea garantarii unor credite externe contractate de Regia Autonoma de Electricitate "Renel" - Bucuresti 
 EMITENT:  PARLAMENTUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr.. 73 din 23 aprilie 1992 
 LEGE Nr. 59 din 22 iunie 1992 pentru ratificarea Acordului de garantie dintre Romania si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, semnat la Londra la 27 februarie 1992 
 EMITENT:  PARLAMENTUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 142 din 25 iunie 1992 
 LEGE Nr. 71 din 17 iulie 1992 privind autorizarea garantarea unor credite EMITENT:  PARLAMENTUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 169 din 20 iulie 1992 
 LEGE  Nr. 125 din 22 decembrie 1992 pentru ratificarea Acordului de garantie dintre Romania şi Banca Europeana pentru Reconstructie şi Dezvoltare, semnat la Londra la 14 septembrie 1992 
 EMITENT:  PARLAMENTUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 343 din 31 decembrie 1992 
 LEGE  Nr. 57 din 1O iulie 1993 pentru modificarea si completarea Legii nr. 35/1991 privind regimul investitiilor straine 
 EMITENT:  PARLAMENTUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr.. 160 din 14 iulie 1993 
 LEGE  Nr. 83 din 30 noiembrie 1993 privind sprijinul acordat de stat producatorilor agricoli 
 EMITENT:  PARLAMENTUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 7 decembrie 1993 
 LEGE   Nr. 95 din 31 decembrie 1993 privind continuarea participarii Romaniei la construirea Combinatului minier de imbogatire a minereurilor acide cu continut de fier de la Krivoi Rog - Ucraina si asigurarea resurselor de finantare necesare 

 NR. CRT. 

 EMITENT:  PARLAMENTUL 
 ACTUL NORMATIV 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 5 din 12 ianuarie 1994 
    14.  LEGE  Nr. 50 din  7 iulie 1994  privind unele masuri de organizare a activitatii de imbunatatiri funciare  EMITENT:  PARLAMENTUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr.. 6 din 15 ianuarie 1996     15.  LEGE  Nr. 71 din 16 iulie 1994 privind acordarea unor facilitati suplimentare fata de Legea nr. 35/1991, republicata, pentru atragerea de investitori straini in industrie EMITENT:  PARLAMENTUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 189 din 22 iulie 1994     16.  LEGE Nr. 136 din 30 decembrie 1994 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 29 din  22 iulie 1994 privind constituirea si utilizarea Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic  EMITENT:  PARLAMENTUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 368 din 30 decembrie 1994     17.  LEGE  Nr. 17 din 6 martie 1995 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Federale Germania privind colaborarea tehnica, semnat la Bucuresti la 6 mai 1994  EMITENT:  PARLAMENTUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr.. 46 din 10 martie 1995     18.  LEGE nr. 84 din 24 iulie 1995 - Legea invatamantului Emitent  : PARLAMENTUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 10 decembrie 1999     19.  LEGE Nr. 134 din 29 decembrie 1995 privind Legea petrolului EMITENT:  PARLAMENTUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr.. 301 din 29 decembrie 1995     20.  LEGE  Nr. 20 din  8 aprilie 1996 privind unele masuri necesare pentru desfasurarea campaniei agricole din primavara anului 1996, ca urmare a starii de urgenta din agricultura  EMITENT:  PARLAMENTUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 8 aprilie 1996     21.  LEGE  Nr. 73 din 12 iulie pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit  EMITENT:  PARLAMENTUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr.. 174 din 2 august 1996     22.  LEGE  Nr. 108 din 1 O  octombrie 1996 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creantelor bugetare  EMITENT: PARLAMENTUL;  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 251 din 17 octombrie 1996     23.  LEGE nr. 72 din 29 aprilie 1997 a bugetului de stat pe anul 1997 EMITENT:  PARLAMENTUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 76 din 29 aprilie 1997     24.  LEGE nr. 146 din 24 iulie 1997 privind taxele judiciare de timbru EMITENT:  PARLAMENTUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 173 din 29 iulie 1997     25.  LEGE  nr. 217 din 22 decembrie 1997 privind aprobarea Listei Romaniei de concesii tarifare pentru produse ale tehnologiei informatiei  EMITENT:  PARLAMENTUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 22 decembrie 1997     26.  LEGE nr. 61 din 5 martie 1998 - Legea minelor EMITENT:  PARLAMENTUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 113 din 16 martie 1998     27.  LEGE nr. 109 din 3 iunie 1998 a bugetului de stat pe 1998 EMITENT:  PARLAMENTUL   
 Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 207 din 3 iunie 1998 

 NR. CRT.  28.  

 29. 

 30. 

 31. 

 32. 

 33. 

 34. 

 35. 

 36. 

 37. 

 38. 

 39. 
 ACTUL NORMATIV 
 LEGE nr. 162 din 30 iulie 1998 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 86/1997 privind aprobarea primei de export pentru cantitatea de un milion tone porumb boabe din recolta anului 1997 
 EMITENT:  PARLAMENTUL 
 Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 31 iulie 1998 
 LEGE  nr. 165 din 3 august 1998 privind constituirea la dispozitia Ministerului Agriculturii si Alimentatiei a fondului pentru finantarea cheltuielilor aferente lucrarilor agricole din sectorul vegetal si a celor pentru cresterea animalelor, in perioada 1998-2000 
 EMITENT:  PARLAMENT 
 Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 289 din 6 august 1998 
 LEGE  nr. 241 din 14 decembrie 1998 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 92/1997 privind stimularea investitiilor directe 
 EMITENT:  PARLAMENTUL 
 Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 16 decembrie 1998 
 LEGE  nr. 247 din 22 decembrie 1998 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 22/1998 privind instituirea, cu caracter temporar, a unei suprataxe vamale la importul de bunuri 
 EMITENT:  PARLAMENTUL 
 Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 22 decembrie 1998 
 LEGE nr. 20 din 15 ianuarie 1999 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate 
 EMITENT:  PARLAMENTUL 
 Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 19 ianuarie 1999 
 LEGE  nr. 28 din 26 ianuarie 1999 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 50/1998 privind aprobarea primei de 200 lei/kg la cumpararea graului din recolta anului 1998 pentru panificatie, destinat consumului intern, societatilor comerciale de morarit si/sau de panificatie 
 EMITENT:  PARLAMENTUL 
 Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 28 ianuarie 1999 LEGE nr. 36 din 8 martie 1999 a bugetului de stat pe anul 1999 EMITENT:  PARLAMENTUL 
 Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 97 din 8 martie 1999 
 LEGE   nr. 133 din 20 iulie 1999 privind stimularea intreprinzatorilor privati pentru infiintarea si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii 
 EMITENT:  PARLAMENTUL 
 Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 349 din 23 iulie 1999 
 ORDONANTA URGENTA  Nr. 7 din 23 septembrie 1996 privind asigurarea surselor de finantare pentru constituirea stocurilor de produse agroalimentare si de seminte din recolta anului 1996 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 26 septembrie 1996 
 ORDONANTA URGENTA  nr. 2 din 25 ianuarie 1997 pentru modificarea Ordonantei Guvernului nr. 13/1996 privind acordarea unor inlesniri referitoare la majorarile de intirziere, aprobata prin Legea nr. 102/1996 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 13 din 31 ianuarie 1997 
 ORDONANTA URGENTA  nr. 6 din  5 martie 1997 privind constituirea, la dispozitia Ministerului Agriculturii si Alimentatiei, a fondului pentru finantarea lucrarilor agricole EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 36 din 5 martie 1997 
 ORDONANTA URGENTA  nr. 1 O  din 19 aprilie 1997 cu privire la diminuarea blocajului financiar si a pierderilor din economie 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 22 aprilie 1997 

 NR. CRT.  40.  

 41. 

 42. 

 43. 

 44. 

