Legislație națională
DECIZIE · 138 · 2002
DECIZIE nr. 138/EN din 16 decembrie 2002 privind impunerea unor cerinţe minimale pentru furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice destinate publicului
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Autoritatea Na?ională de Reglementare în Comunica?ii · ID sursă 41235
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
DECIZIE nr. 138/EN din 16 decembrie 2002 privind impunerea unor cerinţe minimale pentru furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice destinate publicului EMITENT AUTORITATEA NAŢIONALA DE REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 20 din 15 ianuarie 2003 În temeiul prevederilor art. 38 alin. (1), (3) şi (5), ale art. 44 lit. e) şi ale art. 46 alin. (1) pct. 17 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 591/2002 , având în vedere prevederile Deciziei preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii nr. 131/2002 privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii emite prezenta decizie. + Articolul 1 Prezenta decizie are ca obiect impunerea unor cerinţe minimale de calitate pentru furnizarea anumitor servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, în vederea asigurării satisfacerii intereselor utilizatorilor finali. + Articolul 2 În vederea asigurării unor niveluri minime ale calităţii serviciilor de comunicaţii electronice destinate publicului, prin prezenta decizie se stabilesc un set minimal de indicatori de calitate a serviciilor şi valorile minime acceptate pentru parametrii aferenţi, precum şi un set minimal de caracteristici tehnice necesare atingerii nivelurilor de calitate impuse. + Articolul 3 (1) Furnizorii serviciilor de comunicaţii electronice destinate publicului au următoarele obligaţii: ... a) de a respecta cerinţele minimale de calitate prevăzute de prezenta decizie; ... b) de a raporta periodic Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii, denumita în continuare ANRC, valorile parametrilor aferenţi indicatorilor de calitate a furnizarii serviciilor, în condiţiile prevăzute în anexele la prezenta decizie. ... (2) În cazul obligaţiilor de raportare cu periodicitate trimestriala, raportarile se vor realiza la datele de 25 ianuarie, 25 aprilie, 25 iulie şi 25 octombrie, dar după împlinirea unui termen de 6 luni de la data estimativă indicată în notificare pentru furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice respective. ... (3) În cazul obligaţiilor de raportare cu periodicitate anuală, raportarile se vor realiza la data de 25 ianuarie, dar după împlinirea unui termen de 6 luni de la data estimativă indicată în notificare pentru furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice respective. ... + Articolul 4 (1) Transmiterea documentelor care conţin valorile parametrilor prevăzuţi la art. 3 alin. (1) lit. b) se poate efectua către sediul central sau oficiul teritorial al ANRC în raza căruia se situeaza domiciliul/sediul furnizorului numai în unul dintre următoarele moduri: ... a) prin depunere, personal sau de către un reprezentant al furnizorului, sub luare de semnatura; ... b) prin serviciul de trimitere recomandată cu confirmare de primire; ... c) ca înscris în forma electronică, căruia i s-a incorporat, atasat sau i s-a asociat logic o semnatura electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv şi generata cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice. ... (2) Este considerată data a transmiterii, după caz, data înscrierii în registrul general de intrare-ieşire a corespondentei al ANRC, data confirmării primirii prin serviciul de trimitere recomandată cu confirmare de primire sau data confirmării primirii înscrisului în forma electronică. ... + Articolul 5 (1) Nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) constituie contravenţie, conform prevederilor art. 55 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 591/2002 . ... (2) În cazul nerespectării obligaţiei prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), ANRC poate aplica amenzile administrative prevăzute la art. 56 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 79/2002 , aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 591/2002 . ... + Articolul 6 Cerinţele minimale de calitate prevăzute în prezenta decizie vor fi modificate periodic în funcţie de rezultatele raportarilor periodice şi de evolutiile tehnologice în domeniu. + Articolul 7 Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta decizie. + Articolul 8 Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii, Ion Smeeianu Bucureşti, 16 decembrie 2002. Nr. 138/EN. + Anexa 1 SERVICIUL DE TELEFONIE DESTINAT PUBLICULUI Definiţie: Serviciul de telefonie destinat publicului este serviciul de comunicaţii electronice destinat publicului, care consta în transportul direct şi în timp real al vocii prin intermediul unei reţele publice de comunicaţii electronice comutate, astfel încât orice utilizator conectat la un punct terminal al reţelei să poată comunică cu orice utilizator conectat la un alt punct terminal al reţelei. Banda standard de transmisie a vocii este cuprinsă între 300 şi 3.400 Hz, cu atenuare la capetele benzii de 8,7 dB faţă de atenuarea la frecventa de referinţa de 1.020 Hz. Indicatori minimali de calitate Aceşti indicatori minimali de calitate se aplică numai serviciului de telefonie destinat publicului furnizat prin intermediul unei reţele publice fixe de comunicaţii electronice. 