Legislație națională

REGULAMENT · 0 · 2002

REGULAMENT din 24 mai 2002 privind autorizarea concentrărilor economice

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Consiliul Concuren?ei · ID sursă 37931

Caută în articole

Doar diferențele

EliminatAdăugatIdentic

Stânga · eliminat roșu

Dreapta · adăugat verde

Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile

REGULAMENT din 24 mai 2002
privind autorizarea concentrarilor economice
EMITENT CONSILIUL CONCURENTEI
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 591 bis din 9 august 2002

R E G U L A M E N T
privind acordarea exceptării acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996
În temeiul art. 28 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996,

Consiliul Concurenţei adoptă prezentul regulament.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

ARTICOLUL 1
Obiectul şi domeniul de aplicare a regulamentului
(1) În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) din Legea Concurenţei nr. 21/1996, beneficiul exceptării unor categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate de la inter- dicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) se stabileşte prin regulament al Consiliului Concurenţei, în condiţiile art. 5 alin. (2) din Legea con- curenţei nr. 21/1996. (2) Consiliul Concurenţei a adoptat „Regulamentul privind acor- darea exceptării, pe categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate, de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996&quot;, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 bis din 3 aprilie 1997, prin care la cap. IV se stabilesc condiţiile de exceptare pentru acordurile de cercetare-dezvoltare. La stabilirea acestor condiţii s-au avut în vedere toate tipurile de acorduri de cercetare-dezvoltare suscepti- bile de a fi exceptate de la aplicarea art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, indiferent dacă părţile la acord sunt sau nu sunt concurenţi reali sau potenţiali pe piaţa românească ori pe o parte a acesteia. (3) Adoptarea noului regulament se înscrie în logica unei abordări economice a incidenţei acordurilor în cauză cu un mediu concurenţial normal. Astfel, s-au considerat necesare: renunţarea la întocmirea unor liste cu clauze exceptate, definirea unor cate- gorii de acorduri exceptate până la atingerea unei anumite cote de piaţă şi enunţarea restricţiilor sau clauzelor care nu trebuie să figureze în aceste acorduri. (4) Noul regulament urmăreşte să satisfacă două exigenţe: să asigure protecţia eficientă a concurenţei şi să ofere agenţilor eco- nomici o siguranţă juridică adecvată. Aceste obiective trebuie să fie îndeplinite ţinându-se seama de necesitatea de a simplifica pe cât posibil supravegherea administrativă şi cadrul legislativ. Se porneşte de la prezumţia că sub un anumit nivel al cotei de piaţă efectele pozitive ale acordurilor de cercetare-dezvoltare compen- sează eventualele lor efecte negative asupra concurenţei, putând fi exceptate conform prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea concu- renţei nr. 21/1996. (5) Exceptarea acordată prin prezentul regulament se limitează la acordurile de cercetare-dezvoltare care nu dau posibilitatea agenţilor economici implicaţi să elimine concurenţa pe o parte substanţială a pieţei produselor şi serviciilor în cauză. Se exclud de la exceptare acordurile încheiate între agenţii economici con- curenţi a căror cotă de piaţă cumulată pentru produsele sau serviciile susceptibile de a fi îmbunătăţite sau înlocuite ca urmare a activităţii de cercetare-dezvoltare depăşeşte un anumit nivel, determinat la momentul încheierii acordului. (6) Acordurile încheiate între agenţi economici care nu sunt concurenţi în domeniul fabricaţiei de produse susceptibile de a fi înlocuite sau îmbunătăţite ca urmare a aplicării rezultatelor acti- vităţii de cercetare-dezvoltare nu elimină concurenţa efectivă în domeniul cercetării-dezvoltării decât în circumstanţe excepţionale. De aceea este justificat ca aceste acorduri să beneficieze de exceptare, indiferent de cota de piaţă deţinută de părţi. (7) Acordurile care au ca obiect exploatarea în comun a rezul- tatelor activităţii de cercetare sau perfecţionarea în comun a aces- tor rezultate până la stadiul de aplicare industrială, fără a-l include, nu intră, în general, sub incidenţa prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996. Totuşi aceste acor- duri pot intra sub incidenţa interdicţiei din lege şi, pe cale de con- secinţă, în domeniul de aplicare a prezentului regulament, în anumite circumstanţe, cum ar fi situaţia în care părţile convin să nu realizeze alte activităţi de cercetare în acelaşi domeniu, renunţând astfel la posibilitatea de a dobândi avantaje concurenţiale în raport cu celelalte părţi. (8) Pentru justificarea exceptării exploatarea în comun trebuie să se refere la produsele şi procedeele pentru care utilizarea rezultatelor din activitatea de cercetare-dezvoltare este decisivă şi fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a exploata oricare dintre rezultatele pentru care manifestă interes. Totuşi, când la activitatea de cercetare-dezvoltare participă centre academice, institute de cercetare sau agenţi economici care prestează acti- vităţi de cercetare-dezvoltare ca serviciu comercial, fără să se ocupe, în principiu, de exploatarea rezultatelor, aceştia pot con- veni să utilizeze independent rezultatele în scopul continuării cer- cetării. În mod similar agenţii economici neconcurenţi pot să convină limitarea drepturilor lor de exploatare la unul sau mai multe domenii tehnice de aplicare pentru a facilita cooperarea între părţile cu preocupări complementare. (9) Prezentul regulament nu exceptează acordurile care conţin restricţionări ce nu sunt absolut necesare pentru obţinerea avan- tajelor economice scontate. Anumite restricţionări grave ale con- curenţei, cum ar fi limitarea libertăţii părţilor de a realiza activităţi de cercetare-dezvoltare într-un domeniu fără legătură cu obiectul acordului, fixarea preţurilor practicate în raporturile comerciale cu terţe părţi, limitarea producţiei sau a distribuţiei, împărţirea pieţelor sau a clienţilor şi limitarea vânzărilor pasive de produse care fac obiectul contractului în teritorii rezervate altor părţi, exclud acordu- rile în cauză de la beneficiul exceptării prevăzut prin prezentul regulament, oricare ar fi cota de piaţă a agenţilor economici implicaţi. (10) Pentru a realiza obiectivele şi avantajele rezultate din activitatea de cercetare-dezvoltare în comun exceptarea prevăzută prin acest regulament se aplică şi clauzelor din acordurile de cer- cetare-dezvoltare care nu constituie principalul obiect al acestor acorduri, dar sunt direct legate şi necesare pentru îndeplinirea lor. (11) În cazul acordurilor de cercetare-dezvoltare încheiate între agenţi economici a căror cotă de piaţă cumulată depăşeşte pragul de 25% nu există certitudinea îndeplinirii condiţiilor de exceptare de la art. 5 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi ca urmare Consiliul Concurenţei va evalua individual aceste acorduri în conformitate cu prevederile „Regulamentului pentru aplicarea prevederilor art. 5 şi 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996 privind practicile anticoncurenţiale&quot;, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 bis din 9 iunie 1997, prin luarea în considerare a mai multor factori, printre care structura pieţei rele- vante este cel mai important. (12) Prevederile art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996 nu sunt aplicabile acordurilor de cercetare-dezvoltare încheiate între agenţi economici membri ai aceluiaşi grup, aşa cum este definită noţiunea de grup în „Instrucţiunile cu privire la calculul cifrei de afaceri în cazurile de comportament anticoncu- renţial, prevăzute la art. 5 şi 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi în cazurile de concentrare economică&quot;, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997. (13) În cazurile particulare în care acordurile care intră sub incidenţa prezentului regulament au totuşi efecte incompatibile cu prevederile art. 5 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996 Consiliul Concurenţei poate retrage beneficiul exceptării. (14) Prezentul regulament se aplică fără să aducă atingere aplicării prevederilor art. 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996.
ARTICOLUL 2
Principiile exceptării
(1) Beneficiul exceptării acordurilor de cercetare-dezvoltare tre- buie limitat la acordurile pentru care se poate presupune cu sufi- cientă certitudine că îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996. (2) Cooperarea în domeniul cercetării-dezvoltării şi în cel al exploatării rezultatelor contribuie în general la promovarea progresului tehnic şi economic prin diseminarea know-how între părţi, prin evitarea paralelismelor în alocarea resurselor umane din cadrul compartimentelor de cercetare-dezvoltare, prin stimularea inovaţiilor rezultate din schimbul de know-how complementar şi prin raţionalizarea fabricării produselor sau aplicării procedeelor noi, rezultate în urma activităţii de cercetare-dezvoltare. (3) Exploatarea în comun a rezultatelor poate fi considerată drept consecinţă firească a activităţilor comune în domeniul cer- cetării-dezvoltării. Aceasta se poate realiza în mai multe feluri, cum ar fi: fabricarea produselor, exploatarea drepturilor de proprietate intelectuală care aduc o contribuţie importantă la pro- gresul tehnic sau economic şi comercializarea noilor produse. (4) Se poate aprecia că în general consumatorii beneficiază de creşterea volumului şi eficienţei activităţilor de cercetare-dez- voltare prin apariţia unor produse şi servicii noi sau îmbunătăţite şi prin reduceri de preţuri, ca urmare a aplicării procedeelor noi sau modernizate. (5) Pentru a se garanta menţinerea unei concurenţe efective pe durata exploatării în comun a rezultatelor se impune să se prevadă că exceptarea îşi încetează aplicabilitatea în condiţiile în care cota de piaţă cumulată deţinută de părţi pentru produsele rezultate din activitatea de cercetare-dezvoltare în comun devine prea mare. Exceptarea se va aplica totuşi în continuare, indife- rent de mărimea cotei de piaţă a părţilor, pentru o anumită peri- oadă după începerea exploatării în comun pentru a permite părţilor să atingă, în special, după introducerea unui produs cu totul nou, o stabilizare a cotelor lor de piaţă şi pentru a se asigura o durată minimă de recuperare a investiţiei. (6) Pragul cotei de piaţă, excluderea unor acorduri de la bene- ficiul exceptării prevăzut prin prezentul regulament, precum şi condiţiile cărora se subordonează exceptările garantează în gene- ral că acordurile cărora li se aplică exceptarea pe categorii nu dau posibilitatea părţilor să elimine concurenţa pe o parte substanţială a pieţei produselor sau serviciilor în cauză.
CAPITOLUL II
Condiţii de exceptare
ARTICOLUL 3
Obiectul exceptării
(1) În temeiul art. 5 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi în baza prevederilor din prezentul regulament, interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996 nu se aplică acordurilor încheiate între doi sau mai mulţi agenţi economici (denumiţi în continuare părţi), care se referă la condiţiile în care aceşti agenţi economici urmăresc: a) cercetarea şi dezvoltarea în comun a produselor sau a pro- cedeelor şi exploatarea în comun a rezultatelor cercetării şi dez- voltării; b) exploatarea în comun a rezultatelor cercetării şi dezvoltării produselor sau a procedeelor realizate în comun în baza unui acord anterior între aceleaşi părţi; sau c) cercetarea şi dezvoltarea în comun a produselor sau a pro- cedeelor fără exploatarea în comun a rezultatelor. Această exceptare se va aplica în măsura în care acordurile respective (denumite în continuare acorduri de cercetare-dezvol- tare ) conţin restricţionări ale concurenţei care intră sub incidenţa interdicţiei prevăzute la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996. (2) Exceptarea prevăzută la alin. (1) se va aplica şi clauzelor acordurilor de cercetare-dezvoltare care nu constituie obiectul prin- cipal al respectivelor acorduri, dar sunt legate direct de acestea şi sunt necesare pentru implementarea acordurilor, cum ar fi obliga- tivitatea de a nu efectua cercetare şi dezvoltare independent sau împreună cu terţe părţi, în domeniul la care se referă acordul sau în domenii conexe, pe parcursul executării acordului. Exceptarea nu se aplică totuşi prevederilor care au acelaşi obiect cu restricţionările concurenţei enumerate la art. 7 alin. (1).
ARTICOLUL 4
Definiţii
În sensul prezentului regulament, următorii termeni se definesc astfel:
(1) acord înseamnă o înţelegere, o decizie a unei asociaţii de agenţi economici sau o practică concertată; (2) agenţi economici participanţi înseamnă agenţii economici care sunt părţi la acordul de cercetare-dezvoltare şi agenţii eco- nomici legaţi de aceştia; (3) agenţi economici legaţi înseamnă: a) agenţi economici la care o parte la acordul de cercetare- dezvoltare, direct sau indirect: - are puterea de a exercita mai mult de jumătate din drep- turile de vot; - are puterea de a numi mai mult de jumătate din numărul membrilor consiliului de administraţie sau ai organismelor care îl reprezintă legal; sau - are dreptul de a administra afacerile agentului economic; b) agenţii economici care, direct sau indirect, au asupra unei părţi la acordul de cercetare-dezvoltare drepturile şi puterile menţionate la lit. a); c) agenţi economici la care unul dintre agenţii economici prevăzuţi la lit. b) are, direct sau indirect, drepturile sau puterile menţionate la lit. a); d) agenţi economici la care una dintre părţile la acordul de cercetare-dezvoltare, împreună cu unul sau mai mulţi dintre agenţii economici enumeraţi la lit. a), b) sau c), sau în care doi ori mai mulţi dintre cei din urmă deţin în comun drepturile sau puterile enumerate la lit. a); e) agenţi economici la care drepturile sau puterile enumerate la lit. a) sunt deţinute în comun de către: - părţile la acordul de cercetare-dezvoltare sau agenţi eco- nomici legaţi de aceştia, la care se referă lit. a)-d); sau - una sau mai multe dintre părţile la acordul de cercetare- dezvoltare ori unul sau mai mulţi dintre agenţii economici legaţi de acestea la care se referă lit. a)-d) şi una sau mai multe părţi terţe; (4) cercetare şi dezvoltare înseamnă achiziţionarea de know- how necesar produselor sau procedeelor şi efectuarea de analize teoretice, studii sistematice ori experimentate, inclusiv producţia experimentală, testarea tehnică a produselor ori procedeelor, crea- rea amplasamentelor necesare şi obţinerea drepturilor de proprie- tate intelectuală asupra rezultatelor; (5) produs înseamnă un bun şi/sau un serviciu, inclusiv bunu- rile şi/sau serviciile intermediare, precum şi bunurile şi/sau servi- ciile finale; (6) procedeu contractual înseamnă o tehnologie sau un proce- deu rezultat din cercetarea-dezvoltarea efectuată în comun; (7) produs contractual înseamnă un produs rezultat din activi- tatea de cercetare-dezvoltare efectuată în comun sau fabricat ori furnizat prin aplicarea procedeelor contractuale; (8) exploatarea rezultatelor înseamnă producerea ori distribuţia produselor contractuale sau aplicarea procedeelor contractuale ori transmiterea de drepturi de proprietate intelectuală prin cesiune sau pe bază de licenţă, ori transferul de know-how necesar pro- ducţiei sau aplicării respective; (9) drepturi de proprietate intelectuală cuprind drepturile de pro- prietate industrială, drepturi de autor sau drepturi asemănătoare; (10) know-how înseamnă un pachet de informaţii practice nebrevetate, derivate din experienţă şi testare, care sunt secrete, substanţiale şi identificate: în prezentul cotext secret înseamnă că know-how nu este cunoscut în general sau nu este uşor accesi- bil; substanţial înseamnă că know-how cuprinde informaţii indis- pensabile pentru fabricarea produselor contractuale sau pentru aplicarea procedeelor contractuale; identificat înseamnă că know- how este descris într-o manieră suficient de cuprinzătoare pentru a face posibilă verificarea îndeplinirii criteriilor de confidenţialitate şi substanţialitate; (11) cercetarea şi dezvoltarea ori exploatarea rezultatelor se realizează În comun dacă activitatea: a) este efectuată în comun de o echipă, organizaţie sau societate; b) este încredinţată de comun acord unei terţe părţi; sau c) este repartizată între părţi în raport cu gradul de speciali- zare în cercetare, dezvoltare, producţie sau distribuţie; (12) agent economic concurent înseamnă un agent economic care furnizează un produs ce poate fi îmbunătăţit sau înlocuit cu produsul contractual (concurent real) sau un agent economic care ar putea în mod real să realizeze investiţiile suplimentare nece- sare, astfel încât să poată intra pe piaţa relevantă ca răspuns la o creştere mică, dar de durată a preţurilor pe piaţă (concurent potenţial). (13) piaţa relevantă a produselor contractuale înseamnă piaţa produsului şi piaţa geografică de care aparţin produsele contrac- tuale.
ARTICOLUL 5
Condiţii de exceptare
(1) Exceptarea prevăzută la art. 3 se va aplica în condiţiile stabilite la alin. (2)-(5). (2) Toate părţile la acord trebuie să aibă acces la rezultatele activităţii de cercetare-dezvoltare în comun în scopul cercetărilor şi exploatărilor ulterioare. Totuşi, institutele de cercetare, organismele universitare ori agenţii economici care oferă cercetare şi dezvoltare sub formă de serviciu comercial, fără a fi în mod obişnuit active în sensul exploatării rezultatelor, pot conveni să îşi limiteze utilizarea rezultatelor la cercetările ulterioare. (3) Fără a aduce atingere alin. (2), dacă acordul de cercetare- dezvoltare prevede numai cercetarea-dezvoltarea în comun, fie- care parte trebuie să aibă libertatea de a exploata în mod independent rezultatele cercetării-dezvoltării în comun şi know-how-ul necesar deja existent. Acest drept de exploatare se poate limita la unul sau mai multe domenii tehnice de aplicare, dacă părţile nu sunt agenţi economici concurenţi în momentul încheierii acor- dului de cercetare-dezvoltare. (4) Exploatarea în comun trebuie să se refere la rezultatele protejate prin drepturile de proprietate intelectuală sau care con- stituie know-how, care contribuie substanţial la progresul tehnic ori economic, iar rezultatele trebuie să fie decisive pentru fabricarea produselor contractuale sau pentru aplicarea procedeelor contrac- tuale. (5) Agenţii economici implicaţi în fabricaţie prin specializare în producţie vor fi obligaţi să onoreze comenzile de livrare ale tutu- ror părţilor, cu excepţia cazului în care acordul de cercetare-dez- voltare prevede şi distribuţia în comun.
ARTICOLUL 6
Pragul cotei de piaţă şi durata exceptării
(1) Dacă agenţii economici participanţi nu sunt agenţi econo- nomic concurenţi, exceptarea prevăzută la art. 3 se va aplica pe durata cercetării-dezvoltării. Dacă rezultatele sunt exploatate în comun, exceptarea va continua să se aplice o perioadă de 7 ani din momentul introducerii pe piaţă a produselor contractuale. (2) Dacă doi sau mai mulţi agenţi economici participanţi sunt agenţi economici concurenţi, exceptarea prevăzută la art. 3 se va aplica pe perioada la care se referă alin. (1) numai dacă, în momentul încheierii acordului de cercetare-dezvoltare, cota de piaţă cumulată a agenţilor economici participanţi nu depăşeşte 25% din piaţa relevantă a produselor care pot fi îmbunătăţite ori înlocuite cu produsele contractuale. (3) La expirarea termenului prevăzut la alin. (1) exceptarea va continua să se aplice atât timp cât cota de piaţă cumulată a agenţilor economici participanţi nu depăşeşte 25% din piaţa rele- vantă a produselor contractuale.
ARTICOLUL 7
Acorduri neacoperite de exceptare
(1) Exceptarea prevăzută la art. 3 nu se aplică acordurilor de cercetare-dezvoltare care, direct sau indirect, separat ori împreună cu alţi factori aflaţi sub controlul părţilor, au ca obiect următoa- rele: a) restricţionarea libertăţii agenţilor economici participanţi de a efectua activităţi de cercetare-dezvoltare în mod independent sau în cooperare cu terţe părţi într-un domeniu nelegat de obiectul acordului de cercetare-dezvoltare sau, după finalizarea cercetării- dezvoltării, în domeniul la care se referă acordul ori într-un dome- niu conex; b) interzicerea contestării, după finalizarea cercetării-dezvoltării, a valabilităţii drepturilor de proprietate intelectuală pe care părţile le deţin pe piaţă şi care sunt relevante pentru activitatea de cer- cetare-dezvoltare sau, după expirarea acordului de cercetare-dez- voltare, a valabilităţii drepturilor de proprietate intelectuală pe care părţile le deţin în comun şi care protejează rezultatele cercetării- dezvoltării, fără a aduce atingere posibilităţii de a prevedea rezilierea acordului de cercetare-dezvoltare în cazul în care una dintre părţi contestă valabilitatea drepturilor respective de proprie- tate intelectuală; c) limitarea nivelului producţiei sau a vânzărilor; d) fixarea preţurilor la vânzarea produsului contractual către terţe părţi; e) restricţionarea clienţilor pe care îi pot servi agenţii econo- mici participanţi, după încheierea a 7 ani de la momentul intro- ducerii pe piaţă a produselor contractuale; f) interzicerea efectuării de vânzări pasive ale produselor con- tractuale pe teritoriile rezervate altor părţi; g) interzicerea introducerii pe piaţă a produselor contractuale sau interzicerea de a practica o politică de vânzări active a aces- tora în teritoriile care sunt rezervate altor părţi, după 7 ani de la momentul introducerii pe piaţă a produselor contractuale; h) obligaţia de a nu acorda licenţe terţelor părţi în vederea fabricării de produse contractuale sau a aplicării procedeelor con- tractuale, dacă exploatarea de către cel puţin una dintre părţi a rezultatelor cercetării-dezvoltării efectuate în comun nu este prevăzută sau nu are loc; i) obligaţia de a refuza să satisfacă cererile utilizatorilor sau ale revânzătorilor din teritoriile lor, care ar urma să comercializeze produsele contractuale în alte teritorii; sau j) obligaţia de a face dificilă pentru beneficiari ori revânzători obţinerea de produse contractuale de la alţi revânzători, în special exercitarea drepturilor de proprietate intelectuală sau luarea de măsuri pentru a împiedica beneficiarii sau revânzătorii să obţină ori să introducă pe piaţă produse care au fost introduse pe piaţă în mod legal de către altă parte ori cu consimţământul acesteia. (2) Alin. (1) nu se aplică la: a) fixarea planurilor de producţie, dacă exploatarea rezultatelor cuprinde producţia în comun a produselor contractuale; b) fixarea planurilor de vânzări şi fixarea preţurilor practicate în raporturile comerciale cu clienţii direcţi, dacă exploatarea rezul- tatelor cuprinde distribuţia în comun a produselor contractuale.
ARTICOLUL 8
Aplicarea pragului cotei de piaţă
(1) Aplicarea condiţiei referitoare la pragul cotei de piaţă prevăzute la art. 6 se va face respectând următoarele reguli: a) cota de piaţă se va calcula pe baza valorii vânzărilor; dacă datele referitoare la valoarea vânzărilor de pe piaţă nu sunt dis- ponibile, se pot folosi estimări pe baza celorlalte informaţii credi- bile de pe piaţă, inclusiv volumul vânzărilor, pentru a stabili segmentul de piaţă al agenţilor economici vizaţi; b) cota de piaţă se va calcula pe baza realizărilor agenţilor economici participanţi în anul financiar precedent încheierii acor- dului; c) cota de piaţă deţinută de către agenţii economici la care se referă art. 4 alin. (3) lit. e) va fi repartizată în mod egal între agenţii economici care au drepturile sau puterile enumerate la art. 4 alin. (3) lit. a). (2) Dacă iniţial cota de piaţă la care se referă art. 6 alin. (3) nu este mai mare de 25%, dar apoi urcă peste acest nivel, fără a depăşi 30%, exceptarea prevăzută la art. 3 va continua să se aplice pe o perioadă de 2 ani calendaristici consecutivi, următori anului în care a fost depăşit pentru prima dată pragul de 25%. (3) Dacă iniţial cota de piaţă la care se referă art. 6 alin. (3) nu este mai mare de 25%, dar apoi creşte peste 30%, excepta- rea prevăzută la art. 3 va continua să se aplice timp de un an calendaristic după anul în care a fost depăşit pentru prima dată pragul de 30%. (4) Perioadele de exceptare de care au beneficiat agenţii eco- nomici participanţi în aplicarea alin. (2) şi (3) nu se vor cumula, astfel încât să se depăşească o perioadă de 2 ani calendaristici. ARTICOLUL 9 Retragerea beneficiului exceptării Consiliul Concurenţei poate retrage beneficiul exceptării acor- dat conform prezentului regulament atunci când constată că: a) acordul de cercetare-dezvoltare restrânge în mod sensibil posibilitatea terţilor de a realiza activităţi de cercetare-dezvoltare în domeniul vizat, în condiţiile în care capacităţile de cercetare disponibile în alte domenii sunt limitate; b) datorită unei structuri particulare a ofertei existenţa acordu- lui de cercetare-dezvoltare restricţionează substanţial accesul terţilor pe piaţa produselor contractuale; c) fără a avea un motiv obiectiv justificat părţile nu exploa- tează rezultatele cercetării şi dezvoltării în comun; d) produsele contractuale nu sunt supuse pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia unei concu- renţe efective din partea produselor identice sau considerate echi- valente de către utilizatori, din punctul de vedere al caracteristicilor, preţului şi utilizării lor; e) existenţa acordului de cercetare-dezvoltare ar elimina concurenţa efectivă în domeniul cercetării-dezvoltării pe piaţă; f) exceptarea de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996 s-a bazat pe informaţii eronate, inexacte sau incomplete.
CAPITOLUL III
Procedura exceptării

ARTICOLUL 10
Notificarea
(1) Conform prevederilor art. 5 alin. (7) din Legea concurenţei nr. 21/1996 acordurile de cercetare-dezvoltare susceptibile de a beneficia de exceptare în condiţiile prezentului regulament vor fi notificate de către agenţii economici sau asociaţiile de agenţi eco- nomici Consiliului Concurenţei. (2) Notificarea completată conform formularului-tip cuprins în anexa care face parte integrantă din prezentul regulament va fi înaintată Consiliului Concurenţei şi va fi înregistrată într-un registru special de evidenţă, depunătorilor eliberându-li-se confir- marea depunerii acesteia. Pentru a fi înregistrată notificarea tre- buie însoţită şi de dovada achitării tarifului de notificare stabilit în conformitate cu prevederile „Regulamentului privind stabilirea şi perceperea tarifelor pentru procedurile şi serviciile prevăzute de Legea concurenţei nr. 21/1996 şi de regulamentele emise pentru aplicarea acesteia&quot;, cu modificările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 bis din 9 iunie 1997. (3) Formularul de notificare împreună cu documentele solici- tate prin acesta, în 3 exemplare, semnate de reprezentanţii legali ai agenţilor economici care sunt părţi la acordul notificat sau de persoanele împuternicite legal să îi reprezinte, va fi înaintat Consiliului Concurenţei prin scrisoare recomandată sau prin pre- zentare directă. (4) Informaţiile furnizate prin notificare, inclusiv prin documen- tele aferente, trebuie să fie corecte şi complete.
ARTICOLUL 11
Beneficiul exceptării
(1) În examinarea de fond a acordurilor notificate Consiliul Concurenţei se bazează pe informaţiile furnizate în formularul de notificare şi în documentele însoţitoare, putând să solicite în baza art. 41 din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi alte informaţii consi- derate necesare analizei de la agenţii economici care au înaintat notificarea, de la alţi agenţi economici sau de la autorităţi şi instituţii publice. (2) Furnizarea de informaţii incomplete sau inexacte prin noti- ficare, în sensul art. 10 alin. (4), sau furnizarea de informaţii ine- xacte şi nefurnizarea informaţiilor solicitate de Consiliul Concurenţei în baza prevederilor art. 41 din Legea concurenţei nr. 21/1996 constituie contravenţie şi se sancţionează conform art. 55 lit. b) şi c) şi ale art. 59 alin. (1) lit. a) din Legea concu- renţei nr. 21/1996. (3) În termen de 60 de zile de la data înregistrării Consiliul Concurenţei, în urma examinării notificării, va înştiinţa agenţii eco- nomici care au înaintat notificarea cu privire la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute în prezentul regulament pentru acordarea exceptării. În această situaţie părţile implicate vor putea ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea răspunsului de către Consiliul Concurenţei, fie să renegocieze acordul astfel încât să se încadreze în prevederile prezentului regulament, fie să înain- teze cerere de dispensă în condiţiile art. 5 alin. (4) din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi ale „Regulamentului pentru aplicarea art. 5 şi 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996, privind practicile anticoncurenţiale&quot;. (4) Necomunicarea răspunsului de către Consiliul Concurenţei în termenul prevăzut la alin. (3) echivalează cu confirmarea tacită a exceptării acordului notificat de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea Concurenţei, în conformitate cu prevederile prezentului regulament. (5) Orice modificare a clauzelor acordului notificat sau a situaţiei pieţei relevante, în sensul neîndeplinirii condiţiilor pentru exceptare impuse prin prezentul regulament, va fi comunicată neîntârziat, în scris, de către părţile la acord Consiliului Concurenţei care va decide operativ asupra menţinerii, a condiţiilor pentru menţinere sau a retragerii beneficiului exceptării, după caz. (6) În situaţia retragerii beneficiului exceptării părţile implicate vor putea ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea retra- gerii beneficiului de către Consiliul Concurenţei, să înainteze cerere de dispensă în condiţiile art. 5 alin. (4) din Legea concu- renţei nr. 21/1996 şi ale „Regulamentului pentru aplicarea art. 5 şi 6 din Legea concurenţei, privind practicile anticoncurenţiale&quot;. (7) Răspunsul Consiliului Concurenţei transmis în conformitate cu prevederile alin. (3) şi comunicarea retragerii beneficiului, transmisă în conformitate cu alin. (6), pot fi atacate la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la comunicare.
CAPITOLUL IV
Alte dispoziţii
ARTICOLUL 12
Dispoziţii comune şi finale
(1) Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) Exceptările acordate înainte de intrarea în vigoare a pre- zentului regulament, prin decizie a Consiliului Concurenţei, în con- formitate cu prevederile cap. IV (Condiţiile de exceptare pentru acordurile de cercetare-dezvoltare) din „Regulamentul privind acor- darea exceptării, pe categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate, de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996&quot; rămân valabile până la expi- rarea perioadei de exceptare, respectiv a valabilităţii deciziei. (3) La data intrării în vigoare a prezentului regulament se abrogă prevederile cap. IV (Condiţiile de exceptare pentru acor- durile de cercetare-dezvoltare) şi anexa nr. 1/3 din „Regulamentul privind acordarea exceptării, pe categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate, de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996&quot;, precum şi orice alte dispoziţii ce contravin procedurii de exceptare pentru acordurile de cercetare-dezvoltare prevăzute la cap. III.

ANEXĂ

N O T I F I C A R E
pentru obţinerea beneficiului exceptării de la prevederile art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996 prin încadrarea în categoria acordurilor de cercetare-dezvoltare
I. Părţile la acord 1. Indicaţi agenţii economici participanţi la acord, precizând: denumirea, adresa/sediul social, numărul/data înregistrării la registrul comerţului, codul unic de înregistrare, atributul fiscal, numărul de telefon, numărul de fax, persoana indicată pentru relaţii (numărul de telefon, numărul de fax, funcţia). 2. Precizaţi agentul economic care înaintează modificarea. 3. În cazul în care notificarea este făcută în numele şi din împuternicirea părţilor, indicaţi numele reprezentantului împuternicit să le reprezinte pentru întocmirea şi înaintarea notificării, numărul de telefon, numărul de fax, adresa; se va anexa împuternicirea legală pentru reprezentant. 4. Pentru fiecare agent economic, parte la acord, indicaţi obiectul de activitate din care a înregistrat cifră de afaceri în ultimii 3 ani. 5. Atunci când este cazul, pentru fiecare dintre părţile la acord indicaţi grupul de agenţi economici din care face parte, menţionând domeniul de activitate al fiecărui agent economic care formează grupul respectiv şi activitatea sau activităţile desfăşurate pe piaţa relevantă. II. Piaţa relevantă 6. Elementele de bază pentru definirea pieţei relevante Se vor aplica „Instrucţiunile cu privire la definirea pieţei rele- vante, în scopul stabilirii părţii substanţiale de piaţă&quot;, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997. Piaţa relevantă are două componente: piaţa produsului şi piaţa geografică. a) Piaţa produsului cuprinde toate produsele considerate ca fiind substituibile din punct de vedere al caracteristicilor, preţului şi utilizării acestora, astfel încât fiecare dintre aceste produse să constituie o alternativă economică reală pentru consumatori. b) Piaţa geografică cuprinde aria în care agenţii economici vând produse sau prestează servicii identice, similare, respectiv substituibile, pentru care condiţiile de concurenţă sunt suficient de omogene, şi care poate fi distinsă faţă de ariile învecinate, în special datorită cheltuielilor de transport suportate de cumpărători. 7. Informaţii pentru definirea pieţei produsului a) Enumeraţi produsele sau serviciile care sunt incluse în acordul notificat, cu descrierea sumară a acestora; b) Enumeraţi produsele sau serviciile despre care consideraţi că pot constitui posibile substitute pentru produsele sau serviciile indicate la lit. a); dacă au fost identificate mai multe pieţe ale pro- dusului, pentru fiecare dintre acestea vor fi indicate distinct produ- sele care constituie substitute sau înlocuitori. 8. Informaţii pentru definirea pieţei geografice a) Delimitaţi aria geografică în care activează părţile la acord, pentru produsele incluse în piaţa produsului (această arie geogra- fică poate fi întreg teritoriul României sau o parte a acestuia, care va fi delimitată, respectiv precizată). b) Identificaţi aria geografică în care sunt localizaţi agenţii eco- nomici, producătorii concurenţi care vând produsele incluse în piaţa produsului, care sunt sau pot fi luaţi în considerare de cumpărătorii din aria lor geografică definită la lit. a), atunci când aceştia iau deciziile de cumpărare. 9. Pentru produsele din import incluse în piaţa relevantă pre- cizaţi numele furnizorilor, ţara de origine şi eventualele bariere existente la intrarea acestor produse pe piaţa românească (bariere tarifare - taxe vamale; bariere netarifare - condiţii impuse prin reglementări interne, costurile de transport relativ mari, lipsa reţelelor de distribuţie sau dificultăţi de acces la reţelele de distribuţie existente). III. Situaţia părţilor la acord pe piaţa relevantă Informaţiile solicitate la pct. 10 şi 11 trebuie furnizate pentru fiecare dintre părţile la acordul notificat, iar când acestea fac parte dintr-un grup, pentru toţi membrii grupului. De asemenea, informaţiile vor fi furnizate pentru fiecare piaţă relevantă identificată, pe perioada anului financiar precedent încheierii acordului. 10. Menţionaţi produsele fabricate de părţile la acord, suscep- tibile de a fi îmbunătăţite sau înlocuite de produsele care fac obi- ectul acordului pentru care părţile sunt producători concurenţi, la intrarea în vigoare a acordului. 11. Precizaţi segmentul de piaţă cumulat al părţilor la acord, care fabrică produsele de la paragraful 10, pe piaţa relevantă res- pectivă, pe baza valorii vânzărilor realizate în anul financiar pre- cedent încheierii acordului. IV. Situaţia concurenţei pe piaţa relevantă În cazul în care una dintre părţile la acord face parte inte- grantă dintr-un grup, în furnizarea informaţiilor prevăzute la pct. 12-15 va fi avut în vedere întregul grup. 12. Indicaţi principalii concurenţi ai părţilor, menţionând numele lor şi ponderea fiecăruia pe piaţa relevantă. 13. Indicaţi principalii clienţi ai fiecăreia dintre părţi, menţionând datele lor de identificare şi persoanele de contact. 14. Precizaţi în ce măsură intrarea pe piaţa relevantă este afectată de existenţa acordului. 15. Explicaţi modul în care agenţii economici concurenţi vând produsele sau prestează serviciile pe piaţa relevantă (produc pe plan local, importă, vând prin sistem de distribuţie organizat exclusiv sau neexclusiv?). V. Motivaţia pentru obţinerea beneficiului încadrării în cate- goria respectivă de acorduri exceptate de la prevederile art. 5 alin. (1) din lege 16. În spiritul prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea concu- renţei nr. 21/1996 prezentaţi modul concret în care sunt îndepli- nite condiţiile pentru exceptare. Argumentaţi avantajele, respectiv creşterile în eficienţă, care sunt scontate în cazul derulării acor- dului notificat, cu precizarea domeniului concret în care acestea se vor produce (producţie, distribuţie, export etc.) şi a efectului în reducerea substanţială şi de durată a preţurilor la consumatori. Menţionaţi eventualele avantaje de interes general pe care le aduce aplicarea acordului notificat. VI. Documente aferente notificării
17. Formularul de notificare în 3 exemplare sau în două exemplare pe suport de hârtie şi un exemplar în format electronic (CD sau dischetă) va fi însoţit de acordul convenit de părţi (în fotocopie, în 3 exemplare), inclusiv toate actele adiţionale (dacă este cazul). 18. Notificarea se va încheia cu următoarea declaraţie, care trebuie semnată de către sau în numele şi din împuternicirea părţilor la acord:
„Subsemnaţii ..........., în calitate de ......., domiciliaţi în
............................, str. .................. nr. ....., sectorul/judeţul
....................., posesori ai B.I./C.I. seria .... nr. ..........., elibe- rat/eliberată de ............ (împuterniciţi prin procura nr. ,
legalizată la .................... la data de ...................), declarăm pe propria răspundere că informaţiile date în prezenta notificare sunt exacte şi complete, după cunoştinţa şi convingerea noastră, că documentele solicitate prin formular sunt anexate şi că părerile exprimate sunt sincere.&quot;
Data şi locul Semnăturile
.......... .........

R E G U L A M E N T
privind acordarea exceptării acordurilor de specializare de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996
În temeiul prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996,
Consiliul Concurenţei adoptă prezentul regulament.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 1
Obiectul şi domeniul de aplicare a regulamentului
(1) În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996, beneficiul exceptării unor categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate de la inter- dicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) se stabileşte prin regulament al Consiliului Concurenţei, în condiţiile art. 5 alin. (2) din Legea con- curenţei nr. 21/1996. (2) Consiliul Concurenţei a adoptat „Regulamentul privind acor- darea exceptării, pe categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate, de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996&quot;, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 bis din 3 aprilie 1997, prin care la cap. V se stabilesc condiţiile de exceptare pentru acordurile de spe- cializare. La stabilirea acestor condiţii s-au avut în vedere toate tipurile de acorduri de specializare susceptibile de a fi exceptate de la aplicarea art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, indiferent dacă părţile la acord sunt sau nu concurenţi reali ori potenţiali pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia. (3) Adoptarea noului regulament se înscrie în logica unei abordări economice a incidenţei acordurilor în cauză cu un mediu concurenţial normal. Astfel, s-au considerat necesare: renunţarea la întocmirea unor liste cu clauze exceptate, definirea unor cate- gorii de acorduri exceptate până la atingerea unei anumite cote de piaţă şi enunţarea restricţiilor sau clauzelor care nu trebuie să figureze în aceste acorduri. (4) Noul regulament urmăreşte să satisfacă două exigenţe: să asigure protecţia eficientă a concurenţei şi să ofere agenţilor eco- nomici o siguranţă juridică adecvată. Aceste obiective trebuie să fie îndeplinite ţinându-se seama de necesitatea de a simplifica pe cât posibil supravegherea administrativă şi cadrul legislativ. Se porneşte de la prezumţia că sub un anumit nivel al cotei de piaţă efectele pozitive ale acordurilor de specializare compensează eventualele lor efecte negative asupra concurenţei, putând fi exceptate, conform prevederilor art. 5 alin. (2), din Legea concu- renţei nr. 21/1996. (5) Atunci când cota de piaţă deţinută de agenţii economici în cauză nu depăşeşte 20%, acordurile de specializare, astfel cum sunt ele definite în prezentul regulament, generează în mod nor- mal avantaje economice sub forma economiilor de scară şi de scop, a unor tehnologii de producţie îmbunătăţite, asigurând utili- zatorului o parte echitabilă a profitului rezultat. (6) Prezentul regulament nu exceptează acordurile care conţin restricţionări ce nu sunt absolut necesare pentru obţinerea avan- tajelor economice scontate. Anumite restricţionări grave ale concu- renţei, cum ar fi fixarea preţurilor, limitarea producţiei sau a distribuţiei şi împărţirea pieţei sau a clienţilor sunt excluse de la beneficiul exceptării pe categorii prevăzut prin prezentul regula- ment, oricare ar fi cota de piaţă a agenţilor economici în cauză. (7) Întrucât acordurile de specializare unilaterale încheiate între agenţii economici neconcurenţi pot beneficia de exceptarea pe categorii prevăzută prin „Regulamentul privind aplicarea art. 5 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale&quot;, aplicarea prezentului regulament se limitează, în privinţa acordurilor de specializare unilaterală, la acordurile încheiate între concurenţi. (8) Pentru a avea certitudinea că avantajele specializării se concretizează fără ca vreuna dintre părţi să abandoneze piaţa din aval la nivelul producţiei, acordurile de specializare unilaterală sau reciprocă nu intră sub incidenţa prezentului regulament decât în cazul în care prevăd obligaţii de vânzare şi/sau de cumpărare. Aceste angajamente pot fi exclusive, fără ca exclusivitatea să fie obligatorie. (9) Sunt incluse, de asemenea, în domeniul de aplicare a pre- zentului regulament toate tipurile de acorduri încheiate între agenţi economici care au convenit specializarea în producţie sau în prestarea de servicii. Exceptarea pe categorii se aplică, de ase- menea, clauzelor din acordurile de specializare care nu constituie principalul obiect al acestor acorduri, dar sunt direct legate şi necesare pentru implementarea acordurilor, precum şi anumitor aranjamente conexe, în materie de cumpărare şi comercializare. (10) În cazul acordurilor de specializare încheiate între agenţii economici a căror cotă de piaţă cumulată depăşeşte pragul de 20% nu există certitudinea că îndeplinesc condiţiile de exceptare prevăzute la art. 5 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi, ca urmare, Consiliul Concurenţei va evalua individual aceste acor- duri, în conformitate cu prevederile „Regulamentului pentru aplica- rea prevederilor art. 5 şi 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996, privind practicile anticoncurenţiale&quot;, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 bis din 9 iunie 1997, prin luarea în considerare a mai multor factori, dintre care structura pieţei rele- vante este cel mai important. (11) Prevederile art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996 nu sunt aplicabile acordurilor de specializare înche- iate între agenţi economici membri ai aceluiaşi grup, astfel cum este definită noţiunea de grup în „Instrucţiuni cu privire la calculul cifrei de afaceri în cazurile de comportament anticoncurenţial, prevăzute la art. 5 şi 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi în cazurile de concentrare economică&quot;, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997. (12) În cazurile particulare în care acordurile care intră sub inci- denţa prezentului regulament au totuşi efecte incompatibile cu pre- vederile art. 5 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996 Consiliul Concurenţei poate retrage beneficiul exceptării pe categorii. (13) Prezentul regulament se aplică fără să aducă atingere prevederilor art. 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996.
ARTICOLUL 2
Principiile exceptării
(1) Beneficiul exceptării pe categorii va fi limitat la acordurile pentru care se poate admite cu suficientă certitudine că îndepli- nesc condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996. (2) Acordurile de specializare în domeniul producţiei duc în general la ameliorarea producţiei sau a distribuţiei produselor, dat fiind că agenţii economici în cauză pot să îşi concentreze acti- vităţile în direcţia fabricării anumitor produse, lucrând astfel mai eficient şi oferind aceste produse la preţuri mai avantajoase. Se poate considera, de asemenea, că şi acordurile de specializare în domeniul prestării de servicii generează, în mod normal, astfel de îmbunătăţiri. În condiţiile unei concurenţe efective utilizatorii pri- mesc o parte echitabilă din profitul obţinut, prin preţuri reale mai mici. (3) Aceste avantaje decurg din acordurile în baza cărora unul dintre participanţi renunţă în favoarea altuia la fabricarea anumitor produse sau la furnizarea anumitor servicii (specializare unilate- rală), din acordurile în care fiecare dintre participanţi renunţă în favoarea unui alt participant la fabricarea anumitor produse sau la furnizarea anumitor servicii (specializare reciprocă) şi din acor- durile potrivit cărora participanţii se angajează să producă împreună anumite produse sau să furnizeze împreună anumite servicii (producţie în comun). (4) Pragul cotei de piaţă, excluderea unor acorduri de la beneficiul exceptării prevăzut prin prezentul regulament, precum şi
condiţiile cărora se subordonează exceptările garantează, în gene- ral, că acordurile cărora li se aplică exceptarea pe categorii nu dau posiblitatea părţilor să elimine concurenţa pe o parte sub- stanţială a pieţei produselor sau serviciilor în cauză.
CAPITOLUL II
Condiţii de exceptare
ARTICOLUL 3
Obiectul exceptării
(1) Conform prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi în condiţiile dispoziţiilor prezentului regulament, interdicţiile prevăzute la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996 nu se aplică următoarelor acorduri care sunt încheiate între doi sau mai mulţi agenţi economici (denumiţi în continuare părţi ) şi care stipulează condiţiile în care aceştia se specializează în fabricarea produselor (denumite în continuare acorduri de speci- alizare ): a) acordurile de specializare unilaterală, în baza cărora una dintre părţi acceptă să înceteze sau să se abţină de la a fabrica anumite produse şi se angajează să le cumpere de la un agent economic concurent, acesta din urmă angajându-se să fabrice şi să furnizeze aceste produse; b) acordurile de specializare reciprocă, prin care două sau mai multe părţi se angajează, pe bază de reciprocitate, să înceteze sau să se abţină de la fabricarea anumitor produse, care nu sunt aceleaşi, şi să le cumpere de la alte părţi care se angajează să le furnizeze; c) acordurile de producţie în comun, în baza cărora două sau mai multe părţi acceptă să fabrice anumite produse în comun. Această exceptare se aplică în măsura în care astfel de acor- duri de specializare conţin restricţionări ale concurenţei care cad sub incidenţa art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996. (2) Exceptarea prevăzută la alin. (1) se aplică şi clauzelor prevăzute în acordurile de specializare care nu constituie princi- palul obiect al acestor acorduri, dar sunt direct legate de acestea şi sunt necesare pentru implemetarea lor, cum ar fi clauzele pri- vind cesiunea sau utilizarea drepturilor de proprietate intelectuală. Exceptarea nu se aplică totuşi clauzelor care au acelaşi obiect cu restricţionările concurenţei enumerate la art. 7 alin. (1).
ARTICOLUL 4
Definiţii
În sensul prezentului regulament, următorii termeni se definesc astfel:
(1) acord - o înţelegere, o decizie a unei asociaţii de agenţi economici sau o practică concertată; (2) agenţi economici participanţi - agenţii economici părţi la acord şi agenţii economici legaţi de aceştia; (3) agenţi economici legaţi : a) agenţi economici la care o parte la acord, direct sau indirect: - are puterea de a exercita mai mult de jumătate din drep- turile de vot; - are puterea de a desemna mai mult de jumătate din mem- brii consiliului de administraţie sau ai organismelor care îi repre- zintă legal; - are dreptul de a administra afacerile agentului economic; b) agenţi economici care dispun, direct sau indirect, de drep- turile sau de puterile enumerate la lit. a) asupra unui agent eco- nomic parte la acord; c) agenţi economici asupra cărora un agent economic prevăzut la lit. b) are, direct sau indirect, drepturile sau puterile enumerate la lit. a); d) agenţi economici la care una dintre părţile la acord, împreună cu unul sau mai mulţi agenţi economici dintre cei enu- meraţi la lit. a), b) şi c), sau la care doi ori mai mulţi dintre cei din urmă deţin împreună drepturile şi puterile enumerate la lit. a); e) agenţi economici la care drepturile şi puterile enumerate la lit. a) sunt deţinute împreună de: - părţile la acord sau, corespunzător, agenţii economici menţionaţi la lit. a)-d); - una sau mai multe dintre părţile la acord ori unul sau mai mulţi dintre agenţii economici legaţi de acestea, menţionaţi la lit. a)-d), şi una sau mai multe părţi terţe. (4) produs - un produs şi/sau un serviciu, incluzând atât pro- duse/servicii intermediare, cât şi finale, cu excepţia distribuţiei şi a serviciilor de închiriere; (5) producţie - fabricarea de produse sau prestarea de servi- cii, incluzând producţia prin subcontractare; (6) piaţa relevantă - piaţa produsului şi piaţa (pieţele) geo- grafică (geografice) cărora produsele, obiect al acordului de spe- cializare, le aparţin; (7) agent economic concurent - un agent economic activ pe piaţa relevantă (un concurent actual) sau un agent economic care ar putea în mod real să realizeze investiţiile suplimentare nece- sare, astfel încât să poată intra pe piaţa relevantă ca răspuns la o creştere mică, dar de durată, a preţurilor pe piaţă (concurent potenţial). (8) obligaţie de livrare exclusivă - obligaţia de a nu livra pro- dusul care face obiectul acordului de specializare unui agent eco- nomic concurent, care nu este parte la acord. (9) obligaţie de cumpărare exclusivă - obligaţia de a cumpăra produsul care face obiectul acordului de specializare doar de la partea cu care s-a convenit livrarea. ARTICOLUL 5 Acorduri de cumpărare şi comercializare Exceptarea prevăzută la art. 3 se aplică şi în cazurile în care: a) părţile acceptă o obligaţie de cumpărare şi/sau de livrare exclusivă în contextul unui acord de specializare unilaterală sau reciprocă ori al unui acord de producţie în comun; sau b) părţile nu vând independent produsele care fac obiectul unui acord de specializare, dar realizează distribuţia în comun sau convin să numească un distribuitor, terţă parte, în condiţii de exclusivitate sau de neexclusivitate, în contextul unui acord de producţie în comun, cu condiţia ca partea terţă să nu fie un agent economic concurent.
ARTCOLUL 6
Pragul cotei de piaţă
Exceptarea prevăzută la art. 3 se va aplica cu condiţia ca părţile la acord să nu deţină o cotă de piaţă cumulată mai mare de 20% pe piaţa relevantă.
ARTICOLUL 7
Acorduri cărora nu li se aplică exceptarea
(1) Exceptarea prevăzută la art. 3 nu se aplică acordurilor care, direct sau indirect, în mod independent ori în combinaţie cu alţi factori aflaţi cub controlul părţilor, au ca obiect: a) fixarea preţurilor la vânzarea produselor către terţe părţi; b) limitarea producţiei sau a volumului vânzărilor; sau c) împărţirea pieţelor sau a clienţilor. (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică: a) clauzelor privind volumul de produse convenit în cadrul acordurilor de specializare unilaterală sau reciprocă, precum şi clauzelor privind fixarea capacităţilor şi a volumului producţiei rea- lizate în comun în cadrul acordurilor de producţie în comun; b) stabilirii planului de vânzări şi fixării preţurilor pentru produ- sele unei societăţi în comun, vândute clienţilor direcţi în contextul prevederilor art. 5 lit. b).
ARTICOLUL 8
Aplicarea pragului cotei de piaţă
(1) Aplicarea condiţiei referitoare la pragul cotei de piaţă prevăzute la art. 6 se va face respectând următoarele reguli: a) cota de piaţă se va calcula pe baza valorii vânzărilor; dacă datele referitoare la valoarea vânzărilor pe piaţă nu sunt disponi- bile, se pot folosi estimări pentru stabilirea cotei de piaţă a agenţilor economici participanţi, utilizând alte informaţii credibile de piaţă, inclusiv volumul vânzărilor; b) cota de piaţă se va calcula pe baza realizărilor agenţilor economici participanţi în anul financiar precedent încheierii acor- dului; c) cota de piaţă deţinută de agenţii economici menţionaţi la art. 4 alin. (3) lit. e) se va repartiza în mod egal tuturor agenţilor economici care au drepturile sau puterile enumerate la art. 4 alin. (3) lit. a). (2) Dacă iniţial cota de piaţă prevăzută la art. 6 este sub 20%, dar creşte ulterior peste acest nivel fără să depăşească 25%, exceptarea prevăzută la art. 3 se va aplica în continuare pentru următorii 2 ani calendaristici consecutivi, ulteriori anului în care s-a depăşit pentru prima dată pragul de 20%. (3) Dacă iniţial cota de piaţă prevăzută la art. 6 este sub 20%, dar creşte ulterior peste nivelul de 25%, exceptarea prevăzută la art. 3 se va aplica în continuare pentru anul calen- daristic următor anului în care s-a depăşit pentru prima dată pra- gul de 25%. (4) Perioadele de exceptare de care au beneficiat agenţii eco- nomici participanţi în aplicarea alin. (2) şi (3) nu se vor cumula, astfel încât să se depăşească o perioadă de 2 ani calendaristici. ARTICOLUL 9 Retragerea beneficiului exceptării Consiliul Concurenţei poate retrage beneficiul exceptării acor- dat conform prezentului regulament, atunci când constată că: a) acordul nu a avut efectele de eficientizare preconizate ori consumatorilor nu li s-a asigurat un avantaj corespunzător celui realizat de părţile la acord; sau b) produsele care fac obiectul specializării nu se confruntă pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a ei cu o concu- renţă reală din partea unor produse identice ori substituibile din punctul de vedere al caracteristicilor, preţului şi utilizării date acestora de către consumatori; c) exceptarea acordului de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996 s-a bazat pe informaţii eronate, inexacte sau incomplete.
CAPITOLUL III
Procedura exceptării
ARTICOLUL 10
Notificarea
(1) Conform prevederilor art. 5 alin. (7) din Legea concurenţei nr. 21/1996, acordurile de specializare susceptibile de a fi excep- tate în condiţiile prezentului regulament vor fi notificate de către agenţii economici sau de asociaţiile de agenţi economici Consiliului Concurenţei. (2) Notificarea completată conform formularului-tip cuprins în anexa la prezentul regulament va fi înaintată Consiliului Concurenţei şi va fi înregistrată într-un registru special de evi- denţă, depunătorilor eliberându-li-se confirmarea depunerii aces- teia. Pentru a fi înregistrată notificarea trebuie însoţită şi de dovada achitării tarifului de notificare stabilit în conformitate cu prevederile „Regulamentului privind stabilirea şi perceperea tarife- lor pentru procedurile şi serviciile prevăzute de Legea concurenţei nr. 21/1996 şi de regulamentele emise pentru aplicarea acesteia&quot;, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 bis din 9 iunie 1997, cu modificările ulterioare. (3) Formularul de notificare împreună cu documentele solici- tate prin acesta, în 3 exemplare, semnate de reprezentanţii legali ai agenţilor economici care sunt părţi la acordul notificat sau de persoanele împuternicite legal să îi reprezinte, va fi înaintat Consiliului Concurenţei prin scrisoare recomandată sau prin pre- zentare directă. (4) Informaţiile furnizate prin notificare, inclusiv prin documen- tele aferente, trebuie să fie corecte şi complete.
ARTICOLUL 11
Beneficiul exceptării
(1) În examinarea de fond a acordurilor notificate Consiliul Concurenţei se bazează pe informaţiile furnizate în formularul de notificare şi în documentele însoţitoare, putând să solicite în baza art. 41 din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi alte informaţii consi- derate necesare analizei de la agenţii economici care au înaintat notificarea, de la alţi agenţi economici sau de la autorităţi şi instituţii publice. (2) Furnizarea de informaţii incomplete sau inexacte prin noti- ficare, în sensul art. 10 alin. (4), sau furnizarea de informaţii inexacte, precum şi nefurnizarea informaţiilor solicitate de către Consiliul Concurenţei, în baza prevederilor art. 41 din Legea concurenţei nr. 21/1996, constituie contravenţie şi se sancţionează conform prevederilor art. 55 lit. b) şi c) şi ale art. 59 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996. (3) În termen de 60 de zile de la data înregistrării Consiliul Concurenţei, în urma examinării notificării, va înştiinţa agenţii eco- nomici care au înaintat notificarea cu privire la eventuala neînde- plinire a condiţiilor prevăzute în prezentul regulament pentru acordarea exceptării. În această situaţie părţile implicate vor putea ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea răspunsului de către Consiliul Concurenţei, fie să renegocieze acordul astfel încât să se încadreze în prevederile prezentului regulament, fie să înainteze cerere de dispensă în condiţiile art. 5 alin. (4) din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi ale „Regulamentului pentru apli- carea prevederilor art. 5 şi 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996, privind practicile anticoncurenţiale&quot;. (4) Necomunicarea răspunsului de către Consiliul Concurenţei în termenul prevăzut la alin. (3) echivalează cu confirmarea tacită a exceptării acordului notificat de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996, în conformitate cu prevederile acestui regulament. Exceptarea este valabilă pe peri- oada în care condiţiile din prezentul regulament sunt îndeplinite. (5) Orice modificare a clauzelor acordului notificat sau a situaţiei pieţei relevante, în sensul neîndeplinirii condiţiilor pentru exceptare impuse prin prezentul regulament, va fi comunicată neîntârziat, în scris, de către părţile la acord Consiliului Concurenţei care va decide operativ asupra menţinerii, a condiţiilor pentru menţinere sau a retragerii beneficiului exceptării, după caz. (6) În situaţia retragerii beneficiului exceptării părţile implicate vor putea ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea retra- gerii beneficiului exceptării de către Consiliul Concurenţei, să înainteze cerere de dispensă în condiţiile art. 5 alin. (4) din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi ale „Regulamentului pentru apli- carea prevederilor art. 5 şi 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996, privind practicile anticoncurenţiale&quot;. (7) Răspunsul Consiliului Concurenţei transmis în conformitate cu prevederile alin. (3) şi comunicarea retragerii beneficiului, transmisă în conformitate cu alin. (6) pot fi atacate la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la comunicare.
CAPITOLUL IV
Alte dispoziţii

ARTICOLUL 12
Dispoziţii comune şi finale
(1) Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) Exceptările acordate înainte de intrarea în vigoare a pre- zentului regulament, prin decizie a Consiliului Concurenţei, în con- formitate cu prevederile cap. V (Condiţiile de exceptare pentru acordurile de specializare) din „Regulamentul privind acordarea exceptării, pe categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori prac- tici concertate, de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996&quot;, rămân valabile până la expirarea perioadei de exceptare, respectiv a valabilităţii deciziei. (3) La data intrării în vigoare a prezentului regulament se abrogă prevederile cap. V (Condiţiile de exceptare pentru acordu- rile de specializare) şi anexa nr. 1/4 din „Regulamentul privind acordarea exceptării, pe categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate, de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996&quot;, precum şi orice alte dispoziţii ce contravin procedurii de exceptare a acordurilor de specializare, prevăzute la cap. III din prezentul regulament.