 45. 
 ACTUL NORMATIV 
 ORDONANTA URGENTA nr. 15 din 5 mai 1997 pentru modificarea si completarea Legii privatizarii societatilor comerciale nr. 58/1991 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 13 mai 1997 
 ORDONANTA DE URGENTA nr. 31 din 16 iunie 1997 privind regimul investitiilor straine in Romania 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 125 din 19 iunie 1997 
 ORDONANTA DE URGENTA  nr. 45 din 10 iulie 1997 privind alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare acoperirii cheltuielilor pentru depozitarea graului din recolta anului 1997, proprietate a producatorilor agricoli si a arendasilor 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 14 iulie 1997 
 ORDONANTA DE URGENTA nr. 46 din 10 iulie 1997 privind constituirea fondului pentru preluarea graului din recolta anului 1997, necesar consumului intern 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 14 iulie 1997 
 ORDONANTA DE URGENTA  nr. 82 din 23 decembrie 1997 privind regimul accizelor si al altor taxe indirecte 
 EMITENT:  GUVERNUL; 
 Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 380 din 29 decembrie 1997 
 ORDONANTA DE URGENTA   nr. 88 din 23 decembrie 1997 privind privatizarea societatilor comerciale 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 381 din 29 decembrie 1997 
    46.  ORDONANTA DE URGENTA   nr. 92 din 30 decembrie 1997 privind stimularea investitiilor directe  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 30 decembrie 1997     47.  ORDONANTA DE URGENTA  nr. 22 din 29 septembrie 1998 privind instituirea, cu caracter temporar, a unei suprataxe vamale la importul de bunuri  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 370 din 30 septembrie 1998     48.  ORDONANTA DE URGENTA nr. 24 din 30 septembrie 1998 privind regimul zonelor defavorizate  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 8 noiembrie 1999     49.  ORDONANTA DE URGENTA  nr. 47 din  8 decembrie 1998 privind reglementarea financiara a dobanzilor pe perioada 1 ianuarie 1997-8 februarie 1998, aferente creditelor angajate pentru acoperirea pierderilor inregistrate de Agentia Nationala a Produselor Agricole - R.A. din activitatea anilor 1994-1996, si anularea unei datorii in grau a Republicii Moldova  EMITENT:  GUVERN  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 471 din 8 decembrie 1998     50.  ORDONANTA DE URGENTA  nr. 48 din 8 decembrie 1998 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1998  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 10 decembrie 1998     51.  ORDONANTA DE URGENTA   nr. 49 din  8 decembrie 1998 pentru modificarea prevederilor art. 2 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 48/1998 privind majorarea capitalului social al societatilor comerciale bancare la care statul este actionar majoritar EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 473 din 9 decembrie 1998     52.  ORDONANTA DE URGENTA  nr. 8 din 17 februarie 1999 privind unele masuri pentru  NR. CRT.     53.       54.       55.       56.       57.       58.       59.       60.       61.       62.       63.    ACTUL NORMATIV  sustinerea Programului de restructurare prin garantarea unui credit la Societatea Comerciala "Sidex" - S.A. Galati  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 17 februarie 1999  ORDONANTA DE URGENTA nr. 13 din 1 martie 1999 pentru acordarea unor inlesniri la plata obligatiilor bugetare unor agenti economici din minerit  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 89 din 2 martie 1999  ORDONANTA DE URGENTA  nr. 16 din 4 martie 1999 privind scutirea de la plata taxei de reclama si publicitate, precum si a majorarilor de intarziere aferente  EMITENT:  GUVERN  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 8 martie 1999  ORDONANTA DE URGENTA  nr. 19 din 18 martie 1999 privind aprobarea primei de export la carnea de porc si de pasare  EMITENT: GUVERNUL ;  Publicata in M.O. nr. 117 din 22 martie 1999  ORDONANTA DE URGENTA  nr. 39 din 7 aprilie 1999 privind unele masuri pentru sustinerea programului de restructurare prin garantarea unui credit la Societatea Comerciala "Roman" - S.A. Brasov  EMITENT: GUVERNUL ;  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 148 din 8 aprilie 1999  ORDONANTA DE URGENTA  nr. 66 din 19 mai 1999 privind autorizarea Fondului Proprietatii de Stat de a acorda un sprijin financiar nerambursabil in valoare de 50 miliarde lei Societatii Comerciale "Comtim" - S.A. Timisoara  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 223 din 20 mai 1999  ORDONANTA DE URGENTA  nr. 68 din 19 mai 1999 privind stimularea platii obligatiilor fata de bugetul de stat  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 228 din 21 mai 1999  ORDONANTA DE URGENTA  nr. 69 din 24 mai 1999 privind scutirea de la plata taxelor vamale, a suprataxei vamale si a taxei pe valoarea adaugata a unor bunuri provenite din import  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 25 mai 1999  ORDONANTA DE URGENTA  nr. 81 din  4 iunie 1999 privind unele masuri pentru sustinerea programului de restructurare prin garantarea unui credit in favoarea Societatii Comerciale "Tractorul" UTB - S.A. Brasov  EMITENT:  GUVERN  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 258 din 4 iunie 1999  ORDONANTA DE URGENTA   nr. 108 din 30 iunie 1999 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 68/1999 privind stimularea platii obligatiilor fata de bugetul de stat  EMITENT:  GUVERN  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 30 iunie 1999  ORDONANTA DE URGENTA  nr. 131 din 16 septembrie 1999 pentru modificarea Legii nr. 165/1998 privind constituirea la dispozitia Ministerului Agriculturii si Alimentatiei a fondului pentru finantarea cheltuielilor aferente lucrarilor agricole din sectorul vegetal si a celor pentru cresterea animalelor, in perioada 1998-2000  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 454 din 20 septembrie 1999  ORDONANTA DE URGENTA  nr. 140 din 23 septembrie 1999 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1999  EMITENT:  GUVERNUL  NR. CRT.     64.       65.       66.       67.       68.       69.       70.       71.       72.       73.       74.       75.    ACTUL NORMATIV  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 465 din 24 septembrie 1999  ORDONANTA DE URGENTA  nr. 145 din 30 septembrie 1999 privind unele masuri de protectie sociala a personalului din sectorul productiei de aparare  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 5 octombrie 1999  ORDONANTA DE URGENTA  nr. 149 din 14 octombrie 1999 privind aprobarea primei de 300 lei/kg producatorilor agricoli pentru graul de panificatie livrat din recolta anului 1999, destinat consumului intern  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in M.O. nr. 501 din 18 octombrie 1999  ORDONANTA DE URGENTA  nr. 161 din 28 octombrie 1999 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1999  EMITENT:  GUVERN  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 529 din 29 octombrie 1999  ORDONANTA DE URGENTA  nr. 165 din 28 octombrie 1999 pentru completarea alin. 1 al art. 5 din Ordonanta Guvernului nr. 29/1994 privind constituirea si utilizarea Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 533 din 2 noiembrie 1999  ORDONANTA DE URGENTA  nr. 176 din 5 noiembrie 1999 privind majorarea capitalului social al societatilor comerciale "Roman" - S.A. Brasov si "Tractorul UTB" - S.A. Brasov EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 8 noiembrie 1999 ORDONANTA Nr. 3 din 27 iulie 1992 privind taxa pe valoarea adaugata EMITENT:  GUVERNUL  PUBLICATA IN: MONITORUL OFICIAL nr.. 288 din 12 decembrie 1995  ORDONANTA nr. 25 din 25 august 1993 privind stimularea intreprinderilor mici si mijlocii EMITENT :  GUVERN;  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 30 august 1993  ORDONANTA  Nr. 25 din 22 iulie 1994 privind ratificarea Acordului de garantie dintre Romania si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, semnat la St. Petersburg la 19 aprilie 1994  EMITENT:  GUVERNUL ROMANIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr.. 205 din 9 august 1994  ORDONANTA  Nr. 29 din 22 iulie 1994 privind constituirea si utilizarea Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic  EMITENT:  GUVERNUL ROMANIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 208 din 10 august 1994  ORDONANTA Nr. 41 din 29 august 1995 pentru ratificarea Acordului de garantie dintre România  şi Banca  lnternationala pentru Reconstructie  şi Dezvoltare,  semnat la Washington la 29 august 1995  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL NR. 200 din 30 august 1995 ORDONANTA nr. 70 din 29 august 1994 privind impozitul pe profit EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 40 din 12 martie 1997  ORDONANTA NR. 13 DIN 31 IANUARIE 1995 privind unele masuri de accelerare a procesului de restructurare a regiilor autonome si a societatilor comerciale cu capital majoritar de stat, de intarire a disciplinei financiare si de imbunatatire a decontarilor in economie  EMITENT : GUVERNUL ROMANIEI  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 26 din 3 februarie 1995     76.  ORDONANTA  Nr. 14 din 31 ianuarie 1995 privind unele masuri pentru stimularea realizarii de obiective complexe si a productiei cu ciclu lung de fabricatie, destinate    NR. CRT.  exportului  ACTUL NORMATIV  EMITENT:  GUVERNUL ROMANIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 26 din 3 februarie 1995     77.  ORDONANTA  Nr. 3 din 16 ianuarie 1996 privind calificarea notiunii de productie proprie in aplicarea regimului vamal aferent investitiilor straine  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 19 din 26 ianuarie 1996     78.  ORDONANTA  Nr. 6 din 16 ianuarie 1996 pentru ratificarea unor acorduri de împrumut şi de garantie externe  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 20 din 29 ianuarie 1996     79.  