legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
NORMĂ · 0 · 2002

NORME din 30 iulie 2002 privind restituirea taxei pe valoarea adăugată pentru lucrările de construcţie, extindere, consolidare şi reabilitare a locuinţelor nefinalizate la data de 31 mai 2002 şi aplicarea regimului de scutire cu drept de deducere pentru lucrările de construcţie de locuinţe efectuate după data de 31 mai 2002

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Ministerul Finan?elor Publice · ID sursă 37950

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 NORME din 30 iulie 2002  privind restituirea taxei pe valoarea adăugată pentru lucrările de construcţie, extindere, consolidare şi reabilitare a locuinţelor nefinalizate la data de 31 mai 2002 şi aplicarea regimului de scutire cu drept de deducere pentru lucrările de construcţie de locuinţe efectuate după data de 31 mai 2002     EMITENT     MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 595 din 12 august 2002      
				 + 
			  Capitolul 1   Restituirea taxei pe valoarea adăugată pentru lucrările de construcţie de locuinţe, extindere, consolidare şi reabilitare a locuinţelor existente, nefinalizate până la data de 31 mai 2002 inclusiv    
				 + 
			  Articolul 1         (1) Potrivit  art. 11 alin. (4) din Legea nr. 345/2002  privind taxa pe valoarea adăugată, pentru lucrările de construcţie de locuinţe, extindere, consolidare şi reabilitare a locuinţelor existente, nefinalizate la data de 31 mai 2002 inclusiv, se restituie taxa pe valoarea adăugată aferentă perioadei în care au beneficiat de aplicarea cotei zero conform prevederilor  art. 17 lit. Bn) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 17/2000  privind taxa pe valoarea adăugată, cu modificările ulterioare.   ...        (2) Restituirea se realizează conform procedurii stabilite prin prezentele norme.   ...       
				 + 
			  Articolul 2         (1) Beneficiază de restituirea taxei pe valoarea adăugată pentru lucrările de construcţie de locuinţe, extindere, consolidare şi reabilitare a locuinţelor existente următoarele categorii de persoane:   ...        a) persoanele fizice care au cetăţenie română şi domiciliul în România, pentru construcţia de locuinţe noi, precum şi pentru lucrările privind extinderea, consolidarea şi reabilitarea clădirilor de locuit existente. Restituirea taxei pe valoarea adăugată poate fi solicitată în numele persoanelor fizice de către asociaţiile de proprietari legal înfiinţate, pentru lucrările privind extinderea, consolidarea şi reabilitarea clădirilor de locuit existente, efectuate în beneficiul mai multor persoane fizice care fac parte din asociaţia respectiva;   ...        b) chiriaşii, persoane fizice, pentru lucrările de extindere, consolidare şi reabilitare a locuinţei, pentru executarea cărora s-au obligat conform contractului de închiriere înregistrat la organele fiscale. Restituirea taxei pe valoarea adăugată poate fi solicitată de asociaţiile de locatari în numele chiriaşilor;   ...        c) persoanele juridice române, pentru construcţia de locuinţe de serviciu sau de intervenţie pentru salariaţii lor, precum şi pentru extinderea, consolidarea şi reabilitarea acestora.   ...        (2) Termenii locuinta, locuinta de serviciu şi locuinta de intervenţie, utilizaţi în prezentele norme, sunt cei definiţi în  Legea locuinţei nr. 114/1996 , republicată, cu modificările ulterioare.   ...        (3) Lucrările de construcţii de locuinţe reprezintă totalitatea lucrărilor prin care se realizează imobile cu destinaţia de locuinta.   ...        (4) Lucrările de consolidare reprezintă totalitatea lucrărilor de intervenţie asupra elementelor structurale sau ansamblului structural, precum şi introducerea de elemente structurale suplimentare care au ca scop refacerea ori ridicarea gradului de stabilitate şi rezistenta al unor construcţii existente. În categoria lucrărilor de consolidare pot fi incluse şi intervenţiile asupra unor elemente nestructurale care însă prin degradarea lor ar putea periclita siguranţa elementelor structurale.   ...        (5) Lucrările de extindere reprezintă lucrările efectuate în scopul creşterii suprafeţelor construite, cu condiţia menţinerii stării tehnice a lucrărilor existente.   ...        (6) Lucrările de reabilitare reprezintă totalitatea lucrărilor efectuate pentru readucerea unei construcţii existente la un grad de confort şi siguranţa corespunzător stării iniţiale a construcţiei sau chiar pentru îmbunătăţirea acesteia.   ...       
