Legislație națională
HOTĂRÂRE · 441 · 2003
HOTĂRÂRE nr. 441 din 10 aprilie 2003 privind acordarea unor ajutoare persoanelor care beneficiază de protecţie în cadrul instituţiilor de protecţie specială a persoanelor cu handicap şi pentru alocarea unor sume de la bugetul de stat destinate protecţiei speciale a persoanelor cu handicap
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 43319
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 441 din 10 aprilie 2003 privind acordarea unor ajutoare persoanelor care beneficiază de protecţie în cadrul instituţiilor de protecţie specială a persoanelor cu handicap şi pentru alocarea unor sume de la bugetul de stat destinate protecţiei speciale a persoanelor cu handicap EMITENT GUVERNUL Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 277 din 19 aprilie 2003 În temeiul art. 107 din Constituţie, al art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi al art. 19 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 , Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
+
Articolul 1 Se aprobă acordarea de ajutoare, constând în produse alimentare, produse parafarmaceutice, medicamente şi obiecte de cazarmament, pentru persoanele care beneficiază de protecţie în cadrul instituţiilor de protecţie specială a persoanelor cu handicap, în limita sumei de 10 miliarde lei.
+
Articolul 2 (1) Cantităţile necesare şi repartizarea pe judeţe a produselor care se acordă potrivit art. 1 sunt prevăzute în anexele nr. 1-4 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. ... (2) Repartizarea cantităţilor de produse prevăzute în anexe pe instituţiile de protecţie specială a persoanelor cu handicap se stabileşte de prefecturi pe baza solicitărilor transmise de unităţile beneficiare, cu avizul consiliilor judeţene sau locale, după caz, care le finanţează. ...
+
Articolul 3 (1) Se aprobă scoaterea din rezervele de stat, în mod gratuit, a cantităţilor de produse care se acordă potrivit art. 1 şi 2. ... (2) Administraţia Naţionala a Rezervelor de Stat va scădea din gestiune la preţul de înregistrare, prin contul "Finanţarea din bugetul de stat privind anii precedenti şi alte surse", respectiv prin contul "Venituri din anii precedenti şi alte surse - activitate finanţată integral din venituri proprii", cantităţile de produse aprobate a fi scoase din rezervele de stat, potrivit prezentei hotărâri, pe baza documentelor justificative întocmite conform prevederilor legale. ...
+
Articolul 4 Finanţarea acumularii pentru reîntregirea stocurilor rezerve de stat, diminuate ca urmare a acordării ajutoarelor potrivit art. 1, în limita nivelurilor aprobate prin nomenclator, se asigura din bugetul de stat pe anul 2004.
+
Articolul 5 Cheltuielile legate de ambalarea şi transportul produselor, efectuate pentru aplicarea prezentei hotărâri, se suporta de Administraţia Naţionala a Rezervelor de Stat.
+
Articolul 6 (1) Transportul produselor până la locul indicat de prefectura se efectuează, în regim de urgenta, cu mijloace auto din dotarea unităţilor teritoriale din subordinea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat sau cu mijloace ale unor societăţi comerciale contractate de acestea, potrivit reglementărilor legale privind achiziţiile publice. ... (2) Distribuirea produselor către beneficiari se face de prefecturi, prin persoane anume împuternicite, împreună cu persoane desemnate din cadrul instituţiilor de protecţie specială a persoanelor cu handicap beneficiare. ... (3) Schimbarea sub orice formă a destinaţiei produselor acordate ca ajutor umanitar din rezervele de stat este interzisă şi atrage răspunderea civilă, administrativă, disciplinară sau penală, după caz. ...
+
Articolul 7 (1) Prefecturile justifica distribuirea produselor scoase din rezervele de stat în condiţiile prezentei hotărâri, conform prevederilor art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 371/1993 privind acordarea, în prima intervenţie, a ajutoarelor umanitare populaţiei sinistrate, ca urmare a unor situaţii excepţionale. ... (2) Documentele justificative privind distribuirea se păstrează la sediul prefecturilor în vederea punerii lor la dispoziţie organelor de control abilitate. ...
+
Articolul 8 Se aprobă constituirea unui stoc de urgenta de 5.000 paturi cu finanţare din veniturile proprii ale Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.411/2002 privind aprobarea infiintarii pe lângă Administraţia Naţionala a Rezervelor de Stat a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii.
