legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDIN · 515 · 2002

ORDIN nr. 515 din 5 noiembrie 2002 pentru aprobarea Normelor cu privire la desemnarea, denumirea, prezentarea şi protecţia unor produse vitivinicole

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Ministerul Agriculturii, Alimenta?iei ?i Pădurilor · ID sursă 40421

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDIN nr. 515 din 5 noiembrie 2002  pentru aprobarea Normelor cu privire la desemnarea, denumirea, prezentarea şi protecţia unor produse vitivinicole     EMITENT     MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTAŢIEI ŞI PĂDURILOR  Nr. 515 din 5 noiembrie 2002  MINISTERUL SĂNĂTĂŢII ŞI FAMILIEI  Nr. 945 din 26 noiembrie 2002       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 890 din 9 decembrie 2002     Având în vedere prevederile art. 111 lit. k) din Normele metodologice de aplicare a Legii viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 244/2002, aprobate prin  Hotărârea Guvernului nr. 1.134/2002 ,  în temeiul  Hotărârii Guvernului nr. 362/2002  privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, cu modificările ulterioare, şi al  Hotărârii Guvernului nr. 22/2001  privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, cu modificările şi completările ulterioare,  vazand Referatul de aprobare nr. 141.759 din 28 octombrie 2002 al Direcţiei generale de implementare, reglementare şi de management al resurselor biotehnologice,  ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi ministrul sănătăţii şi familiei emit următorul ordin:   
				 + 
			  Articolul 1     Se aprobă Normele cu privire la desemnarea, denumirea, prezentarea şi protecţia unor produse vitivinicole, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.     
				 + 
			  Articolul 2     Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării.  Ministrul agriculturii,  alimentaţiei şi pădurilor,  Ilie Sarbu  Ministrul sănătăţii şi familiei,  Daniela Bartos     
				 + 
			  Anexa 1      NORME  cu privire la desemnarea, denumirea, prezentarea  şi protecţia unor produse vitivinicole   
				 + 
			  Capitolul 1   Reglementări comune    
				 + 
			  Articolul 1     Prezentele norme stabilesc modalităţile de aplicare a unor reglementări comune privind desemnarea, denumirea, prezentarea şi protecţia următoarelor produse vitivinicole:  - mustul de struguri;  - mustul de struguri parţial fermentat;  - mustul de struguri concentrat;  - vinul nou în fermentare;  - vinul de masa;  - vinul cu indicaţie de provenienţă geografică;  - vinul cu denumire de origine controlată;  - produsele vitivinicole importate;  - vinul licoros;  - vinul petiant;  - vinul perlant;  - vinul spumant;  - vinul spumos.     
				 + 
			  Articolul 2     Se admite ca indicaţiile privind numele importatorului şi numărul lotului să fie înscrise în afară câmpului vizual folosit pentru indicaţiile obligatorii.     
				 + 
			  Articolul 3         (1) Tăria alcoolică dobandita menţionată pe eticheta poate avea o diferenţa de cel mult +/-0,5% în volume faţă de cea determinata prin analiza.   ...        (2) La vinurile cu denumire de origine controlată, invechite în sticle pe o durată mai mare de 3 ani, la vinurile spumante, spumoase, petiante, perlante şi licoroase tăria alcoolică dobandita menţionată pe eticheta poate avea o diferenţa de cel mult +/-0,8% în volume faţă de cea determinata prin analiza.   ...       
				 + 
			  Articolul 4     La etichetarea produselor vitivinicole se utilizează coduri cu abrevierea poştală a sediului persoanei fizice/juridice care a efectuat îmbutelierea, expeditorului, importatorului, procesatorului şi comerciantului.     
				 + 
			  Articolul 5     Prin derogare sunt exceptate de la aplicarea etichetarii:  - produsele vitivinicole care se transporta între doua sau mai multe subunitati ale aceleiaşi întreprinderi, situate în aceeaşi unitate administrativă sau în unităţi administrative invecinate;  - cantităţile de must de struguri şi de vinuri care nu depăşesc 30 litri/lot şi care nu sunt destinate comercializării;  - cantităţile de must de struguri şi de vinuri, destinate consumului familial al producătorului şi al angajaţilor săi;  - unele vinuri cu denumire de origine controlată, invechite în butelii pe o perioadă mare de timp, sub rezerva stabilirii unor condiţii stricte de control şi circulaţie a acestora.     