ORDONANTA  Nr. 7 din 16 ianuarie 1996 pentru ratificarea Acordului de imprumut dintre Romania, in calitate de imprumutat, si Banca Nationala a Romaniei, in calitate de agent al imprumutatului, pe de o parte, si AB Svensk Exportkredit - Suedia, in calitate de imprumutator,  pe  de  alta  parte,  garantat  de Regatul  Suediei,  reprezentat  prin Riksgaldskontoret, semnat la Bucuresti la 12 ianuarie 1996  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 30 ianuarie 1996     80.  ORDONANTA Nr. 11 din 23 ianuarie 1996 privind executarea creantelor bugetare EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 31 ianuarie 1996     81.  ORDONANTA  Nr. 12 din 23 ianuarie 1996 pentru ratificarea Acordului de garantie (Proiect privind reabilitarea cailor ferate) dintre Romania şi Banca lnternationala pentru Reconstructie şi Dezvoltare, semnat la Washington la 19 ianuarie 1996  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 30 ianuarie 1996     82.  ORDONANTA  Nr. 13 din 23 ianuarie 1996 privind acordarea unor inlesniri referitoare la majorarile de intirziere  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 24 din 31 ianuarie 1996     83.  ORDONANTA Nr. 15 din 23 ianuarie 1996 privind intarirea disciplinei financiar-valutare EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 24 din 31 ianuarie 1996     84.  ORDONANTA   Nr. 17 din 30 ianuarie 1996 privind compensarea creantelor si angajamentelor la Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic  EMITENT:  GUVERNUL;  Publicata in: MONITORUL OFICIAL. nr. 24 din 31 ianuarie 1996     85.  ORDONANTA   Nr. 31 din 14 august 1996 pentru ratificarea Acordului de garantie (Proiect privind reabilitarea cailor ferate) dintre Romania şi Banca Europeana pentru Reconstructie şi Dezvoltare, semnat la Bucuresti la 23 iulie 1996  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 192 din 16 august 1996     86.  ORDONANTA Nr. 34 din 27 august 1996 pentru ratificarea unor acorduri de împrumut şi de garantie externe şi a unor amendamente la un acord de împrumut extern  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 203 din 29 august 1996     87.  ORDONANTA   nr. 18 din 15 august 1997 privind stabilirea cuantumurilor platilor compensatorii pentru persoanele ale caror contracte individuale de munca vor fi desfacute ca urmare a concedierilor colective  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 199 din 19 august 1997     88.  ORDONANTA nr. 21 din 18 august 1997 privind instituirea sistemului de cupoane pentru agricultori  EMITENT:  GUVERNUL  NR. CRT.     89.       90.       91.       92.       93.       94.       95.       96.       97.    ACTUL NORMATIV  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 200 din 20 august 1997  ORDONANTA  nr. 53 din 28 august 1997 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creantelor bugetare, aprobata si modificata prin Legea nr. 108/1996  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 224 din 30 august 1997  ORDONANTA nr. 9 din 29 ianuarie 1998 privind instituirea sistemului de cupoane pentru agricultori in anul 1998  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 40 din 30 ianuarie 1998  ORDONANTA  nr. 50 din  7 august 1998 privind aprobarea primei de 200 lei/kg la cumpararea graului din recolta anului 1998 pentru panificatie, destinat consumului intern, societatilor comerciale de morarit si/sau de panificatie  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 295 din 11 august 1998  ORDONANTA  nr. 88 din 25 august 1998 pentru ratificarea Acordului de garantie dintre Romania si Banca lnternationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (Proiect-suport pentru reforma si privatizarea telecomunicatiilor), incheiat la Washington la 29 mai 1998 EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 27 august 1998  ORDONANTA  nr. 113 din 27 august 1998 privind acoperirea debitelor externe rezultate din importul de pesticide, realizat in anul 1991 in cadrul Programului guvernamental de importuri critice, si a diferentelor de pret si de curs, aferente importului de ulei brut, realizat in baza prevederilor Hotararii Guvernului nr. 274/1992  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 324 din 29 august 1998  ORDONANTA  nr. 116 din 27 august 1998 privind instituirea regimului special pentru activitatea de transport maritim international  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 326 din 29 august 1998  ORDONANTA  nr. 128 din 29 august 1998 pentru reglementarea modului si conditiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, in proprietatea privata a statului  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 29 august 1998  ORDONANTA  nr. 7 din 28 ianuarie 1999 pentru ratificarea Acordului de imprumut dintre Romania si Banca Europeana de lnvestitii si Administratia Nationala a Drumurilor (A.N.D.) pentru finantarea Proiectului de reabilitare a drumurilor, etapa a III-a, semnat la Luxemburg la 21 iulie 1998, sila Bucuresti, la 24 iulie 1998  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 29 ianuarie 1999  ORDONANTA  nr. 26 din 29 ianuarie 1999 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului  nr. 29/1994  privind constituirea  si utilizarea  Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic, aprobata prin Legea nr. 136/1994, cu modificarile ulterioare  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 42 din 29 ianuarie 1999     98.  ORDONANTA  nr. 31 din 29 ianuarie 1999 privind aprobarea primei de export la grau si porumb boabe  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 44 din 30 ianuarie 1999     99.  ORDONANTA  nr. 32 din 29 ianuarie 1999 privind instituirea sistemului de cupoane pentru agricultori in anul 1999  EMITENT:  GUVERNUL    NR. CRT.     100.       101.       102.       103.       104.       105.       106.       107.       108.       109.       110.       111.    ACTUL NORMATIV  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 44 din 30 ianuarie 1999  ORDONANTA  nr. 34 din 29 ianuarie 1999 pentru modificarea Legii nr. 165/1998 privind constituirea la dispozitia Ministerului Agriculturii si Alimentatiei a fondului pentru finantarea cheltuielilor aferente lucrarilor agricole din sectorul vegetal si a celor pentru cresterea animalelor, in perioada 1998-2000  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 44 din 30 ianuarie 1999  ORDONANTA  nr. 36 din 29 ianuarie 1999 privind sprijinul acordat de stat producatorilor agricoli pentru achizitionarea de tractoare, combine, masini si utilaje agricole, precum si de instalatii pentru irigat din productia interna  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 47 din 30 ianuarie 1999  ORDONANTA  nr. 50 din 19 august 1999 privind scutirea de la plata taxelor vamale a unor produse ale tehnologiei informatiei  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 401 din 24 august 1999 ORDONANTA Nr. 73 din 27 august 1999 privind impozitul pe venit EMITENT:  GUVERNUL ROMÂNIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 419 din 31 august 1999  ORDONANTA nr. 11 din 24 ianuarie 2000 pentru ratificarea Acordului de imprumut dintre Romania si Banca lnternationala pentru Reconstructie si Dezvoltare privind finantarea Proiectului de inchidere a minelor si de atenuare a impactului social, in valoare de 44,5 milioane dolari S.U.A., semnat la Bucuresti la 13 octombrie 1999  Emitent  : GUVERNUL  Publicata in : MONITORUL OFICIAL nr. 28 din 26 ianuarie 2000  HOTARIRE nr. 362 din 20 mai 1991 privind infiintarea Administratiei fluviale a Dunarii de Jos Galati ca regie autonoma  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 128 din 14 iunie 1991  HOTARIRE  nr. 686 din 3 octombrie 1991 privind infiintarea si functionarea Regiei de exploatare a metroului Bucuresti  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 28 octombrie 1991  HOTARARE  Nr. 816 din 7 decembrie 1991 privind acordarea garantiei guvernamentale pentru creditul extern în favoarea Societatii comerciale "Arcasrom" - S.A. Bucuresti EMITENT:  GUVERNUL ROMANIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 256 din 19 decembrie 1991  HOTARÂRE  Nr. 67 din 12 februarie 1992 privind emiterea unei scrisori de garantie pentru credite externe acordate de "Girozentrale  und Bank der osterreichischen Sparkassen AG" din Austria  EMITENT:  GUVERNUL ROMÂNIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 29 din 27 februarie 1992  HOTARÂRE  Nr. 191 din 17 aprilie 1992 privind aprobarea conditiilor de realizare si finantare  a  obiectivului  de  investitiii  "Dezvoltarea  şi  modernizarea  Aeroportului lnternational Bucuresti-Otopeni"  EMITENT:  GUVERNUL ROMANIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 13 mai 1992  HOTARIRE nr. 529 din 4 septembrie 1992 privind garantarea unui credit in valuta pentru achizitionare de aparatura medicala  EMITENT: GUVERN  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 20 octombrie 1992  HOTARÂRE  Nr. 640 din 8 octombrie 1992 privind acordarea garantiei statului pentru creditul extern în favoarea Societatiii Comerciale "TAROM" - S.A.  EMITENT:  GUVERNUL ROMANIEI  NR. CRT.     112.       113.       114.       115.       116.       117.       118.       119.       120.       121.       122.    