1. Timpul necesar pentru începerea furnizarii serviciului Definiţie: Timpul necesar pentru începerea furnizarii serviciului este reprezentat de intervalul de timp cuprins între momentul primirii de către furnizorul de servicii a cererii de furnizare a serviciului şi momentul în care acest serviciu devine disponibil pentru utilizatorul care a formulat cererea. Se vor lua în considerare numai cererile pentru care exista condiţii tehnice de instalare. Acest indicator se aplică în cazul instalării unei noi linii telefonice, precum şi în cazul în care este instalata o linie suplimentară de acces, inclusiv în cazul trecerii de la PSTN la ISDN. Consideratii privind măsurarea parametrilor acestui indicator Se vor raporta valorile următorilor parametri: - intervalul de timp în care 95% din cereri sunt soluţionate; - intervalul de timp în care 99% din cereri sunt soluţionate; - procentajul cererilor soluţionate în intervalul de timp convenit cu utilizatorul. Primii doi parametri vor fi calculati în zile efective, iar nu în zile lucrătoare. Din calculul acestora se vor exclude cazurile în care utilizatorul solicita amânarea începerii furnizarii serviciului. 2. Deranjamente raportate per linie de acces pe an Definiţii: Un raport de deranjament valid este un raport asupra întreruperii sau degradării serviciului, redactat de către un utilizator şi atribuit reţelei prin intermediul căreia se furnizează serviciul sau oricărei reţele interconectate cu prima, prin intermediul căreia se transporta apelurile generate de serviciul respectiv. Sunt excluse cazurile în care întreruperea sau degradarea serviciului este cauzată de defectarea unui echipament terminal. Raportarile privitoare la ratele de acces de baza sau primar (BRA/PRA) sau la accesul de tip analog multilinie vor fi înregistrate ca o raportare unica, indiferent de numărul de canale activate sau afectate. De asemenea, numărul de linii de acces considerate va fi 1 pentru rate de acces de baza sau primar, indiferent de numărul de canale activate. În cazul furnizarii indirecte a serviciului, numărul de linii de acces se va înlocui cu numărul de utilizatori ai serviciului (înregistrări CLI sau de coduri PIN). O linie de acces este un circuit capabil sa stabilească o legătură vocala între punctul terminal al reţelei şi centrala locală. Consideratii privind măsurarea parametrului acestui indicator Calculul parametrului acestui indicator se face realizandu-se raportul dintre totalul raportarilor valide de deranjamente din perioada de colectare a datelor şi numărul mediu de linii de acces sau de înregistrări ale serviciului existente în reţeaua respectiva în intervalul de timp pentru care se efectuează evaluarea. Se va lua în calcul un număr mediu de linii (sau utilizări ale serviciului indirect) în reţea, număr calculat în funcţie de variatia acestuia în intervalul temporal dat. Raportarile de deranjamente vor fi în general prezumate ca fiind valide. Parametrul se va calcula separat pentru servicii directe şi indirecte. 3. Timpul de remediere a deranjamentelor Definiţie: Timpul de remediere a deranjamentelor reprezintă durata de timp masurata între momentul în care deranjamentul a fost raportat la adresa publică indicată de către furnizorul de servicii şi momentul în care elementul serviciului sau serviciul reclamat a fost readus la parametrii normali de funcţionare. Consideratii privind măsurarea parametrilor acestui indicator Furnizorul serviciului de telefonie destinat publicului va face public intervalul orar în care se pot depune la adresa publică desemnată în acest scop notificări cu privire la deranjamente. Nu se vor lua în calcul cazurile în care furnizorul de servicii încheie cu utilizatorul un contract în care se obliga sa furnizeze servicii preferenţiale de remediere a deranjamentelor, altele decât cele oferite în mod curent. Se vor raporta valorile următorilor parametri: - timpul necesar remedierii deranjamentelor referitoare la linia de acces, în cazul raportarilor valide, pentru cele mai rapide 80% din cazuri; - timpul necesar remedierii deranjamentelor referitoare la linia de acces, în cazul raportarilor valide, pentru cele mai rapide 95% din cazuri; - timpul necesar remedierii tuturor celorlalte deranjamente raportate, în cazul raportarilor valide, pentru cele mai rapide 80% din cazuri; - timpul necesar remedierii tuturor celorlalte deranjamente raportate, în cazul raportarilor valide, pentru cele mai rapide 95% din cazuri; - procentajul deranjamentelor totale remediate în termenul convenit cu utilizatorul din totalul deranjamentelor valide raportate. Se vor exclude din statistica cazurile referitoare la deranjamentele a căror remediere rezida în interiorul altor reţele de comunicaţii electronice, interconectate cu prima, despre care furnizorul serviciului de telefonie destinat publicului nu poate primi informaţii privind remedierea problemei apărute. Statistica va cuantifica deranjamentele remediate în perioada de colectare a datelor, indiferent de momentul în care s-a produs raportarea deranjamentului. 