Legislație națională
NORMĂ · 0 · 2003
NORME METODOLOGICE din 23 ianuarie 2003 de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 141/2002 privind reglementarea depozitarii seminţelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea şi constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit şi pentru stabilirea contravenţiilor şi a modului de sancţionare a acestora
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 41890
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
NORME METODOLOGICE din 23 ianuarie 2003 de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 141/2002 privind reglementarea depozitarii seminţelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea şi constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit şi pentru stabilirea contravenţiilor şi a modului de sancţionare a acestora EMITENT GUVERNUL Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 19 februarie 2003
+
Capitolul 1 Dispoziţii generale
+
Articolul 1 (1) Comisia pentru acordarea licenţelor de depozit pentru seminţele de consum, denumita în continuare Comisie, prevăzută la art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 141/2002 privind reglementarea depozitarii seminţelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea şi constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit, funcţionează în cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, denumit în continuare ministerul de resort. ... (2) Comisia este un organism deliberativ, fără personalitate juridică, constituit în vederea acordării licenţei de depozit pentru seminţe de consum, denumita în continuare licenta. ... (3) Atribuţiile Comisiei sunt: ... a) acorda licenta agenţilor economici constituiţi în condiţiile legii; ... b) eliberează, suspenda sau anulează licenta; ... c) face propuneri ministerului de resort privind reglementarea activităţii în domeniul acordării licenţelor; ... d) îndrumă activitatea în domeniul acordării licenţelor. ... (4) Între sesiunile Comisiei desfăşurarea activităţii este asigurata de un serviciu tehnic de specialitate din cadrul ministerului de resort, a cărui componenta se stabileşte prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. ... (5) În prima sesiune de constituire Comisia adopta regulamentul de organizare şi funcţionare, pe care îl propune spre aprobare ministerului de resort. ...
+
Articolul 2 (1) Membrii Comisiei sunt numiţi prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, la propunerea direcţiei generale de specialitate din cadrul ministerului de resort. ... (2) Comisia este compusa din 15 membri, care reprezintă ministerul de resort, asociaţiile patronale şi/sau agenţii economici cu activitate în domeniul depozitarii seminţelor de consum. ... (3) Comisia este condusă de un preşedinte, care reprezintă ministerul de resort, şi de un vicepreşedinte desemnat de reprezentanţii asociaţiilor patronale şi/sau de agenţii economici cu activitate în domeniul depozitarii seminţelor de consum. ... (4) Verificarea şi certificarea condiţiilor tehnice şi financiare pentru acordarea licenţei se realizează de persoane fizice sau juridice abilitate în acest sens de ministerul de resort. ... (5) Comisia se întruneşte în sesiuni trimestriale şi, în mod excepţional, ori de câte ori este necesar pentru a lua decizii. ...
+
Articolul 3 Serviciul tehnic de specialitate din cadrul ministerului de resort asigura secretariatul Comisiei şi are următoarele atribuţii: a) implementeaza reglementările privind depozitarea seminţelor de consum şi regimul certificatelor de depozit pentru acestea; ... b) elaborează şi înaintează spre aprobare Comisiei regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentelor norme metodologice; ... c) participa la elaborarea proiectelor de acte normative care se referă la activitatea din domeniul respectiv; ... d) elaborează şi supune spre aprobare ministerului de resort Instrucţiunile pentru verificarea şi certificarea condiţiilor tehnice şi financiare ale depozitelor, care vor fi utilizate de persoanele fizice şi juridice specializate, abilitate să efectueze controlul în vederea acordării licenţei; ... e) analizează documentaţia depusa de depozitari în vederea acordării licenţei şi rapoartele persoanelor abilitate de ministerul de resort, cu privire la îndeplinirea condiţiilor tehnico-financiare; ... f) supune aprobării Comisiei referatul de specialitate în vederea acordării licenţei; ... g) propune Comisiei suspendarea sau anularea licenţei, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 141/2002 şi ale prezentelor norme metodologice; ... h) propune Comisiei cuantumul taxei pentru eliberarea licenţei, în vederea acoperirii costurilor necesare emiterii acesteia. Cuantumul taxei pentru acordarea licenţei se aproba prin ordin comun al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi al ministrului finanţelor publice; ... i) instruieste periodic persoanele abilitate pentru controlul activităţilor de acordare a licenţelor; ... j) comanda, prin intermediul ministerului de resort, certificatele de depozit la unităţile abilitate în acest sens; ... k) tine evidenta într-un registru unic a licenţelor eliberate; ... l) supune spre soluţionare conducerii ministerului de resort contestaţiile depozitarilor, deponentilor şi ale creditorilor gajisti împotriva deciziilor luate de Comisie şi de persoanele abilitate. ...
+
Capitolul 2 Acordarea licenţei de depozit pentru seminţele de consum
+
Secţiunea 1 Dispoziţii generale
+
Articolul 4 Depozitarul poate solicita licenta printr-o cerere scrisă adresată Comisiei, la care anexează următoarele documente, în copie: a) actul constitutiv sau statutul societăţii; ... b) codul unic de înregistrare; ... c) extrasul de carte funciară sau contractul de concesiune privind terenul construit şi de incinta şi construcţiile existente; ... d) situaţia financiară anuală pe ultimii 2 ani, avizată de direcţia generală a finanţelor publice judeteana sau a municipiului Bucureşti; în cazul agenţilor economici nou-infiintati nu este necesară; ... e) documentele de proprietate asupra depozitului sau depozitelor pentru care se solicita acordarea licenţei; ... f) declaraţia privind sediul depozitului, localizarea acestuia, capacitatea de depozitare şi capacitatea de încărcare-descărcare; ... g) dovada capacităţii de depozitare de minimum 1.000 tone; ... h) declaraţia privind caracteristicile tehnice ale depozitului, descrierea amănunţită a operaţiunilor din fluxul tehnologic, modul în care sunt verificaţi şi controlati parametrii de calitate, utilajele şi instalaţiile tehnologice din dotare; ... i) contractul de muncă şi/sau de prestări de servicii încheiat cu cel puţin un gradator licenţiat, în condiţiile legii; ... j) buletin de verificare metrologica anuală a aparatelor de măsura şi cantarire; ... k) contractul de asigurare a depozitului pentru care se solicita acordarea licenţei şi dovada plăţii primelor de asigurare; ... l) dovada plăţii taxei pentru eliberarea licenţei; ... m) autorizaţia sanitară de funcţionare a depozitului pentru care se solicita acordarea licenţei; ... n) autorizaţia de protecţie a muncii; ... o) autorizaţia privind paza contra incendiilor; ... p) autorizaţia de mediu; ... r) contractul de muncă şi/sau de prestări de servicii încheiat cu personal de specialitate calificat - laboranti, gestionari, operatori, silozari -, care să asigure în condiţii corespunzătoare receptionarea şi restituirea cantitativă şi calitativă a seminţelor de consum depozitate, precum şi o buna stare de conservare a acestora pe perioada depozitarii, în conformitate cu legislaţia în vigoare. ...