ACTUL NORMATIV  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 271 din 2 noiembrie 1992  HOTARIRE nr. 641 din  8 octombrie 1992 privind modificarea taxei speciale pentru indeplinirea formalitatilor vamale la transporturile rutiere internationale, instituita prin  H.C.M. nr. 917/1975 EMITENT : GUVERN  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 263 din 22 octombrie 1992  HOTARIREA NR. 213  din 17 mai 1993 privind garantarea unui credit in valuta pentru achizitionarea de aparatura medicala  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 106 DIN 25/05/93  HOTARÂRE   Nr. 214 din 17 mai 1993 privind aprobarea creditului în valoare de  5.264.529 guldeni, oferit de firma NUCLETRON-CERTUS/OLANDA, pentru achizitionarea a 3 (trei) instalatii pentru tratarea cancerului (radioterapie)  EMITENT:  GUVERNUL ROMÂNIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 25 mai 1993  HOTARARE  nr. 560 din 9 octombrie 1993 privind unele masuri legate de finalizarea obiectivului de investitii "Unitatea 1 - Centrala Nuclearo-Electrica Cernavoda"  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 25 octombrie 1993  HOTARIRE  Nr. 81 din 4 martie 1994 referitoare la acordarea de alocatii de la bugetul de stat producatorilor agricoli, in vederea procurarii de efective matca, reproducatori si pentru mentinerea in exploatare de efective matca de vaci si bivolite, precum si cu privire la aprobarea normelor de acordare, utilizare si control al utilizarii alocatiilor  EMITENT:  GUVERNUL ROMANIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 4 aprilie 1994  HOTARIRE  Nr. 139 din  1 aprilie 1994 cu privire la acordarea, utilizarea si controlul utilizarii subventiilor de la bugetul de stat destinate acoperirii partiale a dobinzii aferente creditelor bancare pe termen scurt acordate producatorilor agricoli pentru cresterea si ingrasarea porcilor si pentru cresterea pasarilor  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL NR. 240 din 20 octombrie 1995  HOTARIRE   Nr. 224 din 19 mai 1994 pentru modificarea Hotaririi Guvernului nr. 536/1993 privind majorarea primelor de productie la unele produse agricole si alimentare EMITENT:  GUVERNUL ROMANIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 128 din 25 mai 1994  HOTARIRE  Nr. 350 din 24 iunie 1994 privind aprobarea garantarii in proportie de 100% a creditului guvernamental acordat de Guvernul Republicii Coreea Regiei Autonome "Rom-Telecom" pentru finantarea Proiectului de modernizare a telecomunicatiilor in judetul Prahova  EMITENT:  GUVERNUL ROMANIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 186 din 21 iulie 1994  HOTARIRE  Nr. 445 din 29 iulie 1994 privind actiunea de restructurare a unor societati comerciale cu capital majoritar de stat, de importanta deosebita pentru economia nationala  EMITENT:  GUVERNUL ROMANIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 15 august 1994  HOTARÂRE  Nr. 510 din 5 august 1994 pentru modificarea şi completarea Hotararii Guvernului nr. 191/1992 privind aprobarea conditiilor de realizare şi finantare a obiectivului de investitii "Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului lnternational Bucuresti  - Otopeni"  EMITENT:  GUVERNUL ROMANIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 233 din 25 august 1994  HOTARIRE   Nr. 729 din 21 octombrie 1994 cu privire la negocierea preturilor cu amanuntul la unele produse de baza in consumul populatiei, din productia interna, si stabilirea de prime la carnea de porcine si de pasare  EMITENT:  GUVERNUL ROMANIEI  NR. CRT.     123.       124.       125.       126.       127.       128.       129.       130.       131.       132.       133.       134.    ACTUL NORMATIV  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 24 octombrie 1994  HOTARIRE   Nr. 746 din 31 octombrie 1994 privind garantarea creditului extern si extinderea aplicarii Hotaririi Guvernului nr. 565/1993 in vederea achizitionarii a trei aeronave tip Boeing de catre Societatea Comerciala "Compania de Transporturi Aeriene Romane -TAROM" - S.A.  EMITENT:  GUVERNUL ROMANIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 312 din 9 noiembrie 1994  HOTĂRÂRE  Nr. 780 din 14 noiembrie 1994 privind aprobarea studiului de fezabilitate a obiectivului de investitii "Retehnologizarea, modernizarea, completarea şi dezvoltarea Statiei de epurare a municipiului lasi - liniile existente (4,2 mc/s)", judetul laşi  EMITENT:  GUVERNUL ROMÂNIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 325 din 24 noiembrie 1994  HOTARIRE  Nr. 805 din 14 noiembrie 1994 privind facilitatile economico-financiare acordate intreprinderilor mici si mijlocii  EMITENT:  GUVERNUL ROMANIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 333 din 1 decembrie 1994  HOTARIRE  Nr. 906 din 16 decembrie 1994 privind scoaterea Societatii Comerciale "Combinatul Siderurgic Resita" - S.A. de sub regimul special de supraveghere instituit conform Hotaririi Guvernului nr. 301/1993 si garantarea creditelor externe  EMITENT:  GUVERNUL ROMANIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 363 din 28 decembrie 1994  HOTARIRE  Nr. 153 din 17 martie 1995 cu privire la asigurarea surselor de creditare pentru realizarea productiei agricole vegetale in anul 1995  EMITENT:  GUVERNUL ROMANIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 52 din 20 martie 1995  HOTARIRE  Nr. 158 din 17 martie 1995 privind modificarea Hotaririi Guvernului nr. 72/1994  EMITENT:  GUVERNUL ROMANIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 57 din 28 martie 1995  HOTARIRE   Nr. 212 din  7 aprilie 1995 privind instituirea regimului special de supraveghere economico-financiara la unele regii autonome si societati comerciale cu capital majoritar de stat  EMITENT:  GUVERNUL ROMANIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 71 din 19 aprilie 1995  HOTARÂRE  Nr. 232 din 1 O  aprilie 1995 privind aprobarea garantarii de catre stat a unui import efectuat de Ministerul Sanatatii pentru dotarea centrelor de cardiologie  EMITENT:  GUVERNUL ROMANIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 25 aprilie 1995  HOTARIRE  Nr. 267 din 26 aprilie 1995 privind constituirea si utilizarea Fondului de ameliorare a fondului funciar  EMITENT:  GUVERNUL ROMANIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 90 din 12 mai 1995  HOTARÂRE  Nr. 315 din  9 mai 1995 privind garantarea creditelor externe pentru retehnologizarea retelelor publice de radiodifuziune si televiziune  EMITENT:  GUVERNUL ROMANIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 93 din 17 mai 1995  HOTARÂRE  Nr. 348 din 26 mai 1995 privind garantarea unui credit extern pentru achizitionarea de aparatura medicala necesara Spitalului Elias şi Centrului Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu Bucuresti din subordinea Ministerului Apararii Nationale  EMITENT:  GUVERNUL ROMANIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 113 din 5 iunie 1995  HOTARIRE  Nr. 352 din 26 mai 1995 privind subventionarea, in proportie de 70%, a dobinzii aferente creditelor bancare acordate de bancile comerciale producatorilor agricoli  NR. CRT.  ACTUL NORMATIV  in temeiul art. 7 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 83/1993 EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 2 iunie 1995     135.  HOTARIRE  Nr. 426 din 16 iunie 1995 cu privire la asigurarea surselor de creditare pentru preluarea, la fondul de consum, seminte si furaje, a cantitatilor de griu contractate si de orz, din productia anului 1995  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 135 din 3 iulie 1995     136.  HOTARIRE  Nr. 459 din 27 iunie 1995 privind stabilirea pretului minim, garantat, de achizitie si a primelor ce se acorda de la bugetul de stat pentru laptele de vaca - materie prima  EMITENT:  GUVERNUL ROMANIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 132 din 30 iunie 1995     137.  HOTARIRE  Nr. 460 din 27 iunie 1995 privind stabilirea preturilor minime, garantate, de achizitie si a primelor ce se acorda de la bugetul de stat la porcine si pasari vii livrate pentru industrializare  EMITENT:  GUVERNUL ROMANIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 132 din 30 iunie 1995     138.  HOTARIRE  Nr. 520 din 13 iulie 1995 cu privire la bonificarea dobinzilor la creditele bancare acordate pentru realizarea lucrarilor agricole vegetale  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 161 din 26 iulie 1995     139.  HOTARIRE  Nr. 654 din 23 august 1995 privind asigurarea si creditarea stocurilor de combustibili pentru iarna 1995-1996  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 195 din 25 august 1995     140.  HOTARIRE  Nr. 698 din 4 septembrie 1995 privind constituirea stocurilor de produse agroalimentare din recolta anului 1995  EMITENT:  GUVERNUL ROMANIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 219 din 22 septembrie 1995     141.  HOTARIRE  Nr. 699 din 4 septembrie 1995 privind subventionarea, in proportie de 60%, a dobinzii aferente creditelor bancare acordate de bancile comerciale producatorilor agricoli pentru realizarea lucrarilor agricole din toamna anului 1995  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 209 din 11 septembrie 1995     142.  HOTARIRE  Nr. 762 din 26 septembrie 1995 pentru completarea Hotaririi Guvernului nr. 212/1995 privind instituirea regimului special de supraveghere economico-financiara la unele regii autonome si societati comerciale cu capital majoritar de stat  EMITENT:  GUVERNUL ROMANIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 3 octombrie 1995     143.  HOTARIRE  Nr. 782 din 2 octombrie 1995 privind nivelul reducerilor de preturi pentru semintele folosite in campania agricola din toamna anului 1995  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 231 din 6 octombrie 1995     144.  HOTARIRE  Nr. 946 din 24 noiembrie 1995 pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotarirea Guvernului nr. 212/1995 privind instituirea regimului special de supraveghere economico­ financiara la unele regii autonome si societati comerciale cu capital majoritar de stat EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 286 din 11 decembrie 1995     145.  HOTARIRE  Nr. 977 din 5 decembrie 1995 pentru modificarea Hotaririi Guvernului nr. 212/1995 privind instituirea regimului special de supraveghere economico-financiara la unele regii autonome si societati comerciale cu capital majoritar de stat   
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 289 din 13 decembrie 1995 

