legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
NORMĂ · 0 · 2003

NORME METODOLOGICE*) din 16 ianuarie 2003 de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării medicamentelor cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu şi a dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficiente organice sau fiziologice, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Casa Na?ională de Asigurări de Sănătate · ID sursă 41797

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 NORME METODOLOGICE*) din 16 ianuarie 2003 
 de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării medicamentelor cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu şi a dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficiente organice sau fiziologice, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate  
    EMITENT     MINISTERUL SĂNĂTĂŢII ŞI FAMILIEI  CASA NAŢIONALA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE     
  Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 78 bis din 6 februarie 2003  
   
 ------------  
  
						Notă   ...
			  *) Normele metodologice au fost aprobate prin  Ordinul nr. 23/15/2003  publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 6 februarie 2003.  
 ANEXANr.1 
 PACHETUL DE SERVICII MEDICALE CAPITOLUL I 
 PACHET DE SERVICII MEDICALE DE BAZĂ 
    A.  Servicii profilactice:     1.  Urmărirea dezvoltării fizice şi psihomotorie a copilului prin examene de bilanţ:     a)  la externarea din maternitate     b)  la 1 lună     c)  la 2 luni     d)  la 4 luni     e)  la 6 luni     f)  la 9 luni     g)  la 12 luni     h)  la 15 luni     i)  la 18 luni       2.  Supravegherea etapizată pentru copiii cu vârsta cuprinsă între O - 1 an, pe probleme de puericultură     3.  Supravegherea gravidei, conform normelor metodologice emise de Ministerul Sănătăţii şi Familiei:     a)  luarea în evidenţă în primul trimestru;     b)  supravegherea, lunar, din luna a 3-a până în luna a 9-a;     c)  urmărirea lehuzei la ieşirea din maternitate şi la 4 săptămâni;     d)  consiliere pre- şi posttestare pentru HIV a femeii gravide.       4.  Control medical anual al copiilor de la 2 la 18 ani - examen de bilanţ     5.  	Control medical anual al asiguraţilor în vârstă de peste 18 ani pentru prevenirea bolilor cu consecinţe majore în morbiditate şi mortalitate Controlul medical cuprinde:     -  consultaţie (anamneză, examen obiectiv, diagnostic);  .      -  recomandare pentru examene paraclinice de necesitate sau suspiciune (microradiografie pulmonară, RPR sau VDRL).    Controlul medical clinic este obligatoriu şi se efectuează în conformitate  ·cu  programarea făcută de medicul de familie şi afişată la cabinetul medical. În caz de imposibilitate a prezentării la data şi ora programată, pacientul trebuie să informeze medicul de familie în vederea reprogramării.    Pentru cadrele didactice programarea se face în luna anterioară începerii anului şcolar.     6.  Servicii de planificare familială:     -  consiliere de planificare familială;     -  indicarea unei metode contraceptive la persoanele îară risc.       7.  Imunizări conform programului naţional de imunizări:     a)  antituberculoasă- vaccin BCG;     b)  revaccinare BCG, inclusiv pentru verificarea cicatricei post primo vaccmare;     c)  testarea PPD;     d)  antihepatită B;     e)  antipoliomielitică VPO;     f)  împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive - DTP (sau DT la cazurile la care vaccinarea DTP este contraindicată);     g)  antirujeolică;     h)  împotriva difteriei şi tetanosului - DT (revaccinare);     i)  împotriva difteriei şi tetanosului la adulţi - dT (revaccinare);     j)  împotriva tetanosului - dT sau VTA;     k)  alte vaccinări în caz de necesitate, impuse de Ministerul Sănătăţii şi Familiei.       8.  Educaţie medico-sanitară şi consiliere pentru prevenirea şi combaterea factorilor de risc cardiovascular, precum şi consilierea antidrog     9.  Controale periodice pentru afecţiunile care necesită dispensarizare conform normelor stabilite de Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi recomandărilor din partea  medicilor  de  specialitate,  precum  şi  activităţi  de  prevenire  a complicaţiilor, recăderilor sau decompensărilor, conform  unei programări efectuate de medicul de familie       B.  Servicii medicale curative:     1.  Consultaţie (anamneză, examen obiectiv, diagnostic) în caz de boală sau accident. Se acordă gratuit, la solicitarea asiguratului, până la 2 consultaţii pe lună, cu excepţia controalelor anuale şi periodice efectuate la solicitarea medicului de familie, care nu se includ în acest număr.     2.  Manevre de mică chirurgie şi tratament injectabil, după caz     3.  Prescriere  de  tratament  medical  şi  igienico-dietetic.  Prescrierea medicamentelor cu sau fără contribuţie personală din partea asiguratului se  face ca o consecinţă a actului medical propriu. Excepţie fac situaţiile în care pacientul urmează o schemă de tratament stabilită şi iniţiată de medicul de specialitate aflat în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, comunicată prin scrisoare medicală, iar prescrierea medicamentelor pentru aceste situaţii se face în concordanţă cu schema de tratament recomandată de medicul de specialitate.     4.  Recomandare de investigaţii paraclinice pentru stabilirea diagnosticului, prin bilet de trimitere, ca o consecinţă a actului medical propriu     5.  Eliberare de bilet de trimitere către alte specialităţi, după caz, fie în sistem ambulatoriu (de preferinţă), fie la spital, pentru cazurile care depăşesc competenţa medicului de familie     6.  	Luarea în evidenţă a bolnavului TBC confirmat de medicul de specialitate, urmărirea şi aplicarea tratamentului strict supravegheat, până la scoaterea din evidenţă (acolo unde nu există organizată reţea de specialitate). Pentru persoanele care refuză aplicarea tratamentului medicii de familie vor apela la sprijinul organelor de poliţie şi al autorităţilor publice locale.     7.  Asistenţă medicală la domiciliu pentru:     a)  copii în vârstă de până la 1 an aflaţi în tratament pentru afecţiuni acute grave ce nu permit deplasarea la cabinetul medical;     b)  urgenţe medico-chirurgicale, pentru situaţiile care nu permit deplasarea la cabinetul medical;     c)  asiguraţii de orice vârstă cu insuficienţă motorie a trenului inferior din orice cauză, insuficienţă cardiacă clasa IV-NIHA, bolnavi în fază terminală, cu alte afecţiuni grave pentru care, la recomandarea printr-o scrisoare medicală a medicului de specialitate, nu este permisă deplasarea (repaus absolut) şi  . care necesită monitorizare şi tratament.         C.  Servicii de urgenţă:     a)  constatarea situaţiilor de urgenţă (anamneză, examen clinic);     b)  	asistenţă medicală în urgenţe medico-chirurgicale, în limita competenţei medicului de familie;     c)  trimitere, pentru cazurile care depăşesc competenţa medicului de familie, către medicul de specialitate sau pentru internare în spital, după caz. Asiguraţii beneficiază de aceste servicii, indiferent de medicul de familie pe lista căruia sunt înscrişi.  Serviciile de urgenţă se acordă în cabinetul medicului de familie, în cadrul programului de lucru stabilit, iar în afara acestui program, în centre de permanenţă. În  localităţile rurale în care nu sunt organizate centre de permanenţă serviciile de urgenţă se acordă de medicii de familie cu domiciliul în localităţile respective. În situaţia în care în localitatea rurală nu domiciliază un medic de familie, serviciile de urgenţă se acordă prin intermediul serviciilor medicale specializate.       D.  Activităti de suport:   
 Eliberare de acte medicale: certificat de concediu medical, certificat de deces, inclusiv pentru persoanele care nu figurează pe lista proprie, cu excepţia situaţiilor de suspiciune care necesită expertiză medico-legală, certificat medical pentru îngrijirea copilului bolnav, conform prevederilor legale; adeverinţe medicale pentru copii necesare înscrierii în colectivităţi; scutiri medicale pentru copii în caz de îmbolnăviri; adeverinţe medicale privind capacitatea copilului de a participa la orele de educaţie fizică, cu excepţia sportului de performanţă; adeverinţe medicale ca urmare a controlului medical anual al cadrelor didactice; adeverinţe medicale solicitate de personalul sanitar pentru exercitarea profesiei. 

 CAPITOLUL II 
 PACHET MINIMAL DE SERVICII MEDICALE 

     A.  Servicii profilactice:     1.  	Supravegherea gravidei, conform normelor metodologice emise de Ministerul Sănătăţii şi Familiei :     a)  luarea în evidenţă în primul trimestru;     b)  supraveghere, lunar, din luna a 3-a până în luna a 9-a;     c)  urmărirea lehuzei la ieşirea din maternitate şi la 4 săptămâni.  Medicul de familie care ia în evidenţă gravida are obligaţia supravegherii acesteia până la 4 săptămâni de la ieşirea din maternitate. Pentru a beneficia de serviciile menţionate anterior, gravida este obligată să se prezinte la acelaşi medic de familie care a luat-o în evidenţă.       2.  Servicii de planificare familială:     a)  consiliere de planificare familială;     b)  indicarea unei metode contraceptive la persoanele fără risc.  Casele de asigurări de sănătate decontează un singur serv1cm medical prevăzut la lit.a) şi b), la o perioadă de minimum 3 luni.         B.  Servicii de urgenţă:     a)  constatarea situaţiilor de urgenţă;     b)  asistenţa medicală în urgenţe medico-chirurgicale, în limita competenţei;     c)  trimitere, pentru cazurile care depăşesc competenţa medicului de familie, către medicul de specialitate sau pentru internare în spital, după caz.    Medicaţia pentru cazurile de urgenţă se asigură din trusa de urgenţă.  Serviciile de urgenţă se acordă în cabinetul medicului de familie, în cadrul programului de lucru stabilit, iar în afara acestui program, în centre de permanenţă. În localităţile rurale în care nu sunt organizate centre de permanenţă serviciile de urgenţă se acordă de medicii de familie cu domiciliul în localităţile respective. În situaţia în care în localitatea rurală nu domiciliază un medic de familie, serviciile de urgenţă se acordă prin intermediul serviciilor medicale specializate.     C.   Depistare de boli cu potenţial endemo-epidemic  (examen obiectiv, diagnostic prezumtiv, trimiterea la spitalele de specialitate pentru confirmare şi tratament). Se acordă o singură consultaţie per persoană pentru fiecare boală infecto­ contagioasă suspicionată.    

 ANEXANr.2 
 MODALITĂŢILE DE PLATA 
 în asistenta medicala primara pentru furnizarea de servicii medicale prevăzute în pachetul de servicii de bază şi în pachetul minimal de servicii medicale 

 ART. I- (1) Modalităţile de plata în asistenta medicala primara sunt: plata "per capita" prin tarif pe persoană asigurată, conform listei proprii de asiguraţi, şi plata prin tarif pe serviciu medical, pentru serviciile medicale prevăzute în pachetul de servicii de bază şi în pachetul minimal de servicii medicale. 
    (2)  Suma cuvenita prin plata "per capita" se calculează prin înmulţirea numărului de puncte rezultat în raport cu numărul şi structura pe grupe de vârsta a asiguraţilor înscrişi în lista medicului de familie, conform lit.a), ajustat în funcţie de condiţiile prevăzute la · lit.b), cu valoarea stabilita pentru un punct.     a)  numărul de puncte acordat în raport cu numărul şi structw-a pe grupe de vârsta a asiguraţilor se stabileşte astfel:     1.  numărul de puncte, acordat pe o persoana înscrisa în lista, în raport cu vârsta asiguratului:     Grupa de vârsta    Sub 1 an    1 - 4    ani    5    - 59 de ani    60 de ani şi peste      Număr de  puncte/persoană/an      14,5    12          10    12, 5            La stabilirea numărului de puncte în raport cu numărul şi structura pe grupe de vârsta a asiguraţilor înscrişi în lista proprie a medicului de familie, pentru persoanele care nu au împlinit vârsta de pensionare şi care au fost pensionate din motive de boala, în locul punctajului aferent grupei de vârsta în care acestea se încadrează se acorda 12,5 puncte/persoană/an;     2.  în situaţia în care în lista medicului de familie sunt înscrişi copii încredinţaţi sau daţi în plasament, potrivit legii, unui serviciu public specializat ori unui organism privat autorizat, numărul de puncte aferent acestora este:     -  pentru grupa de vârsta sub 1 an   - 18,5 puncte     -  pentru grupa de vârsta 1 - 4 ani   - 16 puncte     -  pentru grupa de vârsta 5 - 18 ani   - 13 puncte.  În  situaţia  în  care  în  lista  medicului  de  familie  sunt  înscrise  persoane instituţionalizate în centre de îngrijire şi asistenţă care nu au medic încadrat, numărul de puncte aferent acestora este de 14,5 puncte pentru grupa de vârstă 60 de ani şi peste.   · ·   În acest sens medicii de familie depun la casa de asigurări de sănătate, împreuna cu lista de asiguraţi, actele doveditoare pentru pensionarii pe motiv de boală înscrişi pe lista proprie şi actele doveditoare care atesta calitatea de copil încredinţat sau dat în plasament şi de persoană instituţionalizată;       3.  la calculul numărului lunar de puncte "per capita", conform art. 1 alin. (2), se iau în considerare asiguraţii înscrişi în lista medicului de familie, existenţi în ultima zi a lunii precedente.  Mişcarea asiguraţilor dintr-o grupă de vârstă în alta se face astfel: pentru asiguraţii din grupa de vârstă  O -  1 an  trecerea în grupa de vârstă următoare se face în luna următoare împlinirii vârstei de 1 an; pentru asiguraţii din grupele de vârsta 1 - 4 ani, 5 - 59 de ani, 60 şi peste 60 de ani înscrierea în grupele de vârstă respective se face în funcţie de vârsta împlinita la data de 1 ianuarie a anului respectiv;     4.  în situaţia în care numărul total de puncte rezultat în raport cu numărul de asiguraţi de pe lista fiecărui medic de familie şi structura acestora pe grupe de vârsta este mai mare de 25.000 de puncte/an, punctele ce depăşesc acest nivel se reduc cu 75% . Pentru cabinetele  medicale  individuale  din rural, organizate  confonn  Ordonanţei Guvernului  nr.124/1998  privind organizarea  şi funcţionarea  cabinetelor  medicale, republicată cu modificările ulterioare, care au un medic angajat cu contract individual de muncă, reducerea numărului total de puncte este de 75% pentru punctele ce depăşesc  37. OOO  de puncte pe an.       b)  numărul total de puncte rezultat potrivit lit.a) se recalculează în următoarele situatii:  '    L   în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea majorarea este cu până la 100%, pe baza criteriilor aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.   Lista cuprinzând cabinetele medicale din asistenţa medicală primară, la care se aplica majorările de mai sus şi procentul de majorare corespunzător, se stabileşte anual de către direcţiile de sănătate publică împreună cu casele de asigurări de sănătate;  2. în raport cu gradul profesional, valoarea de referinţă a prestaţiei medicale este cea a medicului specialist. Pentru prestaţia medicului primar numărul total de puncte se majorează cu 20%, iar pentru prestaţia medicului care nu a promovat un examen de specialitate se diminuează cu 10% .  În situaţia în care titularul unui cabinet medical din mediul rural angajează un medic - situaţie în care se aplică prevederile art. I alin.(2) lit.a) pct.4, - corecţia în raport cu gradul profesional al medicului titular se aplică la un număr de puncte de până la  25.000 inclusiv, iar în raport cu gradul profesional al medicului angajat, pentru punctele ce depăşesc acest nivel;     c)  serviciile cuprinse la cap.I lit.A pct.2, pct.3 lit.d), pct.4, 5, 6, 8 şi 9, lit.B pct.l, 2, 3, 4 şi 5, lit.C şi D din anexa nr. I la ordin sunt plătite „per capita".       (3)  Suma cuvenită pentru serviciile medicale cuprinse în pachetul de servicii de bază şi în pachetul minimal de servicii medicale, pentru care plata se face prin tarif pe serviciu medical, se calculează prin înmulţirea numărului de puncte pe serviciu medical  .  cu valoarea stabilită pentru un punct.     a)  numărul de puncte aferent serviciilor medicale acordate prin plata pe serviciu medical este:         Denumirea serviciilor                      Nwnărul de puncte            1.  serviciile prevăzute la cap.I lit.A pct. l lit.a) şi b) din anexa nr.l     2.  serviciile prevăzute la cap.I lit.A pct. l lit.c) - g) din anexa nr.1     3.  serviciile prevăzute la cap.I lit.A pct. l lit.h) - i) din anexa nr. l     4.  serviciile prevăzute la cap.I lit.A pct.3 lit.a) din anexa nr. l     5.  serviciile prevăzute la cap.I lit.A pct.3 lit.b) din anexa nr.1     6.  serviciile prevăzute la cap.I lit.A pct.3 lit.c) din anexa nr.1  12    8    6    10  8/lună    8     7.  serviciile prevăzute la cap.I lit.A pct.7 lit.a) - k) din anexa nr.1 4/inoculare  sau doză orală    Pentru imunizările efectuate în colectivităţi, acolo unde nu există medic şcolar, acestea se efectuează de către medicii de familie desemnati de directiile de sănătate publică şi casele de asigurări de sănătate. În acest caz se ac rdă medicttlui de familie 4 puncte pe inoculare sau doză orală, dacă imunizează un număr de până la  1O  persoane inclusiv şi 2 puncte pe inoculare sau doză orală, pentru un număr ce depăşeşte 1O persoane.  Pentru medicii de familie care vaccinează, pentru fiecare tip de vaccin, peste 95%  din totalul persoanelor eligibile catagrafiate, decontarea imunizărilor realizate peste acest nivel se face la punctaj dublu. La stabilirea procentului de persoane vaccinate se iau în considerare şi cele vaccinate în cadrul unităţilor şcolare.     8.  serviciile prevăzute la cap.I lit.B pct.6 din anexa nr. I     9.  serviciile prevăzute la cap.II lit.A pct. l lit.a) din anexa nr. I IO. serviciile prevăzute la cap.II lit.A pct.1 lit.b) din anexa nr. I       11.  serviciile prevăzute la cap.II lit.A pct. l lit.c) din anexa nr. I     12.  serviciile prevăzute la cap.II lit.A pct.2 din anexa nr. I  40/lună 10  8/lună 8  4/solicitare     13.  serviciile prevăzute la cap.II lit.B din anexa nr. I     14.  serviciile prevăzute la Cap.II lit.C din anexa nr.I     15.  	serviciile medicale prevăzute la Cap.I lit.B pct.7 din anexa nr. I acordate în cadrul programului de lucru stabilit (maximum 4 deplasări/zi)     16.  	servicii medicale acordate de medicul de familie din localităţile rurale în care nu sunt organizate centre de permanenţă (în afara orelor de program):     a)  între orele 20,00 - 8,00     b)  până la orele 20,00       17.  	Servicii medicale acordate în cadrul centrelor de permanenţă    6/solicitare 10/caz confirmat  1O/solicitare  20 puncte/solicitare  15 puncte/solicitare  20 puncte/oră            b)  plăţi suplimentare     1.  bolnav TBC nou, descoperit activ de medicul de  familie, trimis şi confirmat de specialist             20/caz  3. depistare activă de către medicul de familie a bolilor cu transmitere sexuală: lues, gonoree, HIV, chlamydia trachomatis, herpes genital cu determinarea prezenţei de herpes simplex 2 şi includerea pacientelor în programul de supraveghere oncologică pentru cancerul  de col, papilomatoza genitală cu determinarea serotipului cu risc oncologic, cu confirmare de către medicul de  specialitate                             20/caz       c)  la calculul numărului lunar de puncte pe serviciu, conform alin.(3), se iau · în considerare numărul de puncte aferente serviciilor medicale acordate asiguraţilor înscrişi în lista medicului de familie, existenţi în luna curentă şi numărul de puncte aferent serviciilor  medicale  acordate  persoanelor  care beneficiază  de serviciile  medicale prevăzute în pachetul minimal de servicii medicale.     
 ART.2 - Acordarea serviciilor se face în următoarele condit , ii: 
    a)  medicamentele prescrise trebuie să fie în concordanţă cu diagnosticul stabilit. Pentru  medicamentele  cu  şi fără  contribuţie  personală,  prescripţia  medicală  se completează în 3 exemplare, dintre care l exemplar rămâne la medicul de familie;     b)  investigaţiile paraclinice  recomandate  trebuie  să fie  în concordanţă  cu diagnosticul prezumtiv, care se consemnează în biletul de trimitere. Biletul de trimitere pentru investigaţiile paraclinice este formular tipizat şi se întocmeşte în 3 exemplare, dintre care un exemplar rămâne la medicul de familie şi două sunt înmânate asiguratului, pe care le depune la furnizorul de servicii medicale paraclinice;     c)  în cazul depistării unor cazuri de boli transmisibile trebuie să se ia măsuri de izolare şi raportare a cazurilor şi să se acorde serviciile medicale necesare pentru preîntâmpinarea  sau  restrângerea  unor  endemii/epidemii,  inclusiv  supravegherea trimiterii la spital pentru bolile contagioase cu internare obligatorie. Pentru cazul în care se refuză internarea obligatorie, medicii vor apela la sprijinul organelor de poliţie şi al autorităţilor publice locale.   
 În unităţile de învăţământ în care nu există medic şcolar sau în centrele de 
 vaccinări, pentru acele vaccinuri care se livrează în fiole cu mai multe doze individuale imunizările se efectuează de medicii de familie desemnat , i de direct , iile de sănătate publică şi de casele de asigurări de sănătate, care răspund atât de efectuarea inoculărilor, cât şi de verificarea stării de sănătate a persoanelor care trebuie imunizate. Medicii care au efectuat imunizările sunt obligaţi să raporteze nominal caselor de asigurări de sănătate şi direcţiilor de sănătate publică vaccinările efectuate. Casele de asigurări de sănătate sunt obligate să informeze medicii de familie pe a căror listă se regăsesc persoanele imunizate despre efectuarea acestor servicii medicale, pentru a fi trecute în registrul propriu de vaccinări şi în carnetul de vaccinări, dar Îară a fi raportate ca activitate proprie. 
 ART.3 - (1) Pentru perioadele de absenţă medicul de familie  organizează preluarea activităţii sale medicale de către un alt medic de familie;  în cazurile în care acesta este în imposibilitate de a organiza preluarea, casele de asigurări de sănătate numesc un înlocuitor, cu avizul direcţiilor de sănătate publica. În ambele situaţii medicul înlocuitor trebuie sa aibă licenţă de înlocuire temporară. Licenţa de înlocuire temporara se acorda de consiliile judeţene ale Colegiului Medicilor din România, respectiv al municipiului Bucureşti, cu înştiinţarea casei de asigurări de sănătate şi a direcţiei de sănătate publică. Pentru asigurarea condiţiilor în vederea preluării activităţii unui medic de familie de către alt medic, consiliile judeţene ale Colegiului Medicilor din România, respectiv al municipiului Bucureşti, pun la dispoziţie medicilor de familie listele · cu medicii cu licenţa de înlocuire, fără obligaţii contractuale, cum este şi cazul medicilor pensionari, care pot prelua activitatea în condiţiile legii. 
    (2)  Perioadele de absenţă a medicului de familie se referă la: incapacitate temporara de munca, concediu de sarcina/lehuzie, concediu pentru creşterea şi îngrijirea  copilului până la 2 ani, vacanţă pentru o perioadă de maximum 30 de zile lucrătoare pe an, studii medicale de specialitate, perioadă cât ocupă funcţii de demnitate publică alese sau numite, perioadă în care unul dintre soţi îl urmează pe celălalt trimis în misiune permanentă în străinătate sau să lucreze într-o organizaţie internaţională în străinătate.     (3)  Pentru perioade de absenţă mai mici de 14 zile calendaristice înlocuirea medicului absent se poate face şi pe baza de reciprocitate între medici. În acest caz medicul înlocuitor îşi va prelungi programul de lucru în mod corespunzător, în funcţie de numărul de servicii medicale solicitate de asiguraţii din lista proprie şi cei din lista medicului înlocuit. Situaţiile de înlocuire pe bază de reciprocitate vor fi comunicate caselor de asigurări de sănătate şi afişate la cabinetul medical cu indicarea programului medicului înlocuitor.     (4)  Suma cuvenită prin plata "per capita" şi pe serviciu, aferentă perioadei de  absenţă, se virează de către casa de asigurări de sănătate în contul titularului contractului sau în contul medicului înlocuitor, după caz, urmând ca în convenţia de înlocuire sa se stipuleze în mod obligatoriu condiţiile de plata a medicului înlocuitor.     (5)  Medicul înlocuitor va îndeplini toate obligaţiile ce revin medicului înlocuit conform contractului de fumizare de servicii medicale încheiat de acesta cu casa de asigurări de sănătate.   

 ART.4 - (1) Reprezentantul legal al cabinetului medical încheie o convenţie de înlocuire cu medicul înlocuitor pentru perioade de absenţă mai mici de două luni, avizată de casa de asigurări de sănătate, prin care se stabilesc condiţiile de înlocuire. 
    (2)  Convenţia de înlocuire se încheie între casele de asigurări de sănătate şi medicul înlocuitor agreat de medicul înlocuit, pentru perioade de absenţă mai mari de 2 luni sau când medicul înlocuit se află în imposibilitate de a încheia convenţie cu medicul înlocuitor.     (3)  Convenţia de înlocuire devine anexă la contractul de fumizare de serv1c11 medicale al reprezentantului legal al cabinetului medical.   
 ART.5 - (1) Medicul de familie poate angaja în cabinetul medical individual organizat  conform  Ordonanţei  Guvernului  nr.124/1998  privind  organizarea  şi funcţionarea cabinetelor medicale republicată cu modificările ulterioare, medici pe bază de contract individual de muncă, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare. Medicii angajaţi nu au listă de asiguraţi proprie şi nu raportează activitate medicala proprie; prescrierea medicamentelor cu sau fără contribuţie personala se face folosindu­ se formularul-tip cu stampila cabinetului şi parafa medicului angajat. Întreaga activitate a cabinetului medical se desfăşoară respectându-se contractul încheiat de reprezentantul legal al cabinetului medical cu casa de asigurări de sănătate.               • •  
 (2) Programul de activitate al medicului de familie care angajează medici, precum şi al medicilor angajaţi în condiţiile alin. (1) se stabileşte conform prevederilor art.5 din Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de 
 asigurări sociale de sănătate în asistenţa medicala primara, aprobat pnn Hotărârea Guvernului nr.1512/2002. 
 ART.6 - (1) Medicii de familie nou veniţi într-o localitate, în cabinete medicale existente sau nou-înfiinţate, pe un post considerat a fi necesar de către direcţia de sănătate publică şi casa de asigurări de sănătate, încheie cu casa de asigurări de sănătate o convenţie de furnizare de servicii medicale pe o perioadă de 3 luni - perioadă considerata necesara pentru înscrierea asiguraţilor în lista proprie -, în care se prevăd obligaţiile şi drepturile furnizorului de servicii medicale, potrivit anexei nr.6 la ordin. 
 (2) În situaţia în care înainte de încheierea perioadei de 3 luni numărul de asiguraţi înscrişi în lista proprie ajunge la nivelul minim necesar pentru încheierea unui contract de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară, medicii respectivi pot încheia un astfel de contract şi înainte de data de expirare a convenţiei. 
 (3) În cazul în care medicul care a încheiat o convenţie potrivit alin.(1) nu reuşeşte să înscrie pe lista proprie, în termenul prevăzut, numărul minim de asiguraţi, relaţia contractuală cu casa de asigurări de sănătate încetează. 
 ART.7 - Fondul aferent asistentei medicale primare are următoarea structura: 
    1.  70% pentru plata "per capita" şi 30% pentru plata pe serviciu din fondul aferent asistentei medicale primare, după ce s-au reţinut sumele ce rezulta potrivit pct.2 şi sumele reprezentând indemnizaţiile de instalare;     2.  suma destinata cabinetelor medicale nou-înfiinţate sau deja existente, în care îşi desfăşoară activitatea medicii de familie nou-veniţi într-o localitate, pentru o perioada de maximum 3 luni, perioadă pentru care medicul de familie are încheiată o convenţie cu casa de asigurări de sănătate este formata din:     a)  venitul  medicului  de  familie  nou-venit,  stabilit  potrivit  prevederilor Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în asistenţa medicală primară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1512/2002;     b)  suma pentru cheltuielile de întreţinere şi funcţionare a cabinetului medical, inclusiv pentru cheltuielile de personal aferente personalului angajat, cheltuielile cu medicamentele şi materialele sanitare pentru trusa de urgenta, egală cu de 1,5 ori venitul medicului respectiv, potrivit lit.a).     
 ART.8 - Pentru calculul trimestrial al valorilor definitive ale punctelor, fondul anual aferent asistentei medicale primare se defalchează pe trimestre. 

 ART.9 - (1) Valoarea minimă garantată a punctului "per capita" este unică pe tara, este valabilă pentru un an şi este în valoare de 9.565 lei. 
    (2)  Valoarea unui punct "per capita" se regularizează trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare încheierii fiecărui trimestru, în funcţie de fondul aferent pentru trimestrul respectiv, destinat pentru plata  "per  capita" a medicilor de familie şi de  numărul de puncte „per capita" efectiv realizat, conform art. I alin.(2) şi reprezintă valoarea definitiva a unui punct „per capita" unică pe ţară pentru trimestrul respectiv. Valoarea definitiva a unui punct "per capita" nu poate fi mai mica decât valoarea minimă garantată a unui punct "per capita".     (3)  Valoarea minimă garantată a unui punct pentru plata pe serviciu este unică pe ţară, este valabilă pentru un an şi este în valoare de 6.050 lei.     (4)  Valoarea  unui punct pentru plata pe serviciu medical se regularizează trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare încheierii fiecărui trimestru, în funcţie de fondul aferent pentru trimestrul respectiv, destinat pentru plata pe serviciu medical a medicilor de familie şi de numărul de puncte pe serviciu medical efectiv realizat şi reprezintă valoarea definitiva a unui punct pe serviciu medical unică pe ţară pentru trimestrul respectiv. Valoarea definitiva a unui punct pe serviciu medical nu poate fi mai mica decât valoarea minimă garantată a unui punct pe serviciu medical.     (5)  Casele de asigurări de sănătate au obligaţia de a verifica lunar situaţiile în care cabinetele medicale au raportat un număr de puncte „per capita" şi pe serviciu mai mare decât cel avut în vedere la stabilirea valorii minime garantate a unui punct „per capita" şi pe serviciu transmis de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi vor lua măsurile corespunzătoare.   
 ART.IO - (1) Suma cuvenită lunar medicilor de familie se calculează prin totalizarea sumelor rezultate ca urmare a înmulţirii numărului de puncte „per capita" efectiv realizate şi a numărului de puncte pe serviciu efectiv realizate cu valoarea minimă garantată pentru un punct „per capita", respectiv cu valoarea minimă garantată pentru un punct pe serviciu medical. 
 (2) Suma cuvenită medicilor de familie pentru un trimestru se calculează prin totalizarea sumelor rezultate prin înmulţirea numărului de puncte „per capita" şi a numărului de puncte pe serviciu medical efectiv realizate în trimestrul respectiv cu  .  valoarea definitivă a punctului „per capita", respectiv cu valoarea definitivă a punctului pe serviciu medical. 
 ART.11 - Lunar medicul de familie transmite caselor de asigurări de sănătate, până cel mai târziu la data de 3 a lunii următoare, prin reprezentantul legal, întreaga activitate efectiv realizata care se verifica de către casele de asigurări de sănătate în vederea decontării. Nerespectarea termenului de raportare atrage după sine nedecontarea la termenele stabilite a serviciilor medicale prestate de medicul respectiv pentru perioada aferenta. 
 ART.12 - Asiguraţii care doresc sa îşi schimbe medicul de familie vor adresa · o cerere medicului de familie la care doresc sa se înscrie, precizând numele medicului de la care pleacă. Medicul de familie primitor are obligaţia sa anunţe în scris, în maximum 15 zile, medicul de familie de la care a plecat asiguratul, precum şi casa de asigurări de sănătate. Medicul de familie de la care pleacă asiguratul trebuie sa transfere fişa 
 medicala, prin poştă, medicului primitor, în termen de 15 zile de la solicitare. Cabinetul medical de la care pleacă asiguratul păstrează minimum 1 an o copie după fişa medicala a acestuia. 

 ART.13 - (1) Erorile de calcul constatate în cadrul unui trimestru se corectează la sfârşitul trimestrului, o data cu recalcularea drepturilor băneşti cuvenite medicului de familie. 
 (2) Erorile de calcul constatate după expirarea unui trimestru se corectează până la sfârşitul anului, astfel: suma corespunzătoare numărului de puncte plătit eronat, în plus sau în minus faţă de cel efectiv realizat, într-un trimestru anterior, se calculează în trimestrul în care s-a constatat eroarea, la valoarea definitiva a punctului "per capita" şi pe serviciu, stabilita pentru trimestrul în care s-a produs eroarea, sumele respective afectând fondul pentru calculul valorii definitive a punctului pentru trimestrul în care s-a constatat eroarea şi implicit valoarea definitivă a punctului pentru trimestrul respectiv. În situaţia în care după încheierea anului financiar precedent se constata erori de calcul aferente acestuia, sumele plătite în plus sau în minus se regularizează conform legii. 

 ART.14 - Persoanele din cabinetul medical beneficiază de plata concediilor medicale şi de plata concediilor pentru creşterea copilului în vârsta de până la 2 ani, conform reglementarilor în vigoare din legislaţia de asigurări sociale. Persoanele încadrate cu contract individual de munca beneficiază şi de plata concediilor de odihna şi a altor concedii ale salariaţilor, potrivit legii. 

 ART.15 - Reprezentantul legal al cabinetului medical are obligaţia de a angaja personal mediu sanitar şi poate angaja şi alte categorii de personal, în condiţiile prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.124/1998 republicată cu modificările ulterioare, achitând lunar toate contribuţiile prevăzute de lege pentru personalul angajat. Drepturile salariale ale personalului angajat se stabilesc prin negociere, cu respectarea nivelurilor minime ale funcţiilor şi gradelor/treptelor profesionale prevăzute de reglementările în vigoare privind sistemul de salarizare din sectorul sanitar bugetar. Medicul de familie are obligaţia sa stabilească programul de lucru şi sarcinile de serviciu pentru aceste categorii de personal, atât la cabinetul medical, cât şi la domiciliul asiguraţilor. 

 ART.16 - În cadrul programului de lucru stabilit de medicul de familie personalul mediu sanitar acordă îngrijiri la domiciliu conform unui plan elaborat de medicul de familie direct sau la recomandarea medicului de specialitate care are asiguratul în îngnJ1re. 

 ART.17 - Casele de asigurări de sănătate şi direcţiile de sănătate publica vor organiza trimestrial activităţi de instruire a furnizorilor din asistenta medicala primara, cu recomandarea ca furnizorii sa participe la aceste activităţi. 
 ART.18 - (1) Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate şi casele de asigurări de sănătate împreuna cu consiliile judeţene ale Colegiului Medicilor din România, respectiv al municipiului Bucureşti, vor efectua controlul furnizorilor de servicii medicale în asistenta  medicala  primara  privind  respectarea  obligaţiilor  contractuale,  inclusiv respectarea criteriilor de calitate a serviciilor medicale furnizate. 
    (2)  Ministerul Sănătăţii şi Familiei, direcţiile de sănătate publica împreuna cu consiliile judeţene ale Colegiului Medicilor din România, respectiv al municipiului Bucureşti, vor efectua controlul furnizorilor de servicii medicale în asistenta medicala primara privind respectarea obligaţiilor asumate de furnizori, prin care se asigura acces la serviciile medicale, precum şi modul în care sunt respectate prevederile legale în vigoare în domeniul sănătăţii şi vor informa casele de asigurări de sănătate despre constatările efectuate.     (3)  Controlul se efectuează din proprie iniţiativă sau la sesizarea asiguraţilor ori a organelor administraţiei publice centrale sau locale.   
 ART.19 În aplicarea art.15 lit.g) din Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în asistenţa medicală primară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1512/2002, prin nerespectarea programului de lucru, se înţelege absenţa nemotivată de la programul de lucru afişat pentru activitatea desfăşurată în cabinetul medical. 
 Absenţa motivată se ia în considerare în următoarele situaţii: caz de boală, citaţii de la instanţele judecătoreşti sau alte organe care au dreptul, potrivit legii, de a solicita prezenţa la instituţiile respective, cu condiţia numirii unui înlocuitor pe bază de reciprocitate sau convenţie de înlocuire, ale cărui număr de telefon şi adresă vor fi afişate la cabinetul medical. Pentru aceste situaţii medicii de familie trebuie să depună la casa de asigurări de sănătate copia documentelor justificative. Constatarea absenţelor nemotivate de la programul de lucru afişat se face de organele prevăzute la art.18, care întocmesc un proces-verbal, iar rezilierea contractului de furnizare de servicii medicale se va face odată cu a treia constatare în decursul derulării contractului. 
 ART.20 - (1) În cazul în care se reziliază contractul de furnizare de servtcn medicale cu cabinete medicale în condiţiile prevăzute de Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în asistenţa medicală primară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1512/2002, toate documentele referitoare la persoanele asigurate (registrul de consultaţii, fişele medicale etc.) se depun, pe bază de proces-verbal, la casa de asigurări de sănătate cu care acele cabinete au avut încheiat contract de furnizare de servicii medicale, cu asigurarea confidenţialităţii documentelor transmise. 
 (2) Casele de asigurări de sănătate au obligaţia să transmită fişele medicale ale asiguraţilor medicului de familie pe lista căruia asiguraţii respectivi s-au înscris. 
 ANEXANr.3 

 CONTRACT DE FURNIZARE 
 de servicii medicale în asistenta medicala primara 

    I.  Părţile contractante  Casa de asigurări de sănătate ...;.........., cu sediul în municipiul/oraşul       , str.  ................. nr...............,judeţul/sectorul .................., tel/fax ................, reprezentata prin director general            ,  Şl  Cabinetul medical de asistenta medicala primara      , organizat astfel:     -  cabinet individual ..................................................., cu sau fara punct sanitar    ,  reprezentat prin medicul titular .............................     -  cabinet asociat sau grupat ..........................................., cu sau fara punct sanitar   ,  reprezentat prin medicul delegat ............................     -  societate civila medicala ............................................, cu sau fara punct sanitar   ,  reprezentata prin administratorul ............................     -  cabinet care funcţionează în structura unei unităţi sanitare aparţinând ministerelor cu reţele sanitare proprii ..............., cu sau fără punct sanitar ........, reprezentat prin     -  unitate medico-sanitara cu personalitate juridica, înfiinţata potrivit Legii nr.31/1990 privind  societăţile  comerciale,  republicată  cu  modificările  ulterioare       ,    reprezentata prin               ,  cu certificatul de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor medicale nr.      ,  autorizaţie sanitara pentru cabinet nr.................., autorizaţie sanitara pentru punctul sanitar nr................., având sediul cabinetului medical în municipiul/oraşul/comuna  ........................, str................. nr........., bl. ...., sc....., et. ...., ap......, judeţul/sectorul  ............, telefon ..................., şi sediul punctului sanitar în comuna ........................, str.  ................ nr........., telefon ..................., cont nr...................., deschis la trezoreria statului, cod numeric personal al reprezentantului legal......................, cod fiscal  ..............., copie după dovada asigurării de răspundere civilă pentru activitatea medicală pentru fiecare medic pe care îl reprezintă, certificatul de acreditare al unităţii sanitare nr......... ······ ... .     II.  Obiectul contractului  ART.I - Obiectul prezentului contract îl constituie furnizarea de servicii medicale.În asistenta medicala primara, conform Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în asistenţa medicala  primara,  aprobat  prin Hotărârea  Guvernului  nr.1512/2002,  şi normelor metodologice de aplicare a acestuia.     III.  Servicii medicale furnizate  ART.2 - Serviciile medicale furnizate în asistenţa medicala primara sunt cuprinse în pachetul de servicii de bază şi în pachetul minimal de servicii medicale, prevăzute în anexa nr.1 la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr.20/12/2003 pentru probarea normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale }n cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în asistenta medicala primara, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1512/2002.  ART.3 - Fumizarea serviciilor medicale se face, pentru asiguraţii înscrişi pe lista proprie şi pentru persoanele care beneficiază de serviciile medicale prevăzute în pachetul minimal de servicii medicale, de către următorii medici de familie:     1.  ..............................., având un număr de       asiguraţi înscrişi pe lista proprie;     2.  ..............................., având un număr de       asiguraţi înscrişi pe lista proprie;     3.  ..............................., având un număr de       asiguraţi înscrişi pe lista proprie.       IV.  Durata contractului  ART.4 - Prezentul contract este valabil de la data încheierii până la 31 decembrie 2003.  ART.5 - Durata prezentului contract se poate prelungi prin acordul părţilor pe toata durata de aplicabilitate a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în asistenţa medicala primara, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1512/2002.     V.  Obligaţiile părţilor     A.  Obligaţiile casei de asigurări de sănătate     ·  ART.6 - Casa de asigurări de sănătate are următoarele obligaţii:     a)  să încheie contracte numai cu furnizorii de servicii medicale în asistenţa medicală primară autorizaţi şi acreditaţi;     b)  să controleze activitatea furnizorilor de servicii medicale în asistenţa medicală  primară, conform contractelor încheiate cu aceştia;     c)  să verifice prescrierea medicamentelor şi recomandarea investigaţiilor paraclinice de către furnizorii de servicii medicale în asistenţă medicală primară, în conformitate  ·cu  reglementările în vigoare;     d)  să deconteze furnizorilor de servicii medicale contravaloarea serviciilor contractate şi prestate, pe baza facturii însoţite de desfăşurătoarele privind activitatea realizată;     e)  să comunice medicilor de familie, în vederea actualizării listelor proprii, persoanele care şi-au pierdut calitatea de asigurat sau pentru care nu s-a virat integral contribuţia de asigurări pentru sănătate; să nu solicite medicilor de familie documentele în baza cărora se stabileşte calitatea de asigurat a persoanelor sau plata contribuţiei de asigurări pentru sănătate a asiguraţilor înscrişi în lista proprie;     f)  să informeze permanent furnizorii de servicii medicale în asistenţa medicală primară asupra condiţiilor de contractare şi să facă publice valorile definitive ale punctelor rezultate în unna regularizării trimestriale, atât prin afişare la sediul caselor de asigurări de sănătate cât şi pe pagina electronică a acestora, începând cu ziua următoare transmiterii acestora de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.         B.  Obligaţiile furnizorului de servicii medicale  ART.7 - Furnizorul de servicii medicale are următoarele obligaţii:     a)  să acorde servicii de asistenţă medicală primară asiguraţilor înscrişi în lista proprie, indiferent de casa de asigurări de sănătate unde se virează contribuţia la fondul de asigurări de sănătate, respectând criteriile de calitate elaborate de organele abilitate prevăzute de lege. Serviciile medicale care se acordă de medicul de familie sunt cele prevăzute în pachetul de servicii de bază care se acordă în asistenţa medicală primară;     b)  să asigure în . cadrul serviciilor furnizate potrivit pachetului de servicii de bază toate activităţile care sunt cuprinse în baremul de activităţi practice obligatorii din curricula de pregătire în specialitatea de medicină de familie. De asemenea, are obligaţia de a interpreta investigaţiile necesare în afecţiunile prevăzute în tematica pe aparate şi sisteme;     c)  să acorde serviciile medicale cuprinse în pachetul minimal de servicii medicale persoanelor care nu fac  dovada  calităţii de asigurat sau plăţii contribuţiei la Fondul naţional unic de asigurări sociale pentru sănătate, precum şi pentru categoriile de persoane care se asigură facultativ pentru sănătate, potrivit legii;     d)  să actualizeze lista proprie cuprinzând asiguraţii înscrişi, ori de câte ori apar modificări în cuprinsul acesteia, în funcţie de mişcarea lunară a asiguraţilor şi să comunice aceste modificări caselor de asigurări de sănătate precum şi să actualizeze lista proprie în funcţie de comunicările transmise de casele de asigurări de sănătate cu privire la asiguraţii care nu mai fac dovada calităţii de asigurat şi plata contribuţiei la fondul naţional unic de asigurări sociale pentru sănătate; să comunice caselor de asigurări de sănătate, datele de identificare a persoanelor cărora li s-au acordat serviciile medicale prevăzute în pachetul minimal de servicii medicale;     e)  să furnizeze tratamentul adecvat şi să prescrie medicamentele prevăzute• în Nomenclatorul de medicamente, conform reglementărilor în vigoare. Medicamentele prescrise şi investigaţiile paraclinice recomandate trebuie să fie în concordanţă cu diagnosticul;     f)  să nu refuze acordarea asistenţei medicale în caz de urgenţă medicală, ori de câte ori se solicită aceste servicii medicale;     g)  să înscrie din oficiu copiii care nu au fost înscrişi pe lista unui medic de familie, odată cu prima consultaţie a copilului bolnav în localitatea de reşedinţă a acestuia. Nou-născutul va :fi înscris pe lista medicului de familie care a îngrijit gravida, dacă părinţii acestuia nu au altă opţiune;     h)  să înscrie pe lista proprie gravidele neînscrise pe lista unui medic de familie, care îndeplinesc condiţiile de persoană asigurată, la prima consultaţie, în localitatea de reşedinţă a acestora sau la solicitarea sistemului de asistenţă medicală comunitară;     i)  să nu refuze înscrierea pe lista de asiguraţi a copiilor, la solicitarea mamei sau la anunţarea de către casa de asigurări de sănătate cu care are încheiat contract de :furnizare de servicii ori de primărie, precum şi la solicitarea sistemului de asistenţă medicală comunitară sau a direcţiilor de protecţie a copilului, pentru copiii aflaţi în dificultate din centrele de plasament sau familii substitutive;     j)  să respecte criteriile de calitate a serviciilor medicale furnizate şi a activităţii desfăşurate la nivelul cabinetelor de medicina primara;     k)  să informeze asiguraţii despre serviciile oferite şi despre modul în care sunt furnizate;     l)  să respecte confidenţialitatea prestaţiei medicale;     m)  să factureze lunar, pana la data de 3 ale lunii următoare în vederea decontării de către casele de asigurări de sănătate, activitatea realizată conform contractului de furnizare de servicii medicale, fiind direct răspunzător de corectitudinea datelor. Factura va fi însoţită de desfăşurătoarele privind activităţile realizate. Nerespectarea termenelor de depunere a facturii pentru o perioadă de maximum două luni consecutive în cadrul unui trimestru conduce la măsuri mergând până la rezilierea contractului de furnizare de servicii medicale;     n)  să raporteze la casele de asigurări de sănătate şi la direcţiile de sănătate publică datele necesare pentru urmărirea desfăşurării activităţii în asistenţa medicală primară, potrivit formularelor de raportare stabilite prin ordin comun al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al ministrului sănătăţii şi familiei şi care se pun la dispoziţie în mod gratuit;     o)  să respecte prevederile actelor normative  privind raportarea bolilor şi efectuarea vaccinărilor;     p)  să respecte dreptul la libera alegere de către asigurat a medicului şi dreptul asiguratului de a-şi schimba medicul de familie după expirarea a cel puţin 3 luni de la data înscrierii pe lista acestuia; în situaţia în care nu se respectă această obligaţie, la sesizarea asiguratului casa de asigurări de sănătate cu care furnizorul a încheiat contract de furnizare de servicii medicale va efectua actualizarea listei medicului de familie . de la care asiguratul doreşte să plece, prin eliminarea de pe listă a asiguratului;     q)  să solicite asiguraţilor, la înscrierea pe lista proprie, documentele justificative care atestă calitatea acestora de asigurat;     r)  să îşi stabilească programul de activitate în funcţie de condiţiile specifice din zonă,  cu  respectarea  prevederilor  Contractului-cadru privind  condiţiile  acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în asistenţa medicală primară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1512/2002 şi ale normelor metodologice de aplicare a acestuia;     s)  sa fumizeze servicii medicale de urgenta in afara programului de lucru si să participe la activitatea de asigurare a asistenţei medicale continue în centrele de permanenţă, conform reglementarilor din Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate in asistenta medicala primara, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1512/2002;     t)  să afişeze la loc vizibil la cabinetul medical pachetul de servicii de bază, pachetul minimal de servicii medicale şi obligaţiile sale ca furnizor de servicii medicale primare aflat în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate;     u)  să anunţe casele de asigurări de sănătate atunci când:     -  i-a fost retrasă sau suspendată autorizaţia de liberă practică;     -  i.:a fost ridicată autorizaţia sanitară sau a expirat termenul de valabilitate a acesteia;     -  i-a încetat acreditarea;     -  a renunţat sau a pierdut calitatea de membru a Colegiului Medicilor din România;     -  să anunţe în scris în momentul înscrierii pe lista proprie a unui asigurat plecat de la un alt medic de familie, atât medicul de familie de la care a plecat asiguratul cât şi casa de asigurări de sănătate, în maximum 15 zile; Medicul de familie de la care a plecat asiguratul transferă fişa medicală a asiguratului, în maximum 15 zile lucrătoare de la solicitare prin serviciul poştal şi păstrează minimum 1 an o copie de pe fişă medicală a acestuia;       v)  să accepte controlul din partea serviciilor specializate ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ale casei de asigurări de sănătate cu care a încheiat contract, ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei, ale direcţiei de sănătate publică, împreună cu Colegiul Medicilor din România organizat la nivel naţional şi judeţean, precum şi altor organe abilitate de lege;         x)  să angajeze asistenţi medicali în vederea asigurării calităţii actului medical;     y)  să stabilească programul de lucru şi sarcinile de serviciu pentru personalul angajat;     ``)  să organizeze preluarea activităţii medicale de 9ătre un alt medic de familie pentru perioadele de absenţă.       VI.  Modalităţi de plata  ART.8 - Modalităţile de plata în asistenta medicala primara sunt:     1.  plata "per capita", prin tarif pe persoana asigurata;     2.  tarif pe serviciu medical, cuantificat în puncte, pentru asiguraţii din lista proprie şi pentru persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat sau plăţii contribuţiei la Fondul naţional unic de asigurări sociale pentru sănătate. precum şi pentru categoriile de persoane care se asigură facultativ pentru sănătate, potrivit legii.     3.  Plata "per capita" se face conform art. I alin.(2) din anexa nr.2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate  nr.20/12/1003  pentru  aprobarea  normelor  metodologice  de  aplicare  a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în asistenta medicala primara, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1512/2002.  Valoarea minimă garantată a unui punct pentru plata "per capita" este unica pe tara, de  ........ lei. În condiţiile în care bugetul Fondului unic naţional de asigurări sociale de sănătate este diminuat prin acte normative, se recalculează valoarea minimă garantată pentru un punct.   Clauze speciale  - se completează pentru fiecare cabinet medical şi medic de familie din componenta cabinetului medical cu care s-a încheiat contractul:     a)  Medic de familie  Nume .............. Prenume ........... .  Cod numeric personal ..........·-·-·······-····-·-····-   ·.  Grad profesional ......................  Codul medicului ....................... . Program de lucru ··············-·-·············-·-·······-····-   ·.  Medic de familie angajat(*  Nume .............. Prenume ........... .  Cod numeric personal ····················-·-····-··········-  •  Grad profesional.·-·······-·············-··········-····-·-    ••  Codul medicului ....................... .  Program de lucru ·················-·············-··········-    •       *)  În  cazul cabinetelor medicale individuale     1.  Asistent medical  Nume.·-····-·-····-·-····-·-····-··. •  Pre nume.·-····-·-····-·-····-·-··. Cod numeric personal••••·-·-·······-····-·······-·-·······-············     2.  ·-····-·-······················-       ·.         b)  Medic de familie  Nume .............. Prenume ........... .  Cod numeric personal ································-····-   •  Grad profesional ......................  Codul medicului ....................... . Program de lucru ·····-····························-·············-   •  Medic de familie angajat(*  Nume .............. Prenume ........... .  Cod numeric personal ····················-·-·······-    ••    Grad profesional ··············-           ·.  Codul medicului ........................  Program de lucru                 ·.  *)  În cazul cabinetelor medicale individuale   1. Asistent medical  Nume....................................... .  Prenume......     ·.  Cod numeric personal................·-············-··············-·-··.    2 •••••••·-·-····-·-·······-······················-·-·················. •     c)  ..............................................    Nwnărul de puncte calculat conform art. l alin.(2) lit.a) din anexa nr.2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate  nr.20/12/2003  pentru  aprobarea  normelor  metodologice  de  aplicare  a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în asistenta medicala primara, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1512/2002, se ajustează în raport:     a)  cu condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea medicul de familie, cu      %;     b)  cu gradul profesional:     1)  al medicului de familie titular, pentru numărul de puncte ce depăşeşte 25.000 puncte/an:     -  prunar                +20%;     -  fără grad profesional        -10%;       2)  al medicului de familie angajat în cabinetele medicale individuale din rural pentru nwnărul de puncte ce depăşeşte 25.000 puncte/an:         -  prunar                +20%;     -  fără grad profesional        -10%;       3.1.  Plata pe serviciu medical pentru serviciile din pachetul de servicii de bază şi din pachetul minimal de servicii medicale se face conform art.1 alin.(3) din anexa nr.2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr.20/12/2003 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în asistenta medicala primara, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1512/2002.     3.2.  Valoarea minimă garantată a unui punct pentru plata pe serviciu este unică pe ţară, de      lei.  ART.9 - (1) Casele de asigurări de sănătate au obligaţia sa deconteze în termen de maximum  20 de zile calendaristice de la încheierea fiecărei luni contravaloarea serviciilor medicale furnizate potrivit contractelor încheiate între furnizorii de servicii medicale primare şi casele de asigurări de sănătate, la valoarea minimă garantată a punctului "per capita" şi pe serviciu medical.     (2)  Până la data de 30 a lunii următoare trimestrului expirat se face decontarea drepturilor băneşti ale medicilor de familie ca urmare a regularizărilor în funcţie de valoarea definitiva a punctului "per capita" şi a punctului pe serviciu medical.     (3)  Valoarea definitiva a punctului "per capita" se diminuează cu câte 10% pentru trimestrul în care se constata abuzuri sau prescrieri nejustificate de medicamente cu sau fara contribuţie din partea asiguratului şi/sau recomandări de investigaţii paraclinice nejustificate, constatate în urma verificărilor efectuate de casele de asigurări de sănătate, direcţiile de sănătate publica şi consiliile judeţene ale Colegiului Medicilor din România, respectiv al municipiului Bucureşti.     (4)  Neefectuarea, datorita medicului de familie, conform planificării, în proporţie de peste 20% pe trimestru, a controalelor obligatorii prevăzute la art.11 alin.(!) din Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în asistenta medicala primara, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1512/2002, atrage diminuarea veniturilor aferente plaţii "per capita" pentru trimestrul respectiv cu 10% .           VII.  Calitatea serviciilor  ART.1O - Serviciile medicale furnizate în baza prezentului contract trebuie sa respecte criteriile de calitate elaborate de organele abilitate de lege.     VIII.  Răspunderea contractuala   

 ART.11 - Pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale partea în culpa datorează celeilalte părţi daune-interese. 

 ART.12 - În cazul în care termenele de plata prevăzute la art.9 nu sunt respectate din vina caselor de asigurări de sănătate, acestea sunt obligate la plata unor majorări de întârziere egale cu majorările ce se aplica pentru întârzierea plaţii impozitelor către stat. 

 ART.13 - Furnizorul de servicii medicale garantează şi răspunde de calitatea serviciilor medicale acordate asiguraţilor. 
    VIII.  Clauza speciala  ART.14 Orice împrejurare independenta de voinţa parţilor, intervenita după data semnării contractului şi care împiedica executarea acestuia, este considerata ca forţă majora şi exonerează de răspundere partea care o invoca. Sunt considerate ca forţă majora, în sensul acestei clauze, împrejurări ca: război, revoluţie, cutremur, marile inundaţii, embargo.  Partea care invoca forţa majora trebuie sa anunţe cealaltă parte în termen de 5 zile de la data apariţiei respectivului caz de forţă majora şi, de asemenea, de la încetarea acestui caz.  Daca nu procedează la anunţarea în termenele prevăzute mai sus a începerii şi  încetării cazului de forţă majora, partea care îl invoca suporta toate daunele provocate celeilalte părţi prin neanunţarea în termen.  În cazul în care împrejurările care obliga la suspendarea executării prezentului  contract se prelungesc pe o perioada mai mare de 6 luni, fiecare parte poate cere rezolutiunea contractului.  '     IX.  Contraventii  '  ART.15 - Refuzul furnizorilor de servicii medicale de a pune la dispoziţie organelor de control actele de evidenta a serviciilor furnizate si documentele în baza cărora se decontează serviciile realizate conduce la amânarea decontării de către casele de asigurări de sănătate a serviciilor medicale prestate, până în momentul efectuării următorului control.     X.  Încetarea contractului  ART.16 - Contractul se reziliază de plin drept, printr-o notificare scrisa a caselor de asigurări de sănătate, în termen de 1 O  zile calendaristice de la data constatării, în următoarele situaţii:     a)  daca medicul nu începe activitatea în termen de cel mult 3 luni de la data semnării contractului de furnizare de servicii medicale;     b)  daca din motive imputabile furnizorului acesta îşi întrerupe activitatea pe o perioada mai mare de 3 luni;     c)  ridicarea de către organele în drept a autorizaţiei sanitare de funcţionare a furnizorului, expirarea termenului de valabilitate a acesteia sau încetarea acreditării furnizorului;     d)  nerespectarea termenelor de raportare, în vederea decontării de către casele  ·de  asigurări de sănătate, a activităţii realizate conform prezentului contract, pe baza documentelor de raportare, pentru o perioada de maximum doua luni consecutive în cadrul unui trimestru;     e)  în cazul în care numărul de asiguraţi din lista proprie a unui medic de familie scade sub  numărul  minim  stabilit  conform  art.2  alin.(3)  din  Hotărârea  Guvernului nr.1512/2002 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate în asistenta medicala pnmara;     f)  ca urmare a aplicării de 3 ori a măsurii de diminuare a valorii definitive a punctului "per  capita"  pentru  abuzuri  sau  prescrieri  nejustificate  de  medicamente  şi/sau recomandări nejustificate de investigaţii paraclinice;     g)  în situaţia în care instituţiile abilitate pentru efectuarea controlului furnizorilor de servicii medicale primare, prevăzute la art.8 din Hotărârea Guvernului nr.1512/2002 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate în asistenta medicala primara, constată nerespectarea programului de lucru stabilit de către medicul de familie şi comunicat casei de asigurări de sănătate şi direcţiei de sănătate publică.  ART.17 - Contractul încetează cu data la care a intervenit una dintre următoarele situaţii:     a)  se muta cabinetul medical din teritoriul de funcţionare;     b)  a survenit decesul reprezentantului legal al cabinetului medical; .      c)  medicul renunţa sau pierde calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România;     d)  încetare prin faliment, dizolvare, lichidare, în cazul cabinetelor medicale organizate potrivit  art.15  din  Ordonanţa  Guvernului  nr.124/1998  privind  organizarea  ş1 funcţionarea cabinetelor medicale, republicată cu modificările ulterioare;     e)  încetarea definitiva a activităţii casei de asigurări de sănătate;     f)  acordul de voinţă al părţilor;     g)  denunţarea unilaterala a contractului de către reprezentantul legal al cabinetului medical sau al casei de asigurări de sănătate, printr-o notificare scrisa cu 30 de zile calendaristice anterior datei de la care se doreşte încetarea contractului.    ART.18 - Situaţiile prevăzute la art.16 şi la art.17 lit.b) - e) se constata de către casa de asigurări de sănătate din oficiu, prin organele abilitate pentru efectuarea controlului sau la sesizarea oricărei persoane interesate.  Situaţiile prevăzute la art.17 lit.a) se notifica casei de asigurări de sănătate, cu cel puţin 30 de zile înaintea datei de la care se doreşte încetarea contractului.       XI.  Corespondenta  ART.19 - Corespondenta legata de derularea prezentului contract se efectuează în scris, prin scrisori recomandate cu confirmare de primire, prin fax sau direct la sediul părţilor.  Fiecare parte contractanta este obligata ca în termen de 3 zile din momentul în care intervin modificări ale datelor ce figurează în prezentul contract sa notifice celeilalte părţi contractante schimbarea survenita.     XII.  Modificarea contractului  ART.20 - În condiţiile apariţiei unor noi acte normative în materie, care intra în vigoare pe durata derulării prezentului contract, clauzele contrare se vor modifica şi se vor completa în mod corespunzător.  ART.21 - Valorile definitive ale punctului "per capita" şi pe serv1cm sunt cele calculate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi nu sunt elemente de negociere între părţi.  ART.22 (1) Daca o clauza a acestui contract ar fi declarata nula, celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de aceasta nulitate. Părţile convin ca orice clauza declarata nula sa fie înlocuita printr-o alta clauza care sa corespunda cât mai bine cu putinţă spiritului contractului.  (2) Daca expira termenul  de valabilitate  a autorizaţiei  sanitare  pe durata prezentului contract, toate celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de nulitate, cu condiţia reînnorru autorizaţiei sanitare pe toata durata de valabilitate a contractului.     XIII.  Soluţionarea litigiilor  ART.23 - (1) Litigiile născute în legătura cu încheierea, executarea, modificarea şi încetarea ori alte pretenţii decurgând din prezentul contract vor fi supuse unei proceduri prealabile de soluţionare pe cale amiabila.  (2) Litigiile nesoluţionate conform alin.(1) sunt de competenta Comisiei centrale de arbitraj, care va soluţiona cauza potrivit legii.  ART.24 - Hotărârile Comisiei centrale de arbitraj pot fi atacate la instanţele judecătoreşti competente.       XIV.  Alte clauze  ......................................................... .   

 Prezentul contract de fumizare a serviciilor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate a fost încheiat astăzi .............. ,  în doua exemplare a câte    pagini 
 fiecare, câte unul pentru fiecare parte contractanta. 

 CASA DE ASIGURARI DE SANATATE 

 Director general, Director adjunct economic, 
 Director adjunct relaţii contractuale, 

 Vizat Oficiul juridic, 
 FURNIZOR DE SERVICII MEDICALE 
 Reprezentant legal, 
 ANEXANr.4 

 Vizat 
 CASA DE ASIGURARI DE SANATATE ............ 

 CONVENTIE DE ÎNLOCUIRE*) 
 (anexa la Contractul de furnizare de servicii medicale din asistenta medicala primara nr.......) între reprezentantul legal al cabinetului medical şi medicul înlocuitor 

    I.  Părt , ile convent , iei de înlocuire:  Dr                     ,  (numele şi prenumele)  reprezentant legal al cabinetului medical ................................., cu  sediul în municipiul/oraşul ..................., str.           nr.  ...., bl.....,se ....., etaj ...., ap.....,judeţ/sector        ,  telefon/fax ....................., cu contract de furnizare de servicii medicale în asistenta medicala primara nr............. încheiat cu Casa de asigurări de sănătate ..............., cont nr...................., deschis la trezoreria statului, cod fiscal  Medicul înlocuit: şi    (numele şi prenumele)  Dr.  • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • •   1   (numele şi prenumele)  cu licenţa de înlocuire ca medic de familie nr.................       II.  Obiectul convent , iei  Preluarea activităţii medicale a medicului de familie     , conform contractului  nr........., pentru o perioada de absenţă de     , de către medicul de familie     III.  Motivele absentei     1.  incapacitate temporara de munca în limita a două luni/an     2.  vacanţă pentru o perioada de maximum 30 de zile lucrătoare/an     3.  studii medicale de specialitate pentru o perioada de maximum două luni/an     4.  	perioada cât ocupa funcţii de demnitate publica, alese sau numite, în limita a două luni/an       IV.  Locul de desfăşurare a activităţii  Serviciile medicale se acorda în cabinetul medical (al medicului înlocuit)     V.  Obligaţiile medicului înlocuitor  Obligaţiile medicului înlocuitor sunt cele prevăzute în contractul încheiat între medicul de familie înlocuit şi casa de asigurări de sănătate.     VI.  Modalitatea de plata a medicului de familie înlocuitor     1.  Venitul "per capita" şi pe serviciu pentru perioada de absenta se virează de Casa de asigurări de sănătate .............. în contul titularului contractului  nr. ........., acesta obligându-se sa achite medicului înlocuitor    lei/lună.     2.  Termenul de plata ...............     3.  Documentul de plata .............       VII.  Prezenta convenţie de înlocuire a fost încheiata astăzi, ............., în 3 exemplare, dintre care un exemplar devine act adiţional la contractul nr....... al medicului înlocuit şi câte un exemplar revine părţilor semnatare.   

