legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
NORMĂ · 0 · 2003

NORME METODOLOGICE din 18 iunie 2003 pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Ministerul Administra?iei Publice · ID sursă 44900

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 NORME METODOLOGICE din 18 iunie 2003  pentru aplicarea prevederilor  Legii nr. 38/2003  privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere     EMITENT     MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI PUBLICE       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 10 iulie 2003     I. Dispoziţii generale   
				 + 
			  Articolul 1     Transportul de persoane în regim de taxi reprezintă o modalitate complementara de a satisface nevoia de mobilitate atât a locuitorilor localităţii, cat şi a celor aflaţi în tranzit.     
				 + 
			  Articolul 2     Serviciul public de transport de persoane sau bunuri în regim de taxi poate fi executat de către operatorii de transport taxi şi de taximetristii independenţi numai dacă sunt autorizaţi de către autorităţile administraţiei publice, prin serviciul transporturi locale.     
				 + 
			  Articolul 3         (1) Operatorul de transport taxi este persoana juridică română care, pe bază de licenţă de transport şi licenţe de execuţie pe vehicule, poate fi autorizat să execute transport în regim de taxi cu autovehicule agreate, deţinute în proprietate, cu contracte de leasing sau cu contracte de închiriere.   ...        (2) Contractul de închiriere autovehicule este documentul încheiat în forma autentică, prin care un locator, persoana fizica sau juridică română, transmite dreptul de folosinţă a autovehiculului pe perioada determinata unui operator de transport, numit locatar.   ...        (3) Un autovehicul se considera deţinut pe bază de contract de închiriere dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:   ...        a) este înmatriculat în judeţul unde este valabilă licenta de transport sau exemplarul de serviciu al acesteia;   ...        b) este pus la dispoziţia exclusiva a locatarului, care suporta toate cheltuielile legate de exploatare, întreţinere, reparaţii şi taxe, pe toată durata contractului şi fără conducător auto;   ...        c) conducătorul auto este angajatul locatarului;   ...        d) folosinţă este cedata oneros, pe bază de chirie.   ...        (4) Autovehiculelor achiziţionate în sistem leasing li se aplică regimul juridic al autovehiculelor închiriate, numai pe perioada de valabilitate a contractului de leasing.   ...        (5) Taximetristul independent este persoana fizica autorizata în conformitate cu prevederile  Legii nr. 507/2002  privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice, care, pe baza unei licenţe taxi şi a licenţei de execuţie pe vehicul, deţinut în proprietate sau cu contract de leasing, poate obţine autorizarea efectuării serviciului public de transport în regim de taxi cu autovehiculul agreat.   ...        (6) Dovada executării transportului public în regim de taxi este realizată prin emiterea, prin intermediul aparatului de taxat, a bonului client care va evidenţia explicit contravaloarea serviciului prestat pe care clientul trebuie să-l plătească.   ...       
				 + 
			  Articolul 4         (1) La nivel central, judeţean şi local reprezentarea şi protecţia intereselor profesionale ale operatorilor de transport în regim de taxi, ale operatorilor dispecer taxi, ale salariaţilor acestora, precum şi ale taximetristilor independenţi se realizează prin camerele taximetristilor, ca filiale judeţene ale Camerei Naţionale a Taximetristilor din România, şi prin filialele judeţene ale unei asociaţii profesionale reprezentative.   ...        (2) O asociaţie profesională este considerată reprezentativa dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:   ...        a) este constituită conform prevederilor  Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000  cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare;   ...        b) reprezintă operatorii de transport în regim de taxi şi operatorii activităţilor conexe activităţii de taximetrie, salariaţii acestora şi taximetristii independenţi, care reprezintă minimum 10% din totalul acestora, existenţi la nivel naţional;   ...        c) are filiale judeţene, persoane juridice, în cel puţin 50% din judeţele tarii, inclusiv municipiul Bucureşti;   ...        d) deţine hotărârea Tribunalului Bucureşti în ceea ce priveşte reprezentativitatea.   ...       