ANEXĂ

N O T I F I C A R E
pentru obţinerea beneficiului exceptării de la prevederile art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, prin încadrarea în categoria acordurilor de specializare
I. Părţile la acord 1. Indicaţi agenţii economici participanţi la acord, precizând: denumirea, adresa/sediul social, numărul/data înregistrării la registrul comerţului, codul unic de înregistrare, atributul fiscal, numărul de telefon, numărul de fax, persoana indicată pentru relaţii (numărul de telefon, numărul de fax, funcţia). 2. Precizaţi agentul economic care înaintează notificarea. 3. În cazul în care notificarea este făcută în numele şi din împuternicirea părţilor, indicaţi numele reprezentantului împuternicit să le reprezinte pentru întocmirea şi înaintarea notificării, numărul de telefon, numărul de fax, adresa; se va anexa împuternicirea legală pentru reprezentant. 4. Pentru fiecare agent economic, parte la acord, indicaţi obi- ectul de activitate din care a înregistrat cifră de afaceri în ultimii 3 ani. 5. Atunci când este cazul, pentru fiecare dintre părţile la acord indicaţi grupul de agenţi economici din care face parte, menţionând domeniul de activitate al fiecărui agent economic care formează grupul respectiv şi activitatea sau activităţile desfăşurate pe piaţa relevantă. II. Piaţa relevantă 6. Elementele de bază pentru definirea pieţei relevante Se vor aplica „Instrucţiunile cu privire la definirea pieţei rele- vante, în scopul stabilirii părţii substanţiale de piaţă&quot;, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997. Piaţa relevantă are două componente: piaţa produsului şi piaţa geografică. a) Piaţa produsului cuprinde toate produsele considerate ca fiind substituibile din punct de vedere al caracteristicilor, preţului şi utilizării acestora, astfel încât fiecare dintre aceste produse să constituie o alternativă economică reală pentru consumatori. b) Piaţa geografică cuprinde aria în care agenţii economici vând produse sau prestează servicii identice, similare, respectiv substituibile, pentru care condiţiile de concurenţă sunt suficient de omogene, şi care poate fi distinsă faţă de ariile învecinate, în special datorită cheltuielilor de transport suportate de cumpărători. 7. Informaţii pentru definirea pieţei produsului a) Enumeraţi produsele sau serviciile care sunt incluse în acordul notificat, cu descrierea sumară a acestora. b) Enumeraţi produsele sau serviciile despre care consideraţi că pot constitui posibile substitute pentru produsele sau serviciile menţionate la lit. a); dacă au fost identificate mai multe pieţe ale produsului, pentru fiecare dintre acestea vor fi indicate distinct produsele care constituie substitute sau înlocuitori. 8. Informaţii pentru definirea pieţei geografice a) Delimitaţi aria geografică în care activează părţile la acord, pentru produsele incluse în piaţa produsului (această arie geografică poate fi întreg teritoriul României sau o parte a aces- tuia, care va fi delimitată, respectiv precizată). b) Identificaţi aria geografică în care sunt localizaţi agenţii eco- nomici, producătorii concurenţi care vând produsele incluse în piaţa produsului, care sunt sau pot fi luaţi în considerare de cumpărătorii din aria lor geografică definită la lit. a), atunci când aceştia iau deciziile de cumpărare. 9. Pentru produsele din import incluse în piaţa relevantă pre- cizaţi numele furnizorilor, ţara de origine şi eventualele bariere existente la intrarea acestor produse pe piaţa românească (bari- ere tarifare - taxe vamale; bariere netarifare - condiţiile impuse prin reglementări interne, costurile de transport relativ mari, lipsa reţelelor de distribuţie sau dificultăţile de acces la reţelele de distribuţie existente). III. Situaţia părţilor la acord pe piaţa relevantă Informaţiile solicitate la pct. 10-13 trebuie furnizate pentru fie- care dintre părţile la acordul notificat, iar când acestea fac parte dintr-un grup, pentru toţi membrii grupului. De asemenea, informaţiile vor fi furnizate pentru fiecare piaţă relevantă identificată, pe perioada anului financiar precedent încheierii acordului. 10. Estimaţi mărimea pieţei relevante, valoric şi cantitativ. 11. Prezentaţi valoarea şi volumul vânzărilor de produse care fac obiectul acordului de specializare. 12. Prezentaţi, după caz, valoarea şi volumul vânzărilor de produse care, deşi nu fac obiectul acordului de specializare, fac parte din acceaşi piaţă relevantă. 13. Prezentaţi cota de piaţă deţinută cu produsele care fac obiectul acordului de specializare, precum şi, după caz, cota de piaţă deţinută cu produsele care nu fac obiectul acordului de spe- cializare, dar fac parte din aceeaşi piaţă relevantă. IV. Situaţia concurenţei pe piaţa relevantă În cazul în care una dintre părţile la acord face parte dintr-un grup, în furnizarea informaţiilor prevăzute la pct. 14-17 va fi avut în vedere întregul grup. 14. Indicaţi principalii concurenţi ai părţilor, menţionând numele lor şi ponderea fiecăruia pe piaţa relevantă. CONSILIUL CONCURENŢEI 15. Indicaţi principalii clienţi ai fiecăreia dintre părţi, menţionând datele lor de identificare şi persoanele de contact. 16. Precizaţi în ce măsură intrarea pe piaţa relevantă este afectată de existenţa acordului. 17. Explicaţi modul în care agenţii economici concurenţi vând produsele sau prestează serviciile pe piaţa relevantă (produc pe plan local, importă, vând prin sistem de distribuţie organizat exclu- siv sau neexclusiv?). V. Motivaţia pentru obţinerea beneficiului încadrării în cate- goria respectivă de acorduri exceptate de la prevederile art. 5 alin. (1) din lege 18. În spiritul prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea concu- renţei nr. 21/1996 prezentaţi modul concret în care sunt îndepli- nite condiţiile pentru exceptare. Argumentaţi avantajele, respectiv creşterile în eficienţă, care sunt scontate în cazul derulării acor- dului notificat, cu precizarea domeniului concret în care acestea se vor produce (producţie, distribuţie, export etc.) şi a efectului în reducerea substanţială şi de durată a preţurilor la consumatori. Menţionaţi eventualele avantaje de interes general pe care le aduce aplicarea acordului notificat. VI. Documente aferente notificării
19. Formularul de notificare în 3 exemplare sau în două exemplare pe suport de hârtie şi un exemplar în format electronic (CD sau dischetă) va fi însoţit de acordul convenit de părţi (în fotocopie, în 3 exemplare), inclusiv de toate actele adiţionale (dacă este cazul). 20. Notificarea se va încheia cu următoarea declaraţie, care trebuie semnată de către sau în numele şi din împuternicirea părţilor la acord:
„Subsemnaţii ........................., în calitate de ............, domici-
liaţi în ........................, str. ..................... nr. ....., sectorul/judeţul
..............., posesori ai B.I./C.I. seria ..... nr. .........., eliberat/eli-
berată de .................... (împuterniciţi prin procura nr. ......, lega- lizată la ....................... la data de ..................), declarăm pe propria răspundere că informaţiile date în prezenta notificare sunt exacte şi complete, după cunoştinţa şi convingerea noastră, că documentele solicitate prin formular sunt anexate şi că părerile exprimate sunt sincere.&quot;
Data şi locul Semnăturile
................ ...............

R E G U L A M E N T
privind autorizarea concentrărilor economice
În temeiul art. 28 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996, Consiliul Concurenţei adoptă prezentul regulament.
Scopul controlului concentrărilor economice de către Consiliul Concurenţei este de a veghea împotriva creării de monopoluri sau agenţi economici cu poziţie dominantă pe piaţă, care pot conduce la restrângerea, înlăturarea sau denaturarea semnificativă a concurenţei pe piaţa românească ori pe o parte a acesteia, cu efecte nefavorabile asupra consumatorilor.
Concentrarea economică, conform art. 11 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996, denumită în continuare lege, realizată prin fuziune şi/sau achiziţie, poate fi oportună pentru agenţii eco- nomici mici, în vederea îmbunătăţirii competitivităţii lor.
În aceste condiţii, conform art. 16 din lege, prevederile privind concentrările economice nu se aplică decât dacă, în cadrul aces- tei operaţiuni, părţile implicate totalizează o cifră de afaceri care depăşeşte pragul de minimis prevăzut de art. 15 din lege 1) .
Părţile implicate în operaţiuni de concentrare economică, care depăşesc pragul prevăzut la art. 15 din lege, sunt obligate să notifice Consiliului Concurenţei operaţiunea de concentrare
economică în vederea analizei compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal.
Atribuţiile Consiliului Concurenţei pe linia controlului concentrărilor economice sunt:
a) ia deciziile prevăzute la art. 27 lit. a) din lege, pentru cazurile de încălcare a dispoziţiilor art. 13 şi ale art. 16 alin. (1) şi (2); b) ia deciziile prevăzute la art. 51 din lege.
În aplicarea prevederilor art. 28 alin. (2) şi (3) din lege, Consiliul Concurenţei adoptă prezentul regulament care înlocuieşte Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice adoptat în anul 1997 2) .
Prezentul regulament este obligatoriu pentru Consiliul Concurenţei, Oficiul Concurenţei, agenţii economici sau asociaţiile de agenţi economici, precum şi pentru organele administraţiei publice centrale sau locale, urmărindu-se aplicarea în mod unitar şi transparent, în condiţii de siguranţă juridică a legii.
Regulamentul cuprinde următoarele părţi:
Partea I - Precizări cu privire la concentrările economice;