+
Articolul 5 Prin cererea de eliberare a licenţei depozitarul se angajează să respecte prevederile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 141/2002 , precum şi ale prezentelor norme metodologice.
+
Articolul 6 Depozitarul solicita distinct acordarea licenţei pentru fiecare depozit.
+
Articolul 7 (1) În cazul în care dosarul este incomplet, serviciul de specialitate comunică în scris depozitarului, în termen de 10 zile de la data înregistrării cererii, lista documentelor care lipsesc. ... (2) Depozitarul este obligat sa completeze dosarul cu documentele solicitate, în termen de 10 zile de la data primirii înştiinţării. ... (3) Persoanele abilitate de ministerul de resort pot acorda asistenţa tehnica depozitarilor pentru întocmirea documentaţiei necesare în vederea obţinerii licenţei. ... (4) În cazul în care depozitarul nu depune documentaţia solicitată în termenul prevăzut la alin. (2), Comisia, la propunerea serviciului tehnic de specialitate, respinge cererea motivat, comunicând-o depozitarului în termen de 10 zile. ... (5) După acceptarea dosarelor pentru acordarea licenţei, persoanele abilitate de ministerul de resort în condiţiile art. 5 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 141/2002 verifica la depozitari autenticitatea informaţiilor prezentate în documentaţia depusa. ...
+
Secţiunea a 2-a Condiţii tehnice pentru acordarea licenţei de depozit pentru seminţele de consum
+
Articolul 8 Incinta depozitului pentru care se solicita acordarea licenţei trebuie să fie imprejmuita cu gard de protecţie.
+
Articolul 9 Depozitul trebuie să fie racordat la reţeaua de alimentare cu energie electrica şi cu apa potabilă.
+
Articolul 10 (1) Intrarea/ieşirea în/din incinta depozitului se face pe o singura cale de acces specifică mijlocului de transport. De-a lungul caii de acces trebuie să existe următoarele: ... a) cabina de poarta; ... b) rampa de prelevare a probelor pentru determinarea calităţii produselor aduse cu mijloace de transport; ... c) dispozitiv de alarma antiefractie şi pentru incendiu; ... d) încăpere pentru persoanele care predau sau cărora li se restituie seminţele de consum; ... e) materiale pentru paza şi stingerea incendiilor; ... f) echipamente pentru determinarea cantitativă a seminţelor de consum intrate sau ieşite în/din depozit, cu excepţia celor intrate/ieşite pe calea ferată sau pe apa; ... g) indicatoare de orientare în incinta depozitului. ... (2) În termen de maximum un an de la data acordării licenţei depozitele vor fi dotate cu echipamente hardware şi software, necesare pentru evidenta electronică a certificatelor de depozit şi pentru o conectare în timp real cu Registrul centralizat al certificatelor de depozit. ...
+
Articolul 11 Depozitul trebuie să aibă următoarele puncte de lucru: a) încăpere pentru determinări cantitative ale seminţelor de consum; ... b) laborator pentru gradarea seminţelor de consum; ... c) spaţii tehnologice pentru următoarele operaţiuni: ... - descărcarea mijloacelor de transport; - încărcarea mijloacelor de transport; - manipulari interioare; - depozitarea subproduselor rezultate din condiţionare, până la valorificarea lor; - depozitare pe termen lung; - adăpostirea utilajelor mobile; d) spaţii cu utilaje pentru condiţionarea seminţelor de consum aduse la depozit; ... e) spaţii cu linii tehnologice de transport al produselor în/din depozit; ... f) magazii pentru substanţe chimice; ... g) rezervoare pentru combustibili lichizi şi magazii pentru combustibili solizi; ... h) rezervor de apa. ...
+
Articolul 12 (1) Laboratorul pentru gradarea seminţelor de consum trebuie să fie dotat cu: ... a) instrumente de prelevare a probelor; ... b) recipiente pentru colectarea probelor; ... c) instrumente pentru divizarea şi omogenizarea probelor de laborator; ... d) instrumente şi aparatura necesare pentru determinarea factorilor de gradare; ... e) instrumente, instalaţii şi aparatura pentru determinarea factorilor de gradare speciali; ... f) documentaţia specifică pentru reglementarea metodelor şi modului de lucru în activitatea de gradare; ... g) panou special pentru afişarea planurilor de gradare şi a listei anuale cuprinzând soiurile speciilor omologate şi aflate în cultura în România, care fac obiectul Manualului de gradare; ... h) încăpere special amenajată şi destinată păstrării probelor-martor. ... (2) Punctul de determinare cantitativă a seminţelor de consum trebuie să fie dotat cu: ... a) echipamente autorizate conform legii pentru determinarea cantitativă; ... b) seturi de documente pentru atestarea cantitativă a seminţelor de consum. ... (3) Punctele de descărcare şi preluare a seminţelor de consum trebuie să fie dotate cu: ... a) buncare special amenajate pentru descărcarea seminţelor de consum; ... b) dispozitiv hidraulic sau planuri înclinate pentru descărcarea mijloacelor de transport; ... c) relee de utilaje şi instalaţii tehnologice pentru transportul seminţelor de consum în spaţiile de depozitare. ... (4) Punctele de încărcare a mijloacelor de transport trebuie să aibă cel puţin una dintre următoarele dotări: ... a) tubulatura de scurgere la exterior prin cadere libera; ... b) mijloace mecanice cu snec şi/sau cu banda transportoare; ... c) autoincarcator cu cupa; ... d) sisteme vacuumatice de încărcare/descărcare şi transport. ...
