Legislație națională
ORDIN · 4 · 2002
ORDIN nr. 4 din 13 septembrie 2002 privind modificarea şi completarea planului de conturi pentru societăţile bancare şi a normelor metodologice de utilizare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.418/344/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a modelelor situaţiilor financiar-contabile pentru bănci şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.524/362/1998, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea aplicării acestora şi de către organizaţiile cooperatiste de credit
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Banca Na?ională a României · ID sursă 39193
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
ORDIN nr. 4 din 13 septembrie 2002 privind modificarea şi completarea planului de conturi pentru societăţile bancare şi a normelor metodologice de utilizare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.418/344/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a modelelor situaţiilor financiar-contabile pentru bănci şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.524/362/1998, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea aplicării acestora şi de către organizaţiile cooperatiste de credit EMITENT MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE Nr. 1.282 din 1 octombrie 2002 BANCA NAŢIONALA A ROMÂNIEI Nr. 4 din 13 septembrie 2002 Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 761 din 18 octombrie 2002 În temeiul prevederilor art. 4 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 , republicată, ale art. 58 din Legea bancară nr. 58/1998 , cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 181 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002 , ministrul finanţelor publice şi guvernatorul Băncii Naţionale a României emit următorul ordin:
+
Articolul 1 (1) Se aprobă şi se dispune aplicarea de către organizaţiile cooperatiste de credit autorizate conform Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002 , a planului de conturi pentru societăţile bancare şi a normelor metodologice de utilizare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.418/344/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi a modelelor situaţiilor financiar-contabile pentru bănci şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.524/362/1998, cu modificările şi completările ulterioare. ... (2) În vederea reflectării în contabilitatea organizaţiilor cooperatiste de credit a operaţiunilor specifice acestora, se modifica şi se completează, potrivit reglementărilor cuprinse în anexa nr. 1, planul de conturi pentru societăţile bancare şi normele metodologice de utilizare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.418/344/1997, cu modificările şi completările ulterioare. ... (3) În vederea reflectării în situaţiile financiar-contabile întocmite de organizaţiile cooperatiste de credit a operaţiunilor specifice acestora, se modifica şi se completează, potrivit reglementărilor cuprinse în anexa nr. 2, modelele situaţiilor financiar-contabile pentru bănci şi normele metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.524/362/1998, cu modificările şi completările ulterioare. ...
+
Articolul 2 Administratorii sau orice alte persoane care au obligaţia gestionării organizaţiei cooperatiste de credit răspund, potrivit legii, pentru: a) însuşirea şi aplicarea corecta a prezentelor reglementări; ... b) elaborarea şi adaptarea corespunzătoare a programelor informatice utilizate pentru prelucrarea datelor financiarcontabile; ... c) exactitatea şi realitatea datelor care sunt prelucrate, respectiv înregistrate în contabilitate şi înscrise în situaţiile financiar-contabile. ...
+
Articolul 3 Auditorul financiar sau, după caz, cenzorii organizaţiilor cooperatiste de credit au obligaţia verificării şi, după caz, a certificării situaţiilor financiar-contabile întocmite de către organizaţiile cooperatiste de credit potrivit prevederilor prezentului ordin, urmărind ca aceste situaţii să prezinte imaginea fidela a poziţiei şi performantei financiare a organizaţiilor cooperatiste de credit.
+
Articolul 4 Organizaţiile cooperatiste de credit au obligaţia să depună situaţii financiar-contabile anuale şi situaţii financiare periodice la Banca Naţionala a României şi la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, astfel: a) la Banca Naţionala a României se depun situaţiile financiar-contabile întocmite de către casele centrale ale cooperativelor de credit în conformitate cu prevederile prezentului ordin, care să reflecte operaţiunile şi situaţia lor financiară, precum şi situaţiile care să reflecte operaţiunile şi situaţia financiară a reţelei cooperatiste de credit; ... b) la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice se depun situaţiile financiar-contabile întocmite de către organizaţiile cooperatiste de credit în conformitate cu modelele şi normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.524/362/1998, precum şi cu modelele prevăzute în anexa nr. 2, care sunt menţionate în normele Ministerului Finanţelor Publice referitoare la întocmirea, verificarea şi centralizarea situaţiilor financiare ale agenţilor economici. Situaţiile financiar-contabile întocmite de către cooperativele de credit trebuie vizate de casa centrala a cooperativelor de credit. ...
+
Articolul 5 Situaţiile financiar-contabile ale organizaţiilor cooperatiste de credit se depun, în conformitate cu prevederile art. 31 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 , republicată, la termenele stabilite prin Ordinul ministrului finanţelor şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.524/362/1998 privind aprobarea modelelor situaţiilor financiar-contabile pentru bănci şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, precum şi prin precizările cuprinse în anexa nr. 2.
+
Articolul 6 (1) Organizaţiile cooperatiste de credit care au obţinut autorizaţia de funcţionare de la Banca Naţionala a României vor tine contabilitatea, până la data de 31 decembrie 2002, conform reglementărilor valabile pentru societăţile comerciale nebancare, iar pe baza balantelor de verificare astfel întocmite aceste organizaţii cooperatiste de credit vor transpune datele în modelele situaţiilor financiare periodice, prevăzute în Ordinul ministrului finanţelor şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.524/362/1998, precum şi de anexa nr. 2. ... (2) Administratorii sau orice alte persoane care au obligaţia gestionării acestor organizaţii cooperatiste de credit răspund, potrivit legii, pentru transpunerea corecta a soldurilor conturilor din balantele de verificare la data de 31 decembrie 2002, în conturile prevăzute în Planul de conturi pentru societăţile bancare şi de precizările cuprinse în anexa nr. 1. ...
+
Articolul 7 Anexele nr. 1-12*) fac parte integrantă din prezentul ordin.
+
Articolul 8 Banca Naţionala a României, cu consultarea asociaţiilor profesionale de profil constituite în baza prevederilor art. 88 din Legea bancară nr. 58/1998 , cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 6 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002 , actualizează permanent planul de conturi şi normele metodologice de utilizare a acestuia, precum şi modelele situaţiilor financiar-contabile şi normele metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, aplicabile instituţiilor de credit, în funcţie de reglementările ce se adoptă pe parcurs şi, în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991 , republicată, le supune avizării Ministerului Finanţelor Publice în vederea aplicării acestora.
+
Articolul 9 Banca Naţionala a României va urmări în cadrul acţiunilor de supraveghere desfăşurate potrivit legii aplicarea de către instituţiile de credit a prevederilor prezentului ordin.
+
Articolul 10 Nerespectarea prevederilor prezentului ordin atrage aplicarea sancţiunilor şi/sau a măsurilor prevăzute la art. 69 şi, respectiv, la art. 70 din Legea bancară nr. 58/1998 , cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a celor prevăzute la art. 189 şi, respectiv, la art. 191 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 97/2000 , aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002 . p. Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Constantin Isarescu
+
Anexa 1 Reglementări privind reflectarea în contabilitatea organizaţiilor cooperatiste de credit a operaţiunilor specifice În vederea, reflectării în contabilitatea, organizaţiilor cooperatiste de credit a operaţiunilor specifice acestora, se modifica, şi se completează Planul de conturi pentru societăţile bancare şi normele metodologice de utilitare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1418/344/1997, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează: l. Titlul Planului de conturi pentru societăţile bancare şi normele metodologice de utilizare a acestuia se modifica şi este următorul: "Planul de conturi pentru instituţiile de credit şi normele metodologice de utilizare a acestuia". 2. În cuprinsul Planului de conturi pentru instituţiile de credit şi normele metodologice de utilizare a acestuia denumirea banca sau societate bancară se înlocuieşte cu denumirea Instituţie de credit. 3. Pentru evidentierea în contabilitate a organizaţiilor cooperatiste de credit a operaţiunilor specifice acestora, în Planul de conturi pentru instituţiile de credit şi normele metodologice de utilizare a acestuia, se introduce grupa 17 "Operaţiuni între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei", conturile sintetice de gradul I, II şi III aferente acestei grupe, precum şi următoarele conturi: 342 "Decontări între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei"; 515 "Rezerva de întrajutorare"; 518 "Rezerva mutuala de garantare"; 6016 "Cheltuieli cu operaţiunile organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei"; 6094 "Cheltuieli pentru constituirea rezervei mutuale de garantare a casei centrale"; 7016 "Venituri din operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei". De asemenea, se completează funcţiunea contului 3799 "Alte conturi de regularizare". Conţinutul şi funcţiunea acestor conturi sunt următoarele:
Grupa 17 - OPERAŢIUNI ÎNTRE ORGANIZAŢIILE COOPERATISTE DE CREDIT DIN CADRUL REŢELEI
171 - Conturi curente
1711 - Cont curent la casa centrală
1712 - Conturi curente ale cooperativelor de credit afiliate
1717 - Creanţe şi datorii ataşate
17171 - Creanţe ataşate
17172 - Datorii ataşate
CONŢINUT:
1711 - cont utilizat de cooperativele de credit pentru înregistrarea disponibilităţilor băneşti aflate în contul curent la casa centrală la care sunt afiliate, precum şi a mişcării acestora, ca urmare a încasărilor şi plăţilor efectuate;
1712 - cont utilizat de casa centrală pentru înregistrarea existenţei şi mişcării disponibilităţilor băneşti ale cooperativelor de credit afiliate;
17171 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente disponibilităţilor băneşti aflate în contul curent la casa centrală;
17172 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente disponibilităţilor băneşti ale cooperativelor de credit afiliate.
Contul 1711 "Cont curent la casa centrală"
Contul 1711 "Cont curent la casa centrală" este un cont de activ.
Se debitează prin creditul următoarelor conturi:
101 - sumele depuse în numerar la casa centrală de către cooperativele de credit;
121, 122 - sumele încasate prin conturile de corespondent;
1311, 1312, 1313 - diminuări sau lichidări de depozite constituite la instituţiile de credit din afara reţelei;
1421, 1422, 1423 - împrumuturi primite de la instituţiile de credit din afara reţelei;
1411, 1412, 1413 - încasări reprezentând rambursări de credite acordate instituţiilor de credit din afara reţelei;
1611 - sumele încasate de la instituţiile de credit din afara reţelei privind valorile de recuperat;
1621 - sume încasate aflate în curs de clarificare sau de regularizare cu instituţiile de credit din afara reţelei;
1317, 1417, 1617 - creanţe ataşate încasate privind operaţiunile cu instituţiile de credit din afara reţelei;
17311, 17312, 17313 - diminuări sau lichidări de depozite constituite la casa centrală de către cooperativele de credit afiliate;
17411, 17412, - încasări reprezentând rambursări de credite acordate casei centrale de către cooperativele de credit afiliate;
17421, 17422 - împrumuturi primite de la casa centrală de către cooperativele de credit afiliate;
17611 - încasări reprezentând valori recuperate de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
17621 - încasări reprezentând alte sume datorate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
17811, 17812, 17817 - încasări reprezentând creanţe restante privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
17821, 17822, 17827 - încasări reprezentând creanţe îndoielnice privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
17171, 17317, 17417 17617 - dobânzi încasate aferente disponibilităţilor băneşti aflate în contul curent la casa centrală, depozitelor constituite la casa centrală, creditelor acordate casei centrale şi valorilor de recuperat de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
1811, 1812, 1817 - încasări reprezentând creanţe restante privind operaţiunile cu instituţiile de credit din afara reţelei;
1821, 1822, 1827 - încasări reprezentând creanţe îndoielnice privind operaţiunile cu instituţiile de credit din afara reţelei;
2021, 2031, 2041, 2051, 2052, 2061, 2311, 2312 - sumele încasate reprezentând rambursări de credite consorţiale acordate clientelei, precum şi rambursări de credite acordate în cadrul operaţiunilor de mandat;
2321, 2322 - împrumuturi primite de la clientela financiară;
2027, 2037, 2047, 2057, 2067, 2317 - dobânzi încasate aferente creditelor consorţiale acordate clientelei, precum şi creditelor acordate în cadrul operaţiunilor de mandat;
2511 - sumele încasate de clientelă;
2531, 2532, 2533 - depozite constituite de clientelă;
2541, 2542 - depozite constituite de clientelă, pe baza certificatelor de depozit, carnetelor şi libretelor de economii;
2621 - încasări reprezentând sume datorate clientelei şi sume în curs de clarificare;
2811, 2812, 2817, 2821, 2822, 2827 - încasări reprezentând creanţe şi dobânzi restante şi îndoielnice privind operaţiunile cu clientela;
341 - sumele încasate şi transferate altor subunităţi ale aceleiaşi cooperative de credit;
342 - operaţiuni în curs de decontare între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
35324 - sumele reprezentând taxa pe valoarea adăugată încasată de la bugetul statului în baza cererii de rambursare;
3534 - valoarea subvenţiilor şi a alocaţiilor de la buget, încasate;
3536, 3539 - sumele restituite de la buget, reprezentând: vărsăminte efectuate în plus din impozite, taxe şi alte vărsăminte asimilate, precum şi vărsăminte efectuate în plus din alte datorii şi creanţe;
3551 - lichidări de depozite de garanţii şi cauţiuni constituite;
3556 - sumele încasate de la diverşi debitori;
- sumele încasate reprezentând contravaloarea bunurilor mobile şi imobile, dobândite ca urmare a executării silite a creanţelor, care nu sunt necesare desfăşurării activităţii şi nici pentru folosinţa salariaţilor;
- sumele încasate reprezentând contravaloarea cheltuielilor de urmărire şi de executare a creanţelor aferente contractelor de credit învestite cu formulă executorie;
3557 - dobânzile încasate aferente debitorilor diverşi;
3566 - sumele încasate de la diverşi creditori reprezentând avansuri pentru livrările de bunuri, prestările de servicii şi executările de lucrări, precum şi alte sume încasate;
- plusuri din depuneri de numerar, precum şi din alte operaţiuni efectuate cu numerar;
3712 - cecuri şi alte valori încasate prin Casa de compensaţie;
- retrageri de numerar la ghişeele automate de bancă de către clientul unei alte instituţii de credit, la recepţia Fondurilor prin Casa de compensaţie;
3721 - devize cumpărate, comisioane percepute în devize;
- alte sume încasate în devize reprezentând creanţe;
3722 - contravaloarea în lei reprezentând vânzări de devize;
376 - dobânzi şi alte sume încasate în avans;
378 - sumele încasate de la coparticipanţi aferente cheltuielilor refacturate acestora privind operaţiunile de exploatare bancară şi nebancară efectuate în comun;
- sumele încasate de la coparticipanţi reprezentând venituri din operaţiunile de exploatare bancară şi nebancară efectuate în comun;
3811, 3812, 3817, 3821, 3822, 3827 - încasări reprezentând creanţe şi dobânzi restante şi îndoielnice privind operaţiunile diverse;
401, 402 - rambursări de credite subordonate la termen şi pe durată nedeterminată;
407 - dobânzile încasate aferente creditelor subordonate la termen şi pe durată nedeterminată;
412, 413 - valoarea părţilor sociale deţinute la casa centrală, răscumpărate;
4811, 4812, 4817, 4821, 4822, 4827 - încasări reprezentând credite şi dobânzi restante şi îndoielnice aferente valorilor imobilizate;
508 - sume încasate de la asociaţi, reprezentând aporturi la capitalul social;
531, 532 - împrumuturi subordonate la termen şi pe durată nedeterminată, primite;
541 - valoarea subvenţiilor pentru investiţii primite;
70169 - comisioane încasate aferente operaţiunilor cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
7019 - comisioanele încasate aferente operaţiunilor de trezorerie şi interbancare efectuate cu instituţiile de credit din afara reţelei;
7029 - comisioane încasate aferente operaţiunilor cu clientela;
70168, 7018, 7028, 7038, 7048 - sumele recuperate reprezentând contravaloarea creanţelor ataşate aferente contractelor de credit învestite cu formulă executorie;
7053 - sume încasate reprezentând dividende şi venituri asimilate;
7069 - comisioane încasate pentru serviciile de schimb şi arbitraj;
7083 - comisioane încasate din activităţi de asistenţă şi de consultanţă;
7085 - sumele încasate reprezentând venituri privind mijloace de plată;
7087 - sumele încasate reprezentând alte venituri din prestaţii de servicii financiare;
7099 - sumele încasate reprezentând venituri diverse de exploatare bancară;
7462 - sumele încasate reprezentând venituri din cesiunea imobilizărilor financiare;
7493 - subvenţii pentru exploatare încasate;
7499 - sumele încasate reprezentând venituri diverse de exploatare;
767 - sumele încasate reprezentând venituri din recuperări de creanţe amortizate;
- sumele recuperate reprezentând contravaloarea creditelor şi dobânzilor aferente contractelor de credit învestite cu formulă executorie;
7711, 7717 - sumele încasate reprezentând venituri excepţionale din operaţiuni de gestiune;
777 - sumele încasate reprezentând alte venituri excepţionale.
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
101 - sumele ridicate în numerar de la casa centrală;
121, 122 - sumele plătite prin conturile de corespondent;
1311, 1312, 1313 - depozite constituite la instituţiile de credit din afara reţelei;
1421, 1422, 1423 - rambursări de împrumuturi primite de la instituţiile de credit din afara reţelei;
1411, 1412, 1413 - credite acordate instituţiilor de credit din afara reţelei;
1611 - sume plătite şi care urmează să fie recuperate de la alte instituţii de credit din afara reţelei;
1621 - sume plătite instituţiilor de credit din afara reţelei privind cecurile şi alte valori, precum şi alte sume datorate;
1427, 1627 - datorii ataşate plătite pentru împrumuturi primite şi alte sume datorate privind operaţiuni cu instituţiile de credit din afara reţelei;
17311, 17312, 17313 - depozite constituite la casa centrală de către cooperativele de credit afiliate;
17411, 17412 - credite acordate casei centrale de către cooperativele de credit afiliate;
17421, 17422 - rambursări de împrumuturi primite de la casa centrală de către cooperativele de credit afiliate;
17611 - sume plătite şi care urmează a se recupera de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
17621 - sume plătite reprezentând alte sume datorate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
17427, 17627 - dobânzi plătite aferente împrumuturilor primite şi altor sume datorate privind organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
17811, 17821 - disponibilităţi băneşti la casa centrală, nerambursate la scadenţă sau devenite îndoielnice;
2021, 2031 2041, 2051, 2052, 2061 - plăţi efectuate din credite acordate clientelei, precum şi credite acordate în cadrul operaţiunilor de mandat;
2311, 2312 - credite acordate clientelei financiare;
2321, 2322 - împrumuturi primite de la clientela financiară, rambursate;
2327 - datorii ataşate plătite pentru împrumuturi primite de la clientela financiară;
2511 - sumele plătite de clientelă;
2611 - sumele plătite de cooperativele de credit şi care urmează să fie recuperate de la clientelă;
341 - sumele transferate de alte subunităţi ale aceleiaşi cooperative de credit, plătite;
342 - operaţiuni în curs de decontare între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
3516 - sumele achitate terţilor, reprezentând reţineri de la salariaţi;
3521, 3522, 3526 - sumele virate reprezentând contribuţia la asigurările sociale, ajutorul de şomaj, precum şi cele reprezentând alte datorii şi creanţe sociale;
3531 - impozitul pe profit virat la bugetul statului;
35323 - plăţile efectuate către bugetul statului reprezentând taxa pe valoarea adăugată;
35326 - taxa pe valoarea adăugată, aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii, deductibilă;
3533 - sumele virate la buget reprezentând impozit pe salarii şi pe alte drepturi similare;
3536 - plăţile efectuate către bugetul statului sau către bugetele locale privind alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate;
3538 - plăţile efectuate către alte organisme publice privind taxele şi vărsămintele asimilate datorate acestora;
3539 - sumele virate la buget reprezentând alte datorii faţă de acesta;
354 - sumele achitate asociaţilor reprezentând dividende;
3551 - depozite de garanţii şi cauţiuni, constituite;
3556 - valoarea avansurilor achitate furnizorilor în contul unor livrări de bunuri, prestări de servicii sau executări de lucrări;
3566 - sumele plătite furnizorilor, creditorilor diverşi şi colaboratorilor;
3567 - dobânzile plătite aferente creditorilor diverşi;
361, 362, 363, 367 - sumele plătite reprezentând valoarea materialelor, obiectelor de inventar, valorilor din aur, metale şi pietre preţioase, precum şi a altor stocuri;
3721 - devize vândute, comisioane percepute;
- alte sume plătite în devize, reprezentând datorii;
- disponibilităţi în devize la casa centrală, trecute la pierderi;
3722 - plăţi în lei reprezentând contravaloarea devizelor cumpărate;
3749 - sumele plătite reprezentând alte cheltuieli de repartizat;
375 - dobânzi şi alte cheltuieli plătite în avans;
377 - sumele plătite coparticipanţilor reprezentând venituri retrocedate din operaţiuni de exploatare bancară şi nebancară efectuate în comun;
- sumele plătite coparticipanţilor reprezentând cheltuieli din operaţiuni de exploatare bancară şi nebancară efectuate în comun;
401, 402 - credite subordonate la termen şi pe durată nedeterminată, acordate;
412, 413 - valoarea părţilor sociale deţinute la casa centrală, achiziţionate;
418 - sumele vărsate pentru părţile sociale deţinute la casa centrală, achiziţionate;
431, 432 - avansurile acordate furnizorilor de imobilizări necorporale şi corporale;
4412 - sumele plătite reprezentând cheltuieli ocazionate de înfiinţarea şi extinderea activităţii;
508 - sumele plătite asociaţilor reprezentând restituirea părţilor sociale;
531, 532 - rambursarea împrumuturilor primite reprezentând datorii subordonate la termen şi pe durată nedeterminată;
537 - dobânzile plătite aferente datoriilor subordonate la termen şi pe durată nedeterminată;
60169 - comisioane plătite aferente operaţiunilor cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
6019, 6029 - comisioane plătite aferente operaţiunilor cu instituţiile de credit din afara reţelei şi celor cu clientela;
6069 - comisioane plătite aferente operaţiunilor de schimb;
60711, 60721 - sumele plătite reprezentând cheltuieli privind angajamente de finanţare şi de garanţie primite;
6077 - sumele plătite reprezentând cheltuieli privind alte angajamente primite;
6081 - sumele plătite reprezentând cheltuieli cu mijloace de plată;
6087 - sumele plătite reprezentând alte cheltuieli cu prestaţiile de servicii financiare;
6094 - valoarea cotizaţiilor plătite de către cooperativele de credit pentru constituirea la nivelul casei centrale a rezervei mutuale de garantare;
6099 - sumele plătite reprezentând alte cheltuieli care privesc activitatea de exploatare bancară;
634 - sumele plătite reprezentând cheltuieli cu lucrări executate şi servicii prestate de terţi, precum şi cheltuielile de urmărire şi de executare a creanţelor aferente contractelor de credit învestite cu formulă executorie;
635 - sumele plătite reprezentând cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate;
649 - sumele plătite reprezentând diverse cheltuieli de exploatare;
667, 668 - disponibilităţi la casa centrală trecute la pierderi;
6711, 6712, 6713, 6717 - sumele plătite reprezentând cheltuieli excepţionale privind operaţiuni de gestiune;
677 - sumele plătite reprezentând alte cheltuieli excepţionale.
Soldul contului reprezintă disponibilităţile băneşti ale cooperativelor de credit afiliate, aflate în contul curent la casa centrală.
Contul 1712 "Conturi curente ale cooperativelor de credit afiliate"
Contul 1712, "Conturi curente ale cooperativelor de credit afiliate" este un cont de pasiv.