				 + 
			  Articolul 3         (1) Restituirea taxei pe valoarea adăugată aferente lucrărilor executate în perioada 15 martie 2000-31 mai 2002 de prestatori care nu au fost desemnaţi de beneficiar sa factureze fără taxa pe valoarea adăugată se efectuează pentru lucrările de construcţie de locuinţe, extindere, consolidare şi reabilitare a locuinţelor existente, nefinalizate la data de 31 mai 2002 inclusiv, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:   ...        a) sunt prevăzute în autorizaţia eliberata pe numele beneficiarilor prevăzuţi la  art. 2 alin. (1), în condiţiile Legii nr. 50/1991  privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu excepţia lucrărilor de instalare a centralelor termice realizate după data intrării în vigoare a  Legii nr. 453/2001  pentru modificarea şi completarea  Legii nr. 50/1991 ;   ...        b) sunt contractate cu persoane fizice autorizate şi/sau persoane juridice, înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, care au în obiectul de activitate realizarea de astfel de lucrări.   ...        (2) Pentru materialele încorporate în lucrările de construcţie, extindere, consolidare sau reabilitare a locuinţelor se restituie taxa pe valoarea adăugată, dacă acestea sunt cuprinse în situaţiile de lucrări ale prestatorilor prevăzuţi la alin. (1) lit. b), care realizează şi prestările de servicii respective, şi sunt facturate către beneficiarii prevăzuţi la art. 2 alin. (1).   ...        (3) Nu se restituie taxa pe valoarea adăugată pentru materialele procurate pe cont propriu de către beneficiarii prevăzuţi la art. 2 alin. (1), în vederea incorporarii în lucrările efectuate, chiar dacă aceştia au contractat execuţia lucrărilor cu prestatorii prevăzuţi la alin. (1) lit. b).   ...        (4) Restituirea taxei pe valoarea adăugată pentru materialele încorporate în lucrările de instalare de centrale termice, respectiv centrala termica, ţevile, robinetele, caloriferele sau alte materiale, se efectuează numai în măsura în care acestea sunt cuprinse în situaţiile de lucrări şi în facturile emise de persoanele fizice autorizate sau de persoanele juridice care executa lucrările de instalare. Nu se restituie taxa pe valoarea adăugată pentru materialele procurate pe cont propriu de la alte unităţi decât cea care efectuează lucrarea de instalare.   ...        (5) Restituirea taxei pe valoarea adăugată se aplică numai pentru lucrări realizate în cadrul termenului de valabilitate a autorizaţiei de construire.   ...       
				 + 
			  Articolul 4         (1) Beneficiarii menţionaţi la art. 2 alin. (1) vor depune cerere de restituire a taxei pe valoarea adăugată, conform modelului prezentat în anexa nr. 1, la organul fiscal teritorial la care sunt înregistraţi ca plătitori de taxe şi impozite, în cazul persoanelor juridice, ori la organele fiscale în a căror rază teritorială se afla domiciliul acestora, în cazul persoanelor fizice sau al asociaţiilor de proprietari ori de locatari.   ...        (2) Cererile de restituire a taxei pe valoarea adăugată se depun la organele fiscale începând cu data publicării prezentului ordin până cel mai târziu la data de 31 martie 2003 inclusiv şi vor fi însoţite de următoarele documente:   ...        a) copii de pe: documentul de înregistrare fiscală pentru persoanele juridice, documentul de identitate pentru persoanele fizice, actul de înfiinţare pentru asociaţiile de proprietari ori de locatari;   ...        b) copie de pe autorizaţia de construire, extindere, consolidare sau reabilitare a locuinţei, cu excepţia prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. a);   ...        c) contractul încheiat cu prestatorii prevăzuţi la art. 3 alin. (1) lit. b);   ...        d) copie de pe documentul care atesta calitatea de plătitor de taxa pe valoarea adăugată a unităţii prestatoare;   ...        e) copii de pe facturile fiscale din care rezultă taxa solicitată a fi restituită şi copii de pe documentele de plată a facturilor respective.   ...        (3) Nedepunerea cererilor de restituire a taxei pe valoarea adăugată până la termenul limita prevăzut la alin. (2) atrage pierderea dreptului de restituire a taxei pe valoarea adăugată.   ...        (4) Soluţionarea cererilor de restituire a taxei pe valoarea a dăugată se efectuează în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii, pe baza documentaţiei prevăzute la alin. (2) şi a verificărilor efectuate de organele de control fiscal. După verificare se va întocmi un act de control din care să rezulte suma de restituit şi suma neaprobata, cu menţionarea detaliată a motivelor ce au condus la aceasta decizie. După aprobarea actului de control se întocmesc comunicarea către trezorerie, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 2, precum şi comunicarea către solicitant privind modul de soluţionare a cererii de restituire a taxei pe valoarea adăugată, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 3.   ...        (5) Măsurile dispuse prin actul de control pot fi contestate de titularul cererii de restituire a taxei pe valoarea adăugată, conform prevederilor  Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001  privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările ulterioare.   ...       