4. Rata apelurilor nereusite Definiţie: Un apel nereusit este un apel către un număr de identificare valid, corect format, la care nu se obţine nici ton de ocupat, nici ton de apel, nici semnal de răspuns în cel mult 30 de secunde de când informaţiile necesare identificarii utilizatorului apelat au fost recepţionate de reţea. Consideratii privind măsurarea parametrilor acestui indicator Rata apelurilor nereusite este reprezentată de raportul procentual dintre numărul de apeluri nereusite şi totalul apelurilor încercate într-o perioadă de timp specificată. Se vor raporta valorile următorilor parametri: - procentajul apelurilor nereusite la nivel local; - procentajul apelurilor nereusite la nivel naţional; - procentajul apelurilor nereusite la nivel internaţional. Valorile parametrilor naţionali şi internationali vor fi furnizate defalcat pentru fiecare transportator utilizat şi aflat sub jurisdicţia statului român. Pentru parametrul internaţional nu se impun valori limita. 5. Timpul de stabilire a conexiunii Definiţie: Timpul de stabilire a conexiunii reprezintă intervalul dintre momentul în care informaţiile de adresa cerute pentru stabilirea conexiunii au fost recepţionate de reţea şi momentul în care partea apelanta receptioneaza ton de ocupat, ton de apel sau semnal de răspuns de la partea apelata. Consideratii privind măsurarea parametrilor acestui indicator Se vor raporta valorile următorilor parametri: - valoarea medie (în secunde) pentru stabilirea apelurilor la nivel local; - timpul (în secunde) în care 95% din totalul legăturilor telefonice locale sunt stabilite; - valoarea medie (în secunde) pentru stabilirea apelurilor la nivel naţional; - timpul (în secunde) în care 95% din totalul legăturilor telefonice naţionale sunt stabilite; - valoarea medie (în secunde) pentru stabilirea apelurilor la nivel internaţional; - timpul (în secunde) în care 95% din totalul legăturilor telefonice internaţionale sunt stabilite. Apelurile considerate nereusite nu se iau în calcul. Valorile parametrilor naţionali şi internationali vor fi furnizate defalcat pentru fiecare transportator utilizat şi aflat sub jurisdicţia statului român. Pentru parametrul internaţional nu se impun valori limita. 6. Timpul de răspuns pentru servicii de "operatoare" Definiţie: Timpul de răspuns pentru servicii de "operatoare" reprezintă intervalul de timp dintre momentul în care informaţia de adresa pentru un serviciu de "operatoare" a fost corect recepţionată de reţea şi momentul în care operatorul uman răspunde utilizatorului apelant pentru a-i furniza serviciul solicitat. Consideratii privind măsurarea parametrilor acestui indicator Serviciile la care face referire acest indicator sunt cele care pot fi apelate utilizându-se formate speciale de accesare (numere scurte de trei cifre, cu excepţia numerelor de acces la serviciile de urgenta, de tip 112). Serviciile furnizate în întregime în mod automat nu se iau în calcul. Se vor raporta valorile următorilor parametri: - timpul mediu de răspuns; - procentajul apelurilor către servicii de "operatoare" la care s-a răspuns în maximum 30 de secunde din totalul apelurilor către aceste servicii. 7. Disponibilitatea telefoanelor publice cu plata Definiţie: Telefonul public cu plata este acel echipament terminal de telefonie pus la dispoziţie publicului de către un furnizor al serviciului de telefonie destinat publicului, care poate funcţiona atât ca terminal apelant, cat şi ca terminal apelat. Consideratii privind măsurarea parametrului acestui indicator Se va calcula raportul procentual dintre numărul de posturi telefonice publice în funcţiune şi totalul posturilor telefonice publice aparţinând furnizorului. 8. Corectitudinea facturii Definiţie: O reclamaţie ce vizează corectitudinea facturii reprezintă o expresie a dezacordului utilizatorului în legătură cu corespondenta dintre obligaţia sa de plată şi serviciile efectiv furnizate. Nu se va confunda reclamaţia de acest fel cu o cerere de informaţii suplimentare cu privire la factura primită. Consideratii privind măsurarea parametrului acestui indicator Se va calcula raportul procentual dintre numărul reclamatiilor cu privire la corectitudinea facturii şi numărul total al facturilor emise în trimestrul pentru care se face raportarea. Vor fi luate în calcul toate reclamaţiile de acest fel primite, indiferent de validitatea lor. Tabelul 1.1. Indicatori minimali de calitate pentru serviciul de telefonie destinat publicului Tabelul 1.1. Indicatori minimali de calitate pentru serviciul de telefonie destinat publicului Indicator Valoare Periodicitatea raportării 1. Timpul necesar pentru începerea furnizării serviciului 1.1. 95% din cazuri1 Max. 60 zile Anual 1.2. 