+
Articolul 13 (1) Spaţiile tehnologice pentru condiţionarea seminţelor în exteriorul depozitului trebuie să fie dotate cu: ... a) echipamente pentru separarea corpurilor străine; ... b) echipamente de protecţie împotriva poluarii cu praf; ... c) instalaţii de uscare. ... (2) Spaţiile tehnologice pentru depozitare temporară şi manipulari exterioare trebuie să aibă cel puţin una dintre următoarele dotări: ... a) platforma betonata; ... b) soproane tehnologice. ... (3) Spaţiile tehnologice pentru manipulare interioară şi depozitare trebuie să fie dotate în funcţie de tipul depozitului, vertical sau orizontal, şi sa îndeplinească următoarele condiţii: ... a) să fie construite din materiale specifice, respectiv: caramida, beton armat, să fie tencuite sau sclivisite ori să aibă panouri metalice care să împiedice pătrunderea apei din precipitatii; ... b) să fie dotate cu puncte de descărcare şi preluare şi cu instalaţii specifice pentru transportul seminţelor de consum în interior; ... c) să fie dotate cu utilaje tehnologice pentru condiţionare, reducerea umiditatii, aerare activa, combaterea infestarii şi reducerea nivelului de praf; ... d) să fie dotate cu dispozitive de protecţie a căilor de acces în interior, cu încuietori de siguranţă la uşi şi cu grilaje la ferestre; ... e) să fie racordate la reţeaua de alimentare cu energie electrica şi la reţeaua de protecţie împotriva incendiilor; ... f) să fie dotate cu o pista betonata de jur-imprejur; ... g) să fie prevăzute cu plăcuţe de identificare; ... h) să fie dotate cu aparatura şi instalaţii pentru controlul şi urmărirea evoluţiei calităţii şi stării de conservare pe perioada depozitarii. ... (4) Spaţiile pentru depozitarea subproduselor rezultate din condiţionare trebuie să fie compuse din încăperi acoperite şi izolate de mediul ambiant, conform reglementărilor de mediu în vigoare şi normelor privind paza şi stingerea incendiilor. ... (5) Magaziile pentru substanţe chimice, rezervoarele pentru substanţe combustibile lichide şi rezervoarele de apa trebuie să fie dotate conform reglementărilor de mediu şi normelor privind paza şi stingerea incendiilor. ...
+
Articolul 14 (1) Depozitarul este obligat sa păstreze proba-martor într-un loc sigur pe termen de 30 de zile de la data predării seminţelor de consum. ... (2) În situaţia formulării unei contestaţii în termenul de 30 de zile, depozitarul este obligat sa păstreze proba-martor până la soluţionarea definitivă a contestaţiei. ...
+
Secţiunea a 3-a Condiţii financiare pentru acordarea licenţei de depozit pentru seminţele de consum
+
Articolul 15 Depozitarul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii financiare: a) să facă dovada ca în ultimii 2 ani a încheiat activitatea cu profit; în cazul unităţilor nou-înfiinţate, aceasta nu este necesară; ... b) să aibă capital social de minimum 300.000 lei/tona pentru capacitatea de depozitare pentru care s-a solicitat licenta; ... c) să prezinte o scrisoare de bonitate bancară, eliberata de banca la care depozitarul are deschise conturile; ... d) să prezinte dovada că nu are plati restante către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale; la solicitarea depozitarilor, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti vor certifica situaţia privind plăţile restante către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale. ...
+
Secţiunea a 4-a Licenta de depozit pentru seminţele de consum
+
Articolul 16 (1) În vederea acordării licenţei Comisia, prin intermediul persoanelor abilitate, verifica în teren îndeplinirea condiţiilor tehnice pentru depozitare, conform Instrucţiunilor pentru verificarea şi certificarea condiţiilor tehnice şi financiare ale depozitelor. ... (2) Verificarea condiţiilor financiare se face pe baza documentelor prezentate în dosarul pentru acordarea licenţei. ...
+
Articolul 17 Depozitarul este obligat să asigure persoanelor abilitate accesul în incinta spaţiilor de depozitare şi sa pună la dispoziţie acestora documentele necesare în vederea acordării licenţei.
+
Articolul 18 (1) Serviciul tehnic de specialitate analizează dosarul cuprinzând cererea de eliberare a licenţei şi documentaţia aferentă depusa de depozitar, precum şi rapoartele persoanelor abilitate. ... (2) Serviciul tehnic de specialitate întocmeşte un referat de prezentare a dosarului cu documentaţia depusa, pe care îl supune spre aprobare Comisiei. ... (3) În termen de 30 de zile de la data furnizarii documentelor complete Comisia se va pronunţa cu privire la admiterea sau la respingerea cererii de acordare a licenţei şi va înştiinţa în scris depozitarul. ...
+
Articolul 19 (1) Depozitarul poate contesta decizia de respingere a cererii de eliberare a licenţei, în termen de 10 zile de la primirea comunicării. ... (2) Contestaţia motivată se va depune la ministerul de resort, care o analizează şi, în termen de 10 zile, comunică decizia petentului. ...
+
Articolul 20 În cazul în care unui depozitar i-a fost respinsă definitiv cererea de eliberare a licenţei, acesta se poate adresa cu o noua cerere după ce a luat măsurile de remediere a deficienţelor tehnice constatate de Comisie şi face dovada îndeplinirii condiţiilor tehnice şi financiare.
+
Articolul 21 Depozitarul este obligat sa comunice Comisiei în termen de 10 zile orice modificare a condiţiilor în care i-a fost eliberata licenta, precum şi orice situaţie care ar conduce la imposibilitatea continuării activităţii, în condiţiile în care a fost licenţiat.
+
Articolul 22 Depozitarul poate renunţa la licenta şi la efectele pe care aceasta le produce, după lichidarea stocurilor de seminţe de consum angajate cu certificate de depozit, printr-o cerere scrisă adresată Comisiei.