1 ) Prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 13/2001, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 20 februarie 2001, plafonul privind cifra de afaceri prevăzut la art. 15 din Legea concurenţei nr. 21/1996 a fost majorat la 65 miliarde lei.
2 ) Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 bis din 14 aprilie 1997.
Partea a II-a - Notificarea concentrărilor economice. Emiterea deciziilor în cazurile de concentrare economică;
Partea a III-a - Investigarea operaţiunilor de concentrare eco- nomică;
Partea a IV-a - Precizări privind modul de completare a for- mularului pentru notificarea concentrărilor economice;
Partea a V-a - Dispoziţii finale şi tranzitorii;
Anexa - Formular de notificare a concentrărilor economice.
PARTEA I
Precizări cu privire la concentrările economice
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
În lege şi în prezentul regulament sunt utilizaţi termeni cărora Consiliul Concurenţei le dă următoarea interpretare:
1. Concentrarea economică se referă la măsura în care un număr redus de agenţi economici deţine o pondere ridicată a activităţii economice, exprimată prin totalul vânzărilor, activelor sau forţei de muncă utilizate etc. pe o anumită piaţă. Această măsură caracterizează gradul de concentrare economică la un moment dat. Operaţiunile de concentrare economică, în accepţiunea art. 11 alin. (2) din lege, se realizează prin fuziune sau prin dobândirea controlului. 2. Fuziunea este combinarea a doi sau mai mulţi agenţi eco- nomici într-unul singur, cu scopul de a creşte eficienţa economică şi uneori de a evita concurenţa. 3. Părţile implicate sunt agenţi economici sau persoane fizice participante la o operaţiune de concentrare economică a căror cifră de afaceri se ia în calcul şi care, în caz de încălcare a legii, sunt supuse sancţiunilor prevăzute la cap. VI din lege. Toate referirile la persoana fizică cuprinse în prezentul regula- ment privesc persoana fizică ce controlează deja, singură sau în comun, un alt agent economic. 4. Controlul, în accepţiunea art. 11 alin. (1) din lege, repre- zintă dreptul şi/sau posibilitatea unor agenţi economici ori per- soane fizice de a exercita, direct sau indirect, o influenţă determinantă asupra unor alţi agenţi economici. 5. Dobândirea controlului, în accepţiunea art. 11 alin. (2) lit. b) din lege, reprezintă o formă de realizare a concentrărilor econo- mice prin care agenţi economici sau persoane fizice obţin, direct ori indirect, o influenţă determinantă asupra unuia sau mai multor agenţi economici ori asupra unor părţi ale acestora, fie prin luare de participare la capital, fie prin cumpărare de elemente de activ, fie prin instituirea sau întărirea unei situaţii de dependenţă econo- mică, prin contracte sau prin alte mijloace. Elementele conceptului de dobândire a controlului sunt: subiec- tul, obiectul şi modalitatea de dobândire a controlului. 6. Subiectul controlului (Cine dobândeşte controlul?) Controlul poate fi dobândit de către: a) un agent economic (control unic); b) o persoană fizică, ce controlează deja, singură sau în comun, un alt agent economic (control unic); c) doi sau mai mulţi agenţi economici acţionând în comun ori o asociaţie de agenţi economici (control în comun); d) două sau mai multe persoane fizice acţionând în comun şi care controlează deja cel puţin un alt agent economic (control în comun). 7. Obiectul controlului (Ce se controlează?) Controlul se poate exercita asupra: a) unuia sau mai multor agenţi economici care constituie entităţi independente (control total); b) unor active ale agentului economic (control parţial), cum ar fi: - una sau mai multe entităţi legale separate (filiale etc.); - subdiviziuni interne ale agentului economic (de exemplu, o secţie sau o unitate); - elemente ale fondului de comerţ, cărora li se poate atribui în mod clar o cifră de afaceri pe piaţă (de exemplu, mărci de fabrică, mărci de producţie, licenţe). 8. Modalitatea de dobândire a controlului (Cum se dobândeşte controlul?) Formele uzuale de dobândire a controlului sunt: a) participări la capitalul social prin achiziţionare de acţiuni (părţi sociale), inclusiv în cadrul procesului de privatizare; b) cumpărarea de active; c) relaţiile de dependenţă economică. 9. Situaţia de dependenţă economică poate fi determinată de acorduri importante de livrare pe termen lung sau mediu, înche- iate de furnizori şi de clienţi, combinate cu legături structurale, care conferă o influenţă determinantă a furnizorului sau a clientu- lui asupra partenerului. În aceste condiţii dobândirea controlului se realizează pe baza unui număr de elemente particulare, pe fiecare caz. 10. Controlul direct este controlul exercitat de persoane fizice sau de agenţi economici, dobândit în mod oficial. 11. Controlul indirect se realizează în cazuri excepţionale, atunci când deţinătorul oficial al dreptului de control diferă de per- soanele fizice sau de agenţii economici care deţin puterea reală de exercitare a influenţei determinante. Astfel de situaţii se pot întâlni atunci când o persoană fizică sau un agent economic aflată/aflat în spatele operaţiunii foloseşte o altă persoană sau un alt agent economic (deţinătorul oficial al dreptului de control) pentru a-şi exercita de facto controlul (influenţa determinantă). Exercitarea controlului indirect se poate stabili analizând, de exemplu, sursa de finanţare, existenţa unor legături familiale etc. 12. Societate controlată În comun , denumită în continuare societate În comun , este un agent economic creat sau achiziţionat de alţi agenţi economici care o controlează. 13. Societate(companie)-mamă este un agent economic care deţine acţiuni (părţi sociale) la o societate în comun, pe care o controlează fie prin înfiinţarea acesteia, singur sau împreună cu alţi investitori, fie ca urmare a achiziţionării de acţiuni (părţi soci- ale) din capitalul social al unui agent economic deja existent. 14. Grupul din care face parte un agent economic cuprinde: a) toţi agenţii economici controlaţi, direct sau indirect, de agentul economic respectiv; b) toţi agenţii economici şi/sau persoanele fizice care contro- lează, direct sau indirect, agentul economic respectiv; c) toţi agenţii economici controlaţi, direct sau indirect, de agenţii economici şi/sau de persoanele fizice prevăzute la lit. b). CAPITOLUL II Distincţia dintre operaţiunile de asociere concentrative şi cele de cooperare A. Introducere 15. Agenţii economici de pe o piaţă execută operaţiuni speci- fice prin care se asociază, păstrându-şi însă caracterul de entităţi economice independente, în vederea realizării unor obiective comune. Astfel de operaţiuni de asociere îmbracă forme diferite, cum ar fi: coordonarea comportamentului concurenţial, crearea de societăţi în comun, cooperarea pentru activităţi specifice (cerce- tare-dezvoltare, producţie, distribuţie etc.). 16. Aceste operaţiuni de asociere sunt tratate în mod diferit de lege, în funcţie de efectul lor asupra mediului concurenţial pe piaţă. 17. Problema esenţială în acest context o reprezintă distincţia dintre operaţiunile de asociere care au ca efect o concentrare economică - care va fi tratată conform prezentului regulament - şi acelea care conduc la coordonarea acţiunilor agenţilor econo- mici pe piaţă, ce cad sub incidenţa art. 5 alin. (1) din lege. 18. Legea face în mod explicit această distincţie în art. 11 alin. (3): „Operaţiunile de asociere, având ca obiect sau ca efect coordonarea comportamentului concurenţial al agenţilor economici participanţi care rămân independenţi, nu constituie concentrare prin dobândirea controlului, chiar când asemenea operaţiuni ar consta în crearea de entităţi economice comune. Dacă entitatea economică comună este o persoană juridică îndeplinind statornic toate funcţiile unei entităţi economice autonome, fără însă a rea- liza o coordonare a comportamentului concurenţial fie între agenţi economici fondatori, fie între ea şi aceştia, operaţiunea este o concentrare în sensul prevederilor alin. (2) lit. b)&quot;. 19. În acest capitol sunt definite operaţiunile de asociere care au ca efect o concentrare economică (operaţiuni de asociere con- centrative), distingându-le de operaţiunile de asociere care dau naştere la societăţi în comun de cooperare. B. Societăţi În comun concentrative 20. O operaţiune de asociere constituie o concentrare econo- mică în sensul art. 11 alin. (2) din lege dacă îndeplineşte conco- mitent următoarele condiţii: a) existenţa controlului în comun; b) autonomia structurală a societăţii în comun; c) societatea în comun să nu aibă ca obiect sau ca efect coordonarea comportamentului concurenţial al societăţilor-mamă şi/sau al agenţilor economici controlaţi de acestea. Controlul În comun 21. O societate în comun cade sub incidenţa reglementărilor privind concentrările economice dacă există o dobândire în comun a controlului asupra acesteia de către doi sau mai mulţi agenţi economici. Autonomie structurală 22. O societate în comun are autonomie structurală atunci când, în calitate de persoană juridică, îndeplineşte statornic toate funcţiile unei entităţi economice autonome, respectiv are funcţionare deplină. 23. O societate în comun are funcţionare deplină atunci când dispune de resursele financiare, umane şi tehnice necesare desfăşurării pe termen îndelungat a tuturor activităţilor sau funcţiilor îndeplinite în mod normal de oricare alt agent economic care acţionează pe piaţa respectivă. 24. O societate în comun nu va fi considerată cu funcţionare deplină în cazul în care preia numai o funcţie specifică din afa- cerile societăţilor-mamă, fără a avea acces pe piaţă în nume pro- priu. Acesta este cazul, de exemplu, al societăţilor în comun, limitate la cercetare-dezvoltare, producţie, distribuţie sau vânzare a produselor societăţilor-mamă în calitate de agenţi de vânzări sau create în vederea participării la o licitaţie publică. Atunci când societatea în comun foloseşte reţeaua de distribuţie a uneia sau a mai multora dintre societăţile-mamă care acţionează în acest caz ca agenţi ai societăţii în comun, aceasta din urmă se consideră că are funcţionare deplină. 25. Un alt aspect suplimentar care se are în vedere la apre- cierea caracterului de funcţionare deplină a unei societăţi în comun este faptul că acea societate în comun îşi realizează aproape integral vânzările către societăţile-mamă sau se aprovizi- onează aproape în totalitate de la acestea. Această situaţie se întâlneşte frecvent în perioadele iniţiale, de pornire a activităţii, când societăţile în comun îşi câştigă şi îşi consolidează poziţia pe piaţă. Stabilirea duratei perioadei iniţiale depinde de condiţiile specifice de pe piaţa respectivă, dar nu poate fi mai mare de 3 ani. Înăuntrul acestei perioade societatea în comun se consideră că funcţionează deplin. 26. În cazul în care vânzările către societăţile-mamă se extind pe o perioadă îndelungată, societatea în comun are caracter de funcţionare deplină, numai dacă are un rol activ pe piaţă, adică: (i) ponderea vânzărilor către societăţile-mamă în producţia totală nu este substanţială; (ii) vânzările către societăţile-mamă se efec- tuează în condiţii normale de piaţă. 27. Caracterul de funcţionare deplină, în cazul aprovizionării făcute de societatea în comun de la societăţile-mamă pe o peri- oadă îndelungată, se apreciază în funcţie de criteriul valorii adăugate la produsele implicate. În cazul în care produselor achiziţionate de la societăţile- mamă li se adaugă o valoare scăzută în procesul de producţie şi/sau comercializare, societatea mixtă nu are funcţionare deplină, fiind mai apropiată de un agent de vânzare. În cazul în care societatea în comun are un rol activ pe piaţă, respectiv: (i) ponderea aprovizionărilor din alte surse decât de la societăţile-mamă este substanţială; (ii) are facilităţile necesare (de exemplu, pentru o specializare în activitatea de distribuţie: maga- zine, depozite, mijloace de transport, personal etc.); (iii) cumpărările de la societăţile-mamă se fac în condiţii normale de piaţă, aceasta are funcţionare deplină. 28. Un alt aspect suplimentar, care se are în vedere la defi- nirea funcţionării depline, este durata de funcţionare, ca regulă generală funcţionarea deplină asociindu-se cu o activitate pe ter- men lung. Faptul că societăţile-mamă asigură societăţilor în comun toate resursele necesare (financiare, materiale etc.) demonstrează o intenţie de activitate pe termen lung. Această constatare va fi întărită, dacă în actul constitutiv se prevede o durată de funcţionare suficient de lungă pentru a determina o schimbare de durată în structura agenţilor economici implicaţi. O societate în comun nu va fi considerată ca funcţionând deplin dacă este constituită pentru o perioadă scurtă. Acesta este cazul unei societăţi în comun, înfiinţată exclusiv pentru realizarea unui proiect specific şi care urmează să îşi înceteze activitatea în momentul înfăptuirii acestuia. Elemente relevante pentru aprecierea coordonării comportamentului concurenţial al agenţilor economici implicaţi 29. În evaluarea riscului de coordonare a comportamentului concurenţial al agenţilor economici implicaţi, acesta fiind un crite- riu major de departajare a societăţilor în comun concentrative de cele de cooperare, se va avea în vedere dacă agenţii economici implicaţi sunt concurenţi actuali sau potenţiali pe piaţa relevantă. 30. Coordonarea comportamentului concurenţial al agenţilor economici independenţi este exclusă dacă societăţile-mamă îşi transferă integral activităţile sau totalitatea activităţilor dintr-un anu- mit sector industrial către societatea în comun. 31. Coordonarea poate fi exclusă dacă societăţile-mamă nu sunt active pe piaţa societăţii în comun sau îşi transferă totalita- tea activităţilor lor de pe această piaţă către societatea în comun. Situaţia este valabilă şi în cazul în care doar o societate- mamă rămâne activă pe piaţa societăţii în comun sau îşi menţine doar o mică parte a activităţii pe această piaţă. 32. Spre deosebire de cazul menţionat la pct. 31, există o mare probabilitate de coordonare a comportamentului concurenţial atunci când două sau mai multe societăţi-mamă îşi păstrează, într-o măsură semnificativă, activităţile pe aceeaşi piaţă a produ- sului cu cea a societăţii în comun, în măsura în care aceste acti- vităţi se vor desfăşura pe aceeaşi piaţă geografică. 33. Există probabilitatea coordonării şi în cazul în care societăţile-mamă şi societatea în comun se specializează pe seg- mente specifice importante ale pieţei produsului. Fac excepţie cazurile în care aceste segmente sunt de impor- tanţă minoră în comparaţie cu activităţile de bază ale societăţilor- mamă sau ale societăţii în comun şi când societăţile-mamă au motive obiective să îşi reţină anumite activităţi, cum ar fi cele bazate pe tehnologii proprii. În aceste cazuri simpla existenţă a societăţii în comun nu justifică presupunerea că ar exista o coor- donare a comportamentului concurenţial în aceste domenii. 34. Atunci când există deja o reţea de legături de cooperare între societăţile-mamă pe piaţa societăţii în comun, obiectivul sau efectul principal al societăţii în comun poate fi suplimentarea legăturilor şi, ca urmare, întărirea coordonării existente. 35. În cazul în care societăţile-mamă sunt active pe piaţa din avalul pieţei societăţii în comun, poate apărea o coordonare între acestea, dacă societatea în comun este principalul lor furnizor şi dacă la nivelul societăţilor-mamă se adaugă produselor o valoare nouă, relativ mică; în mod similar, atunci când societăţile-mamă sunt active pe piaţa din amonte a pieţei societăţii în comun, poate apărea coordonarea, dacă principalul lor client este societa- tea în comun. 36. Dacă două sau mai multe societăţi-mamă au activităţi semnificative pe o piaţă învecinată pieţei societăţii în comun, care din punct de vedere economic are o importanţă semnificativă comparativ cu piaţa societăţii în comun, colaborarea în cadrul societăţii în comun poate conduce la coordonarea comportamen- tului concurenţial al societăţilor-mamă pe piaţa învecinată. În acest context o piaţă învecinată este o piaţă separată, dar strâns legată de piaţa societăţii în comun, ambele pieţe având caracte- ristici comune, incluzând tehnologie, clienţi sau concurenţi. 37. Atunci când societăţile-mamă şi societatea în comun sunt active pe pieţe geografice diferite, existenţa coordonării se evaluează în funcţie de legăturile dintre pieţe şi de probabilitatea interacţiunii lor prezente sau viitoare. Evaluarea se va face în mod similar şi în cazul în care doar o societate-mamă este pre- zentă pe piaţa geografică a societăţii în comun, celelalte societăţi- mamă fiind active pe alte pieţe geografice. 38. În cazul în care societăţile-mamă sunt active pe aceeaşi piaţă geografică, care este diferită de cea a societăţii în comun, există posibilitatea coordonării comportamentului concurenţial al societăţilor-mamă, dacă activitatea societăţii în comun are o importanţă economică deosebită comparativ cu activităţile societăţilor-mamă pe piaţa lor şi dacă există sau va exista interacţiune între piaţa societăţilor-mamă şi piaţa societăţii în comun, în prezent sau în viitorul apropiat. 39. Faptul că printr-o societate în comun se realizează coor- donarea comportamentului concurenţial al societăţilor-mamă nu eli- mină posibilitatea unei concentrări atunci când elementele de cooperare sunt doar de importanţă economică minoră în com- paraţie cu ansamblul operaţiunii. Totuşi un cumul însemnat de elemente minore de coordonare poate conduce la aprecierea că operaţiunea în ansamblu este de cooperare. CAPITOLUL III Operaţiunile de concentrare economică şi părţile implicate 40. Scopul acestui capitol este să ofere un cadru unitar pri- vind modul în care Consiliul Concurenţei aplică prevederile art. 11 alin. (2) din lege, conform căruia o operaţiune de concentrare economică are loc atunci când: a) doi sau mai mulţi agenţi economici, anterior independenţi, fuzionează; b) una sau mai multe persoane care deţin deja controlul cel puţin asupra unui agent economic ori unul sau mai mulţi agenţi economici dobândesc, direct sau indirect, controlul asupra unuia sau mai multor alţi agenţi economici ori asupra unor părţi ale acestora fie prin luare de participare la capital, fie prin cumpărare de elemente de activ, prin contract sau prin alte mijloace. A. Fuziuni Între agenţi economici anterior independenţi. Părţile implicate 41. Fuziunea, în înţelesul art. 11 alin. (2) lit. a) din lege, poate avea loc prin contopire, prin absorbţie şi de facto. 42. Contopirea are loc atunci când doi sau mai mulţi agenţi economici independenţi se reunesc într-un nou agent economic şi încetează să mai existe ca persoane juridice distincte. 43. Absorbţia are loc atunci când un agent economic este înglobat de un alt agent economic, acesta din urmă păstrându-şi personalitatea juridică, în timp ce primul încetează să mai existe ca persoană juridică. 44. Fuziunea de facto este combinarea activităţilor a doi sau mai mulţi agenţi economici independenţi care, deşi îşi păstrează personalitatea juridică, în absenţa unui act juridic legal creează un grup care se manifestă concurenţial ca o singură entitate eco- nomică. 45. Premisele de realizare a unei fuziuni de facto pot fi: a) existenţa unei conduceri unice, permanente, a agenţilor economici respectivi; b) compensarea internă a profiturilor şi pierderilor între agenţii economici respectivi; c) răspunderea comună a agenţilor economici respectivi faţă de terţi; d) deţinerea încrucişată de acţiuni între agenţii economici res- pectivi. 46. În cazul fuziunilor părţile implicate sunt fiecare dintre agenţii economici care fuzionează. B. Dobândirea controlului unic. Părţile implicate 47. Dobândirea controlului unic conduce la o operaţiune de concentrare economică, în sensul art. 11 alin. (2) lit. b) din lege. 48. Controlul unic se exercită, de regulă, prin deţinerea majo- rităţii drepturilor de vot sau prin deţinerea unei poziţii minoritare de control. 49. Majoritatea drepturilor de vot este conferită, ca regulă generală, de deţinerea majorităţii capitalului social. O excepţie de la regulă o reprezintă situaţia în care, datorită unor pre- vederi particulare din actul constitutiv al societăţii (de exemplu: algoritme de calcul al drepturilor de vot), deţinerea majorităţii capitalului nu conferă majoritatea drepturilor de vot. 50. Controlul unic, exercitat de un acţionar (asociat) care deţine o poziţie minoritară de control, poate fi legal sau de facto. a) Controlul unic legal poate fi exercitat de către un acţionar (asociat) minoritar căruia îi sunt acordate drepturi speciale, cum ar fi: - acţiuni preferenţiale care conferă majoritatea drepturilor de vot; - puterea de a stabili strategia comportamentului comercial (cum ar fi: numirea a mai mult de jumătate din numărul membri- lor organelor de conducere). b) Controlul unic de facto este dobândit de un acţionar (aso- ciat) minoritar dacă există o probabilitate semnificativă ca acesta să exercite majoritatea drepturilor de vot în adunarea acţionarilor (asociaţilor) datorită faptului că acţiunile rămase sunt larg răspândite. Într-o asemenea situaţie este puţin probabil ca toţi acţionarii (asociaţii) mai mici să fie prezenţi sau reprezentaţi la adunarea generală a acţionarilor (asociaţilor). Într-un asemenea caz determinarea existenţei controlului unic rezultă din evidenţa prezenţei acţionarilor (asociaţilor) la adunările generale din anii anteriori. Se mai poate dobândi controlul unic de facto de către un acţionar (asociat) minoritar dacă acesta are dreptul să conducă activităţile agenţilor economici şi să le determine politica comer- cială. Părţile implicate În dobândirea controlului unic 51. În cazul în care agentul economic este achiziţionat în întregime sunt implicaţi: a) achizitorul; b) agentul economic achiziţionat. 52. În situaţia în care controlul unic este dobândit asupra unor părţi (active) dintr-un agent economic sunt implicaţi: a) achizitorul; b) partea sau părţile achiziţionate. 53. În situaţia în care controlul unic este dobândit asupra unui agent economic care a fost redus sau mărit anterior sunt implicaţi: a) achizitorul; b) agentul sau agenţii economici achiziţionaţi în configuraţia lor la data operaţiunii. Consiliul Concurenţei se bazează pe configuraţia agenţilor eco- nomici implicaţi, la data evenimentului care declanşează obligaţia notificării, respectiv la data încheierii acordului de fuziune, la data prezentării ofertei la o licitaţie publică pentru vânzarea activelor unui agent economic sau la data achiziţionării pachetului de acţiuni (părţi sociale) de control la un agent economic. 54. În situaţia în care controlul unic este dobândit prin inter- mediul unui membru al unui grup sunt implicaţi: a) membrul achizitor din cadrul grupului; b) agentul economic achiziţionat. În ceea ce priveşte notificarea, aceasta poate fi făcută de către: a) membrul achizitor din cadrul grupului; b) societatea-mamă a membrului achizitor sau de către per- soana fizică ce controlează membrul achizitor. În calculul cifrei de afaceri se va ţine seama de cifra de afa- ceri a agentului economic care urmează să fie achiziţionat şi de cifra de afaceri a grupului. C. Dobândirea controlului În comun. Părţile implicate 55. Controlul În comun există dacă doi sau mai mulţi acţionari (asociaţi), agenţi economici ori persoane fizice ajung la un acord pentru luarea deciziilor importante privind agentul economic con- trolat, având astfel posibilitatea să exercite o influenţă determi- nantă asupra acestuia. 56. Influenţă determinantă, în acest sens, înseamnă puterea de a bloca acţiunile care determină comportamentul strategic comercial al agentului economic controlat. Necesitatea unui acord prealabil între părţi, realizat pe baze legale sau de facto , este esenţială din cauza dificultăţii realizării unui consens în luarea deciziilor strategice. 57. Controlul în comun exercitat pe baze legale sau de facto poate avea forme diverse de realizare: egalitatea în drepturile de vot sau la numirea organelor de conducere, drepturile de veto sau chiar în situaţii rezultând din exercitarea obişnuită a drepturilor de vot. Egalitatea În drepturile de vot sau la numirea organelor de conducere 58. Cea mai clară formă de control în comun există atunci când agentul economic controlat are numai doi acţionari (asociaţi) care deţin cote egale din capitalul social şi care îşi împart în mod egal drepturile de vot. Egalitatea poate fi realizată, de asemenea, dacă ambii acţionari (asociaţi) au dreptul să numească un număr egal de membri în organele de conducere ale agentului economic controlat. Drepturile de veto 59. Controlul în comun poate exista chiar dacă nu există ega- litate în privinţa voturilor sau în reprezentarea în organele de con- ducere; aceste cazuri de control în comun se exercită atunci când acţionarii (asociaţii) minoritari au drepturi suplimentare de veto care le permit să se opună deciziilor esenţiale pentru com- portamentul strategic comercial al agentului economic controlat. 60. Dreptul de veto - acela de a bloca o decizie - se pre- vede, de regulă, în statutul agentului economic controlat sau poate fi conferit prin acordul dintre acţionari (asociaţi). Dreptul de veto poate opera de facto şi prin intermediul unui cvorum specific cerut pentru deciziile care se iau în adunarea generală sau în alte organe de conducere, în măsura în care acţionarii (asociaţii) sunt reprezentaţi în acestea. Este posibil ca deciziile strategice să fie supuse aprobării unui organism (de exemplu: un comitet de supraveghere), în care acţionarii (asociaţii) minoritari sunt repre- zentaţi şi fac parte dintr-un cvorum necesar pentru adoptarea acestor decizii. 61. Se pot acorda drepturi de veto acţionarilor (asociaţilor) minoritari în vederea protejării intereselor lor financiare într-o societate comercială. Această protecţie normală a drepturilor acţionarilor (asociaţilor) minoritari este legată de decizii esenţiale ale societăţii în comun, cum ar fi: schimbări în statut, modificarea capitalului social sau lichidarea societăţii. Drepturile de veto care asigură protecţia sus-menţionată nu conferă acţionarilor (asociaţilor) minoritari controlul în comun în accepţiunea prezente- lor precizări. 62. Contrar celor prevăzute la pct. 61, drepturile de veto care asigură exercitarea controlului în comun sunt cele care privesc deciziile strategice asupra politicii de afaceri cu impact asupra comportamentului pe piaţă al agentului economic controlat, şi anume: a) alegerea conducerii şi adoptarea bugetului de venituri şi chel- tuieli Drepturile de veto asupra acestor tipuri de decizii cu influenţă decisivă asupra politicii comerciale a agentului economic controlat conferă în mod firesc controlul în comun; b) planul de afaceri Dreptul de veto asupra planului de afaceri conferă controlul în comun numai dacă acesta prevede pe lângă obiectivele agentului economic şi măsurile ce vor fi luate pentru atingerea lor. În situaţia în care planul de afaceri conţine doar declaraţii generale privind obiectivele de afaceri, dreptul de veto nu conferă deţinătorilor controlul în comun; c) investiţiile Importanţa dreptului de veto asupra acestor decizii decurge din nivelul investiţiilor, măsura în care investiţiile constituie o caracteristică esenţială a pieţei pe care acţionează agentul eco- nomic controlat. În legătură cu primul aspect, dacă nivelul investiţiilor este foarte mare, dreptul de veto poate fi considerat mai degrabă ca o protecţie normală a intereselor acţionarilor (asociaţilor) minoritari decât ca un drept de veto care conferă puterea de determinare a politicii comerciale a agentului econo- mic controlat. În legătură cu al doilea aspect, politica de investiţii a unui agent economic este un element important în aprecierea existenţei controlului în comun, în măsura în care pe piaţa res- pectivă investiţiile joacă un rol semnificativ în comportamentul de piaţă al unui agent economic; d) alte decizii cu impact asupra comportamentului de piaţă Acestea se referă la decizii speciale care sunt importante doar în contextul unei anumite pieţe pentru agentul economic controlat, cum ar fi: tehnologia folosită, în măsura în care aceasta repre- zintă o caracteristică esenţială pentru activitate; noi linii de pro- ducţie, în condiţiile în care agentul controlat îşi desfăşoară activitatea pe o piaţă caracterizată prin produse diferenţiate şi cu un grad semnificativ de înnoire. 63. Controlul în comun există chiar dacă acţionarii (asociaţii) nu au făcut uz de influenţa lor decisivă conferită de dreptul de veto; este suficient să existe unul sau mai multe dintre drepturile de veto privind deciziile strategice menţionate. Exercitarea obişnuită a drepturilor de vot 64. Controlul este exercitat, de regulă, de acţionarii (asociaţii) care deţin împreună majoritatea drepturilor de vot. Doi sau mai mulţi agenţi economici acţionari (asociaţi) minori- tari la un alt agent economic pot dobândi controlul în comun chiar când aceştia nu au drepturi de veto speciale, atunci când prevăd şi pun în aplicare împreună, printr-un acord legal sau de facto mijloacele pentru controlul agentului economic care urmează să fie achiziţionat. În această situaţie acţionarii (asociaţii) minoritari vor avea majoritatea drepturilor de vot şi vor acţiona concertat pentru exer- citarea acestora. 65. Mijloacele legale pentru asigurarea exercitării în comun a drepturilor de vot pot fi sub forma: a) unui agent economic căruia acţionarii (asociaţii) minoritari îi transferă drepturile; b) unui acord prin care acţionarii (asociaţii) minoritari se anga- jează ei înşişi să acţioneze în acelaşi mod (pooling agreement). În mod cu totul excepţional acţiunea colectivă se poate realiza de facto atunci când între acţionarii (asociaţii) minoritari există interese comune puternice care îi determină să nu acţioneze unul împotriva altuia în exercitarea drepturilor în legătură cu agentul economic controlat. 66. Probabilitatea existenţei unor interese comune puternice apare atunci când: a) există legături anterioare între acţionarii (asociaţii) minoritari; b) operaţiunea de achiziţie a pachetelor de acţiuni (părţi soci- ale) se face în mod concertat; c) la înfiinţarea unui nou agent economic societăţile-mamă pot dobândi controlul în comun, iar acest lucru este valabil mai ales atunci când ei îşi aduc o contribuţie vitală (tehnologii specifice, know-how, acorduri de livrare etc.), situaţie în care cooperarea deplină pe bază de acord între acţionari (asociaţi) este necesară. Dacă numărul societăţilor-mamă este mare, probabilitatea de a exista cooperare deplină (control în comun) este redusă. 67. Atunci când deciziile nu se iau cu o majoritate stabilă - de fiecare dată realizându-se combinaţii diferite între acţionarii (asociaţii) minoritari - nu se poate presupune că aceştia contro- lează în comun agentul economic respectiv. Alte consideraţii În legătură cu controlul În comun 68. În cazul în care unul dintre acţionari (asociaţi) deţine cunoştinţe specifice şi experienţă în afacerile societăţii controlate, iar celălalt acţionar (asociat) nu are specializarea necesară, acesta din urmă poate juca un rol modest sau chiar inexistent în conducerea curentă, deşi prezenţa lui este motivată de conside- rente financiare, de strategia pe termen lung, de imaginea de marcă etc. Dacă cel de-al doilea acţionar (asociat) îşi menţine posibilita- tea reală de a contesta deciziile luate de primul acţionar (aso- ciat), există control în comun. În caz contrar controlul este unic. Părţile implicate În cazul dobândirii controlului În comun 69. În cazul dobândirii controlului în comun asupra unui agent economic nou-creat părţile implicate sunt numai cele care dobândesc controlul. 70. În cazul dobândirii controlului în comun asupra unui agent economic existent anterior, precum şi în cazul în care în urma operaţiunii se realizează o trecere de la control unic la control în comun, părţile implicate sunt: a) agenţii economici şi/sau persoanele fizice care dobândesc controlul în comun; şi b) agentul economic achiziţionat. 71. În cazul în care doi sau mai mulţi agenţi economici şi/sau persoane fizice achiziţionează împreună un alt agent economic cu scopul unic de a împărţi patrimoniul dobândit imediat după înche- ierea tranzacţiei, pe baza unui plan preexistent, operaţiunea se defineşte astfel: a) ansamblul tranzacţiei nu reprezintă o concentrare, întrucât patrimoniul dobândit este controlat în comun, în mod legal, doar temporar, până la împărţirea sa; b) tranzacţia se constituie din mai multe operaţiuni de dobândire de control unic de către fiecare achizitor asupra unei părţi din agentul economic achiziţionat, pe care o va controla efectiv după împărţire. Părţile implicate sunt fiecare achizitor şi partea pe care o va dobândi după împărţire. D. Controlul exercitat de un singur acţionar (asociat) pe baza drep- turilor de veto 72. Un caz special de control există atunci când numai un acţionar (asociat) se poate opune prin veto deciziilor strategice în cadrul unui agent economic, dar acest acţionar (asociat) nu are puterea proprie de a impune astfel de decizii. O asemenea situaţie poate apărea, de exemplu, atunci când un acţionar (asociat) deţine 50% din capitalul social al unui agent economic, în timp ce restul de 50% este deţinut de doi sau de mai mulţi acţionari (asociaţi) minoritari, sau atunci când există un cvorum necesar pentru deciziile strategice, care în fapt conferă un drept de veto numai unui acţionar (asociat) minoritar. În aceste situaţii un singur acţionar (asociat) posedă aceeaşi nivel de influenţă ca şi cel de care se bucură în mod normal deţinătorii controlului în comun, de exemplu puterea de a bloca adoptarea deciziilor strategice. Totuşi acest acţionar (asociat) nu deţine puterile care sunt conferite în mod normal unui agent economic cu control unic, de exemplu, puterea de a impune deciziile strategice. Întrucât acest acţionar care deţine dreptul de veto poate crea aceeaşi situaţie de blocaj ca şi în cazurile normale de control în comun, el dobândeşte influenţă determinantă şi, prin urmare, con- trolul în înţelesul reglementării concentrărilor economice. Întrucât acest acţionar (asociat) este singurul agent economic care dobândeşte controlul, numai acest acţionar (asociat) este obligat să întocmească şi să depună notificarea operaţiunii conform pre- zentului regulament. E. Alte situaţii Schimbări În structura controlului şi părţile implicate 73. Structura acţionariatului, respectiv identitatea, numărul şi ponderea fiecărui acţionar (asociat) în capitalul social, se poate modifica în cursul existenţei unei societăţi în comun, de regulă prin vânzare-cumpărare de acţiuni (părţi sociale): a) fie între acţionarii (asociaţii) existenţi (schimbarea identităţii acestora şi/sau a ponderii lor în capitalul social); b) fie între acţionarii (asociaţii) existenţi şi acţionarii (asociaţii) noi, care poate să conducă la reducerea sau la majorarea numărului de acţionari (asociaţi) şi/sau a ponderii acestora în capitalul social. Schimbarea structurii acţionariatului poate avea ca efect modi- ficări calitative ale controlului exercitat asupra societăţii în comun, astfel: a) trecerea de la controlul în comun la controlul unic; b) trecerea de la controlul unic la controlul în comun; c) menţinerea formei de control în comun, schimbându-se identitatea acţionarilor (asociaţilor) care îl exercită. În cazul în care operaţiunea de schimbare în structura acţionarilor (asociaţilor) conduce la modificări calitative ale contro- lului exercitat asupra societăţii în comun, operaţiunea constituie o concentrare economică ce trebuie supusă controlului Consiliului Concurenţei. În consecinţă, părţile implicate sunt acţionarii (aso- ciaţii) achizitori, atât cei existenţi, cât şi cei noi, şi societatea în comun în cauză. Acţionarii (asociaţii) care nu dobândesc controlul în urma operaţiunii de schimbare a acţionarilor (asociaţilor) nu sunt părţi implicate. Dobândirea controlului de către o societate În comun şi părţile implicate 74. În tranzacţiile în care o societate în comun dobândeşte controlul asupra unui agent economic se pune problema dacă, din punctul de vedere al achizitorului, societatea în comun este singura parte implicată sau dacă fiecare dintre agenţii economici (societăţi-mamă) şi/sau persoanele fizice care o controlează sunt consideraţi, în mod individual, drept părţi implicate. Părţile implicate sunt, de regulă, agentul economic achiziţionat şi societatea în comun achizitoare, dacă aceasta din urmă înde- plineşte condiţia de funcţionare deplină, respectiv dacă are resurse financiare şi de altă natură pentru a desfăşura activităţile de afaceri pe o perioadă îndelungată şi dacă operează deja pe piaţă. 75. Ca excepţie, se consideră părţi implicate: societatea achiziţionată, societatea în comun achizitoare, precum şi societăţile-mamă şi/sau persoanele fizice care controlează societatea în comun achizitoare, în următoarele situaţii: a) societatea în comun este creată de către doi sau mai mulţi agenţi economici (societăţi-mamă) în scopul achiziţionării unui agent economic, ca o societate „fantomă&quot; (are o cifră de afaceri nesemnificativă, nu a început să funcţioneze efectiv etc.); b) societatea în comun existentă nu are caracter de funcţionare deplină; c) societatea în comun este o asociaţie de agenţi economici fără un scop clar definit sau cu caracter de cooperare. 76. Alte elemente care conduc la identificarea unor situaţii de excepţie în care societăţile-mamă ale societăţii în comun şi/sau persoanele fizice care controlează societatea în comun sunt adevăraţii participanţi la concentrare sunt: a) societăţile-mamă ale societăţii în comun şi/sau persoanele fizice care controlează societatea în comun se implică în mod semnificativ în operaţiunea de achiziţionare (organizarea şi finanţarea acesteia); b) achiziţia conduce la diversificarea substanţială în natura activităţilor societăţii în comun, aşa cum se întâmplă când aceasta din urmă şi agentul economic achiziţionat acţionează pe pieţe diferite. Ieşirea din fuziune, dezmembrarea agenţilor economici şi agenţii econo- mici implicaţi 77. Atunci când doi agenţi economici fuzionează sau înfiinţează o societate în comun şi ulterior ies din fuziune sau desfiinţează societatea în comun, patrimoniul este împărţit între ei în mod diferit faţă de configuraţia iniţială, iar separarea va fi com- pusă din două operaţiuni: a) o achiziţionare de către agentul economic A a diverselor active (unele dintre cele deţinute anterior de el însuşi, unele deţinute anterior de agentul economic B şi unele active dobândite în comun de către entitatea economică rezultată din fuziune); b) o achiziţionare similară pentru agentul economic B. 78. Pentru ieşirile din fuziune agenţii economici implicaţi sunt, pentru fiecare operaţiune, agenţii economici participanţi iniţiali la fuziune, luându-se în calcul patrimoniul pe care fiecare dintre aceşti agenţi economici îl achiziţionează. Pentru divizarea unei societăţi în comun agenţii economici implicaţi sunt, pentru fiecare operaţiune, partenerii iniţiali în socie- tatea în comun, fiecare în calitate de achizitor, luându-se în calcul şi acea parte din societatea în comun achiziţionată de fiecare din- tre partenerii iniţiali. Agenţii economici implicaţi În schimbul de active 79. Doi sau mai mulţi agenţi economici care schimbă între ei, prin tranzacţii, elemente din patrimoniul propriu sunt agenţi eco- nomici implicaţi în schimbul de active. Chiar dacă aceste transferuri de active sunt convenite printr-un singur contract sau au loc simultan, se consideră că schimbul se compune din două operaţiuni distincte de achiziţie de active. Prin urmare, părţile implicate pentru fiecare transfer de active vor fi agentul economic achizitor şi activele dobândite. Dobândirea controlului de către un agent economic cu capital de stat şi agenţii economici implicaţi 80. În cazul în care are loc o fuziune sau o achiziţionare a controlului între doi agenţi economici cu capital de stat, operaţiunea se apreciază astfel: a) restructurare internă, dacă cei doi agenţi economici au fost anterior părţi ale aceluiaşi agent economic cu capital de stat; b) concentrare economică, dacă cei doi agenţi economici au fost anterior părţi ale unor agenţi economici cu capital de stat diferiţi, cu putere independentă de decizie, aceştia fiind agenţi economici implicaţi. Dobândirea controlului de către persoane fizice şi părţile implicate 81. Art. 11 alin. (2) lit. b) din lege prevede că o concentrare economică are loc, între altele, atunci când una sau mai multe persoane fizice care controlează deja cel puţin un agent econo- mic dobândesc, direct sau indirect, controlul integral sau parţial asupra unuia sau mai multor agenţi economici. Acest text arată că dobândirea controlului de către persoane fizice va determina o schimbare de lungă durată în structura agenţilor economici implicaţi numai dacă respectivele persoane fizice desfăşoară, direct sau indirect, activităţi economice proprii. 82. Părţile implicate sunt agentul economic care urmează să fie achiziţionat şi achizitorul - persoană fizică (cifra de afaceri a agentului economic/agenţilor economici controlaţi, direct sau indirect, de către această persoană fizică trebuie să fie inclusă la calculul cifrei de afaceri). Operaţiuni În cadrul grupului 83. O operaţiune de fuziune, respectiv de dobândire a contro- lului, nu constituie concentrare economică, în sensul art. 11 alin. (2) din lege, atunci când părţile implicate fac parte din acelaşi grup, astfel cum este definit la pct. 14 din prezentul regu- lament. F. Exceptări În baza prevederilor Legii concurenţei nr. 2111996 cu privire la concetrările economice 84. Art. 12 din lege stabileşte trei situaţii în care dobândirea controlului nu constituie o concentrare economică, şi anume: a) dobândirea şi exercitarea controlului de către un lichidator desemnat prin hotărâre judecătorească sau de către o altă per- soană mandatată de autoritatea publică pentru îndeplinirea unor proceduri de încetare de plăţi, redresare, concordat, lichidare judi- ciară, urmărire silită sau altă procedură similară; b) achiziţionarea şi deţinerea cu titlu temporar de participări la capitalul social al unui agent economic de către societăţi bancare, instituţii de credit sau financiare, societăţi financiare (de investiţii, de administrare de investiţii, de intermediere de valori mobiliare) sau de către societăţi de asigurare, a căror activitate normală include tranzacţii şi negocieri de titluri pe cont propriu sau pe contul terţilor, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: - achiziţionarea titlurilor de participare să fie făcută în vede- rea revânzării lor; - agentul economic achizitor să nu exercite drepturile de vot aferente acestor participări în scopul determinării comportamentului concurenţial al respectivului agent economic, ci să le exercite numai în vederea pregătirii şi vânzării totale sau parţiale a res- pectivelor titluri de participare; - agentul economic achizitor să poată dispune de mijloacele sale de control pe o durată de cel mult un an de la data achiziţionării, perioadă în care trebuie să-şi vândă titlurile de valoare deţinute, respectiv să-şi reducă participarea cel puţin la un nivel care să nu îi confere controlul asupra agentului econo- mic în cauză. La cerere, Consiliul Concurenţei poate prelungi termenul de un an dacă solicitantul prezintă motivaţia că vânzarea participării achiziţionate nu a fost în mod rezonabil posibilă în decurs de un an de la data achiziţionării. Atunci când o societate bancară sau un grup de societăţi ban- care achiziţionează controlul asupra unui agent economic prin preluarea datoriilor acestuia, în scopul redresării economice şi revânzării ulterioare, operaţiunea constituie concentrare econo- mică. În acest caz agenţii economici implicaţi sunt societăţile ban- care care achiziţionează controlul şi agentul economic achiziţionat; c) dobândirea controlului de către persoanele sau agenţii eco- nomici prevăzuţi la art. 11 alin. (2) lit. b) din lege, cu condiţia ca drepturile de vot aferente participării deţinute să nu fie exercitate, mai ales la numirea de membri în organele de administrare, con- ducere executivă, supraveghere şi control ale agentului economic la care deţinea participarea, decât în scopul salvgardării valorii integrale a plasamentului respectiv, iar nu pentru a determina direct sau indirect comportamentul concurenţial al agentului eco- nomic controlat. 85. Pentru a se determina dacă drepturile aferente participărilor dobândite la un agent economic sunt folosite de către achizitor în scopul determinării comportamentului concurenţial al agentului economic respectiv se va urmări modul de exercitare a următoarelor drepturi: - dreptul de a numi sau de a se opune la numirea de mem- bri în organele de conducere ale agentului economic; - dreptul de a adopta sau de a se opune la adoptarea bugetului de venituri şi cheltuieli al agentului economic; - dreptul de a adopta sau de a se opune la adoptarea pla- nului de afaceri al agentului economic; - dreptul de a adopta sau de a se opune la adoptarea pla- nului de investiţii al agentului economic. Aceste drepturi pot fi stipulate în actele constitutive ale agen- tului economic achiziţionat sau în orice act juridic încheiat între părţile implicate. Exercitarea oricăruia dintre drepturile enumerate este suficientă pentru a se considera că achizitorul determină comportamentul concurenţial al agentului economic la care a dobândit participarea. Pe de altă parte, acele drepturi care sunt necesare doar pen- tru ca investitorul (achizitorul) să îşi poată proteja interesele finan- ciare nu sunt determinante pentru comportamentul concurenţial al agentului economic controlat. Printre acestea se numără capacita- tea de a împiedica creşterea sau scăderea valorii acţiunilor ori modificarea capitalului social al agentului economic controlat, lichi- darea afacerii sau schimbări ale statutului. CAPITOLUL IV Evaluarea restricţionărilor auxiliare, legate de implementarea concentrărilor economice 86. În spiritul prevederilor din lege cu privire la concentrări economice, Consiliul Concurenţei va aplica prezentele precizări şi în situaţia în care părţile implicate în concentrarea economică notificată acceptă restricţionări direct legate de concentrare şi necesare pentru implementarea acesteia. Aceste restricţionări sunt denumite în continuare restricţionări auxiliare şi vor fi examinate împreună cu concentrarea economică şi în legătură cu aceasta. Într-un alt context economic sau dacă ar fi evaluate separat, aceste restricţionări ar fi considerate practici anticoncurenţiale, fiind supuse prevederilor art. 5 alin. (1) şi (6) din lege şi regle- mentărilor elaborate pentru aplicarea acestora. Prin precizările din acest capitol Consiliul Concurenţei sta- bileşte interpretarea pe care o dă noţiunii de restricţionări direct legate de concentrare şi necesare pentru implementarea acesteia. Principiile evaluării restricţionărilor auxiliare 87. Restricţionările auxiliare avute în vedere sunt cele conve- nite între părţile la concentrare, care limitează propria lor libertate de acţiune pe piaţă, şi nu restricţionări în detrimentul terţilor. Dacă restricţionările examinate sunt consecinţa inevitabilă a con- centrării economice, acestea trebuie examinate împreună cu con- centrarea economică care le generează, în baza prevederilor din lege privind concentrările economice şi a prezentelor precizări. O primă condiţie ca restricţionările analizate să fie auxiliare concentrării economice este ca acestea să fie direct legate de concentrarea economică, adică să fie subordonate ca importanţă obiectivului principal al concetrării. Ele trebuie să fie de acelaşi fel (natură) cu restricţionările care rezultă din însăşi concentrarea în cauză. 88. Din categoria restricţionărilor auxiliare concentrării econo- mice se exclud: a) restricţionările substanţiale convenite prin contract ca ele- mente care constituie concentrarea, cum sunt cele care stabilesc legătura economică dintre părţile independente anterior sau cele de organizare a controlului în comun a doi agenţi economici asu- pra altui agent economic; b) aranjamentele contractuale legate de etapele implementării unei concentrări înainte de instituirea controlului în accepţiunea prezentului regulament, respectiv înainte ca operaţiunea de concentrare să îndeplinească pragul valoric prevăzut de lege; c) restricţionările suplimentare convenite în acelaşi timp cu concentrarea economică, care nu au legătură directă cu concen- trarea. Nu este suficient ca restricţionările suplimentare să existe în acelaşi context cu concentrarea economică pentru a li se aplica prevederile prezentului regulament. 89. Atât timp cât nu este îndeplinită condiţia pragului valoric stabilit de lege pentru controlul concentrărilor economice, pentru concentrările din etapele intermediare anterioare se aplică preve- derile art. 5 şi 6 din lege şi precizările pentru aplicarea acestora. O a doua condiţie ca restricţionările analizate să fie auxiliare concentrării economice este ca acestea să fie necesare pentru implementarea concentrării, ceea ce înseamnă că în absenţa lor concentrarea nu poate fi realizată sau poate fi realizată în condiţii mai nesigure, cu costuri substanţial ridicate, după o perioadă apreciabil mai lungă sau cu posibilitate de succes considerabil mai mică. În privinţa necesităţii restricţionării este util şi necesar să se ţină seama nu numai de natura restricţionării, ci şi, în mod egal, să se asigure că durata şi subiectul restricţionării nu depăşesc cerinţele realizării concentrării. Dacă pentru atingerea scopului legitim propus sunt disponibile alte soluţii pentru concentrarea economică, agenţii economici implicaţi trebuie să aleagă soluţia care, în mod obiectiv, este cea mai puţin restrictivă pentru con- curenţă. 90. Aceste principii vor sta la baza poziţiei care va fi adoptată de Consiliul Concurenţei faţă de restricţionările auxiliare cele mai obişnuite în legătură cu: transferul integral sau parţial al unui agent economic către achizitor, divizarea unui agent economic sau a patrimoniului acestuia, ca urmare a achiziţionării controlului în comun de către mai mulţi agenţi economici/persoane fizice, sau în legătură cu crearea de societăţi în comun concentrative. A. Evaluarea restricţionărilor auxiliare obişnuite În cazurile de transfer al unui agent economic Clauze de nonconcurenţă 91. Asemenea restricţionări auxiliare care îndeplinesc criteriile stabilite sunt interdicţiile contractuale privind concurenţa, care sunt impuse vânzătorului în contextul concentrării economice realizate prin achiziţionarea unui agent economic sau a unei părţi a aces- tuia. Astfel de interdicţii garantează transferul către achizitor al valo- rii complete a activelor cumpărate, care include, în general, atât active corporale, cât şi active necorporale, cum ar fi: experienţa acumulată de vânzător sau know-how al acestuia. Restricţionările auxiliare nu numai că sunt în legătură directă cu concentrarea economică, dar sunt şi necesare pentru realiza- rea concentrării, deoarece în absenţa acestora ar exista motive rezonabile ca vânzarea agentului economic sau a unei părţi din acesta să nu poată fi înfăptuită în mod satisfăcător. În vederea preluării şi utilizării complete a unui anumit patrimoniu transferat achizitorul trebuie să fie capabil să beneficieze, într-o anumită măsură, de protecţie împotriva acţiunilor concurenţiale ale vânzătorului, în vederea câştigării încrederii clienţilor şi pentru asi- milarea şi exploatarea tehnologiei şi/sau a know-how. Asemenea protecţie, în general, nu este considerată ca nece- sară atunci când transferul de facto este limitat la elemente fizice de patrimoniu (cum ar fi terenul, construcţiile sau echipamentele) sau la dreptul de proprietate industrială şi comercială exclusivă, întrucât deţinătorii acestora pot întreprinde imediat acţiuni împo- triva încălcării prin transfer a unor asemenea drepturi obţinute. O astfel de interdicţie a concurenţei este justificată totuşi prin obiectivul legitim presupus de realizarea concentrării economice, dacă durata ei, spaţiul geografic de aplicare, subiectul material şi persoanele implicate nu depăşesc ceea ce este necesar, în mod rezonabil, pentru înfăptuirea concentrării. 92. Cu privire la durata acceptabilă a interdicţiei concurenţei, o perioadă de 5 ani este recunoscută drept corespunzătoare atunci când trasferul include tehnologia şi know-how ale unui agent eco- nomic, iar o perioadă de 2 ani este recunoscută drept cores- punzătoare atunci când transferul include numai know-how. Acestea nu sunt totuşi reguli absolute. Interdicţia pe o perioadă mai îndelungată poate fi acceptată în împrejurări specifice, atunci când, de exemplu, părţile pot demonstra că fidelitatea clienţilor va persista pe o perioadă mai lungă de 2 ani sau că ciclul de viaţă economică a produselor implicate este mai lung de 5 ani şi tre- buie luat în considerare la transferul de know-how. 93. Aria geografică, în cazul clauzei de nonconcurenţă, trebuie să fie limitată la aria pe care vânzătorul a stabilit-o pentru produ- sele sau serviciile respective înainte de transfer. Nu apare necesar în mod obiectiv ca achizitorul să fie protejat de concurenţa vânzătorului în teritoriile în care acesta nu a pătruns anterior transferului. 94. Clauza de nonconcurenţă trebuie limitată la produse şi servicii care formează activitatea economică a agentului economic implicat în achiziţionare. În particular, în cazul unui transfer parţial de patrimoniu, nu este justificat ca achizitorul să fie protejat de concurenţa vânzătorului pentru produsele sau serviciile care con- stituie activităţi reţinute de vânzător după transfer. Nici o protecţie a vânzătorului nu constituie o restricţionare auxiliară şi, prin urmare, aceasta trebuie examinată în baza art. 5 şi 6 din lege. Licenţierea drepturilor de proprietate industrială şi comercială şi a know-how 95. Realizarea transferului unui agent economic sau a unei părţi a unui agent economic include, în general, transferul către achizitor al patrimoniului în vederea exploatării depline a acestuia, în acest scop transferându-se şi drepturile de proprietate industrială şi comercială sau de know-how. Vânzătorul poate rămâne totuşi proprietarul drepturilor, în vederea exploatării acestora pentru alte activităţi decât cele transferate. În aceste cazuri mijlocul uzual care conferă achizito- rului garanţia folosirii depline a patrimoniului transferat este înche- ierea de acorduri de licenţiere a mărcilor (brevetelor de invenţie) şi/sau a know-how. 96. Licenţierea simplă sau exclusivă a brevetelor de invenţie, a drepturilor similare şi a know-how, precum şi contractele pentru acordarea acestor licenţe pot fi acceptate ca necesare pentru înfăptuirea tranzacţiei. Acestea pot fi limitate la anumite domenii de utilizare, în măsura în care corespund activităţilor agentului economic transferat. În mod normal nu va fi necesar ca aseme- nea licenţe să includă limitări teritoriale pentru fabricare. 97. Licenţele pot fi acordate pe întreaga durată de existenţă a brevetului sau a drepturilor similare ori pe durata de viaţă econo- mică normală a know-how. Întrucât astfel de licenţe sunt echiva- lente din punct de vedere economic cu un transfer parţial de drepturi, ele nu trebuie limitate în timp. 98. Restricţionările prin acordurile de licenţă, altele decât cele prevăzute mai sus, sunt în afara prezentului regulament şi trebuie examinate în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) şi (3) din lege, respectiv pe baza cererii individuale de exceptare sau pe baza notificării, prin acordarea beneficiului exceptării pe categorii pentru acorduri de licenţiere a brevetelor şi/sau a know-how de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din lege. Acorduri de cumpărare şi livrare 99. În multe cazuri transferul unui agent economic sau al unei părţi din acesta poate implica întreruperea relaţiilor tradiţionale ale aprovizionării şi livrării interne, care rezultă din integrarea anteri- oară a activităţilor în cadrul entităţii economice a vânzătorului. Pentru a face posibile divizarea unităţii economice a vânzătorului şi transferul parţial al patrimoniului către achizitor în condiţii rezonabile este necesar adesea să se menţină legături între vânzător şi achizitor cel puţin pentru o perioadă de tranziţie. Acest obiectiv este realizat în mod normal prin încheierea de acorduri de cumpărare şi livrare între vânzător şi achizitor. Ţinând seama de situaţia rezultată din divizarea entităţii economice a vânzătorului, obligaţiile care pot conduce la restricţionări ale concurenţei pot fi recunoscute ca restricţionări auxiliare. Ele pot fi în favoarea vânzătorului sau a achizitorului. 100. Scopul legitim al unor astfel de obligaţii poate fi asigura- rea continuităţii livrării către una sau alta dintre părţi a produselor necesare pentru activităţile reţinute (pentru vânzători) sau preluate (pentru achizitor). Există deci motive de recunoaştere, pentru o perioadă de tranziţie, a necesităţii de îndeplinire a obligaţiilor de livrare în scopul garantării cantităţilor livrate anterior în cadrul întreprinderii integrate a vânzătorului sau pentru a face posibilă ajustarea lor în conformitate cu dezvoltarea pieţei. Scopul lor poate fi, de asemenea, să prevadă continuitatea folosirii canalelor de distribuţie de către una sau alta dintre părţi, aşa cum erau asigurate anterior în cadrul entităţii economice unice. Pentru acelaşi motiv prevederea obligaţiilor pentru cantităţile convenite, care pot fi modificate în baza unei clauze de variaţie, poate fi recunoscută ca necesară. 101. Nu poate exista o justificare generală pentru obligaţiile de cumpărare sau de vânzare exclusivă, în afara unor circumstanţe excepţionale, ca de exemplu cele rezultate din absenţa unei pieţe sau din specificitatea produselor, o astfel de exclusivitate nu este necesară în mod obiectiv pentru a permite implementarea unei concetrări sub forma transferului unui agent economic sau al unei părţi a unui agent economic. În orice eventualitate agenţii economici implicaţi sunt obligaţi să ia în considerare, dacă nu există o altă soluţie pentru atinge- rea scopului urmărit, acordurile pentru cantităţile convenite, care sunt mai puţin restrictive pentru concurenţă decât exclusivitatea. 102. În ceea ce priveşte durata obligaţiilor de aprovizionare şi livrare, aceasta trebuie limitată la perioada necesară pentru înce- tarea relaţiilor de dependenţă. Durata unei astfel de perioade tre- buie justificată obiectiv. B. Evaluarea restricţionărilor auxiliare În cazul achiziţionării În comun 103. Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice se aplică şi acordurilor al căror scop unic este împărţirea patri- moniului imediat după achiziţionare. Este cazul în care doi sau mai mulţi agenţi economici/per- soane fizice convin să achiziţioneze în comun un agent econo- mic, în special pe calea licitaţiilor publice sau a concursului de oferte, dacă obiectul acordului este împărţirea imediată între achi- zitori a agentului economic sau a patrimoniului achiziţionat. În acest scop un acord pentru prezentarea unei oferte comune a achizitorilor şi pentru abţinerea de la prezentarea de oferte sepa- rate, concurenţiale, pentru achiziţionarea agentului economic res- pectiv poate fi considerat ca o restricţionare auxiliară. 104. Restricţionările limitate la punerea în aplicare a divizării patrimoniului achiziţionat şi controlat în comun trebuie considerate în legătură directă şi ca necesare implementării concentrărilor economice realizate de fiecare achizitor prin preluarea părţii corespunzătoare din agentul economic sau din patrimoniul împărţit. Aceste restricţionări sunt cuprinse în acordul dintre părţi pentru dobândirea controlului în comun al agentului economic în cauză, în vederea împărţirii între ei a patrimoniului agentului eco- nomic achiziţionat, respectiv a facilităţilor de producţie, a reţelelor de distribuţie şi a mărcilor de comerţ ale acestuia. Realizarea acestei împărţiri nu poate să conducă, în nici o cir- cumstanţă, la coordonarea comportamentului de piaţă viitor al achizitorilor. În măsura în care o astfel de divizare implică dezmembrarea entităţii economice existente anterior, aranjamentele care o fac posibilă în condiţii rezonabile, respectiv cât mai repede posibil după dobândirea controlului în comun, sunt considerate restricţionări auxiliare. C. Evaluarea restricţionărilor auxiliare În cazul societăţilor În comun concentrative 105. Evaluarea trebuie să ia în considerare particularităţile societăţilor în comun concentrative, care constau în crearea unei entităţi economice autonome ce exercită pe termen lung toate funcţiile unui agent economic şi absenţa coordonării comporta- mentului concurenţial între societăţile-mamă şi între acestea şi societatea în comun. Aceste condiţii implică, în principiu, retragerea societăţilor- mamă de pe piaţa desemnată pentru societatea în comun şi, prin aceasta, dispariţia lor în calitate de concurenţi actuali sau potenţiali ai noii entităţi. Obligaţii de nonconcurenţă 106. În măsura în care interdicţia pentru societăţile-mamă care concurează cu societatea în comun are ca scop retragerea reală pe termen lung a societăţilor-mamă de pe piaţa desemnată pen- tru societatea în comun, aceasta va fi recunoscută ca o restricţionare auxiliară concentrării. Licenţierea drepturilor de proprietate industrială şi comercială şi a know-how 107. Crearea unei noi societăţi în comun concentrative implică în mod obişnuit transferul tehnologiei necesare pentru desfăşurarea activităţii stabilite sub forma transferului brevetelor şi a know-how respectiv. Atunci când societăţile-mamă intenţionează totuşi să reţină drepturile asupra tehnologiei, în special în scopul exploatării ei în alte domenii de utilizare, transferul tehnologiei şi/sau know- how către societatea în comun poate fi făcut pe calea licenţierilor. Astfel de licenţe pot fi exclusive, fără a trebui să fie limitate ca durată sau teritoriu, pentru a servi numai ca înlocuitor al transferului drepturilor de proprietate. Ele trebuie considerate, prin urmare, necesare pentru implementarea concentrării, constituind o restricţionare auxiliară. Obligaţii de cumpărare şi livrare 108. Dacă societăţile-mamă rămân prezente pe piaţa din amonte sau din aval faţă de piaţa societăţii în comun, orice acor- duri de cumpărare sau livrare trebuie examinate în conformitate cu principiile aplicabile în cazul transferului unui agent economic. PARTEA a II-a Notificarea concentrărilor economice. Emiterea deci- ziilor în cazurile de concentrare economică CAPITOLUL I Notificarea concentrărilor economice A. Părţile obligate să Înainteze notificări. Termenul de notificare 109. Concentrările economice care depăşesc pragul valoric prevăzut de art. 15 din lege sunt supuse controlului şi vor fi noti- ficate Consiliului Concurenţei 3) . 110. Părţile obligate să înainteze notificarea sunt: a) în cazul fuziunii, participanţii la fuziunea proiectată/preconi- zată; b) în cazul unei concentrări realizate prin dobândirea controlu- lui unic, partea care dobândeşte controlul; c) în cazul unei concentrări economice realizate prin dobândi- rea controlului în comun asupra unui agent economic, părţile care dobândesc controlul în comun; d) în cazul unei concentrări realizate prin înfiinţarea unei societăţi în comun concentrative, părţile care participă la înfiinţarea respectivei societăţi. Pentru identificarea părţilor cărora le revine obligaţia notificării, în alte cazuri decât cele enumerate mai sus, vor fi avute în vedere precizările cuprinse la cap. III al părţii I din prezentul regulament. 111. Părţile menţionate la pct. 110 vor înainta Consiliului Concurenţei notificarea în termen de 30 de zile. 112. În termen de 7 zile părţile vor informa în scris Consiliul Concurenţei cu privire la operaţiunea ce urmează să fie notificată, având posibilitatea de a solicita prin aceeaşi adresă permisiunea prezentării unei notificări în formă simplificată, în condiţiile prevăzute la pct. 122. Termenul de 7 zile este inclus în termenul prevăzut la pct. 111. 113. Termenele prevăzute la pct. 111 şi 112 încep să curgă: a) în cazul operaţiunilor realizate în condiţiile art. 11 alin. (2) lit. a) din lege, de la data semnării acordului de fuziune; b) în cazul operaţiunilor realizate în condiţiile art. 11 alin. (2) lit. b) din lege, de la data semnării actului juridic în baza căruia se realizează dobândirea controlului; c) în alte cazuri decât cele prevăzute la lit. a) şi b), de la data la care părţile implicate au luat cunoştinţă de realizarea operaţiunii. Când ultima zi a termenului nu este o zi lucrătoare, acesta se va prelungi până la sfârşitul următoarei zile lucrătoare. 114. Notificarea se semnează de către reprezentanţii legali ai părţilor obligate să înainteze notificări. 3) Calcularea pragului de minimis se realizează conform „Instrucţiunilor cu privire la calculul cifrei de afaceri în cazurile de comportament anticoncurenţial, prevăzute la art. 5 şi 6 din Legea concurenţei, şi în cazurile de concentrare economică&quot;, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997. În cazul în care părţile obligate să notifice împuternicesc o terţă persoană pentru reprezentarea în raporturile cu Consiliul Concurenţei, aceasta trebuie să depună, în original, o dată cu notificarea, şi împuternicirea legală, autentificată. Partea care înaintează notificarea este responsabilă pentru exactitatea şi corectitudinea informaţiilor furnizate. 115. Notificările pentru operaţiunile de concentrare economică realizate prin dobândirea controlului în comun vor fi prezentate de către un reprezentant împuternicit să transmită şi să primească documente în numele tuturor părţilor obligate să notifice. B. Publicarea informării cu privire la o notificare 116. Atunci când Consiliul Concurenţei constată că o concen- trare economică notificată prezintă un interes public major va putea publica o informare privind notificarea primită, indicând numele părţilor, natura concentrării, sectoarele economice impli- cate şi data primirii notificării. Eventualele completări sau modificări ale informaţiilor care pri- vesc concentrarea respectivă vor putea fi, de asemenea, publi- cate. Consiliul Concurenţei va ţine seama de interesul legitim al agenţilor economici implicaţi privind păstrarea secretului de afaceri al acestora. C. Prezentarea notificărilor 117. Notificarea prezentată Consiliului Concurenţei trebuie să cuprindă: a) adresa de înaintare, semnată de reprezentantul legal sau de persoana împuternicită; b) formularul de notificare, completat conform modelului cuprins în anexa la prezentul regulament; c) documentele justificative enumerate la pct. 171 din prezen- tul regulament; d) dovada plăţii tarifului de notificare. 118. Notificarea va fi înaintată Consiliului Concurenţei în 3 (trei) exemplare. Părţile au posibilitatea de a opta pentru una dintre următoarele variante: a) să prezinte notificarea în 3 exemplare, în scris; b) să prezinte documentaţia de notificare în două exemplare pe suport hârtie şi un exemplar în format electronic. Documentele anexate la formular vor fi prezentate în original şi/sau în copii, copiile fiind certificate pentru conformitate de către părţile care notifică. 119. O dată cu înaintarea notificării părţile vor face dovada plăţii tarifului de notificare. D. Informaţiile şi documentele care trebuie furnizate 120. Notificările vor cuprinde informaţiile, inclusiv documentele cerute în formularul cuprins în anexa la prezentul regulament. Informaţiile furnizate trebuie să fie exacte şi complete, cuprinzând schimbările de iure şi de facto care se produc prin operaţiunea notificată. Părţile vor ţine seama de recomandările cuprinse la pct. 165 din prezentul regulament. 121. În situaţia în care informaţiile furnizate în formularul de notificare nu sunt corecte sau complete, Consiliul Concurenţei va solicita completarea acestora. Notificarea va fi considerată efectivă numai după completarea şi/sau corectarea ei. E. Notificarea În formă simplificată 122. Pentru concentrările economice în cazul cărora cota de piaţă rezultată nu depăşeşte 20% părţile în cauză pot solicita Consiliului Concurenţei permisiunea de a prezenta notificarea în formă simplificată (numai informaţiile cuprinse la cap. I-VI din formular). În acest scop părţile care urmează să înainteze notificarea vor solicita în scris această permisiune, furnizând următoarele informaţii: a) datele de identificare a părţilor implicate; b) obiectul principal de activitate al părţilor implicate; c) descrierea pe scurt a operaţiunii de concentrare ce urmează să fie notificată; d) piaţa/pieţele pe care se va realiza operaţiunea de concen- trare economică; e) cota de piaţă rezultată; f) prezentarea pe scurt a elementelor care au fost avute în vedere la stabilirea cotei de piaţă. Departamentul în sfera de activitate a căruia se include operaţiunea de concentrare economică avută în vedere va răspunde în scris la această solicitare în termen de 7 zile de la înregistrarea solicitării. Nerespectarea acestui termen echivalează cu acceptarea notificării în formă simplificată. Informaţiile cuprinse în anexa la formular vor fi furnizate în cazul în care cota de piaţă ce rezultă în urma concentrării eco- nomice depăşeşte 20% sau în cazul în care Consiliul Concurenţei consideră că, date fiind particularităţile pieţei relevante în cauză, informaţiile din anexă sunt necesare în vederea evaluării corecte a operaţiunii de concentrare economică. Îndeplinirea procedurii descrise mai sus nu va aduce atingere termenului prevăzut la pct. 111 din prezentul regulament. CAPITOLUL II Examinarea notificării. Emiterea deciziilor în cazurile de concen- trare economică A. Data efectivă a notificării 123. Notificarea devine efectivă la data la care a fost înregistrată la Consiliul Concurenţei, cu excepţia cazurilor în care informaţiile cuprinse în notificare sunt inexacte sau incomplete. În aceste cazuri, în termen de 20 de zile Consiliul Concurenţei va solicita în scris completarea notificării şi va stabili un termen limită pentru furnizarea informaţiilor solicitate. Termenul va fi stabilit în funcţie de natura informaţiilor solicitate, fără însă a depăşi 15 zile de la data solicitării. Notificarea devine efectivă la data la care au fost primite şi înregistrate la Consiliul Concurenţei informaţiile solicitate, cu condiţia ca acestea să fie exacte şi complete. Consiliul Concurenţei va comunica părţilor notificatoare neîntârziat data la care notificarea a devenit efectivă. B. Deciziile emise de Consiliul Concurenţei În cazurile de concen- trare economică 124. În termen de 30 de zile de la data la care notificarea a devenit efectivă Consiliul Concurenţei: a) va emite o decizie de admitere, când va ajunge la conclu- zia că operaţiunea de concentrare economică notificată nu con- travine legii. Decizia de admitere va fi emisă în cazul în care operaţiunea de concentrare economică, deşi nu intră sub incidenţa legii, a fost totuşi notificată; b) va emite o decizie de neobiecţiune, în cazul în care con- stată că, deşi operaţiunea de concentrare economică notificată cade sub incidenţa legii, nu există motive pentru a fi refuzată. Consiliul Concurenţei analizează impactul anticoncurenţial pe care îl are sau ar putea să îl aibă concentrarea economică noti- ficată şi, dacă nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurenţial normal, va autoriza concentrarea eco- nomică în cauză printr-o decizie de neobiecţiune, în sensul că autorizarea se face fără condiţii. Taxa de autorizare prevăzută de art. 33 alin. (1) din lege va fi stabilită şi în cazul în care se autorizează concentrarea econo- mică prin decizie de neobiecţiune. Nu se va plăti taxă de autorizare în cazul în care se emite o decizie de admitere; c) va decide deschiderea unei investigaţii în cazul în care constată că operaţiunea de concentrare economică notificată cade sub incidenţa legii şi prezintă îndoieli serioase privind compatibili- tatea cu un mediu concurenţial normal. 125. În termen de maximum 5 luni de la data la care notifi- carea unei operaţiuni a devenit efectivă, iar pentru operaţiunea respectivă de concentrare economică s-a emis un ordin de des- chidere a investigaţiei, în condiţiile art. 51 alin. (1) lit. c) din lege, după audierea părţilor şi după evaluarea operaţiunii Consiliul Concurenţei va emite o decizie, după cum urmează: a) decizie de refuz, dacă prin operaţiunea respectivă de con- centrare economică se creează sau se consolidează o poziţie dominantă care conduce sau ar putea conduce la restrângerea înlăturarea sau denaturarea semnificativă a concurenţei pe piaţa românească ori pe o parte a acesteia; b) decizie de autorizare, dacă prin operaţiunea respectivă de concentrare economică nu se creează şi nici nu se consolidează o poziţie dominantă care conduce sau ar putea conduce la restrângerea, înlăturarea ori denaturarea semnificativă a concu- renţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia; c) decizie de autorizare condiţionată, prin care se stabilesc obligaţiile şi/sau condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru autorizarea operaţiunii de concentrare economică în cauză, dacă operaţiunea respectivă, cu unele modificări, ar putea fi compatibilă cu un mediu concurenţial normal. 126. Deciziile emise de Consiliul Concurenţei vor avea la bază şi analiza restricţionărilor auxiliare, care pot afecta mediul concu- renţial, dar care sunt legate direct şi sunt necesare pentru reali- zarea concentrării. Deciziile emise de Consiliul Concurenţei pot fi revocate şi con- centrarea economică se suspendă automat, în situaţia în care părţile implicate în concentrarea economică nu îşi îndeplinesc obligaţiile asumate-menţionate în decizia de autorizare condiţionată - de modificare a planului iniţial al concentrării. 127. Secretariatul General al Consiliului Concurenţei va comu- nica în scris părţilor care au înaintat notificarea decizia luată cu privire la concentrarea economică notificată. 128. În cazul în care Consiliul Concurenţei nu a luat nici o decizie în termenele prevăzute la art. 51 alin. (1) şi (2) din lege, operaţiunea de concentrare economică notificată poate avea loc, dreptul Consiliului Concurenţei de a porni o investigaţie şi de a lua o decizie, dacă şi atunci când consideră necesar, rămânând rezervat. 129. Deciziile luate de Consiliul Concurenţei cu privire la o operaţiune de concentrare economică pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti în termen de 30 de zile de la data comunicării către părţi. Preşedintele instanţei poate ordona, la cerere, suspendarea executării deciziei atacate. 130. Decizia emisă cu privire la o operaţiune de concentrare în care este implicată o regie autonomă va fi notificată şi minis- trului de resort. În termen de 30 de zile de la notificarea deciziei Guvernul, la propunerea ministrului de resort, poate lua pe răspunderea sa o decizie diferită de cea a Consiliului Concurenţei pentru raţiuni de interes public general. Decizia este executorie şi va fi publicată împreună cu decizia Consiliului Concurenţei în Monitorul Oficial al României, Partea I. C. Calculul termenelor 131. Termenele de 30 de zile şi de maximum 5 luni, prevăzute de art. 51 alin. (1) şi (2) din lege, încep să curgă de la data la care notificarea a devenit efectivă. 132. Termenele de 30 de zile, respectiv de 5 luni, se calcu- lează potrivit art. 101 din Codul de procedură civilă. 133. Termenul de 30 de zile se va împlini în cea de a treize- cea zi calendaristică. Termenul de 5 luni se va împlini la sfârşitul zilei care în luna a cincea cade în aceeaşi dată ca şi ziua în care a început să curgă termenul. Când o astfel de zi nu există în luna a cincea, perioada se va încheia la sfârşitul ultimei zile din luna a cincea. 134. Când ultima zi a termenului nu este o zi lucrătoare, acesta se va prelungi până la sfârşitul următoarei zile lucrătoare. D. Schimbarea caracterului notificării 135. Atunci când Consiliul Concurenţei constată că operaţiunea notificată nu constituie o concentrare economică în înţelesul legii, va informa în scris părţile notificatoare sau pe reprezentantul lor comun. În astfel de cazuri, cum ar fi înfiinţarea unei societăţi în comun de cooperare cu caracter structural, părţile care au înaintat notificarea pot solicita Consiliului Concurenţei acordarea unei dispense individuale, caz în care se urmează procedura corespunzătoare, prevăzută în Regulamentul pentru aplicarea prevederilor art. 5 şi 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996, privind practicile anticoncurenţiale. E. Realizarea concentrărilor economice 136. Concentrările economice vor putea fi realizate numai în următoarele situaţii: a) la primirea de către părţile notificatoare a deciziei de admi- tere, respectiv a deciziei de neobiecţiune emisă de Consiliul Concurenţei, în condiţiile art. 51 alin. (1) lit. a) şi b) din lege; b) la primirea deciziei în condiţiile art. 51 alin. (2) lit. b) şi c) din lege; c) în condiţiile art. 51 alin. (3) din lege. 137. Prevederile punctului precedent nu vor împiedica desfăşurarea unei licitaţii publice sau dobândirea controlului pe bază de ofertă publică, cu condiţia ca drepturile de vot aferente participării obţinute să nu fie exercitate, mai ales la numirea de membri în organele de administrare, conducere executivă, supra- veghere şi control ale agentului economic la care deţin controlul, decât în scopul salvgardării valorii integrale a acestei investiţii, iar nu pentru a determina direct sau indirect comportamentul concu- renţial al agentului economic controlat. Concentrarea economică devine efectivă în acest caz numai după primirea deciziei emise de Consiliul Concurenţei. 138. Până la luarea de către Consiliul Concurenţei a unei decizii cu privire la concentrarea economică notificată agenţii eco- nomici implicaţi pot lua numai acele măsuri legate de concentrare care nu sunt ireversibile şi nu modifică definitiv structura pieţei. Pot constitui măsuri ireversibile, printre altele: a) intrarea agentului economic achiziţionat pe o altă/nouă piaţă; b) ieşirea agentului economic achiziţionat de pe piaţa pe care activa; c) modificarea obiectului de activitate al agentului economic achiziţionat; d) exercitarea drepturilor de vot dobândite pentru numirea de membri în organele de conducere ale agentului economic; e) exercitarea drepturilor de vot dobândite pentru adoptarea bugetului de venituri şi cheltuieli al agentului economic; f) exercitarea drepturilor de vot dobândite pentru adoptarea planului de afaceri al agentului economic; g) exercitarea drepturilor de vot dobândite pentru adoptarea planului de investiţii al agentului economic achiziţionat; h) schimbarea denumirii agentului economic achiziţionat; i) restructurarea, închiderea sau divizarea agentului economic achiziţionat; j) vânzarea de active aparţinând agentului economic achiziţionat; k) concedierea angajaţilor agentului economic achiziţionat; l) încheierea sau rezilierea unor contracte pe termen lung ori a altor acorduri importante încheiate cu terţii; m) listarea (cotarea) agentului economic achiziţionat la bursa de valori. PARTEA a III-a Investigarea operaţiunilor de concentrare economică CAPITOLUL I Procedura de investigare şi de audiere 139. În legătură cu o operaţiune de concentrare economică Consiliul Concurenţei, respectiv Oficiul Concurenţei, poate porni investigaţii: a) din oficiu; b) la primirea unei cereri sau plângeri privind încălcarea pre- vederilor art. 13 şi/sau ale art. 16 din lege; c) în condiţiile art. 51 alin. (1) lit. c) din lege. 140. Pornirea unei investigaţii în cazurile prevăzute la pct. 139 lit. a) şi b) este dispusă de preşedintele Consiliului Concurenţei, respectiv de şeful Oficiului Concurenţei, iar în cazul prevăzut la pct. 139 lit. c), de preşedintele Consiliului Concurenţei. 141. Consiliul Concurenţei şi Oficiul Concurenţei se vor informa reciproc asupra investigaţiilor pe care le iniţiază. În acest scop o copie de pe ordinul de deschidere a investigaţiei va fi comunicată Consiliului Concurenţei sau Oficiului Concurenţei, după caz. 142. Prin ordinul de deschidere a unei investigaţii Consiliul Concurenţei va hotărî desfăşurarea investigaţiei de către Consiliul Concurenţei sau va hotărî asupra conlucrării cu Oficiul Concurenţei, în condiţiile art. 39 alin. (3) din lege. 143. Investigaţia va fi condusă de un raportor desemnat de preşedintele Consiliului Concurenţei, respectiv de şeful Oficiului Concurenţei, prin ordinul de deschidere a investigaţiei. 144. Raportorul desemnat instrumentează toate actele proce- durii de investigaţie, propune preşedintelui Consiliului Concurenţei, respectiv şefului Oficiului Concurenţei, dispunerea măsurilor care sunt de competenţa acestora şi este răspunzător pentru întocmi- rea raportului asupra investigaţiei, comunicarea lui părţilor în cauză, primirea observaţiilor şi prezentarea raportului în plenul Consiliului Concurenţei. 145. Orice procedură de investigare necesită audierea părţilor implicate în concentrarea economică. Audierea este dispusă de preşedintele Consiliului Concurenţei. Preşedintele Consiliului Concurenţei poate admite, la cerere, audierea oricărei persoane fizice sau juridice care declară că deţine date şi informaţii relevante pentru stabilirea adevăratelor condiţii în care urmează să se realizeze concentrarea economică investigată (cum ar fi: furnizori, agenţi economici concurenţi, clienţi, membri ai organelor de administraţie sau de conducere ale părţilor implicate ori reprezentanţi ai salariaţilor agenţilor economici implicaţi). 146. Cu minimum 30 de zile înainte de data fixată de Consiliul Concurenţei pentru audiere o copie de pe raportul asu- pra investigaţiei va fi transmisă pentru luare la cunoştinţă: a) părţilor participante la concentrarea economică, a căror audiere a fost dispusă; b) persoanelor şi agenţilor economici a căror audiere a fost admisă la cererea acestora, dacă preşedintele Consiliului Concurenţei apreciază că este util în interesul cauzei. În adresa de remitere a copiei de pe raportul de investigaţie Consiliul Concurenţei va indica termenul până la care părţile res- pective vor putea prezenta observaţiile lor. În comentariile lor scrise părţile sus-menţionate pot expune toate aspectele semnificative pentru cazul investigat şi pot ataşa orice document relevant ca dovadă a faptelor susţinute. 147. Persoanele fizice şi juridice a căror audiere a fost dis- pusă, respectiv admisă, vor fi citate pentru audiere la data stabi- lită de Consiliul Concurenţei, precizându-se ora şi locul de desfăşurare. Neprezentarea la audiere, precum şi refuzul de a face depoziţii nu constituie impedimente pentru continuarea şi finaliza- rea procedurii de investigaţie. 148. Audierile vor fi ţinute în plenul Consiliului Concurenţei, după prezentarea de către raportor a raportului asupra operaţiunii de concentrare economică investigate, completat cu eventualele observaţii ale părţilor. Audierile vor fi făcute separat sau, după caz, în prezenţa altor persoane citate, caz în care se va acorda atenţia cuvenită intere- selor legitime ale părţilor implicate pentru păstrarea secretelor lor de afaceri. Depoziţiile făcute de fiecare persoană audiată vor fi consemnate în scris şi semnate de persoana respectivă sau vor fi înregistrate pe bandă magnetică. 149. Preşedintele Consiliului Concurenţei poate permite părţilor în cauză consultarea dosarului la secretariatul Consiliului Concurenţei şi obţinerea, contra cost, de copii şi extrase de pe actele procedurii de investigaţie. Documentele, datele şi informaţiile din dosarul cauzei, care prezintă caracter de secret de stat ori sunt confidenţiale, nu sunt accesibile pentru consultare ori pentru obţinerea de copii sau de extrase decât cu aprobarea preşedintelui Consiliului Concurenţei, în condiţiile legii. Dispoziţiile de mai sus, referitoare la consultarea dosarului, sunt aplicabile asociaţilor şi directorilor executivi ai entităţilor parti- cipante la concentrare, în măsura în care aceştia justifică în cauză un interes legitim. CAPITOLUL II Sancţiuni 150. Constituie contravenţii şi sunt sancţionate, potrivit art. 55 din lege, cu amendă de la 2 milioane lei la 100 milioane lei, următoarele fapte: a) omisiunea notificării unei concentrări economice care depăşeşte pragul valoric prevăzut de lege; b) furnizarea de informaţii inexacte sau incomplete prin notifi- carea concentrării economice; c) furnizarea de informaţii inexacte sau nefurnizarea informaţiilor solicitate conform prevederilor art. 41 din lege; d) furnizarea de documente, înregistrări şi evidenţe într-o formă incompletă în timpul investigaţiilor desfăşurate conform pre- vederilor art. 42 alin. (2) din lege; e) refuzul de a se supune unui control desfăşurat conform prevederilor art. 42 alin. (1) şi ale art. 43 din lege. 151. Următoarele contravenţii se sancţionează, potrivit art. 56 din lege, cu amendă de la 5 milioane lei la 250 milioane lei, iar pentru agenţii economici cu o cifră de afaceri de peste 2,5 mili- arde lei, cu amendă în sumă de până la 10% din cifra de afaceri: a) încălcarea art. 13 din lege; b) încheierea unei operaţiuni de concentrare economică cu încălcarea prevederilor art. 16 alin. (4) din lege; c) începerea unei acţiuni de concentrare economică declarate incompatibilă cu prevederile legii printr-o decizie a Consiliului Concurenţei; d) neîndeplinirea unei obligaţii sau a unei condiţii impuse printr-o decizie luată în conformitate cu prevederile legii. 152. Individualizarea sancţiunilor în cazul contravenţiilor enu- merate la pct. 150 şi 151 se va face, ţinându-se seama de gra- vitatea faptei şi a consecinţelor sale asupra concurenţei, după criteriile prevăzute la art. 57 din lege, în condiţiile stabilite prin norme adoptate de Consiliul Concurenţei. 153. Consiliul Concurenţei, respectiv Oficiul Concurenţei, potri- vit art. 59 alin. (2) din lege, îi poate obliga prin decizie pe agenţii economici sau asociaţiile de agenţi economici la plata unor amenzi cominatorii în sumă de până la 750.000 lei pentru fie- care zi de întârziere, calculată de la data stabilită prin decizie, pentru a-i determina: a) să respecte prevederile art. 13 din lege; b) să aplice măsurile enunţate printr-o decizie luată de Consiliul Concurenţei, în condiţiile art. 51 alin. (2) lit. c) din lege. 154. Contravenţiile la Legea concurenţei nr. 21/1996 se con- stată de către personalul de control împuternicit de Consiliul Concurenţei, respectiv de Oficiul Concurenţei. Sancţiunile pentru contravenţiile prevăzute la art. 55 lit. b)-e) şi la art. 56 lit. d) din lege se aplică de către personalul de control împuternicit de Consiliul Concurenţei, respectiv de Oficiul Concurenţei. Sancţiunile pentru contravenţiile prevăzute la art. 55 lit. a) şi la art. 56 lit. a)-c), precum şi amenzile cominatorii prevăzute la art. 59 din lege se aplică de către comisiile Consiliului Concurenţei sau, după caz, de Oficiul Concurenţei, prin decizie. Împotriva deciziilor luate de comisiile Consiliului Concurenţei sau, după caz, de Oficiul Concurenţei se poate face plângere în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei la preşedintele Consiliului Concurenţei, respectiv la şeful Oficiului Concurenţei, care se pronunţă prin decizie motivată. Deciziile preşedintelui Consiliului Concurenţei, respectiv ale şefului Oficiului Concurenţei, luate în condiţiile alineatului de mai sus, pot fi atacate în faţa Secţiei de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie, în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei. 155. Contravenţiilor prevăzute la art. 55 lit. b)-e) şi la art. 56 lit. d) din lege li se aplică prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările ulterioare, cu excepţia art. 28 şi 29. CAPITOLUL III Prevederi diverse Noţiunea de piaţă relevantă 156. Noţiunea de piaţă relevantă afectată de concentrarea economică, la care se face referire la pct. 3 din „Instrucţiunile cu privire la calculul cifrei de afaceri în cazurile de comportament anticoncurenţial, prevăzute la art. 5 şi 6 din Legea concurenţei şi în cazurile de concentrare economică 4) &quot; şi la pct. 3 din „Instrucţiunile date în aplicarea art. 33 alin. (2) din Legea concu- renţei nr. 21/1996, cu privire la calculul taxei de autorizare a con- centrărilor economice 5) &quot;, trebuie interpretată în sensul de piaţă relevantă pe care are loc operaţiunea de concentrare economică. În cazul unei concentrări economice pe verticală, piaţa rele- vantă pe care are loc operaţiunea de concentrare economică este piaţa relevantă a agentului economic achiziţionat. Dacă nu există o cifră de afaceri cumulată a agenţilor econo- mici participanţi la operaţiunea de concentrare economică notifi- cată, deoarece unul dintre agenţii economici în cauză nu îşi desfăşoară activitatea în România, se va lua în calcul cifra de afaceri a agentului economic achiziţionat. Confidenţialitatea informaţiilor 157. Orice persoană care utilizează sau divulgă în alte scopuri decât cele prevăzute de lege documente sau informaţii cu carac- ter de secret profesional, primite sau despre care a luat cunoştinţă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, răspunde potrivit legii penale, putând fi obligată şi la repararea prejudiciului cauzat. Păstrarea secretului profesional nu împiedică publicarea de informaţii generale sau de rapoarte ce nu conţin şi secretele pro- fesionale ale părţilor implicate în operaţiunea de concentrare. Stabilirea termenului pentru modificarea planului de concentrare 158. Pentru modificarea planului concentrării economice notifi- cate astfel încât aceasta să poată deveni compatibilă cu un mediu concurenţial normal, în condiţiile unei decizii de autorizare condiţionată, Consiliul Concurenţei va stabili un termen adecvat. Transmiterea documentelor 159. Transmiterea documentelor şi citaţiilor de către Consiliul Concurenţei destinatarilor poate fi efectuată pe una dintre următoarele căi: a) personal, contra semnăturii de primire (număr de înregistrare); b) scrisoare recomandată; c) telefax; d) telex; e) poştă electronică, cu confirmare de primire. 160. Prevederile pct. 159 lit. a) şi b) se aplică şi pentru transmiterea la Consiliul Concurenţei a documentelor de către părţile notificatoare, de către alte părţi implicate sau de către terţi, alte informaţii putând fi transmise şi prin căile menţionate la lit. c), d) sau e). 161. Când un document sau o citaţie este trimisă prin telefax, telex sau prin poşta electronică se consideră că a fost primită de destinatar în ziua în care a fost transmis/transmisă. PARTEA a IV-a Precizări privind modul de completare a formularului pentru notificarea concentrărilor economice în baza Legii concurenţei nr. 21/1996 A. Scopul formularului 162. În formularul pentru notificarea concentrărilor economice se precizează informaţiile care trebuie furnizate de un agent economic sau de mai mulţi agenţi economici atunci când notifică o concentrare economică. Părţile care urmează să înainteze notificarea sunt sfătuite să consulte Consiliul Concurenţei cu privire la posibilitatea adoptării notificării în formă simplificată, renunţându-se astfel la furnizarea anumitor informaţii care nu ar fi absolut necesare pentru exami- narea operaţiunii. B. Necesitatea unei notificări corecte şi complete 163. Toate informaţiile cerute în formular trebuie să fie corecte şi complete; furnizarea prin notificarea făcută a unor informaţii inexacte sau incomplete reprezintă contravenţie şi este sancţionată cu amendă. În cazul furnizării unor informaţii incomplete sau inexacte Consiliul Concurenţei va informa în scris părţile notificatoare sau pe reprezentanţii acestora. Notificarea va deveni efectivă numai la data la care informaţiile corecte şi complete sunt primite de Consiliul Concurenţei. C. Notificarea În formă simplificată 164. Părţile notificatoare pot solicita Consiliului Concurenţei permisiunea prezentării unei notificări în formă simplificată, în condiţiile descrise la pct. 122 din prezentul regulament. D. Cine trebuie să notifice 165. Au obligaţia să înainteze notificarea părţile identificate potrivit pct. 110 din prezentul regulament. E. Cum se face notificarea 166. Părţile care notifică o operaţiune de concentrare econo- mică sunt sfătuite să acorde o importanţă deosebită modului în care completează formularul de notificare. Având în vedere faptul că termenele în care Consiliul Concurenţei trebuie să se pronunţe asupra unei operaţiuni de concentrare economică încep să curgă din momentul în care noti- ficarea a devenit efectivă, prezentarea unui formular completat corespunzător reduce considerabil perioada de analiză a operaţiunii notificate. Părţile notificatoare vor completa formularul punct cu punct, adaptând cerinţele generale din acesta la specificul operaţiunilor, activităţilor sau pieţelor descrise. Formularul va fi însoţit de docu- mentele justificative. O atenţie deosebită se va acorda completării cap. VI din formular, informaţiile privind piaţa relevantă fiind absolut necesare în scopul unei corecte definiri a pieţelor relevante afectate şi, implicit, a unei corecte evaluări a operaţiunii de concentrare eco- nomică notificată. Părţile vor folosi pe cât posibil o terminologie unitară. Atunci când sunt utilizaţi termeni tehnici specifici unui anumit domeniu de activitate părţile vor defini termenii folosiţi. Notificarea trebuie să fie semnată de persoana împuternicită în acest sens şi poate fi expediată prin poştă, recomandat, sau prezentată prin curier în timpul programului normal de lucru al Consiliului Concurenţei. F. Confidenţialitatea 167. În conformitate cu art. 65 din lege, oficialităţile şi ceilalţi funcţionari ai Consiliului Concurenţei sunt răspunzători potrivit legii penale, putând fi obligaţi şi la repararea prejudiciului cauzat prin utilizarea sau divulgarea, în alte scopuri decât cele ale îndeplinirii procedurii de examinare a concentrării economice notificate, a documentelor sau informaţiilor cu caracter de secret profesional, primite sau despre care au luat cunoştinţă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. În cazul în care partea sau părţile notificatoare consideră că interesele lor ar fi atinse dacă anumite informaţii dintre cele cerute de notificare ar fi comunicate sau făcute accesibile altor părţi decât cele implicate în concentrarea economică, aceste informaţii pot fi înaintate separat, cu fiecare pagină numerotată şi marcată clar „secret de afaceri&quot;. În aceste cazuri părţile notifica- toare implicate vor trebui să explice printr-o notă separată moti- vele pentru care aceste informaţii constituie secrete de afaceri şi nu trebuie să fie divulgate sau publicate. În unele cazuri secretele de afaceri pot fi înaintate în plicuri separate, menţionate ca anexă la notificare. 4) Publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997. 5) Publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 7 mai 1997. G. Definirea unor termeni utilizaţi În formularul de notificare 168. Partea sau părţile care notifică - în cazurile în care noti- ficarea este făcută numai de unul dintre agenţii economici parte la operaţiune termenul părţile care notifică sau părţile notificatoare se referă numai la agentul economic care face efectiv notificarea. 169. Partea (părţile) la concentrarea economică - acest termen se referă la părţile implicate, adică atât la părţile care achiziţionează, cât şi la părţile achiziţionate, la părţile care fuzio- nează sau la părţile care dobândesc controlul în comun, inclusiv la toţi agenţii economici la care pachetul de acţiuni (părţi sociale) de control este în curs de achiziţionare sau care face obiectul unei licitaţii publice. Cu excepţia cazurilor în care termenii partea (părţile) notifica- toare şi partea (părţile) la concentrare sunt altfel definiţi, aceşti ter- meni includ toţi agenţii economici care aparţin aceloraşi grupuri din care fac parte respectivele părţi. 170. An - toate referirile la cuvântul an vor fi citite cu sensul de an calendaristic, dacă nu este precizat altfel. Toate informaţiile solicitate în formular se referă, dacă nu este altfel precizat, la anul care precede celui în care este făcută notificarea. Datele financiare solicitate în formular trebuie furnizate în lei, iar atunci când este cazul, în valută, indicându-se cursul de schimb mediu leu/valută pentru perioada avută în vedere. H. Documentele justificative 171. Formularul de notificare trebuie să fie însoţit de următoa- rele documente justificative: a) copii certificate de pe documentele finale sau de pe cele mai recente versiuni ale tuturor documentelor în baza cărora are loc operaţiunea de concentrare economică; b) copii certificate de pe bilanţul contabil din anul anterior, pentru toate părţile participante la concentrarea economică, pre- cum şi pentru grupurile din care acestea fac parte; c) copii certificate de pe analizele, rapoartele, studiile şi cer- cetările prezentate sau pregătite pentru a fi prezentate adunării acţionarilor (asociaţilor), în scopul evaluării sau analizării con- centrării economice din punct de vedere al condiţiilor concurenţiale, al concurenţilor (actuali şi potenţiali) şi al condiţiilor pieţei. PARTEA a V-a Dispoziţii finale şi tranzitorii 172. Anexa face parte integrantă din prezentul regulament. 173. Prezentul regulament va fi pus în aplicare prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei şi va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. 174. La data intrării în vigoare a prezentului regulament se abrogă „Regulamentul privind autorizarea concentrărilor econo- mice&quot;, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 bis din 14 aprilie 1997, precum şi orice dispoziţii contrare.

CAPITOLUL I

F O R M U L A R
de notificare a concentrărilor economice

CAPITOLUL III
ANEXĂ

1. Pentru: Informaţii despre părţi Deţinerea proprietăţii şi a controlului 3. Pentru fiecare dintre părţile implicate în concentrarea eco- a) partea (sau părţile) care notifică; şi b) alte părţi implicate* ) în operaţiunea de concentrare, comunicaţi: 1.1. denumirea agentului economic, sediul legal (conform certi- ficatului de înregistrare la registrul comerţului), sediul social (sediul real), numărul şi data certificatului de înregistrare la registrul comerţului, codul unic de înregistrare, atributul fiscal, numărul de telefon, numărul de fax, numele persoanei indicate pentru relaţii; 1.2. obiectul de activitate al agenţilor economici, precizând activităţile principale şi activităţile secundare. CAPITOLUL II Informaţii despre operaţiunea de concentrare economică 2. Descrieţi (pe scurt) natura operaţiunii de concentrare eco- nomică notificată, precizând: 2.1. dacă operaţiunea se realizează prin fuziune, prin dobândi- rea controlului unic sau a controlului în comun asupra unuia sau mai multor agenţi economici în totalitatea lor ori asupra unei părţi din aceştia sau prin crearea unei societăţi în comun concentra- tive, precum şi dacă dobândirea controlului se face direct ori indi- rect; 2.2. data propusă sau aşteptată a oricăror evenimente majore determinate de realizarea concentrării; 2.3. dacă, în cazul unei licitaţii publice, oferta prezentată a fost selecţionată de organizatorul licitaţiei; 2.4. dacă operaţiunea de concentrare economică trebuie avizată de alte autorităţi şi situaţia obţinerii avizelor respective; 2.5. dacă realizarea operaţiunii este condiţionată de anumite evenimente speciale sau de îndeplinirea unor condiţii speciale.
nomică furnizaţi o listă cuprinzând toţi agenţii economici (români şi străini) aparţinând aceluiaşi grup. Această listă trebuie să includă:
3.1. toţi agenţii economici controlaţi sau persoanele care con- trolează, direct ori indirect, părţile implicate; 3.2. toţi agenţii economici activi pe piaţa relevantă, care sunt controlaţi, direct sau indirect, de: a) părţile implicate; b) oricare agent economic identificat la pct. 3.1. 3.3. Pentru fiecare dintre elementele enumerărilor de mai sus specificaţi natura şi mijloacele de exercitare a controlului. 3.4. Informaţiile prezentate în acest capitol pot fi ilustrate prin diagrame sau prin alte metode grafice, care să uşureze înţelege- rea structurii de proprietate şi a exercitării controlului asupra agenţilor economici. CAPITOLUL IV Structura economică şi financiară a concentrării economice 4. Furnizaţi următoarele informaţii: 4.1. structura proprietăţii şi deţinătorii controlului, înainte şi după realizarea operaţiunii de concentrare; 4.2. natura şi valoarea oricărui eventual ajutor financiar sau de altă natură, de care beneficiază oricare dintre părţile implicate în concentrarea economică, în orice calitate şi de la orice entitate, inclusiv ajutor de stat; 4.3. pentru fiecare dintre agenţii economici implicaţi în concen- trarea economică comunicaţi următoarele date pentru ultimii 3 ani financiari, iar în cazul în care un agent economic implicat aparţine unui grup, se vor comunica şi datele aferente grupului, acordându-se atenţie ca în cazul achiziţionării parţiale de agenţi economici datele să se refere la partea care face obiectul con- centrării economice: 4.3.1. cifra de afaceri totală; 4.3.2. cifra de afaceri realizată în România; * ) Alte părţi implicate în operaţiunea de concentrare sunt: agenţii economici care achiziţionează controlul în comun, agenţii economici care urmează să fie achiziţionaţi, precum şi agenţii economici care aparţin aceloraşi grupuri din care fac parte agenţii economici achizitori, respectiv achiziţionaţi. 4.3.3. profitul net; 4.3.4. defalcarea cifrei de afaceri realizate în România pe categorii de activităţi şi produse. CAPITOLUL V Legăturile personale şi financiare şi achiziţii precedente 5. În legătură cu părţile implicate în concentrarea economică, precum şi cu fiecare agent economic sau persoană identificată în răspunsurile date la cap. III, furnizaţi: 5.1. o listă cuprinzând toţi agenţii economici activi pe pieţele relevante, în cazul cărora agenţii economici, persoanele sau grupul deţin, individual ori colectiv, 10% sau mai mult din drepturile de vot, acţiunile sau alte valori mobiliare emise; în fiecare caz numiţi deţinătorul şi procentajul deţinut; 5.2. în cazul fiecărui agent economic: o listă cuprinzând mem- brii consiliilor de administraţie şi directorii executivi care sunt, în acelaşi timp, membri ai consiliilor de administraţie sau directori la oricare alt agent economic activ pe pieţele relevante; şi (acolo unde este cazul) pentru fiecare agent economic, o listă cuprinzând membrii consiliilor de administraţie care sunt directori la oricare alt agent economic activ pe pieţele relevante. În fiecare caz precizaţi denumirea celorlalţi agenţi economici şi poziţia deţinută; 5.3. detalii despre achiziţiile de agenţi economici efectuate de grupurile identificate mai sus în ultimii 3 ani. CAPITOLUL VI Informaţii despre pieţele relevante 6. Prezentaţi lista cuprinzând produsele fabricate şi/sau comercializate de agenţii economici implicaţi în operaţiunea de concentrare economică, astfel cum sunt definite aceste produse de înşişi agenţii economici, în scopuri de marketing. 6.1. Definiţi pieţele relevante (a produsului şi geografică) pe care se realizează concentrarea economică, explicând care dintre produsele şi/sau serviciile agenţilor economici implicaţi în concen- trare sunt incluse, respectiv excluse din aceste pieţe şi de ce. 6.2. Furnizaţi pentru ultimii 3 ani, pentru fiecare grupă de pro- duse implicate în operaţiunea de concentrare, respectiv pentru fie- care piaţă relevantă: 6.2.1. mărimea estimată a pieţei relevante (volum şi valoare); Comparaţi mărimea estimată cu cea provenind din alte surse; 6.2.2. vânzările de produse (volum şi valoare) realizate de agenţii economici implicaţi şi de grupurile lor pe piaţă; estimaţi cota de piaţă deţinută de fiecare; 6.2.3. cota de piaţă estimată a concurenţilor mai importanţi (inclusiv importatorii) prezenţi pe piaţa geografică relevantă; 6.2.4. comparaţia dintre preţurile practicate de agenţii econo- mici implicaţi în concentrare şi preţurile practicate de ceilalţi con- curenţi importanţi care activează pe aceeaşi piaţă relevantă; 6.2.5. estimarea impactului operaţiunii de concentrare econo- mică asupra preţului produselor şi/sau al serviciilor de pe piaţa relevantă, la nivelul consumatorilor; 6.2.6. estimarea valorii şi, dacă este posibil, a volumului importurilor (indicând ţările de origine) pentru produsele de pe pieţele relevante, precum şi a procentului acestor importuri prove- nite de la grupurile de care aparţin agenţii economici implicaţi; 6.2.7. estimarea impactului taxelor vamale şi a barierelor de altă natură (netarifare) asupra preţului practicat la produsele de import similare cu cele de pe piaţa relevantă.
Pentru fiecare dintre informaţiile furnizate se va preciza sursa acestora.

