Legislație națională
NORMĂ · 0 · 2002
NORME METODOLOGICE din 25 iunie 2002 privind acordarea facilităţilor de transport pe calea ferată pentru elevi şi studenţi
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Ministerul Educa?iei ?i Cercetării · ID sursă 37592
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
NORME METODOLOGICE din 25 iunie 2002 privind acordarea facilităţilor de transport pe calea ferată pentru elevi şi studenţi EMITENT MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE, TRANSPORTURILOR ŞI LOCUINŢEI MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 546 din 25 iulie 2002 + Articolul 1 Pentru călătoria cu tarif redus pe calea ferată a elevilor şi studenţilor din învăţământul de stat şi particular acreditat se vor utiliza următoarele legitimatii: a) foaie de drum pentru elevi şi studenţi - pentru călătoria cu tarif redus pe calea ferată a elevilor şi studenţilor (modelul prezentat în anexa nr. 1), valabilă numai însoţită de un bilet C.F.R. cu reducere de 50% din tariful trenurilor de persoane clasa a II-a; ... b) abonament lunar pentru elevi şi studenţi - cu număr nelimitat de călătorii pe distanţe de până la 300 km, al cărui tarif reprezintă 50% din tariful abonamentelor lunare cu număr nelimitat de călătorii pe zone-kilometri pentru tren de persoane clasa a II-a (modelul prezentat în anexa nr. 2); ... c) bilet de călătorie în grup - pentru care se acordă reducerea de 50% din tariful trenurilor de persoane clasa a II-a pentru toţi membrii grupului, inclusiv pentru cadrul didactic însoţitor (un însoţitor la 10 elevi sau studenţi). ... + Articolul 2 Utilizarea foilor de drum, a abonamentelor lunare şi a biletelor de călătorie în grup pentru elevi şi studenţi se face conform regulilor în vigoare pentru transportul pe calea ferată la data utilizării. + Articolul 3 (1) Foaia de drum pentru elevi şi studenţi, precum şi cuponul statistic se completează de către utilizator cu datele cerute în formular şi se prezintă pentru viza la casele de bilete ale statiilor sau agentiilor de voiaj C.F.R. înainte de începerea călătoriei. Casierul C.F.R. va retine cuponul statistic şi va elibera contra cost biletul C.F.R. cu 50% reducere pentru elevi şi studenţi. Foaia de drum pentru elevi şi studenţi va purta ştampila instituţiei de învăţământ care a eliberat-o. ... (2) Foaia de drum pentru elevi şi studenţi nu da dreptul la călătorie gratuita, ci numai la obţinerea de la casele de bilete ale statiilor sau agentiilor de voiaj C.F.R. a biletului C.F.R. cu 50% reducere. ... (3) Biletul C.F.R. cu 50% reducere pentru elevi şi studenţi este valabil numai însoţit de foaia de drum pentru elevi şi studenţi care atesta dreptul la reducerea de tarif cu 50%. Astfel, la controlul legitimatiilor de călătorie în tren utilizatorul trebuie să prezinte atât biletul de călătorie, cat şi foaia de drum pentru elevi şi studenţi. ... (4) La cererea organelor de control elevii şi studenţii trebuie să prezinte şi un act de identitate care să conţină codul numeric personal şi legitimatia de student sau carnetul de elev. Elevii din învăţământul primar şi gimnazial vor prezenta numai foaia de drum, biletul C.F.R. cu 50% reducere şi carnetul de elev. ... + Articolul 4 Călătoria pe bază de foi de drum pentru elevi şi studenţi însoţite de bilete C.F.R. cu 50% reducere sau cea pe bază de abonamente şi bilete în grup pentru elevi şi studenţi se poate efectua şi la clasa I la trenurile accelerate, rapide, intercity şi intercity expres, dar numai cu plata de către utilizator a diferenţei de clasa, a suplimentelor de tren corespunzătoare şi, după caz, a tichetului de rezervare. + Articolul 5 (1) Tipărirea foilor de drum pentru călătoria cu tarif redus pe calea ferată a elevilor şi studenţilor se efectuează de către Societatea Naţionala de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. pe baza comenzii anuale transmise de inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti şi de universităţile prevăzute în anexa nr. 3 către subunitatile Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., prevăzute în anexa nr. 4, până cel mai târziu la data de 1 octombrie a anului în curs pentru anul următor, iar Societatea Naţionala de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. va onora comanda până cel târziu la data de 31 decembrie a anului în curs. ... (2) În situaţia în care foile de drum solicitate de inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti şi de universităţi au fost utilizate, acestea vor face o comanda suplimentară pentru anul în curs, până cel mai târziu la data de 30 septembrie a anului în curs, care va fi onorata de Societatea Naţionala de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. în termen de 30 de zile. ... (3) Pentru anul 2002 comenzile se fac în termen de 30 de zile de la data publicării prezentelor norme metodologice în Monitorul Oficial al României, Partea I. ... (4) Pentru anul 2002 inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti/universităţile vor ridica foile de drum în perioada 1-15 septembrie 2002 şi vor începe distribuirea, în baza solicitărilor primite de la elevi şi studenţi, astfel încât beneficiarii să fie în posesia foilor de drum la data de 1 octombrie 2002. ... (5) Începând cu data de 1 octombrie 2002 călătoria pe calea ferată a elevilor şi studenţilor se face pe bază de foi de drum, abonamente lunare şi bilete de călătorie în grup pentru elevi şi studenţi, eliberate conform prezentelor norme metodologice. ... (6) Inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti/universităţile, în baza înştiinţării primite de la subunitatile Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., vor