legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 867 · 2002

HOTĂRÂRE nr. 867 din 16 august 2002 privind trecerea unor imobile din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei în domeniul public al judeţelor şi în administrarea consiliilor judeţene respective

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 38284

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 867 din 16 august 2002  privind trecerea unor imobile din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei în domeniul public al judeţelor şi în administrarea consiliilor judeţene respective     EMITENT     GUVERNUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 660 din 5 septembrie 2002     În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, ale art. 8 alin. (1) şi ale  art. 12 alin. (1)-(3) din Legea nr. 213/1998  privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare, precum şi ale  art. 14 alin. (4) din Legea nr. 146/1999  privind organizarea, funcţionarea şi finanţarea spitalelor, cu modificările ulterioare,  Guvernul României adopta prezenta hotărâre.   
				 + 
			  Articolul 1     Se aprobă trecerea imobilelor, compuse din construcţii şi terenuri aferente, în care îşi desfăşoară activitatea unităţile sanitare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei în domeniul public al judeţelor şi în administrarea consiliilor judeţene respective.     
				 + 
			  Articolul 2     Darea în administrare, concesionarea, închirierea şi schimbarea destinaţiei imobilelor transmise potrivit art. 1 se pot realiza numai în condiţiile legii şi cu acordul Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi al Ministerului Administraţiei Publice.     
				 + 
			  Articolul 3     Unităţile sanitare care îşi desfăşoară activitatea în imobilele transmise potrivit art. 1 sunt de interes public judeţean. Structura activităţilor acestor unităţi sanitare se stabileşte conform prevederilor legale, cu aprobarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, la propunerea direcţiilor de sănătate publică.     
				 + 
			  Articolul 4     Predarea-preluarea imobilelor care se transmit conform art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.     
				 + 
			  Articolul 5     Prezenta hotărâre intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2003.  PRIM-MINISTRU  ADRIAN NASTASE  Contrasemnează:  ---------------  Ministrul sănătăţii şi familiei,  Daniela Bartos  Ministrul administraţiei publice,  Octav Cozmanca  Ministrul finanţelor publice,  Mihai Nicolae Tanasescu  Bucureşti, 16 august 2002.  Nr. 867.     
				 + 
			  Anexă                        
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  LISTA cuprinzând imobilele compuse din construcţii şi terenuri aferente, care trec din domeniul privat al statului  şi din administrarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei în domeniul public al judeţelor şi în administrarea consiliilor judeţene    
					 
				  Nr. crt.  Denumirea unităţii sanitare  Localitatea  Nr. anexei*) cuprinzând datele de identificare a imobilului    
					 