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
101 - depuneri de numerar de către cooperativele de credit afiliate;
111, 121, 122 - sumele plătite prin contul curent la Banca Naţională a României sau prin conturile de corespondent;
1611 - sume plătite şi care urmează a fi recuperate de la instituţiile de credit din afara reţelei;
1712 - sumele plătite prin conturile curente ale cooperativelor de credit afiliate;
17321, 17322, 17323 - diminuări sau lichidări de depozite constituite de cooperativele de credit afiliate;
17411, 17412 - credite acordate cooperativelor de credit afiliate;
17421, 17422 - rambursări de împrumuturi primite de la cooperativele de credit afiliate;
17611 - sume plătite şi care urmează a se recupera de la cooperativele de credit afiliate;
17621 - sumele plătite cooperativelor de credit afiliate reprezentând alte sume datorate;
17172, 17327, 17427, 17627 - dobânzi plătite aferente disponibilităţilor, depozitelor constituite, împrumuturilor primite şi altor sume datorate privind cooperativele de credit afiliate;
2021, 2031, 2041, 2051, 2052, 2061 - plăţi efectuate din credite acordate clientelei;
2311, 2312 - credite acordate clientelei financiare;
2321, 2322 - împrumuturi primite de la clientela financiară, rambursate;
2327 - datorii ataşate plătite pentru împrumuturi primite de la clientela financiară;
2511 - plăţi ale clientelei;
2611 - sume plătite şi care urmează a fi recuperate de la clientelă;
341 - sumele virate de la alte subunităţi ale casei centrale în conturile cooperativelor de credit afiliate;
342 - operaţiuni în curs de decontare între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
3516 - sumele achitate reprezentând reţineri de la salariaţi;
354 - sumele achitate reprezentând dividende;
3556 - sumele plătite reprezentând avansuri acordate, precum şi sumele plătite necuvenit şi alte sume reprezentând debite imputate;
3566 - sumele plătite furnizorilor şi creditorilor diverşi;
3567 - dobânzile plătite furnizorilor şi creditorilor diverşi;
361, 362, 363, 367 - valoarea materialelor, obiectelor de inventar, valorilor din aur, metale şi pietre preţioase, precum şi a altor stocuri, achiziţionate;
3712 - cecuri şi alte valori primite pentru încasare;
3716 - cecuri şi alte valori încasate prin Casa de compensaţie;
3721 - devize vândute, comisioane percepute;
- alte sume plătite în devize reprezentând datorii;
3722 - plăţi în lei reprezentând contravaloarea, în lei a devizelor cumpărate;
3749 - sumele plătite reprezentând alte cheltuieli de repartizat;
375 - dobânzi şi alte cheltuieli plătite în avans;
377 - dobânzi şi alte sume datorate, plătite;
401, 402 - credite subordonate la termen şi pe durată nedeterminată, acordate;
431, 432 - avansurile acordate furnizorilor de imobilizări corporale şi necorporale;
4412 - sumele plătite reprezentând cheltuieli ocazionate de înfiinţarea şi extinderea activităţii;
508 - sumele plătite reprezentând restituirea părţilor sociale;
531, 532 - rambursarea împrumuturilor, reprezentând datorii subordonate la termen şi pe durată nedeterminată;
537 - dobânzile plătite, aferente datoriilor subordonate la termen şi pe durată nedeterminată;
60169 - comisioane plătite aferente operaţiunilor între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
6029 - comisioane plătite aferente operaţiunilor cu clientela;
6069 - comisioane plătite aferente operaţiunilor de schimb;
60712, 60722, 6077 - comisioane plătite privind angajamentele primite;
6081 - sumele plătite reprezentând cheltuieli cu mijloace de plată;
6087 - sumele plătite reprezentând alte cheltuieli cu prestaţiile de servicii financiare;
6099 - sumele plătite reprezentând alte cheltuieli care privesc activitatea de exploatare;
634 - sumele plătite reprezentând cheltuieli cu lucrări executate şi servicii prestate, precum şi cheltuielile de urmărire şi de executare a creanţelor aferente contractelor de credit învestite cu formulă executorie;
635 - sumele plătite reprezentând cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate;
649 - sumele plătite reprezentând diverse cheltuieli de exploatare;
6711, 6712, 6713, 6717 - sumele plătite reprezentând cheltuieli excepţionale privind operaţiuni de gestiune;
677 - sumele plătite reprezentând alte cheltuieli excepţionale.
Se debitează prin creditul următoarelor conturi:
101 - ridicări de numerar de către cooperativele de credit afiliate;
111, 121, 122 - sumele încasate prin contul curent la Banca Naţională a României sau prin conturile de corespondent;
1621 - sume încasate şi care sunt datorate sau sunt în curs de clarificare cu instituţii de credit din afara, reţelei;
1712 - sumele încasate prin conturile curente ale cooperativelor de credit afiliate;
17321, 17322, 17323 - depozite constituite de cooperativele de credit afiliate;
17411, 17412 - încasări reprezentând rambursări de credite acordate cooperativelor de credit afiliate;
17421, 17422 - împrumuturi primite de la cooperativele de credit afiliate;
17611 - sumele încasate reprezentând valori de recuperat de la cooperativele de credit afiliate;
17621 - sumele încasate reprezentând alte sume datorate cooperativelor de credit afiliate;
17811, 17812, 17817 - sumele încasate de la cooperativele de credit afiliate reprezentând creanţe restante privind operaţiunile cu acestea;
17821, 17822, 17827 - sumele încasate de la cooperativele de credit afiliate reprezentând creanţe îndoielnice privind operaţiunile cu acestea;
17417, 17617 - dobânzi încasate aferente creditelor acordate şi valorilor de recuperat privind cooperativele de credit afiliate;
2021, 2031, 2041, 2051, 2052, 2061, 2311, 2312 - sumele încasate reprezentând rambursări de credite consorţiale acordate clientelei;
2027, 2037, 2047, 2057, 2067, 2317 - dobânzi încasate aferente creditelor consorţiale acordate clientelei;
2321, 2322 - împrumuturi primite de la clientela financiară;
2511 - încasări ale clientelei;
2531, 2532, 2533 - depozite constituite de clientelă;
2541, 2542 - depozite constituite de clientelă pe baza certificatelor de depozit, carnetelor şi libretelor de economii;
2621 - sume încasate şi care sunt datorate sau sunt în curs de clarificare din operaţiuni cu clientela;
2811, 2812, 2817, 2821, 2822, 2827 - sume încasate reprezentând creanţe restante şi îndoielnice privind operaţiunile cu clientela;
3712 - cecuri, efecte de comerţ şi alte valori neîncasate prin Casa de compensaţie, pentru care conturile cooperativelor de credit afiliate au fost creditate anterior;
3721 - devize cumpărate şi comisioane percepute;
- alte sume încasate reprezentând creanţe în devize;
3722 - contravaloarea în lei reprezentând devizele vândute;
341 - sumele virate din conturile cooperativelor de credit afiliate către subunităţi ale casei centrale;
342 - operaţiuni în curs de decontare între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
3556 - sumele încasate, reprezentând diverse debite;
- sumele încasate reprezentând contravaloarea bunurilor mobile şi imobile, dobândite ca urmare a executării silite a creanţelor, care nu sunt necesare desfăşurării activităţii şi nici pentru folosinţa salariaţilor;
- sumele încasate reprezentând contravaloarea cheltuielilor de urmărire şi de executare a creanţelor aferente contractelor de credit învestite cu formulă executorie;
3557 - dobânzile încasate, aferente debitelor diverse;
3566 - sume încasate, reprezentând avansuri pentru livrările de bunuri, prestările de servicii şi executările de lucrări, precum şi alte sume încasate;
376 - dobândi, precum şi alte sume încasate în avans;
3811, 3812, 3817, 3821, 3822, 3827 - încasările aferente creanţelor restante şi îndoielnice, precum şi a celor aferente dobânzilor restante şi îndoielnice din operaţiuni diverse;
401, 402 - credite subordonate la termen şi pe durată nedeterminată, rambursate;
407 - dobânzi încasate aferente creditelor subordonate la termen şi pe durată nedeterminată, acordate;
4811, 4812, 4817, 4821, 4822, 4827 - sumele încasate reprezentând creanţe şi dobânzi restante, precum şi creanţe şi dobânzi îndoielnice aferente valorilor imobilizate;
508 - sume încasate, reprezentând aporturi la capitalul social;
518 - sumele încasate reprezentând cotizaţii plătite de cooperativele de credit pentru constituirea rezervei mutuale de garantare la nivelul casei centrale;
531, 532 - împrumuturi primite, reprezentând datorii subordonate la termen şi pe durată nedeterminată;
541 - valoarea subvenţiilor pentru investiţii primite;
70169 - comisioane încasate aferente operaţiunilor cu cooperativele de credit afiliate;
70168, 7018, 7028, 7038, 7048 - sumele recuperate reprezentând contravaloarea creanţelor ataşate aferente contractelor de credit învestite cu formulă executorie;
7029 - comisioane încasate din operaţiuni cu clientela;
7053 - sume încasate reprezentând dividende şi venituri asimilate;
7069 - comisioane încasate pentru serviciile de schimb şi arbitraj;
7083 - comisioane încasate din activităţi de asistenţă şi de consultanţă;
70712, 70722, 7077 - comisioane încasate privind angajamentele de finanţare, de garanţie şi alte angajamente date;
7085 - sumele încasate reprezentând venituri privind mijloace de plată;
7087 - sumele încasate reprezentând alte venituri din prestaţii de servicii financiare;
7099 - sumele încasate reprezentând venituri diverse de exploatare;
7493 - subvenţii pentru exploatare încasate;
7499 - sumele încasate reprezentând venituri diverse de exploatare;
767 - sumele încasate reprezentând venituri din recuperări de creanţe amortizate;
- sumele recuperate reprezentând contravaloarea creditelor şi dobânzilor aferente contractelor de credit învestite cu formulă executorie;
7711, 7717 - sumele încasate reprezentând venituri excepţionale din operaţiuni de gestiune;
777 - sumele încasate reprezentând alte venituri excepţionale.
Soldul contului reprezintă disponibilităţile băneşti ale cooperativelor de credit afiliate
Contul 17171 "Creanţe ataşate"
Contul 17171 "Creanţe ataşate" este un cont de activ.
Se debitează prin creditul următoarelor conturi:
3721 - creanţe din dobânzi în devize, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente disponibilităţilor băneşti în devize aflate în contul curent la casa centrală;
70161 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente disponibilităţilor băneşti aflate în contul curent la casa centrală.
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
1711 - dobânzi încasate aferente disponibilităţilor băneşti aflate în contul curent la casa centrală;
17812, 17822 - sume reprezentând dobânzi restante sau îndoielnice aferente disponibilităţilor băneşti aflate în contul curent la casa centrală;
3721 - creanţe din dobânzi în devize, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente disponibilităţilor băneşti în devize aflate în contul curent la casa centrală, trecute la pierderi;
667, 668 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente disponibilităţilor băneşti aflate în contul curent la casa centrală, trecute la pierderi.
Soldul contului reprezintă creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente disponibilităţilor băneşti aflate în contul curent la casa centrală.
17172 "Datorii ataşate"
Contul 17172 "Datorii ataşate" este un cont de pasiv.
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
3721 - datorii din dobânzi în devize, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente disponibilităţilor băneşti ale cooperativelor de credit afiliate;
60161 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente disponibilităţilor băneşti ale cooperativelor de credit afiliate.
Se debitează, prin creditul următoarelor conturi:
1712 - dobânzi plătite aferente disponibilităţilor băneşti ale cooperativelor de credit afiliate.
Soldul contului reprezintă datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente disponibilităţilor băneşti ale cooperativelor de credit afiliate.
Grupa 17 - OPERAŢIUNI ÎNTRE ORGANIZAŢIILE COOPERATISTE DE CREDIT DIN CADRUL REŢELEI
173 - Depozite între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
1731 - Depozite la casa centrală
17311 - Depozite la vedere la casa centrală
17312 - Depozite al termen la casa centrală
17313 - Depozite colaterale la casa centrală
17317 - Creanţe ataşate
1732 - Depozite ale cooperativelor de credit afiliate
17321 - Depozite la vedere ale cooperativelor de credit afiliate
17322 - Depozite la termen ale cooperativelor de credit afiliate
17323 - Depozite colaterale ale cooperativelor de credit afiliate
17327 - Datorii ataşate
CONŢINUT:
17311 - depozite constituite la casa centrală de către cooperativele de credit afiliate, pentru care durata iniţiala este cel mult egală cu o zi lucrătoare;
17312 - depozite constituite la casa centrală de către cooperativele de credit afiliate, pe un termen fix, pentru care durata iniţială este mai mare de o zi lucrătoare;
17313 - depozite constituite la casa centrală de către cooperativele de credit afiliate, în garanţie sau pentru efectuarea unor plăţi ulterioare determinate;
17317 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente depozitelor constituite la casa centrală de către cooperativele de credit afiliate;
17321 - depozite constituite de cooperativele de credit afiliate la casa centrală, pentru care durata iniţială este cel mult egală cu o zi lucrătoare;
17322 - depozite constituite de cooperativele de credit afiliate la casa centrală, pe un termen fix, pentru care durata iniţială este mai mare de o zi lucrătoare;
17323 - depozite constituite de cooperativele de credit afiliate la casa centrală, în garanţie sau pentru efectuarea unor plăţi ulterioare determinate;
17327 - datorii din dobânzii, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente depozitelor constituite de cooperativele de credit afiliate la casa centrală.
Contul 17311 "Depozite la vedere la casa centrală"
Contul 17312 "Depozite la termen la casa centrală"
Contul 17313 "Depozite colaterale la casa centrală"
Conturile 17311 "Depozite la vedere la casa centrală", 17312 "Depozite la termen la casa centrală" şi 17313 "Depozite colaterale la casa centrală" sunt conturi de activ.
Se debitează prin creditul următoarelor conturi:
1711 - depozite constituite la casa centrală de către cooperativele de credit afiliate.
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
1711 - diminuări sau lichidări de depozite constituite la casa centrală, de către cooperativele de credit afiliate;
17811, 17821 - depozite constituite la casa centrală de către cooperativele de credit afiliate, nerambursate la scadenţă, sau devenite îndoielnice;
3721 - depozite în devize constituite la casa centrală de către cooperativele de credit afiliate, trecute la pierderi;
667, 668 - depozite constituite la casa centrală de către cooperativele de credit afiliate, trecute la pierderi.
Soldul conturilor reprezintă depozite la vedere, la termen şi colaterale, constituite la casa centrală de către cooperativele de credit afiliate, nelichidate.
Contul 17317 "Creanţe ataşate"
Contul 17317 "Creanţe ataşate" este un cont de activ.
Se creditează prin creditul următoarelor conturi:
3721 - creanţe din dobânzi în devize, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente depozitelor constituite la casa centrală de către cooperativele de credit afiliate;
70162 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente depozitelor constituite la casa centrală de către cooperativele de credit afiliate.
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
1711 - dobânzi încasate aferente depozitelor constituite la casa centrală de către cooperativele de credit afiliate;
17812, 17822 - dobânzi restante sau îndoielnice aferente depozitelor constituite la casa centrală, de către cooperativele de credit afiliate;
3721 - creanţe din dobânzi în devize, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente depozitelor în devize constituite la casa centrală, de către cooperativele de credit afiliate, trecute la pierderi;
667, 668 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente depozitelor constituite la casa centrală de către cooperativele de credit afiliate, trecute la pierderi.
Soldul contului reprezintă creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente depozitelor constituite la casa centrală de către cooperativele de credit afiliate.
Contul 17321 "Depozite la vedere ale cooperativelor de credit afiliate"
Contul 17322 "Depozite la termen ale cooperativelor de credit afiliate"
Contul 17323 "Depozite colaterale ale cooperativelor de credit afiliate"
Conturile 17321 "Depozite la vedere ale cooperativelor de credit afiliate", 17322 "Depozite la termen ale cooperativelor de credit afiliate" şi 17323 "Depozite colaterale ale cooperativelor de credit afiliate" sunt conturi de pasiv.
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
1712 - depozite constituite de cooperativele de credit afiliate.
Se debitează prin creditul următoarelor conturi:
1712 - diminuări sau lichidări de depozite constituite de cooperativele de credit afiliate.
Soldul contului reprezintă depozite la vedere, la termen şi colaterale, constituite de cooperativele de credit afiliate la casa centrală, nelichidate.
Contul 17327 "Datorii ataşate"
Contul 17327 "Datorii ataşate" este un cont de pasiv.
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
3721 - datorii din dobânzi în devize, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente depozitelor constituite de cooperativele de credit afiliate;
60162 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente depozitelor constituite de cooperativele de credit afiliate.
Se debitează prin creditul următoarelor conturi:
1712 - dobânzi plătite aferente depozitelor constituite de cooperativele de credit afiliate.
Soldul contului reprezintă datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente depozitelor constituite de cooperativele de credit afiliate la casa centrală.
Grupa 17 - OPERAŢIUNI ÎNTRE ORGANIZAŢIILE COOPERATISTE DE CREDIT DIN CADRUL REŢELEI
174 - Credite şi împrumuturi între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
1741 - Credite acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei
17411 - Credite de pe o zi pe alta acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei
17412 - Credite la termen acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei
17417 - Creanţe ataşate
1742 - Împrumuturi primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
17421 - împrumuturi de pe o zi pe alta primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
17422 - împrumuturi la termen primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
17427 - Datorii ataşate
CONŢINUT:
17411 - credite acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei, în baza unui contract, pe o perioadă de cel mult o zi lucrătoare;
17412 - credite acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei, în baza unui contract, pentru care durata iniţială este mai mare de o zi lucrătoare;
17417 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente creditelor acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
17421 - împrumuturi primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, în baza unui contract, pe o perioadă de cel mult o zi lucrătoare;
17422 - împrumuturi primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, în baza unui contract, pentru care durata iniţială este mai mare de o zi lucrătoare;
17427 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente împrumuturilor primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Contul 17411 "Credite de pe o zi pe alta acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei"
Contul 17412 "Credite la termen acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei"
Conturile 17411 "Credite de pe o zi pe alta acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei" şi 17412 "Credite la termen acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei" sunt conturi de activ.
Se debitează prin creditul următoarelor conturi:
1711, 1712 - credite acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
1711, 1712 - credite rambursate de organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
17811, 17821 - credite nerambursate la scadenţă sau devenite îndoielnice acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
3721 - credite în devize acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei, trecute la pierderi;
5142 - sume utilizate din rezerva generală pentru riscul de credit, constituită din profitul net, pentru acoperirea pierderilor din credite;
667, 668 - credite acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei, trecute la pierderi.
Soldul contului reprezintă credite de pe o zi pe alta şi la termen acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei, neajunse la scadenţă.
Contul 17417 "Creanţe ataşate"
Contul 17417 "Creanţe ataşate" este un cont de activ.
Se debitează prin creditul următoarelor conturi:
3721 - creanţe din dobânzi în devize, calculate şi neajunse la scadentă, aferente creditelor acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
70163 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente creditelor acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
1711, 1712 - dobânzi încasate aferente creditelor acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
17812, 17822 - dobânzi restante sau îndoielnice aferente creditelor acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
3721 - creanţe din dobânzi în devize, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente creditelor în devize acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei, trecute la pierderi;
5142 - sume utilizate din rezerva generală pentru riscul de credit, constituită din profitul net, pentru acoperirea pierderilor din dobânzi;
667, 668 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente creditelor acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei, trecute la pierderi.
Soldul contului reprezintă creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente creditelor acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Contul 17421 "Împrumuturi de pe o zi pe alta primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei"
Contul 17422 "Împrumuturi la termen primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei"
Conturile 17421 "Împrumuturi de pe o zi pe alta primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei" şi 17422 "Împrumuturi la termen primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei" sunt conturi de pasiv.
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
1711, 1712 - împrumuturi primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Se debitează prin creditul următoarelor conturi:
1711, 1712 - împrumuturi rambursate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Soldul contului reprezintă împrumuturi de pe o zi pe alta şi la termen primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Contul 17427 "Datorii ataşate"
Contul 17427 "Datorii ataşate" este un cont de pasiv.
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
3721 - datorii din dobânzi în devize, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente împrumuturilor primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
60163 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente împrumuturilor primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Se debitează prin creditul următoarelor conturi:
1711, 1712 - dobânzi plătite aferente împrumuturilor primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Soldul contului reprezintă datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente împrumuturilor primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Grupa 17 - OPERAŢIUNI ÎNTRE ORGANIZAŢIILE COOPERATISTE DE CREDIT DIN CADRUL REŢELEI
176 - Valori de recuperat şi alte sume datorate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei
1761 - Valori de recuperat de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
17611 - Valori de recuperat
17617 - Creanţe ataşate
1762 - Alte sume datorate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei
17621 - Alte sume datorate
17627 - Datorii ataşate
CONŢINUT:
17611 - valori de recuperat de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
17617 - creanţe din dobânzi calculate şi neajunse la scadenţă, aferente valorilor de recuperat de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
17621 - alte sume datorate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
17627 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente altor sume datorate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Contul 17611 "'Valori de recuperat"
Contul 17611 "Valori de recuperat" este un cont de activ.
Se debitează prin creditul următoarelor conturi:
101, 111, 121, 122, 1711, 1712, 2511, 342 - sumele plătite şi care urmează a se recupera de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
1711, 1712, 342 - sumele încasate reprezentând valori recuperate de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
17812, 17821 - valori nerecuperate la scadenţă sau devenite îndoielnice privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
3721 - valori de recuperat în devize de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, trecute la pierderi;
3799 - valori nerecuperate de casa centrală de la cooperativele de credit afiliate, reprezentând obligaţii ale cooperativelor de credit, garantate şi plătite de casa centrală, acoperite prin utilizarea rezervei mutuale de garantare constituită la nivelul casei centrale;
667, 668 - valori de recuperat de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, trecute la pierderi
Soldul contului reprezintă valori de recuperat de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Contul 17617 "Creanţe ataşate"
Contul 17617 "Creanţe ataşate" este un cont de activ.
Se debitează prin creditul următoarelor conturi:
3721 - creanţe din dobânzi în devize, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente valorilor de recuperat de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
60164 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente valorilor de recuperat de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
1711, 1712 - dobânzi încasate aferente valorilor de recuperat de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
17812, 17822 - dobânzi restante sau îndoielnice aferente valorilor de recuperat de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
3721 - creanţe din dobânzi în devize, calculate şi neajunse la scadentă, aferente valorilor de recuperat în devize de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, trecute la pierderi;
667, 668 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente valorilor de recuperat de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, trecute la pierderi.
Soldul contului reprezintă creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente valorilor de recuperat de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Contul 17621 "Alte sume datorate"
Contul 17621 "Alte sume datorate" este un cont de pasiv.
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
101, 111, 121, 122, 1711, 1712, 2511, 342 - sumele încasate reprezentând alte sume datorate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Se debitează prin creditul următoarelor conturi:
1711, 1712, 342 - sumele plătite reprezentând alte sume datorate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Soldul contului reprezintă alte sume datorate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Contul 17627 "Datorii ataşate"
Contul 17627 "Datorii ataşate" este un cont de pasiv.
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
3721 - datorii din dobânzi în devize, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente altor sume datorate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
60164 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente altor sume datorate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Se debitează prin creditul următoarelor conturi:
1711, 1712 - dobânzi plătite aferente altor sume datorate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Soldul contului reprezintă datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente altor sume datorate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Grupa 17 - OPERAŢIUNI ÎNTRE ORGANIZAŢIILE COOPERATISTE DE CREDIT DIN CADRUL REŢELEI
178 - Creanţe restante şi îndoielnice privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
1781 - Creanţe restante privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
17811 - Creanţe restante
1T812 - Dobânzi restante
17817 - Creanţe ataşate
1782 - Creanţe îndoielnice privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
17821 - Creanţe îndoielnice
17822 - Dobânzi îndoielnice
17827 - Creanţe ataşate
CONŢINUT:
17811 - creanţe din depozite constituite credite acordate şi valori de recuperat, rambursate la scadenţă de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
17812 - creanţe din dobânzi neîncasate la scadenţă de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
17817 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente creanţelor şi/sau dobânzilor restante privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
17821 - creanţe din depozite constituite, credite acordate şi valori de recuperat de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, trecute în litigiu;
17822 - creanţe din dobânzi aferente operaţiunilor cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, trecute în litigiu;
17827 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente creanţelor şi/sau dobânzilor îndoielnice privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Contul 17811 "Creanţe restante"
Contul 17811 "Creanţe restante" este un cont de activ.
Se debitează prin creditul următoarelor conturi:
1711, 17311, 17312, 17313, 17411, 17412, 17611 - creanţe nerambursate la scadenţă aferente operaţiunilor cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
1711, 1712 - creanţe restante rambursate privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
17821 - creanţe restante aferente operaţiunilor cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, trecute în litigiu;
3721 - creanţe restante în devize, aferente operaţiunilor cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, trecute la pierderi;
5142 - sume utilizate din rezerva generală, pentru riscul de credit, constituită din profitul net, pentru acoperirea pierderilor din credite;
667, 668 - credite restante, aferente operaţiunilor cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, trecute la pierderi.