				 + 
			  Articolul 5         (1) Pentru evidenta cererilor de restituire a taxei pe valoarea adăugată organele fiscale teritoriale vor tine câte un registru de evidenta a restituirilor de taxa pe valoarea adăugată, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 4, pentru:   ...        a) construcţia de locuinţe noi;   ...        b) extinderea, consolidarea şi reabilitarea locuinţelor existente.   ...        (2) Fiecare registru va fi completat, parafat, numerotat şi păstrat de unitatea fiscală care soluţionează cererile de restituire a taxei pe valoarea adăugată.   ...         
				 + 
			  Capitolul 2   Aplicarea regimului de scutire cu drept de deducere pentru lucrările de construcţii de locuinţe efectuate după data de 31 mai 2002 prin Agenţia Naţionala pentru Locuinţe    
				 + 
			  Articolul 6     Potrivit  art. 71 alin. (10) din Normele de aplicare a Legii nr. 345/2002  privind taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin  Hotărârea Guvernului nr. 598/2002 , construcţiile de locuinţe realizate prin Agenţia Naţionala pentru Locuinţe pe bază de contracte ferme încheiate cu societăţi de construcţii până la data de 31 mai 2002 inclusiv beneficiază de scutire cu drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată până la finalizarea construcţiei, potrivit termenilor contractuali, inclusiv cei introdusi prin acte adiţionale impuse de situaţii tehnice justificate.     
				 + 
			  Articolul 7         (1) Se aplica scutirea cu drept de deducere, prevăzută la art. 6, pentru construcţiile de locuinţe care îndeplinesc următoarele condiţii:   ...        a) sunt prevăzute în autorizaţia de construire eliberata în condiţiile  Legii nr. 50/1991 , republicată;   ...        b) sunt prevăzute în contracte ferme încheiate până la data de 31 mai 2002 inclusiv cu societăţi de construcţii.   ...        (2) Scutirea se aplică pentru lucrările care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1), începute înainte de data de 31 mai 2002 şi nefinalizate la această dată, precum şi pentru construcţiile de locuinţe a căror execuţie va fi efectuată după această dată.   ...        (3) Prestatorii vor justifica aplicarea regimului de scutire cu drept de deducere cu contractele încheiate cu Agenţia Naţionala pentru Locuinţe şi, după caz, cu actele adiţionale la contractele iniţiale, precum şi cu facturile fiscale pe care se înscriu în mod obligatoriu numărul şi data eliberării autorizaţiei de construire.   ...       
				 + 
			  Articolul 8     Regimul de scutire prevăzut la art. 6 se realizează prin facturarea către Agenţia Naţionala pentru Locuinţe, fără taxa pe valoarea adăugată, de societăţile de construcţii a lucrărilor efectuate, inclusiv a materialelor încorporate pe bază de situaţii de lucrări.       
