legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 51 · 2003

HOTĂRÂRE nr. 51 din 16 ianuarie 2003 privind procedura de predare-primire a documentelor creatorilor şi/sau deţinătorilor de documente, persoane juridice, care s-au desfiinţat

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 41819

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 51 din 16 ianuarie 2003  privind procedura de predare-primire a documentelor creatorilor şi/sau deţinătorilor de documente, persoane juridice, care s-au desfiinţat     EMITENT     GUVERNUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 17 februarie 2003     În temeiul art. 107 din Constituţie şi al  art. II din Legea nr. 358/2002  pentru modificarea şi completarea  Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996 ,  Guvernul României adopta prezenta hotărâre.   
				 + 
			  Articolul 1     Prin creator de documente cu valoare practica, în înţelesul prezentei hotărâri, se înţelege orice angajator, persoana juridică, indiferent de forma de proprietate şi capitalul social, care, conform  Legii nr. 19/2000  privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, are obligaţia să depună lunar Declaraţia privind evidenta nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat.     
				 + 
			  Articolul 2     Dovada desfiinţării angajatorului cade în sarcina acestuia şi se face cunoscută casei teritoriale de pensii prin orice document prevăzut de lege în acest sens.     
				 + 
			  Articolul 3     Documentele cu valoare practica, referitoare la stagiile de cotizare realizate de asiguraţii sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale creatorilor de documente care, în condiţiile legii, se desfiinţează, se preiau de casele teritoriale de pensii în raza cărora şi-au avut sediul aceştia.     
				 + 
			  Articolul 4     Documentele ce urmează a fi preluate de casele teritoriale de pensii sunt statele de plată a salariilor şi centralizatoarele acestora, corespunzătoare întregii perioade de activitate a angajatorului, precum şi documentele care atesta încadrarea locurilor de muncă în grupa I sau II de muncă, respectiv condiţii speciale sau deosebite de muncă.     
				 + 
			  Articolul 5     Predarea documentelor ce fac obiectul prezentei hotărâri se face de reprezentantul/reprezentanţii angajatorului desfiinţat, în baza unui act prin care se dovedeşte calitatea acestuia.     
				 + 
			  Articolul 6     Preluarea documentelor se face de către o comisie a casei teritoriale de pensii, formată dintr-un preşedinte şi 2 membri, înfiinţată prin decizie a directorului general.     
				 + 
			  Articolul 7     Predarea-primirea documentelor se face pe bază de inventar şi proces-verbal, întocmite conform anexelor nr. 1 şi 2.     
				 + 
			  Articolul 8     Evidenta intrărilor de documente cu valoare practica, la casele teritoriale de pensii, se tine pe baza unui registru, potrivit anexei nr. 3.     
				 + 
			  Articolul 9     Documentele ce se predau se grupează în dosare de către predator, cronologic, pe luni şi ani. Dosarele vor fi legate, iar pe coperta fiecăruia se vor înscrie în clar denumirea angajatorului care s-a desfiinţat, elementele de identificare a acestuia, precum şi perioada căreia îi corespund documentele predate.     
				 + 
			  Articolul 10     În situaţia în care din perioada de activitate a angajatorului lipsesc documente corespunzătoare unor luni/ani, se va menţiona aceasta în procesul-verbal de predare-primire.     
				 + 
			  Articolul 11     De la data procesului-verbal de predare-primire documentele preluate reprezintă baza proprie de date a casei teritoriale de pensii în posesia căreia au intrat.     
				 + 
			  Articolul 12     În baza documentelor preluate, la cererea persoanelor interesate sau la cererea unor instituţii abilitate, casele teritoriale de pensii pot elibera în condiţiile legii copii, adeverinte şi certificate, contra cost, care se vizează, pentru conformitate, de persoana desemnată de conducerile acestora.     
				 + 
			  Articolul 13     În vederea gestionării documentelor ce urmează a fi preluate de către casele teritoriale de pensii, conducerile acestora vor desemna persoanele responsabile cu problemele de arhiva, denumite arhivari.     
				 + 
			  Articolul 14     În cazul desfiinţării, în condiţiile legii, a creatorului de documente, persoana juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de un altul, spaţiile destinate păstrării şi conservării documentelor cu valoare practica pot fi puse la dispoziţie casei de pensii primitoare, pe baza unui protocol încheiat între deţinătorul legal al spaţiului şi conducătorul casei de pensii.     
				 + 
			  Articolul 15     Tarifele ce se încasează pentru eliberarea copiilor, certificatelor sau extraselor, precum şi procedura eliberării se stabilesc prin decizie a preşedintelui Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale.     
				 + 
			  Articolul 16     Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.  PRIM-MINISTRU  ADRIAN NASTASE  Contrasemnează:  ---------------  p. Ministrul muncii  şi solidarităţii sociale,  Ion Giurescu,  secretar de stat  Ministrul administraţiei publice,  Octav Cozmanca  Ministru de interne,  Ioan Rus  Bucureşti, 16 ianuarie 2003.  Nr. 51.     
				 + 
			  Anexa 1       INVENTARUL PE ANUL .............   pentru documentele care se predau   Casei Judeţene de Pensii ...........                        
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  . . . . . . . . . . . . . . . . . . .    
					 
