legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
CONVENȚIE · 0 · 2002

CONVENŢIE din 17 aprilie 2002 între Ministerul Industriei şi Resurselor din România şi Ministerul Federal al Economiei şi Tehnologiei din Republica Federala Germania privind cooperarea în domeniul energiei

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 36392

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 CONVENŢIE din 17 aprilie 2002  între Ministerul Industriei şi Resurselor din România şi Ministerul Federal al Economiei şi Tehnologiei din Republica Federala Germania privind cooperarea în domeniul energiei     EMITENT     GUVERNUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 4 iunie 2002     Ministerul Industriei şi Resurselor din România şi Ministerul Federal al Economiei şi Tehnologiei din Republica Federala Germania,  recunoscând necesitatea şi dorinţa de a intensifica dialogul bilateral privind problemele energetice dintre părţile implicate, la toate nivelurile, şi prin aceasta să se dezvolte relaţiile prieteneşti existente între cele doua state,  luând cunoştinţa de importanţa unui astfel de dialog în cadrul cooperării regionale în curs, în vederea realizării obiectivelor economice, energetice şi de mediu,  luând în considerare implicarea României în procesul de integrare în structurile Uniunii Europene,  recunoscând importanţa dezvoltării unei politici energetice care să satisfacă nevoile economice, sociale şi de mediu actuale, fără a îngrădi posibilităţile generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi,  recunoscând importanţa modernizării sectorului energetic românesc în vederea realizării obiectivelor menţionate, precum şi apreciind în acest context rolul semnificativ al investiţiilor străine, al transferului de tehnologie şi know-how,  au convenit următoarele:   
				 + 
			  Articolul 1     Părţile contractante reafirma importanţa stabilirii de consultări bilaterale periodice, atât în cadrul Grupului de lucru "Energie" din cadrul Consiliului de cooperare economică româno-german, precum şi cu alte ocazii, convenite de părţile contractante, cu scopul de a dezvolta cooperarea româno-germană, de a identifica noi oportunitati în domeniul energiei, prin cooperarea reciproc avantajoasă în proiecte comune şi eficiente, precum şi prin mecanisme concrete pentru implementarea unei strategii în domeniul energiei.     
				 + 
			  Articolul 2     Obiectivele prezentei convenţii sunt:  ● sprijinirea obiectivelor de dezvoltare ale României în sensul creşterii investiţiilor străine;  ● creşterea participării firmelor germane în sectorul energetic din România;  ● încurajarea participării firmelor germane în procesul de privatizare din domeniul energiei;  ● identificarea de noi oportunitati, prin eforturi comune, în vederea sprijinirii obiectivelor globale de mediu;  ● încurajarea firmelor din cele doua state sa participe la realizarea altor proiecte de interes comun în domeniul energiei.     
				 + 
			  Articolul 3     În vederea urmăririi realizării obiectivelor acestei convenţii au fost identificate domenii prioritare de cooperare bilaterala, orientative pentru instituţiile şi firmele interesate, şi care pot include:  ● cooperarea în producţia şi furnizarea de componente şi echipamente pentru centralele electrice;  ● cercetarea de baza şi aplicată şi dezvoltări privind problemele energiei;  ● proiecte aferente centralelor electrice din domeniile: cercetare, dezvoltare, proiectare, construcţie, operare şi întreţinere, probleme de inginerie şi management;  ● proiecte energetice şi de mediu, inclusiv politica energetica, ca de exemplu: eficienta energetica, cercetarea în domeniul energiei, dezvoltarea şi extinderea reţelelor de infrastructura energetica regionala;  ● dezvoltarea unui cadru juridic şi de reglementare, precum şi cooperarea regionala;  ● dezvoltarea resurselor energetice şi a infrastructurii, utilizându-se tehnologii compatibile din punct de vedere ecologic;  ● alte teme de cooperare convenite la nivel de firme.  Prevederile acestui articol nu sunt limitative.     