 Reprezentantul legal al cabinetului medical, 
 Medicul înlocuitor, 

     
 *) Convenţia de înlocuire se încheie pentru perioade de absenta în limita a două luni/an. 
 ANEXA Nr.5 
 CONVENTIE DE ÎNLOCUIRE*) 
 anexa la Contractul de furnizare de servicii medicale din asistenta medicala primara nr   între casa de asigurări de sănătate şi medicul înlocuitor 

    I.  Părt , ile convent , iei de înlocuire:  Casa de asigurări de sănătate  ; .........., cu sediul în municipiul/oraşul ................, str .   ...............  nr...., judeţul/sectorul .............. ,  telefon/fax ........., reprezentata prin director general ......................   pentru    Medicul înlocuit:  şi    (numele şi prenumele)  Dr. ....................................................., cu licenţa de  (numele şi prenumele) înlocuire ca medic de familie nr   ,    din cabinetul medical ........................... cu sediul în municipiul/oraşul  ................. , str.  ................. nr....., bl. .... ,  sc....., etaj ..., ap...... ,  judeţul/sectorul ............., telefon/fax  ................., cu contract de fumizare de servicii medicale în asistenta medicala primara nr ..  ,........., încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate ........................, cont nr      ,  deschis la trezoreria  statului, cod fiscal ......... al cărui reprezentant  legal este: (numele şi prenumele)     II.  Obiectul convent , iei  Preluarea activităţii medicale a medicului de familie ............., conform contractului nr ...........,  pentru o perioada de absenta de ......... ,  de către medicul de familie............... ..      III.  Motivele absentei:     1.  incapacitate temporară de muncă, care depăşeşte două luni/an  .............     2.  concediu de sarcină sau lehuzie     3.  concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani     4.  perioada cât ocupă funcţii de demnitate publică alese sau numite, care depăşeşte două luni/an     5.  perioada în care unul dintre soţi îl urmează pe celălalt trimis în misiune permanentă în străinătate sau să lucreze într-o organizaţie  internaţională în străinătate                      ............         IV.  Locul de desfăşurare a activităţii  Serviciile medicale se acorda în cabinetul medical (al medicului înlocuit)     V.  Obligaţiile medicului înlocuitor  Obligaţiile medicului înlocuitor sunt cele prevăzute în contractul încheiat între medicul de familie înlocuit şi casa de asigurări de sănătate.  Medicul înlocuitor are obligaţia faţă de cabinetul medical al medicului înlocuit, de a suporta cheltuielile de administrare şi de personal care reveneau titularului cabinetului respectiv.     VI.  Modalitatea de plata a medicului de familie înlocuitor     1.  Veniturile "per capita" şi pe serviciu aferente perioadei de absenta se virează de casa de asigurări de sănătate în contul medicului înlocuitor nr......, deschis la .................     2.  Termenul de plata ...................     3.  Documentul de plata .................  VIL Prezenta convenţie de înlocuire a fost încheiata astăzi, ............., în două exemplare, dintre care un exemplar devine act adiţional la contractul nr.    al  medicului înlocuit şi un exemplar revine medicului înlocuitor.  CASA DE ASIGURARI DE SANATATE        Medicul înlocuitor, Director general,   Director adjunct economic, Director adjunct relaţii contractuale,  Vizat Oficiul juridic  De acord,  Reprezentant legal al cabinetului medical**       *) Convenţia de înlocuire se încheie pentru perioade de absenta mai mari de două luni/an.  **) În cazul în care poate fi prezent, cu excepţia situaţiilor în care acesta se află·în imposibilitatea de a fi prezent.  ANEXANr.6  CONVENTIE DE FURNIZARE  de servicii medicale '  în asistenta medicala primara     I.  Părţile contractante  Casa de asigurări de sănătate ... :.......... , cu sediul în municipiul/oraşul       , str.  .................  nr...............,judeţul/sectorul .................., tel/fax ................, reprezentata prin director general            ,   Şl  Unitatea sanitară de asistenta medicală primară ........................ ,  cu sau fără punct sanitar .................., reprezentat prin ............. . ............... cu certificatul de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor medicale nr................, autorizaţie sanitara pentru cabinet nr.................., autorizaţie sanitara pentru punctul sanitar nr.... ,............,  având sediul  cabinetului medical în municipiul/oraşul/comuna ........................, str................. nr  ,  bi.  .... , sc. ..., et. ... ,  ap. ..., judeţul/sectorul ............, telefon ..................., şi sediul  punctului  sanitar  în  comuna  ........................,  str.  ................  nr.  . ....... ,  telefon  ..................., cont nr...................., deschis la trezoreria statului, cod numeric personal  al  reprezentantului  legal......................,  cod  fiscal  ...............,  copie  după  dovada asigurării de răspundere civilă pentru activitatea medicală pentru fiecare medic pe care îl reprezintă, certificatul de acreditare al unităţii sanitare nr...................     II.  Obiectul conventiei  '  ART.1 - Obiectul prezentei convenţii îl constituie fumizarea de servicii medicale în asistenta medicala primara, conform Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în asistenta medicala  primara,  aprobat  prin  Hotărârea  Guvernului  nr.1512/2002  şi  normelor metodologice de aplicare a acestuia.     III.  Servicii medicale furnizate  ART.2 - Serviciile medicale furnizate în asistenta medicala primara sunt cuprinse în pachetul de servicii de bază şi în pachetul minimal de servicii medicale, prevăzute în anexa nr. I la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr.20/12/2003 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale în cadritl sistemului asigurărilor sociale de sănătate în asistenta medicala primara, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1512/2002.     IV.  Durata convent , iei  ART.3 - Prezenta convenţie este valabilă o perioada de 3 luni de la data încheierii.     V.  Obligaţiile părţilor  B. Obligaţiile casei de asigurări de sănătate  ART.4 - Casa de asigurări de sănătate are unnătoarele obligaţii:     a)  să încheie convenţii numai cu furnizorii de servicii medicale în asistenţa medicală primară autorizaţi şi acreditaţi;     b)  să controleze activitatea furnizorilor de servicii medicale în asistenţa medicală  primară, conform contractelor încheiate cu aceştia;     c)  să verifice prescrierea medicamentelor şi recomandarea investigaţiilor paraclinice de către furnizorii de servicii medicale în asistenţă medicală primară, în conformitate cu reglementările în vigoare;     d)  să plătească venitul medicilor de familie nou-veniţi într-o localitate, într-un cabinet medical nou-înfiinţat sau deja existent, venitul aferent activităţii realizate;     e)  să informeze furnizorii de servicii medicale în asistenţa medicală primară asupra    conditiilor de încheiere a conventiilor.  '                   '  B. Obligaţiile furnizorului de servicii medicale  ART.5 - Furnizorul de servicii medicale are următoarele obligaţii:     a)  să acorde servicii de asistenţă medicală primară asiguraţilor înscrişi în lista proprie, respectând criteriile de calitate elaborate de organele abilitate prevăzute de lege. Serviciile medicale care se acordă de medicul de familie nou-venit intr-o localitate sunt cele prevăzute în pachetul de servicii de bază care se acordă în asistenţa medicală primară;     b)  să asigure în cadrul serviciilor furnizate potrivit pachetului de servicii de bază toate activităţile care sunt cuprinse în baremul de activităţi practice obligatorii din curricula de pregătire în specialitatea de medicină de familie. De asemenea, are obligaţia de a interpreta investigaţiile necesare în afecţiunile prevăzute în tematica pe aparate şi sisteme;     c)  să acorde serviciile medicale cuprinse în pachetul minimal de servicii medicale persoanelor care nu fac dovada calităţii de asigurat sau plăţii contribuţiei la fondul naţional unic de asigurări sociale pentru sănătate, precum şi pentru categoriile de persoane care se asigură facultativ pentru sănătate, potrivit legii;             ••      d)  să furnizeze tratamentul adecvat şi să prescrie medicamentele prevăzute în Nomenclatorul de medicamente, conform reglementărilor în vigoare. Medicamentele prescrise şi investigaţiile paraclinice recomandate trebuie să fie în concordanţă cu diagnosticul;     e)  să nu refuze acordarea asistenţei medicale în caz de urgenţă medicală, ori de câte ori se solicită aceste servicii medicale;     f)  să înscrie din oficiu copiii care nu au fost înscrişi pe lista unui medic de familie  odată cu prima consultaţie a copilului bolnav în localitatea de reşedinţă a acestuia. Nou­ născutul va fi înscris pe lista medicului de familie care a îngrijit gravida, dacă părinţii acestuia nu au altă opţiune.     g)  să înscrie pe lista proprie gravidele neînscrise pe lista unui medic de familie, care îndeplinesc condiţiile de persoană asigurată, la prima consultaţie, în localitatea de reşedinţă a acestora sau la solicitarea sistemului de asistenţă medicală comunitară;     h)  să nu refuze înscrierea pe lista de asiguraţi a copiilor, la solicitarea mamei sau la anunţarea de către casa de asigurări de sănătate cu care are încheiat contract de furnizare de servicii ori de primărie, precum şi la solicitarea sistemului de asistenţă medicală comunitară sau a direcţiilor de protecţie a copilului, pentru copiii aflaţi în dificultate din centrele de plasament sau familii substitutive;     i)  să respecte criteriile de calitate a serviciilor medicale furnizate şi a activităţii desfăşurate la nivelul cabinetelor de medicina primara;     j)  să informeze asiguraţii despre serviciile oferite şi despre modul în care sunt furnizate;     k)  să respecte confidenţialitatea prestaţiei medicale;    1) să respecte prevederile actelor normative privind raportarea bolilor şi efectuarea vaccinărilor;     m)  să solicite asiguraţilor, la înscrierea pe lista proprie, documentele justificative care atestă calitatea acestora de asigurat;     n)  să îşi stabilească programul de activitate în funcţie de condiţiile specifice din zonă,  cu  respectarea  prevederilor  Contractului-cadru privind  condiţiile  acordării asistenţei medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate, în asistenţa medicală primară aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1512/2002 şi a normelor metodologice de aplicare a acestuia;     o)  să afişeze la loc vizibil la cabinetul medical pachetul de servicii de bază, pachetul minimal de servicii medicale şi obligaţiile sale ca furnizor de servicii medicale primare aflat în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate;     p)  să anunţe casele de asigurări de sănătate atunci când:       -  i-a fost retrasă sau suspendată autorizaţia de liberă practică;     -  i-a fost ridicată autorizaţia sanitară sau a expirat termenul de valabilitate a acesteia;     -  i-a încetat acreditarea;     -  a renunţat sau a pierdut calitatea de membru a Colegiului Medicilor din România.     -  să anunţe în scris în momentul înscrierii pe lista proprie a unui asigurat plecat de la un alt medic de familie, atât medicul de familie de la care a plecat asiguratul cât şi casa de asigurări de sănătate, în maximum 15 zile; Medicul de familie de la care a plecat asiguratul transfera fişa medicală a asiguratului, în maximum 15 zile lucrătoare de la    solicitare prin serviciul poştal şi păstrează minimum 1 an o copie după fişa medicală a acestuia.     r)  să accepte controlul din partea serviciilor specializate ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ale casei de asigurări de sănătate cu care a încheiat contract, ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei, ale direcţiei de sănătate publică, împreună cu Colegiul Medicilor din România organizat la nivel naţional şi judeţean, precum şi altor organe abilitate de lege;     s)  să organizeze preluarea · activităţii medicale de către un alt medic de familie pentru perioadele de absenţă;     t)  să elibereze certificate de concediu medical, certificate medicale pentru îngrijirea copilului bolnav, conform prevederilor legale in vigoare.       VI.  Modalitati de plata  ART.6 - Modalităţile de plata în asistenta medicala primara pentru medicii nou veniţi sunt:  Pentru medicii nou-veniţi într-o localitate, intr-un cabinet nou înfiinţat sau deja  existent se asigura:     a)  un venit lunar echivalent cu media dintre salariul maxim si cel minim prevăzute în sistemul sanitar bugetar pentru gradul profesional obţinut de medic, la care se aplică sporurile prevăzute în condiţiile stabilite în norme;     b)  o sumă necesară pentru cheltuieli de administrare şi funcţionare a cabinetului  medical, stabilite potrivit normelor.     c)  o indemnizaţie de instalare egală cu două salarii de bază la nivelul maxim prevăzut de lege pentru funcţia de medic specialist în sistemul sanitar bugetar, acordată la cerere conform condiţiilor prevăzute în norme.   Clauze speciale  - se completează pentru fiecare cabinet medical şi medic de familie nou venit în componenţa cabinetului medical cu care s-a încheiat convenţia:     a)  Medic de familie nou venit  Nume . . . . . . .  .  . . . . . . Prenume ........... .  Cod numeric personal  ..-·-····-·-····-·-····-·-····-    ••  Grad profesional ......................  Codul medicului ........................ Program de lucru . .... .. ... . . . .. . ........ ................... ........ . ..... . .  Venitul lunar aferent medicului de familie nou venit.                 lei  Sporul în condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea                 %.  Suma lunară aferenta cheltuielilor de administrare şi funcţionare a cabinetului medical în care îşi desfăşoară activitatea medicul de familie nou-venit.            lei  Indemnizaţia de instalare pentru medicul de familie nou-venit          lei.       b)  Medic de familie nou venit  Nume .............. Prenume ........... . Cod numeric personal .................................................... .  Grad profesional ......................  Codul medicului ....................... . Program de lucru ................................................................ .  Venitul lunar aferent medicului de familie nou venit                 lei.  Sporul în condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea                 %.  Suma lunară aferenta cheltuielilor de administrare şi funcţionare a cabinetului medical în care îşi desfăşoară activitatea medicul de familie nou-venit            lei.  Indemnizaţia de instalare pentru medicul de familie nou-venit         lei.     c)  ..............................................         VII.  Calitatea serviciilor  ART.7 - Serviciile medicale furnizate în baza prezentei convenţii trebuie sa respecte criteriile de calitate elaborate de organele abilitate de lege.     VIII.  Răspunderea contractuala  ART.8 - Pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale partea în culpa datorează celeilalte părţi daune-interese.  ART.9 - Furnizorul de servicii medicale garantează şi răspunde de calitatea serviciilor medicale acordate asiguraţilor.     IX.  Clauza speciala  ART.IO Orice împrejurare independenta de voinţa parţilor, intervenita după data semnării convenţiei şi care împiedica executarea acestuia, este considerata ca forţa majora şi exonerează de răspundere partea care o invoca. Sunt considerate ca forţa majora, în sensul acestei clauze, împrejurări ca: război, revoluţie, cutremur, marile inundaţii, embargo.  Partea care invoca forţa majora trebuie sa anunţe în termen de  5  zile de la data apariţiei respectivului caz de forţa majora cealaltă parte şi, de asemenea, de la încetarea acestui caz.  Daca nu procedează la anunţarea în termenele prevăzute mai sus a începerii şi încetării cazului de forţa majora, partea care îl invoca suporta toate daunele provocate celeilalte parţi prin neanunţarea în termen.     X.  Contravenţii  ART.11 - Refuzul furnizorilor de servicii medicale de a pune la dispoziţie organelor de control actele de evidenta a serviciilor furnizate si documentele în baza cărora se decontează serviciile realizate conduce la amânarea decontării de către casele de asigurări de sănătate a serviciilor medicale prestate, până în momentul efectuării următorului control.     XI.  Încetarea convenţiei  ART.12 - Convenţia se reziliază de plin drept, printr-o notificare scrisa a caselor de asigurări de sănătate, în termen de 1 O  zile calendaristice de la data constatării, în următoarele situaţii:     a)  ridicarea de către organele în drept a autorizaţiei sanitare de funcţionare a furnizorului, expirarea termenului de valabilitate a acesteia sau încetarea acreditării furnizorului;     b)  în situaţia în care instituţiile abilitate pentru efectuarea controlului furnizorilor de servicii medicale primare, prevăzute la art.8 din Hotărârea Guvernului ne.1512/2002 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în asistenta medicala primara, constată nerespectarea programului de lucru stabilit de către medicul de familie şi comunicat caselor de asigurări de sănătate şi direcţiilor de sănătate publică.  ART.13 - Convenţia încetează cu data la care a intervenit una dintre următoarele situaţii:     a)  se muta cabinetul medical din teritoriul de funcţionare;     b)  a survenit decesul reprezentantului legal al cabinetului medical;     c)  medicul renooţa sau pierde calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România;     d)  încetare prin faliment, dizolvare, lichidare, în cazul cabinetelor medicale organizate potrivit  art.15  din  Ordonanţa  Guvernului  nr.124/1998  privind  organizarea  şi funcţionarea cabinetelor medicale, republicată cu modificările ulterioare;     e)  încetarea definitiva a activităţii casei de asigurări de sănătate;     f)  acordul de voinţa al parţilor;     g)  denooţarea unilaterala a convenţiei de către reprezentantul legal al cabinetului medical sau al casei de asigurări de sănătate printr-o notificare scrisa cu 30 de zile calendaristice anterior datei de la care se doreşte încetarea contractului.    ART.14 - Situaţiile prevăzute la art.12 si la art.13 lit.b) - e) se constata de către casa de asigurări de sănătate din oficiu, prin organele sale abilitate sau la sesizarea oricărei persoane interesate.  Situaţiile prevăzute la art.13 lit.a) se notifica casei de asigurări de sănătate cu cel puţin 30 de zile înaintea datei de la care se doreşte încetarea convenţiei.       XII.  Corespondenta  ART.15 - Corespondenta legata de derularea prezentei convenţii se efectuează în scris, prin scrisori recomandate cu confirmare de primire, prin fax sau direct la sediul parţilor.  Fiecare parte contractanta este obligata ca în termen de 3 zile din momentul în care  intervin modificări ale datelor ce figurează în prezentul contract sa notifice celeilalte parţi contractante schimbarea survenita.     XIII.  Modificarea conventiei  '  ART.16 - În condiţiile apariţiei unor noi acte normative în materie, care intra în vigoare pe durata derulării prezentei convenţii, clauzele contrare se vor modifica şi se vor completa în mod corespunzător.  ART.17 - Daca o clauza a acestei convenţii ar fi declarata nula, celelalte prevederi ale convenţiei nu vor fi afectate de aceasta nulitate. Partile convin ca orice clauza declarata nula sa fie înlocuita printr-o alta clauza care sa corespunda cât mai bine cu putinţa spiritului convenţiei.  Daca expira termenul de valabilitate a autorizaţiei sanitare pe durata prezentei convenţii, toate celelalte prevederi ale convenţiei nu vor fi afectate de nulitate, cu condiţia reînnoirii autorizaţiei sanitare pe toata durata de valabilitate a convenţiei.     XIV.  Soluţionarea litigiilor  ART.18 - (1) Litigiile născute în legătura cu încheierea, executarea, modificarea şi încetarea ori alte pretenţii decurgând din prezenta convenţie vor fi supuse unei proceduri prealabile de soluţionare pe cale amiabila.  (2) Litigiile nesoluţionate conform alin.(1) sunt de competenta Comisiei centrale de arbitraj, care va soluţiona cauza potrivit legii.  ART.19 - Hotărârile Comisiei centrale de arbitraj pot fi atacate la instanţele judecătoreşti competente.     XV.  Alte clauze ......................................................... .        

 Prezenta convenţie de furnizare a serviciilor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate a fost încheiat astăzi,  ..............  în doua exemplare a câte    pagini 
 fiecare, câte unul pentru fiecare parte contractanta. 
  
 CASA DE ASIGURARI DE SANATATE 

 Director general, Director adjunct economic, 
 Director adjunct relaţii contractuale, 

 Vizat Oficiul juridic 
 FURNIZOR DE SERVICII MEDICALE 
 Reprezentant legal, 
 ANEXANR.7 
 LISTA 
 criteriilor de calitate pentru activitatea desfăşurata la nivelul cabinetelor de medicina pnmara 

 I. Semnalizarea cabinetului în zona - firma 
    2.  Autorizaţia sanitara de funcţionare a cabinetului si a punctelor de lucru     3.  Acreditarea unităt , ii sanitare care oferă servicii medicale     4.  Programul de activitate afişat vizibil pentru toate categoriile de personal acreditate ce îşi desfasoara activitatea în cabinet si respectarea acestuia. Pe perioada de absenta a medicului titular, sa fie afişat numele si programul medicului înlocuitor.     5.  Afişarea pachetului de servicii de bază şi a pachetului minimal de servicii furnizate de medicii de familie     6.  Drepturile si obligaţiile asiguraţilor - afişate vizibil     7.  Sala de aşteptare dotata corespunzător: ambient adecvat, scaune/canapea, masa, materiale informative     8.  Dotarea cabinetului cu aparatura si mobilier, cel puţin în conformitate cu ordinul ministrului sanatatii si familiei în vigoare. Se vor aprecia dotările suplimentare cu aparatura si mobilier, care denota preocuparea medicului de familie pentru îmbunatatirea actului medical si creşterea satisfacţiei pacienţilor.     9.  Dotarea aparatului de urgenta cel puţin în conformitate cu baremurile în vigoare si în termen de valabilitate.     10.  Obligativitatea prezentei la cabinet a actelor care notifica activitatea medicala:     -  evidenta asiguraţilor: lista de capitaţie actualizata;     -  registre: de consultaţii, vaccinări, gravide, dispensarizaţi, tratamente, deplasări la domiciliu;     -  fise de consultaţii si anexe: bilete de externare, scrisori medicale, plan de recuperare, fisa gravidei, fisa de examen de bilanţ;     -  caiet de evidenta stupefiante, reţete cu timbru sec       11.  Medicul în timpul programului:     -  comportament si ţinuta în conformitate cu normele Codului de etica si deontologie medicala;     -  consulta pacientul, stabileşte conduita: trimitere la investigaţii paraclinice, trimiteri la medicul de specialitate pentru diagnostic si tratament;     -  consemnează diagnosticul, tratamentul, recomandările în registrele de evidenta primara si în fisa de consultaţie;     -  eliberează reţete parafate si semnate;     -  eliberează bilete de trimitere, concedii medicale, alte categorii de acte medicale, parafate si semnate;     -  respecta confidenţialitatea actelor medicale       12.  Cadrul mediu sanitar în timpul programului:     -  comportament si ţinuta în conformitate cu nonnele Codului de etica si deontologie medicala;     -  solicita actele de identificare: carte de identitate, carnet de asigurat;     -  notează datele de identificare în registrul de consultaţii;     -  identifica fisa de consultaţii;     -  efectuează tratamente, vaccinări, la indicata medicului;     -  poate  completa  formulare  ·  medicale,  dar numai  la indicaţia  si sub stricta supraveghere a medicului, care va parafa si va semna;     -  poate acorda îngrijiri la domiciliu la recomandarea medicului de familie;     -  respecta confidenţialitatea actelor medicale.     

 Nota: 
 Criteriile de calitate pentru actul medical vor fi stabilite de Colegiului Medicilor din România si vor fi negociate cu Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate. 
 Controlul respectării criteriilor de calitate a serviciilor medicale va fi coordonat de Serviciul medical al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate împreună cu comisiile de specialitate ale Colegiul Medicilor din România şi ale Ordinul Asistenţilor Medicali din România. 
 MINISTERUL   SĂNĂTĂŢII   ŞI   FAMILIEI                 CASA   NAŢIONALĂ   DE   ASIGURĂRI   DE   SĂNĂTATE 
 Nr.   21   din   16   ianuarie   2003                            Nr.   13   din   16   ianuarie   2003 
 O   R   D   I   N    
 pentru   aprobarea   Normelor   metodologice   de   aplicare   a   Contractului-cadru   privind   condiţiile   acordării   asistenţei   medicale   în   cadrul   sistemului   de   asigurări   sociale   de   sănătate   în   asistenţa   medicală   ambulatorie   de   specialitate   pentru   specialităţile   clinice,   paraclinice   şi   stomatologice*) 
 în   temeiul   prevederilor: 
    -  Ordonanţei   de   urgenţă   a   Guvernului   nr.   150/2002   privind   organizarea   şi   funcţionarea   sistemului   de   asigurări   sociale   de   sănătate;     -  Hotărârii   Guvernului   nr.   22/2001   privind   organizarea   şi   funcţionarea   Ministerului   Sănătăţii   şi   Familiei,   cu   modi-   ficările   şi   completările   ulterioare;     -  Hotărârii   Guvernului   nr.   1.510/2002   pentru   aprobarea   Contractului-cadru   privind   condiţiile   acordării   asistenţei   medicale   în   cadrul   sistemului   de   asigurări   sociale   de   sănătate   în   asistenţa   medicală   ambulatorie   de   specialitate   pentru   specialităţile   clinice,   paraclinice   şi   stomatologice,   
 ministrul   sănătăţii   şi   familiei   şi   preşedintele   Casei   Naţionale   de   Asigurări   de   Sănătate   emit   următorul   ordin: 

 Art.   1.   -   Se   aprobă   Normele   metodologice   de   aplicare   a   Contractului-cadru   privind   condiţiile   acordării   asistenţei   medicale   în   cadrul   sistemului   de   asigurări   sociale   de   sănătate   în   asistenţa   medicală   ambulatorie   de   specialitate   pentru   specialităţile   clinice,   paraclinice   şi   stomatologice,   aprobat    prin    Hotărârea    Guvernului    nr.    1.510/2002,   prevăzute   în   anexele   nr.   1-8**)   care   fac   parte   integrantă   din   prezentul   ordin. 
 Art.   2.   -   Prevederile   prezentului   ordin   intră   în   vigoare   la   data   de   1   ianuarie   2003.   De   la   această   dată   îşi   înce-   tează   aplicabilitatea   Ordinul   preşedintelui   Casei   Naţionale 
 Ministrul   sănătăţii   şi   familiei, 
 Daniela   Bartoş 
 de   Asigurări   de   Sănătate   şi   al   preşedintelui   Colegiului   Medicilor   din   România   nr.   603/4.189/2001   pentru   aprobarea   Normelor   metodologice   de   aplicare   a   Contractului-cadru   pri-   vind   condiţiile   acordării   asistenţei   medicale   în   cadrul   siste-   mului   asigurărilor   sociale   de   sănătate   în   asistenţa   medicală   ambulatorie   de   specialitate   pentru   specialităţile   clinice,   para-   clinice   şi   stomatologice,   publicat   în   Monitorul   Oficial   al   României,   Partea   I,   nr.   851   din   29   decembrie   2001. 
 Art.   3.   -   Prezentul   ordin   va   fi   publicat   în   Monitorul   Oficial   al   României,   Partea   I. 
 Preşedintele   Casei   Naţionale   de   Asigurări   de   Sănătate, 
 Eugeniu   Ţurlea 

     
 *)   Ordinul   nr.   21/13/2003   a   fost   publicat   în   Monitorul   Oficial   al   României,   Partea   I,   nr.   78   din   6   februarie   2003,   şi   este   reprodus   şi   în   acest 
 număr   bis. 
 **)   Anexele   nr.   1-8   sunt   reproduse   în   facsimil. 
 Anexa Nr. 1 PACHETUL DE SERVICII MEDICALE ACORDATE IN AMBULATORIUL DE 
 SPECIALITATE PENTRU SPECIALITĂŢILE CLINICE,  PARACLINICE SI  
 STOMATOLOGICE 

 . 

 CAPTOLUL  I  PACHETUL DE SERVICII MEDICALE ACORDATE IN AMBULATORIUL DE SPECIALITATE PENTRU SPECIALITĂTILE CLINICE 

    1.  PACHETUL DE SERVICII MEDICALE DE BAZA       A.  Consultatia medicala de specialitate  Consultaţia medicala de specialitate se acorda pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau de la alt medic de specialitate pentru care a avut biletul de trimitere iniţial eliberat de medicul de familie, cu excep a urgentelor si a consultatiilor de control pentru afectiunile confirmate prevazute in anexa nr.3 la ordin, care permit prezentarea direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate.  Consultatia medicala de specialitate cuprinde:     -  anamneza, examenul clinic general, examenul clinic specific specialităţii respective, stabilirea protocolului de explorări şi/sau interpretarea integrativă a explorărilor şi a analizelor de laborator disponibile efectuate la solicitarea medicului de familie si/sau a medicului de specialitate, în vederea stabilirii diagnosticului     -  unele manevre specifice pe care medicul le consideră necesare, altele decât cele prevăzute la lit.B.     -  stabilirea conduitei terapeutice si/sau prescrierea tratamentului medical si igieno­ dietetic, precum şi instruirea în legătură cu măsurile terapeutice şi profilactice.  Casele de asigurări de sănătate suporta contravaloarea a maximum două consultaţii pentru stabilirea diagnosticului şi tratamentului dacă medicul de specialitate consideră  la prima consultatie că sunt necesare investigaţii suplimentare pentru confirmarea diagnosticului de prezumţie, cu al căror rezultat pacientul se prezintă în altă zi. Prezentarea pacientului la medicul de specialitate la solicitarea acestuia, pentru a doua consultaţie în vederea stabilirii diagnosticului, se face direct, fără alt bilet de trimitere de la medicul de familie.  Consultaţia de control se acordă     -  pentru efectuarea unor manevre terapeutice sau aplicarea unor tratamente stabilite de medic cu ocazia primei/primelor doua consultatii acordate pacientului pentru stabilirea diagnosticului, atunci când este necesara prezentarea repetata a pacientului la cabinet, sau pentru urmarirea evolutiei sub tratament a pacientului (solicitari pentru care  pacientul  primeste,  dupa  confirmarea  diagnosticului  si stabilirea  conduitei terapeutice, recomandare de la medicul de specialitate cu programarea acestor noi prezentari);     -  dupa  o  interventie  chirurgicala  sau  ortopedica  pana  la vindecare,  incluzand pansamentul plăgii, manevrele chirurgicale impuse de anumite complicaţii minore si scoaterea firelor, scoaterea ghipsului, pe baza scrisorii medicale sau a biletului de externare din spital primit de la medicul care a îngrijit pacientul in spital;     -  pentru afectiunile confirmate prevazute in anexa nr.3 la ordin, care permit    prezentarea direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate fara bilet de timitere de la medicul de famile, conform unei periodicitati stabilita de medicul de specialitate, sau ori de cate ori apar complicatii sau decompensari ale afectiunii respective.    Stabilirea numărului de puncte pe consultaţie     lnitială      Control      a)  Consultatia in specialitatăţile pediatrie si endocrinologie indiferent de varsta pacientului     b)  Consultatia copilului cu vârsta cuprinsă între 0-5 ani, indiferent de specialitate,  cu excepţia celor prevăzute la lit.a)    25 puncte  20 puncte    20 puncte  15 puncte     c)  Consultatii peste vârsta de 5 ani, indiferent de specialitate, 15 puncte cu excepţia celor prevăzute la lit.a)  10 puncte  Pentru consultatiile punctate separat la lit.B în funcţie de afecţiuni, numarul de puncte acordat este cel prevazut la lit.B, indiferent dacă este consultaţie iniţială sau de control,  Se consideră consultaţie iniţială prima prezentare a unui pacient în ambulatoriul de specialitate, la un anumit medic pentru o anumită afecţiune, caz nou, în vederea stabilirii diagnosticului şi tratamentului, inclusiv preluarea unui pacient externat din spital pentru afecţiunile diagnosticate caz nou în cursul internării.  Se consideră consultaţie de control:     -  prezentările ulterioare ale unui pacient la acelaşi medic (în afara primei prezentări) pentru acelaşi diagnostic pentru reevaluarea tratamentului, pentru efectuarea unor manevre terapeutice sau aplicarea unor tratamente stabilite de medic cu ocazia primei/primelor doua consultatii acordate pacientului pentru stabilirea diagnosticului, pentru care este necesara prezentarea repetata a pacientului la cabinet, sau pentru urmarirea evolutiei sub tratament a pacientului (solicitari pentru care pacientul primeste,  dupa confirmarea  diagnosticului si stabilirea  conduitei terapeutice, recomandare de la medicul de specialitate cu programarea acestor noi prezentari), până la vindecare sau stabilizare;     -  controalele periodice ale unui pacient cu un diagnostic cunoscut, inclusiv controale după internări pentru acelaşi diagnostic pentru reevaluarea stării de sănătate şi a tratamentului;                               .     -  controalele după o intervenţie chirurgicală şi ortopedică până la vindecare (inclusiv pansamentul plăgii, scoaterea firelor şi manevrele chirurgicale impuse de anumite complicaţii minore, scoaterea ghipsului).    Se decontează ca o consultaţie de control şi a doua consultaţie ce a fost necesară pentru confirmarea diagnosticului de prezumţie, pe baza investigaţiilor suplimentare solicitate de medicul de specialitate.       B.  Servicii medicale acordate in ambulatoriul de specialitate clinic       Nr. crt.    Denumire specialitate/serviciu    Puncte        A) Alergologie si imunologie clinica        A1    Teste cutanate (prick sau IDR) cu seturi standard de alergeni (maximum 8 teste inclusiv materialul oozitiv si neaativ)    7/test      A2    Teste de provocare nazală, oculară, bronsică    5      A3    Teste cutanate cu agenţi fizici (maximum 4 teste)    3/test      A4    Imunoterapie specifică cu vaccinuri alergenice standardizate    10/sedinta      A5    Peakflow metrie    5      A6    Spirometrie (efectuare)    10      A.7    Aerosoli/caz (şedinţă)    3      A.8    Spiroaramă+test farmacodinamic bronhomotor    15                B)Cardiologie          Consultatia de cardiologie include si interpretarea EKG        81    Examen electrocardiografic (efectuare)    5      82    Ecocardioarafie M+2D    30      83    Ecocardioarafie + Doppler    45      84    Ecocardioarafie+Doooler+color    60      85    ECO vase periferice        85.a    vene    35      85.b    artere    45      86    Interpretare EKG continuu (24 ore, Hoitar)    20      87    lnteroretare Holter TA    15      88    Oscilometrie    5      89    Efectuare EKG de efort    6                C) Chirurgie inclusiv chiruraie infantila          Consultatia chirurgicala se puncteaza separat numai pentru alte  afectiuni decat cele enumerate mai ios        Cc    Consultatia si terapia chiruraicală (inclusiv anestezia locala) a:        Cc.1    Panariţiului eritematos    15      Cc.2    Panariţiului flictenular    20      Cc.3    Panariţiului periunghial şi subunghial    22      Cc.4    Panariţiului antracoid    22      Cc.5    Panariţiului pulpar    22      Cc.6    Panaritiului osos, articular, tenosinoval    22      Cc.7    Fleamoanelor superficiale mână fara limfanaita    22      Cc.a    Fleamoanelor loiă tenară, hipotenară, comisurale, tenosinovitelor    22      Cc.9    Abcesului de părţi moi    22      Cc.10    Abcesului oilonidal    22      Cc.11    Furunculului    20      Cc.12    Furunculului antracoid, furunculozei    20      Cc.13    Hidrosadenitei    22      Cc.14    Celulitei    20      Cc.15    Seromului posttraumatic    22        Cc.16    Arsurilor termice  <  10%    20      Cc.17    Leziunilor externe prin agenţi chimici    20      Cc.18    Hematomului    15      Cc.19    Edemului dur posttraumatic    20      Cc.20    Plăgilor tăiate superficiale    20      Cc.21    Plăgilor înţepate superficial    15      Cc.22    Degerăturilor (gr I si gr  li)     12      Cc:23    Flebopatiilor varicoase superficiale; ruptură pachet varicos    25      Cc.24    Adenoflegmonului    20      Cc.25    Supuraţiilor postoperatorii    20      Cc.26    Consultatia,  tratamentul şi îngrijirea piciorului diabetic (polinevrita, supuratii microanaiopatie)       22      Cc.27    Consultatia si terapia chirurgicală (inclusiv anestezia locala) a:        Cc.28    Afecţiunilor mamare superficiale    20      Cc.29    Suouratiilor mamare orofunde    25      Cc.30    Granulomului ombilical    15      Cc.31    Abcesului perianal    25      Cc.32    Fimozei (decalotarea, debridarea)    20      Cc.33    Consultatia si terapia chirurgicală (inclusiv anestezia locala) a:        Cc.34    Polipului rectal procident (extirpare)    25      Cc.35    Tumorilor mici, chisturilor dermoide sebacee, liooamelor neinfectate    20      Cc.36    Tumorii scalpului, simpla    20      Cc.37    Tumorilor simple ale buzei    20      C.1    Oscilometrie    5      C.2    Recoltarea unui produs patologic sau material pentru biopsie    5      C.3    Administrare intravenoasa de medicamente    4      C.4    Endoscopie diaestivă superioară diaanostică (esofaa, stomac, duoden)    30                D.Dermato-venerologie          Consultatia  si tratamentul chirurgical al leziunilor cutanate (anestezie, excizie, sutura, oansament)       25      D.1    Electrochiruraia/electrocauterizarea tumorilor cutanate/leziune    10      D.2    Crioteraoia/leziune    10      D.3    Tratamente cu laser soft/leziune    10      D.4    Fotochimioterapie (UV) cu oxoralen local    15      D.5    Fotochimioterapie (UV) cu oxoralen aenerala    10      D.6    Recoltarea unui produs patoloaic sau material centru bioosie    5      D.7    Ecoarafie cutanata    20                E.Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice          Consultatia pentru diabet zaharat, nutritie si boli metabolice include  si stabilirea unor regimuri alimentare specifice        Ec.1    Consultatia,  tratamentul şi îngrijirea piciorului diabetic (polinevrita, supuratii microanaiooatie)       22      E.1    Ecografie de organ    35      E.2    Examen electrocardiografic (efectuare)    5      E.3    Oscilometrie    5      .E.4    Recoltarea unui produs patoloaic sau material pentru bioosie    5        E.5    Administrare intravenoasa de medicamente    4                F.Endocrinologie          Consultatia de endocrinologie include si stabilirea criteriilor  antropometrice, a curbelor de crestere,stabilirea unor regimuri alimentare specifice        F.1    Exoftalmometrie (aprecierea exoftalmiei)    5      F.2    Efectuarea densimetriei osoase (ultrasunete)    20      F.3    Ecoarafie de oraan    35      F.4    Administrare intravenoasa de medicamente    4                G.Gastroenterologie        G.1    Polipectomie endoscopică aastrică    50      G.2    Polipectomie endoscopică rectosiamoidiană    50      G.3    Polipectomie endoscopică colonică    70      G.4    Colonoscopie diagnostică    45      G.5    Bandare varice esofagiene    45      G.6    Extracţie endoscopica corpi străini    20      G.7    Endoscopie digestivă superioară diagnostică (esofag, stomac, duoden)    30                H.Genetica medicala        Hc.1    Consultatie  si sfat genetic (evaluarea riscului de recurenţă şi precizarea   posibilitătilor de a reduce acest risc) inclusiv morfometria      40      H.1    Ecografie fetala    35                I.Hematologie        1.1    Punctie-biopsie osoasă cu amprentă    30      1.2    Punctie aspirat de măduvă osoasă    12                J.Neurologie, neuropsihiatrie infantila          Consultatia include si interpretarea investigatiilor specifice        J.1    Examen ultrasonografie extracranian al aa Cervico-cerebrale (Doppler,  echotomoarafie şi tehnici derivate)      45      J.2    Examen Doppler transcranian al vaselor cerebrale şi tehnici derivate    45      J.3    Examen electromioarafic    20      J.4    Examen electroneurografic    20      J.5    Determinarea potentialelor evocate        J.5.a    vizuale    10      J.5.b    de trunchi cerebral (auditive)    10      J.5.c    somatoestezice    10      J.6    Examen electroencefaloarafic standard    10      J.7    Examen electroencefalografie cu probe de stimulare    15      J.8    Examen electroencefaloarafic cu maooina    15      J.9    Video - electroencefaloarafie    15      J.10    Consiliere psihologica copii -  psiholog     30      J.11    Psihodiagnostic  psiholog     30                K.Nefroloaie        K.1    Examen electrocardiografic (efectuare)    5      K.2    Administrare intravenoasa de medicamente    4        K.3    Recoltarea unui produs patologic sau material pentru biopsie    5                L.Oncologie medicala        Lc.1    Consultatie  si prim aiutor pentru supuratii     20      L.1    Infiltraţii peridurale    15      L.2    Administrare intravenoasa de medicamente    4      L.3    Recoltarea unui produs patologic sau material pentru biopsie    5      L.4    Bronhoscopie    30      L.5    Endoscopie digestivă superioară diagnostică (esofag, stomac, duoden)    30                M.Obstetrica-ginecologie          Consultaţia obstetricală şi/sau ginecologică include şi recoltarea secreţiei vaginale, recoltarea secreţiei mamelonare., colposcopie si/sau vulvoscopie, histeroscopie diagnostica, histeroscopie  cu  biopsie, aplicarea si indepartarea  unui  sterilet, recomandarea  unui   produs de contraceptie        M.1    Ablatia unui polio sau fibrom cervical    20      M.2    Conizatia cu ansa diatermica sau cu bisturiul    25      M.3    Manevre de mica chirurgie pentru abces si/sau chist vaginal sau  Bartholin cu marsuoializare polipi, veaetatii vulva vaain col      22      M.4    Tratamente locale: badijonaj, lavaj /caz *    10      M.5    Recoltare pt test Babeş-Papanicolau    8      M.6    Extractie de corpi straini    5      M.7    Administrare intravenoasa de medicamente    4      M.8    Recoltarea unui produs patologic sau material pentru biopsie    5        * Pentru alte cazuri decat cele de mica chirurgie                  N.Oftalmologie          Consultaţia oftalmologică include şi explorarea funcţiei aparatului lacrimal, determinarea acuitatii vizuale, prescripţia corecţiei optice, examinare digitala a tensiunii oculare, examinarea motilitatii  oculare, examen in lumina difuza        N.1    Biomicroscopia; gonioscopia; oftalmoscopia    12      N.2    Determinarea refractiei (skiascopie, refractometrie, autorefractometrie*,  astiamometrie)      5      N.3    Explorarea campului vizual (perimetrie)    15      N.4    Explorarea functiei binoculare (test Worth, Maddox, sinoptofor) examen diplopie      10      N.5    Tonometrie; proba provocare; oftalmodinamometrie    5      N.6    Extractia coroilor straini    13      N.7    Tratamentul chirurgical al unor afectiuni ale anexelor globului ocular (salazion, tumori benigne care nu necesita plastii intinse, chist, flegmon,  abces sutura unei olaai. interventii chiruraicale estetice)    20      N.8    Tratamentul chirurgical al pterigionului    25      N.9    Abrazia corneei; termocauterizarea corneei; crioaplicatii    12      N.10    Tratament cu LASER la polul posterior    40      N.11    Tratamentul cu LASER la polul anterior    30        Tratamentul ortoptic /sedinta    10        •  N.12       N.13    Biometrie    15      N.14    Injectare subconiunctivala, retrobulbara de medicamente    4      N.15    Recoltarea unui produs patologic sau material pentru biopsie    5        *  Se deconteaza numai pentru copii                   O.Otorinolaringologie          Consultatia ORL include: examen nas-sinusuri, examen buco-  faringoscopie,  rinoscopie  posterioara,  examenul  laringoscopic si hipofaringoscopic, examenul otoscopie, examen vestibular. examen nervi cranieni        0.1    Examen fibroscopic nas, cavum, laringe    15      0.2    Tamponament posterior    15      0.3    Punctie sinusala, lavai, tratament local/caz    10      0.4    Tratament chirurgical colectie: sept, flegmon, periamigdalian, furunculul  CAE    15      0.5    Extractie corpi straini    5      0.6    Tamponament anterior    5      0.7    Recoltarea unui produs patologic sau material pentru biopsie    5      0.8    Cura chiruraicala a othematomului    10      0.9    Audiometrie la casti sau in camp liber vocala sau tonala    20      0.10    Foniatrie    20      011    Aerosoli/caz    3      0.12    Tratament chiruraical al sinechiei septo-turbinare    15      0.13    Impedanţa    20      0.14    Tratament chirurgical al traumatismelor ORL    25      0.15    Electrocauterizare sau cauterizarea mucoasei nazale    18      0.16    Proceduri endoscopice nazale si sinusale    30      0.17    Exercitii pentru tulburări de vorbire (şedinta)  logoped     15      0.18    lnvestiaarea psihoacustică a vocii  psiholog     10      0.19    Psihoterapie sugestivă armată în afonii psihogene (şedinţa)  psiholog     15      Oc.1    Consultatie*logopedie    15        *Pentru copii sub 6 ani 20 puncte                  P.Ortopedie si traumatologie inclusiv ortopedie pediatrica          Consultaţia ortopedică initiala sau de control dupa caz, se raporteaza pentru patologie osoasa netraumatica si necongenitala altele decat cele enumerate mai jos; consultatii de control pentu patologia traumatica si congenitala care a necesitat aparat gipsat se raporteaza numai pentru scoaterea gipsului la vindecare          Consultatia  si tratamentul ortopedic (inclusiv inlocuirea gipsului daca a fost necesara) al:         Pc.1    Luxatiei, entorsei sau fracturii antebratului, pumnului, gleznei, oaselor  carpiene, metacarpiene, tarsiene, metatarsiene, falanae    25      Pc.2    Entorsei sau luxatiei patelei, umarului; disjunctie acromio-claviculara; fracturii gambei, coastelor, claviculei, humerusului, scapulei; rupturii  tendoanelor mari (achilian, bicipital, cvadricipital); leziune de menisc; instabilitate acuta de genunchi; ruptura musculara    32        Pc.3    Fracturii femurului;luxatiei, entorsei, fracturii de gamba cu aparat cruropedios; tratamentul scoliozei, cifozei, spondilolistezisului, rupturii  musculare    40      Pc.4    Consultatia  si tratamentul unei osteonecroze aseptice (osteocondroze) la nivelul scafoidului tarsian, semilunar, cap metatarsian li sau III etc       15      Pc.5    Consultatia  si tratamentul unei infecţii osoase (osteomielită, osteită) la   falange    15      Pc.6    Consultatii  de control postoperatorii ale unei tuberculoze osteoarticulare       15      Pc.7    Consultatie,  examen diagnostic şi tratament în displazia luxantă a   !soldului în orimele 6 luni    30      Pc.a    Consultatia  si tratamentul piciorului strâmb congenital în primele 3 luni     15      Pc.9    Consultatia  si tratamentul la copii cu genu valgum, genu varum, picior   olat vaio    15      Pc.10    Consultatia  si tratamentul plagilor contuze ale membrelor, fenomenelor   posttraumatice: hematom. serom edem: retusuri de bont    15      P.1    Recoltarea unui produs patologic sau material pentru biopsie    5      P.2    Administrare intravenoasa de medicamente    4      P.3    Efectuarea densimetriei osoase (ultrasunete)    20      P.4    Ecodiagnostic mio-entezo-osteoarticular    30                R. Pneumologie        R.1    Bronhoscopie    30      R.2    Citirea fiecărei serii de 10 clişee MRF    5      R.3    Spirometrie    10      R.4    Soirooramă+test farmacodinamic bronhomotor    15      R.5    Extraaere bronhoscopica de coroi străini din căile respiratorii    35      R.6    Peakflow metrie    5      R.7    Aerosoli/caz (şedinţă)    3      R.8    Teste cutanate (prick sau IDR) cu seturi standard de alergeni  (maximum 8 teste inclusiv materialul pozitiv si neaativ)    7/test      R.9    Teste de provocare nazală, oculară, bronsică    5      R.10    Recoltarea unui produs patologic sau material pentru biopsie    5      R.11    Administrare intravenoasa de medicamente    4                S. Psihiatrie inclusiv pediatrica        Sc.1    Consultatia initiala  include: anamneza, evaluare psihologica, stabilirea   obiectivelor psihoterapeutice si a metodelor de tratament; durată medie 40 de minute.    45      Sc.2    Consultatia de control  include: efectuarea şi/sau interpretarea unor investigaţii complementare specifice (examen psihologic: QI, ancheta socială, teste, scale clinice) si nespecifice, reevaluari, psihoeducatia   pacientului, familiala, terapie educationala; durată medie 30 de minute.    25      S.1    Examen ultrasonografie extracranian al aa Cervico-cerebrale (Doppler,  echotomoorafie şi tehnici derivate)    45      S.2    Examen electroencefaloarafic standard    10      S.3    Examen electroencefalografie cu probe de stimulare    15      S.4    Examen electroencefaloarafic cu maooina    15      S.5    Video - electroencefaloarafie    15        S.6    Psihoterapie individuală (psihoze, tulburari obsesiv-compulsive, tulburari  fobice tulburari de anxietate distimii, adictii)      15      S.7    Psihoterapie de grup (psihoze, tulburari obsesiv-compulsive, tulburari  fobice tulburari de anxietate distimii adictii)      15      S.8    Consiliere psihiatrica nespecifica oentru pacient    15      S.9    Consiliere psihologica copii -  psiholog     30      Sc.3    Psihodiagnostic  psiholog     30                T. Radioterapie        T.1    Acte de RT de înaltă energie protocolul de tratament    50      T.2    Acte de RT cu energii medii şi joase protocol de tratament (atât pentru  afectiunile tumorale maliane cât şi pentru cele beniane)    25      T.3    Acte de curieteraoie        T.3.a    Protocol de tratament pentru curieterapie interstitială şi endocavitară    50      T.3.b    Aolicatori radioactivi pentru curieterapie de contact de scurtă durată    20                U. Reumatologie        U.1    lnfiltratii oeridurale    15      U.2    Mezoterapie    8      U.3    Blocaje nervi oeriferici    15      U.4    Blocaje chimice pt spasticitate (alcool fenol, toxină botulinică)    20      U.5    Efectuarea densimetriei osoase (ultrasunete)    20      U.6    Recoltarea unui produs patologic sau material pentru biopsie    5      U.7    Administrare intravenoasa de medicamente    4      U.8    Ecodiagnostic mio-entezo-osteoarticular    30                V. Urologie          Consultatia de urologie include si montarea,inlocuirea si scoaterea  cateterelor sau sondelor uretrale        Vc.1    Consultatie  si   terapie chirurgicala (inclusiv anestezia) pentru leziuni   traumatice abcese hematoame oraane aenitale masculine      12      V.1    Dilataţia stricturii uretrale    8      V.2    Secţiunea optică a stricturii uretrale    12      V.3    Uretroscopie ambulatorie    10      V.4    Cateterismul uretrovezical "a demeure" pentru retentie completa de urina        V.5    Ecografie de organ    35      V.6    Recoltarea unui produs patolooic sau material pentru biopsie    5      V.7    Administrare intravenoasa de medicamente    4                X. Medicina interna; aeriatrie si aerontoloaie        X.1    Administrare intravenoasa de medicamente    4      X.2    Recoltarea unui produs patolooic sau material pentru biopsie    5      X.3    Asoiratie aastrica diaanostica si teraoeutica    5      X.4    Colonoscopie diagnostică    45      X.5    Ecocardiografie M+2D    30      X.6    Ecocardiografie+Doooler    45      X.7    Ecocardioarafie+Doooler+color    60      X.8    ECO vase periferice        X.8.a    vene    35        X.8.b    artere    45      X.9    Examen electrocardiografic (efectuare)    5      X.10    Interpretare EKG continuu  (24  ore, Holter)    20      X.11    lnteroretare Holter TA    15      X.12    Ecografie de organ    35      X.13    Oscilometrie    5      X.14    Endoscopie digestivă superioară diagnostică (esofag, stomac, duoden)    30      X.15    Spirometrie    10      X.16    Spirogramă+test farmacodinamic bronhomotor    15      X.17    Teste de provocare nazală, oculară, bronsică    5      X.18    Aerosoli/caz (şedinţă)    3      X.19    Examen electrocardioarafic de efort (efectuare)    6      X.20    Extractie endoscopica corpi straini    20                Y. Pediatrie          Consultatia de pediatrie include si stabilirea criteriilor antropometrice, a curbelor de crestere cat si stabilirea unor regimuri  alimentare specifice        Yc.1    Consultatie  si prim ajutor pentru plagi intepate, taiate, contuze, entorse,   fracturi      25      Y.1    Imunoterapia specifica    3/sedinta      Y.2    Peakflow metrie    5      Y.3    Aerosoli/caz (şedintă)    3      Y.4    Teste de provocare nazală, oculară, bronsică    5      Y.5    Recoltarea unui orodus oatoloaic sau material pentru bioosie    5      Y.6    Administrare intravenoasa de medicamente    4      Y.7    Ecoarafie transfontanelara    30      Y.8    Ecocardiografie    30      Y.9    Endoscopie digestivă superioară diagnostică (esofag, stomac, duoden)    30                Z. Planificare familiala        Z.1    Recoltare pt test Babeş-Papanicolau    8      Z.2    Recoltarea unui produs patologic sau material pentru biopsie    5      Z.3    Administrare intravenoasa de medicamente    4      Z.4    Test de sarcina    8                Q. Acupunctura, fitoterapie, homeopatie (maximum 4 proceduri/zi  maximum 1O zile de tratament)      5/proc.                Servicii medicale ce pot fi efectuate de toti medicii de specialitate care au obtinut competenta prin ordin al Ministerului Sanatatii si Familei si au in dotarea cabinetului aparatura necesara  ,  pentru pacientii carora considera ca le este necesara in vederea stabilirii diagnosticului ca o consecinta a actului medical propriu:        1.    Ecografie aenerala  (  abdomen + pelvis)    40      2.    Ecoarafie abdomen    20      3.    Ecografie pelvis    20     NOTĂ:  Serviciile medicale se acordă de către medicul de specialitate care a acordat consultaţie numai în cazurile considerate necesare în vederea stabilirii diagnosticului sau/şi a aplicării conduitei terapeutice      2.  PACHETUL MINIMAL DE SERVICII MEDICALE   
  
    Nr. crt.    Denumire specialitate/serviciu    Puncte        Servicii medicale de urgenta acordate de orice medic de  specialitate:          Consultatie medicala initiala  pentru constatarea situatiei de urgenta. Include toate serviciile medicale necesare, in limita competentei medicului de specialitate, acordate pentru rezolvarea situatiei care pune in pericol viata pacientului, si/sau bilet de trimitere pentru internare in spital pentru cazurile care depasesc posibilitatile de rezolvare in ambulatoriul de specialitate, inclusiv pentru bolile cu potential endemoepidemic.     15    
 Capitolul  li  Pachetul de servicii medicale de baza in ambulatoriul de specialitate pentru specialitati paraclinice 

      Nr.  crt.    Tip de investigatie paraclinica    Tarif maximal              lllf]t    lffiD.iffiili.Iiii ll!lltllll:ttllltlil!llimlltltl!ltIHl!    ltlll!lftmtlilt=tlll!lll!ltlMiltiltlftl        -  Hematologie         1    Hemoleucograma completa - hemoglobina, hematocrit, numaratoare eritrocite, numărătoare leucocite, numărătoare trombocite, formula  leucocitara, indici eritrocitari*    85.500      2    Hemoglobina*    27.000      3    Hematocrit*    15.000      4    Numărătoare eritrocite*    11.000      5    Numărătoare reticulocite*    19.000      6    Numărătoare leucocite*    10.000      7    Numărătoare trombocite*    11.000      8    Examen citoloaic al frotiului sanauin***    125.000      9    VSH*    16.000      1O    Timo de coaaulare    18.500      11    Timo de sanaerare    18.000      12    Timo Quick, activitate de protrombina*    44.000      13    INR (lntemational Normalised Ratio)    52.000      14    APTT    75.000      15    Determinare grup sanauin ABO(la aravida*)    46.000      16    Determinare grup sanguin Rh (la gravida*)    48.000      17    Anticoroi soecifici antiRh (la aravida*)    46.000        -  Biochimie         18    Uree serica*    36.000      19    Acid uric seric*    37.000      20    Creatinina serica*    36.000      21    Calciu ionic seric*    48.000      22    Calciu seric total*    36.000      23    Magneziemie*    36.000      24    Sideremie*    44.000      25    Glicemie*    35.000      26    Colesterol seric total*    35.000      27    Trialiceride serice*    43.000      28    HOL colesterol    55.000      29    LDL    47.000      30    Lipide totale serice*    42.000      31    Proteine totale serice*    43.000      32    TGO*    35.500      33    TGP*    36.000      34    Fosfataza alcalina*    47.500    

    35    Fibrinogenemie *    83.500      36    GamaGT    45.500      37    LDH    52.500      38    Bilirubina totala, directa*    36.000      39    ASLO*    70.000      40    Electroforeza proteinelor serice*    102.000      41    Electroforeza lipidelor serice    115.000      42    VDRL*    34.000      43    RPR*    33.500      44    Test Gutthrie    73.000      45    Determinare litiu    74.000        -  Imuno/oaie            46    Factor rheumatoid                                   57.000      47    Proteina C reactiva*                                  65.000      48    lgA, seric                                        90.000      49    lgE seric                                        96.000      50    lgM seric                                        93.000      51    lgG seric                                        90.000      52    lmunofixare                                      60.000      53    Crioalobuline                                     42.000      54    Comolement seric                                  67.OOO      55    Depistare Chlamvdii                                 123.000      56    Testare HIV (la gravida*)                              203.000      57    TSH                                          125.000      58    FT4                                           127.000      59    Ag HBe-                                       350.000      60    Aa HBs (screenina)-                                 190.000      61    Anti-HAv-                                       250.000      62    Anti-HBc-                                        200.000      63    Anti-HBe-                                       230.000      64    STH                                          180.000      65    Estroaeni (FSH; LH; estradiol)                           160.000      66    Progesteron                                     170.000      67    Prolactina                                      170.000      68    Cortizol                     =-=-....-...        170.000          

 il:l:l:IM:m.dit!:tâttriii.â.W.Iltttt@Itltlfftl:l:ttl:t:t:::nt:ttt::- 
     
    69    Cultura *                                         58.500      70    Antibioorama*                                      85.000      71   Cultura fungi                                      58.000  :lD[l ::-•:mt:ttltl:l:dl:littt=ttltl:1:tnmnt:1:lf               72    Examen microscooic nativ                               34.000      73    Examen microscopic colorat - Ziehl Neelsen                     93.000      74    Examen microscopic colorat Gram                           44.000      75    Cultura                                          58.500      76    Antibiograma                                      85.000      77   Cultura fungi                                      58.000  :tvWlf!l.iu.:JM.UiHl.1:::::::=::t:::::r=::::===:=:=====::=::::t=:=:j:tt=:::=:::::::::::=:m:::t}=::t:::::t::::::::::===-          78    Examen complet de urina (sumar+ sediment)*                    57.000      79    Examen microscopic colorat - Ziehl Neelsen                     93.000      80    Urocultura*                                        80.000      81    Antibiograma *                                     85.000      82    Dozare glucoza*                                     30.000      83    Dozare proteine urinare*                               36.000  ==:,:::::/tMi,examene,=matint==teca1e=,:====,:,:=,======t:,,,:,:,:,:,t,:t,:,,,,,,,:,:,=,r:=:=:=:=:::=:=:,,,,,,,,,,,,,,,,:::::,_,,,,,,,,,,     84    Examen coproparazitologic (3 probe)*                                                

    38.500  240.000   85.000      95.000      58.000      160.000    

    94 Examen microsco ic colorat      38.500      95 Cultura                                                            81.000          84.000        85.000        bi    115.000    

         106    108    Bloc inclus la parafina cu diagnostic histopatologic    Examen histopatologic cu coloratii speciale    246.000  111.000  758.000      109    Citodiagnostic sputa prin incluzii parafina    278.000      11O    Citodia nostic secretie va inala    202.000      111    Examen citohormonal    185.000      112    Citodia nostic lichid de unctie    196.000      113  Teste imunohistochimice--     638.000/set           XîM!EliffiJ:l.jjijfi]iibibtd.  Jiiflllttltt??rttt]l]t]J@tr       114    Radiografie craniana standard in 2 planuri*1)    73.00Q      115    Radiografie craniana in proiectie speciala1)    111.000      116    Ex. radiologic parti ale scheletului in 2 planuri*1)    94 . 000      117    Ex. radiologic torace osos sau parti ale lui in mai  multe lanuri*1      117.000        118    Ex. radiologic centura scapulara sau pelvina fara  substanta de contrast*1)      97.000      1 19     Ex. radiologic parti ale coloanei vertebrale, mai putin coloana cervicala*1)      119.000        120    Ex. radiologic alte articulatii fara substanta de contrast sau functionale cu TV*1)      89.000      121    Ex. radiologic coloana vertebrala completa, mai putin coloana cervicala*1)      199.000      122    Ex. radiologic coloana cervicala in cel putin 3  lanuri*1    175.000    
     
  
  .·...........  \::Jifaif   =·   •• ••••••••••      'iriibE     =Jitt?'\/li:L' :/:  \  
 Examen mieros 89 Examen Babe 

     

    123    Mieloarafie cu substanta nonionica    1.228.000        124    Ex. radiologic torace ansamblu inclusiv ex. Rx.- scopic (eventual cu bol opac)*1)      153.000        125    Ex. radiologic organe ale gatului sau ale planseului bucal*1)      147.000      126    Ex. radiologic torace si organe ale toracelui*1)    151.000      127    Bronhografie cu substanta de contrast nonionica    1.234.000        128    Ex. radiologic de vizualizare generala a abdomenului nativ in cel putin 2 planuri*1)      94.000      129    Ex.radiologic cai biliare, pancreas cu substanta de contrast nonionica1)    1.300.000      130    Ex. radiologic esofag ca serviciu independent,  inclusiv radioscopie    126.000      131    Ex.radiologic tract digestiv superior ( inclusiv  unghiul duodenojejunal) cu substanta de contrast nonionica1)    286.000        132    Ex.radiologic tract digestiv cu întinderea examinarii  pana la regiunea ileo-cecala, inclusiv substanţa1)      436.000        133    Ex. radiologic colon in dublu contrast sau intestin  subtire pe sonda duodenala      SOS.OOO      134    Ex. radiologic colon la copil, inclusiv dezinvaginare    273.000        135    Ex. radiologic tract urinar (urografie minutata) cu  substanta de contrast nonionica 1)      1.500.000        136    Examen radiologic retrograd de uretra sau vezica  urinara cu substanta de contrast nonionica 1)      1.147.000        137    Cistografie de reflux cu substanta de contrast nonionica      1.451.000      138    Ex. radiologic uretra, vezica urinara la copil cu  substanta de contrast nonionica1)    1.165.000      139    Pielografie    1.400.000        140    Ex. radiologic cu substanta de contrast nonionica a uterului si oviductului      1.840.000      141    Mamografie in 2 planuri 1)    168.000        142    Sialografia, galactografia, sinusuri cu contrast,  fistulografia cu substanta de contrast nonionica      1.176.000      143    Fleboorafia de extremitati    1.269.000      144    Tomografia plana    318.000      145    Angiografia carotidiana cu substanta de contrast nonionica      1.537.000      146    P.E.G.    100.000      147    Radiofotografia medicala (MRF)*1)    26.000      148    CT craniu cu substanta de contrast nonionica 1)    1.510.000      149    CT regiune gat cu substanta de contrast nonionica 1)      1.575.000      150    CT regiune toracica cu substanta de contrast  nonionica 1)      1.710.000      151    CT abdomen cu substanta de contrast (nonionica)  adm. lntravenos1)      1.728.000      152    CT pelvis cu substanta de contrast (nonionica) adm.  Intravenos 1)      1.620.000      153    CT coloana vertebrala cu substanta de contrast  ,   nonionica 1)      1.605.000    

      154    CT membre cu substanta de contrast nonionica 1)      1.613.000      155    Ecografie generala (abdomen+ pelvis)    192.000      156    Ecoorafie abdomen*    106.000      157    Ecografie pelvis* -     90.000      158    Radioscopie cardiooulmonara* 1)    101.000      159    Radiografie retroalveolară    30.000      160    Radiografie panoramică    153.000      161    CT craniu fara substanta de contrast nonionica 1)    352.000        162    CT regiune gat fara substanta de contrast  nonionica 1)      288.000        163    CT regiune toracica fara substanta de contrast nonionica 1)      686.000        164    CT abdomen fara substanta de contrast (nonionica)  adm. Intravenos 1)      691.000        165    CT pelvis fara substanta de contrast (nonionica) adm. Intravenos 1)      356.000      166    CT coloana vertebrala fara substanta de contrast  nonionica  1)     287.000      167    CT membre 1)    250.000      168    Radiografie de membre* 1)    90.000      169    EKG*    63.000      170    Spirometrie    65.000      171    Spirograma + test farmacodinamic bronhomotor    88.000      172    Oscilometrie    33.000      173    EEG    77.000      174    Electromiografie    106.000      175    Peak-flowmetrie    16.000      176    Endoscopie aastro-duodenala    145.000      177    Ecocardioarafie M+2D 1)    106.000      178    Ecocardiografie + Doooler1)    149.000      179    Ecocardiografie + Doppler color1)    221.000      180    Ecografie de  vase  (vene)1)    100.000      181    Ecografie de  vase  (artere)1)    120.000        182    Scintigrafia: osoasa, renala, hepatica, tiroidiana, a cailor biliare, cardiaca 1)      1.800.000      183    RMN cu substanta de contrast  1)     2.875.000      184    RMN fara substanta de contrast 1)    1.835.000      185    Osteodensitometrie DEXA 1)        186    Ergometrie 1)        187    Electrocardiografie continua (24 ore, Holter)1)        188    HolterTA1)        189    Ecocardioarafie transesofagiana1)      

 NOTA  1  
  
 * lnvestigatii paraclinice ce pot  fi  recomandate de medicii de familie 
    -  	lnvestigatii paraclinice ce pot fi recomandate si de medicii de familie pentru contactii cazurilor diagnosticate de medicii de specialitate     -  Se deconteaza numai daca este efectuat de medicul de laborator  1) Se efectueaza si  in  centrele de referinta     -  	Un set cuprinde între 4 - 10 teste, la recomandarea medicului oncolog, NOTA2   
 Filmele radiologice si substantele folosite sunt incluse in tarife. 
  
 NOTA3 
 lnvestigatiile cu substanta de contrast se efectueaza in situatia in care au fost epuizate toate celelalte posibilitati de explorare, cu justificarea acestora, la recomandarea si pe raspunderea  medicului  de  specialitate  din  ambulatoriu,  care  are  bolnavul  în observatie.lnvestigatiile cu substanta de contrast pentru cazurile care necesita internarea se efectueaza in conditiile de mai sus, solicitandu-se si acordul medicului sef al sectiei în care urmeaza sa fie internat bolnavul. 
 CAPITOLUL III Pachetul de servicii medicale stomatologice de bază preventive şi a tratamentelor stomatologice in ambulatoriul de specialitate de stomatologie 

    1.  Pachetul de servicii de baza medicale stomatologice preventive si a tratamentelor stomatologice 1  >      COD    ACTE TERAPEUTICE      Tarife    Suma decontata  deCAS      Copii  O +17 ani    18 ani  şi peste      1.    Consultatie            1.1    Consultatie primara, stabilirea diagnosticului si elaborarea planului de  tratament    92.000    100%        1.2    Consultatie secundara, diagnostic si  plan de tratament complex    115.000    100%        1.3    Model de studiu    92.000    100%        1.4    Radiografie retroalveolara / radiografie  inclusiv filmul    30.000    100%        1.5    Radiografie panoramica inclusiv filmul    152.950    100%            2.    Terapia cariei simple            2.1    Tratamentul cariilor pe 1 suprafata prin obturatie cu amalgam*    115.000    100%    40%      2.2    Tratamentul cariilor pe 2 suprafate prin obturatii cu amalgam*    138.000    100%    40%      2.3    Tratamentul cariilor pe 3 suprafate prin obturatii cu amalgam*    161.000    100%    40%      2.4    Tratamentul cariilor pe 1 suprafata prin  obturatie cu material compozit*    167.900    100%    40%      2.5    Tratamentul cariilor pe 2 suprafate prin  obturatii cu material compozit*    184.000    100%    40%      2.6    Tratamentul cariilor pe 3 suprafate prin obturatii cu material compozit*    190.900    100%        2.7    Aplicarea  sistemelor  de  retentie  extemporanea    46.000    100%        2.8    Aplicarea sistemelor de retentie prefabricate ( per stift )    92.000    100%        2.9    Finisarea si lustruirea obturatiilor / per dinte    37.950    100%        2.10    Tratamentul hiperesteziei dentinare /  dinte    37.950    100%       *  Garant1a pentru obturatie este de 2 ani   1 >  Tabelul este reprodus in facsimil      3.    Tratamentul afectiunilor pulpare            3.1    Pansament calmant    46.000    100%    100%      3.2    Coafaj indirect    69.000    100%  .     40%      3.3    Coafaj direct    161.000    100%    40%      3.4    Pulpectomie vitala cu obturatie canal la  monoradiculari  (  include anestezia )    207.000    100%    40%      3.5    Pulpectomie vitala cu obturatie canal la pluriradiculari ( include anestezia )    230.000    100%    40%      3.6    Amputatie vitala    161.000    100%    40%      3.7    Pulpectomie devitala cu obturatie canal la pluriradiculari    207.000    100%    40%      3.8    Tratamentul  gangrenei  pulpare  cu  obturatie canal la monoradiculari    230.000    100%        3.9    Tratamentul gangrenei pulpare cu obturatie canal la pluriradiculari    276.000    100%        3.10    Dezobturarea canalelor radiculare -per canal    75.900    100%        3.11    lndepartarea corpilor straini din canale    115.000    100%            4.    Tratamentul paradontitelor apicale            4.1    Tratamentul paradontitei apicale acute prin drenaj endodontic    75.900    100%    100%      4.2    Tratamentul paradontitei apicale acute  prin drenaj endodontic + incizie muco- periostala + osteotomie transmaxilara      167.900      100%      100%      4.3    Tratamentul paradontitei apicale cronice  + obturatie canal la monoradiculari    230.000    100%        4.4    Tratamentul paradontitei apicale cronice  + obturatie canal la pluriradiculari    290.950    100%        4.5    Obturatie la dintii devitali cu amalaam    230.000    100%        4.6    Obturatie la dintii devitali cu compozite    230.000    100%            5.    Tratamentul afectiunilor parodontiului marginal            5.1    Tratamentul abcesului parodontal    69.000    100%    100%      5.2    Echilibrarea ocluzala prin slefuire selectiva / sedinta      92.000      100%        5.3    Contentie provizorie prin ligaturi de sarma    69.000    100%        5.4    Chiuretaj in camp închis / dinte    115.000    100%    40%      5.5    Tratamentul aftei bucale / sedinta    46.000    100%        5.6    Tratamentul  gingivo-stomatitelor   I   sedinta    69.000    100%    100%        5.7    Detartraj manual supra si subgingival pe dinte .     46.000    100%    40%      5.8    Detartraj mecanic supra si subgingival  pe dinte    60.950    100%    40%          6.    Tratamente chirurgicale buco  -   dentare            6.1    Anestezie locala de contact    23.000    100%    40%      6.2    Anestezie cu infiltratie    69.000    100%    40%      6.3    Extractie de dinti sau resturi de dinti monoradiculari ( include anestezia )    167.900    100%    40%      6.4    Extractie de dinti sau resturi de dinti pluriradiculari ( include anestezia)    190.900    100%    40%      6.5    Extractie   alveoloplastica  (include  anestezia)    253.000    100%    40%      6.6    Extractie cu alveolotomie (include anestezia)    282.900    100%    40%      6.7    Extractie  dinti  temporari  (include  anestezia)    115.000    100%        6.8    Extractie la hemofiliei, diabetici sau handicapati (include anestezia )    299.000    100%    40%      6.9    Chiuretaj alveolar    37.950    100%    40%      6.10    Extractie dinti paradontotici (include anestezia)    138.000      40%      6.11    Tratamentul hemoragiei/alveolitei postextractionale    75.900    100%    100%      6.12    Tratamentul pericoronaritelor cu decapusonare    115.000    100%    100%      6.13    Tratamentul de urgenta al plagilor buco-  maxilo-faciale    207.000    100%    100%      6.14    Imobilizarea de urgenta a luxatiilor dentare    207.000    100%    100%      6.15    Imobilizarea de urgenta a fracturilor maxilare    320.850    100%    100%      6.16    Reducerea luxatiilor temporo- mandibulare    115.000    100%    100%      6.17    Control postoperator    60.950    100%    40%          7.    Tratamente protetice            7.1    Proteza acrilica partiala cu 1-7 dinti *    1.380.000      40%      7.2    Proteza acrilica partiala cu peste 7 dinti*    1.610.000      40%      7.3    Proteza acrilica totala *    1.840.000      40%      7.4    Reparatie simpla proteza acrilica    184.000      100%      7 . 5    Reparatie  +  1 croset ( pentru fiecare    184.000      100%          croset suplimentar se adauga 30.000 lei)            7.6    Reparatie + 1 dinte ( pentru fiecare dinte suplimentar se adauga 40.000 lei)    184.000      100%      7.7    Individualizarea protezelor acrilice  I   sedinta    46.000      40%      7.8    Reconstituire corone-radiculara    244.950    100%        7.9    Coroana acrilica    276.000    100%        7.10    Coroana metalica    345.000    100%    40%     *  Termenul de inlocuire a unei proteze monomaxilare este de 3 ani      8.    Tratamente ortodontice     ..               8.1    Deconditionarea obiceiurilor vIcIoase ( sugere a degetului, deglutitie infantila, respiratie orala ) prin placuta, vestibolo-  orala si scut lingual    1.376.550    100%          8.2*    Deconditionarea tulburarilor functionale prin  aparate  ortodontice,  inclusiv  tratamentul antrenajului invers prin inel/gutiere+barbita si capelina    2.058.500    100%        8.3    Tratamentul angrenajului invers prin exercitii cu spatula / sedinta    75.900    100%        8.4*    Aparate si dispozitive utilizate in tratamentul malformatiilor congenitale    2.294.250    100%        8.5    Slefuirea in scop ortodontic/dinte    69.000    100%        8.6*    Reparatie aparat ortodontic    184.000    100%    100%      8.7    Mentinatoare de spatiu mobile    1.835.400    100%        8.8    Activare aparat ortodontic/sedinta    31.050    100%       Pentru pct. 8 " Tratamente ortodontice " , actele terapeutice notate (*) tin numai de competenta medicilor de specialitate in ortodontie.       9.    Activitati profilactice            9.1    Consultatie in cadrul dispensarizarii ( include si :  bacteriana    106.950  o o o    100%*    40%      9.2    Educatia   pentru   individualizarea  tehnicilor de indepartare a placii bacteriene / sedinta    92.000    100%        9.3    Periaj dentar profesional / sedinta    115.000    100%        9.4    Clatiri bucale cu solutii fluorurate  I     69.000    100%          -  educatie pentru sanatate bucodentara     -  determinarea indicelui de placa     -  determinarea indicilor de inflamatie parodontala )         sedinta            9.5    Fluorizari locale cu solutii / arcada*    75.900    100%        9.6    Fluorizari locale cu lacuri / arcada**    106.950    100%        9.7    Fluorizari locale cu geluri in conformatoare  I  arcada**    205.850    100%        9.8    Sigilari ale santurilor si fosetelor cu glassionomeri  I  dinte***    115.000    100%        9.9    Sigilari ale santurilor si fosetelor cu materiale compozite/ dinte    184.000    100%        9.10    Educatie pentru deconditionarea obiceiurilor vicioase / sedinta    69.000    100%        9.11    Exercitii de reeducare functionala  I   sedinta    75.900    100%        9.12    Exercitii de miogimnastica / sedinta    75.900    100%        9.13    Tratament antiinflamator gingival fizioterapic    69.000    100%    40%      9.14    Control oncologic preventiv confirmat    230.000    100%    40%     Pentru pct. 9  li  Activitati profilactice  li   :   *  o procedura decontata la 3 luni  ** o procedura decontata la 6 luni  *** o procedura decontata la 2 ani  Pentru cop111  in   varsta de pana la 18 ani, serviciile medicale  preventive stomatologice se acorda trimestrial, iar pentru tinerii in varsta de 18 - 26 de ani, daca sunt elevi, studenti si daca nu realizeaza venituri din munca, se acorda de doua ori pe an .   Nota 1:  Competenta pentru dentisti este pentru codurile :  1.1, 1.2, 1.3  2.1, 2.2, 2.3, 2.4, 2.5, 2.6, 3.1, 3.2  4.5, 4.6, 5.7, 5.8  9.1, 9.2, 9.3, 9.4, 9.5, 9.6, 9.7, 9.8  9.9, 9.10, 9.11, 9.12, 9.13  Nota 2:  Pentru  serviciile  medicale  stomatologice  preventive  si  tratamentele stomatologice acordate de medicii primari, diferenţa dintre tariful prevăzut şi suma decontată de casa de asigurărir de sănătate, datorată de asiguraţii în vârsta de peste 18 ani, poate fi majorata cu până la 30%.    Nota 3:  ln cazul persoanelor ale caror drepturi sunt stabilite prin acte normative speciale si care beneficiaza de gratuitatea serviciilor medicale stomatologice preventive si tratamentelor stomatologice suportate din fondul national unic de asigurari sociale de sanatate, CAS deconteaza tariful integral prevazut pentru serviciul respectiv, din pachetul . de servicii de baza.  Nota 4:  Serviciile stomatologice prevazute in pachetul de servicii de baza pot fi efectuate de oricare dintre medicii stomatologi, cu exceptia celor de la pct. 8 "Tratamente ortodontice" mentionate in nota.  Nota 5:  Codurile pentru serviciile medicale de urgenta stomatologice sunt urmatoarele:  3.1, 4.1, 4.2  5.1, 5.6  6.11, 6.12, 6.13, 6.14, 6.15, 6.16  7.4, 7.5, 7.6, 8.6     2.  Pachetul minimal de servicii medicale stomatologice in ambulatoriul de specialitate de stomatologie   
 Se acorda servicii medicale de urgenta stomatologica prevazute la nota 5 de mai sus. 
 ANEXANr.2 

 MODALITATILE DE PLATA 
 în asistenta medicala ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, paraclinice şi stomatologice 

 ART.1 - Plata serviciilor din asistenta medicala ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, paraclinice şi stomatologice se face prin tarif pe serviciu medical. 

 ART.2 - (1) Casele de asigurări de sănătate decontează medicilor de specialitate din specialităţile clinice contravaloarea serviciilor medicale prezentate în anexa nr. I la ordin, numai daca aceste servicii sunt efectuate şi interpretate de medicul respectiv, luând în calcul numărul de puncte aferent fiecărui serviciu medical şi valoarea stabilită pentru un punct. 
 (2) Furnizorii de servicii medicale care au angajate persoane autorizate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, altele decât medici, să exercite profesii prevăzute în  •  nomenclatorul de funcţii al Ministerul Sănătăţii şi Familiei, care prestează activităţi conexe actului medical sau sunt în relaţie contractuală cu cabinetele de liberă practică pentru servicii conexe actului medical, pot raporta prin medicii de specialitate care au solicitat serviciile respective, servicii efectuate de aceştia şi cuprinse în anexa nr. I la ordin, dacă sunt considerate indispensabile în stabilirea diagnosticului şi a conduitei terapeutice. 
 ART.3 - (1) Numărul de puncte raportat lunar pentru serviciile medicale acordate de medicii de specialitate în specialităţile clinice nu poate depăşi numărul de puncte rezultat potrivit programului de lucru, luându-se în considerare ca pentru o consultaţie medicala este necesara o durata de 15 minute în medie si în cadrul aceluiaşi program de lucru se poate acorda, pe lângă consultaţii, si un anumit număr de servicii medicale si tratamente cuprinse în anexa nr.1 la ordin. Punctajul aferent acestor servicii medicale si tratamente nu poate depăşi 150 de puncte în medie pe zi, corespunzător unui program de 7 ore/zi. În situaţia în care programul de lucru este mai mic sau mai mare de 7 ore/zi, punctajul aferent numărului de servicii medicale si tratamente menţionat mai sus scade sau creste corespunzător. 
 (2) Serviciile conexe actului medical, efectuate în paralel cu activitatea medicala, prestate de persoanele sau cabinetele de practica organizate conform legii, menţionate la art.2 alin.(2), pot fi raportate de medicii de specialitate care le-au solicitat, în vederea decontării de casele de asigurări de sănătate cu care sunt în .  relaţie contractuala, complementar cu activitatea corespunzătoare programului propriu de lucru. Punctajul .  aferent serviciilor conexe actului medical nu poate depăşi 200 de puncte în medie pe zi, cuvenite celui care le prestează, reprezentând consultaţii si/sau servicii, după caz. La contractele furnizorilor de servicii medicale, încheiate cu casele de asigurări de sănătate, se vor anexa: actele doveditoare privind relaţia contractuala dintre furnizorul de servicii 
 medicale si furnizorul de servicii conexe actului medical, din care sa reiasă calitatea de angajat  sau de prestator  de servicii  în cabinetul  de practica  organizat  conform Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr.83/2000 privind organizarea si funcţionarea cabinetelor de libera practica pentru servicii publice conexe actului medical, aprobata si modificata prin Legea nr.598/2001, acte adiţionale care sa conţină datele de identitate ale persoanelor care prestează servicii publice conexe actului medical, dovada acreditarii acestora, avizul de libera practica, programul de activitate, tipul de servicii conform  anexei nr.I la  ordin. 
 ART.4 - (1) Suma cuvenită lunar medicilor de specialitate din specialităţile clinice se calculează  prin înmulţirea  numărului  total de puncte efectiv realizat în luna respectivă, ca urmare a serviciilor medicale acordate, cu valoarea minimă garantată pentru un punct pe serviciu medical. Numărul de puncte pentru fiecare serviciu medical este prevăzut în anexa nr.I la ordin. 
    (2)  Numărul total de puncte efectiv realizat în fiecare luna se majorează în raport  cu:     a)  condiţiile în care se desfăşoară activitatea; majorarea este cu până la 100% pe  baza criteriilor aprobate prin ordin comun al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al ministrului sănătăţii şi familiei.  Lista cuprinzând cabinetele medicale din asistenta medicala ambulatorie  de specialitate  la care  se aplica  majorările  de  mai  sus  şi procentul  de  majorare corespunzător se stabilesc anual de direcţiile de sănătate publica împreună cu casele de asigurări de sănătate.     b)  gradul profesional, pentru care valoarea de referinţă a prestaţiei medicale este cea a medicului specialist. Pentru prestaţia medicului primar, numărul total de puncte se majorează cu 20%. Această majorare nu se aplică medicilor care lucrează exclusiv în: planificare familială, acupunctură, fitoterapie şi homeopatie precum şi furnizorilor de servicii conexe actului medical.       (3)  Valoarea minimă garantată pentru un punct pe serviciu medical este unică pe ţară, este valabilă pentru un an şi este în valoare de 4.150 lei.     (4)  Valoarea unui punct pe serviciu medical se regularizează trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare încheierii fiecărui trimestru, în funcţie de fondul aferent trimestrului respectiv destinat pentru plata medicilor de specialitate din specialităţile clinice şi de numărul de puncte efectiv realizat în trimestrul respectiv, şi reprezintă valoarea definitivă a unui punct pe serviciu medical, unică pe ţară pentru trimestrul respectiv. Valoarea definitivă a unui punct pe serviciu medical nu poate fi mai mică decât valoarea minimă garantată a unui punct pe serviciu medical.     (5)  Fondul  aferent  asistenţei  medicale  ambulatorii  de  specialitate  pentru specialităţile clinice se defalchează pe trimestre.   
 ART.5 - Casele de asigurări de sănătate decontează furnizorilor de servicii medicale paraclinice care îndeplinesc normele de organizare şi funcţionare stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei şi sunt în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate contravaloarea serviciilor medicale prezentate în anexa nr. I la ordin. Tarifele decontate de casele de asigurări de sănătate sunt cele negociate pe baza propunerilor de oferte ale furnizorilor de servicii medicale paraclinice, cu respectarea tarifelor maxime prevăzute în anexa nr. I la ordin. 
 ART.6 - (1) La stabilirea sumei contractate de un furnizor de servicii medicale paraclinice cu casa de asigurări de sănătate se au în vedere: 
    a)  numărul de investigaţii paraclinice;     b)  tarifele negociate.   
 Numărul  de investigaţii  paraclinice  negociat între furnizorii  de investigaţii paraclinice şi casele de asigurări de sănătate se stabileşte în limita numărului de investigaţii paraclinice necesar pe total judeţ, determinat de furnizorii de servicii medicale paraclinice şi de consiliile judeţene ale Colegiului Medicilor din România, respectiv al municipiului Bucureşti, cu încadrarea în 90% din suma prevăzută cu aceasta destinat , ie.  La  stabilirea  sumelor  contractate  cu  furnizorii  de  servicii  medicale paraclinice, casele de asigurări de sănătate vor avea în vedere criteriile de selecţie a furnizorilor de servicii medicale paraclinice care sunt prevăzute în  anexa  nr.4 la ordin. 
 (2) Numărul investigaţiilor paraclinice negociat este orien tiv, existând obligaţia încadrării în valoarea totala a contractului, defalcata pe trimestre. In cazul în care cererea de investigaţii paraclinice conduce la depăşirea valorii aferente unei luni din valoarea totala a contractului, se vor întocmi liste de aşteptare ale asiguraţilor, care vor fi verificate lunar de casele de asigurări de sănătate. Fac excepţie cazurile de urgenta medicală stabilite de medicul ce a făcut trimiterea şi care are obligaţia de a preciza acest lucru în biletul de trimitere. Casele de asigurări de sănătate analizează aceste situaţii si vor încheia cu furnizorii de servicii medicale paraclinice un act adiţional de suplimentare a valorii contractate, utilizând sumele neconsumate de către alţi furnizori de servicii paraclinice  şi  diferenţa  de  10%  din  suma  prevăzută  pentru  serviciile  medicale paraclinice ce nu a fost contractată, cu încadrarea în limita fondului aprobat cu această destinaţie. 
 ART.7 - (1) Biletul de trimitere pentru investigaţiile paraclinice se întocmeşte în trei exemplare. Un exemplar rămâne la medicul care a făcut trimiterea şi două exemplare sunt înmânate asiguratului, care le depune la furnizorul de servicii medicale paraclinice. Furnizorul de servicii medicale paraclinice păstrează un exemplar şi depune la casa de asigurări de sănătate celalalt exemplar cu ocazia raportării lunare a activităţii. 
    (2)  Furnizorul de servicii medicale paraclinice, în situaţia în care nu poate efectua toate serviciile paraclinice conform biletului de trimitere sau le efectuează contra cost la cererea pacientului, care renunţă la dreptul de programare pe listele de aşteptare, va anula cu o linie pe cele două exemplare serviciile paraclinice neefectuate, fără a avea posibilitatea înlocuirii sau a adăugării altor investigaţii paraclinice.     (3)  Fiecare casa de asigurări de sănătate îşi organizează modul de verificare a biletelor de trimitere pentru investigaţiile paraclinice, în acest sens stabilindu-şi evidente propn1.   