				 + 
			  Articolul 5     La data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice autorităţile administraţiei publice locale din localităţile unde se desfăşoară activitate de transport public local, precum şi consiliile judeţene îşi vor înfiinţa în structuri compartimentul privind serviciul de transport local, respectiv judeţean.    II. Proceduri de autorizare   
				 + 
			  Articolul 6         (1) Serviciul de transport local al autorităţii administraţiei publice locale eliberează autorizaţia pentru executarea serviciului public de transport persoane/bunuri în regim de taxi (anexa nr. 1) pentru:   ...    1. operatorul de transport taxi, care prezintă următoarele documente valabile:      a) copie de pe certificatul de înmatriculare la Oficiul registrului comerţului al operatorului de transport ca agent economic, persoana juridică;   ...        b) codul fiscal al agentului economic;   ...        c) copie de pe licenta de transport pentru localitatea de sediu sau a exemplarului de serviciu al acesteia pentru o filiala, sucursala sau un punct de lucru din alt judeţ, eliberata de către agenţia Autorităţii Rutiere Române din judeţul unde operatorul are sediul;   ...        d) copii ale licenţelor de execuţie pe vehicul pentru taxiurile care vor fi utilizate sub licenta de transport sau sub exemplarul de serviciu al acesteia, după caz, valabilă pentru localitatea respectiva, numita localitate de autorizare;   ...        e) copii de pe contractele individuale de muncă ale conducătorilor auto utilizaţi în localitatea de autorizare, angajaţi pe perioada nedeterminată, vizate de autoritatea publică competenţa, potrivit legii;   ...        f) copii de pe atestatele profesionale ale conducătorilor auto angajaţi ca taximetristi.   ...    Operatorul de transport taxi trebuie să facă dovada ca are ca angajaţi proprii cel puţin atâţia conducatori auto câte licenţe de execuţie pe vehicule deţine pentru localitatea respectiva;      g) dovada ca toate taxiurile sunt deservite printr-un dispecer taxi, sub rezerva ca după obţinerea autorizaţiilor taxi va prezenta copie de pe contractul de deservire încheiat cu un dispecer taxi;   ...        h) recomandarea din partea Camerei taximetristilor, ca filiala a Camerei Naţionale a Taximetristilor din România, sau din partea filialei unei asociaţii profesionale reprezentative existente, care se va elibera gratuit de către aceasta;   ...    2. taximetristul independent, care prezintă următoarele documente valabile:      a) copie de pe autorizaţia eliberata pentru executarea unei activităţi economice, conform  Legii nr. 507/2002 ;   ...        b) copie de pe licenta taxi eliberata de agenţia Autorităţii Rutiere Române din judeţul de domiciliu sau reşedinţa;   ...        c) copie de pe licenta de execuţie pe vehicul pentru autovehiculul utilizat, deţinut în proprietate sau cu contract de leasing, eliberata de agenţia Autorităţii Rutiere Române;   ...        d) copie de pe atestatul de pregătire profesională valabil;   ...        e) dovada ca taximetristul este deservit de un dispecer taxi, sub rezerva ca va prezenta, după obţinerea autorizaţiei taxi, copie de pe contractul de deservire încheiat cu un dispecer taxi;   ...        f) recomandarea din partea Camerei taximetristilor, ca filiala a Camerei Naţionale a Taximetristilor din România, sau din partea filialei asociaţiei profesionale reprezentative existente, care se va elibera gratuit.   ...        (2) Toate copiile solicitate se autentifica pentru conformitate de către funcţionarul desemnat al serviciului de transport local.   ...        (3) Recomandarea necesară prevăzută la alin. (1) pct. 2 lit. f) trebuie să confirme ca operatorul sau taximetristul independent dovedeşte probitatea morala şi profesională necesară desfăşurării activităţii respective.   ...       
				 + 
			  Articolul 7         (1) După eliberarea autorizaţiei pentru executarea serviciului public de transport persoane/bunuri în regim de taxi, operatorul de transport taxi sau taximetristul independent va putea primi câte o autorizaţie taxi (anexa nr. 2) pentru fiecare licenta de execuţie pe vehicul deţinută, valabilă.   ...        (2) Numărul de autorizaţii taxi pentru transportul de persoane, permanente sau sezoniere, şi numărul de autorizaţii taxi pentru transportul de bunuri vor fi limitate prin hotărâre a consiliului local sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, şi cu acordul Camerei taximetristilor, ca filiala a Camerei Naţionale a Taximetristilor din România, şi a filialei asociaţiei profesionale reprezentative existente.   ...        (3) Autorizaţia taxi conţine şi numărul de ordine atribuit, începând cu 1, la nivelul fiecărei localităţi de autorizare.   ...        (4) Pentru a obţine autorizaţie taxi sezoniera, taximetristul independent trebuie să fie autorizat în condiţiile legii, cu derogarile acordate privind obligaţia asigurării culorii taxiului şi a dotării acestuia cu statie radio.   ...       
				 + 
			  Articolul 8         (1) Autorizaţiile taxi obţinute se vor elibera operatorului sau taximetristului independent pe baza licenţei de execuţie pe vehicul valabile şi numai după prezentarea de către acesta a copiei de pe asigurarea pasagerilor şi bagajelor acestora pentru riscuri, valabilă pentru autovehiculul aflat sub autorizaţia taxi, pentru întreaga durata de valabilitate a acesteia.   ...        (2) Dacă în intervalul de doua luni de la distribuirea autorizaţiei taxi operatorul sau taximetristul independent nu prezintă dovada asigurării pasagerilor şi bagajelor acestora pentru riscuri, autorizaţia va fi anulată de emitent şi redistribuita conform listei de asteptare respective.   ...       