				  JUDEŢUL ALBA    
					 
				  1.  Spitalul Judeţean Alba Iulia  Alba Iulia  1    
					 
				  2.  Spitalul de Neurologie şi Psihiatrie Alba Iulia  Alba Iulia  2    
					 
				  3.  Sanatoriul de Pneumoftiziologie Aiud  Aiud  3    
					 
				  JUDEŢUL ARAD    
					 
				  1.  Spitalul Clinic Judeţean Arad  Arad  4    
					 
				  2.  Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Arad  Arad  5    
					 
				  3.  Spitalul de Psihiatrie Mocrea  Mocrea  6    
					 
				  4.  Spitalul de Psihiatrie Căpălnaş  Căpălnaş  7    
					 
				  JUDEŢUL BACĂU    
					 
				  1.  Spitalul Judeţean Bacău  Bacău  8    
					 
				  JUDEŢUL BIHOR    
					 
				  1.  Spitalul Clinic Judeţean Oradea  Oradea  9    
					 
				  2.  Spitalul de Psihiatrie Nucet  Nucet  10    
					 
				  3.  Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei  Ştei  11    
					 
				  JUDEŢUL BISTRIŢA-NĂSĂUD    
					 
				  1.  Spitalul Judeţean Bistriţa  Bistriţa  12    
					 
				  JUDEŢUL BOTOŞANI    
					 
				  1.  Spitalul Judeţean "Mavromati" Botoşani  Botoşani  13    
					 
				  2.  Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Botoşani  Botoşani  14    
					 
				  3.  Spitalul de Copii Botoşani  Botoşani  15    
					 
				  4.  Spitalul de Psihiatrie Botoşani  Botoşani  16    
					 
				  5.  Sanatoriul de Pneumoftiziologie Guranda  Guranda  17    
					 
				  6.  Sanatoriul de Neuropsihiatrie Podriga  Podriga  18    
					 
				  JUDEŢUL BRAŞOV    
					 
				  1.  Spitalul Judeţean Braşov  Braşov  19    
					 
				  2.  Spitalul de Copii Braşov  Braşov  20    
					 
				  3.  Spitalul de Obstetrică-Ginecologie "Dr. Ioan Aurel Sbârcea" Braşov  Braşov  21    
					 
				  4.  Spitalul de Boli Infecţioase Braşov  Braşov  22    
					 
				  5.  Spitalul de Psihiatrie şi Neurologie Braşov  Braşov  23    
					 
				  6.  Spitalul de Pneumoftiziologie Braşov  Braşov  24    
					 
				  JUDEŢUL BRĂILA    
					 
				  1.  Spitalul de Urgenţă Judeţean Brăila  Brăila  25    
					 
				  2.  Spitalul de Obstetrică-Ginecologie  Brăila  26    
					 
				  3.  Spitalul de Pneumoftiziologie Brăila  Brăila  27    
					 
				  4.  Spitalul de Psihiatrie Cronici Brăila  Brăila  28    
					 
				  5.  Centrul Medical pentru Copii  Brăila  29    
					 
				  JUDEŢUL BUZĂU    
					 
				  1.  Spitalul Judeţean Buzău  Buzău  30    
					 
				  JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN    
					 
				  1.  Spitalul Judeţean Reşiţa  Reşiţa  31    
					 
				  JUDEŢUL CĂLĂRAŞI    
					 
				  1.  Spitalul Judeţean Călăraşi  Călăraşi  32    
					 
				  2.  Spitalul de Pneumoftiziologie Dor Mărunt  Dor Mărunt  33    
					 
				  3.  Spitalul de Psihiatrie Săpunari  Săpunari  34    
					 
				  4.  Spitalul Orăşenesc Fundulea  Fundulea  35    
					 
				  JUDEŢUL CLUJ    
					 
				  1.  Spitalul Clinic Judeţean Cluj-Napoca  Cluj-Napoca  36    
					 
				  2.  Spitalul Clinic de Adulţi Cluj-Napoca  Cluj-Napoca  37    
					 
				  3.  Spitalul Clinic de Copii Cluj-Napoca  Cluj-Napoca  38    
					 
				  4.  Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie "Leon Danielo" Cluj-Napoca  Cluj-Napoca  39    
					 
				  5.  Spitalul Clinic de Boli Infecţioase  Cluj-Napoca  40    
					 
				  6.  Spitalul de Boli Psihice Cronice Borşa  Borşa  41    
					 
				  7.  Centrul de Diagnostic şi Tratament  Cluj-Napoca  42    
					 
				  8.  Policlinica cu Plată  Cluj-Napoca  43    
					 
				  9.  Spitalul Clinic de Recuperare  Cluj-Napoca  44    
					 
				  JUDEŢUL CONSTANŢA    
					 
				  1.  Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa  Constanţa  45    
					 
				  2.  Spitalul de Pneumoftiziologie Constanţa  Constanţa  46    
					 
				  3.  Spitalul de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Medicală Eforie Sud  Eforie Sud  47    
					 
				  4.  Spitalul de Ftiziologie Agigea  Agigea  48    
					 
				  5.  Policlinica cu Plată Constanţa  Constanţa  49    
					 
				  JUDEŢUL COVASNA    
					 
				  1.  Spitalul Judeţean Sfântu Gheorghe  Sfântu Gheorghe  50    
					 
				  JUDEŢUL DÂMBOVIŢA    
					 
				  1.  Spitalul Judeţean Târgovişte  Târgovişte  51    
					 
				  2.  Spitalul Rural Niculeşti  Niculeşti  52    
					 
				  3.  Spitalul de Psihiatrie Bucşani  Bucşani  53    
					 
				  4.  Sanatoriul TBC Moroieni  Moroieni  54    
					 
				  5.  Centrul de Sănătate Voineşti  Voineşti  55    
					 
				  6.  Centrul de Sănătate Răcari  Răcari  56    
					 
				  7.  Centrul de Recuperare Neuromotorie Gura Ocniţei  Gura Ocniţei  57    
					 
				  JUDEŢUL DOLJ    
					 
				  1.  Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova  Craiova  58    
					 
				  2.  Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Poiana Mare  Poiana Mare  59    
					 