Soldul contului reprezintă creanţe nerambursate la scadenţă de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Contul 17812 "Dobânzi restante"
Contul 17812 "Dobânzi restante" este un cont de activ.
Se debitează prin creditul următoarelor conturi:
17171, 17317, 17417, 17617 - creanţe din dobânzi neîncasate la scadenţă de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
1711, 1712 - dobânzi restante încasate privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
17822 - dobânzi restante aferente operaţiunilor cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, trecute în litigiu;
3721 - dobânzi restante în devize, aferente operaţiunilor cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, trecute la pierderi;
5142 - sume utilizate din rezerva generală pentru riscul de credit, constituită din profitul net, pentru acoperirea pierderilor din dobânzi;
667, 668 - dobânzi restante aferente operaţiunilor cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, trecute la pierderi.
Soldul contului reprezintă dobânzi neîncasate la scadenţă de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Contul 17817 "Creanţe ataşate"
Contul 17817 "Creanţe ataşate" este un cont de activ.
Se debitează, prin creditul următoarelor conturi:
3721 - creanţe din dobânzi în devize, calculate şi neajunse la scadentă, aferente creanţelor şi/sau dobânzilor restante privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
70168 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadentă, aferente creanţelor şi/sau dobânzilor restante privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
1711, 1712 - dobânzi încasate aferente creanţelor şi/sau dobânzilor restante privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
17822 - creanţe din dobânzi aferente creanţelor şi/sau dobânzilor restante privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, trecute în litigiu;
3721 - creanţe din dobânzi în devize, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente creanţelor şi/sau dobânzilor restante privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, trecute la pierderi;
5142 - sume utilizate din rezerva generală pentru riscul de credit, constituită din profitul net, pentru acoperirea pierderilor din dobânzi;
667, 668 - creanţe din dobânzi calculate şi neajunse la scadenţă, aferente creanţelor şi/sau dobânzilor restante privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, trecute la pierderi.
Soldul contului reprezintă creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente creanţelor şi/sau dobânzilor restante privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Contul 17821 "Creanţe îndoielnice"
Contul 17821 "Creanţe îndoielnice" este un cont de activ.
Se debitează prin creditul următoarelor conturi:
1711, 17311, 17312, 17313, 17411, 17412, 17611, 17811 - creanţe curente şi restante aferente operaţiunilor cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, trecute în litigiu.
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
1711, 1712 - creanţe îndoielnice rambursate privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
3721 - creanţe îndoielnice în devize, aferente operaţiunilor cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, trecute la pierderi;
5142 - sume utilizate din rezerva generală pentru riscul de credit, constituită din profitul net, pentru acoperirea pierderilor din credite;
667, 668 - creanţe îndoielnice aferente operaţiunilor cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, trecute la pierderi.
Soldul contului reprezintă creanţe îndoielnice aferente operaţiunilor cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Contul 17822 "Dobânzi îndoielnice"
Contul 17822 "Dobânzi îndoielnice" este un cont de activ.
Se debitează prin creditul următoarelor conturi:
17171, 17317, 17417, 17617, 17812, 17817 - dobânzi curente şi restante de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, trecute în litigiu.
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
1711, 1712 - dobânzi îndoielnice încasate privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
3721 - dobândi îndoielnice în devize, aferente operaţiunilor cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, trecute la pierderi;
5142 - sume utilizate din rezerva generală pentru riscul de credit, constituită din profitul net pentru acoperirea pierderilor din dobânzi;
667, 668 - dobânzi îndoielnice, aferente operaţiunilor cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, trecute la pierderi.
Soldul contului reprezintă creanţe din dobânzi îndoielnice aferente operaţiunilor cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Contul 17827 "Creanţe ataşate"
Contul 17827 "Creanţe ataşate" este un cont de activ.
Se debitează prin creditul următoarelor conturi:
3721 - creanţe din dobânzi în devize, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente creanţelor şi/sau dobânzilor îndoielnice privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
70168 - creanţe din dobânzi în devize, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente creanţelor şi/sau dobânzilor îndoielnice privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
1711, 1712 - dobânzi încasate aferente creanţelor şi/sau dobânzilor îndoielnice privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
3721 - creanţe din dobânzi aferente creanţelor şi/sau dobânzilor îndoielnice, în devize, privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, trecute la pierderi;
5142 - sume utilizate din rezerva generală pentru riscul de credit, constituită din profitul net, pentru acoperirea, pierderilor din dobânzi;
667, 668 - creanţe din dobânzi aferente creanţelor şi/sau dobânzilor îndoielnice privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, trecute la pierderi.
Soldul contului reprezintă creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente creanţelor şi/sau dobânzilor îndoielnice de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Grupa 34 - DECONTĂRI INTERBANCARE ŞI ÎNTRE ORGANIZAŢIILE COOPERATISTE DE CREDIT DIN CADRUL REŢELEI
342 - Decontări între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
CONŢINUT:
342 - operaţiuni în curs de decontare între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei. Fiind cont de legătură între casa centrală şi cooperativele de credit afiliate, aceste organizaţii cooperatiste de credit pot să utilizeze acest cont în funcţie de necesităţile proprii ale acestora.
Contul 342 "Decontări între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei"
Contul 342 "Decontări între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei" este un cont bifuncţional.
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
1711, 1712, 17611, 17621, 2511 - operaţiuni în curs de decontare între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Se debitează, prin creditul următoarelor conturi:
1711, 1712, 17611, 17621, 2511 - operaţiuni în curs de decontare între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Soldul creditor sau debitor al contului reprezintă operaţiuni în curs de decontare între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Contul 3799 "Alte conturi de regularizare"
Debitarea contului 3799 "Alte conturi de regularizare" se completează cu:
17611 - valori nerecuperate de casa centrală de la cooperativele de credit afiliate, reprezentând obligaţii ale cooperativelor de credit, garantate şi plătite de casa centrală, acoperite prin utilizarea rezervei mutuale de garantare constituită la nivelul casei centrale;
518 - recuperări de sume aferente garantării de către casa centrală, a obligaţiilor cooperativelor de credit afiliate.
Creditarea contului 3799 "Alte conturi de regularizare" se completează cu:
518 - sumele reprezentând utilizarea de către casa centrală a rezervei mutuale de garantare constituită din profitul brut, precum şi din cotizaţiile plătite de cooperativele de credit.
Grupa 51 - PRIME LEGATE DE CAPITAL ŞI REZERVE
515 - Rezerva de întrajutorare
518 - Rezerva mutuală de garantare
5181 - Rezerva mutuală de garantare constituită din profitul brut
5182 - Rezerva mutuală de garantare constituită din cotizaţiile cooperativelor de credit afiliate
CONŢINUT:
515 - rezerva de întrajutorare constituită anual de către cooperativele de credit din profitul net, în cotele şi limitele prevăzute de lege, în scopul creării condiţiilor necesare în vederea reducerii costurilor operaţiunilor bancare desfăşurate cu membrii cooperatori;
518 - rezerva mutuală de garantare constituită la nivelul casei centrale din sumele plătite de cooperativele de credit afiliate reprezentând cotizaţii pentru constituirea acestor rezerve, precum şi din sumele repartizate din profitul brut al casei centrale şi care sunt utilizate în scopul garantării obligaţiilor cooperativelor de credit afiliate.
Contul 515 "Rezerva de întrajutorare"
Contul 515 "Rezerva de întrajutorare" este un cont de pasiv.
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
592 - profitul net realizat de cooperativele de credit la încheierea exerciţiului financiar, repartizat la rezerva de întrajutorare în scopul creării condiţiilor necesare în vederea reducerii costurilor operaţiunilor bancare desfăşurate cu membrii cooperatori.
Soldul contului reprezintă rezerva de întrajutorare existentă.
Contul 518 "Rezerva mutuală de garantare"
Contul 518 "Rezerva mutuală de garantare" este un cont de pasiv.
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
1712 - sumele încasate reprezentând cotizaţii plătite de cooperativele de credit pentru constituirea rezervei mutuale de garantare la nivelul casei centrale;
592 - sumele repartizate din profitul brut al casei centrale pentru constituirea rezervei mutuale de garantare;
3799 - recuperări de sume aferente garantării de către casa centrală a obligaţiilor cooperativelor de credit afiliate.
Se debitează prin creditul următoarelor conturi:
3799 - sumele reprezentând utilizarea, de către casa centrală a rezervei mutuale de garantare constituită din profitul brut, precum şi din cotizaţiile plătite de cooperativele de credit
Soldul contului reprezintă rezerva mutuală, de garantare existentă.
Grupa 60 - CHELTUIELI DE EXPLOATARE BANCARĂ
6016 - Cheltuieli cu operaţiunile organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei
60161 - Dobânzi la conturile curente ale cooperativelor de credit afiliate
60162 - Dobânzi la depozitele cooperativelor de credit afiliate
60163 - Dobânzi la împrumuturile de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
60164 - Dobânzi privind alte sume datorate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei
60169 - Comisioane
CONŢINUT:
60161 - dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente disponibilităţilor băneşti aflate în conturile curente ale cooperativelor de credit afiliate;
60162 - dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente depozitelor constituite de organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
60163 - dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente împrumuturilor primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
60164 - dobânzi şi vărsăminte asimilate privind alte sume datorate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
60169 - comisioane aferente operaţiunilor între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Contul 60161 "Dobânzi la conturile curente ale cooperativelor de credit afiliate"
Se debitează prin creditul următoarelor conturi:
17172 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente disponibilităţilor băneşti ale cooperativelor de credit afiliate;
3722 - contravaloarea în lei a dobânzilor în devize, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente disponibilităţilor băneşti ale cooperativelor de credit afiliate.
Contul 60162 "Dobânzi la depozitele cooperativelor de credit afiliate"
Se debitează prin creditul următoarelor conturi:
17327 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente depozitelor constituite de cooperativele de credit afiliate;
3722 - contravaloarea în lei a dobânzilor în devize, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente depozitelor constituite de cooperativele de credit afiliate.
Contul 60163 "Dobânzi la împrumuturile de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei"
Se debitează prin creditul următoarelor conturi:
17427 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente împrumuturilor primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
3722 - contravaloare în lei a dobânzilor în devize, calculate şi neajuns la scadenţă, aferente împrumuturilor primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Contul 60164 "Dobânzi privind alte sume datorate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei"
Se debitează, prin creditul următoarelor conturi:
17627 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente altor sume datorate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
3722 - contravaloarea, în lei a dobânzilor în devize, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente altor sume datorate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei
Contul 60169 "Comisioane"
Se debitează prin creditul următoarelor conturi:
1711, 1712 - comisioane plătite aferente operaţiunilor între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Grupa 60 - CHELTUIELI DE EXPLOATARE BANCARĂ
6094 "Cheltuieli pentru constituirea rezervei mutuale de garantare a casei centrale"
CONŢINUT:
6094 - cheltuieli reprezentând cotizaţiile cooperativelor de credit pentru constituirea la nivelul casei centrale a rezervei mutuale de garantare.
Contul 6094 "Cheltuieli pentru constituirea rezervei mutuale de garantare a casei centrale"
Se debitează, prin creditul următoarelor conturi:
1711 - valoarea cotizaţiilor plătite de către cooperativele de credit pentru constituirea la nivelul casei centrale a rezervei mutuale de garantare.
Grupa 70 - VENITURI DIN ACTIVITATEA DE EXPLOATARE BANCARĂ.
7016 - Venituri din operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
70161 - Dobânzi de la contul curent la casa centrală
70162 - Dobânzi de la depozitele la casa centrală
70163 - Dobânzi de la creditele acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei
70164 - Dobânzi privind valorile de recuperat de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
70168 - Dobânzi din creanţe restante şi îndoielnice privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
70169 - Comisioane
CONŢINUT:
70161 - dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente disponibilităţilor băneşti aflate în contul curent la casa centrală;
70162 - dobândi şi vărsăminte asimilate aferente depozitelor constituite la casa centrală;
70163 - dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente creditelor acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
70164 - dobânzi şi vărsăminte asimilate privind valorile de recuperat de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
70168 - dobânzi aferente creanţelor restante şi îndoielnice privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
70169 - comisioane aferente operaţiunilor cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Contul 70161 "Dobânzi de la contul curent la casa centrală"
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
17171 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente disponibilităţilor băneşti aflate în contul curent la casa centrală;
3722 - contravaloarea în lei a dobânzilor în devize, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente disponibilităţilor băneşti în devize aflate în contul curent la casa centrală.
Contul 70162 "Dobânzi de la depozitele la casa centrală"
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
17317 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente depozitelor constituite la casa centrală de către cooperativele de credit afiliate;
3722 - contravaloarea în lei a dobânzilor în devize, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente depozitelor constituite la casa centrală de către cooperativele de credit afiliate.
Contul 70163 "Dobânzi de la creditele acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei"
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
17417 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente creditelor acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
3722 - contravaloarea, în lei a dobânzilor în devize, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente creditelor acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Contul 70164 "Dobânzi privind valorile de recuperat de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei"
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
17617 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente valorilor de recuperat de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
3722 - contravaloarea în lei a dobânzilor în devize, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente valorilor de recuperat de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Contul 70168 "Dobânzi din creanţe restante şi îndoielnice privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei"
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
17817, 17827 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente creanţelor şi/sau dobânzilor restante şi îndoielnice privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
3722 - contravaloarea în lei a dobânzilor în devize, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente creanţelor şi/sau dobânzilor restante şi îndoielnice privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
1711, 1712 - sumele recuperate reprezentând contravaloarea creanţelor ataşate aferente contractelor de credit învestite cu formulă executorie privind organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Contul 70169 "Comisioane"
Se creditează prin debitul următoarelor conturi:
1711, 1712 - comisioane încasate aferente operaţiunilor cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
+
Anexa 2 Reglementări privind întocmirea unor situaţii financiar-contabile de către instituţiile de credit În vederea reflectării în situaţiile financiar-contabile a operaţiunilor specifice organizaţiilor cooperatiste de credit, se modifica şi se completează Modelele situaţiilor financiar-contabile pentru bănci şi normele metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.524/362/1998, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează: 1. Denumirea Modelelor situaţiilor financiar-contabile pentru bănci şi normele metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora se modifica şi este următoarea: "Modelele situaţiilor financiar-contabile pentru instituţiile de credit şi normele metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora". 2. În cuprinsul Modelelor situaţiilor financiar-contabile pentru instituţiile de credit şi normele metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, denumirea banca se înlocuieşte cu denumirea instituţie de credit. 3. În vederea prezentării operaţiunilor realizate între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul aceleiaşi reţele, înregistrate cu ajutorul conturilor din grupa 17, inclusiv a creanţelor restante şi indoielnice, se introduce situaţia financiar-contabila periodică mod. 4030 - "Operaţiuni între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul aceleiaşi reţele", al carei model este prezentat în anexa nr. 6. 3.1. Caracteristicile situaţiei financiar-contabile mod. 4030 - "Operaţiuni între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul aceleiaşi reţele" sunt următoarele: PREZENTARE Documentul - mod. 4030 - cuprinde operaţiunile realizate între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul aceleiaşi reţele şi înregistrate cu ajutorul conturilor din grupa 17, inclusiv creanţele restante şi indoielnice, la valoarea lor bruta. CONŢINUT Linii Liniile prezintă operaţiunile realizate între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul aceleiaşi reţele: conturi curente, depozite, credite, împrumuturi, valori de recuperat, alte sume datorate, creanţe restante şi indoielnice. REGULI DE RAPORTARE Instituţiile de credit care raportează: "Toate casele centrale ale cooperativelor de credit: - o situaţie - mod. 4030 - la nivelul casei centrale a cooperativelor de credit; - o situaţie - mod. 4030 - la nivelul reţelei cooperativelor de credit, cuprinzând operaţiunile realizate între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei. Moneda: Casele centrale raportează un document - mod. 4030 - în lei pentru operaţiunile efectuate în lei şi un document - mod. 4030 - în contravaloare lei pentru operaţiunile efectuate în devize, pentru toate devizele reunite. Periodicitate: trimestrial (trim. I, II şi III) şi anual. 3.2. Corelatiile dintre poziţiile situaţiei financiare mod. 4030 - "Operaţiuni între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul aceleiaşi reţele" şi Planul de conturi pentru, instituţiile de credit sunt următoarele: COD POZIŢIE
PLAN DE CONTURI
0
1
110
1711 + 17171
111
1711
117
17171
120
1731
121
17311
122
17312
123
17313
127
17317
130
1741
131
17411
132
17412
137
17417
140
1761
141
17611
147
17617
150
178
151
1781
152
17811
153
17812
154
17817
155
1782
156
17821
157
17822
158
17827
210
1712 + 17172
211
1712
217
17172
220
1732
221
17321
222
17322
223
17323
227
17327
230
1742
231
17421
232
17422
237
17427
240
1762
241
17621
247
17627
4. În condiţiile în care, în cadrul situaţiilor financiar-contabile se introduc poziţii noi, corelatiile dintre unele poziţii şi Planul de conturi pentru instituţiile de credit se modifica şi se completează astfel: 4.1. În cadrul documentelor care au corespondenta cu nomenclatorul de poziţii se introduc următoarele poziţii:
COD POZIŢIE CORELAŢIA CU PLANUL DE CONTURI DOCUMENTELE LA CARE SE REFERĂ
A60 OPERAŢIUNI ÎNTRE ORGANIZAŢIILE COOPERATISTE DE CREDIT DIN CADRUL ACELEIAŞI REŢELE 4000
4100
1711 + 17171 + 1731 + 1741 + 1761 + 178
G60 OPERAŢIUNI ÎNTRE ORGANIZAŢIILE COOPERATISTE DE CREDIT DIN CADRUL ACELEIAŞI REŢELE 4000
4100
1712 + 17172 + 1732 + 1742 + 1762
E7A DECONTĂRI INTRABANCARE ŞI ÎNTRE ORGANIZAŢIILE COOPERATISTE DE CREDIT DIN CADRUL ACELEIAŞI REŢELE 4000
4100
341 + 342
E7B
DECONTĂRI INTERBANCARE 4016
341
E7F
DECONTĂRI ÎNTRE ORGANIZAŢIILE COOPERATISTE DE CREDIT DIN CADRUL ACELEIAŞI REŢELE 4016
342
K7A DECONTĂRI INTRABANCARE ŞI ÎNTRE ORGANIZAŢIILE COOPERATISTE DE CREDIT DIN CADRUL ACELEIAŞI REŢELE 4000
4100
341 + 342
K7B
DECONTĂRI INTRABANCARE 4016
341
K7F
DECONTĂRI ÎNTRE ORGANIZAŢIILE COOPERATISTE DE CREDIT DIN CADRUL ACELEIAŞI REŢELE 4016
342
L120 REZERVA DE ÎNTRAJUTORARE 4000
515 4021
L130 REZERVA MUTUALĂ DE GARANTARE 4000
518
L131 REZERVA MUTUALĂ DE GARANTARE CONSTITUITĂ DIN PROFITUL BRUT 4021
5181
L132 REZERVA MUTUALĂ DE GARANTARE CONSTITUITĂ DIN COTIZAŢIILE COOPERATIVELOR DE CREDIT AFILIATE 4021
5182
S2V
OPERAŢIUNI CU ORGANIZAŢIILE COOPERATISTE DE CREDIT DIN CADRUL ACELEIAŞI REŢELE 4080 4180
60161 + 60162 + 60163 + 60164
S110
CONTURI CURENTE ALE COOPERATIVELOR DE CREDIT AFILIATE 4080
60161
S111
DEPOZITE ALE COOPERATIVELOR DE CREDIT AFILIATE 4080
60162
S112
ÎMPRUMUTURI DE LA ORGANIZAŢIILE COOPERATISTE DE CREDIT DIN CADRUL ACELEIAŞI REŢELE 4080
60163
S113
ALTE SUME DATORATE ORGANIZAŢIILOR COOPERATISTE DE CREDIT DIN CADRUL ACELEIAŞI REŢELE 4080
60164
S31
COMISIOANE 4080
6019
S35
COMISIOANE AFERENTE OPERAŢIUNILOR CU ORGANIZAŢIILE COOPERATISTE DE CREDIT DIN CADRUL ACELEIAŞI REŢELE 4080
60169
V169 CHELTUIELI PENTRU CONSTITUIREA REZERVEI MUTUALE DE GARANTARE A CASEI CENTRALE 6094 4080
4180
W2V
OPERAŢIUNI CU ORGANIZAŢIILE COOPERATISTE DE CREDIT DIN CADRUL ACELEIAŞI REŢELE 4080
4180
70161 + 70162 + 70163 + 70164 + 70168
W110
CONT CURENT LA CASA CENTRALĂ 4080
70161
W111
DEPOZITE LA CASA CENTRALĂ 4080
70162
W112
CREDITE ACORDATE ORGANIZAŢIILOR COOPERATISTE DE CREDIT DIN CADRUL ACELEIAŞI REŢELE 4080
70163
W113
VALORI DE RECUPERAT DE LA ORGANIZAŢII COOPERATISTE DE CREDIT DIN CADRUL ACELEIAŞI REŢELE 4080
70164
W114
CREANŢE RESTANTE ŞI ÎNDOIELNICE PRIVIND ORGANIZAŢIILE COOPERATISTE DE CREDIT DIN CADRUL ACELEIAŞI REŢELE 4080
70168
W31
COMISIOANE 4080
7019
W35
COMISIOANE AFERENTE OPERAŢIUNILOR ÎNTRE ORGANIZAŢIILE COOPERATISTE DE CREDIT DIN CADRUL ACELEIAŞI REŢELE 4080
70169
Z136 VENITURI DIN RELUAREA REZERVEI MUTUALE DE GARANTARE 4080
782 418 4.2. În cadrul documentelor care au corespondenta cu nomenclatorul de poziţii, corelatiile cu Planul de conturi pentru instituţiile de credit ale unor poziţii se modifica astfel:
COD POZIŢIE CORELAŢIA CU PLANUL DE CONTURI DOCUMENTELE LA CARE SE REFERĂ
A01 OPERAŢIUNI DE TREZORERIE ŞI OPERAŢIUNI INTERBANCARE (activ) 4000
4100
10 + 111 + 1171 + 121 + 1271 + 131 + 141 + 151 + 161 + + 1711 + 17171 + 1731 + 1741 + 1761 + 178 + 181 + 182 - 191
G01 OPERAŢIUNI DE TREZORERIE ŞI OPERAŢIUNI INTERBANCARE (pasiv) 4000
4100
112 + 1172 + 122 + 1272 + 132 + 142 + 152 + 162 + + 1712 + 17172 + 1732 + 1742 + 1762
C0A OPERAŢIUNI CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNI DIVERSE 4000
3011 + 3021 + 3025 + 3026 + 3031 + 3035 + 3037 + 3041 + + 3045 ± 3046 + 3047 + 333 + 3362 + 3371 + 341 + 342 + + 3514 + 35192 + 35262 + 35324 + 35326 + 35328 + 3534 + + 35392 + 35394 + 355 + 361 + 362 + 363-364 + 365 + 367 + + 368 + 3712 + 372 + 373 + 374 + 375 + 378 + 379 + 381 + + 382 - 391 - 393 - 399 + (3521 + 3522 + 3531 + 3533 + + 3536 + 3538) 4100
sold debitor
J0A OPERAŢIUNI CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNI DIVERSE 4000
3012 + 3027 + 3036 + 418 + 32 + 331 + 332 + 333 + 334 + + 335 + 3361 + 3372 + 341 + 342 + 3511 + 3512 + 3513 + + 3515 + 3516 + 35191 + 3521 + 3522 + 35261 + 3531 + + 35323 + 35327 + 35328 + 3533 + 3536 + 3538 + 35391 + + 35393 + 354 + 356 + 3716 + 372 + 373 + 376 + 377 + 379 4100
L01 CAPITALURI PROPRII, ASIMILATE ŞI PROVIZIOANE 4000
501 + 502 ± 503 + 511 + 512 + 513 + 514 + 515 + 516 + + 518 + 519 + 528 + 531 + 532 + 537 + 5411 - 5412 + + 542 + 55 + 56 ± 581 ± 591 - 592 4100
L104 PRIME LEGATE DE CAPITAL ŞI REZERVE 4100
511 + 512 + 513 + 514 + 515 + 516 + 518 + 519
S10
CHELTUIELI CU DOBÂNZILE AFERENTE OPERAŢIUNILOR DE TREZORERIE ŞI OPERAŢIUNILOR INTERBANCARE (EXCLUSIV REPORT/DEPORT) 4082
6011 + 6012 + 6013 + 6014 + 6015 + 60161 + 60162 + + 60163 + 60164 + 60171 + 60179
S2A
DOBÂNZI 4080
6011 + 6012 + 6013 + 6014 + 6015 + 60161 + 60162 + + 60163 + 60164 + 6017 4180
S30
COMISIOANE 4080
60169 + 6019 4180
W10
VENITURI DIN DOBÂNZI AFERENTE OPERAŢIUNILOR DE TREZORERIE ŞI OPERAŢIUNILOR INTERBANCARE (EXCLUSIV REPORT/DEPORT) 4082
7011 + 7012 + 7013 + 7014 + 7015 + 70161 + 70162 + + 70163 + 70164 + 70168 + 70171 + 70179 + 7018
W2A
DOBÂNZI 4080
7011 + 7012 + 7013 + 7014 + 7015 + 70161 + 70162 + + 7163 + 70164 + 70168 + 7017 + 7018 4180
W30
COMISIOANE 4080
70169 + 7019 4180 4.3. În cadrul documentului mod. 4084 - "Repartizarea profitului" se introduc poziţii referitoare la repartizarea profitului pentru rezerva de întrajutorare (cod poziţie 112) şi rezerva mutuala de garantare (cod poziţie 113). Corelatiile dintre poziţiile documentului mod. 4084 - "Repartizarea profitului" şi Planul de conturi pentru instituţiile de credit se modifica astfel: COD
POZIŢIE
PLAN DE CONTURI
0
1
110
111
112
113
114
115
116
117
118
119
120
121
122
123
124
125
126
127
128
129
Ex. 592
Ex. 592
Ex. 592
Ex. 592
Ex. 592
Ex. 592
Ex. 592
Ex. 592
Ex. 592
Ex. 592
Ex. 592
Ex. 592
Ex. 592
Ex. 592
Ex. 592
Ex. 592
Ex. 592
Ex. 592
Ex. 592
Ex. 592
4.4. În cadrul documentului mod. 4200 - "Bilanţ publicabil", se introduc următoarele poziţii: 425 - Rezerva de întrajutorare
515
435 - Rezerva mutuala de garantare
518
4.5. Corelatiile dintre unele poziţii din cadrul documentului mod. 4200 - "Bilanţ publicabil" şi Planul de conturi pentru instituţiile de credit se modifica astfel: COD POZIŢIE
PLAN DE CONTURI
ACTIV
033 - Creanţe privind instituţiile
de credit
La vedere
1112 + 121 + 1311 + 1411 + 1511+
+ ex 1611 + 1711 + 17171 + 17311 +
+ ex 17317 + 17411 + ex 17417 +
+ ex 1761 + ex 178 + ex 181 + ex 182 -
- ex 1911 - ex 1912 + ex 1171 + 1271 +
+ ex 1317 + ex 1417 + ex 1517 +
+ ex 1617 + ex 30111 + ex 381 + ex 382 -
- ex 399 + ex 30117
036 - Creanţe privind instituţiile
de credit
La termen
1113 + 1114 + 1312 + 1313 + 1412 +
+ 1413 + 1512 + ex 1611 + 17312 +
+ 17313 + ex 17317 + 17412 +
+ ex 17417 + ex 1761 + ex 178 +
+ ex 181 + ex 182 - ex 1911 - ex 1912 +
+ ex 1171 + ex 1317 + ex 1417 +
+ ex 1517 + ex 1617 + ex 30111 +
+ ex 30117 + ex 381 + ex 382 - ex 399 +
+ ex 401 + ex 402 + ex 407 + ex 481 +
+ ex 482 - ex 499
170 - Alte active
333 + 3362 + 3371 + 341 + 342 + 3514 +
+ 35192 + 35262 + 35324 + 35326 +
+ 35328 + 3534 + 35392 + 35394 +
+ 355 + 361 + 362 + 363 - 364 + 365 +
+ 367 + 368 + ex 381 + ex 382 - 393 -
- ex 399 + 421 ± 424 + (3521 + 3522 +
3531 + 3533 + 3536 + 3538)
sold debitor
PASIV
313 - Datorii privind instituţiile
de credit
La vedere
122 + 1272 + 1321 + ex 1327 + 1421 +
+ ex 1427 + 1521 + ex 1527 + 1621 +
+ 1627 + 1712 + 17172 + 17321 +
+ ex 17327 + 17421 + ex 17427 +
+ ex 1762 + ex 30121 + ex 30127
316 - Datorii privind instituţiile
de credit
La termen
1121 + 1122 + 1123 + ex 1172 + 1322 +
+ 1323 + ex 1327 + 1422 + 1423 +
+ ex 1427 + 1522 + ex 1527 + 17322 +
+ 17323 + ex 17327 + 17422 +
+ ex 17427 + ex 1762 + ex 30121 +
+ ex 30127
360 - Alte pasive
30271 + 30272 + 30277 + 3036 + 331 +
+ 332 + ex 333 + 334 + 335 + 3361 +
+ 3372 + ex 341 + 342 + 3511 + 3512 +
+ 3513 + 3515 + 3516 + 35191 + 3521 +
+ 3522 + 35261 + 3531 + 35323 +
+ 35327 + ex 35328 + 3533 + 3536 +
+ 3538 + 35391 + 35393 + 354 + 3561 +
+ 3566 + 3567 + 418
425 - Rezerva de întrajutorare
515
435 - Rezerva mutuala de garantare
518
4.6. În cadrul documentului mod. 4290 - "Contul de profit şi pierderi publicabil", denumirea unor poziţii şi corelatiile dintre unele poziţii şi Planul de conturi pentru instituţiile de credit se modifica astfel: DOCUMENT 4290
PLAN DE CONTURI
VENITURILE ŞI CHELTUIELILE DE EXPLOATARE BANCARĂ
010 - Dobânzi şi venituri
asimilate
7011 + 7012 + 7013 + 7014 + 7015 + 70161 +
+ 70162 + 70163 + 70164 + 70168 + 7017 +
+ 7018 + ex 7037 + 7038 + 7051 + 7052 +
+ 7058 + 7071 + 7072 + 7021 + 7022 + 7023 +
+ 7024 + 7027 + 7028 + 7031 + 70331 + 7034 +
+ 7036 - 60342
012 - Dobânzi şi venituri
asimilate privind
operaţiunile cu
instituţiile de credit
7011 + 7012 + 7013 + 7014 + 7015 + 70161 +
+ 70162 + 70163 + 70164 + 70168 + 7017 +
+ 7018 + ex 7031 + 70711 + 70721 + ex 7051 +
+ ex 7052 + ex 7058
020 - Dobânzi şi cheltuieli
asimilate
6011 + 6012 + 6013 + 6014 + 6015 + 60161 +
+ 60162 + 60163 + 60164 + 6017 + 6021 +
+ 6022 + 6023 + 6024 + 6025 + 6026 + 6027 +
+ 6031 + 6036 + ex 6037 + 605 + 6071 + 6072
022 - Dobânzi şi cheltuieli
asimilate privind
operaţiunile cu
instituţiile de credit
6011 + 6012 + 6013 + 6014 + 6015 + 60161 +
+ 60162 + 60163 + 60164 + 6017 + ex 6031 +
+ ex 6051 + ex 6052 + 60711 + 60721
080 -Venituri din comisioane
70169 + 7019 + 7029 + 7039 + 7069 + 708
090 - Cheltuieli cu
comisioane
60169 + 6019 + 6029 + 6039 + 6069 + 608
430 - Venituri din reluarea
rezervei generale
pentru riscul de credit
şi din reluarea
rezervei mutuale de
garantare
781 + 782
5. Urmare modificărilor şi completărilor de mai sus, modelele situaţiilor financiar-contabil mod. 4000 - "Situaţia patrimoniului", mod. 4016 - "Operaţiuni cu titluri de tranzacţie, operaţiuni diverse, valori imobilizate", mod. 4021 - "Capitaluri proprii, asimilate şi provizioane", mod. 4030 - "Operaţiuni între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul aceleiaşi reţele", mod. 4080 - "Contul de profit şi pierderi", mod. 4084 - "Repartizarea profitului", mod. 4100 - "Situaţia patrimoniului", mod. 4180 - "Contul de profit şi pierderi", mod. 4200 - "Bilanţ publicabil" şi mod. 4290 - "Contul de profit şi pierderi publicabil" sunt cele prezentate în anexele nr. 3 - 12. 6. Controlul unor documente financiar-contabile se modifica şi se completează astfel: 6.1. Controlul vertical al unor poziţii din cadrul documentului mod. 4000 se modifica astfel: Fila 01 ------- A01 = A10 + A20 + A25 + A101 + A30 + A40 + A50 + A60 + A102 + A70 + A90 Fila 02 ------- G01 = G20 + G25 + G101 + G30 + G40 + G49 + G60 + G9O L01 = L9A + L7A + L7H + L7L + L60 + L120 + L7V + L130 + L7Z + L101 + + L5A + L05 + L10 + L30 + L9M ± L90 ± L91 - L103 6.2. Unele corelatii între documentul - mod. 4016 şi documentul - mod. 4000 se modifica astfel: - mod. 4016 -