ridica foile de drum pentru a fi distribuite către elevi şi studenţi. ... (7) Distribuirea foilor de drum către elevi şi studenţi se va efectua prin instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar, în baza solicitării elevilor şi studenţilor. ... + Articolul 6 Legitimatiile de călătorie cu tarif redus pe calea ferată pentru elevi şi studenţi se pun la dispoziţie inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti şi universitatilor astfel: a) foile de drum pentru elevi şi studenţi, brosate în carnete a câte 100 de file, se vor tipari de Societatea Naţionala de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. pe baza comenzilor centralizate prin subunitatile sale teritoriale; ... b) repartizarea foilor de drum pentru elevi şi studenţi către inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti şi universităţi se va face pe bază de proces-verbal de predare-primire; ... c) abonamentele lunare pentru elevi şi studenţi se vor elibera prin casele de bilete ale agentiilor de voiaj C.F.R. şi statiilor C.F.R. autorizate, pe bază de tabele nominale sau adeverinte emise de instituţiile de învăţământ de stat şi particular acreditat din care fac parte elevii şi studenţii solicitanţi, cu achitarea pe loc a sumei datorate de utilizatori (preţul înscris pe abonament). Tabelele/adeverintele vor cuprinde antetul unităţii de învăţământ şi ştampila acesteia, numele şi prenumele elevului/studentului, codul numeric personal, numărul legitimatiei de student sau al carnetului de elev. Adeverintele/tabelele nominale rămân valabile întregul an şcolar/universitar; ... d) biletele de călătorie în grup sunt eliberate de casierii C.F.R. de la staţii sau agenţii de voiaj, pe bază de tabel nominal în 3 exemplare, la care sunt anexate foile de drum pentru fiecare membru al grupului, inclusiv pentru cadrul didactic. Pentru cadrul didactic însoţitor reducerea se acordă pe baza adeverintei emise de instituţia de învăţământ din care face parte sau care organizează acţiunea, din care să reiasă: numele şi prenumele cadrului didactic, destinaţia şi numărul membrilor grupului pe care îi însoţeşte. Tabelele vor cuprinde antetul unităţii de învăţământ şi ştampila acesteia, numele şi prenumele elevilor/studenţilor, codul numeric personal al acestora, numerele carnetelor de elev sau legitimatiilor de student şi vor fi vizate de inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti sau de universităţi. ... + Articolul 7 (1) Cheltuielile aferente facilităţilor acordate elevilor şi studenţilor pentru transportul pe calea ferată, inclusiv cele legate de tipărirea de către Societatea Naţionala de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. a foilor de drum şi a abonamentelor lunare pentru elevi şi studenţi, se finanţează din bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, de la capitolul 60.01 "Asistenţa socială, alocaţii, pensii, ajutoare şi indemnizaţii", titlul "Cheltuieli materiale şi servicii", conform prevederilor legii bugetului de stat. ... (2) Decontarea de către Societatea Naţionala de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. a facilităţilor de transport acordate elevilor şi studenţilor se va efectua lunar prin Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei - Direcţia generală economică şi relaţii bugetare. ... (3) Societatea Naţionala de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. răspunde de realitatea şi exactitatea datelor prezentate spre decontare. ... + Articolul 8 Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice. + Articolul 9 Prezentele norme metodologice intră în vigoare la data de 1 octombrie 2002. + Anexa 1 ------- la normele metodologice ----------------------- * NOTA C.T.C.E. Piatra-Neamt MODEL - FOAIE DE DRUM PENTRU ELEVI, STUDENŢI se găseşte publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 25 iulie 2002, la pagina 3. + Anexa 2 ------- la normele metodologice ----------------------- ABONAMENT LUNAR CU NUMĂR NELIMITAT DE CĂLĂTORII PENTRU ELEVI ŞI STUDENŢI * NOTA C.T.C.E. Piatra-Neamt MODEL - ABONAMENT LUNAR CU NUMĂR NELIMITAT DE CĂLĂTORII PENTRU ELEVI ŞI STUDENŢI se găseşte publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 25 iulie 2002, la pagina 4. + Anexa 3 -------- la normele metodologice ----------------------- INSPECTORATELE ŞCOLARE JUDEŢENE ŞI AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI 1. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba 2. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arad 3. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arges 4. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bacau 5. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bihor 6. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bistrita-Nasaud 7. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Botosani 8. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Brăila 9. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Braşov 10. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Buzau 11. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Calarasi 12. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Caraş-Severin 13. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Cluj 14. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Constanta 15. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Covasna 16. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Dambovita 17. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Dolj 18. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Galaţi 19. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Giurgiu 20. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Gorj 21. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Harghita 22. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara 23. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Ialomita 24. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi 25. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Maramures 26. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Mehedinti 27. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Mures 28. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Neamt 29. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Olt 30. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Prahova 31. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Satu Mare 32. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Salaj 33. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu 34. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava 35. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Teleorman 36. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş 37. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Tulcea 38. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Valcea 39. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Vaslui 40. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Vrancea 41. Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti 42. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Ilfov. UNIVERSITĂŢILE DE STAT DIN ROMÂNIA U01 Universitatea "Politehnica" din Bucureşti U02 Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti U03 Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Bucureşti U04 Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti U05 Universitatea din Bucureşti U06 Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti U07 Academia de Studii Economice din Bucureşti U08 Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti U09 Universitatea de Arte din Bucureşti U10 Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "Ion Luca Caragiale" din Bucureşti U11 Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti U12 Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti U13 Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia U14 Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad U15 Universitatea din Bacău U16 Universitatea de Nord din Baia Mare U17 Universitatea "Transilvania" din Braşov U18 Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca U19 Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca U20 Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca U21 Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca U22 Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca U23 Academia de Artă şi Design din Cluj-Napoca U24 Universitatea "Ovidius" din Constanţa U25 Universitatea Maritimă din Constanţa U26 Universitatea din Craiova U27 Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova U28 Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi U29 Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi U30 Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi U31 Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi U32 Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi U33 Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi U34 Universitatea din Oradea U35 Universitatea din Petroşani U36 Universitatea din Piteşti U37 Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti U38 Universitatea "Eftimie Murgu" din Reşiţa U39 Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu U40 Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava U41 Universitatea "Valachia" din Târgovişte U42 Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu U43 Universitatea "Petru Maior" din Târgu Mureş U44 Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş U45 Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureş U46 Universitatea "Politehnica" din Timişoara U47 Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara U48 Universitatea de Vest din Timişoara U49 Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara UNIVERSITĂŢI PARTICULARE ACREDITATE 1. Universitatea de Vest "Vasile Goldis" din Arad 2. Institutul Teologic Româno-Catolic din Bucureşti 3. Universitatea "Emanuel" din Oradea 4. Universitatea "Nicolae Titulescu" din Bucureşti 5. Universitatea "Titu Maiorescu" din Bucureşti 6. Universitatea "George Bacovia" din Bacau 7. Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti 8. Universitatea "Constantin Brancoveanu" din Pitesti 9. Universitatea "Româno-Americana" din Bucureşti 10. Universitatea "Hyperion" din Bucureşti + Anexa 4 ------- la normele metodologice ----------------------- ARONDAREA judeţelor pe regionale de transport feroviar de călători Regionala Judeţul Numele judeţului Reşedinţa Bucureşti Bucureşti Bucureşti Ilfov Prahova Ploieşti Dâmboviţa Târgovişte Giurgiu Giurgiu Craiova Dolj Craiova Mehedinţi Drobeta-Turnu Severin Gorj Târgu Jiu Vâlcea Râmnicu Vâlcea Olt Slatina Argeş Piteşti Teleorman Alexandria Timişoara Timiş Timişoara Caraş-Severin Reşiţa Hunedoara Hunedoara Arad Arad Cluj Cluj Cluj-Napoca Bihor Oradea Maramureş Baia Mare Satu Mare Satu Mare Sălaj Zalău Bistriţa-Năsăud Bistriţa Braşov Braşov Braşov Sibiu Sibiu Alba Alba Iulia Mureş Târgu Mureş Harghita Miercurea-Ciuc Covasna Sfântu Gheorghe Iaşi Iaşi Iaşi Botoşani Botoşani Suceava Suceava Neamţ Piatra-Neamţ Bacău Bacău Vaslui Vaslui Galaţi Galaţi Galaţi Buzău Buzău Vrancea Focşani Brăila Brăila Constanţa Constanţa Constanţa Tulcea Tulcea Ialomiţa Slobozia Călăraşi Călăraşi -------------
Preluat: 2026-09-24T13:57:48.626746+00:00 · SHA256: 7b52fdc7cb3090355a5720b220bca0a4721bc6d0b675936e327e1c3f31bc15f6