				 + 
			  Articolul 9         (1) Numărul maxim de autorizaţii taxi permanente se stabileşte pentru 5 ani, prin hotărâre a consiliului local, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, şi cu consultarea Camerei taximetristilor, ca filiala a Camerei Naţionale a Taximetristilor din România, şi a filialei asociaţiei profesionale reprezentative existente.   ...        (2) Din numărul total de autorizaţii taxi permanente stabilit, o treime va fi asigurata grupei taximetristilor independenţi şi două treimi grupei operatorilor de transport taxi.   ...        (3) Numărul maxim de autorizaţii taxi sezoniere se stabileşte anual; acestea sunt valabile pentru un singur sezon, a cărui perioada se stabileşte prin hotărâre a consiliului local, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu consultarea Camerei taximetristilor, ca filiala a Camerei Naţionale a Taximetristilor din România, şi a filialei asociaţiei profesionale reprezentative existente, dar care nu poate depăşi 3 luni consecutive pe an.   ...        (4) Numărul maxim de autorizaţii taxi eliberate poate fi majorat, numai dacă se considera necesar, prin hotărâre a consiliului local sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, cu consultarea Camerei taximetristilor, ca filiala a Camerei Naţionale a Taximetristilor din România, şi a filialei asociaţiei profesionale reprezentative existente.   ...        (5) Prin hotărâre a consiliului local sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, se va aproba Regulamentul privind desfăşurarea procedurii de atribuire a autorizaţiilor taxi permanente şi sezoniere, denumit în continuare regulament, procedura care va respecta prevederile  Legii nr. 38/2003  şi ale prezentelor norme metodologice.   ...       
				 + 
			  Articolul 10         (1) Serviciul de transport local va face cunoscută, prin mass-media locale, cu 40 de zile calendaristice înainte, data la care se va desfăşura procedura de atribuire a numărului de autorizaţii taxi permanente şi sezoniere stabilite.   ...        (2) Anunţul va cuprinde informaţii privind:   ...        a) data limita şi locul unde se va desfăşura procedura de atribuire a autorizaţiilor taxi;   ...        b) numărul autorizaţiilor taxi permanente care vor fi atribuite pentru grupa operatorilor, numărul de autorizaţii permanente care vor fi atribuite pentru grupa taximetristilor independenţi şi numărul autorizaţiilor taxi sezoniere care vor fi atribuite taximetristilor independenţi şi operatorilor, după caz;   ...        c) data limita şi locul unde se vor depune toate cererile privind solicitarea celor 3 categorii de autorizaţii din partea celor interesaţi;   ...        d) documentele care trebuie prezentate de fiecare solicitant pentru a fi admis în procedura de atribuire a autorizaţiilor taxi;   ...        e) prevederi ale regulamentului.   ...        (3) Depunerea cererilor solicitanţilor şi a documentelor necesare se va realiza până la 20 de zile faţă de data declanşării procedurii de atribuire a autorizaţiilor taxi.   ...        (4) Documentele depuse o dată cu cererea sunt următoarele:   ...    - copie de pe autorizaţia pentru executarea serviciului public de transport persoane/bunuri în regim de taxi, eliberata de serviciul de transport local al autorităţii administraţiei publice locale;  - lista autovehiculelor pentru care solicitantul deţine licenţe de execuţie pe vehicul, agreate ca taxiuri, şi pentru care solicită autorizaţii taxi.      (5) După primirea documentelor solicitate, funcţionarii serviciului de transport local le vor verifica şi le vor pune în concordanta cu evidentele proprii, vor solicita completările necesare sau le vor respinge motivat. În ultimele 10 zile, înainte de declanşarea procedurii de atribuire a autorizaţiilor taxi, nu se va mai admite nici o primire de dosare, intervalul fiind consacrat doar rezolvarii contestaţiilor.   ...       