 NR. CRT.  146.  

 147. 

 148. 

 149. 

 150. 

 151. 

 152. 

 153. 
 ACTUL NORMATIV 
 HOTARIRE  Nr. 54 din 6 februarie 1996 privind aprobarea unor amendamente la Acordul de imprumut dintre Romania si Banca lnternationala pentru Reconstructie si Dezvoltare pentru finantarea Proiectului de dezvoltare industriala, in valoare de 175 milioane dolari S.U.A., semnat la Washington la 21 martie 1995, ratificat prin Legea nr. 68/1995 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 13 februarie 1996 
 HOTARIRE  Nr. 68 din 8 februarie 1996 pentru stabilirea cantitatilor de ingrasaminte chimice ce se acorda pe hectar, sub forma de alocatie, producatorilor agricoli in anul 1996 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 februarie 1996 
 HOTARIRE  Nr. 73 din 12 februarie 1996 privind nivelul reducerilor de preturi pentru semintele folosite in campania agricola din primavara anului 1996 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 36 din 20 februarie 1996 
 HOTARIRE  Nr. 94 din 15 februarie 1996 privind subventionarea in proportie de 60% a dobinzii aferente creditelor bancare acordate de bancile comerciale producatorilor agricoli pentru realizarea lucrarilor agricole in primavara anului 1996 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 22 februarie 1996 
 HOTARÂRE  Nr. 170 din 20 martie 1996 privind garantarea la extern de catre Ministerul Finantelor, în numele Guvernului Romaniei, a creditului comercial în produse tip GSM 102/1996, în valoare de 100 milioane dolari S.U.A., acordat Romaniei de catre Statele Unite ale Americii, prin Commodity Credit Corporation 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 29 martie 1996 
 HOTARIRE  Nr. 241 din  9 aprilie 1996 privind stabilirea pretului minim garantat de achizitie si a primei ce se acorda de la bugetul de stat la griul pentru panificatie din recolta anului 1996 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 83 din 23 aprilie 1996 
 HOTARIRE Nr. 315 din 6 mai 1996 privind instituirea regimului special de supraveghere economico-financiara la unele societati comerciale cu capital majoritar de stat 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 96 din 13 mai 1996 
 HOTARIRE Nr. 504 din 21 iunie 1996 privind acordarea de facilitati, din Fondul de redresare financiara la dispozitia Guvernului, personalului disponibilizat, precum si de credite fara dobinda unor agenti economici consumatori de energie electrica si gaze naturale 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 135 din 28 iunie 1996 
    154.  HOTARIRE  nr. 527 din 27 iunie 1996 cu privire la asigurarea surselor de creditare pentru preluarea la fondul de consum, seminte si furaje a cantitatilor de griu si orz din recolta anului 1996  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 11 din 29 ianuarie 1997     155.  HOTARIRE Nr. 545 din 5 iulie 1996 privind asigurarea si creditarea stocurilor de pacura si combustibil lichid usor pentru populatie in iarna 1996-1997  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 170 din 30 iulie 1996     156.  HOTARIRE   Nr. 598 din 25 iulie 1996 privind sprijinirea producatorilor agricoli in organizarea de exploatatii zootehnice  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 180 din 7 august 1996     157.  HOTARÂRE  Nr. 640 din 5 august 1996 privind autorizarea Ministerului Finantelor de a  NR. CRT.  ACTUL NORMATIV  garanta un credit extern pentru Societatea Comerciala" Sidex" - S.A. Galaţi EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 13 august 1996     158.  HOTARIRE  Nr. 671 din 13 august 1996 pentru completarea Hotaririi Guvernului nr. 545/1996  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 191 din 15 august 1996     159.  HOTARÂRE  Nr. 693 din 16 august 1996 privind garantarea unui credit extern pentru achizitionarea de instrumentar şi aparatura medicala necesare Ministerului de Interne EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 195 din 21 august 1996     160.  HOTARIRE  Nr. 695 din 16 august 1996 pentru stabilirea cantitatilor de ingrasaminte chimice ce se acorda producatorilor agricoli, sub forma de alocatii, in toamna anului 1996, pentru recolta anului 1997  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 196 din 22 august 1996     161.  HOTARIRE  Nr. 727 din 23 august 1996 privind subventionarea, in proportie de 60%, a dobinzii aferente creditelor bancare acordate de bancile comerciale producatorilor agricoli pentru efectuarea lucrarilor agricole din toamna anului 1996  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 202 din 29 august 1996     162.  HOTARIRE  Nr. 817 din 20 septembrie 1996 pentru modificarea Hotaririi Guvernului nr. 545/1996 privind asigurarea si creditarea stocurilor de pacura si combustibil lichid usor pentru populatie in iarna 1996-1997  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 228 din 24 septembrie 1996     163.  HOTARÂRE  Nr. 827 din 20 septembrie 1996 privind unele masuri legate de finalizarea obiectivului de investitii" Unitatea nr. 1 - Centrala Nuclearo-electrica Cernavoda" EMITENT: GUVERNUL;  Publicata în: MONITORUL OFICIAL nr. 231 din 25 septembrie 1996     164.  HOTARIRE  Nr. 864 din 26 septembrie 1996 pentru completarea Hotaririi Guvernului nr. 315/1996 privind instituirea regimului special de supraveghere economico-financiara la unele societati comerciale cu capital majoritar de stat  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 237 din 30 septembrie 1996     165.  HOTARIRE  Nr. 865 din 26 septembrie 1996 privind acordarea, din Fondul de redresare financiara la dispozitia Guvernului, de facilitati personalului disponibilizat si de credite fara dobinda unor agenti economici consumatori de energie electrica si gaze naturale potrivit art. 18 lit. a) si b) din Ordonanta Guvernului nr. 13/1995  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 2 octombrie 1996     166.  HOTARÂRE  Nr. 909 din 7 octombrie 1996 privind contractarea şi garantarea unui credit extern necesar achizitionarii de aparatura de radiologie pentru reteaua nationala sanitara EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 257 din 23 octombrie 1996     167.  HOTARIRE  Nr. 986 din 15 octombrie 1996 privind transmiterea sectorului de drum Dorohoi, Pomirla, Racovat in administrarea Regiei Autonome "Administratia Nationala a Drumurilor din Romania"  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 265 din 28 octombrie 1996     168.  HOTARIRE  Nr. 992 din 17 octombrie 1996 privind asigurarea si creditarea stocurilor de aprovizionare pentru perioada de toamna-iarna, destinate localitatilor izolate din Delta Dunarii  EMITENT:  GUVERNUL  NR. CRT.     169.       170.       171.       172.       173.       174.       175.       176.       177.      ACTUL NORMATIV  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 263 din 28 octombrie 1996  HOTARIRE  Nr. 1000 din 22 octombrie 1996 pentru modificarea si completarea Hotaririi Guvernului nr. 315/1996 privind instituirea regimului special de supraveghere economico­ financiara la unele societati comerciale cu capital majoritar de stat  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 265 din 28 octombrie 1996  HOTARIRE  Nr. 1.013 din 22 octombrie 1996 pentru completarea Hotaririi Guvernului nr. 315/1996 privind instituirea regimului special de supraveghere economico-financiara la unele societati comerciale cu capital majoritar de stat  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 270 din 31 octombrie 1996  HOTARIRE  Nr. 1.015 din 22 octombrie 1996 pentru completarea Hotaririi Guvernului nr. 315/1996 privind instituirea regimului special de supraveghere economico-financiara la unele societati comerciale cu capital majoritar de stat  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 270 din 31 octombrie 1996  HOTARIRE  Nr. 1.220 din 20 noiembrie 1996 privind acordarea, din Fondul de redresare financiara la dispozitia Guvernului, de credite fara dobinda unor agenti economici consumatori de energie electrica si gaze naturale, potrivit prevederilor art. 18 lit b) din Ordonanta Guvernului nr. 13/1995 si ale art. 20 din Legea nr. 29/1996  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 306 din 25 noiembrie 1996  HOTARIRE  Nr. 1.265 din 22 noiembrie 1996 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii petrolului nr. 134/1995 si modificarea si completarea Hotaririi Guvernului nr. 1.043/1995 privind unele masuri in domeniul cooperarii cu parteneri straini la explorarea de titei si gaze in Romania  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 2 decembrie 1996  HOTARIRE  Nr. 1461 din 23 decembrie 1996 privind stabilirea cotei majorarilor datorate pentru perioada de aminare si esalonare la plata a obligatiilor bugetare  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 27 decembrie1996  HOTARIRE  nr. 18 din 31 ianuarie 1997 pentru stabilirea cantitatilor de ingrasaminte chimice si a conditiilor in care acestea se acorda producatorilor agricoli in primavara anului 1997, ca sprijin  al statului, prin alocatii bugetare EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 20 din 6 februarie 1997  HOTARIRE nr. 56 din 1 O  martie 1997 privind utilizarea ingrasamintelor chimice procurate din alocatii bugetare conform Legii nr. 83/1993, existente la 31 decembrie 1996 in stoc la societatile comerciale pe actiuni pentru industrializarea sfeclei de zahar si la cele pentru prelucrarea tulpinilor de in si de cinepa  EMITENT: GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 42 din 14 martie 1997  HOTARÂRE  Nr. 57 din 10 martie 1997 privind autorizarea garantarii in proportie de 100% a creditului extern acordat de POSTIPANKKI - Finlanda pentru finantarea proiectului "Modernizare pentru aducerea progresiva a productiei la nivel international în cadrul Institutului National de Medicina Veterinara- R.A. PASTEUR Bucuresti"  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 42 din 14 martie 1997     178.  HOTARIRE nr. 81 din 15 martie 1997 privind scoaterea din rezervele materiale nationale a cantitatii de 100 mii tone griu   
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 20 martie 1997 

 NR. CRT.  179.  

 180. 

 181. 

 182. 

 183. 

 184. 

 185. 

 186. 

 187. 