				  3.  Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna  Leamna  60    
					 
				  4.  Centrul de Sănătate Melineşti  Melineşti  61    
					 
				  5.  Centrul de Sănătate Pleniţa  Pleniţa  62    
					 
				  6.  Centrul de Sănătate Bechet  Bechet  63    
					 
				  7.  Centrul de Sănătate Dăbuleni  Dăbuleni  64    
					 
				  JUDEŢUL GALAŢI    
					 
				  1.  Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" Galaţi  Galaţi  65    
					 
				  2.  Spitalul de Pneumoftiziologie Galaţi  Galaţi  66    
					 
				  3.  Spitalul de Boli Infecţioase "Cuvioasa Parascheva" Galaţi  Galaţi  67    
					 
				  4.  Spitalul de Urgenţă pentru Copii "Sfântul Ioan" Galaţi  Galaţi  68    
					 
				  5.  Spitalul de Psihiatrie Găneşti  Găneşti  69    
					 
				  JUDEŢUL GIURGIU    
					 
				  1.  Spitalul Judeţean Giurgiu  Giurgiu  70    
					 
				  2.  Spitalul de Psihiatrie Vadu Lat  Vadu Lat  71    
					 
				  3.  Spitalul de Pneumoftiziologie Izvoru  Izvoru  72    
					 
				  4.  Spitalul de Boli Infecţioase Singureni  Singureni  73    
					 
				  5.  Sanatoriul TBC Floreşti  Floreşti  74    
					 
				  JUDEŢUL GORJ    
					 
				  1.  Spitalul Judeţean Târgu Jiu  Târgu Jiu  75    
					 
				  2.  Sanatoriul TBC "Tudor Vladimirescu"  Runcu  76    
					 
				  JUDEŢUL HARGHITA    
					 
				  1.  Spitalul Judeţean Miercurea-Ciuc  Miercurea-Ciuc  77    
					 
				  2.  Spitalul de Psihiatrie Tulgheş  Tulgheş  78    
					 
				  JUDEŢUL HUNEDOARA    
					 
				  1.  Spitalul Judeţean Deva  Deva  79    
					 
				  2.  Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Zam  Zam  80    
					 
				  3.  Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu  Geoagiu  81    
					 
				  4.  Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad  Brad  82    
					 
				  JUDEŢUL IALOMIŢA    
					 
				  1.  Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia  Slobozia  83    
					 
				  JUDEŢUL IAŞI    
					 
				  1.  Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sfânta Maria" Iaşi  Iaşi  84    
					 
				  2.  Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfânta Treime" Iaşi  Iaşi  85    
					 
				  3.  Spitalul Clinic de Urgenţă Iaşi  Iaşi  86    
					 
				  4.  Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Elena Doamna" Iaşi  Iaşi  87    
					 
				  5.  Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "Sfânta Parascheva" Iaşi  Iaşi  88    
					 
				  6.  Spitalul Clinic de Psihiatrie "Socola" Iaşi  Iaşi  89    
					 
				  7.  Spitalul de Obstetrică-Ginecologie "Cuza Vodă" Iaşi  Iaşi  90    
					 
				  8.  Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi  Iaşi  91    
					 
				  9.  Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă "Pădureni-Grajduri"  Grajduri  92    
					 