I. Condiţii generale pe pieţele afectate Furnizaţi informaţii despre primii 5 furnizori importanţi (naţionali şi internaţionali) ai părţilor implicate în operaţiunea de concentrare economică, indicând natura şi valoarea achiziţiilor părţilor implicate de la fiecare dintre aceşti furnizori, menţionând adresa şi nume- rele de telefon şi de fax la care pot fi contactaţi. 1. Structura ofertei pe pieţele relevante Furnizaţi următoarele informaţii: a) reţelele existente pentru distribuţie pe piaţă şi importanţa lor pentru extinderea vânzărilor; importanţa respectivelor reţele de distribuţie ale terţilor şi ale agenţilor economici aparţinând grupului din care fac parte agenţii economici implicaţi în concentrare; b) reţeaua existentă de service (întreţinere şi reparaţii) şi importanţa ei pentru extinderea vânzărilor, respectiv importanţa reţelelor conduse de terţi şi de agenţii economici care aparţin gru- pului din care fac parte agenţii economici implicaţi în concentrarea economică în cauză; c) o estimare a mărimii capacităţii totale a pieţei româneşti pentru ultimii 3 ani; pentru această perioadă, ce proporţie din această capacitate este deţinută de fiecare parte la concentrarea economică şi care au fost gradele respective de utilizare a capa- cităţii deţinute de fiecare parte. 2. Structura cererii pe pieţele relevante a) Furnizaţi informaţii despre primii 5 clienţi (naţionali şi internaţionali) ai părţilor implicate, indicând natura şi valoarea vânzărilor efectuate de părţi către fiecare dintre aceşti clienţi, menţionând adresa şi numerele de telefon şi de fax la care aceştia pot fi contactaţi. b) Descrieţi structura cererii pe pieţele relevante. Pentru aceasta luaţi în consideraţie următoarele elemente: - evaluarea ritmului de creştere a pieţelor relevante; - importanţa preferinţelor clienţilor pentru anumite mărci de produse consacrate, diferenţele dintre produsele de pe piaţa rele- vantă şi măsura în care există o gamă completă de produse; - gradul de concentrare sau de dispersie a clienţilor; - segmentarea clienţilor în diferite grupuri şi descrierea con- sumatorului tipic pentru fiecare dintre aceste grupuri; ANEXA la formular - importanţa contractelor de distribuţie exclusivă şi a altor tipuri de contracte pe termen lung; - importanţa administraţiei publice, a altor organisme de stat, a agenţilor economici cu capital de stat sau cu participarea statu- lui asupra dezvoltării cererii. c) Descrieţi efectul operaţiunii de concentrare economică asu- pra consumatorilor intermediari şi finali. d) Prezentaţi programul de investiţii asumat de achizitor pentru a fi realizat la agentul economic achiziţionat, specificând: - volumul total al investiţiilor şi eşalonarea anuală a acestora; - destinaţia investiţiilor, respectiv domeniile de activitate în care sunt realizate (retehnologizare, crearea sau extinderea de capacităţi de producţie etc.); - stadiul realizării investiţiilor la data notificării. Precizaţi efectul programului de investiţii asupra creşterii efi- cienţei economice a agentului economic achiziţionat (scăderea costurilor de producţie şi/sau de distribuţie) şi asupra preţului de piaţă al produselor. 3. Intrarea pe piaţă a) Indicaţi pentru ultimii 5 ani intrările de noi concurenţi sem- nificativi pe pieţele relevante; furnizaţi informaţii privind noii concu- renţi şi evaluaţi cota lor actuală pe piaţă, indicând adresa şi numerele de telefon şi fax la care pot fi contactaţi. b) Precizaţi dacă, după părerea părţilor notificatoare, există agenţi economici potenţial aflaţi în situaţia de a intra pe pieţele relevante; furnizaţi, în măsura în care este posibil, informaţii des- pre aceşti concurenţi potenţiali, indicând şi adresa şi numerele de telefon şi de fax la care pot fi contactaţi. c) Descrieţi detaliat diferiţii factori care influenţează intrarea pe pieţele relevante pe care are loc concentrarea economică. Pentru aceasta: - estimaţi costurile totale ale intrării (cercetare-dezvoltare, rea- lizarea sistemelor de distribuţie, activităţi de promovare, reclamă, asigurarea service etc.), la scara echivalentă unui concurent sem- nificativ, indicând cota de piaţă a unui astfel de concurent; - indicaţi dacă intrarea pe piaţă este condiţionată de obţine- rea unei autorizaţii de natură administrativă, de respectarea unor eventuale prescripţii cu caracter de norme obligatorii sau de exis- tenţa unor controale legale ori administrative; - clarificaţi în ce măsură intrarea pe piaţă depinde de acce- sul la materiile prime; - precizaţi în ce măsură intrarea pe piaţă este condiţionată de durata contractelor dintre un agent economic care activează pe piaţă şi furnizorii şi/sau clienţii săi; - descrieţi importanţa licenţelor pentru tehnologie şi/sau know-how ori a licenţelor pentru alte drepturi, pe pieţele relevante. 4. Cercetare-dezvoltare a) Apreciaţi importanţa cercetării şi dezvoltării asupra capa- cităţii unui agent economic care activează pe pieţele relevante pe care are loc concentrarea economică de a concura pe termen lung. b) Explicaţi natura activităţilor de cercetare-dezvoltare pe pieţele afectate, desfăşurate de agenţii economici implicaţi în con- centrarea economică, luând în considerare următoarele elemente: - intensitatea activităţii de cercetare-dezvoltare (definită ca raport între cheltuielile cu cercetarea-dezvoltarea şi cifra de afa- ceri) pentru pieţele relevante şi intensitatea activităţii de cercetare- dezvoltare pentru agenţii economici implicaţi; importanţa şi tendinţa cercetării-dezvoltării tehnologice pentru aceste pieţe în ultimii ani şi în viitor (atât în procesele de producţie cât şi în sistemele de distribuţie); - inovaţiile majore făcute pe pieţele pe care are loc concen- trarea economică propusă şi agenţii economici cărora acestea le sunt atribuite; - ciclul înnoirilor şi situaţia în care se află, în raport cu acest ciclu, agenţii economici implicaţi în concentrarea economică pro- pusă; - importanţa pentru părţi a licenţelor pentru tehnologie, know- how şi pentru alte drepturi pe pieţele implicate în concentrarea economică propusă. 5. Acorduri de cooperare a) Precizaţi în ce măsură există acorduri de cooperare pe ori- zontală şi/sau pe verticală pe pieţele pe care are loc operaţiunea de concentrare economică. b) Furnizaţi informaţii despre acordurile de cooperare cele mai importante în care sunt angajaţi agenţii economici implicaţi în operaţiunea de concentrare economică pe pieţele pe care are loc concentrarea, cum ar fi acordurile de cercetare-dezvoltare, de licenţe, de producţie în comun, de specializare, de distribuţie, de livrare pe termen lung şi acordurile pentru schimburile de informaţii. 6. Asociaţii profesionale şi patronale a) Precizaţi asociaţiile profesionale şi/sau patronale în care părţile la concentrarea economică sunt membre. b) Indicaţi cele mai importante asociaţii profesionale şi/sau patronale la care sunt membri clienţii şi furnizorii părţilor la con- centrarea economică. Furnizaţi numele, adresa, numerele de telefon şi de fax pentru asociaţiile profesionale şi patronale de mai sus. II. Integrarea verticală Descrieţi modul în care agenţii economici, inclusiv grupurile din care aceştia fac parte, implicaţi în operaţiunea de concentrare economică produc şi îşi vând produsele şi/sau serviciile, de exemplu dacă sunt numai producători, sau dacă sunt numai distri- buitori, atât înainte de operaţiunea de concentrare economică pro- pusă, cât şi după înfăptuirea acesteia. Precizaţi natura şi gradul de integrare verticală a fiecărui agent economic implicat, înainte de concentrarea economică, şi gradul de integrare pe verticală a noii entităţi economice rezultate prin înfăptuirea operaţiunii de con- centrarea economică propuse. III. Restricţionări auxiliare Dacă părţile la concentrarea economică şi/sau alte părţi, inclu- siv vânzătorul şi acţionarii (asociaţii) minoritari, sunt supuse la restricţionări auxiliare, respectiv direct legate şi necesare pentru implementarea concentrării economice: a) identificaţi fiecare restricţionare auxiliară prevăzută în acor- durile prezentate împreună cu notificarea; b) explicaţi de ce aceste restricţionări sunt direct legate şi necesare pentru implementarea concentrării economice. IV. Contextul internaţional
Descrieţi eventualele aspecte internaţionale ale concentrării economice propuse, precizând poziţia pe pieţele internaţionale respective a părţilor implicate în concentrarea economică propusă.