				 + 
			  Articolul 11     Procedura de atribuire a autorizaţiilor taxi se realizează în 3 etape:  A. Etapa 1 - atribuirea autorizaţiilor taxi permanente, stabilite pentru grupa taximetristilor independenţi  1. Dacă numărul autorizaţiilor taxi solicitate depăşeşte numărul autorizaţiilor taxi stabilite pentru aceasta grupa, va avea loc o departajare între solicitanţi pe baza unor criterii stabilite prin regulament.  2. Criteriile pe baza cărora se va stabili un punctaj de departajare pot fi:      a) vechimea autovehiculului, în funcţie de data de fabricaţie;   ...        b) gradul de confort asigurat de autovehicul, pe tipuri constructive existente, conform cererilor;   ...        c) gradul de poluare realizat, în funcţie de tipul de carburant utilizat - benzina, motorina sau GPL;   ...        d) durata de când practica legal şi fără întrerupere activitatea de taximetrie.   ...    3. După stabilirea finala a ordinii castigatorilor, autorizaţiile taxi permanente vor fi atribuite pentru o durată de 5 ani, în ordinea descrescătoare a listei.  Restul taximetristilor independenţi care nu au participat la atribuire vor fi trecuţi pe lista de asteptare nr. 1, în ordinea descrescătoare stabilită.  4. Dacă numărul autorizaţiilor taxi solicitate este mai mic decât numărul autorizaţiilor taxi stabilit, după satisfacerea cererilor, numărul autorizaţiilor taxi neatribuite va constitui prima rezerva.  B. Etapa a 2-a - atribuirea autorizaţiilor taxi permanente, stabilite pentru grupa operatorilor de transport taxi  1. Dacă numărul autorizaţiilor taxi solicitate depăşeşte numărul autorizaţiilor taxi stabilit pentru aceasta grupa, va avea loc o departajare între solicitanţi, pe baza unor criterii stabilite prin regulament.  2. Criteriile pe baza cărora se va stabili un punctaj de departajare pot fi:      a) criteriile prevăzute la etapa 1;   ...        b) alte criterii precum:   ...    - forma de deţinere a autovehiculelor respective - în proprietate, leasing sau închiriere;  - numărul de autovehicule pentru care se solicita autorizaţii taxi.  3. În alta varianta se poate stabili un singur criteriu pe baza căruia fiecare operator poate primi un număr de autorizaţii taxi permanente, proporţional cu numărul de autovehicule deţinute, înscrise în cererea de acordare.  4. După stabilirea finala a ordinii castigatorilor, autorizaţiile taxi permanente vor fi atribuite pentru o durată de 5 ani, în ordinea descrescătoare a listei.  5. Operatorii de transport taxi care nu au primit autorizaţiile taxi solicitate vor fi trecuţi pe lista de asteptare nr. 2, în ordinea descrescătoare stabilită, şi vor primi în aceasta ordine autorizaţii taxi neatribuite din prima rezerva constituită, dacă exista, pentru o durată de 1 an.  Pe lista de asteptare nr. 2 rămân înscrişi operatorii de transport care nu au primit autorizaţiile taxi solicitate.  6. Dacă numărul autorizaţiilor taxi solicitate este mai mic decât numărul autorizaţiilor taxi stabilit, după satisfacerea cererilor, numărul autorizaţiilor taxi neatribuite va constitui a doua rezerva.  7. Taximetristii independenţi aflaţi pe lista de asteptare nr. 1 vor primi în ordine descrescătoare autorizaţii taxi neatribuite din a doua rezerva, pentru o durată de 1 an.  Pe lista de asteptare nr. 1 rămân înscrişi taximetristii independenţi care nu au primit autorizaţiile taxi solicitate.  C. Etapa a 3-a - atribuirea autorizaţiilor taxi sezoniere stabilite  1. Atribuirea începe cu cererile taximetristilor independenţi rămaşi, înscrişi în lista de asteptare nr. 1, după care urmează celelalte cereri ale taximetristilor independenţi pentru autorizaţii taxi sezoniere, departajati, dacă este cazul, după criterii stabilite prin regulament, iar dacă este cazul, se continua cu cererile operatorilor de transport rămaşi, înscrişi în lista de asteptare nr. 2.  2. Solicitanţii autorizaţiilor taxi permanente rămaşi, înscrişi în cele doua liste de asteptare, nu pot fi obligaţi sa accepte autorizaţii taxi sezoniere decât în condiţia în care au cereri exprese în acest sens.  3. Taximetristii independenţi care au solicitat autorizaţii taxi sezoniere şi nu au participat la atribuire rămân înscrişi în ordine descrescătoare pe lista de asteptare nr. 3.  4. În condiţiile în care după procedurile respective mai rămân neatribuite autorizaţii taxi, procedura rămâne deschisă şi, lunar, se va repeta în condiţiile în care apar solicitări.  5. Un operator de transport taxi nu poate primi mai mult de 30% din numărul total de autorizaţii taxi stabilit pentru grupa operatorilor.  6. În cota de 30% se va avea în vedere şi cota de participare a operatorului de transport şi a membrilor familiei în alte firme de transport de persoane în regim de taxi din localitatea respectiva.  7. Pe toată durata de valabilitate a autorizaţiei taxi, aceasta nu poate fi retrasă decât în cazurile imputabile beneficiarului, conform prevederilor legii.  8. Autorizaţiile taxi astfel disponibilizate vor fi oferite solicitanţilor de pe lista de asteptare ţinând de grupa în care a fost repartizata iniţial autorizaţia, pentru durata de 5 ani. În cazul în care pe lista de asteptare a grupei respective nu exista nici un solicitant, aceasta se acordă pentru 1 an unui solicitant de pe cealaltă lista de asteptare.  9. Listele de asteptare pot fi completate permanent cu noi solicitanţi, în ordinea înscrierii, în condiţiile stabilite prin regulament.  10. Un autovehicul poate fi înlocuit justificat cu alt autovehicul agreat, sub aceeaşi autorizaţie taxi, în următoarele cazuri:  - autovehiculul înlocuit nu mai este agreat de Registrul Auto Roman ca autovehicul taxi;  - autovehiculul înlocuit a fost înstrăinat de operator sau taximetristul independent;  - autovehiculul înlocuit a fost scos din circulaţie;  - autovehiculul înlocuit a făcut obiectul unui contract de închiriere şi contractul a fost reziliat sau şi-a încetat valabilitatea, dar nu în mai puţin de 1 an de la data încheierii acestuia;  - autovehiculul înlocuit a făcut obiectul unui contract de leasing şi a fost restituit societăţii de leasing.  În cazul în care înlocuirea nu se poate încadra în una dintre situaţiile de mai sus, autorizaţia taxi va fi retrasă şi redistribuita pe lista de asteptare a grupei respective.     