relaţia
- mod. 4000 -
Fila 01 - coloana 2
E7B + E7F
=
Fila 01 - coloana 6
E7A
Fila 02 - coloana 1
K7B + K7F
=
Fila 02 - coloana 5
K7A
6.3. În cadrul controlului documentului - mod. 4021 se introduc următoarele corelatii între documentul - mod. 4021 şi documentul - mod. 4000 - mod. 4021 -
relaţia
- mod. 4000 -
Fila 01 - coloana 1
L120
=
Fila 02 - coloana 5
L120
L131 + L132
=
L130
6.4. Unele corelatii între documentul - mod. 4021 şi documentul - mod. 4100 se modifica astfel: - mod. 4021 -
relaţia
- mod.4100 -
Fila 01 - coloana 1
L7C + L109 + L7D + L110 +
+ L111 + L7L + L112 +
+ L113 + L120 + L7V +
+ L131 + L132 + L7Z
=
Fila 02 - coloana 1
L104
6.5. Corelatiile în cadrul documentului - mod. 4030 sunt următoarele: 110 = 111 + 117 120 = 121 + 122 + 123 + 127 130 = 131 + 132 + 137 140 = 141 + 147 150 = 151 + 155 151 = 152 + 153 + 154 155 = 156 + 157 + 158 210 = 211 + 217 220 = 221 + 222 + 223 + 227 230 = 231 + 232 + 237 240 = 241 + 247 6.6. Unele corelatii din cadrul documentului - mod. 4080 se modifica astfel:
Fila 01
1) W2A = W2B + W2E + W101 + W2H + W2M + W2V + W2Z + W27
W2V = W110 + W111 + W112 + W113 + W114
W30 = W31 + W35
4) Z134 = W01 + Z3A + Z8A + Z7A + Z136
Fila 02
1) S2A = S2B + S2E + S101 + S2H + S2M + S2V + S2Z
S2V = S110 + S111 + S112 + S113
S30 = S31 + S35
V2A = V2F + V2K + V169 + V2P 6.7. Unele corelatii între documentul - mod. 4082 şi documentul - mod. 4080 se modifica astfel: - mod. 4082 -
relaţia
- mod. 4080 -
Fila 01 - suma coloanelor
1, 2, 3 şi 4
W10
=
Fila 01 - coloana 1
W2B + W2E + W101 + W2H +
+ W2M + W2V + W20 + W25 +
+ W27
Fila 01 - suma coloanelor
1, 2, 3 şi 4
S10
=
Fila 02 - coloana 1
S2B + S2E + S101 + S2H +
+ S2M + S2V + S20 + S25
6.8. Unele corelatii din cadrul documentului - mod. 4100 se modifica astfel: Fila 01 - coloana 2 ------------------- A01 = A10 + A20 + A25 + A101 + A30 + A40 + A50 + A60 + A102 + A70 + A90 Fila 02 - coloana 1 ------------------- G01 = G20 + G25 + G101 + G30 + G40 + G49 + G60 + G90 6.9. Unele corelatii din cadrul documentului - mod. 4180 se modifica astfel:
Fila 01
1) W2A = W2B + W2E + W101 + W2H + W2N4 + W2V + W2Z
4) Z134 = W01 + Z3A + Z8A + Z7A + Z136
Fila 02
1) S2A = S2B + S2E + S101 + S2H + S2M + S2V + S2Z
V2A = V2F + V2K + V169 + V2P 7. La întocmirea situaţiilor financiar-contabile care reflecta operaţiunile şi situaţia financiară a reţelei cooperatiste de credit, casele centrale ale cooperativelor de credit vor avea în vedere următoarele: 7.1. Pentru întocmirea situaţiilor financiar-contabile care reflecta operaţiunile şi situaţia financiară a reţelei cooperatiste de credit (cu excepţia situaţiei mod. 4030 - "Operaţiuni între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul aceleiaşi reţele"), situaţiile financiar-contabile întocmite de organizaţiile cooperatiste de credit componente ale reţelei care reflecta operaţiunile şi situaţia lor financiară vor fi combinate element cu element, prin însumarea elementelor similare de activ, pasiv, venituri şi cheltuieli, după eliminarea în prealabil a elementelor aferente operaţiunilor efectuate între organizaţiile cooperatiste de credit componente ale respectivei reţele cooperatiste de credit. 7.2. Pentru întocmirea situaţiei financiar-contabile mod. 4030 "Operaţiuni între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul aceleiaşi reţele", care reflecta operaţiunile şi situaţia financiară a reţelei cooperatiste de credit, situaţiile financiar-contabile mod. 4030 întocmite de organizaţiile cooperatiste de credit componente ale reţelei care reflecta operaţiunile şi situaţia lor financiară vor fi combinate element cu element, prin însumarea elementelor similare de activ, pasiv, venituri şi cheltuieli, fără a se proceda la eliminarea în prealabil a elementelor aferente operaţiunilor efectuate între organizaţiile cooperatiste de credit componente ale respectivei reţele cooperatiste de credit.
+
Anexa 3 SITUAŢIA PATRIMONIULUI - mod. 4000 - JUDEŢUL ..................[][] DENUMIREA INSTITUŢIEI FORMA DE PROPRIETATE ..............[][] DE CREDIT: .................. ACTIVITATEA (se va înscrie activitatea ADRESA LOC: ..., sector ..... preponderenta) ..................... STR.: ........., nr.: ....... Cod grupa CAEN ..................[][][] TELEFONUL: ... FAXUL: ....... CODUL FISCAL ......[][][][][][][][][][] NUMĂRUL DIN REGISTRUL COMERŢULUI .................. ┌───┐ │ N │ Naţional [ ] ├───┤ │ │ [ ] Cod instituţie ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] de credit: [][][][][] │0│1│ │ │ [3] TM └─┴─┘ └───┘ ┌───────────┐ │ mod 4000 │ - mii lei - ├───────────┴────────────────────────────┬────┬────┬───────────────────────┬───┐ │ │ │ │ Sume nete │ │ │ │ │ A- ├───────────┬───────────┤ │ │ │Cod │mor-│ Lei │ Devize │To-│ │ │po- │ti- ├─────┬─────┼─────┬─────┤tal│ │ │zi- │zari│Rezi-│Nere-│Rezi-│Nere-│ │ │ ACTIV │tie │ şi │denti│ zi- │denti│ zi- │ │ │ │ │pro-│ │denti│ │denti│ │ │ │ │vi- │ │ │ │ │ │ │ │ │zi- │ │ │ │ │ │ │ │ │oane│ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ OPERAŢIUNI DE TREZORERIE ŞI OPERAŢIUNI │ │ │ │ │ │ │ │ │ INTERBANCARE │A01 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Casa şi alte valori │A10 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Casa │A11 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Alte valori │A19 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Cont curent la bănci centrale │A20 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Conturi de corespondent la │ │ │ │ │ │ │ │ │ instituţii de credit (nostro) │A25 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Depozite la instituţii de credit │A101│ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Credite acordate instituţiilor │ │ │ │ │ │ │ │ │ de credit │A30 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Valori primite în pensiune │A40 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Valori de recuperat │A50 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Operaţiuni între organizaţiile │ │ │ │ │ │ │ │ │ cooperatiste de credit din cadrul │ │ │ │ │ │ │ │ │ aceleiaşi reţele │A60 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Creanţe restante │A102│ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Creanţe indoielnice │A70 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Creanţe ataşate │A90 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ OPERAŢIUNI CU CLIENTELA │B01 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Creanţe comerciale │B10 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Credite de trezorerie │B3A │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Credite pentru export │B20 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Credite pentru echipament │B4A │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Credite pentru bunuri imobiliare │B5A │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Alte credite acordate clientelei │B7A │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Credite acordate clientelei │ │ │ │ │ │ │ │ │ financiare │B80 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Valori primite în pensiune │B85 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Conturi curente debitoare │B99 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Valori de recuperat │B9J │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Creanţe restante │B102│ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Creanţe indoielnice │B9K │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Creanţe ataşate │B9V │ │ │ │ │ │ │ └────────────────────────────────────────┴────┴────┴─────┴─────┴─────┴─────┴───┘ DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .......... ┌───┐ │ N │ Naţional [ ] ├───┤ │ │ [ ] Cod instituţie ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] de credit: [][][][][] │0│1│ │ │ [3] TM └─┴─┘ └───┘ ┌───────────┐ │ mod 4000 │ - mii lei - ├───────────┴────────────────────────────┬────┬────┬───────────────────────┬───┐ │ │ │ │ Sume nete │ │ │ │ │ A- ├───────────┬───────────┤ │ │ │Cod │mor-│ Lei │ Devize │To-│ │ │po- │ti- ├─────┬─────┼─────┬─────┤tal│ │ │zi- │zari│Rezi-│Nere-│Rezi-│Nere-│ │ │ ACTIV │tie │ şi │denti│ zi- │denti│ zi- │ │ │ │ │pro-│ │denti│ │denti│ │ │ │ │vi- │ │ │ │ │ │ │ │ │zi- │ │ │ │ │ │ │ │ │oane│ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ OPERAŢIUNI CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNI │ │ │ │ │ │ │ │ │ DIVERSE │C0A │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │- Titluri primite în pensiune livrata │C1A │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │- Titluri de tranzacţie │C2A │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │- Titluri de plasament │C3A │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │- Titluri de investiţii │C4A │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │- Conturi de decontare privind │ │ │ │ │ │ │ │ │ operaţiunile cu titluri │E6A │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │- Decontări intrabancare şi între │ │ │ │ │ │ │ │ │ organizaţiile cooperatiste de credit │ │ │ │ │ │ │ │ │ din cadrul aceleiaşi reţele │E7A │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │- Personal şi conturi asimilate │E101│ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │- Asigurări sociale, protecţia │ │ │ │ │ │ │ │ │ socială şi conturi asimilate │E102│ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │- Bugetul statului, fonduri speciale │ │ │ │ │ │ │ │ │ şi conturi asimilate │E103│ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │- Debitori diversi │E711│ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │- Conturi de stocuri │E70 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │- Conturi de regularizare │E8A │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │- Creanţe restante │E104│ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │- Creanţe indoielnice │E90 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │- Creanţe ataşate │E97 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ VALORI IMOBILIZATE │F01 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │- Credite subordonate │F02 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │- Părţi în cadrul societăţilor │ │ │ │ │ │ │ │ │ comerciale legate, titluri de │ │ │ │ │ │ │ │ │ participare şi titluri ale │ │ │ │ │ │ │ │ │ activităţii de portofoliu │F10 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │- Dotări pentru unităţile proprii │ │ │ │ │ │ │ │ │ din străinătate │F50 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │- Imobilizari în curs, imobilizari │ │ │ │ │ │ │ │ │ ale activităţii de exploatare, │ │ │ │ │ │ │ │ │ imobilizari în afară activităţii │ │ │ │ │ │ │ │ │ de exploatare │F6A │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │- Leasing şi operaţiuni asimilate │F7A │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │- Locatie simpla │F80 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │- Creanţe restante │F102│ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │- Creanţe indoielnice │F9A │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │- Creanţe ataşate │F97 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ ACŢIONARI SAU ASOCIAŢI │L0C │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ TOTAL │L98 │ │ │ │ │ │ │ └────────────────────────────────────────┴────┴────┴─────┴─────┴─────┴─────┴───┘ ADMINISTRATOR, CONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI FINANCIAR-CONTABIL, DE CREDIT) Numele, prenumele şi semnatura Numele, prenumele, semnatura şi ştampila instituţiei de credit SITUAŢIA PATRIMONIULUI - mod. 4000 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .......... ┌───┐ │ N │ Naţional [ ] ├───┤ │ │ [ ] Cod instituţie ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] de credit: [][][][][] │0│2│ │ │ [3] TM └─┴─┘ └───┘ ┌───────────┐ │ mod 4000 │ - mii lei - ├───────────┴─────────────────────────────────┬────┬───────────┬───────────┬───┐ │ │Cod │ Lei │ Devize │To-│ │ │po- ├─────┬─────┼─────┬─────┤tal│ │ │zi- │Rezi-│Nere-│Rezi-│Nere-│ │ │ PASIV │tie │denti│ zi- │denti│ zi- │ │ │ │ │ │denti│ │denti│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ OPERAŢIUNI DE TREZORERIE ŞI OPERAŢIUNI │ │ │ │ │ │ │ │ INTERBANCARE │G01 │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Împrumuturi de refinantare de la bănci │ │ │ │ │ │ │ │ centrale │G20 │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Conturi de corespondent ale instituţiilor │ │ │ │ │ │ │ │ de credit (loro) │G25 │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Depozite ale instituţiilor de credit │G101│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Împrumuturi primite de la instituţii │ │ │ │ │ │ │ │ de credit │G30 │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Valori date în pensiune │G40 │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Alte sume datorate │G49 │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │- Operaţiuni între organizaţiile cooperatiste│ │ │ │ │ │ │ │ de credit din cadrul aceleiaşi reţele │G60 │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Datorii ataşate │G90 │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ OPERAŢIUNI CU CLIENTELA │H01 │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Împrumuturi primite de la clientela │ │ │ │ │ │ │ │ financiară │H10 │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Valori date în pensiune │H20 │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Conturi curente creditoare │H40 │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Conturi de factoring │H50 │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Conturi de depozite │H7A │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Certificate de depozit │H80 │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Carnete şi librete de economii │H6A │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Alte sume datorate │H90 │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Datorii ataşate │H98 │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ OPERAŢIUNI CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNI DIVERSE │J0A │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Titluri date în pensiune livrata │J1A │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Titluri de tranzacţie │J5A │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Titluri de piaţa interbancara │J8G │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Titluri de creanţe negociabile │J8J │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Obligaţiuni │J9A │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Alte datorii constituite prin titluri │J9K │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Conturi de decontare privind operaţiunile │ │ │ │ │ │ │ │ cu titluri │K6A │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Vărsăminte de efectuat privind titlurile │K65 │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Decontări intrabancare şi între │ │ │ │ │ │ │ │ organizaţiile cooperatiste de credit │ │ │ │ │ │ │ │ din cadrul aceleiaşi reţele │K7A │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Personal şi conturi asimilate │K101│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Asigurări sociale, protecţia socială şi │ │ │ │ │ │ │ │ conturi asimilate │K102│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Bugetul statului, fonduri speciale şi │ │ │ │ │ │ │ │ conturi asimilate │K103│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Dividende de plată │K104│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Creditori diversi │K7H │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Conturi de regularizare │K8A │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Datorii ataşate │K97 │ │ │ │ │ │ └─────────────────────────────────────────────┴────┴─────┴─────┴─────┴─────┴───┘ DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .......... ┌───┐ │ N │ Naţional [ ] ├───┤ │ │ [ ] Cod instituţie ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] de credit: [][][][][] │0│2│ │ │ [3] TM └─┴─┘ └───┘ ┌───────────┐ │ mod 4000 │ - mii lei - ├───────────┴─────────────────────────────────┬────┬───────────┬───────────┬───┐ │ │Cod │ Lei │ Devize │To-│ │ │po- ├─────┬─────┼─────┬─────┤tal│ │ │zi- │Rezi-│Nere-│Rezi-│Nere-│ │ │ PASIV │tie │denti│ zi- │denti│ zi- │ │ │ │ │ │denti│ │denti│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │CAPITALURI PROPRII, ASIMILATE ŞI PROVIZIOANE │L01 │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Capital │L9A │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Prime legate de capital │L7A │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Rezerve legale │L7H │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Rezerve statutare │L7L │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Rezerva generală pentru riscul de credit │L60 │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Rezerva de întrajutorare │L120│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Diferenţe de reevaluare │L7V │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Rezerva mutuala de garantare │L130│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Alte rezerve │L7Z │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Fonduri │L101│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Datorii subordonate │L5A │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Subvenţii şi fonduri publice alocate │L05 │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli │L10 │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Provizioane reglementate │L30 │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Datorii ataşate │L9M │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Rezultatul reportat (+/-) (*1) │L90 │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Profit sau pierdere (+/-) (*1) │L91 │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Repartizarea profitului │L103│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ TOTAL │L99 │ │ │ │ │ │ └─────────────────────────────────────────────┴────┴─────┴─────┴─────┴─────┴───┘ (*1) Sumele negative trebuie să fie precedate de semnul - ADMINISTRATOR, CONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI FINANCIAR-CONTABIL, DE CREDIT) Numele, prenumele şi semnatura Numele, prenumele, semnatura şi ştampila instituţiei de credit SITUAŢIA PATRIMONIULUI - mod. 4000 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .......... ┌───┐ │ N │ Naţional [ ] ├───┤ │ │ [ ] Cod instituţie ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] de credit: [][][][][] │0│3│ │ │ [3] TM └─┴─┘ └───┘ ┌───────────┐ │ mod 4000 │ - mii lei - ├───────────┴─────────────────────────────────┬────┬───────────┬───────────┬───┐ │ │Cod │ Lei │ Devize │To-│ │ │po- ├─────┬─────┼─────┬─────┤tal│ │ │zi- │Rezi-│Nere-│Rezi-│Nere-│ │ │ CONTURI ÎN AFARĂ BILANŢULUI │tie │denti│ zi- │denti│ zi- │ │ │ │ │ │denti│ │denti│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ANGAJAMENTE DE FINANŢARE │ - │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Angajamente în favoarea altor │ │ │ │ │ │ │ │ instituţii de credit │N1B │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Angajamente primite de la alte │ │ │ │ │ │ │ │ instituţii de credit │N1M │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Angajamente în favoarea clientelei │N1R │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Angajamente primite de la clientela │ │ │ │ │ │ │ │ financiară şi instituţiile administraţiei │ │ │ │ │ │ │ │ publice │N2Y │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ANGAJAMENTE DE GARANŢIE │ - │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Cauţiuni, avaluri şi alte garanţii date │ │ │ │ │ │ │ │ altor instituţii de credit │N3B │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Cauţiuni, avaluri şi alte garanţii primite│ │ │ │ │ │ │ │ de la instituţii de credit │N4A │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Garanţii date pentru clientela │N5A │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Garanţii primite de la clientela │N7A │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ANGAJAMENTE PRIVIND TITLURILE │ - │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Titluri de primit │N8B │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Titluri vândute cu posibilitate de │ │ │ │ │ │ │ │ răscumpărare │N8Q │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Alte titluri de primit │N8Z │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Titluri de livrat │N9B │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Titluri cumpărate cu posibilitate de │ │ │ │ │ │ │ │ răscumpărare │N9Q │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Alte titluri de livrat │N9Z │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │OPERAŢIUNI ÎN DEVIZE │ - │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Operaţiuni de schimb la vedere │ - │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Lei cumpăraţi şi încă neprimiti │P1C │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Devize cumpărate şi încă neprimite │P1G │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Lei vanduti şi încă nelivrati │P1M │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Devize vândute şi încă nelivrate │P1R │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Operaţiuni privind devizele date şi luate │ │ │ │ │ │ │ │ cu împrumut │ - │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Devize date cu împrumut şi încă │ │ │ │ │ │ │ │ nelivrate │P2C │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Devize luate cu împrumut şi încă │ │ │ │ │ │ │ │ neprimite │P2G │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Operaţiuni de schimb la termen │ - │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Lei de primit contra devize de livrat │P3C │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Devize de livrat contra lei de primit │P101│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Devize de primit contra lei de livrat │P4A │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Lei de livrat contra devize de primit │P102│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Devize de primit contra devize de livrat│P5A │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Devize de livrat contra devize de primit│P6A │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Report/deport calculat anticipat │ - │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - de primit │P8B │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - de plătit │P8E │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Dobânzi neajunse la scadenta în devize │ │ │ │ │ │ │ │ acoperite la termen │ - │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - de încasat │P9B │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - de plătit │P9E │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Conturi de ajustare devize (+/-)(*1) │P9T │ │ │ │ │ │ └─────────────────────────────────────────────┴────┴─────┴─────┴─────┴─────┴───┘ (*1) Sumele negative trebuie să fie precedate de semnul - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .......... ┌───┐ │ N │ Naţional [ ] ├───┤ │ │ [ ] Cod instituţie ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] de credit: [][][][][] │0│3│ │ │ [3] TM └─┴─┘ └───┘ ┌───────────┐ │ mod 4000 │ - mii lei - ├───────────┴─────────────────────────────────┬────┬───────────┬───────────┬───┐ │ │Cod │ Lei │ Devize │To-│ │ │po- ├─────┬─────┼─────┬─────┤tal│ │ │zi- │Rezi-│Nere-│Rezi-│Nere-│ │ │ CONTURI ÎN AFARĂ BILANŢULUI │tie │denti│ zi- │denti│ zi- │ │ │ │ │ │denti│ │denti│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ANGAJAMENTE PRIVIND INSTRUMENTELE │ │ │ │ │ │ │ │FINANCIARE DERIVATE │ - │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Operaţiuni cu instrumente financiare │ │ │ │ │ │ │ │ derivate de dobânda │Q1B │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Operaţiuni cu instrumente financiare │ │ │ │ │ │ │ │ derivate de curs de schimb │Q3B │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ANGAJAMENTE DIVERSE │ - │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Redevenţe, locatii de gestiune, chirii şi │ │ │ │ │ │ │ │ alte datorii asimilate │P103│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Titluri primite în garanţie │P104│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Titluri date în garanţie │P105│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Alte angajamente diverse date │P106│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Alte angajamente diverse primite │P111│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ANGAJAMENTE INDOIELNICE │Q80 │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │CONTURI DE EVIDENTA │ - │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Mijloace fixe luate cu chirie │Q101│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Valori primite în păstrare sau custodie │Q102│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Creanţe scoase din activ, urmărite în │ │ │ │ │ │ │ │ continuare, din care: │Q103│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Creanţe scoase din activ, urmărite în │ │ │ │ │ │ │ │ continuare potrivit dispoziţiilor legale│Q108│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Credite aferente contractelor de cre- │ │ │ │ │ │ │ │ dit investite cu formula executorie, │ │ │ │ │ │ │ │ urmărite în continuare │Q109│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Valori primite în pensiune aferente │ │ │ │ │ │ │ │ contractelor de credit investite cu │ │ │ │ │ │ │ │ formula executorie, urmărite în │ │ │ │ │ │ │ │ continuare │Q110│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Titluri primite în pensiune livrata │ │ │ │ │ │ │ │ aferente contractelor de credit inves-│ │ │ │ │ │ │ │ tite cu formula executorie, urmărite │ │ │ │ │ │ │ │ în continuare │Q111│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Dobânzi aferente contractelor de cre- │ │ │ │ │ │ │ │ dit investite cu formula executorie, │ │ │ │ │ │ │ │ urmărite în continuare │Q112│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Alte creanţe scoase din activ, urmări-│ │ │ │ │ │ │ │ te în continuare │Q113│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Creanţe ataşate │Q114│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Debitori din penalităţi pretinse │Q104│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Amortizarea aferentă gradului de neutili- │ │ │ │ │ │ │ │ zare a mijloacelor fixe │Q105│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Alte valori primite │Q106│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Alte valori date │Q107│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Capital social subscris şi vărsat în │ │ │ │ │ │ │ │ devize │Q115│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Capital de dotare în devize │Q116│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───┤ │ - Prime de emisiune plătite în devize │Q117│ │ │ │ │ │ └─────────────────────────────────────────────┴────┴─────┴─────┴─────┴─────┴───┘ ADMINISTRATOR, CONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI FINANCIAR-CONTABIL, DE CREDIT) Numele, prenumele şi semnatura Numele, prenumele, semnatura şi ştampila instituţiei de credit
+
Anexa 4 OPERAŢIUNI CU TITLURI DE TRANZACŢIE, OPERAŢIUNI DIVERSE, VALORI IMOBILIZATE - mod. 4016 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .......... ┌───┐ │ N │ Naţional [ ] ├───┤ │ │ [ ] Cod instituţie ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] de credit: [][][][][] │0│1│ │ │ [3] TM └─┴─┘ └───┘ ┌───────────┐ │ mod 4016 │ - mii lei - ├───────────┴─────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┬────┐ │ │Cod │Amor-│To- │ │ │po- │ti- │tal │ │ ACTIV │zi- │zari │net │ │ │tie │şi │ │ │ │ │provi│ │ │ │ │zioa-│ │ │ │ │ne │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ A │ B │ 1 │ 2 │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ TITLURI DE TRANZACŢIE (exclusiv titluri date cu împrumut) │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Titluri de tranzacţie │C5V │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Titluri luate cu împrumut │C5Z │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ CONTURI DE DECONTARE PRIVIND OPERAŢIUNILE CU TITLURI │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Conturile societăţilor de bursa │E6M │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Alte sume de încasat privind operaţiunile cu titluri │E6Z │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ DECONTĂRI INTRABANCARE ŞI ÎNTRE ORGANIZAŢIILE COOPERATISTE │ │ │ │ │ DE CREDIT DIN CADRUL ACELEIAŞI REŢELE │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Decontări intrabancare │E7B │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Decontări între organizaţiile cooperatiste de credit │ │ │ │ │ din cadrul aceleiaşi reţele │E7F │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ PERSONAL ŞI CONTURI ASIMILATE │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Avansuri acordate personalului │E106│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Alte creanţe în legătură cu personalul │E107│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ ASIGURĂRI SOCIALE, PROTECŢIA SOCIALĂ ŞI CONTURI ASIMILATE │E102│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ BUGETUL STATULUI, FONDURI SPECIALE ŞI CONTURI ASIMILATE │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - TVA de recuperat │E109│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - TVA deductibilă │E110│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - TVA neexigibila │E111│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Subvenţii │E112│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Alte creanţe în legătură cu bugetul statului, fonduri │ │ │ │ │ speciale şi conturi asimilate │E113│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ DEBITORI DIVERSI │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Depozite de garanţii vărsate │E7L │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Debitori din avansuri spre decontare │E7S │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Alţi debitori diversi │E7Z │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ CONTURI DE STOCURI │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Valori din aur, metale şi pietre preţioase │E74 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Materiale │E114│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Obiecte de inventar │E115│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Stocuri aflate la terţi │E116│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Alte stocuri şi asimilate │E76 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Alte bunuri diverse │E79 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ CONTURI DE REGULARIZARE │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Valori primite la încasare │E8B │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Conturi de ajustare │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - privind devizele │E8F │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - privind instrumentele financiare derivate │E8K │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - privind alte elemente din afară bilanţului │E8M │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Conturi de diferenţe │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - privind devizele │E8S │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - privind vânzările de titluri cu posibilitate │ │ │ │ │ de răscumpărare │E8W │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - alte conturi de diferenţe │E8Z │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Cheltuieli de repartizat │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Prime de emisiune privind titlurile cu venit fix │E9B │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Prime de rambursare privind titlurile cu venit fix │E9E │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Alte cheltuieli de repartizat │E9M │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Cheltuieli înregistrate în avans │E9S │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Venituri