legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 533 · 2002

HOTĂRÂRE nr. 533 din 30 mai 2002 privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 36553

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 533 din 30 mai 2002  privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"     EMITENT     GUVERNUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 7 iunie 2002     În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, ale  art. 10 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 32/2002  privind comasarea prin absorbţie a Regiei Autonome "Locato" de către Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", precum şi ale art. 8 alin. (1) şi ale  art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998  privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare,  Guvernul României adopta prezenta hotărâre.   
				 + 
			  Articolul 1         (1) Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" se organizează şi funcţionează potrivit prezentei hotărâri, în scopul administrării, păstrării integrităţii şi protejării bunurilor aparţinând domeniului public al statului, destinate asigurării serviciilor publice de interes naţional - de reprezentare şi protocol pentru Senat, Camera Deputaţilor, Administraţia Prezidentiala, Guvern şi Curtea Constituţională -, a bunurilor destinate asigurării de servicii specifice pentru misiunile diplomatice, oficiile consulare, reprezentantele organizaţiilor internaţionale interguvernamentale acreditate în România şi pentru personalul acestora, precum şi a bunurilor aparţinând domeniului privat al statului, pe care le are în administrare.   ...        (2) Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", denumita în continuare regie, este persoana juridică şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului, care îndeplineşte faţă de aceasta atribuţiile legale prevăzute pentru ministerul de resort.   ...        (3) Sediul regiei este în municipiul Bucureşti, str. Moliere nr. 2-4, sectorul 1.   ...       
				 + 
			  Articolul 2         (1) Regia îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi cu regulamentul de organizare şi funcţionare prevăzut în anexa nr. 1.   ...        (2) Regia are în structura sa sucursalele, cu statut de unităţi fără personalitate juridică, prevăzute în anexa nr. 2.   ...       
				 + 
			  Articolul 3         (1) Pentru realizarea obiectului de activitate regia are în administrare bunurile imobile din domeniul public al statului prevăzute în anexa nr. 3 şi bunurile din domeniul privat al statului prevăzute în anexa nr. 4.   ...        (2) Regia este proprietara bunurilor prevăzute în anexa nr. 5, iar în exercitarea dreptului de proprietate regia poseda, foloseşte şi dispune în mod autonom de aceste bunuri, în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită.   ...        (3) Imobilele prevăzute la poziţiile 133, 167, 211, 300, 303, 307, 308, 309, 310, 311, 312, 313, 314, 315, 343, 357, 359, 360, 830 şi 831 din anexa nr. 4 îşi schimba destinaţia din locuinţe în imobile cu alta destinaţie decât cea de locuinţe.   ...       
				 + 
			  Articolul 4     Patrimoniul regiei la data de 31 martie 2002 este de 4.738.378 milioane lei.     
				 + 
			  Articolul 5     Obiectul de activitate al regiei îl constituie în principal:      a) administrarea, conservarea, protecţia şi întreţinerea bunurilor din domeniul public al statului, destinate serviciilor publice de interes naţional - de reprezentare şi protocol pentru Senat, Camera Deputaţilor, Administraţia Prezidentiala, Guvern şi Curtea Constituţională -, precum şi a celor proprietate privată a statului, pe care le are în administrare;   ...        b) administrarea imobilelor cu destinaţie de resedinte oficiale şi a celorlalte locuinţe de protocol;   ...        c) administrarea şi închirierea spaţiilor de locuit şi cu alta destinaţie decât cea de locuit, precum şi prestarea de servicii la cerere, în principal pentru misiunile diplomatice, oficiile consulare, reprezentantele organizaţiilor internaţionale interguvernamentale acreditate în România şi personalul acestora, precum şi pentru alte persoane juridice şi fizice străine care îşi desfăşoară activitatea în România;   ...        d) atribuirea spaţiilor pentru sediile autorităţilor şi instituţiilor publice de interes naţional;   ...        e) producerea, în condiţiile legii, a paşapoartelor, a permiselor de conducere auto, a certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor şi a altor documente şi tiparituri cu caracter special;   ...        f) alte activităţi stabilite în regulamentul prevăzut în anexa nr. 1 şi în alte acte normative.   ...       
				 + 
			  Articolul 6         (1) Atribuirea, în condiţiile legii, către ministere, autorităţi şi instituţii publice, partide politice, fundaţii, asociaţii, cabinete de avocatura, birouri notariale, unităţi aparţinând cultelor religioase, unităţi din domeniul presei sau editurilor a spaţiilor pentru birouri şi pentru alte destinaţii din imobilele ce se afla în administrarea regiei se face de către aceasta, cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului.   ...        (2) Atribuirea spaţiilor de locuit şi cu alta destinaţie decât cea de locuit, aparţinând domeniului privat al statului, pentru misiunile diplomatice, oficiile consulare, reprezentantele organizaţiilor internaţionale interguvernamentale acreditate în România, precum şi pentru personalul acestora se face de către regie, cu avizul Secretariatului General al Guvernului.   ...        (3) Atribuirea, în totalitate sau în parte, a imobilelor, construcţii şi terenuri, aflate în administrarea regiei, către alte persoane juridice decât cele prevăzute la alin. (1) se face pe bază de contracte de asociere, de închiriere, de prestări de servicii, încheiate potrivit legii.   ...        (4) Atribuirea spaţiilor din imobile aparţinând domeniului privat al statului, cu destinaţia de locuinţe, către persoane juridice române sau străine se poate face prin negociere directa, cu avizul Secretariatului General al Guvernului, atât pentru schimbarea temporară a destinaţiei, cat şi în ceea ce priveşte preţul de închiriere.   ...       
				 + 
			  Articolul 7         (1) Regia îşi acoperă cheltuielile din veniturile proprii obţinute din valorificarea producţiei şi a prestaţiilor realizate, potrivit obiectului sau de activitate, în condiţiile aplicării de preţuri şi tarife legal stabilite.   ...        (2) Cheltuielile pentru administrarea, funcţionarea, conservarea şi protejarea bazei materiale destinate activităţii de reprezentare şi protocol se acoperă anual, în cote-părţi stabilite prin contracte de prestări de servicii, până la acoperirea cheltuielilor efective aferente bazei materiale cu aceasta destinaţie, de către Senat, Camera Deputaţilor, Administraţia Prezidentiala, Guvern şi Curtea Constituţională, la nivelul sumelor aprobate prin bugetele proprii.   ...        (3) Sumele reprezentând cheltuielile prevăzute la alin. (2) se comunică de către regie celor 5 instituţii beneficiare, pentru a fi incluse de acestea în bugetele de venituri şi cheltuieli proprii pentru exerciţiul financiar următor.   ...        (4) La începutul exerciţiului financiar al fiecărui an regia încheie cu fiecare dintre cele 5 instituţii beneficiare contracte de prestări de servicii prin care se stabilesc cota-parte, cuantumul sumelor şi modalităţile de decontare, corespunzător sumelor cuprinse în bugetele acestora.   ...        (5) În situaţia în care intervin modificări în cursul anului privind nivelul cheltuielilor cuprinse în contractele de prestări de servicii, părţile au obligaţia de a reglementa prin acte adiţionale diferenţele de sume rezultate şi care fac obiectul decontărilor reciproce.   ...        (6) Sumele neacoperite de cele 5 instituţii beneficiare, rezultate ca diferenţa între cheltuielile efective pentru administrarea, funcţionarea, conservarea şi protejarea bazei materiale de reprezentare şi protocol, înregistrate de regie, şi sumele prevăzute cu aceasta destinaţie în bugetele proprii, cu rectificările ulterioare, ale celor 5 instituţii beneficiare, preluate în contractele de prestări de servicii anuale, se suporta de către regie din veniturile proprii.   ...        (7) La prezentarea spre aprobare, în condiţiile legii, a bugetului de venituri şi cheltuieli regia va anexa la acesta bugetul activităţii de reprezentare şi protocol.   ...       
				 + 
			  Articolul 8     Regia asigura administrarea, conservarea, protecţia şi întreţinerea imobilelor în care îşi desfăşoară activitatea Guvernul, iar cheltuielile aferente activităţilor prestate, calculate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, se acoperă anual pe bază de contracte de prestări de servicii.     
				 + 
			  Articolul 9         (1) Conducerea regiei este asigurata de un consiliu de administraţie format din 5 persoane, dintre care una este directorul general, numite prin ordin al ministrului de resort.   ...        (2) Directorul general are şi calitatea de preşedinte al consiliului de administraţie al regiei.   ...        (3) Personalul de conducere al regiei, altul decât cel prevăzut la alin. (1), şi al sucursalelor sale este numit de consiliul de administraţie pe criteriul competentei profesionale.   ...       
				 + 
			  Articolul 10     În vederea completării fondului locativ regia poate cumpara sau schimba proprietăţi aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea sa - construcţii şi/sau terenuri - prin negociere directa şi cu avizul Secretariatului General al Guvernului, în condiţiile legii.     
				 + 
			  Articolul 11     Regia are conturi în lei şi în valută şi întocmeşte anual bugetul de venituri şi cheltuieli, bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere, conform legii.     
				 + 
			  Articolul 12     Structura organizatorică şi funcţională a sucursalelor regiei şi modificarea repartizării pe sucursale a bunurilor din patrimoniul acesteia, precum şi a celor din domeniul public şi privat al statului, pe care le administrează, se aproba de consiliul de administraţie al regiei.     
				 + 
			  Articolul 13     Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.     
				 + 
			  Articolul 14     Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga  Hotărârea Guvernului nr. 854/2000  privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 9 octombrie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.  PRIM-MINISTRU  ADRIAN NASTASE  Contrasemnează:  ────────────────  Ministrul pentru coordonarea  Secretariatului General al Guvernului,  Petru Şerban Mihailescu  Ministrul finanţelor publice,  Mihai Nicolae Tanasescu  Ministrul muncii şi solidarităţii sociale,  Marian Sarbu     
				 + 
			  Anexa 1       REGULAMENT 30/05/2002       
				 + 
			  Anexa 2                                       LISTA    cuprinzând sucursalele din structura Regiei Autonome "Administraţia                       Patrimoniului Protocolului de Stat"   ┌───┬────────────────┬─────────────────────────┬───────────────────────────────┐  │   │   DENUMIREA    │       SEDIUL            │          OBIECTUL DE          │  │NR.│   SUCURSALEI   ├───────────────┬─────────┤          ACTIVITATE           │  │CRT│                │ LOCALITATEA   │ JUDEŢUL │                               │  ├───┼────────────────┼───────────────┼─────────┼───────────────────────────────┤  │0. │        1       │     2         │   3     │                4              │  ├───┼────────────────┼───────────────┼─────────┼───────────────────────────────┤  │1. │SUCURSALA       │Comuna         │ILFOV    │●administrarea.                │  │   │AGRISILVICA ŞI  │CIOLPANI       │         │conservarea, protecţia şi      │  │   │DE AGREMENT     │Sos. Bucureşti │         │întreţinerea patrimoniului     │  │   │SCROVISTEA      │Ploiesti km. 32│         │public destinat asigurării     │  │   │                │               │         │serviciilor de reprezentare    │  │   │                │               │         │şi protocol pentru Prese-      │  │   │                │               │         │dintie în principal, precum    │  │   │                │               │         │şi pentru alte instituţii de   │  │   │                │               │         │interes naţional;              │  │   │                │               │         │● protejarea şi valorificarea  │  │   │                │               │         │fondului silvic şi agricol ce  │  │   │                │               │         │constituie rezervatie naturala;│  │   │                │               │         │● reprezentare şi protocol în  │  │   │                │               │         │principal pentru Presedintie,  │  │   │                │               │         │precum şi pentru alţi          │  │   │                │               │         │beneficiari;                   │  │   │                │               │         │● exploatare forestieră;       │  │   │                │               │         │● conservarea, dezvoltarea     │  │   │                │               │         │şi valorificarea fondului      │  │   │                │               │         │forestier, agricol şi cinegetic│  │   │                │               │         │ce constituie rezervatie       │  │   │                │               │         │naturala;                      │  │   │                │               │         │● creşterea pasarilor;         │  │   │                │               │         │● piscicultura;                │  │   │                │               │         │● apicultura;                  │  │   │                │               │         │● prestări servicii specifice  │  │   │                │               │         │în domeniul hotelier şi        │  │   │                │               │         │alimentaţiei publice,          │  │   │                │               │         │activitate comercială cu       │  │   │                │               │         │amănuntul şi cu ridicată, alte │  │   │                │               │         │servicii;                      │  │   │                │               │         │● operaţiuni de export-import; │  │   │                │               │         │● servicii de agrement şi      │  │   │                │               │         │jocuri de noroc, în condiţiile │  │   │                │               │         │legii.                         │  ├───┼────────────────┼───────────────┼─────────┼───────────────────────────────┤  │2. │SUCURSALA       │SINAIA         │PRAHOVA  │● administrarea, conservarea,  │  │   │PENTRU          │Str. Pelesului │         │protecţia şi întreţinerea      │  │   │REPREZENTARE ŞI │nr. 2          │         │patrimoniului public şi a celui│  │   │PROTOCOL        │               │         │propriu;                       │  │   │"SINAIA"        │               │         │● asigurarea de servicii de    │  │   │                │               │         │reprezentare şi protocol pentru│  │   │                │               │         │Senat, Camera Deputaţilor,     │  │   │                │               │         │Presedintie, Guvern şi Curtea  │  │   │                │               │         │Constituţională;               │  │   │                │               │         │● valorificarea bazei materiale│  │   │                │               │         │şi prestarea de servicii şi    │  │   │                │               │         │protocol pentru ministere şi   │  │   │                │               │         │alţi beneficiari;              │  │   │                │               │         │● prestări servicii hoteliere  │  │   │                │               │         │şi de alimentaţie publică,     │  │   │                │               │         │activităţi comerciale cu       │  │   │                │               │         │amănuntul şi cu ridicată;      │  │   │                │               │         │● cultura florilor şi plantelor│  │   │                │               │         │ornamentale;                   │  │   │                │               │         │● fabricarea produselor de     │  │   │                │               │         │panificatie şi patiserie;      │  │   │                │               │         │● jocuri de noroc şi servicii  │  │   │                │               │         │de agrement, în condiţiile     │  │   │                │               │         │legii;                         │  │   │                │               │         │● închirieri mijloace de       │  │   │                │               │         │transport;                     │  │   │                │               │         │● organizarea şi efectuarea    │  │   │                │               │         │de propaganda publicitara      │  │   │                │               │         │pentru activitatea turistica   │  │   │                │               │         │şi comercială.                 │  │   │                │               │         │● valorificarea bazei          │  │   │                │               │         │materiale şi prestarea de      │  │   │                │               │         │servicii şi protocol pentru    │  │   │                │               │         │ministere şi alţi beneficiari; │  │   │                │               │         │● producţie agricolă şi        │  │   │                │               │         │valorificarea acesteia;        │  │   │                │               │         │● prestări servicii hoteliere  │  │   │                │               │         │şi de alimentaţie publică,     │  │   │                │               │         │activităţi comerciale cu       │  │   │                │               │         │amănuntul şi ridicată;         │  │   │                │               │         │● fabricarea produselor de     │  │   │                │               │         │panificatie şi patiserie;      │  │   │                │               │         │● activităţi ale agentiilor de │  │   │                │               │         │turism;                        │  │   │                │               │         │● activităţi de tratament şi   │  │   │                │               │         │asistenţa sanatoriala;         │  │   │                │               │         │● jocuri de noroc şi servicii  │  │   │                │               │         │de agrement, în condiţiile     │  │   │                │               │         │legii;                         │  │   │                │               │         │● transporturi de persoane.    │  ├───┼────────────────┼───────────────┼─────────┼───────────────────────────────┤  │ 3.│SUCURSALA       │BAILE OLANESTI │VALCEA   │● administrarea, conservarea,  │  │   │PENTRU          │Aleea          │         │protecţia şi întreţinerea      │  │   │REPREZENTARE ŞI │Salcamilor nr.2│         │patrimoniului public şi celui  │  │   │PROTOCOL        │               │         │propriu;                       │  │   │"OLANESTI"      │               │         │● asigurarea de servicii de    │  │   │                │               │         │reprezentare şi protocol pentru│  │   │                │               │         │Senat, Camera Deputaţilor,     │  │   │                │               │         │Presedintie Guvern şi Curtea   │  │   │                │               │         │Constituţională;               │  │   │                │               │         │● valorificarea bazei materiale│  │   │                │               │         │şi prestarea de servicii şi    │  │   │                │               │         │protocol pentru ministere şi   │  │   │                │               │         │alţi beneficiari;              │  │   │                │               │         │● producţie agricolă vegetala  │  │   │                │               │         │şi animaliera şi valorificarea │  │   │                │               │         │acesteia;                      │  │   │                │               │         │● prestări servicii hoteliere  │  │   │                │               │         │şi de alimentaţie publică,     │  │   │                │               │         │comerţ cu amănuntul şi cu      │  │   │                │               │         │ridicată, producţie pomicola,  │  │   │                │               │         │floricola, legumicola;         │  │   │                │               │         │● transport naval de persoane; │  │   │                │               │         │● activităţi de asistenţa      │  │   │                │               │         │sanatoriala;                   │  │   │                │               │         │● servicii de agrement şi      │  │   │                │               │         │jocuri de noroc, în condiţiile │  │   │                │               │         │legii:                         │  ├───┼────────────────┼───────────────┼─────── ─┼───────────────────────────────┤  │ 4.│SUCURSALA       │NEPTUN MANGALIA│CONSTANTA│● administrarea, conservarea,  │  │   │PENTRU          │Club-Bazin     │         │protecţia şi întreţinerea      │  │   │REPREZENTARE ŞI │               │         │patrimoniului public şi a      │  │   │PROTOCOL        │               │         │celui propriu;                 │  │   │"NEPTUN"        │               │         │● asigurarea de servicii de    │  │   │                │               │         │reprezentare şi protocol pentru│  │   │                │               │         │Senat, Camera Deputaţilor,     │  │   │                │               │         │Presedintie, Guvern şi Curtea  │  │   │                │               │         │Constituţională;               │  │   │                │               │         │● valorificarea bazei materiale│  │   │                │               │         │şi prestarea de servicii de    │  │   │                │               │         │protocol pentru ministere şi   │  │   │                │               │         │alţi beneficiari;              │  │   │                │               │         │● prestaţii hoteliere şi de    │  │   │                │               │         │agrement, alimentaţie publică, │  │   │                │               │         │comerţ cu amănuntul şi cu      │  │   │                │               │         │ridicată;                      │  │   │                │               │         │● producţie agricolă şi        │  │   │                │               │         │valorificarea acesteia;        │  │   │                │               │         │● cultura florilor şi plantelor│  │   │                │               │         │ornamentale;                   │  │   │                │               │         │● activităţi specifice         │  │   │                │               │         │agentiilor de turism;          │  │   │                │               │         │● activităţi privind operaţiuni│  │   │                │               │         │de import-export;              │  │   │                │               │         │● prestări servicii de         │  │   │                │               │         │agrement şi jocuri de noroc,   │  │   │                │               │         │în condiţiile legii;           │  │   │                │               │         │● activităţi de tratament şi   │  │   │                │               │         │asistenţa sanatoriala.         │  ├───┼────────────────┼───────────────┼─────────┼───────────────────────────────┤  │5. │SUCURSALA       │CLUJ-NAPOCA    │CLUJ     │● asigurarea de servicii de    │  │   │PENTRU          │Str. Napoca    │         │reprezentare şi protocol       │  │   │REPREZENTARE ŞI │nr. 16         │         │pentru diversi beneficiari;    │  │   │PROTOCOL        │               │         │● administrarea imobilelor de  │  │   │"VICTORIA"      │               │         │protocol şi închirierea        │  │   │CLUJ-NAPOCA     │               │         │acestora în condiţiile legii;  │  │   │                │               │         │● prestări servicii hoteliere  │  │   │                │               │         │şi de alimentaţie publică.     │  │   │                │               │         │comerţ cu ridicată şi cu       │  │   │                │               │         │amănuntul, de agrement şi      │  │   │                │               │         │jocuri de noroc;               │  │   │                │               │         │● producţie agricolă vegetala  │  │   │                │               │         │şi animaliera şi valorificarea │  │   │                │               │         │acesteia;                      │  │   │                │               │         │● piscicultura;                │  │   │                │               │         │● prelucrarea şi conservarea   │  │   │                │               │         │fructelor şi legumelor;        │  │   │                │               │         │● fabricarea băuturilor        │  │   │                │               │         │alcoolice distilate;           │  │   │                │               │         │● industrializarea şi          │  │   │                │               │         │valorificarea producţiei       │  │   │                │               │         │auxiliare activităţilor de baza│  │   │                │               │         │ale acesteia;                  │  │   │                │               │         │● extractia şi prepararea      │  │   │                │               │         │turbei;                        │  │   │                │               │         │● administrarea parcului auto  │  │   │                │               │         │propriu şi prestarea de servici│  │   │                │               │         │de transport intern;           │  │   │                │               │         │● întreţinerea şi repararea    │  │   │                │               │         │autovehiculelor (service       │  │   │                │               │         │auto);                         │  │   │                │               │         │● servicii de editura şi şcoala│  │   │                │               │         │de soferi amatori;             │  │   │                │               │         │● lucrări de construcţii;      │  │   │                │               │         │● activităţi privind operaţiuni│  │   │                │               │         │de import-export               │  ├───┼────────────────┼───────────────┼─────────┼───────────────────────────────┤  │ 6.│SUCURSALA       │SUCEAVA        │SUCEAVA  │● administrarea, conservarea,  │  │   │PENTRU          │Str. Vasile    │         │protecţia şi întreţinerea      │  │   │REPREZENTARE ŞI │Bumbac nr. 4-8 │         │patrimoniului public şi a celui│  │   │PROTOCOL        │               │         │propriu;                       │  │   │SUCEAVA         │               │         │● asigurarea de servicii de    │  │   │                │               │         │reprezentare şi protocol pentru│  │   │                │               │         │diversi beneficiari;           │  │   │                │               │         │● administrarea imobilelor de  │  │   │                │               │         │protocol şi închirierea        │  │   │                │               │         │acestora în condiţiile legii;  │  │   │                │               │         │● prestări servicii hoteliere  │  │   │                │               │         │şi de alimentaţie publică,     │  │   │                │               │         │comerţ cu amănuntul şi cu      │  │   │                │               │         │ridicată;                      │  │   │                │               │         │● fabricarea produselor de     │  │   │                │               │         │panificatie şi patiserie;      │  │   │                │               │         │● producţia agricolă vegetala  │  │   │                │               │         │şi animaliera şi valorificarea │  │   │                │               │         │acesteia;                      │  │   │                │               │         │● activităţi privind operaţiuni│  │   │                │               │         │pentru import - export;        │  │   │                │               │         │● tranzacţii imobiliare;       │  │   │                │               │         │● servicii de agrement şi de   │  │   │                │               │         │refacere fizica şi jocuri de   │  │   │                │               │         │noroc, în condiţiile legii;    │  │   │                │               │         │● activităţi ale agentiilor    │  │   │                │               │         │de turism;                     │  │   │                │               │         │● alte prestări de servicii.   │  ├───┼────────────────┼───────────────┼─────────┼───────────────────────────────┤  │ 7.│SUCURSALA       │BUCUREŞTI Str. │SECTORUL │● administrarea, conservarea,  │  │   │PENTRU          │J.L. Calderon  │2        │protecţia şi întreţinerea      │  │   │ADMINISTRAREA   │nr. 48         │         │patrimoniului public şi a      │  │   │ŞI ÎNTREŢINEREA │               │         │celui propriu;                 │  │   │FONDULUI        │               │         │● închirierea, administrarea,  │  │   │IMOBILIAR       │               │         │conservarea, întreţinerea      │  │   │                │               │         │spaţiilor de locuit şi cu alta │  │   │                │               │         │destinaţie decât cea de locuit,│  │   │                │               │         │precum şi prestarea de servicii│  │   │                │               │         │în legătură cu acestea pentru  │  │   │                │               │         │beneficiarii străini;          │  │   │                │               │         │● administrarea imobilelor de  │  │   │                │               │         │protocol şi a celor destinate  │  │   │                │               │         │sediilor unor ministere şi ale │  │   │                │               │         │altor autorităţi publice;      │  │   │                │               │         │● administrarea locuinţelor de │  │   │                │               │         │protocol atribuite demnitarilor│  │   │                │               │         │pe durata exercitării funcţiei │  │   │                │               │         │şi, respectiv, a resedintelor  │  │   │                │               │         │oficiale repartizate potrivit  │  │   │                │               │         │legii;                         │  │   │                │               │         │● administrarea locuinţelor,   │  │   │                │               │         │altele decât cele de protocol, │  │   │                │               │         │construite din fondurile       │  │   │                │               │         │statului sau cele construite   │  │   │                │               │         │sau achiziţionate din fondurile│  │   │                │               │         │proprii, înscrise în patri-    │  │   │                │               │         │moniul sau, cu drept de        │  │   │                │               │         │dispoziţie asupra acestora, în │  │   │                │               │         │condiţiile legii;              │  │   │                │               │         │● dezvoltarea fondului         │  │   │                │               │         │locativ prin executarea de     │  │   │                │               │         │construcţii noi şi extinderea  │  │   │                │               │         │celor existente;               │  │   │                │               │         │● executarea lucrărilor de     │  │   │                │               │         │conservare , întreţinere,      │  │   │                │               │         │construcţii şi reparaţii la    │  │   │                │               │         │imobile şi instalaţii;         │  │   │                │               │         │● închirierea spaţiilor de     │  │   │                │               │         │locuit, precum şi a celor cu   │  │   │                │               │         │alta destinaţie decât cea de   │  │   │                │               │         │locuit;                        │  │   │                │               │         │● prestări servicii specifice  │  │   │                │               │         │pentru întreţinerea sediilor   │  │   │                │               │         │administrative ale institu-    │  │   │                │               │         │tiilor şi societăţilor         │  │   │                │               │         │comerciale;                    │  │   │                │               │         │● operaţiuni imobiliare;       │  │   │                │               │         │executarea lucrărilor de       │  │   │                │               │         │construcţii, instalaţii,       │    │   │                │               │         │izolaţii vopsitorii, zugraveli,│  │   │                │               │         │tâmplărie, etc.;               │  │   │                │               │         │● activităţi de întreţinerea şi│  │   │                │               │         │repararea clădirilor şi        │  │   │                │               │         │construcţiilor speciale;       │  │   │                │               │         │● confecţii metalice şi din    │  │   │                │               │         │lemn;                          │  │   │                │               │         │● valorificarea producţiei     │  │   │                │               │         │auxiliare activităţilor        │  │   │                │               │         │de baza;                       │  │   │                │               │         │● transport de materiale.      │  ├───┼────────────────┼───────────────┼─────────┼───────────────────────────────┤  │ 8.│SUCURSALA       │BUCUREŞTI      │SECTORUL │● realizarea tipariturilor     │  │   │POLIGRAFICA     │Str. Hrisovului│1        │pentru Senat, Camera           │  │   │"Bucureştii Noi"│nr. 18A        │         │Deputaţilor, Presedintie,      │  │   │                │               │         │Guvern, Curtea Constituţională,│  │   │                │               │         │ministere, alte instituţii     │  │   │                │               │         │centrale şi alţi beneficiari;  │  │   │                │               │         │● producerea, în condiţiile    │  │   │                │               │         │legii, de cecuri bancare şi de │  │   │                │               │         │alocaţii, diplome şi           │  │   │                │               │         │certificate pentru studii,     │  │   │                │               │         │certificate de naştere,        │  │   │                │               │         │certificate de căsătorie,      │  │   │                │               │         │certificate de deces; tipărirea│  │   │                │               │         │altor hârtii de valoare şi cu  │  │   │                │               │         │regim special;                 │  │   │                │               │         │● producerea şi emiterea, în   │  │   │                │               │         │condiţiile legii, a            │  │   │                │               │         │paşapoartelor, permiselor de   │  │   │                │               │         │conducere auto, a              │  │   │                │               │         │certificatelor de înmatriculare│  │   │                │               │         │a autovehiculelor; tipărirea de│  │   │                │               │         │formulare tipizate şi/sau cu   │  │   │                │               │         │regim special, documente cu    │  │   │                │               │         │caracter administrativ         │  │   │                │               │         │specifice activităţii          │  │   │                │               │         │financiar-contabile şi de      │  │   │                │               │         │trezorerie; titluri de stat,   │  │   │                │               │         │titluri de proprietate,        │  │   │                │               │         │înscrisuri de stat, acte de    │  │   │                │               │         │identitate şi imprimate        │  │   │                │               │         │confidenţiale, carnete de      │  │   │                │               │         │munca, carnete de marinar,     │  │   │                │               │         │carnete de sănătate şi cărţi   │  │   │                │               │         │de alegator;                   │  │   │                │               │         │● activitate editoriala şi     │  │   │                │               │         │tipărirea de publicaţii        │  │   │                │               │         │periodice, cărţi beletristica, │  │   │                │               │         │albume, reviste, pliante, etc.;│  │   │                │               │         │● oferirea de servicii pre-    │  │   │                │               │         │press(scanare, procesare       │  │   │                │               │         │imagine, separatii de culoare, │  │   │                │               │         │proofing, etc.);               │  │   │                │               │         │● asigurarea de servicii de    │  │   │                │               │         │finisare a producţiei          │  │   │                │               │         │tipografice;                   │  │   │                │               │         │● producţia de banner-e;       │  │   │                │               │         │● alte servicii specifice      │  │   │                │               │         │activităţii tipografice.       │  ├───┼────────────────┼───────────────┼─────────┼───────────────────────────────┤  │ 9.│SUCURSALA DE    │BUCUREŞTI      │SECTORUL │● administrarea parcului auto  │  │   │TRANSPORT       │B-dul          │1        │propriu şi asigurarea          │  │   │"Bucureştii     │Bucureştii     │         │prestaţiilor de transport      │  │   │ Noi"           │Noi nr. 40     │         │pentru activităţile de         │  │   │                │               │         │reprezentare şi protocol;      │  │   │                │               │         │● servicii de transport        │  │   │                │               │         │internaţional şi intern - de   │  │   │                │               │         │persoane şi de mărfuri;        │  │   │                │               │         │● service auto;                │  │   │                │               │         │● şcoala de soferi;            │  │   │                │               │         │● producţie de piese de        │  │   │                │               │         │schimb şi subansambluri;       │  │   │                │               │         │● activităţi comerciale în     │  │   │                │               │         │domeniul sau, operaţiuni de    │  │   │                │               │         │import-export;                 │  │   │                │               │         │● comisionar în vama.          │  │   │                │               │         │● prestări servicii:           │  │   │                │               │         │● asigura transportul          │  │   │                │               │         │demnitarilor şi aparatului de  │  │   │                │               │         │lucru la departamentelor       │  │   │                │               │         │Guvernului;                    │  │   │                │               │         │● executa lucrări de           │  │   │                │               │         │întreţinere şi                 │  │   │                │               │         │reparatie: întreţinere şi      │  │   │                │               │         │reparaţii la autovehiculele    │  │   │                │               │         │din parc;                      │  │   │                │               │         │● executa servicii de          │  │   │                │               │         │închirieri: autoturisme cu     │  │   │                │               │         │soferi, clădiri, personal de   │  │   │                │               │         │specialitate;                  │  │   │                │               │         │● achiziţii de bunuri şi       │  │   │                │               │         │materiale:                     │  │   │                │               │         │● achiziţii de piese de        │  │   │                │               │         │schimb, carburanţi,            │  │   │                │               │         │lubrifianţi, aditivi şi        │  │   │                │               │         │cosmetice pentru               │  │   │                │               │         │autoturismele din parc;        │  │   │                │               │         │● achiziţii de materiale       │  │   │                │               │         │pentru protecţia muncii şi     │  │   │                │               │         │P.S.I.;                        │  │   │                │               │         │● achiziţii de materiale       │  │   │                │               │         │de întreţinerea curăţeniei în  │  │   │                │               │         │clădirile aflate în            │  │   │                │               │         │administrare;                  │  ├───┼────────────────┼───────────────┼─────────┼───────────────────────────────┤  │10 │SUCURSALA       │BUCUREŞTI      │SECTOR 1 │● producţie agricolă vegetala  │  │   │AGROINDUSTRIALA │Sos. Bucureşti-│         │şi animaliera pentru           │  │   │BANEASA         │Ploiesti       │         │unităţile de reprezentare şi   │  │   │                │nr. 107        │         │protocol, precum şi pentru     │  │   │                │               │         │terţi;                         │  │   │                │               │         │● prelucrarea şi conservarea   │  │   │                │               │         │carnii;                        │  │   │                │               │         │● fabricarea produselor        │  │   │                │               │         │lactate şi a branzeturilor;    │  │   │                │               │         │● activităţi comerciale cu     │  │   │                │               │         │amănuntul, de alimentaţie      │  │   │                │               │         │şi cu ridicată, operaţiuni de  │  │   │                │               │         │import-export;                 │  │   │                │               │         │● fabricarea băuturilor        │  │   │                │               │         │alcoolice;                     │  │   │                │               │         │● industrializarea produselor  │  │   │                │               │         │din obiectul sau de activitate.│  │   │                │               │         │● prestare de servicii de      │  │   │                │               │         │protocol pentru ministere şi   │  │   │                │               │         │alţi beneficiari;              │  │   │                │               │         │● prestaţii hoteliere şi de    │  │   │                │               │         │alimentaţie publică, activitate│  │   │                │               │         │comercială cu amănuntul        │  │   │                │               │         │şi ridicată.                   │  ├───┼────────────────┼───────────────┼─────────┼───────────────────────────────┤  │ 11│SUCURSALA       │Comuna         │ILFOV    │● producţie agricolă vegetala  │  │   │AGROINDUSTRIALA │MAGURELE str.  │         │şi animaliera pentru unităţile │  │   │MAGURELE        │Atomistilor    │         │de reprezentare şi protocol,   │  │   │                │nr. l          │         │precum şi pentru terţi;        │  │   │                │               │         │● prelucrarea şi conservarea   │  │   │                │               │         │carnii;                        │  │   │                │               │         │● creşterea animalelor pentru  │  │   │                │               │         │blana;                         │  │   │                │               │         │● fabricarea produselor pentru │  │   │                │               │         │hrana animalelor;              │  │   │                │               │         │● industrializarea şi          │  │   │                │               │         │valorificarea producţiei       │  │   │                │               │         │auxiliare activităţilor de baza│  │   │                │               │         │ale acesteia;                  │  │   │                │               │         │● argasirea şi finisarea       │  │   │                │               │         │blanurilor;                    │  │   │                │               │         │● confecţionarea articolelor   │  │   │                │               │         │din blana;                     │  │   │                │               │         │● activităţi comerciale cu     │  │   │                │               │         │amănuntul, de alimentaţie şi cu│  │   │                │               │         │ridicată, operaţiuni de        │  │   │                │               │         │import-export.                 │  ├───┼────────────────┼───────────────┼─────────┼───────────────────────────────┤  │ 12│SUCURSALA       │BUCUREŞTI      │SECTOR 1 │● producţie agricolă vegetala  │  │   │AGROINDUSTRALA  │Sos. Campu-    │         │şi animaliera pentru unităţile │  │   │PIPERA          │Pipera nr. 1A  │         │de reprezentare şi protocol,   │  │   │                │               │         │precum şi pentru terţi;        │  │   │                │               │         │● cultura florilor şi plantelor│  │   │                │               │         │ornamentale;                   │  │   │                │               │         │● piscicultura;                │  │   │                │               │         │● prelucrarea şi conservarea   │  │   │                │               │         │fructelor şi legumelor;        │  │   │                │               │         │● activităţi comerciale cu     │  │   │                │               │         │amănuntul, de alimentaţie şi   │  │   │                │               │         │cu ridicată;                   │  │   │                │               │         │● operaţiuni de import-export; │  │   │                │               │         │● mica industrie.              │  ├───┼────────────────┼───────────────┼─────────┼───────────────────────────────┤  │ 13│SUCURSALA       │BUCUREŞTI      │SECTOR 1 │● administrarea, conservarea,  │  │   │"SALA PALATULUI"│Str. Ion       │         │protejarea şi întreţinerea     │  │   │                │Campineanu     │         │patrimoniului public de        │  │   │                │nr. 28,        │         │interes naţional aflat în      │  │   │                │sectorul l     │         │administrarea sa;              │  │   │                │               │         │● activităţi legate de         │  │   │                │               │         │gestionarea salilor de         │  │   │                │               │         │spectacole;                    │  │   │                │               │         │● organizarea de expoziţii;    │  │   │                │               │         │● proiectia de filme;          │  │   │                │               │         │● activităţi comerciale, cu    │  │   │                │               │         │amănuntul şi de alimentaţie.   │  │   │                │               │         │operaţiuni de import-export;   │  │   │                │               │         │● jocuri distractive şi de     │  │   │                │               │         │noroc;                         │  │   │                │               │         │● organizarea şi desfăşurarea  │  │   │                │               │         │de servicii pentru conferinţe, │  │   │                │               │         │congrese interne şi            │  │   │                │               │         │internaţionale, manifestări    │  │   │                │               │         │ştiinţifice şi social-culturale│  │   │                │               │         │cu caracter naţional şi        │  │   │                │               │         │internaţional;                 │  │   │                │               │         │● organizarea de servicii      │  │   │                │               │         │turistice, microproducţie;     │  │   │                │               │         │● organizarea şi efectuarea    │  │   │                │               │         │de propaganda publicitara      │  │   │                │               │         │corespunzătoare obiectului de  │  │   │                │               │         │activitate.                    │  ├───┼────────────────┼───────────────┼─────────┼───────────────────────────────┤  │ 14│S.R.P. "TRIUMF" │BUCUREŞTI      │SECTOR 1 │● administrarea, conservarea,  │  │   │                │Al Alexandru   │         │protecţia şi întreţinerea      │  │   │                │nr. 45         │         │bunurilor din patrimoniul      │  │   │                │               │         │public şi privat al statului;  │  │   │                │               │         │● asigurarea de servicii de    │  │   │                │               │         │reprezentare şi protocol       │  │   │                │               │         │pentru Senat, Camera           │  │   │                │               │         │Deputaţilor, Presedintie,      │  │   │                │               │         │Guvern şi Curtea               │  │   │                │               │         │Constituţională şi alţi        │  │   │                │               │         │beneficiari;                   │  │   │                │               │         │● valorificarea bazei          │  │   │                │               │         │materiale şi prestarea de      │  │   │                │               │         │servicii de protocol pentru    │  │   │                │               │         │ministere şi alţi beneficiari; │  │   │                │               │         │● producţia agricolă vegetala  │  │   │                │               │         │şi valorificarea acesteia;     │  │   │                │               │         │● prestaţii hoteliere şi       │  │   │                │               │         │activităţi comerciale cu       │  │   │                │               │         │amănuntul, de alimentaţie      │  │   │                │               │         │publică şi cu ridicată;        │  │   │                │               │         │● operaţiuni de import-        │  │   │                │               │         │export.                        │  │   │                │               │         │● administrarea imobilelor     │  │   │                │               │         │de protocol şi închirierea     │  │   │                │               │         │acestora în condiţiile legii;  │  │   │                │               │         │● servicii de agrement şi      │  │   │                │               │         │jocuri de noroc în condiţiile  │  │   │                │               │         │legii;                         │  │   │                │               │         │● servicii de transport naval  │  ├───┼────────────────┼───────────────┼─────────┼───────────────────────────────┤  │ 15│ACTIVITATEA     │BUCUREŞTI      │SECTOR 1 │● conform art. 4  din          │  │   │PROPRIE A REGIEI│Str. Moliere   │         │Regulamentul de organizare şi  │  │   │                │nr. 2-4        │         │funcţionare (Anexa nr. 1)      │  └───┴────────────────┴───────────────┴─────────┴───────────────────────────────┘        
				 + 
			  Anexa 3                                      LISTA         cuprinzând bunurile imobile din domeniul public al statului, aflate în  administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"    
Nr. 
crt.
  