 188. 
 ACTUL NORMATIV 
 HOTARIRE  nr. 285 din 14 iunie 1997 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 1997 pentru regiile autonome de interes national si pentru Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecanica Fina CEFIN Bucuresti, de sub coordonarea Ministerului Industriei si Comertului, precum si a subventiilor si a transferurilor pentru unele societati comerciale cu capital de stat 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL. nr. 122 din 16 iunie 1997 
 HOTARARE   nr. 293 din 16 iunie 1997 privind acordarea unor fonduri in vederea restructurarii si reabilitarii patrimoniului genetic la speciile porcine si pasari, in scopul pastrarii capacitatii de relansare a productiei nationale de carne de porc, de pasare si oua EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 128 din 23 iunie 1997 
 HOTARARE  nr. 397 din 4 august 1997 privind aprobarea Programului special pentru scoaterea de sub arest/retinere a unor nave apartinand flotei maritime comerciale EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 185 din 5 august 1997 
 HOTARARE  nr. 465 din 22 august 1997 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de acordare, utilizare si decontare a cupoanelor pentru agricultori in campania agricola din toamna anului 1997 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 229 din 3 septembrie 1997 
 HOTARARE nr. 504 din 12 septembrie 1997 pentru stabilirea valorii unui cupon distribuit agricultorilor in campania agricola din toamna anului 1997 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 16 septembrie 1997 
 HOTARARE  nr. 578 din 25 septembrie 1997 privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli, rectificate pe anul 1997, ale regiilor autonome, companiilor, societatilor nationale si al Institutului National de Cercetare - Dezvoltare pentru Mecanica Fina - 
 C.E.F.I.N. Bucuresti, din coordonarea Ministerului Industriei si Comertului, precum si a subventiilor si transferurilor pentru unele societati comerciale cu capital de stat 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 267 din 6 octombrie 1997 
 HOTARARE  nr. 587 din 29 septembrie 1997 pentru aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 1997 ale institutelor nationale de cercetare-dezvoltare aflate in coordonarea Ministerului Cercetarii si Tehnologiei 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 1 octombrie 1997 
 HOTARARE  nr. 685 din 1 noiembrie 1997 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 293/1997 privind acordarea unor fonduri in vederea restructurarii si reabilitarii patrimoniului genetic la speciile porcine si pasari, in scopul pastrarii capacitatii de relansare a productiei nationale de carne de porc, de pasare si oua 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 303 din 6 noiembrie 1997 
 HOTARARE  nr. 686 din  4 noiembrie 1997 privind autorizarea Regiei Autonome a lmbunatatirilor Funciare pentru achizitionarea unor pachete agricole, a Comitetului Interministerial de Garantii si Credite de Comert Exterior pentru aprobarea garantarii creditului extern si a Ministerului Finantelor de a garanta creditul in numele statului EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 305 din 10 noiembrie 1997 
 HOTARARE  nr. 743 din 14 noiembrie 1997 pentru modificarea Normelor metodologice privind modul de acordare, utilizare si decontare a cupoanelor pentru agricultori in campania agricola din toamna anului 1997, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 465/1997 
 EMITENT:  GUVERNUL 

 NR. CRT. 

 189. 

 190. 

 191. 

 192. 

 193. 

 194. 

 195. 

 196. 
 ACTUL NORMATIV 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr.312 din 14 noiembrie 1997 
 HOTARARE  nr. 842 din 9 decembrie 1997 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 578/1997 privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli, rectificate pe anul 1997, ale regiilor autonome, companiilor, societatilor nationale si al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecanica  Fina - CEFIN Bucuresti,  din coordonarea Ministerului Industriei si Comertului, precum si a subventiilor si transferurilor pentru unele societati comerciale cu capital de stat 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 10 decembrie 1997 
 HOTARARE  nr. 53 din  2 februarie 1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de acordare, distribuire, utilizare si decontare a cupoanelor pentru agricultori in anul 1998 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 67 din 12 februarie 1998 
 HOTARARE  nr. 71 din 12 februarie 1998 pentru stabilirea valorii unui cupon distribuit agricultorilor in campania agricola din primavara-vara si in campania agricola din toamna anului 1998 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 67 din 12 februarie 1998 
 HOTARARE  nr. 100 din 24 februarie 1998 privind aprobarea Listei cu denumirea comerciala si codurile din Tariful vamal de import al Romaniei, corespunzatoare bunurilor care se incadreaza in prevederile art. 13 lit. b) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 92/1997 privind stimularea investitiilor directe 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 96 din 27 februarie 1998 HOTARARE nr. 205 din 30 martie 1998 
 privind nivelul reducerilor de preturi pentru semintele folosite la insamantarile din primavara anului 1998 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 16 aprilie 1998 
 HOTARÂRE  Nr. 262 din 11 mai 1998 privind garantarea de catre statul român a unui credit extern în favoarea Regiei Autonome "Administratia Fluviala a Dunarii de Jos" Galati, pentru achizitionarea unei drage absorbant/refulante, autopropulsata cu magazie proprie cu capacitate de 2000 - 3000 mc 
 EMITENT:  GUVERNUL ROMÂNIEI 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 177 din 13 mai 1998 
 HOTARARE  nr. 292 din 29 mai 1998 privind autorizarea Comitetului Interministerial de Garantii si Credite de Comert Exterior sa aprobe garantarea, in proportie de 100%, a creditului extern acordat de banca BHF - Germania pentru finantarea proiectului "Linie de fabricatie tuburi de presiune din fonta ductila pentru alimentari cu apa" din cadrul Regiei Autonome pentru Productia de Tehnica Militara "Ratmil" - Uzina Mecanica Orastie EMITENT:  Guvern 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 204 din 1 iunie 1998 
 HOTARARE   nr. 299 din  2 iunie 1998 pentru completarea anexei la Hotararea Guvernului nr. 118/1998 pentru aprobarea mandatului Fondului Proprietatii de Stat privind negocierea actului aditional la contractul de vanzare-cumparare a unui pachet de actiuni detinute de stat la Societatea Comerciala "I.M.G.B." - S.A. 
 EMITENT:  Guvern 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 209 din 3 iunie 1998 
 197.   HOTARARE  nr. 509 din 21 august 1998 privind aprobarea achizitiei dintr-o singura sursa a executiei lucrarilor de conversie de pe lignit pe huila la CET lasi li si CET Suceava si garantarea de catre Guvern a unui credit extern pentru finantarea acestor obiective EMITENT:  GUVERNUL  
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 312 din 27 august 1998 

 NR. CRT.  198.  

 199. 

 200. 

 201. 

 202. 

 203. 

 204. 

 205. 

 206. 