de primit │E9T │ │ │ └─────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┴────┘ DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .......... ┌───┐ │ N │ Naţional [ ] ├───┤ │ │ [ ] Cod instituţie ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] de credit: [][][][][] │0│1│ │ │ [3] TM └─┴─┘ └───┘ ┌───────────┐ │ mod 4016 │ - mii lei - ├───────────┴─────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┬────┐ │ │Cod │Amor-│To- │ │ │po- │ti- │tal │ │ ACTIV │zi- │zari │net │ │ │tie │şi │ │ │ │ │provi│ │ │ │ │zioa-│ │ │ │ │ne │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ A │ B │ 1 │ 2 │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Alte conturi de regularizare │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Pierderi potenţiale aferente operaţiunilor neinchise │ │ │ │ │ de acoperire cu instrumente financiare derivate │E80 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Pierderi de eşalonat aferente operaţiunilor închise │ │ │ │ │ de acoperire cu instrumente financiare derivate │E85 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Alte conturi de regularizare │E9W │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ IMOBILIZARI ÎN CURS │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Imobilizari necorporale în curs │F6C │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Imobilizari corporale în curs │F6D │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ IMOBILIZARI ALE ACTIVITĂŢII DE EXPLOATARE │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Imobilizari necorporale ale activităţii de exploatare │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Fond comercial │F6M │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Cheltuieli de constituire │F6R │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Alte imobilizari necorporale ale activităţii │ │ │ │ │ de exploatare │F6W │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Imobilizari corporale ale activităţii de exploatare │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Terenuri │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Terenuri │F106│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Amenajări de terenuri │F107│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Mijloace fixe │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Construcţii │F108│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi │ │ │ │ │ instalaţii de lucru) │F109│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare │F110│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Mijloace de transport │F111│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Mobilier, aparatura birotica, echipamente de │ │ │ │ │ protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte │ │ │ │ │ active corporale │F112│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ IMOBILIZARI ÎN AFARĂ ACTIVITĂŢII DE EXPLOATARE │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Imobilizari necorporale în afară activităţii de │ │ │ │ │ exploatare │F61 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Imobilizari corporale în afară activităţii de exploatare │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Terenuri │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Terenuri │F115│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Amenajări de terenuri │F116│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Mijloace fixe │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Construcţii │F117│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi │ │ │ │ │ instalaţii de lucru) │F118│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare│F119│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Mijloace de transport │F120│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Animale şi plantaţii │F121│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Mobilier, aparatura birotica, echipamente de │ │ │ │ │ protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte │ │ │ │ │ active corporale │F122│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ LEASING ŞI OPERAŢIUNI ASIMILATE │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Operaţiuni de leasing şi asimilate │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Leasing mobiliar │F7C │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Leasing imobiliar │F7D │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Leasing cu active necorporale │F7E │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Operaţiuni de leasing privind imobilizarile în curs │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Leasing mobiliar │F7K │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Leasing imobiliar │F7L │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Leasing cu active necorporale │F7M │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼────┤ │ - Imobilizari neinchiriate din leasing reziliat │F7V │ │ │ └─────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┴────┘ ADMINISTRATOR, CONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI FINANCIAR-CONTABIL, DE CREDIT) Numele, prenumele şi semnatura Numele, prenumele, semnatura şi ştampila instituţiei de credit OPERAŢIUNI CU TITLURI DE TRANZACŢIE, OPERAŢIUNI DIVERSE, VALORI IMOBILIZATE - mod. 4016 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .......... ┌───┐ │ N │ Naţional [ ] ├───┤ │ │ [ ] Cod instituţie ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] de credit: [][][][][] │0│2│ │ │ [3] TM └─┴─┘ └───┘ ┌───────────┐ - mii lei - │ mod 4016 │ ├───────────┴───────────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┐ │ │Cod │ │ │ │po- │Total│ │ PASIV │zi- │ │ │ │tie │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ TITLURI DE TRANZACŢIE │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Datorii privind titlurile luate cu împrumut │J6A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte datorii privind titlurile │J6M │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ CONTURI DE DECONTARE PRIVIND OPERAŢIUNILE CU TITLURI │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Conturile societăţilor bancare │K6B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Conturile organismelor de plasament colectiv în valori │ │ │ │ mobiliare (OPCVM) │K6G │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Conturile societăţilor de bursa │K6M │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Conturile altor instituţii financiare │K6R │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Conturile clientelei │K6V │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte sume de plătit privind operaţiunile cu titluri │K6Z │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ DECONTĂRI INTRABANCARE ŞI ÎNTRE ORGANIZAŢIILE COOPERATISTE │ │ │ │ DE CREDIT DIN CADRUL ACELEIAŞI REŢELE │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Decontări intrabancare │K7B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Decontări între organizaţiile cooperatiste de credit │ │ │ │ din cadrul aceleiaşi reţele │K7F │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ PERSONAL ŞI CONTURI ASIMILATE │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Personal - remuneraţii datorate │K106│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Personal - ajutoare materiale datorate │K107│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Participarea personalului la profit │K108│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Drepturi de personal neridicate │K109│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Reţineri din remuneraţii datorate terţilor │K110│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte datorii în legătură cu personalul │K111│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ ASIGURĂRI SOCIALE, PROTECŢIA SOCIALĂ ŞI CONTURI ASIMILATE │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Asigurări sociale │K112│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Ajutor de şomaj │K113│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte datorii sociale │K114│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ BUGETUL STATULUI, FONDURI SPECIALE ŞI CONTURI ASIMILATE │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Impozitul pe profit │K115│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - TVA de plată │K116│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - TVA colectata │K117│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - TVA neexigibila │K118│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Impozitul pe salarii │K119│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate │K120│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Fonduri speciale - taxe şi vărsăminte asimilate │K121│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte datorii faţă de bugetul statului │K122│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ DIVIDENDE DE PLATA │K104│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ CREDITORI DIVERSI │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Depozite de garanţii pentru leasing şi locatie simpla │K7L │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alţi creditori diversi │K7Z │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┘ DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .......... ┌───┐ │ N │ Naţional [ ] ├───┤ │ │ [ ] Cod instituţie ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] de credit: [][][][][] │0│2│ │ │ [3] TM └─┴─┘ └───┘ ┌───────────┐ │ mod 4016 │ - mii lei - ├───────────┴───────────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┐ │ │Cod │ │ │ │po- │Total│ │ PASIV │zi- │ │ │ │tie │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ CONTURI DE REGULARIZARE │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Conturi indisponibile privind valori la încasare │K8C │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Conturi de ajustare │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - privind devizele │K8F │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - privind instrumentele financiare la termen │K8K │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - privind alte elemente din afară bilanţului │K8M │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Conturi de diferenţe │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - privind devizele │K8S │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - privind vânzările de titluri cu posibilitate de răscumpărare │K8W │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - alte conturi de diferenţe │K8Z │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri înregistrate în avans │K9S │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli de plătit │K9T │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte conturi de regularizare │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Câştiguri potenţiale aferente operaţiunilor neinchise │ │ │ │ de acoperire cu instrumente financiare derivate │K80 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Câştiguri de eşalonat aferente operaţiunilor închise de │ │ │ │ acoperire cu instrumente financiare derivate │K85 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte conturi de regularizare │K9W │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┘ ADMINISTRATOR, CONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI FINANCIAR-CONTABIL, DE CREDIT) Numele, prenumele şi semnatura Numele, prenumele, semnatura şi ştampila instituţiei de credit
+
Anexa 5 CAPITALURI PROPRII, ASIMILATE ŞI PROVIZIOANE - mod. 4021 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .......... ┌───┐ │ N │Naţional* [ ] ├───┤ │ │ [ ] Cod instituţie ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] de credit: [][][][][] │0│1│ │ G │ Global* [3] TM └─┴─┘ └───┘ ┌───────────┐ │ mod 4021 │ - mii lei - ├───────────┴───────────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┐ │ │Cod │ │ │ │po- │SUME │ │ │zi- │ │ │ │tie │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ ACTIV │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Acţiuni proprii │E5W │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Acţionari sau asociaţi │L0C │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ PASIV │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ CAPITAL │ - │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Capital subscris nevarsat │L9B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Capital subscris vărsat │L9C │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Elemente asimilate capitalului │L9E │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Diferenţe de conversie │L108│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ PRIME LEGATE DE CAPITAL ŞI REZERVE │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Prime legate de capital │ - │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - prime de emisiune sau de aport │L7C │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - prime de fuziune, de sciziune, de conversie │L109│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - alte prime legate de capital │L7D │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Rezerve legale din profitul brut │L110│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Rezerve legale din profitul net │L111│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Rezerve statutare │L7L │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Rezerva generală pentru riscul de credit din profitul brut │L112│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Rezerva generală pentru riscul de credit din profitul net │L113│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Rezerva de întrajutorare │L120│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Diferenţe din reevaluare │L7V │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Rezerva mutuala de garantare constituită din profitul brut │L131│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Rezerva mutuala de garantare constituită din cotizaţiile │ │ │ │ cooperativelor de credit afiliate │L132│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte rezerve │L7Z │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ FONDURI │L101│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ DATORII SUBORDONATE │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Datorii subordonate la termen │ - │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - titluri subordonate la termen │L5C │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - împrumuturi participative │L5F │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - alte împrumuturi subordonate la termen │L5H │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Datorii subordonate pe durata nedeterminată │ - │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - titluri subordonate pe durata nedeterminată │L5M │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - împrumuturi subordonate pe durata nedeterminată │L5N │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ SUBVENŢII ŞI FONDURI PUBLICE ALOCATE │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Subvenţii pentru investiţii │L06 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Fonduri publice alocate │L07 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ŞI CHELTUIELI │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Provizioane pentru riscuri de executare a angajamentelor │ │ │ │ prin semnatura │L21 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Provizioane pentru facilităţi acordate personalului │L16 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Provizioane pentru riscuri de ţara │L114│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte provizioane pentru riscuri şi cheltuieli │L29 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ PROVIZIOANE REGLEMENTATE │L30 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ REZULTATUL REPORTAT(+/-) (*1) │L90 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ REZULTATUL EXERCIŢIULUI │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Profit sau pierdere (+/-)(*1) │L91 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ REPARTIZAREA PROFITULUI │L103│ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┘ ----------- *) "G" - se completează de către instituţiile de credit persoane juridice române "N" - se completează de sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine (*l) Sumele negative trebuie să fie precedate de semnul - ADMINISTRATOR, CONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI FINANCIAR-CONTABIL, DE CREDIT) Numele, prenumele şi semnatura Numele, prenumele, semnatura şi ştampila instituţiei de credit
+
Anexa 6 OPERAŢIUNI ÎNTRE ORGANIZAŢIILE COOPERATISTE DE CREDIT DIN CADRUL ACELEIAŞI REŢELE - mod. 4030 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .......... ┌───┐ │ N │Naţional [1]lei ├───┤ │ │ [2]devize Cod instituţie ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] de credit: [][][][][] │0│1│ │ │ [ ] └─┴─┘ └───┘ ┌───────────┐ │ mod 4030 │ - mii lei - ├───────────┴───────────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┐ │ │Cod │ │ │ │po- │SUME │ │ │zi- │ │ │ │tie │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ ACTIV │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ CONTURI CURENTE │110 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cont curent la casa centrala │111 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Creanţe ataşate │117 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ DEPOZITE │120 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Depozite la vedere la casa centrala │121 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Depozite la termen la casa centrala │122 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Depozite colaterale la casa centrala │123 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Creanţe ataşate │127 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ CREDITE │130 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Credite de pe o zi pe alta │131 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Credite la termen │132 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Creanţe ataşate │137 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ VALORI DE RECUPERAT │140 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Valori de recuperat │141 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Creanţe ataşate │147 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ CREANŢE RESTANTE ŞI INDOIELNICE │150 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Creanţe restante │151 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Creanţe restante │152 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Dobândi restante │153 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Creanţe ataşate │154 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Creanţe indoielnice │155 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Creanţe indoielnice │156 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Dobândi indoielnice │157 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Creanţe ataşate │158 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ PASIV │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ CONTURI CURENTE │210 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Conturi curente ale cooperativelor de credit afiliate │211 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Datorii ataşate │217 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ DEPOZITE │220 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Depozite la vedere ale cooperativelor de credit afiliate │221 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Depozite la termen ale cooperativelor de credit afiliate │222 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Depozite colaterale ale cooperativelor de credit afiliate │223 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Datorii ataşate │227 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ ÎMPRUMUTURI │230 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Împrumuturi de pe o zi pe alta │231 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Împrumuturi la termen │232 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Datorii ataşate │237 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ ALTE SUME DATORATE │240 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte sume datorate │241 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Datorii ataşate │247 │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┘ ADMINISTRATOR, CONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI FINANCIAR-CONTABIL, DE CREDIT) Numele, prenumele şi semnatura Numele, prenumele, semnatura şi ştampila instituţiei de credit
+
Anexa 7 CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERI - mod. 4080 - JUDEŢUL ..................[][] DENUMIREA INSTITUŢIEI FORMA DE PROPRIETATE ..............[][] DE CREDIT: .................. ACTIVITATEA (se va înscrie activitatea ADRESA LOC: ..., sector ..... preponderenta) ..................... STR.: ........., nr.: ....... Cod grupa CAEN ..................[][][] TELEFONUL: ... FAXUL: ....... CODUL FISCAL ......[][][][][][][][][][] NUMĂRUL DIN REGISTRUL COMERŢULUI .................. ┌───┐ │ N │ Naţional [ ] ├───┤ │ │ [ ] Cod instituţie ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] de credit: [][][][][] │0│1│ │ │ [3] TM └─┴─┘ └───┘ ┌───────────┐ │ mod 4080 │ - mii lei - ├───────────┴───────────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┐ │ │Cod │ │ │ │po- ├ │ │ │zi- │Suma │ │ │tie │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │VENITURI DIN ACTIVITATEA DE EXPLOATARE BANCARĂ │W01 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile │ │ │ │ interbancare │W05 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Dobânzi │W2A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Bănci centrale │W2B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Conturi de corespondent │W2E │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Depozite la instituţii de credit │W101│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - la vedere │W102│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - la termen │W103│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - colaterale │W104│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Credite acordate instituţiilor de credit │W2H │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - de pe o zi pe alta │W2J │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - la termen │W2K │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - financiare │W2L │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Valori primite în pensiune │W2M │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - de pe o zi pe alta │W2N │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - la termen │W2P │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Operaţiuni cu organizaţiile cooperatiste de credit din │ │ │ │ cadrul aceleiaşi reţele │W2V │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cont curent la casa centrala │W110│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Depozite la casa centrala │W111│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Credite acordate organizaţiilor cooperatiste de credit │ │ │ │ din cadrul aceleiaşi reţele │W112│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Valori de recuperat de la organizaţii cooperatiste de │ │ │ │ credit din cadrul aceleiaşi reţele │W113│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Creanţe restante şi indoielnice privind organizaţiile │ │ │ │ cooperatiste de credit din cadrul aceleiaşi reţele │W114│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte dobânzi │W2Z │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Titluri cu posibilitate de răscumpărare │W20 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Report / deport │W21 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Diverse dobânzi │W25 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Creanţe restante şi indoielnice │W27 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Comisioane │W30 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Comisioane │W31 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Comisioane aferente operaţiunilor între organizaţiile │ │ │ │ cooperatiste de credit din cadrul aceleiaşi reţele │W35 │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┘ DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .......... ┌───┐ │ N │ Naţional [ ] ├───┤ │ │ [ ] Cod instituţie ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] de credit: [][][][][] │0│1│ │ │ [3] TM └─┴─┘ └───┘ ┌───────────┐ │ mod 4080 │ - mii lei - ├───────────┴───────────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┐ │ │Cod │ │ │ │po- │ │ │ │zi- │Suma │ │ │tie │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din operaţiuni cu clientela │W40 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Dobânzi │W6A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Creanţe comerciale şi credite acordate clientelei │W6B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Scont, asimilate şi alte creanţe comerciale │W6C │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Operaţiuni de factoring │W105│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Credite de trezorerie │W6E │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Credite pentru export │W6D │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Credite pentru echipament │W6F │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Credite pentru bunuri imobiliare │W6G │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte credite acordate clientelei │W6H │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Credite acordate clientelei financiare │W7A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - de pe o zi pe alta │W7B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - la termen │W7L │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Valori primite în pensiune │W7N │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - de pe o zi pe alta │W7P │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - la termen │W7S │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Conturi curente debitoare │W7V │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte dobânzi │W7Z │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Titluri cu posibilitate de răscumpărare │W70 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Report / deport │W73 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Diverse dobânzi │W75 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Creanţe restante şi indoielnice │W78 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Comisioane │W80 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din operaţiunile cu titluri │X0A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Dobânzi de la titlurile primite în pensiune livrata │X0B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din titlurile de tranzacţie │X0E │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din titlurile de plasament │X0K │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Dobânzi │X0L │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Dividende şi venituri asimilate │X0Q │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din cesiune │X0R │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din titlurile de investiţii │X1A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Dobânzi │X1B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din prime │X1G │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din datorii constituite prin titluri │X2A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri diverse din operaţiunile cu titluri │X2P │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Dobânzi din creanţe restante şi indoielnice │X23 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Comisioane │X27 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din operaţiunile de leasing, locatie simpla şi asimilate │X3A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din operaţiuni de leasing şi asimilate │X3B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din chirii │X3C │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din cesiunea imobilizarilor date în leasing │ │ │ │ şi asimilate │X3V │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din provizioane pentru operaţiunile de leasing │ │ │ │ şi asimilate │X3L │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte venituri din operaţiunile de leasing şi asimilate │X3Z │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din operaţiunile de locatie simpla │X4A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din chirii │X4C │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din cesiunea imobilizarilor date în locatie simpla │X4P │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din provizioane pentru operaţiuni de locatie simpla │X4E │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte venituri din operaţiunile de locatie simpla │X4V │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din creanţe restante şi indoielnice │X4W │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┘ DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .......... ┌───┐ │ N │ Naţional [ ] ├───┤ │ │ [ ] Cod instituţie ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] de credit: [][][][][] │0│1│ │ │ [3] TM └─┴─┘ └───┘ ┌───────────┐ │ mod 4080 │ - mii lei - ├───────────┴───────────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┐ │ │Cod │ │ │ │po- │ │ │ │zi- │Suma │ │ │tie │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din credite subordonate, părţi în cadrul societăţilor │ │ │ │ comerciale legate, titluri de participare şi titluri ale │ │ │ │ activităţii de portofoliu │X5A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Dobânzi de la creditele subordonate la termen │X5C │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Dobânzi de la creditele subordonate pe durata nedeterminată │X5D │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Dividende şi venituri asimilate │X5K │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Dobânzi din creanţe restante şi indoielnice │X5W │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din operaţiunile de schimb │X6A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din operaţiunile de schimb şi arbitraj │X6B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Comisioane │X6D │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din operaţiunile în afară bilanţului │X7A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din angajamentele de finanţare │X7B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Angajamente de finanţare în favoarea altor instituţii de │ │ │ │ credit │X7G │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Angajamente de finanţare în favoarea clientelei │X7J │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din angajamentele de garanţie │X8A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Angajamente de garanţie în favoarea altor instituţii de credit│X8B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Angajamente de garanţie în favoarea clientelei │X8G │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din angajamentele aferente operaţiunilor cu │ │ │ │ instrumente financiare derivate │Z0A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din instrumente financiare derivate de dobânda │Z0C │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din instrumente financiare derivate de curs de │ │ │ │ schimb │Z0F │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Comisioane │Z0M │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din alte angajamente date │Z0P │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din prestaţiile de servicii financiare │Z1A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Comisioane privind titlurile gestionate sau în depozit │Z1B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Comisioane privind operaţiunile cu titluri efectuate în │ │ │ │ contul clientelei │Z1K │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Comisioane din activităţile de asistenţa şi de consultanţa │Z1T │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Comisioane din activităţile de asistenţa