				 + 
			  Articolul 6     Pentru produsele vitivinicole destinate exportului, indicaţiile obligatorii folosite la etichetare pot fi traduse în alte limbi decât limbile oficiale ale Uniunii Europene, în cazul în care ţara terta pretinde acest lucru.     
				 + 
			  Articolul 7     Autorităţile abilitate pentru control solicita persoanelor fizice/juridice care imbuteliaza produse vitivinicole, exportatorilor sau importatorilor dovada exactitatii menţiunilor utilizate pentru desemnarea, natura, identitatea, calitatea, compozitia, originea şi provenienţă produselor vitivinicole sau ale produselor utilizate la elaborarea acestora.     
				 + 
			  Articolul 8     Imbuteliatorul este o persoană fizica ori juridică sau un grup de astfel de persoane, care procedează pe cont propriu la îmbutelierea produselor vitivinicole.     
				 + 
			  Articolul 9     Folosirea dispozitivelor de închidere a buteliilor pe bază de capsule sau folii de plumb este interzisă.     
				 + 
			  Articolul 10     Pentru recipientele cu volum de până la 600 litri, conţinând acelaşi produs şi depozitate în acelaşi lot, marcarea individuală a acestora poate fi înlocuită prin aceea a lotului întreg, cu condiţia ca lotul respectiv să fie bine separat de alte loturi.       
				 + 
			  Capitolul 2   Reglementări privind mustul de struguri, mustul de struguri parţial fermentat, mustul de struguri concentrat şi vinul nou în fermentare    
				 + 
			  Articolul 11     La etichetarea recipientelor pentru mustul de struguri şi mustul de struguri concentrat se menţionează densitatea produselor respective.     
				 + 
			  Articolul 12     Tăria alcoolică totală menţionată pe etichetele recipientelor cu must de struguri parţial fermentat poate avea o diferenţa de cel mult +/- 0,5% în volume faţă de cea determinata prin analiza.     
				 + 
			  Articolul 13         (1) La etichetarea buteliilor cu vinuri obţinute din struguri supramaturati, încadrate în categoria vinurilor cu denumire de origine - cules la innobilarea boabelor, DOC-CIB, menţionarea tăriei alcoolice dobândite, exprimată în % volume, se face în unităţi şi zecimi de unităţi.   ...        (2) Tăria alcoolică dobandita a acestor vinuri, menţionată pe etichete, poate avea o diferenţa de cel mult +/- 0,5% în volume faţă de cea determinata prin analiza.   ...       
				 + 
			  Articolul 14     Mustul de struguri parţial fermentat, destinat consumului uman direct, sau vinul DOC-CIB obţinut din struguri supramaturati poate fi desemnat printr-o indicaţie de provenienţă geografică, cu condiţia asigurării protecţiei acesteia.     
				 + 
			  Articolul 15     La etichetarea recipientelor pentru mustul de struguri parţial fermentat, destinat consumului uman direct, cu indicaţie de provenienţă geografică, şi pentru vinul DOC-CIB obţinut din struguri supramaturati, cu indicaţie de provenienţă geografică, se folosesc următoarele indicaţii:  - anul de recolta;  - numele soiului/soiurilor de viţă de vie;  - o distincţie obţinută, diploma, medalie, participarea la concursuri de vinuri;  - metoda de elaborare a produsului vitivinicol;  - menţiuni traditionale complementare;  - numele unităţii procesatoare;  - indicarea locului în care s-a efectuat îmbutelierea pentru vinurile DOC-CIB.       
				 + 
			  Capitolul 3   Reglementări privind vinul de masa, vinul cu indicaţie de provenienţă geografică şi vinul cu denumire de origine controlată    
				 + 
			  Articolul 16     În cazul folosirii altor recipiente decât buteliile de sticlă, pe etichetele acestora se menţionează numele/denumirea persoanei fizice/juridice care a participat la condiţionarea vinului, indiferent de categoria de calitate.       
