Legislație națională
ACORD · 0 · 2001
ACORD din 18 decembrie 2001 între Guvernul României şi Guvernul Republicii Lituania privind protecţia informaţiilor militare secrete schimbate
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Parlamentul · ID sursă 37051
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
ACORD din 18 decembrie 2001 între Guvernul României şi Guvernul Republicii Lituania privind protecţia informaţiilor militare secrete schimbate EMITENT PARLAMENTUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 4 iulie 2002 Guvernul României şi Guvernul Republicii Lituania, denumite în continuare părţi contractante, recunoscând rolul important al cooperării între cele doua state pentru întărirea păcii şi securităţii internaţionale, dezvoltand o cooperare bazată pe interes reciproc şi încredere, realizand ca aceasta cooperare poate impune schimbul de informaţii militare secrete, dorind să asigure protecţia unor astfel de informaţii militare secrete, au convenit asupra următoarelor: + Articolul 1 Dispoziţii generale 1. Părţile contractante îşi vor îndeplini obligaţiile stipulate în prezentul acord, potrivit prevederilor acestuia, bazându-se pe principiile egalităţii şi avantajului reciproc. 2. Părţile contractante vor aplica prevederile prezentului acord, cu respectarea legislaţiei statelor lor. Autorităţile naţionale competente vor lua deciziile referitoare la schimbul informaţiilor militare secrete între părţile contractante. 3. Fiecare parte contractantă va comunică cu promptitudine celeilalte părţi contractante orice schimbare a legislaţiei statului care ar afecta protecţia informaţiilor militare secrete ce fac obiectul prezentului acord. + Articolul 2 Obiectul Obiectul prezentului acord îl constituie protecţia informaţiilor militare secrete, generate sau furnizate, direct sau indirect, de către o parte contractantă celeilalte părţi contractante. + Articolul 3 Definiţii Pentru scopul acestui acord: a) prin termenul informaţii militare secrete se înţelege informaţii militare şi/sau materiale generate de şi/sau pentru scopuri militare, care necesita protecţie împotriva divulgării neautorizate şi care au fost astfel desemnate în clasificarea pe linie de securitate; ... b) prin termenul material se înţelege documente, precum şi orice tip de aparat, echipament sau armament, fabricat ori în curs de fabricaţie; ... c) prin termenul document se înţelege orice informaţii înregistrate, indiferent de caracteristicile sau de forma lor fizica, incluzând, fără restrictii, date scrise sau tipărite, cartele procesate pe computer şi benzi magnetice, harti, planuri, fotografii, desene, grafice, gravuri, schite, note şi documente de serviciu, indigouri şi benzi dactilografice sau reproduceri prin orice mijloace ori procedee, înregistrări sub orice formă, video, optice, electronice, magnetice, voce sau sunet, precum şi echipamente portabile de procesare automată a datelor, cu posibilităţi de stocare interne sau externe; ... d) prin termenul parte contractantă primitoare se înţelege acea parte contractantă care primeşte informaţii militare secrete de la cealaltă parte contractantă, direct sau indirect; ... e) prin termenul parte contractantă furnizoare se înţelege acea parte contractantă care transmite informaţii militare secrete celeilalte părţi contractante, direct sau indirect; ... f) prin termenul autoritate competentă de securitate (ACS)/autoritate desemnată de securitate (ADS) se înţelege autoritatea responsabilă în domeniul siguranţei apărării din fiecare stat; ... g) prin termenul vizitatori se înţelege cetăţeni care sunt reprezentanţi ai uneia dintre părţile contractante şi care solicită accesul la informaţii militare secrete potrivit prezentului acord; ... h) prin termenul contractant se înţelege o persoană fizica şi/sau juridică având capacitatea legală sa încheie contracte; ... i) prin termenul autorizaţie de