				 + 
			  Capitolul 3   Aplicarea regimului de scutire cu drept de deducere pentru lucrările de construcţii de locuinţe efectuate după data de 31 mai 2002    
				 + 
			  Articolul 9         (1) Potrivit  art. 71 alin. (11) din Normele de aplicare a Legii nr. 345/2002  privind taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin  Hotărârea Guvernului nr. 598/2002 , persoanele, indiferent de statutul lor juridic, care au încheiat până la data de 31 mai 2002 inclusiv contracte ferme pentru construcţii de locuinţe cu persoane juridice şi/sau fizice autorizate să efectueze lucrări de construcţii beneficiază de scutire de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere, pentru contractele respective, până la 31 decembrie 2002 inclusiv.   ...        (2) Se încadrează în prevederile alin. (1) lucrările de construcţii de locuinţe efectuate după data de 1 iunie 2002 inclusiv până la data de 31 decembrie 2002 inclusiv, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:   ...        a) sunt prevăzute în autorizaţia eliberata pe numele beneficiarilor prevăzuţi la  art. 10 alin. (1), în condiţiile Legii nr. 50/1991 , republicată;   ...        b) au fost contractate, pe bază de contracte ferme, până la data de 31 mai 2002 inclusiv, respectiv realizate, cu persoane juridice şi/sau cu persoane fizice autorizate să efectueze lucrări de construcţii, înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată.   ...        (3) Persoanele juridice şi/sau persoanele fizice autorizate să efectueze lucrări de construcţii sunt persoanele impozabile care au în obiectul de activitate lucrări prin care se realizează şi/sau se contribuie la realizarea unui imobil.   ...       
				 + 
			  Articolul 10         (1) Beneficiază de regimul de scutire cu drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată, în condiţiile prevăzute la art. 9, următoarele categorii de persoane:   ...        a) persoanele fizice care au cetăţenie română şi domiciliul în România, pentru construcţia de locuinţe noi;   ...        b) persoanele juridice române, pentru construcţia de locuinţe de serviciu sau de intervenţie pentru salariaţii lor.   ...        (2) Termenii locuinta, locuinta de serviciu şi locuinta de intervenţie, utilizaţi în prezentele norme, sunt cei definiţi în  Legea locuinţei nr. 114/1996 , republicată, cu modificările ulterioare.   ...        (3) Lucrările de construcţii de locuinţe reprezintă totalitatea lucrărilor prin care se realizează imobile cu destinaţia de locuinta.   ...       
				 + 
			  Articolul 11         (1) Regimul de scutire de la plata taxei pe valoarea adăugată cu drept de deducere se realizează prin:   ...        a) facturarea fără taxa pe valoarea adăugată de către prestatorii prevăzuţi la art. 9 alin. (2) lit. b) a lucrărilor efectuate şi a materialelor încorporate. Pe facturi se vor înscrie în mod obligatoriu numărul şi data emiterii autorizaţiei de construire;   ...        b) restituirea taxei pe valoarea adăugată pentru lucrările efectuate şi materialele încorporate, facturate cu taxa pe valoarea adăugată de către prestatorii prevăzuţi la art. 9 alin. (2) lit. b).   ...        (2) Regimul de scutire de la plata taxei pe valoarea adăugată cu drept de deducere prevăzut la alin. (1) se aplică numai pentru lucrări efectuate în cadrul termenului de valabilitate a autorizaţiei de construire, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2002 inclusiv, chiar dacă data expirării autorizaţiei de construire este ulterioară acestei date.   ...        (3) Pentru materialele încorporate în lucrările de construcţii de locuinţe se restituie taxa pe valoarea adăugată dacă acestea sunt cuprinse în situaţiile de lucrări ale prestatorilor prevăzuţi la art. 9 alin. (2) lit. b), care realizează şi prestările de servicii respective, şi sunt facturate către beneficiarii prevăzuţi la art. 10 alin. (1).   ...        (4) Nu se restituie taxa pe valoarea adăugată pentru materialele procurate pe cont propriu de către beneficiarii prevăzuţi la art. 10 alin. (1), în vederea incorporarii în lucrările efectuate, chiar dacă aceştia au contractat execuţia lucrărilor cu prestatorii prevăzuţi la art. 9 alin. (2) lit. b).   ...       
