Legislație națională
HOTĂRÂRE · 104 · 2003
HOTĂRÂRE nr. 104 din 30 ianuarie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea continuităţii tratamentului bolnavilor cuprinşi în programele de sănătate finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate până la încheierea contractelor de achiziţii publice pentru anul 2003
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 41613
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 104 din 30 ianuarie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea continuităţii tratamentului bolnavilor cuprinşi în programele de sănătate finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate până la încheierea contractelor de achiziţii publice pentru anul 2003 EMITENT GUVERNUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 5 februarie 2003 În temeiul art. 107 din Constituţie, al art. 35 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, precum şi al art. 12 lit. h) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 60/2001 privind achiziţiile publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 212/2002 , Guvernul României adopta prezenta hotărâre. + Articolul 1 Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate au obligaţia de a asigura la timp acţiunile de preventie şi de continuitate a tratamentului bolnavilor cuprinşi în programele de sănătate, până la încheierea contractelor de achiziţii publice pentru anul 2003, prin achiziţionarea la nivel naţional de vaccinuri, reactivi, medicamente şi/sau de materiale sanitare specifice acordate în spitale şi în ambulatoriu. + Articolul 2 Pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 1, până la încheierea contractelor de achiziţii publice pentru 2003, contractele încheiate în anul 2002 de către unităţile subordonate Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi de către Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate cu furnizorii de vaccinuri, reactivi, medicamente şi/sau de materiale sanitare specifice achiziţionate prin licitaţie la nivel naţional, acordate bolnavilor cuprinşi în programele de sănătate, pot fi prelungite prin acte adiţionale pentru anul 2003. + Articolul 3 (1) În cazul contractelor încheiate în anul 2002 pentru cantităţile de vaccinuri, reactivi, medicamente şi/sau materiale sanitare specifice acordate în spitale şi ambulatoriu, contractate, dar nelivrate în totalitate până la data de 31 decembrie 2002, acestea se pot prelungi în anul 2003 prin acte adiţionale, până la livrarea întregii cantităţi contractate. ... (2) În cazul contractelor încheiate în anul 2002 pentru cantităţile de vaccinuri, reactivi, medicamente şi/sau materiale sanitare specifice contractate şi livrate în totalitate până la data de 31 decembrie 2002, acestea se pot prelungi în anul 2003 prin acte adiţionale, asigurând cantităţile corespunzătoare necesarului lunar din spital şi ambulatoriu până la finalizarea licitaţiilor naţionale. ... + Articolul 4 Prelungirea în anul 2003 a contractelor încheiate în anul 2002 în cazurile prevăzute la art. 3 se face prin menţinerea ofertei de către furnizorii de vaccinuri, reactivi, medicamente şi/sau de materiale sanitare specifice adjudecati şi cu suportarea contravalorii acestora din fondurile aprobate pentru anul 2003. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: ─────────────── Ministrul sănătăţii şi familiei, Daniela Bartos Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu Bucureşti, 30 ianuarie 2003. Nr. 104. ──────────────────
Preluat: 2026-09-23T15:02:19.829797+00:00 · SHA256: 934bf2e93d77eb8e53be488ccaa01da3c3e8cffc6f12a6fa920f7f255e443c75