securitate a personalului se înţelege un document oficial emis de ACS/ADS a părţilor contractante în scopul de a permite accesul la informaţii militare secrete. ... + Articolul 4 Clasificarea de securitate şi echivalenta Nivelurile de clasificare a informaţiilor pe linie de securitate şi echivalentele lor pentru părţile contractante sunt: România Echivalenţa în limba engleză Republica Lituania STRICT SECRET DE IMPORTANŢĂ DEOSEBITĂ TOP SECRET VISISKAI SLAPTAI STRICT SECRET SECRET SLAPTAI SECRET CONFIDENTIAL KONFIDENCIALIAI SECRET DE SERVICIU RESTRICTED RIBOTO NAUDOJIMO + Articolul 5 Autorităţi competente de securitate şi puncte de contact 1. Autorităţile responsabile pentru aplicarea prezentului acord sunt următoarele: - pentru România: autoritatea desemnată de securitate Direcţia Generală de Informaţii a Apărării, Bucureşti; - pentru Republica Lituania: autoritatea competentă de securitate - Ministerul Apărării Naţionale, Vilnius. 2. Punctele de contact pentru prezentul acord sunt: - pentru România: atasatul apărării, militar, aero şi naval, Ambasada României, Vilnius; - pentru Republica Lituania: Ministerul Apărării Naţionale, Vilnius. + Articolul 6 Accesul la informaţiile militare secrete Nici o persoană nu va avea dreptul de acces la informaţiile militare secrete care fac obiectul prezentului acord, doar în virtutea gradului sau funcţiei. Accesul la aceste informaţii va fi permis în conformitate cu legislaţia statelor părţilor contractante şi cu măsurile convenite de părţile contractante potrivit prevederilor prezentului acord. Partea contractantă primitoare va respecta următoarele obligaţii: a) nu va furniza informaţii militare secrete unui terţ, fără acordul prealabil scris al părţii contractante furnizoare; ... b) va acorda informaţiilor militare secrete un nivel naţional de clasificare echivalent celui stipulat la art. 4 şi, în consecinţa, va asigura o protecţie similară cu cea acordată de partea contractantă furnizoare; ... c) nu va folosi informaţiile militare secrete în alt scop decât cel pentru care au fost furnizate, asa cum este prevăzut în documentul oficial de transmitere; ... d) va proteja drepturile de proprietate intelectuală şi secretele comerciale cuprinse în informaţiile militare secrete. ... + Articolul 7 Autorizaţia de securitate a personalului 1. Decizia de a acorda o autorizaţie de securitate a personalului este emisă pentru o persoană care este autorizata să aibă acces la informaţii militare secrete, după terminarea verificărilor necesare pe linie de securitate. 2. Fiecare parte contractantă va întreprinde o investigatie detaliată, în conformitate cu nivelul naţional de clasificare cerut în privinta oricărei persoane căreia i se va permite accesul la informaţiile militare secrete protejate prin prezentul acord. 3. Înainte ca un reprezentant al unei părţi contractante sa furnizeze informaţii militare secrete unui reprezentant al celeilalte părţi contractante, partea contractantă primitoare va transmite părţii contractante furnizoare o asigurare ca toţi reprezentanţii săi au autorizaţie de securitate corespunzătoare nivelului de clasificare a informaţiilor respective, ca accesul solicitat este necesar în scopuri oficiale şi ca informaţiile militare secrete furnizate sunt protejate de către partea contractantă primitoare, conform prevederilor prezentului acord. + Articolul 8 Vizitele 1. Autorizaţia pentru vizitele reprezentanţilor unei părţi contractante în clădirile sau în instituţiile celeilalte părţi contractante, în care se solicita accesul la informaţii militare secrete, se va limita numai la acele vizite ce se desfăşoară pentru scopuri oficiale. 