I N S T R U C Ţ I U N I
privind aplicarea art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996 în cazul acordurilor de cooperare pe orizontală
În temeiul art. 28 alin. (1) şi (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996,
Consiliul Concurenţei adoptă prezentele instrucţiuni.
CAPITOLUL I
Introducere
1.1 Obiectivul instrucţiunilor
1. Prezentele instrucţiuni stabilesc principiile evaluării acorduri- lor de cooperare pe orizontală sub incidenţa art. 5 din Legea con- curenţei nr. 21/1996, denumită în continuare lege . Cooperarea este de tip orizontal dacă acordul sau practica concertată se rea- lizează între agenţi economici care operează la acelaşi nivel pe piaţă. În majoritatea situaţiilor cooperarea orizontală are ca finali- tate cooperarea dintre concurenţii de pe piaţă. Această cooperare acoperă domenii cum ar fi: cercetarea şi dezvoltarea, producţia, achiziţiile sau comercializarea. 2. Acordurile de cooperare pe orizontală pot crea probleme privind concurenţa pe pieţele afectate. Este cazul acordurilor prin care părţile convin să fixeze preţurile ori volumul producţiei, să îşi împartă pieţele sau clienţii, sau cazul acordurilor care conferă părţilor posibilitatea de a-şi menţine sau majora puterea pe piaţă, cu efecte negative asupra preţurilor, volumului producţiei, inovaţiei, diversificării produselor şi calităţii acestora. 3. Pe de altă parte, cooperarea pe orizontală poate aduce beneficii economice substanţiale. Agenţii economici reacţionează la presiunea concurenţială din ce în ce mai mare, la efectele globa- lizării pieţelor, la progresele tehnologice rapide şi, în general, la natura din ce în ce mai dinamică a pieţelor. Cooperarea poate fi un instrument pentru împărţirea riscurilor, reducerea costurilor, uti- lizarea în comun a know-how şi aplicarea mai rapidă a inovaţiei. Pentru întreprinderile mici şi mijlocii cooperarea reprezintă un important mijloc de adaptare la evoluţia pieţei. 4. Consiliul Concurenţei, recunoscând beneficiile economice care se pot crea prin cooperare, trebuie să fie sigur că este menţinută concurenţa efectivă pe piaţă. Art. 5 alin. (2) din lege stabileşte cadrul legal al unei evaluări complexe, luându-se în considerare atât efectele anticoncurenţiale, cât şi beneficiile eco- nomice. 5. Consiliul Concurenţei a adoptat „Regulamentul privind acor- darea exceptării, pe categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate, de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996&quot;, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 bis din 3 aprilie 1997. Prin acest regu- lament s-a stabilit un număr de 8 categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate susceptibile de a fi exceptate de la aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) din lege în anumite condiţii. În cele 8 categorii au fost incluse atât acordurile de cercetare-dezvoltare, la cap. IV, cât şi acordurile de specializare, la cap. V. Pieţele în schimbare au generat o gamă şi o utilizare din ce în ce mai diversificate ale cooperării orizontale. Sunt nece- sare orientări mai complete şi actualizate pentru a se îmbunătăţi claritatea şi transparenţa în acest domeniu, cu privire la aplicabili- tatea art. 5 din lege. În scopul unei abordări cu accent pe evalu- area economică, pentru asigurarea unei protecţii mai eficiente a concurenţei şi pentru o mai mare siguranţă juridică a agenţilor economici s-a impus adoptarea de către Consiliul Concurenţei a unor noi regulamente privind exceptarea categoriilor de acorduri de cercetare-dezvoltare şi de specializare, cu abrogarea cores- punzătoare a capitolelor vechiului regulament. 6. Obiectivul prezentelor instrucţiuni este de a oferi un cadru analitic pentru tipurile cele mai frecvente de cooperare orizontală, inclusiv pentru cele două categorii de acorduri de cercetare-dez- voltare şi de specializare, care fac obiectul noilor regulamente adoptate de Consiliul Concurenţei. Acest cadru se bazează în pri- mul rând pe criteriile folosite la analiza contextului economic al unui acord de cooperare. Criteriile economice (cum ar fi puterea pe piaţă a părţilor şi alţi factori referitori la structura pieţei) alcătuiesc un element-cheie al evaluării impactului pe care îl poate genera cooperarea asupra pieţei. Având în vedere marea varietate a tipurilor şi combinaţiilor de cooperări orizontale, pre- cum şi diversitatea condiţiilor de piaţă în care operează, este imposibil să se ofere răspunsuri specifice la toate situaţiile posi- bile. 1.2. Domeniul de aplicare a instrucţiunilor 7. Prezentele instrucţiuni se referă la înţelegerile sau la prac- ticile concertate, denumite în continuare acorduri , care se reali- zează între doi sau mai mulţi agenţi economici care operează la acelaşi nivel pe piaţă, de exemplu la acelaşi nivel de producţie sau de distribuţie. Termenul concurenţi , conform utilizării sale în prezentele instrucţiuni, cuprinde atât concurenţii reali, cât şi con- curenţii potenţiali. Un agent economic este considerat concurent real fie dacă acţionează pe aceeaşi piaţă relevantă, fie dacă, în lipsa acordului, are capacitatea să îşi modifice rapid producţia pentru a intra pe piaţa relevantă fără costuri sau riscuri suplimen- tare semnificative, ca răspuns la o creştere mică şi permanentă a preţurilor pe această piaţă, adică dacă există substituibilitate ime- diată din punct de vedere al furnizorului. Acelaşi tip de raţiona- ment poate conduce la gruparea diverselor zone geografice. Când substituibilitatea din punct de vedere al furnizorului poate atrage după sine necesitatea adaptării semnificative a activelor corporale şi necorporale existente, efectuarea de investiţii suplimentare, lua- rea de decizii strategice sau întârzierea adoptării lor, agentul eco- nomic nu va fi considerat concurent real, ci un concurent potenţial. Un agent economic este considerat concurent potenţial dacă există dovezi că, în lipsa acordului, agentul economic res- pectiv ar putea face investiţiile suplimentare necesare, astfel încât să pătrundă pe piaţa relevantă ca răspuns la o creştere mică şi permanentă a preţurilor pe această piaţă. Prezentele instrucţiuni se referă numai la acele tipuri de coo- perări care determină creşterea eficienţei, adică la acordurile de cercetare-dezvoltare, de producţie, de achiziţii, de comercializare, privind standardele şi acordurile de mediu. 8. Acordurile încheiate între agenţii economici care operează la niveluri diferite pe lanţul de producţie sau de distribuţie, adică acordurile verticale, nu sunt incluse, în principiu, în prezentele instrucţiuni, fiind cuprinse în „Instrucţiunile privind aplicarea art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale&quot;. În cazul în care acordurile verticale, cum sunt acordurile de distribuţie, se încheie între concurenţi, efectele lor asupra pieţei şi posibilele probleme de concurenţă pot fi asemănătoare cu cele ale acordurilor orizontale. Prin urmare, acordurile trebuie evaluate conform principiilor descrise în prezentele instrucţiuni. Aceasta nu exclude aplicarea suplimentară a „Instrucţiunilor privind aplicarea art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor ver- ticale&quot;, pentru a se evalua restricţiile verticale incluse în aceste acorduri. 9. Acordurile pot combina diverse etape de cooperare, ca de exemplu activitatea de cercetare-dezvoltare combinată cu aplica- rea rezultatelor acesteia. Dacă nu cad sub incidenţa „Regulamentului Consiliului Concurenţei privind autorizarea con- centrărilor economice&quot;, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 bis din 14 aprilie 1997, acordurile orizontale sunt evaluate conform prevederilor prezentelor instrucţiuni. În funcţie de obiectivele urmărite prin cooperare se stabileşte capitolul cores- punzător din prezentele instrucţiuni care se aplică acordului respectiv. La stabilirea obiectivelor se iau în considerare mai ales 2 factori: în primul rând, punctul de plecare al cooperării şi, în al doilea rând, gradul de integrare a diferitelor funcţii care se com- bină. Cooperarea care presupune cercetare-dezvoltare în comun, precum şi aplicarea în comun a rezultatelor este cuprinsă la capi- tolul „Acorduri de cercetare-dezvoltare&quot;, deoarece producţia în comun va avea loc numai dacă cercetarea-dezvoltarea în comun a reuşit. Aceasta implică faptul că rezultatele cercetării-dezvoltării în comun sunt decisive pentru producţie. Prin urmare, acordul de cercetare-dezvoltare poate fi considerat ca fiind punctul de ple- care al cooperării. Evaluarea se va schimba dacă acordul a prevăzut o integrare deplină în domeniul producţiei şi doar o inte- grare parţială a unor activităţi de cercetare-dezvoltare. În acest caz posibilele efecte anticoncurenţiale şi beneficiile economice ale cooperării se vor lega în mare măsură de producţia în comun, iar acordul va fi examinat în conformitate cu principiile stabilite la capitolul „Acordurile de producţie&quot;. Înţelegerile mai complexe, cum ar fi alianţele strategice, care combină în diverse moduri o serie de domenii şi instrumente diferite de cooperare, nu fac obiectul prezentelor instrucţiuni. Evaluarea fiecărui domeniu de cooperare din cadrul unui acord se poate realiza cu ajutorul capitolului corespunzător din instrucţiuni, iar înţelegerile complexe vor fi ana- lizate şi în integralitatea lor. 10. Criteriile stabilite în prezentele instrucţiuni se aplică la coo- perarea privind bunurile şi serviciile, denumite colectiv produse . Operaţiunile care intră sub incidenţa Regulamentului privind auto- rizarea concentrărilor economice, emis de Consiliul Concurenţei, nu sunt analizate prin prisma principiilor conţinute în prezentele instrucţiuni. 11. Evaluarea conform art. 5, aşa cum este descrisă în pre- zentele instrucţiuni, nu va prejudicia posibila aplicare paralelă a art. 6 din lege la acordurile de cooperare orizontală. 1.3. Principiile de bază ale evaluării în baza art. 5 din lege 1.3.1. Art. 5 alin. (1) din lege 12. Art. 5 alin. (1) se aplică înţelegerilor de cooperare pe ori- zontală şi pe verticală, care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei, denumite în continuare restrângeri ale concurenţei , pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia. 13. În unele cazuri natura cooperării indică de la început apli- cabilitatea art. 5 alin. (1) din lege. Este cazul acordurilor care prin obiectul lor urmăresc restrângerea concurenţei prin intermediul fixării preţurilor, limitării producţiei sau împărţirii pieţelor ori clienţilor. Aceste acorduri sunt considerate ca având efecte nega- tive asupra concurenţei pe piaţă şi, ca urmare, nu este necesar să se examineze efectele lor reale asupra concurenţei şi pieţei pentru a se stabili dacă se încadrează la art. 5 alin. (1) din lege. 14. Multe acorduri de cooperare orizontală nu au ca obiect o restrângere a concurenţei. În acest caz este necesară analizarea efectelor acordului. Pentru această analiză nu este suficient ca acordul să limiteze concurenţa dintre părţi. Concurenţa de pe întreaga piaţă trebuie să fie afectată în asemenea măsură încât să existe premisele unor efecte negative asupra pieţei din punctul de vedere al preţurilor, producţiei, inovaţiei sau diversităţii ori calităţii bunurilor şi serviciilor. 15. Faptul că un acord poate provoca astfel de efecte nega- tive depinde de contextul economic, ţinându-se seama atât de natura acordului, cât şi de puterea combinată de pe piaţă a părţilor, care determină - împreună cu alţi factori structurali - capacitatea acordului de cooperare de a afecta concurenţa într-o măsură semnificativă. 1.3.1.1. Natura acordului 16. Natura unui acord se referă la factori cum ar fi domeniul şi obiectivul cooperării, relaţia concurenţială dintre părţi şi gradul în care îşi combină activităţile. 17. Este mică probabilitatea ca anumite tipuri de acorduri, de exemplu majoritatea acordurilor de cercetare-dezvoltare sau coo- perarea în vederea fixării standardelor ori a îmbunătăţirii condiţiilor de mediu, să cuprindă restricţii cu privire la preţuri şi producţie. Dacă aceste tipuri de acorduri au totuşi efecte negative, aceste efecte se referă la inovaţie sau la varietatea produselor. Uneori ele pot conduce la închiderea pieţei. 18. Alte tipuri de cooperare, cum ar fi acordurile de producţie sau de achiziţii, provoacă în mod tipic un anumit grad de combi- nare a costurilor totale. Dacă acest grad este semnificativ, părţile îşi pot coordona mai uşor atât preţurile pe piaţă, cât şi producţia. Costurile în comun pot fi semnificative numai în anumite condiţii. În primul rând, domeniul de cooperare, de exemplu producţie şi achiziţii, trebuie să reprezinte un procent ridicat din costurile totale pe o piaţă dată. În al doilea rând, părţile trebuie să îşi combine în mare măsură activităţile în domeniul lor de cooperare. Este, de exemplu, cazul în care părţile produc sau achiziţionează în comun un produs intermediar important sau un procent însemnat din totalul vânzărilor lor de un anumit produs finit. 19. Datorită naturii lor unele categorii de acorduri nu se înca- drează la art. 5 alin. (1) din lege. Acest lucru este valabil în cazul cooperării care nu presupune coordonarea comportamentului con- curenţial al părţilor pe piaţă, cum ar fi: a) cooperarea între părţi neconcurente; b) cooperarea între agenţi economici concurenţi care nu îşi pot realiza în mod independent proiectul sau activitatea la care se referă cooperarea; c) cooperarea privind o activitate care nu influenţează parametrii relevanţi ai concurenţei. Aceste categorii de cooperări se încadrează la art. 5 alin. (1) din lege dacă implică agenţi economici cu o putere pe piaţa semnificativă, care pot genera probleme de închidere a pieţei pentru terţe părţi. 20. O altă categorie de acorduri care poate fi încadrată de la început la art. 5 alin. (1) din lege este cea a acordurilor de coo- perare care au ca obiect restrângerea concurenţei prin fixarea preţurilor, limitarea producţiei sau împărţirea pieţelor ori a clienţilor. Aceste restricţii sunt considerate deosebit de dăunătoare pentru că afectează direct rezultatul procesului concurenţial. Fixarea preţurilor şi limitarea producţiei conduc direct la preţuri mai ridicate pentru clienţi sau la oferte sub cantitatea cerută. Împărţirea pieţelor ori a clienţilor reduce posibilitatea de alegere a clienţilor şi generează creşterea preţurilor sau scăderea pro- ducţiei. Se poate presupune deci că aceste restricţii au efecte negative asupra pieţei. Prin urmare, ele sunt interzise indiferent de cifrele de afaceri şi de cotele de piaţă ale părţilor, fără să beneficieze, conform prevederilor art. 8 din lege, de exceptarea pe criteriul de minimis . 21. Acordurile care nu aparţin categoriilor menţionate mai sus necesită analize ulterioare pentru a se decide dacă se încadrează la art. 5 alin. (1) din lege. Analiza poate cuprinde criterii legate de piaţă, cum ar fi poziţia pe piaţă a părţilor sau alţi factori struc- turali. 1.3.1.2. Puterea pe piaţă şi structura pieţei 22. Punctul de plecare al analizei este poziţia părţilor pe pieţele afectate de cooperare. Aceasta permite să se stabilească dacă părţile îşi vor păstra, vor dobândi sau îşi vor majora puterea pe piaţă prin cooperare, adică măsura în care pot produce efecte negative pe piaţă în ceea ce priveşte preţurile, producţia, inovaţia sau varietatea ori calitatea produselor sau serviciilor. Pentru a se efectua această analiză trebuie definite pieţele relevante, folosind metodologia din Instrucţiunile cu privire la definirea pieţei rele- vante, în scopul stabilirii părţii substanţiale de piaţă, emise de Consiliul Concurenţei şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997. 23. Dacă părţile au împreună o cotă de piaţă combinată mică şi probabilitatea apariţiei vreunui efect restrictiv al cooperării este şi ea redusă, nu este nevoie, în mod normal, de analize mai pro- funde. În cazul în care una dintre cele două părţi ale unui acord are o cotă de piaţă nesemnificativă şi nu posedă resurse impor- tante, chiar şi o cotă de piaţă combinată mare nu poate fi consi- derată ca indicând un efect restrictiv asupra concurenţei pe piaţă. Dacă există mai mult de două părţi, cota cumulată a tuturor con- curenţilor aflaţi în cooperare trebuie să fie semnificativ mai mare decât cota celui mai mare concurent participant. 24. Pe lângă poziţia pe piaţă a părţilor şi cotele lor de piaţă cumulate, un alt factor care poate fi luat în considerare la evalu- area impactului cooperării asupra concurenţei este concentrarea pieţei, adică poziţia şi numărul concurenţilor de pe piaţă. Se poate folosi ca indicator Indicele Herfindahl-Hirschman (HHI), care reprezintă suma pătratelor cotelor de piaţă separate ale tutu- ror concurenţilor. La un HHI sub 1.000 concentrarea pieţei poate fi considerată redusă, între 1.000 şi 1.800 este medie, iar peste 1.800 este mare. Indicele HHI obţinut după cooperare este impor- tant pentru evaluarea posibilelor efecte de piaţă ale unei coo- perări. Un alt posibil indicator ar fi indicele de concentrare a marilor firme, care adună pătratele cotelor de piaţă individuale ale principalilor concurenţi. 25. În funcţie de poziţia pe piaţă a părţilor şi de concentrarea pieţei pot fi luaţi în considerare şi alţi factori, cum ar fi stabilitatea în timp a cotelor de piaţă, barierele la intrarea pe piaţă şi proba- bilitatea intrării pe piaţă, puterea cumpărătorilor/furnizorilor compa- rativ cu cea a părţilor sau natura produselor (de exemplu, omogenitate, maturitate). Dacă din punct de vedere al inovaţiei există probabilitatea unui impact asupra concurenţei, care nu poate fi măsurat corespunzător pe baza pieţelor existente, pot fi luaţi în considerare factori specifici de analiză a acestor efecte. 1.3.2. Art. 5 alin. (2) din lege 26. Acordurile care se încadrează la art. 5 alin. (1) din lege pot fi exceptate dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din lege. 1.3.2.1. Beneficii economice 27. O condiţie importantă pentru exceptare este ca acordul să contribuie la îmbunătăţirea producţiei sau a distribuţiei produselor ori la promovarea progresului tehnic sau economic. Deoarece aceste beneficii sunt legate de eficienţa statică sau dinamică, ele pot fi denumite beneficii economice . Beneficiile economice pot pre- vala asupra efectelor restrictive privind concurenţa. De exemplu, o cooperare poate permite agenţilor economici să ofere bunuri şi servicii de o calitate superioară, la preţuri mai mici, sau să lan- seze mai repede inovaţii. Majoritatea creşterilor de eficienţă sunt determinate de combinarea şi de integrarea diverselor capacităţi sau resurse. Părţile trebuie să demonstreze că majorarea efi- cienţei va fi probabil generată de cooperare şi că aceasta nu poate fi realizată prin mijloace mai puţin restrictive. Declaraţiile de creştere a eficienţei trebuie să fie fundamentate. Speculaţiile sau declaraţiile cu caracter general privitoare la reducerea costurilor nu sunt suficiente. 28. Consiliul Concurenţei nu ia în considerare reducerile de costuri ca urmare a reducerii producţiei, partajării pieţei sau a simplei exercitări a puterii pe piaţă. 1.3.2.2 Beneficii pentru consumatori 29. Beneficiile economice trebuie să apară nu doar la părţile la acord, ci şi la consumatori. În general, transmiterea beneficiilor către consumatori va depinde de intensitatea concurenţei pe piaţa relevantă. Presiunile concurenţiale vor asigura de regulă transferul reducerilor de costuri către consumatori prin intermediul scăderii preţurilor sau prin stimularea agenţilor economici de a introduce produse noi pe piaţă cât mai repede posibil. Prin urmare, dacă pe piaţă se menţine o concurenţă suficientă pentru a motiva părţile din acord, procesul concurenţial va garanta de regulă transferul către consumatori al unei cote importante din beneficiile economice. 1.3.2.3 Indispensabilitatea 30. Restrângerea concurenţei trebuie să fie necesară pentru realizarea beneficiilor economice. Dacă există mijloace mai puţin restrictive prin care se obţin beneficii similare, creşterea declarată a eficienţei nu poate fi folosită pentru a motiva restrângeri ale concurenţei. Caracterul indispensabil al unor astfel de restricţionări depinde de condiţiile pieţei şi de durata acordului. De exemplu, acordurile de exclusivitate pot rezolva problema „pasagerului clan- destin&quot;, în sensul că pot proteja un participant la acord împotriva practicii unor cumpărători care, după ce obţin de la un agent economic toate informaţiile necesare deciziei de a cumpăra un anumit produs, cumpără produsul respectiv de la un concurent al acestuia, care, deşi nu a făcut cheltuieli cu promovarea produ- sului nu oferă reduceri de preţ substanţiale. Astfel, cel din urmă obţine profituri fără efort. De aceea acordurile de exclusivitate pot fi acceptate. În unele împrejurări însă aceste acorduri nu sunt necesare şi pot amplifica efectul restrictiv. 1.3.2.4. Menţinerea concurenţei 31. Criteriul eliminării concurenţei pentru o parte substanţială a pieţei produselor este legat de problema dominanţei. Dacă un agent economic este într-o poziţie dominantă sau care poate deveni dominantă, ca o consecinţă a acordului orizontal, acordul în cauză produce efecte anticoncurenţiale în sensul art. 5 alin. (1) din lege şi nu poate fi, în principiu, exceptat. 1.3.3. Art. 5 alin. (3) din lege 32. În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) din lege, beneficiul exceptării prevăzut la alin. (2) al aceluiaşi articol se acordă prin decizie a Consiliului Concurenţei, pentru cazurile indi- viduale de înţelegeri, decizii de asociere sau practici concertate, şi se stabileşte prin regulament al Consiliului Concurenţei, pentru unele categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici con- certate. 33. Prezentele instrucţiuni cuprind modul de abordare şi pro- cedura care trebuie urmată de către agenţii economici în toate cazurile de înţelegeri de cooperare pe orizontală, indiferent dacă înţelegerea reprezintă un caz individual sau poate fi considerată a se încadra într-o categorie exceptată. 34. Cele mai frecvente forme de acorduri în domeniul pro- ducţiei/specializării, până la un prag al cotei de piaţă de 20%, iar, în domeniul cercetării-dezvoltării, până la un prag de 25%, sunt exceptate de la aplicarea art. 5 alin. (1) din lege, în conformitate cu prevederile „Regulamentului privind acordarea exceptării acor- durilor de specializare de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996&quot; şi, respectiv, ale „Regulamentului privind acordarea exceptării acordurilor de cerce- tare-dezvoltare de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996&quot;, dacă acordurile - considerate că se încadrează în categoriile exceptate - îndeplinesc condiţiile pentru aplicarea exceptării categoriei şi nu conţin restricţii grave, „clauze negre&quot;, care să facă inaplicabilă exceptarea respectivei categorii. Dacă există una sau mai multe asemenea restricţii, beneficiul exceptării categoriei se pierde pentru întregul acord. 35. Pentru exceptările individuale ale acordurilor de cooperare pe orizontală, inclusiv ale acordurilor de specializare şi de cerce- tare-dezvoltare, care nu se încadrează în condiţiile de exceptare prevăzute în cele două regulamente mai sus menţionate, agenţii economici vor proceda în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (4) şi (8) din lege, cu prevederile „Regulamentului pentru aplicarea prevederilor art. 5 şi 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996 privind practicile anticoncurenţiale&quot;, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 bis din 9 iunie 1997 şi cu prevederile „Regulamentului privind stabilirea şi perce- perea tarifelor pentru procedurile şi serviciile prevăzute de Legea concurenţei nr. 21/1996 şi de regulamentele emise în aplicarea acesteia&quot;, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 bis din 9 iunie 1997, cu modificările anexei la cel din urmă. Analiza încadrării acestor acorduri în prevederile art. 5 din lege se va face în conformitate cu prevederile prezentelor instrucţiuni. CAPITOLUL II Acordurile de cercetare-dezvoltare 2.1. Definiţie 36. Acordurile de cercetare-dezvoltare pot fi diferite ca formă şi domeniu afectat. Ele pot acoperi o gamă largă de tipuri, începând cu subcontractarea anumitor activităţi de cercetare-dez- voltare până la îmbunătăţirea în comun a tehnologiilor existente sau la cooperarea în domeniul cercetării-dezvoltării şi comercia- lizării de produse complet noi. Înţelegerile pot lua forma unui acord de cooperare sau a unei societăţi în comun de cooperare. Acest capitol are în vedere toate formele de acorduri de cerce- tare-dezvoltare, inclusiv acordurile legate de acestea, referitoare la producerea sau la comercializarea rezultatelor cercetării-dezvoltării, cu condiţia ca obiectul principal al cooperării să fie cercetarea- dezvoltarea. Sunt exceptate fuziunile şi societăţile în comun con- centrative, care intră sub incidenţa Regulamentului privind autorizarea concentrărilor economice, emis de către Consiliul Concurenţei. 37. Cooperarea în domeniul cercetării-dezvoltării poate reduce paralelismele privind costurile, precum şi costurile inutile, generând un schimb de idei şi de experienţă semnificativ şi având drept rezultat dezvoltarea mai rapidă a produselor şi tehnologiilor. Ca regulă generală, cooperarea în domeniul cercetării-dezvoltării tinde către globalizarea acestei activităţi. 38. Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) alcătuiesc o categorie dinamică şi eterogenă, care se confruntă cu numeroase provocări, inclusiv cererea crescândă din partea marilor companii pentru care adeseori acestea lucrează ca subcontractanţi. În sectoarele în care activitatea de cercetare-dezvoltare este intensă, IMM aflate în dezvoltare rapidă, adeseori denumite Întreprinderi Începătoare , au printre obiective şi pe acela de a intra în topul firmelor active pe segmentele de piaţă care se dezvoltă rapid. Pentru a face faţă acestor provocări şi pentru a rămâne competitive IMM trebuie să aibe, în mod constant, activitate de inovaţie. Prin cooperarea în domeniul cercetării-dezvoltării se oferă posibilitatea creşterii volu- mului acestei activităţi efectuate de către IMM, astfel încât aces- tea să poată concura efectiv cu agenţii economici mai puternici de pe piaţă. 39. În anumite circumstanţe acordurile de cercetare-dezvoltare pot crea totuşi probleme de concurenţă, cum ar fi efectele restric- tive asupra preţurilor, producţiei, inovaţiei, diversităţii sau calităţii produselor. 2.2. Pieţe relevante 40. Cheia definirii pieţei relevante, când se evaluează efectele unui acord de cercetare-dezvoltare, este identificarea acelor pro- duse, tehnologii sau eforturi în direcţia cercetării-dezvoltării, care vor acţiona ca o constrângere la competitivitate asupra părţilor. La un capăt al spectrului situaţiilor posibile inovaţia poate conduce la realizarea unui produs sau a unei tehnologii, care să concureze pe o piaţă existentă a produselor sau a tehnologiilor. Este cazul cercetării-dezvoltării îndreptate către micile îmbunătăţiri sau diver- sificări, cum ar fi noi modele ale unui anumit produs. În acest caz efectele posibile privesc piaţa produselor existente. La celălalt capăt inovaţia poate avea drept rezultat un produs complet nou, care îşi creează propria piaţă (de exemplu, spectrul de acţiune al unui vaccin nou în cazul unei boli anterior incurabile). În acest caz pieţele existente sunt relevante numai dacă sunt într-un fel legate de inovaţia respectivă. Totuşi, majoritatea cazurilor privesc probabil situaţii între cele două extreme, de exemplu, situaţii în care efortul de inovare poate crea produse sau tehnologii care pe parcurs le înlocuiesc pe cele existente (de exemplu, CD care au înlocuit plăcile de pick-up). O analiză atentă a acestor situaţii poate necesita acoperirea atât a pieţelor existente, cât şi a impac- tului acordului asupra inovaţiei. Pieţele existente a) Pieţele produselor 41. În cazul în care cooperarea se referă la cercetarea-dez- voltarea pentru îmbunătăţirea produselor existente, aceste produse existente, inclusiv substitutele apropiate, formează piaţa relevantă vizată de cooperare. Acest fapt rezultă din prevederile Instrucţiuni- lor privind definirea pieţei relevante, în vederea stabilirii părţii sub- stanţiale de piaţă, emise de către Consiliul Concurenţei şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997. 42. Dacă eforturile în direcţia cercetării-dezvoltării au drept scop modificarea semnificativă a unui produs existent sau chiar realizarea unui produs nou care să îl înlocuiască pe cel existent, substituirea cu produsul existent poate fi imperfectă sau poate necesita mult timp. În consecinţă, produsele vechi şi cele potenţial înlocuitoare nu ar putea aparţine aceleiaşi pieţe relevante. Poate fi vizată totuşi piaţa pentru produsele existente, dacă există probabi- litatea ca unirea eforturile de cercetare-dezvoltare să conducă la coordonarea comportamentului părţilor ca furnizori ai produselor existente. Exploatarea puterii pe piaţa existentă este totuşi posibilă numai dacă părţile luate împreună au o poziţie puternică atât în ceea ce priveşte piaţa produselor existente, cât şi capacitatea de a efectua activităţi de cercetare-dezvoltare. 43. Dacă cercetarea-dezvoltarea se referă la o componentă importantă a produsului finit, nu numai piaţa pentru această com- ponentă poate fi relevantă pentru evaluare, dar şi piaţa existentă pentru produsul finit. De exemplu, dacă producătorii de automobile cooperează unii cu alţii în domeniul cercetării-dezvoltării pentru un nou tip de motor, piaţa automobilelor poate fi afectată de această cooperare în cercetare-dezvoltare. Piaţa pentru produsele finite este totuşi relevantă pentru evaluare numai dacă componenta vizată de cercetare-dezvoltare reprezintă un element-cheie din punct de vedere economic şi tehnic al acestor produse finite şi dacă părţile la acordul de cercetare-dezvoltare sunt concurenţi importanţi pentru produsele finite. b) Pieţele tehnologiilor 44. Cooperarea în cercetare-dezvoltare poate viza nu numai produsele, dar şi tehnologiile. Dacă drepturile de proprietate inte- lectuală sunt comercializate separat de produsele respective, piaţa relevantă a tehnologiilor trebuie şi ea definită. Pieţele tehnologiilor constau din proprietatea intelectuală acordată prin licenţă şi sub- stitutele sale apropiate, de exemplu, alte tehnologii pe care clienţii le pot folosi ca înlocuitori. 45. Metodologia de definire a pieţelor tehnologiilor urmează aceleaşi principii ca şi definirea pieţei produselor. Pornind de la tehnologia comercializată de către părţi, este nevoie să se identi- fice acele tehnologii către care se pot îndrepta clienţii, ca reacţie la o creştere uşoară, dar permanentă, a preţurilor pe piaţa rele- vantă. După identificarea acestor tehnologii se pot calcula cotele de piaţă, împărţind venitul obţinut de părţi din licenţiere la venitul total obţinut din licenţiere de către toţi vânzătorii de tehnologii substituibile. 46. Poziţia părţilor pe piaţa tehnologiilor existente este un cri- teriu relevant de evaluare atunci când cooperarea în cercetare- dezvoltare priveşte îmbunătăţirea semnificativă a tehnologiilor existente sau realizarea unei tehnologii noi care poate înlocui teh- nologia existentă. Cota de piaţă a părţilor poate fi totuşi luată ca punct de plecare pentru această analiză. Pe piaţa tehnologiilor trebuie pus un accent deosebit pe concurenţa potenţială. Dacă agenţii economici care nu îşi licenţiază în mod curent tehnologiile pot intra pe piaţa tehnologiilor, aceştia ar putea restrânge capaci- tatea părţilor de a creşte preţul tehnologiilor lor. Concurenţa În inovaţie (eforturi de cercetare-dezvoltare) 47. Cooperarea în cercetare-dezvoltare poate să nu afecteze doar concurenţa pe pieţele existente, dar şi concurenţa în inovaţie. Este cazul în care cooperarea priveşte dezvoltarea unor produse/tehnologii noi care pot fie să le înlocuiască cândva pe cele existente - dacă sunt în curs de apariţie -, fie să urmărească o utilizare nouă care nu va conduce la înlocuirea produselor existente, ci va crea o cerere complet nouă. În aceste situaţii efectele asupra concurenţei în inovaţie sunt importante, dar în unele cazuri nu pot fi suficient evaluate prin analiza concurenţei actuale sau potenţiale pe piaţa produselor ori tehnologiilor existente. În funcţie de natura procesului de inovaţie specific fiecărui sector industrial se pot distinge două situaţii. 48. În prima situaţie, care se regăseşte, de exemplu, în industria farmaceutică, procesul inovării este structurat de aseme- nea manieră încât este posibilă identificarea timpurie a polilor cer- cetării-dezvoltării. Polii cercetării-dezvoltării sunt eforturile de cercetare-dezvoltare îndreptate către un produs sau o tehnologie nouă şi substitutele pentru acea cercetare-dezvoltare, adică situaţia în care cercetarea-dezvoltarea are drept scop realizarea de produse sau tehnologii substituibile celor realizate prin coope- rare şi care beneficiază de acces comparabil la resurse, precum şi de un grafic de timp similar. În acest caz se poate analiza dacă după acord au mai rămas suficienţi poli de cercetare-dez- voltare. Punctul de plecare al analizei este activitatea de cerce- tare-dezvoltare a părţilor. Apoi, trebuie identificaţi polii credibili de cercetare-dezvoltare aflaţi în concurenţă. Pentru a evalua credibili- tatea polilor concurenţi trebuie luate în considerare următoarele aspecte: natura, domeniul şi dimensiunea altor posibile eforturi de cercetare-dezvoltare, accesul lor la resursele financiare şi umane, know-how/patente sau alte active specializate, precum şi viteza acestora de acţiune şi capacitatea lor de a exploata posibilele rezultate. Un pol de cercetare-dezvoltare nu este un concurent credibil dacă nu poate fi privit ca înlocuitor apropiat al efortului de cercetare-dezvoltare al părţilor din punctul de vedere, de exemplu, al accesului la resurse sau al timpului de reacţie. 49. În cea de-a doua situaţie eforturile inovatoare dintr-o ramură industrială nu sunt clar structurate pentru a face posibilă identificarea polilor cercetării-dezvoltării. În această situaţie Consiliul Concurenţei va încerca, doar în cazuri excepţionale, să evalueze impactul unei anumite cooperări în cercetarea-dezvolta- rea privind inovaţia şi se va limita la evaluarea pieţelor produse- lor/tehnologiilor, care sunt legate de cooperarea în cercetarea-dezvoltarea respectivă. Calcularea cotelor de piaţă 50. Calcularea cotelor de piaţă atât pentru exceptarea catego- riei, în conformitate cu prevederile „Regulamentului privind acor- darea exceptării acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996&quot;, cât şi pentru evaluarea individuală a acestor acor- duri trebuie să reflecte distincţia dintre pieţele existente şi concu- renţa în inovaţie. La începutul cooperării punctul de referinţă este piaţa produselor susceptibile de îmbunătăţire sau înlocuire prin produse în curs de schimbare. Dacă acordul de cercetare-dezvol- tare are drept scop doar îmbunătăţirea sau modernizarea produ- selor existente, această piaţă cuprinde produsele direct vizate de cercetare-dezvoltare. Cotele de piaţă pot fi astfel calculate pe baza valorii vânzărilor de produse existente. Dacă cercetarea-dez- voltarea are drept scop înlocuirea unui produs existent, noul pro- dus, dacă va fi reuşit, va deveni un substitut pentru produsele existente. Pentru a evalua poziţia concurenţială a părţilor, este şi în acest caz posibil să se calculeze cotele de piaţă pe baza valorii vânzărilor de produse existente. În consecinţă, prevederile regulamentului sus-menţionat îşi bazează exceptarea, în aceste situaţii, pe cota de piaţă de pe „piaţa relevantă a produselor care pot fi îmbunătăţite sau înlocuite de produsele care fac obiectul contractului&quot;. Pentru exceptare, această cotă de piaţă nu poate depăşi 25%. 51. Dacă cercetarea-dezvoltarea are drept scop punerea la punct a unui produs care va crea o cerere complet nouă, cotele de piaţă bazate pe vânzări nu pot fi calculate. Este posibilă doar o analiză a efectelor acordului asupra concurenţei în inovaţie. În consecinţă, regulamentul sus-menţionat exceptează aceste acor- duri, indiferent de cota de piaţă, pentru o perioadă de şapte ani după introducerea produsului pe piaţă. Totuşi, beneficiul exceptării categoriei poate fi retras, dacă acordul elimină concurenţa efectivă în inovaţie. După perioada de şapte ani, pot fi calculate cotele de piaţă pe baza vânzărilor, aplicându-se pragul de cotă de piaţă de 25%. 2.3. Evaluarea conform art. 5 alin. (1) din lege 2.3.1. Natura acordului 52. Majoritatea acordurilor de cercetare-dezvoltare nu se înca- drează în prevederile art. 5 alin. (1) din lege. Acest lucru este valabil în primul rând în cazul acordurilor de cooperare în cerce- tare-dezvoltare, aflate într-o etapă mai mult teoretică, foarte îndepărtată de exploatarea posibilelor rezultate. 53. De altfel, cooperarea în cercetare-dezvoltare între părţi neconcurente, în general, nu restrânge concurenţa. Un acord de cooperare încheiat între agenţi economici neconcurenţi poate avea totuşi efecte de închidere a pieţei care să îl încadreze în preve- derile art. 5 alin. (1) din lege, dacă se referă la exclusivitate în exploatarea rezultatelor şi dacă una dintre părţile la acord deţine o cotă semnificativă pe piaţa tehnologiei, fără de care nu se pot exploata rezultatele. Relaţia concurenţială dintre părţi trebuie ana- lizată în contextul pieţelor existente afectate şi/sau al inovaţiei. Dacă părţile nu reuşesc să efectueze în mod independent activi- tatea de cercetare-dezvoltare necesară, nu există nici o concu- renţă care să poată fi restrânsă. Acest lucru este valabil, de exemplu, pentru agenţii economici care îşi pun laolaltă pricepe- rea, tehnologiile şi alte resurse. Problema concurenţei potenţiale trebuie evaluată pe baze realiste. De exemplu, părţile nu pot fi definite ca potenţiali concurenţi pentru simplul motiv că prin cooperare îşi pot permite să desfăşoare activităţi de cercetare- dezvoltare. Întrebarea decisivă este dacă fiecare parte, separat, are mijloacele necesare, ca active, know-how şi alte resurse, pen- tru realizarea activităţii de cercetare-dezvoltare. 54. Cooperarea prin subcontractarea activităţii de cercetare- dezvoltare pe care anterior agentul economic, care comandă această activitate, o realiza cu forţe proprii, activitate captivă, se realizează de agenţi economici specializaţi, institute de cercetări sau centre universitare, care nu operează în sensul exploatării rezultatelor. În mod tipic, aceste acorduri se combină cu un transfer de know-how şi/sau cu o clauză de livrare exclusivă a posibilelor rezultate. Datorită raporturilor de complementaritate în care se află părţile aflate în cooperare, în aceste situaţii nu se aplică art. 5 alin. (1) din lege. 55. Cooperarea în cercetare-dezvoltare, care nu cuprinde exploatarea în comun a posibilelor rezultate prin licenţiere, pro- ducţie şi/sau comercializare, se încadrează rareori la art. 5 alin. (1) din lege. Aceste acorduri de cercetare-dezvoltare „pure&quot; pot să genereze probleme de concurenţă doar dacă concurenţa efectivă în inovaţie este semnificativ redusă. 56. Dacă adevăratul obiect al acordului nu este cercetarea- dezvoltarea, ci crearea unui cartel deghizat care să urmărească fixarea preţurilor, limitarea producţiei sau alocarea pieţelor, acordul intră sub incidenţa art. 5 alin. (1) din lege. Cu toate acestea un acord de cercetare-dezvoltare care cuprinde exploatarea în comun a viitoarelor rezultate nu este neapărat restrictiv pentru concu- renţă. 57. Acordurile de cercetare-dezvoltare care nu pot fi evaluate de la bun început ca fiind clar nerestrictive pot intra sub incidenţa prevederilor art. 5 alin. (1) din lege şi trebuie analizate în contex- tul lor economic. Acest lucru este valabil pentru cooperarea în cercetare-dezvoltare, stabilită într-o etapă foarte apropiată de lan- sarea pe piaţă şi care a fost convenită între agenţi economici concurenţi, fie pe pieţele produselor/tehnologiilor existente, fie pe pieţele inovării. 2.3.2. Puterea pe piaţă şi structura pieţelor 58. Cooperarea în cercetare-dezvoltare poate avea efecte negative pe piaţă în trei privinţe: în primul rând, aceasta poate restrânge inovaţia, în al doilea rând, poate genera coordonarea comportamentului părţilor pe pieţele existente şi, în al treilea rând, pot apărea probleme de închidere a pieţei, la nivelul exploatării rezultatelor. Există probabilitatea apariţiei acestor tipuri de efecte negative pe pieţe, atunci când părţile din cooperare au o putere semnificativă pe pieţele existente şi/sau când concurenţa în ino- vare este semnificativ redusă. Fără putere pe piaţă nu există sti- mulentul coordonării comportamentului pe pieţele existente sau al reducerii ori încetinirii inovaţiei. Probleme de închidere a pieţei pot apărea numai în contextul cooperării, care implică cel puţin un agent economic cu putere de piaţă semnificativă în ceea ce priveşte o tehnologie foarte importantă sau exploatarea exclusivă a rezultatelor. 59. Nu există un prag absolut al cotei de piaţă care să indice faptul că un acord de cercetare-dezvoltare creează un anumit grad de putere pe piaţă, încadrându-se astfel la art. 5 alin. (1). Totuşi, acordurile de cercetare-dezvoltare sunt exceptate dacă au fost încheiate între părţi cu o cotă de piaţă combinată care nu depăşeşte 25% şi dacă îndeplinesc celelalte condiţii de aplicare a prevederilor „Regulamentului privind acordarea exceptării acorduri- lor de cercetare-dezvoltare de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996&quot;. Prin urmare, la majo- ritatea acordurilor de cercetare-dezvoltare efectele restrictive tre- buie analizate numai în cazul în care cota de piaţă combinată a părţilor depăşeşte 25%. 60. Acordurile care, datorită unei cote de piaţă cumulate a părţilor care depăşeşte pragul de 25%, nu sunt exceptate în baza regulamentului sus-menţionat nu restrâng neapărat concurenţa. Totuşi, cu cât este mai puternică poziţia combinată a părţilor pe pieţele existente şi/sau cu cât concurenţa în inovaţie este mai restricţionată, cu atât mai probabilă este aplicarea art. 5 alin. (1) din lege, iar evaluarea necesită o analiză mai detaliată. 61. În cazul în care cercetarea-dezvoltarea are ca obiect îmbunătăţirea sau modernizarea produselor/tehnologiilor existente, posibilele efecte privesc pieţele relevante ale acelor produse/teh- nologii existente. Efectele asupra preţurilor, producţiei şi/sau inovaţiei sunt totuşi posibile numai dacă părţile împreună au o poziţie puternică, intrarea pe piaţa respectivă este dificilă şi sunt identificabile puţine alte activităţi de inovare. În plus, dacă cerce- tarea-dezvoltarea priveşte numai un input relativ minor al produ- sului finit, efectele asupra concurenţei la produsele finite sunt limitate. În general, trebuie făcută deosebirea între acordurile de cercetare-dezvoltare pure şi cooperarea mai cuprinzătoare, care implică diferite etape de exploatare a rezultatelor, de exemplu licenţiere, producţie, comercializare. După cum s-a menţionat mai sus, acordurile de cercetare-dezvoltare pure se încadrează rareori la art. 5 alin. (1) din lege. Acest lucru este valabil mai ales pen- tru cercetarea-dezvoltarea îndreptată spre îmbunătăţirea limitată a produselor/tehnologiilor existente. Dacă în această situaţie coope- rarea în cercetare-dezvoltare cuprinde exploatarea în comun numai prin licenţiere, sunt puţin probabile efectele restrictive, cum ar fi închiderea pieţei. Dacă sunt totuşi incluse producţia şi/sau comercializarea în comun a produselor/tehnologiilor uşor îmbunătăţite, cooperarea trebuie examinată mai îndeaproape. În primul rând, apariţia efectelor negative asupra preţurilor şi pro- ducţiei pe pieţele existente este mai probabilă dacă în această situaţie sunt implicaţi concurenţi puternici. În al doilea rând, coo- perarea se poate apropia mai mult de cazul acordului de pro- ducţie pentru că activităţile de cercetare-dezvoltare nu pot forma de facto centrul de greutate al unei asemenea colaborări. 62. În cazul în care cercetarea-dezvoltarea este îndreptată către un produs sau o tehnologie complet nouă, care îşi creează propria piaţă, efectele asupra preţului şi nivelului producţiei pe pieţele existente sunt puţin probabile. Analiza trebuie să se axeze pe posibilele restricţii asupra inovării, privind, de exemplu, calita- tea şi varietatea viitoarelor produse/tehnologii sau viteza de ino- vare. Aceste efecte restrictive pot apărea când doi sau mai mulţi agenţi economici angajaţi în realizarea unui produs nou încep să coopereze în etapa în care fiecare, separat, se află aproape de lansarea produsului. În acest caz inovaţia poate fi restrânsă chiar şi de un acord de cercetare-dezvoltare pur. Totuşi, în general, cooperarea în cercetare-dezvoltare privind produsele complet noi este proconcurenţială. Acest principiu nu se modifică semnificativ dacă este vorba de exploatarea în comun a rezulta- telor, nici chiar dacă este vorba de comercializarea în comun. Într-adevăr, aspectul exploatării în comun a rezultatelor în aceste situaţii este relevant numai atunci când problema închiderii acce- sului la tehnologiile de vârf este importantă. Aceste probleme nu ar apărea totuşi dacă părţile ar acorda licenţe unei terţe părţi. 63. Majoritatea acordurilor de cercetare-dezvoltare se vor situa undeva între cele două situaţii prevăzute la pct. 61 şi 62. Ele pot avea deci efecte asupra inovaţiei, precum şi repercusiuni asupra pieţelor existente. În consecinţă, atât piaţa existentă, cât şi efectul asupra inovaţiei pot avea relevanţă pentru evaluarea cu privire la poziţia combinată a părţilor. Se vor avea în vedere: indicele de concentrare, numărul de agenţi economici/inovatori şi condiţiile de intrare pe piaţă. În unele cazuri pot apărea atât efecte restrictive asupra preţului/nivelului de producţie pe pieţele existente, cât şi efecte negative asupra inovării prin încetinirea vitezei de dezvol- tare. De exemplu, dacă pe piaţa existentă a unei tehnologii con- curenţii semnificativi cooperează pentru a pune la punct o nouă tehnologie care într-o zi poate înlocui produsele existente, această cooperare va avea probabil efecte restrictive, dacă părţile au o putere de piaţă semnificativă, ceea ce ar stimula exploatarea ei, şi dacă au şi o poziţie puternică în ceea ce priveşte cercetarea- dezvoltarea. Un efect similar poate apărea dacă un agent econo- mic important de pe piaţa existentă cooperează cu un concurent mult mai mic sau potenţial, care tocmai se pregăteşte să lanseze pe piaţă un produs/tehnologie nouă, care poate periclita poziţia agentului existent. 64. Acordurile pot ieşi din cadrul categoriei exceptate, indife- rent de puterea pe piaţă a părţilor. Acest lucru este valabil, de exemplu, pentru acordurile care restrâng accesul unei părţi la rezultatele activităţii, pentru că aceste acorduri, de regulă, nu pro- movează progresul tehnic şi economic printr-o diseminare cres- cută a cunoştinţelor tehnice între părţi. „Regulamentul privind acordarea exceptării acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996&quot; prevede o exceptare specifică de la această regulă generală în cazul centrelor universitare, institutelor de cercetare sau firmelor specializate, care oferă activitatea de cercetare-dez- voltare ca serviciu şi care nu acţionează în vederea exploatării industriale a rezultatelor cercetării şi dezvoltării. Acordurile care conţin drepturi de acces exclusiv pot îndeplini, dacă se înca- drează la art. 5 alin. (1) din lege, criteriile de exceptare prevăzute la art. 5 alin. (2) din lege, mai ales dacă drepturile de acces exclusiv sunt indispensabile economic, avându-se în vedere piaţa, riscurile şi nivelul investiţiilor necesare pentru exploatarea rezulta- telor cercetării şi dezvoltării. 2.4. Evaluarea conform art. 5 alin. (2) din lege 2.4.1. Beneficiile economice 65. Majoritatea acordurilor de cercetare-dezvoltare, cu sau fără exploatarea în comun a rezultatelor, aduc beneficii economice prin economisirea costurilor şi prin schimbul eficient de idei şi expe- rienţă, ceea ce conduce la apariţia de produse şi tehnologii îmbunătăţite sau noi care se realizează mai rapid decât de obi- cei. În aceste condiţii este rezonabil să se prevadă exceptarea acestor acorduri care duc la restrângerea concurenţei până la un prag al cotei de piaţă sub care se poate presupune, în sensul aplicării art. 5 alin. (2) din lege, că, în general, efectele pozitive ale acordurilor de cercetare-dezvoltare vor prevala asupra oricăror efecte negative asupra concurenţei. 66. Dacă se creează o putere considerabilă pe piaţă sau dacă aceasta creşte ca urmare a cooperării, părţile trebuie să demonstreze că există beneficii semnificative în urma realizării cooperării, că va avea loc o lansare mai rapidă a noilor pro- duse/tehnologii sau să probeze alte dovezi de eficienţă. 2.4.2. Indispensabilitatea 67. Un acord de cercetare-dezvoltare nu poate fi exceptat dacă impune restricţii care nu sunt strict necesare atingerii bene- ficiilor scontate. Clauzele specifice, enumerate la art. 7 din „Regulamentul privind acordarea exceptării acordurilor de cerce- tare-dezvoltare de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996&quot;, vor face de obicei imposibilă exceptarea, chiar şi în cazul unei evaluări individuale. Acestea pot fi considerate deci un bun indicator al restricţiilor care nu sunt indispensabile cooperării. 2.4.3. Menţinerea concurenţei 68. Nu va fi posibilă exceptarea dacă părţilor li se oferă posi- bilitatea eliminării concurenţei pe o parte substanţială a pieţei pro- duselor/tehnologiilor respective. Dacă, în urma încheierii unui acord de cercetare-dezvoltare, un agent economic este dominant sau devine dominant, fie pe pieţele existente, fie în ceea ce priveşte inovaţia, acordul în cauză produce efecte anticoncurenţiale în sensul art. 5 din lege şi, în principiu, nu poate fi exceptat. Referitor la inovaţie, acest lucru este valabil dacă, de exemplu, acordul combină singurii doi poli existenţi ai cercetării. Momentul evaluării acordului şi durata exceptării 69. Acordurile de cercetare-dezvoltare care se extind asupra producţiei şi comercializării în comun a produselor/tehnologiilor noi necesită o atenţie deosebită în ceea ce priveşte momentul efectuării evaluării. 70. La începutul cooperării nu se ştie dacă aceasta va avea succes şi nu se cunosc o serie de factori, cum ar fi viitoarea poziţie pe piaţă a părţilor şi dezvoltarea viitoare a pieţelor produ- selor şi tehnologiilor. În consecinţă, evaluarea la momentul rea- lizării cooperării se limitează la pieţele de tehnologii şi produse existente şi/sau la pieţele de inovaţie, conform descrierii din pre- zentul capitol. Dacă pe baza analizei nu este probabilă eliminarea concurenţei, acordul de cercetare-dezvoltare poate beneficia de exceptare. Această exceptare va acoperi în mod normal durata etapei de cercetare-dezvoltare plus, în ceea ce priveşte produce- rea şi comercializarea în comun a rezultatelor, o etapă suplimen- tară pentru posibila lansare şi introducere pe piaţă. Motivul pentru care se include această etapă suplimentară de exceptare este acela că agenţii economici care ajung primii pe piaţă cu un pro- dus sau cu o tehnologie nouă vor beneficia iniţial de segmente mari de piaţă, iar cercetarea-dezvoltarea realizată cu succes este adeseori răsplătită prin protejarea proprietăţii intelectuale. Poziţia puternică pe piaţă, datorată acestui „avantaj al primului venit&quot;, nu poate fi în mod normal interpretată ca eliminare a concurenţei. Prin urmare, categoria exceptată acoperă acordurile de cercetare- dezvoltare pentru o perioadă suplimentară de 7 ani, adică dincolo de etapa cercetării-dezvoltării, indiferent dacă părţile obţin în această perioadă o cotă de piaţă mare pentru produsele sau teh- nologiile noi. Acest lucru este valabil şi în situaţia evaluării indivi- duale a cazurilor care nu se încadrează în prevederile „Regulamentului privind acordarea exceptării acordurilor de cerce- tare-dezvoltare de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996&quot;, cu condiţia îndeplinirii criteriilor pentru celelalte aspecte ale acordului, prevăzute la art. 5 alin. (2) din lege. Aceasta nu exclude posibilitatea îndeplinirii criteriilor cuprinse la art. 5 alin. (2) şi pe o perioadă mai mare de 7 ani, dacă se poate demonstra că acea perioadă reprezintă perioada minimă necesară pentru a garanta o recuperare adecvată a investiţiilor făcute. 71. Dacă după această perioadă se efectuează o nouă evalu- are a cooperării în cercetare-dezvoltare, de exemplu ca urmare a unei reclamaţii, analiza trebuie să se bazeze pe situaţia existentă pe piaţă în momentul respectiv. Exceptarea pe categorii va conti- nua să se aplice dacă în acel moment cota părţilor pe piaţa rele- vantă nu depăşeşte 25%. CAPITOLUL III Acordurile de producţie (inclusiv acordurile de specializare) 3.1. Definiţie 72. Acordurile privind producţia sunt de mai multe tipuri, în funcţie de formă şi obiect. Ele pot avea forma producţiei în comun în cadrul unei societăţi în comun, adică a unei societăţi controlate în comun care activează în unul sau mai multe sec- toare de producţie, sau pot fi acorduri de specializare ori de sub- contractare, prin care una dintre părţi se angajează să fabrice un anumit produs. Aceste instrucţiuni nu se ocupă de societăţile în comun care fac obiectul Regulamentului privind autorizarea con- centrărilor economice, emis de către Consiliul Concurenţei. 73. În general, se disting 3 categorii de acorduri privind pro- ducţia: acorduri privind producţia în comun, prin care părţile con- vin să fabrice în comun anumite produse, acorduri de specializare unilaterală sau reciprocă, prin care părţile convin în mod unilateral sau reciproc să sisteze fabricarea unui produs pe care să îl cum- pere de la cealaltă parte, şi acorduri de subcontractare, prin care o parte, contractorul, încredinţează celeilalte părţi, subcontractorul, fabricarea unui produs. 74. Acordurile de subcontractare încheiate între agenţi econo- mici concurenţi fac obiectul acestor instrucţiuni, iar acordurile de subcontractare încheiate între agenţi economici neconcurenţi fac obiectul „Instrucţiunilor privind aplicarea art. 5 din Legea concu- renţei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale&quot;. 3.2. Pieţele relevante 75. Pentru a evalua raporturile concurenţiale dintre părţile acordului trebuie definită în primul rând piaţa sau pieţele relevante ale produsului şi pieţele geografice afectate de cooperare, adică piaţa sau pieţele produsului care face obiectul acordului. În al doi- lea rând, un acord privind producţia mai poate afecta, pe lângă piaţa produsului care face obiectul acordului, şi comportamentul concurenţial al părţilor pe pieţele riverane acesteia, situate faţă de ea în amonte, în aval sau în vecinătatea lor pe acelaşi nivel. Totuşi, efectele pe pieţele riverane apar doar dacă, în urma cooperării pe o piaţă, rezultă ca necesară coordonarea comporta- mentului concurenţial pe o altă piaţă, adică atunci când pieţele sunt interdependente şi când părţile deţin poziţii importante pe pieţele riverane. 3.3. Evaluarea în baza art. 5 alin. (1) din lege 3.3.1. Natura acordului 76. Probleme privind concurenţa pot apărea mai ales când părţile care îşi coordonează comportamentul concurenţial prin acordurile privind producţia sunt furnizori. Astfel de probleme apar când părţile care cooperează sunt concurenţi actuali sau potenţiali pe cel puţin una dintre aceste pieţe relevante, adică pe pieţele direct afectate de cooperare şi/sau pe pieţele riverane, după caz. 77. Faptul că părţile sunt concurente nu determină automat coordonarea comportamentului lor. În plus, cooperarea părţilor tre- buie în mod normal să acopere o parte semnificativă a activităţilor lor pentru a înregistra costuri în comun substanţiale. Cu cât este mai mare volumul cheltuielilor în comun, cu atât creşte potenţialul unei limitări a concurenţei prin preţ, în special în cazul produselor omogene. 78. Pe lângă problemele legate de cooperare, acordurile pri- vind producţia pot avea, de asemenea, efecte negative pentru terţe părţi, cum ar fi problemele privind închiderea pieţelor pentru acestea. Ele nu sunt cauzate de o relaţie concurenţială între părţi, ci de o poziţie puternică pe piaţă a cel puţin uneia dintre părţi, de exemplu pe o piaţă din amonte pentru un component- cheie, care dă posibilitatea părţilor să majoreze costurile rivalilor lor pe o piaţă din aval în contextul unei relaţii mai mult pe verti- cală sau complementare între părţile cooperante. De aceea, în cazul fabricării în comun a unui component important sau în cazul acordurilor de subcontractare, trebuie analizată în primul rând posibilitatea închiderii pieţei. 79. În afara cazului în care apare problema închiderii pieţei, acordurile privind producţia, încheiate între părţi care nu sunt con- curenţi, nu intră în mod normal sub incidenţa art. 5 alin. (1) din lege. Nu intră sub incidenţa art. 5 din lege nici acordurile prin care inputurile sau componentele care anterior erau fabricate pen- tru consumul propriu, producţia captivă, sunt cumpărate de la un terţ în baza unui acord de subcontractare ori specializare unilaterală. Este exceptat cazul în care există indicii că agentul economic care anterior a produs doar pentru consumul propriu putea intra pe piaţa vânzărilor de produse finite către terţi, piaţa producţiei necaptive, fără să înregistreze costuri sau riscuri suplimentare semnificative, ca răspuns la modificările permanente, dar mici ale preţurilor pe pieţele cu care are legături. 80. Cooperarea dintre agenţii economici care sunt concurenţi pe pieţe aflate în strânsă legătură cu piaţa pe care are loc cooperarea nu poate fi apreciată ca fiind anticoncurenţială dacă singura posibilitate, justificabilă comercial, pentru intrarea pe o nouă piaţă, în scopul lansării unui nou produs sau serviciu ori pentru realizarea unui anumit proiect, este cooperarea. 81. Dacă părţile la acord înregistrează în comun doar o mică parte din costurile lor totale, este mică probabilitatea de a apărea un efect asupra comportamentului concurenţial al părţilor care au calitatea de furnizori. De exemplu, se poate presupune că există costuri în comun mici atunci când doi sau mai mulţi agenţi eco- nomici convin să coopereze printr-o specializare sau fabricare în comun a unui produs intermediar care reprezintă doar o mică parte din cheltuielile de producţie pentru fabricarea unui produs finit şi, ca urmare, din cheltuielile totale. La fel se pune problema în cazul unui acord de subcontractare între concurenţi, prin care inputul cumpărat de unul dintre concurenţi de la celălalt reprezintă doar o mică parte din costurile de producţie aferente produsului finit. Se poate aprecia, de asemenea, că există costuri în comun reduse atunci când părţile fabrică în comun un produs finit, dar într-o cantitate mică faţă de producţia lor totală de astfel de pro- duse. Chiar în cazul în care se realizează în comun o cantitate semnificativă cheltuielile în comun pot fi totuşi reduse sau mode- rate dacă produsul care face obiectul cooperării este eterogen şi implică un marketing costisitor. 82. Acordurile de subcontractare dintre concurenţi nu intră sub incidenţa art. 5 alin. (1) din lege dacă se limitează la tranzacţii ocazionale pe piaţa produselor finite, fără alte obligaţii suplimen- tare şi fără ca acestea să facă parte dintr-un cadru mai larg de relaţii comerciale între părţi. 83. Acordurile prin care se fixează preţurile de vânzare ale părţilor, se limitează producţia sau se împart pieţele ori grupurile de clienţi restricţionează concurenţa şi intră sub incidenţa art. 5 alin. (1) din lege, cu următoarele excepţii: a) când părţile convin asupra volumului producţiei care face obiectul acordului privind producţia, de exemplu capacitatea de producţie şi volumul producţiei unei societăţi în comun sau volu- mul convenit de achiziţii; sau b) când o societate în comun de producţie, care realizează şi distribuţia produselor sale, fixează preţul de vânzare al acestor produse, cu condiţia ca fixarea preţului de către societatea în comun să fie efectul integrării diferitelor funcţii, adică societatea în comun să fie considerată ca având funcţionare deplină, aşa cum este definită funcţionarea deplină în Regulamentul privind autorizarea concetrărilor economice. În ambele cazuri acordul privind producţia sau preţurile nu va fi evaluat separat, ci în ansamblul efectelor pe care le are pe piaţa societăţii în comun, pentru a determina incidenţa cu preve- derile art. 5 alin. (1) din lege. 84. Acordurile privind producţia, care, pe baza principiilor menţionate, nu pot fi caracterizate în mod clar ca fiind restrictive sau nerestrictive, pot intra sub incidenţa art. 5 alin. (1) din lege şi trebuie analizate de către Consiliul Concurenţei pe criterii econo- mice. 3.3.2. Puterea de piaţă şi structura pieţei 85. Punctul de plecare în analiză este poziţia părţilor pe piaţa în cauză, deoarece în absenţa unei puteri semnificative pe piaţă părţile la un acord privind producţia nu au interes să îşi coordo- neze comportamentele concurenţiale, în calitate de furnizori. În al doilea rând, nu este afectată concurenţa pe o piaţă dacă părţile nu au o putere semnificativă pe acea piaţă, chiar dacă părţile şi-ar coordona comportamentul. 86. Acordurile de specializare unilaterală sau reciprocă, pre- cum şi cele de producţie în comun sunt exceptate dacă pe piaţa relevantă cota de piaţă rezultată din combinarea cotelor de piaţă ale celor două părţi la acord nu depăşeşte 20% şi dacă celelalte condiţii pentru aplicarea prevederilor „Regulamentului privind acor- darea exceptării acordurilor de specializare de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996&quot; sunt îndeplinite. De aceea, efectele de restricţionare ale acorduri- lor care intră în categoria exceptată trebuie analizate doar în cazul în care cota de piaţă combinată a părţilor depăşeşte 20%. 87. Acordurile care nu intră în categoria exceptată necesită o analiză detaliată. Punctul de plecare este poziţia părţilor pe piaţă. Urmează apoi gradul de concentrare al pieţei, numărul de agenţi economici de pe piaţa şi celelalte elemente descrise la cap. I. 88. De obicei analiza se referă doar la piaţa/pieţele rele- vantă/relevante pe care are loc cooperarea. În anumite circum- stanţe, cum ar fi situaţia în care părţile deţin împreună o cotă de piaţă importantă pe piaţa din amonte, din aval sau pe alte pieţe aflate în strânsă legătură cu pieţele pe care are loc cooperarea, este necesar să fie analizate şi aceste pieţe riverane. Aceasta se aplică în special la cooperările pe pieţele din amonte, realizate de agenţi economici care deţin şi pe pieţele din aval cote de piaţă comune, semnificative. În mod similar, dacă părţile deţin singure cote de piaţă importante, ca furnizori sau cumpărători de un anu- mit input, poate să fie necesară şi analizarea problemelor de închidere a pieţei. Poziţia părţilor pe piaţă, gradul de concentrare al pieţei, numărul de concurenţi şi alte elemente de structură 89. În cazul în care cota de piaţă combinată a părţilor este mai mare de 20% trebuie evaluate efectele acordului privind pro- ducţia pe piaţă. Pentru aceasta gradul de concentrare al pieţei şi cotele de piaţă sunt elemente esenţiale. Cu cât cota de piaţă combinată a părţilor este mai mare, cu atât este mai mare gradul de concentrare pe piaţa pe care se încheie acordul. Totuşi, o cotă de piaţă comună, cu puţin peste gradul stabilit prin regula- mentul sus-menţionat, nu implică întotdeauna un grad mare de concentrare a pieţei. De exemplu, o cotă de piaţă comună, cu puţin peste 20%, poate apărea pe o piaţă cu un grad moderat al concentrării, HHI situat sub 1.800. Într-un astfel de caz este mică probabilitatea unor efecte de restricţionare a concurenţei. Totuşi, pe o piaţă cu un grad mai mare de concentrare o cotă comună mai mare de 20% poate, împreună cu alte elemente, determina restricţionări ale concurenţei (exemplul 1 din anexa la cap. III). Situaţia se schimbă dacă piaţa este foarte dinamică, cu intrări frecvente pe piaţă şi cu o structură care se schimbă, de aseme- nea, frecvent. 90. În cazul acordurilor având ca obiect producţia în comun, efectele de reţea, adică legăturile existente între un număr sem- nificativ de concurenţi, pot avea, de asemenea, un rol important. Pe o piaţă concentrată crearea unei noi legături poate înclina balanţa evaluării şi poate face posibilă o înţelegere anticoncu- renţială chiar în cazul unei cote de piaţă comune semnificative a părţilor, dar în limite moderate (exemplul 2 din anexa la cap. III). 91. În anumite circumstanţe, un acord de cooperare încheiat între concurenţi potenţiali poate crea, de asemenea, probleme pri- vind concurenţa. Situaţia se limitează totuşi la cazurile în care un agent economic puternic pe o piaţă cooperează cu un agent eco- nomic a cărui intrare pe piaţă este aproape sigură, de exemplu cu un furnizor puternic al aceluiaşi produs sau serviciu, care acţionează pe o piaţă geografică învecinată. Reducerea concu- renţei potenţiale creează probleme deosebite dacă la momentul respectiv concurenţa pe piaţă este deja mică şi se manifestă în special prin teamă faţă de noile intrări. Cooperarea pe pieţele din amonte 92. Fabricarea în comun a unui component de bază sau a unui alt input pentru realizarea produsului finit al părţilor poate avea efecte negative pe piaţă, atunci când apar: a) probleme de închidere a pieţei (exemplul 3 din anexa la cap. III), cu condiţia ca părţile să deţină o poziţie importantă pe piaţa relevantă a inputurilor, când acestea sunt destinate terţilor, şi cu condiţia ca în cazul unei creşteri mici, dar permanente a preţului produsului în cauză, să nu se schimbe destinaţia inputurilor de la varianta utilizării pentru consumul propriu la varianta vânzării lui către terţi; b) efecte legate de pieţele riverane (exemplul 4 din anexa la cap. III), cu condiţia ca inputul să reprezinte un cost cu pondere semnificativă în costurile totale şi cu condiţia ca părţile să deţină o poziţie puternică pe piaţa din aval a produsului finit. Acorduri de subcontractare Între concurenţi 93. Probleme similare pot apărea atunci când un agent eco- nomic comandă unui concurent al său, în baza unui acord de subcontractare, un component de bază sau un alt input pentru realizarea produsului său final. Aceasta poate duce la: a) probleme de închidere a pieţei, cu condiţia ca părţile să deţină o poziţie importantă, ca furnizor sau cumpărător, pe piaţa relevantă a inputurilor care nu sunt destinate consumului propriu. Astfel, acordul de subcontractare îi va împiedica pe ceilalţi concu- renţi să obţină respectivele inputuri la preţuri competitive sau îi va împiedica pe ceilalţi furnizori să livreze inputurile în condiţii concurenţiale, pentru că ei vor pierde un număr însemnat de clienţi; b) efecte legate de pieţele riverane (exemplul 4 din anexa la cap. III), cu condiţia ca inputul să reprezinte un cost cu pondere semnificativă în costurile totale şi cu condiţia ca părţile să deţină o poziţie puternică pe piaţa din aval a produsului finit. Acorduri de specializare 94. Acordurile de specializare reciprocă, încheiate între părţi care deţin împreună o cotă de piaţă mai mare decât cea stabilită pentru încadrarea în categoria exceptată, intră sub incidenţa pre- vederilor art. 5 alin. (1) din lege şi vor fi analizate în detaliu, pen- tru că există probabilitatea împărţirii pieţei (exemplul 5 din anexa la cap. III). 3.4. Evaluarea în baza art. 5 alin. (2) din lege 3.4.1. Beneficii economice 95. Se poate admite că majoritatea acordurilor privind pro- ducţia generează unele beneficii economice sub forma economiilor de scară sau de scop ori sub forma unor tehnologii de producţie îmbunătăţite, în afara cazului în care aceste acorduri sunt instru- mente pentru fixarea preţurilor, limitarea producţiei sau a distribuţiei şi alocarea clienţilor. În aceste condiţii este justificată exceptarea acordurilor care au ca efect restricţionarea concu- renţei, ale căror părţi deţin un segment de piaţă comun, situat sub o limită sub care se presupune că în general, în aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2), efectele pozitive ale acordurilor privind producţia prevalează asupra oricăror efecte negative asupra con- curenţei. De aceea, acordurile care privesc specializările unilate- rale sau reciproce, precum şi acordurile care privesc producţia în comun sunt categorii exceptate, cu condiţia să nu conţină clauze care să le excludă de la exceptare, iar părţile la acord să deţină în comun o cotă de piaţă care să nu depăşească 20% pe piaţa relevantă. 96. Pentru acele acorduri care nu se încadrează în condiţiile de exceptare părţile trebuie să demonstreze că există efecte pozi- tive, cum ar if ameliorarea producţiei, a distribuţiei sau de altă natură. Nu pot fi luate în considerare eficientizările de care bene- ficiază doar părţile, reducerile de costuri înregistrate prin diminua- rea volumului producţiei sau împărţirea pieţelor. 3.4.2. Indispensabilitatea 97. Restricţionările care nu sunt strict necesare pentru atinge- rea beneficiilor economice descrise mai sus nu vor fi acceptate. De exemplu, părţile nu vor fi restricţionate în privinţa comporta- mentului lor concurenţial, legat de producţia care nu face obiectul cooperării. 3.4.3. Menţinerea concurenţei 98. Nu va fi posibilă nici o exceptare dacă părţile acţionează în scopul eliminării concurenţei pe o parte substanţială a pieţei produsului. Atunci când, ca urmare a punerii în aplicare a acordului privind producţia, un agent economic este într-o poziţie dominantă sau dobândeşte o astfel de poziţie, acordul în cauză are efecte anticoncurenţiale în sensul prevederilor art. 5 din lege şi nu poate fi, în principiu, exceptat. Această analiză se va face pe piaţa relevantă a produsului care face obiectul cooperării şi pe pieţele riverane, după caz. CAPITOLUL IV Acordurile de cumpărare 4.1. Definiţie 99. Prezentul capitol se referă la acordurile care privesc cumpărarea în comun de produse. Cumpărarea în comun se poate realiza de către un agent economic controlat în comun, de către o companie la care mai multe firme deţin un număr mic de acţiuni, printr-o înţelegere contractuală sau printr-o formă mai puţin strânsă de cooperare. 100. Acordurile de cumpărare se încheie adeseori de către IMM pentru a realiza volume şi disconturi similare marilor compe- titori. Aceste acorduri între IMM sunt deci, în mod normal, pro- concurenţiale. Chiar dacă se creează un nivel mediu de putere pe piaţă, această situaţie poate fi contracarată de economiile de scară, realizate cu condiţia ca părţile să îşi pună volumele de achiziţii laolaltă, în mod real. 101. Achiziţiile în comun pot implica acorduri pe orizontală, precum şi pe verticală. În aceste cazuri este necesară o analiză în două etape. Mai întâi, acordurile pe orizontală trebuie evaluate în concordanţă cu principiile descrise în prezentele instrucţiuni. Dacă evaluarea conduce la concluzia că o cooperare între con- curenţi în domeniul achiziţiilor este acceptabilă, va fi necesară încă o evaluare pentru a se examina acordurile pe verticală, încheiate cu furnizori sau cu vânzători individuali. Această din urmă evaluare va respecta regulile din „Regulamentul privind apli- carea art. 5 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale&quot; şi din „Instrucţiunile privind aplicarea art. 5 din Legea nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale&quot;. 102. Un exemplu poate fi asociaţia formată de un grup de detailişti pentru cumpărarea în comun a produselor. Acordurile pe orizontală încheiate între membrii asociaţiei sau deciziile adoptate de către asociaţie trebuie mai întâi evaluate ca acorduri pe ori- zontală, în conformitate cu prezentele instrucţiuni. Numai dacă această evaluare este pozitivă devine relevantă evaluarea acordu- rilor pe verticală, încheiate în consecinţă între asociaţie şi membrii individuali sau între asociaţie şi furnizori. Acordurile sunt acope- rite, în anumite limite, prin „Regulamentul privind aplicarea art. 5 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale&quot;. Acordurile care nu se încadrează la exceptarea pe ver- ticală a categoriilor nu vor fi considerate ilegale, dar vor necesita o examinare individuală. 4.2. Pieţele relevante 103. Pieţele care pot fi afectate de achiziţiile în comun sunt două, şi anume: piaţa la care se referă direct cooperarea, adică piaţa de achiziţii relevantă şi pieţele de vânzare, adică pieţele din aval pe care acţionează participanţii la înţelegerea de achiziţii în comun, ca vânzători. 104. Definirea pieţelor de achiziţii relevante respectă principiile descrise în „Instrucţiunile cu privire la definirea pieţei relevante, în scopul stabilirii părţii substanţiale de piaţă&quot;, emise de către Consiliul Concurenţei, şi se bazează pe conceptul de substituibili- tate în vederea identificării restrângerilor concurenţiale. Singura diferenţă la definirea „pieţei de vânzări&quot; este că substituibilitatea trebuie definită din punctul de vedere al ofertei, nu din punctul de vedere al cererii. Cu alte cuvinte, alternativele la nivelul furnizori- lor sunt decisive în identificarea constrângerilor concurenţiale asu- pra cumpărătorilor. Acestea pot fi analizate, de exemplu, prin examinarea reacţiei furnizorilor la o scădere mică, dar de durată a preţurilor. Dacă se defineşte piaţa, cota de piaţă poate fi calculată ca fiind procentul pe care îl reprezintă achiziţiile făcute de părţi din totalul vânzărilor de produse sau servicii pe piaţa relevantă (vezi exemplul 1 din anexa la cap. IV). 105. Dacă părţile sunt şi concurente pe una sau mai multe pieţe de vânzare, aceste pieţe sunt şi ele relevante pentru evalu- are. Restrângerile de concurenţă pe aceste pieţe sunt mai proba- bile dacă părţile vor câştiga putere pe piaţă prin coordonarea comportamentului lor şi dacă părţile deţin în comun un procent semnificativ din totalul costurilor. Acesta este, de exemplu, cazul detailiştilor care sunt activi pe aceeaşi piaţă cu amănuntul rele- vantă şi achiziţionează împreună o cantitate semnificativă din produsele pe care le oferă apoi spre revânzare. Este, de aseme- nea, valabil când fabricanţii şi vânzătorii concurenţi ai unui pro- dus finit achiziţionează în comun un procent ridicat din inputurile lor. 4.3. Evaluarea conform art. 5 alin. (1) din lege 4.3.1. Natura acordului 106. Prin însăşi natura lor acordurile de achiziţii comune se încheie între agenţii economici care concurează pe piaţa de achiziţii. Dacă însă este vorba de cooperarea între cumpărători concurenţi care nu sunt activi pe aceeaşi piaţă relevantă din aval (de exemplu, detailiştii care sunt activi pe pieţe geografice diferite şi care nu pot fi consideraţi concurenţi potenţiali în mod realist), art. 5 alin. (1) din lege se aplică foarte rar, cu excepţia situaţiei în care părţile au o poziţie puternică pe pieţele de achiziţii, lucru care poate fi folosit pentru a afecta poziţia concurenţială a altor agenţi economici pe pieţele lor de vânzare. 107. Acordurile de cumpărare se încadrează prin natura lor la art. 5 alin. (1) din lege, numai dacă cooperarea nu priveşte în mod real achiziţia comună, ci serveşte ca instrument de creare a unui cartel deghizat, care să urmărească fixarea preţurilor, limita- rea nivelului producţiei, împărţirea pieţelor sau alte practici ilegale. 108. Majoritatea acordurilor de cumpărare trebuie analizate în contextul lor juridic şi economic. Analiza trebuie să acopere atât pieţele de achiziţii, cât şi pieţele de vânzare. 4.3.2. Puterea pe piaţă şi structura pieţei 109. Punctul de plecare al analizei este examinarea puterii de cumpărare a părţilor. Se poate considera că există putere de cumpărare dacă un acord de cumpărare reprezintă un procent suficient de mare din volumul total al pieţei de achiziţii, astfel încât preţurile să poată fi împinse sub nivelul concurenţei ori accesul la piaţă să fie împiedicat pentru cumpărătorii concurenţi. Un nivel ridicat al puterii de cumpărare asupra furnizorilor de pe piaţă poate genera ineficienţe, cum ar fi scăderea calităţii, dimi- nuarea eforturilor de inovare sau chiar ofertă inacceptabilă. Principalele preocupări în contextul puterii de cumpărare tre- buie să vizeze împiedicarea transmiterii către consumatorii din aval a preţurilor mai scăzute şi faptul că acest lucru poate pro- voca creşteri ale costurilor la concurenţii cumpărătorului pe pieţele de vânzare, pentru că furnizorii vor încerca să recupereze redu- cerile de preţ pentru un grup de clienţi prin creşterea preţurilor la alt grup de clienţi sau concurenţii vor avea acces mai scăzut la furnizorii eficienţi. În consecinţă, pieţele de achiziţii şi pieţele de vânzare se caracterizează prin interdependenţă, aşa cum se pre- zintă în continuare: Interdependenţele dintre pieţele de achiziţii şi pieţele de vânzare 110. Cooperarea dintre cumpărătorii concurenţi poate restrânge considerabil concurenţa prin crearea unei puteri de cumpărare. În timp ce crearea unei puteri de cumpărare poate duce la preţuri mai mici pentru consumatori, puterea de cumpărare nu este tot- deauna proconcurenţială şi, în anumite condiţii, poate chiar să provoace efecte negative grave asupra concurenţei. 111. În primul rând, costurile mai mici de achiziţii care derivă din exercitarea puterii de cumpărare nu pot fi considerate procon- curenţiale dacă cumpărătorii au împreună putere pe piaţa de vânzare. În acest caz economiile înregistrate la costuri nu se vor transmite la consumatori. Cu cât părţile au o putere combinată mai mare pe pieţele lor de vânzare, cu atât creşte stimulentul ca ele să îşi coordoneze comportamentul ca vânzători. Acest lucru poate fi facilitat dacă părţile ajung la un nivel ridicat de partici- pare a costurilor prin achiziţiile în comun. De exemplu, dacă un grup de detailişti mari cumpără împreună un procent ridicat din achiziţiile lor, un procent ridicat din totalul costurilor lor va fi comun. Efectele negative ale achiziţiilor în comun pot fi deci similare producţiei în comun. 112. În al doilea rând, puterea pe pieţele de vânzare poate fi creată sau amplificată prin puterea de cumpărare care este folo- sită pentru a obstrucţiona concurenţii sau pentru a creşte costurile rivalilor. Deţinerea unei puteri de cumpărare semnificative de către un grup de clienţi poate duce la obstrucţionarea cumpărătorilor concurenţi prin limitarea accesului lor la furnizorii eficienţi. De asemenea, aceasta poate să producă creşteri ale costurilor con- curenţilor pentru că furnizorii vor încerca să îşi recupereze redu- cerile de preţ la un grup de consumatori prin creşteri de preţ la alt grup de consumatori (de exemplu, discriminarea detailiştilor de către furnizori în ceea ce priveşte rabatul acordat). Acest lucru este posibil numai dacă furnizorii de pe pieţele de achiziţii au şi ei un anume grad de putere pe piaţă. În ambele cazuri concu- renţa pe pieţele de vânzare poate fi restrânsă în continuare prin puterea de cumpărare. 113. În majoritatea cazurilor probabilitatea existenţei unei puteri de piaţă este mică atunci când părţile la acord au o cotă comună pe piaţa de achiziţii mai mică de 15% sau o cotă comună pe piaţa de vânzări, de asemenea, sub 15%. La aceste niveluri ale segmentelor de piaţă este foarte probabil să fie îndeplinite condiţiile de exceptare de la art. 5 alin. (2) din lege, dar aceasta se va stabili doar în urma analizei cazului. Legea concurenţei sta- bileşte la art. 8 că prevederile art. 5 din lege nu se aplică în cazul agenţilor economici la care cifra de afaceri pentru exerciţiul financiar precedent recurgerii la comportamente susceptibile a fi calificate practici anticoncurenţiale nu depăşeşte un plafon stabilit anual de către Consiliul Concurenţei, iar cota de piaţă deţinută de părţi nu depăşeşte 5%. 114. O cotă de piaţă situată peste 15% nu indică în mod auto- mat că acordul de cooperare poate avea efecte negative pe piaţă, dar implică o analiză mai atentă a impactului acordului de cumpărare în comun asupra pieţei, care să cuprindă, între altele, analiza gradului de concentrare a pieţei şi posibilele reacţii de con- tracarare ale furnizorilor puternici. Părţile trebuie să demonstreze că efectele pozitive prevalează asupra restricţionărilor concurenţei. 4.4. Evaluarea conform art. 5 alin. (2) din lege 4.4.1. Beneficiile economice 115. Acordurile de cumpărare pot aduce beneficii economice, cum ar fi economiile de scară la comenzi şi transport, beneficii care pot prevala asupra efectelor restrictive. Dacă părţile au împreună o putere de cumpărare sau de vânzare semnificativă, problema eficienţelor trebuie examinată cu atenţie. Economiile înregistrate la costuri, generate de simpla exercitare a puterii şi de care nu beneficiază şi consumatorii, nu pot fi luate în consi- derare. 4.4.2. Indispensabilitatea 116. Acordurile de cumpărare nu pot fi exceptate dacă impun restricţii care nu sunt strict necesare atingerii beneficiilor sus- menţionate. Obligativitatea de a cumpăra exclusiv prin cooperare poate fi, în anumite circumstanţe, indispensabilă pentru realizarea volumului necesar în vederea obţinerii de economii de scară. Această obligativitate trebuie însă evaluată în contextul fiecărui caz în parte. 4.4.3. Menţinerea concurenţei 117. Exceptarea nu este posibilă dacă părţilor li se dă posibi- litatea să elimine concurenţa pe o parte substanţială a pieţei pro- duselor/tehnologiilor respective. Această evaluare trebuie să acopere pieţele de achiziţii şi de vânzare. Segmentele de piaţă combinate ale părţilor pot fi considerate ca punct de plecare. Trebuie apoi să se analizeze dacă aceste segmente de piaţă indică o poziţie dominantă şi dacă există fac- tori de atenuare, cum ar fi puterea furnizorilor pe pieţele de achiziţii sau intrarea potenţială pe pieţele de vânzare. Dacă în urma încheierii unui acord de cumpărare un agent economic este sau devine dominant pe piaţa de achiziţii sau de vânzări, acordul respectiv care produce efecte anticoncurenţiale în sensul art. 5 din lege nu poate fi, în principiu, exceptat. CAPITOLUL V Acordurile de comercializare 5.1. Definiţie 118. Acordurile la care se referă prezentul capitol au ca obiect cooperarea dintre concurenţi în domeniul vânzării, distribuţiei sau promovării produselor lor. Aceste acorduri pot avea un domeniu foarte variat şi larg, depinzând de funcţiile de marke- ting care sunt vizate de cooperare. La un capăt al spectrului există vânzarea în comun care duce la stabilirea în comun a tuturor aspectelor comerciale legate de vânzarea produsului, inclu- siv preţul. La celălalt capăt există acorduri mai limitate care se referă doar la o anumită funcţie de marketing, cum ar fi distribuţia, activitatea de service sau activitatea publicitară. 119. Dintre aceste acorduri mai limitate cel mai important pare să fie acordul de distribuţie. Acest tip de acorduri face în general obiectul „Regulamentului privind aplicarea art. 5 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale&quot; şi al „Instrucţiunilor privind aplicarea art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale&quot;, exceptând situaţia în care părţile sunt concurenţi reali sau potenţiali. În acest caz regu- lamentul de mai sus acoperă numai acordurile pe verticală nere- ciproce dintre concurenţi, dacă: a) cumpărătorul, împreună cu agenţii economici legaţi, are o cifră de afaceri anuală care nu depăşeşte 100 miliarde lei; sau b) furnizorul este un fabricant ori distribuitor de produse, iar cumpărătorul este un distribuitor care nu este şi fabricant de produse care concurează cu produsele contractuale; sau c) furnizorul este un prestator de servicii la mai multe niveluri comerciale, în timp ce cumpărătorul nu prestează servicii concurente la nivelul comercial la care achiziţionează ser- viciile contractuale. Dacă concurenţii convin să îşi distribuie pro- dusele pe bază de reciprocitate, există posibilitatea ca acordurile să aibă ca obiect sau efect împărţirea pieţelor între părţi ori să ducă la înţelegeri secrete ilegale. Acest lucru este valabil şi pen- tru acordurile nereciproce dintre concurenţii care depăşesc o anu- mită mărime. Aceste acorduri trebuie în primul rând evaluate conform principiilor expuse mai jos. Dacă evaluarea conduce la concluzia că o cooperare între concurenţi în domeniul distribuţiei este, în principiu, acceptabilă, va fi necesară o altă evaluare pen- tru a se examina restricţionările pe verticală incluse în aceste acorduri. 120. Mai trebuie făcută o distincţie între acordurile în care părţile convin numai asupra comercializării în comun şi acordurile în care comercializarea este în legătură cu o altă cooperare. Se poate da exemplul producţiei sau achiziţiei în comun. Aceste acorduri vor fi examinate conform evaluărilor pentru tipurile res- pective de acorduri. 5.2. Pieţe relevante 121. Pentru a evalua raporturile concurenţiale dintre părţile aflate în cooperare, trebuie mai întâi definite pieţele de produse şi pieţele geografice relevante la care se referă direct cooperarea, adică pieţele de care aparţin produsele care fac obiectul acordu- lui. În al doilea rând, un acord de comercializare de pe o piaţă poate afecta şi comportamentul concurenţial al părţilor de pe o piaţă învecinată, strâns legată de piaţa direct vizată de cooperare. 5.3. Evaluarea conform art. 5 alin. (1) din lege 5.3.1. Natura acordului 122. Acordurile de comercializare la care se referă prezentul capitol intră sub incidenţa regulilor de concurenţă numai dacă părţile la acord sunt concurente. Dacă în mod clar părţile nu concurează între ele în ceea ce priveşte produsele sau serviciile vizate în acord, acesta nu poate crea probleme de concurenţă de natură orizontală. Acordul se poate încadra însă la art. 5 alin. (1) din lege dacă conţine restricţii pe verticală, cum ar fi restricţii asupra vânzărilor pasive, menţinerea preţurilor la revânzare etc. Acest lucru este valabil şi în cazul în care este obiectiv necesară o cooperare în comercializare pentru a permite unei părţi să intre pe o piaţă pe care nu ar fi putut intra separat, de exemplu din cauza costurilor aferente. O aplicare specifică a acestui principiu o reprezintă înţelegerile de tip consorţiu, care permit companiilor implicate să vină cu o ofertă credibilă pentru proiecte pe care nu ar fi putut să le realizeze sau să le oferteze în mod individual. Pentru că ele nu sunt concurenţi potenţiali la licitaţie, nu apar restrângeri de concurenţă. 123. Principalele probleme de concurenţă în ceea ce priveşte acordurile de comercializare dintre concurenţi sunt: fixarea preţuri- lor şi tarifelor, împărţirea pieţelor şi trucarea liciitaţiilor. Acordurile limitate doar la vânzarea în comun au de regulă ca obiect şi efect coordonarea politicii de preţuri între fabricanţii concurenţi. În acest caz acordurile nu numai că elimină concurenţa prin preţ dintre părţi, dar restrâng, de asemenea, şi volumul produselor livrate de participanţi în cadrul sistemului de repartizare a comen- zilor. Prin urmare, acordurile restrâng concurenţa dintre părţi în ceea ce priveşte oferta şi limitează opţiunile cumpărătorilor, intrând astfel sub incidenţa art. 5 alin. (1) din lege. 124. Această evaluare nu se modifică dacă acordul este neexclusiv. Art. 5 alin. (1) din lege se aplică în continuare chiar dacă părţile au libertatea de a face vânzări în afara acordului, atâta timp cât se presupune că acordul va duce la o coordonare generală a preţurilor practicate de către părţi. 125. În cazul înţelegerilor de comercializare care nu reuşesc să realizeze vânzarea în comun apar două probleme majore. Prima este aceea că o comercializare în comun oferă posibilitatea clară de a face un schimb de informaţii comerciale, mai ales în privinţa strategiei de comercializare şi a stabilirii preţurilor. A doua problemă este că, în funcţie de structura costurilor comercializării, un input semnificativ pentru costurile finale poate fi suportat în comun de către părţi. În consecinţă, concurenţa reală prin preţ la nivelul vânzărilor finale poate fi astfel limitată. Acordurile de comercializare în comun se încadrează deci la art. 5 alin. (1) din lege fie pentru că permit schimbul de informaţii comerciale strategice, fie pentru că influenţează o parte semnifi- cativă a costurilor finale ale părţilor. 126. Problema majoră legată de înţelegerile de distribuţie din- tre concurenţii care sunt activi pe pieţe geografice diferite este aceea că pot conduce sau pot fi un instrument de împărţire (alo- care) a pieţelor. În cazul acordurilor de distribuţie reciprocă a pro- duselor (fiecare distribuie produsele celuilalt), părţile la acord îşi împart pieţele sau clienţii şi elimină concurenţa dintre ele. Chestiunea de bază la evaluarea acordurilor de acest tip este dacă acordul în cauză este obiectiv necesar părţilor pentru a pătrunde una pe piaţa celeilalte. În caz afirmativ, acordul nu cre- ează probleme de concurenţă cu caracter orizontal. Totuşi, acor- dul de distribuţie se poate încadra la art. 5 alin. (1) din lege dacă conţine restricţii pe verticală, cum ar fi restricţii asupra vânzărilor pasive, menţinerii preţurilor la revânzare etc. Dacă acordul nu este obiectiv necesar părţilor pentru a pătrunde una pe piaţa celeilalte, atunci acesta intră sub incidenţa interdicţiei prevăzute la art. 5 alin. (1) din lege. Dacă acordul nu este reci- proc, riscul împărţirii pieţei este mai mic. Trebuie totuşi să se analizeze dacă acordul nereciproc constituie baza unei înţelegeri mutuale între doi agenţi economici de a nu pătrunde unul pe piaţa celuilalt ori este un mijloc de control al accesului la piaţă sau al concurenţei din partea celor care intră venind de pe alte pieţe. 5.3.2. Puterea pe piaţă şi structura pieţei 127. În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) din lege, acordurile care implică fixarea preţurilor şi tarifelor, alocarea pieţelor şi trucarea licitaţiilor se vor încadra întotdeauna la art. 5 alin. (1) din lege, indiferent de puterea pe piaţă a părţilor. 128. Acordurile de comercializare dintre concurenţi, care nu privesc preţuri, tarife, partajarea pieţelor sau licitaţii, fac obiectul art. 5 alin. (1) din lege dacă părţile la acord au un anumit nivel de punere pe piaţă, conform art. 8 alin. (1) din lege. În majorita- tea cazurilor, probabilitatea existenţei unei puteri de piaţă este mică atunci când părţile la acord au o cotă comună de piaţă mai mică de 15%. La acest nivel al cotei comune de piaţă este foarte probabil să fie îndeplinite condiţiile de exceptare de la art. 5 alin. (2) din lege, dar aceasta se va stabili doar în urma analizei cazului. Legea concurenţei stabileşte la art. 8 alin. (1) că prevederile art. 5 nu se aplică în cazul agenţilor economici la care cifra de afaceri pentru exerciţiul financiar precedent recurgerii la comporta- mente susceptibile a fi calificate drept practici anticoncurenţiale nu depăşeşte un plafon stabilit anual de către Consiliul Concurenţei, iar cota de piaţă deţinută de părţi nu depăşeşte 5%. 129. O cotă de piaţă situată peste 15% nu indică în mod automat că acordul de cooperare poate avea efecte negative pe piaţă, dar implică o analiză mai atentă a impactului acordului de comercializare în comun asupra pieţei, care să cuprindă în primul rând evaluarea gradului de concentrare a pieţei. Cu cât piaţa este mai concentrată, cu atât sunt mai utile informaţiile privind preţurile sau strategiile de marketing pentru reducerea gradului de incerti- tudine şi cu atât sunt mai motivate părţile să recurgă la schimbul de astfel de informaţii. Părţile trebuie să demonstreze că efectele pozitive prevalează asupra restricţionărilor concurenţei. 5.4. Evaluarea conform art. 5 alin. (2) din lege 5.4.1. Beneficiile economice 130. Eficienţele care trebuie luate în considerare la evaluarea posibilei exceptări a acordului de comercializare în comun vor depinde de natura activităţii. În general, fixarea preţurilor nu se poate justifica decât dacă este indispensabilă pentru integrarea altor funcţii de comercializare, iar această integrare va genera efi- cienţe substanţiale. Dimensiunea eficienţelor obţinute depinde, între altele, de importanţa activităţilor de comercializare în comun pentru structura generală a costurilor produsului respectiv. Distribuţia în comun este deci tipul de acord care generează efi- cienţe semnificative, mai ales pentru fabricanţii de bunuri de con- sum distribuite pe scară largă şi mai puţin pentru fabricanţii de produse industriale care sunt cumpărate de către un număr limitat de utilizatori. 131. Eficienţele declarate nu ar trebui să fie economiile reali- zate numai ca urmare a eliminării costurilor inerente, legate de concurenţă, ci trebuie să rezulte din integrarea activităţilor econo- mice. Reducerea costurilor de transport, care este doar rezultatul alocării clienţilor, fără nici o integrare a sistemului logistic, nu poate fi deci considerată o eficienţă care să facă acordul exceptabil. 132. Beneficiile eficienţei declarate trebuie să fie demonstrate. Un element important în această privinţă ar fi contribuţia semnifi- cativă a ambelor părţi la capital, tehnologie şi active. Economiile de costuri, realizate prin reducerea suprapunerii resurselor şi a facilităţilor utilizate, pot fi şi ele acceptate. Dacă însă comerciali- zarea în comun nu reprezintă altceva decât o agenţie de vânzări care nu face investiţii, acordul poate fi un cartel deghizat ilegal şi ca atare nu îndeplineşte condiţiile art. 5 alin. (2) din lege. 5.4.2. Indispensabilitatea 133. Acordul de comercializare nu poate fi exceptat dacă impune restricţii care nu sunt strict necesare pentru atingerea beneficiilor de mai sus. Aşa cum s-a menţionat, chestiunea indis- pensabilităţii este importantă, în special în cazul acelor acorduri care implică fixarea preţurilor sau împărţirea pieţelor. 5.4.3. Menţinerea concurenţei 134. Nu este posibilă nici o exceptare dacă părţile au posibi- litatea de a elimina concurenţa de pe o parte substanţială a pieţei produselor în cauză. La efectuarea acestei evaluări segmentele de piaţă combinate ale părţilor pot fi considerate un punct de plecare. Apoi este nevoie să se analizeze dacă aceste segmente de piaţă indică o poziţie dominantă şi dacă există fac- tori de atenuare, cum ar fi potenţialul intrării pe piaţă. Dacă în urma încheierii unui acord de comercializare un agent economic este dominant sau devine dominant, acordul care produce efecte anticoncurenţiale în sensul art. 5 din lege nu poate fi, în principiu, exceptat. CAPITOLUL VI Acordurile cu privire la standarde 6.1. Definiţie 135. Acordurile de standardizare au ca obiectiv principal defi- nirea cerinţelor tehnice şi calitative cu care trebuie să fie con- forme produsele actuale sau viitoare, procedeele sau metodele de producţie. Standardizarea poate lua forme diferite, de la adopta- rea standardelor prin consens naţional de către organismele euro- pene sau naţionale de standardizare recunoscute, consorţii şi foruri, până la acorduri între agenţi economici unici. Acordurile de standardizare pot acoperi aspecte diverse, cum ar fi standardiza- rea diverselor clase sau dimensiuni ale unui produs anume ori specificaţiile tehnice de pe pieţele unde compatibilitatea şi interoperabilitatea cu alte produse ori sisteme este esenţială. Condiţiile accesului la o anumită marcă de calitate sau ale aprobării de către organismul de reglementare pot fi, de aseme- nea, considerate standarde. 136. Standardele referitoare la furnizarea de servicii profesio- nale, cum ar fi regulile de admitere într-o profesiune liberală, nu sunt acoperite de prezentele instrucţiuni. 6.2. Pieţe relevante 137. Acordurile de standardizare produc efecte pe 3 pieţe posibile, care vor fi definite în conformitate cu „Instrucţiunile cu privire la definiţia pieţei relevante, în scopul stabilirii părţii sub- stanţiale de piaţă&quot;, emise de către Consiliul Concurenţei. În primul rând se produc efecte pe pieţele produselor la care se referă standardele. Standardele privitoare la produsele complet noi pot ridica probleme similare cu cele de la acordurile de cercetare-dez- voltare în ceea ce priveşte definirea pieţei (vezi secţiunea 2.2 pct. 41). În al doilea rând, se produc efecte pe piaţa serviciilor pentru stabilirea standardelor, dacă există diferite organisme sau acorduri de stabilire a standardelor. În al treilea rând, se produc efecte, dacă este cazul, pe piaţa distinctă pentru testare şi certificare. 6.3. Evaluarea conform art. 5 alin. (1) din lege 138. Stabilirea standardelor se poate realiza prin acorduri între agenţi economici privaţi sau sub egida organismelor publice sau a organismelor însărcinate cu serviciile de interes economic general. Implicarea acestor organisme face obiectul prevederilor art. 9 din lege. 6.3.1. Natura acordului 139. Dacă participarea la stabilirea standardelor este nerestricţionată şi transparentă, acordurile de standardizare, con- form definiţiei de mai sus, care nu stabilesc obligativitatea de conformitate cu standardul respectiv sau care sunt părţi ale unui acord mai larg de asigurare a compatibilităţii produselor, nu restrâng concurenţa. În mod normal acest lucru este valabil pen- tru standardele adoptate de către organisme de standardizare recunoscute, care se bazează pe proceduri nediscriminatorii, des- chise şi transparente. 140. Nu există restricţii apreciabile în cazul standardelor care au o acoperire neglijabilă a pieţei relevante, cu condiţia ca situaţia să nu se schimbe. Nu se regăsesc restricţionări aprecia- bile ale concurenţei nici în acordurile care pun laolaltă IMM pen- tru a standardiza formele de acces sau condiţiile ofertelor colective ori acordurile care standardizează aspecte, cum ar fi caracteristici minore ale produsului, formulare şi rapoarte, care au efect nesemnificativ asupra principalilor factori ce afectează con- curenţa pe pieţele relevante. 141. Acordurile care utilizează un standard ca mijloc între alte părţi ale unui acord restrictiv mai larg, de excludere a concurenţilor reali sau potenţiali, vor intra întotdeauna sub inci- denţa art. 5 alin (1) din lege. De exemplu, un acord prin care o asociaţie naţională de producători fixează un standard şi exercită presiuni asupra terţelor părţi de a nu comercializa produse care nu se conformează cu standardul respectiv intră în această categorie. 142. Acordurile de standardizare pot fi încadrate la art. 5 alin. (1) din lege dacă oferă părţilor un control comun asupra pro- ducţiei şi/sau inovaţiei, restrângând astfel capacitatea lor de a concura în ceea ce priveşte caracteristicile produsului şi afectând terţe părţi, precum furnizorii sau cumpărătorii de produse standar- dizate. Evaluarea fiecărui acord trebuie să ia în considerare natura standardului şi efectul probabil asupra pieţelor vizate, pre- cum şi aria restricţiilor posibilie care depăşesc obiectivul primar al standardizării, conform definiţiei de mai sus. 143. Existenţa unei restricţionări a concurenţei în acordurile de standardizare depinde de măsura în care părţile îşi păstrează libertatea de a elabora standarde sau produse alternative care nu se conformează standardului convenit. Acordurile de standardizare pot restrânge concurenţa dacă împiedică părţile să conceapă standarde alternative ori să comercializeze produse alternative, care nu sunt conforme cu standardul. Acordurile care încredinţează anumitor organisme dreptul exclusiv de a verifica conformitatea cu standardul depăşesc obiectivul primar al definirii standardului şi pot restrânge concurenţa. Acordurile care impun restricţii asupra marcării care să ateste conformitatea cu standar- dele pot şi ele să restrângă concurenţa, dacă restricţiile nu sunt impuse prin prevederi de reglementare. 6.3.2. Puterea pe piaţă şi structura pieţei 144. Segmentele de piaţă mari pe care părţile le deţin pe piaţa afectată nu vor constitui neapărat o problemă pentru acor- durile de standardizare. Eficacitatea lor este adesea proporţională cu segmentul de industrie implicat în stabilirea şi/sau aplicarea standardului. Pe de altă parte, standardele care nu sunt accesi- bile terţelor părţi pot discrimina sau împiedica accesul părţilor terţe sau pot segmenta pieţele în funcţie de aria geografică de aplicare. Astfel, evaluarea posibilelor restricţionări ale concurenţei prevăzute în acord se va axa pe analiza de la caz la caz a posi- bilităţilor de eliminare a barierelor de intrare pe piaţă. 6.4. Evaluarea conform art. 5 alin. (2) din lege 6.4.1. Beneficiile economice 145. Consiliul Concurenţei abordează în general pozitiv acor- durile care promovează întrepătrunderile economice pe piaţă sau care încurajează dezvoltarea de noi pieţe şi îmbunătăţirea condiţiilor de furnizare. Pentru a materializa aceste beneficii eco- nomice informaţiile necesare privind aplicarea standardelor trebuie să fie disponibile pentru cei care vor să intre pe piaţă, iar un procent considerabil al industriei trebuie să fie implicat în fixarea standardului de o manieră transparentă. Rămâne în sarcina părţilor să demonstreze că restricţiile de fixare, utilizare sau acces la standard creează beneficii economice. 146. Pentru a se obţine beneficii tehnice sau economice stan- dardele nu trebuie să limiteze inovaţia. Acest lucru va depinde în principal de durata de viaţă a produselor la care se referă stan- dardul, în corelare cu etapa de dezvoltare a pieţei (creştere rapidă, creştere, stagnare etc.). Efectele asupra inovării trebuie analizate de la caz la caz. Părţile ar putea fi solicitate să dove- dească faptul că standardizarea colectivă sporeşte eficienţa pentru consumator atunci când un standard nou poate atrage după sine uzura morală rapidă, nejustificată, a produselor existente, fără beneficii suplimentare obiective. 6.4.2. Indispensabilitatea 147. Prin natura lor standardele nu vor cuprinde toate speci- ficaţiile sau tehnologiile posibile. În unele cazuri poate fi necesar, în beneficiul consumatorilor sau al economiei în ansamblu, să existe o singură soluţie tehnologică. Acest standard trebuie însă stabilit pe baze nediscriminatorii. În mod ideal standardele ar tre- bui să fie imparţiale din punct de vedere tehnologic. Oricum, tre- buie justificată preferinţa pentru un standard în defavoarea altuia. 148. Toţi concurenţii de pe pieţele afectate de acordul de standard ar trebui să aibă posibilitatea de a se implica în dezba- teri. Prin urmare, participarea la stabilirea standardului ar trebui să fie deschisă tuturor, exceptând situaţia în care părţile demon- strează ineficienţe importante ca urmare a acestei participări sau în care se preconizează proceduri recunoscute pentru reprezenta- rea intereselor colective, cum este cazul organismelor de standar- dizare oficiale. 149. Ca regulă generală trebuie să se facă o distincţie clară între stabilirea unui standard şi, dacă este cazul, cercetarea-dez- voltarea aferentă, exploatarea comercială a standardului respectiv. Acordurile cu privire la standarde ar trebui să se refere strict la atingerea obiectivelor lor, fie că este vorba de compatibilitate tehnică sau de un anumit nivel de calitate. De exemplu, trebuie să se demonstreze foarte clar de ce este indispensabil pentru apariţia beneficiilor economice ca un acord de diseminare a unui standard într-un sector industrial în care un singur concurent oferă o alternativă să oblige părţile din acord să boicoteze alternativa. 6.4.3. Menţinerea concurenţei 150. Adoptarea unui standard privat de către un grup de firme care deţine o poziţie dominantă va conduce la crearea unui stan- dard industrial de facto . Principala preocupare va fi deci ca aceste standarde să fie cât mai accesibile posibil şi să fie apli- cate de o manieră clar nediscriminatorie. Pentru a evita elimina- rea concurenţei pe pieţele relevante terţele părţi trebuie să aibă acces la standard în condiţii corecte, rezonabile şi nediscriminatorii. 151. Dacă organizaţii sau grupuri de firme private stabilesc ca un standard sau o tehnologie aflată în proprietatea lor să devină un standard de facto , concurenţa va fi eliminată în cazul în care terţele părţi sunt împiedicate să aibă acces la acest standard. CAPITOLUL VII Acordurile de mediu 7.1. Definiţie 152. Acordurile de mediu sunt cele prin care părţile se anga- jează să reducă poluarea, astfel cum este ea definită în legislaţia mediului, sau să îndeplinească obiective de mediu. Prin urmare, obiectivul stabilit sau măsurile convenite trebuie să fie direct legate de reducerea unui poluant sau a unui tip de deşeu, iden- tificate ca făcând parte din această legislaţie sau obiectiv. Sunt excluse acordurile care generează reducerea poluării ca produs secundar al altor măsuri. 153. Acordurile de mediu pot stabili standarde cu privire la performanţa de mediu a produselor, inputuri sau outputuri, ori a procedeelor de producţie. Dacă unele acorduri de mediu pot fi asimilate standardizării, se vor aplica aceleaşi principii de evalu- are. Alte categorii posibilie cuprind acordurile încheiate între agenţi economici care activează la acelaşi nivel comercial, prin care părţile prevăd atingerea în comun a unui obiectiv de mediu, cum ar fi reciclarea anumitor materiale, reducerea noxelor sau îmbunătăţirea eficienţei energetice. 154. La nivelul sectoarelor industriale se elaborează planuri cuprinzătoare pentru respectarea obligaţiilor privind colectarea şi reciclarea deşeurilor. Aceste planuri cuprind de obicei un set com- plex de înţelegeri, unele având caracter orizontal, iar altele verti- cal. Dacă aceste înţelegeri conţin restricţii verticale, ele nu vor face obiectul prezentelor instrucţiuni. 7.2. Pieţele relevante 155. Efectele trebuie evaluate pe pieţele la care se referă acordul, care vor fi definite în conformitate cu „Instrucţiunile pri- vind definiţia pieţei relevante, în scopul stabilirii părţii substanţiale de piaţă&quot;, emise de către Consiliul Concurenţei. Dacă poluantul nu este un produs, piaţa relevantă cuprinde piaţa produsului în care este înglobat poluantul. În ceea ce priveşte acordurile de colectare/reciclare, pe lângă efectele asupra pieţei pe care acţionează părţile ca producători sau distribuitori trebuie evaluate şi efectele asupra pieţei serviciilor de colectare, care acoperă potenţial produsul în cauză. 7.3. Evaluarea conform art. 5 alin. (1) din lege 156. Încheierea unor acorduri de mediu poate fi încurajată sau impusă de către autorităţi în exercitarea prerogativelor lor publice. Prezentele instrucţiuni se referă numai la evaluarea care trebuie făcută cu privire la compatibilitatea acordului cu art. 5 din lege. 7.3.1 . Natura acordului 157. Unele acorduri de mediu nu se vor încadra în aria de interdicţie a art. 5 alin. (1) din lege, indiferent de segmentul de piaţă comun al părţilor. 158. Acest lucru se poate întâmpla dacă nu se impune părţilor nici o obligaţie individuală sau dacă acestea se anga- jează, la modul general, să contribuie la atingerea obiectivului de mediu la nivel sectorial. În acest din urmă caz evaluarea va avea în vedere libertatea părţilor în ceea ce priveşte mijloacele dispo- nibile, din punct de vedere economic şi tehnic, în vederea atinge- rii obiectivului de mediu convenit. Cu cât mijloacele sunt mai variate, cu atât sunt mai puţin considerabile efectele restrictive potenţiale. 159. În acelaşi fel, acordurile care stabilesc performanţa de mediu a produselor sau procedeelor care nu afectează considera- bil produsul ori diversitatea produselor pe piaţa relevantă sau a căror importanţă este marginală în influenţarea deciziilor de achiziţii nu se încadrează la art. 5 alin. (1) din lege. Dacă unele produse sunt interzise sau eliminate treptat de pe piaţă, restricţiile nu pot fi considerate apreciabile dacă au o pondere minoră pe piaţa geografică relevantă. 160. În sfârşit, acordurile prin care se creează o piaţă nouă, ca de exemplu acordurile de reciclare, în general nu vor restrânge concurenţa, cu condiţia şi atâta timp cât părţile nu au posibilitatea de a efectua activităţile în mod independent pentru că nu există alternative şi/sau alţi concurenţi. 161. Acordurile de mediu se încadrează la art. 5 alin. (1) din lege prin natura lor atunci când obiectivul real al cooperării nu priveşte o problemă de mediu, ci serveşte ca instrument de creare a unui cartel deghizat, ilegal, prin care se fixează preţurile, se limitează producţia sau se împart pieţele, şi când cooperarea este un instrument, între altele cuprins într-un acord restrictiv mai larg, care este menit să excludă concurenţii reali sau potenţiali. 7.3.2. Puterea pe piaţă şi structura pieţei 162. Acordurile de mediu care acoperă o pondere însemnată a unui sector industrial se vor încadra la art. 5 alin. (1) din lege dacă restrâng în mod apreciabil capacitatea părţilor de a concepe caracteristicile produselor lor sau tehnologia de fabricaţie a aces- tora, conferindu-le astfel o influenţă reciprocă asupra producţiei şi vânzărilor. Pe lângă restricţiile impuse părţilor, acordul de mediu poate reduce sau afecta substanţial nivelul producţiei terţelor părţi, furnizori sau cumpărători. 163. De exemplu, acordurile de mediu care pot elimina treptat sau pot afecta semnificativ un procent ridicat al vânzărilor părţilor, în legătură cu produsele sau procedeele lor de protecţie, se vor încadra la art. 5 alin. (1) dacă părţile deţin un procent semnifica- tiv al pieţei. Acelaşi lucru este valabil în cazul acordurilor prin care părţile îşi alocă cote individuale de poluare. 164. În mod asemănător, acordurile prin care părţile care deţin cote de piaţă semnificative desemnează un agent economic ca fiind prestatorul exclusiv de servicii de colectare/reciclare a pro- duselor lor pot şi ele să restrângă concurenţa în mod apreciabil, cu condiţia existenţei altor prestatori reali ori potenţiali. 7.4. Evaluarea conform art. 5 alin. (2) din lege 7.4.1. Beneficiile economice 165. Consiliul Concurenţei face o abordare pozitivă a utilizării acordurilor de mediu, ca instrumente de politică pentru realizarea obiectivelor stabilite prin reglementările specifice, cu condiţia ca aceste acorduri să fie compatibile cu regulile concurenţei. 166. Acordurile de mediu care intră sub incidenţa prevederilor art. 5 alin. (1) din lege pot genera beneficii economice care, la nivelul consumatorilor individuali sau colectivi, prevalează asupra efectelor negative asupra concurenţei. Pentru îndeplinirea acestor condiţii trebuie să existe beneficii nete din punct de vedere al reducerii presiunii problemelor de mediu care rezultă din acord, în comparaţie cu situaţia obişnuită în care nu se iau nici un fel de măsuri. Cu alte cuvinte, beneficiile economice scontate trebuie să aibă o pondere mai mare decât costurile. 167. Aceste costuri cuprind efectele slăbirii concurenţei, asociate cu costurile de conformitate pentru agenţii economici operatori şi/sau cu efectele asupra terţelor părţi. Beneficiile ar putea fi evaluate în două etape. Dacă consumatorii, în mod indi- vidual, beneficiază periodic, în urma încheierii acordului, de o rată pozitivă a rentabilităţii, nu este nevoie ca beneficiile de mediu cumulate să fie stabilite în mod obiectiv. În caz contrar, poate fi necesară o analiză cost-beneficiu pentru a evalua dacă încadra- rea beneficiilor nete pentru consumatori sunt, în general, în limite rezonabile de prognoză. 7.4.2. Indispensabilitatea 168. Cu cât eficienţa economică a unui acord de mediu este demonstrată mai obiectiv, cu atât mai clar fiecare prestare de serviciu poate fi considerată indispensabilă pentru atingerea obiectivului de mediu, în contextul economic dat. 169. Evaluarea obiectivă a prestărilor care la prima vedere pot fi considerate ca nefiind strict necesare trebuie fundamentată printr-o analiză cost-eficienţă, care să indice faptul că mijloacele alternative de obţinere a beneficiilor de mediu scontate ar fi mai costisitoare din punct de vedere economic şi financiar, conform unor previziuni rezonabile. De exemplu, trebuie să se demon- streze foarte clar că o taxă unică, percepută indiferent de costu- rile individuale ale colectării deşeurilor, este indispensabilă pentru buna funcţionare a unui sistem de colectare la scară industrială. 7.4.3. Menţinerea concurenţei 170. Indiferent de câştigurile de mediu, de câştigurile econo- mice şi de necesitatea de a presta serviciile respective, acordul nu trebuie să elimine concurenţa din punctul de vedere al dife- renţierii produselor sau procedeelor, al inovaţiei tehnologice sau al intrării pe piaţă într-un interval scurt de timp ori, dacă este relevant, un interval de timp mediu. De exemplu, în cazul dreptu- rilor exclusive de colectare, acordate agentului de colectare/reci- clare care are concurenţi potenţiali, durata acestor drepturi trebuie să ia în considerare posibila apariţie a unei alternative pentru operator.