+
Articolul 23 (1) Depozitarul poate solicita extinderea sau restrangerea licenţei, în cazul în care doreşte o extindere sau restrangere a capacităţii de depozitare pentru care a fost licenţiat. ... (2) În caz de extindere a capacităţii de depozitare, depozitarul solicita printr-o cerere acordarea unei licenţe pentru capacitatea de depozitare suplimentară, urmând procedura iniţială, inclusiv plata taxei pentru eliberarea licenţei. ... (3) În caz de restrangere a capacităţii de depozitare pentru care s-a acordat licenta, depozitarul solicita printr-o cerere eliberarea unei noi licenţe. Eliberarea noii licenţe se va face simultan cu anularea celei vechi, cu plata taxei de prelungire. ...
+
Articolul 24 (1) Licenta, al carei model este prevăzut în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice, se acordă pentru o perioadă de 5 ani de la data emiterii ei, pentru fiecare depozit. ... (2) Serviciul tehnic de specialitate al Comisiei are obligaţia de a deschide un registru de evidenta pentru licentele eliberate, suspendate, anulate sau expirate. ... (3) Comisia verifica trimestrial şi în mod obligatoriu înaintea fiecărei campanii de recoltare a seminţelor de consum, prin persoanele abilitate, menţinerea condiţiilor tehnice şi financiare impuse la acordarea licenţei. ...
+
Articolul 25 Depozitarul care deţine o licenta eliberata de Comisie este obligat sa o afiseze într-un loc vizibil la sediul depozitului licenţiat, în spaţiile destinate relatiei cu publicul.
+
Articolul 26 Depozitele pentru care un depozitar a primit licenta vor fi utilizate în mod exclusiv pentru desfăşurarea activităţii de depozitare a seminţelor de consum, conform prevederilor prezentelor norme metodologice.
+
Articolul 27 (1) Cu 60 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a licenţei, depozitarul poate solicita prelungirea acesteia pe o perioadă de maximum 3 ani. ... (2) Prelungirea licenţei se face numai după verificarea condiţiilor tehnice şi financiare ale depozitului, conform prevederilor prezentelor norme metodologice, şi plata unei taxe de prelungire a acesteia, reprezentând 60% din valoarea taxei pentru acordarea licenţei la data solicitării prelungirii. ...
+
Articolul 28 (1) În caz de pierdere, distrugere sau furt al licenţei, depozitarul poate solicita Comisiei eliberarea unui duplicat al acesteia. ... (2) Duplicatul licenţei se eliberează pe baza unei cereri şi a declaraţiei, data pe propria răspundere, referitoare la împrejurarea în care s-a produs pierderea, distrugerea sau furtul acesteia, în termen de 30 de zile de la data la care s-a făcut publică, în doua ziare de circulaţie naţionala, pierderea, distrugerea sau furtul acesteia. ...
+
Capitolul 3 Suspendarea, anularea sau retragerea licenţei de depozit pentru seminţele de consum
+
Secţiunea 1 Dispoziţii generale
+
Articolul 29 Licentele se suspenda de Comisie în următoarele situaţii: a) neîndeplinirea condiţiilor tehnice existente la data acordării licenţei; ... b) neîndeplinirea condiţiilor financiare care au stat la baza acordării licenţei, reprezentând o ameninţare pentru interesele deţinătorilor de certificate de depozit; ... c) neprelungirea contractelor de asigurare împotriva factorilor naturali şi de risc, pentru spaţiile de depozitare şi seminţele de consum depozitate; ... d) comercializarea seminţelor de consum depozitate în spaţiile pentru care s-a acordat licenta; ... e) nepastrarea seminţelor de consum pentru care s-au eliberat certificate de depozit în depozitele pentru care s-a acordat licenta; ... f) nefurnizarea informaţiilor şi documentelor cerute de persoanele abilitate şi nefacilitarea accesului acestora în toate încăperile/celulele depozitului licenţiat; ... g) neafisarea tarifului de depozitare practicat, într-un loc vizibil, în spaţiile destinate relatiei cu publicul; ... h) refuzul nejustificat de a accepta seminţele de consum până la capacitatea prevăzută în licenta; ... i) neplata către Fondul de garantare pentru certificatele de depozit a cotei prevăzute la art. 71 alin. (1) lit. a). ...
+
Articolul 30 (1) Suspendarea licenţei se dispune atunci când una sau mai multe dintre situaţiile prevăzute la art. 29 au fost constatate, pe bază de proces-verbal, de către persoanele abilitate. ... (2) Suspendarea durează până la remedierea deficienţelor care au determinat-o, dar nu mai mult de 6 luni. ...
+
Articolul 31 Licenta se anulează în următoarele situaţii: a) transmiterea de date şi informaţii voit eronate privind respectarea condiţiilor tehnice şi/sau financiare; ... b) eliberarea unei noi licenţe pentru o capacitate de depozitare extinsă sau restrânsă; ... c) se declara deschisă procedura de faliment a depozitarului. În acest caz se anulează toate licentele depozitarului; ... d) depozitarul emite fără acoperire un certificat de depozit; ... e) depozitarul nu a remediat deficientele în termen de 6 luni de la suspendarea licenţei; ... f) eliberarea certificatelor de depozit pentru o cantitate de seminţe de consum ce depăşeşte capacitatea de depozitare înscrisă în licenta; ... g) depozitarul refuza predarea cantităţii de seminţe de consum înscrise în certificatul de depozit, la calitatea înscrisă în acesta. Nu se considera refuz cantitatea de seminţe de consum a carei valoare este egala cu valoarea cheltuielilor de depozitare neachitate; ... h) depozitarul nu mai are în posesie seminţele de consum, conform datelor înscrise în certificatul de depozit. ...
+
Articolul 32 (1) Decizia de suspendare sau de anulare a licenţei va fi motivată în scris de Comisie şi notificată depozitarului. ... (2) Decizia de suspendare sau de anulare a licenţei poate fi contestată de depozitar în termen de 10 zile de la data notificării. ... (3) Contestaţia motivată se va depune la serviciul tehnic de specialitate, care este obligat sa o înainteze de îndată ministerului de resort spre soluţionare. ... (4) Ministerul de resort soluţionează contestaţiile în termen de 10 zile de la data primirii lor. ...
+
Articolul 33 (1) Depozitarul are obligaţia ca, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a deciziei de suspendare sau de anulare a licenţei, sa predea licenta Comisiei şi sa afiseze decizia acesteia într-un loc vizibil în spaţiile destinate relatiei cu publicul, la sediul depozitului în cauza. ... (2) În cazul în care licenta a fost anulată, depozitarul nu mai poate face cerere de eliberare a unei noi licenţe pentru depozitul respectiv. ...
