Legislație națională
RECTIFICARE · 32 · 2002
RECTIFICARE nr. 32 din 2 aprilie 2002 referitoare la Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 32/2002
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Regia Autonomă Monitorul Oficial · ID sursă 36159
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
RECTIFICARE nr. 32 din 2 aprilie 2002 EMITENT REGIA AUTONOMĂ MONITORUL OFICIAL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 343 din 23 mai 2002 În Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 32/2002 privind scoaterea la concurs, în sesiunea din anul 2002, a frecventelor pentru staţii locale de radiodifuziune (putere mica) şi a canalelor pentru staţii locale de televiziune (putere mica), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 29 aprilie 2002, se face următoarea rectificare: - în anexa nr. 3 - Conţinutul dosarului de înscriere la concursul pentru licenta de emisie radio-tv la pct. 5 lit. G, în loc de: "....(conform Deciziei preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizulului nr. 21/1999 ):" se va citi: "....(conform Deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 21/1999 ):". ────────────────
Preluat: 2026-09-24T08:08:16.666056+00:00 · SHA256: a9c14d9af203fb2f333f978c6002c38d43b9aaafc172c0c254529ebbe3e14c45