 ART.8 - (1) Suma contractată de centrele de referinţă cu casa de asigurări de sănătate din raza administrativ-teritorială în care acestea îşi au sediul, pentru acordarea unui pachet de servicii medicale de înaltă performanţă prevăzute în cap.II din anexa nr. I 
 la ordin, se stabileşte prin negociere în funcţie de volumul de servicii medicale estimat ca necesar pentru asiguraţi, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care aceştia virează contribuţia de asigurări sociale de sănătate, volum stabilit în funcţie de cererea înregistrată în anul anterior în zona deservită. Suma fixă negociată pentru pachetul de servicii medicale şi trecută în contract se defalchează pe trimestre şi luni şi se suportă din fondul aprobat asistenţei medicale ambulatorii de specialitate pentru specialităţile paraclinice. 
    (2)  Serviciile de înaltă performanţă se acordă în baza documentelor de solicitare pentru astfel de servicii, prevăzute în Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr.22/14/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale spitaliceşti, îngrijirilor la domiciliu, serviciilor medicale de urgenţă şi transport sanitar precum şi a serviciilor de recuperare a sănătăţii, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1510/2002.     (3)  Suma lunară pentru furnizarea serviciilor medicale de înaltă performanţă cuprinse în pachetul negociat se acordă cu condiţia asigurării continuităţii furnizării serviciilor medicale prevăzute în pachetul de servicii contractat, precum şi a asigurării calităţii serviciilor fumizate şi satisfacerii tuturor solicitărilor de servicii medicale din partea unităţilor spitaliceşti pentru asiguraţii internaţi şi a celor recomandate de medicii de specialitate din ambulatoriu.     (4)  Facturile emise vor fi însoţite de listele cuprinzând persoanele asigurate beneficiare ale serviciilor medicale efectiv prestate şi de numărul de servicii medicale care au stat la baza stabilirii sumei fixe negociate pentru luna pentru care se face decontarea.  ART.9 - Lista serviciilor medicale stomatologice preventive şi a tratamentelor stomatologice, tarifele pentru fiecare serviciu medical stomatologic, nivelul coplăţii în funcţie de gradul profesional al medicilor stomatologi şi condiţiile acordării acestora sunt prevăzute în anexa nr. l la ordin.  ART. l  O - (1)  Decontarea serviciilor medicale stomatologice furnizate se face în limita sumei contractate de fiecare cabinet medical stomatologic cu casa de asigurări de sănătate din raza administrativ-teritorială în care cabinetul medical stomatologic îşi are sediul, defalcată trimestrial. Fac excepţie de la prevederile de mai sus şi se decontează la nivelul realizărilor:     a)  serviciile medicale stomatologice de urgenţă;     b)  serviciile medicale de pedodonţie şi ortodonţie acordate copiilor sub 18 ani.     
    (2)  La stabilirea sumei contractate se au în vedere:     a)  90% din suma alocată fiecărei case de asigurări de sănătate pentru servicii stomatologice, calculată în funcţie de numărul de asiguraţi care virează contribuţia de asigurări sociale de sănătate la acea casă de asigurări de sănătate şi de suma ce revine în  medie pe ţară pentru un asigurat (denumită plafon la nivel naţional), care este de 25.500 lei pe asigurat;     b)  numărul de medici stomatologi şi dentişti care sunt în relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate;     c)  ponderea serviciilor stomatologice ce au fost furnizate în anul 2002 persoanelor care, potrivit legii, beneficiază de astfel de servicii fără contribuţie personală (coplată) în total servicii stomatologice. Pentru cabinetele stomatologice înfiinţate în anul 2003 această pondere se consideră 50%.       (3)  Programul de activitate al cabinetului stomatologic se stabileşte în condiţiile prevăzute la art.5 alin.(3) din Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate  .  în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, paraclinice şi stomatologice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1510/2002, în funcţie de volumul de servicii stomatologice contractate.     (4)  Surna  defalcată  trimestrial  se  regularizează  în  funcţie  de  serviciile stomatologice efectiv prestate şi raportate. La regularizarea trimestrială se au în vedere: fondul trimestrial aferent cu această destinaţie, sumele neconsumate  în trimestrul respectiv şi în cel anterior, sumele cu care s-a depăşit suma corespW1Zătoare trimestrului anterior. Surnele cu care se depăşesc la sfârşitul anului prevederile contractului ca urmare a serviciilor prevăzute ca excepţie la alin.(1) se regularizează conform legislaţiei în vigoare.     (5)  Pentru încadrarea în suma defalcată trimestrial cabinetele stomatologice pot întocmi pentru asiguraţii în vârstă de peste 18 ani liste de aşteptare pentru fumizarea serviciilor stomatologice. În cazul în care listele de aşteptare depăşesc 60 de zile pentru un asigurat, casele de asigurări de sănătate vor revedea suma prevăzută trimestrial, cu încadrarea în sumele alocate cu această destinaţie, potrivit alin.(2) lit.a).   

 ART.11 - În tarifele tratamentelor protetice sunt incluse şi cheltuielile aferente activităţilor de tehnica dentara. Plata acestora se face de către reprezentantul legal al cabinetului stomatologic direct către laboratorul de tehnica dentara autorizat conform legii. 

 ART.12 - Radiografia dentara se decontează direct medicului stomatolog, daca are competenta necesara sa efectueze serviciul medical respectiv, sau medicului radiolog, pe baza tarifelor prevăzute în anexa nr. I la ordin. 
  
 ART.13 - Casele de asigurări de sănătate ţin evidenta serviciilor stomatologice pe fiecare asigurat.                                          •  •  
  
 ART.14 - Reprezentantul legal facturează caselor de asigurări de sănătate, lunar, cel mai târziu până la data de 3 a lunii următoare, întreaga activitate efectiv realizata, care se verifica de către casele de asigurări de sănătate. Nerespectarea termenului de 
 raportare atrage nedecontarea la termenele stabilite a serviciilor medicale prestate pentru perioada respectiva. 
 ART.15 - (1) Erorile de calcul constatate în cadrul unui trimestru se corectează la sfărşitul trimestrului, odată cu recalcularea drepturilor băneşti cuvenite medicilor de specialitate. 
    (2)  Erorile  de  calcul  constatate  după  expirarea  unui  trimestru,  în  cazul specialităţilor clinice, se corectează până la sfărşitul anului, astfel: suma corespunzătoare numărului de puncte plătit eronat în plus sau în minus faţă de cel efectiv realizat, într-un trimestru anterior, se calculează în trimestrul în care s-a constatat eroarea, la valoarea definitiva a punctului, stabilita pentru trimestrul în care s-a produs eroarea, sumele respective afectând fondul pentru calculul valorii definitive a punctului pentru trimestrul în care s-a constatat eroarea şi implicit valoarea definitivă a punctului pentru trimestrul respectiv.     (3)  În cazul erorilor de calcul constatate la raportarea serviciilor paraclinice şi stomatologice, fondul aferent acestor servicii din trimestrul în care se constată eroarea se majorează sau se diminuează cu suma corespunzătoare erorilor constatate în trimestrul anterior.     (4)  În situaţia în care după încheierea anului financiar precedent se constata erori de calcul aferente acestuia, sumele plătite în plus sau în minus se regularizează conform legii.   
 ART.16 - Contravaloarea serviciilor medicale de specialitate în specialităţile clinice, paraclinice şi stomatologice care nu se regăsesc în anexa nr. I la prezentul ordin, precum şi a serviciilor medicale acordate la cererea asiguratului (rară recomandare medicală sau fără a îndeplini condiţiile care îi permit adresare directă) sau în situaţia în care asiguratul nu acceptă programare pe listele de aşteptare se suporta de către asiguraţi la tarifele stabilite de furnizori şi afişate la cabinetul/laboratorul medical, pentru care se eliberează chitanţa fiscală, cu indicarea serviciului prestat. 
 ART.17  -  (1)  În  cabinetele  medicale/laboratoarele  din  ambulatoriul  de specialitate, organizate conform Ordonanţei Guvernului nr.124/1998 privind organizarea şi funcţionarea  cabinetelor medicale, republicată cu modificările  ulterioare pot fi angajaţi  numai  medici  şi/sau  dentişti,  precum  şi  alte  categorii  de  personal  în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, cu excepţia persoanelor care îşi desfăşoară activitatea  în cabinete  organizate  conform  Ordonanţei  de  urgenta  a  Guvernului nr.83/2000 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de libera practica pentru servicii publice conexe actului medical, aprobata şi modificata prin Legea nr.598/2001. Drepturile salariale ale personalului angajat se stabilesc prin negociere, cu respectarea nivelurilor  minime  ale  funcţiilor  şi  gradelor/treptelor  profesionale  prevăzute  de reglementările în vigoare privind sistemul de salarizare din sectorul sanitar bugetar. Medicul de specialitate are obligaţia sa stabilească programul de lucru şi sarcinile de 
 serviciu pentru aceste categorii de personal. Medicii sau dentiştii angajaţi nu raportează activitate medicala proprie, activitatea acestora fiind raportata de către reprezentantul legal; medicii de specialitate din specialităţile clinice şi stomatologice pot prescrie medicamente cu sau fără contribuţie personala, folosind formularul-tip cu stampila cabinetului şi parafa medicului angajat. Întreaga activitate a cabinetului se desfăşoară respectându-se contractul încheiat de reprezentantul legal al cabinetului medical cu casa de asigurări de sănătate. 
 (2) Pentru  specialităţile clinice  cabinetele  medicale  individuale  organizate conform Ordonanţei Guvernului nr.124/1998 republicată cu modificările ulterioare, pot raporta în vederea decontării numai serviciile medicale din specialitatea medicului titular al cabinetului medical respectiv. 
 ART.18 - Persoanele  care îşi desfăşoară  activitatea  în cabinetul/laboratorul medical beneficiază  de plata concediilor medicale şi de plata concediilor  pentru creşterea copilului în vârsta de până la 2 ani, conform reglementarilor în vigoare din legislaţia privind  asigurările sociale. Persoanele încadrate cu contract individual de munca beneficiază şi de plata concediilor de odihna şi de alte concedii ale salariaţilor, potrivit legii. 
 ART.19 - Pentru unităţile sanitare care nu sunt organizate conform Ordonanţei Guvernului nr.124/1998 republicată cu modificările ulterioare, contractele de furnizare de servicii medicale se încheie de către reprezentantul legal al unităţii sanitare în structura căreia se afla aceste unităţi şi casa de asigurări de sănătate. 

 ART.20 - Casele de asigurări de sănătate şi direcţiile de sănătate publica vor organiza  trimestrial  activităţi  de  instruire  a  furnizorilor  din  asistenta  medicala ambulatorie  de specialitate, cu recomandarea  ca furnizorii sa participe  la aceste activităţi. 

 ART.21 - (1) Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate şi casele de asigurări de sănătate,  împreuna cu consiliile  judeţene  ale Colegiului  Medicilor din România, respectiv al municipiului  Bucureşti, vor efectua controlul furnizorilor de servicii medicale  în  asistenta  medicala  ambulatorie  de  specialitate  privind  respectarea obligaţiilor contractuale, inclusiv respectarea criteriilor de calitate a serviciilor medicale furnizate. 
 (2) Ministerul Sănătăţii şi Familiei, direcţiile de sănătate publica, împreuna cu consiliile judeţene ale Colegiului Medicilor din România, respectiv al municipiului Bucureşti, vor efectua controlul furnizorilor de servicii medicale în asistenta medicala ambulatorie de specialitate privind respectarea obligaţiilor asumate de furnizori prin care se asigura acces la serviciile medicale, precum şi modul în care sunt respectate prevederile legale în vigoare în domeniul sănătăţii. 
 ANEXANr.3 

 LISTA 
 cuprinzând afecţiunile care, după confirmarea ca fiind un caz nou, permit prezentarea direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate 

 l. Infarct miocardic - în primele 12 luni de la externarea din spital 
    2.  Angină instabilă - 3 luni de la stabilizare     3.  Purtătorii de proteze valvulare si pace-maker     4.  Malformaţii congenitale si boli genetice     5.  Insuficientă renală cronică sub dializă     6.  Insuficientă cardiacă clasa III - IV NYHA     7.  Poliartrită  ' reumatoidă, inclusiv formele sale clinice (sindrom Felty, boala Still, sindrom Sjogren, artrită cronicăjuvenilă)     8.  Bolile de colagen-vasculare (lupus eritematos sistemic, sclerodennie, poli/dermatomiozită, vasculite sistemice)     9.  Leucemiile acute (limfoide si nonlimfoide)     10.  Leucemia mieloidă cronică     11.  Leucemia limfatică cronică     12.  Aplazia medulară     13.  Mielomul multiplu     14.  Limfoame non-Hodgkin nodale si extranodale     15.  Boala Hodgkin     16.  Anemii hemolitice endo- si exoeritrocitare     17.  Trombocitemia hemoragică     18.  Histiocitozele     19.  Mastocitoza malignă     20.  Telangectazia hemoragică ereditară     21.  Purpura trombocitopenică idiopatică     22.  Trombocitopatii     23.  Purpura trombotică trombocitopenică     24.  Boala von Willebrand     25.  Coagulopatiile ereditare     26.  Tumori mamare     27.  Tumori maligne - pe durata tratamentului oncologic     28.  Tumori cu potenţial malign până la elucidarea diagnosticului     29.  Diabet zaharat insulino-dependent     30.  Cirozele hepatice decompensate     31.  Tuberculoza     32.  Psihoze     33.  Hemofilie     34.  Glaucom     35.  Bolnavi cu revascularizatie percutanată, cu stimulatoare cardiace, cu proteze valvulare, cu by-pass coronarian     36.  Status posttransplant de organe     37.  Afecţiuni postoperatorii si ortopedice până la vindecare     38.  Consultaţie planificare familială - o consultaţie la un interval de minimum 3 luni     39.  Gravide cu risc obstetrical crescut     40.  Prematuritatea (în primul an de viata)     41.  Malnutriţie proteinenergetică (în primii 3 ani de viata)     42.  Anemiile carenţiale (până la normalizarea hematologică si biochimică)     43.  Rahitismul evolutiv, forma moderată si gravă (până la vindecarea radiologică si biochimică)     44.  Astm bronşic     45.  Alte situaţii la recomandarea comisiilor de specialitate ale Colegiului Medicilor din România, cu avizul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate   
 ANEXANr.4 
  
 CRITERII DE SELECTIE 
 la defalcarea pe furnizorii de servicii medicale para ' clinice - laboratoare de analize medicale, a numărului de investigaţii stabilit pe total judeţ de furnizorii de servicii medicale paraclinice si de consiliul judeţean al Colegiului Medicilor din România, respectiv al municipiului Bucureşti 
  
 La stabilirea volumului de investigaţii paraclinice ce se contractţază cu furnizorii de servicii medicale paraclinice se au în vedere următoarele criterii de prioritate: 
    1.  Tarifele proprii ale furnizorului de servicii medicale paraclinice propuse pentru contractare cu casa de asigurări de sănătate, însoţite de o nota de fundamentare a tarifului propus. Tarifele propuse nu pot fi mai mari decât cele prevăzute în anexa nr. I la ordin.  Criteriul se punctează de la 1 la 10, nota maxima fiind acordata celor care au cele mai mici tarife propuse.  Ponderea criteriului în punctajul total este de 40% .     2.  Punctajul obţinut în urma evaluării laboratorului în conformitate cu Ordinul al ministrului sanatatii si familiei si al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate privind aprobarea Criteriilor de selecţie a furnizorilor de servicii medicale ambulatorii de laborator precum şi a Metodologiei de evaluare a laboratoarelor de analize medicale din ambulatoriul de specialitate nr.599/470/2001, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 12 octombrie 2001.  Criteriul se punctează de la 1 la 1O, nota maxima fiind acordata celor care au realizat  116 puncte potrivit criteriilor de evaluare a laboratoarelor de analize medicale din ambulatoriul de specialitate, iar nota minima, pentru cei care au realizat numai 28 de puncte potrivit acestor criterii.  Ponderea criteriului în punctajul total este de 40% .     3.  Modul de derulare a contractului de furnizare de servicii medicale paraclinice în anul precedent.  Criteriul se punctează de la 1 la 10, nota maxima fiind acordata furnizorilor care nu au înregistrat erori în raportarea serviciilor furnizate în anul precedent.  Ponderea criteriului în punctajul total este de 5% .     4.  Amplasarea în teritoriu a furnizorului de servicii medicale paraclinice.  Criteriul se punctează de la 1 la 10, nota maxima fiind acordata furnizorilor care funcţionează în zone în care numărul de laboratoare este foarte redus fata de necesar. •  •   Ponderea criteriului în punctajul total este de 5% .     5.  Acreditarea activităţilor desfăşurate de laboratoarele de analize, potrivit legii.   
 Criteriul se punctează de la 1 la 10, nota maxima fiind acordata furnizorilor care au acreditate toate activităţile de către organismele autorizate. 
 Ponderea criteriului în punctajul total este de 10% . 
 Punctajul total reprezintă suma notelor acordate pentru fiecare criteriu, corectate cu, ponderea prevăzuta la criteriul respectiv. Punctajul total maxim este 10, iar cel minim este 1. 
 La repartizarea volumului de investigaţii medicale paraclinice au prioritate furnizorii 
 care au obţinut cel mai mare punctaj total. În situaţia în care fondul asigurărilor sociale de sănătate aprobat cu aceasta destinaţie nu acoperă volumul investigaţiilor paraclinice, casele de asigurări de sănătate contractează numai până la nivelul fondului aprobat, nefiind obligatorie încheierea de contracte cu toţi furnizorii. 
 În cazul în care după contractarea întregului număr de investigaţii paraclinice necesare pe total judeţ, determinat potrivit art.6 alin. (1) din anexa nr.2 la ordin, nu se utilizează întregul fond aprobat pentru astfel de investigaţii, suma rămasa ca urmare a practicării unor tarife sub cele maxime, prevăzute în anexa nr.1 la ordin, se constituie ca fond de rezerva în vederea acoperirii eventualelor liste de aşteptare si a cazurilor de urgenta. 
 ANEXANr.5 
  
 CONTRACT DE FURNIZARE 
 de servicii medicale în asistenţa medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialităţile clinice 
    I.  Partile contractante  Casa de asigurări de sănătate ..........................., cu sediul în municipiul/oraşul  ......................, str. ................... nr. ........, judeţul/sectorul ..................., telefon/fax  .................. , reprezentata prin director general  .................... ;   ,   Sl  Cabinetul medical              , organizat astfel:     -  cabinet individual .......................................... ,  reprezentat pnn medicul titular  .      ' .     -  cabinet asociat sau grupat .................................., reprezentat prin medicul delegat  .      ,      -  societate civila medicala .................................., reprezentata prin administratorul  .     '      -  unitate  medico-sanitara  cu  personalitate  juridica  ce  se  înfiinţează  potrivit prevederilor  Legii  nr.  31/1990  privind  societăţile  comerciale,  republicată,  cu modificările ulterioare.................... ,  reprezentata prin        ;     -  unitate sanitara ambulatorie de specialitate aparţinând ministerelor cu reţea sanitara proprie  .................. , reprezentata prin       ;     -  ambulatoriu de specialitate integrat spitalului  ............. , din reţeaua ministerelor şi instituţiilor centrale din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti, reprezentat prin ..................... în calitate de reprezentant legal al unităţii sanitare din care face parte;     -  ambulatoriul de specialitate pentru studenţi........................... ,  reprezentat  pnn          ;     -  ambulatoriul de specialitate al spitalului .. .  .. .  .. .  ... ... ... ... în care se desfasoara activ1tate   de   invatamant   medical........................... ,    reprezentat   prin  ...................... în calitate de reprezentant legal al unităţii sanitare din care face parte     -  centru de diagnostic si tratament si centru medical/unitate cu personalitate juridica  .............................., reprezentat prin           ;     -  ambulatoriul de specialitate unic în structura spitalului         , indiferent  de sediu..............................., reprezentat  prin....................  în calitate  ·de  reprezentant legal al unităţii sanitare din care face parte;     -  cabinet medical ambulatoriu de specialitate din structura spitalului care nu face parte din  ambulatoriul  de  specialitate  unic  al  spitalului .................,  reprezentat  prin    ................... în calitate de reprezentant legal al unităţii sanitare din care face parte,  cu certificat de înregistrare în registrul unic al cabinetelor medicale         nr.  ......,  act de înfiinţare/organizare a unităţii sanitare             autorizaţie  sani • tara nr..........., ava " n d  se d m . 1" m mu.m • c1 •  p • m 1/ oraşu 1  ........................, str............. nr  ,  bl. ...., sc......, et. ....., ap......, judeţul/sectorul .................., telefon ..................., cont nr.  ................, deschis la trezoreria statului, cod fiscal ................, cod numeric personal  al   reprezentantului legal .........................., copie după dovada asigurării de răspundere civilă pentru practică medicală pentru fiecare medic pe care îl reprezintă, certificatul de acreditare al furnizorului nr...........     II.  Obiectul contractului  ART.1 - Obiectul prezentului contract îl constituie furnizarea serviciilor medicale în asistenta medicala de specialitate din ambulatoriu pentru specialităţile clinice, conform Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în asistenta medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, paraclinice si stomatologice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1510/2002 si normelor metodologice de aplicare a acestuia.     III.  Serviciile medicale de specialitate furnizate  ART.2 - Furnizorul din asistenţa medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialităţile clinice prestează asiguraţilor serviciile medicale cuprinse în pachetul de servicii de bază şi în pachetul minimal de servicii medicale prevăzute în anexa nr. I la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr.21/13/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în asistenta medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, paraclinice si stomatologice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1510/2002, în următoarele specialităţi:     a)  ;     b)  ;     c)  ;  ART.3 - Fumizarea serviciilor medicale din ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice se face de către următorii medici:     1  ,     2  ,     3  ,     4. ........................ .. ...       IV.  Durata contractului  ART.4 - Prezentul contract este valabil de la data încheierii până la 31 decembrie 2003.  ART.5 - Durata prezentului contract se poate prelungi prin acordul părţilor pe toata durata de aplicabilitate a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în asistenta medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, paraclinice si stomatologice aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1510/2002.     V.  Obligaţiile părţilor     A.  Obligaţiile casei de asigurări de sănătate  ART.6 - Casa de asigurări de sănătate are următoarele obligaţii:     a)  sa controleze activitatea furnizorilor de servicii medicale în _ asistenta medicala ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, conform contractelor încheiate cu aceştia;     b)  sa  verifice  recomandările  pentru  investigaţii  paraclinice  si  prescrierea medicamentelor  de  către  furnizorii  de  servicii  medicale  în  asistenta  medicala ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice în conformitate cu reglementările în vigoare;     c)  să deconteze furnizorilor de servicii medicale din asistenta medicala de specialitate pentru specialităţile clinice contravaloarea serviciilor contractate si prestate, pe baza facturii însoţite de desfăşurătoarele privind activitatea realizata, în urma verificării acestora;     d)  să informeze permanent furnizorii de servicii medicale pentru specialităţile clinice în asistenta medicală ambulatorie de specialitate asupra condiţiilor de contractare, sa facă publica valoarea definitiva a punctului rezultata in urma regularizării trimestriale, atât prin afişare la sediul caselor de asigurări de sănătate, cât şi pe pagina electronică a acestora, începând cu ziua următoare transmiterii acesteia de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ;     e)  să asigure un sistem permanent de informare a asiguraţilor asupra drepturilor pe care le au si care decurg din calitatea de asigurat, asupra mijloacelor de păstrare a sănătăţii, in vederea reducerii si evitării cauzelor de îmbolnăvire ;     f)  să monitorizeze numărul serviciilor medicale furnizate de furnizorii cu care se află în relaţie contractuală.       B.  Obligaţiile furnizorului de servicii medicale    ART.7 - Furnizorul de servicii medicale are următoarele obligaţii:     a)  sa acorde servicii de asistenta medicala ambulatorie de specialitate asiguraţilor numai pe baza biletului de trimitere, cu excepţia urgentelor si a afecţiunilor confirmate care permit prezentarea direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate; Serviciile medicale care se acordă persoanelor asigurate de medicul de specialitate sunt cele prevăzute în pachetul de servicii de bază;     b)  să acorde servicii medicale din pachetul minimal de servicii medicale pentru persoanele care nu fac dovada calitatii de asigurat si a plaţii contributiei la Fondul national unic de asigurari sociale pentru sanatate, precum si pentru categoriile de persoane care se asigura pentru sanatate facultativ, potrivit legii;     c)  sa fumizeze  tratamentul  adecvat  si sa respecte  conditiile  de  prescriere  a medicamentelor prevazute în Nomenclatorul de medicamente, conform reglementarilor în vigoare. Medicamentele prescrise si investigatiile paraclinice recomandate trebuie sa fie in concordanta cu diagnosticul;     d)  sa nu refuze acordarea asistentei medicale în caz de urgenta medicala, ori de câte ori se solicita aceste servicii medicale;     e)  sa respecte criteriile medicale de calitate a serviciilor medicale prestate si a activitatii desfasurate in cabinetul medical;  t) sa ofere relatii asiguratilor despre serviciile acordate, precum si despre modul în care vor fi fumizate acestea si sa acorde consilierea în scopul prevenirii îmbolnavirilor si al pastrarii sanatatii;     g)  sa respecte confidentialitatea prestatiei medicale;     h)  sa factureze lunar, în vederea decontarii de catre casele de asigurari de sanatate, activitatea realizata conform contractului de furnizare de servicii medicale. Factura va fi însoţită de desfăşurătoarele activităţilor realizate. Nerespectarea termenelor de facturare o perioada de maximum doua luni consecutive în cadrul unui trimestru conduce la măsuri mergând până la rezilierea contractului de furnizare de servicii medicale;     i)  sa respecte normele de raportare a bolilor, conform prevederilor legale în vigoare;     j)  sa respecte dreptul la libera alegere de catre asigurat a medicului de specialitate si a unitatii sanitare, în limitele de calitate impuse de activitatea medicala;     k)  sa îsi stabileasca programul de activitate si sa îl afiseze la loc vizibil la cabinetul medical, cu respectarea prevederilor Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurar sociale de sanatate în asistenta medicală  ambulatorie  de  specialitate  pentru  specialitatile  clinice,  paraclinice  si stomatologice,  aprobat  prin  Hotărârea  Guvernului  nr.1510/2002  şi  a  normelor metodologice de aplicare a acestuia si sa stabileasca programul de activitate si sarcinile de serviciu pentru personalul angajat;                             ••    1) sa informeze medicul de familie, prin scrisoare medicala expediata direct, despre diagnosticul  si tratamentele  recomandate;  sa transmita  rezultatele  investigatiilor paraclinice medicului de familie la care este înscris asiguratul;     m)  sa acorde servicii medicale de specialitate tuturor asiguratilor, fura ruc1 o discriminare, folosind formele cele mai eficiente de tratament;     n)  sa an.un.te casa de asigurari de sanatate despre orice modificare a datelor care au stat la baza încheierii contractului cu aceasta;     o)  sa acorde asistenta medicala asiguratilor, indiferent de casa de asigurari de sanatate la care s-a virat contributia de asigurari sociale de sanatate pentru acestia;     p)  sa nu încaseze de la asigurati contributie personala pentru serviciile medicale fumizate care se suporta integral de catre casele de asigurari de sanatate, conform listelor si conditiilor prevazute în norme;     q)  sa a:fiseze la loc vizibil la cabinetul medical numele casei sau caselor de asigurari de sanatate cu care se afla în relatii contractuale;     r)  sa solicite documentele care atesta calitatea de asigurat, în cazul persoanelor care se adreseaza direct;     s)  să afişeze la loc vizibil la cabinetul medical pachetul de servicii de bază, pachetul minimal de servicii medicale şi obligaţiile furnizorului de servicii medicale ambulatorii de specialitate în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate.         VI.  Modalitati de plată  ART.8 - (1) Modalitatea de plată în asistenta medicală de specialitate din ambulatoriu este tarif pe serviciu medical cuantificat în puncte.     (2)  Valoarea minimă garantata a unui punct este unică pe ţară, de ......... lei. În conditiile în care bugetul Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate este diminuat prin acte normative, se recalculeaza valoarea  minim  garantata pentru un punct.  ART.9 - (1) Decontarea serviciilor medicale furnizate se face lunar, la valoarea minim garantata a unui punct, în termen de maximum 20 zile calendaristice de la încheierea :fiecărei luni. La finele :fiecărui trimestru, dar nu mai târziu de data de 30 a lunii următoare încheierii trimestrului se face decontarea ca urmare a regularizării sumelor cuvenite trimestrului respectiv, la valoarea definitiva a unui punct.     (2)  Valoarea definitiva a unui punct se diminuează cu câte 10% pentru trimestrul în care se constată abuzuri sau prescrieri nejustificate de medicamente cu sau fara contribuţie  din  partea  asiguratului  si/sau  recomandări  de  investigaţii  paraclinice nejustificate, pentru fiecare situaţie constatate în urma verificărilor efectuate de casele de asigurări de sănătate, de direcţiile de sănătate publica, respectiv de direcţiile medicale sau structurile similare din ministerele si instituţiile centrale cu reţele sanitare proprii împreuna cu consiliile judeţene ale Colegiului Medicilor din România, respectiv al municipiului Bucureşti.                                     ••      (3)   Clauze speciale  - se completează pentru fiecare cabinet medical si fiecare medic  de specialitate  din componenta  cabinetului  medical cu care s-a încheiat contractul:         a)  Medic  Nume: .............. Prenume: ...................  Grad profesional: .................................  Specialitatea: ........................................  Cod numeric personal: ................... Codul medicului: .................................  Program zilnic de activitate     ore/zi     b)  Medic  Nume: .............. Prenume: ...................  Grad profesional:  ................................ .  Specialitatea: .......................................  Cod numeric personal: .................. Codul medicului: ...............................  Program zilnic de activitate     ore/zi     c)      ART.IO - Numărul de puncte calculat conform anexei nr.I la Ordinul ministrului sănătăţii si familiei si al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr.21/13/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în asistenta medicala ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, paraclinice  si stomatologice, aprobat  prin Hotărârea Guvernului  nr.1510/2002,  se majorează în funcţie de condiţiile în care se desfăşoară activitatea  şi de gradul profesional.     VII.  Calitatea serviciilor medicale  ART.11 - Serviciile medicale fumizate în baza prezentului contract trebuie sa respecte criteriile privind calitatea asistentei medicale acordate asiguraţilor elaborate de comisiile de specialitate din cadrul Colegiului Medicilor din România si negociate cu Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate.     VIII.  Răspunderea contractuala  ART.12 - Pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale partea în culpa datorează daune-interese.  ART.13 - În cazul în care termenele de plata prevăzute la art.9 alin.(1) nu sunt respectate din vina caselor de asigurări de sănătate, acestea sunt obligate la plata unor majorări  de întârziere  egale cu majorările  ce se aplica pentru întârzierea plaţii impozitelor către stat.  ART.14 - Furnizorul de servicii medicale garantează s1 răspunde de calitatea serviciilor medicale acordate asiguraţilor.  ART.15 - Clauza speciala     (1)  Orice împrejurare independenta de voinţa partilor, intervenita după data semnării contractului si care împiedica executarea acestuia, este considerata forţă majoră si exonerează de răspundere partea care o invoca. Sunt considerate forţa majora, în sensul acestei clauze, împrejurări ca: război, revoluţie, cutremur, marile inundaţii, embargo.     (2)  Partea care invoca forţa majora trebuie sa anunţe cealaltă parte în termen de 5 zile de la data apariţiei respectivului caz de forţă majoră si, de asemenea, de la încetarea acestui caz. Daca nu procedează la anunţarea în termenele prevăzute mai sus a începerii si încetării cazului de forţa majora, partea care îl invoca suporta toate daunele provocate celeila!te parti prin neanunţarea în termen.     (3)  In cazul în care împrejurările care obliga la suspendarea executării prezentului contract se prelungesc pe o perioada mai mare de 6 luni, fiecare parte poate cere rezolutiunea contractului.       IX.  Contravenţii  ART.16 - Refuzul furnizorilor de servicii medicale de a pune la dispoziţie organelor de control actele de evidenta a serviciilor furnizate si documentele în baza cărora se decontează serviciile realizate conduce la amânarea decontării de către casele de asigurări de sănătate a serviciilor medicale prestate, până în momentul efectuării următorului control.     X.  Încetarea contractului  ART.17 - Contractul  de fumizare  de servicii  medicale  in asistenta  medicala ambulatorie de specialitate se reziliază de plin drept printr-o notificare scrisa de casa de asigurări de sănătate în termen de 1 O  zile calendaristice de la data constatării, în următoarele situaţii:     a)  daca furnizorul nu începe activitatea în termen de cel mult 3 luni de la data semnării contractului de furnizare de servicii medicale;     b)  daca din motive imputabile furnizorului acesta îşi întrerupe activitatea pe o perioada mai mare de 3 luni;     c)  ridicarea de către organele în drept a autorizaţiei sanitare de funcţionare  sau expirarea termenului de valabilitate a acesteia ori încetarea acreditarii furnizorului;     d)  nerespectarea termenelor de raportare, în vederea decontării de către casele de asigurări de sănătate a activităţii realizate conform prezentului contract, pe baza documentelor de raportare, pentru o perioada de maximum doua lwri consecutive în cadrul unui trimestru;     e)  ca urmare a aplicării de trei ori a măsurii de diminuare a valorii definitive a punctului, pentru abuzuri sau prescrieri nejustificate de medicamente cu sau fara contribuţie personala din partea asiguratului si/sau pentru recomandări nejustificate de investigaţii paraclinice;     f)  în cazul în care se constata încasarea de contribuţie personala de la asiguraţi pentru serviciile medicale care se suporta integral de către casele de asigurări de sănătate, conform listelor si condiţiilor prevăzute în norme.     g)  în situaţia în care instituţiile abilitate pentru efectuarea controlului furnizorilor de servicii medicale în ambulatoriul de specialitate prevăzute la art.7 din Hotărârea Guvernului  nr.1510/2002  prin care  se aproba  Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate in asistenta medicala ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, paraclinice si stomatologic•e, constata nerespectarea programului de lucru stabilit de către medicul de specialitate şi comwricat casei de asigurări de sănătate şi direcţiei de sănătate publică, cu excepţia următoarelor situaţii, în care se consideră absenţă motivată: . caz de boală, citaţii de la instanţele judecătoreşti sau alte organe care au dreptul, potrivit legii, de a solicita prezenţa la instituţiile respective.     
 ART.18 - Contractul încetează cu data la care a intervenit una dintre situ.a . riile următoare: 
    a)  cabinetul medical se muta din teritoriul de funcţionare;     b)  a survenit decesul reprezentantului legal al cabinetului medical;     c)  daca medicul renunţa sau pierde calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România;     d)  încetarea activităţii prin faliment, dizolvare, lichidare, în cazul cabinetelor medicale organizate potrivit art.15 din Ordonanţa Guvernului nr.124/1998 privind organizarea si funcţionarea cabinetelor medicale, republicata, cu modificările ulterioare;     e)  încetarea definitiva a activităţii casei de asigurări de sănătate;     f)  acordul de voinţa al parţilor;     g)  denunţarea wrilaterala a contractului de către reprezentantul legal al cabinetului medical sau al casei de asigurări de sănătate printr-o notificare scrisa, cu 30 de zile calendaristice anterior datei de la care se doreşte încetarea contractului.   
 ART.19 - (1) Situaţiile prevăzute la art.17 sila art.18 lit.b) - e) se constata de casa · de asigurări de sănătate, din oficiu, prin organele sale abilitate sau la sesizarea oricărei persoane interesate. 
 (2) Situaţiile prevăzute la art.18 lit.a) se notifica casei de asigurări de sănătate cu cel puţin 30 de zile calendaristice înaintea datei de la care se doreşte încetarea contractului. 
 ART.20 - Prezentul contract poate fi reziliat de către partile contractante pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, sub condiţia notificării intenţiei de reziliere cu cel putin 30 de zile calendaristice înaintea datei de la care se doreşte rezilierea. 

 XL  Corespondenta  

 ART.21 - (1) Corespondenta legata de derularea prezentului contract se efectuează în scris prin scrisori recomandate cu confirmare de primire, prin fax sau direct la sediul partilor. 
 (2) Fiecare parte contractanta este obligata ca, în termen de 3 zile din momentul în care intervin modificări ale datelor ce figurează în prezentul contract, sa notifice celeilalte parţi contractante schimbarea survenita. 
    XII.  Modificarea contractului  ART.22 - În condiţiile apariţiei unor noi acte normative în materie, care intra în vigoare pe durata derulării prezentului contract, clauzele contrare se vor modifica si se vor completa în mod corespunzător.  ART.23 - Valoarea definitiva a punctului este cea calculata de Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate si nu este element de negociere între parţi.  ART.24 - (1) Daca o clauza a acestui contract ar fi declarata nula, celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de aceasta nulitate. Partile convin ca orice clauza declarata nula sa fie înlocuita printr-o alta clauza care sa corespunda cât mai mult cu putinţa spiritului contractului.  (2) Daca expira termenul de valabilitate al autorizaţiei sanitare de funcţionare pe durata prezentului contract, toate celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de nulitate, cu condiţia reînnoirii autorizaţiei sanitare de funcţionare pe toata durata de valabilitate a contractului.     XIII.  Soluţionarea litigiilor  ART.25 - (1) Litigiile născute în legătura cu încheierea, executarea, modificarea si încetarea ori alte pretenţii decurgând din prezentul contract vor fi supuse unei proceduri prealabile de solutionare pe cale amiabila.  (2) Litigiile nesolutionate conform alin.(1) sunt de Competenta comisiei centrale · de arbitraj, care va solutiona cauza potrivit legii.  ART.26 - Hotarârile comisiei Centrale de arbitraj pot fi atacate la instantele judecatoresti competente.     XIV.  Alte clauze   

 Prezentul contract de fumizare a serviciilor medicale în cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate a fost încheiat azi, ......., în doua exemplare a câte;   pagini fiecare, 
 câte unul pentru fiecare parte contractanta. 

 CASA DE ASIGURARI DE SANATATE 

 Director general, Director adjunct economic, 
 Director adjunct relatii contractuale, 
 FURNIZOR DE SERVICII MEDICALE 

 Reprezentant legal, 

 Vizat Oficiul juridic 
  
 ANEXA Nr. 6 
  
 CONTRACT DE FURNIZARE 
 de servicii medicale în asistenta medicala de specialitate din ambulatoriu pentru specialităţile paraclinice 