             Denumirea imobilului şi adresa                

  
    Teren    
    - m².-   
     1  
                             2                               
        3      
                  SUCURSALA AGROSILVICA ŞI DE AGREMENT SCROVISTEA                 
      1.




  Complex SCROVISTEA compus din:                             
4 vile, corp administrativ, corp garda, Club bazin,        
popicarie, crama, ferme şi secţii de producţie, crescatorie
fazani, piscicultura, padure şi terenul aferent din        
Scrovistea, Sos. Bucureşti-Ploiesti Km. 32, jud. Ilfov     
  25.618.000,00




      2.
  Teren Rustica-Crama conţinând vii, livezi, arabil şi padure
     123.860,00
      3.


  COMPLEX PALAT SNAGOV compus din palat, centru de           
conferinţe, hotel, anexe poarta şi terenul aferent din     
Snagov, jud. Ilfov                                         
     253.580,00


                   SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ŞI PROTOCOL SINAIA               
      4.


  Vila "POSTAVARUL" cu construcţii speciale şi terenul       
aferent din Predeal, str. Nicolae Balcescu nr.38,          
jud. Braşov                                                
      14.743,60


      5.

  Vila "IZVORUL" şi terenul aferent din Predeal, str. Nicolae
Balcescu nr.36, jud. Braşov                                
      12.508,48

      6.


  Vila "CARPAŢI" cu garaj, construcţii speciale şi terenul   
aferent din Predeal, str. Nicolae Balcescu nr.21,          
jud. Braşov                                                
      14.152,50


      7.

  Vila "PAJURA" cu bar, popicarie, centrala termica şi       
terenul aferent din Poiana Braşov, jud. Braşov             
       6.176,00

      8.

  Vila "COVASNA" cu terenul aferent din Covasna, str.        
Valea Zanelor nr.10 Jud. Covasna                           
      17.107,21

      9.




  Complex Foisor compus din: Palatul Foisor, Casa Veche      
a Gradinii, Casa Noua a Gradinii,  Casa Papusii,  sere,    
casa heliport,  anexe  şi construcţii speciale, parc şi    
padure cu terenul aferent din Sinaia, Aleea Pelesului      
nr. 2, jud. Prahova                                        
     165.553,00




     10.



  Complex turistic Furnica compus din: hotel cu 3 corpuri,   
terasa, grup gospodăresc (centrala termica, spalatorie,    
ateliere corp E, construcţii speciale) cu terenul aferent  
din Sinaia, str. Furnica nr.50, jud. Prahova               
      10.859,51



     11.


  Hotel Economat, Vila 2 şi 3, depozit alimentar, clădire    
brutarie şi terenul aferent, din Sinaia, Aleea Pelesului   
nr. 2, jud. Prahova                                        
      26.870,64


     12.


  Vila nr. 1 Economat -clădire administrativă, dependinţe,   
construcţii speciale şi terenul aferent din Sinaia,        
Aleea Pelesului nr. 2, jud. Prahova                        
      32.592,29


     13.

  Vila "Sipot" cu terenul aferent din Sinaia, Aleea Pelesului
 nr.2, jud. Prahova                                        
       2.085,39

     14.

  Uzina electrica cu terenul aferent din Sinaia, Aleea       
Pelesului nr.2, jud. Prahova                               
       4.240,04

     15.

  Vila "Cavaleri" cu terenul aferent din Sinaia, Aleea       
Pelesului nr.2, jud. Prahova                               
      13.038,67

     16.


  Cabana "Vulparie" cu anexe - grajduri, magazii,            
construcţii speciale şi terenul aferent din Sinaia,        
Aleea Vulparie, jud. Prahova                               
       7.246,59


     17.

  Teren Poiana Stanii din Poiana Stanii - Sinaia,            
jud. Prahova                                               
  
       666,00
     18.

  Braseria "Posada" cu terenul aferent din Posada,           
jud. Prahova                                               
  
     1.315,57
     19.

  Casa taraneasca "Posada" cu terenul aferent din            
Posada, jud. Prahova                                       
  
    10.585,74
     20.

  Casa de oaspeti Foisor nr.37 cu anexele şi terenul         
aferent din Tusnad, jud. Harghita                          
       2.914,00

     21.

  Teren hotel "TANTI" din Sinaia, str. O. Goga nr. 37,       
jud. Prahova                                               
  
       643,12
              SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ŞI PROTOCOL OLANESTI                  
     22.



  Complex PALAT OLANESTI compus din corp vechi şi            
nou, cabana, clădire centrala termica, heliport, parc      
şi terenul aferent din Olanesti, Aleea Salcamilor          
nr.2, jud. Valcea                                          
     107.687,21



     23.
  Teren castel Savarsin din judeţul Arad                     
      62.435,00
     24.



  Complex Micesti compus din casa de oaspeti, castel         
de vânătoare, popicarie, casa taraneasca, bazin de inot    
şi terenul aferent din Micesti, comuna Maracineni,         
jud. Arges                                                 
     131.099,00



     25.

  Vila Bujoreni cu terasa, spaţii anexe şi terenul aferent   
din Ramnicu Valcea, str. Calea lui Traian, jud. Valcea     
     26.455,43 

              SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ŞI PROTOCOL NEPTUN                    
     26.



  Complex LOTUS cu vilele Nufarul, Trandafirul, Ghiocelul,   
Lotus şi anexele: piscina, baile reci, lac. debarcader,    
plaja şi terenul aferent din Neptun-Mangalia,              
jud. Constanta                                             
     134.883,69



     27.

  Heliport Neptun cu terenul aferent din Neptun-Mangalia,    
jud. Constanta                                             
      48.642,19

     28.

  Imobil Centrul de conferinţe Club Bazin cu terenul         
aferent din Neptun-Mangalia, jud. Constanta                
      16.627,45

     29.

  Vila Panseluta cu terenul aferent din Neptun-Mangalia,     
jud. Constanta                                             
      12.073,66

     30.

  Vila Agigea cu terenul aferent din Eforie Nord, str.       
Tudor Vladimirescu, jud. Constanta                         
       6.972,18

     31.

  Complex Doina-hotel, restaurant şi teren aferent din       
Neptun jud. Constanta                                      
  
    18.597,80
     32.

  Policlinica Doina cu teren aferent din NEPTUN              
jud. Constanta                                             
       6.627,18

                SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ŞI PROTOCOL SUCEAVA                 
     33.


  Casa de oaspeti cu ferma "BRADET" nr.2, construcţii        
anexe şi terenul aferent din Suceava, str. Parcului        
nr.1, jud. Suceava                                         
     175.440,00


           SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA ŞI ÎNTREŢINEREA FONDULUI IMOBILIAR      
     34.

  Imobil cu terenul aferent din Bucureşti, str.              
Vasile Alecsandri nr.8, sector 1                           
         929,00

     35.


  Imobil cu terenul aferent din Bucureşti, str. Eugen        
Lovinescu (fosta Emile Zolla) nr. 2A, ap. 1, garaj,        
sector 1                                                   
         541,14


     36.

  Imobil cu terenul aferent din Bucureşti, Sos.              
Kiseleff nr.10, sector 1                                   
       7.056,00

     37.


  Etajul 5 al imobilului situat în Bucureşti,                
Bd. Gheorghe Magheru nr. 6-8, sector 1, cu terenul         
aferent (cota indiviză)                                    
         260,00


     38.


  Cota indiviză de  28,14% din imobilul situat în            
Bucureşti, Calea Victoriei nr. 91-93, sector 1, cu         
terenul aferent                                            
        1156,00


     39.