99% din cazuri1 Max. 75 zile Anual 1.3. % cazuri rezolvate la termenul convenit1 Min. 98% Anual 2. Ponderea deranjamentelor 2.1. deranjamente/linie de acces/an1 Max. 0,3 Trimestrial 2.2. deranjamente/linie de acces/an2 Max. 0,4 Trimestrial 3. Timpul de remediere a deranjamentelor 3.1. Intervalul de remediere a 80% din deranjamente1 Max. 14 h Trimestrial 3.2. Intervalul de remediere a 95% din deranjamentele sesizate pe liniile de acces1 Max. 16 h Trimestrial 3.3. Intervalul de remediere a 80% din deranjamentele de orice alt tip1,2 Max. 24 h Trimestrial 3.4. Intervalul de remediere a 95% din deranjamentele de orice alt tip1,2 Max. 48 h Trimestrial 3.5.1. % deranjamente remediate la termenul stabilit cu utilizatorul pentru servicii directe1 Min. 98% Trimestrial 3.5.2. % deranjamente remediate la termenul stabilit cu utilizatorul pentru servicii indirecte2 Min. 99% Trimestrial 4. Rata apelurilor nereuşite 4.1. % din totalul apelurilor locale1,2 Max. 8% Trimestrial 4.2. % din totalul apelurilor naţionale1,2,3 Max. 10% Trimestrial 4.3. % din totalul apelurilor internaţionale1,2,3,4 - Trimestrial 5. Timpul de stabilire a conexiunii 5.1. Timpul mediu de stabilire pentru convorbiri locale1,2 Max. 4 sec. Trimestrial 5.2. Timpul necesar pentru stabilirea a 95% din totalul convorbirilor locale1,2 Max. 6 sec. Trimestrial 5.3. Timpul mediu de stabilire pentru convorbiri naţionale1,2,3 Max. 6 sec. Trimestrial 5.4. Timpul necesar pentru stabilirea a 95% din totalul convorbirilor naţionale1,2,3 Max. 7,5 sec. Trimestrial 5.5. Timpul mediu de stabilire pentru convorbiri internaţionale1,2,3,4 - Trimestrial 5.6. Timpul necesar pentru stabilirea a 95% din totalul convorbirilor internaţionale1,2,3,4 - Trimestrial 6. Timpul de răspuns pentru servicii de "operatoare" 6.1. Timpul mediu de răspuns Max. 30 sec. Trimestrial 6.2. % apeluri către servicii de operator la care s-a răspuns în maximum 30 secunde Min. 90% Trimestrial 7. Disponibilitatea telefoanelor publice cu plată 7.1. % telefoane publice cu plată în funcţiune Min. 90% Trimestrial 8. Corectitudinea facturii 8.1. % reclamaţii cu privire la corectitudinea facturii Max. 2% Trimestrial 1 "serviciu direct" = serviciu oferit de către un furnizor de servicii de comunicaţii electronice care furnizează şi reţeaua de acces 2 "serviciu indirect" = serviciu oferit de către un furnizor de servicii de comunicaţii electronice, pentru care reţeaua de transport este selectată de către utilizator printr-o formă de selectare a transportatorului; 3 cifrele vor fi furnizate defalcat pentru fiecare transportator utilizat şi aflat sub jurisdicţia statului român; 4 nu se impun valori limită; indicatorul se raportează către ANRC urmând a fi monitorizat şi dat publicităţii; + Anexa 2 SERVICIUL DE LINII ÎNCHIRIATE Definiţie: Serviciul de linii închiriate este serviciul de comunicaţii electronice destinat publicului, care oferă o capacitate de transmisie transparenta şi permanenta între doua puncte ale reţelelor şi care nu permite posibilitatea comutării la cererea utilizatorilor. A. Indicatori minimali de calitate 1. Disponibilitatea serviciului de linii închiriate Definiţie: Disponibilitatea serviciului reprezintă timpul mediu de reală sau potenţiala utilizare a serviciului în condiţii de performanţă specificate, exprimat în procente, din perioada de observare. Consideratii privind măsurarea parametrilor indicatorului Disponibilitatea = Perioada de observare - SUMĂ [Perioada de nedisponibilitate] Perioada de observare Frecvenţa căderilor = Nr. perioadelor de nedisponibilitate / Perioada de observare Disponibilitatea serviciului va fi evaluată în decursul unei lungi perioade de observare (minimum 3 luni) şi nu poate fi masurata utilizându-se un singur test. Valorile parametrilor vor fi raportate trimestrial. Perioadele de nedisponibilitate ce trebuie evaluate în cazul liniilor închiriate se pot datora în general uneia dintre următoarele trei cauze: 1. deranjamente reclamate de utilizator (fault reports) şi confirmate prin testele şi investigaţiile efectuate de furnizorul serviciului; 2. abateri de la serviciul normal constatate de utilizator (impaired service reports), acesta continuand totuşi sa utilizeze serviciul cu performanţe degradate; 3. întreruperi planificate ale serviciului, de exemplu în scopul efectuării unor reparaţii sau unor activităţi de verificare şi întreţinere. NOTĂ: Condiţiile şi procedurile cu privire la măsurarea disponibilităţii se regăsesc în standardele armonizate la nivel european: ETSI EN 300 418; EN 300 419; EN 300 448; EN 300 449; EN 300 451; EN 300 452. Valorile impuse pentru parametrii disponibilitate, respectiv frecventa caderilor, se regăsesc în tabelul 2.1. Tabelul 2.1. Indicatori minimali de calitate pentru serviciul de linii închiriate Indicatori Legături terestre Legături prin satelit Disponibilitatea serviciului Frecvenţa căderilor (pe an) Disponibilitatea serviciului Valoare medie Valoare minimă Valoare medie Valoare minimă Valoare medie Valoare minimă Indicatori standard 97,3% 94,7% 590 1590 Nu este impusă 97,0% Indicatori pentru calitate superioară 99,5% 98,2% 230 625 Nu este impusă 99,2% B. Caracteristici tehnice pentru setul minim de linii închiriate După natura semnalului transmis liniile închiriate se clasifica în: - linii închiriate analogice; - linii închiriate digitale. 