    I.  Părtile contractante  '  Casa de asigurări de sănătate .............. ,  cu sediul în municipiul/orasul           ,   str.................. nr........ ,  judeţul/sectorul ................. ,  telefon/fax ................ ,  reprezentata prin director general               ,     Şl    Laboratorul medical       ,  organizat astfel:     -  laborator individual  ........................................,  reprezentat pnn  medicul titular  .          ' .     -  laborator asociat sau grupat ................................, reprezentat prin medicul delegat  .            '      -  societate civila medicala  ..................................,  reprezentata prin administratorul  .            '      -  unitate sanitara ambulatorie de specialitate aparţinând ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţea sanitara proprie .................... ,  reprezentata prin          ;      -  unitate  medico-sanitara  cu  personalitate  juridica  ce  se  înfiinţează  potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată cu modificările ulterioare ......................... ,  reprezentata prin           ;     -  ambulatoriu de specialitate integrat spitalului ............... aparţinând ministerelor şi instituţiilor  centrale cu reţea sanitara  proprie  .............................,  reprezentat  prin  ............................. în calitate de reprezentant legal al unităţii sanitare din care face parte,     -  ambulatoriul  de  specialitate  pentru  studenţi              reprezentat  pnn ...... ······      ;      -  ambulatoriul de specialitate al spitalului  ...  ... . . . ... .. . . . .  ..  în  care se desfăşoară activitate    de    învăţământ    medical. ..........................,     reprezentat prin... ... ... ... ... ... ....  în  calitate de reprezentant legal al unităţii sanitare din care face parte;     -  centru de diagnostic şi tratament şi centru medical/unitate cu personalitate juridica  .............................. ,  reprezentat prin           ;     -  centru de referinţă pentru servicii medicale de înaltă performanţă         ,    reprezentat prin              ;   cu certificat de înregistrare în registrul unic al cabinetelor medicale         nr .   ...... ,  act de înfiinţare/organizare a  unităţii sanitare             autorizaţie   sanitara nr..........., având sediul în municipiul/oraşul  ........................ , str............. nr  ,  bl. ...., sc......, et. ....., ap......, judeţul/sectorul .................., telefon ..................., cont nr .   ................ , deschis la trezoreria statului, cod fiscal ................, cod nwneric personal al   reprezentantului legal .........................., copie după dovada asigurării de răspundere civilă pentru practică medicală pentru fiecare medic pe care îl reprezintă, certificatul de acreditare al furnizorului nr...........     II.  Obiectul contractului  ART.1 - Obiectul prezentului contract îl constituie fumizarea serviciilor medicale în asistenta medicala de specialitate din ambulatoriu pentru specialităţile paraclinice, conform Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului  de asigurări sociale de sănătate în asistenta  medicală ambulatorie  de specialitate  pentru specialităţile clinice, paraclinice şi stomatologice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1510/2002 şi normelor metodologice de aplicare a acestuia.     III.  Serviciile medicale de specialitate fumizate  ART.2 - Furnizorul din asistenţa medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialităţile paraclinice prestează asiguraţilor serviciile medicale cuprinse în pachetul de servicii de bază şi în pachetul minimal . de servicii medicale prevăzute în anexa nr. l la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr.21/13/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului asigurărilor  sociale  de  sănătate  în  asistenta  ambulatorie  de  specialitate  pentru specialităţile clinice, paraclinice şi stomatologice aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1510/2002, în următoarele specialităţi:     a)  ;     b)  ;     c)  ;  ART.3 - Furnizarea serviciilor medicale din ambulatoriul de specialitate pentru specialitatile paraclinice se face de către următorii medici:    1                         ;      2.  ·······························;     3.  ···········"·•················;     4.           IV.  Durata contractului  ART.4 - Prezentul contract este valabil de la data încheierii până la 31 decembrie 2003.  ART.5 - Durata prezentului contract se poate prelungi prin acordul părţilor pe toata durata de aplicabilitate a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în asistenta medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, paraclinice şi stomatologice aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1510/2002.     V.  Obligaţiile părţilor     A.  Obligaţiile casei de asigurări de sănătate  ART. 6 - Casa de asigurări de sănătate are următoarele obligaţii:     a)  sa controleze activitatea furnizorilor de servicii medicale în asistenta medicala ambulatorie  de specialitate  pentru specialităţile paraclinice,  conform  contractelor încheiate cu aceştia;     b)  sa deconteze furnizorilor de servicii medicale paraclinice contravaloarea serviciilor  contractate şi prestate, pe baza facturii însoţite de desfăşurătoarele privind activitatea realizata, în urma verificării acestora.;     c)  sa informeze permanent furnizorii de servicii medicale paraclinice din asistenta medicala ambulatorie de specialitate asupra condiţiilor de contractare;     d)  să asigure un sistem permanent de informare a asiguraţilor asupra drepturilor pe care le au şi care decurg din calitatea de asigurat;     e)  să monitorizeze numărul serviciilor medicale furnizate de furnizorii cu care se află în relaţie contractuală.       B.  Obligaţiile furnizorului de servicii medicale paraclinice  ART.7 - Furnizorul de servicii medicale are următoarele obligaţii:     a)  sa acorde asiguraţilor servicii medicale paraclinice cuprinse in pachetul de servicii de baza numai pe baza biletului de trimitere;     b)  să acorde servicii medicale paraclinice cuprinse in pachetul minimal de servicii medicale pentru persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat şi a plăţii contribuţiei la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru categoriile de persoane care se asigura pentru sănătate facultativ, potrivit legii, numai pe baza biletului de trimitere;     c)  sa respecte criteriile medicale de calitate a serviciilor medicale paraclinice prestate şi a activităţii desfăşurate la nivelul laboratoarelor medicale;     d)  sa ofere relaţii asiguraţilor despre serviciile acordate şi despre modul în care vor  fi   furnizate acestea;     e)  sa respecte confidenţialitatea prestaţiei medicale;     f)  sa factureze lunar, în vederea decontării de către casa de asigurări de sănătate, activitatea realizata conform contractului de fumizare de servicii medicale paraclinice. Factura va fi însoţită de desfăşurătoarele activităţilor realizate. Nerespectarea termenelor de facturare o perioada de maximum doua luni consecutive în cadrul unui trimestru conduce la măsuri mergând până la rezilierea contractului de furnizare de servicii medicale;     g)  sa respecte dreptul la libera alegere de către asigurat a medicului de specialitate şi a unităţii sanitare, în limitele de calitate impuse de activitatea medicala;     h)  sa îşi stabilească programul de activitate şi să îl afişeze la loc vizibil la laboratorul medical, cu respectarea prevederilor Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în asistenta medicală  ambulatorie  de  specialitate  pentru  specialităţile  clinice,  paraclinice  şi stomatologice,  aprobat  prin  Hotărârea  Guvernului  nr.1510/2002  şi  a  normelor metodologice de aplicare a acestuia şi să stabilească programul de activitate şi sarcinile de serviciu pentru personalul angajat;     i)  sa informeze medicul de familie şi medicul de specialitate, prin . scrisoare medicala expediata direct, despre rezultatele investigaţiilor prescrise;     j)  sa acorde servicii medicale de specialitate paraclinice tuturor asiguraţilor, fără nici o discriminare;     k)  sa anunţe casa de asigurări de sănătate despre orice modificare a datelor care au stat la baza încheierii contractului cu aceasta;      1) sa efectueze investigaţii paraclinice asiguraţilor, indiferent de casa de asigurări de  .  sănătate la care s-a virat contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru aceştia;     m)  sa nu încaseze de la asiguraţi contribuţie personala pentru investigaţiile paraclinice furnizate care se suporta integral de către casele de asigurări de sănătate, conform listelor şi condiţiilor prevăzute în norme;     n)  sa afişeze la loc vizibil, la laboratorul medical numele casei sau caselor de asigurari de sănătate cu care se afla în relaţii contractuale;     o)  să afişeze la loc vizibil la laboratorul medical pachetul de servicii de bază şi obligaţiile  furnizorului  de servicii medicale ambulatorii  de specialitate  în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate.       VI.  Modalităţi de plata  ART.8  Modalitatea de plata în asistenta medicala de specialitate din ambulatoriu pentru serviciile paraclinice este tarif pe serviciu medical cuantificat în lei.       Nr.  Serviciul  Tarif    Număr de  crt. paraclinic negociat servicii negociat*)  Total lei (col. 2 x col. 3)            o    1    2    3                4       1.            2.              TOTAL    X    X            *) Numărul negociat de servicii este orientativ, cu obligaţia încadrării în valoarea contractului.  Suma anuala contractata este       lei,  din care:     -  trimestrul I     lei     -  trimestrul II    lei     -  trimestrul III    lei     -  trimestrul IV    lei.    ART.9 - Decontarea acestor servicii se face lunar in termen de maximum  20 zile calendaristice de la încheierea fiecărei luni.     VII.  Calitatea serviciilor medicale  ART. l O - Serviciile medicale fumizate în baza prezentului contract trebuie sa respecte criteriile privind calitatea asistentei medicale acordate asiguraţilor elaborate de comisiile de specialitate din cadrul Colegiului Medicilor din România şi negociate cu Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate.     VIII.  Răspunderea contractuala  ART.11 - Pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, partea în culpa datorează celeilalte părţi daune-interese.  ART.12 - În cazul în care termenele de plata prevăzute la art.9 nu sunt respectate din vina caselor de asigurări de sănătate, acestea sunt obligate la plata unor majorări de întârziere egale cu majorările ce se aplica pentru întârzierea plăţii impozitelor către stat.  ART.13 - Furnizorul de servicii medicale garantează şi răspunde de calitatea serviciilor medicale acordate asiguraţilor.     IX.  Clauza speciala  ART.14 - (1) Orice împrejurare independenta de voinţa parţilor, intervenita după data semnării contractului şi care împiedica executarea acestuia, este considerata forţă majora  şi exonerează de răspundere partea care o invoca. Sunt considerate forţă majora, în sensul acestei clauze, împrejurări ca: război, revoluţie, cutremur, marile inundaţii, embargo.     (2)  Partea care invoca forţa majoră trebuie sa anunţe cealaltă parte în termen de 5 zile de la data apariţiei respectivului caz de forţă majora şi, de asemenea, de la încetarea acestui caz. Daca nu procedează la anunţarea în termenele prevăzute mai sus a începerii şi încetării cazului de forţă majora, partea care îl invoca suporta toate daunele provocate celeilalte parţi prin neanunţarea în termen.     (3)  În cazul în care împrejurările care obliga la suspendarea executării prezentului contract se prelungesc pe o perioada mai mare de 6 luni, fiecare parte poate cere rezolutiunea contractului.       X.  Contraventii  '  ART.15 - Refuzul furnizorilor de servicii medicale de a pune la dispoziţie organelor de control actele de evidenta a serviciilor fumizate şi documentele în baza cărora se decontează serviciile realizate conduce la amânarea decontării de către casele de asigurări de sănătate a serviciilor medicale prestate, până în momentul efectuării următorului control.    XL Încetarea contractului  ART.16 - Contractul se reziliază de plin drept printr-o notificare scrisa de casa de asigurări de sănătate în termen de IO zile calendaristice de la data constatării, în următoarele situatii:     a)  daca furnizo '    rul nu începe activitatea în termen de cel mult 3 luni de la data semnării contractului de fumizare de servicii medicale;     b)  daca, din motive imputabile furnizorului, acesta îsi întrerupe activitatea pe o perioada mai mare de 3 luni;     c)  ridicarea de către organele în drept a autorizaţiei sanitare de funcţionare a furnizorului sau expirarea termenului de valabilitate a acesteia ori încetarea acreditarii furnizorului;     d)  nerespectarea termenelor de raportare, în vederea decontării de către casele de asigurări de sănătate a activităţii realizate conform prezentului contract, pe baza documentelor de raportare, pentru o perioada de maximum doua luni consecutive în cadrul unui trimestru;     e)  în cazul în care se constata încasarea de contribuţie personala de la asiguraţi pentru serviciile medicale paraclinice care se suporta integral de către casele de asigurări de· sănătate, conform listelor şi condiţiilor prevăzute în norme;  t) în situaţia în care instituţiile abilitate pentru efectuarea controlului furnizorilor de servicii medicale în ambulatoriul de specialitate, prevăzute la art.7 din Hotărârea Guvernului  nr.1510/2002  prin care se aproba Contractul-cadru privind  condiţiile  acordării asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate in asistenta medicala ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, paraclinice şi stomatologice, constata  nerespectarea programului de lucru stabilit de furnizorul de servicii medicale de specialitate şi comunicat casei de asigurări de sănătate şi direcţiei de sănătate publică, cu excepţia  următoarelor  situaţii, în care se consideră  absenţă motivată : caz de boală, citaţii de la instanţele judecătoreşti sau alte organe care au dreptul, potrivit legii, de a solicita prezenţa la instituţiile respective.  ART.17 - Contractul încetează cu data la care a intervenit una dintre situatiile  următoare:                                             '      a)  laboratorul medical se mută din teritoriul de funcţionare;     b)  a survenit decesul reprezentantului legal al laboratorului medical;     c)  daca medicul renunţa sau pierde calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România;     d)  încetarea activităţii prin faliment, dizolvare, lichidare, în cazul laboratoarelor medicale organizate potrivit art.15 din Ordonanţa Guvernului nr.124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, republicata cu modificările ulterioare;     e)  încetarea definitiva a activităţii casei de asigurări de sănătate;     f)  acordul de voinţa al parţilor;     g)  denunţarea unilaterala a contractului de către reprezentantul legal al laboratorului medical sau al casei de asigurări de sănătate printr-o notificare scrisa, cu 30 de zile calendaristice anterior datei de la care se doreşte încetarea contractului.    ART.18 - (1) Situaţiile prevăzute la art.16 şi la art.17 lit.b) ;_ e) se constata de casa de asigurări de sănătate, din oficiu, prin organele sale abilitate sau la sesizarea oricărei persoane interesate.  (2) Situaţiile prevăzute la art.17 lit.a) se notifica casei de asigurări de sănătate cu cel puţin 30 de zile calendaristice înaintea datei de la care se doreşte încetarea contractului.  ART.19 - Prezentul contract poate fi reziliat de către părţile contractante, pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, sub condiţia notificării intenţiei de reziliere cu cel puţin 30 de zile calendaristice înaintea datei de la care se doreşte rezilierea.     XII.  Corespondenta  ART.20 - (1) Corespondenta legata de derularea prezentului contract se efectuează în scris, prin scrisori recomandate cu confirmare de primire prin fax sau direct la sediul parţilor.  (2) Fiecare parte contractanta este obligata ca în termen de 3 zile din momentul în care intervin modificări ale datelor ce figurează în prezentul contract sa notifice celeilalte parţi contractante schimbarea survenita.     XIII.  Modificarea contractului  ART.21 - În condiţiile apariţiei unor noi acte normative în materie, care intra în vigoare pe durata derulării prezentului contract, clauzele contrare se vor modifica şi completa în mod corespunzător.  ART.22 - (1) Daca o clauza a acestui contract ar fi declarata nula, celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate . de aceasta nulitate. Partile convin ca orice clauza declarata nula sa fie înlocuita printr-o alta clauza care sa corespunda cât mai cu putinţa spiritului contractului.  (2)  Daca expira termenul de valabilitate a autorizaţiei sanitare de funcţionare pe durata prezentului contract, toate celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de nulitate, cu condiţia reînnoirii autorizaţiei sanitare de funcţionare pe toata durata de valabilitate a contractului.      XIV.  Soluţionarea litigiilor  ART.23 - (1) Litigiile născute în legătura cu încheierea, executarea, modificarea şi încetarea ori alte pretenţii decurgând din prezentul contract vor fi supuse unei proceduri prealabile de soluţionare pe cale amiabila.  (2)  Litigiile nesoluţionate conform alin.(l) sunt de competenta Comisiei centrale de arbitraj, care va soluţiona cauza potrivit legii.   ART.24  Hotărârile  Comisiei  centrale  de arbitraj  pot fi atacate  la instanţele judecătoreşti competente.     XV.  Alte clauze    Prezentul contract de furnizare a serviciilor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate a fost încheiat azi ......., în doua exemplare a câte    pagini fiecare,  câte unul pentru fiecare parte contractanta.  CASA DE ASIGURARI DE SANATATE  Director general, Director adjunct economic,  FURNIZOR DE SERVICII MEDICALE  Reprezentant legal,  Director adjunct relatii contractuale,  Vizat Oficiul juridic  ANEXANr.7    CONTRACT DE FURNIZARE  de servicii medicale în asistenta medicala de specialitate din ambulatoriu pentru specialităţile stomatologice     I.  Partile contractante  Casa  de  asigurări  de  sănătate  ...................,  cu  sediul  în  municipiul/oraşul  ......................., str. ................. nr. ......, judeţul/sectorul ............. .  ,  telefon/fax    ,  reprezentata prin director general          ,     Sl    Cabinetul medical           ,  organizat astfel:     -  cabinet individual .........................................., reprezentat pnn  medicul/dentistul titular       ;     -  cabinet asociat sau grupat .................................., reprezentat prin medicul delegat  .           ,      -  societate civila medicala .................................. ,  reprezentata prin administratorul  .           ,      -  unitate  medico-sanitara  cu  personalitate  juridica  ce  se  înfiinţează  potrivit prevederilor  Legii  nr.  31/1990  privind  societăţile  comerciale,  republicată,  cu modificările ulterioare .........................., reprezentata prin            ;     -  unitate sanitara ambulatorie de specialitate aparţinând ministerelor cu reţea sanitara proprie .................., reprezentata prin       ;     -  ambulatoriu de specialitate integrat spitalului ............., din reţeaua ministerelor şi instituţiilor centrale din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti reprezentat prin  .....................,  în calitate de reprezentant legal al unităţii sanitare din care face parte;     -  ambulatoriul de specialitate pentru studenţi.............................., reprezentat  pnn            ;      -  ambulatoriul de specialitate al spitalului  ..............  în care se desfasoara activitate de  invatamant  medical..........................., reprezentat  prin.            în  calitate de reprezentant legal al unităţii sanitare din care face parte;     -  centru de diagnostic si tratament si centru medical/unitate cu personalitate juridica  .............................. ,  reprezentat prin           ;     -  ambulatoriul de specialitate unic în structura spitalului .............., indiferent de sediu .............................., reprezentat prin ... ... ... ..... . ..  . ..  în calitate de reprezentant legal al unităţii sanitare din care face parte,    cu certificat de înregistrare în registrul unic al cabinetelor medicale          nr.  ......, act de înfiin ' tare/organizare a unităt ,  ii sanitare            autorizat , ie  sani • tara nr..........., ava " n d  se d m . 1" m mum • c1 • p1 ·u11 orasu 1  ........................, str............. nr  ,  bl....., sc......, et. ....., ap......, judetul/sectorul .................., telefon ..................., cont nr.  ................, deschis la trezoreria statului, cod fiscal ................, cod numeric personal al  reprezentantului legal .........................., copie după dovada asigurării de răspundere civilă pentru practică medicală pentru fiecare medic pe care îl reprezintă, certificatul de acreditare al furnizorului nr     ;     II.  Obiectul contractului  ART. l - Obiectul prezentului contract îl constituie fumizarea serviciilor medicale în asistenta medicala de specialitate din ambulatoriu pentru specialităţile stomatologice, conform Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate  în asistenta  medicală ambulatorie  de specialitate  pentru specialităţile clinice, paraclinice  si stomatologice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1510/2002 si normelor metodologice de aplicare a acestuia.     III.  Serviciile medicale de specialitate fumizate  ART.2 - Furnizorul din asistenţa medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialităţile stomatologice  prestează asiguraţilor serviciile medicale stomatologice cuprinse în pachetul de servicii de bază şi în pachetul minimal de servicii medicale prevăzute în anexa nr. I la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr.21/13/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în asistenta ambulatorie de specialitate  pentru specialităţile clinice, paraclinice  si stomatologice  aprobat  prin Hotărârea Guvernului nr.1510/2002, în următoarele specialitati:     a)  ;     b)  ;     c)  ;  ART.3 - Fumizarea serviciilor medicale din ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile stomatologice se face de către următorii medici:     1  ;     2  ;     3  ;    4. ............................        IV.  Durata contractului  ART.4 - Prezentul contract este valabil de la data încheierii până la 31 decembrie 2003.  ART.5 - Durata prezentului contract se poate prelungi prin acordul partilor pe toata durata de aplicabilitate a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în asistenta medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, paraclinice si stomatologice aprobat, prin Hotărârea Guvernului nr.1510/2002.     V.  Obligaţiile parţilor     A.  Obligaţiile casei de asigurări de sănătate  ART.6 - Casa de asigurări de sănătate are următoarele obligaţii:     a)  sa controleze activitatea furnizorilor de servicii medicale în asistenta medicala ambulatorie stomatologica, conform contractelor încheiate cu aceştia;     b)  sa verifice prescrierea medicamentelor de către furnizorii de servicii medicale în asistenta medicala ambulatorie stomatologica în conformitate cu reglementările în vigoare;     c)  sa deconteze furnizorilor de servicii medicale contravaloarea serviciilor contractate si prestate, pe baza facturii însoţite de desfasuratoarele privind activitatea realizata, în urma verificării acestora;     d)  sa informeze permanent furnizorii de servicii medicale în asistenta medicala ambulatorie stomatologica asupra condiţiilor de contractare;     e)  să asigure un sistem permanent de informare a asiguraţilor asupra· drepturilor pe care le au si care decurg din calitatea de asigurat, asupra mijloacelor de păstrare a sanatatii, in vederea reducerii si evitării cauzelor de îmbolnăvire ;     f)  să monitorizeze numărul serviciilor medicale fumizate de furnizorii cu care se află în relaţie contractuală.       B.  Obligaţiile furnizorului de servicii medicale stomatologice ART.7 - Furnizorul de servicii medicale are următoarele obligaţii:     a)  sa acorde servicii medicale stomatologice si sa nu refuze acordarea asistentei·  medicale stomatologice în caz de urgenta medicala, ori de câte ori se solicita aceste servicii medicale; Serviciile medicale stomatologice acordate sunt cele cuprinse in pachetul de servicii de baza sau in pachetul minimal de servicii medicale;     b)  sa furnizeze  tratamentul adecvat  si sa respecte  condiţiile  de prescriere  a medicamentelor prevăzute în Nomenclatorul de medicamente, conform reglementarilor în vigoare;     c)  sa respecte criteriile medicale de calitate a serviciilor medicale prestate si a activităţii desfăşurate in cabinetul medical;     d)  sa ofere relaţii asiguraţilor despre serviciile acordate, precum si despre modul în care vor fi furnizate acestea si sa acorde consilierea în scopul prevenirii îmbolnăvirilor si al păstrării sanatatii;     e)  sa respecte confidenţialitatea prestaţiei medicale;      t) sa factureze lunar, în vederea decontării de către casele de asigurări de sănătate, activitatea realizata conform contractului de fumizare de servicii medicale. Factura va fi însoţită de desfăşurătoarele activităţilor realizate. Nerespectarea termenelor de facturare o perioada de maximum doua luni consecutive în cadrul unui trimestru conduce la măsuri mergând până la rezilierea contractului de furnizare de servicii medicale;     g)  sa respecte normele de raportare a bolilor, conform prevederilor legale în vigoare;     h)  sa respecte dreptul la libera alegere de către asigurat a medicului stomatolog si a unitatii sanitare;     i)  sa îsi stabilească programul de activitate si sa îl afişeze la loc vizibil la cabinetul medical, cu respectarea prevederilor Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în asistenta medicală  ambulatorie  de  specialitate  pentru  specialităţile  clinice,  paraclinice  si stomatologice şi a normelor metodologice de aplicare a acestuia în vigoare, si sa stabilească programul de activitate si sarcinile de serviciu pentru personalul angajat;     j)  sa acorde servicii medicale  stomatologice  tuturor asiguraţilor,  fara nici o discriminare, folosind formele cele mai eficiente de tratament;     k)  sa anunţe casa de asigurări de sănătate despre orice modificare a datelor care au stat la baza încheierii contractului cu aceasta;    1) sa acorde asistenta medicala stomatologica asiguraţilor, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care s-a virat contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru aceştia;     m)  sa nu încaseze de la asiguraţi contribuţie personala pentru serviciile medicale stomatologice furnizate care se suporta integral de către casele de asigurări de sănătate, conform listelor si condiţiilor prevăzute în norme;     n)  sa afişeze la loc vizibil la cabinetul medical numele casei sau caselor de asigurări de sănătate cu care se afla în relaţii contractuale;     o)  să afişeze la loc vizibil la cabinetul medical pachetul de servicii de bază, pachetul minimal de servicii medicale şi obligaţiile furnizorului de servicii medicale ambulatorii de specialitate în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate.       VI.  Modalitati de plata  ART.8 - Modalitatea de plata în asistenta medicala stomatologica din ambulatoriu este .  tarif pe serviciu medical cuantificat în lei.  ART.9 - Decontarea serviciilor medicale stomatologice se face pe baza tarifelor acestora si în condiţiile prevăzute în anexa nr.1 la  Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr.21/13/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în asistenta medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, paraclinice si stomatologice aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1510/2002 si în limita unei sume contractate şi defalcate trimestrial/cabinet, stabilită conform art.10 din anexa nr.2 la ordinul menţionat mai sus, cu excepţia lit.a) si b) de la alin.(1) al aceluiaşi articol, care se decontează la nivelul realizărilor, cu încadrarea în fondurile trimestriale alocate asistentei medicale stomatologice.  Surna anuală contractată este de            lei.  din care:     -  trim.I      ;     -  trim.II      ;     -  trim.III     ;     -  trim.IV ............    ART.IO - (1) Decontarea serviciilor medicale stomatologice se face lunar pâna la data de 20 a lunii următoare celei pentru care se face plata. La finele fiecărui trimestru plafonul se regularizează conform art.IO alin.(4) din anexa nr.2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr.21/13/2003.     (2)  În  cazul  în  care  se  înregistrează  abuzuri  sau  prescrieri  nejustificate  de medicamente cu sau fara contribuţie din partea asiguratului si/sau recomandări de investigaţii paraclinice nejustificate, constatate în urma verificărilor efectuate de casele de asigurări de sănătate, de direcţiile de sănătate publica, împreuna cu consiliile judeţene ale  Colegiului  Medicilor  din  România,  respectiv  al  municipiului  Bucureşti, contravaloarea serviciilor medicale stomatologice aferente trimestrului respectiv se diminuează cu câte 10% pentru fiecare situaţie.     (3)  Clauze speciale - se completează pentru fiecare cabinet medical si fiecare medic stomatolog/dentist din componenta cabinetului medical cu care s-a încheiat contractul:     a)  Medic/dentist  Nume: .............. Prenume: ...................  Grad profesional:  ................ . Specialitatea: ..................................  Codul medicului: ................................  Cod numeric personal ..................... Program zilnic de activitate:    ore/zi     b)  Medic/dentist:  Nume: .............. Prenume: ...................  Grad profesional:  ................ . Specialitatea: ................................. .   Codul medicului: ............................... .   Cod numeric personal: .................... Program zilnic de activitate:    ore/zi     c)           VII.  Calitatea serviciilor medicale  ART.11 - Serviciile medicale fumizate în baza prezentului contract trebuie sa respecte criteriile  privind  calitatea  asistentei  medicale  acordate  asiguraţilor,  elaborate  de comisiile de specialitate din cadrul Colegiului Medicilor din România si negociate cu Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate.     VIII.  Răspunderea contractuala  ART.12 - Pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, partea în culpa datorează daune-interese.  ART.13 - În cazul în care termenele de plata prevăzute la art.IO alin.(l) nu sunt respectate din vina caselor de asigurări de sănătate, acestea sunt obligate la plata unor majorări  de întârziere  egale cu majorările  ce se aplica  pentru întârzierea  plătii impozitelor către stat.  ART.14 Furnizorul de servicii medicale garantează si răspunde de calitatea serviciilor medicale acordate asiguraţilor.     IX.  Clauza speciala  ART.15 (1) Orice împrejurare independenta de voinţa partilor, intervenita după data semnării contractului si care împiedica executarea acestuia, este considerata forţă majoră ·  si exonerează de răspundere partea care o invoca. Sunt considerate forţă majoră, în sensul acestei clauze, împrejurări ca: război, revoluţie, cutremur, marile inundaţii, embargo.     (2)  Partea care invoca forţa majora trebuie sa anunţe cealaltă parte în termen de 5 zile de la data apariţiei respectivului caz de forţa majora si, de asemenea, de la încetarea acestui caz. Daca nu procedează la anunţarea în termenele prevăzute mai sus a începerii si încetării cazului de forţa majora, partea care îl invoca suporta toate daunele provocate celeilalte parţi prin neanunţarea în termen.     (3)  În cazul în care împrejurările care obliga la suspendarea executării prezentului contract se prelungesc pe o perioada mai mare de 6 luni, fiecare parte poate cere rezolutiunea contractului.       X.  Contravenţii  ART.16 - Refuzul furnizorilor de servicii medicale de a pune la dispoziţie organelor de control actele de evidenta a serviciilor furnizate si documentele în baza cărora se decontează serviciile realizate conduce la amânarea decontării de către casele de asigurări de sănătate a serviciilor medicale prestate, până în momentul efectuării următorului control.     XI.  Încetarea contractului  ART.17 - Contractul se reziliază de plin drept printr-o notificare scrisa a caselor de asigurări de sănătate în termen de 1O zile calendaristice de la data constatării, în următoarele situatii:     a)  daca furnizo '    rul nu începe activitatea în termen de cel mult trei luni de la data semnării contractului de furnizare de servicii medicale;     b)  din motive imputabile furnizorului, acesta îşi întrerupe activitatea pe o perioada mai mare de 3 luni;     c)  ridicarea de către organele în drept a autorizaţiei sanitare de funcţionare a furnizorului sau expirarea termenului de valabilitate a acesteia ori încetarea acreditarii furnizorului;     d)  nerespectarea termenelor de raportare, în vederea decontării de către casele de asigurări de sănătate a activităţii realizate conform prezentului contract, pe baza documentelor de raportare, pentru o perioada de maximum doua luni consecutive în cadrul unui trimestru;     e)  în situaţia aplicării de trei ori a măsurii de diminuare a contravalorii serviciilor stomatologice, pentru abuzuri sau prescrieri nejustificate de medicamente, cu sau fara contribuţie personala din partea asiguratului;     f)  în cazul în care se constata încasarea de contribuţie personala de la asiguraţi pentru serviciile medicale care se suporta integral de către casele de asigurări de sănătate, conform listelor si condiţiilor prevăzute în norme;     g)  în situaţia în care instituţiile abilitate pentru efectuarea controlului furnizorilor de servicii medicale în ambulatoriul de specialitate prevăzute la art.7 din Hotărârea Guvernului  nr.1510/2002  pentru  aprobarea  Contractului-cadru  privind  condiţiile  acordării asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate in asistenta medicala ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, paraclinice si stomatologice, constata nerespectarea programului de lucru stabilit de către medicul de specialitate şi comunicat casei de asigurări de sănătate şi direcţiei de sănătate publică, cu excepţia următoarelor situaţii, în care se consideră absenţă motivată: caz de boală, citaţii de la instanţele judecătoreşti sau alte organe care au dreptul, potrivit legii, de a solicita prezenţa la instituţiile respective.  ART.18 - Contractul încetează cu data la care a intervenit una dintre situaţiile următoare:     a)  cabinetul medical se muta din teritoriul de funcţionare;     b)  a survenit decesul reprezentantului legal al cabinetului medical;     c)  daca medicul renunţa sau pierde calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România;     d)  încetarea activităţii prin faliment, dizolvare, lichidare, în cazul cabinetelor medicale organizate potrivit art.15 din Ordonanţa Guvernului nr.124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, republicata, cu modificările ulterioare;     e)  încetarea definitiva a activităţii casei de asigurări de sănătate;     f)  acordul de voinţa al parţilor;     g)  denunţarea unilaterala a contractului de către reprezentantul legal al cabinetului medical sau al casei de asigurări de sănătate printr-o notificare scrisa cu 30 de zile calendaristice anterior datei de la care se doreşte încetarea contractului.    ART.19 - ( l) Situaţiile prevăzute la art.17 si la art.18 lit.b) - e) se constata de casa de asigurări de sănătate, din oficiu, prin organele sale abilitate sau la sesizarea oricărei persoane interesate.  (2) Situaţiile prevăzute la art.18 lit.a) se notifica casei de asigurări de sănătate cu cel puţin 30 de zile înaintea datei de la care se doreşte încetarea contractului.  ART.20 - Prezentul contract poate fi reziliat de către partile contractante, pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, sub condiţia notificării intenţiei de reziliere cu cel puţin 30 de zile calendaristice înaintea datei de la care se doreşte rezilierea.       XII.  Corespondenta  ART.21 - (1) Corespondenta legata de derularea prezentului contract se efectueaza în scris, prin scrisori recomandate cu confirmare de primire, prin fax sau direct la sediul partilor.  (2) Fiecare parte contractanta este obligata ca în termen de trei zile din momentul în care intervin modificări ale datelor ce figurează în prezentul contract sa notifice celeilalte parti contractante schimbarea survenita.     XIII.  Modificarea contractului  ART.22 - În condiţiile apariţiei unor noi acte normative în materie, care intra în vigoare pe durata derulării prezentului contract, clauzele contrare se vor modifica si completa în mod corespunzător.  ART.23 - (1) Daca o clauza a acestui contract ar fi declarata nula, celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de aceasta nulitate. Partile convin ca orice clauza declarata nula sa fie înlocuita printr-o alta clauza care sa corespunda cât mai cu putinţa spiritului contractului.  (2) Daca expira termenul de valabilitate al autorizaţiei sanitare de funcţionare pe durata prezentului contract, toate celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de nulitate, cu condiţia reînnoirii autorizaţiei sanitare de funcţionare pe toata durata de valabilitate a contractului.     XIV.  Soluţionarea litigiilor  ART.24 - (1) Litigiile născute în legătura cu încheierea, executarea, modificarea si încetarea ori alte pretenţii decurgând din prezentul contract vor fi supuse unei proceduri prealabile de soluţionare pe cale amiabila.  (2) Litigiile nesoluţionate conform alin. (1) sunt de competenţa Comisiei centrale de arbitraj, care va soluţiona cauza potrivit legii.  ART.25 - Hotărârile Comisiei centrale de arbitraj pot fi atacate la instanţele judecătoreşti competente.     XV.  Alte clauze    Prezentul contract de fumizare a serviciilor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate a fost încheiat azi, ......., în doua exemplare a câte    pagini fiecare,  câte unul pentru fiecare parte contractanta.  CASA DE ASIGURARI DE SANATATE  FURNIZOR DE SERVICII MEDICALE  Director general,                Reprezentant legal, Director adjunct economic,  Director adjunct relaţii contractuale,  Vizat Oficiul juridic  ANEXANr.8  LISTA  criteriilor de calitate pentru activitatea desfăşurata la nivelul ambulatoriului.de specialitate     A.  Pentru ambulatoriul de specialitate clinic şi paraclinic     1.  Semnalizarea în zona: firma     2.  Autorizat , ia sanitara de funct , ionare     3.  Acreditarea unităt , ii sanitare care oferă servicii medicale     4.  Programul de activitate afişat vizibil la fiecare cabinet în parte, la intrarea în ambulatoriu si respectarea acestuia     5.  Afişarea pachetului de servicii de bază şi a pachetului minimal de servicii furnizate de medicii specialişti din ambulatoriu     6.  Drepturile si obligaţiile asiguraţilor - afişate vizibil la fiecare cabinet în parte si la  intrarea în ambulatoriu     7.  Sala de aşteptare dotata corespunzător (ambient adecvat, scaune/canapea, masuta, materiale informative)     8.  Dotarea cabinetului cu aparatura si mobilier cel puţin în conformitate cu ordinul ministrului sanatatii si familiei în vigoare. Se vor aprecia dotările suplimentare cu aparatura si mobilier, care denota preocuparea pentru îmbunatatirea calităţii actului medical si creşterea satisfacţiei pacienţilor     9.  Dotarea aparatului de urgenta (medicaţie) cel puţin în conformitate cu baremurile în vigoare si în termen de valabilitate     10.  Înfiinţarea si reactualizarea fişierului     11.  Medicul în timpul programului:     -  comportament si ţinuta în conformitate cu normele Codului de etica si deontologie profesionala;     -  consulta  pacientul,  stabileşte  diagnosticul,  stabileşte  conduita  (trimitere  la investigaţii paraclinice, trimitere spre internare, tratament);     -  consemnează diagnosticul, tratamentul, recomandările în registrul de consultaţii si fisa medicala;     -  eliberează reţete parafate si semnate;     -  eliberează bilete de trimitere, concedii medicale, alte acte medicale parafate s1 semnate;     -  comunica cu medicul de familie care a trimis pacientul prin scrisoare medicala;     -  respecta confidenţialitatea actelor medicale.       12.  Cadrul mediu în timpul programului:     -  comportament si ţinuta în conformitate cu normele Codului de etica si deontologie profesională;     -  solicita actele de identificare (carte de identitate, carnet de asigurat) si bilet de trimitere;     -  notează datele de identificare în registrul de consultaţii;     -  identifica fisa de consultaţie;     -  efectuează tratamente la indicaţia medicului;     -  poate  completa  formulare  medicale,  dar numai  la indicaţia  s1 sub  stricta supraveghere a medicului, care va parafa siva semna;     -  respecta confidenţialitatea actelor medicale.       13.  Contract de colaborare/prestări servicii pentru depanare aparatură.     14.  Criteriile de calitate pentru actul medical vor fi stabilite de Colegiul Medicilor din România şi se vor negocia cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.     15.  Controlul respectării criteriilor de calitate a serviciilor medicale va fi coordonat de Serviciul medical al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate împreună cu comisiile de specialitate ale Colegiului Medicilor din România şi ale Ordinului Asistenţilor Medicali din România .       B.  Pentru ambulatoriul de specialitate stomatologic     1.  Semnalizarea în zona: firma     2.  Autorizatia sanitară de functionare a cabinetului.     3.  Acreditar ' ea unitătii sanitare ' care oferă servicii medicale.     4.  Programul de acti ' vitate afişat vizibil.     5.  Afişarea pachetului de servicii de bază şi a pachetului minimal de serv1c11 furnizate de medicii stomatologi     6.  Drepturile şi obligaţiile asiguraţilor - afişate vizibil.     7.  Un cadru mediu angajat pentru fiecare cabinet.     8.  Contract de colaborare/prestări servicii pentru depanarea aparaturii.     9.  Sală de aşteptare dotată corespunzător (ambient adecvat, scaune/canapea, măsuţă,materiale informative).     10.  Dotarea cabinetului cu  aparatură şi mobilier cel puţin în conformitate   cu ordinul Ministerului Sănătăţii şi Familiei în vigoare.     11.  Dotarea  aparatului  de urgenţă (medicaţie) cel puţin în conformitate  cu baremurile în vigoare şi în termen de valabilitate.     12.  Medicul în timpul programului:     -  consultă pacientul     -  precizează şi justifică diagnosticul în fişa de consultaţie     -  efectuează tratamentul medical     -  completează acte medicale       13.  Cadrul mediu în timpul programului:         •  - verifică actele de identitate şi dovada calităţii de asigurat     -  notează datele de identificare în registrul de consultaţii     -  pregăteşte materialele necesare tratamentului     -  execută diverse tehnici la indicat , ia medicului        Notă:  Criteriile de calitate pentru actul medical vor fi stabilite de comisiile de  specialitate ale Colegiul Medicilor din România şi se negociază cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Controlul respectării criteriilor de calitate a serviciilor medicale va fi coordonat de Serviciul medical al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate împreună cu comisiile de specialitate ale Colegiului Medicilor din România şi ale Ordinul Asistent , ilor Medicali din România .  MINISTERUL   SĂNĂTĂŢII   ŞI   FAMILIEI                 CASA   NAŢIONALĂ   DE   ASIGURĂRI   DE   SĂNĂTATE  Nr.   22   din   16   ianuarie   2003                            Nr.   14   din   16   ianuarie   2003  O   R   D   I   N     pentru   aprobarea   Normelor   metodologice   de   aplicare   a   Contractului-cadru   privind   condiţiile   acordării   asistenţei   medicale   spitaliceşti,   îngrijirilor   la   domiciliu,  serviciilor   medicale   de   urgenţă   şi   transport   sanitar,   precum   şi   a   serviciilor   de   recuperare   a   sănătăţii,   în   cadrul   sistemului   de   asigurări   sociale   de   sănătate*)  în   temeiul   prevederilor:     -  Ordonanţei   de   urgenţă   a   Guvernului   nr.   150/2002   privind   organizarea   şi   funcţionarea   sistemului   de   asigurări   soci-   ale   de   sănătate;     -  Hotărârii   Guvernului   nr.   22/2001   privind   organizarea   şi   funcţionarea   Ministerului   Sănătăţii   şi   Familiei,   cu   modificările   şi   completările   ulterioare;     -  Hotărârii   Guvernului   nr.   1.511/2002   pentru   aprobarea   Contractului-cadru   privind   condiţiile   acordării   asistenţei   medicale   spitaliceşti,   îngrijirilor   la   domiciliu,   serviciilor   medicale   de   urgenţă   şi   transport   sanitar,   precum   şi   a   serviciilor   de   recuperare   a   sănătăţii,   în   cadrul   sistemului   de   asigurări   sociale   de   sănătate,    ministrul   sănătăţii   şi   familiei   şi   preşedintele   Casei   Naţionale   de   Asigurări   de   Sănătate   emit   următorul   ordin:  Art.   1.   -   Se   aprobă   Normele   metodologice   de   aplicare   a   Contractului-cadru   privind   condiţiile   acordării   asistenţei   medicale   spitaliceşti,   îngrijirilor   la   domiciliu,   serviciilor   medi-   cale   de   urgenţă   şi   transport   sanitar,   precum   şi   a   serviciilor   de   recuperare   a   sănătăţii,   în   cadrul   sistemului   de   asigurări   sociale   de   sănătate,   aprobat   prin   Hotărârea   Guvernului   nr.   1.511/2002,   prevăzute   în   anexele   nr.   1-16**)   care   fac   parte   integrantă   din   prezentul   ordin.  Art.   2.   -   Prevederile   prezentului   ordin   intră   în   vigoare   la   data   de   1   ianuarie   2003.   De   la   această   dată   îşi   înce-   tează   aplicabilitatea   Ordinul   preşedintelui   Casei   Naţionale   de   Asigurări   de   Sănătate   şi   al   preşedintelui   Colegiului  Ministrul   sănătăţii   şi   familiei,  Daniela   Bartoş  Medicilor   din   România   nr.   630/4.234/2001   pentru   aprobarea   Normelor   metodologice   de   aplicare   a   Contractului-cadru   pri-   vind   condiţiile   acordării   asistenţei   medicale   spitaliceşti,   îngri-   jirilor   la   domiciliu,   serviciilor   de   urgenţă   prespitaliceşti   şi   altor   tipuri   de   transport   medical,   precum   şi   a   serviciilor   de   recuperare-reabilitare   a   sănătăţii,   în   cadrul   sistemului   asi-   gurărilor   sociale   de   sănătate,   publicat   în   Monitorul   Oficial   al   României,   Partea   I,   nr.   98   din   4   februarie   2002,   cu   modi-   ficările   şi   completările   ulterioare.  Art.   3.   -   Prezentul   ordin   va   fi   publicat   în   Monitorul   Oficial   al   României,   Partea   I.  Preşedintele   Casei   Naţionale   de   Asigurări   de   Sănătate,  Eugeniu   Ţurlea       *)   Ordinul   nr.   22/14/2003   a   fost   publicat   în   Monitorul   Oficial   al   României,   Partea   I,   nr.   78   din   6   februarie   2003,   şi   este   reprodus   şi   în   acest  număr   bis.  **)   Anexele   nr.   1-16   sunt   reproduse   în   facsimil.  Anexa nr.1  Pachet servicii medicale de bază in asistenţa medicală spitalicească, ingrijiri la domiciliu, asistenţa medicală de urgenţă şi transport sanitar şi asistenţa medicală de recuperare a sănătăţii  CAPITOLUL  I   Pachet de servicii medicale de bază  in  asistenţa medicală spitalicească     1.  Servicii medicale spitaliceşti acordate în cazul în care patologia necesită internare pentru:     •  cazuri acute, dacă:     -  este pusă în pericol viaţa sau au acest potenţial;     -  diagnosticul nu poate  fi  stabilit în ambulatoriu;     -  tratamentul nu poate  fi  aplicat în condiţiile asistenţei medicale ambulatorii;       •  cazuri cronice care necesită tratament sub supraveghere medicală, inclusiv pentru servicii medicale de îngrijiri paliative acordate în unităţi sanitare autorizate/avizate, după caz, de Ministerul Sănătăţii şi Familiei;     •  transplant de rinichi, ficat, cord, cornee, piele, os, în limita fondurilor prevăzute cu această destinaţie.    Pentru fiecare internare asiguraţii suportă o copiată între 50.000 lei şi 100.000 lei,  stabilită de consiliul de administraţie al spitalului, cu excepţia cazurilor acute dacă este pusă în pericol viaţa sau au acest potenţial, a copiilor în vârstă de O -  18 ani, a gravidelor şi a persoanelor prevăzute în legi speciale, care beneficiază de gratuitate din fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Conducerea spitalului poate scuti anumite persoane de această copiată, ţinând cont de starea materială a persoanelor respective.    -   Aceste servicii se pot acorda astfel:  A. Servicii cu spitalizare integrală (continuă)     Profil medical    Profil chirurgical      Medicină internă Gastroenterologie Cardiologie  Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice    Chirurgie generală Urologie  Ortopedie şi traumatologie  ·  Ortopedie pediatrică      Endocrinologie  Alergologie şi imunologie clinică Nefrologie    Otorinolaringologie - ORL Oftalmologie  Obstetrică-ginecologie      Hematologie    Chirurgie plastică - microchirurgie      Pediatrie  Dermato-venerologie Neurologie    reconstructiva Chirurgie maxilo-facială  Anestezie şi terapie intensivă      Neurologie pediatrică    Chirurgie toracică      Oncologie medicală Radioterapie    Chirurgie cardiacă şi a vaselor mari Chirurgie pediatrică      Neonatologie Reumatologie  Recuperare, medicină fizică şi balneologie Geriatrie şi gerontologie    Neurochirurgie Chirurgie vasculară        Genetică medicală Psihiatrie  Psihiatrie pediatrică Pneumologie/Pneumoftiziologie Boli infectioase            B. Servicii cu spitalizare partială (discontinuă        Profil medical    Profil chirurgical      Pediatrie    Chirurgie generală - endoscopie      Dermatologie    Urologie - endoscopie      Neurologie    Ortopedie şi traumatologie      Oncologie medicală    Otorinolaringologie - ORL      Medicină internă    Oftalmologie      Gastroenterologie    Obstetrică-ginecologie      Cardiologie    Chirurgie maxilo-facială      Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice    Anestezie şi terapie intensivă      Endocrinologie    Chirurgie toracică      Alergologie şi imunologie clinică        Reumatologie        Hematologie        Radioterapie        Neonatologie        Psihiatrie        Pneumologie/Pneumoftiziologie        Geriatrie şi gerontologie        Recuperare, medicină fizică şi balneologie       Pentru stabilirea diagnosticului pot fi recomandate servicii medicale de înaltă performanţă: CT, RMN, scintigrafie, angiografie care se acordă numai pe bază de recomandare medicală potrivit formularelor prezentate in anexele nr. 3,  4  şi 5, în următoarele condiţii:     -  afecţiuni în care au fost epuizate toate celelalte posibilităţi de explorare;     -  urgenţe medico-chirurgicale, după cum urmează:    Explorări computer-tomograf (CT)     1.  politraumatisme cu afectare scheletară, de părţi moi şi/sau de organe interne     2.  monotraumatisme:      - cranio-cerebrale     -  coloană vertebrală     -  torace     -  abdomino-pelvine     -  extremităţi       3.  fracturi deschise ale membrelor     4.  hemoragii interne (după stabilizarea funcţiilor vitale)     5.  hemoragii externe (hematemeză, hematurie, rectoragie)     6.  accidente cerebro-vasculare acute, în primele 24 de ore     7.  insuficienţă respiratorie acută prin:     -  corp străin în căile aeriene     -  edem pulmonar acut     -  pleurezii masive     -  pneumotorax     -  afecţiuni bronho-pneumonice     -  embolie pulmonară       8.  abdomen acut (de ex. pancreatită acută, perforaţii de organe cavitare etc . )     9.  meninge-encefalită acută 1 O.  stări comatoase    Explorări prin rezonanţă magnetică nucleară (RMN)     1.  traumatisme vertebrale, cu afectare radiculomedulară ·      2.  traumatisme ale extremităţilor cu afectare vasculo-nervoasă     3.  accidente vasculare cerebrale ischemice în primele 24 de ore, nevizualizate CT     4.  traumatisme orbitare şi dezlipirea de retină     5.  meningoencefalită acută     6.  stări comatoase de cauză cerebrală fără vizualizare CT a leziunilor     7.  leziuni disco-vertebrale cu afectare radiculomedulară şi impotenţă func onală (sciatică hiperalgică, tetrapareză, tulburări sfincteriene etc.)  Explorări scintigrafice     1.  tromboembolismul pulmonar     2.  accidente coronariene acute     3.  accidentul vascular cerebral ischemic acut, în primele 24 de ore, cu aspect CT neconcludent.         2.  Servicii medicale spitaliceşti acordate pentru patologie, care nu necesită internarea, efectuate pentru pacienţi în regim ambulatoriu.        a)  - Hemodializă*     -  Radioterapie     -  Chimioterapie*     -  HIV/SIDA*       b)  Implant de cristalin**     c)  întrerupere de sarcină cu recomandare medicală     d)  Servicii medicale de oftalmologie:     -  evisceraţie, orjelet, glaucom, pterigion, entropion, strabism, crioaplicaţie, electrorezecţie       e)  Servicii medicale ortopedie:     -  halux valgus, artroscopie genunchi, chist sinovial, Dupuytren, bursită genunchi, bursită cot, ruptură chist sinovial picior, secţiune tendoane picior, secţiune tendoane mână, amputaţie deget mână, chist sinovial picior, secţiune tendoane picior       f)  Servicii medicale ORL:     -  rezecţie septală, amigdalectomie, adenoidectomie, excizie       Tarif maximal (lei/ serviciu medical)  2.459.850  419.032  419.032  436.779  2.139.000  250.000  419.750  1.055.700     forma une tumorală, polipectomie nazală    571.550      g) Servicii medicale flebologie        (operaţie flebologie)    795.800      h) Anestezie:  - rahianestezie      2.932.500          - anestezie generală inhalatorie    1.366.200      - anestezie de contact şi infiltraţie    397.900      - anestezie locoregională de infiltraţie    993.600      - anestezie locală    143.750      - anestezie generală cu diprivan    3.967.500      i) Chirurgie maxilo-facială/chirurgie orodentară        Odontectomie (molar inclus, molar semiinclus, canin inclus, canin        semiinclus), regularizare creastă hemiarcadă, tratament hiperostoză        tuberozitară;        Tratamentul hiperplaziei mucoasei tuberozitare, excizia hiperplaziei        de mucoasa, extirparea formatiunilor tumorale (osoase - de parti moi), adancirea şanţului vestibular sau lingual, superior sau inferior,    750.000      alveoloplastie, rezectie apicala cu obturaţie/fără obturaţie, amputaţie        radiculară, premolarizare, metoda chirurgicală ortodontică(tunelizare)        - dinţi ectopici, dinţi din focarul de fractură, excizia bridelor    500.000      - operaţie cu lambou    1.650.000      - corecţie tren, infiltraţie trigeminală    230.000       Notă:  Tarifele cuprind toate cheltuielile aferente serviciului medical    (cheltuieli de     personal,  cheltuieli  cu  medicamentele  şi  materialele  sanitare,  cheltuieli  privind pregătirea sălii de operaţie, precum şi cheltuieli indirecte, în condiţiile în care se utilizează medicamente, materiale sanitare şi tehnologii avansate).         *) Tariful nu cuprinde medicamentele şi materialele specifice suportate prin programul naţional de sănătate şi este valabil şi pentru unităţile sanitare cu paturi care au în structură secţii/compartimente de specialitate.  **) Tariful nu cuprinde medicamentele şi materialele specifice.  Serviciile de la lit. d) - g) şi i) se efectuează numai în centrele de diagnostic şi tratament aparţinând ministerelor cu reţele sanitare proprii.  Serviciile de la lit. a)-  c) şi h) se pot efectua în orice unitate sanitară ambulatorie autorizată/avizată, după caz, de Ministerul Sănătăţii şi Familiei să efectueze aceste servicii.  CAPITOLUL li Pachet de servicii medicale de bază în asistent . a medicală de urgenţă şi transport sanitar     A.  Lista cuprinzând urgenţele medico-chirurgicale majore decontate de casele de asigurări de sănătate:     a)  Catastrofe (urgenţe "în masa")     b)  Urgenţe colective     c)  Urgenţe individuale ca suspiciune a următoarelor stări morbide:     1.  Stop cardiorespirator (fibrilaţie/tahicardie ventriculara fără puls, asistolia, disoci_aţia electromecanica)     2.  Accidente coronariene acute (angina instabila, infarct miocardic acut)     3.  Politraumatisme (accidente auto, casnice, incendii)     4.  Colaps - şoc (traumatic, anafilactic, hipovolemic, cardiogen, toxico-septic)     5.  Monotraumatisme grave (cranio-cerebrale, inclusiv traumatismele faciale cu interesarea globului ocular sau a căilor aeriene superioare, fractura de coloana  vertebrală, inclusiv traumatismele gâtului cu interesarea căilor aeriene superioare, traumatisme  toracice cu pneumotorax  cu presiune sau tamponadă,  traumatisme abdominale  cu  afectarea  organelor  abdominale,  cu  abdomen  acut  şi/sau  şoc hipovolemic, traumatisme de bazin cu fractură de bazin sau ruptură de vezică urinară ori ureter, traumatisme de perineu şi/sau de organe genitale cu şoc hipovolemic)     6.  Fracturi deschise ale membrelor cu afectarea pachetului vasculonervos     7.  Plăgi cu hemoragie masivă     8.  Hemoragii interne exteriorizate, masive, cu semne de şoc hipovolemic {epistaxis, hematemeză, hemoptizie, hematurie, metroragie, melenă, rectoragie)     9.  Amputaţii de diferite segmente      1O. Arsuri termice de gradele 1 şi 2, mai mari de 10% din suprafaţa corporală, şi arsuri termice de gradele 3 şi 4, indiferent de suprafaţă     11.  Arsuri chimice     12.  Arsuri electrice     13.  Accident cerebrovascular acut     14.  Tulburări paroxistice de ritm     15.  Bloc atrioventricular de gradul 3     16.  Criză  de  hipertensiune  arterială  cu  complica i  (edem  pulmonar  acut, encefalopatie hipertensivă)     17.  Insuficienţă respiratorie acută (hipoxia hipoxică, hipoxia respiratorie - corp străin în căile aeriene superioare, edem laringian, astmul acut grav, bronhopneumonia, pleurezii cu lichid masiv, hipoxia cardiacă, şocul cardiogen, edem pulmonar acut, hipoxia anemică severă cu hemoglobină sub 7g/dl     18.  Embolie pulmonară     19.  Sincope     20.  Come     21.  Abdomen acut     22.  Pancreatită acută     23.  Septicemie     24.  Meningită la copii     25.  Encefalită     26.  Deshidratare severă     27.  şoc hipotermie     28.  Tentative de suicid     29.  lntoxica i involuntare     30.  Supradozare droguri     31.  Convulsii     32.  înec     33.  Electrocutare     34.  Viol     35.  Coagulopatii (trombocitopenii, hemofilii, epistaxis) cu hemoragii masive     36.  Sindrom de coagulare intravasculară diseminată     37.  Insuficienţă renală acută     38.  Sarcină ectopică ruptă     39.  Avort complicat cu infecţie sau cu şoc hemoragic     40.  Placentă praevia     41.  Apoplexie uteroplacentară     42.  Ruptură uterină     43.  Eclampsie şi preeclampsie     44.  ' li   P - multiparâ, contracţii uterine dureroase, membrane rupte      45.  LVII contracţii uterine dureroase     46.  Atac de glaucom     47.  Dezlipire de retină     48.  Stări depresive severe     49.  Stări halucinante delirante     50.  Stări confuzionale     51.  Starea stuporoasă     52.  Ischemie acută periferică  ·        B.  Lista cuprinzând urgenţele medico-chirurgicale de gradul 2 decontate de casele de asigurâri de sânătate ca suspiciune a următoarelor stări morbide:     1.  Angină pectorală (în afară de angina instabilă)     2.  Entorse     3.  Luxatii     4.  Fract ' uri închise ale membrelor şi fără leziuni ale pachetului vasculonervos     5.  Reumatism articular acut în criză     6.  Sindroame de compresie şi/sau  iritaţie  radiculară (nevralgia cervicobrahială, lombalgie şi lombosciatică) în faza acută     7.  Artrite septice     8.  Arsuri termice de gradele 1 şi 2, sub 10% din suprafaţa corpului, cu localizări care fac imposibilă deplasarea     9.  Hemoragii interne exteriorizate, fără semne de şoc hipovolemic     10.  Ischemie cerebrală tranzitorie     11.  Criză de hipertensiune arterială fără complica i     12.  Tromboflebită acută     13.  Arterită, fără sindromul de ischemie periferică acutâ, cu confirmare oscilometrică     14.  Corpi strâini în nas, faringe, fără dispnee, la copii, corpi străini auriculari la copii până la 3 ani     15.  Astm bronşic în criză     16.  Insuficienţă cardiacă decompensată     17.  Colică biliară, renală, abdominală     18.  Sindrom subocluziv     19.  Hernii strangulate fără abdomen acut     20.  Apendicită acută fără abdomen acut     21.  Anurie     22.  Retenţie de urină     23.  Meningită la adulţi, holeră, difterie, tetanos, botulism, boală diuretică cu stare generală alterată     24.  Agitaţii psihomotorii sau catatonicii     25.  Politraumatisme minore     26.  Avort necomplicat     27.  Diabet zaharat decompensat     28.  Primipară contracţii uterine dureroase, sarcină până în luna a VII-a cu contracţii uterine dureroase     29.  Stare febrilă cu alterarea stării generale     30.  Afecţiuni reumatologice cronice confirmate în puseu inflamator, cu deficit motor al membrelor inferioare.     31.  Ciroză hepatică decompensată     32.  Stări de inconştienţă       C.  Tipurile de transport sanitar decontate de casele de asigurări de sănătate:       1.  Transportul urgenţelor medico-chirurgicale;     2.  Transportul bolnavilor cu boli infectocontagioase;     3.  Transportul urgenţelor toxicologice voluntare sau involuntare;     4.  Transportul urgenţelor apărute ca urmare a acţiunii agenţilor fizici, chimici, naturali (arsuri, înec, îngheţ), cu excepţia accidentelor de muncă;     5.  Transportul urgenţelor ginecologice, obstetricale şi al gravidei în vederea naşterii;     6.  Transportul accidentaţilor în urma unor accidente de circulaţie;     7.  Transportul victimelor care apar în urma dezastrelor;     8.  Transportul copiilor prematuri în condiţii corespunzătoare de la locul de naştere la unităţile sanitare de specialitate şi de la acestea la domiciliu;     9.  Transportul la spital pentru internare sau investiga i al persoanelor nedeplasabile;     10.  Transportul la spital al nou-născutului şi al lehuzei care a născut la domiciliu;     11.  Transportul de sânge şi derivate, ţesuturi şi organe în condiţii de urgenţă;     12.  Transportul asiguraţilor dializaţi în vederea efectuării dializei, de la/la domiciliu;     13.  Externarea bolnavilor cu fracturi ale membrelor inferioare imobilizate în aparate gipsate, ale centuri pelviene, coloanei vertebrale, bolnavi cu deficit motor neurologic major; asiguraţii care necesită transport la externare, nefiind transportabili cu mijloace de transport convenţionale, pot fi transportaţi inclusiv în alt judeţ, cu avizul  casei de asigurări de sănătate din judeţul în care se află unitatea sanitară care externează bolnavul      14.  Transportul medicului dus-întors în vederea constatării unui deces în zilele de vineri, sâmbătă, duminică şi în zilele de sărbători legale pentru eliberarea certificatului constatator al decesului în condiţiile prevăzute de lege, cu excepţia situaţiilor de suspiciune ce necesită expertiză medico-legală;     15.  Transportul asiguraţilor pentru efectuarea unor consulturi interdisciplinare sau a unor investigaţii paraclinice la altă unitate sanitară decât cea unde sunt internaţi.      I  CAPITOLUL  III  Pachet de servicii medicale de bază in asistenta medicală de  recuperare a sănătăţii    A. Lista cuprinzând serviciile medicale ambulatorii de recuperare a sănătăţii şi tarifele acestora*)     1    Consultaţie initială    86.000      2    Consultaţie de control    57.000      3    Infiltraţii peridurale    86.000      4    Mezoterapie    46.000      5    Blocaje nervi periferici    86.000      6 Blocaje chimice pentru spasticitate (alcool, fenol, toxină botulinică)    115.000      7    Oscilometrie    57.000      8    lnfiltratie în structuri ale ţesutului moale    57.000          9  Punctie şi infiltraţie intraarticulară    86.000      10  Confecţionarea şi aplicarea unei orteze    115.000      11  Kinetoterapie de Qrup pe afectiuni    23.000      12  Bilant articular    80.500      13 Bilanţ muscular    86.000      14  lntocmirea planului de recuperare    63.000      15 Galvanizare    30.000      16 Ionizare    30.000      17  Curenti diadinamici    26.000      18 Trabert    26.000      19 TENS    24.000      20 Hufschimdt    49.000      21  Alte forme de electroterapie de joasă frecvenţă    24.000      22  Curenti interferentiali     33.000      23 Stercofrem    33.000      24  Myodinaflux     33.000      25 Diafrem    33.000      26  Alte forme de electroterapie de medie frecvenţă    33.000      27 Unde scurte    32.000      28  Microunde     33.000      29 Diapuls    49.000      30 Ultrasunet    30.000      31  Ultrasunet în apă    33.000      32 Sonodynator    33.000      33 MaQnetoterapie    30.000      34  Laser-terapie     24.000      35 Solux    23.000      36  Baie de lumină - partială    24.000      37  Baie de lumină - generală    32.000      38 Ultraviolete    23.000            Stimulări electrice :        39  curenţi cu impulsuri rectangulare    31.000      40  curenti cu impulsuri exponentiale     32.000      41 Contractia izometrică electrică    38.000      42  Stimulare electrică functională     45.000      43  Biofeedback     62.000      44  Băi minerale (sulfuroase, cloruro- sodică, alcalină)     32.000      45  Băi de plante    32.000      46  Băi de dioxid de carbon şi bule    32.000      47  Baie cu peria    32.000      48 Halbbad    32.000      49 Whirpool    50.000      50  Băi de nămol    40.000      51  Băi Stanger    48.000      52  Mofete naturale    15.000      53 Mofete artificiale    20.000          54   Băi alternante partiale     22.000      55  Băi partiale ascendente (Hauffe)    26.000      56  Băi de şezut    22.000      57  Băi galvanice    39.000      58 Duş subacval    44.000      59 Duş scotian    36.000      60 Duş masai    58.000      61  Afuziuni alternante    30.000      62  lrigaiji vaginale    24.000      63  Duş manta    20.000      64  Duş de şezut    15.000      65  Duş filiform    24.000      66  Aplicaţii cu parafină    24.000      67  Băi sau pensulaţii cu parafină    30.000      68  împachetare generală cu nămol    35.000      69  lmpachetare parţială cu nămol    25.000      70  Tampoane vaginale cu nămol    26.000      71  Băi hiperterme + împachetare uscată    81.000      72 Saună    36.000      73  Crioterapie (masaj cu gheată)    32.000      74   Masaj regional     30.000      75  Masaj segmentar    30.000      76  Masaj reflex    24.000      77 Limfmasaj    78.000      78 Masaj pneumatic al extremităţilor  (Angiomat şi Leg pump)    34.000      79  Masaj vacuumatic    34.000      80  Masaj vibrator    20.000      81  Aerosoli individuali    40.000      82   Respiraţie în presiune pozitivă     40.000      83 Pulverizaţie cameră    20.000      84   Drenaj bronşic + vibromasaj     40.000      85  Hidrokinetoterapie individuală generală    64.000      86 Hidrokinetoterapie partială    36.000      87 Kinetoterapie individuală    58.000      88  Tracţiuni vertebrale şi articulare    36.000      89 Manipulări vertebrale    52.000      90  Manipulări articulaţii periferice    30.000      91  Kinetoterapie cu aparatură specială : covor rulant,  bicicletă ergometrică,  .. elcometre, bac de vâslit    26.000     *) Tabelul este reprodus 1n facsimil    Notă:  Serviciile medicale se acordă pe o perioadă şi un ritm stabilite de medicul curant de recuperare medicală.  Serviciile medicale efectuate în bazele de tratament care se acordă în asistenţa ambulatorie de recuperare a sănătăţii se raportează, în vederea decontării, şi se  suportă din fondurile de asigurări sociale de sănătate numai pentru primele 1O zile de tratament (maximum 4 proceduri/zi), după care bolnavul plăteşte integral procedurile.  !3.  Servicii medicale de recuperare a sănătăţii acordate în sanatorii şi preventorii. ln sanatoriile balneare contribuţia asiguraţilor se calculează astfel:      Tipul de asistenţă balneară    Durata*    Contribuţia asiguratului      1.Asitenţă balneară terapeutică (cu trimitere medicală)    18 - 21 zile    30% din tariful/zi spitalizare      2. Asistenţă balneară de recuperare medicală (cu trimitere medicală)    21 - 30 zile    25% din tariful/zi spitalizare     * Duratele de spitalizare mai mari de 21, respectiv 30 zile, se suportă în întregime de către asiguraţi. Casele de asigurări de sănătate decontează serviciile medicale şi pentru durate mai mici de 18, respectiv 21 zile, conform aceloraşi procente.  Pentru serviciile medicale de recuperare a sănătăţii acordate în alte sanatorii decât cele balneare şi în preventorii nu se percepe contribuţie din partea asiguraţilor.  CAPITOLUL IV Pachet de servicii medicale de bază pentru ingrijiri la domiciliu  -*)        Nr.  crt .     SERVICIU DE INGRIJIRE LA DOMICILIU    TARIF MAXIMAU SERVICIU      1    Monitorizarea parametrilor fiziologici: temperatura  +  respiratie    7.000      2    Monitorizarea parametrilor fiziologici: puls  +  TA    7.000      3    Monitorizarea parametrilor fiziologici: diureza  +  scaun    5.000      4    Administrarea medicamentelor per os    5.000      5    Administrarea medicamentelor intramuscular*    15.000      6    Administrarea medicamentelor intravenos*    25.000      7    Administrarea medicamentelor subcutanaUintradermic*    12.000      8    Administrarea medicamentelor intravezical pe sonda vezicala    20.000      9    Administrarea medicamentelor prin perfuzie endovenoasa*    55.000      10    Administrarea medicamentelor pe suprafata  mucoaselor/tegumentelor    7.000      11    Administrarea medicamentelor pe seringa automata*    25.000      12    Masurarea glicemiei cu glucometrul    20.000      13    Recoltarea produselor biologice    20.000      14    Alimentarea artficiala pe sonda gastrica sau nazogastrica    30.000      15    Alimentarea artificiala pe gastrostoma    .  O.OOO       16    Alimentarea pasiva, pentru bolnavii cu tulburari de deglutitie    35.000      17    Clisma cu scop evacuator    18.000      18    Clisma cu scop terapeutic    18.000      19    Spalatura vaginala    18.000      20    Manevre terapeutice pentru evitarea escarelor de decubit: mobilizare, masaj, aplicatii medicamentoase, utilizarea colacilor de    40.000          cauciuc si a rulourilor        21    Manevre terapeutice pentru evitarea complicatiilor pulmonare: schimbarea pozitiei, tapotaj, fizioterapie respiratorie    35.000      22    Manevre terapeutice pentru evitarea complicatiilor vasculare ale  membrelor inferioare: mobilizare, masaj, aplicatii medicamentoase, bandaj compresiv    40.000      23    lngrijirea plagilor simple    35.000      24    lngrijirea plagilor suprainfectate    50.000      25    Ingrijirea escarelor multiple    50.000      26    lngrijirea stomelor    30.000      27    lngrijirea fistulelor    35.000      28    lngrijirea tubului de dren    30.000      29    Ingrijirea canulei traheale    30.000      30    Schimbarea sondelor vezicale urinare la femei    120.000      31    Monitorizarea dializei peritoneale    30.000      32    Eliminarea manuala a fecatoamelor    50.000      33    Aplicarea de pampers, plosca, bazinet**    20.000     ***) Tabelul este reprodus în facsimil  *  în  afara injectiilor şi perfuziilor cu produse de origine umană.  ** În tariful maximal al serviciului nu este inclus costul pampersului.   Notă :  în  tarifele maximale sunt incluse şi costurile materialelor sanitare utilizate pentru realizarea serviciului de îngrijire la domiciliu.  Pachet minimal de servicii medicale În asistenţa medicală spitalicească şi asistenţa medicală de urgenţă şi transport sanitar    CAPITOLUL  I  Pachet minimal de servicii medicale În asistenţa medicală spitalicească  Servicii medicale spitaliceşti în situaţia în care se constată o stare ce pune în pericol echilibrul normal al funcţiilor organismului (urgenţe medico-chirurgicale şi boli cu potenţial endemo-epidemic). Spitalul acordă serviciile medicale de urgenta necesare având obligaţia să evalueze situaţia medicală a pacientului şi să externeze pacientul dacă internarea nu se mai justifică; la solicitarea pacientului care nu are calitatea de asigurat, se poate continua internarea, cu suportarea cheltuielilor aferente serviciilor medicale, de către acesta; casele de asigurări de sănătate decontează spitalului contravaloarea numărului de zile de spitalizare corespunzătoare perioadei de urgenţă.  Pentru aceste servicii nu se percepe copiată.    CAPITOLUL li Pachet minimal de servicii medicale in asisten . ta medicală de urgenţă şi transport sanitar  I. Lista cuprinzând urgenţele medico-chirurgicale majore decontate de casele de asigurări de sănătate     a)  Catastrofe (urgenţe "în masă")     b)  Urgenţe colective     c)  Urgenţe individuale ca suspiciune a următoarelor stări morbide:     1.  Stop cardiorespirator (fibrilaţie/tahicardie ventriculară fără puls, asistolia, disociaţie electromecanică)     2.  Accidente coronariene acute (angina instabilă, infarct miocardic acut)     3.  Politraumatisme (accidente auto, casnice, incendii)     4.  Colaps - şoc (traumatic, anafilactic, hipovolemic, cardiogen, toxico-septic)     5.  Monotraumatisme grave (cranio-cerebrale, inclusiv  traumatismele  faciale cu interesarea  globului ocular sau a căilor aeriene superioare, fractura de coloană vertebrală, inclusiv traumatismele gâtului cu interesarea căilor aeriene superioare, traumatisme  toracice cu pneumotorax  cu presiune sau tamponadă,  traumatisme abdominale  cu  afectarea  organelor  abdominale,  cu  abdomen  acut  şi/sau  şoc hipovolemic, traumatisme de bazin cu fractură de bazin sau ruptură de vezică urinară ori ureter, traumatisme de perineu şi/sau de organe genitale cu şoc hipovolemic     6.  Fracturi deschise ale membrelor cu afectarea pachetului vasculonervos     7.  Plăgi cu hemoragie masivă     8.  Hemoragii interne exteriorizate, masive, cu semne de şoc hipovolemic (epistaxis, hematemeză, hemoptizie, hematurie, metroragie, melenă, rectoragie)     9.  Amputaţii de diferite segmente     10.  Arsuri termice de gradele 1 şi 2, mai mari de 10% din suprafaţa corporală, şi arsuri termice de gradele 3 şi 4, indiferent de suprafaţă     11.  Arsuri chimice     12.  Arsuri electrice     13.  Accident cerebrovascular acut     14.  Tulburări paroxistice de ritm     15.  Bloc atrioventricular de gradul 3     16.  Criză  de  hipertensiune  arterială  cu  complicaţii  (edem  pulmonar  acut, encefalopatia hipertensivâ)     17.  Insuficienţă respiratorie acută (hipoxia hipoxică, hipoxia respiratorie - corp străin în căile aeriene superioare, edem laringian, astmul acut grav, bronhopneumonia, pleurezii cu lichid masiv, hipoxia cardiacă, şocul cardiogen, edem pulmonar acut, hipoxia anemică severă cu hemoglobină sub 7g/dl     18.  Embolie pulmonară     19.  Sincope     20.  Come     21.  Abdomen acut     22.  Pancreatită acută      23 Septicemie     24.  Meningită la copii     25.  Encefalită     26.  Deshidratare severă     27.  Şoc hipotermie     28.  Tentative de suicid     29.  lntoxica i involuntare     30.  Supradozare droguri     31.  Convulsii     32.  înec     33.  Electrocutare     34.  Viol     35.  Coagulopatii (trombocitopenii, hemofilii, epistaxis) cu hemoragii masive     36.  Sindrom de coagulare intravasculară diseminată     37.  Insuficienţă renală acută     38.  Sarcină ectopică ruptă     39.  Avort complicat cu infecţie sau cu şoc hemoragic     40.  Placenta praevia     41.  Apoplexie uteroplacentară     42.  Ruptură uterină     43.  Eclampsie şi preeclampsie     44.  li  P - multipară, contrac i uterine dureroase, membrane rupte      45.  LVII contracţii uterine dureroase     46.  Atac de glaucom     47.  Dezlipire de retină     48.  Stări depresive severe     49.  Stări halucinante delirante     50.  Stări confuzionale     51.  Stare stuporoasă     52.  Ischemie acută periferică    li. Lista cuprinzând urgenţele medico-chirurgicale de gradul 2 decontate de casele de asigurări de sânătate ca suspiciune a următoarelor stări morbide:     1.  Angină pectorală (în afară de angina instabilă)     2.  Entorse     3.  Luxaţii     4.  Fracturi închise ale membrelor şi fără leziuni ale pachetului vasculonervos     5.  Reumatism articular acut în criză     6.  Sindroame de compresie şi/sau iritaţie radiculară (nevralgia cervico-brahială, lombalgia şi lombosciatica) în faza acută     7.  Artrite septice     8.  Arsuri termice de gradele 1 şi 2, sub 10% din suprafaţa corpului, cu localizări care fac imposibilă deplasarea     9.  Hemoragii interne exteriorizate, fără semne de şoc hipovolemic     10.  Ischemie cerebrală tranzitorie     11.  Criză de hipertensiune arterială fără complica9i     12.  Tromboflebită acută     13.  Arterită, fără sindromul de ischemie periferică acută, cu confirmare oscilometrică     14.  Corpi străini în nas, faringe, fără dispnee, la copii, corpi străini auriculari la copii până la 3 ani     15.  Astm bronşic în criză     16.  Insuficienţă cardiacă decompensată     17.  Colică biliară, renală, abdominală     18.  Sindrom subocluziv     19.  Hernii strangulate fără abdomen acut     20.  Apendicită acută fără abdomen acut     21.  Anurie     22.  Retenţie de urină     23.  Meningită la adulţi, holeră, difterie, tetanos, botulism, boală diuretică cu stare generală alterată     24.  Agitaţii psihomotorii sau catatonice     25.  Politraumatisme minore     26.  Avort necomplicat     27.  Diabet zaharat decompensat     28.  Primipară contracţii uterine dureroase, sarcină până în luna a VII-a cu contrac9i uterine dureroase     29.  Stare febrilă cu alterarea stării generale     30.  Afecţiuni reumatologice cronice confirmate în puseu inflamator, cu deficit motor al membrelor inferioare.     31.  Ciroză hepatică decompensată     32.  Stările de inconştienţă     III.  Tipurile de transport decontate de casele de asigurări de sănătate     1.  Transportul urgenţelor medico-chirurgicale;     2.  Transportul bolnavilor cu boli infectocontagioase;     3.  Transportul urgenţelor toxicologice voluntare sau involuntare;     4.  Transportul urgenţelor apărute ca urmare a ac9unii agenţilor fizici, chimici, naturali (arsuri, înec, îngheţ), cu excepţia accidentelor de muncă ce sunt plătite de angajator;     5.  Transportul urgenţelor ginecologice, obstetricale şi al gravidei în vederea naşterii;     6.  Transportul accidentaţilor în urma unor accidente de circulaţie;     7.  Transportul victimelor care apar în urma dezastrelor;     8.  Transportul la spital pentru internare sau investiga9i al persoanelor nedeplasabile;     9.  Transportul la spital al lehuzei care a născut la domiciliu împreună cu nou­ născutul;  1O. Transportul persoanelor dializate în vederea efectuării dializei, de la/la domiciliu;     11.  Externarea bolnavilor cu fracturi ale membrelor inferioare imobilizate în aparate gipsate, ale centuri pelviene, coloanei vertebrale, bolnavi cu deficit motor neurologic major; persoanele care necesită transport la externare, nefiind transportabili cu mijloace de transport convenţionale, pot fi transportaţi inclusiv în alt judeţ, cu avizul  casei de asigurări de sănătate din judeţul în care se află unitatea sanitară care externează bolnavul      12.  Transportul medicului dus-întors în vederea constatării unui deces în zilele de  vineri, sâmbătă, duminică şi în zilele de sărbători legale pentru eliberarea certificatului constatator al decesului în condiţiile prevăzute de lege, cu excepţia situaţiilor de suspiciune ce necesită expertiză medico-legală     13.  Transportul pentru efectuarea unor consulturi interdisciplinare sau a unor investigaţii paraclinice la altă unitate sanitară decât cea unde sunt internaţi (pentru cazurile de urgenţă).  ANEXANR.2  Conditiile acordarii serviciilor medicale spitalicesti, serviciilor medicale de urgenţă şi transport sanitar, serviciilor medicale de recuperare a sănătăţii şi a serviciilor de îngrijiri la domiciliu contractate cu casele de asigurari de sanatate si modalitatile de plata ale acestora  CAPITOLUL I Servicii medicale spitaliceşti  ART.1. - Serviciile medicale spitalicesti de care beneficiaza asiguratii pentru specialitatile prevazute în anexa nr. I la ordin sunt cele cuprinse în pachetul de servicii de bază, iar pentru persoanele care nu fac dovada calitatii de asigurat si a plaţii contributiei la fondul national unic de asigurari sociale pentru sanatate precum si pentru categoriile de persoane care se asigura pentru sanatate facultativ, potrivit legii, serviciile medicale spitaliceşti sunt cele prevăzute în pachetul minimal de servicii medicale.  ART.2. - Serviciile medicale spitaliceşti se acordă sub formă de:     1.  internare, prin:     a)  spitalizare integrală (continuă şi de o zi) :     -  continuă - forma de internare prin care se acordă asistenta medicala curativa si de recuperare pe toata durata necesara rezolvarii complete a cazului respectiv;     -  de o zi -  presupune rezolvarea completă a cazului pe durata acestei internări; în această situaţie, asiguratul este internat şi externat în maximum 24 de ore, cu utilizarea pe durata internării a unui pat pentru un pacient;       b)  spitalizare parţială - forma de internare pentru cazurile care necesită acordarea de servicii medicale spitaliceşti pe perioade intermitente, conform indicaţiilor medicului de specialitate din spital, până la rezolvarea completă a cazului. În această situaţie, externarea pacienţilor se face în momentul rezolvării complete a cazului, dar se raportează numai zilele de internare efectivă în spital. Pentru spitalizarea parţială spitalele organizează secţii sau compartimente specializate;       2.  servicii medicale spitaliceşti care nu necesită internare şi care se efectuează în regim ambulatoriu.      ART.3.  - În unitătile  sanitare  ambulatorii  autorizate/avizate de  Ministerul Sanatatii si Familiei se po ' t acorda servicii medicale spitalicesti în regim ambulatoriu prevăzute în anexa nr.I la ordin, care se deconteaza prin tarif pe serviciu. Aceste servicii vor face obiectul · unui act aditional la contractul de fumizare de servicii medicale · in asistenta medicala de specialitate din ambulatoriu pentru specialitatile clinice. Tarifele maximale pe serviciu sunt cele prevazute în anexa nr.I la ordin.  ART.4. (1) Furnizarea de servicii medicale  spitalicesti se asigura în baza contractelor si a actelor aditionale încheiate de spitale cu casele de asigurari de sanatate, având în vedere indicatorii cantitativi si calitativi specifici spitalelor, care sunt:     a)  indicatori cantitativi:     -  numar de cazuri de spitalizare integrală, din care:     -  număr de cazuri de spitalizare continuă ;     -  număr de cazuri de spitalizare de o zi ;       -  numar de cazuri de spitalizare parţială  ;      -  număr servicii medicale spitaliceşti decontate prin tarif pe serviciu;     -  durata de spitalizare;     -  numarul si tipul investigatiilor paraclinice estimate a se realiza de catre spitale, în regim ambulatoriu;     -  numar de personal, pe categorii, pentru personalul care îsi desfasoara activitatea în dispensare TBC, laboratoare de sanatate mintala - stationar de zi, structuri de primire urgente si cabinete stomatologice pentru servicii de urgenta;     -  numar de medici, stomatologi si farmacisti, rezidenti din anii 3 - 7 si stagiari, cu contract de munca în spital, număr de personal din activitatea de cercetare;     -  numar de medici si alt personal sanitar care furnizeaza servicii medico-sanitare potrivit lit. g) al art. 8 din Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale  spitaliceşti,  îngrijirilor  la domiciliu,  serviciilor  medicale  de urgenţă  şi transport sanitar, precum şi a serviciilor de recuperare a sănătăţii, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.511/2002;       b)  indicatori calitativi :      -  gradul de complexitate a serviciilor spitalicesti acordate, în functie de morbiditatea spitalizata, de dotarea spitalului cu aparatura si de încadrarea cu personal de specialitate;     -  infectii nosocomiale raportate la numarul total de externari - infectie clinic aparenta sau asimptomatica provocata de germeni cunoscuti patogeni, care se manifesta pe perioada spitalizarii la un interval de timp mai mare decât incubatia minima sau la domiciliu la un interval de timp mai mic decât incubatia maxima.  (2) Pentru spitalele participante la programul national de finantare bazata pe caz (DRG), nominalizate prin ordin al ministrului sanatatii si familiei, se au în vedere aceiasi indicatori la care se adauga si indicatorul cantitativ privind numarul de cazuri externate si raportate.  ART.5. - Suma contractata de catre spitale cu casele de asigurari de sanatate se compune din:     a)  suma pentru servicii medicale spitalicesti acordate pentru cazurile spitalizate, calculata astfel:                                          •  •   numar de cazuri de spitalizare x durata optima de spitalizare x tarif pe zi de spitalizare decontat de casele de asigurări de sănătate       -  numarul de cazuri de spitalizare/spital si sectie se negociaza în functie de numarul de cazuri de spitalizare/judet stabilit ca medie a numarului de internari  • pe ultimii  5  ani/judet  si a gradului de adresabilitate la spitalul/sectia respectiva. Numarul anual de cazun negociat se defalcheaza pe trimestre.  La stabilirea numarului de cazuri contractat pe spital se tine seama de modul de realizare a indicatorilor calitativi din anul precedent; în acest scop, spitalele vor tine evidenta acestor indicatori;     -  durata optima de spitalizare se stabileste de catre comisiile de specialitate ale Ministerului Sanatatii si Familiei pe sectii, este valabila pentru toate categoriile de spitale şi este prevăzută în anexa nr.6 la ordin. Pentru secţiile/spitalele de psihiatrie cronici cu internări obligatorii pentru bolnavii psihici prevăzuţi la art.105, 113 şi 114 din Codul penal şi cele dispuse prin ordonanţa procurorului pe timpul judecării sau urmăririi penale precum şi pentru bolnavii care necesită asistenţă medicală spitalicească de lungă durată (ani) se ia în considerare durata medie de spitalizare efectiv realizată în anul precedent.  În cazul spitalizării parţiale se ia în considerare durata medie efectiv realizată pentru acestă categorie de spitalizare în anul precedent;     -  tariful pe zi de spitalizare/sectie este cel prevazut în anexa nr.7 a) la ordin, diferentiat pe categorii de spitale, si corespunde unui grad de complexitate a serviciilor medicale fumizate determinat de dotarea spitalului/sectiei cu aparatura în functiune si de încadrarea corespunzatoare la nivel de sectie cu personal de specialitate.  În cazul sectiilor din spitalele care nu corespund  din  punct de vedere al dotarii cu aparatura în functiune si/sau al încadrarii cu personal de specialitate, potrivit categoriei de spital din care acestea fac parte, se ia în calcul tariful pe zi de spitalizare decontat de casele de asigurări de sănătate prevazut pentru sectia din cadrul spitalului din categoria imediat inferioara. În cazul sectiilor din spitalele care corespund unui nivel de dotare cu aparatura în functiune si/sau de încadrare cu personal de specialitate potrivit unei categorii superioare de spital decât cea din care spitalul face parte, se ia în calcul tariful/zi de spitalizare decontat de casele de asigurări de sănătate prevazut pentru sectia din cadrul spitalului din categoria imediat superioara. Nivelul dotarii cu aparatura si încadrarea cu personal de specialitate  pentru fiecare  sectie/spital  se stabilesc  de Ministerul Sanatatii si Familiei;     b)  pentru spitalele participante la programul national de finantare bazata pe caz (persoana internata - tip caz rezolvat), suma pentru serviciile medicale spitalicesti acordate pacienţilor spitalizaţi pentru afecţiuni acute, finanţate pe baza tarifului pe caz rezolvat, se stabileste astfel:    numar de cazuri externate x indice case-mix pentru anul 2002 x tariful pe caz ponderat pentru anul 2003     -  numarul de cazuri externate pe spital se negociaza în functie de numarul de cazuri de        spitalizare/judet stabilit ca medie a numarului de internari pe ultimii 5 ani/judet s • i a  gradului de adresabilitate la spital. Numarul anual de cazuri externate negociat se defalcheaza  pentru fiecare dintre cele 4 trimestre  ale anului 2003. La stabilirea numarului de cazuri externate contractate pe spital se tine seama de modul de realizare a indicatorilor calitativi din anul precedent;     -  indicele de case-mix pentru anul 2002, prezentat în anexa nr.8 la ordin, se calculeaza pentru fiecare spital pe baza numarului si a tipurilor de cazuri raportate în perioada ianuarie -  noiembrie 2002; numarul negociat de cazuri ponderate se obtine prin înmultirea numarului negociat de cazuri externate cu indicele de case-mix al spitalului;     -  tariful pe caz ponderat în anul 2003 se stabileste pentru fiecare spital, plecându-se de la tariful pe caz ponderat din anul 2002 (stabilit pentru fiecare spital). Tariful este prezentat în anexa nr.9 la ordin.  Lista cuprinzând categoriile  · majore de diagnostice, tipurile de cazuri ce sunt rambursate (grupele de diagnostice), valorile relative ale grupelor de diagnostice si definirea termenilor utilizati sunt prevazute în anexa nr. IO la ordin;     c)  suma pentru servicii spitaliceşti pentru care plata se face prin tarif pe serviciu medical,  determinată  prin  înmulţirea  numarului  contractat  de  servicii  medicale spitaliceşti cu tariful aferent fiecărui serviciu, prevăzut în anexa nr. I la ordin;     d)  suma pentru investigatii paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, calculată pe baza numarului de investigaţii paraclinice contractate şi a tarifelor negociate în limita tarifelor prevazute în anexa nr. I  la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 21/13/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în asistenţa medicală  ambulatorie  de  specialitate  pentru  specialităţile  clinice,  paraclinice  şi stomatologice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.510/2002, cu respectarea tuturor condiţiilor referitoare la investigaţiile paraclinice din aceste norme; volumul serviciilor care se contractează se stabileşte ţinând cont de criteriile de selecţie prevăzute în anexa nr.4 la acelaşi ordin;     e)  suma pentru serviciile medicale efectuate în: dispensare TBC, laboratoare de sănătate mintală - staţionar de zi, structuri de primire urgenţe şi cabinete stomatologice pentru servicii de urgentă, formată din:       -  suma corespunzatoare încadrarii personalului prevazut sa îsi desfasoare activitatea în aceste structuri, tinându-se seama de toate drepturile salariale acordate de lege, la care se adauga contributiile ce revin ca obligatie de plata spitalului;     -  suma reprezentând cheltuielile de întretinere si functionare a acestor structuri, determinata ca o cota-parte din cheltuielile totale de întretinere si functionare ale spitalului înregistrate în anul precedent si corectata cu procentul de inflatie prognozat pentru anul 2003. Aceasta cota se calculeaza ca raport între cheltuielile de personal necesare pentru structurile mai sus mentionate si totalul cheltuielilor de personal pe spital estimate pentru anul curent;       f)  suma pentru plata cheltuielilor de personal pentru medici, farmacisti si stomatologi, rezidenti din anii 3 - 7, pentru medicii, stomatologii si farmaciştii stagiari şi pentru personalul din activitatea de cercetare care au încheiat contract individual de muncă cu spitalele. Această sumă se determină pe baza încadrării acestor categorii de personal rezultată din statul de funcţii, ţinându-se seama de toate drepturile salariale prevazute de  lege, la care se adauga contributiile ce revin ca obligatie de plata spitalului. În cazul stagiarilor se deduc sumele ce se suporta din fondul de somaj;     g)  suma pentru medicii şi alt personal sanitar care fumizează servicii medico-sanitare conform lit.g) a art.8 din Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale  spitaliceşti,  îngrijirilor  la domiciliu,  serviciilor  medicale  de urgenţă  şi transport sanitar, precum şi a serviciilor de recuperare a sănătăţii, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. l.511/2002, care se determina pe baza încadrarii personalului care acorda aceste servicii, prevazut în statul de functii, tinând seama de toate drepturile salariale prevazute de lege, la care se adauga contributiile ce revin ca obligatie de plata spitalului;     h)  suma pentru cofinanţarea instalării şi întreţinerii aparaturii medicale de înalta performanta achiziţionată din credite externe, stabilita în limita sumelor aprobate prin acte normative;     i)  suma pentru medicamente si materiale sanitare specifice acordate prin programele nationale de sanatate;    j) . sume reprezentând diferenţe dintre suma aferenta serviciilor medicale spitaliceşti  realizate în limita prevederilor din actele normative aplicabile în anul 2002 şi suma reprezentând valoarea decontată din contract pentru serviciile medicale spitaliceşti în aceeaşi perioadă.  Aceste sume sunt prevazute distinct în contractele si actele aditionale la contract si fac parte din bugetul de venituri si cheltuieli aprobat unitatilor spitalicesti, potrivit legii.  ART.6. - Sumele pentru serviciile medicale spitalicesti efectuate în centrele de diagnostic si tratament din structura ministerelor cu retele sanitare proprii se determina prin înmultirea numarului de servicii contractate cu tarifele pe servicii, tarife negociate care nu pot fi mai mari decât cele prevazute în anexa nr.l la ordin.  ART.7. - Decontarea de catre casele de asigurari de sanatate a serviciilor medicale contractate cu spitalele se face dupa cum urmeaza:     a)  serviciile medicale pentru care plata se face pe baza de tarif pe zi de spitalizare se deconteaza în functie de numarul de cazuri externate realizat în limita numarului de cazuri contractat si de durata optima de spitalizare.  În cazul spitalelor/sectiilor de psihiatrie cronici cu intemari obligatorii pentru bolnavii psihici încadrati la art.105, 113 si 114  din  Codul penal si internările dispuse prin ordonanta procurorului pe timpul judecarii sau urmaririi penale, precum si pentru bolnavii care necesita asistenta medicala spitaliceasca de lunga durata (ani), recuperare pediatrica - distrofici si TBC, serviciile medicale spitalicesti se deconteaza lunar de catre casele de asigurari de sanatate în functie de numarul de zile de spitalizare efectiv realizat în luna pentru care se face decontarea si de tarifele pe zi de spitalizare aferente tipului de spital conform anexei nr.7a) la ordin. Numarul de zile de spitalizare efectiv realizat se decontează în limita numarului de internari contractate si a duratei optime de spitalizare, prevazute pentru TBC si recuperare pediatrica - distrofici.  În cazurile de spitalizare parţială, durata de spitalizare care se ia în calcul pentru decontarea acestor servicii este numărul de zile de spitalizare efectiv realizat în fiecare lună până la externarea pacientului, pentru unele servicii spitaliceşti repetitive.  Trimestrial se fac regularizari si decontari, tinându-se seama de cazurile de spitalizare externate si cele contractate.  În situatia în care numarul de cazuri externate este mai mare decât numarul cazurilor  contractate, casele de asigurari de sanatate pot accepta la decontare aceasta depasire daca spitalul/sectiile au luat decizia de crestere a numarului de internari, dupa epuizarea posibilitatii de înscriere pe listele de asteptare a cazurilor programabile, si daca cresterea numarului de cazuri realizate se regaseste în reducerea numarului de cazuri contractate din alte spitale/sectii dinjudetul respectiv, iar aceasta depasire se încadreaza în fondurile alocate asistentei medicale  spitalicesti la nivelul caselor de asigurari de sanatate respective.  În centrele universitare casele de asigurari de sanatate cu care spitalele au contracte încheiate pot accepta la decontare, în cazuri justificate, un numar mai mare de cazuri externate decât cel contractat, cu pâna la 5%, dupa analiza şi acceptarea unor depăşiri conform alineatului anterior.  La stabilirea numarului de cazuri externate se ia în calcul si numarul celor care au fost internaţi şi apoi transferaţi în alte spitale la o secţie de acelaşi profil, situatie în care durata de spitalizare acceptata la decontare pentru spitalul de la care a fost transferat asiguratul este de maximum 3 zile.  Serviciile medicale pentru care plata se face pe bază de tarif pe zi de spitalizare se decontează ţinându-se seama de durata optimă de spitalizare stabilita de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi nominalizate în anexa nr.6 la ordin; în situaţia în care durata medie de spitalizare realizată de spitale/secţii este mai mare sau mai mică decât cea optimă, casele de asigurări de sănătate decontează  serviciile medicale spitaliceşti la valoarea prevăzută pentru durata optimă; în situaţia în care asiguratul este transferat în aceeaşi unitate sanitară, de la o secţie la alta de acelaşi profil, spitalul va raporta în vederea decontării un singur caz rezolvat, luându-se în calcul durata optimă de spitalizare pentru specialitatea respectivă. În cazul spitalelor/secţiilor de psihiatrie cronici, pentru internările obligatorii pentru bolnavii psihici prevăzuţi la art.I05, 113 şi 114 din Codul penal şi cele dispuse prin ordonanţa procurorului pe timpul judecării sau urmăririi penale, precum şi pentru bolnavii care necesită asistenţă medicală spitalicească de lungă durată (ani), decontarea se face în funcţie de durata de spitalizare efectiv realizată.  Pentru spitalizarea de o zi, la decontarea serviciilor medicale, durata optimă de  spitalizare este de o zi.  În situatia în care suma aferenta depasirii duratei optime de spitalizare pe o sectie nu este compensata de suma corespunzatoare reducerii duratei optime de spitalizare la celelalte sectii, casele de asigurari de sanatate pot deconta diferenta ce nu a fost  compensata daca depasirea este justificata si se încadreaza în fondurile alocate asistentei medicale spitalicesti la nivelul casei de asigurari de sanatate respective;     b)  pentru serviciile medicale spitalicesti acordate în spitalele participante la programul national de finantare bazata pe caz (persoana internata - tip caz rezolvat), decontarea lunară şi regularizarea trimestriala se realizează astfel:     1.  decontarea lunară în limita sumei contractate se face în funcţie de:     -  numărul de cazuri externate şi raportate de către spital, din care se scad cazurile nevalidate în luna anterioară;     -  indicele de case-mix pe anul 2002 (contractat)     -  tariful pe caz ponderat stabilit pentru anul 2003, decontat de casele de asigurări de sănătate;     •  2. regularizarea trimestrială se face în funcţie de:     -  numărul total de cazuri externate, raportate şi validate, pentru perioada de la începutul anului până la sîarşitul trimestrului respectiv;     -  indicele de case-mix realizat în perioada de la începutul anului până la sfârşitul trimestrului respectiv;     -  tariful pe caz ponderat stabilit pentru anul 2003, decontat de casele de asigurări de sănătate.      În situatia în care numarul cazurilor ponderate raportate este mai mare decât numarul negociat de cazuri ponderate, se accepta o depasire cu cel mult 10% a sumei contractate aferente perioadei de la începutul anului pâna la sfârsitul trimestrului respectiv.  În situatia în care numarul cazurilor ponderate raportate este mai mic decât  numarul negociat de cazuri ponderate, se acorda suma corespunzatoare cazurilor ponderate raportate aferente perioadei de la începutul anului pâna la sfârsitul trimestrului respectiv.  În situatia în care numarul de cazuri ponderate raportate este mai mare decât numarul negociat de cazuri ponderate cu mai mult de 10%, casele de asigurari de sanatate pot accepta, în mod exceptional, la decontare aceasta depasire, daca sunt îndeplinite cumulat urmatoarele conditii: spitalul a luat decizia de crestere a numarului de internari dupa epuizarea posibilitatii de înscriere pe listele de asteptare a cazurilor programabile si dacă cresterea numărului de cazuri realizate se regaseste în reducerea numarului de cazuri contractate în alte spitale/sectii din judetul respectiv. Aceasta depasire trebuie sa se încadreze în fondurile alocate asistentei medicale spitalicesti la nivelul casei de asigurari de sanatate respective;         c)  suma pentru serviciile medicale spitaliceşti decontate prin tarif pe serviciu se decontează pe baza numărului de servicii medicale spitaliceşti efectiv realizate, în liniiia numărului de servicii medicale contractat, şi a tarifelor negociate, care nu pot fi mai mari decât cele prevăzute în anexa nr.I la ordin;     d)  suma pentru investigatiile paraclinice efectuate în regim ambulatoriu se deconteaza pe baza numarului de investigatii realizat în limita numarului contractat si a tarifelor  negociate. Depasirea numarului de investigatii contractat se accepta la decontare numai pentru cazurile care au fost declarate ca urgenta medicala de catre medicii de specialitate care le-au recomandat;     e)  sumele pentru serviciile medicale efectuate în dispensare TBC, laboratoare de sanatate mintala - stationar de zi, structuri de primire urgente, cabinete stomatologice pentru servicii de urgenta se deconteaza la nivelul cheltuielilor de personal efectiv realizate conform statului de plata, în limita sumelor prevăzute în actul adiţional si la nivelul contractat pentru cheltuielile de întretinere si functionare;     f)  suma pentru medici, farmacisti si stomatologi - rezidenti si stagiari -, pentru personalul din activitatea de cercetare se deconteaza la nivelul cheltuielilor de personal efectiv realizate, în limita sumelor prevazute în actul aditional la contract;     g)  suma pentru medicii si alt personal sanitar care furnizeaza servicii medico-sanitare conform  lit.g) a  art.8  din  Contractul-cadru privind  condiţiile  acordării  asistenţei medicale  spitaliceşti,  îngrijirilor  la domiciliu,  serviciilor  medicale  de  urgenţă  şi transport sanitar, precum şi a serviciilor de recuperare a sănătăţii, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului  nr.1511/2002, se deconteaza la nivelul cheltuielilor de personal efectiv realizate, fara depasirea sumelor prevazute în actul aditional la contract;     h)  suma pentru cofmantarea instalarii şi întreţinerii aparatelor de înalta performanta achizit , ionate din credite externe se decon . teaza la nivelul realizarilor, în limita sumelor prevazute în actul aditional, cumulat de la începutul anului;     i)  suma pentru medicamentele si materialele sanitare specifice programelor nationale de sanatate se deconteaza în limita sumelor prevăzute prin programe;     j)  suma reprezentând diferenţa dintre suma aferenta serviciilor medicale spitaliceşti realizate în limita prevederilor din actele normative aplicabile în anul 2002 şi suma reprezentând valoarea decontată din contract pentru serviciile medicale spitaliceşti din aceeaşi perioadă;     k)  spitalele vor acoperi cheltuielile privind investigatiile paraclinice pentru bolnavii intemati efectuate in alte unitati spitalicesti sau in unitati ambulatorii de specialitate, in situatiile in care spitalul respectiv nu detine dotarea necesara, cu exceptia investigatiilor paraclinice efectuate in centrele de referinta.    ART.8. - Nivelul coplăţii pentru asistenţa medicală spitalicească reprezintă o sumă cuprinsă între 50.000 lei şi 100.000 lei, stabilită de conducerea spitalului. Nu se încasează coplată persoanelor prevăzute în legi speciale care beneficiază de gratuitate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi precum şi din pensii şi persoanelor asigurate care nu realizează venituri sau ale căror venituri sunt sub nivelul salariului minim brut pe economie.  ART.9. - Însotitorii copiilor bolnavi în vârsta de pâna la 3 ani, precum si însoţitorii  persoanelor cu handicap gradul I beneficiaza de plata serviciilor hoteliere  (cazare standard şi masă la nivelul alocatiei de hrana) din partea caselor de asigurari de sanatate,  cheltuieli  ce  sunt  cuprinse  în  tariful  pe  zi  de  spitalizare  aferent sectiilor/spitalelor în care sunt internate aceste persoane. Aceste servicii se acorda în urmatoarele conditii:     a)  la recomandarea medicului care îngrijeste copilul bolnav internat, pe perioada considerata necesara de catre medic;     b)  mama care alapteaza.    ART. l O. - Asiguraţii suportă contravaloarea serviciilor hoteliere (cazare si/sau masa) cu un grad ridicat de confort, peste confortul standard, acordate la cererea acestora. Prin confort standard, în ceea ce priveste cazarea, se întelege salon cu minimum 3 paturi, grup sanitar propriu, cu respectarea normelor igienico-sanitare si fara dotari  suplimentare  (televizor,  radio,  telefon,  frigider,  aer  conditionat  si  altele asemenea), iar în ceea ce priveste masa, cea acordata la nivelul alocatiei de hrana stabilite prin acte normative. Contributia personala a asiguratilor reprezinta diferenta dintre tarifele stabilite pentru serviciile hoteliere cu grad ridicat de confort, stabilite de fiecare unitate furnizoare, si cele corespunzatoare confortului standard.  ART.I 1. - (1) Serviciile medicale de înalta performanta: CT, RMN, scintigrafie, angiografie)  se acorda pe baza de recomandare  medicala  asiguraţilor  numai în urmatoarele conditii:     -  urgente medico-chirurgicale majore nominalizate în anexa nr. I la ordin;     -  afectiuni în care au fost epuizate toate celelalte posibilitati de explorare.    Investigatiile mentionate mai sus se efectueaza pe baza fiselor de solicitare potrivit modelelor prevazute în anexele nr.3,4 şi 5 la ordin, la care se ataseaza, acolo unde este cazul, rezultatele celorlalte investigatii efectuate anterior pentru stabilirea diagnosticului.  (2) Prevederile alin. (1) se aplica atât pacientilor internati, cât si asiguratilor carora li se recomanda aceste servicii medicale în regim ambulatoriu.  ART.12. - Spitalele care au în structura proprie dispensare medicale fara medic suporta din bugetul de venituri si cheltuieli suma aferenta functionarii acestora. Personalul mediu sanitar din aceste dispensare acorda primele îngrijiri în caz de boala sau accident, în cadrul unui program de lucru întocmit de spitalul în structura caruia se afla dispensarul medical.  ART.13. - Medicii care îsi desfasoara activitatea în spital au obligatia ca la externarea asiguratului sa transmita medicului de familie sau medicului de specialitate din ambulatoriu, dupa caz, prin scrisoare medicala, evaluarea starii de sanatate •  a asiguratului la momentul externarii si indicatiile de tratament si supraveghere terapeutica pentru urmatoarea perioada (determinata conform diagnosticului).  ART_.14. - Serviciile medicale spitalicesti acordate unei persoane ca urmare a prejudiciilor sau daunelor cauzate sănătăţii acesteia de alte persoane sunt suportate de persoanele vinovate. Aceste servicii sunt evidenţiate distinct la nivelul unităţii sanitare respective şi vor fi decontate de casele de asigurări de sănătate, iar sumele vor fi recuperate prin grija caselor de asigurări de sănătate şi vor constitui venituri ale fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.  ART.15. - (1) Suma anuala prevazuta în bugetul de venituri si cheltuieli si respectiv, suma prevazuta în contractul de fumizare de servicii medicale încheiat cu casele de asigurari de sanatate se defalcheaza de catre spitale pe trimestre (pe baza numarului negociat de cazuri externate trimestrial sau numărului negociat de cazuri contractate) şi luni, cu acordul directiilor de sanatate publică sau al ministerului, în functie de subordonare, sial caselor de asigurari de sanatate.     (2)  La începutul fiecarei luni, pentru luna în curs, casele de asigurari de sanatate acorda spitalelor, în primele 15 zile ale lunii, pâna la 80% din suma corespunzatoare lunii curente, urmând ca decontarea lunii respective sa se efectueze în primele 1O zile ale lunii urmatoare.     (3)  Pentru încadrarea în sumele contractate cu casele de asigurari de sanatate, spitalele vor întocmi liste de asteptare pentru cazurile programabile.     (4)  Spitalele vor raporta directiilor de sanatate publica sau ministerului, în functie de subordonare, si caselor de asigurari de sanatate, pâna la data de 5 a lunii curente pentru luna  expirata,  executia  bugetului  de  venituri  si  cheltuieli,  respectiv  realizarea indicatorilor cantitativi si calitativi comparativ cu cei contractati.     (5)  Trimestrial, pâna la data de 5 a lunii unnatoare expirarii unui trimestru, spitalele vor raporta directiilor de sanatate publica sau ministerelor, în functie de subordonare, si caselor de asigurari de sanatate executia bugetului de venituri si cheltuieli, respectiv realizarea indicatorilor trimestriali comparativ cu cei contractati în vederea regularizarii trimestriale. Regularizarea si decontarea trimestriala se fac în primele 25 de zile ale lunii unnatoare trimestrului încheiat.  ART.16. - Contractele pentru furnizarea serviciilor medicale acordate în spitale se semneaza din partea spitalelor de catre personalul din conducerea spitalului (directorul general, directorul general adjunct medical, directorul financiar-contabilitate si, dupa caz, directorul de îngrijiri si directorul pentru reforma) care raspund, în conditiile legii, de realitatea si exactitatea datelor prezentate atât cu ocazia negocierii contractelor, cât si cu ocazia raportarii datelor în cursul executiei.  ART.17. - Refuzul semnarii contractului cu casa de asigurari de sanatate de catre unitatea furnizoare de servicii medicale spitalicesti va fi adus la cunostinta Ministerului Sanatatii si Familiei sau celorlalte ministere, în functie de subordonare, si Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, care vor analiza situatia si vor lua masurile ce se impun pentru solutionarea divergentelor.  CAPITOLUL II Servicii medicale de urgenta si transport sanitar  ART.18. - Serviciile medicale de urgenta şi transport sanitar prevăzute în pachetul de servicii de bază şi în pachetul minimal de servicii medicale cuprinse în anexa nr.1 la ordin se asigura pe baza contractelor de furnizare de servicii medicale. La contractare se vor avea în vedere urmatorii indicatori:     a)  indicatori cantitativi:     -  numarul de kilometri echivalenti, numarul de mile sau numarul de ore de zbor;     -  numarul de solicitari;       b)  indicatori calitativi:         -  promptitudinea.    ART.19. - Surna contractata de catre casele de asigurari de sanatate cu furnizorii de servicii medicale de urgenta si de transport sanitar se stabileste astfel:     a)  pentru serviciile de transport cu autovehicule, suma contractata este egala cu  numarul de kilometri echivalenti (dus-intors) estimati a fi parcursi înmultit cu tariful pe kilometru parcurs negociat între furnizori si casele de asigurari de sanatate. Acest tarif se stabileste în limita tarifului maxim prevazut la art.26 din prezenta anexă, astfel încât la unitatile la care se inregistreaza timpi de asteptare mai ridicati, respectiv distante parcurse mai mici, sa se acorde tarife pe kilometru spre limita maxima, pentru a se putea asigura drepturile salariale ale conducatorului mijlocului de transport pe perioada de asteptare.  Pentru serviciile de transport aerian si pe apa, suma contractata se calculeaza pe baza numarului de ore de zbor, respectiv a numarului de mile estimat, înmultit cu tariful negociat pe ora de zbor, respectiv pe milă;     b)  pentru serviciile medicale de urgentă, suma contractata este egala cu numarul de solicitari estimate înmultit cu tariful pe solicitare.  Tariful pe solicitare se negociaza între casele de asigurari de sanatate si furnizori, avându-se în vedere toate cheltuielile necesare acordarii serviciilor medicale, cu exceptia celor aferente mijlocului de transport (cheltuieli de personal pentru conducatorul mijlocului de transport, combustibil, cheltuieli pentru întretinerea si repararea mijlocului de transport). La negocierea tarifului pe solicitare, în cazul cheltuielilor de personal, casele de asigurari de sanatate vor avea în vedere si frecventa solicitarilor. Tariful pe solicitare se poate renegocia trimestrial în raport de evaluarea trimestrială a indicatorilor efectiv realizaţi.  ART.20. - Medicul care acorda servicii medicale de urgenta din cadrul serviciilor medicale specializate în asistenţa medicală de urgenţă şi transport sanitar elibereaza prescriptii medicale cu contributie personala din partea asiguratilor, respectiv rară contribuţie personală , pentru persoanele prevăzute la art.26 alin.(1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de  asigurări sociale de sănătate, numai pentru o perioada de pâna la 72 de ore la sfârsit de saptamâna, respectiv vineri, sâmbata, duminica, precum si în zilele de sarbatori legale, însotite de o scrisoare medicala adresata medicului de familie la care este înscris asiguratul respectiv. În perioada sfârsitului de saptamâna, respectiv în zilele de vineri, sâmbata, duminica si în zilele de sarbatori legale medicul care acorda servicii medicale de urgenta poate elibera certificate constatatoare de deces în conditiile prevazute de lege, cu exceptia situatiilor de suspiciune ce necesita expertiza medico-legala.  ART.21. - Serviciile medicale specializate în asistenţa medicală de urgenţă şi transport sanitar  pot asigura servicii medicale de urgenta si de transport sanitar catre terti, altele decât cele decontate de casele de asigurari de sanatate, pe baza de tarife proprii, platite direct de catre solicitanti pe baza de chitanta fiscala.  ART.22. - Suma contractata anual de catre furnizorii de servicii medicale de urgenta cu casele de asigurari de sanatate se defalchează pe trimestre si pe luni.  ART.23. - (1) Decontarea serviciilor medicale de urgenta si de transport sanitar se face lunar, în raport cu numarul efectiv de kilometri echivalenti parcursi, mile efectiv parcurse, respectiv ore de zbor, si tarifele negociate, precum si cu numarul efectiv de solicitari si tarifele negociate pe solicitare.     (2)  În situatia în care numarul total al kilometrilor echivalenti parcursi, numarul total al milelor parcurse, respectiv numarul total al orelor de zbor, este mai mare decât numarul contractat, casele de asigurari de sanatate deconteaza nivelul realizat al acestora numai daca depasirea este justificata, cu încadrarea în suma aferenta serviciilor medicale de urgenta si de transport sanitar.     (3)  În situatia în care numarul kilometrilor parcursi, numarul milelor parcurse, respectiv numarul orelor de zbor, este mai mic decât numarul contractat, casele de asigurari de sanatate deconteaza nivelul realizat al acestora.     (4)  În situatia în care numarul solicitarilor rezolvate este mai mare decât numarul solicitarilor contractate, casele de asigurari de sanatate pot deconta numarul solicitarilor rezolvate numai daca depasirea este justificata, cu încadrarea în suma aferenta serviciilor medicale de urgenta si de transport sanitar.     (5)  În situatia în care numarul solicitarilor rezolvate este mai mic decât numarul solicitarilor contractate, casele de asigurari de sanatate deconteaza 1 nivelul numarului de solicitari rezolvate si la tariful negociat.      ART.24. - La decontare, casele de asigurări de sănătate vor avea în vedere şi indicatorul calitativ „promptitudinea". Promptitudinea reprezintă timpul de la primirea apelului până la plecarea în misiune. Pentru urgenţele majore, timpul maxim este de 3 minute, iar pentru urgenţele de gradul II, timpul maxim este de 1O minute. Gradul de realizare a acestui indicator se calculează ca raport între numărul de solicitări ce s-au încadrat în timpul maxim de plecare în misiune şi numărul total de solicitări. În cazul  neîndeplinirii acestui indicator, suma cuvenită în raport cu numărul de kilometri parcurşi şi cu numărul de solicitări se diminuează cu 1% pentru o nerealizare de 1O - 15% şi cu 2% pentru o nerealizare de 15 - 25%. Pentru nerealizări mai mari de 25%, diminuarea este de 5%. Se va înregistra şi timpul de ajungere la caz, care la urgenţele majore nu trebuie să depăşească 15 minute, conform Ordinului ministrului sanatatii si familiei nr. 595/2001 republicat.  ART.25. - Autovehiculele şi alte mijloace de transport destinate asistenţei medicale de urgenţă şi de transport sanitar, conform normelor CEN 1789:     a)  ambulanţe de resuscitare şi terapie intensivă (ARTI -tip C) destinate asistenţei medicale de urgenţă, stabilizării avansate a funcţiilor vitale şi transportului pacienţilor în cazul urgenţelor majore;     b)  ambulanţe de urgenţă şi resuscitare (AUR - ARTI tip B) destinate asistenţei medicale de urgenţă, stabilizării avansate a funcţiilor vitale şi transportului pacienţilor în cazul urgenţelor majore;     c)  ambulanţe neclasificate medicalizate pentru asistenţă medicală, susţinerea  bazală a funcţiilor vitale şi transportul pacienţilor cu afecţiuni care nu constituie urgenţe de gradul 2 şi intervenţie primară;     d)  ambulanţe  Al  şi A2 cu şi rară targă destinate asistenţei  medicale  şi transportului pacienţilor;     e)  mijloace de transport pe apă;     f)  mijloace de transport aerian.    ART.26. - Tarifele maximale/km echivalent pentru:     a)  ARTI-TIP C şi AUR tip B     b)  Al şi A2     c)  Neclasificate    12.500 lei  12.000 lei  8.000 lei  se majorează în perioada de iarnă cu 20%.  Numărul de km echivalenţi se stabileşte conform reglementărilor legale în vigoare.  Capitolul III Servicii medicale de recuperare a sănătăţii  ART.27. - Sumele negociate de catre sanatoriile balneare cu casele de asigurari de sanatate se stabilesc în functie de numarul de zile de spitalizare estimat a se realiza si tariful pe zi de spitalizare.                                    ••   Numarul de zile de spitalizare estimat a se realiza se calculeaza în raport cu numarul de intemari estimat înmultit cu durata de spitalizare decontata de casele de asigurari de sanatate în functie de tipul de asistenta balneara.  Tariful pe zi de spitalizare în sanatoriile balneare este diferentiat pe tipuri de sanatorii balneare, potrivit anexei nr.7b) la ordin.  Valoarea contractului,  suportata de casele de asigurari de sanatate, este suma negociata  diminuata  corespunzator  cu  contributia  personala  a  asiguratilor,  care reprezinta coplata. Contributia personala a asiguratilor reprezinta 25 - 30% din tariful/zi spitalizare în functie de tipul de asistenta balneara si de durata tratamentului:       Tipul de asistenta balneara   Durata*)   Contributia asiguratului     1.  Asistenta balneara terapeutica (cu trimitere medicala)     18  -   21  zile    30% din tariful/zi spitalizare    de      2. Asistenta balneara de recuperare medicala (cu trimitere medicala)    21  -     30  zile     25% din tariful/zi spitalizare    de       *)  Duratele de spitalizare mai mari de 21, respectiv 30 de zile se suporta în întregime de catre asigurati. Casele de asigurari de sanatate deconteaza serviciile medicale si pentru durate mai mici de 18, respectiv 21 zile, conform acelorasi procente. Coplata se încaseaza de catre sanatorii, care elibereaza chitanta fiscala pentru aceasta contributie, si reprezinta venit propriu al unitatii sanitare.   ART.28. - Sumele negociate între casele de asigurari de sanatate si preventorii sau sanatorii, altele decât cele balneare, se stabilesc în functie de numarul total de zile de spitalizare estimat si tariful/zi de spitalizare.  La estimarea numarului de zile de spitalizare se tine seama de numarul de zile de spitalizare înregistrat în anul precedent.  Tariful/zi de spitalizare pentru preventorii si sanatorii, altele decât cele balneare, este cel prevazut în . anexa nr.7b) la ordin.  ART.29. - Decontarea serviciilor medicale de recuperare efectuate în sanatorii, inclusiv cele balneare, precum si în preventorii se face de catre casele de asigurari de sanatate în raport cu numarul de zile de spitalizare efectiv realizate si cu tariful/zi de spitalizare din anexa nr.7b) la ordin, dimunat în cazul sanatoriilor balneare cu contribuţia asiguratului conform prevederilor art.27.  ART.30. - Pentru spitalele de recuperare si sectiile/compartimentele de recuperare din cadrul unor spitale, contractarea si decontarea serviciilor medicale de recuperare acordate se face prin tarif/zi de spitalizare in conditiile stabilite la cap. I din prezenta anexă.  ART.31. - (1) Unitatile ambulatorii de recuperare  din  structura unor unitati sanitare, ambulatorii in care isi desfasoara activitatea medici angajati intr-o unitate sanitara, cabinetele  medicale  de  specialitate  organizate  conform  Ordonanţei  Guvernului nr.124/1998 privind organizarea si functionarea cabinetelor medicale, republicata, cu modificările ulterioare, şi cabinetele medicale de specialitate din structura unor unitari sanitare apartinand ministerelor sau institutiilor publice centrale din sistemul de aparare, ordina publica, siguranta nationala si autoritate judecatoreasca încheie contracte de furnizare de servicii medicale de recuperare în ambulatoriu cu casele de asigurari de sanatate, a · caror plata se face prin tarif in lei pe serviciu pentru serviciile din pachetul de servicii medicale de baza prevazut la cap. III din anexa nr. I la ordin.  In vederea contractarii numărului de servicii medicale de recuperare acordate de medicii de specialitate în cabinetul medical se ţine cont de faptul că numărul acestor servicii nu poate depăşi numărul de servicii medicale rezultat potrivit programului de lucru, luându-se în considerare ca pentru o consultaţie medicala este necesara o durata de 15 minute in medie corespunzator unui program de lucru de 7 ore pe zi. Daca programul de lucru este mai mic sau mai mare de 7 ore pe zi numarul de consultatii scade sau creste corespunzator.  Suma contractata se defalcheaza pe trimestre si pe luni, tinandu-se cont si de activitatea specifica sezoniera.     (2)  Decontarea de către casele de asigurări de sănătate se face in functie de numarul de servicii medicale efectiv realizat atât în cabinetele medicale, cât şi în bazele de tratament, inmultit cu tarifele din anexa nr. I la ordin, in limita sumelor contractate.     (3)  Serviciile medicale de recuperare care se acorda în bazele de tratament se raporteaza în vederea decontarii si se suporta din fondurile de asigurari sociale de sanatate numai pentru primele 10 zile de tratament (maximum 4 proceduri/zi), dupa care bolnavul plateste integral procedurile.    Tarifele au avut în vedere toate cheltuielile aferente serviciilor medicale. În situatia în care baza de tratament apartine statiunii sau unor ministere cu retele sanitare proprii, casele de asigurari de sanatate deconteaza contravaloarea serviciilor medicale la nivelul tarifelor de mai sus, diminuate cu contravaloarea cheltuielilor  materiale necesare functionarii  si  administrarii  unitarilor,  respectiv  se  acorda  sumele  reprezentând manopera, medicamentele si materialele sanitare.    Art.32. - (1) In cazul erorilor constatate dupa raportarea serviciilor medicale de recuperare, fondul aferent acestor servicii din trimestrul in care se constata eroarea se majoreaza sau se diminueaza cu suma corespunzatoare erorilor constatate in trimestrul anterior.  (2) In situatia in care dupa incheierea anului fmanciar precedent se constata erori de calcul aferente acestuia, sumele platite  in  plus sau  in  minus se regularizeaza conform  .  legii.  Art.33. - Contravaloarea serviciilor medicale de specialitate in specialitatea de recuperare a sanatatii care nu se regasesc in anexa nr. I la prezentul ordin, precum si a serviciilor medicale acordate la cererea asiguratului fara recomandare medicala se suporta de catre asigurati la tarifele stabilite de furnizori si afisate la cabinetul medical, pentru care se elibereaza chitanta fiscala cu indicarea serviciului prestat.  Art.34. - (1) În cabinetele medicale de recuperare din ambulatoriul de specialitate, organizate conform Ordonanţei Guvernului nr.124/1998 republicată, cu modificările ulterioare, pot fi angajaţi numai medici, precum şi alte categorii de personal, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, cu excepţia persoanelor care îşi desfăşoară activitatea  în  cabinete  organizate  conform  Ordonanţei  de  urgenta  a  Guvernului nr.83/2000 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de libera practica pentru servicii publice conexe actului medical, aprobata şi modificata prin Legea nr.598/2001. Drepturile salariale ale personalului angajat se stabilesc prin negociere, cu respectarea nivelurilor  minime  ale  funcţiilor  şi  gradelor/treptelor  profesionale  prevăzute  de reglementările în vigoare privind sistemul de salarizare din sectorul sanitar bugetar. Medicul de specialitate are obligaţia sa stabilească programul de lucru şi sarcinile de serviciu pentru aceste categorii de personal. Medicii angajaţi nu raportează activitate medicala proprie, activitatea acestora fiind raportata de către reprezentantul legal; medicii de specialitate pot prescrie medicamente cu sau rară contribuţie pe!sonala, folosind formularul-tip cu stampila cabinetului şi parafa medicului angajat. Intreaga acuv1tate  a  cabinetului  se  desfăşoară  respectându-se  contractul  încheiat  de reprezentantul legal al cabinetului medical cu casa de asigurări de sănătate.  (2) Pentru specialităţile de recuperare a sănătăţii cabinetele medicale individuale organizate conform Ordonanţei Guvernului nr.124/1998 republicată,cu modificările ulterioare, pot raporta în vederea decontării numai serviciile medicale din specialitatea medicului titular al cabinetului medical respectiv.  ART.35. - Persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cabinetul medical de recuperare beneficiază de plata concediilor medicale şi de plata concediilor pentru creşterea copilului în vârsta de până la 2 ani, conform reglementarilor în vigoare din legislaţia de asigurări sociale. Persoanele încadrate cu contract individual de munca beneficiază şi de plata concediilor de odihna şi de alte concedii ale salariaţilor, potrivit legii.  ART.36. - Pentru unităţile sanitare care nu sunt organizate conform Ordonanţei Guvernului nr.124/1998 republicată, cu modificările ulterioare, contractele de furnizare de servicii medicale se încheie de către reprezentantul legal al unităţii sanitare în· structura căreia se afla aceste unităţi şi casa de asigurări de sănătate.  ART.37. - (1) Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate şi casele de asigurări de sănătate împreuna cu consiliile judeţene ale Colegiului Medicilor din România, respectiv  al municipiului Bucureşti, vor efectua controlul furnizorilor de servicii medicale în .  asistenta  medicala  ambulatorie  de  recuperare  privind  respectarea  obligaţiilor contractuale, inclusiv respectarea criteriilor de calitate a serviciilor medicale furnizate.  (2) Ministerul Sănătăţii şi Familiei, direcţiile de sănătate publica, împreuna cu consiliile judeţene ale Colegiului Medicilor din România, respectiv al municipiului Bucureşti, vor efectua controlul furnizorilor de servicii medicale în asistenta medicala ambulatorie de recuperare privind respectarea obligaţiilor asumate de furnizori prin care se asigura accesul la serviciile medicale, precum şi modul în care sunt respectate prevederile legale în vigoare în domeniul sănătăţii.  CAPITOLUL IV Servicii de îngrijiri la domiciliu  ART.38. - (1) Serviciile de îngrijiri la domiciliu se acordă pe baza recomandărilor făcute de către medicii de specialitate ţinând seama de starea de sănătate a asiguratului şi de gradul de dependenţă al acestuia.     (2)  Recomandările medicilor de specialitate se eliberează în 3 exemplare, din care un exemplar rămâne la medic, un exemplar împreună cu o cerere de acordare de servicii de îngrijiri la domiciliu se depune de către asigurat sau aparţinătorul legal al acestuia la casa de asigurări de sănătate la care se virează contribuţia asiguratului, şi un exemplar rămâne la asigurat, care îl predă furnizorului de servicii de îngrijiri la domiciliu, dacă cererea a fost aprobată.     (3)  Cererile şi recomandările primite de către casele de asigurări de sănătate se analizează lunar de către o comisie formată  din  reprezentanţi ai caselor de asigurări de sănătate,  ai  Colegiului Medicilor din România şi ai principalilor furnizori de îngrijiri la domiciliu, care le aprobă în limita sumelor prevăzute cu această destinaţie.     (4)  Asiguraţii, pe baza cererilor aprobate de către comisia prevăzută la alin.(3), se adresează unui furnizor acreditat de servicii de îngrijiri la domiciliu, aflat în relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate şi care este prevăzut în Lista de furnizori pusă la dispoziţie de către aceasta. În situaţia în care asiguratul este în imposibilitate sau nu doreşte să opteze pentru un anumit · furnizor de servicii de îngrijiri la domiciliu sau furnizorul ales nu este disponibil, desemnarea furnizorului se face de către casa de asigurări de sănătate.    ART.39. - Lista serviciilor de îngr1Jrr1  la  domiciliu ş1 tarifele aferente sunt prevăzute în anexa nr. l la ordin.  ART.40. - Furnizorii de servicii de îngrijiri la domiciliu acordă servicii în cadrul unui program stabilit în conformitate cu recomandările medicilor de specialitate, cu respectarea  prevederilor  legale în vigoare, zilnic,  inclusiv  sâmbăta,  duminica  şi sărbătorile legale, program care se comunică la casa de asigurări de sănătate cu care s-a încheiat contract de furnizare de servicii de îngrijiri la domiciliu.  ART.41. - Decontarea serviciilor de îngrijiri la domiciliu se face în funcţie de numărul de servicii de îngrijiri la domiciliu realizate lunar pentru cazurile aprobate de comisia prevăzută la art.38 alin. (3) raportate la casa de asigurări de sănătate şi tariful pe serviciu de îngrijiri la domiciliu.  ART.42 Contravaloarea serviciilor de îngrijiri la domiciliu, altele decât cele care au fost aprobate de către comisia prevăzută la art.38 alin. (3), se achită de către asigurat.  ART.43. - (1) În cazul erorilor de calcul constatate la raportarea serviciilor de îngrijiri la domiciliu, fondul aferent acestor servicii din trimestrul în care se constată eroarea se majorează sau diminuează cu suma corespunzătoare erorilor constatate în trimestrul anterior.  (2) În situaţia în care după încheierea anului financiar precedent se constata erori  de calcul aferente acestuia, sumele plătite în plus sau în minus se regularizează conform legii.   ANEXA NR.3   *)     UNITATEA SANITARA ........................  DEPARTAMENTUL ............................  Tel:  Fax:       Sef departament           URGENTA: DA/NU         FISA DE SOLICITARE EXAMEN RMN  Organ tinta/segment anatomic de examinat ........................     1.  Pacient: Nume .............. Prenume ............. telefon .............     2.  Cod numeric personal ........................     3.  Greutate        Kg     4.  Asigurat CASA JUDETEANA DA/NU Alte case ..................  Data:  Programare examen RMN  Achitat cu chitanta nr.     5.  Internat DA/NU -  Sectia ..... nr. FO ....     6.  S-au epuizat celelalte metode de diagnostic:  DA/NU     7.  Dg. trimitere ...............     8.  Date clinice si paraclinice care sa justifice explorarea RMN:     9.  Examen CT/RMN anterior: DA/NU Daca DA Data ..... Unde ...    Trimis de (spital, clinica)  Medic solicitant .... Data: .... Semnatura si parafa medicului solicitant  Aviz sef sectie solicitanta cu asumarea responsabilitatii: (semnatura si parafa)  Ora: .................  Substanta contrast: ............... Precizari: ..........................  Observatii speciale legate de pacient:     1.  Asistat cardiorespirator ... DA/NU     2.  Cooperare previzibila Normala/Dificila     3.  Antecedente alergice    DA/NU     4.  Astm bronsic       DA/NU    I  5. Crize epileptice      DA/NU   I  6. Suspiciune de sarcina   DA/NU      7.  Claustrofobie     8.  Clipuri chirurgicale, materiale metalice de sutura     9.  Valve cardiace, ventriculare     10.  Proteze auditive     11.  Dispozitive intrauterine     12.  Proteze articulare, materiale de osteosinteza     13.  Materiale stomatologice     14.  Alte proteze     15.  Meserii legate de prelucrarea metalelor (schije, obiecte metalice)     16.  Corpi straini intraocular     17.  Schije, gloante, obiecte metalice Semnatura pacientului  Rezultatul verbal va fi disponibil pentru medicul solicitant în 2 - 3 ore iar rezultatul scris în cel mult 24 h.       PREZENTA UNUI PACEMAKER ESTE O CONTRAINDICATIE ABSOLUTA PENTRU EXAMINARE!!!         *)  Anexa nr. 3 a fost reprodusă în facsimil.   ANEXANR.4*)  UNITATEA SANITARA.            Tel:  DEPARTAMENTUL               Fax:       Sef departament           URGENTA: DA/NU       FISA DE SOLICITARE  EXAMEN  CT  Organ tinta/segment anatomic de examinat ....................... .      1.  Pacient: Nume .............. Prenume  .............  telefon .............     2.  Cod numeric personal ........................     3.  Greutate ................ Kg   I      Programare examen CT     4.  Asigurat CASA JUDETEANA DA/NU  Alte case ..................  Achitat cu chitanta nr.     5.  Internat DA/NU -  Sectia ..... nr. FO ....     6.  S-au epuizat celelalte  metode  de diagnostic: DA/NU     7.  Dg. trimitere ...............     8.  Date clinice si paraclinice care sa justifice explorarea CT:     9.  Examen CT anterior: DA/NU     10.  	Toleranta la substanta iodata: DA/NU      Trimis de (spital, clinica) ....... Medic solicitant   Data:  Data:  Ora: .................  Substanta contrast:  .............. . Precizari: ..........................    Diagnostic CT stabilit"'.············  Sernnatura si parafa medicului solicitant  Aviz sef sectie solicitanta cu asumarea responsabilitatii:  (semnatura si parafa)    Pentru URGENTE rezultatul verbal va fi disponibil pentru medicul solicitant în 1 - 2 ore, iar rezultatul scris în 12 ore; pentru celelalte cazuri rezultatul va fi disponibil în 24 ore  *) Anexa m. 4 a fost reprodusă în facsimil   ANEXA NR.5   **)   UNITATEA SANITARA.            Tel:  DEPARTAMENTUL              Fax:       Sef departament           URGENTA: DA/NU       FISA DE SOLICITARE EXAMEN SCINTIGRAFIC  Tip de examen scintigrafic indicat Organ/segment anatomic de examinat     1.  Pacient: Nume .............. Prenume       telefon     2.  Cod numeric personal ......................     3.  Greutate     Kg     4.  Asigurat CASA JUDETEANA DA/NU Alte case ..................  Achitat cu chitanta nr.     5.  Internat DA/NU -  Sectia ..... nr. FO ....     6.  s-au epuizat celelalte metode de diagnostic: DA/NU     7.  Dg. trimitere ...............     8.  Date clinice si paraclinice care sa justifice explorarea  Programare examen scintigrafic  Data: ................  Ora: .................  Precizari*): ......................  Diagnostic scintigrafic stabilit       9.  Examen scintigrafic anterior: DA/NUi     10.  Stari alergice*): DA/NU      I     Trimis de (spital, clinica)      I   Medic solicitant    Data:     I   Semnatura si parafa medicului     I   solicitant              I   Aviz sef sectie solicitanta cu asumarea responsabilitatii:  (semnatura si parafa)  *) Sarcina reprezinta contraindicatie de efectuare a examenului scintigrafic  Semnatura pacientului (acolo unde este necesara  confirmarea)    Rezultatul verbal va fi disponibil pentru medicul solicitant în 12 ore, iar rezultatul scris în 24 ore    **)  Anexa nr. 5 a fost reprodusă în facsimil    ANEXA NR.6   *)  .   Durata optimă de spitalizare/secţii valabilă pentru toate categoriile de spitale, stabilită de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii si Familiei       Durata optima  Sectia sau compartimentul      de spitalizare (zile)               1.  Anestezie si Terapie Intensiva - ATI        5               2.  Recuperare, Medicina fizica si Balneologie    12               3.  Boli infectioase                10               4.  cardiologie                   8,70               5.  Chirurgie generala               7               6.  Chirurgie pediatrica               4               7.  Chirurgie cardiaca si a vaselor mari        9          8.  Chirurgie vasculara               7               9.  Chirurgie toracica               9               10.  Chirurgie maxilo-faciala            5               11.  Chirurgie plastica - microchirurgie    reconstructiva**                7  '------------------------  --------   1   12. Cronici                    14        !                       --------  1   13. Dermato-venerologie               7   '------------------------  --------   1  14. Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice    6,5   1   15. Endocrinologie                 7   '------------------------  --------   '------------------------  --------   ' 16. Pneumoftiziologie               40  '------------------------  --------   ' 17. Pneumologie                  12  !       --------  1   18. Gastro-enterologie               8        !                       --------  \ 19. Ginecologie                   4,5  I       --------  1   20. Hematologie                  9   !                                                                              --------  1   21. Medicina generala                7   !                                                                              --------  ' 22. Medicina interna                8       23. Nefrologie                   8                  24. Neurochirurgie      7             25. Neurologie      9,5           26. Neuropsihiatrie      14           27. Nevroze           14,12      28. Neonatologie      5           29. Obstetrica      5           30. Obstetrica-ginecologie           5      31. Oftalmologie           5      32. Oncologie medicala           7      33. Otorinolaringologie - O.R.L.           6      34. Ortopedie si traumatologie      9,3      35. Pediatrie      7      36. Neonatologie - prematuri      16,5      37. Psihiatrie acuti      17      38. Psihiatrie cronici      50      39. Reumatologie      10      40. Urologie      8,5      41. Geriatrie si gerontologie      14      42. Alergologie si imunologie clinica      8      43. Toxicologie      5      44. Toxicodependenţă      21          45. Alte specialitati medicale      5         ** Pentru sectiile de arsi, durata optimă de spitalizare este de 14 zile  *)  Anexa nr. 6 a fost reprodusă în facsimil   Notă:     1.  La spitalele/sectiile de psihiatrie cronici, pentru intemarile obligatorii pentru _ bolnavii psihici încadrati la art. IO5, 113 si 114 din Codul penal si cele dispuse prin ordonanta procurorului pe timpul judecarii sau urmaririi penale, precum si pentru bolnavii care necesita asistenta medicala spitaliceasca de lunga durata (ani), duratele medii de spitalizare sunt cele efectiv realizate în anul precedent.     2.  Pentru Spitalul de Recuperare Neuropsihomotorie de Copii Bucuresti, Centrul de Patologie Neuromusculara <<Dr. Radu Horia>> Vâlcele, judetul Covasna, Centrul Medical de Recuperare Neuropsihomotorie <<Gura Ocnitei>>, judetul Dâmbovita, si Spitalul de Recuperare Neuropsihomotorie <<Dezna>>, judetul Arad, durata optima de spitalizare este de 30 de zile."     3.  La spitalele/sectiile aferente pozitiei nr.2 din tabel durata optima de spitalizare pentru recuperare pediatrica - distrofici si patologie posttraumatica sau neurologica de tip infirmitate motorie cerebrala pediatrica este de 60 de zile, iar pentru recuperare medicala, alta decât cea de medicina fizica si balneologie, este de 21 de zile, cu exceptia cazurilor complexe dupa interventii neurochirurgicale: traumatisme vertebro-medulare, traumatisme  cranio-cerebrale,  tumori  operate  si  cazuri  complexe  neurologice: hemiplegie, boala Parkinson, scleroza multipla, sechele motorii postencefalopatii, pentru care durata optima de spitalizare este de 30 de zile.     4.  Pentru Spitalul de Cardiologie Covasna, durata optimă de spitalizare este de 16 zile.  ANEXA  nr.  7a)  **)     Tariful pe zi de spitalizare corespunzator specialitatii sectiilor / compatimentelor din structura spitalelor pentru anul 2003    -  lei-      Nr .   Cit .     Sectielcompartfment    Tarif pe zi spitalizare pentru:      Institute  si  Centre clinice de specialitate, Spitale Clinice ,  Spitale Clinice Judetene, Spitale ClinicE de monospecialitate de interes nationa/    Spitale Judetene  11     Spitale  Municipalei Orasenesti     Spitale  Comunale      1    2    3    4    5    6        Medie pe tip spital    773.125    538.459    290.996    230.157                    1 A.T.I.     11)     2.438.785    2.193.023    1.208.272    o      2 Recuperare medicina fizica si balneoloaie  11)     470.798    425.532    319.073    o      3 Boli infectioase    1.051.957    542.906    313.215    o      4 Cardiologie  ,u,     726.390    496.287    286.319    o      5 Chiruraie aenerala   101     1.003.032    650.593    375.342    o      6  Chirurgie oediatrica     901.929    445.014    266.739    o      7 Chirurqie cardiaca si a vaselor mari   11)     1.968.424    o    o    o      8 Chirurgie vasculara    370.688    353.036    o    o      9 Chirurgie toracica  111     901.654    639.413    368.892    o      10    Chirurgie maxilo-faciala    686.807    563.333    325.000    o      11    Chiruraie plastica-microchiruraie reconstructiva  15)     764.516    709.242    409.178    o      12    Cronici    444.265    273.682    157.836    o      13    Dennato-venerologie    520.383    397.209    229.159    o      14    Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice    738.346    546.571    315.330    o      15    Endocrinologie    623.450    467.884    311.925    o      16    Pneumoftiziologie    542.086    362.713    209.257    o      17    Gastroenterologie  12)     659.976    531.322    334.321    o      18    Ginecologie  10)     685.501    564.565    325.710    o      19    Hematologie  8)     1.210.074    796.061    o    o      20    Medicina generala    545.090    527.098    276A50    221.160      21    Medicina interna   11)     856.595    496.287    286.319    229.056      22    Nefroloaie   8)     1.036.472    539.514    281.426    o      23    Neurochirurgie   11)     859.271    692.040    399.254    o      24    Neurologie   11)    ,,,     600.101    428.101    246.981    o      25    Neuropsihiatrie    373.810    589.163    207.337    o      26    Nevroze    482.224    355.245    203.820    o      27    Neonatologie    11)     548.683    376.265    217.076    173.661      28    Obstetrica      11)     634.852    436.284    251.702    201.362      29    Obstetrica-ginecologie  8)     798.630    470.050    271.183    216.946      30    Oftalmologie   10)     596.541    486.203    280.502    o      31    Oncologie medicala    1.221.510    1.116.266    377.246    o      32    O.R.L.    701.562    497.230    286.864    o      33    Ortopedie si traumatologie    1.090.190    740.716    355.352    o      34    Pediatrie    11)     707.948    503.862    290.689    232.552      35    Pneumoloaie   9)     548.128    345.788    258.775    o      36    Neonatoloaie-prematuri  12)     462.238    388.728    148.298    o      37    Psihiatrie acuti    368.070    341.689    207.025    o      38    Psihiatrie cronici    216.387    246.738    166.638    o      39    Geriatrie si aerontoloaie  1S)     615.553    273.582    157.836    o      40    Reumatologie    506.818    315.547    182.046    o      41    Urologie   11)     1.104.461    657.011    286.319    o      42    Alergologie si imunoloaie clinica  14)     651.876    337.284    259.818    o      43    Toxicoloaie     13)     1.295.228    o    o    o      44    Toxicodependenta     .,     293.645    o    o    337.463      45    Alte specialitati medicale    965.659    496.287    286.319    229.056     **) Anexa nr. 7a) este reprodusa m facs1m1I    NOTA     1.  Tariful/zi spitalizare de la SPITALE JUDETENE se ia in calcul si pentru Spitalele de monospecialitate;     2.  Spitalele in care sunt organizate UPU pot beneficia de tarife / zi spitalizare majorate cu pana la 5%, iar spitalele de urgenta pot beneficia de tarife/ zi spitalizare majorate cu inca 6%;     3.  Tariful/zi spitalizare de la sectla/compartimentul *) ATI se ia in calcul si pentru sectiile/compartimentele  *)  de arsi si    cardiologie interventionala;     4.  Tarifele/zi spitalizare de la sectiile/compartimentele *) ATI, cardiologie interventionala si arsi sunt maximale si in raport de evaluarea trimestriala se vor renegocia;     5.  Tariful/zi spitalizare de la sectia/comparţimentul *) Prematuri se ia in calcul si pentru sectia/compartimentul *) Recuperare pediatrica-distrofici;     6.  Tariful/zi spitalizare de la sectia/compartimentul *) Ortopedie se ia in calcul si pentru sectia/compartimentul *)  TBC osteoarticular;     7.  Tariful/zi spitalizare de la compartimentele TI Coronarieni, TI Boli infectioase si TI Pediatrie se asimileaza  cu tariful/zi spitalizare de la sectiile ATI, este maximal si, in raport de evaluarea trimestriala, se va renegocia;     8.  Tariful/zi spitalizare de la sectiile/compartimentele *) Hematologie, Nefrologie si Obstetrica-ginecologie prevazut in coloana 3 poate fi majorat pentru Institute cu pana la 10%;     9.  Tariful/zi spitalizare de la sectiile/compartimentele *) Pneumologie si Alte specialitati medicale prevazut in coloana 3 poate fi majorat pentru Institute cu pana la 20%;     10.  	Tariful/zi spitalizare de la sectiile/compartimentele *) Cardiologie,Chirurgie generala,Ginecologie,Oftalmologie prevazut in coloana 3 poate fi majorat pentru Institute cu pana la 30%;        •      11.  	Tariful/zi spitalizare de la sectiile/compartimentele *) ATl,Recuperare medicina fizica si balneologie,Chirurgie cardiaca si a vaselor mari, Chirurgie toracica, Medicina interna, Neurochirurgie, Neurologie, Neuropsihiatrie, Neonatologie,Obstetrica, Pediatrie si Urologie prevazut în coloana 3 poate fi majorat pentru Institute cu pana la  40%;      12.  Tariful/zi spitalizare de la sectiile/compartimentele *) Gastroenterologie, Neonatologie-prematuri prevazut in coloana 3 poate fi majorat pentru Institute cu pana la  60%;      13.  	Tariful/zi spitalizare de la sectia/compartimentul *) Toxicologie prevazut in coloana 3 poate fi majorat pentru Institute cu pana la 70%;     14.  Tariful/zi spitalizare · de la sectia/compartimentul *) Alergologie si imunologie clinica prevazut in coloana 3 poate fi majorat pentru Institute cu pana la 80%;     15.  	Tariful/zi spitalizare de la sectiile/compartimentele *) Chirurgie plastica-microchirurgie reconstructiva si Geriatrie si gerontologie prevazut in coloana 3 poate fi majorat pentru Institute cu pana la 90%;        'I  Prin compartimente se intelege compartimentele de sine stlfatoare din cadrul spitalelor, aprobate prin Ordin al Ministrului Sanatatil si Familiei în structura acestora, sinu compartimentele din structura sectiilor.   ANEXA  7 b     Tariful pe zi spitalizare pentru sanatorii si preventorii pentru anul 2003  -   lei-       Nr . Crt.    Tipul unitatii sanitare cu paturi    Tariful pe zi spitalizare              1 Sanatorii balneare    324.927      2 Sanatorii TBC  *)     320.862      3 Sanatorii de nevroze    300.900      4 Sanatorii de neuropsihiatrie    334.735      5 Preventorii    130.461       *) Pentru sanatoriile care trateaza T.8 . C .  (pulmonar ,  osteoarticular ,  etc.)   Anexa nr. 8  *)  Indicele de complexitate a cazurilor (indice de case-mix, ICM) ale spitalelor din proiectul national ORG pentru anul 2002       Nr. Crt.    SPITAL    Indice Case Mix (ICM) 2002      1  Spitalul Municipal Campina     0,6026      2    Spitalul Municipal Cimpulung Moldovenesc    0,5907      3    Spitalul Municipal Pascani    0,5779      4    Spitalul Municipal Turda    0,6316      5    Spitalul Municipal Caransebes    0,6184      6    Spitalul Municipal Oltenita    0,5831      7    Spitalul Judetean Alba Iulia    0,6994      8  Spitalul Judetean Baia Mare     0,7314      9    Spitalul Judetean Botosani "Mavromati"    0,7323      10    Spitalul Judetean Calarasi    0,6303      11    Spitalul Judetean Miercurea Ciuc    0,7352      12    Spitalul Judetean Ploiesti    0,7224      13    Spitalul Judetean Sf.Gheorghe    0,6613      14    Spitalul Judetean Sibiu    0,6976      15    Spitalul Clinic Coltea Bucuresti    1,0482  .       16    Spitalul Clinic de Uroenta Floreasca Bucuresti    0,8841      17    Spitalul Clinic de Urgenta "Sf.Spiridon" lasi    0,8141      18    Spitalul Judetean Craiova    0,7193      19    Spitalul Judetean Tg.Mures    0,8106      20    Spitalul Judetean Timisoara    0,7787      21    Soitalul de Uroenta "Sf.Pantelimon" Bucuresti    0,7000      22    Spitalul de Urgenta Universitar Bucuresti    0,7689      23    Institutul de Cardiologie "Prof. Dr.C.C.lliescu"    1,1524     *) Anexa nr. 8 este reprodusa in facsimil    NOTA:  ICM este calculat pe baza numărului de pacienti externaţi, raportaţi şi validaţi pentru perioada 1 ianuarie-30 noiembrie 2002     Anexa nr. 9  *)    Tarifele**  pe pacient ponderat  (in  lei) ale spitalelor din proiectul national ORG, calculate pe baza costurilor pe pacient ponderat, conform raportarilor din perioada ianuarie-noiembrie 2002     Nr. Crt.    SPITAL    Tarif pe pacient ponderat utilizat la finanţare  în  anul  2003      1    Spitalul Municipal Campina    7.867.197      2    Spitalul Municipal Cimpulung Moldovenesc    5.943.240      3    Spitalul Municipal Pascani    6.661.436      4    Spitalul Municipal Turda    6.281.192      5    Spitalul Municipal Caransebes    7.714.230      6    Spitalul Municipal Oltenita    6.049.954      7    Spitalul Judetean Alba Iulia    8.895.898      8    Spitalul Judetean Baia Mare    7.454.855      9    Spitalul Judetean Botosani "Mavromati"    6.584.327      10    Spitalul Judetean Calarasi    7.623.436      11    Spitalul Judetean Miercurea Ciuc    9.422.660      12    Spitalul Judetean Ploiesti    8.219.449      13    Spitalul Judetean Sf.Gheorghe    8.698.540      14    Spitalul Judetean Sibiu    11.571.889      15    Spitalul Clinic Coltea Bucuresti    8.609.405      16    Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca, Bucuresti    20.274.611      17    Spitalul Clinic de Urgenta "Sf.Spiridon" lasi    7.357.220      18    Spitalul Judetean Craiova    9.721.667      19    Spitalul Judetean Tg.Mures    10.293.931      20    Spitalul Judetean Timisoara    10.526.799      21    Spitalul de Uraenta "Sf.Pantelimon", Bucuresti    13.620.012      22    Spitalul de Urgenta Universitar Bucuresti    16.133.131      23    Institutul de Cardiologie "Prof. Dr.C.C.lliescu"    8.221.143     *) anexa nr. 9 a fost reprodusa in facsimil    **Tariful pe pacient poderat utilizat la finanţare este obtinut prin amestecul costului propriu pe pacient ponderat cu cel  naţional în proporţie de 85% cu 15%    Anexa nr.1O*) Lista categoriilor majore de diagnostice, tipurile de cazuri (grupele de diagnostice) şi valorile relative     Categoria  majoră de  diagnostic (CMD)      Descriere CMD              1      Boli si tulburari ale sistemului nervos      2      Boli si tulburari ale ochiului      3      Boli si tulburari ale urechii, nasului, gurii si gatului      4      Boli si tulburari ale sistemului respirator      5      Boli si tulburari ale sistemului circulator      6      Boli si tulburari ale aparatului digestiv      7      Boli si tulburari ale sistemului hepato-biliar si ale pancreasului      8      Boli si tulburari ale sistemului musculoscheletal si tesutului  conjunctiv      9      Boli si tulburari ale pielii, tesutului subcutanat si sanului        10      Boli si tulburari ale glandelor endocrine, boli de nutritie si  metabolism      11      Boli si tulburari ale aparatului urinar (rinichi, tract urinar)      12      Boli si tulburari ale aparatului reproductiv masculin      13      Boli si tulburari ale aparatului reproductiv feminin      14      Sarcina, nastere si lauzie      15      Nou nascut sanatos si bolnav (perioada perinatala)      16      Boli ale sangelui, boli si disfunctii ale organelor hematopoetice, boli  imunologice      17      Boli si tulburari mieloproliferative, neoplasme slab diferentiate      18      Boli infectioase si parazitare, sistemice sau cu localizare  nespecificata      19      Boli si tulburari mentale      20      Alcoolism / utilizarea drogurilor si tulburari mentale organice induse  de utilizarea alcoolului/drogurilor      21      Leziuni, otraviri si efecte toxice ale drogurilor      22      Arsuri      23      Factori care influenteaza starea de sanatate si alte contacte cu  serviciile de sanatate      24      Traumatism multiplu semnificativ      25      lnfectii cu virusul imunodeficientei umane            Grupa de diagnostic    Categoria  majoră de diagnostic (CMD)    Categorie  Medicală/ Chirurgie. (M/C)    Descrierea grupelor de diagnostice                1    1    C    Craniotomie >17 ani, exceptand craniotomia pentru traumatism      2    1    C    Craniotomie pentru traumatism >17 ani      3    1    C    Craniotomie, varsta 0-17 ani      4    1    C    Proceduri pe coloana vertebrala      5    1    C    Proceduri vasculare extracraniene      6    1    C    "Eliberarean canalului carpian      7    1    C    Proceduri la nivelul nervilor periferici sau cranieni sau alte proceduri  pe sistemul nervos cu complicatii si comorbiditati      8    1      C    Proceduri la nivelul nervilor periferici sau cranieni sau alte proceduri  pe sistemul nervos fara complicatii si comorbiditati      9    1    M    Tulburari si leziuni ale maduvei spinarii      10    1    M    Neoplasme ale sistemului nervos cu complicatii si comorbiditati      11    1    M    Neoplasme ale sistemului nervos fara complicatii si comorbiditati      12    1    M    Boli degenerative ale sistemului nervos        13    1    M    Scleroza multipla si ataxia de origine cerebeloasa      14    1    M    Boli cerebrovasculare specifice cu exceptia atacului ischemic  tranzitor      15    1    M    Atac ischemic tranzitor si ocluzii precerebrale      16    1    M    Boli cerebrovasculare nespecifice cu complicatii si comorbiditati      17    1    M    Boli cerebrovasculare nespecifice fara complicatii si comorbiditati      18    1    M    Boli ale nervilor cranieni si periferici cu complicatii si comorbiditati      19    1    M    Boli ale nervilor cranieni si periferici fara complicatii si comorbiditati      20    1    M    lnfectiile sistemului nervos cu exceptia meningitei virale      21    1    M    Meningita virala      22    1    M    Encefalopatia hipertensiva      23    1    M    Coma si stupoarea netraumatica        24      1      M    Convulsii si cefaleea, varsta>17 ani cu complicatii si comorbiditati      25    1    M    Convulsii si cefaleea, varsta>17 ani fara complicatii si comorbiditati      26    1    M    Convulsii si cefaleea, varsta 0-17ani      27    1    M    Stupoare traumatica si coma, coma durata>1 ora        28      1      M    Stupoare traumatica si coma, coma durata<1 ora, varsta >17 ani cu  complicatii si comorbiditati        29      1      M    Stupoare traumatica si coma, coma durata<1 ora, varsta >17 ani  fara complicatii si comorbiditati      30    1    M    Stupoare traumatica si coma, coma durata<1 ora, 0-17 ani.      31    1    M    Comotie cerebrala, varsta >17ani, cu complicatii si comorbiditati        32      1      M    Comotie cerebrala, varsta >17ani, fara complicatii si comorbiditati      33    1    M    Comotie cerebrala, varsta 0-17ani        34      1      M    Alte tulburari ale sistemului nervos cu complicatii si comorbiditati      35    1    M    Alte tulburari ale sistemului nervos fara complicatii si comorbiditati      36    2    C    lnterventii pe retina      37    2    C    lnterventii pe orbita      38    2    C    lnterventii primare pe iris      39    2    C    lnterventii pe cristalin cu sau fara vitrectomie      40    2    C    Proceduri extraoculare cu exceptia orbitei varsta >17 ani      41    2    C    Proceduri extraoculare cu exceptia orbitei varsta 0-17 ani      42    2    C    Proceduri intraoculare cu exceptia retinei, irisului si cristalinului      43    2    M    Hifema      44    2    M    lnfectiile acute majore ale ochiului      45    2    M    Tulburari neurologice ale ochiului      46    2    M    Alte boli ale ochiului, varsta >17 ani, cu complicatii si comorbiditati      47      2      M    Alte boli ale ochiului, varsta >17 ani, fara complicatii si  comorbiditati      48   2     M    Alte boli ale ochiului, varsta 0-17 ani      49   3     C    lnterventii majore la nivelul capului si gatului      so   3     C    Sialoadenectomia      51    3    C    lnterventii pe glanda salivara cu exceptia sialoadenectomiei      52   3     C    Buza de iepure si reparatia valului palatin      53   3     C    lnterventii pe sinus si mastoida varsta >17 ani      54   3     C    lnterventii pe sinus si mastoida varsta 0-17 ani      55   3     C    lnterventii diverse pe ureche, nas, gura si gat      56   3     C    Rinoplastia          C    lnterventii pe tonsile si adenoizi, cu exceptia tonsilectomiei si/sau  doar adenoidectomiei, varsta >17 ani      57   3          C    lnterventii pe tonsile si adenoizi, cu exceptia tonsilectomiei si/sau  doar adenoidectomiei, varsta 0-17 ani      58   3       59   3    C    Tonsilectomie si/sau doar adenoidectomie, varsta >17 ani        60    3    C    Tonsilectomie si/sau doar adenoidectomie, varsta 0-17 ani      61    3    C    Miringotomie cu insertiatubara, varsta >17ani      62    3    C    Miringotomie cu insertia tubara, varsta 0-17 ani      63    3    C    Alte proceduri chirurgicale pe ureche, nas, gura si gat      64    3    M    Tumorile maligne ale urechii, nasului, gurii si gatului      65    3    M    Tulburari de echilibru      66    3    M    Epistaxis      67    3    M    Epiglotita      68    3    M    Otita medie si infectii resp. sup. varsta>17 ani, cu complicatii si  comorbiditati      69    3    M    Otita medie si infectii resp .  sup. varsta>17 ani, fara coinplicatii si  comorbiditati      70    3    M    Otita medie si infectii resp. sup. varsta 0-17 ani      71    3    M    Laringotraheita      72    3    M    Traumatisme si deformari nazale      73    3    M    Alte diagnostice ale urechii, nasului, gurii si gatului, varsta >17ani      74    3    M    Alte diagnostice ale urechii, nasului, gurii si gatului, varsta 0-17ani      75    4    C    lnterventii majore la nivelul toracelui        76      4      C    Alte proceduri chirurgicale pe sistemul respirator cu complicatii si  comorbiditati      77    4    C    Alte proceduri chirurgicale pe sistemul respirator fara complicatii si  comorbiditati      78    4    M    Embolia pulmonara      79    4    M    lnfectii si inflamatii respiratorii, >17 ani cu complicatii si  comorbiditati        80      4      M    lnfectii si inflamatii respiratorii, >17 ani fara complicatii si  comorbiditati      81    4    M    lnfectii si inflamatii respiratorii, 0-17 ani      82    4    M    Neoplasme aparat respirator      83    4    M    Traumatisme majore ale toracelui cu complicatii si comorbiditati      84    4    M    Traumatisme majore ale toracelui fara complicatii si comorbiditati      85    4    M    Transudat pleural cu complicatii si comorbiditati      86    4    M    Transudat pleural fara complicatii si comorbiditati      87    4    M    Edem pulmonar si insuficienta respiratorie      88    4    M    Boala pulmonara cronica obstructiva      89    4    M    Pneumonia simpla si pleurezia, >17 ani, cu complicatii si  comorbiditati      90    4    M    Pneumonia simpla si pleurezia, >17 ani, fara complicatii si  comorbiditati      91    4    M    Pneumonia simpla si pleurezia, 0-17 ani      92    4    M    Boala interstitiala pulmonara cu complicatii si comorbiditati      93    4    M    Boala interstitiala pulmonara fara complicatii si comorbiditati      94    4    M    Pneumotorax cu complicatii si comorbiditati      95    4    M    Pneumotorax fara complicatii si comorbiditat , i      96    4    M    Bronsita si astm, >17 ani, cu complicatii si comorbiditati      97    4    M    Bronsita si astm, >17 ani, fara complicatii si comorbiditati      98   4     M    Bronsita si astm, 0-17 ani      99    4     M    Semne si simptome respiratorii, cu complicatii si comorbiditati      100   4    M    Semne si simptome respiratorii, fara complicatii si comorbiditati      101    4    M    Alte boli ale aparatului respirator cu complicatii si comorbiditati      102  4    M    Alte boli ale aparatului respirator fara complicatii si comorbiditati      103    5     C    Transplant cardiac          C    Proceduri pe valve cardiace si alte proceduri majore chirurgicale cu  cateterism cardiac      104   5           C    Proceduri pe valvele cardiace si alte proceduri majore chirurgicale  fara cateterism cardiac      105   5          C    Bypass coronarian cu angioplastie coronariana transluminala  percutanata (ACTP)      106   5      107   5    C    Bypass coronarian cu cateterism cardiac        108    5    C    Alte proceduri cardiotoracice       109    5    C    Bypass coronarian fara cateterism cardiac      110      5    C    Alte proceduri majore cardiovasculare cu complicatii si  comorbiditati        111      5      C    Alte proceduri majore cardiovasculare fara complicatii si  comorbiditati      112    5    C    Proceduri cardiovasculare percutanate      113      5    C    Amputatie pentru tulburari ale sistemului circulator cu exceptia celor  de la membrul superior si a halucelui      114    5    C    Amputatie pentru tulburari ale sistemului circulator la nivelul  membrului superior si a halucelui      115    5    C    Implantarea permanenta a pacemaker-ului cardiac cu infarct  miocardic, insuficienta sau soc cardiac, sau proceduri de implant interesand sonde sau generatori de cardioversie - defibrilare atriala        116    5    C    Alte implantari permanente de pacemaker cardiac sau angioplastie  coronariana transluminala percutanata (ACTP) cu implantare de stent arterial coronarian      117    5    C    Control pacemaker cardiac cu exceptia înlocuirii acestuia      118    5    C    lnlocuirea pacemaker-ului cardiac      119    5    C    Ligatura venelor si stripping      120    5    C    Alte proceduri chirurgicale pentru sistemul circulator      121      5    M    Tulburari circulatorii cu infarct miocardic acut, complicatii majore,  externat in viata      122      5      M    Tulburari circulatorii fara infarct miocardic acut, complicatii majore,  externat viata      123    5    M    Tulburari circulatorii cu infarct miocardic acut, decedat      124      5      M    Tulburari circulatorii cu exceptia infarct miocardic acut cu  cateterism cardiac si diagnostic complex      125      5      M    Tulburari circulatorii cu exceptia infarct miocardic acut cu  cateterism cardiac fara diagnostic complex      126    5    M    Endocardita acuta si subacuta      127    5    M    Insuficienta cardiaca si socul      128    5    M    Tromboflebita venoasa profunda      129    5    M    Stop cardiac, neexplicat      130    5    M    Tulburari vasculare periferice cu complicatii si comorbiditati      131    5    M    Tulburari vasculare periferice fara complicatii si comorbiditati      132    5    M    Ateroscleroza cu complicatii si comorbiditati      133    5    M    Ateroscleroza fara complicatii si comorbiditati      134    5    M    Hipertensiunea arteriala      135    5    M    Boli congenitale cardiace si valvulare, >17 ani, cu complicatii si  comorbiditati      136    5    M    Boli congenitale cardiace si valvulare, >17 ani, fara complicatii si  comorbiditati      137   5    M    Boli congenitale cardiace si valvulare, 0-17 ani            M    Aritmia cardiaca si tulburari de conducere cu complicatii si  comorbiditati      138   5           M    Aritmia cardiaca si tulburari de conducere fara complicatii si  comorbiditati      139   5       140   5     M    Angina pectorala      141    5    M    Sincopa si colapsul cu complicatii si comorbiditati      142   5     M    Sincopa si colapsul fara complicatii si comorbiditati      143   5     M    Durerea toracica      144   5     M    Alte boli ale sistemului circulator cu complicatii si comorbiditati      145   5     M    Alte boli ale sistemului circulator fara complicatii si comorbiditati      146   6     C    Rezectia rectala cu complicatii si comorbiditati      147   6     C    Rezectia rectala fara complicatii si comorbiditati          C    lnterventii majore pe intestinul subtire si gros cu complicatii si  comorbiditati      148   6           C    lnterventii majore pe intestinul subtire si gros fara complicatii si  comorbiditati      149   6       150   6    C    Adenoliza peritoneala cu complicatii si comorbiditati        151    6    C    Adenoliza peritoneala fara complicatii si comorbiditati      152    6    C    lnterventii minore pe intestinul subtire si gros cu complicatii si  comorbiditati      153      6      C    lnterventii minore pe intestinul subtire si gros fara complicatii si  comorbiditati      154      6      C    lnterventii pe stomac, esofag si duoden, >17 ani cu complicatii si  comorbiditati      155    6    C    lnterventii pe stomac, esofag si duoden, >17 ani, fara complicatii si  comorbiditati      156    6    C    lnterventii pe stomac, esofag si duoden, 0-17 ani.      157    6    C    lnterventii la nivelul anusului sau pe stome cu complicatii si  comorbiditati        158      6      C    lnterventii la nivelul anusului sau pe stome fara complicatii si  comorbiditati      159    6    C    lnterventii pentru hernie, cu exceptia celor inghinale si femurale,  >17 ani, cu complicatii si comorbiditati        160      6      C    lnterventii pentru hernie, cu exceptia celor inghinale si femurale,  >17 ani, fara complicatii si comorbiditati      161    6    C    lnterventii pentru hernia inghinala si femurala, >17 ani, cu  complicatii si comorbiditati      162      6      C    lnterventii pe hernia inghinala si femurala, >17 ani, fara complicatii  si comorbiditati      163    6    C    lnterventii hernii varsta 0-17 ani      164      6      C    Apendicectomie cu diagnostic principal complicat cu complicatii si  comorbiditati      165    6    C    Apendicectomie cu diagnostic principal complicat tara complicatii si  comorbiditati      166      6      C    Apendicectomie fara diagnostic principal complicat cu complicatii si  comorbiditati      167      6      C    Apendicectomie fara diagnostic principal complicat fara complicatii  si comorbiditati      168    3    C    lnterventii la nivelul gurii cu complicatii si comorbiditati      169    3    C    lnterventii la nivelul gurii fara complicatii si comorbiditati      170    6    C    Alte interventii chirurgicale pe sistemul digestiv cu complicatii si  comorbiditati        171    6    C    Alte proceduri chirurgicale pe sistemul digestiv fara complicatii si  comorbiditati      172    6    M    Tumori maligne digestive cu complicatii si comorbiditati      173    6    M    Tumori maligne digestive fara complicatii si comorbiditati      174    6    M    Hemoragie cu complicatii si comorbiditati      175    6    M    Hemoragie fara complicatii si comorbiditati      176    6    M    Ulcer peptic complicat      177    6    M    Ulcer peptic necomplicat cu complicatii si comorbiditati      178    6    M    Ulcer peptic necomplicat fara complicatii si comorbiditati      179   6    M    Boala inflamatorie a intestinului      180    6    M    Obstructii gastrointestinale cu complicatii si comorbiditati      181    6    M    Obstructii gastrointestinale fara complicatli si comorbiditati          M    Esofagita, gastroenterita si alte tulburari digestive, >17 ani, cu  complicatii si comorbiditati      182   6          M    Esofagita, gastroenterita si alte tulburari digestive, >17 ani, fara  complicatii si comorbiditati      183   6      184   6    M    Esofagita, gastroenterita si alte tulburari digestive, 0-17 ani            M    Boli ale dintilor si gurii cu exceptia extractiilor si lucrarilor dentare,  varsta>17 ani      185   3          M    Boli ale dintilor sigurii cu exceptia extractiilor si lucrarilor dentare, O  17 ani      186   3       187   3    M    Extractii dentare si lucrari dentare          M    Alte diagnostice ale aparatului digestiv >17 ani, cu complicatii si  comorbiditati      188   6           M    Alte diagnostice ale aparatului digestiv >17 ani, fara complicatii si  comorbiditati      189   6      190   6    M    Alte diagnostice ale aparatului digestiv, 0-17 ani        191    7    C    lnterventii pe pancreas, ficat si şunt cu complicatii si comorbiditati      192    7    C    lnterventii pe pancreas, ficat si şunt fara complicatii si comorbiditati      193    7    C    lnterventii pe tractul biliar cu exceptia doar colecist cu sau fara explorarea ductului comun cu complicatii si comorbiditati      194    7    C    lnterventii pe tractul biliar cu exceptia doar colecist cu sau fara  explorarea ductului comun fara complicatii sl comorbiditati      195    7    C    Colecistectomie cu explorarea ductului comun cu complicatii si  comorbiditati      196    7      C    Colecistectomie cu explorarea ductului comun fara complicatii si  comorbiditati      197    7    C    Colecistectomie cu exceptia interv. laparascopice fara explorarea  ductului comun cu complicatii si comorbiditati      198    7      C    Colecistectomie cu exceptia interv. laparascopice tara explorarea  ductului comun fara complicatii si comorbiditati      199    7    C    Proceduri pentru diagnosticarea tumorilor maligne hepatobiliare      200    7    C    Proceduri pentru diagnosticarea tumorilor ne-maligne hepatobiliare      201    7    C    Alte interventii chirurgicale hepatobiliare si pancreas      202    7    M    Ciroza si hepatita alcoolica      203    7    M    Tumori maligne ale sistemului hepatobiliar sau pancreasului      204    7    M    Boli ale pancreasului cu exceptia tumorilor maligne      205    7    M    Boli ale ficatului cu exceptia tumorilor maligne, cirozei, hepatitei  alcoolice cu complicatii si comorbiditati      206    7    M    Boli ale ficatului cu exceptia tumorilor, cirozei, hepatitei alcoolice  fara complicatii si comorbiditati      207    7    M    Boli ale tractului biliar cu complicatii si comorbiditati      208    7    M    Boli ale tractului biliar fara complicatii si comorbiditati        209      8    C    lnterventii asupra articulatiilor mari si reimplantare membre  inferioare        210    8    C    lnterventii asupra femurului si soldului cu exceptia articulatiilor mari,  varsta >17 ani, cu complicatii si comorbiditati      211    8    C    lnterventii asupra femurului si soldului cu exceptia articulatiilor mari,  varsta >17 ani, fara complicatii si comorbiditati      212    8      C    lnterventii asupra femurului si soldului cu exceptia articulatiilor mari,  varsta 0-17 ani      213    8    C    Amputatii pentru afectiuni musculoscheletale sau boli ale tesutului  conjunctiv      216    8    C    Biopsie sistem musculoscheletal si tesut conjunctiv      217    8    C    Debridarea plagllor si grefa cutanata cu exceptia miinii, pentru  afectiuni musculoscheletale si ale tesutului conjunctiv      218    8    C    lnterventii  pe  membrele inferioare si humerus cu exceptia sold,  picior, femur, varsta >17 ani, cu complicatii si comorbiditati      219    8    C    lnterventii pe membrele inferioare si humerus cu exceptia sold,  picior, femur, >17 ani, fara compticatii si comorbiditati      220    8    C    lnterventii pe membrele inferioare si humerus cu exceptia sold,  picior, femur, varsta 0-17 ani        223    8      C    lnterventii majore asupra umarului, cotului sau altor parti membrul  sup. cu complicatii si comorbiditati          C    lnterventii asupra umarului, cotului, antebratului cu exceptia  articulatiilor mari, fara complicatii si comorbiditati      224  8      225  8    C    lnterventii asupra piciorului      226  8    C    lnterventii asupra tesuturilor moi cu complicatii si comorbiditati      227  8    C    lnterventii asupra tesuturilor moi fara complicatii si comorbiditati          C    lnterventii majore asupra policelui, articulatiilor sau alte interventii la nivelul miinii sau pumnului cu complicatii si comorbiditati      228  8          C    lnterventii asupra miinii sau pumnului cu exceptia articulatiilor mari  fara complicatii si comorbiditati      229   8           C    Incizia locala si extractia materialelor de osteosinteza din sold si  femur      230  8        231    8    C    Incizia locala si extractia materialelor de osteosinteza cu exceptia  sold si femur      232    8    C    Artroscopia      233    8    C    Alte interventii chirurgicale asupra sist. musculoscheletal si a  tesutului conjunctiv cu complicatii si comorbiditati        234      8      C    Alte interventii chirurgicale asupra sist. musculoscheletal si a  tesutului conjunctiv fara complicatii si comorbiditati      235    8    M    Fracturi de femur      236    8    M    Fracturi de sold si bazin      237    8    M    Luxaxii,entorse si dislocari de sold, pelvis, coapsa      238    8    M    Osteomielita      239      8      M    Fracturi patologice, neoplazii musculoscheletale si ale tesutului  conjunctiv      240    8    M    Boli ale tesutului conjunctiv cu complicatii si comorbiditati      241    8    M    Boli ale tesutului conjunctiv fara complicatii si comorbiditati      242    8    M    Artrita septica      243    8    M    Probleme medicale ale spatelui      244    8    M    Boli ale oaselor si artropatii specifice cu complicatii si comorbiditati        245      8      M    Boli ale oaselor si artropatii specifice fara complicatii si  comorbiditati      246    8    M    Artropatii nespecifice      247    8    M    Semne si simptome ale ap. musculoscheletal si ale tesutului  conjunctiv      248    8    M    Tendinita, miozita, bursita      249    8    M    lngrijire post-tratament pentru afectiuni musculoscheletale si ale  tesutului conjunctiv      250    8      M    Fracturi, luxaxii, entorse, dislocari - antebrat, mina, picior, varsta  >17 ani, cu complicatii si comorbiditati        251      8      M    Fracturi, luxaxii, entorse, dislocari - antebrat, mina, picior, varsta  >17 ani, fara complicatii si comorbiditati      252    8    M    Fracturi, luxaxii, entorse, dislocari - antebrat, mina, picior, varsta O-  17 ani      253    8    M    Fracturi, luxatii, entorse, dislocari partea de sus a bratului, partea de jos membru inf cu exceptia piciorului,>17 ani, cu complicatii si  comorbiditati      254    8    M    Fracturi, luxatii, entorse, dislocari partea de sus a bratului, partea de jos membru inf cu exceptia piciorului, >17 ani, fara complicatii si  comorbiditati      255    8    M    Fracturi, luxatii, entorse, dislocari partea de sus a bratului, partea de  jos membru inf cu exceptia piciorului, 0-17 ani      256    8    M    Alte diagnostice musculoscheletale si ale tesutului conjunctiv      257    9    C    Mastectomie totala pentru neoplazie, cu complicatii si comorbiditati      258    9      C    Mastectomie totala pentru neoplazie, fara complicatii si  comorbiditati      259    9    C    Mastectomie subtotala pentru neoplazie, cu complicatii si  comorbiditati      260    9    C    Mastectomie subtotala pentru neoplazie, fara complicatii si  comorbiditati      261    9      C    lnterventii pe san pt afectiuni non-maligne cu exceptia biopsiei si  exciziei locale            C    Biopsie si excizie locala a glandei mamare pentru afectiuni non-  maligne      262   9             C    Grefa cutanata si/sau debridare pentru ulcer cutanat sau celulita cu  complicatii si comorbiditati      263   9             C    Grefa cutanata si/sau debridare pentru ulcer cutanat sau celulita  fara complicatii si comorbiditati      264   9             C    Grefa cutanata si/sau debridare exceptie cele pt ulcer cutanat sau  celulita cu complicatii si comorbiditati      265   9           C    Grefa cutanata si/sau debridare exceptie cele pt ulcer cutanat sau  celulita fara complicatii si comorbiditati      266   9         267    9    C    lnterventii perianale si pilonidale      268    9      C    lnterventii recontructive (plastice) la nivel cutanat, tesut subcutanat,  san      269    9    C    Alte interventii piele, tesutului subcutanat, san cu complicatii si  comorbiditati        270      9      C    Alte interventii piele, tesutului subcutanat, san fara complicatii si  comorbiditati      271    9    M    Ulcer cutanat      272    9    M    Afectiuni cutanate majore cu complicatii si comorbiditati      273    9    M    Afectiuni cutanate majore fara complicatii si comorbiditati      274    9    M    Neoplazii ale glandei mamare cu complicatii si comorbiditati      275    9    M    Neoplazii ale glandei mamare fara complicatii si comorbiditati      276    9    M    Afectiuni benigne ale glandei mamare      277    9    M    Celulita varsta >17 ani cu complicatii si comorbiditati      278    9    M    Celulita varsta >17 ani fara complicatii si comorbiditati      279    9    M    Celulita varsta 0-17 ani        280      9      M    Traumatisme ale pielii, tesutului subcutanat, ale glandei mamare,  varsta >17 ani, cu complicam si comorbiditati      281    9    M    Traumatisme ale pielii, tesutului subcutanat, glandei mamare,  varsta >17 ani, fara complicatii si comorbiditati      282    9    M    Traumatisme ale pielii, tesutului subcutanat.ale glandei mamare,  varsta 0-17 ani      283    9    M    Afectiuni cutanate minore cu complicatii si comorbiditati      284    9    M    Afectiuni cutanate minore fara complicatii si comorbiditati      285    10    C    Amputatii ale membrelor inferioare pentru afectiuni endocrine,  metabolice si nutritionale      286    10    C    lnterventii pe glanda suprarenala (adrenale) si hipofizare      287    10    C    Grefe cutanate si debridare a plagilor din afectiuni endocrine,  metabolice, nutritionale      288    10    C    lnterventii chirurgicale pentru obezitate      289    10    C    lnterventii pe paratiroide      290    10    C    lnterventii pe tiroida      291    10    C    lnterventii pe traci tireoglos      292    10    C    Alte proceduri chirurgicale pentru afectiuni endocrine, nutritionale si  metabolice cu complicatii si comorbiditati      293    10    C    Alte proceduri chirurgicale pentru afectiuni endocrine, nutritionale si  metabolice fara complicatii si comorbiditati      294    10    M    Diabet varsta >35 ani      295    10    M    Diabet varsta 0-35 ani      296    10    M    Diverse afectiuni metabolice si nutritionale varsta >17 ani, cu  complicatii si comorbiditati      297    10    M    Diverse afectiuni metabolice si nutritionale varsta >17 ani, fara  complicatii si comorbiditati      298    10    M    Diverse afectiuni metabolice si nutritionale varsta 0-17 ani      299    10    M    Boli ereditare ale metabolismului      300   10    M    Afectiuni endocrine cu complicatii si comorbiditati      301    10    M    Afectiuni endocrine fara complicatii si comorbiditati      302    11    C    Transplant renal      303   11    C    lnterventii asupra rinichiului, ureterului, si vezicii urinare in neoplazii          C    lnterventii asupra rinichiului, ureterului, si vezicii urinare in afectiuni  benigne cu complicatii si comorbiditati      304    11             C    lnterventii asupra rinichiului, ureterului, si vezicii urinare in afectiuni  benigne fara complicatii si comorbiditati      305   11      306    11     C    Prostatectomie cu complicatii si comorbiditati      307   11    C    Prostatectomie fara complicatii si comorbiditati          C    lnterventii minore asupra vezicii urinare cu complicatii si  comorbiditati      308   11          C    lnterventii minore asupra vezicii urinare fara complicatii si  comorbiditati      309   11      310   11    C    lnterventii transuretrale cu complicatii si comorbiditati      311    11    C    lnterventii transuretrale fara complicatii si comorbiditati        312    11    C    lnterventii uretrale, varsta >17 ani, cu complicatii si comorbiditati        313      11      C    lnterventii uretrale, varsta >17 ani, fara complicatii si comorbiditati      314    11    C    lnterventii uretrale, varsta 0-17 ani      315    11    C    Alte interventii chirurgicale pe rinichi si cai urinare      316    11    M    Insuficienta renala      317    11    M    Internare pentru dializa renala      318    11    M    Neoplasme renale si de cai urinare cu complicatii si comorbiditati        319      11      M    Neoplasme renale si de cai urinare fara complicatii si comorbiditati        320    11    M    lnfectii renale si de cai urinare, varsta >17 ani, cu complicatii si  comorbiditati        321    11    M    lnfectii renale si de cai urinare, varsta >17 ani, fara complicatii si  comorbiditati      322    11    M    lnfectii renale si de cai urinare, varsta 0-17 ani     '         323      11      M    Litiaza urinara cu complicatii si comorbiditati si/sau litotripsie  extracorporeala      324    11    M    Litiaza urinara fara complicatii si comorbiditati        325      11    M    Semne si simptome de afectare renala sau de cai urinare, varsta  >17 ani, cu complicatii si comorbiditati        326      11    M    Semne si simptome de afectare renala sau de cai urinare, varsta  >17 ani, fara complicatii si comorbiditati        327      11      M    Semne si simptome de afectare renala sau de cai urinare, varsta O-  17ani      328    11    M    Strictura uretrala varsta >17 ani, cu complicatii si comorbiditati      329    11    M    Strictura uretrala varsta >17 ani, fara complicatii si comorbiditati      330    11    M    Strictura uretrala varsta 0-17 ani        331      11      M    Alte boli renale si de cai urinare, varsta >17 ani, cu complicatii si  comorbiditati        332      11      M    Alte boli renale si de cai urinare, varsta >17 ani, fara complicatii si  comorbiditati      333 .    11     M    Alte boli renale si de cai urinare, varsta 0-17 ani      334    12    C    lnterventii majore pelvine la barbat, cu complicatii si comorbiditati      335    12    C    lnterventii majore pelvine la barbat, fara complicatii si comorbiditati      336    12    C    Prostatectomia transuretrala cu complicatii si comorbiditati      337    12    C    Prostatectomia transuretrala fara complicatii si comorbiditati      338    12    C    lnterventii pe testicule pentru neoplazii      339    12    C    lnterventii pe testicule pentru afectiuni benigne varsta >17 ani      340    12    C    lnterventii pe testicule pentru afectiuni benigne varsta 0-17 ani      341    12    C    lnterventii la nivelul penisului      342    12    C    Circumcizia varsta >17 ani      343    12    C    Circumcizia varsta 0-17 ani      344    12    C    Alte proceduri chirurgicale pentru neoplazii ale ap. reproductiv  masculin      345    12    C    Alte proceduri chirurgicale ap. reproductiv masculin exceptie  neoplazii          M    Neoplazii ale ap. reproductiv masculin cu complicatii si  comorbiditati      346   12          M    Neoplazii ale ap .  reproductiv masculin fara complicatii si  comorbiditati      347   12      348   12     M    Hipertrofia benigna de prostata cu complicatii si comorbiditati      349   12     M    Hipertrofia benigna de prostata fara complicatii si comorbiditati      350   12     M    lnflamatii ale aparatului genital masculin      351    12    M    Sterilizarea masculina      352  12    M    Alte boli ale aparatului genital masculin      353  13    C    Eviscerarea pelvisului, histerectomie totala si vulvectomie radicala          C    lnterventii uterine/anexiale pentru neoplazii non-ovariene/anexiale  cu complicatii si comorbiditati      354  13        355    13    C    lnterventii uterine/anexiale pentru neoplazii non-ovariene/anexiale  fara complicatii si comorbiditati      356    13    C    lnterventii reconstructive ale aparatului genital feminin      357    13    C    lnterventii pe uter si anexe pentru neoplazii anexiale sau ovariene        358      13      C    lnterventii pe uter si anexe pentru afectiuni non-maligne cu  complicatii si comorbiditati      359    13    C    lnterventii pe uter si anexe pentru afectiuni non-maligne fara  complicatii si comorbiditati      360    13    C    lnterventii  pe  vagin, col uterin si vulva      361    13    C    ligatura trompelor uterine prin incizie sau laparascopie      362    13    C    Ligatura endoscopica a trompelor uterine        363      13    C    Dilatare si chiuretaj, conizatie si implant radioactiv pentru neoplazii      364    13    C    Dilatare si chiuretaj, conizatie, exceptie neoplazii      365    13    C    Alte proceduri chirurgicale asupra tractului genital feminin      366    13    M    Neoplazii ap. reproductiv feminin cu complicatii si comorbiditati      367    13    M    Neoplazii ap. reproductiv feminin fara complicatii si comorbiditati      368    13    M    lnfectii ap. reproductiv feminin        369      13    M    Tulburari menstruale si alte tulburari ale aparatului genital feminin      370    14    C    Cezariana cu complicatii si comorbiditati      371    14    C    Cezariana fara complicatii si comorbiditati      372    14    M    Nasterea vaginala cu diagnostic complicat      373    14    M    Nasterea vaginala fara diagnostic complicat      374    14    C    Nastere vaginala cu sterilizare si/sau dilatare si chiuretaj        375      14      C    Nasterea vaginala cu alte proceduri chirurgicale cu exceptia  sterilizarii si/sau dilatare si chiuretaj        376      14      M    Diagnostice postpartum si postabortum fara interventii chirurgicale        377      14      C    Diagnostice postpartum si postabortum cu interventii chirurgicale      378    14    M    Sarcina ectopica      379    14    M    Iminenta de avort      380    14    M    Avortul fara dilatare si chiuretaj      381    14    C    Avortul cu dilatare si chiuretaj, chiuretaj prin aspiratie sau  histerotomie      382    14    M    Falsul travaliu        383    14      M    Alte diagnostice antepartum cu complicatii si comorbiditati medicale      384    14    M    Alte diagnostice antepartum fara complicatii si comorbiditati  medicale      385    15    M    Fatul mort sau transferat la o alta unitate de îngrijiri acute      386    15    M    Prematurul foarte mic sau sindromul de detresa respiratorie      387   15    M    Prematuritate cu probleme majore      388    15    M    Prematuritate fara probleme majore      389   15    M    Nou-nascutul la termen cu probleme majore      390   15    M    Nou-nascutul cu alte probleme semnificative      391    15    M    Nou-nascutul normal      392   16    C    Splenectomie varsta >17 ani      393   16    C    Splenectomie varsta 0-17 ani          C    Alte interventii chirurgicale pentru organele hematopoetice sau  sange      394   16       395   16     M    Boli la nivelul hematiilor varsta >17 ani      396   16     M    Boli la nivelul hematiilor varsta 0-17 ani      397   16    M    Boli de coagulare      398   16     M    Boli reticuloendoteliale si imune cu complicatii si comorbiditati      399  16    M    Boli reticuloendoteliale si imune fara complicatii si comorbiditati      400   17     C    Limfom si leucemia cu interventii chirurgicale majore          C    Limfom si leucemia cronica cu alte interventii chirurgicale cu  complicatii si comorbiditati      401   17          402      17      C    Limfom si leucemia cronica cu alte interventii chirurgicale fara  complicatii si comorbiditati      403    17    M    Limfom si leucemia non-acuta cu complicatii si comorbiditati      404    17    M    Limfom si leucemia non-acuta fara complicatii si comorbiditati        405      17      M    Leucemia acuta fara interventii chirurgicale majore varsta 0-17 ani      406    17    C    Boli mieloproliferative sau neoplasme slab diferentiate cu interventii  chirurgicale majore cu complicatii si comorbiditati        407      17      C    Boli mieloproliferative sau neoplasme slab diferentiate cu interventii  chirurgicale majore fara complicatii si comorbiditati        408    17    C    Boli·mieloproliferative sau neoplasme slab diferentiate·cu alte  interventii chirurgicale      409    17    M    Radioterapia      410    17    M    Chemoterapie fara leucemie acuta ca diagnostic secundar      411    17    M    Istoric de neoplazie fara endoscopie      412    17    M    Istoric de neoplazie cu endoscopie        413    17    M    Alte boli mieloproliferative sau neoplasme slab diferentiate cu  complicatii si comorbiditati      414    17    M    Alte boli mieloproliferative sau neoplasme slab diferentiate fara  complicatii si comorbiditati      415    18    C    lnterventii chirurgicale pentru boli infectioase si parazitare      416    18    M    Septicemia varsta > 17 ani      417    18    M    Septicemia varsta 0-17 ani      418    18    M    lnfectii postoperatorii si post traumatice      419    18    M    Febra de cauza necunoscuta varsta >17 ani cu complicatii si  comorbiditati        420    18    M    Febra de cauza necunoscuta varsta >17 ani fara complicatii si  comorbiditati      421    18    M    Boli virale, varsta >17 ani      422    18    M    Boli virale si febra de cauza necunoscuta la virste O- 17 ani      423    18    M    Diagnosticarea altor boli infectioase si parazitare        424      19      C    lnterventii chirurgicale pentru diagnostic principal de boala mentala      425    19    M    Reactia acuta de adaptare si disfunctia psihosociala      426    19    M    Nevroza  depresiva       427    19    M    Nevrozele  cu  exceptia  depresiei       428    19    M    Tulburari de personalitate si control al impulsului      429    19    M    Tulburari organice si retardarea mentala      430    19    M    Psihozele      431    19    M    Tulburari mentale la copii      432    19    M    Diagnosticul altor boli mentale      433    20    M    Abuzul sau dependenta de alcool/medicamente, externat la cerere      434    20      M    Abuzul sau dependenta de alcool/medicamente, dezintoxicarea sau  alte trat. simptomatice cu complicatii si comorbiditati      435    20    M    Abuzul sau dependenta de alcool/med, dezintoxicarea sau alte trat.  simpt. fara complicatii si comorbiditati      436  20    M    Dependenta de alcool/medicamente cu terapie de recuperare          M    Dependenta de alcool/med. cu combinarea recuperarii si terapiei de  detoxifiere      437  20      439  21    C    Grefa cutanata pentru leziuni      440  21    C    Debridarea plagilor/leziunilor      441    21    C    Manopere manuale pentru leziuni          C    Alte proceduri chirurgicale pentru leziuni cu complicatii si  comorbiditati      442  21          C    Alte proceduri chirurgicale pentru leziuni fara complicatii si  comorbiditati      443  21      444   21     M    Leziuni traumatice varsta >17 ani, cu complicatii si comorbiditati      445   21    M    Leziuni traumatice varsta >17 ani, fara complicatii si comorbiditati      446   21    M    Leziuni traumatice varsta 0-17 ani      447   21    M    Reactii alergice varsta >17 ani        448    21    M    Reactii alergice varsta 0-17 ani        449      21      M    lntoxicatii si efecte toxice ale medicamentelor varsta >17 ani, cu  complicatii si comorbiditati        450      21      M    lntoxicatii si efecte toxice ale medicamentelor varsta >17 ani, fara  complicatii si comorbiditati      451    21    M    lntoxicatii si efecte toxice ale medicamentelor varsta 0-17 ani      452    21    M    Complicatii ale tratamentelor, cu complicatii si comorbiditati      453    21    M    Complicatii ale tratamentelor, fara complicatii si comorbiditati      454    21    M    Alte diagnostice de leziuni, intoxicatii si efecte toxice cu complicatii  si comorbiditati        455    21      M    Alte diagnostice de leziuni, intoxicatii si efecte toxice fara  complicatii si comorbiditati        461      23      C    lnterventii chirurgicale si diagnostice in cadrul contactului cu alte  servicii de sanatate      462    23    M    Recuperare      463    23    M    Semne si simptome cu complicatii si comorbiditati      464    23    M    Semne si simptome fara complicatii si comorbiditati      465    23    M    lngrijire postterapeutica cu istoric de neoplazie ca diagnostic  secundar        466      23      M    lngrijire postterapeutica fara istoric de neoplazie ca diagnostic  secundar      467    23    M    Alti factori care influenteaza starea de sanatate.      468      C    lnterventii chirurgicale extinse nelegate de diagnosticul principal      469        Diagnostic principal invalid ca diagnostic de externare      470        Negrupabil      471    8    C    lnterventii asupra articulatiilor mari (bilaterale sau multiple) ale  membrelor inferioare        473      17      M      Leucemie acuta fara interventii chirurgicale majore varsta >17 ani      475    4    M    Diagnostice aparat respirator cu suport ventilator      476        C    lnterventii operatorii prostatice ce nu au legatura cu diagnosticul  principal      477      C    lnterventii operatorii limitate ce nu au legatura cu diagnosticul  principal      478    5    C    Alte interventii vasculare cu complicatii si comorbiditati      479    5    C    Alte interventii vasculare fara complicatii si comorbiditati      480      C    Transplant hepatic      481      C    Transplant de maduva      482      C    Traheostomie pentru diagnostic la nivelul fetei, cavitatii bucale si  gitului      483      C    Traheostomie cu exceptia diagnosticare la nivelul fetei, cavitatii  bucale si gitului      484    24    C    Craniotomie pentru traumatisme semnificative multiple      485    24    C    Reimplantarea membrelor, interventii asupra soldului si femurului  pentru traum. semnificative multiple      486    24    C    Alte interventii chirurgicale pentru traumatisme multiple  semnificative      487    24    M    Alte traumatisme multiple semnificative      488    25    C    lnfectia HIV cu interventii chirurgicale extinse      489    25    M    lnfectia HIV cu boli majore asociate      490   25    M    lnfectia HIV cu sau fara alte boli asociate      491    8    C    Reatasarea membrelor si interventii asupra articulatiilor mari ale  membrelor superioare      492   17     M    Chimioterapie cu leucemie acuta ca diagnostic secundar            C    Colecistectomie laparoscopica fara explorarea ductului comun cu  complicatii si comorbiditati      493   7           C    Colecistectomie laparoscopica fara explorarea ductului comun fara  complicatii si comorbiditati      494   7       495    C    Transplantul pulmonar      496   8     C    Tasare spinala combinata antero/posterioara      497   8     C    Tasare spinala cu complicatii si comorbiditati      498   8     C    Tasare spinala fara complicatii si comorbiditati        499      8    C    lnterventii la nivelul spatelui si gatului cu exceptia tasarii spinale cu  complicatii si comorbiditati      500    8    C    lnterventii la nivelul spatelui si gatului cu exceptia tasarii spinale  fara complicatii si comorbiditati      501    8    C    lnterventii pe genunchi cu dg. princ. infectie cu complicatii si  comorbiditati      502    8    C    lnterventii pe genunchi cu dg. princ. infectie fara complicatii si  comorbiditati      503    8    C    lnterventii pe genunchi fara dg. princ. infectie      504    22    C    Arsuri extinse de grad 3 cu grefa de piele      505    22    C    Arsuri extinse de grad 3 fara grefa de piele      506    22    C    Arsuri profunde cu grefa de piele sau leziuni prin inhalare  cu   complicatii si comorbiditati sau trauma semnificativa        507    22      C    Arsuri profunde cu grefa de piele sau leziuni prin inhalare fara  complicatii si comorbiditati sau trauma semnificativa      508    22    M    Arsuri profunde fara grefa de piele sau leziuni prin inhalare cu  complicatii si comorbiditati sau trauma semnificativa\      509    22    M    Arsuri profunde fara grefa de piele sau leziuni prin inhalare fara  complicatii si comorbiditati sau trauma semnificativa        510      22      M    Arsuri superficiale cu complicatii si comorbiditati sau trauma  semnificativa        511    22      M    Arsuri superficiale fara complicatii si comorbiditati sau trauma  semnificativa     Definirea termenilor utiliza . tiîn sistemul DRG   Grupe de Diagnostice  (Diagnostic Related Groups  -  DRG)  :   o schemă de clasificare a pacienţilor externaţi (în funcţie de diagnostic), care asigură o modalitate de a asocia tipurile de pacienţi cu cheltuielile spitaliceşti efectuate  .     Categorii majore de diagnostice (CMD):  o clasificare mai largă a pacienţilor doar pe baza diagnosticelor.     Valoare relativă  (VR): Număr fără unitate care exprimă raportul dintre tariful unui ORG şi tariful mediu al tuturor DRG -urilor.   Coeficient atribuit în funcţie de cantitatea relativă de muncă, consumabile şi resursele de capital necesare pentru tratamentul complet al bolnavului cu afecţiunea/ afecţiunile respective.      Grouper:   aplicaţie computerizată  (software)  care permite alocarea automată a unui pacient într-un anumit DRG (pe baza datelor ce caracterizează fiecare caz externat).    Case-mix   (Complexitatea cazurilor): Tipurile de pacienţi trataţi intr-un spital, în funcţie de diagnostic si gravitate.     Indicele de  case mix   (Indicele de complexitate a cazurilor): Număr (f'ară unitate) care exprimă resursele necesare spitalului în concordanţă cu pacienţii trataţi.     ICM pentru spitalul A=  r(Valoare Relativă DRGi x nr. de cazuri DRGi)/Total nr. cazuri spital A  Pacienţi ponderaţi (cazuri ponderate  -  CP):  pacienţi "virtuali" generaţi prin ajustarea cazurilor externate, în funcţie de resursele asociate cu fiecare tip de caz.   Nr. CP  =  Nr. cazuri x ICM    Costul pe caz ponderat (Rata de bază)  -  CCP(RB):  Valoare de referinţă, ce reflectă costul unui caz ponderat. Poate fi calculat la nivel de spital, regional, naţional.        -  pentru un spital:    CCPS 2002  = cheltuiala spitalului 2002  /nr.total cazuri ponderatez 00  2        -  la nivel naţional:    CCPN 2002  = cheltuiala spitale nivel naţional 2002  /nr . total cazuri ponderatez 002     Tariful pe caz ponderat (TCP):  valoarea de rambursare a unui caz ponderat la nivel de spital      -  pentru anul 2003:    TCP 2003  =  (85%CCPS 2002 +15%CCPN 2002 )    Tariful pe tip de caz (TC):  valoarea de rambursare pentru fiecare tip de caz (DRG). Poate fi calculat la nivel de spital, regional, naţional.     TCoRGi  =  TCP2003 x VRoRGi    Abrevieri:    DRG  =  Grupe de diagnostice  CMD  =  Categorii majore de diagnostice   VR  =  Valoare Relativa RB  =  Rata de bază   ICM  =  Indice de  case mix  (complexitate a cazurilor) CP  =  Cazuri ponderate   ANEXA NR.11 •  CONTRACT  de furnizare de servicii medicale spitalicesti     I.  Partile contractante  Casa de asigurari de sanatate  ........................,  cu sediul în municipiul/orasul         ,   str.  ...................... nr. ........,  judetul/sectorul  .................'..,   telefon .......,fax         ,   reprezentata prin director general        ,   Sl  Spitalul (sau altă unitate sanitară autorizată/avizată de Ministerul Sănătăţii şi Familiei pentru  acordarea  de  servicii  medicale  spitaliceşti)  ........................... ,   cu  sediul  în  ........................ , str.................. nr.........., telefon .......,fax ....................,  reprezentat prin   ...............................,  având actul de înfiintare/organizare nr................. autorizatia sanitara de   functionare nr.  . ................ ,  certificatul de acreditare nr.  ......,  codul fiscal        si  contul nr       deschis la trezoreria statului.     II.  Obiectul contractului  ART.1. - (I) Obiectul prezentului contract  îl  constituie furnizarea serviciilor medicale în asistenta medicala spitaliceasca în cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate, conform Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale spitalicesti, îngrijirilor la domiciliu, serviciilor medicale de urgenta si transport sanitar, precum si a serviciilor de recuperare a sanatatii, în cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.511/2002 şi normelor metodologice de aplicare a acestuia.  (2) Activitatile suplimentare si alte obligatii de plata din partea caselor de asigurari de sanatate sunt prevazute în actele aditionale la prezentul contract.     III.  Servicii medicale spitalicesti  ART.2. - (1) Serviciile medicale spitalicesti în sistemul asigurarilor sociale de sanatate se furnizeaza în baza recomandarii de internare din partea medicului de familie acreditat sau a medicului de specialitate din unitatile sanitare ambulatorii aflate  în  relatii contractuale cu casele  de  asigurari  de  sanatate,  cu  exceptia  urgentelor  medico-chirurgicale,  bolilor infectocontagioase care necesita izolare si tratament, internarilor obligatorii pentru bolnavii psihici încadrati la art. 105, 113 si 114 din Codul penal, precum si celor dispuse prin ordonanta procurorului pe timpul judecarii sau unnaririi penale.  (2)  Aceste servicii constau în:      a)  consultatii;     b)  investigatii;     c)  stabilirea diagnosticului;     d)  tratamente medicale si chirurgicale;     e)  îngrijire, recuperare, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale, cazare si masa.       IV.  Durata contractului  ART.3 - Prezentul contract este valabil de la data încheierii lui pâna la data de 31 decembrie 2003.  ART.4. - Durata prezentului contract se poate prelungi prin acordul partilor în situatia prelungirii duratei de aplicabilitate a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale spitalicesti, îngrijirilor la domiciliu, serviciilor medicale de urgenta si transport sanitar, precum si a serviciilor de recuperare a sanatatii, în cadrul  . sistemului de asigurari sociale de sanatate aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.511/2002.     V.  Obligatiile partilor  ART. 5. - Casa de asigurari de sanatate are urmatoarele obligatii:     a)  să contracteze servicii medicale numai cu unităţile sanitare autorizate/avizate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi acreditate în care îşi desfăşoară activitatea numai medici care au specialitatea corespunzătoare structurii unităţii sanitare respective;     b)  să monitorizeze activitatea furnizorilor de servicii medicale spitaliceşti conform contractelor încheiate cu spitalele;     •  c) sa deconteze  furnizorilor  de servicii  medicale  spitalicesti  în baza facturii  si a documentelor  însotitoare  contravaloarea  serviciilor  medicale  acordate  asiguratilor,  la termenele stabilite în contractul de fumizare de servicii medicale;       d)  sa aloce în primele 15 zile ale lunii sume de pâna la 80% din sumele corespunzatoare lunii curente, urmând ca decontarea finala a lunii sa se efectueze în primele 1 O  zile ale lunii urmatoare;     e)  sa informeze permanent furnizorii de servicii medicale spitalicesti despre conditiile de contractare.    ART.6. - Furnizorul de servicii medicale spitalicesti are urmatoarele obligatii:     a)  sa acorde servicii medicale prevazute in pachetul de servicii de baza si pachetul minimal din anexa nr.1 la Ordinul ministrul sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 22/14/2003 pentru aprobarea Nonnelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale spitalicesti, îngrijirilor la domiciliu, serviciilor medicale de urgenţă si transport sanitar, precum si a serviciilor de recuperare a sanatatii, în cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.511/2002, respectând criteriile de calitate elaborate de catre Colegiul Medicilor din România si negociate cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate;     b)  sa nu refuze acordarea asistentei medicale în caz de urgenta ori de câte ori se solicita aceste servicii;     c)  sa informeze asiguratii despre serviciile medicale oferite si despre modul in care sunt furnizate;     d)  sa respecte confidentialitatea tuturor datelor si informatiilor privitoare la asigurati, precwn si intimitatea si demnitatea acestora;     e)  sa factureze lunar,  în  vederea decontarii de catre casa de asigurari de sanatate, activitatea realizata conform contractului de furnizare de servicii medicale. Factura va fi însotita de desfasuratoarele  activitatilor  realizate;  desfasuratoarele  se  stabilesc  prin  decizie  a presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si se pun la dispozitie furnizorilor de servicii  medicale  spitalicesti,  contra  cost,  de  catre  casele  de  asigurari  de  sanatate. Nerespectarea termenului de depunere a facturii atrage nedecontarea la termenele stabilite în contractele de fumizare de servicii medicale spitalicesti a serviciilor fumizate;     f)  sa acorde servicii medicale de specialitate  tuturor asiguratilor, indiferent de casa de asigurari de sanatate la care s-a virat contributia de asigurari de sanatate pentru acestia;     g)  sa informeze medicul de familie al asiguratului sau, dupa caz, · medicul de specialitate din  ambulatoriu,  prin  scrisoare  medicala,  despre  diagnosticul  stabilit,  controalele, investigatiile, tratamentele efectuate,  sau sa transmita orice alte informatii referitoare la starea de sanatate a asiguratului;     h)  sa respecte destinatia sumelor contractate prin acte aditionale. Pentru eficientizarea serviciilor medicale se vor întocmi liste de asteptare, cu exceptia cazurilor de urgenta medico­ chirurgicala;     i)  sa transmita datele solicitate de casele de asigurari de sanatate si de directiile de sanatate publica privind furnizarea serviciilor medicale si starea de sanatate a persoanelor consultate sau tratate, fiind direct raspunzatoare de corectitudinea acestora, potrivit formularelor de raportare stabilite prin ordin comun al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si al ministrului sanatatii si familiei si care se pun la dispozitie în mod gratuit;     j)  sa prezinte casei de asigurari de sanatate, în vederea contractarii, indicatorii specifici  stabiliti prin norme;     k)  sa elibereze acte medicale in conditiile stabilite prin norme ;    1) să raporteze indicatorii prevăzuţi în normele privind execuţia, raportarea şi controlul programelor naţionale de sănătate şi să utilizeze eficient sumele cu aceasta destinaţie. Pentru aceste activităţi spitalele care derulează programe naţionale de sănătate vor ţine evidenţe distincte;     m)  sa solicite documentele care atesta calitatea de asigurat. În situatia în care pacientul nu poate face dovada de asigurat, spitalul acorda serviciile medicale de urgenta necesare avand obligatia sa evalueze situatia medicala a pacientului si sa externeze pacientul daca internarea nu se mai justifica; la solicitarea pacientului care nu are calitatea de asigurat, se poate continua internarea, cu suportarea cheltuielilor aferente serviciilor medicale de catre acesta;     n)  să ţină evidenţă distinctă a pacienţilor internaţi în urma unor accidente de muncă, inclusiv a sportivilor profesionişti, apărute în cadrul exercitării profesiei şi a îmbolnăvirilor profesionale, pentru care contravaloarea serviciilor medicale acordate nu se suportă de casele de asigurări de sănătate ;     o)  să transmită instituţiilor abilitate datele clinice la nivel de pacient, codificate conform Clasificării internaţionale a maladiilor - revizia X, pe baza reglementărilor în vigoare;     p)  sa transmita Institutului National de Cercetare-Dezvoltare in Sanatate Bucureşti datele clinice la nivel de pacient pentru toti pacientii spitalizati, in format electronic, conform    aplicatiei DRG National, pentru prelucrarea si analiza datelor in vederea contractarii st decontarii serviciilor spitalicesti;     r)  sa fumizeze tratamentul adecvat si sa respecte conditiile de prescriere a medicamentelor prevazute în nomenclatorul de medicamente, conform reglementarilor în vigoare;     s)  sa asigure din fondurile contractate cheltuieli pentru combaterea infectiilor nosocomiale;     t)  sa se îngrijeasca de asigurarea permanentei serviciilor medicale fumizate asiguratilor internati;     u)  sa stabileasca programul de lucru si sarcinile de serviciu pentru personalul angajat.         VI.  Modalitati de plata  ART.7. - (I) Pentru spitalele finantate pe baza de tarif pe zi de spitalizare suma contractata aferenta serviciilor medicale spitalicesti se determina în functie de urmatorii indicatori, utilizându-se metodologia prevazuta în anexa nr.2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 22/14/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale spitalicesti, îngrijirilor la domiciliu, serviciilor de urgenta si transport sanitar, precum si a serviciilor de recuperare a sanatatii, în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sanatate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.511/2002.  Numarul de zile de spitalizare contractat în anul 2003, desfasurat pe tipuri de sectii     Secţia    Numărul de cazun spitalizate  contractate    Durata optimă de spitalizare**    Numărul de zile de spitalizare contractate    Tariful  pe   Zl  de spitalizare/secţie*    Suma corespunz.ătoare serviciilor contractate      A. Spitalizare integrală continuă                    Total:    X    X    X    X        B .  Spitalizare de o zi          1 zi                1 zi            Total:    X    X    X    X        C. Spitalizare parţială          ***            Total:    X    X    X    X         *) Tariful pe zi de spitalizare/sectie luat în calcul pentru determinarea sumelor aferente fiecarei sectii este cel prevazut în anexa nr.7a) la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 22/14/2003 pentru aprobare.a Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale spitalicesti, îngrijirilor la domiciliu, serviciilor de urgenta si transport sanitar, precum si a serviciilor de recuperare a sanatatii, în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sanatate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.511/2002.  **) Pentru sectiile/spitalele de psihiatrie cronici cu intemari obligatorii pentru bolnavii psihici încadrati la art. 105, 113 si 114  din  Codul penal si cele dispuse prin ordonanta  procurorului pe timpul judecarii sau urmaririi penale, precum si pentru bolnavii care necesita asistenta medicala spitaliceasca de lunga durata (ani), se ia în considerare durata de spitalizare efectiv realizata.  ***) Durata medie de spitalizare realizată în anul precedent.     (2)  La spitalele finantate prin tarif pe persoana internata - tip caz rezolvat, pentru spitalizarea integrală continuă, în locul pct.A din tabelul de la alin.(1) se contractează:       Secţia    Numarul de cazuri externate in 2003    Indicele de case- mix pentru anul  2002*)    Tariful pe caz ponderat **)    Suma                                          Total:    X    X    X       *) Indicele de case-mix este cel prevazut în anexa nr.8 la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 22/14/2003 pentru aprobarea  Normelor  metodologice  de aplicare  a Contractului-cadru privind  conditiile acordarii asistentei medicale spitalicesti, îngrijirilor la domiciliu, serviciilor de urgenta si transport sanitar, precum si a serviciilor de recuperare a sanatatii, în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sanatate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. I. 511/2002.  **) Tariful pe caz ponderat este cel prevazut în anexa nr.9 la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 22/14/2003 pentru aprobarea  Normelor  metodologice  de aplicare  a  Contractului-cadru privind  conditiile acordarii asistentei medicale spitalicesti, îngrijirilor la domiciliu, serviciilor de urgenta si transport sanitar, precum si a serviciilor de recuperare a sanatatii, în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sanatate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.I.511/2002.  Suma pentru serviciile medicale spitalicesti acordate pentru cazurile spitalizate se obtine prin înmultirea numarului cazurilor externate negociate cu indicele de case-mix pentru anul 2002 si cu tariful pe caz ponderat pentru anul 2003.     (3)  Numărul  de  serv1cu  medicale  contractate  în  anul  2003  desraşurat  pe secţii/compartimente independente.     Secţia/compartimentul independent    Numarul de servicii medicale contractat, pe tipuri    Tariful pe serviciu medical    Suma corespunzătoare serviciilor contractate  ..                          Total:    X    X       Suma stabilita pentru serviciile spitaliceşti pe anul 2003 este de           lei.     (4)  Suma aferenta serviciilor medicale spitalicesti contractate stabilita pentru anul 2003 se defalcheaza trimestrial dupa cum urmeaza:     -  Suma aferenta trimestrului I        lei,  din care:     -  luna I       lei     -  luna II      lei     -  luna III      lei     -  Suma aferenta trimestrului II        lei,  din care:     -  luna IV     lei     -  luna V     lei     -  luna VI     lei     -  Suma aferenta trimestrului III        lei,  din care:     -  luna VII    lei     -  luna VIII    lei     -  luna IX     lei     -  Suma aferenta trimestrului IV        lei,  din care:     -  luna X    lei     -  luna XI    lei     -  luna XII    lei.  La începutul fiecarei luni, pentru luna în curs, casele de asigurari de sanatate acorda spitalelor,  in primele 15 zile ale lunii pâna la 80% din suma contractata pentru luna respectiva.       (5)  Lunar, pâna la data de  .........  a lunii urmatoare celei pentru care se face plata, casa de asigurari de sanatate deconteaza diferenta fata de sumele cuvenite pentru serviciile medicale furnizate. În cazul în care suma acordata la începutul lunii este mai mare decât suma cuvenita pentru serviciile medicale fumizate, regularizarea se face în luna urmatoare.  Pentru spitalele fmantate prin tarif pe persoana internata - tip caz rezolvat, lunar, pâna la data de 1O a lunii urmatoare celei pentru care se face plata, casele de asigurari de sanatate acorda diferenta pana la suma contractata, in functie de serviciile medicale acordate. Regularizarea si decontarea finala se fac trimestrial pe baza cazurilor externate si raportate.     (6)  Decontarea sumelor pentru plata serviciilor spitalicesti se face pe baza facturii însotite de desfasuratoarele activitatii realizate, stabilite prin decizie a presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate.     (7)  Trimestrial, pâna la data de .............. a lunii urmatoare încheierii trimestrului, se fac regularizarile si decontarile, tinându-se seama de cazurile spitalizate externate si cele contractate si/sau raportate, <lupa caz.    ART. 8. - Plata serviciilor medicale spitalicesti se face în contul nr       , deschis la  trezoreria statului.     VII.  Calitatea serviciilor medicale  ART.9. - Serviciile medicale furnizate în baza prezentului contract trebuie sa se încadreze din punct de vedere al calitatii lor în normele privind calitatea asistentei medicale, elaborate de catre comisiile de specialitate din cadrul Colegiului Medicilor din România si negociate cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.     VIII.  Raspunderea contractuala  ART. 1O. - Pentru neîndeplinirea obligatiilor contractuale partea în culpa datoreaza daune­ interese.  ART. I1. - În cazul în care termenele de plata prevazute la art.? alin.(5) nu sunt respectate din vina caselor de asigurari de sanatate, acestea sunt obligate la plata unor majorari de întârziere egale cu majorarile ce se aplica pentru întârzierea platii impozitelor catre stat.  ART.12. - Furnizorul de servicii medicale garanteaza si raspunde de calitatea serviciilor medicale acordate asiguratilor.  ART.13. - Reprezentantul legal al spitalului cu care casa de asigurari de sanatate a încheiat .  contract este direct raspunzator de corectitudinea datelor raportate. În caz contrar se aplica prevederile legislatiei în vigoare.     IX.  Clauza speciala  ART.14. - Orice împrejurare independenta  de vointa partilor, intervenita dupa data semnarii contractului si care împiedica executarea acestuia, este considerata forţă majoră si exonereaza de raspundere partea care o invoca. Sunt considerate forţă majoră, în sensul acestei clauze, împrejurari ca: razboi, revolutie, cutremur, marile inundatii, embargo.  Partea care invoca forta majora trebuie sa anunte cealalta parte, în termen de 5 zile calendaristice de la data aparitiei respectivului caz de forta majora si, de asemenea, de la încetarea acestui caz.  Daca nu procedeaza la anuntarea în termenele prevazute mai sus a începerii si încetarii cazului de forta majora, partea care îl invoca suporta toate daunele provocate celeilalte parti prin neanuntarea în termen.  În cazul în care împrejurarile care obliga la suspendarea execut.arii prezentului contract se prelungesc pe o perioada mai mare de 6 luni, fiecare parte poate cere rezolutiunea contractului.     X.  Încetarea contractului   ART .15 _ .  - Contractul de fumizare de servicii medicale spitalicesti se reziliaza de plin drept   printr-o notificare scrisa a casei de asigurari de sanatate, în termen de l O zile calendaristice de la data constatarii urmatoarelor situatii:     a)  spitalele nou-înfiintate nu încep activitatea în termen de cel mult 3 luni de la data semnarii contractului de furnizare de servicii medicale;     b)  ridicarea de catre organele în drept a autorizatiei sanitare de functionare,expirarea valabilitatii acesteia ori încetarea acreditarii furnizorului  ;      c)  nerespectarea obligatiilor contractuale, constatate cu ocazia controlului efectuat de institutiile abilitate sa efectueze acest control.    ART.16. - Contractul de furnizare de servicii medicale spitalicesti încheiat cu casa de asigurari de sanatate înceteaza la data la care a intervenit una dintre urmatoarele situatii:     a)  încetarea activitatii furnizorilor de servicii medicale spitalicesti prin desfiintare sau reprofilare;     b)  încetarea definitiva a activitatii casei de asigurari de sanatate;     c)  acordul de vointa al partilor;     d)  mutarea sediului unitatii sanitare;     e)  denunţarea unilaterală a contractului de către reprezentantul legal al furnizorului sau al casei de asigurări de sănătate printr-o notificare scrisă şi motivată în care se va preciza temeiul legal, cu 30 de zile calendaristice anterioare datei de la care se doreşte încetarea contractului.    ART.17. - Situatiile prevazute la art.15 si la art.16 lit. a) se constata de catre casa de asigurari de sanatate din oficiu, prin organele sale abilitate, sau la sesizarea oricarei persoane interesate. Situatiile prevazute la art.16 lit.d) se notifica casei de asigurari de sanatate cu cel putin 30 de zile calendaristice înaintea datei de la care se doreste încetarea contractului.  ART.18. - Contractul de furnizare de servicii medicale spitalicesti încheiat cu casa de asigurari de sanatate se modifica în sensul anularii unor servicii de plin drept, printr-o notificare scrisa, în urmatoarele situatii:     a)  sectie/sectii care nu mai îndeplinesc conditii de contractare;     b)  retragerea, la nivelul sectiei/sectiilor, a autorizatiei sanitare de functionare.    ART.19.  -  Prezentul  contract  poate  fi reziliat  de catre  partile  contractante  pentru neîndeplinirea obligatiilor contractuale, sub conditia notificarii intentiei de reziliere cu cel putin 30 de zile calendaristice înaintea datei de la care se doreste rezilierea.     XI.  Corespondenta  ART.20. - Corespondenta legata de derularea prezentului contract se efectueaza în scris prin scrisori recomandate cu confirmare de primire, prin fax sau la sediul partilor.  Fiecare parte contractanta este obligata ca în termen de 3 zile din momentul în care intervin modificari ale datelor ce figureaza in prezentul contract sa notifice celeilalte parti contractante schimbarile survenite.     XII.  Modificarea contractului  ART.21. - Prezentul contract se poate modifica prin negociere si acord bilateral, la initiativa oricarei parti contractante, sub rezerva notificarii scrise a intentiei de modificare si a propunerilor de modificare cu cel putin ........... zile înaintea datei de la care se doreste modificarea.  Modificarea se face printr-un act aditional semnat de ambele parti si este anexa a acestui contract.  ART.22. - În conditiile aparitiei unor noi acte normative în materie, care intra în vigoare pe durata derularii prezentului contract, clauzele contrare se vor modifica si completa în mod corespunzator numai cu acordul partilor.  ART.23. -  Daca o clauza a acestui contract ar fi declarata nula, celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de aceasta nulitate. Partile convin ca orice clauza declarata nula sa fie înlocuita printr-o alta clauza care sa corespunda cât mai bine cu putinta spiritului contractului.  Daca expira termenul de valabilitate al autorizatiei sanitare de functionare pe durata prezentului contract, toate celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de nulitate, cu conditia reînnoirii autorizatiei sanitare de functionare pe toata durata de valabilitate a contractului.     XIII.  Solutionarea litigiilor  ART.24. -  (l) Litigiile nascute în legatura cu încheierea, executarea, modificarea si încetarea ori alte pretentii decurgând din prezentul contract vor fi supuse unei proceduri prealabile de solutionare pe cale amiabila.  (2) Litigiile nesolutionate conform alin.(1) sunt de competenta Comisiei centrale de arbitraj, care va solutiona cauza potrivit legii.  ART.25. - Hotărârile Comisiei centrale de arbitraj pot fi atacate la instanţele judecătoreşti competente.     XIV.  Alte clauze    Prezentul contract de fumizare a serviciilor medicale spitalicesti în cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate a fost încheiat astazi ..............., în doua exemplare a câte  ........ . pagini fiecare, câte unul pentru fiecare parte contractanta.    Casa de asigurari de sanatate Director general,  Furnizor de servicii medicale Reprezentant legal,  Director adjunct economic,     •  Director adjunct relatii contractuale,  Vizat Oficiul juridic     I.  Act aditional  privind sumele pentru serviciile medicale efectuate  în  cabinetele medicale de specialitate prevazute la art.7 lit.d) din Contractul-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale spitalicesti, îngrijirilor la domiciliu, serviciilor medicale de urgenta si transport sanitar, precum si a serviciilor de recuperare a sanatatii, în cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate, aprobat prin Hotarârea Guvernului nr.1.511/2002     A.  Suma acordata pentru cabinetele stomatologice si structurile de primire urgente pentru serviciile de urgenta din fondul alocat pentru asistenta medicala spitaliceasca     1.  Cheltuieli de personal     Tipul de unitate    Nr. de persoane    Fond de salarii    Contribuţii asupra  salariilor suportate de unitate    Total cheltuieli de personal                              Total:                  2.  Cheltuieli de întretinere si functionare       Tipul de unitate    Ponderea cheltuielilor de personal în totalul cheltuielilor de personal  pe unitate (%)    Cheltuieli de întreţinere şi funcţionare a spitalului    Cheltuieli de întreţinere şi funcţionare aferente activităţii                          Total:                B.  Sume acordate pentru serviciile medicale efectuate în dispensarele TBC şi laboratoare de sanatate mintala - stationar de zi din fondul alocat pentru asistenta medicala ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice     1.  Cheltuieli de personal     Tipul de unitate    Nr. de persoane    Fond de salarii    Contribuţii asupra  salariilor suportate de unitate    Total cheltuieli de personal                              Total:                2.  Cheltuieli de întretinere si functionare           Tipul de unitate    Ponderea cheltuielilor de personal în totalul cheltuielilor de personal  pe unitate (%)    Cheltuieli de întreţinere şi funcţionare a spitalului    Cheltuieli de întreţinere şi funcţionare aferente activităţii                          Total:              II.  Act aditional  privind sumele pentru cofinantarea instalarii şi întreţinerii aparaturii de înalta performanta achiziţionată din credite externe     Tipul aparatului    Sume acordate pentru  instalare    Sume acordate pentru întreţinere                      Total:            III.  Act aditional  privind sumele pentru plata cheltuielilor de pe '    rsonal pentru medicii rezidenţi din anii 3 - 7, pentru plata cheltuielilor de personal pentru medicii, stomatologii si farmaciştii, stagiari cu contract de munca în spital şi pentru plata cheltuielilor pentru personalul din  activitatea de cercetare cu contract de muncă în spital     Anul rezidenţial    Numărul de medici rezidenti    Fondul de salarii    Contribuţii asupra salariilor, suportate de  unitate    Total cheltuieli de personal      m    medic              stomatolog              farmacist              IV    medic              stomatolog              farmacist              V    medic              stomatolog              farmacist              VI    medic              stomatolog              farmacist              VII    medic              stomatolog              farmacist              Personal de cercetare              Total:                Profilul    Numărul de medici stagiari    Fondul de salarii    din care, suma suportată din fondul de şomaj    Contribuţii asupra fondului de salarii    Surna suportată de casa de asigurări de  sănătate      1.    2.    3.    4.    5.    6=3-4+5                                  Total:                  IV.  Act aditional  privind sumele aferente cheltuielilor de personal pentru medicii si alt personal sanitar care furnizeaza servicii medico-sanitare în unitatile sau sectiile de spital cu profil de recuperare pentru copii distrofici, recuperare si reabilitare neuropsihomotorie sau pentru copii bolnavi de HIV/SIDA, reorganizate potrivit prevederilor art.2 din Hotarârea Guvernului nr. 261/2000 pentru reorganizarea institutiilor, sectiilor de spital si a celorlalte unitati de protectie speciala a copilului in cadrul serviciilor publice specialiuate din subordinea consiliilor judetene sau a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, în cadrul serviciilor publice specializate     Nr. de persoane    Fondul de salarii    Contribuţii asupra salariilor, suportate de unitate    Total cheltuieli de personal      1.    2.    3.    4.                  V.  Act aditional      pentru plata diferenţei dintre suma aferentă  ' serviciilor medicale spitaliceşti realizate în  limita prevederilor din actele normative aplicabile în anul 2002 şi suma reprezentând valoarea decontată din contract pentru serviciile medicale spitaliceşti, în aceeaşi perioadă     Secţia    Nr. de cazuri de spitalizare    Durata optimă    Nr. de zile de spitalizare    Tariful pe  Zl  de spitalizare    Suma      contractat    realizat    contractat    realizat    corespun- zătoare serviciilor realizate    decontată de casa de asigurări  de sănătate                                              Total:                     ANEXANR.12  CONTRACT  de furnizare de servicii medicale de urgenta şi transport sanitar     I.  Partile contractante  Casa  de  asigurari  de  sanatate  ................................,  cu  sediul  în  municipiul/orasul  ......................., str. ..................... nr......, judetul/sectorul .................. ,  telefon........., fax  ..................., reprezentata prin director general               ,  Sl  Serviciul medical specializat pentru acordarea de servicii medicale de urgenţă şi transport sanitar ......................................... ,  cu sediul în ...................., str........... . ... ·  ............  nr       ,  telefon..........., fax ............... ,  reprezentat prin: ...................., având: act de înfiintare nr.  .................. ,  autorizatia sanitara de functionare nr....... ,  certificatul de acreditare nr    ,  codul fiscal ................. si contul nr         , deschis la trezoreria statului.     II.  Obiectul contractului  ART.I. - (1) Obiectul prezentului contract îl constituie furnizarea de servicii medicale  • În asistenta medicala de urgenta din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, conform Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale spitaliceşti, îngrijirilor la domiciliu, serviciilor medicale de urgenta si transport sanitar, precum si a serviciilor de recuperare a sanatatii, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.511/2002 si Normelor metodologice de aplicare a acestuia.  (2) Obligaţiile suplimentare de plată din partea casei de asigurări de sănătate pentru anul 2002 sunt prevăzute în actul adiţional la prezentul contract.     III.  Servicii medicale de urgenta si transport sanitar furnizate  ART.2. - Serviciile medicale furnizate în asistenta medicala de urgenta şi transport sanitar sunt asistenta medicala la locul accidentului sau al îmbolnăvirii, asistenta medicala pe timpul transportului până la unitatea sanitara, transportul sanitar.  ART.3. - Serviciile medicale în asistenta medicala de urgenta se asigura în mod continuu 24 de ore din 24, inclusiv în zilele de repaus săptămânal şi în zilele de sărbătoare legală.     IV.  Durata contractului  ART.4. -  Prezentul contract este valabil de la data încheierii lui până la data de 31 decembrie 2003.  ART.5. - Durata prezentului contract se poate prelungi prin acordul partilor în situaţia prelungirii duratei de aplicabilitate a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale spitaliceşti, îngrijirilor la domiciliu, serviciilor medicale de urgenta si transport  sanitar, precum si a serviciilor de recuperare a sanatatii, în cadrul sistemului de asigurari sociale de sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.511/2002.     V.  Obligaţiile parţilor  ART.6. - Casa de asigurări de sănătate are următoarele obligaţii:     a)  sa controleze activitatea unitatilor specializate conform contractelor încheiate cu acestea;     b)  să raporteze Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate datele solicitate privind activitatea desfăşurată de unităţile specializate , în baza contractelor încheiate cu acestea, şi să respecte termenele de raportare stabilite de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate;     c)  sa deconteze unitatilor specializate in baza facturii si a documentelor însoţitoare, contravaloarea serviciilor medicale acordate asiguraţilor, la termenele stabilite în contractul de furnizare de servicii medicale de urgenţă şi transport sanitar;     d)  sa aloce în primele 15 zile ale lunii sume de până la 80% din sumele corespunzătoare lunii curente, urmând ca decontarea finala a lunii sa se efectueze în primele 1 O  zile ale lunii următoare;     e)  să deconteze sume reprezentând diferenţa dintre suma aferentă serviciilor de asistenta medicala de urgenta şi transport sanitar realizate ca urmare a solicitărilor justificate, cu respectarea prevederilor din actele normative aplicabile în 2002, şi suma reprezentând valoarea decontată din contract pentru serviciile medicale de urgenţă şi transport sanitar, în aceeaşi perioadă;  t) sa verifice autorizarea si/sau acreditarea furnizorului de servicii medicale de urgenta şi transport sanitar;  g) sa verifice activitatea furnizorului de servicii medicale de urgenta şi transport sanitar,  prevăzuta în prezentul contract.  ART.7. - Furnizorul de servicii medicale are următoarele obligaţii:     a)  sa acorde îngrijiri medicale asiguraţilor, în caz de boala sau accident, din momentul solicitării sau de la data accidentului si până la rezolvarea stării de urgenta, în limita competentelor, cu respectarea condiţiilor de calitate impuse de activitatea medicala;     b)  sa asigure prezenta personalului medico-sanitar din unităţile specializate în orice situaţie care necesita acordarea serviciilor medicale de urgenta majora;     c)  sa folosească medicaţia, materialele sanitare si aparatura medicala din dotarea mijlocului de transport la locul accidentului sau al îmbolnăvirii ori în timpul transportului;     d)  sa informeze asiguraţii despre serviciile medicale oferite si despre modul în care vor fi furnizate;     e)  sa utilizeze în condiţii de eficienta sumele pentru serviciile contractate cu casa de asigurări de sănătate;    t) sa acorde servicii medicale fara nici o discriminare, folosind totodată formele cele ţnai eficiente si economice de tratament si transport;     g)  sa informeze medicul de familie al asiguratului, în situaţia în care nu este caz de internat, despre diagnosticul stabilit, investigaţiile si tratamentele efectuate;     h)  sa informeze unitatea sanitara la care transporta pacientul despre investigaţiile si tratamentele efectuate;  (     i)  sa respecte confidenţialitatea tuturor datelor si informaţiilor privitoare la pacienţi, precum si demnitatea si intimitatea acestora;     j)  sa elibereze adeverinţe medicale de urgenta, certificate constatatoare de deces, prescripţii medicale, conform normelor;     k)  sa anunţe casa de asigurări de sănătate atunci când este suspendata sau anulata autorizaţia sanitara de funcţionare sau acreditarea;    1) sa accepte controlul din partea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a caselor de asigurări de sănătate, a Ministerului Sanatatii si Familiei si direcţiilor de sănătate publica, împreuna cu Colegiul Medicilor din România organizat la nivel naţional si judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, precum si din partea altor instituţii abilitate de lege, privind modul de desfăşurare a activităţii;     m)  sa factureze lunar, în vederea decontării de către casa de asigurări de sănătate, activitatea realizata conform contractului de furnizare de servicii medicale. Factura va fi însoţita de desfasuratoarele  activităţilor  realizate;  desfasuratoarele  se  stabilesc  prin  decizie  a preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate si sunt puse la dispoziţia furnizorilor de servicii medicale contra cost de către casele de asigurări de sănătate. Nerespectarea termenului de depunere a facturii atrage nedecontarea la termenele stabilite în contractele de furnizare de servicii medicale de urgenţă si transport sanitar a serviciilor medicale furnizate;     n)  sa asigure servicii medicale de urgenta utilizând mijlocul de transport adecvat si echipamentul corespunzător situaţiei respective;     o)  sa introducă  monitorizarea  apelurilor, astfel încât sa fie respectata  si urmărita promptitudinea la solicitare, stabilita conform normelor.         VI.  Modalitati de plata  ART. 8. - Plata serviciilor medicale de urgenta si de transport sanitar se face pe baza următorilor indicatori:     a)  număr de km echivalenţi (dus-întors)     b)  număr de ore de zbor     c)  număr de mile     d)  tarif pe km parcurs/milă parcursă/ora de zbor     e)  număr de solicitări     f)  tarif pe solicitare negociat.  Suma contractata pentru serviciile de transport:       Tipul autovehiculului  Nurnar de km  echivalenti  Tarif/km echivalent negociat*)  Suma            Total:                          X            *) Tariful/km echivalent negociat pe fiecare tip de autovehicul nu poate fi mai mare decât tariful/km echivalent prevăzut în anexa nr.2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 22/14/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei  medicale spitaliceşti, îngrijirilor la domiciliu, serviciilor medicale de urgenta si transport sanitar, precum si a serviciilor de recuperare a sanatatii, în cadrul sistemului de asigurari sociale de sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.511/2002.            Tipul ambarcatiuni · i   Numar de mile   Tarif/milă negociat     Suma Total                      X                         Tipul aeronavei  Numar de ore de zbor  Tarif/ora de zbor negociat  Suma Total                        X               Nr. solicitari  Tarif/solicitare negociat   Suma contractata Total:              X        Decontarea serviciilor medicale de urgenta se face conform art.23 din anexa nr.2 la ordinul mentionat mai sus.  '  ART. 9. - Suma aferenta serviciilor medicale de urgenta şi transport sanitar se defalchează pe trimestre si pe luni de către conducerea acestor unitati, prin negociere cu reprezentantul casei de asigurări de sănătate.  ART. 1O. - ( 1) La începutul fiecărei luni casa de asigurări de sănătate poate acorda pentru luna în curs serviciilor de ambulanta până la 80% din suma aferenta lunii respective.     (2)  Lunar, până la data de  ..........  a lunii următoare celei pentru care se face plata, casa de asigurări de sănătate decontează diferenţa fata de sumele cuvenite pentru serviciile medicale furnizate. În cazul în care suma acordata la începutul lunii este mai mare decât suma cuvenita pentru serviciile medicale fumizate în luna respectiva, regularizarea se face în luna următoare.     (3)  Decontarea sumelor pentru plata serviciilor medicale de urgenta şi transport sanitar se face pe baza facturii însoţite de desfasuratoarele activităţii realizate, stabilite prin decizie a preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.  ART. 11. - Plata serviciilor medicale de urgenta şi transport sanitar se face în contul nr.  ...................., deschis la trezoreria statului.         VII.  Calitatea serviciilor medicale  ART. 12. - Serviciile medicale de urgenta şi transport sanitar fumizate în baza prezentului contract trebuie sa se încadreze din punct de vedere al calităţii lor în normele privind calitatea asistentei  medicale, elaborate  de către  comisiile  de specialitate  din cadrul Colegiului Medicilor din România si negociate cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.     VIII.  Raspunderea contractuala  ART.13. - Pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale partea în culpa datorează daune­ interese.    ART. 14. - În cazul în care termenele de plata prevăzute la art. 10 alin. (2) nu sunt respectate  din  vina caselor de asigurări de sănătate, acestea sunt obligate la plata unor majorări de întârziere egale cu majorările ce se aplica pentru întârzierea plaţii impozitelor către stat.  ART. 15. - Furnizorul de servicii medicale garantează si răspunde de calitatea serviciilor medicale acordate asiguraţilor.  ART. 16. - Reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale cu care casa de asigurări de sănătate a încheiat contract este direct răspunzător de corectitudinea datelor raportate.     IX.  Clauza speciala  ART. 17. - Orice împrejurare independenta de voinţa parţilor, intervenita după data semnării contractului si care împiedica executarea acestuia, este considerata forţă majora si exonerează de răspundere partea care o invoca. Sunt considerate forţă majora, în sensul acestei clauze, împrejurări ca: război, revoluţie, cutremur, marile inundaţii, embargo.  Partea care invoca forţa majora trebuie sa anunţe cealaltă parte în termen de  5  zile de la data apariţiei respectivului caz de forţa majora si, de asemenea, de la încetarea acestui caz.  Daca nu procedează la anunţarea în termenele prevăzute mai sus a începerii si încetării cazului de forţa majora, partea care îl invoca suporta toate daunele provocate celeilalte parţi prin neanunţarea în termen.  În cazul în care împrejurările care obliga la suspendarea executării prezentului contract se prelungesc  pe o perioada mai mare de 6 luni, fiecare parte poate cere rezolutiunea contractului.     X.  Încetarea contractului  ART. 18. - Contractul  de furnizare de servicii medicale de urgenta si transport sanitar se reziliază de plin drept printr-o notificare scrisa a caselor de asigurări de sănătate, în termen de 1O zile calendaristice de la data constatării în următoarele situatii:     a)  întreruperea activităţii pentru o perioada mai mare de 3 lun '    i;     b)  ridicarea de către organele în drept a autorizaţiei sanitare de funcţionare sau încetarea valabilităţii acesteia ori încetarea acreditarii furnizorului;     c)  nerespectarea obligaţiilor contractuale nejustificat, constatata cu ocazia controlului efectuat de instituţiile abilitate sa efectueze acest control.  ART.19. - Contractul de fumizare de servicii medicale de urgenta şi transport sanitar  încheiat cu casa de asigurări de sănătate încetează cu data la care a intervenit una dintre următoarele situatii:     a)  încetarea act ' ivităţii furnizorului prin desfiinţare, lichidare, dizolvare;    .  b) încetarea defmitiva a activităţii casei de asigurări de sănătate;      c)  acordul de voinţa al parţilor ;     d)  denunţarea unilaterală a contractului de către reprezentantul legal al furnizorului sau de către casa de asigurări de sănătate printr-o notificare scrisă şi motivată în care se va preciza temeiul legal, cu 30 de zile calendaristice înainte de data de la care se doreşte încetarea contractului.    ART.20. - Situaţiile prevăzute la art. 18 si la art. 19 lit. a) se constata de către casa de asigurări de sănătate, din oficiu, prin organele sale abilitate sau la sesizarea oricărei persoane interesate.  ART.21.  - Prezentul  contract  poate  fi reziliat de  către  partile  contractante  pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, sub condiţia notificării intenţiei de reziliere cu cel puţin 30 de zile calendaristice înaintea datei de la care se doreşte rezilierea.       XI.  Corespondenta  ART. 22. - Corespondenta legata de derularea prezentului contract se efectuează în scris prin scrisori recomandate cu confirmare de primire, prin fax sau direct la sediul parţilor.  Fiecare parte contractanta este obligata ca în termen de 3 zile din momentul în care intervin  modificări ale datelor ce figurează în prezentul contract sa notifice celeilalte parţi contractante schimbarea survenita.     XII.  Modificarea contractului  ART.23. - Prezentul contract se poate modifica prin negociere si acord bilateral, la iniţiativa oricărei parţi contractante, sub rezerva notificării scrise a intenţiei de modificare si a propunerilor de modificare cu cel puţin ... .. zile înaintea datei de la care se doreşte modificarea.  Modificarea se face printr-un act adiţional, semnat de ambele parţi, si este anexa a acestui  contract.  ART.24. - În condiţiile apariţiei unor noi acte normative în materie, care intra în vigoare pe durata derulării prezentului contract, clauzele contrare se vor modifica si completa în mod corespunzător numai cu acordul parţilor.  ART.25. - Daca o clauza a acestui contract ar fi declarata nula, celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de aceasta nulitate. Partile convin ca orice clauza declarata nula sa fie înlocuita printr-o alta clauza care sa corespunda cât mai bine cu putinţa spiritului contractului.  Daca expira termenul de valabilitate al autorizaţiei sanitare de funcţionare pe durata prezentului contract, toate celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de nulitate, cu condiţia reînnoirii autorizaţiei sanitare de funcţionare pe toata durata de valabilitate a contractului.     XIII.  Soluţionarea litigiilor  ART. 26. - (1) Litigiile născute în legătura cu încheierea, executarea, modificarea si încetarea ori alte pretenţii decurgând din prezentul contract vor fi supuse unei proceduri prealabile de soluţionare pe cale amiabila.  (2) Litigiile nesoluţionate conform alin.(1) sunt de competenta Comisiei centrale de arbitraj, care va soluţiona cauza potrivit legii.  ART.27. - Hotărârile Comisiei centrale de arbitraj pot fi atacate la instanţele judecătoreşti competente.     XIV.  Alte clauze    Prezentul contract de furnizare a serviciilor medicale în cadrul  . sistemului de asigurări sociale de sănătate a fost încheiat azi ......... ,  în doua exemplare a câte ......... pagini fiecare, câte unul pentru fiecare parte contractanta.  Casa de asigurări de sănătate Director general,  Furnizor de servicii medicale Reprezentant legal,  Director adjunct economic, Director adjunct relaţii contractuale,  Vizat Oficiul juridic  ACT ADIŢIONAL  pentru plata diferenţei dintre suma aferentă serviciilor medicale de urgenţă şi transport sanitar realizate şi suma reprezentând valoarea decontată din contract pentru serviciile medicale de urgenţă şi transport sanitar în aceeaşi perioadă     I.  Servicii de transport         Tipul      Nr. de km echivalenti   Tarif7km echivalent autovehiculului  realizaţi decontaţi   negociat   Suma aferentă  km echivalenti  Diferenţ realizată   decontată                     Total:          X      X         X             Tipul ambarcaţiunii   Nr. de mile  realizate decontate  Tarif7milă negociat   Suma aferentă mile parcurse  realizată   decontată  Diferenţa         Total:          X      X         X             Tipul     Nr. de ore de zbor  aeronavei  realizate decontate  Tarif7oră de zbor negociat   Suma aferentă ore zbor  realizată   decontată  Diferenţa                     Total:        X      X            X             II.  Solicitări de servicii medicale de urgenţă          Nr. de solicitări  realizate decontate  Tarif7solicitare negociat   Suma aferentă solicitărilor   Diferenţa realizată   decontată           ANEXAnr.13  CONTRACT  de fumizare de servicii medicale în asistenţa medicală de recuperare a sănătăţii (pentru sanatorii şi preventorii)     I.  Părţile contractante      Casa de asigurări de sănătate .............., cu sediul în municipiul/oraşul  .................., str.............., nr....., judeţul/sectorul ............., telefon.........., fax    ,  reprezentată prin director general ...................... ..  şi   Sanatoriul/Preventoriul   ············ ···· ··········· · ··· ··· ················ ·,    având  sediul  în  municipiul/oraşul ....................., str. .................. nr. ...., judeţul/sectorul      telefon..........., fax: ............. reprezentat  prin: ................................având actul de înfiinţare nr...... ..  .... , autorizaţia sanitară de funcvonare nr.....".........., codul fiscal nr................., cont nr............................, deschis la Trezoreria statului, certificat de acreditare nr. .. ............  .  li. Obiectul contractului  ART.1. - Obiectul prezentului contract îl constituie furnizarea serviciilor medicale de recuperare în sanatorii şi preventorii, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, conform Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale spitaliceşti, îngrijirilor la domiciliu, serviciilor medicale de urgenţă şi transport sanitar, precum şi a serviciilor de recuperare a sănătăţii, în cadrul sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.511/2002 şi a Normelor metodologice de aplicare a acestuia.  111.  Serviciile medicale de recuperare a sănătăţii acordate în sanatorii şi preventorii, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate   ART.2. - Serviciile medicale de recuperare a sănătăţii în sanatorii şi preventorii se acordă în baza recomandărilor pentru tratament de recuperare de către medicii de familie, medicii de specialitate din ambulatoriu şi medicii din spital aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate pentru perioade şi potrivit unui ritm stabilite de medicul curant de recuperare.     IV.  Durata contractului  ART.3. - Prezentul contract este valabil de la data încheierii până la data de 31 decembrie 2003.  ART.4. - Durata prezentului contract se poate prelungi prin acordul părţilor în situaţia prelungirii duratei de aplicabilitate a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale spitaliceşti, îngrijirilor la domiciliu, serviciilor medicale de urgenţă şi  transport sanitar, precum şi a serviciilor de recuperare a sănătăţii, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.511/2002.     V.  Obligaţiile părţilor  ART.5. - Casa de asigurări de sănătate are următoarele obligaţii:     a)  	să deconteze furnizorilor de servicii medicale de recuperare, în baza facturii şi a documentelor  înso toare,  contravaloarea  serviciilor  medicale  acordate asiguraţilor, la termenele stabilite în contractul de fumizare de servicii medicale de recuperare;     b)  	să verifice activitatea furnizorilor de servicii medicale de recuperare, prevăzută în prezentul contract;     c)  să raporteze Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate datele solicitate privind activitatea desfăşurată de furnizorii de servicii medicale de recuperare în baza prezentului contract şi să respecte termenele de raportare stabilite de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate;     d)  	să informeze permanent furnizorii de servicii medicale de recuperare despre condiţiile de contractare;     e)  în cazul unităţilor sanitare cu paturi, care contractează servicii medicale de recuperare cu o singură casă de asigurări de sănătate, să deconteze serviciile medicale de recuperare acordate asiguraţilor, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care se virează contribuţia de asigurări de sănătate pentru aceştia.  ART.6. - Furnizorul are următoarele obligaţii:     a)  să acorde servicii medicale asiguraţilor numai pe bază de bilet de trimitere de la medicul de familie, de la medicul de specialitate din ambulatoriu sau de la medicul din spital, aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate;     b)  să ofere relaţii asiguraţilor despre drepturile pe care le au şi care decurg din calitatea de asigurat, precum şi despre serviciile medicale oferite, modul în care vor fi fumizate acestea şi să îi consilieze în scopul prevenirii îmbolnăvirilor şi al păstrării sănătăţii;     c)  să stabilească şi să fumizeze tratamentele adecvate;     d)  să solicite documentele care atestă calitatea de asigurat a pacienţilor;     e)  să acorde servicii medicale tuturor asiguraţilor fără nici o discriminare, folosind totodată formele cele mai eficiente şi economice de tratament;     f)  să respecte confidenţialitatea tuturor datelor şi informa9ilor privitoare la asigura9, precum şi demnitatea şi intimitatea acestora;     g)  să stabilească programul de lucru şi sarcinile de serviciu pentru personalul angajat;     h)  să accepte controlul din partea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a caselor de asigurări de sănătate, a Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi direcţiilor de sănătate publică, împreună cu Colegiul Medicilor din România organizat la nivel naţional şi judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, precum şi din partea altor instituţii abilitate de lege, privind modul de desfăşurare a activităţii;     i)  să asigure asistenţa medicală indiferent de casa de asigurări de sănătate la care se virează contribuţia de asigurări de sănătate a asiguratului;     j)  să nu încaseze de la asigura9 contribuţii personale pentru serviciile fumizate care se suportă integral de către casele de asigurări de sănătate;     k)  să-şi stabilească programul de activitate şi să-l afişeze la loc vizibil;    I) să informeze medicul de familie al asiguratului despre tratamentul efectuat şi orice alte aspecte privind starea de sănătate a acestuia;     m)  să anunţe casele de asigurări de sănătate când unităţii sanitare i-a fost retrasă sau suspendată autorizaţia sanitară de funcţionare sau acreditarea;     n)  să factureze lunar, în vederea decontării de către casa de asigurări de sănătate, activitatea realizată conform contractului de fumizare de servicii medicale de recuperare. Factura va fi însoţită de desfăşurătoarele activităţilor realizate; desfăşurătoarele se stabilesc prin decizie a preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi sunt puse la dispoziţia furnizorilor de servicii medicale de recuperare contra cost de către casele de asigurări de sănătate. Nerespectarea termenului de depunere a facturii atrage după sine nedecontarea serviciilor medicale fumizate, la termenele stabilite în contractele de fumizare de servicii medicale de recuperare.         VI.  Modalităţi de plată  ART.7. - (1) Suma negociată cu casa de asigurări de sănătate pentru sanatorii balneare se stabileşte prin negociere în funcţie de numărul de zile de spitalizare estimat a se realiza şi de tarifele/zi de spitalizare, diferenţiat pe tipuri de sanatorii, potrivit anexei nr.7 b) la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr .  22/14/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale spitalicesti, îngrijirilor la domiciliu, serviciilor de urgenta si transport sanitar, precum si a serviciilor de recuperare a sanatatii, în cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.511/2002. Valoarea contractată în sumă de ...................... lei este suma negociată diminuată cu contribuţia personală .  a asiguraţilor, conform tabelului de mai jos:     Tipul de asistenţă balneară    Nr .  de zile de  spitalizare contractate    Tariful pe zi de spitalizare  conform anexei nr.7 b)    Suma negociată    Suma suportată de asigurat    Valoarea contractată      1    2    3    4=2x3    5= 2x3x  %     6=4-5      Asistenţă balneară terapeutică  (cu trimitere medicală)                Asistenţă balneară de recuperare medicală (cu  trimitere medicală)                Total:      X              (2)  Suma contractată cu casa de asigurări de sănătate pentru sanatorii, altele decât cele balneare şi preventorii, este de ..... .. ............ şi se stabileşte prin negociere în func e de numărul de zile de spitalizare estimat ......... şi tariful pe zi de spitalizare prevăzut în anexa nr.7b) la Ordinul ministrului sănătă i şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 22/14/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale spitalicesti, îngrijirilor la domiciliu, serviciilor de urgenta si transport sanitar, precum si a serviciilor de recuperare a sanatatii, în cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.511/2002.  ART.8. "" (1) Suma contractată se defalchează pe trimestre şi pe luni de către conducerea acestor unităţi prin negociere cu casa de asigurări de sănătate, ţinându-se cont şi de activitatea specifică sezonieră.     (2)  La începutul fiecărei luni, casa de asigurări de sănătate poate acorda pentru luna în curs până la 80% din suma corespunzatoare lunii respective.     (3)  Lunar până la data de ............. a lunii următoare celei pentru care se face plata, casa de asigurări de sănătate decontează diferenţa faţă de sumele cuvenite lunii respective. în cazul în care suma acordată la începutul lunii este mai mare decât suma cuvenită pentru serviciile medicale fumizate în luna respectivă, regularizarea se face în luna următoare.      •       ART.9. - Decontarea serviciilor medicale de recuperare se face pe baza documentelor justificative, conform normelor financiar-contabile şi a dispoziţiilor Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.                        • •   ART.1 O. -  Plata serviciilor medicale de recuperare-reabilitare se face în contul nr................ deschis la trezoreria statului.     VII.  Calitatea serviciilor medicale  ART.11. - Serviciile medicale fumizate în baza prezentului contract trebuie să se încadreze, din punct de vedere al calităţii lor, în normele privind calitatea asistenţei medicale, elaborate de comisiile de specialitate din cadrul Colegiului Medicilor din România şi negociate cu Casa Na onală de Asigurări de Sănătate.     VIII.  Răspunderea contractuală  ART.12. - Pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale partea în culpă datorează daune-interese.  ART.13. - În cazul în care termenele de plată prevăzute la art.a nu sunt respectate din vina caselor de asigurări de sănătate, acestea sunt obligate la plata unor majorări de întârziere egale cu majorările ce se aplică pentru întârzierea plăţii impozitelor către stat.  ART.14. - Furnizorul de servicii medicale garantează şi răspunde de calitatea serviciilor medicale acordate asiguraţilor.  ART.15. - Reprezentantul legal al cabinetului medical cu care casa de asigurări de sănătate a încheiat contract este direct răspunzător de corectitudinea datelor raportate. în caz contrar se aplică prevederile legislaţiei în vigoare:     IX.  Clauză specială      ART.16. - Orice împrejurare independentă de voinţa părţilor, intervenită după data semnării contractului şi care împiedică executarea acestuia, este considerată forţă majoră şi exonerează de răspundere partea care o invocă. Sunt considerate forţă majoră, în sensul acestei clauze, împrejurări ca: război, revoluţie, cutremur, marile inundaţii, embargo.  Partea care invocă forţa majoră trebuie să anunţe cealaltă parte în termen de 5 zile calendaristice de la data apariţiei respectivului caz de forţă majoră şi, de asemenea, de la încetarea acestui caz.       XI.     
     

