legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
DECIZIE · 4 · 2000

DECIZIE nr. 4 din 13 octombrie 2000 cu privire la adoptarea termenilor şi condiţiilor de participare a României la programul de acţiune comunitară "Tineret"*)

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Consiliul de Asociere · ID sursă 38061

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 DECIZIE nr. 4 din 13 octombrie 2000  cu privire la adoptarea termenilor şi condiţiilor de participare a României la programul de acţiune comunitară "Tineret"*)     EMITENT     CONSILIUL DE ASOCIERE       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2002     ──────────────────  *)Traducere  Consiliul de Asociere,  având în vedere Protocolul adiţional la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte*1), privind participarea României la programele comunitare, şi, în special, art. 1 şi 2,  deoarece:      (1) în conformitate cu art. 1 din Protocolul adiţional, România poate participa la programele-cadru comunitare, la anumite programe comunitare, la proiecte sau la alte acţiuni comunitare pe domenii, între care cel al tineretului;   ...        (2) în conformitate cu art. 2 din Protocolul adiţional, termenii şi condiţiile pentru participarea României la aceste activităţi se stabilesc de către Consiliul de Asociere;   ...        (3) ca urmare a Deciziei nr. 2/97 din 4 august 1997 a Consiliului de Asociere dintre România, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte*2), România a participat la programul "Tineret pentru Europa" de la 1 septembrie 1997 şi şi-a exprimat dorinţa de a participa la noul program "Tineret",   ...    ──────────────  *1) OJ L 317, 30 decembrie 1995, p. 40.  *2) OJ L 229, 20 august 1997, p. 5.  DECIDE:   
				 + 
			  Articolul 1     România va participa la programul de acţiune comunitară "Tineret", denumit în continuare programul "Tineret", în conformitate cu termenii şi condiţiile stabilite în anexele nr. I şi II care fac parte integrantă din prezenta decizie.     
				 + 
			  Articolul 2     Prezenta decizie se aplică pe durata programului "Tineret", începând cu data de 1 ianuarie 2000.     
				 + 
			  Articolul 3     Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării ei de către Consiliul de Asociere.     
				 + 
			  Anexa 1      TERMENI ŞI CONDIŢII  pentru participarea României la programul "Tineret"  1. România va participa la activităţile programului "Tineret", denumit în continuare programul, dacă nu este altfel prevăzut în prezenta decizie, în conformitate cu obiectivele, criteriile, procedurile şi termenele stabilite prin  Decizia nr. 1.031/2000/EC  a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 aprilie 2000 instituind programul comunitar de acţiune "Tineret"*1).  ──────────  *1) OJ L 117, 18 mai 2000, p.1  2. În conformitate cu termenii art. 5 din  Decizia nr. 1.031/2000/EC  şi cu prevederile referitoare la responsabilităţile statelor membre şi ale Comisiei pentru agenţiile naţionale "Tineret", adoptate de Comisie, România va înfiinţa o structura adecvată pentru gestionarea coordonata a implementării la nivel naţional a acţiunilor programului şi va adopta măsurile necesare pentru asigurarea finanţării corespunzătoare a acestei agenţii, care va primi fonduri din program pentru desfăşurarea activităţilor. România va adopta orice alte măsuri necesare pentru derularea eficienta a programului la nivel naţional.  3. Pentru a participa la program România va plati anual o contribuţie la bugetul general al Uniunii Europene în conformitate cu procedurile stabilite în anexa nr. II.  Dacă se impune, pentru a lua în considerare dezvoltarea programului sau evoluţia capacităţii de absorbţie a României, Comitetul de Asociere este abilitat sa ajusteze aceasta contribuţie pentru evitarea unui dezechilibru bugetar în procesul de implementare a programului.  4. Termenii şi condiţiile pentru depunerea, evaluarea şi selectarea candidaturilor instituţiilor, organizaţiilor şi persoanelor eligibile din România sunt cele aplicabile instituţiilor, organizaţiilor şi persoanelor eligibile din Comunitate.  Experţii români pot fi luaţi în considerare de către Comisie la numirea experţilor independenţi pentru evaluarea proiectelor, conform prevederilor  Deciziei nr. 1.031/2000/EC  .  5. În vederea asigurării unei dimensiuni comunitare a programului, proiectele şi activităţile vor trebui sa includă cel puţin un partener din unul dintre statele membre ale Comunităţii pentru a fi eligibile pentru finanţare din partea Comunităţii.  6. Pentru acţiunile gestionate descentralizat, precum şi pentru finanţarea activităţilor agenţiei naţionale înfiinţate conform pct. 2, fondurile vor fi alocate României pe baza dispoziţiilor bugetare anuale ale programului, hotărâte la nivelul Comunităţii, şi a contribuţiei României la program. Cuantumul maxim de finanţare pentru activităţile agenţiei naţionale nu va depăşi 50% din bugetul alocat programului de lucru al agenţiei naţionale.  7. Statele membre ale Comunităţii şi România vor depune toate eforturile, în cadrul prevederilor legale, pentru a înlesni libera circulaţie şi sejurul tinerilor şi al altor persoane eligibile care se deplasează între România şi statele membre ale Comunităţii în scopul participării la activităţile care fac obiectul prezentei decizii.  8. Activităţile care fac obiectul prezentei decizii vor fi scutite de impunerea de către România de taxe indirecte, taxe vamale, interdicţii şi restricţii la import şi export pentru bunurile şi serviciile care le sunt destinate.  