1. Linii închiriate analogice Conform standardelor tehnice elaborate de ETSI, liniile închiriate analogice sunt împărţite în următoarele categorii: - linii de calitate obişnuită (A2O, A4O), cu 2 sau 4 fire; - linii de calitate specială (A2S, A4S), cu 2 sau 4 fire. Tabelul 2.2. Tipuri de linii închiriate analogice Tipul liniei închiriate Referinţă A20 ETSI EN 300 448 Acces şi echipamente terminale; Linii închiriate analogice, pe 2 fire, cu bandă vocală de calitate obişnuită. Caracteristicile conexiunii şi prezentarea interfeţei de reţea. A2S ETSI EN 300 449 Acces şi echipamente terminale; Linii închiriate analogice, pe 2 fire, cu bandă vocală de calitate specială. Caracteristicile conexiunii şi prezentarea interfeţei de reţea. A40 ETSI EN 300 451 Acces şi echipamente terminale; Linii închiriate analogice, pe 4 fire, cu bandă vocală de calitate obişnuită. Caracteristicile conexiunii şi prezentarea interfeţei de reţea. A4S ETSI EN 300 452 Acces şi echipamente terminale; Linii închiriate analogice, pe 4 fire, cu bandă vocală de calitate specială. Caracteristicile conexiunii şi prezentarea interfeţei de reţea. În conformitate cu standardele ETSI, caracteristicile tehnice minimale ale conexiunii se regăsesc în tabelul 2.3. Tabelul 2.3. Linii închiriate analogice. Condiţii tehnice minimale CARACTERISTICI ALE CONEXIUNII VALORI MINIMALE A20 A2S A40 A4S Caracteristici de transfer Capabilitatea de transfer a informaţiei Semnale în banda vocală fără restricţie asupra utilizării frecvenţelor Semnale în banda vocală fără restricţie asupra utilizării frecvenţelor Semnale în banda vocală fără restricţie asupra utilizării frecvenţelor Semnale în banda vocală fără restricţie asupra utilizării frecvenţelor Structura transmisiei Bidirecţională Bidirecţională Bidirecţională Bidirecţională Stabilirea/ eliberare a conexiunii Nu necesită utilizarea nici unui protocol sau altă intervenţie a utilizatorului în NTP Nu necesită utilizarea nici unui protocol sau altă intervenţie a utilizatorului în NTP Nu necesită utilizarea nici unui protocol sau altă intervenţie a utilizatorului în NTP Nu necesită utilizarea nici unui protocol sau altă intervenţie a utilizatorului în NTP Simetria Simetrică în ambele direcţii Simetrică în ambele direcţii Simetrică în ambele direcţii Simetrică în ambele direcţii Configurarea comunicaţiei Punct la punct Punct la punct Punct la punct Punct la punct Performanţele reţelei Atenuarea totală 0 dB <= a(T) <= 25 dB 0 dB <= a(T) <= 17 dB 0 dB <= a(T) <= 21 dB 0 dB <= a(T) <= 13 dB Distorsiune de atenuare EN 300 448 (tabel 2, fig. 1) EN 300 449 (tabel 2, fig. 1) EN 300 451 (tabel 2, fig. 1) EN 300 452 (tabel 2, fig. 1) Nivelul semnalelor transmise 1. Nivelul maxim al puterii medii de intrare -9 dBm -9 dBm -13 dBm -13 dBm 2. Nivelul maxim al puterii instantanee +4 dBm +4 dBm 0 dBm 0 dBm 3. Nivelul maxim al puterii într-o bandă de 10Hz Nu se impun valori Nu se impun valori Nu se impun valori Nu se impun valori 4. Nivelul maxim al puterii de intrare în afara benzii vocale Nu se impun valori Nu se impun valori Nu se impun valori Nu se impun valori Întârzierea transmisiei 1. Transmisii terestre <= (15+0,01G)ms (G = distanţa geografică în km) <= (15+0,01G)ms (G = distanţa geografică în km) <= (15+0,01G)ms (G = distanţa geografică în km) <= (15+0,01G)ms (G = distanţa geografică în km) 2. Transmisii prin satelit <= 350 ms <= 350 ms <= 350 ms <= 350 ms Distorsiunea întârzierii de grup Nu se impun valori EN 300 449 (tabel 3, fig. 3) Nu se impun valori EN 300 452 (tabel 3, fig. 3) Variaţia în timp a atenuării totale 1. Variaţii bruşte de amplitudine Nu se impun valori <= 10 într-o perioadă de 15 min Nu se impun valori <= 10 într-o perioadă de 15 min 2. Alte variaţii ± 4dB faţă de valoarea corespunzătoare la f = 1020Hz ± 4dB faţă de valoarea corespunzătoare la f = 1020Hz ± 4dB faţă de valoarea corespunzătoare la f = 1020Hz ± 4dB faţă de valoarea corespunzătoare la f = 1020Hz Nivelul de putere de zgomot psofometric la ieşirea liniei închiriate <-41 dBm0p <-41 dBm0p <-41 dBm0p <-41 dBm0p Zgomot în impulsuri Nu se impun valori <=18 impulsuri >=-21 dBm0 într-o perioadă de 15 min Nu se impun valori <=18 impulsuri >=-21 dBm0 într-o perioadă de 15 min Jitter-ul de fază Nu se impun valori <=10° vârf la vârf Nu se impun valori <=10° vârf la vârf Distorsiuni totale 1. Distorsiuni de cuantizare <= 7,5 qdu; <= 1 sistem ADPCM <= 3 qdu; Fără sistem ADPCM <= 7,5 qdu; <= 1 sistem ADPCM <= 3 qdu; Fără sistem ADPCM 2. Distorsiuni totale Nu se impun valori > 28 dB Nu se impun valori > 28 dB Interferenţa unitonală Nu se impun valori <= - 44 dBm0 Nu se impun valori <= - 44 dBm0 Eroarea de frecvenţă Nu se impun valori <= ± 5 Hz Nu se impun valori <= ± 5 Hz Distorsiuni armonice Nu se impun valori >= 25 dB sub nivelul fundamentalei Nu se impun valori >= 25 dB sub nivelul fundamentalei Ecoul şi stabilitatea Dispozitive de control al ecoului Nu se folosesc Nu se folosesc - - Ecoul la emisie > 10 dB > 10 dB - - Ecoul la recepţie > 20 dB > 20 dB - - Stabilitatea 0-4 kHz 0-4 kHz - - 2. Linii închiriate digitale Setul minim de linii închiriate pentru care se impun caracteristici tehnice minimale se referă la următoarele categorii de linii închiriate: - linii închiriate digitale fără restrictii, cu debit binar de 64 kbit/s (D64U); - linii închiriate digitale cu debit binar multiplu de 64 kbit/s (D64M); - linii închiriate digitale pentru fluxuri de 2.048 kbit/s nestructurate (D2048U); - linii închiriate digitale pentru fluxuri de 2.048 kbit/s structurate (D2048S). Tabelul 2.4. Tipuri de linii închiriate digitale Tipul liniei închiriate Referinţă 64 kbit/s D64U ETSI EN 300 289 Acces şi echipamente terminale; Linii închiriate digitale fără restricţii de 64 kbit/s, cu integritate de octet; Caracteristici ale conexiunii. 