     
  
 ANEXANR.14 
 CONTRACT 
 de furnizare de servicii medicale în asistenta medicala de specialitate de recuperare (pentru unităţile sanitare ambulatorii de recuperare) 
    I.  Părţile contractante  Casa de asigurări de sănătate ............................ ,  cu sediul în municipiul/oraşul  ...................., str........................ nr....... ,  judeţul/sectorul ..................... ,  telefon     ,   fax ...............,., reprezentata prin director general ......................  Şl     -  unitatea sanitara ambulatorie de  recuperare . ..  . . .  ... ... . . .  . ..  . . . .. .  ...  din structura sanitare  ..................,  reprezentata prin            ;      -  unitatea ambulatorie de recuperare . .. ...  .. .   .. . . ..   .. . . .. .  în care îşi desfăşoară activitatea  medicii angajaţi în unitatea sanitară  ......................,  reprezentată pnn      ;      -  cabinetul  medical  de  specialitate   .........................,  organizat  conform Ordonantei Guvernului nr.124/1998 privind organizarea si functionarea cabinetelor medicale,   republicata,   cu   modificarile   ulterioare,   reprezentat pnn ........................······  ;     cabinetul  medical  de  specialitate   din  structura  unităţii  sanitare  ...  .. .  ...  . ..  ... .. .  . . . . .. . ..  .  din reţeaua  ministerelor şi instituţiilor centrale din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti, reprezentat prin       având sediul în municipiul/oraşul ..............................., str............................. nr   ,   judeţul/sectorul    ........................... ,   telefon   ......................... ,    cu   actul   de înfiinţare/organizare sau certificat de înregistrare  în Registrul  unic al cabinetelor medicale ......................... ,  nr........., autorizaţie sanitara de funcţionare nr         ,   cod fiscal nr.................. ,  cont nr............................, deschis la trezoreria statului, cod numeric personal al reprezentantului legal................ copie după dovada asigurării de răspundere civilă pentru practică medicală pentru fiecare medic pe care îl reprezintă, certificatul de acreditare al furnizorului nr..............................     II.  Obiectul contractului  ART.I. - Obiectul prezentului contract îl constituie fumizarea serviciilor medicale de recuperare a sănătăţii, acordate în unităţi sanitare ambulatorii · de recuperare, în cadru • l sistemului de asigurări sociale de sănătate, conform Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale spitaliceşti, îngrijirilor la domiciliu, serviciilor medicale de urgenta şi transport sanitar, precum şi a serviciilor de recuperare a sănătăţii, în cadrul  sistemului  de asigurări  sociale  de sănătate,  aprobat  prin  Hotărârea  Guvernului nr.1.511/2002 şi Normelor metodologice de aplicare a acestuia.     III.  Serviciile  medicale de recuperare  a sănătăţii  acordate  în unităţi sanitare ambulatorii de recuperare  ART.2. - Furnizorul prestează tipurile de servicii medicale asiguraţilor, conform anexei nr. I la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 22/14/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice  de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale spitaliceşti, îngrijirilor la domiciliu, serviciilor medicale de urgenta şi transport sanitar, precum şi a serviciilor de recuperare a sănătăţii, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.511/2002.  ART.3. - Fumizarea serviciilor medicale de recuperare a sănătăţii acordate în unităţi sanitare ambulatorii de recuperare se face de către următorii medici: 1...........................................................  2. ••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••  3 ...........................................................  ART.4. - Serviciile medicale de recuperare a sănătăţii acordate în unităţi sanitare ambulatorii de recuperare în sistemul asigurărilor de sănătate se acorda în baza biletului de trimitere de la medicul de familie, de la medicul de specialitate din ambulatoriu sau de la medicul din spital, aflaţi în relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate.     IV.  Durata contractului  ART.5. - Prezentul contract este valabil de la data încheierii lui până la data de 31 decembrie 2003.  ART.6. - Durata prezentului contract se poate prelungi prin acordul părţilor în situaţia prelungirii duratei de aplicabilitate a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale spitaliceşti, îngrijirilor la domiciliu, serviciilor medicale de urgenta şi transport sanitar, precum şi a serviciilor de recuperare a sănătăţii, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. l. 511/2002.     V.  Obligaţiile părţilor  ART.7. - Casa de asigurări de sănătate are următoarele obligaţii:     a)  sa deconteze, în baza facturii şi a documentelor însoţitoare, furnizorilor de servicii medicale de recuperare contravaloarea serviciilor medicale acordate asiguraţilor, la termenele stabilite în contractul de furnizare de servicii medicale;     b)  sa verifice activitatea furnizorilor de servicii medicale, prevăzuta în prezentul contract;     c)  sa informeze permanent furnizorii de servicii medicale de recuperare asupra  conditiilor de contractare.  '  ART.8. - Furnizorul are următoarele obligaţii:     a)  sa acorde îngrijiri medicale asiguraţilor numai pe bază de bilet de trimitere de la medicul de familie, de la medicul de specialitate din ambulatoriu sau de la medicul din spital, aflaţi în relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate;     b)  sa ofere relaţii asiguraţilor despre drepturile pe care le au şi care decurg din calitatea de asigurat, precum şi despre serviciile medicale oferite, modul în care vor fi furnizate acestea şi sa îi consilieze în scopul prevenirii îmbolnăvirilor şi al păstrării sănătăţii;     c)  sa stabilească şi sa furnizeze tratamentele adecvate;     d)  sa solicite documentele care atesta calitatea de asigurat a pacienţilor;     e)  sa acorde servicii medicale tuturor asiguraţilor rară nici o discriminare, folosind totodată formele cele mai eficiente şi economice de tratament;     f)  sa respecte confidenţialitatea tuturor datelor şi informaţiilor privitoare la asiguraţi, precum şi demnitatea şi intimitatea acestora;     g)  sa stabilească programul de lucru şi sarcinile de serviciu pentru personalul medical subordonat;     h)  sa accepte controlul din partea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a caselor  de asigurări de sănătate, a Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi a direcţiilor de sănătate publica, împreuna cu Colegiul Medicilor din România organizat la nivel naţional şi judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, precum şi din partea altor instituţii abilitate de lege, privind modul de desfăşurare a activităţii;     i)  sa asigure asistenta medicala indiferent de casa de asigurări  • de sănătate la care se virează contribuţia de asigurări de sănătate a asiguratului;     j)  sa nu încaseze de la asiguraţi contribuţii personale pentru serviciile furnizate care se suporta integral de către casele de asigurări de sănătate;     k)  sa-şi stabilească programul de activitate şi sa-I afişeze la loc vizibil;     l)  sa informeze medicul de familie al asiguratului despre tratamentul efectuat şi despre orice alte aspecte privind starea de sănătate a acestuia;     m)  sa anunţe casele de asigurări de sănătate când unităţii sanitare i-a fost retrasa sau suspendata autorizaţia sanitara de funcţionare sau acreditarea;     n)  sa factureze lunar, în vederea decontării de către casa de asigurări de sănătate, activitatea  realizata  conform  contractului  de  furnizare  de  servicii  medicale  de recuperare. Factura va fi însoţita de desfăşurătoarele activităţilor realizate, stabilite prin .  decizie a preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi puse la dispoziţia furnizorilor de servicii medicale de recuperare contra cost de către casele de asigurări de sănătate. Nerespectarea termenului de depunere a facturii atrage nedecontarea serviciilor    fumizate la termenele stabilite în contractele de furnizare de serv1c11 medicale de recuperare.       VI.  Modalităţi de plata  ART.9. - Modalitatea de plata a serviciilor medicale de recuperare a sănătăţii acordate în unităţi sanitare ambulatorii de recuperare în sistemul asigurărilor de sănătate este tariful pe serviciu medical prevăzut în anexa nr.I la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 22/14/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice  de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale spitaliceşti, îngrijirilor la domiciliu, serviciilor medicale de urgenta şi transport sanitar, precum şi a serviciilor de recuperare a sănătăţii, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. I. 5  l l /2002, diminuat acolo unde este cazul, cu contravaloarea cheltuielilor materiale ce se suportă de către unităţile în structura cărora funcţionează.  ART.IO. - (1) Valoarea contractului rezulta din tabelul de mai jos:       Tipul serviciului    Numărul de servicii negociat (orientativ)    Tariful pe serviciu medical    Valoarea      O.    1.    2.    3=1x2                          TOTAL    X    X       (2) Valoarea contractului pentru serviciile medicale de recuperare a sănătăţii acordate în unităţi ambulatorii speciale de recuperare în sistemul asigurărilor de sănătate este de  .         lei.   ART.11 . - Decontarea serviciilor medicale de recuperare a sănătăţii acordate în unităţi ambulatorii speciale de recuperare în sistemul asigurărilor de sănătate se face pe baza numărului serviciilor realizate şi a tarifelor prevăzute la art. I O,  până la data de  ..... . a lunii următoare celei pentru care se face plata, şi pe baza documentelor justificative conform normelor financiar-contabile şi dispoziţiilor Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în limita valorii contractate.  ART.12. - Plata serviciilor medicale de recuperare a sănătăţii acordate în unităţi sanitare ambulatorii de recuperare în sistemul de asigurări de sănătate se face în contul  •  nr .................................... , deschis la trezoreria statului.     VII.  Calitatea serviciilor medicale  ART.13. - Serviciile medicale furnizate în baza prezentului contract trebuie sa se încadreze, din punct de vedere al calităţii lor, în criteriile privind calitatea asistentei medicale, elaborate de comisiile de specialitate din cadrul Colegiului Medicilor din România şi negociate cu Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate.     VIII.  Răspunderea contractuala  ART.14. - Pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale partea în culpă datorează daune-interese.  ART.15. - În cazul în care termenele de plata prevăzute la art. U  nu sunt respectate din vina caselor de asigurări de sănătate, acestea sunt obligate la plata unor majorări de întârziere egale cu majorările ce se aplică pentru întârzierea plaţii impozitelor către stat.  ART.16. - Furnizorul de servicii medicale garantează şi răspunde de calitatea serviciilor medicale acordate asiguraţilor.  ART.I 7. - Reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale cu care casa de asigurări de sănătate a încheiat contract este direct răspunzător de corectitudinea datelor raportate. În caz contrar, se aplica prevederile legislaţiei în vigoare.     IX.  Clauza speciala  ART. I8. - Orice împrejurare independenta de voinţa parţilor, intervenita după data semnării contractului şi care împiedica executarea acestuia, este considerata forţă majoră şi exonerează de răspundere partea care o invoca. Sunt considerate forţă majoră, în sensul acestei clauze, împrejurări ca: război, revoluţie,  cutremur,  mari inundaţii, embargo.  Partea care invoca forţa majora trebuie sa anunţe cealaltă parte, în termen de 5 zile de la data apariţiei respectivului caz de forţa majora şi, de asemenea, de la încetarea acestui caz.  Daca nu procedează la anunţarea în termenele prevăzute mai sus a începerii şi încetării cazului de forţa majora, partea care îl invoca suporta toate daunele provocate celeilalte parţi prin neanunţarea în termen.  În cazul în care împrejurările care obliga la suspendarea executării prezentului contract se prelungesc pe o perioada mai mare de 6 luni, fiecare parte poate cere rezolut , iunea contractului.     X.  Încetarea contractului  .  ART.19. - Contractul se reziliază de plin drept printr-o notificare scrisa a caselor de asigurări de sănătate în termen de  l O  zile calendaristice de la data constatării următoarelor situatii:     a)  daca unitatea sanitara ambulatorie de recuperare nu începe activitatea în termen de cel mult 3 luni de la data semnării prezentului contract;     b)  daca, din motive imputabile furnizorului, acesta îşi întrerupe activitatea pe o perioada mai mare de 3 luni;     c)  ridicarea de către organele în drept a autorizaţiei sanitare de funcţionare a furnizorului sau încetarea valabilităţii acesteia ori încetarea acreditării furnizorului;     d)  nerespectarea termenelor de raportare în vederea decontării de către casa de asigurări de sănătate a activităţii realizate pentru o perioadă de maximum 2 luni consecutiv în cadrul unui trimestru;     e)  în cazul în care se constată încasarea de contribuţie personală de la asiguraţi pentru serviciile medicale care se suportă integral de către casa de asigurări de sănătate     f)  nerespectarea obligaţiilor contractuale constatate cu ocazia controlului efectuat de către instituţiile abilitate să efectueze acest control.  ART.20. -  Contractul încetează la data la care a intervenit una dintre situa . tiile următoare:     a)  încetarea activităţii furnizorului prin desfiinţare, dizolvare, lichidare;     b)  încetarea definitiva a activităţii casei de asigurări de sănătate;     c)  acordul de voinţa al parţilor;     d)  mutarea unitaţii sanitare din teritoriul de funcţionare;     e)  decesul reprezentantului legal al cabinetului medical;     f)  denunţarea unilaterală a contractului de către reprezentantul legal al furnizorului sau al casei de asigurări de sănătate printr-o notificare scrisă motivată, în care se va preciza temeiul legal, cu 30 de zile calendaristice anterior datei de la care se doreşte încetarea contractului.    ART.21. - (1) Situaţiile prevăzute la art.19 şi la art.20, lit. a), b) şie) se constata de către casa de asigurări de sănătate, din oficiu, prin organele sale abilitate, sau la sesizarea oricărei persoane interesate.  (2) Situaţiile prevăzute la art.20 lit.d) se notifică casei de asigurări de sănătate cu cel puţin 30 de zile calendaristice înaintea datei de la care se doreşte încetarea contractului.    ART.22. - Prezentul contract poate fi reziliat de către părţile contractante datorita neîndeplinirii obligaţiilor contractuale, sub condiţia notificării intenţiei de reziliere cu cel puţin 30 de zile calendaristice înaintea datei de la care se doreşte rezilierea.       XI.  Corespondenta  ART.23. - Corespondenţa legata de derularea prezentului contract se efectuează în scris prin scrisori recomandate cu confirmare de primire, prin fax sau direct, la sediul parţilor.  Fiecare parte contractanta este obligata ca în termen de 3 zile de la momentul în care intervin modificări ale datelor ce figurează în prezentul contract sa notifice celeilalte parţi contractante schimbarea survenita.     XII.  Modificarea contractului  ART.24. - Prezentul contract se poate modi{ica prin negociere şi acord bilateral, la iniţiativa  oricărei  parţi contractante,  sub rezerva notificării  scrise a  intenţiei  de modificare şi a propunerilor de modificare cu cel puţin ...... zile înaintea datei de la care se doreşte modificarea.  Modificarea se face printr-un act adiţional semnat de ambele parţi şi este anexa a acestui contract.  ART.25. - În condiţiile apariţiei unor noi acte normative în materie, care intra în vigoare pe durata derulării prezentului contract, clauzele contrare se vor modifica şi completa în mod corespunzător numai cu acordul parţilor.  ART.26. - Daca o clauza a acestui contract ar fi declarata nula, celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de aceasta nulitate. Părtile convin ca orice clauza declarata nula sa fie înlocuita printr-o alta clauza care sa co '    respunda cât mai bine cu putinţa spiritului contractului.  Daca expira termenul de valabilitate a autorizaţiei sanitare de funcţionare pe durata prezentului contract, toate celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de nulitate, cu condiţia reînnoirii autorizaţiei sanitare de funcţionare pe toata durata de valabilitate a contractului.     XIII.  Soluţionarea litigiilor  ART.27. - (1) Litigiile născute în legătura cu încheierea, executarea, modificarea şi încetarea ori alte pretenţii decurgând din prezentul contract vor fi supuse unei proceduri prealabile de soluţionare pe cale amiabila.  (2) Litigiile nesoluţionate conform alin.(l) sunt de competenta Comisiei centrale de arbitraj.  ART.28. - Hotărârile Comisiei centrale de arbitraj pot fi atacate la instanţele judecătoreşti competente.     XIV.  Alte clauze   

 ............................................................................ 