2. Autorizaţia pentru vizitarea clădirilor şi a instituţiilor va fi acordată de către autorităţile competente de securitate/autorităţile desemnate de securitate ale părţilor contractante. Valabilitatea autorizaţiilor pentru vizite nu va depăşi 12 luni. 3. Autoritatea competenţa de securitate/autoritatea desemnată de securitate a fiecărei părţi contractante va informa autoritatea competentă de securitate/autoritatea desemnată de securitate a celeilalte părţi contractante despre persoanele care vor efectua vizita, cu cel puţin 3 săptămâni înainte de vizita propriu-zisa. 4. Partea contractantă gazda va fi răspunzătoare de instruirea specifică a personalului din clădirile sau din instituţiile care urmează să fie vizitate, în funcţie de deciziile referitoare la obiectivul vizitei şi de cel mai înalt nivel al informaţiilor militare secrete care urmează să fie furnizate reprezentanţilor părţii contractante care efectuează vizita. 5. Solicitarile pentru vizite ale reprezentanţilor părţilor contractante se vor face prin intermediul punctelor de contact menţionate la art. 5 şi vor conţine următoarele date: a) numele vizitatorului propus, data şi locul naşterii, naţionalitatea şi numărul pasaportului/cărţii de identitate; ... b) statutul oficial al vizitatorului şi numele instituţiei, companiei sau organizaţiei pe care el/ea o reprezintă sau de care el/ea aparţine; ... c) certificarea nivelului autorizaţiei personale de securitate a vizitatorului; ... d) denumirea instituţiei, companiei sau a organizaţiei care va fi vizitata şi sediul, dacă se cunoaşte; ... e) numele şi funcţia persoanei/persoanelor care va/vor fi vizitata/vizitate, dacă se cunosc; ... f) scopul vizitei; ... g) datele sosirii şi plecării, pentru scopurile acestei vizite. ... 6. Datele personale cu privire la persoanele care solicită acces la informaţiile militare secrete, potrivit prevederilor prezentului acord, vor fi protejate în conformitate cu legislaţia naţionala a părţilor contractante. 7. Toţi vizitatorii vor respecta legislaţia statului părţii contractante gazda, referitoare la protecţia informaţiilor militare secrete. + Articolul 9 Securitatea fizica 1. Fiecare parte contractantă va fi răspunzătoare pentru securitatea informaţiilor militare secrete primite de la cealaltă parte contractantă, pe timpul tranzitului sau al depozitarii acestora. 2. Fiecare parte contractantă va fi răspunzătoare pentru securitatea tuturor clădirilor şi instituţiilor publice şi private în care se afla informaţii militare secrete furnizate de cealaltă parte contractantă şi va garanta ca au fost desemnate persoane calificate şi autorizate pentru a răspunde de protecţia acestor informaţii. 3. Informaţiile militare secrete vor fi depozitate în asa fel încât să permită accesul numai persoanelor autorizate în conformitate cu prevederile art. 7. + Articolul 10 Transmiterea informaţiilor militare secrete Informaţiile militare secrete vor fi transmise între părţile contractante prin canale diplomatice sau alte canale stabilite de comun acord de către autorităţile competente de securitate/autorităţile desemnate de securitate ale părţilor contractante. Cerinţele minimale de securitate pe timpul transmiterii informaţiilor militare secrete vor fi următoarele: a) Pentru documente: documentele şi alte suporturi conţinând informaţii militare secrete vor fi transmise în plicuri duble şi sigilate. Plicul interior va fi marcat cu nivelul de clasificare a informaţiilor conţinute în document şi adresa primitorului. Pe plicul exterior vor fi înscrise adresa celui care primeşte, adresa celui care trimite şi numărul de înregistrare al documentului şi sigiliul celui care transmite, în cazul în care acesta se poate aplica. Documentele astfel impachetate vor fi transmise prin canalele convenite de către autorităţile competente de securitate/autorităţile desemnate de securitate ale părţilor contractante. Pachetele cu documente vor fi însoţite de un document oficial în care vor fi prezentate în scris detalii legate de procedurile de predare-primire. ... b) Pentru echipamente: echipamentele militare secrete, impachetate şi sigilate corespunzător, vor