+
Articolul 9 (1) Se aprobă Acţiunea "Sprijin pentru persoanele cu handicap", care consta în achiziţionarea de carucioare destinate persoanelor cu handicap locomotor, materiale absorbante de protecţie pentru incontinenta, dispozitive medicale ajutatoare la mers, medicamente, vitamine, materiale igienico-sanitare, alimente destinate suportului nutritional, proteze auditive, aparate de semnalizare vizuala, casti de amplificare, materiale audio, maşini de scris Braille, hârtie şi plăci Braille, computere adaptate pentru nevăzători. ... (2) Pentru realizarea acţiunii prevăzute la alin. (1) se aproba suplimentarea bugetului pe anul 2003 al Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap cu suma de 5 miliarde lei, din Fondul de rezerva bugetară la dispoziţia Guvernului, la capitolul 60.01 "Asistenţa socială, alocaţii, pensii, ajutoare şi indemnizaţii", titlul "Transferuri". ... (3) Ministerul Finanţelor Publice este autorizat sa introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor alin. (2) în bugetul de stat şi în bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap. ... (4) Autoritatea Naţionala pentru Persoanele cu Handicap virează organizaţiilor neguvernamentale ale persoanelor cu handicap sau care au ca obiect de activitate protecţia specială a persoanelor cu handicap, stabilite prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, sumele necesare achiziţionării produselor prevăzute la alin. (1), pe baza convenţiilor încheiate cu acestea. ... (5) Organizaţiile neguvernamentale achiziţionează produsele prevăzute la alin. (1) potrivit reglementărilor legale privind achiziţiile publice. ... (6) Distribuirea produselor se realizează de organizaţia neguvernamentala pe bază de proces-verbal vizat de reprezentanţii inspecţiilor regionale din subordinea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap. ... (7) Monitorizarea derulării acţiunii prevăzute la alin. (1) şi controlul utilizării fondurilor alocate se asigura de Autoritatea Naţionala pentru Persoanele cu Handicap. ... (8) În termen de 6 luni de la data încheierii convenţiilor, organizaţiile neguvernamentale vor prezenta Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap documente justificative privind cheltuirea sumelor primite. ... PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: ---------------- Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Petru Şerban Mihailescu Ministrul administraţiei publice, Octav Cozmanca Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu Bucureşti, 10 aprilie 2003. Nr. 441.
+
Anexa 1 REPARTIZAREA PE JUDEŢE A PRODUSELOR - ALIMENTARE Nr. JUDEŢUL NUMĂR TOTAL PERSOANE CONSERVE PATE FICAT ULEI DIN ZAHĂR crt INSTITUŢIONALIZATE CARNE (kg) FLOAREA (kg) (kg) SOARELUI COPII ADULTI TOTAL (kg) 1
ALBA
0
692
692
349
279
697
1.400
2
ARAD
0
440
440
222
177
443
900
3
ARGES
0
745
745
375
300
750
1.500
4
BACAU
8
1.137
1.145
576
461
1.153
2.300
5
BIHOR
34
286
320
162
129
322
650
6
BISTRITA
101
212
313
159
125
315
650
7
BOTOSANI
0
463
463
234
187
466
950
8
BRĂILA
1
254
255
126
103
257
500
9
BRAŞOV
53
220
273
138
110
275
550
10
BUCUREŞTI
83
1.043
1.126
567
454
1.134
2.250
11
BUZAU
0
231
231
117
93
233
450
12
CALARASI
0
273
273
138
110
275
550
13
CARAS-SEV.
0
270
270
135
109
272
550
14
CLUJ
0
364
364
183
146
367
750
15
CONSTANTA
0
461
461
231
187
464
950
16
COVASNA
0
0
0
0
0
17
DIMBOVITA
59
655
714
360
288
719
1.450
18
DOLJ
2
543
545
273
220
549
1.100
19
GALAŢI
0
194
194
99
78
196
400
20
GIURGIU
0
318
318
159
128
320