şi consultanţa │ │ │ │ pentru persoane fizice │Z1V │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Comisioane din activităţile de asistenţa şi consultanţa │ │ │ │ pentru persoane juridice │Z1W │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte comisioane │Z1X │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri privind mijloacele de plată │Z10 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte venituri din prestaţiile de servicii financiare │Z15 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Alte venituri din activitatea de exploatare bancară │Z2A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cota-parte privind operaţiunile de exploatare bancară │ │ │ │ efectuate în comun │Z2F │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli refacturate privind operaţiunile de exploatare │ │ │ │ bancară efectuate în comun │Z2K │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Transferuri de cheltuieli de exploatare bancară │Z2P │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri diverse de exploatare bancară │Z2R │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ VENITURI DIVERSE DIN EXPLOATARE │Z3A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli refacturate │Z3B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli refacturate societăţilor grupului │Z3C │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli refacturate altor societăţi │Z3D │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cota-parte privind operaţiunile de exploatare nebancare │ │ │ │ efectuate în comun │Z4A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cota-parte din cheltuielile sediului social │Z4D │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din cesiunea imobilizarilor │Z4F │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din cesiunea imobilizarilor necorporale şi corporale │Z4L │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din cesiunea imobilizarilor financiare │Z4R │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┘ DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .......... ┌───┐ │ N │ Naţional [ ] ├───┤ │ │ [ ] Cod instituţie ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] de credit: [][][][][] │0│1│ │ │ [3] TM └─┴─┘ └───┘ ┌───────────┐ │ mod 4080 │ - mii lei - ├───────────┴───────────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┐ │ │Cod │ │ │ │po- │ │ │ │zi- │Suma │ │ │tie │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri accesorii │Z5A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri privind imobilele legate de exploatare │Z5B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din activităţi nebancare │Z5E │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte venituri accesorii │Z5L │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Alte venituri diverse din exploatare │Z6A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Transferuri de cheltuieli de exploatare nebancara │Z6B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cota-parte din subvenţiile de investiţii trecută la venituri │Z6E │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din subvenţii de exploatare │Z101│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din producţia de imobilizari │Z102│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri privind bunurile mobile şi imobile din executarea │ │ │ │ creanţelor │Z103│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte venituri │Z6Z │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ VENITURI DIN PROVIZIOANE ŞI RECUPERARI DE CREANŢE AMORTIZATE │Z8A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din provizioane pentru creanţe din operaţiuni │ │ │ │ interbancare │Z8C │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din provizioane specifice de risc de credit │Z104│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din provizioane specifice de risc de dobânda │Z105│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din provizioane pentru creanţe din operaţiuni │ │ │ │ cu clientela │Z8D │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din provizioane specifice de risc de credit │Z106│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din provizioane specifice de risc de dobânda │Z107│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din provizioane privind operaţiuni cu titluri şi │ │ │ │ operaţiuni diverse │Z8E │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din provizioane pentru deprecierea titlurilor │Z108│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din provizioane pentru deprecierea titlurilor │ │ │ │ de plasament │Z109│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din provizioane pentru deprecierea titlurilor │ │ │ │ de investiţii │Z110│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din provizioane pentru deprecierea stocurilor │Z111│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din provizioane pentru creanţe restante │ │ │ │ şi indoielnice │Z8F │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din provizioane pentru valori imobilizate │Z112│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din provizioane pentru deprecierea părţilor deţinute │ │ │ │ în cadrul societăţilor comerciale legate, a titlurilor de │ │ │ │ participare şi a titlurilor activităţii de portofoliu │Z113│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din provizioane pentru deprecierea imobilizarilor │Z114│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din provizioane pentru deprecierea imobilizarilor │ │ │ │ în curs │Z115│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din provizioane pentru deprecierea imobilizarilor │ │ │ │ activităţii de exploatare │Z116│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din provizioane pentru deprecierea imobilizarilor │ │ │ │ în afară activităţii de exploatare │Z117│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din provizioane pentru creanţe restante │ │ │ │ şi indoielnice │Z118│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din provizioane pentru riscuri şi cheltuieli │Z8V │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din provizioane pentru riscuri de executare a │ │ │ │ angajamentelor prin semnatura │Z119│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din provizioane pentru facilităţi acordate │ │ │ │ personalului │Z120│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din provizioane pentru risc de ţara │Z121│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din provizioane pentru alte riscuri şi cheltuieli │Z122│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din provizioane reglementate │Z8W │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din recuperari de creanţe amortizate │Z8X │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ VENITURI DIN RELUAREA REZERVEI GENERALE PENTRU RISCUL DE │ │ │ │ CREDIT │Z7A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ VENITURI DIN RELUAREA REZERVEI MUTUALE DE GARANTARE │Z136│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ TOTAL VENITURI CURENTE │Z134│ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┘ DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .......... ┌───┐ │ N │ Naţional [ ] ├───┤ │ │ [ ] Cod instituţie ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] de credit: [][][][][] │0│1│ │ │ [3] TM └─┴─┘ └───┘ ┌───────────┐ │ mod 4080 │ - mii lei - ├───────────┴───────────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┐ │ │Cod │ │ │ │po- │ │ │ │zi- │Suma │ │ │tie │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ VENITURI EXCEPŢIONALE │Z90 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri excepţionale, din operaţiunile de gestiune │Z123│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din despăgubiri şi penalităţi │Z124│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte venituri excepţionale din operaţiuni de gestiune │Z125│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri excepţionale din provizioane │Z126│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri excepţionale din provizioane pentru riscuri │ │ │ │ şi cheltuieli │Z127│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri excepţionale din provizioane pentru deprecieri │Z128│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri excepţionale din provizioane reglementate │Z129│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Alte venituri excepţionale │Z130│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ TOTAL VENITURI EXCEPŢIONALE │Z135│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ TOTAL VENITURI │Z99 │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┘ ADMINISTRATOR, CONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI FINANCIAR-CONTABIL, DE CREDIT) Numele, prenumele şi semnatura Numele, prenumele, semnatura şi ştampila instituţiei de credit CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERI - mod. 4080 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .......... ┌───┐ │ N │ Naţional [ ] ├───┤ │ │ [ ] Cod instituţie ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] de credit: [][][][][] │0│2│ │ │ [3] TM └─┴─┘ └───┘ ┌───────────┐ │ mod 4080 │ - mii lei - ├───────────┴───────────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┐ │ │Cod │ │ │ │po- │ │ │ │zi- │Suma │ │ │tie │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ CHELTUIELI DE EXPLOATARE BANCARĂ │S01 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli cu operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile │ │ │ │ interbancare │S05 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Dobânzi │S2A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Bănci centrale │S2B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Conturi de corespondent │S2E │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Depozite ale instituţiilor de credit │S101│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - la vedere │S102│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - la termen │S103│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - colaterale │S104│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Împrumuturi de la instituţii de credit │S2H │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - de pe o zi pe alta │S2J │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - la termen │S2K │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - financiare │S105│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Valori date în pensiune │S2M │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - de pe o zi pe alta │S2N │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - la termen │S2P │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Operaţiuni cu organizaţiile cooperatiste de credit din │ │ │ │ cadrul aceleiaşi reţele │S2V │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Conturi curente ale cooperativelor de credit afiliate │S110│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Depozite ale cooperativelor de credit afiliate │S111│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Împrumuturi de la organizaţiilor cooperatiste de credit │ │ │ │ din cadrul aceleiaşi reţele │S112│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte sume datorate organizaţiilor cooperatiste de │ │ │ │ credit din cadrul aceleiaşi reţele │S113│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte dobânzi │S2Z │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Titluri cu posibilitate de răscumpărare │S20 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Report / deport │S21 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Diverse dobânzi │S25 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Comisioane │S30 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Comisioane │S31 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Comisioane aferente operaţiunilor între organizaţiile │ │ │ │ cooperatiste de credit din cadrul aceleiaşi reţele │S35 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli cu operaţiunile cu clientela │S40 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Dobânzi │S6A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Conturi de factoring │S6X │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Împrumuturi primite de la clientela financiară │S6B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - de pe o zi pe alta │S6C │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - la termen │S6F │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Valori date în pensiune │S6H │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - de pe o zi pe alta │S6N │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - la termen │S6P │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Conturi curente creditoare │S6S │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Conturi de depozite │S106│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - la vedere │S107│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - la termen │S108│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - colaterale │S109│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Certificate de depozit, carnete şi librete de economii │S73 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte dobânzi │S75 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Titluri cu posibilitate de răscumpărare │S76 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Report / deport │S77 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Diverse dobânzi │S78 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Comisioane │S80 │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┘ DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .......... ┌───┐ │ N │ Naţional [ ] ├───┤ │ │ [ ] Cod instituţie ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] de credit: [][][][][] │0│2│ │ │ [3] TM └─┴─┘ └───┘ ┌───────────┐ │ mod 4080 │ - mii lei - ├───────────┴───────────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┐ │ │Cod │ │ │ │po- │ │ │ │zi- │Suma │ │ │tie │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli pentru operaţiunile cu titluri │T0A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Dobânzi la titlurile date în pensiune livrata │T0B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Pierderi la titlurile de tranzacţie │T0E │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu titlurile de plasament │T0K │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli de achiziţie │T0M │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Pierderi din cesiune │T0R │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu titlurile de investiţii │T1A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli de achiziţie │T1B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu amortizarea primelor │T1G │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli privind datoriile constituite prin titluri │T2A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Dobânzi privind titlurile pe piaţa interbancara │T2F │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Dobânzi privind titlurile de creanţe negociabile │T2K │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Dobânzi privind obligaţiunile │T2N │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte cheltuieli privind datoriile constituite prin titluri │T2Z │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli diverse privind operaţiunile cu titluri │T23 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Comisioane │T27 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli cu operaţiunile de leasing, locatie simpla │ │ │ │ şi asimilate │T3A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu operaţiunile de leasing şi asimilate │T3B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu amortizarea │T3C │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Pierderi din deprecierea imobilizarilor date în leasing │ │ │ │ şi asimilate │T3Q │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Pierderi din cesiunea imobilizarilor date în leasing │ │ │ │ şi asimilate │T3V │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu provizioane pentru operaţiunile de leasing │ │ │ │ şi asimilate │T3L │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte cheltuieli cu operaţiunile de leasing şi asimilate │T3Z │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu operaţiunile de locatie simpla │T4A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu amortizarea │T4B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Pierderi din deprecierea imobilizarilor date în │ │ │ │ locatie simpla │T4H │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Pierderi din cesiunea imobilizarilor date în locatie simpla │T4P │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu provizioane pentru operaţiunile de │ │ │ │ locatie simpla │T4E │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte cheltuieli cu operaţiunile de locatie simpla │T4Z │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli privind datoriile subordonate şi fondurile │ │ │ │ publice alocate │T5A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Datorii subordonate la termen │T5C │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Datorii subordonate pe durata nedeterminată │T5D │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Fonduri publice alocate │T5H │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli privind operaţiunile de schimb │T6A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Pierderi din operaţiunile de schimb şi arbitraj │T6B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Comisioane │T6D │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli privind operaţiunile în afară bilanţului │T7A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu angajamentele de finanţare │T7B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Angajamente de finanţare primite de la alte instituţii │ │ │ │ de credit │T7G │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Angajamente de finanţare primite de la clientela │T7J │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu angajamentele de garanţie │T8A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Angajamente de garanţie primite de la alte instituţii │ │ │ │ de credit │T8B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Angajamente de garanţie primite de la clientela │T8G │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu angajamentele aferente operaţiunilor │ │ │ │ cu instrumente financiare derivate │V0A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli privind instrumentele financiare derivate │ │ │ │ de dobânda │V0C │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli privind instrumentele financiare derivate │ │ │ │ de curs de schimb │V0F │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Comisioane │V0M │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu alte angajamente primite │V0Z │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┘ DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .......... ┌───┐ │ N │ Naţional [ ] ├───┤ │ │ [ ] Cod instituţie ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] de credit: [][][][][] │0│2│ │ │ [3] TM └─┴─┘ └───┘ ┌───────────┐ │ mod 4080 │ - mii lei - ├───────────┴───────────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┐ │ │Cod │ │ │ │po- │ │ │ │zi- │Suma │ │ │tie │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Cheltuieli cu prestaţiile de servicii financiare │V1A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu mijloacele de plată │V1B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte cheltuieli cu prestaţiile de servicii financiare │V1Z │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Alte cheltuieli de exploatare bancară │V2A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cota-parte privind operaţiunile de exploatare bancară │ │ │ │ efectuate în comun │V2F │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri retrocedate privind operaţiunile de exploatare │ │ │ │ bancară efectuate în comun │V2K │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli pentru constituirea rezervei mutuale de garantare │ │ │ │ a casei centrale │V169│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli diverse de exploatare bancară │V2P │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │CHELTUIELI CU PERSONALUL │V3A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli cu remuneraţiile personalului │V3B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială │V3E │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli privind contribuţia unităţii la asigurările sociale │V101│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli privind contribuţia unităţii pentru ajutorul │ │ │ │ de şomaj │V102│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială │V3H │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Alte cheltuieli privind personalul │V103│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │IMPOZITE ŞI TAXE │V4A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli cu impozitul pe salarii │V104│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate │V105│ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┘ ┌───────────┐ │ mod 4080 │ - mii lei - ├───────────┴───────────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┐ │ │Cod │ │ │ │po- │ │ │ │zi- │Suma │ │ │tie │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │CHELTUIELI CU MATERIALELE, LUCRĂRILE ŞI SERVICIILE │ │ │ │EXECUTATE DE TERŢI │V106│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli cu materialele │V107│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu materialele consumabile │V108│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli privind combustibilii │V109│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli privind piesele de schimb │V110│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli privind alte materiale │V111│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli privind obiectele de inventar │V112│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli privind alte stocuri │V113│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi │V114│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli de întreţinere şi reparaţii │V115│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli privind energia şi apa │V116│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii │V117│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu colaboratorii şi de intermediere │V118│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu deplasări, detaşări, transferări şi │ │ │ │ transportul personalului şi bunurilor │V119│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu serviciile furnizate de societăţile grupului │V120│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi │V121│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu primele de asigurare │V122│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu redevenţele privind operaţiunile de leasing │ │ │ │ şi asimilate │V123│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu redevenţele privind concesiunile, locatiile │ │ │ │ de gestiune şi chiriile │V124│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte cheltuieli │V125│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli de protocol, reclama şi publicitate │V126│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ CHELTUIELI DIVERSE DE EXPLOATARE │V6A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri retrocedate privind operaţiunile de exploatare nebancara │ │ │ │ efectuate în comun │V6B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cota-parte privind operaţiuni de exploatare nebancara │ │ │ │ efectuate în comun │V6E │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cota-parte din cheltuielile sediului social │V6H │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Pierderi din cesiunea imobilizarilor │V6L │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Pierderi din cesiunea imobilizarilor necorporale şi corporale │V6M │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Pierderi din cesiunea imobilizarilor financiare │V6N │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Alte cheltuieli diverse de exploatare │V6Z │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┘ ┌───┐ DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ................. │ N │ Naţional [ ] ├───┤ │ │ [ ] ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] Cod : [][][][][] │0│2│ │ │ [3]TM instituţie └─┴─┘ └───┘ de credit ┌───────────┐ │ mod 4080 │ - mii lei - ├───────────┴───────────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┐ │ │Cod │ │ │ │po- │ │ │ │zi- │Suma │ │ │tie │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │CHELTUIELI CU AMORTIZARILE PRIVIND IMOBILIZARILE NECORPORALE │ │ │ │ŞI CORPORALE │V7G │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli cu amortizarile imobilizarilor necorporale │V127│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli cu amortizarile imobilizarilor corporale │V128│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │CHELTUIELI CU PROVIZIOANE ŞI PIERDERI DIN CREANŢE │ │ │ │NERECUPERABILE │V8A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli cu provizioane pentru creanţe din operaţiuni │ │ │ │ interbancare │V129│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu provizioane specifice de risc de credit │V130│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu provizioane specifice de risc de dobânda │V131│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli cu provizioane pentru creanţe din operaţiuni │ │ │ │ cu clientela │V132│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu provizioane specifice de risc de credit │V133│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu provizioane specifice de risc de dobânda │V134│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli cu provizioane privind operaţiuni cu titluri şi │ │ │ │ operaţiuni diverse │V135│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea titlurilor │V136│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea titlurilor │ │ │ │ de plasament │V137│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea titlurilor │ │ │ │ de investiţii │V138│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea stocurilor │V139│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu provizioane pentru creanţe restante şi │ │ │ │ indoielnice │V140│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli cu provizioane pentru valori imobilizate │V141│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea părţilor │ │ │ │ deţinute în cadrul societăţilor comerciale legate, a │ │ │ │ titlurilor de participare şi a titlurilor activităţii │ │ │ │ de portofoliu │V142│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea imobilizarilor │V143│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea imobilizarilor │ │ │ │ în curs │V144│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea imobilizarilor │ │ │ │ activităţii de exploatare │V145│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea imobilizarilor │ │ │ │ în afară activităţii de exploatare │V146│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu provizioane pentru creanţe restante │ │ │ │ şi indoielnice │V147│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli cu provizioane pentru riscuri şi cheltuieli │V8V │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu provizioane pentru riscuri de executare a │ │ │ │ angajamentelor prin semnatura │V148│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu provizioane pentru facilităţi acordate │ │ │ │ personalului │V149│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu provizioane pentru risc de ţara │V150│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu provizioane pentru alte riscuri şi cheltuieli │V151│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli cu provizioane reglementate │V8W │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Pierderi din creanţe nerecuperabile acoperite cu provizioane │V8X │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Pierderi din creanţe nerecuperabile neacoperite cu provizioane │V8Z │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ TOTAL CHELTUIELI CURENTE │V167│ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┘ ┌───┐ DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT ............... │ N │ Naţional [ ] ├───┤ │ │ [ ] ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] Cod [][][][][] │0│2│ │ │ [3]TM instituţie └─┴─┘ └───┘ de credit: ┌───────────┐ │ mod 4080 │ - mii lei - ├───────────┴───────────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┐ │ │Cod │ │ │ │po- │ │ │ │zi- │Suma │ │ │tie │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ CHELTUIELI EXCEPŢIONALE │V90 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli excepţionale privind operaţiunile de gestiune │V152│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Despăgubiri, amenzi şi penalităţi │V153│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Donaţii şi subvenţii acordate │V154│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli privind sponsorizarile │V155│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Pierderi din debitori diversi │V156│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte cheltuieli excepţionale privind operaţiunile de gestiune │V157│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli excepţionale privind amortizarile şi provizioanele │V158│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli excepţionale privind amortizarea imobilizarilor │V159│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli excepţionale privind provizioane pentru riscuri │ │ │ │ şi cheltuieli │V160│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli excepţionale privind provizioane pentru deprecieri │V161│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli excepţionale privind provizioane reglementate │V162│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Alte cheltuieli excepţionale │V163│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │TOTAL CHELTUIELI EXCEPŢIONALE │V168│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │TOTAL CHELTUIELI*) │V99 │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┘ *) mai puţin cheltuielile cu impozitul pe profit ADMINISTRATOR, CONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI FINANCIAR-CONTABIL, DE CREDIT) Numele, prenumele şi Numele, prenumele, semnatura semnatura şi ştampila instituţiei de credit CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERI - mod. 4080 - ┌───┐ DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT:................. │ N │ Naţional [ ] ├───┤ │ │ [ ] ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] Cod [][][][][] │0│3│ │ │ [3]TM instituţie └─┴─┘ └───┘ de credit: ┌───────────┐ │ mod 4080 │ - mii lei - ├───────────┴───────────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┐ │ │Cod │ │ │ │po- │ │ │ │zi- │Suma │ │ │tie │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │REZULTATUL CURENT │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │PROFIT │Z131│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │PIERDERE │V164│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │REZULTATUL EXCEPŢIONAL │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │PROFIT │Z132│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │PIERDERE │V165│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │REZULTATUL BRUT AL EXERCIŢIULUI │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │PROFIT │Z133│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │PIERDERE │V166│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Impozitul pe profit │V92 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │REZULTATUL NET AL EXERCIŢIULUI │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │PROFIT │Z95 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │PIERDERE │V95 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Repartizarea profitului*) │V97 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │REZULTATUL NET AL EXERCIŢIULUI (PIERDERE) DUPĂ REPARTIZAREA │ │ │ │PROFITULUI BRUT PE DESTINATIILE PREVĂZUTE DE LEGE*) │V98 │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┘ *) Se completează de către instituţiile de credit care înregistrează pierderi ca urmare a repartizării profitului brut pe destinatiile prevăzute de lege şi a înregistrării cheltuielilor cu impozitul pe profit ADMINISTRATOR, CONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele şi şi ştampila instituţiei de credit semnatura