ANEXĂ
la cap. II

Exemplul 1
E X E M P L E

nologii noi, acesta reduce varietatea şi creează costuri în comun
Situaţia: Există doi agenţi economici importanţi pe piaţa exis- tentă a producţiei de componente electronice: A, cu o cotă de 30% din piaţă, şi B, cu o cotă de 30%. Fiecare a făcut investiţii semnificative în cercetarea-dezvoltarea necesară realizării de com- ponente electronice miniaturizate şi a pus la punct prototipuri. Acum cei doi convin să îşi unească eforturile în domeniul cer- cetării-dezvoltării prin crearea unei societăţi în comun, pentru a finaliza activitatea de cercetare-dezvoltare şi a produce compo- nentele respective, care vor fi revândute firmelor-mamă, acestea urmând să le comercializeze separat. Restul pieţei este acoperit de firme mici care nu au suficiente resurse de realizare a investiţiilor necesare.
Analiză: Componentele electronice miniaturizate care pot con- cura cu componentele existente în anumite domenii reprezintă în esenţă o tehnologie nouă, iar analiza trebuie să se refere la polii cercetării îndreptaţi către această viitoare piaţă. Dacă societatea în comun va continua să existe, atunci va exista o singură cale către tehnologia de fabricaţie necesară, iar dacă agenţii economici A şi B nu înfiinţau societatea în comun, ar fi putut ajunge pe piaţă în mod individual, cu produse separate. Chiar dacă acordul prezintă avantaje în ceea ce priveşte crearea mai rapidă de teh-
ale părţilor. Mai mult, trebuie luată în considerare posibilitatea părţilor de a abuza de poziţia lor puternică pe piaţa existentă. Deoarece la nivelul cercetării-dezvoltării agenţii economici A şi B nu au concurenţi pe piaţă, stimulentul ca aceştia să urmărească realizarea de noi tehnologii se reduce considerabil. Deşi unele dintre aceste aspecte pot fi remediate, solicitându-se părţilor să licenţieze know-how cel mai important pentru fabricarea de com- ponente miniaturizate terţelor părţi în condiţii de preţ rezonabile, nu pot fi remediate toate problemele şi nu se pot îndeplini toate condiţiile exceptării.
Exemplul 2
Situaţia: O mică firmă de cercetare, A, care nu deţine o uni- tate proprie de comercializare, a descoperit şi brevetat o sub- stanţă farmaceutică pe baza unei tehnologii noi care va revoluţiona tratamentul unei anumite boli. Firma A încheie un acord de cercetare-dezvoltare cu firma B, un mare fabricant al produselor farmaceutice, care până în acel moment erau utilizate în tratarea bolii respective. Firma B nu are un program de cerce- tare-dezvoltare similar. Pentru produsele existente firma B are o cotă de piaţă de circa 75%, dar brevetele expiră în următorii
5 ani. Mai există alţi doi poli ai cercetării, care, utilizând aceeaşi
nouă tehnologie de bază, se află cam în aceeaşi etapă a cer- cetării. Firma B va oferi finanţare şi know-how substanţiale în vederea fabricării produsului şi a lansării ulterioare pe piaţă. Firmei B i se acordă o licenţă de producţie şi de distribuţie exclu- sive ale produsului rezultat pe perioada de valabilitate a patentu- lui. Se presupune că părţile vor introduce împreună produsul pe piaţă în circa 5-7 ani.
Analiză: Produsul va aparţine probabil unei pieţe relevante noi. Părţile aduc în această cooperare resurse şi facilităţi
complementare, iar probabilitatea intrării produsului pe piaţă creşte considerabil. Deşi firma B deţine o putere considerabilă pe piaţa existentă, această putere va scădea în curând, iar existenţa altor poli de cercetare va elimina tendinţa de a reduce eforturile de cercetare-dezvoltare. Drepturile de exploatare pe parcursul perioa- dei de valabilitate a brevetului rămase îi vor fi necesare firmei B pentru a face investiţiile considerabile de care este nevoie, iar firma A nu are propriile resurse de comercializare. Este deci improbabil ca acordul să restrângă concurenţa.

E X E M P L E
ANEXĂ
la cap. III

Producţia În comun
Următoarele două exemple se referă la cazuri ipotetice care au generat probleme privind concurenţa pe piaţa relevantă a pro- duselor fabricate în comun, în baza unui acord.
Exemplul 1
Situaţia: Doi furnizori A şi B ai unui produs chimic de bază au hotărât să construiască o unitate de producţie nouă, controlată de către o societate în comun. Această unitate de producţie va realiza aproape 50% din volumul producţiei lor totale. Produsul X este un produs omogen şi nu se poate substitui altor produse, adică are piaţa sa relevantă distinctă. Piaţa este aproape stabilă. Părţile nu şi-au propus să crească volumul total al producţiei, dar au închis două fabrici vechi a căror producţie a fost preluată de noua unitate de producţie. Atât producătorul A, cât şi producătorul B deţin câte o cotă de piaţă de 20%. Pe piaţă mai activează încă alţi 3 furnizori importanţi, având fiecare câte un segment de piaţă de 10-15%, precum şi alţi câţiva furnizori mai mici.
Analiză : Este foarte probabil ca această societate în comun să aibă efecte asupra comportamentului concurenţial al părţilor la acord, deoarece prin cooperare ar dobândi o putere de piaţă con- siderabilă, dacă nu chiar o poziţie dominantă. Efectele de restricţionare pe piaţă pot fi deosebit de periculoase. În această situaţie este foarte puţin probabil ca efectele pozitive ale câştigu- rilor în eficienţă să prevaleze asupra efectelor negative de restricţionare, datorită faptului că nu este de aşteptat o creştere a volumului producţiei.
Exemplul 2
Situaţia : Doi furnizori A şi B înfiinţează pe aceeaşi piaţă ca în exemplul de mai sus o societate în comun de producţie. Societatea în comun va produce, de asemenea, 50% din volumul total de producţie al părţilor. Producătorul A şi producătorul B deţin fiecare câte o cotă de piaţă de 15%. Pe piaţă mai acti- vează încă 3 agenţi economici: producătorul C, cu o cotă de piaţă de 30%, producătorul D, cu o cotă de piaţă de 25%, şi pro- ducătorul E, cu o cotă de piaţă de 15%. Producătorul B are deja o unitate de producţie în comun cu producătorul E.
Analiză : În acest caz piaţa se caracterizează printr-un număr foarte mic de producători şi printr-o structură aproape simetrică. Societatea în comun creează o legătură suplimentară între pro- ducători. Cooperarea dintre producătorii A şi B va conduce de facto la majorarea gradului de concentrare a pieţei şi la adâncirea legăturilor dintre producătorul E şi grupul format de producătorii A şi B. Este foarte probabil ca această cooperare să aibă efecte de restricţionare pe piaţă deloc neglijabile, iar câştigurile în eficienţă să nu fie semnificative, ca şi în cazul precedent.
Exemplul 3 se referă, de asemenea, la piaţa relevantă a unui produs rezultat dintr-o fabricaţie în comun, dar demonstrează că şi alte criterii de evaluare pot fi la fel de importante ca şi cota de piaţă (acest caz se referă la opţiunea de a produce cu forţe pro- prii un input - producţie captivă - sau de a-l achiziţiona de la alt agent economic prin cooperare - producţie necaptivă).
Exemplul 3
Situaţia : Agenţii economici A şi B au înfiinţat o societate în comun de producţie prin restructurarea unităţilor de producţie exis- tente, pentru fabricarea produsului intermediar X. Societatea în comun vinde produsul X exclusiv agenţilor economici A şi B.
Societatea în comun produce 40% din producţia de X a agentului economic A şi 50% din producţia de X a agentului economic B. Agenţii economici A şi B sunt atât utilizatori captivi ai produsului X, cât şi furnizori pe piaţa necaptivă. Pe piaţa totală a produsului
X agentul economic A deţine o cotă de piaţă de 10%, agentul economic B, 20%, iar societatea în comun, 14%. Totuşi, pe piaţa necaptivă agentul economic A deţine o cotă de 25%, iar agentul economic B, 35%.
Analiză : Deşi părţile la acord deţin cote importante pe piaţa necaptivă, cooperarea nu va putea elimina concurenţa efectivă pe piaţa produsului X dacă trecerea de la producţia captivă la cea necaptivă se face cu costuri mici. Cu toate acestea, doar o schimbare rapidă va contracara cota pe piaţă foarte mare de 60%. Altfel, această producţie în comun va crea probleme de concurenţă serioase, care nu vor putea fi contrabalansate de beneficiile economice semnificative obţinute.
Exemplul 4 se referă la o cooperare la fabricarea unui produs intermediar important, cu efecte pe piaţa din aval.
Exemplul 4
Situaţia : Agenţii economici A şi B vor înfiinţa o societate în comun pentru fabricarea produsului intermediar X. Ei vor închide capacităţile lor de producţie care fabricau produsul X, urmând să îşi acopere necesarul de produse X exclusiv de la societatea în comun. Costurile de producţie pentru realizarea produsului inter- mediar X reprezintă 50% din costurile totale pentru realizarea pro- dusului finit Y. Pe piaţa produsului Y agenţii economici A şi B deţin fiecare câte o cotă de 20%. Pe piaţă mai activează încă doi furnizori importanţi ai produsului Y, fiecare cu câte 15%, pre- cum şi câţiva concurenţi mici.
Analiză : În acest caz costurile în comun sunt mari; în plus, părţile la acord vor dobândi prin cooperare o poziţie importantă pe piaţă. Cazul ridică probleme importante de concurenţă, iar ana- liza şi evaluarea sunt similare celor din exemplul 1, deşi în acest caz cooperarea are loc pe piaţa din amonte.
Specializare reciprocă
Exemplul 5
Situaţia : Atât agentul economic A, cât şi agentul economic B produc şi livrează produsele omogene X şi Y aparţinând unor pieţe diferite. Cotele de piaţă ale agentului economic A sunt următoarele: pe piaţa produsului X, 28%, iar pe piaţa produsului Y, 10%. Cotele de piaţă ale agentului economic B sunt următoarele: pe piaţa produsului X, 10%, iar pe piaţa produsului Y, 30%. Pentru atingerea economiilor de scară agenţii au încheiat un acord de specializare reciprocă, în baza căruia agentul economic A va produce în viitor doar produsul X, iar agentul economic B va produce în viitor doar produsul Y. Ei au convenit livrarea încrucişată, astfel încât amândoi să rămână pe piaţă ca furnizori. Având în vedere că produsele sunt omogene, costurile de distribuţie sunt mici. Pe piaţă mai activează încă doi furnizori-pro- ducători, având fiecare câte 15% din piaţă, restul furnizorilor deţinând 5-10% din piaţă.
Analiză : Având în vedere că rămân separate doar costurile de distribuţie, care sunt relativ mici, costurile în comun sunt extrem de ridicate. În consecinţă, cota de piaţă rămasă deschisă concu- renţei rămâne foarte mică. Prin coordonarea comportamentului lor părţile dobândesc atât pe piaţa produsului X, cât şi pe piaţa pro-
dusului Y poziţii importante. În plus, se poate aprecia că în timp volumul livrărilor agentului economic A de produse Y şi al agen- tului economic B de produse X se va diminua. Cazul creează probleme serioase de concurenţă, care nu pot fi compensate de atingerea economiilor de scară.
Scenariul se poate schimba dacă produsele X şi Y sunt etero- gene, ceea ce determină costuri de marketing şi distribuţie foarte mari (de exemplu, 65-70% din costurile totale). În plus, dacă pentru creşterea vânzărilor oferta trebuie să cuprindă gama com- pletă de produse diferenţiate, este mică probabilitatea ca una sau ambele părţi la acord să nu mai livreze pe piaţa produsului X şi/sau Y. Într-un astfel de scenariu pot fi îndeplinite condiţiile de exceptare (cu condiţia ca economiile de scară să fie semnifica- tive), chiar dacă cotele de piaţă sunt mari.
Acord de subcontractare Încheiat Între concurenţi
Exemplul 6
Situaţia : Agenţii economici A şi B sunt concurenţi pe piaţa produsului finit X. Agentul economic A deţine o cotă de piaţă de 15%, iar B, 20%. Amândoi sunt, de asemenea, producători ai produsului intermediar Y, care este un input pentru realizarea pro- dusului X, dar este utilizat şi la realizarea altor produse. Costurile pentru realizarea produsului Y reprezintă 10% din costurile pentru
realizarea produsului X. Agentul economic A fabrică produsul Y doar pentru consumul său propriu, iar agentul economic B îl vinde şi unor terţe părţi. Cota agentului economic B pe piaţa pro- dusului Y este de 10%. Între agenţii economici A şi B se încheie un acord de subcontractare, în baza căruia agentul economic A va cumpăra 60% din necesarul său de produse Y de la agentul economic B. El va continua să producă 40% din necesarul său de produse Y, pentru a nu pierde dreptul de utilizare a know-how pentru produsul Y.
Analiză : Având în vedere că agentul economic A fabrică pro- dusul Y doar pentru consumul intern, trebuie analizată în primul rând posibilitatea ca acesta să intre pe piaţa vânzărilor de pro- duse Y către terţe părţi. Dacă nu există această posibilitate, atunci acordul nu restrânge concurenţa pe piaţa produsului Y. Având în vedere că, în baza acordului, costurile în comun sunt mici, este, de asemenea, mică probabilitatea să apară efecte pe pieţele riverane pieţei produsului X.
Dacă agentul economic A poate fi considerat un potenţial intrant pe piaţa vânzărilor produsului Y către terţe părţi, va trebui avută în vedere poziţia agentului economic B pe piaţa produsului Y. Deoarece cota de piaţă a agentului economic B este mică, rezul- tatul analizei nu se va schimba.

E X E M P L E
ANEXA
la cap. IV

Exemplul 1
Mai mulţi fabricanţi de automobile convin să cumpere în comun produsul X. Achiziţiile lor combinate de produs X repre- zintă 15 bucăţi. Toate vânzările de produse X către fabricanţii de automobile reprezintă 50 bucăţi. Totuşi, produsul X este vândut şi fabricanţilor de alte produse în afară de autovehicule. Toate vânzările de produse X reprezintă 100 bucăţi. Astfel, cota de piaţă (de achiziţie) a grupului este de 15%.
Exemplul 2
Situaţia : Doi fabricanţi, A şi B, decid să cumpere împreună componentă X. Aceştia sunt concurenţi pe piaţa de vânzare. Împreună achiziţiile de componenta X reprezintă 35% din piaţa geografică relevantă a componentei X. Există alţi 6 fabricanţi (concurenţii fabricanţilor A şi B de pe piaţa lor de vânzare) care deţin restul de 65% din piaţa de achiziţii; unul are 25%, iar ceilalţi mult mai puţin. Structura ofertei este destul de concentrată având
6 furnizori de componentă X, doi cu câte un segment de piaţă de 30%, iar restul cu segment între 10% şi 15% (HHI 2.300 - 2.500). Pe piaţa vânzărilor fabricanţii A şi B ajung la un seg- ment de piaţă comun de 35%.
Analiză : Datorită puterii părţilor pe piaţa de vânzare, beneficiile posibilelor economii de costuri nu pot fi transferate mai departe la consumatorii finali. Mai mult, achiziţia în comun va genera proba- bil o creştere a costurilor concurenţilor mai mici ai părţilor pentru că furnizorii puternici îşi recuperează reducerile de preţ pentru acest grup prin creşterea preţurilor la clienţii mai mici. Rezultatul poate fi creşterea concentrării pe piaţa din aval. În plus, coopera- rea poate conduce la alte concentrări la nivelul furnizorilor, pentru că cei mici, care probabil lucrează deja aproape sau sub scara optimă minimă, vor fi falimentaţi dacă nu continuă să îşi reducă preţurile. Această situaţie provoacă probabil o restrângere semnifi- cativă a concurenţei care nu poate fi depăşită, ca importanţă, de câştigurile în eficienţă din unirea volumului.
Exemplul 3
Situaţia : 150 de mici detailişti încheie un acord de constituire a unei organizaţii mixte de achiziţii. Aceştia sunt obligaţi să cum- pere prin intermediul organizaţiei un volum minim, care reprezintă circa 50% din totalul costurilor fiecărui detailist. Detailiştii pot cumpăra prin intermediul organizaţiei mai mult decât volumul minim şi pot face achiziţii şi în afara cooperării. Ei au o cotă de piaţă comună de 20% atât pe piaţa de achiziţii, cât şi pe piaţa de vânzări. A şi B sunt cei doi concurenţi majori, A deţinând un seg- ment de 25% pe fiecare dintre pieţele respective, iar B 35%. Ceilalţi concurenţi mai mici au decis să se constituie şi ei într-un grup de achiziţii în comun. Cei 150 de detailişti realizează econo-
mii de scară prin combinarea unui volum semnificativ şi a sarcini- lor de achiziţii.
Analiză : Detailiştii pot atinge un nivel ridicat al costurilor comune, dacă achiziţionează împreună un volum mai mare decât cel minim convenit. Împreună au însă o poziţie medie pe piaţa achiziţiilor şi a vânzărilor. În plus, cooperarea generează unele economii de scară. Acest tip de cooperare este de regulă exceptat.
Exemplul 4
Situaţia : Două reţele de supermagazine încheie un acord de achiziţie în comun a produselor care reprezintă circa 50% din totalul costurilor lor. Pe pieţele de achiziţii relevante ale diverselor categorii de produse părţile au segmente între 20% şi 40%, iar pe piaţa relevantă de vânzări (presupunând că este implicată o singură piaţă geografică) ating 40%. Pe pieţele de achiziţii mai există alţi 5 detailişti importanţi, fiecare cu cote cuprinse între 10 şi 15%. Nu este probabilă intrarea pe piaţă.
Analiză : Această înţelegere de achiziţii în comun va avea efect asupra comportamentului concurenţial al părţilor pentru că prin cooperare acestea vor dobândi o putere pe piaţă semnificativă. Situaţia este valabilă mai ales când intrarea pe piaţă este slabă. Stimulentul de a-şi coordona comportamentul este mai mare când costurile sunt asemănătoare. Adaosurile comerciale similare ale părţilor vor constitui un stimulent în plus pentru părţi de a practica aceleaşi preţuri. Chiar dacă eficienţele sunt produse prin coope- rare, acordul nu va fi exceptat din cauza nivelului ridicat al pute- rii pe piaţă.
Exemplul 5
Situaţia : Micile cooperative încheie un acord de constituire a unei organizaţii în comun de achiziţii. Ele sunt obligate să cum- pere un volum minim prin intermediul organizaţiei. Părţile pot cumpăra peste volumul minim prin intermediul organizaţiei, dar pot achiziţiona şi în afara cooperării. Fiecare parte are o cotă totală de piaţă de 5% pe fiecare piaţă de achiziţii şi de vânzare, ceea ce înseamnă un segment combinat de 25%. Mai există încă doi detailişti importanţi, fiecare cu cote cuprinse între 20-25%, pre- cum şi o serie de mici detailişti cu cote sub 5%.
Analiză : Înfiinţarea organizaţiei de achiziţii în comun va conferi probabil părţilor o poziţie atât pe piaţa achiziţiilor, cât şi pe cea a vânzărilor, care să le permită să concureze cu cei doi detailişti majori. De altfel, prezenţa acestor doi concurenţi cu niveluri simi- lare ale poziţiei pe piaţă va conduce la transmiterea eficienţelor acordului către consumatori. În acest scenariu acordul se exceptează.

E X E M P L E

ANEXA
la cap. V
Exemplul 1
Situaţia : 5 mici fabricanţi de produse alimentare, fiecare cu un segment de piaţă de 2% din totalul pieţei produselor alimentare, convin asupra următoarelor: să îşi combine facilităţile de distribuţie, să comercializeze sub aceeaşi denumire a mărcii şi să îşi vândă produsele la acelaşi preţ. Aceasta presupune investiţii semnificative în depozitare, transport, publicitate, forţă de marke- ting şi de vânzare. În acest mod s-a redus semnificativ baza de cost, care reprezintă de regulă 50% din preţul la care vând şi, totodată, părţilor li s-a creat posibilitatea de a oferi un sistem de distribuţie mai rapid şi mai eficient. Clienţii producătorilor de bunuri alimentare sunt marile reţele de detailişti.
Piaţa este dominată de 3 grupuri de firme multinaţionale de produse alimentare, fiecare deţinând 20% din piaţă. Restul pieţei este acoperit de mici producători independenţi. Gama de produse a părţilor la acord se suprapune în unele domenii semnificative, dar pe nici o piaţă de produse segmentul lor combinat nu depăşeşte 15%.
Analiză : Acordul implică fixarea preţurilor şi deci intră sub inci- denţa art. 5 alin. (1), chiar dacă părţile la acord nu pot fi consi- derate a avea putere pe piaţă. Dar integrarea activităţilor de marketing şi distribuţie se dovedeşte a crea eficienţe semnifica- tive, care sunt benefice pentru clienţi atât din punctul de vedere al oferirii unui serviciu îmbunătăţit, cât şi al reducerii costurilor. Problema este deci dacă acordul este exceptabil în temeiul art. 5 alin. (2) din lege. Pentru soluţionarea acestei probleme trebuie să se stabilească dacă fixarea preţurilor este indispensabilă pentru integrarea celorlalte funcţii de marketing şi pentru atingerea bene- ficiilor economice. În acest caz fixarea preţurilor poate fi conside- rată indispensabilă, deoarece clienţii - marile lanţuri de detailişti - nu vor să opereze cu multe preţuri diferite. Fixarea preţurilor este, de asemenea, indispensabilă, deoarece scopul - o marcă de produse comună - poate fi atins în mod credibil numai dacă sunt standardizate toate aspectele comercializării, inclusiv preţul. Deoarece părţile nu au putere pe piaţă, iar acordul creează efi- cienţe semnificative, acesta este compatibil cu art. 5 din lege.
Exemplul 2
Situaţia : Doi producători de rulmenţi, având fiecare o cotă de piaţă de 5%, creează o societate în comun de vânzări care le va
comercializa produsele, va stabili preţurile şi va repartiza comen- zile firmelor-mamă. Acestea îşi rezervă dreptul de a vinde în afara acestei structuri. Livrările către clienţi continuă să se facă direct de la fabricile firmelor-mamă. Părţile pretind că acest lucru va crea eficienţă, deoarece forţa comună de vânzare poate pre- zenta şi livra produsele părţilor în acelaşi timp, la acelaşi client, eliminându-se astfel suprapunerea inutilă a eforturilor de vânzare. În plus, societatea în comun va repartiza pe măsura posibilităţilor comenzile fabricii celei mai apropiate, reducând deci cheltuielile de transport.
Analiză : Acordul presupune fixarea preţurilor şi astfel se înca- drează la art. 5 alin. (1) din lege, chiar dacă părţile din acord nu pot fi considerate ca având putere pe piaţă. Nu este exceptabil în sensul art. 5 alin. (2) din lege, deoarece eficienţele pretinse se referă numai la reduceri de costuri generate de eliminarea concu- renţei dintre părţi.
Exemplul 3
Situaţia : Doi producători de băuturi răcoritoare activează pe două pieţe geografice diferite. Fiecare deţine o cotă de piaţă de 20% pe piaţa lor locală. Ei convin să îşi distribuie reciproc produ- sele pe pieţele geografice respective.
Ambele pieţe sunt dominate de un mare producător multinaţional de răcoritoare, cu un segment de piaţă de 50% pe fiecare piaţă.
Analiză : Acordul se încadrează la art. 5 alin. (1) din lege, dacă părţile pot fi considerate concurenţi potenţiali. Pentru a răspunde la această întrebare este necesară o analiză a bariere- lor la intrarea pe pieţele geografice respective. Dacă părţile ar fi putut intra una pe piaţa celeilalte în mod independent, atunci acordul lor ar elimina concurenţa dintre ele. Totuşi, chiar dacă nivelul cotelor de piaţă ale părţilor arată că deţin o oarecare putere pe piaţă, analiza structurii pieţei ilustrează că acordul nu elimină concurenţa dintre ele. În plus, acordul de distribuţie reci- procă este în beneficiul clienţilor, deoarece contribuie la creşterea opţiunilor pe fiecare piaţă geografică. Acordul ar putea fi deci exceptat chiar dacă s-ar considera că restrânge concurenţa.

ANEXA
la cap. VI

E X E M P L E

Exemplul 1
Situaţia : Un număr de fabricanţi de videocasete convin să elaboreze o marcă sau un standard de calitate pentru a indica faptul că videocaseta îndeplineşte anumite specificaţii tehnice minime. Fabricanţii au libertatea de a produce videocasete care nu se conformează standardului, iar standardul este disponibil gra- tuit pentru ceilalţi întreprinzători.
Analiză: Dacă acordul nu restrânge concurenţa în alt mod, în acest caz art. 5 alin. (1) din lege nu este încălcat, deoarece par- ticiparea la stabilirea standardului este nerestricţionată şi transpa- rentă, iar acordul de standardizare nu prevede obligativitatea respectării standardului. Dacă părţile ar fi convenit să producă doar videocasete conforme cu noul standard, acordul ar fi limitat dezvoltarea tehnică şi ar fi împiedicat părţile să vândă produse diversificate, ceea ce ar fi încălcat art. 5 alin. (1) din lege.
Exemplul 2
Situaţia : Un grup de concurenţi activi pe diverse pieţe care sunt interdependente, în sensul că produsele trebuie să fie
compatibile, concurenţi care deţin peste 80% din pieţe relevante, convine să conceapă în comun un standard nou, care să fie introdus în concurenţă cu alte standarde deja prezente pe piaţă, aplicate pe scară largă de concurenţii lor. Diversele produse con- forme cu noul standard nu vor fi compatibile cu standardele exis- tente. Din cauza investiţiilor semnificative, necesare convertirii producţiei şi menţinerii ei în cadrul noului standard, părţile convin să lanseze pe piaţă un anumit volum de produse conforme cu noul standard pentru a crea aşa-numita „masă critică&quot; pe piaţă. Ele convin, de asemenea, să îşi limiteze nivelul producţiei indivi- duale care nu se conformează standardului la nivelul din anul precedent.
Analiză : Datorită puterii de piaţă a părţilor şi restrângerii pro- ducţiei, acest acord se încadrează la art. 5 alin. (1) din lege şi nu va îndeplini condiţiile alin. (2) decât dacă va da posibilitatea accesului nediscriminatoriu şi în condiţii rezonabile la informaţiile tehnice respective al celorlalţi furnizori care doresc să concu- reze.

E X E M P L E

ANEXA
la cap. VII
Situaţia : Aproape toţi producătorii şi importatorii unui anumit aparat de uz casnic (de exemplu, maşini de spălat) convin, cu încurajarea unui organism public, să nu mai fabrice sau să nu mai importe produse care nu sunt conforme cu anumite criterii de mediu (de exemplu, eficienţa energetică). Împreună părţile deţin 90% din piaţă. Produsele care vor fi astfel eliminate treptat de pe piaţă reprezintă un procent semnificativ din totalul vânzărilor. Ele vor fi înlocuite cu produse care nu ridică probleme de mediu, dar care în acelaşi timp sunt şi mai scumpe. În plus, acordul reduce în mod indirect nivelul de producţie al terţelor părţi (de exemplu, furnizorii de energie electrică, furnizorii de componente înglobate în produsele eliminate treptat).
Analiză : Acordul conferă părţilor control asupra producţiei şi importurilor individuale şi priveşte un procent apreciabil din vânzările şi din nivelul de producţie al acestora, reducând, totodată, şi nivelul de producţie al terţilor. Posibilităţile de alegere ale consumatorilor, care se axează parţial şi pe caracteristicile de mediu ale produsului, se vor reduce, iar preţurile probabil vor creşte. Prin urmare, acordul se încadrează la art. 5 alin. (1) din
lege. Implicarea autorităţii publice este irelevantă pentru această evaluare.
Pe de altă parte, produsele noi sunt mai avansate din punct de vedere tehnic şi, reducând o problemă de mediu vizată indi- rect (emisii de la producerea de electricitate), nu creează şi nu măresc în mod inevitabil o altă problemă de mediu (de exemplu, consumul mărit de apă, utilizarea detergenţilor). Contribuţia netă la îmbunătăţirea situaţiei de mediu cântăreşte pe ansamblu mai mult decât creşterea costurilor. În plus, cumpărătorii individuali ai produselor mai scumpe vor recupera rapid creşterile de cost, deoarece produsele care nu ridică probleme de mediu au costuri de operare mai scăzute. Alte alternative la acord se dovedesc a fi mai puţin sigure şi eficiente în ceea ce priveşte realizarea ace- loraşi beneficii nete. Diversele mijloace tehnice sunt disponibile din punct de vedere economic părţilor, în vederea fabricării produselor care sunt conforme cu caracteristicile de mediu convenite, iar con- curenţa se va păstra pentru alte caracteristici ale produsului. Prin urmare, condiţiile de exceptare în temeiul art. 5 alin. (2) din lege sunt îndeplinite.