2048 kbit/s -E1 (nestructurată) D2048U ETSI EN 300 247 Acces şi echipamente terminale; Linii închiriate digitale pentru fluxuri de 2048 kbit/s nestructurate; Caracteristici ale conexiunii. 2048 kbit/s - E1 (structurată) D2048S ETSI EN 300 419 Acces şi echipamente terminale; Linii închiriate digitale pentru fluxuri de 2048 kbit/s structurate; Caracteristici ale conexiunii. În conformitate cu standardele ETSI, caracteristicile tehnice minimale ale conexiunii se regăsesc în tabelul 2.5. Tabelul 2.5. Linii închiriate digitale. Condiţii tehnice minimale CARACTERISTICI ALE CONEXIUNII VALORI MINIMALE D64U D64M D2048U D2048S Caracteristici de transfer Rata de transfer a informaţiei 64kbit/s n x 64kbit/s 2048 ± 50ppm kbit/s Linii închiriate sincronizate 2048±50ppm kbit/s 1984kbit/s Capabilitatea de transfer a informaţiei Informaţii digitale fără restricţii Informaţii digitale fără restricţii Informaţii digitale fără restricţii Informaţii digitale fără restricţii Structura transmisiei Cu menţinerea integrităţii octetului Octeţi separaţi Nestructurată Cu menţinerea integrităţii cadrului Stabilirea/ eliberare a conexiunii Nu necesită utilizarea nici unui protocol sau altă intervenţie a utilizatorului în NTP* Nu necesită utilizarea nici unui protocol sau altă intervenţie a utilizatorului în NTP* Nu necesită utilizarea nici unui protocol sau altă intervenţie a utilizatorului în NTP* Nu necesită utilizarea nici unui protocol sau altă intervenţie a utilizatorului în NTP* Simetria Simetrică în ambele direcţii Simetrică în ambele direcţii Simetrică în ambele direcţii Simetrică în ambele direcţii Configurarea comunicaţiei Punct la punct Punct la punct Punct la punct Punct la punct Performanţele reţelei Întârzierea transmisiei 1. Transmisii terestre <= (10+0,01G)ms (G = distanţa geografică în km) <= (10+0,01G)ms (G = distanţa geografică în km) <= (10+0,01G)ms (G = distanţa geografică în km) <= (10+0,01G)ms (G = distanţa geografică în km) 2. Transmisii prin satelit <= 350 ms <= 350 ms <= 350 ms <= 350 ms Jitter (1 UI=15,6μs) 1. Jitter la portul de intrare al liniei 0,25UI (20Hz-600Hz) 0,05UI (3kHz-20kHz) 1,1UI (4Hz-10OkHz) 0,11UI (40Hz-100kHz) 1,1UI (4Hz-10OkHz) 0,11UI (40Hz-100kHz) 1,1UI (4Hz-10OkHz) 0,11UI (40Hz-100kHz) 2. Jitter la portul de ieşire al liniei 0,25UI (20Hz-600Hz) 0,05UI (3kHz-20kHz) 1,5UI (20Hz-100kHz) 0,2UI (18kHz-100kHz) 1,5UI (20Hz-100kHz) 0,2UI (18kHz-100kHz) 1,5UI (20Hz-100kHz) 0,2UI (18kHz-100kHz) Alunecări de octet <= 5 în 24h <= 5 în 24h <= 5 în 24h <= 5 în 24h Parametri de eroare 1. Secunde eronate <= 5324 în 24h <= 5324 în 24h <= 2889 în 24h EN 300 419 (tabel 1) 2. Secunde sever eronate (SES) <= 105 în 24h <= 105 în 24h <= 117 în 24h 3. BBE** - - 22395 în 24h *) Network Termination Point = punct terminal al reţelei **) Background Block Errors = bloc eronat obişnuit/normal + Anexa 3 SERVICII DE COMUNICAŢII ELECTRONICE oferite pe reţea ISDN Indicatori minimali de calitate a serviciilor oferite pe o reţea ISDN Definiţie: Reţeaua ISDN este reţeaua prin intermediul căreia se furnizează un pachet de servicii de comunicaţii electronice diferite, oferind o conexiune digitala între interfetele utilizator/reţea. 1. Deranjamente raportate per linie de acces ISDN pe an Definiţie: O raportare valida de deranjament reprezintă o raportare a întreruperii sau degradării serviciului ce afectează unul sau mai multe canale ISDN şi este atribuită reţelei, necesitand reparatie. Aceasta exclude defectarea oricărui echipament terminal. Consideratii privind măsurarea parametrului acestui indicator Calculul indicatorului se va face prin divizarea numărului de raportări valide înregistrate într-o perioadă de un an la valoarea medie a numărului de linii de acces ISDN în aceeaşi perioadă de timp. Se vor lua în considerare numai raportarile valide. Raportarea acestui indicator se va face trimestrial. 2. Secunde sever eronate Definiţie: O secunda sever eronată (Severely Errored Second ŞES) este un interval de o secunda cu o rata de eroare de bit (BER) superioară valorii 10^-3. Consideratii privind măsurarea parametrului acestui indicator Indicatorul va fi exprimat sub forma unui raport procentual între numărul secundelor sever eronate din cuprinsul unui interval de măsura specificat şi totalul secundelor din acel interval pentru conexiuni ISDN de 64 kbps. Măsurătorile se vor efectua prin generarea unor semnale de test. Raportarea acestui indicator se va face trimestrial. 