				 + 
			  Articolul 4     Cooperarea firmelor şi instituţiilor interesate în domeniul energetic poate avea, printre altele, următoarele forme:  ● participarea firmelor germane la realizarea de investiţii în România în proiecte din domeniul energiei (conform anexei la prezenta convenţie);  ● schimbul şi pregătirea de personal tehnic şi ştiinţific;  ● schimbul de informaţii tehnice şi ştiinţifice;  ● transferul de echipamente, know-how şi tehnologie;  ● furnizarea de consultanţa şi servicii tehnologice corespunzătoare;  ● proiecte în tari terţe.     
				 + 
			  Articolul 5     În vederea dezvoltării de relaţii de afaceri directe între operatorii economici părţile contractante vor incuraja stabilirea de contacte economice în sectorul energetic prin:  ● organizarea unui sistem regulat şi eficient de schimb de informaţii;  ● organizarea de misiuni economice pentru oamenii de afaceri interesaţi din cele doua state;  ● urmărirea realizării de proiecte de investiţii de interes bilateral sau regional;  ● organizarea de seminarii, mese rotunde, expoziţii, pentru a prezenta produse industriale şi tehnologii noi din cele doua state;  ● participarea la târgurile şi expoziţiile care au loc în cele doua state;  ● schimb de informaţii privind licitaţiile care au loc în cele doua state.     
				 + 
			  Articolul 6     Părţile contractante organizează consultări bilaterale în mod regulat, conform prevederilor art. 1, care se vor tine alternativ în România şi Germania, pe baza unei agende stabilite în prealabil.     
				 + 
			  Articolul 7     Aceasta convenţie intră în vigoare la data aprobării de către Guvern.  Semnată la Berlin la 17 aprilie 2002, în doua exemplare originale, fiecare în limbile română şi germană, toate textele având aceeaşi valabilitate.  Pentru Ministerul Industriei  şi Resurselor din România,  Dan Ioan Popescu  Pentru Ministerul Federal  al Economiei şi Tehnologiei din  Republica Federala Germania,  Werner Muller     
				 + 
			  Anexa 1      -------  la convenţie  ------------  LISTA  proiectelor din domeniul energiei, propuse a fi realizate  în cooperare cu parteneri străini  1. Reabilitarea următoarelor staţii de transmisie electrica - Societatea Comercială "Transelectrica" - S.A.:  Sibiu Sud 400 kV/110 kV/20 kV; Rosiori Nord 400 kV; Bucureşti Sud 400 kV  2. Reabilitarea următoarelor staţii de distribuţie electrica - Societatea Comercială "Electrica" - S.A.:  Bularga (Iaşi); Simila Barlad (Vaslui); Calarasi; Baba Novac (Constanta); Medgidia (Constanta); Fetesti (Slobozia); Buzau Nord; Potlogi - Targoviste; Liesti (Galaţi); Galaţi Centru (Galaţi); Busteni (Ploiesti); Sighet 1 (Baia Mare); Baia Sprie (Baia Mare); Sfîntu Gheorghe; Campu Frumos (Sfîntu Gheorghe); Borsec (Miercurea Ciuc); CIC (Targu Mures); Ghimbav (Braşov); Dumbrava (Sibiu); Pipera (Bucureşti); Crangasi (Bucureşti); Centru (Bucureşti); Campina (Ploiesti); Adjud (Focsani); Pitesti Nord (Pitesti); Bailesti (Craiova); Valcea Sud (Ramnicu Valcea); Bajac (Arad); Mociur (Resita); Petrosani Sud (Deva); Cetate (Timişoara); Carpinis (Timişoara); Fratelia (Timişoara); Turda Centru.  