 207. 
 ACTUL NORMATIV 
 HOTARARE   nr. 521 din 24 august 1998 privind infiintarea Societatii Nationale "Aeroportul lnternational Timisoara" - S.A. 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 334 din 7 septembrie 1998 
 HOTARARE   nr. 523 din 24 august 1998 privind infiintarea Societatii Nationale "Aeroportul lnternational Constanta" - S.A. 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 336 din 7 septembrie 1998 
 HOTARARE   nr. 524 din 24 august 1998 privind infiintarea Societatii Nationale "Aeroportul lnternational Bucuresti - Baneasa" - S.A. 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 337 din 8 septembrie 1998 
 HOTARARE  nr. 528 din 25 august 1998 privind modul de acordare a imprumuturilor prevazute in bugetul de stat pe anul 1998 unor agenti economici pentru acoperirea arieratelor catre Compania Nationala de Electricitate - S.A. si catre Societatea Nationala de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 333 din 4 septembrie 1998 
 HOTARÂRE  Nr. 557 din 3 septembrie 1998 privind acordarea garantiei statului pentru creditele externe contractate de Societatea Comerciala  "Compania  Nationala de Transporturi Aeriene Romane - TAROM" - S.A. 
 EMITENT:  GUVERNUL ROMÂNIEI 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 342 din 10 septembrie 1998 
 HOTARARE  nr. 563 din  3 septembrie 1998 privind unele masuri pentru asigurarea finantarii unor importuri de pacura si gaze naturale necesare consumului curent si completarii stocurilor 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 8 septembrie 1998 
 HOTARARE  nr. 649 din 26 septembrie 1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind derularea, utilizarea si decontarea prin bancile comerciale a fondului pentru finantarea cheltuielilor aferente lucrarilor agricole din sectorul vegetal si a celor pentru cresterea animalelor, in perioada 1998-2000 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 367 din 28 septembrie 1998 
 HOTARARE  nr. 650 din 26 septembrie 1998 pentru aprobarea finantarii cu prioritate, in anul 1998, a unor culturi vegetale si specii de animale 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 367 din 28 septembrie 1998 
 HOTARARE  nr. 653 din 26 septembrie 1998 pentru stabilirea nivelului reducerii la preturile de cumparare a semintelor folosite in campania agricola din toamna anului 1998 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 367 din 28 septembrie 1998 
 HOTARARE  nr. 668 din 30 septembrie 1998 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Ordonantei Guvernului nr. 69/1998 privind unele masuri de protectie pentru personalul al carui contract individual de munca va fi desfacut ca urmare a concedierilor colective determinate de reorganizarea Societatii Nationale a Cailor Ferate Romane 
 EMITENT:  GUVERNUL 
 Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 1 octombrie 1998 
    208.  HOTARARE nr. 788 din 1 O  noiembrie 1998  privind aprobarea Programului de dezvoltare a sectorului intreprinderilor mici si mijlocii "Stimularea infiintarii de intreprinderi mici si mijlocii si sprijinirea noilor intreprinderi" EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 434 din 17 noiembrie 1998     209.  HOTARARE nr. 789 din 1 O  noiembrie 1998 privind aprobarea Programului de sprijinire a  NR. CRT.  ACTUL NORMATIV  intreprinderilor mici si mijlocii in domeniul marketingului si stimularii exporturilor EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 434 din 17 noiembrie 1998     210.  HOTARARE  nr. 790 din 10 noiembrie 1998 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice privind finantarea proiectelor si programelor de restructurare si reforma din Fondul la dispozitia Guvernului, constituit din varsaminte din privatizare, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 486/1998  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 434 din 17 noiembrie 1998     211.  HOTARARE nr. 816 din 19 noiembrie 1998 privind conservarea si inchiderea definitiva a unor mine si cariere  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 20 noiembrie 1998     212.  HOTARARE  nr. 844 din 19 noiembrie 1998 pentru modificarea Hotararii Guvernului nr. 373/1998 privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 1998 pentru regiile autonome, companiile/societatile nationale si Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecanica Fina - CEFIN - Bucuresti, aflate sub autoritatea Ministerului Industriei si Comertului, precum si a subventiilor si transferurilor pentru unele societati comerciale cu capital de stat  EMITENT:  GUVERNUL;  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 465 din 4 decembrie 1998     213.  HOTARÂRE  nr. 852 din 26 noiembrie 1998 privind garantarea de catre Ministerul Finantelor a unui credit extern pentru Ministerul Apararii Nationale  EMITENT:  GUVERNUL ROMÂNIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 30 noiembrie 1998     214.  HOTARARE   nr. 872 din  7 decembrie 1998 privind cheltuielile pentru protectia, depozitarea, conservarea si gestionarea stocului de concentrat de uraniu aflat in administrarea Companiei Nationale a Uraniului -S.A.  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 473 din 9 decembrie 1998     215.  HOTARARE  nr. 916 din 18 decembrie 1998 pentru modificarea anexelor nr. 1/19, 1/21, 111/19 si IV la Hotararea Guvernului nr. 373/1998 privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 1998 pentru regiile autonome, companiile/societatile nationale si Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecanica Fina - CEFIN - Bucuresti, aflate sub autoritatea Ministerului Industriei si Comertului, precum si a subventiilor si transferurilor pentru unele societati comerciale cu capital de stat  EMITENT: GUVERNUL;  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 494 din 22 decembrie 1998     216.  HOTARARE  nr. 937 din 23 decembrie 1998 pentru aprobarea mandatului Fondului Proprietatii de Stat privind negocierea contractului de vanzare-cumparare a unui pachet de actiuni detinute de stat la Societatea Comerciala "Sterom" - S.A. Campina  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 29 decembrie 1998     217.  HOTARARE nr. 17 din 18 ianuarie 1999 privind inchiderea definitiva si conservarea unor mine si cariere, etapa a li-a  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 20 ianuarie 1999     218.  HOTARÂRE  Nr. 100 din 18 februarie 1999 privind autorizarea Ministerului Finantelor de a garanta un credit extern în favoarea Ministerului  Sanatatii, pentru finantarea achizitionarii de echipamente de înalta performanta pentru radiologie  EMITENT:  GUVERNUL ROMÂNIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 73 din 23 februarie 1999     219.  HOTARARE  nr. 102 din 19 februarie 1999 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de acordare, distribuire, utilizare si decontare a cupoanelor pentru agricultori  NR. CRT.  ACTUL NORMATIV  in anul 1999, precum si plata comisioanelor EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 23 februarie 1999     220.  HOTARARE  nr. 103 din 19 februarie 1999 pentru stabilirea bunurilor si serviciilor care pot fi achitate pe baza de cupoane pentru agricultori in anul 1999, precum si a valorii unui cupon  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 23 februarie 1999     221.  HOTARARE  nr. 113 din 25 februarie 1999 pentru stabilirea nivelului reducerii preturilor de cumparare ale semintelor din productia interna, provenite de la agentii economici autorizati, folosite in campaniile agricole din anul 1999  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 1 martie 1999     222.  HOTARÂRE  Nr. 217 din 25 martie 1999 privind autorizarea Comitetului Interministerial de Garantii şi Credite de Comert Exterior de a aproba garantarea în proportie de pana la 100% a unui credit extern în favoarea Societatii Nationale de Transport Feroviar de Calatori "C.F.R. Calatori" - S.A., precum şi autorizarea Ministerului Finantelor de a garanta acest credit  EMITENT:  GUVERNUL ROMANIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 143 din 7 aprilie 1999     223.  HOTARARE   nr. 265 din  8 aprilie 1999 pentru modificarea pct. 8 din Normele metodologice privind derularea, utilizarea si decontarea prin bancile comerciale a fondului pentru finantarea cheltuielilor aferente lucrarilor agricole din sectorul vegetal si a celor pentru cresterea animalelor, in perioada 1998-2000, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 649/1998  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 165 din 20 aprilie 1999     224.  HOTARARE  nr. 331 din 29 aprilie 1999 privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 1999 ale regiilor autonome, companiilor nationale, societatilor nationale si institutelor nationale de cercetare-dezvoltare, aflate in coordonarea sau in subordinea Ministerului Industriei si Comertului, precum si a transferurilor pentru Societatea Comerciala "Uzina de Valorificare a Cenusilor de Pirita" - S.A. Turnu Magurele  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 200 din 1O mai 1999     225.  HOTARARE   nr. 501 din 21 iunie 1999 privind unele masuri pentru sustinerea Programului de restructurare prin garantarea unor credite la Societatea Comerciala "Roman" - S.A. Brasov, la Societatea Comerciala "Tractorul UTB" - S.A. Brasov si la Societatea Comerciala "Sidex" - S.A. Galati  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 21 iunie 1999     226.  HOTARARE  nr. 504 din 24 iunie 1999 pentru modificarea Hotararii Guvernului nr. 501/1999 privind unele masuri pentru sustinerea Programului de restructurare prin garantarea unor credite la Societatea Comerciala "Roman" - S.A. Brasov, la Societatea Comerciala "Tractorul UTB" - S.A. Brasov si la Societatea Comerciala "Sidex" - S.A. Galati  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 298 din 25 iunie 1999     227.  HOTARARE  nr. 670 din 19 august 1999 privind stabilirea cotei majorarilor de intarziere datorate pentru neplata la termen a unor obligatii bugetare de catre persoanele fizice, precum si a cotei majorarilor datorate pe perioada amanarii sau/si esalonarii la plata a obligatiilor bugetare  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 402 din 24 august 1999     228.  HOTARARE  nr. 720 din  2 septembrie 1999 privind aprobarea programului pentru  NR. CRT.  ACTUL NORMATIV  conservarea si inchiderea definitiva a unor mine si cariere, etapa a III-a EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 13 septembrie 1999     229.  HOTARARE nr. 773 din 23 septembrie 1999  privind completarea Hotararii Guvernului nr. 650/1998 pentru aprobarea finantarii cu prioritate, in anul 1998, a unor culturi vegetale si specii de animale  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 467 din 27 septembrie 1999     230.  HOTARÂRE  Nr. 822 din 7 octombrie 1999 privind autorizarea garantarii în proportie de 100% a creditului extern acordat de GENERALE BANK - Belgia, pentru finantarea proiectului "Modernizarea şi diversificarea armamentului şi munitiei de infanterie prin asimilarea modelelor NATO", din cadrul Societatii Nationale "Romarm" - S.A. - Filiala Societatea Comerciala "Cugir" - S.A.  EMITENT:  GUVERNUL ROMANIEI  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 494 din 13 octombrie 1999     231.  HOTARARE  nr. 831 din 12 octombrie 1999 pentru modificarea anexei nr. 1 la Hotararea Guvernului nr. 311/1999 pentru aprobarea Listei cuprinzand subventiile unitare pentru produsele din industria carbunelui, minereurilor feroase, neferoase, radioactive, rare si nemetalifere care se subventioneaza de la bugetul de stat in anul 1999 si a Normelor metodologice privind acordarea, utilizarea si controlul subventiilor pentru produsele din industria carbunelui, minereurilor feroase, neferoase, radioactive, rare si nemetalifere, precum si ale transferurilor destinate actiunilor de protectie sociala a personalului din acest domeniu  EMITENT:  GUVERNUL  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 14 octombrie 1999     232.  HOTARARE  nr. 880 din 28 octombrie 1999 privind aprobarea bugetelor rectificate de venituri si cheltuieli pe anul 1999 ale regiilor autonome, companiilor nationale, societatilor nationale si institutelor nationale de cercetare-dezvoltare, aflate in coordonarea sau in subordinea Ministerului Industriei si Comertului, precum si a transferurilor pentru Societatea Comerciala "Uzina de Valorificare a Cenusilor de Pirita" - S.A. Turnu Magurele EMITENT:  GUVERN  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 538 din 4 noiembrie 1999     233.  HOTARARE nr. 938 din 11 noiembrie 1999 privind transferul actiunilor detinute de stat la Societatea Comerciala "Hidrojet" - S.A. din administrarea Fondului Proprietatii Private de Stat in administrarea Ministerului Finantelor  EMITENT:  GUVERN  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 16 noiembrie 1999     234.  HOTARARE  nr. 941 din 11 noiembrie 1999 privind transferul actiunilor detinute de stat la Societatea Comerciala "Petros" - S.A. din administrarea Fondului Proprietatii de Stat in administrarea Ministerului Finantelor  EMITENT:  GUVERN  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 16 noiembrie 1999     235.  HOTARARE nr. 942 din 11 noiembrie 1999 privind transferul actiunilor detinute de stat la Societatea Comerciala "Chimcomplex" - S.A. din administrarea Fondului Proprietatii de Stat in administrarea Ministerului Finantelor  EMITENT:  GUVERN  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 16 noiembrie 1999     236.  HOTARARE  nr. 1.036 din 14 decembrie 1999 pentru modificarea Hotararii Guvernului nr. 331/1999 privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 1999 ale regiilor autonome, companiilor  nationale, societatilor nationale si institutelor nationale de cercetare-dezvoltare, aflate in coordonarea sau in subordinea Ministerului Industriei si Comertului, precum si a transferurilor pentru Societatea Comerciala "Uzina de Valorificare a Cenusilor de Pirita" - S.A. Turnu Magurele  EMITENT:  GUVERN  NR. CRT.  ACTUL NORMATIV  Publicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 618 din 17 decembrie 1999     237.  ORDIN nr. 412 din  9 aprilie 1993 privind competentele de solutionare a cererilor de acordare potrivit legii, a unor inlesniri la plata impozitelor, taxelor si altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale si bugetelor fondurilor speciale, precum si a primelor de asigurare prin efectul legii  EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR  Publicat in: MONITORUL OFICIAL nr. O din 9 aprilie 1993     238.  ORDIN  Nr. 1.147 din 24 mai 1996 pentru aprobarea Procedurii si a competentelor de acordare a inlesnirilor la plata impozitelor, taxelor si a altor venituri bugetare administrate de Ministerul Finantelor  EMITENT:  MINISTERUL FINANTELOR  Publicat in: MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 13 iunie 1996     239.  ORDIN  Nr. 1.461 din 8 iulie 1996 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creantelor bugetare, referitoare la executarea silita asupra bunurilor mobile  EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR;  Publicat in: MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 19 august 1996     240.  ORDIN  nr. 24 din 21 ianuarie 1997 privind aprobarea Procedurii de solutionare a cererilor pentru acordarea unor inlesniri la plata obligatiilor datorate bugetului asigurarilor sociale de stat  EMITENT:  MINISTERUL MUNCII SI PROTECTIEI SOCIALE  Publicat in: MONITORUL OFICIAL nr. 24 din 14 februarie 1997     241.  ORDIN  nr. 83 din 23 ianuarie 1997 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor art. 83 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creantelor bugetare, aprobata si modificata prin Legea nr. 108/1996  EMITENT:  MINISTERUL FINANTELOR  Publicat in: MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 12 februarie 1997     242.  ORDIN   nr. 382 din  5 martie 1997 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice nr. 15.901/1996 de aplicare a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 13/1996 privind acordarea unor inlesniri referitoare la majorarile de intirziere  EMITENT:  MINISTERUL FINANTELOR  Publicat in: MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 11 martie 1997     243.  ORDIN  nr. 806 din 3 noiembrie 1997 privind aprobarea Procedurii de acordare a unor inlesniri la plata obligatiilor datorate bugetului asigurarilor sociale de stat  EMITENT:  MINISTERUL MUNCII SI PROTECTIEI SOCIALE  Publicat in: MONITORUL OFICIAL nr. 339 din 3 decembrie 1997     244.  ORDIN  nr. 166 din 26 ianuarie 1998 pentru aprobarea Normelor metodologice cu privire la modul de aplicare a suspendarii platii taxei pe valoarea adaugata la organele vamale pentru utilajele, instalatiile, echipamentele, masinile industriale si masinile agricole care se importa in vederea efectuarii si derularii investitiilor prin care se realizeaza o unitate productiva noua, se dezvolta capacitatile existente sau se retehnologizeaza fabrici, sectii, ateliere, precum si pentru materiile prime prevazute in lista-anexa la Ordonanta Guvernului nr. 34/1997  EMITENT:  MINISTERUL FINANTELOR  Publicat in: MONITORUL OFICIAL nr. 55 din 9 februarie 1998     245.  ORDIN  nr. 1.283 din 22 iunie 1998 privind aprobarea Procedurii si competentelor de acordare a inlesnirilor la plata impozitelor, taxelor si a altor venituri bugetare, administrate de Ministerul Finantelor  EMITENT:  MINISTERUL FINANTELOR  Publicat in: MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 1 iulie 1998     246.  ORDIN nr. 23 din 14 mai 1999 privind aprobarea Procedurii de acordare a unor inlesniri la plata obligatiilor datorate bugetului Fondului pentru plata ajutorului de somaj   
 EMITENT: AGENTIA NATIONALA PENTRU OCUPARE SI FORMARE PROFESIONALA 
 Publicat in: MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 29 iunie 1999 
  