3. Rata apelurilor nereusite Definiţii: Un apel nereusit este un apel către un număr de identificare valid, format corespunzător, pentru care sistemul de semnalizare al utilizatorului apelant nu receptioneaza mesajul "ALERT" sau "CONNECT" ori o indicaţie de "utilizator ocupat" sau alta indicaţie de refuzare a apelului, în cel mult 30 de secunde din momentul când mesajele "INIŢIAL ADDRESS MESSAGE" sau "SUBSEQUENT ADDRESS MESSAGE" sunt recepţionate de reţea. Un apel virtual nereusit este un apel virtual către un număr de identificare valid, care nu determina recepţia unui pachet de conectare sau a unei confirmări de disponibilitate de la partea apelata, într-un interval de 200 de secunde din momentul când un pachet de cerere de apel este transferat de la partea apelanta în canalul de acces. Consideratii privind măsurarea parametrului acestui indicator Rata apelurilor nereusite este raportul procentual dintre numărul de apeluri/apeluri virtuale nereusite şi totalul apelurilor/apelurilor virtuale încercate într-o perioadă de timp specificată. Măsurătorile se vor efectua prin generarea unor semnale de test. Se vor raporta separat valorile parametrului pentru apeluri nereusite şi pentru apeluri virtuale nereusite. Raportarea acestui indicator se va face trimestrial. 4. Timpul de stabilire a conexiunii Definiţie: Timpul de stabilire a conexiunii este perioada de la momentul când mesajele "INIŢIAL ADDRESS MESSAGE" sau "SUBSEQUENT ADDRESS MESSAGE", necesare pentru selecţia circuitului, sunt recepţionate de reţea şi până la momentul când un mesaj "ALERT" sau "CONNECT" ori o indicaţie de "utilizator ocupat" sau alta indicaţie de refuzare a apelului de către utilizatorul apelat este primită în sistemul de semnalizare al utilizatorului apelant. Consideratii privind măsurarea parametrului acestui indicator Se vor exclude din calcul apelurile nereusite şi apelurile care primesc mesajul "NO USER RESPONDING". Măsurătorile se vor efectua prin generarea unor semnale de test. Raportarea acestui indicator se va face trimestrial. 5. Rata de transfer Definiţie: Rata de transfer pentru o conexiune virtuala reprezintă numărul bitilor de date transferati cu succes într-o singura direcţie de la un punct terminal la altul, pe unitate de timp. Consideratii privind măsurarea parametrului acestui indicator Calculul indicatorului se realizează efectuandu-se raportul procentual dintre valoarea reală a ratei de transfer obţinută şi cea nominală a conexiunii. Măsurătorile se vor efectua prin generarea unor semnale de test. Indicatorul se va calcula pentru intervale de timp de 10 secunde de conexiune activa. Raportarea acestui indicator se va face trimestrial. 6. Întârzierea în bucla Definiţie: Întârzierea în bucla este intervalul de timp dintre momentul în care primul bit al pachetului trece în linia de acces a echipamentului terminal transmitator şi momentul în care ultimul bit al aceluiaşi pachet este receptionat de echipamentul terminal receptor. Consideratii privind măsurarea parametrului acestui indicator Măsurătorile se vor efectua prin generarea unor semnale de test, utilizându-se pachete de date cu o lungime fixa de 128 biti. Raportarea acestui indicator se va face trimestrial. 7. Întârzierea stabilirii legăturii Definiţie: Întârzierea stabilirii legăturii virtuale este intervalul dintre momentul când primul bit al pachetului de cerere de apel este transferat de la echipamentul terminal transmitator în linie şi momentul când ultimul bit al pachetului de conectare este receptionat de echipamentul terminal receptor. Consideratii privind măsurarea parametrului acestui indicator Se vor exclude din calcul apelurile nereusite. Măsurătorile se vor efectua prin generarea unor semnale de test. Raportarea acestui indicator se va face trimestrial. 8. Disponibilitatea serviciului suport Definiţie: O stare de nedisponibilitate începe cu prima aparitie a unui interval de zece secunde consecutive în care, pentru fiecare secunda, fie serviciul este întrerupt datorită unui deranjament de reţea, fie rata de eroare reziduala este mai mare decât 10^-3. Aceste zece secunde sunt considerate parte a timpului de nedisponibilitate. Starea de nedisponibilitate se încheie cu primul interval de zece secunde pe durata căruia serviciul nu este întrerupt sau rata de eroare reziduala nu este mai mare de 10^-3. Aceste zece secunde sunt considerate parte a timpului de disponibilitate. Disponibilitatea serviciului suport este definită ca raportul procentual dintre numărul mediu al orelor în care serviciul este disponibil pentru utilizator (pentru toate conexiunile permanente în mod pachet) şi numărul total de ore. Consideratii privind măsurarea parametrului acestui indicator Se vor exclude din calcul momentele de nedisponibilitate datorate echipamentelor/instalaţiilor aparţinând utilizatorilor sau terţilor. Raportarea acestui indicator se va face trimestrial. Tabelul 3.1. Indicatori minimali de calitate pentru servicii de comunicaţii electronice destinate publicului furnizate prin intermediul reţelelor ISDN Indicator Valoare Observaţii Deranjamente raportate per linie de acces ISDN pe an max. 0,2 Pentru toate tipurile de servicii suport Secunde sever eronate max. 1% ISDN (for all bearer services) Rata apelurilor nereuşite max. 2% Pentru serviciile suport cu comutare de circuite/pachete Timpul de stabilire a legăturii max. 5 sec. Pentru serviciile suport cu comutare de circuite Rata de transfer min. 95% Pentru serviciile suport cu comutare de pachete Întârzierea în buclă max. 150 msec. Pentru serviciile suport cu comutare de pachete Întârzierea stabilirii legăturii max. 5 sec. Disponibilitatea serviciului suport min. 99% Pentru serviciile suport permanente cu comutare de pachete + Anexa 4 SERVICII DE COMUNICAŢII