				 + 
			  Capitolul 4   Reglementări privind vinul cu indicaţie de provenienţă geografică şi vinul cu denumire de origine controlată    
				 + 
			  Articolul 17         (1) În cazul folosirii la etichetare a denumirilor a doua sau trei soiuri de viţă de vie vinul obţinut trebuie să provină în totalitate din strugurii soiurilor menţionate, indicate în ordinea descrescătoare a proportiei de participare la constituirea vinurilor şi înscrise pe etichete, cu caractere de aceeaşi dimensiune.   ...        (2) În cazul folosirii denumirilor a mai mult de trei soiuri de viţă de vie, acestea vor fi indicate în afară câmpului vizual în care sunt menţionate indicaţiile obligatorii, prin folosirea de caractere ale literelor cu dimensiuni care nu depăşesc 3 mm.   ...       
				 + 
			  Articolul 18     Denumirea unui soi de viţă de vie sau a uneia dintre sinonimiile acestuia, care conţine o indicaţie geografică, poate figura pe eticheta unui vin desemnat prin indicaţia geografică respectiva.     
				 + 
			  Articolul 19     La etichetarea unui vin nu pot fi utilizate menţiuni traditionale fără ca vinul respectiv să aibă dreptul la aceasta.     
				 + 
			  Articolul 20     Menţiunile traditionale utilizate la etichetarea vinurilor cu indicaţie geografică, originare din tari terţe, pot fi exprimate în limba tarii de origine sau într-o alta limba, dacă folosirea limbii respective este tradiţionala pentru menţiunile respective şi beneficiază de o protecţie oficială acordată de Comisia Uniunii Europene, astfel încât sa nu creeze confuzii în rândul consumatorilor.     
				 + 
			  Articolul 21     Folosirea numelui unei exploataţii viticole pe eticheta unui vin de calitate, cu indicaţie de provenienţă geografică şi/sau cu denumire de origine controlată, se aplică numai în cazul în care vinul respectiv provine exclusiv din strugurii recoltati din plantaţiile exploatatiei viticole respective, iar vinificatia a fost efectuată în aceeaşi exploatatie viticolă.     
				 + 
			  Articolul 22     În cazul producerii unui vin cu denumire de origine controlată, utilizarea denumirii unei unităţi geografice restrânse, respectiv a denumirii unui "plai viticol", se poate face cu condiţia ca unitatea geografică respectiva să fie bine delimitata, iar strugurii din care a fost obţinut vinul sa provină în totalitate din aceeaşi unitate geografică.     
				 + 
			  Articolul 23     La etichetarea unui vin cu denumire de origine controlată, obţinut din struguri recoltati în diferite unităţi geografice mai restrânse, respectiv în diferite "plaiuri viticole", se va folosi şi denumirea unităţii geografice mai extinse din care fac parte aceste areale viticole.       
				 + 
			  Capitolul 5   Reglementări privind produsele vitivinicole importate    
				 + 
			  Articolul 24     Etichetarea vinurilor originare din tari terţe, cu excepţia vinurilor spumante, spumoase, mustului de struguri, mustului de struguri parţial fermentat, mustului de struguri concentrat, vinului nou în fermentare şi a vinului DOC-CIB obţinut din struguri supramaturati, poate fi completată cu următoarele indicaţii:  - numele, adresa şi calitatea persoanei/persoanelor care au participat la comercializare;  - tipul de vin;  - culoarea particulară a vinului, în măsura în care condiţiile de desemnare a acesteia sunt reglementate de ţara terta.     
				 + 
			  Articolul 25     La etichetarea unui vin fără indicaţie geografică produs într-o ţara terta se menţionează denumirea localităţii în care îşi are sediul principal persoana/persoanele care au participat la comercializarea vinului respectiv, înscrisă cu caractere ale căror dimensiuni nu depăşesc jumătate din dimensiunile caracterelor folosite pentru indicaţia geografică, în măsura în care condiţiile de aplicare a acestei prevederi sunt reglementate de ţara terta.     
				 + 
			  Articolul 26     La etichetarea unui vin cu indicaţie geografică produs într-o ţara terta se menţionează localitatea în care îşi are sediul principal persoana/persoanele care au participat la comercializarea vinului respectiv, înscrisă cu caractere ale căror dimensiuni nu depăşesc jumătate din dimensiunile caracterelor folosite pentru indicaţia geografică, în măsura în care condiţiile de aplicare a acestei prevederi sunt reglementate de ţara terta.     