+
Articolul 34 În cazul suspendării sau retragerii licenţei, depozitarul este obligat să respecte şi sa aducă la îndeplinire toate obligaţiile pe care şi le-a asumat prin contractele încheiate cu deţinătorii de certificate de depozit.
+
Articolul 35 Depozitarul a cărui licenta este suspendată, anulată sau retrasă este obligat sa anunţe, în termen de 7 zile, toţi deţinătorii de certificate de depozit eliberate de acesta. În acest caz deţinătorii certificatelor de depozit pot decide rezilierea unilaterala a contractelor de prestări de servicii.
+
Secţiunea a 2-a Sancţiuni
+
Articolul 36 Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni: a) neîndeplinirea condiţiilor tehnice existente la data acordării licenţei; ... b) neprelungirea contractelor de asigurare împotriva factorilor naturali şi de risc pentru depozitul licenţiat şi pentru seminţele de consum depozitate, aferente certificatelor de depozit eliberate; ... c) nerespectarea condiţiilor financiare prevăzute la art. 15 lit. b), care au stat la baza acordării licenţei; ... d) comercializarea seminţelor de consum depozitate; ... e) neremiterea deţinătorului de certificate de depozit a seminţelor de consum în aceeaşi cantitate şi calitate cu cele specificate în certificatul de depozit; ... f) nepastrarea seminţelor de consum pentru care s-au eliberat certificate de depozit în depozitele licentiate; ... g) nefurnizarea tuturor informaţiilor şi documentelor cerute de persoanele abilitate şi nepermiterea accesului acestora în încăperile/celulele depozitului licenţiat; ... h) neafisarea tarifului de depozitare practicat, la loc vizibil, în spaţiile destinate relaţiilor cu publicul şi nepublicarea acestui tarif în doua ziare, dintre care unul de difuzare naţionala; ... i) refuzul nejustificat de a accepta seminţele de consum până la capacitatea prevăzută în licenta; ... j) emiterea de certificate de depozit fără ca marfa să fie depozitata; ... k) emiterea certificatelor de depozit pentru o cantitate sau calitate a seminţelor de consum diferita de al celor aduse de deponenti. ...
+
Articolul 37 Contravenţiile prevăzute la art. 36 se sancţionează după cum urmează: a) cu amendă de la 15.000.000 lei la 25.000.000 lei, faptele prevăzute la lit. a), b), c) şi d); ... b) cu amendă de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei, faptele prevăzute la lit. e), f) şi g); ... c) cu amendă de la 50.000.000 lei la 80.000.000 lei, faptele prevăzute la lit. h); ... d) cu amendă de la 80.000.000 lei la 100.000.000 lei, faptele prevăzute la lit. i) şi j); ... e) cu amendă de la 100.000.000 lei la 125.000.000 lei, faptele prevăzute la lit. k). ...
+
Articolul 38 (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute se fac de către persoanele împuternicite în acest sens prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. ... (2) Contravenientul poate achită, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 37, agentul constatator făcând menţiune despre aceasta posibilitate în procesul-verbal. ...
+
Articolul 39 Contravenţiilor prevăzute la art. 36 le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările ulterioare.
+
Capitolul 4 Certificatul de depozit
+
Secţiunea 1 Cerinţele de emitere şi conţinutul certificatelor de depozit
+
Articolul 40 (1) Comisia este autoritatea ministerului de resort imputernicita sa gestioneze certificatele de depozit. ... (2) Ministerul de resort, la solicitarea Comisiei, încheie contracte de achiziţie a imprimatelor tipizate pentru certificatele de depozit şi licenţe, în conformitate cu prevederile legale privind achiziţiile publice. ...
+
Articolul 41 (1) Comisia va prelua certificatele de depozit tipărite, pe bază de proces-verbal, de la ministerul de resort. ... (2) Comisia preda certificatele de depozit depozitarilor licentiati, la cererea acestora, pe bază de proces-verbal. ... (3) Depozitarii care solicită certificate de depozit vor achită contravaloarea acestora la data preluării. ...
+
Articolul 42 Certificatul de depozit constituie titlu de valoare şi poate fi folosit pentru garantarea unui credit contractat.
+
Articolul 43 (1) Modelul certificatului de depozit este prevăzut în anexele nr. 2a), 2b) şi 2c) la prezentele norme metodologice. ... (2) Certificatul de depozit prevăzut în anexa nr. 2a) se eliberează deponentului la predarea seminţelor de consum şi se retine de depozitar la restituirea seminţelor predate. ... (3) Certificatul de depozit prevăzut în anexa nr. 2b) se eliberează deponentului în situaţia în care acesta doreşte sa gajeze seminţele de consum depozitate. ... (4) Certificatul de depozit prevăzut în anexa nr. 2c) se păstrează la depozitar. ...
+
Articolul 44 (1) Depozitarul eliberează certificate de depozit la cererea deponentilor, pe baza contractului de prestări de servicii, pentru o perioadă de maximum un an. ... (2) Depozitarul este obligat sa anuleze certificatele care sunt completate necorespunzător. ... (3) Contractul de prestări de servicii conţine condiţiile şi termenele de depozitare, valoarea iniţială a seminţelor de consum depozitate, tarifele de depozitare şi de prestări de servicii, cantitatea şi calitatea produselor depozitate, drepturile şi obligaţiile părţilor. ... (4) Valoarea seminţelor de consum depozitate se stabileşte prin acordul părţilor. Valoarea stabilită şi înscrisă în contractul de prestări de servicii constituie baza pentru contractele de asigurare şi cererile de despăgubire pentru seminţele de consum predate spre depozitare. ...
+
Articolul 45 (1) Certificatul de depozit se eliberează pentru o cantitate de seminţe de consum de minimum 5 tone. ... (2) După receptionarea cantităţii totale de seminţe de consum de către depozitar, acesta emite, la cererea deponentului, unul sau mai multe certificate de depozit, pe diviziuni ale cantităţii totale, cu anularea certificatului iniţial, în situaţia în care acesta a fost emis. ...