ELECTRONICE oferite prin intermediul reţelelor pe care se utilizează protocolul IP Pentru realizarea unor niveluri calitative minime pentru serviciile furnizate prin intermediul reţelelor pe care se utilizează protocolul IP se vor utiliza următorii parametri de performanţă: 1. Întârzierea de transfer IP - IPTD Pentru un sens de transmisie acest indicator reprezintă timpul necesar ca un pachet să fie transmis şi receptionat în întregime la destinaţie şi este suma a doua componente, respectiv: - timpul necesar pentru ca primul bit al pachetului sa treacă de la sursa la destinaţie, exprimat în funcţie de distanta fizica, de numărul echipamentelor active şi pasive traversate de-a lungul legăturii şi de încărcarea instantanee a reţelei; - timpul necesar pentru a transmite toţi bitii pachetului, exprimat în funcţie de viteza de transmisie a liniei. 2. Variatia întârzierii IP - IPDV Pentru o pereche de pachete IP acest indicator reprezintă diferenţa între întârzierea pe un sens, masurata pentru doua pachete consecutive. 3. Rata de pierderi IP - IPLR Indicatorul este definit ca numărul de pachete expediate, dar nereceptionate la destinaţie sau recepţionate incomplet, raportat la numărul total de pachete expediate. 4. Rata de eroare IP - IPER Indicatorul reprezintă raportul dintre numărul de pachete eronate şi numărul total de pachete expediate. Cei patru parametri de performanţă consideraţi pentru reţelele pe care se utilizează protocolul IP se vor încadra în valorile limita definite în tabelul 4.1, identificandu-se astfel clase de calitate a serviciilor oferite. Tabelul 4.1. Corelarea obiectivelor de performanţă a reţelelor IP cu clasele de calitate a serviciului Parametrul de performanţă a reţelei Natura obiectivului de performanţă Clase de calitate a serviciului Clasa 0 Clasa 1 Clasa 2 Clasa 3 Clasa 4 Clasa 5 IPTD Val. maximă(1) 100 ms 400 ms 100 ms 400 ms 1s N IPDV Val. maximă(2) 50 ms(3) 50 ms(3) N N N N IPLR Val. maximă 10-3(4) 10-3(4) 10-3 10-3 10-3 N IPER Val. maximă 10-4(5) N Aceste obiective se aplică reţelelor publice ce folosesc protocoale IP. Pentru parametrii IPTD, IPDV şi IPLR se recomandă implementarea unei durate standard de 1 minut. "N" corespunde termenului "nu se impune". (1) Timpi de propagare foarte mari pot împiedica atingerea acestor obiective de performanţă. Din acest motiv furnizorul de servicii poate alege, alternativ, între diferitele valori, în funcţie de nivelul de performanţă pe care îl poate oferi. (2) Pentru date tehnice suplimentare cu privire la acest parametru se poate consulta Recomandarea ITU-T Y.1541, Appendix II. (3) Această valoare este proporţională cu capacitatea punctelor de legătură dintre reţele. (4) Valoare rezultată în urma unor studii ITU privind calitatea aplicaţiilor ce integrează vocea umană. (5) Această valoare transformă pierderea pachetelor în unica sursă dominantă de defecte de transmisiune către nivelurile ISO superioare. Pentru îndeplinirea condiţiilor impuse, precum şi pentru clarificarea aspectelor tehnice privind definirea, implementarea, măsurarea parametrilor de performanţă se vor consulta recomandările ITU-T Y.1540 şi Y.1541. În tabelul 4.2 se propune o orientare a furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice prin intermediul reţelelor pe care se utilizează protocolul IP pentru clasificarea aplicatiilor oferite. Tabelul 4.2. Încadrarea serviciilor de comunicaţii electronice oferite prin intermediul reţelelor pe care se utilizează protocolul IP în clase de calitate Clasa de calitate a serviciului Aplicaţii (exemple) Mecanisme de nod Tehnici de reţea 0 Aplicaţii în timp real, sensibile la variaţii de jitter, puternic interactive (VoIP, Teleconferinţe video) Cozi de aşteptare separate cu servicii preferenţiale şi gestionarea traficului Constrângeri de rutare şi de distanţă 1 Aplicaţii în timp real, sensibile la variaţii de jitter, interactive (VoIP, Teleconferinţe video) Constrângeri mai mici de rutare şi de distanţă 2 Informaţii de tranzacţionare, puternic interactive (semnalizări) Cozi de aşteptare separate, prioritate scăzută Constrângeri de rutare şi de distanţă 3 Informaţii de tranzacţionare, inter-active Constrângeri mai mici de rutare şi de distanţă 4 Informaţii de tranzacţionare, interactive (tranzacţii scurte, flux video, transmisii de date) Cozi de aşteptare lungi, prioritate scăzută Orice rută/cale 5 Aplicaţii tradiţionale ale reţelelor IP obişnuite Cozi de aşteptare separate, prioritate minimă Orice rută/cale Furnizorii serviciului de telefonie destinat publicului, care folosesc tehnologia VoIP pentru oferirea de convorbiri locale, au obligaţia de a comunică persoanelor interesate, înainte de comercializarea serviciului, clasa de calitate în care se încadrează serviciul oferit şi sa practice pentru furnizarea serviciului tarife corelate cu aceasta clasa. Furnizorii serviciului de telefonie destinat publicului, care folosesc tehnologia VoIP pentru oferirea de convorbiri de lungă distanta şi internaţionale, au obligaţia să respecte obiectivele de performanţă corespunzătoare clasei 0 de calitate a serviciilor. ──────────────────
Preluat: 2026-09-23T13:49:02.983589+00:00 · SHA256: c69c2433018612304aa3fd74c6a7fc5e851d63cf5ba3d37fac61667af007b728