				  10.  Centrul Medical "Nicolina" Iaşi  Iaşi  93    
					 
				  11.  Centrul Medical "Copou" Iaşi  Iaşi  94    
					 
				  12.  Centrul Medical "Petru şi Pavel" Iaşi  Iaşi  95    
					 
				  JUDEŢUL ILFOV    
					 
				  1.  Spitalul de Obstetrică-Ginecologie "Dr. Maria Burghele" Buftea  Buftea  96    
					 
				  2.  Spitalul de Psihiatrie Bălăceanca  Bălăceanca  97    
					 
				  3.  Spitalul Comunal Periş  Periş  98    
					 
				  4.  Spitalul Comunal Domneşti  Domneşti  99    
					 
				  5.  Centrul Medical Buftea  Buftea  100    
					 
				  JUDEŢUL MARAMUREŞ    
					 
				  1.  Spitalul Judeţean Baia Mare  Baia Mare  101    
					 
				  2.  Spitalul de Boli Infecţioase, Dermatovenerologie şi Psihiatrie  Baia Mare  102    
					 
				  JUDEŢUL MEHEDINŢI    
					 
				  1.  Spitalul Judeţean Drobeta-Turnu Severin  Drobeta-Turnu Severin  103    
					 
				  2.  Policlinica cu Plată Drobeta-Turnu Severin  Drobeta-Turnu Severin  104    
					 
				  JUDEŢUL MUREŞ    
					 
				  1.  Spitalul Clinic Judeţean Târgu Mureş  Târgu Mureş  105    
					 
				  2.  Spitalul Municipal Târnăveni  Târnăveni  106    
					 
				  3.  Preventoriul TBC Gorneşti  Gorneşti  107    
					 
				  JUDEŢUL NEAMŢ    
					 
				  1.  Spitalul Judeţean Piatra-Neamţ  Piatra-Neamţ  108    
					 
				  JUDEŢUL OLT    
					 
				  1.  Spitalul Judeţean Slatina  Slatina  109    
					 
				  2.  Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu-Greci  Schitu  110    
					 
				  JUDEŢUL PRAHOVA    
					 
				  1.  Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti  Ploieşti  111    
					 
				  2.  Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploieşti  Ploieşti  112    
					 
				  3.  Centrul Medical Praga  Ploieşti  113    
					 
				  JUDEŢUL SATU MARE    
					 
				  1.  Spitalul Judeţean Satu Mare  Satu Mare  114    
					 
				  2.  Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare  Satu Mare  115    
					 
				  3.  Spitalul Municipal Carei  Carei  116    
					 
				  4.  Spitalul de Pneumoftiziologie Bixad  Bixad  117    
					 
				  5.  Spitalul Orăşenesc Negreşti-Oaş  Negreşti-Oaş  118    
					 
				  6.  Spitalul Orăşenesc Tăşnad  Tăşnad  119    
					 
				  JUDEŢUL SĂLAJ    
					 
				  1.  Spitalul Judeţean Zalău  Zalău  120    
					 
				  JUDEŢUL SIBIU    
					 
				  1.  Spitalul Clinic Judeţean Sibiu  Sibiu  121    
					 
				  2.  Spitalul de Psihiatrie "Dr. Gh. Preda" Sibiu  Sibiu  122    
					 
				  3.  Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu  Sibiu  123    
					 
				  JUDEŢUL SUCEAVA    
					 
				  1.  Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou" Suceava  Suceava  124    
					 
				  JUDEŢUL TELEORMAN    
					 
				  1.  Spitalul Judeţean Alexandria  Alexandria  125    
					 
				  2.  Spitalul de Psihiatrie Balaci  Balaci  126    
					 
				  3.  Spitalul de Pneumoftiziologie Roşiori de Vede  Roşiori de Vede  127    
					 
				  4.  Spitalul de Psihiatrie Poroschia  Poroschia  128    
					 
				  5.  Spitalul Comunal Deparaţi  Deparaţi  129    
					 
				  6.  Centrul de Sănătate Cervenia  Cervenia  130    
					 
				  7.  Centrul de Sănătate Furculeşti  Furculeşti  131    
					 
				  JUDEŢUL TIMIŞ    
					 
				  1.  Spitalul Clinic Judeţean Timişoara  Timişoara  132    
					 
				  2.  Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Jebel  Jebel  133    
					 
				  3.  Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Gătaia  Gătaia  134    
					 
				  JUDEŢUL TULCEA    
					 
				  1.  Spitalul Judeţean Tulcea  Tulcea  135    
					 
				  2.  Spitalul Tichileşti  Tichileşti  136    
					 
				  JUDEŢUL VASLUI    
					 
				  1.  Spitalul Judeţean Vaslui  Vaslui  137    
					 
				  2.  Spitalul "Carol I" Ghermăneşti  Ghermăneşti  138    
					 
				  JUDEŢUL VÂLCEA    
					 
				  1.  Spitalul Judeţean Râmnicu Vâlcea  Râmnicu Vâlcea  139    
					 
				  2.  Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Râmnicu Vâlcea  Râmnicu Vâlcea  140    
					 
				  3.  Spitalul de Pneumoftiziologie "C. Anastasatu" Mihăeşti  Mihăeşti  141    
					 
				  4.  Spitalul de Psihiatrie Drăgoeşti  Drăgoeşti  142    
					 
				  5.  Policlinica cu Plată Râmnicu Vâlcea  Râmnicu Vâlcea  143    
					 
				  6.  Policlinica Stomatologică Râmnicu Vâlcea  Râmnicu Vâlcea  144    
					 
				  JUDEŢUL VRANCEA    
					 
				  1.  Spitalul Judeţean Focşani  Focşani  145    
					 
				  2.  Spitalul Comunal Dumbrăveni  Dumbrăveni  146    
					 
				  3.  Spitalul Comunal Vidra  Vidra  147    
					 
				  JUDEŢUL ARGEŞ    
					 
				  1.  Spitalul de Recuperare Brădet  Brădet  148    
					 
				  2.  Spitalul de Psihiatrie "Sfânta Maria" Vedea  Vedea  149    
					 
				  3.  Spitalul Municipal Câmpulung  Câmpulung  150    
					 
				  4.  Spitalul de Pneumoftiziologie Cronici Leordeni  Leordeni  151    
					 
				  5.  Spitalul de Pneumoftiziologie "Sfântul Andrei" Valea Iaşului  Valea Iaşului  152    
					 
				  6.  Spitalul TBC Piteşti  Piteşti  153     ----------   
						Notă   ...
			  *) Anexele nr. 1-153, privind imobilele care se transmit, se comunică unităţilor interesate.    -------------    

Preluat: 2026-09-24T15:10:24.710464+00:00 · SHA256: ff15e6ea523b950fb895c0f82fb378821bd302b83bcf2ad48e42fb8dde0ffc76