  Cota indiviză de 57,3% din imobilul situat în Bucureşti,   
Calea Victoriei nr. 118, sector 1, cu terenul aferent      
        1153,00

     40.

  Imobil cu terenul aferent din Bucureşti, str. J.L.Calderon 
nr.16, sector 2                                            
  
     1.099,00
     41.

  Imobil cu terenul aferent din Bucureşti, str. Negustori    
nr. 1B, sector 2                                           
  
     1.049,00
     42.

  Imobil cu terenul aferent din Bucureşti, str. Negustori    
nr. 3, sector 2                                            
  
       784,00
     43.

  Imobil şi garaj cu terenul aferent din Bucureşti,          
Bd. Mircea Eliade nr. 3, sector 1                          
       8.806,95

     44.
  Monumentul Eroilor din Parcul Carol, Bucureşti, sector 4   
           -   
     45.

  Imobil cu terenul aferent din Bucureşti,                   
Bd. Mircea Eliade nr. 113, sector 1                        
      26.782,36

     46.

  Imobil cu terenul aferent din Bucureşti, str. Academiei    
nr. 32-34, sector 1                                        
       7.730,00

     47.

  Imobil cu terenul aferent din Bucureşti, Bd. Aviatorilor   
nr. 86, sector 1                                           
  
     3.282,45
     48.

  Imobil şi garaj cu terenul aferent din Bucureşti,          
Bd. Aviatorilor nr.92, sector 1                            
         509,65

     49.

  Imobil cu terenul aferent din Bucureşti, str. Gogol        
nr. 2, sector 1                                            
  
     2.157,62
     50.

  Imobil cu garaj şi terenul aferent din Bucureşti,          
str. Gogol nr. 3, sector 1                                 
  
     1.436,35
     51.

  Imobil şi garaj cu terenul aferent din Bucureşti,          
str. Heleşteului nr. 22, sector 1                          
         405,07

     52.

  Imobil cu terenul aferent din Bucureşti,                   
Bd. Mircea Eliade nr. 12, sector 1                         
  
     3.668,00
     53.

  Imobil şi garaj cu terenul aferent din Bucureşti,          
str. dr. Eugen Iosif nr. 20, sector 5                      
         400,21

     54.

  Imobil şi garaj cu terenul aferent din Bucureşti,          
str. Alex. Puskin nr.5, p, ap. 1, sector 1                 
         291,78

     55.

  Imobil cu terenul aferent din Bucureşti, str. Tolstoi      
nr. 27, ap.1 şi ap.2, sector 1                             
       1.463,80

     56.

  Imobil şi garaj din Bucureşti, str. Ionescu Gion           
nr. 13, sector 1                                           
  
       235,00
     57.

  Imobil Corp A cu terenul aferent, situat în Bucureşti,     
strada Batistei nr. 24A, sector 2                          
         983,00

     58.

  Imobil cu terenul aferent, situat în Bucureşti,            
P-ta Victoriei nr. 1, sector 1                             
       7.776,00

     59.

  Imobil cu terenul aferent, situat în Bucureşti,            
Bd. Iancu de Hunedoara nr. 3-5, sector 1                   
       4.825,00

     60.

  Imobil, situat în Bucureşti, str. G.Clemanceau             
nr. 7, sector 1                                            
  
       294,00
     61.

  Imobil, situat în Bucureşti, str. G.Clemanceau             
nr. 9A, sector 1                                           
  
       302,00
     62.

  Imobil, P+1, str. D. P. Kiseleff nr. 47, sector 1,         
Bucureşti                                                  
  
     1.402,00
           SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ŞI PROTOCOL TRIUMF BUCUREŞTI             
     63.


  Palat Primaverii nr. 50 cu clădiri anexe (Club şi          
spalatorie, cabine poarta şi garaj, depozit) şi terenul    
aferent din Bucureşti, Bd. Primaverii nr. 50, sector 1     
      23.261,60


     64.

  Palat Primaverii - LAC 1 cu anexe şi terenul aferent       
din Bucureşti, Bd. Mircea Eliade nr. 5-13, sector 1        
      42.946,00

     65.


  Imobile - Casele de oaspeti - LAC 2 şi LAC 3 cu garaje,    
magazie patinoar, teren tenis şi vestiar, cu terenul       
aferent din Bucureşti, str. Turgheniev nr. 24, sector 1    
      68.985,00


     66.


  Imobil - Casa de oaspeti - compus din 2 corpuri de clădire 
şi anexa, cu terenul aferent din Bucureşti,                
Aleea. Modrogan nr. 1, sector 1                            
      21.119,00


     67.

  Imobil - Casa de oaspeti - cu terenul aferent din          
Bucureşti, str. Turgheniev nr. 18, sector 1                
       1.406,94

     68.

  Imobil Vila nr. 1A cu terenul aferent din comuna Snagov,   
jud. Ilfov                                                 
      25.364,20

     69.

  Imobil Vila nr. 1B cu terenul aferent din comuna Snagov,   
jud. Ilfov                                                 
  
    12.271,90
     70.

  Imobil Vila nr. 9 cu terenul aferent din comuna Snagov,    
jud. Ilfov                                                 
  
    14.625,70
     71.


  Imobil Vila nr. 10 cu anexe: CASA TARANEASCA, sere, bar,   
debarcader, hangar, alte anexe şi terenul aferent din      
comuna Snagov, jud. Ilfov                                  
      37.958,10


     72.

  Imobil Vila nr. 11 cu 4 construcţii anexe, garaje şi       
terenul aferent din comuna Snagov, jud. Ilfov              
      27.412,60

     73.

  Vila DANTE, str. Dante Aligheri nr. 11, suprafaţa          
construită 1.387,70 mp., sector 1 , Bucureşti              
       8.404,70

     74.
  Vila Pangrati, str. Ermil Pangrati nr. 20, sector 1        
       1.180,13
     75.
  Vila Pictor G.D. Mirea nr. 4, sector 1                     
         786,10
     76.

  Imobil,garaj cu teren aferent situat în Bucureşti,         
str. Margareta Sterian nr. 7, sector 2                     
         375,08

     77.


  Imobil Palat Elisabeta -clădire şi construcţii speciale cu 
terenul aferent din Sos. Kiseleff nr. 26,                  
sector 1 Bucureşti                                         
      12.977,00


                      SUCURSALA DE TRANSPORT "BUCUREŞTII NOI"                     
     78.

  Imobil Garaj cu terenul aferent din Bucureşti, str. Paris  
nr.11, sector 1                                            
  
     5.150,00
                           SUCURSALA "SALA PALATULUI"                             
     79.

  Sala Palatului din Bucureşti, str. Ion Campineanu,         
nr. 28, sector 1                                           
  
     8.955,00
       
				 + 
			  Anexa 4     LISTA  cuprinzând bunurile imobile din domeniul privat  al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome  "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"    Nr. 
crt 
  
          DENUMIREA IMOBILULUI ŞI ADRESA              
    TEREN   
 - mp.-   
   TEMEI 
 LEGAL 
     1. 
                            2.                          
      3.    
     4.  
    
             SUCURSALA AGROSILVICA ŞI DE AGREMENT SCROVISTEA                  
      1.



  Complex Pacea şi terenul aferent din comuna Ciolpani, 
sat Izvorani, jud. Ilfov, compus din: hotel;          
restaurant; anexa poarta; casute lemn; spalatorie;    
depozit produse agricole.                             
  158.030,00



    H.G. 
   nr. 
 445/95

      2.

  Vila POD - investiţie neterminată cu terenul şi       
plantaţiile aferente din comuna Snagov, jud. Ilfov    
   12.904,00

    -"-  

      3.


  Debarcaderul cu garajul de şalupe, ateliere şi anexe  
gospodăreşti din Complexul Palat, comuna Snagov,      
jud. Ilfov                                            
    5.510,00


    -"-  


      4.

  Legătură rutiera între palat şi Vila POD, comuna      
Snagov, jud. Ilfov                                    
       -    

    -"-  

      5.

  Vila nr.88 şi teren aferent, com. Ciolpani,           
jud. Ilfov                                            
  
  9.106,00
  
  -"-  
      6.


  Cheu andocare (investiţie în conservare) şi teren     
aferent din sat. Silistea Snagovului, com. Gruiu,     
jud. Ilfov                                            
   10.145,00


    -"-  


      7.
  Teren Complex Pacea, comuna Ciolpani, jud. Ilfov      
   47.400,00
    -"-  
      8.
  Vila "STEAUA" cu terenul aferent                      
   10.161,00
    -"-  
    
            SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ŞI PROTOCOL SINAIA                  
      9.


  Vilele "Timiş 8" şi "Timiş 14" cu anexele, cantonul   
şi terenul aferent, inclusiv livada, din Timisul de   
Jos nr. 26, jud. Braşov                               
  141.352,20


    H.G. 
  nr.  
 567/93
     10.


  Vila "Redeventa" cu terenul aferent din Predeal,      
str. Libertăţii nr. 55, jud. Braşov                   

      876,00


    H.G. 
   nr. 
 639/95
     11.

  Vila "Boicescu" cu terenul aferent din Predeal,       
str. B.P. Hasdeu nr. 215 jud. Braşov                  
      717,00

     -"- 

     12.

  Teren aferent Vila "Albina" din Predeal, str. Closca  
nr.8, jud. Braşov                                     
      704,00

     -"- 

     13.

  Vila "Ghiocelul" cu terenul aferent din Predeal,      
str. V. Alecsandri nr. 38, jud. Braşov                
    1.131,00

     -"- 

     14.


  Vila "Victoria" - investiţie în curs - şi terenul     
aferent din Predeal, str. Libertăţii nr. 55,          
jud. Braşov                                           
      889,45


     -"- 


     15.


  Vila "Melinte" cu terenul aferent din Predeal,        
str. N. Balcescu nr. 45, jud. Braşov                  

      833,00


     H.G.
   nr. 
 639/95
     16.

  Vila "Sandoza" cu terenul aferent din Predeal,        
str. Cerna nr. 7, jud. Braşov                         
    1.328,00

     -"- 

     17.

  Vila "Nasta" cu terenul aferent din Predeal, str. Titu
Maiorescu nr. 4, jud. Braşov                          
      573,00

     -"- 

     18.


  Vila "Porumbelul" cu terenul aferent din Predeal,     
str. Closca nr. 9, jud. Braşov                        

      635,00


    H.G. 
  nr.  
639/95 
     19.


  Vila "Randunica" ap. 2, cu cota de 1/2 din terenul    
aferent din Predeal, str. N. Balcescu nr. 32,         
jud. Braşov                                           
    1.727,00


    H.G. 
  nr.  
639/95 
     20.

  Vila "Crinul" cu terenul aferent din Predeal,         
str. B.P. Hasdeu nr. 19, jud. Braşov                  
      462,00

    -"-  

     21.


  Vila "Ghica" cu terenul aferent din Predeal, str.     
Libertăţii nr. 154, jud. Braşov                       

      550,00


    H.G. 
   nr. 
 639/95
     22.

  Vila "Vânătorul" cu terenul aferent din Predeal, str. 
N. Balcescu nr. 39, jud. Braşov                       
    1.313,00

    -"-  

     23.

  Vila "Crivatul" cu terenul aferent din Predeal,       
str. Libertăţii nr. 69, jud. Braşov                   
    1.107,00

    -"-  

     24.

  Vila "Viforul" cu terenul aferent din Predeal,        
str. Ghioceilor nr. 1, jud.Braşov                     
    1.028,00

    -"-  

     25.

  Hotelul şi restaurantul "Robinson" cu terenul         
aferent din Predeal, str. Muncii nr. 10, jud. Braşov  
    6.922,00

    -"-  

     26.

  Grup gospodăresc Pietrosul, str. Postavarului nr. 10, 
Predeal, jud Braşov                                   
     2792,06

    H.G. 
639/95 
     27.



  Complexul balnear "Bradul" compus din:                
hotel, restaurant şi baza de tratament cu terenul şi  
anexele aferente, din Covasna, str. Valea Zanelor     
nr. 10, jud. Covasna                                  
   22.832,25



    -"-  



     28.


  Complex Parc din Tg. Mures, str. Primăriei nr. 2,     
jud. Mures, compus din: hotel, restaurant şi terenul  
aferent                                               
    2.841,21


   H.G.  
  nr.  
64/96  
     29.


  Vila Predeal cu terenul aferent, din Predeal str.     
M. Saulescu  nr. 71, jud. Braşov                      

      240,00


   H.G.  
 nr.   
1224/01
     30.

  Minihotel Covasna cu terenul aferent concesionat, din 
Covasna, str. Gh. Doja nr. 1A, jud. Covasna           
      200,00

    -"-  

     31.


  Sediu BA Covasna cu terenul aferent concesionat şi cu 
centrala termica din Covasna. str. Gh. Doja nr. 2A,   
jud. Covasna                                          
      282,67


    -"-  


     32.


  Teren, situat în Poiana Braşov, jud. Braşov           


   42.975,64


    O.G. 
   nr. 
  61/00
     33.
  Teren fosta Vila "Narcisa" din Predeal, jud. Braşov   
    1.296,60
    -"-  
     34.


  Teren de la Vila nr. 2 "Bucegi" cu anexe şi din       
Cumpatul-Sinaia, str. Cumpatul nr. 30, jud. Prahova   

      194,27


    H.G. 
  nr.  
 64/96 
     35.


  Vila nr. 7 "Club" (recepţie + cabinet medical + bufet+
staţii radio) cu terenul aferent din Cumpatul-Sinaia, 
str. Cumpatul nr. 22, jud. Prahova                    
    1.598,34


    -"-  


     36.



  Vila nr. 18 -locuinţe personal şi Vila nr. 8 "Zambila"
cu anexe: ateliere, depozit alimente, carmangerie,    
garaj şi terenul aferent din Cumpatul-Sinaia,         
str. Cumpatul nr. 18, jud. Prahova                    
    3.868,79



    -"-  



     37.


  Vila nr. 21 "Garofita" cu terenul aferent din         
Cumpatul-Sinaia, str. Alunis nr. 26, jud. Prahova     

    1.811,83


    H.G. 
  nr.  
 64/96 
     38.

  Vila nr. 19 "Alunis" cu terenul aferent din           
Cumpatul-Sinaia, str. Alunis nr. 7, jud. Prahova      
    1.121,92

    -"-  

     39.

  Vila "Victoria" + împrejmuire, cu terenul aferent     
din Furnica-Sinaia, str. Victoria nr. 2, jud. Prahova 
    1.407,14

    -"-  

     40.


  Vilele "Zambila", "Panseluta" şi anexa "Crinul" cu    
terenul aferent din Furnica-Sinaia, str. Furnica      
nr. 51-53, jud. Prahova                               
    2.933,81


    -"-  


     41.

  Popicarie Furnica (disco-bar) cu terenul aferent din  
Furnica-Sinaia, str. Furnica nr. 50, jud. Prahova     
    1.149,88

    -"-  

     42.

  Cabana "Furnica" cu terenul aferent din               
Furnica-Sinaia, str. Furnica nr. 50, jud. Prahova     
    1.602,15

    -"-  

     43.

  Teren-parc (Vila Bujorul) din Cumpatul-Sinaia,        
str. Alunis, jud. Prahova                             
      319,38

    -"-  

     44.

  Teren (Vila Craita) din Cumpatul-Sinaia, str. Alunis, 
jud. Prahova                                          
      772,49

    -"-  

     45.

  Teren (Vila Lamaita) din Cumpatul-Sinaia, str. Alunis,
jud. Prahova                                          
       39,33

    -"-  

     46.


  Terasa "Cumpatu" din Cumpatu-Sinaia, str. Cumpatu     
nr. 24-26, jud. Prahova                               

         -  


    H.G. 
  nr.  
 64/96 
     47.
  Teren de la Restaurantul Vânătorul-Cumpatu, Sinaia    
      491,13
  
    
          SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ŞI PROTOCOL OLANESTI               
     48.




  Complex motel "Banatul" - Corpurile A şi B şi         
restaurant - cu terenul aferent din Timişoara, str.   
Dorobantilor nr. 94, jud. Timiş                       


   49.588,00




    H.G. 
  nr.  
 639/95
 repu- 
 blicat
     49.


  Vila "Belvedere" - Corpurile A şi B - cu anexele şi   
terenul aferent din Baile Herculane, str. Nicolae     
Stoica de Hateg nr. 7, jud. Caras Severin             
    3.273,20


    -"-  


     50.


  Complexul "Rojiştea" cu anexele (canton silvic şi     
casa incubaţie) şi terenul aferent din Bratovoiesti,  
jud. Dolj                                             
  144.589,52


    -"-  


     51.

  Complex Cindrelul cu teren aferent din Paltinis,      
jud. Sibiu                                            
  
  1.211,00
  

     52.


  Spaţiu comercial amenajat (8 camere) la parter bloc   
locuinţe, str. Iulius Cezar, nr. 3, p+1, Drobeta      
Tr. Severin                                           
       -    


    H.G. 
  nr.  
1224/01
     53.



  Investiţii în curs, finisaje cea. 35%, clădire        
2S+P+M+5, Calea Dumbravii nr. 17, jud. Sibiu,         
teren concesionat din care: 765mp concesionat exclusiv
şi 749 mp concesiune indiviză.                        
    1.514,00



    -"-  



     54.

  Parter preluat din clădire S+p+1, str. N. Balcescu    
nr. 4, Orastie, jud. Hunedoara                        
       34,20

    -"-  

     55.

  Teren, str, G-ral Praporgescu nr. 17, Rm. Valcea,     
jud. Valcea                                           
    1.186,03

    -"-  

     56.


  Hotel Bradet, com. Bradulet, jud. Arges, Centrul de   
perfecţionare-complex hotelier-investiţie în curs de  
definitivare                                          
    1.528,00


    O.G. 
  nr.  
 61/00 
     57.


  Teren Dr. Turnu Severin, str. Republicii nr. 79,      
jud. Mehedinti                                        

      211,00


    H.G. 
  nr.  
 945/95
     58.

  Anexe (boxe) din Complexul Palat Olanesti, localitatea
Olanesti, jud. Valcea                                 
        -   

  

     59.

  Centrala termica-sera din Complexul Palat Olanesti,   
localitatea Olanesti, jud. Valcea                     
        -   

  

     60.

  Grajd bovine din Complexul Palat Olanesti, localitatea
 Olanesti, jud. Valcea                                
        -   

  

    
          SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ŞI PROTOCOL NEPTUN                 
     61.




  Pepiniera din Eforie Nord Jud. Constanta              




    8.710,04




    H.G. 
  nr.  
639/95 
 repu- 
blicat 
     62.




  Complex restaurant "Dunarea" împreună cu Hotel şi     
bar "Dacia" şi terenul aferent construcţiilor,        
inel. Teren tenis de camp din Neptun-Olimp, jud.      
Constanta                                             

   21.796,08




    H.G. 
  nr.  
567/93,
 repu- 
blicata
     63.

  Vila "Marul" A+B cu terenul aferent din Neptun-Olimp, 
 jud. Constanta                                       
    4.163,40

    -"-  

     64.

  Vila nr. 1 cu 8 apartamente şi terenul aferent din    
Neptun-Olimp, jud. Constanta                          
    1.469,54

    -"-  

     65.


  Vila nr. 4 cu 8 apartamente şi terenul aferent din    
Neptun-Olimp, jud. Constanta                          

    2.177,02


    H.G. 
  nr.  
 596/96
     66.

  Vila nr. 5 cu 8 apartamente şi terenul aferent din    
Neptun-Olimp, jud. Constanta                          
    2.729,40

    -"-  

     67.




  Sere şi rasadnita cu terenul aferent din Neptun-Olimp,
 jud. Constanta                                       



    4.384,69




    H.G. 
   nr. 
567/93,
 repu- 
blicata
     68.

  Vila "Ciresul" A+B cu terenul aferent din Neptun-Olimp
jud. Constanta                                        
    4.840,85

   -"-   

     69.


  Grup gospodăresc din zona II cu Cămin cazare,         
Spalatorie şi braseria "Turist", cu terenul aferent,  
din Neptun-Olimp, jud. Constanta                      
  

  9.363,33
  

 -"-   
     70.

  Punct termic (Bazar Neptun) cu terenul aferent din    
Neptun-Olimp, jud. Constanta                          
  
    609,76
   -"-   

     71.

  Vila "Parul" A+B cu terenul aferent din Neptun-Olimp, 
jud. Constanta                                        
    4.815,09

   -"-   

     72.

  Vila "Nucul" A+B cu terenul aferent din Neptun-Olimp, 
jud. Constanta                                        
    5.413,74

   -"-   

     73.

  Vila "Violeta" cu terenul aferent din Neptun-Olimp,   
jud. Constanta                                        
    3.946,65

   -"-   

     74.

  Vila "Bujorul" cu terenul aferent din Neptun-Olimp,   
jud. Constanta                                        
    7.313,04

   -"-   

     75.

  Vilele "Crinul" şi "Salcia" cu terenul aferent din    
Neptun-Olimp, jud. Constanta                          
    3.562,47

   -"-   

     76.

  Vila "Bradul" A+B cu terenul aferent din Neptun-Olimp,
jud. Constanta                                        
    4.981,39

   -"-   

     77.


  Hotel şi restaurant "Arad" cu terenul aferent din     
Neptun-Olimp, jud. Constanta.                         

    7.594,57


   H.G.  
 nr.   
596/96 
     78.

  Teren de tenis şi teren minigolf din Neptun-Olimp     
(Hotel Arad), jud. Constanta                          
   15.212,17

   -"-   

     79.


  Vila Egreta, Mamaia, jud. Constanta                   


      354,00


   O.G.  
 nr.   
61/00  
     80.
  Vila Cerna, Mamaia Jud. Constanta                     
      354,00
   -"-   
     81.


  Restaurant Ambasador cu terenul aferent din           
Neptun-Olimp, jud. Constanta                          

    8.299,64


   H.G.  
  nr.  
596/96 
                SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ŞI PROTOCOL                         
                       "VICTORIA" CLUJ-NAPOCA                                 
     82.


  Imobil - sediul administrativ - cu terenul aferent    
din Cluj-Napoca, str. Napoca nr. 16, jud. Cluj        

    1.098,00


   H.G.  
 nr.   
445/95 
     83.

  Casa de oaspeti cu terenul aferent din Cluj-Napoca,   
str. Pavlov nr. 21, jud. Cluj                         
    1.350,00

   -"-   

     84.


  Casa de oaspeti cu terenul aferent din Cluj-Napoca.   
str. Pavlov nr. 23, jud. Cluj                         

      597,60


   H.G.  
  nr.  
445/95 
     85.

  Casa de oaspeti cu terenul aferent din Cluj-Napoca,   
str. Pavlov nr. 25, jud. Cluj                         
    1.422,00

   -"-   

     86.

  Casa de oaspeti cu terenul aferent din Cluj-Napoca,   
str. Pavlov nr. 27, jud. Cluj                         
    1.965,30

   -"-   

     87.


  Complex hotel-restaurant "Victoria" cu terenul aferent
din Cluj-Napoca, B-dul 21 Decembrie nr. 54-56,        
jud. Cluj                                             
    2.470,00


   -"-   


     88.




  Service auto "Victoria", cu terenul aferent,          
compus din:                                           
O..  clădire garaj şi atelier auto                    
O..  clădire birouri                                  
str. Dorobantilor nr. 18-20, Cluj-Napoca, jud. Cluj   
  
  4.137,00



  
 H.G.  
 nr.   
445/95 

     89.





  Secţia de exploatare turba, cu terenul aferent,       
compusa din:                                          
O..  incinta: clădire birouri şi grup social, soproane
     prelucrare turba;                                
b) sopron prelucrare turba intern                     
   din localitatea Calatele, jud. Cluj                
  

  7.167,60

  2.625,58

  
 -"-   




     90.

  Teren agricol - tarlaua Ploton, com. Apahida,         
jud. Cluj                                             
  
210.000,00
  
 -"-   
     91.




