I N S T R U C Ţ I U N I
privind aplicarea art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale
În temeiul art. 28 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996,
Consiliul Concurenţei adoptă prezentele instrucţiuni.
CAPITOLUL I
Introducere
1. Scopul şi obiectul prezentelor instrucţiuni (1) Prezentele instrucţiuni constituie cadrul de abordare şi de analiză de către Consiliul Concurenţei a înţelegerilor verticale, aşa cum sunt definite în „Regulamentul privind aplicarea art. 5 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale&quot; (denumit în continuare regulament ). Prezentele instrucţiuni nu aduc atingere posibilei aplicări în paralel a art. 6 din Legea concurenţei nr. 21/1990 (denumită în continuare lege ), în cazul înţelegerilor verticale. (2) Prevederile prezentelor instrucţiuni se aplică atât produselor intermediare, cât şi produselor finale. De asemenea, se aplică tuturor verigilor din lanţul producţie-distribuţie. Termenul produse include şi servicii, iar termenii furnizor şi cumpărător se utilizează pentru toate verigile din lanţul producţie-distribuţie. (3) Principiile stabilite în prezentele instrucţiuni se vor aplica în condiţiile specifice fiecărui caz. 2. Aplicabilitatea art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996 înţelegeri- lor verticale
(4) Art. 5 din lege se aplică înţelegerilor verticale care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea ori dena- turarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a aces- teia (denumite în continuare restricţionări verticale) . Pentru restricţionările verticale art. 5 din lege asigură cadrul legal necesar pentru a distinge între efectele anticoncurenţiale şi cele proconcu- renţiale: alin. (1) interzice înţelegerile care restrâng sau care denaturează în mod semnificativ concurenţa, în timp ce alin. (2) permite exceptarea acelor înţelegeri care conferă avantaje econo- mice suficiente pentru a compensa efectele lor anticoncurenţiale. (5) Pentru majoritatea restricţionărilor verticale pot apărea pro- bleme din punct de vedere al concurenţei în situaţiile în care concurenţa inter-marcă este insuficientă (de exemplu, dacă furni- zorul şi/sau cumpărătorul are/au putere de piaţă). Dacă pe piaţa relevantă respectivă concurenţa inter-marcă este insuficientă, atunci protecţia concurenţei inter- şi intra-marcă devine prioritară. CAPITOLUL II Înţelegeri verticale care nu intră sub incidenţa art. 5 alin. (1) din lege 1. Înţelegeri de importanţă minoră (6) Conform art. 8 alin. (1) din lege, prevederile art. 5 din lege nu sunt aplicabile agenţilor economici sau grupărilor de agenţi economici a căror cifră de afaceri nu depăşeşte plafonul stabilit de Consiliul Concurenţei pentru anul financiar precedent convenirii înţelegerii verticale, iar cota de piaţă deţinută de agentul economic sau de agenţii economici participanţi la grupare nu depăşeşte 5%. Nu există prezumţia că înţelegerile verticale convenite între agenţi economici care depăşesc pragurile menţionate mai sus încalcă automat prevederile art. 5 alin. (1) din lege. Se poate ca înţelegerile dintre agenţii economici care depăşesc pragurile menţionate mai sus să nu reprezinte o restrângere semnificativă a concurenţei. Astfel de înţelegeri trebuie analizate în contextul lor juridic şi economic, ţinându-se seama de efectele pe piaţă. (7) În ceea ce priveşte restricţionările inacceptabile prevăzute la art. 8 alin. (2) din lege, prevederile art. 5 alin. (1) din lege sunt aplicabile şi sub pragurile stabilite prin art. 8 alin. (1) din lege. 2. Înţelegeri verticale convenite între agenţi economici care fac parte din acelaşi grup (8) Prevederile art. 5 alin. (1) din lege nu sunt aplicabile înţelegerilor verticale convenite între agenţi economici care fac parte din acelaşi grup, astfel cum acesta este definit în „Instrucţiunile cu privire la calculul cifrei de afaceri în cazurile de comportament anticoncurenţial, prevăzute la art. 5 şi 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996, şi în cazurile de concentrare economică&quot; publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997. 3. Înţelegeri de agent (9) Înţelegerea de agent reprezintă cazul în care o persoană fizică sau juridică (agent/reprezentant) este învestită cu puterea de a negocia şi/sau de a încheia contracte pe contul altei per- soane (comitent/reprezentat), în numele agentului sau în numele comitentului, în scopul: - cumpărării de produse sau de servicii de către comitent, sau - vânzării de produse sau de servicii furnizate de comitent. (10) În cazul înţelegerilor de agent propriu-zise obligaţiile agentului cu privire la negocierea contractelor şi/sau la încheierea lor pe contul comitentului nu cad sub incidenţa prevederilor art. 5 alin. (1) din lege. Factorul determinant în stabilirea incidenţei art. 5 alin. (1) din lege îl reprezintă riscul financiar sau comercial al agentului legat de activităţile pentru care acesta a fost împu- ternicit ca agent de către comitent. Este irelevant dacă agentul acţionează pentru unul sau mai mulţi comitenţi. Celelalte înţelegeri de agent cad sub incidenţa art. 5 alin. (1) din lege, caz în care se aplică regulamentul şi prezentele instrucţiuni. (11) Există două tipuri de riscuri financiare sau comerciale concludente în evaluarea naturii înţelegerilor de agent faţă de incidenţa art. 5 alin. (1) din lege. Primul tip îl reprezintă riscurile care sunt în legătură directă cu contractele negociate şi/sau încheiate de către agent pe contul comitentului, cum ar fi finanţarea stocurilor. Al doilea tip îl reprezintă riscurile legate de investiţiile specifice pieţei. Acestea sunt investiţii necesare activităţii pe care agentul o desfăşoară în baza împuternicirii date de comitent, investiţii care permit agentului să negocieze şi/sau să încheie acest tip de con- tract. Investiţiile specifice sunt de obicei nerecuperabile, dacă, după renunţarea la respectivul domeniu de activitate, investiţiile nu pot fi folosite pentru alte activităţi sau nu pot fi vândute decât cu o pierdere semnificativă. (12) Înţelegerile de agent sunt considerate înţelegeri propriu- zise şi nu cad sub incidenţa art. 5 alin. (1) din lege, dacă agen- tul nu suportă riscuri sau suportă riscuri nesemnificative în legătură cu contractele negociate şi/sau încheiate pe contul comi- tentului şi în legătură cu investiţiile specifice pieţei pentru acel domeniu de activitate. În această situaţie, funcţia de vânzare sau de cumpărare se încadrează în activitatea comitentului, în pofida faptului că agentul este o întreprindere distinctă. Astfel, comitentul suportă riscurile financiare şi comerciale corespunzătoare, iar agentul nu desfăşoară o activitate economică independentă în ceea ce priveşte activităţile pentru care a fost desemnat ca agent. Celelalte înţelegeri de agent cad sub incidenţa art. 5 alin. (1) din lege. În acest caz, agentul suportă astfel de riscuri şi va fi tratat ca un intermediar independent care are dreptul de a-şi sta- bili strategia de piaţă necesară recuperării investiţiilor legate de contract sau a investiţiilor specifice pieţei. În evaluarea incidenţei art. 5 alin. (1) din lege nu sunt esenţiale riscurile asociate prestării serviciilor de agent în general, cum ar fi asigurarea veni- turilor agentului, dependente de prestanţa profesională sau investiţiile generale în facilităţi de producţie şi forţă de muncă. (13) Chestiunea riscului trebuie evaluată de la caz la caz, ţinând seama mai degrabă de realitatea economică existentă decât de forma juridică. Consiliul Concurenţei consideră că, în general, art. 5 alin. (1) din lege nu este aplicabil obligaţiilor impuse agentului cu privire la contractele negociate şi/sau încheiate pe contul comitentului, dacă proprietatea asupra produselor care fac obiectul acordului nu este transferată agentului sau agentul nu furnizează el însuşi serviciile prevăzute în acord şi dacă agentul: a) nu contribuie la costurile legate de furnizarea/achiziţionarea produselor sau serviciilor care fac obiectul acordului, inclusiv cos- turile de transport. Asigurarea transportului este în sarcina agen- tului, dar costurile sunt suportate de comitent; b) nu este obligat, direct sau indirect, să investească în acti- vităţi de promovare a vânzărilor, cum ar fi contribuţia la cheltuie- lile de publicitate ale comitentului; c) nu menţine, pe cheltuiala şi riscul propriu, stocuri de pro- duse care fac obiectul acordului, incluzând costuri de finanţare a stocurilor şi costuri privind pierderile legate de acestea, şi poate returna comitentului produsele nevândute fără daune-interese, cu excepţia cazurilor de culpă a agentului, cum ar fi nerespectarea măsurilor de securitate necesare evitării pierderilor legate de sto- curi; d) nu creează şi/sau nu furnizează servicii postvânzare, servicii de reparaţii sau de garanţie decât dacă serviciile agentului sunt integral remunerate de către comitent; e) nu efectuează investiţii specifice pieţei în echipamente, faci- lităţi de producţie sau formare de personal, cum ar fi un tanc de depozitare, în vederea comercializării, a produselor petroliere sau un program software specializat pentru comercializarea de poliţe de asigurare în cazul agenţilor de asigurări; f) nu îşi asumă responsabilitatea faţă de terţi pentru prejudi- ciile cauzate de produsul vândut, cu excepţia responsabilităţii pen- tru culpa agentului în această privinţă; g) nu îşi asumă responsabilitatea în caz de neexecutare a contractului de către client, cu excepţia pierderii comisionului cuvenit, în afară de cazul angajării responsabilităţii pentru culpa sa, ca de exemplu, de a nu fi luat suficiente măsuri de securitate sau împotriva furtului ori măsuri rezonabile pentru a semnala un furt poliţiei sau comitentului ori de a nu fi comunicat comitentului orice informaţie deţinută cu privire la credibilitatea financiară a cli- entului. Este suficient ca agentul să îşi asume unul dintre riscurile sau costurile enumerate mai sus pentru ca înţelegerea de agent să intre sub incidenţa art. 5 alin. (1) din lege. (14) Dacă o înţelegere de agent nu intră sub incidenţa art. 5 alin. (1) din lege, nici obligaţiile agentului izvorând din contractele negociate şi/sau încheiate pe contul comitentului nu intră sub inci- denţa art. 5 alin. (1) din lege. Următoarele obligaţii ale agentului vor fi, în general, conside- rate ca inerente înţelegerii de agent, fiecare referindu-se la drep- tul comitentului de a stabili domeniul de activitate al agentului cu privire la produsele şi serviciile care fac obiectul acordului, şi anume: a) limitarea teritoriului în care agentul poate vinde aceste pro- duse sau servicii; b) limitarea clienţilor cărora agentul le poate vinde aceste pro- duse sau servicii; c) preţurile la care şi condiţiile în care agentul trebuie să vândă sau să achiziţioneze aceste produse sau servicii. Obligaţiile de mai sus sunt esenţiale în cazul în care comiten- tul îşi asumă riscurile, aflându-se astfel în poziţia de a determina strategia comercială. (15) Suplimentar condiţiilor de vânzare sau de cumpărare a produselor ori serviciilor de către agent pe contul comitentului, înţelegerile de agent conţin deseori prevederi referitoare la relaţia dintre agent şi comitent. Astfel, acestea pot prevedea interdicţia comitentului de a desemna alţi agenţi pentru un anumit tip de tranzacţie, client sau teritoriu (clauze de agent exclusiv), restricţionare care priveşte doar concurenţa intra-marcă şi nu conduce, în general, la efecte anticoncurenţiale. De asemenea, acestea pot conţine prevederi care interzic agentului să acţioneze ca agent sau distribuitor al unor agenţi economici care concurează cu comitentul (clauze de nonconcu- renţă, inclusiv clauze de nonconcurenţă ulterioare terminării înţelegerii), restricţionări care privesc concurenţa inter-marca şi pot intra sub incidenţa art. 5 alin. (1) din lege, dacă acestea conduc la restrângerea concurenţei pe piaţa relevantă în care sunt vândute sau achiziţionate produsele ori serviciile care fac obiectul acordului. (16) O înţelegere de agent, chiar dacă agentul suportă toate riscurile financiare sau comerciale, intră sub incidenţa art. 5 alin. (1) din lege atunci când facilitează o înţelegere anticoncu- renţială secretă. Este cazul când, spre exemplu, un număr de comitenţi foloseşte aceiaşi agenţi, restricţionând în mod concertat alţi comercianţi în obţinerea serviciilor oferite de agenţii respectivi ori când un număr de comitenţi apelează la agenţi pentru a se înţelege asupra strategiei de piaţă ori pentru a schimba între ei informaţii importante despre piaţă. CAPITOLUL III Aspecte legate de aplicarea Regulamentului privind aplicarea art. 5 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale 1. Siguranţa creată de încadrarea înţelegerilor verticale, în anumite condiţii, în categoria definită la art. 4 alin. (1) din regulament (17) Regulamentul creează o prezumţie de legalitate pentru înţelegerile verticale, în funcţie de cota de piaţă deţinută pe piaţa relevantă de către furnizor sau cumpărător. În conformitate cu art. 7 din regulament, încadrarea în categoria exceptată se face în funcţie de cota de piaţă deţinută de furnizor pe piaţa în care acesta îşi vinde produsele sau serviciile care fac obiectul acordu- lui. Această cotă de piaţă nu trebuie să depăşească pragul de 30% pentru ca înţelegerea verticală să beneficeze de încadrare în categoria definită la art. 4 din regulament. Doar în cazul în care înţelegerea conţine o obligaţie de vânzare exclusivă, cota de piaţă care se ia în considerare, în vederea comparării cu pragul de 30%, este cota de piaţă deţinută de cumpărător pe piaţa de pe care acesta îşi achiziţionează produsele sau serviciile care fac obiectul acordului. (18) Din punct de vedere economic înţelegerile verticale pot afecta nu numai piaţa unde se întâlnesc furnizorul şi cumpărătorul, ci şi pieţele din avalul pieţei cumpărătorului. Abordarea simplificată privind încadrarea în categoria exceptată, care ia în considerare doar piaţa dintre părţile la acord, se justi- fică prin faptul că sub pragul de 30% efectele asupra pieţelor din aval sunt, în general, limitate. În plus, această abordare uşurează aplicarea regulamentului, în timp ce posibilitatea de retragere a beneficiului exceptării pe categorii este un instrument aflat la dis- poziţia Consiliului Concurenţei pentru a remedia posibilele pro- bleme apărute pe piaţa/pieţele respective. 2. Sfera de aplicabilitate a Regulamentului privind aplicarea art. 5 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale 2.1. Definirea Înţelegerilor verticale (19) Înţelegerile verticale sunt definite la art. 4 alin. (1) din regulament ca acorduri sau practici concertate convenite între doi sau mai mulţi agenţi economici - fiecare operând, în scopul îndeplinirii acordului respectiv, la niveluri diferite ale lanţului producţie-distribuţie -, referitoare la condiţiile în care părţile pot cumpăra, vinde sau revinde anumite bunuri ori servicii. (20) În această definiţie sunt 3 elemente principale: a) acordurile sau practicile concertate sunt convenite între agenţi economici. Înţelegerile verticale cu consumatorii finali nu sunt acoperite de regulament; mai mult, nu cad sub incidenţa art. 5. alin. (1) din lege; b) acordurile sau practicile concertate sunt convenite între agenţi economici, fiecare operând la niveluri diferite ale lanţului producţie-distribuţie, ceea ce înseamnă că un agent economic poate fabrica bunuri pe care un alt agent economic le foloseşte ca inputuri sau că primul agent economic este producător, cel de-al doilea este comerciant angro şi al treilea este comerciant en detail; c) acordurile sau practicile concertate se referă la condiţiile în care părţile la acord pot cumpăra, vinde sau revinde anumite pro- duse. Aceasta reflectă scopul regulamentului de a acoperi acor- durile de cumpărare şi de distribuţie. Atât înţelegerile verticale referitoate la produse finite, cât şi cele referitoare la bunuri inter- mediare intră în sfera de aplicabilitate a regulamentului. Singura excepţie o constituie sectorul autovehiculelor, sector reglementat de cap. VIII*) din „Regulamentul privind acordarea exceptării, pe categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate, de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996&quot;. Produsele livrate de către furnizor pot fi revândute de către cumpărător sau folosite de către acesta ca inputuri pen- tru fabricarea propriilor produse. (21) În sfera de aplicabilitate a regulamentului intră şi înţele- gerile verticale referitoare la produse vândute şi cumpărate în scopul închirierii către părţi terţe. 2.2. Înţelegerile verticale Între agenţi economici concurenţi (22) Art. 4 alin. (4) din regulament exclude de la încadrarea în categoria exceptată înţelegerile verticale convenite între agenţi economici concurenţi. Înţelegerile verticale între concurenţi, în ceea ce priveşte posibilele efecte ale concertării frauduloase, sunt tratate în „Instrucţiunile privind aplicarea art. 5 al Legii concurenţei nr. 21/1996 acordurilor de cooperare pe orizontală&quot;. Restricţionările verticale ale unor astfel de înţelegeri vor fi anali- zate drept cazuri individuale, conform abordărilor din prezentele instrucţiuni. Agenţi economici concurenţi sunt acei agenţi economici care sunt furnizori actuali sau potenţiali de produse ce fac obiectul acordului sau de produse substituibile acestora. Furnizor potenţial este un agent economic care nu fabrică în prezent un produs concurent, dar este capabil să fabrice acel produs şi probabil ar face acest lucru în absenţa înţelegerii, ca răspuns la o creştere mică, dar permanentă a preţurilor relative. Aceasta înseamnă că agentul economic este capabil, într-o peri- oadă de un an, să facă toate investiţiile necesare şi să livreze efectiv produsul pe piaţă. Această abordare trebuie să se bazeze pe fapte concrete; posibilitatea teoretică de intrare pe piaţă nu este suficientă. (23) Există 3 excepţii de la excluderea generală a beneficiului exceptării, aplicată înţelegerilor verticale convenite între agenţi economici concurenţi, care se referă la înţelegerile verticale nere- ciproce. Un exemplu de înţelegere nereciprocă este cel în care un producător devine distribuitorul produselor unui alt producător, cel din urmă nedevenind, la rândul lui, distribuitor al produselor pri- mului producător. Înţelegerile nereciproce dintre concurenţi sunt exceptate prin încadrare în categoria definită la art. 4 alin. (1) din regulament, dacă îndeplinesc condiţiile stabilite la art. 4 alin. (4) din regula- ment. A doua excepţie acoperă distribuţia duală, adică situaţia în care producătorul unui anumit produs operează şi ca distribuitor al produsului în concurenţă cu distribuitorii indepedenţi ai produ- sului său. Un distribuitor care comandă unui producător fabricarea unui anume produs, după specificaţiile şi sub marca distribuitoru- lui, nu este considerat producătorul acestora. A treia excepţie se referă la distribuţia duală în cazul serviciilor, atunci când furnizorul este, de asemenea, un prestator de servicii la nivelul cumpărătorului. *) Capitolul VIII - privind sectorul autovehiculelor - din respectivul regulament va fi modificat în cursul acestui an, ca urmare a modificării reglementării comunitare privind sectorul autovehiculelor, şi anume Regulamentul (CE) nr. 1.475/1995. 2.3. Înţelegerile Între comercianţii en detail (24) Înţelegerile verticale convenite de o asociaţie de agenţi economici sunt exceptate prin încadrare în categoria definită la art. 4 alin. (1) din regulament dacă îndeplinesc anumite condiţii. În consecinţă, înţelegerile verticale convenite între o asociaţie şi membrii săi sau între o asociaţie şi furnizorii acesteia beneficiază de exceptare pe categorii numai dacă toţi membrii asociaţiei sunt comercianţi en detail de produse (nu şi de servicii) şi fiecare membru nu are o cifră de afaceri care să depăşească 50 miliarde lei. (25) O asociaţie de agenţi economici poate implica atât înţele- geri orizontale, cât şi verticale. Înţelegerile orizontale vor fi abor- date conform prevederilor „Instrucţiunilor privind aplicarea art. 5 al Legii concurenţei nr. 21/1996 acordurilor de cooperare pe orizon- tală&quot;. Dacă analiza respectivă conduce la concluzia că o coope- rare între agenţi economici în domeniul cumpărărilor sau vânzărilor este acceptabilă, abia apoi o altă analiză va fi nece- sară pentru înţelegerile verticale convenite între asociaţie şi furni- zorii sau membrii acesteia. 2.4. Înţelegerile verticale conţinând prevederi referitoare la dreptu- rile de proprietate intelectuală (26) Înţelegerile verticale conţinând prevederi referitoare la cesiunea către cumpărător sau utilizarea de către acesta a drep- turilor de proprietate intelectuală beneficiază de exceptare pe categorii conform art. 4 alin. (3) din regulament. Beneficiul exceptării pe categorii se aplică înţelegerilor verticale care conţin prevederi referitoare la drepturi de proprietate intelectuală, dacă sunt îndeplinite următoarele 5 condiţii: a) prevederile referitoare la drepturi de proprietate intelectuală trebuie să fie parte componentă a unei înţelegeri verticale aşa cum acestea sunt definite la art. 4 alin. (1) din regulament (înţele- geri conţinând condiţiile în care părţile pot cumpăra, vinde sau revinde anumite bunuri sau servicii); b) drepturile de proprietate intelectuală trebuie cedate cumpărătorului sau utilizate de către acesta; c) prevederile referitoare la drepturi de proprietate intelectuală nu trebuie să constituie obiectul principal al acordului; d) prevederile referitoare la drepturi de proprietate intelectuală trebuie să fie direct legate de folosirea, vânzarea sau revânzarea de produse ori de servicii de către cumpărător sau de clienţii lui. În cazul francizei, în care concepţia de marketing reprezintă obiectul exploatării drepturilor de proprietate intelectuală, produsele sau serviciile sunt distribuite de către beneficiarul principal sau de către beneficiari; e) prevederile referitoare la drepturi de proprietate intelectuală privind produsele sau serviciile care fac obiectul acordului nu tre- buie să conţină restricţii ale concurenţei având acelaşi obiect sau efect ca restricţionările verticale care nu sunt exceptate prin înca- drare în categoria definită la art. 4 alin. (1) din regulament. În consecinţă, toate celelalte înţelegeri verticale conţinând pre- vederi referitoare la dreptul de proprietate intelectuală nu sunt exceptate prin încadrare în categoria definită la art. 4 alin. (1) din regulament. (27) Prima condiţie exclude de la aplicarea prevederilor regu- lamentului acordurile privind cesionarea sau licenţierea drepturilor de proprietate intelectuală privind producţia şi acordurile pure de licenţă, cum ar fi: a) acordurile în care o parte furnizează celeilalte părţi reţeta şi licenţa de fabricaţie a unei băuturi; b) acordurile în care o parte furnizează celeilalte părţi o matriţă sau o primă copie şi îi acordă licenţa de fabricaţie şi distribuţie a copiilor; c) licenţe pure de marcă sau sigle comerciale în scopuri de comercializare; d) contractele de sponsorizare a unui eveniment, care dau dreptul respectivilor agenţi economici de a-şi face reclamă ca sponsori oficiali ai evenimentului; e) licenţierea drepturilor patrimoniale de autor, cum ar fi acor- duri privind transmisii radio şi TV, conţinând dreptul de înregis- trare şi/sau dreptul de difuzare a unui eveniment. (28) A doua condiţie exclude de la aplicarea prevederilor regu- lamentului acordurile prin care drepturile de proprietate intelectuală sunt transferate de la cumpărător către furnizor, indiferent dacă acestea privesc producţia sau distribuţia. Totuşi, înţelegerile verticale prin care un cumpărător pune la dispoziţie furnizorului doar specificaţiile care descriu produsele sau serviciile ce urmează să fie livrate sunt acoperite de prevederile regulamentului. În plus, subcontractarea care implică transferul de know-how unui subcontractant nu beneficiază de exceptare pe categorii. (29) A treia condiţie presupune că obiectul principal al acordu- lui trebuie să fie cumpărarea sau distribuţia de produse ori de servicii, iar prevederile referitoare la drepturile de proprietate inte- lectuală să servească punerii în practică a înţelegerii verticale. (30) A patra condiţie presupune că prevederile din acord refe- ritoare la drepturile de proprietate intelectuală facilitează folosirea, vânzarea sau revânzarea produselor ori seviciilor de către cumpărător sau de clienţii săi. De regulă, produsele sau serviciile destinate folosirii ori revânzării sunt furnizate de licenţiator, dar pot fi achiziţionate de către licenţiat şi de la un terţ furnizor. În general, prevederile referitoare la drepturile de proprietate intelectuală privesc politica de marketing aplicabilă produselor sau serviciilor. Este, de exemplu, cazul unui acord de franciză în care francizorul vinde beneficiarului produse în scopul revânzării şi, în plus, dă acestuia licenţa de utilizare a mărcii de comerţ şi a know-how, în scopul comercializării produselor. Este, de asemenea, acoperit de prevederile regulamentului cazul în care furnizorul unui extract concentrat licenţiază cumpărătorul să dilueze şi să îmbutelieze extractul înaintea vânzării acestuia ca băutură. (31) A cincea condiţie semnifică faptul că prevederile referi- toare la drepturile de proprietate intelectuală nu trebuie să aibă obiect sau efect similar restricţionărilor prevăzute în art. 5 şi 6 din regulament. (32) Drepturile de proprietate intelectuală care pot fi conside- rate ca servind la punerea în aplicare a înţelegerilor verticale în sensul art. 4 alin. (3) din regulament privesc, în general, 3 dome- nii principale: mărci de comerţ, drepturi de autor şi know-how. Mărcile de comerţ (33) Licenţa de marcă acordată unui distribuitor se poate referi la distribuţia produselor licenţiatorului într-un anumit teritoriu. Dacă aceasta este o licenţă exclusivă, acordul echivalează cu distribuţia exclusivă. Drepturile de autor (34) Revânzătorul produselor protejate printr-un drept de autor (cărţi, programe de software etc.) poate fi obligat de către deţinătorul de copyright să revândă doar în condiţiile în care cumpărătorul, indiferent dacă este revânzător sau consumator final, nu recurge la contrafacerea dreptului de autor. Aceste obligaţii impuse revânzătorului, în măsura în care acestea cad sub incidenţa art. 5 alin. (1) din lege, sunt acoperite de regula- ment. (35) Acordurile prin care CD cu programe software sunt furni- zate în scopul revânzării, iar revânzătorul nu cumpără licenţa vreunui drept asupra programelor software, ci are doar dreptul să revândă CD, trebuie privite ca acorduri de furnizare de produse în scopul revânzării, în sensul regulamentului. În această formă de distribuţie licenţa software priveşte numai proprietarul dreptului de autor şi utilizatorul de software şi poate lua forma unei licenţe incluse în software, în sensul unui set de condiţii incluse în pachetul software, pe care utilizatorul final este obligat să le accepte în scopul utilizării pachetului. (36) Cumpărătorii de hardware care încorporează software protejat printr-un drept de autor pot fi obligaţi de către deţinătorul de copyright să nu recurgă la contrafacere, ca de exemplu copi- erea şi revânzarea de software sau copierea şi folosirea de software în combinaţie cu alt hardware. Asemenea restricţionări de utilizare, în măsura în care cad sub incidenţa art. 5 alin. (1) din lege, sunt acoperite de regulament. Know-how (37) Acordurile de franciză, cu excepţia acordurilor de franciză industrială, reprezintă cele mai clare exemple în care know-how în scopuri de marketing, este comunicat cumpărătorului. Acordurile de franciză conţin licenţe cu privire la drepturile de proprietate intelectuală asupra mărcilor şi siglelor comerciale şi know-how pentru utilizarea şi distribuţia produselor sau pentru prestarea serviciilor. Suplimentar licenţierii drepturilor de proprietate intelec- tuală, francizorul asigură în mod normal beneficiarului, pe peri- oada acordului, asistenţa tehnică şi comercială, cum ar fi: servicii de aprovizionare, formare profesională, consultanţă imobiliară, pla- nificare financiară etc. Licenţa şi asistenţa sunt părţi componente ale metodei de afaceri care face obiectul francizei. (38) Licenţierea cuprinsă în acordurile de franciză este acope- rită de regulament, dacă toate cele 5 condiţii de la pct. (26) sunt îndeplinite. Aceasta deoarece în cele mai multe acorduri de fran- ciză, incluzând acordurile de franciză principale, francizorul furni- zează beneficiarului produsele sau serviciile, în special serviciile de asistenţă comercială sau tehnică. Drepturile de proprietate intelectuală ajută beneficiarul să revândă produsele furnizate de francizor sau de către un furnizor desemnat de acesta ori să utilizeze acele produse şi să vândă bunurile sau serviciile rezultate. În cazul în care acordurile de franciză se referă doar sau în principal la licenţierea dreptului de proprietate intelectuală, aceste acorduri nu sunt acoperite de regulament. (39) Următoarele obligaţii legate de dreptul de proprietate inte- lectuală sunt, în general, considerate ca fiind necesare protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală ale francizorului şi sunt aco- perite de regulament, în măsura în care acestea cad sub inci- denţa art. 5 alin. (1) din lege: a) obligaţia impusă beneficiarului de a nu se angaja, direct sau indirect, în nici o afacere similară; b) obligaţia impusă beneficiarului de a nu achiziţiona parti- cipaţii la capitalul agenţilor economici concurenţi, care i-ar conferi puterea de a influenţa comportamentul economic al acestora; c) obligaţia impusă beneficiarului de a nu divulga terţilor know- how furnizat de către francizor, atât timp cât acesta nu este căzut în domeniul public; d) obligaţia impusă beneficiarului de a comunica şi de a pune la dispoziţie francizorului orice experienţă acumulată în exploata- rea francizei, iar celorlalţi beneficiari să le acorde licenţa neexclu- sivă pentru know-how rezultat din această experienţă; e) obligaţia impusă beneficiarului de a informa francizorul asu- pra contrafacerii drepturilor de proprietate intelectuală acordate sub licenţă, de a intenta acţiune în justiţie împotriva autorilor con- trafacerii sau de a acorda francizorului asistenţă în cazul unei acţiuni în justiţie împotriva autorilor contrafacerii; f) obligaţia impusă beneficiarului de a nu utiliza know-how licenţiat de către francizor în alte scopuri decât cel de exploatare a francizei; g) obligaţia impusă beneficiarului de a nu ceda drepturile şi obligaţiile ce decurg din acordul de franciză fără acordul francizo- rului. 2.5. Relaţia cu alte acte normative referitoare la posibilitatea de obţinere a beneficiului exceptării pe categorii de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din lege (40) Prevederile regulamentului nu se aplică înţelegerilor verti- cale care fac obiectul cap. VI (acordurile pentru transfer de teh- nologie şi/sau know-how), cap. VIII (acordurile de distribuţie, service şi piese de schimb în perioada de garanţie şi postgaranţie, pentru autovehicule) din „Regulamentul privind acor- darea exceptării, pe categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate, de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996&quot;, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 bis din 3 aprilie 1997. Prevederile regulamentului nu se aplică nici înţelegerilor verti- cale legate de înţelegerile orizontale de cercetare-dezvoltare şi de specializare, care sunt acoperite de „Regulamentul privind acorda- rea exceptării acordurilor de specializare de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996&quot; şi de „Regulamentul privind acordarea exceptării acordurilor de cer- cetare-dezvoltare de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996&quot;. 3. Restricţionări grave ale concurenţei care exclud înţelege- rile verticale de la încadrarea în categoria definită la art. 4 alin. (1) din regulament (41) Art. 5 din regulament prezintă o listă de restricţionări grave ale concurenţei, care exclud înţelegerile verticale de la încadrarea în categoria definită la art. 4 alin. (1) din regulament. Înţelegerile verticale beneficiază de exceptare pe categorii, cu condiţia ca nici o restricţionare gravă a concurenţei, aşa cum sunt descrise la art. 5 din regulament, să nu facă obiectul înţelegerii sau să fie practicată în cadrul înţelegerii respective. Este sufici- entă existenţa uneia dintre aceste restricţionări grave ale concu- renţei pentru ca beneficiul exceptării pe categorii să fie retras pentru întreaga înţelegere verticală. Exceptarea individuală a înţelegerilor verticale conţinând astfel de restricţionări este improbabilă. Mai mult, în cazul restricţionărilor prin obiect, cum sunt cele descrise la art. 5 din regulament, nu trebuie demonstrat efectul asupra concurenţei, fiind interzise per se . (42) Restricţionarea gravă a concurenţei prevăzută la art. 5 lit. a) din regulament se referă la impunerea preţului de revânzare, care este un acord sau practică concertată având ca obiect, direct ori indirect, stabilirea unui preţ de revânzare fix sau minim ori a unui nivel de preţ fix sau minim ce trebuie respectat de către cumpărător. Clauzele contractuale sau practicile concertate care stabilesc în mod direct preţul de revânzare au un caracter restrictiv clar. Impunerea preţului de revânzare se poate realiza şi în mod indirect. Exemple de acest gen sunt acordurile care fixează adao- sul comercial, acordurile care fixează nivelul maxim de discount pe care un distribuitor îl poate oferi pentru un anume nivel de preţ, acordurile care condiţionează oferirea de către furnizor de rabaturi sau de rambursări ale costurilor promoţionale de respec- tarea de către cumpărător a unui nivel de preţ stabilit, acordurile care leagă preţul de revânzare fixat de preţurile de revânzare practicate de concurenţi, acordurile care prevăd ameninţări, inti- midări, avertismente, penalizări, întârzieri sau suspendări în livrare ori chiar rezilierea acordului în cazul nerespectării unui anume nivel de preţ. Modalităţile directe sau indirecte de impunere a preţului de revânzare devin mai eficiente atunci când sunt însoţite de măsuri de identificare a distribuitorilor care fac reduceri de preţ, cum ar fi implementarea unui sistem de monitorizare a preţului sau obligaţia impusă comercianţilor en detail de a denunţa membrii reţelei de distribuţie care deviază de la nivelul de preţ standard. În mod similar, modalităţile directe sau indirecte de impunere a preţului de revânzare devin mai eficiente atunci când sunt însoţite de măsuri care reduc interesul cumpărătorului de a micşora preţul de revânzare, cum ar fi imprimarea pe produs, de către furnizor, a preţului de revânzare recomandat sau obligarea cumpărătorului, de către furnizor, să aplice „clauza clientului cel mai favorizat&quot;. Aceleaşi modalităţi indirecte şi aceleaşi măsuri de „susţinere&quot; pot fi folosite pentru a face preţurile maxime sau recomandate să acţioneze în sensul impunerii preţului de revânzare. Totuşi, lista cuprinzând preţurile recomandate sau preţurile maxime, transmisă de către furnizor cumpărătorului, nu este considerată în sine ca ducând la impunerea preţului de revânzare. (43) În cazul înţelegerii de agent, comitentul stabileşte preţul de vânzare atât timp cât agentul nu devine proprietarul produse- lor. Totuşi, în situaţia în care un acord de agent cade sub inci- denţa art. 5 alin. (1) din lege [a se vedea pct. (9)-(16)], o obligaţie care interzice sau restricţionează agentul în a-şi împărţi comisionul, fix sau variabil, cu clientul său se constituie în restricţionare gravă a concurenţei, conform art. 5 lit. a) din regu- lament. În consecinţă, agentul trebuie să fie liber să micşoreze preţul plătit efectiv de către client atât timp cât aceasta nu reduce veniturile comitentului. (44) Art. 5 lit. b) din regulament se referă la altă restricţionare gravă a concurenţei, constând în împărţirea pieţei în funcţie de teritoriu sau de categoriile de clienţi. Aceasta poate lua forma unor obligaţii directe, cum ar fi obligaţia de a nu vinde anumitor categorii de clienţi sau clienţilor din anumite teritorii ori obligaţia de a transmite comenzile primite de la clienţii respectivi către alţi distribuitori. De asemenea, restricţionarea poate rezulta din măsuri indirecte având ca ţintă determinarea distribuitorului de a nu vinde acestor clienţi, cum ar fi refuzul sau reducerea bonusurilor sau discounturilor, refuzul de livrare, reducerea ori limitarea volumelor furnizate la cererea aferentă teritoriului sau categoriei de clienţi alocate, ameninţări cu rezilierea contractului ori de diminuare a profitului. Aceste practici sunt şi mai restrictive atunci când sunt folosite împreună cu introducerea de către furnizor a unui sistem de monitorizare a destinaţiei efective a produselor furnizate, cum ar fi utilizarea unor etichete sau serii diferenţiate. Totuşi interdicţia impusă tuturor distribuitorilor, de a vinde anu- mitor categorii de consumatori finali, nu este privită ca restricţionare gravă a concurenţei, neîncadrabilă în exceptare, dacă există o justificare obiectivă referitoare la produs, cum ar fi interdicţia generală de comercializare a substanţelor periculoase anumitor categorii de clienţi din motive de siguranţă sau sănătate. Aceasta înseamnă ca nici furnizorul însuşi să nu poată să vândă acestor categorii de clienţi. Nici obligaţia impusă revânzătorului de a afişa numele de marcă al furnizorului nu este considerată o restricţionare gravă a concurenţei, neîncadrabilă în exceptare. (45) O primă excepţie de la restricţionarea gravă a concu- renţei, prevăzută la art. 5 lit. b) din regulament, constă în posibi- litatea rezervată furnizorului de a interzice clienţilor săi direcţi vânzările active în teritoriile sau către categoriile de clienţi păstrate de către furnizor pentru sine sau alocate exclusiv altor cumpărători. Un teritoriu sau o categorie de clienţi este alocată exclusiv dacă furnizorul convine să vândă produsele sale numai unui distribuitor în scopul distribuirii într-un anume teritoriu sau unei anume categorii de consumatori, iar distribuitorul exclusiv este protejat împotriva vânzărilor active ale furnizorului şi ale altor cumpărători ai furnizorului în teritoriul său sau către categoria sa de clienţi. Protecţia teritoriilor sau categoriilor de clienţi alocate în exclusivitate trebuie să permită totuşi vânzările pasive în teritoriile respective sau către categoriile de clienţi respectivi. În aplicarea art. 5 lit. b) din regulament, Consiliul Concurenţei caracterizează vânzările „active&quot; şi „pasive&quot;, după cum urmează: - vânzări active înseamnă: abordarea activă a clienţilor indivi- duali din teritoriile exclusive sau categoriile exclusive de clienţi ale altor distribuitori, prin vizite sau prin poştă; abordarea activă a unei categorii specifice de clienţi sau a clienţilor dintr-un teritoriu exclusiv al altui distribuitor prin publicitate în mass-media sau prin alte activităţi promoţionale care se adresează în mod expres unei categorii de clienţi sau clienţilor din acel teritoriu; stabilirea unor facilităţi de depozitare sau de distribuţie în teritoriul exclusiv al altui distribuitor; - vânzări pasive înseamnă: onorarea comenzilor nesolicitate, primite de la clienţii individuali, inclusiv livrarea produselor către sau prestarea serviciilor cerute de acei clienţi. Se consideră vânzare pasivă publicitatea generală sau promovarea prin mass- media ori prin Internet care ajunge la clienţii din teritoriile exclu- sive sau din categoriile exclusive de clienţi ale altor distribuitori, dar care reprezintă o modalitate rezonabilă de abordare a clienţilor din afara acelor teritorii sau categorii de clienţi (de exem- plu, abordarea clienţilor din teritoriile neexclusive sau din propriul teritoriu). (46) Orice distribuitor este liber să utilizeze Internetul pentru publicitatea sau vânzarea produselor. O restricţionare referitoare la utilizarea Internetului de către distribuitor ar putea fi compatibilă cu regulamentul de exceptare pe categorii numai în măsura în care publicitatea prin Internet sau vânzările prin intermediul Internetului ar conduce la vânzarea activă în teritoriile exclusive sau către categoriile exclusive de clienţi ale altor distribuitori. Atât timp cât un web site nu se adresează în mod expres clienţilor din teritoriul sau din categoria de clienţi alocate în mod exclusiv altui distribuitor, cum ar fi: utilizarea bannerelor sau hiperlegături- lor (linkurilor) cu paginile furnizorilor de Internet disponibile numai acelor clienţi alocaţi în mod exclusiv, web site-ul nu este consi- derat o formă de vânzare activă. Transmiterea, fără a exista soli- citare în acest sens, de e-mail-uri clienţilor individuali este considerată vânzare activă. Aceleaşi considerente se aplică şi vânzărilor prin intermediul cataloagelor. În nici un caz furnizorul nu îşi poate rezerva numai pentru sine vânzarea şi/sau publicitatea pe Internet. (47) Toate celelalte excepţii de la interdicţia prevăzută la art. 5 lit. b) din regulament permit restricţionarea atât a vânzărilor pasive, cât şi a celor active. Astfel este permisă restricţia impusă comerciantului angro de a vinde către consumatorii finali, restricţia impusă unui distribuitor desemnat într-un sistem de distribuţie selectivă de a vinde către distribuitori neautorizaţi, indiferent de nivelul de comercializare, pe pieţe în care operează astfel de sis- teme de distribuţie, precum şi restricţia impusă cumpărătorului de părţi componente, achiziţionate în scopul prelucrării, de a le revinde unor concurenţi ai furnizorului. Termenul părţi componente include orice produs intermediar, iar termenul prelucrare se referă la utilizarea oricărui input în sco- pul producerii de bunuri. (48) Prevederea art. 5 lit. c) din regulament se referă la faptul că intermediarii dintr-un sistem de distribuţie selectivă nu pot fi restricţionaţi în ceea ce priveşte utilizatorii sau agenţii comerciali ai utilizatorilor cărora le pot vinde produsele. De asemenea, inter- mediarii sunt liberi să îşi facă publicitate şi să vândă prin Internet. Totuşi, intermediarii pot fi restricţionaţi în ceea ce priveşte locul de desfăşurare a activităţii. Dacă magazinul acestuia este mobil, intermediarului i se poate stabili un teritoriu în afara căruia nu poate opera. Distribuţia selectivă poate fi combinată cu distribuţia exclusivă, cu condiţia ca vânzările active şi pasive să nu fie restricţionate. (49) Prevederea art. 5 lit. d) din regulament exclude de la exceptare înţelegerea care are ca obiect, direct sau indirect, inter- zicerea sau limitarea vânzărilor, active sau pasive, de produse care fac obiectul acordului dintre distribuitorii selecţionaţi. În con- secinţă, distribuţia selectivă nu poate fi combinată cu restricţionări verticale care obligă distribuitorii să cumpere produsele ce fac obiectul contractului dintr-o sursă unică, cum ar fi cumpărarea exclusivă. De asemenea, în cadrul sistemului de distribuţie selec- tivă, comercianţilor angro desemnaţi nu li se pot impune restricţii cu privire la vânzările de produse către comercianţii en detail desemnaţi. (50) Prevederea art. 5 lit. e) din regulament exclude de la exceptare o înţelegere între un producător de părţi componente şi un cumpărător care le utilizează la fabricarea propriilor produse (fabricant de produse originale), prin care se restricţionează sau se limitează, direct ori indirect, vânzările producătorului de părţi componente către consumatorii finali sau furnizorii de reparaţii ori service. Restricţionările indirecte se referă la restricţionarea furni- zorului de părţi componente în furnizarea informaţiilor tehnice şi a echipamentelor speciale necesare utilizării părţilor componente de către consumatorii finali sau furnizorii de reparaţii ori de service. Totuşi, înţelegerea poate restricţiona furnizarea părţilor compo- nente către furnizorii de reparaţii sau de alte servicii aleşi de către fabricantul produselor originale pentru repararea şi service la propriile produse, asigurându-se astfel libertatea fabricantului produselor originale de a obliga propria reţea de reparaţii şi ser- vice să cumpere părţile componente de la acesta. 4. Restricţionări verticale neexceptate prin încadrare în categoria definită la art. 4 alin. (1) din regulament (51) Chiar în cazul în care cota de piaţă nu depăşeşte pragul de 30%, restricţionările prevăzute la art. 6 din regulament nu sunt acoperite de categoria definită la art. 4 alin. (1) din regulament, fără a afecta exceptarea celorlalte restricţionări verticale conţinute de înţelegere prin încadrare în categoria definită. (52) Prima restricţionare se referă la obligaţia de nonconcu- renţă, în cazul în care aceasta are durata nelimitată sau care depăşeşte 5 ani. Prin urmare, obligaţia de nonconcurenţă este exceptată în cazul în care aceasta este limitată la maximum 5 ani, reînnoirea obligaţiei necesită acordul explicit al ambelor părţi şi cumpărătorul nu este împiedicat prin diverse modalităţi, cum ar fi rambursarea unui împrumut acordat de furnizor cumpărătorului, să renunţe în mod efectiv la obligaţia de noncon- curenţă la sfârşitul perioadei de 5 ani. (53) A doua excludere de la exceptare, prevăzută la art. 6 lit. b) din regulament, se referă la obligaţia de nonconcurenţă ulterioară terminării înţelegerii. (54) A treia excludere de la exceptare, prevăzută la art. 6 lit. c) din regulament, se referă la vânzarea produselor concurente printr-un sistem de distribuţie selectivă. Prin această excludere se urmăreşte evitarea situaţiei în care un număr de furnizori utilizând aceleaşi puncte de desfacere (magazine selective) împiedică un anume concurent sau anumiţi concurenţi să utilizeze aceste puncte de desfacere pentru distribuţia propriilor produse (exclude- rea furnizorului concurent care poate fi o practică de boicot colec- tiv). CAPITOLUL IV Politica de abordare a cazurilor individuale Pentru evaluarea cazurilor individuale, Consiliul Concurenţei va adopta cu privire la restricţionările verticale o abordare economică în aplicarea art. 5 din lege. Acest lucru va limita domeniul de aplicare a art. 5 la agenţii economici care deţin o anumită putere de piaţă, iar concurenţa inter-marcă este insuficientă. În aceste cazuri protecţia concurenţei inter- şi intra-marcă devine importantă pentru asigurarea eficienţei şi a beneficiilor pentru consumatori. 1. Cadrul de analiză 1.1. Efectele negative ale restricţionărilor verticale (55) Efectele negative asupra pieţei, induse de restricţionările verticale, pe care Legea concurenţei nr. 21/1996 urmăreşte să le prevină, sunt următoarele: a) obstrucţionarea altor furnizori sau a altor cumpărători prin ridicarea de bariere la intrarea pe piaţă; b) reducerea concurenţei inter-marcă dintre agenţii economici care operează pe o piaţă, incluzând facilitarea înţelegerilor secrete ilegale dintre furnizori sau cumpărători; termenul Înţele- gere secretă ilegală se referă atât la înţelegerea secretă expresă, cât şi la înţelegerea tacită (comportament paralel conştient); c) reducerea concurenţei intra-marcă între distribuitorii aceleiaşi mărci. 1.2. Efectele pozitive ale restricţionărilor verticale (56) Este important să se recunoască faptul că restricţionările verticale au adeseori efecte pozitive, mai ales prin promovarea concurenţei nelegate de preţ şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor. Dacă un agent economic nu are putere pe piaţă, poate să încerce să îşi mărească profiturile prin optimizarea proceselor de fabricaţie şi distribuţie, cu ajutorul restricţionărilor verticale. (57) Fără pretenţia de a alcătui o listă exhaustivă, următoa- rele avantaje pot justifica aplicarea anumitor restricţionări verticale: a) rezolvarea problemei „pasagerului clandestin&quot; Un distribuitor poate profita de eforturile de promovare ale altui distribuitor, problemă frecvent întâlnită la nivelul comercia- lizării angro şi en detail. Distribuţia exclusivă sau restricţionări similare pot fi utile în evitarea acestei probleme. Problema „pasagerului clandestin&quot; poate apărea şi între furni- zori; dacă un furnizor investeşte în promovare la nivelul cumpărătorului, în general la nivelul comercializării en detail, acest fapt poate atrage clienţi şi pentru concurenţă. Restricţionările de tipul clauzei de nonconcurenţă ajută la depăşirea problemei „pasagerului clandestin&quot;. Problema „pasagerului clandestin&quot; trebuie să fie reală. Aceasta poate apărea între cumpărători numai la serviciile prevânzare, nu şi la serviciile postvânzare. Produsul trebuie să fie relativ nou sau complex din punct de vedere tehnic, deoarece, în caz contrar, cli- entul îşi cunoaşte deja preferinţele pe baza achiziţiilor anterioare. De asemenea, valoarea produsului trebuie să fie rezonabil de mare, altfel nu este atractiv pentru client să meargă la un maga- zin pentru informaţii şi la altul pentru a cumpăra. Problema „pasagerului clandestin&quot; între furnizori se limitează la anumite situaţii specifice, şi anume la cazurile în care promovarea are loc pe amplasamentul cumpărătorului şi este generică, nu axată pe o anumită marcă; b) „deschiderea sau pătrunderea pe pieţe noi&quot; Dacă un producător doreşte să intre pe o piaţă geografică nouă, acest fapt poate implica „investiţii iniţiale&quot; speciale ale distri- buitorului pentru a impune marca pe piaţă. Pentru a convinge un distribuitor local să facă aceste investiţii este oportun să se ofere protecţie teritorială distribuitorului, astfel încât acesta să îşi poată recupera investiţia prin stabilirea, în mod temporar, a unui preţ mai mare; c) aspecte privind „evitarea problemei «pasagerului clandestin» în faza de promovare a unui nou produs&quot; În unele sectoare anumiţi comercianţi en detail au reputaţia de a oferi numai produse „de calitate&quot;. În acest caz, vânzarea prin intermediul acestor comercianţi en detail poate fi vitală pentru introducerea unui produs nou. Dacă, în faza iniţială, producătorul nu îşi poate limita vânzările la magazinele de prim rang, acesta riscă să fie subclasat, iar introducerea produsului pe piaţă poate eşua. Aceasta înseamnă că există motive pentru admiterea pe o perioadă limitată a unei restricţionări, cum ar fi distribuţia exclu- sivă sau selectivă. Durata acestei restricţionări trebuie să fie sufi- cientă pentru introducerea pe piaţă a unui produs nou, dar nu atât de mare încât să obstrucţioneze răspândirea pe scară largă a produsului respectiv; d) aşa-numita „problemă a investiţiilor specifice unui singur client&quot; Uneori există investiţii specifice unui client, care trebuie făcute fie de furnizor, fie de cumpărător, cum ar fi echipamentele speci- ale sau instruirea de specialitate. Este cazul unui producător de părţi componente care trebuie să construiască utilaje şi unelte noi pentru a satisface o anume cerinţă a unui client al său. Investitorul nu poate angaja investiţia respectivă înaintea stabilirii unor angajamente specifice de furnizare. Facem precizarea că, în primul rând, investiţia trebuie să fie specifică clientului respectiv. Investiţia făcută de furnizor/cumpărător este considerată specifică clientului dacă, după încetarea relaţiilor contractuale cu acel client, aceasta nu poate fi utilizată de către furnizor/cumpărător pentru alte activităţi comerci- ale şi nu poate fi vândută decât cu o pierdere semnificativă. În al doilea rând, aceasta trebuie să fie o investiţie pe termen lung, nerecuperabilă pe termen scurt. În al treilea rând, investiţia tre- buie să fie asimetrică; adică o parte la acord investeşte mai mult decât cealaltă parte. Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite, există motivaţie temeinică pentru practicarea unei restricţionări verticale pe durata necesară amortizării investiţiei. Restricţionarea verticală corespunzătoare poate fi de tipul „clauzei de nonconcurenţă&quot; sau de tipul „impunerii cantităţii&quot; în cazul în care investiţia este făcută de către furnizor, şi de tipul distribuţiei exclusive, alocării exclu- sive a clienţilor sau furnizării exclusive, în cazul în care investiţia este făcută de către cumpărător; e) „ problema investiţiilor specifice transferului unui know-how substanţial &quot; O dată furnizat, know-how nu poate fi recuperat, iar furnizorul know-how poate nu doreşte ca acesta să fie utilizat pentru sau de către concurenţă. Dacă know-how nu a fost disponibil imediat cumpărătorului şi este substanţial şi indispensabil funcţionării acor- dului, un astfel de transfer poate justifica o restricţionare de tipul „clauze de nonconcurenţă&quot;; f) „ economia de scară în distribuţie &quot; Pentru a beneficia de economii de scară şi, prin aceasta, de un preţ cu amănuntul mai scăzut la produsul său, producătorul poate dori să îşi concentreze revânzarea produselor printr-un număr limitat de distribuitori. În acest scop acesta poate utiliza distribuţia exclusivă, impunerea cantităţii sub forma obligaţiei de a cumpăra o cantitate minimă, distribuţia selectivă conţinând o astfel de cerinţă sau cumpărarea exclusivă; g) „ imperfecţiunile pieţei de capital &quot; Furnizorii obişnuiţi de capital (băncile, pieţele de capital) pot asigura capital sub nivelul optim dacă deţin informaţii imperfecte despre calitatea împrumutatului sau dacă nu există o bază adecvată de garantare a creditului. Cumpărătorul sau furnizorul poate deţine informaţii mai bune şi poate, printr-o relaţie de exclusivitate, să obţină garanţii suplimentare pentru investiţie. Dacă furnizorul oferă creditul cumpărătorului, poate impune aces- tuia o clauză de nonconcurenţă sau o clauză de impunere a can- tităţii. Dacă cumpărătorul acordă creditul furnizorului, el îi poate impune acestuia restricţionări de tipul vânzare exclusivă sau impu- nere a cantităţii; h) „ uniformitatea şi standardizarea calităţii &quot; O restricţionare verticală poate duce la creşterea vânzărilor prin crearea unei imagini de marcă şi, în acest fel, la creşterea atractivităţii produsului pentru consumatorul final, impunându-se un anume grad de uniformitate şi standardizare a calităţii la nivelul distribuitorilor. Aceasta se poate regăsi în cazul distribuţiei selec- tive şi francizei. (58) Există un grad mare de substituibilitate între diversele restricţionări verticale, şi anume aceeaşi problemă de ineficienţă poate fi rezolvată prin restricţionări verticale diferite. Acest lucru este important atât timp cât efectele negative asupra concurenţei diferă de la o restricţionare verticală la alta şi joacă un rol impor- tant în cazul discutării indispensabilităţii unei restricţionări verticale în conformitate cu art. 5 alin. 2 din lege. 1.3. Reguli generale de evaluare a restricţionărilor verticale (59) În evaluarea restricţionărilor verticale din perspectiva poli- ticii concurenţiale, se pot formula unele reguli generale: a) pentru majoritatea restricţionărilor verticale pot apărea pro- bleme numai dacă concurenţa inter-marcă este insuficientă, şi anume dacă există o anumită putere pe piaţă la nivelul furnizoru- lui sau al cumpărătorului ori al ambilor. Prin putere pe piaţă se înţelege capacitatea de a practica preţuri superioare nivelului care ar rezulta din jocul concurenţei şi, cel puţin pe termen scurt, de a obţine profituri peste limitele normale. Dacă pe o piaţă neconcen- trată există mulţi agenţi economici concurenţi, se poate presupune că restricţionările verticale exceptabile de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din lege nu vor avea efecte negative aprecia- bile. O piaţă este considerată neconcentrată dacă indicele HHI*) este sub 1.000; b) în general restricţionările verticale care reduc concurenţa inter-marcă sunt mai dăunătoare decât restricţionările verticale care reduc concurenţa intra-marcă. De exemplu, obligaţiile de nonconcurenţă vor avea efecte negative mai pregnante decât distribuţia exclusivă; c) în lipsa unei concurenţe inter-marcă suficiente, restricţionările verticale din categoria distribuţiei limitative (un pro- ducător vinde doar unuia sau unui număr limitat de distribuitori) pot restrânge semnificativ opţiunile disponibile consumatorilor. Acestea sunt mai dăunătoare în cazul în care distribuitori mai efi- cienţi sau distribuitori având forme diferite de distribuţie sunt eliminaţi. Acest lucru poate reduce inovaţia în domeniul distribuţiei şi poate obstrucţiona consumatorii în obţinerea anumitor servicii ori combinaţii servicii-preţ oferite de distribuitorii în cauză; d) în general înţelegerile exclusive sunt mai dăunătoare pentru concurenţă decât înţelegerile neexclusive. Prin conţinutul acestora sau prin efectele practice ale acestora înţelegerile exclusive determină una dintre părţi să îndeplinească toate cerinţele celei- lalte părţi; e) în general restricţionările verticale convenite pentru produ- sele şi serviciile fără nume de marcă sunt mai puţin dăunătoare decât restricţionările care privesc distribuţia produselor şi serviciilor cu nume de marcă. Marca de comerţ ajută la diferenţierea pro- duselor şi reduce substituibilitatea acestora, conducând la o elas- ticitate redusă a cererii şi la posibilităţi sporite de creştere a preţului. În categoria produselor şi serviciilor fără nume de marcă putem încadra şi produsele, şi serviciile intermediare. În plus, agenţii economici care cumpără produse sau servicii intermediare au departamente specializate care monitorizează evoluţia ofertei. Deoarece ei efectuează tranzacţii mari, costurile cercetării în vederea achiziţiei nu sunt prohibitive. În concluzie, pierderea con- curenţei intra-marcă este mai puţin importantă la nivelul produse- lor intermediare; f) în general combinaţiile de restricţionări verticale agravează efectele negative. Cu toate acestea, unele combinaţii de restricţionări verticale sunt mai bune pentru concurenţă decât utilizarea separată a acestora. Astfel, într-un sistem de distribuţie exclusivă distribuitorul poate fi tentat să crească preţul produselor în condiţiile în care concurenţa intra-marcă este redusă. Recurgerea la impunerea cantităţii sau recomandarea unui preţ maxim de revânzare poate limita aceste creşteri de preţ; g) posibilele efecte negative ale restricţionărilor verticale se consolidează dacă mai mulţi furnizori şi cumpărătorii acestora îşi comercializează produsele şi serviciile în mod asemănător. Aceste aşa-numite efecte cumulative pot constitui o problemă în diverse sectoare; h) cu cât restricţionarea verticală este legată într-o măsură mai mare de transferul de know-how, cu atât există mai multe motive de a sconta pe creşterea în eficienţă şi cu atât este mai necesară restricţionarea verticală pentru protejarea know-how transferat sau a investiţiilor angajate; i) anumite restricţionări verticale sunt justificabile în măsura în care acestea sunt legate de investiţiile specifice respective. Durata justificată va depinde de timpul necesar amortizării investiţiei. *) Indicele Herfindahl-Hirshman (HHI) se calculează prin însumarea pătratelor cotelor individuale de piaţă ale tuturor agenţilor economici care activează pe piaţa relevantă în cauză. 1.4. Metodologie de analiză În evaluarea cazurilor care depăşesc pragul de 30% Consiliul Concurenţei va face o analiză completă din punct de vedere con- curenţial, şi anume va evalua gradul de restricţionare a concu- renţei sub incidenţa art. 5 alin. (1) din lege şi măsura în care sunt îndeplinite condiţiile de exceptare prevăzute la art. 5 alin. (2) din lege. 1.4.1. Factori relevanţi În evaluarea gradului de restricţionare a con- curenţei sub incidenţa art. 5 alin. (1) din lege (60) Factori importanţi în evaluarea gradului de restricţionare a concurenţei sub incidenţa art. 5 alin. (1) din lege sunt: • poziţia pe piaţă a furnizorului; • poziţia pe piaţă a concurenţilor; • poziţia pe piaţă a cumpărătorului; • barierele la intrarea pe piaţă; • maturitatea pieţei; • nivelul de comercializare; • natura produsului; • alţi factori. (61) Importanţa unui factor individual poate diferi de la caz la caz şi este determinată de toţi ceilalţi factori. De exemplu, o cotă de piaţă mare a furnizorului este de obicei un bun indicator al puterii pe piaţă, dar, în cazul în care barierele la intrarea pe piaţă sunt mici, aceasta poate să nu mai indice putere de piaţă. De aceea nu pot fi prevăzute reguli stricte referitoare la importanţa factorilor individuali. Cu toate acestea, se pot preciza următoarele: • Poziţia pe piaţă a furnizorului (62) Poziţia pe piaţă a furnizorului este stabilită, în primul rând, de cota de piaţă deţinută de acesta pe piaţa relevantă, a produsului şi geografică. Cu cât cota de piaţă este mai mare, cu atât puterea sa de piaţă va fi mai mare. Poziţia pe piaţă a furni- zorului este consolidată de anumite avantaje concurenţiale faţă de ceilalţi agenţi economici. Un avantaj concurenţial se poate con- cretiza în avantajul „primului venit&quot; pe piaţă (care are amplasa- mentul cel mai bun etc.), în deţinerea de brevete importante şi/sau de tehnologii superioare, în deţinerea poziţiei de marcă-lider sau a unui portofoliu superior. • Poziţia pe piaţă a concurenţilor (63) Aceiaşi indicatori, respectiv cota de piaţă şi posibilele avantaje concurenţiale, se utilizează pentru a stabili poziţia pe piaţă a concurenţilor. Cu cât numărul şi puterea pe piaţă a con- curenţilor existenţi sunt mai mari, cu atât este mai mic riscul ca furnizorul sau cumpărătorul să aibă capacitatea de a închide piaţa şi cu atât este mai mic riscul de reducere a concurenţei inter- marcă. Totuşi, riscul de apariţie a înţelegerilor secrete ilegale creşte pe o piaţă în care numărul concurenţilor este mic, iar poziţiile lor pe piaţă (mărime, costuri, potenţial pentru cercetare- dezvoltare etc.) sunt similare. În general, cotele de piaţă care fluctuează sau se modifică rapid indică o concurenţă intensă. • Poziţia pe piaţă a cumpărătorului (64) Puterea de cumpărare derivă din poziţia pe piaţă a cumpărătorului. Primul indicator al puterii de cumpărare este cota de piaţă deţinută de cumpărător pe piaţa achiziţiilor. Această cotă reflectă importanţa cererii sale pentru furnizorii posibili. Alţi indica- tori se axează pe poziţia cumpărătorului pe piaţa revânzărilor pe care activează, incluzând caracteristici ca răspândirea geografică mare a punctelor sale de desfacere, mărcile proprii ale cumpărătorului/distribuitorului şi imaginea percepută de consuma- torii finali. Efectul puterii de cumpărare asupra efectelor anticon- curenţiale posibile nu este acelaşi în cazul diferitelor restricţionări verticale. Puterea de cumpărare poate creşte efectele negative mai ales în cazul restricţionărilor implicate de categorii, cum ar fi vânzarea exclusivă, distribuţia exclusivă şi distribuţia selectivă cantitativă. • Bariere la intrare (65) Barierele la intrare se măsoară prin capacitatea agenţilor economici existenţi de a-şi mări preţul peste nivelul concurenţei - de obicei peste valoarea minimă a costurilor totale medii ale diverşilor agenţi economici - şi de a realiza profituri exagerate fără ca aceste profituri să atragă intrări pe piaţă. În lipsa barierelor la intrare, intrările facile şi rapide ar elimina aceste profituri. Barierele la intrare pe piaţă pot fi considerate joase în măsura în care intrările efective, care ar împiedica sau ar eroda profiturile exagerate, sunt realizabile într-un an sau doi. (66) Barierele la intrare pot fi consecinţa unor factori diverşi, cum ar fi: economiile de scară şi de scop (de diversitate); actele normative, mai ales în situaţia în care acestea prevăd drepturi exclusive, ajutoare de stat, tarife de import; drepturile de proprie- tate intelectuală; proprietatea asupra resurselor limitate din consi- derente naturale; facilităţile esenţiale; avantajul primului venit pe piaţă şi loialitatea faţă de marcă a consumatorilor, creată de publicitatea intensivă. Restricţionările verticale şi integrarea pe ver- ticală pot acţiona şi ca bariere la intrare, îngreunând accesul la piaţă şi obstrucţionând concurenţii (potenţiali). (67) Unii dintre factorii de mai sus ar putea fi consideraţi bariere la intrarea pe piaţă în măsura în care aceştia sunt legaţi de costurile de intrare irecuperabile. Costurile de intrare irecupera- bile sunt acele costuri angajate pentru a pătrunde sau a deveni activ pe o piaţă, dar care se pierd atunci când agentul economic părăseşte piaţa respectivă. Costurile publicităţii - de asigurare a loialităţii consumatorului - sunt costuri de intrare irecuperabile, cu excepţia situaţiei în care, la ieşirea de pe piaţa respectivă, agen- tul economic ar putea să îşi vândă numele de marcă sau să îl folosească în altă parte fără pierderi. Cu cât sunt mai multe cos- turi irecuperabile, cu atât agenţii economici interesaţi de intrarea pe piaţă trebuie să cântărească mai atent riscurile implicate, iar agenţii economici existenţi vor fi mai interesaţi în a face faţă con- curenţei, în contextul în care este mai costisitor (din cauza costu- rilor irecuperabile) pentru agenţii economici existenţi să părăsească piaţa. În situaţia în care distribuitorii sunt legaţi de un producător printr-o clauză de nonconcurenţă, efectul de închidere a pieţei va fi mai puternic dacă stabilirea distribuitorilor proprii impune costuri de intrare irecuperabile pentru potenţialii intranţi. (68) În general intrarea presupune costuri de intrare irecupera- bile, mai mici sau mai mari. În consecinţă, concurenţa existentă va cântări mai mult în evaluarea unui caz decât concurenţa potenţială. • Maturitatea pieţei (69) O piaţă matură este acea piaţă care există de un anumit timp, în care tehnologiile utilizate sunt bine cunoscute şi răspândite şi nu se schimbă prea mult, în care nu există inovaţii majore în ceea ce priveşte marca comercială şi în care cererea este relativ stabilă sau în declin. Pe astfel de pieţe efectele nega- tive sunt mai probabile decât pe pieţele mai dinamice. • Nivelul de comercializare (70) Nivelul de comercializare face distincţia între produsele şi serviciile intermediare şi produsele şi serviciile finale. Aşa cum s-a indicat anterior, efectele negative sunt mai puţin probabile la nive- lul produselor şi serviciilor intermediare. • Natura produsului (71) Natura produsului este importantă, mai ales în cazul pro- duselor finale, în evaluarea atât a efectelor negative, cât şi a celor pozitive. În evaluarea posibilelor efecte negative este impor- tant dacă produsele de pe piaţă sunt omogene sau eterogene, dacă produsul este scump, necesitând o mare parte a bugetului consumatorului, sau ieftin şi dacă produsul este o achiziţie cu grad mic de repetabilitate ori este o achiziţie uzuală. Este mai probabil ca restricţionările verticale să aibă efecte negative dacă produsul are un grad de eterogenitate mai ridicat, este mai puţin costisitor şi se încadrează în categoria achiziţiilor cu grad mic de repetabilitate. • Alţi factori (72) În evaluarea anumitor restricţionări pot fi luaţi în conside- rare şi alţi factori. Printre aceştia se numără efectul cumulativ (adică acoperirea pieţei cu acorduri similare), durata înţelegerilor, măsura în care înţelegerea este „impusă&quot; (în mare măsură, doar una dintre părţi este subiectul restricţionărilor sau obligaţiilor) ori „negociată&quot; (ambele părţi acceptă restricţionările sau obligaţiile), cadrul legislativ şi comportamentul care poate indica sau facilita înţelegeri secrete ilegale (cum ar fi dirijarea preţului, modificări de preţ anunţate în avans şi discuţii despre preţul „corect&quot;), rigidita- tea preţului ca răspuns la excesul de capacitate din piaţă, discriminarea prin preţ şi comportamentul anticoncurenţial anterior. 