				 + 
			  Articolul 12         (1) După atribuirea autorizaţiei taxi, taxiul nu poate fi introdus în activitate decât dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:   ...        a) are aplicate pe cele doua portiere spate, iar în cazul transportului de bunuri, pe părţile laterale ale cabinei sau caroseriei, cele doua indicatoare marcate care trebuie să conţină:   ...    - numărul autorizaţiei taxi;  - localitatea de autorizare;  - data expirării autorizaţiei taxi;      b) indicatorul marcat va fi stabilit ca model unic la nivelul localităţii, prin hotărâre a consiliului local sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu consultarea Camerei taximetristilor, ca filiala a Camerei Naţionale a Taximetristilor din România, şi a filialei asociaţiei profesionale reprezentative existente, şi va îndeplini următoarele condiţii:   ...    - va avea forma, dimensiunile, dimensiunile înscrisurilor şi culorile astfel încât să poată fi lizibil de la o distanta de 100 m;  - să aibă înscrisurile în relief, pentru a nu putea fi falsificat;  - să aibă un sistem de prindere de portiera care să îl asigure contra desprinderii cu usurinta;  - sa nu poată fi îndepărtat de pe portiera decât de persoana desemnată de serviciul de transport local al administraţiei publice centrale;      c) are aplicate pe cele doua portiere faţa valoarea tarifului pe kilometru, a tarifului pe ora şi a tarifului de pornire.   ...        (2) Pentru organele de control, neconcordanta dintre indicaţiile Liber şi Ocupat ale lampii taxi şi regimul de operare a aparatului de taxat poate fi considerată flagrant şi constituie motiv de oprire a taxiului de către autorităţile abilitate şi de control privind aceasta neconcordanta.   ...       
				 + 
			  Articolul 13         (1) Activitatea de dispecerat taxi este o activitate conexă activităţii de transport persoane în regim de taxi şi se poate desfăşura numai pe bază de licenţă de execuţie pentru activităţi conexe, eliberata de către agenţia Autorităţii Rutiere Române.   ...        (2) Un operator de transport persoane în regim de taxi poate executa şi activitate de dispecerat taxi, în condiţiile în care deţine şi licenta de execuţie pentru aceasta activitate.   ...        (3) Operatorul dispecer executa serviciul de dispecerat taxi pentru orice operator de transport taxi sau taximetrist independent, pe bază de contract oneros, la care aceştia ataşează copie de pe autorizaţia de execuţie a serviciului de transport persoane în regim de taxi deţinută.   ...        (4) O dată cu încheierea contractului, operatorul dispecer va ataşa la evidenta din Registrul statiilor radio din dotarea taxiurilor deservite şi copie de pe actul de proprietate sau de deţinere asupra statiei radio de către operatorul de transport sau de către taximetristul independent.   ...      III. Reglementări privind desfăşurarea activităţii de transport în regim de taxi   
				 + 
			  Articolul 14         (1) Prin hotărâre a consiliului local sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu consultarea Camerei taximetristilor, ca filiala a Camerei Naţionale a Taximetristilor din România, şi a filialei asociaţiei profesionale reprezentative existente, se stabilesc pe raza administrativ-teritorială a localităţii locurile de asteptare pentru taxiurile existente, cu avizul Poliţiei Rutiere.   ...        (2) Fiecare loc de asteptare va fi amenajat pentru un număr prestabilit de taxiuri şi semnalizat în acest sens.   ...        (3) Accesul oricărui taxi în zona de asteptare, pe locul prestabilit, se face nediscriminatoriu şi în limita locurilor disponibile.   ...        (4) În locurile de asteptare, taxiurile vor accesa în ordinea venirii, iar angajarea serviciului de către client se face, de regula, în ordinea în care acestea au ocupat locurile de asteptare.   ...        (5) Prin aceeaşi hotărâre a consiliului local sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, se va stabili dacă accesul taxiurilor în locurile de asteptare va fi gratuit sau pe baza unei taxe unice, stabilite la nivelul localităţii sau la nivelul fiecărui loc de asteptare.   ...        (6) În cazuri deosebite, prin hotărâre se pot stabili şi taxe diferentiale de acces în anumite locuri de asteptare, taxe care vor fi plătite numai de taxiurile care vor avea acces în acel loc, pe baza unor criterii prestabilite prin regulament.   ...       
				 + 
			  Articolul 15         (1) Un autovehicul taxi, disponibil pentru a fi angajat de un client, trebuie să se afle obligatoriu în poziţia Liber, respectiv având lampa verde aprinsa, indiferent dacă se găseşte în mişcare sau într-un loc de asteptare.   ...        (2) Un autovehicul taxi aflat în poziţia Liber este obligat sa accepte nediscriminatoriu comanda explicita a primului client, indiferent de traseul şi destinaţia solicitată de acesta.   ...       