  Complex agroindustrial "Apahida" din comuna Apahida,  
str. Libertăţii nr. 1, jud. Cluj, cu terenul aferent, 
compus din:                                           
-  Pensiune agroturistica                             
-  grup social                                        
-  atelier preparate carne                            
-  atelier pentru lactate                             
-  bloc cu 12 apartamente                             
-  grajd taurine nr. 1                                
-  grajd taurine nr. 2                                
-  grajd taurine nr. 3                                
-  grajd taurine nr. 4                                
-  hala creştere pui                                  
-  grajd comun                                        
-  grajd pentru porcine la ingrasat                   
-  grajd maternitate scroafe + tineret                
-  tabara vara pentru porcine                         
-  magazie cereale                                    
-  bucatarie furaje                                   
-  filtru sanitar                                     
-  magazie cereale 1000 t                             
-  centrala termica                                   
-  fanar                                              
-  patule pentru porumb                               
-  siloz suprafaţa 2000 mp                            
-  patule pentru porumb circulare                     
-  remize maşini + tractoare                          
-  atelier mecanic                                    
-  sopron îngrăşăminte chimice                        
   50.501,00




























   H.G.  
 nr.   
445/95 


























     92.




  Ferma ovine Buduştău, cu teren aferent, compusa din:  
- locuinta personal                                   
- saivan ovine                                        
- fanar                                               
- siloz 2 celule, din localitatea Buduştău, jud. Cluj 
   11.888,00




  -"-    




     93.


  Teren agricol în tarlaua Buduştău, com. Apahida       
jud. Cluj                                             

  200.000,00


   H.G.  
 nr.   
445/95 
     94.







  Sector agroindustrial Huedin, cu terenul aferent,     
compus din:                                           
a) incinta: grup social, saivan de oi, grajd animale, 
   distileri, fanar, siloz fructe;                    
b) casa oaspeti;                                      
c) amenajare pomicola în suprafaţa de 952.208,10 mp.  
   Din care 590.200 mp la acţionari;                  
   din localitatea Huedin, jud. Cluj                  
  
 19.845,92


    245,98

952.208,10

  
 -"-   






     95.





  Sector piscicol Campenesti compus din:                
a) incinta;                                           

b) amenajare piscicolă, în suprafaţa de 1.257.611 mp, 
   din care 331.200 mp la persoane fizice - acţionari 
   din localitatea Campenesti, jud. Cluj              
  
  2.389,00

1257611,00


   H.G.  
 nr.   
445/95 



     96.


  Str. Pata nr. 24, ap. 25, sc. 3 - parter (3 cam.)     
Cluj, jud. Cluj                                       

       32,38


   H.G.  
 nr.   
1224/01
                 SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ŞI PROTOCOL SUCEAVA                
     97.


  Hotelul şi restaurantul "Suceava" cu construcţiile    
anexe şi terenul aferent din Municipiul Suceava, din  
 str. Vasile Bumbac nr. 4-8, jud. Suceava             
    5.021,00


   H.G.  
 nr.   
445/95 
     98.



  Ferma Bradet nr. 1 formată din clădire birouri şi     
magazii, hala de preparare, beci fructe şi legume,    
cu terenul aferent din Suceava, str. Parcului         
nr. 1, jud. Suceava                                   
   97.992,00



   -"-   



     99.



  Casa de oaspeti "Sucevita" formată din 2 corpuri de   
clădire (casa taraneasca nr. 1 şi nr. 2) cu anexa     
gospodareasca şi terenul aferent din com. Sucevita,   
jud. Suceava                                          
      404,00



   -"-   



                 SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA ŞI ÎNTREŢINEREA                   
                         FONDULUI IMOBILIAR                                   
    100.



  Bd. N. Balcescu nr. 21, sector 1                      



    1.195,00



   H.G.  
 nr.   
567/   
 1993  
    101.
  Str. Mendeleev nr. 36-38, sector 1                    
    1.210,00
   -"-   
    102.

  Bd. Elisabeta parţial nr. 1-9                         
(fost Republicii nr. 10-12), sector 1                 
     1349,00

   -"-   

    103.
  Str. Matei Millo nr. 7, sector 1                      
      517,00
   -"-   
    104.
  Bd. G-ral Gh. Magheru nr. 28-30, sector 1             
    1.815,62
   -"-   
    105.
  Piaţa Amzei nr. 6, sector 1                           
      454,00
   -"-   
    106.
  Bd. Dacia nr. 59, sector 1 (fost nr. 13)              
      414,00
   -"-   
    107.
  Calea Victoriei nr. 216, sector 1                     
    1.050,00
   -"-   
    108.
  Str. Constantin Mille nr. 17, sector 1                
      738,00
   -"-   
    109.
  Str. Luigi Cazzavillan nr. 19, sector 1               
      738,00
   -"-   
    110.
  Str. Luigi Cazzavillan nr. 16, corp A+B, sector 1     
      944,00
   -"-   
    111.
  Str. Transilvaniei nr. 2, sector 1                    
      582,00
   -"-   
    112.
  Calea Dorobantilor nr. 129, sector 1                  
      902,00
   -"-   
    113.
  Str. Licurg nr. 2 (garaj), sector 2                   
      280,00
   -"-   
    114.



  Splaiul Independentei nr. 202 A, sector 6             



    9.609,00



   H.G.  
 nr.   
 567/  
 1993  
    115.
  Str. Banu Manta nr. 25, sector 1                      
      523,00
   -"-   
    116.
  Str. Brezoianu Ion nr. 35, sector 1                   
      150,00
   -"-   
    117.
  Str. Atena nr. 11, sector 1                           
      820,00
   -"-   
    118.
  Str. G. Clemenceau nr. 5, sector 1                    
      532,00
   -"-   
    119.
  Str. G. Clemenceau nr. 9 B, sector 1                  
       86,00
   -"-   
    120.
  Str. Matei Millo nr. 13, sector 5                     
    1.361,00
   -"-   
    121.
  Piaţa Walter Maracineanu nr. 1-3, sector 1            
    4.177,00
   -"-   
    122.
  Bd. G-ral Gh. Magheru nr. 7, sector 1 parţial         
     2190,00
   -"-   
    123.
  Bd. Nicolae Balcescu nr. 22, sector 1 - parţial       
      409.59
   -"-   
    124.

  Bd. Regina Elisabeta nr. 3 (fost Republicii nr. 16),  
sector 3                                              
  
   1031,00
  
 -"-   
    125.
  Bd. Carol I nr. 12 (fost Republicii nr. 32), sector 3 
    1.734,00
   -"-   
    126.
  Str. Lipscani nr. 19, sector 3                        
     1804,00
   -"-   
    127.
  Piaţa Rosetti nr. 4, sector 2                         
      603,00
   -"-   
    128.
  Str. Campineanu nr. 3-5, sector 1                     
    1.750,00
   -"-   
    129.
  Str. Academiei nr. 39-41 (garaj), sector 1            
      130,00
   -"-   
    130.
  Str. Constantin Mille nr. 12, sector 1                
      591,00
   -"-   
    131.
  Bd. Nicolae Balcescu nr. 17-19, sector 1              
    1.414,00
   -"-   
    132.


  Str. C. Sandu Aldea nr.14A, et.1, ap. 2, sector 1     


       65,00


   H.G.  
 nr.   
39/1996
    133.


  Str. C. Sandu Aldea nr. 67 şi garaj, sector 1         


      485,38


   H.G.  
 nr.   
39/1996
    134.
  Str. C. Sandu Aldea nr. 69, parter, ap. 1, sector 1   
      200,46
   -"-   
    135.

  Str. Armindenului nr. 3, Corp A şi Corp B (garaj),    
sector 1                                              
  
    524,26
  
 -"-   
    136.
  Str. Arcului nr. 14, et. 2, ap. 10, sector 2          
       31,38
   -"-   
    137.
  Str. Tudor Arghezi nr. 32, et. 2, ap. 14, sector 2    
       13,85
   -"-   
    138.
  Str. Atena nr. 7, et. 3, ap. 5, sector 1              
       48,30
   -"-   
    139.
  Bd. Aviatorilor nr. 35, et. ap. 3, sector 1, garaj    
       84,25
   -"-   
    140.
  Bd. Aviatorilor nr. 98, et. 1, ap. 2, sector 1        
      351,01
   -"-   
    141.
  Bd. Aviatorilor nr. 100, parter, ap. 1, sector 1      
      971,78
   -"-   
    142.
  Bd. Aviatorilor nr. 100, et. 1, ap. 2, sector 1       
  
   -"-   
    143.

  Str. Amiral C. Balescu nr. 19, parter, ap. 1 şi garaj,
sector 1                                              
  
   1290,13
  
 -"-   
    144.
  Str. Braziliei nr. 1-3, sc. B, et. 2, ap. 20, sector 1
        7,28
   -"-   
    145.

  Str. Bruxelles nr. 3, Corp A, parter, ap. 1 şi garaj, 
sector 1                                              
  
     69,46
  
 -"-   
    146.
  Str. Bitolia nr. 10, et. 1, ap. 2, sector 1           
       95,88
   -"-   
    147.
  Str. Bitolia nr. 19, et. 2, ap. 3, sector 1           
       38,25
   -"-   
    148.

  Str. Bitolia nr. 30, et. 1, ap. 2 şi camera de servici
sector 1                                              
  ,         
     39,90
  
 -"-   
    149.
  Str. Bitolia nr. 38, parter, ap. 1 sector 1           
      162,00
   -"-   
    150.
  Str. Bitolia nr. 51, parter, ap. 1, sector 1          
       65,28
   -"-   
    151.
  Str. Brezoianu Ion nr. 29B, et. 2, ap. 25, sector 1   
        4,81
   -"-   
    152.
  Str. Brezoianu nr. 10, et. 4, ap. 8, sector 1         
       12,30
   -"-   
    153.
  Str. Poenaru Bordea nr. 6, et. 6, ap. 20, sector 4    
        5,41
   -"-   
    154.

  Str. Radu Boiangiu nr. 15-17, parter, ap. 1 şi garaj, 
sector 1                                              
  
      9,67
  
 -"-   
    155.
  Str. Victor Babes nr. 3, et. 1, ap. 2, sector 5       
      129,09
   -"-   
    156.
  Str. Căderea Bastiliei nr. 7, et. 2, ap. 9, sector 1  
       15,83
   -"-   
    157.
  Bd. N. Balcescu nr. 5, sc. B, et. 7, ap. 50, sector 1 
        8,40
   -"-   
    158.


  Bd. N. Balcescu nr. 9, sc. B, et. 2, ap. 16, sector 1 


        9,30


   H.G.  
 nr.   
39/1996
    159.


  Str. Crangului nr. 1, etaj 1, ap. 2 şi garaj, sector 1


      222,66


   H.G.  
  nr.  
39/1996
    160.
  Str. Crangului nr. 6, Corp B şi garaj, sector 1       
      232,00
   -"-   
    161.

  Str. Crangului nr. 11A, parter, ap. 1 şi garaj,       
sector 1                                              
  
    530,76
  
 -"-   
    162.
  Str. Crangului nr. 11A, et. 1, ap. 2, sector 1        
  
  
    163.

  Str. Crangului nr. 14, parter, ap. 1 şi garaj,        
sector 1                                              
  
    117,82
  
 -"-   
    164.
  Str. Crangului nr. 17 şi garaj, sector 1              
      301,18
   -"-   
    165.

  Str. Clucerului nr. 62-66, sc. C, parter, ap. 14,     
sector 1                                              
  
      7,28
  
 -"-   
    166.

  Str. Ion Cantacuzino nr. 4, parter, ap. 1 şi garaj,   
sector 1                                              
  
    554,80
  
 -"-   
    167.
  Str. J.L. Calderon nr. 59, et. 2, ap. 10, sector 2    
       19,31
   -"-   
    168.
  Str. Drobeta nr. 1 9A, et. 1, ap. 3, sector 2         
        3,28
   -"-   
    169.
  Str. George Enescu nr. 7, et. 2, ap. 13, sector 1     
        6,32
   -"-   
    170.
  Str. George Enescu nr. 9, et. 2, ap. 20, sector 1     
        8,37
   -"-   
    171.
  Str. Frumoasa nr. 36, parter, ap. 1, sector 1         
      236,00
   -"-   
    172.
  Str. Finlanda nr. 6, parter, ap. 1 şi garaj, sector 1 
      127,00
   -"-   
    173.
  Str. Heleşteului nr. 5, et. 1, ap. 2, sector 1        
       58,08
   -"-   
    174.
  Str. Heleşteului nr. 26 şi garaj, sector 1            
      333,08
   -"-   
    175.
  Teren, str. Herastrau nr. 4 şi garaj, sector 1        
      307,16
   -"-   
    176.


  Str. Herastrau nr. 37, ap. 1 şi garaj, sector 1       


      291,00


   H.G.  
 nr.   
39/1996
    177.
  Str. Herastrau nr. 37, ap. 2 şi garaj, sector 1       
  
   -"-   
    178.
  Str. Herastrau nr. 40, sector 1                       
      244,58
   -"-   
    179.

  Într. Eliza Zamfirescu Leonida (fost Nic. Ionescu)    
nr. 11 şi garaj, s. 1                                 
  
    318,39
  
 -"-   
    180.
  Str. Pictor Barbu Iscovescu nr. 25 şi garaj, sector 1 
      596,27
   -"-   
    181.

  Str. av. Teodor Iliescu nr. 44, parter, ap. 1 şi garaj
sector 1                                              
  
    189,10
  
 -"-   
    182.
  Str. av. Teodor Iliescu nr.72, parter, ap. 1, sector 1
      113,73
   -"-   
    183.
  Sos. Kiseleff nr. 20, et. 1, ap. 4, sector 1          
     4086,91
   -"-   
    184.
  Sos. Kiseleff nr. 20, et. 2, ap. 5, sector 1          
  
   -"-   
    185.
  Sos. Kiseleff nr. 22, parter, ap. 1, sector 1         
     6582,95
   -"-   
    186.
  Sos. Kiseleff nr. 22, et. 2, ap. 6, sector 1          
  
   -"-   
    187.
  Sos. Kiseleff nr. 24, parter, ap. 1, sector 1         
  
   -"-   
    188.
  Sos. Kiseleff nr. 24, parter, ap. 2, sector 1         
  
   -"-   
    189.
  Sos. Kiseleff nr. 24, et. 1, ap. 3, sector 1          
      314,54
   -"-   
    190.
  Sos. Kiseleff nr. 24, et. 1, ap. 4, sector 1          
  
   -"-   
    191.
  Sos. Kiseleff nr. 24, Corp A5 ap. 1, sector 1         
  
   -"-   
    192.
  Sos. Kiseleff nr. 24, Corp B, ap. 2, s. 1             
  
   -"-   
    193.

  Str. C-ţin Rădulescu Motru nr. 16, sc. C, bl. 21,     
et. 2, ap. 92, s. 4                                   
  
     10,75
  
 -"-   
    194.
  Bd. Regina Elisabeta nr. 25; et. 6, ap. 30, sector 1  
       92,60
   -"-   
    195.
  Str. Luterana nr. 5, sc. D, et. 2, ap. 42, sector 1   
        4,15
   -"-   
    196.
  Str. lt Gh. Manu nr. 12, et. 1, ap. 4, sector 1       
        8,20
   -"-   
    197.
  Str. Londra nr. 4, et. 2, ap. 8, sector 1             
       31,01
   -"-   
    198.

  Str. Dr. Lister nr. 63, parter, ap. 1 şi garaj,       
sector 5                                              
  
    434,85
  
 -"-   
    199.


  Str. Dr. Lister nr. 63, et. 1, ap. 2, sector 5        


  


   H.G.  
 nr.   
39/1996
    200.

  Str. Dionisie Lupu nr. 74, et. 3, ap. 18 şi garaj,    
 sector 1                                             
  
      8,42
  

    201.


  Str. Dionisie Lupu nr. 74, et. 5, ap. 28, sector 1    


  


   H.G.  
 nr.   
39/1996
    202.


  Str. Maxim Gorki nr. 24, parter, ap. 1, sector 1      


      129,90


   H.G.  
  nr.  
39/1996
    203.

  Str. dr. Gr. Mora nr. 13, parter, ap. 1 şi garaj,     
sector 1                                              
  
    238,58
  
  -"-  
    204.
  Str. Spataru N. Milescu nr. 65 şi garaj, sector 2     
      193,28
    -"-  
    205.
  Bd. Marasti nr. 49, parter, ap. 1 şi garaj, sector 1  
       69,00
    -"-  
    206.

  Bd. Ion Mihalache (fost 1 Mai) nr. 64, bl. 41, et. 2, 
ap. 8, sector 1                                       
  
     55,68
  
  -"-  
    207.
  Str. arh. I. Mincu nr. 29 bis, et. 2, ap. 3, sector 1 
        9,91
    -"-  
    208.
  Str. It. Victor Manu 73 bis, parter, ap. 1, sector 2  
      369,39
    -"-  
    209.

  Bd. G-ral Gh. Magheru nr. 12-14, et. 4, ap. 8,        
sector 1                                              
  
     16,20
  
  -"-  
    210.
  Bd. G-ral Gh. Magheru nr. 24, et. 6, ap. 10, sector 1 
       12,28
    -"-  
    211.

  Bd. G-ral Gh. Magheru nr. 32-36, sc. C, et. 4, ap. 18,
sector 1                                              
  
      1,02
  
  -"-  
    212.
  Str. Oslo nr. 8, et. 1, ap. 2 şi garaj, sector 1      
       21,23
    -"-  
    213.

  Str. Pictor I. Negulici nr. 11, parter, ap.2 şi garaj,
sector 1                                              
  
      1,15
  
  -"-  
    214.
  Str. Pictor I. Negulici nr. 20 şi garaj, sector 1     
      341,45
    -"-  
    215.
  Str. Pictor I. Negulici nr. 32, et. 1, ap. 2          
      353,41
    -"-  
    216.
  Str. Pictor I. Negulici nr. 42, et. 1, ap. 3, sector 1
       53,56
    -"-  
    217.

  Str. It.av. Şerban Petrescu nr. 9, parter, ap. 1,     
sector 1                                              
  
    102,23
  
  -"-  
    218.
  Str. Pivnicierului nr. 4-6, et. 3, ap. 16, sector 1   
       29,16
    -"-  
    219.
  Bd. Primaverii nr. 49, et. 1, ap. 2, sector 1         
       42,23
    -"-  
    220.
  Str. Plantelor nr. 16, et. 1, ap. 2, sector 2         
       51,67
    -"-  
    221.
  Str. Plantelor nr. 44, parter, ap. 1, sector 2        
      140,38
    -"-  
    222.

  Str. cpt. Gr. Preotescu nr. 29, parter, ap. 2 şi garaj
sector 4                                              
  
     40,70
  
  -"-  
    223.
  Str. Dimitrie Paciurea nr. 6, parter, ap. 2, sector 2 
       15,65
    -"-  
    224.

  Str. ing. Ermil Pangratti nr. 14, et. 1, ap. 2,       
sector 1                                              
  
     70,71
  
  -"-  
    225.

  Str. ing. Ermil Pangratti nr. 21, parter, ap. 1, garaj
sector 1                                              
  
    352,55
  
  -"-  
    226.

  Str. ing. Ermil Pangratti nr. 25, et. 1 , ap. 2,      
sector 1                                              
  
    142,18
  
  -"-  
    227.


  Str. Alex. Philippide nr. 12, et. 1, ap. 2 şi garaj   
(Sf.Spiridon nr.4) sector 2                           

  
     18,92
     22,12
  
  -"-  

    228.

  Bd. Carol I nr. 54 B (fost Pache Protopopescu         
nr. 64 B), et. 5, ap. 8, sc. 2                        
  
      1,76
  
  -"-  
    229.
  Piaţa Amzei nr. 15, et. 1, ap. 1, sector 1            
        3,63
    -"-  
    230.

  Str. Washington (fosta Rozelor) nr. 13, et. 2, ap. 6, 
sector 1                                              
  
     30,81
  
  -"-  
    231.
  Str. Popa Soare nr. 14, parter, ap. 2, sector 2       
       22,70
    -"-  
    232.

  Str. av. St. Sanatescu nr. 8, parter, ap. 1, garaj,   
sector 1                                              
  
    164,76
  
  -"-  
    233.

  Str. av. Gh. Stalpeanu nr. 11, bl. 8, et. 2, ap. 12   
şi garaj, sector 1                                    
  
     18,20
  
  -"-  
    234.
  Str. Spatarului nr. 32, et. 2, ap. 6, sector 2        
        6,82
    -"-  
    235.

  Str. It. av. Iuliu Tetrat nr. 14, et. 1, ap. 2,       
sector 1                                              
  
     33,56
  
  -"-  
    236.

  Str. It. av. Iuliu Tetrat nr. 26, parter, ap. 1 şi    
garaj, sector 1                                       
  
    290,00
  
  -"-  
    237.
  Str. Ivan Turgheniev nr. 2-4, parter, ap. 1, sector 1 
      778,28
    -"-  
    238.

  Str. Ivan Turgheniev nr. 2-4, et. 1, ap. 2 şi garaj,  
sector 1                                              
  

  
  -"-  
    239.

  Str. Ivan Turgheniev nr. 6, parter, ap. 1, inel. 1/2  
din garaj, sector 1                                   
  
    279,30
  
  -"-  
    240.
  Str. Muzeul Zambaccian nr. 27. parter, ap. 1, sector 1
      185,81
    -"-  
    241.

  Str. Av. Mircea Zorileanu nr. 45, parter, ap. 1,      
sector 1                                              
  
    255,72
  
  -"-  
    242.
  Str. Av. Mircea Zorileanu nr. 51 şi garaj, sector 1   
      482,00
    -"-  
    243.

  Str. Sipotul Fantanilor nr. 2, et. 5, ap. 63,         
sector 1                                              
  
      8,00
  
  -"-  
    244.

  Str. Emanuel Porumbaru nr. 7, et. 3, ap. 3 şi garaj,  
sector 1                                              
  
     20,70
  
  -"-  
    245.



  Str. Emanuel Porumbaru nr. 41A, parter, ap. 1,        
sector 1                                              


  
     90,22


  
  H.G. 
  nr.  
39/1996
    246.
  Str. C-ţin Prezan nr. 4, et. 1, ap. 2, sector 1       
     1677,59
   -"-   
    247.


  Str. C-ţin Prezan nr. 4, ap. 1, et. 1, sector 1       


     1268,88


  Ord.SGG
nr.530/
 1996  
    248.


  Str. Ardeleni nr. 1, et. 1, ap. 5, Sector 2           


       11,50


   H.G.  
  nr.  
214/01 
    249.
  Str. Ardeleni nr. 1, et. 5, ap. 24, sector 2          
       11,50
   -"-   
    250.


  Str. Valeriu Braniste nr. 56, ap. 1a, sector 3        


       36,56


   H.G.  
  nr.  
 11/95 
    251.


  Teren Str. Baiculesti nr. 1, sector 1                 


    1.451,00


   H.G.  
 nr.   
567/93 
    252.
  Teren Str. Smardan nr. 5, sector 3                    
    1.092,00
   -"-   
    253.
  Teren Calea Victoriei nr. 109, sector 1               
    1.076,00
   -"-   
    254.
  Teren Bd. Dacia nr. 30, sector 1                      
    1.017,00
   -"-   
    255.


  Teren Str. Ministerului nr. 2-4, tronson 1,           
intrarea 2                                            
şi tronson 2, sector 1                                
  
     82,00
    480,00
  
 -"-   

    256.
  Teren Str. Ion Ghica nr. 13, sector 3                 
    1.419,00
    -"-  
    257.
  Teren Str. Doamnei nr. 2, sector 3                    
    1.492,00
    -"-  
    258.
  Teren Str. Doamnei nr. 17-19, sector 3                
    1.284,00
    -"-  
    259.
  Teren Calea Moşilor nr. 128                           
    1.986,00
    -"-  
    260.