				 + 
			  Articolul 12         (1) Restituirea taxei pe valoarea adăugată, prevăzută la art. 11 alin. (1) lit. b), se efectuează la solicitarea beneficiarilor. Aceştia vor depune cerere de restituire a taxei pe valoarea adăugată, conform modelului prezentat în anexa nr. 1, la organul fiscal teritorial la care sunt înregistraţi ca plătitori de taxe şi impozite, în cazul persoanelor juridice, sau la organele fiscale în a căror rază teritorială se afla domiciliul acestora, în cazul persoanelor fizice.   ...        (2) Cererile de restituire a taxei pe valoarea adăugată se depun la organele fiscale până la data de 31 martie 2003 şi vor fi însoţite de următoarele documente:   ...        a) copii de pe certificatul de înregistrare fiscală pentru persoanele juridice sau de pe documentul de identitate pentru persoanele fizice;   ...        b) copie de pe autorizaţia de construire a locuinţei;   ...        c) copie de pe contractul încheiat cu prestatorii prevăzuţi la art. 9 alin. (2) lit. b);   ...        d) copie de pe documentul care atesta calitatea de plătitor de taxa pe valoarea adăugată a unităţii prestatoare;   ...        e) copii de pe facturile fiscale din care rezultă taxa solicitată şi copii de pe documentele de plată a facturilor respective.   ...        (3) Nedepunerea cererilor de restituire până la termenul prevăzut la alin. (2) atrage pierderea dreptului de restituire a taxei pe valoarea adăugată.   ...        (4) Soluţionarea cererilor de restituire se efectuează pe baza documentaţiei prevăzute la alin. (2) şi a verificărilor efectuate de organele de control fiscal. Verificările efectuate vor fi consemnate într-un act de control din care să rezulte suma de restituit şi suma neaprobata, cu menţionarea detaliată a motivelor ce au condus la aceasta decizie. După aprobarea actului de control se întocmesc comunicarea către trezorerie, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 2, precum şi comunicarea către solicitant privind modul de soluţionare a cererii de restituire a taxei pe valoarea adăugată, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 3.   ...        (5) Măsurile dispuse prin actul de control pot fi contestate de titularul cererii de restituire a taxei pe valoarea adăugată, conform prevederilor  Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2002 , cu modificările ulterioare.   ...       
				 + 
			  Articolul 13     Cererile de restituire a taxei pe valoarea adăugată vor fi evidentiate de către organele fiscale teritoriale în Registrul de evidenta a restituirilor de taxa pe valoarea adăugată, prevăzut în anexa nr. 4.     
				 + 
			  Articolul 14     Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentele norme.       
				 + 
			  Anexa 1     -------  la norme  --------  CERERE  de restituire a taxei pe valoarea adăugată  1. Denumirea solicitantului .....................................  2. Adresa:  Localitatea ..............................., str. ........................ nr. ..., sectorul ........, codul poştal ........................, codul fiscal ......................., judeţul ........................  A. Se solicita restituirea taxei pe valoarea adăugată în baza  art. 11 alin. (4) din Legea nr. 345/2002  privind taxa pe valoarea adăugată, pentru:  - construcţia de locuinţe .............................. []  - extinderea locuinţei existente ....................... []  - consolidarea locuinţei existente ..................... []  Adresa la care se situeaza locuinta ................, suma solicitată la rambursare ....../(în cifre)/....... lei .../(în litere)/....... .  B. Se solicita restituirea taxei pe valoarea adăugată în baza  art. 70 alin. (11) din Normele de aplicare a Legii nr. 345/2002  privind taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin  Hotărârea Guvernului nr. 598/2002 , pentru construcţia de locuinţe.  Adresa la care se situeaza locuinta ................, suma solicitată la rambursare ....../(în cifre)/....... lei .../(în litere)/....... .  Solicitam restituirea în numerar/prin virament în contul nr. ........, deschis la ............... (după caz).  Solicitant,  Numele ......... prenumele ................. funcţia ......../(dacă este cazul)/.........................  Semnatura .................... ştampila (dacă este cazul)     
				 + 
			  Anexa 2          -------  la norme  ---------          UNITATEA FISCALĂ TERITORIALĂ .............         Nr. ..../....      Compartimentul ...........................                             Către Trezoreria ...........        Ca urmare a cererii de restituire a taxei pe valoarea adăugată      a ......./(denumirea titularului/numele şi prenumele)/..............,      înregistrată la ....../ (denumirea organului fiscal)/............. sub      nr. ..../...., s-a aprobat restituirea taxei pe valoarea adăugată în      suma de ...... lei, pentru ......., în baza (se va bifa caseta      corespunzătoare):        a)  art. 11 alin. (4) din Legea nr. 345/2002  privind taxa pe         valoarea adăugată .............................................. []      b)  art. 70 alin. (11) din Normele de aplicare a Legii nr. 345/2002          privind taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin Hotărârea         Guvernului nr. 598/2002 ........................................ []        Va rugăm ca suma de mai sus să fie restituită în numerar/prin virament      în contul nr. ......................, deschis la Banca ...............,      Sucursala/Filiala ................... .      Alăturat va remitem un exemplar al procesului-verbal de control aprobat,      pe baza căruia va rugăm sa efectuati restituirea.      După efectuarea restituirii va rugăm sa ne transmiteti o copie de pe      Jurnalul contului "Taxa pe valoarea adăugată restituită", pentru      evidenta şi justificare.                              Şef compartiment,                       ...................      