650
21
GORJ
0
181
181
90
73
182
350
22
HARGHITA
0
212
212
105
86
213
450
23
HUNEDOARA
0
262
262
132
106
264
500
24
IALOMITA
0
161
161
81
65
162
350
25
IAŞI
1
493
494
249
197
498
1.000
26
ILFOV
0
265
265
135
107
267
550
27
MARAMURES
0
301
301
150
121
303
600
28
MEHEDINTI
0
165
165
84
67
166
350
29
MURES
143
1.020
1.163
585
469
1.171
2.350
30
NEAMT
179
589
768
387
309
773
1.550
31
OLT
0
424
424
213
171
427
850
32
PRAHOVA
27
1.118
1.145
576
461
1.153
2.300
33
SALAJ
0
387
387
195
156
390
800
34
SATU-MARE
0
491
491
246
198
494
900
35
SIBIU
55
946
1.001
504
403
1.008
2.000
36
SUCEAVA
12
662
674
339
272
679
1.350
37
TELEORMAN
0
74
74
39
29
75
150
38
TIMIS
86
727
813
411
328
819
1.650
39
TULCEA
0
330
330
165
132
332
650
40
VASLUI
58
390
448
225
180
451
900
41
VILCEA
0
533
533
270
214
537
1.050
42
VRANCEA
0
426
426
216
172
429
850
43
TOTAL
GENERAL
902
18.958
19.860
10.000
8.000
20.000
40.000
+
Anexa 2 REPARTIZAREA PE JUDEŢE A PRODUSELOR - PARAFARMACEUTICE Nr. JUDEŢUL NUMĂR TOTAL PERSOANE VATA COMPRESE FESI crt INSTITUŢIONALIZATE (kg) TIFON TIFON SIRINGI (pachete) (buc.) (buc.) COPII ADULTI TOTAL 1 ALBA 0 692 692 697 2.265 1.742 6.969 2
ARAD
0
440
440
443
1.440
1.108
4.431
3
ARGES
0
745
745
750
2.438
1.876
7.502
4
BACAU
8
1.137
1.145
1.153
3.747
2.883
11.531
5
BIHOR
34
286
320
322
1.047
806
3.223
6
BISTRITA
101
212
313
315
1.024
788
3.152
7
BOTOSANI
0
463
463
466
1.515
1.166
4.663
8
BRĂILA
1
254
255
256
835
642
2.568
9
BRAŞOV
53
220
273
275
894
687
2.749
10
BUCUREŞTI
83
1.043
1.126
1.134
3.685
2.835
11.339
11
BUZAU
0
231
231
233
756
582
2.326
12
CALARASI
0
273
273
275
894
687
2.749
13
CARAS-SEV.
0
270
270
272
884
680
2.719
14
CLUJ
0
364
364
367
1.191
916
3.666
15
CONSTANTA
0
461
461
464
1.509
1.161
4.642
16
COVASNA
0
0
0
0
0
17
DIMBOVITA
59
655
714
719
2.337
1.797
7.190
18
DOLJ
2
543
545
549
1.784
1.372
5.488
19
GALAŢI
0
194
194
196
635
488
1.954
20
GIURGIU
0
318
318
320
1.041
801
3.202
21
GORJ
0
181
181
182
592
456
1.823
22
HARGHITA
0
212
212
214
694
534
2.135
23
HUNEDOARA
0
262
262
264
858
660
2.638
24
IALOMITA
0
161
161
162
527
405
1.621
25
IAŞI
1
493
494
498
1.617
1.244
4.975
26
ILFOV
0
265
265
267
867
667
2.669
27
MARAMURES
0
301
301
303
985
758
3.031
28
MEHEDINTI
0
165
165
166
540
415
1.662
29
MURES
143
1.020
1.163
1.171
3.806
2.928
11.712
30
NEAMT
179
589
768
774
2.514
1.933
7.734
31
OLT
0
424
424
427
1.388
1.067
4.270
32
PRAHOVA
27
1.118
1.145
1.152
3.748
2.883
11.531
33
SALAJ
0
387
387
390
1.267
974
3.897
34
SATU-MARE
0
491
491
495
1.607
1.236
4.945
35
SIBIU
55
946
1.001
1.008
3.276
2.520
10.081
36
SUCEAVA
12
662
674
678
2.206
1.697
6.788
37
TELEORMAN
0
74
74
75
242
186
745
38
TIMIS
86
727
813
819
2.661
2.047
8.187
39
TULCEA
0
330
330
332
1.080
831
3.323
40
VASLUI
58
390
448
451
1.466
1.128
4.512
41
VILCEA
0
533
533
537
1.744
1.342
5.368
42
VRANCEA
0
426
426
429
1.394
1.072
4.290
43
TOTAL
GENERAL
902
18.958
19.860
20.000
65.000
50.000
200.000
+
Anexa 3 REPARTIZAREA PE JUDEŢE A PRODUSELOR - OBIECTE DE CAZARMAMENT Nr. JUDEŢUL NUMĂR TOTAL PERSOANE CEARSAFURI FETE PATURI crt INSTITUŢIONALIZATE (buc.) PERNA (buc.) (buc.) COPII ADULTI TOTAL 1
ALBA
0
692
692
348
348
139
2
ARAD
0
440
440
222
222
89
3
ARGES
0
745
745
375
375
150
4
BACAU
8
1.137
1.145
577
577
231
5
BIHOR
34
286
320
161
161
64
6
BISTRITA
101
212
313
158
158
63
7
BOTOSANI
0
463
463
233
233
93
8
BRĂILA
1
254
255
128
128
51
9
BRAŞOV
53
220
273
137
137
55
10
BUCUREŞTI
83
1.043
1.126
567
567
227
11
BUZAU
0
231
231
116
116
47
12
CALARASI
0
273
273
137
137
55
13
CARAS-SEV.