				 + 
			  Articolul 16     Solicitarea clientului trebuie să fie explicita, realizată direct, verbal, prin semnal cu mana ridicată, sau prin comanda telefonica ori indirect, printr-un dispecer. Un client nu poate fi refuzat decât în condiţii bine justificate.     
				 + 
			  Articolul 17     Angajarea serviciului unui taxi aflat în mişcare în poziţia Liber poate fi realizată de către client în următoarele moduri:  - semnalizand cu mana de pe marginea trotuarului sau a drumului, dintr-un loc unde nu este interzisă oprirea taxiului;  - semnalizand cu mana sau prin alte mijloace aflate la dispoziţie dintr-o statie taxi.     
				 + 
			  Articolul 18         (1) În condiţia în care consiliul local sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti nu poate asigura suficiente locuri de asteptare a taxiului, poate amenaja staţii taxi, cu avizul Poliţiei Rutiere, în care clienţii pot aştepta sau pot opri, prin semnalizare cu mana sau prin alte mijloace, taxiuri comandate, respectiv taxiuri aflate în mişcare, în poziţia Liber.   ...        (2) Staţiile taxi astfel înfiinţate trebuie să asigure un singur loc pentru un taxi oprit temporar pentru îmbarcare sau debarcare clienţi şi să fie semnalizate corespunzător şi dotate cu telefon public, tablou cu numerele de telefon ale tuturor dispeceratelor taxi şi indicator care, la comanda clientului, semnalizeaza luminos taximetristului aflat în mişcare prezenta clientului în statie.   ...        (3) Este interzisă realizarea a orice fel de publicitate a unui număr de apel al unui dispecer taxi care nu este autorizat prin licenta de execuţie.   ...        (4) Prin hotărâre a consiliului local, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu avizul Poliţiei Rutiere şi cu consultarea Camerei taximetristilor, ca filiala a Camerei Naţionale a Taximetristilor din România, şi a filialei asociaţiei profesionale reprezentative existente, se vor stabili şi semnaliza corespunzător cazurile de exceptare a interdictiilor privind oprirea sau accesul în unele zone din interiorul localităţii, de către taxiuri, în condiţiile stabilite de lege.   ...       
				 + 
			  Articolul 19         (1) Un taxi poate transporta la o cursa maximum 4 persoane, dintre care, de regula, numai una este client, respectiv persoana care emite explicit comanda şi realizează plata integrală a costului serviciului, conform datelor înscrise în bonul client. Clientul decide traseul şi destinaţia şi este răspunzător de plată corespunzătoare a serviciului.   ...        (2) În cazuri justificate, taximetristul poate transporta şi un alt client în aceeaşi cursa, dar cu acceptul primului client în ceea ce priveşte traseul şi modul de defalcare a sumei de plată, stabilită conform bonului client.   ...        (3) Deplasarea taxiului de la locul în care taximetristul primeşte comanda prin dispecer sau telefon şi până la locul preluării clientului, precum şi deplasarea fără client în timpul programului se fac în poziţia Liber.   ...       
				 + 
			  Articolul 20     Un taximetrist nu poate deservi permanent un traseu prestabilit care depăşeşte localitatea de autorizare. Prezenta taximetristului cu taxiul într-o localitate, alta decât localitatea de autorizare, nu poate fi justificată decât ca urmare a executării unei comenzi ocazionale.     
				 + 
			  Articolul 21         (1) Un conducător auto poate practica activitatea de taximetrist dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:   ...        a) are vârsta de 21 de ani împliniţi;   ...        b) deţine permis de conducere categoria B de 3 ani sau categoria C de 2 ani;   ...        c) este angajatul operatorului de transport taxi, deţinătorul taxiului sau este taximetrist independent şi proprietarul taxiului;   ...        d) deţine certificat de atestare a pregătirii profesionale valabil;   ...        e) este apt din punct de vedere medical şi psihologic;   ...        f) deţine certificatul de atestare profesională valabil, eliberat de către agenţia Autorităţii Rutiere Române după promovarea unui test grila.   ...        (2) Dovada îndeplinirii condiţiilor de la lit. c) se face cu legitimatia de serviciu, certificatul de înmatriculare al taxiului şi ecusonul cu fotografie afişat vizibil la bord.   ...       