+
Anexa 8 REPARTIZAREA PROFITULUI - mod. 4O84 - ┌───┐ DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT:................. │ N │Naţional*) [ ] ├───┤ │ │ [ ] ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] Cod [][][][][] │0│1│ │ G │ Global*) [3]TM instituţie └─┴─┘ └───┘ de credit: ┌───────────┐ │ mod 4084 │ - mii lei - ├───────────┴───────────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┐ │ │Cod │ │ │ │po- │ │ │ Denumirea indicatorilor │zi- │Sume │ │ │tie │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │REPARTIZARI DIN PROFIT │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Rezerve legale │ 110│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Rezerva generală pentru riscul de credit │ 111│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Rezerva de întrajutorare │ 112│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Rezerva mutuala de garantare │ 113│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenti │ 114│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Alte rezerve constituite ca surse proprii de finanţare │ 115│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Alte repartizari prevăzute de lege │ 116│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Participarea salariaţilor la profit │ 117│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Dividende de plătit, din care: │ 118│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- dividende cuvenite statului │ 119│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- dividende cuvenite A.P.A.P.S. │ 120│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- dividende cuvenite S.I.F. │ 121│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- dividende cuvenite regiilor autonome │ 122│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- dividende cuvenite societăţilor comerciale, din care: │ 123│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- dividende cuvenite societăţilor comerciale nerezidente │ 124│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- dividende cuvenite societăţilor cooperatiste │ 125│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- dividende cuvenite altor societăţi │ 126│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- dividende cuvenite persoanelor fizice, din care: │ 127│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- dividende cuvenite persoanelor fizice nerezidente │ 128│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │PROFIT NEREPARTIZAT │ 129│ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┘ *) "G" - se completează de către instituţiile de credit persoane juridice române "N" - se completează de sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine ADMINISTRATOR, CONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele şi şi ştampila instituţiei de credit semnatura
+
Anexa 9 SITUAŢIA PATRIMONIULUI - mod. 4100 - JUDEŢUL __________________[][] FORMA DE PROPRIETATE ______________[][] DENUMIREA INSTITUŢIEI DE ACTIVITATEA (se va înscrie activitatea CREDIT: _____________________ preponderenta) _____________________ ADRESA LOC: ___, sector _____ Cod grupa CAEN __________________[][][] STR.: _________, nr.: _______ CODUL FISCAL ______[][][][][][][][][][] TELEFONUL: ___ FAXUL: _______ NUMĂRUL DIN REGISTRUL COMERŢULUI __________________ ┌───┐ │ │ [ ] ├───┤ │ S │Străinătate*)[ ] ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] Cod [][][][][] │0│1│ │ G │ Global*) [3]TM instituţie └─┴─┘ └───┘ de credit: ┌───────────┐ │ mod 4100 │ - mii lei ├───────────┴──────────────────────────────────────────────┬────┬───────┬────┐ │ │Cod │Amorti-│ │ │ │po- │zari şi│ │ │ ACTIV │zi- │provi- │Sume│ │ │tie │zioane │nete│ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │ A │ B │ 1 │ 2 │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │OPERAŢIUNI DE TREZORERIE ŞI OPERAŢIUNI INTERBANCARE │AO1 │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Casa şi alte valori │A1O │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Cont curent la bănci centrale │A20 │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Conturi de corespondent la instituţii de credit │A25 │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Depozite la instituţii de credit │A1O1│ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Credite acordate instituţiilor de credit │A30 │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Valori primite în pensiune │A40 │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Valori de recuperat │A50 │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Operaţiuni între organizaţiile cooperatiste de credit │ │ │ │ │ din cadrul aceleiaşi reţele │A60 │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Creanţe restante │A102│ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Creanţe indoielnice │A70 │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Creanţe ataşate │A90 │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │OPERAŢIUNI CU CLIENTELA │B01 │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Credite acordate clientelei │B03 │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Credite acordate clientelei financiare │B80 │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Valori primite în pensiune │B85 │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Conturi curente debitoare │B99 │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Valori de recuperat │B9J │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Creanţe restante │B102│ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Creanţe indoielnice │B9K │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Creanţe ataşate │B9V │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │OPERAŢIUNI CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNI DIVERSE │C0A │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Titluri primite în pensiune livrata │C1A │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Titluri de tranzacţie │C2A │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Titluri de plasament │C3A │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Titluri de investiţii │C4A │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Conturi de decontare privind operaţiunile cu titluri │E6A │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Decontări intrabancare şi între organizaţiile │ │ │ │ │ cooperatiste de credit din cadrul aceleiaşi reţele │E7A │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Debitori │E123│ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Conturi de stocuri │E70 │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Conturi de regularizare │E8A │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Creanţe restante │E104│ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Creanţe indoielnice │E90 │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Creanţe ataşate │E97 │ │ │ └──────────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────┴────┘ *) "G" şi "S" - se completează, după caz, de către instituţiile de credit persoane juridice române DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT:....... ┌───┐ Unitatea din străinătate:.............. │ │ [ ] ├───┤ │ S │Străinătate [ ] ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] Cod [][][][][] │0│1│ │ G │ Global [3]TM instituţie └─┴─┘ └───┘ de credit: ┌───────────┐ │ mod 4100 │ - mii lei ├───────────┴──────────────────────────────────────────────┬────┬───────┬────┐ │ │Cod │Amorti-│ │ │ │po- │zari şi│ │ │ ACTIV │zi- │provi- │Sume│ │ │tie │zioane │nete│ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │ A │ B │ 1 │ 2 │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │VALORI IMOBILIZATE │F01 │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Credite subordonate │F02 │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Părţi în cadrul societăţilor comerciale legale, titluri │ │ │ │ │ de participare şi titluri ale activităţii de portofoliu │F10 │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Dotări pentru unităţile proprii din străinătate │F50 │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Imobilizari în curs, imobilizari ale activităţii de │ │ │ │ │ exploatare, imobilizari în afară activităţii de │ │ │ │ │ exploatare │F6A │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Leasing şi operaţiuni asimilate │F7A │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Locatie simpla │F80 │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Creanţe restante │F102│ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Creanţe indoielnice │F9A │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │- Creanţe ataşate │F97 │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │ACŢIONARI SAU ASOCIAŢI │L0C │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────┼────┤ │TOTAL │L98 │ │ │ └──────────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────┴────┘ ADMINISTRATOR, CONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele şi şi ştampila instituţiei de credit semnatura SITUAŢIA PATRIMONIULUI - mod. 41OO - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT:....... ┌───┐ Unitatea din străinătate:.............. │ │ [ ] ├───┤ │ S │Străinătate [ ] ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] Cod [][][][][] │0│2│ │ G │ Global [3]TM instituţie └─┴─┘ └───┘ de credit: ┌───────────┐ │ mod 4100 │ - mii lei - ├───────────┴───────────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┐ │ │Cod │ │ │ PASIV │po- │ │ │ │zi- │Sume │ │ │tie │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │OPERAŢIUNI DE TREZORERIE ŞI OPERAŢIUNI INTERBANCARE │G01 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Împrumuturi de refinantare de la bănci centrale │G20 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Conturi de corespondent ale instituţiilor de credit │G25 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Depozite ale instituţiilor de credit │G101│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Împrumuturi primite de la instituţii de credit │G3O │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Valori date în pensiune │G40 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Alte sume datorate │G49 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Operaţiuni între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul │ │ │ │ aceleiaşi reţele │G60 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Datorii ataşate │G90 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │OPERAŢIUNI CU CLIENTELA │H01 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Împrumuturi primite de la clientela financiară │H10 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Valori date în pensiune │H20 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Conturi curente creditoare │H40 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Conturi de factoring │H50 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Conturi de depozite │H7A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Certificate de depozit │H80 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Carnete şi librete de economii │H6A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Alte sume datorate │H90 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Datorii ataşate │H98 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │OPERAŢIUNI CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNI DIVERSE │J0A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Titluri date în pensiune livrata │J1A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Titluri de tranzacţie │J5A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Titluri de piaţa interbancara │J8G │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Titluri de creanţe negociabile │J8J │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Obligaţiuni │J9A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Alte datorii constituite pe titluri │J9K │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Conturi de decontare privind operaţiunile cu titluri │K6A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Vărsăminte de efectuat privind titlurile │K65 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Decontări intrabancare şi între organizaţiile cooperatiste de │ │ │ │ credit din cadrul aceleiaşi reţele │K7A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Creditori │K123│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Conturi de regularizare │K8A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Datorii ataşate │K97 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │CAPITALURI PROPRII, ASIMILATE ŞI PROVIZIOANE │L01 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Capital │L9A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Prime legate de capital şi rezerve │L104│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Fonduri │L101│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Datorii subordonate │L5A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Subvenţii şi fonduri publice alocate │L05 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli │L10 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Provizioane reglementate │L30 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Datorii ataşate │L9M │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Rezultatul reportat (+/-)*1) │L90 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Profit sau pierdere (+/-)*1) │L91 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Repartizarea profitului │L103│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │TOTAL │L99 │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┘ *1) Sumele negative trebuie să fie precedate de semnul - ADMINISTRATOR, CONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele şi şi ştampila instituţiei de credit semnatura SITUAŢIA PATRIMONIULUI - mod. 41OO - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT:....... ┌───┐ Unitatea din străinătate:.............. │ │ [ ] ├───┤ │ S │Străinătate [ ] ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] Cod [][][][][] │0│3│ │ G │ Global [3]TM instituţie └─┴─┘ └───┘ de credit: ┌───────────┐ │ mod 4100 │ - mii lei - ├───────────┴───────────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┐ │ │Cod │ │ │ │po- │ │ │ CONTURI ÎN AFARĂ BILANŢULUI │zi- │Sume │ │ │tie │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ANGAJAMENTE DE FINANŢARE │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Angajamente în favoarea altor instituţii de credit │N1B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Angajamente primite de la alte instituţii de credit │N1M │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Angajamente în favoarea clientelei │N1R │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Angajamente primite de la clientela, financiară şi instituţiile │ │ │ │ administraţiei publice │N2Y │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ANGAJAMENTE DE GARANŢIE │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Cauţiuni, avaluri şi alte garanţii date altor instituţii de │ │ │ │ credit │N3B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Cauţiuni, avaluri şi alte garanţii primite de la alte instituţii │ │ │ │ de credit │N4A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Garanţii date pentru clientela │N5A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Garanţii primite de la clientela │N7A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ANGAJAMENTE PRIVIND TITLURILE │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Titluri de primit │N8B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Titluri vândute cu posibilitate de răscumpărare │N8Q │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Alte titluri de primit │N8Z │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Titluri de livrat │N9B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Titluri cumpărate eu posibilitate de răscumpărare │N9Q │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Alte titluri de livrat │N9Z │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │OPERAŢIUNI ÎN DEVIZE │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Operaţiuni de schimb la termen │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Monede de primit │P7A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Monede de livrat │P7M │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Report/deport calculat anticipat │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- de primit │P8B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- de plătit │P8E │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Dobânzi neajunse la scadenta în devize acoperite la termen │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- de încasat │P9B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- de plătit │P9E │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Conturi de ajustare devize (+/-)*1) │P9T │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ANGAJAMENTE PRIVIND INSTRUMENTELE FINANCIARE DERIVATE │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Operaţiuni cu instrumente financiare derivate de dobânda │Q1B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Operaţiuni cu instrumente financiare derivate de curs de schimb │Q3B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ANGAJAMENTE DIVERSE │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Redevenţe, locatii de gestiune, chirii şi alte datorii asimilate │P103│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Angajamente date │P120│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Angajamente primite │P121│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ANGAJAMENTE INDOIELNICE │Q80 │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┘ *1) Sumele negative trebuie să fie precedate de semnul - ADMINISTRATOR, CONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele şi şi ştampila instituţiei de credit semnatura
+
Anexa 10 CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERI - mod. 4180 - JUDEŢUL __________________[][] FORMA DE PROPRIETATE ______________[][] DENUMIREA INSTITUŢIEI DE ACTIVITATEA (se va înscrie activitatea CREDIT______________________ preponderenta) _____________________ ADRESA LOC: ___, sector _____ Cod grupa CAEN __________________[][][] STR.: _________, nr.: _______ CODUL FISCAL ______[][][][][][][][][][] TELEFONUL: ___ FAXUL: _______ NUMĂRUL DIN REGISTRUL COMERŢULUI __________________ ┌───┐ │ │ [ ] ├───┤ │ S │Străinătate*)[ ] ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] Cod [][][][][] │0│1│ │ G │ Global*) [3]TM instituţie └─┴─┘ └───┘ de credit: ┌───────────┐ │ mod 4180 │ - mii lei - ├───────────┴───────────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┐ │ │Cod │ │ │ │po- │ │ │ │zi- │Sume │ │ │tie │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │VENITURI DIN ACTIVITATEA DE EXPLOATARE BANCARĂ │W01 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile │ │ │ │ interbancare │W05 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Dobânzi │W2A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Bănci centrale │W2B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Conturi de corespondent │W2E │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Depozite la instituţii de credit │W101│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Credite acordate instituţiilor de credit │W2H │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Valori primite în pensiune │W2M │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din │ │ │ │ cadrul aceleiaşi reţele │W2V │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte dobânzi │W2Z │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Creanţe restante şi indoielnice │W27 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Comisioane │W30 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din operaţiuni cu clientela │W40 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Dobânzi │W6A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Creanţe comerciale şi credite acordate clientelei │W6B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Credite acordate clientelei financiare │W7A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Valori primite în pensiune │W7N │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Conturi curente debitoare │W7V │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte dobânzi │W7Z │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Creanţe restante şi indoielnice │W78 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Comisioane │W80 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din operaţiunile cu titluri │X0A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Dobânzi de la titlurile primite în pensiune livrata │X0B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din titlurile de tranzacţie │X0E │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din titlurile de plasament │X0K │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Dobânzi │X0L │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Dividende şi venituri asimilate │X0Q │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din cesiune │X0R │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din titlurile de investiţii │X1A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Dobânzi │X1B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din prime │X1G │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din datorii constituite prin titluri │X2A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri diverse din operaţiunile cu titluri │X2P │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Dobânzi din creanţe restante şi indoielnice │X23 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Comisioane │X27 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din operaţiunile de leasing, locatie simpla şi asimilate │X3A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din operaţiunile de leasing şi asimilate │X3B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din operaţiunile de locatie simpla │X4A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din creanţe restante şi indoielnice │X4W │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┘ *) "G" şi "S" - se completează, după caz, de către instituţiile de credit persoane juridice române ┌───┐ DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT:............... │ │ [ ] Unitatea din străinătate ........ ├───┤ │ S │Străinătate [ ] ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] Cod [][][][][] │0│1│ │ G │ Global [3]TM instituţie └─┴─┘ └───┘ de credit: ┌───────────┐ │ mod 4180 │ - mii lei - ├───────────┴───────────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┐ │ │Cod │ │ │ │po- │ │ │ │zi- │Sume │ │ │tie │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din credite subordonate, părţi în cadrul societăţilor │ │ │ │ comerciale legate, titluri de participare şi titluri ale │ │ │ │ activităţii de portofoliu │X5A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Dobânzi de la creditele subordonate la termen │X5C │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Dobânzi de la creditele subordonate pe durata nedeterminată │X5D │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Dividende şi venituri asimilate │X5K │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Dobânzi din creanţe restante şi indoielnice │X5W │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din operaţiunile de schimb │X6A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din operaţiunile de schimb şi arbitraj │X6B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Comisioane │X6D │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din operaţiunile în afară bilanţului │X7A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din angajamentele de finanţare │X7B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din angajamentele de garanţie │X8A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din angajamentele aferente operaţiunilor cu │ │ │ │ instrumente financiare derivate │Z0A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din instrumente financiare derivate de dobânda │Z0C │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din instrumente financiare derivate de curs de schimb │Z0F │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Comisioane │Z0M │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din alte angajamente date │Z0P │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din prestaţiile de servicii financiare │Z1A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Comisioane privind titlurile gestionate sau în depozit │Z1B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Comisioane privind operaţiunile cu titluri efectuate în │ │ │ │ contul clientelei │Z1K │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Comisioane din activităţile de asistenţa şi de consultanţa │Z1T │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Comisioane din activităţile de asistenţa şi consultanţa │ │ │ │ pentru persoane fizice │Z1V │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Comisioane din activităţile de asistenţa şi consultanţa │ │ │ │ pentru persoane juridice │Z1W │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte comisioane │Z1X │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri privind mijloacele de plată │Z10 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte venituri din prestaţiile de servicii financiare │Z15 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Alte venituri din activitatea de exploatare bancară │Z2A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cota-parte privind operaţiunile de exploatare bancară │ │ │ │ efectuate în comun │Z2F │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli refacturate privind operaţiunile de exploatare │ │ │ │ bancară efectuate în comun │Z2K │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Transferuri de cheltuieli de exploatare bancară │Z2P │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri diverse de exploatare bancară │Z2R │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ VENITURI DIVERSE DIN EXPLOATARE │Z3A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli refacturate │Z3B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuielile facturate societăţilor grupului │Z3C │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli refacturate altor societăţi │Z3D │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cota-parte privind operaţiunile de exploatare nebancare │ │ │ │ efectuate în comun │Z4A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cota-parte din cheltuielile sediului social │Z4D │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din cesiunea imobilizarilor │Z4F │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din cesiunea imobilizarilor necorporale şi corporale │Z4L │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din cesiunea imobilizarilor financiare │Z4R │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri accesorii │Z5A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri privind imobilele legate de exploatare │Z5B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din activităţi nebancare │Z5E │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte venituri accesorii │Z5L │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┘ ┌───┐ DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT:............... │ │ [ ] Unitatea din străinătate ........ ├───┤ │ S │Străinătate [ ] ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] Cod [][][][][] │0│1│ │ G │ Global [3]TM instituţie └─┴─┘ └───┘ de credit: ┌───────────┐ │ mod 4180 │ - mii lei - ├───────────┴───────────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┐ │ │Cod │ │ │ │po- │ │ │ │zi- │Sume │ │ │tie │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Alte venituri diverse din exploatare │Z6A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Transferuri de cheltuieli de exploatare nebancara │Z6B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cota-parte din subvenţiile de investiţii trecută la venituri │Z6E │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din subvenţii de exploatare │Z101│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri din producţia de imobilizari │Z102│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri privind bunurile mobile şi imobile din executarea │ │ │ │ creanţelor │Z103│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte venituri │Z6Z │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ VENITURI DIN PROVIZIOANE ŞI RECUPERARI DE CREANŢE AMORTIZATE │Z8A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din provizioane pentru creante din operaţiuni │ │ │ │ interbancare │Z8C │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din provizioane pentru creanţe din operaţiuni │ │ │ │ cu clientela │Z8D │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din provizioane privind operaţiuni cu titluri şi │ │ │ │ operaţiuni diverse │Z8E │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din provizioane pentru valori imobilizate │Z112│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din provizioane pentru riscuri şi cheltuieli │Z8V │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din provizioane reglementate │Z8W │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Venituri din recuperari de creanţe amortizate │Z8X │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ VENITURI DIN RELUAREA REZERVEI GENERALE PENTRU RISCUL DE CREDIT │Z7A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ VENITURI DIN RELUAREA REZERVEI MUTUALE DE GARANTARE │Z136│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ TOTAL VENITURI CURENTE │Z134│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ VENITURI EXCEPŢIONALE │Z90 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri excepţionale din operaţiunile de gestiune │Z123│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Venituri excepţionale din provizioane │Z126│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte venituri excepţionale │Z130│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ TOTAL VENITURI EXCEPŢIONALE │Z135│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ TOTAL VENITURI │Z99 │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┘ ADMINISTRATOR, CONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele şi şi ştampila instituţiei de credit semnatura CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERI - mod. 4180 - ┌───┐ DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT:............... │ │ [ ] Unitatea din străinătate ........ ├───┤ │ S │Străinătate [ ] ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] Cod [][][][][] │0│2│ │ G │ Global [3]TM instituţie └─┴─┘ └───┘ de credit: ┌───────────┐ │ mod 4180 │ - mii lei - ├───────────┴───────────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┐ │ │Cod │ │ │ │po- │ │ │ │zi- │Sume │ │ │tie │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │CHELTUIELI DE EXPLOATARE BANCARĂ │S01 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli cu operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile │ │ │ │ interbancare │S05 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Dobânzi │S2A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Bănci centrale │S2B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Conturi de corespondent │S2E │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Depozite ale instituţiilor de credit │S101│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Împrumuturi de la instituţii de credit │S2H │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Valori date în pensiune │S2M │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Operaţiuni cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul │ │ │ │ aceleiaşi reţele │S2V │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte dobânzi │S2Z │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Comisioane │S30 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli cu operaţiunile cu clientela │S40 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Dobânzi │S6A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Conturi de factoring │S6X │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Împrumuturi primite de la clientela financiară │S6B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Valori date în pensiune │S6H │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Conturi curente creditoare │S6S │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Conturi de depozite │S106│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Certificate de depozit, carnete şi librete de economii │S73 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte dobânzi │S75 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Comisioane │S80 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli pentru operaţiunile pe titluri │T0A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Dobânzi la titlurile date în pensiune livrata │T0B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Pierderi la titlurile de tranzacţie │T0E │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu titlurile de plasament │T0K │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli de achiziţie │T0M │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Pierderi din cesiune │T0R │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu titlurile de investiţii │T1A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli de achiziţie │T1B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu amortizarea primelor │T1G │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli privind datorii constituite prin titluri │T2A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Dobânzi privind titlurile de piaţa interbancara │T2F │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Dobânzi privind titlurile de creanţe negociabile │T2K │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Dobânzi privind obligaţiunile │T2N │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Alte cheltuieli privind datoriile constituite prin titluri │T2Z │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli diverse privind operaţiunile cu titluri │T23 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Comisioane │T27 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli cu operaţiunile de leasing, locatie simpla şi │ │ │ │ asimilate │T3A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu operaţiunile de leasing şi asimilate │T3B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu operaţiunile de locatie simpla │T4A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli privind datoriile subordonate şi fondurile publice │T5A │ │ │ alocate │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Datorii subordonate la termen │T5C │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Datorii subordonate pe durata nedeterminată │T5D │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Fonduri publice alocate │T5H │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┘ ┌───┐ DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT:............... │ │ [ ] Unitatea din străinătate ........ ├───┤ │ S │Străinătate [ ] ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] Cod [][][][][] │0│2│ │ G │ Global [3]TM instituţie └─┴─┘ └───┘ de credit: ┌───────────┐ │ mod 4180 │ - mii lei - ├───────────┴───────────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┐ │ │Cod │ │ │ │po- │ │ │ │zi- │Sume │ │ │tie │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Cheltuieli privind operaţiunile de schimb │T6A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Pierderi din operaţiunile de schimb şi arbitraj │T6B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Comisioane │T6D │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Cheltuieli privind operaţiunile în afară bilanţului │T7A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Cheltuieli cu angajamentele de finanţare │T7B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Cheltuieli cu angajamentele de garanţie │T8A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Cheltuieli cu angajamentele aferente operaţiunilor cu instrumente│ │ │ │ financiare derivate │VOA │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Cheltuieli privind instrumentele financiare derivate de dobânda │V0C │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Cheltuieli privind instrumentele financiare derivate de curs de │ │ │ │ schimb │V0F │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Comisioane │V0M │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Cheltuieli cu alte angajamente primite │V0Z │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Cheltuieli cu prestaţiile de servicii financiare │V1A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Alte cheltuieli de exploatare bancară │V2A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Cota-parte privind operaţiunile de exploatare bancară efectuate │ │ │ │ în comun │V2F │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Venituri retrocedate privind operaţiunile de exploatare bancară │ │ │ │ efectuate în comun │V2K │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Cheltuieli pentru constituirea rezervei mutuale de garantare a │ │ │ │ casei centrale │V169│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │- Cheltuieli diverse de exploatare bancară │V2P │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │CHELTUIELI CU PERSONALUL │V3A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Cheltuieli cu remuneraţiile personalului │V3B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială │V3E │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Alte cheltuieli privind personalul │V1O3│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │IMPOZITE ŞI TAXE │V4A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │CHELTUIELI CU MATERIALELE, LUCRĂRILE ŞI SERVICIILE EXECUTATE DE │V106│ │ │TERŢI │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Cheltuieli cu materialele │V107│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Cheltuieli privind obiectele de inventar │V112│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Cheltuieli privind alte stocuri │V113│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi │V114│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Cheltuieli de protocol, reclama şi publicitate │V126│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │CHELTUIELI DIVERSE DE EXPLOATARE │V6A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Venituri retrocedate privind operaţiunile de exploatare nebancara │ │ │ │efectuate în comun │V6B │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Cota-parte privind operaţiunile de exploatare nebancara efectuate │ │ │ │în comun │V6E │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Cota-parte din cheltuielile sediului social │V6H │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Pierderi din cesiunea imobilizarilor │V6L │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Pierderi din cesiunea imobilizarilor necorporale şi corporale │V6M │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ - Pierderi din cesiunea imobilizarilor financiare │V6N │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Alte cheltuieli diverse de exploatare │V6Z │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │CHELTUIELI CU AMORTIZARILE PRIVIND IMOBILIZARILE NECORPORALE ŞI │ │ │ │CORPORALE │V7G │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Cheltuieli cu amortizarile imobilizarilor necorporale │V127│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Cheltuieli cu amortizarile imobilizarilor corporale │V128│ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┘ ┌───┐ DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT:............... │ │ [ ] Unitatea din străinătate ........ ├───┤ │ S │Străinătate [ ] ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] Cod [][][][][] │0│2│ │ G │ Global [3]TM instituţie └─┴─┘ └───┘ de credit: ┌───────────┐ │ mod 4180 │ - mii lei - ├───────────┴───────────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┐ │ │Cod │ │ │ │po- │ │ │ │zi- │Sume │ │ │tie │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ CHELTUIELI CU PROVIZIOANE ŞI PIERDERI DIN CREANŢE │ │ │ │ NERECUPERABILE │V8A │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli cu provizioane pentru creanţe din operaţiuni │ │ │ │ interbancare │V129│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli cu provizioane pentru creanţe din operaţiuni │ │ │ │ cu clientela │V132│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli cu provizioane privind operaţiuni cu titluri şi │ │ │ │ operaţiuni diverse │V135│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli cu provizioane pentru valori imobilizate │V141│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli cu provizioane pentru riscuri şi cheltuieli │V8V │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli cu provizioane reglementate │V8W │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Pierderi din creanţe nerecuperabile acoperite cu provizioane │V8X │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Pierderi din creanţe nerecuperabile neacoperite cu provizioane │V8Z │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ TOTAL CHELTUIELI CURENTE │V167│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ CHELTUIELI EXCEPŢIONALE │V90 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli excepţionale privind operaţiunile de gestiune │V152│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Cheltuieli excepţionale privind amortizarile şi provizioanele │V158│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ Alte cheltuieli excepţionale │V163│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ TOTAL CHELTUIELI EXCEPŢIONALE │V168│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ TOTAL CHELTUIELI*) │V99 │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┘ *) mai puţin cheltuielile cu impozitul pe profit ADMINISTRATOR, CONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele şi şi ştampila instituţiei de credit semnatura CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERI - mod. 4180 - ┌───┐ DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT:............... │ │ [ ] Unitatea din străinătate ........ ├───┤ │ S │Străinătate [ ] ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] Cod [][][][][] │0│3│ │ G │ Global [3]TM instituţie └─┴─┘ └───┘ de credit: ┌───────────┐ │ mod 4180 │ - mii lei - ├───────────┴───────────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┐ │ │Cod │ │ │ │po- │ │ │ │zi- │Sume │ │ │tie │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │REZULTATUL CURENT │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ PROFIT │Z131│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ PIERDERE │V164│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │REZULTATUL EXCEPŢIONAL │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ PROFIT │Z132│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ PIERDERE │V165│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │REZULTATUL BRUT AL EXERCIŢIULUI │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ PROFIT │Z133│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ PIERDERE │V166│ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Impozitul pe profit │V92 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │REZULTATUL NET AL EXERCIŢIULUI │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ PROFIT │Z95 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │ PIERDERE │V95 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │Repartizarea profitului*) │V97 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┤ │REZULTATUL NET AL EXERCIŢIULUI (PIERDERE) DUPĂ REPARTIZAREA │ │ │ │PROFITULUI BRUT PE DESTINATIILE PREVĂZUTE DE LEGE*) │V98 │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┘ *) Se completează de către instituţiile de credit care înregistrează pierderi ca urmare a repartizării profitului brut pe destinatiile prevăzute de lege şi a înregistrării cheltuielilor cu impozitul pe profit. ADMINISTRATOR, CONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele şi şi ştampila instituţiei de credit semnatura
+
Anexa 11 BILANŢ PUBLICABIL - mod. 4200 - JUDEŢUL __________________[][] FORMA DE PROPRIETATE ______________[][] DENUMIREA INSTITUŢIEI DE ACTIVITATEA (se va înscrie activitatea CREDIT______________________ preponderenta) _____________________ ADRESA LOC: ___, sector _____ Cod grupa CAEN __________________[][][] STR.: _________, nr.: _______ CODUL FISCAL ______[][][][][][][][][][] TELEFONUL: ___ FAXUL: _______ NUMĂRUL DIN REGISTRUL COMERŢULUI __________________ ┌───┐ │ N │Naţional*) [ ] ├───┤ │ │ [ ] ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] Cod [][][][][] │0│1│ │ G │ Global*) [3]TM instituţie └─┴─┘ └───┘ de credit: ┌───────────┐ │ mod 4200 │ - mii lei - ├───────────┴─────────────────────────────────────────────────┬───┬─────┬─────┐ │ │Cod│EXER-│EXER-│ │ ACTIV │po-│ CI- │ CI- │ │ │zi-│TIUL │TIUL │ │ │tie│ N │N - 1│ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ 2 │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │CASA BĂNCII CENTRALE │010│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │EFECTE PUBLICE ŞI VALORI ASIMILATE │020│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │CREANŢE PRIVIND INSTITUŢIILE DE CREDIT │030│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │- la vedere │033│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │- la termen │036│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │CREANŢE PRIVIND CLIENTELA │040│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │- creanţe comerciale │043│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │- alte creanţe privind clientela │045│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │- conturi curente debitoare │047│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │OBLIGAŢIUNI ŞI ALTE TITLURI CU VENIT FIX │060│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ACŢIUNI ŞI ALTE TITLURI CU VENIT VARIABIL │070│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │PARTICIPATII ŞI ACTIVITĂŢI DE PORTOFOLIU │090│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │PĂRŢI ÎN CADRUL SOCIETĂŢILOR COMERCIALE LEGATE │100│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │LEASING ŞI LOCATIE CU OPŢIUNE DE CUMPĂRARE │110│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │LOCATIE SIMPLA │120│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │IMOBILIZARI NECORPORALE │130│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │IMOBILIZARI CORPORALE │140│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │CAPITAL SOCIAL SUBSCRIS ŞI NEVARSAT │150│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ACŢIUNI PROPRII │160│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ALTE ACTIVE │170│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │CONTURI DE REGULARIZARE │180│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ TOTAL ACTIV │L98│ │ │ └─────────────────────────────────────────────────────────────┴───┴─────┴─────┘ *) "G" - se completează de către instituţiile de credit persoane juridice române "N" - se completează de sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine ADMINISTRATOR, CONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele şi şi ştampila instituţiei de credit semnatura VERIFICAT ŞI CERTIFICAT, potrivit legii, de către: CENZORII INSTITUŢIEI DE CREDIT CALITATEA SEMNATURA sau ALTE PERSOANE CARE (expert contabil, contabil ŞI PARAFA ÎNDEPLINESC ATRIBUŢIILE autorizat cu studii CENZORILOR superioare, societate de (numele şi prenumele, expertiza contabila) denumirea societăţii de expertiza contabila) ...................... .......................... ........... ...................... .......................... ........... ...................... .......................... ........... BILANŢ PUBLICABIL - mod. 4200 - ┌───┐ │ N │Naţional [ ] ├───┤ │ │ [ ] ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] Cod [][][][][] │0│2│ │ G │ Global [3]TM instituţie └─┴─┘ └───┘ de credit: ┌───────────┐ │ mod 4200 │ - mii lei - ├───────────┴─────────────────────────────────────────────────┬───┬─────┬─────┐ │ │Cod│EXER-│EXER-│ │ PASIV │po-│ CI- │ CI- │ │ │zi-│TIUL │TIUL │ │ │tie│ N │N - 1│ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ 2 │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │BĂNCI CENTRALE │300│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │DATORII PRIVIND INSTITUŢIILE DE CREDIT │310│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │- la vedere │313│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │- la termen │316│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │DATORII PRIVIND CLIENTELA │320│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Conturi curente creditoare │321│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Conturi de depozite │322│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │- la vedere │323│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │- la termen │324│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Carnete şi librete de economii │325│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │- la vedere │326│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │- la termen │327│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Alte datorii privind clientela │340│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │- la vedere │343│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │- la termen │346│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │DATORII CONSTITUITE PRIN TITLURI │350│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Certificate de depozit │352│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Titluri de piaţa interbancara şi titluri de creanţe │ │ │ │ │negociabile │354│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Împrumuturi obligatare │356│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Alte datorii constituite prin titluri │358│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ALTE PASIVE │360│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │CONTURI DE REGULARIZARE │370│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │CAPITALURI PROPRII, ASIMILATE ŞI PROVIZIOANE │L01│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Capital subscris │380│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Prime legate de capital │390│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Rezerve legale │400│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Rezerve statutare │410│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Rezerva generală pentru riscul de credit │420│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Rezerva de întrajutorare │425│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Diferenţe din reevaluare │430│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Rezerva mutuala de garantare │435│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Alte rezerve │440│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Fonduri │450│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Datorii subordonate │460│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Subvenţii şi fonduri publice alocate │470│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli │480│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Provizioane reglementate │490│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Rezultatul reportat (+/-) │500│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Profit sau pierdere (+/-) │510│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Repartizarea profitului (-) │520│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │TOTAL PASIV │L99│ │ │ └─────────────────────────────────────────────────────────────┴───┴─────┴─────┘ ADMINISTRATOR, CONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele şi şi ştampila instituţiei de credit semnatura VERIFICAT ŞI CERTIFICAT, potrivit legii, de către: CENZORII INSTITUŢIEI DE CREDIT CALITATEA SEMNATURA sau ALTE PERSOANE CARE (expert contabil, contabil ŞI PARAFA ÎNDEPLINESC ATRIBUŢIILE autorizat cu studii CENZORILOR superioare, societate de (numele şi prenumele, expertiza contabila) denumirea societăţii de expertiza contabila) ...................... .......................... ........... ...................... .......................... ........... ...................... .......................... ........... BILANŢ PUBLICABIL - mod. 4200 - (Conturi în afară bilanţului) ┌───┐ │ N │Naţional [ ] ├───┤ │ │ [ ] ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] Cod [][][][][] │0│3│ │ G │ Global [3]TM instituţie └─┴─┘ └───┘ de credit: ┌───────────┐ │ mod 4200 │ - mii lei - ├───────────┴─────────────────────────────────────────────────┬───┬─────┬─────┐ │ │Cod│EXER-│EXER-│ │ │po-│ CI- │ CI- │ │ │zi-│TIUL │TIUL │ │ │tie│ N │N - 1│ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ 2 │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ANGAJAMENTE DATE │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ANGAJAMENTE DE FINANŢARE │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Angajamente în favoarea altor instituţii de credit │600│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Angajamente în favoarea clientelei │610│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ANGAJAMENTE DE GARANŢIE │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Cauţiuni, avaluri şi alte garanţii date altor instituţii de │ │ │ │ │credit │620│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Garanţii date pentru clientela │630│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ANGAJAMENTE PRIVIND TITLURILE │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Titluri vândute cu posibilitate de răscumpărare │640│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Alte titluri de primit │650│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ANGAJAMENTE PRIMITE │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ANGAJAMENTE DE FINANŢARE │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Angajamente primite de la alte instituţii de credit │7OO│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Angajamente primite de la clientela financiară şi │ │ │ │ │instituţiile administraţiei publice │701│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ANGAJAMENTE DE GARANŢIE │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Cauţiuni, avaluri şi alte garanţii primite de la alte │ │ │ │ │instituţii de credit │710│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Garanţii primite de la clientela │711│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ANGAJAMENTE PRIVIND TITLURILE │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Titluri cumpărate cu posibilitate de răscumpărare │720│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │Alte titluri de livrat │730│ │ │ └─────────────────────────────────────────────────────────────┴───┴─────┴─────┘ ADMINISTRATOR, CONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele şi şi ştampila instituţiei de credit semnatura VERIFICAT ŞI CERTIFICAT, potrivit legii, de către: CENZORII INSTITUŢIEI DE CREDIT CALITATEA SEMNATURA sau ALTE PERSOANE CARE (expert contabil, contabil ŞI PARAFA ÎNDEPLINESC ATRIBUŢIILE autorizat cu studii CENZORILOR superioare, societate de (numele şi prenumele, expertiza contabila) denumirea societăţii de expertiza contabila) ...................... .......................... ........... ...................... .......................... ........... ...................... .......................... ...........
+
Anexa 12 CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERI PUBLICABIL - mod. 4290 - JUDEŢUL __________________[][] FORMA DE PROPRIETATE ______________[][] DENUMIREA INSTITUŢIEI DE ACTIVITATEA (se va înscrie activitatea CREDIT______________________ preponderenta) _____________________ ADRESA LOC: ___, sector _____ Cod grupa CAEN __________________[][][] STR.: _________, nr.: _______ CODUL FISCAL ______[][][][][][][][][][] TELEFONUL: ___ FAXUL: _______ NUMĂRUL DIN REGISTRUL COMERŢULUI __________________ ┌───┐ │ N │Naţional*) [ ] ├───┤ │ │ [ ] ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] Cod [][][][][] │0│1│ │ G │ Global*) [3]TM instituţie └─┴─┘ └───┘ de credit: ┌───────────┐ │ mod 4290 │ - mii lei - ├───────────┴─────────────────────────────────────────────────┬───┬─────┬─────┐ │ │Cod│EXER-│EXER-│ │ │po-│ CI- │ CI- │ │ │zi-│TIUL │TIUL │ │ │tie│ N │N - 1│ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ 2 │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │VENITURI ŞI CHELTUIELI DE EXPLOATARE BANCARĂ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ + DOBÂNZI ŞI VENITURI ASIMILATE │010│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ + Dobânzi şi venituri asimilate privind operaţiunile cu │ │ │ │ │ instituţiile de credit │012│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ + Dobânzi şi venituri asimilate privind operaţiunile cu │ │ │ │ │ clientela │014│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ + Dobânzi şi venituri asimilate privind obligaţiunile şi │ │ │ │ │ alte titluri cu venit fix │016│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ + Alte dobânzi şi venituri asimilate │018│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ - DOBÂNZI ŞI CHELTUIELI ASIMILATE │020│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ - Dobânzi şi cheltuieli asimilate privind operaţiunile cu │ │ │ │ │ instituţiile de credit │022│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ - Dobânzi şi cheltuieli asimilate privind operaţiunile cu │ │ │ │ │ clientela │024│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ - Dobânzi şi cheltuieli asimilate privind obligaţiunile şi │ │ │ │ │ alte titluri cu venit fix │026│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ - Alte dobânzi şi cheltuieli asimilate │028│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ + VENITURI DIN OPERAŢIUNILE DE LEASING ŞI LOCATIE CU │ │ │ │ │ OPŢIUNE DE CUMPĂRARE │030│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ - CHELTUIELI DIN OPERAŢIUNILE DE LEASING ŞI LOCATIE CU │ │ │ │ │ OPŢIUNE DE CUMPĂRARE │040│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ + VENITURI DIN OPERAŢIUNILE DE LOCATIE SIMPLA │050│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ - CHELTUIELI DIN OPERAŢIUNILE DE LOCATIE SIMPLA │060│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ + VENITURI PRIVIND TITLURILE CU VENIT VARIABIL │070│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ + COMISIOANE (VENITURI) │080│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ - COMISIOANE (CHELTUIELI) │090│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ + PROFIT DIN OPERAŢIUNI FINANCIARE │100│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ + Profit din operaţiuni cu titluri de tranzacţie │102│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ + Profit din operaţiuni cu titluri de plasament │104│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ + Profit din operaţiuni de schimb │106│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ + Profit din operaţiuni cu instrumente financiare derivate │108│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ - PIERDERI DIN OPERAŢIUNI FINANCIARE │110│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ - Pierderi din operaţiuni cu titluri de tranzacţie │112│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ - Pierderi din operaţiuni cu titluri de plasament │114│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ - Pierderi din operaţiuni de schimb │116│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ - Pierderi din operaţiuni cu instrumente financiare derivate│118│ │ │ └─────────────────────────────────────────────────────────────┴───┴─────┴─────┘ *) "G" - se completează de către instituţiile de credit persoane juridice române "N" - se completează de sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine ┌───┐ │ N │Naţional [ ] ├───┤ │ │ [ ] ┌─┬─┐ ├───┤ Data [][][][][][] Cod [][][][][] │0│1│ │ G │ Global [3]TM instituţie └─┴─┘ └───┘ de credit: ┌───────────┐ │ mod 4290 │ - mii lei - ├───────────┴─────────────────────────────────────────────────┬───┬─────┬─────┐ │ │Cod│EXER-│EXER-│ │ │po-│ CI- │ CI- │ │ │zi-│TIUL │TIUL │ │ │tie│ N │N - 1│ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ A │ B │ 1 │ 2 │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ALTE VENITURI ŞI CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ + ALTE VENITURI DE EXPLOATARE │300│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ + Alte venituri de exploatare bancară │310│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ + Alte venituri de exploatare nebancara │320│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ - CHELTUIELI GENERALE DE EXPLOATARE │330│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ - Cheltuieli cu personalul │333│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ - Alte cheltuieli administrative │336│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ - CHELTUIELI CU AMORTIZARILE ŞI PROVIZIOANELE PENTRU │ │ │ │ │ IMOBILIZARILE NECORPORALE ŞI CORPORALE │340│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ - ALTE CHELTUIELI DE EXPLOATARE │350│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ - Alte cheltuieli de exploatare bancară │360│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ - Alte cheltuieli de exploatare nebancara │370│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ + PROFIT DIN CORECTII ASUPRA VALORII CREANŢELOR DIN │ │ │ │ │ BILANŢ ŞI ELEMENTELOR DIN AFARĂ BILANŢULUI │380│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ - PIERDERI DIN CORECTII ASUPRA VALORII CREANŢELOR DIN │ │ │ │ │ BILANŢ ŞI ELEMENTELOR DIN AFARĂ BILANŢULUI │390│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ + PROFIT DIN CORECTII ASUPRA VALORII IMOBILIZARILOR │ │ │ │ │ FINANCIARE │400│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ - PIERDERI DIN CORECTII ASUPRA VALORII IMOBILIZARILOR │ │ │ │ │ FINANCIARE │410│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ + VENITURI DIN RELUAREA REZERVEI GENERALE PENTRU RISCUL │ │ │ │ │ DE CREDIT ŞI DIN RELUAREA REZERVEI MUTUALE DE GARANTARE│430│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ +/- REZULTATUL CURENT │440│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │VENITURI ŞI CHELTUIELI EXCEPŢIONALE │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ + VENITURI EXCEPŢIONALE │450│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ - CHELTUIELI EXCEPŢIONALE │460│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ +/- REZULTATUL EXCEPŢIONAL │470│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │IMPOZITUL PE PROFIT │480│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │ +/- REZULTATUL NET AL EXERCIŢIULUI │490│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │REPARTIZAREA PROFITULUI*) │493│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────┤ │REZULTATUL NET AL EXERCIŢIULUI (PIERDERE) DUPĂ REPARTIZAREA │ │ │ │ │PROFITULUI BRUT PE DESTINATIILE PREVĂZUTE DE LEGE*) │495│ │ │ └─────────────────────────────────────────────────────────────┴───┴─────┴─────┘ *) Se completează de către instituţiile de credit care înregistrează pierderi ca urmare a repartizării profitului brut pe destinatiile prevăzute de lege şi a înregistrării cheltuielilor cu impozitul pe profit ADMINISTRATOR, CONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele şi şi ştampila instituţiei de credit semnatura VERIFICAT ŞI CERTIFICAT, potrivit legii, de către: CENZORII INSTITUŢIEI DE CREDIT CALITATEA SEMNATURA sau ALTE PERSOANE CARE (expert contabil, contabil ŞI PARAFA ÎNDEPLINESC ATRIBUŢIILE autorizat cu studii CENZORILOR superioare, societate de (numele şi prenumele, expertiza contabila) denumirea societăţii de expertiza contabila) ...................... .......................... ........... ...................... .......................... ........... ...................... .......................... ........... -------------- Preluat: 2026-09-24T17:25:36.733358+00:00 · SHA256: 050d8b6d84b87caff9977e920907a94ee4e2f4c109cf876d18d4f80ca4e585fe