  Str. Trestiana nr. 11, bl. 14, sc. A, et. 4,          
ap. 19, sector 5                                      

        -   


    D.C. 
  nr.  
957/95 
    261.


  Depozite şi ateliere cu terenul aferent din           
str. Fabrica de Glucoza nr. 3-5, sector 2,            
Bucureşti                                             
    2.623,00


   H.G.  
 nr.   
567/93 
    262.
  Teren situat în str. Sofia nr. 18, sector 1, Bucureşti
       24,00
   -"-   
    263.

  Teren, situat în str. dr. Draghiescu nr. 4, ap. 1,    
parter, sector 1, Bucureşti                           
      100,00

   -"-   

    264.

  Teren situat în str. Progresului nr. 13, ap. 7,       
etaj 3, sector 1, Bucureşti                           
       14,50

   -"-   

    265.

  Teren situat în Bd. Pache Protopopescu nr. 1, etaj 2, 
ap. 6, sector 2, Bucureşti                            
       20,25

   -"-   

    266.

  Teren  situat în  str.  dr. Lister nr. 58, parter,    
ap. 1, sector 5, Bucureşti                            
       12,00

   -"-   

    267.

  Teren situat în str. Iulius Tetrat nr. 31, parter,    
ap. 1 sector 1, Bucureşti                             
       46,60

   -"-   

    268.

  Teren situat în str. Obedenaru nr. 19, etaj 2,        
ap. 3, sector 2, Bucureşti                            
      100,00

   -"-   

    269.

  Teren situat în str. Braziliei nr. 7, etaj 1, ap.2,   
sector 1, Bucureşti                                   
       50,00

   -"-   

    270.

  Teren situat în str. Spiru Haret nr. 13, parter,      
ap. 3, sector 1, Bucureşti                            
       13,00

   -"-   

    271.

  Teren situat în  str. Fluierului nr. 17D,  parter,    
ap.1, sector 2, Bucureşti                             
       57,00

   -"-   

    272.

  Teren situat în str. dr. N. Manolescu nr. 5-7, parter,
ap. 2 sector 1, Bucureşti                             
      130,00

   -"-   

    273.

  Teren situat în str. Amiral Balescu nr. 29, et. 1,    
ap. 3. sector 1, Bucureşti                            
  
     20,00
  
 -"-   
    274.

  Teren situat în str. Costache Negri nr. 10 bis,       
parter, ap. 2, sector 1, Bucureşti                    
       30,00

   -"-   

    275.

  Teren situat în str. Sandu Aldea nr. 19, et. 1,       
ap. 3, sector 1, Bucureşti                            
      120,00

   -"-   

    276.

  Aleea Alexandru nr. 12, Sector 1                      

      627,40

   H.G.  
 214/01
    277.


  Cota indiviză teren situat în str. Andrei Muresan     
nr. 29, et. 1, ap. 2, sector 1 , Bucureşti            

       38,00


   H.G.  
 nr.   
567/93 
    278.

  Teren curte situat în str. Moliere nr. 3-5, parter,   
ap. 1, sector 1, Bucureşti                            
      336,00

   -"-   

    279.

  Teren curte situat în str. Moliere nr. 3-5, ap. 2,    
et. 1, sector 1, Bucureşti                            
      168,00

   -"-   

    280.

  Teren curte situat în str. Moliere nr. 3-5, ap. 3,    
et. 2, sector 1, Bucureşti                            
      296,00

   -"-   

    281.

  Str. Iancu de Hunedoara nr. 66, et. 7, ap. 54,        
sector 1                                              
       10,86

   -"-   

    282.

  Str. Iancu de Hunedoara nr. 66, et. 7, ap. 56,        
sector 1                                              
  
     13,78
  
 -"-   
    283.

  Str. Iancu de Hunedoara nr. 66, et. 8, ap. 57,        
sector 1                                              
  
     10.86
  
 -"-   
    284.

  Str. Iancu de Hunedoara nr. 66, et. 9, ap. 59,        
sector 1                                              
  
     13,78
  
 -"-   
    285.

  Str. Iancu de Hunedoara nr. 66, et. 9, ap. 62,        
sector 1                                              
  
     13,78
  
 -"-   
    286.
  Str. Icoanei nr. 110, et. 5, ap. 17, sector 2         
       17,88
   -"-   
    287.
  Str. Icoanei nr. 110, et. 6, ap. 21, sector 2         
       25,61
   -"-   
    288.
  Str. Icoanei nr. 110, et. 7, ap. 22, sector 2         
       20,12
   -"-   
    289.
  Str. Icoanei nr. 110, et. 8, ap. 25, sector 2         
       20,12
   -"-   
    290.
  Str. Icoanei nr. 110, et. 10, ap.32, sector 2         
       18,12
   -"-   
    291.
  Str. Icoanei nr. 110, et. 10, ap. 33, sector 2        
       25,22
   -"-   
    292.
  Str. Turda nr. 120, parter, ap. 1, sector 1           
        9,00
   -"-   
    293.
  Str. Turda nr. 120, et. 1, ap. 5, sector 1            
        8,97
   -"-   
    294.
  Str. Turda nr. 120, et. 3, ap. 14, sector 1           
       10,85
   -"-   
    295.
  Str. Turda nr. 120, et. 4, ap. 18, sector 1           
       10,85
   -"-   
    296.

  Str. Vlaicu Aurel nr. 147, et. 1, ap. 6,              
sector 2                                              
  
      6,48
  
 -"-   
    297.

  Str. Vlaicu Aurel nr. 147, sc. B, et. 1, ap. 49,      
sector 2                                              
  
      8,23
  
 -"-   
    298.

  Str. Vlaicu Aurel nr. 147, sc. B, et. 1, ap. 52,      
sector 2                                              
  
      6,28
  
 -"-   
    299.

  Str. Vlaicu Aurel nr. 147, sc. B, et. 3, ap. 57,      
sector 2                                              
  
      8,23
  
 -"-   
    300.

  Str. Vlaicu Aurel nr. 147, sc. B, et. 4, ap. 61,      
sector 2                                              
  
      8,23
  
 -"-   
    301.

  Str. Vlaicu Aurel nr. 147, sc. B, et. 4, ap. 62,      
sector 2                                              
  
      6,63
  
 -"-   
    302.

  Str. Vlaicu Aurel nr. 147, sc. B, et. 4, ap. 64,      
sector 2                                              
  
      6,28
  
 -"-   
    303.

  Str. Vlaicu Aurel nr. 147, sc. B, et. 5, ap. 67,      
sector 2                                              
  
      6,69
  
 -"-   
    304.

  Str. Vlaicu Aurel nr. 147, sc. B, et. 6, ap. 70,      
sector 2                                              
  
      6,63
  
 -"-   
    305.

  Str. Vlaicu Aurel nr. 147, sc. B, et. 6, ap. 71,      
sector 2                                              
  
      6,65
  
 -"-   
    306.

  Str. Vlaicu Aurel nr. 147, sc. B, et. 6, ap. 72,      
sector 2                                              
  
      6,28
  
 -"-   
    307.
  Str. Avram Iancu nr. 8, sector 2                      
      657,00
   -"-   
    308.
  Str. g-ral Ion Florescu nr. 1, sector 3               
      228,90
   -"-   
    309.
  Str. dr. Grigore Mora nr. 39, sector 1                
      526,20
   -"-   
    310.
  Str. Alex. Philippide nr. 15, sector 2                
      281,26
   -"-   
    311.
  Str. Romulus nr. 4, sector 2                          
      591,30
   -"-   
    312.
  Str. Romulus nr. 6, sector 2                          
      689,00
   -"-   
    313.
  Str. Sf. Spiridon nr. 10, sector 5                    
      336,52
   -"-   
    314.
  Str. Muzeul Zambaccian nr. 17, sector 1               
      493,24
   -"-   
    315.
  Str. prof. Zossima Demarat nr. 8, sector              
      435,30
   -"-   
    316.


  Str. Praga nr. 2, ap. 1, parter, sector 1,            
cu terenul aferent                                    

      855,96


   H.G.  
 nr.   
567/93 
    317.

  Aleea Alexandru nr. 44, et. 1, ap. 2, garaj,          
cu terenul aferent, sector 1                          
      287,07

   -"-   

    318.


  Str. Haga nr. 3, parter, ap. 1, cu terenul aferent,   
sector 1                                              

      103,97


   H.G.  
  nr.  
567/93 
    319.

  Str. Matei Voievod nr. 21-23, et. 1, ap. 5, sector 3  

       11,00

   O.G.  
61/00  
    320.
  Str. Matei Voievod nr. 21-23, et. 2, ap. 7, sector 3  
       10,00
   -"-   
    321.
  Str. Matei Voievod nr. 21-23, et. 4, ap. 10, sector 3 
       10,00
   -"-   
    322.
  Str. Matei Voievod nr. 21-23, et. 5, ap. 12, sector 3 
       10,00
   -"-   
    323.
  Str. Matei Voievod nr. 21-23, parter, ap. 3, sector 3 
        7,00
   -"-   
    324.


  Clădire, birouri şi ateliere cu terenul aferent,      
str. Maguricea nr. 3-5, sector 1                      

      525,10


   D.T.  
 nr.   
104/01 
    325.


  Str. Smardan nr. 3, sector 3                          


      880,00


   Lege  
  nr.  
122/01 
    326.


  Str. Traian nr. 98, bl. L12 B, (cota indiviză),       
sector 3                                              

       55,13


   Lege  
  nr.  
122/01 
    327.


  Str. M. Basarab nr. 71, bl. L 111A, (cota indiviză)   
 sector 3                                             

       32,89


   Lege  
 nr.   
122/01 
    328.

  Str. M. Basarab nr. 73, bl. L 113A, (cota indiviză)   
sector 3                                              
  
     99,69
  
 -"-   
    329.
  Calea Grivitei nr. 140, sector 1 (hotel Dunarea)      
      595,00
   -"-   
    330.
  Calea Grivitei nr. 140, sector 1 (bloc Sora)          
      223,00
   -"-   
    331.


  Str. N. Racota nr. 16-18, et. 4, ap. 10, sector 1     


       21,75


   H.G.  
 nr.   
1173/01
    332.


  Bd. Dacia nr. 55, et. 4, ap. 9, sector 1              


       11,75


   H.G.  
 nr.   
172/02 
    333.


  Bd. Dacia nr. 55, et. 6, ap. 12, sector 1             


       15,02


   H.G.  
  nr.  
172/02 
    334 


  Bd. Dacia nr. 55, et. 7, ap. 15, sector 1             


       12,12


   H.G.  
 nr.   
172/02 
    335.


  Str. M. Eminescu nr. 124, sc. B2, et. 1, ap. 3        
Sector 2, Bucureşti                                   

       26,78


   H.G.  
  nr.  
172/02 
    336.


  Str. M. Eminescu nr. 124, sc. B2, et. 1, ap. 4        
Sector 2, Bucureşti                                   

       37,43


   H.G.  
 nr.   
172/02 
    337.


  Str. M. Eminescu nr. 124, sc. B2, et. 2, ap. 7        
Sector 2, Bucureşti                                   

       34,96


   H.G.  
 nr.   
172/02 
    338.


  Str. M. Eminescu nr. 124, sc. C, et. 1, ap. 3         
Sector 2, Bucureşti                                   

       32,39


   H.G.  
 nr.   
172/02 
    339.


  Str. M. Eminescu nr. 124, sc. B1, et. 4, ap. 10       
Sector 2, Bucureşti                                   

       42,16


   H.G.  
 nr.   
172/02 
    340.


  Str. M. Eminescu nr. 124, sc. C, et. 1, ap. 4         
Sector 2, Bucureşti                                   

       54,40


   H.G.  
 nr.   
172/02 
    341.


  Str. M. Eminescu nr. 44-48, et. 6, ap. 14             
Sector 2, Bucureşti                                   

       73,81


   H.G.  
 nr.   
172/02 
    342.


  Str. M. Eminescu nr. 50-54, et. 5, ap. 12             
Sector 2, Bucureşti                                   

       78,75


   H.G.  
 nr.   
172/02 
    343.


  Str. M. Eminescu nr. 44-48, et. 6, ap. 13             
Sector 2, Bucureşti                                   

       88,75


   H.G.  
 nr.   
172/02 
    344.


  Str. M. Eminescu nr. 50-54, et. 4, ap. 9,             
Sector 2, Bucureşti                                   

       76,98


   H.G.  
 nr.   
172/02 
    345.


  Imobil + garaj, Aleea Alexandru nr. 40, sector 1,     
Bucureşti                                             

      684,33


   O.U.G.
  nr.  
 32/02 
    346.
  Teren, str. Armindenului nr. 8-10, sector 1 Bucureşti 
      550,00
   -"-   
    347.
  Imobil, str. Aviatorilor nr. 50A, sector 1 Bucureşti  
    1.043,99
   -"-   
    348.
  Teren, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, Bucureşti   
    3.995,00
   -"-   
    349.


  Imobil, str. Campineanu nr. 20, sector 1 Bucureşti    


      871,00


   H.G.  
 nr.   
567/93 
    350.
  Imobil, str. Campineanu nr. 16, sector 1, Bucureşti   
      245,85
   -"-   
    351.
  Imobil, str. B. Delavrancea nr.12, sector 1, Bucureşti
      602,52
   -"-   
    352.
  Teren, str. B. Delavrancea nr.12A, sector 1, Bucureşti
      629,40
   -"-   
    353.
  Imobil, Calea Dorobantilor nr. 87, sector 1, Bucureşti
         -  
   -"-   
    354.

  Imobil, Str. M. Eminescu nr. 102-104, sector 2,       
Bucureşti                                             
  
  1.028,20
  
 -"-   
    355.
  Teren, D. P. Kiseleff nr. 17-17B, sector 1, Bucureşti 
    4.255,66
   -"-   
    356.


  Imobil, str. P.D. Kiseleff nr. 55, vila 9, parter,    
ap. 2, sector 1, Bucureşti                            

      934,00


   H.G.  
  nr.  
214/01 
    357.

  Imobil, str. Marasti nr. 4, parter, ap. 1, sector 1,  
Bucureşti                                             
  
    111,98
  
 -"-   
    358.

  Imobil, str. Marasti nr. 4, et. 2, ap. 3, sector 1,   
Bucureşti                                             
  
    108,14
  
 -"-   
    359.

  Imobil, Calea Victoriei nr. 91-93, sc. B, et. 4,      
ap. 14, sector 1, Bucureşti                           
      610,07

   -"-   

    360.


  Imobil, str. Argentina nr. 33, ap. 1, parter, sector, 
 Bucureşti                                            

      108,60


   H.G.  
 nr.   
462/01 
    361.


  Teren, M. Gorki nr. 36, sector 1, Bucureşti           


      370,00


   O.U.G.
  nr.  
 32/02 
    362.
  Imobil, str. Mircea Voda nr. 47, sector 3, Bucureşti  
      480,00
   -"-   
    363.
  Teren, Bd. Primaverii nr. 30, sector 1, Bucureşti     
      781,60
   -"-   
    364.
  Imobil, Bd. Primaverii nr. 22, sector 1, Bucureşti    
      764,71
   -"-   
    365.
  Imobil, Bd. Primaverii nr. 48A, sector 1, Bucureşti   
    1.428,56
   -"-   
    366.


  Imobil, Bd. Primaverii nr.11, ap.1, sector 1, Bucurest


      243,49


   H.G.  
 nr.   
39/96  
    367.

  Imobil şi garaj cu terenul aferent din Bucureşti,     
str. Pictor D. Rosenthal nr. 13, sector 1, Bucureşti  
      434,86

   -"-   

    368.

  Imobil şi garaj cu terenul aferent din Bucureşti,     
str. Tolstoi nr. 25, sector 1, Bucureşti              
      481,70

   -"-   

    369.


  Imobil, str. N. Balcescu nr. 35, sc. A, et. 5, ap. 10,
sector 1 Bucureşti                                    

        9,01


   H.G.  
 nr.   
214/01 
    370.


  Imobil, str. Mihail Eminescu nr. 124, sc. C, et. 7,   
ap. 15, sector 2, Bucureşti                           

       45,99


   H.G.  
 nr.   
214/01 
    371.


  Imobil, str. Mihail Eminescu nr. 124, sc. B2, et. 2,  
ap.8, sector 2, Bucureşti                             

       35,33


   H.G.  
 nr.   
214/01 
    372.


  Imobil, str. Mihail Eminescu nr. 124, sc. B1, ap. 8,  
sector 2, Bucureşti                                   

       39,89


   H.G.  
 nr.   
172/02 
    373.


  Cota indiviză de 88,15% din imobilul situat în        
Bucureşti, str. Blanari nr. 18, sector 3,             
cu terenul aferent                                    
      631,00


   H.G.  
 nr.   
567/93 
    374.

  Imobil (corp A+B) cu terenul aferent din Bucureşti,   
Calea Rahovei nr. 196, sector 6, Bucureşti            
    5.349,58

   -"-   

    375.


  Cota indiviză de 72% din imobilul Casa Presei-        
corpurile B,C,D şi garaj expediţie- P-ta Presei       
Libere nr. 1, sector 1, Bucureşti                     
   19.850,00


   H.G.  
 nr.   
567/93 
    376.


  Teren, situat în Bucureşti, str. Ţărmului nr. 1,      
sector 1, Bucureşti                                   

   23.621,00


   H.G.  
 nr.   
64/96  
    377.


  Imobil şi garaj, str. M. Gorki nr. 26, sector 1       
Bucureşti                                             

    1.300,34


   H.G.  
 nr.   
567/93 
    378.


  Imobil +garaj, str. Şcoala Floreasca nr. 9-11,        
sector 1, Bucureşti                                   

    1.517,38


   O.U.G.
  nr.  
 32/02 
    379.

  Imobil+garaj str. Aldea Sandu nr. 22  sector 1        
Bucureşti                                             
  
    460,20
  
 -"-   
    380.
  Imobil str Aldea Sandu nr. 56, sector 1 Bucureşti     
      480,00
   -"-   
    381.
  Imobil str Alecsandri nr. 5 sector 1 Bucureşti        
      186,00
   -"-   
    382.
  Imobil str Alex. Petofi nr. 47 sector 1 Bucureşti     
      208,30
   -"-   
    383.
  Imobil str Alexandrescu nr. 86 sector 1 Bucureşti     
    1.592,00
   -"-   
    384.
  Imobil+garaj str Alexandru nr. 1 sector 1 Bucureşti   
    3.270,00
   -"-   
    385.

  Imobil str Alexandru nr. 3-5, corp A,B  sector 1      
Bucureşti                                             
  
  1.405,00
  
 -"-   
    386.
  Imobil str Alexandru nr. 37 sector 1 Bucureşti        
    1.350,00
   -"-   
    387.
  Imobil str Alexandru nr. 41 sector 1 Bucureşti        
      554,00
   -"-   
    388.

  Apartament str Ardeleni nr. 1, bl. 39, ap. 18         
sector 2 Bucureşti                                    
  
     11,51
  
 -"-   
    389.
  Imobil+garaj str Arghezi nr. 7 sector 2 Bucureşti     
    1.019,09
   -"-   
    390.
  Imobil+garaj str Arghezi nr. 9 sector 2 Bucureşti     
    2.074,75
   -"-   
    391.
  Imobil str Armasului nr. 14 sector 1 Bucureşti        
      802,00
   -"-   
    392.
  Imobil str Armasului nr. 4 sector 1 Bucureşti         
      203,61
   -"-   
    393.
  Imobil+garaj str Armeneasca nr. 35 sector 2 Bucureşti 
      765,90
   -"-   
    394.
  Imobil str Armindenului nr. 12 sector 1 Bucureşti     
      980,00
   -"-   
    395.
  Imobil str Atena nr. 12, corp A,B sector Bucureşti    
      624,90
   -"-   
    396.
  Imobil str Atena nr. 18 sector 1 Bucureşti            
      400,00
   -"-   
    397.
  Imobil str Atena nr. 20 sector 1 Bucureşti            
      632,20
   -"-   
    398.
  Imobil+garaj str Atena nr. 2bis sector 1 Bucureşti    
      373,82
   -"-   
    399.
  Imobil+garaj str Aviatorilor nr. 50 sector 1 Bucureşti
      568,01
   -"-   
    400.
  Imobil+garaj str Aviatorilor nr. 72 sector 1 Bucureşti
      540,00
   -"-   
    401.
  Imobil str Aviatorilor nr. 88 sector 1 Bucureşti      
    1.169,00
   -"-   
    402.
  Imobil+garaj str Aviatorilor nr. 9 sector 1 Bucureşti 
      432,00
   -"-   
    403.

  Apartament str Balcescu nr. 16, ap. 5 sector 1        
Bucureşti                                             
  
     20,35
  
 -"-   
    404.

  Spaţiu comercial str Balcescu nr. 22 sector 1         
Bucureşti                                             
  
    102,40
  
 -"-   
    405.
  Imobil str Balcescu nr. 26 sector 1 Bucureşti         
      591,40
   -"-   
    406.
  Imobil str Batistei nr. 13 sector 1 Bucureşti         
    1.710,00
   -"-   
    407.
  Imobil+garaj str Batistei nr. 39 sector 1 Bucureşti   
    1.264,40
   -"-   
    408.
  Imobil+garaj str Belgrad nr. 8 sector 1 Bucureşti     
      371,20
   -"-_  
    409.

  Spaţiu comercial str Biserica Amzei nr. 29 sector 1   
Bucureşti                                             
  
     38,25
  
 -"-   
    410.
  Imobil str Bitolia nr. 5 sector 1 Bucureşti           
      368,00
   -"-   
    411.
  Imobil+garaj str Bitolia nr. 7-9 sector 1 Bucureşti   
      799,00
   -"-   
    412.
  Imobil str Bratianu Gh. Nr. 28 sector 1 Bucureşti     
      501,45
   -"-   
    413.
  Imobil str Bratianu Gh. Nr. 7 sector 1 Bucureşti      
      413,00
   -"-   
    414.
  Imobil str Bucureşti-Ploiesti nr. 5 sector 1 Bucureşti
   10.450,00
   -"-   
    415.
  Imobil+garaj str Burghelea nr. 1 sector 2 Bucureşti   
      753,00
   -"-   
    416.
  Imobil+garaj str Burghelea nr. 3 sector 2 Bucureşti   
    1.019,00
   -"-   
    417.

  Imobil+garaj str Calarasilor nr. 79, bl. 3 sector 3   
Bucureşti                                             
  
    609,95
  
 -"-   
    418.
  Imobil str Calderon J. L. nr. 46 sector 2 Bucureşti   
      970,45
   -"-   
    419.
  Imobil str Calderon J. L. nr. 48 sector 2 Bucureşti   
      543,00
   -"-   
    420.

  Imobil+garaj str Calderon J. L. nr. 63 sector 2       
Bucureşti                                             
  
    923,00
  
 -"-   
    421.

  Imobil+garaj str Calotesti nr. 1, bl. 6 sector 3      
Bucureşti                                             
  
    235,60
  
 -"-   
    422.

  Apartament+garaj  str Catargiu Lascar nr. 11, ap. 18  
sector 1 Bucureşti                                    
  
     87,71
  
 -"-   
    423.
  Imobil str Catargiu Lascar nr. 15 sector 1 Bucureşti  
    1.107,55
   -"-   
    424.
  Imobil str Catargiu Lascar nr. 29 sector 1 Bucureşti  
      504,30
   -"-   
    425.
  Imobil str Catargiu Lascar nr. 39 sector 1 Bucureşti  
    1.902,30
   -"-   
    426.
  Imobil str Catargiu Lascar nr. 50 sector 1 Bucureşti  
      789,50
   -"-   
    427.

  Imobil str Catargiu Lascar nr. 8 A,B,C,D sector 1     
Bucureşti                                             
  
    717,00
  
 -"-   
    428.