				 + 
			  Articolul 22         (1) În cazul săvârşirii unor abateri prevăzute în reglementările în vigoare, certificatul de atestare a pregătirii profesionale va fi reţinut de către reprezentanţii organelor de control autorizate şi va fi predat agenţiei Autorităţii Rutiere Române o dată cu copia documentului de constatare, care va lua măsuri de restituire, suspendare sau anulare, după caz.   ...        (2) Reţinerea certificatului de atestare a pregătirii profesionale se face în următoarele cazuri:   ...        a) taximetristul a realizat transport public fără ca aparatul de taxat să fie în funcţiune;   ...        b) taximetristul nu poate justifica provenienţă aparatului de taxat sau a statiei radio de pe taxi;   ...        c) taximetristul a fost implicat cu vinovăţie în activităţi cu caracter infractional sau acte antisociale grave;   ...        d) taximetristul a fost implicat cu vinovăţie în accidente de circulaţie grave, soldate cu victime omeneşti şi pagube materiale însemnate;   ...        e) taximetristul a avut un comportament evident agresiv în raporturile sale cu organele de control autorizate sau cu clienţii;   ...        f) taximetristul are cazier judiciar;   ...        g) taximetristul este inapt din punct de vedere medical şi/sau psihologic;   ...        h) taximetristului i s-a suspendat sau anulat permisul de conducere;   ...        i) taximetristul şi-a început activitatea cu sigiliul de la aparatul de taxat rupt sau fără valabilitate.   ...       
				 + 
			  Articolul 23         (1) Controalele aplicate asupra activităţii taximetristilor se pot executa în următoarele condiţii:   ...        a) controale pe traseu, executate de echipaje mixte, din care trebuie să facă parte un reprezentant al Poliţiei Rutiere. Aceste controale se executa planificat sau la cererea expresă a unui organ de control autorizat;   ...        b) controlul privind activitatea taxiurilor, pe perioada cat acestea stationeaza în locurile de asteptare. Pentru efectuarea acestor controale nu este obligatorie prezenta politistului rutier;   ...        c) controlul taxiurilor pe perioada cat acestea stationeaza la sediul firmei. Pentru efectuarea acestor controale nu este necesară prezenta politistului rutier.   ...        (2) Fiecare organ de control autorizat va efectua controlul numai în domeniul în care are atribuţii în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii de taximetrie.   ...       
				 + 
			  Articolul 24         (1) Tariful total al transportului de persoane în regim de taxi, după finalizarea unei curse, este realizat prin însumarea la taxa de pornire a tarifului transportului pentru distanta parcursă şi a tarifului transportului pentru timpii de stationare în timpul derulării cursei.   ...        (2) Tariful transportului pe distanta parcursă sau pentru timpii de stationare se obţine aplicându-se tariful pe kilometru la distanta parcursă, respectiv tariful pe ora la timpul de stationare consumat în timpul cursei.   ...        (3) În cazul transportului de bunuri în regim de taxi, la tariful transportului pentru distanta parcursă şi pentru timpul de stationare consumat în timpul cursei se adauga şi tarifele privind încărcarea şi/sau descărcarea realizată de către conducătorul auto sau de către persoana desemnată de acesta.   ...       
				 + 
			  Articolul 25     În stabilirea tarifului total al prestaţiei trebuie să se ţină cont de următoarele elemente:      a) ponderea tarifului pe timp, a tarifului pe distanta şi a taxei de pornire în tariful total al prestaţiei;   ...        b) includerea în tariful total al prestaţiei a tuturor cheltuielilor reale, fixe şi variabile, realizate pentru asigurarea desfăşurării transportului în regim de taxi;   ...        c) tariful total al prestaţiei sa nu fie stabilit sub costuri;   ...        d) asigurarea unui profit rezonabil peste costul minim al prestaţiei.   ...       
				 + 
			  Articolul 26         (1) Pentru combaterea concurentei neloiale între executanţii activităţii de transport persoane în regim de taxi, prin practicarea unor tarife sub costuri, precum şi pentru protecţia beneficiarilor acestor servicii, consiliul local sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, cu consultarea Camerei taximetristilor, ca filiala a Camerei Naţionale a Taximetristilor din România, şi a filialei asociaţiei profesionale reprezentative existente, va stabili prin hotărâre limitele maxime şi minime ale tarifelor pe kilometru, limite între care fiecare operator sau taximetrist independent poate opera liber.   ...        (2) Pentru evaluarea limitelor tarifare, Camera taximetristilor va furniza consiliului local sau Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, datele privind elementele de calcul al tarifelor aplicate, pentru documentare.   ...      IV. Dispoziţii finale   
				 + 