 Prezentul contract de fumizare a serviciilor medicale de recuperare în ambulatoriu în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate a fost încheiat astăzi ........., în doua exemplare a câte    pagini fiecare, câte unul pentru fiecare parte contractanta; 

 Casa de asigurări de sănătate Director general, 
 Furnizor de servicii medicale Reprezentant legal, 

 Director adjunct economic, 

 Director adjunct relaţii contractuale, 

 Vizat Oficiul juridic 
 ANEXA  nr.15  

 CONTRACT DE FURNIZARE 
 de servicii de îngrijiri la domiciliu 
 I. Părţile contractante 
 Casa de asigurări de sănătate .............., cu sediul în municipiul/oraşul 
 .................., str.............. nr. ...., judeţul/sectorul ............., telefon........., fax    , 
 reprezentată prin director general ......................... şi 
 Unitatea specializată pentru servicii de îngrijiri la domiciliu: 
 ........................................... reprezentată prin: ......................... 
 cu autorizaţie de funcţionare nr.............., certificat de acreditare nr.............. 
  
 Persoana fizică ................................ 
 cu certificat de acreditare nr.............. şi autorizaţie de liberă practică în domeniul îngrijirilor la domiciliu nr.............. 
  
 având sediul în municipiul/oraşul ......................., str............................. nr  , 
 bi. ...., sc....., et. ...., ap....., judeţul/sectorul ..............., telefon ............, cont nr. 
 ....................,  deschis  la  trezoreria  statului,  cod  fiscal/autorizaţie  de  liber profesionist  ................,  cod  numeric  personal  al  reprezentantului  legal 