9. Fără a afecta responsabilităţile Comisiei Europene şi ale Curţii de Conturi a Comunităţii Europene în ceea ce priveşte monitorizarea şi evaluarea programului conform art. 13 din  Decizia nr. 1.031/2000/EC  , participarea României la program va fi în permanenta monitorizata pe baze parteneriale de către România şi Comisia Europeană. România va prezenta Comisiei rapoarte şi va lua parte la alte activităţi specifice iniţiate de Comunitate în acest context.  10. În conformitate cu reglementările financiare ale Comunităţii, aranjamentele contractuale încheiate cu sau de către entităţi din România vor trebui să permită desfăşurarea controalelor şi auditului de către sau sub autoritatea Comisiei şi Curţii de Conturi. Rapoartele de audit financiar pot fi întocmite în scopul de a controla veniturile şi cheltuielile acestor entităţi, legate de obligaţiile contractuale faţă de Comunitate. În spiritul cooperării şi interesului reciproc, autorităţile competente din România vor oferi sprijin, în limite posibile şi rezonabile, după cum se dovedeşte necesar sau util, în vederea efectuării controalelor şi a auditului.  Prevederile referitoare la responsabilităţile statelor membre şi ale Comisiei privind agenţiile naţionale "Tineret", adoptate de Comisie, vor fi aplicabile relaţiilor dintre România, Comisie şi Agenţia Naţionala din România. În cazul unor nereguli, neglijente sau fraude imputabile Agenţiei Naţionale din România, autorităţile române vor fi responsabile pentru fondurile nerecuperate.  11. Fără a afecta procedurile stabilite în art. 8 din  Decizia nr. 1.031/2000/CE  , reprezentanţii României vor participa în calitate de observatori în cadrul comitetului programului, pentru punctele care îi privesc în mod direct. Acest comitet se va întruni în absenta reprezentanţilor României pentru dezbaterea celorlalte puncte şi pentru vot.  12. Limba folosită în contactele de orice fel cu Comisia, în ceea ce priveşte prezentarea candidaturilor, contractele, rapoartele de prezentat, precum şi alte aranjamente administrative privind programele, va fi oricare dintre limbile oficiale ale Comunităţii.  13. Comunitatea şi România pot încheia activităţile care fac obiectul prezentei decizii, în orice moment, printr-o notificare prealabilă în scris, în termen de până la 12 luni. Proiectele şi activităţile în desfăşurare în momentul respectiv vor continua până la definitivare în condiţiile prevăzute în prezenta decizie.     
				 + 
			  Anexa 2      CONTRIBUŢIA FINANCIARĂ  a României la program  1. Contribuţia financiară a României la bugetul Uniunii Europene în vederea participării la program în anul 2000 este de 2.523.000 euro.  Contribuţia financiară a României pentru următorii ani ai programului va fi stabilită de Consiliul de Asociere în cursul anului 2000.  2. România va plati contribuţia menţionată anterior, parte din bugetul de stat al României şi parte din Programul naţional PHARE pentru România. Supuse unei alte proceduri de programare PHARE, fondurile PHARE solicitate în acest scop vor fi transferate în România printr-un memorandum de finanţare separat. Împreună cu suma provenind din bugetul de stat al României aceste fonduri vor constitui contribuţia naţionala a României, din care se vor efectua plati la solicitarile anuale de fonduri ale Comisiei.  3. Fondurile PHARE vor fi solicitate conform urmatorului program:  - 1.252.000 euro pentru contribuţia la program în anul 2000;  - restul contribuţiei României va fi suportat de la bugetul de stat al României.  4. Reglementarea financiară din 21 decembrie 1977, aplicabilă bugetului general al Comunităţii Europene*1), se va aplica gestionării contribuţiei României.  Cheltuielile de transport şi sejur, ocazionate de participarea reprezentanţilor şi experţilor români ca observatori la lucrările comitetului menţionat la pct. 11 din anexa nr. I sau la alte reuniuni legate de implementarea programului, vor fi rambursate de Comisie pe aceeaşi baza şi în conformitate cu procedurile în vigoare pentru experţii neguvernamentali ai statelor membre ale Uniunii Europene.  5. După intrarea în vigoare a prezentei decizii şi la începutul fiecărui an Comisia va transmite României o solicitare de fonduri reprezentând contribuţia sa la program.  Contribuţia va fi exprimată în euro şi va fi vărsată într-un cont bancar în euro al Comisiei.  România îşi va achită contribuţia în funcţie de solicitarea de fonduri:  - până la 1 mai pentru suma provenită de la bugetul de stat, dacă solicitarea de fonduri este transmisă de Comisie înainte de 1 aprilie, sau cel mai târziu la o luna după solicitarea de fonduri, dacă aceasta este trimisa mai târziu*1);  ──────────  *1) OJ L 356, 31 decembrie 1977, p. 1, modificată de Reglementarea (CE) nr. 2.779/98 (OJ L 347, 23 decembrie 1998, p. 3)  - până la 1 mai pentru partea finanţată din bugetul PHARE, cu condiţia ca sumele respective să fie transferate României până la această dată, sau cel mai târziu la 30 de zile după ce aceste fonduri au fost transferate României.  Orice întârziere a plăţii contribuţiei va atrage suportarea de către România a unei dobânzi pentru suma neachitata la timp. Rata dobânzii corespunde ratei practicate de Banca Centrala Europeană, la zi, pentru operaţiunile în euro, majorată cu 1,5%.  ────────────────   

Preluat: 2026-09-24T15:02:20.797319+00:00 · SHA256: 88307c406958ca6f02cb6c870d9faabaa44e1bf99410aa263d8262ae082e2c61