1.4.2. Factori relevanţi pentru evaluarea Înţelegerilor verticale, con- form art. 5 alin. (2) din lege (73) Există 5 condiţii cumulative de aplicare a art. 5 alin. (2) [toate condiţiile enumerate la lit. a)-d) şi una dintre condiţiile enumerate la lit. e)], după cum urmează: a) efectele pozitive prevalează asupra celor negative sau sunt suficiente pentru a compensa restrângerea concurenţei provocate de respectivele înţelegeri, decizii de asociere sau practici concer- tate; b) beneficiarilor sau consumatorilor li se asigură un avantaj corespunzător celui realizat de către părţile la respectiva înţele- gere, decizie de asociere sau practică concertată; c) eventualele restrângeri ale concurenţei sunt indispensabile pentru obţinerea avantajelor scontate, iar prin respectiva înţele- gere, decizie de asociere sau practică concertată părţilor nu li se impun restricţii care nu sunt necesare pentru realizarea obiective- lor enumerate la lit. e); d) respectiva înţelegere, decizie de asociere sau practică con- certată nu dă agenţilor economici sau asociaţiilor de agenţi eco- nomici posibilitatea de a elimina concurenţa de pe o parte substanţială a pieţei produselor sau serviciilor la care se referă; e) înţelegerea, decizia de asociere sau practica concertată în cauză contribuie sau poate contribui în mod semnificativ la: - ameliorarea producţiei sau distribuţiei de produse, executării de lucrări ori prestărilor de servicii; - promovarea progresului tehnic sau economic, îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor; - întărirea poziţiilor concurenţiale ale întreprinderilor mici şi mijlocii pe piaţa internă; - creşterea gradului de competitivitate a produselor, lucrărilor şi serviciilor româneşti pe piaţa externă; - practicarea în mod durabil a unor preţuri substanţial mai reduse pentru consumatori. 2. Analiza restricţionărilor verticale specifice În prezenta secţiune sunt analizate cele mai uzuale restricţionări verticale sau combinaţii de restricţionări verticale. Analiza de mai jos se aplică înţelegerilor verticale care nu bene- ficiază de exceptare prin încadrare în categoria definită la art. 4 alin. (1) din regulament şi pentru care se solicită dispensa de exceptare individuală în condiţiile „Regulamentului pentru aplicarea prevederilor art. 5 şi 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996, privind practicile anticoncurenţiale&quot;, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 bis din 9 iunie 1997. 2.1. Exclusivitate de marcă (74) O înţelegere de nonconcurenţă se bazează pe o obligaţie sau o schemă de stimulare prin care cumpărătorul este determi- nat să îşi achiziţioneze practic tot necesarul de produse aparţinând unei anume pieţe relevante de la un singur furnizor. Aceasta nu presupune doar obligaţia cumpărătorului de a cumpăra numai de la furnizor şi direct de la acesta, ci obligaţia cumpărătorului de a nu achiziţiona, de a nu revinde sau de a nu utiliza produse ori servicii concurente. Eventualele riscuri pentru concurenţă sunt închiderea pieţei pentru furnizorii concurenţi şi pentru furnizorii potenţiali, facilitarea înţelegerilor secrete ilegale între furnizori în cazul reţelelor paralele de restricţionări similare şi diminuarea concurenţei inter-marcă la nivelul punctelor de des- facere, în cazul în care cumpărătorul este un comerciant en detail. Toate cele 3 efecte restrictive au impact direct asupra con- curenţei inter-marcă. (75) „Poziţia pe piaţa furnizorului&quot; este de importanţă majoră în evaluarea eventualelor efecte anticoncurenţiale ale obligaţiei de nonconcurenţă. În general acest tip de obligaţie este impus de către furnizor, iar furnizorul are înţelegeri asemănătoare şi cu alţi cumpărători. (76) Nu numai poziţia pe piaţă a furnizorului este importantă, ci şi întinderea şi durata obligaţiei de nonconcurenţă. Eventualitatea închiderii pieţei creşte pe măsură ce acoperirea în timp şi în spaţiu a obligaţiilor de nonconcurenţă este mai mare. În principiu, obligaţiile de nonconcurenţă convenite între agenţi economici fără poziţie dominantă, pe o perioadă mai mică de un an, nu sunt considerate ca având efecte anticoncurenţiale apreci- abile sau efecte negative nete. Obligaţiile de nonconcurenţă con- venite între agenţi economici fără poziţie dominantă, pentru o perioadă cuprinsă între 1 şi 5 ani, necesită o evaluare adecvată a efectelor pro- şi anticoncurenţiale. Obligaţiile de nonconcurenţă mai lungi de 5 ani nu pot fi considerate indispensabile pentru obţinerea avantajelor scontate sau avantajele nu sunt suficiente pentru a compensa efectul lor de obstrucţionare, pentru majorita- tea tipurilor de investiţii. Agenţii economici aflaţi în poziţie domi- nantă nu pot impune cumpărătorilor obligaţii de nonconcurenţă decât în cazul în care pot justifica această practică comercială în contextul art. 6 din lege. (77) În evaluarea puterii de piaţă a furnizorului este importantă „poziţia pe piaţă a concurenţilor săi&quot;. Nu se aşteaptă efecte anti- concurenţiale apreciabile atât timp cât concurenţii sunt suficient de numeroşi şi puternici. Închiderea pieţei pentru concurenţii potenţiali poate să apară în cazul în care o serie de furnizori mari încheie acorduri de nonconcurenţă cu un număr semnificativ de cumpărători de pe piaţa relevantă (efectul cumulativ). Aceasta este o altă situaţie în care acordurile de nonconcurenţă pot faci- lita înţelegeri secrete ilegale între furnizori. (78) Nu există probabilitatea apariţiei unor efecte anticoncu- renţiale (individuale sau cumulative) în cazurile în care cota de piaţă a celui mai mare furnizor este sub 30% şi cotele de piaţă ale primilor 5 furnizori ca importanţă (rata de concentrare RC 5) este sub 50%. Dacă un concurent potenţial nu poate intra pe piaţă în condiţii de profitabilitate, acest lucru este probabil să fie determinat de alţi factori decât obligaţiile de nonconcurenţă, cum ar fi preferinţele consumatorilor. (79) „Barierele la intrare&quot; sunt importante pentru a stabili exis- tenţa unei închideri reale a pieţei. Este improbabil ca închiderea pieţei să reprezinte o problemă reală, atât timp cât este relativ uşor pentru furnizorii concurenţi să îşi asigure cerere nouă sau alternativă pentru produsele lor. În cele mai multe situaţii există bariere la intrare atât la nivelul producţiei, cât şi la nivelul distribuţiei. (80) „Puterea de contracarare&quot; este relevantă deoarece cumpărătorii puternici nu vor renunţa uşor la posibilitatea de a achiziţiona produse şi servicii concurente. Închiderea pieţei care nu se bazează pe eficienţă şi care are efecte dăunătoare asupra consumatorilor finali reprezintă un risc, în special în cazul cumpărătorilor dispersaţi. Totuşi, încheierea unor acorduri de non- concurenţă cu marii cumpărători poate avea un efect puternic de închidere a pieţei. (81) În cele din urmă, este relevant pentru efectul de închi- dere a pieţei şi „nivelul de comercializare&quot;. Închiderea pieţei este mai puţin probabilă în cazul unui produs intermediar. Cu toate acestea, un efect serios de închidere a pieţei pentru concurenţii actuali sau potenţiali poate apărea chiar sub nivelul de dominanţă în cazul efectului cumulativ. Dacă furnizorul are poziţie dominanţă, orice obligaţie de a cumpăra produsele numai sau în principal de la respectivul furnizor poate conduce cu uşurinţă la efecte semni- ficative de închidere a pieţei. Riscul obstrucţionării altor concurenţi creşte cu atât mai mult cu cât dominanta este mai puternică. (82) Dacă acordul priveşte furnizarea unui produs final la nivel angro, măsura în care poate apărea o problemă de concurenţă sub nivelul de dominanţă depinde în mare parte de tipul comerci- alizării angro şi de barierele la intrare existente la nivelul comer- cializării angro. Nu există riscul real de închidere a pieţei dacă producătorii concurenţi îşi pot crea uşor propriile structuri de comercializare angro. Nivelul mic al barierelor la intrare depinde parţial de tipul comercializării angro, în sensul în care comercianţii angro sunt sau nu sunt eficienţi comercializând numai produsul care face obiectul acordului ori dacă aceştia sunt mai eficienţi comercializând o gamă largă de produse. În acest ultim caz nu este eficient pentru un producător care comercializează numai un produs să îşi creeze propria structură de comercializare angro. Astfel, efecte anticoncurenţiale pot apărea şi sub nivelul de dominanţă. În plus, pot apărea şi pro- bleme de efect cumulativ dacă o serie de furnizori angajează majoritatea comercianţilor angro disponibili. (83) În cazul produselor finale închiderea pieţei este mai pro- babilă la nivelul comercializării en detail, având în vedere barie- rele la intrare semnificative pentru majoritatea producătorilor de creare a propriilor puncte de comercializare en detail doar pentru produsele lor. În plus, înţelegerile de nonconcurenţă la nivelul comercializării en detail pot conduce la reducerea concurenţei inter-marcă din magazine. Din aceste motive pot apărea efecte anticoncurenţiale semnificative la nivelul comercializării en detail a produselor finale, cu evaluarea tuturor factorilor relevanţi, dacă un furnizor fără dominanţă restricţionează 30% sau mai mult din piaţa relevantă. Pentru un agent economic aflat în poziţie domi- nantă, chiar şi restricţionarea unei părţi modeste de piaţă poate conduce la efecte anticoncurenţiale semnificative. (84) În anumite sectoare comercializarea a mai mult de o marcă în aceeaşi locaţie se poate dovedi dificilă, caz în care pro- blemele legate de închiderea pieţei pot fi remediate prin limitarea duratei efective a înţelegerilor. (85) Clauza prin care cumpărătorul este obligat să anunţe orice ofertă mai bună şi care îi permite acestuia să accepte cea- laltă ofertă numai dacă furnizorul nu îşi ajustează propria ofertă poate avea acelaşi efect ca şi obligaţia de nonconcurenţă, mai ales când cumpărătorul trebuie să dezvăluie numele celui care face oferta mai bună. În plus, creşterea transparenţei pieţei poate facilita înţelegerile secrete ilegale dintre furnizori. Clauza de mai sus poate acţiona şi ca impunere a cantităţii. Impunerea can- tităţii pentru cumpărător este o formă mai slabă de nonconcu- renţă, dacă stimulentele sau obligaţiile convenite între furnizor şi cumpărător îl determină pe acesta din urmă să-şi concentreze în mare măsură achiziţiile către un singur furnizor. Impunerea can- tităţii se poate concretiza în solicitarea de achiziţii minime sau în plata diferenţiată prin intermediul schemelor de rabat la cantitate, schemelor de rabat pentru fidelitate sau al tarifului compus (tarif fix plus un comision per unitate). Impunerea cantităţii pentru cumpărător va avea aceleaşi efecte de închidere a pieţei ca şi obligaţia de nonconcurenţă, dar într-o măsură mai mică decât cea din urmă. Evaluarea acestor forme va depinde de efectul lor asu- pra pieţei. (86) Dacă din evaluare se conturează efecte anticoncurenţiale apreciabile, exceptarea în baza art. 5 alin. (2) din lege este posi- bilă numai dacă furnizorul nu se află în poziţie dominantă. În cazul obligaţiilor de nonconcurenţă sunt relevante avantajele descrise la pct. (57) lit. a) - Problema „pasagerului clandestin&quot;, lit. d) - „Problema investiţiilor specifice unui singur client&quot;, lit. e) - „Problema investiţiilor specifice transferului unui know-how sub- stanţial&quot; şi lit. g) - „Imperfecţiunile pieţei de capital&quot;. (87) În cazul avantajelor descrise la pct. (57) lit. a), d) şi g) impunerea cantităţii pentru cumpărător ar putea constitui o alter- nativă mai puţin restrictivă. Obligaţia de nonconcurenţă poate fi singura viabilă în obţinerea avantajului descris la pct. (57) lit. e). (88) În cele mai multe cazuri de investiţii specifice unui singur client, realizate de către furnizor, o înţelegere de nonconcurenţă sau de impunere a cantităţii pentru perioada de amortizare a investiţiei va îndeplini condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din lege. În cazul unor investiţii de valoare foarte mare, specifice unui client, se justifică chiar şi o obligaţie de nonconcurenţă care să depăşească 5 ani. Investiţiile în (supra) capacităţi, generale sau specifice pieţei, nu reprezintă investiţii specifice clientului, cu excepţia cazului în care un furnizor creează o nouă capacitate viabilă economic doar în cazul în care produce pentru un anume cumpărător. (89) În mod normal acordarea unui împrumut sau a unui echi- pament nespecific de către furnizor cumpărătorului nu este sufici- entă pentru a justifica exceptarea unui efect de închidere a pieţei. Situaţiile de imperfecţiune a pieţei de capital vor fi limitate [a se vedea avantajul descris la lit. g) a pct. (57)]. Chiar dacă furnizo- rul unui produs ar fi cel mai eficient furnizor de capital, creditul respectiv ar putea justifica o obligaţie de nonconcurenţă numai în cazul în care cumpărătorul are dreptul să rezilieze obligaţia de nonconcurenţă şi să ramburseze valoarea scadentă a împrumutului, în orice moment şi fără plata vreunei penalizări. Aceasta înseamnă că rambursarea împrumutului ar trebui structu- rată în rate egale sau descrescătoare, iar cumpărătorul ar trebui să aibă posibilitatea de a prelua echipamentul oferit de furnizor la valoarea de piaţă. Această situaţie nu aduce atingere posibi- lităţii de amânare a rambursării împrumutului pentru 1-2 ani sau până când cifra de afaceri atinge un anumit nivel (de exemplu, în cazuri de genul deschiderii unui nou punct de distribuţie). (90) În general transferul de know-how substanţial [avantajul descris la lit. e) a pct. (57)] justifică obligaţia de nonconcurenţă pe toată perioada acordului de furnizare. Un exemplu în acest sens este franciza. (91) Sub nivelul de dominanţă combinaţia obligaţie de noncon- curenţă-distribuţie exclusivă poate să justifice obligaţia de non- concurenţă pe toată durata înţelegerii, aceasta îmbunătăţind eforturile de distribuţie ale distribuitorului, exclusiv în teritoriul acestuia [pct. (92)-(104)]. 2.2. Distribuţia exclusivă (92) În cadrul unei înţelegeri de distribuţie exclusivă furnizorul convine să vândă produsele sale unui singur distribuitor, în scopul revânzării într-un anumit teritoriu. În acelaşi timp distribuitorului i se interzice vânzarea activă în alte teritorii exclusive. Riscurile pentru concurenţă sunt, în principal, reducerea concurenţei intra- marcă şi împărţirea pieţei care facilitează în special discriminarea prin preţ. Utilizarea sistemelor de distribuţie exclusivă de către majoritatea sau de către toţi furnizorii poate facilita înţelegerile secrete ilegale atât la nivelul furnizorilor, cât şi al distribuitorilor. (93) Poziţiile pe piaţă, a furnizorului şi a concurenţilor săi, sunt de importanţă majoră deoarece reducerea concurenţei - intra-marcă ridică probleme doar dacă şi concurenţa inter-marcă este redusă. Concurenţa intra-marcă este cu atât mai redusă cu cât „poziţia furnizorului&quot; este mai puternică. În vederea exceptării înţelegerii verticale reducerea concurenţei intra-marcă trebuie con- tracarată de avantaje reale. (94) „Poziţia concurenţilor&quot; poate avea semnificaţii diferite. Existenţa unor concurenţi puternici înseamnă că, în general, redu- cerea concurenţei intra-marcă este contracarată de concurenţa inter-marcă suficientă. În cazul în care numărul concurenţilor se micşorează, iar poziţia lor pe piaţă este similară din punctul de vedere al cotei de piaţă, al capacităţii şi al reţelei de distribuţie poate apărea riscul înţelegerilor secrete ilegale. Reducerea con- curenţei intra-marcă măreşte acest risc, mai ales în cazul în care mai mulţi furnizori operează cu sisteme de distribuţie similare. Distribuţia exclusivă multiplă, respectiv situaţia în care furnizori diferiţi desemnează acelaşi distribuitor exclusiv într-un anumit teri- toriu, măreşte şi mai mult riscul înţelegerilor secrete ilegale. Dacă unui distribuitor i se acordă dreptul exclusiv de a distribui două sau mai multe produse concurente importante în acelaşi teritoriu, concurenţa inter-marcă va fi restricţionată substanţial pentru mărcile respective. Riscul înţelegerilor secrete ilegale şi reducerea concurenţei inter-marcă sunt cu atât mai probabile cu cât creşte cota de piaţă cumulată pentru mărcile distribuite de un distribuitor multiplu. (95) „Barierele la intrare&quot; care împiedică furnizorii să îşi creeze distribuitori noi sau să îşi găsească distribuitori alternativi sunt mai puţin importante în evaluarea efectelor anticoncurenţiale ale distribuţiei exclusive. Obstrucţionarea altor furnizori este puţin pro- babilă atât timp cât distribuţia exclusivă nu este combinată cu exclusivitatea de marcă. (96) Obstrucţionarea altor distribuitori nu reprezintă o problemă dacă furnizorul care operează printr-un sistem de distribuţie exclu- sivă desemnează un număr mare de distribuitori exclusivi pe aceeaşi piaţă, iar distribuitorilor exclusivi nu li se interzice vânza- rea către alţi distribuitori neautorizaţi. Obstrucţionarea altor distribuitori poate deveni însă o problemă dacă există „putere de cumpărare&quot; şi putere de piaţă în aval, mai ales în cazul teritoriilor foarte mari în care distribuitorul exclusiv devine cumpărător exclusiv pentru o întreagă piaţă. Obstrucţiona- rea altor distribuitori se poate agrava în cazul distribuţiei exclu- sive multiple. (97) „Puterea de cumpărare&quot; poate mări riscul înţelegerilor secrete ilegale la nivelul cumpărătorilor în cazul în care înţelege- rile de distribuţie exclusivă sunt impuse unuia sau mai multor fur- nizori de către cumpărători importanţi, situaţi chiar în teritorii diferite. (98) „Maturitatea pieţei&quot; este importantă în contextul în care reducerea concurenţei intra-marcă şi discriminarea prin preţ pot constitui probleme serioase pe o piaţă matură, fiind însă puţin relevante pe o piaţă caracterizată de cerere în creştere, de teh- nologii şi poziţii de piaţă în continuă schimbare. (99) „Nivelul de comercializare&quot; este important deoarece even- tualele efecte negative pot diferi între nivelul comercializării angro şi cel en detail. Distribuţia exclusivă se întâlneşte mai ales în distribuţia produselor şi serviciilor finale. Reducerea concurenţei intra-marcă este mai probabilă la nivelul comercializării en detail, mai ales în contextul unor teritorii întinse, deoarece consumatorii finali se pot confrunta cu posibilităţi reduse de alegere între un distribuitor care oferă preţ mare/serviciu de calitate şi unul care oferă preţ mic/serviciu de calitate scăzută pentru o marcă impor- tantă. (100) Producătorul care alege un comerciant angro ca distri- buitor exclusiv al său va face acest lucru pentru un teritoriu mai mare. În cazul în care producătorul nu are poziţie dominantă, nu vor apărea efecte anticoncurenţiale apreciabile atât timp cât comerciantul angro poate vinde fără restricţii produsele către comercianţii en detail din aval. O eventuală reducere a concu- renţei intra-marcă la nivelul comerciantului angro poate fi contra- carată de avantajele implicate de logistică, activitate promoţională etc., mai ales în cazul în care producătorul este din altă ţară. Riscurile pentru concurenţa inter-marcă, în cazul distribuţiei exclu- sive multiple, sunt mai mari la nivelul comercializării angro decât la nivelul comercializării en detail. (101) Combinarea distribuţiei exclusive cu exclusivitatea de marcă poate antrena şi riscul închiderii pieţei respective altor fur- nizori, mai ales în cazul unei reţele dense de distribuitori cu exclusivitate pe teritorii mici sau în cazul efectului cumulativ. În acest caz devine necesară aplicarea principiilor prezentate la pct. 2.1. Exclusivitate de marcă&quot;. Atât timp cât această combinaţie nu conduce la o obstrucţionare semnificativă, combinarea distribuţiei exclusive cu exclusivitatea de marcă poate avea efecte proconcurenţiale prin stimularea distribuitorului exclusiv pentru a-şi concentra eforturile asupra mărcii respective. În concluzie, în absenţa efectului de închidere a pieţei, combinarea distribuţiei exclusive cu exclusivitatea de marcă este exceptabilă pe toată durata acordului, mai ales la nivelul comercializării angro. (102) Combinaţia distribuţie exclusivă-cumpărare exclusivă creşte riscurile de reducere a concurenţei intra-marcă şi de împărţire a pieţei, care facilitează în special discriminarea prin preţ. Distribuţia exclusivă limitează deja arbitrajul clienţilor prin limitarea numărului de distribuitori şi limitează de obicei şi liberta- tea distribuitorilor de a face vânzări active. Cumpărarea exclusivă, prin cerinţa ca distribuitorii exclusivi să îşi asigure necesarul pen- tru o anumită marcă direct de la producător, elimină şi arbitrajul distribuitorilor exclusivi care sunt împiedicaţi să cumpere de la alţi distribuitori din sistem. Astfel, creşte posibilitatea ca furnizorul să limiteze concurenţa intra-marcă, aplicând condiţii de comercia- lizare diferenţiate. Combinaţia distribuţie exclusivă-cumpărare exclusivă este improbabil să fie exceptată, cu excepţia cazului în care există avantaje clare şi substanţiale care să conducă la preţuri mai reduse pentru consumatorii finali. Lipsa acestor avan- taje poate duce chiar şi la retragerea exceptării pe categorii. (103) „Natura produsului&quot; nu are prea mare relevanţă în eva- luarea eventualelor efecte anticoncurenţiale ale distribuţiei exclu- sive. Devine relevantă în situaţia în care se discută eventualele avantaje, după ce s-a stabilit existenţa unui efect anticoncurenţial apreciabil. (104) Distribuţia exclusivă poate genera avantaje, în special în cazurile în care investiţiile făcute de distribuitori sunt necesare pentru a proteja sau pentru a construi imaginea de marcă. În general, necesitatea obţinerii de avantaje este mai puternică la produsele noi, la produsele complexe, la produsele ale căror calităţi sunt dificil de constatat înaintea consumării sau ale căror calităţi sunt greu de constatat chiar şi după consumare. În plus, distribuţia exclusivă poate conduce la economii în costurile cu logistica, datorită economiilor de scară realizate în transport şi distribuţie. 2.3. Alocarea exclusivă a consumatorilor (105) În cadrul unei înţelegeri de alocare exclusivă a consu- matorilor, furnizorul convine să îşi vândă produsele unui singur distribuitor pentru revânzare către un anume segment de consu- matori. În mod normal, distribuitorul este restricţionat în ceea ce priveşte vânzarea activă către alte segmente de consumatori alo- cate exclusiv. Eventualele riscuri pentru concurenţă sunt reduce- rea concurenţei intra-marcă şi partajarea pieţei facilitând, în special, discriminările prin preţ. Sistemul de alocare exclusivă a consumatorilor utilizat de majoritatea sau de către toţi furnizorii poate facilita înţelegerile secrete ilegale atât la nivelul furnizorilor, cât şi la nivelul distribuitorilor. (106) În evaluarea înţelegerii de alocare exclusivă a consuma- torilor se aplică mutatis mutandis principiile de evaluare de la pct. 2.2 „Distribuţie exclusivă&quot; [pct. (92) - (104)], cu observarea următoarelor principii specifice. (107) În mod normal, alocarea consumatorilor reduce arbitrajul exercitat de către consumatori. În plus, în cazul în care fiecare distribuitor autorizat are alocat propriul segment de consumatori, distribuitorii neautorizaţi care nu se încadrează în nici un segment vor avea dificultăţi în obţinerea produsului. Acest fapt reduce şi arbitrajul exercitat de către distribuitorii neautorizaţi. În consecinţă, exceptarea individuală a înţelegerii de alocare exclusivă a consu- matorilor nu este posibilă decât dacă implică avantaje clare şi substanţiale în eficienţă. (108) Alocarea exclusivă a consumatorilor este utilizată în spe- cial pentru produsele intermediare şi la nivelul angro de comerci- alizare a produselor finale, cu condiţia să se poată defini segmente distincte de consumatori cu cerinţe specifice legate de produs. (109) Alocarea exclusivă a consumatorilor poate genera avan- taje, mai ales în cazurile în care distribuitorii trebuie să facă investiţii, cum ar fi echipamente specifice, specializări sau know-how, pentru a se adapta la cerinţele segmentului respectiv de consumatori. Perioada de amortizare a acestor investiţii este durata justificată de utilizare a unui sistem de alocare exclusivă a consumatorilor. Sistemul trebuie utilizat cu precădere în cazul pro- duselor noi sau complexe şi în cazul produselor care necesită adaptare la cerinţele clientului individual. Cerinţele diferenţiate identificabile sunt mai probabile în cazul produselor intermediare, adică produsele vândute diverselor tipuri de cumpărători profesionişti. Este puţin probabil ca alocarea consumatorilor finali să gene- reze vreun avantaj. În consecinţă, este puţin probabil ca o astfel de înţelegere să fie exceptată. (110) În principiu, combinaţia alocare exclusivă a clienţilor- distribuţie selectivă nu îndeplineşte condiţiile de exceptare, fiind considerată o restricţionare gravă a concurenţei, atât timp cât distribuitorilor autorizaţi le este interzisă vânzarea activă către consumatorii finali. 2.4. Distribuţia selectivă (111) Înţelegerile de distribuţie selectivă restricţionează, pe de o parte, numărul distribuitorilor autorizaţi şi, pe de altă parte, posibilităţile de revânzare. Diferenţa faţă de distribuţia exclusivă constă în faptul că limitarea numărului de dealeri nu depinde de numărul teritoriilor, ci de criterii de selecţie impuse, în primul rând, de natura produsului. Altă diferenţă faţă de distribuţia exclu- sivă este faptul că restricţionarea revânzării nu se mai referă la restricţionarea vânzării active într-un teritoriu, ci la restricţionarea vânzărilor către distribuitori neautorizaţi, posibili cumpărători fiind numai dealerii autorizaţi şi consumatorii finali. Distribuţia selectivă este utilizată în special pentru distribuirea produselor finale de marcă. (112) Eventualele riscuri pentru concurenţă sunt reducerea concurenţei intra-marcă şi, cu precădere în cazul efectului cumu- lativ, obstrucţionarea anumitor tipuri de distribuitori, precum şi faci- litarea înţelegerilor secrete ilegale între furnizori sau între cumpărători. În scopul evaluării eventualelor efecte anticoncurenţiale ale distribuţiei selective în conformitate cu pre- vederile art. 5 alin. (1) din lege, este necesar să se facă dis- tincţie între distribuţia selectivă pur calitativă şi distribuţia selectivă cantitativă. Distribuţia selectivă pur calitativă selectează dealerii numai pe baza criteriilor obiective impuse de natura produsului, cum ar fi specializarea personalului de vânzare, service furnizat la punctul de vânzare, comercializarea unor game speciale de produse etc. Aplicarea acestor criterii nu impune o limitare directă a numărului de dealeri. În general, se consideră că distribuţia selectivă pur calitativă nu implică efecte anticoncurenţiale în condiţiile îndeplini- rii următoarelor 3 cerinţe. În primul rând, natura produsului în cauză trebuie să necesite un sistem de distribuţie selectivă, care să menţină calitatea produsului şi să asigure utilizarea cores- punzătoare a acestuia. În al doilea rând, revânzătorii trebuie selectaţi pe baza unor criterii obiective de natură calitativă, apli- cate tuturor revânzătorilor potenţiali, uniform şi nediscriminatoriu. În al treilea rând, criteriile stabilite nu trebuie să depăşească cerinţele impuse de natura produsului. Distribuţia selectivă cantitativă adaugă şi alte criterii de selecţie care limitează într-o măsură mai mare numărul dealerilor potenţiali prin impunerea unor vânzări minime sau maxime, prin stabilirea numărului de dealeri etc. (113) Exceptarea prin încadrarea în categoria prevăzută la art. 4 alin. (1) din regulament acoperă distribuţia selectivă, indife- rent de natura produsului în cauză. Cu toate acestea, utilizarea distribuţiei selective în cazul în care natura produsului nu impune un astfel de sistem nu implică, în general, creşteri în eficienţă suficiente, care să compenseze restrângerea semnificativă a concurenţei intra-marcă. În conse- cinţă, exceptarea pe categorii poate fi retrasă în cazul în care apar efecte anticoncurenţiale apreciabile. (114) Poziţia pe piaţă a furnizorului şi poziţia concurenţilor săi sunt importante în evaluarea efectelor anticoncurenţiale, în măsura în care reducerea concurenţei intra-marcă devine o problemă dacă şi concurenţa inter-marcă este limitată. Concurenţa intra- marcă este cu atât mai redusă cu cât „poziţia furnizorului&quot; este mai puternică. În vederea exceptării înţelegerii verticale, reduce- rea concurenţei intra-marcă trebuie contracarată de avantaje reale. Alt factor important este numărul reţelelor de distribuţie selec- tivă prezente pe aceeaşi piaţă. În mod obişnuit utilizarea distribuţiei selective cantitative de către un singur furnizor fără poziţie dominantă pe piaţă nu implică efecte negative, cu condiţia ca produsele contractate, prin natura lor, să necesite utilizarea unui sistem de distribuţie selectivă şi cu condiţia ca toate criteriile de selecţie să fie indispensabile asigurării unei distribuţii eficiente a produselor în cauză. În realitate distribuţia selectivă este utili- zată de mai mulţi furnizori de pe o piaţă anume. (115) „Poziţia concurenţilor&quot; poate avea semnificaţii diferite şi joacă un rol important în cazul efectului cumulativ. Existenţa unor concurenţi puternici înseamnă, în general, că reducerea concu- renţei intra-marcă este contracarată de concurenţa inter-marcă suficientă. Totuşi, utilizarea distribuţiei selective de către majorita- tea furnizorilor importanţi va conduce la o reducere semnificativă a concurenţei intra-marcă, la eventuala obstrucţionare a anumitor tipuri de distribuitori şi la un risc crescut al înţelegerilor secrete ilegale între cei mai importanţi furnizori. Riscul obstrucţionării distribuitorilor mai eficienţi a fost întotdeauna mai mare la distribuţia selectivă decât la distribuţia exclusivă, dată fiind restricţionarea, în contextul distribuţiei selective, a vânzărilor către dileri neautorizaţi. Scopul acestei restricţionării este să confere distribuţiei selective caracterul de sistem închis, interzicându-se astfel accesul dilerilor neautorizaţi la produsele respective. În con- secinţă, distribuţia selectivă este foarte potrivită pentru evitarea presiunii exercitate asupra profitului producătorului, precum şi asu- pra profitului dealerilor autorizaţi de către cei care oferă reduceri de preţ. (116) În cazul reţelelor paralele de disitribuţie selectivă care, individual, beneficiază de exceptare pe categorii, se poate lua în considerare retragerea beneficiului exceptării pe categorii sau ina- plicabilitatea prevederilor regulamentului în cazul efectului cumula- tiv. Totuşi, apariţia efectului cumulativ este improbabilă în cazul în care cota de piaţă acoperită de distribuţii selective nu depăşeşte 50%. De asemenea, nu sunt probleme nici în cazul în care coe- ficientul de acoperire a pieţei depăşeşte 50%, dar cota de piaţă cumulată a primilor 5 furnizori (CR 5) este sub 50%. În cazul în care atât CR 5, cât şi cota de piaţă acoperită de distribuţii selec- tive depăşesc 50%, evaluarea poate diferi în funcţie de măsura în care primii 5 furnizori aplică sau nu distribuţia selectivă. Obstrucţionarea celorlalţi distribuitori este mai puţin probabilă cu cât poziţia concurenţilor care nu aplică distribuţia selectivă este mai puternică. Dacă primii 5 furnizori aplică distribuţia selectivă, probleme concurenţiale pot apărea, în special, în contextul acelor înţelegeri care aplică criterii de selecţie cantitativă prin limitarea directă a numărului de dealeri autorizaţi. Este improbabil ca pre- vederile art. 5 alin. (2) din lege să fie îndeplinite în cazul în care sistemele de distribuţie selectivă în discuţie împiedică accesul pe piaţă al noilor distribuitori capabili să vândă produsele respective în aceleaşi condiţii, în special al distribuitorilor care oferă dis- counturi de preţ, limitând astfel distribuţia în avantajul anumitor canale deja existente şi în detrimentul consumatorilor finali. Formele indirecte de distribuţie selectivă cantitativă, cum ar fi cele rezultate din combinarea criteriilor de selecţie pur calitative cu obligaţiile impuse dealerilor de a achiziţiona o cantitate minimă anuală, sunt mai puţin susceptibile să aibă efecte negative nete în cazul în care respectiva cantitate nu reprezintă un procent semnificativ în cifra de afaceri totală a dilerului, realizată din comercializarea tipului respectiv de produse, şi în cazul în care respectiva cantitate nu depăşeşte cantitatea necesară furnizorului pentru a-şi recupera investiţia specifică şi/sau pentru a realiza economii de scară în distribuţie. (117) „Barierele la intrare&quot; prezintă interes în cazul închiderii pieţei pentru dilerii neautorizaţi. În principiu, barierele la intrare vor fi considerabile, deoarece distribuţia selectivă este utilizată de obi- cei de către fabricanţii de produse de marcă. În general, dilerii neautorizaţi au nevoie de timp şi de investiţii considerabile pentru lansarea propriilor mărci sau pentru obţinerea unor oferte compe- titive din altă parte. (118) „Puterea de cumpărare&quot; măreşte riscul apariţiei înţelege- rilor secrete ilegale dintre distribuitori şi astfel modifică apreciabil evaluarea făcută distribuţiei selective din punctul de vedere al eventualelor efecte anticoncurenţiale. Închiderea pieţei pentru comercianţii en detail mai eficienţi poate apărea, în special, în cazul asociaţiilor puternice de dileri, care impun criterii de selecţie asupra furnizorului în scopul limitării distribuţiei în avanta- jul membrilor săi. (119) În principiu, obstrucţionarea altor furnizori nu reprezintă o problemă dacă alţi furnizori pot utiliza aceiaşi distribuitori, adică dacă sistemul de distribuţie selectivă nu este combinat cu exclusivitatea de marcă. În cazul unei reţele dense de distribuitori autorizaţi sau în cazul efectului cumulativ, combinarea distribuţiei selective cu obligaţia de nonconcurenţă măreşte riscul obstrucţionării altor fur- nizori. În acest caz se aplică principiile stabilite pentru exclusivita- tea de marcă. Dacă distribuţia selectivă nu este combinată cu o obligaţie de nonconcurenţă, închiderea pieţei pentru furnizorii con- curenţi poate reprezenta o problemă în cazul în care furnizorii principali impun dilerilor nu numai criterii de selecţie pur calita- tive, ci şi anumite obligaţii suplimentare, cum ar fi obligativitatea de a rezerva în magazin un spaţiu minim pentru produsele lor sau de a garanta că vânzarea produselor lor reprezintă un anume procent în cifra de afaceri totală a respectivului diler. Astfel de probleme sunt improbabile în cazul în care cota de piaţă acoperită de distribuţia selectivă este sub 50% sau, atunci când acest procent este depăşit, în cazul în care cota de piaţă cumulată a primilor 5 furnizori este sub 50%. (120) Maturitatea pieţei este un criteriu important. Reducerea concurenţei intra-marcă şi eventuala închidere a pieţei pentru fur- nizori sau dealeri reprezintă probleme pentru o piaţă matură, dar pot fi mai puţin relevante pe o piaţă cu cerere în creştere, cu tehnologii şi poziţii de piaţă în schimbare. (121) Distribuţia selectivă poate fi avantajoasă în cazurile în care generează economii în costurile cu logistica datorită econo- miilor de scară realizate în transport, iar acest lucru se poate realiza indiferent de natura produsului [avantajul descris la pct. (57) lit. f)]. Cu toate acestea, acest avantaj este marginal în contextul sistemelor de distribuţie selectivă. Pentru rezolvarea problemei „pasagerului clandestin&quot; [avantajul descris la pct. (57) lit. a)] sau pentru asistenţă în construirea ima- ginii de marcă [avantajul descris la pct. (57) lit. h)], natura produ- sului este deosebit de importantă. În general, este cazul produselor noi, al produselor complexe, al produselor ale căror calităţi sunt dificil de constatat înaintea consumării sau ale căror calităţi sunt greu de constatat chiar şi după consumare. Combinaţia dintre distribuţia selectivă şi cea exclusivă va încălca art. 5 din lege, în cazul utilizării de către un furnizor a cărui cotă de piaţă depăşeşte 30% sau în cazul efectului cumula- tiv, chiar dacă sunt posibile vânzările active între teritorii. În mod excepţional, această combinaţie poate îndeplini condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din lege, în cazul în care este indispensabilă pentru protejarea investiţiilor specifice substanţiale, realizate de către dealerii autorizaţi [avantajul descris la pct. (57) lit. d)]. 2.5. Franciza (122) Acordurile de franciză se referă la licenţierea drepturilor de proprietate intelectuală legate de mărci de comerţ, însemne comerciale sau comunicare de know-how, în scopul utilizării şi distribuţiei produselor sau serviciilor. Pe lângă licenţierea drepturi- lor de proprietate intelectuală, francizorul oferă beneficiarului, pe durata acordului, şi asistenţă comercială sau tehnică. Licenţierea şi asistenţa comercială sau tehnică sunt componente integrante a derulării afacerii francizate. În general beneficiarul plăteşte franci- zorului o redevenţă de utilizare a respectivei metode de operare. Franciza permite francizorului să creeze cu investiţii limitate o reţea omogenă pentru distribuirea produselor sale. Pe lângă oferi- rea metodei de lucru, acordurile de franciză uzuale conţin com- binaţii de diverse restricţionări verticale referitoare la produsele distribuite, în special distribuţia selectivă şi/sau obligaţia de non- concurenţă şi/sau distribuţia exclusivă ori forme mai slabe ale acestora. (123) Exceptarea pe categorii pentru licenţierea drepturilor de proprietate intelectuală cuprinse în acordurile de franciză este tra- tată la pct. (19)-(39). În ceea ce priveşte abordarea individuală a restricţionărilor verticale referitoare la cumpărarea, vânzarea şi revânzarea produ- selor şi serviciilor conţinute în acordul de franciză, cum ar fi distribuţia selectivă, obligaţia de nonconcurenţă sau distribuţia exclusivă, orientarea oferită anterior cu privire la aceste tipuri de restricţionări se aplică şi la franciză, cu următoarele observaţii: a) în conformitate cu regula generală descrisă la pct. (57) lit. h), restricţionările verticale sunt cu atât mai uşor exceptabile cu cât transferul de know-how este mai important; b) obligaţia de nonconcurenţă pentru produsele sau serviciile achiziţionate de către beneficiar este exceptabilă dacă aceasta este necesară pentru menţinerea identităţii comune şi reputaţiei reţelei francizate. În aceste cazuri şi durata obligaţiei de noncon- curenţă este irelevantă, atât timp cât nu depăşeşte durata acor- dului de franciză. 2.6. Vânzarea exclusivă (124) Vânzarea exclusivă definită conform art. 2 pct. c) din regulament este forma extremă a distribuţiei limitate, exprimată prin limitarea numărului cumpărătorilor: prin înţelegere se speci- fică faptul că într-un anume teritoriu există un singur cumpărător căruia furnizorul îi poate vinde un anumit produs final. Pentru pro- dusele şi serviciile intermediare vânzarea exclusivă se referă la faptul că există un singur cumpărător într-un anume teritoriu sau că există un singur cumpărător în teritoriul respectiv pentru o uti- lizare specifică. La produsele şi serviciile intermediare vânzarea exclusivă este adeseori denumită vânzare industrială. (125) Riscul cel mai important pentru concurenţă în cazul vânzării exclusive este închiderea pieţei pentru ceilalţi cumpărători. În mod evident cota de piaţă deţinută de cumpărător pe piaţa achiziţiilor din amonte este importantă pentru evaluarea capacităţii acestuia de a „impune&quot; vânzarea exclusivă, prin care se restricţionează accesul altor cumpărători la oferta de produse. Importanţa cumpărătorului pe piaţa din aval este factorul deter- minant în evaluarea efectelor asupra concurenţei. Nu se aşteaptă efecte negative apreciabile pentru consumatori în cazul în care cumpărătorul nu are putere pe piaţa din aval. Se preconizează însă efecte negative atunci când cota de piaţă a cumpărătorului pe piaţa ofertării din aval, precum şi cota pe piaţa achiziţiilor din amonte depăşesc 30%. În cazul în care un agent economic are poziţie dominantă pe piaţa din aval, orice obligaţie de a furniza produsele numai sau în principal cumpărătorului cu poziţie domi- nantă poate genera uşor efecte anticoncurenţiale semnificative. (126) Nu este importantă numai poziţia cumpărătorului pe pieţele din amonte şi din aval, ci şi durata şi măsura în care acesta utilizează obligaţia de vânzare exclusivă. Cu cât segmentul de piaţă al vânzării exclusive şi durata de aplicare a vânzării exclusive sunt mai mari, cu atât mai semnificativă va fi închiderea pieţei. Înţelegerile de vânzare exclusivă convenite pe perioade mai scurte de 5 ani între agenţi economici fără poziţie dominantă necesită o comparare a efectelor pro şi anticoncurenţiale, în timp ce înţelegerile cu durată mai mare de 5 ani nu pot fi considerate, pentru majoritatea tipurilor de investiţii, ca fiind indispensabile obţinerii avantajelor scontate sau că aceste avantaje ar fi sufici- ente pentru a compensa efectul de închidere a pieţei pe care îl au aceste înţelegeri pe termen lung. (127) Poziţia cumpărătorilor concurenţi pe piaţa din amonte este importantă deoarece este probabil ca aceştia să fie obstrucţionaţi din motive anticoncurenţiale, cum ar fi creşterea costurilor acestora, numai în cazul în care cumpărătorii concurenţi sunt semnificativ mai mici decât cumpărătorul care îi obstrucţionează. Obstrucţionarea cumpărătorilor concurenţi este puţin probabilă în cazul în care aceştia au putere de cumpărare similară şi pot oferi furnizorilor posibilităţi de vânzare similare. Totuşi, obstrucţionarea poate afecta concurenţii potenţiali care nu au posibilitatea să îşi găsească furnizori în cazul în care o serie de cumpărători importanţi încheie înţelegeri de vânzare exclusivă cu majoritatea furnizorilor de pe piaţă. Acest efect cumulativ poate conduce la retragerea beneficiului exceptării pe categorii. (128) Barierele de intrare la nivelul furnizorilor sunt relevante pentru a stabili dacă închiderea pieţei este reală. Atât timp cât pentru cumpărătorii concurenţi este eficient să furnizeze ei înşişi produse sau servicii prin intermediul integrării verticale în amonte, închiderea pieţei este improbabil să fie o problemă. Totuşi, barie- rele la intrare pot fi semnificative. (129) Puterea de contracarare a furnizorilor este relevantă deoarece furnizorii importanţi nu se vor lăsa cu uşurinţă îndepărtaţi. Riscul închiderii pieţei este mai probabil în cazul furnizorilor slabi şi cumpărătorilor puternici. În cazul furnizorilor puternici vânzarea exclusivă se găseşte în combinaţie cu obligaţia de non- concurenţă, fapt care aduce în analiză principiile stabilite pentru exclusivitatea de marcă. În cazul investiţiilor specifice angajate de ambele părţi (pro- blema „pasagerului clandestin&quot;), combinaţia între vânzarea exclu- sivă şi obligaţia de nonconcurenţă, adică exclusivitatea reciprocă din înţelegerile de vânzare industrială, este exceptabilă sub nivelul de dominantă. (130) În sfârşit, nivelul de comercializare şi natura produsului sunt relevante în stabilirea efectului de închidere a pieţei. Închiderea pieţei este mai puţin probabilă în cazul produselor intermediare sau al produselor omogene. În primul rând, un pro- ducător restricţionat care utilizează un anume input are flexibilitate mai mare în a răspunde cererii clienţilor săi decât are un comer- ciat angro/en detail în a răspunde cererii consumatorilor finali pentru care mărcile pot juca un rol important. În al doilea rând, pierderea unei surse de livrare contează mai puţin pentru cumpărătorii restricţionaţi în cazul produselor omogene decât în cazul produselor eterogene de diverse categorii şi calităţi. (131) Pentru produsele intermediare omogene efectele anticon- curenţiale sunt exceptabile sub nivelul de dominanţă. În cazul pro- duselor finale diferenţiate prin mărci de comerţ sau al produselor intermediare diferenţiate unde există bariere de intrare, vânzarea exclusivă poate avea efecte anticoncurenţiale apreciabile în cazul în care cumpărătorii concurenţi sunt relativ mici în comparaţie cu cumpărătorul care îi obstrucţionează, chiar dacă acesta din urmă nu este dominant pe piaţa din aval. (132) În cazul în care se identifică efecte anticoncurenţiale apreciabile, exceptarea în conformitate cu art. 5 alin. (2) din lege este posibilă atât timp cât agentul economic nu are poziţie domi- nantă. Se aşteaptă avantaje de genul celor descrise la pct. (57) lit. d) şi e), iar acest lucru este mai probabil în cazul produselor intermediare decât în cazul produselor finale. Alte avantaje sunt puţin probabile. (133) În cazul „problemei investiţiilor specifice unui singur cli- ent&quot; şi, în special, în cazul realizării economiilor de scară în distribuţie, impunerea unei cantităţi minime furnizorului, sub forma unor cerinţe de furnizare minime, poate reprezenta o alternativă mai puţin restrictivă. (134) Vânzarea exclusivă se bazează pe obligaţia, directă sau indirectă, impusă furnizorului de a vinde unui singur cumpărător. Impunerea cantităţii pentru furnizor se bazează pe stimulentele convenite între furnizor şi cumpărător, care îl determină pe furni- zor să îşi concentreze vânzările, în principal, către un cumpărător. Impunerea cantităţii pentru furnizor poate avea efecte similare, dar mai dăunătoare decât vânzarea exclusivă. Evaluarea înţelegerii de impunere a cantităţii depinde de gradul de obstrucţionare a celor- lalţi cumpărători pe piaţa din amonte. 2.7. Vânzarea legată (135) Vânzarea legată este acea înţelegere prin care furnizorul condiţionează vânzarea unui produs de cumpărarea altui produs distinct de la furnizor sau de la alt agent economic desemnat de acesta. Primul produs va fi denumit produs comandat , iar al doilea, produs impus . Dacă vânzarea legată nu este obiectiv justi- ficată de natura produselor sau de utilizarea comercială, această practică poate constitui un abuz în sensul art. 6 din lege. Art. 5 din lege se aplică înţelegerilor orizontale sau practicilor concertate dintre furnizorii concurenţi prin care se condiţionează vânzarea unui produs de cumpărarea altui produs distinct. Vânzarea legată poate constitui şi o restricţionare verticală încadrabilă în prevederile art. 5 din lege, în cazul în care con- duce la exclusivitate de marcă [pct. (74) - (91)] pentru produsul impus. Numai acest din urmă caz este tratat în prezentele instrucţiuni. (136) Ceea ce se consideră a fi produs distinct este determi- nat, în primul rând, de cererea cumpărătorilor. Două produse sunt distincte dacă, în lipsa condiţionării, cumpărătorii le-ar achiziţiona de pe pieţe diferite. De exemplu, atât timp cât clienţii vor să cumpere pantofi cu şireturi, furnizarea de pantofi cu şireturi devine uzanţă comercială pentru producători. În consecinţă, vânzarea de pantofi cu şireturi nu reprezintă o vânzare legată. Din ce în ce mai multe combinaţii devin practici acceptate deoa- rece natura produsului face dificilă, din punct de vedere tehnic, furnizarea unui produs fără furnizarea altui produs. (137) Efectul anticoncurenţial principal al vânzării legate este eventuala închidere a pieţei pentru produsele impuse. Vânzarea legată implică cel puţin existenţa unei forme de impunere a can- tităţii la cumpărător pentru produsul impus. Posibilitatea de apariţie a efectului de închidere a pieţei pentru produsul impus creşte în cazul în care se convine şi asupra unei obligaţii de nonconcurenţă pentru acesta. Vânzarea legată poate conduce şi la preţuri supraconcurenţiale, mai ales în următoarele 3 situaţii. Prima situaţie este cea în care produsul comandat şi cel impus sunt parţial substituibile din punctul de vedere al cumpărătorului. A doua situaţie este cea în care vânzarea legată permite discrimi- narea prin preţ în funcţie de utilizarea dată de consumator produ- sului comandat, ca de exemplu condiţionarea vânzării fotocopiatoarelor de cumpărarea consumabilelor aferente. A treia situaţie se referă la înţelegerile pe termen lung sau la pieţele pie- selor de schimb pentru echipamentele originale cu timp îndelungat de înlocuire, cazuri în care este dificil pentru clienţi să calculeze consecinţele vânzării legate. În ultimă instanţă, vânzarea legată poate conduce şi la creşterea barierelor la intrare atât pe piaţa produsului comandat, cât şi a celui impus. (138) Poziţia de piaţă a furnizorului pe piaţa produsului comandat este în mod evident importantă în evaluarea eventuale- lor efecte anticoncurenţiale. În general, acest tip de acord este impus de către furnizor. Importanţa furnizorului pe piaţa produsu- lui comandat este principalul motiv pentru care un cumpărător ar putea avea dificultăţi în refuzarea obligaţiei de vânzare condiţionată. (139) În evaluarea puterii de piaţă a furnizorului este impor- tantă poziţia concurenţilor săi pe piaţa produsului comandat. Atât timp cât concurenţii săi sunt suficient de numeroşi şi puternici, nu se aşteaptă efecte anticoncurenţiale deoarece cumpărătorii au suficiente alternative de cumpărare a produsului comandat fără produsul impus, cu excepţia cazului în care ceilalţi furnizori aplică sisteme similare de vânzare legată. În plus, barierele la intrarea pe piaţa produsului comandat sunt relevante pentru determinarea poziţiei de piaţă a furnizorului. Combinarea vânzării legate cu o obligaţie de nonconcurenţă în legătură cu produsul comandat întăreşte considerabil poziţia furnizorului. (140) Puterea de cumpărare este relevantă deoarece cumpărătorilor importanţi nu li se poate impune cu uşurinţă vânzarea legată, fără participarea acestora la eventualele avan- taje. De aceea, vânzarea legată fără avantaje reprezintă un risc în cazurile în care cumpărătorii nu au putere de cumpărare sem- nificativă. (141) Dacă sunt identificate efecte anticoncurenţiale impor- tante, exceptarea în baza art. 5 alin. (2) din lege este posibilă cu condiţia ca agentul economic să nu fie dominant. Vânzarea legată poate genera avantaje care derivă din producţia sau distribuţia în comun. În cazul în care produsul impus nu este fabricat de către furnizor, avantaje pot deriva şi din faptul că furnizorul achiziţionează cantităţi mari de produs impus. Pentru ca vânzarea legată să fie exceptată, trebuie să se demonstreze că cel puţin o parte din aceste reduceri de cost sunt transmise consumatorului. De aceea, vânzarea legată nu este exceptată atunci când comer- ciantul en detail poate obţine, în mod normal, acelaşi produs sau produse similare în aceleaşi condiţii ori în condiţii mai bune decât cele oferite de furnizorul care utilizează practica vânzării legate. Un alt avantaj poate apărea atunci când vânzarea legată contri- buie la asigurarea unei anumite uniformităţi şi standardizări a calităţii [avantajul descris la pct. (57) lit. h)]. Totuşi, trebuie să se demonstreze că avantajele scontate nu pot fi realizate în aceeaşi măsură printr-o clauză de obligare a cumpărătorului în a utiliza sau revinde produse care satisfac stan- dardele minime de calitate, fără a-i cere acestuia să facă achiziţiile de la furnizor sau de la un agent economic desemnat de acesta. În principiu, obligativitatea menţinerii unor standarde minime de calitate nu încalcă prevederile art. 5 alin. (1) din lege. În cazul în care nu este posibilă formularea standardelor minime de calitate, impunerea de către furnizorul produsului comandat a furnizorilor de la care cumpărătorul trebuie să facă achiziţiile de produs impus nu încalcă nici ea prevederile art. 5 alin. (1) din lege, mai ales atunci când furnizorul produsului comandat nu rea- lizează un beneficiu (financiar) direct ca urmare a desemnării fur- nizorilor de produs impus. (142) Preţurile supraconcurenţiale sunt considerate efecte anti- concurenţiale prin ele însele. Efectul de închidere a pieţei depinde de procentul condiţionat din totalul vânzărilor de produs impus pe piaţă. Pentru evaluarea măsurii în care închiderea pieţei încalcă prevederile art. 5 alin. (1) din lege este aplicabilă analiza pentru exclusivitate de marcă. Exceptarea individuală a vânzării legate este improbabilă, cu excepţia cazului în care există avantaje clare, parţial transmise consumatorilor. Exceptarea este şi mai puţin probabilă dacă vânzarea legată se combină cu obligaţia de nonconcurenţă, indiferent dacă se referă la produsul impus sau la cel comandat. (143) Retragerea exceptării pe categorii este posibilă în cazu- rile în care vânzarea legată nu aduce avantaje sau dacă aceste avantaje nu sunt transmise consumatorului [pct. (141)]. De ase- menea, retragerea exceptării pe categorii este posibilă şi în cazul efectului cumulativ, atunci când majoritatea furnizorilor utilizează înţelegeri de vânzare legată similare, fără ca eventualele avantaje să fie transmise măcar parţial consumatorilor. 2.8. Preţurile de revânzare recomandate şi maxime (144) Practica recomandării preţului de revânzare sau cerinţa ca revânzătorul să respecte un preţ maxim de revânzare este acoperită de categoria prevăzută în regulament, în cazul în care cota de piaţă a furnizorului nu depăşeşte pragul de 30%. Principiile de mai jos vor fi urmate pentru cazurile care depăşesc pragul de mai sus şi pentru cazurile de retragere a exceptării pe categorii. (145) Riscul cel mai important pentru concurenţă al preţurilor recomandate şi maxime este faptul că preţul recomandat sau maxim va funcţiona ca punct de referinţă pentru revânzători, putând fi practicat ca preţ de revânzare de majoritatea acestora sau de toţi. Un alt risc pentru concurenţă este acela că preţurile maxime sau recomandate pot facilita înţelegerile secrete ilegale dintre furnizori. (146) Factorul cel mai important în evaluarea eventualelor efecte anticoncurenţiale ale preţurilor de revânzare maxime sau recomandate este poziţia de piaţă a furnizorului. Cu cât este mai puternică această poziţie, cu atât este mai mare riscul ca preţul de revânzare maxim sau recomandat să conducă la o aplicare mai mult sau mai puţin uniformă a acelui nivel de preţ de către revânzători. Revânzătorii pot considera riscantă abaterea de la ceea ce se percepe a fi preţul de revânzare preferat al unui furnizor atât de important. În aceste condiţii practica impunerii preţului de revânzare maxim sau a recomandării unui preţ de revânzare poate contraveni art. 5 alin. (1) din lege, atât timp cât această practică conduce la o uniformitate a preţului. (147) Al doilea factor foarte important în evaluarea efectelor anticoncurenţiale ale practicii preţurilor maxime şi recomandate este poziţia pe piaţă a concurenţilor. Mai ales într-un oligopol îngust utilizarea sau publicarea preţurilor maxime ori recomandate poate facilita înţelegerile secrete ilegale dintre furnizori prin schim- bul de informaţii cu privire la nivelul de preţ preferat şi prin redu- cerea posibilităţii de micşorare a preţurilor de revânzare. Practica impunerii preţului de revânzare maxim sau a recomandării preţului care are astfel de efecte contravine şi ea art. 5 alin. (1) din lege. 2.9. Alte restricţionări verticale (148) Restricţionările verticale de mai sus şi combinaţiile aces- tora reprezintă doar o selecţie. Restricţionările verticale şi com- binaţiile neprezentate în aceste instrucţiuni vor fi tratate în conformitate cu aceleaşi principii, cu ajutorul aceloraşi reguli gene- rale şi cu accentuarea/identificarea aceloraşi efecte asupra pieţei. CAPITOLUL V Aspecte cu privire la definirea pieţei şi la calculul cotei de piaţă 1. Definirea pieţei relevante (149) Principiile folosite de Consiliul Concurenţei în definirea pieţei relevante sunt prezentate în „Instrucţiunile cu privire la defi- nirea pieţei relevante, în scopul stabilirii părţii substanţiale de piaţă&quot;, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997. În acest capitol vor fi prezentate numai elemente specifice restricţionărilor verticale. 2. Elemente de definire a pieţei relevante şi de calcul al cotei de piaţă pentru pragul de 30% prevăzut în „Regulamentul privind aplicarea art. 5 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor ver- ticale&quot; (150) În aplicarea regulamentului, cota de piaţă a furnizorului reprezintă cota acestuia pe piaţa relevantă (a produsului şi geo- grafică) în care vinde cumpărătorilor săi. În exemplul prezentat la pct. (152) aceasta este piaţa A. Piaţa produsului depinde, în primul rând, de substituibilitatea din perspectiva cumpărătorului. În situaţia în care produsul furni- zat este folosit ca input în fabricarea altor produse şi nu este identificabil în produsul final, piaţa produsului este determinată de preferinţele cumpărătorilor direcţi. Clienţii acestora nu au preferinţe deosebite faţă de inputurile utilizate de cumpărători. În principiu, restricţionările verticale convenite între furnizor şi cumpărătorul de inputuri se referă doar la vânzarea şi cumpărarea produsului intermediar, iar nu la vânzarea produsului rezultant. În cazul distribuţiei produselor finale substituibilitatea acestora din punctul de vedere al cumpărătorilor direcţi este în mod incon- testabil influenţată sau determinată de preferinţele consumatorilor finali. În plus, restricţionările verticale privind nivelul distribuţiei nu privesc numai comercializarea produselor între furnizor şi cumpărător, ci si revânzarea acestora. Pentru că, în general, for- mele de distribuire diverse concurează între ele, piaţa nu se defineşte în funcţie de forma de distribuţie folosită. De asemenea, este uzual ca furnizorul să vândă un întreg portofoliu de produse, caz în care portofoliul de produse poate constitui piaţa relevantă a produsului atunci când portofoliile şi nu produsele individuale sunt privite de către cumpărător ca substituibile. În cazul în care cumpărătorii de pe piaţa A sunt cumpărători profesionişti, piaţa geografică este de obicei mai mare decât piaţa pe care produsul este revândut consumatorilor finali. Adesea, aceasta duce la defi- nirea unor pieţe naţionale sau a unor pieţe geografice mai largi. (151) În cazul înţelegerilor verticale convenite între o societate de comercianţi en detail şi membrii acesteia, asociaţia este în poziţia de furnizor şi trebuie luată în calcul cota de piaţă a aces- teia ca furnizor. (152) În cazul vânzării exclusive, cota de piaţă a cumpărătoru- lui este cota realizată din însumarea tuturor achiziţiilor de pe piaţa relevantă de achiziţii. În exemplul de mai jos, aceasta este, de asemenea, piaţa A. (153) În cazul în care o înţelegere verticală implică 3 părţi, fiecare operând la niveluri diferite de comercializare, cotele de piaţă ale acestora trebuie să fie sub pragul de 30% în cazul fiecărui nivel implicat, pentru ca înţelegerea verticală să benefici- eze de exceptare pe categorii. (154) În cazul în care un furnizor utilizează aceeaşi înţelegere verticală în scopul cumpărării, vânzării sau revânzării unui porto- foliu de produse, unele produse pot îndeplini, din punctul de vedere al pragului de 30% cotă de piaţă, condiţiile de exceptare pe categorii, iar alte produse nu. Produsele care deţin o cotă de piaţă mai mică de 30% vor fi tratate în contextul exceptării pe categorii, iar cele care deţin cote de piaţă ce depăşesc 30% vor fi tratate în contextul exceptării individuale. (155) În cazul unui agent economic controlat în comun, mem- bru al grupului furnizorului sau cumpărătorului, astfel cum acesta este definit în „Instrucţiunile cu privire la calculul cifrei de afaceri în cazurile de comportament anticoncurenţial, prevăzute la art. 5 şi 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996, şi în cazurile de concen- trare economică&quot;, cota de piaţă deţinută de acesta se va distribui în mod proporţional între agenţii economici care deţin controlul în comun. (156) În cazul în care furnizorul produce atât echipamentul ori- ginal, cât şi piesele de schimb pentru acesta, furnizorul va fi ade- sea singurul sau cel mai important furnizor al pieţei derivate pentru reparaţii şi piese de schimb. Această situaţie se poate întâlni şi în cazul în care furnizorul (producătorul echipamentului original) subcontractează producţia pieselor de schimb. Piaţa rele- vantă se poate defini ca piaţa echipamentului original, incluzând şi piesele de schimb sau, separat, o piaţă a echipamentului origi- nal şi o piaţă a pieselor de schimb, în funcţie de circumstanţele specifice cazului, cum ar fi efectele restricţionărilor implicate, durata de viaţă a echipamentului şi importanţa costurilor implicate de reparaţii sau înlocuiri. (157) În cazul înţelegerilor verticale care, pe lângă furnizarea produselor care fac obiectul acordului, conţin şi prevederi referi- toare la drepturile de proprietate intelectuală, cum ar fi prevederi referitoare la utilizarea mărcii comerciale a furnizorului, care ajută cumpărătorul în comercializarea produselor care fac obiectul acor- dului, cota de piaţă a funizorului pe piaţa pe care acesta comer- cializează produsele care fac obiectul acordului este decisivă pentru aplicarea prevederilor regulamentului. În cazul francizei, în care francizorul nu furnizează produse în vederea revânzării, ci un pachet de servicii combinate cu preve- deri referitoare la drepturile de proprietate intelectuală formând metoda de afaceri francizată, francizorul trebuie să ţină seama de cota sa de piaţă ca furnizor al metodei de afaceri. În acest scop francizorul trebuie să îşi calculeze cota de piaţă deţinută pe piaţa pe care este exploatată metoda de afaceri, care este piaţa pe care beneficiarul exploatează metoda de afaceri pentru furnizarea de produse şi servicii către consumatorii finali. Francizorul îşi va calcula cota de piaţă în funcţie de valoarea vânzării produselor sau serviciilor realizate de către beneficiarul său pe piaţa respec- tivă. Concurenţii de pe această piaţă pot fi furnizori ai altor metode de afaceri francizate, dar şi furnizori de produse sau ser- vicii substituibile, comercializate în afara unor sisteme de franciză. În plus, în cazul unei pieţe a serviciilor fast-food, de exemplu, francizorul operând pe această piaţă îşi va calcula cota de piaţă pe baza vânzărilor realizate de beneficiarul său. Dacă francizorul furnizează şi anumite inputuri, cum ar fi carne sau condimente, francizorul trebuie să îşi calculeze cota sa deţinută pe piaţa pe care aceste produse sunt vândute. (158) În cazul distribuţiei duale de produse finale, în care fabricantul produselor finale acţionează şi ca distribuitor pe piaţă, definirea pieţei şi calculul cotei de piaţă vor include produsele vândute de către producător şi de către concurenţii acestuia prin distribuitorii şi agenţii integraţi (care fac parte din grupul fiecăruia). (159) Producţia internă, care reprezintă fabricarea de produse intermediare pentru folosinţă proprie, poate fi foarte importantă într-o analiză concurenţială, reprezentând o constrângere concu- renţială sau accentuând poziţia pe piaţă a agentului economic. Oricum, producţia internă nu va fi luată în considerare la definirea pieţei relevante şi la calcularea cotei de piaţă pentru produsele şi serviciile intermediare. 3. Elemente de definire a pieţei relevante şi de calcul al cotei de piaţă pentru cazurile individuale (160) În evaluarea individuală a înţelegerilor verticale vor tre- bui investigate pieţe suplimentare pieţei relevante definite pentru aplicarea regulamentului. O înţelegere verticală poate afecta şi pieţele din aval, pe lângă piaţa furnizorului şi cumpărătorului. Astfel, în cazurile individuale vor fi examinate toate pieţele
relevante, de la fiecare nivel de comercializare, afectate de restricţionările verticale, după cum urmează:
a) pentru „produsele şi serviciile intermediare&quot; încorporate de către cumpărător în propriul produs sau serviciu, restricţionările verticale afectează, în general, doar piaţa dintre furnizor şi cumpărător. De exemplu, o obligaţie de nonconcurenţă impusă cumpărătorului poate obstrucţiona alţi furnizori, dar nu conduce la reducerea concurenţei din aval, la nivelul comercializării en detail. Totuşi, în cazul vânzării exclusive, poziţia cumpărătorului pe piaţa din aval este relevantă, deoarece comportamentul obstrucţionist al cumpărătorului poate avea efecte negative apreciabile în cazul în care acesta are putere pe piaţa din aval; b) pentru „produsele finale&quot; o analiză limitată la piaţa dintre furnizor şi cumpărător este puţin probabil să fie suficientă atât timp cât restricţionările verticale pot reduce concurenţa inter- şi/sau intra-marcă pe piaţa revânzării, care este o piaţă aflată în avalul pieţei cumpărătorului. De exemplu, distribuţia exclusivă poate conduce nu numai la închiderea pieţei dintre furnizor şi cumpărător, ci, mai ales, la reducerea concurenţei intra-marcă în teritoriile de revânzare ale distribuitorilor. Piaţa revânzării este importantă în special în cazul în care cumpărătorul este un comerciant en detail. O obligaţie de nonconcurenţă convenită între un producător şi un comerciant angro poate înlătura acest comerciant angro vis-a-vis de alţi producători, dar este puţin probabil ca această obligaţie să ducă la o reducere a concurenţei de la nivelul de comercializare en detail. Aceeaşi înţelegere convenită cu un comerciant en detail conduce şi la reducerea concurenţei de la nivelul en detail pe piaţa revânzării; c) în cazul evaluării individuale a unei „pieţe a pieselor de schimb&quot;, piaţa relevantă poate fi definită ca piaţa echipamentului original sau piaţa pieselor de schimb, în funcţie de circumstanţele specifice cazului. În orice caz, situaţia pieţei pieselor de schimb va fi evaluată ţinându-se seama de piaţa echipamentului original. O poziţie mai puţin importantă pe piaţa echipamentului original reduce în mod normal eventualele efecte anticoncurenţiale asupra pieţei pieselor de schimb.

Preluat: 2026-09-24T15:02:12.229909+00:00 · SHA256: bbe8c4c3ef93921c2a4f335f0883162317a93ed7ae647fd8f655882888f9109b