			  Articolul 27     În aplicarea prevederilor prezentelor norme metodologice se vor realiza următoarele:      a) autorităţile administraţiei publice locale vor întocmi sau reactualiza propriile regulamente privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de transport în regim de taxi. În finalizarea acestei obligaţii se va tine cont de prevederile prezentelor norme metodologice;   ...        b) autorităţile administraţiei publice locale vor verifica toate autorizaţiile emise pentru operatori şi taximetristi independenţi şi le vor prelungi temporar până la 31 decembrie 2003 pe cele care au fost eliberate în conformitate cu prevederile existente până la prezentele norme metodologice;   ...        c) toate aparatele de taxat şi staţiile radio existente pe taxiurile cu autorizaţiile temporare stabilite la lit. b) vor putea fi utilizate până la înlocuirea lor conform legii, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2003. Până la înlocuirea aparatelor de taxat cu modelul omologat stabilit prin lege, tarifarea se va realiza începând cu 28 aprilie 2003 pe baza aparatului de taxat existent, iar evidenta încasărilor totale zilnice pe fiecare autovehicul taxi se va realiza de fiecare operator sau taximetrist independent pe bază de chitanţa fiscală;   ...        d) atestatele pregătirii profesionale ale taximetristilor, existente la data de 28 aprilie 2002, vor fi valabile până la 31 decembrie 2003;   ...        e) stabilirea prin hotărâre a consiliului local sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, cu consultarea Camerei taximetristilor şi a asociaţiei profesionale reprezentative existente, a unor reglementări privind:   ...    - numărul maxim de autorizaţii taxi sezoniere şi permanente care se vor atribui operatorilor şi taximetristilor independenţi;  - culoarea autovehiculelor taxi;  - Regulamentul de organizare şi desfăşurare a activităţii de transport în regim de taxi;  - Regulamentul privind desfăşurarea procedurii de atribuire a autorizaţiilor taxi permanente şi sezoniere;  - perioadele în care se asigura autorizarea operatorilor de transport şi a taximetristilor independenţi pentru executarea serviciului public de transport persoane sau transport bunuri în regim de taxi;      f) declanşarea procedurii de atribuire a autorizaţiilor taxi sezoniere şi permanente, cu caracter temporar, urmând ca după dotarea taxiurilor, conform legii, până la 31 decembrie 2003, autorizaţiile taxi temporare să fie declarate permanente după reconfirmarea agrearii la Registrul Auto Roman;   ...        g) operatorii de transport, taximetristii independenţi şi operatorii dispeceri vor solicita de la agenţia Autorităţii Rutiere Române eliberarea licenţelor de transport, a licenţelor taxi şi a licenţelor de execuţie pentru dispeceri taxi, în condiţiile stabilite de lege, în termene care să le asigure participarea la atribuirea autorizaţiilor taxi.   ...       
				 + 
			  Articolul 28     În condiţiile respectării în termenele stabilite de lege a acestor prevederi, autorizaţiile taxi rămase temporare după 1 ianuarie 2004 vor fi redistribuite, conform procedurilor stabilite, solicitanţilor de pe listele de asteptare.     
				 + 
			  Articolul 29         (1) Dacă se confirma abateri grave ale taximetristului de la prevederile standardului profesional, autoritatea constatatoare va înştiinţa în scris Camera taximetristilor, ca filiala a Camerei Naţionale a Taximetristilor din România, sau filiala asociaţiei profesionale reprezentative existente, care a înaintat recomandarea pentru a obţine certificatul de atestare a pregătirii profesionale.   ...        (2) Recomandarea respectiva trebuie să certifice ca activitatea şi comportamentul taximetristului sunt conforme cu prevederile standardului ocupational respectiv.   ...       
				 + 
			  Articolul 30         (1) Timpul de lucru al unui taximetrist nu poate depăşi 48 de ore săptămânal sau 12 ore la nivelul unei zile, astfel încât taximetristului sa i se asigure minimum 8 ore de odihnă neîntreruptă.   ...        (2) Timpul de lucru zilnic se defineste ca intervalul cuprins între momentul începerii primei curse şi momentul finalizarii ultimei curse, după cum rezultă din raportul de închidere zilnica, furnizat de aparatul de taxat.   ...        (3) Nu vor fi consideraţi timpi de lucru pauzele mai mari de 15 minute între doua curse consecutive, pauze în care autovehiculul taxi a stationat.   ...       
				 + 
			  Articolul 31     Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.       
				 + 
			  Anexa 1         -------  la normele metodologice  ------------------------  (Model)  -------                                  AUTORIZAŢIE Nr. ....                      pentru executarea serviciului public de                     transport persoane/bunuri în regim de taxi                          (numele operatorului de transport taxi, persoana juridică)
         Se autorizeaza .............................................................,                           (numele taximetristului independent, persoana fizica)    
        reprezentat prin persoana desemnată ............., pentru a executa serviciul public de transport persoane/bunuri în regim de taxi.      Autorizaţia este valabilă pentru o perioadă de .... ani, începând cu data de ..... până la data de .....          Data eliberării ...........                          Primar, Secretar,                    .............. ...............       
				 + 
			  Anexa 2         -------  la normele metodologice  -----------------------  (Model)  -------        CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI/      CONSILIUL LOCAL .....                            AUTORIZAŢIE TAXI Nr. ......           Operatorul de transport taxi 
                                        ..................................,          Taximetristul independent   
      posesor al Autorizaţiei nr. .... pentru executarea serviciului public de transport persoane/bunuri în regim de taxi, eliberata pe data de ..........., valabilă cu autoturismul/autovehiculul marca ....., nr. circulaţie ......, începând cu data de .... până la data de .....               Autorizaţia este netransmisibila.                           Primar, Secretar,                 ................ ................                                      --------------   

Preluat: 2026-09-24T13:56:25.992425+00:00 · SHA256: f4d5ede7ad9df135f10ae41e5eb40038a2ed6b5378b49d9367081a7390681e6c