				 + 
			  Anexa 3          -------  la norme  --------          UNITATEA FISCALĂ TERITORIALĂ .............         Nr. ..../....      Compartimentul ...........................                       Către .............................................                        (denumirea titularului/numele şi prenumele)          Prin prezenta va comunicăm ca în urma cererii de restituire a taxei pe      valoarea adăugată, înregistrată la ....../(denumirea organului      fiscal)/.................... sub nr. ......../................., s-a      aprobat restituirea taxei pe valoarea adăugată în suma de ....... lei,      pentru ............................., în baza (se va bifa caseta      corespunzătoare):        a)  art. 11 alin. (4) din Legea nr. 345/2002  privind taxa pe         valoarea adăugată .............................................. []      b)  art. 70 alin. (11) din Normele de aplicare a Legii nr. 345/2002          privind taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin Hotărârea         Guvernului nr. 598/2002 ........................................ []      urmând ca plata să se efectueze, după caz:        a) prin virament în contul nr. ........., deschis la Banca .............,         Sucursala/Filiala ...................;      b) în numerar, prin casieria unităţii, începând cu data de .............,         între orele ............................ .        De asemenea, va comunicăm că nu s-a aprobat restituirea sumei de .......      din următoarele motive: ...........      ........................................................................                          Director,                   ..............      
				 + 
			  Anexa 4     -------  la norme  --------  MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE  Unitatea fiscală teritorială ...............  Compartimentul .............................  REGISTRU  de evidenta a restituirilor de taxa pe valoarea adăugată pentru ........   ┌─┬─────┬──────┬────────────────┬────────────────────────┬──────────────┬──────┐  │N│Des- │Auto- │   Cerere de    │ Analiza şi verificarea │  Jurnalul    │Semna-│  │r│crie-│riza- │   restituire   │ cererii de restituire  │  contului    │tura  │  │ │rea  │tia   │    a T.V.A.    ├───────┬──────┬────┬────┤ "Taxa pe     │ de   │  │c│opera├──┬───┼──┬─────┬───┬───┤Proces-│Nume- │Sem-│Suma│  valoarea    │con-  │  │r│tiu- │Nr│Da-│Nr│Data │Su-│Ti-│verbal │le şi │na- │a-  │  adăugată    │trol  │  │t│nii  │  │ta │  │(ziua│ma │tu-│  de   │prenu-│tura│pro-│restituită"   │pri-  │  │ │care │  │   │  │luna,│   │la-│control│mele  │    │bata├───┬───┬──────┤vînd  │  │ │a ge-│  │   │  │anul)│   │rul├──┬────┤inspec│    │    │Da-│Po-│Suma  │solu- │  │ │nerat│  │   │  │     │   │   │Nr│Data│toru- │    │    │ta │zi-│resti-│tio-  │  │ │T.V.A│  │   │  │     │   │   │  │    │lui   │    │    │   │tia│tuita │narea │  │ │     │  │   │  │     │   │   │  │    │      │    │    │   │   │      │cere- │  │ │     │  │   │  │     │   │   │  │    │      │    │    │   │   │      │rii de│  │ │     │  │   │  │     │   │   │  │    │      │    │    │   │   │      │resti-│  │ │     │  │   │  │     │   │   │  │    │      │    │    │   │   │      │tuire │  ├─┼─────┼──┼───┼──┼─────┼───┼───┼──┼────┼──────┼────┼────┼───┼───┼──────┼──────┤  │ │     │  │   │  │     │   │   │  │    │      │    │    │   │   │      │      │  │ │     │  │   │  │     │   │   │  │    │      │    │    │   │   │      │      │  └─┴─────┴──┴───┴──┴─────┴───┴───┴──┴────┴──────┴────┴────┴───┴───┴──────┴──────┘   Prezentul registru conţine ........................ pagini numerotate de la 1 la ............., fiecare fila fiind parafată/stampilata la data de .................................... .  Conducătorul unităţii,  ........................  (semnatura şi ştampila)  --------   

Preluat: 2026-09-24T15:02:13.747631+00:00 · SHA256: 12cfd9c82cfa48ff2285470de9a8369d8f35962ce8a0d45f298240e192506668