0
270
270
136
136
54
14
CLUJ
0
364
364
183
183
73
15
CONSTANTA
0
461
461
232
232
93
16
COVASNA
0
0
0
0
17
DIMBOVITA
59
655
714
360
360
144
18
DOLJ
2
543
545
274
274
110
19
GALAŢI
0
194
194
98
98
39
20
GIURGIU
0
318
318
160
160
64
21
GORJ
0
181
181
91
91
36
22
HARGHITA
0
212
212
107
107
43
23
HUNEDOARA
0
262
262
132
132
53
24
IALOMITA
0
161
161
81
81
32
25
IAŞI
1
493
494
249
249
100
26
ILFOV
0
265
265
133
133
53
27
MARAMURES
0
301
301
152
152
61
28
MEHEDINTI
0
165
165
83
83
33
29
MURES
143
1.020
1.163
586
586
234
30
NEAMT
179
589
768
387
387
155
31
OLT
0
424
424
214
214
85
32
PRAHOVA
27
1.118
1.145
577
577
231
33
SALAJ
0
387
387
195
195
78
34
SATU-MARE
0
491
491
247
247
99
35
SIBIU
55
946
1.001
504
504
202
36
SUCEAVA
12
662
674
339
339
136
37
TELEORMAN
0
74
74
37
37
15
38
TIMIS
86
727
813
409
409
164
39
TULCEA
0
330
330
166
166
66
40
VASLUI
58
390
448
226
226
90
41
VILCEA
0
533
533
268
268
107
42
VRANCEA
0
426
426
215
215
86
43
TOTAL
GENERAL
902
18.958
19.860
10.000
10.000
4.000
+
Anexa 4 REPARTIZAREA PE JUDEŢE A PRODUSELOR - MEDICAMENTE Nr. JUDEŢUL NUMĂR TOTAL PERSOANE AMPICILINA ALGOCALMIN SER FI- crt INSTITUŢIONALIZATE (cutii x (cutii x ZIOLOGIC 20 cpr.) 2.000 cpr) (fiole) COPII ADULTI TOTAL 1
ALBA
0
692
692
35
10
400
2
ARAD
0
440
440
22
7
200
3
ARGES
0
745
745
37
11
400
4
BACAU
8
1.137
1.145
58
17
600
5
BIHOR
34
286
320
16
5
200
6
BISTRITA
101
212
313
16
5
200
7
BOTOSANI
0
463
463
23
7
200
8
BRĂILA
1
254
255
13
4
100
9
BRAŞOV
53
220
273
14
4
100
10
BUCUREŞTI
83
1.043
1.126
57
17
600
11
BUZAU
0
231
231
12
4
100
12
CALARASI
0
273
273
14
4
100
13
CARAS-SEV.
0
270
270
14
4
100
14
CLUJ
0
364
364
18
6
200
15
CONSTANTA
0
461
461
23
7
200
16
COVASNA
0
0
0
0
17
DIMBOVITA
59
655
714
36
11
400
18
DOLJ
2
543
545
27
8
300
19
GALAŢI
0
194
194
10
3
100
20
GIURGIU
0
318
318
16
5
200
21
GORJ
0
181
181
9
3
100
22
HARGHITA
0
212
212
11
3
100
23
HUNEDOARA
0
262
262
13
4
100
24
IALOMITA
0
161
161
8
2
100
25
IAŞI
1
493
494
25
7
200
26
ILFOV
0
265
265
13
4
100
27
MARAMURES
0
301
301
15
5
200
28
MEHEDINTI
0
165
165
8
3
100
29
MURES
143
1.020
1.163
58
18
600
30
NEAMT
179
589
768
39
12
400
31
OLT
0
424
424
21
6
200
32
PRAHOVA
27
1.118
1.145
58
17
600
33
SALAJ
0
387
387
19
6
200
34
SATU-MARE
0
491
491
25
7
200
35
SIBIU
55
946
1.001
50
15
500
36
SUCEAVA
12
662
674
34
10
300
37
TELEORMAN
0
74
74
4
1
100
38
TIMIS
86
727
813
41
12
400
39
TULCEA
0
330
330
17
5
200
40
VASLUI
58
390
448
23
7
200
41
VILCEA
0
533
533
27
8
200
42
VRANCEA
0
426
426
21
6
200
43
TOTAL
GENERAL
902
18.958
19.860
1.000
300
10.000
------------- Preluat: 2026-09-24T07:31:30.264589+00:00 · SHA256: ae1c848607b8d15f78fbbf84e5ed025f57c41bfdf3f24193107bac185b1fb5a7