+
Articolul 46 Depozitarul eliberează certificate de depozit şi pentru seminţele de consum din producţie proprie sau achiziţionate în nume propriu şi depozitate în spaţiile licentiate, cu avizul unui gradator, care nu are calitatea de salariat al depozitarului.
+
Articolul 47 Depozitarul este obligat sa păstreze în condiţii de siguranţă toate certificatele de depozit neeliberate, sa ţină o evidenta corecta şi completa a cantităţilor de seminţe de consum recepţionate, depozitate şi restituite.
+
Articolul 48 Reprezentanţii Comisiei şi persoanele abilitate de ministerul de resort sunt împuterniciţi sa examineze toate registrele, evidentele, actele, documentele şi conturile depozitarului căruia i s-a acordat licenta.
+
Articolul 49 La solicitarea expresă a ministerului de resort depozitarul căruia i s-a acordat licenta este obligat sa transmită informări şi/sau rapoarte conform cererii acestuia.
+
Secţiunea a 2-a Înregistrarea certificatelor de depozit
+
Articolul 50 Înregistrarea certificatelor de depozit se face într-un registru unic, numit Registrul centralizat al certificatelor de depozit, denumit în continuare registru.
+
Articolul 51 (1) Registrul este gestionat de ministerul de resort prin serviciul tehnic de specialitate şi se vor înscrie în el toate transferurile de certificate de depozit către depozitari. ... (2) Serviciul tehnic de specialitate are în componenta sa un compartiment al registrului. ... (3) Compartimentul are obligaţia să raporteze conducerii ministerului de resort şi Comisiei numărul de certificate transmise depozitarilor. ...
+
Articolul 52 (1) Registrul cuprinde următoarele rubrici: ... a) data şi numărul de înregistrare a cererii pentru eliberarea certificatelor de depozit; ... b) denumirea şi sediul depozitarului; ... c) numărul şi data eliberării licenţei; ... d) codul unic de înregistrare; ... e) capacitatea de depozitare a depozitului pentru care s-a eliberat licenta; ... f) numărul şi data prelungirii, suspendării sau anulării licenţei, dacă este cazul; ... g) seria şi numărul exemplarelor de certificate de depozit predate către depozitar; ... h) seria şi numărul certificatelor de depozit returnate de depozitar. ... (2) Modelul registrului este prevăzut în anexa nr. 3 la prezentele norme metodologice. ...
+
Articolul 53 Accesul creditorilor gajisti sau al altor persoane fizice şi juridice interesate de datele din registru se face conform normelor emise de Comisie şi aprobate de ministerul de resort.
+
Articolul 54 (1) Depozitarii au obligaţia să raporteze trimestrial la serviciul tehnic de specialitate certificatele de depozit eliberate, completate greşit, anulate sau necompletate. ... (2) Depozitarii sunt obligaţi sa ţină evidenta certificatelor eliberate, necompletate şi anulate într-un registru întocmit potrivit modelului din anexa nr. 3 la prezentele norme metodologice, deschis la fiecare depozit licenţiat. ...
+
Secţiunea a 3-a Regimul certificatelor de depozit
+
Articolul 55 (1) Certificatul de depozit poate fi tranzactionat între deţinătorul acestuia şi un potenţial cumpărător, prin bursele de mărfuri sau prin alte modalităţi prevăzute de lege. ... (2) Noul deţinător al certificatului de depozit, după plata contravalorii certificatului de depozit, va înscrie datele de identificare şi va semna în secţiunea destinată acestui scop de pe certificatul de depozit. În termen de 30 de zile noul proprietar va solicita depozitarului eliberarea unui nou certificat de depozit pe numele sau, în condiţiile contractului de prestări de servicii, încheiat de primul deţinător. ...
+
Articolul 56 (1) Certificatul de depozit poate servi la constituirea unei garanţii reale mobiliare asupra seminţelor de consum depozitate, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. ... (2) După încheierea contractului de creditare creditorul va înscrie pe certificatul de depozit datele sale de identificare, precum şi valoarea creditului, dobânda aferentă şi scadenta şi va semna împreună cu deţinătorul certificatului de depozit în secţiunea destinată acestui scop din certificatul de depozit. ... (3) Remiterea talonului de gaj către creditor reprezintă dovada constituirii gajului asupra cantităţii de seminţe de consum înscrise în certificatul de depozit în favoarea creditorului. ... (4) Creditorul trebuie să înştiinţeze depozitarul emitent al certificatului de depozit în termen de 5 zile de la constituirea gajului. După primirea comunicării creditorului gajist depozitarul se obliga să facă menţiunile respective în Registrul de evidenta a certificatelor de depozit eliberate. Depozitarul nu restituie cantităţile de seminţe de consum înscrise pe certificatul de depozit decât dacă acesta este însoţit de talonul de gaj. ...
+
Articolul 57 (1) Talonul de gaj constituie gaj pentru garantarea creditelor; acesta se păstrează de creditorul gajist până la rambursarea creditului şi a dobânzilor aferente. ... (2) Depozitarul restituie produsele depozitate care fac obiectul garantarii creditului doar la prezentarea talonului de gaj de către creditorul gajist sau terţe persoane care l-au dobândit ulterior. ... (3) Pentru constituirea unui nou gaj deţinătorul certificatului de depozit solicita depozitarului un nou certificat de depozit, cu obligaţia de a restitui talonul de gaj anterior eliberat. ...
+
Articolul 58 (1) Valabilitatea certificatului de depozit încetează la împlinirea termenului de valabilitate prevăzut în acesta. ... (2) În cazul în care la expirarea termenului de valabilitate a certificatului de depozit deţinătorul acestuia doreşte încheierea unui nou contract de prestări de servicii în domeniul depozitarii, depozitarul retrage vechiul certificat şi eliberează un nou certificat de depozit, cu un alt termen. ... (3) Operaţiunea nu se executa în cazul în care certificatul a fost gajat, iar deţinătorul certificatului de depozit nu prezintă talonul de gaj. ...
+
Articolul 59 În situaţia în care deţinătorul certificatului de depozit doreşte sa vândă seminţele de consum depozitate înainte de termenul de scadenta a creditului, pentru care a garantat cu certificatul de depozit, îl va înştiinţa despre aceasta pe creditorul gajist.