fi transportate în vehicule protejate şi sub un permanent control, astfel încât să se prevină accesul persoanelor neautorizate. Echipamentele militare secrete depozitate temporar pe timpul transportului acestora vor fi plasate în zone protejate corespunzător. Aceste zone trebuie să fie supravegheate cu echipamente de detectie la intruziune sau pazite de personal special autorizat. Echipamentele militare secrete vor fi însoţite pe timpul transportului de un document oficial, ca şi pachetele care conţin documentele, în care se vor consemna detaliat operaţiunile de predare-primire. ... c) Pentru transmiterea electronică: informaţiile militare secrete pot fi transmise prin mijloacele electronice protejate cu sisteme criptografice special realizate sau acceptate de comun acord de către părţile contractante. ... d) Primitorul va transmite trimitatorului un formular prin care va confirma primirea documentelor şi/sau a echipamentelor. ... + Articolul 11 Marcarea documentelor Partea contractantă primitoare va ştampila sau va înscrie pe toate suporturile informaţiilor militare secrete primite de la partea contractantă furnizoare numele sau marca furnizorului, precum şi nivelul de clasificare naţional corespunzător echivalentei naţionale stabilite la art. 4. + Articolul 12 Distrugerea 1. Informaţiile militare secrete vor fi distruse într-o astfel de maniera încât să facă imposibila reconstituirea lor, parţială sau integrală, în conformitate cu procedurile stabilite potrivit legislaţiei statelor părţilor contractante. 2. Informaţiile militare secrete de nivel TOP SECRET nu vor fi distruse. Ele vor fi returnate părţii contractante furnizoare. + Articolul 13 Multiplicarea şi traducerea documentelor 1. Documentele care nu conţin menţiunea "Interzis la multiplicare" pot fi multiplicate. Toate copiile de pe documentele sau materialele care conţin informaţii militare secrete vor fi marcate cu acelaşi nivel de clasificare ca şi originalele. Numărul de copii va fi limitat la strictul necesar şi numai pentru scopuri oficiale. 2. Toate traducerile informaţiilor militare secrete vor fi realizate de către persoane autorizate corespunzător prevederilor art. 7. Numărul de copii va fi limitat la strictul necesar, iar distribuirea acestora va fi, de asemenea, controlată. Traducerile vor fi marcate cu acelaşi nivel de clasificare ca şi informaţiile originale şi vor purta o adnotare corespunzătoare în limba în care au fost traduse, prin care să se specifice ca acestea conţin informaţii militare secrete aparţinând părţii contractante furnizoare. 3. Numărul copiilor şi/sau al traducerilor după informaţiile militare secrete transmise şi numărul de exemplare vor fi înregistrate. + Articolul 14 Transmiterea către contractanţi Înainte de transmiterea către un contractant a informaţiilor militare secrete furnizate de cealaltă parte contractantă, partea contractantă primitoare: a) va solicita o aprobare specifică a părţii contractante furnizoare, exprimată în forma scrisă; aprobarea va constitui o asumare a răspunderii în ceea ce priveşte faptul ca va exista un comportament pe linie de securitate al contractorului autorizat conform legislaţiei naţionale în domeniul protecţiei informaţiilor militare secrete şi prevederilor prezentului acord şi ca va fi monitorizat de către autoritatea competentă de securitate/autoritatea desemnată de securitate; ... b) se va asigura ca acel contractant are capacitatea de a proteja corespunzător informaţiile militare secrete; ... c) va acorda autorizaţie de securitate pentru clădirile şi instituţiile contractantului respectiv; ... d) va acorda autorizaţie de securitate personalului ale cărui îndatoriri oficiale necesita accesul la informaţii militare secrete, în conformitate cu prevederile art. 7; ... e) va efectua investigaţii corespunzătoare asupra tuturor persoanelor cărora li s-a acordat accesul la informaţiile militare