 li. Obiectul contractului 
 ART.1. - Obiectul prezentului contract îl constituie furnizarea serviciilor de îngrijiri la domiciliu, conform Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale spitaliceşti, îngrijirilor la domiciliu, serviciilor medicale de urgenţă şi transport sanitar, precum şi a serviciilor de recuperare a sănătăţii, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.511/2002 şi a Normelor metodologice de aplicare a acestuia. 
    III.  Serviciile de îngrijiri la domiciliu furnizate  ART.2. - Furnizorul prestează servicii de îngrijiri la domiciliu asiguraţilor, conform Cap. IV „Pachet de servicii medicale de bază pentru îngrijiri la domiciliu" din anexa nr.1  la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 22/14/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale spitaliceşti, îngrijirilor la domiciliu, serviciilor medicale de urgenţă şi     •  transport sanitar, precum şi a serviciilor de recuperare a sănătăţii, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.511/2002.  ART.3. - (1) Furnizarea serviciilor de îngrijiri la domiciliu se face de către următorii furnizori:     1.  ......................................................., CNP ...............................     2.  ......................................................., CNP ...............................     3.  ......................................................., CNP ...............................  (2) Serviciile de îngrijiri la domiciliu furnizate sunt cele aprobate de Comisia formată din reprezentanţi ai caselor de asigurări de sănătate, ai Colegiului Medicilor din România şi ai furnizorilor de servicii de îngrijiri la domiciliu şi repartizate furnizorului de către casa de asigurări de sănătate, conform art.38 din anexa nr.2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 22/14/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare  a Contractului-cadru privind  condiţiile  acordării  asistenţei  medicale spitaliceşti, îngrijirilor la domiciliu, serviciilor medicale de urgenţă şi transport sanitar, precum şi a serviciilor de recuperare a sănătăţii, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.511/2002.         IV.  Durata contractului  ART.4. - Prezentul contract este valabil de la data încheierii până la data de 31 decembrie 2003.  ART.5. - Durata prezentului contract se poate prelungi prin acordul părţilor pe toată durata de aplicabilitate a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale spitaliceşti, îngrijirilor la domiciliu, serviciilor medicale de urgenţă şi transport sanitar, precum şi a serviciilor de recuperare a sănătăţii, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate,  aprobat  prin Hotărârea Guvernului nr.1.511/2002.     V.  Obligaţiile părţilor     A.  Obligaţiile casei de asigurări de sănătate  ART.6. - Casa de asigurări de sănătate are următoarele obligaţii:     a)  să controleze activitatea furnizorilor de servicii de îngrijiri la domiciliu, conform contractelor încheiate cu aceştia;     b)  să verifice dacă serviciile de îngrijiri la domiciliu furnizate au fost conform recomandărilor medicilor  de  specialitate,  aprobate  de  comisia  formată  din reprezentanţi ai caselor de asigurări de sănătate, ai Colegiului Medicilor din România şi ai furnizorilor de servicii de îngrijiri la domiciliu, în conformitate cu reglementările în vigoare;     c)  să verifice autorizarea şi/sau acreditarea furnizorului de servicii de îngrijiri la domiciliu;     d)  să deconteze furnizorilor de servicii de îngrijiri la domiciliu contravaloarea serviciilor  contractate  si prestate,  pe baza facturii însoţite de desfăşurătoarele· - privind activitatea realizată, în urma verificării acestora;     e)  să informeze permanent furnizorii de servicii de îngrijiri la domiciliu asupra condiţiilor de contractare.       B.  Obligaţiile furnizorului de servicii de îngrijiri la domiciliu  ART.7. - Furnizorul de servicii de îngrijiri la domiciliu are următoarele obligaţii:     a)  să acorde servicii de îngrijiri la domiciliu asiguraţilor numai pe baza biletelor de recomandare eliberate de  medicii din unităţile sanitare-furnizori de servicii medicale aflate în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate;     b)  să nu modifice sau să nu întrerupă din proprie iniţiativă schema terapeutică recomandată  în cadrul unui program stabilit  în conformitate cu recomandările medicilor de specialitate, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, zilnic, inclusiv sâmbăta, duminica şi sărbătorile legale, program care se comunică la casa de asigurări de sănătate cu care s-a încheiat contract de furnizare de servicii de îngrijiri la domiciliu;     c)  să comunice medicului care a recomandat îngrijirile la domiciliu evoluţia stării de sănătate a asiguratului;     d)  să respecte criteriile de calitate a serviciilor de îngrijiri la domiciliu;     e)  să respecte confidenţialitatea serviciilor acordate;     f)  să ţină evidenţa serviciilor furnizate la domiciliul asiguratului, privind tipul serviciului acordat, data şi ora acordării, durata, evoluţia stării de sănătate;     g)  să urmărească prezentarea la controlul medical a asiguratului pe care l-a îngrijit,  atunci când  acest  lucru a fost  solicitat  de medicul  care  a făcut recomandarea îngrijirii la domiciliu;     h)  să factureze lunar, până la data de 3 a lunii următoare, în vederea decontării de către casa de asigurări de sănătate, activitatea realizată conform reglementărilor legale în vigoare. Factura va fi însoţită de desfăşurătoarele activităţilor realizate; desfăşurătoarele se stabilesc prin decizie a preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi sunt puse la dispoziţia furnizorilor de servicii de îngrijiri la domiciliu contra cost de către casele de asigurări de sănătate. Nerespectarea termenului de depunere a facturii atrage după sine nedecontarea serviciilor furnizate la termenele stabilite în contractele de furnizare de servicii de îngrijiri la domiciliu;     i)  să anunţe casa de asigurări de sănătate despre orice modificare a datelor care au stat la baza încheierii contractului cu aceasta;     j)  să nu încaseze de la asiguraţi contribuţia personală pentru serviciile de îngrijiri la domiciliu furnizate care se suportă integral de către casa de asigurări de sănătate, conform listelor şi condiţiilor prevăzute în norme.         VI.  Modalităţi de plată  ART.8. - Modalitatea de plată pentru serviciile de îngrijiri la domiciliu este tariful pe serviciu de îngrijiri la domiciliu prevăzut în anexa nr.1 la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 22/14/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale spitalicesti, îngrijirilor la domiciliu, serviciilor de urgenta si transport sanitar, precum si a serviciilor de recuperare a sanatatii, în cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.511/2002..  ART.9. - Documentele pe baza cărora se face decontarea se depun la casa de asigurări de sănătate până la data de ................. a fiecărei luni următoare celei pentru care se face decontarea.  Clauze speciale - se completează pentru fiecare unitate specializată cu care s-a încheiat contractul:    ...............................................................................................................  ... ...  ......... ... .... ... ...   ... ... ... ... ... ... ... .... ...   ...   ..  .  .......... ...... ...  ... .... ... ... ...  ... .... .... ... ... ...      VII.  Calitatea serviciilor de îngrijiri la domiciliu  ART.10. - Serviciile de îngrijiri la domiciliu furnizate în baza prezentului contract trebuie să se încadreze, din punct de vedere al calităţii lor, în normele privind calitatea îngrijirilor la domiciliu, elaborate de comisiile de specialitate din cadrul Colegiului Medicilor din România şi negociate cu Casa Naţională de  .  Asigurări de Sănătate.  VIli. Răspunderea contractuală  ART.11. - Pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale partea în culpă datorează daune-interese.  ART.12. - în cazul în care termenele de plată prevăzute la art.9  nu sunt respectate din vina caselor de asigurări de sănătate, acestea sunt obligate la plata unor majorări de întârziere egale cu majorările ce se aplică pentru întârzierea plăţii impozitelor către stat.  ART.13. - Furnizorul de servicii de îngrijiri la domiciliu garantează şi răspunde de calitatea îngrijirilor acordate asiguraţilor.  ART.14. - Reprezentantul legal al unităţii specializate pentru servicii de îngrijiri la domiciliu sau persoana fizică furnizor de servicii de îngrijiri la domiciliu este direct răspunzător de corectitudinea datelor raportate. în caz contrar se aplică prevederile legislaţiei în vigoare.       IX.  Clauză specială  ART.15. - Orice împrejurare independentă de voinţa părţilor, intervenită după data semnării contractului şi care împiedică executarea acestuia, este considerată forţă majoră şi exonerează de răspundere partea care o invocă. Sunt considerate forţă majoră, în sensul acestei clauze, împrejurări ca: război, revoluţie, cutremur, marile inundaţii, embargo.  Partea care invocă forţa majoră trebuie să anunţe cealaltă parte în termen de 5 zile calendaristice de la data apariţiei respectivului caz de forţă majoră şi, de asemenea, de la încetarea acestui caz. Dacă nu procedează la anunţarea în termenele prevăzute mai sus a începerii şi încetării cazului de forţă majoră, partea care îl invocă suportă toate daunele provocate celeilalte părţi prin neanunţarea în termen.  în cazul în care împrejurările care obligă la suspendarea  executării prezentului contract se prelungesc pe o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte poate cere rezoluţiunea contractului.     X.  Contravenţii  ART.16. - Refuzul furnizorilor de îngrijiri la domiciliu de a pune la dispoziţia organelor de control a actelor de evidenţă a serviciilor furnizate si a documentelor în baza cărora se decontează serviciile realizate conduce la amânarea decontării de către casele de asigurări de sănătate a serviciilor de îngrijiri la domiciliu prestate, până în momentul efectuării următorului control.     XI.  încetarea contractului  ART.17. - Contractul de furnizare de servicii de îngrijiri la domiciliu se reziliază de plin drept printr-o notificare scrisă a caselor de asigurări de sănătate în termen de 1O zile calendaristice de la data constatării, în următoarele situaţii:     a)  dacă furnizorul nu începe activitatea în termen de cel mult 3 luni de la data semnării contractului de furnizare de îngrijiri la domiciliu;     b)  dacă din motive imputabile furnizorului acesta îşi întrerupe activitatea pe o perioadă mai mare de 3 luni;     c)  ridicarea de către organele în drept a autorizaţiei sanitare de funcţionare, expirarea valabilităţii acesteia ori încetarea acreditării furnizorului;     d)  nerespectarea termenelor de raportare, în vederea decontării de către casele de asigurări de sănătate a activităţii realizate conform prezentului contract, pe baza documentelor de raportare, pentru o perioadă de maximum două luni consecutive în cadrul unui trimestru;     e)  	în cazul în care se constată încasarea de contribuţie personală de la asiguraţi pentru serviciile de îngrijire la domiciliu, conform condiţiilor prevăzute în norme;     f)  nerespectarea obligaţiilor contractuale, constatate cu ocazia controlului efectuat de instituţiile abilitate să efectueze acest control.  ART.18. - Contractul încetează cu data la care a intervenit una dintre situaţiile următoare:       a)  mutarea furnizorului din teritoriul de funcţionare;     b)  decesul persoanei fizice furnizoare de servicii de îngrijiri la domiciliu;     c)  dacă furnizorului i se retrage acreditarea;     d)  încetare prin faliment, dizolvare, lichidare;     e)  încetarea definitivă a activităţii casei de asigurări de sănătate;     f)  acordul de voinţă al părţilor;     g)  denunţarea unilaterală a contractului de către reprezentantul legal al furnizorului sau al casei de asigurări de sănătate printr-o notificare scrisă şi motivată în care se va preciza temeiul legal, cu 30 de zile calendaristice anterioare datei de la care se doreşte încetarea contractului.      ART.19. - Situaţiile prevăzute la art.17 şi la art.18 lit.b) - d) se constată de casa de asigurări de sănătate din oficiu, prin organele sale abilitate, sau la sesizarea oricărei persoane interesate.  Situaţiile prevăzute la art.18 lit. a) se notifică casei de asigurări de sănătate cu cel puţin 30 de zile calendaristice înaintea datei de la care se doreşte încetarea contractului.  ART.20. - Prezentul contract poate fi reziliat de către părţile contractante, pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, sub condiţia notificării intenţiei de reziliere cu cel puţin 30 de zile calendaristice înaintea datei de la care se doreşte . rezilierea.       XII.  Corespondenţa  ART.21. - Corespondenţa legată de derularea prezentului contract se efectuează în scris prin scrisori recomandate cu confirmare de primire, prin fax sau direct la sediul părţilor.  Fiecare parte contractantă este obligată ca în termen de 3 zile calendaristice din momentul în care intervin modificări ale datelor ce figurează în prezentul contract să notifice celeilalte părţi contractante modificările survenite.     XIII.  Modificarea contractului  ART.22. - Prezentul contract se poate modifica prin negociere şi acord bilateral, la iniţiativa oricărei părţi contractante, sub rezerva notificării scrise a intenţiei de modificare şi a propunerilor de modificare cu cel puţin     zile  calendaristice înaintea datei la care se doreşte modificarea.  Modificarea se face printr-un act adiţional semnat de ambele părţi şi este anexa a acestui contract.  ART.23. - în condiţiile apar iei unor noi acte normative în materie, care intră în vigoare pe durata derulării prezentului contract, clauzele contrare se vor modifica şi completa în mod corespunzător numai cu acordul părţilor.  ART.24. - Tariful pe serviciu de îngrijire la domiciliu decontat de casa de asigurări de sănătate este prevăzut în Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 22/14/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale spitalicesti, îngrijirilor la domiciliu, serviciilor de urgenta si transport sanitar, precum si a serviciilor de recuperare a sanatatii, în cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.511/2002 şi nu este element de negociere între părţi.  ART.25. - Dacă o clauză a acestui contract ar fi declarată nulă, celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de această nulitate. Părţile convin ca orice clauză declarată nulă să fie înlocuită printr-o altă clauză care să corespundă cât mai cu putinţă spiritului contractului.  Dacă expiră termenul de valabilitate al autorizaţiei sanitare de funcţionare/a  autorizaţiei de liberă practică în domeniul îngrijirilor  la domiciliu pe durata prezentului contract, toate celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de nulitate, cu condiţia reînnoirii autorizaţiei sanitare de funcţionare/a autorizaţiei de liberă practică în domeniul îngrijirilor la domiciliu pe toată durata de valabilitate a contractului.     XIV.  Soluţionarea litigiilor  ART.26. - (1) Litigiile născute în legătură cu încheierea, executarea, modificarea şi încetarea ori alte pretenţii decurgând din prezentul contract vor fi supuse unei proceduri prealabile de soluţionare pe cale amiabilă.     (2)  Litigiile nesoluţionate conform alin.(1) sunt de competenţa Comisiei centrale de arbitraj, care le va soluţiona potrivit legii.  ART.27. - Hotărârile Comisiei centrale de arbitraj pot fi atacate la instanţele judecătoreşti competente.       XV.  Alte clauze    Prezentul contract de furnizare a serviciilor de îngrijiri la domiciliu în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate a fost încheiat azi ......., în două exemplare a câte .. • ..... pagini fiecare, câte unul pentru fiecare parte contractantă.  CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE    Director general,  FURNIZOR DE SERVICII DE ÎNGRIJIRI LA DOMICILIU  Reprezentant legal,  Director general adjunct economic, Director general adjunct contractare,    Vizat Oficiul juridic  ANEXA NR.16    LISTA CRITERIILOR DE CALITATE PENTRU ACTIVITATEA DESFASURATA LA NIVELUL UNITĂŢILOR SPITALICEŞTI       1.  Semnalizarea  spîtalului  în zonă  şi semnalizarea interioară a circuitelor importante utilizate de pacientul internat      2.  Autorizaţie sanitară de funcţionare     3.  Acreditarea spitalului     4.  Respectarea ordinului ministrului sănătăţii şi familiei în vigoare, în ceea ce priveşte numărul de paturi pe secţii şi compartimente     5.  Încadrarea  cu personal  medico-sanitar şi alte categorii de  personal  confonn  normativelor  de  personal  în  vigoar . e, funcţionarea spitalului în condiţii de eficienţă  asigurând     6.  Existenţa  secţiei/compartimentului de prevemre  şi control  al infecţiilor nosocomiale, în conformitate cu reglementările în vigoare ale ministrului sănătăţii şi familiei     7.  Existenţa şi respectarea programului DDD pe întregul spital     8.  Structuri de primire urgenţă:  Linii de gardă aprobate de Ministerul Sănătăţii şi  Familiei;  dotarea fiecărei camere de gardă cu mobilier, aparatură,  aparat de urgenţă (medicaţie) specifice profilului  pe care îl deservesc;   prezenţa la fiecare cameră de gardă a unei echipe medicale formate din cel puţin  un medic şi un cadru mediu;   sală de aşteptare pentru fiecare cameră de gardă sau sală de aşteptare comună,dotată corespunzător, cu trasee funcţionale;  accesibilitate - să existe rampă de acces pentru salvări şi lift pentru camerele de gardă situate la etaj; echipament de transport pentru bolnavi (căruţ, targă)  în număr suficient;   decizia de internare a pacientului va fi luată de medicul specialist/primar în specialitatea respectivă sau medicul specialist/primar în urgenţe;  internarea pacienţilor se va face în funcţie de diagnosticul principal de la internare în secţia de profil  pacientul va fi obligatoriu igienizat înainte de a fi dus în secţie  pacientul  va fi obligatoriu  transportat/însoţit de  la  internare în secţia respectivă de personal sanitar de la camera de gardă sau din sectie  '     9.  Secţie:    respectarea programului de activitate; medicii din spital nu vor acorda consultaţii pe secţie şi în timpul programului de lucru din spital pentru pacienţii neinternaţi;  foile de observaţie - completate zilnic  de medicul curant (cu excepţia zilelor nelucrătoare şi a sărbătorilor legale),  astfel încât evoluţia să justifice medicaţia şi investigaţiile paraclinice;  se va face confirmarea diagnosticului la 24 - 72 ore de la internare de către medicul de salon;  medicul şef de secţie va analiza la 24 ore oportunitatea continuării spitalizării pentru toţi pacienţii internaţi;  medicaţia  va  fi  acordată  integral  de  spital   pentru pacientul internat, indiferent de afecţiunile asociate;  scrisă în foile de observaţie de medicul curant sau rezident (sub supravegherea medicului  curant); medicaţia scrisă în condica de medicamente de medicul curant sau rezident/cadru mediu (sub supravegherea medicului curant);  tratamentul per os va fi administrat fracţionat ş1 sub supravegherea cadrului mediu;  pacientul valid va merge la explorările/investigaţiile din alte secţii însoţit de cel puţin un cadru mediu sau infirmier;  personalul auxiliar care manipulează alimentele nu va mai efectua şi alte manevre de îngrijiri;  să existe meniuri diferenţiate pe afecţiuni;  să  existe,  să  se  respecte  orarul  de  vizită  pentru aparţinători şi să se impună vestimentaţia de protecţie;  medicul curant va comunica, prin scrisoare medicală, cu medicul de familie/specialistul din ambulatoriu care a trimis pacientul spre internare;  la externare, medicul curant va elibera  pacienţilor care necesită  reţetă gratuită/compensată conform legislaţiei în vigoare;  -  drepturile şi obligaţiile pacienţilor - afişate vizibil pe fiecare secţie.    Notă:  Criteriile de calitate pentru actul medical vor fi elaborate de Colegiul  Medicilor din România şi se negociază cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.  Controlul respectării criteriilor de calitate a serviciilor medicale va fi coordonat de Serviciul Medical al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, de Colegiul Medicilor din România şi de Ordinul Asistenţilor Medicali din România.  MINISTERUL   SĂNĂTĂŢII   ŞI   FAMILIEI                 CASA   NAŢIONALĂ   DE   ASIGURĂRI   DE   SĂNĂTATE  Nr.   23   din   16   ianuarie   2003                            Nr.   15   din   16   ianuarie   2003  O   R   D   I   N     pentru   aprobarea   Normelor   metodologice   de   aplicare   a   Contractului-cadru   privind   condiţiile   acordării   medicamentelor   cu   şi   fără   contribuţie   personală   în   tratamentul   ambulatoriu  şi   a   dispozitivelor   medicale   destinate   recuperării   unor   deficienţe   organice   sau   fiziologice,   în   cadrul   sistemului   de   asigurări   sociale   de   sănătate*)  în   temeiul   prevederilor:     -  Ordonanţei   de   urgenţă   a   Guvernului   nr.   150/2002   privind   organizarea   şi   funcţionarea   sistemului   de   asigurări   soci-   ale   de   sănătate;     -  Hotărârii   Guvernului   nr.   22/2001   privind   organizarea   şi   funcţionarea   Ministerului   Sănătăţii   şi   Familiei,   cu   modificările   şi   completările   ulterioare;     -  Hotărârii   Guvernului   nr.   1.509/2002   pentru   aprobarea   Contractului-cadru   privind   condiţiile   acordării   medicamen-   telor   cu   şi   fără   contribuţie   personală   în   tratamentul   ambulatoriu   şi   a   dispozitivelor   medicale   destinate   recuperării   unor   deficienţe   organice   sau   fiziologice,   în   cadrul   sistemului   de   asigurări   sociale   de   sănătate,    ministrul   sănătăţii   şi   familiei   şi   preşedintele   Casei   Naţionale   de   Asigurări   de   Sănătate   emit   următorul   ordin:  Art.   1.   -   Se   aprobă   Normele   metodologice   de   aplicare   a   Contractului-cadru   privind   condiţiile   acordării   medicamen-   telor   cu   şi   fără   contribuţie   personală   în   tratamentul   ambula-   toriu   şi   a   dispozitivelor   medicale   destinate   recuperării   unor   deficienţe   organice   sau   fiziologice,   în   cadrul   sistemului   de   asigurări   sociale   de   sănătate,   aprobat   prin   Hotărârea   Guvernului   nr.   1.509/2002,   prevăzute   în   anexele   nr.   1-7**)   care   fac   parte   integrantă   din   prezentul   ordin.  Art.   2.   -   Prevederile   prezentului   ordin   intră   în   vigoare   la   data   de   1   ianuarie   2003.   De   la   această   dată   îşi   înce-   tează   aplicabilitatea   prevederile   Ordinului   preşedintelui   Casei   Naţionale   de   Asigurări   de   Sănătate   şi   al   preşedintelui  Ministrul   sănătăţii   şi   familiei,  Daniela   Bartoş  Colegiului   Medicilor   din   România   nr.   629/4.233/2001   pentru   aprobarea    Normelor    metodologice    de    aplicare    a   Contractului-cadru   privind   condiţiile   acordării   medicamentelor   cu   şi   fără   contribuţie   personală   în   tratamentul   ambulatoriu   şi   a   Contractului-cadru   privind   condiţiile   acordării   dispoziti-   velor   medicale   destinate   corectării   şi   recuperării   deficienţelor   organice   sau   funcţionale   ori   corectării   unor   deficienţe   fizice,   în   cadrul   sistemului   asigurărilor   sociale   de   sănătate,   publi-   cat   în   Monitorul   Oficial   al   României,   Partea   I,   nr.   83   din   1   februarie   2002,   cu   modificările   ulterioare.  Art.   3.   -   Prezentul   ordin   va   fi   publicat   în   Monitorul   Oficial   al   României,   Partea   I.  Preşedintele   Casei   Naţionale   de   Asigurări   de   Sănătate,  Eugeniu   Ţurlea       *)   Ordinul   nr.   23/15/2003   a   fost   publicat   în   Monitorul   Oficial   al   României,   Partea   I,   nr.   78   din   6   februarie   2003,   şi   este   reprodus   şi   în   acest  număr   bis.  **)   Anexele   nr.   1-7   sunt   reproduse   în   facsimil.   ANEXANR.1 .  Modul de prescriere, eliberare şi decontare a medicamentelor cu şi rară contribuţie personala în tratamentul ambulatoriu  ART.I.- (1} Medicamentele cu şi fara contribuţie personala se acorda în tratamentul ambulatoriu, pe baza de prescripţie medicala eliberata de medicii care sunt în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate.               •      (2)  Pentru elevii şi studenţii care urmează o forma de învăţământ în alta localitate decât cea de reşedinţa şi care nu sunt înscrişi la un medic de familie din localitatea unde se afla unitatea de învatamânt, în caz de urgenta medicala medicul din cabinetul şcolar sau studenţesc  poate  prescrie medicamente  numai pentru afecţiuni  acute,  pentru maximum 3 zile. Medicii respectivi au obligaţia sa transmită prin scrisoare medicala medicului de familie la care este înscris elevul sau studentul diagnosticul şi tratamentul prescris. Medicii din căminele de bătrâni pot prescrie medicamente numai pentru 3 zile pentru bolnavii nedeplasabili sau cu afecţiuni acute din aceste instituţii, dacă nu sunt  •  înscrişi în lista unui medic de familie.     (3)  Prescripţiile medicale aferente medicamentelor fara contribuţie personala se eliberează în următoarele situaţii:     -  pentru copii cu vârsta cuprinsă între O - 18 ani, gravide şi lehuze, tineri de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din muncă;     -  pentru bolile care beneficiază de gratuitate conform prevederilor legale în vigoare  •  elaborate de Ministerul Sanatatii şi Familiei şi de Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate;     -  pentru persoanele prevăzute în legi speciale, care beneficiază de gratuitate suportată din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile legii.       (4)  Prescripţia medicala este document cu regim special şi se întocmeşte în 3 exemplare, dintre care două exemplare (originalul şi o copie) se depun de asigurat la farmacie. Toate datele vor fi înscrise lizibil, fara modificări, ştersături sau adăugări. În cazul în care o modificare este absolut necesara, aceasta menţiune va fi semnata şi parafata.    ART.2. - (1) Perioadele pentru care pot fi prescrise medicamentele sunt de până la 3 - 5 zile în afecţiuni acute, de până la 8 - 1O zile în afecţiuni subacute şi de până la 30 de zile pentru bolnavii cu afecţiuni cronice. Prescripţia medicala eliberata de medicii din spitale la externarea bolnavului cuprinde medicaţia pentru maximum 30 de zile.  (2) Prescripţia medicala pentru cazurile cronice este valabila maximum 30 de zile de la data emiterii acesteia, iar în afecţiunile acute şi subacute prescripţia medicala este valabila în urban numai în primele 24 de ore de la prescriere iar în rural, 48 de ore.  ART.3. - Numărul medicamentelor care pot fi prescrise cu sau fara contribuţie personala în tratamentul ambulatoriu pentru un bolnav la o consultaţie poate fi de 1 - 3 produse. Cantitatea de medicamente pentru fiecare produs se notează în cifre şi litere.  ART.4. - Prescripţia medicala conţine în mod obligatoriu următoarele date: denumirea furnizorului de servicii medicale (cabinet medical, spital etc.), datele de identificare a asiguratului (nume, prenume, vârstă, cod numeric personal, categoria din care fac parte persoanele care beneficiază de gratuitate suportată din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate etc.), numărul foii de observaţie sau din registrul de consultaţii al bolnavului, diagnosticul, tipul de afecţiune - acută, subacută sau cronică - , după caz, tratamentul prescris, data eliberării, codul medicului şi specialitatea acestuia, numărul contractului de fumizare de servicii medicale încheiat cu casa de asigurări de sănătate şi denumirea casei de asigurări de sănătate. Aceste obligaţii revin medicului care emite prescripţia medicala.  ART.5. - Inscripţionarea codului medicului pe prescripţia medicala se face prm aplicarea parafei medicului, care conţine în mod obligatoriu şi codul acestuia.  ART.6. - Prescripţiile medicale care nu conţin datele precizate la art.4 şi 5 nu vor fi decontate de casele de asigurări de sănătate, cu excepţia celor la care se refora art.3 lit.b) din Contractul-cadru privind condiţiile acordării medicamentelor cu şi fara contribuţie personala în tratamentul ambulatoriu şi a dispozitivelor medicale destinate recuperării unor defic}enţe organice sau fiziologice, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.509/2002.  ART.7. - În sistemul asigurărilor sociale de sănătate prescrierea medicamentelor se face de medici numai în limita specialităţii (responsabilităţii) pe care o au, cu excepţia medicilor de familie care pot prescrie medicamente atât în limita competentei proprii, cât şi pe baza recomandărilor scrise date de medicii de specialitate pentru prescripţiile medicale ulterioare, necesare continuării tratamentului, cu respectarea indicaţiilor din prospectul producătorului de medicamente. Medicii din spitale au dreptul de a prescrie asiguraţilor, la externare, medicamente în limita specialităţii şi a consultaţiilor interdisciplinare evidenţiate în foaia de observaţie.  ART.8. - Prescripţiile medicale pe baza cărora se eliberează medicamentele constituie documente  financiar-contabile,  conform  cărora  se  întocmesc  borderourile centralizatoare.  ART.9. - Eliberarea medicamentelor se face la orice farmacie cu care casele de asigurări de sănătate au încheiat contract de fumizare de medicamente cu şi fara contribuţie personala în tratamentul ambulatoriu. Primitorul semnează de primirea medicamentelor pe versoul prescripţiei medicale, pe care se menţionează numele,  prenumele, adresa completă, seria şi numărul actului de identitate al acestuia, codul .  numeric personal - CNP, precum şi casa de asigurări de sănătate la care asiguratul virează contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate.  ART.IO. - În situaţia în care primitorul renunţa la anumite medicamente cuprinse în prescripţia  medicala, acestea se anulează, nefiin1 permisa eliberarea altor medicamente din farmacie în cadrul sumei respective. In cazul în care prescripţia medicală cuprinde numai denumirea comercială a medicamentului, iar farmacistul a efectuat  substituţia  generică  cu acordul  asiguratului,  eliberându-i  acestuia  un medicament din cadrul aceleiaşi denumiri comune internaţionale (DCI) cu un preţ de vânzare mai mic, va efectua modificarea corespunzătoare în prescripţia medicală, confirmând modificarea sub semnătură.  ART.11. - Înscrierea preturilor de vânzare cu amănuntul se face de către farmacist numai pentru medicamentele eliberate, pe toate exemplarele prescripţiei medicale.  ART.12. - Farmacistul notează preturile de vânzare cu amănuntul, sumele aferente ce urmează sa fie decontate de către casele de asigurări de sănătate pentru fiecare medicament şi sumele ce reprezintă contribuţia personala a asigur3:tului, pe care le totalizează.  ART.13. - (1) Suma care se decontează de către casele de asigurări de sănătate pentru fiecare medicament reprezintă preţul de referinţă, respectiv 65% din valoarea preţului de vânzare cu amănuntul, pentru medicamentele notate cu litera „a" din lista cu medicamentele de care beneficiază asiguraţii cu contribuţie personală pe bază de prescripţie medicală în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, sau 50% din valoarea preţului de vânzare cu amănuntul pentru medicamentele notate cu litera „b" din aceeaşi listă.  (2) Suma pe care o decontează casele de asigurări de sănătate pentru fiecare medicament ce se eliberează fără contribuţie personală din partea asiguraţilor pe bază de prescripţie medicală, cuprins în lista cu medicamentele de care beneficiază asiguraţii fără contribuţie personală, este preţul de referinţă, care este  preţul de vânzare cu amănuntul al medicamentului eliberat.  ART.14. - (1) Prescripţiile pediatrice se decontează numai pentru medicamentele de folosinţa pediatrica, conform indicaţiilor producătorului de medicamente, cu excepţia cazurilor justificate în care vârsta şi greutatea pacientului impun utilizarea unei alte forme farmaceutice adecvate sau a unui alt medicament adecvat, după caz.  (2) În cazul prescripţiilor medicale care cuprind denumirea comercială a medicamentului se decontează de către casele de asigurări de sănătate numai medicamentele cu denumirile comerciale prevăzute în Lista cu medicamente (denumiri comerciale) care se aprobă prin decizie a preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de  Sănătate, elaborată pe baza Listei cu medicamentele de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală, aprobată prin hotărâre a Guvernului.  ART.15. - (1) Farmaciile întocmesc un borderou centralizator, pe case de asigurări de sănătate, în funcţie de casa de asigurări de sănătate către care se face virarea contribuţiei asiguratului  (denumirea  casei  de asigurări  de sănătate  fiind înscrisa pe versoul prescripţiei). Pe borderou fiecare prescripţie medicala poarta un număr curent care trebuie sa fie acelaşi cu numărul de ordine pe care îl poarta prescripţia medicala. Borderoul  va conţine  şi codul  medicului, precum şi codul numeric personal  al asiguratului.  (2) Borderourile se întocmesc în doua exemplare, specificându-se suma ce urmează sa fie încasata de la casele de asigurări de sănătate. Pe baza borderourilor centralizatoare farmaciile vor întocmi facturi cu sumele totale ce urmeaza sa fie decontate de catre casele de asigurari de sanatate.  ART.16. - La stabilirea valorii contractului de fumizare de medicamente cu şi fara contributie personala în tratamentul ambulatoriu, încheiat între farmacia acreditata şi casele de asigurari de sanatate, se vor avea în vedere criteriile de selecţie prevăzute în anexa nr.4 la ordin.  ART.I 7. - În vederea decontarii medicamentelor cu sau fara contributie personala, farmaciile înainteaza caselor de asigurari de sanatate, la termenele stabilite în contracte, urmatoarele acte în original: factura, borderourile centralizatoare, prescriptiile medicale, cu înscrierea numărului de ordine a bonului fiscal şi a datei de emitere a acestora.  ART.18. - (1) În vederea decontarii medicamentelor cu şi fara contributie personala, eliberate asiguratilor pentru care se vireaza contributia de asigurari sociale de sanatate la alte case de asigurari de sanatate decât cele cu care farmacia are contract, casa de asigurari de sanatate la care se înregistreaza suma cea mai mare pe care trebuie sa o încaseze farmacia deconteaza, în baza contractului încheiat cu farmacia respectiva, atât sumele aferente prescriptiilor medicale eliberate asiguratilor proprii, cât şi pe cele eliberate asiguratilor de la casele de asigurari de sanatate cu care farmacia nu are încheiate contracte.  În acest scop casa de asigurari  de sanatate care deconteaza prescriptiile medicale şi pentru alte case de asigurari de sanatate va proceda astfel:     a)  la primirea facturilor cu sumele totale şi a borderoului centralizator casa de asigurari  de  sanatate  va  evidentia,  pe  cheltuială  proprie,  numai  contravaloarea medicamentelor eliberate pentru asiguratii pentru care contributia la asigurarile sociale de sanatate se vireaza la casa de asigurari de sanatate respectiva;     b)  casa de asigurari de sanatate va evidentia contravaloarea medicamentelor eliberate pentru asiguratii pentru care contributia la asigurarile sociale de sanatate se vireaza la alte case de asigurari de sanatate decât cea cu care farmacia are contract în contul "debitori", prin creditarea contului "furnizori". În termen de 5 zile de la decontarea  sumei totale casa de asigurari de sanatate mai sus mentionata va întocmi facturi nefiscale pentru fiecare casa de asigurari de sanatate, pe baza borderourilor prezentate de farmacie. La aceste facturi vor fi anexate borderourile centralizatoare, prescriptiile medicale în original care conţin numărul de ordine al bonului fiscal şi data de emitere a acestora, care vor fi transmise celorlalte case de asigurari de sanatate în vederea verificarii şi virarii sumelor aferente în contul casei de asigurari de sanatate de la care s­ a primit documentul de plata;     c)  casa de asigurari de sanatate are obligatia retinerii unei copii a borderourilor  transmise la celelalte case de asigurari de sanatate în vederea justificarii înregistrarilor în contabilitate a platilor efectuate;     d)  în contabilitatea casei de asigurari de sanatate atât platile efectuate, cât şi încasarea contravalorii medicamentelor de la celelalte case de asigurari de sanatate, se vor înregistra la subcapitolul  "Asistenta medicala cu medicamente  în tratamentul ambulatoriu" ca plati, respectiv, reîntregire de plati.       (2)  Decontarea sumelor catre farmacii se va efectua conform prevederilor Contractului-cadru privind conditiile acordarii medicamentelor cu şi fara contributie personala în tratamentul ambulatoriu în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sanatate.     (3)  Fiecare casa de asigurari de sanatate suporta contravaloarea cheltuielilor ocazionate de transportul documentelor aferente asiguratilor pentru care se vireaza contributia de asigurari sociale de sanatate la casa de asigurari de sanatate respectiva, din cheltuielile de functionare şi administrare ale casei de asigurari de sanatate.    ART.19. - Farmaciile acreditate raspund de exactitatea datelor cuprinse în decont şi în actele justificative, iar casele de asigurari de sanatate, de legalitatea platilor efectuate.  ART.20. - În cazul în care Lista cu medicamentele din Nomenclatorul de produse medicamentoase de uz uman pe anul în curs, corespunzătoare Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale (DCI) ale medicamentelor din Nomenclatorul de medicamente şi produse biologice de uz uman, aprobată prin hotărâre a Guvernului, de care beneficiază asiguraţii cu şi rară contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu, se actualizează potrivit art.2 alin.(3) din Hotărârea Guvernului nr.1.509/2002 farmaciile vor elibera medicamentele în noile condiţii numai pentru prescripţiile medicale emise după data intrării în vigoare a noii liste.  ART.21. - (1) Prescrierea, eliberarea şi decontarea medicamentelor cu sau fără contribuţie personală din partea asiguraţilor se fac în limita fondului aprobat cu această. destinaţie.  (2) Prescripţiile medicale pentru bolile pentru care asiguraţii beneficiază de medicamente cu sau fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu vor cuprinde  1 - 3 medicamente a căror valoare totală la preţul cu amănuntul nu va depăşi 2.000.000 lei. Fac excepţie prescripţiile medicale eliberate pentru bolile pentru care asiguraţii  beneficiază de medicamente fără contribuţie personală, la care există protocoale terapeutice.     (3)  În situaţia în care prescripţia medicală depăşeşte 2.000.000 lei, aceasta se va    elibera de către farmacii numai cu avizul prealabil al casei de asigurări de sănătate la care se virează contribuţia la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate a asiguratului sau al casei de asigurări de sănătate din raza administrativ-teritorială în care îşi are domiciliul asiguratul care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei la asigurările sociale de sănătate.  ART22. - (1) În vederea îmbunătăţirii raportului cost - eficienţă, pentru prescrierea medicamentelor în asistenţa medicală ambulatorie se vor elabora protocoale terapeutice de către comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi ale Colegiului Medicilor din România pentru bolile pentru care asiguraţii beneficiază în tratamentul ambulatoriu de medicamente eliberate fără contribuţie personală.  (2) Protocoalele terapeutice se vor analiza şi se vor valida de comisia de transparenţă a Ministerului Sănătăţii şi Familiei, comisia de experţi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi de Colegiul Medicilor din România.  ART.23. - Casele de asigurări de sănătate nu decontează acele medicamente cu sau fără contribuţie personală la care se face reclamă, începând cu data constatării şi anunţării de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a caselor de asigurări de sănătate.    ANEXANR.2  Modalitatea de prescriere, procurare şi decontare a dispozitivelor medicale ART.I. - (1) Dispozitivele medicale destinate recuperarii unor deficiente organice sau  fiziologice se acorda în baza prescriptiei medicale eliberate de medicul de specialitate aflat în relatie  contractuala  cu casele de asigurari  de sanatate,  direct  sau prin reprezentantul legal.     (2)  Prescriptia medicala se elibereaza în 3 exemplare, dintre care un exemplar ramâne  la medic, un exemplar însoteste cererea şi se depune la casa de asigurari de sanatate şi un exemplar ramâne la asigurat, pe care îl preda furnizorului de dispozitive medicale împreuna cu decizia de aprobare a dispozitivului medical eliberata de casa de asigurari de sanatate. Prescriptia medicala trebuie sa contina denumirea şi tipul dispozitivului medical din Lista dispozitivelor medicale şi sa descrie caracteristicile specifice ale acestuia.     (3)  Prescriptia medicala pentru protezarea auditiva trebuie sa fie însotita de  audiograma tonala liminara şi audiograma vocala, eliberate de o clinica de specialitate sau de un serviciu specializat, autorizat şi acreditat. Pentru copii, .  la recomandarea medicului de specialitate, audiograma vocală se poate excepta.     (4)  Prescripţia medicală pentru protezarea vizuală - implant cu lentile intraoculare trebuie să fie însoţită de biometria eliberată de o clinică de specialitate sau de un serviciu specializat autorizat şi acreditat.     (5)  În cazul primei protezări (activitatea protetică până la prima protezare definitivă) a membrului inferior, prescripţia medicală trebuie să specifice modul de protezare şi să prevadă tipul protezei definitive.    ART.2. - (1) Pentru obtinerea dispozitivului medical asiguratul, mandatarul desemnat de acesta cu procură speciala sau reprezentantul legal al asiguratului depune o cerere la casa de asigurari de sanatate, însotita de carnetul de asigurat sau de alt act care atesta calitatea de asigurat, actul de identitate (în copie), certificatul de nastere pentru copiii în vârstă de pâna la 14 ani (în copie), codul numeric personal - CNP, prescriptia medicala pentru dispozitivul medical şi declaratia pe propria raspundere din care să rezulte că deficienta organica sau fiziologică nu a aparut în urma unei boli profesionale, a unui accident de munca sau sportiv. Copiile se autentifică de casa de asigurări de sănatate pe baza originalelor.  (2) Prescriptiile medicale îsi pierd valabilitatea daca nu sunt depuse la casa de asigurari de sanatate în termen de 30 de zile de la data emiterii. Nu sunt acceptate prescriptiile medicale în care este nominalizat furnizorul de dispozitive medicale.  ART.3 - (1) Casa de asigurari de sanatate, în termen de cel mult 3 zile lucratoare de la data înregistrarii cererii, este obligata sa decida cu privire la cererea prezentata, prin  aprobarea sau respingerea acesteia. Respingerea cererii de catre casa de asigurari de sanatate se face în scris şi motivat, cu indicarea temeiului legal.     (2)  Pentru cererile aprobate se emite decizia pentru procurarea dispozitivului medical, în limita fondului aprobat cu aceasta destinatie. În situatia în care cererile aprobate depasesc nivelul aprobat al fondului, se întocmesc liste de asteptare. În acest caz decizia se emite la data prevazuta în lista de asteptare, cu revizuirea prescriptiei medicale, daca este cazul.     (3)  Fiecare decizie se emite pentru un singur dispozitiv medical şi se elibereaza în  două exemplare, dintre care un exemplar pentru asigurat şi un exemplar ramâne la casa de asigurari de sanatate.     (4)  În cazul protezelor pentru membrul inferior, la prima protezare (activitatea protetică până la prima proteză definitivă) se vor emite decizii distincte pentru acelaşi tip de proteză pentru ambele etape de protezare, cu respectarea termenului de înlocuire de 3    - 12 luni.  ART. 4. - Pentru procurarea dispozitivului medical asiguratul, mandatarul desemnat de acesta cu procura speciala sau reprezentantul legal al asiguratului se adreseaza unuia dintre furnizorii din Lista furnizorilor de dispozitive medicale acreditati, cu care casa de asigurari de sanatate a încheiat contract, cu urmatoarele documente: decizia emisa de casa de asigurari de sanatate şi prescriptia medicala.  ART. 5. - Lista dispozitivelor medicale destinate recuperarii deficientelor organice sau fiziologice prevăzută în anexa nr.3 la ordin, conform pachetului de servicii de bază, cuprinde şi termenele de înlocuire a acestora. Termenul de înlocuire începe sa curga din momentul în care asiguratul intra în posesia dispozitivului medical sau din momentul în care asiguratul primeste decizia, în cazul dispozitivelor pentru protezare stomii şi pentru incontinenta urinara.  ART.6. - (1) Decontarea dispozitivelor medicale se face de către casele de asigurari de sanatate, la nivelul pretului de referinta valabil în momentul emiterii deciziei de aprobare a dispozitivului medical, pe baza facturilor emise de furnizorii cu care au încheiat contracte de fumizare de dispozitive medicale.     (2)  Lista preţurilor de referinţă corespunzătoare categoriilor şi tipurilor de dispozitive medicale se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.     (3)  Factura emisa este însotita de copia certificatului de garantie, declaratia de conformitate  pentru  dispozitivele  medicale  la  comandă,  de confirmarea  primirii dispozitivului medical sub semnatura beneficiarului, cu specificarea domiciliului, a actului de identitate şi a codului numeric personal - CNP sau a documentelor ce  confirma expedierea prin posta şi primirea la domiciliu. Furnizorii de proteze auditive vor atasa audiogramele efectuate dupa protezare.     (4)  Decontarea în cazul protezărilor pentru membrul superior şi/sau inferior se  face dupa depunerea de catre asigurat a documentului prin care eficacitatea actului de protezare este validata (confirmata) de medicul de specialitate. În cazul în care asiguratul nu se prezinta la casa de asigurari de sanatate cu acest document în termen de 15 zile lucratoare de la ridicarea dispozitivului medical, casa de asigurari de sanatate va valida (va confirma) din oficiu protezarea respectiva.     (5)  Decontarea în cazul protezarilor O.R.L. se face dupa depunerea de catre  asigurat a unui document de validare întocmit de medicul specialist O.R.L. care a prescris protezarea O.R.L., pe baza raportului probei de protezare. Raportul probei de protezare cuprinde rezultatele testelor audiometriei protetice, realizate prin diferite metode (audiometrie tonala şi vocala în câmp liber etc.). În cazul în care asiguratul nu se prezinta la casa de asigurari de sanatate cu acest document în termen de 15 zile lucratoare de la ridicarea dispozitivului, casa de asigurari de sanatate va valida (va confirma) din oficiu protezarea respectiva.  ART.7. - (1) Certificatul de garantie predat de catre furnizor asiguratului trebuie sa precizeze: elementele de identificare a dispozitivului medical (numele producatorului, numele reprezentantului autorizat al producatorului, <lupa caz; tipul; numarul lotului precedat de cuvântul "lot" sau nr.de serie, dupa caz); data fabricatiei/data expirarii; termenul de garantie.     (2)  În cadrul termenului de garantie asiguratii pot reclama executarea necorespunzatoare, calitatea sau deteriorarea dispozitivului medical, daca acestea nu s­ au produs din vina utilizatorului. În acest caz repararea sau înlocuirea dispozitivului medical cu altul corespunzator va fi asigurata şi suportata de catre furnizor.  ART.8. - Casele de asigurari de sanatate vor asigura trimestrial activitati de instruire a furnizorilor de dispozitive medicale pe care i-au acreditat, cu recomandarea de a participa la aceste activitati.  228  ANEXA 3 1  >   LISTA DISPOZITIVELOR MEDICALE DESTINATE RECUPERĂRII UNOR DEFICIENŢE ORGANICE SAU FUNCŢIONALE     A.  Dispozitive de protezare în domeniul O.R.L.     NR. CRT.    DENUMIREA DISPOZITIVULUI MEDICAL    TIPUL    CARACTERISTICI TEHNICE DEFINITORII    TERMEN ÎNLOC.      C1    C2    C3    C4    C5      1    Proteză auditivă    a.Retroauriculară b.lntraauriculară    *) pentru hipoacuzii uşoare: 21  +  40 dB HL amplificare: O  +  50 dB  nivel maxim: 11O ± 5 dB    5 ani  5 ani      2    Proteză auditivă    a.Retroauriculară b.lntraauriculară    pentru hipoacuzii medii: 41  +  70 dB HL amplificare: O  +  50 dB  nivel maxim: 11O ± 5 dB    5 ani  5 ani      3    Proteză auditivă    a.Retroauriculară b.lntraauriculară    pentru hipoacuzii severe: 71  +  90 dB HL amplificare: O  +  60 dB  nivel maxim: 120 ± 1O dB    5 ani  5 ani      4    Proteză auditivă    Retroauriculară    pentru hipoacuzii profunde:  >  91 dB HL amplificare: O  +  60 dB  nivel maxim: 130 ± 10 dB    5 ani      5    Proteză fonatorie    Vibrator laringian    nivel maxim: 90 dB  se recomandă ptr. larinqectomii totale sau partiale    5 ani      Buton fonator (shunt - ventile )    se compune din proteza vocală; dispozitiv ptr. umidifiere şi emoliere a aerului inspirat; canulă se recomandă pentru laringectomii totale    2/an      6    Proteză traheală    Canulă traheală simplă    diametre 6  +  14 mm  se recomandă pentru traheostomizati    4/an      Canulă traheală Montgomery    diametre 8  +  14 mm  se recomandă pentru traheostomizaţi cu stenoze  traheale    2/an     *)  Se recomandă numai pentru copiii, în vârstă de până la 18 ani;      1)  Anexa nr. 3 este reprodusă în facsimil.       B.  Dispozitive pentru protezare stomii     NR. CRT.    DENUMIREA DISPOZITIVULUI MEDICAL    TIPUL    CARACTERISTICI TEHNICE DEFINITORII    TERMEN ÎNLOCUIRE      C1    C2    C3    C4    C5      1    A. Sistem stomic unitar  (  sac stomic de unică utilizare  )    a.sac colector pentru colostomie    cu adeziv  cu sau fără dispozitiv de evacuare cu sau fără dispozitiv de închidere  cu sau fără filtru    1 set/lună  (max .  30 saci)      b. sac colector pentru ileostomie    cu adeziv  cu dispozitiv de evacuare  cu dispozitiv de închidere cu sau fără filtru    1 set/lună (max. 30 saci )      c. sac colector pentru urostomie    cu adeziv  cu dispozitiv de evacuare cu dispozitiv de închidere  cu sau fără valvă de retinere    1 set/lună  (max. 15 saci)      B. Sistem stomic cu două componente    a. pentru colostomie: flanşă suport  şi  sac colector      cu adeziv  cu sau fără dispozitiv de evacuare cu sau fără dispozitiv de închidere cu sau fără filtru    *1 set/lună      b. pentru ileostomie: flanşă suport  şi  sac colector      cu adeziv  cu dispozitiv de evacuare cu dispozitiv de închidere  cu sau fără filtru    *1 set/lună      c. pentru urostomie: flanşă suport  şi  sac colector      cu adeziv  cu dispozitiv de evacuare cu dispozitiv de închidere  cu sau fără valvă de retinere    *1 set/lună     NOTĂ:* un set de referintă este alcătuit din 4 flanşe suport şi 15 saci colectori;  În situaţii speciale, la recomandarea medicului specialist, componenţa setului de referinţă poate fi modificată, în limita preţului de referinţă decontat lunar pentru un set de referinţă;  229  Observaţie: se va prescrie doar unul din sisteme A sau B., pentru fiecare tip  230     C.  Dispozitive pentru incontinenţă urinară     NR. CRT.    DENUMIREA DISPOZITIVULUI MEDICAL    TIPUL    CARACTERISTICI TEHNICE DEFINITORII    TERMEN ÎNLOCUIRE      C1    C2    C3    C4    C5      1    Condom urinar      se execută din cauciuc natural cu evacuare    1 set/lună  (max.  30 buc.)       2    Sac colector de urină      500 ml, 1500 ml, 2000 ml cu tub de admisie  cu sau fără tub de evacuare  cu sau fără dispozitiv de drenaj cu adaptor  cu sau fără valvă de reţinere cu sau fără dispozitiv de aerare  cu gradatie    1 set/lună  (max. 6 buc.)      3    Sonda Foley      de diverse dimensiuni  --  cu 2 căi  se execută din cauciuc natural sau sintetic  cu balonas aonflabil oentru fixare    1 set/lună  (max. 4 buc.)        D.  Proteze pentru membrul inferior       NR. CRT.    DENUMIREA DISPOZITIVULUI MEDICAL    TIPUL    CARACTERISTICI TEHNICE DEFINITORII    TERMEN ÎNLOCUIRE      C1    C2    C3    C4    C5      1    Proteză parţială de picior    a) LISEFRANC    se recomandă pentru amoutatia metatarsienilor;    *      b) CHOPART    picior cu sprijin pe gambă;  cu manşon;  se recomandă pentru amputatia la nivelul tarsienelor;    *      c) PIROGOFF    picior cu sprijin pe gambă; cu manşon;  se recomandă pentru amputaţia astragalului;    *      2    Proteză pentru dezarticulaţia de gleznă    SYME    picior cu sprijin pe gambă; cu manşon;  articulaţie fixă sau mobilă la gleznă;  se recomandă pentru amputaţia membrului inferior la  nivelul articulatiei gleznei;    *      C1    C2            I      C3    C4    C5        3    Proteză de gambă    a) convenţională, din material plastic, cu  contact total    se fixează prin intermediul unei manşete sau brăţări; articulaţie fixă sau mobilă la gleznă;    *      b) convenţională, din piele    se fixează cu  şiret  sau curele; articulaţie fixă sau mobilă la gleznă; se recomandă oentru orice tio de bont    *      c) geriatrică    picior din material plastic;  gambă din răşină artificială; manşon din plastic/ piele; prindere cu butoni sau şireturi;  se recomandă ptr. persoane cu condiţie fizică  precară, în cazul în care bontul îşi modifică volumul; contracturi de max. 30°,    *      d) modulară    manşon elastic intern supracondiliar acoperit de un manşon rigid din răşină;  structură tubulară metalică din duraluminiu, oţel sau titan;  labă picior cu articulaţie fixă / mobilă de gleznă;  se recomandă pentru amputaţii până la nivelul 1/3 medii superioare;    **      4    Proteză pentru dezarticulaţia de genunchi    modulara    manşon elastic acoperit de un manşon rigid din răşină;  structură tubulară metalică din duraluminiu, oţel sau titan care asigură sprijinul între articulaţia genunchiului şi laba piciorului;  articulaţia genunchiului mobilă;  laba piciorului cu articulatie fixă de qleznă;    **      5    Proteză de coapsă    a) pilon    manşon coapsă din plastic sau piele;  nu are în componenţă piciorul şi articulaţia gleznei; poate avea în componenţă articulaţia genunchiului liberă sau blocată;    *      b) combinată    manşon coapsă din piele; manşon gambă din plastic; articulaţie fixă sau mobilă la gleznă;  articulaţie fixă / liberă la genunchi; prinderea se face cu şiret sau curele;  trohanter din piele sau metalic;    *      c) din plastic    manşon coapsă din piele; manşon gambă din plastic; articulaţie fixă sau mobilă la gleznă;  articulaţie de genunchi liberă sau blocată; prinderea se face cu cordon din piele;  trohanter din piele sau metalic;    *     231     C1    C2    C3    C4    C5          d) cu vacuum    manşon coapsă din material plastic / lemn de tei ce realizează prinderea pe bont prin vacuum;  manşon gambă de plastic; articulaţie fixă sau mobilă la gleznă;  articulaţie de genunchi liberă sau blocată;  fixare de şold prin curele pentru bonturi foarte scurte; prinderea se face cu şiret sau curele;  trohanter din piele sau metalic;    *      e) geriatrică    manşon coapsă din material plastic / piele; gambă din lemn / material plastic; articulaţie de genunchi liberă sau blocată; şinărie metalică;  manşon din plastic / piele;  prindere cu butoni sau sireturi;    *      f) modulară    manşon coapsă rigid din răşină; articulaţie de genunchi mobilă;  laba piciorului cu articulaţie fixă de gleznă; sistem de curele de fixare pe şold;  structură tubulară metalică din duraluminiu, oţel sau titan care  asiaură sprijinul între articulatia aenunchiului si laba piciorului;    **      g) modulară cu vacuum    manşon rigid din răşină cu fixare prin vacuum; articulaţie de genunchi mobilă;  laba piciorului cu articulaţie fixă de gleznă;  sistem de curele de fixare pe şold pentru bonturile scurte;  structură tubulară metalică din duraluminiu, oţel sau  titan  care asigură sprijinul între articulaţia genunchiului şi laba piciorului;    **      6    Proteză de şold    a) convenţională    se execută din piele / plastic; articulaţie fixă sau mobilă la gleznă;  articulaţie de genunchi liberă sau blocată; articulaţie de şold;  prinderea de bazin se face cu manson Piele / plastic;    *      b) modulară    manşon din răşină flexibilă;  articulaţie de şold cu blocare, poate fi din duraluminiu, oţel sau titan; articulaţie de genunchi mobilă, poate fi din oţel sau titan;  laba piciorului cu articulaţie fixă de gleznă;  structură tubulară metalică din duraluminiu, oţel sau titan care asigură sprijinul între articulaţia de şold şi articulaţia de genunchi şi între articulaţia de genunchi şi laba piciorului;  sistem de curele de fixare pe şold;    **      C1    C2    C3    C4    C5     232     7    Proteză parţială de bazin de hemipelvectomie    a) convenţională    se recomandă pentru amputaţia parţială a pelvisului;  partea care lipseşte din pelvis se reconstituie din plastic sau răşină la care se fixează proteza de şold;  se execută din piele / plastic; articulaţie fixă sau mobilă la gleznă;  articulaţie de genunchi liberă sau blocată; articulaţie de şold;  prinderea de bazin se face cu manşon piele / plastic;    *      b) modulară    manşon din răşină flexibilă;  articulaţie de şold cu blocare, poate fi din duraluminiu, oţel sau titan; articulaţie de genunchi mobilă, poate fi din oţel sau titan;  laba piciorului cu articulaţie fixă de gleznă;  structură tubulară metalică din duraluminiu, oţel sau titan care asigură sprijinul între articulaţia de şold şi articulaţia de genunchi şi între articulaţia de genunchi şi laba piciorului;  sistem de curele de fixare pe şold;    **     Notă: prima protezare: 3+12 luni; începând de la a doua protezare:* 2 ani  **  4 ani   Pentru copiii, în vârstă de până la 18 ani, se poate acorda o altă proteză înainte de termenul de înlocuire prevăzut în col. C5, la recomandarea medicului specialist, ca urmare a modificării datelor avute în vedere la ultima protezare;    233     E.  Proteze pentru membrul superior       NR. CRT.    DENUMIREA  DISPOZITIVULUI MEDICAL    TIPUL    CARACTERISTICI TEHNICE DEFINITORII    TERMEN ÎNLOC.      C1    C2    C3    C4    C5      1    Proteză parţială de mână    functională simplă    mănuşă cu fermoar si deaete riaide, din silicon, material plastic;    *      functională    sistem de apucare cu degete rigide din material plastic;    *      2    Proteză de dezarticulaţie de încheietură a mâinii    funcţională simplă    mână de proteză cu degete fixe din material plastic; mănuşă din material plastic;    *      funcţională    a.acţionată pasiv  mână mecanică cu acţionare pasivă; mănuşă din material plastic;  sau dispozitive mecanice de lucru ( hook, alte dispozitive); articulaţia de încheietura mâinii fixă;  manşon din piele / material plastic;    *      C1    C2    C3    C4    C5              b.acţionată prin cablu  mână mecanică cu acţionare prin cablu; mănuşă din material plastic;  sau dispozitive mecanice de lucru ( hook, alte dispozitive); articulaţia de încheietura mâinii fixă;  manşon din piele / material plastic;  ham de umăr/ brat pentru actionare;    *      c . acţionată mioelectric mână acţionată electric;  mănuşă din material plastic, articulaţie de încheietura mâinii fixă; manşon din material plastic;  sistem electronic de culegere, amplificare a semnalelor mioelectrice şi comandă a mâinii electrice;  acumulator, încărcător acumulator;    **      3    Proteză de antebraţ    funcţională simplă    mână de proteză cu degete fixe din material plastic; mănuşă din material plastic;  articulaţia de încheietura mâinii cu acţionare pasivă;  manşon din material plastic;    *      funcţională    a.acţionată pasiv  mână mecanică cu acţionare pasivă; mănuşă din material plastic;  articulaţie de încheietura mâinii pasivă sau dispozitive mecanice de lucru ( hook, alte dispozitive);  articulaţia de încheietura mâinii fixă; manşon din piele / material plastic;    *      b.acţionată prin cablu  mână mecanică cu acţionare prin cablu; mănuşă din material plastic;  articulaţie de încheietura mâinii cu acţionare pasivă; manşon mat. plastic; ham de umăr pentru acţionare;  sau dispozitive mecanice de lucru ( hook, alte dispozitive) acţionate prin cablu sau pasiv;  articulaţia de încheietura mâinii fixă; manşon din piele/ material plastic;    *      c.acţionată mioelectric cu pro-supinaţie pasivă  mână acţionată electric;  mănuşă din mat. plastic, articulaţie de încheietura mâinii cu acţionare pasivă; manşon din material plastic;  sistem electronic de culegere, amplificare a semnalelor mioelectrice şi  comandă electrică a mâinii; acumulator, încărcător acumulator;    **      C1    C2    C3    C4    C5     234           d. acţionată mioelectric cu pro-supinaţie activă mână acţionată electric;  mănuşă din material plastic, articulaţie de încheietura mâinii acţionată electric;  manşon din material plastic;  sistem electronic de culegere, amplificare a semnalelor mioelectrice şi comandă electrică a mâinii şi a articulaţiei de încheietura mâinii;  acumulator, încărcător acumulator;    **      4    Proteză de dezarticulaţie de cot    funcţională simplă    mână de proteză cu degete fixe din material plastic; mănuşă din material plastic;  articulaţia de încheietura mâinii cu acţionare pasivă; manşon din material plastic de antebraţ,;  articulaţie de cot cu blocare pasivă; manşon din material plastic de braţ;  ham de ourtare;    *      funcţională    a.acţionată pasiv  mână de proteză cu acţionare pasivă; mănuşă din material plastic;  articulaţie de încheietura mâinii cu acţionare pasivă; manşon din material plastic de antebraţ;  articulaţia de cot cu blocare pasivă; manşon din material plastic de braţ; ham de purtare;  sau dispozitive mecanice de lucru ( hook, alte dispozitive); articulaţia de încheietura mâinii cu acţionare pasivă;  manşon scurt din piele / material plastic;    *      b.acţionată prin cablu  mână mecanică cu acţionare prin cablu; mănuşă din material plastic;  articulaţie de încheietura mâinii cu acţionare pasivă; manşon din material plastic de antebraţ şi braţ;  articulaţie de cot cu blocare; manşon din material plastic de braţ; ham de acţionare şi purtare;  sau dispozitive mecanice de lucru ( hook, alte dispozitive) acţionate prin cablu sau pasiv;  articulaţia de încheietura mâinii cu acţionare pasivă; manşon scurt din piele / material plastic;  ham de acţionare şi purtare;    *            C1          C2            C3                           C4                       C5   235                c. atipică electrică cu articulaţie de cot mecanică cu blocare mână electrică actionată cu microcontacte;    **      d.mioelectrică cu articulaţie de cot mecanică cu blocare articulaţie de pumn pasivă;  mână electrică acţionată mioelectric;    **      5    Proteză de braţ    funcţională simplă    mână de proteză cu degete fixe din material plastic; mănuşă din material plastic;  articulaţia de încheietura rpâinii cu acţionare pasivă;  manşon din material plastic de antebraţ,; articulaţie de cot cu blocare pasivă;  manşon din material plastic de braţ; ham de purtare;    *      funcţională    a.acţionată pasiv  mână de proteză cu acţionare pasivă; mănuşă din material plastic;  articulaţie de încheietura mâinii cu acţionare pasivă; manşon din material plastic de antebraţ;  articulaţia de cot cu blocare pasivă; manşon din material plastic de braţ; ham de purtare;  sau dispozitive mecanice de lucru ( hook, alte dispozitive);  articulaţia de încheietura mâinii cu acţionare pasivă; manşon scurt din piele / material plastic;    *      b.acţionată prin cablu  mână mecanică cu acţionare prin cablu; mănuşă din material plastic;  articulaţie de încheietura mâinii cu acţionare pasivă; manşon din material plastic de antebraţ ;  articulaţie de cot cu blocare; manşon din material plastic de braţ; ham de acţionare şi purtare;  sau dispozitive mecanice de lucru ( hook, alte dispozitive) acţionate prin cablu sau pasiv;  articulaţia de încheietura mâinii cu acţionare pasivă; manşon scurt din piele / material plastic;  ham de acţionare şi purtare;    *          236  C1          C2            C3                           C4                       C5                 c .  atipică electrică cu articulaţie de cot mecanică cu blocare mână electrică acţionată cu microcontacte;    **      d.mioelectrică cu articulaţie de cot mecanică cu blocare articulaţie de pumn pasivă;  mână electrică acţionată mioelectric;    **      6    Proteză de dezarticulaţie de umăr    funcţională simplă    mână de proteză cu degete fixe din material plastic; mănuşă din material plastic;  articulaţia de încheietura mâinii cu acţionare pasivă; manşon din material plastic de antebraţ,;  articulaţie de cot cu blocare pasivă; manşon din material plastic de braţ; manşon din material plastic toracal;  ham de purtare;    *      funcţională    a.acţionată pasiv  mână de proteză cu acţionare pasivă; mănuşă din material plastic;  articulaţie de încheietura mâinii cu acţionare pasivă; manşon din material plastic de antebraţ;  articulaţie de cot cu blocare pasivă; manşon din material plastic de braţ; manşon din material plastic toracal;  ham de purtare;    *      b.acţionată prin cablu  mână mecanică cu acţionare prin cablu; mănuşă din material plastic;  articulaţie de încheietura mâinii cu acţionare pasivă; manşon din material plastic de antebraţ  ;   articulaţie de cot cu blocare; manşon din material plastic de braţ; manşon din material plastic toracal; ham de acţionare şi purtare;    *      c.atipică electrică cu articulaţie de cot mecanică cu blocare mână electrică actionată cu microcontacte;    **      d.mioelectrică cu articulaţie de cot mecanică cu blocare articulaţie de pumn pasivă;  mână electrică actionată mioelectric;    **     237     C1    C2    C3    C4    C5      7    Proteză pentru amputaţie inter- scapulo-toracică    funcţională simplă    mână de proteză cu degete fixe din material plastic; mănuşă din material plastic;  articulaţia de încheietura mâinii cu acţionare pasivă; manşon din material plastic de antebraţ,;  articulaţie de cot cu blocare pasivă; manşon din material plastic de braţ;  manşon din material plastic toracal; ham de purtare;    *      funcţională    a.acţionată pasiv  mână de proteză cu acţionare pasivă; mănuşă din material plastic;  articulaţie de încheietura mâinii cu acţionare pasivă; manşon din material plastic de antebraţ;  articulaţia de cot cu blocare pasivă; manşon din material plastic de braţ;  manşon din material plastic toracal; ham de purtare;    *      b.acţionată prin cablu  mână mecanică cu acţionare prin cablu; mănuşă din material plastic;  articulaţie de încheietura mâinii cu acţionare pasivă; manşon din material plastic de antebraţ ;  articulaţie de cot cu blocare; manşon din material plastic de braţ; manşon din material plastic toracal;  ham de acţionare şi purtare;    *      c .  atipică electrică cu articulaţie de cot mecanică şi supino-pronaţie pasivă mână electrică acţionată cu microcontacte;  mănuşă din material plastic;  manşon din material plastic de antebraţ; manşon  din  material plastic de braţ; manşon din material plastic toracal;  articulaţie de cot mecanică cu blocare;    **     238  Observaţii: protezele mioelectrice se pot recomanda numai persoanelor cu ambele membre lipsă; Notă:* 2 ani  **  8 ani   Pentru copiii, în vârstă de până la 18 ani, se poate acorda o altă proteză înainte de termenul de înlocuire prevăzut în col. C5, la recomandarea medicului specialist, ca urmare a modificării datelor avute în vedere la ultima protezare;    239     F.  Dispozitive de mers       NR. CRT.    DENUMIREA DISPOZITIVULUI MEDICAL    TIPUL    CARACTERISTICI TEHNICE DEFINITORII    TERMEN ÎNLOC.      C1    C2    C3    C4    C5      1    Baston      metalic realabil    3 ani      2    Baston    cu trei / patru picioare    metalic  fix sau reglabil    3 ani      3    Cârjă    cu soriiin subaxilar din lemn    fixă sau reglabilă    1 an      cu sprijin subaxilar metalică    fixă sau reglabilă    3 ani      cu sprijin pe antebraţ metalică    fixă sau reglabilă    3 ani      4    Cadru de mers      fix sau reglabil  rigid sau pliabil cu sau fără roti    3 ani      5    Fotoliu rulant cu antrenare manuală    asistat neasistat    de interior sau de exterior; rigid sau pliabil;  demontabil sau nedemontabil;  acţionare directă bimanuală a roţilor din spate sau din faţă conducere prin levier sau volan bimanuală;  conducere monolaterală ( cu mâna stângă sau dreaptă );  propulsie cu piciorul;    5 ani      6    Fotoliu rulant triciclu pentru copii      metalic;  acţionare cu pedale;  sisteme de fixare a picioarelor şi a toracelui;    5 ani      7    Fotoliu rulant cu antrenare electrică        8 ani     240     G.  Orteze     G.1  Orteze pentru coloana vertebrală       NR.  CRT.    DENUMIREA DISPOZITIVULUI MEDICAL    TIPUL    CARACTERISTICI TEHNICE DEFINITORII    TERMEN ÎNLOC.      C1    C2    C3    C4    C5      1    Orteze cervicale    a) colar    se execută din diverse materiale; dimensiuni diferite;  pentru imobilizarea coloanei cervicale;  înconjoară întregul sau o parte a regiunii cervicale;    12 luni      b) Philadelphia/ Minerva    se execută din diverse materiale; dimensiuni diferite;  cu sprijin suboccipital, mandibular şi manubriul sternal; diverse sisteme de fixare  pentru imobilizarea coloanei cervicale;  înconjoară întreaQa regiune cervicală;    12 luni      c) Schanz    se execută din diverse materiale; dimensiuni diferite;  diverse sisteme de fixare;  pentru imobilizarea coloanei cervicale;  înconioară întregul sau o parte a reaiunii cervicale;    12 luni      2    Orteze cervicotoracice      se execută din diverse materiale; diverse sisteme de fixare; diverse mărimi;  înconjoară întregul sau o parte a regiunilor cervicală şi toracică;    12 luni      3    Orteze toracice      se execută din diverse materiale; diverse sisteme de fixare; diverse mărimi;  înconjoară întregul sau o parte a regiunii toracice;    12 luni      4    Orteze toracolombosacrale      material moale cu suport elastic cu întărituri din material dur sau materiale plastice termoformabile;  unele modele prezintă benzi elastice întăritoare;  înconjoară întregul sau o parte a regiunilor toracală lombară şi  sacro-iliacă ale trunchiului;    12 luni      a) corset Cheneau    material termoformabil; cu pelote de corecţie;  unele modele prezintă benzi întăritoare;  înconjoară întregul regiunilor toracală, lombară şi sacro-iliacă ale trunchiului;    12 luni        C1    C2    C3    C4    C5          b) corset Boston    material termoformabil;  executat dintr-un modul cu deschidere dorsală; cu pelote de corecţie;  unele modele prezintă benzi întăritoare; se pot ajusta;  înconjoară întregul regiunilor toracală, lombară şi sacro-iliacă ale  trunchiului;    12 luni      c) corset Euroboston    material termoformabil;  executat din două module; cu pelote de corecţie;  unele modele prezintă benzi întăritoare; se pot ajusta;  înconjoară întregul regiunilor toracală, lombară şi sacro-iliacă ale  trunchiului;    12 luni      d) corset Hessing    material termoformabil;  material moale cu suport elastic; prezintă întărituri din material dur;  unele modele prezintă benzi întăritoare sau armătură metalică; se pot ajusta;  înconjoară întregul sau o parte a regiunilor toracală, lombară şi  sacro-iliacă ale trunchiului;    12 luni      e) corset Milwaukee    se compune dintr-o centură pelviană şi o tetieră, unite între ele printr-un sistem de bare metalice şi perniţe reglabile;  înconjoară întregul sau o parte a regiunilor toracală, lombară şi  sacro-iliacă ale trunchiului;    12 luni      f) corset de hiperextensie    material moale cu suport elastic cu întărituri din material dur sau materiale termoformabile; se pot ajusta;  limitează mişcările laterale sau de rotaţie a torsului datorită celor trei puncte de sprijin lombar, toracic şi pelvian;  înconjoară întregul sau o parte a regiunilor toracală, lombară şi  sacro-iliacă ale trunchiului;    12 luni      g) corset Lyonnais    se compune dintr-o tijă anterioară şi una posterioară fixate pe o centură pelviană stabilă, compusă din două valve de sprijin şi contrasprijin situate la nivelul curburilor;  înconjoară întregul sau o parte a regiunilor toracală, lombară şi sacro-iliacă ale trunchiului;    12 luni      h) corset de hiperextensie în trei puncte ptr. scolioză    material moale cu suport elastic şi întărituri din material dur materiale termoformabile:  prezintă pelote de corecţie;  limitează mişcările datorită celor trei puncte de sprijin;  înconjoară întregul regiunilor toracală, lombară şi sacro-iliacă ale trunchiului;    12 luni     241     C1    C2    C3    C4    C5      5    Orteze lombosacrale      din microfibră, termoneopren sau material moale cu suport elastic; prezintă întărituri din material dur;  unele modele prezintă benzi elastice întăritoare; se pot ajusta;  înconjoară întregul sau o parte a regiunilor lombară şi sacro-iliacă  ale trunchiului;    12 luni      lombostat    din microfibră, termoneopren sau material moale cu suport elastic; se pot ajusta;  înconjoară întregul sau o parte a regiunilor lombară şi sacro-iliacă  ale trunchiului;    12 luni      6    Orteze sacro-iliace      din microfibră, termoneopren sau material moale cu suport elastic; se execută din diverse materiale;  diverse sisteme de fixare; se pot ajusta;  înconjoară întreaul sau o parte a regiunii sacro-iliace a trunchiului;    12 luni      7    Orteze cervicotoracolombosacrală    corset Stagnara    schelet metalic reglabil cu sistem de închidere; carcasa zonei pelviene din material plastic; pelote de corecţie din spumă poliuretanică;  înconjoară întregul sau o parte a regiunilor cervicală, toracică,  lombară şi sacro-iliacă ale trunchiului;    2 ani     242  Notă: Pentru copiii, în vârstă de până la 18 ani, se poate acorda o altă orteză înainte de termenul de înlocuire prevăzut în col. C5, la recomandarea medicului specialist, ca urmare a modificării datelor avute în vedere la ultima ortezare;  243     G.2  Orteze pentru membrul superior       NR. CRT.    DENUMIREA DISPOZITIVULUI MEDICAL    TIPUL    CARACTERISTICI TEHNICE DEFINITORII    TERMEN ÎNLOC.      C1    C2    C3    C4    C5      1    Orteze de deget      piele sau material textil cu suport elastic, cu inserţii ptr. întărire; dimensiuni diferite;  se recomandă pentru recuperare; înconjoară întregul sau o parte a degetului;    12 luni      2    Orteze de mână    cu mobilitatea / fixarea degetului mare    material moale cu suport elastic, cu inserţii pentru întărire; material termoformabil respectând forma şi anatomia mâinii; dimensiuni diferite pentru mâna stângă/dreaptă;  se recomandă pentru recuperare;  înconjoară întreQul sau o parte a mâinii;    12 luni      dinamică    se recomandă pentru recuperare; înconjoară întregul sau o parte a mâinii;    12 luni      3    Orteze de încheietura mâinii  -  mână    fixă    material moale cu suport elastic, cu inserţii pentru întărire;  material termoformabil respectând forma şi anatomia mâinii, monobloc se fixează cu bandă velcro;  se recomandă pentru recuperare;  înconjoară articulatia încheieturii mâinii şi mâna;    12 luni      dinamică    se pot folosi împreună cu celelalte orteze pentru mână;  piele sau material textil, atelate; cu imobilizator pentru încheietura mâinii; se recomandă pentru recuperare ;   înconjoară articulatia încheieturii mâinii şi mâna;    12 luni      4    Orteze de încheietura mâinii  -  mână  -  deget    fixă/mobilă    microfibră, poliester sau material moale cu suport elastic, cu inserţii ptr. întărire; se recomandă pentru recuperare;  înconjoară articulaţia mâinii, mâna şi unul sau mai niulte degete;    12 luni      5    Orteze de cot    cu atelă/ fără atelă    termoneopren sau material moale cu suport elastic; unele modele prezintă întărituri rigide;  se modifică în funcţie de grosimea braţului; diverse modele; se recomandă pentru  recuperare;   înconjoară articulatia cotului;    12 luni      6    Orteze de cot  -   încheietura mâinii  -  mână      material moale cu suport elastic, termoneopren; material termoformabil monobloc sau modulară ;  se recomandă pentru recuperare;  înconjoară articulaţiile cotului, încheieturii mâinii şi mâna;    12 luni        C1    C2    C3    C4    cs      7    Orteze de umăr      termoneopren sau material moale cu suport elastic; dimensiuni diferite pentru mâna stângă/dreaptă;  se recomandă Pentru recuperare; înconjoară articulatia umărului;    12 luni      8    Orteze de umăr  -  cot      termoneopren sau material moale cu suport elastic; dimensiuni diferite pentru mâna stângă/dreaptă;  se recomandă pentru recuperare; înconjoară articulaţiile umărului şi cotului;    12 luni      9    Orteze de umăr  -  cot  -   încheietura mâinii  -  mâna    fixă    termoneopren; material moale cu suport elastic;  ham de fixare pentru articulaţia umărului ce sprijină componenta de fixare a cotului, a încheieturii mâinii şi a mâinii;  dimensiuni diferite pentru mâna stângă/dreaptă; se recomandă pentru recuperare;  înconjoară articulatiile umărului, cotului, încheieturii mâinii si mâna;    12 luni      dinamică    suport de fixare a întregului ansamblu ce intră în legătură cu componenta de fixare a cotului - încheieturii mâinii - mâna prin articulaţia care permite poziţionarea braţului şi a antebraţului în poziţiile prestabilite;  se recomandă pentru recuperare;  înconjoară articulatiile umărului, cotului, încheieturii mâinii cât şi mâna;    12 luni     244  Notă: Pentru copiii, în vârstă de până la 18 ani, se poate acorda o altă orteză înainte de termenul de înlocuire prevăzut în col. CS, la recomandarea medicului specialist, ca urmare a modificării datelor avute în vedere la ultima ortezare;     G.3  Orteze pentru membrul inferior       NR. CRT.    DENUMIREA DISPOZITIVULUI MEDICAL    TIPUL    CARACTERISTICI TEHNICE DEFINITORII    TERMEN INLOC.      C1    C2    C3    C4    cs      1    Orteze de picior      termoneopren sau material textil cu suport elastic; se recomandă pentru recuperare;  înconjoară întregul sau o parte a piciorului;    12 luni      2    Orteze pentru gleznă  -   picior    fixă/mobilă    termoneopren sau material moale cu suport elastic;  material termoformabil monobloc, mobilitatea rezultă din elasticitatea materialului şi forma ortezei în zona gleznei ;  cu sistem de închidere tip velcro; se recomandă pentru recuperare;  înconjoară articulatia gleznei şi întreaul sau o Parte a piciorului;    12 luni        C1    C2    C3    C4    C5      3    Orteze de genunchi    fixă    termoneopren, material moale cu suport elastic cu întărituri rigide, fixe; material termoformabil monobloc;  se recomandă pentru recuperare; înconjoară articulatia genunchiului;    12 luni      mobilă    termoneopren; material moale cu suport elastic;  material termoformabil, două subansamble, cu articulaţie rigidă liberă sau care permite limitarea flexiei şi extensiei;  diverse modele;  cu întărituri rigide, fixe sau cu articulaţie ce permit fixarea ortezei la extensii şi flexii de diferite grade;  se recomandă pentru recuperare; înconjoară articulatia oenunchiului;    12 luni      Balant    se execută din piele şi şinărie metalică, cu articulaţie la genunchi; prinderea se realizează cu curele sau şiret;  se recomandă pentru recuperare;  înconjoară articulaţia oenunchiului;    2 ani      4    Orteze de genunchi  -  gleznă  -  picior       termoneopren; material moale cu suport elastic;  material termoformabil sau fibră de carbon laminată, şinărie metalică, articulaţie de genunchi cu blocare şi articulaţie de gleznă cu mobilitate controlată prin sistem de arcuri sau fixă;  cu sistem de închidere tip velcro; se recomandă pentru recuperare;  înconjoară articulatiile Qenunchiului, gleznei şi piciorului;    12 luni      Gambier cu scurtare    se execută din piele şi şinărie metalică, cu articulaţie liberă sau blocată la gleznă;  se fixează de gheata ortopedică pentru fracturi de tibie şi peroneu; înconjoară articulatiile Qenunchiului, gleznei şi piciorului;    2 ani      Kramer Peroneal Spring ( orteză peronieră)    două tije metalice;  fixarea se realizează pe picior cu brăţări din piele, cu armături metalice;  se fixează pe încălţăminte;  se recomandă pentru paralizia sciaticului;    2 ani      pentru scurtarea membrului pelvin    se execută din piele şi şinărie metalică, cu articulaţie liberă sau blocată la genunchi;  piciorul şi glezna se execută din lemn cu talpa din poliuretan; fixarea se realizează cu şiret;  pentru malformatii congenitale ale membrului inferior;    2 ani      5    Orteze de şold      termoneopren sau material textil cu suport elastic; cu sistem de închidere tip velcro;  se recomandă pentru recuperare; înconjoară articulatia şoldului;    12 luni     245     C1    C2    C3    C4    C5      6    Orteze şold  -  genunchi      termoneopren, material moale cu suport elastic; cu sistem de închidere tip velcro;  se recomandă pentru recuperare;  înconjoară articulaţiile Qenunchiului si soldului;    12 luni      7    Orteze de şold  -  genunchi  -   gleznă  -  picior      termoneopren; material moale cu suport elastic; cu sistem de închidere tip velcro;  se recomandă pentru recuperare;  înconjoară articulatiile şoldului, aenunchiului, oleznei si oiciorului;    12 luni      coxalgieră  (aparat)    piele şi brăţări metalice, montat pe opincuţă;  aparate pentru descărcarea şi imobilizarea membrului pelvin; se recomandă pentru oaralizia infantilă la cooii si adulti;    2 ani      Hessing (aparat)    piele şi şinărie metalică, cu articulaţie la genunchi şi şold; prinderea se realizează cu curele sau şiret;  se recomandă pentru afectiuni ale aenunchiului si aleznei;    2 ani      8    Orteze pentru luxaţii de şold congenitale la copii    a) ham Pavlik    se execută din curele din piele; material textil;    *      b) de abducţie    pânza şi buretele sunt fixate cu chingă textilă;  material termoformabil, metalic şi textil, compus din două module de coapsă reglabile în diametre care sunt cuplate printr-o bară reglabilă în lunaime prin intermediul a două articulatii libere;    *      c) Dr. Fettwies    material termoformabil, metalic;  module pentru patru mărimi, uşor de asamblat; pentru copiii de la 6 la 15 luni;  igienizare uşoară;  pentru abductie se foloseşte o tiiă realabilă;    *      d) Dr. Behrens    material termoformabil, metalic şi benzi textile;  hamul de purtare permite reglarea flexiei picioarelor în diferite unghiuri;  pentru tratamentul luxaţiei de şold până la tipul III;  pentru abductie se foloseşte o tiiă reolabilă;    *      e) Becker      *      f)  Dr. Bernau     material termoformabil, metalic şi benzi textile; două mărimi pentru O+ 6 luni, 6  +  12 luni;  combină tratamentul luxaţiei congenitale de şold cu flexia şoldului mai mare de 90°;  modulele fixează picioarele, iar cu ajutorul corzilor se reglează unghiul flexiei;  o bară reQlabilă permite poziţionarea corectă a abductiei;    *     246     C1    C2    C3    C4    C5      9    Orteze corectoare de statica piciorului    a) susţinători plantari    până la nr. 23 inclusiv  se execută din plută/ duraluminiu / polimer;  se folosesc pentru platfus gradele I şi 11, pinteni calcanieri şi scurtări foarte mici;    **      mai mare de nr. 23,5  se execută din plută / duraluminiu / polimer;  se folosesc pentru platfus gradele I şi  li,  pinteni calcanieri şi scurtări foarte mici;    **      b) Pes Var/ Valg    se pot executa din diverşi polimeri: poliamide, poliuretani, polimeri vâscoelastici, cauciuc, etc;  diverse mărimi;    12 luni      c) Hallux - Valgus    bandă textilă uşoară şi flexibilă;  mărimi universale pentru piciorul drept / stânq;    12 luni     Notă: 1) pentru ortezele corectoare de statica piciorului tipurile a) şi b) se prescriu numai perechi;     2)  Pentru copiii, în vârstă de până la 18 ani, se poate acorda o altă orteză înainte de termenul de înlocuire prevăzut  în  col. C5,    la recomandarea medicului specialist, ca urmare a modificării datelor avute în vedere la ultima ortezare;  * termenul de înlocuire poate fi modificat la recomandarea medicului specialist, cu monitorizarea perioadei de creştere;  ** 6 luni, pentru susţinători plantari din plută/ polimer; 12 luni pentru susţinători plantari din duraluminiu;  247       H.  Încălţăminte ortopedică             NR. CRT.    DENUMIREA DISPOZITIVULUI MEDICAL    TIPUL    CARACTERISTICI TEHNICE DEFINITORII    TERMEN ÎNLOC.      C1    C2    C3    C4    C5      1    Ghete    diformităţi    până la nr. 23 inclusiv    6 luni      mai mare de nr. 23,5    6 luni      cu arc    prevăzută cu arc de vipuşcă şi sub talpă;  cu ştaif înalt şi cu adaosuri la partea externă a tălpii şi tocului ( sau internă după caz );    6 luni      amputaţii de metatars şi falange    până la nr. 23 inclusiv    6 luni      mai mare de nr. 23,5    6 luni      scurtări    până la 10cm, până la nr. 23 inclusiv    6 luni      oână la 10cm, mai mare de nr. 23,5    6 luni      peste 10cm, până la nr. 23 inclusiv    6 luni      peste 10cm, mai mare de nr. 23,5    6 luni        C1    C2    C3    C4    C5      2    Pantofi    diformităţi    până la nr. 23 inclusiv    6 luni      mai mare de nr .  23,5    6 luni      amputaţii de metatars şi falange    oână la nr. 23 inclusiv    6 luni      mai mare de nr. 23,5    6 luni      scurtări    pentru scurtări până la 8cm, până la nr. 23 inclusiv    6 luni      pentru scurtări până la 8cm, mai mare de nr. 23,5    6 luni     248  Notă: 1) Pentru copiii, în vârstă de până la 18 ani, se poate acorda o altă pereche de încălţăminte ortopedică, înainte de termenul de înlocuire prevăzut în col. C5, la recomandarea medicului specialist, ca urmare a modificării datelor avute în vedere la acordarea ultimei perechi;     2)  se va prescrie o pereche de ghete sau o pereche de pantofi;     3)  numerele utilizate sunt exprimate în sistem metric;     I.  Dispozitive pentru deficienţe vizuale         NR. CRT.    DENUMIREA DISPOZITIVULUI MEDICAL    TIPUL    CARACTERISTICI TEHNICE DEFINITORII       TERMEN         ÎNLOC.      C1    C2    C3    C4    C5      1    Lentile intraoculare    pentru camera anterioară  oentru camera oosterioară    Filtru UV  Filtru UV    *      2    Proteză oculară    oentru cooii      **       *  se poate acorda o lentilă intraoculară pentru celălalt ochi după cel puţin 6 luni de la prima protezare;    **  se acordă doar pentru copii,  în  vârstă de până la 18 ani ori de câte ori este nevoie.   ANEXANR.4                                   CRITERII DE SELECŢIE A FARMACIILOR ÎN VEDEREA ÎNCHEIERII  CONTRACTULUI  I:  Condiţii prealabile pentru negociere:      •  farmacia trebuie să fie autorizată şi acreditată     •  farmacia trebuie să prezinte stocul de medicamente, inclusiv OTC-uri, semnat de farmacistul diriginte; casele de asigurări de sănătate verifică stocul declarat înainte de încheierea contractului de furnizare de medicamente.    II:  Criterii pentru stabilirea sumei prevăzute in contract.   Suma care se poate contracta cu farmaciile care îndeplinesc condiţiile de mai sus se stabileşte pe baza unui coeficient de repartiţie K calculat pentru fiecare farmacie, luându-se in considerare urmatoarele criterii:     a)  concordanţa dintre stocul de medicamente, inclusiv OTC-uri, declarat si cel constatat cu ocazia controlului efectuat de · casele de asigurări de sănătate;     b)  gradul de orientare a activitaţii farmaciei pentru desfacerea de medicamente;     c)  raportul dintre valoarea impozitului plătit şi valoarea contractului cu casa de asigurări de sănătate în anul precedent, corectat în funcţie de numărul de puncte de lucru.    III:   Calculul coeficientului de repartiţie   Ki   aferent unei farmacii:     K; =axbxc,    în care  a  =  1 dacă din raportul de control rezulta că stocul fizic corespunde cu declaraţia farmacistului diriginte;  a  =   O  dacă din raportul de control rezulta că stocul fizic nu corespunde cu declaraţia farmacistului diriginte;     b  = - 1  ,  unde n este numărul de activităţi înregistrate CAEN (numărul de coduri CAEN  n  din anexa de la registrul comerţului)    I  C=­  V'    în care:  J  = valoarea impozitului plătit pentru activitatea din anul precedent celui în care se face evaluarea;  V=  valoarea contractului cu casa de asigurări de sănătate din acelaşi an pentru care s-a plătit impozitul;   pentru farmaciile nou înfiinţate:  c   =   I   IV:  Calculul valorii contractului pentru o farmacie       în care:  i=l  X;=  suma de contractat cu farmacia   i;   F  = bugetul care se împarte la  n  farmacii;   K;  =   coeficientul de repartiţie.     V:   Exemplu de calcul: într-un judeţ în care urmează sa se încheie contracte cu 80 de farmacii suma ce se contractează cu o farmacie este:           în care K1. K 2  ...........  K 80   reprezintă coeficienţii de repartiţie obţinuţi de fiecare farmacie din judeţ.   Rectificarea bugetului determinat prin formula de mai sus se poate face numai cu respectarea aceleiaşi metodologii, bugetul suplimentar urmând a se distribui la toate farmaciile cu care casa de asigurări de sănătate are contract.  ANEXANR.5    CRITERII DE SELECT ,    IE A FURNIZORILOR DE DISPOZITIVE MEDICALE     A.  Amplasarea furnizorului de dispozitive medicale faţă de casa de asigurări de sănătate cu care urmează să încheie furnizare de dispozitive medicale  Punctaj :    contractul de     -  sediu social / punct de lucru - în raza judeţului     -  sediu social / punct de lucru - judeţ limitrof     -  sediu social / punct de lucru în afara judeţului / judeţului limitrof  5 puncte  3 puncte  1 punct       B.  Programul de lucru al furnizorului de dispozitive medicale. Pentru furnizorii de dispozitive medicale care desfăşoară activităţi de protezare se menţionează  prezenţa  personalului  calificat  care deţine aviz de liberă practică, corespunzător unei categorii/tip de dispozitiv medical.  Punctaj:  program de lucru:     -  zilnic     -  2 zile/ săptămână     -  săptămânal     -  lunar şi mai rar  5 puncte  3 puncte  2 puncte  1 punct       C.  Raportul dintre numărul de reparaţii sau dispozitive medicale înlocuite în termenul de garanţie în anul anterior contractării faţă de numărul de dispozitive medicale furnizate în aceeaşi perioadă  Punctaj:     -  0% reparaţii sau nr. de dispozitive me,dicale înlocuite     -  sub 10% reparaţii sau nr. de dispozitive medicale înlocuite     -  peste 10% reparaţii sau nr. de dispozitive medicale înlocuite    5 puncte  3 puncte O puncte     D.  Diversitatea sortimentelor oferite la aceeaşi categorie şi tip de dispozitiv medical  Punctaj:     -  peste 1O sortimente     -  între 5 - 1O sortimente     -  sub 5 sortimente    5 puncte  3 puncte  1 punct     E.  Nivelul preţurilor de vânzare cu amănuntul comparativ cu preţurile de referint , ă         -  în limita preţului de referinţă     -  peste nivelul preţului de referinţă cu până la 10%     -  peste nivelul preţului de referinţă cu 10% până la 25%     -  peste nivelul preţului de referinţă cu mai mult de 25%    10 puncte  5 puncte  2 puncte  1 punct    Notă:     1.  Se încheie contracte cu furnizorii de dispozitive medicale care realizează minimum 1O puncte.     2.  Pentru furnizorii nou  -  acreditaţi, la criteriul C se acordă 3 puncte.  I         .  .      3.  Furnizorii care asigură categorii/tipuri de dispozitive medicale la preţul de vânzare cu amănuntul cel mai mic la nivel national încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate numai pentru respectivele categorii/tipuri de dispozitive medicale, dacă nu întrunesc punctajul minim.       ANEXANR.6 .  CONTRACT  de fumizare tle medicamente cu sau fara contributie personala  în  tratamentul ambulatoriu, în cadrul sistemului de asigurari de sanatate     I.  Partile contractante :  Casa de asigurari de sanatate ........................., cu sediul în municipiul/orasul  ....................., str. .................. nr. . ........, judetul/sectorul ......................., telefon/fax  ..............., reprezentata prin director general         ,  Sl  Societatea comerciala farmaceutica ...................., având sediul în municipiul/orasul  ............., str........... nr........, bl. ........., sc......, et......, ap......, judetul/sectorul    ,  telefon/fax ............, înregistrata la registrul comertului ........ cu nr. J ..../............., având  contul nr. .........., deschis la Trezoreria statului ..............., si codul fiscal nr.    ,  reprezentata prin ....................., autorizatie de functionare nr.............., eliberata de  ....................., certificat de acreditare nr..................     II.  Obiectul contractului :  ART.1. - Obiectul prezentului contract  îl  constituie fumizarea de medicamente cu sau fara contributie personala în tratamentul ambulatoriu, conform reglementarilor legale în     •  	vigoare privind Lista cuprinzând denumirile comune intemationale ale medicamentelor din Nomenclatorul de produse  medicamentoase de uz uman, de care beneficiaza asiguratii, pe baza de prescriptie medicala,  în  tratamentul ambulatoriu, cu sau fara contributie personala, si sistemul de compensare a acestora, Contractului-cadru privind conditiile acordarii medicamentelor cu si fara contributie personala în tratamentul ambulatoriu si a dispozitivelor medicale destinate recuperarii unor deficiente organice sau fiziologice,  în  cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.509/2002, si normelor metodologice de aplicare a acestuia.       III.  Fumizarea medicamentelor cu si fara contributie personala în tratamentul ambulatoriu :  ART. 2. - Prezentul contract privind eliberarea medicamentelor cu si fara contributie personala în tratamentul ambulatoriu respecta reglementarile legale în vigoare privind Lista  cuprinzând  denumirile  comune  intemationale  ale  medicamentelor  din Nomenclatorul de produse medicamentoase de uz uman de care beneficiaza asiguratii pe baza de prescriptie medicala.    ART.3. - Fumizarea medicamentelor se va desfasura prin intermediul urmatoarelor farmacii aflate în structura societatii comerciale:     1.  .......................... din .................., str. ............... nr. ........, bl. ........., sc.   ,  sectorul/judetul ..................., telefon/fax .............., cu autorizatia de functionare nr.  ............./......., eliberata de ........................, certificat de acreditare în sistemul asigurarilor  sociale de sanatate nr.........../................, farmacist          ;     2.  .......................... din .................., str. ............... nr. .. ...... , bl. ........., sc.   ,  sectorul/judetul ..................., telefon/fax .............., cu autorizatia de functionare nr.  ............./......., eliberata de ........................, certificat de acreditare în sistemul asigurarilor  sociale de sanatate nr.........../................, farmacist          ;     3.  .......................... din .................., str................ nr........., bL ........., sc    ,  sectorul/judetul ..................., telefon/fax .............., cu autorizatia de functionare nr.  ............./......., eliberata de         ,  certificat de acreditare în sistemul asigurarilor  sociale de sanatate nr.........../................, farmacist          ;       IV.  Durata contractului:  ART.4.- Prezentul contract este valabil de la data încheierii lui pâna la data de 31 decembrie 2003.  ART.5.- Durata prezentului contract se poate prelungi cu acordul partilor pe toata durata de aplicabilitate a Contractului-cadru privind conditiile acordarii medicamentelor cu si fara contributie personala în tratamentul ambulatoriu şi a dispozitivelor medicale destinate recuperarii unor deficiente organice sau fiziologice, în cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate.     V.  Obligatiile partilor:     A.   Obligatiile casei de asigurari de sanatate  ART.6.- Casa de asigurari de sanatate are urmatoarele obligatii:     a)  sa încheie contracte de furnizare de medicamente cu si fara contributie personala în tratamentul ambulatoriu numai cu farmaciile autorizate si acreditate conform reglementarilor legale în vigoare si care îndeplinesc criteriile de selecţie;     b)  să deconteze farmaciilor acreditate cu care au încheiat contracte, în limita valorii contractate şi defalcate trimestrial, contravaloarea medicamentelor eliberate cu şi fără contribuţie personală astfel: 50% din valoarea facturii în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii facturii de către farmacie la casa de asigurări de sănătate şi restul valori • i facturii acceptate la decontare, în maximum 30 de zile calendaristice de la data depunerii acesteia. Facturile ce depăşesc valoarea contractata iniţial şi defalcata trimestrial se decontează în baza actelor adiţionale la contract prin modificarea valorii contractate  iniţial, în termen de maximum 90 de zile calendaristice de la data depunerii acestora, ţinându-se seama de limitele de cheltuieli aprobate cu această destinaţie;     c)  să nu deconteze contravaloarea prescripţiilor medicale care nu conţin datele obligatorii privind prescrierea şi eliberarea acestora, stabilite potrivit normelor; casele de asigurări de sănătate pot deconta şi prescripţii medicale care nu conţin toate datele, dar numai pentru afecţiuni acute, dacă se poate identifica medicul, asi uratul şi dacă se specifică faptul că tratamentul este prescris pentru afecţiune acuta. 1n aceasta situaţie casele de asigurări de sănătate vor atenţiona medicii care prescriu reţete fără toate datele obligatorii necesare în vederea decontării acestora, iar începând cu cea de-a treia abatere constatată casele de asigurări de sănătate vor recupera I0% din valoarea decontată pentru fiecare prescripţie medicală la care s-au constatat astfel de deficienţe;     d)  sa verifice autorizarea si/sau acreditarea furnizorului de servicii farmaceutice;     e)  să controleze farmaciile în scopul respectării clauzelor contractuale;     f)  sa acorde, în cadrul sumelor negociate si contractate, avansuri lunare în limita a 30% din suma corespunzatoare lunii respective pentru farmaciile care functioneaza în structura unor unitati sanitare din ambulatoriul de specialitate din sistemul apararii, ordinii publice, sigurantei nationale si autoritatii judecatoresti ;     g)  să aducă la cunoştinţă furnizorilor şi asiguraţilor cazurile în care s-a eliberat mai mult de o prescripţie medicală pentru o singură boală cronică pe o lună pentru un asigurat; în această situaţie asiguraţii respectivi nu mai beneficiază de o altă prescripţie medicală pentru perioada acoperită cu medicamentele eliberate suplimentar.       B.   Obligatiile farmaciilor  ART.7.- Farmaciile au urmatoarele obligatii:     a)  sa respecte modul de eliberare a medicamentelor cu sau fara contributie personala, în conditiile stabilite prin norme;     b)  sa se aprovizioneze permanent cu medicamentele prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internationale ale medicamentelor din Nomenclatorul de produse medicamentoase de uz uman, de care beneficiaza asiguratii în tratamentul ambulatoriu, pe baza de prescriptie medicala, cu sau fără contributie personala;     c)  să înregistreze pe medicamentele cu contribuţie personală a asiguratului preţul de vânzare cu amănuntul;     d)  sa practice o evidenta de gestiune cantitativ-valorica;     e)  sa pastreze la loc vizibil în farmacie condica de sugestii si reclamatii ; condica va fi numerotata de farmacie siva fi stampilata de casa/casele de asigurari de sanatate cu care aceasta se afla în relatie contractuala;     f)  sa întocmeasca si sa prezinte caselor de asigurari de sanatate documentele necesare decontarii medicamentelor: factură, borderou centralizator, prescriptii medicale cu înscrierea numărului de ordine al bonului fiscal şi a datei de emitere a acestora, pe baza carora au fost eliberate medicamentele in conditiile stabilite prin norme; furnizorul este direct raspunzator de corectitudinea raportarilor prezentate;     g)  sa puna la dispozitie, la cererea medicilor care prescriu medicamente cu sau fara contributie personala, lista cu preturile de vânzare cu amanuntul a medicamentelor existente în farmacie si să reactualizeze periodic această listă;     h)  sa angajeze numai personal farmaceutic care poseda autorizatie de libera practica;     i)  sa informeze asiguratii despre drepturile si obligatiile care decurg din calitatea de asigurat privind eliberarea medicamentelor, precum si despre modul de utilizare a acestora, conform prescriptiei medicale;     j)  sa respecte prevederile Codului deontologic al farmacistilor în relatiile cu asiguratii;     k)  să îşi stabilească programul de funcţionare, pe care să îl afişeze la loc vizibil în farmacie, să participe la sistemul organizat pentru asigurarea furnizării medicamentelor în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale şi să afişeze la loc vizibil programul farmaciilor care asigură continuitatea fumizării de medicamente. Acest program se comunică direcţiilor de sănătate publică şi caselor de asigurări de sănătate;      1) să elibereze medicamentul cu preţul cel mai mic din farmacie, dacă medicul indică în prescripţia medicală numai denumirea substanţei active; dacă prescripţia medicală cuprinde numai denumirea comercială a medicamentului, farmacistul, dacă este cazul, poate efectua substituţia generică, cu acordul asiguratului, eliberând acestuia un medicament din cadrul aceleiaşi denumiri comune internaţionale (DCI) cu un preţ de vânzare mai mic;     m)  sa aduca la cunostintă asiguratilor, la loc vizibil în farmacie, conditiile de eliberare a medicamentelor cu sau fara contributie personala;     n)  sa elibereze prescriptii medicale pentru asigurati, indiferent de casa de asigurari de sanatate la care s-a virat contributia pentru asigurari sociale de sanatate;     o)  să nu întrerupă livrarea de medicamente pentru asiguraţi în cazul în care s-a ajuns la valoarea prevăzută în contract, medicamentele respective urmând a fi decontate potrivit art.3 lit.c) din Contractul-cadru privind condiţiile acordării medicamentelor cu şi fără contribuţie personala în tratamentul ambulatoriu şi a dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau fiziologice, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;     p)  sa aiba permanent în stoc produse comerciale cu aceleaşi denumiri comune intemationale (DCI), care au preturile cele mai mici disponibile pe piata;     q)  sa verifice prescriptiile medicale cu privire la datele obligatorii pe care acestea trebuie sa le cuprinda pentru a fi eliberate si decontate de casele de asigurari de sanatate, precum si sa verifice daca au fost respectate conditiile prevazute în normele privind eliberarea prescriptiilor medicale referitoare la numarul medicamentelor si durata terapiei;     r)  sa anuleze în fata primitorului medicamentele care nu au fost eliberate pe toate exemplarele prescriptiei medicale;     s)  sa nu elibereze medicamentele din prescriptiile medicale care si-au încetat valabilitatea;     t)  sa accepte controlul din partea serviciilor specializate prevăzute la art.7 din Hotărârea Guvernului nr.1.509/2002;       u)  sa nu elibereze medicamente fara prescriptie medicala pentru cele la care reglementarile legale în vigoare prevad aceasta obligatie;     v)  sa transmita caselor de asigurari de sanatate, prin programul implementat de Casa    Nationala de Asigurari de Sanatate, datele solicitate sau printr-un program compatibil cu cerintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, avizat de aceasta.       VI.  Modalitati de plata  ART.8.- (1) Decontarea medicamentelor eliberate se face pe baza următoarelor acte în original:  factură,  borderouri  centralizatoare,  prescriptii  medicale,  cu  înscrierea numărului de ordine a bonului fiscal şi a datei de emitere a acestora.  (2) Casa de asigurari de sanatate nu deconteaza sumele aferente prescriptiilor medicale cu sau fara contributie personala, care nu corespund prevederilor referitoare la prescrierea, eliberarea si decontarea medicamentelor, din vina exclusiva a furnizorului de servicii farmaceutice, cu exceptia prescriptiilor pentru afectiunile acute, dacă se poate identifica medicul, asiguratul şi dacă se specifică faptul că tratamentul este prescris pentru afecţiune acută.  ART. 9.- Documentele în baza carora se face decontarea se depun la casa de asigurari de sanatate pâna la data de ............ a fiecarei luni urmatoare celei pentru care se face decontarea.  ART.IO.- Valoarea contractului*) este de      lei, din care:  Trimestrul I         lei  Trimestrul II         lei  Trimestrul III        lei  Trimestrul IV         lei  *) Valoarea contractului include si obligatiile de plata catre farmacii pentru facturile înregistrate pâna la data de 30 noiembrie 2002.  ART.11.- Decontarea prescriptiilor cu sau fara contributie personala se face astfel: 50% din valoarea facturii în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii facturii de către farmacie la casa de asigurări de sănătate, restul valorii facturii acceptate spre decontare, în maximum 30 de zile calendaristice de la data depunerii acesteia. Facturile ce depasesc valoarea  contractata iniţial şi defalcată trimestrial se deconteaza în baza actelor adiţionale la contract, prin modificarea valorii contactate iniţial, în termen de maximum 90 de zile calendaristice de la data depunerii acestora şi ţinîndu-se seama de limitele de cheltuieli aprobate cu această destinaţie.  ART.12.- Plata se face în:     a)  contul nr....................... deschis la Trezoreria statului.     b)  ........................ .       VII.  Raspunderea contractuala:  ART.13.- Pentru neîndeplinirea obligatiilor contractuale partea în culpa datoreaza daune-interese.  ART.14.- Neplata din vina casei de asigurari de sanatate, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la depunerea documentelor justificative, a sumelor datorate, în limita sumei prevazute în contract, respectiv în termen de maximum 90 de zile calendaristice pentru cele care depasesc valoarea contractata initial, atrage majorari de întârziere egale cu majorarile prevazute pentru întârzierea achitării impozitelor catre stat.  ART.15.- Farmacia garanteaza si raspunde de calitatea fumizarii medicamentelor eliberate asiguratilor.  ART.16.- Farmacia este direct raspunzatoare de corectitudinea datelor cuprinse în decont si în actele justificative, iar casele de asigurari de sanatate de legalitatea platilor.     VIII.  Clauză speciala :  ART.17.- (1) Orice împrejurare independenta de vointa partilor, intervenita dupa data semnarii contractului, si care împiedica executarea acestuia este considerata forţă majoră si exonereaza de raspundere partea care o invoca. Sunt considerate ca forta majora, în sensul acestei clauze, împrejurari ca: razboi, revolutie, cutremur, marile inundatii, embargo.     (2)  Partea care invoca forta majora trebuie sa anunte cealalta parte în termen de 5 zile de la data aparitiei respectivului caz de forta majora si, de asemenea, de la încetarea acestui caz.     (3)  Daca nu procedeaza la anuntarea în termenele prevazute mai sus a începerii si încetarii cazului de forta majora, partea care îl invoca suporta toate daunele provocate celeilalte parti prin neanuntarea în termen.     (4)  În cazul în care împrejurarile care obliga la suspendarea executarii prezentului contract se prelungesc pe o perioada mai mare de 6 luni, fiecare parte poate cere rezilierea contractului.       IX.  Contraventii :  '  ART.18.- Refuzul farmaciilor acreditate de a pune la dispozitie organelor de control actele de evidenta a medicamentelor cu si fara contributie personala din partea asiguratilor si a documentelor în baza carora se deconteaza acestea de catre casa de  asigurari de sanatate conduce la sistarea platilor în curs catre farmacia respectiva pâna în momentul efectuarii urmatorului control.     X.  Încetarea contractului :  ART.19.- Prezentul contract se reziliaza de plin drept printr-o notificare scrisa a caselor de asigurari de sanatate în termen de 1O zile calendaristice de la data constatarii, în urmatoarele situatii:     a)  daca farmacia acreditata nu începe activitatea în termen de cel mult 3 luni de la data semnarii prezentului contract;     b)  daca din motive imputabile farmaciei acreditate, aceasta îsi întrerupe activitatea pe o perioada mai mare de 3 luni;     c)  daca farmacistul renunta sau pierde calitatea de membru al Colegiului Farmacistilor din România;     d)  ridicarea de catre organele în drept a autorizatiei de functionare a farmaciei acreditate sau expirarea termenului de valabilitate a acesteia;     e)  retragerea de către organele în drept a acreditarii farmaciei sau expirarea termenului de valabilitate a acesteia;    t) daca farmacia acreditata compenseaza medicamentele neeliberate din prescriptia medicala cu orice alte medicamente sau produse din farmacie;  g)  nerespectarea  obligatiilor  contractuale  nejustificat,  constatata  cu  ocazia controalelor efectuate de institutiile abilitate să efectueze controlul.  ART.20.- Contractul înceteaza cu data la care a intervenit una dintre urmatoarele situatii:     a)  se muta farmacia din teritoriul de functionare;     b)  faliment, dizolvare, lichidare;     c)  încetarea definitiva a activitatii casei de asigurari de sanatate;     d)  acordul de vointa al partilor;     e)  prin denuntarea unilaterala a contractului de catre reprezentantul legal al farmaciei sau al casei de asigurări de sănătate printr-o notificare scrisa si motivată, în care se va preciza temeiul legal cu 30 de zile calendaristice anterioare datei de la care se doreste încetarea contractului.    ART.21.-  (1) Situatiile prevazute la art. 19 sila art. 20 lit. b) - d) se constata, din oficiu, de catre casa de asigurari de sanatate prin organele sale abilitate sau la sesizarea oricarei persoane interesate.  (2) Situatiile prevazute la art. 20 lit. a) si e) se notifica casei de asigurari de sanatate cu cel putin 30 de zile înaintea datei de la care se doreste încetarea contractului.    ART.22.- Prezentul contract poate fi reziliat de catre partile contractante pentru neîndeplinirea obligatiilor contractuale, cu conditia notificarii intentiei de reziliere cu cel putin 30 de zile calendaristice înaintea datei de la care se doreste rezilierea.     XI.  Corespondenţa :  ART.23.- (1) Corespondenta legata de derularea prezentului contract se va efectua în scris, prin scrisori recomandate cu confirmare de primire sau la sediul partilor.  (2) Fiecare parte contractanta este obligata ca în termen de 3 zile de la momentul în  care intervin modificari ale datelor ce figureaza în prezentul contract sa notifice celeilalte parti contractante schimbarea survenita.     XII.  Modificarea contractului  ART.24.- (1) Prezentul contract se poate modifica prin negociere si acord bilateral, la initiativa  oricarei  parti  contractante,  sub rezerva notificarii  scrise a intentiei  de modificare si a propunerilor de modificare cu cel putin 45 de zile înaintea datei de la care se doreste modificarea.  (2) Modificarea se va face printr-un act aditional semnat de ambele parti care va constitui anexă la prezentul contract.  ART.25.- În conditiile aparitiei unor noi acte normative în materie, care intra în vigoare pe durata derularii prezentului contract, clauzele contrare se vor modifica si se vor completa în mod corespunzator.  ART.26.- Daca o clauza a acestui contract ar  fi  declarata nula, celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de aceasta nulitate. Partile convin ca orice clauza declarata nula sa fie înlocuita printr-o alta clauza care sa corespunda cât mai bine cu putinta spiritului contractului.     XIII.  Solutionarea litigiilor  ART.27.- (1) Litigiile nascute în legatura cu încheierea, executarea, modificarea si încetarea ori alte pretentii decurgând din prezentul contract vor fi supuse unei proceduri prealabile de solutionare pe cale amiabila.  (2) Litigiile nesoluţionate conform alin.(1) sunt de competenta Comisiei centrale de arbitraj, care va soluţiona cauza potrivit legii.    ART.28.- Hotărârile Comisiei centrale de arbitraj pot fi atacate la instanţele judecătoreşti competente.     XIV.  Alte clauze    Prezentul contract de fumizare de medicamente cu sau fara contributie personala în tratamentul ambulatoriu, în cadrul sistemului de asigurari de sanatate, a fost încheiat astăzi  ..............   în   doua exemplare a câte   ........  pagini fiecare, câte unul pentru fiecare parte contractanta.  CASA DE ASIGURARI DE SANATATE        FARMACIA  Director  general,          Reprezentant legal,  Director adjunct  economic,   Director adjunct relatii contractuale,  Vizat  Oficiul  juridic     ANEXANR.7 .  CONTRACT  de fumizare de dispozitive medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau fiziologice       I.  PĂRŢILE CONTRACTANTE  Casa de asigurări de sănătate ......................................................,cu sediul în  municipiul/oraşul....................................,str.....................  nr.........,judeţul/sectorul............................,telefon/fax        ,reprezentată  prin director general                        ,  şi furnizorul de dispozitive medicale                      ,  prin reprezentantul legal.........................................................., cu Certificatul  de  " mregi • strare  *)  sen • a ...............  co d u 1  uni • c  d e  " mreg1 • strare nr        ,  ava " n d   sediul social în localitatea..............................  . . ............................,str............nr...............,telefon............,fax:        cont  ul          nr.............................,deschis          la          Trezoreria statului ..................................................,Certificat       de      acreditare nr............/data............,autorizaţia/autorizaţiile de utilizare a dispozitivelor medicale pentru care a fost acreditat şi/sau, după caz, certificatul/certificatele de înregistrare a dispozitivelor       medicale       pentru       care       a       fost acreditat ................................................................................. .    Certificatul  de  înregistrare  a  reprezentantului  autorizat,  acolo  unde  este cazul......................................................................................         *) Certificatul de înregistrare cu cod unic de înregistrare sau, după caz, înregistrarea în Registrul unic al Ministerului Sănătăţii şi Familiei, inclusiv codul fiscal şi autorizaţia sanitară de funcţionare;       II.  OBIECTUL CONTRACTULUI  Art.1.- Obiectul prezentului contract îl constituie furnizarea de dispozitive .  medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau fiziologice,  conform Contractului-cadru privind condiţiile acordării medicamentelor cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu şi a dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau fiziologice, în cadrul sistemului de asigurări sociale de    sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.509/2002, şi normelor metodologice de aplicare a acestuia.     III.  DISPOZITIVE l\1EDICALE FURNIZATE  Art. 2.- Dispozitivele medicale fumizate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate sunt prevăzute în anexa nr.3 la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 23/15/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării medicamentelor cu şi fără contribuţie  personală în tratamentul  ambulatoriu  şi a dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau fiziologice, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, şi constau în:     a)  ••••••••••••••••••••••••••••••••••••     b)  ....................................     c)  ....................................       IV.  DURATA CONTRACTULUI  Art.3.- Prezentul contract este valabil de la data încheierii până la data de 31 decembrie 2003.  Art.4.- Durata prezentului contract se poate prelungi prin acordul părţilor în situaţia prelungirii duratei de aplicabilitate a Contractului-cadru privind condiţiile acordării medicamentelor cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu şi a dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau fiziologice, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.     V.  OBLIGAT ,  IILEPĂRT ,  ILOR      A.  OBLIGATIILE CASEI DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE  Art.5.- Casa de asigurări de sănătate are următoarele obligaţii:     a)  să informeze permanent furnizorii de dispozitive medicale asupra condiţiilor de contractare;     b)  să verifice activitatea furnizorilor de dispozitive medicale conform contractelor încheiate cu aceştia;     c)  	să afişeze la loc vizibil lista cuprinzând furnizorii acreditaţi cu care se află în relaţie contractuală, preţurile de vânzare cu amănuntul ale dispozitivelor furnizate de aceştia şi preţurile de referinţă ale dispozitivelor medicale  ;      d)  să respecte dreptul asiguratului de a-şi alege furnizorul de dispozitive medicale din Lista cuprinzând furnizorii acreditaţi pentru întreaga ţară, scop în care în    decizia  privind  aprobarea  procurării  dispozitivului  medical  se  interzice menţionarea numelui furnizorului de dispozitive medicale ;     e)  să asigure decontarea pe baza facturilor emise de furnizor şi a documentelor însoţitoare ;     f)  să raporteze Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, la termenele stabilite,  datele solicitate privind activitatea desfăşurată de furnizorii de dispozitive medicale, în baza contractelor încheiate cu aceştia ;     g)  	să verifice dacă emitentul prescripţiei medicale se află în relaţii contractuale cu o casă de asigurări de sănătate. Prin emitent se înţelege furnizorul de servicii medicale şi nu cel de dispozitive medicale.       B.  OBLIGATIILE FURNIZORULUI DE DISPOZITIVE MEDICALE  Art. 6.- Furnizorul de dispozitive medicale are următoarele obligaţii:     a)  să livreze dispozitivele medicale autorizate/înregistrate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei;     b)  să nu livreze dispozitive medicale expirate sau care prezintă abateri de la performanţele funcţionale şi de securitate, generatoare de incidente;     c)  să livreze dispozitive medicale însoţite de documente care atestă provenienţa şi calitatea lor ;     d)  să emită, potrivit legii, declaraţia de conformitate pentru dispozitivele medicale la comandă;     e)  să asigure service pentru dispozitivul medical livrat, atât în perioada de garanţie, cât şi după expirarea acesteia, în cadrul termenului de înlocuire;     f)  să livreze dispozitivele medicale şi să desfăşoare activităţi de protezare numai la sediul social sau la punctul/punctele de lucru menţionat/menţionate în certificatul de acreditare;     g)  să livreze numai dispozitive medicale cu elemente de identificare şi cu instrucţiuni de folosire şi întreţinere redactate în limba română;     h)  să  livreze  dispozitive  medicale  în  ambalaje  adecvate,  potrivit  formei  ş1 caracteristicilor acestora, şi să le eticheteze conform prevederilor legale în vigoare;     i)  să verifice la livrare, după caz, adaptabilitatea şi buna funcţionare a dispozitivului medical;     j)  să livreze la termenul convenit cu asiguratul dispozitivul medical comandat;     k)  să execute orice modificare necesară dispozitivului medical în cazul în care nu au fost respectate caracteristicile specifice din prescripţia medicului de specialitate;       1) să transmită Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate documentaţia privincf fundamentarea datelor pentru calcularea preţului de referinţă şi caracteristicile specifice ale dispozitivelor medicale pentru care sunt acreditaţi; preţurile de vânzare cu amănuntul care sunt comunicate în vederea calculării preţului de    referinţă rămân nemodificate în perioada pentru care se încheie contractul de furnizare de dispozitive medicale cu casa de asigurări de sănătate;     m)  să respecte confidenţialitatea tuturor datelor şi informaţiilor privitoare la asigurati, precum şi demnitatea şi intimitatea acestora;     n)  să emită facturile însoţite de: copia de pe certificatul de garanţie, declaraţia de conformitate pentru dispozitivele la comandă, după caz, audiogramele efectuate după protezarea auditivă, după caz, confirmarea primirii dispozitivului medical sub semnătura beneficiarului; cu specificarea domiciliului, a actului de identitate şi a codului numeric personal sau a documentelor ce confirmă expedierea prin postă şi primirea la domiciliu; cheltuielile cu transportul dispozitivului medical la domiciliul asiguratului nu se decontează de casele de asigurări de sănătate;     o)  sa respecte dreptul asiguratului de a alege furnizorul de dispozitive medicale în mod nediscriminatoriu;     p)  să accepte controlul asupra modului de desfăşurare a întregii activităţi care face    obiectul  contractului  din partea  serviciilor  specializate  din structura  Casei Naţionale  de Asigurări de Sănătate, a caselor de asigurări  de sănătate,  a Ministerului Sănătăţii şi Farmiliei, a direcţiilor de sănătate publică sau a direcţiilor medicale din ministerele cu reţea sanitară proprie, după caz, împreună cu Colegiul Medicilor din România, organizat la nivel naţional şi judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, precum şi de alte instituţii abilitate de lege, conform prevederilor legale în vigoare;     VI.  MODALITĂŢI DE PLATĂ  Art.7.- Documentele în baza cărora se face decontarea se depun la casa de asigurări de sănătate până la data de.............a fiecărei luni urmatoare celei pentru care se face decontarea.  Art.8.- Casele de asigurări de sănătate decontează integral preţul de vânzare cu amănuntul al dispozitivului medical, daca acesta este mai mic decât preţul de referinţă. Dacă preţul de vânzare cu amănuntul al dispozitivului medical este mai mare decât preţul de referinţă, diferenţa se suportă de către asigurat prin contribuţie personală şi se achită direct furnizorului, care eliberează chitanţă fiscală. Pentru persoanele prevăzute în legi speciale, care beneficiază de gratuitate suportată din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate în condiţiile prevederilor legale în vigoare, în situaţia în care pentru un dispozitiv  medical preţurile de vânzare cu amănuntul ale tuturor furnizorilor de dispozitive medicale sunt mai mari decât preţul de referinţă al acestui dispozitiv  medical,  casele  de  asigurări  de  sănătate  decontează  contravaloarea dispozitivului medical la preţul de vânzare cu amănuntul cel mai mic la nivel naţional.  Art.9.- (1) Decontarea la furnizor a dispozitivelor medicale se face de către casele de asigurări de sănătate la nivelul preţului de referinţă valabil în momentul emiterii    deciziei privind aprobarea procurării dispozitivului medical, pe baza facturilor emise de furnizor, după confirmarea primirii de către asigurat a dispozitivului medical. Furnizorul va indica şi suma încasată de la asigurat drept contribuţie personală, cu menţionarea numărului chitanţei fiscale şi a datei acesteia. Factura emisă de furnizor este însoţită de copia certificatului de garantie, declaraţia de conformitate pentru dispozitivele medicale la comandă, iar după caz, de confirmarea primirii dispozitivului medical, sub semnătura beneficiarului, cu specificarea domiciliului şi a actului de identitate şi a codului numeric personal - CNP sau a documentelor ce confirmă expedierea prin poştă şi primirea la domiciliu. Furnizorii  de proteze auditive  vor ataşa audiogramele  efectuate  după protezare.     (2)  Decontarea în cazul protezărilor pentru membrul superior şi/sau inferior se face după depunerea de către asigurat a documentului prin care eficacitatea actului de protezare este validată (confirmată) de medicul de specialitate. În cazul în care asiguratul nu se prezintă la casa de asigurări de sănătate cu acest document în termen de 15 zile lucrătoare de la ridicarea dispozitivului medical, casa de asigurări de sănătate va valida (va confirma) din oficiu protezarea respectivă.     (3)  Decontarea în cazul protezărilor O.R.L. se face după depunerea de către asigurat a unui document de validare, întocmit de medicul specialist O.R.L. care a prescris protezarea ORL, pe baza raportului probei de protezare. Raportul probei de protezare cuprinde rezultatele testelor audiometriei protetice, realizate prin diferite metode (audiometrie tonală şi vocală în câmp liber etc.). În cazul în care asiguratul nu se prezintă la casa de asigurări de sănătate cu acest document în termen de 15 zile lucrătoare de la ridicarea dispozitivului, casa de asigurări de sănătate va valida (confirma) din oficiu protezarea respectivă.     (4)  Pentru încadrarea în fondul aprobat pentru acordarea de dispozitive medicale şi asigurarea accesului asiguraţilor la toate categoriile de dispozitive medicale, casele de asigurări de sănătate vor analiza lunar numărul de decizii privind aprobarea procurării dispozitivelor medicale emise în luna anterioară, alcătuind, după caz, liste de aşteptare pentru asiguraţi, pe categorii de dispozitive medicale.      Art. IO.- Plata dispozitivelor medicale se face în contul furnizorului de dispozitive medicale nr.               deschis la Trezoreria statului.    Art.11.- Decontarea dispozitivelor medicale se face în termen de maximum 30 de zile de la depunerea documentelor justificative, conform normelor financiar-contabile şi dispoziţiilor Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.  VIL RASPUNDEREA CONTRACTUALĂ  Art.12.- Pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale partea în culpă datorează daune interese.    Art.13.- (1) Neplata sumelor datorate în condiţiile prevăzute în contract, din vina casei de asigurări de sănătate, în termen de maximum 30 de zile de la depunerea facturii şi a altor documente justificative atrage majorări de întârziere egale cu majorările aferente pentru întârzierile achitării impozitelor către stat.     (2)  Refuzul caselor de asigurări de sănătate de a deconta unele facturi ale furnizorilor de dispozitive medicale se poate face numai prin prezentarea în scris a cauzelor care au condus la aceasta.     (3)  Litigiile dintre furnizorii de dispozitive medicale şi casele de asigurări de sănătate se soluţionează de Comisia centrală de arbitraj organizată potrivit legii.    Art.14.- Refuzul furnizorilor de dispozitive medicale de a pune la dispoziţie organelor  de  control  actele  de  evidenta  a  dispozitivelor  medicale  fumizate  şi documentele în baza cărora se decontează acestea conduce la sistarea plaţilor în curs către furnizorul respectiv până la următorul control.  Art.15.- Furnizorul de dispozitive medicale garantează şi răspunde de calitatea dispozitivelor medicale acordate asiguraţilor.  Art.16.- Reprezentantul legal al furnizorului de dispozitive medicale cu care casa de asigurări de sănătate a încheiat contract este direct răspunzător de corectitudinea datelor raportate. Acesta răspunde material, civil şi penal, în cazul în care se constată raportări eronate, conform legislaţiei în vigoare.     VIII.  CLAUZĂ SPECIALĂ  Art.17.- (1) Orice împrejurare independentă de voinţa părţilor, intervenită după data semnării contractului, şi care împiedică executarea acestuia este considerată ca forţă majoră şi exonerează de răspundere partea care o invocă. Sunt considerate forţă majoră, în sensul acestei clauze, împrejurări ca: război, revoluţie, cutremur, marile inundaţii, embargo.     (2)  Partea care invocă forţa majoră trebuie să anunţe cealaltă parte în termen de 5 zile de la data apariţiei respectivului caz de forţă majoră şi, de asemenea, de la încetarea acestui caz.     (3)  Dacă nu procedează la anunţarea în termenele prevăzute mai sus a începerii şi încetării cazului de forţă majoră, partea care îl invocă suportă toate daunele provocate celeilalte părţi prin neanunţarea în termen.     (4)  În cazul în care împrejurările care obligă la suspendarea executării prezentului contract se prelungesc pe o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte poate cere rezoluţiunea contractului.         IX.  ÎNCETAREA CONTRACTULUI  Art.18.- Contractul de fumizare de dispozitive medicale se reziliază de plin drept printr-o notificare scrisă a casei de asigurări de sănătate, în termen de 1 O  zile de la data constatării, în următoarele situaţii:     a)  ridicarea de către organele în drept a autorizaţiei/avizului de funcţionare a  furnizorului de dispozitive medicale sau expirarea termenului de valabilitate a acestora;     b)  retragerea acreditării sau expirarea termenului de valabilitate a acreditării;     c)  dacă din motive imputabile furnizorului de dispozitive medicale acesta îşi întrerupe activitatea o perioadă mai mare de  J  luni;     d)  fumizarea de dispozitive medicale neautorizate/neînregistrate de Ministerul  Sănătăţii şi Familiei;     e)  fumizarea de dispozitive medicale pentru care nu este acreditat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate;    t) nerespectarea în mod repetat a termenelor de livrare a dispozitivelor medicale ;  g) majorarea preţurilor de vânzare cu amănuntul al dispozitivelor medicale livrate asiguraţilor în perioada de valabilitate a contractului.  Art.19.- Contractul de fumizare de dispozitive medicale încetează la data la care a intervenit una dintre următoarele situatii:     a)  se schimbă adresa sediului social; '      b)  a survenit decesul reprezentantului legal al furnizorului;     c)  falimentul, dizolvarea, lichidarea activităţii furnizorului de dispozitive medicale;     d)  încetarea definitivă a activităţii caselor de asigurări de sănătate;     e)  acordul de voinţă al părţilor;    t) denunţarea unilaterală a contractului de către reprezentantul legal al furnizorului de dispozitive medicale sau al casei de asigurări de sănătate printr-o notificare scrisă şi motivată, în care se va preciza temeiul legal, cu 30 de zile calendaristice anterioare datei de la care se doreşte încetarea contractului.  Art.20.- Situaţiile prevăzute la art.18 si art. 19 lit. b) - d) se constată din oficiu de către casa de asigurări de sănătate prin organele sale abilitate sau la sesizarea oricărei persoane interesate.  Situaţiile prevăzute de art.19 lit. a) si t) se notifică casei de asigurări de sănătate cu cel puţin 30 de zile înaintea datei de la care se doreşte încetarea contractului.  Art.21.- Prezentul contract poate fi reziliat de către părţile contractante pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, cu condiţia notificării intenţiei de reziliere cu cel puţin 30 de zile calendaristice înaintea datei de la care se doreşte rezilierea.     X.  CORESPONDENŢA  Art.22.- Corespondenţa legată de derularea prezentului contract se va efectua    în scris, prin scrisori recomandate cu confirmare de primire, prin fax sau la sediul părţilor. Fiecare parte contractantă este obligată ca în termen de 3 zile de la momentul în care intervin modificări ale adresei (inclusiv ale telefonului, faxului) sediului ce figurează în prezentul contract să notifice celeilalte părţi contractante schimbarea survenită.     XI.  MODIFICAREA CON1RACTULUI  Art.23.- Prezentul contract se poate modifica prin negociere şi acord bilateral, la iniţiativa oricărei părţi contractante,  sub rezerva notificarii  scrise  a intenţiei de modificare şi a propunerilor de modificare cu cel puţin 45 de zile înaintea datei de la care se doreşte modificarea.  Modificarea se va face printr-un act adiţional semnat de ambele părţi şi va constitui anexă la prezentul contract.  Art.24.- În condiţiile apariţiei unor noi acte normative în materie, care intră în vigoare pe durata derulării prezentului contract, clauzele contrare se vor modifica şi completa în mod corespunzător.  Art.25.- Dacă o clauză a acestui contract ar fi declarată nulă, celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de această nulitate. Părţile convin ca orice clauză declarată nulă să fie înlocuită printr-o altă clauză care să corespundă cât mai cu putinţă  spiritului  contractului.     XII.  SOLUT . IONAREA LITIGIILOR   
 Art.26.- (1) Litigiile născute în legătură cu încheierea, executarea, modificarea şi încetarea ori alte pretenţii decurgând din prezentul contract vor fi supuse unei proceduri prealabile de soluţionare pe cale amiabilă. 
 (2) Litigiile nesoluţionate conform alin.(1) sunt de competenţa Comisiei centrale de arbitraj. 

 Art.27.- Hotărârile Comisiei centrale de arbitraj pot fi atacate la instanţele judecătoreşti competente. 

 XIII ALTE CLAUZE : 
  
 Prezentul contract de fumizare de dispozitive medicale  în  cadrul sistemului de asigurări de sănătate a fost  încheiat  astăzi............. în  două exemplare a câte ................... . pagini fiecare, câte · unul pentru fiecare parte contractantă. 

 CASA DE ASIGURARI DE SANATATE       FARMACIA 
 Director  general,         Reprezentant  legal, 

 Director adjunct economic, 

 Director  adjunct  relatii  contractuale,  

 Vizat  Oficiul  juridic 
 P   R   E   Ţ   U   R   I   L   E 
 publicaţiilor   legislative   pentru   anul   2003 
 -   pe   suport   tradiţional   - 

    Nr.                                Nr.    crt.         Denumirea   publicaţiei             anual  de   apariţii    Valoarea   abonamentului   anual  -   lei   -    Trim.   I    Valoarea   abonamentului   trimestrial                                 -   lei   -                   Trim.   II      Trim.   III    Trim.   IV      1.   Monitorul   Oficial,   Partea   I,   în   limba   română    710    7.900.000    1.975.000    2.172.500    2.389.750    2.628.750      2.   Monitorul   Oficial,   Partea   I,   în   limba   română,   numere   bis*)    50    1.480.000    -    -    -    -      3.   Monitorul   Oficial,   Partea   I,   în   limba   maghiară    250    6.585.000    1.646.250    1.646.250    1.646.250    1.646.250      4.   Monitorul   Oficial,   Partea   a   II-a    300    10.380.000    2.595.000    2.595.000    2.595.000    2.595.000      5.   Monitorul   Oficial,   Partea   a   III-a    700    2.105.000    526.250    526.250    526.250    526.250      6.   Monitorul   Oficial,   Partea   a   IV-a    2.100    8.900.000    2.225.000    2.225.000    2.225.000    2.225.000      7.   Monitorul   Oficial,   Partea   a   VI-a    250    8.195.000    2.048.750    2.048.750    2.048.750    2.048.750      8.   Colecţia   Legislaţia   României    4    2.070.000    517.500    569.250    626.150    688.750      9.   Colecţia   de   hotărâri   ale   Guvernului   şi   alte   acte   normative    12    3.450.000    862.500    948.750    1.043.600    1.147.950      10.   Repertoriul   actelor   normative    1    520.000    -    -    -    -      11.   Decizii   ale   Curţii   Constituţionale    1    390.000    -    -    -    -      12.   Ediţii   trilingve    12    2.075.000    -    -    -    -    
 *)   Cu   excepţia   numerelor   bis   în   care   se   publică   acte   cu   un   volum   extins   şi   care   interesează   doar   un   număr   restrâns   de   utilizatori. 
  
 Publicaţiile   Regiei   Autonome   „Monitorul   Oficial"   menţionate   la   punctele   1-7   sunt   purtătoare   de   T.V.A.   în   cotă   de   19%,   iar   cele   menţionate   la   punctele   8-12   sunt   scutite   de   T.V.A. 
 Pentru   siguranţa   clienţilor,   abonamentele   la   publicaţiile   Regiei   Autonome   „Monitorul   Oficial"   se   pot   efectua   prin   următorii   difuzori: 
    ◆  COMPANIA   NAŢIONALĂ   „POŞTA   ROMÂNĂ"   -   S.A.    -     prin     oficiile     sale     poştale      ◆   RODIPET     -     S.A.                  -   prin   toate   filialele     ◆   INTERPRESS     SPORT     -     S.R.L.            -   Bucureşti,   str.   Hristo   Botev   nr.   6  (telefon/fax:   313.85.07;   313.85.08;   313.85.09)     ◆   PRESS     EXPRES     -     S.R.L.             -   Otopeni,   str.   Flori   de   Câmp   nr.   9   (telefon/fax:   772.66.87;   0745.133.712)     ◆   M.T.     PRESS     IMPEX     -     S.R.L.            -   Bucureşti,   bd.   Basarabia   nr.   256   (telefon/fax:   255.48.15;   255.48.16)     ◆   INFO     EUROTRADING     -     S.A.            -   Bucureşti,   Splaiul   Independenţei   nr.202A   (telefon/fax:   212.73.54)     ◆   ZIRKON     MEDIA     -     S.R.L.              -   Bucureşti,   bd.   Nicolae   Grigorescu   nr.   29A,   bl.   N22,   ap.   38   (telefon/fax:   340.31.09)     ◆   ACTA     LEGIS     -     S.R.L.                -   Bucureşti,   str.   Banul   Udrea   nr.   10,   (telefon/fax:   411.91.79)     ◆   CURIER     PRESS     -     S.R.L.              -   Braşov,   str.   Traian   Grozăvescu   nr.   7   (telefon/fax:   0268/47.05.96)     ◆   ELIDA     -     S.R.L.                  -   Braşov,   str.   Bisericii   Române   nr.   92   (telefon/fax:   0268/47.74.64)     ◆   MIMPEX     -     S.R.L.                -   Hunedoara,   str.   Ion   Creangă   nr.   2,   bl.   2,   ap.   1   (telefon/fax:   0254/71.92.43)     ◆   CALLIOPE     -     S.R.L.                -   Ploieşti,   str.   Candiano   Popescu   nr.   36   (telefon/fax:   0244/51.40.52,   0244/51.48.01)   

Preluat: 2026-09-23T15:02:42.457920+00:00 · SHA256: 1e8326f920163f0e0758343fb78ee214e6082cf073a01abcca415269f6270997