+
Articolul 60 În cazul nerambursarii la scadenta a creanţei garantate cu seminţele înscrise în certificatul de depozit, executarea garanţiei reale mobiliare se realizează potrivit prevederilor titlului VI "Regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare" din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice.
+
Articolul 61 Creditorul gajist poate cere aplicarea sechestrului asupra seminţelor de consum aflate în posesia depozitarului, în cazul în care depozitarul nu îndeplineşte obligaţia prevăzută la art. 57 alin. (2).
+
Articolul 62 În cazul pierderii, furtului sau deteriorării certificatului de depozit, posesorul lui va declara nul titlul respectiv în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi va notifica depozitarului, căruia îi cere eliberarea unui nou certificat de depozit. Depozitarul eliberează un duplicat în termen de 5 zile de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
+
Secţiunea a 4-a Procedura de executare a certificatului de depozit
+
Articolul 63 Certificatul de depozit se executa în următoarele cazuri şi după următoarea procedura: a) deţinătorul certificatului de depozit îi comunică depozitarului dispoziţia sa de restituire a seminţelor de consum depozitate, în orice moment pe durata de valabilitate a certificatului de depozit; ... b) în termen de maximum 14 zile de la data comunicării dispoziţiei de restituire depozitarul face restituirea seminţelor de consum, în ordinea primirii dispoziţiilor de restituire şi de la alţi deţinători de certificate, în funcţie de capacitatea tehnica de încărcare în mijloace de transport a depozitului licenţiat; ... c) în cazul în care deţinătorul certificatului de depozit are de plată anumite sume ca urmare a comunicării dispoziţiei de restituire, peste termenul limita de valabilitate a certificatului de depozit, dar nu mai mult de 10 zile, acesta are posibilitatea sa plătească aceste sume până la începerea încărcării mijloacelor de transport; ... d) în cazul în care certificatul de depozit nu este gajat, iar deţinătorul certificatului de depozit nu a plătit cheltuielile de depozitare către depozitar, executarea asupra seminţelor de consum se face conform prevederilor din contractul de prestări de servicii încheiat între părţi; ... e) în cazul în care certificatul de depozit a fost executat la cererea creditorului gajist, ca urmare a prezentării talonului de gaj, deţinătorul certificatului de depozit va primi eventuala diferenţa de suma rămasă după executarea de către creditorul gajist a garanţiei reale mobiliare şi după reţinerea de către depozitar a contravalorii cheltuielilor privind activitatea de depozitare; ... f) în toate cazurile, dacă deţinătorul certificatului de depozit nu prezintă şi talonul de gaj, restituirea seminţelor de consum depozitate se suspenda până la expirarea unui termen de 10 zile după data scadentei creditului pentru care s-a constituit gaj; ... g) la expirarea termenului de 10 zile prevăzut la lit. f), dacă deţinătorul certificatului de depozit nu rambursează creditul acordat, creditorul va dispune vânzarea produselor depozitate; ... h) depozitarul are datoria sa păstreze seminţele de consum până în momentul în care creditorul gajist dispune valorificarea lor pentru recuperarea datoriilor, dar nu mai târziu de 30 de zile de la expirarea valabilităţii certificatului de depozit. Daunele rezultate din suspendarea livrării şi costurile suplimentare aferente depozitarii seminţelor de consum se acoperă din sumele rezultate din vânzarea acestora; ... i) mijloacele de transport sa asigura de adjudecatarul produselor depozitate; ... j) în cazul vânzării seminţelor de consum prin licitaţie, adjudecatarul se prezintă la depozitul de livrare pentru încărcare, la data stabilită de comun acord cu depozitarul; ... k) seminţele de consum livrate adjudecatarului trebuie să corespundă calitativ şi cantitativ cu datele menţionate în certificatul de depozit. ...
+
Articolul 64 În situaţia în care depozitarul nu mai are în posesie seminţele de consum, conform datelor înscrise în certificatul de depozit, protejarea intereselor financiare ale deponentilor se realizează prin Fondul de garantare pentru certificatele de depozit.
+
Secţiunea a 5-a Restituirea şi expedierea seminţelor de consum depozitate
+
Articolul 65 (1) Depozitarul căruia i s-a acordat licenta este obligat sa restituie seminţele de consum, conform cantităţii şi calităţii înscrise în certificatul de depozit. ... (2) Restituirea se face cu condiţia ca deţinătorul certificatului de depozit să prezinte atât certificatul de depozit, cat şi talonul de gaj. ...
+
Articolul 66 (1) Deţinătorul certificatului de depozit este obligat să semneze o confirmare de primire a seminţelor de consum restituite de depozitar şi sa returneze certificatul de depozit şi talonul de gaj depozitarului, în cazul restituirii la cerere. ... (2) Depozitarul sau reprezentantul sau legal este obligat sa anuleze certificatul de depozit aferent seminţelor de consum restituite, prin aplicarea unei ştampile "ANULAT" şi prin semnarea acestuia. ... (3) Depozitarul nu face restituiri parţiale din cantitatea menţionată pe un certificat de depozit. ...
+
Articolul 67 (1) Depozitarul este obligat sa determine cantitatea şi calitatea produselor ce urmează să fie restituite, în prezenta deţinătorului de certificat de depozit sau a unui reprezentant numit de acesta. ... (2) În cazul restituirii seminţelor de consum către deţinătorul de certificat de depozit după expirarea termenului de valabilitate prevăzut în certificatul de depozit sau în cazul restituirii către adjudecatarul acestora, depozitarul este obligat sa inmaneze proprietarului seminţelor de consum sau reprezentantului acestuia, pentru fiecare mijloc de transport, o proba-martor sigilată. O a doua proba-martor este păstrată de depozitar timp de 30 de zile de la predarea integrală a mărfii. ... (3) Orice contestaţie cu privire la calitatea seminţelor de consum se face pe baza probelor-martor. Partea care se considera neindreptatita trimite proba-martor sigilată la Comisia Naţionala de Gradare a Seminţelor de Consum. ...
+
Articolul 68 În cazul în care la data expirării termenului de valabilitate a certificatului de depozit deţinătorul certificatului de depozit nu se prezintă în termen de 30 de zile pentru a încheia un nou contract de prestări de servicii sau nu solicita restituirea seminţelor de consum, depozitarul poate cere vânzarea prin licitaţie a seminţelor de consum depozitate, pentru a acoperi contravaloarea serviciilor prestate. Sumele rămase vor fi restituite proprietarului seminţelor de consum sau vor fi consemnate la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. pe numele acestuia.
