Legislație națională
HOTĂRÂRE · 1456 · 2002
HOTĂRÂRE nr. 1.456 din 12 decembrie 2002 privind participarea României la Programul comunitar de acţiune pentru combaterea discriminării (2001-2006) şi plata contribuţiei financiare la acest program în anul 2002
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 40890
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 1.456 din 12 decembrie 2002 privind participarea României la Programul comunitar de acţiune pentru combaterea discriminarii (2001-2006) şi plata contribuţiei financiare la acest program în anul 2002 EMITENT GUVERNUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 942 din 23 decembrie 2002 În temeiul art. 107 din Constituţie, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. + Articolul 1 Se aprobă participarea României la Programul comunitar de acţiune pentru combaterea discriminarii (2001-2006). + Articolul 2 Se aprobă plata contribuţiei României pentru participarea în anul 2002 la Programul comunitar de acţiune pentru combaterea discriminarii (2001-2006), în limita echivalentului în lei a sumei de 30.000 euro. + Articolul 3 Suma prevăzută la art. 2 se asigura din fondurile alocate de la bugetul de stat Ministerului Informaţiilor Publice şi din fonduri PHARE, după cum urmează: a) echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro, din fondurile alocate de la bugetul de stat Ministerului Informaţiilor Publice; ... b) echivalentul în lei al sumei de 25.000 euro, din fonduri PHARE. ... + Articolul 4 Începând cu anul 2003 participarea la programul prevăzut la art. 1 se va realiza în colaborare cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminarii. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- Ministrul informaţiilor publice, Vasile Dincu Ministrul integrării europene, Hildegard Carola Puwak Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu Bucureşti, 12 decembrie 2002. Nr. 1.456. -------------
Preluat: 2026-09-24T18:59:51.424454+00:00 · SHA256: 0edb701b18b2dcac103bebd962a146172aa09e806a7497b7f42b53cdc40ab6f6