Staţii de 110 kV/MT  MOLDOVA Onesti - Bacau; Izvoare Neamt - Piatra - Neamt; Frasin - Suceava  DOBROGEA Calarasi - Calarasi; Tamadau - Calarasi; Slobozia N - S Slobozia; Sarinasuf - Tulcea; Tulcea Oraş - Tulcea  MUNTENIA Maxineni - Brăila; Cuza Voda - Brăila; Urleaca - Brăila; Potlogi - Targoviste; Ploiesti Nord - Ploiesti; Valea Calugareasca - Ploiesti  OLTENIA Bailesti - Craiova; Slatina Nord - Slatina; Dragasani - Valcea; Traian - Valcea; Marcea - Valcea  BANAT Iva - Timişoara; Teliuc - Deva  Reabilitarea statiei de 110 kV Ostrovu Mare - Societatea Comercială "Hidroelectrica" - S.A.  3. Realizarea sistemelor DMS/SCADA - Societatea Comercială "Electrica" - S.A.:  Bucureşti, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea, Transilvania Nord, Transilvania Sud.  4. Finalizarea următoarelor amenajări hidroelectrice - Societatea Comercială "Hidroelectrica" - S.A.:  AHE Raul Mare - Retezat; AHE Bistra - Poiana Marului; hidrocentrala Raul Alb; hidrocentrala Zerveşti; AHE Borca - Poiana Teiului; AHE Cornetu - Avrig; AHE Runcu - Firiza; extindere AHE Cosmesti Movileni pe raul Siret; AHE Valea Sadului - Vădeni; AHE Cerna - Belareca; extindere AHE Săpânţa - Teceu, pe raul Tisa (proiect nou); hidrocentrala Islaz (proiect nou); hidrocentrala Pitesti amonte (proiect nou); 2 hidrocentrale Tismana aval (coada lacului şi descarcatorul de ape mari); hidrocentrala Gilort, amonte de Novaci (proiect nou); AHE Subcetate - Simeria; AHE Siriu - Surduc, hidrocentrala Surduc, hidrocentrala Nehoiasu II; hidrocentrala Rastolita; AHE Fagaras - Hoghiz; hidrocentrala Poneasca; centrala Maru; Reabilitarea ecluzei româneşti de la Porţile de Fier.  5. Reabilitarea şi modernizarea următoarelor termocentrale - Societatea Comercială "Termoelectrica" - S.A.:  Reabilitarea blocurilor de 125 MW (nr. 5 şi nr. 6) de la CET Bucureşti-Sud; reabilitarea blocurilor de 105 MW (nr. 5 şi nr. 6) şi blocul nr. 7 de 50 MW de la CET Brazi; reabilitarea blocurilor de 200 MW (nr. 7 şi nr. 8) de la CET Doicesti; reabilitarea blocului nr. 7 de 315 MW de la CET Isalnita; reabilitarea blocurilor de 210 MW (nr. 2 şi nr. 4) de la CET Mintia - Deva; lucrări de reparaţii capitale şi modernizări la blocul nr. 3 de 330 MW de la CET Rovinari; reabilitarea blocurilor de 330 MW (nr. 3 şi nr. 6) de la termocentrala Turceni.  Modernizarea statiei de 400 kV Tantareni - SE Turceni - Societatea Comercială "Termoelectrica" - S.A.  6. Componente electrice şi de automatizări şi sisteme pentru următoarele centrale electrice:  - Arad - blocul 2 - 50 MW  - Deva - blocul 1 - 210 MW  - Isalnita - blocul 7 - 315 MW  7. Reabilitarea echipamentelor secundare pentru substatii de distribuţie  8. Privatizarea în domeniul gazelor naturale şi al distribuţiei de electricitate  9. Mărirea capacităţii de inmagazinare subterana a gazelor naturale în România  Proiectele menţionate mai sus nu sunt limitative.  -------------   

Preluat: 2026-09-24T10:18:01.265069+00:00 · SHA256: 1e131df86813bdf291e26a8fd3a7a511dbd993d1c3bd994823cbd4f6a865eb8c