  Apartament str Câmpia Turzii nr. 32, ap. 1 sector 1   
 Bucureşti                                            
  
    251,00
  
 -"-   
    429.
  Imobil+garaj str Coanda H. nr. 9 sector 1 Bucureşti   
      920,00
   -"-   
    430.

  Apartament str Constantinescu AL Nr. 46-48, ap. 1     
sector 1 Bucureşti                                    
  
    134,40
  
 -"-   
    431.

  Apartament str Constantinescu Al. ap. 2 Nr. 46-48     
sector 1 Bucureşti                                    
  
    230,85
  
 -"-   
    432.

  Apartament str Constantinescu AL. ap. 3 Nr. 46-48     
sector 1 Bucureşti                                    
  
    114,92
  
 -"-   
    433.

  Apartament str Constantinescu AL. ap. 4 Nr. 46-48     
sector 1 Bucureşti                                    
  
    141,75
  
 -"-   
    434.

  Apartament str Constantinescu AL. ap. 5 Nr. 46-48     
sector 1 Bucureşti                                    
  
    112,43
  
 -"-   
    435.

  Apartament str Constantinescu Al. ap.8 Nr. 46-48      
sector 1 Bucureşti                                    
  
    137,61
  
 -"-   
    436.

  Apartament str Constantinescu Al. ap. 9 Nr. 46-48     
sector 1 Bucureşti                                    
  
    113,73
  
 -"-   
    437.

  Apartament str Constantinescu Al. ap. 11 Nr. 46-48    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     57,14
  
 -"-   
    438.

  Imobil str Constantinescu Al. nr. 59 corp A+B+C       
sector 1 Bucureşti                                    
  
    725,05
  
 -"-   
    439.

  Imobil str Constantinescu Al. nr. 61 sector 1         
Bucureşti                                             
  
    719,00
  
 -"-   
    440.

  Imobil+garaj str Costinescu N. nr. 2 sector 1         
Bucureşti                                             
  
  1.987,00
  
 -"-   
    441.
  Apartament str Dacia nr. 55, ap. 5 sector 1 Bucureşti 
       11,86
   -"-   
    442.
  Apartament str Dacia nr. 55, ap. 1 sector 1 Bucureşti 
       12,89
   -"-   
    443.
  Apartament str Dacia nr. 55, ap. 2 sector 1 Bucureşti 
        8,46
   -"-   
    444.
  Apartament str Dacia nr. 55, ap. 3 sector 1 Bucureşti 
       11,91
   -"-   
    445.
  Apartament str Dacia nr. 55, ap. 4 sector 1 Bucureşti 
       14,16
   -"-   
    446.
  Apartament str Dacia nr. 55, ap. 6 sector 1 Bucureşti 
       14,04
   -"-   
    447.
  Apartament str Dacia nr. 55, ap. 7 sector 1 Bucureşti 
       11,75
   -"-   
    448.
  Apartament str Dacia nr. 55, ap. 8 sector 1 Bucureşti 
       14,07
   -"-   
    449.
  Apartament str Dacia nr. 55, ap. 10 sector 1 Bucureşti
       14,02
   -"-   
    450.
  Apartament str Dacia nr. 55, ap. 11 sector 1 Bucureşti
       11,96
   -"-   
    451.
  Apartament str Dacia nr. 55, ap. 13 sector 1 Bucureşti
       11,88
   -"-   
    452.
  Apartament str Dacia nr. 55, ap. 14 sector 1 Bucureşti
       14,15
   -"-   
    453.
  Apartament str Dacia nr. 55, ap. 16 sector 1 Bucureşti
       14,44
   -"-   
    454.
  Apartament str Dacia nr. 55, ap. 17 sector 1 Bucureşti
       15,82
   -"-   
    455.
  Imobil+garaj str Dacia nr. 60 sector 1 Bucureşti      
      783,00
   -"-   
    456.
  Imobil+garaj str Dacia nr. 69 sector 1 Bucureşti      
      430,00
   -"-   
    457.
  Imobil str Dacia nr. 75 sector 1 Bucureşti            
      492,00
   -"-   
    458.
  Imobil+garaj str Dacia nr. 79 sector 1 Bucureşti      
      882,00
   -"-   
    459.
  Imobil str Dacia nr. 89 sector 1 Bucureşti            
      233,00
   -"-   
    460.
  Imobil str Delavrancea nr. 6 A sector 1 Bucureşti     
    8.298,00
   -"-   
    461.
  Imobil str Demetriad nr. 14 sector 1 Bucureşti        
      605,00
   -"-   
    462.
  Imobil str Demetriad nr. 16 sector 1 Bucureşti        
    1.460,00
   -"-   
    463.
  Imobil str Docentilor nr. 10 sector 1 Bucureşti       
      440,45
   -"-   
    464.
  Imobil str Docentilor nr. 20 sector 1 Bucureşti       
      512,00
   -"-   
    465.

  Imobil str Dorobantilor nr. 39, corp A,B,C sector 1   
Bucureşti                                             
  
  3.196,00
  
 -"-   
    466.
  Imobil str Drobeta nr. 13 sector 2 Bucureşti          
      368,20
   -"-   
    467.
  Imobil str Drobeta nr. 4-10 sector 2 Bucureşti        
    1.377,90
   -"-   
    468.
  Imobil+garaj str Drossu N. nr. 4 B sector 1 Bucureşti 
      706,68
   -"-   
    469.
  Imobil str Dumbrava Roşie nr. 10 sector 2 Bucureşti   
    1.627,00
   -"-   
    470.

  Imobil+garaj str Dumbrava Roşie nr. 4 sector 2        
Bucureşti                                             
  
    899,00
  
 -"-   
    471.

  Imobil str Eliade Mircea nr. 14, corp A,B sector 1    
Bucureşti                                             
  
    321,60
  
 -"-   
    472.

  Imobil+garaj str Elisabeta nr. 7 oraş Constanta       
jud. Constanta                                        
  
    531,38
  
 -"-   
    473.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. A, ap. 1 sector 2
Bucureşti                                             
  
     15,03
  
 -"-   
    474.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. A, ap. 2 sector 2
Bucureşti                                             
  
     47,66
  
 -"-   
    475.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. A, ap. 3 sector 2
Bucureşti                                             
  
     25,56
  
 -"-   
    476.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. A, ap. 4 sector 2
Bucureşti                                             
  
     53,61
  
 -"-   
    477.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. A, ap. 5 sector 2
Bucureşti                                             
  
     55,79
  
 -"-   
    478.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. A, ap. 6 sector 2
Bucureşti                                             
  
     53,61
  
 -"-   
    479.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. A, ap. 7 sector 2
 Bucureşti                                            
  
     56,02
  
 -"-   
    480.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. A, ap. 8 sector 2
Bucureşti                                             
  
     56,24
  
 -"-   
    481.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. A, ap. 9 sector 2
Bucureşti                                             
  
     53,84
  
 -"-   
    482.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. A, ap. 10        
sector 2 Bucureşti                                    
  
     53,61
  
 -"-   
    483.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. A, ap. 11        
sector 2 Bucureşti                                    
  
     55,90
  
 -"-   
    484.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. A, ap. 12        
sector 2 Bucureşti                                    
  
     55,74
  
 -"-   
    485.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. A, ap. 13        
sector 2 Bucureşti                                    
  
     56,00
  
 -"-   
    486.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. A, ap. 14        
sector 2 Bucureşti                                    
  
     56,60
  
 -"-   
    487.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. A, ap. 15        
sector 2 Bucureşti                                    
  
     55,31
  
 -"-   
    488.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. A, ap. 16        
sector 2 Bucureşti                                    
  
     34,00
  
 -"-   
    489.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. A, ap. 17        
sector 2 Bucureşti                                    
  
     35,32
  
 -"-   
    490.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B1, ap. 1        
sector 2 Bucureşti                                    
  
     28,65
  
 -"-   
    491.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B1, ap. 11       
sector 2 Bucureşti                                    
  
     34,60
  
 -"-   
    492.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B1, ap. 12       
sector 2 Bucureşti                                    
  
     38,46
  
 -"-   
    493.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B1, ap. 13       
sector 2 Bucureşti                                    
  
     35,45
  
 -"-   
    494.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B1, ap. 14       
sector 2 Bucureşti                                    
  
     41,98
  
 -"-   
    495.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B1, ap. 2        
sector 2 Bucureşti                                    
  
     31,07
  
 -"-   
    496.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B1, ap. 3        
sector 2 Bucureşti                                    
  
     32,92
  
 -"-   
    497.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B1, ap. 4        
sector 2 Bucureşti                                    
  
     41,73
  
 -"-   
    498.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B1, ap. 5        
sector 2 Bucureşti                                    
  
     34,26
  
 -"-   
    499.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B1, ap. 6        
sector 2 Bucureşti                                    
  
     41,73
  
 -"-   
    500.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B1, ap. 7        
sector 2 Bucureşti                                    
  
     35,01
  
 -"-   
    501.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B1, ap. 9        
sector 2 Bucureşti                                    
  
     34,91
  
 -"-_  
    502.

  Terasa+camera serviciu str Eminescu nr. 124, sc. B1,  
 ter+c.s. sector 2 Bucureşti                          
  
     10,11
  
 -"-   
    503.

  Apartament str Eminescu nr. 124. sc.B2, ap. 1         
sector 2 Bucureşti                                    
  
     29,84
  
 -"-   
    504.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B2, ap. 10       
sector 2 Bucureşti                                    
  
     34,96
  
 -"-   
    505.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B2, ap. 11       
sector 2 Bucureşti                                    
  
     35,76
  
 -"-   
    506.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B2, ap. 12       
sector 2 Bucureşti                                    
  
     31,41
  
 -"-   
    507.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B2, ap. 13       
sector 2 Bucureşti                                    
  
     39,97
  
 -"-   
    508.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B2, ap. 14       
sector 2 Bucureşti                                    
  
     32,70
  
 -"-   
    509.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B2, ap. 15       
sector 2 Bucureşti                                    
  
     29,49
  
 -"-   
    510.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B2, ap. 16       
sector 2 Bucureşti                                    
  
     36,87
  
 -"-   
    511.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B2, ap. 17       
sector 2 Bucureşti                                    
  
     36,24
  
 -"-   
    512.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B2, ap. 18       
sector 2 Bucureşti                                    
  
     30,09
  
 -"-   
    513.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B2, ap. 19       
sector 2 Bucureşti                                    
  
     40,44
  
 -"-   
    514.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B2, ap. 2        
sector 2 Bucureşti                                    
  
     25,82
  
 -"-   
    515.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B2, ap. 20       
sector 2 Bucureşti                                    
  
     36,22
  
 -"-   
    516.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B2, ap. 21       
sector 2 Bucureşti                                    
  
     32,78
  
 -"-   
    517.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B2, ap. 22       
sector 2 Bucureşti                                    
  
     38,76
  
 -"-   
    518.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B2, ap. 23       
sector 2 Bucureşti                                    
  
     36,33
  
 -"-   
    519.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B2, ap. 5        
sector 2 Bucureşti                                    
  
     36,19
  
 -"-   
    520.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B2, ap. 6        
sector 2 Bucureşti                                    
  
     26,19
  
 -"-   
    521.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. B2, ap.9         
sector 2 Bucureşti                                    
  
     26,19
  
  -"-  
    522.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc.C, ap. 1          
sector 2 Bucureşti                                    
  
     23,10
  
  -"-  
    523.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. C, ap, 2         
sector 2 Bucureşti                                    
  
     41,53
  
  -"-  
    524.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc.C, ap. 5          
sector 2 Bucureşti                                    
  
     32,39
  
  -"-  
    525.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. C, ap. 6         
sector 2 Bucureşti                                    
  
     54,59
  
  -"-  
    526.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. C, ap. 7         
sector 2 Bucureşti                                    
  
     36,63
  
  -"-  
    527.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. C, ap. 8         
sector 2 Bucureşti                                    
  
     54,63
  
  -"-  
    528.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc.C, ap. 9          
sector 2 Bucureşti                                    
  
     38,56
  
  -"-  
    529.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc. C, ap. 10        
sector 2 Bucureşti                                    
  
     55,35
  
  -"-  
    530.

  Apartament str Eminescu nr.124, sc. C, ap. 11         
sector 2 Bucureşti                                    
  
     33,98
  
  -"-  
    531.

  Apartament str Eminescu nr. l24, sc. C, ap.12         
sector 2 Bucureşti                                    
  
     51,56
  
  -"-  
    532.

   Apartament str Eminescu nr. 124, sc. C, ap. 13       
 sector 2 Bucureşti                                   
  
     32,39
  
  -"-  
    533.

  Apartament str Eminescu nr. l24, sc. C, ap. 14        
sector 2 Bucureşti                                    
  
     53,34
  
  -"-  
    534.

  Apartament str Eminescu nr. 124, sc.C, ap. 16         
sector 2 Bucureşti                                    
  
     39,83
  
  -"-  
    535.

  Apartament str Eminescu nr. 44-48 ap. 1 sector 2      
Bucureşti                                             
  
     72,70
  
  -"-  
    536.

  Apartament str Eminescu nr. 44-48 ap. 2 sector 2      
Bucureşti                                             
  
     76,36
  
  -"-  
    537.

  Apartament str Eminescu nr. 44-48 ap. 3 sector 2      
Bucureşti                                             
  
     83,36
  
  -"-  
    538.

  Apartament str Eminescu nr. 44-48 ap. 4 sector 2      
Bucureşti                                             
  
     74,36
  
  -"-  
    539.

  Apartament str Eminescu nr. 44-48 ap. 5 sector 2      
Bucureşti                                             
  
     82,79
  
  -"-  
    540.

  Apartament str Eminescu nr. 44-48 ap. 6 sector 2      
Bucureşti                                             
  
     76,10
  
  -"-  
    541.

  Apartament str Eminescu nr. 44-48 ap. 7 sector 2      
Bucureşti                                             
  
     82,74
  
  -"-  
    542.

  Apartament str Eminescu nr. 44-48 ap. 8 sector 2      
Bucureşti                                             
  
     74,05
  
  -"-  
    543.

  Apartament str Eminescu nr. 44-48 ap. 9 sector 2      
Bucureşti                                             
  
     84,15
  
  -"-  
    544.

  Apartament str Eminescu nr. 44-48 ap. 10 sector 2     
Bucureşti                                             
  
     69,26
  
  -"-  
    545.

  Apartament str Eminescu nr. 44-48 ap. 11 sector 2     
Bucureşti                                             
  
     82,16
  
  -"-  
    546.

  Apartament str Eminescu nr. 44-48 ap. 12 sector 2     
Bucureşti                                             
  
     74,72
  
  -"-  
    547.

  Apartament str Eminescu nr. 44-48 ap. 15 sector 2     
Bucureşti                                             
  
     82,30
  
  -"-  
    548.

  Apartament str Eminescu nr. 44-48 ap. 16 sector 2     
Bucureşti                                             
  
     75,35
  
  -"-  
    549.

  Camera serviciu str Eminescu nr. 44-48, c.s. sector 2 
Bucureşti                                             
  
      6,34
  
  -"-  
    550.

  Apartament str Eminescu nr. 50-54 ap. 1 sector 2      
Bucureşti                                             
  
     67,17
  
  -"-  
    551.

  Apartament str Eminescu nr. 50-54 ap. 2 sector 2      
Bucureşti                                             
  
     72,43
  
  -"-  
    552.

  Apartament str Eminescu nr. 50-54 ap. 3 sector 2      
Bucureşti                                             
  
     77,17
  
  -"-  
    553.

  Apartament str Eminescu nr. 50-54 ap. 4 sector 2      
Bucureşti                                             
  
     74,73
  
  -"-  
    554.

  Apartament str Eminescu nr. 50-54 ap. 5 sector 2      
Bucureşti                                             
  
     76,67
  
  -"-  
    555.

  Apartament str Eminescu nr. 50-54 ap. 6 sector 2      
Bucureşti                                             
  
     76,48
  
  -"-  
    556.

  Apartament str Eminescu nr. 50-54 ap. 7 sector 2      
Bucureşti                                             
  
     76,88
  
  -"-  
    557.

  Apartament str Eminescu nr. 50-54 ap. 8 sector 2      
Bucureşti                                             
  
     69,44
  
  -"-  
    558.

  Apartament str Eminescu nr. 50-54 ap. 10 sector 2     
Bucureşti                                             
  
     74,42
  
  -"-  
    559.

  Apartament str Eminescu nr. 50-54 ap. 11 sector 2     
Bucureşti                                             
  
     79,94
  
  -"-  
    560.

  Apartament str Eminescu nr. 50-54 ap. 13 sector 2     
Bucureşti                                             
  
     76,05
  
  -"-  
    561.

  Apartament str Eminescu nr. 50-54 ap. 14 sector 2     
Bucureşti                                             
  
     75,08
  
  -"-  
    562.

  Apartament str Eminescu nr. 50-54 ap. 15 sector 2     
Bucureşti                                             
  
     75,79
  
  -"-  
    563.

  Apartament str Eminescu nr. 50-54 ap. 16 sector 2     
Bucureşti                                             
  
     76,32
  
  -"-  
    564.

  Apartament str Eminescu nr. 56, ap. 2 sector 2        
Bucureşti                                             
  
    434,28
  
  -"-  
    565.
  Imobil str Eminescu nr. 82-88 sector 2 Bucureşti      
    1.207,50
    -"-  
    566.
  Imobil str Eroilor nr. 8 sector 5 Bucureşti           
      251,80
    -"-  
    567.
  Imobil+garaj str Filipescu N. nr.42 sector 2 Bucureşti
    1.218,50
    -"-  
    568.
  Imobil str Gh. Manu nr. 3, ap. 1-13 sector 1 Bucureşti
      920,00
    -"-  
    569.
  Teren str Gogol 4 sector 1 Bucureşti                  
      600,00
    -"-  
    570.
  Imobil str Grigorescu E. nr. 14 sector 1 Bucureşti    
      224,80
    -"-  
    571.
  Imobil str Grigorescu E. nr. 16 sector 1 Bucureşti    
    1.243,00
    -"-  
    572.

  Imobil (fără ap. 54, 56, 57, 59, 62) str I. de        
Hunedoara nr. 64-66, bl.12B sector 1 Bucureşti        
  
    267,94
  
  -"-  
    573.

  Apartament str Icoanei nr. 110, ap. 1 sector 1        
Bucureşti                                             
  
     20,13
  
  -"-  
    574.

  Apartament str Icoanei nr. 110, ap. 2 sector 1        
Bucureşti                                             
  
     17,89
  
  -"-  
    575.

  Apartament str Icoanei nr. 110, ap. 3 sector 1        
Bucureşti                                             
  
     25,61
  
  -"-  
    576.

  Apartament str Icoanei nr. 110, ap. 5 sector 1        
Bucureşti                                             
  
     17,89
  
  -"-  
    577.

  Apartament str Icoanei nr. 110, ap. 6 sector 1        
Bucureşti                                             
  
     25,61
  
  -"-  
    578.

  Apartament str Icoanei nr. 110, ap. 7 sector 1        
Bucureşti                                             
  
     20,13
  
  -"-  
    579.

  Apartament str Icoanei nr. 110, ap. 11 sector 1       
Bucureşti                                             
  
     17,89
  
  -"-  
    580.

  Apartament str Icoanei nr. 110, ap. 12 sector 1       
Bucureşti                                             
  
     25,61
  
  -"-  
    581.

  Apartament str Icoanei nr. 110, ap. 14 sector 1       
Bucureşti                                             
  
     17,88
  
  -"-  
    582.

  Apartament str Icoanei nr. 110, ap. 15 sector 1       
Bucureşti                                             
  
     25,61
  
  -"-  
    583.

  Apartament str Icoanei nr. 110, ap. 16 sector 1       
Bucureşti                                             
  
     20,13
  
  -"-  
    584.
  Imobil str Iorga Nicolae nr. 11 sector 1 Bucureşti    
    1.730,00
    -"-  
    585.

  Imobil+garaj str Iorga Nicolae nr. 36 sector 1        
Bucureşti                                             
  
  2.090,00
  
  -"-  
    586.

  Imobil+garaj str Kiritescu nr. 6, bl. 3 sector 2      
Bucureşti                                             
  
    678,00
  
  -"-  
    587.
  Apartament str Kiseleff nr.14, ap.4 sector 1 Bucureşti
      132,87
    -"-  
    588.
  Imobil str Kiseleff nr. 16 sector 1 Bucureşti         
    2.695,00
    -"-  
    589.
  Imobil str Kiseleff nr. 18 sector 1 Bucureşti         
    2.317,00
    -"-  
    590.
  Apartament str Kiseleff nr.20 ap. 2 sector 1 Bucureşti
       73,95
    -"-  
    591.
  Apartament str Kiseleff nr.20, ap.3 sector 1 Bucureşti
      172,76
    -"-  
    592.
  Apartament str Kiseleff nr.20, ap.6 sector 1 Bucureşti
      172,76
    -"-  
    593.
  Imobil+garaj str Kiseleff nr.21 sector 1 Bucureşti    
    5.274,34
    -"-  
    594.
  Apartament str Kiseleff nr.24, ap.7 sector 1 Bucureşti
       58,98
    -"-  
    595.
  Imobil+garaj str Kiseleff nr.45 A sector 1 Bucureşti  
    8.845,00
    -"-  
    596.
  Imobil+garaj str Kiseleff nr.45 B sector 1 Bucureşti  
    6.341,00
    -"-  
    597.
  Imobil str Kiseleff nr.55, vila 10 sector 1 Bucureşti 
       27,60
    -"-  
    598.
  Imobil str Kiseleff nr.55, vila 6 sector 1 Bucureşti  
      934,00
    -"-  
    599.

  Imobil (fără ap.2) str Kiseleff nr.55, vila 9 sector 1
Bucureşti                                             
  
    186,93
  
  -"-  
    600.
  Imobil+garaj str Kiseleff nr.57 sector 1 Bucureşti    
    2.845,85
    -"-  
    601.

  Apartament str Lahovari Alex. Nr.5 A, ap.5 sector 1   
Bucureşti                                             
  
     10,93
  
  -"-  
    602.
  Imobil str Lascar V. nr.52 sector 2 Bucureşti         
    1.353,00
    -"-  
    603.
  Imobil str Londra nr.39, corp A, B sector 1 Bucureşti 
      852,60
    -"-  
    604.
  Imobil str Lovinescu Eugen nr. 2 sector Bucureşti     
    1.033,90
    -"-  
    605.

  Apartament str Magheru Gh. Nr.24, sc. B ap.11 sector 1
Bucureşti                                             
  
     12,32
  
  -"-  
    606.

  Apartament str Magheru Gh. Nr.24, sc. B ap.15 sector 1
Bucureşti                                             
  
     23,79
  
  -"-  
    607.

  Apartament str Magheru Gh. Nr.24, sc. B ap.16 sector 1
Bucureşti                                             
  
     18,88
  
  -"-  
    608.

  Apartament str Magheru Gh. Nr.24, sc. B ap.18 sector 1
Bucureşti                                             
  
     17,88
  
  -"-  
    609.

  Apartament str Magheru Gh. Nr.24, sc. B ap.19 sector 1
Bucureşti                                             
  
     21,27
  
  -"-  
    610.

  Apartament str Magheru Gh. Nr.24, sc. B  ap. 20       
sector 1 Bucureşti                                    
  
     19,15
  
  -"-  
    611.

  Apartament str Magheru Gh. Nr.24, sc.B ap. 21         
sector 1 Bucureşti                                    
  
     18,70
  
  -"-  
    612.

  Apartament str Magheru Gh. Nr.24, sc.B ap. 22 sector 1
Bucureşti                                             
  
     17,88
  
  -"-  
    613.

  Apartament str Magheru Gh. Nr.24, sc.B ap. 24 sector 1
Bucureşti                                             
  
     19,15
  
  -"-  
    614.