 NR. CRT.  247.  

 248. 

 249. 
 ACTUL NORMATIV 
 ORDIN  nr. 105 din 25 februarie 1999 privind aprobarea Procedurii de acordare a unor inlesniri la plata obligatiilor datorate bugetului asigurarilor sociale de stat 
 EMITENT:  MINISTERUL MUNCII SI PROTECTIEI SOCIALE 
 Publicat in: MONITORUL OFICIAL nr. 222 din 20 mai 1999 
 ORDIN  nr. 608 din 11 iunie 1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 68/1999 privind stimularea platii obligatiilor fata de bugetul de stat 
 EMITENT:  MINISTERUL FINANTELOR 
 Publicat in: MONITORUL OFICIAL nr. 277 din 17 iunie 1999 
 ORDIN  nr. 1.223 din 20 octombrie 1999 pentru aprobarea Precizarilor metodologice privind stingerea unor obligatii de plata potrivit prevederilor art. 45 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 140/1999 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1999 EMITENT:  MINISTERUL FINANTELOR 
 Publicat in: MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 21 octombrie 1999 

 Nr.   crt. 
 P   R   E   Ţ   U   R   I   L   E 
 publicaţiilor   legislative   pentru   anul   2002 
 -   pe   suport   tradiţional   - 
  
     
  Nr.        Valoarea                    Valoarea 
 Denumirea   publicaţiei             anual      abonamentului                 abonamentului     trimestrial  
 de   apariţii        anual                                                 -     lei     -                    
 -   lei   -       Trim.        Trim.        Trim.         Trim. V 
    1.   Monitorul   Oficial,   Partea ,   în   limba   română    700    5.938.400    1.484.600    1.633.060    1.796.366    1.976.003      2.   Monitorul   Oficial,   Partea   în   limba   română,   numere   bis    50    1.114.880    -    -    -    -      3.   Monitorul   Oficial,   Partea ,   în   limba   maghiară    250    4.950.400    1.237.600    1.237.600    1.237.600    1.237.600      4.   Monitorul   Oficial,   Partea   a -a    300    7.804.160    1.951.040    1.951.040    1.951.040    1.951.040      5.   Monitorul   Oficial,   Partea   a    a    750    1.584.128    396.032    396.032    396.032    396.032      6.   Monitorul   Oficial,   Partea   a V-a    2.100    6.691.360    1.672.840    1.672.840    1.672.840    1.672.840      7.    Monitorul   Oficial,   Partea   a   V -a    250    6.162.000    1.540.500    1.540.500    1.540.500    1.540.500      8.   Colecţia   Legislaţia   României    4    1.557.400    389.350    428.285    471.114    518.225      9.   Colecţia   de   hotărâri   ale   Guvernului   şi   alte   acte   normative    12    2.595.840    648.960    713.856    785.242    863.766      10.   Repertoriul   actelor   normative    1    390.000    -    -    -    -      11.   Decizii   ale   Curţii   Constituţionale    1    292.500    -    -    -    -      12.   Ediţii   trilingve    12    1.560.000    -    -    -    -      13.   Ediţii   tematice*)      -    -    -    -    -    
 *)   Preţ   individual   pe   apariţie   ce   se   va   comunica   difuzorului   cu   30   de   zile   înainte   de   tipărire. 

 Publicaţiile   Regiei   Autonome   „Monitorul   Oficial"   menţionate   la   punctele   1-7   sunt   purtătoare   de   T.V.A.   în   cotă   de   19%,   iar   cele   menţionate   la   punctele   8-13   sunt   scutite   de   T.V.A. 
 Pentru   siguranţa   clienţilor,   abonamentele   la   publicaţiile   Regiei   Autonome   „Monitorul   Oficial"   se   pot   efectua   prin   următorii   difuzori: 
    ◆  COMPAN A   NAŢ ONALĂ   „POŞTA   ROMÂNĂ"   -   S.A.    -     prin     oficiile     sale     poştale      ◆   ROD PET     -     S.A.                 -   prin   toate   filialele     ◆   NTERPRESS     SPORT     -     S.R.L.           -   Bucureşti,   str.   Hristo   Botev   nr.   6  (telefon/fax:   313.85.07;   313.85.08;   313.85.09)     ◆   PRESS     EXPRES     -     S.R.L.            -   Otopeni,   str.   Flori   de   Câmp   nr.   9   (telefon/fax:   772.66.87;   095.133.712)     ◆   M.T.     PRESS MPEX     -     S.R.L.           -   Bucureşti,   bd.   Basarabia   nr.   256   (telefon/fax:   255.48.15;   255.48.16)     ◆   G     &     F     PRESS     D STR BUT ON     -     S.R.L.        -   Bucureşti,   Şos.   Alexandriei   nr.   76,   bl.   PC   8,   sc.   1,   et.   5,   ap.   22  (telefon/fax:   420.99.71)     ◆   Z RKON     MED A     -     S.R.L.             -   Bucureşti,   bd.   Nicolae   Grigorescu   nr.   29A,   bl.   N22,   ap.   38   (telefon/fax:   340.31.09)     ◆   CUR ER     PRESS     -     S.R.L.            -   Braşov,   str.   Traian   Grozăvescu   nr.   7   (telefon/fax:   068/47.05.96)     ◆   M MPEX     -     S.R.L.                -   Hunedoara,   str. on   Creangă   nr.   2,   bl.   2,   ap.   1   (telefon/fax:   054/71.92.43)     ◆   CALL OPE     -     S.R.L.              -   Ploieşti,   str.   Candiano   Popescu   nr.   36   (telefon/fax:   044/11.40.52,   044/11.48.01)     ◆   NFO     EUROTRAD NG     -     S.A.           -   Bucureşti,   Calea   Griviţei   nr.   148   (telefon/fax:   222.18.29)   

Preluat: 2026-09-23T21:49:33.885889+00:00 · SHA256: 145494b5c07c9985bb0abb1bf83595294178ff7df8842b55790c9385c38da3c3