Legislație națională
ORDIN · 923 · 2002
ORDIN nr. 923 din 20 noiembrie 2002 privind condiţiile de valorificare a medicamentelor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Ministerul Sănătă?ii ?i Familiei · ID sursă 40106
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
ORDIN nr. 923 din 20 noiembrie 2002 privind condiţiile de valorificare a medicamentelor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului EMITENT MINISTERUL SĂNĂTĂŢII ŞI FAMILIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 853 din 26 noiembrie 2002 Având în vedere prevederile art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 514/1999 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, cu modificările ulterioare, vazand Referatul de aprobare al Direcţiei generale a bugetului şi al Direcţiei generale farmaceutice nr. DB 12.776 din 20 noiembrie 2002, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 22/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul sănătăţii şi familiei emite următorul ordin: + Articolul 1 Prezentul ordin stabileşte modul şi condiţiile de preluare, evaluare, transmitere cu titlu gratuit, valorificare şi, după caz, de distrugere a medicamentelor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului. + Articolul 2 Preluarea medicamentelor prevăzute la art. 1 se face de către direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prin spitalele judeţene, iar în municipiul Bucureşti, prin una sau mai multe unităţi spitaliceşti desemnate în acest scop de către direcţia de sănătate publică a municipiului Bucureşti. + Articolul 3 (1) În scopul preluării, transmiterii cu titlu gratuit, utilizării sau, după caz, distrugerii medicamentelor prevăzute la art. 1, se înfiinţează o comisie la nivelul unităţii spitaliceşti care face preluarea. ... (2) Comisia prevăzută la alin. (1) va fi formată din 5 membri, având următoarea componenta: un medic şi un medic epidemiolog din cadrul direcţiei de sănătate publică, un economist, un farmacist şi un consilier juridic din cadrul unităţii spitaliceşti desemnate pentru preluare. ... (3) Nominalizarea membrilor comisiei prevăzute la alin. (2), precum şi a preşedintelui acesteia se face de către direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. ... + Articolul 4 (1) Comisia prevăzută la art. 3, după preluarea, trierea şi evaluarea medicamentelor, va stabili unitatea sanitară, medicosociala sau unitatea de asistenţa socială beneficiara a acestora. ... (2) Trierea medicamentelor se va face luându-se în considerare cel puţin următoarele criterii: medicamentele să fie autorizate pentru punerea pe piaţa şi prevăzute în nomenclatorul de produse medicamentoase de uz uman în vigoare, ambalajul să fie intact, produsele sa nu prezinte modificări organoleptice vizibile, iar perioada de valabilitate să fie de minimum 3 luni înainte de data expirării. ... (3) Unităţile beneficiare vor inregistra în contabilitate aceste bunuri în baza reglementărilor privind donaţiile în natură. ... + Articolul 5 Produsele care în urma trierii nu corespund criteriilor stabilite de comisie vor fi supuse distrugerii conform prevederilor legale. + Articolul 6 Direcţiile din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Familiei, direcţiile judeţene de sănătate publică, respectiv a municipiului Bucureşti, spitalele judeţene şi spitalele nominalizate de direcţia de sănătate publică a municipiului Bucureşti, precum şi unităţile beneficiare vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. + Articolul 7 Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul sănătăţii şi familiei, Daniela Bartos Bucureşti, 20 noiembrie 2002. Nr. 923. ---------
Preluat: 2026-09-24T17:53:12.144900+00:00 · SHA256: de2d089a70a875c83f3359e3be52713b91301fd03287f3eefe21b8cbfa5943c1