  Apartament str Magheru Gh. Nr.24, sc.B ap. 25 sector 1
Bucureşti                                             
  
     18,70
  
  -"-  
    615.

  Apartament str Magheru Gh. Nr.24, sc.B ap. 27 sector 1
Bucureşti                                             
  
     21,27
  
  -"-  
    616.

  Apartament str Magheru Gh. Nr.24, sc.B ap. 28 sector 1
Bucureşti                                             
  
     19,15
  
  -"-  
    617.

  Apartament str Magheru Gh. Nr.24, sc.B ap. 31 sector 1
Bucureşti                                             
  
     21,27
  
  -"-  
    618.

  Apartament str Magheru Gh. Nr.24, sc.B ap. 33 sector 1
Bucureşti                                             
  
     18,70
  
  -"-  
    619.

  Apartament str Magheru Gh. Nr.24, sc.B ap. 34 sector 1
Bucureşti                                             
  
     17,88
  
  -"-  
    620.

  Apartament str Magheru Gh. Nr.24, sc.B ap. 35 sector 1
Bucureşti                                             
  
     21,27
  
  -"-  
    621.

  Apartament str Magheru Gh. Nr.24, sc.B ap. 36 sector 1
Bucureşti                                             
  
     19,15
  
  -"-  
    622.

  Apartament str Magheru Gh. Nr.24, sc.B ap. 37 sector 1
Bucureşti                                             
  
     18,70
  
  -"-  
    623.

  Apartament str Magheru Gh. Nr.24, sc.B ap. 38 sector 1
Bucureşti                                             
  
     17,88
  
  -"-  
    624.

  Apartament str Magheru Gh. Nr.24, sc.B ap. 41 sector 1
Bucureşti                                             
  
     18,70
  
  -"-  
    625.

  Apartament str Magheru Gh. Nr.24, sc.B ap. 44 sector 1
Bucureşti                                             
  
     19,15
  
  -"-  
    626.

  Apartament str Magheru Gh. Nr.24, sc.B ap. 46 sector 1
Bucureşti                                             
  
     12,51
  
  -"-  
    627.

  Apartament str Magheru Gh. Nr.24, sc.B ap. 48 sector 1
Bucureşti                                             
  
     19,15
  
  -"-  
    628.

  Apartament str Magheru Gh. Nr.24, sc.B ap. 50 sector 1
Bucureşti                                             
  
     18,07
  
  -"-  
    629.

  Spaţiu comercial str Magheru Gh. Nr.41 sector 1       
Bucureşti                                             
  
     32,97
  
  -"-  
    630.

  Imobil(fără ap. 1,3) str Marasti nr.4 sector 1        
Bucureşti                                             
  
    326,88
  
  -"-  
    631.
  Imobil str Masarik Thomas nr.29 sector 2 Bucureşti    
      380,00
    -"-  
    632.

  Apartament+garaj str Matei Voievod nr.18, ap.1        
sector 3 Bucureşti                                    
  
    366,84
  
  -"-  
    633.

  Apartament str Mendeleev nr.37, ap.8, et.3 sector 1   
Bucureşti                                             
  
     70,03
  
  -"-  
    634.
  Imobil str Michelet nr.8 sector 1 Bucureşti           
    1.479,00
    -"-  
    635.

  Subsol+parter +mezanin str Mihalache Ion nr.125,bl.7  
sector 1 Bucureşti                                    
  
    271,40
  
  -"-  
    636.

  Apartament str Mihalache Ion nr.125, bl. 7 ap. 4      
sector 1 Bucureşti                                    
  
     27,36
  
  -"-  
    637.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 5     
sector 1 Bucureşti                                    
  
     13,19
  
  -"-  
    638.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 8     
sector 1 Bucureşti                                    
  
     24,41
  
  -"-  
    639.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 9     
sector 1 Bucureşti                                    
  
     27,13
  
  -"-  
    640.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 10    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     13,41
  
  -"-  
    641.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 11    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     29,30
  
  -"-  
    642.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 13    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     24,60
  
  -"-  
    643.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 14    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     27,12
  
  -"-  
    644.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 15    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     13,33
  
  -"-  
    645.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 16    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     29,90
  
  -"-  
    646.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 17    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     23,96
  
  -"-  
    647.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 18    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     24,49
  
  -"-  
    648.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125. bl. 7 ap. 20    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     13,29
  
  -"-  
    649.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 21    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     29,74
  
  -"-  
    650.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 22    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     24,14
  
  -"-  
    651.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 23    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     24,49
  
  -"-  
    652.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 24    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     24,37
  
  -"-  
    653.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 26    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     29,83
  
  -"-  
    654.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 27    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     25,64
  
  -"-  
    655.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 29    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     25,23
  
  -"-  
    656.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 30    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     13,47
  
  -"-  
    657.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl.7 ap. 35     
sector 1 Bucureşti                                    
  
     13,56
  
  -"-  
    658.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 36    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     22,70
  
  -"-  
    659.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 1 ap. 37    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     23,22
  
  -"-  
    660.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 38    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     22,60
  
  -"-  
    661.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 39    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     22,77
  
  -"-  
    662.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 40    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     23,22
  
  -"-  
    663 

  Apartament str Mihalache Ion nr. l25, bl. 7 ap. 41    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     22,74
  
  -"-  
    664.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 42    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     22,42
  
  -"-  
    665.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl.7 ap. 43     
sector 1 Bucureşti                                    
  
     23,27
  
  -"-  
    666.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 44    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     22,88
  
  -"-  
    667.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 45    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     22,41
  
  -"-  
    668.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 46    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     23,22
  
  -"-  
    669.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl.7 ap. 47     
sector 1 Bucureşti                                    
  
     22,74
  
  -"-  
    670.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 48    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     22,21
  
  -"-  
    671.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 49    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     23,30
  
  -"-  
    672.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 50    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     22,76
  
  -"-  
    673.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl.7 ap. 51     
sector 1 Bucureşti                                    
  
     22,43
  
  -"-  
    674.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl.7 ap. 52     
sector 1 Bucureşti                                    
  
     23,25
  
  -"-  
    675.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 53    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     22,64
  
  -"-  
    676.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl.7 ap. 54     
sector 1 Bucureşti                                    
  
     22,48
  
  -"-  
    677.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl.7 ap. 55     
sector 1 Bucureşti                                    
  
     23,08
  
  -"-  
    678.

  Apartament str Mihalache Ion nr. 125, bl. 7 ap. 56    
sector 1 Bucureşti                                    
  
     22,83
  
  -"-  
    679.
  Imobil+garaj str Mintuleasa nr.28 A sector 3 Bucureşti
      555,00
    -"-  
    680.
  Imobil+garaj str Mirea G. nr. 10 sector 1 Bucureşti   
      781,00
    -"-  
    681.
  Imobil str Mirea G. nr. 11 sector 1 Bucureşti         
      493,00
    -"-  
    682.
  Imobil str Mirea G. nr. l8 sector 1 Bucureşti         
      285,60
    -"-  
    683.

  Imobil str Modrogan nr. l6, corp A,B,C sector 1       
Bucureşti                                             
    2.019,00

    -"-  

    684.

  Imobil str Mora Grigore nr.17, corp A,B,C sector 1    
Bucureşti                                             
  
    617,94
  
  -"-  
    685.

  Imobil str Muzeul Zambaccian nr. 15 corp A,B,C        
sector 1 Bucureşti                                    
  
  1.567,00
  
  -"-  
    686.
  Imobil str Muzeul Zambaccian nr. 29 sector 1 Bucureşti
      347,00
    -"-  
    687.
  Imobil+garaj str Negustori nr. 16 sector 2 Bucureşti  
    1.043,85
    -"-  
    688.
  Imobil+garaj str Olari nr. 23 sector 2 Bucureşti      
      151,70
    -"-  
    689.
  Imobil str Orlando nr.10 sector 1 Bucureşti           
    2.165,00
    -"-  
    690.
  Imobil+garaje str Orlando nr. 8 sector 1 Bucureşti    
    1.872,00
    -"-  
    691.
  Imobil+garaj str Orlando nr. 9 sector 1 Bucureşti     
      671,00
    -"-  
    692.
  Imobil str Pangratti nr. 18 sector 1 Bucureşti        
      349,00
    -"-  
    693.
  Imobil str Pangratti nr. 2 sector 1 Bucureşti         
      605,00
    -"-  
    694.

  Imobil+garaj str Paris nr. 19 - 19 BIS sector 1       
Bucureşti                                             
  
    642,00
  
  -"-  
    695.
  Imobil str Paris nr. 35, corp A,B,C sector 1 Bucureşti
      524,00
    -"-  
    696.
  Imobil+garaj str Paris nr. 37 sector 1 Bucureşti      
      564,00
    -"-  
    697.

  Imobil (fără ap. 4, 10) str Paris nr. 45 A sector 1   
Bucureşti                                             
  
    450,57
  
  -"-  
    698.
  Imobil str Paris nr. 47 sector 1 Bucureşti            
    1.066,00
    -"-  
    699.
  Imobil+garaj str Paris nr. 55 sector 1 Bucureşti      
      635,49
    -"-  
    700.
  Imobil+garaj str Paris nr. 65 A sector 1 Bucureşti    
    1.094,00
    -"-  
    701.
  Imobil str Piaţa Cantacuzino nr. 1 sector 2 Bucureşti 
      933,00
    -"-  
    702.
  Imobil str Pitar Mos nr. 10 sector 1 Bucureşti        
      392,00
    -"-  
    703.

  Imobil str Pitar Mos nr. 12, corp A+B+C sector 1      
Bucureşti                                             
  
  1.124,00
  
  -"-  
    704.
  Imobil+garaj str Plantelor nr. 37 sector 2 Bucureşti  
      800,00
    -"-  
    705.
  Imobil str Polona nr. 1-5 sector 1 Bucureşti          
    1.263,70
    -"-  
    706.
  Imobil str Polona nr. 17 sector 1 Bucureşti           
      345,00
    -"-  
    707.
  Imobil str Polona nr. 2 sector 1 Bucureşti            
      938,50
    -"-  
    708.
  Imobil str Polona nr. 35 sector 1 Bucureşti           
    1.480,00
    -"-  
    709.
  Imobil str Polona nr. 4 sector 1 Bucureşti            
    2.077,00
    -"-  
    710.
  Imobil+garaj str Polona nr. 8 sector 1 Bucureşti      
    1.772,00
    -"-  
    711.
  Imobil str Polona nr. 9 sector 1 Bucureşti            
      911,30
    -"-  
    712.
  Imobil str Praga nr. 11 sector 1 Bucureşti            
      580,00
    -"-  
    713.

  Imobil+garaj str Praporgescu D. nr. 33 sector 2       
Bucureşti                                             
  
    445,00
  
  -"-  
    714.

  Apartament str Prezan C. nr. 2 A. ap. 1 sector 1      
Bucureşti                                             
  
  1.784,45
  
  -"-  
    715.
  Imobil+garaj str Primaverii nr. 28 sector 1 Bucureşti 
      752,40
    -"-  
    716.
  Imobil str Primaverii nr. 48 sector 1 Bucureşti       
    1.043,44
    -"-  
    717.
  Teren str Privighetorilor 1 bis sector 1 Bucureşti    
  151.000,00
    -"-  
    718.

  Apartament str Quinet Edgar nr. 10 ap. 1 sector 1     
Bucureşti                                             
  
     14,21
  
  -"-  
    719.

  Apartament str Quinet Edgar nr. 10 ap. 2 sector 1     
Bucureşti                                             
  
      7,33
  
  -"-  
    720.

  Apartament str Quinet Edgar nr. 10 ap. 3 sector 1     
Bucureşti                                             
  
      7,49
  
  -"-  
    721.

  Apartament str Quinet Edgar nr. 10 ap. 4 sector 1     
Bucureşti                                             
  
     14,79
  
  -"-  
    722.

  Apartament str Quinet Edgar nr. 10 ap. 5 sector 1     
Bucureşti                                             
  
      7,46
  
  -"-  
    723.

  Apartament str Quinet Edgar nr. 10 ap. 6 sector 1     
Bucureşti                                             
  
      7,60
  
  -"-  
    724.

  Apartament str Quinet Edgar nr. 10 ap. 7 sector 1     
Bucureşti                                             
  
     17,92
  
  -"-  
    725.

  Apartament str Quinet Edgar nr. 10 ap. 8 sector 1     
Bucureşti                                             
  
     14,79
  
  -"-  
    726.

  Apartament str Quinet Edgar nr. 10 ap. 9 sector 1     
Bucureşti                                             
  
      7,46
  
  -"-  
    727.

  Apartament str Quinet Edgar nr. 10 ap. 10 sector 1    
Bucureşti                                             
  
      7,60
  
  -"-  
    728.

  Apartament str Quinet Edgar nr. 10 ap. 11 sector 1    
Bucureşti                                             
  
     17,92
  
  -"-  
    729.

  Apartament str Quinet Edgar nr. 10 ap. 13 sector 1    
Bucureşti                                             
  
      7,46
  
  -"-  
    730.

  Apartament str Quinet Edgar nr. 10 ap. 17 sector 1    
Bucureşti                                             
  
      7,46
  
  -"-  
    731.

  Apartament str Quinet Edgar nr. 10 ap. 18 sector 1    
Bucureşti                                             
  
      7,60
  
  -"-  
    732.

  Apartament str Quinet Edgar nr. 10 ap. 21 sector 1    
Bucureşti                                             
  
      7,46
  
  -"-  
    733.

  Apartament str Quinet Edgar nr. 10 ap. 25 sector 1    
Bucureşti                                             
  
      7,61
  
  -"-  
    734.

  Apartament str Quinet Edgar nr. 10 ap. 32 sector 1    
Bucureşti                                             
  
      6,91
  
  -"-  
    735.
  Imobil str Rabat nr. 18 sector 1 Bucureşti            
      425,00
    -"-  
    736.
  Imobil str Rabat nr. 19 sector 1 Bucureşti            
      712,00
    -"-  
    737.
  Imobil+garaj str Rabat nr. 21 sector 1 Bucureşti      
      787,00
    -"-  
    738.

  Apartament str Racota N. nr. 12 - 14 ap. 2 sector 1   
Bucureşti                                             
  
     51,55
  
  -"-  
    739.

  Apartament str Racota N. nr. 12 - 14 ap. 3 sector 1   
Bucureşti                                             
  
     41,95
  
  -"-  
    740.

  Apartament str Racota N. nr. 12 - 14 ap. 4 sector 1   
Bucureşti                                             
  
     53,33
  
  -"-  
    741.

  Apartament str Racota N. nr. 12-14 ap. 5 sector 1     
Bucureşti                                             
  
     45,36
  
  -"-  
    742.

  Apartament str Racota N. nr. 12-14 ap. 7 sector 1     
Bucureşti                                             
  
     52,54
  
  -"-  
    743.

  Apartament str Racota N. nr. 12-14 ap. 8 sector 1     
Bucureşti                                             
  
     44,77
  
  -"-  
    744.

  Apartament str Racota N. nr. 12-14 ap. 9 sector 1     
Bucureşti                                             
  
     41,04
  
  -"-  
    745.

  Apartament str Racota N. nr. 12-14 ap. 10 sector 1    
Bucureşti                                             
  
     56,31
  
  -"-  
    746.

  Apartament str Racota N. nr. 12-14 ap. 11 sector 1    
Bucureşti                                             
  
     46,10
  
  -"-  
    747.

  Apartament str Racota N. nr. 12-14 ap. 12 sector 1    
Bucureşti                                             
  
     41,30
  
  -"-  
    748.

  Apartament str Racota N. nr. 12-14 ap. 13 sector 1    
Bucureşti                                             
  
     52,64
  
  -"-  
    749.

  Apartament str Racota N. nr. 12-14 ap. 14 sector 1    
Bucureşti                                             
  
     49,70
  
  -"-  
    750.

  Apartament str Racota N. nr. 12-14 ap. 15 sector 1    
Bucureşti                                             
  
     41,20
  
  -"-  
    751.

  Apartament str Racota N. nr. 12-14 ap. 16 sector 1    
Bucureşti                                             
  
     52,56
  
  -"-  
    752.

  Apartament str Racota N. nr. 12-14 ap. 17 sector 1    
Bucureşti                                             
  
     44,61
  
  -"-  
    753.

  Apartament str Racota N. nr. 12-14 ap. 18 sector 1    
Bucureşti                                             
  
     41,22
  
  -"-  
    754.

  Apartament str Racota N. nr. 12-14 ap. 19 sector 1    
Bucureşti                                             
  
     53,95
  
  -"-  
    755.

  Apartament str Racota N. nr. 12-14 ap. 20 sector 1    
Bucureşti                                             
  
     44,90
  
  -"-  
    756.

  Apartament str Racota N. nr. 12-14 ap. 21 sector 1    
Bucureşti                                             
  
     41,20
  
  -"-  
    757.

  Apartament str Racota N. nr. 12-14 ap. 22 sector 1    
Bucureşti                                             
  
     51,27
  
  -"-  
    758.

  Apartament str Racota N. nr. 12-14 ap. 23 sector 1    
Bucureşti                                             
  
     43,48
  
  -"-  
    759.

  Apartament str Racota N. nr. 12-14 ap. 24 sector 1    
Bucureşti                                             
  
     51,32
  
  -"-  
    760.

  Apartament str Racota N. nr. 12-14 ap. 25 sector 1    
Bucureşti                                             
  
     45,35
  
  -"-  
    761.

  Apartament str Racota N. nr. 16-18 ap. 1 sector 1     
Bucureşti                                             
  
     26,09
  
  -"-  
    762.

  Apartament str Racota N. nr. 16-18 ap. 2 sector 1     
Bucureşti                                             
  
     16,62
  
  -"-  
    763.

  Apartament str Racota N. nr. 16-18 ap. 3 sector 1     
Bucureşti                                             
  
     25,96
  
  -"-  
    764.

  Apartament str Racota N. nr. 16-18 ap. 4 sector 1     
Bucureşti                                             
  
     21,31
  
  -"-  
    765.

  Apartament str Racota N. nr. 16-18 ap. 5 sector 1     
Bucureşti                                             
  
     23,86
  
  -"-  
    766.

  Apartament str Racota N. nr. 16-18 ap. 6 sector 1     
Bucureşti                                             
  
     21,36
  
  -"-  
    767.

  Apartament str Racota N. nr. 16-18 ap. 7 sector 1     
Bucureşti                                             
  
     27,61
  
  -"-  
    768.

  Apartament str Racota N. nr. 16-18 ap. 8 sector 1     
Bucureşti                                             
  
     21,45
  
  -"-  
    769.

  Apartament str Racota N. nr. 16-18 ap. 9 sector 1     
Bucureşti                                             
  
     28,10
  
  -"-  
    770.

  Apartament str Racota N. nr. 16-18 ap. 11 sector 1    
Bucureşti                                             
  
     27,33
  
  -"-  
    771.

  Apartament str Racota N. nr. 16-18 ap. 12 sector 1    
Bucureşti                                             
  
     20,92
  
  -"-  
    772.

  Apartament str Racota N. nr. 16-18 ap. 13 sector 1    
Bucureşti                                             
  
     25,18
  
  -"-  
    773.

  Apartament str Racota N. nr. 16-18 ap. 14 sector 1    
Bucureşti                                             
  
     22,21
  
  -"-  
    774.

  Apartament str Racota N. nr. 16-18 ap. 15 sector 1    
Bucureşti                                             
  
     27,21
  
  -"-  
    775.

  Apartament str Racota N. nr. 16-18 ap. 16 sector 1    
Bucureşti                                             
  
     22,11
  
  -"-  
    776.
  Imobil+garaj str Română nr. 2 sector 1 Bucureşti      
      272,00
    -"-  
    777.

  Imobil+garaj str Româno Alexandru nr. 19 sector 2     
Bucureşti                                             
  
    573,00
  
  -"-  
    778.
  Imobil+garaj str Rosetti C.A. nr.33 sector 2 Bucureşti
    1.785,85
    -"-  
    779.
  Imobil str Rosetti C.A. nr. 35 sector 2 Bucureşti     
    1.967,00
    -"-  
    780.
  Imobil str Rosetti M. nr. 8A sector 2 Bucureşti       
      234,70
    -"-  
    781.

  Imobil+garaj str Russo Alecu nr.13-19 sector 2        
Bucureşti                                             
  
 1. 808,50
  
  -"-  
    782.
  Imobil+garaj str Sf. Ştefan nr. 3 sector 2 Bucureşti  
      587,00
    -"-  
    783.
  Imobil+garaj str Silvestru nr. 4 sector 2 Bucureşti   
      215,00
    -"-  
    784.
  Imobil+garaj str Sofia nr. 11 sector 1 Bucureşti      
      613,00
    -"-  
    785.
  Imobil+garaj str Sontu Gh. Nr. 11 sector 1 Bucureşti  
    2.940,00
    -"-  
    786.
  Imobil+garaj str Starostescu nr. 3 sector 1 Bucureşti 
      541,00
    -"-  
    787.
  Imobil+garaj str Starostescu nr. 6 sector 1 Bucureşti 
    1.343,00
    -"-  
    788.

  Apartament str Tineretului nr. 15, bl. A4, ap.22      
sector 4 Bucureşti                                    
  
      7,39
  
  -"-  
    789.

  Apartament str Tineretului nr. 15, bl. A4, ap.23      
sector 4 Bucureşti                                    
  
      7,37
  
  -"-  
    790.
  Imobil str Tirana nr. 1 sector 1 Bucureşti            
      775,00
    -"-  
    791.
  Imobil+garaj str Tokio nr. 11 sector 1 Bucureşti      
      215,00
    -"-  
    792.

  Apartament str Trestiana nr.3, bl.8B, ap.59 sector 4  
Bucureşti                                             
  
      8,63
  
  -"-  
    793.

  Apartament str Trestiana nr.3, bl.8B, ap.64 sector 4  
Bucureşti                                             
  
      8,96
  
  -"-  
    794.
  Imobil str Tuberozelor nr. 6 sector 1 Bucureşti       
      540,00
    -"-  
    795.

  Apartament str Turda nr. 116, bl. 36, ap. 25 sector 1 
Bucureşti                                             
  
      9,21
  
  -"-  
    796.

  Apartament str Turda nr. 116, bl. 36, ap.28  sector 1 
Bucureşti                                             
  
      8,92
  
  -"-  
    797.

  Apartament str Turda nr. 120, bl. 38, ap. 3 sector 1  
Bucureşti                                             
  
     10,60
  
  -"-  
    798.

  Apartament str Turda nr. 120, bl. 38, ap. 36 sector 1 
Bucureşti                                             
  
      9,10
  
  -"-  
    799.
  Imobil+garaj str Uruguay nr. 14 sector 1 Bucureşti    
      917,95
    -"-  
    800.
  Imobil+garaj str Viitorului nr. 14 sector 2 Bucureşti 
      313,47
    -"-  
    801.
  Imobil+garaj str Visarion nr.9 A sector 1 Bucureşti   
      104,40
    -"-  
    802.

  Apartament str Vlaicu Aurel nr. 147, ap. 4 sector 2   
Bucureşti                                             
  
      9,16
  
  -"-  
    803.

  Apartament str Vlaicu Aurel nr. 147, ap. 9 sector 2   
Bucureşti                                             
  
      8,23
  
  -"-  
    804.

  Apartament str Vlaicu Aurel nr. 147, ap. 13 sector 2  
Bucureşti                                             
  
      8,23
  
  -"-  
    805.

  Apartament str Vlaicu Aurel nr. 147, ap. 14 sector 2  
Bucureşti                                             
  
      6,48
  
  -"-  
    806.

  Apartament str Vlaicu Aurel nr. 147, ap. 18 sector 2  
Bucureşti                                             
  
      6,48
  
  -"-  
    807.

  Apartament str Vlaicu Aurel nr. 147, ap. 19 sector 2  
Bucureşti                                             
  
      7,01
  
  -"-  
    808.