				 + 
			  Articolul 27     La vinurile rezultate în urma unui amestec de vinuri importate din mai multe tari terţe, obţinute într-o ţara terta, pe eticheta se menţionează "amestec de vinuri din ...................", completat cu numele ţărilor terţe în care au fost obţinute vinurile folosite în "amestec".     
				 + 
			  Articolul 28     La vinurile obţinute într-o ţara terta din struguri produşi într-o alta ţara terta, pe eticheta se menţionează "vin obţinut în ............. din struguri produşi în ...............", completat cu numele ţărilor respective.       
				 + 
			  Capitolul 6   Reglementări privind vinurile licoroase, petiante şi perlante    
				 + 
			  Articolul 29         (1) La etichetarea vinurilor licoroase, petiante şi perlante, pe lângă indicaţiile obligatorii generale se folosesc următoarele indicaţii:   ...    - denumirea persoanei juridice care a efectuat îmbutelierea;  - ţara de origine şi sediul persoanei care a efectuat îmbutelierea;  - numele expeditorului pentru recipientele cu volumul nominal mai mare de 60 litri.      (2) În cazul vinurilor petiante denumirea persoanei juridice care a efectuat îmbutelierea poate fi înlocuită cu cea a procesatorului.   ...        (3) La etichetarea vinurilor importate se menţionează numele importatorului sau al persoanei juridice care a efectuat îmbutelierea, în ţara importatoare.   ...       
				 + 
			  Articolul 30     Menţiunea "vin perlant" de pe eticheta este completată cu cuvintele "obţinut prin adaos de anhidrida carbonica", înscrise cu caractere de acelaşi tip şi de aceeaşi dimensiune, plasate pe aceeaşi linie sau pe o linie situata imediat sub denumirea de comercializare.     
				 + 
			  Articolul 31     Vinurile licoroase şi petiante pot fi desemnate printr-o indicaţie geografică.     
				 + 
			  Articolul 32     La etichetarea vinurilor licoroase, petiante şi perlante pot fi folosite următoarele indicaţii facultative:  - numele, adresa şi calitatea persoanelor sau ale uneia dintre persoanele care au participat la comercializarea acestor vinuri;  - denumirea produsului;  - culoarea particulară a vinului, în măsura în care condiţiile de desemnare a acesteia sunt reglementate.     
				 + 
			  Articolul 33     Indicaţiile facultative pentru etichetarea vinurilor licoroase cu indicaţie geografică şi a vinurilor petiante cu indicaţie geografică sunt următoarele:  - anul de recolta;  - denumirea soiului/soiurilor de viţă de vie;  - o distincţie, diploma sau medalie obţinută la concursuri;  - metoda de elaborare a vinului;  - menţiuni traditionale complementare;  - denumirea unităţii producătoare;  - menţionarea locului în care se face îmbutelierea: o exploatatie viticolă, un grup de exploataţii viticole sau o unitate situata în regiunea de producţie.       
				 + 
			  Capitolul 7   Reglementări privind vinurile spumante şi spumoase    
				 + 
			  Articolul 34     La etichetarea vinului spumos, pe lângă indicaţiile obligatorii se înscriu cuvintele "vin spumos" cu caractere de acelaşi tip şi de aceeaşi dimensiune cu cuvintele "obţinut prin impregnare cu anhidrida carbonica", pe aceeaşi linie sau pe o linie situata imediat sub cea pe care figurează denumirea de comercializare.     
				 + 
			  Articolul 35     Comerciantul de vinuri spumante şi spumoase este orice persoană fizica sau juridică ori grupuri de astfel de persoane, altele decât procesatorul, care deţin în nume propriu vinuri spumante sau spumoase, în vederea punerii lor în circulaţie pentru consum.     
				 + 
			  Articolul 36     Lista indicaţiilor geografice utilizate la etichetarea vinurilor spumante de calitate se transmite la Comisia Uniunii Europene.       
				 + 
			  Capitolul 8   Dispoziţii finale    
				 + 
			  Articolul 37     Prezentele norme sunt compatibile cu reglementările Uniunii Europene în domeniu şi sunt armonizate cu prevederile  Reglementării (CE) nr. 753/2002  .  -------------       

Preluat: 2026-09-24T18:01:18.261796+00:00 · SHA256: 2931876f1ecacd45c21a0b09e52f178a0a70900727e56711ab9aeecfb58e3453