+
Capitolul 5 Fondul de garantare pentru certificatele de depozit
+
Articolul 69 Fondul de garantare pentru certificatele de depozit, denumit în continuare Fond, se constituie ca persoana juridică, de drept public, cu finanţare extrabugetara.
+
Articolul 70 Fondul trebuie să acopere minimum 10% şi maximum 20% din valoarea totală a certificatelor de depozit emise.
+
Articolul 71 (1) Resursele financiare ale bugetului de venituri şi cheltuieli al Fondului se constituie din: ... a) cota plătită de depozitari, reprezentând 0,5% din valoarea de piaţa a seminţelor de consum depozitate şi pentru care s-au eliberat certificate de depozit; ... b) dobânzile încasate la depozitele constituite din Fond; ... c) realizarea creanţelor sale; ... d) încasarea despăgubirilor din contractele de asigurare a seminţelor de consum, prevăzute la art. 15 alin. (4) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 141/2002 ; ... e) venituri din investirea resurselor sale; ... f) alte venituri, donaţii, sponsorizări şi altele asemenea. ... (2) Cota prevăzută la alin. (1) lit. a) se virează în contul Fondului, în termen de 5 zile de la data efectuării depozitarii. ... (3) Depăşirea termenului prevăzut la alin. (2) se sancţionează cu plata dobânzilor legale, precum şi cu o penalitate de întârziere de 0,5% pentru fiecare luna şi/sau pentru fiecare fracţiune de luna de întârziere, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care cota trebuia virata la Fond. ...
+
Articolul 72 (1) Fondul va deschide un cont purtător de dobânzi la Trezoreria statului, sub denumirea "Fondul de garantare pentru certificatele de depozit". ... (2) Indiferent de sursa de constituire, contribuţiile la bugetul Fondului au ca unica utilizare protejarea intereselor financiare ale deponentilor, în situaţia în care un depozitar nu reuşeşte să îşi îndeplinească sarcinile şi obligaţiile care îi revin din contractele de prestări de servicii încheiate cu deponentii. ... (3) Organele de control financiar sunt împuternicite sa verifice corectitudinea calculării, reţinerii şi virarii cotei prevăzute la art. 71 alin. (1) lit. a) în contul Fondului. ...
+
Articolul 73 În cazul în care certificatul de depozit devine indisponibil, deţinătorul acestuia sau creditorul gajist poate solicita printr-o cerere, argumentata cu dovezi, adresată Comisiei, să fie despăgubit.
+
Articolul 74 Ministerul de resort stabileşte pierderile financiare ale deponentilor ale căror certificate de depozit au devenit indisponibile, în termen maxim de 30 de zile de la primirea cererii, şi le comunică Fondului.
+
Articolul 75 În termen de 30 de zile de la stabilirea pierderilor Fondul va despăgubi deponentii în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 141/2002 şi ale prevederilor prezentelor norme metodologice.
+
Articolul 76 (1) Deţinătorul certificatului de depozit sau creditorul gajist pagubit primeşte contravaloarea seminţelor de consum înscrise în certificatul de depozit de la Fond, după ce restituie certificatul de depozit şi talonul de gaj Comisiei. ... (2) Contravaloarea seminţelor de consum se calculează la preţul pieţei, la data solicitării restituirii seminţelor de consum. ... (3) Preţul pieţei, care va sta la baza despăgubirilor din Fond, se determina de acesta pe baza analizei cererii şi ofertei în pieţele din zonele reprezentative, cu pondere în producţia de seminţe de consum. Calculul se face prin estimarea mediei ponderate a valorilor pentru aceleaşi seminţe de consum, cu acelaşi grad, dintr-un număr de cel puţin două tranzacţii considerate semnificative pentru piaţa, din zona şi luna în care depozitarul nu a onorat certificatul de depozitare. ... (4) Preţul pieţei va fi publicat lunar, prin grija Fondului, într-un buletin informativ elaborat de un serviciu specializat din cadrul acestuia. ...
+
Articolul 77 (1) În cazul plăţilor efectuate din contul Fondului, acesta va recupera sumele plătite deţinătorului certificatului de depozit sau creditorului gajist de la depozitar. ... (2) Până la soluţionarea litigiului Fondul, prin organele de executare, poate aplica sechestrul pe toate bunurile deţinute de depozitar. ... (3) Depozitarului în privinta căruia a fost stabilită culpa i se anulează licenta şi nu mai are dreptul sa primească o noua licenta pe toată perioada funcţionarii ca agent economic. ... (4) Contul Fondului este realimentat din sumele obţinute de la depozitarul în privinta căruia a fost stabilită culpa. ...
+
Articolul 78 (1) Resursele financiare prevăzute la art. 71 lit. e) vor fi utilizate pentru acoperirea cheltuielilor directe ale Fondului. ... (2) Cheltuielile curente ale Fondului nu pot depăşi veniturile prevăzute la art. 71 lit. e). ...
+
Articolul 79 Anexele nr. 1, 2a), 2b), 2c) şi 3 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
+
Anexa 1 -------- la normele metodologice ------------------------
+
Anexa 2a) --------- la normele metodologice ----------------------
+
Anexa 2b) -------- la normele metodologice ----------------------
+
Anexa 3 ------- la normele metodologice ----------------------- MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTAŢIEI ŞI PĂDURILOR Registrul centralizat al certificatelor de depozit
Nr.
crt.
Numărul
şi data
elibera-
rii licen
tei de
depozit
Numărul şi
data
prelungi-
rii,
suspenda-
rii sau
anulării
licenţei
de depozit
Denumirea
şi sediul
depozita-
rului
Codul unic
de inregis
trare al
depozitaru
lui
Adresa
depozitu-
lui şi
capacita-
tea pen-
tru care
s-a elibe
rat
licenta
Seria şi
numărul
certifica-
tului de
depozit
eliberat
Seria şi
numărul
certifi-
catului
returnat
------------- Preluat: 2026-09-23T16:21:11.039210+00:00 · SHA256: 1b6b1335423d7311065f7b510310570d89adde4aa3c006dfae20e425d0232649