secrete, pentru a se asigura ca acestea cunosc responsabilităţile ce le revin pentru protecţia informaţiilor, în conformitate cu legislaţia statelor lor şi cu prevederile prezentului acord; ... f) va efectua periodic controale de securitate în clădirile şi în instituţiile contractantului pentru a se asigura ca informaţiile militare secrete sunt protejate potrivit prevederilor prezentului acord; ... g) se va asigura ca accesul la informaţiile militare secrete este limitat la persoanele autorizate şi numai în scopuri oficiale. ... + Articolul 15 Compromiterea informaţiilor militare secrete 1. În cazul unor încălcări ale prevederilor de securitate ce implica pierderea informaţiilor militare secrete sau suspiciunea ca au fost dezvăluite informaţii militare secrete unor persoane neautorizate, partea contractantă primitoare va informa imediat partea contractantă furnizoare. 2. Partea contractantă primitoare va iniţia imediat o investigatie, în conformitate cu legislaţia statului sau, cu asistenţa părţii contractante furnizoare, dacă se solicita. Partea contractantă primitoare va informa partea contractantă furnizoare asupra circumstanţelor, măsurilor luate şi asupra rezultatului investigatiilor, cat mai repede cu putinta. + Articolul 16 Vizitele de securitate Personalul specializat al părţilor contractante însărcinat cu securitatea poate verifica aplicarea cerinţelor de securitate conform prevederilor prezentului acord, prin vizite reciproce. Permisiunea de a efectua astfel de vizite va fi acordată de părţile contractante după o consultare prealabilă. Scopul acestor vizite consta în consultări periodice asupra procedurilor de securitate aplicate, în vederea realizării compatibilitatii sistemelor de securitate ale părţilor contractante şi a convingerii ca informaţiile militare secrete sunt protejate în mod corespunzător. + Articolul 17 Aspecte financiare Fiecare parte contractantă va suporta cheltuielile proprii rezultate din aplicarea prezentului acord. + Articolul 18 Soluţionarea disputelor Orice divergenta privind interpretarea sau aplicarea prezentului acord va fi rezolvată prin consultări între părţile contractante, fără a se recurge la o jurisdicţie exterioară. + Articolul 19 Intrarea în vigoare şi încetarea valabilităţii 1. Prezentul acord va intra în vigoare la data primirii ultimei notificări prin care părţile contractante se informează reciproc în scris, prin canale diplomatice, ca au fost îndeplinite cerinţele legislaţiei naţionale pentru intrarea în vigoare a prezentului acord. 2. Prezentul acord va rămâne în vigoare pentru o perioadă de 5 ani şi se va prelungi automat pe noi perioade de câte 5 ani. Prezentul acord îşi poate inceta valabilitatea prin acordul scris al părţilor contractante. De asemenea, poate fi denunţat de oricare dintre părţile contractante după 6 luni de la data primirii unei notificări scrise de la cealaltă parte contractantă exprimand o astfel de intenţie. 3. Amendamentele la prezentul acord se vor face prin acordul scris al părţilor contractante şi vor intra în vigoare conform prevederilor paragrafului 1. 4. În cazul încetării valabilităţii prezentului acord toate informaţiile militare secrete, generate sau furnizate potrivit prezentului acord, vor fi în continuare utilizate conform legislaţiei specifice a statelor părţilor contractante şi prevederilor prezentului acord. Semnat la Bruxelles la 18 decembrie 2001, în doua exemplare originale, fiecare în limbile română, lituaniana şi engleza, toate textele fiind egal autentice. În cazul unor divergenţe de interpretare, textul în limba engleza va prevala. Pentru Guvernul României, Ioan Mircea Pascu, ministrul apărării naţionale Pentru Guvernul Republicii Lituania, Linas A. Linkevicius, ministrul apărării naţionale -------------
Preluat: 2026-09-24T12:49:59.641162+00:00 · SHA256: 7633b808a40ca81aeed7fa3be8383e1e58853502393fcce00d0f5c282c7ca8eb