				  (denumirea creatorului)    
					 
				  Nr. crt.  Indicativul documentului conform nomenclatorului  Conţinutul pe scurt al dosarului, registrului  Datele extreme  Numărul filelor  Observaţii    
					 
				  Prezentul inventar format din . . . . . . file conţine . . . . . dosare, registre etc.    
					 
				  La preluare au lipsit dosarele de la nr. . . . . . . . . . . . . . . . . .    
					 
				  Astăzi, . . . . . . . . . . . . . . . . . . , s-au preluat . . . . . . . dosare.    
					 
				  
					 
				    
					 
				  Am predat  Am primit    
					 
				  . . . . . . . . . . . . . . . .  . . . . . . . . . . . . . . . .         
				 + 
			  Anexa 2                  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  . . . . . . . . . . . . . . . . . . .    
					 
				  (denumirea creatorului)    
					 
				  
					 
				    
					 
				  PROCES-VERBAL de predare-primire a documentelor, încheiat astăzi . . . . . . . . . . .    
					 
				  
					 
				    
					 
				  Subsemnaţii, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . , delegaţi ai creatorului de documente . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . , cu sediul în . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . , codul fiscal . . . . . . . . . . . . . . , desfiinţată (lichidată) conform . . . . . . . . . . . . . . . . . . , şi comisia Casei Judeţene de Pensii . . . . . . . . . . . . . . , formată în baza Deciziei directorului general nr. . . . . din . . . . . . . . . . , am procedat primul la predarea şi al doilea la preluarea documentelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ., create în perioada . . . . . . . . . . . . . . . . de către societatea menţionată, în cantitate de . . . . . . . . . . . dosare.    
					 
				  Predarea-primirea s-a făcut pe baza inventarelor anexate, cuprinzând . . . . . . . . . . pagini, conform dispoziţiilor legale.    
					 
				  La predare-primire s-a constatat lipsa documentelor aferente perioadei . . . . . . . . . . . . . . (an/lună)    
					 
				  
					 
				    
					 
				  Am predat . . . . . . . . . . . . . .  Am primit . . . . . . . . . . . . . .         
				 + 
			  Anexa 3      ELEMENTELE  pe care trebuie să le cuprindă registrul privind evidenta intrărilor  de documente la casele teritoriale de pensii  1. Număr curent  2. Data  3. Data intrării  4. Numărul procesului-verbal de predare-primire  5. Data procesului-verbal de predare-primire  6. Denumirea predatorului de documente  7. Date de identificare a predatorului (codul fiscal, adresa sediului)  8. Forma de proprietate a societăţii desfiinţate  9. Conţinutul/felul documentelor  10. Perioada corespunzătoare documentelor predate (date extreme);  11. Număr dosare/file;  12. Persoanele care au fost împuternicite cu predarea-primirea documentelor  13. Observaţii.  ------------   

Preluat: 2026-09-23T16:20:52.869322+00:00 · SHA256: 9e4b957f1c754b31c079575620f71138cd1cf187c26f71cfc603658e1096bf2b