  Apartament str Vlaicu Aurel nr. 147, ap. 20 sector 2  
Bucureşti                                             
  
      6,21
  
  -"-  
    809.

  Apartament str Vlaicu Aurel nr. 147, ap. 22 sector 2  
Bucureşti                                             
  
      6,48
  
  -"-  
    810.

  Apartament str Vlaicu Aurel nr. 147, ap. 25 sector 2  
Bucureşti                                             
  
      8,23
  
  -"-  
    811.

  Apartament str Vlaicu Aurel nr. 147, ap. 26 sector 2  
Bucureşti                                             
  
      6,48
  
  -"-  
    812.

  Apartament str Vlaicu Aurel nr. 147, ap. 27 sector 2  
Bucureşti                                             
  
      7,01
  
  -"-  
    813.

  Apartament str Vlaicu Aurel nr. 147, ap. 31 sector 2  
Bucureşti                                             
  
      7,01
  
  -"-  
    814.

  Apartament str Vlaicu Aurel nr. 147, ap. 35 sector 2  
Bucureşti                                             
  
      7,01
  
  -"-  
    815.

  Apartament str Vlaicu Aurel nr. 147, ap. 47 sector 2  
Bucureşti                                             
  
      6,23
  
  -"-  
    816.

  Apartament str Vlaicu Aurel nr. 147, ap. 53 sector 2  
Bucureşti                                             
  
      8,23
  
  -"-  
    817.

  Apartament str Vlaicu Aurel nr. 147, ap. 54 sector 2  
Bucureşti                                             
  
      6,63
  
  -"-  
    818.

  Apartament str Vlaicu Aurel nr. 147, ap. 55 sector 2  
Bucureşti                                             
  
      6,69
  
  -"-  
    819.

  Apartament str Vlaicu Aurel nr.147, ap. 56 sector 2   
Bucureşti                                             
  
      6,28
  
  -"-  
    820.

  Apartament str Vlaicu Aurel nr. 147, ap. 58 sector 2  
Bucureşti                                             
  
      6,63
  
  -"-  
    821.

  Apartament str Vlaicu Aurel nr. 147, ap. 63 sector 2  
Bucureşti                                             
  
      6,69
  
  -"-  
    822.

  Apartament str Vlaicu Aurel nr. 147, ap. 65 sector 2  
Bucureşti                                             
  
      8,23
  
  -"-  
    823.

  Apartament str Vlaicu Aurel nr. 147, ap. 73 sector 2  
Bucureşti                                             
  
      8,23
  
  -"-  
    824.

  Apartament str Vlaicu Aurel nr. 147, ap. 77 sector 2  
Bucureşti                                             
  
      8,23
  
  -"-  
    825.

  Apartament str Vlaicu Aurel nr. 147, ap. 81 sector 2  
Bucureşti                                             
  
      8,23
  
  -"-  
    826.
  Imobil+garaj str Washington nr. 14A sector 1 Bucureşti
      358,00
    -"-  
    827.
  Imobil str Xenopol Alex. Nr. 15 sector 1 Bucureşti    
      262,00
    -"-  
    828.
  Imobil str Zamfirescu D. nr. 7 sector 1 Bucureşti     
      356,80
    -"-  
    829.
  Imobil str Zborului nr. 10 sector 3 Bucureşti         
      615,00
    -"-  
    830.

  Imobil cu teren aferent din Bucureşti, str. Cehov     
nr. 8, sector 1                                       
    2.430,00

  H.G.nr.
567/93 
    831.

  Imobil cu terenul aferent din Bucureşti, str. dr.     
Lister nr. 57, sector 5                               
      436,96

  H.G.nr.
 567/93
    832.

  Teren str. Bitolia, nr. 21, corp A, parter, ap. 1,    
sector 1                                              
      149,44

  H.G.nr.
 39/96 
    833.

  Teren str. Dr. Constantin Severeanu, nr.36, ap. 1,    
sector 5                                              
      175,60

  H.G.nr.
 39/96 
    834.

  Teren str. Muzeul Zambaccian, nr. 14, et. 1, ap. 2,   
sector 1                                              
       34,11

  H.G.nr.
 39/96 
                       SUCURSALA POLIGRAFICA " BUCUREŞTII NOI"                      
     1. 
                              2.                        
      3.    
     4.  
    835.



  Imobil birouri şi tipografie cu terenul aferent din   
Str. Hrisovului nr. 18 A, sector 1, Bucureşti compus  
din: corp vechi                                       
corp nou (investiţie neterminată)                     
  
 18.146,00


  
H.G.nr.
567/93 

                    SUCURSALA DE TRANSPORT "BUCUREŞTII  NOI"                      
    836.
















  SEDIUL CENTRAL din B-dul Bucureştii Noi nr.40,        
sector 1, Bucureşti, compus din:                      
- clădire principala administraţie                    
- grup de imobile, hala de parcare, ateliere, hale de 
  reparaţii, depozite, staţii PECO, rezervor incendiu,
  cantina, cabinet medical, laborator psihologic,     
  spaţii administrative, secţii de fabricaţie, secţii 
  de reparaţii, spaţii de parcare, cai de acces, cu   
  terenul aferent desfăşurării următoarelor activităţi
  autobaza transport internaţional de mărfuri, cu     
  service VOLVO, camioane şi service FREUHAUF,        
  transport intern de mărfuri; autobaza transport     
  persoane, autocare, microbuze, turisme şi           
  autoutilitare;                                      
  secţia de reparaţii auto cu: reparaţii camioane,    
  reparaţii turisme, dezmembrari, fabricaţie, confecti
  metalice, P. A. F. G., acoperiri galvanice.         
   91.102,09
















  H.G.nr.
 567/93















    837.



  PARCARE PAJURA, str. Pecetei nr. 4, sector 1,         
Bucureşti                                             
Spaţiul de conservare pentru parcul retras din        
circulaţie al Autobazei transport intern de mărfuri   
    5.418,00



  H.G.nr.
567/93 


    838.



  AUTOSERVICE S.T.B.N. (VOLVO) din Bd. Aviatorilor      
nr.14, sector 1, Bucureşti pentru reparat autoturisme,
şcoala de soferi, inspecţii tehnice periodice,        
transport persoane, vânzări piese şi autoturisme.     
    2.336,90



    -"-  



                      SUCURSALA AGROINDUSTRIALA BANEASA                           
    839.


  Sediu central din Bucureşti, Sos. Bucureşti-Ploiesti  
nr. 107, sector 1, spaţii producţie, depozitare, sere,
rasadnite, cu terenul aferent                         
  210.025,00


  H.G.nr.
567/93 

    840.


  Complex agrozootehnic Vlasia - clădiri, spaţii de     
producţie - depozitare, teren arabil din comuna Snagov
jud. Ilfov                                            
  4.598.020,
        00

  H.G. nr
 567/93

    841.


  Ferma Tunari - clădiri, spaţii producţie depozitare,  
teren arabil din Comuna Voluntari, sos. Pipera-Tunari 
nr.75, jud. Ilfov                                     
  721.485,00


  H.G.nr.
567/93 

    842.











  Complex Buftea situat în oraşul Buftea, str. Stirbei  
Voda nr. 36, jud. Ilfov, compus din:                  
- Palatul Stirbei                                     
- Capela Stirbei                                      
- Vila Stirbei                                        
- Parc, lac, cu terenul aferent                       
- Clădire administraţie                               
- Clădire poarta                                      
- Construcţii speciale                                
- Sera, ateliere, magazii anexa                       
- Teren clădiri fosta fabrica de conserve Stirbei     
  (Frigotehnica)                                      
  252.048,00








 36,069,00
 10.495,00

  H.G.nr.
567/93 







H.G.nr 
639/95 

    843.

  Spaţiu comercial situat în str.Campineanu nr.27,      
bloc. 7, Sector 1, Bucureşti                          
      -     

  H.G.nr.
567/93 
                     SUCURSALA AGROINDUSTRIALA MAGURELE                           
    844.


  Imobil pentru contractari - negocieri cu terenul      
aferent din Bucureşti, Sos. Bucureşti-Magurele nr.92, 
sector 5                                              
    3.265,00


  H.G.nr.
567/93 

    845.













  Complex Magurele, cu terenul aferent, compus din:     
- sediul administrativ (birouri)                      
- ferma pentru creşterea şi ingrasarea porcilor       
- fabrica de nutreturi combinate                      
abator                                                
filtru sanitar                                        
depozite                                              
laborator                                             
centrala termica                                      
atelier mecanic                                       
statie de epurare                                     
statie pompe                                          
2 blocuri de locuinţe P+4 (20 apart)                  
din comuna Magurele, str. Atomistilor nr.1, jud. Ilfov
  235.739,00













    -"-  













    846.

  Ferma Malu Roşu pentru creşterea animalelor de blana  
cu terenul aferent din Comuna Gruiu, jud. Ilfov       
  170.314,71

    -"-  

    847.


  Calea Victoriei nr. 216 (spaţiu producţie în suprafaţa
construită de 421,49 mp.)                             

      -     


   D.T.  
Nr.84 s
 281/00
                    SUCURSALA AGROINDUSTRIALA PIPERA                              
    848.


  Imobil - sediul administrativ cu anexe, sere, hale    
sortare, depozite, ateliere şi terenul aferent din    
Sos. Câmpul Pipera nr.1A, sector 1, Bucureşti         
  624.902,10


  H.G.nr.
639/95 

    849.


  Bloc locuinţe 6G în zona Aviaţiei cu terenul aferent  
din Str. av. Alex. Serbanescu nr. 4-6, sector 1,      
Bucureşti                                             
      714,80


    -"-  


    850.

  Teren în zona Colentina, str. Nicolae Zamfir nr.1,    
sector 2, Bucureşti                                   
   16.887,10

    -"-  

    851.


  Spaţiu comercial- 48 mp- imobil din P-ta Rosetti nr.4,
sector 2 Bucureşti cu cota indiviză de teren          

      -     


     OT  
nr.383/
   01  
    852.

  -Ateliere cu magazii şi terenul aferent din- str.     
Fabrica de Glucoza nr. 6, sector 2, Bucureşti         
    4.857,30

  H.G.nr.
639/95 
                    SUCURSALA "SALA PALATULUI"                                    
    853.





  Spaţii comerciale:                                    
- în Calea Victoriei nr.68-70, sector 1, Bucureşti    
- depozite în blocurile 2, 4 şi 5, situate la parter  
şi subsol, în str. Valeriu Braniste nr.54-56, sector 3
Bucureşti                                             
- imobil str. I. Campineanu nr.27, sector, Bucureşti  
      -     





  H.G.nr.
11/95 s
nr.639/
 95    
repu-  
blicata
            SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE Sl PROTOCOL "TRIUMF"                    
    854.

  Anexa K2 cu terenul aferent din Bd. Mircea Eliade     
nr.2, sector 1, Bucureşti                             
      925,20

  H.G.nr.
567/93 
    855.



  Imobil - sediu, spaţii de producţie şi depozite - cu  
anexe (cabina poarta, centrala frigorifica, atelier   
mecanic, sopron metalic) şi terenul aferent din Aleea 
Alexandru nr. 45, sector 1, Bucureşti                 
    1.843,85



    -"-  



    856.

  Teren cu baraci de depozitare în Aleea Alexandru nr.42
sector 1, Bucureşti                                   
      619,00

    -"-  

    857.

  Imobil Hotel Triumf cu terenul aferent din Sos.       
Kiseleff nr.12, sector 1, Bucureşti                   
   14.987,00

    -"-  

    858.

  Imobil Club Floreasca cu terenul aferent din Bucureşti
Bd. Mircea Eliade nr. 1, sector 1                     
   16.010,60

    -"-  

    859.

  Depozite cu spaţii frigorifice, şi terenul aferent,   
din Str. Maguricea nr. 4, sector 1, Bucureşti         
   2.784,00 

  H.G.nr.
567/93 
    860.

  Imobil cu terenul aferent din str. Aleea Modrogan nr.3
sector 1, Bucureşti                                   
      655,00

    -"-  

    861.

  Sere de flori şi rasaduri cu terenul aferent din str. 
Aleea Modrogan nr. 5, sector 1, Bucureşti             
    4.200,00

    -"-  

    862.

  Sere cu terenul aferent din str. Ţărmului nr. 5,      
sector 1, Bucureşti                                   
   11.793,00

    -"-  

    863.


  Imobil sector service auto din comuna Campineanca, jud
Vrancea                                               

      -     


  H.G.nr.
 567/93
repub. 
    864.

  Vila nr.3 şi teren aferent din comuna Snagov, judeţul 
Ilfov                                                 
    1.577,00

  H.G.nr.
445/95 
    865.

  Vila nr.5 şi teren aferent, com. Snagov, jud.Ilfov    
(cu anexa 1 şi 2)                                     
   12.599,00

  

    866.

  Vila nr. 8 cu terenul aferent din comuna Snagov, jud. 
Ilfov                                                 
    1.824,00

    -"-  

    867.

  Vila nr.12 A şi teren aferent din comuna Snagov,      
judeţul Ilfov                                         
    5.121,00

    -"-  

    868.

  Vilele nr. 12 (B+C) cu terenurile aferente din comuna 
Snagov, judeţul Ilfov                                 
    4.935,00

    -"-  

    869.

  Vila nr.13 cu anexa -spalatorie- şi teren aferent din 
comuna Snagov, judeţul Ilfov                          
    6.333,00

    -"-  

    870.

  Vila nr. 14, anexa şi teren aferent din comuna Snagov 
judeţul Ilfov                                         
   11.443,00

    -"-  

    871.

  Vila nr.16 cu teren aferent din comuna Snagov, judeţul
Ilfov                                                 
    4.344,00

    -"-  

    872.
  Vila nr.17 cu teren aferent, com. Snagov, jud.Ilfov   
    1.358,00
  
    873.

  Teren fosta Vila 19-comuna Snagov, judeţul Ilfov      

     1964,00

  H.G.nr.
 445/95
    874.

  Teren fosta Vila 7-comuna Snagov, judeţul Ilfov       

      133,50

  H.G.nr.
 445/95
    875.

  Teren, anexa Vila 21- comuna Snagov, jud. Ilfov       

     1964,00

  H.G.nr.
445/95 
    876.

  Vila nr.22 cu 2 anexe şi terenul aferent din comuna   
Snagov, judeţul Ilfov                                 
  
 10.735,00
  
  -"-  
    877.








  Complexul "Muntenia" comuna Snagov, jud. Ilfov format 
din:                                                  
- Restaurant "Muntenia" (Vila nr.18) şi bar cu sala de
  jocuri şi magazie, bufet, spalatorie, sera, anexa   
  Vila nr.16 şi anexa Vila nr.17;                     
- Sediu administrativ al sucursalei format din Vila 15
  şi construcţia noua cu anexele (centrala termica,   
  centrala telefonica, magazie, depozite, atelier     
  tâmplărie, cu terenul aferent)                      
   26.289,00








    -"-  








    878.

  Vila nr. 23 -hotel şi restaurant- cu teren aferent din
comuna Snagov, judeţul Ilfov                          
   25.153,40

    -"-  

    879.

  Anexa 1 şi Anexa 2 Ia Vila nr.23 cu teren aferent din 
comuna Snagov, judeţul Ilfov                          
    5.858,00

    -"-  

    880.

  Vila nr. 24 şi teren aferent din comuna Snagov        
judeţul Ilfov                                         
    4.774,00

  H.G.nr.
445/95 
    881.

  Anexa Vila nr.24 A şi teren aferent din comuna Snagov 
judeţul Ilfov                                         
    4.637,00

    -"-  

    882.

  Vila nr. 25 şi teren aferent din comuna Snagov,       
judeţul Ilfov                                         
    1.477,00

    -"-  

    883.

  Vila nr. 27 şi anexa cu teren aferent din comuna      
Snagov, judeţul Ilfov                                 
    4.455,00

    -"-  

    884.

  Vila nr. 28 cu anexa şi teren aferent din comuna      
Snagov, judeţul Ilfov                                 
    3.947,00

    -"-  

    885.

  Vila nr. 30 şi teren aferent din comuna Snagov,       
judeţul Ilfov                                         
  
  6.815,00
  
  -"-  
    886.

  Vila nr. 31 cu anexa şi teren aferent din comuna      
Snagov, judeţul Ilfov                                 
  
 21.212,00
  
  -"-  
    887.

  Vila nr. 32 cu anexa şi teren aferent din comuna      
Snagov, judeţul Ilfov                                 
    5.109,00

    -"-  

    888.

  Vila nr. 33 şi teren aferent din comuna Snagov,       
judeţul Ilfov                                         
    8.802,00

    -"-  

    889.

  Vila nr. 35 şi teren aferent din sat Ghermanesti,     
comuna Snagov, judeţul Ilfov                          
   12.443.00

    -"-  

    890.

  Vila nr. 36 cu anexa şi teren aferent din sat         
Ghermanesti, comuna Snagov, judeţul Ilfov             
    5.346,00

    -"-  

    891.

  Vila nr. 38 cu anexa şi teren aferent din sat         
Ghermanesti, comuna Snagov, judeţul Ilfov             
    8.566,00

    -"-  

    892.

  Vila nr. 39 şi teren aferent din sat Ghermanesti,     
comuna Snagov, judeţul Ilfov                          
    2.490,00

    -"-  

    893.

  Vila nr. 42 şi teren aferent din comuna Snagov,       
judeţul Ilfov                                         
    2.500,00

    -"-  

    894.

  Teren aferent Vilei nr. 44 din comuna Snagov, judeţul 
Ilfov                                                 
      206,00

    -"-  

    895.

  Vila nr. 45 cu anexa şi terenul aferent din comuna    
Snagov, judeţul Ilfov                                 
    3.872,00

    -"-  

    896.

  Anexele nr. 49 şi nr.50 cu terenul aferent din comuna 
Snagov, judeţul Ilfov                                 
      431,00

    -"-  

    897.

  Anexele nr. 51, nr. 52, nr. 53 şi nr. 54 cu terenul   
aferent din comuna Snagov, judeţul Ilfov              
    2.016,00

    -"-  

    898.

  Vila nr. 55 şi teren aferent din comuna Snagov,       
judeţul Ilfov                                         
    1.436,00

  H.G,nr.
 445/95
    899.

  Vila nr. 56 şi teren aferent din comuna Snagov,       
judeţul Ilfov                                         
      605,00

    -"-  

    900.

  Vila nr. 57 şi teren aferent din comuna Snagov,       
judeţul Ilfov                                         
  
  1.028,00
  
  -"-  
    901.

  Vila nr. 58 şi teren aferent din comuna Snagov,       
judeţul Ilfov                                         
  
  1.819,00
  
  -"-  
    902.

  Vila nr. 59 şi teren aferent din comuna Snagov,       
judeţul Ilfov                                         
  
  1.027,00
  
  -"-  
    903.

  Teren aferent vilei nr. 60 din comuna Snagov, judeţul 
Ilfov                                                 
  
     50,00
  
  -"-  
    904.

  Vila nr. 61 şi teren aferent din comuna Snagov,       
judeţul Ilfov                                         
  
  1.936,00
  
  -"-  
    905.

  Vila nr. 62 şi teren aferent din comuna Snagov,       
judeţul Ilfov                                         
  
    822,00
  
  -"-  
    906.
  Anexa vila nr. 63 şi teren                            
      211,00
    -"-  
    907.

  Baraci nr. 64, nr. 65 şi nr. 66 cu terenul aferent din
comuna Snagov, judeţul Ilfov                          
  
  6.348,00
  

    908.

  Vilele nr. 67A şi nr. 67B cu teren aferent din comuna 
Snagov, judeţul Ilfov                                 
    5.580,00

  H.G.nr.
445/95 
    909.

  Vila nr. 68 cu anexa şi teren aferent din comuna      
Snagov, judeţul Ilfov                                 
  
  7.977,00
  
  -"-  
    910.

  Vila nr. 71 cu anexa şi teren aferent din comuna      
Snagov, judeţul Ilfov                                 
    4.602,00

    -"-  

    911.

  Vila nr. 73 şi teren aferent din sat Ghermanesti,     
comuna Snagov, jud. Ilfov                             
    2.139,00

    -"-  

    912.

  Baraci nr. 74, 75 din sat Ghermanesti, com. Snagov,   
judeţul Ilfov                                         
  

  
  -"-  
    913.

  Vila nr. 76 şi teren aferent din sat Ghermanesti,     
comuna Snagov, judeţul Ilfov                          
    4.357,00

  H.G.nr.
445/95 
    914.

  Baraca nr.77 şi teren aferent din sat Ghermanesti,    
comuna Snagov, judeţul Ilfov                          
    2.440,00

    -"-  

    915.

  Vila nr. 80 şi teren aferent din sat Ghermanesti,     
comuna Snagov, judeţul Ilfov                          
    4.860,00

    -"-  

    916.

  Teren vila nr. 82 din sat Ghermanesti, comuna Snagov, 
judeţul Ilfov                                         
      119,10

    -"-  

    917.

  Vila nr. 84 cu anexa şi teren aferent din sat         
Ghermanesti, comuna Snagov, judeţul Ilfov             
  
  3.874,00
  
  -"-  
    918.

  Vila nr. 86 şi teren aferent din sat Ghermanesti,     
comuna Snagov jud. Ilfov                              
    7.986,00

    -"-  

    919.

  Vila nr. 90 cu anexa şi teren aferent din satul       
Silistea Snagovului, comuna Gruiu, judeţul Ilfov      
    6.320,00

    -"-  

    920.

  Vila nr. 91 şi teren aferent din satul Snagov, comuna 
Snagov, judeţul Ilfov                                 
  
    750,00
  
  -"-  
    921.

  Teren, fosta vila nr. 85 din com.Ghermanesti, jud.    
Ilfov                                                 
  
    561,00
  
  -"-  
                     ACTIVITATEA PROPRIE A REGIEI                                 
    922.

  Imobil-sediu central - cu anexe şi terenul aferent din
str. Moliere nr. 2-4, sector 1, Bucureşti             
    8.020,00

  H.G.nr.
 567/93
         
				 + 
			  Anexa 5                                            LISTA             cuprinzând bunurile imobile proprietate a Regiei Autonome                 "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"    Nr.            DENUMIREA IMOBILULUI ŞI ADRESA                         TEREN   
crt.                                                                   -mp.-  
     1. 
                         2.                                  
          3.   
                               R.A.-A.P.P.S.                                      
     1. 
  Teren intravilan la Vila 23 Snagov, jud. Ilfov             
       4.805,60
                             SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA                       
                       ŞI ÎNTREŢINEREA FONDULUI IMOBILIAR                     
     2. 
  Bd. Unirii nr.68, bl.K2, scara2, sectorul 3, Bucureşti     
         248,00
     3. 
  Str. C-ţin Prezan nr.4, et. 2, ap.3, sector 1, Bucureşti   
        1202,91
     4. 
  Bd. Tineretului nr. 15, bl.A4, et. 1, ap. 7, sector 4      
           7,38
     5. 
  Str. Turda nr. 120, bl.38, sc. A, et.5, ap.21, sector 1    
           8,97
     6. 
  Str. Paris nr.32, et.1, ap.2, sector 1, Bucureşti          
         270,91
                   SUCURSALA AGROINDUSTRIALA MAGURELE                             
     7. 
  Teren comuna Magurele, str. Atomistilor nr. 1, jud. Ilfov  
      26.169,00
                SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ŞI PROTOCOL                         
                               SUCEAVA                                        
     8. 

  Spaţiu comercial în suprafaţa de 75 mp, strada N.Balcescu  
nr. 4, localitatea Suceava, jud. Suceava.                  
  
        87,62
    -------------   

Preluat: 2026-09-24T10:18:23.306173+00:00 · SHA256: 0290da5858d0af64e6592c0825449217a943612145636c78762a4adfe1ef7501